REFERAT

TRATATUL DE LA NISA

MANOLIU MIHAELA-CÃTÃLINA
DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICÃ EUROPEANÃ
ANUL 1, GRUPA 3

1
 TRATATUL DE LA NISA

Tratatul de la Nisa este rezultatul activitatii laborioase a Conferintei Interguvernamentale a

Uniunii Europene, ce s-a desfăşurat pe parcursul anului 2000, finalizate de Consiliul European in
zilele de 9-11 decembrie 2000. Obiectivul Tratatului de la Nisa, considerat indispensabil
viitoarei extinderi, este să conţină prevederi pentru a asigura o bună activitate instituţională în
momentul când Uniunea va avea aproape 30 de membri, înscriindu-se deci în viziunea unei
reforme instituţionale ale cărei trei axe principale sunt: componenţa şi modul de funcţionare al
instituţiilor europene, procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea
cooperării între instituţii.
Tratatul de la Nisa a fost semnat pe 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie
2003, după ce a fost ratificat de fiecare stat membru, fie prin vot în parlamentul naţional, fie prin
referendum.
El se inscrie în filosofia construcției europene, a interdependenței între procesul de extindere şi
procesul de adâncire a integrării europene. Aplicarea Tratatului de la Nisa va duce la schimbări
de forțe în interiorul UE, atât la nivel interinstituțional, cât şi între statele membre, creşterea
rolului Preşedintelui Comisiei Europene şi posibila apariție a primelor cooperări consolidate.
Odată realizată Europa celor 15, UE a procedat la consolidarea instituțiilor europene, încercând
o reformare a acestor instituții. Astfel, prin Tratatul de la Amsterdam, s-a consolidat demersul
UE în domeniile Politicii Externe şi de Apărare Comună, Afacerilor Interne şi Justiției. După
semnarea Tratatului de la Amsterdam, UE a făcut paşi mari în realizarea uniunii monetare
prin introducerea monedei EURO. La 1 ianuarie 1999, paşii realizați în asigurarea unei identități
externe şi de apărare a Uniunii prin crearea armatei europene, convocarea unei conferințe
interguvernamentale în anul 2000, menită să conducă la reforma instituțiilor comunitare.
Necesitatea reformării instituțiilor Uniunii este reclamată de voința exprimată de membrii
Uniunii de a extinde construcția europeană spre Centrul şi Sud- Estul Europei, voință ce rezultă
din capitolul II al Agendei 2000, publicată în iulie 1997 şi din decizia Consiliului De miniştri
adoptată la Helsinki în 10-11 decembrie 1999. Consiliul de Miniştri nominalizează cele 13 state
( 12 europene şi Turcia) care sunt invitate să deschidă negocierile de aderare la Uniunea
Europeană, printre care şi Romania.

Includerea celor 12 state europene în spațiul de civilizație european este o provocare

majoră pentru Uniunea Europeană întrucat extinde construcția europeană la nivelul
continentului geografic, un vis şi o aspirație a succesiunii de generații de aproape un mileniu.

2
 O prima problemă care se pune pentru componenții Uniunii Europene este aceea dacă
instituțiile şi procedurile de decizie Ale Uniunii sunt compatibile cu noua provocare. Conferința
Interguvernamentala şi Consiliul European de la Nisa şi-au propus compatibilizarea instituțiilor
şi tratatelor cu noua cerința.

Dupa dezbateri anevoioase şi complexe, s-a elaborat “ Tratatul de la Nisa privind

