Etca in Afaceri curs 2 si seminar

1.2. Etica normativă şi etica aplicată

De-a lungul timpului, studiului eticii s-a structurat pe mai multe nivele: un prim nivel,
denumit metaetică, are ca obiect definirea naturii termenilor morali; al doilea nivel al eticii
normative, studiază teoriile şi obiectivele etice; al treilea nivel, al eticii aplicate, se concentrează
asupra cercetării aspectelor ce definesc diferite arii de cuprindere ale eticii. Alte formulări,
disting două domenii de cercetare ale eticii: etica teoretică, care studiază problemele teoretice ale
originii şi esenţei moralei, respectiv, etica normativă, care vizează elaborarea şi fundamentarea
teoretică a unui sistem determinat de norme şi standarde morale, ca şi a unor coduri de conduită
morală.
Având în vedere scopul lucrării de faţă, mă voi concentra asupra aspectelor de principiu
care definesc etica normativă şi specificul de aplicare a principiilor şi normelor morale în cadrul
a ceea ce specialiştii domeniului numesc – etica aplicată.
A) Într-o primă aproximare, etica normativă are ca obiect de studiu marile teorii şi
doctrine etice, precum şi definirea unui set de norme în care trebuie să se încadreze acţiunile
umane.
Etica normativă prescrie standardele referitoare la buna conduită şi caracteristicile
conduitei greşite a oamenilor. Ea poate fi privită şi ca un sistem de testare a comportamentelor
considerate dezirabile pentru societate. Exemplul clasic al principiului normativ al eticii este
regula ,,să facem altora doar ceea ce dorim ca alţii să ne facă nouă”. Din acest punct de vedere,
oricine ar putea să determine dacă o acţiune este corectă sau greşită şi să stabilească criteriile de
evaluare pentru conduita morală a unei persoane.
Teoreticienii acestui domeniu au ajuns la concluzia că se poate vorbi de trei abordări
specifice: teoriile virtuţii, teoriile datoriei şi teoriile consecinţelor.
Foarte pe scurt, premisa primei teorii este că aceste reguli sunt învăţate şi transpuse în
practică în momentul în care cineva realizează o anumită acţiune. De-a lungul istoriei, gânditorii
s-au concentrat asupra importanţei formării şi dezvoltării de bune trăsături ale caracterului şi
posibilităţii ca regulile morale să fie învăţate şi aplicate în relaţiile dintre oameni.
 Aşa au fost explicate virtuţi precum: înţelepciunea, curajul, cumpătarea, spiritul de
dreptate, tăria morală, generozitatea, stima de sine şi sinceritatea, dar şi trăsăturile de caracter
negative, cum ar fi: laşitatea, nedreptatea, nesăbuinţa etc.
Teoriile datoriei pleacă de la premisa existenţei unor obligaţii clare formate în cadrul
existenţei umane, fie că este vorba de datorii faţă de noi înşine, fie că ne referim la datorii faţă de
ceilalţi.
Alte interpretări ale datoriei vizează relaţia dintre drepturile unei persoane corelate cu
datoriile altei persoane, existenţa unui principiu fundamental al datoriei care excede datoriile
particulare, denumit ,,imperativul categoric” sau aşa - numitele datorii ,,la prima vedere”, cum
este cazul datoriei de aţi respecta promisiunile, de a despăgubi pe cineva atunci când acesta a fost
lezat, de a acţiona pentru îmbunătăţirea propriilor abilităţi sau de a nu jigni pe alţii.
Teoriile consecinţelor încearcă să determine responsabilitatea morală prin estimarea
consecinţelor acţiunii individului, conduita morală corectă fiind determinată de o analiză de tip
cost-beneficiu. Altfel spus, o acţiune este corectă din punct de vedere moral, dacă consecinţele
acelei acţiuni sunt , mai degrabă, favorabile decât nefavorabile. Aceasta presupune, pe de o parte,
identificarea consecinţelor favorabile şi a celor nefavorabile ale unei acţiuni, iar pe de altă parte,
determinarea împrejurării dacă totalitatea consecinţelor favorabile primează în faţa totalităţii
consecinţelor nefavorabile. Este important de subliniat că aceste evaluări vizează atât individul,
grupul şi colectivitatea, cât şi determinarea consecinţelor fiecărei acţiuni în funcţie de care este
estimată corectitudinea (utilitatea) sau incorectitudinea (inutilitatea) acţiunii respective din punct
de vedere moral.
