SUBIECTE EVALUARE

Introducere_antreprenoriat

1. Cei patru A” ai antreprenoriatului se referă la :

-agregarea resurselor, capital și forță de muncă

- arbitrajul

- avansul față de concurență tradus prin inovare

-asumarea riscurilor și a incertitudinilor în afaceri

2. Diferența dintre întreprinzător și antreprenor : termenul „ intreprinzator” este mai cuprinzător și

se recomandă utilizarea acestuia în locul celui de „ antreprenor ”

3. Rolul educației antreprenoriale; caracterul orizontal al acesteia : Numărul mai mare al

întreprinzătorilor în comunităţile care au deja o anumită tradiţie în acest domeniu, sugerează că
educaţia (în acest caz este vorba de educaţia informală, rezultat al învăţării din experienţa altora)
este pârghie importantă pentru creşterea fenomenului antreprenorial. Prin urmare, politicile care au
ca obiectiv stimularea antreprenoriatului pun pe prim plan educaţia antreprenorială. Educaţia
antreprenorială trebuie iniţiată cât mai timpuriu (încă din preşcolar) şi continuată la toate nivelurile
de învăţământ. Educaţia antreprenorială are un caracter orizontal: ea trebuie să constituie o
componentă a învăţării la toate disciplinele şi programele de învăţământ. Drept consecinţă, educaţia
antreprenorială nu are sediul exclusiv la disciplinele care vizează în mod explicit cunoaşterea
fenomenului antreprenorial, cum este cazul disciplinei “Antreprenoriat”. Disciplina “Antreprenoriat”
organizează cunoştinţele şi creşte capacitatea studenţilor de a sesiza, înţelege şi interpreta
fenomenele antreprenoriale şi de a realiza sarcini ce implică o asemenea capacitate, nu numai în
contextul iniţierii unei afaceri pe cont propriu, ci şi din alte poziţii profesionale
(elaborare/implementare de politici economice şi sociale, acordare de consultanţă, învăţământ,
recunoaşterea şi încurajarea spiritului întreprinzător în organizaţii, efectuarea de studii şi cercetări
etc.)

4. Deosebirile dintre întreprinzător, manager și inovator: Întreprinzătorul propune soluţii noi

pentru valorificarea oportunităţilor în timp ce managerul recurge la soluţii cunoscute (verificate).
Inventatorul creează ceva nou, dar, în mod tipic şi spre deosebire de întreprinzător, nu se preocupă
în suficientă măsură de aplicabilitatea acesteia; de asemenea, cel mai adesea, inventatorul nu vede
câştigul comercial ca o măsură a succesului.

Cap1_Cercetări și tendințe în antreprenoriat

1. Programul Indicatorilor pentru Antreprenoriat (EIP) reprezintă: un nou cadru conceptual

simplificat, care face distincţia între manifestarea antreprenoriatului, factorii care îl influenţează şi
impactul antreprenoriatului în economie şi în societate .
2. Structura sistemului de indicatori EIP:

3. Metodologia GEM:

-Chestionarea populaţiei adulte: În fiecare ţară se efectuează anual un sondaj de opinie anual în
fiecare ţară (telefonic sau faţă în faţă) în rândul populaţiei adulte cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de
ani.

- Interviuri cu experţi naţionali asupra caracteristicilor econimiilor diferitelor ţări

- Alte surse: IMF, BM, OECD, EUROSTAT

4. Precizați principalele tipuri de întreprinzători structurați corespunzător cadrului teoretic GEM:

5. Mega-tendințe care vor influența dezvoltarea antreprenoriatului :Globalism  Creşterea vârstei

medii  Scăderea numărului de copii  Creşterea importanţei femeii  Mobilitate sporită  Creşterea
fluxului de imigranţi  Creşterea importanţei comunităţilor virtuale  Scurtarea ciclului de viaţă al
cunoştinţelor tehnologice  Dezvoltarea reţelelor de comunicaţii  Alegerea liberă a modului de viaţă

6. Importanța cunoașterii caracteristicilor diferitelor generații pentru antreprenoriat: permite

definirea comportamentului managerial ca urmare a analizării atitudinii și reacției față de muncă
(pornind de la teoria lui Douglas McGregor privind abordarea procesului managerial în relaţia cu
subordonaţii și în scopul obţinerii rezultatelor ).  oferă informații cu privire la tipul de job și mediul
de lucru;  reflectă diferențele de mentalitate dintre generații
7. Principalele deosebiri între generații apar în funcție de:

-atitudinile şi orientărilor individuale;

-comportament, analizat în contextul interacţiunilor interpersonale.

