Sunteți pe pagina 1din 11

Planul

1. Fenomenul leadershipului definiţii şi teorii


2. Tipuri şi tipologii de lideri
3. Calitatile unui lider
4. Perspectivele unui lider
5. Rolul liderului
6. Imaginea liderului politic
7. Traian Basescu- lider politic
1)Fenomenul leadershipului definiţii şi teorii
Subiectul leadershipului a fost de interes pentru sute de ani, de la filozofii greci cum ar fi Platon
si Socrates, pana la marii guru ai managementului si leadershipului din vremea noastra. Totusi,
niciodata nevoia de leadership eficient nu a fost mai promovata ca in secolul 21. Principalul
argument este acela ca in vremurile acestea schimbatoare, leadershipul este cheia succesului
indivizilor si organizatiilor cat si a regiunilor si tarilor in care traim.
In ciuda recunoasterii importantei leadershipului, exista un anumit mister in ceea ce priveste
definirea clara a acestuia. Intr-un review al cercetarii pe leadership, Stogdiil (1974, pag. 259),
concluziona ca “sunt tot atatea definitii ale leadershipului cate persoane incearca sa il
defineasca“.
In mijlocul problemei definirii leadershipului stau doua dificultati fundamentale. In primul rand,
spre deosebire de notiuni precum “dragostea”, “libertatea” sau “fericirea”, leadershipul este
un concept complex deschis interpretarilor subiective. Fiecare intelege in mod intuitiv ce
reprezinta notiunea de conducere, bazat pe o multitudine de experiente de invatare, ceea ce face
dificila prinderea acestora intr-o singura definitie succinta. In al doilea rand, modul in care
leadershipul este definit si inteles este puternic influentat de pregatirea teoretica a persoanei
respective. Exista grupuri de oameni care vad leadershipul ca o consecinta a caracteristicilor
unui lider, in timp ce alte grupuri vad conceptul ca fiind un proces social ce se dezvolta in cadrul
relatiilor dintr-un grup. Astfel de opinii divergente vor avea ca rezultat o opinie diferinta cu
privire la natura leadershipului.
“Leadershipul pare sa fie exact ca puterea, un concept esential contestat” (Gallie, 1995
printat in Grint, 2004, pag.1)
Grint (2004) identifica patru probleme ce fac foarte improbabil un consens asupra definirii
leadershipului. Prima, este problema “procesului” - un total dezacord in ceea ce priveste
derivarea leadershipului din calitatile personale ale liderului sau daca o persoana
devine lider prin ceea ce face (proces social). A doua, este problema pozitiei – are liderul
autoritate formala sau conduce din front, autoritate informala. A treia este problema “filozofica”
– liderul exercita o influentaintentionata asupra comportamentului adeptilor lui sau sunt actiuni
determinate de situatie si context sau chiar atribuite retrospectiv ? A patra problema si ultima
este una legata de “puritate” – este leadershipul specific indivizilor sau grupurilor si daca este un
fenomen pur uman ?
In plus fata de aceste notiuni teoretice, Grint face distinctia intre anumite curente ce duc spre
constrangerea definirii conceptului. Unele definitii restrictioneaza leadershipul doar atunci cand
este utilizat spre atingerea unor obiective comune. Intr-un astfel de cadru oameni precum Hitler,
Stalin sau Saddam Hussein nu ar fi vazuti drept lideri ci mai degraba ca tirani. Astfel de definitii
sunt intotdeauna problematice pentru ca aproape toti liderii pot fi vazut drept “tirani” de catre
anumiti indivizi si grupuri.
“Liderii sunt ca noi toti: de incredere sau inselatori, fricosi sau viteji, generosi sau lacomi.
A presupune ca toti liderii sunt oameni buni am fi orbi fata de realitatile conditiei umane si
ne va afecta sever scopul nostru de a deveni lideri eficienti” (Kellerman, 2004, pag. 45)
Versiunea psihodinamica realizata de specialistii de la institutul Tavistock adauga alte elemente
de pot fi luate in consideratie: care sunt factorii psihologici ce incurajeaza oamenii sa devina
lideri sau adepti, si de ce grupurile organizatiile si sociatatea dau nastere perceptiei de
“leadership”? Acest mod de abordare accentueaza importanta intelegerii de sine si a altor
persoane si, prin acest lucru, sa intelegem natura relatiilor dintre lideri si adepti (Stech, 2004).
Astfel, de exemplu, am putea concluziona ca liderul indeplineste rolul de a oferi securitate si
scop adeptilor lui acesta fiind motivul pentru care il urmeaza.
Intr-un recent rezumat al teoriilor pe leadership, Northouse (2004) identifica patru teme comune
privind modul in care leadershipul este exprimat: 1. Este un proces 2. Implica influenta 3. Apare
in contextul creeri unui grup 4. Implica atingerea unor obiective. In acest mod definind
leadershipul ca fiind “un proces in care un individ influenteaza un grup spre atingerea
unor obiective comune“.
Aceasta este o definite buna, dar tot localizeaza individul ca principala sursa de leadership. O
varianta mai colectiva a conceptului provine de la rezumatul lui Yukl: “Cele mai multe definitii
reflecta presupunerea de implicare a procesului social de influentare in
care influentaintentionata este exercitata de o singura persoana (sau grup) spre alti oameni
(sau grupuri) pentru a structura activitatile si relatiile intr-o organizatie” (Yukl, 2002, pag,
3)

