Analiza Si Diagnostic Ec.-Fin. - Moga L., Antohi V PDF

UNIVERSITATEA “DUNÃREA DE JOS” GALAŢI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE
ANALIZĂ ŞI DIAGNOSTIC
ECONOMICO - FINANCIAR
LILIANA MOGA VALENTIN ANTOHI
Specializarea Administraţie publicã

Forma de învãţãmânt IDD
Anul III
- 2011 -
Analiza şi diagnostic economico - financiar
Capitolul 1
BAZELE TEORETICO - METODOLOGICE
ALE ANALIZEI ECONOMICO -
FINANCIARE
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1
După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 1, studenţii vor avea

cunoştinţele necesare pentru:
- definirea, rolul, necesitatea şi importanţa studierii analizei
economico - financiare;
- tipuri de analiză, conţinutul procesului de analiză, precum şi
diferite metode cu care operează analiza economico - financiară;
- etapele activităţii de analiză economico – financiară;
- sistemul de indicatori cu care acţionează analiza economico –
financiară.
1.1 DEFINIREA ŞI TIPOLOGIA ANALIZEI

ECONOMICO-FINANCIARE
Definiţie:
Analiza – ca metodă a cunoaşterii, se bazează pe

descompunerea unui obiect, proces sau fenomen în părţile sale
componente, până se ajunge la elementele sale simple, în scopul
cunoaşterii structurii acestuia şi a identificării legăturilor
cauzale dintre elementele sale, a factorilor care le generează şi a
legilor formării acestora.
Definiţie:
Analiza economico-financiară este o disciplină al cărei obiect de

studiu îl constituie procesele şi fenomenele
economico-financiare legate de activitatea productivă
desfăşurată de întreprinderi; întreprinderea, este văzută ca o
organizaţie socială, cu o structură proprie bine delimitată în
timp şi spaţiu, caracterizată prin dinamism si complexitate.
1
Analiza economico-financiară utilizează în demersurile sale un
ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente care asigură tratarea
informaţiilor interne şi externe în scopul formulării unor aprecieri
pertinente referitoare la situaţia unei întreprinderi, la nivelul şi
calitatea performantelor sale. Analiza informaţiilor se face potrivit
relaţiilor cauză-efect, ca urmare a caracterului deosebit de complex
al fenomenelor social-economice care se desfăşoară la nivelul
întreprinderilor.
În funcţie de criteriul de clasificare ales, se disting mai multe tipuri

ale analizei economice:
După raportul între momentul în care se efectuează

analiza şi momentul desfăşurării fenomenului analizat, există
două tipuri fundamentale:
• analiza post-factum sau post-operatorie; priveşte prezentul şi
trecutul activităţii analizate şi presupune cercetarea rezultatelor unei
activităţi economice potrivit relaţiilor cauzale, pentru stabilirea
modului în care au fost îndeplinite obiectivele stabilite. Termenul
de „post-factum” defineşte un proces sau eveniment care a avut loc
sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior
producerii;
• analiza previzională sau analiza prospectivă; priveşte viitorul
activităţii analizate şi presupune previzionarea evoluţiei
fenomenelor economice, pe baza cercetării factorilor care le
influenţează şi a relaţiilor de cauzalitate, în perspectivă; Analiza
previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea
strategiei activităţii economico-financiare a întreprinderii.
Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau

al determinărilor cantitative ale fenomenelor, există două tipuri
de analiză:
• analiza calitativă, care urmăreşte determinarea însuşirilor
esenţiale ale fenomenului economic studiat şi a factorilor care sunt
de aceeaşi natură cu fenomenul şi îl determină; Analiza calitativă
determină gradul de precizie cu care se face previzionarea evoluţiei
fenomenelor şi stă la baza elaborării de modele în care sunt prinse
elementele esenţiale ale fenomenului economic;
• analiză cantitativă, presupune cercetarea fenomenelor
economice prin determinări cantitative exprimate prin volum,
valoare, număr, durată etc.;
După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:

• analiza microeconomică, desfăşurată la scara întreprinderii şi
a elementelor acesteia, abordată ca sistem;
2
• analiza macroeconomică, studiază fenomenele economice la
nivelul ramurii economice, al economiei naţionale sau al economiei
mondiale;
După modul de urmărire în timp a fenomenelor

economice, se disting:
• analiza statică, care studiază fenomenele economice, precum
şi elementele şi factorii care le influenţează, la un moment dat;
noţiunea de static face referire la modul în care se efectuează
analiza, şi nu la natura fenomenelor economice, care nu sunt
niciodată statice;
• analiza dinamică, studiază fenomenele economice în
schimbare, în corelaţie cu evoluţia acestora în timp, relevându-le
caracteristicile la o succesiune de momente;
După criteriile de studiere a fenomenelor:

• analiza tehnico-economică, care îmbină caracterul tehnic cu
cel economic, de exemplu acţiunea de creştere a producţiei este
rezultatul unei analize tehnico-economice efectuate de specialişti cu
cunoştinţe tehnice şi economice (reducerea costurilor, creşterea
rentabilităţii pe produs etc.);
• analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre
activitatea economică (de exploatare) şi activitatea financiară (riscul
financiar);
• analiza financiară vizează fluxurile financiare care se
formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a
capitalului etc.
1.2 CONŢINUTUL PROCESULUI DE ANALIZĂ ECONOMICĂ
Analiza unei activităţi economice începe abia în momentul în care

acesta s-a concretizat prin rezultate. Drumul pe care îl parcurge
activitatea de analiză este invers evoluţiei reale a fenomenului: se
porneşte de la rezultate, materializate sub forma unor indicatori
economico-financiari, după care se determină elementele
procesului, factorii care l-au generat şi i-au influenţat evoluţia şi
relaţiile dintre aceştia.
Definiţii ale elementelor prezentate până acum:
1. elementele: părţi componente ale fenomenului analizat;

2. factorii: acele forţe în mişcare care provoacă sau determină
un fenomen economic;
3. cauze: fenomene care în anumite condiţii provoacă, şi deci
explică, apariţia unui fenomen. Un fenomen economic poate fi
3
generat de anumite cauze, dar la rândul său poate fi cauza finală a
altui fenomen.
Conţinutul activităţii de analiză economică poate fi structurat

în mai multe etape:
1. Determinarea obiectului analizei economico-financiare, care

presupune identificarea faptelor, fenomenelor sau rezultatelor
asupra cărora se va concentra analiza; Delimitarea acestora se face
în timp şi în spaţiu, cantitativ si calitativ;
2. Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului
studiat; Pentru descompunerea în elemente componente se
efectuează o analiză structurală a fenomenului economic studiat.
Factorii de influenţă se stabilesc treptat, începând cu cei cu acţiune
directă şi continuând cu cei cu acţiune indirectă (care influenţează
fenomenul economic studiat prin intermediul primei categorii de
factori). Procesul continuă până la stabilirea cauzelor finale
(primare) care determină evoluţia fenomenului studiat;
3. Odată cu stabilirea factorilor are loc şi determinarea corelaţiei
dintre fiecare factor identificat şi fenomenul economic analizat, cât
şi a corelaţiei dintre aceştia. Prin corelaţie se înţelege o relaţie de tip
cauză-efect care generează raporturi de condiţionare;
4. Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente
sau factori, care este în principal o analiză de tip cantitativ;
5. Sintetizarea rezultatelor analizei – etapă în care se fac
aprecierile asupra activităţii economice studiate şi stabilirea unui
diagnostic pentru aceasta;
6. Elaborarea măsurilor pentru îndreptarea deficienţelor
constatate, respectiv creşterea eficienţei activităţii pe viitor (acestea
constituie conţinutul deciziilor adoptate).
1.2.1 FACTORII CARE DETERMINĂ REZULTATELE

ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERILOR
Pentru efectuarea unui studiu sistematic al factorilor este necesară

gruparea acestora după anumite criterii.
1. Din punct de vedere al conţinutului lor se întâlnesc următoarele
grupe de factori:
- tehnici;
- tehnologici;
- organizatorici;
- economico-financiari;
- social-politici;
- demografici;
- ecologici;
4
- biologici;
- ştiinţifici;
- naturali etc.
Studierea acestei categorii de factori, prin conexiunile care se fac,
reflectă rezultatele activităţii economice din întreprindere.
2. În funcţie de resursele folosite în procesul de producţie există

următoarele grupe de factori:
- forţa de muncă;
- mijloacele fixe;
- fondul funciar;
- mijloacele circulante;
- organizarea producţiei şi a muncii;
- conducerea activităţii economico-financiare.
Această grupare este utilă mai ales în cercetarea economico-
financiară a fenomenului.
3. În raport cu rolul pe care î1 au în cadrul unei relaţii cauzale se

disting, în ordinea analizei, trei categorii de factori:
- factori cantitativi;
- factori structurali;
- factori calitativi.
Această grupare prezintă o semnificaţie economică deosebită, ea
presupunând cunoaşterea corectă a procesului de formare a
rezultatului economico-financiar.
Identificarea factorilor cantitativi, structurali şi calitativi poate fi
facută cu ajutorul unor criterii. Dacă modelul este de tip
multiplicativ, factorii se pot împărţi astfel:
a) Factorii cantitativi
• reprezintă exprimarea materială a factorilor calitativi, fiind - în
acelaşi timp - condiţia preliminară a factorilor calitativi;
• sunt exprimaţi în unităţi fizice de măsurare (tone, hi, kg, m3, ha
etc.);
• au un rol multiplicator şi participă la determinarea dimensiunii
fenomenului econornico-financiar analizat;
• în unele cazuri, când se promovează latura extensivă a resurselor,
nu pot avea un rol economico-financiar hotărâtor în creşterea
producţiei şi a eficienţei economice..
b) Factorii structurali
• apar atunci când fenomenul economico-financiar analizat se referă
la mărimi ce reprezintă însumarea unor elemente. Aceşti factori
sunt strâns legaţi de factorii cantitativi şi calitativi.
c) Factorii calitativi
• au aceeaşi natură cu fenomenul economico-financiar analizat şi
sunt exprimaţi în unităţi de masură similare;
5
• au un grad diferit de extensie faţă de fenomenul economico-
financiar; productivitatea muncii, de exemplu, are acceaşi natură cu
producţia, dar se referă la o persoană sau la o unitate de timp;
• au rezerve interne în creşterea producţei şi a eficienţei economice.
4. În funcţie de efortul propriu al întreprinderii întâlnim:

- factori dependenţi de efortul propriu;
- factori independenţi de efortul propriu.
Factorii dependenţi de efortul propriu sunt factorii determinaţi de
mobilizarea resurselor umane din întreprindere, în vederea
valorificării rezervelor interne de creştere a producţiei şi a eficienţei
economice.
Toţi ceilalţi factori care nu se încadrează în categoria factorilor
dependenţi de efortul propriu intră în categoria factorilor
independenţi de efortul propriu.
Implementarea elementelor de progres tehnic şi tehnologic în
practică, ca şi generalizarea rezultatelor cercetării ştiinţifice de
specialitate reprezintă factori de creştere a productivităţii muncii,
care sunt dependenţi de efortul propriu al întreprinderii. În schimb,
modificarea preţurilor pe piaţa mondială, modificarea cursului de
schimb al leului, modificarea unor taxe şi impozite etc. reprezintă
factorii ce modifică profitul întreprinderii, independent de efortul
propriu al întreprinderii.
5. După modul cum acţionează, se întâlnesc:

- factori cu acţiune directă;
- factori cu acţiune indirectă.
Factorii cu acţiune directă sunt factorii care acţionează în mod
nemijlocit asupra fenomenului economico-financiar, iar cei
indirecţi acţionează prin alţi factori asupra fenomenului economico-
financiar.
6. În raport cu posibilităţile de previziune, se întâlnesc:

- factori previzibili (cerţi sau determinabili);
- factori imprevizibili (incerţi sau aleatori).
Factorii previzibili acţionează în cadrul unor procese controlate,
care nu implică riscuri, pe când factorii imprevizibili acţionează
necontrolat. Exemple de asemenea factori imprevizibili sunt:
fenomenele naturii, variaţiile cursului valutar, problemele sociale
etc.
7. După gradul de sintetizare, se disting:

- factori simpli sau inductibili;
- factori complecşi sau reductibili.
6
Factorii simpli sau inductibili sunt aceia care nu mai pot fi
dezmembraţi în alţi factori în scopul analizei.
Factorii complecşi sau reductibili sunt acei factori care necesită o
anumită dezmembrare şi sunt determinaţi de acţiunea altor factori.
8. În funcţie de izvorul acţiunii lor, se disting:

- fatori interni (endogeni);
- factori externi (exogeni).
În categoria celor interni intră factorii care îşi au originea în
interiorul întreprinderii, iar factorii externi sunt aceia care îşi au
originea în mediul exterior întreprinderii.
De exemplu, din a doua categorie fac parte: variaţiile preţurilor la
materii prime, energie, modificările în structura cererii,
performanţele tehnologice etc.
9. În funcţie de sensul acţiunii se disting:

- factori cu acţiune favorabilă;
- factori cu acţiune nefavorabilă;
- factori indiferenţi (a căror acţiune este nulă).
În teoria şi practica economică se folosesc noţiunile de "pozitiv" şi
"negativ" pentru acţiuni, ceea ce nu înseamnă acelaşi lucru cu
noţiunile de favorabil sau nefavorabil.
Un factor este favorabil sau nefavorabil în funcţie de aportul sau la
îndeplinirea sau neîndeplinirea unor predicţii sau a unor interese sau
în ceea ce priveşte variaţia într-un sens sau altul a diverşilor
indicatori economico-financiari.
Aşa de exemplu, dacă studiem influenţa unor factori asupra
profitului unei întreprinderi şi constatăm că rezultalul influenţei este
cu semnul plus, tragem concluzia că influenţa este pozitivă şi în
sens favorabil. Însă, dacă analiza se referă la costul produsului, iar
rezultatul este, de asemenea, pozitiv, tragem concluzia că factorul
respectiv a influenţat pozitiv, dar în sens nefavorabil, pentru că a
contribuit la creşterea costului, ceea ce înseamnă o cheltuială mai
mare, un efort financiar deosebit. Or, nu întotdeauna o alocare
suplimentară de factori, un efort mai mare, se materializează într-un
efect superior. În domeniul agricol, de pildă, o alocare suplimentară
de îngrăşăminte chimice, la unitatea de suprafaţă (resurse
energofage, costisitoare) nu are un corespondent pe măsură în ceea
ce priveşte nivelul şi calitatea randamentului la hectar.
10. În funcţie de importanţa economico-financiară se disting:

- factori care au o importanţă decisivă;
- factori care au o importanţă secundară.
7
11. În raport cu dependenţa faţă de variaţia fenomenului analizat
se disting:
- factori variabili;
- factori constanţi
Factorii variabili sunt acei factori a căror acţiune contribuie la
modificarea fenomenului analizat.
Factorii constanţi sau ficşi sunt acei factori care nu determină
modificarea fenomenului economico-financiar analizat.
12. După poziţia pe care o au în raport cu obţinerea rezultatului:

- factori independenţi;
- factori interdependenţi.
Factorii independenţi sunt acei factori care pot determina (influenţa)
rezultatul în mod independent.
Factorii interdependenţi sunt aceia care işi pot exercita acţiunea
numai în interacţiunea lor. Exemplul cel mai concludent îl
reprezintă munca şi mijloacele de producţie care sunt factori
interdependenţi, deoarece procesul de producţie poate avea loc
numai prin acţiunea lor conjugată.
13. În raport cu stadiile circuitului economic se disting:

- factori specifici aprovizionării;
- factori specifici producţiei;
- factori specifici comercializării.
Desigur, sunt şi alte criterii după care se clasifică factorii, cele
menţionate anterior sunt doar exemplificative. Studiul factorilor
este extrem de important în analiza calitativă a fenomenului
economico-financiar, respectiv în perfecţionarea modelelor
factoriale existente sau în elaborarea altora mult mai realiste şi mai
performante.
1.3 METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
Metodologia analizei economico-financiare este totalitatea

procedeelor şi a modalităţilor de cercetare utilizate în domeniul
economic şi financiar.
Ca în oricare alt domeniu de activitate, putem grupa metodele de
analiză în două mari categorii:
Metode de analiză calitativă, care studiază aspectele legate

de relaţiile cauzale care se regăsesc în esenţa oricărui fenomen
economic; Finalitatea aplicării metodelor calitative constă în
construirea modelelor abstracte a fenomenelor economice studiate;
8
Metode de analiză cantitativă, care dau posibilitatea concretizării
cantitative, a cuantificării influenţelor pozitive sau negative ale
factorilor care determină activitatea sau fenomenul analizat.
Cele mai importante metode ale analizei calitative, sunt:
1. Metoda comparaţiei, bazată pe faptul că rezultatele economice

(ale activităţii unei întreprinderi) se analizează, nu ca o simplă
mărime luată în sine, ci printr-o comparaţie care are la bază criterii
bine stabilite. Când se aplică această metodă, trebuie să se aibă în
vedere comparabilitatea mărimilor analizate. De asemenea, trebuie
avut în vedere ca, prin criteriile care stau la baza comparaţiei, să se
stabilească elemente ce se pot compara atât prin conţinut, cât şi în
timp şi spaţiu, toate având la bază condiţiile de normalitate în care
se desfăşoară fenomenul.
2. Descompunerea rezultatelor în elemente componente

(diviziunea lor) creează posibilitatea aprofundării studierii
fenomenelor. Descompunerea se face la mai multe niveluri:
- diviziunea în timp, care urmăreşte desfăşurarea fenomenului

în anumite limite de timp, ritmicitatea în desfăşurarea acestuia;
- diviziunea în spaţiu, care urmăreşte stabilirea rezultatelor
după locul unde se realizează acestea (loc de muncă, atelier, secţie,
fabrică etc.);
- diviziunea stabilită pe părţi componente, permite
aprofundarea fenomenelor studiate.
3. Gruparea, împarte fenomenele economico-financiare în grupe

omogene, după una sau mai multe caracteristici comune. Alegerea
caracteristicilor de grupare este în funcţie de scopul cercetării,
esenţa fenomenului economic studiat, şi presupune o cercetare
multilaterală a acestuia.
Metodele de analiză cantitativă au la bază mărimi cifrice şi se

folosesc pentru cuantificarea contribuţiei factorilor de influenţă la
formarea şi modificarea unui fenomen sau rezultat economic. Ca
metode de analiză cantitativă, utilizate în analiză economico-
financiară, întâlnim:
1. Metoda substituirilor în lanţ se aplică pentru determinarea

influenţei factorilor asupra fenomenului analizat. Modelul metodei
se prezintă sub forma unei relaţii matematice care leagă factorii care
influenţează fenomenul analizat.
9
Cel mai frecvent întâlnim o ecuaţie cu una sau mai multe variabile,
ca în exemplele de mai jos:
Y = f (x); Y = f (x1, x2); Y = f (x1, x2, x3, ..... xn);
Metoda substituirilor în lanţ are la bază înlocuirea succesivă a

valorii pe care o au factorii la momentul de bază (P0), cu valoarea
lor efectivă (P1).
Utilizarea acestei metode presupune respectarea a trei principii

importatnte şi anume:
a) ordonarea factorilor în vederea substituirii este dat de caracterul
acestora în cadrul relaţiilor cauzale:
- factorii cantitativi;
- factorii de structură;
- factorii calitativi
b) respectarea succesiunii înlocuirii valorii factorilor; se porneşte de
la factorii cu influenţă directă la factorii cu influenţă indirectă;
c) menţinerea necondiţionată a valorii înlocuite a unui factor în
operaţiile care urmează.
Variaţia rezultatului economic sau abaterea acestuia poate fi
exprimată prin mărimi absolute (∆R) sau prin mărimi relative (∆IR),
analiza făcându-se pentru pentru fiecare caz în parte.
În continuare vom detalia modalităţile de analiză a abaterilor
rezultatului economic, în funcţie de numărul factorilor care îl
influenţează şi de relaţia matematică stabilită între aceştia, cât şi în
funcţie de modul de exprimare (în mărimi absolute).
1.1. Rezultatul (R) este exprimat ca produs al factorilor de

influenţă, iar modelul matematic va fi o ecuaţie de forma:
R=axbxc
Modificarea în mărimi absolute:
Modificarea rezultatului economic (∆R) se determină comparând
valoarea de bază cu valoarea efectivă:
∆R = R1 – R0 (diferenţă rezultată din comparaţie)
R0 = a0 x b0 x c0 (perioada de bază)
R1 = a1 x b1 x c1 (perioada analizată)
Utilizând principiile enunţate, vom calcula influenţa fiecărui factor

asupra variaţiei rezultatului economic (∆R):
- influenţa factorului „a” asupra variaţiei rezultatului R:
∆Ra = (a1 ⋅ b0 ⋅ c0 ) − (a0 ⋅ b0 ⋅ c0 ) = (a1 − a0 ) ⋅ b0 ⋅ c0
10
- influenţa factorului „b” asupra variaţiei rezultatului R:
∆Rb = (a1 ⋅ b1 ⋅ c 0 ) − (a1 ⋅ b0 ⋅ c 0 ) = a1 ⋅ (b1 − b0 ) ⋅ c 0
- influenţa factorului „c” asupra variaţiei rezultatului R:

∆ = (a1 ⋅ b1 ⋅ c1 ) − (a1 ⋅ b1 ⋅ c 0 ) = a1 ⋅ b1 ⋅ (c1 − c 0 )
R
c
În concluzie, suma influenţelor factorilor a, b, c asupra rezultatului

economic se concretizează prin relaţia:
∆R = ∆Ra + ∆Rb + ∆Rc
1.2. Rezultatul (R) este exprimat ca raport între factorii de

influenţă, iar modelul matematic va fi o ecuaţie de forma:
a
R=
b
Modificarea în mărimi absolute:

În acest caz variaţia rezultatului (∆R) se exprimă astfel:
a1 a 0
∆R = R1 − R0 = −
b1 b0
În conformitate cu principiile enunţate, substituirea factorilor
trebuie să înceapă cu factorul cantitativ. De aceea, aplicarea
metodei substituţiei se face diferenţiat, în funcţie de locul unde este
situat factorul cantitativ în cadrul raportului, adică la numărător sau
la numitor.
1.2.1. Dacă factorul cantitativ se află la numărătorul relaţiei:

a1 a0 a1 − a 0
∆Ra = − =
b0 b0 b0
a a
∆Rb = 1 − 1
b1 b0
1.2.2. Dacă factorul cantitativ se află la numitorul relaţiei:
a0 a0
∆Rb = −
b1 b0
a1 a 0 a1 − a 0
∆Ra = − =
b1 b1 b1
11
În concluzie, suma influenţelor factorilor a şi b asupra rezultatului
economic analizat se concretizează prin relaţia:
∆R = ∆Ra + ∆Rb
Metoda determinării izolate a acţiunii factorilor:

