Premisele managementului afacerilor, concepte moderne.

Definirea managementului afacerilor

1.Managementul afacerilor reprezinta ansamblul activitilor, metodelor i tehnicilor care
nglobeaz sarcinile organizrii, gestiunii i conducerii afacerilor, avnd rolul de a menine firma
ntr-o stare de echilibru dinamic n cadrul mediului competitiv.
Coninutul su se refer la procesul adoptrii unor decizii eficiente privind dezvoltarea
afacerii i de punere n valoare a resurselor firmei pentru realizarea obiectivelor vizate. De modul
n care este manageriat afacerea, din momentul demarrii i pe tot parcursul dezvoltrii sale,
depinde consolidarea poziiei firmei n mediul competitiv n care opereaz.
2. Managementul afacerilor intre stiinta si arta
n privina raportului dintre tiin i art n management opiniile sunt destul de controversate. O
clasificare a ideilor referitoare la raportul dintre tiin i art n management are in vedere
urmatoarele categorii:
a)cei ce manifest rezerve n privina utilizrii noiunii de "art" a managementului, deoarece
prin aceasta s-ar refuza recunoaterea bazelor tiinifice ale managementului;
b)o alt grup de specialiti, potrivit opiniei crora managementul este att art ct i tiin.
Ca tiin, managementul reprezint un ansamblu coerent i organizat de cunotine:
concepte, principii, metode, tehnici prin care se explic n mod sistematic fenomenele i
procesele care se produc n conducerea organizaiilor, iar domeniul care se refer la art are
n vedere, n principal, miestria managerului, experiena i priceperea sa de a aplica n
situaii diferite, n condiii de eficien, cunotinele tiinifice;
c)o a treia categorie de autori consider procesul managerial ca tiin i art, cu meniunea
c n viitor, pe msura sistematizrii informaiilor n management, tiina va ocupa locul
artei. Abordat din perspectiv tiinific, managementul afacerilor presupune stabilirea unor
principii, metode i tehnici de lucru cu caracter general, a cror folosire s asigure utilizarea
eficient a potenialului uman, material i financiar al firmei n scopul ndeplinirii
obiectivelor de afaceri propuse. n ceea ce privete opinia potrivit creia managementul este
o form de art,aceasta este susinut de miestria i priceperea cu care managerii aplic n
practica de afaceri cunotinele tiinifice. Tratat ca art, managementul afacerilor presupune
adaptarea creativ a principiilor i metodelor tiinifice la condiiile concrete din practica de
afaceri i perfecionarea lor continu n funcie de realitile i cerinele mediului n care
firma opereaz.
3. Trasaturi ale managementului afacerilor
Printre trasaturile managementului afacerii se numara urmatoarele:
-se raporteaza la firma economica si urmareste realizarea obiectivelor firmei, subsumate
scopului maximizarii profitului;
-are in vedere modul specific de comunicare in afaceri, bazat pe legile pietei;
-tine seama de natura complexa a mediului in care se dezvolta intreprinderea;
-se bazeaz pe continuitatea n dezvoltarea cunotinelor, observarea riguroas a organizrii i
desfurrii procesului managerial;
-este un produs al logicii de maximizare a profitului.

