Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROF. V. BUCUR
Bibliografia disciplinei:
Criterii de evaluare:
1. Prezență la curs și seminar + activități specifice – 20%
2. Studii de caz, referate, eseuri – 30%
3. Verificare/examen – (20% - 50%)
4. Activități de cercetare științifică – 0% - 30%
2
Introducere
3
Antreprenoriatul se raportează la un anumit tip de organizație (de regulă un IMM cu
dimensiuni mici sau mijlocii ca număr de angajați) care pune în evidențăparticularitățile
semnificative legate de procesul de gestoinare al resurselor. În acest context, antreprenoriatul
este considerat ca una dintre cele mai importante funcții dintr-o societate, dacă nu cea mai
importantă pe care se spijină acea societate.
Vesper menționează „Domeniu general al antreprenoriatului nu vizează doar creerea
de noi afaceri de către anumiți indivizi”, acesta precizând că antreprenoriatul are și alte
dimensiuni privind oportunitățile de profit, limitarea risipei, asumarea riscului.
4
O altă categorie de economiști pun în evidență efectele generate de investițiile de
capital, de inovațiile tehnologice, de educație sau alte categorii de fenomene care au ca
finalitate creșterea productivității muncii și conduc la modificări ale valorilor unei societăți.
Raportând aceste evenimente sau factori la antreprenoriat vom constata că investițiile
făcute în inovare și în transfer tehnologic vor genera anumite efecte care se vor regăsi și în
creșterea productivității, îmbunătățirea performanțelor produselor și calității acestora și nu
numai.
Observație. Un exemplu edificator îl constituie teoria endogenă a creșterii economice, a
creșterii bulgărelui de zăpadă. Această teorie are ca principală limită omiterea celor doi factori
esențiali, cel antreprenorial și cel inovator.
Trebuie avute în vedere :
a. axioma neoclasică a concurenței perfecte care implică inexistența activității de profit
pentru întreprinzător;
b. modele de echilibru general care nu iau în cosiderare dinamica inovație
antreprenorială.
În ultimii ani o serie de economiști elaborează „modele specifice” prin care caută să
explice atât teoria creșterii endogene cât și teoria creșterii exogene.
5
Alți doi cercetători BATES – 1993 și DYKEMAN – 1990, au extins sfera cercetării analizând
imigrația asiatică în S.U.A., punând în eviență importanța factorilor culturali.
Aceștia au constatat că, comunitățile puternice sunt în același timp și comunități
antreprenoriale care abordează proprietatea asupra firmei ca pe un fenomen de grup, iar
antreprenorul este văzut ca un membru al unor subgrupuri de sprijin.
Încă din perioada Evului Mediu(anul 1000) și mai apoi în Epoca Renașterii (anii
1500), economia europeană a fost „confiscată” de sistemul feudal unde drepturile de
proprietate erau nesigure, iar schimburile de produse și de servicii nu erau exprimate în
monedă.
După anii 1500 „antreprenoriatul” este tot mai mult prezent fiind reprezentat de
negustori ca intermeidari între micii producători și piață.
O serie de orașe europene considerate comerciale (Veneția, Marciria, Amsterdam,
etc.), amplasate în zone portuale(apă, uscat) ajung să devină un factor antreprenorial
important după anii 1700, devenind totodată centre importante ale activității antreprenoriale
și de cultură, asigurând comercianților drepturile de proprietate și utilizând în relațiile
comerciale schimbul de monedă.
Odată cu apariția conceptelor neoclasice în literatura economică antreprenorială apar o
serie de reprezentanți de seamă dintre care menționăm: Alfred Marshal (1842 – 1924), Joseph
Schumpeter (1883 – 1950), Frank Knight (1885 – 1972). Aceștia au acordat o mare atenție
teoriei antreprenoriatului aducând o serie de interpretări. Aceștia au susținut în concepția
neoclasică necesitatea existenței echilibrului dintre „pachetele de opțiuni pentru maximizarea
profitului alese de firme și pachetul de preferințe de consum alese de consumatori” atunci
când prețul și cantitatea oferită corespunde celei cerute. Acest echilibru poate rămâne
neschimbat sub forma „unei unde de șoc”.
