Cap. 1.

Introducere în antreprenoriat

1.1. Definirea antreprenoriatului

Definiţia 1: Antreprenorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, îşi
asumă responsabilitatea iniţierii acesteia şi obţine resursele necesare pentru începerea
activităţii.
Definiţia 2: Antreprenorul este persoana care îşi asumă riscurile conducerii unei afaceri.
Definiţia 3: Antreprenorul este cel care gestionează resursele necesare funcţionării unei
afaceri bazate pe inovaţie.
Definiţia 4: Antreprenorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care,
în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice,
organizează o societate comercială în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ, în
scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii,
din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurență.
În consecință, se poate spune că antreprenorul (întreprinzătorul) este acea persoană
care îşi asumă riscul începerii propriei afaceri, dar şi cel care prin inovaţie şi creativitate
poate promova succesul firmei din care face parte. Întreprinzătorul este acea persoană care
iniţiază singură sau în asociere o afacere, asumându-şi riscul de a investi capital şi anumite
responsabilităţi de a conduce firma. Astfel, antreprenorul este o persoană care iniţiază şi
derulează un set de activităţi caracterizate de risc şi inovare cu scopul de a obţine satisfacţii
materiale şi personale.
Termenii de „întreprinzător” şi „întreprindere” au fost explicaţi, definiţi şi prin Legea
Nr.133/1999 pentru a fi corect utilizaţi în compararea întreprinderilor, atât în aplicarea
actului respectiv, cât şi în statistici şi alte reglementări legale. Astfel: „Întreprinzătorul este
o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere
cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate
comercială, denumită în continuare întreprindere, în vederea desfaşurării unor fapte şi acte
de comerţ. Prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi
economice, autonomă patrimonială şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi
fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv
prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă”.
Profilul unui întreprinzător este definit de următoarele trăsături:
- Un simţ dezvoltat de independenţă;
- Dorinţa de a-şi asuma o responsabilitate şi de a conduce o afacere ;
- Capacitatea crescută la efort intens şi de durată;
- Preferinţa pentru afaceri cu grad mediu de risc;
- Reacţie rapidă, decizii prompte în activitatea curentă ;
- Organizare eficientă a timpului de muncă.
In literatura clasică s-au identificat trei tipuri de întreprinzători:
1) Întreprinzători conducători, al căror obiectiv principal îl constituie siguranţa;
2) Întreprinzători inovativi, al căror obiectiv principal este dorinţa de a avea senzaţii;
3) Întreprinzători controlori, care urmăresc câştigarea şi menţinerea puterii.
Există și alte teorii privind clasificarea întreprinzătorilor cum ar fi:
Teoria Vesper (1980) – 11 categorii de tipuri de întreprizători:
• Indivizii singuratici care lucrează pentru ei înșişi;
 • Indivizii care formează echipe;
• Inovatorii singuratici;
• Indivizii care copiază vedete;
• Indivizii care exploatează economiile de scară;
• Persoanele care acumulează capital;
• Indivizii specializaţi în achiziţii;
• Artiştii vânzătorii – cumpărătorii;
• Specialiştii în conglomerări;
• Speculatorii;
• Manipulatorii de valoare.

Schuman (1982) – 10 tipuri de întreprinzători:

• Independentul care porneşte afacerea de la zero;
• Achizitorul;
• Succesorul într-o afacere de familie;
• Succesorul într-o afacere exterioară familiei;
• Franşizorul;
• Franşizatul;
• Antreprenorul conducător al unei corporaţii;
• Antreprenorul non profit;
• Individul care lucrează pentru sine;
• Alţii.

Văduva (2004) - 3 tipuri distincte de întreprinzători:

• Creatorii – pornesc noi afaceri cu visul de a crea un produs sau serviciu nou;
• Moştenitorii – moştenesc o afacere sau intră intr-o afacere de familie;
• Administratorii – care cumpară o afacere sau o franşiză.

Evoluţia rolului întreprinzătorilor a fost puternic influenţată de principiile şi tehnicile

manageriale, fiind în strânsă legătură cu mediul social din care provine întreprinzătorul. El
trebuie să fie conştient că îşi asumă responsabilităţi de natură economică, etică, socială faţă
de angajat, furnizor, clienţi.
Se pot vedea diferențe regionale clare în aceeași societate sau națiune pentru dorința
de a stabili antreprenoriat și progrese în continuare. Totuși, acest lucru nu înseamnă că
oamenii din unele locuri sunt făcuți (dotați) pentru antreprenoriat, iar alții nu sunt.
Antreprenoriatul reprezintă un proces ce constă în identificarea și urmărirea unei
oportunități de afaceri, în scopul valorificării acesteia.
Antreprenoriatul este abilitatea de a crea și de a construi ceva practic de la nimic. Este
mai degrabă initierea, realizarea, obținerea și inființarea unei companii, decât preluarea sau
managerierea unei companii existente.
Antreprenoriatul nu este limitat la o anumită persoană sau grup. Este o capacitate de a
explora, crea și utiliza oportunitățile disponibile explorate și neexplorate pentru inovații și
soluții noi sau neașteptate. Prin urmare, pentru a facilita și a crea afaceri, unele competențe
ar putea fi identificate și promovate conform cerințelor antreprenoriatului.
1.2. Tipuri de antreprenoriat

