Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

PROGRAM POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ȘI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ


CONTINUĂ: DESIGN INSTRUCȚIONAL

,,Anteprenoriatul academic și dezvoltarea mea personală/


profesională.,,
Prof.univ.dr. Valentin Cosmin Blându

Profesor învățământ primar:


Demian Leontina Mariana

1
Argument

Cum trebuie înţeleasă titluatură de antreprenoriat academic:


"Aparent antreprenoriatul academic în definiţia specialiştilor porneşte de la ideea
că educaţia şi cercetarea conduc în mod firesc prin dezvoltare şi inovare, la produse şi servicii
care, prin tehnologie, ajung la noi beneficiari.
Pentru aceastea este nevoie de o colaborare între trei categorii de instituţii:
instituţiile de educaţie - mediul academic unersitar, pre-universitar, cu toate elementele de
specializare care duc la post-universitar şi post studii preuniversitare pe de altă parte –
postlicealele, cu focusare pe anumite domenii.
Apoi, trebuie să ţinem seama că doar cunoaşterea nu foloseşte nimănui dacă nu
ştim să o utilizam şi trebuie să mergem prin elemente punctuale pentru că ne adresăm oamenilor
de afaceri, trebuie să mergem la centrarea rezultatelor şi implementarea acestora în mediul de
business pentru că altfel rămâne doar ca o realizare teoretică, generală, un document de sertar şi
fără utilitate practică. Iar prin fondurile structurale urmărim să avem o concreteţe în creşterea
economică, în general.
Pe de altă parte, este nevoie de mediul de afaceri. Nu putem să implementăm un
proces tehnologic modern dacă nu avem un mediu de afaceri. Aici mă gândesc nu doar la marile
firme, care au propriile centre de cercetare şi propria viziune pe termen lung, ci şi la micile
întreprinderi şi la cele medii care pot să preia secvenţial anumite procese în dezvoltarea ştiinţei şi
să le aplice prin produse şi servicii. Astfel se creează ideea de inovare.
Acest antreprenoriat academic trebuie să fie ma întâi funcţional din punct de
vedere operaţional. Acest lucru înseamnă un parteneriat între cele trei categorii de instituţii –
înseamnă: cercetare în cadrul universităţilor, colaborare cu mediul de afaceri pentru transfer,
cercetare la nivelul institutelor de cercetări şi pasajul acela strict obligatoriu de la cercetarea
fundamentală la cercetare, dezvoltare şi inovare. Avem nevoie de palierul cercetare
fundamentală, dar avem nevoie şi de concretenţă pentru că noi trebuie să încercăm o dezvoltare
mai rapidă, pentru a ajunge din urmă paramentrii de calitate a vieţii ceruţi de documentele
programatice ale UE.
Antreprenoriatul este crearea sau extragerea de valoare Cu această definiție,
antreprenoriatul este privit ca o schimbare, în general implicând riscuri dincolo de ceea ce se
întâlnește în mod normal la începerea unei afaceri, care poate include alte valori decât cele pur
economice. Antreprenoriatul reprezintă un proces ce constă în identificarea și urmărirea unei
oportunități de afaceri, în scopul valorificării acesteia.

2
Istoric

Antreprenoriatul a început să fie recunoscut în


timpul monarhului francez Ludovic al XIV-lea care obișnuia să afirme că „burghezii și
meșteșugarii vor deveni artizanii bogăției”. De-a lungul timpului mai multe instituții naționale și
internaționale având ca principală activitate studierea mediului și a comportamentului
antreprenorial au definit antreprenorul astfel: „Un antreprenor este o persoană care, pe baza unor
clauze și condiții contractuale, se obligă să presteze în favoarea altei persoane și organizații,
diverse lucrări (industriale, de construcții, etc.), în schimbul unei recompense dinainte stabilite.
De obicei, aceste lucrări sunt părți componente ale unui proiect.” sau „Antreprenorul care
contractează cu subantreprenori părți din lucrarea pentru care s-a angajat față de beneficiar, se
numește antreprenor principal. Răspunderea pentru întregul proiect ii aparține antreprenorului
principal. Contractul prin care antreprenorul se obligă față de beneficiar să execute un anumit
proiect se numește contract de antrepriză..” Cea de-a doua definiție este mai puțin cuprinzătoare,
dar introduce concepte noi privind activitatea unui antreprenor.

