MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL ECONOMIE, MARKETING ȘI TURISM

Studiu individual
Tema: «Tratatul de la Maastricht privind constituirea UE »

A efectuat
Student anului II, grupa SHTA 1802
Pavladze Noeli
Conducator:Antoci Natalia

2020

1
Cuprins
Introducere

Capitolul I Istoricul formarii uniunii Europene (UE)

1.1 Tratatele fundamentale.

Capitolul II Tratatului de Maastricht

2.1 Politicile Tratalui

2
Introducere
Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică, care cuprinde 28 de țări
europene. Ea are o populație de 508 milioane de oameni, 24 de limbi oficiale și de lucru și
aproximativ 150 de limbi regionale și minoritare.
Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
(CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1951 Belgia,
Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Aceste țări s-au unit pentru a pune capăt
războaielor care au devastat continentul european și s-au înţeles să împartă controlul asupra
resurselor naturale necesare în război (cărbunele și oțelul).

Pe parcursul evoluției sale au fost multe momente cheie printre care formarea unor
diferite comunități și semnarea unor tratate care au avut drept scop modificarea si introducerea
unor noi idei de dezvoltare sau formarea instituțiilor ,care la rindul lor au devenit niște
instrumente politice care contribuit la dezvoltarea țărilor member a UE

Scopul studiului : Analiza Tratatului de la Maastricht semnat în 1993

Obiectivele studiului :

1 Analiza structurii tratatului

2 Identificarea rolului acestui in formarea UE
3 Identificarea politicilor introduse de tratat

3
Capitolul I.Istoricul formarii uniunii Europene (UE)
Construcția Uniunii Europene este marcată de procese de integrare complexe, însă
această secțiune va puncta doar momentele cele mai importante pentru procesul integrării
europene, începând din anii 1950 și mergând până în perioada prezentă, când ratificarea
Tratatului de la Lisabona va marca aprofundarea Uniunii.

„Părinții fondatori” au conceput construcția europeană pornind de la cultura antică

romană, potrivit căreia relațiile dintre oameni trebuie guvernate de preceptele unui drept
construit cu rigoare și claritate, în acest sens dreptul comunitar devine fundamentul construcției
europene, așa cum este el determinat în Tratate, ori în hotărârile adoptate de instituțiile abilitate,
stabilind competențe pentru instituții, reguli ale raporturilor reciproce dintre ele, precum și dintre
ele și statele membre. Asemeni oricărui alt sistem de drept și cel comunitar se schimbă odată cu
evoluția socială, îmbogățindu-se mereu, în principal prin procedura de revizuire a Tratatelor.
Tratatele Uniunii Europene au o componentă politică și economică, sunt deschise (permit
aderarea la UE), sunt încheiate între state și organizații internaționale, stabilind modul de
funcționare a instituțiilor UE precum și principiile care stau la baza funcționării lor. O parte din
tratatele CE/ UE au avut rolul de a înființa noi structuri (tratatele fondatoare), altele de a amenda
tratatele în vigoare (tratate modificatoare) sau de a mări numărul satelor membre (tratate de
aderare). Comunitățile Europene: Comunitatea Europeană a Cărbunelui și
Oțelului (CECO), Comunitatea Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice (EURATOM) au reprezentat fundamentul construcției europene. Ĩn pofida faptului că
inițial măsurile Comunităților vizau doar sfera economică, acestea au evoluat spre o cooperare
politică. Prin „sintagma Comunităților Europene” se înțelegea un ansamblu de organizații
internaționale bazate pe integrarea economică a statelor și pe o limitare a suveranității acestora ,
în beneficiul unor obiective și instituții comune. Statelor –națiune nu li s-a cerut să renunțe la
suveranitatea lor, ci să transfere din competențe unei comunități superioare.

Comunitățile Europene au reprezentat nucleul Uniunii Europene, instituită prin Tratatul

de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992. Deși cele trei Comunități prezentau caractere
generale comune, acestea au fost instituite prin tratate distincte, fiecare având propriul său regim
juridic. În ceea ce privește sistemul instituțional, Tratatul CECO a creat instituții majoritar
supranaționale:

4
 Ĩnalta Autoritate, Consiliul de Miniștri , Adunarea parlamentară și Curtea de Justiție.
Asemeni modelului federalist, sistemul instituțional era format din organe superioare celor din
statele membre, având competența de a reglementa direct situația juridică a statelor și a
întreprinderilor din industria siderurgică. CEE și CEEA erau dotate cu un sistem instituțional
propriu, format din câte un Consiliu, o Comisie, o Adunare și o Curte de Justiție. Anumite
instituții, respectiv Curtea de Justiție a Comunităților Europene și Adunarea parlamentară
deveneau comune CECO, CEE și CEEA. Fiecare comunitate avea însă propria Comisie și
propriul Consiliu, din considerente care țineau de atenuarea elementului supranațional. Această
situație va dura până în 1967 când va intra în vigoare Tratatul instituind un Consiliu unic și o
Comisie unică a Comunităților Europene.

