Organizare si Functionarea Parlamentului European

1. Prezentare generala Parlamentul European reprezinta, in viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene". Originile Parlamentului European se regasesc in Tratatul de la Paris din 1951. Acest tratat, care a instituit Comunitatea European a Crbunelui si Otelului a creat 4 institutii: a) Inalta Autoritate b) Consiliul Special de Ministri; c) Adunarea Comuna; d) Curtea de Justitie. Tratatul de la Paris prevedea, in cadrul institutional nou format, o "Adunare comuna" compusa din "reprezentantii ai popoarelor statelor reunite in Comunitate", avand rol de Adunare consultativa. Ca model a fost luata Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Adunarea Comuna era constituit conform art. 7 si art. 20-25 din tratat. Ea era compusa din 78 de delegati desemnati de parlamentele nationale ale statelor membre. Potrivit prevederilor inscrise in tratat, membrii Adunarii erau fie numiti, fie alesi prin "sufragiu universal, direct, dupa procedura fixata de fiecare Inalta Parte Contractanta". In fapt, toti membrii Adunarii erau delegati ai parlamentelor nationale. Potrivit stipulatilor din tratat, Adunarea se intrunea cel putin o data pe an, prilej cu care se punea in discutie si un raport general prezentat de Inalta Autoritate. La 23 iulie 1952 Paul-Henri Spaak este numit presedinte al Adunrii. In 1957, in cele doua Tratate prin care se instituiau Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice se prevedea crearea de aceleasi "Adunari", Conventia din 25 martie 1957 propunand infiintarea unei "Adunari unice". Tratatele de la Roma, din 1957, au dus la aparitia celorlalte doua comunitti europene, Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. O data cu semnarea Tratatelor CEE si CEEA a fost semnata si Conventia referitoare la unele institutii comune ale Comunittilor, prin care cele trei Adunri erau unificate sub numele de Adunarea Parlamentar European. La 19 martie 1958 are loc sesiunea de stabilire a Adunrii Parlamentare Europene. Este tinut in Strasbourg. Este ales ca Presedinte al Adunrii Robert Schuman. Prin rezolutia Adunarii parlamentare europene din 30 martie 1962, s-a stabilit denumirea de Parlament European, denumire pe care o poarta pana in prezent.

Primele alegeri directe in Parlamentul European s-au tinut in iunie 1979. Numarul de mandate este repartizat pe tari, in functie de marimea acestora. La numai 34 de ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial, popoarele natiunilor Europei, o data destramate de razboi, au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai puternic al reconcilierii. Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere si influenta, printr-o serie de tratate. Aceste tratate, in special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor nationale. Parlamentul European este singura institutie comunitara care se intalneste si isi tine dezbaterile in public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica in Monitorul Oficial al Uniunii Europene. 2. Componenta Parlamentului European Inca de la incheierea tratatelor C.E.C.A si C.E.E a fost sustinut clar principiul conform caruia membrii Adunarii sa fie alesi prin sufragiu universal direct, dupa o procedura uniforma in toate statele membre si sa se reglementeze punerea sa in aplicare. S-a avut in vedere ca Adunarea sa fie formata din delegati desemnati de Parlamentele nationale, dupa procedura stabilita de fiecare stat membru. Principiul a fost preluat de Tratatele C.E.E. si EURATOM. Statele membre nu au agreat ideea adoptarii unei proceduri electorale uniforme, astfel incat, articolul 138.3 al Tratatului C.E.E. prevede ca procedura electorala este condusa in fiecare stat membru prin dispozitii nationale. Fiecare stat era liber sa adopte un anumit tip de scrutin, conform traditiilor electorale nationale. Toate statele au procedat astfel, mai putin Franta, care a incalcat traditie celei de-a V-a Republici, alegand scrutinul proportional, adica impartirea restului la cea mai puternica jumatate, in liste blocate si pragul de 5% voturi. Franta a invocat istoria electorala pe care o are, folosind cadrul national, adica o circumscriptie electorala unica. Cu toate ca fiecarui stat membru ii este permisa organizarea sufragiului in functie de propriile reguli, trebuind sa respecte numai un set de conditii minime comune: - nimeni nu poate vota decat o singura data (principiul votului unic); - alegerile se desfasoara in cursul aceleiasi perioade in toate statele membre incepand cu joi dimineata, pana duminica, in cursul aceleiasi saptamani; prima perioada este determinata de catre Consiliu, care statueaza, cu unanimitate de voturi, dupa consultarea Parlamentului European; - varsta minima pentru vot este 18 ani; - deschiderea urnelor se poate face numai dupa inchiderea scrutinului in toate statele membre.

