Modulul I: Introducere în economia

antreprenorială
- SUPORT DE CURS -
 Modulul I: Introducere în economia
antreprenorială
 Definirea și pași în istoria antreprenoriatului
 Cadrul legislativ care reglementează activitatea
antreprenorială
 Importanța antreprenoriatului și cultura
antreprenorială
 1.1. Definirea și pași în istoria antreprenoriatului
Antreprenoriatul definește un proces ce constă în identificarea și urmărirea
unei oportunități de afaceri, în scopul valorificării acesteia. O altă abordare
prezintă antreprenoriatul ca fiind procesul prin care indivizi sau grupuri mobilizează
o serie de resurse cu scopul de a exploata și valorifica oportunitățile de afaceri
identificate în mediul inconjurator.
Antreprenoriatul a început să fie recunoscut în timpul monarhului francez
Ludovic al XIV-lea care obișnuia să afirme că „burghezii și meșteșugarii vor deveni
artizanii bogăției”. De-a lungul timpului mai multe instituții naționale și internaționale
având ca principală activitate studierea mediului și a comportamentului
antreprenorial au definit antreprenorul astfel: „Un antreprenor este o persoană care,
pe baza unor clauze și condiții contractuale, se obligă să presteze în favoarea altei
persoane și organizații, diverse lucrări (industriale, de construcții etc.), în schimbul
unei recompense dinainte stabilite”
 Recunoaștera valorii antreprenorilor – prin antreprenor înțelegându-se un concept
foarte asemănător cu cel cunoscut astăzi – datează încă din secolul al XVIII-lea în
Franța, când economistul Richard Cantillona asocia asumarea de riscuri în economie
cu antreprenoriatul. În Anglia, în jurul aceleiași perioade, Revoluția Industrială își făcea
simțită prezența, iar antreprenorii beneficiază de primele oportunități de a juca un rol din
ce în ce mai vizibil în transformarea și valorificarea resurselor; se înregistrează
primele influențe asupra indicatorilor macroneconomici.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul francez original “entrepreneur”
("antreprenor"), care a fost adoptat de multe alte limbi, este format din doi radicali: "entre"
și "preneur" din verbul "prendre" (a lua), adică antreprenorul este cel care ia ceea ce este
între (entre); cel care ia ceea ce nu a fost încă luat; cel care adoptă o idee, o tehnologie,
un produs și îl aduce pe piață. În cele mai multe situații, o nouă idee sau o tehnologie își
va pierde valoare și va deveni inutilă dacă nu este comercializată rapid; rolul
întreprinzătorului este exact să facă tot posibilul pentru a evita acest lucru.
 Deși nu s-a ajuns la o definiție unică a acestui fenomen complex,
antreprenoriatul ca subiect de discuție și analiză lansat de economiști în secolul al XVIII-
lea a continuat să atragă interesul economiștilor în secolul al XIX-lea. Printre cele mai
semnificative contribuții la definirea conceptului de antreprenoriat si a termenului de
antreprenor pot fi enumerate:
1797: Beaudeau – persoana care suportă riscuri, care planifică, supraveghează,
organizează şi deţine controlul afacerii;
1803: Jean Baptiste Say – profiturile antreprenorilor separate de profiturile de
capital;
1934: Joseph Schumpeter – antreprenorul este un inovator şi dezvoltă tehnologie
neîncercată;
1961: David Mc Clelland – antreprenorul îşi asumă riscuri, este energic şi moderat;
1964: Peter Drucker – antreprenorul maximizează oportunităţile;
1975: Alberts Shapero – antreprenorul preia iniţiativa, organizează mecanisme
social-economice şi acceptă riscurile eşecului;
 1980: Karl Vesper – antreprenorul văzut diferit de economişti, psihologi, oameni de
afaceri şi politicieni;
1983: Gifford Pinchot – managerul este un antreprenor într-o organizaţie deja
formată;
1985: Robert Hisrich – antreprenoriatul este un proces de creare a ceva diferit,
adaptat schimbării.

▲ Scurt istoric al teoriilor antreprenoriale:

De-a lungul secolelor au apărut numeroase studii și teorii, principalele școlile
putând fi grupate după următoarele abordări:
• Antreprenorii: Persoane care își asumă riscuri. Richard Cantillon (1680-
1734) a fost primul autor care a definit antreprenorii drept persoane care sunt gata
să riște pentru a obține ulterior profit.
• Antreprenorii: Principalii factori pentru dezvoltarea economică. Jean-
Baptiste Say (1767-1832) a descris antreprenorii drept persoane care transferă
resursele economice în domenii de înaltă productivitate și organizează procese de
producție prin combinarea mai multor factori de producție, informații și experiență.
• Antreprenorul: Factor al inovării și al schimbării. Joseph Shumpeter (1883-
1950) a definit antreprenorul drept lider și colaborator la procesul de „distrugere
creativă”.
• Antreprenorul: Modelat de trăsături și caracteristici de personalitate
precum: necesitatea înaltă de realizare, motivația de a excela, încrederea
puternică în forțele proprii, calitatea de a fi optimist, inovator, creativ, plin de
imaginație, neliniștit și proactiv.
• Antreprenorul: Modelat de mediul extern. Factorii externi includ mediul
familial, istoricul de încadrare în muncă, educația, rețelele sociale, cultura sau
experiența anterioară de management.
• Antreprenorul în calitate de lider și manager. Pe măsură ce fiecare
întreprindere se dezvoltă de-a lungul anilor, antreprenorul devine lider și manager la
o anumită etapă de dezvoltare organizațională, acesta fiind motivul pentru care
abilitățile și competențele manageriale sunt foarte importante.
Joseph Schumpeter (1934), considerat de unii un geniu al economiei
secolului XX, spunea: „În antreprenoriat există o înțelegere pe care o facem în
legatură cu un anumit tip de comportament care include: inițiativă, organizarea și
reorganizarea mecanismelor socio-economice și acceptarea riscului și a eșecului”.
În sensul modern al economiei de piață, un antreprenor este un agent
economic care adoptă un comportament activ și novator, care acceptă deliberat
riscuri financiare pentru a dezvolta proiecte noi. În acest sens, un număr
semnificativ de societăți acordă o mare atenție și recunoaștere antreprenorilor, în
mare parte și datorită aportului pe care aceștia îl aduc la evoluția mediului
antreprenorial și influenței pe care o au asupra indicatorilor macroeconomici.
 Economistul Robert Reich consideră că abilitățile de conducere,
capacitatea de management și team building-ul sunt calitățile esențiale ale unui
antreprenor.
Abilitățile de management și abilitățile puternice de construire a echipei
sunt adesea percepute ca atribute de lider esențiale pentru antreprenorii de
succes.
Antreprenorul este în general văzut ca inovator – un designer de idei noi și
de procese de afaceri.
 Conform unui studiu publicat de Harvard Business School în noiembrie
2017, trăsăturile de personalitate ale antreprenorilor sunt:
 deschidere la experiente noi – sunt independenți, centrați pe originalitate
și creativitate, își asumă ușor riscuri;
 conștiinciozitate – sunt orientatați pe scopul final al acțiunii și duc
întotdeauna sarcinile la bun sfârșit;
 extraversiune – sunt energici, optimiști, sociabili, caracterizați de un nivel
ridicat de asertivitate și inteligență emoțională;
 agreabilitate – sunt altruiști, orientați pe dezvoltarea comunității, modești
și de încredere;
 nevrotism – sunt capabili de emoții negative și pot deveni triști, anxioși,
tensionați în condiții de stres.
 Alți autori consideră că a fi antreprenor este o alegere privind stilul de
viață, care poate fi “învățat”. Astfel, după o analiză profundă a literaturii privind
teoriile și studiile referitoare la profilul antreprenorului și la managementul
antreprenorial, Jeffry Timmons și Stephen Spinelli în cartea lor „New Venture
Creation: Entrepreneurship for the 21st Century (Crearea de noi afaceri -
Antreprenoriat pentru secolul 21)“, au arătat că un antreprenor nu are nevoie
de trăsături înnăscute specifice, ci mai degrabă de un set de abilități
dobândite. Autorii au explicat că "nu există dovezi ale unei personalități
antreprenoriale ideale. Antreprenorii de succes pot fi fie sociabili, fie retrași,
analitici sau intuitivi, carismatici sau plictisitori, delegatori de sarcini sau
obsedați de control".
 În viziunea reprezentanților școlii behavioriste, cea care acordă cea mai
mare atenție elementelor ce caracterizează antreprenorii, principalele aspecte
care le sunt specifice sunt acelea de: inovatori, lideri, asumatori de riscuri,
independenți, creatori, tenaci, energici, originali, optimiști, orientați spre
rezultate, flexibili, materialiști, însă un progres remarcabil în ceea ce privește
abordarea conținutului muncii și a caracteristicilor antreprenorului realizează
Jacques Fillon.
1.2. Cadrul legislativ care reglementează activitatea antreprenorială
▲ Alegerea statutului juridic al afacerii
Manifestarea spiritului întreprinzător al oamenilor nu se poate realiza întâmplător,
mai ales în lumea contemporană, caracterizată de o complexitate extremă. Domeniul
economic, cel în cadrul căruia activitatea antreprenorială se poate realiza, este structurat
pe norme legale specifice, care stabilesc condițiile în care se poate înființa o firmă,
oricare ar fi domeniul său de activitate. Orice idee de afacere, pentru a fi lansată, trebuie
să fie inclusă în una dintre cele trei categorii generale:
• servicii: turism, pictura, decorare, babysitting, menaj etc.;
• comerț: vânzarea cu amănuntul, vânzare cu ridicata, comanda prin e-mail,
vânzare prin telefon, vânzări „din ușă în ușă” ș.a.;
• producție: cand este vorba de mici afaceri, producția se referă la domenii
precum arte mestesugărești, articole vestimentare, bijuterii, mici ferme, mic
mobilier etc.
 Una dintre primele decizii pe care trebuie să le ia întreprinzătorul în momentul
lansării în afaceri este cea referitoare la alegerea formei organizatorico-juridice a
acesteia. Deoarece nu există o formă juridică bună şi alta rea, pentru a lua o decizie
corectă se va ţine cont de domeniul de activitate ales, de resursele disponibile, precum şi
de aşteptările întreprinzătorului de la afacere. În plus, întreprinzătorul trebuie să
analizeze şi următorii factori:
 - Este pregătit să-şi asume responsabilitatea pentru desfăşurarea afacerii de unul
singur sau doreşte să o împartă cu altă persoană?
 - Dispune de cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a gestiona afacerea de
unul singur?
 - Este capabil să lucreze în echipă sau preferă să se bazeze numai pe propriile
puteri?
 - În ce domeniu doreşte să se lanseze?
 - Dispune de resurse financiare suficiente pentru a se lansa în afacerea
respectivă?
 - Ce venit planifică să obţină şi este gata să-l împartă cu cineva?
 - Cum va fi ţinută evidenţa contabilă? ș.a.
 În funcţie de răspunsuri, întreprinzătorul va alege statutul juridic care se
potriveşte cel mai bine aşteptărilor şi posibilităţilor sale.

 Potrivit legislaţiei în vigoare, activitatea de antreprenoriat poate fi desfăşurată în

calitate de persoană fizică sau în calitate de persoană juridică. Cel mai des
întâlnite forme organizatorico-juridice sunt:

– Persoanele fizice, care reprezintă o formă de desfăşurare a activităţii de

întreprinzător în mod individual, în numele şi pe riscul propriu, a căror activitate este
reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind
desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările
ulterioare.
Acestea pot fi:
 persoană fizică autorizată – persoana fizică autorizată să desfăşoare
orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal
forţa sa de muncă;
 întreprindere individuală – întreprinderea economică, fără
personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică ;
 întreprindere familială – întreprinderea economică, fără personalitate
juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia
sa.
 Principalele avantaje și dezavantaje ale acestor forme juridice de
organizare a activității sunt:
– Societățile comerciale, a căror activitate este reglementată de Legea nr. 31 din
1990, republicată. Ele acționează ca entități comerciale cu personalitate juridică și pot fi:
 Societate în nume colectiv (S.N.C.) - cel mai vechi tip de societate,
operabilă atunci când din actele de constituire nu rezultă tipul de societate
convenit de asociați;
 Societate în comandită simplă (S.C.S.) - în cadrul căreia asociații
comanditați participă doar cu capital;
 Societate cu răspundere limitată (S.R.L.) - este o societate de capitaluri în
care răspunderea fiecărui asociat se realizează doar în raport cu suma de bani
ce reprezintă participarea sa;
 Societatea pe acțiuni (S.A.) - aceasta forma se utilizează mai ales atunci
când este vorba de acumularea unor capitaluri mari, pentru participarea la
constituirea capitalului societații eliberandu-se titluri de valoare, numite acțiuni;
 Societate în comandită pe acțiuni (S.C.A.) - o varietate de societate pe
acțiuni în cadrul căreia există însă și comanditari ce au calitatea de comercianți.
 Cel mai frecvent sunt utilizate formele de societate cu răspundere limitată
(entitate comercială cu personalitate juridică, al cărei capital social este divizat în
părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu
patrimoniul societăţii; poate fi fondată de una sau de mai multe persoane, numărul
maxim de asociaţi fiind de 50) și societate pe acţiuni (al cărei capital social este
divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii).
Diferențele între cele două tipuri de societăți (S.R.L. vs. S.A.) constau în
modul de conducere, numărul de personal, aria de servire a clienților, anvergura
generală a afacerii.

