UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA ECONOMIE, MARKETING ȘI TURISM

ANTREPRENORIATUL ȘI ROLUL LUI ECONOMIC

Studiu Individual

Conducător științific:

CHIȘINĂU-2019
 CUPRINS

INTRODUCERE.......................................................................................................................3

CAPITOLUL I. BAZELE TEORETICE ALE ANTREPRENORIATULUI.....................4

1.1 Conceptul de antreprenoriat...............................................................................................4

1.2 Formele și tipologia antreprenoriatului.............................................................................5

CAPITOLUL II. ROLUL ECONOMIC AL ANTREPRENORIATULUI.........................9

2.1 Evaluarea importanței antreprenoriatului în dezvoltarea economică............................9

2.2 Rolul antreprenoriatului în economia Republicii Moldova............................................11

2.3 Problemele dezvoltării antreprenoriatului în Republica Moldova................................13

CONCLUZIE...........................................................................................................................14

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................15

INTRODUCERE
2
 Actualitatea și importanța temei abordate: Activitatea antreprenorilor are un impact
puternic asupra lumii deoarece, chiar dacă nu ei sunt cei care inventează lucruri noi, pană la urmă
ei sunt cei care fac ca lucrurile să se miște și lumea să progreseze. Ei sunt cei care introduc noi
tehnologii, promovează noi produse, stimulează descoperirea de noi resurse și mobilizează
capitalul. În plus antreprenorii sunt cei care asigură un loc de muncă pentru cea mai mare parte a
populației globului. Prin antreprenoriat se descoperă noi surse de aprovizionare și se creează noi
organizații de afaceri, lucruri ce afectează direct economia. Crearea de noi oportunități de afaceri
se realizează prin antreprenoriat, productivitatea și inovația ducând la creșterea economică. Prin
urmare, atunci când există mai mult spirit antreprenorial într-o economie, este de aștepat o
creștere economică mai mare.

Scopul cercetării: analiza şi sinteza bazelor teoretice ale antreprenoriatului şi ale susţinerii
acestuia, pentru a evalua nivelul de dezvoltare al activităţii antreprenoriale; efectuarea sintezei
formelor antreprenoriatului; identificarea particularităţilor de dezvoltare a grupelor principale de
întreprinderi în funcţie de formele de proprietate, dimensiunile şi tipurile de activitate;
identificarea indicatorior privind dezvoltarea antreprenorială în Republica Moldova;

Obiectul de studiu: dezvoltarea şi susţinerea activităţii de antreprenoriat.

Gradul de elaborare ştiinţifică a problemei: Un aport considerabil în cercetarea

antreprenoriatului l-au avut R. Cantillon, J. B. Say, G. B Clark, F. Walker, F. Nite, M. Weber, J.
Schumpeter, F. Hayek, D. McClelland, P. Drucker,. Dintre cercetătorii din Europa Centrală şi de
Est trebuie menţionaţi O. Nicolescu, C. Russu, C. Saşu, M. Bucurean, M. Dumitrescu, T.
Georgescu, G. Manolescu, V. Ionescu, E. Burduş, Panaite Nica, ş.a. În Republica Moldova,
diferite aspecte ale activităţii de antreprenoriat, ale formelor şi metodelor de susţinere a acesteia
sunt abordate în lucrările cercetătorilor E. Aculai, T. Bajura, Gh. Belostecinic, L. Bugaian, V.
Veveriţă, M Gheorghiţa, S. Gorobievschi, M. Jalencu, A. Cotelnic, I. Paladi

Studiul a fost elaborat utilizând metode de cercetare ştiinţifică (abordarea sistemică,

analiza şi sinteza, abordarea istorică şi logică, analiza critică a materialelor, analiza monografică,
metoda analogiilor etc.) și metode economice (comparaţia, grupările, indicii în lanţ, seriile
dinamice etc.)

Cuvinte cheie: antreprenoriat, întreprinzător, întreprindere, creștere economică, inovație

comerciale, spirit inovator, afacere, indicator economic etc.