8. Principalele schimbări de mentalitate cu impact asupra viitorului antreprenoriatului : in rândul

românilor, antreprenorii nu dispun de o imagine favorabilă, consecință a a zeci de ani în care
întreprinzătorii au fost dispreţuiţi şi a descurajării iniţiativelor personale, dar și a mass-mediei, care a
prezentat în ultimii ani mai ales modelele antreprenoriale negative.

9. Principalele schimbări ale organizării sociale cu influențe asupra antreprenoratului: Creşterea

rolului:  Antreprenoriatului social  Economiei sociale (ex: cooperative, fonduri mutuale etc.) 
Reţelelor sociale  Afacerilor personale

Cap2_plan_afaceri

1 Precizați necesitatea întocmirii planului de afaceri:

-Instrument de planificare, creditare şi atragere a investitorilor străini

- Instrument de prezentare a obiectivelor strategice şi tactice ale firmei

2. Precizați funcțiile planului de afaceri:  Instrument de management  Instrument de evaluare a

potențialului afacerii  Instrument de comunicare cu mediul extern , dar şi cu propriul personal 
Instrument de măsurare a performanțelor firmei

3. Importanța planului de afaceri pentru fiecare etapă de viață a firmei:

- în etapa iniţierii unei afaceri: necesitatea planificării detaliate a activităţii;

-în etapa dezvoltării firmelor: alegerea celei mai bune strategii de dezvoltare şi/sau consolidare a
afacerii; vor fi prezentate obiectivele pe termen mediu şi lung ale afacerii şi modalităţile de realizare
a acestora corespunzător strategiilor selectate;

-în perioadele de maturitate: să se preîntâmpine diminuarea rezultatelor financiare - în special a

profitului şi a cash-flow-ului. O atenţie sporită se va acorda planului de marketing, deoarece
maturitatea pieţei în cadrul căruia operează afacerea analizată poate conduce firma în stadiul de
maturitate şi chiar spre declin. În plus, concurenţa constituie un real pericol pentru o firmă situată în
faza de maturitate, ceea ce impune intensificarea eforturilor în scopul obţinerii unor reale avantaje
competitive;

-în perioade de declin a afacerilor pentru identificarea modalităţilor de redresare a activităţii;

- în situaţia reorientării afacerii, când managerii firmei se află în faţa unor opţiuni strategice decisive
asupra activităţii firmei - cumpărarea unei afaceri, fuziunea cu alte firme, restructurare, reorganizare,
efectuarea unor investiţii, privatizare;
- în situaţia reanalizării vechilor planuri în vederea reactualizării acestora - un plan odată finalizat este
oportun numai dacă se menţin condiţiile şi resursele care au stat la baza întocmirii acestuia.
Deoarece firmele activează într-un mediu în continuă schimbare este necesară o permanentă
adaptare, deci obiective şi strategii noi care se vor regăsi într-un nou plan de afaceri.

4. Componentele principale ale planului de afaceri: 1.Sumarul executiv 2. Descrierea afacerii 3.

Analiza pieţei de desfacere 4. Planul de marketing şi de vânzări 5. Organizarea şi conducerea 6.
Producţia/ prestarea serviciilor 7. Planul financiar 8. Anexe

5. Modelul Canvas reprezintă...: Business Model Canvas (dezvoltat de Alexander Osterwalder)

reprezintă un model util şi facil de prezentare a planului de afaceri într-o formă sintetică;

6. Componentele modelului Canvas: conţine 9 componente intercorelate între ele prezentate sub
forma unei planșe: segmentele de consumatori, valoarea propusă, canalele, relaţiile cu clienţii,
veniturile, resursele cheie, activităţile cheie, partenerii cheie. costurile.

7. Cerințe ale elaborării planului de afaceri:  Identificarea clară a audienţei planului de afaceri 
Organizare structurata, logică, coerentă  Argumentare cu date precise, documentare
corespunzătoare, informaţii clare, neinterpretabile  Convingător, onest.

8. Principalele erori în redactarea și prezentarea planului de afaceri:  Nerespectarea scopului

planului de afaceri  Includerea de previziuni şi cifre nejustificate (intoxicare statistică)  Lipsa de
obiectivitate, exagerare  Exprimare preponderent tehnică  Conţinut narativ excesiv.

