Facultatea de Ştiinţe Economice şi administraţie Publică

Specializarea: Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor

Anul II, Semestrul I, ID

Antreprenoriatul şi principalele trăsături ale

antreprenorilor. Studiu comparativ
România –UE- SUA

Studenţi:
Cuprins

1. Elemente introductive privind antreprenoriatul

2. Studiu asupra IMM-urilor din perspectiva antreprenorială la

nivel internaţional

3. Antreprenoriatul şi dezvoltarea durabilă

4. Concluzii

5. Bibliografie
1.Elemente introductive privind antreprenoriatul

Joseph Schumpeter (1934) ,un geniu al economiei secolului XX, spunea:” În

antrprenoriat există o înţelegere pe care o facem în legătură cu un anumit tip de
comportament care include:1)iniţiative 2)organizarea şi reorganizarea mecanismelor socio-
economice 3)acceptarea riscului şi a eşecului”. Antreprenoriatul ca subiect de discuţie şi
analiza a fost introdus de economişti în secolul XVIII şi a continuat să atragă interesul
economiştilor în secolul XIX.
Numeroase studii ce au fost conduse au determinat faptul că anumite calităţi
personale sunt necesare pentru a fi un antreprenor de success. Anreprenorii sunt
caracterizaţi ca interacţiune între urmatoărele calităţi:control interior ,capacitate de
planificare,asumarea riscurilor, inovaţie, folosirea feedback-ului, luarea deciziilor,
independenţa. Noi caracteristici sunt adăugate încontinuu acestei liste.
Fiind un concept multidisciplinar, studierea antreprenoriatului contemporan
necesită cunoaşterea diversităţii teoriilor referitoare la acesta. Dreptul roman cunoştea
noţiunea de „antreprenor”, desemnând o activitate, îndeosebi comercială. Antreprenor era
considerat arendaşul, precum şi persoana care gestiona construcţia proprie. Ca termen
ştiinţific, ca subiect de discuţie şi analiză, noţiunea de „antreprenor” datează încă din sec. al
XVIII-lea, când economistul francez Richard Cantillon a asociat asumarea de riscuri în
economie cu antreprenoriatul, formulând primele teorii cu privire la antreprenoriat. În
Anglia, în aceeaşi perioadă, Revoluţia Industrială era în plină desfăşurare, iar antreprenorii
jucau un rol important în transformarea resurselor. Activitatea de antreprenoriat este o
activitate independentă, desfăşurată pe propriul risc şi orientată spre obţinerea profitului ca
urmare a utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării
serviciilor de către persoanele înregistrate în această calitate, în modul stabilit de lege.
Activitate de antreprenoriat pot desfăşura atât persoanele juridice, cât şi
cetăţenii(persoanele fizice).
Tabloul economiei contemporane prezintă o mare diversitate de întreprinderi şi
structuri ale acestora, cu dimensiuni, roluri şi caracteristici mult diversificate. Este deosebit
de importantă cunoaşterea diferitelor tipuri de întreprinderi, ale căror particularităţi reclamă
abordări diferenţiate din anumite puncte de vedere.
Necesitatea clasificării întreprinderilor este determinată de mai mulţi factori:
- pe această bază se pot efectua analize complexe şi aprofundate privind dezechilibrele şi
disfuncţionalităţile existente la un anumit moment în economie;
- aceasta permite identificarea caracteristicilor şi modalităţilor de exercitare a conducerii în
întreprindere.Există mai multe criterii de clasificare a întreprinderilor:
1. În funcţie de forma de proprietate:
-întreprinderi de stat;
- întreprinderi private;
- întreprinderi cu proprietate mixtă.
2. După natura activităţii se evidenţiază:
- întreprinderi agricole;
- întreprinderi industriale;
