Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
LUCRARE DE LICENŢĂ
LA DREPT COMUNITAR EUROPEAN
CU TEMA
Coordonator ştiinţific:
Conf. dr. Augustin Fuerea
Absolvent:
Puşcaş Anamaria Raluca
-2003-
LISTĂ DE ABREVIERI
2
PLANUL LUCRĂRII
3
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
sistemelor judiciare.”
Romano Prodi, 4 februarie 2000
1
Pascal Fontaine, A new idea for Europe – “ The Schuman declaration 1950-2000”, second edition, Editura
Biroului pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Luxemburg 2000, pag. 5.
4
fost alungat din relaţiile dintre statele membre, acestea încredinţând celor cinci
instituţii comunitare (Consiliul, Parlamentul, Comisia, Curtea de Justiţie şi Curtea
de Conturi) responsabilitatea pentru medierea conflictelor, pentru definirea
interesului general al europenilor şi pentru promovarea politicilor comune.1
Standardul de viaţă al oamenilor s-a îmbunătăţit semnificativ, mult mai
mult decât ar fi fost posibil dacă fiecare economie nu ar fi beneficiat de pe urma
economiei programate şi a obţinerii de câştiguri din piaţa comună şi intensificarea
comerţului. Integrarea economică demonstrează zilnic nevoia de realizare a
uniunii politice şi ne apropie tot mai mult de aceasta. La nivel internaţional,
Uniunea Europeană îşi măreşte influenţa o dată cu importanţa economică,
standardul de viaţă al cetăţenilor şi locul său în forumurile diplomatice,
comerciale şi monetare.
Comunitatea Europeană îşi obţine forţa din valorile comune ale
democraţiei şi drepturilor omului, care reunesc oamenii, menţinând, în acelaşi
timp, diversitatea culturilor, limbilor naţionale, precum şi a tradiţiilor.
Uniunea Europeană se fundamentează pe cele trei tratate institutive
(Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, privind înfiinţarea CECA şi cele două
tratate de la Roma din 25 martie 1957, privind înfiinţarea CEE şi EURATOM),
tratate care au fost permanent modificate, completate şi adaptate noilor realităţi. 2
În acest sens, Tratatul de la Maastricht3 a creat cetăţenia europeană, introducând
un set de drepturi şi obligaţii pentru cetăţenii statelor membre. Acest tratat le-a
amendat pe cele originare din anii ’50, alăturând într-un singur text prevederile
1
Pascal Fontaine, op. cit., pag. 5.
2
Uniunea Europeană s-a născut din Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi
Oţelului şi Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. Trăsătura care este complet nouă în UE şi o distinge de
tipul obisnuit de asociaţii internaţionale de state este aceea că statele membre au cedat o parte din suveranitatea lor
Comunităţii Europene şi i-au conferit puterea de a acţiona independent. În exercitarea acestor drepturi, CE poate să
insituie acte de suveranitate care au aceeasi forţă juridică precum legile în interiorul unui stat.
3
Tratatul asupra Uniunii Europene a fost semnat de către cei 12 membri de atunci ai Comunităţilor Europene la
data de 7 februarie 1992.
5
tratatelor existente, introducând două noi secţiuni majore care acoperă
coordonarea politicii externe şi cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor
interne.
Sugestiv, activitatea Uniunii Europene este de obicei ilustrată prin “cei trei
piloni”. Astfel, primul se referă la cooperarea economică a statelor membre,
bazându-se pe cele “patru libertăţi” (libera circulaţie a bunurilor, persoanelor,
capitalului şi a serviciilor) şi integrând activităţi din agricultură, mediu,
concurenţă, comerţ, fiscalitate şi uniune monetară. În aceste domenii, instituţiile
comunitare au putere legislativă, pentru că statele membre le-au delegat anumite
competenţe, ce reprezintă în multe cazuri însemne ale suveranităţii naţionale. În
domeniile circumscrise primului pilon, instituţiile Uniunii Europene operează
independent de statele membre, iar cooperarea se face la nivel supra-naţional, fapt
ce demonstrează că Uniunea Europeană este diferită de celelalte organisme
internaţionale.
În virtutea celui de-al doilea pilon, Uniunea Europeană, putere economică
de anvergură globală, începe să se afirme în marea diplomaţie internaţională, ceea
ce o determină să abordeze o “voce unică”, având la bază cooperarea în domeniul
politicii externe şi de securitate.
Cel de-al treilea pilon constă în cooperarea instituţiilor naţionale din sfera
justiţiei şi a afacerilor interne. Consiliul European, în acest sens, poate lua,
deocamdată, numai decizii cadru cu privire la armonizarea legislativă. Datorită
intensificării procesului de circulaţie liberă a persoanelor pe teritoriul Uniunii şi a
afirmării din ce în ce mai pregnante a idealului “cetăţeniei europene”, cooperarea
în acest domeniu va deveni, însă, deosebit de importantă.
Tratatul de la Amsterdam a reţinut pe ansamblu aceeaşi arhitectură. Acest
izvor de drept se concentrează pe trei mari dimensiuni:
• Obligaţia UE de a monitoriza respectarea drepturilor fundamentale, în
particular a celor înscrise în Convenţia Europeană pentru Protecţia
Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, adoptată de Consiliul
Europei în 1950. Orice stat membru vinovat de serioase şi sistematice
6
abateri va fi pasibil de penalizări, mergând până la suspendarea dreptului
de vot în cadrul Consiliului. În acelaşi timp, respectarea drepturilor
fundamentale înscrise în mai sus-menţionata Convenţie este o precondiţie
pentru ca ţările asociate să adere la UE;
• Dreptul UE de a acţiona împotriva oricărei forme de discriminare
bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau credinţă, disabilităţi,
vârstă sau orientare sexuală;
• Obligaţia UE de a promova oportunităţi egale pentru bărbaţi şi femei în
toate politicile sale, în virtutea normelor existente în tratate, în sfera
socială şi a forţei de muncă. În acest ultim domeniu, noul tratat deschide
drumul către “discriminarea pozitivă” dacă unul dintre sexe este clar
dezavantajat.1
Rezultatul este o structură deschisă care va permite şi încuraja extinderea
ulterioară şi protejarea drepturilor cetăţenilor, reprezentând un răspuns primar la
dorinţa exprimată de unele state membre ca Uniunea Europeană să aibă propriul
sistem de drepturi fundamentale care să completeze regulile deja stabilite de
Curtea Europeană de Justiţie.
Tratatul de Amsterdam2 depăşeşte abordarea abstractă a drepturilor omului
prin creionarea unor răspunsuri practice în situaţia în care aceste prerogative sunt
ameninţate şi este necesară o acţiune corectivă. Pe de altă parte, acest document
confirmă şi clarifică principiul subsidiarităţii, recunoaşte dreptul oamenilor de a
avea acces la documentele instituţiilor europene, garantează acţiuni concrete
pentru combaterea fraudei împotriva bugetului UE.
Tratatul de la Amsterdam stabileşte principiile călăuzitoare, întărind
politica externă şi de securitate a UE:
• în primul rând, să apere valorile comune, interesele fundamentale,
independenţa, integritatea şi securitatea Uniunii;
1
Biroul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Treaty of Amsterdam: What has changed in
Europe, Luxemburg 1999, pag. 9-10.
2
Semnat la 2 octombrie 1997, urmare a Conferinţei interguvernamentale de revuizuire a Tratatului de la
Maastricht, începuta la 29 martie 1996 la Torino.
7
• în al doilea rând, să apere pacea şi să întărească securitatea
internaţională şi cooperarea, să consolideze democraţia, domnia legii şi
drepturile fundamentale.
În cadrul Conferinţei Interguvernamentale de la Nisa Miniştrii Afacerilor
Externe ai statelor membre au semnat un Tratat la 26 februarie 2001, intrat în
vigoare la 1 februarie 2003 şi având ca temă prioritară a agendei sale reformarea
cadrului instituţional european în vederea pregătirii procesului de extindere a
Uniunii Europene. Reanalizarea proiectului construcţiei comunitare instituţionale
s-a dovedit a fi o sarcină destul de dificilă, dat fiind faptul că bilanţul acestui
summit este contrastant. Pe de o parte s-au înregistrat progrese referitoare la
numirea preşedintelui Comisiei Europene prin votul majorităţii calificate, întăririi
puterii acestuia, revigorării sistemului juridic şi ameliorării sistemului de
cooperare întărită, graţie suprimării dreptului de veto. Pe de altă parte, însă,
problemele rămase neclarificate la Amsterdam au fost numai pe jumătate
soluţionate la Nisa. Printre aceste “left overs” se numără problemele din
domeniile fiscal şi social şi, catalogată drept simbol al “eşecului de la Nisa”, aşa-
zisa “ruptură” dintre statele mari şi cele mici ale UE, ca şi cea dintre Franţa şi
Germania.