”În general, atunci când vorbim despre antreprenori, ne gândim numai la acei oameni
care dezvolta un proiect de afaceri propriu, pe baza unei idei si asumându-si riscurile pe
care acel proiect le implica, dar beneficiind, la final, si de rezultatele afacerii, daca aceasta
este de succes. Însa, în realitate, sunt mai multe domenii în care, pe baza unei idei (sau a
unui set de idei), oamenii pot sã dezvolte proiecte valoroase, chiar dacã nu sunt afaceri, ci
alte tipuri de proiecte: sociale, politice, de cercetare. etc. si, în acest mod, putem vorbi, într-
adevãr, de alte tipuri de antreprenori, respectiv antreprenori sociali, antreprenori politici,
antreprenori în cercetare etc.
Antreprenoriatul social
Antreprenoriatul social este acea activitate antreprenoriala care porneste de la
identificarea unei probleme sociale (cu privire la educatie, sanatate, dar si cu privire la alte
aspecte sociale importante pentru o comunitate) si rezolva aceasta problema sociala prin
metodele tipic antreprenoriale (respectiv structurand o organizatie si gasind solutiile de
acțiune, finanțare și dezvoltare a acestei organizații). Chiar dacă această activitate NU este
orientată spre profit, ea trebuie în același timp să fie totuși o activitate eficientă, astfel încât
obiectivele sociale propuse să fie cât mai bine atinse. Iar pentru acest lucru, de multe ori
este foarte util să privești o astfel de activitate ca pe una gândită pentru profit, astfel încât
să poți să maximizezi randamentul banilor pe care îi atragi din diverse surse (donații,
sponsorizări, programe europene etc.). Cei care coordonează organizații non-
guvernamentale (ONG-uri) sunt, în fapt, antreprenori sociali, chiar dacă ei nu sunt mereu
conștienți de acest lucru. Ei trebuie să gestioneze resursele în modul cel mai profesionist
posibil, astfel încât să poată multiplica efectul acestora. De aceea, pentru a conduce un
astfel de ONG, ar trebui oricum să parcurgi o școală antreprenorială sau, în orice caz, să ai
ceva experiențã în zona de activități “for-profit”, altfel va fi foarte greu să gândești în acești
termeni în calitate de coordonator al unei întreprinderi sociale.
Antreprenoriatul politic
Antreprenoriatul politic este acea activitate care identifica si incearca sa rezolve o serie
de probleme politice printr-un set de idei noi (sau printr-o noua ideologie), in timp ce
dezvolta organizatia care sustine aceasta ideologie. Toate aceste aspecte fac destul de clara
similitudinea modelului politic cu cel din zona afacerilor, pentru ca e nevoie de crearea
unor structuri, de finantarea acestora, de leadership, va exista în plus o competitie cu alte
miscari politice concurente. Din pacate, multe dintre aceste miscari de tip antreprenoriat
politic pornesc de la cele mai bune intentii si ajung sa devina doar o afacere, moment în
care nu îsi mai îndeplinesc în niciun fel rolul pentru care au fost create. La fel ca într-o
companie în care prin absurd însusi antreprenorul începe sa fure si sa minta, si o astfel de
miscare politica, bazata pe coruptie, mita, trafic de influenta si de putere, e sortita esecului.”
(Ghenea, 2016) Din aceastã cauza, exista în prezent o anumita confuzie cu privire la
termenul de „antreprenor politic”, deoarece pe lânga sensul bun, exista si o conotatie
peiorativa pentru acest termen, respectiv „acel om de afaceri care încearcã sã obtina
avantaje materiale prin influenta politica, prin obtinerea de contracte guvernamentale sau
diverse subventii”.
Adevaratul spirit antreprenorial politic presupune în plus si asumarea integrala a
riscurilor care decurg din aceste demersuri politice. Daca ne gândim la oameni ca Gandhi
sau Martin Luther King, poate cei mai reprezentativi exponenti ai antreprenoriatului politic
global, întelegem foarte clar faptul ca ei si-au asumat într-adevãr toate riscurile, ambii
murind asasinati din cauza convingerilor lor politice (ca multi alti lideri politici de acest
gen).
Antreprenoriatul în cercetare
Numerosi antreprenori extraordinari au fost în acelasi timp si cercetatori, savanti sau
inventatori, dezvoltându-si în timp propriile companii si afaceri, în care au folosit din plin
rezultatele cercetarilor si inventiilor lor. Unul dintre cei mai faimosi si mai prolifici
inventatori ai tuturor timpurilor, Thomas Alva Edison, a fost si un antreprenor în sensul
propriu al cuvântului, pentru ca a fondat o companie care si astazi, la aproape 150 ani de
la înfiintare, este una dintre cele mai mari companii de pe glob: General Electric.
Sunt însa multi cercetatori care nu detin niciodata propria lor companie, deci nu se
încadreaza în acest profil antreprenorial traditional. Cu toate acestea, daca vorbim de un
proiect de cercetare care trebuie sa aiba o anumita finantare, trebuie realizat prin
coordonarea unei echipe si trebuie sa îndeplineasca niste obiective, iata cum ajungem din
nou la principalele elemente care definesc activitatea antreprenoriala. Mai adaugati la
aceste ingrediente si riscul asumat de un astfel de cercetator si avem un profil de
antreprenor.
Antreprenoriatul întreprinderilor mici
Astăzi, încă un număr copleșitor de întreprinzători și companii sunt întreprinderi mici.
Întreprinderile mici sunt magazine alimentare, saloane de coafură, frizerie, consultanți,
agenți de voiaj, magazine de comerț online, dulgheri, instalatori, electricieni etc. Aceștia
sunt cei care își conduc propria afacere. Ei angajează personal local sau membrii familiei.
Cele mai multe sunt abia profitabile. Definiția lor de succes este de a hrăni familia și de a
face un profit, de a nu fi preluați de o industrie sau să construiască o afacere mai mare.
Deoarece nu pot atrage capital la început, își finanțează afacerile prin intermediul
împrumuturilor pentru prieteni / familii.
Antreprenoriatul întreprinderilor mari
Companiile mari au cicluri de viață finite. Majoritatea cresc prin susținerea inovației,
oferind produse noi care sunt variante în jurul produselor lor principale. Schimbările în
gusturile clienților, noile tehnologii, legislația, noii concurenți etc. pot crea presiuni pentru
inovațiile mai revoluționare - cerând companiilor mari să creeze produse complet noi
comercializate unor noi clienți pe piețe noi. Companiile existente fac acest lucru fie prin
achiziționarea unor companii inovatoare, fie prin încercarea de a construi un produs
revoluționar în interiorul acesteia.
Antreprenoriatul start-up-urilor scalabile
Spre deosebire de întreprinderile mici, startup-urile scalabile sunt cele care fac ceea ce
realizează antreprenorii din Silicon Valley și investitorii lor de investiții. Acești
întreprinzători încep o companie și știu din prima zi că viziunea lor ar putea schimba lumea.
Acestia atrag investiții de la investitori financiari la fel de nebuni - capitaliști de risc. Ei îi
angajează pe cei mai buni și cei mai strălucitori. Misiunea lor este de a căuta un model de
afaceri repetabil și scalabil. Atunci când îl găsesc, concentrarea lor pe scară largă necesită
și mai mult capital de risc pentru a alimenta expansiunea rapidă.
 Tipuri de antreprenori
Antreprenorii potentiali – grupul format din cei care au posibilitati financiare sa
inceapa un business, au identificat oportunitatile din piata, dar nu intentioneaza inca sa-si
lanseze propriile afaceri. Care este sursa acestei amanari? Frica de esec.
Hotaratii (Intending to Start) – pentru unii antreprenori potentiali, intentia de a incepe
propria afacere este fundamentata de perceptia societatii cu privire la antreprenori, statutul
de care acestia se bucura in societate si gradul pozitiv prin care media descrie activitatea
antreprenoriala.
Antreprenorii in curs de formare (Nascent or Just Starting) – sunt acei antreprenori
care au inceput un business propriu, dar au mai putin de trei luni pe propriile picioare.
Noii antreprenori – cei care au intre 3 luni si 3 ani si jumatate la cârma propriilor
afaceri.
Antreprenorii consolidati – sunt acei intreprinzatori care au un business mai vechi de
3 ani si jumatate; aici intra si antreprenorii care au iesit dintr-o afacere printr-un exit, dar
reprezinta in continuare o sursa cheie pentru alti intreprinzatori (prin finantari, activitati de
mentorat, etc.)
Antreprenorii-suspendati (Discontinuance) — sunt acei intreprinzatori care au
intrerupt activitatea antreprenoriala.
Din cauza faptului ca anumite conditii care influenteaza antreprenoriatul sunt diferite
si foarte complexe de la tara la tara, nu putem concluziona ca o etapa de dezvoltare a
antreprenoriatului va duce in mod natural la urmatorul nivel. De exemplu, o economie cu
un numar mare de antreprenori potentiali nu are implicit si o activitate antreprenoriala
intensa.
In ordinea procentelor ar exista 5 tipuri de antreprenori (ca predominanță):
1. Antreprenorul Idealist
Acesta este plin de idei, dupa cum ii spune numele, de ganduri inovative, mereu ii trec
tot felul de creatii prin minte si le vrea transpuse in practica. Va prefera sa aduca mereu
ceva nou si creativ in piata si, deoarece are o minte astfel structurata, inseamna ca si
valoarea personala conteaza, anume – sa lase o anumita amprenta in urma devine un factor
motivational important.

