Tema 1.

Bazele teoretico-metodologice ale analizei activităţii economico-financiare

1.1. Abordări conceptuale privind analiza activităţii economico-financiare.

1.2. Noţiune de factor în analiza activităţii economico-financiare.
1.3. Noţiune de rezerve în analiza activităţii economico-financiare.
1.4. Noţiune de procedee metodice ale analizei activităţii economico-financiare şi clasificarea lor.
1.5. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare.
1.6. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.

1.1 Abordări conceptuale privind analiza activităţii economico-financiare.

Prin analiză, ca metodă de cunoaştere, se înţelege descompunerea sau desfacerea unui întreg
(fenomen, proces, obiect) în elementele sale componente, precum şi stabilirea factorilor şi a legăturilor
care l-au generat.
Însă, pentru sesizarea a ceea ce este mai important, mai principal şi mai caracteristic
fenomenului sau procesului studiat este necesară îmbinarea analizei cu corelativul ei – sinteza. Prin
sinteză se înţelege acea operaţie logică care reuneşte elementele, laturile izolate anterior de analiză,
într-un întreg, pentru a aprecia trăsăturile esenţiale caracteristice acestuia.
Paralel cu analiza şi sinteza se mai aplică şi metodele de inducţie şi deducţie. Inducţia este
metoda de stabilire a unei concluzii, pornindu-se de la particular la general. Deducţia – metoda de
stabilire a unei concluzii, pornindu-se de la general la particular.
Analiza economico-financiară, aplică metode utilizate în cadrul altor discipline ca dreptul,
economia, sociologia, științele inginerești, matematica sau științele aplicate. Principalele discipline
economice de la care analiza împrumută tehnici, metode sau informații, dar în același timp se
constituie ca furnizor de instrumente şi rezultate, sunt prezentate în figura 1.

Principiile de bază ale analizei sunt:

• Necesitatea prealabilă a analizei calitativ teoretice până a trece la aplicarea metodelor de calcul
cantitativ. Acest principiu ne arată, că pentru a ajunge la concluzii obiective trebuie să cunoaştem
adânc sensul economic al fiecărui indicator.
• Principiul fundamentării pe informaţie ştiinţifică şi reală. Principiul dat cere, ca analiza să se bazeze
pe un sistem de indicatori, care să caracterizeze cât mai exact activitatea economico-financiară a
întreprinderilor.
• Complexitatea analizei, care presupune necesitatea studierii proceselor economice, ţinând cont de
toate legăturile, care există între ele.
• Operativitatea, care presupune apropierea maximum posibilă în timp a analizei de momentul când
au loc procesele economice.
Scopul AAEF este stabilirea unui diagnostic asupra situaţiei economico-financiare a
întreprinderii, identificând punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii financiare.
Conţinutul AAEF poate fi redat în câteva etape:
✓ delimitarea obiectului analizei (constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate);
✓ cercetarea corelaţiei dintre fenomenele economice;
✓ determinarea influenței factorilor la devierea indicatorilor economici;
1
✓ pregătirea materialelor pentru luarea deciziilor de conducere a întreprinderii;
✓ elaborarea prognozelor de dezvoltare a întreprinderii;
✓ depistarea rezervelor interne şi mobilizarea lor în procesul de producție etc.
Obiectul AAEF îl constituie studierea amănunțită a tuturor fenomenelor și proceselor activității
economico-financiare a întreprinderilor sub aspect de aprovizionare, producere, comercializare și
financiar, reflectate într-un sistem de indicatori economici.
Părțile componente ale obiectului AAEF sunt:
1. Indicatorii economici, ce caracterizează rezultatele întreprinderii;
2. Legăturile dintre indicatori;
3. Factorii care influențează asupra rezultatelor activității întreprinderii;
4. Resursele și gradul lor de utilizare;
5. Rezervele și gradul lor de valorificare.
Pentru studierea și aprecierea activității economice se folosesc diferiți indicatori, care se
formează în rezultatul prelucrării informației economice. Aceștia sunt:
- mărimile ponderate şi de structură;
- mărimile medii;
- coeficienţii;
- abaterile absolute și relative.
Conținutul indicatorului diferă de mărimea lui numerică. Prin conţinut se înţelege esenţa
proceselor şi fenomenelor studiate, iar prin mărime numerică – expresia concretă a indicatorului.
În cadrul analizei se evidenţiază următoarele tipuri de legături dinte indicatori:
- additivă, în care factorii corelează între ei în formula de calcul a indicatorului rezultativ prin
semnele „+” şi „-”;
- multiplicativă – factorii corelează între ei prin semnele „  ” şi „  ” ;
- combinată – factorii corelează între ei prin toate semnele algebrice.