Cap3_Aspecte motivaționale și premise ale antreprenoriatului

1.Principalele categorii de variabile motivaţionale care stau la baza înfiinţării unei firme:

2. Factorii fundamentali ce contribuie la luarea deciziei de înfiinţare a întreprinderii corespunzător

clasificării lui Cooper:

a) influenţe anterioare - aspecte ale trecutului întreprinzătorului care stau la baza motivaţiilor,
percepţiilor, cunoştinţelor şi aptitudinilor sale;
b) factori legaţi de mediul organizaţional în care întreprinzătorul şi-a desfăşurat activitatea în
perioada precedentă iniţierii propriei afaceri, mediu a cărui caracteristici influenţează locul şi natura
noii firme, precum şi probabilitatea revenirii la situaţia anterioară;

c) numeroşi factori de mediu care nu depind de individ sau de organizaţia sa, dar care contribuie la
formarea climatului mai mult sau mai puţin favorabil iniţierii noii afaceri.

3. Principalele premise economice antreprenoriale:

1. Cercetarea coordonatelor pieţei - cererea şi oferta- în domeniul ales, prin prisma următorilor
factori: a) factori demografici - analiza numerică şi structurală a populaţiei ce reprezintă potenţiala
clientelă a produselor ce fac obiectul vânzării întreprinderii fondate; b) posibilităţi de satisfacere a
cererii prezente şi viitoare; previziunea vânzărilor; c) analiza ofertei existente pe piaţă din punct de
vedere cantitativ şi calitativ; d) tendinţele privind evoluţia ofertei; e) caracteristici ale concurenţei în
vederea selectării segmentului de piaţă optim şi delimitării punctelor forte şi slabe proprii.

2. Factori financiari: capital necesar şi provenienţa acestuia, posibilităţi de recuperare a investiţiilor,

calcularea costurilor, previziunea profitului în vederea estimării perspectivelor de câştig, necesitatea
şi posibilitatea beneficierii de asistenţă financiară.

3. Factori ce contribuie la luarea deciziei de amplasare a sediului şi a unităţilor operative ca urmare a

disponibilităţii resurselor. a) posibilităţi de aprovizionare cu mărfuri, energie, apă şi alte resurse,
precum şi facilităţi de transport atât pentru mărfuri, cât şi pentru clienţi; b) existenţa vadului
comercial; c) nivelul chiriilor; d) caracteristicile capacităţii fizice şi economice ale reţelei comerciale
de acelaşi profil dispersate în raza teritorială unde se are în vedere amplasarea noii unităţi; e)
disponibilitatea forţei de muncă.

4. Faciliăţi sau restricţii rezultate din actele normative a) numărul legilor, reglementărilor,
ordonanţelor şi stabilitatea acestora; b) interpretabilitatea legislaţiei existente şi posibilităţi de
intrare în conflict a unora dintre reglementările în vigoare; c) cadrul restrictiv al unor reglementări
locale; d) facilităţi acordate anumitor domenii de activitate (credite, subvenţii, scutiri/reduceri de
taxe şi impozite).
Cap4_Oportunitati antreprenoriale

1.Rădăcinile oportunităților pe piață:1. Probleme pe care afacerea le poate rezolva 2. Schimbări de

legi, situații sau tendințe 3. Invenții de produse sau servicii complet noi 4. Concurența – identificarea
unei modalități de învingere a acesteia ( preț, amplasare, calitate, încredere, reputație) 5. Progrese
tehnologice – antreprenorii sunt cei care identifică modul de utilizare sau vânzare a noilor tehnologii
inventate de oamenii de știință

2. Oportunități interne și externe sunt:

- Oportunitatea internă este cea care vine din interiorul unei anumite persoane sau a organizației
acesteia – pasiune interes etc.

-Oportunitatea externă este generată de o situație observată din afară (de tipul „Asta e o afacere
grozavă!”).

3. Principalele paradigme privind antreprenoriatul (enumerare și definire); ( p.16-19).: 

Oportunitatea desemnează o ocazie favorabilă venită la momentul, în locul şi circumstanţele
potrivite  “Antreprenoriatul este procesul de creare sau sesizare a unei oportunităţi şi urmărirea
acesteia, indiferent de resursele efectiv disponibile (Jeffry A. Timmons, 1994)  Două accepţiuni 
Viziunea obiectivă: oportunitatea există în mod obiectiv iar întreprinzătorul are sensibilitatea
necesară pentru a o percepe  Viziunea constructivistă: oportunitatea este creaţia întreprinzătorului
care are abilitatea de a combina diferite elemente ale realităţii obiective într-o manieră nouă şi utilă
 Demersul întreprinzătorului este descris ca un proces constând din identificare, evaluare şi
exploatare a oportunităţii în care accentul cade fie pe oportunitate (causal process), fie pe
întreprinzător (effectuation process).

