ETICA AFACERILOR CA FORMĂ PARTICULARĂ A ETICII

APLICATE

2.1. Conţinutul eticii în afaceri

Ca formă particulară a eticii aplicate, etica în afaceri este un ansamblu de norme şi reguli
morale referitoare la conduita agenţilor economici. Ea sintetizează sistemul de valori, principii şi
norme care s-au statornicit de-a lungul timpului în acţiunile agentilor economici, contând uneori
mai mult decât principiile şi normele juridice.
În accepţia dată de Ionescu, Bibu şi Munteanu, etica afacerilor ,,examinează regulile şi
principiile de factură etică într-un context bazat pe relaţii de natură comercială”.
Ea are ca obiect de studiu ,,diferitele probleme morale care se pot naşte în relaţiile de
afaceri, adică ansamblul datoriilor şi obligaţiilor contractuale şi extracontractuale care sunt
impuse tuturor persoanelor angajate în activităţi comerciale” (2006, p.41).
Autorii menţionaţi insistă asupra caracterului normativ al eticii afacerilor, în care sunt
definite anumite standarde etice, cât şi asupra raţionamentelor ,,despre ceea ce este rău şi ceea ce
este bine în modul de <<a face afaceri>>, despre ceea ce trebuie spus într-un context de afaceri,
despre ceea ce trebuie făcut şi ceea ce nu trebuie făcut într-o anumită situaţie sau referitor la o
anumită relaţie de afaceri” (op. cit. p.42).
De aici rezultă ideea că, etica în afaceri vizează determinarea principiilor morale şi a
codurilor de conduită ce reglementează relaţiile interumane din cadrul organizaţiilor economice
şi comerciale, incluzând consecinţele morale ale deciziilor luate în relaţiile de afaceri, atât
asupra personalului din interiorul organizaţiei, cât şi persoanelor din afara acesteia.
Teoreticienii acestui domeniu au identificat următoarele nivele la care se manifestă etica
în afaceri: nivelul etic individual, nivelul etic organizaţional sau corporaţional, nivelul etic
naţional şi cel internaţional. De asemenea, cercetările din acest domeniu au pus în evidenţă două
abordări de bază: abordarea moralistă, care susţine ideea conform căreia principiile de bază ale
eticii şi filosofiei morale trebuie extinse şi în sfera afacerilor; abordarea pragmatică, care
presupune că afacerile trebuie să fie etice nu pentru a urma normele morale, ci pentru a
demonstra o responsabilitate socială menită să confere durabilitate afacerii, obţinerea de profituri
suplimentare şi evitarea unor riscuri.
Pentru a ne face o imagine de ansamblu asupra eticii în afaceri, voi prelua cele două
tipuri de clasificări prezentate în lucrarea Irinei Iamandi şi a lui Radu Filip (2014, p.17-18),
astfel:
- Prima clasificare vizează modul de abordare al eticii în afaceri, în funcţie de care se
deosebesc: etica regulilor, care pleacă de la ideea că un individ sau o societate trebuie să se
conformeze principiilor etice acceptate; etica posibilului, care se centrează pe respectarea legilor
şi conformarea la normele eticii profesionale; etica convingerii, potrivit căreia fiecare individ îşi
elaborează un set de norme morale, pornind de la confruntarea propriei experienţe cu ideile
celorlalţi; etica responsabilităţii, care presupune asumarea conştientă a responsabilităţii cu privire
la actele proprii şi consecinţele acestora.
- Al doilea tip de clasificare a eticii în afaceri se referă la nivelul la care aceasta este
percepută şi setul de reguli morale ce trebuie promovate, respectiv, al celor considerate
antivalori, care trebuie sancţionate.