I. BAZELE TEORETICE ALE ANTREPRENORIATULUI

1.1 Conceptul de antreprenoriat
3
 Termenii „antreprenoriat”, „activitate antreprenorială” sunt adesea utilizaţi atât în
publicaţii ştiinţifice, cât şi în materiale analitice, în actele politicilor de stat, în legislaţie, având o
orientare practică.’[9]
Dreptul roman cunoştea noţiunea de „antreprenor”, desemnând o activitate îndeosebi
comercială. În Evul Mediu, noţiunea de „antreprenor” avea mai multe sensuri, indicând:
persoanele care se ocupau cu comerţul exterior; organizatorii de parade, spectacole; responsabilii
de obiecte industriale, şantiere. Aceştia nu îşi asumau niciun risc, ci doar conduceau toate
activităţile, utilizând resursele financiare și materiale care li se alocau.[1]
Antreprenoriatul a început să fie recunoscut în timpul monarhului francez Ludovic al XIV-
lea care obișnuia să afirme că „burghezii și meșteșugarii vor deveni artizanii bogăției”. De-a
lungul timpului mai multe instituții naționale și internaționale având ca principală activitate
studierea mediului și a comportamentului antreprenorial au definit antreprenorul astfel: „Un
antreprenor este o persoană care, pe baza unor clauze și condiții contractuale, se obligă să
presteze în favoarea altei persoane și organizații, diverse lucrări (industriale, de construcții, etc.),
în schimbul unei recompense dinainte stabilite. De obicei, aceste lucrări sunt părți componente
ale unui proiect.” sau „Antreprenorul care contractează cu subantreprenori părți din lucrarea
pentru care s-a angajat față de beneficiar, se numește antreprenor principal. Răspunderea pentru
întregul proiect ii aparține antreprenorului principal. Contractul prin care atreprenorul se obligă
față de beneficiar să execute un anumit proiect se numește contract de antrepriză..” Cea de-a
doua definiție este mai puțin cuprinzătoare, dar introduce concepte noi privind activitatea unui
antreprenor.[9]
Primul cercetător care a examinat într-un context ştiinţific rolul antreprenorului în
dezvoltarea economică a fost economistul şi omul de afaceri Richard Cantillon (sf. sec. XVII –
înc. sec. XVIII). Potrivit lui, o trăsătură distinctivă a muncii întreprinzătorului este activitatea în
condiţii de risc, iar sursele de bogăţie sunt pământul şi munca.[9]
O analiză mai profundă a antreprenoriatului a făcut-o J.-B. Say, care considera că
activitatea de antreprenoriat este mai întâi de toate simbioza creatoare a trei factori de producţie
– pământul, munca şi capitalul. El a caracterizat antreprenorul ca fiind o persoană care îi
organizează pe alţii în cadrul procesului de producţie, definindu-l drept manager şi coordonator
al factorilor de producţie. Una dintre ideile principale ale lui Say este recunoaşterea rolului activ
al întreprinzătorului în producerea de bunuri .[7]

La sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX, cercetătorii încep să studieze fenomenul
antreprenoriatului mult mai adânc şi multidirecţional, inclusiv analizând sursele formării

