Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROF. V. BUCUR
Bibliografie
Introducere
1
În literatura de specialitate se întâlnesc o multitudine de tendințe în definirea unor
concepte. Astfel în lucrarea lui A. Marshal „Priciple Of Economics”(1890) menționează
importanța antreprenoriatului pe care îl consideră „un motor al dezvoltării societății”, opinia
sa aparținând teoriilor neoclasice. Acesta îi contribuie antreprenorului un rol remarcabil atât la
nivel micro cât și macroeconomic. El consideră antreprenorul ca furnizor de mărfuri și
promotor al proceselor de inovare și progres, arătând că acesta :
- deține toată responsabilitatea asupra afaceri, exercitând totodată întregul control
asupra acesteia;
- el poate fi și un manager care răspunde atât pentru coordonarea forței de muncă,
gestionarea capitalului investit, cât și pentru devoltarea producției și viabilitatea
afacerii asumându-și riscul în acest sens;
- acesta caută permanent noi oportunități de inovare și modernizare produselor și
proceselor de producție precum și de reducere a pierderilor în vederea minimizării
costurilor;
- antreprenorul trebuie să posede măiestrie, iscusință și abilități deosebite fiind capabil
să gândească simultan la o paletă largă de lucruri și activități.
Sorin Văduva menționează că antreprenorul poate fi considerat prototipul managerului de
succes care pune în practică și valorifică experiența sa profesională(de manager și de
întreprinzător) asumându-și riscuri și responsabilități în calitate de patron, conducător,
antreprenor, manager, întreprinzător, având totodată un comportament adaptat la meiul
concurențial.
La rândul său Kirzner, în lucrarea să „Competiție și antreprenoriat” descrie antreprenorul
ca fiind o persoană activă capabilă să identifice și să exploateze oportunitățile de profit
înaintea altora. Aceste calități îi conferă antreprenorului acea forță care asigură echilibrul și
care valorifică experiența acestuia bazată pe cunoaștere, vigilență și risc; printre calitățile
cerute antreprenorului se află vigilența, rapiditatea în reacții(să fie cu un pas înaintea altora),
să aibă capacitatea de a face diferența dintre oportunităile reale și cele aparente. În profilul
psihologic al antreprenorului trebuie să se regăsească abilități și calități de conducător, sub
formă de abilități de conducere și de inovare.
Antreprenoriatul, constituie în primul rând o activitate pusă în slujba obiectivelor
organizației, având ca principal scop maximizarea profitului.
Antreprenoriatul se raportează la un anumit tip de organizație (de regulă un IMM cu
dimensiuni mici sau mijlocii ca număr de angajați) care pune în evidențăparticularitățile
semnificative legate de procesul de gestoinare al resurselor. În acest context, antreprenoriatul
este considerat ca una dintre cele mai importante funcții dintr-o societate, dacă nu cea mai
importantă pe care se spijină acea societate.
Vesper menționează „Domeniu general al antreprenoriatului nu vizează doar creerea
de noi afaceri de către anumiți indivizi”, acesta precizând că antreprenoriatul are și alte
dimensiuni privind oportunitățile de profit, limitarea risipei, asumarea riscului.
2
respecivă este mai bogată și mai puternică. La rândul lor, David Ricardo și Malthus au
dezvoltat o serie de teorii cu privire la dezvoltarea economică, punând în evidență „tendința
populației de a crește în mod geometric și de a depăți limitele subzistenței, a hranei care se
dezvoltă în mod aritmetic pe termen lung”.
Totodată, Malthus consideră că dezastrele naturale, foamea, războiul și alte calamități
constituie soluții necesare într-o biosferă aflată în dezechilibru.
În concluzie, condițiile politico – sociale și economice joacă un rol esențial (vital) în
stimularea creșterii economice sau în descreșterea acesteia.
Teorii lui Malthus și D. Ricardo, legate de creșterile economice datorate unor factori
endogeni (externi organizației) au la bază factorul uman care este hotărâtor precum și
fenomenul de inovare.
3
Analizând antreprenoriatul din perspectiva istorică se desprind o serie de semnificații
care plasează acest concep ca una din cele mai importante ale societății, fiind considerat ca un
factor care contribuie la rezolvarea problemelor societății.
După unii autori, acest concept vizează acele oportunități de obținere a profilului sau
de valorificare a unei risipe inițiale(artificiale sau naturale) fapt ce pune în evidență că în
astfel de situații inițiativa antreprenorială e bine venită.
Kent susține valabilitatea conceptului de întreprinzător de mare succes care poate fi
echivalent cu cea de antreprenor. El susține totodată că există indivizi orientați într-un mod cu
totul special spre performanță, aceștia fiind dispuși să-și asume riscuri și responsabilități în
cazul de noi afaceri în vreme ce alții nu sunt dispuși la un astfel de risc.
Despre cei din prima categorie spunem ca au „simțul afacerilor în sânge”, însă de fapt,
aceste calității și abilități conturează profilul psihologic al antreprenorului care include
următoarele calității:
a. nevoia de a performa(de performanță);
b. un nivel ridicat de avuție;
c. predilecția pentru asumarea riscului;
d. o stare de sănătate perfectă;
e. experiență în muncă;
f. un comportament adecvat(un modelde urmat).