Tabelul nr.2.1
Nivele de manifestare a valorilor şi antivalorilor etice1

Nivele Valori pozitive Valori negative

 cinstea, dreptatea, imparţialitatea,  înşelăciunea, furtul,
adevărul, rigoarea, loialitatea, încălcarea promisiunilor,
Etica în general
toleranţa, respectul pentru ceilalţi minciuna, dorinţa de
şi pentru munca lor răzbunare
 transparenţa  frauda, corupţia
 respectarea regulilor pieţei libere  practicile de monopol
Etica economiei de  echitatea socială  practicile antisociale
piaţa  ajutorul acordat persoanelor aflate  obţinerea de avantaje
în dificultate necuvenite
 distribuţia echitabilă a veniturilor
 informarea corectă  barierele la intrarea pe
 asigurarea cadrului legal al piaţă
competitivităţi  competitivitatea
Etica la nivel subvenţionată
1
adaptare după Iamandi şi Filip, 2014, p.17-18
 guvernamental  responsabilitatea socială 
,,comisioanele”
acordate partidelor
politice
 susţinerea firmelor
falimentare
 satisfacerea clientelei  încălcarea:
 respectarea colegilor, a regulilor
Etica la locul de - regulilor de drept
interne ale firmei
muncă - confidenţialităţii
 relaţiile ierarhice normale informaţiilor
 cooperarea, transparenţa, spiritul -libertăţii celorlalţi
de echipă
 ierarhia bazată pe competenţă  nepotismul şi
 regulile clare de promovare discriminările de orice fel
Etica la nivelul  practicile echitabile, remunerarea  abuzul de putere
conducerii justă şi stimulativă a personalului  conducerea autoritară
întreprinderii  informarea, participarea şi  încălcarea regulilor
motivarea angajaţilor interne
 promovarea competitivităţii şi a  conflictele de interese
calităţii
 strategiile de competitivitate pe  strategiile bazate pe:
termen lung bazate pe:
- marketing abuziv
- eforturi de progres
Etica şi strategia de - avantaje minore
- riscuri calculate
afaceri adoptată - beneficii pe termen
- investiţii, cercetare-dezvoltare,
scurt
comunicare, formare şi
- coaliţii şi corupţie
perfecţionare a personalului,
- privilegii oferite
inovare
anumitor persoane
 respectarea cuvântului dat,  şantajul
punctualitate  negocierea ,,la un pahar”
Etica în tranzacţiile  cooperarea furnizor- client pentru  avantajele personale
comerciale a obţine avantaje reciproce oferite de încheierea unei
afaceri
 consilierea clienţilor în direcţia  acordarea de credite unor
unei informări corecte firme sau persoane
 realizarea unui audit al eticii nesolvabile
Etica în domeniul bancare  reprezentarea unor agenţi
bancar economici cu o imagine
deteriorată din punct de
vedere etic