modificarea Tratatului asupra Uniunii Europene , a Tratatelor ce instituie Comunitățile Europene
şi a altor acte raportate la acestea. ”Conform analiştilor politici, marele învingător la Nisa a fost
Germania, din rândul ţărilor membre, şi Polonia – dintre candidate. Lupta dintre Germania şi
Franţa s-a încheiat cu acceptul ca Franţa să-şi menţină actuala paritate de voturi în Consiliul de
Miniştri, Germania primind, în schimb, recunoaşterea importanţei din punct de vedere
demografic şi, prin aceasta, implicit, recunoaşterea că este uriaşul Europei cu cele 82 milioane de
locuitori. Acest lucru se răsfrânge în mod direct asupra numărului de deputaţi în Parlamentul
European, dar şi asupra ponderii voturilor. Potrivit Tratatului de la Nisa, majoritatea de care va fi
nevoie în Consiliile de Miniştri pentru adoptarea unor decizii va trebui să corespundă unui
procent de 62 % din numărul de locuitori ai celor 27 de membre ale UE, proporţie dificil de atins
fără cele 17 % cât revin Germaniei. Pe de altă parte, având o asemenea pondere, va fi suficient
ca, la un moment dat, Germania să se alieze cu două-trei ţări „mari” pentru a bloca o decizie. De
aceea, majoritatea observatorilor au apreciat că Tratatul de la Nisa favorizează statele mari ale
UE. Dintre ţările candidate, cea mai avantajată a fost Polonia, căreia i s-au repartizat 27 de
voturi, la fel cât a primit si Spania, situând-o printre primele şase ţări ale Europei. Şi celelalte ţări
candidate au fost mulţumite, întrucât s-a precizat de câte voturi vor dispune, fiecare, în
Consiliul de Miniştri, de faptul că vor avea câte un comisar în Comisia Europeană, precum şi
numărul de fotolii din Parlamentul European. În prima parte a Tratatului sunt cuprinse
modificările fundamentale, prima dintre ele vizând măsurile şi modalitatea de adoptare a acestor
măsuri în cazul în care s-ar constata că există din partea unui stat membru încălcari grave ale
Tratatului Uniunii. Precizările de mai sus s-au impus pornind de la experiența austriacă, când
Uniunea nu avea o bază juridical formală pentru a condamna victoria şi includerea în guvernul
austriac a unor forțe politice de extremă dreapta. Un alt domeniu delicat pe care l-a luat în
considerare Tratatul de la Nisa, e cel referitor la politica externă şi de apărare comună. Pornind
de la posibilitatea elaborării progresive a unei politici de apărare comună, ce poate conduce la o
apărare comună, noul articol 17 al Tratatului de bază precizează relația dintre politica de
apărare a Uniunii şi specificitățile politicilor de apărare a unor state, respectând angajamentele
statelor membre fațăde NATO. Se are în vedere, în acelaşi timp, compatibilizarea intensificării
relațiilor dintre statele membre în domeniul apărarii şi politicile de apărare a Uniunii.Tratatul
precizează ”stransa cooperare în domeniul juridic între autoritățile competente ale statelor
membre, inclusiv cooperarea în cadrul Cooperarii Juridice Europene (Eurojust)”, ceea ce va
facilita accelerarea cooperării între ministerele competente şi autoritățile juridice în statele
membre.

3
 Articolul 3 al Tratatului de la Nisa formuleaza un pachet de precizări relative la structura,
atribuțiile, competentele şi maniera de adoptare a deciziilor principalelor instituții ale Uniunii
Europene: Parlamentul European, Consiliul,Comisia, Curtea de Justi ție, Curtea de Conturi,
Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor,precum şi o serie de precizări în ceea ce
priveşte Regulamentele Financiare, alcătuirea şi cheltuirea Bugetului.

În partea a doua, ”Prevederi finale şi tranzitori”, se specifică faptul că Tratatul se încheie pe

o perioadă nelimitată şi intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care urmează
depunerii instrumentului de ratificare de către ultimul stat semnatar care indeplineşte această
formalitate. Tratatului îi sunt anexate patru protocoale referitoare la extinderea U.E., statutul
Curții de Justiție, consecințele financiare ale expirării Tratatului CECO (2002, la 50 de ani de la
înființare), conținutul articolului 67 de instituire a Comunității Europene. Conferința a doptat un
numar de 24 de declarații pe care le-a anexat Tratatului, declarații care se referă la politica
externă şi de securitate comună, la modificarea a 16 articole ale Tratatului de constituire a
Comunității Europene, precum şi declarațiile privind extinderea şi viitorul Uniunii Europene. La
Consiliul de la Nisa s-a fixat ca obiectiv transformarea rapidaăa U.E. intr-o forță operațională.
O decizie în acest sens va fi luată de Consiliul European cât mai curând posibil în cursul anului
2001 şi cel mai târziu de Consiliul European de la Bruxelles. Această decizie nu ține cont de
ratificarea prezentului Tratat. Aici gasim exprimată intenția U.E. de a avea o forță militară
integrată capabilă de acțiuni concrete. Cooperările intensificate respectă:

 principiile, obiectivele, orientările generale şi coerenăa PESC şi deciziile luate in

acest sens;
 competențele Comunității Europene
 coerența între ansamblul politicilor Uniunii şi acțiunea sa exterioară .

