1.

Analiza economică în sistemul de ştiinţe,

conţinutul şi obiectivele ei

Teoria cunoaşterii se bazează pe faptul că mediul înconjurător este obiectiv, existent şi se dă

cunoaşterii. Însuşi procesul de cunoaştere este un proces de reflectare a realităţii. Criteriul de apreciere a
cunoaşterii este practica. Analiza ca metodă a cunoaşterii este strâns legată de gândirea şi recepţionarea
conştientă a mediului înconjurător de către om. Gândirea nu este altceva decât un lucru analitic al omului.
Studierea proceselor, fenomenelor din natură şi societate este imposibilă fără a precăuta corelaţiile dintre
părţile lor componente, fără analiză.
Pentru analiză, în sensul îngust al cuvântului ca o metodă de cunoaştere, se înţelege acea operaţie
logică de descompunere sau desfacere a unui întreg (obiect, fenomen, proces) în elemente, precum şi
stabilirea factorilor şi a cauzelor, care l-au generat în scopul relevării (reflectării) naturii, locului,
însemnătăţii şi necesităţii lor în cadrul întregului respectiv.
Însă pentru determinarea a ceea ce este principal, caracteristic, ceea ce ţine de latura internă a
obiectelor, fenomenelor şi proceselor, de manifestări esenţiale ce au loc în adâncul acestora este necesară
îmbinarea analizei cu corelativul ei – sinteza. Prin sinteză, ca metodă a cunoaşterii, se înţelege operaţia
logică de reunire într-un singur tot a elementelor, factorilor şi cauzelor izolate anterior pentru operaţia de
analiză în scopul dobândirii imaginii integrale a obiectului, fenomenului sau procesului respectiv. În aşa
mod analiza în sensul larg al cuvântului reprezintă o examinare a obiectelor, fenomenelor, proceselor în
diversele lor forme de legătură şi dependenţă.
Pentru studierea obiectului analizei economice au fost sintetizate elemente din diferite ramuri ale
ştiinţei:
- economie politică;
- economia ramurii;
- contabilitate;
- statistică etc.
La rândul său aceste ştiinţe folosesc elementele analizei economice pentru cercetarea unor părţi a
activităţii economice, pentru expunerea conţinutului principal al acestor ştiinţe. Conţinutul analizei
economice reprezintă un sistem de cunoştinţe, procedee legate de:
• cercetarea corelaţiilor dintre fenomenele economice;
• aprecierea stării în general a obiectului cercetat;
• evidenţierea şi calculul mărimii influenţei factorilor la devierea indicatorilor economici faţă de mărimile
lor prevăzute sau din anul precedent;
• pregătirea materialelor în luarea deciziilor de dezvoltare economică a întreprinderii;
• descoperirea rezervelor interne şi elaborarea măsurilor concrete pentru utilizarea lor în activitatea
economico-financiară a întreprinderii.
Principiile analizei economice sunt:
1. Necesitatea prealabilă a analizei calitativ – teoretice a stării obiectului, esenţei şi corelaţiei dintre
fenomenele cercetate până a trece la folosirea metodelor de calcul cantitativ a influenţei separate
a factorilor la rezultatul acestei corelaţii. Principiul dat ne arată că concluzii obiective pot fi
primite numai în cazul cunoaşterii sensului economic al indicatorilor care caracterizează
activitatea întreprinderii analizate.
2. Principiul fundamentării pe informaţie ştiinţifică şi reală cere ca analiza să se sprijine pe un
sistem de indicatori care exprimă şi caracterizează cât mai complet şi exact analiza economică.
De calitatea şi cantitatea informaţiei depind calitatea analizei şi deciziile luate pe baza ei.
3. Complexitatea analizei presupune necesitatea studierii proceselor şi fenomenelor economice cu
evidenţa tuturor corelaţiilor. Din acest principiu reiese că analiza economică trebuie să se bazeze
pe un sistem de indicatori al economiei strâns legaţi între ei.

1
 4. Principiul de abordare ştiinţifică la prelucrarea analitică a informaţiei economice necesită
folosirea cât mai pe larg a ultimelor realizări ale ştiinţei la studierea obiectului analizei
economice.
5. Folosirea pe scară cât mai largă a metodei de comparaţie. Este metoda cea mai frecventă de
utilizare a gândirii logice la cercetarea activităţii economice, dă posibilitatea de a examina şi
aprecia rezultatul cercetat în raport cu un criteriu, cu o bază de comparare stabilind nivelurile,
proporţiile de dezvoltare a acestora.
6. Principiul eficacităţii şi operativităţii analizei economice care presupune apropierea maxim
posibilă în timp a analizei de momentul când au loc procesele economice şi mobilizarea totală a
rezervelor evidenţiate de ea.
Toate aceste principii formează un sistem unitar ce impune ca în procesul activităţii economico-
financiare ele să fie promovate în unitatea lor.

2. Obiectul analizei economice

Fiecare ştiinţă îşi are obiectul său de studiu şi definirea lui este problema esenţială a oricărei ştiinţe.
Analiza economică – ca o ştiinţă specială – îşi are şi ea obiectul său de studiu. Până în prezent nu există o
definiţie unică a obiectului analizei economice. Diverse surse oferă diverse definiţii.
* Obiectul analizei economice – activitatea economică a întreprinderii îndreptată la îndeplinirea
planului de afaceri şi reflectată printr-un sistem de indicatori de plan, evidenţă, rapoarte şi alte surse de
informaţie şi nivelul atins al eficienţei ei.
* Obiectul analizei economice – se subînţelege procesele economice a întreprinderii şi a altor
subdiviziuni a economiei naţionale care au loc sub influenţa factorilor obiectivi şi subiectivi care se reflectă
printr-un sistem de informaţie economică.
* Obiectul analizei economice – a întreprinderii şi asociaţiilor este activitatea lor economică reflectată
prin date de plan, rapoarte de evidenţă şi a altor surse de informaţie.
Părţile componente ale obiectului analizei economice sunt:
 Indicatorii;
 Factorii;
 Rezervele interne.

Indicatorii analitici

Indicatorii analitici se obţin în rezultatul combinării, transformării şi prelucrării datelor cu mijloacele

caracteristice analizei economice.
Ca şi toţi indicatorii economici – indicatorii analitici reprezintă noţiuni în care-şi regăsesc reflectarea
volumul, eficienţa proceselor economice atât a întregii activităţi a întreprinderii, cât şi a unor părţi ale ei.
Este necesar de a deosebi conţinutul şi valoarea numerică a indicatorilor.
Conţinutul – esenţa economică a fenomenelor cercetate apreciată prin definiţie, iar numericul –
mărimea lor concretă.
Indicatorii analitici se deosebesc:
- în dependenţă de unitatea de măsură (sau după formă):
 unităţi naturale (m, kg, l, t);
 convenţionale naturale (borcane convenţionale);
 de muncă (om-ore, om-zile);
 valorice (lei, mii lei)
- după conţinut:
 cantitativi – caracterizează dimensiunile analizei economice în general şi a proceselor şi
resurselor în parte;
 calitativi – caracterizează eficienţa economică la nivel de întreprindere
- după gradul de generalizare:
2
  indicatori generali – caracterizează întregul proces economic;
 indicatori particulari – caracterizează unele laturi ale acestui proces
- modul de calcul etc.