În pofida restanţelor la nivelul clarificării instituţionale, momentul Nisa a
înregistrat un progres considerabil, chiar dacă numai parţial, în planul pregătirii
lărgirii Uniunii, fiind receptat, atât în sânul instituţiilor europene, cât şi în mediul
academic, ca un “prag minim” atins, un compromis care să permită continuarea,
în mod eficient, a negocierilor asupra extinderii.1
Reuniunea şefilor de stat şi de guvern din UE de la Copenhaga din perioada
12-13 decembrie 2002 a consacrat cea mai robustă lărgire de până acum prin
acceptarea afilierii în 2004 la marea familie europeană a 10 state asociate (Cipru,
Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia,
Ungaria).
1
Hildegard Carola Puwak, România şi Proiectul European, “România şi viitorul Europei”, Regia Autonomă
Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001, pag. 25-28.
8
În ciuda atmosferei tensionate determinate de chestiuni rămase
controversate în urma negocierilor pregătitoare, comisarul european pentru
extindere, Gunther Verheugen, a reuşit să mobilizeze factorii de decizie europeni
în vederea ajungerii la un compromis, insistând ca extinderea să se realizeze
“acum ori niciodată”, estimând că în cazul unui eşec există riscul “unor
consecinţe teribile asupra opiniei publice”.1
1
R. R Ştefan, “Copenhaga- Summit-ul celei mai mari extinderi europene a început”, România libera,nr. 3875,
13.12.2002, pag.1
9
Derogarea este o excepţie cu caracter permanent de la aplicarea normelor
comunitare într-un domeniu precis determinat. Ea poate lua sfârşit într-un singur
caz, şi anume atunci când normele comunitare de la care s-a solicitat exceptarea
sunt abrogate sau modificate astfel încât ea să devină lipsită de obiect.
Documentele de poziţie sunt documentele oficiale prin care România îşi
prezintă în cadrul Conferinţei Interguvernamentale pentru aderare la Uniunea
Europeană poziţia faţă de fiecare dintre cele 31 de capitole de negociere în care
este împărţit, pentru raţiuni metodologice, acquis-ul comunitar.
Perioada de tranziţie este o excepţie cu caracter temporar de la aplicarea
normelor comunitare într-un domeniu precis determinat, solicitată de un stat
candidat, iniţial prin documentele sale de poziţie şi ulterior înscrisă în tratatul său
de aderare. Ea intră în vigoare la data la care statul candidat devine membru al
UE şi se încheie la sfârşitul duratei sale, moment de la care normele comunitare
cu privire la care a fost solicitată perioada de tranziţie devin opozabile statului
respectiv..
Piaţa internă, ca noţiune, a fost introdusă de Actul Unic European (intrat în
vigoare în 1987), fiind reglementată în art. 3 alin. C art. 7A din Tratatul CE. Piaţa
internă reprezintă un spaţiu caracterizat prin înlăturarea între statele membre a
obstacolelor privind libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, serviciilor şi
capitalurilor.
Documentelor de poziţie ale României li se răspunde de către Consiliul
Uniunii Europene prin poziţii comune, prin care poziţia României poate fi
acceptată sau prin care se poate cere României să îşi modifice poziţia în anumite
privinţe. În acest ultim caz, rămâne ca România să adopte un nou document de
poziţie privind acel capitol, modificat în funcţie de solicitările primite şi de
interesele şi de posibilităţile proprii.
Programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Preaderare) este
unul dintre cele trei instrumente de finanţare nerambursabilă (împreună cu
PHARE şi SAPARD) prin intermediul cărora sunt sprijinite ţările candidate în
pregătirea lor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Acest program a demarat la
10
1 ianuarie 2000 şi finanţează proiecte în domeniul infrastructurii de transport şi de
mediu.
Programul PHARE (Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii Civile) a fost
primul program al UE de cooperare tehnică şi financiară cu ţările din Europa
Centrală şi de Est. A fost lansat în 1989, fiind un instrument de preaderare.
Programul SAPARD (Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi
Dezvoltare Rurală) este menit să sprijine eforturile făcute de ţările din centrul şi
estul Europei în perioada de preaderare, prin care îşi pregătesc participarea la
Politica Agricolă Comună şi la Piaţa Unică. El urmăreşte două obiective majore:
de a contribui la aplicarea acquis-ului şi de a rezolva probleme prioritare şi
specifice în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.
Road-map (foaia de parcurs) reprezintă un set de documente care
punctează obiectivele şi măsurile prioritare concrete, pe termen scurt şi mediu, pe
care este important să se concentreze statele asociate în procesul de adoptare şi
implementare a acquis-ului comunitar. El este elaborat în acord cu recomandările
şi concluziile din Raportul de ţară anual, prevederile Parteneriatului pentru
Aderare şi angajamentele asumate prin negocierile de aderare.
Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter politic,
economic şi legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate ce ţin de
competenţa comunitară şi vizează satisfacerea de către statele care doresc să
devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de Consiliile Europene de
la Copenhaga (din iunie 1993) şi Madrid (din decembrie 1995).
11
internaţionale de a stopa migraţia, poluarea mediului, traficul ilegal şi crima
organizată.1
Consiliul European, întrunit la Copenhaga în iunie 1993, a conchis că
“ţările asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc, pot deveni membre ale
Uniunii Europene. Aderarea fiecărei ţări va avea loc de îndată ce aceasta va fi
capabilă să-şi asume obligaţiile ce-i revin prin satisfacerea condiţiilor economice
şi politice pe care le implică aderarea.
Calitatea de membru implică îndeplinirea următoarelor criterii:
• stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept,
drepturile omului, precum şi respectarea drepturilor şi protecţia
minorităţilor;
• existenţa unei economii de piaţă funcţionale, cât şi capacitatea de a face
faţă concurenţei şi forţelor de piaţă din cadrul Uniunii;
• capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv acceptarea
obiectivelor uniunii politice, economice şi monetare.
Capacitatea Uniunii de a asimila noi state membre constituie de asemenea
un criteriu esenţial, ce corespunde atât interesului Uniunii, cât şi al ţărilor
candidate”.
Opinia Comisiei Europene asupra gradului de pregătire a unei ţări pentru
aderare este actualizată în fiecare an printr-un Raport anual
În acelaşi spirit, Consiliul European reunit la Madrid în decembrie 1995 a
subliniat necesitatea ca statele candidate să-şi adapteze structurile administrative
pentru a asigura atât transpunerea legislaţiei comunitare în legislaţiile naţionale,
cât şi aplicarea ei efectivă prin structuri administrative şi juridice adecvate. Pentru
aderarea la Uniunea Europeană este necesară, mai întâi, încrederea reciprocă între
statele membre şi cele candidate.
1
Potrivit art. 2 din Tratatul CE, “Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe comune şi a unei uniuni
economice şi monetare şi prin punerea în aplicare a politicilor sau acţiunilor comune avute în vedere la art. 3 şi
3A, să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o
creştere durabilă şi neinflaţionistă respectând mediul, un grad înalt de convergenţă a performanţelor economice, un
nivel ridicat al folosirii forţei de muncă şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi calităţii vieţii, coeziune
economică şi socială, solidaritatea între statele membre”.
12
În cadrul Consiliului European de la Luxemburg din decembrie 1997 s-a
susţinut că: “extinderea Uniunii Europene necesită, în prealabil, o consolidare şi o
îmbunătăţire a funcţionării instituţiilor, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului
de la Amsterdam referitoare la instituţii”, iar Consiliul European de la Nisa reunit
in decembrie 2000 a solicitat statelor candidate să accelereze ritmul reformelor
începute, absolut necesare pentru pregătirea lor în vederea aderării.
Pentru ca extinderea să se deruleze firesc, Uniunea trebuie să continue să
dezvolte relaţii puternice cu vecinii săi imediaţi. Angajamentele de parteneriat şi
asociere dezvoltate cu aceştia caută să creeze condiţii pentru stabilitate politică şi
creştere economică, pentru ca viitoarele graniţe ale UE să nu dea naştere unor
linii despărţitoare în Europa.
13
CAPITOLUL II ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE
ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ
SECŢIUNEA I. NEGOCIERILE DE ADERARE
1.Etapele premergătoare deschiderii negocierilor de aderare
1
Istoricii construcţiei europene vor trebui, fără îndoială, să considere Consiliul European din 10-11 decembrie
1999 de la Helsinki ca fiind un punct de cotitură pentru Uniunea Europeană. Aceasta este data la care şefii de stat
şi de guvern au decis să mărească la 12 numărul ţărilor admise la negocierile pentru aderarea la Uniune. S-a
stabilit că 1 ianuarie 2003 este data la care Uniunea Europeană, în proximitatea conferinţei interguvernamentale
pentru revizuirea tratatelor, trebuie să fie pregatită să primească primul val de noi candidaţi.
2
Turcia nu a fost acceptată ca stat candidat decât după mulţi ani de la depunerea cererii de aderare.
14
Instituţiile UE implicate în procesul de negociere sunt Consiliul Uniunii
(alcătuit din miniştrii de resort, reprezentând fiecare dintre statele membre) şi
Comisia Europeană (Direcţia Generală pentru Extindere). Astfel, pe baza
rapoartelor anuale de ţară întocmite de Comisia Europeană, Consiliul European
decide deschiderea negocierilor de aderare.
