MANAGEMENTUL INOVAȚIONAL – FACTOR AL DEZVOLTĂRII

ȘI COMPETITIVITĂȚII ÎNTREPRINDERILOR

Olga STRĂINU

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract

The basic objective of the present investigation is to elucidate the conceptual approaches of
innovation, creativity and innovation management as factors of enterprise development and
performance. In order to achieve the proposed objective, the following methods were used:
synthesis of theoretical approaches related to the subject of the investigation, deduction,
formulation of reasoning. As a result of the research, a systematization of the definitions offered
to innovation, creativity, innovation management was performed, as well as enunciated own
conceptual approaches to the targeted terms.

Keywords: innovation, innovation management, performance, competitiveness.

În condițiile acerbei concurențe dintre întreprinderi dar și a mediului dinamic în care

acestea activează, managementul inovativ este un instrument necesar pentru a îndeplini scopul
primondial al organizației – obținerea de profit și perfomanță economică.

Importanța implementării „noului” este descrisă începînd cu anul 1776, de către părintele
economiei Adam Smith, acesta descria inovația, fără ca să o definiească, identificând trei
îmbunătățiri în afara specializării care au ca rezultat creșteri substanțiale ale productivității:

 dexteritatea lucrătorilor;
 economisirea timpului;
 invenția mecanizată a mașinilor [3].
Cu toate că primele atestări ale termenului de „inovare” apar în anii 1880, cu sensul
de – neobișnuit, nimeni din autorii care l-au folosit nu au creat un impact asupra activității
economice precum Joseph Alois Schumpeter [15]. Prima definiție a inovării apare în anii 1911,
în cartea sa „The Theory of Economic Dynamics”, ca mai apoi să fie revizuită în anii 1934 și mai
apoi în 1939, în lucrarea „The theory of economic development; an inquiry into profits, capital,
credit, interest, and the business cycle”. Inovarea este percepută ca fiind „noi combinații” care se
referă la: „introducerea unui produs nou sau a unei noi calități a produsului, a unei noi metode de
producție, a unei noi piețe, a unei noi surse de aprovizionare cu materii prime sau a produselor
semifabricate și în final implementarea a noii organizări a oricărei industrii” [9].
Un alt autor care a adus o contribuție substanțială în definirea inovării și descrierea
importanței acestea în cadrul activității manageriale a fost Peter Druker. Făcînd referire deseori
la Schumpeter, acesta dezvoltă termenul de inovare și promovează ideia că acesta este un
instrument necesar. În cartea sa „Innovation and entrepreneurship” acesta menționa că: „inovația
este instrumentul specific al antreprenorilor, mijlocul prin care exploatează schimbarea ca o
oportunitate pentru o altă afacere sau un serviciu diferit. Inovarea este capabilă să fie prezentată
ca o disciplină, capabilă de a fi învățată, capabilă de a fi practicată. Antreprenorii au nevoie să
caute în mod intenționat sursele de inovație, schimbările și semnele lor care indică oportunități a
unei inovări de succes. Și deasemnea trebuie să cunoască și să aplice principiile inovației de
succes” [6].
Putem observa aici modul diferit în care autorii prezintă inovarea, dacă pentru
Schumpeter inovarea înseamnă și produse noi sau materie primă, piață nouă de desfacere care
trebuie să funcționeze ca o fuziune cu ativitatea antreprenorului, așa cum este menționat în
lucrarea sa, atunci Drucker, descrie inovarea anume în cadrul activității manageriale, unde
creativitatea și ideile noi sunt prezentate mai sus decît produsul nou. Modul în care antreprenorii
primesc și dezvoltă schimbările, dar și sursele pe care le folosesc pentru a inova, sunt pentru
acesta superior importante decît schimbările producției sau a serviciilor propriu zise.
O altă abordare oferită de autori cu renume mondial pentru inovare este cea a lui
Harrington H. J. şi Harrington J. S. care afirmă că „inovaţia a avut mare succes peste tot unde a
fost aplicată. Inovaţia înseamnă creştere şi supravieţuire” [8]. Este important a menționa faptul
că Harrington J.S și H.J definesc inovația fară a accentua segmentul pe care acesta este folosită,
fară a face referire dacă aceasta este de succes în activitatea managerială sau în activitatea