Între avantajele și dezavantajele acestor forme juridice de organizare a

activității se pot enumera:
 Societatea cu răspundere limitată (S.R.L.) se pot înființa, conform documentației
prezentate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (O.N.R.C.), în 3 zile
lucrătoare de la depunerea dosarului. Societățile pe acțiuni pot fi cotate și la Bursă.
Pentru antreprenorii începători se recomandă înființarea unui S.R.L., acesta având acces
și la fonduri financiare nerambursabile guvernamentale (tip Start-Up Nation) sau
europene, în funcție de domeniul de activitate, gradul de inovare, locație și alte criterii
specifice fiecărui program de finanțare.
Formele de organizare a activităților economice au, de asemenea, un sistem
propriu de închidere, în cazul decesului asociaților/acționarilor/reprezentanților, al voinței
părților (prin dizolvare) sau al insolvenței, stabilite de Legea nr. 85 din 2014.
Între perioada de înmatriculare și cea de închidere, întreprinderea (S.C. sau P.F.A., I.I.,
I.F.) va avea obiect de activitate, va desfășura activități economice, va încheia
contracte cu diverse entități (persoane – contracte de muncă, societăți comerciale și
persoane fizice autorizate – contracte de prestări servicii, executare lucrări sau livrare de
bunuri). Printre principalele obligații se numară cea a plății debitelor la bugetele statului și
a salariilor persoanelor angajate.
 ▲ Protecţia proprietăţii intelectuale
Un aspect deosebit de important pentru orice antreprenor este protejarea ideilor, a
produselor, a invențiilor și a planurilor sale. Există legi create anume pentru a ajuta
persoanele și organizațiile să își protejeze acest tip de bunuri de abuz, vătămare adusă
reputației și furt.
Drepturile de proprietate intelectuală se referă la:
- obiectele de proprietate industrială, care cuprind invenţii, modele de utilitate, soiuri
de plante, topografii ale circuitelor integrate, denumiri de origine ale produselor, mărci de
produse şi mărci de servicii, desene şi modele industriale;
- obiectele dreptului de autor şi ale drepturilor conexe. Dreptul de autor se extinde
asupra operelor literare, artistice, ştiinţifice etc., inclusiv programe pentru calculator, baze
de date, website-uri, şi apare odată cu crearea operei;
- secretul comercial (know-how-ul). Potrivit Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii
Intelectuale (OMPI), prin secret comercial se înţeleg informaţiile ce ţin de producţie,
tehnologie, administrare, activitatea financiară şi de altă natură a agentului economic, a
căror divulgare poate să aducă atingere intereselor lui.
 În aceste condiții, antreprenorul trebuie să aibă în vedere:
A. Marca de produs sau marca de serviciu
Abordată din punct de vedere juridic, marca este prima formă de
proprietate industrială care a beneficiat de reglementări legislative şi a fost
recunoscută drept componentă de bază a patrimoniului societăţii, constând dintr-un
un semn, susceptibil de reprezentare grafică, care serveşte la deosebirea
produselor sau serviciilor unor persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor
persoane. Elementele prin intermediul cărora se realizează definirea juridică a
mărcii sunt:
 numele de marcă, respectiv expresia verbală a mărcii, ceea ce poate fi
pronunţat cu uşurinţă şi care permite numirea unui produs, serviciu sau firmă;
 emblema, adică elementul de simbolizare al mărcii (un desen, o grafică
distinctivă) care asigură recunoaşterea acesteia, neputând fi pronunţat (exprimat
verbal);
 marca depusă, fiind o marcă sau un element al acesteia care se bucură de
protecţie datorită proprietăţii exclusive a întreprinderii asupra ei şi care garantează
juridic dreptul exclusiv al proprietarului ei de a o utiliza;
 copyright-ul, care corespunde dreptului exclusiv al unui agent economic de
a reproduce, publica sau vinde o operă literară, muzicală sau artistică.
Companiile folosesc mărcile comerciale pentru ca oamenii să le recunoască
imediat produsele, fără să trebuiască să citească numele companiei, sau chiar fără
să trebuiască să se gândească la ea. Drepturile de folosire a unei mărci sunt
rezervate pentru proprietarul ei. Încălcarea dreptului de folosire a unei mărci este
ilegal.
 Printre avantajele folosirii mărcii se pot enumera:
- interdicţia pentru alte persoane de a utiliza marca în activitatea lor
comercială, fără consimţământul titularului;
- obţinerea de venituri suplimentare prin comercializarea mărcii sau
încheierea contractului de licenţă;
- posibilitatea de a iniţia acţiuni în instanţa judecătorească în cazul încălcării
drepturilor asupra mărcii şi de a obţine despăgubiri pentru venitul ratat şi cheltuielile
suportate;
- interzicerea importului produselor sub această marcă;
- posibilitatea ulterioară de înregistrare internaţională a mărcii;
- folosirea marcajului ® sau a unui text care indică faptul că marca este
protejată.
 Firmele producătoare sau prestatoare de servicii au la dispoziţie câteva
alternative de combatere a pirateriei mărcilor:
recursul legal, care este costisitor şi va fi greu de obţinut o decizie
nepărtinitoare;
ieşirea de pe piaţa unde există concurenţi pirat;
promovarea produsului sau serviciului într-un mod care să-i facă pe
consumatori conştienţi de falsificare.
Tendinţa actuală este de a acorda protecţia unei mărci numai dacă aceasta
permite deosebirea efectivă şi fără loc de interpretare a produselor sau serviciilor
oferite de către o firmă. În caz contrar, se consideră că marca nu-şi îndeplineşte
rolul, neputând deci să devină proprietatea exclusivă a unei persoane juridice sau
fizice.
 B. Copyright-ul
Dreptul de autor (copyright) este forma de protecție legală oferită potrivit legii
autorilor de “lucrări originale de creație”, incluzând lucrări literare, muzicale și
artistice. Protecția drepturilor de autor este oferită atât pentru lucrările publicate, cât
și pentru cele nepublicate. Deținătorul copyright-ului este singurul care are dreptul
să tipărească, să retipărească, să vândă și să distribuie, să revizuiască, să
înregistreze și să interpreteze lucrarea aflată sub copyright. Dreptul de autor
protejează lucrarea pe durata vieții autorului/artistului plus 70 de ani. Numai autorul
sau persoana căreia i-au fost atribuite drepturile de către autor poate să revendice
pretenții cu privire la drepturile de autor.
C. Drepturile electronice
În contextul actual, în care operele scrise, fotografiile, arta și muzica pot fi
postate pe web, antreprenorii trebuie să își protejeze și proprietatea intelectuală on-
line. Drepturile de a reproduce lucrarea cuiva on-line se numesc drepturi
electronice.
 D. Patentul
Este un drept exclusiv, acordat de guvern (celor care au inventat un produs sau
un proces pe care vor să îl transforme într-o afacere sau să îl ofere cu licență), de a
produce, folosi și vinde o invenție sau un proces. Termenul patentelor este în general de
20 de ani de la data înregistrării. Un patent acordă “dreptul de a-i exclude pe alții de la
producerea, folosirea, oferirea spre vânzare sau vânzarea” invenției în țară sau aducerea
lui în țară prin import.
Un patent nu poate fi obținut pe baza unei simple idei sau sugestii. O investiție
trebuie să fie complet dezvoltată și efectiv viabilă înainte ca antreprenorul să poată
solicita protecția prin patent. El va trebui să pregătească desene detaliate care să arate
exact cum funcționează. Dacă o investiție este pusă în folosință de inventatorul ei sau
discutată în public pentru o anumită perioadă fără a se obține un patent, investiția este
considerată a fi de domeniul public, ceea ce înseamnă că un patent nu va mai putea fi
acordat și, în consecință, oricine o poate folosi sau produce fără să plătească.
Obținerea unui patent este un proces legal complex. Durata obținerii unui patent
este în medie de 2 ani. De asemenea, trebuie întreprinsă o cercetare, pentru ca
antreprenorul să se asigure că ideea este nouă.
 ▲ Principalele acte normative de interes pentru antreprenori
1. În domeniul înfiinţare şi funcţionare, principalele reglementări sunt incluse
în:
 Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici
şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
 Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
 Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată;
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi
dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările
ulterioare;
 Hotărârea Guvernului nr. 96/2011 privind aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea
înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, cu
modificările şi completările ulterioare.
2. În domeniul fiscalitate, principalele reglementări sunt incluse în:
 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare;
 Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
 3. În domeniul facilitare acces la finanţare IMM-uri, principalele
reglementări sunt incluse în:
 Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2013 privind Programul de
garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 8/2014;
 Hotărârea Guvernului nr. 274/2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis
pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii, cu modificările şi
completările ulterioare;
 Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2010 pentru aprobarea Acordului-cadru dintre
Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea Programului
de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale
în cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la Berna la 7 septembrie 2010;
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 793/2008 privind implementarea
programului START (Program pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale
tinerilor şi facilitarea obținerii de fonduri de către aceștia);
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 625/2010 – privitoare le capitalul de
risc (prin programul JEREMIE);
 Legea nr. 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali (Business
Angels);
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 – Start-Up Nation România.
4. În domeniul simplificare administrativă, principalele reglementări sunt
incluse în:
 Hotărârea Guvernului nr. 166/2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale
studenţilor care doresc să înfiinţeze o afacere proprie;
 Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de
insolvenţă.
 5. În domeniul relaţii de muncă şi industriale, principalele reglementări
sunt incluse în:
 Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
 Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările
ulterioare;
 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările
ulterioare;
 Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în
muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, republicată;
 Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între
femei şi bărbaţi, republicată;
 Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată;
 Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter
ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare;
 Hotărârea Guvernului nr. 377/2002 pentru aprobarea Procedurilor
privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă,
modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, cu
modificările şi completările ulterioare;
 Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2011 privind condiţiile de funcţionare,
precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară.
 ▲ Reglementări ale Uniunii Europene în domeniul antreprenoriatului.
Dezvoltarea antreprenoriatului – prioritate pentru creșterea sustenabilă a
economiei și îmbunătățirea mediului de afaceri
Un obiectiv al Comisiei Europene este să încurajeze cetățenii să
devină antreprenori și să le creeze condiții pentru a-și putea deschide și dezvolta
propria afacere. Aceasta deoarece antreprenoriatul creeaza noi afaceri, deschide
noi piețe și încurajează dobândirea de noi aptitudini.
S-a constatat statistic faptul că ponderea cetățenilor europeni care și-ar dori să
să devină antreprenori și vor să aibă propria afacere este mult mai mic decât
procentul înregistrat în cazul Statelor Unite și Chinei. Explicațiile pot fi găsite în:
 sistemul de educație – care ar trebui să ofere bazele necesare pentru o carieră
antreprenorială;
 accesul dificil la finanțe și piețe;
 teama de de esec și de sancțiuni „punitive” în caz de esec;
 proceduri administrative greoaie ș.a.
 Initiațivele Comisiei Europene care promovează antreprenoriatul și
urmăresc revigorarea spiritului antreprenorial în Europa au în continuare în
vedere:
• educarea cetățenilor tineri cu privire la antreprenoriat;
• evidențierea oportunitatilor pentru grupuri specifice (femei, persoane
în vârstă, tineri, migranți, șomeri și alte);
• simplificarea cerințelor administrative;
• facilitarea atragerii de investitori.
 Există șase domenii cheie în care sunt necesare acțiuni pentru înlăturarea
obstacolelor care frânează crearea și creșterea noilor întreprinderi:
• accesul la finanțare;
• sprijinirea antreprenorilor în fazele esențiale ale ciclului de viață al
întreprinderilor și ale creșterii acestora;
• lansarea unor noi oportunități de afaceri în era digitală;
• transferul întreprinderilor;
• procedurile legate de faliment și a doua șansă pentru antreprenorii onești;
• reducerea poverii reglementărilor.
Astfel, orice cetatean al Uniunii Europene, are dreptul să:
- își înființeze propriul business în orice țară membră a Uniunii Europene, Islanda,
Norvegia sau Liechtenstein;
- înființeze o subsidiară a unei afaceri deja existente în Uniunea Europeană și care
este înregistrată într-o țară membră UE.
 Cerințele variază în funcție de țară, însă Uniunea Europeană încurajează toate
țările să îndeplinească anumite targeturi pentru a sprijini înfiintarea de noi companii,
inclusiv:
 înfiintarea să nu dureze mai mult de 3 zile lucrătoare;
 înfiintarea să coste mai puțin de 100 de euro;
 completarea tuturor procedurilor să fie făcută printr-un singur organ
administrativ;
 completarea tuturor formalităților de înregistrare să fie posibilă online;
 înfiintarea unei companii în altă țară membră UE să fie posibilă online (prin
Punctele Naționale de Contact).
 Există diferite fonduri europene disponibile pentru start-up-uri, menite să
dea un nou impuls spiritului antreprenorial european, iar Comisia Europeană și-
a propus să acționeze în direcția de a permite antreprenorilor europeni, precum
și Europei în general, să fie mai adaptabili, mai creativi și să aibă un impact mai
mare în contextul unei concurențe globale tot mai exigente și mai rapide.
Exemplele de succes din întreaga Europă arată că există bune practici care pot
contribui la prosperitatea și la dezvoltarea antreprenorilor și pot da un nou
impuls spiritului antreprenorial european. Recunoașterea antreprenorilor în
calitate de creatori de locuri de muncă și de prosperitate reprezintă mesajul
transmis administrațiilor din toate statele membre. În plus, Europa trebuie să
devină un loc primitor pentru antreprenorii cei mai talentați la nivel internațional.
 Revoluționarea sectorului antreprenorial este considerată sarcină comună a
Comisiei Europene și a statelor membre, la care acestea trebuie să se angajeze pe
termen lung. În contextul preocupărilor constante de dezvoltare a antreprenoriatului,
atât la nivel european, cât şi naţional, proiectele care se derulează se concentrează
pe:
- stimularea înfiinţării de noi microîntreprinderi şi îmbunătăţirea performanţelor
economice a celor existente deja;
- dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor;
- înfiinţarea de incubatoare de afaceri, vizând creearea unui mediu de afaceri
favorabil dezvoltării şi creşterii IMM;
- promovarea culturii antreprenoriale;
- asistenţă şi consultanţă pentru începerea unei afaceri;
- consolidarea unui sector privat dinamic;
- consolidarea relaţiei dintre instituţiile de formare profesională şi piaţa muncii;
- înfiinţarea structurilor educaţionale de promovare a antreprenoriatului;
- încurajarea, prin sprijin financiar, a structurilor de economie socială;
- facilităţi de creditare pentru antreprenori tineri şi femei.