Chiar si aceasta definitie pune in umbra tot atata cat dezvaluie. Care este natura acestei
“influente sociale”; cum poate structura activitatile si relatiile si atunci cand este aplicat intr-un
grup cine este “liderul”?
Pe scurt, leadershipul este un fenomen complex ce atinge aproape toate procesele
organizationale, sociale si personale. Depinde de un proces de influenta, in care oamenii sunt
inspirati spre a atinge anumite obiective prin motivatie personala.

2)Tipuri şi tipologii de lideri


Ceea ce este tipic reprezintã elementul general ºi esenþial dintr-o serie de procese, evenimente
sau relaţii. Prin expresia „tipul personalităţii“ înţelegem totalitatea trăsăturilor ei distinctive
stabile, caracteristice pentru un grup întreg de oameni care desfăţoarã una şi aceeaşi activitate.
Astfel, putem vorbi despre tipuri profesionale,ştiinţifice, militare, religioase, artistice de
personalitate. Tipurile pot fi sistematizate,pentru că, oricât de variate ar fi, ele nu sunt atât de
complexe ca individualitatea unei personalităţi. Fiecare lider reprezintă un individ nerepetabil;
totodată, însă, el poartă în sine un element tipic. Cu toate că individualitatea personalităţii se
formează în tot cursul vieþii şi fiecare conducător este original ca personalitate, în acelaşi timp el
este şi reprezentantul unui anumit tip de personalitate şi în activitatea sa dezvăluie un anumit
comportament sau stil de conducere.Clasificările sunt importante nu numai pentru teorie (a
clasifica înseamnă a stabili conexiuni logice) dar şi pentru viaţa politică, deoarece ele oferă
posibilitatea de a se orienta în realitatea complexă, de a încadra în concept (un tip anumit)
fenomenul concret şi, implicit, de a înţelege esenţa lui. Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi
că orice clasificare este limitată şi se modifică în timp, datorită proceselor de cunoaştere. Oricât
ar fi de perfecţionată o clasificare ştiinţifică, ea nu poate să scoată în evidenţă toate tipurile
posibile şi variaţiile lor. Clasificările simplifică fenomenele, lăsând la o parte tot ce este
întâmplător, secundar, individual. De aceea, numai o combinatorică a mai multor criterii şi
tehnici de tipologizare ne poate permite să percepem bogăţia tipului de lider, determinările şi
caracteristicile sale complexe.
Primul criteriu de tipologizare a liderilor politici îmbină dimensiunea ideologică şi stilul de
conducere. S-a bătut monedă până la saţietate pe următoarea tipologie, un adevãrat ideal-tip
weberian: 1. liderul liberal; 2. liderul democratic; 3.liderul autoritar; 4. liderul dictatorial
(totalitar).

Această tipologie a fost mult amplificată în zilele noastre de teoriile leadership-ului din
managementul organizaţiilor de peste ocean. Utilitatea acestei tipologii constă în surprinderea
anumitor valori formative ale stilului de conducere. Stilul de conducere este determinat de mai
mulţi factori: calităţile morale şi intelectuale ale liderului, particularităţile lui psihologice,
înţelegerea rolului său ca şi de factorii social-istorici care interacţionează la un moment dat cu
mediul politic. Asupra stilului conducerii se repercutează întreaga personalitate, orientările şi
relaţiile ei şi, îndeosebi, caracterul ei.