Statul care doreşte să dezvolte o astfel de cooperare va face o cerere Consiliului. Cererea este
trimisă apoi Comisiei şi, pentru informare, Parlamentului European. Comisia se pronunță
printr-un aviz cu privire la coerența cooperării intensificate cu Politicile Uniunii. Autorizația
este acordată de Consiliu, care statuează, conform articolului 23, alin.2 (par 3). Un capitol
sensibil al Tratatului de la Amsterdam a fost cel legat de cooperarea în domeniul Justiției si
Afacerilor Interne, parțial inclus în Acquis-ul comunitar. Tratatul amintețte obiectivul
Uniunii de a oferi cetățenilor săi un nivel de protecție ridicat într-un spațiu de libertate,
securitate şi justiție. Acest obiectiv urmează să fie atins printr-o cooperare mai stransa între
autoritățile judiciare şi cele competente ale statelor membre direct şi prin intermediul Unitatii
Europene de Cooperare Europeană (Eurojust). Rolul Eurojustului este întărit de o declarație
înscrisa în actul final al CIG 2000, în care se vorbeşte de compoziția Eurojustului (magistrați,
ofițeri de poliție şi de rolul acestora la o mai bună coordonare între autoritățile naționale
însarcinate cu urmăririle penale relative la crimă organizată, prevăzuta de Consiliul European
de la Tampere (15-16 octombrie 1999). Acțiunea comună în domeniul cooperării judiciare în
materie penală vizează:

4
•Facilitarea şi accelerarea cooperării între ministerele şi autoritățiile judiciare competente
prin intermediul Eurojust-ului, în ceea ce priveşte procedura şi execuția deciziilor.
•Facilitarea extrădări între statele membre

•Asigurarea, în măsura necesară, a ameliorării acestei cooperări, compatibilitatea regulilor

aplicabile în statele membre

•Prevenirea conflictelor de competențe între statele membre

•Adoptarea progresivă de măsuri, ce instaurează reguli minimale relative la elementele

constitutive ale infracțiunilor penale şi a sancțiunilor aplicate în domeniile criminalității
organizate, terorismului şi traficului de droguri.

Textul Tratatului de la Nisa reia ideea celui de la Amsterdam, dar modifică şi sompletează
condițiile în care acestea trebuie să se desfăşoare.Ca urmare, cooperarea intermediară
trebuie:

 să tindă la favorizarea realizării obiectivelor U.E. şi Comunității, să prezerve, sa

servească şi să întărească procesul de integrare.
 să respecte tratatele şi cadrul instituțional unic al Uniunii
 să respecte acquis-ul comunitar şi celelalte măsuri luate în baza dispozițiilor
tratatelor
 să rămână în limitele competenței Uniunii şi ale Comunității Europene şi să nu
aducă atingere domeniilor ce țin de competența exclusivă a Comunității
 să nu aducă atingere pieței interne, nici coeziunii economice şi sociale
 să nu constituie o piedică sau o discriminare în calea schimbărilor dintre statele
membre şi să nu provoace distorsiuni a concurenței dintre acestea
 să reuneasca minimum opt state membre
 să respecte competentele, drepturile si obligatiile statelo membre neparticipante
 să nu afecteze dispozițiile Protocolului ce integrează acquis-ul Schengen în cadrul
U.E.
 să fie deschisă spre toate statele membre.

Cooperarea intensificata intră în rol numai dacă se stabileşte, în sânul Consiliului, că

obiectivele menționate nu puteau fi atinse într-un răgaz rezonabil şi ținând cont de
dispozițiile tratatului. Pentru a face mai operațional mecanismul, tratatul suprima
posibilitatea actuală a statelor membre de a opune dreptul lor de vot declanşării unei
cooperări intensificate. Numarul minimal de state care trebuie să participe este fixat la
opt. Totodată, se prevede posibilitatea instaurării cooperarilor intensificate în domeniul
PESC, mai puțin în domeniul apărării. Se garantează ca aceste cooperari se situează în
cadrul U.E, respectă rolul instituțiilor şi permit statelor membre care nu participă
imediat la o cooperare intensificată să adere în orice moment. Consiliul şi Comisia

5
 asigură coerența acțiunilor întreprinse în concordanță cu politicile Uniunii şi
Comunității.

Cooperările intensificate au fost uneori criticate. Cel puțin asa marturiseşte

Dialogul asupra Europei, lansat de Comisie la 15 februarie 2000, cu sprijinul PE. La
întrebarea daca cetățenii U.E erau favorabili cooperarilor intensificate, acestia le-au
considerat utile in foarte multe domenii, ca: politica sociala monetara, fiscala, a mediului,
culturala sau universitara, dar au fost sceptici in ceea ce priveste PESC si apararea. Au
fost exprimate reticente fata de aparitia unui posibil directorat al unui grup de tari. In
domeniul social, mult discutat in anii precedenti avand in vedere si rata somajului foarte
ridicata in Uniune, textul instituie un Comitet de protectie sociala cu caracter consultativ,
avand rolul de a promova cooperarea intre statele membre şi Comisie. El are ca misiune:
1. să urmareasca situatia sociala si evolutia politicilor de protectie sociala in statele
membre si in Comunitate.