Semnificația conceptului de antreprenor și antreprenoriat

Conform DEX, expresia „antreprenor”] este de proveniență franceză și pune


accent pe funcția primară a antreprenorului: „Antreprenor, -oare, antreprenori, -oare, s.m. si s.f.
Persoană care conduce o antrepriza – Din fr. entrepreneur”.
În sensul modern al economiei de piață, un antreprenor este un agent economic
care adoptă un comportament activ și novator, care acceptă deliberat riscuri financiare pentru a
dezvolta proiecte noi. În acest sens, un număr semnificativ de societăți acordă o mare atenție și
recunoaștere antreprenorilor, în mare parte și datorită aportului pe care îl aduc aceștia la evoluția
mediului antreprenorial și a influenței pe care o au asupra indicatorilor macroeconomici.
Recunoaștera valorii antreprenorilor – prin antreprenor înțelegându-se un concept
foarte asemănător cu cel cunoscut astăzi – datează încă din secolul al XVIII-lea în Franța, când
economistul Richard Cantillona asocia asumarea de riscuri în economie cu antreprenoriatul.
În Anglia, în jurul aceleiași perioade Revoluția Industrială își făcea simțită prezența, iar
antreprenorii beneficiază de primele oportunități de a juca un rol din ce în ce mai vizibil în
transformarea și valorificarea resurselor; se înregistrează primele influențe asupra indicatorilor
macroneconomici.
Joseph Schumpeter (1934), considerat de unii un geniu al economiei secolului XX,
spunea: „În antreprenoriat există o înțelegere pe care o facem în legatură cu un anumit tip de
comportament care include: inițiativă, organizarea și reorganizarea mecanismelor socio-
economice și acceptarea riscului și a eșecului”. Antreprenoriatul ca subiect de discuție și

3
analiză a fost introdus de economiști în secolul al XVIII-lea și a continuat să atragă interesul
economiștilor în secolul al XIX-lea.
Pentru a completa lista de informații despre activitatea și calitățile care impulsionează
rezultatele antreprenorilor s-au întreprins numeroase studii. Concluzia comună a acestora a fost
că toți antreprenorii de succes prezentau următoarele calități: controlul interior, capacitatea de
planificare, asumarea riscurilor, inovația, folosirea feedback-ului, luarea deciziilor, independența.
Această listă se află între-un proces de îmbunătățire continuă prin adăugarea de noi caracteristici.
În viziunea reprezentanților școlii behavioriste, cea care acordă cea mai mare atenție
elementelor ce caracterizează antreprenorii, principalele aspecte care le sunt specifice sunt acelea
de: inovatori, lideri, asumatori de riscuri, independenți, creatori, tenaci, energici, originali,
optimiști, orientați spre rezultate, flexibili, materialiști, însă un progres remarcabil în ceea ce
privește abordarea conținutului muncii și a caracteristicilor antreprenorului realizează Jacques
Fillon . În unul din ultimele sale studii el realizează o abordare integratoare deosebit de
interesantă și utilă a activităților și caracteristicilor specifice antreprenorilor .
Alte caracteristici ale antreprenorilor sunt următoarele:

Determinare și perseverență: Mai mult decât oricare alt factor, dedicarea totală către
succes ca antreprenor poate depăși obstacolele. Determinarea puternică și perseverența pot face
un antreprenor să facă față oricăror greutăți pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile
și chiar pot compensa lipsa de experiență și de îndemânare a personalului angajat.
Dorința de a câștiga: Antreprenorii examinează o situație, determină cum își pot mări
șansele de câștig și trec mai departe. Ca rezultat riscurile considerate mari de persoanele
obișnuite sunt riscuri mari pentru antreprenori.
Căutarea feedback-ului: Antreprenorii eficienți sunt adesea descriși ca având capacitatea
de a învăța repede și dorința puternică de a ști cât de bine se descurcă și cum își pot îmbunătați
rezultatele. Feedback-ul este important deoarece antreprenorul este dispus să învețe din greseli și
din experiențele anterioare.
Rezolvarea problemelor persistente: Antreprenorii nu sunt intimidați de situații dificile.
Încrederea în sine și optimismul general îl fac să vadă imposibilul ca pe ceva ce doar necesită
mai mult timp pentru a fi rezolvat. Problemele simple îl plictisesc, antreprenorii sunt extrem de
persistenți însă sunt realiști în a aprecia ceea ce pot și ceea ce nu pot să facă și unde au nevoie de
ajutor pentru rezolvarea unor probleme dificile, dar de neevitat.
Inițiativă și responsabilitate: Antreprenorii au fost întotdeauna considerați persoane
independente, ei caută și preiau inițiativa, se pun în situații în care sunt personal răspunzători
pentru succesul sau eșecul întregii operațiuni. Le place să se implice în probleme în care
impactul lor personal să poată fi măsurat.