Principal reprezentant: William B. Gartner: “I think that those who are familiar with some of my
previous writings on entrepreneurship are aware that the domain of entrepreneurship that interests
me is focused on the phenomenon of organization creation” (Gartner, W.B.: Aspects of
organizational emergence, in Bull, I.; Thomas, H.; Willard, G.: Entrepreneurship – perspectives on
theory building, Pergamon, 1995, p. 69) • Potrivit acestei paradigme, întreprinzătorul este persoana
care mobilizează talente şi capacităţi ale altor oameni, îi dotează şi îi determină pe aceştia să lucreze
în comun pentru realizarea unui produs/serviciu de o anumită valoare • Această paradigmă se
regăseşte şi la Ronald Coase, când vorbeşte despre Natura firmei, arătând că întreprinderile sunt
rodul activităţii întreprinzătorilor care preferă să organizeze producţia pentru a evita costurile de
tranzacţionare aferente utilizării mecanismului de piaţă pentru procurarea aceloraşi bunuri sau
servicii • Organizarea nu este un atribut exclusiv al întreprinzătorului, ci, mai degrabă, un atribut al
managerului. Prin urmare trebuie evitată confuzia întreprinzător – manager, făcând apel la
caracteristica de noutate, specifică întreprinzătorului

Potrivit acestei paradigme, întreprinzătorul desfăşoară acţiuni care au ca finalitate crearea de

valoare nouă, suplimentară. Această paradigmă se regăseşte în definiţia întreprinderii dată de
François Perroux: generează o diferenţă pozitivă între valoarea output-uluişi valoarea input-ului.
Limitele acestei paradigme sunt date de faptul că valoarea suplimentară poate fi obţinută şi pe alte
căi. Trebuie făcută, prin urmare, distincţia între întreprinzătorşi capitalist.
 Joseph Schumpeter – considerat părinte al teoriilor moderne despre antreprenoriat – a susţinut în
operele sale că progresul unei naţiuni, prin inovare şi schimbare tehnologică, se datorează oamenilor
cu “spirit sălbatic”, denumiţi întreprinzători.  Un alt autor foarte influent care consideră că
întreprinzătorul şi demersul antreprenorial îşi au rădăcinile în inovare este Peter Drucker, autorul
unei lucrări de referinţă în domeniu: Innovation and entrepreneurship: practice and principles (1985)
(tradusă în română sub titlul Inovaţia şi sistemul antreprenorial, Editura Enciclopedică, 1993):
“Inovaţia este instrumentul specific al întreprinzătorilor, mijlocul prin care ei exploatează schimbarea
ca pe o ocazie pentru diferite afaceri sau diferite servicii”.  Potrivit acestei paradigme,
întreprinzătorul veghează asupra ocaziilor de a genera inovaţii şi creează condiţiile (organizare)
valorificării acestora în speranţa unei recompense (valoare nouă, suplimentară)

4. Paradigme antreprenoriale în contextul identificării oportunităților:

- Teoria neoclasică Un individ poate identifica toate oportunitățile antreprenoriale, iar spriritul
antreprenorial este consecința atributelor sale fundamentale. (Asumarea incertitudinii/riscului)

-Paradigma psihologică Prezența anumitor caracteristici individuale – dorința de realizare, asumarea

responsabilităților și a riscurilor, abilitatea gestionării timpuluiexplică orientarea sau nu către
antreprenoriat.

-Paradigma austriacă Piața este formată din indivizi aflați în posesia unui volum informațional diferit
– predispoziția și abilitatea oamenilor de-a iniția o acțiune depinde în mod preponderent de factori
exogeni.