Observație. Într-un astfel de model, antreprenorul este exclus nefiind inclus în model,
nepunându-se problema inovării sau a unui alt element care corespunde antreprenorului(risc,
creativitate).
Utilizarea modelului ca instrument de analiză optimă a problemelor bine definite, când
nu este nevoie de întreprinzător pentru soluționarea problemelor, cei trei au prezentat
concepții diferite.
Acesta ne arată că aportul cel mai important al antreprenorului îl reprezintă cele trei
componente ale modelului antreprenorial:
• furnizarea de mărfuri;
• livrarea;
• progresul tehnic.
Observație. Toate acestea trebuie să fie realizate simultan de către antreprenor.
Acesta susține totodată că : „răsplata fiecărei inițiative de afaceri este mai degrabă
proporțională cu beneficiul personal decât cu cel social, iar în cadrul firmei antreprenorul
deține toată puterea și responsabilitatea, deținând în întregime toate pârghiile controlului, fiind
responsabil totodată pentru producția obținută, riscul afacerii, coordonarea capitalului și a
forței de muncă”. Acesta caută permanent oportunități de inovare a proceselor de transformare
sau a produselor și de reducere a pierderilor în vederea minimizării costurilor.
În concepția sa Alfred Marshal îl vede pe „antreprenor” ca pe un întreprinzător de
succes care este capabil să gândească simultan la mai multe lucruri, dovedind măiestrie și
6
iscusință și care are capacitatea de a se adapta rapid la schimbări, fiind o ființă demnă de
încredere, educată, dovedind abilități naturale sau speciale și să fie recunoscut ca lider natural
al unei entități. Totodată antreprenorul trebuie să posede capacitatea de a prevedea
oportunitățile, să le identifice rapid pentru a le valorifica și să cunoască domeniul de afaceri în
care are inițiate afaceri.
Alfred Marshal menționaeză totodată faptul că opera antreprenorială (de talent
antreprenorial) este limitată din lipsa abilităților, motiv pentru care prețul factorului
antreprenorial în ansamblul său (determinat de cerere și ofertă) poate fi unul ridicat.
El susține că persoanele implicate în afaceri, care posedă abilități și oportunități
necesare într-un anumit domeniu de activitate se pot bucura de reușită, putând să conducă
complexele procese de producție sau de distribuție ori de altă natură și să coordoneze cererea
și oferta de capital sau de forță de muncă la nivelul firmei și în raport cu piața.
Totodată acesta arată „Averea nu este necesară pentru a deveni întreprinzător sau
inovator”
susținând că în astfel de situații antreprenorul devine deținătorul unui monopol temporal de
putere.
De reținut că o anumită inovare a unui produs, serviciu sau a unei tehnologii poate
genera
câștiguri mari în beneficiul celor în cauză. Elvede antreprenorul ca pe un inovator și un lider
și nu
ca pe un purtător de risc(ca și capitalist sau manager).
Susține că inovatorul joacă rolul de „martor al creșterii economice”, arătând că
inovațiile sunt
dezvoltări endogene într-un proces economic, dinamic în care întreprinzătorii sunt dispuși să
inoveze.
7
3.Concepția lui Frank Knight
8
culturale precum și reformele instituționale au jucat un rol important în dezvoltarea culturii
antreprenoriale și implicit în creșterea numărului de proprietari de afaceri.
9
8. cei care adaptează o strategie existență aplicând-o însă mai bine sau într-un mod
diferit.
Sebastian Văduva conturează următoarele tipuri distincte de antreprenori:
1. creatori care pornesc noi afaceri cu visul de a crea un produs sau serviciu nou;
2. moștenitorii care moștenesc o afacere de familie sau intră într-o afacere printr-o
legătură de familie;
3. administratorii care cumpără o afacere sau o franciză și care sunt motivați de
anumite obiective financiare, de lipsa altor opțiuni, de dorințe de a cumpăra o
afacere existentă sau de a pune în practică prin franciză o formulă deja testată ca
mijloc de minimizare a riscului.
Ținând seama de cele precizate de Sebastian Văduva, care pentru tipurile distincte de
antreprenori utilizează o clasificare mai detaliată pe baza unor criterii specifice. Astfel:
1) Pornirea unei afaceri de la zero, acesta fiind visul personal de a crea un produs sau
serviciu nou.