4
Orientare spre oportunități: Un lucru care îi diferențiază clar pe antreprenori este
concentrarea spre oportunitate mai mult decât spre resurse, structură sau strategie. Când se
hotărăsc să întreprindă o acțiune o fac într-un mod calculat, încearcă să facă totul pentru a obține
cât mai multe șanse de câștig, dar evită să-și asume riscuri ce nu sunt necesare.
Toleranță pentru eșec: Antreprenorii folosesc eșecul ca pe o experiență din care pot
învăța ceva. Cei mai eficienți antreprenori sunt cei care se așteaptă la dificultăți și nu sunt
dezamăgiți, descurajați sau deprimați de un eșec.
Încredere în sine și optimism: Deși antreprenorii întâmpină adesea obstacole majore
încrederea în abilitățile personale îi determină să le depășească și îi face pe ceilalți să-și mențină
propriul optimism.
Realizarea de viziuni: Antreprenorii știu unde vor să ajungă. Ei au o viziune sau concept
despre ceea ce vor să fie firma lor. De exemplu, Steve Jobs de la Apple Computers dorește ca
firma sa să producă microcomputere ce pot fi folosite de oricine, de la copiii din școli până la
oamenii de afaceri. Nu toți antreprenorii au viziuni predeterminate pentru firmele lor, unii își
dezvoltă viziunea în timp, conștientizând ce este firma și ce poate ajunge.
Nivelul mare de energie: Cantitatea mare de munca depusă de antreprenori presupune din
partea acestora existența unei energii superioare. Mulți antreprenori își dozează cantitatea de
energie monitorizând cu grijă ce mănâncă, ce beau, fac exerciții fizice și știu când să se retragă
pentru relaxare.
Creativitatea și spiritul de inovație: Creativitatea a fost privită timp îndelungat ca ceva
genetic, cu care te naști și nu o poți dobândi. Una dintre teoriile celebre apărute spre sfârșitul
secolului al-XX lea afirmă că aceasta poate fi învățată.
Independența: Frustrarea în fața sistemelor birocratice, împreună cu dorința de a face o
„diferenta” îi face pe antreprenori niște persoane foarte independente care doresc să facă
lucrurile în felul lor. Totuși antreprenorii nu iau toate deciziile, ci doresc ca autoritatea să le ia pe
cele importante.
Lucrul în echipă: Dorința de independență și autonomie nu îl oprește pe antreprenor să
dorească lucrul în echipă. De fapt în timp ce antreprenorul știe clar unde se află firma (sau unde
ar dori să se afle) personalul se ocupă de activitățile de „zi cu zi” din firmă.
Abilități manageriale: Aceasta nu reprezintă o caracteristică absolut necesară a
antreprenorilor însă este important de știut că un antreprenor de succes are nevoie și de acest tip
de cunoaștere.
Antreprenorul este un actor principal și un simbol al economiei de piață. Rolurile și
contribuția antreprenorilor se amplifică substanțial, simultan cu manifestarea lor pe plan calitativ
superior, ceea ce se reflectă în revoluția antreprenorială actuală, care potrivit afirmațiilor a
numeroși specialiști, va ajunge la apogeu în secolul XXI, generând multiple mutații, unele încă
dificil de imaginat în prezent.

5
În societățile dezvoltate, pentru a permite accesul noilor domenii, multe universități
dezvoltă adevărate incubatoare de afaceri, care sunt puse la dispoziția antreprenorilor, pentru a
avea posibilitatea de a experimenta și verifica noile teorii de business.
Elemente

Antreprenoriatul este un act de a fi antreprenor , sau „proprietarul sau managerul unei


întreprinderi comerciale care, prin risc și inițiativă, încearcă să obțină profit” [6]. Antreprenorii
acționează ca manageri și supraveghează lansarea și creșterea unei întreprinderi.
Antreprenoriatul este procesul prin care fie o persoană, fie o echipă identifică o oportunitate de
afaceri și dobândește și desfășoară resursele necesare exploatării acesteia. Exploatarea
oportunităților antreprenoriale poate include

 Elaborarea unui plan de afaceri


 Angajarea resurselor umane
 Obținerea de resurse financiare și materiale
 Posturi de conducere
 Fiind responsabil atât pentru succesul, cât și pentru eșecul întreprinderii
 Aversiunii față de risc.

