UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

Facultatea de Finanţe-Bănci, Contabilitate şi Administrarea Afacerilor

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Conducător ştiinţific, Absolvent,

Prof. Univ. Mihaela Mirela Dogaru Niculcea Daniela

Bucureşti 2022

1
 UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
Facultatea de Finanţe-Bănci, Contabilitate şi Administrarea Afacerilor

ANTREPRENORIAT IN ECONOMIA DIGITALĂ

Conducător ştiinţific, Absolvent,

Prof. Univ. Mihaela Mirela Dogaru Niculcea Daniela

Bucureşti 2022

2
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I: Prezentare
1.1 Conceptul de antreprenoriat
1.2 Scurt istoric
1.3 Tipuri si forme de antreprenoriat
1.4 Economia digitala si rolul ei
CAPITOLUL II: Plan de afaceri
CAPITOLUL III: Plan de afaceri propriu zis
CONCLUZII
PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE

3
INTRODUCERE

În epoca modernă, în mediul de afaceri foarte competitiv, este important atât pentru
organizațiile publice cât și cele private să se schimbe, pentru că atât nevoile oamenilor cât și
mediul s-au schimbat și sunt în continuă evoluție. De aceea, este extrem de importantă
concentrarea asupra proceselor de schimbare. Printre cele mai importante transformări ale lumii
este digitalizarea, care a adus un mediu mai rapid și eficient.

Digitalizarea este un subiect larg cu mai multe definiții. Spre exemplu, printre primii
oameni care au specificat prima dată conceptele de digitalizare și transformare digitală au fost
Patel și McCarthy (2000), însă nu le-au concepttualizat. Ulterior, Ilmarinen și Koskela (2015) au
descris digitalizarea ca cea mai mare transformare a generației noastre. De asemenea, ei au vazut
digitalizarea ca fiind un proces în care este utilizată pentru a ușura viața oamenilor, permițând
societăților și organizațiilor să se îmbunătățească, să evolueze și să creeze noi oportunități.

Astfel, pentru a avea un succes mai mare, organizațiile trebuie sa ia în considerare viața
digitală: comenzi online, recenzii online, reduceri online și orice alte aspecte legate de
tehnologie. Tehnologia digitală este importantă nu numai pentru comerțul alimentar (cafenele,
restaurante, etc.), ci și pentru alte industrii de asemenea. Luând în considerare nevoile clienților
și identificând modul în care digitalizarea produselor și serviciilor actuale poate îmbunătăți
capacitatea unei companii de a satisface nevoile clienților. În special, aceasta implică înțelegerea
modelelor de afaceri actuale care servesc publicul și generează valoare, precum și luarea în
considerare a noilor configurații de modele de afaceri care vor adăuga mai multă valoare pentru
clienți.

În ziua de azi, comunicarea la distanță este unul dintre cele mai importante consecințe ale
digitalizării cu care se confruntă antreprenorii. Ei trebuie să fie conștienți că nu pot fi deranjați
doar de către concurenți, ci și prin interacțiunea clientuuluui cu alte servicii digitale, produse
asemănătoare. Astfel au fost create noi modele de afaceri digitale prin integrarea în continuă
evoluție.

O mentalitate digitală le oferă antreprenorilor capacitatea de a descoperi, estima și cultiva

oportunități în timp mai repede. Îmbunătățirea cercetării în serviciul clienților, trecerea către un
marketing de succes, furnizarea de servicii au devenit modalitățile pentru afaceri în era digitală.

4
 Dacă luăm în considerare necesitățile solicitanților și constatăm modul de digitalizare a
serviciilor și bunurilor, tehnologiile digitale ameliorează puterea companiilor pentru a mulțumi
clienții. În primul rând, aceasta include modelele de afaceri moderne ce folosesc publicului.
Procesul de dezvăluire a oportunităților digitale noi include o cercetare a serviciilor și produselor
de pe piață.