Fiecare stat stabileste regulile cu privire la electorat (singura conditie stabilita de o maniera uniforma este cea referitoare la varsta), la eligibilitatea si la modurile de desfasurare a scrutinului (toate statele au adoptat un sistem de reprezentare proportionala, cu liste nationale sau locale. Mai tarziu, o data cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, s-a instituit un drept de a alege si a fi ales pentru toate persoanele care poseda cetatenia Uniuni Europene. Legitimat prin vot universal direct si ales pentru un mandat de 5 ani, Parlamentul European si-a sporit continuu influenta si puterea prin intermediul unei serii de tratate. Acestea, in mod special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au condus la transformarea Parlamentului European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele nationale. Prin Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare la 1 februarie 2003, in perspectiva extinderii Uniunii, s-a stabilit un numar maxim de 732 de membri ai Parlamentului din care in prezent exista 626 de deputati, restul locurilor fiind rezervate in vederea extinderii. Incepand cu 2004, 338 milioane de alegatori din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene isi aleg cei 732 de reprezentanti in Parlamentul European. Repartitia parlamentarilor este urmatoarea: Tara Germania Franta Italia Nr. de parlamentari 99 87 87

Marea Britanie 87 Spania Olanda Belgia Grecia Portugalia Suedia Austria Danemarca Finlanda Irlanda Luxemburg 64 31 25 25 25 22 21 16 16 15 6

Tratatul Uniunii Europene a prevazut o crestere a puterii Parlamentului European prin introducerea procedurii de luare in comun a deciziilor, care inseamna ca o mare parte a legislatiei (ca de exemplu cea referitoare la piata interna, problemele si protectia consumatorilor, reteaua de comunicatii trans-europeana, educatia si sanatatea) este acceptata atat de catre parlament cat si de catre Consiliu. In cea mai mare parte a cazurilor (incluzand agricultura, pescuitul, piata interna, protectia mediului si transportul), Consiliul ia decizii cu majoritate de voturi, statele membre dispunand de urmatorul numar de voturi: Germania, Franta, Italia si Marea 10 voturi Britanie Spania Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia Austria si Suedia Irlanda, Danemarca si Finlanda Luxemburg TOTAL 8 voturi 5 voturi 4 voturi 3 voturi 2 voturi 87 voturi

Atunci cand se discuta o propunere a Comisiei Europene este necesara o majoritate de cel putin 62 de voturi pentru. In celelalte cazuri, majoritatea necesara este tot de 62 de voturi, dar acestea trebuie sa apartina cel putin a 10 state. In practica, Consiliul incearca sa atinga un consens cat mai larg in majoritatea problemelor inainte de a lua decizii, astfel incat, spre exemplu, numai la aproximativ 14% din legislatia adoptata de Consiliu in anul 1994 s-au consemnat voturi negative sau membri ai Consiliului care nu si-au exercitat dreptul de vot. Statutul membrilor Parlamentului European este reglementat atat de dispozitiile comunitare, cat si de cele nationale. Dispozitiile aplicabile la alegerile europene, care sunt inscrise in Act, sunt foarte sumare. Ele trimit, in special, fie la tratatele originale, fie la masurile de aplicare sau, cel ami des, la legislatiile nationale, legislatii care dispun ca se fac aplicabile si parlamentarilor europeni. Parlamentul poate stabili si unele reguli de conduita pentru membrii sai.

Deputatii europeni sunt alesi pentru o perioada de 5 ani, iar mandatul lor este reprezentativ. Verificarea puterii lor este o prerogativa care incumba Parlamentului European. Cumulul mandatului european cu un mandat national este autorizat pe plan european, dar el este interzis pe plan national. Numarul locurilor este, de obicei, proportional cu populatia fiecarui stat membru. Fiecare stat membru si-a stabilit un numar de locuri, maximul fiind de 99, iar minimul de 5. Proportia femeilor in Parlamentul European a crescut, astfel ca in prezent o treime din