B) Etica aplicată urmăreşte să transpună principiile teoretice ale normelor morale în
situaţii specifice lumii reale, încercând să rezolve probleme şi dileme ale activităţilor curente.
Această formă a eticii se concentrează pe elucidarea unor contradicţii între abordările de natură
principială ale eticii normative şi posibilităţile de aplicare a teoriilor şi principiilor etice în cazuri
şi împrejurări specifice.
Dintre domeniile în care s-au constituit abordări ale eticii aplicate, mă voi opri la
aspectele ce definesc etica medicală, bioetica, etica mediului, etica profesională şi etica
tehnologiei informaţiilor, problemele specifice ale eticii în afaceri urmând să fie discutate în
secţiuni distincte ale acestei lucrări. În continuare, voi rezuma câteva aspecte principale ce
caracterizează domeniile enunţate, cu precizarea că nu voi intra în dezbateri sau controverse care
depăşesc scopul lucrării de faţă.
Etica medicală este acea formă a eticii aplicate care analizează calitatea, riscurile, precum
şi implicaţiile individuale şi sociale ale activităţilor desfăşurate în domeniul medicinei şi al
asistenţei medicale. Un exemplu elocvent este oferit de setul principiilor pe care personalul
medical trebuie să îl aibă atunci când se ia o decizie privitoare la pacient: să acţioneze astfel încât
să obţină efectul maxim pentru pacient; să nu facă rău; să asigure distribuţia corectă a resurselor
de îngrijire a sănătaţii; să adopte decizia dreaptă de a prescrie un tratament pe baza resurselor
disponibile; să asigure dreptul pacientului de a fi tratat astfel încât să-şi păstreze demnitatea; să
asigure dreptul pacientului de a cunoaşte întregul adevăr privind boala şi tratamentul (cf.
Ionescu,2005, p.27-28).
Întrucât principiile enunţate au valabilitate în orice situaţie dată, unele dintre acestea intră
în contradicţie, conducând la ceea ce numim - ,,dileme etice”. Reconcilierea principiilor aflate în
opoziţie a dezvoltat teza conform căreia există dreptul de a te abate de la anumite principii
morale, cu obligaţia de a explica public motivele pentru care ai făcut-o , respectiv, teza prin care
se solicită indivizilor să se supună prescripţiilor universale ale logicii, astfel încât toţi cei
implicaţi într-un caz, inclusiv pacientul, să realizeze aceleaşi acţiuni în împrejurări identice.
Ca disciplină care studiază problemele etice rezultate din progresele medicinei şi
biologiei, bioetica încearcă să stabilească valoarea morală a aplicării acestor rezultate.
Dezbaterile privitoare la acest domeniu sunt intense, ele punând în discuţie nu doar estimarea
beneficiilor, ci şi modul în care diferitele descoperiri, experimente sau teste cu material uman
contravin moralei.
Din setul de întrebări la care trebuie găsit un răspuns moral sunt de amintit: Cine va
controla rezultatele obţinute în activitatea de cercetare? Cum va fi asigurată confidenţialitatea
rezultatelor? Cine va beneficia de testarea genetică şi în ce condiţii? Măsura în care individul
poate solicita modificarea materialului genetic? Cum poate fi evitată discriminarea genetică?
Pentru cine va fi accesibilă terapia genetică? Care este impactul descoperirilor ştiinţifice asupra
societăţii? Care sunt pericolele şi riscurile generate de unele descoperiri ştiinţifice?
Etica mediului analizează semnificaţia morală a raporturilor dintre om şi mediul natural,
influenţa acesteia asupra unor domenii de activitate ca dreptul, economia, sociologia sau
geografia, precum şi interdependenţele care se instituie între aceste domenii şi mediul natural.
Printre temele care fac obiectul acestor preocupări sunt de menţionat:
 tendinţa de creştere a dezechilibrului dintre om şi natură;
 exploatarea iraţională a resurselor planetei;
 transformarea mediului natural într-un debuşeu al activităţilor umane;
 extinderea fenomenului de poluare;
 distrugerea habitatelor pentru diferite specii;
 obligaţiile generaţilor actuale referitoare la mediu;
 deteriorarea mediului şi încălzirea globală;
 riscul diferitelor forme de manipulare genetică;
 obligaţia oamenilor, ca agenţi morali, faţă de toate fiinţele;
 condiţiile fizice ale mediului şi relaţiile sale cu celelalte fiinţe.