Analizând sensurile termenului de antreprenor vom face o incursiune în teoria
antreprenoriatului analizând conceptele de antreprenoriat și antreprenor precum și evoluția
acestora în ultimii 500 ani.
Alfred Peter Sloan considerat liderul și salvatorul companiei General Motors a pus
în eviență o serie de cațiuni prin care a evoluat antreprenoriatul și l-a aplicat la această firmă.
A convins managerii să considere activitatea pe care o desfășoară ca fiind propria lor afacere
pe care o conduc pe cont propriu determinându-i să participela procesul de inovare și de
stabilitate a companiei.
Prin modul de recompensare și de asigurare mulțumirii de sine a angajaților, a
generat o motivație deosebită în rândul acestora.
Alți doi cercetători BATES – 1993 și DYKEMAN – 1990, au extins sfera cercetării analizând
imigrația asiatică în S.U.A., punând în eviență importanța factorilor culturali.
Aceștia au constatat că, comunitățile puternice sunt în același timp și comunități
antreprenoriale care abordează proprietatea asupra firmei ca pe un fenomen de grup, iar
antreprenorul este văzut ca un membru al unor subgrupuri de sprijin.
Încă din perioada Evului Mediu(anul 1000) și mai apoi în Epoca Renașterii (anii
1500), economia europeană a fost „confiscată” de sistemul feudal unde drepturile de
proprietate erau nesigure, iar schimburile de produse și de servicii nu erau exprimate în
monedă.
După anii 1500 „antreprenoriatul” este tot mai mult prezent fiind reprezentat de
negustori ca intermeidari între micii producători și piață.
O serie de orașe europene considerate comerciale (Veneția, Marciria, Amsterdam,
etc.), amplasate în zone portuale(apă, uscat) ajung să devină un factor antreprenorial
important după anii 1700, devenind totodată centre importante ale activității antreprenoriale
și de cultură, asigurând comercianților drepturile de proprietate și utilizând în relațiile
comerciale schimbul de monedă.
Odată cu apariția conceptelor neoclasice în literatura economică antreprenorială apar o
serie de reprezentanți de seamă dintre care menționăm: Alfred Marshal (1842 – 1924), Joseph
4
Schumpeter (1883 – 1950), Frank Knight (1885 – 1972). Aceștia au acordat o mare atenție
teoriei antreprenoriatului aducând o serie de interpretări. Aceștia au susținut în concepția
neoclasică necesitatea existenței echilibrului dintre „pachetele de opțiuni pentru maximizarea
profitului alese de firme și pachetul de preferințe de consum alese de consumatori” atunci
când prețul și cantitatea oferită corespunde celei cerute. Acest echilibru poate rămâne
neschimbat sub forma „unei unde de șoc”.
Observație. Într-un astfel de model, antreprenorul este exclus nefiind inclus în model,
nepunându-se problema inovării sau a unui alt element care corespunde antreprenorului(risc,
creativitate).
Utilizarea modelului ca instrument de analiză optimă a problemelor bine definite, când
nu este nevoie de întreprinzător pentru soluționarea problemelor, cei trei au prezentat
concepții diferite.
Acesta ne arată că aportul cel mai important al antreprenorului îl reprezintă cele trei
componente ale modelului antreprenorial:
furnizarea de mărfuri;
livrarea;
progresul tehnic.
Observație. Toate acestea trebuie să fie realizate simultan de către antreprenor.
Acesta susține totodată că : „răsplata fiecărei inițiative de afaceri este mai degrabă
proporțională cu beneficiul personal decât cu cel social, iar în cadrul firmei antreprenorul
deține toată puterea și responsabilitatea, deținând în întregime toate pârghiile controlului, fiind
responsabil totodată pentru producția obținută, riscul afacerii, coordonarea capitalului și a
forței de muncă”. Acesta caută permanent oportunități de inovare a proceselor de transformare
sau a produselor și de reducere a pierderilor în vederea minimizării costurilor.
În concepția sa Alfred Marshal îl vede pe „antreprenor” ca pe un întreprinzător de
succes care este capabil să gândească simultan la mai multe lucruri, dovedind măiestrie și
iscusință și care are capacitatea de a se adapta rapid la schimbări, fiind o ființă demnă de
încredere, educată, dovedind abilități naturale sau speciale și să fie recunoscut ca lider natural
al unei entități. Totodată antreprenorul trebuie să posede capacitatea de a prevedea
oportunitățile, să le identifice rapid pentru a le valorifica și să cunoască domeniul de afaceri în
care are inițiate afaceri.
Alfred Marshal menționaeză totodată faptul că opera antreprenorială (de talent
antreprenorial) este limitată din lipsa abilităților, motiv pentru care prețul factorului
antreprenorial în ansamblul său (determinat de cerere și ofertă) poate fi unul ridicat.
El susține că persoanele implicate în afaceri, care posedă abilități și oportunități
necesare într-un anumit domeniu de activitate se pot bucura de reușită, putând să conducă
complexele procese de producție sau de distribuție ori de altă natură și să coordoneze cererea
și oferta de capital sau de forță de muncă la nivelul firmei și în raport cu piața.
