MODULUL 1: INTRODUCERE IN ANTREPRENORIAT

1.1. Conceptul de antreprenoriat

În economiile dezvoltate, pilonul central al creșterii economice îl reprezintă

antreprenoriatul. În literatura de specialitate există o multitudine de definiții ale conceptului de
”antreprenoriat”, definiții care accentuează diverse fațete ale acestui concept, însă cea mai
cunoscută este aceea că antreprenoriatul reprezintă ”motorul dezvoltarii unei societati”.
Într-o definiție simplă, dar surprinzând destul de bine esența realității desemnate prin
acest termen, antreprenoriatul este procesul prin care se creează și se administrează o afacere
care să genereze profit.
Activitatea de antreprenoriat este activitatea de zi cu zi a antreprenorului, o activitate
independentă, desfăşurată pe propriul risc şi orientată spre obţinerea sistematică a profitului ca
urmare a utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor de către
persoanele înregistrate oficial în această calitate în modul stabilit de lege.
În abordările mai moderne antreprenoriatul este conexat cu schimbarea, cu transformarea,
cu inovarea. Astfel, se poate vorbi despre schimbarea unui statut social, despre schimbarea unei
comunități, despre transformarea unei activități sau a unui domeniu de activitate, despre
introducerea unor produse sau tehnologii inovative.
La nivel individual, antreprenoriatul presupune un stil de viață în care se preferă o
activitate profesională în condiții alese, asumate pe cont propriu, fără constrângerile unor reguli
și proceduri fixate de alții în cadrul unei organizații.
Antreprenoriatul este o activitate care împlica mai mulți actori și nu doar antreprenorul.
Acesta nu acționeaza izolat, ci trebuie sa identifice colaboratori, sa-i motiveze și să-i coordoneze
către realizarea propriei viziuni asupra afacerii pe care a inițiat-o. Antreprenorul trebuie sa creeze
valoare pentru el și pentru societate, deoarece în caz contrar își pierde motivația pentru
activitatea desfășurata, își pierde clienții și implicit rațiunea de a acționa ca antreprenor.
Activitatea antreprenorială implică inovare în cele mai variate forme:
 ca mod de mobilizare și utilizare a resurselor,
 ca mod de servire a clienților,
 ca mod de obținere a produselor,
 ca mod de identificare și satisfacere a nevoilor de pe piață.