- întreprinderi de servicii (bănci, asigurări, transport);
- întreprinderi de distribuţie al căror rol este de a pune la dispoziţia clienţilor diferite bunuri
de consum.
3. În funcţie de obiectul muncii, întreprinderile se împart în extractive şi
prelucrătoare.
Cele extractive se ocupă cu extracţia obiectelor muncii din natură (carbonifere, petrolifere
etc.), iar cele prelucrătoare cu transformarea materiilor prime în produse finite. Primele se
caracterizează printr-o dependenţă pronunţată de factorul natură.
4. În raport cu destinaţia economică şi caracterul producţiei finite se disting:
- întreprinderi producătoare de mijloace de producţie (grupa A);
- întreprinderi producătoare de bunuri de consum (grupa B).
5. În funcţie de continuitatea procesului tehnologic există:
- întreprinderi cu procese tehnologice continue;
- întreprinderi cu procese tehnologice discontinue.
6. După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic deosebim:
- întreprinderi ce funcţionează anul împrejur;
- întreprinderi sezoniere.
7. În raport cu nivelul de specializare se poate vorbi de:
- întreprinderi specializate;
- întreprinderi universale;
- întreprinderi mixte.
8. În funcţie de metoda de organizare a producţiei putem evidenţia:
- întreprinderi cu producţia organizată în flux;
- întreprinderi cu producţia organizată pe obiecte;
- întreprinderi cu producţia organizată în unicate.
9. În funcţie de forma organizatorico-juridică a întreprinderii deosebim:
-societate în nume colectiv;
-societate în comandită;
-societate pe acţiuni;
-societate cu răspundere limitată;
De-a lungul globului, antreprenorii modelează mediul de afaceri, iar propriile firme joacă
un rol decisiv în asigurarea vitalităţii economiei globale. Interesul pentru antreprenoriat nu
a fost niciodată atât de mare. Viitorul activităţii antreprenoriale se prezintă a fi promiţător.
Multe din marile firme adoptă decizii de restrângere a activităţii economice şi de reducere a
personalului. O mare parte din angajaţii disponibilizaţi sunt pregătiţi şi au experienţa
necesară pentru a deveni antreprenori. Cu 25 de ani în urmă competiţia acerbă a favorizat
firmele mari. În prezent, în condiţiile în care ritmul schimbării este din ce în ce mai alert,
firmele mici şi mijlocii au un avantaj din ce în ce mai mare. Howard Stevenson, profesor la
Harvard Business School a afirmat: "De ce este atât de simplu pentru firmele mici să
concureze împotriva firmelor mari? Pentru că în timp ce giganţii studiază consecinţele,
antreprenorii schimbă lumea."
În SUA 20% din firmele noi eşuează în primul an de activitate, iar alte 20% în al doilea
an (Barringer, B., Ireland, D., 2006, p. 5). Aceste date indică faptul că deşi multe persoane
sunt motivate să înceapă o afacere nouă, numai motivaţia nu este suficientă, pe lângă ea
fiind necesare informaţii corespunzătoare, o idee de afacere bună şi o aplicare eficientă a
ideii pentru a avea succes.
Procesul antreprenorial se desfăşoară în următoarele etape:
a). Decizia de a deveni antreprenor constituie o decizie adoptată de persoane aflate în
diferite ipostaze:
- persoana şi-a pierdut locul de muncă şi s-a hotărât că este momentul potrivit pentru a-şi
începe propria afacere;
- persoana a moştenit o sumă de bani, astfel că dispune de resursele financiare necesare
pentru a începe o afacere;
- modul de viaţă al persoanei s-a schimbat, în sensul că se găseşte în ipostaza de a putea
începe o afacere (aceasta fiind situaţia mamelor care după o întrerupere pentru creşterea
copiilor pot să se ocupe de o afacere întrucât copiii merg la şcoală).