În vederea atingerii obiectivelor fundamentale ale procesului de aderare
care constau în adoptarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului comunitar, acesta a
fost grupat în 31 de capitole:
1. Libera circulaţie a bunurilor;
2. Libera circulaţie a persoanelor;
3. Libera circulaţie a serviciilor;
4. Libera circulaţie a capitalului;
5. Dreptul societăţilor comerciale;
6. Politica in domeniul concurenţei;
7. Agricultură;
8. Pescuitul;
9. Politica în domeniul transporturilor;
10.Impozitarea;
11.Uniunea economică şi monetară;
12.Statistică;
13.Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă;
14.Energie;
15.Politica industrială;
16.Întreprinderi mici şi mijlocii;
17.Ştiinţă şi cercetare;
18.Educaţie, formare profesională şi tineret;
19.Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei;
20.Cultura şi politica în domeniul audiovizualului;
21.Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale;
22.Protecţia mediului înconjurător;
15
23.Protecţia şi sănătatea consumatorilor;
24.Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;
25.Uniunea vamală;
26.Relaţiile economice internaţionale;
27.Politica externă şi de securitate comună;
28.Controlul financiar;
29.Prevederi financiare şi bugetare;
30.Participarea la instituţiile Uniunii Europene;
31.Altele.
O dată ce Consiliul a luat decizia de începere a negocierilor cu un stat
candidat mai trec câteva luni până în momentul în care cele două părţi se aşează
efectiv la masa negocierilor.
Din experienţa negocierilor anterioare, s-a observat că se începe cu analiza
capitolelor mai uşoare, pentru a permite realizarea unor progrese absolut necesare
creării unui climat de încredere între cele două părţi. Capitolele mai dificile sunt
lăsate pentru o etapă mai avansată a negocierilor, când părţile au o viziune de
ansamblu asupra poziţiilor de negociat.
După ce un capitol a fost deschis pentru negociere, statul candidat trebuie
să-şi pregătească poziţia de negociere sub forma unui document de poziţie, la
rândul său Comisia adoptând documentul numit poziţia comună.
Negocierile oficiale se desfăşoară în cadrul unei conferinţe de negociere la
care participă negociatorul ţării candidate şi Consiliul UE. Cele două părţi îşi
prezintă poziţiile de negociere pentru fiecare capitol în parte. Dacă se pun de
acord, capitolul respectiv se poate închide provizoriu, în caz contrar el rămânând
in discuţie până când se va găsi o soluţie.
16
3.Închiderea negocierilor de aderare
Negocierile sunt considerate încheiate când părţile s-au pus de acord în
cadrul tuturor capitolelor de negociere. Principiul general este că nimic nu este
convenit până nu este stabilit totul. Aceasta înseamnă că un capitol asupra căruia
s-a căzut în principiu de acord poate fi redeschis pe parcursul negocierilor dacă
între timp a survenit o schimbare în acquis sau pentru orice alt motiv care justifică
negocieri suplimentare.
În situaţia în care statul candidat are dificultăţi serioase şi demonstrabile în
aplicarea acquis-ului comunitar la data aderării într-un anumit domeniu, el poate
să solicite fie perioade de tranziţie, fie adaptări speciale ale acquis-ului.
Perioadele de tranziţie se pot acorda pentru următoarele considerente: în
scopul adaptării economiei noului stat membru la cea a UE; pentru a permite UE
să-şi adapteze politicile ţinând cont de prezenţa unui nou stat membru; în vederea
acordării noului stat membru a unei perioade de timp necesare punerii în aplicare
a anumitor dispoziţii ale acquis-ului şi creării instituţiilor necesare aplicării şi
asigurării respectării acestor dispoziţii.
Aceste înţelegeri nu pot funcţiona decât pentru o perioadă de timp limitată.
Experienţa ultimelor extinderi ale Uniunii Europene arată că astfel de perioade de
tranziţie au variat de la 1 la 10 ani.
Adaptările speciale pot fi agreate numai în anumite cazuri, când statul
candidat reuşeşte să convingă Uniunea că o anumită parte a acquis-ului comunitar
nu este suficient de evoluată comparativ cu legislaţia din statul respectiv şi este
nevoie de o modernizare a acquis-ului în domeniu (de exemplu, protecţia
mediului, în negocierile legate de ultima extindere) sau că intră în contradicţie cu
realităţi obiective ce ţin de identitatea naţională a statului candidat (de exemplu,
acordarea unor drepturi speciale populaţiei sami, în cadrul negocierilor cu
Finlanda şi cu Suedia).
Dacă sunt acceptate, aceste instrumente determină schimbări ale acquis-
ului comunitar, cu toate consecinţele juridice care decurg (modificări ale
17
legislaţiei secundare). Aceste schimbări sunt incluse în anexele Tratatului de
Aderare semnat de statele membre ale UE şi de statul candidat.
Încheierea cu succes a negocierilor nu conduce întotdeauna la aderarea
propriu-zisă la Uniunea Europeană. Un caz clasic este cel al Norvegiei, stat care a
negociat de două ori aderarea şi de fiecare dată aceasta a fost respinsă de
populaţie în referendumurile naţionale cerute de Constituţia ţării pentru ratificarea
Tratatului de Aderare la UE.
Între încheierea negocierilor şi aderarea propriu-zisă mai sunt câteva etape
importante de parcurs:
• redactarea şi convenirea Tratatului de Aderare de către UE şi statul
candidat, tratat internaţional ce prevede drepturile şi obligaţiile părţilor
în vederea dobândirii calităţii de membru al UE;
• exprimarea consimţământului Parlamentului European prin adoptarea
Tratatului de Aderare;
• semnarea Tratatului de Aderare de către toate statele membre ale UE şi
de către viitorul stat membru;
• ratificarea tratatului de către toate parlamentele naţionale ale statelor
membre şi de către Parlamentul viitorului stat membru, precum şi prin
organizarea unui referendum (acolo unde constituţia sau considerentele
politice o cer).
Numai în situaţia în care toate aceste etape au fost parcurse cu succes
respectivul stat poate deveni membru al Uniunii Europene.
1
Andrei Popescu, “Armonizarea legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare”, România şi viitorul Europei,
Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001
19
• Legislaţia trebuie prezentată ţărilor din Europa Centrală şi de Est într-
un mod din care să reiasă clar măsurile şi structurile necesare pentru ca
aceste dispoziţii să fie aplicate în mod efectiv.
Măsurile fundamentale privind procesul de aproximare legislativă în
domeniul pieţei interne (libera circulaţie a capitalului, la libera circulaţie şi
siguranţa produselor industriale, concurenţă, politici sociale, agricultură,
transporturi, audiovizual, mediul înconjurător, telecomunicaţii, impozite directe,
libera circulaţie a persoanelor, servicii financiare, date personale, dreptul
societăţilor comerciale, contabilitate, drept civil, recunoaşterea reciprocă a
calificării profesionale, proprietate intelectuală, energie, probleme vamale şi
accize, impozite indirecte şi protecţia consumatorului) sunt grupate în două etape.
Etapa I vizează:
• asigurarea unui cadru general pentru legile de detaliu;
• abordarea principiilor fundamentale sau asigurarea procedurii de
bază care reglementează sectorul în cauză;
• măsurile respective constituie o condiţie esenţială pentru
funcţionarea eficientă a pieţei interne în acel sector.
În unele domenii, măsurile din prima etapă pot cuprinde şi măsuri a căror
punere în practică presupune o perioadă îndelungată.
Fiind un document de informare generală, Cartea Albă nu încearcă să
impună o ordine globală a priorităţilor între sectoare. Ţara parteneră îşi poate
stabili singură priorităţile în funcţie de situaţia politică şi economică şi de
progresele făcute până în momentul respectiv în domeniul reformei economice.
Nu este, însă, suficientă adaptarea legislaţiei în ideea aderării la piaţa
internă comunitară ,aceasta trebuie pusă în practică.
În etapa a II-a Cartea Albă propune aplicarea legislaţiei privind piaţa
internă prin intermediul structurilor înfiinţate de Uniunea Europeană şi de statele
membre. Printre aceste structuri se regăsesc:
• organisme care desfăşoară activităţi de control, verificare şi
reglementare în numele instituţiilor publice, cum ar fi cele care verifică
20
solvabilitatea societăţilor de asigurare sau operaţiunile zilnice ale
instituţiilor de creditare;
• organisme care controlează conformitatea produselor cu standardele
tehnice, cum ar fi laboratoarele de analiză sau organismele de
certificare;
• organismele care supraveghează libera circulaţie a bunurilor, precum
inspectorii veterinari sau responsabilii cu standardele comerciale;
• organizaţii tehnice şi profesionale care răspund de definirea
standardelor;
• organizaţii ale consumatorilor, lucrătorilor, profesionale şi comerciale,
care monitorizează respectarea legislaţiei;
• organisme juridice şi cvasijuridice cu putere de a impune legea, cum ar
fi tribunalele specializate sau avocatul poporului.
