Sunteți pe pagina 1din 18

Nulitatea actului juridic civil 5

CAPITOLUL I

NOŢIUNEA ŞI DELIMITAREA NULITĂŢII ACTULUI JURIDIC


CIVIL

SECŢIUNEA I
Noţiunea nulităţii actului juridic civil

1. Definiţie şi terminologie
1.1 Definiţie
Dimensiunea juridică a societăţii este o realitate asupra căreia se apleacă – spre
a-i cerceta legităţile, regularităţile, geneza şi modalităţile de implicare şi determinare
a comportamentului uman – atât dreptul, cât şi alte componente ale sistemului
ştiinţelor sociale (istoria, sociologia, politologia etc.)
Fiind determinat de scopuri care se impun acţiunii, dreptul – ca fenomen
normativ – reprezintă o tentativă de disciplinare, de coordonare a relaţiilor sociale, în
vederea unor valori larg receptate de societate, cum ar fi: proprietatea, siguranţa
juridică şi securitatea libertăţilor individuale, etc.
Solidară cu sine însăşi şi în propriul său interes, societatea îşi organizează un
ansamblu de mijloace – între care şi cele normative – prin care se apără împotriva
activităţilor ce-i tulbură existenţa sau îi periclitează progresul. Norma juridică
reglementează acele relaţii sociale care vizează buna desfăşurare a raporturilor din
societate şi care constituie fundamentul întregii ordini sociale. Sancţiunea este un
element potenţial al normei juridice. Ea apare ca un complex de urmări nefavorabile
– obligarea la dezdăunare, lipsirea unor acte de efectele urmărite, confiscarea unor
bunuri, amenzi – urmări care sunt expresia autoapărării sociale faţă de
Nulitatea actului juridic civil 6

comportamentul deviant al membrilor săi1. Deci, o importantă sancţiune juridică o


constituie nulitatea actului juridic – lipsirea unor acte de efectele urmărite, dacă
aceste efecte sunt contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă –
şi de aceea e necesară şi importantă studierea amplă a acestei sancţiuni şi în domeniul
dreptului civil.
În legislaţia noastră civilă nu există o definiţie a nulităţii actului juridic civil.
În această situaţie, în literatura de specialitate s-au formulat mai multe definiţii
ale nulităţii actului juridic civil.
Traian Ionaşcu şi Eugen Barasch defineau nulitatea ca “sancţiunea încălcării
prin act juridic – încălcare la data când actul a fost făcut – a unei dispoziţii a legii.”2
Această definiţie este deficitară, deoarece nu menţionează normele a căror încălcare
se sancţionează cu nulitate, şi anume normele ce reglementează condiţii de validitate.
Precizarea aceasta este necesară deoarece la încheierea actului pot fi încălcate şi alte
dispoziţii legale, sancţiunea nefiind însă nulitatea (spre exemplu, nu se respectă forma
cerută ad probationem sau cea pentru opozabilitate faţă de terţi).
Profesorul O. Căpăţână arată că “Prin nulitate se înţelege o sancţiune de drept
civil care suprimă, în măsura stabilită prin hotărâre judecătorească, efectele actului
juridic, potrivnice scopului urmărit de dispoziţiile legale referitoare la condiţiile sale
de validitate”3. În această definiţie este bine surprinsă esenţa nulităţii; nu trebuia însă
reţinută în definiţie menţiunea “în măsura stabilită prin hotărâre judecătorească” din
două motive: pe de o parte, ea lasă impresia caracterului judiciar al sancţiunii, când,
în realitate, există o sancţiune legală – fiind opera legii – şi pe de altă parte, ea nu
corespunde realităţii în cazul nulităţii relative, neaplicată – judiciar în cadrul
termenului de prescripţie extinctivă; ori şi în această ipoteză, există sancţiunea
nulităţii. În plus, menţiunea la care ne referim pare a exclude – de plano –

1
A se vedea N. Popa, “Teoria generală a dreptului”, Editura Actami, Bucureşti, 1996, pag. 164
2
a se vedea Tr. Ionaşcu, E.A. Barasch - Nulitatea actului juridic civil - în ”Tratat de drept civil”, vol. I, Editura
Academiei, Bucureşti, 1967, pag. 320; idem, “La conception de la nullité des acts juridique, dans le droit civil
socialiste roumain, avec une étude de la conception que se fait de nulite, des acts juridiques le droit civil français
contemporain”, 1978, pag. 116-124
3
O. Căpăţână - Nulitatea actului juridic civil - în “Tratat de drept civil”, vol. I, “Partea generala”, Editura Academiei,
Bucureşti, 1989, pag. 212
Nulitatea actului juridic civil 7

posibilitatea nulităţii amiabile, ceea ce e în contradicţie atît cu doctrina 4, cât şi