2) Prin moștenirea unei afaceri de la părinți.
10
3) Moștenirea afacerii în cadrul familiei, însă dorința mea era să am propria afacere.
4) Am intrat în această afacere neavând alte opțiuni (îmi pierdusem slujba și nu mai
puteam să-mi continui cariera).
5) Am demarat această franciză ca modalitate de a intra în lumea afacerilor. Am avut
intenția de a porni o afacere, dar nu eram dispus să-mi asum riscul unei afaceri noi.
6) Am demarat această franciză după ce m-am pensionat, însă nu voiam să-mi asum
riscuri prea mari.
7) Prin cumpărarea unei afaceri deja existente, considerând-o cea mai bună oportunitate.
În concluzie, ținând seama de cele menționate, putem spune că:
- Creatorii sunt motivați de viziunea unui nou produs sau serviciu, folosindu-și
abilitățile se consideră adevărații întreprinzători, având un crez sporit în viziunea lor.
Ei consideră că afacerea pe care au demarat-o nu comportă mari riscuri și nu așteaptă
să fie motivați prin recompense financiare.
- Moștenitorii sunt mai puțin orientați spre dezvoltarea afacerii pe care au moștenit-o
și o conduc în prezent.
- Administratorii pot fi motivați de recompense financiare și sunt puternic înclinați
spre dezvoltarea afacerii, considerându-se adevărații întreprinzători.
Cercetătorii în domeniu antreprenoriatului au analizat proprietarii de mici afaceri în
funcție de anumite trăsături de caracter specifice (situații):
1) Modul în care au ajuns să aibă propriile afaceri;
2) Obiectivele care le-au motivat activitatea;
3) Obiectivele prezente existente;
4) Anumite categorii de factori demografici;
5) Anumite date existente despre afacerea lor.
Cele trei categorii de antreprenori (creatorii, moștenitorii și administratorii) au trebuit să
răspundă la următoarele întrebări, care au vizat:
A. Modul de cunoaștere al domeniului lor de activitate;
B. Cum își evaluează ei acest nivel de cunoaștere și educația lor formală (știind că
educația se consideră că are o influență pozitivă asupra antreprenoriatului).
Observație. Cercetările făcute de Light și Rosenstein (1995) estimau că fiecare an de educație
în plus determină creșterea cu 0,7 % a probabilității ca o persoană să conducă propria afacere.
Ce constatări se pot desprinde?
Creatorii sunt motivați de viziunea dezvoltării unui nou produs sau serviciu sau de
câștigarea respectului sau aprecierii, fiind interesați de punerea în evidență a aptitudinilor și
abilităților, pe când moștenitorii nu sunt motivați și interesați de astfel de evenimente.
Administratorii au o orientare mai pragmatică spre latura financiară, fiind preocupați
de protejarea investițiilor pe care le reclamă construcția unei afaceri.
Franchising
11
Forme de franciză
12
• un cost anual, care apare dintr-o taxă anuală, a cărui mărime este cuprinsă între
1 și 15% din profit.
13
utilizăriiacelor pârghii specifice afacerii care să pună în evidență obținerea unui anumit nivel
al profitului. Prestigiul, ca factor de susținere al succesului afacerii, pune în evidență
capacitatea francizatului de a realiza cu succes obiectivele afacerii, lucru care îl va determina
pe francizor să aducă elogii francizatului. Plăcerea, pune în evidență dragostea, loialitatea și
gradul de implicare al francizatului față de pretențiile francizorului.
Natura acestor relații treuie să aibă la bază încrederea, dorința precum și abilitatea
francizatului de a dezvolta relații corecte cu francizorul.
De reținut că dezvoltarea relațiilor dintre francizor și francizat pot să se dezvolte
gradual, întocmai ca etapele unui ciclu de viață, bazându-se pe două elemente fundamentale:
• direcția în care se dezvoltă relațiile;
• intensitatea dezvoltării relațiilor.
Și în procesele de afacerispecifice francizei, în rapor cu succesul afacerii, relația joacă
un rol deosebit de important.