Problema pe care o au de rezolvat ţările asociate este crearea acestor
structuri administrative, juridice şi tehnice, ca un obiectiv de bază în procesul
global de dezvoltare instituţională care determină schimbări fundamentale în
responsabilităţile administraţiei din fiecare ţară, ale sistemului juridic şi ale
sectorului privat aflat în plină formare. Pentru ca acest proces să fie încununat de
succes, instituţiile în cauză trebuie să funcţioneze, oamenii să aibă încredere în ele
şi să li se adreseze la nevoie.
Piaţa internă a Uniunii Europene nu reprezintă un obiectiv în sine, ci unul
dintre principalele instrumente de care aceasta dispune pentru a atinge
următoarele deziderate: o creştere durabilă, echilibrată şi care să respecte mediul
înconjurător, un nivel ridicat al locurilor de munca şi al protecţiei sociale, un nivel
şi o calitate superioară a vieţii, o mai mare coeziune economică şi socială.
3. Concluzii
Cartea Albă marchează începutul unui proces în care ţările partenere joacă
un rol principal. Sarcina de a elabora, implementa şi impune spre aplicare aceste
legi nu poate fi realizată decât de ţările partenere. Comisia Europeană le va
21
asigura tot sprijinul necesar programelor naţionale existente de aproximare
legislativă. Aceste programe sunt în concordanţă cu situaţia specifică fiecărei ţări
şi cu recomandările cuprinse în Cartea Albă.
Cartea Albă nu are putere de lege, şi nici nu face parte din ansamblul
documentelor pentru negocierile de aderare. Scopul său este de a susţine ţările
partenere în pregătirile lor pentru piaţa internă. Exerciţiul de aproximare
legislativă vine şi el în sprijinul procesului de reformă economică şi, prin urmare,
al integrării cu succes a ţărilor partenere în Uniunea Europeană.
22
CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE
ADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ
SECŢIUNEA I. PRELIMINARIILE ADERĂRII
1. Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi
Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă parte
1
A fost promulgat de Preşedintele României la 5 aprilie 1993 şi a fost ratificat prin Legea nr.20/12 aprilie 1993,
publicat în Monitorul Oficial nr.73/1993.
23
La nivel ministerial, dialogul politic va avea loc în cadrul Consiliului de
Asociere (constituit din reprezentanţi ai Guvernului României, pe de o parte, şi
membri ai Consiliului şi ai Comisiei Europene, pe de altă parte) care are
responsabilitatea generală pentru respectarea acestui Acord. La nivel parlamentar,
dialogul politic se va realiza în cadrul Comitetului Parlamentar de Asociere care
cuprinde membri ai Parlamentului României şi membri ai Parlamentului
European.
B. Un alt punct important prevăzut în Acord (art.6) îl reprezintă
respectarea principiilor democratice şi a drepturilor omului stabilite în Actul
Final de la Helsinki şi Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, precum şi a
principiilor economiei de piaţă.
C. În privinţa liberalizării circulaţiei mărfurilor, serviciilor, România şi
Comunitatea au stabilit gradual o zonă de liber schimb bazată pe obligaţii
reciproce şi echilibrate, în concordanţă cu prevederile Acordului de Asociere şi
cele ale Acordului General pentru tarife vamale şi comerţ (GATT). O atenţie
deosebită este acordată regimului taxelor vamale, în acest sens stabilindu-se un
calendar al reducerilor taxelor la import şi export între Comunitate şi România,
defalcat pe 10 ani (art.10-11).
Acordul nu exclude prohibiţiile sau restricţiile la import, export sau tranzit,
justificate pe temeiurile moralităţii publice, politicii sau securităţii publice,
protecţiei sănătăţii şi vieţii, protecţiei resurselor naturale, a tezaurelor, a
proprietăţii intelectuale, industriale sau comerciale sau a reglementărilor
referitoare la aur şi argint (art.3).
Cele două părţi se vor abţine de la orice măsuri sau practici de natură
fiscală interne care ar introduce, direct sau indirect, o discriminare între produsele
unei părţi şi produsele similare originare din teritoriul celeilalte părţi (art.
27alin.1).
Sunt stabilite măsuri de protecţie pentru situaţiile neprevăzute ce pot apărea
în timpul derulării Acordului, în acest sens fiind instituit un Consiliu de Asociere
cu rol în supravegherea respectării prevederilor Acordului.
24
D. De asemenea s-au pus bazele liberalizării circulaţiei persoanelor. În
acest sens, în scopul facilitării restructurării resurselor de forţă de muncă, urmare
a restructurării economice din România, Comunitatea va furniza asistenţă tehnică
pentru crearea unui sistem adecvat de asigurări sociale, conform art. 89 (art.44).
Pentru a facilita cetăţenilor din Comunitate şi celor din România iniţierea şi
desfăşurarea în mod regulat de activităţi profesionale în România şi, respectiv, în
Comunitate, Consiliul de Asociere va examina măsurile necesare ce trebuie luate
pentru a asigura recunoaşterea reciprocă a calificărilor (art.47).
E. România şi statele membre ale Uniunii s-au angajat să asigure circulaţia
liberă a capitalului privind investiţiile directe făcute în companii înfiinţate
conform legilor în vigoare în ţara gazdă şi investiţiile făcute conform prevederilor
Acordului, lichidarea sau repatrierea acestor investiţii şi a oricărui profit rezultat
din acestea. Nu se vor introduce noi restricţii valutare la circulaţia de capital şi la
plăţile curente aferente. În plus, sunt stabilite incompatibilităţile cu buna
funcţionare a relaţiilor comerciale între părţi (art.64 alin1).
F. Pentru o mai eficientă protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală,
industrială şi comercială, România se obligă ca, până la sfârşitul celui de-al
cincilea an de la intrarea în vigoare a Acordului, să solicite aderarea la Convenţia
de la Munchen privind acordarea patentelor europene (din 5 octombrie 1973),
precum şi la celelalte convenţii multilaterale referitoare la aceste drepturi la care
statele membre sunt părţi sau pe care le aplică de facto. Scopul este acela de a se
asigura un nivel de protecţie similar cu cel din Comunitate (art.67).
G. România se angajează să depună eforturi pentru ca legislaţia internă să
devină, gradual, compatibilă cu cea a Comunităţii. Astfel, armonizarea legislaţiei
se va extinde în special in următoarele domenii: vamal, al societăţilor comerciale,
bancar, al proprietăţii intelectuale, al protecţiei forţei şi locurilor de muncă, al
securităţii sociale, al securităţii financiare, al concurenţei, al protecţiei sănătăţii şi
vieţii oamenilor, animalelor şi plantelor, al protecţiei consumatorilor, impozitării
indirecte, în domeniul nuclear, al transporturilor şi în cel legat de mediu (art.69-
70). Pentru aplicarea acestor măsuri, Comunitatea va furniza României asistenţă
25
tehnică sub forma de schimb de experţi, furnizare de informaţii, organizare de
seminarii, activităţi de formare, ajutor pentru traducerea legislaţiei din
Comunitate (art.71).
H. Toate aceste deziderate pot fi realizate în condiţiile unui schimb
reciproc şi efectiv de informaţii. Se va acorda prioritate programelor menite să
pună la dispoziţia publicului larg informaţiile de baza privind Comunitatea şi
cercurilor de specialişti din România, inclusiv accesul la bazele de date
comunitare (art. 92).
În vederea realizării tuturor obiectivelor Acordului, România beneficiază
de asistenta financiară temporară din partea Comunităţii, sub forma de donaţii şi
împrumuturi PHARE, inclusiv de la Banca Europeană de Investiţii (art.100-105).
26
măsură liberalizate, dar dreptul de proprietate asupra pământului nu era pe deplin
garantat. S-a apreciat că s-a îmbunătăţit capacitatea de competitivitate a
economiei româneşti, mai ales prin abordarea problemelor legate de distorsiuni
majore, cum ar fi preţurile scăzute la energie, accelerarea privatizării şi începerea
lichidării întreprinderilor de stat, mari generatoare de pierderi. Totuşi o mare parte
a industriei era considerată învechită, iar agricultura trebuia modernizată.
Capacitatea României de a-şi asuma acquis-ul (capacitatea de a-şi asuma
obligaţiile impuse de calitatea de membru, printre care se află şi aderarea la
uniunea politică, economică şi monetară) a fost apreciată ca având un ritm destul
de lent. Astfel, legislaţia românească a preluat numai o mică parte din acquis-ul
ce se referă la elementele esenţiale ale pieţei unice, inclusiv concurenţa, cu
excepţia celei referitoare la proprietatea intelectuală. Era necesar un proces major
şi susţinut de reformă în cadrul structurilor administrative.
Având în vedere aceste considerente, Comisia a subliniat că negocierile
pentru aderarea României la UE vor fi deschise de îndată ce se va înregistra un
progres semnificativ în satisfacerea de către România a condiţiilor statutului de
membru, definite de Consiliul European de la Copenhaga.1 Strategia consolidată
de preaderare va ajuta România să se pregătească mai bine pentru a-şi îndeplini
obligaţiile ce derivă din statutul de membru şi să acţioneze pentru ameliorarea
deficienţelor identificate în Opinii.