jurisprudenţa5.
Doru Cosma în lucrarea “Teoria generală a actului juridic civil” arată că
nulitatea e mijlocul tehnic prevăzut de lege pentru a asigura respectarea condiţiilor de
validitate a actului juridic. În măsura în care un act juridic concret nesocoteşte aceste
condiţii, el este lipsit de efectele sale prin mijlocirea nulităţii. Întrucât însă, ceea ce se
urmăreşte în ultimă analiză prin instituirea nulităţii nu este reprimarea încălcării în
sine a legii, ci asigurarea realizării scopului în considerarea căruia a fost stabilită
condiţia de validitate, nulitatea trebuie să opereze numai când nesocotirea condiţiei
de validitate respective contravine acestui scop. Ca atare, nulitatea este sancţiunea
îndreptată împotriva acelor efecte ale actului juridic care contravin scopului urmărit
prin stabilirea, de către legiuitor sau de către părţi, a condiţiilor de validate a actului
juridic.

1.2 Terminologie
Noţiunea de nulitate primeşte următoarele accepţiuni:
(1) nulitatea – sancţiune. În această accepţiune, nulitatea desemnează calitatea
de sancţiune a măsurii, sancţiunea care intervine în cazul în care actul juridic se
încheie fără respectarea condiţiilor de validitate. Acesta este sensul frecvent folosit de
doctrină şi practică.
S-ar mai putea spune că în această primă accepţiune, nulitatea actului juridic
civil desemnează consecinţele nerespectării condiţiilor esenţiale de validitate ale
actului juridic, cu prilejul încheierii acestuia6.
(2) nulitatea – instituţie juridică. În această accepţiune, nulitatea desemnează
instituţia juridică a nulităţii, adică totalitatea normelor juridice care o reglementează.
Această accepţiune e folosită de obicei atunci când se vorbeşte despre “regimul
juridic al nulităţii”7.

4
D. Cosma, “Teoria generală a actului juridic civil”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, pag. 333-334
5
A se vedea concluzia ce se desprinde din dec. nr. 583/1987 a Secţiei civile a fostului Trib. Supr., în Culegere de decizii
ale Tribunalului Suprem pe anul 1987, pag. 70-72
6
I. Dogaru, “Elementele dreptului civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, Casa de Editură şi Presă
“Şansa”, Bucureşti, 1993, pag. 223
7
A. Pop, Gh. Beleiu, “Drept civil. Teoria generală a dreptului civil”, Tipografia Univ. Bucureşti, 1980, pag. 348
Nulitatea actului juridic civil 8

Nulitatea actului juridic civil este acea sancţiune care lipseşte actul juridic de
efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Din această
definiţie rezultă trăsăturile caracteristice ale nulităţii, şi anume :
a) nulitatea este o sancţiune a dreptului civil. Această trăsătură precizează ce
este nulitatea actului juridic civil; totodată, prin folosirea expresiei “o
sancţiune” se relevă faptul că nulitatea este numai una din sancţiunile
dreptului civil, care asigură respectarea normelor sale (alături de
rezoluţiune, reziliere, inopozabilitate, revocare, caducitate, reducţiune).
b) sfera de aplicare a nulităţii este circumstanţiată la actele juridice; ea nu
priveşte faptele juridice stricto-sensu;
c) conţinutul acestei sancţiuni constă în lipsirea actului juridic de efectele
contrare legii; se precizează deci în ce constă nulitatea ;
d) nulitatea nu vizează întregul act juridic, ci numai unele efecte ale sale care
contravin legii;
e) nulitatea nu intervine pentru orice încălcare, prin act juridic, a normelor
juridice, ci numai a acelor norme care sunt stabilite de legiuitor pentru
încheierea valabilă a actului;
f) în aprecierea neconcordanţei cu legea a efectelor actului juridic, se apelează
la finalitatea legii, în sensul că efectele de care este lipsit actul juridic civil
sunt numai acelea contrare scopului legii;
g) momentul în raport cu care se apreciază conformitatea cu legea a actului
juridic este acela al încheierii lui.

2. Sediul materiei
De lege lata, nu există o reglementare compactă a nulităţii actului juridic civil.
Normele care alcătuiesc această instituţie se găsesc răspândite în tot Codul civil –
art. 5, 790 alin.1, 803, 822-823, 839, 886, 910 alin.2, 953, 961, 965-966, 1008,
1010, 1067, 1157, 1167-1168, 1190, 1308-1309, 1211, 1689 alin.2, 1712-1716,
1774-1776, 1897, 1900 – precum şi în alte izvoare de drept civil, precum:
Decretul nr. 31/1954 (art.20 şi 34), Legea nr.18/1991.
Nulitatea actului juridic civil 9