Pentru a putea contura cât mai bine trăsăturile de caracter ale antreprenorilor ar trebui
să avem în vedere o serie de factori conjuncturali, precum și anumite trăsături caracteristice
ale acestora.
Motivația realizărilor constituie o nevoie fundamentală care influențează
comportamentul antreprenorial. Această nevoie va determina, în special pentru tineri, să
obțină o poziție antreprenorială care să-i asigure un anumit nivel de satisfacție a realizărilor
mai important decât în alte situații.
Cu alte cuvinte, înființarea unei afaceri sau obținere proprietății asupra acesteia poate
conduce la o motivare mai ridicată pentru anumiți manageri sau antreprenori care își asumă
riscul de a începe o nouă afacere.
Sunt situații în care antreprenorii consumă mai multă energie și timp cu planificarea
activităților decât proprietarul unei afaceri, existând din partea acestora o anumită predilecție
spre asumarea riscului în situații în care se pune problema luării unei decizii.
Ne de puține ori antreprenorii sunt cei care se confruntă cu un set de situații sau
posibilități mai puțin certe, fiind nevoiți să-și asume riscul, ei purtând responsabilitatea pentru
decizia luată.
Unii cercetători susțin că asumarea riscului, flexibilitatea și creativitatea constituie cei
mai buni indicatori ai posibilității inițierii unei mai bune afaceri decât motivarea realizărilor.
Sunt menționate o serie de componente care aparțin asumării riscului, acestea vizând
anumite laturi din domeniul social, financiar, etică, legislație etc.
Sunt antreprenori care preferă să meargă la noroc și să riște sau se expun în mod voit
unor situații cu final incert, nefiind preocupați de pericole sau de anumite amenințări și
primejdii, savurâd „aventura”.
Preferința pentru innoire – inovare constituie singura funcție antreprenorială
motivatoare care îl separă pe antreprenor de ceilalți agenți economici (manageri, proprietari,
investitori etc.).
Antreprenorii sunt caracterizați de un anumit stil inovator pe care îl practică atât în
rezolvarea problemelor cât și în luarea deciziilor.
Este utilizată scara J.P.I. – scara inovării care pune în evidență predilecția spre inovare
și creativitate a unor antreprenori sau întreprinzători.
14
Se susține că tiparele de carieră ale întreprinzătorilor definite de oportunitățile pentru
creativitate și inovare pot fi factori hotărâtori, arătând că anumiți întreprinzători (antreprenori)
manifestă o preferință mai puternică pentru inovare decât managerii.
Se susține că antreprenorii sunt acei indivizi cu un spirit inventiv și creativ, cu o
gândire originală, capabili să găsească idei și soluții, fiind orientați spre improvizație și idei
noi, precum și spre identificarea unor soluții eficiente la rezolvarea unor probleme.
15
Studiile în domeniu au identificat un profil risc – beneficiu al indivizilor, ținând seama
de alternativele de muncă independentă (plătită sau neplătită) .
Acest profil risc – beneficiu, propriu fiecărui individ, determină alegerile profesionale
personale. Deci, aceste alegeri profesionale personale cuprind atât intenția potențialilor
întreprinzători de a-și deschide noi firme cât și intenția proprietarilor de firme deja existente
de a rămâne în afaceri sau de a ieși.
Studiile ne arată că la formarea comportamentului antreprenorial participă trei
elemente:
- o parte care cuprinde diversele condiții prin care forțele macroeconomice
(tehnologia,cultura, demografia etc.) își exercită influența asupra antreprenoriatului
incipient.
- cea de-a doua parte pune în evidență modul în care antreprenoriatul incipient
influențează rata reală a proprietății de afaceri atunci când sunt luate ăn considerare
diverse variabile (intermediare și condiționale).
- cea de-a treia parte pune în evidență legăturile dintre diversele aspecte ale
comportamentului antreprenorial privind firmele nou înființate, proprietatea de
afaceri, performanța economică la nivel de individ, organizație sau la nivel
macroeconomic.
Analizând aceste două elemente constatăm că din punctul de vedere al unui produs
acestea nu coincid întotdeauna cu cele ale antreprenoriatului, deoarece cererea
antreprenorială poate fi influențată și de factori caracteristici ofertei unui produs (exemplu:
progresele tehnologice).