Factorii

Condiţiile necesare pentru desfăşurarea proceselor economice şi cauzele care influenţează la mărimea
proceselor economice sunt numite factori.
Mulţimea de factori care influenţează asupra rezultatului activităţii economice, pentru a înţelege mai
bine esenţa lor, se grupează:
după conţinutul lor în:
 factori social – economici: produsul intern brut; produsul naţional brut; rata dobânzii de piaţă
etc. Aceşti indicatori caracterizează starea economiei naţionale în întregime şi acţionează
asupra activităţii întreprinderii.
 factori economici de producţie (de activitate): starea tehnică a utilajului; nivelul de calificare
a muncitorilor; sistemul de stimulare a muncii.
după raportul lor în cadrul unei relaţii cauzale:
 factori calitativi: nivelul de eficienţă a utilizării resurselor în procesul de activitate.
 factori cantitativi: mărimea acestor resurse.
Această grupare are o importantă semnificaţie economică şi metodologică. Ea presupune cunoaşterea
temeinică a procesului de formare a rezultatului (efectului), a priorităţii relative în acţiunea combinatorie a
factorilor.
după modul cum acţionează:
 factori cu acţiune directă, care exercită nemijlocit influenţa asupra rezultatului (fenomenului)
analizat;
 factori cu acţiune indirectă: acţionează asupra rezultatului (fenomenului) prin intermediul altor
factori.
în funcţie de efortul propriu al întreprinderii:
 factori dependenţi de efortul propriu: au originea în eforturile depuse de întreprindere pentru
economisirea tuturor categoriilor de resurse;
 factori independenţi de efortul propriu.
Conceptul de dependent sau independent de efortul propriu nu trebuie confundat cu cel de dependent
sau independent de activitatea întreprinderii. Un factor poate fi dependent de activitatea întreprinderii dar
independent de efortul propriu. De exemplu, schimbarea structurii producţiei, ca factor de modificare a
profitului, poate fi dependentă de activitatea întreprinderii, dar independentă de efortul propriu.
după izvorul acţiunii lor:
 factori interni: au originea în interiorul întreprinderii;
 factori externi: au originea în mediul exterior al întreprinderii (concurenţa, inflaţia etc.)
după sensul influenţei:
 factori pozitivi: influenţează pozitiv rezultatul (fenomenul) analizat;
 factori negativi: influenţează negativ rezultatul (fenomenul) analizat;
 factori indiferenţi: nu influenţează rezultatele (fenomenele) nici într-un fel.
Criteriile de clasificare a factorilor nu sunt limitate, ci exemplificative, considerate a fi cele mai
importante în activitatea practică de analiză economică.

3. Rezervele interne şi clasificarea lor

Prima şi cea mai importantă sarcină a analizei economice, după cum s-a menţionat, o constituie
descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne.

3
 Rezervele interne nu trebuie confundate cu resursele, stocurile unităţilor economice, ele sunt
cunoscute cu cea mai mare precizie.
Rezervele interne sunt posibilităţile suplimentare, izvorâte din modul de folosire a resurselor, ca
posibilităţi nefolosite de către întreprinderi.
- Rezervele interne sunt numeroase şi variabile. Pentru orientarea analizei economice în scopul
descoperirii şi mobilizării rezervelor interne, o importanţă deosebită prezintă clasificarea lor după diferite
criterii.
a) În funcţie de caracterul lor rezervele interne se împart în:
- rezervele ce ţin de folosirea raţională a elementelor de producţie (obiectul muncii,
mijloacele de muncă, forţa de muncă);
- rezervele ce privesc lichidarea pierderilor şi cheltuielilor neproductive.
b) După perioada de mobilizare şi transformare în efect, există:
- rezerve curente care nu necesită alocaţii suplimentare de resurse pentru mobilizarea lor;
- rezerve de perspectivă, pentru mobilizarea cărora sunt necesare alocaţii suplimentare de
resurse. Mărimea lor reprezintă diferenţa dintre rezervele maximale posibile şi cele curente.
c) Din punctul de vedere a gradului de cunoaştere a rezervelor interne, ele se împart în:
- rezerve cunoscute, care sunt de două feluri: mobilizate şi nemobilizate;
- rezerve necunoscute.
d) După modul de descoperire distingem:
- rezerve evidente, care îşi găsesc reflectare în darea de seamă;
- rezerve ascunse, descoperirea cărora necesită o analiză economică fundamentală.
e) În funcţie de locul de formare rezervele interne se divizează în:
- rezerve la locul de muncă;
- rezerve în echipă;
- rezerve în secţie;
- rezerve în întreprindere.
Este posibilă clasificarea rezervelor şi după alte criterii, dar e necesar de avut în vedere, că hotarul de
atârnare a rezervelor faţă de o grupă sau alta în majoritatea cazurilor posedă un caracter convenţional.
Rezolvarea problemei de evidenţiere a rezervelor interne se bazează pe anumite principii. Mai
însemnate dintre ele sunt:
- determinarea verigei de bază şi alegerea părţilor slabe; Acest principiu presupune
necesitatea evidenţierii rezervelor interne în primul rând în acele procese şi fenomene economice
care, la etapa analizată, sunt o frână pentru creşterea eficienţei întregii activităţi economice.
- evidenţa deosebirilor de producţie, deoarece descoperirea rezervelor interne este
imposibilă fără cunoaşterea profundă a proceselor tehnologice din unitatea economică analizată,
- complexitatea rezervelor – care necesită ca rezervele să fie îndestulate cu resurse complet.
- eliminarea calculului dublu, care are loc din diferite cauze.
- căutarea concomitentă a rezervelor pe toate fazele ciclului de viaţă a obiectului analizat.
Enumerarea principiilor poate fi prelungită, însă pe ce principiu nu ne-am baza principalul este că în
rezultatul analizei economice să fie scoase la iveală rezerve reale, care pot fi mobilizate în producţie, şi să
fie propuse măsuri concrete de mobilizare a lor.

3. Corelaţia analizei economice cu alte discipline

Analiza economică corelează cu mai multe discipline, cum ar fi:

Statistica
La diferite etape ale muncii de analiză se desfăşoară prelucrarea materialului, după ce a fost mai întâi
verificat cu ajutorul metodelor şi al procedeelor statistice de grupare şi calcul şi al tabelelor analitice.

Contabilitatea

4
 Contabilitatea reprezintă prin dările sale de seamă o sursă de informaţie economică care oglindeşte în
expresie bănească totalitatea mijloacelor întreprinderii în raport cu sursele lor de acoperire, procesele
economice desfăşurate în întreprinderi şi rezultatele activităţii acestora. În cadrul informaţiei economice
contabilitatea ocupă locul central.