1. Liderul liberal

Caracteristica stilului de conducere liberal este principiul „neamestecului“, concepţia „lasă


lucrurile să meargă de la sine“. El se mai caracterizează prin spontaneitate şi improvizaţie, prin
intenţia de a se sustrage răspunderii iar în anumite cazuri printr-un subiectivism exagerat, prin
precauţie şi teamã. Acest stil de conducere are drept consecinţe lipsa de organizare şi
reglementare, dispariţia răspunderii. O parte a colaboratorilor sunt foarte încărcaţi, alţii „taie
frunza la câini“. Atmosfera se deteriorează şi favorizeazã pe cei lipsiţi de talent şi de principii, pe
carierişti şi linguşitori. Interesele materiale devin predominante; relaţiile umane se deteriorează;
mai devreme sau mai târziu iau proporţii calomnia, intrigile, spiritul de gaşcă. Apar „bisericuţe“,
adică fracţiuni care urmăresc să câştige simpatia şefului sau o poziţie predominantă pe lângã el
pentru a-şi promova interesele personale. Un astfel de conducător se înconjoară de favoriţi care
devin sursa sa exclusivã de informare. Aceştia primesc adeseori recompense generoase pentru
serviciile lor. Mai devreme sau mai târziu, ei vor forma un fel de „cordon sanitar“ în jurul
liderului care vor filtra informaţiile despre care ştiu că şefului îi face plăcere să le audă.

2. Liderul democratic

Autoritatea liderului democratic nu provine atât din prerogativele funcţiei cât din recunoaşterea
valorii sale de către subalterni. El impune un stil de conducere colegial şi consultativ. El
promovează munca în echipă şi ia decizii în urma consultării membrilor echipei. Eficienţa
acestui stil de conducere se confirmă în capacitatea de a face faţã la noile provocări şi probleme
complexe.

3. Liderul autoritar

Stilul de conducere al liderului autoritar se caracterizeazã prin faptul că el ia, pe cât posibil, toate
deciziile de unul singur, planifică singur toate procesele şi îi controlează pe toţi. Locţiitorii şi
colaboratorii conducătorului sunt mai mult executanţi, „şuruburi“ în cadrul sistemului, „pioni“
care pot fi mutaţi dintr-un loc în altul. O altă trăsătură caracteristică a acestui stil de conducere
constă în dorinţa conducătorului de a rezolva totul prin instrucţiuni, având ca urmare directă
extinderea birocraţiei, dominaţia dosarelor, a concepţiei verba volant, scripta manent. Un astfel
de stil reduce activitatea creatoare a colaboratorilor; conducerea colegială se deteriorează;
eficienţa conducerii scade; lipsa de încredere în forţele proprii se accentuează.Uneori caracterul
autoritar serveşte la camuflarea incompetenţei profesionale sau incapacităţii individului de a
conduce. Nu existã o corelaţie explicită între caracterul autoritar şi vreo altã însuşire psihică a
autorităţii. Pot exista diferite combinaţii ale însuşirilor care determină personalitatea liderului.

Caracterul autoritar al liderului este deseori legat de particularităţile voinţei şi temperamentului.


Conducătorii autoritari sunt în majoritatea cazurilor oameni dominatori, care dau dovadă, de o
mare dârzenie şi perseverenţă. În acelaşi timp ei sunt ambiţioşi şi au un sentiment exagerat al
prestigiului. Printre cei autoritari se găsesc oameni colerici „nestăviliţi“, oameni neechilibraţi,
impulsivi, înclinaţi spre pasiune şi subiectivism în aprecieri. Observaţiile arată că asemenea
oameni, mai ales când sunt iritaţi, nu acceptă obiecţii, observaţii, ci înclină spre o purtare
agresivă. Printre conducătorii autoritari, majoritatea sunt oameni colerici. Totuşi, din aceasta nu
se poate desprinde concluzia că reprezentanţi ai altor tipuri de temperament nu pot fi autoritari.

4. Liderul dictatorial (totalitar)

Caracteristica principală a acestei categorii de lideri este neîncrederea funciară în oameni,