1
Prima rundă de negocieri cu România a început la 14 iunie 2000, la care au participat şi Malta, Slovacia, Letonia,
Lituania şi Bulgaria.
27
pus bazele strategiei de pregătire a ţărilor asociate din Europa Centrală pentru
aderare, cunoscută în general sub numele de strategie de preaderare, care
presupune trei elemente principale:
• Aplicarea Acordurilor Europene;
• Programele PHARE de asistenţă financiară;
• Un dialog structurat care să reunească statele membre şi ţările candidate
in vederea examinării unor chestiuni de interes general.1
Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter politic,
economic şi legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate ce ţin de
competenţa comunitară şi vizează satisfacerea de către statele care doresc să
devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de Consiliile Europene de
la Copenhaga (din iunie 1993) şi Madrid (din decembrie 1995).
Plecând de la propunerile formulate de către Comisia Europeană în Agenda
2000, Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997 a lansat Strategia
consolidată de preaderare pentru candidaţii din Europa Centrală şi de Est, ale
cărei principale elemente sunt: Acordurile Europene, Parteneriatele pentru
Aderare împreuna cu Programele Naţionale de Adoptare a Acquis-ului
Comunitar, asistenţa financiară de preaderare (programele PHARE, ISPA şi
SAPARD) şi deschiderea accesului ţărilor candidate la programele şi agenţiile
comunitare.
România a adoptat prima strategie proprie având ca obiectiv pregătirea
pentru admiterea în UE în iunie 1995 o dată cu depunerea cererii de aderare la UE
(aşa-numita Strategie de la Snagov, după numele localităţii unde a avut loc
elaborarea acestui document şi semnarea acestei declaraţii de acceptare a
obiectivului integrării europene de către toate forţele politice parlamentare ale
momentului).2
1
Viorel Marcu, Drept comunitar general, Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag.61.
2
Ion Jinga, Andrei Popescu, Integrarea Europeană-Dicţionar de termeni comunitari, Lumina Lex
28
2. Instrumentele strategiei de preaderare
Uniunea Europeană acordă finanţare prin intermediul Programului
PHARE, alături de împrumuturile asigurate de Banca Europeană de Investiţii, în
cooperare cu Fondul Monetar Internaţional. Capitalul de investiţii pentru ţările
partenere este canalizat prin Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
A. Programul PHARE
A fost elaborat iniţial ca reacţie imediată la problemele structurale cu care
se confruntau ţările Europei Centrale, actualmente fiind una dintre pietrele de
temelie ale strategiei de preaderare.1
Programul este primul instrument financiar nerambursabil al strategiei de
preaderare, promovând dezvoltarea infrastructurii şi cooperarea intraregională,
precum şi consolidarea democraţiei. A fost înfiinţat la începutul anului 1989
pentru Polonia şi Ungaria (primele două ţări în care s-a realizat trecerea de la
regimul comunist la democraţie, de unde acronimul), programul extinzându-se
treptat în celelalte ţări partenere din regiune.
Programul se concentrează asupra a două aspecte:
• Dezvoltarea instituţională, sprijinirea guvernelor ţărilor candidate în
implementarea acquis-ului comunitar;
• Investiţiile, sprijinirea ţărilor candidate în efortul de a-şi alinia
activităţile industriale şi infrastructura pe baza standardelor UE, prin
mobilizarea investiţiilor solicitate.
Între 1990-2000, România a beneficiat de peste 1,5 miliarde Euro prin
programul PHARE. În prezent, PHARE se concentrează în România asupra a trei
mari sectoare: dezvoltare regională, dezvoltare instituţională şi sprijinirea
investiţiilor în vederea implementării acquis-ului.
Comisia Europeană, după negocieri cu ţările candidate, elaborează un
program naţional PHARE pentru fiecare ţară, precum şi programe multi-anuale şi
orizontale care includ proiectele ce vor fi realizate, supuse în prealabil aprobării
1
România primeşte anual o sumă de 250 de milioane de EURO, fiind a doua ţară candidată, după Polonia, în
privinţa volumului fondurilor alocate.
29
comitetului de gestiune a programului, compus din reprezentanţi ai Statelor
Membre.
B. Programul ISPA
Instrument for Structural Policies for pre-Accession este cel de-al doilea
instrument financiar nerambursabil conceput pentru sprijinirea ţărilor candidate în
procesul de aderare la UE. ISPA oferă sprijin financiar pentru investiţii în
domeniul protecţiei mediului şi al transporturilor, pentru a accelera procesul de
armonizare a legislaţiei ţărilor candidate cu normele europene în aceste două
sectoare.
România va beneficia de sume cuprinse între 240-270 milioane Euro pe an,
fiind cel de-al doilea mare beneficiar, după Polonia.
În sectorul transporturilor, se acordă prioritate investiţiilor destinate
integrării sistemului românesc de transport în cel al UE, precum şi viitoarei
Reţele Trans Europene (Trans European Network - TEN). De asemenea, se
acordă o importanţă deosebită îmbunătăţirii legăturilor cu alte state candidate în
domeniul transporturilor, precum şi îmbunătăţirii sistemului naţional de transport
prin completarea anumitor porţiuni de drum.
Principala prioritate a programului ISPA în domeniul protecţiei mediului
este sprijinirea României în procesul de adoptare a legislaţiei europene în ceea ce
priveşte protecţia mediului. O atenţie specială este acordată apei potabile, tratării
apelor uzate şi evacuării gunoiului menajer.
C. Programul SAPARD
Special pre-Accession Programme for Agriculture and Rural Development
este cel de-al treilea instrument financiar nerambursabil conceput pentru a sprijini
ţările candidate în abordarea reformei structurale în sectorul agricol şi în alte
domenii legate de dezvoltarea rurală, precum şi în implementarea acquis-ului
comunitar referitor la CAP (Common Agricultural Policy - Politica Agricolă
Comună) şi la legislaţia aferentă.
30
S-a stabilit ca în perioada 2000-2006 România să primească 150 milioane
Euro/an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar după Polonia. În plus, Guvernul
României va contribui cu suma de 50 milioane Euro.
SAPARD finanţează proiecte majore din domeniul agricol şi al dezvoltării
rurale. România a identificat patru măsuri prioritare care urmează să fie finanţate
în cadrul acestui program:
• Îmbunătăţirea activităţilor de prelucrare şi comercializare a
produselor agricole şi pescăreşti;
• Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale;
• Dezvoltarea economiei rurale (investiţii în companiile cu profil
agricol; diversificare economică; silvicultură);
• Dezvoltarea resurselor umane (îmbunătăţirea activităţii de instruire
profesionale; asistenţă tehnică, inclusiv studii menite să sprijine
pregătirea şi monitorizarea programului, campanii de informare şi
publicitate).
31
Programul cuprinde măsurile care se impun pentru realizarea unor progrese
semnificative pe linia îndeplinirii criteriilor economice de aderare, a criteriului
privind capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru, accelerarea
procesului de transpunere în legislaţia naţională a reglementărilor comunitare,
accelerarea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană.
A. CRITERIILE POLITICE
PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ
Situaţia actuală
33
• Pregătirea magistraţilor şi grefierilor în noile materii ale dreptului
naţional şi în drept comunitar, deontologie, administrarea instanţelor;
MĂSURI ANTICORUPŢIE
Situaţia actuală
1
În ceea ce priveşte armonizarea legislativă, acest proces se află într-un stadiu avansat în domeniul asistenţei
judiciare internaţionale în materie penală, fiind adoptată şi o lege privind transferul persoanelor condamnate în
străinătate.
2
În acelaşi timp, Ministerul Justiţiei a întreprins acţiuni care contribuie la realizarea şi publicarea anuală a unui
raport privind evoluţia fenomenului corupţiei în România şi eficienţa măsurilor adoptate pentru controlul acestuia.
34
Priorităţi pe termen scurt şi mediu
PROTECŢIA COPILULUI
Situaţia actuală
1
Numărul de copii instituţionalizaţi a scăzut de la 57 181 la începutul anului 2001 la 49 965 la sfârşitul aceluiaşi
an.
35
Priorităţi pe termen scurt şi mediu
Situaţia actuală
36
Prin aprobarea Legii privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare s-au transpus în legislaţia românească două componente ale acquis-
ului comunitar referitor la politicile sociale: principiul tratamentului egal acordat
persoanelor indiferent de originea lor socială, rasială sau etnică şi principiul
privind aplicarea unui tratament egal în privinţa ocupării forţei de muncă.1
Situaţia actuală
1
Din anul 2002, România participă la Programul Comunitar de Acţiune pentru Combaterea Discriminării (2001-
2002), Departamentul pentru Relaţii Interetnice implicându-se în derularea unor proiecte şi acţiuni menite să
promoveze cooperarea transnaţională în domeniul luptei împotriva discriminării.
37
libera circulaţie a acestor date, protecţia vieţii private în domeniul
telecomunicaţiilor. În conformitate cu Legea nr. 677 / 2001, ca autoritate de
supraveghere a prelucrării circulaţiei datelor cu caracter personal a fost desemnată
instituţia Avocatului Poporului.