2. să faciliteze schimburile de informatie, de experienta si de bune practici intre statele

membre si Comisie.

3. să pregateasca rapoartele, sa formuleze avize sau sa intreprinda si alte activitati in

domeniile ce tin de competenta sa, fie la cererea Consiliului sau a Comisiei, fie din
proprie initiativa.

Reforma institutionala .
Cea mai importantă reformă a noului Tratat este cea referitoare la instituții. Pentru a contribui la
flexibilitatea procesului de decizie, Consiliul de Miniştri are la dispoziție trei proceduri:
unanimitate, majoritate calificata si majoritate simpla pentru deciziile de procedura. In prezent,
unanimitatea se aplica pentru: PESC, cooperare politieneasca si judiciara in materie penala,
politica de azil si imigrari, politica de coeziune economica si sociala, fiscalitate. Majoritatea
calificata este atinsa daca exista cel putin 62 de voturi favorabile.Era limpede pentru toti
participantii la CIG 2000, ca un acord unanim intre 27 de membri va fi imposibil de atins.
Ratificarea Tratatului de la Nisa va extinde aplicarea majoritatii calificate la inca 30 de dispozitii,
guvernate pana atunci de regula unanimitatii.

In ceea ce priveste politicile comunitare, zece dintre acestea vor permite aplicarea regulii
majoritatii calificate, pentru ansamblul lor sau numai pentru o parte a materiilor care le
reprezinta.Amintim aici deciziile in domeniul cooperarii judiciare civile si acordurile comerciale
care se refera la servicii sau la proprietatea intelectuala.Ponderea voturilor va suferi o modificare
incepand cu1 ianuarie2005. Pe viitor, majoritatea calificata va fi definita in functie de adeziunile
necesare. Decizia insa trebuie sa se bucure de votul favorabil al tuturor statelor membre.In plus,
un stat membru poate sa ceara verificarea majoritatii calificate, care trebuie sa cuprinda cel putin
62% din populatia totala a Uniunii.Daca nu se atinge acest prag, decizia nu poate fi adoptata.

6
 Conform noului tablou al ponderarii voturilor,noile state ( nu numar mare de
populatie),adica Germania,Franta , Italia si Marea Britanie, vor avea cate 29 de voturi, ele vor fi
urmate de Spania si Polonia cu cate 27 de voturi;Romania va avea 14 voturi,Olanda 13 voturi, iar
Belgia, Grecia, Portugalia, Ungaria si Republica Ceha cate 12;urmeaza Austria, Suedia, Bulgaria
cu 10 voturi, Danemarca, Irlanda, Finlanda, Lituania, si Slovenia cu cate 4 voturi, si Malta cu
cate 3 voturi.

Comisia este motorul legislativ al U.E. Ea este cea care are monopolul initiativei legislative,
pune in practica politicile comune, executa bugetele UE si gireaza programele comunitare.Pe
plan extern, Comisia reprezinta Comunitatea si conduce negocierile internationale, mai ales in
cadrul Organizatiei Mondiale de Comert.

Totodata Comisia vegheaza la buna aplicare a dispoziilor Tratatului si a deciziilor luate de

catre institutiile comunitare.Ea are o responsabilitate colegiala in fata PE.Deciziile sale sunt luate
cu majoritate simpla a celor 20 de comisari.La origine, compozitia sa continea doi membri ai
statelor cele mai populate si unul pentru celelalte.Incepand cu 2005, Tratatul de la Nisa limiteaza
compozitia Comisiei la un comisar de fiecare stat membru.Cand U.E va numara 27 de membri,
numarul comisarilor va di plafonat.Consiliul trebuie sa decida in unanimitate numarul precis de
comisari(care trebuie sa fie inferior cifrei de 27).Nationalitatea comisarilor se va stabili printr-un
criteriu relativ egalitar intre tarile componente.Vor fi pregatite oare statele mari si cu vechime in
cadrul UE sa accepte o Comisie formata din comisari romani, cehi, polonezi, slovaci, sloveni,
lituanieni, letoni,estoni,maltezi, bulgari?

Vor fi estompate regulile nationale, se vor putea adapta noii membri la exigentele U.E?

Aceste intrebari stau fara indoiala in atentia responsabililor politici ai celor 15 si ai tarilor
candidate si nu, in ultimul rand, a opiniei publice.

In egala masura, Tratatul de la Nisa a decis sa intareasca puterile presedintelui,masura

indispensabila pentru a asigura coerenta colegiului largit la peste 20 de membri. Preşedintele va
fi acela care va decide repartitia voturilor si va putea sa remanieze responsabilitatile comisarilor
pe parcursul mandandului sau. El va avea,de asemenea, dreptul,dupa aprobarea acestei masuri de
colegiu, sa ceara unui comisar sa demisioneze.