2. Antreprenorul Optimizator
Acest tip de antreprenor este genul de persoana care urmareste satisfactiile personale,
printre care si satisfactia de a avea o afacere sub mână. Sigur, majoritatea proprietarilor
unei afaceri pot avea aceasta motivatie in spate, insa acest tip este condus mai mult decat
restul de aceasta dorinta interna.

3. Antreprenorul “munca multa si iar munca”

Antreprenorul va munci pe branci pentru a-si construi afacerea, fiind adeptul muncii
bine facute si cu implicare personala in toate etapele. Nu se va sfii sa-si aloce multe ore
peste program si va resimti satisfactie si valoare prin acest efort autoimpus. Acest tip
considera ca la baza oricarui business se afla mult efort depus si ca pentru profit mai mare
ai de muncit mai mult. Sigur, orice afacere are in spate multa munca, mai ales la inceput,
insa aceasta categorie de antreprenori va continua sa munceasca mult si cand si-ar permite
sa nu o faca; in plus laurii gloriei se vor aduna tot la ei, chiar daca nu vor avea timp sa faca
ceva cu ei.
 4. Antreprenorul Jucator
In aceasta categorie sunt cei care traiesc la limita si le place sa lucreze sub presiune. Isi
vor aloca multe sarcini, termene limita, termene de plata, si vor jongla cum sa le faca fata.
Sunt adeptii pe ultima suta de metri si atunci se motiveaza extrem de mult pentru a finaliza
ce e de finalizat si resimt o mare satisfactie din asta. Sunt energici si par sa nu ia niciodata
o pauza; asa simt ei ca traiesc.

5. Antreprenorul Sustinator
Este un tip echilibrat de antreprenor, cel pentru care echilibrul intre afaceri si viata
personala este important. Acestia nu se grabesc sa atinga un succes prea mare si prea repede,
deoarece sunt constienti de consecintele asupra vietii personale, asa ca prefera o crestere
sustenabila si care sa nu le dea viata prea mult peste cap. Ei nu sunt ambitiosi in sensul
banilor, le e de ajuns sa aiba cat au nevoie, nu-si fac proiectii de “cel mai tare”, “cel mai
bun” pe piata”, doar vor o felie de tort care sa-i lase sa traiasca confortabil.

”O altă clasificare îi grupează în următoarele categorii:

1. Constructorul
In principiu, acest tip de antreprenor este cel care isi creeaza produsele sau serviciile,
de unul singur sau cu ajutorul unor angajati. De cele mai multe ori, totul incepe de la un
hobby si, pe parcurs, gaseste o cale sa isi monetizeze produsele/serviciile. Motivatia lui de
a lansa un busines rar porneste de la dorinta de a face bani ci, mai mult, de la a continua sa
construiasca produsul. Pe parcurs, unii pot cadea in capcana, pierzandu-si pasiunea si
punand mai mult accent pe bani, decat pe calitatea produselor, dar exista si situatii mai
fericite.

2. Pionierul
Antreprenorul pionier vede oportunitati de business cu mult timp inainte ca restul sa le
observe. Un exemplu clasic de antreprenor pionier este Steve Jobs. Sunt creativi, cu o
toleranta foarte mare la risc si capabili sa schimbe o intreaga piata. Prin faptul ca se afla
intr-o continua cautare a inovatiei, foarte des sunt perceputi ca oameni carismatici, placuti
de catre toata lumea. Daca se concentreaza asupra unei idei de business, sunt foarte
perseverenti si nu se opresc până sunt fie extrem de celebri si plini de succes, fie ajung in
faliment.

3. Antreprenorul sceptic
Acest tip de antreprenor vede succesul altora si incepe imediat sa il puna la indoiala.
Examineaza business-ul altora si cauta posibile motive pentru care succesul nu a fost dat
de efortul si munca investita, ci de o simpla conjunctura norocoasa. Poate este vorba de
experientele din trecut sau este o persoana sceptica prin natura, insa acest tip de antreprenor
considera ca factorul major care determina succesul este o doza buna de noroc. Problema
e ca acesti antreprenori rar reusesc sa aiba succes cu propriul business. Deoarece cauta
retete ale succesului si isi pun mii de intrebari inainte de a face ceva, ajung sa nu mai faca
nicio actiune pentru a-si creste afacerea. Isi fac in minte o multime de scuze si le cred,
fiindu-le frica sa gandeasca in afara cutiei.
 4. Antreprenorul copiator
Acest tip de antreprenor vede succesul altora si incearca sa il copieze exact. Site-urile
lor sunt la fel, cardurile de vizita sunt la fel, chiar si propria prezentare este copiata dupa
modelul liderului industriei in care activeaza. Acesti antreprenori evita sa faca prima
miscare intr-un segment nou de piata, tocmai pentru a evita riscurile; prefera sa vada cat
de sigura e piata dupa ce a fost testata in prealabil de tipul antreprenorilor pionieri. In
general, nu sunt foarte creativi, dar sunt foarte bine organizati si excelenti la capitolul
executie.

5. Antreprenorul cercetator
Acest tip de antreprenor adora sa invete. Prin urmare se documenteaza si cerceteaza
toate strategiile si tacticile posibile pentru lansarea si cresterea unui business. Ok, nu e
nimic gresit cu cititul si invatatul, insa atunci cand cercetarea este tot ceea ce face, apare o
problema. Si asta deoarece invatatul devine o scuza pentru a nu trece la actiune. Da, trebuie
sa inveti constant ce merge si ce nu merge, cum se schimba piata si care sunt cele mai noi
practici, insa trebuie sa treci mai departe si sa pui in aplicare ceea ce ai invatat. Majoritatea
antreprenorilor stiu mai mult decat isi inchipuie; insa cei mai multi cad in capcana, uitand
ca pentru a obtine rezultate, trebuie sa puna si in practica ceea ce au invatat.

6. Antreprenorul comerciant
Se diferentiaza de majoritatea deoarece vad avantajul intr-o situatie arbitrara. De cele
mai multe ori, cumpara mai ieftin dintr-o parte si vand mai scump intr-alta, fara a avea o
valoare unica de vanzare, fara a se diferentia de producatori sau furnizori, fara nimic.
Majoritatea fac dropshipping (deplasarea mărfurilor de la producător direct la vânzătorul
cu amănuntul) sau isi listeaza produsele intr-un marketplace, fara a avea un magazin
propriu.

7. Antreprenorul in paralel
Acest tip de antreprenor nu se poate hotari la o singura idee pentru a o lansa si a o creste
astfel ca incearca sa faca totul deodata. Intra pe diferite nise pe ideea ca in foarte scurt timp
va reusi sa intreaca pana si liderii din industrie. Din pacate, lipsa de concentrare si de
investitie intr-un singur proiect o data scade drastic sansele de succes.

8. Antreprenorul in serie
Contrar tipului anterior, antreprenorul in serie a lansat un startup de succes, asupra
caruia si-a concentrat toate resursele. Experienta primului startup i-a placut atat de mult
incat vrea sa isi aduca la viata si alte idei de business. De cele mai multe ori, isi urmeaza
reteta de succes si in cazul urmatoarelor afaceri, insa nu e nimic surprinzator daca adopta
o abordare complet diferita. Este creativ si dispus sa isi asume riscuri.