Pentru separarea influenţelor factorilor (variabilelor), când e vorba
de relaţii de proporţionalitate directă sau inversă, literatura de
specialitate stabileşte şi alte metode în afara metodei substituirilor
în lanţ.
Una dintre aceste metode este metoda determinării izolate a acţiunii
factorilor, care prezintă o serie de variante de calcul. La baza
acestei metode stă un singur principiu dintre cele trei prezentate mai
sus şi anume că substituirile se efectuează în mod succesiv.
Relaţia de calcul este:

∆R = R1 − R0
Pe această bază, influenţa factorilor rezultă din relaţiile:
∆Ra = (a1 ⋅ b0 ⋅ c 0 ) − (a 0 ⋅ b0 ⋅ c 0 ) = (a1 − a 0 ) ⋅ b0 ⋅ c 0
∆Rb = (a 0 ⋅ b1 ⋅ c 0 ) − (a 0 ⋅ b0 ⋅ c 0 ) = a 0 ⋅ (b1 − b0 ) ⋅ c 0
∆Rc = (a0 ⋅ b0 ⋅ c1 ) − (a0 ⋅ b0 ⋅ c0 ) = a0 ⋅ b0 ⋅ (c1 − c0 )
În toate cazurile, scăzătorul rămâne neschimbat, modificările
făcându-se în cadrul descăzutului, la factorii respectivi (a, b, c).
∆R = ∆R a + ∆Rb + ∆R c + r ,
unde: r – reprezintă restul nedescompus, pentru care s-au propus
ipoteze diferite de repartizare de factori (variabile).
2. Metoda balanţieră, operează prin utilizarea balanţei

elementelor, pe de o parte şi a balanţei modificării elementelor,
pe de altă parte. Din analiza lor prin comparare se evidenţiază
cauzele care au condus la modificarea rezultatului studiat.
3.
4. Alte metode:
Literatura de specialitate prezintă o serie de alte metode utilizate în
analiza economică, precum:
- metoda corelaţiei;
- metoda calculului matriceal;
- metoda cercetărilor operaţionale.
12
1.4 ETAPELE ACTIVITĂŢII PRACTICE DE ANALIZĂ
Organizarea activităţii practice de analiză economico-financiară

este dependentă, în principal, de subiectul şi scopul urmărit. În
organigrama oricărei întreprinderi există un compartiment distinct
de “analiză” al cărui obiect de activitate este circumscris unor
anumite probleme dar, fără a viza ansamblul activităţii acesteia.
Având în vedere complexitatea activităţii de analiză economico-
financiară, precum şi semnificaţia pe care o prezintă în cadrul
mecanismelor manageriale ale întreprinderii, pot fi evidenţiate mai
multe posibilităţi de organizare şi realizare practică a acesteia.
În principal, activitatea de analiză trebuie să se realizeze la
nivelul fiecărui compartiment funcţional din cadrul întreprinderii,
pe problemele care intră în sfera de competenţă a acestora şi a căror
soluţionare este considerată ca imperios necesară. În contextul
realităţilor concrete ale economiei de piaţă, este necesar ca la
nivelul fiecărui compartiment să se depăşească stadiul de
“înregistrator al fenomenelor” şi să devină cea mai importantă
verigă în soluţionarea disfuncţionalităţilor şi promovarea unei
activităţi eficiente şi benefice pentru societate.
Intensificarea competiţiei interne şi internaţionale ridică pentru
fiecare întreprindere în ansamblul său, cât şi la nivelul fiecărui
compartiment funcţional, o serie de probleme noi legate de
studierea şi evaluarea mediului concurenţial. În acest sens, eficienţa
actului decizional este condiţionată, pe de o parte, de cunoaşterea
operativă a realităţilor interne privind modul cum s-a desfăşurat
activitatea în perioadele anterioare, măsurile care au fost adoptate,
realizarea acestora şi efectele pe care le-au generat, iar, pe de altă
parte a mediului economic în care îşi desfăşoară activitatea
întreprinderea.
În al doilea rând, la nivelul întreprinderii se efectuează, prin
intermediul compartimentului financiar contabil, analiza pe bază de
bilanţ care se prezintă în Consiliul de Administraţie şi respectiv în
Adunarea Generală a Acţionarilor. Această analiză are, în general,
caracter de raportare în vederea descărcării gestiunii
administratorilor.
La nivelul întreprinderii pot fi efectuate de către organisme
special create, analize tematice sau de ansamblu având însă un
caracter temporar, în funcţie de scopul urmărit (de exemplu:
promovarea unor noi produse; încheierea unor contracte de asociere
sau cooperare în vederea realizării anumitor produse; studierea
concurenţei la anumite produse pentru stabilirea strategiei viitoare;
extinderea sau reducerea unor activităţi etc.).
Trebuie menţionat faptul că analizele pot fi efectuate nu numai de
către analişti din cadrul întreprinderii, ci şi de analişti şi respectiv
13
firme specializate în domeniu din afara acesteia. Sunt create astfel
premisele obiectivităţii şi caracterului independent al analizei
economico-financiare. Raportul dintre obiectivitate şi subiectivitate
în formularea concluziilor este influenţat de un complex de factori,
în care interesul material personal nu trebuie neglijat.
În al treilea rând, un alt sistem organizaţional care trebuie luat în
considerare este cel care se referă la analiza externă realizată de
partenerii externi (bănci, investitori instituţionali, puterea publică,
furnizori, clienţi etc.). De remarcat că analizele externe au un
caracter temporar şi sunt efectuate de către firme specializate, ele
fiind declanşate în vederea soluţionării unor probleme specifice
momentului sau care privesc activitatea viitoare.
Analizele cu caracter permanent sunt efectuate de compartimentele
funcţionale sau special constituite în acest scop.
1.4.1. SISTEMUL DE INDICATORI FOLOSIŢI ÎN ANALIZA

ECONOMICO-FINANCIARĂ
În diagnosticarea activităţii unei întreprinderi un rol deosebit îl are

sistemul de indicatori. Un asemenea sistem trebuie să fie
cuprinzător.
Un sistem al indicatorilor operaţionali în diagnoză poate fi
reprezentat de următoarea grupare:
A. Indicatori ai potenţialului tehnico-economic:
• indicatori ai capacităţii de producţie (fizici, valorici, pe utilaje şi
produse);
• indicatori ai imobilizărilor:
- corporale (terenuri, mijloace fixe);
- necorporale;
• indicatori ai activelor circulante (volum, structură);
• indicatori ai potenţialului uman (număr, structură, vârstă,
calificare);
• indicatori ai capacităţii de cercetare.
B. Indicatori ai potenţialului financiar:
• capitalurile;
• patrimoniul net (dimensiune, structură, surse de formare);
• fondul de rulment (net, propriu, străin);
• lichiditatea generală şi parţială;
• trezoreria;
• autonomia financiară;
• Goodwill-ul s.a.
C. Indicatori ai rezultatelor economico-financiare:
• cifra de afaceri;
• valoarea adăugată;
• profitul din exploatare;
14
• profitul curent;
• profitul fiscal;
• profitul net, etc.
D. Indicatori ai eficienţei utilizării potenţialului tehnico-
economic şi financiar:
• rata de eficienţă a mijloacelor fixe (cifra de afaceri, valoarea
adăugată, profit la 1000 lei mijloace fixe);
• rata de eficienţă a activelor circulante de exploatare (cifra de
afaceri, valoare adaugată, profit la 1000 lei active circulante de
exploatare);
• viteza de rotaţie a activelor circulante (care se poate exprima ca:
număr de rotaţii, prin raportarea cifrei de afaceri sau o componenta
a acesteia la totalul activelor circulante sau un anumit element al
acestora; durata în zile, prin raportarea totalului activelor circulante,
înmulţit cu numărul de zile al perioadei analizate, la cifra de
afaceri);
• productivitatea muncii;
• rata de eficienţă a cheltuielilor (cheltuieli totale sau pe grupări la
1000 lei venituri, respectiv cifra de afaceri);
• rata rentabilităţii:
- economice;
- financiare;
- resurselor consumate;
- comerciale;
- capitalurilor, etc.
15
Capitolul 2
ANALIZA DIAGNOSTIC A ACTIVITĂŢII DE
PRODUCŢIE I COMERCIALIZARE
După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 2, studenţii vor avea

cunoştinţele necesare pentru:
- calculul indicatorilor valorici ai activităţii de producţie şi
comercializare;
- analiza indicatorilor valorici, prin toate metodele de analiză;
- diagnosticarea evoluţiei activităţii de producţie şi
comercializare a unei întreprinderi.
Fiecare întreprindere, prin activitatea de producţie şi

comercializare desfăşurată, contribuie la satisfacerea unor nevoi
sociale individuale, cât şi pe plan social, prin realizarea de bunuri
şi servicii. Una din calităţile importante pe care trebuie să le aibă
orice manager, este capacitatea de a se informa temeinic asupra
preferinţelor consumatorilor în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile
pe care sunt dispuşi să le achiziţioneze. Acestea trebuie să satisfacă
consumatorii nu numai sub aspectul calitativ, ci şi sub cel financiar.
În felul acesta, se creează premisa asigurării continuităţii activităţii
economico-productive prin reluarea continuă a ciclului de
producţie, ce se încheie în mod firesc prin comercializare şi
recuperarea contravalorii mărfurilor şi serviciilor vândute.
Modul în care se desfăşoară procesul de producţie şi
comercializare, precum şi caracteristicile sortimentale şi de calitate
ale producţiei destinate comercializării se reflectă în următoarele
categorii de indicatori:
- indicatorii valorici ai activităţii de producţie
şi comercializare;
- indicatorii care asigură analiza producţiei fizice la nivel
global şi din punct de vedere sortimental;
- indicatorii de calitate.
16
2.1 ANALIZA SITUAŢIEI GENERALE A ACTIVITĂŢII DE
PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE, PE BAZA INDICATORILOR
VALORICI
2.1.1 INDICATORII VALORICI AI ACTIVITĂŢII DE

PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE
Stabilirea obiectivelor strategice pentru evoluţia întreprinderilor are

la bază rezultatele analizei activităţii de producţie şi comercializare
desfăşurată până în prezent. Indicatorii valorici aduc un important
aport informaţional la analiza activităţii de producţie
şi comercializare a oricărei întreprinderi.
Sistemul de indicatori care asigură evaluarea şi analiza activităţii de

producţie şi comercializare este alcătuit din:
- producţia marfă sau producţia fabricată (Qf);

- cifra de afaceri (CA);
- producţia exerciţiului (Qe);
- valoarea adăugată (Qa).
1. Producţia fabricată
Definiţie:
Producţia fabricată sau producţia marfă (Qf), (indicator

calculat numai de întreprinderile cu activitate producţie şi
prestări servicii), reprezintă valoarea tuturor bunurilor
realizate destinate vânzării către clienţi şi a serviciilor prestate,
pe o anumită perioadă de timp.
Mod de calcul plecând de la definiţie:

Acest indicator cuprinde valoarea produselor finite destinate livrării
şi valoarea serviciilor prestate către terţi, precum şi valoarea
semifabricatelor destinate livrării pentru prelucrări ulterioare în
vederea obţinerii de produse finite. Prin semifabricat înţelegem un
anumit produs care, în cadrul unei unităţi productive, a ajuns la un
anumit nivel de prelucrare şi nu mai poate fi prelucrat decât într-o
altă secţie sau într-o altă întreprindere pentru realizarea unui produs
finit.
Mod de calcul utilizând situaţiile financiare de sinteză:
17
Producţia fabricată se calculează utilizând datele din Contul de
profit şi pierderi şi Balanţa sintetică făcând suma dintre rulajele
debitoare ale conturilor 345, 341 şi rulajele creditoare ale conturilor
704, 705 şi 708.
2. Cifra de afaceri
Definiţie:
Cifra de afaceri (CA) reprezintă valoarea totală a veniturilor

unei întreprinderi rezultate din vânzarea produselor realizate, a
mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, pe o anumită
perioadă de timp.
În afară de cifra de afaceri exprimată la nivelul întreprinderii, care

caracterizează activitatea globală, putem întâlni şi o altă formă de
exprimare - cifra de afaceri rezultată din activitatea de bază, care
reflectă valoarea producţiei marfă din activitatea principală (de
bază) care a fost vândută. Se simbolizează prin Qv. În practică, se
utilizează şi denumirea de producţie marfă vândută şi încasată, care
înseamnă finalizarea actului de valorificare a produselor finite şi
serviciilor prin încasarea de la clienţi a contravalorii acestora
(rulajul creditor al contului 411).

Cifra de afaceri se poate calcula şi pornind de la producţia marfă
(fabricată), luând în considerare stocurile de produs finit de la
începutul, respectiv sfârşitul perioadei analizate:
CA = Qf − ∆spf ,
∆spf = sFpf − sIpf ,
în care:
- Qf reprezintă producţia marfă;
- ∆spf reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;
- sFpf reprezintă stocul final de produse finite;
- sIpf reprezintă stocul iniţial de produse finite.

Cifra de afaceri calculează utilizând datele din Contul de profit şi
pierderi şi balanţa sintetică prin însumarea veniturilor din vânzarea
mărfurilor (rulajul creditor al contului 707) şi producţiei vândute
(rulajul creditor al conturilor 701, 702, 703, 704, 705, 706, 708).
18
3. Producţia exerciţiului
Definiţie:
Producţia exerciţiului (Qe) este un indicator de analiză care

determină valoarea întregii activităţi a unei întreprinderi, pe o
perioadă determinată de timp.
În conţinutul acestui indicator sunt incluse:

- valoarea integrală a producţiei vândute;
- diferenţele de stoc de la începutul şi sfârşitul perioadei
respective de timp, privind creşterea sau descreşterea producţiei.
Stocurile cuprind nu numai valoarea producţiei ca atare ci
şi valoarea semifabricatelor şi a producţiei neterminate, aflată în
diverse faze tehnologice, acestea incluzând, de fapt, o serie de
cheltuieli ce urmează a fi încorporate în produsele finite sau
semifabricatele destinate vânzării.

Relaţia de calcul a producţiei exerciţiului este:
Qe = (Qf − ∆spf ) − ∆spn + Qi ,
în care:
- ∆spf reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;
- ∆spn reprezintă variaţia stocurilor de producţie neterminată;
Qi reprezintă valoarea imobilizărilor produse în regie proprie.

Producţia exerciţiului se calculează făcând suma producţiei vândute
(rulajul creditor al conturilor 701, 702, 703, 704, 705, 706, 708),
producţiei imobilizate (rulajul creditor al contului 72), care sunt
ponderate cu variaţia producţiei stocate (soldul contului 711).
4. Valoarea adăugată
Definiţie:
Valoarea adăugată (Qa) exprimă nivelul valorii nou create de

întreprindere în cursul desfăşurării procesului de producţie,
adică diferenţa dintre valoarea globală a producţiei (activităţii
exerciţiului) şi consumurile intermediare (cheltuielile pentru
resurse materiale şi servicii furnizate de către terţi), pe o
anumită perioadă de timp.
19
Mod de calcul:
Metoda sintetică:
Relaţia de calcul este:
Qa = Qe − M,
în care:
- Qe reprezintă valoarea producţiei exerciţiului;
- M reprezintă consumurile intermediare; acestea includ
cheltuielile pentru achiziţionarea resurselor materiale (rulajul
debitor al conturilor 601, 602, 603, 604, 606, 608) şi a serviciilor
furnizate de către terţi (rulajul debitor al conturilor 605, 61, 62).
Metoda aditivă:
O altă metodă de calcul a valorii adăugate este prin adunarea
elementelor componente (metoda aditivă). Principalele elemente
care compun valoarea adăugată sunt:
- fondul de salarii şi contribuţia la asigurările sociale, fondul de
şomaj, fonduri speciale (remunerarea forţei de muncă, rulaj debitor
al contului 64);
- amortizarea (valoarea mijloacelor fixe transmisă asupra
producţiei realizate, rulaj debitor al contului 681);
- profitul (capacitatea unei întreprinderi de a obţine un rezultat
pozitiv exprimat în unităţi monetare, soldul creditor al contului
121);
- impozite şi taxe (factor extern, pe care unităţile economice nu
îl pot controla, rulajul debitor al contului 63).
Aplicaţie pentru calculul indicatorilor valorici ai activităţii de

producţie şi comercializare
Să se analizeze activitatea unei întreprinderi pe anii 2006 şi 2007,
precum şi modul în care echipa managerială a făcut previziunile
pentru anul 2007, ştiind că produce patru categorii de produse finite
(simbolizate A, B, C şi D), iar la cererea clienţilor asigură
transportul produselor finite, care se facturează separat acestora.
Din documentele contabile de sinteză au fost culese datele
referitoare la activitatea de producţie şi comercializare pentru anii
2010 şi 2011, iar din bugetul de venituri şi cheltuieli previziunea
făcută pentru anul 2011.
–lei –
Producţie
Produsul Realizat 2010 Programat 2011 Realizat 2011
[P0] [Ppr] [P1]
Produsul A 10.000 15.000 20.000
Produsul B 15.000 25.000 20.000
Produsul C 20.000 15.000 15.000
20
Producţie
Produsul Realizat 2010 Programat 2011 Realizat 2011
[P0] [Ppr] [P1]
Produsul D 5.000 10.000 8.000
Total: 50.000 65.000 63.000
Tabelul nr. 2.1: Valoarea producţiei
Stocurile valorice de produs finit pe care întreprinderea le are în

depozite:
–lei –
Stoc la începutul Stoc la sfârşitul
Produsul
anului anului
Produsul A 200 300
Produsul B 400 600
Produsul C 1.000 1.500
Produsul D 600 800
Total 2.200 3.200
Tabelul nr. 2.2: Stocuri valorice în anul 2010
–lei –
Stoc la începutul
Produsul Stoc la sfârşitul anului
anului
Produsul A 300 500
Produsul B 600 700
Produsul C 1.500 1.800
Produsul D 800 600
Total 3.200 3.600
Tabelul nr. 2.3: Stocuri valorice în anul 2011
Valoarea veniturilor din serviciile de transport prestate este:

–lei –
Realizat 2010 Programat Realizat 2011
Activitatea
[P0] 2011 [Ppr] [P1]
Transport 10.000 15.000 20.000
Tabelul nr. 2.4: Valoare veniturilor din servicii
Fiind în proces de extindere, întreprinderea realizează construcţia

unor hale de producție în regie proprie (antrepriză), în valoare de:
–lei –
Realizat 2010 Realizat 2011
Activitatea
[P0] [P1]
Producţie imobilizări 20.000 30.000
Tabelul nr. 2.5: Valoarea producţiei de imobilizări
21
Cheltuielile (programate şi efectuate) pentru întreaga producţie
(total) au fost:
– lei –
Realizat Programat Realizat
Nr.
Specificaţie 2010 2011 2011
crt.
[P0] [Ppr] [P1]
Consumuri de la terţi (materiale şi
1. 60.000 55.000 58.000
servicii prestate)
2. Fond de salarii 9.000 11.000 20.000
3. Contribuții 2.500 3.500 8.500
5. Amortizare 3.500 5.000 10.000
6. Impozite, taxe, etc. 2.000 2.500 6.600
7. Profit 2.000 3.000 9.500
Tabelul nr. 2.6: Cheltuieli de producţie
Se cere să se calculeze şi să se analizeze structura şi dinamica

următorilor indicatori pentru anii 2010 (P0) şi 2011 (Ppr şi P1):
- valoarea producţiei fabricate, programată şi realizată (Qf0,
Qfpr,Qf1);
- valoarea cifrei de afaceri, programată şi realizată (CA0, CApr,
CA1);
- valoarea producţiei exerciţiului, programată şi realizată (Qe0,
Qepr, Qe1);
- valoarea adăugată, programată şi realizată (Qa0, Qapr,
Qa1), prin cele două metode de calcul cunoscute.
Rezolvare:
1. Calculul producţiei fabricate:
Anul 2010 (realizat):
Qf0=(QfA 0+ QfB0+ QfC0+ QfD0 )+ QfT 0 ⇒
Qf 0 = 50.000 + 10.000 = 60.000 lei
Anul 2011 (programat):

Qfpr = (QfApr + QfBpr + QfCpr + QfDpr ) + QfTpr ⇒
Qf pr = 65.000 + 15.000 = 80.000 lei

Qf1 = (QfA1 + QfB1 + QfC1 + QfD1) + QfT1 ⇒
Qf 1 = 63.000 + 20.000 = 83.000 lei
Producţia fabricată previzionată este mai mare decât cea din anul
precedent, conducerea întreprinderii dorind dezvoltarea activităţii.
Producţia fabricată produsă efectiv depăşeşte atât previziunile
22
făcute (planul a fost îndeplinit), cât şi valoarea din anul precedent
(activitatea întreprinderii este în creştere).
2. Calculul cifrei de afaceri:

CA 0 = CABaza0 + CA Aux0 = (CA A0 + CAB0 + CA C0 + CAD0 ) + CA T0
unde:
CA Baza0 = QfBaza0 − ∆SBaza0
∆S Baza0 = S F1 − S I0 = 3 .200 − 2 .200 = 1 .000 lei
CABaza0 = 50.000 − 1 .000 = 49.000 lei
obţinem:
CA 0 = 49.000 + 10.000 = 59.000 lei

CApr = CABazapr + CA Auxpr = (CA Apr + CABpr + CACpr + CADpr ) + CA Tpr
CA pr = 65.000 +15.000 = 80.000 lei
Notă: Previziunile au caracter estimativ şi nu iau în calcul stocurile
existente în depozite.