b). Dezvoltarea unor idei de afaceri de succes, etapă foarte importantă întrucât multe
afaceri ajung la faliment pentru că nu a existat o oportunitate reală care să genereze
începerea unei afaceri. În acest cadru persoana interesată trebuie să procedeze astfel: să
identifice o oportunitate şi să genereze idei de afaceri; să analizeze fezabilitatea, adică să
stabilească dacă o idee constituie o oportunitate de afacere viabilă; să analizeze ramura şi
concurenţii, întrucât cunoaşterea ramurii este esenţială pentru succesul antreprenorului; să
fundamenteze un model eficient de afacere.

c). Deplasarea de la o idee la o firmă antreprenorială, etapă care presupune următoarele:

constituirea echipei de management, evaluarea punctelor forte şi a viabilităţii afacerii sub
aspect financiar; alegerea formei juridice sub care se înfiinţează firma; elaborarea planului
de afaceri (este un document care descrie toate aspectele afacerii) a cărui necesitate este
dată de nevoia de a atrage resurse financiare şi parteneri corespunzători.

d). Managementul şi dezvoltarea firmei antreprenoriale, etapă foarte importantă

întrucât mediul concurenţial actual reclamă nevoia ca firma să fie condusă corespunzător şi
să se extindă.

Principalele motive care determină persoanele să devină antreprenori sunt

următoarele:
- Pentru a fi propriul şef ,constituie cel mai frecvent motiv, ceea ce nu înseamnă că
este dificil de lucrat cu aceste persoane sau că au probleme în a accepta autoritatea altora.
Multe persoane doresc să fie proprii şefi pentru că ei au avut de mai mult timp ambiţia de a
avea propria firmă sau au avut frustrări lucrând munci tradiţionale. Multe persoane doresc
să fie independente, aspect posibil dacă îşi creează o firmă.
-Pentru a aplica propriile idei, în sensul că unele persoane dacă au idei de produse sau
servicii noi, doresc să-şi vadă ideile transpuse în practică. În cazul unor firme existente,
antreprenorii care inovează au, de obicei, un mecanism pentru ca ideile lor să devină
cunoscute. Uneori însă firmele existente opun rezistenţă inovării, fapt pentru care angajaţii
care au idei noi părăsesc firma şi încearcă să-şi înfiinţeze propria afacere pentru a-şi aplica
ideile.
- Pentru a obţine câştiguri financiare,acesta fiind un motiv secundar faţă de primele
două. În medie un antreprenor nu obţine un venit mai mare decât oaltă persoană care are
responsabilităţi similare cantitativ într-o muncă tradiţională.
Exemple:
a)Persoane cum ar fi Michael Dell de la firma Dell Computer sau JerryYang de la
firma Yahoo!, deşi au obţinut venituri uriaşe din firmele pe care le-au creat, au afirmat că
banii nu au constituit motivaţia primară pentru a începe afacerea.
b)Marc Andreessen fondator al firmei Netscape a afirmat că banii nu sunt un
motivator al afacerii, ci numai o măsură a succesului acesteia.
c)Richard Branson după ce şi-a vândut firma Virgin Records a afirmat că imediat
după încheierea tranzacţiei, deşi avea în buzunar un cec cu 1 miliard $, totuşi mergea pe
stradă plângând.
2. Studiu asupra IMM-urilor din perspectiva antreprenorială
la nivel international