38
B. CRITERIILE ECONOMICE
1
În condiţiile dinamicii mai accentuate a exporturilor, deficitul comercial pe primele patru luni ale anului 2002 a
fost de 1,1 de mld. De USD, diminuându-se cu aproximativ 175 de mil. de USD, comparativ cu aceeaşi perioadă a
anului precedent.
2
Pentru aceeaşi perioadă, procesul de dezinflaţie a continuat. Astfel rata medie a inflaţiei a fost în perioada
ianuarie-aprilie 2002 de 1,5%, comparativ cu 2,7% cât s-a realizat în perioada corespunzatoare a anului anterior.
39
Satisfacerea cererii interne se va realiza fără a se neglija rolul cererii
externe. Exportul net de bunuri şi servicii estimat îşi va diminua treptat
contribuţia negativă la creşterea reală a produsului intern brut datorită dinamicii
mai pronunţate a exporturilor de bunuri şi servicii faţă de importuri, dar şi datorită
unei îmbunătăţiri sensibile a structurii schimburilor externe, cu efecte asupra
indicatorilor de competitivitate.
40
C. CAPACITATEA DE ASUMARE A OBLIGAŢIILOR DE STAT MEMBRU
AL UE
42
LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALURILOR
AGRICULTURA
44
care trec de la agricultura tradiţională (convenţională) la cea ecologică, eliminarea
deşeurilor de pesticide.
PESCUITUL
IMPOZITAREA
45
• eliminarea unor scutiri de la plata TVA-ului incompatibile cu directivele
comunitare;
46
• îmbunătăţirea organizării şi performanţei sistemului de contabilitate
publică în concordanţă cu standardele europene în vigoare;
ENERGIA
1
În sectorul petrolier Directiva nr. 68 / 414 / CE privind obligaţia Statelor Membre de a menţine stocuri minime de
ţiţei / produse petroliere, amendată cu Directiva nr. 98 / 93 / CE, reprezintă cea mai importantă reglementare
comunitară din domeniu
48
decembrie 2011, din cauza costurilor mari necesare pentru crearea stocurilor
minime.
49
POLITICA INDUSTRIALĂ
Politica industrială a României ia în considerare prevederile conceptului de
dezvoltare durabilă, adoptat în ultimii ani de majoritatea statelor lumii, ca bază a
dezvoltării economice în perspectiva următorilor ani. Acest lucru se realizează, pe
de o parte, prin utilizarea în procesul de dezvoltare industrială a acelor căi prin
care activităţile economice, în context durabil, pot proteja mediul, iar, pe de altă
parte, prin utilizarea raţională a resurselor naturale, în special a celor cu valoare
economică şi potenţial limitat în timp.
România şi-a propus pentru anul 2003:
• Modernizarea tehnologiilor şi instalaţiilor existente în vederea reducerii
consumurilor materiale şi electrice, îmbunătăţirea calităţii produselor şi
reducerea poluării;
• Stimularea externalizării unor activităţi din întreprinderi siderurgice;
• Definitivarea procesului de restructurare şi încadrarea autoturismelor în
normele EURO 3 începând cu anul 2004;
• Privatizarea SNP PETROM;
• Atragerea de fonduri private de investiţii pentru dezvoltarea producţiei
şi transferul de know-how şi tehnologie din ţările UE;
• Retehnologizarea capacităţilor de producţie pentru apărare, în scopul
realizării de produse care să corespundă cerinţelor de interoperabilitate
şi compatibilitate, precum şi standardelor de calitate.
50
• Îmbunătăţirea mediului de afaceri care se va realiza prin: simplificarea
şi îmbunătăţirea cadrului legislativ şi administrativ pentru IMM –uri şi
îmbunătăţirea capacităţii administrative a Ministerului pentru
Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.
• Creşterea competitivităţii IMM-urilor pe pieţele locale şi internaţionale
prin: îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare, a ofertei de
servicii pentru IMM-uri şi a accesului la achiziţiile publice;
• Promovarea culturii antreprenoriale prin derularea programului de
pregătire antreprenorială.
ŞTIINŢĂ ŞI CERCETARE
Capitolul 17 “Ştiinţă şi Cercetare” a fost închis provizoriu la data de 14
iunie 2000 şi în februarie 2002 au fost transmise informaţii suplimentare la
documentul de poziţie pentru acest capitol.
Politicile de cercetare-dezvoltare şi inovare ale României au ca prioritate
clar definită integrarea în Spaţiul European de Cercetare şi armonizarea cu
politicile, sistemul de cercetare-dezvoltare şi inovare şi procedurile din cadrul
UE.
Dintre priorităţile pe termen scurt şi mediu amintim:
• Modernizarea echipamentelor şi facilităţilor de cercetare şi dezvoltare
tehnologică şi tehnologia informaţiei din unităţile de cercetare;
• Dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic la nivel
european.
51
• Consolidarea procesului de reformă în învăţământul preuniversitar prin:
continuarea programului de îmbunătăţire a transportului şcolar în zonele
rurale, de acordare a rechizitelor şcolare elevilor care provin din familii
cu venituri reduse, derularea programului special pentru sprijinirea
şcolarizării copiilor rromi în scopul stimulării participării copiilor din
grupurile dezavantajate în procesul educaţional;
• Consolidarea procesului de reformă în învăţământul superior prin:
revigorarea cercetării ştiinţifice universitare prin diversificarea grant-
urilor acordate tinerilor cercetători şi studenţi;
• Dezvoltarea politicilor educaţionale de tip e-Learning;
• Participarea la noua generaţie de programe comunitare Socrates II,
Leonardo da Vinci şi Youth;
• Dezvoltarea unei reţele naţionale de centre autorizate de evaluare a
competenţelor profesionale;
• Promovarea mobilităţii tineretului în Spaţiul European prin schimburi
bilaterale, participarea la stagiile de formare organizate de Consiliul
Europei – Direcţia Tineret;
• Organizarea unor campanii pentru promovarea cadrului favorabil
participării tinerilor la viaţa publica şi la procesul decizional.
52
• Trecerea la Societatea Informaţională prin: modernizarea administraţiei
publice şi a serviciilor publice, îmbunătăţirea nivelului de trai prin
utilizarea tehnologiei informaţiei în domenii ca sănătatea, protecţia
mediului şi transporturile, dezvoltarea sectorului de tehnologia informaţiei,
dezvoltarea forţei de muncă în perspectiva Societăţii Informaţionale,
adaptarea sistemului educaţional şi dezvoltarea de conţinut digital;
• Trecerea la e-Government prin participarea României la programul
comunitar “Interchange of data between administations”(IDA) şi prin
continuarea procesului de informatizare a administraţiei publice şi
coordonarea acestuia prin intermediul Grupului pentru promovarea
Tehnologiei Informaţiei;
• Crearea cadrului legislativ şi instituţional pentru asigurarea securităţii
reţelelor informaţionale şi a aplicaţiilor software prin elaborarea unui plan
de acţiune pentru promovarea accesului mai sigur la Internet prin
combaterea conţinutului ilegal şi vătămător în reţelele globale, prin crearea
cadrului legislativ pentru combaterea fraudei în reţea şi prin dezvoltarea
cadrului de reglementări în domeniul tehnologiei informaţiei, prin iniţierea,
elaborarea şi adoptarea de standarde şi norme tehnice privind semnătura
electronică, protecţia datelor cu caracter personal şi securitatea reţelelor şi
aplicaţiilor software, comerţul electronic.
54
• îmbunătăţirea competitivităţii regiunilor de dezvoltare, sprijinirea
dezvoltării regionale echilibrate şi durabile prin proiecte de investiţii
prin: dezvoltarea sectorului privat, în special prin sprijinirea sectorului
IMM-urilor, a serviciilor sociale în zonele de restructurare industriale şi
a sectorului turistic prin măsuri integrate, orientate către ameliorarea
calităţii ofertei turistice;
• promovarea cooperării transfrontaliere (în regiunile de la graniţele cu
Ungaria şi Bulgaria) prin: îmbunătăţirea infrastructurii existente în
domeniul reţelelor europene de transport şi ameliorarea condiţiilor de
trafic de-a lungul coridoarelor pan–europene IV si IX, protecţia
mediului şi gospodărirea apelor şi armonizarea procedurilor de control
vamal prin îmbunătăţirea schimbului de informaţii.
56
întărirea organismelor implicate în combaterea corupţiei, atingerea unui nivel
ridicat al controlului la frontiere până la data aderării României la UE,
perfecţionarea personalului, dotarea tehnică performantă şi o mai bună colaborare
între instituţiile cu atribuţii în acest domeniu. De asemenea se vor clarifica şi
detalia prevederile Planului de Acţiune Schengen privind controlul frontierei şi
cooperarea cu instituţiile similare din Uniunea Europeană şi statele vecine.
UNIUNEA VAMALĂ
Deschiderea negocierilor aferente capitolului 25 “Uniunea Vamală” a fost
realizată cu ocazia Conferinţei de Aderare (17.03.2001).
