UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL

FACULTATEA DE ECONOMIE, INGINERIE ȘI STIINȚE APLICATE

CATEDRA FINANȚE ȘI EVIDENȚĂ CONTABILĂ

Note de curs la disciplina

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

AUTORI:

MIRON OXANA, dr., conf.univ.

SCHIOPU IRINA, lect. univ.

 Tema 1. OBIECTUL ŞI METODA ANALIZEI ACTIVITĂŢII
ECONOMICE

1. Obiectul analizei activităţii economice.

2. Indicatorii analitici, clasificarea şi metodele de formare a lor.
3. Noţiune de factori în analiza economică şi clasificarea lor.
4. Rezervele interne şi clasificarea lor.

1. Obiectul analizei activităţii economice.

În scopul cunoaşterii fenomenelor, înţelegerii legăturilor cauzale, apare necesară
analiza ca metodă de cunoaştere bazată pe descompunerea sau desfacerea a unui întreg în
elementele, laturile sau trăsăturile sale componente, precum şi în factorii, cauzele şi condiţiile
care le-au generat, respectiv influenţat, în scopul stabilirii naturii, locului, rolului, importanţei,
aportului şi necesităţii acestora în determinarea unei anumite stări, mărimi ale întregului
cercetat. Pentru a sesiza ceea ce este important şi caracteristic fenomenelor, proceselor este
necesară îmbinarea analizei cu corelativul ei sunteza.
Sinteza reprezintă acea operaţiune logică de reunire într-un singur tot unitar al
elementelor, laturilor, trăsăturilor, factorilor, cauzelor şi condiţiilor, izolate anterior prin operaţia
de analiză, pentru formarea unei imagini integrale asupra fenomenului respectiv şi a relevării
manifestărilor esenţiale caracteristice acestui întreg. Analiza şi sinteza, ca metode de
cunoaştere, sunt folosite în cercetarea lucrurilor, fenomenelor şi proceselor din lumea reală.
Analiza economică are un rol important în conducerea întreprinderii, în executarea
tuturor atributelor sau funcţiilor managementului (previziune, organizare, coordonare,
comandă şi control), precum şi în realizarea funcţiilor fundamentale ale agentului economic
(cercetare-dezvoltare, funcţiile comercială, financiar-contabilă şi de personal). De
asemenea, analiza economică furnizează managerilor informaţiile necesare pentru elaborarea
prognozelor, pentru fundamentarea programelor de activitate curentă şi de perspectivă şi
pentru stabilirea strategiei şi tacticii de acţiune în viitoc.
Prin urmare, analiza activităţii economice ca ştiinţă reprezintă o totalitate a ştiinţelor
speciale, legate de cercetarea tendinţelor dezvoltării unităplor economice, fondarea ştiinţifică
a planurilor de afaceri şi deciziilor de gestiune, controlul asupra îndeplinirii lor, aprecierea
performanţelor obţinute, relevarea rezervelor de creştere a producţiei şi elaborarea măsurilor
de mobilizare a lor.
Obiectul analizei economice îl constituie studierea indicatorilor activităţii economico-
financiare a unităţilor economice şi subdiviziunilor acestora, a factorilor, cauzelor şi condiţiilor
 care i-au determinat, precum şi a rezervelor interne ale îmbunătăţirii lor pe baza unei utilizări
raţionale şi cât mai eficiente a resurselor (umane, tehnico-materiale şi financiare) în
concordanţă cu necesitatea unei creşteri durabile şi a asigurării unei rentabilităţi competitive.
La efectuarea analizei economice se studiază:
- îndeplinirea planurilor, a rezultatelor financiare şi a stării financiare;
- raţionalitatea şi eficienţa folosirii resurselor de care dispune întreprinderea; cauzele, ce
determină schimbarea rezultatelor obţinute;
- relevarea rezervelor interne şi folosirea lor în sporirea potenţialului economic al activităţii.
Obiectul analizei economice se realizează prin următoarele componente:
- indicatorii, prin intermediul cărora se caracterizează activitatea unităţii economice;
- factorii;
- rezervele interne;
- resursele şi nivelul de folosire a lor.

2. Indicatorii analitici, clasificarea şi metodele de formare a lor.

Baza ce caracteruzează activitatea unităţilor economice şi, totodată, al realizării
obiectivelor analizei diagnostice îl constituie sistemul de indicatori.
Ca termen economic, indicatorul prezintă o caracteristică cantitativă, generalizată a
fenomenelor, proceselor social-economice în unitate cu determinarea calitativă.
Proprietatea caracteristică a indicatorilor economici o constituie capabilitatea de a
reflecta obiectiv caracteristicile cantitative şi calitative ale modului de producţie, de distribuire şi
consumare, cât şi a le măsura. Ei caracterizează existenţa resurselor şi gradul de utilizare şi
schimbare a lor în dinamică.
Faptul că există o mulţime de indicatori face necesară clasificarea lor după diverse
criterii:
 Conform conţinutului economic, indicatorii se împart în indicatori:
- calitativi;
- cantitativi.
Indicatorii calitativi reflectă nivelul de utilizare a resurselor (productivitatea muncii,
randamentul mijloacelor fixe etc.)
Indicatorii cantitativi apreciază procesele şi fenomenele economice din punct de vedere
cantitativ, reflectă mărimile obiectelor analizate şi schimbările cantitative ce au loc în ele
(volumul de vânzări, numărul de utilaje, valoarea activelor etc). Schimbarea indicatorilor
cantitativi, de regulă duce la schimbarea celor calitativi şi invers. Spre exemplu, creşterea
volumului de vânzări este însoţită de o reducere relativă a cheltuielilor operaţionale şi mărirea
 profitului activităţii operaţionale.
 După modul de exprimare (reflectare) a fenomenelor, se deosebesc indicatori:
- absoluţi;
- relativi.
Indicatorii absoluţi se exprimă în valoare şi unităţi fizice (lei, tone, metri, litri, bucăţi etc.)
sau prin manoperă.
Indicatorii relativi se folosesc pentru a aprecia starea fenomenelor, structura, nivelul de
dezvoltare. Ei arată raportul unui indicator absolut către altul, care serveşte drept bază de
comparaţie şi se exprimă în procente, coeficienţi, indici.
Exemplu poate servi ponderea muncitorilor în numărul total de lucrători, ponderea
mărfurilor alimentare în volumul total de vânzări, ritmul de creştere a volumului de vânzări,
rentabilitatea, indicele preţurilor etc.
Indicatorii absoluţi, în funcţie de unităţile de măsură în care sunt exprimaţi, se împart în:
- naturali;
- convenţional-naturali;
- valorici.
Indicatorii naturali sunt acei care caracterizează utilitatea lucrurilor, capacitatea lor de a
satisface o necesitate. Indicatorii naturali sunt aplicaţi în procesul de planificare, evidenţă şi
analiză la toate unităţile economice şi se exprimă prin diverse unităţi de măsură în funcţie de
proprietăţile fizice ale produsului (m, km, t, kg, bucăţi etc).
Indicatorii convenţional-naturali se aplică la planificarea şi analiza activităţii
întreprinderilor ce produc un sortiment variat de produse. La folosirea lor se alege una din cele
mai importante proprietăţi de întrebuinţare a produsului (borcane-convenţionale etc).
Indicatorii valorici. În unităţi valorice se exprimă volumul de vânzări, profitul, costul
vînzărilor etc.
 După gradul de sintetizare, se deosebesc indicatori:
- simpli;
- compuşi.
Indicatorii simpli: producţia fabricată, numărul de salariaţi, valoarea mijloacelor fixe etc.
Indicatorii compuşi se formează atât în rezultatul raportului nu mai puţin decât a
doi indicatori simpli (productivitatea muncii, randamentul fondurilor, rentabilitatea etc), cât şi
ca sumă a elementelor componente (profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare).
 La cercetarea legăturilor cauză-rezultat, se deosebesc indicatori:
- factoriali;
- rezultativi.
 Indicatorul care prezintă rezultatul influenţei unei sau mai multor cauze şi este privit ca obiectul
cercetării, în mersul studiului interdependenţelor, poartă denumirea de indicator rezultativ.
Indicatorii ce determină schimbarea indicatorului rezultativ şi apar în calitate de cauze ale
acestor schimbări sunt numiţi indicatori factoriali.
Fiecare din indicatorii examinaţi mai sus are un sens determinat şi o importanţă în
analiză. Analiza economică prevede o aplicare completă şi sistemică a acestor indicatori. Numai
în astfel de condiţii este posibilă o cercetare multilaterală şi obiectivă a activităţii economice a
întreprinderii în ansamblu.

3. Noţiune de factori în analiza economică şi clasificarea lor.

Activitatea economică a întreprinderii este influenţată de acţiunea variată şi complexă a
unor serii de factori care provoacă schimbări ale sistemelor conduse. Pentru diagnosticarea
cauzelor dereglării sistemului în totalitatea lui este necesară cunoaşterea şi cuantificarea
fiecărui factor în parte. Influenţa factorilor asupra sistemului nu se manifestă în mod izolat,
ci în corelaţia şi interacţiunea lor. Cunoaşterea în limita posibilităţilor şi măsurarea acţiunii
fiecărui factor asupra unui fenomen sau rezultat economic şi stabilirea posibilităţilor de
îmbunătăîţire a funcţionării întreprinderii ca sistem constituie una din particularitlţile obiectului
analizei în raport cu alte discipline economice.
În analiza economică, noţiunea de factori este folosită în două aspecte:
- ca forţă motrică, condiţie necesară pentru realizarea proceselor;
- ca pricină, cauză care acţionează asupra acestor procese.
Prin urmare, în analiza economică factorii de influenţă reprezintă acele forţe motrice
ce determină apariţia şi modificarea unui rezultat economic.
Deoarece factorii sunt destul de variaţi, în analiza economică ei sunt clasificaţi după
următoarele criterii:
 în funcţie de natura lor, factorii de influenţă pot fi:
- factori economici (resursele materiale, umane şi financiare ale agentului economic),
- factori tehnico-organizatorici (introducerea progresului tehnic sub toate formele sale,
perfecţionarea metodelor de organizare şi gestiune a producţiei şi muncii)
- factori social-politici (legaţi de natura relaţiilor de producţie şi de politica economică a statului).
 în funcţie de mediul din care provin şi acţionează factorii de influenţă asupra
rezultatelor activităţii întreprinderii, se disting:
- factori interni (endogeni),
- factori externi (exogeni)
în categoria celor interni intră factorii care îşi au izvorul acţiunii în interiorul
 întreprinderii şi depind de sistemul organizatoric şi managerial, de specificul activităţii,
precum şi de performanţele obţinute. în cadrul lor se evidenţiază: factorii legaţi de forţa de
muncă, de utilizarea ei eficientă; mijloacele de muncă şi obiectele muncii, precum şi de
modul de organizare a acestora în procesul de producţie.
în categoria factori externi se includ factorii care acţionează şi se dezvoltă în afara
unităţii economice şi sunt independenţi de activitatea şi eforturile acesteia. în cadrul lor se
disting: modificarea cursului de schimb valutar, concurenţa, rata dobânzii, inflaţia, factorii ce se
referă la legile şi dispoziţiile legale (reglementează nivelul preţurilor, marja comercială etc),
modificarea preţurilor de aprovizionare a resurselor materiale şi energetice, a tarifelor
pentru serviciile de transport, modificările în structura cererii etc.
 în funcţie de caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale, se disting factori:
- cantitativi (extensivi);
- de structură;
- calitativi (intensivi).
Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor calitativi, fiind în acelaşi timp,
condiţia preliminară a factorilor calitativi. Ei sunt legaţi de extinderea bazei tehnico-materiale a
întreprinderii, de încadrarea în câmpul de muncă a personalului suplimentar şi reflectă,
în general, latura extensivă a activităţii economice.
Factorii de structură intervin când rezultatul analizei se referă la mărimi agregate
(compuse din mai multe elemente), ceea ce necesită separarea efortului propriu de cel obţinut
prin schimbarea structurii vânzărilor, activităţilor etc. în activitatea practică, factorii de structură
trebuie folosiţi, în primul rând, pentru a explica o stare, un rezultat şi a aprecia corect
rezultatele obţinute.
Factorii calitativi reflectă latura intensivă a procesului economic analizat. Ei asigură
dezvoltarea unităţilor economice din contul sporirii productivităţii muncii, utilizării mai efective a
mijloacelor fixe, resurselor materiale şi financiare şi au aceeaşi natură cu fenomenul
economico-financiar analizat. Productivitatea muncii, de exemplu, are aceeaşi natură cu
producţia, dar se referă la o persoană sau la o unitate de timp.
 în funcţie de modul de acţiune, se întâlnesc următoarele categorii de factori:
- cu acţiune directă;
- cu acţiune indirectă.
Factorii cu acţiune directă sunt cei care îşi exercită nemijlocit influenţa asupra
fenomenului analizat şi care sunt consideraţi factori de gradul I.
Factori cu acţiune indirectă acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul
altor factori şi sunt consideraţi în analiză, în trepte succesive, ca factori de gradul II, III ş.a.m.d.
 De exemplu, volumul producţiei fabricate (VPF) se poate prezenta ca funcţie de doi factori cu
influenţă directă: numărul mediu scriptic al lucrătorilor (N) şi productivitatea medie anuală a
unui lucrător (W a). Productivitatea muncii, la rândul ei, depinde de timpul lucrat (T) şi de
productivitatea pe unitate de timp (W t).
 Din punct de vedere al complexităţii lor, factorii pot fi:
- simpli;
- complecşi.
Factorii simpli sunt rezultatul influenţei unei cauze şi nu mai pot fi descompuşi în alţi
factori în scopul analizei. Exemplu de factor simplu poate fi numărul de zile lucrătoare în
perioada cercetată.
Factorii complecşi permit aprofundarea analizei. Ei sintetizează influenţa mai multor
factori simpli sau complecşi cu un grad mai scăzut de complexitate. De exemplu, nivelul
productivităţii medii anuale, care depinde de o serie de cauze, cum ar fi: modificarea
componenţei personalului; numărul mediu de zile lucrate de un muncitor pe an; durata
medie a zilei de muncă; productivitatea medie pe oră.
 în funcţie de sensul acţiunii asupra unui rezultat economic, se disting factori:
- pozitivi;
- negativi.
Un factor este pozitiv sau negativ în funcţie de aportul său la îndeplinirea unor
interese sau în ceea ce priveşte variaţia într-un sens sau altul a diverşilor indicatori
economico-financiari.
 în funcţie de efortul propriu al agentului economic, pot fi factori:
- dependenţi;
- independenţi de efortul propriu.
Această grupare permite aprecierea rezultatelor obţinute pe baza efortului propriu depus
de agentul economic pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite.
De exemplu, modificarea costurilor de producţie se poate datora atât unor factori
interni, dependenţi de efortul propriu, cât şi unor factori externi, independenţi de efortul
propriu, ca: modificarea preţurilor unor materiale, modificarea tarifelor de transport etc. De
asemenea, modificarea structurii producţiei poate fi un factor dependent de activitatea
agentului economic, dar independent de efortul propriu al acestuia.

4. Rezervele interne şi clasificarea lor.

Una dintre sarcinile analizei activităţii economice este căutarea posibilităţilor de
îmbunătăţire a performanţelor întreprinderilor, de creştere a eficienţei lor. Pentru rezolvarea
 problemei date este necesară, în primul rând, investigarea rezervelor. Prin aceasta şi se
explică necesitatea studierii rezervelor în analiza activităţii economice.
în prezent, în literatura de specialitate referitoare la activitatea economică şi practică
noţiunea „rezerve" se aplică în două aspecte:
 în primul aspect, rezervele se manifestă în formă de fond de asigurare cu materie primă,
materiale, combustibil, piese de schimb ş.a., necesare pentru asigurarea continuităţii
procesului de producţie, prestare a serviciilor ş.a.
Acest tip de rezerve este folosit în cazurile, în care au loc încălcări în graficele de
livrare a materiei prime, materialelor etc, supraîndeplinirea programului de producţie,
modificarea sortimentului producţiei ş.a.
în procesul analizei economice, aceste rezerve sunt studiate din punct de vedere
al corespunderii mărimii lor efective necesităţilor reale.
 în al doilea aspect, în analiza activităţii economice este folosită pe larg noţiunea de
rezerve, prin care se subînţeleg atât multiple posibilităţi de creştere a producţiei, de sporire mai
accentuată a eficienţei consumurilor şi cheltuielilor pe baza utilizării complete şi cât mai
raţionale a resurselor umane, tehnico-materiale şi financiare ale întreprinderii în concordanţă
cu cerinţele şi exigenţele economiei de piaţă în etapa dată, cât şi depăşirea de către
unitatea economică faţă de nivelul deja atins. Exemple de astfel de rezerve sunt rezervele de
creştere a volumului de producţie şi realizare a produselor; reducerea costului, creşterea
profitului ş.a.
în analiza activităţii economice este utilizată noţiunea de rezerve din cel de al doilea
aspect.
Rezervele pot fi determinate ca diferenţa dintre nivelul atins şi cel posibil de utilizare a
resurselor. Esenţa economică a lor constă în asigurarea unei dezvoltări mai eficiente a
unităţii economice în mediul concurenţial. Direcţia principală de folosire a rezervelor este
înlăturarea diverselor pierderi în producţie, a consumurilor neraţionale şi accelerarea
progresului tehnico-ştiinţific, ca factor de intensificare al producţiei.
Principalele criterii de clasificare a rezervelor sunt:
 în funcţie de locul de concentrare, se deosebesc rezerve:
- externe;
- interne.
La cele externe se referă rezervele, influenţa şi utilizarea cărora nu depinde nemijlocit de
unitatea economică. Folosirea acestor rezerve poate duce la sporirea eficienţei activităţii nu
numai a întreprinderilor, dar şi a ramurii şi economiei naţionale în ansamblu. Exemple de
astfel de rezerve pot servi aprofundarea specializării şi cooperării producţiei, modificarea
 sistemului de aprovizionare şi de formare a preţurilor etc.
Principalele rezerve de creştere a producţiei sunt cele interne. Ele nu numai că pot fi
luate în seamă, dar şi implicate în producţie de însăşi întreprindere cu eforturi şi mijloace
proprii şi, în primul rând, sunt legate de lichidarea pierderilor şi a consumurilor de resurse
neproductive. Specificul rezervelor interne constă în caracterul inepuizabil al acestora,
determinat de dezvoltarea şi perfecţionarea continue a proceselor de muncă.
 După modul de relevare, se disting reserve:
- evidente (sau deschise);
- închise (sau ascunse).
Rezervele evidente pot fi uşor evidenţiate atât pe baza materialelor evidenţei operative
şi contabile, cât şi a datelor din rapoarte. Ele reprezintă pierderile sau supraconsumurile
evidente, abaterile ce caracterizează neîndeplinirea sarcinilor programate, neacoperirea
normativelor elaborate.
Rezervele închise sunt legate de progresul tehnico-ştiinţific, experienţa înaintată, ce n-
au fost prevăzute în pian. Relevarea şi folosirea lor inoportună poate duce la pierderi mult mai
mari ca supraconsumul resurselor.
> După posibilitatea folosirii în timp, se disting rezerve:
- curente (pe termen scurt);
- de perspectivă (pe termen lung).
Rezervele curente reprezintă posibilităţile de îmbunătăţire a performanţelor
activităţii economico-financiare, care pot fi valorificate pe parcursul perioadei de gestiune
(lună, trimestru, an).
Rezervele de perspectivă sunt posibilităţile de îmbunătăţire a rezultatelor activităţii
într-o perspectivă îndepărtată ca urmare a schimbării politicii structurale şi investiţionale,
aplicării avantajelor tehnico-ştiinţifice în producţie. Exemple: reconstruirea întreprinderii,
modernizarea tehnicii şi a proceselor tehnologice.
 Conform caracterului de acţiune, asupra rezultatelor producţiei deosebim rezerve:
- intensive;
- extensive.
Rezervele extensive sunt orientate spre implicarea în producţie a resurselor
suplimentare (materiale, forţa de muncă, mijloace fixe ş.a.).
• majorarea timpului de folosire a resurselor (a mijloacelor fixe, forţei de muncă,
duratei de rotaţie a activelor curente ş.a.);
• majorarea cantităţii de resurse utilizate (numărul de utilaje, de personal ş.a.);
• eliminarea utilizării resurselor în scopuri neproductive (utilizarea neproductivă a
 mijloacelor fixe, a forţei de muncă ş.a.).
Rezervele intensive sunt cele care asigură utilizarea raţională a potenţialului disponibil.
Rezultatele producţiei cresc cu un ritm mai sporit faţă de consumurile ce au avut loc.
Caracter intensiv au următoarele rezerve:
• perfecţionarea caracteristicilor calitative ale resurselor utilizate: mijloacele de
producţie, obiectele de muncă, forţa de muncă;
• perfecţionarea procesului de folosire a resurselor: modernizarea tehnologiilor de
producţie, perfectarea organizării producţiei şi a muncii, perfectarea organizării gestiunii,
accelerarea rotaţiei capitalului întreprinderii, creşterea randamentului mijloacelor fixe ş.a.
în prezent, scade însemnătatea rezervelor, condiţionate de factorii de creştere extensivi
şi sporeşte căutarea rezervelor de intensificare a producţiei.
 Din punct de vedere al tipurilor de resurse, se disting rezerve ale:
- forţei de muncă (reducerea personalului pe baza creşterii productivităţii muncii, reducerea
pierderilor timpului de muncă, sporirea productivităţii muncii);
- mijloacelor fixe (înlocuirea utilajului uzat, modernizarea lui, reducerea staţionărilor,
creşterea productivităţii utilajului pe baza folosirii lui mai efective);
- obiectelor de muncă (reducerea pierderilor de materie primă şi materiale în procesul de
producţie, reducerea rebutului, înlocuirea materialelor).

Tema 2 Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare

1. Noţiunea de procedee metodice ale analizei activităţii eeonomico-financiare şi

clasificarea lor .
2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare.
3. Modelarea determinată şi transformarea sistemelor factoriale.
4. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.
4.1. Metoda balanţieră.
4.2. Metoda substituţiilor în lanţ.
4.3. Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.
4.3.1. Metoda diferenţelor absolute.
4.3.2. Metoda diferenţelor relative.
4.3.3. Metoda recalculării indicatorilor.

1. Noţiunea de procedee metodice ale analizei activităţii eeonomico-financiare şi

clasificarea lor .
Realizarea practică a funcţiilor analizei economico-financiare necesită utilizarea unui ansamblu de
metode specifice din punct de vedere al conţinutului şi sferei de aplicabilitate.
Prin metode (procedee) în analiza economică se subînţeleg acele mijloace prin intermediul cărora
se efectuează prelucrarea analitică a informaţiei economice.
Ansamblul de procedee utilizat arată calea pe care trebuie s-o urmeze gândirea în cercetarea
proceselor şi fenomenelor ce au loc într-un domeniu de activitate.
Ansamblul de procedee folosite constituie aşa numitul aparat ştiinţific al analizei.
în teoria şi practica analizei economico-financiare a unităţilor economice prezintă o
deosebită însemnătate metodologică gruparea metodelor, care se referă la cele două laturi
fundamentale ale analizei, şi anume: latura calitativă şi latura cantitativă.
Analiza calitativă urmăreşte cunoaşterea în esenţă a fenomenelor economico-financiare şi a
legăturilor cauzale, iar cea cantitativă are în vedere măsurarea influenţelor factorilor şi a
elementelor ce explică fenomenul. Măsurarea factorilor este posibilă numai după stabilirea
raporturilor de cauzalitate dintre fenomene şi factorii respectivi, ceea ce înseamnă că analiza
calitativă precede analizei cantitative. în acest sens, numeroasele procedee, folosite de analiza
economică, sunt convenţional unite în următoarele grupe:
Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare,
Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.

2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare.

Metodele analizei calitative a fenomenelor economico-financiare sunt bazate în mare măsură

pe abstracţia ştiinţifică şi au ca obiect de bază: cunoaşterea în esenţă a fenomenelor
economico-financiare; stabilirea elementelor şi factorilor care explică un fenomen economic;
mărimea şi variaţia acestor fenomene; construirea - în final - a modelelor abstracte ale acestor
fenomene economico-financiare.
Analiza calitativă foloseşte mai multe metode din numărul cărora fac parte: comparaţia,
gruparea, calcularea indicatorilor analitici, diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
Metoda comparaţiei permite a caracteriza fenomenul studiat prin alte fenomene sau procese.
Cu ajutorul ei se studiază schimbările ce au loc în obiectele (fenomenele) studiate, caracterul şi
tendinţele dezvoltării lor.
Comparaţia este prima lucrare efectuată în cadrul analizei activităţii economice şi are o
aplicare largă.
în funcţie de criteriul luat în considerare, comparaţiile pot fi de mai multe feluri.
 Compararea mărimilor efective cu cele de plan ale perioadei analizate. Ea se aplică
 pentru efectuarea unui control asupra planului şi aprecierea nivelului de îndeplinire a
acestui plan. Pe baza rezultatelor comparaţiei date, se relevă rezervele evidente
de producţie, care pot fi obţinute prin înlăturarea diminuărilor, ce au avut loc faţă
de plan. Acest tip de comparaţie, poate fi folosit şi pentru a controla corectitudinea
fondării indicatorilor planificaţi.
 Compararea mărimilor efective cu cele normate - pentru a efectua controlul
asupra consumurilor (materiale, materie primă, energie-electrică, apă etc), a
evidenţia economia sau supraconsumul resurselor, a aprecia eficienţa utilizării lor în
producţie şi a determina posibilităţile neutilizate la reducerea costurilor.
 Comparaţiile în timp. Ele sunt efectuate între rezultatele perioadei raportate şi
rezultatele dintr-o perioadă sau mai multe perioade precedente, în scopul
aprecierii ritmului de modificare a indicatorilor studiaţi. Aici este necesar să se
acorde o mare
atenţie alegerii bazei de comparaţie şi, respectiv, intervalului de timp în care se
compară variaţia fenomenului.
 Comparaţiile în spaţiu sunt cele care se pot efectua între: rezultatele obţinute de
unitatea economică analizată şi rezultatele medii obţinute în ramură din care face parte;
rezultatele a două unităţi economice cu profil de activitate similară etc. în urma acestei
comparaţii se apreciază: locul unităţii analizate faţă de cealaltă unitate, rezultatele
obţinute şi se determină rezervele neutilizate.
 Comparaţiile mixte sunt acele care se efectuează între rezultatele urmărite atât în
timp, cât şi în spaţiu. Comparaţii cu rezultate mai bune (rezultatul experienţei înaintate), cu
performanţele noi ale ştiinţei şi tehnicii. Astfel de comparaţii pot fi efectuate atât în cadrul
unităţii economice analizate, cât şi după hotarele ei. în cadrul unităţii economice se
compară mărimile medii pe întreprindere a indicatorilor cu indicatorii sectoarelor fruntaşe.
Aceasta permite a releva prezenţa noilor posibilităţi de creştere a producţiei.
în efectuarea oricărei comparaţii, utilizate într-o investigare ştiinţifică a fenomenelor economico-
financiare, este absolut necesară asigurarea comparabilităţii datelor care trebuie să aibă un
conţinut omogen, să fie exprimate într-un etalon unic şi să fie determinate după o metodologie
unică de calcul.
Rezultatul comparaţiei se exprimă în valori care arată măsura în care situaţia efectivă a
fenomenului se abate faţă de nivelul de bază. Evidenţierea abaterii se exprimă prin:
a) abaterea absolută, respectiv, comparaţia fenomenului efectiv cu cel din perioada
de bază, exprimat astfel:
Ai - Ao = AA,
unde: Ai - nivelul efectiv al fenomenului; Ao- nivelul fenomenului în perioada de bază; A A -
abaterea absolută.
b) variaţia relativă arată de câte ori nivelul efectiv al fenomenului a crescut sau a
scăzut faţă de nivelul din perioada de bază. Variaţia relativă se exprimă ca raport între
mărimea indicatorului efectiv şi cel de bază şi se determină după relaţia:
A1
100  Ia
A0
c) abaterea relativă este abaterea nivelului fenomenului exprimat în procente,care
indică cu cât la sută nivelul efectiv s-a modificat faţă de cel de bază considerat 100%
şi care se calculează pe baza relaţiei:
A1
 100  100  Ia
A0
Diviziunea şi descompunerea rezultatelor. Ea este o metodă de analiză deductivă, de la
general la particular, de la întreg la parte componentă.
Prin utilizarea metodei diviziunii se determină contribuţia fiecărui element la formarea,
dezvoltarea şi abaterea totală a fenomenului analizat. De asemenea, se localizează în timp şi
spaţiu provenienţa rezultatelor şi a cauzelor acestora.
Descompunerea poate fi efectuată din mai multe puncte de vedere, dintre care mai des
întâlnite sunt:
 diviziunea după timpul de formare a rezultatelor permite urmărirea variaţiei în
timp a fenomenelor economico-financiare cercetate, evidenţierea abaterilor fie de la
tendinţa generală de desfăşurare în timp a rezultatului, fie de la ritmicitatea planificată
pentru un anumit indicator (de exemplu, asigurarea cu materii prime, materiale la
intervale optime) sau
pe diviziuni de timp în cadrul anului (semestre, trimestre, luni, decade, zile). Spre
exemplu, vânzările nu se realizează în mod ritmic în cursul anului din cauza
caracterului aleator al cererii de mărfuri. Pentru corelarea ofertei cu cererea
de mărfuri indicatorii de plan ai vânzărilor se defalcă pe trimestre, luni, decade, zile,
oferind posibilitate managementului întreprinderii să aprecieze activitatea depusă şi
măsura în care au fost satisfăcute cerinţele consumatorilor.
 diviziunea în spaţiu sau după locul de formare a rezultatelor vizează localizarea
în spaţiu a fenomenului economic. Diviziunea în spaţiu permite depistarea anumitor
structuri organizatorice, unde fenomenul a înregistrat variaţii favorabile sau
nefavorabile şi există posibilităţi mai largi pentru îmbunătăţirea activităţii.
Practic, aceasta înseamnă necesitatea stabilirii sectorului (locului de muncă) concret, unde s-a
format un rezultat pozitiv sau negativ; aportul fiecărui sector de activitate la tendinţa generală a
rezultatului pe total unitate economică. Spre exemplu, profitul întreprinderii poate fi divizat în
funcţie de tipul de activitate din care provine: din activitatea operaţională, de investiţii,
financiară. Această metodă permite cunoaşterea activităţii care este rentabilă, precum şi a
celei mai puţin rentabile.
• descompunerea în elemente componente. Spre exemplu, descompunerea planului
total al volumului de vânzări pe grupe şi sortimente de mărfuri permite cunoaşterea
structurii ofertei, măsura în care aceasta corespunde cantitativ şi calitativ cererii de
mărfuri a populaţiei.
în unităţile de producţie descompunerea pe părţi şi elemente componente se poate referi la: mijloace
fixe pe categorii; personal pe funcţii; costuri pe elemente primare etc.
Metoda calculării indicatorilor analitici. De regulă, indicatorii folosiţi în mersul analizei se
iau: o parte din planuri, evidenţa contabilă şi statistică, iar altă parte se calculează în mersul analizei.
Ca urmare, se lărgeşte simţitor sistemul de indicatori ce caracterizează volumul, nivelul şi eficienţa
resurselor întreprinderii.
Din cadrul indicatorilor calculaţi fac parte astfel de indicatori, ca: ritmul de creştere, ritmul de
sporire, ponderile, coeficienţii, procentul de îndeplinire a planului, abaterea de la plan sau perioada
precedentă; mărimile medii, indicatorii ce exprimă eficienţa utilizării resurselor ş.a.

3. Modelarea determinată şi transformarea sistemelor factoriale.

Fenomenele şi procesele economice, care au loc la nivelul unităţilor economice şi
formează obiectul analizei, se găsesc în raporturi de cauzalitate.
Una dintre sarcinile analizei factoriale o constituie construirea modelului relaţiilor de
reciprocitate dintre indicatorii rezultativi şi factorii ce determină mărimea lor.
Modelarea este una din importantele metode cu ajutorul căreia se creează modelul
obiectului de studiu. Esenţa ei constă în faptul că relaţiile de reciprocitate dintre indicatorul
analizat şi factori se exprimă în fnrmă de ecuaţie matematică.
în analiza factorială se deosebesc următoarele tipuri de dependenţe:
 determinate (sau funcţionale);
 nedeterminate (sau stocastice).
în dependenţele determinate legătura dintre factori şi indicatorul analizat poate fi
exprimată printr-o formulă (model) analitică concretă, iar mărimea influenţei fiecărui din factori
poate fi calculată cu o mare exactitate. Aici modificarea unui factor (a unei variabile)
determină modificarea fenomenului analizat.
în cazul în care este prezentă o dependenţă nedeterminată, probabilă şi nestrictă se
spune că avem o dependenţă de tip stocastic. în astfel de cazuri modificarea factorilor nu
duce nemijlocit la modificarea rezultatulur economic studiat sau îl schimbă, dar nu în aceeaşi
măsură şi direcţie în care s-a schimbat factorul. în aceste cazuri, dependenţele pot fi doar
estimate statistic, ele având un anumit grad de probabilitate.
Aplicarea unui sau altui procedeu pentru calcularea influenţei factorilor asupra
indicatorului analizat la dependenţa determinată este cauzată, la rândul său, de natura
legăturii dintre factori în dependenţa factorială.
Astfel, în cadrul dependenţei determinate se deosebesc următoarele tipuri de legături:
1. Aditivă. în acest caz, indicatorii ce caracterizează rezultatele sunt exprimaţi sub formă de
sumă, diferenţă sau sumă şi diferenţă de elemente componente (factori). Exprimarea
matematică a acestei legături:
A = a + b; A = a - b; A=a+b-c
unde: A - indicatorul analizat; a, b, c - factorii de influenţă.
2. Multiplicativă. Factorii corelează între ei sub formă de produs sau raport de factori.
Formularea matematică:
A = axb; A = a/b
3. Combinată. Aici concomitent se folosesc primul şi al doilea tip de legătură. Modelul
matematic poate fi:
ab ab
A ; A ; A  ( a  b)  c
ac c
în sistemele determinate se folosesc şi diverse metode de modelare. Cea mai
răspândită este descompunerea succintă a factorilor de gradul I, din sistemul iniţial, în factori de
gradul II ce caracterizează fenomenul studiat, ţinând cont de logica economică. Spre exemplu,
în mersul analizei volumului producţiei fabricate, care se exprimă iniţial prin dependenţa:
VPF  Ns  Ws
poate fi aplicată schema:

Ca urmare, se obţin următoarele modele lărgite:

VPF  Ns  Nz  Wz; VPF  Ns  Nz  D  Wh
unde: VPF - volumul producţiei fabricate;
Ns - numărul mediu de salariaţi;
Ws - productivitatea medie anuală a unui salariat;
Nz - numărul mediu de zile lucrate de un salariat pe an;
D - durata medie a zilei de lucru;
Wh - productivitatea medie pe oră a unui salariat.
În mersul modelării este necesar să se ţină cont şi de faptul că nu totdeauna sistemul iniţial
exprimă o dependenţă factorială între indicatori. Dependenţa poate fi „formală", precum şi
VPF
„cauzală". Astfel, modelul: Ws  este construit pe baza abstracţiei matematice. Aici factorii
Ns
se găsesc într-o relaţie matematică şi exprimă o dependenţă formală, deoarece volumul
producţiei fabricate şi numărul mediu de salariaţi nu influenţează productivitatea muncii. Pe
când modelul: VPF  Ns  Nz  Wz; exprimă deja o dependenţă factorială sau dependenţă
cauzală.

4. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.