2.2. Concepte fundamentale şi direcţii de analiză

 Etica afacerilor a dobândit o importanţă deosebită ca urmare a schimbărilor produse în
structura şi aşteptările forţei de muncă, a apariţiei noilor tehnologii, a internaţionalizării
afacerilor şi a întrepătrunderii factorilor socioculturali ai unor societăţi diferite.
Ca disciplină normativă, etica afacerilor a cunoscut o extindere asupra unor activităţi
extrem de diferite, incluzând: drepturile salariaţilor, siguranţa şi securitatea consumatorilor,
nediscriminarea sexuală, etnică sau religioasă, bunele practici manageriale şi financiar-
contabile, utilizarea responsabilă a resurselor şi energiei, negocierea în afaceri, corupţia,
respectarea proprietăţii industriale, spaţiul privat al angajaţilor.
De asemenea, se vorbeşte tot mai frecvent despre standarde etice specifice în activitatea
firmei, despre promovarea responsabilităţii sociale a organizaţiilor de afaceri, despre coduri de
conduită etică ca instrumente ale bunei gestionări a întreprinderilor, despre contextul
multinaţional şi multicultural al desfăşurării activităţilor economice, despre moralitatea afacerilor
sau despre consecinţele morale ale deciziilor.
O sistematizare a temelor abordate de etica afacerilor regăsim într-o lucrare a lui Ionescu,
Bibu şi Munteanu (2006, p.42-43), în care sunt identificate următoarele grupe de probleme:
-Repartizarea corectă a veniturilor în funcţie de merite, de abilităţi şi competenţe, de
efortul depus şi de importanţa socială a activităţii prestate; această categorie de probleme
include: dreptul de proprietate, salarizare echitabilă, remunerarea corectă a capitalului investit,
recompensarea riscurilor, asigurarea unui nivel minim de bunăstare pentru fiecare membru al
comunităţii sau organizaţiei.
- Particularizarea principiilor generale ale eticii la specificul de organizare şi funcţionare
al entităţilor economice şi de afaceri.
- Soluţionarea conflictelor între valori şi a divergenţelor ce pot apărea în aplicarea unor
principii etice referitoare la: dreptate, libertate, echitate, bunăstare, eficienţă etc., ca şi
a ,,dilemelor morale” în alegerea ,,celui mai mic rău”.
- Luarea în considerare a dinamicii principiilor etice şi a subiectelor abordate în
concordanţă cu extinderea sferei de cuprindere a eticii şi a modificărilor valorice care au loc în
decursul timpului.
- Evaluarea cât mai corectă a consecinţelor morale şi etice ale dezvoltării noilor
tehnologii din diverse domenii ale vieţii economico-sociale.
 - Definirea interdicţiilor care se impun în conducerea afacerilor şi a organizaţiilor de
afaceri, precum şi cele referitoare la marketingul moral, etica în mass-media, etica în dezvoltarea
tehnologică etc.
Referindu-se la aspectele etice cu impact major asupra afacerilor, autorii menţionaţi
insistă asupra următoarelor categorii de probleme:
 responsabilitatea socială a organizaţiilor, respectiv modul în care o organizaţie de
afaceri contribuie la atenuarea inechităţiilor sociale;
 stabilirea gradului de legitimitate a angajaţilor de a utiliza poziţia din organizaţie
pentru a-şi promova interese proprii;
 reglementarea principiilor pe baza cărora să se desfăşoare strategiile de publicitate şi
promovare a produselor;
 definirea obligaţiilor pe care un angajat le are faţă de organizaţia din care face parte
sau faţă de partenerii de afaceri ai acesteia.
În acelaşi registru, se înscriu valorile pe care o companie ar trebui să le aibă în vedere
pentru desfăşurarea cât mai etică a activităţilor sale. Este vorba despre: consideraţia faţă de
ceilalţi, consecvenţa în păstrarea standardelor etice, creativitatea în economisirea resurselor şi în
protecţia mediului natural, deservirea cât mai bună a clienţilor, corectitudine faţă de furnizori,
beneficiari, angajaţi sau asociaţi, transparenţa în comunicarea cu partenerii, angajaţii şi
instituţiile statului, interdependenţa intereselor cu comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea
(cf. Murray, 1999).
La modul principal, etica în afaceri este centrată pe patru direcţii de analiză:
 societatea în ansamblul ei, faţă de care o organizaţie economică sau de afaceri trebuie
să-şi definească comportamentul;
 factorii interesaţi, reprezentaţi de toţi cei implicaţi în organizaţie şi de către toţi cei
afectaţi de acţiunile acesteia sau care pot influenţa organizaţia;
 relaţiile de muncă şi raporturile pe orizontală şi pe verticală instituite în interiorul
organizaţiei;
 fiecare persoană în parte, adică problemele legate de relaţiile interpersonale şi
sistemul de drepturi şi obligaţii care rezultă dintr-o anumită structură ierarhică.
În strânsă legătură cu aceste direcţii de analiză, se pot distinge trei niveluri de
