Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE


DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE
GRUPA 50485

TC4 Planului de afaceri - instrument de implementare a


strategiilor economice a întreprinderi

Lect. Univ. Dr. Studenta:


Mihai Valia Maria Nicolae(Neagoe) Ioana-Iustina

Anul universitar 2020-2021, semestrul II


Planul de afaceri este prima şi, poate, cea mai bună oportunitate a managementului de a
atrage interesul investitorului potenţial. El descrie produsul sau serviciul şi defineşte piaţa în
termeni cantitativi şi calitativi, permiţând investitorilor să înţeleagă capacitatea managementului
de a dirija compania.
Astfel, un plan de afacere: permite evaluarea unei idei de afaceri şi oferă încredere în
capacitatea de a demara şi dezvolta respectiva afacere; oferă o imagine de ansamblu asupra
întregii afaceri; ajută la conducerea mai bună a afacerii; este fundamental în procesul de
obţinere a unei finanţări a afacerii. Totuşi, în ciuda avantajelor oferite, mulţi întreprinzători se
feresc să utilizeze un plan de afacere, îndeosebi când afacerea nu necesită un capital mare de la
început sau atunci când aceştia posedă capitalul necesar derulării afacerii.
Tema prezentă evidenţiază importanţa elaborării unui plan de afaceri,
implementare a strategiilor economice a întreprinderi spre calea succesului abordând nișe
din activitatea economicǎ prea mici sau prea noi pentru a fi în atenția economiei clasice.
Argumentele aduse sunt diverse – de la argumentul că elaborarea planului afacerii este o
pierdere de timp, lipsa cunoştinţelor necesare întocmirii planului, credinţa că ritmul dezvoltării
domeniului afacerii este prea rapid pentru planificarea afacerii, până la lipsa de percepţie asupra
evoluţiei afacerii. În timp, toate aceste « argumente » conduc la costuri suplimentare şi, în
consecinţă, la micşorarea profitului sau chiar la faliment.
Planul de afaceri este un instrument indispensabil atât celor interesaţi de demararea
propriei afaceri, cât şi celor care sunt în căutare de parteneri sau investitori. În literatura de
specialitate el este definit după cum urmează: “Planul de afaceri este un document scris care
descrie natura afacerii, piaţa ţintă, avantajele pe care afacerea le va avea asupra
competitorilor, precum şi resursele şi aptitudinile de care dispun proprietarii afacerii.
Pentru întocmirea lui este necesar să se analizeze cu atenţie produsele/serviciile oferite,
competiţia, resursele financiare necesare şi alte detalii operţionale.”
Strategia de afaceri defineşte modul de a intra în competiţie pentru o anumită perioadă de
timp.
Pentru fiecare domeniu de afaceri avut în vedere întreprinderea stabileşte acţiunile pe
care intenţionează să le întreprindă pentru a fi domeniu, adică elaborează o strategie
concurenţială la nivel de afacere.
Dezvoltarea economică a unei regiuni sau a unei naţiuni este influenţată de o serie de
factori complexi. Aceşti factori influenţează atât numărul de întreprinzători disponibili cât şi
abilitatea de a-i atrage.
Antreprenorul ca şi agent economic a jucat câteva roluri fundamentale în historia
dezvoltării economice. El trebuie doar să identifice oportunităţile de profit înaintea altora, să fie
vigilent, să posede o capacitate peste medie de a învăţa din greşelile trecutului şi de a face
diferenţa între disponibilităţile existente şi cele reale. Descoperirea oportunităţilor de profit nu
este accidentală ci este stimulată de perspectiva recompensei personale.
Pentru a putea profita de aceste oportunităţi ivite în orice moment pe piaţă
întreprinzătorul are nevoie pe lângă ideea de a pune pe picioare o firmă şi de o structură
detaliată asupra a cum va face lucrul acesta: planul de afaceri.
Întreprinzătorii sunt tot mai solicitaţi să prezinte creditorilor, finanţatorilor sau
asociaţilor “planuri de afaceri scrise”. Băncile, deţinătorii de capital, investitorii particulari
analizează îndelung planul de afaceri al firmei solicitante de credit sau de participare la
investiţie înainte de a lua o decizie.
Rolul planului nu este exclusiv acela de a demonstra că afacerea merită finanţată ci şi
de a ghida întreprinzătorul începând cu primul an de demarare a afacerii. Totuşi un plan de