9. Antreprenorul care se afiseaza

Este un tip de antreprenor care adora sa fie in centrul atentiei. Obisnuieste sa participe
la foarte multe conferinte si intalniri de business si se axeaza pe munca de PR (relatii
publice), in loc sa se concentreze asupra afacerii sale. In general, piata il vede ca si
antreprenor inovativ. Este bun ca marketer.
 10. Antreprenorul wannabe
Există o multime de persoane care au idei de afaceri, insa le lipseste curajul de a le
implementa. Problema e ca aceasta frica ii va impiedica, probabil, toata viata sa devina
antreprenori cu adevarat. O alta problema e ca acestia vad viata de antreprenor plina de
curcubee, vacante pe insule exotice si gramezi peste gramezi de bani. Din pacate, viata de
antreprenor este exact la fel ca a unui angajat, poate chiar si mai solicitanta. Nu toata lumea
ajunge Steve Jobs, Mark Zuckerberg sau Elon Musk. Nu toata lumea ajunge milionara si
miliardara, chiar daca poarta titlul de antreprenor. Acesta este primul lucru pe care trebuie
sa il invete antreprenorii wannabe.” (Dărăban, 2016)

1.3. Introducere în antreprenoriatul tehnologic și afacerile în domeniul tehnologiei

Rolul inovației în antreprenoriat

”Instrumentul specific al antreprenorilor este inovaţia, ea este mijlocul prin care
antreprenorii exploatează schimbarea, ca pe o ocazie pentru diferite afaceri sau servicii.
Inovaţia este finalitatea posibilă a unei invenţii, punerea în aplicare a acesteia, un
proces complex prin care noile idei tehnologice văd lumina, graţie unei “comercializări”
adecvate. Inovaţia constă, indiferent de domeniul vizat, în adoptarea de căre o firmă a
uneiÚunor schimbări în scopul creşterii eficienţei globale, pentru a putea răpunde noilor
exigenţe ale pieţei sau pentru a “ataca” noi pieţe.
Sursele inovaţiei, schimbările şi simptomele acesteia sunt elemente căutate de către
antreprenori. Aceştia caută toate ocaziile favorabile, cărora merită să le acorzi o şansă.
Inovaţia reprezintă potenţialul de producere a bogăţiei din mijloace deja existente. Cu alte
cuvinte, putem defini inovaţia ca acea aptitudine prin care printr-un mijloc (în sens
economic sau social) se găseşte o întrebuinţare pentru ceva din natură căruia i se conferă
valoare de întrebuinţare.
Inovaţia reprezintă funcţia specifică a iniţiativei de afaceri, ea este mijlocul cu ajutorul
căruia întreprinzătorul fie crează noi resurse producătoare de avuţie, fie le înzestrează pe
cele existente cu un potenţial sporit de creare a avuţiei.
Multe inovaţii apar dintr-o sclipire de geniu, iar altele sunt rezultatul unei căutări
conştiente, consecvente a posibilităţilor de inovare, care se găsesc doar în câteva situaţii.
Astfel, în cadrul unei companii, se pot identifica şapte surse de ocazii de inovaţii, dintre
care patru se află în interiorul organizaţiei economice, iar trei în afara sa.” (Neguț, 2010)
a)în cadrul unei companii:
•evenimentele neaşteptate (succese sau eşecuri) reprezintă acele surse productive ale
unor posibilităţi de inovare, deoarece pentru majoritatea firmelor ele sunt aspecte care nu
se iau în seamă;
•discordanţele – reprezintă o nepotrivire flagrantă între două sau mai multe evenimente.
O discrepanţă între aşteptări şi rezultate poate oferi posibilităţi de inovare;
•nevoile specifice unor activităţi;
•schimbările produse la nivelul sectorului de activitate şi al pieţei.
Structura sectorului de activitate se poate schimba, iar această schimbare poate oferi o
extraordinară posibilitate de inovare. Schimbările din structura de activitate au creat, de
exemplu,în ultimii 15 ani, uriaşe posibilităţi de inovare furnizorilor americani de servicii
medicale. Astfel au apărut foarte multe clinici private de chirurgie şi psihiatrie, centre de
intervenţii de urgenţă şi organizaţii de ocrotire a sănătăţii. În situaţia în care un domeniu
de activitate înregistrează o dezvoltare rapidă, structura lui se modifică, iar liderii
tradiţionali ai acestuia neglijează segmentele care s-au dezvoltat foarte rapid. Rareori noile
posibilităţi corespund felului în care firmele tradiţionale au abordat piaţa. În acest caz este
un bun prilej pentru inovatori de a fi lăsaţi singuri o bună bucată de vreme. (Neguț, 2010)
b)în afara companiei:
•schimbările demografice – sunt surse externe inovării, iar pentru cei care le urmăresc
şi le exploatează acestea reprezintă posibilităţi de mari venituri. Un exemplu este cel al
japonezilor care acordând atenţie aspectelor demografice din anii 1970, au acţionat şi au
dezvoltat partea de robotică. Ca urmare, japonezii au un avans în robotică de zece ani;
•schimbările la nivelul percepţiei – se leagă de modul în care un manager vede „partea
plină a unei jumătăţi de pahar„ sau „partea goală a unei jumătăţi de pahar”, iar această
percepţie creează posibilități de inovare. Exemplu poate fi dat de ipohondria care cuprinde
naţiunile în zilele noastre. Niciodată până acum nu a existat o preocupare sau o teamă mai
mare în privinţa sănătății. Totul provoacă boli incurabile, orice poate duce la o boală
degenerativă, de inimă. Această optică în rândul oamenilor, a dus la noi posibilități de
inovare: pieţe pentru reviste de sănătate, alimente sănătoase etc.
•noile cunoştinţe – inovaţiile bazate pe cunoaştere diferă de celelalte prin timpul necesar
realizării lor şi prin problemele care reuşesc să le ridice întreprinzătorilor. Între apariţia
unei noi cunoştinţe şi aplicarea ei pe piaţă trec aproximativ 50 de ani, cifră demonstrată de-
a lungul timpului. O inovaţie de acest gen, ca să devină realitate, are nevoie de mai multe
cunoştinţe. (Neguț, 2010)
Inovația nu presupune doar dezvoltarea de produse noi și creative, ci implică și
construirea de clienți fideli, adaptarea și aplicarea unei tehnologii rentabile, luarea
deciziilor strategice, precum și identificarea, selectarea, dezvoltarea, gestionarea și
păstrarea persoanelor competente.
Inovația tehnologică este o cheie pentru supraviețuire și creștere pentru întreprinderile
mici și mijlocii.
Antreprenoriatul tehnic joacă un rol esențial în procesul de industrializare. Poate
contribui la dezvoltarea industrială prin inovații în dezvoltarea de produse, îmbunătățiri ale
productivității, procesului de producție și sisteme. Prin urmare, educația tehnică integrată
cu aportul antreprenorial poate fi utilă în dezvoltarea unui inginer ca antreprenor.
Inginerul ca antreprenor poate aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea
industrială prin inovații în dezvoltarea de produse/procese, productivitate crescută,
dezvoltarea de procese de producție.
Pentru a răspunde rolului său de antreprenor și de manager, acesta trebuie să:
 să fie dinamic și foarte bine informat;
 să cunoască diferitele scheme/stimulente oferite sectorului IMM-urilor și
procedurile aferente;
 să înțeleagă diferitele legi, reglementări și proceduri care trebuie urmate în
înființarea unei entități economice;
 să își cultive și dezvolte viziunea, atitudinea și motivația antreprenorială;
 să știe ce competențe comportamentale sunt importante pentru un
antreprenoriat de succes;
 să înțeleagă cât de important să se supună disciplinei financiare;
  să cunoască diferitele etape de creștere a unei întreprinderi și despre cum să
facă față incertitudinilor și concurenței;
 să știe cum să stabilească relații bune cu diferite persoane și organizații din
sfera dezvoltării industriale;
 să înțeleagă cum să profite de oportunități;
 să utilizeze cunoștințele, precum și resursele într-un mod eficient pentru
succesul firmei.

