Sunteți pe pagina 1din 5

CAPITOLUL I

ÎNŢELEGEREA CONCEPTULUI DE ANTREPRENORIAT

1.1 Antreprenor –Întreprinzător. Definiții


1.2. Trăsăturile întreprinzătorului
1.3. Decizia de a crea o firmă
1.4. Factori macroeconomici și microeconomici care influenţează spiritual
antreprenorial
1.5. Teste grilă

Obiective educaţionale:
• Înțelegerea noțiunii de antreprenor / întreprinzător
• Cunoașterea trăsăturilor necesare unui întreprinzător
• Cunoaşterea factorilor macroeconomici şi microeconomici care pot influenţa
activităţile antreprenoriale

1.1 Antreprenor –Întreprinzător. Definiții

În prezent, orice cetăţean are libertatea de a alege începerea unei afaceri pe cont
propriu, lucrând în parteneriat, creând o societate, o asociație, o fundaţie, o firmă de
interes colectiv în calitate de întreprinzător sau antreprenor.
Literatura de specialitate prezintă mai multe definiții ale noțiunii de întreprinzător,
printre care cea mai cuprinzătoare este cea potrivit căreia antreprenorul este cel care îşi
asumă riscuri, inovează în funcţie de oportunităţile ivite, obţine şi organizează
utilizarea resurselor, pentru a produce şi a comercializa produse şi/sau servicii
cerute pe piaţă1.
Asimilat acestei noțiuni, întreprinzătorul este o persoană fizică autorizată sau o
persoană juridică care, in mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate
sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială în vederea desfăşurării unor
fapte şi acte de comerţ în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale,
respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă.
(Legea 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii).
Rolul antreprenorului este acela de a organiza şi coordona activităţile unei firme
în vederea realizării unui câştig personal. El plăteşte materiile prime consumate, terenul
pe care-l închiriază, angajaţii, asigură tot capitalul necesar. În plus, "aduce" iniţiativa
personală, talentul, abilitatea sa - planificând, organizând şi administrând firma. De
asemenea, îşi asumă eventualitatea de a câştiga sau de a pierde în funcţie de circumstanţe
neprevăzute şi necontrolabile. Ca atare, foloseşte în scop propriu tot ceea ce rămâne din
încasări după plata diverselor obligaţii (R. Ely şi R. Hess).
În concluzie putem afirma că:
- întreprinzătorul este un iniţiator (nu numai în domeniul economic, chiar dacă
acesta este cea mai extinsă arie de manifestare a spiritului antreprenorial);

1
Burdus E. (coord.) – Întreprinzătorul, Ed. Prouniversitaria, București, 2010
4
- întreprinzătorul îşi asumă riscurile derivate din acţiunea sa (materiale psihice sau
sociale);
- întreprinzătorul este un inovator (în sensul că exploatează noi combinaţii a ceea ce
există deja);
- întreprinzătorul îşi manifestă spiritul antreprenorial în vederea obţinerii anumitor
satisfacţii (materiale, psihologice, sociale sau morale).

1.2. Trăsăturile întreprinzătorului

Într-o lume marcată de transformarea valorilor, globalizarea afacerilor,


accelerarea ciclului de viaţă al firmelor şi al produselor, descentralizarea proceselor de
producţie în unităţi mici, dezvoltarea societății informaționale, antreprenorii trebuie să
aibă anumite trăsături de caracter, ca de exemplu2:
1. independenţa, extrem de mult dorită de întreprinzător, poate cea mai de preţ
trăsătură de caracter a acestuia;
2. încrederea în ei înşişi, întreprinzătorii fiind de cele mai multe ori siguri pe ei şi
încrezători în viitorul afacerii create;
3. perseverenţa; întreprinzătorii trebuie să depună efort îndelungat pentru a
ajunge la ţelurile propuse știind că succesul nu vine întotdeauna imediat.
Există şi alte importante trăsături care caracterizează întreprinzătorii:
• întreprinzătorul este un oportunist, care ştie să discearnă ocaziile pentru
afaceri, dezvoltând un produs nou, producându-l sau doar punându-1 pe piaţă,
organizând resursele într-un alt mod decât înainte. El este în căutarea
oportunităţilor sau a noutăţilor, astfel încât să răspundă mai bine cerinţelor sau
deschizând pieţe noi.;
• întreprinzătorul este un coordonator, un combinator de resurse. El trebuie să
fie capabil să reunească resursele şi să la organizeze pentru a dezvolta şi
comercializa inovaţia. Adesea, organizaţia este un obstacol în procesul de inovare,
de aceea el trebuie să se asocieze uneori cu alte persoane.
• întreprinzătorul este un "jucător" care iubeşte şi chiar creează provocările.
Crearea unei firme sau comercializarea unei inovaţii prezintă un risc ridicat. Deci,
inovaţia este de fapt incertitudine iar dovada acestui fapt o reprezintă dificultatea
găsirii surselor de finanţare pentru demararea unei afaceri proprii. Întreprinzătorul
pornește, ca orice jucător, cu ideea că ce întreprinde el că va fi un succes şi că
profitul obţinut din capitalul investit va fi rezonabil;
• întreprinzătorul este motivat, provocarea fiind de fapt unul dintre obiectivele
întreprinzătorului, iar succesul marcat prin profit este dovada unei bune alegeri,
dacă nu a unor decizii corecte luate pentru a învinge obstacolele, în afara
profitului, există şi alte obiective sau motive pentru lansarea într-o afacere sau
pentru o inovare.