Importanța antreprenoriatului în plan economic și social

Antreprenoriatul are un impact deosebit la nivel economic și social. Întreprinzătorii
motivaţi, gata de a –şi asuma riscuri, înfiinţează firme noi generatoare de locuri de muncă.
Transformările tehnologice în continuă creștere generează noi afaceri şi conduc la dezvoltarea
celor existente, constituind un factor decisiv pentru adaptarea la noi oportunităţi pe piaţă,
dobândirea de noi cunoştinţe şi creşterea productivităţii. Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-
uri) domină scena afacerilor din întreaga lume. Mai mult, studiile de specialitate subliniază
importanţă IMM-urilor pentru crearea de locuri de muncă şi dezvoltare economică. În plus,
IMM-urile conduc la creşterea competiţiei pe piaţă, ceea ce are ca rezultat reducerea preţurilor,
îmbunătăţirea calităţii produselor, precum şi favorizarea implementării de noi tehnologii la nivelul
firmei.
Având în vedere restricțiile cu care se confruntă micile firme, în ce priveşte resursele, şi
vulnerabilitatea lor legată de schimbările de mediu şi incertitudinea, înţelegerea aprofundată a
factorilor şi mecanismelor care explică dezvoltarea firmelor mici reprezintă un aspect cheie pentru
proprietarii de afaceri şi economie. De aceea există un interes crescând pentru identificarea
principalelor caracteristici ce diferenţiază firmele care înregistrează creştere faţă de cele care nu se
dezvoltă sau chiar se desfiinţează. Pe de altă parte, este important de ştiut mai mult despre procesele
de creştere şi, respectiv, de dezvoltare, prin care trec firmele, şi, de asemenea, îmbunătăţirea
cunoştinţelor noastre despre acei factori care contribuie la creşterea înregistrată de firme este un
aspect relevant pentru crearea şi aplicarea cuvenite a unor politici de susţinere mai selective.
Conform unor statistici recente, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) reprezintă peste 95% din
numărul total al firmelor din România. Aportul lor la economia actuală este semnificativă, întrucât
ele influenţează factori importanţi cum ar fi: creşterea economică, competitivitatea, schimbările în
structura economică şi ocuparea forţei de muncă. Politica în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii
a devenit în Romania o parte integrantă a politicii de dezvoltare regională, datorită rolului pe care îl
au acestea, acela de “locomotive” pentru dezvoltarea economică de lungă durată, în crearea de locuri
de muncă şi contribuţia lor semnificativă la diminuarea şomajului.
Dacă se are în vedere faptul că la începutul anilor ’90 întreprinderile mici şi mijlocii erau
aproape inexistente, se poate aprecia că acestea au avut o dinamică ascendentă. Dezvoltarea IMM-
urilor a fost trenată însă de numeroşi factori, precum accesul dificil la surse de finanţare pentru
investiţii pe termen mediu şi lung şi insuficienţa serviciilor de consiliere şi asistenţă pentru IMM-uri.
Sintetic, se poate vorbi despre următoarele efecte benefice principale ale antreprenoriatului:
 contribuie la îmbunătățirea productivității – intrarea unui lot nou de firme într-un
sector de activitate, firme cu un nivel al productivității superior (urmare a
tehnologiilor noi, inovative folosite) poate determina intensificarea concurenței între
firmele existente, poate conduce la eliminarea celor care nu țin pasul, mai puțin
productive;
 antreprenoriatul stimulează inovația – în general, firmele noi sunt cele care introduc
inovații radicale, care creează piețe noi sau produc perturbări semnificative,
generatoare de noi abordări la nivelul celor existente;
 antreprenoriatul creează locuri noi de muncă – întreprinderile nou-înființate sunt
”motorul” creării nete de locuri de muncă.
La nivel social, prin produsele și serviciile comercializate, firmele noi pot conduce la
creșterea calității vieții unei comunități. De asemenea, pot stimula dezvoltarea economică a unei
regiuni și, ca rezultantă, pot determina creșterea prosperității locuitorilor acesteia. Nu în ultimul rând,
prin acțiuni de responsabilitate socială, firmele nou-înființate se pot implica în rezolvarea unor
probleme ale comunității (legate de educație, sănătate, cultură, mediu etc.).

Formele de antreprenoriat sunt analizate în raport de obiectivele urmărite și de contextul de

manifestare. Astfel, în general, se vorbește despre trei forme de antreprenoriat:
 antreprenoriatul în IMM-uri – în această categorie intră procesele implicate de demararea și
administrarea unor afaceri mici, individual sau în asociere de câțiva apropiați (membrii ai
aceleiași familii, prieteni, colegi). Resursele cu care se demarează astfel de afaceri sunt
restrânse, piața țintă este în primul rând locală. În prima fază, antreprenorul/antreprenorii
acționează ca un om-orchestră. Afacerile mici se pot dezvolta sau pot să dispară de piață
destul de rapid, în multe situații.
 antreprenoriatul social – în acest caz discutăm despre afaceri care au ca obiectiv principal
rezolvarea sau atenuarea unei probleme sociale, prin intermediul produselor aduse pe piață.
Vorbind despre afaceri, se are în vedere și generarea de profit, dar derularea unei afaceri
profitabile este, în acest caz o condiție pentru sustenabilitatea acesteia, nu scop principal.
 antreprenoriatul marilor companii – sub cupola acestuia intră companiile existente (mari) în
care se implementează noi idei sau se fructifică noi oportunități. Formele pe care le poate
îmbrăca sunt lansarea de noi produse, crearea unui design nou pentru produse, implementare
unor noi tehnologii, intrarea pe noi piețe.