dispreţul faţă de ei. Însãşi modalitatea de selecţie a elitelor politice în regimurile totalitare îi
predispune pe liderii acestora la un anumit stil de conducere. Structura de cadre a partidului unic
din regimurile dictatoriale favorizează, prin vectori ideologici specifici, propulsarea liderilor în
poziţia supremă de comandã. Partidul se substituie statului, iar liderul se substituie partidului.
Toate mecanismele decizionale sunt concentrate în mâinile unei singure persoane: „liderul
charismatic“, „liderul infailibil“; „dascălul proletariatului“; „conducătorul iubit“. Elementele de
populism şi cultul personalitãţii care apar, ca urmare a unei asemenea concentrări de putere,
marchează stilul de conducere. Liderul totalitar este în ipostaza unui „lup singuratic“. El nu
comunică nici celor mai apropiaţi colaboratori intenţiile sale; deciziile sale sunt concomitent
comunicate şi imperative. Orice îndrăzneală de a le contesta se plăteşte scump. Stilul colegial sau
consultativ în mecanismul de elaborare a deciziilor este de neconceput. Structurile de conducere
ale statului au datoria doar să aprobe şi să implementeze în viaţa social-politicã deciziile
liderului. Acest stil de conducere are două consecinţe contradictorii: fiecare subaltern umil „îşi
varsă năduful“ în teritoriu unde devine un zbir, întrecându-l chiar pe liderul de la Centru:
blocarea oricărei creativităţi a structurilor subalterne, în aşteptarea verdictului dat de lider, chiar
şi în probleme minore. Pe de altă parte, acest stil de conducere amplifică autismul liderului, îl
predispune la o izolare totală faţă de realitate şi, în cele din urmă, predispune la apariţia
fenomenelor de paranoia şi schizofrenie, ca urmare a lipsei de comunicare şi a invadării
proceselor gândirii cu proiecţia personalizată despre realitate.
4)Calitatile unui lider
“Ceea ce creeza incredere este, pana la urma, respectul vadit la liderului pentru oamenii
sai” Jim O’Toole in cartea sa “Leading Change”
1. Au o focalizare strategica intensa. Stiu foarte bine sa se asigure ca firmele lor fac numai
acele lucruri pentru care au resurse care le permit sa obtina rezultate bune si in care pot sa
adauge valoare.
2. Au capacitate de gandire laterala. Sunt foarte capabili sa traga invataminte din experientele
celor din afara propriului sector si reusesc sa aiba o viziune mult mai larga decat se intalneste in
mod obisnuit. Privesc lucrurile lateral si incurajeaza si pe cei din jur sa o faca.
3. Au viziune si stiu sa comunice. Un lider capabil sa inspire are o viziune foarte puternica,
orientata spre client, cu privire la locul unde trebuie sa ajunga compania. Ce e important este ca
sunt si capabili sa-si comunice acea viziune, astfel incat oamenii sa si-o insuseasca si sa stie sa-si
gaseasca propriul loc in cadrul ei. Cei mai buni lideri sunt excelenti comunicatori si prefera
limbajul comun in locul jargoanelor de specialitate.
4. Sunt principiali. Sunt profund angajati, curajosi, pretentiosi fata de ei insasi si fata de
oamenii lor, chiar daca de multe ori doar in forul lor interior. Ceea ce-i deosebeste de
ceilalti este faptul ca poseda un set de valori extrem de puternice cu privire la onestitate,
deschidere si respect autentic pentru oamenii lor.
5. Sunt reflexivi. Ceea ce ii deosebeste de ceilalti este modestia lor autentica si faptul ca nu se
tem sa arate uneori ca sunt vulnerabili. Aceste calitati vin din faptul ca-si rezerva adesea
momente de reflexie si din setea lor nepotolita de a invata.
6. Isi asuma riscuri. Au o tendinta marcanta de a “forta tiparele”, de a-si asuma riscuri
calculate, si, uneori, de a se lasa calauziti de instincte. De asemenea, tolereaza aceste lucruri si la
altii, recunoscand ca o anumita doza de flexibilitate este esentiala pentru adaptarea la imprejurari
si pentru a face pasi mari inainte.
7. Sunt accesibili. Isi fac timp sa vina printre oameni si sa discute cu ei. Aceste contacte
personale lipsite de formalism sunt un foarte bun factor de motivare. In acealasi timp, cata vreme
se afla la propriile birouri, nu se ascund in spatele unui zid de asistenti personali.
8. Pretuiesc atitudinea. Pretuiesc foarte mult aptitudinile si instruirea oamenilor, dar in aceeasi
masura pun mare pret pe atitudine, fiind convinsi ca in lipsa motivarii si a unei atitudini pozitive,
nimic nu se va realiza.