Economia politică, microeconomia

Economia politică reprezintă sursa care reflectă în fond conţinutul economic al fenomenelor analizate.
Microeconomia studiază fenomenele economice la nivelul întreprinderilor.

Matematica
Calculul influenţei factorilor asupra fenomenului analizat se face respectând în calcule regulile
cunoscute din matematică.

Managementul
Rezultatele analizei economice (concluziile şi aprecierile activităţii) se utilizează la elaborarea
măsurilor care constituie conţinutul deciziilor managerilor întreprinderii menite să asigure o folosire optimă
a resurselor, să contribuie la sporirea eficienţei activităţii de viitor.

4. Noţiunea de procedeu metodic şi clasificarea

procedeelor folosite în analiza economică

Metoda analizei economice reprezintă ansamblul procedeelor şi principiilor care se folosesc în analiza
economică a unei întreprinderi. Ea se determină prin procedeele tehnice (metodice) care se folosesc în
analiza economică.
Prin procedeu metodic se subînţelege mijlocul cu ajutorul căruia se efectuează prelucrarea analitică a
informaţiei economice.
Numeroasele procedee folosite în analiza economică pot fi grupate în două grupe mari:
 procedee de studiere prealabilă şi apreciere calitativă a indicatorilor;
 procedee de calcul a legăturilor dintre indicatorii rezultativi şi factori.
Folosirea unuia sau altui procedeu pentru determinarea influenţei factorilor asupra indicatorului
rezultativ depinde de tipul de dependenţă dintre factori şi indicatorul rezultativ.
Sunt cunoscute două tipuri de dependenţă:
- determinată (funcţională) – o aşa legătură dintre factori şi indicatorul rezultativ care poate fi
exprimată printr-o formulă; mărimea influenţei factorilor poate fi calculată cu o mare exactitate.
Se deosebesc trei forme de legătură determinată:
 aditivă – factorii corelează între ei prin semnul „+” şi „-”;
 multiplicativă – factorii corelează între ei cu semnul „x” şi „:”;
 combinată – factorii corelează prin toate semnele „+”, „-”, „x” şi „:”
- stocastică – reflectă variaţia variabilei dependente sub influenţa factorilor (variabilelor)
independenţi. În acest caz scopul analizei constă în estimarea caracterului acestei dependenţe şi a
gradului influenţei factorilor asupra variabilei dependente folosind metode economico-matematice şi
tehnica de calcul.

5. Procedee de studiere prealabilă

şi aprecierea calitativă a indicatorilor

Comparaţia
Orice rezultat al activităţii întreprinderii se analizează şi se apreciază nu numai ca o mărime în sine, ci
şi în raport cu un criteriu, cu o bază de comparaţie.
În activitatea practică de analiză economică se utilizează mai multe tipuri de comparaţii, clasificate în
funcţie de anumite criterii, cum ar fi:
5
 a) Comparaţii în timp, adică cele efectuate între rezultatele perioadei raportate şi rezultatele pe o
perioadă sau mai multe precedente;
b) Comparaţii în spaţiu, care pot fi efectuate între rezultatele unor verigi organizatorice interne ale
întreprinderii; între rezultatele proprii şi cele ale concurenţei;
c) Comparaţii mixte, adică acele comparaţii care se bazează pe ambele criterii (timp şi spaţii);
d) Comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (plan, norme, normative, standard etc.);
e) Comparaţii cu caracter special, pentru care intervin alte criterii în afară de timp şi spaţiu. Cele mai
frecvente comparaţii de acest fel au loc în determinarea eficienţei anumitor măsuri, soluţii tehnico-
economice (comparaţia variantelor în vederea alegerii celei optime).
Condiţia esenţială ce determină caracterul ştiinţific al comparaţiei o constituie comparabilitatea datelor
care trebuie:
să aibă un conţinut omogen,
să fie exprimate într-un etalon unic,
să fie determinate după o metodologie unică.

Metoda tabelelor statistice

Această metodă permite de a prezenta informaţia succint şi convenabil pentru analiză. La utilizarea
tabelelor statistice trebuie să fie respectate următoarele elemente ale tabelei statistice:
- denumirea tabelului;
- subiectul tabelului;
- predicatul tabelului;
- rândurile şi coloanele;
- total.

Metoda grupării indicatorilor – presupune gruparea informaţiilor după anumite criterii. Pe larg
această metodă se foloseşte la studierea cantitativă a forţei de muncă (personalul poate fi grupat după gen,
vârstă, vechime în câmpul muncii, nivel de studii, specialitate, nivel de calificare etc.), la studierea structurii
mijloacelor fixe (tipul de activitate, vârsta etc.).

Metoda valorilor relative – presupune calcularea rapoartelor şi proporţiilor din diferite particularităţi
ale activităţii economice ale întreprinderii:
- valoarea relativă de structură (ponderea unei părţi a totalului în totalul analizat);
- valoarea relativă de corelaţie (se determină raportul dintre două părţi a unui total analizat).

Metoda mediilor – se calculează mediile diferitor indicatori. În AEF se folosesc aşa medii ca:
a) media simplă aritmetică
X= ;
b) media aritmetică ponderată
X= ;
c) media simplă cronologică
X=

Metoda diviziunii şi descompunerii indicatorilor rezultativi – se foloseşte în trei direcţii:

1. Diviziunea în timp – arată diviziunea şi contribuţia diferitelor unităţi de timp (trimestre, luni,
decade, zile, ore) la formarea rezultatului total.
2. Diviziunea după locul de formare – evidenţiază gradul de participare a fiecărei subdiviziuni a
întreprinderii la formarea rezultatului analizat.

6
 3. Descompunerea pe părţi sau elemente componente a indicatorului rezultativ conform formulei
factoriale (la forma de legătură determinată)

Metoda şirurilor dinamice

La aplicarea acestei metode se folosesc astfel de indicatori ca:
a) abaterea absolută – diferenţa dintre anul curent şi anul precedent;
b) ritmul creşterii - raportul dintre anul curent şi anul precedent înmulţit la 100;
c) ritmul sporirii – raportul abaterii absolute la anul precedent înmulţit la 100 sau ritmul creşterii
minus 100.