1.2 Noţiune de factor în analiza activității economico-financiare.

Una din sarcinile analizei o constituie cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin
intermediul cărora participă la formarea şi, respectiv modificarea fenomenelor (rezultatelor).
Prin factori se înţeleg condiţiile în care se desfăşoară procesele de producţie sau cauzele care
influențează asupra rezultatelor obținute. Ei acţionează, de regulă, nu izolat, ci interdependent, corelat.
Pentru a înţelege mai bine esenţa factorilor aceştea pot fi grupaţi după următoarele criterii:
1) După caracterul acțiunii factorii se împart în: - cantitativi,
- calitativi.
Cantitativi se consideră factorii care sunt legaţi de investiţii suplimentare de resurse. De
exemplu, sporirea volumului de producţie pe baza majorării numărului de lucrători, de maşini etc.
Calitativi sunt factorii care reflectă eficienţa folosirii resurselor. De exemplu, sporirea
volumului de producţie pe baza sporirii randamentului mijloacelor fixe, a productivităţii muncii etc.
2) După intensitatea acţiunii deosebim factori: - principali;
- secundari.
Principali sunt acei factori care în anumite condiţii au un rol hotărâtor asupra unui proces sau
rezultat economic, pe când ceilalţi factori se consideră secundari. Adică, acţiunea factorilor secundari
nu se răsfrânge nemijlocit asupra activităţii economice. De exemplu, sporirea nivelului tehnico-
ştiinţific al producţiei este un factor de care depinde în cea mai mare măsură productivitatea muncii, pe
când amplasarea întreprinderii – factor secundar.
3) După durata acţiunii se cunosc factori: - permanenţi;
- temporari.
Factorii permanenţi acţionează de-a lungul întregii perioade de analiză (an, trimestru etc.). De
exemplu, cererea de mărfuri. Factorii temporari acţionează numai o anumită perioadă de timp şi au un
caracter episodic. De exemplu, reducerea (majorarea) prețurilor.
4) După sfera de acţiune factorii se grupează în factori: - generali;
- specifici.

2
 Factorii generali influențează asupra activității tuturor întreprinderilor, pe când cei specifici –
asupra activităţii unei întreprinderi. De exemplu, majorarea tarifelor pentru energia electrică este un
factor general, iar distanţa faţă de punctele de livrare a producţiei este un factor specific.
5) După modul de acţiune evidenţiem factori: - direcți;
- indirecți.
Cu acţiune directă se consideră acei factori majorarea cărora duce la majorarea indicatorului
rezultativ, iar cu acţiune indirectă – majorarea cărora duce la micşorarea indicatorului rezultativ. De
exemplu, consumurile de producţie au o influență directă asupra costului unitar, pe când
productivitatea produsului – influență indirectă.
6) După sensul acţiunii avem factori: -pozitivi;
- negativi.
Factorii, care în rezultatul calculelor dau devieri cu semnul „+” se consideră pozitivi, iar cu
semnul „-” – negativi (cu excepţia analizei consumurilor şi a costului, unde semnele matematice
primesc un semn diametral opus).
Cu ajutorul acestor grupări este posibilă identificarea acţiunii fiecărui factor asupra
fenomenului analizat şi trasarea măsurilor pentru realizarea unui efect mai avantajos.