Etica profesională are în vedere practicile şi codurile de conduită etică care
reglementează activitatea celor care exercită o anumită profesie. Asociaţiile sau corpurile
profesionale ale avocaţilor, magistraţilor, funcţionarilor publici, auditorilor, evaluatorilor,
contabililor, mediatorilor, cadrelor didactice etc. au elaborat coduri de conduită etică , prin care
se intervine disciplinar în cazurile în care membrii lor au încălcat norme ale eticii profesionale.
Deşi codurile de etică diferă de la o asociaţie profesională la alta, ele conţin câteva teme
comune, dintre care amintim:
 integritatea profesională şi obiectivitatea;
 competenţa profesională;
 confidenţialitatea;
 profesionalismul şi independenţa;
 interesul propriu şi traficul de influenţă;
 conflictul de interese;
 eliminarea incompetenţei;
 combaterea abuzului sau a primirii de foloase necuvenite;
 dezavuarea corupţiei şi a mitei;
 preocuparea pentru dezvoltarea responsabilităţii profesionale.
 Etica tehnologiei informaţiilor constituie o ramură mai nouă a eticii aplicate cu o
dezvoltare semnificativă în ultimii ani datorită schimbărilor pe care le-au adus cu ele tehnologiile
informaţionale şi globalizarea. Privit într-un sens larg , acest domeniu al eticii include
standardele de practică profesională, aspecte juridice, etica şi responsabilitatea corporativă,
elemente ale politicilor publice, protecţia datelor personale, funcţionarea sistemelor de evidenţă
demografică şi administraţie, protecţia informaţilor bancare, comerciale şi financiare, sistemul de
accesare a datelor personale etc.
Etica din acest domeniu abordează un set larg de aspecte, care merg de la respectarea
proprietăţii intelectuale, definirea responsabilităţii profesionale a celor implicaţi în crearea de
programe informatice şi respectarea dreptului la viaţă privată, până la protecţia diferitelor tipuri
de informaţii împotriva infractorilor, fraudarea codurilor de acces sau a informaţiilor stocate în
memoria unui calculator, contrafacerea unor date, imagini sau texte concepute pentru
dezinformarea utilizatorilor etc.
Revenind la aspectele teoretice ale eticii, un loc distinct îl ocupă discuţia despre normele
şi valorile morale care reglementează comportamentul indivizilor, organizaţiilor şi
colectivităţilor, temă care va fi analizată în secţiunea următoare.

1.3. Norme şi valori morale

După cum am arătat deja, normele morale sunt enunţuri cu caracter imperativ prin care se
indică calea, scopul sau direcţia gândirii sau acţiunii. Norma în sine nu are o putere coercitivă, ci
se referă la un imperativ a cărui valoare este exclusiv raţională şi independentă de realizarea ei
practică. Cel care respectă norma şi-o asumă ca valoare, ca regulă sau ca un criteriu de apreciere.
Caracteristica normelor constă în faptul că se adresează anumitor subiecţi şi îşi au sursa
în voinţa unei autorităţi. Atât normele sociale, cât şi cele morale se constituie în sisteme
normative, sisteme care se compun din valori şi reguli. În timp ce valorile sunt scopuri spre ceea
ce se doreşte din punct de vedere moral, regulile sunt indicaţii asupra modalităţilor considerate
legitime şi acceptabile pentru a atinge valorile.
În cadrul unui sistem normativ, normele pot reglementa anumite interdicţii, recomandări
referitoare la comportamente dezirabile, indicaţii ale performanţei minime acceptate, modalităţi
de a face un anumit lucru sau modele de comportament în diferite situaţii.
 Activitatea de elaborare a normelor şi de impunere a lor se asociază cu recompense
(aprecieri, prestigiu, stimă, consideraţie, promovare etc.) şi cu pedepse aplicate de instituţii
(amenzi, sancţiuni administrative, retrogradări, sancţiuni juridice) sau de organismele
profesionale (mustrări, retragerea suportului uman, întreruperea cooperării, marginalizarea etc).