6. Metoda balanţieră şi aplicarea ei în analiza economică

Metoda balanţieră este bazată pe egalitatea a două părţi şi se aplică în analiza economică în cazurile:
1) pentru calculul influenţei factorilor în cazul formei aditive de legătură; La aplicarea acestei
metode mărimea influenţei fiecărui factor la devierea indicatorului rezultativ nu este altceva decât diferenţa
dintre mărimea efectivă şi de bază a factorului respectiv (ţinând seama de semnul matematic: + sau - ).
R=a+b–c
VV = Sin. + VPF -Sfinal
R – indicatorul rezultativ
A,b,c – factori
1 – efectiv, realizat, anul curent, anul mare
0- prevazut, planificat, anul de baza, anul mai mic, programat, precedent
∆R = R1 – R0 = 26384-19431=+6953
∆R = (a1 + b1 – c1) – (a0 + b0 – c0)=(2066+25022-704)-(2723+18428-1720)= +6953
∆Ra = a1 – a0=2066-2723=-657
∆Rb = b1 – b0=25022-18428=+6594
∆Rc = - (c1 – c0)=- (704-1720)=+1016

Exemplu:
Bilanţul producţiei (mii lei)
Indicatori Prevăzut 0 Efectiv 1
1. Stoc iniţial al producţiei finite la depozitele întreprinderii 2723- a0 2066 –a1
2. Volumul producţiei fabricate (VPF) 18428 – b0 25022 –b1
3. Venituri din vânzarea producţiei – indicatorul rezultativ a 19431-R0 26384 –R1
crescut
4. Stocul final 1720 -c0 704-c1
Bilanţ 21151 27088

VV = Sin. + VPF -Sfinal

VPF – volumul producţiei fabricate; VV – venit din vânzări;
Sin. – stoc iniţial; Sfinal – stoc final.

Calculul influenţei factorilor asupra modificării

veniturilor din vânzări
Indicatori prevăzut efectiv abaterea influenţa
absolută factorilor
(+, -)
1 2 3 4 5
1. Venitul din vânzarea producţiei finite 19431 26384 +6953 *
(R)
7
2. Stoc iniţial al producţiei finite la 2723 2066 -657 -657
depozitele întreprinderii
3. Volumul producţiei fabricate 18428 25022 +6594 +6594
4. Stoc final al producţiei finite la 1720 704 -1016 +1016
depozitele întreprinderii

Veniturile din vânzări au sporit faţă de datele prevăzute cu 6953 mii lei. Acest spor a fost obţinut în
rezultatul micşorării stocului final al produselor finite cu 1016 mii lei şi a volumului producţiei fabricate cu
6594 mii lei. Negativ asupra veniturilor din vânzări a influenţat micşorarea stocurilor iniţiale ale produselor
finite, care au redus veniturile din vânzări cu 657 mii lei.
Rezerva internă de sporire a veniturilor din vânzări de care dispune întreprinderea constituie 657 mii
lei.

2) pentru controlul deplinătăţii şi exactităţii calculelor influenţei factorilor asupra indicatorului

rezultativ metoda balanţieră se foloseşte reieşind din faptul că la tipul de dependenţă determinată suma
influenţei factorilor trebuie să fie egală cu abaterea absolută a indicatorului rezultativ;
∆R = ∆Ra + ∆Rb + ∆Rc

În cazul exemplului prezentat mai sus:

∆VV = ∆Sin. + ∆VPF + ∆Sfinal
(+6953) = (-657) + (+6594) + (+1016)

3) pentru măsurarea influenţei unui factor (prin metoda soldului), în cazul când influenţa celorlalţi
factori este cunoscută
∆Ra = ∆R – ( ∆Rb + ∆Rc)
∆Rb = ∆R – ( ∆Ra + ∆Rc)
∆Rc = ∆R – ( ∆Ra + ∆Rb)

7. Metoda substituirii în lanţ, esenţa şi aplicarea ei

în analiza economică

Metoda substituirii în lanţ este folosită în analiza economică pentru calculul influenţei factorilor în
cazul formei multiplicative de legătură. Esenţa metodei constă în schimbarea consecutivă în formula
analitică a indicatorului rezultativ a valorilor de bază a factorilor cu cele efective. Fiecare schimbare este
numită substituire. După fiecare substituire primim o nouă valoare a indicatorului rezultativ. Substituirea se
începe cu substituirea „zero” când în formula analitică sunt incluse valorile de bază ale factorilor şi se
termină cu schimbarea valorii ultimului factor. Mărimea şi sensul influenţei fiecărui factor asupra
indicatorului rezultativ se obţine ca diferenţa algebrică a valorii indicatorului primită la substituirea
factorului respectiv şi valoarea precedentă a indicatorului (pe baza comparaţiei succesive al calculului al
doilea cu calculul întâi; celui de-al treilea cu cel de-al doilea (are loc scăderea succesivă). Semnul primit în
rezultatul scăderii indică acţiunea pozitivă sau negativă a factorului respectiv.
Pentru ca în urma substituirii factorilor să se obţină indicatori cu conţinut economic real este necesar
să se respecte următoarele principii:
 substituirea se începe cu factorul cantitativ, apoi se substituie factorul calitativ; Dacă
formula analitică conţine mai mulţi factori cantitativi ei se substituie după gradul lor de generalizare:
de la cel mai general spre cel mai simplu.
 factorul substituit rămâne cu valoarea lui efectivă până la sfârşit;
 factorul care nu este substituit, se ia cu valoarea lui de bază.
Modelul general de exprimare a dependenţei factoriale în cazul relaţiilor de produs este:
R = a x b x c *d R=a+b-c ∆R=(a1+b1-c1)-( a0+b0-c0)
∆R = a1 x b1 x c1 – a0 x b0 x c0
8
 ∆Ra = a1 x b0 x c0*d0 – a0 x b0 x c0* d0
∆Rb = a1 x b1 x c0* d0 – a1 x b0 x c0* d0
∆Rc = a1 x b1 x c1 * d0 – a1 x b1 x c0 * d0
∆Rd=a1*b1*c1*d1-a1*b1*c1*d0
Exemplu:
Date iniţiale pentru analiză
Indicatori prevăzut efectiv abaterea absolută % îndepl.
planului
1. Volumul producţiei fabricate în preţuri 18428 25022 +6594 135,78
comparabile, mii lei (R)
2. Numărul mediu scriptic de muncitori, 1086 1108 +22 102.03
persoane (a)
3. Fondul de timp efectiv lucrat de toţi 213942 237112 +23170 110,83
muncitorii, om-zile
4. Fondul de timp efectiv lucrat de toţi 1390623 1470094 +79471 105,71
muncitorii, om-ore
5. Productivitatea medie anuală a unui 16968,7 22583,0 +5614,3 133,09
muncitor (r.1 : r.2), lei
6. Numărul mediu de zile lucrate de un 197 214 +17 108,63
muncitor pe an (r.3 : r.2), zile (b)
7. Durata medie a zilei de lucru (r.4 : r.3), 6,50 6,20 - 0,30 95,38
ore (c)
8. Productivitatea medie pe oră a unui 13,2516 17,0207 +3,7691 128,44
muncitor (r.1 : r.4) (d)

Calculul influenţei factorilor de muncă asupra modificării VPF

Nr. Nr. Factorii VPF, mii Calculul Mărimea Denumirea

calcul subst Nm Nz Dz Wh lei influenţei influenţei factorilor
(a) (b) (c) (d) (R) factorilor factorilor
1 0 1086 197 6,50 13,2516 18428 - - -
2 1 1108 197 6,50 13,2516 18801 18801-18428 +373 modif. Nm
3 2 1108 214 6,50 13,2516 20424 20424-18801 +1623 modif. Nz
4 3 1108 214 6,20 13,2516 19481 19481-20424 - 943 modif. Dz
5 4 1108 214 6,20 17,0207 25022 25022-19481 +5541 modif. Wh
+6594