CA 1 = CA Baza1 + CA Aux1 = (CA A1 + CA B1 + CA C1 + CA D1 ) + CA T1
unde:
CABaza1 = QfBaza1 − ∆SBaza1
∆S Baza1 = S F1 − S I1 = 3.600 − 3 .200 = 400 lei
CABaza1 = 63.000 − 400 = 62.600 lei
obţinem:
CA 1 = 62.600 + 20.000 = 82.600 lei
Cifra de afaceri previzionată este mai mare decât cea obţinută în

anul precedent, conducerea întreprinderii dorind creşterea
veniturilor. Cifra de afaceri realizată depăşeşte atât previziunile
făcute (planul a fost îndeplinit), cât şi valoarea din anul precedent
(veniturile întreprinderii sunt în creştere).
3. Calculul producţiei exerciţiului:

Qe0 = CA0 + Qi0 = 59.000 + 20 .000 = 79.000 lei

Qe pr = Qf pr = CA pr = 80.000 lei

Qe 1 = CA 1 + Qi 1 = 82.600 + 30.000 = 112.600 lei
23
Producţia exerciţiului previzionată este mai mare decât cea obţinută

în anul precedent, conducerea întreprinderii dorind dezvoltarea
activităţii. Producţia exerciţiului produsă efectiv depăşeşte atât
previziunile făcute (planul a fost îndeplinit), cât şi valoarea din anul
precedent (activitatea întreprinderii este în creştere).
4. Calculul valorii adăugate:

I. Metoda sintetică:
Qa 0 = Qe0 − M 0 = 79.000 − 60.000 = 19.000 lei

Qa pr = Qe pr − M pr = 80.000 − 55.000 = 25.000 lei

Qa 1 = Qe 1 − M 1 = 112.600 − 58.000 = 54.600 lei
II. Metoda aditivă (prin însumarea elementelor

componente):
Qa 0 = 9.000 + 2.500 + 3.500 + 2.000 + 2.000 = 19.000 lei

Qa pr = 11.000 + 3.500 + 5.000 + 2.500 + 3.000 = 25.000 lei

Qa 1 = 20.000 + 8.500 + 10.000 + 6.600 + 9.500 = 54.600 lei
Valoarea adăugată previzionată este mai mare decât cea obţinută în

anul precedent, conducerea întreprinderii urmărind prin activitatea
desfăşurată creşterea valorii nou create. Valoarea adăugată realizată
efectiv depăşeşte atât previziunile făcute, cât şi valoarea din anul
precedent. Analiza dinamicii structurii valorii adăugate va reliefa
elementele pe baza cărora a avut loc creşterea.
.
2.2. ANALIZA DIAGNOSTIC A CIFREI DE AFACERI

Definiţie:
Cifra de afaceri reprezintă valoarea totală a veniturilor unei

întreprinderi rezultate din vânzarea produselor realizate, a
mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, pe o anumită
perioadă de timp.
24
Analiza diagnostic a cifrei de afaceri acoperă următoarele aspecte:

- analiza dinamicii şi structurii acesteia;
- analiza corelaţiei statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi
producţia fabricată;
- analiza sub aspect factorial;
- stabilirea unor metode de determinare a nivelului minim, în
funcţie de restricţiile cunoscute şi probabile, în raport cu factorul
timp.
Specialiştii care efectuează analiza economică a cifrei de afaceri
realizate de o întreprindere, oricare ar fi domeniul de activitate al
acesteia, trebuie să pornească de la căutarea răspunsului la
următoarele întrebări:
- care sunt principalele surse de venituri ale întreprinderii?
- cum au evoluat veniturile în ultimii ani de activitate?
- care este, în perioada imediat următoare, tendinţa de evoluţie
a surselor de venituri?
- care este metodologia utilizată pentru determinarea
veniturilor şi cum sunt evaluate?
2.2.1 ANALIZA STRUCTURII ŞI DINAMICII CIFREI DE

AFACERI
O importanţă deosebită în evoluţia veniturilor unei întreprinderi o

are dezvoltarea, pe lângă activitatea de bază, a unor activităţi
conexe, pentru sprijinirea activităţii de bază în momentele
nefavorabile.
Structura care stă la baza determinării şi analizei cifrei de afaceri:

- venituri din activitatea de bază;
- venituri din alte activităţi considerate ca auxiliare, care pot fi
atât productive, cât şi comerciale.
Pentru a fi utilă conducerii întreprinderilor, analiza structurii cifrei

de afaceri nu trebuie să se limiteze numai la aceste două diviziuni,
ci trebuie să fie extinsă în funcţie de specificul activităţii. În acest
fel, se asigură determinarea gradului de rentabilitate al fiecărei
activităţi sau categorie de venituri identificată. De exemplu, pentru
o întreprindere care are activitatea de producţie ca activitate de bază
şi activităţile de transport şi comerţ ca activităţi auxiliare, analiza de
structură a cifrei de afaceri se va face mai întâi pentru cele două
componente majore: producţia ca activitate de bază şi activitatea
auxiliară care include comerţul şi transportul. În ceea ce priveşte
producţia ca activitate de bază, se pot analiza veniturile realizate
pentru fiecare grupă de produse în parte, iar în cadrul grupelor,
25
pentru fiecare produs. De asemenea, în funcţie de modul cum se
face valorificarea producţiei, se poate analiza cât se vinde
persoanelor juridice şi cât prin magazinele proprii persoanelor
fizice. În ceea ce priveşte activitatea auxiliară, se poate analiza cât
reprezintă transportul şi cât comerţul. Pentru transport se poate
urmări ce parte din venituri se realizează din transportul produselor
proprii la beneficiari, respectiv din transport pentru terţi, pe bază de
contract sau comandă. Activitatea de comerţ se poate urmări pe
categorii de comerţ (intermediere, comerţ en-gros sau cu ridicata),
iar în cadrul acestora pe categorii de produse, după provenienţa
acestora, în funcţie de furnizor, zonarea pieţei de desfacere etc.
Analiza evoluţiei în timp a vânzărilor se determină la nivel global
(întreprindere), cât şi la nivelul elementelor structurale. Procedeele
utilizate sunt: măsurarea abaterilor în mărimi absolute (simbolizate
cu ∆ ) şi a celor relative (indici, simbolizaţi cu %). Pentru o corectă
apreciere a evoluţiei în dinamică a performanţelor comerciale ale
unei întreprinderi se recomandă operarea cu cifra de afaceri
evaluată în preţuri comparabile.
Cel mai utilizat procedeu pentru caracterizarea evoluţiei structurii
vânzărilor este prin analiza ponderilor componentelor cifrei de
afaceri (gi):
CAi
gi = ⋅ 100 ,
CA
în care:
- CA reprezintă cifra de afaceri totală;
- CAi reprezintă vânzările aferente elementului component i.
Informaţiile furnizate se referă la principalele componente ale CA,

evoluţia în timp şi stabilitatea acestora.
2.2.2. ANALIZA CORELAŢIILOR STATICE ŞI DINAMICE

DINTRE CIFRA DE AFACERI ŞI PRODUCŢIA FABRICATĂ
Corelaţia statică:
Corelaţia statică considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei
doi indicatori în acelaşi interval de timp este dată de inegalitatea:
CA Qf ≥ 1
Corelaţia dinamică:
Corelaţia dinamică considerată optimă dintre indicii de creştere a
celor doi indicatori este dată de inegalitatea:
ICA >IQf
26
2.2.3. ANALIZA CIFREI DE AFACERI SUB ASPECT
FACTORIAL
Completarea analizei cifrei de afaceri se face prin determinarea

factorilor care îi influenţează evoluţia în timp. Analiza factorială a
cifrei de afaceri începe prin determinarea modelului analizei
factoriale ca relaţie matematică între factorii care influenţează
variaţia cifrei de afaceri şi a schemei sinoptice a sistemului de
factori determinat anterior.
Modelul pe care îl propunem spre studiu este utilizat în
întreprinderile cu activitate de producţie. Sistemul de factori de
influenţă se determină plecând de următorii indicatori: cifra de
afaceri, producţia fabricată, numărul de salariaţi, valoarea
mijloacelor fixe şi valoarea mijloacelor fixe active. Acesta este
alcătuit din:
- producţia fabricată, care influenţează în mod direct vânzările
unei întreprinderi;
- forţa de muncă prin numărul de angajaţi în procesul de
producţie şi, ca o consecinţă firească, nivelul productivităţii muncii.
Nivelul productivităţii muncii este influenţat, la rândul său, de
gradul de înzestrare tehnică şi, respectiv, de influenţa pe care o are
ponderea mijloacelor fixe productive asupra acestuia. În analiză, se
urmăresc în mod distinct aceste influenţe, precum şi cea a
randamentului mijloacelor fixe active asupra productivităţii muncii.
- gradul de valorificare a producţiei realizate.
1. Modelul analizei:
Determinarea modelului matematic pornind de la relaţiile dintre
factorii care influenţează dinamica cifrei de afaceri:
Cunoscând că:
CA Qf
Kv = ⇒ CA = Qf ⋅ K v şi W = ⇒ Qf = N ⋅ W ,
Qf N
cifra de afaceri poate fi scrisă astfel:
CA = N ⋅ W ⋅ K v (1)
în care:
N reprezintă numărul mediu de salariaţi;
W reprezintă productivitatea anuală a muncii;
K v reprezintă gradul de valorificare al producţiei fabricate.
Pornind de la modul de exprimare al productivităţii muncii ca:

Qf Qf Mfa Mf
W= = ⋅ ⋅
N N Mfa Mf
şi folosind relaţiile:
Mf Mfa Qf
It = ; KM = ; R= ,
N Mf Mfa
27
în care:
It reprezintă nivelul înzestrării tehnice a muncii;
KM reprezintă coeficientul mijloacelor fixe active;
R reprezintă randamentul mijloacelor fixe active.
Productivitatea muncii poate fi scrisă ca:

Mf Mfa Qf
W= ⋅ ⋅
N Mf Mfa
W = It ⋅ K M ⋅ R
deci:
CA = N ⋅ It ⋅ K M ⋅ R ⋅ K v (2)
2. Schema sinoptică:
CA
(1)
N W Kv
(2)
It KM R
3. Variaţia cifrei de afaceri:

∆CA = CA 1 − CA 0
4. Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au

determinat dinamica cifrei de afaceri:
Evoluţia cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor factori

direcţi:
1. Variaţia numărului mediu de salariaţi:

∆CA
N
(
= N1 ⋅ W0 ⋅ K v 0 − N0 ⋅ W0 ⋅ K v 0 = N1 − N0 ⋅ W0 ⋅ K v 0 )
2. Variaţia productivităţii muncii:
W = N1 ⋅ W1 ⋅ K v 0 − N1 ⋅ W0 ⋅ K v 0 = N1 ⋅ (W1 − W0 ) ⋅ K v 0
∆CA
care, la rândul său, se datorează influenţei următorilor factori
indirecţi:
2.1 Variaţia înzestrării tehnice a muncii:

∆CA
I t = N1 ⋅ It1 ⋅ K M0 ⋅ R 0 ⋅ K v 0 − N1 ⋅ It 0 ⋅ K M0 ⋅ R 0 ⋅ K v 0 =
= N1 ⋅ (It 1 − It 0 ) ⋅ K M0 ⋅ R0 ⋅ K v 0
28
2.2 Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:
∆CA
K M = N1 ⋅ It1 ⋅ K M1 ⋅ R0 ⋅ K v 0 − N1 ⋅ It1 ⋅ K M0 ⋅ R 0 ⋅ K v 0 =
= N1 ⋅ It1 ⋅ (K M1 − K M0 ) ⋅ R 0 ⋅ K v 0
2.3 Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:
∆CA
R = N1 ⋅ It1 ⋅ K M1 ⋅ R1 ⋅ K v 0 − N1 ⋅ It1 ⋅ K M1 ⋅ R 0 ⋅ K v 0 =
= N1 ⋅ It1 ⋅ K M1 ⋅ (R1 − R 0 ) ⋅ K v 0
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:

∆CA CA CA CA
W = ∆ It + ∆ KM + ∆ R
3. Variaţia coeficientului valorificării producţiei:

∆CA
K v = N1 ⋅ W1 ⋅ K v 1 − N1 ⋅ W1 ⋅ K v 0 =
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii direcţi:

∆CA = ∆CA
N
+ ∆CA CA
W + ∆Kv
Diagnosticarea situaţiei constatate - pe baza rezultatelor analizei

factoriale se elaborează un diagnostic sintetic şi unul analitic.
Aplicaţie pentru analiza factorială a cifrei de afaceri
Să se efectueze analiza factorială a cifrei de afaceri, folosind datele

din tabelul de mai jos:
– lei –
Nr. Realizat în anul Realizat în anul
Indicatori Simboluri
crt. precedent (P0) curent (P1)
Cifra de afaceri (venituri
1. CA 59.000 82.600
din producţia vândută)
Valoarea producţiei
2. Qf 60.000 83.000
fabricate (marfă)
Numărul mediu scriptic de
3. N 500 550
salariaţi
Valoarea medie a
4. Mf 5.000 6.000
mijloacelor fixe
Valoarea medie a
5. Mfa 3.500 4.500
mijloacelor fixe active
Coeficientul valorificării K = CA
6. 0,983 0,995
producţiei fabricate
v
Qf
Qf
7. Productivitatea muncii W= 120 150,909
N
Nivelul înzestrării tehnice Mf
8. Ιt = 10 10,90
a muncii N
29
Nr. Realizat în anul Realizat în anul
crt. precedent (P0) curent (P1)
Coeficientul mijloacelor Mfa
9. KM = 0,700 0,750
fixe active Mf
Randamentul mijloacelor R = Qf
10. 9,684 10,276
fixe active Mfa
Tabelul nr. 2.7: Factorii de influenţă ai cifrei de afaceri
Rezolvare:
Analiza factorială a cifrei de afaceri va fi efectuată respectând
următoarele etape:
- Determinarea modelului analizei - ca relaţie matematică între
factorii care influenţează variaţia cifrei de afaceri şi a schemei
sinoptice a sistemului de factori determinat anterior;
- Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au
determinat dinamica cifrei de afaceri;
- Diagnosticarea situaţiei constatate.
Determinarea modelului matematic se face utilizând succesiunea
prezentată anterior, obţinându-se relaţiile:
CA = N ⋅ W ⋅ K v (1)
CA = N ⋅ It ⋅ K M ⋅ R ⋅ K v (2)
2. Cuantificarea acţiunii factorilor:

∆CA = CA1 − CA0 = 82.600 − 59.000 = 23.600 lei
Creşterea cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor

factori direcţi:
2.1.Variaţia numărului mediu de salariaţi:
( )
∆NCA = N1 ⋅ W0 ⋅ K v0 − N0 ⋅ W0 ⋅ K v0 = N1 − N0 ⋅ W0 ⋅ K v0 =
60.000 59.000
= (550 − 500) ⋅ ⋅ = 5.900 lei
500 60.000
2.2.Variaţia productivităţii muncii:

W = N1 ⋅ W1 ⋅ K v0 − N1 ⋅ W0 ⋅ K v0 = N1 ⋅ (W1 − W0 ) ⋅ K v0 =
∆ CA
 83.000 60.000  59.000
= 550 ⋅  − ⋅ = 16.704 lei
 550 500  60.000
care, la rândul său, se datorează influenţei următorilor factori

indirecţi:
2.2.1. Variaţia nivelului înzestrării tehnice a muncii:
∆ICA
t
( )
= N1 ⋅ It1 ⋅ KM0 ⋅ R0 ⋅ K v0 − N1 ⋅ It0 ⋅ KM0 ⋅ R0 ⋅ K v0 = N1 ⋅ It1 − It0 ⋅ KM0 ⋅ R0 ⋅ K v0
30
 6.000 5.000  3 .500 60.000 59.000
= 550 ⋅  − ⋅ ⋅ ⋅ = 5.895,41 lei
 550 500  5.000 3 .500 60.000
2.2.2. Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:

∆CA
K M = N1It1K M1R0K v0 − N1It1K M0R0K v0 =
= N1 ⋅ It1 ⋅ (KM1 − KM0 ) ⋅ R0 ⋅ K v0 =

6.000  4.500 3.500  60.000 59.000
= 550 ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ = 5 .057,14 lei
550  6.000 5.000  3.500 60.000
2.2.3. Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:

∆RCA = N1 ⋅ It1 ⋅ KM1 ⋅ R1 ⋅ K v0 − N1 ⋅ It1 ⋅ KM1 ⋅ R0 ⋅ K v0 =
= N1 ⋅ It1 ⋅ KM1 ⋅ (R1 − R0 ) ⋅ K v0 =
6.000 4.500  83.000 60.000  59.000
= 5500 ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ = 5 .751,45 lei
550 6.000  4.500 3.500  60.000
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:

∆WCA = 5 .895,41 + 5 .057,14 + 5 .751,45 = 16.704 lei
2.3. Variaţia coeficientului valorificării producţiei:

∆CA
Kv = N1 ⋅ W1 ⋅ K v1 − N1 ⋅ W1 ⋅ K v0 =
83.000  82.600 59.000 
= 550 ⋅ ⋅ −  = 996 lei
550  83.000 60.000 

∆CA = 5.900+ 16.704+ 996 = 23.600 lei
3.Schema sinoptică a analizei factoriale a cifrei de afaceri, cu

înlocuirea valorilor obţinute:
CA (23.600 lei)
N (5.900 lei) W (16.704 lei) Kv (996 lei)
It (5.895,41lei) KM (5.057,14 lei) R (5.751,45lei)
4.Diagnosticarea situaţiei constatate:

Cifra de afaceri este considerată un indicator valoric important
deoarece reflectă nivelul activităţii productive a întreprinderii,
modul de utilizare a potenţialului tehnico-productiv şi modul de
comercializare a produselor realizate.
31
Pe baza rezultatelor analizei factoriale efectuate poate fi conturat un
diagnostic sintetic şi unul analitic.
4.1 Diagnostic sintetic:

În contextul sistemului factorial care a stat la baza analizei
dinamicii cifrei de afaceri, precum şi în conformitate cu necesitatea
creşterii economice în condiţii de eficienţă sporită, o apreciere de
ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în
considerare următoarele aspecte:
- cifra de afaceri a înregistrat faţă de anul precedent o creştere în
valoare absolută de 23.600 lei , respectiv cu 40%, fapt ce poate fi
apreciat ca o dinamică pozitivă, atâta timp cât rata anuală a inflaţiei
este mai mică decât acest procent;
- creşterea cifrei de afaceri s-a datorat creşterii volumului
producţiei fabricate, care a fost determinată în exclusivitate de
creşterea factorului calitativ productivitatea muncii, factorul
cantitativ – numărul mediu de salariaţi, exercitând o influenţă
favorabilă (5.900 lei);
- coeficientul valorificării producţiei (factor calitativ direct) a
exercitat o acţiune pozitivă asupra evoluţiei cifrei de afaceri (23.600
lei);
- în condiţiile în care factorul direct cu rol calitativ – valorificarea
producţiei, a înregistrat o creştere uşoară de la 0,983 la 0,995 faţă
de anul precedent, creşterea cifrei de afaceri nu poate fi considerată
ca fiind o situaţie pe deplin pozitivă din punct de vedere comercial,
atâta timp cât indicatorul se menţine subunitar.
Fără a se face abstracţie de cele prezentate anterior şi de incidenţa
pe care o are inflaţia asupra oricărui indicator valoric al producţiei,
dinamica favorabilă înregistrată trebuie apreciată în mod
corespunzător, dat fiind că creşterea cifrei de afaceri se va reflecta
în mărimea profitului. Posibilitatea realizării unui profit care să
asigure dezvoltarea în viitor a întreprinderii, depinde, în mare
măsură de nivelul cifrei de afaceri.
4.2. Diagnostic analitic:

Explicarea şi aprecierea argumentată a sensului şi intensităţii
acţiunii factorilor direcţi asupra dinamicii cifrei de afaceri trebuie să
ia în considerare atât conexiunile şi mecanismele sistemului cauzal
în care au fost antrenaţi, cât şi cerinţa esenţială a creşterii
economice a întreprinderii în condiţii de eficienţă sporită.
Astfel, referitor la acţiunea exercitată de valoarea producţiei
fabricate (Qf) asupra dinamicii cifrei de afaceri, se impune
următoarea concluzie:
Creşterea faţă de anul precedent a producţiei fabricate s-a reflectat
Qf = ∆ N + ∆ w ).
favorabil asupra cifrei de afaceri cu 22.604 lei ( ∆ CA CA CA
32
Explicaţia este dată de contribuţia pe care au avut-o cele două
elemente componente: numărul mediu de salariaţi ( ∆NCA = 5.900 lei ) şi
productivitatea muncii ( ∆WCA = 16.704 lei ).
Aportul revine atât productivităţii muncii, care a crescut cu 25,83%
faţă de anul precedent în condiţiile creșterii personalului cu 10%.
Decalajul dintre ritmul de creştere a celor doi factori confirmă că
întreprinderea şi-a luat măsuri nu numai de raţionalizare a utilizării
factorului muncă, atât prin creșterea personalului, cât şi prin
achiziţionarea de active fixe productive cu randamente ridicate.
Influenţa mare exercitată de către creşterea productivităţii muncii
de la 120 lei la 150,909 lei asupra dinamicii producţiei fabricate şi
implicit asupra cifrei de afaceri, impune analiza factorilor indirecţi
care au determinat evoluţia acestui indicator. Factorii sunt nivelul
înzestrării tehnice a muncii, coeficientul mijloacelor fixe active şi
randamentul mijloacelor fixe active. Faptul că întreprinderea
studiată a depus eforturi pentru achiziţionarea de mijloace fixe cu
un randament ridicat, se concretizează în evoluţia acestor indicatori:
- nivelul înzestrării tehnice are o evoluţie ascendentă de la 10
lei la 10,90 lei (respectiv cu 9%, sub creșterea personalului de
10%);
- ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace fixe a
crescut de la 0,70 la 0,75, respectiv cu 7,14%;
- randamentului mijloacelor fixe active a crescut de la 9,684 la
10,276, respectiv cu 6,11%.
2.3. ANALIZA DIAGNOSTIC A VALORII ADĂUGATE
Definiţie:
Indicatorul Valoare adăugată exprimă plusul de valoare care se

obţine prin desfăşurarea unei activităţi economice de către o
întreprindere. La nivel macroeconomic, valoarea adăugată redă
aportul adus de o întreprindere în economia naţională.
Metode de calcul a valorii adăugate:
1. Metoda sintetică, care tratează valoarea adăugată ca diferenţa

