Sunteți pe pagina 1din 4

Lecție - Individul ca întreprinzător

Termenul de întreprinzător a fost introdus de Richard Cantillon, un economist şi om de


afaceri irlandez, pentru care componenta centrală a definirii antreprenoriatului gravitează în
jurul asumării riscului. El descrie întreprinzătorul ca fiind un neguţător care-şi riscă propriul
capital.
Michael Gerber consideră cǎ întreprinzătorul este vizionarul care se află în noi.
Visătorul. Energia care se găseşte în spatele fiecărei activităţi umane. Imaginaţia care aprinde
focul viitorului. Catalizatorul pentru schimbare. Întreprinzătorul trăieşte în viitor, niciodată nu
se uită în urmă şi rareori ia în seamă prezentul. El este cel mai fericit om de pe lume când este
lăsat să construiască liber imagini pentru “ce ar fi dacă” sau “ce ar fi când”…
Def. Întreprinzătorul, investitorul, antreprenorul este o persoana
care inițiază, organizează și gestionează o activitate de afaceri, de pe urma căreia urmărește să
obțină profit și își asumă în mod conștient o serie de riscuri inerente acestui tip de activitate.
Întreprinzător – dă dovadă de inițiativă, capacitate organizatorică și responsabilitate.
Def. Conform legii 133. Întreprinzătorul este persoana fizică autorizată sau persoana
juridică, ce, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau juridice,
organizează o societate comercială/întreprindere autonomă patrimonial și autorizată să facă
acte și fapte de comerț în scopul obținerii de profit prin realizarea de bunuri materiale,
respectiv prestării de servicii, din vânzarea acestora pe piață în condiții de concurență.
Motivația antreprenorului poate fi:
- câștigul mare
- îmi place să îmi asum riscuri
- îmi place confruntarea, întrecerea
- vreau să probez ceea ce pot
- e o variantă de supraviețuire
- să fiu în rând cu oamenii ”grei”
Oamenii se deosebesc între ei după capacitățile și posibilitățile lor de acțiune. Aceleași
activități practice, intelectuale, artistice sunt executate de diverși indivizi la diverse niveluri
calitative, cu o eficiență mai mare sau mai mică, uneori foarte redusă.
Vocația= înclinația deosebită, statornică pentru o activitate, asociată unei foarte bune
dezvoltări a aptitudinilor.
Tipologia întreprinzǎtorilor
De-a lungul timpului s-au identificat mai multe tipuri de întreprinzǎtori, la baza
fiecǎrei tipologii stând diverse criterii.
Rogoff şi Lee au identificat trei tipuri distincte de întreprinzători, având drept criteriu
de delimitare condiţiile existente la pornirea afacerii:
Ø Creatorii – Creatorii sunt definiţi ca aceia care au iniţiat o afacere cu visul de a crea un
produs sau serviciu nou. Creatorii se consideră adevăraţii întreprinzători, pe deplin satisfăcuţi
de afacerea pe care o conduc. Ei nu sunt motivaţi de recompense financiare , nici nu consideră
că activitatea lor comportă riscuri mari, datorită credinţei în viziunea lor, îşi folosesc
abilităţile şi îşi aduc contribuţia în societate.
Ø Moştenitorii – Acest grup îi include pe aceia care au moştenit o afacere de la un
membru al familiei sau care intră în afaceri printr-o conexiune familială. Deoarece nu au
fondat compania pe care o conduc în prezent, obţin un punctaj mai mic decât celelalte grupuri
în ceea ce priveşte obiectivele noii afaceri şi crearea de noi produse. De obicei, ei sunt mai
puţin orientaţi spre creştere şi mai puţin hotărâţi să aducă o contribuţie în societate. Punctajul
obţinut de ei la obiectivul câştigării banilor a fost cel mai mare.
Ø Administratorii – Sunt aceia care cumpără o afacere sau o franciză, motivaţi de
obiective financiare, lipsa altor opțiuni sau de dorinţa de a minimiza riscul, alegând formula
cumpărării unei afaceri deja testate. Punctajul lor în ce priveşte cunoaşterea este ridicat
deoarece au o orientare fundamentală spre activitate. Fiind în acelaşi timp înclinaţi spre
creştere, ei sunt satisfăcuţi de afacerea lor şi se consideră adevăraţi întreprinzători. În general,
obiectivul lor principal nu este acela de a-şi aduce contribuţia în societate , nici acela de a crea
un nou produs.
O altă clasificare aparţine specialistul american John Miner care identifică patru tipuri
de întreprinzători, ţinând seama de caracteristicile psihologice şi cunoştinţele deţinute de
aceştia:
1. Întreprinzătorul performant personal
ü alocă foarte mult timp afacerii;
ü crede puternic în propria persoană şi în ceea ce face;
ü încearcă să înveţe cât mai mult despre propria afacere pe care o derulează;
ü apelează la tehnici de planificare;
ü manifestă reacţii rapide faţă de schimbările mediului;
ü posedă o mare capacitate de a rezolva probleme
ü se descurcă bine în condiţii de criză.
2. Întreprinzătorul “supervânzător”
ü este permanent preocupat să vândă;
ü se concentrează asupra a ceea ce vinde şi cum vinde;
ü nu renunţă niciodată să vândă;
ü apelează la alţii pentru a dirija afacerile curente ale firmei;
ü pune accent pe relaţiile umane şi pe munca în echipă.
3. Întreprinzătorul-manager
ü posedă calităţi şi pregătire manageriale apreciabile;
ü îi place să conducă proprii salariaţi, în care scop se străduieşte să dezvolte o firmă de
dimensiuni cât mai mari;
ü alocă timp şi resurse pentru a convinge potenţialii clienţi să cumpere produsele firmei
sale;
ü încurajează personalul să-şi construiască şi să urmeze o carieră în cadrul companiei;
ü pune accent pe eliminarea diferenţelor culturale între persoane şi construirea unei culturi
organizaţionale specifice firmei.
4. Întreprinzătorul expert, generator de idei
ü posedă suficiente cunoştinţe într-un domeniu pentru a fi considerat expert;
ü deţine “libertatea” de a inova şi de a-şi implementa propriile idei;
ü acordă atenţie atragerii de persoane cu calităţi complementare lui, pentru a finaliza noua
idee;
ü îşi consacră energia obţinerii sprijinului pentru a implementa ideea nouă.
ÎNTREPRINZĂTOR MANAGER
· trăieşte în viitor · trăieşte în trecut
· trăieşte să deţină controlul · tânjeşte după ordine
· înfloreşte în mijlocul · se agaţă obsesiv de starea prezentă
schimbării
· vede întotdeauna şansa din · vede întotdeauna problemele care pot apărea.
fiecare eveniment
· îşi construieşte o casă şi, în · îşi construieşte o casă şi apoi trăieşte în ea pentru
momentul în care a terminat-o, totdeauna
începe să facă planuri pentru
următoarea.
· creează lucruri · le pune în ordine
· fără întreprinzător n-ar exista · este cel care vine pe urmele întreprinzătorului
mizerie de curăţat. pentru a face curăţenie
· Fără întreprinzător nu ar exista · Fără manager nu ar exista afaceri şi societate
progres

S-ar putea să vă placă și