Conform datelor din tabel constatăm că întreprinderea analizată a fabricat un volum de producţie supra
plan în valoare de 6594 mii lei.
Acest spor a fost obţinut în urma creşterii considerabile a productivităţii medii pe oră a unui muncitor,
care a contribuit la majorarea VPF cu 5541 mii lei, a modificării numărului mediu de zile lucrate de un
muncitor pe an, care a contribuit la majorarea VPF cu 1623 mii lei şi a modificării numărului mediu scriptic
de muncitori, care a contribuit la majorarea VPF cu 373 mii lei.
Negativ asupra VPF au influenţat pierderile de timp pe parcursul zilei de lucru, respectiv cu 943 mii
lei.
Rezerva internă de sporire a VPF constituie 943 mii lei.

În cazul relaţiei de raport între factori modelul economic general de exprimare a dependenţei este:
R=

9
 Având în vedere principiile metodei substituirilor în lanţ, procedeele de determinare a mărimii
influenţei factorilor asupra indicatorului rezultativ se diferenţiază în funcţie de locul pe care îl ocupă
factorul cantitativ (la numărător sau numitor).
Separarea influenţei celor doi factori, atunci când factorul cantitativ reprezintă numărătorul raportului,
se face pe baza următorului raţionament:
∆Ra = - =

∆Rb = -
În cazul când factorul cantitativ reprezintă numitorul relaţiei se va determina în primul rând influenţa
acestuia:
∆Rb = -

∆Ra = - =
Avantajele metodei substituirii în lanţ: răspândirea largă, accesibilitatea ei în calitate de instrument
matematic, simplă în folosire, claritatea răspunsurilor primite la întrebările puse.

Dezavantajele metodei:
- la folosirea acestei metode rezultatele calculelor într-o mărime anumită depind de consecutivitatea
substituirilor, însă logic nu totdeauna este posibil să se stabilească care consecutivitate este corectă şi care
nu;
- la aprecierea gradului de acţiune a unui factor se prevede ca toţi ceilalţi să rămână neschimbaţi, pe
când în realitate acţiunea fiecărui factor se manifestă nu izolat de alţi factori şi nu consecutiv, ci paralel cu
ei;
- rolul activ în modificarea indicatorului rezultativ şi se atribuie (deseori neîntemeiat) factorului
calitativ ce nu permite să se aprecieze obiectiv rezultatele activităţii întreprinderii.

8. Varietăţile metodei substituirii în lanţ

Metoda diferenţelor absolute

Cea mai des folosită variaţie a metodei substituirii în lanţ este metoda diferenţelor absolute. Prin
această metodă influenţa oricărui factor se obţine înmulţind abaterea absolută a factorului concret la
valorile de bază sau efective a celorlalţi factori, ţinând cont de necesitatea respectării principiilor metodei
substituirii în lanţ (de la factorii cantitativi la cel calitativ).
În sistemul de doi factori influenţa factorului cantitativ asupra indicatorului rezultativ se calculează
prin înmulţirea abaterii absolute a acestui factor cu valoarea de bază a factorului calitativ.
∆Ra = (a1 – a0) x b0*c0*d0
Influenţa factorului calitativ se determină ca produsul abaterii absolute a acestui factor şi a valorii
efective a factorului cantitativ.
∆Rb = (b1 – b0) x a1*c0*d0
∆Rc=(c1-c0)*a1*b1*d0

∆Rd=(d1-d0)*a1*b1*c1

Exemplu:

Calculul influenţei factorilor generali de muncă asupra modificării VPF

10
 Indicatori prevăzut efectiv abaterea Inclusiv sub influenţa
∆Nm ∆Wm
1. VPF în preţuri 18428 25022 +6594 +373,3= +6220,7 =
comparabile, mii lei (a1 – a0) x (b1 – b0) x
b0=22*16968.7 a1=5614.3*1108
2. Numărul scriptic 1086 1108 +22
de muncitori,
persoane
3. Productivitatea 16968,7 22583,0 +5614,3
medie anuală a unui
muncitor, lei

La întreprinderea analizată VPF a sporit cu 6594 mii lei datorită majorării atât a numărului mediu
scriptic de muncitori, cât şi a productivităţii medii anuale a unui muncitor, care au contribuit la creşterea
VPF respectiv cu 373,3 şi 6220,7 mii lei.
În cazul când asupra indicatorului rezultativ influenţează trei şi mai mulţi factori, ei (factorii) se
aranjează în aceeaşi ordine ca la metoda substituirii în lanţ. Influenţa unui factor, în acest caz, se determină
ca produsul abaterii absolute a acestui factor şi nivelul efectiv al factorilor predecesori şi nivelul de bază al
factorilor următori (ulteriori).
R=axbxcxd
∆Ra = (a1 – a0) x b0 x c0 x d0
∆Rb = (b1 – b0) x a1 x c0 x d0
∆Rc = (c1 – c0) x a1 x b1 x d0
∆Rd = (d1 – d0) x a1 x b1 x c1

Exemplu:
Calculul influenţei factorilor de muncă asupra modificării VPF
Denumirea factorilor Modul de calculare a Calculul influenţei Mărimea
influenţei factorilor factorilor influenţei
factorilor
1. Modificarea numărului ∆Nm x Nz0 x Dz0 x (+22) x 197 x 6,50 x +373
mediu scriptic de muncitori Wh0 13,2516
(Nm)
2. Modificarea numărului ∆Nz x Nm1 x Dz0 x (+17) x 1108 x 6,50 x +1623
de zile lucrate de un Wh0 13,2516
muncitor (Nz)
3. Modificarea duratei zilei ∆Dz x Nm1 x Nz1 x (-0,30) x 1108 x 214 x - 943
de muncă (Dz) Wh0 13,2516
4. Modificarea ∆Wh x Nm1 x Nz1 x (+3,7691) x 1108 x 214 x +5541
productivităţii medii pe oră Dz1 6,20
a unui muncitor (Wh)

Conform datelor din tabel constatăm că întreprinderea analizată a fabricat un volum de producţie supra
plan în valoare de 6594 mii lei.
Acest spor a fost obţinut în urma creşterii considerabile a productivităţii medii pe oră a unui muncitor,
care a contribuit la majorarea VPF cu 5541 mii lei, a modificării numărului mediu de zile lucrate de un
muncitor pe an, care a contribuit la majorarea VPF cu 1623 mii lei şi a modificării numărului mediu scriptic
de muncitori, care a contribuit la majorarea VPF cu 373 mii lei.
Negativ asupra VPF au influenţat pierderile de timp pe parcursul zilei de lucru, respectiv cu 943 mii
lei.
Rezerva internă de sporire a VPF constituie 943 mii lei.
11
 Metoda abaterilor relative

Această metodă este eficientă pentru aplicarea în cazul când la dispoziţia noastră se află nu valorile
factorilor din formula analitică a indicatorului rezultativ, dar sunt cunoscute valorile absolute a indicatorilor
în baza cărora se calculează valorile factorilor. Mai des această metodă este aplicată la sistemul de trei şi
mai mulţi factori. Influenţa factorilor asupra indicatorului rezultativ prin metoda abaterilor relative se
calculează după formula:
∆Rx = , unde:
∆Rx – devierea indicatorului rezultativ sub influenţa factorului respectiv (x – factorii a, b, c ...);
% - diferenţa de procente a valorii efective faţă de bază a indicatorului care se raportează cu
indicatorul precedent pentru calcularea valorii factorului respectiv şi procentul pe indicatorul precedent.
Pentru primul factor diferenţa se ia faţă de 100%.
R0 – indicatorul rezultativ la valoarea de bază.