între volumul producţiei exerciţiului (Qe) ca indicator global al
activităţii de producţie şi comercializare desfăşurată de o
întreprindere şi valoarea consumurilor intermediare (M).
Consumurile intermediare sau consumurile de la terţi reprezintă
valoarea stocurilor şi a serviciilor achiziţionate de la terţi în scopul
33
asigurării necesarului pentru activitatea de producţie. Relaţia de
calcul corespunzătoare acestei metode este:
Qa = Qe − M
Dacă pe lângă activitatea productivă, întreprinderea desfăşoară şi o
activitate de comerţ, valoarea adăugată a întregii activităţi se
determină prin însumarea diferenţei dintre valoarea producţiei
exerciţiului (Qe) şi consumurile intermediare (M), cu valoarea
marjei comerciale (Mc):
Qa = Qe − M + Mc
Marja comercială reprezintă diferenţa dintre valoarea mărfurilor
vândute (Qv) şi costul acestora (Cv), respectiv:
Mc = Qv − Cv
2. Metoda aditivă presupune însumarea tuturor elementelor

constitutive ale valorii adăugate, şi anume:
- cheltuielile efectuate cu remunerarea forţei de muncă (fondul
de salarii şi cheltuielile cu asigurările sociale aferente fondului de
salarii, conform reglementărilor în vigoare);
- valoarea amortizărilor;
- valoarea impozitelor şi taxelor;
- valoarea profitului.
Prin analiza diagnostic a valorii adăugate se obţin informaţii

despre nivelul de performanţă tehnico-productivă, economică şi
financiară al activităţilor economice. La nivelul economiei
naţionale, prin analiza valorii adăugate, se poate determina
contribuţia agenţilor economici la consolidarea financiară a
bugetului de stat.
Analiza diagnostic a valorii adăugate acoperă următoarele aspecte:
- analiza dinamicii şi structurii acesteia;
- analiza corelaţiei statice şi dinamice dintre valoarea adăugată
şi producţia exerciţiului;
- analiza sub aspect factorial.
Pe baza rezultatelor analizei diagnostic a valorii adăugate se iau
toate deciziile necesare în vederea creşterii productivităţii muncii şi
reducerea consumurilor de la terţi, respectându-se în acelaşi timp
calitatea producţiei, element esenţial în competiţia concurenţială.
Prin prisma ultimului indicator, analiza valorii adăugate ne poate
conduce la concluzii privind necesitatea retehnologizării şi
modernizării procesului de producţie.
34
2.3.1. ANALIZA STRUCTURII ŞI DINAMICII VALORII
ADĂUGATE
Analiza valorii adăugate se poate face, fie sub aspectul modului de

realizare a prevederilor, fie în dinamică (faţă de o perioadă
precedentă). Studiul valorii adăugate prin urmărirea dinamicii sale
şi prin gradul de realizare a valorii previzionate, creează premisele
explicării modificărilor intervenite în structura sa şi posibilitatea
direcţionării evoluţiei viitoare.
Analiza valorii adăugate sub aspect structural urmăreşte
determinarea ponderii pe care o au în componenţa acesteia
elementele structurale utilizate în calculul indicatorului prin metoda
aditivă, respectiv fondul de salarii şi fiecare categorie de cheltuieli
cu asigurările sociale aferente fondului de salarii, amortizarea
mijloacelor fixe, taxele şi impozitele, precum şi profitul. În ceea ce
priveşte cheltuielile cu personalul şi amortizarea se urmăreşte
menţinerea acestora sub limitele previzionate. Analiza structurală
este combinată cu analiza dinamică, în scopul urmării evoluţiei în
timp a fiecărui element component. Este o condiţie esenţială ca
ponderea structurală a unor cheltuieli, ce pot fi riguros controlate să
scadă, acest lucru reflectându-se favorabil în creşterea profitului ca
element component al valorii adăugate.
2.3.2. ANALIZA CORELAŢIILOR STATICE ŞI DINAMICE

DINTRE VALOAREA ADĂUGATĂ ŞI PRODUCŢIA
EXERCIŢIULUI
Corelaţia statică:
Corelaţia statică considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei
doi indicatori în acelaşi interval de timp este dată de o valoare cât
mai apropiată de 1 a inegalităţii:
Qa Qe ∈ (0,1)
Corelaţia dinamică:
Corelaţia dinamică considerată optimă dintre indicii de creştere a
celor doi indicatori este dată de inegalitatea:
IQa >IQe
2.3.3. ANALIZA FACTORIALĂ A VALORII ADĂUGATE
Pentru adâncirea analizei valorii adăugate, prin evidenţierea

factorilor care pot conduce la modificarea acesteia, se utilizează
analiza factorială. Modelul propus spre studiu este specific
întreprinderilor care desfăşoară activitate de producţie sau prestări
servicii.
35
Indicatorii în funcţie de care se determină factorii de influenţă sunt:
producţia exerciţiului, consumuri de la terţi, numărul de salariaţi şi
timpul lucrat de fiecare salariat.
Sistemul de factori se compune din factori cu influenţă directă, care
sunt producţia exerciţiului şi valoarea adăugată la 1 leu producţie a
exerciţiului şi factori cu influenţă indirectă de rang I, care sunt
fondul total de timp lucrat şi productivitatea muncii. La rândul său,
productivitatea muncii este influenţată de evoluţia factorilor
indirecţi de rang II, numărul de salariaţi şi timpul lucrat de fiecare
salariat.
Realizarea analizei factoriale a valorii adăugate presupune
urmărirea etapelor prezentate în continuare:
Pornind de la formula de determinare a valorii adăugate:
Qa = Qe − M,
se dă factor comun forţat Qe şi se obţine:
 M (1)
Qa = Qe ⋅ 1 −  = Qe ⋅ y
 Qe 
în care:
Qe reprezintă valoarea producţiei exerciţiului;
M reprezintă cheltuieli cu materialele aferente producţiei
exerciţiului;
M
y =1− reprezintă valoarea adăugată la 1 leu producţie a
Qe
exerciţiului.
Pentru determinarea legăturii dintre factorii direcţi şi cei indirecţi,

vom pleca de la unul dintre modurile de scrierea a productivităţii
muncii:
Qe
Wh = ⇒ Qe = Wh ⋅ T ,
T
Relaţia obţinută va fi înlocuită în formula:
Qa = Qe ⋅ y ,
şi vom obţine
Qa = T ⋅ Wh ⋅ y (2)
în care:
Wh reprezintă productivitatea orară a muncii;
T reprezintă fondul total de timp muncit;
Folosind scrierea fondului total muncit, ca: T = N ⋅ t , prin înlocuire

în formula (2) se obţine:
Qa = N ⋅ t ⋅ Wh ⋅ y (3)
în care:
N reprezintă numărul mediu de salariaţi;
36
t reprezintă timpul mediu muncit/salariat.
Principalii factori care influenţează valoarea adăugată, sunt:

valoarea producţiei exerciţiului (Qe), valoarea adăugată medie ce
revine la 1 leu producţie a exerciţiului ( y ).
Valoarea producţiei exerciţiului este, la rândul său, influenţată de
utilizarea fondului de timp de muncă, de productivitatea orară a
muncii, de utilizarea potenţialului uman.
În schema sinoptică sunt prezentaţi factorii de influenţă ordonaţi
după modul în care îşi exercită influenţa (factori direcţi şi indirecţi),
precum şi după natura lor (cantitativi şi calitativi), în vederea
aplicării metodei substituţiei:
Schema sinoptică a analizei factoriale a valorii adăugate:
Qa
(1)
Qe
y
(2)
T Wh
(3)
N t
2. Cuantificarea influenţei factorilor:

Creşterea valorii adăugate se datorează influenţei următorilor
factori direcţi:
1. Variaţia valorii producţiei exerciţiului:

Qe = Qe 1 ⋅ y 0 − Qe 0 ⋅ y 0 = (Qe 1 − Qe 0 ) ⋅ y 0
∆Qa
care se datorează influenţei următorilor factori indirecţi:
1.1 Variaţia fondului total de timp de muncă:

T = T1 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 − T0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 = (T1 − T0 ) ⋅ Wh 0 ⋅ y 0
∆Qa
care, la rândul său se datorează:
1.1.1 Variaţia numărului mediu de salariaţi:

∆Qa ( )
N = N1 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 − N0 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 = N1 − N0 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0
1.1.2 Variaţia numărului mediu de ore/salariat:

∆Qa ( )
t = N1 ⋅ t1 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 − N1 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 = N1 ⋅ t 1 − t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi de grad 2:

∆Qa Qa Qa
T = ∆N + ∆ t
37
1.2 Variaţia productivităţii medii orare:

∆Qa ( )
W = T1 ⋅ Wh 1 ⋅ y 0 − T1 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 = T1 ⋅ Wh 1 − Wh 0 ⋅ y 0

∆Qa Qa Qa
Qe = ∆ T + ∆ W
2. variaţia valorii medii adăugate ce revine la 1 leu producţie a

exerciţiului:
∆Qa
y
(
= Qe1 ⋅ y1 − Qe1 ⋅ y 0 = Qe1 ⋅ y1 − y 0 )
∆Qa = ∆Qa Qa
Qe + ∆ y
Aplicaţie pentru analiza factorială a valorii adăugate
Să se efectueze analiza factorială a valorii adăugate, folosind datele

din tabelul de mai jos:
Realizat în Realizat în
Nr. Sim- anul anul
Specificaţie U.M.
crt. bol precedent curent
(P0) (P1)
1. Valoarea adăugată Qa lei 19.000 54.600
2. Producţia exerciţiului Qe lei 79.000 112.600
Consumuri de la terţi (stocuri şi
3. M lei 60.000 58.000
servicii)
4. Numărul mediu de salariaţi N persoane 500 550
Numărul mediu scriptic de ore/
5. t 1.800 1.840
ore/salariat persoană
6. Fondul total de timp muncit T ore 900.000 1.012.000
7. Productivitatea medie orară Wh lei/oră 0,087 0,113
Valoarea adăugată medie la 1
8. lei 0,24 0,48
leu producţie
Tabelul nr. 2.8: Factorii de influenţă ai valorii adăugate
Rezolvare:
Analiza factorială a valorii adăugate va fi efectuată respectând
următoarele etape:
- Determinarea modelului analizei - ca relaţie matematică între
factorii care influenţează variaţia Valorii adăugate şi a schemei
sinoptice a sistemului de factori determinat anterior;
38
- Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au
determinat dinamica Valorii adăugate;
- Diagnosticarea situaţiei constatate.
Determinarea modelului matematic se face utilizând succesiunea
prezentată anterior, obţinându-se relaţiile:

Qa = Qe ⋅  1 −
M 
 = Qe ⋅ y (1)
 Qe 
Qa = T ⋅ Wh ⋅ y (2)
Qa = N ⋅ t ⋅ Wh ⋅ y (3)
2. Cuantificarea influenţei factorilor:

∆Qa = Qa 1 − Qa 0 = 54.600 − 19.000 = 35.600 lei
Creşterea valorii adăugate se datorează influenţei următorilor

factori direcţi:
1. Variaţiei valorii producţiei exerciţiului:
Qe = Qe 1 ⋅ y 0 − Qe 0 ⋅ y 0 = (Qe1 − Qe 0 ) ⋅ y 0 =
∆ Qa
 60.000 
= (112.600 − 79.000) ⋅ 1 −  = 8.064 lei ,
 79.000 
care de datorează influenţei următorilor factori indirecţi de grad 1:
1.1 variaţiei fondului total de timp de muncă:

T = T1 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 − T0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 = (T1 − T0 ) ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 =
∆ Qa
79.000  60.000 
= (1.012.000 − 900.000) ⋅ ⋅ 1 −  = 2.359,46 lei ,
900.000  79.000 
care, la rândul său se datorează:
1.1.1 variaţiei numărului mediu de salariaţi:

( )
∆ NQa = N1 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 − N0 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 = N1 − N0 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 =
79.000  60.000 
= (550 − 500) ⋅ 1 .800 ⋅ ⋅ 1 −  = 1.896 lei
900.000  79.000 
1.1.2 variaţiei numărului mediu de ore/salariat:

∆ Qa
t ( )
= N1 ⋅ t1 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 − N1 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 = N1 ⋅ t1 − t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 =
79.000  60.000 
= 550 ⋅ (1 .840 − 1 .800) ⋅ ⋅ 1 −  = 463,46 lei
900.000  79.000 

∆ Qa
T = 1.896 + 463,46 = 2.359,46 lei
1.2 variaţiei productivităţii medii orare:
39
∆ Qa
W ( )
= T1 ⋅ Wh1 ⋅ y 0 − T1 ⋅ Wh 0 ⋅ y 0 = T1 ⋅ Wh1 − Wh 0 ⋅ y 0 =
 112.600 79.000   60.000 
= 1.012.000 ⋅  −  ⋅ 1 −  = 5.704,54 lei
 1.012.000 900.000   79.000 

∆ Qa
Qe = 2.359,46 + 5.704,46 = 8.064 lei
2. Variaţiei valorii medii adăugate ce revine la 1 leu producţie a

exerciţiului:
∆Qa
y
(
= Qe1 ⋅ y1 − Qe1 ⋅ y0 = Qe1 ⋅ y1 − y0 = )
 58.000   60.000  
= 112.600⋅  1 −  − 1 −   = 27.536 lei
  112.600  79.000  

∆Qa = 8.064 + 27.536 = 35.600 lei
3.Schema sinoptică a analizei factoriale a valorii adăugate, cu

înlocuirea valorilor obţinute:
Qa (35.600 lei)
Qe (8.064 lei)
y (27.536 lei)
T (2.359,46 lei) Wh (5.704,54 lei)
N (1.896 lei) t (463,46 lei)
4. Diagnosticul situaţiei constatate:

Valoarea adăugată este considerată un indicator valoric important
deoarece reflectă nivelul valorii nou create de întreprindere prin
activitatea productivă desfăşurată, modul de utilizare a potenţialului
tehnico-productiv şi modul de comercializare a produselor realizate.
Pe baza rezultatelor analizei factoriale efectuate poate fi conturat un
diagnostic sintetic şi unul analitic.
4.1 Diagnostic sintetic:

În contextul sistemului factorial care a stat la baza analizei
dinamicii valorii adăugate (Qa), precum şi în conformitate cu
necesitatea creşterii economice în condiţii de eficienţă sporită, o
apreciere de ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator
trebuie să ia în considerare următoarele constatări:
- valoarea adăugată a înregistrat faţă de anul precedent o
creştere cu 35.600 lei, adică în procente cu 187,36%, ceea ce
40
reprezintă o dinamică pozitivă atâta timp cât rata anuală a inflaţiei
este mai mică decât acest procent;
- creşterea valorii adăugate s-a datorat atât acţiunii favorabile
a factorului cantitativ – valoarea producţiei exerciţiului, cât şi a
factorului calitativ – valoarea adăugată la 1 leu producţia
exerciţiului.
4.2 Diagnostic analitic:

Explicarea şi aprecierea argumentată a sensului şi intensităţii
acţiunii celor doi factori direcţi asupra dinamicii valorii adăugate
trebuie să ia în considerare atât conexiunile şi mecanismele
sistemului cauzal în care au fost antrenaţi, cât mai ales necesitatea
creşterii economice în condiţii de eficienţă sporită.
Influenţa pozitivă de 8.064 lei exercitată de către producţia
exerciţiului asupra dinamicii valorii adăugate trebuie explicată în
corelaţie cu contribuţia avută de productivitatea muncii şi fondul
total de timp muncit.
La creşterea valorii producţiei exerciţiului şi implicit a valorii
adăugate, a contribuit atât productivitatea muncii ( ∆ Qa W =5.704,54
lei), cât și evoluţia fondului total de timp muncit având un impact

pozitiv ( ∆ Qa
T = 2.356,46 lei). Factorii indirecţi care au dus la evoluţia
pozitivă a fondului de timp muncit sunt numărul mediu de salariaţi

şi numărul de ore/salariat.
Indicele de creştere al valorii adăugate de 287,36% a fost superior
indicelui de creştere a producţiei exerciţiului (142,53%); un
asemenea decalaj dintre ritmul de creştere a celor doi indicatori
confirmă că întreprinderea studiată şi-a luat măsuri nu numai în
ceea ce priveşte creşterea volumului fizic al producţiei, ci şi în ceea
ce priveşte raţionalizarea consumurilor externe la nivelul minim
care să permită păstrarea calităţii produselor finite.
41
Capitolul 3
ANALIZA CHELTUIELILOR ÎN
ÎNTREPRINDERI PRIVATE SAU PUBLICE
După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 3, studenţii vor avea cunoştinţele

necesare pentru:
- definirea, rolul, necesitatea şi importanţa studierii cheltuielilor întreprinderilor
în cadrul analizei economico - financiare;
- conţinutul procesului de analiză, precum şi diferite metode cu care operează
analiza analiza economico – financiară în cadrul cheltuielilor întreprinderilor;
- etapele activităţii de analiză economico – financiară în cadrul cheltuielilor
întreprinderilor;
- sistemul de indicatori cu care acţionează analiza economico – financiară
financiară în cadrul cheltuielilor întreprinderilor.
Cheltuielile şi veniturile la nivelul întreprinderilor private sau

publice reflectă o arie vastă de fenomene economico – financiare
legate de consumul şi utilizarea factorilor de producţie: resursele
materiale, resursele umane şi financiare şi recuperarea acestora,
precum şi eficienţa alocării veniturilor şi utilizării cheltuielilor atât
pentru acţiuni economice, cât şi pentru acoperirea nevoilor sociale
ale statului în cazul întreprinderilor publice.
Analiza cheltuielilor şi veniturilor întreprinderilor private sau
publice, trebuie să ocupe un rol important în managementul intern,
deoarece de modul de utilizare a resurselor private şi publice,
depind performanţele economico-financiare.
Întreprinderile private sunt acele unităţi economice cu capital
privat producătoare sau prestatoare de servicii, ce se caracterizează
printr-un gen specific de activitate, printr-o funcţionalitate şi
organizare tehnologică, prin capacitatea de a produce anumite
bunuri, de a oferi servicii sau executa lucrări, de a se conduce şi
gestiona raţional, precum şi prin autonomia sa financiară şi sunt
organizate în: societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită
simplă, societăţi pe acţiuni, societăţi în comandită pe acţiuni,
societăţi agricole şi societăţi cu răspundere limitată, conform Legii
nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Întreprinderile publice sunt acele unităţi economice de stat cu
capital public sau mixt, producătoare sau prestatoare de servicii ce
se caracterizează printr-un gen specific de activitate, printr-o
42
funcţionalitate şi organizare tehnologică, prin capacitatea de a
produce anumite bunuri, de a oferi servicii sau executa lucrări, de a
se conduce si gestiona raţional, precum şi prin autonomia sa
financiară, funcţionează în ramurile strategice ale economiei
naţionale sau alte ramuri stabilite de Guvern şi sunt organizate în
regii autonome, societăţi comerciale cu capital integral de stat sau
mixt, alte unităţi economice de stat netransformate în societăţi
comerciale sau regii autonome, companii şi societăţi naţionale,
conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor
economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.
Principalele probleme avute în vedere la analiza cheltuielilor şi
veniturilor întreprinderilor private sau publice se referă la:
-analiza cheltuielilor totale aferente veniturilor totale ale
întreprinderilor private sau publice;
-analiza factorială a cheltuielilor de exploatare aferente
veniturilor de exploatare ale întreprinderilor private sau publice;
-analiza factorială a cheltuielilor la 1.000 de lei cifră de afaceri
ale întreprinderilor private sau publice;
-analiza factorială a cheltuielilor variabile ale întreprinderilor
private sau publice;
-analiza factorială a cheltuielilor fixe ale întreprinderilor private
sau publice;
-analiza factorială a cheltuielilor cu forţa de muncă ale
întreprinderilor private sau publice;
3.1. Sistemul cheltuielilor întreprinderilor private sau publice
Realizarea obiectului de activitate a fiecărei întreprinderi presupune

utilizarea factorilor de producţie, respectiv a resurselor materiale,
resurselor umane şi a capitalului. O parte din aceste resurse se
consumă, o alta se depreciază treptat (amortizare), iar alte resurse
(resursele umane) trebuie remunerate. Expresia banească a
consumului factorilor de producţie: material, uman, capital
determinate de obţinerea şi desfacerea bunurilor materiale,
executarea de lucrări şi prestarea de servicii reprezintă cheltuieli sau
consumuri necesare obţinerii veniturilor.
Conform prevederilor Legii contabilităţii nr. 82 / 1991 cheltuiala
reprezintă orice consum de muncă vie şi materializată în scopul
servirii unui domeniu economic productiv sau comercial în scopul
prevederii unui obiectiv operativ, operaţii în urma căreia elementele
îţi schimbă forţa fizică şi potenţială de venit, bunuri sau servicii cu
dese valori de întrebuinţare respectiv alte valori.
43
După natura activităţii lor în cadrul contului de profit sau pierdere
cheltuielile întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în:
• Cheltuieli din activitatea de exploatare:
- cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale
auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb şi alte materiale
consumabile;
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi;
redevenţe; locaţii de gestiune şi chirii; studii şi cercetări, inclusiv
sumele plătite pentru contractele de cercetare, etc.;
- cheltuieli cu personalul;
- alte cheltuieli de exploatare;
• Cheltuieli din operaţiuni financiare:
- pierderile din creanţe legate de participaţii;
- pierderile din vânzarea titlurilor de plasament;
- diferenţele nefavorabile de curs valutar din operaţiunile
curente şi disponibilităţile în devize;
- dobânzile curente aferente împrumuturilor primite si altor
datorii privind exerciţiul în curs;
- sconturile acordate clienţilor; alte cheltuieli financiare
(pierderi din creanţe de natură financiară şi altele);
• Cheltuieli din operaţiuni extraordinare:
- operaţiuni de gestiune: despăgubiri, amenzi, perisabilităţi şi
lipsuri de inventar, donaţii şi subvenţii acordate, inclusiv prelevările
şi donaţiile făcute în scopuri umanitare, precum şi pentru sprijinirea
activităţilor sociale, culturale şi sportive, pierderi din debitori
diverşi;
- operaţiuni de capital (valoarea contabilă a imobilizărilor
cedate şi alte cheltuieli extraordinare);
• Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele: amortizarea
imobilizărilor corporale şi necorporale.
• Cheltuieli cu impozitul pe profit calculat potrivit legii.
După comportamentul lor faţă de volumul producţiei

• Cheltuielile variabile: elemente de cheltuieli care se modifică
odată cu variaţia volumului de activitate (cheltuielile cu materiile
prime, materialele, salariile personalului, serviciile şi lucrările
executate de terţi);
• Cheltuieli fixe: sunt acele cheltuieli care care nu se modifică
odată cu variaţia volumului de activitate (cheltuielile cu
amortizarea, generale şi comune ale întreprinderii);
44
După modul de identificare şi repartizare pe purtători de
cheltuieli sau produs, cheltuielile întreprinderilor private sau
publice se pot clasifica în:
• Cheltuieli directe: sunt determinate de consumul de factori care
se regăsesc în produsul respectiv;
• Cheltuieli indirecte: sunt cheltuielile generale ale întreprinderii
care participă la desfăşurarea procesului de activitate, dar nu se pot
individualiza pe produs.
După conţinutul lor, cheltuielile întreprinderilor private sau