4
venitului suplimentar. În special, G. B. Clark examina deja nu trei, ci patru factori de producţie –
capitalul, pământul, activitatea angajatorilor şi munca angajaţilor. În acelaşi timp, el făcea
conexiunea fiecărui factor cu un anumit rezultat, de exemplu, venitul întreprinderii – cu efectul
unei coordonări de succes a inovaţiilor tehnologice, comerciale şi organizaţionale.[9]
În pofida unei perioade destul de lungi de dezvoltare a antreprenoriatului, în prezent, teoria
antreprenoriatului este încă în proces de formare; totodată, nu există o singură definiţie, unanim
acceptată, a acestui fenomen. P. Davidsson, pe baza unei sinteze a publicaţiilor ştiinţifice, ajunge
la concluzia că există trei tipuri principale de definiţii ale antreprenoriatului, legate de: (1)
caracteristicile antreprenorului; (2) procesul antreprenorial; (3) rezultatele antreprenoriatului [2].
Spre exemplu, savantul american R. Hisrich defineşte antreprenoriatul ca fiind procesul de
creare a ceva nou, care prezintă o valoare, iar pe omul de afaceri – drept o persoană care îşi
consumă timpul şi energia necesare în vederea atingerii acestui scop, asumându-şi riscul
financiar, psihologic şi social complet şi primind, drept recompensă, bani şi satisfacţia de a fi
reuşit .
Pe lângă noţiunile speciale de definiţie a activităţii antreprenoriale se aliniază şi viziunea
americanului Dan Muzyca, care tratează activitatea antreprenorială ca pe un proces ce se
derulează în diferite medii şi amplasamente de afaceri, ce cauzează schimbări în sistemul
economic prin inovări realizate de persoane care generează sau răspund oportunităţilor
economice. Muzyca susţine că activitatea antreprenorială nu depinde de mărimea businessului şi
nu ţine de înfiinţarea unei noi companii [3].
În studiile cercetătorului moldovean A. Cotelnic (ş.a.), la asemenea calităţi ale
antreprenorilor ca independenţa şi iniţiativa, acceptarea riscului şi orientarea spre profit, se
adaugă şi respectarea normelor legislative. Activitatea de antreprenoriat este o activitate
independentă, desfăşurată pe propriul risc şi orientată spre obţinerea profitului ca urmare a
utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor de către
persoanele înregistrate în această calitate, în modul stabilit de lege [1].
În sensul modern al economiei de piață, un antreprenor este un agent economic care
adoptă un comportament activ și novator, care acceptă deliberat riscuri financiare pentru a
dezvolta proiecte noi. În acest sens, un număr semnificativ de societăți acordă o mare atenție și
recunoaștere antreprenorilor, în mare parte și datorită aportului pe care îl aduc aceștia la evoluția
mediului antreprenorial și a influenței pe care o au asupra indicatorilor macroeconomici.[4]
În literatura occidentală, conceptele antreprenoriat şi business sunt sinonime. Astfel, în
lucrarea lui A. Hosking "Curs de afaceri", conceptul-cheie de "business" este definit ca o
activitate întreprinsă de indivizi, întreprinderi şi organizaţii care vizează dobândirea de bunuri

5
naturale, producerea sau achiziţionarea şi vânzarea de bunuri şi servicii în schimbul altor bunuri
şi servicii sau bani, în beneficiul reciproc al persoanelor sau al organizaţiilor interesate .
Noţiunea de antreprenoriat în ştiinţa şi practica modernă este destul de des folosită ca
sinonim al noţiunii micul business sau IMM .
Totuși, pentru a defini noțiunea de antreprenoriat este necesar să se ia în considerație mai
mulți parametri. Astfel, pe parcursul studiului individual, vom ține cont de această definiţie:
antreprenoriatul este un tip distinct de activitate economică, care are următoarele
caracteristici: activism şi iniţiativă, independenţă si responsabilitate, capacitate de a risca,
spirit inovator, orientare spre obţinerea de venituri.

1.2 Formele și tipologia antreprenoriatului

Activitatea de antreprenoriat este foarte diversă, fiind pusă în aplicare de diferite grupe de
antreprenori la diverse forme de întreprinderi, cu multe caracteristici deosebite.
Cele mai importante în cercetări şi în practică sunt următoarele grupe de antreprenoriat:
Întreprinderi cu forme diferite de proprietate: privată, publică sau mixtă, pot aparţine unor
proprietari naţionali, sau – parţial ori integral – să se bazeze pe capital străin. Dezvoltarea
diferitor forme de proprietate poate avea particularităţi sau constrângeri, cu anumite consecinţe
asupra evoluării lor. De exemplu, o influenţă externă destul de puternică se resimte, de regulă,
asupra întreprinderilor de stat (din partea administraţiei publice de nivel naţional sau local).
Activitatea antreprenorială individuală sau colectivă. În cazul afacerilor private,
proprietatea aparţine unei persoane fizice: vânzător, meşteşugar, proprietarul unei mici firme etc.
Afacerea proprie presupune o activitate economică pe cont propriu şi pe propria răspundere
completă şi nelimitată. Proprietatea colectivă aparţine concomitent câtorva subiecţi, fiecare
avându-şi partea sa (coproprietate) sau nu, fiind vorba de proprietatea comună (ca în cazul
afacerilor de familie). Antreprenoriatul colectiv se realizează prin asocierea unor persoane şi a
unor capitaluri, în numele unei întreprinderi comune, implicând o responsabilitate colectivă şi
venituri comune, care aparţin participanţilor.