Exemplu:
Calculul influenţei factorilor de muncă asupra modificării VPF
Indicatori % Diferenţa în % Calculul influenţei Mărimea
îndeplinirii factorilor influenţei
planului factorilor
1. Numărul mediu scriptic 102,03 102,03 – 100 = +373
de muncitori +2,03
2. Fondul de timp efectiv 110,83 110,83 – 102,03 = +1623
lucrat de toţi muncitorii, + 8,80
om-zile
3. Fondul de timp efectiv 105,71 105,71 – 110,83 = - 943
lucrat de toţi muncitorii, - 5,12
om-ore
4. Volumul producţiei 135,78 135,78 – 105,71 = +5541
fabricate, mii lei +30,07
Total +6594

Eficienţa acestei metode faţă de celelalte constă în faptul că ea ne eliberează de necesitatea calculării
valorii factorilor, iar valorile absolute ale indicatorilor le găsim în evidenţa contabilă, planurile de afaceri
sau rapoartele financiare şi statistice.

Metoda indicilor

Calculul influenţei factorilor, la forma de legătură multiplicativă a lor, îl putem efectua şi cu ajutorul
indicilor statistici factoriali.
În cazul relaţiei R = a x b x c, formula indicelui îndeplinirii programului este:
Ia,b,c = = x x

Ia = ; Ib = ; Ic =

Studiind atent formulele indicilor factoriali observăm că fiecare din ele conţin elemente a metodei
substituirii în lanţ. Numărătorul este nu altceva decât substituirea respectiv corespunzătoare factorului, iar

12
numitorul – substituirea precedentă. De aceea influenţa factorilor se poate calcula ca diferenţa dintre
numărător şi numitor, însă aceasta o să fie nu altceva decât metoda substituirii în lanţ.
Prin metoda indicilor calculul influenţei factorilor se efectuează cu ajutorul următoarelor relaţii:
ΔRa = R0 x (Ia – 1);
ΔRb = R0 x (Ib – 1);
ΔRc = R0 x (Ic – 1).

Metoda recalculării indicatorilor

Această metodă se foloseşte în cazurile când în intervalul dintre etapa de planificare şi darea de seamă
au avut loc schimbări ale volumului şi structurii producţiei.
Comparabilitatea indicilor de plan şi a celor efectivi în acest caz se obţine cu ajutorul procedeului de
recalculare.
Spre exemplu, este imposibil de apreciat costul producţiei marfă comparând valorile realizate
(efective) şi programate, deoarece ele se deosebesc prin volumul şi structura producţiei. Pentru a avea
posibilitatea de a aprecia costul efectiv al producţiei marfă e necesar de a recalcula costul ei în condiţiile
programate de consum şi cheltuieli.
Rezultatele acestor recalculări sânt folosite pentru calculul influenţei factorilor asupra modificării
costului producţiei.

Exemplu:
Calculul influenţei factorilor asupra modificării
consumurilor materiale
Articole Volumul de producţie Inclusiv sub influenţa
de cal- program Realizat Abaterea mod. mod. str. mod.
culaţie la cost la cost (+, - ) volum. şi nivelului
progr. efectiv de prod. sortim. de cons.
pentru o
unitate
A 1 2 3 4 5 6 7
(3 – 1) (∆%VPF (2 – 1) – (3 – 2)
x 1) ÷ 5
100

9. Metoda participării prin cotă, esenţa şi aplicarea ei

în analiza economică

Această metodă se aplică în analiza economică pentru calculul influenţei factorilor la forma combinată
de legătură, atunci când factorii detaliaţi acţionează asupra indicatorului rezultativ prin intermediul unui
factor general (numit factor intermediar).
Pentru început, prin metoda substituirii în lanţ se calculează influenţa factorului intermediar asupra
indicatorului rezultativ, apoi proporţional acţiunii acestui factor se calculează influenţa factorilor detaliaţi.
Esenţa acestei metode constă în aceea că influenţa factorilor detaliaţi asupra indicatorului rezultativ se
calculează proporţional mărimii pe care ei o exercită asupra modificării factorului intermediar.

Exemplu:
Să se calculeze influenţa factorilor detaliaţi asupra modificării rentabilităţii economice a activelor.
Re = x 100

13
 Date iniţiale pentru analiză
Indicatori Anul Anul curent Abaterea
precedent absolută
A 1 2 3
1. Profit până la impozitare, mii lei 3802 4874 +1072
inclusiv:
a)rezultatul din activitatea operaţională 3565 4691 +1126
b)rezultatul din activitatea de investiţii 30 29 -1
c)rezultatul din activitatea financiară 207 154 - 53
2. Cheltuielile privind impozitul pe venit, 1311 1244 - 67
mii lei
3. Profit net, mii lei 2491 3630 +1139
4. Valoarea medie anuală a activelor, mii lei 24027 28071 +4044
5. Rentabilitatea a economică a activelor, % 10,36 12,93 +2,57

Calculul influenţei factorilor generali asupra modificării

rentabilităţii activelor
Nr. Nr. substit. Factorii Calculul Mărimea Denumirea
calc. Valoarea Profitul Rentabi- influenţei infuenţei factorilor
medie a net litatea factorilor factorilor
activelor activelor, %
1 0 24027 2491 10,36 - - -
2 1 28071 2491 8,874 8,874 – 10,36 -1,486 ∆ Ra
3 2 28071 3630 12,93 12,93 – 8,874 +4,056 ∆Rb
+2,57

La următoarea etapă se calculează influenţa factorilor detaliaţi ce ţin de modificarea profitului net
asupra rentabilităţii economice a activelor:
1) calculăm influenţa modificării rezultatului din activitatea operaţională
(+1126) = x
(+1139) = (+4,056%)
x= = +4,01%
2) calculăm influenţa modificării rezultatului din activitatea de investiţii
(- 1) = x
(+1139) = (+4,056%)
x= = - 0,004%
3) calculăm influenţa modificării rezultatului din activitatea financiară
(- 53) = x
(+1139) = (+4,056%)
x= = - 0,189%
4) calculăm influenţa modificării cheltuielilor privind impozitul pe venit
(- 67) = x
(+1139) = (+4,056%)