5
Schumpeter ne arată că pentru execuția și punerea în practică a unui produs care trece
de la faza de inovare spre cea de execuție este nevoie de o persoană care:
să conducă procesul inovării (produsul) în sfera producției;
să militeze și să lupte împotriva stărilor de spirit;
să militeze pentru o mentalitate care ignoră riscul;
să aibă disponibilitatea de a face un lucru neobișnuit,
să etaleze un comportament neobișnuit.
Un astfel de tablou al antreprenorului „dotat cu astfel de caracteristici” ne arată că acesta
trebuie
să fie suficient de puternic pentru a înota împotriva curentului societății în care trăiește.
După Schumpeter, procesul inovator reclamă anumite motivații psihologice speciale,
iar antreprenorii (întreprinzătorii) trebuie să aibă ca factori motivaționali principali:
visul și voința de a atinge un anumit statut social;
dorința de a fi superior și de a reuși față de cei din jur;
dorința de a rezolva problemele dezinteresat și nu de dragul recompenselor.
Totodată acesta arată „Averea nu este necesară pentru a deveni întreprinzător sau
inovator”
susținând că în astfel de situații antreprenorul devine deținătorul unui monopol temporal de
putere.
De reținut că o anumită inovare a unui produs, serviciu sau a unei tehnologii poate
genera
câștiguri mari în beneficiul celor în cauză. Elvede antreprenorul ca pe un inovator și un lider
și nu
ca pe un purtător de risc(ca și capitalist sau manager).
Susține că inovatorul joacă rolul de „martor al creșterii economice”, arătând că
inovațiile sunt
dezvoltări endogene într-un proces economic, dinamic în care întreprinzătorii sunt dispuși să
inoveze.
3.Concepția lui Frank Knight
6
aptitudini de inovare, de creator;
o puternică dorință de a câștiga în anumite condiții.
El trebuie să posede optimism, să fie materialist, să fie centrat pe rezultate și înzestrat
cu perseverență și îndemânare. Să manifeste încredere în sine, inițiativă, responsabilitate și
realism în a aprecia ceea ce poate sau cea ce nu poate să facă, să manifeste toleranță învățând
din eșecuri, să posede abilități manageriale și să fie adeptul lucrului în echipă. De reținut că
antreprenorul constituie un simbol al economiei de piață.
7
independentul care pornește afacerea de la zero;
achizitorul;
succesorul unei afaceri de familie;
succesorul într-o afacere exterioară familiei;
francizorul;
francizatul;
antreprenorul conducător al unei corporații(I.M.M.);
antreprenorul non – profit;
individul care lucrează pentru sine;
alții.
Observație. Tipologiile menționate de Vesper și Schuman au în comun anumite categorii de
antreprenori care nu se exclud reciproc.
Gartner(1989) pune în evidență 8 tipuri de antreprenori(întreprinzători) pe baza unei
analize factoriale prin care erau luate în considerare următoarele variabile:
caracteristicile individuale ale celor analizați;
strategiile urmate de aceștia;
structurile și procesele folosite;
natura mediului în care funcționau organizațiile acestora.
Cele 8 tipuri rezultate sunt:
1. cei care folosesc activitatea antreprenorială pentru a căuta ceva nou;
2. antreprenori care încheie vânzări(dealer);
3. cei care își pun în practică abilitățile și relațiile dobândite anterior;
4. cei care cumpără firme existente deja;
5. cei care își pun experiența în valoare concurând alte firme;
6. cei care pun accentul pe serviciile îmbunătățite dezvoltând în acest sens o strategie
concurențială;
7. cei care au o idee nouă, unică;
8. cei care adaptează o strategie existență aplicând-o însă mai bine sau într-un mod
diferit.
Sebastian Văduva conturează următoarele tipuri distincte de antreprenori:
1. creatori care pornesc noi afaceri cu visul de a crea un produs sau serviciu nou;
2. moștenitorii care moștenesc o afacere de familie sau intră într-o afacere printr-o
legătură de familie;
3. administratorii care cumpără o afacere sau o franciză și care sunt motivați de
anumite obiective financiare, de lipsa altor opțiuni, de dorințe de a cumpăra o
afacere existentă sau de a pune în practică prin franciză o formulă deja testată ca
mijloc de minimizare a riscului.
Ținând seama de cele precizate de Sebastian Văduva, care pentru tipurile distincte de
antreprenori utilizează o clasificare mai detaliată pe baza unor criterii specifice. Astfel:
8
-manipulatorii de valoare;
-cei care formează echipe.
După -indivizii care pornesc -succesorul într-o afacere -cel care cumpără o afacere;
Criteriul de la zero; de familie; -succesorul într-o afacere
operațional, -antreprenorul care -cel care lucrează pentru externă familiei;
al lui conduce o corporație sine. -francizorul;
Schuman (IMM); -francizatul;
(1982) -antreprenorul non- -antreprenorul care conduce o
profit sau cel care corporație;
lucrează pentru sine. -cel care lucrează pentru sine.