Evolutia antreprenoriatului
1.3. ANTREPRENORIATUL SCURT INCURSIUNE N ISTORIE Literatura de
specialitate este bogat n cercetri n domeniul antreprenoriatului, iar n continuare vor fi
enumerate unele dintre cele mai relevante nume i studii din domeniu, fr fi o list
exhaustiv, i fr a submina importana altor contribuii. n lucrarea A Treatise on Political
Economy or the Poduction, Distribution and Consumption of Wealth (1803) a lui JeanBaptiste Say (17671832) antreprenorii sunt privii ca nite coordonatori, avnd rol att n
producie ct i n distribuie. n interiorul firmei ei sunt coordonatori, lideri i manageri, Say
fiind primul care scoate n eviden rolul managerial al antreprenorilor. Say respinge ideea
antic a lui Aristotel conform creia ctigul unuia este obligatoriu pierderea altuia, deoarece
ar fi ca i cum averea indivizilor i a comunitilor nu ar putea fi sporite fr a jefui ceva
sau pe cineva (Say, 1803; 1971, p.70 apud. Van Praag, 1999, p.315). Producia ofer
materialelor existente o utilitate pe care ele nu o aveau anterior, crearea utilitii fiind
denumit de Say producia bunstrii. Exist trei tipuri de industrii care pot crea valoare: (1)
industria agricol, (2) industria manufacturier, (3) industria comercial. Munca n fiecare
dintre aceste industrii presupune trei operaii distincte, care rar sunt efectuate de aceeai
persoan: (1) construirea bazei teoretice, (2) aplicarea cunotinelor, (3) execuia. Avnd n
vedere aceast diviziune, aplicarea cunotinelor pentru a crea produse n scopul
consumului (Say, 1803; 1971, p.330 apud. Van Praag, 1999, p.315) este munca
antreprenorilor. Aceast munc superioar este necesar pentru a pune industriile n
micare i implicit pentru a face ca o ar s prospere. Acesta este rolul antreprenorilor n
producie. Funcia antreprenorilor n sectorul distribuiei este aceea de a aduna banii de la
produsele vndute i de a-i gestiona astfel nct s fie acoperite cheltuielile de producie:
salarii, dobnzi, chirii. Economitii neo-clasici de dinaintea anilor 1930, dintre care
reprezentativi sunt Alfred Marshall (18421924), F.Y. Edgeworth (18451926), A.C. Pigou
(18771959), au acordat o atenie special teoriei antreprenoriatului. n societatea prezentat
de Alfred Marshall n Principles of Economics (1890) antreprenorii furnizeaz produse cu un
plus de inovaie. n interiorul firmei antreprenorii au toat responsabilitatea i tot controlul.
Ei dirijeaz producia, i asum riscurile economice, coordoneaz capitalul i fora de
munc, i sunt att manageri ct i angajatori. Antreprenorii aleri caut continuu oportuniti
pentru a minimiza costurile. Afacerile care aduc beneficii societilor nu sunt neaprat cele
care supravieuiesc competiiei. Recompensa celui care nfiineaz o afacere nu este
beneficiul indirect pe care afacerea l are pentru societate, ci beneficiul direct pe care
afacerea l are pentru propria persoan (Marshall, 1890; 1930 apud. Van Praag, 1999).
Richard Cantillon (1680?1734), un bancher irlandez care a lucrat cel mai mult la Paris, a
fost primul care a identificat faptul c exist o funcie antreprenorial n sistemul economic,
i primul care a introdus conceptul de antreprenor. Dup publicaia lui Cantillon din 1755,
Essai sur la Nature du Commerce en Gnral, antreprenorii au aprut n teoria economic
drept indivizi care contribuie la valoarea 29 economic a societii. n aceast lucrare Richard
Cantillon spune despre antreprenori c sunt intermediari ntre proprietarii de pmnturi i cei
care lucreaz pmnturile. Proprietarii de pmnturi, oameni nstrii, stabilesc abloane de
consum pe baza preferinelor individuale, i ulterior externalizeaz producia ctre
antreprenori, acetia nfruntnd riscurile pieei cu privire la producie i distribuie. De
asemenea, Richard Cantillon a mai identificat un rol al antreprenorilor, acela de indivizi care
speculeaz, comerciani termenul francez este arbitrageur: ei mut produsele dintr-o zon
n care au valoare sczut ntr-o zon n care acestea au o valoare ridicat. Atta timp ct pot
acoperi costurile de transport antreprenorii cumpr din zonele rurale i vnd n capitala
francez la un pre mai mare. Astfel, antreprenorii inovatori ai lui Richard Cantillon lucreaz
mai mult pe partea de furnizare (Hbert & Link, 2006, p.590). Richard Cantillon identific n