operațională a întreprinderii, făcînd referire astfel la faptul că oricare ar fi modul în care va fi
folosită inovarea în cadrul companiei, va avea succes.
Manualul OSLO pe lîngă abordarea conceptuală a inovației propriu zise propune și o
abordare a inovației care are tangență directă cu procesul de afaceri și anume: „un proces de
afaceri nou sau îmbunătățit pentru unul sau mai multe funcții de afaceri care diferă semnificativ
de modul de acționare anterioară a firmei și a proceselor care au fost folosite de către firmă”
[13].
În opinia noastră este importantă ultima definiție unde este accentuat procesul de afaceri
și a funcțiilor afacerii asupra cărora acționează managementul inovațional. Prin schimbările la
acest nivel, se pot obține rezultate diferite oferind pieții și consumatorului același produs sau
serviciu, iar compania poate obține performanță economică mai ridicată, schimbînd doar
strategia de marketing spre exemplu.
Inovația are ca rol dezvoltarea permanentă a întreprinderii, și poate fi folosită ca
instrument la toate nivelele, atît pe plan intern în acțiunile manageriale, cît și pe plan de
producere a bunurilor și serviciilor prin introducerea de noi elemente, anterior nefolosite. Însă
pentru a fi mereu în pas cu cererea pieții, sau a corespunde necesităților angajaților, dar și a
întreprinderii și deci a promova schimbări în procesele manageriale, este nevoie de creativitate.
În Dicționarul Oxford cu referința la creativitate se menționează că este: „utilizarea priceperii și a
imaginației pentru a produce ceva nou sau pentru a produce artă”, deasemenea se menționează că
„creativitatea și originalitatea sunt mai importante decât abilitățile tehnice” [16].
În continuare, vom prezenta abordarea conceptuală a creativității și a impactului acesteia
în cadrul întreprinderii și a activității manageriale. Mai sus a fost prezentată definiția lui
Schumpeter pentru inovație, acesta însă a subliniat și importanța creativității în procesul de
dezvoltare a inovațiilor. Schumpeter a dezvoltat idea de „distrugere creativă” ca bază de creație
pentru nou. În lucrarea sa „Capitalism, Socialism și Democrație„ vorbește despre distrugerea
creativă ca fiind: un proces evolutiv care „revoluționează structura economică din interior,
distrugând necontenit vechiul, creând necontenit noul”. Anume în această „furtună continuă” în
care operează fiecare firmă, este mediul în care „fiecare piesă a strategiei de afaceri dobândește
adevărata sa semnificație” [14].
Astfel concluzionăm faptul că cu toate că creativitatea este alăturată elementului de
distrugere, prin care vechile metode și modele sunt scoase din practică, aici este ascunsă cheia
succesului unei întreprinderi care poate face față schimbărilor. Cu toate că aceată teorie a fost
elaborată în anul 1942, a fost studiată mai apoi de diverși specialiști, firmele continuă să
folosească această metodă pentru a supravețui în mediul concurenței acerbe. În secolul XXI,
importanța acestui instrument folosit în cadrul întreprinderilor nu este mai mică, lucru dovedit
prin multitudinea de cercetări asupra temei respective. O ultimă definiție complexă care ne oferă
o viziune contemporană asupra creativității este cea întîlnită în lucrarea : „Creativity in
Management in 21st Century”, unde creativitatea este prezentată ca fiind: „a fi deschis pentru
fiecare activitate nouă, abilitatea de a genera idei, de a depăși dificultăți, de a gîndi non –
conformist, și în general de a stimula gîndirea. Creativitatea implică un stil de management
adecvat, modern, care influențează implementarea inovației și este baza procesului de inovare.
Inovația este precedată de un proces creativ, pe baza unei schimbări vizibile. Este o nouă
implementare sau o soluție neconvențională. Inovația depinde de mediu și se caracterizează prin
imprevizibilitate, risc, determinare, toate cu presupunerea unui rezultat pozitiv” [2]. Putem
deduce din ultimele două definiții faptul că creativitatea și inovația sunt două procese care țin
unul de altul și se complementează. În cazul lipsei creativității în cadrul întreprinderii este
imposibil de dezvoltat sau introdus inovații. Aceste două elemente nu pot exista unul fără altul,
atunci cînd există creativitate va apărea mereu ceva nou, iar acest nou are ca scop sporirea
performanței economice.
Determinînd noțiunile de creativitate și inovare, putem defini și termenul de management