O altă problemă se referă la faptul că normele variază prin gradul de precizie şi de
completitudine. Aşa se face că unele norme sunt enunţate într-un mod care să garanteze
aplicabilitatea lor (nu se prevăd cazuri în care devine dificilă o judecată de conformitate), în timp
ce alte norme sunt mai generale, deşi sunt prezentate ca fiind importante.
De aici rezultă şi o clasificare a normelor morale, cu implicaţii practice pentru etica în
afaceri (cf. Ţigu, 2003, p.18) :
 norme generale – prezente în toate tipurile de comunităţi umane, care au durabilitate
în timp şi care influenţează o gamă largă de relaţii şi activităţi umane (cinstea,
demnitatea, curajul, sinceritatea, loialitatea, generozitatea);
 norme particulare – care se adresează unor comunităţi umane determinate, cu o
anumită variaţie în timp şi spaţiu şi influenţează relaţii sau activităţi umane
particulare (norme morale specifice unei profesii, normele vieţii de familie etc.);
 norme speciale – care se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse sau cu prilejul
unor ocazii speciale (norme de protocol, regulile de negociere, regulile de etichetă sau
de bune maniere etc. ).
În strânsă legătură cu aspectele de mai sus, normele morale îndeplinesc următoarele
funcţii:
 promovează cerinţele fundamentale ale unui anumit sistem organizatoric;
 exprimă ansamblul de cunoştinţe acumulate privind relaţiile interpersonale;
 recomandă anumite forme de comportament uman şi de atitudini sociale;
 reprezintă o modalitate de exercitare a caracterului social şi de evaluare a
comportamentelor individuale;
 asigură creşterea consensului şi reducerea incertitudinii şi activităţile sociale.
Plecând de la aceste considerente de principiu, se poate spune că valorile şi normele
morale se regăsesc şi în aspectele ce ţin de etica în afaceri, câteva caracteristici ale codului de
etică în afaceri fiind edificatoare în acest sens:
  exprimă un contract moral între membrii comunităţii de afaceri, contribuind astfel
la coeziunea acesteia;
 exprimă angajamentul membrilor organizaţiei faţă de respectarea valorilor şi
normelor etice;
 enunţă standardele morale şi de conduită pe care îşi propune să le urmeze
membrii organizaţiei de afaceri, precum şi sancţiunile care se pot aplica în
situaţiile în care aceste norme sunt încălcate;
 corelează relaţiile contactuale cu încrederea, ataşamentul şi responsabilitatea
 sprijină formarea unei culturi organizaţionale bazate pe respect şi pe creşterea
responsabilităţii individuale;
 protejează membrii organizaţiei de afaceri de comportamente abuzive, necinstite
sau oportuniste;
 contribuie la crearea unui mediu de muncă bazat pe competiţie şi cooperare
desfăşurate după reguli corecte;
 este un cadru de referinţă în orientarea deciziilor şi ghidează comportamentul
membrilor organizaţiei de afaceri în caz de dileme etice;
 contribuie la promovarea unei imagini pozitive a organizaţiei, şi creşte încrederea
publicului şi a partenerilor sociali în activitatea acesteia.
Cu precizarea că asupra aspectelor menţionate voi reveni în ultima parte a lucrării, trebuie
subliniat un aspect important: la orice nivel de manifestare, moralitatea sau lipsa ei, nu poate fi
impusă individului de nicio instanţă exterioară lui şi nici nu poate fi sancţionată din punct de
vedere legal. De aici, şi deosebirea dintre normele morale şi prescripţile juridice:
 normele morale se referă la comportamente individuale libere, conştiente şi raţionale,
cu consecinţe asupra celorlalţi sau asupra propriei persoane;
 normele morale sunt enunţuri normative categorice, care formulează anumite obligaţii
sau datorii de a săvârşi fapte în conformitate cu valorile promovate de societate;
 normele morale se bazează pe autoritatea voinţei, fiind impuse de conştiinţa
individuală;
 normele morale sunt însoţite de sancţiuni ce ţin de conştiinţa individuală sau cea
publică;
 normele morale promovează un grad ridicat de socialitate şi de relaţii interumane.
 În contextul acestei dezbateri relaţia dintre normele morale şi cele juridice dobândeşte un
interes distinct, aşa cum se va vedea din secţiunea următoare.