După stabilirea modelelor pentru determinarea mărimii şi sensului în care acţionează fiecare
factor asupra rezultatului, pentru evidenţierea factorilor care au o contribuţie mai importantă
asupra evoluţiei fenomenului, se utilizează metodele analizei cantitative.
Metodele analizei cantitative a fenomenelor eeonomico-financiare pot fi grupate în funcţie de
scopul analizei, de sursele de informaţie şi tipul relaţiilor de cauzalitate dintre variabilele
modelului. în practica de analiză economico-financiară s-au diferenţiat o serie de procedee
(metode) în funcţie de forma pe care o îmbracă relaţia de condiţionare a fenomenului şi de
modul de exprimare a modificării acestuia. Din numărul lor amintim:
- metoda balanţieră;
- metoda substituţiilor în lanţ;
- varietăţile metodei substituţiilor în lanţ;
- metoda integrală;
- metoda participării prin cotă etc.
în continuare, vom examina mai concret esenţa unora dintre aceste metode.

4.1. Metoda balanţieră.

în analiza economică acest procedeu se aplică pentru a stabili influenţa elementelor
componente care acţionează asupra unui fenomen economic concretizate într-o relaţie
matematică de sumă şi/sau diferenţă. Modelul analitic de exprimare a acestui tip de relaţii
deterministe este următorul:
F = a+b-c Având în vedere cele două situaţii care se compară:
- situaţia din perioada de bază: Fo = ao + b0 – c0
- situaţia din perioada curentă: F1= a1+ b1 - c1
măsurarea acţiunii celor trei componente (factori) „a", „b" şi „c", asupra variaţiei indicatorului
analizat (ΔF), poate fi efectuată, potrivit metodei balanţiere, cu ajutorul următoarelor formule: ΔF
= F1 - Fo
Influenţa absolută a fiecărui element se determină prin simpla comparare a elementelor
realizată faţă de plan (perioada precedentă), adică:
- influenţa elementului „a": ΔF(a)=a1-a0
- influenţa elementului „b": ΔF(b) = b1- bo
- influenţa elementului „c": ΔF(C) = -(c1- co)
Suma algebrică a influenţei factorilor trebuie să fie egală cu ΔF
ΔF = ΔF(a)+ ΔF(b)+ ΔF(c)
După cum rezultă din cele menţionate, esenţa metodei balanţiere constă în aceea că
modificarea indicatorului analizat este egală cu suma abaterilor factorilor (elementelor) de
influenţă.
în analiza economică, metoda balanţieră este aplicată pentru:
1. a verifica dacă a fost exprimată corect egalitatea a două grupe de indicatori economico-
financiari interdependenţi în cazul în care între ei există relaţii de sumă şi diferenţă. Drept
exemplu poate servi formula balanţei producţiei, în care se observă clar egalitatea a două grupe
de indicatori interdependenţi:
Si + VPF = VV + Sf unde: Si ; Sf - stoc de producţie la începutul şi finele perioadei; VPF -
volumul producţiei fabricate; W - venitul din vânzarea producţiei finite,
de aici: VV = Si + VPF-Sf
sau ΔVV = ΔSi + ΔVPF-ΔSf
Pentru a stabili factorii ce au determinat modificarea volumului producţiei vândute faţă de
perioada de bază se alcătuieşte balanţa abaterilor factorilor de influenţă.
Exemplu de determinare a influenţei factorilor asupra volumului producţiei vândute (cazul sumei
şi diferenţei de factori).
Tabelul 4.1.1.
Calculul mărimii influenţei factorilor asupra volumului producţiei vândute prin metoda
balanţieră
(mii lei)
Indicatori Perioada Abaterea Influenţa
Prece- raportată absolută factoruiu
dentă
1. Stoc iniţial (S,) 2010 2420 +410 +410
2.Volumul producţiei 30702 32104 +1402 +1402
fabricate (VPF)
3. Stoc final (Sf) 2420 1986 -434 +434
4. Venitul din vânzarea 30292 32538 +2246 X
producţiei finite (W)
Analiza factorială a volumului producţiei vândute:
a) abaterea absolută: ΔVV = VV1- VV0 = 32538 - 30292 = + 2246 mii lei
b) calculul influenţei factorilor:
ΔSi= Si1 – Si0 = 2420 -2010 = + 410 mii lei;
ΔVPF = VPF1 - VPF0 = 32104 - 30702 = + 1402 mii lei;
ΔSf = - (Sf1 – Sf0 ) = - (1986 - 2420) = + 434 mii lei.
în continuare, se verifică dacă este respectată corelaţia: ΔVV = ΔSi + ΔVPF-ΔSf. înlocuind
mărimile respective, obţinem balanţa de verificare a factorilor:
+ 2246 = 410+1402-(+434)
Deci + 2246 = + 2246, ceea ce înseamnă că determinările sunt corect efectuate.
Concluzie: Astfel, în perioada de gestiune, volumul producţiei vândute a crescut cu 2246 mii lei,
ceea ce a fost rezultatul creşterii volumului producţiei fabricate cu 1402 mii lei; a prezenţei la
începutul perioadei a unui stoc mai mare faţă de cel al perioadei de bază cu 410 mii lei şi
reducerii mărimii stocului final faţă de mărimea perioadei de bază cu 434 mii lei.
2. a verifica corectitudinea cuantificării acţiunii factorilor asupra indicatorului analizat
cu ajutorul altor metode (metoda substituţiilor în lanţ, metoda diferenţelor absolute etc.)
Totdeauna suma mărimilor influenţei factorilor trebuie să fie egală cu mărimea abaterii
indicatorului analizat.
ΔA = ΔA(a) + ΔA(b) + ΔA(c) + ΔA(d)
Exemplu: Admitem că volumul producţiei fabricate s-a modificat faţă de perioada de bază cu (+
502mii lei). Asupra modificării date au influenţat doi factori:
- modificarea numărului mediu de salariaţi, care a redus volumul producţiei fabricate cu
186 mii lei;
- modificarea productivităţii medii anuale a unui salariat, care a mărit volumul
producţiei fabricate cu 688 mii lei.
Deci influenţa: I factor = - 186 mii lei;
II factor = + 688 mii lei
Balanţa de verificare a factorilor: + 502 = - 186 + 688 + 502 = + 502.
3. a determina influenţa factorilor şi elementelor atunci când se cunoaşte modificarea
totală a indicatorului analizat (într-o perioadă faţă de alta), influenţele a „n-1" factori şi se
cere să se stabilească influenţa celui de al „n"- lea factor din dependenţa factorială. Acest
caz de aplicare a metodei balanţiere se mai numeşte metoda soldului. Mărimea influenţei
factorului, a cărui acţiune nu este stabilită, se calculează ca diferenţa dintre modificarea totală
(ΔA) a indicatorului analizat şi suma influenţei factorilor a căror mărime a fost determinată. In
cazul unui rezultat economic influenţat de trei factori (x1, x2, x3), în care cunoaştem influenţa
primilor doi, influenţa factorului „x3" rezultă din comparaţia:
Δ A(x3) = ΔA- [ΔA(x,) + ΔA(x2 )]
Exemplu: în dependenţa factorială A = a x b x c s-a determinat că modificarea indicatorului
analizat este de (+178 lei), influenţa factorului „a" - de (+27 lei) şi influenţa factorului „b" - de (-
52 lei). Se cere să se determine mărimea influenţei factorului necunoscut „c".
Influenţa factorului „c" se va determina prin corelaţia: ΔA(C) = ΔA- (ΔA(a) + ΔA(b)) = (+178) - (+27
- 52) = + 178
+ 25 = + 203 lei
Acest procedeu este simplu, însă are anumite dezavantaje:
- posibil că eventualele greşeli de calcul privind influenţa celorlalţi factori sunt în mod
automat trecute asupra factorului a cărui influenţă trebuie determinată;
- posibil că în sistemul factorial nu au fost inclus toţi factorii de influentă.

4.2. Metoda substituţiilor în lanţ.

Metoda dată se aplică la determinarea influenţei factorilor în dependenţele determinate la
legăturile sub formă de produs, raport. Măsurarea mărimii influenţei fiecărui factor se face prin
evidenţierea acţiunii unuia dintre factori, fiind exclusă acţiunea celorlalţi asupra fenomenului
analizat.
Esenţa metodei substituţiilor în lanţ se reduce la înlocuirea succesivă a mărimii de plan
(perioadei de bază) a unui factor cu mărimea lui efectivă într-o anumită relaţie, presupunându-
se că toţi ceilalţi factori în momentul respectiv sunt factori cu acţiune permanentă. Un astfel de
mod de înlocuire poartă denumirea de substituţie.
La baza acestei metode stau următoarele principii:
• în toate cazurile ordinea de analiză a influenţei factorilor se face astfel: se aranjează întâi
factorii cantitativi, apoi factorii de structură şi factorii calitativi;
• substituţiile se fac succesiv, începând de la factorii cantitativi şi încheind cu cei calitativi;
• fiecare factor este considerat variabil în momentul substituirii, ceilalţi fiind menţinuţi
constanţi;
• un factor substituit se menţine la mărimea lui efectivă în operaţiunile ulterioare;
• ultimul factor care se substituie este cel de natură calitativă.
1. determinarea influenţei factorilor în cazul relaţiei de produs.
Se consideră că indicatorul analizat „A" este un produs a 3 factori cu acţiune directă (a,b,c) A =
axbxc
Se cere să fie explicată variaţia acestui indicator sub acţiunea celor 3 factori.
Stabilirea influenţei factorilor din model asupra rezultatului cu ajutorul iterării succesive se face
astfel:
Tabelul 4.2.1.
Schema calculului influenţei factorilor prin metoda substituţiilor în lanţ
Nr. Nr. Factorii de influentă Indicatorul Metoda Influenţa Denumire
Calc Substi analizat calculului factorului a
a b c
ululu tuţiei factorului
1 0 a0 bo Co Ao X X X
i
2 1 a1 bo Co Ai1 Ai1 -Ao ΔA(a) Infl. Δa
3 2 a1 b1 Co Ai2 Ai2 – Ai1 ΔA(b) Infl. Δb
4 3 a1 b1 C1 A1 A1-Ai2 ΔA(c) Infl. Δc
Balanţa de verificare a influenţei factorilor:
A1 - A2 = ΔA = ΔA(a) + ΔA(b) + ΔA(c)
Suma influenţei factorilor trebuie să fie egală cu abaterea indicatorului analizat.
Exemplu: Să se analizeze volumul producţiei fabricate în funcţie de folosirea forţei de muncă
pe baza datelor din tabelul 6:
Tabelul 4.2.2.
Informaţia iniţială privind utilizarea forţei de muncă
Indicatori Semne Perioada Abaterea
convenţional precedentă raportată absolută
e
A 1 2 3 4
1.Volumul producţiei VPF 59546,8 59700 +153,2
fabricate, mii lei
2. Numărul mediu de Ns 78 77 -1
salariaţi, pers.
3.Numărul mediu de Nz 266 268 +2
zile, lucrate de un
salariat pe an
4. Productivitatea medie Wz 2870 2893 +23
pe zi a unui salariat, lei
în cazul dat, dependenţa dintre indicatorul analizat şi factorii de influenţă se exprimă prin
următoarea formulă:
VPF  Ns  Nz  Wz;
Folosind datele tabelului 6 şi metoda substituţiilor în lanţ obţinem:
Tabelul 4.2.3.
Calculul influenţei factorilor prin metoda substituţiilor în lanţ
Nr. Nr. Factorii de influentă Indicatorul Metoda de calcul Influenţa Denum.
calc. substit Ns Nz Wz analizat, mii factorului, mii Fact.
uţiei lei lei
1. 0 78 266 2870 59546,8 X X X
2. 1 77 266 2870 58783,3 58783,3 59546,8 -763,5 Infl.ΔNs
3. 2 77 268 2870 59225,3 59225,3 58783,3 +442,0 Infl.ΔNz
4. 3 77 268 2893 59700,0 59700,0 59225,3 +474,7 Infl.ΔWz
VPF  Ns  Nz 
Balanţa de verificare a influenţei factorilor:
59700,0 - 59546,8 = -763,5 + 442,0 + 474,7
+ 153,2 = + 153,2
Din calculele efectuate rezultă că asupra indicatorului analizat au influenţat:
 reducerea numărului mediu de salariaţi;
 mărirea numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an;
 sporirea productivităţii medii zilnice a unui salariat.
Concluzie: Indicatorul analizat în perioada de gestiune a crescut cu 153,2 mii lei, inclusiv în
urma influenţei pozitive a modificării numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an şi a
productivităţii medii zilnice a unui salariat. Concomitent, s-a înregistrat o reducere a
numărului mediu de salariaţi, care a dus la diminuarea volumului de producţie fabricată cu
763,5 mii lei. Prin urmare, rezultatele obţinute corespund cerinţelor prezentate privind
dezvoltarea întreprinderilor în condiţiile economiei de piaţă şi permit a aprecia pozitiv
activitatea întreprinderii în perioada analizată.
Avantajele metodei substituţiilor în lanţ: răspândirea largă, operativitatea ei şi accesibilitatea
în calitate de instrument matematic, simplă în folosire, veridicitatea rezultatelor obţinute la
întrebările puse. Acestea, în ansamblu, contribuie la larga răspândire şi folosire a metodei
date.
Dezavantajele metodei substituţiilor în lanţ:
1. la aplicarea metodei substituţiilor în lanţ într-o măsură anumită rezultatele obţinute depind
de consecutivitatea substituţiilor, însă logic nu totdeauna este posibil de a stabili care
consecutivitate este corectă şi care nu. Această dificultate creşte odată cu mărirea numărului
de factori;
2. la aprecierea nivelului de acţiune a unuia din factori se presupune că toţi ceilalţi factori
rămân neschimbaţi pe când în realitate influenţa fiecărui factor se manifestă nu izolat
de alţii şi nu consecutiv, ci paralel cu ei;
3. nerepartizarea în totalitate a abaterii indicatorului asupra factorilor luaţi în calcul, anulând
astfel avantajul relaţiei deterministe de la care porneşte, nedând în mod distinct contribuţia
fiecărui factor la modificarea indicatorului.

4.3. Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.

Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ se aplică pentru determinarea mărimii influenţei
factorilor în condiţiile unor calcule mai simple.

4.3.1. Metoda diferenţelor absolute.

Metoda diferenţelor absolute se aplică pentru determinarea influenţei factorilor asupra

indicatorului analizat în dependenţele funcţionale exprimate numai printr-un produs.
Este eficientă aplicarea metodei diferenţelor absolute în cazurile când informaţia iniţială deja
include abaterile absolute ale factorilor.
Calculul influenţei factorilor pentru modelul: A=a x b x c
Influenţa factorului „a" se va determina pe baza comparaţiei: ΔA (a) = Δa x b0 x c0
Influenţa factorului „b", după ce a fost stabilită influenţa lui „a" rezultă din comparaţia:
ΔA(b) = a1 x Δb x co
Influenţa factorului „c", după ce au fost stabilite influenţele lui „a" şi „b" rezultă din
comparaţia: ΔA(c)= a1 x b1 x Δc
Prin urmare, putem constata că mărimea influenţei factorului prin metoda diferenţelor
absolute se calculează prin înmulţirea abaterii factorului respectiv la mărimile efective a
factorilor, situaţi în formula de calcul în stânga lui şi mărimile de plan (de bază) ale factorilor
din dreapta lui.
Aplicând această metodă şi datele din tabelul 4.2.2., obţinem:
Tabelul 4.3.1.1.
Calculul influenţei factorilor prin metoda diferenţelor absolute
Factorii Metoda de Calculul Mărimea
calcul influenţei influenţei
factorilor,
mii lei
1. Modificarea (-1)*266*2870 -763,5
numărului mediu de
salariaţi
2. Modificarea 77* (+2)*2870 +442
numărului mediu de
zile, lucrate de un
salariat pe an
3. Modificarea 77* 268 •(+23) +474,7
productivităţii medii
zilnice a unui
salariat
Balanţa de verificare a influenţei factorilor:
59700,0 - 59546,8 = -763,5 + 442,0 + 474,7
+ 153,2 = + 153,2
Concluzie: Astfel, depăşirea volumului producţiei fabricate cu 153,2 mii lei a avut loc, în
primul rând, pe seama creşterii productivităţii medii zilnice (+474,6 mii lei) şi, în al doilea
rând, pe seama modificării numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an cu o
influenţă de (+442 mii lei). Dacă unitatea analizată ar fi păstrat numărul de salariaţi la nivelul
anului precedent, ea ar fi putut mări volumul producţiei fabricate încă cu 763,4 mii lei.
Pentru cazul când în dependenţa factorială sunt doi factori, acţiunea factorului cantitativ se
determină prin înmulţirea abaterii lui cu mărimea de plan (perioadei de bază) a factorului
calitativ. Matematic, aceasta se înscrie ca:
ΔA(a) = Δa *b0
iar pentru determinarea influenţei factorului calitativ, abaterea lui se înmulţeşte cu mărimea
efectivă a factorului cantitativ:
ΔA(b) = a1 * Δb
Exemplu. Să se analizeze producţia fabricată (VPF) a unei întreprinderi, exprimată valoric, pe
perioada de gestiune analizată, în funcţie de utilizarea forţei de muncă, pe baza datelor
prezentate în tabelul 10.
Tabelul 4.3.1.2.
Calculul influenţei factorilor prin metoda diferentelor absolute
 Indicatori Perioada de Abaterea din care în
gestiune absolută urma:
plan efectiv ΔNs ΔWs
1 .Volumul producţiei 5326 6302 +976 +213 +763
fabricate, mii lei
2.Numărul mediu de 175 182 +7
salariaţi, pers.
3. Productivitatea 30434,3 34626,4 +4192,1
medie a unui salariat,
lei

Ţinînd seama de legăturile ce există între factori, corelaţia va avea următoarea formă:
VPF=Ns x Ws
Pe baza datelor din tabel, calculul mărimii influenţei factorilor asupra producţiei fabricare se
va face astfel:
1. Influenţa modificării numărului mediu de salariaţi: (+7) x 30434,3 = + 213 mii lei;
2. Influenţa modificării productivităţii medii a unui salariat:
(+4192,1) x 182 = +763 mii lei.
Balanţa de verificare a factorilor:
+ 976 = (+213)+ (+763)
Concluzie: Prin urmare, volumul producţiei fabricate, in perioada de gestiune, a crescut cu
976 mii lei. Creşterea aceasta a fost condiţionată atât de mărirea numărului mediu de
salariaţi, cat şi de sporirea productivităţii medii a unui salariat. însă creşterea volumului
producţiei fabricate preponderent a avut loc din contul sporirii productivităţii medii a unui
salariat, rezultat care caracterizează pozitiv activitatea unităţii economice analizate.

4.3.2. Metoda diferenţelor relative

Se aplică pentru calculul influenţei factorilor numai în cazurile legăturii multiplicative.
Metoda diferenţelor relative se aplică în cazurile când informaţia iniţială este prezentată prin
indicatori relativi (% îndeplinirii planului sau ritmul de creştere).
Metoda dată se bazează pe calcularea diferenţei procentuale a nivelului de îndeplinire a
planului (sau ritmului de creştere) care în continuare, pentru calculul mărimi influenţei
factorului, se înmulţeşte la mărimea planificată (sau a perioadei de bază) a indicatorului
analizat şi se împarte la 100.
Să urmărim cazul când se cere să se determine influenţa factorilor din dependenţa factorială:
VPF  Ns  Nz  D  Wh
Informaţia iniţială pentru analiză este prezentată (prir simboluri) în tabelul 11.
Tabelul 4.3.2.1.
Informaţia iniţială (prezentată prin simboluri)
 Indicatori Perioada de %
gestiune îndepl
plan efectiv planului
1 Volumul producţiei fabricate, mii lei VPFo VPF 1 c
2.Numărul mediu de salariaţi Nso Ns1 d
3.Numărul de om/zile, lucrate total Nzo Nz1 e
4.Numărul de om/ore, lucrate total Do D1 f
Consecutivitatea calculării influenţei factorilor, menţionat în dependenţa factorială, prin
metoda diferenţelor relative poate fi urmărită în conţinutul următorului tabel-schemă:
Tabelul 4.3.2.2.
Consecutivitatea calculării acţiunii factorilor prin metoda diferenţelor relative
% Diferenţa Calcularea Mărimea Denumirea
Indicatori îndepl. în % ' influenţei influenţei factorului
planului factorilor factorilor
A 1 2 3 4 5
1. Numărul mediu de d d - 100 = X x  VPF0 ΔVPF(Nm) Modificarea
muncitori numărului
100 mediu de
muncitori

2. Numărul de om/zile, e e-d=y y  VPF0 ΔVPF(Nz) Modificarea

lucrate total numărului
100 de zile
lucrate de
un
muncitor/an
3. Numărul de om/ore, f f - e=z z  VPF0 ΔVPF(D) Modificarea
lucrate total duratei zilei
100 de muncă

4. Volumul producţiei c c-f=g g  VPF0 ΔVPF(Wh) Modificarea

fabricate productivităţ
100 ii medii pe
oră

Mărimea influenţei factorului calitativ la aplicarea metodei diferenţelor relative se determină

după procentul îndeplinirii planului indicatorului analizat.
Exemplu:
Tabelul 4.3.2.3.
Informaţia iniţială cu privire la utilizarea forţei de muncă
Indicatori Perioada de Abaterea % îndepl.
gestiune absolută planului
plan efectiv
Indicatorii principali
1. Volumul producţiei 53299,7 63023,1 +9723,4 118,243
fabricate, mii lei (VPF)
2. Numărul mediu de 877 914 +37 104,219
muncitori (Nm), pers.
3. Numărul de om/zile 204341 215705 105,561
lucrate-total, zile
 4. Numărul de om/ore 1483,5 1591,9 107,307
lucrate-total, mii om/ore
Indicatori derivaţi
5. Numărul mediu de zile, 233 236 +3 X
lucrate de un muncitor pe an
(p.3/p,2) (Nz)
6. Durata medie a zilei de 7,26 7,38 +0,12 X
muncă, ore (p.4/p.3) (Dz)
7. Productivitatea medie pe 35,928 39,590 +3,662 X
oră a unui muncitor, lei
(p.1/p.4) (Wh)

Dependenţa factorială pentru cazul dat se va exprima prin formula:

VPF  Ns  Nz  D  Wh
1. Influenţa modificării numărului mediu de muncitori:
(104,219 - 100) x 53299/100= 2248,7 mii lei
2. Influenţa modificării numărului mediu de zile, lucrate de un muncitor pe an:
(105,561-104,219) x 53299/100 = +715,2mii lei
3. Influenţa modificării duratei medii a zilei de muncă
(107,306-105,561 ) x 53299/100 =+930 mii lei
4. Influenţa modificării productivităţii medii pe oră a unui muncitor
118,243 – 107,306) x 53299/100 =+5829,5mii lei

Balanţa de verificare a influenţei factorilor:

+ 9723,4 = (+2248,7)+ (+715,2) + (+930) +(5829,5)
Concluzie: Creşterea volumului producţiei fabricate în perioada i gestiune cu 9723,4 mii lei a
fost condiţionată de influer pozitivă a tuturor factorilor. Rezultatul obţinut constituie moment
pozitiv în activitatea întreprinderii în cauză.

4.3.3. Metoda recalculării indicatorilor

în cazul când în compararea datelor nu sunt toate elementele identice (omogene), atunci se
recurge la nivelarea lor, folosind procedeul recalculării datelor. Acest procedeu se aplică
când în intervalul dintre etapa de planificare (de bază) şi darea de seamă au avut loc
schimbări în volumul şi structura producţiei (vânzărilor). Comparabilitatea indicatorilor
planificaţi (perioadei de bază) şi a celor efectivi se va obţine cu ajutorul metodei recalculării
indicatorilor. Exemple de astfel de recalculări pot servi:
- cheltuielile comerciale variabile recalculate la volumul efectiv de vânzări (în unităţile
comerciale);
- fondul de salarii pentru categoria de muncitori recalculat la volumul efectiv al producţiei
fabricate;
- numărul de muncitori recalculat la volumul efectiv al producţiei fabricate etc.
în aceste cazuri, indicatorul planificat (perioadei de bază) se recalculează după formula:
Ind . pl.  pl.vv.( sau Ivv)
Ind rec 
100
unde: lndrec - indicatorul recalculat;
Ind. pl. - indicatorul planificat (sau din perioada de bază);
% pl.vv. (sau Ivv) - procentul îndeplinirii planului la volumul de vânzări (sau indicele volumului
vânzări).
Exemplu: Să se recalculeze cheltuielile comerci variabile la volumul efectiv de vânzări din
perioada analizata
Tabelul 4.3.2.4.
Informaţia iniţială
Indicatori Perioada de Abaterea %
gestiune absolută îndep.
plan efectiv planului

1. Volumul de vânzări, mii 3665 3724 +59 103,7

lei
2. Cheltuielile comerciale 1642 1581,7 -60,3 96,3
-total, mii lei
inclusiv: - variabile 987,8 943,9 -43,9 95,5
- constante 654,2 637,8 -16,4 97,5

Conform formulei de recalculare a indicatori menţionate mai sus, cheltuielile comerciale varia
988  101,6
recalculate vor constitui: Chv.rec   1003,6 mii lei
100
Pentru volumul de vânzări de 3724 mii lei întreprinderii ar fi trebuit să i se programeze
cheltuieli comerciale variabile în mărime de 1003,6 mii lei. Prin urmare, real, în perioada de
gestiune analizată, întreprinderea a obţinut o economie la cheltuielile comerciale variabile nu
de 43,9 mii lei, ci de 59,7 mii lei (943,9 - 1003,6), ceea ce constată un rezultat pozitiv mai
satisfăcător.

TEMA 3. Analiza programului de producţie şi comercializare

1.1. Însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie

1.2. Corelaţia indicatorilor privind volumul programului de producţie şi comercializare
1.3. Aprecierea generală a îndeplinirii programului de producţie şi comercializare
1.4. Analiza îndeplinirii programului de producţie pe sortimente
1.5. Analiza îndeplinirii programului de producţie după structură.
1.6. Analiza programului de producţie după calitate şi competitivitate
1.7.Analiza îndeplinirii programului de producţie după ritmicitate
1.8. Analiza valorii adăugate
1.9. Analiza venitului din vânzări

1.1. Însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie

Examinarea rezultatelor activităţii agenţilor economici din sfera de producţie, indiferent de

forma de proprietate, trebuie să înceapă cu studierea programului de producţie şi
comercializare în dinamică şi comparativ cu nivelul programat pentru anul de gestiune,
deoarece de volumul, sortimentul, calitatea şi ritmicitatea producţiei depind costul acesteia,
venitul din vânzări, profitul, rentabilitatea şi alţi indicatori referitori la rezultatele activităţii
economico-financiare desfăşurate. Pe lîngă aceasta, de volumul activităţii de bază
depinde necesitatea întreprinderii în forţa de muncă, mijloace fixe, resurse materiale şi
alte active curente care determină potenţialul ei de dezvoltare pe o perioadă durabilă.
Sarcinile principale ale analizei:
1) examinarea corelaţiei indicatorilor de volum referitori la programul de
producţie şi comercializare;
2) aprecierea generală a îndeplinirii programului de producţie şi comercializare;
3) analiza îndeplinirii programului de producţie pe sortimente, după structură,
calitate, competitivitate şi ritmicitate;
4) analiza valorii adăugate;
5) analiza venitului din vânzări;
6) aprecierea evoluţiei întreprinderii analizate pe piaţa de desfacere.

Sursele principale de informaţie:

1. Programul social-economic de dezvoltare a întreprinderii (compartimentul
„Programul de producţie şi comercializare") sau planul de afaceri al întreprinderii
(business plan), compartimentul „Prezentarea produselor, afacerilor şi a principalelor
activităţi".
2. Raportul statistic nr.1-p (anual) „Producţie".
3. Raportul statistic nr.5-c „Consumurile şi cheltuielile întreprinderii".
4. Situaţia de profit şi pierderi (anexa 2 la Situaţia financiară
a întreprinderii).
5. Alte surse de informaţie(analizele la conturile de venituri şi alte conturi ale
contabilităţii).

1.2. Corelaţia indicatorilor privind volumul programului de producţie şi comercializare

În practica analitică se utilizează un sistem larg de indicatori care reflectă volumul

programului de producţie şi comercializare, însă cel mai frecvent apelăm la următorii cinci
indicatori:
1) volumul producţiei globale (VPG) utilizat de toate unităţile de producţie, în care
ciclul operaţional (de producţie) este mai mare de 30 de zile;
2) volumul producţiei fabricate (VPF);
3) volumul producţiei vândute (VPV);
4) valoarea adăugată (VA);
5) venitul din vânzări (W).
Majoritatea indicatorilor specificaţi pot avea o unitate de măsură atât valorică, cât şi fizică.
Între aceşti indicatori există o legătură reciprocă care poate fi redată prin următoarele
formule de calcul:
1. VPF = VPG - Pn, unde Pn - producţia neterminată.
Deci, IVPF<>IVPG (%).
2. VPV = VPF ± Sp, unde Sp - soldul producţiei în stocuri.
Deci, IVPV<>IVPF (%).
3. VA = VPF ± Ci, unde Ci - costurile şi cheltuielile intermediare provenite de la terţi.
La rândul său, costurile şi cheltuielile intermediare se calculează ca suma costurilor şi
cheltuielilor materiale ale întreprinderii şi costurilor şi cheltuielilor pentru serviciile
prestate de terţi.
Deci, IVA<>IVPF (%)
3. VV = VPV ± VAV, unde VAV - alte venituri din activitatea operaţională.
Deci, I V V <>I V V P (%).
De regulă, în practica analitică se utilizează în cele mai dese cazuri formula generală de calcul ce
reflectă legătura reciprocă dintre indicatorii menţionaţi mai sus denumită "balanţa producţiei".
Această formulă poate fi redată prin două variante de calcul, luând în consideraţie necesitatea
analizei:
1. Spi + VPF = VPV + Spf sau
2. Si + VPF + Ri(+) = VPV + Ri(-) + Spf,
unde Spi, şi Spf - soldul producţiei în stocuri respectiv la începutul şi finele perioadei de
gestiune;
Ri - rezultatele inventarierii producţiei finite ta depozitele întreprinderii; Ri (+) - surplus, Ri (-) -
lipsuri.
Fiecare din indicatorii prezentaţi mai sus poate fi determinat astfel:
Si = VPV +Ri(-)+Spf ─VPF ─Ri(+),
Legătura reciprocă dintre aceşti indicatori dă posibilitatea să apreciem nu numai prioritatea
respectării unei corelaţii justificate intre ei, ci şi plenitudinea şi exactitatea informaţiei utilizate pe
parcursul analizei ulterioare. în procesul analizei balanţei producţiei se recomandă a utiliza
următorul tabel analitic (tab.1.1):
Tabelul 1.1 (mii lei)
Balanţa producţiei
Indicatori Anul Anul de Abaterea
precedert gestiune (+,-)

A 1 2 3 = 2-1
1. Soldul producţiei în stocuri la 7286,6 7226,8 -59,8
începutul anului de gestiune
2. Volumul producţiei fabricate 34287,5 36467,0 + 2179,5

3. Rezultatele inventarierii producţiei 112,5 32,0 + 19,5

finite la depozitele întreprinderii, (+)
surplus

4. Total 41686,6 43825,8 + 2139,2

5. Volumul producţiei vândute 34367,0 33135,0 - 1232,0
6. Rezultatele inventarierii producţiei 92,8 82,3 -10,5
finite la depozitele întreprinderii, (-)
lipsuri
7. Soldul producţiei în stocuri la finele 7226,8 10608,5 + 3381,7
anului de gestiune
8. Total 41686,6 43825,8 + 2139,2

În baza datelor din tabelul 1.1 observăm că legătura dintre indicatorii privind volumul
programului de producţie şi comercializare la întreprinderea analizată este respectată,
ceea ce dă posibilitate să deducem că informaţia prezentată poate fi utilizată frecvent în
analiza ulterioară.
1.3. Aprecierea generală a îndeplinirii programului de producţie şi comercializare

Această etapă a analizei se efectuează prin compararea indicatorilor de volum în dinamică

şi faţă de nivelul programat. Un rol semnificativ îl joacă compararea diferiţilor indicatori ai
volumului pentru a evita cauzele generale care au provocat modificările absolute şi relative la
fiecare indicator în parte. Pentru aceasta se utilizează următorul tabel analitic (tab.1.2).
Tabelul 1.2
Aprecierea generală a îndeplinirii programului de producţie şi comercializare
(mii lei)
Indicatori Anul Anul de gestiune Abaterea absolută (+,- în % faţă de
precedent ) faţă de
programat anul programat anul programat
efectiv precedent precedent
A 1 2 3 4 = 3-1 5=3-2 6 = 3/1x 100 7 = 3/2 x 100
1. Volumul 31175,0 X 30612,0 -563,0 X 98,19 X
producţiei
fabricate la preţuri
comparabile
2. Volumul 34287,5 X 36467,0 +2179,5 X 106,36 X
producţiei
fabricate la preţuri
curente ale anului
respectiv
3. Volumul X 35160,0 36467,0 X + 1307,0 X 103,72
producţiei
fabricaie la preţuri
programate
4. Venitul din 34367,0 35128.0 33135.0 -1232,0 - 993,0 96,42 94,33
vânzări
5. Volumul 45250,0 40170,0 42370,0 -2880,0 +2200,0 93,64 105,48
vânzărilor nete
6. Valoarea 11800,0 13520.0 + 1720,0 - 114,58
adăugată
În baza datelor din tabelul 1.2 observăm că la întreprinderea analizată au intervenit unele
modificări esenţiale la îndeplinirea programului de producţie şi comercializare atât în
dinamică, cât şi faţă de nivelul programat. Astfel, în dinamica numai la indicatorii 2 (VPF")
şi 6 (VA) se observă o tendinţă de majorare atât absolută, cât şi relativă, respectiv cu 2179,5
mii lei (sau 6,36%) şi 1720,0 mii lei (sau 14,58%). Totodată, la indicatorii 1 (VPF '), 4 (VPV)
şi 5 (VVn) tendinţa de reducere este diversă, ceea ce dă posibilitate să deducem că pe
parcursul anului de gestiune asupra activităţilor de producţie şi comercializare au
influenţat un şir de factori negativi. Pentru a evidenţia aspectele pozitive şi negative ale
tuturor modificărilor obţinute în dinamică la indicatorii de volum din tabelul 1.2 apelăm la
următoarele patru comparaţii ale indicilor obţinuţi (în %):
1) IVPF2>IVPF1 sau
106,36 > 98,19,
ceea ce înseamnă ca preţurile în vigoare la producţia fabricată s -au majorat faţă de
cele comparabile ale anului precedent (factor pozitiv), deşi în cea mai mare măsură
aceasta nu depinde de întreprindere, ci de piaţa de desfacere;
2) IVPV<IVPF2 sau
 96,42 < 106,36,
ceea ce înseamnă că soldurile producţiei în stocuri ia întreprinderea analizată la finele
anului de gestiune s-au majorat (factor negativ);
3)I VA>I VPF 2 sau
114,58 >106,36,
ceea ce înseamnă că consumurile şi cheltuielile intermediare la întreprinderea analizată
s-au redus (factor pozitiv);
4) I VV< IVPV1 sau
93,64 < 96,42,
ceea ce înseamnă că veniturile obţinute din alte vânzări ale activităţii operaţionale s-au
redus (factor negativ), sau o parte din producţia expediată nu a fost achitată.
Deci, în baza comparaţiilor efectuate au fost evidenţiaţi la nivel general doi factori pozitivi
(1 şi 3) şi doi factori negativi (2 şi 4) referitori la îndeplinirea programului de producţie şi
comercializare în dinamică.
În continuare acest aspect al programului de producţie şi comercializare va fi examinat mai
detaliat prin diversificarea conţinutului acestuia.