Businessul în funcţie de dimensiuni se clasifică în întreprinderi micro-, mici, mijlocii şi

mari. Astfel, D. Storey şi N. Sykes, examinând specificul afacerilor din punctul de vedere al
întreprinderilor mici şi mari, au ajuns la concluzia că nivelul de incertitudine al mediului pentru
6
întreprinderile mici este mult mai mare. Inovarea şi inovaţiile în cadrul întreprinderilor mici de
asemenea diferă de afacerile mari: firmele mici rareori introduc inovaţii radicale, care ar servi
drept noi tipuri de produse (servicii) pentru economie în ansamblu.
Companii care ţin de diferite tipuri de activitate economică – industrie, agricultură,
comerţ ş.a. În informaţia statistică, gruparea întreprinderilor depinde, în primul rând, de
clasificatorul utilizat în ţara sau în regiunea respectivă. În UE a fost adoptat un Clasificator
comun al tipurilor de activitate economică în Uniunea Europeană (NACE – Statistical
classification of economic activities in the European Community).
În funcţie de fazele ciclului de reproducere şi de funcţiile îndeplinite de către antreprenor,
se identifică următoarele tipuri de activitate: industrială, comercială, financiară etc. În special,
la activităţile financiare pot fi referite cele bancare, de asigurări, de audit, de leasing etc.; la
activităţile de producere – cele de inovare şi tehnico-ştiinţifice, producerea propriu-zisă şi sfera
serviciilor etc.
Businessul, în funcţie de forma organizatorico-juridică de administrare, de regulă, se
clasifică în întreprinzători individuali, parteneriate (tovărăşii) şi societăţi de administrare /
corporaţii (societăţi cu răspundere limitată şi societăţi pe acţiuni). Societăţile pe acţiuni pot fi
deschise (care au dreptul de a înstrăina acţiuni fără acordul celorlalţi acţionari) şi închise (în care
acţiunile sunt distribuite numai în rândul unui grup predeterminat de persoane, în primul rând,
fondatorii).
Activitate antreprenorială realizată la nivelul întregii întreprinderi sau în cadrul acesteia,
în anumite unităţi ale sale – aşa-numitul intraprenoriat.
Companii în funcţie de localizare şi acoperirea teritoriului în care operează. Se disting
grupuri de companii care operează în capitală sau în regiuni, în localităţi urbane sau rurale. Un
grup separat îl formează companiile ce activează pe teritoriul mai multor ţări – corporaţiile
transnaţionale.
Businessul care funcţionează în limitele legii sau, total ori parţial, în sectorul informal.[4]
Principalele grupe de afaceri sunt prezentate în tabelul 1.1.

7
 Criterii de clasificare Grupe

Forma de proprietate Privată, publică,mixtă: cu capital național

sau străin
Numărul de proprietari Activitate individuală sau colectivă

Dimensiunile afacerii Întreprinderi micro-, mici, medii sau mari

Tipul de activitate economică Industrie, agricultură, comerț etc.

