Tema: ETICA AFACERILOR.

COMPORTAMENTULUI ETIC

1. Etica afacerilor. Nivelele normelor etice

2. Încrederea în lumea afacerilor
3. Tipuri de manageri
4. Factorii care generează comportamentul etic al firmei

Etica afacerilor defineşte un sistem de principii, valori, norme şi coduri de conduită, în baza
unei filozofii a firmei, care se impun ca imperative morale, inducând obligativitatea respectării lor. Pe
bună măsură, codurile etice şi de comportament îşi integrează valorile morale ca atare, deşi acestea
devin funcţionale şi credibile numai în măsura în care sunt asociate obiectivelor afacerii. Totodată,
etica afacerilor este un domeniu de studiu aplicativ al eticii, cu privire la determinarea principiilor
morale şi a codurilor de conduită ce reglementează relaţiile interumane din cadrul organizaţiilor şi
guvernează deciziile oamenilor de afaceri sau ale managerilor. Ea vizează atitudinea, conduita corectă
şi onestă a unei firme faţă de angajaţi, clienţi, comunitatea în care acţionează, investitori, acţionari etc.
Etica în afaceri sau etica afacerilor reprezintă o disciplină în cadrul eticii aplicate, care se
ocupă cu analiza din punct de vedere moral a modului în care actorii economici (firmele, acționarii,
angajații, cumpărătorii etc.) acționează. Ea a apărut la începutul secolului al XX-lea în Statele Unite
ale Americii ca urmare a extinderii aplicabilității teoriilor etice dincolo de spațiul general al "acțiunii
umane".
Etica afacerilor , studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze procesele
manageriale şi conduita corectă în afaceri. A stabili însă ce este şi ce nu este etic în afaceri este adesea
foarte dificil. Aceasta deoarece standardele morale diferă de la un individ la altul, de la o comunitate la
alta, în funcţie de sistemele etice de viaţă, de valorile sau de priorităţile pe care se fundamentează. 
Etica afacerilor se bazează pe corectitudine, sinceritate, respectarea cuvântului dat, capacitatea
de a funcţiona eficient pe piaţă în corespundere cu legislaţia în vigoare, regulile şi tradiţiile formate. Ea
presupune stima intereselor nu numai a propriei firme, dar şi a partenerilor, consumatorilor şi societăţii
în ansamblu. Această regulă se răspândeşte şi faţă de concurenţi – se interzice de a le provoca careva
pagube, care nu se încadrează în limitele luptei concurenţiale.
Domeniile la care se referă responsabilităţile etice ale firmei şi aspectele implicate sunt
următoarele:
 clienţii (calitatea produselor şi serviciilor; informaţii asupra conţinutului produselor; preţul;
responsabilităţi şi servicii după vânzare; rezolvarea reclamaţiilor);
 salariaţi (tratarea echitabilă în probleme de angajare, promovare, concediere, salarii, premii,
sancţiuni);
1
  proprietari (profituri, riscuri, promovarea intereselor acestora; informarea lor corectă privind
situaţia existentă);
 furnizori (condiţiile de achitare, schimb de informaţii, calitatea produselor);
 concurenţi (metode de competiţie, stima reciprocă);
 comunitate (protejarea mediului, sprijin bănesc şi material pentru servicii de sănătate, educaţie,
învăţământ, cultură).
Normele etice diferă de la o unitate economică la alta, de la o ţară la alta, la fel, există diferenţe în
diferite ramuri ale economiei naţionale. Complexitatea normelor ce reglementează comportamentul
etic, precum şi rolul diferit pe care îl joacă, impune necesitatea clasificării lor.