1.3 Noţiune de rezerve în analiza activității economico-financiare.

Prin rezerve se subânţeleg posibilităţile nevalorificate sau cele de sporire a producţiei şi calităţii
ei, cât şi de reducere a costului. Rezervele se clasifică după următoarele criterii:
1) După locul de formare se cunosc rezerve:
- interne;
- externe.
Rezervele, folosirea cărora majorează eficienţa utilizării resurselor în cadrul unei întreprinderi
se numesc interne, iar rezervele care majorează eficienţa utilizării resurselor în toate întreprinderile –
externe.
2) După modul de relevare deosebim rezerve:
- evidente;
- camuflate.
Rezervele evidente sunt relevate prin comparaţia datelor efective cu cele planificate sau
normele stabilite, iar cele camuflate – prin comparaţia cu datele întreprinderilor care au rezultate mai
bune.
3) După termenii de mobilizare avem rezerve:
- curente;
- perspective.
Rezervele curente pot fi mobilizate în timpul apropiat, fără investiţii suplimentare de resurse.
Mobilizarea rezervelor perspective cere un timp mai îndelungat şi, de regulă, este necesar de a investi
resurse suplimentare.
Gruparea rezervelor poartă un caracter convenţional, deoarece unul şi acelaşi tip de rezerve
poate fi inclus în diferite grupe.

1.4 Noțiune de procedee ale activității economico-financiare și clasificarea lor.

Prin procedee metodice (sau metode) în AAEF se subînțeleg acele mijloace, cu ajutorul cărora
se efectuează prelucrarea analitică a informației economice.
Metodele AAEF se împart în două grupe:
I. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare;
II. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.
Metodele analizei calitative au ca obiect studierea esenței fenomenelor, precum și a cauzelor
care au influențat modificarea acestora.
Prin intermediul metodelor analizei cantitative se determină acțiunea diferitor factori asupra
fenomenelor analizate. De asemenea, se evidențiază rezervele interne de îmbunătățire a rezultatelor
economico-financiare.
În cadrul acestor metode se evidențiază două forme de legătură dintre factori și indicatorul
rezultativ:
3
• Deterministă – se exprimă printr-o formulă analitică concretă. În cadrul acestei forme există câteva
modalități: additivă, multiplicativă, combinată.
• Stocastică – reflectă variația variabilei dependente sub influența factorilor independenți. În acest caz,
influența factorilor se determină pe baza metodelor economico-matematice și a tehnicilor de calcul.
Metodele AAEF au la bază legile generale ale dezvoltării din natură și societate, prin care
rezultatele economice sunt cercetate în evoluția și interdependența lor, pentru a înlătura cauzele care
frânează dezvoltarea acestora.

1.5 Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare.

Metodele analizei calitative ne permit să stabilim detaliile modelelor economico-financiare.
Printre acestea evidențiem: comparația, diviziunea, gruparea etc.
Esența comparației constă în aprecierea rezultatului sau a procesului cercetat față de un criteriu
sau o bază de comparație, stabilind nivelurile, proporțiile și ritmurile de dezvoltare a acestora.
Condiția principală în aplicarea comparației este asigurarea comparabilității indicatorilor.
Pentru îndeplinirea acestei condiții este nevoie de respectat următoarele reguli:
• Neutralizarea factorului de preț. De exemplu, pentru a compara valoarea producției marfă față de anii
precedenți este necesar de a exprima volumul producției în prețuri comparabile. În acest caz prețul
rămâne constant şi avem posibilitate să evidențiem numai schimbarea volumului.
• Respectarea metodelor unice de calcul a indicatorilor ce se compară, indiferent de forma de
proprietate a întreprinderii.
• Neutralizarea factorului climateric. Adică, nu se admite compararea rezultatelor întreprinderilor
aflate în diferite zone climaterice.
• Neutralizarea factorului de timp. De exemplu, nu pot fi comparate datele calculate în mediu pe an cu
cele trimestriale.
În cadrul întreprinderilor se utilizează următoarele categorii de comparații:
- comparația în timp;
- comparația în spațiu.
Comparația în timp exprimă nivelul indicatorilor în diferite perioade de timp și evidențiază
tendințele modificării. Există următoarele modalități de comparație în timp:
- comparația datelor efective ale anului de gestiune cu datele anului precedent;
- comparația datelor efective calculate în mediu pe perioade multianuale (fiecare perioadă include un
număr egal de ani);
- comparația datelor pe baza mediilor aritmetice glisante. Datele pe fiecare perioadă se obțin prin
excluderea treptată a primului număr din interval și înlocuirea lui cu numărul următor al intervalului.
- comparația pe baza indicilor în bază și în lanț. Rândul de date în care una din mărimi este considerată
ca bază, iar celelalte exprimă raportul față de ea, reprezintă indici în bază. Rândul de date în care
fiecare din mărimi exprimă raportul față de cea precedentă, reprezintă indicii în lanț.
Comparația în spațiu prevede următoarele modalități:
- comparația datelor efective cu cele planificate;
- comparația datelor efective cu normele stabilite;
- comparația datelor efective ale întreprinderii analizate cu datele medii pe zonă;
- comparația datelor efective ale întreprinderii analizate cu datele întreprinderii lider.
Diviziunea este metoda de studiere a fenomenelor economico-financiare care constă în
descompunerea fenomenelor și proceselor cercetate în elemente componente. Prin utilizarea acestei
metode se determină contribuția fiecărui element la formarea, dezvoltarea şi abaterea totală a
fenomenului analizat.
În AAEF se disting:
• Diviziunea după timpul de formare a rezultatelor, care prevede descompunerea pe trimestre,
luni, decade, zile, schimburi, ore. Astfel, poate fi determinată contribuția diferitor unități de timp la
formarea rezultatului total și se evidențiază tendințele de modificare în timp a fenomenului.
• Diviziunea după locul de formare a rezultatelor, prin care se determină locurile unde efectul
obținut nu corespunde condițiilor create și, totodată, unde există posibilități de îmbunătățire a
activității.