afaceri scris nu garantează obţinerea unei finanţări, ci mai degrabă este o cale de scoatere în
evidenţă a flerului şi spiritului antreprenorial, a ideii de afaceri promovată.
Planul de afaceri aduce ideea de afacere mai aproape de realitate: ideea, cercetările şi
previziunile devenind tangibile. Acest lucru este realizat prin cele 4 funcţii ale planului de
afaceri.
● Funcţia de cristalizare şi devoltare a ideilor are ca scop definirea clară a modului în
care afacerea va fi condusă, a scopurilor şi obiectivelor acesteia să stabilească metodele prin
care acestea vor fi atinse şi să identifice riscurile implicate. Astfel alocarea resurselor se va
face după criterii de maximizare a eficienţei, strategiile vor fi cizelate iar afacerea este
examinată din toate punctele de vedere;
● Funcţia de realizare a unei evaluări retrospective are în vedere identificarea cauzelor,
direcţiei şi amplitudinii abaterilor de la plan, precum şi modalităţile prin care firma va acţiona
pe viitor. Prin această funcţie antreprenorii îşi vor îmbunătăţi experienţa profesională şi
cunoştinţele, vor diminua riscul de a fi expuşi pericolelor neprevăzute, şi vor putea fi în
măsură, în momentul în care atingerea obiectivelor este ameninţată, să aplice măsurile
corective potrivite;
● Funcţia de evaluare a unei noi idei de afaceri studiază capacitatea planului de a
analiza, evalua, compara şi clasifica ideile de afaceri. Planul de afaceri conferă încredere în
forţele proprii şi poate compensa lipsa experienţei şi a capitalului;
● Funcţia de generator de finanţare analizează planul din punctul de vedere al afacerii
de a genera încasări necesare operaţiunilor zilnice, plăţii datoriilor şi generării profitului. Cei
interesaţi de a investi în ideea de afacere, vor aprecia capacitatea de a diagnostica situaţia
prezentă, de a trasa obiectivele viitoare şi de a alege strategia optimă pentru atingerea lor.
Planul de afaceri este un instrument de lucru care se foloseste pentru a incepe si derula o
afacere, care necesita resurse materiale, umane si financiare. Planul de afaceri este un document
scris care descrie natura afacerii, piaţa-ţintă, avantajele pe care le va avea afacerea asupra
competitorilor, precum şi resursele şi aptitudinile de care dispun proprietarii afacerii.
Planul de afaceri reprezintă un document previzional, construit la interfaţa mai multor
domenii economice: management strategic, management operaţional, managementul
proiectelor, managementul investiţiilor, managementul resurselor umane, finanţe, marketing,
contabilitate.
Planul de afaceri este întocmit în vederea punerii în practică a strategiilor de afaceri, el
poate fi elaborat la nivel de produs, grupă de produse, activităţi comerciale specifice sau pentru
fundamentarea investiţiilor de capital.
Strategia economică reprezintă ansamblul obiectivelor economice pe care conducerea
unei firme îşi propune să le realizeze, obiective stabilite pe baza studiilor, cercetărilor ştiinţifice,
prognozelor; acţiunile ce trebuie întreprinse pe diferite orizonturi de timp şi modul de alocare a
resurselor în vederea menţinerii competitivităţii şi a dezvoltării viitoare a firmei.
Implementarea planului de afaceri însemnă control şi adaptare în funcţie de evoluţia
reală. Acest control exercitat de-a lungul derulării afacerii va viza toate elementele critice ale
entităţii economice.
Orice plan de afaceri presupune o anumită succesiune de etape: - culegerea informaţiilor
necesare despre furnizori, concurenţi, preţuri, date tehnice, date juridice, etc.) - planificarea
efectivă a activităţilor respective – alegerea strategiei potrivite şi găsirea căilor de atingere a
obiectivelor stabilite - redactarea planului – alegerea formei optime de prezentare către
destinatar. Planul de afaceri poate fi comparat cu o hartă rutieră: va arăta unde se află firma şi
unde vrea să ajungă. El cuprinde puncte de reper şi elemente ajutătoare pentru oreintarea în
mediul economic.
Planul de afaceri reprezintă un instrument intern de conducere şi control a afacerii,
precum şi un instrument extern de comunicare cu mediul economic, care transmite celor
interesaţi (clienţi, furnizori, parteneri, finanţatori) că ştiţi ce aveţi de făcut. Alte abordări tratează