P. Drucker (savant american, considerat „rugul aprins” al managementului mo-

dern) spunea că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creşterii economice”.
Micile afaceri contribuie în bună măsură la realizarea unor obiective fundamentale ale
oricărei economii naţionale.
Nu există o definiţie unanim recunoscută a IMM-urilor. Pentru a fi considerată
mică/mijlocie, o afacere trebuie să îndeplinească anumite condiţii.
În aprecierea mărimii unei întreprinderi se au în vedere criterii cantitative şi
calitative:
-cantitative:volumul vânzărilor, numărul salariaţilor, profitul;
-calitative:atingerea unui anumit nivel al productivităţii muncii, a unui anumit grad de
integrare în mediul economic etc.
În SUA întreprinderile sunt considerate mici şi mijlocii dacă numărul proprie-
tarilor (persoanelor) este între 1 şi 20, au o localizare geografică bine determinată,
managementul este independent, separat de proprietar, iar cifrele de afaceri constau din
câteva milioane de dolari SUA (comerţul cu amănuntul – 8 mil. dolari SUA; comerţul cu
ridicata – 22 mil. dolari SUA).
În Uniunea Europeană criteriul principal în stabilirea mărimii întreprinderii este
numărul de salariaţi, ceea ce permite clasificarea acestora în 3 categorii:
- microîntreprinderi: 1-9 salariaţi;
- întreprinderi mici: 10-99 salariaţi;
- întreprinderi mijlocii: 100-499 salariaţi.
În Marea Britanie (începând cu 30 ianuarie 2004), în corespundere cu legislaţia în
vigoare, sunt considerate mici întreprinderile care respectă cel puţin 2 criterii dintre
cele enumerate mai jos:
- valoarea anuală a vânzărilor nu depăşeşte 5,6 milioane lire sterline;
- valoareade bilanţ a activelor nu depăşeşte 2,8 milioane lire sterline;
- numărul angajaţilor nu este mai mare de 50 de persoane.Pentru întreprinderile
mijlocii criteriile de apreciere sunt următoarele:
- valoarea anuală a vânzărilor nu depăşeşte 22, 8 milioane lire sterline;
- valoarea de bilanţ a activelor nu depăşeşte 11,4 milioane lire sterline;
- numărul angajaţilor nu este mai mare de 250 de persoane.
Întreprinderile mici deseori se ciocnesc cu greutăţi în perioada demarajului şi
creşterii extensive. Firma trebuie să procure spaţiu şi utilaj, să creeze reţeaua
comercială proprie şi sistemul de deservire a clienţilor. Pentru o afacere mică, o
importanţă deosebită îl are ajutorul financiar extern, serviciile de identificare a
partenerilor şi de stabilire a relaţiilor,precum şi asigurarea echilibrului necesar între
datorii şi capitalul statutar.
O metodă destul de eficientă de stimulare a micilor afaceri este sistemul con-
tractelor de stat. În corespundere cu legea SUA despre micul business din 1978,
întreprinderile mici aveau acces facil la contractele de stat cu valoare de până la 10
mii dolari, iar din 1980 – până la 25 mii dolari.
Franţa oferă firmelor mici împrumuturi de stat pentru investiţiile capitale,
precum şi împrumuturi pe termen lung. Pe parcursul primilor 3 ani de funcţionare a
întreprinderilor mici, iar în unele cazuri şi în următorii doi ani sunt prevăzute
facilităţi impozitare. Pe parcursul a 5 ani nu se impozitează mijloacele care pot fi
pierdute. În această ţară există un program special de pregătire a managerilor din
firmele mici, precum şi un serviciu industrial pentru consultare în domeniul
managementului.
În Anglia funcţionează programe inovaţionale, sisteme de asigurare a împrumu-
turilor pe care le contractează firmele mici, orientate spre asigurarea creditelor ban-
care şi garantarea rambursării a 70% din împrumuturile pe termen mediu (2-7
ani).Analiza contribuţiei firmelor mici la procesul inovativ din Marea Britanie per-
mite clasificarea ramurilor industriale în două grupe distincte. Prima grupă cuprinde
ramurile în care firmele mici au o contribuţie redusă (puţin peste 1 la sută) la procesul
inovativ: industria autovehiculelor, industria coloranţilor şi vopselelor, industria
farmaceutică, industria cimentului etc.
În Germania funcţionează un sistem de asigurări ale creditelor, garantând băn-
cilor comerciale, pentru o perioadă de 15-23 de ani, rambursarea a 80% din împru-
muturi. Sistemul fiscal prevede multe facilităţi pentru afacerile mici. Societăţile cu
răspundere limitată sunt scutite de impozitul corporativ. Impozitul comercial pe
producţia realizată este redus, la fel ca şi cel asupra venitului firmelor care suportă
pierderi. Amortizarea accelerată constituie 10% din preţulde comercializare.
Există şi privilegii la moştenirea firmelor mici. Această listă poate fi continuată,
dar şi cele expuse ne permit să înţelegem cum contribuie statul la dezvoltarea micului
business.
Danemarca. Pentru acordarea de împrumuturi IMM-urilor în condiţii favorabile,