4
 • Diviziunea pe părți sau elemente componente, care asigură cercetarea laturilor principale ale
formării și dezvoltării rezultatului economic.
Diviziunea nu ne asigură o caracteristică completă a indicatorului analizat. Ea este o condiție
pregătitoare pentru calculele viitoare.
Metoda grupării ordonează fenomenele cercetate pe grupe omogene după una sau mai multe
caracteristici în dependență de scopul cercetărilor şi natura fenomenului studiat (de exemplu, gruparea
forței de muncă pe categorii, vechime în muncă, sex, calificare etc.). Gruparea are ca scop cercetarea
legăturilor reciproce şi dependența dintre fenomene şi caracteristicile lor.

1.6 Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.

Cu ajutorul metodelor analizei cantitative se determină mărimea, sensul şi intensitatea acţiunii
factorilor asupra fenomenului cercetat. Se cunosc aşa metode, ca: metoda substituirii în lanţ, metoda
balanţieră, metoda diferenţelor absolute etc.
Metoda diferenţelor absolute.
Esența procedeului diferențelor absolute constă în determinarea succesivă a abaterilor între
indicatorii factoriali și în calcularea influenței acesteia asupra indicatorului rezultativ.
Acest procedeu se aplică în două variante: simplă; compusă.
Varianta simplă se aplică în cazul când indicatorul rezultativ este influențat numai de doi
factori, care au o legătură directă cu indicatorul rezultativ. Calculul influenței factorilor se efectuează
astfel:
1. Influența primului factor (cantitativ): (X1 – X0)  Y0= ∆ RX
2. Influența factorului doi (calitativ): (Y1 – Y0)  X1 = ∆ RY
3. Balanța influenței factorilor : R1 – R0 = ∆ RX + ∆ RY
Varianta compusă se aplică în cazul când asupra indicatorului rezultativ influențează trei sau
mai mulți factori cu acțiune directă (sau dintre care 1-2 factori au acțiune indirectă). De exemplu,
volumul producției marfă este influențat de factorii:
- efectivul mediu anual de lucrători (L);
- numărul de zile lucrate de un lucrător pe an (Z);
- durata zilei în ore (O);
- productivitatea pe oră (P).
Formula de calcul este următoarea: VPM = L  Z  O  P
Determinăm influența factorilor:
∆ VPML = (L1 – L0)  Z0  O0  P0
∆ VPMZ = (Z1 – Z0)  L1  O0  P0
∆ VPMO = (O1 – O0)  L1  Z1  P0
∆ VPMP = (P1 – P0)  L1  Z1  O1
Balanța influenței factorilor:
VPM1 – VPM0 = ∆ VPML + ∆ VPMZ + ∆ VPMO + ∆ VPMP
Metoda legăturilor directe şi indirecte.
Acest procedeu se aplică în cazul formei deterministe de legătură, când asupra indicatorului
rezultativ influențează numai doi factori, dintre care unul - cantitativ, cu acțiune directă şi altul –
calitativ, cu acțiune indirectă.
Influența factorilor se determină astfel:
X X
1. Influența primului factor (cantitativ): 1 − 0 = ∆ RX
Y1 Y1
X0 X0
2. Influența factorului doi (calitativ): − = ∆ RY
Y1 Y0
3. Balanța influenței factorilor : R1 – R0 = ∆ RX + ∆ RY
Procedeul legăturilor directe şi indirecte se aplică atunci, când indicatorul rezultativ se calculă