Totodată, cererea antreprenorială reflectă oportunitățile de a porni o afacere viabilă,
bazându-se pe anumite oportunități create de influența unor factori macroeconomici apăruți pe
piață (exemplu: tehnologii inovatoare, un grad ridicat de diversificare a cererii
consumatorilor).
În cadrul ofertei antreprenoriale trebuie avute în vedere aptitudinile indivizilor și
aptitudinile acestora față de antreprenoriat, acestea fiind considerate ca elemente cheie.
Astfel, alegerea unei persoane de a profita de o anumită oportunitate sau nu depinde de
posibilitățile persoanei respective privind:
- nivelul resurselor de care dispune sau le poate obține;
- ansamblul de abilități și de trăsături ale caracterului dobândite;
- anumite preferințe.
Aproape toate forțele macroeconomice influențează în mod special aptitudinile și
preferințele personale,aceste forțe având un puternic impact atât asupra ofertei cât și asupra
cererii.
C. Rolul tehnologiei
16
Cele trei categorii de factori care pun în evidență dezvoltarea economică a unei
societăți influențează oferta antreprenorială prin intermediul gradului de disponibilitate a
resurselor pentru noile firme. Astfel:
a. dezvoltarea economică, nivelul dezvoltării acesteia constituie factorul cel mai
important care influențează oportunitățile din mediul de afaceri. Totodată, trecerea
unor firme de la producție la servicii creează noi oportunități deoarece, în sfera
serviciilor barierele existente pe piață sunt mai mici (cu un impact mai mic) decât în
sfera producției.
b. venitul pe cap de locuitor reprezintă un factor important care-și pune amprenta și
influențează modificările din structura activităților, amplificând într-un anumit mod
oportunitățile antreprenoriale. Astfel, creșterea veniturilor determină creșterea cererii
de servicii, determinând în acest sens diversificarea cererii consumatorilor.
c. diversificarea puternică a cererii. O astfel de diversificare va permite firmelor noi să
țină piept companiilor puternice, tradiționale care domină piața. noile firme urmăresc
să cucerească nișe noi pe o piață concurențială în anumite domenii de activitate, astfel
că furnizorii de produse noi și specializate sunt favorizați prin această diversificare.
17
înțelegeri, coduri de conduită autoimpuse etc.), astfel încât prin aplicarea acestora să
determine anumite stimulente care să-i favorizeze pe viitorii antreprenori.
Pentru a evidenţia importanţa culturii pentru antreprenoriat sunt menţionate două tipuri
de indicatoriculturali care pot fi întâlniţi la nivelul unei analize macroeconomice pentru
diferite organizaţii. Acestea sunt:
1. Postmaterialismul şi rata antreprenoriatului
2. Indicii culturali ai lui Hofstede
A. Postmaterialismul
18
1. Ipoteza socializării, presupune că valorile unei persoane reflectă circumstanţele
predominante în perioada sa de formareca individ.
Dacă Ingbehart foloseşte doar un indice cultural de bază pentru a explica importanţa
culturii pentru antreprenoriat, adică postmaterialismul, hofstede foloseşte cinci indicatori,
aceştia fiind:
1. Intervalul de putere;
2. Evitarea incertitudinii;
3. Individualismul (opus colectivismului);
4. Masculinitatea (opus al feminismului);
5. Orientarea pe termen lung - faţă de cea pe termen scurt.
Observaţie. Primele trei categorii de indicatori au fost studiate mai aprofundat în relaţia lor cu
rata antreprenoriatului, după Hofstede, astfel:
1. Intervalul de putere semnifică gradul de inegalitate în relaţia dintre şef şi subordonaţi.
Hofstede foloseşte „intervalul de putere" în contextul antreprenorial căutând să pună întrebări
(şi să afle răspunsuri) cu privire la:
• percepţia temerii subordonaţilor de a nu fi de acord cu superiorii lor;
• stilurile superiorilor de a lua decizii;
19
• stilul de luare a deciziilor preferat de subordonaţi.