• Cheltuieli materiale: sunt datorate consumului de mijloace
materiale;
• Cheltuieli cu salariile: sunt cheltuielile ale întreprinderii cu
remunerarea şi consumul potenţialului uman de care dispune.
În cadrul instuţiilor publice, conform IPSAS 1, cheltuielile sunt
definite ca descreşteri ale beneficiilor economice sau ale
potenţialului de servicii în timpul perioadei de raportare sub formă
de ieşiri sau de consum de active sau apariţii de datorii care au ca
rezultat descreşteri în activele nete/capitaluri proprii, altele decât
cele legate de distribuirile către proprietari.
După componenţa lor, cheltuielile întreprinderilor private sau

• Cheltuieli simple: sunt formate dintr-un singur element de
cheltuială: cheltuielile cu materiile prime, cheltuieli cu salariile,
etc.;
• Cheltuieli complexe: sunt formate din mai multe elemente de
cheltuieli: cheltuielile de administraţie şi conducere, cheltuieli pe
secţii de producţie, etc.;
După legătura lor cu procesul de producţie, cheltuielile

întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în:
• Cheltuieli tehnologice: sunt dependentede desfăşurarea
procesului de producţie: consumurile cu materiile prime şi
materialele, cheltuieli cu salariile personalului direct productiv,
consumurile de combustibil, energie şi apă, etc.;
• Cheltuieli de regie: nu sunt dependente în mod direct de procesul
productiv: cheltuielile de administraţie şi conducere, cheltuieli cu
întreţinerea spaţiului productiv, etc.;
După necesităţile asigurării costurilor de producţie, cheltuielile

întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în:
• Cheltuieli clasificate pe elemente primare: materiile prime şi
materialele de bază şi auxiliare, cheltuieli cu salariile personalului şi
45
contribuţiile aferente, consumurile de combustibil, energie şi apă,
amortizarea, etc.;
• Cheltuieli clasificate pe articole de calculaţie: cheltuielile cu
întreţinerea şi funcţionarea utilajelor, cheltuieli cu desfacerea,
cheltuieli generale de administraţie, etc.;
După modalitatea în care participă la crearea de non-valori,

• Cheltuieli neproductive: reprezintă acele cheltuieli care se
datorează existenţei unor lipsuri pe linia organizării şi conducerii
producţiei, precum şi a întreprinderii în ansamblul său, fiind
consecinţa proastei gospodăriri a materialelor, încălcări ale
disciplinei tehnologice: pierderi din rebuturi, pierderi din întreruperi
de activităţi cheltuieli cu salariile personalului şi contribuţiile
aferente, consumurile de combustibil, energie şi apă, amortizarea,
etc.;
• Cheltuieli productive: reprezintă acele cheltuieli ce au drept
rezultat crearea de non-valori, incluzând totalitatea cheltuielilor
efectuate în vederea desfăşurării normale a procesului de fabricaţie;
După natura activităţii şi destinaţia lor cheltuielile instituţiilor

publice se grupează în:
• Cheltuielile operaţionale ale instituţiilor publice:
- cheltuielile privind stocurile se referă la consumurile de
materii prime, materiale consumabile, materiale de natura
obiectelor de inventar consumate de instituţiile publice în scopul
desfăşurării activităţii proprii, precum şi consumurile de produse
monopol de stat;
- cheltuielile cu lucrările şi serviciile executate de terţi în
scopul asigurării condiţiilor normale de desfăşurare a activităţii
instituţiei: lucrări de întreţinere şi reparaţii, cheltuieli cu
redevenţele, chirii, prime de asigurare,etc;
- cheltuielile cu alte servicii executate de terţi: comisioane şi
onorarii plătite de instituţie altor organizaţii, cheltuieli cu
transportul bunurilor şi al personalului, cheltuieli cu servicii poştale
şi bancare, alte servicii executate de terţi;
- cheltuielile cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, se
referă la cheltuielile realizate de instituţie pentru impozitele pe
clădiri, terenuri, mijloace de transport, etc;
- cheltuielile cu personalul;
- alte cheltuieli operaţionale: pierderi din creanţe şi debitori
diverşi, cheltuieli legate de cedarea sau dezmembrarea activelor
fixe amortizabile, cheltuieli operaţionale de natura cheltuielilor de
capital: cheltuielile instituţiei legate de achiziţia sau realizarea în
regie proprie de active fixe corporale şi necorporale neamortizabile,
46
cheltuieli cu amortizările şi provizioanele activelor fixe corporale
şi necorporale, cheltuieli privind rezerva de stat şi mobilizare;
• Cheltuielile financiare ale instiuţiilor publice:
- pierderi din creanţe legate legate de participaţii, determinate de
plata garanţiilor către alte societăţi – gaze, telefon, energie, care au
devenit nerecuperabile;
- cheltuieli cu diferenţe de curs valutar;
- cheltuieli cu dobânzile plătite pentru împrumuturile instituţiilor
publice;
- cheltuieli determinate de diferenţele de reevaluare şi diferenţe
de curs ale dobânzilor încasate;
- dobânzi de transferat Comunităţii Europene;
- cheltuieli financiare privind amortizările şi provizioanele;
- alte cheltuieli financiare;
• Cheltuielile extraordinare ale instiuţiilor publice: sunt cheltuieli
care apar în instituţie ca urmare a fenomenelor naturale care
determină pierderi pe care instituţia nu le-a prevăzut , precum şi
cheltuielile legate de valoarea neamortizabilă a activelor fixe scoase
din funcţiune înainte de expirarea duratei normale de utilizare;
• Alte cheltuieli finanţate de la buget: se referă la cheltuielile
efectuate din resurse bugetare provenite din subvenţii de la buget,
transferuri consolidabile, transferuri neconsolidabile.
După clasificaţia economică cheltuielile instituţiilor publice se

grupează în:
• Cheltuielile curente ale instituţiilor publice: cheltuieli cu
salariile, cheltuieli cu bunurile şi serviciile, dobânzi, subvenţii,
fonduri de rezervă, transferuri, asistenţă socială;
• Cheltuielile de capital ale instituţiilor publice: cheltuielile cu
investiţiile din cadrul instituţiilor publice;
• Operaţiunile financiare: cheltuieli cu împrumuturile acordate şi
cu rambursările de credite;
• Rezerve, excedent/deficit.
3.2. ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERILOR

PRIVATE SAU PUBLICE
Funcţionarea în condiţii de eficienţă a întreprinderilor private sau

publice, în contextul economiei de piaţă, reprezintă un obiectiv
important care contribuie la definirea şi realizarea scopului
fundamental al activităţii lor; întreprinderea trebuie să-şi
dimensioneze şi să-şi aşeze activitatea proprie pe criterii economice
care au în vedere gestionarea cu maximă eficienţă a tuturor
resurselor de care dispun sau pe care şi le procură.
47
Reducerea cheltuielilor reprezintă o permanentă preocupare,
deoarece reprezintă principala formă de îmbunătăţire a
performanţelor întreprinderilor, cu asigurarea în continuare a
creşterii calităţii produselor sau serviciilor oferite.
3.2.1. ANALIZA CHELTUIELILOR TOTALE AFERENTE

VENITURILOR TOTALE ALE ÎNTREPRINDERILOR
PRIVATE SAU PUBLICE
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale vizează evoluţia

lor şi factorii ce o determină, cu scopul identificării căilor de sporire
a rentabilităţii, pentru evaluarea şi diminuarea acestora în viitor,
pentru luarea tuturor deciziilor şi măsurilor necesare reducerii
acestora, în vederea obţinerii rezultatelor dorite.
Analiza cheltuielilor se va efectua în conformitate cu clasificarea
după natura activităţii acestora, în conformitate cu structura utilizată
în „Contul de profit sau pierdere al Bilanţului Contabil”. Se va
urmări:
− calculul ponderii fiecărui tip de cheltuială, conform clasificării
din contul de profit sau pierdere (cheltuieli de exploatare, cheltuieli
financiare şi cheltuieli excepţionale) în total cheltuieli;
− analiza dinamicii structurii cheltuielilor, prin compararea
dinamicii fiecărui element de structură (cheltuieli de exploatare,
cheltuieli financiare şi cheltuieli excepţionale) cu dinamica
cheltuielilor totale;
− analiza dinamicii fiecărui element de structură a cheltuielilor
(cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare şi cheltuieli
excepţionale) prin raportarea la indicatorul simetric de structură
pentru venituri (venituri din exploatare, venituri financiare şi
venituri excepţionale);
− analiza dinamicii structurii cheltuielilor prin raportarea la un
indicator global de venit, de obicei cifra de afaceri;
− analiza dinamicii eficienţei fiecărui element de structură prin
raportarea la 1.000 lei cifră de afaceri.
Analiza evoluţiei cheltuielilor aferente veniturilor totale se face

prin determinarea şi analiza indicatorilor:
- rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale sau cheltuielile
totale la 1.000 lei venituri totale;
- rata de eficienţă a cheltuielilor totale aferente veniturile totale;
48
1. Rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale sau cheltuielile
totale la 1.000 lei venituri totale, are următorul model de analiză:
n
Ct ∑ Ci
R Ct/1000Vt = ⋅ 1.000 = i =1
n
⋅ 1.000,
Vt
∑ Vii =1
unde:
- R Ct/1000Vt - rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale sau
cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale;
- Cht – cheltuielile totale pe cele trei domenii de activitate:
exploatare, financiară şi extraordinară;
- Vt – veniturile totale pe cele trei domenii de activitate: exploatare,
financiară şi extraordinară;
sau având în vedere veniturile şi cheltuielile firmei pe activităţi:
n
∑ gi ⋅ rci
i =1
R Ct/1000Vt = , iar
100
Vi ∑ Ci
gi = ⋅ 100 şi rci = i =1
n
⋅ 1.000
Vt
∑Vi
i =1
unde:
- gi – reprezintă structura veniturilor pe categorii de activităţi;
- rci – reprezintă rata de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de
activităţi;
n
- ∑ Ci - reprezintă suma cheltuielilor pe categorii de activităţi;
i =1
n
- ∑Vi - reprezintă suma veniturilor pe categorii de activităţi.
i =1
Modificarea ratei medii de eficienţă a cheltuielilor totale se

datorează modificării structurii veniturilor (gi) şi a ratei de eficienţă
a cheltuielilor pe categorii de activităţi (rci), drept urmare scăderea
acesteia generează creşterea eficienţei cu care s-au consumat
resursele factorilor de producţie.
2.Rata de eficienţă a cheltuielilor totale aferente veniturile

totale poate fi determinată şi analizată:
2.1. La nivelul fiecărei categoriei sintetice de cheltuieli sau venituri:
Ci
ri = ,
Vi
49
unde:
- ri – rata de eficienţă a grupei sintetice de cheltuieli I;
- Ci – nivelul absolute al cheltuielilor aferente grupei sintetice de
cheltuieli i;
- Vi – nivelul absolute al veniturilor aferente grupei sintetice de
venituri i;
Indicatorul ri poate lua valori subunitare sau supraunitare, iar
pentru ca întreprinderea să realizeze o activitate economică
eficientă, mărimea acestuia trebuie să fie subunitară.
2.2. La nivelul de ansamblu a celor trei grupe sintetice de cheltuieli
sau venituri, ca rată medie de eficienţă a cheltuielilor totale aferente
veniturile totale:
n
∑ Ci
i =1
R Ct/Vt = n
∑ Vi
i =1
unde:
n
- ∑ Ci - reprezintă suma cheltuielilor pe categorii de activităţi;
i =1
n
- ∑Vi - reprezintă suma veniturilor pe categorii de activităţi.
i =1
Indicatorul R Ct/Vt, poate lua valori subunitare sau

supraunitare, iar pentru ca întreprinderea să realizeze o activitate
economică eficientă, mărimea acestuia trebuie să fie subunitară.
Aplicaţie pentru analiza structurii cheltuielilor totale la
1.000 lei venituri totale
Pe baza informaţiilor din tabelul nr. 3.1., să se determine şi să
se analizeze:
a) ratele de eficienţă ale cheltuielilor, respective ratele individuale şi
rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale aferente venituri totale;
b) rata medie de eficienţă a cheltuielilor la 1.000 lei venituri, pe
grupe de cheltuieli şi la total.
- lei-
Nr. Cheltuieli Venituri
Natura activităţii
Crt. [P0] [P1] [P0] [P1]
1 Activitatea de exploatare 8.000 8.500 9.000 9.500
2 Activitatea financiară 4.000 4.500 4.500 5.000
3 Activitatea extraordinară 500 750 550 800
TOTAL 12.500 13.750 14.050 15.300
Rezolvare:
a) 1.Ratele de eficienţă individuale ale cheltuielilor:
- pentru cheltuielile de exploatare:
re0 = Ce0 / Ve0 = 8.000/9.000 = 0,888;
50
re1 = Ce1 / Ve1 = 8.500/9.500 = 0,895;
- pentru cheltuielile financiare:
rf0 = Cf0 / Vf0 = 4.000/4.500 = 0,888;
rf1 = Cf1 / Vf1 = 4.500/5.000 = 0,900;
- pentru cheltuielile extraordinare:
rex0 = Cex0 / Vex0 = 500/550 = 0,909;
rex1 = Cex1 / Vex1 = 750/800 = 0,938;
2.rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale aferente venituri
totale:
n
∑ Ci0
R Cht/Vt0 = i =1
n
= 12.500/14.050 = 0,890;
∑Vi0
i =1
∑ Ci1
R Cht/Vt1 = i =1
n
= 13.750/15.300 = 0,899;
∑Vi1
i =1
Concluzii pentru punctul a) :

- în cazul cheltuielilor de exploatare, ratele de eficienţă sunt
subunitare, ceea ce conduce la creşterea veniturilor din exploatare
pe seama modificării ratei de eficienţă pentru anul precedent;
- în cazul cheltuielilor financiare, ratele de eficienţă sunt subunitare,
ceea ce conduce la creşterea veniturilor financiare pe seama
modificării ratei de eficienţă pentru anul precedent, datorită scăderii
dobânzilor către bănci;
- în cazul cheltuielilor extraordinare, ratele de eficienţă sunt
subunitare, ceea ce înseamnă că nivelul acestora a fost mai mic
decât cel al veniturilor extraordinare, atât în anul precedent, cât şi
în anul curent;
- la nivel de ansamblu a celor trei grupe sintetice de cheltuieli,
mărimile ratelor sunt subunitare (aspect pozitiv), iar ponderea cea
mai mare este deţinută de cheltuielile de exploatare.
b) 1.Rata medie de eficienţă a cheltuielilor la 1.000 lei venituri pe
grupe de cheltuieli:
- pentru cheltuielile de exploatare:
re0(1000) = (Ce0 / Ve0) x 1.000 = (8.000/9.000) x 1.000 = 888
cheltuieli la 1.000 lei venituri;
re1(1000) = (Ce1 / Ve1) x 1.000 = (8.500/9.500) x 1.000 = 895
cheltuieli la 1.000 lei venituri;
- pentru cheltuielile financiare:
rf0(1000) = (Cf0 / Vf0) x 1.000 = (4.000/4.500) x 1.000 = 888 cheltuieli
la 1.000 lei venituri;
rf1(1000) = (Cf1 / Vf1) x 1.000 = (4.500/5.000) x 1.000 = 900 cheltuieli
51
- pentru cheltuielile extraordinare:
rex0(1000) = (Cex0 / Vex0) x 1.000 = (500/550) x 1.000 = 909 cheltuieli
rex1(1000) = (Cex1 / Vex1) x 1.000 = (750/800) x 1.000 = 938 cheltuieli
2.rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale la 1.000 lei
venituri totale:
Ct0
R Ct/1000Vt0 = ⋅ 1.000 = (12.500/14.050) x 1.000 = 890
Vt0
cheltuielilor totale la 1.000 lei venituri totale pentru anul precedent;
Ct1
R Ct/1000Vt1 = ⋅ 1.000 = (13.750/15.300) x 1.000 = 899
Vt1
cheltuielilor totale la 1.000 lei venituri totale pentru anul curent;
Concluzii pentru punctul b) :
- în cazul cheltuielilor de exploatare, ratele medii de eficienţă a
cheltuielilor la 1000 lei venituri sunt sub 1000, ceea ce conduce la
creşterea veniturilor din exploatare pe seama modificării ratei de
eficienţă pentru anul precedent;
- în cazul cheltuielilor financiare, ratele medii de eficienţă a
cheltuielilor la 1000 lei venituri sunt sub 1000, ceea ce conduce la
creşterea veniturilor financiare pe seama modificării ratei de
eficienţă pentru anul precedent, datorită scăderii dobânzilor către
bănci;
- în cazul cheltuielilor extraordinare, ratele medii de eficienţă a
cheltuielilor la 1000 lei venituri sunt sub 1000, ceea ce înseamnă că
nivelul acestora a fost mai mic decât cel al veniturilor extraordinare,
atât în anul precedent, cât şi în anul curent;
- la nivel de ansamblu a celor trei grupe sintetice de cheltuieli,
mărimile ratelor sunt sub 1000 (aspect pozitiv), iar ponderea cea
mai mare este deţinută de cheltuielile de exploatare.
3.2.1.1. Analiza cheltuielilor de exploatare ale întreprinderilor private sau

publice
Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai importantă în

cadrul cheltuielilor totale, cuantumul lor fiind în strânsă legătură cu
realizarea obiectivului de activitate al întreprinderii. Acest tip de
cheltuieli cuprind totalitatea cheltuielilor necesare derulării unui
ciclu de exploatare, respectiv achiziţionării resurselor materiale şi
umane, servicii necesare procesului de producţie pentru obţinerea
de produse finite, stocarea şi livrarea acestora pentru reluarea
ciclului de exploatare.
52
3.2.1.1.1. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor de exploatare
Analiza cheltuielilor se va efectua în conformitate cu clasificarea

după natura acestora, în conformitate cu structura utilizată în
„Contul de profit sau pierdere al Bilanţului Contabil”. Se va
urmări:
− calculul ponderii fiecărui tip de cheltuială de exploatare în
total cheltuieli de exploatare;
− analiza dinamicii structurii cheltuielilor de exploatare, prin
compararea dinamicii fiecărui element de structură cu dinamica
cheltuielilor de exploatare totale;
− analiza dinamicii fiecărui element de structură a cheltuielilor
de exploatare prin raportarea la indicatorul simetric de structură
pentru veniturile din exploatare;
− analiza dinamicii structurii cheltuielilor de exploatare prin
raportarea la veniturile totale din exploatare;
− analiza dinamicii eficienţei fiecărui element de structură a
cheltuielilor din exploatare prin raportarea la 1.000 lei cifră de
afaceri.
3.2.1.1.2. Analiza factorială a cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei

venituri din exploatare
Modele utilizate pentru analiza factorială a cheltuielilor de

exploatare sunt:
1.Cheltuieli la 1.000 lei venituri de exploatare, prin luarea în
considerare a tuturor categoriilor de cheltuieli de exploatare
prezentate:
Cei
Cei1.000Ve = ⋅1.000 ,
Ve
în care:
− Cei1000Ve - cheltuieli de exploatare la 1.000 lei venituri din
exploatare;
− Cei - reprezintă categoria de cheltuieli de exploatare;
− Ve - reprezintă veniturile totale din exploatare.
2.Evoluţia cheltuielilor de exploatare se face prin determinarea

şi analiza indicatorului rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare
la 1.000 lei venituri din exploatare:
n
∑ Cei
RCe = i =1
n
⋅ 1.000,
∑Vei
i =1
în care:
53
RCe – reprezintă nivelul de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la
1.000 lei venituri din exploatare sau rata de eficienţă a cheltuielilor
de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare;
Cei – reprezintă cheltuielile de exploatare pe categorii;
Vei – reprezintă veniturile de exploatare pe categorii.
sau:
n
∑ gi ⋅ rcei
R Ce = i =1
, iar
100
Vei ∑ Cei
gi = ⋅ 100 şi rci = i =1
n
⋅ 1.000
Ve
∑Vei
i =1
unde:
- gi – reprezintă structura veniturilor din exploatare pe categorii de
activităţi;
- rci – reprezintă rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare pe
categorii de activităţi;
n
- ∑ Cei - reprezintă suma cheltuielilor de exploatare pe categorii de
i =1
activităţi;
n
- ∑Vei -
i =1
reprezintă suma veniturilor de exploatare pe categorii de
activităţi.
Respectând caracterul general al acestei analize, explicarea variaţiei
cheltuielilor pentru exploatare va putea fi făcută şi ţinând cont de
modelul structural, utilizând formula:
Ce = Cmf + Cm + Cls + Citv + Cp + Cae + Cap,
unde:
- Ce = total cheltuieli pentru exploatare;
- Cmf = cheltuieli privind mărfurile;
- Cm = cheltuieli cu materialele;
- Cls = cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi;
- Citv = cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
- Cp = cheltuieli de personal;
- Cae = alte cheltuieli de exploatare ;
- Cap= cheltuieli cu amortizări şi provizioane;
Aprecierea variaţiei cheltuielilor pentru exploatare va fi făcută, în
primul rând, prin prisma eficienţei economice, indicatorul cheltuieli
de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare, reflectând tocmai
gradul şi dinamica acestei eficienţe.
54
Cheltuielile de exploatare pot fi analizate de asemenea, în
contextul formării veniturilor pe tipuri de venituri şi cheltuieli
aferente, şi anume pentru:
- producţia vândută;
- producţia stocată;
- producţia imobilizată.
Aplicaţie pentru analiza structurii cheltuielilor de exploatare la