Faza / etapa ciclului de repoducere De producție, comercială, financiară, etc

Forma organizatorico-juridică de Întreprinzători individuali, parteneritate și

activitate societăți de administrare (societăți cu
răspundere limitată și societăți pe acțiuni)

Nivelul la care loc activitatea La nivelul întreprinderii sau al unor

antreprenorială structuri ale sale (intraprenoriat)
Amplasarea și aria de desfășurare a În capitală sau în regiune, în localitate
afacerii rurală sau urbană, companie națională sau
transnațională

Legitimitatea afacerii Funcționează în limetele legii sau, parțial

ori total, în sectorul informal

Tabelul 1.1. Principalele grupe de afaceri

În funcţie de prezenţa abilităţilor antreprenoriale, printre întreprinzători există şi grupul
celor care desfăşoară activităţi independente. Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii
(OIM), aceştia sunt definiţi ca lucrători autonomi, ce desfăşoară activităţi independente, lucrează
pe cont propriu, îşi organizează singuri munca, deţin mijloace de producţie şi sunt responsabili
de produsele sau servicii prestate, de calitatea acestora, de preturi şi vânzări etc. Acest grup,
chiar dacă se raportează la antreprenoriat, este cel mai simplu dintre toate tipurile existente.
Reprezentanţii altui grup similar, care pot fi raportaţi doar parţial la întreprinzători, sunt
aşanumiţii antreprenori „forţaţi involuntari". În baza acestei idei, propuse de R. Scase, dar şi de
un grup de cercetători condus de A. Cepurenko, a apărut o clasificare a întreprinzătorilor mici în
funcţie de motivele care i-au adus în afaceri. În Moldova, grupul respectiv de întreprinzători a
fost, de asemenea, analizat în detaliu de E. Aculai şi numit afacerişti „de nevoie.

II. ROLUL ECONOMIC AL ANTREPRENORIATULUI

2.1 Evaluarea importanței antreprenoriatului în dezvoltarea economică

8
 Activitatea antreprenorilor are un impact puternic asupra lumii deoarece, chiar dacă nu ei
sunt cei care inventează lucruri noi, pană la urmă ei sunt cei care fac ca lucrurile să se miste si
lumea să progreseze. Ei sunt cei care introduc noi tehnologii, promovează noi produse,
stimulează descoperirea de noi resurse si mobilizează capitalul. In plus antreprenorii sunt cei
care asigură un loc de muncă pentru cea mai mare parte a populatiei globului.
Antreprenoriatul poate fi numit motorul economiei moderne. Chiar și statul cel mai
dezvoltat nu este capabil să acopere toate aspectele activității economice fără sprijinul unui strat
special de persoane implicate în crearea și dezvoltarea propriilor întreprinderi. Oamenii de
afaceri energeticieni și activi își găsesc utilitatea pentru abilitățile lor organizatorice în diferite
sectoare ale economiei, completând nișe care nu sunt accesibile mecanismului de stat lent.
Crearea de întreprinderi pentru producția de bunuri materiale și furnizarea de diverse tipuri de
servicii, antreprenorii rezolvă problemele legate de ocuparea forței de muncă. Cele mai multe
locuri de muncă sunt create în întreprinderile mici și mijlocii. În acest fel, fundația este pusă
pentru formarea unei clase de mijloc, fără de care societatea nu poate să se dezvolte constant.
Antreprenoriatul formează în societate un strat special de oameni care sunt capabili să
rezolve sarcini complexe de management economic independent și pe propriul risc . În esență,
activitatea antreprenorială este un fel de forjare a liderilor naturali urmată de alte persoane.
Extinderea stratului antreprenorial garantează autonomia societății, în care majoritatea
problemelor economice presante sunt rezolvate fără participarea directă a statului.
Transformarea economiei mondiale dintr-una gestionată” intr-una „antreprenorială” a avut
loc între mijlocul anilor 1970 şi începutul anilor 1990 şi a devenit evidentă printr-o schimbare în
structura industriei, principala pondere a activităţii economice trecănd de la marile întreprinderi
către entităţi mai mici, în special către întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri).
In literatura cu caracter economic există numeroase informatii cu privire la legătura dintre
antreprenoriat şi creşterea economică. Marea majoritate a specialistilor abordează legătura dintre
antreprenoriat si dezvoltarea unei economii intr-un mod simplist, ca de exemplu numărul de
start-up-uri, ponderea forţei de muncă angajata de IMM-uri in totalul fortei de muncă ocupate
sau estimări ale cifrei de afaceri a IMM-urilor dintr-o anumită ramură industrială sau din PIB.
 Mult mai interesante insă sunt analizele făcute de Global Entrepreneurship Monitor
(GEM), care inglobează un volum important de informatii pe baza cărora s-a incercat
identificarea unor legături concrete dintre activitatea antreprenorială şi creşterea economică.
Datele colectate de GEM sunt folosite pentru realizarea unui set de indicatori care să
măsoare: legătura dintre activitatea antreprenorială si atitudinile și aspirațiile indivizilor,
existenta unor elemente care contribuie la dezvoltarea antreprenoriatului (resurse financiare

