Analiza economică studiază fenomenele din punct de vedere economic, respectiv

al consumului de resurse şi al rezultatelor obţinute. De asemenea, trebuie luate în

consideraţie relaţiile structural-funcţionale şi a celor cauză-efect.

Complexitatea analizei economico-financiare decurge şi din faptul că în economie

există următoarele situaţii:

- acelaşi efect poate fi produs din cauze diferite;

- aceeaşi cauză poate produce efecte diferite;
- efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de factori sau
forţe;
- complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea
fenomenului dat, ci şi calitatea lui;
- în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le-a avut nici un element al
fenomenului.
-

Fenomenul X

1 2 3
a

1.1 1.2 1.3 2.1 2.2 3.1 3.2 3.3

1.1.1 1.1.2

b c d

-
- Fig. 1. Schema desfăşurării analizei economico-financiare1
-
- 1; 2; 3 – elemente;

1
A. Cheoghiu (coordonator)/Analiza activităţii economice a întreprinderilor/EDP/Bucureşti/1982
 - 1.1; 1.2; 1.3; 2.1; 2.2; 3.1; 3.2; 3.3 – factori de gradul I;
- 1.1.1; 1.1.2 – factori de gradul II;
- a; b; c; d – cauze finale
-
- Elementele – părţi componente ale fenomenului analizat.
- Factorii – forţe motrice care provoacă, determină un fenomen, un rezultat.
- Cauzele finale – împrejurări care în anumite condiţii explică apariţia unui
fenomen, starea şi evoluţia acestuia.

Analiza economică poate fi clasificată în mai multe tipuri în funcţie de diferite

criterii, astfel:

- a) după scopul urmărit:

- - analiza pentru stabilirea obiectivelor;
- - analiza de control a modului de execuţie a programelor.
-
- b) după nivelul la care se desfăşoară analiza;
- - analiza microeconomică;
- - analiza macroeconomică.
-
- c) după raportul între momentul în care se efectuează studiul şi cel al desfăşurării
fenomenului economic:
- - analiza postfactum sau post operatorie (analiza realizării obiectivelor);
- - analiza previzională sau prospectivă.
-
- d) luând în considerare examinarea şi urmărirea însuşirilor esenţiale sau a
determinărilor cantitative a fenomenelor:
- - analiza calitativă;
- - analiza cantitativă.
-
- e) după modul de desfăşurare:
- - analiza pe linia verigilor organizatorice (loc de muncă, subdiviziune,
întreprindere);
- - analiza pe tematici (analiza costului, analiza rentabilităţii etc.).
 -
- f) după modul de urmărire a fenomenelor în timp:
- - analiza statică;
- - analiza în dinamică.
-
- g) după criteriile de studiere a fenomenelor:
- - analiza tehnico-economică;
- - analiza economico-financiară;
- - analiza financiară.

Obiectul analizei economice a întreprinderilor – activitatea desfăşurată, factorii care

au influenţat-o într-un mod sau altul (favorabil sau defavorabil), precum şi căile de
îmbunătăţire a activităţii.

Obiectul analizei economice – studierea sub multiple aspecte a rezultatelor utilizării

resurselor umane, materiale şi financiare în diverse întreprinderi, la nivel micro sau
macroeconomic, în scopul descoperirii de noi posibilităţi (rezerve interne) de dezvoltare şi
perfecţionare a activităţii economice desfăşurate de acestea.

- Părţile componente ale obiectului analizei economice sunt:

- *Indicatorii; * Factorii; * Rezervele interne.

Indicatorii analitici se obţin în rezultatul combinării, transformării şi prelucrării

datelor cu mijloacele caracteristice analizei economice.

Este necesar de a deosebi conţinutul şi valoarea numerică a indicatorilor.

Conţinutul – esenţa economică a fenomenelor cercetate apreciată prin definiţie, iar

numericul – mărimea lor concretă.

Indicatorii analitici se deosebesc:

- în dependenţă de unitatea de măsură (sau după formă):

 unităţi naturale (m, kg, l, t);

 convenţionale naturale (borcane convenţionale);
 de muncă (om-ore, om-zile);
 valorice (lei, mii lei)
 - după conţinut:

 cantitativi – caracterizează dimensiunile analizei economice în general şi a

proceselor şi resurselor în parte;
 calitativi – caracterizează eficienţa economică la nivel de întreprindere
- după gradul de generalizare:

 indicatori generali – caracterizează întregul proces economic;

 indicatori particulari – caracterizează unele laturi ale acestui proces
- modul de calcul etc.