a fost încheiată o convenţie între Ministerul Industriei şi o instituţie financiară
specializată semiguvernamentală, care prevede crearea unui depozit al statului pe
lângă instituţia respectivă. În cadrul unui program de garantare a împrumuturilor
acordate pentru noi activităţi ale IMM-urilor, statul garantează împrumuturile ce
vizează sectoarele manufacturilor, al construcţiilor şi al serviciilor.
În Olanda a fost creat un „mecanism de finanţare” destinat să furnizeze IMM-
urilor capitaluri cu risc ridicat, acest ajutor acordându-se în funcţie de importanţa
întreprinderilor în structura industrială, de viabilitatea lor economică şi de absenţa
altor posibilităţi de finanţare. Mecanismul de finanţare reprezintă un parteneriat între
sectorul public şi cel privat, ale căror contribuţii sunt de 20% şi respectiv 80%, şi
funcţionează în condiţiile pieţei.
Sintagma societate bazată pe cunoaştere, repune, în discuţie obiectivele şi
conţinutul învăţământului superior, a modului în care absolvenţii acumulează
cunoştinţe, abiliăţi şi competenţe care îi ajută să facă faţă unor noi provocări legate de
cercetare, inovare si valorificarea cunoştintelor, mai ales in contextul Uniunii
Europene care prin declaraţiile de la Lisabona (2000) si Barcelona (2002) îşi propune
să devina spaţiu cu cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere.
Însuşi în decizia Parlamentului European privind Programul Cadru 7, Crearea
unei Europe a cunoştinţelor, 16.04.2005, Bruxelles, se arată că programul european
de cercetare este organizat pe patru grupe de activităţi specifice vizând cooperarea,
ideile, personalul şi capacităţile, cea din urmă conţinând aspecte cheie ale cercetării
europene şi inovarea capacităţilor, cercetări pentru beneficiul IMM-urilor, activităţi
orizontale pentru internaţionalizarea cooperării. În alin. 15 al documentului menţionat
se detaliază conceptul de capacităţi – utilizarea şi dezvoltarea cercetării în
infrastructură trebuie să optimizeze capacităţile inovative ale IMM-urilor şi abilităţile
acestora de a beneficia de cercetare şi de a fi mai puternice.
Importanţa antreprenoriatului în economia mondială este relevată şi în Programul
Cadru pe Termen Mediu 2006 – 2009, sesiunea XI, Viena, nov. 2005, a ONUDI
specificat în cap. III, mod 2: Întărirea competenţei antreprenorului şi a poteţialilor
investitori şi sensibilizarea lor în lumea afacerilor ca apoi în mod 4 să releve faptul
că antreprenoriatul şi dezvoltarea durabilă sunt principalele motoare ale unor
performanţe economice superioare, deschizătoare de activităti generalizate axate pe
pieţele naţionale şi internaţionale.
Dezvoltarea durabilă, o filozofie atotcuprinzătoare, prin scopurile sale: protecţia
mediului, bunăstarea socială şi dezvoltarea economică se fundamentează prin
afacerile care îşi pot aduce contribuţia în mod activ prin inovare, investiţie şi
implementare în care antreprenoriatul are un rol deosebit de activ.
Consecinţele antreprenoriatului în economiile performante sunt spectaculoase:
milioane de IMM-uri (se înfiinţează aproximativ 1,3 milioane IMM-uri pe an) care au
asigurat 36 milioane de locuri de muncă în ultimii 10 ani într-o rată de creştere anuală
de 17,68 % (în timp ce marile concerne au o rată descrescătoare de 8,47 %), în S.U.A.
11 % din populaţie este angajată în activităţi antreprenoriale, 80 % din produsele şi
serviciile inovative sunt gestionate de IMM-uri iar contribuţia acestora la averea
naţiunilor (în general depăşind 60 – 65 %) este semnificativă şi definitorie.
O ancheta realizată de Global Entrepreneurship Monitor 2003, în care este
prezentată proporţia persoanelor implicate în activităţi antreprenoriale (Irlanda 9 %,
Spania 6,8 %, Anglia 6,4 %, Germania şi Danemarca 5 %, Belgia 3,9 %, Italia 3 %,
probabil România sub 1 %) arată că întreaga U.E. are un decalaj, o rămânere în urmă
semnificativă faţă de S.U.A., pe care nu îl poate recupera decât cu măsuri ferme şi
rapide dintre care educaţia antreprenorială nu poate fi omisă. Din păcate, tot în studiul
respectiv, se evidenţiază faptul că spre deosebire de S.U.A., în Europa fenomenul
antreprenorial este specific preponderent persoanelor cu şcolarizare secundară şi
aproape nesemnificativ pentru absolvenţii de studii superioare (2,6 % în Belgia)
motiv pentru care cercetările şi inovaţiile din U.E. sunt implementate pe piaţă dificil
şi cu multa întârziere.
În Programul de guvernare al Guvernului României, la cap. 5, Politica în
domeniul educaţiei se propun următoarele obiective: calitatea ridicată a educaţiei şi
pregătirea societăţii bazate pe cunoaştere şi crearea unui sistem eficient de formare
continuă şi de pregătire antreprenorială.