Procesul antreprenorial cuprinde cinci etape distincte si anume:

a) Identificarea şi evaluarea oportunităţilor se poate realiza în mod intuitiv sau în manieră
ştiinţifică, cercetând tipurile cunoscute de oportunităţi, dintre care unele pot fi accesibile
întreprinzătorului care se lansează într-un proces intraprenorial sau antraprenorial.
b) Obţinerea resurselor necesare se realizează prin combinarea resurselor obţinute din surse
proprii, atrase şi împrumutate, ţinând cont de costurile fiecărei surse.
c) Elaborarea planului de afaceri, unul dintre cele mai des întrebuinţate instrumente
antreprenoriale.
 d) Înfiinţarea firmei este dependenţa de factorii care influenţează ritmul acestui fenomen
(fluctuații macroeconomice, caracteristicile ramurilor economiei naționale, costul șomajului
etc.).
e) Asigurarea funcționării și managementului firmei este conducerea de tip antreprenorial ce
este absolut necesară în orice domeniu. Cunoaşterea practicilor antreprenoriale, chiar şi cele
mai vechi, nu este folosită doar de firmele care se confruntă cu situaţii din ce în ce mai
complexe, generatoare de tot mai multe schimbări, ci şi în interesul societăţii

1.2. Antreprenorul-concept și dimensiuni

Conceptul de “antreprenor” este derivat din verbul francez “entreprendre”, care înseamnă “a
întreprinde”.
Acest concept a fost pentru prima dată utilizat de economistul J.S.Mill, care considera
direcţia, supervizarea, controlul şi asumarea riscului, ca fiind funcţiile de bază ale antreprenorului.
J.S.Mill considera că principala distincţie între antreprenor şi management este asumarea riscului.
Totuşi, economistul J.A. Schumpeter, pune accent pe rolul inovaţiei ca un factor decisiv pentru
antreprenor. El recunoaşte că provocarea majoră a antreprenorului este de a găsi şi utiliza noi idei.
Antreprenorul este persoana care îsi asuma riscul de antreprenoriat și caută mijloace pentru
organizarea întreprinderii. El trebuie să cunoască modul de efectuare a activității de antreprenoriat,
mediul de afaceri, problemele cu care se poate ciocni în activitatea sa și posibilitățile de soluționare.
Pentru a lua decizii corecte, antreprenorul trebuie să estimeze la justa valoare conjunctura pieței și
poziția sa efectivă. Înainte de a fi antreprenor, persoana respectivă trebuie să renunțe la confortul
oferit de un loc de muncă, să fie un întreprinzător.
Întreprinzatorul este persoana sau grupul ce inițiază o activitate lucrativă, promovând
schimbarea și inovând noi produse pe piață, asumându-și riscurile inerente unei afaceri în schimbul
unor satisfacții și interese personale.

Antreprenor Trasături
creativitatea- trăsătură esențială a antreprenorului
asumarea riscului
inovaţia - instrument al antreprenorului
trăsături psihologice: stilul de rezolvare a problemelor, orientarea spre un sistem
de valori etc

Antreprenor
Cum acționează
Agent al schimbării în instituţie/organizaţie/firmă (combină inovativ resursele,
crează noi pieţe, noi moduri de “a face lucrurile”)
Abilitatea de a recunoaşte oportunităti
Focus pe realizare de valoare economică (profit)
Motivaţie: nu doar profit
Instrumente utilizate: planificare strategică, plan de afacere, proiecte

O atitudine antreprenorială se caracterizează prin initiaţivă, atitudine proactivă in viaţa

personală si socială, precum si in timpul orelor de lucru în cadrul instituţiei.
 Trei intrebări esenţiale:
• Este ideea de afaceri clară?
• Este ideea profitabilă?
• Este fezabilă transformarea oportunităţii într-o afacere de succes?
Toţi oamenii au idei.
Antreprenorii ar trebui să aibă idei
PROFITABILE şi PRACTICE!