5. Metode de evaluare a oportunităților:

- Evaluare informală - acceptul spontan ( 10 prieteni, 20 persoane necunoscute); - raportul 10/1 –

acceptarea de către client a unui preț de 10 ori mai mare decât costul de producție; - testul
similarității ( o piață mică nu va putea asimila 2 produse asemănătoare); - testul bancherului
sfătuitor. - pretestarea prototipului

- Evaluare formală: Studiu de fezabilitate: 1. fezabilitate de marketing 2. fezabiltate tehnică 3.

fezabilitatea factorului uman 4. fezabiltate financiară

Cap5_Resurse financiare

1. Necesitatea resurselor financiare pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor: • finanţarea activităţii

curente – aprovizionare, producţie şi desfacere; • finanţarea investiţiilor în condiţiile absenţei
temporare a fondurilor sau completării celor proprii (scopuri: extinderea capacităţilor de producţie,
achiziţionarea de mijloace fixe, modernizarea bazei tehnico-materiale, cumpărarea de acţiuni); •
acoperirea decalajului existent între fluxul de încasări şi fluxul plăţilor

2. Principalele modalități de creditare acordate de instituțiile bancare:

3. Leasing-ul: definire, mecanism, forme : Leasing-ul reprezintă o modalitate de finanţare a
investiţiilor prin intermediul căreia o întreprindere, în calitate de creditor finanţator, pune la
dispoziţia unei întreprinderi utilizatoare un echipament, utilaj, instalaţie etc., în schimbul unei chirii
periodice care poartă denumirea de rată de leasing sau redevenţă.. Pe parcurs, beneficiarul
investiţiei poate achiziţiona obiectul de leasing la valoarea lui reziduală, inferioară valorii iniţiale. Pe
piaţa internaţională, în afara ratei lunare, în cazul operaţiunilor „full service leasing” (în cadrul cărora
funcţia de prestare de servicii, respectiv închiriere este prioritară) se percepe un „adaos” de chirie,
denumit royalty. Aceasta se calculează în funcţie de gradul uzurii fizice al obiectului închiriat.

Alte forme de leasing: – Master–leasing-ul - în domeniul utilizării containerelor şi are două forme:
închiriere pe termen determinat ( term-leasing) şi pe voiaj ( trip-lesing); – Lease-back-ul reprezintă o
variantă particulară de leasing care constă în faptul că vânzătorul se identifică cu utilizatorul, în
scopul beneficierii de un credit pe termen lung. Corespunzător acestei forme, compania de leasing
cumpără bunul chiar de la firma utilizatoare în scopul închirierii acesteia cu angajamentul vânzării
acesteia la sfârşitul perioadei de închiriere.

4. Factoring-ul: durată, definire, părți implicate, utilizare (p. 22-25):

-Creditele pe efecte de comerţ - includ factoring-ul şi scontarea, ambele reprezentând modalităţi de

finanţare pe termen scurt .

-Factoring-ul - sistem prin intermediul căruia o întreprindere transferă (vinde) creanţele sale unei
bănci sau altei instituţii financiare care se obligă la acoperirea lor contra unui comision proporţional
cu valoarea creanţelor denumit agio. În general mărimea comisionului variază între 0-5 şi 2,5% din
valoarea creanţelor.

-Părţile implicate într-un contract de factoring: 1. aderentul – firma vânzătoare 2. factorul - instituţia
financiară care preia creanţele .

-Avantajele operaţiunilor de factoring pentru aderent sunt următoarele: • Finanţarea activităţii pe

termen scurt de către factor; prin transformarea creanţelor în lichidităţi; optimizarea trezoreriei; •
Economie de timp şi bani; optimizarea gestiunii încasărilor facturilor - documentaţie simplă,
proceduri operative; • Concentrarea aderentului asupra dezvoltării activităţii, factorului revenindu-i
toate sarcinile în ce priveşte administrarea şi încasarea creanţelor; • Protejarea împotriva riscului de
neplată al clienţilor.

Utilizarea acestui sistem de finanţare prezintă o mare importanţă în cadrul industriilor cu caracter
sezonier - zahăr, ulei vegetal, conserve de legume şi fructe - ca urmare a interpunerii instituţiei de
factoring care permite renunţarea la angajarea personalului contabil sezonier

5. Creditele comerciale – utilizare și forme : Creditele comerciale reprezintă o modalitate uzuală de

finanţare a activităţii de către furnizori, constituind una dintre cele mai atractive modalităţi de
procurare a resurselor financiare. Sprijinul financiar acordat de furnizori îmbracă în special două
forme: • creditul comercial corespunzător căruia clientului i se acordă un anumit termen pentru
achitarea facturilor, de regulă 30 zile; • reduceri oferite în cazul în care furnizorul acordă o bonificaţie
cash, de exemplu o reducere de 2% în cazul plăţii facturii în primele 10 zile ale unui termen de plată
de 30 de zile .