3. Funcţiile nulităţii
Nulitatea actului juridic civil poate realiza următoarele funcţii:
• funcţia preventivă, care constă în efectul inhibitoriu pe care îl execută
asupra subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic cu
nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate8. Ameninţând cu nimicirea
orice încercare de eludare a reglementărilor în vigoare, nulitatea frânează de
la sine eventualele abuzuri. Practic, ca “sabie a lui Damocles” ea
preîntâmpină în imensa majoritate a cazurilor, prin inhibiţia pe care o
exercită asupra părţilor, tendinţa de a contraveni dispoziţiilor normative la
constituirea actului juridic.
Finalitatea preventivă poate fi realizată îndeosebi dacă actul îmbracă
haina autentică, deoarece va beneficia astfel de o verificare prealabilă a
legalităţii, efectuată de organul instrumentator, de regulă notarul public9.
Acesta este dator să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu
cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea
lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte iar în cazul în care actul
solicitat este contrar legii, notarul public va refuza întocmirea lui10.
• funcţia sancţionatorie. Dacă prima funcţie nu şi-a dovedit eficienţa, intră în
acţiune această a doua funcţie care înseamnă tocmai înlăturarea efectelor
contrare legii. Într-o asemenea situaţie, voinţa individuală este înlăturată,
restabilindu-se raportul optim care trebuie să existe între voinţa individuală
şi cea a colectivităţii. Funcţia sancţionatorie a nulităţii, departe de a conduce
la desfiinţarea globală a actului juridic, se defineşte prin caracterul limitat al
rezultatelor pe care le generează. Ea nu ţinteşte la reprimarea în sine, ci
urmăreşte să asigure realizarea scopului în vederea căruia legea a instituit
condiţia de validitate nesocotită. În consecinţă, nulitatea infirmă acele
efecte ale actului care contravin unei dispoziţii legale imperative, explicite

8
G. Boroi, “Drept civil. Partea generala”, Editura All, Bucuresti, 1998, pag. 235
9
O. Căpăţână, op. cit., vol.I, pag. 212-213
10
a se vedea art.3 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale
Nulitatea actului juridic civil 10

sau tacite, lăsându-le de regulă în fiinţă, pe cât posibil, pe celelalte. Numai


în situaţii de excepţie nulitatea afectează actul în totalitate. Funcţia nulităţii
constă în a înlătura definitiv unele efecte potrivnice legii, izvorâte direct din
actul juridic, iar nu în a sancţiona calitatea voinţei subiectului de drept în
cauză.
• funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul actelor
juridice civile. Această funcţie este, în esenţă, sinteza celeilalte. Prin
realizarea celor două funcţii de mai sus, se asigură respectarea normelor de
drept civil care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic
civil. Totodată, nulitatea apare ca un mijloc juridic de asigurare a respectării
ordinii publice şi bunelor moravuri. Ea intervine pentru a restabili
preeminenţa legii temporar încălcate prin manifestarea de voinţă a
subiectului de drept.
Alţi autori11 privesc din alt unghi de abordare funcţiile nulităţii
distingând între funcţia potenţială a nulităţii şi funcţia operativă. Perioada
interimară, de provizorat, ce începe concomitent cu naşterea operaţiunii
imperfecte este urmată, în mod obişnuit, de intervenţia organului de
jurisdicţie, care dispune anularea. Rezultă astfel că acţiunea nulităţii constă
iniţial în efecte potenţiale; ea produce consecinţe operative, radicale, de-
abia în faza contencioasă.
• funcţia potenţială a nulităţii. În perioada interimară, actul juridic imperfect
dăinuie ca titlu executor. Deşi viciat, el produce în fapt efecte normale, care
îi sunt inerente, ca şi cum ar fi pe deplin valabil. Ca atare, nimic nu
împiedică un început de executare sau chiar îndeplinirea integrală de către
părţi a obligaţiilor asumate. Totodată, operaţiunea încheiată se bucură,
media tempora, de prezumţia de validitate – o aparenţă de existenţă legală,
totuşi suficientă pentru a o înscrie, prin materialitatea şi prin consecinţele ei,
în circuitul civil. În faza interimară este cu putinţă ca părţile să procedeze,
din proprie iniţiativă la validarea actului juridic, intrarea subsecventă în