5)Caracterul unui lider

Caracterul asigura castigarea increderii oamenilor pe care ii conduceti . Iar increderea va asigura
pozitia de lideri. Caracterul are un rol activ in arta comunicarii.
Caracterul transmite consecventa. Nu te poti baza pe liderii carora le lipseste puterea launtrica,
pentru ca performantele lor se schimba in mod constant. Mareled jucator din NBA – Jerry West
spunea “nu poti realiza multe lucruri in viata daca muncesti doar in zilele in care te simti bine”.
Daca oamenii nu stiu ce sa se astepte de la tine ca lider, nici
nu-ti vor mai cauta indrumarea. Cand caracterul unui lider este puternic, oamenii au incredere in
el, dar si in capacitatea sa de a le descatusa potentialul.
Caracterul transmite potentialul. “Increderea nu se cladeste pe vorbe goale” spune Craig
Weatherup. “Se bazeaza pe rezultate concrete, pe integritate si pe respectul manifestat fata de
oamenii cu care lucrezi”.Acest lucru le ofera discipolilor nu numai speranta in viitor, ci si
incredere in fortele proprii si in organizatia lor.
Caracterul transmite respect. Daca nu sunteti inzestrati cu tarie sufleteasca, nu puteti castiga
respectul celor din jur. Iar respectul este un factor esential in arta de a conduce. Cum pot castiga
liderii respectul oamenilor ? Luand decizii bune, recunoscandu-si greselile si plasand binele
organizatiei si al discipolilor lor deasupra intereselor personale.
Nici un lider nu poate viola increderea oamenilor sai, sperand apoi sa-si mentina acelasi nivel
deinfluenta asupra lor. Increderea este temelia artei de a conduce. Distrugeti increderea
oamenilor vostrii si s-a terminat cu pozitia de lider!

6)Perspectivele unui lider


Alexandru Macedon isi conducea imperiul dintr-o pozitie centrala de unde avea posibilitatea sa
monitorizeze fiecare aspect esential al acestei vaste stapaniri. Acest om nu a fost
un lider obisnuit, ci lider eficient. Dar care a fost sursa eficientei lui? Avea el oare anumite
deprinderi si abilitati care il distingeau de ceilalti? Sau doar reactiona intr-o situatie specifica,
fiind asemenea unui pion mutat de forte sociale care erau adevarate motive ale succesului.
Razboaiele sunt mai vechi decat civilizatia. Cu toate ca armele si metodele sunt altele razboiul
ramane practic acelasi. Este un conflict intre oameni. Cand oamenii se intalnesc pe campul de
lupta, vorbim de invingatori si invinsi. Printre acestia sunt curajosi si lasi, sunt cei care conduc si
cei care sunt condusi. Modul in care oamenii conduc si in care urmeaza ordinele determina
soarta luptei.Modul in care a condus oamenii a fost sensul reusitei lui Alexandru Macedon,
stand permanent in mijlocul acestora. Sa fie aceasta o conditie necesara pentru afirmarea
ca lider? Sa vedem ce spun oamenii de stiinta.