După -acei indivizi care:
Criteriul încearcă ceva nou;
calității administrtorii care
personale al încheie afaceri;
lui Gartner dovedesc abilități și au
(1989) relații;
cumpără o firmă;
dezvoltă sau practică
un serviciu agresiv;
dezvoltă o organizare
metodologică.
1) Pornirea unei afaceri de la zero, acesta fiind visul personal de a crea un produs sau
serviciu nou.
2) Prin moștenirea unei afaceri de la părinți.
3) Moștenirea afacerii în cadrul familiei, însă dorința mea era să am propria afacere.
4) Am intrat în această afacere neavând alte opțiuni (îmi pierdusem slujba și nu mai
puteam să-mi continui cariera).
5) Am demarat această franciză ca modalitate de a intra în lumea afacerilor. Am avut
intenția de a porni o afacere, dar nu eram dispus să-mi asum riscul unei afaceri noi.
6) Am demarat această franciză după ce m-am pensionat, însă nu voiam să-mi asum
riscuri prea mari.
7) Prin cumpărarea unei afaceri deja existente, considerând-o cea mai bună oportunitate.
În concluzie, ținând seama de cele menționate, putem spune că:
- Creatorii sunt motivați de viziunea unui nou produs sau serviciu, folosindu-și
abilitățile se consideră adevărații întreprinzători, având un crez sporit în viziunea lor.
Ei consideră că afacerea pe care au demarat-o nu comportă mari riscuri și nu așteaptă
să fie motivați prin recompense financiare.
- Moștenitorii sunt mai puțin orientați spre dezvoltarea afacerii pe care au moștenit-o
și o conduc în prezent.
- Administratorii pot fi motivați de recompense financiare și sunt puternic înclinați
spre dezvoltarea afacerii, considerându-se adevărații întreprinzători.
Cercetătorii în domeniu antreprenoriatului au analizat proprietarii de mici afaceri în
funcție de anumite trăsături de caracter specifice (situații):
1) Modul în care au ajuns să aibă propriile afaceri;
2) Obiectivele care le-au motivat activitatea;
3) Obiectivele prezente existente;
4) Anumite categorii de factori demografici;
5) Anumite date existente despre afacerea lor.
9
Cele trei categorii de antreprenori (creatorii, moștenitorii și administratorii) au trebuit să
răspundă la următoarele întrebări, care au vizat:
A. Modul de cunoaștere al domeniului lor de activitate;
B. Cum își evaluează ei acest nivel de cunoaștere și educația lor formală (știind că
educația se consideră că are o influență pozitivă asupra antreprenoriatului).
Observație. Cercetările făcute de Light și Rosenstein (1995) estimau că fiecare an de educație
în plus determină creșterea cu 0,7 % a probabilității ca o persoană să conducă propria afacere.
Ce constatări se pot desprinde?
Creatorii sunt motivați de viziunea dezvoltării unui nou produs sau serviciu sau de
câștigarea respectului sau aprecierii, fiind interesați de punerea în evidență a aptitudinilor și
abilităților, pe când moștenitorii nu sunt motivați și interesați de astfel de evenimente.
Administratorii au o orientare mai pragmatică spre latura financiară, fiind preocupați
de protejarea investițiilor pe care le reclamă construcția unei afaceri.
Franchising
Forme de franciză
10
- sisteme eficiente de conducere managerială (de management).
11
În cea de-a IV-a etapă, de declin, când piața este suprasaturată, iar soluțiile propuse de
francizat nu își ating scopul se poate ajunge la scăderea volumului vânzărilor și a dorinței
consumatorilor de a-și asigura aceste produse sau servicii. Are loc astfel declinul francizei, iar
cei în cauză vor trebui să se orienteze spre alte produse sau servicii, dând astfel interpretări
corecte celor „4p” ai francizei.
În marketing cei „4p” sunt : produs, proces, profitabilitate, personal.
În antreprenoriat cei „4p” sunt: putere, profit, prestigiu, plăcere.
Dezvoltând, din punct de vedere al marketingului, modalitățile de interpretare a
modului de asigurare a standardelor pentru cei „4p” ai francizei vom constata că:
1. Produsul – este cel care, prin calitățile sale, va asigura succesul afacerii, satisfacția
nevoilor consumatorilor și va răspunde standardelor de calitate cerute de piață.
Un astfel de produs trebuie ca prin caracteristicile sale să răspundă nevoilor
consumatorilor, pentru orizonturi de timp cât mai mari (10-12 ani).
2. Procesul – joacă un rol important din punct de vedere al marketingului, deoarece el
trebuie să aibă în vedere activitățile specifice de marketing, de promovare, de management
precum și aspectele financiare sau de notorietate ale produsului sau serviciului.
3. Profitabilitatea – trebuie să pună în evidență dacă raporturile între costuri și încasări
asigură un anumit nivel al profitului acceptat de francizat și francizor.
4. Personal – forța de muncă implicată în derularea afacerii. În acest context, francizatul
și echipa sa trebuie să asigure forța de muncă optimă și eficientă pentru acea afacere.
Analizând, din punct de vedere al antreprenoriatului, modul în care trebuie interpretați
cei „4p” din punct de vedere al motivațiilor francizatului și francizorului, vom constata că
orice ființă umană are în vedere interdependența dintre cei „4p”.