Antreprenor

Motivațiile de a deveni antreprenor

Resorturile care determină o persoană să-și deschidă propria afacere (uneori părăsind un post
de salariat bine remunerat într-o organizație) sunt foarte diferite.
Principale categorii de motivații pentru întreprinzători sunt:

perspectiva unei munci provocatoare, în domeniul în

care s-a format;
Motivații perspectiva de a inova în domeniul de specializare;
profesionale perspectiva obținerii prestigiului (profesional) într-un
anumit domeniu.

obținerea statutului și respectului social ce decurg din

poziția de proprietar de mică afacere;
Motivațiile oferă (sau permite) câștigarea unei anumite notorietăți;
psihologice extinderea relațiilor de afaceri cu alte categorii de
întreprinzători;
obținerea statutului de a fi „propriul stăpân”.

posibilitatea de a obține câștiguri mari (mai mari decât în

poziția de angajat);
Motivațiile asigurarea unui nivel de trai ridicat pentru el și pentru
materiale familie;
siguranța locului de muncă.

perspectiva de a participa la progresul societății;

Motivațiile prilejul de a contribui la binele comunității în care
morale trăiește.
 Profilul psihologic și profesional al antreprenorului
În literatura de specialitate există foarte multe abordări privind aptitudinile și trăsăturile
necesare specifice/necesare antreprenorilor de succes.
Binecunoscutul Steve Jobs afirma: „Sunt convins că aproximativ jumătate din ceea ce îi
deosebeşte pe antreprenorii de succes de cei fără de succes este perseverenţa.”
Marius Ghenea, antreprenor român de succes, consideră că următoarele calități sunt foarte
importante pentru succesul în antreprenoriat1:
 viziune – este considerată ca fiind cea mai importantă și poate fi definită foarte sintetic drept
”capacitatea de a vedea lucrurile puțin înaintea celorlalți”;
 inteligență (în primul rând emoțională) și creativitate;
 perseverență și determinare – la demararea unei afaceri pot apărea momente foarte dificile care
pot face un antreprenor să renunțe; în general, cu astfel de probleme se confruntă orice start-up, iar
antreprenorii ar trebui să renunțe doar atunci când a făcut ”tot ce se putea face”;
 charismă și persuasiune;
 responsabilitate – antreprenorii trebuie să aibă în vedere, de fiecare dată, consecințele acțiunilor
și deciziilor lor nu doar asupra propriei persoane, ci asupra tuturor stakeholderilor afacerii (angajați,
furnizori, clienți, comunitate etc.);
 capacitatea de a lua decizii rapid și eficient;
 problem-solver – un antreprenor, în opinia lui Marius Ghenea, este ”acea persoană care se uită la
o problemă și o vede ca pe o oportunitate”;
 gut-feeling (fler antreprenorial) – nu trebuie supraevaluat, ci poate ajuta în situațiile tip ”coin
tossing” (de dat cu banul);
 gândire pozitivă;
 pasiune pentru propria afacere – Marius Ghenea consideră că un start-up care nu se bazează pe
pasiune, nu are foarte multe șanse de reușită;
 etică personală;
 încredere în oameni – un antreprenor nu poate construi o afacere solidă fără să practice
delegarea, iar aceasta nu se poate realiza fără încredere în oameni.

Pe lângă trăsăturile de personalitate mai sus amintite, pentru a reuși, un antreprenor trebuie să
cunoască foarte bine domeniul în care își demarează afacerea. În plus, antreprenorul trebuie să aibă
cunoștințe de:
 management strategic – conceperea unui plan de afaceri, stabilirea unei strategii pentru
propria afacere, implementarea acesteia;
 bazele contabilității – documente contabile obligatorii, interpretarea unor date contabile,
elemente de fiscalitate;
 management financiar – alternative de finanțare, diferențele dintre acestea, gestiunea fluxului
de numerar, specificul diferitelor instrumente de plată;
 managementul resurselor umane – organizarea unui interviu, definirea unor proceduri de
lucru, tehnici de motivare a personalului, soluții de evaluare;
 managementul vânzărilor
 marketing;
 managementul operațiunilor – alegerea surselor de finanțare, gestiunea relației cu furnizorii,
gestiunea stocurilor;
 cunoștințe digitale – utilizarea calculatorului pentru activitățile administrative, soluții de
comunicare electronică, navigare pe internet, noțiuni despre rețelele de socializare.