2. Evitarea incertitudinii explică modul în care organizaţiile tolerează ambiguitatea.
Analiza s-a făcut asupra unor ţări:
• Cu un înalt grad de evitare a incertitudinii unde sunt preferate structuri prin care
evenimentele sunt clar interpretabile şi previzibile;
• Cu un nivel mai scăzut de evitare a incertitudinii, unde sunt acceptate riscuri obişnuite
şi mai puţin obişnuite;
Exemplu: schimbarea locului de muncă, începerea unor activităţi pentru care nu există reguli.
Pentru a explica evitarea incertitudinii, în studiul său, Hofstede utilizează trei categorii de
întrebări privind:
• Orientarea angajaţilor spre regulile organizaţiei;
• Aşteptările lor personale cu privire la stabilitatea locului de muncă;
• Frecvenţa stărilor de nervozitate sau tensiune ale acestora la locurile de muncă.
3. Individualismul 9ca opus al colectivismului, descrie relaţiile dintre individ şi
colectivitatea care predomină într-o societate. Dezvoltându-şi studiul pe firma IBM, Hofstede
defineşte individualismul ca fiind „măsura în care oamenii îşi formulează obiectivele
profesionale indiferent de modul de organizare a muncii pe care o desfăşoară".
Pentru a-şi concretiza studiul, Hofstede a folosit un set de 14 întrebări referitoare la
obiectivele profesionale ale antreprenorilor.
Au fost constatate, raportat la factorul individualism, anumite efecte pozitive şi
efecte negative dintre care menţionăm:
Pozitive:
• cele care pun în evidenţă independenţa individului faţă de modul de organizare a
muncii într-o organizaţie, acesta urmărind de fapt o anumită slujbă care să-i ofere cât
mai mult timp liber.
• muncitorii doresc o anumită libertate în abordarea sarcinilor de îndeplinit.
• indivizii urmăresc sau preferă acele munci provocatoare care la dă o anumită
satisfacţie sau un anumit sentiment personal de împlinire.
Negative:
• preocupările insuficiente ale organizaţiei pentru angajaţii săi privind eforturile acesteia
în direcţia instruirii, asigurării condiţiilor ele mimcă saxi încurajării angajaţilor cie a=şi folosi
abilităţile.
Hofstede și antreprenoriatul
20
De aceea, aceștia vor prefera să muncescă pe cont propriu, deschizându-și propria
afacere și obținând astfel o independență mai mare (ei devin propii lor stăpâni, hotărând
asupra propriilor afaceri).
Într-un alt studiu realizat în 22 de țări de Willdeman ne arată că indicele intervalului de
putere și cel al evitării incertitudinii au o corelație pozitivă și semnificativă cu nivelul
antreprenoriatului.
Această concluzie rezultată în urma studiului este în concordanță cu ipoteza
insatisfacției, adică în mod concret, țările cu un nivel ridicat al distanței față de putere au mai
mulți potențiali antreprenori care ți-au dezvoltat propria afacere și care lucrează pe cont
propriu.
În unele țări oamenii consideră ca modele demne de urmat acei antreprenori de succes
din societate (Bill Gates) sau din familie. Astfel, modelele pot determina schimbări culturale
(în educația și cultura proprie) ajungând astfel ca acestea să joace un rol important indirect
vis-a-vis de factorii economici dintr-o țară (exemplu: acele culturi caracterizate de un înalt
nivel al evitării incertitudinii).
De reținut că aceste modele de antreprenori de succes sunt permanent prezentate în
mass-media, constituind, deci alături de familie, o primă categorie de modele.
O a doua categorie de modele poate fi exemplificată prin „tenteția locurilor de muncă
bune” (sigure și bine plătite). Această tentație va fi destul de puternică, făcând ca relația dintre
nivelul mediu al salariatuluio și munca pe cont propriu să fie mai puternică decât în țările cu
un nivel redus al evitării incertitudinii.
Totodată, atragerea indivizilor spre activitatea antreprenorială trebuie să fie mai
puternică în țările cu nivel redus al evitării incertitudinii, cauza constituind-o puternicul efect
al profitabilității afacerilor.
În studiile efectuate, aceste interacțiuni au pus în evidență că însăși valoarea PIB-ului
pe cap de locuitor are un efect negativ puternic asupra ratei proprietății de afaceri (numărul
celor care doresc să pornească o afacere pe cont propriu).