Astfel, puterea este o caracteristică care îl ajută pe francizat sau francizor de a obține
succesul, între aceștia fiind necesară o anumită colaborare. Profitul trebuie să fie consecința
utilizăriiacelor pârghii specifice afacerii care să pună în evidență obținerea unui anumit nivel
al profitului. Prestigiul, ca factor de susținere al succesului afacerii, pune în evidență
capacitatea francizatului de a realiza cu succes obiectivele afacerii, lucru care îl va determina
pe francizor să aducă elogii francizatului. Plăcerea, pune în evidență dragostea, loialitatea și
gradul de implicare al francizatului față de pretențiile francizorului.
Natura acestor relații treuie să aibă la bază încrederea, dorința precum și abilitatea
francizatului de a dezvolta relații corecte cu francizorul.
De reținut că dezvoltarea relațiilor dintre francizor și francizat pot să se dezvolte
gradual, întocmai ca etapele unui ciclu de viață, bazându-se pe două elemente fundamentale:
direcția în care se dezvoltă relațiile;
intensitatea dezvoltării relațiilor.
Și în procesele de afacerispecifice francizei, în rapor cu succesul afacerii, relația joacă
un rol deosebit de important.
Pentru a putea contura cât mai bine trăsăturile de caracter ale antreprenorilor ar trebui
să avem în vedere o serie de factori conjuncturali, precum și anumite trăsături caracteristice
ale acestora.
Motivația realizărilor constituie o nevoie fundamentală care influențează
comportamentul antreprenorial. Această nevoie va determina, în special pentru tineri, să
12
obțină o poziție antreprenorială care să-i asigure un anumit nivel de satisfacție a realizărilor
mai important decât în alte situații.
Cu alte cuvinte, înființarea unei afaceri sau obținere proprietății asupra acesteia poate
conduce la o motivare mai ridicată pentru anumiți manageri sau antreprenori care își asumă
riscul de a începe o nouă afacere.
Sunt situații în care antreprenorii consumă mai multă energie și timp cu planificarea
activităților decât proprietarul unei afaceri, existând din partea acestora o anumită predilecție
spre asumarea riscului în situații în care se pune problema luării unei decizii.
Ne de puține ori antreprenorii sunt cei care se confruntă cu un set de situații sau
posibilități mai puțin certe, fiind nevoiți să-și asume riscul, ei purtând responsabilitatea pentru
decizia luată.
Unii cercetători susțin că asumarea riscului, flexibilitatea și creativitatea constituie cei
mai buni indicatori ai posibilității inițierii unei mai bune afaceri decât motivarea realizărilor.
Sunt menționate o serie de componente care aparțin asumării riscului, acestea vizând
anumite laturi din domeniul social, financiar, etică, legislație etc.
Sunt antreprenori care preferă să meargă la noroc și să riște sau se expun în mod voit
unor situații cu final incert, nefiind preocupați de pericole sau de anumite amenințări și
primejdii, savurâd „aventura”.
Preferința pentru innoire – inovare constituie singura funcție antreprenorială
motivatoare care îl separă pe antreprenor de ceilalți agenți economici (manageri, proprietari,
investitori etc.).
Antreprenorii sunt caracterizați de un anumit stil inovator pe care îl practică atât în
rezolvarea problemelor cât și în luarea deciziilor.
Este utilizată scara J.P.I. – scara inovării care pune în evidență predilecția spre inovare
și creativitate a unor antreprenori sau întreprinzători.
Se susține că tiparele de carieră ale întreprinzătorilor definite de oportunitățile pentru
creativitate și inovare pot fi factori hotărâtori, arătând că anumiți întreprinzători (antreprenori)
manifestă o preferință mai puternică pentru inovare decât managerii.
Se susține că antreprenorii sunt acei indivizi cu un spirit inventiv și creativ, cu o
gândire originală, capabili să găsească idei și soluții, fiind orientați spre improvizație și idei
noi, precum și spre identificarea unor soluții eficiente la rezolvarea unor probleme.
13
un antreprenor, acțiune care este influențată de o serie de factori sau condițiile agregate dintre
care menționăm:
- tehnologia;
- nivelul de dezvoltare economică;
- demografia;
- cultura;
- instituțiile de sprijin.
Este important de văzut cum acești factori (forțe macroeconomice) își exercită
influența asupra antreprenoriatului incipient prin intermediul alegerii individuale a ocupației.
Un instument des utilizat îl constituie rata antreprenoriatului, care cuprinde activități
incipiente și de formare a noilor afaceri, precu și numărul total de întreprinzători (adică rata
muncii pe cont propriu).
De reținut Rai reflectă proporția populației adulte din totalul acesteia care
intenționează la modul serios să pornească o afacere și să exploreze în mod activ posibilitatea
de a realiza acest demers.
Astfel, cu cât este mai mare cererea de antreprenoriat (pentru demararea unei noi
afaceri) cu atât va fi mai mare procentul din populație care va alege ca ocupație conducerea
unei afaceri independente.
Latura ofertei se referă la numărul de indivizi care au atât abilitățile necesare cât și
preferința de a porni o afacere.