Antreprenoriatul în România.
Se precizează a fi apărut în anii '90, după revoluţia care le-a dat acestora
posibilitatea să-şi dezvolte propriile afaceri. Antreprenorul român apărut după
revoluţie a fost persoană care a riscat. Nu discutăm detalii asupra a ceea ce au făcut
cei ce şi-au întreprins o afacere imediat după instaurarea capitalismului în România,
dar putem preciza deocamdată că efectele acestora se văd şi în prezent. Mediul de
afaceri românesc poate fi împărţit în două categorii: antreprenoriat şi afaceri de mică
anvergură. Foarte mulţi afacerişti riscă în diverse afaceri, în general speculative,
având sau neavând o slujbă care totuşi să le asigure un venit sigur. Afacerile
speculative profită de pe urma necesităţilor de moment alte celorlate persoane (ex:
afacerile de pe litoral în perioada estivală). Alte persoane deţin o mică afacere de pe
urma căreia au un venit ei şi angajaţii lor, acolo unde este cazul. Aceste afaceri au fost
în general şi punctul de plecare al antreprenorilor. Însă aceştia se diferentiază rapid
prin detaşarea la nivelul antreprenoriatului. Antreprenorul român, ca şi antreprenorul
în general, acceptă riscuri acolo unde vede posibilităţi, el dezvoltă afaceri. În
antreprenoriat se preiau contracte care la sfârşit aduc un venit stabilit dinainte dacă
lucrarea este realizată conform cerinţelor.Antreprenorul român a realizat şi continuă
să realizeze afaceri cu statul. Acesta are nevoie de a-şi realiza lucări pentru care nu
are resursele necesare. În astfel de afaceri antreprenoriatul a evoluat. În perioada
dinaintea crizei financiare care s-a abătut şi asupra României, statul era principala
sursă de venit pentru majoritatea antreprenorilor români. Ca aspect specific aceste
afaceri au adus venituri considerabile celor ce au avut puterea de a face afaceri cu
 statul. Ca exemplu de referinţă, statul român nu are capacitatea de a realiza
infrastructura necesară unei ţări moderne.