Impactul este mai puternic în țările care prezintă un nivel ridicat de evitare a
incertitudinii, iar pentru celelalte țări impactul este mai mic.
Concluzia 1. În concluzie, evitarea incertitudinii are un impact negativ asupra
proprietății de afaceri în mod indirect.
Concluzia 2. Țările cu un nivel ridicat al evitării incertitudinii au în general o
economie dominată de o forță de muncă numeroasă.
Concluzia 3. Nivelul de antreprenoriat și de dezvoltare economică sunt direct sau
indirec influențate de cultură.
21
- creativitatea, curiozitate pentru nou și pasiunea pentru experimente (științifice);
Astfel, este necesar să fie identificați factorii care determină dezvoltarea
antreprenoriatului incipient având în vedere :
- condițiile agregate;
- nivelul de dezvoltare economică;
- demografia, cultura și instituțiile care influențează oportunitățile de pornire a unei
afaceri.
De reținut că acești factori au un puternic impact asupra ofertei antreprenoriale,
influențând abilitățile, resursele și preferințele indivizilor care formează o amunită entitate.
Observație. Cadrul legal și instituțional al unei națiuni este indispensabil pentru o creștere
economică sănătoasă și constituie un element vital al antreprenoriatului.
22
Protopopescu -„Întreprinderi Comerciale și Industriale” și V. Madgearu cu lucrarea „Evoluția
economiei românești după războiul mandial”.
După 1965au fost create o serie de instituții specifice economiei centralizate,
promovându-se un cult al personalității care a influențat în mod hotărâtor procesul de luare a
deciziilor.
Asistăm la o centralizare excesivă a economiei, iar funcția de planificare devine tot
mai rigidă.
După 1965 au loc acțiuni de tranaformare a organizațiilor industriale și activităților
manageriale, care au determinat dezvoltarea monopolului de stat, iar managerii au devenit
simplii executanți a ordinelor primite de la „centru”. În acest context, adevăratul management
și antreprenoriat nu au fost acceptate în economia centralizată.
Totuși, în1981 apare o lucrare de referință numită „Enciclopedia Conducerii
Întreprinderii”, sub coordonarea profesorului Mihai Dumitrescu.
Diversele forma de antreprenoriat privat în această perioadă au coexistat și cu
proprietatea de stat și cu antreprenoriatul însă, în paralel cu economia oficială. Asistăm la un
proces a evoluției economiei cenușii care se bazează pe o serie de activități economice
tolerate de stat, dar ilicite în fond, adică erau întreprinzători care închiriau spații sau anumite
mașini și echipamente pentru a produce singuri bunuri sau servicii. Putem spune că economia
cenușie stă la baza dezvoltării unei activități antreprenoriale private, dar tolerate de stat.
De altfel, comportamentul antreprenorial a vizat „însușirea bunurilor” întreprinderilor
de stat și comercializarea acestora pe piața neagră în țară sau în țările vecine.
După 1989 profundele transformări din țară au determinat mutații importante nu
numai pe plan politic, dar și în plan economic. Are loc o liberalizare a prețurilor și a cursurilor
de schimb valutare, precum și o implementare a unei politici monetare stricte.
Apariția legii privatizării a determinat desfășurarea unui amplu proces de privatizare,
care a determinat pe parcursul anilor dezvoltarea sectorului privat, care în prezent depășește
55% din PIB și are angrenată peste 52% din forța de muncă activă.
Agricultura
Peste 80% din suprafața arabilă a țării a fost returnată adevăraților proprietari sau
moștenitorilor acestora.
Sistemul bancar
S-a confruntat cu un puternic proces inflașionist care de la 256%, în 1993, a ajuns în
1995 la 28%, iar în 2008 sub limita de 10%.
Statul a venit în întâmpinarea celor neajutorați cu diverse propuneri de întrajutorare
(anumite subvenții) care să le ușureze viața.
În domeniul Legislației s-au marit:
• armonizarea sistemului legislativ românesc cu cel al țărilor din U.E., iar Constituția
aprobată și îmbunătățită în ultimul timp asigură cetățenilor români drepturi și obligații
comparabile cu cele ale cetățenilor din celelalte țări ale U.E.
23
24