Elemente specifice antreprenoriatului tehnologic

Antreprenoriatul tehnologic este un stil de conducere a afacerilor bazat pe procesul de

identificare a oportunităților de afaceri cu potențial ridicat în domeniul tehnologiei, bazat
pe colectarea de resurse, cum ar fi talente și bani și gestionarea creșterii rapide, folosind
abilități de luare a deciziilor în timp real. O oportunitate de afaceri atractivă constă într-o
propunere de valoare ridicată, produse fezabile din punct de vedere tehnic, proprietate
intelectuală, un avantaj competitiv sustenabil, o piață potențială mare și un model de afaceri
care să poată fi extins. Se poate baza fie pe o descoperire revoluționară în tehnologie, fie
pe o evoluție progresivă și poate să vizeze o piață existentă sau să creeze o piață cu totul
nouă. Acest proces antreprenorial este relevant atât pentru startup-uri independente, cât și
pentru corporații existente.
"Antreprenoriatul tehnologic" este un sub-domeniu special al antreprenoriatului
focalizat asupra modului în care știința și tehnologia sunt sau urmează să fie transformate
în "valoare". În special, se referă la inovația tehnică și la inovația comportamentală sau
organizațională bazate pe mijloace tehnice. Practic, se presupune că antreprenoriatul pentru
domenii tehnice, reprezentat de noi firme bazate pe tehnologie necesită abordări specifice
în funcție de disciplina științifică și tehnică și industria conexă. Educația și formarea sunt
factori majori care disting fondatorii acestor firme de alți întreprinzători (non-tehnici).
Industriile bazate pe tehnologii sunt diferențiate în funcție de intensitatea cercetării și
dezvoltării C&D a firmelor asociate și, în particular, a ramurilor industriale. Intensitatea
C&D reprezintă proporția cheltuielilor pentru C&D în raport cu veniturile totale (vânzările)
ale firmei exprimată în procente.
Datorită importanței lor actuale, firmele din domeniul tehnologiilor informațioale și de
comunicații (I & CT) sunt tratate ca fiind divizate în subdomeniile I & CT Software și I &
CT Services.
Antreprenoriatul în domeniul tehnologiei este un proces orientat spre obiective, într-o
situație științifică / tehnică, culturală, socială, economică, juridică complexă, condus de o
persoană sau un grup de antreprenori și asociat cu practica de a deschide o nouă organizatie
bazata pe tehnologie sau de a reînnoi o organizatie existenta bazata pe tehnologie. El
corespunde conversiei științei sau tehnologiei în valoare economică prin reunirea resurselor
materiale și imateriale, după ce a fost perceputa o schimbare a unui factor situațional ca o
oportuniate pentru crearea unei oferte inovative, cum ar fi produse, procese, aplicații sau
servicii.
Majoritatea antreprenorilor în domeniul tehnologic sunt cu educație academică. Cu
toate că în facultate mulți studenți la inginerie realizează lucruri inovative, dar de cele mai
multe ori obțin un certificat, însă nu găsesc niciun suport pentru comercializarea ideilor lor.
 Există multe inovații tehnologice, dar este important câte dintre acestea pot fi
convertite în tehno-antreprenoriat. Antreprenorul în tehnologie este unul care organizează,
conduce și își asumă riscul unei întreprinderi bazate pe tehnologie. Un antreprenor de
succes trebuie să posede abilități manageriale pentru a utiliza eficient resursele, abilități de
marketing, managementul resurselor umane, management financiar, managementul
producției, să fie capabil să facă o analiză de fezabilitate. În consecință, tehno-
antreprenorul trebuie să aibă, pe lângă abilități de management tehnic, abilități de
managementul afacerii și motivație.
Există câteva atribute care caracterizează antreprenoriatul tehnologic:
a) potențial ridicat - o firmă nou înființată în domeniul tehnologic este considerată cu
un potențial ridicat dacă este capabilă să creeze valoare nouă pentru clienții săi, posedă un
nivel semnificativ de înțelegere a tehnologiei care este dificil de reprodus și poate fi adesea
protejat (patentat), are un grad de scalabilitate, creează o barieră la intrare și are, de
asemenea, un nivel ridicat al riscului inițial care poate fi tradus în niveluri ridicate de
rentabilitate.
b) oportunitate tehnologică - antreprenoriatul tehnologic este descris ca o oportunitate
tehnologică care implică un proces de rezolvare a problemelor, creșterea și protejarea
calității vieții, necesitatea aptitudinilor și aplicațiilor tehnice, identificarea pieței potențiale,
îmbunătățirea calității produselor pentru a îmbunătăți competitivitatea firmei. În plus,
motivul suficient pentru a se angaja în antreprenoriatul tehnologic a fost determinat de
nevoia de comercializare a unor inovații semnificative care se așteaptă să garanteze
furnizorii de materiale, stabilitatea pe termen lung a firmelor și creșterea producției;
c) tehnologie unică capabilă să conducă o afacere nouă - întrucât firmele pot fi
considerate ca licitând și concurând pentru achizițiile clienților și piețele pot fi evaluate în
funcție de măsura în care rentabilitatea unei firme depinde de satisfacerea cerințelor
consumatorilor, dacă este posibil, mai bine decât rivalii săi. În consecință, în afară de a
avea o cotă mai mare a pieței prin schimbări estetice, reducerea prețurilor, performanțe mai
bune etc., antreprenoriatul tehnologic are caracterul de a fi capabil să promoveze noi
tehnologii care pot instituționaliza noi afaceri care să răspundă în mod adecvat nevoilor
consumatorilor.
d) risc crescut de eșec - dezvoltarea de noi produse este riscantă datorita faptului ca
inovatiile fezabile tehnic pot să nu fie profitabile.
e) intervalul lung de timp până a ajunge pe piață - se referă la incertitudinea succesului
comercial la unei inovații pentru că este dificil să se previzioneze intervalul de timp între
lansarea unui produs în piață și cresterea vamzarilot datorita unor circumstante
nefavorabile care pot influenta cererea pentru produs.
f) necesarul de infrastructură, facilități și resurse - antreprenorii în tehnologie trebuie
să facă față provocărilor datorate resurselor inadecvate, patentelor scumpe sau
indisponibilității fondurilor.
Provocările pentru antreprenoriat în acest moment sunt variate: un mai scurt ciclu de
viață al produsului, tehnologia în schimbare rapidă, intrarea multinaționalelor și
conștientizarea clientului prin intermediul mass-media. Dar aceste provocări constituie și
un impuls pentru antreprenori să fie competitive pentru menținerea sau dezvoltarea
afacerilor lor.
 Pe de altă parte, oportunitățile îmbracă forma accesului la o tehnologie mai bună,
disponibilitatea unei varietăți de materii prime și componente, stimulentele în direcția
creșterii calității, eficienței și oportunități de restructurare și diversificare.
Inovația trebuie inițiată de către antreprenori prin a profita de o oportunitate în situația
în schimbare, descoperind cum să:
 se asigure că inovațiile vor fi pe placul clienților și respectă standardele de
calitate;
 introducă inovația în fiecare proces important, de la planificare la sistemul de
feedback, de comunicare;
 rămână în avangarda schimbării;
 studieze trecutul, analizeze prezentul și să prognozeze nevoile clientului;
 stabilească o viziune comună, care să implice toți membrii entității în
promovarea și realizarea unei sinteze inovatoare importante a oportunităților
pieței atât cu capacitățile, cât și cu nevoile acționarilor.
Factorii favorabili care afectează dezvoltarea unei persoane tehnice într-un antreprenor
eficient, după o educație și formare adecvată, pot fi următorii:
 Capacitatea de a profita de oportunități care oferă avantaj economic;
 Abilitatea de a dezvolta strategii competitive;
 Capacitatea de a analiza/diagnostica problemele unei întreprinderi și de a
elabora măsuri de remediere la momentul potrivit;
 Capacități tehnice și analitice utile în prevenirea problemelor de defecțiuni
accidentale, reducând astfel cheltuielile pentru depanare;
 Abilitatea de a prognoza schimbările în tehnologie și de a răspunde în
consecință.