Analizând aceste două elemente constatăm că din punctul de vedere al unui produs
acestea nu coincid întotdeauna cu cele ale antreprenoriatului, deoarece cererea
antreprenorială poate fi influențată și de factori caracteristici ofertei unui produs (exemplu:
progresele tehnologice).
14
Totodată, cererea antreprenorială reflectă oportunitățile de a porni o afacere viabilă,
bazându-se pe anumite oportunități create de influența unor factori macroeconomici apăruți pe
piață (exemplu: tehnologii inovatoare, un grad ridicat de diversificare a cererii
consumatorilor).
În cadrul ofertei antreprenoriale trebuie avute în vedere aptitudinile indivizilor și
aptitudinile acestora față de antreprenoriat, acestea fiind considerate ca elemente cheie.
Astfel, alegerea unei persoane de a profita de o anumită oportunitate sau nu depinde de
posibilitățile persoanei respective privind:
- nivelul resurselor de care dispune sau le poate obține;
- ansamblul de abilități și de trăsături ale caracterului dobândite;
- anumite preferințe.
Aproape toate forțele macroeconomice influențează în mod special aptitudinile și
preferințele personale,aceste forțe având un puternic impact atât asupra ofertei cât și asupra
cererii.
C. Rolul tehnologiei
Cele trei categorii de factori care pun în evidență dezvoltarea economică a unei
societăți influențează oferta antreprenorială prin intermediul gradului de disponibilitate a
resurselor pentru noile firme. Astfel:
a. dezvoltarea economică, nivelul dezvoltării acesteia constituie factorul cel mai
important care influențează oportunitățile din mediul de afaceri. Totodată, trecerea
unor firme de la producție la servicii creează noi oportunități deoarece, în sfera
serviciilor barierele existente pe piață sunt mai mici (cu un impact mai mic) decât în
sfera producției.
b. venitul pe cap de locuitor reprezintă un factor important care-și pune amprenta și
influențează modificările din structura activităților, amplificând într-un anumit mod
oportunitățile antreprenoriale. Astfel, creșterea veniturilor determină creșterea cererii
de servicii, determinând în acest sens diversificarea cererii consumatorilor.
c. diversificarea puternică a cererii. O astfel de diversificare va permite firmelor noi să
țină piept companiilor puternice, tradiționale care domină piața. noile firme urmăresc
să cucerească nișe noi pe o piață concurențială în anumite domenii de activitate, astfel
că furnizorii de produse noi și specializate sunt favorizați prin această diversificare.
15
Totodată, îmbătrânirea populației reprezintă o amenințare pentru dezvoltarea viitoare a
clasei antreprenorilor (proprietarilor de afaceri). Cele mai multe afaceri sunt inițiate de
persoane cuprinse ca vârstă între 25 și 30 ani.
La nivel macroeconomic studiile ne arată că nimărul noilor afaceri este influențat de
creșterea populației (natalitate), dar și de gradul de aglomerare și urbanizare a zonei analizate,
precum și de existența numărului de întreprinderi mici peisajul organizațional.
Totodată, educația, nivelul acesteia și gradul de specializare poate constitui un factor
pozitiv pentru acei întreprinzători care se lansează în noi afaceri, având o pregărire mai bună
în domeniu.
16
1. Are în vedere trăsătura psihologică agregată care se bazează pe ideea că „într-o
societate care are mai mulţi oameni cu valori şi orientări antreprenoriale se vor afla
implicit mai mulţi antreprenori(întreprinzători)";
2. Legitimarea socială, concepţie prin care se cosideră că antreprenoriatul se bazează, pe
diferenţa dintre populaţia în ansamblul său şi potenţialii antreprenori (întreprinzători)
în funcţie de poziţia lor relativ la valori şi credinţe.
De altfel, existenţa conflictelor de valori dintre grupuri îi determină pe potenţialii
antreprenori să evite organizaţiile obişnuite şi să aleagă muncapentru sine (pe cont propriu).
Pentru a evidenţia importanţa culturii pentru antreprenoriat sunt menţionate două tipuri
de indicatoriculturali care pot fi întâlniţi la nivelul unei analize macroeconomice pentru
diferite organizaţii. Acestea sunt:
1. Postmaterialismul şi rata antreprenoriatului
2. Indicii culturali ai lui Hofstede
A. Postmaterialismul
17
Un alt studiu întreprins de Uhlauer şi alţii confirmă existenţa unei relaţii negative
între postmaterialism şi munca pe cont propriu.
În acest context ţările caracterizate de valori mai puţin materialiste tind să aibă
mai puţini antreprenori dornici de a lucra pe cont propriu.
Observaţie. Alţi cercetători susţin că postmaterialismul poate fi considerat ca indicator de
previziune a muncii pe cont propriu.
Observaţie. Alţii susţin că educaţia poate fi în relaţii negative cu antreprenoriatul. Observaţie.
Anumite variabile culturale, cum ar fi: satisfacţia în viaţă, mersul la biserică, extremismul,
etc. pot asigura o anumită explicaţie (într-o oarecare măsură) privind variaţia nivelului muncii
pe cont propriu care poate determina un nivel mai ridicat de antreprenoriat.