inovațional.
 Termenul de management inovativ după care va fi studiat pînă în prezent este oferit
pentru prima oară de către: Kimberly în anul 1981. În opinia acestuia inovația managerială este
„orice program, produs sau tehnică care reprezintă o abatere semnificativă de la cunoștințele
existente și care afectează natura, distribuția, calitatea sau cantitatea informațiilor disponibile
pentru procesul decizional” [11].
Odată cu apariția termenului de management inovațional acesta a fost definit de către
diverși autori, iar sferele din întreprindere asupra căruia acesta poate acționa au variat de la cele
tehnologice pînă la cele administrative. Astfel conceptul de management inovativ poate fi
atribuit atît inovațiilor tehnologice care apar în întreprindere în sfera de produse și servicii, cît și
în sfera atribuțiilor manageriale.
Importanța producerii cu element de nou este prezentată în definițiile mai multor autori
printre care (Van de Ven și Nagîț). Van de Ven promovează ideia precum că în lipsa unor
inovații de produs sau procese întreprinderea nu se mai dezvoltă, aceasta nu mai este
competitivă: „fără noi idei și modalități de îmbunătățire a capacităților și dezvoltarea de noi
produse sau procese, organizațiile devin stagnante” [1]. Nagîț are o abordare mai vastă, include
în definiția oferită și resursele folosite pentru obținerea noilor produse. Astfel acesta
menționează: „prin managementul inovării se poate înțelege procesul orientat spre organizarea și
alocarea resurselor disponibile, atât umane cât și tehnice și economice, în scopul dobândirii de
noi cunoștințe, de generare a ideilor care permit obținerea de noi produse, procese și servicii sau
îmbunătățirea celor existente și al transferului celor mai bune idei spre fazele de fabricare și
comercializare” [12].
Definițiile managementului inovativ în care se conturează ideile schimbărilor în
atribuțiile manageriale, sunt oferite de către autori precum: Evan, Daft, Damanpor, Hamel și
Mol. Evan este cel care introduce pentru prima dată distincția dintre inovația tehnică și cea
managerială (pe care acesta o numește inovația administrativă). În jurnalul Human Organization
scria: „prin o inovație tehnică, înțelegem implementarea unei idei pentru un nou produs, procese
sau servicii. Prin inovație administrativă - implementarea unei idei pentru o nouă politică
referitoare la recrutarea personalului, alocarea resurselor, structurarea sarcinilor, dezvoltarea
autorității, sau a sistemului de recompense” [7]. Opinia lui R. L. Daft despre inovația
organizațională este că acesta: „este adoptarea unei noi idei sau a unei noi metode de
management de către o companie.” Acest autor susține complet ideile lui Evan fiind de parerea
că trebuie studiată partea de inovație organizațională care se referă la personal și activitatea
managerului, diferit de către inovația tehnică. Mai mult decît atît, acesta vede în manager un rol
important, pentru a produce noi idei, dar mai ales pentru a le implementa [4]. Unul dintre cei mai
mari susținători care a promovat ideile lui Kimberly, și ale lui Evan, încă din anii 1980 este
Fariborz Damanpour. În opinia sa managementul inovativ, subiect cercetat intens de către acesta,
trebuie perceput în felul următor: „modificări în structura și procesele organizației, sistemele
administrative, cunoștințele utilizate în efectuarea activității de management și abilitățile
manageriale care permit unei organizații să funcționeze și să reușească folosind resursele sale în
mod eficient” [5]. Hamel și Mol poziționează managementul inovațional axat pe partea
organizațională ca fiind net superior ca importanță managementului inovativ axat pe produs.
Hamel în lucrarea sa „The Future of Management” menționează următoarele: „inovația vine în
multe forme: inovație operațională, inovație de produs, inovație strategică și, desigur, inovație de
management. Fiecare își aduce propria contribuție la succes, dar dacă ar fi să aranjăm aceste
diverse forme de inovație într-o ierarhie, în care nivelurile superioare denotă niveluri mai ridicate
de creare a valorii și defensabilitate competitivă, inovația în management ar ieși pe primul loc.
Înțelegerea de ce este așa este un pas important în consolidarea practicilor inovative în activitatea
managerială” [10] și propune un clasament al inovațiilor în întreprindere.