operaţionalizare a eticii afacerilor (cf. Morar, 2012):
  Nivelul microeticii – desemnează teme generale ale eticii care apar între două
persoane ce stabilesc o relaţie de afaceri şi abordează teme cum ar fi: natura
promisiunilor şi obligaţilor individuale, conţinutul diferitelor drepturi individuale;
consecinţele acţiunilor individuale; teoria schimbului echitabil; negocierea corectă şi
natura intenţiilor.
 Nivelul macroeticii – abordează problemele eticii de la nivelul unei societăţi şi are la
bază definirea unor concepte fundamentale, cum ar fi: dreptatea socială, legitimitatea,
echitatea, principiile de funcţionare ale societăţii (libertatea de acţiune, respectarea
legilor pieţei, reglementarea drepturilor individuale, modul de distribuire a bunurilor
şi serviciilor prin intermediul pieţei libere, mecanismele de promovare socială,
legitimitatea intervenţiei guvernamentale, echitatea schimbului etc.).
 Nivelul organizaţiei de afaceri – vizează trăsăturile generale ale unei organizaţii de
afaceri în calitate de persoană juridică (drepturi, obligaţii, raportul cu acţionarii şi
asociaţii, răspunderea de a proteja interesele proprietarilor, responsabilitatea fiecărui
individ în organizaţie, setul de responsabilităţi sociale şi comunitare).
Sistematizările la care m-am referit ar putea să cuprindă şi analiza lui F. Reamer (2000) cu
privire la riscul de etică în strategia de management. Autorul atrage atenţia asupra faptului că
între procedurile eticii în afaceri şi management pot fi identificate următoarele arii ale riscului în
etică:
 drepturile clienţilor privind solicitarea de informaţii private;
 confidenţialitatea informaţiilor referitoare la serviciile accesate, stocarea şi
protejarea informaţiilor privind clienţii;
 validitatea formelor de obţinere a acordului sau consimţământului din partea
clienţilor;
 competenţele personalului care furnizează serviciile solicitate;
 conflictele de interese, inclusiv discriminările de gen, acceptarea de cadouri sau
diferite forme de favoruri;
 modul de raportare privind evaluările, deciziile sau incidentele etice;
 existenţa unor manifestări ce vizează defăimarea sau calomnirea personală;
 oferirea de informaţii privind clienţii şi stocarea acestor date;
  monitorizarea practicilor referitoare la competenţa personalului, evaluarea
performanţei, receptivitatea şi neglijenţa;
 perfecţionarea personalului prin programe de pregătire adecvate;
 apelarea la consultanţi, la specialişti din domeniu şi la opinia clienţilor;
 modalităţi de prevenire a fraudelor;
 condiţiile de încetare a furnizării sau asigurării serviciilor ca urmare a
neconformării la contextele existente;
 diminuarea performanţei manageriale ca urmare a familiarităţii prea mari cu
personalul din subordine;
 elaborarea unor ghiduri de bune practici pentru protejarea personalului şi utilizarea
informaţiilor în conformitate cu reglementările legale;
 abilitatea managerului de a recunoaşte dilemele etice, folosirea protocoalelor de
luare a deciziilor de etică, aplicarea principiilor legale şi a codurilor de etică ale
organizaţiei de afaceri.
Aşa cum am semnalat deja, aspectele legate de etica afacerilor sunt formulate în coduri de
conduită etică. Iniţial, aceste coduri au fost dezvoltate de grupuri profesionale sub forma unor
coduri deontologice (referitoare la îndatoriri şi obligaţii).
Pornind de la aceste coduri de etică profesională, s-a ajuns la formularea unor principii
etice la nivelul organizaţilor sub forma unor coduri de conduită etică. Acestea stabilesc proceduri
de soluţionare a problemelor de natură etică în mediul intern şi cel extern al organizaţiei, având
ca obiective: promovarea valorilor profesionale, încheierea unui contract moral între organizaţie
şi cei implicaţi în acţiunile acesteia, protejarea organizaţiei de comportamente necinstite sau
neloiale, promovarea imaginii pozitive a organizaţiei etc.
Chiar dacă asupra unora dintre aspectele semnalate voi reveni pe parcursul lucrării,
consider util să închei unitatea cu enumerarea principiilor funcţii ale codurilor etice, şi anume:
 pun la dispoziţia managerilor şi angajaţilor un îndrumar pentru conduita etică,
făcând recomandări cu privire la drepturi şi obligaţii;
 oferă elemente de suport celor care urmăresc să-şi definească modele de
comportament etic;
 reprezintă un instrument educaţional, putând fi utilizate în instituţii de învăţământ
şi în dezbateri publice;
  oferă un cadru procedural prin care sunt sancţionate comportamentele neetice;
 contribuie la dezvoltarea încrederii faţă de organizaţie;
 au un rol important în protejarea statutului unei profesii şi a normelor comunităţii
profesionale respective.