1.4. Analiza îndeplinirii programului de producţie pe sortimente

Prin sortimentul producţiei se subînţelege enumerarea completă a produselor fabricate,

lucrărilor executate şi serviciilor prestate sau clasificarea lor pe grup e omogene mari.
Îîn practica analitică se utilizează mai multe metode de apreciere a programului de
producţie pe sortimente, însă în cele mai dese cazuri îndeplinirea programului de producţie
pe sortimente se apreciază în baza coeficientului mediu pe sortimente calculat prin
relaţia:
Volumul producţrod fabricate în lim ita sortimentului fabricat
Ks   100%
Volumul producţrod fabricate programat
Pentru aceasta se utilizează tabelul 1.3. în baza datelor din acest tabel la prima etapă a
analizei se calculează coeficientul mediu pe sortimente, apoi, în condiţiile în care acest
indicator relativ este subunitar, se determină suma producţiei pierdute de pe urma
nerespectării sortimentului programat (ca diferenţa dintre numărătorul şi numitorul
din formula de calcul).
Tabelul 1.3
Aprecierea îndeplinirii programului de producţie pe sortimente

Feluri de produse Cantitatea Preţ Volumul producţiei fabricate, Obţinut în

unitar, lei mii lei limitele
programată efectivă programat efectiv sortimentului
programat,
A 1 2 3 4=1x3 5=2x3 mii6 lei
1. Covoare şi articole 340,0 336,0 92,50 31450,0 31080,0 31080,0
de covor, mii m2

2. Ţesătură pentru 100,0 120,0 18.25 1825,0 2190,0 1825,0

mobilă, mii m2
3. Articole tricotate, 24,0 28,0 12,50 300,0 350,0 300,0
mii bucăţi
4. Alte produse, X X X 1585,0 2847,0 1585,0
lucrări şi servicii, mii
lei
Total X X X 35160,0 36467,0 34790,0
În exemplul nostru:
34790,0
Ks   100  98,95%
35160,0
ΔVPF = 34790,0 - 35160,0 = - 370,0 mii lei.
Din tabelul 1.3 rezultă că la întreprinderea analizată programul de producţie pe sortimente a fost
îndeplinit numai cu 98,95%, ceea ce a dus la reducerea volumului producţiei fabricate cu 370,0
mii lei. Suma producţiei pierdute poate fi considerată ca rezervă internă de majorare a
volumului producţiei fabricate pe viitor.

1.5. Analiza îndeplinirii programului de producţie după structură.

Prin structura producţiei se subînţelege ponderea fiecărui fel de produs (sau grup de produse)
în volumul total al producţiei fabricate. Respectarea sau nerespectarea structurii programate
influenţează direct rezultatele activităţii desfăşurate. În cele mai dese cazuri aprecierea
îndeplinirii programului de producţie după structură se efectuează în baza coeficientului mediu
de structură (Kst) care se determină ca raportul dintre volumul producţiei fabricate efectiv în
limita structurii programate şi volumul producţiei fabricate efectiv după structura programată:
Volumul producţrod fabricate în lim ita structurii programate
K st   100
Volumul producţrod fabricate efectiv după structura programată
Pentru aceasta se utilizează următorul tabel analitic (tab.1.4):
Tabelul 1.4
Aprecierea îndeplinirii programului de producţie după structură

feluri de produse Volumul producţiei fabricate îndeplinirea Producţia Efectiv

programat efectiv programului efectivă obţinut în
de producţie, după limitele
suma, pon- suma, pon-
% structura structurii
mii lei derea, mii lei derea,
programată, progra-
% %
mii lei mate, mii
A 1 2 3 4 5 = ( 3 : 1)x100 6 7
lei
covoare şi articole 31450,0 89,45 31080,0 85,23 98,82 32619,7 31080,0
de covor
ţesătură pentru 1825,0 5,19 2190,0 6,00 120,00 1892,6 1892,6
mobilă
articole tricotate 300,0 0,85 350,0 0,96 116,67 310,0 310,0
Alte produse, 1585,0 4,51 2847,0 7,81 179,62 1644,7 1644,7
lucrări şi servicii
total (1+2+3+4) 35160,0 100 36467, 100 103,72 36467,0 34927,3
Notă: Producţia efectivă după structura programată (col.6)0 poate fi calculată prin două metode:
1) înmulţind valoarea efectivă a producţiei fabricate în total (col. 3) cu ponderea programată a fiecărui
produs (sau grup de produse) în parte (col. 2) [(36467,0 x 89,45):100] = 32619,7 mii lei;
2) înmulţind valoarea programată a fiecărui produs în parte (sau grup de produse) cu indicatorul relativ general
care reflectă îndeplinirea programului de producţie (col.5) [(31450,0x103,72):100] = 32619,9 mii lei.

După ce toată informaţia necesară va fi reflectată în tabelul 1.4, la prima etapă a

analizei se calculează coeficientul mediu de structură. În cazul în care este subunitar,
se determină suma producţiei pierdute de pe urma respectării structurii programate
ca diferenţa dintre numărătorul şi numitorul din formula de calcul. În exemplul nostru:
34927,3
Ks   100  95,78%
36467,0
ΔVPF = 34927,3 - 36467,0 = -1539,7 mii lei.
În baza datelor din tabelul 1.4 se poate constata că la întreprinderea analizată
programul de producţie după structură a fost respectat numai la nivelul de 78 %, ceea ce
a dus la reducerea volumului producţiei fabricate cu 1539,7 lei. Suma producţiei pierdute
poate fi considerată ca rezervă internă de majorare a volumului producţiei fabricate pe
viitor.

1.6. Analiza programului de producţie după calitate şi competitivitate

În condiţiile economiei de piaţă un rol semnificativ îl joacă calitatea şi competitivitatea

producţiei fabricate. Piaţa de desfacere reglementează cerinţele prioritare faţă de
calitatea produselor prin introducerea obligatorie a certificatului de c alitate pe fiecare
produs în parte, precum şi prin stimularea producătorului cu un preţ avantajos de
vânzare.
Prin calitatea producţiei se subînţeleg proprietăţile particulare ale fiecărui produs
fabricat care corespund unor cerinţe strict determinate de piaţa de desfacere sau satisfac
anumite necesităţi ale consumatorului (cumpărătorului).
Prin competitivitate se subînţelege corespunderea produsului fabricat cerinţelor
pieţei de desfacere,
În practica analitică se utilizează un sistem larg de indicatori ce caracteri zează calitatea
produselor care depinde de particularităţile sectorului economiei naţionale din care face
parte întreprinderea analizată, precum şi de parametrii specifici ai produselor fabricate şi
posibilităţile reale de măsurare a calităţii acestor produse. De exemplu, la unităţile de
producţie specializate în fabricarea covoarelor şi articolelor de covor calitatea se exprimă
prin astfel de categorii:
- 100 % din lână pură;
- 80 % x 20 %;
- 50 % x 50 %.
În tutunărit produsele fabricate se împart pe clase - superioară, I, II, III şi IV. Şi totuşi în
cele mai dese cazuri se utilizează metoda examinării calităţii producţiei pe sorturi (calitate
superioară, calitatea I). Înainte de a trece la analiza calităţii producţiei este necesar de a
stabili indicatorul de calitate caracteristic pentru întreprinderea analizată. Calitatea
produselor este demonstrată de asemenea de gradul de reclamaţii la produsele fabricate
şi de pierderile din rebuturi. La prima etapă a analizei este necesar să se aprecieze
tendinţa modificării ponderii produselor care dispun de certificatul de calitate în volumul total
al producţiei fabricate (prin raportul dintre volumul producţiei supuse certificării şi
volumul total fabricat). Totodată este necesar să se evidenţieze gradul de competitivita te
a produselor fabricate care se calculează ca raportul dintre produsele com petitive şi
cantitatea totală a produselor fabricate.
La etapa a doua a analizei se ţine cont de particularităţile indicatorului de calitate la
întreprinderea analizată.
În baza datelor convenţionale vom face analiza respectivă la unităţile de producţie,
unde produsele fabricate se împart pe sorturi (tab.1.5)

Tabelul 1.5
Date iniţiale privind aprecierea îndeplinirii programului
de producţie după calitate (date convenţionale)

Feluri de produse pe Preţ Programat Efectiv

calităţi unitar, lei cantitatea, suma, mii cantitatea, suma, mii
bucăţi lei bucăţi lei
A 1 2 3 = 2x1 4 5 =4x1
Produsul "A" 150,0 25000 3750,0 22000 3300,0
1. Calitate superioară
2. Calitatea I 120,0 15000 1800,0 20000 2400,0
Total produsul "A" X 40000 5550,0 42000,0 5700,0

Se calculează preţul mediu ponderat (în lei) la nivelul programat Ppr şi cel efectiv Pef ca raportul
dintre valoarea totală a produsului fabricat şi cantitatea lui în unităţi naturale:
5550,0
Ppr   1000  138,75lei ;
40000
5700,0
Pef   1000  135,71lei
42000
Apoi se calculează procentul îndeplinirii programului după calitate la produsul fcectiv ca raportul
dintre preţul mediu efectiv şi cel programat.

Procentul îndeplinirii
135,71
programului după calitate =  100  97,81%
138,75
la produsul "A"

În cazul dat vom constata că programul după calitate la produsul „A" a fost îndeplinit numai cu
97,81%.
La etapa următoare a analizei se calculează influenţa următorilor doi factori ce au contribuit la
modificarea totală a valorii produsului „A", ţinând cont de calitatea respectivă a acestui produs,
şi anume:
1) modificarea cantităţii totale a produsului fabricat "A":
Δf1=[(Qef ─Qpr)xPpr],
2) modificarea preţului mediu ponderat al produsului "A":
Δf2=[(Pef ─Ppr)xQef].
În exemplul nostru:
f1 
42000  40000  138,75   2000  138,75  277,5 mii lei
1000 1000
f 2 
135,71  138,75  42000   3,04  42000  127,5 mii lei
1000 1000
Balanţa influenţei factorilor: 277,5 + (-127,5) = + 150,0 mii lei.
Verificare: 5700,0 - 5550,0 = +150,0 mii lei.
În baza rezultatelor obţinute putem constata că majorarea valorii produsului cu 150,0 mii lei a
fost asigurată pe baza influenţei pozitive a factorului cantitativ care a contribuit la sporirea
indicatorului rezultativ cu 277,5 mii lei. Totodată, sub influenţa negativă a factorului calitativ
indicatorul rezultativ s-a redus cu 27,5 mii lei, ceea ce poate constitui o rezervă internă de
majorare a valorii produsului „A" pe viitor în baza îmbunătăţirii calităţii acestui produs.

1.7.Analiza îndeplinirii programului de producţie după ritmicitate

Prin ritmicitate se subînţelege îndeplinirea programului de producţie conform graficului

stabilit. De regulă, graficul acesta poate fi întocmit pe diferite perioade timp:
- în limita anului - pe trimestre;
- în limita trimestrului - pe luni;
- în limita lunii - pe decade;
- în limita decadei - pe zile;
- în limita zilei - pe schimburi.
În cele mai dese cazuri analiza ritmicităţii producţiei se efectuează pe decade, luni şi
trimestre.
Există mai multe metode de apreciere a programului de producţie după ritmicit atate,
însă cel mai frecvent apelăm la coeficientul mediu de ritmicitate (Krt) care se
calculează ca raportul dintre volumul producţiei fabricate efectiv în limitele ritmicitaţii
programate şi volumul programat al producţiei prin următoarea relaţie:
Volumul producţrod fabricate în lim ita ritmicităiii programate
K rt   100
volumul programat al producţrod fabricate
În baza datelor din tabelul 1.8 la prima etapă a analizei se calculează coeficientul mediu
de ritmicitate, apoi în cazul când acest indicator este subunitar, se determină suma
producţiei pierdute din cauza nerespectării ritmicităţii programate c a diferenţa dintre
numărătorul şi numitorul din formula de calcul.
În exemplul nostru:
34680,7
K rt   100  98,64%
35160,0
ΔVPF = 34680,0 - 35160,0 = - 479,3 mii lei.
Tabelul 1.8
Aprecierea ritmicităţii producţiei fabricate pe trimestre
Trimestre Volumul producţiei fabricate
programat efectiv obţinut în limitele
ritmicităţii progra-
suma, mii ponderea, suma, mii ponderea,
mate, mii lei
lei % lei %
A 1 2 3 4 5
Trimestrul I 7911,0 22,50 7931,6 21,75 7911,0
Trimestrul II 8790,0 25,00 9572,6 26,25 8790,0
Trimestrul III 8790,0 25,00 9773,1 26,80 8790,0
Trimestrul IV 9669,0 27,50 9189,7 25,20 9189,7
Total 35160,0 100 36467,0 100 34680,7
Din tabelul 1.8 rezultă că la întreprinderea analizată programul de producţie privind
ritmicitatea a fost realizat numai la nivelul de 98,64 %, ceea ce a dus la reducerea
volumului producţiei fabricate cu 479,3 mii lei. Suma producţiei pierdute poate fi
considerată ca rezervă internă de majorare a volumului producţiei fabricate pe viitor.

1.8. Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată, din punct de vedere al conţinutului economic, reprezintă contribuţia
productivă proprie a întreprinderii pe parcursul unei perioade de acti vitate (de regulă, în
curs de un an), Analiza-diagnostic a acestui indicator recunoaşte valoarea adăugată
aferentă atât producţiei fabricate, cât şi celei vîndute. În primul caz este vorba de
valoarea adăugată produsă, iar în al doilea caz- de valoarea adăugată vândută.
În practica analitică valoarea adăugată poate fi calculată prin două metode:
- metoda substractivă (sintetică);
- metoda aditivă (analitică).
Potrivit metodei substractive, din valoarea producţiei fabricate sau vândute se scad
consumurile şi cheltuielile intermediare provenite de la terţi. Formula de bază în acest
caz va fi:
VA = VPF – Ci, sau
VA = VPV – Ci, ,
unde C i , reprezintă costurile şi cheltuielile intermediare provenite de la terţi care
cuprind materiile prime şi materialele (la costul de achiziţie), energia, combustibilul,
apa, serviciile externe etc. (cu alte cuvinte, totalul consumurilor de bunuri şi servicii
furnizate de terţi).
Metoda aditivă prevede însumarea elementelor componente ale valorii adăugate şi
anume:
VA = Crm + Amf+Ac+Rnet,
unde Crm - costurile privind retribuirea muncii (inclusiv contribuţiile pentru asigurările
sociale) şi medicale;
Amf - suma amortizării mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie aferentă anului de
gestiune;
Ac - suma altor costuri şi cheltuieli;
Rnet - suma rezultatului net: profit (pierdere).
Aceasta metodă de calculare a valorii adăugate dă posibilitate să se efectu eze un
studiu mai aprofundat al acestui indicator din punct de vedere al elemen telor
consecutive ce formează baza valorii adăugate şi al ponderii lor în suma totală a
indicatorului rezultativ. Ţinând cont de aceste considerente şi necesităţile concrete,
analiza valorii adăugate se poate efectua atât prin apre cierea modificării factorilor generali
(metoda substractivă), cât şi prin cea a factorilor detaliaţi {metoda aditivă).
Dacă apelăm la metoda substractivă, observăm că valoarea adăugată poate să se
modifice pe parcursul anului de gestiune sub influenţa următorilor do factori generali:
• modificarea factorului direct (în funcţie de modelul de calcul prezentat mai
sus acest factor se referă la ΔVPF sau ΔVPV);
• modificarea factorului indirect (ΔCi).
Calculul şi aprecierea acestor doi factori se efectuează prin metoda balanţieră. În prealabil
toată informaţia pentru analiză se acumulează în tabelul 1.10.
Tabelul 1.10
Date iniţiale privind analiza valorii adăugate în dinamică
(mii lei)
Indicatori Anul Anul de Abaterea (+,-)
precedent gestiune
A 1 2 3=2-1
1. Volumul producţiei fabricate 34287.5 36467,0 + 2179,5
 2. Costuri şi cheltuieli intermediare 22487 5 22947,0 - (+459,5)

3. Valoarea adăugată (rd.1 - rd.2) 11800,0 13520,0 + 1720,0

Conform datelor din tabelul 1.10, observăm că valoarea adăugată s-a majorat faţă de anul
precedent cu 1720,0 mii lei. Această abatere a fost obţinută sub influenţa pozitivă a
modificării volumului producţiei fabricate care a contribuit la majorarea valorii adăugate
cu 2179,5 mii lei (36467,0 - 34287,5). Totodată sub influenţa negativă a celui de-al
doilea factor (modificarea costurilor ş cheltuielilor intermediare) valoarea adăugată s -a
redus cu 459,5 mii lei[-(22947,0 - 22487,5)].
Balanţa influenţei factorilor: 2179,5 + (- 459,5) = + 1720,0 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să deducem că întreprinderea analizată
dispune de rezerve interne de majorare a valorii adăugate pe viitor în baza respectării
consumurilor şi cheltuielilor intermediare la nivelul anului precedent.
Pentru a asigura un studiu mai aprofundat al valorii adăugate se poate apela la metoda
aditivă de calcul al acestui indicator. La prima etapă a analizei si examinează structura
valorii adăugate şi modificarea ei în dinamică, utilizându-se tabelul analitic 1.11.
Tabelul 1.11
Aprecierea dinamicii şi structurii valorii adăugate
Indicatori Anul precedent Anul de gestiune Abaterea (+,-)

suma, pondere suma, pondere mii lei %

mii lei a, % mii lei a, %
A 1 2 3 4 5=3-1 6=4-2
1. Costuri privind retribuirea muncii, 3291,8 27,90 2759,4 20,41 -532,4 -7,49
inclusiv:
- contribuţii pentru asigurările sociale
667,5 5,66 878,8 6,50 +211,3 +0,84

2. Amortizarea mijloacelor fixe cu 3692,5 31,29 3394,9 25,11 -297,6 -6,18

destinaţie de producţie
3. Alte costuri şi cheltuieli 1901,9 16,12 2582,3 19,10 +680,4 +2,98

4. Rezultatul net: profit (pierdere) 2913,8 24,69 4783,4 35,38 +1869,6 +10,69

5. Valoarea adăugată (rd.1+2+3+4) 11800,0 100 13520,0 100 +1720,0 X

6. Valoarea adăugată la 1 leu 34,41 X 37,07 X +2,66 X

producţie fabricată,

Analizând datele din tabelul 1.11, o atenţie deosebită se acordă următoarelor două
momente semnificative:
1) care element deţine ponderea principală în valoarea adăugată totală;
2) ce schimbări au intervenit în anul de gestiune comparativ cu anul precedent în
structura valorii adăugate pe elemente, precum şi care sunt direcţiile de acţiuni pe viitor ce
vor contribui la sporirea indicatorului rezultativ.
În baza datelor prezentate în tabelul 1.11 observăm că în comparaţie cu anul pcedent
structura valorii adăugate în anul de gestiune a suferit unele transformă ri. Astfel, în anul
precedent ponderea principală o deţine elementul 2 „Amortizarea mijloacelor fixe cu
destinaţie de producţie" în mărime de 31,29 la sută, iar în anul de gestiune - elementul 4
„Rezultatul net" care constituie 35,38 la sută, majorându-se faţă de nivelul anului precedent
cu 10,69 puncte procentuale (35,38 - 24,69). Concomitent s-a majorat ponderea
elementului 3 „Alte costuri şi cheltuieli" de la 16,12 la 19,10 puncte procentuale.
Examinând influenţa fiecărui element asupra modificării absolute a valorii adăugate faţă
de anul precedent, observăm că practic numai elementele 3 şi 4 au influenţat pozitiv
asupra majorării indicatorului rezultativ respectiv cu 680,4 şi 1869,6 mii lei. Totodată,
influenţa negativă a entelor 1 şi 2 a cauzat reducerea valorii adăugate respectiv cu
532,4 şi 297,6 mii lei. însuşi faptul că valoarea adăugată la 1 leu producţie fabricată pe
parcursul anului de gestiune s-a majorat cu 2,66 bani (37,07 - 34,41) se apreciază
pozitiv şi arată că efortul propriu al colectivului de muncă în obţinerea valorii a dăugate
a sporit.

1.9. Analiza venitului din vânzări

Pe parcursul analizei programului de producţie şi comercializare un rol semnificativ îl joacă şi

examinarea indicatorului rezultativ care reflectă activitatea operaţională a întreprinderii şi
anume venitul din vânzări. Din punct de vedere al lutului economic acest indicator reflectă
suma venitului obţinută de întreprindere pe parcursul anului de gestiune din vânzarea
produselor activităţii operaţionale. Structura acestui venit este reflectată în anexa nr. 5 la
raportul „Anexă la Raportul privind rezultatele financiare" (paragraful 1.1 „Vânzări din
capitolul I „Activitatea operaţională").
Conform acestui document financiar, venitul din vânzări poate fi determinat prin relaţia:
VV = VPV + VVM + VPS + VCC + VAA,
Unde VV - venitul din vânzări;
VPV - volumul producţiei vândute sau venitul din vânzarea produselor finite;
VVM - venitul din vânzarea mărfurilor;
VPS - venitul din prestarea serviciilor;
VCC - venitul din contractele de construcţie;
VAA - venitul din alte feluri de activităţi care constituie pentru întreprindere
activitatea operaţională (de bază).
La prima etapă a analizei se examinează structura şi dinamica modificării ji indicator
rezultativ prin următorul tabel analitic (tab.1.13):
Tabelul 1.13
Aprecierea dinamicii şi structurii venitului din vânzări

Indicatori Anul precedent Anul de gestiune Abaterea (+,-)

suma, pondere suma, pondere mii lei %
mii lei %
a, mii lei %
a,
A 1 2 3 4 5 = 3-1 6 = 4-2
Venitul din
 vânzarea 45250,0 100 42370,0 100 -2880,0 X
produselor
activităţii
operaţionale –
total
inclusiv:
1.1.din vânzarea 34367,0 75,95 33135,0 78,20 -1232,0 +2,25
produselor finite
1.2.din vânzarea 4590,0 10,14 3597,0 8,49 -993,0 -1,65
mărfurilor
1.3.din prestarea 5125,0 11,33 4722,5 11,15 -402,5 -0,18
serviciilor
1.4.din contractele - - - - - -
de construcţie
1.5.din alte feluri 1168,0 2,58 915,5 2,16 -252,5 -0,42
de activităţi care
constituie pentru
întreprindere
activitatea
operaţională (de
bază)
în baza datelor din tabelul 1.13 se observă o tendinţă de reducere a venitului din vânzări
faţă de anul precedent cu 2880,0 mii lei. Această abatere a fost determinată de influenţa
negativă a tuturor elementelor care au contribuit la formarea acestui indicator rezultativ,
inclusiv din vânzarea produselor finite - cu 1232,0 mi lei; din vânzarea mărfurilor - cu 993,0
mii lei; din prestarea serviciilor -cu 402,5 mii lei şi, în sfârşit, din alte feluri de activităţi
operaţionale - cu 252,5 mii lei. Examinând structura venitului din vânzări la întreprinderea
analizată, observăm că ponderea principală îi revine primului element „Venituri din
vânzarea produselor finite" sau volumului produselor vândute care pe parcursul anului de
gestiune s-a majorat de la 75,95 la 78,20% sau suplimentar cu 2,25 puncte procentuale
(78,20 - 75,95).
La etapa a doua a analizei este necesar să se examineze factorii care at influenţat aceste
modificări. Luând în considerare conţinutul formulei "balanţi producţiei" şi
descompunerea ei în elemente componente (vezi p.8), vom menţiona că asupra
modificării volumului producţiei vândute influenţează următorii factori:
1) modificarea soldului producţiei în stocuri la începutul perioadei de gestiune
2) modificarea volumului producţiei fabricat
3) modificarea rezultatelor inventarierii producţiei finite la depozitele întreprinderii
4) modificarea soldului producţiei în stocuri la finele perioadei de gestiune
Pe lângă aceşti patru factori care depind de activitatea întreprinderii analizate poate fi
determinată şi influenţa factorului care nu depinde de întreprindere, ci de piaţa de
desfacere a mărfurilor produse, şi anume modificarea preţurilor la produsele vândute.
Calculul şi aprecierea tuturor factorilor menţionaţi mai sus se efectuează prir metoda
balanţieră.

Verificarea cunoştinţelor
1. Expuneţi succint însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de
informaţie.
2. Explicaţi conţinutul şi corelaţia indicatorilor de volum privind programul de
producţie şi comercializare.
3. Verificaţi conţinutul şi metoda analizei generale a programului de producţie
şi comercializare.
4. Definiţi noţiunile „sortiment", „structură", „calitate", „competitivitate" şi „ritmicitate" în
analiza programului de producţie şi comercializare.
5. Identificaţi diferenţa dintre conceptele şi metodele de analiză a programului de
producţie pe sortimente şi după structură.
6. Explicaţi metodele de analiză a competitivităţii şi calităţii producţiei obţinute.
7. Cuantificaţi influenţa celor doi factori privind calitatea la devierea valorii producţiei
fabricate.
8. Explicaţi obiectul şi metodele de analiză a ritmicităţii producţiei în cadrul diferitelor
perioade de gestiune.
9. Explicaţi succint conceptul şi metodele de analiză a valorii adăugate.
10.Explicaţi succint conţinutul şi metodele de analiză a venitului din vânzări.

Tema 4. Analiza asigurării cu resurse umane şi a eficienţei utilizării acestora

1. Însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie.

2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane sub aspect cantitativ, structural şi
calitativ
3. Analiza utilizării timpului de muncă.
4. Analiza productivităţii muncii
5. Calculul influenţei factorilor de muncă la devierea volumului producţiei fabricate

1. Însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie.

Forţa de muncă este unicul factor important care este capabil să producă valori noi. Concomitent,
acest factor joacă un rol determinant în dirijarea procesului de producţie, este creatorul şi animatorul
mijloacelor de producţie. Folosirea raţională a resurselor umane este rezultatul îmbinării justificate a
aspectelor cantitative şi calitative care presupun respectiv utilizarea lor integrală în procesul de
producţie.
Sarcinile principale ale analizei:
1) aprecierea asigurării întreprinderii cu resurse umane necesare din punct de vedere
cantitativ, structural şi calitativ;
2) aprecierea eficienţei utilizării timpului de muncă;
3) examinarea şi estimarea productivităţii muncii, precum şi a factorilor ci influenţează
modificarea acestui indicator rezultativ;
4) calculul şi aprecierea factorilor de muncă la devierea volumului activităţii de bază;
5) evidenţierea rezervelor interne de majorare a volumului activităţii de bază în urma utilizării
mai eficiente a resurselor umane pe viitor;
6) elaborarea măsurilor concrete privind mobilizarea rezervelor specificate în pct.5 în
activitatea practică.
Sursele principale de informaţie:
1. Programul social-economic de dezvoltare a întreprinderii (capitolul „Resursele
umane şi utilizarea lor") sau planul de afaceri (business plan).
2. Raportul statistic nr.1-p (anual) „Producţie".
3. Raportul statistic nr. 1-m (anual) „Munca".
4. Raportul statistic nr. 1-c „Mişcarea personalului şi locurilor de munca existente".
5. Alte surse de informaţie, inclusiv cele care nu se referă la evidenţă (nota
informativă, actul de revizie, materiale sociologice etc).

2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane sub aspect cantitativ, structural şi

calitativ
Orice activitate de producţie poate fi desfăşurată cu o eficacitate maximă numai cu condiţia că
unitatea economică respectivă este asigurată la timp cu resurse umane necesare din punct de vedere
cantitativ, structural şi calitativ.
Pentru a examina modul de asigurare a unităţilor de producţie cu resurse umane se utilizează
indicatorul generalizator „numărul mediu scriptic al salariaţilor". După conţinut acest indicator reflectă
situaţia asigurării întreprinderii cu resurse umane sub aspect cantitativ.
Ca moment supus controlului operativ poate servi situaţia în care indicele de creştere a volumului
activităţii de bază (fie volumul producţiei fabricate sau volumul producţiei vândute) trebuie să
depăşească indicele de creştere a numărului mediu scriptic al salariaţilor. Deci, I VPF  I Ns , în caz

contrar, nu se vor respecta cerinţele economiei de piaţă.

Pentru un studiu mai amplu al asigurării întreprinderii cu resurse umane din punct de vedere
structural este necesar să se ţină cont de posibilităţile de grupare a personalului unei întreprinderi
după anumite criterii:
a) din punct de vedere al legăturii cu activitatea desfăşurată:
- personal din activitatea de bază,
- personal din activitatea secundară;
b) în funcţie de roiul personalului din activitatea de bază în procesul de producţie:
- muncitori;
- funcţionari.
In acest context scopul principal al analizei constă în:
 studierea modificărilor absolute şi relative ale efectivului pe întreprindere şi pe categorii de
personal;
 studierea structurii personalului şi raportului dintre numărul mediu scriptic al salariaţilor din
activitatea de bază şi activitatea secundară, pe de o parte, şi numărul total al muncitorilor şi
funcţionarilor din activitatea de bază, pe de altă parte.
De regulă, cu cât ponderea muncitorilor în numărul total al personalului din activitatea de bază este
mai mare, cu atât condiţiile de organizare a procesului de producţie şi capacitatea acestuia sunt mai
favorabile. Este de menţionat că ponderea muncitorilor depinde în mare măsură şi de particularităţile
sferei de producţie referitoare la întreprinderea analizată. Aprecierea asigurării întreprinderii cu
resurse umane pe categorii de personal se efectuează cu ajutorul tabelului analitic 2.1. Toată
informaţia necesară la nivel efectiv se ia din Raportul statistic nr.1-m (anual) „Munca" (cap. 1
„Efectivul de personal existent şi fondul de retribuire a muncii"
Din tabelul 2.1 rezultă că la întreprinderea analizată se observă o tendinţă de reducere a efectivului de
personal faţă de anul precedent, atât la total, cât şi pe fiecare activitate în parte. Astfel, numărul
mediu scriptic al salariaţilor în total pe întreprindere s-a redus faţă de anul precedent cu 30 de
persoane, inclusiv personalul din activitatea de bază - cu 19 persoane şi cel din activitatea
secundară -cu 11 persoane.
Examinând asigurarea întreprinderii cu resurse umane faţă de nivelul programat, se observă o
majorare a numărului efectiv al salariaţilor în total cu 15 persoane, inclusiv al personalului din
activitatea de bază - cu 18 persoane. însuşi faptul majorării personalului din activitatea de bază
poate

Tabelul 2.1
Aprecierea asigurării întreprinderii cu personal pe categorii în dinamică
(persoane)
Categorii de Anul Anul de gestiune Abaterea absolută (+, -)
personal precedent programat efectiv program efec efectivă faţă de
ată faţă tivă nivelul programat
de anul faţă
A 1 2 3 precede 5de
4 =nt2-1 anul
= 6 = 3-2
1. Numărul 1615 1570 1585 -45 - 30
3 -1
prec + 15
mediu scriptic 1470 1433 1451 -37 ede
-19 + 18
al salariaţilor - 1180 290 1175 258 1187 -5 - +7nt + 12 + 6
total 264 32 -
inclusiv: 1.1. 145 137
134 -8 2
personal din 6
activitatea de
bază, din care: -11
1.1.1. muncitori
1.1.2. funcţionari
1.2. personal din
activitatea
fi apreciat pozitiv, deoarece ritmul creşterii volumului de producţie fabricată la întreprinderea ana-
secundară
lizată faţă de nivelul programat constituie 103,72% [(36467,0 : 35160,0)x100], iar ritmul creşterii
personalului respectiv - numai 101,26% [(1451 : 1433)x100]. în continuare este necesar să se
acorde o atenţie deosebită structurii personalului activităţii de bază care se divizează în două
categorii semnificative: muncitori şi funcţionari.
Din tabelul 2.1 rezultă că numărul mediu scriptic al muncitorilor s-a majorat cu 12 persoane, iar
numărul funcţionarilor — rurrnai cu 6 persoane. însă pentru o apreciere mai obiectivă este necesar de
ţinut cont că abaterea absolută la categoria de muncitori nu va fi justificată, dacă nu se va lua în
consideraţie gradul de îndeplinire a programului de producţie.
în acest context apare necesitatea calculării abaterii relative la categoria de muncitori (ca diferenţa dintre
numărul mediu scnptic al muncitorilor efectiv cu cel programat, recalculat la nivelul îndeplinirii
programului de producţie). Acest calcul poate fi prezentat în tabelul analitic 2.2.
 Tabelul 2.2
Aprecierea asigurării relative a întreprinderii cu muncitori
Indicatori Persoane
A 1
1. Numărul meaiu scriptic al muncitorilor:
1.1. programat 1175
1.2. efectiv 1187
2. îndeplinirea programului de producţie în baza 103,72
volumului producţiei fabricate (în %)
3. Numărul mediu scriptic al muncitorilor recalculat 1219
ţinînd cont de îndeplinirea programului de
producţie (rd.1.1 x rd.2) : 100]
4. Abaterea relativă a muncitorilor (rd.1.2 - rd.3) -32

Notă. In baza datelor din tabel sunt posibile diferite situaţii:

1) abaterea absolută şi relativă la categoria "muncitori" este cu semnul (+): această situaţie contribuie la
majorarea nejustrficata a consumurilor directe privind retribuirea muncii în costu! producţiei, ceea ce este un
factor dezavantajos in activitatea întreprinderii analizate;
2)abaterea absoluta este cu semnul (+), iar abaterea relatiă cu semnul (-) această situaţie arată că
ritmul de creştere a productivităţii muncii depăşeşte ritmul de creştere a numărului mediu scriptic al muncitorilor, în
condiţiile economiei de piaţă se apreciază pozitiv meritul întreprinderii analizate;
3)abaterea acsoută este cu semnul (-), iar abaterea relativă cu semnul (+): dacă concordanţa dintre
necesitatea întreprinderii în muncitori şi volumul producţiei obţinute n-a influenţat negativ asupra îndeplinirii
programului de producţie, astfel de situaţie poate fi justificată.
4) abaterea acbsolută şi relativă la categoria "muncitori" este cu semnul (-), această situaţie arată că
întreprinderea analizată a comis unele lacune la determinarea necesităţii programate în muncitori, ceea ce
poate influenţa negativ asupra programului de producţie şi, în primul rând, asupra reducerii aportului propriu
al colectivului de muncă la îndeplinirea acestui program.
Conform dateior din tabelul 2.2, se poate constata că la înfeprinderea analizată se menţine situaţia cu
semnul (+) la abaterea absolută şi cu semnul (-) - la abaterea relativă la categoria „muncitori", ceea ce co-
espunde punctului 2 din nota la tabelul 2.2 şi se apreciază pozitiv, deoarece arată că ritmul creşterii
productivităţii muncii depăşeşte ritmul creşterii numărului mediu scriptic al muncitorilor.
In practica analitică, pe lângă asigurarea cantitativă a întreprinderii cu resurse umane, un rol însemnat
îl joacă şi asigurarea cu personal sub aspect calitativ. Dat fiind acest fapt, structura personalului din
activitatea de bază se examinează din diferite puncte de vedere, şi anume după gen, vârstă,
vechime în muncă, profesie, gradul de calificare, studii etc.
Există mai multe metode de studiu în acest domeniu, dar cel mai frecvent se examinează următoarele:
a) vechimea în muncă calculată după media aritmetică ponderată. Pentru aceasta se utilizează
următorul tabel analitic (tab.2.3).
Tabelul 2.3.
Aprecierea asigurării întreprinderii cu personal din activitatea de bază după vechimea în
muncă