Aceasta putere acordata presedintelui va pune unele probleme avand in vedere orgoliile
nationale.Marea Britanie, legata de partenerul sau american, va accepta ca un comisar trimis de
ea sa fie concediat de un presedinte francez sau german ?

Compozitia Comisiei si rolul intarit al presedintelui vor sensibiliza cu siguranta partizanii

statului-natiune, pentru care transferul de suveranitate in domeniile cheie ale vietii
comunitatii(politica externa si aparare,moneda unica)este de neconceput.

7
 Prin Tratatul de la Nisa, daca acesta va fi ratificat, Comisia face un pas catre rolul sau de
institutie supranationala, de executiv al viitorului stat federal european.

Curtea de Justitie este institutia care asigura respectul dreptului comunitar.Competentele ei

acopera litigiile intre statele membre,intre Uniune si statele membre,intre institutii si particulari
si Uniune.Ea este, de asemenea, competenta sa interpreteze orice text care tine de dreptul
comunitar si sa raspunda la intrebarile unui judecator national, in cadrul unui litigiu in instanta
dinaintea unei jurisdictii nationale. Aceasta competenta “prejudiciala” este esentiala pentru a
asigura o interpretare uniforma a dreptului comunitar.

Alaturi de ea, a fost instituit in 1989 un Tribunal de Prima Instanta, cu rolul de a prelua
cazurile persoanelor fizice si juridice. Agenda Curtii a devenit foarte incarcata.misiunea acesteia
va deveni din ce in ce mai dificila,mai ales dupa aderarea noilor state.Conferinta
interguvernamentala din 2000 a cautat o solutie privind eficientizarea acestei institutii. Ca o
consecinta, Tratatul de la Nisa prevede posibilitatea Curtii de a crea camere jurisdictionale
specializate in anumite domenii specifice( de exemplu,litigiile care implica functionarii
europeni).

Membrii camerei jurisdictionale vor fi alesi , ca si in cazul Curtii si a Tribunalului de Prima

Instanta, dintre persoane independente, avand capacitatea ceruta pentru functiile
jurisdictionale.Ei sunt numiti de Consiliul de Ministri printr-o hotarare in unanimitate.

Tratatul mentioneaza ca viitoarea Curte de Justitie va putea statua in litigii legate de

aplicarea actelor care se refera la proprietatea intelectuala.Si in acest caz, competentele Curtii
sunt hotarate de Consiliul in unanimitate , pe baza propunerii Comisiei si consultarii PE.

Curtea va fi formata dintr-un judecator al fiecarui stat membru.Ea se poate reuni in camere
de 13 judecatori, fara a fi nevoie sa-i reuneasca pe toti judecatorii intr-o formatie deplina.

Parlamentul European
Este institutia unde sunt reprezentati cetatenii statelor membre, mai ales dupa alegerea acestuia
prin sufragiu universal,in 1979.In numeroase domenii ( mai ales dupa intrarea in vigoare a
Actului Unic European-1987, a Tratatului de la Maastricht-1993 si a Tratatului de Amsterdam-
1999), PE are un rol de colegislator si de autoritate bugetara.Forumul parlamentar al Uniunii are
si functia de control politic a Comisiei.In cadrul PE, deputatii nu sunt grupati pe grupuri
nationale, ci pe baza de grupuri politice.Pentru ai intari rolu de institutie democratica, Tratatul de
la Nisa contine un statut al partidelor politice europene si reguli relative la finantarea lor.

Partidele politice sunt considerate importante pentru rolul lor de integrare si formare a
cunostintelor europene.In acelasi timp, ele exprima vointa politica a cetatenilor europeni.Pentru a
linisti statele membre, textul declaratiei CIG mentioneaza ca dispoziitile referitoare la partidele

8
politice( art.195) nu va implica nici un transfer de competente catre comunitate si nu va afecta
regulile constitutionale pertinente.Declaratia contine si principiul conform caruia finantarea
partidelor politice la nivel european din bugetul Uniunii nu poate fi utilizata de partidele politice
la nivel national.

Dispozitiile cu privire la finantarea partidelor politice se aplica pe aceeasi baza la toate

fortele politice reprezentate in Parlament.