11
O. Căpăţână, op. cit., vol.I, pag.212-213
Nulitatea actului juridic civil 11

legalitate, având ca rezultat să preîntâmpine o eventuală nimicire pe care


nulitatea latentă o prevesteşte.
• funcţia operativă a nulităţii. Potrivit finalităţii care o defineşte, nulitatea
intervine eficient şi radical în faza judiciară, pentru a stabili preeminenţa
legii temporar încălcate prin manifestarea de voinţă a subiectului de drept.
Acţiunea nulităţii se exercită nemijlocit asupra actului juridic imperfect de
natură civilă, cu specială referire la condiţiile contemporane constituirii
sale; ea constă într-o sancţiune, în principiu limitată, întemeiată pe o
hotărâre judecătorească.
Funcţiile nulităţii constituie, de fapt, însăşi raţiunea de a fi a nulităţii actului
juridic civil, adică fundamentul său.
4. Concepţia despre nulitate
În decursul timpului, concepţia despre nulitatea actului juridic civil a cunoscut
o anumită evoluţie.
Astfel, într-o primă etapă, numită “clasică”, nulitatea era concepută ca o “stare
organică”, ca o “calitate intrinsecă a actului juridic”. În fundamentarea acestei
concepţii se pleacă de la asemănarea actului juridic încheiat cu nerespectarea actului
juridic, organismul care este imperfect (bolnav), motiv pentru care acestei concepţii i
s-a spus că este a “actului organism”12.
Consecinţa care se deduce din această concepţie era următoarea: nulitatea
loveşte actul juridic în întregul său, actul nefiind susceptibil de a produce vreun efect
juridic; în această concepţie, nulitatea actului juridic era întotdeauna totală şi
iremediabilă; regula exprimată în adagiul quod nullum est, nulum producit effectum
se aplica până la ultima consecinţă, adică având intensitate maximă13.
În concepţia arătată subzistau reminiscenţe provenite din dreptul roman, care
proclamase regula qui contra legem agit nihil agit cu accentul pe nimicirea totală a
actului juridic (nihil).
Prin opoziţie, cu optica tradiţională, desigur prea rigidă, literatura de
specialitate a învederat cu deplin temei că “nulitatea nu mai este o măsură îndreptată
12
Tr. Ionescu, E.A.Barasch, “Tratat de drept civil”, vol. I, pag. 317-320.
13
Gh. Beleiu, “Drept civil. Teoria generală”, Tipografia Universităţii, Bucureşti, 1986, pag. 249.
Nulitatea actului juridic civil 12

împotriva actului juridic ca atare, ci este o măsură care tinde ca anumite efecte ale
actului juridic să nu se producă”14. Se suprimă efectele care ar contrazice dispoziţia
legală încălcată – scopul dispoziţiei legale – dar sunt lăsate neatinse celelalte efecte –
care, tocmai pentru că nu sunt în neconcordanţă cu scopul unei dispoziţii legale, nu se
vede totuşi pentru ce ar fi totuşi şi ele înlăturate. “Nulitatea apare nu ca o sancţiune
îndreptată împotriva actului juridic în sine, ci ca o măsură prin care se urmăreşte ca
anumite efecte ale actului juridic, ce contrazic scopul dispoziţiei legale nesocotite, să
nu se producă. Absenţa unor astfel de efecte este de natură a lua nulităţii orice
justificare”15.
În noua concepţie, caracterul represiv al nulităţii suferă, aşadar, în esenţă, o
atenuare, fiindu-i strict limitate consecinţele negative pe care le exercită asupra
actului juridic şi înlesnindu-se în cea mai largă măsură posibilităţile de a-l remedia.
Deci nulitatea, ca sancţiune a actului juridic nu este decât mijlocul juridic prin care se
restabileşte legalitatea încălcată la încheierea actului juridic. S-a formulat astfel teza
proporţionalizării efectelor nulităţii în raport cu finalitatea legii, în această concepţie,
nulitatea este în principiu parţială şi remediabilă.
În literatura de specialitate acestei concepţii i s-a spus chiar că este “noua
concepţie a dreptului civil despre nulitatea actului juridic”, fundamentându-se pe
argumente de text, de cazuistică (soluţii ale practicii judiciare) şi de drept comparat.
Un prim argument de text constă în invocarea art. 1008 C.civ. potrivit căruia
“condiţia imposibilă sau contrarie bunelor moravuri sau prohibită de lege, este nulă şi
desfiinţează convenţia ce depinde de dânsa”. Înţelegându-se prin “condiţie” “clauză”
textul dobândeşte înţelesul: clauza ilicită şi imorală este nulă şi desfiinţează actul
juridic ce depinde de ea; textului i se dă valoare de prezumţie: clauza nulă trebuie
socotită că nu a fost determinantă la încheierea actului juridic – astfel va fi nulă
numai acea clauză, iar nu întregul act.
Art. 1 alin. final al Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă
dispune: “orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este

14
O. Căpăţână, op. cit., vol. I, pag. 214-215.
15
a se vedea Trib. Supr., Sect. civ., dec. nr. 1024/1972 in Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1972
Nulitatea actului juridic civil 13