factorii

 factori social – economici: produsul intern brut; produsul naţional brut; rata
dobânzii de piaţă etc. Aceşti indicatori caracterizează starea economiei
naţionale în întregime şi acţionează asupra activităţii întreprinderii.
 factori economici de producţie (de activitate): starea tehnică a utilajului;
nivelul de calificare a muncitorilor; sistemul de stimulare a muncii.
 factori calitativi: nivelul de eficienţă a utilizării resurselor în procesul de
activitate;
 factori cantitativi: mărimea acestor resurse;
 factori de structură, care intervin atunci când rezultatul analizei se referă la
măsuri agregate (compuse din mai multe elemente).

după modul cum acţionează:

 factori cu acţiune directă, care exercită nemijlocit influenţa asupra rezultatului

(fenomenului) analizat;
 factori cu acţiune indirectă (de gradul 2, 3 … n): acţionează asupra
rezultatului (fenomenului) prin intermediul altor factori.
în funcţie de efortul propriu al întreprinderii:

 factori dependenţi de efortul propriu: au originea în eforturile depuse de

întreprindere pentru economisirea tuturor categoriilor de resurse;
 factori independenţi de efortul propriu.
după izvorul acţiunii lor:

 factori interni (endogeni): au originea în interiorul întreprinderii (de exemplu

organizarea internă a producţiei, ritmicitatea producţiei, raţionalizările în
producţie etc.);
 factori externi (exogeni): au originea în mediul exterior al întreprinderii (de
exemplu modificarea cursului de schimb, concurenţa, inflaţia etc.)
după sensul influenţei:

 factori pozitivi: influenţează pozitiv rezultatul (fenomenul) analizat;

 factori negativi: influenţează negativ rezultatul (fenomenul) analizat;
  factori indiferenţi: nu influenţează rezultatele (fenomenele) nici într-un fel.
după gradul de sintetizare:

 factori simpli, care nu pot fi dezmembraţi;

 factori complecşi, care sunt determinaţi de o serie de alţi
factori simpli sau complecşi.

după stadiul circuitului economic:

 factori specifici aprovizionării;

 factori specifici producţiei;
 factori specifici vânzării producţiei etc.
după posibilităţile de previziune:

 factori previzibili (cerţi sau determinabili), care acţionează în

cadrul unor procese controlate de conducerea întreprinderii;

 factori imprevizibili (aleatori), care acţionează necontrolat, ca urmare a

unor abateri de la desfăşurarea normală a unor procese economice sau sub
impulsul unor forţe din afară.
după intensitatea acţiunii lor:

 factori dominanţi (factori cheie): sunt cei a căror influenţă este hotărâtoare
în obţinerea rezultatelor;
 factori secundari, cei a căror influenţă nu este hotărâtoare în
obţinerea rezultatelor.

Rezervele interne sunt posibilităţile suplimentare, izvorâte din modul de folosire a

resurselor, ca posibilităţi nefolosite de către întreprinderi.

a) În funcţie de caracterul lor rezervele interne se împart în:

- rezervele ce ţin de folosirea raţională a elementelor de producţie (obiectul
muncii, mijloacele de muncă, forţa de muncă);
- rezervele ce privesc lichidarea pierderilor şi cheltuielilor neproductive.
b) După perioada de mobilizare şi transformare în efect, există:
- rezerve curente care nu necesită alocaţii suplimentare de resurse pentru
mobilizarea lor;
- rezerve de perspectivă, pentru mobilizarea cărora sunt necesare alocaţii
suplimentare de resurse. Mărimea lor reprezintă diferenţa dintre rezervele
maximale posibile şi cele curente.
c) Din punctul de vedere a gradului de cunoaştere a rezervelor interne, ele se împart
în:
- rezerve cunoscute, care sunt de două feluri: mobilizate şi nemobilizate;
- rezerve necunoscute.
d) După modul de descoperire distingem:
- rezerve evidente, care îşi găsesc reflectare în darea de seamă;
 - rezerve ascunse, descoperirea cărora necesită o analiză economică
fundamentală.
e) În funcţie de locul de formare rezervele interne se divizează în:
- rezerve la locul de muncă;
- rezerve în echipă;
- rezerve în secţie;
- rezerve în întreprindere.
Rezolvarea problemei de evidenţiere a rezervelor interne se bazează pe anumite
principii. Mai însemnate dintre ele sunt:

- determinarea verigei de bază şi alegerea părţilor slabe; Acest principiu

presupune necesitatea evidenţierii rezervelor interne în primul rând în acele
procese şi fenomene economice care, la etapa analizată, sunt o frână pentru
creşterea eficienţei întregii activităţi economice.
- evidenţa deosebirilor de producţie, deoarece descoperirea rezervelor interne
este imposibilă fără cunoaşterea profundă a proceselor tehnologice din
unitatea economică analizată,
- complexitatea rezervelor – care necesită ca rezervele să fie îndestulate cu
resurse complet.
- eliminarea calculului dublu, care are loc din diferite cauze.
căutarea concomitentă a rezervelor pe toate fazele ciclului de viaţă a obiectului
analizat. Procesul de analiză economică reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului.
Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori, cuprinzând
următoarele etape:

1) Delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor fapte,

fenomene, rezultate. Delimitarea obiectului se face în timp şi spaţiu, calitativ şi
cantitativ;
2) Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat.
Descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se
urmăresc în mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei cu acţiune
indirectă, până la stabilirea cauzelor finale (primare);
3) Stabilirea factorilor presupune şi determinarea corelaţiei dintre fiecare factor şi
fenomenul analizat, cât şi a corelaţiei dintre factorii care acţionează;
4) Măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori, se utilizează analiza
cantitativă pentru cuantificarea influenţelor, a rezervelor interne, a aprecierii cât
mai exacte a rezultatelor;
5) Sintetizarea rezultatelor analizei, stabilindu-se concluziile şi aprecierile asupra
activităţii din sfera cercetată;
6) Elaborarea măsurilor care reprezintă conţinutul deciziilor menite să asigure o
folosire optimă a resurselor, pentru sporirea eficienţei activităţii în viitor.
Principiile analizei economice sunt:

1. Necesitatea prealabilă a analizei calitativ – teoretice a stării obiectului, esenţei şi

corelaţiei dintre fenomenele cercetate până a trece la folosirea metodelor de
calcul cantitativ a influenţei separate a factorilor la rezultatul acestei corelaţii.
 Principiul dat ne arată că concluzii obiective pot fi primite numai în cazul
cunoaşterii sensului economic al indicatorilor care caracterizează activitatea
întreprinderii analizate.
2. Principiul fundamentării pe informaţie ştiinţifică şi reală. De calitatea şi
cantitatea informaţiei depind calitatea analizei şi deciziile luate pe baza ei.
3. Complexitatea analizei presupune necesitatea studierii proceselor şi fenomenelor
economice cu evidenţa tuturor corelaţiilor.
4. Principiul de abordare ştiinţifică la prelucrarea analitică a informaţiei economice
necesită folosirea cât mai pe larg a ultimelor realizări ale ştiinţei la studierea
obiectului analizei economice.
5. Folosirea pe scară cât mai largă a metodei de comparaţie. Este metoda cea mai
frecventă de utilizare a gândirii logice la cercetarea activităţii economice, dă
posibilitatea de a examina şi aprecia rezultatul cercetat în raport cu un criteriu,
cu o bază de comparare stabilind nivelurile, proporţiile de dezvoltare a acestora.
6. Principiul eficacităţii şi operativităţii analizei economice care presupune
apropierea maxim posibilă în timp a analizei de momentul când au loc procesele
economice şi mobilizarea totală a rezervelor evidenţiate de ea.
Toate aceste principii formează un sistem unitar ce impune ca în procesul activităţii
economico-financiare ele să fie promovate în unitatea lor.

Pentru studierea obiectului analizei economice au fost sintetizate elemente din diferite
ramuri ale ştiinţei:

- economie politică;
- economia ramurii;
- contabilitate;
- statistică etc.
La rândul său aceste ştiinţe folosesc elementele analizei economice pentru cercetarea
unor părţi a activităţii economice, pentru expunerea conţinutului principal al acestor ştiinţe.

Analiza economică corelează cu mai multe discipline, cum ar fi:

Statistica

La diferite etape ale muncii de analiză se desfăşoară prelucrarea materialului, după ce

a fost mai întâi verificat cu ajutorul metodelor şi al procedeelor statistice de grupare şi
calcul şi al tabelelor analitice.

Contabilitatea
 Contabilitatea reprezintă prin dările sale de seamă o sursă de informaţie economică
care oglindeşte în expresie bănească totalitatea mijloacelor întreprinderii în raport cu
sursele lor de acoperire, procesele economice desfăşurate în întreprinderi şi rezultatele
activităţii acestora. În cadrul informaţiei economice contabilitatea ocupă locul central.

Economia politică, microeconomia

Economia politică reprezintă sursa care reflectă în fond conţinutul economic al

fenomenelor analizate.

Microeconomia studiază fenomenele economice la nivelul întreprinderilor.

Matematica

Calculul influenţei factorilor asupra fenomenului analizat se face respectând în

calcule regulile cunoscute din matematică.

Managementul

Rezultatele analizei economice (concluziile şi aprecierile activităţii) se utilizează la

elaborarea măsurilor care constituie conţinutul deciziilor managerilor întreprinderii menite
să asigure o folosire optimă a resurselor, să contribuie la sporirea eficienţei activităţii de
viitor.