In perspectiva largirii Uniunii , Tratatul de la Nisa a limitat numarul de membri ai

Parlamentului European la 732 de deputati. El a prevazut in egala masura repartitia locurilor
intre Statele Membre si tarile candidate. Deputatii tarilor candidate urmau sa participe la lucrarile
PE din momentul adeziunii lor. Daca in randul Consiliului numarul voturilor a fost impartit
oareceum in fucntie de puterea economica si politica a statelor, in cadrul PE regula este cea a
numarului cetatenilor.Ca urmare , Germania va avea 99 de deputati,Franta, Marea Britanie si
Italia 72;Spania si Polonia 50; Romania 33;Olanda 25;Belgia, Grecia si Portulia 22;Ungaria si
Republica Ceha 20, Suedia 18; Austria , Bulgaria 17;Danemarca, Finlanda si Slovenia
13;Lituania 12;Letonia 8;Luxemburg, Cipru si Estonia 6 si Malta 5.

Curtea de conturi
Asigura controlul conturilor Comunitatii, examineaza legalitatea si regularitatea intrarilor si
cheltuielilor bugetului comunitar si asigura o buna gestiune financiara.Actualmente,Curtea de
Conturi numara 15 membri,numiti pe 6 ani de catre Consiliu, care hotaraste in unanimitate.Cei
15 membri pot fi realesi. Ei dirijeaza activitatile de control ale agentilor Curtii si stabilesc
rapoartele si avizele.

Tratatul de la Nisa stabileste ca aceasta institutie va cuprinde un institut national de fiecare

stat.Numirea membrilor sai se va face de catre Consiliu, care va decide cu majoritate calificata.
Mandatul lor va fi tot de 6 ani.

Curtea va putea sa creeze camere pentru a adopta anumite categorii de rapoarte si

avize.Pentru o mai buna cooperare intre aceasta institutie si statele membre Tratatul invita
institutiile nationale sa coopereze cu Curtea de conturi.Aceasta cooperare urmeaza sa se
materializeze printr-un comitet de contact,pus in practica de catre presedindele Curtii de Conturi
si presedintele institutiilor nationale in domeniu.

Comitetul economic social (CES)

Este compus din reprezentantii diferitelor categorii socio-economice(agricultori, producatori,
transportori, negustori, artizani, muncitori, profesiunile liberale, consumatori etc).Acesta acorda
doar un aviz consultativ nstitutiilor, mai ales in cadrul procedurii legislative.Actualmente, el este
compus din 222 de membri ( intre care 24 de membri conform marimii statelor)

9
 Textul tratatului precizeaza ca aceasta institutie trebuie sa includa diferite componente ale
societatii civile organizate.Numarul CES a fost limitat la maximum 350 de membri, permitand
statelor membre sa-si metina numarul actual. Conform noului Tratat, marile state Germania,
Franta, Marea Britanie si Italia au cate 24 de membri;Spania si Polonia 21 de membri; Romania
15 membri; Austria , Bulgaria , Grecia , Ungaria, Olanda, Portugalia , Republica Ceha si Suedia
12 membri;Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania si Slovenia 9 membri; Estonia 7 membri.

Chiar daca acesta institutie are un rol consultativ, avand in vedere grupurile socio-
profesionale pe care le reprezinta, ea influenteaza si va influenta deciziile comunitatii.Aici se
regasesc grupurile financiare si industriale de presiune care pot influenta procesul integrarii.

Comitetul Regiunilor
Este un alt comitet cu caracter consultativ, in egala masura compus din reprezentantii
colectivitatilor regionale si locale.El exprima la nivel european interesele comune cu cele ale
grupurilor din CES. Tratatul de la Nisa restrange si pentru acesta numarul membrilor la 350.
Noutatea adusa la Nisa consta in aceea ca pentru a realiza o mai buna legatura intre Comitet si
colectivitatile pe care le reprezinta, este necesar ca membrii sai sa aiba un mandat politic efectiv.

Reforma de la Nisa a pregatit cadrul institutional al Uniunii in vederea largirii sale.Imediat

dupa publicarea textului Conferintei, s-a impus cu necesitate o dezbatere mai larga si mai
aprofundata asupra viitorului UE.

In acest sens a fost anexata Tratatului o “ declaratie asupra viitorului UE”. Drept urmare a
acestei declaratii, Presentia suedeza, in exercitiul in prima parte a anului 2001, are rolul de-a
incuraja dezbaterea in cooperare cu Comisia si cu participarea UE, asociind parlamentele
nationale, mediile politice, economice, universitare si reprezentantii societatii.