1.1 Tratatele fundamentale.

Declarația Ministrului francez al afacerilor externe, Robert Shuman, de la 9 mai 1950 a

reprezentat un veritabil plan politic, care fundamenta „ bazele intelectuale și juridice ale
construcției comunitare" . Lui Shuman îi poate fi atribuit meritul susținerii politice a acestui
proiect, însă conceperea sa i-a aparținut lui Jean Monnet. Acesta a creat în 1945 planul de
revitalizare a industriei și economiei franceze prin controlul asupra producției germane de
cărbune și oțel. În concret Franța propunea punerea în comun a acestor producții sub gestiunea
unei autorități comune, supranaționale și independente, în cadrul unei organizații deschise și
altor state europene, în vederea obținerii unor soluții comune. Elementul novator, în comparație
cu celelalte organizații ale epocii îl reprezenta integrarea „o nouă formă de fuziune, într-un
ansamblu a părților componente care pierd în anumite domenii propria lor individualitate”.
Pentru început integrarea vizată era una economică și sectorială, însă aceasta era privită ca o
etapă către integrarea politică. Conform Metodei Monnet „integrarea economică premerge
integrării politice, iar integrarea sectorială anunță integrarea globală” . Părinții fondatori au intuit
strânsa legătură dintre economic și politic.

Prin Tratatul de fuziune ( 1967) s-a creat entitatea „ Comunitățile europene” ea

deveninând astfel o personalitate juridică. Acesta a fost urmat de Actul Unic European,
document deosebit de important (1985), care a marcat un nou pas în evoluția construcției
comunitare, întrucât a contribuit la reformarea instituțiilor comunitare și la extinderea

5
competențelor acestora în noi domenii, reprezentând în același timp și o premisă importantă în
vederea realizării Uniunii Europene.

Asa cum desăvârșirea pieței interioare a fost proiectul Actului Unic, prin Tratatul de la
Maastricht se dorea realizarea unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei în
care deciziile să fie adoptate cât mai aproape de cetățeni. Prin Tratatul de la Maastricht (1992) se
creeză o Uniune Europeană fondată pe comunitățile europene și completată prin formele de
cooperare și politice prevăzute de tratat. UE era o construcție pe trei piloni: Comunitatea
Europeană, Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) și cooperarea în materie de justiție
și afaceri interne ( JAI) , însă coerența și unitatea erau asigurate prin cadrul instituțional unic.
Tratatul deschide o nouă etapă în integrarea europeană, consolidând legitimitatea democratică a
instituțiilor și dimensiunea socială a Uniunii, permițând lansarea integrării politice: instituie
cetățenia europeană, generalizează principiul subsidiarității și al proporționalității, ca principii
funcționale ale Uniunii Europene, rolul Parlamentului este consolidat, tot în plan instituțional
Tratatul ridică Curtea de Conturi la rang de instituție.

În procesul evolutiv al integrării europene, adoptarea Tratatului de la Amsterdam (1997)

se înscrie ca un moment important, care aduce elemente semnificative în reforma instituțiilor
comunitare în adâncirea integrării, în perspectiva extinderii comunităților prin primirea de noi
state, în special din centrul și estul Europei, lăsând însă în urmă teme importante care vor fi
soluționate de următorul Tratat. Aportul esențial al Tratatului de la Nisa (2000) a fost dat de
reformarea cadrului instituțional al Uniunii, fapt ce a făcut posibilă extinderea Uniunii la un
număr impresionant de state.