1
http://www.ghenea.ro/2016/04/cele-14-calitati-ale-unui-antreprenor/
 Caracteristici și competențe ale unui antreprenor
 Competențe de bază: Motivatie, Viziune, Leadership
 Caracteristici si competențe Psihologice, Sociale si de Management
a) Caracteristici și competențe psihologice: Inovativitatea si Inteligența emoțională
b) Caracteristici și competențe sociale
 Capacitatea de a comunica și convinge colaboratorii în legătură cu ideile și
viziunea;
 Capacitatea de a-i percepe corect pe ceilalți, de a face o primă impresie bună și de
a-i convinge să-și schimbe opiniile sau comportamentele;
 Capacitatea de a dezvolta rețeaua de relații. Valoarea rețelei de relații pe care o are
un antreprenor, constituie capitalul său social, reprezentând resursele tangibile și
intangibile la care acesta poate să aibă acces prin intermediul membrilor rețelei.
Cu cât această rețea este mai mare, cu atât identificarea de noi oportunități și
resurse este mai ușoară.
c) Caracteristici și competențe de management ale antreprenorilor
 Competențe de administrare a afacerii, de marketing, operaționale, IT;
 Cunoașterea legislației și a fiscalității;
 Capacitatea de a identifica și mobiliza resursele necesare dezvoltării activității.
Pentru a începe o activitate un antreprenor are nevoie de resurse informaționale
(despre piață, despre mediu, legislație), umane (parteneri, colaboratori, angajați),
operaționale (echipamente, locațiii, utilaje) și financiare;
 Capacitatea de a obține profit financiar, social sau personal.

Elementele profilului antreprenorial pot fi sintetizate astfel:

 Trăsăturile personale ale celor care devin antreprenori pot fi analizate pe trei paliere:

Mituri privind antreprenorul și antreprenoriatul

 Întreprinzătorii sunt născuți, nu făcuți. Deși se poate vorbi despre anumite trăsături native
care favorizează antreprenoriatul, succesul unei afaceri este condiționat de o serie de lucruri care
trebuie învățate, în cadru formal sau informal, asistat sau auto-didact.
 Întreprinzătorii sunt oameni de acțiune nu “filozofi”. Antreprenorii sunt oameni cu spirit
practic, de acțiune, dar ei trebuie să fie și metodici, să își anticipeze și să-și planifice acțiunile.
 Întreprinzătorii sunt neadaptați academic sau neînțeleși social. Din cauza focalizării asupra
domeniului care i-a interesat, non-conformismului lor unii dintre antreprenorii de succes de azi au
avut probleme școlare. În prezent o astfel de imagine pare perimată, antreprenorii mai tineri de
succes, din lume și din România, având, în general, studii superioare absolvite. De asemenea, din
cauza alocării unui timp foarte mare pentru afacere, unii antreprenori ajung la anumite probleme în
viața socială și de familie.
 Pentru a deveni întreprinzător este nevoie doar de bani. Ca și în orice altă activitate, în
afaceri este nevoie de bani, dar oricât de generoase ar fi resursele financiare de care dispune un
antreprenor acestea nu-i garantează succesul fără un plan de afaceri, fără anumite cunoștințe, fără o
echipă potrivită.
 Ignoranța este o binefacere pentru întreprinzător. ”Odată aruncat în apă vei învăța să înoți”
nu este o abordare care să mai funcționeze și pentru lumea afacerilor de azi. Studiul pieței, elaborarea
unui plan sunt elemente care trebuie să premeargă procesul de lansare într-o afacere.
 Întreprinzătorii sunt niște aventurieri. Antreprenorii au o predispoziție peste medie de a-și
asuma riscuri, dar antreprenorii de succes își asumă riscuri ”calculate”, niciodată inutile, în urma
unor analize și pe baza unor planuri de acțiune.
 Întreprinzătorii sunt complet independenți. Deși obținerea unei anumite independențe
(financiare, profesionale) poate fi chiar motivație pentru antreprenoriat, succesul antreprenorilor și
acțiunile lor depind semnificativ de clienți, furnizori, creditori, salariați, familie. În plus, este extrem
de dificil de administrat o afacere de succes de unul singur.