Digitalizarea presupune includerea tehnologiilor digitale în viața obișnuită. Din

perspectiva mentalității antreprenoriale, vorbim despre comunicare, interferență, funcții și
modele de afaceri în formă digitală, precum și mediul antreprenorial (locul de muncă digital sau
alegerea angajaților dintr-ul grup digital).

Evoluția digitală este procesul cu ajutorul căruia antreprenorii urrmăresc îmbunătățire

făcând schimbări însemnate cu ajutorul utilizării unor tehnologii de comunicare, informații,
calcule în acțiunile lor de zi cu zi. Comunicarea la locul de muncă poate fi un model bun care se
poate transforma și îmbunătăți. Întâlnirile pot trece în mediul online și documentele pot fi
transmise foarte rapid folosind facilitățile de distribuire online. Evoluția digitală le poate oferi
antreprenorilor posibilitatea utilizării a unei tehnologii mobile și combinații de date ce permit
rezolvarea problemelor și luarea deciziilor mai inteligente mult mai rapid. Astfel de procese le
ofera antreprenorilor și angajaților putere să se antreneze mai mult cu operațiunile de afaceri.

Din momentul în care “digitalul” ajunge să fie o nouă formă de afaceri, antreprenorii ar
trebui să extindă o metodă de a analiza oportunitățile care apar din tehnologiile digitale, precum
și de a a trata impactul acestora asupra afacerilor lor. În primul rând, ar trebui analizată
dimensiunea pieței pentru oportunitatea digital. Înainte ca aceasta să fie exploatată, mai întâi
trebuie siguranța că va fi cerere pentru serviciul sau produsul respectiv. De asemenea,
antreprenorii trebuie să verifice dacă au posibilitatea să livreze valoarea necesară a produsului
respective pe baza resurselor sale. Aici ar trebui luate in calcul și abilitățile lor de management,
precum și pasiunea, insistența pentru dezvoltarea produsului respectiv.

Se observă că digitalizarea are un impact semnificativ în toată lumea. Tehnologiile digitale

au modificat activitățile în organizații și au admis schimbări sociale și politice mari. În ziua de
astăzi, economia digital este o sursă foarte importantă de locuri de muncă și, în același timp,
motivul pierderii a locului de muncă pentru o mulțime de oameni. Evoluția rapidă a tehnologiei,

5
transformând abilitățile necesare pentru multe locuri de muncă care deja existau, creează tipuri
noi de roluri și modifică funcțiile actuale. Potrivit Shabe (2015), digitalizarea le oferă liderilor la
nivel global o posibilitate unică de a prelucra viitorul, dar, de asemenea, se asigură că aceste
tranformări vor avea un impact pozitiv asupra afacerilor și societății.

6
 CAPITOLUL I

1.1 Conceptul de antreprenoriat

Antreprenoriatul este o activitate independentă desfășurată pe propriul risc, care urmărește

obținerea sistematică de profit din deținerea proprietății, vânzarea de bunuri, prestarea de muncă
sau prestarea de servicii. Persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător trebuie să fie
înregistrate în această calitate în conformitate cu procedura stabilită de lege, dacă legea nu
prevede altfel.

Cazurile distincte de vânzare de bunuri, prestare de muncă sau prestare de servicii care nu
conduc la un profit sistematic, nu sunt antreprenoriat.

Pentru desfășurarea afacerilor se folosesc proprietăți, active necorporale, forță de muncă,

atât ale antreprenorului însuși, cât și atrase din exterior. Nu există garanții că fondurile cheltuite
vor plăti, că ceea ce este produs va fi vândut cu profit. Asociat cu aceasta este riscul de a pierde
total sau parțial proprietatea.

În majoritatea țărilor, înregistrarea oficială este necesară pentru a începe o afacere, dar
criteriile și condițiile pot varia semnificativ. Conform legislației Federației Ruse, antreprenoriatul
poate fi desfășurat de o persoană juridică sau direct de o persoană fizică (antreprenor individual)
după înregistrarea acestora în modul prevăzut de lege.