Dacă Ingbehart foloseşte doar un indice cultural de bază pentru a explica importanţa
culturii pentru antreprenoriat, adică postmaterialismul, hofstede foloseşte cinci indicatori,
aceştia fiind:
1. Intervalul de putere;
2. Evitarea incertitudinii;
3. Individualismul (opus colectivismului);
4. Masculinitatea (opus al feminismului);
5. Orientarea pe termen lung - faţă de cea pe termen scurt.
Observaţie. Primele trei categorii de indicatori au fost studiate mai aprofundat în relaţia lor cu
rata antreprenoriatului, după Hofstede, astfel:
1. Intervalul de putere semnifică gradul de inegalitate în relaţia dintre şef şi subordonaţi.
Hofstede foloseşte „intervalul de putere" în contextul antreprenorial căutând să pună întrebări
(şi să afle răspunsuri) cu privire la:
percepţia temerii subordonaţilor de a nu fi de acord cu superiorii lor;
stilurile superiorilor de a lua decizii;
stilul de luare a deciziilor preferat de subordonaţi.
2. Evitarea incertitudinii explică modul în care organizaţiile tolerează ambiguitatea.
Analiza s-a făcut asupra unor ţări:
Cu un înalt grad de evitare a incertitudinii unde sunt preferate structuri prin care
evenimentele sunt clar interpretabile şi previzibile;
Cu un nivel mai scăzut de evitare a incertitudinii, unde sunt acceptate riscuri obişnuite
şi mai puţin obişnuite;
Exemplu: schimbarea locului de muncă, începerea unor activităţi pentru care nu există reguli.
Pentru a explica evitarea incertitudinii, în studiul său, Hofstede utilizează trei categorii de
întrebări privind:
• Orientarea angajaţilor spre regulile organizaţiei;
• Aşteptările lor personale cu privire la stabilitatea locului de muncă;
• Frecvenţa stărilor de nervozitate sau tensiune ale acestora la locurile de muncă.
3. Individualismul 9ca opus al colectivismului, descrie relaţiile dintre individ şi
colectivitatea care predomină într-o societate. Dezvoltându-şi studiul pe firma IBM, Hofstede
defineşte individualismul ca fiind „măsura în care oamenii îşi formulează obiectivele
profesionale indiferent de modul de organizare a muncii pe care o desfăşoară".
Pentru a-şi concretiza studiul, Hofstede a folosit un set de 14 întrebări referitoare la
obiectivele profesionale ale antreprenorilor.
Au fost constatate, raportat la factorul individualism, anumite efecte pozitive şi
efecte negative dintre care menţionăm:
18
Pozitive:
cele care pun în evidenţă independenţa individului faţă de modul de organizare a
muncii într-o organizaţie, acesta urmărind de fapt o anumită slujbă care să-i ofere cât
mai mult timp liber.
muncitorii doresc o anumită libertate în abordarea sarcinilor de îndeplinit.
indivizii urmăresc sau preferă acele munci provocatoare care la dă o anumită
satisfacţie sau un anumit sentiment personal de împlinire.
Negative:
preocupările insuficiente ale organizaţiei pentru angajaţii săi privind eforturile acesteia
în direcţia instruirii, asigurării condiţiilor ele mimcă saxi încurajării angajaţilor cie a=şi folosi
abilităţile.
Hofstede și antreprenoriatul
În unele țări oamenii consideră ca modele demne de urmat acei antreprenori de succes
din societate (Bill Gates) sau din familie. Astfel, modelele pot determina schimbări culturale
(în educația și cultura proprie) ajungând astfel ca acestea să joace un rol important indirect
vis-a-vis de factorii economici dintr-o țară (exemplu: acele culturi caracterizate de un înalt
nivel al evitării incertitudinii).
De reținut că aceste modele de antreprenori de succes sunt permanent prezentate în
mass-media, constituind, deci alături de familie, o primă categorie de modele.
O a doua categorie de modele poate fi exemplificată prin „tenteția locurilor de muncă
bune” (sigure și bine plătite). Această tentație va fi destul de puternică, făcând ca relația dintre
19
nivelul mediu al salariatuluio și munca pe cont propriu să fie mai puternică decât în țările cu
un nivel redus al evitării incertitudinii.
Totodată, atragerea indivizilor spre activitatea antreprenorială trebuie să fie mai
puternică în țările cu nivel redus al evitării incertitudinii, cauza constituind-o puternicul efect
al profitabilității afacerilor.
În studiile efectuate, aceste interacțiuni au pus în evidență că însăși valoarea PIB-ului
pe cap de locuitor are un efect negativ puternic asupra ratei proprietății de afaceri (numărul
celor care doresc să pornească o afacere pe cont propriu).
Impactul este mai puternic în țările care prezintă un nivel ridicat de evitare a
incertitudinii, iar pentru celelalte țări impactul este mai mic.
Concluzia 1. În concluzie, evitarea incertitudinii are un impact negativ asupra
proprietății de afaceri în mod indirect.
Concluzia 2. Țările cu un nivel ridicat al evitării incertitudinii au în general o
economie dominată de o forță de muncă numeroasă.