6
Capitolul II. Tratatului de Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992, a

intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe,
cât şi interne. Pe plan extern, prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi perspectiva
reunificării Germaniei au condus la luarea angajamentului privind consolidarea poziţiei
internaţionale a Comunităţii. La nivel intern, statele membre doresc să continue progresele
înregistrate prin Actul Unic European prin intermediul altor reforme.Aceste elemente au condus
la convocarea a două Conferinţe interguvernamentale, una privind UEM şi cealaltă privind
uniunea politică. Consiliul European de la Hanovra din 27 şi 28 iunie 1988 a încredinţat unui
grup de experţi, prezidat de Jacques Delors, misiunea de a elabora un raport care să propună
etape concrete pentru realizarea uniunii economice. Consiliul European de la Dublin din
28 aprilie 1990, pe baza unui memorandum belgian privind relansarea instituţională şi a unei
iniţiative franco-germane care invita statele membre să ia în considerare accelerarea construcţiei
politice a Europei, a decis să examineze necesitatea modificării Tratatului CE pentru a avansa în
procesul integrării europene.

Cu ocazia Consiliului European de la Roma, din 14 şi 15 decembrie 1990, au fost lansate
cele două Conferinţe interguvernamentale. Lucrările s-au încheiat după un an cu reuniunea la
nivel înalt de la Maastricht, din 9 şi 10 decembrie 1991.

Prin Tratatul de la Maastricht, obiectivul economic iniţial al Comunităţii, şi anume realizarea

unei pieţe comune, a fost în mod clar depăşit şi vocaţia politică a fost exprimată.

Structura Tratatului este compus din 7 titluri. Titlul I cuprinde dispoziţiile comune
privind Comunităţile, Politica externă şi de securitate comună şi cooperarea judiciară. Titlul II
include dispoziţiile de modificare a Tratatului CEE, iar Titlurile III şi IV modifică tratatele
CECO şi, respectiv, CEEA. Titlul V introduce dispoziţii cu privire la Politica externă şi de
securitate comună (PESC). Titlul VI cuprinde dispoziţiile privind cooperarea în domeniul
justiţiei şi afacerilor interne (JAI). Dispoziţiile finale se regăsesc în Titlul VII.

7
În acest context, Tratatul de la Maastricht răspunde la cinci obiective esenţiale:

 consolidarea legitimităţii democratice a instituţiilor;

 creşterea eficienţei instituţiilor;
 introducerea unei uniuni economice şi monetare;
 dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunităţii;
 instituirea unei politici externe şi de securitate comune.

Tratatul de la Maastricht instituie Uniunea Europeană, care are la bază trei piloni:
Comunităţile Europene, Politica externă şi de securitate comună şi cooperarea poliţienească şi
judiciară în materie penală.

Primul pilon este format din Comunitatea Europeană, din Comunitatea Europeană a

Cărbunelui şi Oţelului (CECO) şi din Euratom şi se referă la domeniile în care statele membre îşi
exercită împreună suveranitatea prin intermediul instituţiilor comunitare. În cadrul acestui pilon
se aplică procedura supranumită metoda comunitară, şi anume Comisia Europeană face
propunerea legislativă, Consiliul şi Parlamentul European o adoptă, iar Curtea de Justiţie asigură
controlul respectării dreptului comunitar.

Cel de-al doilea pilon instaurează Politica externă şi de securitate comună (PESC), prevăzută
în Titlul V al Tratatului privind Uniunea Europeană. Aceasta înlocuieşte dispoziţiile din Actul
Unic European şi permite statelor membre să întreprindă acţiuni comune în domeniul politicii
externe. Acest pilon este supus unui proces decizional interguvernamental care recurge în primul
rând la unanimitate. Rolul Comisiei şi al Parlamentului este modest, iar jurisdicţia Curţii de
Justiţie nu se aplică acestui domeniu.

Al treilea pilon este consacrat cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (JAI)
prevăzute în Titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană. Uniunea este menită să
întreprindă acţiuni comune pentru a oferi cetăţenilor un grad ridicat de protecţie în interiorul unui
spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Procesul decizional este, de asemenea,
interguvernamental.

8
2.1 Politicile Tratalui

Tratatul introduce politici comunitare în şase domenii noi:

 reţelele transeuropene;
 politica industrială;
 protecţia consumatorilor;
 educaţia şi formarea profesională;
 tineretul;
 cultura.

Piaţa unică este realizată prin introducerea UEM. Politica economică presupune trei
elemente. Statele membre trebuie să asigure coordonarea politicilor lor economice, să instituie
un control multilateral al acestei coordonări şi să respecte anumite reguli de disciplină financiară
şi bugetară. Obiectivul politicii monetare este introducerea unei monede unice şi garantarea
stabilităţii acestei monede, prin stabilitatea preţurilor şi respectarea regulilor economiei de piaţă.