14
 x=- ( ) = + 0,239%
(+4,01) + (- 0,004) + (- 0,189) + (+ 0,239) = +4,056%
La întreprinderea analizată rentabilitatea economică a activelor s-a majorat cu 2,57%. Asupra acestei
majorări a influenţat majorarea profitului net cu 1139 mii lei care a contribuit la creşterea rentabilităţii
economice a activelor cu 4,056%. În rezultatul majorării valorii medii anuale a activelor cu 4044 mii lei,
rentabilitatea economică a activelor s-a redus cu 1,486% .
Analizând factorii detaliaţi constatăm că întreprinderea analizată dispune de rezerve interne de
majorare a rentabilităţii economice a activelor prin majorarea rezultatului financiar din activitatea de
investiţii şi activitatea financiară. Modificarea cheltuielilor privind impozitul pe venit nu poate fi considerată
ca rezerva majorării rentabilităţii economice a activelor deoarece aceste cheltuieli nu depind de activitatea
economico-financiară a întreprinderii, dar depind de politica fiscală a statului la momentul respectiv.

10. Metoda integrală

Perfecţionarea analizei factoriale a fost îndreptată asupra lichidării neajunsurilor ce le are metoda
substituirii în lanţ şi varietăţile ei. Majoritatea economiştilor analitici şi-au exprimat părerea că cea mai
raţională rezolvare a acestei probleme poate fi metoda calculelor diferenţiate. Ea a fost propusă de
profesorul rus A. D. Şeremet şi în analiza economică este cunoscută cu denumirea de metodă integrală. La
folosirea metodei integrale nu este nevoie de păstrat nici o consecutivitate, adică substituirea factorilor se
efectuează în orice ordine, ceea ce şi constituie prioritatea acestui procedeu.
Integrând formula iniţială a indicatorului rezultativ, profesorul Şeremet a elaborat un şir de formule
integrale de calcul a influenţei factorilor, pentru forma multiplicativă de legătură.
Astfel, pentru sistemul factorial de doi factori: R = a x b
∆Ra = ½∆a(b0 + b1);
∆Rb = ½∆b(a0 + a1).
Pentru sistemul de trei factori: R = a x b x c
∆Ra = ½∆a(b0c1 + b1c0) + ⅓∆a x ∆b x ∆c;
∆Rb = ½∆b(a0c1 + a1c0) + ⅓∆a x ∆b x ∆c;
∆Rc = ½∆c(a0b1 +a1b0) + ⅓∆a x ∆b x ∆c.

unde: a, b – factori;
∆a, ∆b – abaterile de la bază.

În cazurile când avem alte sisteme de asemenea folosim formulele deduse (vezi manualul M. I.
Bacanov, A. D. Şeremet, Теория анализа хозяйственной деятельности, М., Финансы и статистика,
1987, pag. 98 – 103).
O trăsătură importantă a acestei metode este exactitatea şi identitatea ei. Ea este obiectivă, deoarece
exclude orice presupunere despre importanţa factorilor până la efectuarea analizei.
Metoda integrală, după părerea unor autori, nu respinge, ci îi dă o continuă dezvoltare metodei
substituirilor în lanţ.

11. „Soldul neîmpărţit” şi modul de repartizare a lui

Metoda substituirii în lanţ şi varietăţile ei sânt strict bazate pe o anumită regulă – împărţirea factorilor
în cantitativi şi calitativi şi în conformitate cu aceasta, factorii îşi au modul lor de calcul a influenţei.
Schimbarea acestei consecutivităţi de substituire a factorilor duce la primirea altor valori de influenţă a lor.
Vom arăta aceasta pe baza unui exemplu.

Date iniţiale
Indicatori program realizat abaterea
15
 ( +, - )
1. Volumul producţiei marfă, mii lei (R) 18428 25022 + 6594
2. Numărul mediu scriptic de muncitori (a) 1086 1108 + 22
3. Productivitatea anuală a unui muncitor, lei (b) 16968,7 22583,0 + 5614,3

Modelul analitic: R = a x b;
Calculul influenţei factorilor prin metoda diferenţelor absolute:
ΔRa = Δa x b0 = (+ 22) x 16968,7 = + 373 (mii lei);
ΔRb = Δb x a1 = (+ 5614,3) x 1108 = + 6221 (mii lei).
Balanţa influenţei: + 6594 (mii lei).
Iar acum să schimbăm ordinul de substituire:
ΔRb = Δb x a0 = (+ 5614,3) x 1086 = + 6097 (mii lei);
ΔRa = Δa x b1 = (+ 22) x 22583,0 = + 497 (mii lei).
Balanţa influenţei: + 6594 (mii lei).
Pentru sistemul factorial R = a x b x c avem 6 (1 x 2 x 3) variante de substituire şi vom primi tot
atâtea rezultate a influenţei unora şi aceloraşi factori, pentru un sistem de 4 factori – 24 (1 x 2 x 3 x 4)
variante etc.
Cauza acestor devieri în valorile influenţei factorilor este în faptul că prin metoda substituirilor în lanţ
şi varietăţile ei o parte din abaterea indicatorului rezultativ se alipeşte influenţei factorului calitativ, ea fiind
însă influenţată în comun de toţi factorii din sistemul factorial.
Acea parte a abaterii a indicatorului rezultativ care este rezultatul influenţei comune a factorilor în
analiza activităţii economice este numită „sold neîmpărţit”. Mărimea lui este diferenţa dintre abaterea
absolută a indicatorului rezultativ şi suma influenţei pure a factorilor.
La rândul ei influenţa pură a factorilor se află în condiţiile schimbării numai şi numai a factorului
respectiv, ceilalţi rămânând neschimbaţi. În cazul dat influenţa pură o calculăm astfel:
ΔRa = Δa x bo = (+ 22) x 16968,7 = + 373 (mii lei);
ΔRb = Δb x ao = (+ 5614,3) x 1086 = + 6097 (mii lei).
Balanţa influenţei: + 6470 (mii lei).
„Soldul neîmpărţit” = (+ 6594) – (+ 6470) = + 124 (mii lei).
Repartizarea „soldului neîmpărţit” între factorii formulei analitice se poate face după câteva metode.
Cea mai simplă din ele – repartizarea „soldului neîmpărţit” în raport egal cu numărul factorilor din
formula analitică a indicatorului rezultativ.
(+ 124) ÷ 2 = + 62 (mii lei).
Influenţa reală a fiecărui factor, care se calculează ca suma influenţei pure şi cota „soldului
neîmpărţit”, va fi egală cu:
ΔRa = (+ 373) + (+ 62) = + 435 (mii lei);
ΔRb = (+6097) + (+ 62) = + 6159 (mii lei).
Balanţa influenţei: + 6594 (mii lei).
Altă metodă de repartizare a „soldului neîmpărţit” prevede distribuirea lui proporţional cu mărimea
influenţei pure a fiecărui factor asupra devierii indicatorului rezultativ.
Coeficientul de repartizare se calculează astfel:
(+ 124) ÷ (+ 6470) = - 0,0192
Cota „soldului neîmpărţit” a fiecărui factor constituie:
(+ 373) x (+ 0,0192) = + 7 (mii lei);
(+6097) x (+ 0,0192) = + 117 (mii lei).
Influenţa reală a fiecărui factor:
∆Ra = (+ 373) + (+ 7) = + 380 (mii lei);
∆Rb = (+ 6097) + (+ 117) = +6214 (mii lei).
Balanţa influenţei: + 6594 (mii lei).