Fotografie realizata de Penthesileia


In expresia ei generala conducerea este o forma de activitate umana, poate una definitorie
pentru specificul uman. De-a lungul istoriei omenirii conducerea a aparut in trei ipostaze: ca
practica ca arta si ca stiinta.
Conducerea ca practica empirica e cea mai veche si mai simpla modalitate de reprezentare a
acestei notiuni, fiind legata de formele incipiente de organizare a muncii. La inceput
conducatorul nu era nici creator nici inovator. El avea doar sarcina de a gasi raspunsuri si
modalitati de actiuni concerte la problemele ce se iveau. Astfel conducerea a fost multa vreme
interpretata ca actiune practica aparuta din nevoia satisfacerii unor cerinte imperioase. Ea implica
mai degraba conformarea la regula, actiunea strategica, chiar automatizata in vederea realizarii
scopurilor propuse.
Conducerea ca arta vizeaza emergenta regulilor care definesc cele mai bune modalitati de
atingere a obiectivelor fixate, dintre care extrem de importante erau eficienta in alocarea
resurselor, si mai putin mobilizarea oamenilor, climatul organizational si motivational. Ca in
orice arta, competenta si abilitatile incep sa joace un rol de prim rang.
Conducerea ca stiinta este expresia directa a nevoii de coordonare a activitatilor de munca ce
incep sa fie dirijate la un moment dat, iar prin focalizarea asupra conducerii oamenilor s-a ajuns
laleadership studiat ca o stiinta de sine statatoare. Actiunile practice, individuale ale liderilor sunt
cercetate si prezentate intr-o maniera coerenta si sistematica. Astfel se trece progresiv din sfera
empiricului in sfera normativului.
Ipostaza leadership-ului ca stiinta presupune reflectie teoretica, apel la metode specifice de
cercetare, efort pentru descrierea si formularea legitatilor de manifestare a fenomenelor sociale si
organizationale contemporane noului mileniu.
Operatiunile de munca sunt diferite atat din punct de vedere al tipologiei cat si al importantei lor.
Sunt operatiuni in care focalizarea trebuie sa se faca asupra oamenilor si relatiilor interumane si
sunt altele in care se manifesta primatul indeplinirii sarcinii chiar cu pretul sacrificarii unora
dintre oameni. Astfel subunitatea trebuie sa fie structurata si organizata in conditii variate spre a-
si indeplini corect misiunea incredintata. Pe de alta parte acest grup uman trebuie sa fie unit si sa
functioneze bine ca unitate sociala, in caz contrar cea mai buna structura si organizare devenind
inutila. Deci liderul trebuie sa aiba o perspectiva centrata pe misiune dar si social-emotional.
Liderul desemnat in mod formal e obligat sa se ocupe de echilibrarea exigentelor acestor doua
roluri distinctive: de lider de misiune si lider socio-emotional.
Liderul de misiune e preocupat de strategia de planificare, organizare, impartirea sarcinilor de
munca si coordonarea lor. Deci preocuparea de capetenie este indeplinirea misiunii realizate.
Liderul socio-emotional exercita o influenta mai subtila, dar la fel de necesara si importanta. El e
interesat de reducerea tensiunilor intragrup si intre alte grupuri, aplanarea conflictelor, rezolvarea
dezacordurilor si mentinerea moralului la nivele inalt competitive. in majoritatea cazurilor
practica a aratat ca ambele ipostaze sunt intrupate de acelasi membru al subunitatii. Uneori e
posibil sa apara doi lideri in aceste roluri. Pentru ca lucrurile sa decurga normal este necesar ca
cei doi sa isi respecte reciproc valoarea si sa isi completeze abilitatile in mod constient si coerent.
Evolutia acestor doua roluri de leadership a fost remarcata de repetate ori intr-o mare varietate de
grupuri, ceea ce ne duce la ideea ca leadership-ul sunt doua functiuni importante care trebuie sa
existe in orice grup uman.
7)Rolul liderului
Liderii reprezinta factorii cei mai importanti in succesul sau esecul oricarei echipe. Oamenii ii
urmeaza pentru cine sunt ei si pentru ceea ce reprezinta. Liderii eficienti creeaza un mediu in
care membrii echipei pot sa se dezvolte. Au grija ca toate resursele sa fie disponibile. Nu creeaza
bariere ce ar putea impiedica operatiunile echipei – ci le indeparteaza. Nu genereaza probleme ci
le rezolva atat pe cele obisnuite si pe cele care depasesc scopul membrilor. Accepta
responsabilitatea pentru orice actiune pe care echipa o face si seteaza un exemplu pentru toate
departamentele. Isi protejeaza muncitorii de interferente si critici externe. Sunt destul de intelepti
sa isi dea seama ca nu pot sa atinga obiectivele singuri.
In lumea contemporana trebuie sa faca simultan trei lucruri pentru a fi de succes: sa
indeplineasca obiectivele, sa dezvolte si sa aibe grija de angajatii sai si sa reprezinte un model
etic. Incluse in modelul etic sunt comunitatea, starea sociala si constiinta ecologica. Pentru a crea
un mediu in care moralul, demnitatea si starea de spirit sa prospere un lider trebuie sa aibe
capacitatea celor 3 lucruri. Orice gol va limita succesul.
Esti pregatit pentru a fi lider?