1.4. Factori determinanți pentru antreprenori

Calităţile necesare întreprinzătorului

1. Spiritul de iniţiativă – de multe ori acest spirit este evident în viaţa de zi cu zi. El
poate să însemne o idee nouă în rezolvarea problemelor vechi, un drum mai drept şi mai
sigur pentru atingerea unui obiectiv.
2. Adaptabilitatea - Natura afacerilor este în continuă schimbare. Este aproape
imposibil să fii pregătit pentru fiecare scenariu, dar liderii de afaceri de succes trebuie să
fie adaptabili. Acest lucru este valabil mai ales pentru antreprenorii care trebuie să evalueze
situațiile și să rămână flexibili pentru a se asigura că afacerea lor continuă să avanseze,
indiferent de schimbările neașteptate.
3. Curiozitatea - Antreprenorii de succes au o trăsătură distinctă de personalitate care
îi diferențiază de alți lideri organizaționali: un sentiment de curiozitate. Capacitatea unui
antreprenor de a rămâne curios îi permite să caute continuu noi oportunități. În loc să se
mulțumească cu ceea ce cred că știu, antreprenorii pun întrebări provocatoare și explorează
diferite căi.
4. Capacitate organizatorică – o calitate necesară pentru a putea organiza eficient o
activitate şi pentru utilizarea eficientă a resurselor limitate: bani, forţă de muncă, timp
disponibil.
 5. Puterea de decizie - Pentru a avea succes, un antreprenor trebuie să ia decizii dificile
și să le susțină. În calitate de lider, ei sunt responsabili pentru ghidarea traiectoriei afacerii
lor, inclusiv fiecare aspect, de la finanțare și strategie până la alocarea resurselor.
6. Capacitatea de a-şi asuma riscuri – este în strânsă interdependenţă cu puterea de
decizie, pentru că orice decizie înseamnă asumarea unor riscuri. Întreprinzătorul are
încredere în sine şi îşi asumă riscuri calculate. Antreprenorii de succes se simt confortabil
să întâmpine un anumit nivel de risc pentru a culege roadele eforturilor lor; totuși, toleranța
lor la risc este strâns legată de eforturile lor de a-l atenua.
7. Perseverența - De-a lungul procesului antreprenorial, multe ipoteze se dovedesc a
fi greșite, iar unele întreprinderi eșuează cu totul. O parte din ceea ce face ca un antreprenor
să aibă succes este disponibilitatea lui de a învăța din greșeli, de a continua să pună întrebări
și de a perseverea până când își atinge obiectivul.
8. Abilitatea de a relaționa - Capacitatea de a intra în legătură cu oamenii și de a
recunoaște oportunitățile de parteneriat este crucială pentru antreprenoriatul de succes.
Cunoașterea de oameni noi ar putea facilita accesul la resurse sau cunoștințe de care are
nevoie, îi permite să învețe din succesul altora, să promoveze serviciile sau bunurile și să
întâlnească noi clienți.
9. Creativitatea - A deveni antreprenor începe cu o idee. Trebuie să identifice
oportunități, să găsească modalități inovatoare de a face lucrurile și să aducă soluții.
10. Capacitatea de a gestiona banii - Antreprenorii trebuie să înțeleagă situația
financiară a afacerii lor. Chiar dacă angajează un specialist precum un contabil, ei sunt
factorii de decizie și trebuie să-și cunoască situația pentru a conduce afacerea cu succes.
11. Profesionalismul - este o calitate pe care trebuie să o posede toți bunii antreprenori.
Odată cu profesionalismul vine și seriozitatea și disciplina. Autodisciplina îi permite unui
antreprenor să-și atingă obiectivele, să fie organizat și să dea un exemplu pentru toată
lumea. Încrederea în antreprenor este ceea ce îi menține pe oamenii din organizație motivați
și dispuși să dea tot ce e mai bun. Cea mai mare parte a întreprinzătorilor care au reuşit în
afaceri au următoarele trăsături comune:
-O sănătate fizică şi mentală bună şi posibilitatea de a depune eforturi prelungite;
-Capacitatea de a identifica rapid soluţii în rezolvarea problemelor dificile;
-Capacitatea de a aborda global situaţiile şi de a integra detaliile în aceste obiective
globale;
-Încrederea în sine;
-Perseverenţa;
-Dorinţa de a conduce şi de a controla propria afacere concomitent cu asumarea de
responsabilităţi maxime;
-Realismul, acceptarea realităţii şi abordarea problemelor în mod pragmatic;
-Gustul moderat al riscului, pe baza calculului consecinţelor deciziilor adoptate în
vederea realizării obiectivelor;
-Prudenţa;
-Capacitatea moderată de delegare a autorităţii, fiind „singurul stăpân” își determină
singur obiectivele;
-Stabilitate emotivă, capacitatea de a gestiona corect tensiunile ce apar în cadrul unei
firme. (Neguț, 2010)
 Trăsăturile personale ale celor care devin întreprinzători au fost grupate în trei
categorii:
a)Trăsături personale comune întreprinzătorilor de succes.
b)Trăsături improprii întreprinzătorilor de succes.
c)Trăsături irelevante pentru succesul în afaceri.
a)Trăsături personale comune întreprinzătorilor de succes
-Dorinţa de asumare a riscului economic – în cazul în care afacerile nu merg,
întreprinzătorul îşi pierde reputaţia, poziţia socială şi prestigiul. Pentru ca şansele de succes
să devanseze posibilitatea unui eşec, întreprinzătorul trebuie să-şi asume un risc calculat,
ca raport între posibilitatea de succes şi cea de eşec.
- Dorinţa de a fi propriul său stăpân, de a conduce şi de a nu fi condus;
- Spirit inovator;
- Nevoia de succes (de împlinire, realizare);
- Creativitatea;
- Acceptarea incertitudinii;
- Încrederea în sine;
- Perseverenţa şi hotărâre;
- Disciplina;
- Spiritul de iniţiativă;
- Empatia;
- Spiritul competitiv;
- Flexibilitatea;
- Sesizarea oportunităţilor de afaceri;
- Simț puternic al eticii și integrității;
- Potenţialul energetic ridicat.