Aderarea României la Uniunea Europeana impune îndeplinirea
următoarelor obiective:
• Revizuirea până la sfârşitul anului 2005 a legislaţiei vamale române de
bază şi secundară, iar instrumentele vamale care operează în UE vor fi
adaptate şi utilizate în România, ca soluţie intermediară până la aderare.
Se vor crea totodată condiţiile pentru aderarea la convenţiile vamale
internaţionale care prezintă interes;
• Asigurarea funcţionării optime a sistemului informatic şi a
compatibilităţii cu sistemele UE în vederea interconectării cu sistemul
vamal comunitar computerizat;
• Conectarea la sistemul de Tranzit Comun;
• Extinderea cooperării cu alte instituţii care acţionează la frontiere şi
iniţierea programelor comune de acţiune şi de pregătire a lucrătorilor
acestor instituţii.
58
• Participarea României, în calitatea sa de “furnizor de securitate” în zonă, la
o serie de iniţiative de cooperare militară regională a căror activitate este
focalizată asupra întăririi securităţii şi stabilităţii în spaţiul sud-est
european;
• Adoptarea unui act normativ care să reglementeze regimul de control al
exporturilor şi importurilor de arme convenţionale în mod distinct faţă de
cel al produselor cu dublă utilizare, prin preluarea “celor mai bune practici”
în domeniu ale statelor membre ale UE.
CONTROL FINANCIAR
Implementarea politicilor comunitare, mai ales a politicilor agricole şi a
celor privind managementul fondurilor structurale impune şi implementarea unui
management şi a unui sistem de control financiar eficiente pentru cheltuielile
sectorului public, care să cuprindă şi prevederi privind modalităţile de prevenire a
încălcării legalităţii şi a fraudelor.
Întărirea bunei administrări şi a responsabilităţilor sectorului public din
România, prin dezvoltarea instituţională a funcţiilor de control intern şi audit
intern în concordanţă cu cele mai bune practici internaţionale va avea în vedere
următoarele aspecte: dezvoltarea auditului de performanţă şi auditului de sistem
în cadrul instituţiilor publice, pregătirea profesională a auditorilor şi controlorilor
financiari.
Protejarea intereselor financiare ale UE se va realiza prin: optimizarea
strategiei Gărzii Financiare de ţinere sub control a fenomenului de evaziune
fiscală, întărirea funcţiei de control fiscal.
59
scopul realizării unui management sănătos al fondurilor publice prin luarea
următoarelor măsuri:
• Dezvoltarea capacităţii de evaluare a eficienţei de cost a propunerilor de
cheltuieli bugetare destinate îndeplinirii obiectivelor de politică
naţională şi sectorială;
• Creşterea eficienţei de alocare a cheltuielilor bugetare;
• Perfecţionarea sistemului de monitorizare a achiziţiilor publice;
• Continuarea asigurării transparenţei utilizării fondurilor publice;
• Perfecţionarea finanţării pe bază de programe prin extinderea numărului
de programe şi obligaţia ordonatorilor principali de credite de a prezenta
anual rapoarte de performanţă pe fiecare program punând în evidenţă
diferenţele faţă de previziunile bugetare.
Participarea României la capitalul Băncii Europene de Investiţii şi Băncii
Centrale Europene presupune negocierea, în concordanţă cu statutul Băncii
Europene de Investiţii, a nivelului şi modalităţilor de plată a contribuţiei la
capitalul social, la fondul de rezervă şi la rezervele suplimentare. Bugetul de stat
va prevedea sumele necesare plăţii contribuţiei respective începând cu data
aderării.
60
acţiunii administrative de la nivelul administraţiei centrale la nivelul direcţiilor
specializate ale ministerelor în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale.
Priorităţi pe termen scurt
• Profesionalizarea funcţiei publice;
Dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici unitar, compatibil cu structurile
similare din ţările membre ale Uniunii Europene, constituie o condiţie esenţială
pentru întărirea capacităţii administraţiei publice de a elabora şi implementa
măsurile de reforme.
• Finalizarea procesului de demilitarizare a unor servicii militare;
În concordanţă cu normele din statele europene avansate s-a reglementat
transferul unor servicii comunitare către autorităţile administraţiei publice locale.
Atât personalul, cât şi resursele financiare aferente se vor transfera o dată cu
încheierea protocolului între Ministerul de Interne şi Ministerul Administraţiei
Publice. Aceasta măsură vizează organizarea următoarelor servicii publice
comunitare: de evidenţă a persoanelor, de eliberare şi evidenţă a paşapoartelor şi
un serviciu pentru situaţii de urgenţă.
• Întărirea cadrului instituţional pentru cadastru general care presupune
parcurgerea
următoarelor etape: identificarea şi aplicarea în continuare a măsurilor de
accelerare a implementării Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, precum şi a
modalităţilor de preluare directă a acestor date în cadastrul general şi al
publicităţii imobiliare; armonizarea metodologiilor cadastrelor de specialitate
pentru integrarea acestora în sistemul cadastrului general, în primul rând a
cadastrului agricol şi a cadastrului imobiliar-edilitar; dezvoltarea sistemului
informatic pentru cadastrul general şi publicitate imobiliară; modernizarea
sistemului naţional geodezic.
Una dintre priorităţile pe termen mediu o reprezintă apropierea
administraţiei publice de cetăţean, introducând în practica termenul de “e-
Administraţie” care presupune următoarele mutaţii esenţiale: cetăţenii vor
beneficia de toate serviciile publice la care au dreptul, printr-o simplă cerere
61
adresată oricărui birou autorizat al administraţiei, indiferent de domiciliu sau de
competenţa juridică teritorială; la solicitarea unui serviciu, cetăţeanul va trebui să
furnizeze doar datele sale de indentificare, toate celelalte informaţii fiind
accesibile prin intermediul sistemului informaţional al ghişeului unic.
62
traficului de fiinţe umane şi creându-se cadrul instituţional pentru combaterea
discriminării. A continuat dezvoltarea unui sistem de libertate sub supraveghere,
dar condiţiile din închisori rămân extrem de proaste. Trebuie luate măsuri
suplimentare pentru întărirea garanţiilor pentru libertatea de expresie.
Evoluţii pozitive au avut loc în privinţa tratamentului acordat
minorităţilor. Legislaţia de extindere a folosirii oficiale a limbilor minorităţilor a
fost aplicată relativ fără probleme. S-au făcut paşi importanţi pentru aplicarea
Strategiei Naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor, cu scopul de a combate
efectiv discriminarea şi de a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă.
Lansarea unui program major de reformă administrativă a înregistrat un
progres semnificativ prin adoptarea deciziei de demilitarizare a poliţiei. Acest
lucru va spori responsabilitatea publică a ofiţerilor de poliţie, deşi sunt necesare
acţiuni în continuare care să asigure proporţionalitatea acţiunilor lor. Au fost
create noi structuri instituţionale pentru combaterea corupţiei, care rămâne un
motiv de îngrijorare foarte serioasă.
România mai trebuie să-şi îmbunătăţească procesul de adoptare a
deciziilor, precum şi pe cel legislativ. În special, Guvernul ar trebui să se bazeze
mai puţin pe ordonanţe de urgenţă şi ar trebui să sporească capacitatea
Parlamentului de a examina foarte atent legislaţia. Reforma magistraturii a fost
limitată. Lipsa resurselor face ca sistemul judiciar să fie sub presiune serioasă, iar
implicarea puterii executive în treburile judiciare nu a fost diminuată în practică.
România a continuat să avanseze spre realizarea unei economii de piaţă
funcţionale, existând perspective mai bune pentru atingerea acestui obiectiv.
Aplicarea susţinută şi completă a măsurilor planificate împreună cu finalizarea
agendei de reformă ar trebui să permită României să fie în măsură pe termen
mediu să facă faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii.
65
industriale şi pentru promovarea IMM-urilor sunt necesare eforturi în continuare
care să simplifice şi să stabilizeze mediul de afaceri.
67
În cadrul negocierilor de aderare 13 capitole au fost închise temporar. În
timpul negocierilor s-au asumat angajamente în perspectiva aderării în anul 2007
care, în general, sunt respectate.
68
relevanţă comunitară, din care peste 300 realizează transpunerea directă a
normelor europene în legislaţia naţională.
Progresele înregistrate anul trecut în direcţia transpunerii legislaţiei
comunitare privesc îndeosebi următoarele domenii: criteriile politice şi cele
economice, libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a serviciilor,
agricultura, politica socială şi ocuparea forţei de muncă, telecomunicaţii şi
tehnologia informaţiei, protecţia mediului, justiţie şi afaceri interne.
Autorităţile române trebuie să traducă, până la data aderării, întregul acquis
comunitar în vigoare. Responsabilitatea pentru această acţiune revine în întregime
Institutului European din România, aflat în coordonarea Ministerului Integrării
Europene, care are şi sarcina de a asigura revizuirea, din punct de vedere juridic,
tehnic şi lingvistic, a textelor traduse. Anul 2001 a marcat, în această direcţie,
progrese importante.