sistemul su economic trei tipuri de ageni: (1) proprietari de pmnt (capitaliti), (2)
antreprenori (comerciani), (3) angajai (salariai). Pentru Richard Cantillon piaa este o reea
cu reguli proprii, caracterizat prin schimburi reciproce, iar n acest sistem antreprenorii au
un rol esenial deoarece ei sunt responsabili cu schimburile i circulaia n economie, crend
un echilibru ntre cerere i ofert. Antreprenorii sunt comerciani care cumpr la un pre
precis i vnd la un pre nedefinit, comerul presupunnd incertitudine (Stevenson & Jarillo,
1990). Joseph Schumpeter (18831950) s-a nscut n Austria dar a lucrat ultimii 20 de ani
din via la Universitatea Harvard din SUA. i-a prezentat majoritatea ideilor economice n
lucrrile sale Theory of Economic Development, publicat prima dat n 1911, i Capitalism,
Socialism and Democracy, publicat n anul 1942. Pentru Joseph Schumpeter inovaia este un
proces endogen, iar antreprenorii sunt inovatori. O lume fr antreprenori este static, fr
incertitudini sau schimbri, fiecare zi fiind repetiia zilei precedente, totul avnd o micare
circular. Altfel spus, viaa economic se deruleaz ca o rutin, pe baza experienei
anterioare. ntr-o anumit perioad de timp se consum numai ceea ce a fost produs anterior,
i se produce numai ceea ce va fi consumat ulterior. 30 Joseph Schumpeter a introdus
conceptul de distrugere creativ, acesta explicnd faptul c noile tehnologii revoluioneaz
structurile economice din interior, fenomen care este susinut n economia bazat pe
cunotine de dezvoltarea rapid a tehnologiei informaiilor i comunicaiilor. Esena
dezvoltrii economice este distrugerea creativ, perturbarea micrii circulare a economiei
aplicndu-se la viaa comercial i industrial, nu la consum. Antreprenorii caut oportuniti
pentru profit i introduc noi combinaii/ inovaii pentru a atinge acest scop: crearea unor noi
produse sau a unei noi caliti a produselor existente, crearea unei noi metode de producie,
deschiderea unei noi piee, gsirea unor noi furnizori, nfiinarea unei noi organizaii sau
industrii. Noile combinaii antreprenoriale distrug echilibrul din economie, micarea
circular, dar n acelai timp creeaz un nou echilibru. Astfel, dup cercetrile lui Joseph
Schumpeter, toat lumea este un antreprenor atunci cnd nfptuiete noi combinaii, i
fiecare pierde acest statut de ndat ce afacerea este construit i condus la fel cum alii le
conduc pe ale lor, deoarece se instaleaz din nou circularitatea, echilibrul. Antreprenoriatul
este o condiie temporar pentru orice persoan dac aceasta nu inoveaz constant, dac nu
distruge creativ echilibrul existent i nu creeaz altul nou. Joseph Schumpeter a definit
inovaia prin prisma funciei de producie, aceasta descriind modul n care cantitatea
produsului variaz dac variaz i cantitatea factorilor de producie. Dac n locul cantitii
factorilor de producie modificm forma funciei, avem o inovaie. n opinia lui Joseph
Schumpeter inovaiile de succes implic un act de voin nu unul intelectual (Hbert & Link,
2006, p.595). Cele mai multe dintre ideile lui Israel Kirzner legate de antreprenori pot fi
gsite n lucrarea sa Competition and Entrepreneurship, din anul 1973. Autorul a dat
antreprenorilor o poziie central pe pia, susinnd faptul c acetia sunt n alert pentru a
descoperi i a exploata oportuniti profitabile. Antreprenorii manifest vigilen n
valorificarea oportunitilor anterior neexploatate (Freytag & Thurik, 2007). Ei sunt implicai
ntr-un proces de nvare i descoperire al crui rezultat este reconstruirea echilibrului
economic (Grilo & Thurik, 2005). Pentru Israel Kirzner antreprenorii sunt oportuniti,
persoane care caut n sistemele economice dezechilibre 31 care pot fi exploatate pentru a
gestiona resursele mai eficient dect anterior (Bjerke, 2007, p.71). Cantillon, Schumpeter i
Kirzner consider c antreprenorii sunt indivizi care ghideaz piaa ntr-o anumit direcie.
Antreprenorii lui Cantillon stabilesc echilibrul, antreprenorii lui Schumpeter distrug
echilibrul actual i creeaz un nou echilibru, iar antreprenorii lui Kirzner doresc s creeze un
echilibru gestionnd mai bine resursele existente.
Cultura manageriala si etica in afaceri