1.2 Scurt istoric

Cuvântul „antreprenor” este împrumutat din franceză. Cuvântul a apărut pentru prima dată
într-un dicționar francez numit Dictionnaire Universel de Commerce, compilat de Jacques de
Bruslon și publicat în 1723. Termenul „aventurier” a fost adesea folosit pentru a desemna același
sens în Marea Britanie. Studiul antreprenoriatului se întoarce la lucrările de la sfârșitul secolului
al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea ale economistului irlandez-francez Richard
Cantillon, care a fost fundamentală pentru economia clasică. Cantillon a definit pentru prima
dată termenul în eseul său „The Nature of Commerce in General” (Essai sur la Nature du
Commerce en Général), pe care William Stanley Jevons îl considera „leagănul economiei
politice”. Cantillon a definit termenul ca fiind o persoană care plătește un anumit preț pentru un
produs și îl revinde la un preț nespecificat, „luând decizii cu privire la achiziția și utilizarea

7
resurselor, recunoscând în același timp riscul întreprinderii”. El a considerat antreprenorul o
persoană riscantă care alocă în mod conștient resurse pentru a exploata oportunitățile de
maximizare a rentabilității financiare. Cantillon a subliniat disponibilitatea antreprenorului de a-
și asuma riscuri și de a face față incertitudinii, astfel a atras atenția asupra funcției
antreprenorului și a făcut distincția între funcția antreprenorului și a proprietarului care a furnizat
banii.

De asemenea, Jean-Baptiste Say a identificat antreprenorii drept forța motrice din spatele
dezvoltării economice, subliniind rolul lor ca unul dintre factorii de adunare ai producției,
distribuind resursele din zonele mai puțin productive către zonele mai productive. Atât Say, cât și
Cantillon aparțineau școlii franceze de gândire și erau cunoscuți ca fiziocrați.

În istoria Rusiei, în momente diferite, întreprinzătorii au fost numiți diferit: negustori,

comercianți, producători, industriași. Au descoperit noi terenuri, au construit instalații de
producție și s-au angajat în comerț și activitate economică externă. Petru I a fost primul acționar
din Rusia, a susținut dezvoltarea societăților pe acțiuni: la 27 octombrie 1699, a emis un Decret
„Cu privire la formarea comercianților, ca și în alte state, a societăților comerciale ...”.

Încă din vremea breslelor comerciale medievale din Germania, un artizan avea nevoie de
un permis special pentru a lucra ca antreprenor, o mică dovadă de competență care limita
pregătirea ucenicilor la artizanii care dețineau un certificat de Meister. Această instituție a fost
introdusă în 1908 după o perioadă de așa-numit liber schimb introdusă în 1871 în Reich-ul
German. Cu toate acestea, pentru a începe o afacere, nu a fost nevoie să vă confirmați
competența. În 1935 și 1953, a fost reintrodusă o dovadă mai amplă de competență care impunea
artizanilor să obțină un certificat de ucenic Meister înainte de a li se permite să deschidă o nouă
afacere.

1.3 Tipuri și forme de antreprenoriat

Procesul de reproducere socială cuprinde patru etape: producție, distribuție, schimb și

consum. În conformitate cu aceasta, orice activitate antreprenorială este într-o oarecare măsură
legată de principalele faze ale ciclului de reproducere. Prin urmare, se obișnuiește să se facă
distincția între următoarele tipuri de antreprenoriat: industrial, comercial și financiar. În ultimele

8
decenii, în țările cu economii de piață dezvoltate s-a distins un alt tip de antreprenoriat -
consultativ.