6. Caracteristicile instrumentelor de finanţare specifice iniţierii afacerilor (p.31-33, 35, 36):

-Incubatorul de afaceri oferă un mediu protejat şi favorabil la înfiinţare şi în primii ani de funcţionare
a noilor întreprinderi. Forma tipică este de incubator “intra muros” caz în care principala facilitate
constă în oferirea spaţiului pentru birouri şi/sau pentru producţie, gratuit sau cu o chirie mult sub cea
normală. Chiria – ca şi celelalte tarife pentru serviciile incubatorului - creşte treptat în timp, astfel
încât să oblige întreprinderile incubate să părăsească incubatorul după 3 până la 5 ani, lăsând loc
pentru găzduirea altor noi întreprinzători. Pe lângă spaţiu, incubatoarele de afaceri realizează şi
activităţi de identificare a potenţialilor întreprinzători de succes şi asistare a acestora în pregătirea
creării noilor întreprinderi şi oferă întreprinderilor găzduite servicii de secretariat, training,
contabilitate, consultanţă, evidenţa personalului, marketing etc. Uneori, incubatoarele de afaceri
oferă, din fonduri publice sau private seed-money sau alte facilităţi de finanţare. Incubatoarele “extra
muros” oferă potenţialilor întreprinzători şi noilor întreprinderi toate serviciile enumerate mai sus,
sau o parte dintre acestea, dar nu oferă şi spaţiu. Cel mai important beneficiu pentru clienţi îl
reprezintă, potrivit declaraţiilor acestora, surplusul de încredere şi vizibilitate pe care incubatorul îl
transferă întreprinderilor găzduite. O varietate specială de incubator este “incubatorul de inovare”
localizat adeseori în campusuri universitare sau parcuri ştiinţifice, care asistă întreprinzătorii în
realizarea de proiecte de afaceri pronunţat inovative. Incubatoarele de inovare sunt frecvent
specializate în anumite tehnologii şi oferă pe lângă serviciile de incubare obişnuite, concursul unor
oameni de ştiinţă şi laboratoare bine dotate pentru cercetări şi experimente. Uneori,marile corporaţii
trimit echipe multidisciplinare să lucreze mai mulţi ani în incubatoare de inovare la realizarea unor
proiecte noi.
-• Seed-money (Capital de sămânţă)= o sumă relativ mică de bani acordată întreprinzătorului la
înfiinţarea întreprinderii, cu titlu de grant sau participare la capital, pentru completarea capitalului
iniţial necesar. • Premii = reprezintă sume care acordă întreprinzătorilor cu titlu gratuit pentru
realizarea unor parametrii de performanţă stabiliţi sau cu ocazia unor competiţii menite să stimuleze
creativitatea şi spiritul întreprinzător. Uneori sumele sunt acordate iniţial cu titlu rambursabil, iar
ulterior, în funcţie de performanţele efectiv realizate, ele sunt lăsate întreprinzătorului – în întregime
sau în parte – cu titlu de premiu. •Subvenţii pentru dezvoltarea afacerii = sprijin financiar acordat cu
titlu gratuit întreprinzătorilor, în cadrul unor scheme care urmăresc realizarea anumitor obiective ale
politicilor publice, de regulă prin concurs de propuneri. Politica Uniunii Europene în materia
ajutorului de stat aplică principiul “de minimis” considerând acceptabile subvenţiile pentru IMM dacă
acestea nu depăşesc în decurs de trei ani plafonul total de 200000 EUR. • Creditul informal reprezintă
împrumutul pe care întreprinzătorul îl poate obţine de la rude, prieteni sau diferite alte persoane
care nu au acordarea de împrumuturi băneşti ca activitate obişnuită, în baza unor contracte civile de
împrumut. Pentru a evita camăta, dobânda ce poate fi convenită de părţi este plafonată prin lege la
nivelul de 1,3*dobânda de referinţă a Băncii Naţionale. • Micro-credite = Sume foarte mici (frecvent
5000-10000 EUR) care pot fi acordate, în cadrul unor scheme de creditare, atât de instituţii bancare
cât şi de instituţii nebancare (ONG-uri) • Garanţii. Întrucât lipsa unor garanţii corespunzătoare
constituie o barieră principală pentru accesul întreprinzătorilor la sursele de finanţare obişnuite,
sprijinul pentru depăşirea acestui obstacol reprezintă un instrument deosebit de eficace pentru
facilitarea finanţării iniţierii afacerilor. În unele cazuri, completarea garanţiilor necesare se face de
către instituţii specializate create şi finanţate de autorităţile publice (vezi capitolul “Garanţii” din
broşura ANIMM), alteoriu întreprinzătorii se organizează pentru a rezolva această problemă pe bază
de reciprocitate în aşa-numite “Fonduri mutuale de garantare). Mecanismul constă în emiterea de
scrisori de garanţie acoperite cu capitalul fondului. Presupunând că rata probabilă a nerambursării ar
fi de 10%, stocul de garanţii active poate să fie de 10 ori mai mare decât valoarea capitalului fondului
de garantare, rezultând un “efect de pârghie”. • Capital de risc (Venture capital) = Finanţare a noilor
întreprinderi din capitaluri private (venture capitalists), realizată sub forma unei participări
substanţiale (dar de regulă minoritare) a finanţatorului la capital. Dacă noua întreprindere eşuează,
finanţatorul pierde banii investiţi, la fel ca şi întreprinzătorul însuşi. De aceea se numeşte capital de
risc sau aventură. Dacă condiţia ca finanţatorul să rămână minoritar împiedică constituirea capitalului
iniţial necesar, se poate opta ca o altă parte de finanţare să fie acordată sub forma de obligaţiuni
convertibile în acţiuni. • Capitalul de risc vizează întreprinderile pronunţat inovative şi dinamice, care
promit o creştere foarte mare a afacerii într-o perioadă scurtă (circa 5 ani) şi câştiguri foarte mari. La
sfârşitul perioadei contractuale, întreprinzătorul poate răscumpăra partea finanţatorului, sau acesta
va căuta o altă ieşire din afacere (de ex. îşi va vinde partea pe piaţa de capital). În toate cazurile,
existenţa unei pieţe de capital funcţionale reprezintă o condiţie importantă pentru capitalul de risc,
pentru că oferă informaţiile necesare privind valoarea corectă a tranzacţiei prin care finanţatorul iese
din afacere. Pentru a asigura o gestiune profesionistă a capitalului lor, pentru a aborda proiecte de
mari dimensiuni şi pentru a disipa riscul investitorii de risc se asociază în “fonduri de capital de risc”.
O evoluţie mai recentă, justificată de interesul de a stimula inovare şi realizarea proiectelor de afaceri
inovative este aceea că şi autorităţile publice se implică în furnizarea de capital de risc. O ase menea
evoluţie este, totuşi, forte discutabilă din cauza “hazardului moral”
Cap6_Gestiune_financiara