12. Bazele informaţionale folosite în analiza economică

16
 Informaţia economică reprezintă una din formele de bază ale informaţiei în general, iar pentru analiza
economică ea este esenţială.
La nivelul unităţilor economice baza informaţională necesară analizei economice se formează din două
categorii de surse, şi anume:
Surse interne, care reflectă funcţionarea propriu-zisă a unităţilor economice, stările acestora în anumite
momente, inclusiv stări probabile (prognozate, planificate sau programate), şi sunt asigurate de sistemul de
evidenţă, respectiv, contabilitatea financiară şi managerială.
Surse externe, care sunt necesare orientării unităţilor economice atât în dimensionarea obiectivelor, cât
şi pentru raportarea rezultatelor proprii la acestea.
Informaţiile interne por fi clasificate în următoarele grupe:
- rapoarte financiare;
- rapoarte statistice;
- rapoarte operative;
- alte informaţii: datele evidenţei contabile, datele planului de afaceri, actele de control,
rezultatele diferitor cercetări cu caracter special etc.
Datele rapoartelor financiare includ datele bilanţului contabil al întreprinderii, raportul privind
rezultatele financiare, fluxul capitalului propriu, fluxul mijloacelor băneşti. Ele reflectă starea economico-
financiară a întreprinderii, potenţialul ei economic şi rezultatele obţinute de întreprindere în perioadele
analizate.
Rapoartele statistice includ datele privind volumul de producţie, personalul întreprinderii pe total şi pe
categorii, fondul de salariu al personalului pe total şi în profilul tipurilor de plăţi , consumurile şi cheltuielile
întreprinderii etc.
Rapoartele operative permit operativ şi la timp să fie studiată şi apreciată activitatea economico-
financiară a întreprinderii. Ele se întocmesc la întreprindere în forma liberă, după necesitate.
Alte informaţii permit studierea mai detaliată a activităţii economico-financiare a întreprinderii
utilizând cercetările speciale şi specifice pentru momentul efectuării analizei.
Informaţiile externe ale întreprinderii pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii. Astfel, după
natura lor, informaţiile pot fi grupate în:
- economico-financiare;
- tehnologice şi tehnice;
- juridice;
- politice;
- sociale şi sociologice etc.
După gradul de accesibilitate, se disting informaţii:
- deschise sau de largă accesibilitate puse la dispoziţie prin mijloacele de informare în masă,
reviste, lucrări de specialitate, brevete, invenţii etc.;
- limitate sau de accesibilitate redusă, obţinute prin întâlniri directe cu clienţii şi furnizorii,
lucrătorii inspectoratului fiscal etc.;
- închise (protejate) sau care constituie secret comercial şi cuprind informaţiile interne ale
întreprinderii care în mod normal nu trebuie să ajungă în exteriorul acesteia.
Indiferent de sursa lor, în vederea valorificării lor în procesul de analiză economico-financiară şi
implicit de dirijare, informaţiile trebuie să satisfacă anumite cerinţe cum ar fi:
utilitatea, care se verifică prin modul în care serveşte conducerii în procesul de cunoaştere şi reglare a
funcţiunii întreprinderii;
exactitatea informaţiilor, care se asigură prin reflectarea şi prelucrarea corectă a acestora;
profunzimea informaţiilor presupune o reflectare complexă şi cât mai completă a legăturilor cauză-
efect ale fenomenelor economice;
O asemenea cerinţă măreşte capacitatea de cunoaştere în procesul de analiză şi implicit eficienţa
acţiunilor organelor de conducere.

17
 vechimea (sau vârsta) informaţiei – pentru a acţiona rapid în vederea reglării funcţiunii întreprinderii,
este necesar ca managerii să dispună la timp de informaţia necesară;
valoarea informaţiei – această caracteristică se atestă prin crearea condiţiilor pentru sistemul
managerial de a lua decizii eficiente pentru sistemul condus;
costul informaţiei – este util să se cunoască cât costă obţinerea informaţiilor necesare, limita de
eficienţă a unui asemenea cost.

13. Organizarea
şi etapele efectuării analizei economice

Pentru ca analiza fenomenelor, proceselor şi rezultatelor economice să se desfăşoare în mod organizat

şi eficient este necesar să se respecte următoarele etape:

Întocmirea tematicii de analiză

Această etapă cuprinde:
- obiectivele analizei şi scopul ei;
- perioada cercetată;
- termenii de începere şi încheiere;
- numărul de personal afectat;
- locul de efectuare al lucrului de analiză.

Culegerea informaţiilor necesare analizei

Această etapă se realizează prin gruparea informaţiei respective în funcţie de obiectivele, scopul,
perioada şi organul care efectuează analiza. E ştiut faptul că rezultatele analizei într-o măsură mare depind
de exactitatea şi calitatea datelor culese. De aceea se recomandă în procesul analizei să se utilizeze numai
datele sistemului informaţional legal organizat în întreprindere şi care reflectă realitatea dezvoltării la etapa
actuală.

Verificarea complexă a datelor supuse analizei

Această etapă cuprinde:
- verificarea formală;
- verificarea aritmetică;
- verificarea de fond.
Verificarea formală permite a aprecia documentele din punctul de vedere a cerinţelor faţă de acestea la
etapa actuală.
Verificarea aritmetică cuprinde controlul operaţiunilor şi calculelor efectuate în vederea asigurării
exactităţii indicatorilor respectivi.
Verificarea de fond cuprinde controlul metodei de calcul a indicatorilor conform normelor legale
pentru a asigura comparabilitatea lor în timp, spaţiu şi faţă de alte unităţi economice.

Prelucrarea şi studierea informaţiilor cu ajutorul metodelor şi procedeelor analizei economice

Această etapă prevede:
- ordonarea indicatorilor cercetaţi;
- întocmirea de tabele şi scheme generale;
- efectuarea unor comparaţii, gradări şi descompuneri;
- calculele factoriale în sistemul respectiv;
- utilizarea unor date suplimentare (anchetă, sondaj) pentru a aprecia mai
obiectiv rezultatele obţinute.

Elaborarea concluziilor şi măsurilor concrete pentru reglarea sistemului

18
cercetat
La această etapă se întocmeşte raportul de analiză.

19