2.3. Controversa relaţiei etică - afaceri

Din expunerea de până acum rezultă că unitatea de referinţă a afacerilor moderne este
corporaţia, iar interogaţiile centrale ale eticii afacerilor tind să fie puse pe seama managerilor
şi a angajaţilor. Acest nivel de abordare al eticii în afaceri tinde să structureze şi setul de
întrebări referitoare la rolul corporaţiei în societate şi la rolul individului în cadrul organizaţiei
de afaceri. Plecând de aici, V. Morar (2012, p.20) afirmă că etica afacerilor este structurată în
jurul a două aspecte fundamentale:
a) problema responsabilităţii sociale a fiecărui membru al corporaţiei – adică rolul
corporaţiei în cadrul societăţii;
b) problema responsabilităţilor limitate ale locului de muncă – adică rolul individului în
corporaţie.
Consecinţa unei asemenea abordări constă în semnificaţia atribuită conceptului de
responsabilitate socială privită, fie într-un sens îngust (ideea de responsabilitate socială fiind
corelată cu ideea de profit), fie într-un sens mai larg (acela de responsabilitate socială
corporativă).
Prima dintre abordări este asociată concepţiei lui Milton Friedman (1995), care susţinea
că principala responsabilitate socială a afacerilor este de a-şi mări profiturile. Printre
argumentele sale sunt de menţionat: directorii unor corporaţii sunt angajaţii acţionarilor şi, ca
atare, ei au responsabilitatea de a le maximiza profiturile; a oferi bani unor cauze sociale sau
implicarea în proiecte comunitare echivalează cu ,,a fura de la acţionari”; nu există motive
temeinice pentru a presupune că funcţionarii unei corporaţii ar avea vreo competenţă în domeniul
politicii publice; managerii corporaţiilor îşi depăşesc sfera de atribuţii şi îşi încalcă obligaţiile în
momentul în care se implică în activităţi de tip comunitar.
În condiţiile multiplicării interdependenţelor economice, financiare, sociale şi politice o
asemenea argumentaţie nu îşi mai găseşte întrutotul justificarea, deoarece ce-i care îşi asumă
riscul într-o companie nu mai sunt doar acţionarii, ci toţi cei care au drepturi şi interese legitime
în legătură cu acţiunile companiei, iar aici sunt incluşi angajaţii, consumatorii, furnizorii,
comunitatea socială şi societatea în ansamblul ei.
Prin urmare, conceptul de responsabilitate – văzut ca un concept ,,cheie” al eticii
afacerilor - ,,este o noţiune morală care coagulează atât ideea unor virtuţi particulare implicate în
această sferă a vieţii (onestitatea, reciprocitatea, utilitatea, interesul reciproc), cât şi ideea că
există capacităţi şi disponibilităţi sociale şi morale pe care le are corporaţia însăşi” (Morar, 2012,
p. 21).
Concluzia ce se desprinde este că, ideea de responsabilitate socială nu este ,,o povară
suplimentară” pentru corporaţie, ci ea este o parte din problemele ei esenţiale de a servi nevoile
şi de a fi cinstită atât faţă de investitori sau proprietarii ei, cât şi faţă de:
 angajaţi, care în schimbul muncii şi competenţelor puse la dispoziţia organizaţiei,
aşteaptă în mod legitim salarii, beneficii, tratament corect şi securitate la locul de muncă;
 furnizori, pe care orice firmă se bazează în vederea aprovizionării cu materii prime, care
determină în final, calitatea produsului sau serviciului; în mod legitim, aceştia se aşteaptă
la respectarea contractelor şi la transparenţa procedurilor de achiziţie;
 clienţi, care generează veniturile angajaţilor, fară de care firma nu şi-ar putea finanţa
activităţile următoare; în schimbul acestor venituri, ei au dreptul legitim la produse şi
servicii conforme cu specificaţiile;
 creditori, care pun la dispoziţia organizaţiei resursele financiare necesare investiţiilor sau
ciclului operaţional; în mod îndreptăţit, ei aşteaptă rambursarea la timp a împrumuturilor
şi plata dobânzilor aferente;
 comunitatea locală, care pune la dispoziţia organizaţiei infrastructura de afaceri, îi dă
dreptul de a-şi construi spaţii şi facilităţi de producţie sau dreptul de a-şi distribui
produsele; din acest considerent, comunitatea trebuie inclusă în deciziile strategice ale
organizaţiei;
 firmele concurente, care îşi dispută cu organizaţia de afaceri pieţele de aprovizionare şi
desfacere, având aşteptări legitime legate de concurenţa loială;
 guvernul şi autorităţile administraţiei publice, care stabilesc cadrul legal de desfăşurare a
activităţii organizaţiei economice sau de afaceri.
 Aspectele menţionate ne dau posibilitatea să formulăm câteva precizări (cf. Bowie şi
Duska, 1990; Popa, 2006; Pup, 2012; Cason, 2013):
 etica afacerilor se referă la o perspectivă explicită sau implicită asupra modului în care o
companie sau un individ înţeleg să facă afaceri;
 direct sau indirect, etica afacerilor este o descriere a modului în care cei implicaţi în
aceste activităţi pot fi consideraţi morali sau imorali;
 concomitent cu descrierea ,, a ceea ce este” , etica afacerilor cuprinde un set de principii
cu privire la ,, ceea ce ar trebui să fie” conduita în afaceri;
 raportarea conduitelor morale la standarde şi principii se traduce în judecăţi de apreciere
morală, etica în afaceri referindu-se la modul în care normele morale personale se aplică
la activităţile şi scopurile entităţii economice;
 etica afacerilor nu este un standard moral separat, ci studiul modului în care contextul
afacerilor pune persoanei morale propriile sale probleme specifice, prin prisma a ceea ce
este moralmente bun sau rău;
 a avea un comportament etic nu înseamnă doar a avea sentimente morale, ci de a aplica
anumite criterii impersonale pentru fapte sau acţiuni ce au anumite consecinţe bune sau
rele pentru semenii noştri.

2.4. Problemele specifice eticii în afaceri

Atât în literatura de specialitate, cât şi la nivelul cunoaşterii comune se insistă asupra
faptului că etica în afaceri nu include doar motivarea morală sau imorală a oamenilor de afaceri,
ci şi influenţa unui vast spectru de probleme ce apar în contextul afacerilor. În acest context,
Richard De George (1990) face o distincţie între problemele micro-morale şi cele macro-morale
ajungând la următoarea tipologie:

 Probleme care privesc corectitudinea distribuirii resurselor ca fundament al

principiului dreptăţii distributive (alocarea resurselor, criteriile de alocare a
veniturilor, modul de funcţionare a sistemului de reguli şi reglementări juridice, etc.).
Acestui tip de probleme îi sunt caracteristice dezbaterile cu privire la dreptul de
proprietate, la dreptul de posesie şi folosire, la salarizare echitabilă în funcţie de
merit, efort şi abilităţi,la recuperarea capitalului investit, la recompensarea pentru
riscurile investiţiilor făcute etc. Din perspectiva eticii , astfel de probleme necesită un
 acord prealabil cu privire la ceea ce este dreptatea în general şi asupra modului în care
aceasta trebuie judecată atunci când intră în conflict cu bunăstarea, libertatea,
echitatea şi alte valori importante ale teoriei dreptului.
 Problemele referitoare la conversia unui principiu clar circumscris al dreptăţii la
cazuri particulare, mai ales atunci când rareori avem de-a face cu două cazuri
identice. Astfel de situaţii ,,dificile” din punct de vedere moral pot fi rezolvate deseori
prin discuţii, dezbateri şi prin luarea unei decizii pe baza celor mai bune informaţii şi,
desigur, pe baza intuiţiei disponibile.
 Problemele morale asociate afacerilor referitoare la conflictul dintre diferite valori
(libertate, dreptate, echitate, bunăstare, securitate personală, merit, eficienţă etc.)
îndeosebi în situaţiile în care nu pare a exista o alternativă mai bună. La limită, este
vorba de dilemele morale, iar din punct de vedere raţional problema care se pune este
să se determine cea mai bună alternativă şi ,,răul cel mai mic”.
 Problemele morale ce apar ca urmare a dezvoltării intuiţiilor morale şi a sarcinii de a
le aplica la practicile anticipate anterior. În cazul unor practici considerate acum
imorale (discriminarea în muncă bazată pe criterii de rasă sau sex) sau extinderea
sferei morale la alte domenii (poluarea mediului) creează dificultăţi în stabilirea
responsabilităţilor din punct de vedere moral. Aşa se face că, etica afacerilor
contribuie la lărgirea temei responsabilităţii şi la adâncirea dezbaterii cu privire
la ,,cine este răspunzător moral” în situaţii de genul celor semnalate.
 Probleme morale create de consecinţele pe care le aduc cu ele noile produse
tehnologice, inclusiv cele ale tehnicilor societăţii informaţionale, cele referitoare la
manipularea genetică, cele care privesc echilibrul mediului înconjurător sau
posibilitatea epuizării resurselor regenerabile. Astfel de situaţii impun soluţii la
întrebări de tipul: este moral să se investească într-o tehnologie de vârf dacă au fost
identificate ,,pericole” şi ,,ameninţări”, sau, este moral dacă angajaţii continuă să
lucreze în asemenea întreprinderi?
 Probleme referitoare la modul în care se aplică valorile morale acceptate în mod
obişnuit şi interdicţiile ce se impun în conducerea afacerilor şi a întreprinderilor. De
exemplu, acceptarea tacită că minciuna este un act imoral atât în cazul afacerilor, cât