Forme
Cele mai frecvente forme de antreprenoriat sau muncă pe cont propriu sunt: formele de
activitate comercială cu licență sau forma companiilor comerciale. Principala diferență între cele
două forme este că un comerciant (persoană fizică) face afaceri pe cont propriu și are nevoie de
autorizație comercială, în timp ce o companie (persoană juridică) face afaceri în contul
companiei, adică pentru toți patronii săi. În acest caz va fi nevoie de autorizația comercială a
fondatorilor și de un contract legal încheiat între aceștia.
Activități cu autorizație comercială
O activitate cu autorizație comercială este cea mai simplă modalitate de a începe o
afacere. Trebuie solicitată o autorizție comercială care să confere dreptul de a face afaceri într-un
anumit domeniu. Există diferite cerințe pentru fiecare tip de activitate comercială (toate necesită
probitate):
Comerț liber
Nu este necesară o calificare specifică, ci numai un extras de cazier judiciar (aceste
activități includ, de exemplu, activitatea obișnuită de vânzare sau activități intermediare diverse).
Activități meșteșugărești
Este necesară ucenicia sau alte cursuri specifice de învățământ și pregătire profesională
sau 6 ani de experiență în activitățile sau ocupațiile respective (exemplu: tâmplaria, fierăria,
activitățile mecanice, zidăria, tinichigeria, serviciile cosmetice).
6
Activități reglementate
Pe lânga calificările adecvate există cerințe suplimentare definite în diverse regulamente
(exemplu: contabilitatea, montajul, repararea și controlul aparatelor electrice, producția chimică,
optică, serviciile de masaj, consilierea psihologică etc.).
Tipurile de activități enumerate mai sus se numesc activități înregistrate. Solicitantul care
îndeplinește cerințele specifice depune documentele relevante la registrul comerțului, care
eliberează licența comercială.
Concesionări
Pentru acestea sunt definite cerințe (inclusiv calificări) prin legi și regulamente. În plus,
pe lânga înmatriculare, solicitarea necesită aprobarea din partea unei anume autorități
administrative de stat (exemplu: pentru schimbul valutar Banca Națională). În cazul în care
aprobarea este acordată, solicitantul primește, pe lângă licența comercială, așa-numita
concesionare. Printre exemplele de concesionari se numără: producția, repararea, vânzarea și
utilizarea de arme, furnizarea de servicii de comunicații, servicii de taximetrie etc.
Antreprenoriatul în forma întreprinderilor comerciale
În cazul în care costurile de începere a afacerii sunt mari, există posibilitatea ca mai mulțe
persoane să înființeze o societate comercială. Societăți comerciale se pot constitui în una din
următoarele forme: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate în
comandită pe acțiuni, societate pe acțiuni, societate cu răspundere limitată.
Cea mai frecventă formă de societate comercială întâlnită este societatea cu răspundere
limitată (SRL). Fiecare partener este obligat să facă o depunere de capital de bază, din care vor
putea fi plătite datoriile sau alte angajamente financiare în cazul lichidării societății. Acesta este
motivul pentru care răspunderea este limitată: societatea este răspunzătoare numai în limita
capitalului de bază. Partenerii încheie contractul de parteneriat care menționează, printre altele,
suma investită de către fiecare partener și modul în care se va face distribuirea profitului comun.
O asemenea societate cu răspundere limitată poate fi de asemenea înființată de către un singur
partener.

In principiu, fiecare dintre noi, de la primele clase scolare parcurse si pana la terminarea
liceului sau facultatii/ masteratului, parcurgem niste etape de pregatire sau de formare
profesionala, etape in cadrul carora ne calificam pentru o meserie sau alta.

Dupa terminarea studiilor, procesul de instruire continua, deoarece acumulam in


continuare cunostinte necesare la locul de munca. Ne perfectionam permanent cunostintele
teoretice si practice pentru a fi mai buni in meseria noastra , adaugam noi competente si calificari
ce ne sunt necesare pentru a fi competitivi. Cerintele locului de munca de regula sunt in

7
permanenta schimbare, apar mereu lucruri noi cu care trebuie sa fim la curent pentru a ramane
competitivi. Acest proces de instruire continua face parte din dezvoltarea profesionala a fiecaruia
dintre noi.

Formarea si dezvoltarea profesionala sunt doua notiuni care, desi diferite, sunt
inseparabile in contextul actual al pietei muncii.