Categorii de -1 1-4 5-9 10- 15-19 20-24 25-29 30-

14 Vechimea
personal din
medie în
activitatea de
muncă, ani
bază
Muncitori 115 285 232 185 170 120 80 - 10,4
 Funcţionari 8 26 56 46 50 72 6 - 13,7
1x115  2,5 x285  7232  12 x185  17 xx170  22 x120  27 x80 12361
Vm    10,4 ani
115  285  232  185  170  120  80 1187
18  2,5 x26  7 x56  12 x46  17 x50  22 x72  27 x6 3613
Vf    13,7 ani
8  26  56  46  50  72  6 264
unde Vm reprezintă vechimea medie în muncă la categoria "muncitori"; V, - vechimea medie în muncă
la categoria "funcţionari".
De obicei, cu cât vechimea medie în muncă a personalului întreprinderii este mai mare, cu atât
stabilitatea cadrelor este mai bună, ceea ce constituie un moment pozitiv.
în baza datelor din tabelul 2.3 se poate constata că vechimea medie în muncă la întreprinderea
analizată la categoriile "muncitori şi "funcţionari" se află în limita rezonabilităţii favorabile pentru
desfăşurarea unei activităţi de producţie pe o perioadă durabilă;
b) gradul de calificare a personalului din activitatea de bază.
La analiza calificării personalului respectiv se evidenţiază următoarele aspecte:
- structura cadrelor pe categorii de calificare;
- evoluţia gradului de calificare;
- corelaţia dintre gradul de calificare a personalului şi complexitatea lucrărilor
executate.
De regulă, prima grupare a personalului din activitatea de bază poate fi efectuată după studiile
obţinute:
- absolvenţi ai şcolilor profesionale;
- absolvenţi ai colegiilor;
- absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior;
- alte studii.
A doua grupare a personalului productiv se efectuează pe categorii de calificare. Gradul de calificare
se evidenţiază cu ajutorul coeficientului calificării medii a muncitorilor şi gradului de complexitate a
lucrărilor executate.
La rândul său, coeficientul calificării medii a muncitorilor (Km) se determină conform formulei medii
aritmetice ponderate:
n

 (k  m ) i i
Km  i 1

m i

unde ki - coeficientul tarifar;

mi – numărul de muncitori din categoria respectivă.
La calcularea şi aprecierea coeficientului calificării medii a muncitorilor toată informaţia necesară se
acumulează în prealabil în următorul tabel (tab.2.4):
De obicei, modificarea coeficientului calificării medii a muncitorilor se apreciază faţă de anul
precedent (în dinamică) sau faţă de nivelul programat (ca în exemplul nostru).
Tabelul 2.4
Date iniţiale privind analiza gradului de calificare a muncitorilor în total pe întreprindere
 (persoane)
Gradul de Coeficientul Numărul de muncitori Abaterea
calificare tarifar programat efectiv absolută
A 1 2 3 4=3
(+,-)-2
1 1,00 80 74 -6
II 1,26 125 132 +7
III 1,59 160 164 +4
IV 1,81 275 287 + 12
V 2,07 280 290 +10
VI 2,36 165 160 -5
VII 2,69 90 80 -10
VIII 3,07 - - -
Total muncitori X 1175 1187 + 12
Notă. Drept sursă de informaţie pentru completarea tabelului 2.4 poate servi extrasul din conturile perioadei la
calcularea salariului pe categorii de muncitori.
în cazul în care se evidenţiază reducerea acestui indicator relativ, acest fapt se apreciază negativ,
deoarece dovedeşte că activitatea de producţie desfăşurată pe parcursul anului de gestiune putea fi
afectată din punct de vedere calitativ, ca urmare a unor consecinţe negative de nerespectare a
gradului calificării medii a muncitorilor.
Dacă gradul calificării medii a muncitorilor efectiv este mai mare decât cel programat sau cel din anul
precedent, rezultatul obţinut se apreciază pozitiv numai în condiţiile când retribuirea suplimentară a
muncii este justificată prin majorarea productivităţii medii a unui muncitor (ritmul de creştere a
consumurilor privind retribuirea suplimentară a muncii trebuie să fie mai mic decât suportul relativ
obţinut la productivitatea medie a muncitorilor).
Folosind datele din tabelul 2.4 şi formula determinării coeficientului calificării medii a
muncitorilor în total pe întreprindere, obţinem următoarele rezultate:
1,00 x80  1,26 x125  1,59  160  1,81  275  2,07  280  2,36  165  2,69  90 2201
Km 0    1,8732
80  125  160  275  280  165  90 1175

1,00 x74  1,26 x132  1,59  164  1,81  287  2,07  290  2,36  160  2,69  80 2212
Km1    1,8635
74  132  164  287  290  80 1187

unde Km0 şi Km1 reprezintă coeficientul calificării medii a muncitorilor programat şi efectiv.
Examinând gradul calificării medii a muncitorilor la întreprinderea analizată, observăm că acest
indicator relativ, deşi are o tendinţă de reducere faţă nivelul programat, ea nu este atât de esenţială.
Deci, situaţia în cauză demonstrează că la întreprinderea dată efectivul de muncitori corespunde
convenţional gradului calificării medii programat.
Un compartiment semnificativ al analizei îl constituie de asemenea aprecierea gradului de stabilitate a
personalului din activitatea de bază (Ks) care se determină ca raportul dintre numărul de salariaţi care
au activat la întreprinderea analizată în perioada 01.01 - 31.12 a anului de gestiune şi numărul mediu
scriptic al salariaţilor la finele acestui an.
De obicei, majorarea acestui indicator relativ contribuie la ridicarea specializării personalului
productiv, sporirea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea rezultatelor economico-financiare ale
întreprinderii.
Factorul de bază ce influenţează stabilitatea personalului productiv este mişcarea acestuia într-o
anumită perioadă de timp. Pe parcursul examinării acestui aspect este necesar să se facă distincţie
între circulaţie şi fluctuaţie, în funcţie de cauzele obiective sau subiective ce le provoacă.
Circulaţia forţei de muncă se examinează în baza următorilor indicatori analitici:
1. Coeficientul de circulaţie la intrare (Klnt) care se calculează prin relaţia:
Nsint  Ns p
K int 
Ns
unde Nsint reprezintă numărul de salariaţi încadraţi în câmpul de muncă în perioada analizată;
Nsp - numărul de salariaţi promovaţi dintr-o categorie în alta în cadrul întreprinderii analizate pe
aceeaşi perioadă de timp;
Ns -numărul mediu scriptic al salariaţilor din activitatea de baza în perioada analizată.
2. Coeficientul de circulaţie la ieşire (Kieş ) care se determină prin relaţia:
Nsieş  Nsp
Kieş 
Ns
unde Nsieş - numărul de salariaţi ieşiţi din întreprindere în perioada analizata din motive întemeiate.
3.Coeficientul circulaţiei totale (Kt) care se determină astfel:
Kt = Kint + Kieş
Fluctuaţia forţei de muncă reprezintă un fenomen anormal în activitatea unităţilor economice de
producţie, deoarece este determinată de concedieri fără permisiunea conducerii (din motive proprii)
sau ca urmare a încălcării prevederilor contractului colectiv de muncă.
Coeficientul de fluctuaţie (Kf) se determină prin relaţia:
Ns   Ns 
Kf 
Ns
unde Ns1 -numărul salariaţilor concediaţi din întreprindere fără permisiunea conducerii (din motive
proprii);
Ns" - numărul salariaţilor concediaţi ca urmare a încălcării disciplinei de muncă.
Principalele cauze obiective privind circulaţia forţei de muncă într-o întreprindere pot fi:
-modificarea sarcinilor de producţie şi a structurii organizatorice de producţie; -perfecţionarea
procesului tehnologic şi sporirea gradului de înzestrare
tehnică a activităţii desfăşurate; -pensionări; -plecări la studii;
-satisfacerea serviciului militar şi îndeplinirea obligaţiunilor cetăţeneşti; -decese; -etc.
Cauzele subiective privind fluctuaţia forţei de muncă pot fi:
-plecările fără permisiunea conducerii;
-demisionarea din propria iniţiativă;
-desfacerea contractului de muncă;
-absenţe nemotivate şi alte încălcări disciplinare.
De regulă, pe parcursul analizei toţi coeficienţii menţionaţi mai sus se examinează în dinamică în
baza datelor din Raportul statistic 1-c „Mişcarea personalului Şi locurilor de muncă existente".
Calculul şi aprecierea se efectuează pe fiecare indicator în parte, ţinând cont de conţinutul şi de
sensul modificării acestuia în dinamică.
3. Analiza utilizării timpului de muncă
Analiza utilizării timpului de muncă prevede descoperirea rezervelor interne legate nemijlocit de
folosirea completă a timpului disponibil, precum şi a cauzelor care au provocat pierderile de timp în
om-zile şi om-ore evidenţiate în perioada de gestiune.
în practica analitică se aplică un şir de Indicatori specifici privind formarea şi utilizarea fondului total
de timp, şi anume:
1) fondul de timp calendaristic;
2) fondul de timp maxim disponibil;
3) fondul de timp efectiv(real) utilizat;
4) timpul neutilizat în total
din care:
4.1) justificat;
4.2) nejustificat.
Fondul de timp maxim disponibil (Tm.d.) se calculează prin scăderea din fondul de timp calendaristic a
sărbătorilor legale şi zilelor de odihnă. El este format din timpul efectiv lucrat şi timpul neutilizat în
total, inclusiv întreruperi de o zi; concedii de maternitate şi boală; învoiri, concedii fără plată;
îndeplinirea obligaţiunilor cetăţeneşti; absenţe nemotivate.
Deci, în acest caz fondul de timp efectiv lucrat se calculează ca diferenţa dintre fondul de timp maxim
disponibil şi timpul neutilizat în total. Este necesar de menţionat că evidenţa timpului de lucru se ţine
în om-zile şi om-ore. Prin om-zile se subînţelege ziua de prezenţă a muncitorului la lucru, fără a ţine
seama de orele lucrate în ziua respectivă. într-o perioadă de timp lucrată putem distinge:
- om-zile lucrate efectiv în întreprindere;
- om-zile lucrate suplimentar;
- om-zile în cadrul deplasărilor în interes de serviciu;
- om-zile lucrate în cadrul altor activităţi desfăşurate ca urmare a întrerupe
rilor de muncă în activitatea de bază.
Totodată, unitatea de măsură "om-zile" nu poate asigura examinarea completă a gradului de utilizare
a timpului de muncă, întrucât nu evidenţiază pierderile de timp în cursul zilelor lucrate. în acest
context se utilizează altă unitate de măsură "om-ore" care asigură o evidenţă mult mai amplă a
gradului de utilizare a timpului de muncă, inclusiv a pierderilor de timp în cadrul schimbului de lucru.
Analiza utilizării timpului de muncă, de regulă, se efectuează în baza datelor din Balanţa timpului de
muncă în om-zile şi om-ore care se elaborează şi se adoptă de fiecare întreprindere, conform unor
acte normative privind formarea şi utilizarea timpului de muncă în perioada de gestiune.
Conform datelor din tabelul 2.5, fondul total de timp efectiv utilizat pe parcursul anului de gestiune s-a
majorat faţă de nivelul programat cu 973 zile (212473 -211500). Totodată, gradul de utilizare a
fondului maxim disponibil s-a redus faţă de nivelul programat de la 71,15% [(211500 : 297275) x 100]
la 69,92% [(212473 : 303872) x 100]. în acest caz în perioada raportată timpul neutilizat a sporit faţă
de nivelul programat. Din tabelul 2.5 rezultă că pentru un muncitor această majorare constituie 4 zile,
iar pentru toţi muncitorii - 5624 zile. Examinând cauzele care au provocat aceste abateri negative,
observăm că în primele trei cazuri întreprinderea a redus timpul neutilizat faţă de nivelul programat
respectiv cu 1918, 6909 şi 4544 de zile. Şi numai concediile fără plată care practic n-au fost
programate au majorat timpul neutilizat cu 18992 de zile.
 Tabelul 2.5.
Balanţa timpului de muncă
(om-zile)
Indicaton Anul de gestiune
pentru un muncitor pentru toţi muncitorii
programa efectiv abaterea programat efectiv abatere
t (+,-) a (+,-)
A 1 2 3=2 - 1 4 5 6 = 5-4
1.Fondul ds 365 365 - 428875 433255 +4380
timp calendaristic
2.Zile de odihnă 112 109 -3 131600 129383 -2217
şi sărbători legale
3.Fondul de timp 253 256 +3 297275 303872 +6597
maxim disponibil (rd.1
- rd.2)
4.Absenţe de la
lucru -total 73 77 +4 85775 91399 +5624
inclusiv:
4.1.concedii anuale şi 38 36 -2 44650 42732 -1918
suplimentare
4.2.concedii de studii 18 12 -6 21150 14241 -6909 -
4.3.concedii medicale 17 13 -4 19975 15431 4544
4.4. absenţe - 16 +16 - 18992 +18992
nemotivate
5. Fondul de timp 180 179 -1 211500 212473 +973
utilizat (rd.3 - rd.4)
Situaţia de faţă nu poate fi justificată, deoarece aceasta a provocat pierderi esenţiale în utilizarea
fondului de timp maxim disponibil. Numai în urma acestui factor negativ întreprinderea analizată a
pierdut produse în valoare de 3157,2 mii lei:
 18992  166,24
1000
unde 166,24 -reprezintă productivitatea medie pe zi programată pe anul de gestiune [(35160,0 :
211500) x 1000], în lei.
Pentru a asigura o analiză mai amplă a utilizării timpului de muncă vom examina fondul de timp
utilizat în om-ore, ţinând cont de modificarea numărului mediu scriptic al murcitorilor (tab.2.6).
Tabelul 2.6
Analiza utilizării timpului de muncă
Indicatori Om-ore
A 1
1.Fondul de timp de muncă programat recalculat la numărul 1581064
efectiv de muncitori
2.Fondul de timp utilizat efectiv -total, 1476687
inclusiv:
2.1. timpul utilizat suplimentar -
3. Fondul de timp efectiv utilizat în timpul de lucru (rd.2 - rd.2.1) 1476687
4. Timpul neutilizat
tr~. - total (rd.3 - rd.1), 104377
inclusiv:
4.1. îndeplinirea obligaţiunilor cetăţeneşti -
4.2. absenţe nemotivate 32645
4.3. întreruperi pe parcursul schimbului 61724
4.4. întreruperi de o zi -
4.5. absenţe de la lucru peste plan din cauza concediilor de boală -
şi de maternitate
4.6. alte pierderi de timp 10008
Din tabelul 2.6 rezultă că gradul de utilizare a fondului de timp în om-ore faţă de nivelul programat
recalculat la numărul efectiv de muncitori a constituit 93,40% [(1476687 : 1581064)x100].
Timpul neutilizat din diferite motive pe parcursul anului de gestiune a fost egal cu 104377 om-ore,
ceea ce a dus la reducerea volumului producţiei fabricate cu 2344,8 mii lei:
104377  22,465 
 1000 

unde 22,465 reprezintă productivitatea medie pe oră programată pentru anul de gestiune
(35160:1565100)x1000, în lei (vezi tabelul 2.14).
Acest compartiment de analiză poate fi completat şi prin examinarea sistemului factorial ce stă la
baza modificării fondului de timp utilizat, în om-ore (Th):

Th  N m  Z  h
unde Nm - numărul mediu scriptic al muncitorilor;
Z - numărul mediu de zile lucrate de un muncitor pe parcursul perioadei de gestiune;
h - durata medie a zilei de lucru.
Calculul şi aprecierea acestor factori se efectuează prin metoda substituţiei în lanţ sau metoda
diferenţelor absolute. Toată informaţia necesară pentru analiză se acumulează în prealabil în
următorul tabel (tab.2.7):
Tabelul 2.7
Date iniţiale privind analiza factorială a fondului de timp utilizat

Indicatori Semne Anul de gestiune Abaterea

convenţionale programat efectiv (+, ")
A B 1 2 3 = 2-1
1. Fondul de timp Th 1565100 1476687 -88413
utilizat, om-ore
2. Numărul mediu Nm 1175 1187 +12
scriptic al muncitorilor,
persoane
3. Numărul mediu de Z 180 179 -1
zile lucrate de un
muncitor pe an
4. Durata medie a zilei h 7,40 6,95 -0,45
de lucru a unui
muncitor, ore
Din tabelul 2.7 rezultă că fondul de timp efectiv utilizat pe parcursul anului de gestiune s-a redus faţă
de nivelul programat cu 88413 om-ore. Această abatere a fost determinată de influenţa următorilor
trei factori:
1) modificarea numărului mediu scriptic al muncitorilor,
2) modificarea numărului de zile lucrate de un muncitor pe an;
3) modificarea duratei medii a zilei de lucru a unui muncitor.
Primii doi factori sunt cantitativi, iar ultimul, numai în acest caz, ca excepţie, îndeplineşte rolul
factorului calitativ.
Influenţa acestor factori asupra modificării indicatorului rezultativ se determină prin metoda
diferenţelor absolute (tab. 2.8).
Tabelul 2,8
Calculul şi aprecierea influenţei factorilor de muncă asupra modificării fondului de timp utilizat
Denumirea factorilor Metoda de Calculul influenţei Rezultatul
calcul factorilor influentei
(+. -),
om-ore
A B 1 2
1. Modificarea numărului Aa x b0 x c0 (+12) x 180x7,40 +15984
mediu scriptic al muncitorilor
(Δa)
2. Modificarea numărului a, x Ab x c0 1187 x (-1)x7,40 -8784
mediu de zile lucrate de un
muncitor pe an (Δb)
3. Modificarea duratei medii a, x b, x Ac 1187x179 x (-0,45) -95613
a zilei de lucru a unui
muncitor (Δc)
4. Total X X -88413
Verificare: 1476687 - 1565100 = -88413 om-ore.
în baza rezultatelor obţinute se poate constata că reducerea fondului de timp efectiv utilizat faţă de
nivelul programat a fost determinată de influenţa negativă a factorilor 2 (ΔZ) şi 3 (Δh) care au dus la
diminuarea indicatorului rezultativ respectiv cu 8784 şi 95613 om-ore. Concomitent, sub influenţa
pozitivă a factorului 1(ΔNm) indicatorul rezultativ s-a majorat cu 15984 om-ore. Deci, rezultatele
analizei factoriale dau posibilitate să deducem că întreprinderea în cauză dispune de rezerve interne
de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor. Astfel, dacă numărul mediu de zile lucrate de un
muncitor pe an şi durata medie a zilei de lucru vor atinge nivelul programat, fondul de timp utilizat nu
numai că nu se va reduce, ci şi se va majora cu 15984 om-ore (104397 - 88413). în continuare este
necesar de evidenţiat cauzele care au provocat pierderile de timp menţionate şi de elaborat măsuri
concrete privind mobilizarea rezervelor interne în domeniul utilizării mai eficiente a fondului de timp pe
viitor.

4. Analiza productivităţii muncii

Productivitatea muncii determină eficienţa utilizării resurselor umane în economia naţională la diferite
niveluri şi în diferite activităţi. Indicatorul generalizator de eficienţă privind utilizarea personalului
productiv este productivitatea medie a unui salariat care se calculează ca raportul dintre volumul
producţiei fabricate şi numărul mediu scriptic al salariaţilor din activitatea de bază. De regulă,
majorarea acestui indicator în dinamică sau faţă de nivelul programat se apreciază pozitiv, deoarece
constituie un factor intensiv în activitatea de producţie.
întrucât de procesul productiv sunt nemijlocit legaţi nu toţi salariaţii, ci numai categoria de muncitori,
în practica analitică se utilizează şi indicatorul intermediar de eficienţă - productivitatea medie a unui
muncitor.
Ţinând cont de evidenţa timpului efectiv utilizat, acest indicator poate fi divizat in:
a) productivitatea medie anuală a unui muncitor (wm ) care se calculează prin relaţia:
VPF
Wm   1000 (lei )
Nm
unde VPF - volumul producţiei fabricate (mii lei);
Nm - numărul mediu scriptic al muncitorilor persoane;
b) productivitatea medie pe zi a unui muncitor ( Wz) care se calculează prin relaţia:
VPF
Wz   1000 (lei )
Tz
unde Tz - fondul de timp efectiv utilizat în perioada de gestiune, în om-zile;
c) productivitatea medie pe oră a unui muncitor care se calculează prin relaţia:
VPF
Wh   1000 (lei )
Th
unde Th reprezintă fondul de timp efectiv utilizat în perioada de gestiune, în om-ore.
De obicei, ritmurile de creştere a productivităţii medii pe oră, zi şi pe an a unui muncitor nu coincid.
însă între aceşti indicatori calitativi există o legătură directă: sporirea productivităţii medii anuale a
unui muncitor este însoţită de majorarea productivităţii medii respectiv pe oră şi pe zi, în baza utilizării
cât mai eficiente a fondului de timp programat pentru perioada de gestiune la întreprinderea analizată.
Totodată, între productivitatea medie a unui salariat şi a unui muncitor există o legătură reciprocă
care este determinată de influenţa factorilor extensivi şi intensivi asupra modificării acestor indicatori
rezultativi.
Analiza productivităţii muncii începe cu examinarea generală a modificării productivităţii medii anuaie
a unui salariat şi a unui muncitor în dinamică sau faţă de nivelul programat. Pentru aceasta se
utilizează următorul tabel analitic (tab.2.9):
Tabelul 2.9
Analiza generală a productivităţii muncii

Indicatori Semne Anul de gestiune Abaterea In % faţă de

conven- program efectiv (+,-) nivelul
ţionale at programat
A B 1 2 3 = 2-1 4=2/1x100
1. Volumul producţiei VPF 35160,0 36467,0 +1307,0 103,72
fabricate, mii lei
2. Numărul mediu scriptic Ns 1433 1451 +18 101,2&,
al salariaţilor, persoane
3. Numărul mediu scriptic Nm 1175 1187 +12 101,02
al muncitorilor, persoane
4.Ponderea Pm 82,00 81,81 -0,19 99,77
muncitorilor în numărul
total al salariaţilor, %
[(rd.3 : rd.2)x100]
5.Productivitatea medie Ws 24535,9 25132,3 +596,4 102,43
anuală a unui salariat, lei
[(rd.1 : rd.2)x1000]
6.Productivitatea medie Wm 29923,4 30722,0 +798,6 102,67
anuală a unui muncitor,
lei [(rd.1 : rd.3)x100]
Notă. Acest tabel a fost completat în baza datelor de la p.50.
Din tabelul 2.9 rezultă că la întreprinderea analizată productivitatea medie anuală a unui salariat,
precum şi a unui muncitor s-a majorat faţă de nivelul programat respectiv cu 596,4 şi 789,6 lei, ceea
ce constituie un surplus relativ de 2,43 şi 2,67%. însuşi faptul că ritmul de creştere a volumului
producţiei fabricate depăşeşte ritmul sporirii personalului din activitatea de bază, inclusiv la categoria
de muncitori, arată modificările pozitive menţionate recent.
Pentru examinarea mai aprofundată a situaţiei evidenţiate în acest domeniu, vom proceda la analiza
factorială care se efectuează în două etape.
La prima etapă a analizei se examinează la nivel general influenţa următorilor doi factori asupra
modificării productivităţii medii a unui salariat:
a)modificarea ponderii muncitorilor în numărul total al salariaţilor din activitatea de bază
(ΔPm);
b)modificarea productivităţii medii a unui muncitor (ΔWm).
Deci, la baza acestei analize factoriale stă formula:

Ws  Pm  Wm
unde Pm - factor cantitativ;
Wm - factor calitativ.
Calculul şi aprecierea acestor factori se efectuează prin metoda substituţiei în lanţ, utilizând următorul
tabel analitic (tab. 2.10):
Tabelul 2.10
Calculul influenţei factorilor generali asupra modificării productivităţii medii a unui salariat
Numă Număru Indicatorii Productiv Calculul Rezultatul Denumirea
rul de l de (factorii) itatea influenţei influenţei factorilor
calcul substitu corelaţi medie a factorilor (+, -), lei
ţie Pm Wm unui
salariat,
lei

1 2 3 4 5 6 7 8
1 0 82,00 29923, 24535,9 X X X
4
2 1 81,81 29923, 24480,3 24480,3- -55,6 ΔPm
4 24535,9
3 2 81,81 30722, 25132,3 25132,3- +652,0 ΔWm
0 24480,3
Total X X X X +596,4 X
Verificare: 25132,3 - 24535,9 = + 596,4 lei.
în baza rezultatelor obţinute se poate constata că majorarea productivităţii medii a unui salariat faţă
de nivelul programat a fost determinată de influenţa pozitivă a factorului 2 (ΔWm) care a contribuit la
sporirea indicatorului rezultativ cu 652,0 lei. Concomitent sub influenţa negativă a factorului 1(ΔP )
indicatorul rezultativ s-a redus cu 55,6 lei. Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să
deducem că întreprinderea în cauză dispune de rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ
pe viitor. Astfel, dacă ponderea muncitorilor în numărul total al salariaţilor din activitatea de bază va
atinge nivelul programat, productivitatea medie a unui salariat se va majora suplimentar cu 55,6 lei
(652,0 - 596,4).
Totodată, pentru a asigura o apreciere mai obiectivă a rezultatelor obţinute, în continuare se cere o
examinare aprofundată a factorului calitativ (ΔWm), indiferent de influenţa lui asupra modificării
productivităţii medii a unui salariat. Anume acest fenomen va constitui a doua etapă a analizei
factoriale care se efectuează după următoarea formulă:
Wm =Z x h x W h.
în acest context se poate menţiona că productivitatea medie a unui muncitor poate să se modifice pe
parcursul perioadei de gestiune sub influenţa următorilor trei factori:
a) modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor pe an (ΔZ);
b) modificarea duratei medii a zilei de lucru a unui muncitor (Δh);
c) modificarea productivităţii medii pe oră a unui muncitor (Δ Wh).
Primii doi factori sunt cantitativi, ultimul factor - calitativ.
Calculul şi aprecierea influenţei acestor factori asupra modificării indicatorului rezultativ se poate
efectua prin metoda diferenţelor absolute, utilizând următorul tabel analitic (tab.2.11):
Tabelul 2.11
Calculul influenţei factorilor asupra modificării productivităţii medii a unui muncitor
Denumirea factorilor Metoda Calculul influenţei Rezultatul
de calcul factorilor influenţei
(+,-), lei
1. Modificarea numărului Aa x b0 x (-1)x 7,40x22,465 -166,2
mediu de zile lucrate de c0
un muncitor pe an (Δ a)
2. Modificarea duratei a, x Abxc0 179 x(-0,45) x 22,465 -1809,5
medii a zilei de lucru (Δ b)
3. Modificarea a,x b,x Ac 179 x 6,95 x (+2,230) +2774,3
productivităţii medii pe oră
a unui muncitor (Δ c)
Total X X +798,6
Verificare: 30722,0 - 29923,4 = + 798,6 lei.
în baza rezultatelor obţinute se poate constata că sporirea productivităţii medii a unui muncitqr_faţă
de nivelul programat a fost asigurată de influenţa pozitivă a factorului 3 (Δ W h) care a contribuit la
majorarea indicatorului rezultativ cu 2774,3 lei.
Concomitent, sub influenţa negativă a factorilor 1 (Δ Z ) şi 2 (Δ h ) indicatorul rezultativ s-a redus
respectiv cu 166,2 şi 1809,5 lei. Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să deducem că
întreprinderea în cauză dispune de rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor.
Astfel, dacă numărul mediu de zile lucrate de un muncitor pe an şi durata medie a zilei de lucru a unui
muncitor vor atinge nivelul programat, productivitatea medie a unui muncitor se va majora suplimentar
cu 1975,7 lei (2774,3 - 798,6).

5. Calculul influenţei factorilor de muncă la devierea volumului producţiei fabricate

în practica analitică există mai multe modele de calcul şi apreciere a influenţei factorilor legaţi de
asigurarea şi utilizarea resurselor umane la devierea volumului activităţii de bază (fie VPF, VA, VPV).
însă cel mai frecvent se utilizează modelul bazat pe două metode:
1.Calculul şi aprecierea factorilor generali de muncă (în baza sistemului factorial cu doi factori):
VPF =NS x W s.
2.Calculul şi aprecierea factorilor detaliaţi de muncă (în baza sistemului factorial cu cinci sau patru
factori):
VPF=Ns x Pm x Z x h x W h sau
VPF=Nm x Z x h x W h.
Concomitent informaţia necesară pentru analiza acestor factori se acumulează într-un tabel special
(tab. 2.14).
Tabelul 2.14
Baza informaţională privind analiza eficienţei utilizării forţei de muncă

Indicatori Semne Anut de gestiune Abater

convenţional programa efectiv ea
e t (+, -)
A B 1 2 3
1. Volumul producţiei VPF 35160,0 36467,0 +1307,
fabricate, mii lei 0
2. Numărul mediu scriptic al N s 1433 1451 +18
salariaţilor, persoane
3. Numărul mediu scriptic al Nm 1175 1187 +12
muncitorilor, persoane
4. Ponderea muncitorilor în Pm 82,00 81,81 -0,19
numărul total al salariaţilor,
%
5. Timpul efectiv utilizat în Tz 211500 212473 +973
total, om-zile
6. Timpul efectiv utilizat în Th 1565,1 1476,7 -88,4
total, om-ore (mii)
7. Numărul mediu de zile Z 180 179 -1
lucrate de un muncitor pe
an, zile (rd.5 : rd.3)
8. Durata medie a zilei de h 7,40 6,95 -0,45
lucru, ore [(rd.6 :
rd.5)x1000]
9. Productivitatea medie ws 24535,9 25132,3 +596,4
anuală a unui salariat, lei
[(rd.1 : rd.2)x 1000]
10. Productivitatea medie Wm 29923,4 30722,0 +798,6
anuală a unui muncitor, lei
[(rd.1 : rd.3) x 1000]
11. Productivitatea medie Wh 22,465 24,695 2,230
pe oră a unui muncitor, lei
[(rd.1 : rd.6)]
La prima etapă a analizei se calculează influenţa factorilor generali de muncă la devierea volumului
producţiei fabricate prin metoda diferenţelor absolute cu doi factori (tab. 2.15).
Tabelul 2.15
Calculul influenţei factorilor generali de muncă la devierea volumului producţiei fabricate
Anul de gestiune Abatere Inclusiv sub
a influenţa
Indicatori
program efectiv absolut ΔNs ΔWs
at ă
A 1 2 3(+, -)
= 2-1 4 5
1. Volumul producţiei 35160,0 36467,0 + 1307,0 +441,6 +865,4
fabricate, mii lei
2. Numărul mediu scriptic 1433 1451 + 18 X X
al salariaţilor, persoane
3. Productivitatea medie 24535,9 25132,3 +596,4 x * X
anuală a unui salariat, lei
[(1:2)x1000]
în baza datelor din tabel se poate constata că la întreprinderea analizată volumul producţiei fabricate
s-a majorat faţă de nivelul programat cu 1307,0 mii lei. Această abatere a fost determinată de
influenţa următorilor doi factori:
► modificarea numărului mediu scriptic al salariaţilor (ΔNs) care a contribuit la sporirea
indicatorului rezultativ cu 441,6 mii lei:
  18  24535,9 
 1000 

► modificarea productivităţii medii anuale a unui salariat (ΔW s ) care a contribuit la sporirea
indicatorului rezultativ cu 865,4 mii lei:
  596,4  1451
 1000 

Balanţa influenţei factorilor: 441,6 + 865,4 = +1307,0 mii lei.

Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să deducem că ambii factori au influenţat pozitiv
asupra modificării indicatorului rezultativ.
Concomitent meritul întreprinderii constă în faptul că ponderea principală îi revine factorului calitativ,
ceea ce corespunde cerinţelor economiei de piaţă şi dovedeşte că o bună parte din volumul
producţiei fabricate a sporit faţă de nivelul programat pe cale intensivă.
Şi totuşi, deoarece la procesul de producţie nu participă nemijlocit toţi salariaţii, ci numai categoria de
muncitori, apare necesitatea unui studiu mai aprofundat al acestui compartiment al analizei.
De regulă, această etapă a analizei prevede calculul şi aprecierea factorilor detaliaţi de muncă la
devierea volumului producţiei fabricate care poate fi efectuat prin sistemul factorial cu cinci sau patru
factori, conţinutul căruia a fost reflectat anterior.
Este necesar de menţionat că, dacă se utilizează sistemul cu cinci factori, calculul şi aprecierea lor se
efectuează prin metoda substituţiei in lanţ, iar dacă se utilizează sistemul cu patru factori se
recomandă metoda diferenţelor absolute prin următorul tabel analitic (tab. 2.16).
Tabelul 2.16
Calculul influenţei factorilor detaliaţi de muncă la devierea volumului producţiei fabricate
Denumirea Metoda de Calculul influenţei factorilor Rezultatul
factorilor calcul influenţei
(+, -), mii lei
A B 1 2
1. Modificarea Aax boxc0x d0 (+12) x 180x7,40x22,465 +359,1
numărului mediu 1000 1000
scriptic al munci-
torilor, (Aa)
2. Modificarea a, x Ab xcox d0 1187 (-1)7,40x22,465 -197,2
numărului mediu 1000 1000
de zile lucrate de
un muncitor pe an,
(Ab)
3. Modificarea a, x b, x Acx 1187 x 179 x (-0,45) x 2,465 -2147,9
duratei medii a 1000
d0 1000
zilei de lucru (Ac)
4. Modificarea a, x b, x c,x 1187 x 179 x 6,95 x (+2,230) +3293,0
productivităţii 1000
Ad 1000
medii pe oră a
unui muncitor (Ad)
Total X X + 1307,0
Verificare: 36467,0 - 35160,0 = + 1307,0 mii lei.
în baza rezultatelor obţinute putem constata că sporirea volumului producţiei fabricate faţă de nivelu[
programat a fost asigurată de influenţa pozitivă a factorilor 1 (ΔNm) şi 4 (ΔW h) care au contribuit la
majorarea indicatorului rezultativ respectiv cu 359,1 şi 3293,0 mii lei. Totodată, sub influenţa negativă
a factorilor 2 (ΔZ) şi 3 (Δh) indicatorul rezultativ s-a redus respectiv cu 197,2 şi 2147,9 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să deducem că întreprinderea în cauză dispune de
rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor.
Astfel, dacă vor fi înlăturate pierderile de timp atât în om-zile, cât şi în om-ore, volumul producţiei
fabricate se va majora suplimentar cu 2345,1 mii lei (3652,1 - 1307,0).

.
Verificarea cunoştinţelor
1. Explicaţi succint însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie.
2. Exemplificaţi obiectul şi metodele de analiză a asigurării întreprinderii cu resurse umane
sub aspect cantitativ, structural şi calitativ.
3. Explicaţi scopul şi metoda de reevaluare a gradului de asigurare a întreprinderii la categoria
„muncitori".
4. Verificaţi conţinutul şi formulele de calcul al indicatorilor circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de
muncă în total pe întreprindere.
5. Verificaţi conţinutul indicatorilor şi metodelor de analiză a eficienţei utilizării timpului de
muncă.
6. Exemplificaţi obiectul şi metodele de analiză a productivităţii muncii.
7. Cuantificaţi influenţa factorilor asupra modificării productivităţii medii a unui salariat (inclusiv
muncitor).
8. Cuantificaţi influenţa factorilor generali de muncă la devierea volumului producţiei fabricate.
9. Cuantificaţi influenţa factorilor detaliaţi de muncă la devierea volumului producţiei fabricate.
10. Arătaţi direcţiile principale de depistare şi mobilizare a rezervelor interne de majorare a
programului de producţie în urma sporirii eficacităţii utilizării forţei de muncă a unităţilor de producţie
pe viitor.

Tema 5. Analiza asigurării cu mijloace fixe şi a eficienţei utilizării acestora

1. Sursele principale de informaţie.
2. Analiza structurii, mişcării şi stării funcţionale a mijloacelor fixe în dinamică.
3. Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe.
4. Calculul influenţei factorilor privind asigurarea cu mijloace fixe şi utilizarea acestora
la devierea volumului producţiei fabricate.

1. Sursele principale de informaţie:

1.Programul social-economic de dezvoltare a întreprinderii (compartimentul „Factorii
de producţie", capitolul 2 „Mijloacele fixe: componenţa şi utilizarea lor extensivă şi
intensivă").
2.Raportul statistic nr. 1-p (anual) „Producţie".
3.Formularul nr. 1 din Situația financiară „Bilanţul contabil".
4.Anexa și Nota Explixativă din situatia financiara
 5.Procesele-verbale de primire-predare a mijloacelor fixe.
6.Registrele evidenţei sintetice a intrării, funcţionării utile şi ieşirii mijloacelor fixe.
7.Fişele de inventar ale evidenţei analitice a mijloacelor fixe.
8.Registrele de evidenţă operativă a folosirii timpului de lucru al maşinilor, utilajelor
şi instalaţiilor de transmisie.
9.Datele serviciului tehnic privind evidenţa şi folosirea parcului de maşini şi utilaje
pe parcursul perioadei de gestiune.
10. Alte surse de informaţie.