În scopul dezvoltării antreprenoriatului, și România a adoptat, încă din anul 2014,

un plan strategic de sprijinire a demersurilor antreprenoriale, prin Hotărârea nr.
859 din 7 octombrie 2014, privind aprobarea Strategiei guvernamentale pentru
dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea mediului de
afaceri din România - Orizont 2020. Scopul acesteia este:
● sprijinirea creşterii extensive şi intensive a sectorului IMM, cu accent pe
sporirea numărului de IMM-uri active la nivel local şi pe pieţe externe de interes;
● creşterea densităţii IMM-urilor, în special în zonele unde aceasta se situează
sub media europeană, în vederea diminuării disparităţilor regionale actuale.
 Pachetul de măsuri şi acţiuni guvernamentale este structurat pe 5 direcţii de
acţiune, respectiv:
- sprijinirea şi promovarea antreprenoriatului;
- accesul IMM-urilor la finanţare adecvată;
- IMM-uri inovatoare;
- accesul la pieţe şi internaţionalizarea IMM-urilor;
- reactivitatea administraţiei publice la nevoile IMM-urilor.
Strategia plasează întreprinderile active în centrul politicii economice de
dezvoltare sustenabilă a ţării, Guvernul adoptând o serie de măsuri și alocând
resurse publice importante în vederea:
● încurajării spiritului antreprenorial şi a înfiinţării de noi întreprinderi
economice;
● stimulării afacerilor mici şi mijlocii, curente şi de perspectivă previzibilă, în
sensul creşterii competitivităţii acestora pe plan intern şi internaţional.
 IMM-urile îndeplinesc, în primul rând, un rol socio-economic local. De asemenea, în
majoritatea lor, aceste întreprinderi nu au vocaţie de creştere şi dezvoltare a afacerii,
rămânând pe întreaga durată de viaţă în aceeaşi clasă de mărime în care au fost create
(în general, aceea de microîntreprindere). Privite în context local, IMM-urile constituie
într-adevăr, "coloana vertebrală a unei economii" (naţionale sau europene), prin
"însumarea" multor economii locale în care funcţionează "nenumărate" întreprinderi
private micro, mici sau mijlocii. Este de menționat faptul că în România există un
dezechilibru accentuat în ceea ce priveşte repartizarea întreprinderilor la nivel local,
anumite zone polarizând un număr relativ mare de IMM-uri, în timp ce în multe altele
funcţionează puţine întreprinderi, îndeosebi din categoria microîntreprinderilor. Potrivit
Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţire a
mediului de afaceri din România - Orizont 2020, edificarea unui ecosistem antreprenorial
viabil la nivel naţional va permite funcţionarea interconectată a lanţurilor productive de
IMM, răspândite la nivel local în întreaga ţară, pe plan regional sau global, prioritare fiind
lanţurile cu potenţial sporit de adăugare de valoare, ca, de pildă, clusterele şi polii de
excelenţă sau reţelele industriale ori de servicii de înaltă calitate.
 Ecosistemul antreprenorial naţional va putea fi întemeiat pe structura
consolidată a sectorului autohton al IMM-urilor, capabil să contribuie masiv la
creşterea economică a României pe termen lung şi, implicit, la progres social şi
prosperitate.
Guvernul va continua să colaboreze activ cu toţi factorii, publici, privaţi, interni
și externi, care se declară interesaţi de aplicarea cu succes a strategiei în economia
naţională a României, mizând pe faptul că un număr semnificativ de IMM-uri se vor
afla în creştere spre companii mari sau îşi vor asigura un anumit segment de piaţă
de pe piaţa locală. Se prognozează că aportul IMM-urilor la formarea PIB-ului
naţional se va majora la circa 70%, fiind susţinut de progresul microîntreprinderilor
şi al întreprinderilor mici către medii/mari. Această evoluţie este de natură să
dinamizeze economia naţională şi să sporească rezistenţa acesteia la eventualele
şocuri economico-financiare externe.
Dezvoltarea culturii antreprenoriale este vitală pentru dezvoltarea economică și
creșterea nivelului de trai. Cele 2 sectoare, public și privat, pot colabora și conduce
la o dezvoltare sustenabilă, pe termen lung, în România.
1.3. Importanța antreprenoriatului și cultura antreprenorială
Activitatea economică este prin ea înșiși o activitate antreprenorială, care
are ca scop obținerea de profit/venit pentru membrii fiecărei forme de
organizare, dar poate avea rezultate și asupra mediului social în general, prin
dezvoltarea spiritului inovativ, a cercetării aplicate și producerea de noi
bunuri/servicii pe piață, contribuind astfel la dezvoltarea mediului economic și
creșterea gradului de ocupare a forței de muncă dintr-o anumită colectivitate.