Concluzia 3. Nivelul de antreprenoriat și de dezvoltare economică sunt direct sau
indirec influențate de cultură.
20
mare de privatizare și transformare a întreprinderilor de stat în diferite tipuri de societăți
comerciale și implicit întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri).
Evoluția antreprenoriatului românesc parcurge etape de dezvoltare, având adânci
rădăcini, care pot fi menționate încă din secolul al XVI – lea.
O serie de gânditori au abordat antreprenoriatul astfel:
În secolul XIX George Barițiu și A.D. Xenopol au tratat și abordat dezvoltarea
gândirii antreprenoriale, abordând conceptul de lider și evolușia acstuia de-a lungul
timpului.
În secolul XXI, în lucrările lui Emil Mituleac apar tratate probleme specifice atât
managementului clasic cât și celui care face referire la dezvoltarea antreprenoriatului.
De reținut lucrările apărute între 1800 – 1900 ale diferiților filosofi, în care conceptul
de lider este menționat:
a. E.I. Nechifor în „Pravila Comercială”, „Sistemul bicameral din România” – lucrări de
referință în antreprenoriatul românesc.
(1877 - 1914), XX, Pitești – acesta este remarcat îndeosebi prin fabrica de textile care
a aplicat un interesant proces de inovare, apreciat în Europa. Prin acest proces s-a urmărit
implementarea teoriilor lui F.W. Taylor, cu privire la organizarea științifică a locului de
muncă.
În lucrarea „The Principes of Scientific Management” – 1991 sunt avute în vedere
programe de inovare care puteau fi implementate la nivelul întreprinderilor.
b. Mai târziu a fost înființat „Institutul Român de Organizare a Muncii”, care i-a avut ca
inițiatori pe D. Gusti, Gheorghe Ionescu Sisești, Gheorghe Țițeica, Virgil Madgearu.
În cadrul acestui institut au fost traduse lucrări importanta de management, printe care
și lucrarea lui H. Fayol (1916) - „General and Industrial Administration”, în care erau
precizate atribuțiile de identificare a întreprinderilor, devenite mai apoi funcții ale
managementului.
Au fost publicate totodată lucrări iportante pe tema managementul activității
antreprenoriale, între care menționăm apariția în 1939 a unor lucrări având ca autori pe N.
Protopopescu -„Întreprinderi Comerciale și Industriale” și V. Madgearu cu lucrarea „Evoluția
economiei românești după războiul mandial”.
După 1965au fost create o serie de instituții specifice economiei centralizate,
promovându-se un cult al personalității care a influențat în mod hotărâtor procesul de luare a
deciziilor.
Asistăm la o centralizare excesivă a economiei, iar funcția de planificare devine tot
mai rigidă.
După 1965 au loc acțiuni de tranaformare a organizațiilor industriale și activităților
manageriale, care au determinat dezvoltarea monopolului de stat, iar managerii au devenit
simplii executanți a ordinelor primite de la „centru”. În acest context, adevăratul management
și antreprenoriat nu au fost acceptate în economia centralizată.
Totuși, în1981 apare o lucrare de referință numită „Enciclopedia Conducerii
Întreprinderii”, sub coordonarea profesorului Mihai Dumitrescu.
Diversele forma de antreprenoriat privat în această perioadă au coexistat și cu
proprietatea de stat și cu antreprenoriatul însă, în paralel cu economia oficială. Asistăm la un
proces a evoluției economiei cenușii care se bazează pe o serie de activități economice
tolerate de stat, dar ilicite în fond, adică erau întreprinzători care închiriau spații sau anumite
mașini și echipamente pentru a produce singuri bunuri sau servicii. Putem spune că economia
cenușie stă la baza dezvoltării unei activități antreprenoriale private, dar tolerate de stat.
De altfel, comportamentul antreprenorial a vizat „însușirea bunurilor” întreprinderilor
de stat și comercializarea acestora pe piața neagră în țară sau în țările vecine.
21
După 1989 profundele transformări din țară au determinat mutații importante nu
numai pe plan politic, dar și în plan economic. Are loc o liberalizare a prețurilor și a cursurilor
de schimb valutare, precum și o implementare a unei politici monetare stricte.
Apariția legii privatizării a determinat desfășurarea unui amplu proces de privatizare,
care a determinat pe parcursul anilor dezvoltarea sectorului privat, care în prezent depășește
55% din PIB și are angrenată peste 52% din forța de muncă activă.
Agricultura
Peste 80% din suprafața arabilă a țării a fost returnată adevăraților proprietari sau
moștenitorilor acestora.
Sistemul bancar
S-a confruntat cu un puternic proces inflașionist care de la 256%, în 1993, a ajuns în
1995 la 28%, iar în 2008 sub limita de 10%.
Statul a venit în întâmpinarea celor neajutorați cu diverse propuneri de întrajutorare
(anumite subvenții) care să le ușureze viața.
În domeniul Legislației s-au urmarit:
armonizarea sistemului legislativ românesc cu cel al țărilor din U.E., iar Constituția
aprobată și îmbunătățită în ultimul timp asigură cetățenilor români drepturi și obligații
comparabile cu cele ale cetățenilor din celelalte țări ale U.E.
22