2. Analiza structurii, mişcării şi stării funcţionale a mijloacelor fixe în dinamică

Analiza asigurării cu mijloace fixe şi a eficienţei utilizării acestora, de regulă, se
începe cu examinarea structurii, mişcării şi stării funcţionale a mijloacelor fixe în
dinamică.
La prima etapă a analizei se examinează structura mijloacelor fixe ale întreprinderii
pe categorii şi modificările intervenite pe parcursul anului de gestiune în dinamică. Se
acordă o atenţie deosebită următoarelor aspecte:
1. ce schimbări au intervenit în dinamica şi structura mijloacelor fixe ale
întreprinderii atât la total, cât şi pe fiecare categorie în parte;
2. ponderea cărui eiement predomină in structura mijioacelor fixe. Atenţia
principală se acordă ponderii părţii active a mijloacelor fixe, cu cât ponderea părţii
active în valoarea totală a mijloacelor fixe de producţie este mai mare, cu atât
condiţiile de obţinere a unui volum mai sporit de produse sunt mai favorabile;
3. Ca moment supus controlului operativ poate servi situaţia în care:
IVPF>IMF>IMF (%)
Cu alte cuvinte, ritmul de creştere a volumului producţiei fabricate (VPF) în
dinamică trebuie să depăşească ritmul de creştere a valorii mijloacelor fixe active (MFa)
şi, respectiv, a valorii mijloacelor fixe de producţie (MF).
Tabelul 2.1
Aprecierea structurii mijloacelor fixe ale întreprinderii pe categorii în
dinamică
Tipuri de mijloace fixe La finele anului La finele anului Abaterea (+, -)
pe categorii precedent de gestiune
suma, ponderea, suma, ponderea, mii lei %
mii lei % mii lei %
A 1 2 3 4 5 = 3-1 6=4-2
1. Mijloace fixe - total
(rd.120) 32409,0 100 33415,0 100 +1006,0 X
din care:
1.1. clădiri (rd. 121) 12364,0 38,15 12062,8 36,10 -301,2 -2,05
1.2. construcţii speciale (rd.122) 2210,4 6,82 2726,7 8,16 +516,3 +1,34
1.3. maşini, utilaje, instalaţii de
transmisie (rd.123) 15986,5 49,33 16433,5 49,18 +447,0 -0,15
1.4. mijloace de transport
(rd.124) 959,3 2,96 1042,5 3,12 +83,2 +0,16
1,5. alte mijloace fixe (rd.127) 888,8 2,74 1149,5 3,44 +260,7 +0,70
1.6. mijloace fixe arendate pe
termen lung (rd.128) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Concluzie: în baza datelor din tabel se poate constata că la întreprinderea analizată

valoarea totală a mijloacelor fixe pe parcursul anului de gestiune s-a majorat cu 1006,0 mii
lei (33415,0 - 32409,0). Această abatere a fost determinată de modificările pozitive
intervenite la toate tipurile de mijloace fixe, cu excepţia clădirilor.
Concomitent, ca factor pozitiv se poate menţiona şi faptul că partea activă a mijloacelor fixe
(maşini, utilaje şi instalaţii de transmisie) a sporit cu 447,0 mii lei (16433,5 - 15986,5). Dacă
examinăm ponderea cărui element predomină în structura mijloacelor fixe ale
întreprinderii analizate, observăm că, cu toate că s-a înregistrat o reducere neesenţială,
ponderea părţii active a mijloacelor fixe la finele anului de gestiune a constituit 49,18%. Şi
totuşi, apelând la rezultatele controlului operativ al concordanţei justificate dintre ritmurile
de creştere a volumului producţiei fabricate, valorii mijloacelor fixe active şi de producţie,
observăm că la întreprinderea în cauză ele au aspectul următor:
IVPF>IMF<IMF
103,72 > 102,80 < 103,01.
Această situaţie nu corespunde cerinţelor menţionate mai sus, fapt ce dovedeşte că pe
parcursul anului de gestiune nu s-a respectat concordanţa necesară. Valoarea mijloacelor
fixe active a sporit cu un ritm mai lent decât valoarea mijloacelor fixe de producţie, ceea ce a
influenţat negativ asupra structurii acestora.
La etapa II se examinează mişcarea şi starea funcţională mijloacelor fixe:
1) coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe (Kreîn) care se determină ca raportul dintre
valoarea mijloacelor fixe intrate într-o anumită perioadă de gestiune şi valoarea tuturor
mijloacelor fixe la finele acestei perioade:
MFint rate
K reîn   100
MFtot.sf .

2) coeficientul de ieşire a mijloacelor fixe (Kieşire) care se determină ca raportul dintre

valoarea mijloacelor fixe ieşite şi transferate într-o anumită perioadă de gestiune şi
valoarea tuturor mijloacelor fixe la începutul acestei perioade:
MFieşeşi  MFtransferate
Kieşeşi   100
MFtot.înc.
în practica analitică se apreciază pozitiv situaţia în care ambii coeficienţi corespund condiţiei:
Kreîn,>Kieşire(%).
3) coeficientul amortizării acumulate a mijloacelor fixe (Kamortiz) care se calculează
ca raportul dintre suma amortizării acumulate la finele anului de gestiune şi
valoarea totală a mijloacelor fixe la finele acestui an:
Suma amortizămoi acumulate
Kuzur   100
MFtot.sf .

4) coeficientul utilităţii mijloacelor fixe (KMI) care se calculează ca diferenţa

dintre 100 şi mărimea coeficientului amortizării acumulate a mijloacelor fixe:
 Kutil.=100-Kamortiz.
De regulă, cu cât coeficientul amortizării acumulate a mijloacelor fixe este mai mic, cu atât
utilitatea acestora este mai pronunţată şi viceversa. Pentru o apreciere mai obiectivă a stării
funcţionale a mijloacelor fixe se recomandă ca coeficienţii respectivi să fie examinaţi în
dinamică.

3. Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe

Eficienţa utilizării mijloacelor fixe se determină ca raportul dintre mărimea efectului obţinut
(fie VPF, VA, W, Pb etc.) şi mărimea efortului depus (valoarea medie a mijloacelor fixe de
producţie). Ea se concretizează în creşterea mai rapidă a rezultatelor obţinute faţă de
efortul depus şi nu în reducerea valorii medii a mijloacelor de producţie. Eficienţa utilizării
mijloacelor fixe de producţie poate fi examinată cu ajutorul următorilor indicatori calitativi:
1. Randamentul mijloacelor fixe (R mf) care se determină ca raportul dintre
volumul producţiei fabricate şi valoarea medie a mijloacelor fixe de producţie şi
poate fi redat prin formula:
VPF
Rmf  (lei )
MF
unde VPF - volumul producţiei fabricate;
MF -valoarea medie a mijloacelor fixe de producţie.
2. Capacitatea mijloacelor fixe (Cmf) care este un indicator invers proporţional
cu randamentul mijloacelor fixe şi reflectă valoarea medie a mijloacelor fixe de
producţie ce revine la un leu producţie fabricată.
MF 1
Cvf   100 sau  100 (bani)
VPF Rmf

3. Înzestrarea muncii cu mijloace fixe (l mf) care reflectă valoarea medie a mijloacelor
fixe de producţie ce revine la un muncitor în schimbul cu durată maximă:
MF
I mf   1000 (lei),
N ms
unde Nms reprezintă numărul total al muncitorilor în schimbul cu durată maximă. De regulă,
cu cât acest indicator este mai mare, cu atât gradul de înzestrare a întreprinderii cu
mijloace fixe de producţie este mai pronunţat.
La prima etapă al analizei se calculează şi se apreciază aceşti indicatori în dinamică.
La a II etapă al analizei se prevede examinarea sistemului de factori care influenţează
modificarea randamentului mijloacelor fixe de producţie. Acest sistem de factori
presupune:
a) sistemul factorilor generali:
 VPF VPF MFa MFa VPF
Rmf       Ppa  rmf
MF MF MFa MF MFa
unde MF a reprezintă valoarea medie a mijloacelor fixe active (maşinilor,
utilajelor şi instalaţiilor de transmisie);
Ppa - ponderea părţii active a mijloacelor fixe în valoarea medie totală a
mijloacelor fixe de producţie;
rmf - randamentul mijloacelor fixe active (lei).
Deci, la această etapă a analizei se examinează influenţa următorilor doi factori generali
asupra modificării randamentului mijloacelor fixe de producţie:
1) modificarea ponderii părţii active a mijloacelor fixe în valoarea medie totală
a mijloacelor fixe de producţie (factor cantitativ);
2) modificarea randamentului mijloacelor fixe active (factor calitativ).
Calculul şi aprecierea acestor factori se efectuează prin metoda substituţieiîn lanţ;
b) sistemul factorilor detaliaţi:
VPF VPF MFa U Tu / h MFa U T VPF 1
Rmf         u/h   Ppa   D h  Ph
MF MF MFa U Tu / h MF MFa U Tu / h Vu
Unde U - numărul mediu de utilaj instalat (unităţi);
Tu/h - timpul efectiv lucrat (utilaj-ore);
Vu - preţul mediu pe unitate de utilaj (lei);
Dh - durata medie de lucru a unui utilaj pe an (utilaj-ore);
Ph - productivitatea medie pe utilaj-oră (lei).
După cum observăm, acest sistem factorial prevede descompunerea factorului calitativ
(Δrmf) în trei factori suplimentari privind asigurarea şi utilizarea maşinilor şi utilajelor, şi
anume:
1) modificarea preţului mediu pe unitate de utilaj (factor cantitativ - indirect);
2) modificarea duratei medii de lucru a unui utilaj în utilaj-ore (factor cantitativ);
3) modificarea productivităţii medii pe utilaj-orâ (factor calitativ).
Pentru a efectua analiza factorială a randamentului mijloacelor fixe de producţie (Rmf),
inclusiv a mijloacelor fixe active (r mf), toată informaţia necesară se acumulează în
următorul tabel analitic (tab.3.3):
 Tabelul 2.2
Baza informaţională pentru analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe de
producţie
Semne Anul de gestiune Abaterea
Indicatori convenţionale (+,-)
programat efectiv
A B 1 2 3 = 2-1
1 Volumul producţiei fabricate, mii iei VPF 35160,0 36467,0 +1307,0
2. Valoarea medie a mijloacelor fixe MF 32355,0 32912,0 +557,0
de producţie, mii lei
3. Numărul mediu de utilaj instalat, U 720 755 +35
unităţi

4. Valoarea medie a maşinilor şi MFa 16582,0 16210,0 -372,0

utilajelor (părţii active a mijloacelor
fixe), mii lei

5. Fondul de timp efectiv de lucru, Tu/h 1383266 1462075 +78809

utilaj-ore
6. Ponderea părţii active în valoarea Ppa 51,25 49,25 +2,00
medie totală a mijloacelor fixe de
producţie, % [(rd.4 : rd.2) x 100]

7. Valoarea medie a unei unităţi de Vu 23030,5 21470,2 -1560,3

utilaj (preţul mediu al unităţii de
utilaj) , lei [(rd.4 : rd.3) x 1000]

8. Durata medie de lucru a unei unităţi Dh 1921,2 1936,6 +15,4

de utilaj pe an, utilaj-ore (rd.5 : rd.3)

9. Productivitatea medie pe utilaj-oră, Ph 25,418 24,942 -0,476

lei [(rd.1 : rd.5) x 1000]
10. Randamentul mijloacelor fixe rmf 2,1204 2,2497 +0,1293
active, lei (rd.1 : rd.4)

11. Randamentul mijloacelor fixe Rmf 1,0867 1,1080 +0,0213

de producţie, lei (rd.1 : rd.2)

Folosind datele din tabelul 2.2, vom efectua analiza factorială a randamentului
mijloacelor fixe de producţie.

Tabelul 2.3
Calculul influenţei factorilor generali asupra modificării randamentului mijloacelor fixe de
producţie
Numărul Numărul Indicatorii Randamentul Calculul Rezultatu Denumirea
de de (factorii) mijloacelor influenţei l factorilor
calcul substituţie corelaţi fixe de pro- factorilor influenţei
ducţie, lei (+, -), lei

Ppa rmf
1 2 3 4 5 6 7 8
1 0 51,25 2,1204 1,0867 X X X
2 1 49,25 2,1204 1,0443 1,0443-1,0867 -0,0424 ΔPpa
3 2 49,25 2,2497 1,1080 1,1080-1,0443 +0,0637 Δr mf

Total X X X X +0,0213 X

Verificare: 1,1080 - 1,0867 = +0,0213 lei.

Concluzie: în baza rezultatelor obţinute se poate constata că randamentul mijloacelor fixe de
producţie a sporit faţă de nivelul programat sub influenţa pozitivă a factorului 2 (Δ rmf) care a
contribuit la majorarea indicatorului rezultativ cu 0,0637 lei. Concomitent, sub influenţa
negativă a factorului 1 (ΔPpa ), indicatorul rezultativ s-a redus cu 0,0424 lei. Deci, rezultatele
analizei factoriale dau posibilitate să deducem că întreprinderea în cauză dispune de rezerve
interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor. Astfel, dacă ponderea părţii active a
mijloacelor fixe de producţie va atinge nivelul programat, randamentul acestor mijloace fixe
se va majora suplimentar cu 0,0424 lei (0,0637 - 0,0213).

Şi totuşi, pentru o apreciere mai obiectivă a rezultatelor obţinute, apare necesitatea calculului
şi aprecierii, factorilor detaliaţi asupra modificării randamentului mijloacelor fixe de producţie.
Tabelul 2.4

Calculul influenţei factorilor detaliaţi asupra modificării randamentului mijloacelor fixe de

producţie
Numă- Numă- Indicatori (factorii) corelaţi Randa- Calcului influenţei Rezultatul Denumirea
rul de rul Ppa Vu Dh Ph mentul factorilor influenţei
cal cul mijloacelor factorilor
de fixe de ( +,-) Iei
producţie,
substi- lei
1 tuţie
2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 51.25 0,00004342 1921,2 25,418 1,0867 X X X
0

2 1 49,25 0,00004342 1921,2 25,418 1,0443 1,0443-1,0867 - 0,0424 ΔPpa

3 2 49,25 0,00004657 1921,2 25,418 1,1200 1,1200-1,0443 + 0,0757 Δ1/Vu

4 3 49,25 0,00004657 1936,6 25,418 1,1290 1,1290-1,1200 + 0,0090 ΔDh

5 4 49,25 0,00004657 1936,6 24,942 1,1080 1,1080-1,1290 -0,0210 ΔPh

Total X X X X X X + 0,0213 X

Verificare: 1,1080 - 1,0867 = + 0,0213 lei.

Concluzie: Din tabel rezultă că majorarea randamentului mijloacelor fixe de producţie
faţă de nivelul programat a fost determinat de influenţa pozitivă a factorilor 2 (Δ1/Vu) şi 3
(ΔDh) care au contribuit la sporirea indicatorului rezultativ respectiv cu 0,0757 şi 0,0090 lei.
Concomitent, sub influenţa negativă a factorilor 1 (ΔP pa ) şi 4 (ΔPh), indicatorul rezultativ s-
a redus respectiv cu 0,0424 şi 0,0210 lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să deducem că întreprinderea în cauză
dispune de rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor.
Astfel, dacă ponderea părţii active a mijloacelor fixe, precum şi productivitatea medie pe
utilaj-oră va atinge nivelul programat, randamentul mijloacelor fixe de producţie se va
majora nu cu 0,0213 lei, ci cu 0,0847 lei sau suplimentar cu 0,0634 lei (0,0847 - 0,0213).
4. Calculul influenţei factorilor privind asigurarea cu mijloace fixe şi utilizarea acestora la
devierea volumului producţiei fabricate
în practica analitică se utilizează mai multe metode de analiză referitoare la calculul şi
aprecierea influenţei factorilor privind asigurarea cu mijloace fixe şi utilizarea acestora la
devierea volumului producţeie fabricate: începând de la factorii generali şi terminând cu
cei detaliaţi. Pentru a înţelege mai bine esenţa acestor metode este necesar să ţinem cont
de consecutivitatea descompunerii factorilor implicaţi în procesul de calcul după cum
urmează:
1)VPF=MF×R m f
2)VPF=MF×P p a ×r m f
3)VPF=MF×P p a ×1/V u ×P u
4)VPF=MF×P p a ×1/V u ×D h ×P h
unde VPF -volumul producţiei fabricate;
MF - valoarea medie a mijloacelor fixe de producţie;
Rm f - randamentul mijloacelor fixe de producţie;
PPa - ponderea mijloacelor fixe active în valoarea medie totală a mijloacelor
fixe din activitatea de bază;
V u - preţul mediu al unităţii de utilaj;
P u - productivitatea medie pe un utilaj;
Dh - durata medie de lucru a unei unităţi de utilaj pe an, în utilaj-ore;
P h - productivitatea medie pe utilaj-oră.
La prima etapă a analizei se examinează influenţa factorilor generali privind asigurarea
cu mijloace fixe şi utilizarea acestora:
a) modificarea valorii medii a mijloacelor fixe de producţie (Δ MF);
b) modificarea randamentului mijloacelor fixe de producţie (ΔRmf).
Calculul şi aprecierea acestor factori se efectuează prin metoda diferenţelor absolute,
utilizând tabelul analitic
Tabelul 2.5
Calculul influenţei factorilor generali ai mijloacelor fixe la devierea volumului
producţiei fabricate

Inclusiv sub
Anul de gestiune Abaterea influenţa
Semne absolută
Indicatori convenţionale
(+,-)
programat efectiv ΔMF ΔRmf
A B 1 2 3=2-1 4 5
1. Volumul producţiei
fabricate, mii lei VPF 35160,0 36467,0 +1307,0 +605,3 +701,7
 2. Valoarea medie a
mijloacelor fixe de MF 32355,0 32912,0 +557,0 X X
producţie, mii lei

3. Randamentul mijloa-
celor fixe de producţie, Rmf 1,0867 1,1080 +0,0213 X X
lei [rd.1 : rd.2]

Concluzie: Conform datelor din tabelul 2.5 se poate constata că la întreprinderea analizată
majorarea volumului producţiei fabricate faţă de nivelul programat cu 1307,0 mii lei a fost
condiţionată de influenţa următorilor doi factori generali:
a) modificarea valorii medii a mijloacelor fixe de producţie care a contribuit
la sporirea indicatorului rezultativ cu 605,3 mii lei [(+557,0) x 1,0867];
b) modificarea randamentului mijloacelor fixe de producţie care a contribuit
la sporirea indicatorului rezultativ cu 701,7 mii lei [(+0,0213) x 32912,0].
Balanţa influenţei factorilor: 605,3 + 701,7 = + 1307,0 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să deducem că ambii factori au influenţat
pozitiv asupra modificării indicatorului rezultativ. Totodată, meritul întreprinderii constă în
faptul că ponderea principală îi revine factorului calitativ (ΔRmf), ceea ce corespunde
cerinţelor economiei de piaţă, deoarece dovedeşte că volumul producţiei fabricate în cea
mai mare măsură a fost majorat pe calea intensivă.
Pentru a efectua o analiză mai aprofundată şi a evidenţia rezervele interne de majorare a
volumului producţiei fabricate pe seama sporirii eficienţei utilizării părţii active a mijloacelor
fixe de producţie vom examina factorii detaliaţi, şi anume:
1) modificarea valorii medii a mijloacelor fixe de producţie (ΔMF);
2)modificarea ponderii părţii active a mijloacelor fixe în valoarea medie totală
a mijloacelor fixe de producţie (ΔP pa);
3)modificarea preţului mediu al unităţii de utilaj (ΔVu);
4)modificarea duratei medii de lucru a unei unităţi de utilaj pe an, în utilaj-
ore (ΔD h );
5)modificarea productivităţii medii pe utilaj-oră (ΔP h).
Primii patru factori sunt cantitativi, ultimul — calitativ. Calculul şi aprecierea influenţei
acestor factori se efectuează prin metoda substituţiei în lanţ (tab.2.6).
 Tabelul 2.6
Calculul influenţei factorilor detaliaţi ai mijloacelor fixe la devierea volumului producţiei
fabricate

Indicatorii (factorii) corelaţi

Numărul Numărul
de VPF, Calculul influenţei
Rezultatul Denu-
de influenţei mirea
calcul substi- mii lei factorilor factorilor
tuţie MF Ppa 1/Vu Du P mii lei

1 2 3 4 3 6 7 8 9 10 11

1 0 32355,0 51,25 0,00004342 1921,2 25,418 35160,0 X X X

2 1 32912,0 51,25 0,00004342 1921,2 25,418 35764,5 35764,5-35160,0 +604,5 ΔMF

3 2 32912,0 49,25 0,00004342 1921,2 25,418 34368,8 34368,8-35764,5 -1395,7 ΔPpa

4 3 32912,0 49,25 0,00004657 1921,2 25,418 36862,2 36862,2-34368,8 +2493,4 Δ1/V u

5 4 32912,0 49,25 0,00004657 1936,6 25,418 37157,6 37157,6-36862,2 +295,4 ΔDH

6 5 32912.0 49,25 0,00004657 1936,6 24,942 36467,0 36467,0-37157,6 -690,6 ΔPH

Total X X X X X X X +1307,0 X

Verificare: 36467,0 - 35160,0 = +1307,0 mii lei.

Concluzie: în baza rezultatelor obţinute se poate constata că majorarea volumului
producţiei fabricate faţă de nivelul programat cu 1307,0 mii lei a fost asigurată de influenţa
pozitivă a factorilor 1 (ΔMF), 3 (Δ1/V u) şi 4 (ΔDh) care au contribuit la sporirea indicatorului
rezultativ respectiv cu 604,5, 2493,4 şi 295,4 mii lei. Concomitent, sub influenţa negativă a
factorilor 2 (ΔPpa) şi 5 (ΔPh ), indicatorul rezultativ s-a redus respectiv cu 1395,7 şi 690,6 mii
lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să deducem că întreprinderea analizată
dispune de rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor. Astfel, dacă
ponderea părţii active a mijloacelor fixe şi productivitatea medie pe utilaj-orâ vor atinge nivelul
programat, volumul producţiei fabricate se va majora suplimentar cu 2086,3 mii lei (3393,3 -
1307,0).
 Tema 6. Analiza aprovizionării şi asigurării întreprinderii cu resurse materiale
şi a eficienţei utilizării acestora
1. Însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie.
2. Analiza aprovizionării şi asigurării întreprinderii cu resurse materiale
3. Analiza stocurilor de materiale
4. Analiza eficienţei utilizării resurselor materiale în baza indicatorilor generalizatori
sintetici
5. Calculul influenţei factorilor privind aprovizionarea şi asigurarea cu resurse
materiale şi utilizarea acestora la devierea volumului producţiei fabricate şi produsului
concret

1. Însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie.

în condiţiile unei activităţi durabile fiecare unitate de producţie trebuie să elaboreze
de sine stătător un program bine chibzuit de aprovizionare şi asigurare cu resurse materiale.
Sarcinile principale ale analizei:
1) aprecierea gradului de aprovizionare şi asigurare a întreprinderii cu resurse materiale;
2) aprecierea componenţei şi mişcării stocurilor de materiale pe parcursul perioadei de
gestiune;
3) aprecierea eficienţei utilizării resurselor materiale în baza indicatorilor generalizatori sintetici;
4) calculul şi aprecierea influenţei factorilor privind aprovizionarea, asigurarea şi utilizarea
resurselor materiale la devierea volumului producţiei fabricate şi produsului concret;
5) evidenţierea rezervelor interne de majorare a volumului producţiei fabricate în urma utilizării
mai eficiente a resurselor materiale pe viitor;
6) elaborarea măsurilor concrete pentru mobilizarea acestor rezerve în practică.
Sursele principale de informaţie:
1. Programul social-economic de dezvoltare a întreprinderii (capitolul „Resursele
materiale şi utilizarea lor") sau Programul de aprovizionare a întreprinderii cu resurse
materiale.
2. Raportul statistic nr. 1-p (anual) „Producţie".
3. Raportul statistic nr.5-c „Consumurile şi cheltuielile întreprinderii".
4. Situaţia privind mişcarea valorilor materiale.
5. Fişa de evidenţă a materialelor.
6. Calculaţia planificată a materialelor.
7. Alte surse de informaţie.
Note. 1. Situaţia privind mişcarea valorilor materiale se întocmeşte lunar în cadrul
întreprinderii, în care sunt reflectate soldurile iniţiale, intrările, ieşirile şi soldurile finale ale tuturor
valorilor materiale, în baza următoarelor documente contabile:
. factura de expediţie privind procurarea valorilor materiale;
. factura de expediţie privind livrarea valorilor materiale;
. bonul de consum;
. fişa de consum.
2. Calculafia planificată a materialelor reprezintă un document de uz intern în care se indică
norma de consum a fiecărui material pe unitate de produs. În baza normei de consum a fiecărui
material pe unitate de produs se calculează necesarul total de materiale pentru realizarea
programului de producţie în perioada de gestiune.
 2. Analiza aprovizionării şi asigurării întreprinderii cu resurse materiale
Aprovizionarea şi asigurarea integrală şi oportună a întreprinderii cu materii prime şi
resurse materiale necesare influenţează direct atât activităţile desfăşurate, cât şi
rezultatele acestor activităţi.
Desfăşurarea normală a procesului de aprovizionare a întreprinderii cu resurse
materiale nu se poate realiza fără un program (plan) de aprovizionare care să prevadă
asigurarea necesarului respectiv în mod ritmic şi operativ cel puţin pentru un an. De modul
în care se derulează procesul de aprovizionare depinde constituirea rezervelor pentru materii
prime şi materiale, precum şi ritmicitatea producţiei.
Analiza aprovizionării şi asigurării întreprinderii cu resurse materiale se începe cu
examinarea gradului de aprovizionare şi asigurare a întreprinderii pe parcursul perioadei de
gestiune cu resurse materiale care joacă un rol semnificativ în procesul de producţie.
De regulă, această analiză se efectuează lunar în baza informaţiei operative furnizate de
secţia de aprovizionare a întreprinderii prin calculul şi aprecierea următorilor doi indicatori
relativi în formă de coeficienţi:
1) coeficientul de aprovizionare (Kapr) care se determină ca raportul dintre
cantitatea intrată a resurselor materiale şi cantitatea necesară în unităţi natura le prin
relaţia:
q
K apr  int r  100 %
q neces.
2) coeficientul de asigurare (Kasig) care se determină ca raportul dintre can-
titatea intrată a resurselor materiale pentru asigurarea necesarului şi cantitatea
necesară în unităţi naturale prin relaţia:
q asig.neces.
K asig.   100 %
q neces.
Toată informaţia necesară pentru calculul şi aprecierea acestor doi coeficienţi se
acumulează într-un tabel special (tabelul 4.3).
Folosind informaţia acumulată în tabelul 4.3, calculăm coeficienţii de aprovizionare şi
asigurare a întreprinderii analizate cu lână spălată. Astfel:
87750
K apr.   100  90,0%
97500
91000
K asig.   100  93,33%
97500
Tabelul 4.3
Aprecierea aprovizionării şi asigurării
întreprinderii cu lână spălată în luna aprilie
(date convenţionale)
Denumirea Necesar Stocul Intrări Asigurarea Stocul final
materialul iniţial necesarului
ui şi
lunar zilnic data cantitate zile cantitatea
perioadele
a
intrării
A
acestuia 1 2 3 4 5 6 7 8
Lână 97500 3250 19500 X X 6 19500
spălată, kg
- erioada I X X X 6 29250 9 29250
-perioada II X X X 17 29250 9 29250
-perioada X X X 26 29250 4 13000 16250
III
Total X X X X 87750 28 91000 16250
 Examinând rezultatele obţinute, constatăm că în luna aprilie planul de aprovizionare cu
lână spălată a fost îndeplinit numai cu 90 la sută, iar gradul de asigurare - cu 93,33%.
Luând în consideraţie stocul iniţial şi toate intrările lânii spălate de la furnizori pe parcursul
perioadei de gestiune, întreprinderea în cauză a asigurat necesarul cu acest material pe o
perioadă de 28 zile. Însă, în cazul când vom apela la numărul de zile lucrătoare care variază de
la 20 la 23 de zile pe lună, gradul de asigurare a procesului de producţie cu lână spălată va fi
mai înalt.
Concomitent, cantitatea asigurării necesarului (rămasă) va trece în stocul final şi prin
aceasta va contribui la argumentarea şi determinarea justificată a cantităţii necesare de lână
spălată pentru perioada de gestiune ulterioară.

3. Analiza stocurilor de materiale

Continuitatea procesului de producţie impune existenţa justificată a stocurilor de materiale
atât la începutul, cât şi la finele perioadei de gestiune.
Această etapă a analizei poate fi efectuată atât în unităţi naturale, cât şi în unităţi valorice.
Dacă apelăm la informaţia care reflectă componenţa şi mişcarea stocurilor de materiale pe
parcursul perioadei de gestiune în unităţi valorice, în cele mai dese cazuri se propune spre
utilizare următorul tabel analitic.
Tabelul 4.5
Componenţa şi mişcarea stocurilor de materiale pe parcursul perioadei de gestiune
(date convenţionale) (mii lei)
Resurse materiale Sold la Mişcarea Sold la Sold final în
aflate în stocuri începutul Intrări Ieşiri finele zile de
perioadei perioadei consum
de de
gestiune gestiune
A 1 2 3 4= 1+2-3 5 =4/3x360
1. Materii prime 1212,5 10510,4 9517,9 2205,0 83
2. Materiale de 1900,5 8163,0 7713,0 2350,5 110
bază
3. Semifabricate 3110,6 6390,5 6227,5 3273,6 189
cumpărate
4. Combustibil 1410,8 2100,0 2170,4 1340,4 222
5. Ambalaje 1980,2 5625,4 5535,6 2070,0 135
6. Piese de schimb 810,0 2100,5 1960,0 950,5 175
7. Obiecte de mică 1380,4 4580,2 4680.6 1280,0 98
valoare şi scurtă
durată
8. Materiale de - - - - -
construcţie
9. Alte materiale 320,0 - 220,0 100,0 164
10. Total materiale 12125,0 39470,0 38025, 13570,0 X
Notă. Aprecierea se efectuează în baza dalelor 0din col. 5. ţinând cont
de cel mai mic
rezultat în zile obţinut pe fiecare material examinat în parte.
Din tabelul 4.5 rezultă că întreprinderea analizată poate asigura procesul de producţie
cu toate materialele necesare încă cu 83 de zile.
Deci, la elaborarea programului (planului) de aprovizionare şi asigurare a întreprinderii
menţionate cu resurse materiale pe viitor acest interval de timp trebuie să fie luat ca bază.

4. Analiza eficienţei utilizării resurselor materiale în baza indicatorilor generalizatori

sintetic.
În practica analitică eficienţa utilizării resurselor materiale poate fi examinată în baza
următorilor doi indicatori generalizatori sintetici:
1. Randamentul resurselor materiale consumate (Rrm) care se determină ca
 raportul dintre volumul producţiei fabricate şi consumul total de materiale prin relaţia:
VPF
Rrm  (lei)
CM
unde VPF - volumul producţiei fabricate; CM - consumul total de materiale.
2. Consumul specific de materiale (Csm) care se determină ca raportul dintre
consumul total de materiale şi volumul producţiei fabricate prin relaţia:
CM 1
С sm   100 (bani) sau C sm   100 (bani)
VPF Rrm
Din punct de vedere al conţinutului economic, cu cât consumul specific de materiale este
mai mic, cu atât eficienţa utilizării resurselor materiale este mai mare şi viceversa.
La prima etapă a analizei în baza datelor din tabelul 4.6 se calculează şi se apreciază
ambii indicatori.
Tabelul 4.6
Analiza eficienţei utilizării resurselor materiale
Indicatori Semne Anul de gestiune Abaterea
convenţionale programat efectiv (+,-)

A B 1 2 3 = 2-1
1. Consumul total de CM 23840,0 23227,4 -612,6
materiale, mii lei
2. Volumul producţiei VPF 35160,0 36467,0 +1307,0
fabricate, mii lei
3. Consumul specific de c,m 67,80 63,69 -4,11
materiale, bani [(rd.1 :
rd.2)x100]
4. Randamentul Rrm 1,475 1,570 +0,095
resurselor materiale
consumate, lei (rd.2 :
rd.1)
Concluzie: În baza datelor din tabelul 4.6 se poate constata că întreprinderea analizată a
redus consumul specific de materiale faţă de nivelul programat cu 4,11 bani (63,69 - 67,80),
ceea ce a contribuit la sporirea randamentului resurselor materiale consumate ţcu 0,095 lei
(1,570 - 1,475).

5. Calculul influenţei factorilor privind aprovizionarea şi asigurarea cu resurse

materiale şi utilizarea acestora la devierea volumului producţiei fabricate şi produsului
concret
în practica analitică calculul şi aprecierea influenţei factorilor privind aprovizionarea,
asigurarea şi utilizarea resurselor materiale asupra modificării volumului producţiei fabricate pot
fi efectuate atât în unităţi naturale, cât şi în unităţi valorice.
A doua metodă a analizei (în unităţi valorice) prevede calculul şi aprecierea a doi factori
generalizatori sintetici, ţinând cont de formula:
VPF = CM x Rrm.
Deci, din formulă rezultă că devierea volumului producţiei fabricate poate fi cauzată de
influenţa următorilor doi factori generali:
1) modificarea consumului total de materiale în perioada de gestiune (ΔCM);
2) modificarea randamentului resurselor materiale consumate (ΔRrm).
Primul factor este cantitativ, cel de-al doilea factor - calitativ.
Calculul şi aprecierea acestor factori se efectuează prin metoda diferenţelor absolute,
folosind următorul tabel analitic (tab. 4.10).
 Tabelul 4.10
Calculul influenţei factorilor generali privind asigurarea şi utilizarea resurselor
materiale la devierea volumului producţiei fabricate
Indicatori Anul de gestiune Abaterea Inclusiv sub
programat efectiv ΔCM
absolută influenţa ΔRrm
(+,-)
A 1 2 , 3 4 5
1. Volumul producţiei 35160,0 36467,0 +1307,0 - 904,0 +2211,0
fabricate, mii lei
2. Consumul total de 23840,0 23227,4 -612,6 X X
materiale, mii lei
3. Randamentul 1,4748 1,5700 +0,0952 X X
resurselor materiale
consumate, lei (rd.1 :
rd.2)
In baza datelor din tabel se poate constata că la întreprinderea analizată volumul producţiei
fabricate s-a majorat faţă de nivelul programat cu 1307,0 mii lei. Această abatere a fost determinată de
influenţa următorilor doi factori:
1) modificarea consumului total de materiale care a cauzat reducerea indicatorului rezultativ cu
904,0 mii lei [(-612,6) x 1,4748];
2) modificarea randamentului resurselor materiale consumate care a contribuit la sporirea
indicatorului rezultativ cu 2211,0 mii lei [(+0,0952) x 23227,4],
Balanţa influenţei factorilor: (-904,0) + 2211,0 = +1307 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitatea să deducem că întreprinderea în cauză dispune
de rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor.
Astfel, dacă consumul total de materiale va atinge nivelul programat, volumul producţiei fabricate
se va majora suplimentar cu 904,0 mii lei (2211,0 - 1307,0).