membrii este femei. Membrii Parlamentului European sunt grupati dupa afinitati politice, nu dupa nationalitate. Ei isi exercita mandatul in mod independent. Primesc un salariu egal cu al mambrilor parlamentului din tara pe care o reprezinta. S-a luat in discutie un statut care sa egalizeez salariile si care sa duca la transparenta in ceea ce priveste remunerarea europarlamentarilor. 3. Organizarea Parlamentului European Organizarea si functionarea Parlamentului European sunt reglementate in Tratatele institutive si in Regulamentul adoptat cu majoritate de voturi de catre insusi Parlamentul European. Regulamentul a facut obiectul unei reforme globale in octombrie 1993. Din punctul de vedere al organizarii, Parlamentul European cuprinde: a) un Birou; b) Conferinta presedintilor; c) Comisii; d) Grupuri politice parlamentare. a) Presedintele, cei 14 vicepresedinti si cei 5 chestori sunt alesi pentru un mandat de 2 ani si jumatate, adica pentru jumatate din durata mandatului unui Parlament. Alegerea se face prin vot secret. Impreuna, ei formeaza Biroul, in cadrul caruia chestorii au un drept de vot consultativ, in chestiunile administrative si financiare legate de membri si de statutul acestora. Presedintele reprezinta Parlamentul in situatii oficiale si in relatii internationale, prezideaza sedintele plenare si intalnirile Biroului si ale Conferintei Presedintilor. Biroul este responsabil cu bugetul Parlamentului si raspunde de chestiuni administrative, de organizare si de de personal. b) Conferinta Presedintilor cuprinde Presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor politice; ea este organismul politic conducator al Parlamentului. Conferinta elaboreaza agenda pentru sesiunile plenare, stabileste orarul activitatii organismelor parlamentare si termenii de referinta si dimensiunea comisiilor si delegatiilor parlamentare. c) Pentru a pregati activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii lucreaza in 20 comisii permanente. Acestea sunt cele care pregatesc lucrarile Parlamentului, redacteaza rapoarte si tin legatura cu Comisia si Consiliul, in intervalul dintre sesiuni. Pe langa aceste comisii permanente, Parlamentul mai poate infiinta si subcomisii, comisii temporare (pentru 12 luni, cu posibilitatea prelungirii existentei lor printr-o decizie a Parlamentului) care se ocupa de probleme specifice, precum si comisii de ancheta. Parlamentul european poate infiinta si comisii parlamentare mixte, cu participarea parlamentarilor din statele asociate la Comunitate sau din statele cu care deja sunt angajate negocieri de aderare. Comisiile parlamentare unite intretin relatiile cu parlamentele Statelor cu care Uniunea Europeana are acorduri de asociere. De asemenea, delegatiile interparlamentare fac acelasi lucru pentru parlamentele multor altor tari si pentru organizatiile internationale.

d) Membrii Parlamentului pot sa se organizeze in grupuri politice, dar exista si deputati neinscrisi. Ei se organizeaza dupa afilierea politica si nu dupa nationalitate. In prezent, exista sapte grupari politice in Parlamentul European: - Grupul Partidului Popular European (democrat-crestini) si Democratilor Europeni - PPE-DE; - Grupul Partidului Socialistilor Europeni PSE; - Grupul Aliantei Democratilor si Liberalilor pentru Europa ALDE; - Grupul Verzilor/ Alianta Libera Europeana V/ALE; - Grupul Confederalal Stangii Unitare Europene/ Stanga Verde Nordica GUE/ NGL; - Grupul Uniunii pentru Europa Natiunilor UEN; - Grupul Independentei si Democratiei IND/DEM; - Grupul Celor Neinscrisi. Grupurile politice parlamentare (G.P.P) sunt formatiuni organizatoriceale Parlamentarilor, constituindu-se in temeiul criteriilor politice care ii unesc pe parlamentari. Orice grup politic se infiinteaza prin intermediul unei declaratii care se face in fata presedintelui Parlamentului, declaratie care contine denumirea grupului, semnatura membrilor si componenta biroului. Aceasta declaratie se publica in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. Exista si conditii referitoare la numarul membrilor privind infiintarea grupurilor politice. Trebuie mentionat ca activitatea Parlamentului este organizata de un secretariat general, condus de un Secretar General, si care are un personal de aproximativ 3500 de persoane, pe langa care mai functioneaza si personalul grupurilor politice si asistentii membrilor. Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din personalul secretariatului sa lucreze in domeniul lingvistic (traducere si interpretare). Cu toate acestea, in ciuda constrangerilor impuse de multilingvism si de cele trei puncte de lucru, bugetul operational al Parlamentului este doar unu la suta din bugetul Comunitatii, adica un euro si jumatate pe an de la fiecare persoana care traieste in Uniunea Europeana. 4. Functionarea Parlamentului European Durata unei legislaturi este de 5 ani. Parlamentul tine o sesiune anuala; se reuneste pe deplin drept in a 2-a marti din luna martie (cu exceptia lunii august) si tine, cateodata, sesiuni suplimentare mai scurte. Parlamentul poate fi convocat, cu titlu exceptional, la cererea unei majoritati a membrilor sai sau a Consiliului ori a Comisiei sau la cererea unei treimi din membrii sai. Dezbaterile Parlamentului sunt publice. Lucrarile Parlamentului se desfasoara in 3 orase diferite. Secretariatul se gaseste la Luxemburg, comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, iar sesiunile parlamentare au loc la Strasbourg, cu sesiuni suplimentare la Bruxelles. Activitatea Parlamentului este organizata in general pe urmatoarele principii: comisia parlamentara corespunzatoare (spre exemplu, Comisia pentru Mediul Inconjurator pe probleme de legislatie a poluarii) numeste un membru ca "raportor", pentru a redacta un raport asupra propunerii, ce va fi supus Comisiei Europene spre analiza; raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere; dupa ce raportul a fost analizat, el este supus la vot si, daca este cazul, amendat;