Cultura de afaceri instrument al managementului modern al intreprinderii

Intre conceptele manageriale si cultura firmelor exista o stransa legatura, cultura
organizationala reprezentand atat o importanta premisa, cat si un instrument pentru asigurarea
unei conduceri eficiente a respectivelor firme.
Cultura manageriala nu se identifica cu managementul. Serveste insa esential cresterii
eficientei sale. Managementul ca arta de a face lucrurile prin intermediul oamenilor, poate profita
de achizitiile stiintifice ale culturii organizationale in cunoasterea, explicarea, predictia,
schimbarea si controlul comportamentului oamenilor in munca.
Trebuie remarcat faptul ca, in prezent, pentru o succesiune in timp util si cu efecte
preliminate, procesul de management modern consuma o mare cantitate de informatie,
formata din date despre evolutiile reale si posibile ale afacerilor si ale mediului. Considerata ca
resursa strategica, informatia este esentiala in procesul de management modern. Mai mult decat
atat, este cunoscut faptul ca, informatia genereaza putere prin posibilitatile ce le deschide pentru
exercitarea controlului asupra fenomenelor si proceselor sociale si asupra oamenilor, in calitatea
lor de agenti economici.
De asemenea, in vederea identificarii elementelor de impact pe care cultura
organizationala le presupune asupra managementului afacerii, este necesara cunoasterea
obiectului de studiu al managementului. Obiectul condus il reprezinta intreaga afacere sau
compartimente ale acesteia. Altfel spus, managementul firmei urmareste studiul relatiilor de
conducere care iau nastere in procesul de conducere, pentru a descoperi cele mai adecvate
metode si tehnici care sa fie aplicate in activitatea practica de management.
In genere, relatiile de conducere, de management sau organizatorice sunt relatii
interumane, iar pentru eficientizarea acestora sunt necesare, dar nu si suficiente, urmatoarele:
-

cunoasterea personalitatii angajatilor, a motivatiilor reale care le determina

actiunile si activitatile performante sau nu;
cunoasterea climatului din cadrul firmelor comerciale;
cunoasterea motivelor pentru care angajatii se conformeaza normelor si regulilor
din cadrul respectivelor firme.

La fel de importanta, pentru identificarea influentelor exercitate de cultura unei

firme asupra procesului de management, este si abordarea sistemica a firmei comerciale
concretizata in teoria scolii sistemice a managementului. Ceea ce sta la baza preocuparilor
reprezentantilor acestei scolii (C. Barnard, H. A. Simon, A. Etzoni, R. Johnson, P. Drucker), este
conceptia sistemica asupra firmei, aflata in stransa legatura cu mediul in care functioneaza,
relatie care influenteaza ansamblul activitatilor desfasurate in cadrul firmei, inclusiv
managementul.
In incheiere, trebuie specificat faptul ca, impactul culturii firmelor asupra procesului de
management nu este intotdeauna acelasi. Influentele exercitate de catre cultura firmelor in
ansamblul procesului de management, depind, pe de o parte, de cadrul contextual in care firmele
isi desfasoara activitatea, iar pe de alta parte, de tipul de cultura organizationala. Ca urmare, o
serie de metode si tehnici de management isi dovedesc eficacitatea in cadrul unor firme, in
anumite momente ale evolutiilor lor si ineficacitatea in cadrul altor firme, fie in aceleasi
momente, fie in momente diferite.

1. Cultura organizatiei premisa si instrument pentru conducerea eficienta a afacerilor

In prezent, complexitatea fara precedent a spatiului economico social aduce noi argumente
pentru o abordare interdisciplinara a managementului; o stiinta in care dimensiunea umana, desi
foarte importanta, nu poate fi corect evaluata fara cunostintele conceptuale si metodologice ale
psihologiei, antropologiei si sociologiei.
Ca raport social, conducerea operationalizeaza practic interese si aspiratii umane care nu se
pot implini decat in orizontul unor activitati complementare. Dar conducerea firmelor comerciale
nu este exclusiv o conducere sociala, ci, in realitate, ca fenomen, acopera o arie foarte larga, fiind
o functie atat a sistemelor biologice, sociale, cat si a celor tehnice.
In domeniul tehnic, conducerea defineste executarea unor instructiuni, pe baza diferitelor
programe privind indeplinirea unor operatii definite calitativ.
In sistem social, continutul conducerii il constituie dirijarea si controlul evolutiei
structurilor organizatorice in vederea realizarii unei sarcini concret determinate. Specificul sau il
constituie proiectarea si 313j97d coordonarea functionala a unor efecte pe termen lung.
De la primele cercetari asupra conducerii si pana in prezent au fost utilizate mai multe
abordari: din perspectiva psihologica s-a urmarit definirea caracteristicilor personale ale
conducatorilor; din perspectiva manageriala s-a urmarit descrierea actului de decizie, iar din
perspectiva psihosociologica s-a urmarit dinamica grupurilor.
Din punct de vedere sociologic, complexul fenomen generat de procesul de management
comporta urmatoarele doua categorii de premise in unitatea lor, premise obiective si premise
subiective.
Premisele obiective includ:

structurile organizationale existente pe care le au la dispozitie factorii decidenti,

pentru a-si valorifica propriile deprinderi operationale;

configuratia resurselor fizice, materiale si umane prezente in modelele de

actiune deja acreditate si acceptate in mentalul colectiv al grupurilor primare de
sarcina respective;

capacitatea de reactie a sistemului social global fata de disfunctionalitatile

posibile, induse de elemente perturbatoare interne si externe;

valorile dominante care joaca, la momentul respectiv, rolul de instrument si

etalon pentru orientarea preferentiala a factorilor de conducere spre obiectivele
sociale propuse;

stadiul de evolutie semantica si de acceptare stiintifica a categoriilor si

conceptelor care definesc variabilele procesului de conducere.

Premisele subiective definesc totalitatea optiunilor valorice ale celor ce decid, cat si
nivelul de profesionalism al celor ocupati in sferele executiei. Premisele subiective includ:

capacitatea de orientare a cadrelor de conducere in raport cu factorii care asigura

mentinerea sub control a dinamicii sociale, aceasta intrucat deciziile luate, se

transforma in realitati noi, constituindu-se in conditii viitoare ale muncii de

conducere;

cultura manageriala si experienta practica a conducatorilor in corelarea

parametrilor de functionare a firmelor comerciale pe care le conduc, cu exigentele
si solicitarile determinate de conjuncturile externe, zonale si chiar internationale;

capacitatea de a proiecta, declansa si tine sub control experimente sociale,

compatibile cu obiectivele fundamentale ale structurilor firmelor comerciale in
raport cu care acumuleaza prerogative decizionale;

crearea conditiilor favorabile pentru modificari in cadrul firmelor comerciale in

sensul proiectarii de noi configuratii ale distribuirii sarcinilor de decizie si executie,
cu scopul inovarii decizionale, in conformitate cu nivelul de dezvoltare a fiecarei
etape a evolutiei acestora;

stapanirea tehnicilor de identificare a problemelor potential critice

preintampinarii momentelor entropice in functionarea firmelor comerciale pe care
le conduc.

O cerinta fundamentala pentru cercetarea conducerii eficiente a firmelor comerciale o

constituie tratarea premiselor obiective si subiective in unitatea lor, ca secvente care coexista
functional si nu in succesiune sau ca serii paralele de fapte sociale.
Premisa de la care se poate porni in cercetarea sociologica a managementului firmei
comerciale este cultura acesteia. Definita ca un sistem de elemente materiale, valori, norme si
credinte impartasite de membrii unei organizatii cultura organizatiei se constituie drept
premisa atat obiectiva, cat si subiectiva pentru conducerea eficienta a afacerilor.
Incercand sa rezolve limitele celor doua moduri de conducere, clasica (birocratica) si prin
intermediul oamenilor (a relatiilor umane), specialistii si managerii contemporani, recunoscand
meritele ambelor abordari, au ajuns la concluzia ca metodele de conducere trebuie sa fie adaptate
pentru fiecare situatie in parte.
In prezent exista un volum in crestere de cercetari si de experienta manageriala in ajutorul
gasirii unor solutii la complexitatea proceselor de conducere din cadrul firmelor comerciale. In
consecinta, este dificil de precizat care din cele trei cai este cea mai avantajoasa pentru o
conducere eficienta a firmelor comerciale. Trebuie insa precizat ca alegerea uneia sau alteia, din
cele trei cai prezentate, presupune cunoasterea culturii respectivelor firme comerciale.
De altfel, abordarea contextuala a managementului recunoaste ca nu exista o singura cale
corecta de a conduce; mai degraba stilul potrivit depinde de cerintele situatiei concrete existente
la un moment dat in cadrul firmelor comerciale. Eficacitatea unui stil de conducere este
dependent situational de abilitatile celor condusi. Dependenta de context a modurilor de
conducere ilustreaza complexitatea comportamentelor angajatilor si arata necesitatea studierii lor
sistematice. Aceasta studiere trebuie sa inceapa cu analiza culturii respectivelor firme
comerciale.
Managerii pot avea un rol covarsitor asupra a ceea ce se intampla in cadrul firmelor
comerciale sau ce se intampla cu acestea; ei influenteaza, dar sunt si influentati de catre cultura
respectivelor firme comerciale.