9
pentru IMM-uri, politicile guvernamentale, fiscalitate, programe guvernamentale de sprijinire a
afacerilor, educație și formare antreprenorială, sprijin pentru accesul firmelor la activitati de R &
D, infrastructura de afaceri precum si norme culturale și sociale) si impactul activitatii IMM-
urilor asupra economiei.
Studiul publicat de GEM, aferent datelor culese in 2013, s-a bazat pe date culese din zone
ce reprezintă 75% din populatia globului si 90% din PIB-ul mondial. Acest studiu, ca si cele din
anii precedenti, a evidentiat incă odată stransa legatură dintre antreprenoriat si mersul economiei.
Mai mult decat atat, studiul a arătat că inclusiv în țările în curs de dezvoltare antreprenoriatul are
un rol important in economie, chiar dacă 80 % din activitătile economice sunt desfăsurate prin
intermediul unor întreprinderi neînregistrate.
Raportul GEM arată că nivelul naţional al activităţii antreprenoriale are o asociere statistică
semnificativă cu nivelul creşterii economice. Datele GEM arată de asemenea că nu există ţări cu
nivele ridicate al spiritului antreprenorial şi nivele scăzute de creştere economică. Unde există
multi antreprenori există si bunăstare.[5]

2.2 Rolul antreprenoriatului în economia Republicii Moldova

10
 În Republica Moldova, antreprenoriatul a început să se dezvolte din primii ani de reforme
pe piaţă. Până în prezent a fost adoptată legislaţia ce reglementează dezvoltarea businessului,
totodată au fost înfiinţate o serie de instituţii statale de susţinere a acestuia. Totuşi, rolul
antreprenoriatului în dezvoltarea social-economică a ţării este nesemnificativ, potenţialul
domeniului de afaceri este limitat, rata antreprenoriatului industrial este destul de mică, iar
condiţiile create, metodele şi formele de suport existente nu dau întocmai rezultatele aşteptate.[8]
Analiza sectorului IMM în Republica Moldova ne indică asupra creşterii importanţei şi
aportului adus de către întreprinderile mici şi mijlocii în economia naţională, fapt care
încurajează autorităţile guvernante să acodră o atenţie deosebită dezvoltării durabile a acestui
sector. Activitatea de antreprenoriat în ţara noastră este reglementată prin diverse acte normative:
legi, hotărîri, regulamente şi norme care vizează înregistrarea întreprinderii, obţinerea licenţelor
şi autorizaţiilor, angajarea personalului, gestionarea patrimoniului, promovarea produselor pe
piaţă, importul şi exportul, formarea capitalului, împrumuturile, asigurarea, etc. Cunoaşterea
structurii şi ideii acestor repere constituie un pilon important în sectorul business-ului
moldovenesc. Oricum, însă, cel mai important element al începerii şi lansării unei afaceri este
cunoaşterea mediului economic, profitabilităţii IMM-urilor şi a situaţiei acestora în economia
ţării noastre. Marea majoritate a întreprinderilor care activează pe teritoriul Republicii Moldova
sunt IMM (97,5%), mai mult de jumătate din angajaţi activează anume în acest sector al
economiei şi anume IMM-urile obţin mai mult de 1/3 din veniturile de vînzări ale
întreprinderilor naţionale. [6]