▲ Cultura antreprenorială. Antreprenoriatul – de la afacere, la

atitudine
Se consideră că există 3 nivele de profunzime la care poate fi definit
antreprenoriatul:
 Nivelul 1: Antreprenoriat = afacere
Conform unei definiții răspândite pe scară largă, antreprenoriatul, într-un sens
restrâns, se referă la actul de creare a unei afaceri pentru a genera profit, prin
identificarea sau chiar crearea unei necesități și răspunsul la aceasta prin
intermediul noii întreprinderi. Acest mod de definire a termenului consideră că este
legat de crearea, lansarea și desfășurarea unei noi afaceri, împreună cu riscurile
implicate, în scopul profitului. Prin urmare, se convine că antreprenorul este
aproape sinonim cu omul de afaceri.
Nivelul 2: Antreprenoriat = transformarea unei oportunități în capital
Domeniul economiei oferă un sens mai larg termenului de antreprenoriat. Din
această perspectivă, un antreprenor este definit de abilitatea de a găsi și de a
acționa în funcție de oportunități pentru a transforma invențiile, tehnologia sau
situațiile în produse noi și inovații viabile din punct de vedere comercial.
 La începutul secolului al XIX-lea, economistul francez Jean-Baptiste Say a
formulat, de asemenea, o definiție mai largă a antreprenoriatului, spunând că
acesta "conferă resurselor economice productivitate și randament mai mari“.
 Nivelul 3: Antreprenoriat = inovare și antreprenoriat social
 Făcând un pas mai departe în domeniul mentalului antreprenorial, se constată
că antreprenoriatul poate fi, de asemenea, înțeles ca un tip special de gândire
care permite inovarea sau chiar revoluționarea unui anumit domeniu, piață
sau industrie. Potrivit economistului austriac Joseph Schumpeter, un antreprenor
este o persoană care este dispusă și capabilă să transforme o nouă idee sau
invenție într-o inovație de succes. Astfel, antreprenoriatul, dincolo de economie și
dincolo de afaceri, este o atitudine, un set de caracteristici care nu sunt neapărat
transformate în capital. Nivelul corespunde antreprenoriatului social, înțeles ca o
întreprindere al cărei scop principal este de a aduce schimbări sociale pozitive,
mai degrabă decât de a face un profit, potrivit dicționarului Macmillan.
 Trecerea treptată spre antreprenoriatul social a avut loc recent și acest tip de
întreprindere devine modelul preferat al generațiilor mai tinere, care încearcă să
facă o schimbare pozitivă în lume, fără a se rezuma la obiectivul de a câștiga pur și
simplu profit.
 Dincolo de aceste definiții ale spiritului antreprenorial, se poate rezuma
concluzia citând dintr-un articol din revista Forbes, care spune: “Suntem toți
antreprenori. Este un mod de gândire, nu un model de afacere”. Antreprenoriatul
este, mai presus de toate, o atitudine care se transformă într-un comportament.
Astfel, este esențial ca învățarea sa să fie abordată dintr-o perspectivă
comportamentală și de dezvoltare personală.
 Antreprenoriatul este un proces continuu și nu un eveniment izolat și este
sursa forței care ne permite să căutăm circumstanțele favorabile pe care le
dezvăluie o oportunitate, chiar și în mediul cel mai ostil. Ori de câte ori mediul
devine complex, turbulent și predispus la schimbare continuă, antreprenorii sunt
chemați să rezolve numeroasele probleme apărute și să profite de multiplele
oportunități.
 Acest lucru se poate întâmpla prin oameni care își creează propriile afaceri,
dar și prin cei care propun și pun în aplicare noi proiecte și soluții, ajutând
organizațiile pentru care lucrează (private sau publice) să crească și să se dezvolte
în mod durabil.
 În orice țară, antreprenorii trebuie motivați să-și fructifice ideile de afaceri,
pentru că aceștia sunt motorul unui climat economic sănătos. Nu trebuie neglijat
faptul că toate corporațiile multinationale au pornit, la un moment dat, de la ideile
unor antreprenori care, prin muncă și perseverență au supraviețuit și s-au dezvoltat
spectaculos. De altfel, o trăsătură distinctă a economiilor dezvoltate este
reprezentată de rolul vital al antreprenoriatului, ca pilon central al creșterii
economice. Întreprinzătorii motivați, gata să-și asume riscuri, înființează firme noi,
generatoare de locuri de muncă. În mod particular, progresul tehnologic rapid continuă
să genereze noi afaceri și să ducă la dezvoltarea celor existente, constituind un factor
decisiv pentru adaptarea la noi oportunități pe piață, dobandirea de noi cunoștinte și
creșterea productivității.
 Antreprenoriatul este unul dintre pilonii pe care se bazează strategiile europene în
domeniul ocupării forţei de muncă, alături de îmbunătăţirea capacităţii de angajare
(angajabilitatea), promovarea capacităţii de adaptare a întreprinderilor şi a angajaţilor
acestora (adaptabilitatea) şi asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (şanse
egale).
Antreprenoriatul are o contribuţie semnificativă în cadrul oricărei societăţi şi în
procesul de dezvoltare a acesteia, materializată în:
- crearea de noi produse – datorită creativităţii şi resurselor de care dispun
antreprenorii se pot satisface noile nevoi ale consumatorilor, venind cu diferite
produse/servicii inovatoare;
- descoperirea de noi resurse – antreprenorii adesea sunt nemulţumiţi de materialele
şi resursele tradiţionale, căutând mereu alternative pentru a-şi uşura activitatea şi
îmbunătăţi performanţele (produsul, procesul tehnologic etc.);
- crearea de noi locuri de muncă.
 Astfel, antreprenoriatul este forţa motrică a economiei, care asigură progresul
economic, prin inovare, investire de resurse şi dorinţa de dezvoltare prin utilizarea
de către antreprenori a noilor oportunităţi. Antreprenorii joacă un rol cheie în orice
economie, folosindu-și abilitățile și inițiativa pentru a anticipa nevoile și pentru a
aduce idei noi pe piață. Antreprenorii care se dovedesc a avea succes în asumarea
riscurilor unor start-up-uri sunt răsplătiți cu profituri, faimă și oportunități de creștere
continuă. Cei care nu reușesc, suferă pierderi și devin mai puțin prezenți sau chiar
dispar de pe piețe. Antreprenorii contribuie la dezvoltarea economiei prin faptul că:
- dezvoltă modele noi şi îndrăzneţe, vin cu soluţii absolut novatoare;
- îşi asumă o parte din riscurile asociate dezvoltării afacerii, au viziunea şi
încăpăţânarea de a reuşi şi de a găsi formula de succes;
- sunt, fără îndoială, “purtătorii” cunoaşterii, cei care o diseminează în societate
şi găsesc formulele stabile în care eficienţa este maximizată.
 Rolul antreprenorilor a fost abordat diferit de-a lungul timpului, relevante în
acest sens fiind abordările celor trei cercetători cu contribuții remarcabile la studiul