8) Imaginea liderului politic


Viața politică, concert de acțiune și concurență acerbă dintre protagoniștii principali - actorii
politici în dispută pentru putere, este un subiect ce se află permanent în atenția specialiștilor și a
publicului larg. Tema liderismului, în special, imaginea liderului politic generează o mulţime de
ipoteze controverse: cum trebuie să arate un adevărat portret al unui lider (politician, conducător,
șef)? Politicianul a devenit un produs care se cumpără?
Ideea alegerii unui lider dintre membrii comunității sociale este o preocupare caracteristică
tuturor popoarelor și timpurilor. Această caracteristică exprimă însăși esenţa naturii umane, și
anume, necesitatea de a alege căpetenia unui trib, un lider al mulțimii, care ar determina cine este
prieten sau inamic, precum şi necesitatea de a apăra interesele tuturor.
Cu siguranță, despre liderul politic putem spune că acesta niciodată nu-i poate împăca pe toți,
chiar şi din motivul că acesta nu poate traduce în viață diversitatea dorinţelor a milioane de
oameni. În acelaşi rând, liderul politic are niște calități care, de-a lungul secolelor, nu au suferit
schimbări, dar s-au cristalizat, relevând chintesența propice tuturor politicienilor de astăzi.
Niccolo Machiavelli, unul dintre cel mai mari filosofi politici al Renaşterii, în lucrarea
„Principele” afirma că un suveran trebuie să fie brutal, lipsit de scrupule şi de omenie. El poate şi
trebuie să nu ezite să-și pedepsească duşmanii, în caz de necesitate chiar și prietenii. De fapt,
liderul politic a lui Machiavelli este privit drept un monstru care nu este constrâns de norme etice
tradiționale, moralitate sau valori sociale. Modelul acestui lider persistă în operele epice din acea
perioadă istorică.
În acelaşi timp, trebuie să recunoștem că domnitorii tirani, care au guvernat cu pricepere şi
subtilitate, prin “foc şi sabie” s-au menținut timp îndelungat la putere şi au avut o autoritate mai
mare față de supușii lor, decât predecesorii mai binevoitori ai acestora. De ce? Orice act de
bunăvoință a liderului tiran sau autocrat față de poporul său era considerat drept un cadou, o
exprimare a dragostei tiranului.
Gradul de implicare a mass-mediei în viața noastră a aprofundat extremele dintre adevăr și
minciună. De aceea, chiar portretul ideal al unui lider politic deseori nu corespunde realității.
Dragostea pentru copii, îngrijirea persoanelor în etate, imaginea unui om de familie, prin mass-
media sunt promovate alegătorilor. Aceștia, când își exprimă opțiunea de vot pentru un
politician, cumpără astfel o idee, o promisiune că necesitățile lor vor fi satisfăcute. De fapt, însă,
alegătorii cumpăra imaginea politică pe care candidatul electoral o vinde, nu atât valorile pe care
le promovează.
Formarea personalității și a calităților individuale ale unui lider politic sunt în raport cu tipul
statului în care acesta se află. Așadar, în SUA, conform tradiției politice idealiste și corecte se
consideră că nu pot fi aleși drept președinți de stat lideri ai mulțimii precum Lenin, Stalin, Hitler
etc. Desigur că există lideri care posedă darul ipocriziei și imoralității, calități bine ascunse, pe
care, însă, le manifestă într-un mod civilizat, pentru a manipula opinia publică. În prezent,
sentimentul de repect pentru opoziție, care poate fi reprezentată de orice politician în dependență
de schimbările de pe olimpul politic, nu este inerent unor țări ca Iran, Venezuela, Coreea de
Nord, etc.
Lumea politică dominată de bărbați prin brutalitate și forță nu a constituit niciodată un pol forte
de atracție pentru femei. Dar s-au găsit printre ele și femei care au concurat cu ego-ul politic
masculin și interesele statului. Amintim de Cleopatra, Elizabeth I, şi de Margaret Thatcher.
Cruzimea femeilor-lideri se explică prin faptul că politica este dominată de către bărbaţi, iar
acestea se conformează regulilor de joc.
Astfel, portretul model al liderului politic nu este decât o farsă, o iluzie care este creată doar
pentru a cuceri simpatii electorale de prestigiu, dar nu pentru a le controla. Portretulul robot al
conducătorului (ideal) nu și-a găsit întruparea încă într-o persoană politică contemporană. Nici
chiar sondajele de opinie nu relevă integral cum ar trebui să fie un lider politic. Spre regret, nu
există un politician adevărat (deoarece în natură adevărat și lider politic sunt două noțiuni care
nu sunt compatibile), dar putem crea un portret al unui lider politic, care va arăta, de exemplu în
felul următor:
Un om îmbrăcat într-un costum de culoare închisă, scump, cu un zâmbet plăcut şi ceva viclean.
Pe fonul acestuia se conturează clar colaboratorii puterii executive, legislative și judiciare, apoi,
pe planul îndepărtat al tabloului, apar cetățenii, care trăiesc în acest stat și care reprezintă cea
mai mare parte a imaginii liderului politic.

9) Traian Basescu- lider politic


Pe scurt despre Traian Băsescu: :
Campania electorală „Ardeiul”
În campania electorală pentru Primăria Capitalei semnul electoral al lui Traian Băsescu a fost un
ardei iute însoţit de mesaje scurte şi percutante de tipul „Atenţie, vin la Primărie”, sau „Capitala
este treaba mea. Treaba ta este să votezi”. Întreaga campanie i-a adus succes în cumpetiţia pentru
primărie.