 Antreprenoriatul industrial este o activitate care vizează producerea de produse,

efectuarea muncii, prestarea de servicii care sunt supuse vânzării ulterioare către
consumatori. Funcția producției în acest tip de afaceri este cea principală. Alegerea
domeniului de activitate al antreprenoriatului industrial este determinata de resursele
financiare si inclinatiile personale ale intreprinzatorului. Se efectuează o cercetare
preliminară de marketing, se studiază piața, rezultă cât de mult are nevoie consumatorul
de produsul propus, care este nivelul și dinamica cererii, care sunt factorii care afectează
nivelul cererii, care sunt costurile estimate și volumele de vânzări. Afacerile industriale
asigură, de regulă, 10-12% din profitabilitatea întreprinderii. Varietățile
antreprenoriatului industrial sunt producția de bunuri, furnizarea de servicii,
antreprenoriatul inovator, științific, tehnic și informațional.
 Antreprenoriatul comercial este o activitate bazată pe relații mărfuri-bani și
operațiuni comerciale și de schimb, i.e. revânzarea de bunuri și servicii. Spre deosebire
de producția și activitatea antreprenorială, aici nu este nevoie mare de resurse de
producție; capitalul de lucru predomină în structura capitalului. Înainte de a desfășura
activități antreprenoriale, se efectuează o analiză a situației pieței pentru a se asigura
ulterior că prețul de vânzare al mărfurilor depășește prețul său de cumpărare.
 Antreprenoriatul comercial este considerat eficient dacă profitul net din
tranzacție este de 20-30% din costuri. Varietățile antreprenoriatului comercial sunt
comerțul, comerț-cumpărare, comerț-intermediar și activitățile burselor de mărfuri.
 Antreprenoriatul financiar este un fel de antreprenoriat comercial, întrucât
obiectul vânzării și cumpărării acestuia este un produs specific: bani, valută, valori
mobiliare (acțiuni, obligațiuni, cambii). Activitatea financiară este asociată atât cu
activități de producție, cât și cu activități comerciale, dar poate fi și independentă:
bancară, asigurări etc. Tehnologia unei tranzacții financiare este similară cu tehnologia
unei tranzacții comerciale. O tranzacție financiară este considerată adecvată dacă profitul
net este de 5% pentru tranzacțiile pe termen scurt și 10–15% pentru cele pe termen lung.

9
 Varietăți de antreprenoriat financiar sunt bancare, asigurări, audit, afaceri de leasing și
activitățile burselor de valori.

Forma antreprenoriatului este un sistem de norme care determină relațiile interne dintre
partenerii întreprinderii, precum și relațiile acestei întreprinderi cu alte întreprinderi și agenții
guvernamentale. Forma specifică a antreprenoriatului este determinată de starea pieței și de
disponibilitatea capitalului de la antreprenor.

Există următoarele forme de antreprenoriat: individual, colectiv, corporativ, care la rândul

lor sunt clasificate în mari, mijlocii și mici.

1. Formele individuale de antreprenoriat ocupă un loc nesemnificativ în

sectorul prelucrător, având mai multă semnificație socială decât economică. Aceștia sunt
reprezentați de întreprinderi fără a forma entitate juridică. Capitalul antreprenorului nu
este alocat din bunurile sale personale, care sunt supuse riscului de pierdere. Astfel de
întreprinderi, de regulă, nu folosesc tehnologii progresive, ci se bazează pe mijloace de
muncă slab productive și muncă manuală.
2. Antreprenoriatul colectiv a primit o dezvoltare deosebită în secolul XX. și
ocupă în prezent o poziție dominantă atât în întreprinderile mici, cât și în cele mari. Poate
exista sub urmatoarele forme: parteneriate de afaceri, societati comerciale, asociatii,
sindicate, cooperative.
3. Antreprenoriatul corporativ este asocierea întreprinderilor fără pierderea
independenței, reducerea costurilor de producție și realizarea de profit. Principalele forme
de antreprenoriat corporativ sunt preocupările, asociațiile, consorțiile, sindicatele,
cartelurile și grupurile financiare și industriale.

10