Teoreticianul canadian in management, H. Mintzberg a conturat, prin studiile efectuate, un

set relativ complex de roluri jucate de manageri (Gary J., Comportament organizational,
Editura Economica, Bucuresti, 1996, pp. 14-15):

figura reprezentativa, prin care managerul serveste mai degraba ca simbol al

firmei sale comerciale decat ca un factor de decizie activ;

lider, adica managerul selectioneaza, indruma, rasplateste si disciplineaza

subordonatii;

legatura, prin care managerul mentine contacte pe orizontala in interiorul si in

afara firmelor comerciale;

monitor prin care scaneaza mediul intern si extern al firmelor comerciale;

difuzor de informatii catre ceilalti, informatii referitoare atat la fapte cat si la

atitudini;

purtator de cuvant, adica trimite mesaje catre mediul extern firmelor comerciale;

antreprenor in masura in care managerul transforma problemele si ocaziile in

planuri de actiune pentru schimbarea firmei conduse;

factor de solutionare a conflictelor, managerul ocupandu-se de problemele

aparute ca urmare a conflictelor dintre subordonati;

factor de alocare a resurselor, decizand asupra modului cum sa distribuie

resursele critice formate din timp, bani sau oameni;

negociator, managerii, realizand majoritatea negocierilor cu indivizi, sau cu alte

firme comerciale.

Importanta relativa a acestor roluri este dependenta de nivelul de management si de

tehnologia utilizata de catre fiecare firma. Astfel, sefii de la nivele ierarhice inferioare din cadrul
firmelor se vor ocupa mai mult de solutionarea conflictelor si mai putin de a trece drept figuri
reprezentative pentru respectivele firme comerciale.
Trebuie remarcat, de asemenea, faptul ca fiecare manager pentru a indeplini unul sau altul
din rolurile prezentate, trebuie sa aiba anumite abilitati (leadership, comunicare, negociere etc),
precum si un anumit echilibru complex, daca joaca roluri diferite pentru situatii diferite. O buna
cunoastere a culturii firmei, pe care o conduce, este necesara in atribuirea unui anumit rol si in
adoptarea unei anumite cai de conducere.
Majoritatea managerilor au dificultati in intelegerea globala a culturii firmei pe care o
conduc. Ei au nevoie de modele de intelegere a culturii propriei firme comerciale. Intr-o
asemenea acceptie, toate aceste modele trebuie sa se fundamenteze pe realitatile practice ale
firmei (simboluri, eroi, ritualuri) datorita rolului important pe care asemenea practici il au in
cadrul culturii firmei comerciale. Practicile pot fi considerate oarecum flexibile fata de valorile
membrilor firmei comerciale, care in majoritatea cazurilor sunt extrem de dificil, daca nu chiar
imposibil, de schimbat intr-o directie dorita de manager. Nu trebuie uitat ca practicile fiecarei
firme depind de caracteristicile acesteia, cum ar fi structurile si sistemele, si pot fi influentate in
moduri mai mult sau mai putin previzibile prin modificarea lor. Un manager poate, prin