nulă”. Nulitatea afectează deci numai clauza din act, iar nu şi actul care ar cuprinde o
asemenea clauză16.
Argumentul de cazuistică este cel extras din practica judiciară, în sensul că se
au în vedere soluţiile date de instanţe până la formularea concepţiei din punct de
vedere teoretic, dar care au consacrat in terminis principiul nulităţii parţiale.
Din doctrina actuală şi jurisprudenţa din Franţa se poate reţine că, în principiu,
ar trebui să se recurgă la analiza cauzei actului juridic pentru a se constata care este
rolul şi influenţa acelor clauze care încalcă dispoziţiile legale asupra actului respectiv.
Dacă este vorba de o clauză care reprezintă cauza impulsivă şi determinantă a actului
juridic, acesta va fi în întregime nul, deoarece nu s-ar putea susţine că menţinerea în
vigoare a unui asemenea act ar corespunde intenţiei pe care au avut-o părţile la
încheierea lui. Dacă se constată că o clauză este nulă şi ea nu este esenţială, poate fi
considerată nescrisă, restul actului juridic rămânând neatins.17
Dar, în general, instanţele franceze preferă anularea în întregime a actului
juridic civil, invocând de pildă, motivul că o clauză nulă – contrară ordinii publice –
este fie cauza impulsivă şi determinantă a actului juridic, fie condiţia care a
determinat părţile să încheie acel act.18
Problema concepţiei despre nulitatea actului juridic civil este de actualitate şi
după Revoluţia română din decembrie 1989; mai precis, problema s-a pus în termenii
următori: pot fi socotite valabile actele juridice încheiate anterior lui decembrie 1989,
care potrivit legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 (art. 44 – 45) – abrogate în decembrie
1989 – erau lovite de nulitate absolută? Au fost “validate” asemenea acte prin
abrogarea normelor care instituiau cauzele lor de nulitate?
În doctrină, problema a primit deja două rezolvări diametral opuse.
Într-o teză – întemeiată pe concepţia caracterului remediabil al nulităţii – se
consideră că asemenea acte au devenit valabile prin asanarea nulităţii prevăzută, illo
tempore, ca o consecinţă a abrogării acestor legi şi a celor ulterioare care prevăzuseră
inadmisibilitatea transmiterii între vii a terenurilor pentru că nulităţile prevăzute în
legile abrogate nu mai corespund şi nu apără noile relaţii sociale stabilite după
16
G. Boroi, op. cit., pag. 236.
17
P.M. Cosmovici “Introducere în dreptul civil”, Editura All, Bucureşti, 1996, pag. 138.
18
J. Carbonnier, “Droit civil, 4, Les obligations”, Presses Universitaires de France, Paris, 1969, pag. 160.
Nulitatea actului juridic civil 14

Revoluţie. Suntem deci nu în faţa unui act juridic nul, ci a unui act juridic valabil,
întrucât ordinea de drept actuală nu este cu nimic lezată, ci, dimpotrivă, oferă un
cadru juridic prielnic de validare a unor asemenea raporturi juridice19.
Într-o altă opinie, dimpotrivă, se arată că autorul studiului precedent răspunde
la întrebarea privind valabilitatea acestor acte juridice încheiate sub imperiul
dispoziţiilor legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 exclusiv prin perspectiva acelei
concepţii despre nulitate care îndreaptă această sancţiune împotriva efectelor ilicite
ale actului juridic şi nu chiar împotriva actului juridic; nefiind o stare organică a
actului juridic, nulitatea este asanată dacă o lege nouă înlătură cerinţa prevăzută ad
validitatem de legea veche. Aşa fiind, actele juridice care erau nule în raport cu
exigenţele legilor nr. 58/1974 şi 59/1974 au devenit valide după abrogarea acestor
dispoziţii legale.
Răspunsul la o asemenea întrebare poate şi trebuie să fie dat însă şi din
perspectiva principiilor ce cârmuiesc aplicarea legii civile în timp.
Principala normă conflictuală a dreptului intertemporal este înscrisă chiar în
art. 1 din Codul civil şi art. 15 alin. 2 din Constituţia României: “Legea dispune
numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”. Regula neretroactivităţii legii este
imperativă, deci interpretul dispoziţiei legale nu are dreptul să se abată de la ea.
În general, se admite că nulitatea actului juridic civil este cârmuită de legea în
vigoare la data întocmirii sale, ceea ce se explică atât prin faptul că, de regulă,
efectele nulităţii coboară în trecut până la acea dată, cât şi prin faptul că sancţiunea
nulităţii este dictată tocmai de încălcarea unei dispoziţii legale în fiinţă la epoca
naşterii actului. Ca urmare, noul act normativ nu poate, fără a fi retroactiv, să
cârmuiască regimul nulităţii actelor juridice definitiv constituite, modificate sau
stinse înainte de intrarea ei în vigoare, fie că ar suprima vechile cauze de nevaliditate,
fie că ar introduce altele suplimentare.
Autorii care susţin că în asemenea ipoteze, actul juridic nul potrivit legii vechi
devine valid când legea nouă înlătură cauza de nulitate, îşi întemeiază soluţia pe ideea
că a dispărut neconcordanţa dintre act şi lege.