domeniului antreprenoriatului: Joseph Schumpeter, Frank Knight și Israel Kirzner.
Astfel:
- Schumpeter a sugerat ca antreprenorii - nu doar companiile - sunt
responsabili de crearea de lucruri noi în căutarea profitului;
- Knight s-a concentrat asupra antreprenorilor ca purtători ai incertitudinii,
considerându-i principalii responsabili pentru primele de risc de pe piețele
financiare;
- Kirzner s-a gândit la antreprenoriat ca la un proces care conduce la
descoperire.
Cu toții sunt însă de acord că antreprenorii exercită un impact apreciabil asupra
economiei în care activează, acționând ca agenți de coordonare în economiile
capitaliste, întrucât ei controlează și direcționează resursele către noile oportunități
potențiale de profit.
 Într-o piață caracterizată de incertitudine, antreprenorul este cel care poate
ajuta, de fapt, la clarificarea incertitudinii, întrucât face judecăți sau își asumă riscul.
În măsura în care capitalismul este un sistem dinamic de profit și pierdere,
antreprenorii conduc descoperirea eficientă și dezvăluie în mod constant
cunoștințe. Firmele înființate se confruntă cu o concurență sporită și provocări din
partea antreprenorilor, care le stimulează adesea și la eforturi de cercetare și
dezvoltare. Altfel spus, antreprenorul întrerupe echilibrul (stagnarea), aspect care
poate avea un impact pozitiv asupra economiei și asupra societății în ansamblu,
prin mai multe elemente. În primul rând, antreprenorii creează afaceri noi, creând
noi bunuri și/sau servicii, fapt care conduce la creșterea gradului de ocupare a forței
de muncă și generează dezvoltarea socio-economică de ansamblu.
Antreprenorii creează, în același timp, schimbări sociale. Ele înlocuiesc tradiția
cu invenții unice, care reduc dependența de metodele și sistemele existente, pe
unele dintre acestea transformându-le în bunuri uzate moral. Smartphone-urile și
aplicațiile lor, de exemplu, au revoluționat munca și jocul pe tot globul.
 În plus, odată asigurat succesul, antreprenorii investesc în proiecte comunitare
și ajută organizațiile de caritate și alte organizații non-profit, sprijinind diferite
cauzele sociale. Bill Gates, de exemplu, și-a folosit bogăția considerabilă pentru
inițiativele de educație și sănătate publică.
Există însă și opinii potrivit cărora supra-încurajarea inițiativelor independente
poate stopa dezvoltarea economică, prin faptul că, dacă nu este reglementat în
mod corespunzător, antreprenoriatul poate duce la practici de piață nedrepte și
corupție, iar prea mulți antreprenori pot crea inegalități de venit în societate. Totuși,
în general, antreprenoriatul este privit ca un motor esențial al inovației și al
creșterii economice. Prin urmare, încurajarea antreprenoriatului este o parte
importantă a strategiilor de creștere economică a multor guverne locale și naționale
din întreaga lume.
 ▲ Întreprinderile mici şi mijlocii – forme esențiale de manifestare a
antreprenoriatului
Peter F. Drucker (savant american, considerat „rugul aprins” al managementului
modern) considera că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creşterii
economice”. Micile afaceri contribuie în bună măsură la realizarea unor obiective
fundamentale ale oricărei economii naţionale.
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) domină scena afacerilor din întreaga
lume, reprezentând cca 95% din numărul total de companii. Studiile de profil
subliniează importanța IMM-urilor pentru crearea de locuri de muncă și dezvoltare
economică. În plus, IMM-urile conduc la creșterea competiției pe piață, ceea ce are
ca rezultat reducerea prețurilor, îmbunătățirea calității produselor, precum și
favorizarea implementării de noi tehnologii la nivelul firmelor.
 Conform unor statistici recente, întreprinderile mici și mijlocii reprezintă peste
95% din numărul total al firmelor din România. Aportul lor la economia actuală este
semnificativ, ele influențând factori importanți cum ar fi: creșterea economică,
competitivitatea, schimbările în structura economică și ocuparea forței de muncă.
IMM-urile joacă un rol important în economie care decurge din principalele
trăsături ale acestora, respectiv:
- supleţea structurilor, care le conferă o capacitate ridicată de adaptare la
fluctuaţiile mediului economic, fiind flexibile la cererea şi oferta de pe piaţă și putând
prezenta avantaje faţă de întreprinderile mari atunci cînd se pune problema
satisfacerii unor nevoi locale;
- întreprinderile mici şi mijlocii se pot integra relativ uşor într-o reţea industrială
regională, ceea ce contribuie, pe de o parte, la dezvoltarea economică a regiunii
respective, iar pe de altă parte, la reducerea şomajului şi la creşterea nivelului de
trai, pentru că oferă locuri de muncă;
 - prin caracterul dinamic al activității lor stimulează concurenţa, mulţi
consumatori, plictisiţi de produsele realizate în serii mari, preferând produsele de
serie mică sau unicate, realizate de întreprinderile mici
- favorizează inovarea şi flexibilitatea;
- oferă personalului posibilitatea de a-şi spori calificarea şi de a putea aspira la
posturi în întreprinderile mari;
- ajută la buna funcţionare a întreprinderilor mari, pentru care prestează diferite
servicii sau produc diferite subansambluri;
- fabrică produse şi prestează servicii în condiţii de eficienţă;
- dimensiunea lor redusă permite evitarea birocraţiei excesive şi a
dezumanizării;
- IMM-urile formează, la nivel individual, un ansamblu mult mai uşor de
controlat/condus.
 Prosperarea pe parcursul timpului a micilor afaceri şi-a găsit reflectare şi în
teoria economică. Dacă în urmă cu 30 de ani predomina opinia că situaţia
economică este mai bine controlată de către organele statale, în prezent o mai
mare răspândire o are teoria conlucrării întreprinderilor mici şi a celor mari.
Întreprinderile mari nu tind să lichideze micul business, ci dimpotrivă, îl utilizează ca
domeniu convenabil de investire a capitalului. La rândul lor, firmele mici beneficiază
de susţinerea întreprinderilor mari, de aceea nu tind să concureze cu ele, iar
deseori nici nu sunt interesate să-şi transforme afacerea în una mare.
Micul business ridică viabilitatea şi competitivitatea întreprinderilor mari, fiind un
important factor reglator al economiei. Şi dacă întreprinderile mari activează în mai
multe ramuri industriale, pe mai multe pieţe, oferind un sortiment variat de produse
în cantităţi mari, atunci cele mici şi micro – într-un domeniu concret, propunând
produse în serie mică sau unicate.
 ▲ Factori ai mediul antreprenorial cu rol favorizant în cariera
antreprenorială