Formarea profesionala consta in acumularea unor informatii primare despre sarcinile ce


trebuie realizate in cadrul unei profesii/meserii, formarea aptitudinilor necesare practicării acelei
profesii si acumularea unei experiente practice care sa permita rezolvarea sarcinilor de lucru.
Formarea profesionala este un proces de pregatire pentru o meserie, care nu se incheie odata cu
terminarea studiilor, ci continua pe parcursul intregii vieti profesionale. Pentru a ne consolida
pozitia si locul de munca, pentru a ne mentine competenti si competitivi, trebuie sa acordam
atentie dezvoltarii noastre profesionale.
Dezvoltarea profesionala este un proces mai complex de pregatire, care presupune fie
dobandirea de noi cunostinte si abilitati in calificarea pe care o persoana o poseda deja, fie o
policalificare sau recalificare. Ea mai este denumita si formare profesionala continua sau
permanenta.
Dezvoltarea si perfectionarea profesionala presupun aducerea la zi a informatiilor despre
domeniul nostru de activitate, dar si despre alte domenii inrudite sau aflate in inter- relatie.
Pentru aceasta trebuie sa ne preocupam sa participam la activitati de perfectionare profesionala,
sa ne imbunatatim abilitatile existente si sa capatam deprinderi si competente noi, sa acumulam
cunostinte suplimentare ce ne vor fi utile mai tarziu (asa zisa ” anticipare profesionala”).

Dezvoltarea profesionala este indispensabila pentru cei care vizeaza succesul in cariera si
este strans legata de dezvoltarea personala, daca vrem sa ne putem atinge obiectivele propuse .

Dezvoltarea personala si profesionala sunt actiuni  continue  de schimbare in mai bine a


fiecaruia dintre noi, prin care ne putem imbunatati calitatea vietii, relatiile, sanatatea,  cariera,
nivelul de spiritualitate.

8
Sunt necesare insa niste eforturi pentru a constientiza ce anume trebuie imbunatatit, ce
abilitati si comportamente noi sa deprindem, pentru ca viata noastra personala si profesionala sa
mearga in directia dorita.

Cine nu defineste clar ce vrea, are toate sansele sa obtina exact ce si-a propus. NIMIC!

A fi un antreprenor inseamnă în viziunea mea personală, a fi un actor al vietii de zi cu zi.


A îmbrătișa toate oportunitățile de muncă si studii ivite, pentru dezvoltarea mea profesională si
personală.

9
 Primul meu job a constat în a fi barman în cadrul festivalului Ciuc desfășurat în
Oradea. O oportunitate de 3 zile în vara anului 2002 în vacanța primului an
universitar.
 Din 1.08.2002-31.12.2002 am lucrat ca și recepționeră la un salon de bronzat din
Oradea.
 În perioada 01.09.2002-30.08.2003, am lucrat ca și învățător la Scoala speciala
nr.1, Oradea.
 În perioada 01.09.2003-30.08.2004, am lucrat ca și învățător la Scoala cu clasele
I-VIII,, GEORGE COSBUC’’, ORADEA
 În perioada 01.09.2004-30.05.2005, am lucrat în domeniul hotelier din Oradea.
 În perioada 01.09.2005-30.08.2006, am lucrat ca și învățător la Scoala cu clasele
I-VIII, MARGHITA
 În perioada 01.09.2006- 31.08.2012, am lucrat ca și învățător la Scoala cu clasele
I-VIII, CIUHOI
 In această perioadă am lucrat ca și animator la petreceri pentru copii la Piti club
Oradea, am urmat si finalizat cursuri de limba italiană lucrănd ca și operator call
center în Oradea.
 În perioada 01.09 2012- 31.01.2013, am lucrat ca și învățător la Liceul Teoretic
,,LUCIAN BLAGA’’, ORADEA, 01.02.2013-2014 am lucrat ca și educator la
GPP nr.30 ,,Mugurel”, Oradea
 În perioada 12.08.2013-23.08.2013 am participat la programul de perfectionare
cu durata de 40 ore, pentru ocupatia (competente comune) dobândind
Competențe Antreprenoriale, organizat de Ferom Training Oradea, cursul
finalizând-se cu un Certificat de absolvire
 În perioada 2010-prezent am ajutat la scrierea și implementarea de proiecte pe
fonduri europene ca P.F.A. în domeniul privat pe urmatoarele programe
(Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și
serviciilor de piață, Start-up, POR 2.1, POR 2.2)
 În perioada 2014-prezent, lucrez ca si prof.înv.primar la Școala Gimnazială ,,
Gaspar Andras’’, Biharia

10

S-ar putea să vă placă și