Tratatul prevede introducerea unei monede unice în trei etape succesive:

 prima etapă, de liberalizare a circulaţiei capitalurilor, începe la 1 iulie 1990;

 a doua etapă începe la 1 ianuarie 1994 şi permite convergenţa politicilor economice ale
statelor membre;
 a treia etapă trebuie să înceapă cel mai târziu la 1 ianuarie 1999 prin crearea unei monede
unice şi instituirea unei Bănci Centrale Europene (BCE).

Politica monetară are la bază Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), compus din
BCE şi băncile centrale naţionale. Aceste instituţii sunt independente de autorităţile politice
naţionale şi comunitare.

Există dispoziţii specifice pentru două state membre. Regatul Unit nu s-a angajat să treacă la cea
de-a treia etapă a UEM. Danemarca a obţinut un Protocol care prevede că decizia trecerii sale la
cea de-a treia etapă va fi luată în urma unui referendum.

9
PROTOCOLUL PRIVIND POLITICA SOCIALĂ

Prin Protocolul privind politica socială anexat la tratat, competenţele comunitare în domeniul
social sunt extinse. Regatul Unit nu participă la acest Protocol. Obiectivele Protocolului sunt:

 promovarea ocupării forţei de muncă;

 ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă;
 o protecţie socială corespunzătoare;
 un dialog social;
 dezvoltarea resurselor umane care permit un nivel ridicat şi durabil de ocupare a forţei de
muncă;
 integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncă.

Una din marile inovaţii introduse de tratat este introducerea unei cetăţenii europene, care se
adaugă cetăţeniei naţionale. Orice cetăţean care are naţionalitatea unui stat membru este şi
cetăţean al Uniunii. Această cetăţenie conferă noi drepturi europenilor, şi anume:

 dreptul de liberă circulaţie şi de şedere în interiorul Comunităţii;

 dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile europene şi locale în statul în care îşi are
reşedinţa;
 dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea unui stat membru, altul decât
statul de origine, pe teritoriul unei ţări terţe unde statul de origine nu este reprezentat;
 dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European şi de a se adresa Ombudsmanului.

2.2 Modificarile aduse de Tratatul de Maastricht

Tratatul de la Amsterdam (1997) Tratatul de la Amsterdam permite extinderea

competenţelor Uniunii şi instituirea unei politici comunitare a ocupării forţei de muncă,
transferul unei părţi din materiile care intrau anterior sub incidenţa Cooperării în domeniul
justiţiei şi a afacerilor interne, măsuri menite să apropie Uniunea de cetăţeni, posibilitatea unor
cooperări mai strânse între anumite state membre (cooperări consolidate). Pe de altă parte, acesta
extinde procedura de codecizie, precum şi votul cu majoritate calificată şi simplifică şi
renumerotează articolele tratatelor.

10
 Tratatul de la Nisa (2001) Tratatul de la Nisa este consacrat în special „reminiscenţelor”
de la Amsterdam, şi anume problemelor instituţionale cu privire la extindere, care nu au fost
soluţionate în 1997. Este vorba despre componenţa Comisiei, despre ponderarea voturilor în
Consiliu şi despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată. Acesta
simplifică utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi eficientizează sistemul jurisdicţional.

Tratatul de la Lisabona (2007)Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme

instituţionale. Acesta elimină vechea arhitectură instituţională introdusă de Tratatul de la
Maastricht şi înlocuieşte Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană. Acesta introduce, de
asemenea, modificări semnificative privind modul de funcţionare al instituţiilor europene,
procesul decizional şi repartiţia competenţelor între UE şi statele membre. Obiectivul este
îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor într-o Uniune extinsă, cu 27 de membri.
Tratatul de la Lisabona modifică, în plus, numeroase politici interne şi externe ale UE. Acesta
permite în primul rând instituţiilor să legifereze şi să ia măsuri în domenii politice noi.

Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:

 Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994), care creşte numărul statelor

membre ale Comunităţii Europene la cincisprezece.
 Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei,
Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003) Acest tratat creşte numărul statelor
membre ale Comunităţii Europene de la cincisprezece la douăzeci şi cinci.
 Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005).Acest tratat creşte numărul statelor
membre ale Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la douăzeci şi şapte.

11
Bibliografie

https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/3/tratatele-de-la-maastricht-si-de-la-
amsterdam

https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Uniunii_Europene

http://publications.europa.eu/resource/cellar/23e2e276-05ee-49f6-b3ca-d6db7e3b2738.0014.02/
DOC_2

https://www.descopera.ro/istorie/15043625-tratatul-de-la-maastricht-documentul-care-sta-la-
baza-uniunii-europene-de-astazi

12