 raportul se discuta apoi in sedinta plenara, amendat si supus la vot. Parlamentul adopta apoi o pozitie asupra chestiunii respective. Aceasta este procedura pentru adoptarea legislatiei, care necesita doua lecturari, ca in cazul procedurii de codecizie. Pe langa adoptarea propunerilor legislative si a bugetului, Membrii Parlamentului European mai analizeaza si activitatea Comisiei Europene si a Consiliului European, punand intrebari orale asupra unor chestiuni specifice Membrilor Comisiei si Consiliului, in cadrul sedintelor in plen. 5. Atributiile Parlamentului European Parlamentul are trei puteri importante: Puterea legislativa reprezinta adoptarea legilor europene (foi de parcurs, ordonante, decizii). Prin aceasta cooperare legislativa se asigura adoptarea intr-o forma democrata a textelor legilor. Partidul European nu detine nici un drept al initiativei, deci nu poate sa voteze pentru un proiect propriu de lege. Puterea bugetara, deci poate sa exercite o influenta asupra cheltuelilor comunitatii. Puterea de supraveghere democratica, se exercita asupra Comisiei Europene. Partidul European isi spune parerea despre numirea membrilor comisiei si poate sa depuna o motiune impotriva acesteia. In plus, exercita control politic asupra tuturor institutiilor. In timp, Parlamentul a castigat de la fondarea sa in 1957 competente importante, dar nu competente atat de puternice ca si parlamentele nationale. De aceea criticii vorbesc despre un deficit de democratie, desi Conventia Europeana planuieste in proiectul de constitutie europeana o serie de drepturi importante. Atributiile Parlamentului European sunt: a) asigurarea controlului politic general; b) participarea la elaborarea dreptului comunitar prin cooperare (legislativa); c) decizia, propriu-zisa, in materie bugetara (in sensul ca adopta bugetul Comunitatii); d) participa la relatiile externe. Functiile exercitate de catre Parlament sunt numai simbolice, comparativ cu cele exercitate de un parlament veritabil, national, asa cum exista ele intr-o democratie parlamentara. Parlamentul nu are dreptul de a desemna Guvern. El are puteri de supervizare numai asupra Comisiei, nu si asupra Consiliului. Parlamentului i s-a recunoscut un rol important in luare deciziilor care privesc accesul noilor state ca state membre. 6. Parlamentul European si Comisia Europeana Parlamentul European joaca un rol important in procesul numirii Comisiei Europene. Dupa ce aproba nominalizarea pentru Presedintele Comisiei, Parlamentul audiaza membrii nominalizati pentru Comisiei, numind apoi Comisia printr-un vot de incredere. Aceasta putere vine sa completeze dreptul Parlamentului de a cenzura Comisia - o arma politica puternica, de vreme ce adoptarea unei motiuni de cenzura ar obliga Comisia sa demisioneze.

Pana acum, Parlamentul European nu a adoptat nici o motiune de cenzura. Adoptarea unei motiuni de cenzura ar necesita sustinerea unei majoritati absolute a membrilor, precum si votul a doua treimi dintre ei. In martie 1999, ca urmare a unui raport asupra managementului Comisiei, elaborat de o comisie de experti independenti imputerniciti de Parlament, Comisia a ales sa demisioneze, mai degraba decat sa se supuna unei cenzuri oficiale a Parlamentului. Parlamentul isi exercita puterile de supraveghere zilnic, examinand un mare numar de rapoarte lunare sau anuale pe care Comisia Europeana este obligata sa le prezinte (spre exemplu, raportul anual general si rapoartele lunare cu privire la implementarea bugetului). In plus, Membrii Parlamentului European pot adresa intrebari Comisiei Europene, oral sau in scris. In timpul sedintelor in plen, "Sectiunea de intrebari" devine un forum pe chestiuni specifice intre membrii Parlamentului si membrii Comisiei. Membrii independenti ai Parlamentului si grupurile politice adreseaza anual peste 5000 de intrebari Comisiei. 7. Parlamentul European si Consiliul European Puterile bugetare si legislative extinse ale Parlamentului au marit influenta acestuia asupra Consiliului European. In special procedura de codecizie a ajutat la crearea unui echilibru al puterii legislative intre Consiliul European si Parlamentul European.

BIBLIOGRAFIE Augustin Fuerea, Institutiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002; Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, editia a II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2004; www.cdep.ro www.europarl.eu.int www.unibuc.ro