TEMA 7. Analiza costurilor şi cheltuielilor întreprinderii

1. Însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie

2. Analiza structurii costului producţiei
3.Analiza costurilor la 1 leu producţie fabricată
4. Analiza costurilor directe în costul producţiei
4.1. Analiza costurilor directe de materiale
4.2. Analiza costurilor directe privind retribuirea muncii
5. Analiza costurilor indirecte în costul producţiei
6. Analiza structurii cheltuielilor întreprinderii pe feluri de activităţi

1. însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie

În condiţiile economiei de piaţă obţinerea veniturilor maxime cu costuri şi cheltuieli minime este
scopul de bază al fiecărui agent economic.
O dată cu implementarea noului sistem contabil bazat pe standardele naţionale s-a modificat
esenţial conţinutul noţiunilor „costuri" şi „cheltuieli", precum şi structura şi criteriile de clasificare
a acestora.
Costurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor, executarea lucrărilor şi
prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit. De regulă, acestea sunt legate nemijlocit de
procesul de producţie şi, deci, apar până la comercializarea produselor finite, mărfurilor şi
prestarea serviciilor.
Spre deosebire de costuri, cheltuielile apar în urma activităţii economico-financiare a
întreprinderii şi nu sunt legate nemijlocit de procesul de producţie. Ele se reflectă în Situația
(Raportul) de profit și pierderi la determinarea profitului (pierderii) perioadei de gestiune până la
impozitare și se scad din veniturile obţinute din diferite activităţi.
Respectarea unei transparenţe justificate dintre costurile şi cheltuielile pe care le suportă
întreprinderea în activitatea sa pe parcursul perioadei de gestiune îi permit acesteia să
efectueze un control permanent asupra mecanismului de formare a costurilor, inclusiv sub
efortul propriu al colectivului de muncă.
Este ştiut faptul că reducerea costurilor şi a cheltuielilor numai cu 1 % contribuie la majorarea cu
mult mai mare atât a profitului brut, cât şi a profitului perioadei de gestiune până la impozitare,
decât majorarea cu 1 % a venitului din vânzări. în acest context este necesar a evidenţia
sarcinile principale ale analizei sub două aspecte:
I. Privind analiza costurilor:
1.1.Aprecierea generală a structurii costului producţiei.
1.2.Aprecierea costurilor la 1 leu producţie fabricată (inclusiv analiza factorială).
1.3. Aprecierea costurilor directe în costul producţiei (inclusiv analiza factorială).
1.4. Aprecierea costurilor indirecte în costul producţiei.
1.5. Evidenţierea rezervelor interne de reducere a costurilor în costul producţiei pe viitor şi
elaborarea măsurilor concrete privind implementarea acestora în practică.
II. Privind analiza cheltuielilor:
2.1. Aprecierea generală a cheltuielilor întreprinderii pe feluri de activităţi.
2.2. Aprecierea costului la 1 leu venit din vânzări nete (inclusiv analiza factorială).
2.3. Analiza cheltuielilor de distribuire (comerciale).
2.4. Analiza cheltuielilor administrative (generale şi administrative).
2.5. Analiza altor cheltuieli operaţionale.
2.6. Evidenţierea rezervelor interne de reducere a cheltuielilor întreprinderii pe viitor şi
elaborarea măsurilor concrete privind implementarea acestora în practică.
Sursele principale de informaţie:
1. Programul social-economic de dezvoltare a întreprinderii (compartimentul „costurilor şi
cheltuielile întreprinderii"),
2. Datele conturilor şi subconturilor contabile (clasele 7 şi 8) privind costurilor şi
cheltuielile.
3. Raportul (Situația) de profit și pierderi (anexa nr. 2 la Situația (raportul) financiar al
întreprinderii).
4. Anexa nr. 5 ia Raportul (Situația) de profit și pierderi referitor la costul vânzărilor şi
cheltuielile întreprinderii.
5. Datele din calculaţiile individuale privind produsele fabricate, lucrările executate şi
serviciile prestate.
6. Alte surse de informaţie.

2. Analiza structurii costului producţiei

Analiza costurilor întreprinderii începe, de regulă, cu examinarea structurii costului producţiei la
nivel general.
Costurile incluse în costul producţiei cuprind următoarele elemente:
- costuri de materiale;
- costuri privind retribuirea muncii;
- costuri indirecte de producţie.
Toată informaţia necesară pentru analiză poate fi utilizată atât în dinamică (în raport cu perioada
de gestiune precedentă), cât şi comparativ cu nivelul programat prevăzut pentru perioada de
gestiune curentă.
în acest scop vom folosi următorul tabel analitic (tab.5.1):

Notă. Conform datelor din acest tabel este necesar să se determine:

a)ponderea fiecărui element de costuri in structura costului producţiei-total;
b)abaterea absolută şi relativă pe fiecare element de costuri în parte;
c)ponderea elementului de costuri care predomină în structura costului producţiei - total.

Tabelul 5.1
Analiza structurii costului producţiei
Denumirea Anul de gestiune Abaterea
elementelor de programat efectiv (+, -)
consumuri
Suma, ponderea suma, ponderea mii lei %
mii lei % mii lei %
A 1 2 3 4 5 = 3-1 6 = 4-
1. Costuri de materiale 22506,4 69,80 22022,6 69,51 -483,8 -0,29
2

2. Costuri privind 3291,8 10,20 2759,4 8,71 -532,4 -1,49

retribuirea muncii
3. Costuri indirecte de 6448,0 20,00 6901,6 21,78 +453,6 +1,78
producţie
 4. Costul producţiei - 32246,2 100 31683,6 100 -562,6 X
total (rd. 1 + rd. 2 +
rd.3)
în baza datelor din tabelul 5.1 se poate constata că la întreprinderea analizată costul producţiei
s-a redus faţă de nivelul programat cu 562,6 mii lei (31683,6-32246,2).
Această abatere a fost determinată de reducerea costurilor de materiale cu 483,8 mii lei şi a
costurilor privind retribuirea muncii cu 532,4 mii lei. Totodată, majorarea costurilor indirecte de
producţie faţă de nivelul programat cu 453,6 mii lei a contribuit la sporirea costului producţiei cu
aceeaşi sumă.
Examinând structura costului producţiei, observăm că costurile de materiale ocupă ponderea
principală, deşi, comparativ cu nivelul programat, acestea s-au redus de la 69,80 la 69,51%.
Totuşi, pentru o apreciere mai obiectivă a modificărilor evidenţiate mai sus, este necesară o
analiză mai aprofundată atât a costului producţiei în total, cât şi a fiecărui compartiment în parte.
Această analiză poate fi efectuată în câteva direcţii de bază:
1. Analiza costurilor la 1 leu producţie fabricată.
2. Analiza costurilor directe în costul producţiei.
3. Analiza costurilor indirecte in costul producţiei.

3.Analiza costurilor la 1 leu producţie fabricată

Din punctul de vedere al conţinutului economic costurile la 1 leu producţie fabricată reflectă
efortul depus de întreprinderea analizată la obţinerea producţiei fabricate (lucrărilor executate şi
serviciilor prestate) şi se calculează prin următoarea relaţie:
CPT
C1 leu   100 (bani)
VPF
unde C1|eu- costurile la 1 leu producţie fabricată;
CPT - costul producţiei - total;
VPF - volumul producţiei fabricate.
Cu cât valoarea acestui indicator este mai mică, cu atât utilizarea costurilor care formează costul
producţiei este mai eficace şi viceversa.
îndeplinind funcţia de indicator generalizator de eficienţă, costurile la 1 leu producţie fabricată
ocupă un loc semnificativ în analiza generală a costului producţiei. Reducerea acestui indicator
atât în dinamică, cât şi comparativ cu nivelul programat, se apreciază pozitiv, iar majorarea lui -
negativ.
Modificarea acestui indicator poate fi influenţată de următorii trei factori;
1) modificarea structurii şi sortimentului producţiei fabricate (lucrărilor executate şi
serviciilor prestate);
2) modificarea nivelului de consum pe unitate de produs (lucrări şi servicii);
3) modificarea preţurilor la materia primă, materiale consumate şi producţia finită
(lucrările executate şi serviciile prestate)
Pentru a înţelege mai bine conţinutul şi interdependenţa fiecărui factor care contribuie la
modificarea indicatorului rezultativ, se recomandă următorul model analitic:

unde qo,q1 - producţia fabricată în unităţi naturale (cantitatea programată şi efectivă);

co,c1 - nivelul de consum pe unitate de produs, lucrări şi servicii (programat şi efectiv);
po,p1 - preţul unitar la materia primă, materialele consumate şi producţia finită, lucrările
executate şi serviciile prestate (programat şi efectiv).
în baza acestui model calculul influenţei fiecărui factor în parte asupra modificării costurilor la 1
leu producţie fabricată poate fi reflectat astfel:
1. Modificarea structurii şi sortimentului producţiei fabricate, lucrărilor executate şi
serviciilor prestate (Δ f 1 = 2 - 1).
2. Modificarea nivelului de consum pe unitate de produs, lucrări şi servicii (Δ f 2 = 3-
2).
3. Modificarea preţurilor la materia primă, materialele consumate, producţia finită,
lucrările executate şi serviciile prestate (Δ f3 = 4 - 3).
4. Abaterea totală (Δ total = 4-1).
La prima etapă a analizei se calculează şi se examinează modificarea totală a costurilor la 1 leu
producţie fabricată în dinamică sau comparativ cu nivelul programat. Apoi se calculează şi se
apreciază influenţa celor trei factori menţionaţi mai sus. Pentru aceasta se utilizează tabelul
analitic 5.2.
 Tabelul 5.2
Calculul influenţei factorilor asupra modificării costurilor la 1 leu producţie fabricată
Specificare Costul Volumul Costurile la 1 Calculul Rezultatul Denumirea
produc- producţiei leu producţie influenţei influenţei factorilor
ţiei - fabricate, fabricată, factorilor (+,-), bani
total, mii mii lei bani
A lei
1 2 3=(1:2)x100 4 5 6
1. Programat 32246,2 35160,0 91,71 X X X
(producte
programată după
norme de consum
şi preţuri
programate)
2. Recalculat 1 32710,5 35795,0 91,38 91,38- -0,33 Modificarea
(producţa efectivă 91,71 structurii şi
după norme de sortimentului pro-
consum şi preţuri ducţiei fabricate,
programate) lucrărilor
executate şi
serviciilor prestate
3. Recalculat II 31683,6 35795,0 88,51 88,51 - -2,87 Modificarea
(producţa efectivă 91,38 nivelului de
după norme de consum pe unitate
consum efective şi de produs, lucrări
preţuri programate) şi servicii
4. Efectiv 31683,6 36467,0 86,88 86,88- - 1,63 Modificarea
(producţia efectivă 88,51 preţurilor la
după norme de materia primă,
consum efective şi materialele
preţuri efective) consumate,
producţa finită,
lucrările executate
şi serviciile
prestate
Total X X X X -4,83 X

Verificare: 86,88 - 91,71 = - 4,83 bani.

Examinând conţinutul acestor factori în parte, la formularea concluziei textuale, după părerea
noastră, este necesar a lua în consideraţie următoarele aspecte semnificative:
a) abaterea cu semnul "minus" sub influenţa factorului 1 se apreciază pozitiv numai în
condiţiile când întreprinderea analizată a îndeplinit cu succes obligaţiunile contractuale privind
producţia fabricată, lucrările executate şi serviciile prestate. Abaterea cu semnul "plus" se
apreciază negativ;
b) abaterea cu semnul "minus" sub influenţa factorului 2 se apreciază pozitiv, deoarece
aceasta demonstrează că efortul propriu al colectivului de muncă în reducerea nivelului de
consum pe unitate de produs, lucrări şi servicii a sporit comparativ cu cel programat. Abaterea
cu semnul "plus" se apreciază negativ;
c) orice abatere sub influenţa factorului 3 asupra modificării indicatorului rezultativ poate fi
neglijată, deoarece în majoritatea cazurilor nu depinde de întreprindere, ci de piaţa de desfacere
a materiei prime, materialelor consumate, produselor finite, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate.
în baza rezultatelor obţinute se poate constata că la întreprinderea analizată costurile la 1 leu
producţie fabricată s-au redus faţă de nivelul programat cu 4,83 bani (86,88 - 91,71). Această
abatere a fost determinată de influenţa pozitivă a celor trei factori care au contribuit la reducerea
indicatorului rezultativ respectiv cu 0,33; 2,87 şi 1,63 bani. Dacă luăm în consideraţie conţinutul
fiecărui factor în parte, observăm că o pondere esenţială revine factorului 2 {modificarea
nivelului de consum,de materiale de consum pe unitate de produs) ce se apreciaza pozitiv.
Factorul 3 a influentat pozitiv,dar sub influenţa efortului propriu al colectivului de muncă, consu-
murile la 1 leu producţie fabricată s-au redus nu cu 4,83, ci numai cu 3,20 bani [(- 0,33) + ( -
2,87)].
Indiferent de rezultatele obţinute la acest compartiment de analiză, în continuare este necesară
examinarea consumurilor de producţie, ţinând cont de clasificarea lor în consumuri directe şi
indirecte în cadrul costului de producţie.

4. Analiza costurilor directe în costul producţiei

Conform prevederilor S.N.C.„Componenţa costurilor şi cheltuielilor întreprinderii", în costul
producţiei se includ următoarele costuri directe:
- de materiale;
- privind retribuirea muncii;
- privind contribuţiile la asigurările sociale si medicale.
în practica analitică aceste costuri pot fi examinate în două compartimente:
1. Analiza costurilor directe de materiale.
2. Analiza costurilor directe privind retribuirea muncii (inclusiv contribuţiile la asigurările
sociale).
Deşi metoda şi etapele de analiză la ambele compartimente sunt identice, în continuare vom
examina conţinutul acestora pe fiecare compartiment în parte.

4.1. Analiza costurilor directe de materiale

Procesul de analiză prevede trei etape consecutive de examinare a costurilor respective, ţinând
cont de necesităţile analitice.
Astfel, la prima etapă a analizei se examinează componenţa costurilor directe de materiale în
costul producţiei şi tendinţa modificării acestora în dinamică sau comparativ cu nivelul
programat, recalculat la volumul producţiei fabricate efectiv în perioada de gestiune.
Pentru aceasta se utilizează tabelul analitic 5.3. Concomitent, în baza datelor din acest tabel, pe
fiecare element în parte al costurilor directe de materiale, se calculează şi se apreciază:
- abaterea absolută (ca diferenţa dintre costurile efective pe fiecare element de consum
în parte şi cele de bază, recalculate la volumul producţiei fabricate obţinut în perioada de
gestiune);
- abaterea relativă (ca raportul dintre abaterea absolută pe fiecare element de consum şi
valoarea de bază recalculată);
- cota-parte a fiecărui element de consum respectiv în modificarea totală a costului
producţiei (ca raportul dintre abaterea absolută pe fiecare element de consum şi costul
producţiei de bază, recalculat la volumul producţiei fabricate obţinut în perioada de gestiune).
Din tabelul 5.3 rezultă că la întreprinderea analizată în anul de gestiune costurile directe de
materiale sau redus comparativ cu nivelul de bază - recalculat în total cu 1321 mii lei (22022,6-
23343,6), ceea ce a contribuit la micsorarea costului producţiei cu 4,32% [((-1321 :
30550,0)x100].

Tabelul 5.3
Aprecierea generală a costurilor directe de materiale în costul producţiei
(mii lei)
Indicatori Anul de gestiune Abaterea Abaterea Cota-parte în
absolută relativă (+.-) modificarea
Costuri de bază Costuri ,% totală a
recalculate la efective costului
volumul producţiei producţiei (+, -
fabricate efectiv ), %

A 1 2 3 = 2-1 4=2/1*100- 5=3/5.1*100

100
1. Materii prime şi 14588,2 14870,6 +282,4 +1,94 0,92
materiale
2. Combustibil şi energie 5582,2 4786,0 -796,2 -14,26 -2,61
consumate în scopuri
tehnologice
3. Alte consumuri directe 3173,2 2366,0 -807,2 -25,44 -2,64
de materiale

4. Total costuri de 23343,6 22022,6 -1321 -5,66 -4,32

materiale în costul
producţiei
5. Costul producţiei 30550,0 31683,6 + 1133,6 +3,71 X
Examinând componenţa acestor consumuri pe fiecare element în parte, vom observa că
această abatere a fost determinată de influenţa negativă a supra-costurilor de materii prime şi
materiale cu +383,4 mii lei,si de influenta pozitiva reducerii consumului la combustibil şi energie
consumate în scopuri tehnologice — cu 796,2 mii lei şi la alte consumuri directe de materiale cu
— 807,2 mii lei. Cota-parte a acestor modificări pe fiecare element în parte în majorarea totală a
costului producţiei a atins respectiv nivelul de +0,92; -2,61 şi 2,64 puncte procentuale. Pentru a
evita cauzele care au provocat modificările menţionate mai sus şi a determina efortul propriu al
colectivului de muncă în acest proces, vom examina etapa a doua a analizei, care se bazează
pe calculul şi aprecierea influenţei asupra modificării costurilor directe de materiale în costul
producţiei a următorilor trei factori:
1) modificarea volumului producţiei fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate
(abaterea relativă a volumului producţiei fabricate se înmulţeşte cu costurile directe de materiale
pe fiecare element în parte din perioada de bază):
ΔCM(ft) = A%VPF x CM0.
Orice abatere sub influenţa acestui factor este justificată, deoarece este legată de modificarea
volumului activităţii de bază;
2) modificarea structurii şi sortimentului producţiei fabricate, lucrărilor executate şi
serviciilor prestate (se determină ca diferenţa dintre costurile respective recalculate şi cele din
perioada de bază minus mărimea influenţei factorului 1):
ΔCM(f2) = [(CMrec - CM0) – ΔCM(f1)],
Reducerea costurilor directe de materiale sub influenţa acestui factor se apreciază pozitiv, dar
numai în condiţiile când întreprinderea analizată şi-a îndeplinit obligaţiunile contractuale privind
producţia finită, lucrările executate şi serviciile prestate. Concomitent, majorarea costurilor
directe de materiale sub influenţa acestui factor se apreciază negativ;
3) modificarea nivelului de consum pe unitate de produs (lucrări şi servicii) (se determină
ca diferenţa dintre costurile directe de materiale efective şi cele recalculate):
ΔCM(f3) = CMe, - CMrec.
De regulă, majorarea costurilor directe de materiale sub influenţa acestui factor se apreciază
negativ şi, invers, reducerea lor se apreciază pozitiv, deoarece după conţinut reflectă efortul
propriu al colectivului de muncă în diminuarea costurilor directe de materiale în costul producţiei.
Calculul şi aprecierea influenţei factorilor menţionaţi mai sus se efectuează în următorul tabel
analitic (tab.5.4):
Tabelul 5.4
Calculul influenţei factorilor asupra modificării consumurilor directe de materiale în
costul
producţiei (mii lei)
Indicatori Anul de gestiune Abaterea Inclusiv sub influenţa modificării
absolută
programat recalculat efectiv (+,-) volumului structurii şi nivelului de
producţiei sortimentului consum pe
fabricate producţiei unitate de
fabricate produs
A 1 2 3 4 = 3-1 5 6 7
1. Materii prime 14065,0 14588,2 14870,6 +805,6 +523,2 0 +282,4
şi materiale
 2. Combustibil şi 5382,0 5582,2 4786,0 -596,0 +200,2 0 -796,2
energie
consumate în
scopuri
tehnologice
3. Alte costuri 3059,4 3173,2 2366,0 -693,4 + 113,8 0 -807,2
directe de
materiale

4. Total costuri 22506,4 23343,6 22022,6 -483,8 +837,2 0 -1321

de materiale în
costul producţiei

5. Volumul 35160,0 X 36467,0 X X X X

producţiei 103,72
fabricate %
(lucrărilor şi
serviciilor)
în baza datelor din tabelul 5.4 se poate constata că la întreprinderea analizată costurile directe
de materiale în costul producţiei s-au redus în total, comparativ cu nivelul programat, cu 483,8
mii lei (22022,6 - 22506,4).
Examinând situaţia pe fiecare element de costuri în parte, vom observa că reducerea totală a
fost determinată numai de elementele 2 „Combustibil şi energie consumate în scopuri
tehnologice" şi 3 „Alte consumuri directe de materiale", constituind respectiv 596,0 şi 693,4 mii
lei.
Concomitent, la elementul 1 „Materii prime şi materiale" au fost admise supracosturi în valoare
de 805,6 mii lei.
Pentru a aprecia mai obiectiv toate modificările survenite în componenţa costurilor directe de
materiale, vom apela la rezultatele analizei factoriale. Astfel, sub influenţa modificării volumului
producţiei fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate costurile directe de materiale s-au
majorat în total cu 837,2 mii lei, inclusiv:
  3,72  14065,0 
- materii prime şi materiale - cu 523,2 mu lei  
 100

  3,72  5382,0 
- combustibil şi energie consumate în scopuri tehnologice - cu 200,2 mii lei  
 100
- alte consumuri directe…cu 113,8 mii lei
Toate supracosturile sub influenţa acestui factor sunt justificate, deoarece volumul producţiei
fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate s-a majorat comparativ cu nivelul programat
cu 3,72%.
Sub influenţa modificării structurii şi sortimentului producţiei fabricate, lucrărilor
executate şi serviciilor prestate costurile directe de materiale nu s-a schimbat.

Sub influenţa modificării nivelului de consum pe unitate de produs, lucrări şi servicii

consumurile directe de materiale s-au redus în total cu 1321 mii lei, inclusiv:
-combustibil şi energie consumate în scopuri tehnologice - cu 796,2 mii lei (4786,0 – 5582,2);
-alte consumuri directe de materiale - cu 807,2 mii lei (2366,0 – 3173,2).
Majorarea costurilor sub influenţa materiei prime si materiale a acestui factor se apreciază
negativ.
Totalizând cele expuse mai sus, putem deduce că întreprinderea analizată dispune de rezerve
interne de reducere a costurilor directe de materiale pe viitor pe element de consum de
materiale.

4.2. Analiza costurilor directe privind retribuirea muncii

Pornind de la cerinţele S.N.C. 3 „Componenţa costurilor şi cheltuielilor întreprinderii", costurile
directe privind retribuirea muncii după conţinut joacă un rol semnificativ în costul producţiei. La
întreprinderile de producţie ele cuprind costurile privind remunerarea muncitorilor care se includ
direct în costul produselor finite, lucrărilor executate şi serviciilor prestate.
Metoda şi etapele analizei acestor costuri sunt identice cu cele ale analizei costrilor directe de
materiale. Astfel, la prima etapă a analizei se calculează:
- abaterea absolută;
- abaterea relativă şi
- cota-parte a costurilor directe privind retribuirea muncii în modificarea totală a costului
producţiei.
Pentru aceasta se utilizează tabelul analitic 5.6.
Tabelul 5.6
Aprecierea generală a costurilor privind retribuirea muncii în costul producţiei
(mii lei)
Indicatori Anul de gestiune Abaterea Abaterea Cota-parte in
absolută relativă modificareatotală a
consumuri de consumuri
(+,-) (+, -), % costului producţiei
bază recal- efective
(+-), %
culate la
volumul
producţiei
fabricate
efectiv
A 1 2 3=2-1 4=3/1x100 5=3/4.1x100

1. Costuri directe 2784,75 2106,4 -678,35 -24,36 -2,22

privind retribuirea
muncii
2. Contribuţii la 629,5 653,0 +23,5 +3,73 +0,08
asigurările sociale
3. Costuri privind 3414,25 2759,4 -654,85 -19,18 -2,14
retribuirea muncii -
total (rd. 1 + rd. 2)

4. Costul producţiei 30550,0 31683,6 + 1133,6 +3,71 X

Din tabelul 5.6 rezultă că la întreprinderea analizată în anul de gestiune consumurile privind
retribuirea muncii au scazut comparativ cu nivelul de bază recalculat în total cu 654,85 mii lei,
ceea ce a contribuit la micsorarea costului producţiei cu 2,14% [(654,85 : 30550,0)x100].
Este necesar de menţionat că până în prezent la majoritatea unităţilor economice de producţie
pe teren, consumurile directe privind retribuirea muncii ocupă o pondere foarte mică în costul
producţiei, ceea ce dovedeşte că posibilităţile de remunerare a muncitorilor sunt reduse. Pentru
a evita cauzele care au influenţat modificările menţionate mai sus şi a determina efortul propriu
al colectivului de muncă vom examina etapa a doua a analizei care prevede calcularea şi
aprecierea următorilor trei factori:
- modificarea volumului producţiei fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate;
- modificarea structurii şi sortimentului producţiei fabricate, lucrărilor executate şi
serviciilor prestate;
- modificarea nivelului de consum pe unitate de produs, lucrări şi servicii.
Calculul influenţei acestor factori se efectuează în tabelul analitic 5.7.
Din tabel rezultă că la întreprinderea analizată costurile privind retribuirea muncii în costul
producţiei s-au redus în total, comparativ cu nivelul programat, cu 532,4 mii lei (2759,4 -
3291,8).
Această abatere a fost determinată de influenţa următorilor factori:
1) modificarea volumului producţiei fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate care a
contribuit la sporirea indicatorului rezultativ cu 122,5 mii lei:
  3,72  3291,8 
 100 

2) modificarea structurii şi sortimentului producţiei fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor

prestate care a dus la reducerea indicatorului rezultativ cu 0,05 mii lei [(3414,25 - 3291,8) -
122,5]
3) modificarea nivelului de consum pe unitate de produs, lucrări şi servicii care a contribuit la
micsorarea indicatorului rezultativ cu 654,85 mii lei (2759,4 - 3414,25).
Tabelul 5.7
Calculul influenţei factorilor asupra modificării costurilor privind retribuirea muncii în
costul producţiei (mii lei)
Indicatori Anul de gestiune Abaterea Inclusiv sub influenţa modificării
absolută
progra- recalculat efectiv volu- structurii şi nivelului
mat (+,-) mului sorti- de consum
produc- mentului pe unitate
ţei rpoducţiei de produs
fabricate fabricate
A 1 2 3 4 = 3-1 e
5 6 7
1. Costuri privind 3291,8 3414,25 2759,4 -532,4 +122,5 -0,05 -654,85
retribuirea muncii

2. Volumul produc- 35160,0 X 36467,0 X X X X

ţiei fabricate (lucră-
rilor şi serviciilor) 103,72%
Balanţa influenţei factorilor: 122,5+(-0,05) + (-654,85) = - 532,4 mii lei.
Dacă examinăm rezultatele obţinute, ţinând cont de conţinutul fiecărui factor în parte, se pot
introduce următoarele rectificări. Astfel, majorarea costurilor privind retribuirea muncii sub
influenţa primului factor este justificată, deoarece volumul producţiei fabricate, lucrărilor
executate şi serviciilor prestate s-a majorat comparativ cu nivelul programat cu 3,72% (103,72 -
100).
Concomitent, reducerea costurilor privind retribuirea muncii sub influenţa factorului 2 se
apreciază pozitiv numai cu condiţia că întreprinderea în cauză a îndeplinit obligaţiunile
contractuale privind produsele finite, lucrările executate şi serviciile prestate. în ce priveşte
micsorarea consumurilor privind retribuirea muncii sub influenţa factorului 3, ea se apreciază
pozitiv.

5. Analiza costurilor indirecte în costul producţiei

Pe lângă costurile directe, în costul producţiei se includ şi costurile | indirecte de producţie care
după natura sa reflectă costurile aferente deservirii şi gestionării subdiviziunilor de producţie în
cadrul întreprinderii. Acestea cuprind:
- costurile privind menţinerea mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie în stare de lucru;
- amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie;
- costurile aferente perfecţionării tehnologiei şi organizării producţiei;
- valoarea materialelor utilizate în scopul asigurării unui proces tehnologic normal;
- salariile muncitorilor auxiliari şi ale personalului administrativ din subdiviziunile de
producţie etc.
în funcţie de volumul producţiei fabricate (lucrărilor executate şi serviciilor prestate), consumurile
indirecte pot fi divizate în:
a) costuri variabile şi
b) costuri constante aferente produselor fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate.
De regulă, costurile variabile se modifică proporţional cu volumul activităţii de bază, iar cele
constante rămân stabile, deci, nu depind de acest volum.
Analiza costurilor indirecte de producţie prevede următoarea consecutivitate în examinarea
conţinutului acestora. Astfel, la prima etapă a analizei se examinează structura costurilor
respective în costul producţiei la nivel general. Acest studiu poate fi efectuat atât în dinamică,
cât şi comparativ cu nivelul programat, utilizând tabelul analitic 5.8.
 Tabelul 5.8
Analiza structurii costurilor indirecte de producţie la nivel general
Denumirea indicatorilor Anul de gestiune Abaterea (+,-)
programat efectiv
suma, ponderea, suma, ponderea, mii lei %
mii lei % mii lei %
A 1 2 3 4 5 6
1. Costuri indirecte de
producţie - total 6448,2 100 6901,6 100 +453,4
inclusiv:
1.1. variabile 4400,0 68,24 4838,0 70,10 +438,0 X
1.2. constante aferente 2048,2 31,76 2063,6 29,90 + 15,4
produselor fabricate, lucră-
rilor executate şi serviciilor +1,86
prestate
-1,86

în baza datelor din tabelul 5.8 se poate constata că la întreprinderea analizată costurile indirecte
de producţie s-au majorat comparativ cu nivelul programat în total cu 453,4 mii lei. Această
abatere a fost determinată de supra-costurile admise atât în categoria costurilor variabile, cât şi
a celor constante, respectiv cu 438,0 şi 15,4 mii lei.
Examinând structura costurilor indirecte în costul producţiei, observăm că ponderea principală
revine costurilor variabile care s-au majorat comparativ cu nivelul programat de la 68,24 la
70,10% sau suplimentar cu 1,86 puncte procentuale (70,10 - 68,24).
Cât priveşte ponderea costurilor indirecte constante, pe parcursul perioadei de gestiune ele s-au
redus comparativ cu nivelul programat de la 31,76 la 29,90%, cu toate că valoarea lor absolută
are o tendinţă de majorare faţă de acest nivel.
La etapa a doua a analizei se examinează fiecare compartiment referitor la costurile indirecte
de producţie în parte. Analiza costurilor variabile prevede calculul şi aprecierea influenţei
următorilor doi factori asupra modificării acestor costuri în dinamică sau faţă de nivelul
programat, şi anume:
1) modificarea volumului producţiei fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate.
Orice abatere sub influenţa acestui factor este justificată, deoarece costurile indirecte variabile
se modifică proporţional cu volumul respectiv;
2) modificarea costurilor variabile la 1 leu producţie fabricată, lucrări şi servicii.
Influenţa acestui factor depinde integral de efortul propriu al colectivului de muncă al
întreprinderii, deoarece reflectă gradul de respectare a normelor valorice, proiectate la acest
compartiment pe fiecare articol de consum în parte pentru perioada de gestiune curentă. în
acest context, abaterea cu semnul "minus" se apreciază pozitiv, iar cu semnul "plus" - negativ.
Calculul influenţei acestor factori se efectuează prin metoda diferenţelor absolute, utilizând
următoarele relaţii:
VPF  Civ 0
1. CIPV( f1 ) 
100
 Civ  VPF1
2. CIPV( f 2 ) 
100

Unde CIPV - costuri indirecte de producţie variabile;

Civ - costuri indirecte variabile la 1 leu producţie fabricată, lucrări executate şi servicii
prestate.
Toată informaţia necesară pentru analiză se acumulează în următorul tabel (tab.5.9):
Tabelul 5.9
Date iniţiale privind analiza factorială a costurilor indirecte de producţie variabile
Indicatori Anul de qestiune Abaterea
programat efectiv absolută (+,
-)
A 1 2 3 = 2-1
1. Costuri indirecte de producţie 4400,6 4838,0 +438,0
variabile - total, mii lei
2. Volumul producţiei fabricate 35160,0 36467,0 +1307,0
(lucrărilor şi serviciilor), mii lei
3. Costuri indirecte variabile la 1 12,514 13,267 +0,753
leu producţie fabricată, lucrări şi
servicii [(rd.1 : rd.2)x100],bani

Din tabelul 5.9 rezultă că la întreprinderea analizată asupra majorării costurilor indirecte variabile
faţă de nivelul programat cu 438,0 mii lei au influenţat următorii doi factori:
- modificarea volumului producţiei fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate care a
contribuit la sporirea indicatorului rezultativ cu 163,5 mii lei:
  1307,0  12,514 
 100 

- modificarea costurilor indirecte variabile la 1 leu producţie fabricată, lucrări executate şi

servicii prestate care a contribuit la sporirea indicatorului rezultativ cu 274,5 mii Iei:
  0,753  36467,0 
 100 

Balanţa influenţei factorilor: 163,5 + 274,5 = + 438,0 mii lei.

Dacă luăm în consideraţie faptul că mărimea influenţei factorului 1 este justificată, putem
menţiona că influenţa negativă va constitui numai 274,5 mii lei, ceea ce reprezintă rezerva
internă de reducere a acestor consumuri pe viitor.

6.Analiza structurii cheltuielilor întreprinderii pe feluri de activităţi

în conformitate cu standardele naţionale de contabilitate, toate cheltuielile întreprinderii se
grupează pe feluri de activităţi:
- operaţională;
- din operațiuni cu active imobilizate (de investiţii);
- financiară;
 - cheltuieli (pierderi) excepţionale.
Cheltuielile activităţii operaţionale cuprind:
- costul vînzărilor;
- cheltuielile perioadei.