1.000 lei venituri din exploatare
Să se analizeze structura cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei
venituri din exploatare, utilizând valorile din tabelul 3.2.:
-
Lei-
An An
Nr. Variaţi Indici
Elemente de Simbo preceden curen
Crt a i%
cheltuieli l t t
. ∆ P1/ P0 I P1/ P0
[P0] [P1]
Cheltuieli cu
112,5
1 materiile Cmf 1.200 1.350 150
0
prime
Cheltuieli cu
2 combustibilu Cm 300 250 -50 83,33
l
Cheltuieli cu
lucrări şi
3 servicii Cls 150 130 -20 86,66
executate de
terţi
Cheltuieli cu
impozite,
120,0
4 taxe şi Citv 100 120 20
0
vărsăminte
asimilate
Cheltuieli de
5 Cp 500 450 -50 90,00
personal
Alte
120,0
6 cheltuieli de Cae 50 60 10
0
exploatare
Cheltuieli cu
133,3
7 amortizări şi Cap 30 40 10
3
provizioane
Total
103,0
8 cheltuieli de Ce 2.330 2.400 70
0
exploatare
Tabelul 3.2. – Elemente de structură ale cheltuielilor de exploatare
55
Rezolvare:
Analiza dinamicii structurii cheltuielilor de exploatare la
1.000 de lei venituri din exploatare se face în mărimi absolute şi în
indici de creştere, astfel pentru analiza dinamicii prin raportarea
anului curent la anul precedent, avem:
• pe total cheltuieli de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare
se înregistrează o creştere cu 70 milioane lei, ceea ce are efecte
negative asupra evoluţiei profitului întreprinderii;
• la nivelul elementelor de structură se observă:
- creşterea cheltuielilor privind mărfurile cu peste 12 %, ca
urmare a creşterii preţurilor de achiziţie;
- scăderea cheltuielilor cu materialele cu peste 17 %, ca urmare a
adoptării unor măsuri de economisire şi de îmbunătăţire a normelor
de consum;
- scăderea cheltuielilor cu lucrările şi serviciile executate de terţi
cu peste 13 %, ca urmare a renunţări la externalizarea unor servicii
prestate de terţi;
- creşterea cheltuielilor cu impozitele, taxele şi vărsămintele
asimilate cu peste 20 %, ca urmare a creşterii cotelor de impunere,
datorate modificărilor politicii fiscale a statului;
- scăderea cheltuielilor cu personalul cu peste 10 %, ca urmare a
utilizării mai eficiente a forţei de muncă, dar şi a investiţiilor
realizate;
- creşterea cheltuielilor cu amortizările şi provizioanele cu peste
33 %, ca urmare a investiţiilor realizate;
3.2.1.1.3. Analiza factorială a cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei cifră

de afaceri
Principala componentă a cheltuielilor la 1.000 lei venituri

din exploatare o reprezintă nivelul cheltuielilor la 1.000 lei cifră de
afaceri.
Cifra de afaceri (CA) este indicatorul care cuprinde suma
totală a veniturilor din operațiunile comerciale efectuate de firmã,
respectiv din vânzarea mărfurilor și produselor, executarea
lucrărilor și prestarea serviciilor într-o perioadă de timp
determinată, reprezintă volumul total al afacerilor unei firme,
evaluate la prețurile pieţei, respectiv încasările totale.
Cheltuielile de exploatare reprezintă ponderea cea mai
semnificativă în cadrul cheltuielilor de producţie, în timp ce partea
cea mai importantă din veniturile din exploatare se regăseşte în cifra
de afaceri.
De aceea, rezultatele analizei factoriale a cheltuielilor la 1.000 lei
cifră de afaceri sunt considerate semnificative pentru analiza
evoluţia cheltuielilor de exploatare raportate la veniturile din
56
exploatare. Indicatorii în funcţie de care se construieşte modelul de
analiză factorială sunt:
− producţia vândută exprimată în costuri de producţie
( ∑ q ⋅ c );
− producţia vândută exprimată în preţuri de vânzare ( ∑ q ⋅ p );
− producţia vândută în anul curent exprimată în costuri de
producţie din anul precedent ( ∑ q1 ⋅ c 0 );
− producţia vândută în anul curent exprimată în preţuri de
vânzare din anul precedent ( ∑ q1 ⋅ p0 ).
1.Modelul matematic şi respectiv schemă sinoptică folosite

pentru efectuarea analizei factoriale sunt următoarele:
C (1 .000 CA) =
∑ q ⋅ c ⋅1.000 ,
∑q ⋅ p
2.Factorii de influenţă identificaţi sunt:
− cantitatea vândută (q);
− preţul unitar de vânzare (p);
− costul unitar de producţie (c).
3.Schema sinoptică:
C (1.000 CA )
q p c
(cantitatea vândută) (preţul unitar de vânzare) (cost unitar de producţie)
4.Cuantificarea acţiunii factorilor:

∆C (1 .000 CA) = C1(1 .000 CA) − C0(1 .000 CA) =
=
∑q ⋅c 1 1
⋅ 1.000 −
∑q 0 ⋅ c0
⋅ 1 .000
∑q ⋅ p 1 1 ∑q 0 ⋅ p0
Evoluţia cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri se datorează

influenţei următorilor factori:
1.variaţiei structurii cifrei de afaceri (cantităţii vândute):
∆qC
(1 .000 CA )
=
∑q ⋅ c
1 0
⋅ 1 .000 −
∑q 0 ⋅ c0
⋅ 1 .000
∑q ⋅ p
1 0 ∑q 0 ⋅ p0
2.variaţiei preţului unitar de vânzare:

∆Cp
(1 .000 CA)
=
∑q ⋅ c
1 0
⋅ 1.000 −
∑q ⋅ c
1 0
⋅ 1.000
∑q ⋅ p
1 1 ∑q ⋅ p
1 0
57
3.variaţiei costului unitar de producţie:

∆cC
(1 .000 CA )
=
∑q ⋅ c
1 1
⋅ 1.000 −
∑q ⋅c 1 0
⋅ 1.000
∑q ⋅ p
1 1 ∑q ⋅ p 1 1
5.Corelaţia calculelor:
(1 .000 CA ) (1 .000 CA ) (1 .000 CA )
∆C (1 .000 CA ) = ∆qC + ∆Cp + ∆cC
Aplicaţie pentru analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei

cifră de afaceri
Se cunosc următoarele valori pentru producţia vândută şi

cheltuielile cu care a fost realizată aceasta de către o întreprindere
care desfăşoară activitate productivă (valoarea producţiei vândute
corespunde cu cifra de afaceri), conform tabelului 3.3.
Se cere să se efectueze analiza factorială a cheltuielilor la 1.000 lei
cifră de afaceri.
– lei –
Realizat Realizat
Nr. crt. Indicatori Simboluri
2008 2009
Producţia vândută exprimată în costuri de q ⋅ c
1 ∑ 100.000 90.000
producţie
Producţia vândută exprimată în preţuri de q ⋅ p
2 ∑ 115.000 135.000
vânzare
Producţia vândută în anul curent
3 exprimată în costuri de producţie din anul ∑ q1 ⋅ c 0 - 85.000
precedent
Producţia vândută în anul curent
4 exprimată în preţuri de vânzare din anul ∑ q1 ⋅ p0 - 125.000
precedent
Tabelul nr. 3.3: Indicatori pentru analiza factorială a cheltuielilor
la 1.000 lei cifră de afaceri
Rezolvare:
I. Determinarea eficienţei cheltuielilor la 1.000 lei cifră de
afaceri:
1. Modelul analizei
Modelul matematic folosit pentru efectuarea analizei factoriale este:
C (1 .000 CA) =
∑ q ⋅ c ⋅1.000
∑q ⋅ p
2. Cuantificarea acţiunii factorilor
58
Calculul variaţiei cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri:
∆C (1 .000 CA ) = C
(1 .000 CA) − C (1 .000 CA) =
1 0
=
∑ q1 ⋅ c1
⋅ 1 .000 − ⋅ 1.000 =
∑ q 0 ⋅ c0
∑q ⋅ p1 1 ∑ q 0 ⋅ p0
90.000 100.000
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 666,667 − 869,565 = −202,898 lei
135.000 115.000
Scăderea cheltuielilor de producţie la 1.000 lei cifră de afaceri se

datorează influenţei următorilor factori:
2.1.variaţiei structurii producţiei (cantităţii vândute):
∆qC
(1 .000 CA)
=
∑q ⋅ c 1 0
⋅1.000 −
∑q 0 ⋅ c0
⋅ 1.000 =
∑q ⋅ p 1 0 ∑q 0 ⋅ p0
85.000 100.000
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 680 − 869,57 = −189,57 lei
125.000 115.000
2.2.variaţiei preţului unitar de vânzare:

∆Cp
(1 .000 CA )
=
∑q ⋅ c 1 0
⋅ 1 .000 −
∑q ⋅c 1 0
⋅ 1.000 =
∑q ⋅ p 1 1 ∑q ⋅ p 1 0
85.000 85.000
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 629,63 − 680,00 = −50,37 lei
135.000 125.000
2.3.variaţiei costului unitar de producţie:

∆cC
(1 .000 CA )
=
∑q ⋅ c 1 1
⋅ 1.000 −
∑q ⋅ c 1 0
⋅ 1 .000 =
∑q ⋅ p 1 1 ∑q ⋅ p 1 1
90.000 85.000
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 666,667 − 629,630 = 37 ,042 lei
135.000 135.000
3.Verificarea corelaţiei calculelor:

(1 .000 CA ) (1 .000 CA ) (1 .000 CA ) (1 .000 CA )
∆C = ∆qC + ∆ Cp + ∆cC
∆C (1 .000 CA) = −189,57 − 50,37 + 37,042 = −202,898 lei
4. Schema sinoptică cu rezultatele analizei factoriale:

C (1.000 CA )
( − 202 ,898 )
q p c
(-189,57) (-50,37) (37,042)
59
5. Diagnostic sintetic
Urmare a sistemului factorial utilizat la analiza dinamicii

cheltuielilor la 1.000 lei producţie vândută exprimată în preţ de
vânzare (CA) precum şi a necesitatăţii creşterii economice în
condiţii de eficienţă sporită, o apreciere de ansamblu referitoare la
dinamica acestui indicator trebuie să ia în considerare următoarele
constatări:
- cheltuielile la 1.000 lei cifră de afaceri au înregistrat faţă de anul
precedent o scădere cu 202,898 lei adică în procente cu 23,33 %,
fapt ce poate fi apreciat ca o dinamică pozitivă, atâta timp cât rata
anuală a inflaţiei este mai mică decât acest procent;
- scăderea cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri s-a datorat
schimbării structurii producţiei fabricate, a modificării preţurilor
precum şi a costurilor;
- influenţa cea mai mare asupra evoluţiei cheltuielilor la 1.000 lei
cifră de afaceri a exercitat-o schimbarea structurii producţiei
determinând scăderea acestora cu 189,57 lei. Rezultă că
întreprinderea a reuşit să-şi direcţioneze eficient eforturile în
vederea alegerii unei structuri mai bune a producţiei ceea ce a
determinat scăderea costurilor dar şi o valorificare mai bună a
producţiei pe piaţă.
- evoluţia preţurilor a determinat scăderea cu 50,37 lei a
cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri, aceasta fiind o situaţie
pozitivă din punct de vedere economico-financiar.
- evoluţia costurilor de producţie a dus la creşterea cheltuielilor la
1.000 lei cifră de afaceri cu 37,042 lei.
3.2.2. ANALIZA CHELTUIELILOR VARIABILE ŞI FIXE ALE

ÎNTREPRINDERILOR PRIVATE SAU PUBLICE
Pentru obţinerea de venituri întreprinderea utilizează resurse

materiale, umane şi financiare, al căror consum se concretizează
prin intermediul cheltuielilor. Asfel, cheltuielile unei întreprinderi
private sau publice reflectă sub formă valorică întregul consum de
factori de producţie sau de resurse materiale, umane şi financiare,
efectuat pentru fabricarea şi vânzarea producţiei; nivelul, dinamica
şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic activitatea
întreprinderilor pe linia folosirii eficiente a resurselor de care
dispun, iar reducerea acestora reprezintă un obiectiv principal
pentru toţi participanţii la activitatea economică.
După comportamentul lor în funcţie de evoluţia volumului de
activitate, cheltuielile se pot delimita în:
-cheltuieli variabile;
60
-cheltuieli fixe.
Cheltuielile variabile sunt dependente de evoluţia volumului de
activitate, modificându-se în acelaşi sens cu acesta. În cadrul lor se
cuprind: cheltuielile cu materiile prime directe, cheltuieli cu
utilităţile, cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi, o
parte din cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor etc. Pe
unitatea de produs aceste cheltuieli capătă un caracter relativ
constant.
Cheltuielile fixe nu depind de volumul de activitate, în anumite
limite ale acestuia având caracter constant, sau se modifica in
functie de cresterea sau scaderea productiei obtinute in marimi
nesemnificative. În cadrul lor se cuprind cheltuielile cu amortizarea,
cheltuielile cu plata salariilor personalului din conducerea şi
administrarea întreprinderii, chirii etc. Pe unitatea de produs aceste
cheltuieli capătă un caracter variabil, modificându-se în sens invers
faţă de evoluţia volumului de activitate.
3.2.2.1. Analiza factorială a cheltuielilor variabile ale întreprinderilor

private sau publice
Analiza cheltuielilor variabile este utilizată pentru:

- elaborarea politicilor activităţii de exploatare, precum şi
previziuni şi bugete ale costurilor producţiei şi serviciilor;
- elaborarea de politici în ceea ce privesc vânzările;
- pentru determinarea pragului de rentabilitate.
Cheltuielilor variabile se analizează pe baza următorilor indicatori:
1.Cheltuieli variabile la 1.000 lei venituri de exploatare, prin luarea
în considerare a tuturor categoriilor de cheltuieli variabile efectuate
pentru activitatea de exploatare:
cvi
Cve(1.000Ve) = ⋅ 1.000 ,
Ve
în care:
− cvi - reprezintă categoria de cheltuieli variabile aferente
activităţii de exploatare;
sau:
n
(1.000Ve )
∑ gi ⋅ cv
i =1
i
Cv e =
100
în care:
n
− ∑ cv i reprezintă suma cheltuielilor variabile aferenta
i =1
activităţii de exploatare;
61
n
− ∑g
i =1
i reprezintă suma veniturilor din exploatare, pe
categorii.
2. Rata (nivelul) de eficienţă a cheltuielilor variabile la 1.000 lei

cifră de afaceri:
n
∑ qi ⋅ cvi
Cv (1.000CA )
= i =1
n
,
∑ qi ⋅ pi
i =1
unde:
− Cv(1.000CA)- reprezintă cheltuielile variabile la 1.000 lei cifră
de afaceri;
− cvi - reprezintă categoria de cheltuieli variabile unitare
aferente activităţii de exploatare;
− qi - reprezintă cantitatea vândută;
− pi - reprezintă preţurile unitare.
1. Modelul matematic şi schema sinoptică folosite pentru

efectuarea analizei factoriale sunt următoarele:
Cv (1.000 CA ) = ∑
q ⋅ cv
⋅ 1.000 ,
∑q⋅p
Factorii de influenţă identificaţi sunt:
− cantitatea vândută (q);
− preţul unitar de vânzare (p);
− cheltuieli variabile unitare (cv).
Cv (1.000 CA )
q p cv
(cantitatea vândută) (preţul unitar de vânzare) (cheltuieli variabile unitare)

∆Cv (1.000 CA ) = Cv1(1.000 CA ) − Cv 0(1.000 CA ) =
=∑ 1 ⋅ 1.000 − ∑ 0
q ⋅ cv1 q ⋅ cv 0
⋅ 1.000
∑ q1 ⋅ p1 ∑ q0 ⋅ p0
Evoluţia cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri se

2.1.variaţiei structurii cifrei de afaceri (cantităţii vândute):
=∑ ⋅ 1.000 − ∑ 0
(1.000 CA ) q1 ⋅ cv 0 q ⋅ cv 0
∆Cv ⋅ 1.000
∑ q1 ⋅ p0 ∑ q0 ⋅ p0
q
62
2.2. variaţiei preţului unitar de vânzare:
=∑ ⋅ 1.000 − ∑ 1
(1.000 CA ) q1 ⋅ cv 0 q ⋅ cv 0
∆pCv ⋅ 1.000
∑ q1 ⋅ p1 ∑ q1 ⋅ p0
2.3. variaţiei cheltuielilor variabile unitare:
Cv (1.000 CA )
∆cv = ∑ q1 ⋅ cv1 ⋅ 1.000 − ∑ q1 ⋅ cv 0 ⋅ 1.000
∑ q1 ⋅ p1 ∑ q1 ⋅ p1
3. Corelaţia calculelor:
(1.000 CA ) (1.000 CA ) (1.000 CA )
∆Cv (1.000 CA ) = ∆ Cv
q + ∆pCv + ∆Cv
cv
Aplicaţie pentru analiza factorială a cheltuielilor variabile la

1000 lei cifră de afaceri
Se cunosc următoarele valori pentru cifra de afaceri şi cheltuielile

variabile cu care a fost realizată aceasta de către o întreprindere care
desfăşoară activitate productivă, conform tabelului 3.4.
Se cere să se efectueze analiza factorială a cheltuielilor variabile la
1.000 lei cifră de afaceri.
–mii lei –
Nr. Realizat Realizat
crt. 2008 2009
Cheltuieli variabile aferente cifrei
1
de afaceri ∑ q ⋅ cv 2.000 2.300
2 Cifra de afaceri ∑q ⋅ p 5.000 5.500
3 Cifra de afaceri recalculată 1 0 - 5.800 ∑q ⋅ p
Cheltuieli variabile aferente cifrei
4
de afaceri recalculată 1 0 - 2.250 ∑ q ⋅ cv
Tabelul nr. 3.4.: Indicatori pentru analiza factorială a cheltuielilor
variabile la 1.000 lei cifră de afaceri
1. Modelul matematic folosit pentru efectuarea analizei factoriale:

Cv (1.000 CA ) = ∑
q ⋅ cv
⋅ 1.000
∑q⋅p
∆Cv(1.000 CA ) = Cv1(1.000 CA ) − Cv0(1.000 CA ) =
=∑ 1 ⋅ 1.000 − ∑ 0
q ⋅ cv1 q ⋅ cv 0
⋅ 1.000 =
∑ q1 ⋅ p1 ∑ q0 ⋅ p0
2.300 2.000
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 418,182 − 400 = 18,182 mii lei
5.500 5.000
Evoluţia cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri se

63
2.1.variaţiei structurii cifrei de afaceri (cantităţii vândute):
∆qCv
(1 .000 CA )
=
∑ q ⋅ cv
1 0
⋅ 1 .000 −
∑q 0 ⋅ cv0
⋅ 1.000 =
∑q ⋅ p
1 0 ∑q 0 ⋅ p0
2.250 2.000
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 387,931 − 400 = −12,069 mii lei
5.800 5.000
2.2. variaţiei preţului unitar de vânzare:
=∑ ⋅ 1.000 − ∑ 1
(1.000 CA )q1 ⋅ cv 0 q ⋅ cv 0
∆pCv ⋅ 1.000
∑ q1 ⋅ p1 ∑ q1 ⋅ p0
2.250 2.250
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 409,091 − 387,931 = 21,16 mii lei
5.500 5.800
2.3. variaţiei cheltuielilor variabile unitare:
∆cv Cv (1.000 CA )
= ∑ q1 ⋅ cv1 ⋅ 1.000 − ∑ q1 ⋅ cv 0 ⋅ 1.000
∑ q1 ⋅ p1 ∑ q1 ⋅ p1
2.300 2.250
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 418,182 − 409,091 = 9,091 mii lei
5.500 5.500
(1.000 CA ) (1.000 CA ) (1.000 CA )
∆Cv (1.000 CA ) = ∆ Cv
q + ∆pCv + ∆ Cv
cv
∆Cv(1 .000 CA) = −12,069 + 21,16 + 9,091= 18,182 mii lei
4. Schema sinoptică cu rezultatele obţinute:
Cv (1.000 CA )
(18,182 mii lei)
q p cv
(-12,069 mii lei) (21,16 mii lei) (9,091 mii lei)
5. Diagnostic sintetic:
Urmare analizei dinamicii cheltuielilor variabile la 1.000 lei

producţie vândută exprimată în preţ de vânzare (CA), o apreciere de
ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în
considerare următoarele constatări:
- cheltuielile variabile la 1.000 lei cifră de afaceri au înregistrat faţă
de anul precedent o creştere cu 18,182 mii lei, fapt ce poate fi
apreciat ca o dinamică negativă, deoarece conduce la scăderea
eficienţei cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri şi implicit
scăderea profitului ;
64
- factorul al cărui evoluţie a dus la scăderea cheltuielilor variabile la
1.000 lei cifră de afaceri este structura producţiei fabricate;
indicatorul studiat a fost influenţat negativ de evoluţia preţurilor,
precum şi a cheltuielilor variabile unitare;
- evoluţia preţurilor a determinat creşterea cu 21,16 mii lei a
cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri, aceasta fiind o
situaţie negativă din punct de vedere economico-financiar;
- evoluţia costurilor de producţie a avut o influenţă negativă mai
redusă, conducând la creşterea cheltuielilor variabile la 1.000 lei
cifră de afaceri cu 9,091mii lei lei.
3.2.2.2. Analiza factorială a cheltuielilor fixe ale întreprinderilor private

sau publice
Analiza comparată a cheltuielilor fixe presupune compararea

nivelului efectiv al acestor cheltuieli din perioada analizată, cu
nivelul analizat din perioada precedentă sau cu nivelul prevăzut
pentru perioada analizată, şi se pot formula măsuri şi decizii de
îmbunătăţire a structurii şi nivelului lor pentru perioadele viitoare,
astfel încât aceste cheltuieli să constituie un stimulent în
desfăşurarea activităţii economice a întreprinderii şi să nu încarce în
mod justificat cheltuielile întreprinderii, cu implicaţii asupra
scăderii venitului.
După natura lor cheltuielile fixe se împart în cheltuieli cu
personalul de conducere şi compartimentele administrative,
cheltuieli materiale inclusiv amortizarea mijloacelor fixe neactive,
alte cheltuieli care pot fi considerate fixe, iar după locul de
producere, cheltuielile fixe se împart în cheltuieli ale personalului
din conducere, cheltuieli ale personalului din compartimentele
administrative şi cheltuieli generale ale compartimentelor de
producţie.
Cheltuielilor fixe ale întreprinderilor private sau publice se
analizează pe baza următorilor indicatori:
1.Cheltuieli fixe la 1.000 lei venituri de exploatare, prin luarea în
considerare a tuturor categoriilor de cheltuieli fixe efectuate pentru
activitatea de exploatare:
Cf
Cf e(1.000Ve ) = ⋅ 1.000 ,
Ve
în care:
− Cfe(1.000Ve) - cheltuieli fixe la 1.000 lei venituri de exploatare;
− Cf - reprezintă totalul cheltuielile fixe aferente activităţii de
exploatare;
65
2. Rata (nivelul) de eficienţă a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de
afaceri:
Cf Cf
Cf (1.000CA) = ⋅ 1.000 = n
⋅ 1.000 ,
CA
∑q⋅ p
i =1
unde:
− Cf(1.000CA)- reprezintă cheltuielile fixe la 1.000 lei cifră de
afaceri;
− Cf - reprezintă totalul cheltuielilor fixe aferente activităţii de
exploatare;
i
− ∑ q ⋅ p = CA – cifra de afaceri;
n =1
Pentru ca activitatea întreprinderii să fie eficientă ambii indicatori

trebuie să aibă nivelul indicatorilor situaţi sub 1.000, iar între ei
trebuie să existe relaţia:
Cfe(1.000Ve) < Cf(1.000CA)
Modificarea substanţială a volumului activităţii de exploatare poate

atrage după sine şi o variaţie a cheltuielilor fixe, fără să genereze o
afectare negativă asupra eficienţei generale a activităţii de
exploatare.
Pentru analiza celor doi indicatori de eficienţă a cheltuielilor fixe se
pot lua în considerare următorii factori de influenţă:
a) pentru cheltuielile fixe la 1.000 lei venituri de exploatare:
- Cf - cheltuielile fixe totale;
- Ve - veniturile totale din exploatare;
b) pentru cheltuielile fixe la 1.000 lei cifră de afaceri:
- CA - nivelul cifrei de afaceri.
1. Modelul matematic şi schema sinoptică folosite pentru