1.Fluxul de numerar - definire, rol, componente: Fluxul de numerar (cash-flow-ul ) reprezintă

totalitatea fluxurilor de numerar care ies şi intră într-o firmă într-o anumită perioadă de timp. Fluxul
de numerar = Încasări de numerar- Plăți în numerar

Rol:  indică cu mare corectitudine starea de sănătate a firmei;  reflectă modul în care s-au
desfăşurat activităţile financiare într-o organizaţie.

Componente: 1. Operational – banii utilizați în scopul menținerii în funcțiune a afacerii: vânzări de

produse, costuri fixe, costuri variabile, impozite. 2. Investițional – încasări/plăți de echipamente,
mijloace de transport, proprietăți imobiliare . 3. De finanțare –resurse financiare utilizate pentru
finanțarea afacerii: capital propriu, datorii.

2.USRADCA – semnificație: O modalitate facilă de reținere a celor mai obișnuite costuri fixe de
funcționare constă în utilizarea acronimului USRADCA: Utilități – energie electrică, gaze, telefon,
servicii de internet Salarii Reclamă Asigurări Dobânzi Chirie Amortizare

3. Menționați principalele categorii de coeficienți utilizați în evaluarea performanţelor

antreprenoriale: 1) Coeficienţii de lichiditate dau o imagine asupra capacităţii organizaţiei de a face
faţă obligaţiilor financiare. 2) Coeficienţii de profitabilitate oferă o imagine de ansamblu asupra
capacităţii organizaţiei de a genera un anumit nivel al profitului. 3) Coeficienţii de activitate dau o
imagine asupra modului în care organizaţia utilizează resursele pe care le are la dispoziţie. 4)
Coeficienţii de solvabilitate conferă o imagine asupra capacităţii organizaţiei de a face faţă obligaţiilor
externe prin intermediul disponibilului propriu de resurse.