Management Innovation

Strategic Innovation

Product/ Service Innovation

Operational Innovation

Figura 1. Managementul inovativ în context

Sursă: [10 p.51]

Concluzii

Dezvoltarea și implementarea inovației a fost și rămîne a fi partea cea mai importantă

asupra căreia trebuie orientată atenția managerilor în cadrul întreprinderilor. Inovarea este
elementul absolut necesar care oferă posibilitatea întreprinderii pentru a „sparge tiparele”. Cu
toate că aceasta a fost mult timp considerată a fi un instrument prin care se pot dezvolta și oferi
consumatorului noi produse sau servicii, termenul și sfera de aplicare, au evoluat odată cu
cercetările în domeniu. Astfel prin sinteza mai multor abordări putem propune o definiție proprie
a managementului inovativ: „totalitatea proceselor și a practicilor noi, implementate începînd cu
dimensiunea tehnică pînă la cea managerială, care au ca scop modificarea modului de
funcționare a întreprinderii prin introducerea de tehnici și strategii noi, rezultatul scontat fiind
sporirea performanței economice a întreprinderii.”
 Chiar dacă managementului inovativ axat pe partea tehnologică o lungă perioadă ia fost
atribuită cea mai mare atenție, cel organizațional este la fel de important, în unele cazuri
schimbările ce pot fi obținute prin aplicarea acestuia fiind chiar mai necesare. Atunci cînd nu
există metode noi de a produce un produs, avem mereu posibilitatea de a folosi resursele umane
altfel, poate fi încercat un proces nou de selecție și recrutare pentru un proiect nou sau unul deja
existent, care să scadă resursele economice folosite, poate fi dezvoltat un sistem de recompense
care să motiveze angajații pentru a lucra mai efectiv, și toate acestea nu au tangență cu produsul
sau serviciul oferit de către companie, dar oferă un rezultat diferit în cazul introducerii și
dezvoltării în cadrul întreprinderii. Anume în acest mod managementul inovativ acționează
asupra performanței economice a afacerii, prin schimbări organizaționale prin care se reduc
costuri, se crează sisteme de marketing adaptate consumatorilor și se ating obiectivele propuse.
Bibliografie
1. Andrew H.V.V, Central Problems in the Management of Innovation, Management Science,
Organization Design, Vol. 32, No. 5, 1986, p. 596.
2. Betyna M., Creativity in Management in 21st Century, World Scientific News, 2017, p. 133.
3. Courvisanos J., Mackenzie S., Journal of Innovation Economics & Management, nr. 14, 2014 p.
43.
4. Daft R., The Academy of Management Journal, A Dual-Core Model of Organizational
Innovation, vol. 21, No. 2, 1978, p. 195.
5. Damanpour, F., Walker R.M., Avellaneda C.N., Combinative effects of innovation types and
organizational performance: a longitudinal study of service organizations, Journal of
Management Studies, Vol. 46 No. 4, 2009, p. 655
6. Drucker P.F., Innovation and Entrepreneurship, Taylor & Francis, 2014, p. 20.
7. Evan W., Human Organization, Organizational Lag, Vol. 25, No. 1, 1966, p. 51.
8. Ganea V., Management Inovațional în economie și bussines, Curs lecții doctorat, Universitatea
de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, Chișinău, 2016, p. 7
9. Hagedoorn J., Innovation and Entrepreneurship: Schumpeter Revisited, Industrial and Corporate
Change, University of Limburg, MD Mastricht, 1996, p. 885 – 886.
10. Hamel G., „The Future of Management”, 2007, p. 51
11. Kimberly J.R., Managerial innovation, Nystrom P.C et al., Handbook of Organizational Design,
Oxford University Press, New York, Vol. 1, 1981, p. 86.
12. Nagîț Gh., Inovare tehnologică, Ed. ”Tehnica-INFO”, Chișinău, 2001, p. 56.
13. OECD/Eurostat Oslo Manual 2018: Guidelines for Collecting, Reporting and Using Data on
Innovation, 4th Edition, The Measurement of Scientific, Technological and Innovation
Activities, OECD Publishing, Paris/Eurostat, Luxembourg, 2018, p. 20
14. Pfarrer M.D., Smith, K.G., Creative destruction, M. Hitt & D. Ireland (Eds.), The Blackwell
Encyclopedia of Management Entrepreneurship, 2015, London: Blackwell, p. 1.
15. Śledzik K., Schumpeter’s View on Innovation and Entrepreneurship, SSRN Electronic Journal,
2013.
16.https://www.oxfordlearnersdictionaries.com/definition/english/creativity (vizitat la 25.10.2020)