în unităţile de producţie costul vânzărilor reflectă costul efectiv al produselor vândute, lucrărilor
executate şi serviciilor prestate care constă din costurile directe şi indirecte de producţie
aferente produselor şi mărfurilor vândute, lucrărilor executate şi serviciilor prestate.
La finele perioadei de gestiune costul vânzărilor se reflectă în rd.20 din Situația (Raportul) de
profit și pierderi şi se scade din venitul obţinut din vânzări la determinarea profitului brut al
întreprinderii.
Totodată, în anexa nr.5 la Raportul de profit și pierderi în subcapitolul 1.2 costul total al
vânzărilor se descompune în următoarele direcţii:
- produse finite vândute;
- mărfuri vândute;
- lucrări executate şi servicii prestate etc.
Cheltuielile perioadei cuprind:
- cheltuielile de distribuire (comerciale);
- cheltuielile administrative (generale şi administrative);
- alte cheltuieli operaţionale.
Potrivit S.N.C., cheltuielile de distribuire (comerciale) reprezintă după conţinut cheltuielile
aferente desfacerii produselor finite, mărfurilor şi prestărilor de servicii.
Cheltuielile administrative (generale şi administrative) cuprind cheltuielile privind deservirea
şi gestiunea întreprinderii în ansamblu. Alte cheltuieli operaţionale cuprind cheltuielile privind
vânzarea activelor circulante (cu excepţia produselor finite, mărfurilor şi serviciilor), plăţile
dobânzilor pentru credite şi împrumuturi, cheltuielile sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri
etc.
Componenţa detaliată a cheltuielilor perioadei se reflectă în anexa nr. 5 la Raportul de profit și
pierderi în subcapitolele 1.4 „Cheltuieli comerciale", 1.5 „Cheltuieli generale şi administrative" şi
1.6 „Alte cheltuieli operaţionale" sau evidența analitică al cheltuielilor.
Pe lângă cheltuielile activităţii operaţionale, în practica analitică se utilizează şi cheltuielile din
alte activităţi care, după conţinut, cuprind cheltuielile suportate de întreprindere la desfăşurarea
altor activităţi:
- cheltuielile cu active imobilizate (activităţii de investiţii);
- cheltuielile financiare (activităţii financiare);
- cheltuieli /pierderile excepţionale.
Prima grupă de cheltuieli din alte activităţi, cu active imobilizate, rezultă din ieşirea activelor pe
termen lung, reevaluarea acestora din operaţiunile participanţilor în alte întreprinderi, precum şi
operaţiunile cu titluri de valoare pe termen lung etc.
A doua grupă de cheltuieli ale activităţii financiare rezultă din modificarea mărimii şi structurii
capitalului propriu, împrumuturile şi creditele întreprinderii cum ar fi: plata dividendelor, plata
pentru arenda finanţată, diferenţele de curs valutar negativ etc,
A treia grupă – cheltuieli (pierderile) excepţionale - nu este legată de activitatea economico-
financiară a întreprinderii. în această grupă se includ daunele provocate de calamităţile naturale,
perturbările politice, modificarea bazei legislative a ţării etc.
Componenţa cheltuielilor activităţii neoperaţionale se reflectă în anexa menţionată mai sus în
subcapitolele 2.2 „Cheltuieli din activitatea de investiţii" şi 3.2 „Cheltuieli din activitatea
financiară". Pierderile excepţionale sunt reflectate în capitolul 4 „Rezultat excepţional".
Analiza cheltuielilor întreprinderii începe cu examinarea structurii acestor cheltuieli în dinamică
în baza datelor din anexa nr. 5 la Raportul de profit și pierderi, utilizându-se tabelul analitic 5.10.
La prima etapă a analizei:
- se calculează ponderea fiecărui compartiment în suma totală a cheltuieli lor
întreprinderii;
- se calculează abaterile absolută şi relativă la fiecare compartiment în parte;
- se apreciază ponderea compartimentului care predomină în structura cheltuielilor totale
ale întreprinderii.
Tabelul 5.10
Analiza structurii cheltuielilor întreprinderii pe feluri de activităţi în dinamică
Indicatori Anul precedent Anul de gestiune Abaterea (+, -)
suma, ponderea, suma, ponderea, mii lei %
mii lei % mii lei %
A 1 2 3 4 5 = 3-1 6 = 4-2
1. Cheltuieli ale activităţii
operaţionale - total, 38684,0 98,34 41121,0 99,14 +2437,0 +0,80
inclusiv:
1.1. Costul vânzărilor 36337,99 92,37 38896,0 93,78 +2559,0 + 1,41
1.2. Cheltuieli comerciale 90,0 2,52 3,15 840,0 2,03 3,07 - 150,0 -0,49
1.3. Cheltuieli generale şi 1239,0 1275,0 +36,0 -0,08
administrative 0,30 0,26
1.4. Alte cheltuieli 118,0 110,0 - 8,0 -0,04
operaţionale

2. Cheltuieli ale activităţii de 370,0 0,94 170,0 0,41 - 200,0 -0,53

investiţii
3. Cheltuieli ale activităţii 284,0 0,72 185,0. 0,45 -99,0 -0,27
financiare
4. Pierderi excepţionale - - - - - -
5. Total cheltuieli 39338,0 100 41476,0 100 +2138,0 X
(rd.1 +rd.2 + rd.3+rd.4)
în baza datelor din tabelul 5.10 se poate constata că la întreprinderea analizată s-a înregistrat o
tendinţă de majorare a cheltuielilor totale comparativ cu anul precedent de la 39338,0 la 41476,0
mii lei sau cu 2138,0 mii lei (41476,0 - 39338,0). Această abatere a fost determinată de sporirea
cheltuielilor activităţii operaţionale în total cu 2437,0 mii lei (41121,0 - 38684,0). Totodată, în
urma modificării cheltuielilor activităţii neoperaţionale, inclusiv a celor de investiţii şi financiare,
cheltuielile întreprinderii s-au redus respectiv cu 200,0 şi 99,0 mii lei. Examinând ponderea
fiecărui compartiment în parte, observăm că cheltuielile activităţii operaţionale s-au majorat
relativ faţă de anul precedent de la 98,34 la 99,14% sau suplimentar cu 0,80 puncte procentuale
(99,14 - 98,34). Este de remarcat că pentru o apreciere mai obiectivă a modificărilor înregistrate
apare necesitatea examinării în continuare a tuturor compartimentelor de cheltuieli în parte,
ţinând cont de componenţa lor particulară şi cauzele care au provocat modificările evidenţiate.

Tema 8. Analiza formării şi utilizării profitului.

1. Obiectivele si sursele informaţionale ale analizei profitului.
2. Analiza dinamicii şi structurii profitului pînă la impozitare.
3. Analiza factorială a profitului din activitatea operaţională.
4. Analiza factorială a profitului brut din activitatea operaţională.

1. Obiectivele si sursele informaţionale ale analizei profitului.

în contextul implimentării noului sistem contabil în Republica Moldova un rol semnificativ îl
joacă problema determinării şi analizei coerente a rezultatelor financiare (profit sau pierderi)
obţinute de fiecare unitate de producţie pe teren.
Rezultatele financiare sînt caracterizate de către doi indicatori principali:
1. profitul;
2. rentabilitatea
Profitul constituie eficacitatea activităţilor pe care le desfăşoară întreprinderea şi practic
determină prosperarea acesteia în perioada previzională.
Profitul = venituri - cheltuieli (dintr-un anumit tip de activitate) Profitul în calitate de categorie
economică, îndeplineşte următoarele funcţii:
1. Funcţia de recuperare - serveşte drept sursă de formare al fondurilor de bază şi
circulante, al dezvoltării financiare.
2. Funcţia de stimulare — serveşte drept sursă de stimulare şi de sporire al eficacităţii
activităţii de producţie.
3. Funcţia de estimare - serveşte drept instrument de măsurare al eficacităţii activităţii
de producţie.
Profitul perioadei de gestiune se divizează în:
1. profitul pînă la impozitare;
2. profitul după impozitare.
Profitul pînă la impozitare se formează prin sumarea profitului obţinut din patru tipuri de
activităţi:
1. Activitatea operaţională (RAO);
2. Activitatea cu active imobilizate (investiţională) (RAI);
3. Activitatea financiară (RAF);
4. Activitatea excepţională (RE).
P=RAO ± RAI ± RAF ± RE
Sau, SNC din anul 2014 si al Situatiilor financiare, putem analiza profitul pina la impozitare obtinut
din 2 tipuri de activitati, astfel:
1. Activitatea operationala
2. Alte tipuri de activități, care se calculeaza ca suma activității cu active imobilizate, activitatea
financiara și activitatea excepțională.
Activitatea operaţională este activitatea de bază de obţinere a venitului de la realizarea
producţiei, serviciile prestate ş.a. tipuri de activităţi ce aderă la activitatea operaţională. Profitul
din activitatea operaţională - se stabileşte ca diferenţa dintre venituri şi cheltueli din activitatea
operaţională în felul următor:
PAO=Pb+AVO-Chcom-Chg.adm-Achop.
Profit brut – reprezintă profitul obţinut din vînzarea produselor, mărfurilor şi serviciilor
prestate şi se determină ca diferenţa dintre veniturile din vînzări şi costul vînzărilor.
Rezultatul de pe urma activitatăţii operaţionale (rd.080 Anexa nr.2 Situatia de profit si
pierderi („Raportul de profit şi pierderi"))
Activitatea investiţională (cu active imobilizate)este activitatea de procurare, reevaluare şi
vînzare al activelor imobilizate, de operare cu întreprinzătorii din afară.
Rezultatul din activitatea investiţională(cu active imobilizate) (profit sau pierderi) (rd.090
Anexa nr.2 „Raportul de profit şi pierderi") se stabileşte ca diferenţa dintre venituri şi cheltueli
din activitatea investiţională(cu active imobilizate), in Situatia de profit si pierderi acest rezultat
se regaseste in rubrica „Rezultatul din alte activitati”:
RAI=VAI-ChAI
Activitatea financiară este activitatea, rezultatul căreia este modificarea în mărimea şi
componenţa capitalului propriu şi datoriilor întreprinderii.
Rezultatul din activitatea financiară (rd.100 Anexa nr.2 „Raportul de profit şi pierderi")
poate rezulta atît cu profit cît şi cu pierderi, şi se stabileşte ca diferenţa dintre venituri şi
cheltueli din activitatea financiară, in Situatia de profit si pierderi acest rezultat se regaseste in
rubrica „Rezultatul din alte activitati”:
RAF=VAF-ChAF
Suma rezultatelor din activitatea operaţională, din activitatea investiţională şi din
activitatea financiară formează rezultatul din activitatea economico-fmanciară: profit (pierdere)
rd.l 10 Anexa nr.2 „Raportul de profit și pierderi".
Activitatea excepţională apare în rezultatul unor situaţii neprevăzute aşa ca calamnităţile
naturale, modificarea legislaţiei ş.a. Deaceea rezultatul din activitatea excepţională trebuie
separat de activitatea de bază.
Profitul obţinut de întreprindere este influenţat de un sistem larg de factori atît interni, care
depind de efortul propriu al colectivului de muncă, cît şi externi, care nu depind de activitatea lui.
In Situatia de profit si pierderi acest rezultat se regaseste in rubrica „Rezultatul din alte activitati”.
De regulă, analiza fiecărui tip de profit al întreprinderii poartă un caracter concret,
deaceea permite managerilor să determine posibilităţile şi direcţiile principale de diversificare a
activităţii de bază.
Concomitent, analiza aprofundată a profitului permite investitorilor potenţiali să-şi decidă
strategia, îndreptată spre minimizarea pierderilor şi riscului financiar pentru investiţiile depuse în
întreprinderea dată pe o perioadă durabilă.
Sarcinile analizei profitului sunt:
• Aprecierea generală a structurii profitului perioadei de gestiune atît în
dinamică cît şi faţă de nivelul programat.
• Aprecierea influenţei factorilor respectivi asupra modificării profitului.
• Evidenţierea rezervelor interne de majorare a profitului pe viitor.
Surse de informare:
1. Programul social economic de dezvolatare a întreprinderii, compartimentul
„Profitul si rentabilitatea".
2. Raportul(Situația) Financiar şi anexele sale.
3. Datele contabilităţii operative ce ţin de rezultatele financiare a întreprinderii.

2. Analiza dinamicii şi structurii profitului pînă la impozitare.

Analiza profitului de regulă se începe de la aprecierea structurii profitului perioadei de
gestiune pînă la impozitare (reflectat în Anexa nr.2 „Raportul(Situația) de profit și pierderi" rd 130
din „Raportul/Situația financiară").
Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare reflectă profitul, primit de către
întreprindere în urma tuturor tipurilor de activităţi şi situaţii excepţionale desfăşurate de către ea
în perioada de gestiune:
P=PAO ± PAI ± PAF ± PE conform Raportului de profit si pierderi
sau P=PAO ± PAA conform Situatiei de profit si pierderi
Dacă pornim de la modul de calculare a acestui indicator, observăm că el sintetizează atît
rezultatele activităţilor desfăşurate de întreprindere pe parcursul perioadei de gestiune, cît şi
mediul în care sînt desfăşurate aceste activităţi.
Examinarea profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare permite a evidenţia, din
care surse principale de venituri îşi acoperă costurile întreprinderea analizată, care este evoluţia
lor şi cît de stabile sînt acestea.
Analiza se efectuează cu ajutorul tabelului analitic 2.1.
NOTA: Pe parcursul examinării datelor din acest tabel e necesar de efectuat următorii 3
paşi:
• examinăm dinamica modificării profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare.
• examinăm conţinutul modificării comparimentelor de bază care au contribuit la
modificarea profitului total.
• examinăm ponderea cărui compartiment ocupă cea mai mare dimensiune în structura
profitului total.
Tabelul 2.1
Analiza structurii profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare în
dinamică
Indicatorii Anul pecedent Anul de gestiune Abaterea (+,-)
Suma, Ponderea, Suma, Ponderea, Suma, Ponderea,
mii lei % mii lei % mii lei %
A 1 2 3 4 5 6
1. Rezultatul din activitatea 1725,0 72,18 2294,0 82,25 +569,0 +10,07
operaţională: profit (pierderi)
rd.080 (anexa Nr.2)
2. Rezultatul din activitatea de 125,0 5,23 240,0 8,61 + 115,0 +3,38
investiţii: profit (pierderi) rd.090
(anexa ) (Nr.2)

3. Rezultatul din activitatea 540,0 22,9 385,0 13,80 -155 -8,79

financiar: profit (pierderi)
rd.l00(f.Nr.2)
4. Rezultatul din activitatea 2390,0 100 2919,0 104,66 +529 +4,66
economico-financiară: profit
(pierderi) (rd. 1+2+3) sau rd. 110
(anexa Nr.2)
5. Rezultatul excepţional: - - (130,0) (4,66) -130,0 -4,66
prfit(pierderi) rd. 120 (anexa
Nr.2)
6. Profitul (pierderi) perioadei de 2390,0 100 2789.0 100 +399,0 X
gestiune pînă la impozitare (rd.4-
rd.5)sau 130 (anexa Nr.2)
(rd. 1+2-3-5)
 Daca analizam profitul pina la impozitare conform Saituatiei de profit si pierderi atunci
rezultatele din activitatea de investitii, financiara si exceptionala se totalizeaza.
Concluzie .In baza datelor din tabel profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare s-a
majorat faţă de nivelul anului precedente la 2390 la 2789 lei, sau suplimentar cu 399 mii lei.
Această abatere a fost asigurată de influenţa pozitivă a compartimentului 1 şi 2 care au
cotribuit la sporirea indicatorului rezultativ respectiv cu 569,0 şi 115,0. Concomitent, sub
influenţa negativă a rezutatului din activitatea financiară cît şi a rezultatului excepţional
indecatorul rezutativ s-a redus respectiv cu 155,0 şi 130 mii lei.
Majorarea profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare de întreprindere merită o
apreciere pozitivă, deoarece prin aceasta se asigură un interval de siguranţă suficient pentru a
suporta unele influenţe nefavorabile externe, cum ar fi, de exemplu: sporirea preţurilor la materia
primă şi materiale; la combustibil şi sursele energetice; a tarifelor la transport şi serviciile
comunale etc.
Dacă examinăm structura profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare atunci
observăm că, ponderea principală îi revine compartimentului 1 „Profitul (pierderi) din
activitatea operaţională" care pe pracursul anului de gestiune s-a majorat de la 72,18% pînă la
82,25 %
Luînd in consideraţie acest fapt următoarea etapă de analiză prevede examinarea
aprofundată a acestui indicator, inclusiv a factorilor care au contribuit la modificarea lui în
dinamică.

3.Analiza factorială a profitului din activitatea operaţională.

Rezultatul din activitatea operaţională oferă o imagine clară utilizatorilor de raporturi
financiare privind mărimea profitului (pierderii) obţinut de către întreprindere din ativitatea de
bază.
Din punct de vedere al conţinutului economic, profitul din activitatea operaţională este
partea componentă a profitului pînă la impozitare şi in mod direct influenţează mărimea
acestea.
PAO=Pb+AVO-Chcom-Chg.adm-Achop.
unde Pb - profitul brut;
AVO - alte venituri operaţionale;
Chcom. - cheltuieli comerciale; (de distribuire)
Chg adm - cheltuieli generale şi administrative; (administratrive)
Achop - alte cheltueli operaţionale (alte cheltueli din activitatea operaţională)
Este evident că fiecare parte componentă din formula nominalizată influenţează asupra
rezultatului financiar din activitatea operaţională a întreprinderii. Primii doi indicatori sînt cu
acţiune directă, iar restul trei — cu acţiune indirectă.
Sarcinile analizei profitului din activitatea operaţională:
1 .Determinarea componenţei profitului din activitatea operaţională.
2.Cu ajutorul tabelului analitic, înfăptuirea analizei structurii şi modificării profitului
din activitatea operaţională în dinamică.
3.înfăptuirea analizei factoriale a modificării profitului din activitatea operaţională.
4.Evidenţierea rezervelor de sporire a profitului din activitatea operaţională pe viitor.
La nivel general analiza factorială a profitului din activitatea operaţională se efectuiază
utilizînd următorul tabel analitic:
Tabelul 3.1
Calculul influenţei factorilor asupra modificării profitului din activitatea
operaţională în dinamică.
Indicatorii Anul precedent Anul de Abaterea Rezultatul
gestiune absolută influenţei
(+,-) factorilor
(+, -)
A 1 2 3 4
1. Profit brut ( pierderea globală) rd.030 2912,0 3474,0 +562,0 +562,0
(anexa Nr.2)
2. Alte venituri din activitatea operationala, 760,0 845,0 +85,0 +85.0
(Alte venituri operaţionale) rd.040 (anexa
Nr.2)
3. Cheltuieli de distribuire (comerciale) 590,0 ^540,0 -(-50,0) +50.0
rd.050 (anexa Nr.2)
4. Cheltuieli administrative (generale şi 1239,0 1375,0 -(+136,0) -136,0
administrative) rd.060 (anexa Nr.2)
5. Alte cheltuieli ale activitatii operaţionale 118,0 110.0 -(-8,0) +8,0
rd.070 (anexa Nr.2)
6. Rezultatul din activitatea operaţională: 1725,0 2294.0 +569,0 X
profit (pierderi) rd.080 (anexa Nr.2) (rd. 1+2-
3-4-5)
Concluzie:ln baza rezultatelor obţinute se poate constata că sporirea profitului din
activitatea operaţională pe parcursul anului de gestiune cu 569,0 mii lei a fost asigurată de
influenţa pozitivă a factorilor 1, 2, 3, 5 care au contribuit la majorarea indicatorului rezultativ
respectiv cu 562; 85,0; 50,0 şi 8,0 mii lei.
Concomitent sub influenţa negativă a factorului 4 indicatorul rezultativ s-a redus cu
136,0 mii lei.
Reducerea chetuielilor generale şi administrative poate servi ca rezervă de majorare a
indicatorului rezultativ pe viitor.

4. Analiza factorială a profitului brut din activitatea operaţională.

Profitul brut constituie componenţa de bază a profitului activităţii operaţionale, modificarea
căruia influenţează semnificativ profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare.
 Analiza se începe cu aprecierea dinamicii şi structurii profitului brut pe tipuri ale activităţii
operaţionale. De regulă, mărimea profitului brut poate fi obţinută de întreprindere din valoarea
produselor finite, comercializarea mărfurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor de
construcţie. Acestă direcţie de analiză se face în baza anexei la raportul/situației de profit şi
pierderi.

Analiza dinamicii profitului brut obţinut pe tipuri de activitate operaţională

Anul Anul de Abaterea
Indicatorii precedent gestiune absolută
∑, lei Pond.,% ∑, lei Pond., % lei %
1. Profit din vînzarea produselor
finite
2. Profit din comercializarea
mărfurilor
3. Profit din prestarea serviciilor
de transport
4. Profit brut (rd.1 + rd.2 + rd.3)
La următoarea etapă se înfăptuieşte analiza factorială cu scopul examinării cauzelor
modificării profitului brut.
Astfel, devierea mărimii profitului brut din vînzarea produselor sau prestarea serviciilor
este cauzată de influenţa următorilor factori:
1. modificarea volumului de vînzări a produselor;
2. modificarea structurii şi sortimentului producţiei vîndute (serviciile prestate);
3. modificarea costului vînzărilor de produse (serviciilor prestate);
4. modificarea preţurilor la produsele vîndute (serviciile prestate).
Această etapă de analiză necesită efectuarea unor calcule speciale obţinute prin recalcularea
datelor.
Ca surse de informaţie în analiza respectivă servesc:
1. anexa la raportul/situației de profit şi pierderi;
2. calculaţiile produselor concrete;
3. calcule speciale (de recalculare).
Recalcularea volumului şi costului vînzărilor se face prin înmulţirea cantităţii produselor
efectiv vîndute în anul de gestiune cu preţurile şi costurilor unitare ale produselor vîndute în anul
precedent sau conform planului de afaceri.
Acţiunea factorilor nominalizaţi mai sus şi tehnica de calcul a influenţei acestora asupra mărimii
profitului brut este următoarea:
1. volumul vînzărilor are o influenţei directă asupra mărimii indicatorului rezultativ şi se
calculează:

∆% 𝑉𝑉 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟
∆Pbvv = Pb0 x 100

∆Pbvv - modificarea profitului brut în urma influenţei VV;

∆%Vvprod – modificarea procentuală a VV produselor egală cu raportul dintre costul
producţiei recalculat şi costul producţiei programat înmulţit cu 100% şi minus 100%.
2. structura şi sortimentul produselor vîndute poate exercita asupra mărimii profitului brut
 atît o influenţă pozitivă, cît şi negativă. O dată cu majorarea ponderii produselor mai
rentabile în suma totală a VV, va creşte şi valoarea profitului brut şi invers.
Influenţa acestui factor se determină după formula:

∆Pb.struc. = Pb.recalc. – Pb.bază - ∆Pb.vv.

∆Pb.vv. – modificarea Pb sub influenţa VV.
3. costul produselor vîndute are o influenţă inversă asupra Pb, adică creşterea costului
producţiei duce la reducerea Pb.

∆Pb.cost. = - (costul prod.1 – costul prod. rec.)

4. majorarea sau reducerea preţurilor unitare la produsele vîndute influenţează direct

mărimea Pb:

∆Pb.preţ. = VV1 - Vvrec.

Exemplu: Analiza factorială a Pb obţinut de S.A. „Respect” din vînzarea produselor, în

comparaţie cu rezultatele anului precedent.

Date iniţiale pentru analiza factorială a

profitului brut din vînzarea producţiei
(lei)
Indicatorii Anul Recalculat Anul de
precedent gestiune
1. VV producţiei 19 221 301 14 093 546 14 981 347
2. Costul vînzărilor
produselor finite 9 996 409 7 319 388 10 121 381
3. Pb din vînzarea
produselor finite
(rd.1 – rd.2) 9 224 892 6 774 158 4 859 966

Calculul influenţei factorilor la abaterea Pb din vînzarea

produselor finite în dinamică
Factorii Metoda de Calculul influenţei Rezultatul
calcul factorilor influenţei
1. Modificarea
volumului 𝑃𝑏0 𝑥 %𝑉𝑉 9 224 892 𝑥 (−26,78%) -2 470 426
producţiei vîndute 100 100
2. Modificarea
structurii şi
sortimentului Pb.rec. – Pb.0 - ∆Pbvv 6 774 158 – 9 224 892 – (-2 470 426) +19 692
produselor vîndute
3. Modificarea -(Cvînz.curente –
costului vînzărilor Cv.rec.) -(10 121 381 – 7 319 388) -2 801 993
4. Modificarea preţ.
medii Vvcurent – Vvrec. 14 981 347 – 14 093 456 +887 801
%VV = 7 319 388 : 9 996 409 x 100 -100 = -26,78%
Verificare: 4 859 966 – 9 224 892 = (-2 470 426) + 19692 + (-2 801 993) + 887 801
 (-4 364 926) = (-4 364 926)
Concluzie: În baza rezultatelor obţinute din tabel putem constata că la întreprinderea dată Pb
din vînzarea producţiei finite s-a micşorat faţă de anul precedent cu 4 364 926 lei.
Această diminuare a fost determinată de influenţa negativă a reducerii volumului de vînzare a
producţiei în perioada de gestiune faţă de cea precedentă cu 26,78%, ceea ce a condiţionat
reducerea Pb cu 2 470 426 lei. Creşterea costului vînzărilor a determinat reducerea Pb cu
2 801 993 lei. Influenţa negativă a acestor doi factori a fost parţial compensată datorită majorării
preţului la producţia vîndută şi a creşterii ponderii produselor mai rentabile în suma totală a
vînzărilor în comparaţie cu structura anului precedent. Aceşti factori au condus la creşterea Pb
cu 887 801 şi respectiv cu 19 692 lei.
Deci, putem constata că întreprinderea dată dispune de rezerve interne de majorare a
indicatorului rezultativ pe viitor pe seama creşterea volumului de vînzări şi reducerii costului
vînzărilor. Aceasta va permite întreprinderii să sporească Pb din vînzarea producţiei cu
5 272 419 lei (2 470 426 + 2 801 993).

Tema 9. Analiza rentabilităţii

1. Esenţa şi rolul analizei rentabilităţii

2. Analiza rentabilităţii veniturilor din vînzări
3. Analiza rentabilităţii economice a activelor
4. Analiza rentabilităţii capitalului propriu
5. Analiza rentabilităţii capitalului permanent
1.Rentabilitatea exprimă capacitatea întreprinderii de a obţine profit. Rentabilitatea ca indicator
al eficienţei se obţine ca raport dintre efectele economice şi financiare (cîştig) şi efortul depus
pentru obţinerea acestora înmulţit cu 100.
În literatura economică, în calitate de indicator al efectului economic şi financiar (la numărător)
la calcularea rentabilităţii pot fi folosiţi profitul, dividentele, iar în calitate de efort – costul
vînzărilor, costul activelor, capitalul propriu, permanent ş.a.
1. Indicatorii rentabilităţii producţiei:
1.1. rentabilitatea venitului din vînzări:

𝑃𝑏
𝑅𝑣𝑣 = x 100% (Pb obţinut la 1 leu vînzare)
𝑉𝑉

1.2. rentabilitatea produsului (grupe de produse):

𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠
𝑅 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠 = 𝑃𝑟𝑒ţ𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠 x 100%

2. Rentabilitatea activelor:
2.1. rentabilitatea economică a activelor:

𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑝î𝑛ă 𝑙𝑎 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒

Ra = 𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 𝑎 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒𝑙𝑜𝑟 x 100%
 2.2. rentabilitatea activelor cu destinaţie de producţie:

𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡 𝑝î𝑛ă 𝑙𝑎 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒

Ract.prod. = 𝑉𝑎𝑙.𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 𝑎 𝑀𝐹+𝑣𝑎𝑙.𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 𝑎𝑐𝑡. x 100%

3. Rentabilitatea capitalului:
3.1. rentabilitatea capitalului propriu (financiară):

𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡 𝑛𝑒𝑡
Rc.prop. = 𝑉𝑎𝑙.𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 𝑎 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢 x 100%

3.2. rentabilitatea capitalului permanent:

𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡 𝑛𝑒𝑡
Rc.perm. = x 100%
𝑉𝑎𝑙.𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 𝑎 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑎𝑛𝑒𝑛𝑡

Studierea şi analiza rentabilităţii oferă utilizatorilor de rapoarte financiare informaţia necesară

pentru aprecierea eficienţei diferitor laturi ale activităţii întreprinderii.
2. Rentabilitatea vînzărilor caracterizează capacitatea întreprinderii de a obţine profit în
rezultatul vînzării producţiei, mărfurilor şi prestării serviciilor, adică arată mărimea profitului la 1
leu vînzări.
Acest indicator este utilizat la aprecierea eficienţei activităţii de producţie şi comercializare.
În practica analitică sînt utilizate diferite variante de calcul al rentabilităţii vînzărilor în
dependenţă de faptul ce tip de profit se utilizează la numărător la aprecierea nivelului
rentabilităţii (Pb, P din activitatea operaţională, P pînă la impozitare, P net).
Însă în practică în cele mai dese cazuri se analizează rentabilitatea venitului calculată în baza
profitului brut deoarece acest indicator reflectă cît de efectiv întreprinderea gestionează
vînzările, costurile şi preţurile de vînzare a produselor şi serviciilor prestate cu scopul obţinerii
profitului.
Analiza se începe cu aprecierea generală a rentabilităţii vînzărilor.
Aprecierea dinamicii rentabilităţii vînzărilor
Anul Anul de Abaterea
Indicatori precedent gestiune absolută (+/-)
1 2 3 4
1. Venitul din vînzări (lei) 21 361 294 16 412 320 -4 948 974
2. Profitul brut (lei) 9 383 349 5 229 254 -4 154 095
3. Rentabilitatea vînzărilor (%)
calculată în baza Pb (rd.2:rd.1) x 43,93 31,86 -12,07
100
Concluzie: Datele tabelului ne arată că nivelul rentabilităţii vînzărilor s-a redus faţă de nivelul
anului precedent cu 12,7 puncte procentuale. Adică, mărimea Pb la 1 leu vînzări, care poate fi
utilizată atît pentru acoperirea cheltuielilor perioadei, cît şi pentru formarea profitului activităţii
operaţionale care s-a redus.
La etapa următoare sînt studiate cauzele, ce au adus la modificarea nivelului rentabilităţii
vînzărilor.
Abaterea nivelului rentabilităţii vînzărilor depinde de influienţa următorilor factori:
 1. modificarea structurii şi sortimentului producţiei vîndute (mărfurilor, serviciilor
prestate) poate avea atît o influienţă pozitivă (atunci cînd creşte ponderea produselor mai
rentabile în volumul total al vînzărilor), cît şi negativă (invers).
Calculul influenţei acestui factor asupra rentabilităţii vînzărilor se face după formula:

𝑉𝑉𝑝𝑟𝑜𝑑.𝑟𝑒𝑐.−𝐶𝑉𝑟𝑒𝑐. 𝑉𝑉0−𝐶𝑉0
∆𝑅𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡. = –
𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐. 𝑉𝑉0

VVrec. – venit din vînzări recalculat la volumul vînzărilor perioadei de gestiune şi preţul de
realizare al perioadei precedente.
Cvrec. – costul vînzărilor producţiei recalculat la volumul vîmzărilor perioadei analizate şi
costul la 1 leu vînzări perioadei precedente.
Prima parte a formulei dependenţei factoriale reflectă nivelul rentabilităţii vînzărilor recalculat
reieşind din structura şi sortimentul vînzărilor perioadei analizate, costul şi preţul de vînzare a
unităţii producţiei perioadei precedente.
2. costul pe unitate de produs (marfă, serviciu prestat) are o influenţă inversă asupra
modificării nivelului rentabilităţii vînzărilor (creşterea costului unitar duce la reducerea
rentabilităţii şi invers).

𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐.−𝐶𝑉1 𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐.−𝐶𝑉𝑟𝑒𝑐.
∆Rcost. = –
𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐. 𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐.

3. modificarea sau reducerea preţului unitar al producţiei (mărfii, serviciului prestat)

influenţează direct asupra modificării rentabilităţii (creşterea preţurilor duce la creşterea
rentabilităţii).

𝑉𝑉1−𝐶𝑉1 𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐.−𝐶𝑉1
∆Rpreţ. = –
𝑉𝑉1 𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐.

Pentru a efectua analiza rentabilităţii vînzărilor, e necesară colectarea datelor în următorul

tabel.
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii
vînzării producţiei
Anul de gestiune
Indicatorii Anul recalculat în Anul de
precedent condiţiile anului gestiune
precedent
A 1 2 3
1.VV producţiei, lei 19 221 301 14 093 546 14 981 341
2. CV producţiei, lei 9 996 409 7 319 388 10 121 381
3.Pb din vînzarea producţiei
(rd.1-rd.2) 9 224 892 6 774 158 4 859 966
4.Rentabilitatea vînzărilor, %
(rd.3 : rd.1) x 100 47,99 48,07 32,44

Analiza factorială a rentabilităţii vînzărilor în comparaţie cu rezultatele perioadei precedente:

1.Calulăm abaterea absolută a nivelului rentabilităţii vînzărilor producţiei:
∆R = 32,44 – 47,99 = -15,55%
 2.Calculăm devierea rentabilităţii sub influenţa modificării structurii şi sortimentului producţiei
vîndute:

14 093 546−7 319 388 19 221 301−9 996 409

∆Rstruc. = x 100 – x 100 = 48,07 – 47,99 = +0,08
14 093 546 19 221 301
(puncte procentuale)

3.Calculăm devierea rentabilităţii sub influenţa modificării costului unitar al producţiei vîndute:
14 093 546 −10 121 381 14 093 546−7 319 388
∆Rcost. = x 100 – x 100 = 28,18 – 48,07 = -19,89
14 093 546 14 093 546
(puncte procentuale)
4.Calculăm devierea rentabilităţii sub influenţa modificării preţului unitar de vinzăre:
14 981 347−10 121 381 14 093 546−10 121 381
∆Rpreţ. = x 100 – x 100 = 32,44 – 28,18 = +4,26
14 981 347 14 093 546
(puncte procentuale)
Verificare: ∆R = R1 – R0 = ∆Rstruc. + ∆Rcost. + ∆Rpreţ.
32,44 – 28,18 = (+0,08) + (-19,89) + (+4,26)
(-15,55) = (-15.55) puncte procentuale
Concluzie: Datele obţinute ne arată că nivelul rentabilităţii vînzărilor producţiei s-a redus în
comparaţie cu perioada precedentă cu 15,55 puncte procentuale. Această reducere a fost
obţinută sub influenţa negativă a costului unitar, care a adus la micşorarea rentabilităţii cu 19,89
puncte procentuale. Influenţei negativă a acestui factor a fost parţial acoperită de creşterea
preţurilor de realizare a unităţii producţiei şi majorarea ponderii produselor mai rentabile în
volumul total al vînzărilor. Aceasta a dus la creşterea nivelului rentabilităţii vînzărilor respectiv cu
4,26 şi 0,08 puncte procentuale.
Astfel, putem constata că întreprinderea dispune de rezerve interne de creştere a nivelului
rentabilităţii vînzărilor în contul reducerii costului pe unitate de producţie realizată.

3.
𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡 (𝑝𝑖𝑒𝑟𝑑𝑒𝑟𝑒)𝑝î𝑛ă 𝑙𝑎 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒
R activelor = x 100
𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 𝑎 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒𝑙𝑜𝑟

Rentabilitatea activelor în teoria şi practica economică mai este numită rentabilitate

economică. Aceasta reflectă nivelul profitului obţinut de la fiecare leu a mijloacelor investite în
procesul de producţie, indiferent de sursa de finanţare a acestora. În cazul cînd întreprinderea
obţine pierderi contabile (pînă la impozitare), nivelul acestui indicator va fi negativ şi va reflecta
mărimea pierderilor obţinute la fiecare leu al activelor întreprinderii.
Analiza rentabilităţii activelor începe cu aprecierea evoluţiei ei în timp (folosim datele Bilanţului
contabil şi Raportul privind rezultatul financiar).
Aprecierea dinamicii rentabilităţii activelor
Anul Anul de Abatere
Indicatori precedent gestiune absolută
1.Profit (pierdere) pină la
impozitare, (lei)
2.Valoarea activelor la începutul
anului, lei
3.Valoarea activelor la finele
anului, (lei)
4.Valoarea medie a activelor, lei
(rd. 2 + rd. 3) : 2
5.Rentabilitatea activelor, %
(rd. 1 : rd. 4) x 100
Nivelul rentabilităţii activelor poate fi mărit sau micşorat, fie prin creşterea sau scăderea
nivelului rentabilităţii vînzărilor, fie pe seama accelerării sau încetinirii rotaţiei activelor. Astfel,
rentabilitatea activelor este influenţată de următorii factori:
1. modificarea rentabilităţii vînzărilor;
2. modificarea nr. De rotaţii a activelor.
Formula dependenţei factoriale a rentabilităţii activelor:

𝑃 𝑝î𝑛ă 𝑙𝑎 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑃 𝑝/𝑖 𝑉𝑉 𝑃 𝑝/𝑖 𝑉𝑉

R activ. = x 100 = x = x
𝑉𝐴 𝑉𝐴 𝑉𝑉 𝑉𝑉 𝑉𝐴

VA – valoarea medie a activelor;

𝑃 𝑝/𝑖
- rentabilitatea vinzărilor;
𝑉𝑉

𝑉𝑉
– nr. de rotaţii a activelor.
𝑉𝐴
Calculul influenţei factorilor la devierea
rentabilităţii activelor
Indicatorii Anul Anul Abaterea iclusiv sub
precedent curent absolută (+/-) influenţa
Rvînz. Nr.rot.act.
1. VV, lei 21 361 294 16 412 320 -4 948 974
2. P p/i, lei 3 916 236 137 572 -3 778 664
3. VA, lei 41 735 676,0 43 102 585,5 +1 366 912,5
4. R vînz. (%),
(rd. 2 : rd. 1) x 100 18,33 0,84 -17,49
5. Nr. rot. activ.,
(rd. 1 : rd. 3) 0,512 0,381 -0,131
6. R activ., %,
(rd. 2 : rd.3) x 100 9,38 0,32 -9,06 -8,95 -0,11
Verificare: 0,32 – 9,38 = ( -8,95) + ( -0,11)
( -9,06) = ( -9,06)
Concluzie: În anul curent faţă de anul precedent a fost a fost înregistrată o încetinire a rotaţiei
activelor cu 0,131 rotaţii, ce a condiţionat reducerea Ra cu 0,11 puncte procentuale. E necesar
de menţionat că mărimea indicatorului numărului de rotaţii în anul curent este redusă. Acest
nivel reprezintă consecinţa predominării ratei de creştere a VA (103,27%) faţă de rata de
creştere a VV (76,83%). În calitate de cauze a încetinirii rotaţiei activelor pot fi: reducerea
stocurilor de materiale, creşterea duratei de încasare a creanţelor pe termen scurt.
4. Rentabilitatea capitalului propriu (Rc.prop.) reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza
capitalul propriu în vederea obţinerii profitului (capacitatea întreprinderii de a-şi îmbogăţi
proprietarii). Prin prisma acestui indicator posesorii de capital apreciază eficienţa investiţiilor lor,
adică Rc.prop. caracterizează mărimea profitului obţinut la fiecare leu de investiţie în capitalul
propriu.
 Rc.prop. reflectă interdependenţa dintre financiar şi capitalul propriu:

𝑃 𝑝/𝑖
Rc.prop. = x 100
𝑉𝐶𝑝𝑟𝑜𝑝.