planul de afaceri prin prisma ştiinţei managementului. Astfel, planul de afaceri este definit ca
fiind “o metodă întreprenorial – managerială de proiectare şi promovare a unei afaceri noi sau
de dezvoltare semnificativă a unei afaceri existente, pornind de la identificarea unei oportunităţi
economice, prin care se determină obiectivele de realizat, se dimensionează sau/şi se
structurează principalele resurse şi activităţi necesare, demonstrând că aceasta este profitabilă,
că merită să fie sprijinită de stakeholderi“.
Conform unei alte concepții, planul de afaceri reprezintă “un instrument managerial
flexibil de analiză, implementare, supraveghere şi control a afacerii ce cuprinde toate etapele
şi resursele necesare transpunerii în practică a obiectivelor stabilite precum şi un instrument
de comunicare cu mediul economic, demonstrând profitabilitatea, fezabilitatea şi
credibilitatea demersurilor managerului sau întreprinzătorului“. Planul de afaceri defineşte
modul de derulare a unei activităţi specifice (operaţiunile unei firme, sau operaţiunile derulate
de un singur departament din cadrul firmei, etc.) pe parcursul unei perioade determinate de
timp (de regula o perioada scurtă sau medie de timp).
De obicei, planul de afaceri analizează situaţia curentă a unei firme şi defineşte un
program de activitate general, însoţit de planuri operaţionale mai detaliate şi de bugete întocmite
în perioada vizată.
O bună strategie economică trebuie să satisfacă exigenţele:
- să permită o confruntare eficientă a firmei cu alte firme într-un proces economic concurenţial,
în condiţiile unui mediu în permanentă evoluţie;
- să facă faţă cu succes prin produse şi servicii noi sau modernizate exigenţelor crescute ale
consumatorilor sub raportul calităţii, al preţurilor şi tarifelor;
- să relizeze perfecţionarea continuă a structurilor existente astfel încât să fie cât mai bine
adaptate noilor exigenţe impuse, modificărilor care survin în tehnologii, pe pieţele de desfacere
şi cerinţelor în continuă creştere şi schimbare ale consumatorilor.
Stabilirea obiectivelor reprezintă o componentă de bază a strategiei. Obiectivul strategic
este componenta care stabileşte ceea ce îşi propune să realizeze firma la un anumit nivel de
atingere şi într-un anumit orizont de timp.
Un business plan poate fi utilizat în numeroase scopuri foarte diverse, dar principalele
obiective sunt următoarele:
1. Exprimarea documentată a principalelor procese desfăşurate de firmă.
2. Susţinerea unei cereri de finanţare
3. Precizarea unui cadru detaliat de derulare a unui proiect-acţiuni specifice
4. Un excelent instrument pentru managementul operaţional (curent) al firmei.
Un plan de afaceri trebuie să fie concis şi uşor de citit. Eventualele materiale statistice şi
determinări cantitative trebuie incluse în forma detaliată în anexele la plan pentru a nu împovara
lectura acestuia. În general, un plan de afaceri trebuie sa indice care sunt principalii concurenţi,
localizarea lor si segmentele de piaţa pe care le deservesc; care sunt tipurile de produse/ servicii
pe care le produc; calitatea si preţurile produselor, reducerile de preţ oferite clienţilor, garanţii,
servicii postvânzare; care sunt cotele de piaţa ale concurenţilor; avantajele competitorilor în ceea
ce priveste reputaţia, fidelitatea clientelei, canalele de distribuţie.
Planurile de afaceri diferă între ele deoarece au în vedere firme diferite care iniţiază
afaceri diferite.
Orice plan de afaceri, pentru a fi cu adevărat util întreprinzătorilor în conducerea unei
afaceri, trebuie: să fie simplu, sugestiv, clar, aplicabil, uşor de urmat; să propună obiective
concrete si măsurabile; să fie realist; să fie bine întocmit, revizuit periodic.

Bibliografie

[1] Dumitru Porojan, Cristian Bisa - Planul de afaceri :concepte, metode, tehnici, proceduri
,Bucureşti,Casa de EdituraIRECSON, 2002
[2] Ovidiu Nicolescu, Managementul întreprinderilor mici și mijlocii: concepte, metode, aplicații, studii
de caz, Ed.Economică, 2001
[3] Radu Victor & colectiv, Planul de afaceri, Ed. Mărgăritar, 2004
[4] West Alan - Planul de afaceri, Ed. Teora, Bucuresti, 2000
[5] https://www.academia.edu/36815031/Strategii_de_afaceri

S-ar putea să vă placă și