şi în alte domenii ale vieţii sociale, ridică întrebări de genul următor: Dacă a minţi în
 reclame aduce mai mulţi bani pentru firmă, trebuie ca acea firmă să procedeze în mod
similar? Cine şi cum se stabileşte limita dintre minciună şi exagerarea unei calităţi
reale a unui produs? Cât de mult trebuie prezentate părţile slabe sau neperformante
ale unui produs? A omite unele aspecte privind fiabilitatea produsului sau a spune
jumătate de adevăr echivalează cu o minciună?
Deşi astfel de interogaţii nu sunt noi, obligaţia de a fi moral se aplică tuturor aspectelor
vieţii, iar actele, faptele şi deciziile în afaceri nu fac nici un fel de excepţie. ,, Chiar dacă nu vom
întâlni peste tot în afaceri numai acte morale, iar unde etica nu este aplicată, conchide De George
ea trebuie impusă din afară prin sancţiuni adecvate pentru a proteja binele general” (1990, p.12).
Într-un fel de completare a aspectelor prezentate, problemele şi întrebările tipice pentru
etica în afaceri ar putea fi sistematizate astfel (cf. Shaw, 2008):
 Este obligată o corporaţie să ajute societatea în lupta cu problemele cu care se confruntă
(sărăcia, inegalităţile de venit, poluarea, etc.)? În ce măsură oamenii de afaceri trebuie să
se implice în problema asigurării egalităţii de şanse sau discriminărilor sociale sau de
gen?
 Este legitim dreptul angajaţilor de a se folosi de poziţiile pe care le deţin în firmă pentru
a-şi promova propriile interese? Cât de imorale sunt practicile de folosire a informaţiilor
privilegiate? Cât de loiali trebuie să fie lucrătorii faţă de companiile în care îşi desfăşoară
activitatea? Cât control ar trebui să aibă o companie asupra angajaţilor ei în afara
programului de muncă?
 Trecerea unui test de personalitate sau onestitate reprezintă o condiţie suficientă pentru
angajarea unei persoane? Ce drepturi au angajaţii în exercitarea profesiei lor? Ce ar trebui
să facă pentru a se îmbunătăţi condiţiile de muncă?
 Ar trebui ca producătorii să arate defectele produselor lor? Care este punctul de la care ,,o
exagerare acceptabilă” se transformă în minciună despre produs sau serviciu? În ce
moment publicitatea începe să manipuleze consumatorul?
 Ce obligaţii are un angajat faţă de părţile interesate din afara companiei, cum ar fi clienţii,
competitorii, furnizorii sau comunitatea în general?
Concluzia ce se desprinde este că, oricâte rezerve pot fi formulate la adresa eticii
afacerilor, se conturează totuşi câteva obiective principale: de a prezenta conceptele etice
relevante în cazul rezolvării problemelor morale din lumea afacerilor; de a formula argumentele
raţionale şi analitice necesare aplicării conceptelor etice la deciziile oamenilor de afaceri; de a
identifica problemele morale implicate în administrarea domeniilor specifice din perspectiva
lumii afacerilor; de a oferi o înţelegere cuprinzătoare asupra mediului economic, social, natural
etc., care generează probleme morale în mediul de afaceri; de a oferi exemple şi studii de caz
asupra dilemelor morale cu care se confruntă oamenii de afaceri.