b)Trăsături improprii întreprinzătorilor de succes

- Lăcomia;
- Necinstea;
- Lenea;
- Acţiunile pripite;
- Neîncrederea în oameni;
- Indecizia;
- Egocentrismul;
-Necunoaşterea domeniului şi mediului de afaceri poate duce la faliment.

c)Trăsături irelevante pentru succesul în afaceri

-Vârsta;
-Sexul;
-Starea civilă;
-Nivelul de educaţie;
-Religia. (Neguț, 2010)
 Metode de stimulare a creativităţii antreprenorilor
Metodele de creativitate sunt utilizate în vederea găsirii unor idei de noi produse.
Aceste metode nu urmăresc găsirea de soluţii care să răspundă nevoilor exprimate pe piaţă,
ci caută să anticipeze evoluţia nevoilor consumatorilor.
Metodele de creativitate pot fi împărţite în două categorii: metode intuitive şi metode
raţionale. Alături de aceste metode se pot adăuga: Metoda Grupului Delphi, Metoda celor
6 pălării gânditoare, Tehnica Lotus (floare de nufăr), Metoda grupurilor interdependente
(mozaic), Metoda piramidei, Starbursting (explozia stelară) etc.
Metodele intuitive au la bază ideea că un grup de indivizi este mult mai creativ decât
fiecare individ care lucrează separat. Se pune accentul pe efectul sinergetic rezultat în urma
interacţiunii dintre membrii grupului. Prin aceste metode se valorifică imaginaţia şi intuiţia
persoanelor care participă la sedinţele de creativitate.
Metodele raţionale presupun căutarea de idei de noi produse, pornind de la analiza
sistematică a produselor existente. Pot fi avute în vedere în procesul de analiză o serie de
aspecte ca: modalităţile de utilizare, caracteristicile produselor existente, comportamentul
lor în consum, situaţiile de consum etc.
Brainstorming
Brainstorming-ul reprezinta o tehnica de stimulare a creativitatii, care implica
participarea mai multor persoane, dintre care una colecteaza toate ideile.Termenul poate fi
înţeles la modul generic ca o tehnică creativă de grup, menită să dea naştere unor idei în
vederea soluţionării unei probleme. Brainstormingul este o metodă care ajută la crearea
unor idei şi concepte creative şi inovatoare. Pentru un brainstorming eficient, inhibiţiile şi
criticile suspendate vor fi puse de-o parte.
Astfel, exprimarea va deveni liberă şi participanţii la un proces de brainstorming îşi
vor spune ideile şi părerile fără teama de a fi respinşi sau criticaţi. Un brainstorming
durează în jur de o jumătate de oră şi participă în medie 10 persoane. Se expune un concept
sau o idee şi fiecare îşi spune părerea despre cele expuse şi absolut tot ceea ce le trece prin
minte, inclusiv idei comice sau inaplicabile. O variantă a brainstormingului este
brainwritingul.
Aplicabilitatea brainstormingului este foarte largă. Metoda poate fi utilizată pentru
soluţionarea unor aspecte legate de :
- creşterea vânzărilor ;
- lansarea unor produse noi ;
- temele campaniilor publicitare;
- repoziţionarea unor produse;
- crearea unor nume de marcă sau de firme;
- identificarea unor ambalaje noi;
- găsirea unor noi canale de distribuţie.
Metoda este aplicabilă pe grupuri de dimensiuni variind între zece persoane şi câteva
zeci de subiecţi reuniţi în acelaşi loc. Se recomandă ca grupurile să fie alcătuite din:
- Persoane având acelaşi rang ierarhic ;
- Bărbaţi şi femei;
- Un număr mic de experţi specialişti în problema care urmează să fie soluţionată.
(Albu&Marian, 2015)
Metoda celor 6 pălării gânditoare este o metodă folosită pentru a amplifica
conversațiile creative, asigurându-se că sunt reprezentate o mare varietate de puncte de
vedere și stiluri de gândire. Folosind șase roluri (sau „pălării”), cadrul – dezvoltat de Dr.
Edward de Bono – permite echipelor să structureze mai ușor gândirea abstractă pentru
rezultate productive.
Cele șase pălării sunt:
Pălăria albă: Aceasta este pălăria obiectivă, care se concentrează pe fapte și logică;
Pălăria roșie: Aceasta este pălăria intuitivă, concentrându-se pe emoție și instinct;
Pălăria neagră: aceasta este pălăria prudentă, folosită pentru a prezice rezultate
negative;
Pălăria galbenă: Aceasta este pălăria optimistă, folosită pentru a căuta rezultate
pozitive;
Pălăria verde: aceasta este pălăria creativă, unde ideile sunt abundente și criticile sunt
libere;
Pălăria albastră: Aceasta este pălăria de control, folosită pentru management și
organizare.
În dezvoltarea produsului, cele șase pălării de gândire sunt folosite pentru a împărți
echipa de proiect în diferite grupuri (grupul pălărie albă, grupul pălărie roșie etc.). Fiecare
grup vorbește despre produs din perspectiva pălăriei lor, adică componentele logice,
componentele emoționale și așa mai departe. Acest lucru permite o colaborare mai
concentrată între grupuri mai mici, care ulterior se pot alătura cu idei și obiective mai
puternice.
Metoda Delphi este procesul de reunire a unui grup de experți și de angajare în mai
multe runde de întrebări despre cum să se ia anumite decizii de afaceri sau să se rezolve o
problemă organizațională. Fiecare răspuns oferit de experți este anonim. După fiecare
rundă, facilitatorii revizuiesc și sortează toate răspunsurile.
Scopul principal al metodei Delphi este de a încuraja acești experți să ajungă la un
acord reciproc și să stabilească un consens de grup. Multe organizații pot folosi această
metodă pentru prognoza de afaceri sau strategii financiare.
Metoda florii de lotus este o tehnică de brainstorming care implică construirea de idei
în jurul unei teme centrale și apoi împărțirea lor în subteme mai profunde. Diagrama lotus,
cunoscută și ca hartă, constă din nouă grile de 3×3 pătrate. Echipele plasează declarația
originală a problemei în caseta centrală din matricea 3x3, apoi adaugă teme sau elemente
înrudite ale problemei în cele 8 casete din jurul acesteia. După completarea acestei casete
centrale, sunt create 8 noi grile cu o idee din prima grilă din centru. Procesul se repetă,
echipa adăugând 8 idei pentru fiecare dintre cele 8 aspecte inițiale din prima grilă.
Metoda Starbursting este o formă de brainstorming care se concentrează mai degrabă
pe generarea de întrebări decât de răspunsuri. Poate fi folosită iterativ, cu mai multe niveluri
de întrebări despre răspunsurile la setul inițial de întrebări.