19
I.C. Vurdea, “Evoluţia legislaţiei privind circulaţia imobilelor” I în “Dreptul” nr. 6/1990, pag. 44 – 45.
Nulitatea actului juridic civil 15

Această demonstraţie porneşte de la o premisă greşită. Nulitatea, ca sancţiune


civilă, se aplică pentru încălcarea unei anumite legi, în vigoare la data constituirii
actului şi pentru ignorarea scopului acelei legi. Neconcordanţa există între act şi
scopul legii sub imperiul căreia a fost întocmit. Chiar dacă legea respectivă şi scopul
ei sunt înlocuite de o lege nouă şi un scop nou, concordanţa nu mai poate fi restabilită
pentru că ea s-ar raporta la o altă lege decât aceea care a cârmuit actul la data naşterii
sale. A afirma că actul juridic devine valid prin concordanţa efectelor sale cu legea
nouă şi scopul acestuia înseamnă a recunoaşte că legea nouă îşi întinde puterea asupra
trecutului până la data întocmirii actului, deci că legea nouă retroactivează, fără ca
legiuitorul s-o spună expres. Ori, faţă de prevederile imperative ale art. 15 alin. 2
Constituţia României, retroactivitatea nu este posibilă20.
Sintetizând, concepţia dreptului nostru civil asupra nulităţii actului juridic se
exprimă în următoarele idei:
- nulitatea actului juridic civil este o sancţiune care priveşte efectele
actului juridic, iar nu actul în întregul său ;
- principiul în reprezintă nulitatea parţială, iar excepţia nulitatea totală ;
- în principiu, nulitatea este remediabilă, numai prin excepţie fiind
iremediabilă.

SECŢIUNEA A II – A

20
C. Bârsan, V. Stoica, “Evoluţia legislaţiei privind circulaţia imobilelor”, II, în “Dreptul” nr. 6/1990, pag. 49-51
Nulitatea actului juridic civil 16

Delimitarea nulităţii faţă de alte instituţii de drept civil

1. Precizări prealabile
Mai buna înţelegere a nulităţii presupune şi operaţiunea delimitării ei faţă de
alte cauze de
ineficacitate a actului juridic civil. Înţeleasă în sens larg, ineficacitatea subsumează
toate acele cazuri în care, din diferite cauze, un act juridic nu îşi poate produce
efectele în vederea cărora a fost încheiat, total sau parţial, definitiv ori vremelnic 21.
Nu numai nulitatea este cea care conduce la lipsirea actului juridic de efecte, ci şi alte
cauze, posterioare încheierii lui, precum: rezoluţiunea, rezilierea, caducitatea,
revocarea, inopozabilitatea, reducţiunea22.
Delimitarea nulităţii faţă de aceste cauze de ineficienţă a actului juridic este de
natură a servi atât la mai buna configurare a conceptului de “nulitatea actului juridic
civil, cât şi la preîntâmpinarea confundării lor.
2. Delimitarea nulităţii faţă de rezoluţiune
Delimitarea presupune cunoaşterea, mai întâi a conceptelor în cauză şi apoi
semnalarea asemănărilor şi deosebirilor de regim juridic dintre ele.
Dacă nulitatea este lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu
nerespectarea normelor privind condiţiile sale de validitate, rezoluţiunea constă în
desfiinţarea unui contact sinalagmatic, cu executare uno ictu, pentru neexecutarea
culpabilă a obligaţiilor de către una dintre părţi 23.
Asemănările dintre nulitate şi rezoluţiune sunt următoarele :
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil ;
- ambele produc efecte retroactive (ex tunc) ;
- ambele sunt (în principiu) judiciare (presupunând o hotărâre a
organului de jurisdicţie competent)24.
21
D. Cosma, op. cit., pag. 415
22
Gh. Beleiu “Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele de drept civil”, pag. 180
23
Gh. Beleiu, op. cit. pag. 180-181
24
Astfel art. 961 Cod. civ. prevede:”Convenţia făcută prin eroare, violenţă sau dol nu este nulă de drept, ci dă loc numai
acţiunii de nulitate”, iar potrivit art. 1020-1021 Cod. civ. “Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele
sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său” şi “într-acest caz, contractul nu este
desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia contractul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa
Nulitatea actului juridic civil 17

Deosebirile dintre nulitate şi rezoluţiune sunt, în principal următoarele :


- o deosebire de ipoteză : dacă nulitatea presupune un act nevalabil,
rezoluţiunea presupune un act valabil încheiat ;
- o deosebire de domeniu sau sferă de aplicare; dacă nulitatea se aplică
oricărui act juridic civil, rezoluţiunea priveşte doar contractele
sinalagmatice cu executare uno ictu;
- o deosebire privind data cauzelor: dacă la nulitate cauzele sunt
contemporane momentului încheierii actului, la rezoluţiune cauza –
neexecutarea culpabilă de către una dintre părţi – este ulterioară
momentului încheierii ;
- prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite, în ce priveşte
începutul ei, în cele două cazuri. Astfel, acţiunii în nulitate relativă i
se aplică regula şi specială prevăzută în art. 9 din Decretul nr.
167/1958 iar acţiunea în constatarea nulităţii absolute este
imprescriptibilă, pe când acţiunii în rezoluţiune i se aplică regula
generală privind începutul prescripţiei extinctive, prevăzută în art. 7
alin. 1 din Decretul nr.167/1958 25.
- o deosebire privind rolul atribuit instanţei. Nulitatea o dată reţinută,
trebuie să ducă la desfiinţarea actului juridic, instanţa neavând
posibilitatea de a aprecia gravitatea culpei părţii împotriva căreia se
pronunţă şi de a refuza aplicarea ei; în cazul rezoluţiunii, judecătorii
au o atare putere de apreciere, fiind îndrituiţi să acorde debitorului
deficient un termen de graţie pentru îndeplinirea obligaţiilor (art.
1021 Cod. civ.)
- o deosebire cât priveşte natura răspunderii pe care o atrage în caz de
desfiinţare a actului. Când se pronunţă nulitatea, răspunderea părţilor,
dacă există, este supusă regulilor responsabilităţii delictuale, iar
convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea
justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate”.
25
Art.7 alin.1 din Decretul 167/1958 prevede că:”Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune
sau dreptul de a cere executarea silită”, iar art.9:”Prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru
violenţă începe să curgă de la data când acesta a încetat. În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare,
prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i
încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.”
Nulitatea actului juridic civil 18