La prima etapă a analizei se examinează nivelul şi dinamica Rc.prop. (tab. 4.1.).

La următoarea etapă este înfăptuită analiza factorială a rentabilităţii capitalului propriu în baza
sistemului cu 2 factori:
1. modificarea rentabilităţii activelor (R activelor)
2. modificarea ratei pîrghiei financiare
𝑃 𝑝/𝑖 𝑉𝐴 𝑃 𝑝/𝑖 𝑉𝐴
Rc.prop. = x 100 x = x x 100
𝑉𝐶𝑝𝑟𝑜𝑝. 𝑉𝐴 𝑉𝐴 𝑉𝐶𝑝𝑟𝑜𝑝.
Tabelul 4.1
Aprecierea dinamicii Rc.prop.
Indicatorii Anul Anul Abaterea
precedent curent absolută
1. P p/i, lei
2. P net, lei
3. Valoarea capitalului propriu la
începutul anului, lei
4. Valoarea capitalului propriu la
finele anului, lei
5. Valoarea medie a capitalului
propriu, lei (rd.3 + rd.4) : 2
6. Rc.pr. calculată în baza P p/i,
(rd.1 : rd.5) x 100%
7. Rc.pr. calculată în baza P net,
(rd.2 : rd.5) x 100%

𝑃 𝑝/𝑖 𝑉𝐴
Rc.prop. = x
𝑉𝐴 𝑉𝐶𝑝𝑟.

𝑃 𝑝/𝑖
- rentabilitatea activelor (Ra);
𝑉𝐴

𝑉𝐴
- rata pîrghiei financiare.
𝑉𝐶𝑝𝑟.

Rata pîrghiei financiare reflectă structura finanţării activelor, adică gradul în care utilizarea
resurselor împrumutate în circuitul economic al întreprinderii contribuie la majorarea Rc.prop.
Dacă unitatea economică nu atrage surse împrumutate, atunci pîrghia financiară se situează la
nivel minim (100 % sau 1%), nivel maxim nu există.
Pentru analiza factorială a Rc.prop. datele necesare se acumulează în tabelul:
Datele iniţiale pentru analiza
factorială a Rc.prop.
Indicatori Semne Perioada Perioada Abaterea
convenţionale precedentă curentă absolută
1.Profit pină la impozitare, P p/i 3 916 236 137 572 -3 778 664
lei
2.valoarea medie a
capitalului propriu, lei VCpr 33 118 491,50 34 416 262,0 +1 297 770,50
3.Valoarea medie a VA 41 735 676 43 102 588,50 +1 366 912,50
activelor, lei
4.Rata pîrghiei financiare,
(rd.3 : rd.2) Pf 1,260 1,252 -0,008
5.Rentabilitatea activelor
(rd.1 : rd.3) x 100% Ra 9,383 0,319 -9,064
6.Rentabilitatea capitalului
propriu, calculată în + P p/i
(rd.1 : rd.2) x 100% Rc.pr. 11,82 0,40 -11,42
Calculul influenţei factorilor: (metoda diferenţelor absolute).
1. modificarea Rc.prop. sub influenţa Ra:
(Ra1 – Ra0) x Pf0 = (0,319 – 9,383) x 1,26 = -11,42%
2. modificarea Rc.prop. sub influenţa ratei pîrghiei financiare:
(Pf1 – Pf0) x Ra1 = (1,252 – 1,260) x 0,319 = -0,002%
Verficare: (-11,42) + (-0,002) = -11,42(%)
Concluzie: În baza calculelor efectuate, putem menţiona faptul că, reducerea rentabilităţii
capitalului propriu cu 11,42 puncte procentuale a fost condiţionată de micşorarea Ra cu 9,064
puncte procentuale.
Nivelul ratei pîrghiei financiare în anul curent ne indică că în structura finanţării activelor,
primele 100% le-au compus capitalul proriu, iar 25% - sursele atrase (împrimutate). Micşorarea
acestei rate cu 0,8% faţă de anul precedent ne mărturiseşte despre reducerea ponderii
mijloacelor atrase în volumul total al surselor de finanţare, care a adus la micşorarea Rc.prop. cu
0,002 puncte procentuale.
Astfel, micşorarea Rc.prop. a avut loc în urma reducerii Ra şi modificarea metodei de finanţare.
5.Rentabilitatea capitalului permanent (Rc.perm.) reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza
capitalul propriu şi mijloacele atrase pe termen lung în vederea obţinerii Pnet, adică
caracterizează mărimea profitului net obţinută la fiecare leu de capital permanent.
Capitalul permanent reprezintă suma capitalului propriu şi a datoriilor pe termen lung

𝑃𝑛𝑒𝑡
Rc.perm. = x 100%
𝑉𝐶𝑝𝑒𝑟𝑚.
La prima etapă a analizei se studiază dinamica Rc.perm.
Analiza rentabilităţii capitalului
permanent
Indicatorii Anul Anul de Abaterea
precedent gestiune absolută
1. Pnet, lei
2. Valoarea capitalului permanent
la începutul anului, lei
3. Valoarea capitalului permanent
la finele anului, lei
4. Valoarea medie a capitalului
permanent (rd.2 + rd.3) : 2, lei
 5. Rentabilitatea capitalului
permanent (rd.1 : rd.4) x 100

La etapa doua se efectuează analiza factorială a Rc.perm.. Asupra devierii acestui factor
influenţează următorii factori:
1. modificarea rentabilităţii activelor (∆Ra);
2. modificarea coraportului dintre valoarea activelor şi valoarea capitalului permanent
(∆Kpf);
3. modificarea ratei corelaţiei dintre Pnet şi P p/i (∆Cr):

𝑃𝑛𝑒𝑡 𝑉𝐴 𝑃 𝑝/𝑖 𝑃 𝑝/𝑖 𝑉𝐴 𝑃𝑛𝑒𝑡

Rc.perm. = x x = x x
𝑉𝐶𝑝𝑒𝑟. 𝑉𝐴 𝑃 𝑝/𝑖 𝑉𝐴 𝑉𝐶𝑝𝑒𝑟. 𝑃 𝑝/𝑖

Coraportul dintre VA şi VCperm. reprezintă un caz particular al pîrghiei financiare şi reflectă

structura surselor de finanţare a activelor (primele 100% din activele întreprinderii sînt finanţate
din contul capitalului permanent, restul – din contul datoriilor pe termen lung).
Date iniţiale pentru analiza factorială
a rentabilităţii capitalului permanent
Indicatorii Semne Anul Anul Abaterea
convenţionale precedent curent absolută
1. Profitul pină la
impozitare P p/i 3 916 236 137 572 -3 778 664
2. Profitul net Pnet 3 791 380 (300 794) -4 092 174
3. Valoarea medie a
capitalului propriu VCprop. 33 118 491,50 34 416 262,00 +1 297 770,50
4. Valoarea medie a
capitalului permanent VCperm. 35 261 257,00 36 516 493,50 +1 225 236,50
5. Valoarea medie a
activelor VA 41 735 676,00 43 102 588,50 +1 366 912,50
6. (rd.1 : rd.5) x 100% Ra 9,383 0,319 -9,064
7. Coraportul dintre VA
şi VCperm (rd.5 : Kpf 1,184 1,180 -0,004
rd.4)
8. Corelaţia dintre Pnet
şi P p/i (rd.2 : rd.1) Cr. 0,968 (2,186) -3,154
9. (rd.2 : rd.4) x 100% Rc.perm. 10,75 (0,82) -11,57

Calculul influenţei factorilor asupra modificării

Rc.perm. (met. subst. lanţ)
Nr. Nr. Factorii Rc.perm., Calculul Mărimea Denumirea
calc. subst. ∆Ra,% Kpf. Cr. % influenţei, % influenţei, % factorilor
1 0 9,383 1,184 0,968 10,75 x x x
2 1 0,319 1,184 0,968 0,37 0,37 – 10,75 -10,38 ∆Ra
3 2 0,319 1,180 0,968 0,36 0,36 – 0,37 -0,01 ∆Kpf
4 3 0,319 1,180 -2,186 -0,82 -0,82 – 0,36 -1,18 ∆Cr
Total x x x x x -11,57 x
Verificare: (-0,82) – (+10,75) = -11,57
 Concluzie: Din calculele efectuate rezultă că în anul precedent Rc.perm. a constituit 10,75%,
adică la fiecare leu de capital permanent întreprimderea obţine cîte 10,75 bani profit net. În anul
curent a avut loc reducerea Rc.perm. faţă de anul precedent cu 11,57%, în rezultatul căreia la
fiecare leu de resurse permanente au fost înregistrate piederi nete în mărime de 0,8 bani.
Reducerea rentabilităţii a avut loc sub influenţa negativă a reducerii Ra, care a redus indicatorul
rezultativ cu 10,38%; creşterea presiunii fiscale, care a redus indicatorul rezultativ cu 1,18
puncte procentuale şi reducerii neîndemnate a pîrghiei financiare, care a redus indicatorul
rezultativ cu 0,01 puncte procentuale.
Astfel, întreprinderea analizată a suferit pierderi şi a fost nevoită să atragă credite bancare şi
împrumuturi.

Tema 10. Analiza situaţiei financiare (patrimoniale).

1. Caracteristica situaţiei patrimoniale şi necesitatea analizei acesteia. Surse
principale de informaţii
2. Aprecierea generală a mărimii şi evoluţiei activelor disponibile.
3. Analiza structurală a patrimoniului.
4. Calculul şi analiza patrimoniului net.
5. Analiza rotaţiei activelor.
6. Analiza surselor de finanţare ale activelor.
7. Analiza lichidităţii.

1. Caracteristica situaţiei patrimoniale şi necesitatea analizei acesteia. Surse

principale de informaţii
Pentru desfăşurarea activităţii economico-financiare întreprinderea îşi formează patrimoniul ce
reprezintă totalitatea resurselor economice controlate de agentul economic. In raporturile financiare
pentru reflectarea acestui patrimoniu aflat la dispoziţia întreprinderii se aplică noţiunea de activ.
Analiza situaţiei patrimoniale presupune examinarea activelor controlate de întreprindere
indeferent de sursele de finanţare a acestora.
Analiza situaţiei patrimoniale oferă utilizatorilor raporturilor financiare posibilitatea de a aprecia
următoarele aspecte:
• care este mărimea totală a activelor controlate de întreprindere;
• creşte ori descreşte în dinamică patrimoniul aflat la dispoziţia întreprinderii;
• care este componenţa patrimoniului întreprinderii;
• care este durata de folosire a activelor în circuitul economic al întreprinderii;
• cu ce destinaţie se folosesc active disponibile;
• care este gradul lichidităţii activelor controlate de întreprindere.
 In calitate de sursă principală de analiză situaţiei patrimoniale serveşte bilanţul contabil, de
asemenea şi date din anexe la bilanţul contabil.

2. Aprecierea generală a mărimii şi evoluţiei activelor disponibile.

Pentru aprecierea situaţiei patrimoniale se studiază mărimea şi evoluţia resurselor economice
reflectate în activul bilanţului contabil.
La aceasta etapă iniţială de analiză pot fi calculate atât abateri absolute cît şi indicii relativi,
adică ritmul sau sporul creşterii activelor disponibile faţă de perioada precedentă.
Aprecierea informaţiei obţinute în urma calculelor se efectuiază pornind de la următoarele
aspecte:
a) In mod normal în urma desfăşurării reuşite a activităţii economico-financiare creşte
mărimea activelor controlate de întreprindere. Creşterea activelor disponibile poate fi obţinute pe
diferite căi: efectuarea aporturilor suplimentare în capitalul statutar din partea proprietarilor;
procurarea şi creşterea activelor pe seama profitului obţinut; împrumutarea patrimoniului.
b) Diminuarea patrimoniului disponibil semnalează existenţa tendinţelor negative în activitatea
întreprinderii: restrîngerea activităţii din lipsa comenzilor şi din alte motive; acumularea pierderilor;
rambursarea surselor împrumutate peste limita de siguranţă.
În aceste condiţii ieşirea activelor disponibile de subcontrolul întreprinderii poate îmbrăca
diferite forme: vânzarea activelor care nu se folosesc în activitatea de întreprinzător; transferarea
activelor pentru stingerea datoriilor; repartizarea între proprietarii întreprinderii.
Reducerea potenţialului economico-financiar al întreprinderii semnifică incapacitatea de a
continua activitatea de întreprinzător la acelaşi nivel.
Pentru aprecierea situaţiei patrimoniale este raţională deasemenea examinarea evoluţiei
activelor disponibile în concordanţă cu dinamica volumului activităţii întreprinderii. In acest caz se
foloseşte aşa metodă de examinare a informaţiei din Rapoartele financiare ca analiza pe orizontală.
Această metodă presupune compararea indicatorilor relativi de modificare a activelor şi volumului
activităţii agentului economic.
Compararea evoluţiei activelor disponibile în concordanţă cu dinamica veniturilor permite
aprecirea eficienţei folosirii patrimoniului existent. Se apreciază pozitiv situaţia în care ritmul creşterii
veniturilor depăşeşte indicatorul similar al modificării activelor.
Analiza mărimii şi evoluţiei patrimoniului întreprinderii.
Nr. Indicatorii La finele anului,lei Ritmul
precedent curent creşterii, %
1. Valoarea totală a activelor 42514531 43690646 102,77
2. Venitul din vânzări 21361294 16412320 76,83
3. Venitul din toate tipurile de activităţi 22078875 17586764 79.65
Din datele tabelului rezultă că în dinamică se evedenţiază o tendinţă de creştere a
patrimoniului întreprinderii. Dacă la începutul anului de gestiune active controlate de întreprindere au
constituit 42515 mii. Atunci la sfârşitul anului acestea au crescut cu 2,77 şi au alcătuit 43691 mii.
Printre canalele de intrare a patrimoniului în administrarea întreprinderii domină procurarea şi crearea
activelor pe seama surselor împrumutate. însă comform datelor din tabel atestă utilizarea ineficientă
a patrimoniului disponibil. Ultima concluzie reese din faptul că odată cu creşterea activelor controlate
de întreprindere are loc reducerea considerabilă a venitului obţinut în urma utilizării acestuia în
activitatea de întreprinzător.

3. Analiza structurală a patrimoniului.

In cadrul analizei structurale a patrimoniului se examinează corelaţiile existente între diferite
elemente patrimoniale reflectate în activul balanţei comerciale.
Pentru studierea structurii patrimoniului întreprinderii pe larg se foloseşte metoda de
examinare a informaţiei din raporturile financiare analiza pe verticală. Aceasta metodă cuprinde
calcularea ponderii (cotei) fiecărui element component în totalul activelor. în acest caz în calitate de
criteriu de grupare a activelor serveşte de obicei natura, adică conţinutul economic al componentelor
patrimoniului reflectate pe posturile din active a bilanţului contabil.
Analiza structurii patrimoniului întreprinderii.
Grupa activelor La începutul La sfârşitul anului Devierea
anului
Suma,lei Cota, % Suma,le Cota, % cotei, (+,-) , %
i
1. imobilizari necorporale (active nemateriale) 38834 0,09 64555 0,15 +0,06
2.imobilizari corporale in curs de executie ( active 770773 1.81 140859 3,22 +1,41
materiale în curs de execuţie) 9
3. terenuri - 850 0.0 -
4. mijloace fixe 3065541 72,11 294279 67,36 -4,75
5. investiţii financiarepe termen lung 0
86750 33
0,2 86750 0,20 -
6. stocuri de mărfuri şi materiale 6941813 16,33 100602 23,03 +6,7
7. creanţe pe termen scurt 3755027 34
8,83 256978 5,88 -2,95
8. numerar in casierie si la conturi (mijloace 216095 8
0,51 63369 0,15 -0,36
băneşti)
9. alte active curente/circulante 49829 0,12 8568 0,01 0,11
Total active 425145 100 436906 100 -
31 46
Conform datelor din tabel se observă reducerea absolută şi relativă a mijloacelor fixe. Dacă la
începutul perioadei de gestiune mijloacele fixe au constituit 72,1% din totalul patrimoniului disponibil,
atunci la sfârşit cota mijloacelor fixe a alcătuit numai 76,36%, adica cu 4,75 mai puţin. Considerabil a
crescut cota stocurilor de materiale care la sfârşitul anului curent au alcătuit 23,03% din totalul
activelor cea ce e cu 6,7% mai mult decât la început. Se observă micşorarea absolută şi relativă a
resurselor economice sustrase în decontările cu datorii. Cota creanţelor s-a redus pe parcursul anului
2,95% (de la 8.83% până la 5.88 la sfirşit).
O altă metodă de analiză a influenţei din raporturile financiare este metoda ratelor. În acest
caz se calculează şi se interpretează o varietate mare de coeficienţi, cu ajutorul cărora se analizează
structura patrimoniului după diferite criterii.
I. în funcţie de termenul de aflare (utilizare) a activelor în circuitul economic al întreprinderii,
patrimoniul diponibil se divizează:
(a) Active pe termen lung;
(b) Active curente.
In dependenţă de actuală clasificare se calculează următoarele rate:
1. rata imobilizărilor - reflectă cota activelor pe termen lung în suma totală a patrimoniului.
Activeimob ilizate ( Active pe termen lung )
Rata imobiliz . 
Total active
2. rata activelor curente - se află în dependenţă opusă cu rata imobilizărilor:
Activecirc ulante ( Active curente )
Rata activelor curente 
Total active
3. Rata corelaţiei între active curente şi imobilizate
4. Nivelul redicat al acestui coeficient determină tendinţa spre accelirarea rotaţiei
patrimoniului întreprinderii şi contribuie la micşorarea sumei mijloacelor economice
necesare pentru menţinerea volumului activităţii.
II. După destinaţie - se examinează mărimea relativă a potenţialului productiv al întreprinderii.
Din acest punct de vedere, în primul rînd se calculează şi se apreciază rata patrimoniului cu
destinaţie de producţie.
Mijloace fixe la Stocuri de mărfuri
valoarea de bilanţ  şi materiale
Rata patrimomiului 
Total active
cu destinaţie de
producţie
Această rată reflectă ponderea activelor ce pot fi direct utilizate în cadrul întreprinderii pentru
fabricarea producţiei, comercializarea mărfurilor. Creşterea acestui indicator în dinamică se
apreciază pozitiv fiindcă contribuie la sporirea volumului activităţii pentru desfăşurarea căreia a fost
formată întreprinderea.
Pentru caracterizarea mai detaliată a potenţialului productiv al întreprinderii se studiază rata
comparaţiei tehnice a activelor(capitalului).
Mijloace fixe la valoarea de bilanţ
Rata compoziţiei tehnice 
Active curente
a activelor (capitalului)
în condiţiile crizei economice şi inflaţiei acest raport are o tendinţă de descreştere.
în caz de necesitate se examinează mai profund anumite elemente componente ale
patrimoniului cu destinaţie de producţie. De exemplu: la solicitarea creditului pentru reînoirea
mijloacelor financiare pot fi calculaţi şi interpretaţi următorii coeficienţi:
1) Rata de reînoire a mijloacelor financiare;
2) Coeficientul de ieşire;
3) Coeficientul de uzură;
4) Coeficientul de utilitate;
5) Cota mijloacelor fixe complet uzate;
6) Rata medie de acumulare a amortizarii.
Valoarea mijloacelor fixe int rate în
cursul perioadei de gestiune
Coeficientul de reînnoirea mijloacelor fixe 
Valoarea de inventar a mijloacelor fixe
la sfîrşitul perioadei

Uzura mijloacelelor fixe calculată în

cursul perioadei de gestiune
Rata medie de acumularea uzurii mijloacelor fixe 
Valoarea de inventar a mijloacelor
fixe la sfîrşitul perioadei

Un aspect referitor la aplicarea potenţialului productiv existent la întreprindere caracterizează

rata activelor materiale pe termen lung neutilizate. Acest coeficient poate fi calculat:
Active materiale pe termen lung
care temporar nu funcţionează
Rata activelor materiale pe termen lung neutilizate 
Total active materiale pe termen lung
III. în funcţie de gradul lichidităţii, adică după capacitatea elementelor patrimoniale de a se
transforma în mijloace băneşti, care poete fi calculată:
Mijloace băneşti
Rata activelor perfect lichide 
Total active
După conţinutul economic acest coeficient reflectă cota activelor întreprinderii ce se află într-o
formă absolut lichidă şi pot fi imediat utilizate pentru achitarea datoriilor sau cu alte scopuri. Nivelul
acestui coeficient depinde direct de capacitatea de plată a întreprinderii.
IV. După dreptul de proprietate:
Active nemateriale Terenuri Mijloace fixe
arendate petermen  arendate pe  arendate pe termen
lung termen lung lung
Rata activelor 
Total active
arendate
V. Sub aspectul grevării cu gaj- la efectuarea operaţiilor de creditare, de împrumut, de
vânzare cu plata amânată în rate.
Valoarea de bilanţ a activelor
înregistrate în calitate de gaj
Rata activelor 
Total active
grevate cu gaj
 Rata activelor degajate  1  Rata activelor gajate cu gaj
Valoarea de gaj a patimoniului
depus în gaj
Rata corelaţiei d int re valoarea de gaj şi cea de 
Valoarea debilanţ a patrimoniului
depus în gaj
bilanţ a patrimoniului depus în gaj
Acest coeficient arată de câte ori valoarea de gaj depăşeşte valoarea de bilanţ a patrimoniului
întreprinderii înregistrat în calitate de gaj. Valoarea gajului constituie un anumit procent(%), de obicei
până la 80% din valoarea de estimare a activelor depuse în gaj.
VI. După capacitatea de a aduce venit, conform acestui principiu toate activele se clasifică
în:
Active ce au adus venit;
Active ce nu au adus venit.
Mijloace fixe  Stocuri de  Alte active ce au
mărfuri şi materiale adus venituri
Rata activelor ce 
Total active
au adus venituri
Notă: mijloace fixe şi stocurile de materiale se iau în calcul, dacă întreprinderea în perioada
curentă au obţinut venit din vînzări.
Analiza coeficienţilor structurii activelor.

Denumirea La începutul anului La sfirşitul anului

A
coeficientului 1 2

Calculul şi analiza patrimoniului net.

Patrimoniul întreprinderii poate fi analizat nu numai la valoarea bilanţului, dar şi la valoarea
netă a acestuia.
Patrimoniul net = Total active - Datorii pe termen lung - Datorii pe termen scurt
Din formulă se observă că rezultatul calcului efectuat în baza datelor bilanţului contabil va fi
egal cu valoarea capitalului propriu.
Conţinutul economic al întreprinderii în cauză poate fi expus astfel patrimoniul net reflectă
mărimea activelor controlate de întreprindere ce sunt formulate numai pe seama surselor proprii de
finanţare şi nu sunt împovărate de datorii. în mod normal mărimea patrimoniului net creşte în
dinamică în urma desfăşurării activităţii economico-financiare eficiente. Tendinţa de scădere a
activelor nete semnalează existenţa aspectelor dificile în deyvoltarea întreprinderii. Situaţia financiară
în acest caz se caracterizează ca instabilă.
Apariţia valorii negative a patrimoniului net confirmă o stare de criză cînd întreprinderea nu
dispune de active formate pe seama surselor proprii şi activitatea pe deplin se finanţează datorita
surselor împrumutate, deci se constată dependenţa finaciară absolută a întreprinderii de creditorii
acesteia.
Pentru a depesta cauzele de scădere(cât şi de creştere) a patrimoniului net se efectuiazâ
analiza factorială cu aplicarea metodei bilanţiere.
Calculul şi analiza factorială a patrimoniului net.

Indicatorii La La sfirşitul Abaterea Influenţa

începutul anului anului absolută ± asupra patrimoniului
net
1. Total active 42514531 43690646 +1176115 +1176115
2. Datorii pe termen 2233069 1967394 -265675 +265675
lung
3. Datorii curente 5475304 7696886 +2221582 -2221582

4. Patrimoniul net 34806158 34026366 -779792 X

Din calculele efectuate în tabel rezultă că la sfirşitul perioadei de gestiune întreprinderea

dispune de patrimoniul net în sumă totală de 34026 mii lei. Totodată în dinamică se observă tendinţa
de reducere a activelor nete care s-au micşorat în cursul anului cu 778 mii lei. Reducerea menţionată
s-a produs din cauza creşterii considerabile a datoriilor pe termen scurt. Sub influenţa acestui factor
patrimoniul net a scăzut cu 2221 mii Ici. Totodată majorarea valorii activelor controlate de
întreprindere şi micşorarea datoriilor pe termen lung a diminuat cu 1176 şi 226 mii lei, respectiv
influenţa negativă a creşterii datoriilor pe termen scurt.

5. Analiza rotaţiei activelor.

Pentru a-şi desfăşura normal activitatea de întreprinzător întreprinderea trebuie să dispună de
mijloace băneşti necesare procurării resurselor, organizării procesului de producţie şi comercializării
produselor fabricate. De regulă, în urma comercializării produselor finite întreprinderea trebuie să
obţină o sumă mare de mijloace băneşti, de cît cea iniţială investită la începutul ciclului operaţional cu
mărimea profitului realizat din afaceri.
Reţinerea mijloacelor la orice fază de circulaţie a activelor duce la încetinirea rotaţiei acestora,
la atragerea suplimentară a mijloacelor în circuit şi ca rezultat la agravarea considerabilă a situaţiei
financiare a întreprinderii a resurselor financiare.
Pentru aprecierea utilizării intensive a activelor sunt calculate şi analizate ratele de rotaţie
activelor. Ratele de rotaţie a activelor măsoară viteza de transformare a întreprinderii în lichidităţi. în
teoria şi practica economică sunt utilizate 3 modalităţi de apreciere a ratelor generelizatoare de
rotaţie a activelor prin determinarea:
a) Numărul de rotaţii;
b) Ratei înzestrării venitului din vînzări cu active;
c) Duratei de rotaţie.
Numărul de rotaţii ale activelor(recuperabilitatea activelor) se determină ca:
Venituri din vînzări
Numărul de rotaţii ale activelor 
Valoarea medie a activelor
Numărul de rotaţii ale activelor sau recuperabilitatea activelor caracterizează rficienţa cu care
sunt utilizate mijloacele de care dispune întreprinderea sau de cîte ori vânzările au reînoit active într-o
perioadă. Analiza acestui indicator se efectuiază în dinamică.
Mărimea inversă a numărului de rotaţii se numeşte rata înzestrării din vânzări cu active:
Valoarea medie a activelor
Rata înzestrării veniturilor 
Venituri din vînzări
din vînzări cu active
Aceasta rată caracterizează de câte active are nevoie întreprinderea pentru generarea
veniturilor din vânzări în valoare de 1 leu.
Durata(viteza) de rotaţie a activelor poate fi determinată ca:
Numărul de zile Valoarea Numărul de zile
calendaristiceîn medie  calendaristiceîn
perioada analizată Valoarea medie a activelor a activelor perioada analizată
 
Numărul de rotaţii Venituri  Numărul de zile Venituri din vînzări
ale activelor din vînzări calendaristiceîn
perioada analizată
Durata de rotaţie arată în cîte zile are loc o rotaţie activelor, adică perioada de timp(numărul
de zile) în care venitul din vînzări reînoise activele întreprinderii.

Analiza ratelor generalizatoare de rotaţie a activelor.

Indicatorii Anul precedent Anul de gestiune Abaterea absolută

1.Venitul din vînzări. lei 21361294 16412320 .4948974

2.Valoarea medie a activelor, lei 41735676 43102588 +1366912
3.Numărul de rotaţii ale 0,512 0,381 -0,131
activelor(l:2)
4.Rata înzestrării venitului din 1,95 2,63 +0,68
vînzări cu active, lei (2:1)
5.Durata de rotaţie a activelor, zile 703 945 +242
(360:3)
Datele tabelului arată că întreprinderea în anul de gestiune a redus numărul de rotaţii ale
activelor cu 0,131 ori faţă de ce! precedent, corespunzător s-a majorat rata înzestrării venitului din
vînzări cu active de la 1,95 lei la 2,631 lei, ceea ce înseamnă că pentru a genera venitul din vînzări în
valoare de 1 leu întreprinderea a avut nevoie cu 0,68 lei de active mai multe decît în anul precedent.
De menţionat că în perioada analizată s-a început rotaţia activelor cu 242 zile. Astfel putem constata
că la îtreprinderea dată a scăzut eficienţa utilizării activelortotale ceea ce cere o analiză mai detaliată
a ratelor de rotaţie a părţilor componente ale acestora.
6.Analiza surselor de finanţare ale activelor.
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii porneţte de la aprecierea generală a
structurii pasivelor. în acest scop se calculează şi se interpretează un şir de indicatori, care în
literatura specială se numesc coeficienţi ai structurii capitalului, independenţei financiare, de
acoperire de solvabilitate.
Aceşti coeficienţi reprezintă o totalitate de rate reciproc interschimbabele, ce din punct de
vedere a tehnicii de calcul se determină ca raportul dintre diferite părţi componente ale formulei:
Active întrepr.^Surseie de finanţare ale activelor^Capital propriu+Datorii pe termen lung şi
scurt
Unul dintre cei mai frecvent folosiţi coeficienţi ale structurii surselor de dinanţare este
coeficientul de autonomie . Acest coeficient se aplică de obicei în sistemul bancar al Republicii
Moldova în procesul aprecierii credibilităţii clientului.
Coeficientul de autofinanţare (autonomie) se determină:
Capital propriu
Coeficient de autonomie 
Total pasive
Acest coeficient reflectă pe de o parte cota capitalului propriu în suma totală a surselor de
finanţare, iar pe de altă parte ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii în suma
totală a activelor întreprinderii.
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate caracterizează structura surselor de finanţare
a activelor din punctul de vedere al cotei surselor împrumutate.
Coeficientul de
Datorii petermen lung şi scurt
atragere a surselor   1  Coeficientul de autonomie
Total pasive
împrumutate
De regulă valoarea primului coeficient trebuie să constituie cel puţin 0,5. In acest caz riscul
creditorului este minim pentru că patrimoniul întreprinderii ce este format din surse proprii serveşte
drept garanţie pentru achitarea tuturor datoriilor faţă de creditori.
Coeficientul corelaţiei dintre sursele împrumutate şi proprii:
Datorii petermen lung şi scurt
Coeficientul corelaţiei între 
Capital propriu
surseleîmprumutate şi proprii
Cu cît mărimea acestui coeficient este mai mare, cu atît mai riscantă este situaţia financiară a
întreprinderii. Punctul critic ia aprecierea coeficientului de corelaţie este 1.
Rata solvabilităţii generale- exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate c6L active
totale de care dispune întreprinderea.
 Total pasive
Rata solvabilităţii generale 
Datorii petermenlung şi scurt
în mod normal nivelul acestui coeficient trebuie să nu fie mai mic decît 2.
Rata generală de acoperire a capitalului propriul (rata pîrghiei financiare):
Total pasive
Rata pîrghiei financiare 
Capital propriu
Fiind calculat în procente(%) acest raport ne arată că la primele 100% activele întreprinderii
se finanţează pe baza surselor proprii, iar la celelalte % prin atragerea mijloacelor împrumutate.
Sporirea acestui coeficient peste 200% reflectă situaţia dificilă a întreprinderii privind independenţa
financiară.
7. Analiza lichidităţii.
Lichiditatea bilanţului contabil reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile pe
termen scurt, iar lichiditatea activelor- capacitatea de a se transforma în mijloace băneşti fără
pierderea valorii lor.
Importanţa deosebită a lichidităţii decurge din natura economică a acestui indice. In cadrul
echilibrului financiar capacitatea de plată, lichiditatea solvabilitatea caracterizează una din cele mai
importante condiţii de existenţă a întreprinderii pe piaţă- posibilitatea de a-şi onora obligaţiile
de plată la termenile scadente.
între noţiunile menţionate mai sus există anumite deosebiri. Pentru a evidenţia aceste
deosebiri interpretăm următoarea schemă:

Capacitatea de plată:
capacitatea întreprinderii de
a-şi onora obligaţiile de plată

Lichiditatea bilanţului Solvabilitatea pe termen

Lichiditatea activelor:
contabil : Iung:
proprietatea elementelor
reprezintă capacitatea capacitatea întrepnnderii de a
patrimoniale de a se
întreprinderii de a-şi achita face faţă datoriilor pe o
transforma în mijloace băneşti
datoriile pe termen scurt perioadă mai lungă de timp

Influenţa lichidităţii bilanţului contabil generalizează incapacitatea întreprinderii de a plăti

datoriile sale pe termen scurt ceea ce generează vînzarea investiţiilor pe termen lung activelor şi în
cele din urmă duce la faliment.
Formula de bază a lichidităţii bilanţului contabil poate fi scrisă ca:
Mijloace de plată disponibile
Lichiditatea bilanţului contabil 
Datorii petermen scurt
în funcţie de componenta numărătorului formulei obţinem coeficientul ce reflectă un grad
diferit de lichiditate. Cel mai dur şi strict criteriul al lichidităţii îl reprezintă coeficientul lichidităţii
absolute:
Mijloacebăneşti
Lichiditatea absolută   0, 2
Datorii petermen scurt
Acest indicatorcaracterizează ce cotă din datoriile pe termen scurt întreprinderea este
capabilă să le achite la momentul dat nemijlocit din mijloace băneşti. Mărimea acestui coeficient
trebuie să fie mai mare de 0,2. De obicei în calculul acestui coeficient sunt cointeresaţi furnizorii
pentru a determina capacitatea de plată a cumpărătorilor.
Dacă pentru achitatea datoriilor pe termen scurt se utilizează nu numai mijloace băneşti, dar şi
hîrtii de valoare, creanţe pe termen scurt se obţine alt indicator al lichidităţii şi anume coeficientul
lichidităţii intermendiare.
Mijloacebăneşti  Investiţii petermen scurt  Creanţe petermen scurt
Lichiditatea int ermediară  Acest
Datorii petermen scurt
indicator semnifică ce cotă din datoriile pe termen scurt întreprinderea este capabilă să achite
utilizând nu numai mijloace băneşti însă şi hîrtii de valoare, creanţe pe termen scurt. Mărimea acestui
coeficient trebuie să fie mai mare de 0,7. în calculul acestui indicator sunt cointeresaţi creditorii
întreprinderii.
Indicatorul cel mai generalizator al lichiditîţii bilanţului contabil este coeficientul total de
achitare sau lichiditatea curentă.
Active curente
Lichiditatea curentă 
Datorii petermen scurt
Acest raport arată dacă întreprinderea dispune ce active curente suficiente pentru achitarea
datoriilor pe termen scurt în perioada raportată. Mărimea trebuie să fie între 1 şi 2. Limita de jos este
condiţionată de faptul că activele curente trebuie să fie suficiente pentru achitarea datoriilor pe
termen scurt în caz contrar firma va fi insolvabilă. Creşterea aestui coeficient constituie un factor
pozitiv însă numai pînă la un anumit nivel. Dacă valoarea acestui coeficient este mult mai mare decît
2, ne vorbeşte despre aceea că activele întreprinderii au o stnictură neraţională. în calcului şi
aprecierea coeficienţilor lichidităţii curente sunt cointeresaţi acţionarii, investitorii şi creditorii potenţiali
în cazul cînd se ia decizia privind acordarea creditului pe termen lung.