Un raport al Consiliului European din iunie 2001 va sta la baza deciziei Consiliului
European din decembrie acelasi an cu privire la linia de urmat. Temele sub care va fi desfasurat
acest proces sunt:

- Simplificarea tratatelor ( regruparea dispoziilor fundamentale a acelor patru

tratate intr-unul singur. Acesta urmeaza sa fie prezentat intr-o maniera mai clara si mai
lizibila pentru cetateni);
- Eliminarea competentelor intre UE si statele membre( asigurarea unei mai bune
complementaritati a diferitelor niveluri de actiune legislativa si administrativa);
- Statutul cartei drepturilor fundamentale , in tratative dupa Proclamatia de la Nisa;
- Rolul parlamentelor nationale in activitatea europeana.

In urma acestei dezbateri, o noua conferinta interguvernamentala va fi convocata in 2004,

pentru a trata chestiunile amintite si a aduce modificarile necesare.Conferinta
interguvernamentala din 2004 nu poate sa se opuna largirii UE.Credem ca aceasta

10
mentiune nu este suficienta , mai ales daca tinem cont de rezervele unor state membre
fata de largire.Tot conform “Declaratiei privind UE”, statele candidate are au incheait
negociere de adeziune la Uniune vor fi invitate sa participe la aceasta Conferinta, iar
celelalte vor avea un statut de observator.
Pentru a incuraja aceasta dezbatere publica asupra viitorului Uniunii Europene,
Comisia va continua “ Dialogul asupra Europei”.Urmeaza un proces de ratificare, care va
tine cont de toate prevederile constitutionale ale statelor membre.
Daca nu sunt obstacole mari, ca si in cazul Tratatului de la Maastricht ( Danemarca),
Tratatul va intra in vigoare , conferiind Uniunii un sistem institutional mult consolodat,
pregatit pentru viitoarea largire din 2003-2004.
Cu toate acestea ,dupa parerea noastra, Tratatul nu aduce modificari esentiale pentru a
ne putea gandi la o structura politica federala, dupa modelul propus de J.Fischer in mai
2000.Comisia nu este un veritabil executiv,Parlamentul nu are doua camere care sa
exprime atat vointa statelor si popoarelor si nu face referire la o constitutie europeana
care sa precizeze clar rolul unui presedinte european.
Refuzul Irlandei de a ratifica Tratatul anunta dezbateri intense fata de largirea UE. Ne
intrbam daca evenimentele de la 11 semptembrie 2001 vor accelera procesul de largire
spre Europa Centrala si de Est sau il vor incetini.
Discursul recent al lui Romano Prodi, tinut la Institutul European de la Florenta, reia
ideile lui J.Fischer, fara a omite referirile necesare la largire.

Tratatul de la Nisa o abordare economica

O analiza din perspectiva economica a tratatul de la Nisa scoate in evidenta faptul ca,
in ciuda aspectelor preponderent politice si institutionale , el este in egala in masura un
instrument al continuarii si intaririi integrarii economice.
Argumentele care vin in sprijinul acestei idei pleaca de la evolutia graduala a
prevederilor tratatelor privind Uniunea Europeana de la incepurile ei pana in prezent.
Prin Tratatul de la Paris ( 1951) – care a pus bazele CECO –ului – si cel a
EURATOMULUI , s-a urmarit, in esenta, crearea cadrului legislativ si institutional
necesar construirii unor forme simple ale integrarii economice. Cum dezvoltarea practica
a procesului integrativ in primele decenii de la punerea in aplicare a acestor tratate a
raspuns asteptarilor, a aparut nevoia fireasca de a completa tratatele politice cu prevederi
care sa ofere cadrul legislativ si institutional unor situatii deja existente; asa au aparut
Tratatul de la Maastricht ( 1991) si cel de la Amsterdam (1997), prin care prevederilor
din tratatele de constituire li se alaturau altele legate de transformarea Uniunii Europene
dintr-o forma a integrarii economice intr-o forma superioara a integrarii economice si
politice.