1.3. Decizia de a crea o firmă

2
http://facultate.regielive.ro/cursuri/management/management_antreprenorial-8648.html
5
Într-o economie dezvoltată, numărul întreprinzătorilor este din ce în ce mai mare,
fapt determinat atât de pârghiile economice și sociale pe care un stat le coordonează și le
implementează pentru stimularea mediului de afaceri cât și de capacităţile antreprenoriale
și atitudinea acestor persoane.
Din punct de vedere al întreprinzătorului, decizia de a crea propria firmă este
influențată în cea mai mare parte de următorii factori:
- de cultura întreprinzătorului;
- de gradul în care întreprinzătorul este dispus să rişte;
- de măsura în care înţelege să valorifice oportunităţile de afaceri care apar ;
- de sprijinul pe care poate conta din partea familiei, prietenilor, comunităţii de
afaceri;
- exemplul profesorilor şi întreprinzătorilor de success.
Deci, tendinţa întreprinzătorului trebuie încurajată pentru ca un număr din ce în ce
mai mare de persoane cu pregătire profesională diferită să se simtă capabile să-şi
gândească, lanseze şi conducă propria afacere.

1.4. Factori macro și microeconomici care influenţează spiritual antreprenorial

Manifestarea spiritului antreprenorial poate fi favorizată sau, dimpotrivă,


defavorizată, de următorii factori macroeconomici:
- starea generală a economiei (existenţa unei faze de creştere sau, dimpotrivă de
reducere a activităţii economice, perioade de crize etc);
- rata inflaţiei;
- rata dobânzii (un cash-flow negativ necesită contractarea unui credit bancar);
- accesul la capital (existenţa unor posibilităţi de finanţare a activităţilor economice nou
demarcate prin franciză);
- reglementări juridice (legate, spre exemplu, de facilităţi guvernamentale privind
exporturile sau livrările intracomunitare etc.)
Manifestarea spiritului antreprenorial poate fi favorizată sau dimpotrivă,
defavorizată, de următorii factori microeconomici:
- competenţa antreprenorială (deţinerea unui potenţial propriu în acest sens, care să
cuprindă cunoştinţe legate de domeniul producţiei, financiar, marketing, etc.);
- resursele umane (pregătirea, motivarea şi loialitatea salariaţilor);
- atitudinea faţă de muncă (succesul presupune întotdeauna un volum mare de muncă şi
seriozitate);
- planificarea (previzionarea necesarului de resurse materiale) etc.

1.5. Teste grilă

1.Antreprenorii trebuie să aibă anumite trăsături de caracter, ca de exemplu:


a. independenţa, încrederea, perseverența;
b. încrederea, idealismul, oportunismul;
c. perseverența, munca, intuiția.

2.Decizia de a crea propria firmă este influențată de:

6
a. de educația întreprinzătorului;
b. de gradul în care întreprinzătorul nu este dispus să rişte;
c. de măsura în care înţelege să valorifice oportunităţile de afaceri care apar.
3. Manifestarea spiritului antreprenorial poate fi influențată de următorii factori
macroeconomici:
a. situația financiară a firmei;
b. rata inflaţiei;
c. situația demografică.

4. Manifestarea spiritului antreprenorial poate fi influențată de următorii factori


microeconomici:
a. atitudinea față de muncă;
b. rata dobânzii;
c. starea generală a economiei.

5.Alegeți afirmațiile incorecte despre întreprinzător:


a. organizează şi coordonează activităţile unei firme în vederea realizării unui câştig
personal;
b. stabilește rata dobânzii la creditele bancare;
c. asigură capitalul necesar afacerii.

6. Despre întreprinzător se afirmă că este un oportunist, deoarece:


a. ştie să discearnă ocaziile pentru afaceri;
b. dezvoltă produse existente pe piață;
c. are o atitudine pozitivă față de muncă.

7. Intreprinzătorul este motivat pentru a-și crea propria afacere, deoarece:


a. coordonează activitățile din firmă;
b. urmărește obținerea de profit;
c. ia decizii corecte cu privire la finanțarea firmei.

8. Întreprinzătorul este un "jucător" deoarece:


a. creează provocările;
b. activitățile lui au un anumit grad de risc;
c. nu găsește întotdeauna surse de finanțare ale firmei.
9. Alegeți variantele corespunzătoare:

Antreprenorul a.îşi asumă riscuri


b. inovează în funcţie de oportunităţile ivite
c.ia decizii cu privire la impozitul pe clădiri
d.obţine şi organizează utilizarea resurselor
e.implementează strategii de restructurare
macroeconomică

10. Formați perechi potrivite de cuvinte:


7
1.întreprinzător a.conducere
2.organizare b.castig
3.initiativă personală c. initiator
4.profit d.intuiție

S-ar putea să vă placă și