Nivelurile de aplicare a eticii în afaceri

1. Nivelul micro (la nivel de întreprindere concretă şi clienţii săi) este cel care se stabileşte
între indivizi în baza principiului corectitudinii schimbului. Acest nivel este mai aproape de etica
tradiţională şi cuprinde: obligaţii, promisiuni, intenţii, consecinţe, drepturi individuale. Toate acestea
alcătuiesc principiile schimbului echitabil, câştigului cinstit, tratamentului corect. Astfel, o firmă care
vinde maşini trebuie să-şi prevină cumpărătorii, dacă ele au defecte la sistemul de frânare, sau o firmă
care vinde anticoncepţionale trebuie să prevină clienţii că acestea produc dereglări hormonale. Clientul
trebuie considerat raţional, autonom, şi, ca să poată cumpăra serviciul sau produsul în cunoştinţă de
cauză, trebuie informat.
2. Nivelul macro (la nivel de ramură sau economie naţională). Acestea sunt macronorme sau
principii etice, realizate în codurile de etică ramurale şi naţionale. Este vorba despre respectul faţă de
proprietatea privată şi relaţiile de piaţă, corectitudinea informaţiei, omiterea discriminării pe piaţa
muncii etc.
3. Nivelul mondial (hipernorme). Aceste norme se bazează pe valori umane şi sunt fixate în
„Principiile businessului internaţional” – cod de etică internaţional, primit în anul 1994 în Elveţia de
către reprezentanţii companiilor de vază şi consultanţi în business din S.U.A., Japonia şi Europa de
Vest. În acest cod sunt reglementate diverse aspecte ale eticii businessului. Hipernormele sunt
superioare faţă de codurile de etică corporative şi naţionale.
Ele apar mai ales atunci când unele corporaţii internaţionale desfăşoară afaceri în ţări cu
economii slab dezvoltate, cu un nivel mai redus de maturizare a conştiinţei civice. Astăzi, toate
organizaţiile din lume trebuie să recunoască importanţa şi necesitatea luării în considerare a unor
concepte ca: etică, morală, responsabilitate socială, echitate şi, totodată, să încerce a le implementa în
culturalor organizaţională.

2
 2. Încrederea în lumea afacerilor
Etica afacerilor este esentială pentru succesul pe termen lung al activității. Acest adevăr este probat
atât din perspectivă macroeconomică, cât şi din cea microeconomică. La nivel macroeconomic, etica
afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piața, ducând la o
alocare ineficientă a resurselor. Din perspectiva microeconomică, etica este adesea asociată cu
încrederea. Etica este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clienților,
comunității, angajaților, întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de
importantă în relațiile de afaceri.
Încrederea înseamnă de fapt micşorarea riscului asumat, încrederea, bazată pe experiența bunelor
relații cu alți oameni, firme, grupuri etc., va asigura protejarea drepturilor şi intereselor, deci riscul va
fi mai mic. Încrederea şi bunele relații ale firmei se referă la:
1. încrederea în relațiile cu furnizorii - furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte importanți, direct
afectați de deciziile organizației, de comportamentul acesteia. Mai ales dacă este vorba de relații pe
termen lung, încrederea între doi parteneri este foarte importantă. Ea se câştigă prin respectarea
obligațiilor de către fiecare parte şi prin minimizarea surprizelor de orice fel. Încrederea determină o
mai mare eficiență, în timp, a schimbului. Iar relațiile de schimb bazate pe încredere se dezvoltă atunci
când fiecare partener îl tratează pe celălalt aşa cum ar vrea el să fie tratat.
2. încrederea în relațiile cu consumatorii - un vânzător câştigă încrederea clientului său atunci
când este onest, competent, orientat către nevoile clientului şi plăcut. Clienții aşteaptă de la vânzător
produsele/serviciile de calitatea promisă, precum şi informații reale, pertinente.
3. încrederea în relațiile cu angajații - încrederea trebuie acordată atât şefilor, cât şi subordonaților.
Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate mai mare a angajaților, la
confidență, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor dintre grupurile de muncă.

3. Tipuri de manageri
În funcţie de modul în care managerii îşi definesc poziţia lor faţă de normele etice de
comunitate precum şi în raport cu motivaţia şi strategia lor pot fi manageri:
1. Managerul imoral (rechinul) - este un tip vechi de comercianţi şi cel mai răspândit în
sfera actuală a afacerilor. El acţionează potrivit teoriei ,,x ’’ a lui Mc. Gregor, considerând oamenii în
general răi, slabi, leneşi şi înţelegând doar limbajul forţei; el porneşte de la principiul ,,învingătorul i-a
totul’’ fiind conştient că dacă nu-şi elimină concurenţii aceştia îl vor elimina pe el. Scopul lui este
acela de a obţine cât mai mulţi bani indiferent de mijloc. El consideră că legile sunt făcute pentru a fi
ocolite, iar morala şi etica nu au nimic în comun cu afacerile.

3
 2. Managerul moral (delfinul) aparţine unei categorii relativ recent apărute, dar care se
afirmă tot mai mult în mediul afacerilor.
În concepţia delfinilor:
 Majoritatea oamenilor sunt demni de încredere şi respect.
 Cea mai bună bază a colaboratorilor sunt sinceritatea şi încrederea.
 Profitul trebuie obţinut în condiţiile respectării legislaţiei şi moralităţii.