Activitatea unei firme este influențată de o serie de factori de natură legislativ-

normativă, sociali, financiari, tehnologici, politici și globali. Fiecare factor
influențează mediul antreprenorial într-un mod diferit și poate acționa atât în sensul
scăderii, cât și în sensul creșterii performanțelor sale. Gradul de adaptabilitate și
flexibilitate a personalității antreprenorului sunt foarte importante în acest context.
Astfel, un antreprenor cu cunoștințe solide în domeniul resurselor umane va da
dovadă de tact și diplomație în cazul unei crize de personal. În aceeași măsură un
antreprenor care nu se informează despre legislația care îi reglementează
activitatea, chiar dacă beneficiază de consiliere juridică, se va afla în imposibilitatea
deschiderii și menținerii unui dialog productiv cu statul sau va obține cu dificultate o
finanțare, fie ea prin societăți financiar-bancare sau prin instituții europene.
 În funcție de natura lor, factorii mediului antreprenorial care influențează
cariera antreprenorială se pot grupa în:
 a. Factori de natură legislativ-normativă – vizează legile, actele,
ordonanțele de guvern, dispozițiile cu caracter special sau alte proiecte de legi care
se referă în mod direct la mediul antreprenorial. Spre deosebire de ceilalți factori,
raportul de forțe pentru această situație este inegal. Indiferent de statutul, domeniul
de activitate sau de elementele care țin strict de persoana antreprenorului, asupra
factorilor menționați societatea comercială nu are putere de decizie în sensul
schimbării lor. La nivel individual, fiecare companie trebuie să manifeste un
comportament de adaptare și de înțelegere asupra condițiilor pieței pe care
activează. Aici, un cuvânt greu de spus îl au organizațiile profesionale. Un astfel de
organism, cu un număr mare de membrii, rezultate remarcabile, o anumită conduită
și o reprezentanță puternică poate fi un barometru bun pentru statul român și un
punct de vedere pe care organele statului îl va consulta în momentul elaborării
documentelor legislativ-normative.
 Principala lege la care se raportează mediul antreprenorial din România este
Legea numărul 31 din 16/11/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și
completările ulterioare. Prin această lege se stabilesc formele de constituirea a unei
societăți comerciale, precum și obligațiile și drepturile acestora.
 b. Factori sociali – sunt factori cu caracter dual și subiectiv, se întâlnesc atât
în mediul extern cât și în mediul intern al întreprinderii. Factorii sociali în raport cu
mediul extern înteprinderii sunt reprezentați de furnizori, clienți (posibili și actuali),
funcționarii statului, posibilii investitori și partenerii de afaceri. În ceea ce privește
factorii sociali interni, cea mai mare pondere o au angajații unei companii. Relația
antreprenor – furnizor/client este bazată pe încredere, pornește de pe poziții egale
și în care, fiecare element urmărește păstrarea subunitară a raportului economic:
minimum de efort/maximum de efect.
 De obicei, acest tip de relație este ghidat de cutume comerciale care s-au format
de-a lungul timpului. Relația antreprenor – intraprenor sau anagajator – angajat este
reglementată în primă instanță de Codul Muncii și Drepturile de Proprietate Intelectuală.
Deși, la nivel de structură de companie este considerat un raport de subordonare,
angajatul este “un consumator” sau “un client” de sarcini duse la îndeplinire, în termenele
stabilite și cu rezultate semnificative. Factorul uman are un rol determinant în activitatea
unei companii. Așa cum un angajat bun contribuie la bunăstarea și extinderea unei
afaceri, un angajat mai puțin competent poate da un sens negativ unor parteneriate de
afaceri care până la momentul respectiv se desfășurau în bune condiții.
 c. Factori de ordin financiar – care nu introduc doar noțiuni teoretice în privința
unor indicatori, ci facilitează, prin analiza lor, obținerea de informații relevante pe baza
cărora se pot face verificări ale situației actuale, evaluări, dar și previziuni pentru o
perioadă determinată de timp. De interes în rândul factorilor de ordin financiar este și
posibilitatea infuziei de cash-flow prin: credite, fonduri europene, împrumuturi de la stat și
alte modalități. Principalii actori în categoria factorilor de ordin financiar sunt: instituțiile
financiar-bancare, Banca Națională a României (BNR), Bursa de Valori București (BVB).
 d. Factori tehnologici – care au în vedere evoluția tehnologică și își fac
simțite efectele atât asupra obiectului principal de activitate al firmei, cât și asupra
producitvității ei.
 e. Factori politici – care stau la baza dezvoltării mediului antreprenorial,
putând fi numiți, din această rațiune, și factori primari. Regimul politic influențează
în mod decisiv apariția sau dezvoltarea mediului antreprenorial într-o anumită țară
sau zonă geografică.
 f. Factori de ordin global – care tratează cu precădere efectele pe care le au
evenimentele din economiile puternice ale lumii, politica statelor care dețin monopol
pe o anumită piață, conflictele armate, acordurile privind circulația mărfurilor sau
ultimele descoperiri în domeniu.
 Acești factori contextuali pot exercita asupra mediului antreprenorial influențe
pozitive sau negative, având un rol favorizant în cariera antreprenorială sau,
dimpotrivă, făcând neatractive inițiativele antreprenoriale. Spre exemplu:
 - Influențele pozitive ale factorilor de natură legislativ-normativă pot
include: crearea unui cadru normal de desfășurare a activităților întreprinderilor mici și
mijlocii, acordarea de beneficii pentru a stimula extinderea mediului antreprenorial,
consultanța gratuită în domeniul juridic și contabil, cursuri de perfecționare, organizarea
de evenimente special adresate comunității antreprenoriale, înlesnirea unei comunicări
facile cu autoritățile statului român, accesul la fonduri europene. Influențele negative ale
factorilor de natură legislativ-normativă rezultă din faptul că aplicarea legilor constituie
unul dintre cele mai dese motive de dispută între companie și statul român, multe articole
de lege suferă din lipsa cercetării sau a concordanței dintre nevoile mediului
antreprenorial și ceea ce se vor a fi aceste nevoi. Spre exemplu, deși au existat inițiative
din partea statului pentru simplificarea procedurilor de înființare a unei firme, procesul
este încă anevoios.
 - Factorii sociali pot aduce următoarele beneficii: putere creativă și diferențiere în
fața concurenților, “fața umană” a unei companii, contracte avanatajoase pe termen lung,
pot reprezenta subiecte de negociere în privința obținerii anumitor facilități de la statul
român. În același timp, factorii sociali sunt cei care reclamă cea mai mare atenție din
partea antreprenorilor. Din cauza caracterului subiectiv necesită resurse de motivare,
perfecționare continuă și monitorizare. Influențele negative pot fi evitate de antreprenori
încă de la început, prin planul de afaceri, dacă se proiectează numărul optim de salariați
de care firma va avea nevoie, un plan salarial care să nu aibă consecințe negative
asupra cash-flow-ului companiei, cu sarcini bine trasate și evaluare neîntreruptă la un
anumit interval de timp. În caz contrar, pentru o companie care a înregistrat o creștere a
numărului de salariați peste media admisă, va fi destul de complicat să-și urmeze
planurile de dezvoltare în perioade economice de regres. Factorul social este factorul cel
mai sensibil la schimbările mediului antreprenorial și se formează într-un timp îndelungat.
De multe ori, cel puțin în cazul companiilor care activează în zona serviciilor, factorul
uman este determinant în stabilirea nivelului de calitate pentru produsele oferite.
 - Factorii de ordin financiar influențează pozitiv mediul antreprenorial prin:
contribuția semnificativă la creșterea lichidităților unei companii, dezvoltarea pe termen
lung, bugetul de promovare a produselor/serviciilor oferite și la o îmbunătățire continuă în
relația cu clienții, posibilitățile de atragere de fonduri prin diferite modalități ș.a. În același
timp, ei pot influența negativ mediul antreprenorial atunci când: atrag impozite mai mari,
cereri nejustificate de sponsorizări, pretenții salariale. Cererea pentru un credit mai mare
decât este capabilă structura financiară a companiei să susțină va amplifica lipsa de
lichididate și nu-și va arăta eficiența.
 - Factorii tehnologici stimulează activitatea antreprenorială și contribuie la
îmbunătățirea serviciilor oferite, susțin evoluția și competitivitatea mediului antreprenorial,
dar pot exercita și influențe negative în funcție de pregătirea antreprenorilor, de bugetul
alocat de aceștia pentru modernizare și retehnologizare și de modul cum angajații știu să
profite de investiția făcută. Sunt factorii cu cel mai înalt grad de perisabilitate și din acest
motiv creează dificultăți antreprenorului în adoptarea unei decizii ferme de modernizare a
activității.