Pași pentru a deveni un antreprenor de succes

1. Primul și cel mai important pas este să fii motivat să devii un antreprenor de succes,
orice ar însemna succes pentru tine. Totul are legătură cu motivația voastră interioară de a
deveni ceea ce ați visat întotdeauna să deveniți.
Ce vă ghidează?
Care este pasiunea voastră interioară?
Orice doriți, trebuie să aveți o viziune clară și un foc care să ardă permanent pentru a
atinge acest obiectiv.
 2. Al doilea pas este să începeți să vă imaginați cum vă atingeți obiectivul. Cel puțin
gândiți-vă la care va fi primul pas. Nu gândiți prea mult. Chiar dacă nu puteți vedea încă
întregul drum, începeți cu primul pas. Fiecare călătorie lungă începe cu un prim pas. Așa
că porniti și continuați dupa cum v-ati planificat următorii pasi (etape) de-a lungul drumului.
3. Există multe căi spre succes. Cel mai bun sfat este să-ți găsești propria cale. Țineți
ochii și urechile larg deschise, dar păstrați întotdeauna focalizarea pe țintă. Ascultați
oamenii - în special clienții dvs. - și încercați să beneficiați de aceasta pentru afacerea dvs.
Fiți conștient de piață și fiți creativ în satisfacerea cerințelor lor în schimbare. Fiți flexibil,
dar mereu păstrați controlul, și păstrați-vă independența pentru ceea ce vă interesează.
Rămâneți conștient de credințele voastre interioare, dar obțineți-vă ajutor în cazul în care
ceilalți depășesc punctele slabe.
4. Pasul al patrulea este cel mai dificil pas. Multe diversiuni, distrageri ale atenției,
capcane, obstacole și dezamăgirile vor apărea pe calea spre succes. Cea mai grea parte este
perseverența. Pentru a-ți menține încrederea în tine și în eforturile tale, a-ți asuma riscuri
atunci când te îndoiești de tine, îndrăznește să ceri ajutor și să întâlnești oameni care te pot
și vor să te ajute să comunici viziunea ta. Pentru a depăși aceste situații, va trebui reveniți
la pasul unu. Amintiți-vă de ce faceți acest lucru, pentru că dacă nu faceți asta, nimeni nu
o va face!

1.5. Inginerii ca antreprenori

O licență în inginerie oferă multe oportunități de obținere de locuri de muncă. Una

dintre aceste posibilități de carieră o reprezintă aceea de a deveni antreprenor. Începerea
unei noi afaceri poate fi totuși destul de dificilă. Cu toate acestea, un inginer posedă câteva
caracteristici care vor face tranziția un pic mai ușoară:

1. Inginerii au capacitatea de a rezolva probleme

Domeniul ingineriei este plin de oameni care sunt instruiți pentru a rezolva probleme.
Noile întreprinderi apar când este nevoie să aducem ceva pe piață care lipsește.
Completarea unui gol este perfectă pentru cineva care este capabil să definească o problemă.
Inginerii sunt instruiți să gândească logic și să urmeze o metodologie pentru a descoperi
soluții utile. Acesta este modul în care ingineria aduce valoare consumatorilor. Aceasta
este baza unei afaceri de succes.

2. Inginerii sunt optimisti

Lumea poate fi un loc foarte pesimist, mai ales că economia nu este întotdeauna într-o
poziție înfloritoare. Oamenii tind să fie sceptici când vine vorba de a începe ceva nou și
nedescoperit. Cursurile de instruire îi învață pe oameni să insiste în fața dificultăților. Un
inginer mereu gândește pozitiv și va persevera până când o problemă va fi rezolvată. Chiar
dacă este nevoie de timp, un inginer va găsi un răspuns. Aceasta este o parte esențială a
începutului unei afaceri. Un întreprinzător nu trebuie să renunțe niciodată și trebuie să
continue să avanseze în fața adversității. Modul de gândire și abordare a unei persoane
poate însemna diferența dintre succes și eșec.
 3. Inginerii pot oferi încredere
Lumea afacerilor este plină de oameni nemiloși. De multe ori, un proprietar de afaceri
va minți pentru a merge mai departe. În loc să se ocupe de minciuni și să conducă pe o cale
greșită, un inginer va spune adevărul într-o manieră sincera. Această atitudine crează
încredere în consumatori. În acest mod, persoanele cu pregătire în inginerie vor avea o
influență pozitivă asupra mediului de afaceri. Încrederea este o calitate care nu este ușor de
stabilit, însă un inginer nu ar trebui să aibă probleme în obținerea ei.

4. Inginerii au dorință de cunoaștere

Un inginer înțelege că nimeni nu are toate răspunsurile. Este însă întotdeauna dispus
să caute o soluție la o problemă, chiar și în lumea afacerilor. Când o persoană nu se teme
să învețe și să obțină mai multe cunoștințe, se va produce un progres. Progresul este un
factor-cheie implicat în dezvoltarea unei afaceri solide. A fi un antreprenor înseamnă a
încerca în permanență să descoperi cât mai mult posibil cunoștințe.
După ce se dezvoltă un nou produs sau serviciu, un inginer trebuie să identifice cea
mai bună piață țintă. Când ceva nu funcționează, este important să nu vă fie frică să vă
opriți și să faceți schimbări. Deoarece un inginer ar putea să nu aibă experiență în marketing,
poate trece printr-un proces de încercari și de erori. Cu toate acestea, atitudinea unui inginer
nu va fi limitată de necesitatea de a modifica un plan de afaceri și de a continua.
Cu o lume de afaceri din ce în ce mai tehnică și bazată pe cercetare, inginerii sunt
necesari pentru expertiza lor în domeniile științei, matematicii și tehnologiei. În plus,
inginerii sunt extrem de folositori în mediul actual de inovare constantă datorită creativității
lor. Potrivit unui studiu care a analizat profilurile Facebook ale directorilor executivi și
fondatori a arătat că "de trei ori mai mulți dintre aceștia aveau licenta în inginerie decât cei
cu MBA". Creativitatea și raționalitatea inginerului, împreună cu o competență distinctivă
într-un anumit domeniu, fac din el un bun antreprenor.
Există multe companii bine-cunoscute fondate de ingineri. De exemplu, compania
producătoare de mașini Rolls-Royce a fost demarată de doi ingineri mecanici, Charles
Rolls și Henry Royce. James Dyson a inventat aspiratorul fără sac și sacul cu ciclu dublu.
Intel, unul dintre cei mai mari producători de semiconductori din lume, a fost fondat de
inginerul chimist Andrew Grove, chimistul Gordon Moore și fizicianul Robert Noyce.
Oracle, compania de hardware și software pentru întreprinderi, a fost fondată de
programatorul Larry Ellison. Yahoo!, o companie de tehnologie cunoscută pentru motorul
de căutare web, a fost fondată de inginerul electric Jerry Yang și inginerul de calculatoare
David Filo. Sehat Sutardja, inginer electric și om de știință în domeniul informaticii, și
Weili Dai, cercetător în domeniul informaticii, au fondat Marvell Technology Group.

Bibliografie
1. Albu, D.C. & Marian, M.L., (2015), Stimularea creativității manageriale,
https://www.researchgate.net/publication/310774202_Stimularea_creativitatii_ma
nageriale/citations#fullTextFileContent
2. Antonoaie, N & Foris, T., (2018), Managementul afacerilor. Aspecte esențiale,
Sindalimenta
3. Dărăban, C., (2016), Cele 10 tipuri de antreprenori, https://www.gomag.ro/
4. Ghenea, M., (2016), Tipuri de antreprenoriat, http://www.ghenea.ro/
5. Neguț, N., (2010) Cultură antreprenorială, Note de curs,
http://www.islavici.ro/cursuriold/Antreprenoriat-carte%20FINAL.pdf