Cuvinte cheie : etica în afaceri, etica economiei de piață, etica la nivel guvernamental, etica la
locul de muncă, etica în sistemul bancar
Rezumat
În acest capitol s-a explicat pe larg ce reprezintă etica in domeniul afacerilor precum si in
economia de piață, la nivel guvernamental, la locul de muncă și la nivel bancar. Concluzia la
care se poate ajunge este că etica în afaceri nu include doar motivarea morală sau imorală a
oamenilor de afaceri, ci şi influenţa unui vast spectru de probleme ce apar în contextul afacerilor

Întrebări:
1. Ce conține etica în domeniul afacerilor?
2. Care sunt nivele de manifestare a valorilor şi antivalorilor etice?
3. Care sunt problemele specifice eticii în afaceri?
4. Ce cuprinde controversata relație etică- afaceri?

Bibliografie:

1. Popescu Silvia, Etica în afaceri, Editura Universității Titu Maiorescu, București,

2010
2. Solomon, R., 2006, Etica relaţiilor în afaceri, in P. Singer (coord.), Tratat de etică,
Iaşi, Editura Polirom. p.385-395.
3. Şerban, D., 2012, The Contents of Business Ethics Programe, Munich.E-Publishing,
http://mpra.ub.uni-muenchen.de (May 2, 2014).
4. Zamfir, C., 1998, Normă, în C. Zamfir şi L. Vlăsceanu (coord), Dicţionar de
sociologie, Bucureşti, Editura Babel, p. 389-391.