pentru restituirea prestaţiilor, normelor aplicabile plăţii lucrului


nedatorat ; când contractul este rezolvit pentru neexecutarea
obligaţiilor, răspunderea părţii deficiente are caracter contractual,
deoarece în acest caz a existat contract valabil26.

3. Delimitarea nulităţii faţă de reziliere


Rezilierea este încetarea-desfacerea – unui contract sinalagmatic, cu executare
succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi.
Între nulitate şi reziliere există, în esenţă, aceleaşi asemănări şi deosebiri ca şi
în cazul nulitate – rezoluţiune, cu menţiunea că efectele, de data aceasta, nu sunt
retroactive, ci numai pentru viitor – ex nunc27.
Trebuie menţionat că nici nulitatea nu operează retroactiv (ex tunc) în cazul
contractelor cu prestaţii succesive, a căror executare a avut loc, în tot sau în parte şi
restabilirea în natură a situaţiei de dinaintea încheierii lui nu este posibilă , ci numai
pentru viitor (ex nunc) deci ca o reziliere28.

4. Delimitarea nulităţii faţă de caducitate


Caducitatea este cauza de ineficacitate constând în lipsirea actului juridic civil
de orice efecte datorită intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale şi independent
de voinţa autorului actului. De exemplu, neacceptarea ofertei de către destinatarul ei
sau predecesul legatarului sau pieirea bunului ce formează obiectul legatului cu titlu
particular determină caducitatea ofertei, respectiv a legatului29.
Nulitatea şi caducitatea se aseamănă prin aceea că sunt cauze de ineficacitate,
dar se deosebesc prin :
- ipotezele pe care le presupun: nulitatea presupune un act nevalabil, pe
când caducitatea presupune un act valabil încheiat ;

26
D. Cosma, op. cit., pag. 415
27
Spre ex., încheierea contractului de închiriere prin violenţă-viciu de consimţământ-atrage anulalilitatea contractului,
pe când neplata chiriei de către chiriaş poate conduce la rezilierea contractului.
28
A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit., pag. 413
29
Gh. Beleiu, op. cit., pag. 181
Nulitatea actului juridic civil 19

- modul de a opera: nulitatea operează ex tunc (cu excepţiile arătate),


caducitatea operează doar ex nunc (pentru viitor), întrucât pentru
trecut nu s-au produs nici un fel de efecte ale actului ;
- data cauzelor ce le determină: cauzele de nulitate sunt anterioare ori
concomitente momentului încheierii actului, pe când cauzele ce atrag
caducitatea sunt întotdeauna ulterioare încheierii actului ;
- raportul, cu voinţa autorului actului, a cauzei de ineficacitate: pe când
în cazul nulităţii, cauza de nulitate este dependentă sau nu de voinţa
(intenţia) autorului (părţii) actului (în cazul dolului, violenţei, fraudei,
cauza de nulitate chiar presupune intervenţia), în cazul caducităţii
întotdeauna cauza de ineficacitate este independentă de voinţa
autorului (iar nu de cea a beneficiarului actului)30.

5. Delimitarea nulităţii faţă de revocare


Cuvântul “revocare” este poate cel mai indefinit termen din dreptul civil. În
legislaţie, doctrină şi practică, termenul “revocare” primeşte cele mai diferite sensuri:
retractare (act unilateral voluntar); revocare (pauliană) – acţiune în inopozabilitate;
revocare (judecătorească) – sancţiune pentru nerespectarea anumitor obligaţii faţă de
gratificant ale gratificatului; revocat (de drept) – rezoluţiune legală (ex vi legis);
denunţare (unilaterală ori bilaterală – mutuus disensus); reziliere, etc.
Aici prin revocare desemnăm acea sancţiune civilă care constă în înlăturarea
efectelor actului juridic datorită ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile
a sarcinii.
Între nulitate şi revocare există asemănarea de a fi – ambele – cauze de
ineficacitate a actului juridic, dar există şi deosebiri, precum :
- cea de ipoteze: pe când nulitatea presupune un act nevalabil,
revocarea presupune un act valabil încheiat ;

30
A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit., pag. 414
Nulitatea actului juridic civil 20

- cea de dată a cauzelor: dacă nulitatea presupune cauze contemporane


momentului încheierii actului, revocarea presupune cauze ulterioare
încheierii actului ;
- cea de domeniu: dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil,
revocarea se aplică, în principiu, actelor cu titlu gratuit (liberalităţi) ;
- cea privind prescripţia extinctivă a acţiunilor (supuse unor reguli
diferite).