11
 Calea stabilita la Maastricht si Amsterdam a fost aceea a adancirii procesului
integrativ prin intensificarea legaturilor intre componentele economice, sociale si politice
ale Uniunii concomitent cu largirea dimensiunilor economice si politice ale acestuia, prin
primirea de noi membri.
Pentru ca, in noile conditii, Uniunea Europeana sa poate functiona eficient la
parametrii ceruti de cresterea concurentei pe piata mondiala si pentru a-si putea mentine
rolul de pol de putere in cadrul acesteia, s afost nevoie de o revizuire drastica a
prevederilor tratatelor anterioare prin elaborarea unui act normativ care sa corespunda
noilor conditii.Acesta a fost Tratatul de la Nisa, a carui aparitie ( sub forma neratificata
inca ) a fost dicatata de starea de fapt a Uniunii Europene.
Principalele lui prevederi au in vedere reforma institutionala din cadrul Uniunii
Europene, insa trebuie sa ne amintim in orice moment ca institutiile Uniunii Europene
sunt, in prima si ultima instanta , aservite intereselor economice ale cetatenilor Uniunii.
Uniunea Europeana a fost creata si conceputa ca un spatiu economic vast, in cadrul
caruia, exploatand dimensiunile pietii, economiile la scara si diversitatea resurselor, sa
poata avea loc o eficientizare a procesului alocativ al factorilor de productie care sa
conduca la cresterea veniturilor si a bunastarilor in interiorul acesteia.
Daca tratatele anterioare au parti consistente dedicate aspectelor economice ale
functionarii Uniunii , cum ar fi definirea politicilor comune, a instrumentelor si
prevederilor acestora, Tratatul de la Nisa aduce doar unele modificari, de mica avengura
a acestor aspecte.
Astfel , prin art.43, pct.(e), se fac referire la modificarile care pot sa intervina in
cadrul pietii interne unice ca urmare a cresterii cooperarii dintre statele membre.
Cresterea cooperarii e vazuta, prin prisma aceluiasi articol, drept o intensificare a
relatiilor intre toate statele membre;altfel, ea poate sa se transforme intr-o bariera sau un
element de discriminare in comertul dintre statele membre si poate sa determine
deterioarea mediului concurential format in timp.
Articolul 18 din acelasi Tratat aduce unele precizari cu privire la libera circulatie a
fortei de munca si a capitalului, iar articolul 100 stipuleaza principalele masuri si ajutoare
financiare care pot fi oferite unui stat comunitar in cazul in care acesta se afla intr-o
situatie economica nefavorabila, generata de cauze care nu pot fi controlate.
Un spatiu important din aceasta parte a Tratatului se ocupa de modificarile care
intervin in procesul de decizie cu privire la reprezentarea in plan international, a Uniunii,
in problemele economice si monetare, iar prn articolul 123 (4) sunt stabilite masurile
concrete, prin care Consiliul, la propunerea Comisiei si cu aprobarea PE , le va lua pentru
introducerea monedei unice europene.
Prevederile dedicate politicii comerciale le completeaza pe cele legate de
introducerea monedei unice si de intarirea puterii de piata a acesteia.
Partea din Tratat dedicata politicii comerciale comune aduce nou faptul ca, spre
deosebire de tratatele anterioare in care accentul a fost pus pe reglementarea tranzactiiilor
cu bunuri tangibile si intr-o mai mica masura pe servicii, in noul tratat politicile
12
 comerciale “ traditionale” sunt completate de principiile uniformizarii tratamentului
comercial legat de drepturile de proprietate intelectuala, comertul cu serviciii audio-
vizuale si educationale sau privind securitatea sociala si sanatatea. De interes se bucura si
prevederile articolului 133, prin care se urmareste aplicarea unor principii comune legate
de schimbarea nivelului taxelor vamale, adoptarea masurilor de liberalizare a
schimburilor comerciale sau a celor de protectie impotriva dumping-ului sau a
subventiilor.
Articolul 137 din vechiul tratat va fi inlocuit cu prevederi destinate cresterii gradului
de protectie sociala, a imbunatatirii conditiilor de munca, a conditiilor de angajare pentru
cetatenii din tari terte stabiliti pe teritoriul Uniunii Europene, precum si la egalitatea de
sanse intre femei si barbati.Tot prin prevederile din aceasta aprte se pune accentul pe
transferul initiativelor privind problemele de munca si asistenta sociala de la nivel macro
la nivel microeconomic.

Institutiile Comunitare, a caror fragilitate a determinat, la mijlocul anilor ’80 , o

scadere a entuziasmului fata de integrare, capata, prin Tratatul de la Nisa, noi puteri,
necesare, pe de o parte, pentru a putea realiza pe mai departe pasii privind integrarea
economica si politica, dar si pentru a face fata noilor tensiuni ivite odata cu inceperea
procesului de extindere a Uniunii( si nu numai), ca urmare a scaderii sprijinului popular
al tarilor membre fata de acest proces.
Ramane de vazut daca, dupa ratificare si aplicare, Tratatul de la Nisa va raspunde
scopului pentru care a fost conceput.

Bibliografie:

13
•Dumitru Miron – Economia Uniunii Europene, Bucuresti 2006, ed. Luceafărul

•Tratatul de la Nisa – ed. All Back, 2002

•Istoria şi Evoluția Uniunii Europene, Universitatea “ŞTEFAN CEL MARE” Suceava, prof.
Ghiorghi Prisacaru

•Tratatul de la Nisa – coordonatori: Vasile Vese, Adrian Ivan, ed. Dacia, 2001, Cluj-Napoca

14