Denumirea Numărul de unități Numărul de salariați Venitul din vânzări

indicatorului
Mil.unit. Ponderea Mil. Ponderea Mil.lei Ponderea
totală % persoane totală % totală %

Total IMM 55,7 98,7 328,0 60,7 144159,9 40,4

Întreprinderi 1,3 2,3 99,3 18,4 44738,8 12,5

mijlocii

Întreprinderi 6,4 11,3 117,0 21,7 60531,5 17,0

mici

Întreprinderi 48,0 85,1 111,7 20,7 38889,6 10,9

Micro

Tabel 2.1 Principalii indicatori ai dezvoltării întreprinderilor după mărime în 2018

Sursă: Prelucrat în baza BNS

11
Fig 2.1 Genurile de activitate declarate la momentul înregistrării pînă la data de 01.01.2018

Fig 2.2 Structura numărului de întreprinderi care sînt înregistrate pe teritoriul Republicii
Moldova, conform formelor juridice de organizare din perioada 2000-2018

12
 2.3 Problemele dezvoltării antreprenoritului în Republica Moldova
Analiza indicatorilor și politicii actuale de suport al antreprenoriatului în Republica
Moldova ne permite să facem o concluzie: diferitor grupuri de antreprenori li se acordă o atenţie
complet diferită. În special, politica existentă este axată preponderent pe sprijinul sectorului
IMM. Această prioritate, într-adevăr foarte importantă, a obţinut deja o dezvoltare semnificativă
în ţară, în special: a fost adoptată o legislaţie care vizează dezvoltarea întreprinderilor de mici
dimensiuni; sunt realizate mai multe programe de stat destinate direct susţinerii IMM-urilor; o
parte a programelor sunt implementate şi finanţate din resursele donatorilor externi; a fost creată
agenţia de stat chemată să pună în aplicare politicile de suport al IMM-urilor – ODIMM. În
acelaşi timp, rolul afacerilor mari – mai ales de producţie şi de inovare – este subestimat în
politica statului. Acest fapt este demonstrat inclusiv de indicatorii lor de activitate şi de
tendinţele de dezvoltare. În ciuda punerii în aplicare a politicii de stat de dezvoltare a afacerilor,
antreprenorii autohtoni se confruntă cu provocări semnificative.
Îndeosebi, se atrage atenţia asupra barierelor externe legate de mediul de afaceri. În
special, studiul „Enterprise Survey” al Băncii Mondiale, efectuat în anul 2013 pe baza unui
sondaj de 360 de companii, a nominalizat următoarele obstacolele în dezvoltarea activităţii
antreprenoriale în Moldova (în ordinea de reducere a priorităţii): corupţia (23,6% din totalul
respondenţilor), instabilitatea politică (18,1%), formarea insuficientă a forţei de muncă (14,5%),
accesul la finanţare (10,3%), probleme cu aprovizionarea cu energie (7,2%), ratele de impozitare
(5,6%), activităţi în sectorul informal (4,7%), de acordare a licenţelor şi alte permise (4,5%),
transporturi (4,2%), reglementarea pieţei forţei de muncă (2,7%). În clasamentul internaţional
„Doing Business” 2016 se menţionează o înrăutăţire generală a plasamentului ţării (cu 3 puncte,
de la locul 49 la 52). Cele trei obstacole principale în calea dezvoltării companiilor din
R.Moldova sunt problemele asociate cu: obţinerea autorizaţiilor pentru construcţii, infrastructura
energetică şi impozitarea. Problemele întreprinderilor privind diferenţierea barierelor interne şi
externe sunt detaliate de N. Vinogradova. În lucrarea sa sunt considerare separat: (i) problemele
întreprinderilor legate de accesul la resurse, în special, posibilităţile limitate de finanţare,
angajarea personalului necesar şi achiziţionarea de echipamente; (ii) problemele cauzate de aşa
factori semnificativi externi ca: birocraţia şi corupţia; impactul economiei subterane asupra
dezvoltării afacerilor şi nivelul scăzut al cererii interne. Rezultatele sondajului a 93 de agenţi
economici au arătat că principalele bariere pentru întreprinderile din R.Moldova sunt barierele
birocratice (26,5%), imperfecţiunea legislaţiei (23,3%), dificultatea atragerii resurselor financiare
(14,6%), forţa de muncă necalificată (13,2%). [7]