Antreprenoriatul din occident

Este compus din oameni cu o încredere mare în ei prin mărimea pieţei pe care
activează. Auzim mereu că ţara noastră este codaşă deşi avem foarte mulţi oameni
capabili, foarte multe idei bune, dar şi multe încercări nereuşite din cauze diverse. Din
această cauză multe persoane nu au curaj să se lanseze într-o afacere pe care s-o ducă
la un nivel ce să depăşească media pieţei economice locale, chiar o afacere de rang
european. Din punct de vedere teoretic se poate afirma că antreprenorii români au un
nivel scăzut al cunoştinţelor. O pregătire teoretică bună ar putea schimba într-un sens
pozitiv lucrurile.

3.Antreprenoriatul şi dezvoltarea durabilă

Potrivit Rapoartelor GEM, s-a demonstrat că există o relaţie de tip U între nivelul
dezvoltării economice, pe de o parte, iar pe de altă parte, nivelul şi tipul activităţii
antreprenoriale. Un grafic de tip U, s-a obţinut şi pentru anul 2007, pe baza datelor GEM,
între produsul intern brut (PIB) pe locuitor şi nivelul activităţii antreprenoriale în stadiu
incipient.
În ţările cu un nivel scăzut al PIB/locuitor, economia naţională se caracterizează
prin existenţa unui număr mai mare de întreprinderi mici. Pe măsură ce creşte nivelul
PIB/locuitor, industrializarea şi economiile de scară permit firmelor mari să satisfacă
cererea crescută a pieţelor în dezvoltare şi să le crească rolul în economie. De asemenea,
pe măsură ce creşte rolul firmelor mari, se poate înregistra o scădere a numărului de
întreprinderi mici, întrucât se creează un număr tot mai mare de locuri de muncă în firmele
mari, crescând astfel costul de oportunitate al eventualelor decizii individuale de acceptare
a statutului de întreprinzător.

În ţările care înregistrează niveluri scăzute ale PIB/locuitor, o scădere a ratei

activităţii antreprenoriale în stadiu incipient poate fi considerată un aspect pozitiv, în
special dacă este însoţită de o creştere economică şi de stabilitate economică. În cazul în
care se înregistrează creştere economică precum şi o creştere a nivelului de trai, rolul
sectorului antreprenorial poate, de asemenea să crească, întrucât mai multe persoane pot
accesa resurse pentru a porni propria afacere, într-un mediu economic care facilitează
valorificarea oportunităţilor. Aşa cum rezultă şi din figura de mai sus, toate fostele ţări
socialiste prezintă o activitate antreprenorială situată sub curba U. Ţara noastră a
înregistrat una dintre cele mai scăzute rate ale activităţii antreprenoriale în stadiu incipient,
de doar 4%. Pe lângă cele două dimensiuni menţionate, există şi alţi factori care
influenţează rata activităţii antreprenoriale, cum ar fi: caracteristicile demografice,
culturale şi instituţionale la nivel naţional. Astfel, ţările din Europa de Est şi din Asia
Centrală se situează în partea stângă, sub curbă, fapt ce demonstrează că, în aceste ţări, nu
sunt atât de multe persoane implicate în activitatea antreprenorială, aşa cum se constată în
ţări din America Latină, care înregistrează niveluri asemănătoare ale PIB/locuitor.
Analizând contextul regional al dezvoltării economice, cele 42 de ţări pot fi împărţite în
trei mari categorii: ţări cu venit ridicat, ţări cu venit mediu şi scăzut din Europa şi Asia,
ţări cu venit mediu şi scăzut din America Latină şi Caraibe, reflectând diferenţele dintre
caracteristicile demografice, instituţionale, de cultură, de nivel de trai,ce afectează spiritul
antreprenorial.
 România a înregistrat o pondere scăzută a întreprinzătorilor în stadiu incipient în
funcţie de gen, respectiv 4,95% dintre bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 16-64 ani sunt
implicaţi în activitatea antreprenorială în stadiu incipient, comparativ cu media ţărilor
europene care a fost de 8,1%. În cazul femeilor, procentul este de 3,09% în ţara noastră, în
timp ce media europeană este de 3,9%.