4. Menționați principalele categorii de indicatori utilizați în analiza echilibrului financiar al firmei :

Indicatori: • fondul de rulment net şi nevoia de fond de rulment; • trezoreria întreprinderii; •
indicatorii de lichiditate şi solvabilitate a întreprinderii.

5.Fondul de rulment– definire, modalități de calcul, semnificație:

• Fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment Reprezintă resursa permanentă de finanţare a

întreprinderii şi se defineşte ca fiind acea parte din capitalul permanent al unei întreprinderii
destinată şi utilizată pentru finanţarea activităţii curente de exploatare. Rolul fondului de rulment net
şi a nevoii de fond de rulment în ce priveşte evaluarea eficienţei unei întreprinderi rezidă în
capacitatea acestuia de estimare a riscului de faliment al firmei. Pentru determinarea sa este
necesară organizarea bilanţului în două componente majore prin regruparea elementelor de activ şi
pasiv pe baza duratei acestora.
Deşi formulele menţionate sunt echivalente, ele atrag atenţia asupra unor aspecte diferite: în timp ce
prima formulă evidenţiază influenţa structurii finanţării asupra constituirii fondului de rulment net,
formula determinată pe baza activelor şi datoriilor curente evidenţiază aspectele privind
solvabilitatea viitoare a întreprinderii.

6. Trezoreria se referă la..: Reprezintă soldul disponibilităţilor sale la o anumită dată şi se calculează
ca diferenţă între lichidităţile şi datoriile pe termen scurt ale firmei Trezorerie = Fond de rulment net
- Necesar de fond de rulment

7. Definirea lichidității (p. 25) și solvabilității (p. 26) întreprinderilor:

-Lichiditatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă în orice moment, oportun şi

economic la obligaţiile financiare pe termen scurt.

-Solvabilitatea exprimă potenţialul întreprinderii de a-şi onora obligaţiile într-o anumită perioadă.

Cap7_Creativitatea și inovarea în antreprenoriat

1. Etapele procesului creativității - enumerare, conținut (p.3).

2. Inovarea – definire (p.9).

3. Inovația sistemică se referă la.... (p.10).

4. Surse de „ocazii de inovare ” (p.10).

5. Principiile inovării - enumerare, conținut (p.13).

6. Instrumente de protecție a proprietății intelectuale (este suficientă cunoașterea precizării de la

p.15, formelor din capul de tabel de la p.16 și a denumirii altor forme de protecție –p.19).

Cap8_Modele_afaceri

1. Definirea modelelor de afaceri (p. 2 integral).

2. Modelul PCDO - semnificație și componente (p.3).

3. Antreprenoriatul social se referă la... (p.7 integral).

4. Diferențe existente între antreprenoriarul social și cel comercial pornind de la modelul PCDO (p.
8).

5. Modelele de afaceri emergente (p. 10-13, 22, 24, 26).

6. Precizați componentele modelului de afaceri RCOV (p. 15).

Cap9_Strategii_antreprenoriale
1. Precizați semnificația strategiei joint-ventures (p. 8).

2. Motivații specifice ale fuziunii (p. 11 ).

3. Conținutul principalelor tipuri de strategii de creștere (p. 16 ).

4. Modalităţi de punere în aplicare a strategiei de concentrare (p. 18,19 ).

5. Definirea și formele strategiilor de diversificare (p. 20 ).

6. Conținutul principalelor forme ale strategiilor de diversificare (p. 21,22).

strategii_initiere_afaceri.pdf

1. Motivaţii ale achiziţionării/vânzării afacerilor (pag.4).

2. Metode de evaluare a afacerilor (pag. 6, mai puțin formula activului net contabil și a activului
net corectat).

3. Franciza - definire (pag. 10) și particularitățile principalelor tipuri de franciză (tabel 4, pag. 11).

Cap10_Etica și responsabilitatea socială în antreprenoriat

1. Dilemele etice (integral p. 4-6,8).

2. Responsabilitatea socială: concept și faze (inclusiv conținutul fiecăreia dintre acestea) –p.9.

3. Tripla finalitate a întreprinderii – aspecte principale (p. 11).

4. Beneficii economice potenţiale ale responsabilităţii sociale (p. 12 și 13).

5. Controverse privind responsabilitatea socială a întreprinderilor (p.14).