Debutul în campania electorală pentru prezindeţiale


Intrarea în competiţia pentru Preşedinţie este legată de un episod inedit , în care candidatrul
Alianţei D.A. Theodor Stolojan îşi anunţă retragerea din cauza unor probleme de sănătate, iar
Traian Băsescu îi ia locul. Cei doi organizează o conferinţă de presă comună în care Traian
Băsescu îşi exprimă compasiunea pentru Theodor Stolojan şi plânge în direct . Imaginea, inedită
în politica românească, face rapid înconjurul ţării prin intermediul televiziunilor.
Cariera politică:
Traian Basescu isi incepe cariera politica imediat dupa Revolutia din 1989, ocupand functia de
ministrul al Transporturilor in guvernele Petre Roman (30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991) si
Teodor Stolojan (16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992). In 1992 este ales Deputat din partea
PD. In aceasta perioada ocupa si functia vicepresedinte al Comisiei de Industrie si Servicii a
Camerei Deputatilor.
La alegerile din 1996 este director coordonator in campania electorala a lui Petre Roman. Iar
dupa castigarea alegerilor de catre CDR devine Ministrul Transporturilor in Guvernul Victor
Ciorbea (12 decembrie 1996 – 11 februarie 1998).
Traian Basescu a reusit sa isi mentina functia de ministru al Transporturlor si in guvernele Radu
Vasile (17 aprilie 1998 – 22 decembrie 1999) si Mugur Isarescu (22 decembrie 1999 – 26 iunie
2000). In timpul guvernarii CDR, Traian Basescu iese in evidenta prin indroducerea celebrei taxe
de drum, numită generic “Taxa Basescu”. În perioada mandatului său, pe fiecare tronson de
drum construit apar panouri stradale cu mesajul „Aici sunt banii dumneavoastră” .
In iunie 2000 este ales Primar General al Municipiului Bucuresti. Perioada de la Primaria
Capitalei este presarata cu multe tensiuni cum ar fi eliminarea chioscurilor si operatiunea de
colectare in centre speciale a cainilor comunitari. Tot in 2000 devine si presedinte al Organizatiei
Partidului Democrat al Municipiului Bucuresti iar in 2001 este ales presedinte al Partidului
Democrat in locul lui Petre Roman.
In 2003 este numit co-presedinte al Aliantei D.A. alaturi de Theodor Stolojan. Dupa ce ultimul
se retrage din cursa pentru presedintie, Traian Basescu devine candidatul Aliantei D.A si castiga
alegerile din 2004, ocupând astfel funcţia de presedintele al Romaniei. .
Scurt C.V.

Născut la 4 noiembrie 1951 în localitatea Basarabi, judeţul Constanţa, este absolvent al Facultăţii
de Navigaţie din cadrul Institutului de Marină „Mircea Cel Bătrân” din Constanţa (1976). A fost
bursier la Cursurile avansate de management în industria transportului maritim, organizate de
Academoa Navală Norvegiană, pe care le-a absolvit , ca şef de promoţie, în 1995. Este deţinător
al brevetului internaţional de căpitan de cursă lungă.

A fost ofiţer maritim pe nave de mare tonaj ale flotei comerciale NAVROM Constanţa (1976 –
1981), căpitan de cursă lungă, comandat al navelor petroliere de mare tonaj „Argeş”, „Crişana”
şi Biruinţa – nava amiral a flotei comerciale a României (1981 – 1987), şef al Agenţiei
NAVROM din Anvers – Belgia (1987 – 1989), director general al Inspectoratului de Stat al
Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor (oct. 1989 – oct.1990), subsecretar de stat – şef
al Deparlamentului Transporturilor Navale (1990 – 1991).
Este căsătorit cu Maria şi are două fiice Ioana de profesie notar public şi Elena Băsescu –
europarlamentar al României.
Traian Basescu este liderul politic cu imagine puternica. Si sustinatorii, si contestatarii sai sunt
de acod ca este un politician imprevizibil, direct si neinduplecat cu contracandidatii sau chiar cu
colaboratorii. Are un discurs fara menajamente, taios, dar si asezat, fidel principiilor pe care le
enunta dintru inceput.
Cariera sa politica arata ca este un politician de cursa lunga, cu viziune, care odata ce si-a ales o
tinta merge pana departe, chiar fortand lucrurile, pentru a ajunge acolo unde vrea.