Un alt aspect demografic poate fi surprins de procentajul întreprinzătorilor în

stadiu incipient pe grupe de vârstă ale populaţiei adulte. În cazul României, doar procentul
de întreprinzători în stadiu incipient din grupa de vârstă 25-34 ani este apropiat de
procentul mediu din ţările europene. În cazul celorlalte grupe de vârstă, procentul
înregistrat în România este mult sub media ţărilor europene, mari diferenţe corespund
grupelor de vârstă între 18-24 ani, respectiv 35-44 ani.

Ratele scăzute înregistrate de România în privinţa activităţii antreprenoriale au

mai multe cauze, dintre care fac parte:

-lipsa educaţiei antreprenoriale din societatea românească dinainte de 1990;

-mediul de afaceri nefavorabil în perioada de tranziţie, pe parcursul anilor '90;
-orientarea populaţiei către locuri de muncă stabile, în firme mari, în perioada de
--creştere economică, din primii ani după 2000.

În vederea obţinerii unor rezultate mai bune privind activitatea antreprenorială din
România, se impune îmbunătăţirea infrastructurii de susţinere a afacerilor prin crearea şi
dezvoltarea de parcuri industriale, incubatoare de afaceri, continuarea procesului de
reducere a birocraţiei în ceea ce priveşte înfiinţarea şi funcţionarea noilor întreprinderi, o
mai bună informare a populaţiei în privinţa programelor guvernamentale de stimulare a
iniţiativei private, popularizarea într-o mai mare măsură a afacerilor de succes înregistrate
de întreprinzătorii români.

4 . Concluzie

Antreprenoriatul este un capitol complex în economia mondială, respectiv

românească, care a fost tratat în multe cărţi de specialitate..În concluzie se poate afirma
faptul că antreprenoriatul român se apropie de cel mondial, dar are multe aspecte specifice
ce îl reduc de multe ori la simple afaceri speculative. Antreprenorul este condus de
propria-i dorinţă de a reuşi, crede în ceea ce întreprinde, iar continua inovare este motorul
ce îl determină să fie într-o schimbare permanentă, adaptare la noile cerinţe într-o piaţă
concurenţială. Antreprenorul român are aceste calităţi, dar din păcate puţini ştiu sau pot să
le pună în aplicare.
În concluzie, antreprenorul este un actor principal şi un simbol al economiei
de piaţă. Rolurile şi contribuţia antreprenorilor se amplifica substanţial , simultan cu
manifestarea lor pe plan calitativ superior ,ceea ce se reflectă în revoluţia
antreprenorială actuală ,care, potrivit afirmaţiilor a numeroşi specialisti, va ajunge la
apogeu în secolul XXI ,generând multiple mutaţii, unele încă dificil de imaginat în
prezent.

Antreprenorii sunt agenţii schimbării sociale ai secolului XXI. Ei işi însuşesc

misiunea de a crea şi susţine valoarea socială, recunosc şi urmăresc mereu noi
oportunităti pentru a-şi îndeplini misiunea, se dedică unui proces continuu al
 inovaţiei, adaptării şi invăţării, sunt îndrăzneţi în acţiunile lor şi nu se lasă intimidaţi
de lipsa sau raritatea resurselor, îşi asumă responsabilitatea pentru impactul şi
urmările proiectelor lor.

5. Bibliografie

http://www.scritube.com
http://www.scribd.com
http://www.kfacts.com
http://ro.wikipedia.org
http://www.bunastare-acum.ro
http://www.antreprenoriatsocial.ro