Principiile liderilor etici în afaceri sunt:

1. Tratează toți angajații drept persoane unice, valoroase. Nu tratează niciodată pe cineva ca şi cum
ar fi dispensabil, fără valoare sau drept „un simplu membru al echipei”.
2. Susțin libertatea, creşterea şi dezvoltarea fiecărui angajat. Nu analizează niciodată pe cineva prin
stereotipuri şi imagini sau lucruri fixate şi imposibil de schimbat.
3. Comunică cu angajații folosind numele cu respect. Nu folosesc şi nu impun niciodată celorlalți
alte înțelesuri sau nume nepotrivite.
4. Formează şi încurajează un regim echilibrat de muncă şi odihnă. Nu adoptă politici sau cereri
asupra angajaților care să submineze echilibrul zilnic.
5. Onorează şi respectă familiile angajaților. Nu subestimează niciodată semnificația familiei şi a
prietenilor pentru angajați.
6. Protejează viața, siguranța şi sănătatea angajaților. Nu pune în pericol siguranța fizică a vreunei
persoane.
7. Creează un mediu de lucru fără hărțuire sexuală. Nu permite comunicări sau activități inadecvate
din punct de vedere sexual.
8. Sunt corecți şi echitabili în probleme financiare. Nu tolerează niciodată salarii, prețuri sau practici
financiare injuste.
9. Comunică deschis cu subordonații. Nu caracterizează niciodată greşit persoanele, produsele,
serviciile sau faptele.
10. Cultivă o atitudine pozitivă față de celelalte persoane şi realizările acestora. Nu cedează
tendin/elor de invidie sau tentației de a-şi însuşi meritele muncii altora.

4.Factorii care generează un comportament etic al firmei

Fiecare sistem economic este susţint de un anumit tip de comportament etic, el reprezintă, pe de
o parte, atitudinea pe care o dezvoltă firma raportată la sistemul economic, pe de altă parte, faptele pe
care le exercită aceeaşi firmă raportate la acelaşi sistem economic. Faţă de sistemul economic firma
dezvoltă şi conservă un anumit tip de comportament care o ajută să-şi mărească profitul, ar spune
4
doctrina economică, sau să obţină maximul de bună-stare. Deci, comportamentul etic este rezultatul
deciziilor pe care le ia firma, precum şi a acţiunilor desfăşurate de aceasta.
Un comportament etic îndelung exersat poate duce la schimbarea mentalităţii, asta numai în cazul
cînd mai mulţi agenţi economici desfăşoară acelaşi comportament etic, deasemenea, exersînd un
anumit comportament etic firma reuşeşte să-şi conserve habitatul, izbutind totodată să-şi asigure
supravieţuirea economică.
La nivelul unei firme se poate de obţinut un comportamentul etic sub influenţa următorilor factori:
1.Reglementările guvernamentale interzic anumite procese de producţie, fabricarea unor produse,
producerea anumitor materiale sau efectuarea unor practici materiale. Firmele trebuie să cunoască ce
este interzis în afaceri şi să respecte, anumite prevederi legale. Datorită caracterului imperativ
reglementările guvernamentale fac ca afacerile unei firme să fie legale sau ilegale. Dacă reglementările
sunt insuficiente şi permit desfăşurarea de către firme a unor activităţi incorecte sau care ar leza
interesele clienţilor afacerile pot fi legale, dar neetice. Astfel sa pus problema ca producătorul nu
numai să informeze consumatorul despre conţinutul produsului, dar ca toată informaţia de pe etichetă
să fie clară şi să indice influenţa asupra sănătăţii.
2. Codurile de etică. Într-o economie concurenţială modernă corectitudinea în afaceri este unul din
elementele definitorii de succes, datorită acestui fapt firmele încearcă să dezvolte la proprii lor
salariaţi un comportament etic. Codurile de etică se adresează atât personalului cât şi partenerilor de
afaceri.
3.Caracteristicile individuale. Fiecare persoană îşi dezvoltă un set propriu de valori care este
influenţat de părinţi, profesori, prieteni, societate. El învaţă structura psihică şi sistemul de educaţie
având un puternic impact asupra gradului de stabilitate a acestor valori.
4.Regulamentul firmei. Membrii unei organizaţii tind să respecte conduita prescrisă de regulamente
de organizare şi funcţionare, regulamentul de ordine, diverse norme interne pentru unele activităţi
specifice sau fişele postului.
5.Presiunea socială şi gradul de profitabilitatea a firmei sunt factorii care au o influenţă asupra
eticii şi responsabilităţii sociale. În perioadele dificile firmele sunt tentate să reducă responsabilitatea
socială şi standardele etice.