Până în luna decembrie 2001, România a finalizat traducerea a 58000 de
pagini standard de Jurnal Oficial al Comunităţilor Europene şi a revizuit 8000 de
pagini standard, care au fost transmise autorităţilor comunitare competente la
începutul anului 2002.
Această acţiune a continuat şi în anul 2002 prin traducerea a circa 10 000
pagini de Jurnal Oficial şi revizuirea unui număr de aproximativ 30 000 de pagini.
Numărul total al paginilor revizuite s-a ridicat, la sfârşitul anului 2002 la peste 45
000 de pagini.
La sfârşitul anului 2003, România va avea tradus întregul acquis
comunitar, iar un număr de peste 60 000 pagini de Jurnal Oficial vor fi revizuite.
69
Capitolele pentru care negocierile au fost închise provizoriu în cursul
preşedinţiei portugheze a Consiliului U.E. (semestrul I/2000) sunt: Întreprinderi
mici şi mijlocii (16); Ştiinţă şi cercetare (17); Educaţie, formare profesională şi
tineret (18); Relaţii externe (26); Politica externă şi de securitate comună (27).
70
Negocierile pentru capitolele Uniunea Economică şi Monetară (11);
Politica socială (13); Instituţii (30) au fost închise provizoriu în cursul
preşedinţiei spaniole a Consiliului U.E.
71
CAPITOLUL IV – CONSIDERAŢII FINALE
Extinderea Uniunii Europene este cea mai mare provocare a Europei la
începutul secolului al XXI-lea, fiind şansa de a uni un continent care se va
consolida atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere economic.
Iată că după mai bine de o jumătate de secol în care Europa s-a aflat
divizată, visul francezului Jean Monet este pe cale să se desăvârşească.
Reunificarea continentului european având ca fundament respectarea principiilor
prevăzute în art. 49 al Tratatului asupra Uniunii Europene (respectarea
principiului libertăţii, a democraţiei, respectarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi domnia legii) se află în etapa confirmării
primirii în Uniune a încă zece state în anul 2004.1 Deşi aceste state nu îndeplinesc
în mod riguros criteriile respectate în statele membre, o amânare îndelungată a
extinderii ar fi presupus din punct de vedere economic, şi nu numai, riscuri şi mai
mari pentru membrii UE (imigraţie clandestină, trafic de carne vie, criminalitate
financiară).
Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană reprezintă singura opţiune
viabilă care îi poate asigura reintegrarea completă şi definitivă în sistemul de
valori promovat de democraţiile vest-europene, sistem din care face parte de drept
prin istorie, cultură, tradiţie şi aşezare geografică. Apartenenţa României la UE
constituie o garanţie a stabilităţii, a creşterii economice şi a prosperităţii. România
s-a înscris în acest proces ireversibil şi participă la modernizarea impusă de
integrarea în Uniunea Europeană, care implică evoluţia generală a întregii
societăţi româneşti.
Implicându-se activ în acest proces, România va trebui să-şi menţină
identitatea, la fel ca toate celelalte state care au aderat sau vor adera la Uniune.
Europa unită trebuie să fie o societate caracterizată prin coeziune şi diversitate,
care să pună în valoare bogăţia şi pluralitatea culturilor, precum şi avantajele
1
Prin această extindere, UE va avea 455 de milioane de locuitori, devenind al treilea ansamblu de populaţie din
lume, după China şi India, şi cea mai mare piaţă internă din lume.
72
consacrării unui nou model european care să asigure siguranţă şi prosperitate
cetăţenilor Uniunii Europene.
Momentul Copenhaga 2002 a însemnat pentru România un punct important
pe calea integrării europene, am spune mai degrabă decât a unificării, întrucât cel
dintâi proces presupune o Europă bogată, vie, diversă, multicoloră, în măsură să
adopte strict funcţional mecanisme administrative şi financiare care să ne facă
viaţa mai uşoară. Pentru aceasta este necesară implementarea unui set de valori
minimale în care toată lumea să creadă.
Concluziile preşedinţiei daneze de la Copenhaga (12-13 decembrie 2002)
au arătat faptul că România a făcut progrese în îndeplinirea angajamentelor
asumate în urma negocierilor de aderare la UE, aceasta din urmă intenţionând să
contribuie la consolidarea acestor rezultate pozitive, prin acordarea de asistenţă
financiară care să fie utilizată într-un mod flexibil în vederea îndeplinirii
priorităţilor stabilite, printre care se numără domeniul Justiţiei şi Afacerilor
Interne. Scopul Comunităţii este de a acorda ţării noastre calitatea de stat membru
în 2007 în funcţie de modul de îndeplinire a criteriilor pentru dobândirea acestui
statut.
Foaia de parcurs (roadmap) redactată în favoarea României stabileşte
pentru aceasta obiective concrete şi mijloacele prin care acestea pot fi atinse. Se
subliniază importanţa definitivării reformei administrative şi judecătoreşti în
scopul asigurării stabilităţii şi amplificării efectelor pozitive obţinute până în
prezent.
De asemenea, România este asigurată că negocierile privind inchiderea
tuturor capitolelor vor continua, în special referitoare la dispoziţiile financiare.
Ajutorul pe care UE se obligă să îl ofere României implică revizuirea
Parteneriatului de Aderare care va fi realizata în 2003.
Concluziile preşedinţiei daneze a Comisiei Europene se încheie cu
menţiunea că România va participa la următoarea Conferinţă Interguvernamentală
în calitate de observator.
73
BIBLIOGRAFIE
II Reviste de specialitate
România liberă -“Integrarea Europeană”, nr.11, 29.11.2000;
The European Union - Still Enlarging”, European Commision, 2001;
Politicile UE în România -“procesul de extindere a UE în domeniul
agriculturii”, Centrul de Informare al Comisiei Europene în România,
februarie, 2001;
Programul naţional de Aderare la UE, vol. I, iunie 2002;
Teme Europene-“Tratatul de la Nisa”, “Extinderea spre Est pe agenda
Consiliului European”, Centrul de informare al Comisiei Europene în
România, nr.10, august, respectiv nr.15, septembrie 2002;
“Integrarea Europeană”, Rompres, Redacţia Informaţii Externe, nr.42,
23.10.2002;
74
“Unde suntem pe drumul aderării: raportul periodic de ţară”, InfoEuropa
Buletin, nr.6, noiembrie, 2002;
Foaia de parcurs către Europa, InfoEuropa Buletin, nr.6, noiembrie 2002;
Programele Uniunii Europene -“ISPA în România”, 9.12.2002, Delegaţia
Comisiei Europene în România.
III. Legislaţie
Tratatul de la Paris, instituind CECA,-1951(intrat în vigoare în 1952);
Tratatele de la Roma, instituind CEE şi EURATOM-1957 (intrate în vigoare în
1958);
Tratatul de la Maastricht, privind UE-1992 (intrat în vigoare în 1993);
Acordul European instituind o asociere între Romania, pe de o parte, şi
Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte-1993
(intrat în vigoare în 1995);
Tratatul de la Amsterdam, privind UE-1997 (intrat în vigoare în 1999);
Tratatul de la Nisa, privind perfecţionarea instituţională a UE-2001 (intrat în
vigoare în 2003).
IV Site-uri
http://www.infoeuropa.ro – Delegaţia Comisiei Europene în România;
http://www.mie.ro – Ministerul Integrării Europene;
http://www.mae.ro – Ministerul Afacerilor Externe;
http://www.mdp.ro – Ministerul Dezvoltării şi Prognozei;
http://www.eu.com – Uniunea Europeană;
http://www.europa.eu.int/comm/ - Comisia Europeană.
75
CUPRINS
CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVEpag.4
I. Scurt istoric al Uniunii Europene pag.4
II. Delimitări conceptuale pag.9
III. Premise privind extinderea Uniunii Europene pag.11
76
III. Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană
şi evaluarea modului de transpunere a acestuia de către Comisia
Europeană pag.31
1. Aspecte teoretice cu privire la Programul Naţional de Aderare pag.31
2. Prezentarea Programului Naţional de Aderare(2002-2005) pag.32
A. Criteriile politice pag32
Impozitarea pag.45
77
Energia pag.48
Politica industrială pag.50
Intreprinderile mici şi mijlocii pag.50
Ştiinţă şi cercetare pag.51
Educaţie, formare profesională şi tineret pag.51
Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei pag.52
Cultura şi politica în domeniul audiovizualului pag.53
Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale pag.54
Protecţia mediului înconjurător pag.55
Protecţia şi sănătatea consumatorilor pag.56
Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne pag.56
Uniunea vamală pag.57
Relaţii economice internaţionale pag.57
Politica externă şi de securitate comună pag.58
Control financiar pag.59
Prevederi financiare şi bugetare pag.59
D. Reforma administraţiei publice pag.60
3. Raportul periodic privind progresele realizate de România în
procesul de aderare la UE (2002) pag.62
IV. Stadiul negocierilor pag.68
V. Aspecte privind armonizarea legislaţiei româneşti cu acquis-ul
comunitar pag.69
78