modificarea a ceea ce are o firma comerciala (practicile), sa schimbe intr-un mod eficient ceea ce
este firma comerciala. Managerul poate sa construiasca o cultura care sa reflecte misiunea firmei
si care sa ajute la succesul ei pe piata.
Managementul cu ajutorul culturii este un management de succes. Numai pornind de la
ceea ce este si ceea ce are o firma comerciala se pot atinge obiectivele ei fundamentale, intr-un
mod cat mai eficient. Desigur, un manager poate sa faca multe, pentru firma in care activeaza,
utilizand instrumentul numit cultura, dar pentru ca rezultatele sa fie semnificative trebuie ca
acesta sa detina o pozitie importanta in cadrul respectivei firme comerciale.
Pe masura ce este identificata, studiata si analizata cultura unei firme comerciale joaca un rol
major in conducerea eficienta, in nasterea si dezvoltarea unui nou mod de a concepe firma si
managementul acesteia.
Cercetarea culturii unei firme asigura managerilor un mod de a evalua personalul fara a
solicita utilizarea unor modele psihosociologice. Aceasta pentru ca, personalitatea firmei
permite observarea comportamentului organizational prin descrierea practicilor, valorilor si
conceptiilor existente in cadrul respectivei firme comerciale. Mai mult decat atat, cultura unei
firme identifica si clarifica relatiile formale si informale ce se stabilesc in cadrul firmei, relatii de
altfel foarte greu de identificat si definit, dar foarte importante pentru buna functionare a firmei.
Din aceasta cauza cultura organizatiei trece drept instrument foarte important al
managementului.
De asemenea, considerarea culturii drept important instrument de management deriva si
din alte doua considerent.
In primul rand este necesar a se avea in vedere ca respectiva cultura contribuie la
procesul de adaptare la cerintele mediul extern fiecarei firme comerciale prin intermediul
conceptiilor de baza ale managementului aplicat in cadrul firmei. Pentru a supravietui, orice
firma trebuie sa se adapteze la conditiile externe schimbatoare. Dar schimbarile organizationale
atat de necesare in perioada actuala, trebuie, pentru a avea succes, sa fie insotite si de o
schimbare culturala. Cultura compatibila cu schimbarea reprezinta o forta interna a intreprinderii
de care trebuie sa se tina cont. In acest sens, cultura este nu numai un instrument al
managementului modern, ci si premisa. In aceasta acceptie, managementul schimbarii
organizationale ar trebui sa porneasca de la schimbarea culturii organizationale.
In al doilea rand, cultura poate sa sustina sau nu procesul de socializare si integrare
interna a membrilor, poate legitima statusuri si roluri, distributia puterii, sistemul de
promovare, recompense si sanctiuni in functie de managementul aplicat in cadrul fiecarei
firme comerciale. Astfel, cu ajutorul practicilor, managerii pot contribui la facilitarea comunicari
si integrarii noilor veniti, acestia din urma capatand astfel un sentiment de apartenenta la
respectiva firma comerciala si nu la alta, fapt care determina o crestere a performantelor lor,
performante care pot conduce la cresterea eficientei firmei comerciale.
Din aceste considerente, se poate concluziona ca o firma comerciala poate fi condusa prin
intermediul culturii ei.

ETICA N AFACERI

Etic = 1. tiin care se ocup cu studiul teoretic al valorilor i condiiei umane din perspectiva
principiilor morale i cu rolul lor n viaa social; totalitatea normelor de conduit moral
corespunztoare; moral. 2. Privitor la etic (1), de etic, bazat pe etic, conform cu etica; moral.
ETICA N AFACERI
Etica n afaceri este una din ramurile specializate ale eticii aplicate, care se preocup cu
principiile morale i cu problemele morale sau etice care apar n cadrul mediului de afaceri. Ea
reflect filosofia aferent mediului de afaceri, o ramur a filosofiei care se preocup cu aspectele
filosofice, politice i etice ale economiei i mediului de afaceri.
Este important de tiut c n multe state, ca de exemplu n Statele Unite ale Americii, companiile,
n special cele mari, au statut legal de persoan, cu toate drepturile i datoriile pe care le implic
acest status.
Problemele etice care intr n sfera eticii n afaceri includ, printre altele, drepturile i datoriile
prezente n relaiile dintre o companie i angajaii, furnizorii, clienii i vecinii si, precum i
responsabilitatea pe care o are o companie fa de acionarii si.
Principalele modaliti de implementare a eticii n afaceri sunt politicile interne ale companiilor
i ofierii de etic. n ceea ce privete politicile interne ale companiilor, acestea fac de obicei
parte din programe mai largi de etic i conformitate i au ca obiect principal conduita etic a
angajailor. Ele pot lua forma unei declaraii generale de intenie a companiei, dac sunt scrise
ntr-un mod foarte general, sau a unui cod de conduit, dac detaliaz modul n care trebuie s se
comporte angajaii n diverse situaii. n ceea ce privete ofierii de etic, acetia au
responsabilitatea de a evalua implicaiile etice ale activitii companiei la care lucreaz, de a face
recomandri n legtur cu politicile etice ale acesteia, precum i de a disemina informaii legate
de etic ntre ceilali angajai ai companiei n cauz. O alt important ndatorire a ofierilor de
etic este de a descoperi sau chiar a preveni aciunile lipsite de etic sau, n unele cazuri, ilegale.
Pentru ca n mediul de afaceri s se vad o schimbare n bine n ceea ce privete etica, trebuie s
existe n cadrul tuturor companiilor o cultur organizaionala care s ncurajeze mereu
respectarea unui set unitar de valori morale i un comportament etic, lucru care poate fi realizat
doar prin efortul comun al tuturor actorilor din mediul de afaceri.