6. Delimitarea nulităţii faţă de inopozabilitate


Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii unor cerinţe de
publicitate faţă de terţi sau a lipsei ori depăşirii puterii de a reprezenta.
Deosebirile dintre nulitate şi inopozabilitate sunt, în principal următoarele :
- de ipoteze: nulitatea presupune un act nevalabil, pe când
inopozabilitatea presupune un act valabil încheiat. Pe când nulitatea
priveşte nerespectarea unor condiţii de valabilitate a actului,
inopozabilitatea nu presupune încălcarea unor norme ce
reglementează valabilitatea actului, ci numai posibilitatea opunerii lui
terţilor ;
- de domeniu de aplicare: nulitatea vizează toate actele juridice, pe
când inopozabilitatea prezintă interes şi se pune problema ei doar în
cazul acelor acte juridice pentru care legea prevede anumite măsuri
de publicitate ;
- de efecte: dacă în caz de nulitate efectele privesc atât părţile, cât şi
terţii, în caz de inopozabilitate efectele actului se produc faţă de părţi,
dar nu se produc faţă de terţi ;
- de cauze: la nulitate, cauzele sunt contemporane încheierii actului, pe
când inopozabilitatea presupune neîndeplinirea unor formalităţi
ulterioare (de regulă) ;
- modalităţi de remediere: nulitatea relativă poate fi “confirmată”, pe
când inopozabilitatea poate fi înlăturată prin “ratificare” (în
Nulitatea actului juridic civil 21

consecinţă, termenii “confirmare” şi “ratificare” nu sunt sinonimi,


astfel că fiecare trebuie folosit la locul şi cu interesul lui).

7. Delimitarea nulităţii faţă de reducţiune


Reducţiunea este sancţiunea actelor încheiate prin nesocotirea unor interdicţii
stabilite de lege pentru ocrotirea anumitor interese, cum ar fi cele ale moştenitorilor
rezervatari sau pentru asigurarea unui echilibru al prestaţiilor în contractele cu titlu
oneros. Dreptul civil cunoaşte următoarele cazuri de aplicare a acestei sancţiuni:
- reducţiunea liberalităţilor (legate şi donaţii) excesive, adică a actelor
cu titlu gratuit ce încalcă dreptul la rezervă a moştenitorilor legali
rezervatari; în acest caz, reducţiunea este singura sancţiune care se
aplică pentru actele încheiate cu nesocotirea dreptului la rezervă ;
- reducerea prestaţiei exagerate, dintr-un contract cu titlu oneros
încheiat prin viciul de consimţământ care este leziunea; în acest caz,
reducţiunea este o sancţiune ce funcţionează alternativ cu
anulabilitatea (nulitatea relativă);
- reducţiunea penalităţii convenţionale, dacă este vădit
disproporţionată, în raport cu paguba suferită de creditor ;
- reducţiunea în materia asigurării facultative31.
Excepţie făcând al doilea caz, în toate celelalte cazuri există o deosebire
esenţială între nulitate şi reducţiune, în sensul că numai în cazul nulităţii este vorba de
ineficacitatea unui act nevalabil încheiat, pe când în celelalte cazuri actele în cauză
(ori clauze din ele) au fost încheiate în mod valabil, numai că, ulterior, datorită unor
împrejurări specifice fiecărui caz, intervine ineficacitatea – totală sau parţială – a
actului.
Nulitatea trebuie deosebită şi de condiţie – ca modalitate a actului juridic civil.
Condiţia este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa
(naşterea ori desfiinţarea) actului juridic civil32. Într-o decizie33 a Curţii Supreme de

31
un caz particular de reductiune este prevazut de art. 2 din legea nr. 54/1998
32
Gh. Beleiu, op. cit., pag. 156
33
a se vedea C.S.J., Secţ. Civ., dec. nr. 1199/1992 în “Dreptul” nr. 1/1992
Nulitatea actului juridic civil 22

Justiţie se arată că: “În calitatea sa de coindivizar, pârâtul şi-a vândut cota sa
succesorală dintr-un imobil. Nici o dispoziţie legală nu interzice vânzarea cote
succesorale, cumpărătorul subrogându-se în drepturile coindivizarului vânzător.
Aşadar, vânzarea cotei succesorale dintr-un bun aflat în indiviziune, de către
coindivizar unui terţ, nu atrage nulitatea actului de înstrăinare, ci supune dreptul
dobândit de cumpărător unei condiţii rezolutorii, a cărei îndeplinire are loc dacă
bunul nu a fost atribuit, la ieşirea din îndiviziune coindivizarului care a înstrăinat cota
sa”.