prin raportul a două părți (a doi factori).
Metoda substituţiei în lanţ.
Esența metodei de substituire în lanț constă în izolarea unor factori de acțiunea altor factori prin
înlocuirea treptată a factorilor din perioada de bază cu factorii din perioada analizată şi în determinarea
5
influenței factorilor prin diferența rezultatului obținut față de cel precedent. Această metodă se aplică
în cazul când indicatorul rezultativ este influențat de trei şi mai mulți factori cu acțiune directă (sau
dintre care cel puțin unul are acțiune indirectă).
Calculul influienţei factorilor prin metoda substituţiei în lanţ
Nr. de Nr. Factorii corelaţi Indicatorul Calculul Mărimea Cauzele
calcul substituţie rezultativ influienţei influienţei influienţei
i X Y Z factorilor factorilor
1 0 X0 Y0 Z0 R0 - - -
2 1 X1 Y0 Z0 Rn Rn - R0 ∆ RX ↑↓ fact. X
3 2 X1 Y1 Z0 Rm Rm – Rn ∆ RY ↑↓ fact. Y
4 3 X1 Y1 Z1 R1 R1 – Rm ∆ RZ ↑↓ fact. Z
Balanța influenței factorilor: R1 – R0 = ∆ RX + ∆ RY + ∆ RZ
Metoda balanţieră.
Metoda balanţieră este bazată pe egalitatea a două părți şi se aplică pentru determinarea
influenței factorilor în cazul formei deterministe de legătură. Exemplu: R = a + b - c.
Acțiunea factorilor (a, b, c) se determină cu ajutorul următoarelor formule:
1. ∆ Ra = a1 –a0
2. ∆ Rb = b1 – b0
3. ∆ Rc = - (c1 –c0)
Metoda participării prin cotă.
Metoda participării prin cotă se aplică în cazul formei combinate de legătură între factori. În
acest caz factorii detaliați acționează asupra indicatorului rezultativ prin intermediul unui factor
complex. Influența factorilor detaliați se determină în proporție de acea cotă de influență, care ei o au
la devierea factorului complex.
Determinarea influenței factorilor detaliați la devierea indicatorului rezultativ prin metoda
participării prin cotă
Indicatorii Cota influenței Calculul influenței factorilor Mărimea
factorilor influenței
Modificarea indicatorului rezultativ R
∆P =K ∆R
P
inclusiv sub influența:
I factor ∆ P1 ∆ P1 K ∆ R1
II factor ∆ P2 ∆ P2 K ∆ R2
III factor ∆ P3 ∆ P3 K ∆ R3
IV factor ∆ P4 ∆ P4 K ∆ R4
Balanța influenței factorilor: ∆ R = ∆ R1 + ∆ R2 + ∆ R3 + ∆ R4
Analiza expresă.
Esența analizei expresive constă în aprecierea rezultatelor financiare şi a situației financiare pe
baza Bilanțului şi a Raportului privind rezultatele financiare. Analiza expresivă se efectuează în
următoarele variante:
1) analiza pe verticală constă în calcularea mărimilor ponderate pe articolele bilanțului, ceea ce ne
permite să evidențiem ponderea fiecărui articol în suma totală.
2) analiza pe orizontală prevede completarea mărimilor absolute din bilanț cu cele relative.
Paralel se determină ritmurile de creștere (reducere) pe fiecare articol.
3) analiza în baza coeficienților prevede calcularea diferitor mărimi relative, care caracterizează
indicatorii rentabilității, a solvabilității etc.