13
 CONCLUZIE

1. Studiul rolului întreprinzătorului în dezvoltarea economică de-a lungul anilor a demonstrat că

fiecare cercetător se concentrează pe caracteristicile specifice ale activităţii acestuia: pe riscuri de
afaceri, trăsături inovatoare, trăsături specifice de caracter sau pe performanţă, ce testează că
până în prezent încă nu există o definiţie unică acceptată a antreprenorului şi a spiritului
antreprenorial.
2. Cele mai semnificative sunt următoarele grupe de afaceri: cu diferite forme de proprietate; ce
variază ca dimensiune; ce ţin de diferite tipuri de activităţi economice (sectoare); în funcţie de
forma organizatorico-juridică a afacerii; care funcţionează în capitală sau în regiuni, în mediul
urban sau în cel rural; care activează în cadrul legal sau, oficial, activează integral sau parţial în
sectorul informal; alte grupe.
3. Cadrul juridic ce reglementează dezvoltarea antreprenoriatului include un şir de coduri, legi şi
regulamente, la care se referă, în primul rând, cele ce vizează bazele de formare şi dezvoltare a
activităţilor de afaceri, activitatea întreprinderilor cu diferite forme de administrare şi
dimensiuni, diferite stadii de antreprenoriat, activitatea anumitor sectoare ale economiei, tipuri
aparte de business, influenţa de reglementare asupra afacerilor.
4. Pentru îmbunătăţirea formelor şi metodelor de suport al activităţii de antreprenoriat, pentru
accelerarea tranziţiei către o economie bazată pe cunoaştere şi având în vedere capacitatea
actuală redusă a bugetului de stat al Republicii Moldova, este necesar, mai întâi de toate, să fie
dezvoltate politici instituţionale, fapt ce nu este asociat cu resurse financiare semnificative.
5. Antreprenorii sunt cei care introduc noi tehnologii, promovează noi produse, stimulează
descoperirea de noi resurse si mobilizează capitalul. In plus antreprenorii sunt cei care asigură un
loc de muncă pentru cea mai mare parte a populatiei globului.
6. Cele mai mari probleme în activitatea antreprenorială sunt accesul limitat la resurse (finanţe,
personal, echipamente etc.) şi cele create de factorii externi (birocraţia şi corupţia, accesul dificil
la finanţare şi lipsa de calificare a forţei de muncă).

14
 BIBLIOGRAFIE

1. . Bugaian L., Catanoi V., Cotelnic A. ş.a. Antreprenoriat: iniţierea afacerii. Chişinău:
Editura “Cuvîntul-ABC”, 2010, 344 p.
2. Emerging Entrepreneurship and SME policy development in the BSEC after the
economic crises /Edited by Dr. Antal Szabó A. Cetin. Organization of the Black Sea
Economic Cooperation, Konrad Adenauer Stiftung, Turkey, 2012, p. 15-28.
www.kas.de/wf/doc/kas_30711-1522-2- 30.pdf?120411085336
3. Muzyca D. Entrepreneurship, EFER, 1995, 270 p
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Antreprenor (accesat la data de 29.11.2019)
5. https://emanageri.wordpress.com/tag/importanta-antreprenoriatului/ (accesat la data de
30.11.2019)
6. http://www.odimm.md/files/ro/pdf/publicatii/cheia_succesului.pdf (accesat la data de
01.12.2019)
7. http://www.cnaa.md/files/theses/2017/51795/elena_timotin_thesis.pdf (accesat la data de
01.12.2019)
8. http://www.cnaa.md/thesis/51795/ (accesat la data de 01.12.2019)
9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Antreprenoriat (accesat la data de 28.11.2019)

15