Cf
Cf (1.000CA) = ⋅ 1.000 ,
CA
Factorii de influenţă identificaţi sunt:
- CA - nivelul cifrei de afaceri;
∆ Cf (1.000 CA )
CA Cf
(cifra de afaceri) (cheltuieli fixe)
66

Cf 1 Cf 0
∆Cf (1 .000 CA ) = Cf1(1 .000 CA ) − Cf 0(1 .000 CA ) = ⋅ 1.000 − ⋅ 1.000
CA1 CA0
Evoluţia cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri se datorează
2.1.variaţiei cifrei de afaceri:
(1 .000 CA ) Cf 0 Cf 0
Cf
∆CA = ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000
CA1 CA0
2.2. variaţiei cheltuielilor fixe:
Cf (1 .000 CA ) Cf 1 Cf 0
∆Cf = ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000
CA1 CA1
(1 .000 CA ) Cf (1 .000 CA ) (1 .000 CA )
∆Cf = ∆CA + ∆CfCf
Aplicaţie pentru analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei

cifră de afaceri
Se cunosc următoarele valori pentru cifra de afaceri şi cheltuielile

variabile cu care a fost realizată aceasta de către o întreprindere care
desfăşoară activitate productivă, conform tabelului 3.5.
Se cere să se efectueze analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1.000
lei cifră de afaceri.
– mii lei –
Realizat Realizat
Nr. crt. Indicatori Simboluri
2008 2009
1 Cheltuieli fixe Cf 300 320
2 Cifra de afaceri CA 5.000 5.500
Tabelul nr. 3.5.: Indicatori pentru analiza factorială a
cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri
1. Modelul matematic folosit pentru efectuarea analizei factoriale:
Cf
Cf (1.000CA) = ⋅ 1.000
CA
Cf 1 Cf 0
∆Cf (1 .000 CA ) = Cf1(1 .000 CA ) − Cf 0(1 .000 CA ) = ⋅ 1.000 − ⋅ 1.000
CA1 CA0
320 300
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 58,182 – 60 = – 1,818 mii lei.
5.500 5.000
Evoluţia cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri se datorează
2.1.variaţiei cifrei de afaceri:
(1 .000 CA ) Cf 0 Cf 0
Cf
∆CA = ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 =
CA1 CA0
67
300 300
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 54,545 − 60 = −5,455 mii lei
5.500 5.000
2.2. variaţiei cheltuielilor fixe:
Cf 1
Cf (1 .000 CA ) Cf 0
∆Cf ⋅ 1 .000 −
= ⋅ 1 .000
CA1 CA1
320 300
= ⋅ 1 .000 − ⋅ 1 .000 = 58,182 − 54,545 = 3,637 mii lei
5.500 5.500
(1 .000 CA ) Cf (1 .000 CA ) (1 .000 CA )
∆Cf = ∆CA + ∆CfCf
(1 .000 CA )
∆Cf = −5,455 + 3,637 = −1,818 mii lei
4. Schema sinoptică cu rezultatele obţinute:
∆Cf (1.000 CA) (−1,818)
CA Cf
(-5,455) (3,637)
5. Diagnostic sintetic
Urmare analizei dinamicii cheltuielilor fixe la 1.000 lei producţie

vândută exprimată în preţ de vânzare (CA), o apreciere de ansamblu
referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în considerare
următoarele constatări:
- cheltuielile fixe la 1.000 lei cifră de afaceri au înregistrat faţă de
anul precedent o scădere cu 1,818 mii lei, fapt ce poate fi apreciat
ca o dinamică pozitivă, deoarece conduce la creşterea eficienţei
cheltuielilor generale la 1.000 lei cifră de afaceri şi implicit cu
implicaţii şi asupra creşterii profitului;
- factorul al cărui evoluţie a dus la scăderea cheltuielilor fixe la
1.000 lei cifră de afaceri este structura cifrei de afaceri cu – 5, 455
mii lei indicatorul studiat a fost influenţat de evoluţia preţurilor,
precum şi a cheltuielilor fixe;
- evoluţia cheltuielilor fixe a determinat creşterea cu 3,637 mii lei a
cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri, aceasta fiind o situaţie
negativă din punct de vedere economico-financiar, dar fără să
afecteze situaţia generală a întreprinderii;
68
3.2.3. ANALIZA CHELTUIELILOR CU PERSONALUL ALE
ÎNTREPRINDERILOR PRIVATE SAU PUBLICE
În cadrul cheltuielilor efectuate în activitatea de exploatare pentru

obţinerea producţiei, cheltuielile cu personalul deţin o pondere
importantă, fiind strâns legate de nivelul tehnic al procesului
tehnologic, de înzestrarea tehnică a întreprinderii cu utilaje de
productivitate înaltă, de specificul fazelor tehnologice, de nivelul de
perfecţionare al angajaţilor etc.
Cheltuielile cu personalul exprimă sub formă valorică întregul
consum de muncă vie sau cheltuielile totale efectuate de
întreprindere pentru plata forţei de muncă şi pentru achitarea
obligaţiilor legate de contribuţiile pentru asigurările şi protecţia
socială a salariaţilor.
Cheltuielile cu personalul cuprind:
- salariile si indemnizaţiile plătite personalului (în sumă brută);
- alte cheltuieli de personal suportate de unitate;
- cheltuielile cu asigurările şi protecţia socială (contribuţiile la
asigurările sociale şi de sănătate şi constituirea fondului pentru
ajutorul de şomaj, contribuţii de asigurări pentru accidente de
muncă şi boli profesionale, alte contribuţii prevăzute de legislaţie).
3.2.3.1. Analiza eficienţei cheltuielilor cu personalul
Pentru analiza eficienţei cheltuielilor cu forţa de muncă se

utilizează indicatori de tipul efect/efort. Efectul poate lua forma
cheltuielilor totale cu salariile sau a fondului de salarii. Efortul
poate fi exprimat prin indicatori ai activităţii de producţie şi
comercializare.
Analiza cheltuielilor de personal poate fi determinată şi în funcţie
de criteriile de grupare ale acestora:
a) după natura cheltuielilor de personal: cheltuieli salariale,
cheltuieli cu plata cursurilor de perfecţionare din ţară şi străinătate
de către întreprindere pentru angajaţii săi, cheltuieli de deplasare şi
diurnă, cheltuieli cu plata transportului personalului propriu,
cheltuieli cu plata controlului medical periodic, etc;
b) după elementele componente ale cheltuielilor de personal:
salarii tarifare sau negociate, sporuri, prime, premii, impozite, etc;
c) după categoriile de personal: ingineri, jurişti, economişti,
muncitori, tehnicieni, etc;
d) după formele de salarizare practicate: în regie, în acord,
contracte colective, etc;
e) după locul de dispunere al salariaţilor: birouri,
compartimente, secţii, departamente, direcţii, divizii, etc.
În cadrul cheltuielilor cu personalul ponderea cea mai importantă o
deţin cheltuielile cu salariile.
69
Eficienţa cheltuielilor salariale poate fi determinată şi analizată cu
ajutorul unor indicatori sintetici, cum sunt:
− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare:
Cs
Cs(1.000 Ve) = ⋅ 1.000
Ve
− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei cifră de afaceri:
Cs
Cs(1.000 CA ) = ⋅ 1.000
CA
− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei valoare adăugată:
Cs
Cs(1.000 Qa) = ⋅ 1.000
Qa
Pentru a obţine informaţii relevante despre evoluţia eficienţei
cheltuielilor salariale, valorile înregistrate pentru cheltuielile
salariale la 1.000 lei Ve, CA, sau Qa trebuie comparate cu valorile
obţinute în perioada precedentă, precum şi cu previziunile făcute
pentru perioada curentă.
3.2.3.2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri

din exploatare
Indicatorii în funcţie de care se defineşte modelul analizei factoriale

sunt:
− cheltuielile cu salariile;
− veniturile din exploatare/cifra de afaceri/valoarea adăugată ca
indicator valoric al activităţii de producţie şi comercializare;
− numărul de salariaţi.
1. Modelul analizei factoriale şi schema sinoptică:
În determinarea modelului se porneşte de la formula indicatorului

cheltuieli cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare:
Cs
∆Cs(1.000 Ve ) = ,
Ve
care se înmulţeşte la numărător şi numitor cu Ns şi se obţine:
Cs Ns Ns Cs cs
∆Cs(1.000 Ve ) = ⋅ = ⋅ = ,
Ve Ns Ve Ns W
unde:
- ∆Cs (1.000 Ve ) - cheltuieli cu salariile la 1.000 lei venituri din
exploatare;
- Cs – cheltuieli salariale;
- Ns – numărul de salariaţi;
- Ve – venituri din exploatare;
- W – productivitatea anuală a muncii;
- cs – cheltuielile salariale medii.
70
Factorii de influenţă sunt:
− productivitatea anuală a muncii;
− cheltuielile salariale medii.
∆Cs (1.000 Ve )
W cs
(productivitatea anuală a (cheltuieli salariale
muncii) medii)

Calculul variaţiei cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din
exploatare:
 Cs Cs 
∆Cs(1.000 Ve) =  1 − 0  ⋅ 1.000
 Ve1 Ve0 
Evoluţia cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare
se datorează influenţei următorilor factori:
− variaţiei productivităţii anuale a muncii:
(1.000 Ve )  cs cs 
∆Cs
w =  0 − 0  ⋅ 1.000
 W1 W0 
− variaţiei cheltuielilor salariale medii:
(1.000 Ve )  cs cs 
∆Cs
cs
=  1 − 0  ⋅ 1.000
 W1 W1 
3.Verificarea corelaţiei calculelor

(1.000 Ve) (1.000 Ve)
∆Cs(1.000 Ve) = ∆Cs
w + ∆Cs
cs
Modelele analizelor factoriale pentru cheltuielile cu salariile la

1.000 lei cifră de afaceri şi pentru fondul de salarii la 1.000 lei
valoare adăugată se determină asemănător, prin înlocuirea
indicatorului valoric venituri din exploatare cu cifra de afaceri,
respectiv valoarea adăugată.
Aplicaţie privind cheltuielile cu salariile:
Să se calculeze indicatorii de eficienţă ai cheltuielilor cu

personalul şi să se efectueze analiza factorială a cheltuielilor cu
salariile la 1.000 lei venituri din exploatare utilizând datele din
tabelul 3.6.:
-
mii lei -
Nr. Indicatori Simbol [P0] [P1] Indice
71
Crt. [P1]/ [P0]
Venituri din
1 Ve 3.500 4.500 1,29
exploatare
2 Cifra de afaceri CA 3.000 4.000 1,33
3 Cheltuieli salariale Cs 1.000 1.200 1,20
4 Valoarea adăugată Qa 1.200 1.400 1,17
Numărul mediu de
5 Ns 400 380 0,95
salariaţi
Tabelul 3.6. Indicatori privind cheltuielile salariale
1. Calcularea indicatorilor de eficienţă ai cheltuielilor cu personalul:

− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare:
Cs0 1.000
Cs0 (1.000 Ve) = ⋅ 1.000 = ⋅ 1.000 = 285,71 mii lei
Ve0 3.500
Cs1 1.200
Cs1(1.000 Ve) = ⋅ 1.000 = ⋅ 1.000 = 266,67 mii lei
Ve1 4.500
− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei cifră de afaceri:
Cs0 1.000
Cs0 (1.000 CA) = ⋅ 1.000 = ⋅ 1.000 = 333,333 mii lei
CA0 3.000
Cs1 1.200
Cs1(1.000 CA ) = ⋅ 1.000 = ⋅ 1.000 = 300 mii lei
CA1 4.000
− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei valoare adăugată:
Cs 0 1.000
Cs 0 (1.000 Qa ) = ⋅ 1.000 = ⋅ 1.000 = 833,333 mii lei
Qa0 1.200
Cs1 1.200
Cs1(1.000 Qa ) = ⋅ 1.000 = ⋅ 1.000 = 857,143 mii lei
Qa1 1.400
– cheltuieli medii cu salariile:
1.000
Cs0
Cs 0 = = 2,5 mii lei
=
Ns 0 400
Cs 1.200
Cs1 = 1 = = 3,16 mii lei
Ns1 380
Din analiza valorilor indicatorilor, constatăm că, cheltuielile cu
salariile au crescut în valoare absolută faţă de perioada precedentă
cu 1,20, fapt care a dus la creşterea salariului mediu/salariat cu un
indice de 1,26 faţă de creşterea de 1,29 a indicelui veniturilor din
exploatare, de 1,33 a indicelui cifrei de afaceri şi de 1,17 a indicelui
valorii adăugate. La aceasta a contribuit, în mare măsură, creşterea
indicatorilor activităţii de producţie şi comercializare faţă de
perioada de bază, precum şi reducerea numărului de salariaţi.
72
2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri
din exploatare:
2.1. Modelul analizei factoriale:
cs
∆Cs (1.000 Ve ) = ,
W
∆Cs (1.000 Ve )
W cs
(productivitatea anuală a (cheltuieli salariale
muncii) medii)
2.2. Cuantificarea acţiunii factorilor:

Calculul variaţiei cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din
exploatare:
 Cs Cs   1.200 1.000 
∆Cs (1.000 Ve ) =  1 − 0  ⋅ 1.000 =  −  ⋅ 1.000 = −19 mii lei
 Ve1 Ve0   4.500 3.500 
Evoluţia cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare
se datorează influenţei următorilor factori:
− variaţiei productivităţii anuale a muncii:
(1.000 Ve )  cs cs   400 ⋅ 1.000 400 ⋅ 1.000 
∆Csw =  0 − 0  ⋅ 1.000 =  −  ⋅ 1.000 = −52 mii
 W1 W0   4.500 ⋅ 380 3.500 ⋅ 400 
lei
− variaţiei cheltuielilor salariale medii:
(1.000 Ve )  cs cs   380 ⋅ 1.200 400 ⋅ 1.000 
∆Cscs =  1 − 0  ⋅ 1.000 =  −  ⋅ 1.000 = 33 mii lei
 W1 W 1   4.500 ⋅ 380 4.500 ⋅ 380 
2.3. Verificarea corelaţiei calculelor:

(1.000 Ve ) (1.000 Ve )
∆Cs (1.000 Ve ) = ∆Csw + ∆Cscs = −52 + 33 = −19 mii lei.
2.4. Schema sinoptică cu rezultatele obţinute:
∆Cs (1.000 Ve ) (-19 mii lei)
W cs
(-52 mii lei) (33 mii lei)
73
2.5. Diagnostic sintetic:
Urmare a analizei cheltuielilor cu salariile constatăm că, cheltuielile
cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare au scăzut în valoare
absolută faţă de perioada precedentă cu 19 mii lei, ceea ce
reprezintă o situaţie pozitivă din perspectivă economico-financiară.
La aceasta a contribuit, în mare măsură, influenţa productivităţii
anuale a muncii faţă de perioada de bază, precum şi reducerea
numărului de salariaţi, chiar dacă nivelul cheltuielilor salariale
medii a crescut faţă de anul precedent.
74
Capitolul 4
ANALIZA PERFORMANŢELOR
ÎNTREPRINDERII PE BAZA CONTULUI
DE PROFIT I PIERDERE
După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 4, studenţii vor avea cunoştinţele

necesare pentru:
- cunoaşterea Contului de profit şi pierdere şi importanţa acestuia în procesul de
analiză a rentabilităţii unei întreprinderi;
- realizarea analizei structurale a profitului.
Orice întreprindere urmăreşte ca veniturile obţinute din

activitatea economică pe care o desfăşoară să depăşească
cheltuielile făcute, realizând astfel un profit. Noţiunea de profit este
strâns legată de rentabilitate. Aceasta reprezintă capacitatea unei
întreprinderi de a obţine un rezultat pozitiv exprimat în unităţi
monetare.
Determinarea nivelului rentabilităţii activităţilor economice
presupune analiza a doi indicatori sintetici, şi anume:
o profitul, care reflectă mărimea absolută a rentabilităţii,
fiind indicatorul de volum al rentabilităţii.
o ratele de rentabilitate, care reflectă mărimea relativă a
rentabilităţii şi măsoară gradul în care utilizarea resurselor aduce
profit.
4.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ANALIZA

CHELTUIELILOR ŞI VENITURILOR LA NIVEL DE
ÎNTREPRINDERE
Conform abordărilor date IAS/IFRS prin performanţe financiare

se înţeleg veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei
entităţi economice.
Informaţii despre aceste structuri financiare sunt oferite în
principal de Contul de Profit şi Pierdere însă o parte din notele
explicative vin să completeze informaţiile privind performanţele
75
entităţii - ne referim aici cel puţin la notele explicative obligatorii
de întocmit potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P.
nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene).
Cheltuielile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS diminuări
ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau
creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale
capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari.
În principiu o cheltuială semnifică o „sărăcire” a entităţii,
generată fie de o micşorare a unor elemente de active patrimoniale,
fie de o creştere a unor elemente de pasive patrimoniale (capitaluri
proprii sau datorii).
Veniturile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS creşteri ale
beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile
sub formă de intrări sau creşteri ale valorii activelor sau descreşteri
ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor
proprii, altele decât cele rezultate din contribuţia acţionarilor.
Veniturile în principiu, semnifică o „îmbogăţire” a entităţii,
generată fie de o creştere a unor elemente de active patrimoniale, fie
de o scădere a unor elemente de pasive patrimoniale (capitaluri
proprii sau datorii).
Rezultatele financiare pot fi sub formă de :
• profit, dacă într-o perioadă de timp determinată, de regulă un
exerciţiu financiar, veniturile exced cheltuielile.
• pierdere, dacă într-o perioadă de timp determinată, de regulă un
exerciţiu financiar, cheltuielile excced veniturile.
Criteriile de bază după care sunt clasificate cheltuielile şi
veniturile sunt după natură şi după destinaţie (funcţiuni). Modelul
contului de rezultate cu clasificarea cheltuielilor şi veniturilor după
destinaţie este dominant în lumea anglo-saxonă, fiind concentrat pe
cifra de afaceri şi costul mărfurilor vândute. Calculul acestor
indicatori este cerut de interesul investiţional la care trebuie să
răspundă contul de profit şi pierdere.
În cadrul contabilităţii financiare româneşti se utilizează mai
multe criterii de clasificare a cheltuielilor, veniturilor şi implicit, a
rezultatelor, între care:
A. Felul activităţii consumatoare de resurse şi generatoare de
venituri;
B. Felul şi natura economică a cheltuielilor provocate de
activitatea întreprinderii şi veniturilor obţinute ca rezultat din
activitatea desfăşurată, astfel în funcţie de felul activităţii,
cheltuielile şi veniturile se grupează astfel:
• Cheltuieli şi venituri din activitatea de exploatare;
76
• Cheltuieli şi venituri din operaţiuni financiare;
• Cheltuieli şi venituri din operaţiuni extraordinare.
4.2. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE CA SURSĂ DE

INFORMAŢII PENTRU DETERMINAREA REZULTATELOR
ECONOMICE ALE UNEI ÎNTREPRINDERI
Contul de profit şi pierdere este unul dintre documentele

contabile de sinteză, componentă a situa\iilor financiare
ale întreprinderii, a]a cum au fost ele reglementate de
autorită\ile române, în concordan\ă cu directivele
Comunită\ilor Economice Europene ]i cu Standardele
Interna\ionale de Contabilitate, în care sunt reflectate
elemente de venituri şi cheltuieli pe categorii ale unei
întreprinderi pe o perioadă determinată de timp
(semestrul şi anual), precum şi modul de formare a
indicatorilor de rezultat.
Structura Contului de profit şi pierdere cuprinde:

- toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe
parcursul perioadei analizate, împărţite în trei mari categorii: de
exploatare, financiare şi extraordinare;
- toate cheltuielile aferente veniturilor, pe parcursul aceleiaşi
perioade împărţite în trei mari categorii, prin simetrie cu structura
veniturilor: de exploatare, financiare şi extraordinare.
Calculul rezultatului global al întreprinderii se realizează prin
scăderea din veniturile totale a cheltuielilor cu care au fost realizate
acestea:
Rezultat global = Venituri - Cheltuieli
În această relaţie, veniturile sunt reflectarea resurselor obţinute în

urma operaţiunilor industriale, comerciale, financiare şi
extraordinare realizate, iar cheltuielile reprezintă transpunerea
resurselor consumate pentru realizarea acestor operaţiuni.
Indicator Perioada Perioada

precedentă curentă
Venituri din exploatare
Cheltuieli pentru
exploatare
Rezultatul exploatării
Venituri financiare
Cheltuieli financiare
Rezultat financiar
77
Rezultat curent
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
Rezultatul extraordinar
Rezultatul înaintea
impozitării
Impozitul pe profit
Profitul net sau
pierderea
Tabelul nr. 4.1.: Structura contului de profit şi pierdere conform
Bilanţului contabil
Contul de profit şi pierdere este important în procesul de analiză

a rentabilităţii unei întreprinderi, deoarece:
permite determinarea rezultatului global al activităţii într-o
anumită perioadă;
permite determinarea rezultatului pentru fiecare tip de
operaţiune realizată şi analiza influenţei fiecărei componente de
structură implicate în realizarea rezultatului global.
Modul de formare al rezultatelor poate fi diferit în funcţie de
criteriul de clasare al cheltuielilor care au stat la baza obţinerii
acestora. După modul de formare, rezultatele pot fi grupate în două
categorii principale:
1. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după natura lor;
2. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după funcţie.
1. Potrivit reglementărilor contabile în vigoare, Contul de Profit
şi Pierdere va avea o structură aproximativ similară cu cea anglo-
saxonă în care cheltuielile sunt ierarhizate după natura acestora
(exploatare, financiare, extraordinare) şi sunt prezentate într-un
format de tip vertical. Referenţialul utilizat pentru compararea
cheltuielilor este producţia exerciţiului.
Cu ajutorul unei astfel de forme a Contului de Profit şi Pierdere
se va explica modul de constituire a rezultatului exerciţiului în
diferite etape permiţând desprinderea unor concluzii legate de
nivelul performanţelor economice ale celor trei activităţii
desfăşurate de o firmă într-o perioadă de gestiune şi anume:
- activitatea de exploatare;
- activitatea financiară;
- activitatea curentă;
- activitatea extraordinară.
Corespunzător fiecărei activităţi îi apare un flux de venituri,
cheltuieli, rezultat astfel:
a) Fluxuri de exploatare, care cuprind operaţiuni economice cu
caracter specific, obişnuit şi repetitiv, care vizează activitatea
normală şi curentă a unei întreprinderi, excluzând prin influenţă cu
78
caracter financiar sau extraordinar. Operaţiunile de exploatare
permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultat real,
generat de activitatea de bază a entităţii.
b) Fluxurile financiare sunt acele operaţiuni economice care se
referă la activitatea financiară şi care au un caracter obişnuit,
repetitiv şi specific. Fluxurile financiare permit determinarea
rezultatului financiar.
Fluxurile curente se obţin din însumarea fluxurilor de exploatare
cu cele financiare ele fiind cele care generează rezultatul curent.
Prin activităţi curente se înţelege orice activităţi desfăşurate de o
entitate, ca parte integrantă a afacerilor sale precum şi activităţile
conexe în care aceasta se angajează şi care au o legătură cu cele din
prima categorie.
c) Fluxurile extraordinare cuprind operaţiuni economice care nu
au legătură directă cu obiectul normal de activitate al societăţii.
Operaţiunile din această categorie au un caracter accidental. Potrivit
reglementărilor contabile în vigoare elementele extraordinare sunt
venituri sau cheltuieli ce rezultă din evenimente şi tranzacţii care
sunt în mod clar diferite de activităţile curente ale unei întreprinderi
şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent
sau regulat.
Exemple de evenimente sau tranzacţii ce dau naştere în general la
evenimente extraordinare în cazul majorităţii entităţilor sunt:
exproprierea activelor, un cutremur sau un alt dezastru natural.
Pentru a stabili dacă un eveniment sau o tranzacţie se delimitează
clar de activităţile curente ale entităţii, se are în vedere, mai
degrabă, natura elementului sau a tranzacţiei aferente activităţii
desfăşurate în mod curent de entitate, decât frecvenţa cu care se
aşteaptă ca aceste evenimente să aibă loc. Prin urmare, un
eveniment sau o tranzacţie poate fi extraordinară pentru o entitate,
dar nu şi pentru o alta, datorită diferenţelor dintre activităţile
curente ale acelor entităţi. De exemplu, pierderile rezultate în urma
unui cutremur pot fi calificate de către o entitate ca element
extraordinar.
Fluxurile extraordinare permit determinarea rezultatului
extraordinar. Prin însumarea acestor rezultate se obţine rezultatul
brut al exerciţiului.
2. Spre deosebire de modelul anterior în cazul rapoartelor
financiare obţinute prin clasarea cheltuielilor după destinaţie
(exploatare, desfacere, administrare) este posibilă formarea unui
rezultat confirmat de piaţă deoarece rezultă din compararea costului
vânzărilor cu producţia vândută. Spre deosebire de modelul anterior
referenţialul utilizat pentru compararea cheltuielilor va fi producţia
vândută şi nu producţia exerciţiului.
79
Clasificarea rezultatului exerciţiului şi determinarea rezultatului
fiscal
Conform prevederilor Legii contabilităţii, rezultatul exerciţiului
se calculează lunar, când se determină profitul sau pierderea.
Calculul se face cumulat de la începutul anului, astfel încât, la
sfârşitul anului să se poată prezenta calculul global şi final al
rezultatului obţinut. Rezultatul exerciţiului se determină la sfârşitul
exerciţiului financiar, prin compararea veniturilor cu cheltuielile
aferente şi poate îmbrăca forma profitului sau pierderii.
Rezultatul unui exerciţiu este generat de cele trei activităţi care
determină şi clasificarea cheltuielilor şi veniturilor:
- rezultatul activităţii de exploatare = veniturile din exploatare -
cheltuieli de exploatare;
- rezultatul activităţii financiare = venituri financiare - cheltuieli
financiare;
Aceste două activităţi formează activitatea curentă care se
desfăşoară în întreprindere, iar rezultatul exploatării şi rezultatului
financiar formează rezultatul curent.
- rezultatul activităţii extraordinare = venituri extraordinare -
cheltuieli extraordinare. Rezultatul activităţii extraordinare este
generat de operaţii de gestiune şi de capital, care nu au nici o
legătură cu activitatea curentă.
Rezultatul exerciţiului reprezintă soldul final al contului de profit
şi pierdere supus repartizării pe destinaţiile legale. Formarea şi
calculul profitului impozabil au la bază formula:
Profitul Impozabil = Veniturile realizate – Cheltuielile

corespunzătoare veniturilor realizate +Cheltuielile nedeductibile –
Deducerile fiscale.
Rezultatul fiscal se determină prin respectarea şi aplicarea

principiului conectării cheltuielilor la venituri, aşa-numitul
„matching”, care prevede deducerea din veniturile recunoscute a
cheltuielilor care au contribuit la realizarea acestora.
Cheltuielile nedeductibile sunt diferenţele permanente care au ca
efect majorarea rezultatului impozabil în raport cu rezultatul
contabil. Aceste corecţii au ca scop neutralizarea cheltuielilor
contabilizate şi deduse din rezultatul contabil dar a căror deducere
nu este admisă din punct de vedere fiscal. Deducerile fiscale
extracontabile diminuează rezultatul fiscal în raport cu cel contabil.
Au ca scop retratarea rezultatului contabil de elemente deja
contabilizate dar neimpozabile.Dacă din profitul contabil se deduce
impozitul pe profit, se obţine profitul net, după formula:
Profitul net = Profitul contabil – Impozitul pe profit

80
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate în

condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
4.3. ANALIZA STRUCTURALĂ A PROFITULUI
Pentru efectuarea analizei diagnostic a profitului trebuie să se

acopere două aspecte:
- structural;
- factorial.
Analiza structurală urmăreşte evoluţia profitului în funcţie de tipul
operaţiunii din care se degajă, evidenţiind modificările de structură
care apar de la o perioada la alta. Obiectivele analizei structurale
sunt:
- măsurarea contribuţiei fiecărui rezultat intermediar la
formarea rezultatului net;
- prezentarea configuraţiei rezultatului exploatării.
Analiza structurală a profitului are la bază schema de formare a
rezultatelor intermediare, prezentată în figura nr. 4.1., în care
veniturile şi cheltuielile sunt structurate pe tipuri de activităţi, şi
anume:
- de exploatare (din activitatea industrială sau
comercială);
- financiare (diverse participaţii cu capital propriu la alte
societăţi comerciale, folosirea unor capitaluri străine, din diferenţe
de curs valutar etc.);
- extraordinare (din operaţiuni de gestiune şi operaţiuni
de capital).
Rezultatul curent al Rezultatul
exerciţiului exploatării
Rezultatul
exerciţiului Rezultatul extraordinar Rezultatul
al exerciţiului financiar
Figura nr. 4.1.

Elementele de structură care apar în figura nr. 4.1, sunt:
- rezultatul exploatării, care poate fi profit sau pierdere, se
calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile de exploatare;
- rezultatul financiar, care poate fi profit sau pierdere, se
calculează ca diferenţă între veniturile financiare şi cheltuielile
financiare;
- rezultatul curent al exerciţiului, care poate fi profit sau
pierdere, se calculează prin însumarea rezultatului exploatării cu cel
financiar;
81
- rezultatul extraordinar al exerciţiului, care poate fi profit
sau pierdere, se calculează ca diferenţă între veniturile extraordinare
şi cheltuielile extraordinare.
În figura nr. 4.2. este prezentat un alt model de analiză structurală a
profitului, care pune accentul pe contribuţia aspectelor fiscale în
procesul de determinare a rezultatelor nete ale exerciţiului.
Rezultatul
exerciţiului Rezultatul
înainte de Rezultatul
curent al exploatării
impozitare exerciţiului
Rezultatul Rezultatul
+
exerciţiului impozabil + +
Rezultatul
după +
Cheltuieli Rezultatul financiar
impozitare - nedeductibile extraordinar al
Impozitul pe fiscal exerciţiului
profit
-
Venituri
deductibile
fiscal
Figura nr. 4.2.
Elementele de structură care apar în plus în această abordare a

analizei structurale a profitului, sunt:
- rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, se obţine din
însumarea rezultatului curent şi rezultatului excepţional al
exerciţiului.
- rezultatul impozabil al exerciţiului diferă de rezultatul
exerciţiului înaintea impozitării, rezultatul impozabil se calculează
plecând de la profitul brut (rezultatul înaintea impozitării), din care
se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile
nedeductibile fiscal;
- rezultatul exerciţiului după impozitare poartă denumirea de
rezultat net al exerciţiului sau profit net.
Toţi aceşti indicatori caracterizează în mărime absolută
rentabilitatea unei activităţi economice.
4.3.1. ANALIZA SOLDURILOR INTERMEDIARE ALE

GESTIUNII
Soldurile intermediare ale gestiunii sunt indicatori care reflectă

rezultatele parţiale economico - financiare ale activităţii unei
întreprinderi. Calcularea gradată a acestora, permite analiza
modului de gestionare a resurselor, precum şi a rezultatelor
activităţii unei întreprinderii. Determinarea soldurilor intermediare
82
ale gestiunii se face pe baza anexei la bilanţ – Contul de profit şi
pierdere.
Rezultatele analizei valorilor soldurilor intermediare ale gestiunii
oferă informaţii importante despre evoluţia economico-financiară a
unei întreprinderi, care sunt utilizate de către:
- managerii întreprinderilor, care sunt interesaţi de rezultatele
economico - financiare, precum şi de modul de formare a acestora;
- acţionari, care sunt interesaţi de rezultatul net, de evoluţia
acestuia, precum şi de modul de formare ca factor de creştere a
drepturilor lor (valoarea acţiunilor şi a dividendelor);
- stat, care priveşte întreprinderea ca pe un potenţial plătitor
de taxe şi impozite şi este interesat de evoluţia indicatorilor
economico-financiari;
- sindicate şi salariaţi, care sunt interesaţi de evoluţia
rezultatelor economico-financiare ca factor de creştere a salariilor.
Metodologia de determinare şi analiză a soldurilor

intermediare ale gestiunii
Soldurile intermediare ale gestiunii sunt compuse din următorii

indicatori:
- marja comercială;
- producţia exerciţiului;
- valoarea adăugată;
- excedentul brut al exploatării;
- rezultatul exploatării;
- rezultatul financiar al exerciţiului;
- rezultatul curent al exerciţiului;
- rezultatul extraordinar al exerciţiului;
- rezultatul brut al exerciţiului;
- rezultatul impozabil;
- rezultatul net al exerciţiului.
Cele mai utilizate metode de analiză a soldurilor intermediare ale
gestiunii sunt:
- analiza dinamicii în mărimi absolute;
- analiza dinamicii în mărimi relative, prin intermediul indicilor;
- analiza ratelor;
- analiza factorială.
Modul de calcul al indicatorilor care alcătuiesc soldurile
intermediare ale gestiunii:
1.Marja comercială
83
Marja comercială (Mc) este un indicator specific
întreprinderilor care practică activităţi de comerţ şi exprimă
adaosul comercial total aferent vânzărilor de mărfuri.
Marja comercială = venituri din vânzarea mărfurilor – costul
mărfurilor vândute
Aprofundarea analizei marjei comerciale se face prin calculul
următorilor indicatori:
-rata marjei comerciale medii faţă de valoarea mărfurilor vândute
(Rmvm):
Mc
Rmvm = ⋅ 100
Vmf
-rata marjei comerciale medii faţă de costul mărfurilor vândute
(Rmcm):
Mc
Rmcm = ⋅ 100 ,
Cmf
unde:
Mc – marja comercială;
Vmf – venit din vânzare mărfuri;
Cmf – costul mărfurilor vândute;
Analiza factorială a ratei marjei comerciale se efectuează în

funcţie de modul de determinare a acesteia, respectiv în funcţie
de indicatorul de la numitor. Astfel, distingem două modele:
Model 1:
Factorii care influenţează variaţia ratei marjei comerciale sunt:
-valoarea mărfurilor vândute (Vmf);
-rata marjei comerciale medii faţă de valoarea mărfurilor vândute
(Rmvm).
Modelul matematic şi schema sinoptică pentru determinarea
modelului analizei factoriale se porneşte de la formula ratei marjei
comerciale medii faţă de valoarea mărfurilor vândute (Rmvm):
Mc
Rmvm = ⋅ 100 ,
Vmf
din care rezultă:
Vmf ⋅ Rmvm
Mc = Vmf
100 ∆Mc
Rmvm
Cuantificarea acţiunii factorilor:

∆Mc = Mc1 − Mc0
-influenţa variaţiei veniturilor din vânzarea mărfurilor:
Vmf1 ⋅ Rmvm 0 Vmf 0 ⋅ Rmvm 0
∆Mc
Vmf = −
100 100
84
-influenţa variaţiei ratei marjei comerciale medii faţă de valoarea
mărfurilor:
Vmf1 ⋅ Rmvm1 Vmf1 ⋅ Rmvm 0
∆Mc
Rmvm = −
100 100
Corelaţia calculelor:
Mc = ∆Mc Mc
Vmf + ∆ Rmvm
Model 2:
Factorii care influenţează variaţia ratei marjei comerciale sunt:
- costul mărfurilor vândute (Cmf);
- rata marjei comerciale medii faţă de costul mărfurilor
vândute (Rcmf).
Modelul matematic respectiv schema sinoptică folosite pentru

Cmf ⋅ Rmcm
Mc =
100
Cmf
∆Mc Rmcm
Cuantificarea acţiunii factorilor:
∆Mc = Mc1 − Mc0
-influenţa variaţiei veniturilor din vânzarea mărfurilor:
Cmf1 ⋅ Rmcm 0 Cmf 0 ⋅ Rmcm 0
∆Mc
Cmf = −
100 100
-influenţa variaţiei ratei marjei comerciale medii faţă de valoarea
mărfurilor:
Cmf1 ⋅ Rmcm1 Cmf1 ⋅ Rmcm 0
∆Mc
Rmcm = −
100 100
Mc = ∆Mc Mc
Cmf + ∆ Rmcm
2.Producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului reflectă volumul total al activităţii unei

întreprinderi pe o perioadă determinată de timp.
Producţia exerciţiului = producţia vândută ± producţia stocată +
producţia imobilizată
85
3.Valoarea adăugată
Valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare rezultat în

urma activităţii de producţie şi comercializare desfăşurată de
către o întreprindere, pe o perioadă determinată de timp.
Valoarea adăugată = producţia exerciţiului + marja comercială –

consumuri de la terţi
4.Excedentul brut al exploatării (EBE)
Excedentul brut al exploatării reprezintă fluxul potenţial de

disponibilităţi degajat de ciclul de exploatare al întreprinderii.
EBE = venituri monetare din exploatare – cheltuieli monetare

din exploatare
Veniturile monetare din exploatare cuprind veniturile din

vânzări şi subvenţiile de exploatare.
Cheltuielile monetare din exploatare cuprind acele cheltuieli
care presupun plăţi imediate sau la termen (consumuri provenind de
la terţi, cheltuielile cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate şi
cheltuielile de personal). Nu se includ în această categorie
cheltuielile cu amortizarea şi provizioanele. Cuvântul „brut” arată
că EBE este determinat înaintea deducerii amortizărilor şi
provizioanelor.
EBE = valoarea adăugată + subvenţii pentru exploatare –

impozite şi taxe – cheltuieli cu personalul
Excedentul brut al exploatării nu este influenţat de: sistemul de

amortizare, politica de constituire a provizioanelor, structura
capitalurilor folosite, modul de impozitare a profitului etc. EBE
este influenţat de natura activităţilor industriale şi comerciale
desfăşurată de către întreprindere şi de competitivitatea sa.
Studiul EBE se poate aprofunda prin calculul şi analiza ratelor
de structură:
Cheltuieli cu amortizarea
Ra = ⋅100
EBE
Cheltuieli cu provizioanele aferente exp loatarii
Rp = ⋅100
EBE
Cheltuieli cu dobanzile
Rcf = ⋅100
EBE
86
Dividende
Rd = ⋅ 100
EBE
în care:
Ra – rata amortizării;
Rp – rata provizioanelor;
Rcf – rata cheltuielilor financiare cu dobânzile;
Ri – rata impozitului pe profit;
Rd – rata dividendelor.
5.Rezultatul exploatării
Rezultatul exploatării diferă de excedentul brut al exploatării pentru

că ţine cont de toate cheltuielile şi veniturile privind activitatea de
exploatare.
Formula de calcul plecând de la EBE, este:
Rezultatul exploatării = EBE + Alte venituri din exploatare +

Venituri de exploatare din provizioane – cheltuieli de exploatare
privind amortizările şi provizioanele – Alte cheltuieli de exploatare
Rezultatul exploatării reprezintă de fapt diferenţa dintre

veniturile ob\inute din exploatare şi cheltuielile din exploatare,
adică:
Rezultatul exploatării = Venituri din exploatare – Cheltuieli de

exploatare
6.Rezultatul financiar al exerciţiului
Rezultatul financiar al exerciţiului reprezintă rezultatul

opera\iunilor financiare şi se determină ca diferen\ă între
veniturile financiare ]i cheltuielile financiare:
Rezultatul financiar al exerci\iului = Venituri financiare –

Cheltuieli financiare
7.Rezultatul curent al exerciţiului
Rezultatul curent al exerci\iului eviden\iază efectul activită\ii

de exploatare, precum ]i al opera\iunilor financiare efectuate
de întreprinderi ]i se determină astfel:
Rezultatul curent al exerciţiului = Rezultatul exploatării +

Rezultatul financiar al exerci\iului
87
sau:
Rezultatul curent al exerciţiului = Rezultatul exploatării +

Venituri financiare – Cheltuieli financiare
sau:
Rezultatul curent al exerciţiului = Venituri din exploatare +
Venituri financiare – Cheltuieli de exploatare – Cheltuieli
financiare
Acest indicator însumează întreaga activitate de exploatare ]i

opera\iunile financiare inclusiv amortismentele ]i
provizioanele, precum ]i impozitele ]i taxele datorate, mai
pu\in impozitul pe profit.
8. Rezultatul extraordinar al exerciţiului
Rezultatul extraordinar al exerciţiului reprezintă diferen\a

dintre veniturile extraordinare ]i cheltuielile extraordinare,
deoarece în cadrul întreprinderii mai pot apărea ]i o serie de
opera\ii generate de calamită\i sau evenimente extraordinare
purtătoare de venituri sau cheltuieli, astfel:
Rezultatul extraordinar al exerci\iului = Venituri extraordinare

– Cheltuieli extraordinare
Trebuie avut în vedere faptul că atât rezultatul financiar, cât ]i

rezultatul extraordinar nu sunt rezultatul unui efort direct al
utilizării factorilor de produc\ie, fiind determina\i de opera\iuni
financiare, în primul caz, ]i de unele opera\iuni întâmplătoare
care nu au legătură directă cu desfă]urarea curentă a activită\ii
întreprinderii în cel de-al doilea caz.
9.Rezultatul brut al exerciţiului (Rezultatul exerci\iului

înaintea impozitării)
Rezultatul brut al exerciţiului reprezintă profitul sau pierderea

rezultată din activitatea desfă]urată, într-un interval de timp
determinat, de către o întreprindere, fiind indicatorul cel mai
sintetic, ce are capacitatea de a reflecta performan\a activită\ii
desfă]urate ]i se poate determina astfel:
Rezultatul brut al exerciţiului = Rezultatul curent al exerciţiului

+ Rezultatul extraordinar al exerci\iului
sau:
88
Rezultatul brut al exerciţiului = Venituri totale – Cheltuieli
totale
10. Rezultatul impozabil
Rezultatul impozabil este rezultatul fiscal ce se supune

impozitării, este diferit de rezultatul brut al exerciţiului prin
faptul că acesta trebuie să ia în calcul ]i eventualele cheltuieli
care depă]esc nivelul admis de reglementările legale, precum
]i pe cele neadmise a fi scăzute din rezultatul impozabil -
amenzi, penalită\i, provizioane nedeductibile, etc., precum ]i
deducerile fiscale care nu se impozitează: rezervele legale,
pierderile din anii preceden\i, reducerile de impozit stabilite prin
reglementările legale, se determină altfel:
Rezultatul impozabil = Rezultatul brut al exerciţiului + Cheltuielile

neadmise a se deduce din rezultatul fiscal – Deducerile fiscale
11.Rezultatul net al exerciţiului (Rezultatul exerci\iului

după impozitare)
După deducerea impozitului pe profit din rezultatul impozabil,

se determină rezultatul net al exerci\iului prin următoarea
rela\ie de calcul:
Rezultatul net al exerciţiului = Profitul net = Rezultatul impozabil –

Impozitul pe profit
4.4. ANALIZA FACTORIALĂ A REZULTATULUI

EXERCIŢIULUI
Deoarece rezultatele financiare (profit sau pierdere) sunt cauzate de

influenţa unor factori interni şi externi, este necesar ca analiza
rentabilităţii să se efectueze sub aspect factorial. Prin analiza
factorială a rezultatului exerciţiului, pe lângă identificarea factorilor
care influenţează rezultatul financiar al activităţilor economice, se
creează şi premisele evaluării intensităţii acestora.
4.4.1. REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI
Rezultatul brut al exerciţiului (Rb) se determină ca diferenţă dintre

veniturile totale (Vt) şi cheltuielile totale(Cht):
Rb = Vt − Cht
89
1.Modelul matematic şi schema sinoptică folosite pentru
 Cht 
Rb = Vt − Cht = Vt ⋅ 1 −  = Vt ⋅ prb ,
 Vt 
în care:
Rb reprezintă rezultatul brut al exerciţiului;
Vt reprezintă veniturile totale;
Cht reprezintă cheltuielile totale;
prb reprezintă profitul mediu brut la 1 leu venituri totale.
Vt
∆Rb
2.Cuantificarea acţiunii factorilor: prb
Variaţia profitului brut este:
∆Rb = Rb1 − Rb 0
Aplicând metoda substituţiei succesive, vom determina influenţa pe
o are fiecare factor determinat anterior asupra variaţiei rezultatului
brut al exerciţiului:
2.1.influenţa variaţiei veniturilor totale:

 Cht1   Cht 0 
∆Rb
Vt = Vt 1 ⋅ 
1 − 
 − Ve 0 ⋅ 1 − 
 Vt 0   Vt 0 
2.2.influenţa variaţiei profitului mediu brut la 1 leu
venituri totale:
 Cht 1   Cht 0 
∆Rb 1 − Vt  − Vt 1 ⋅ 1 − Vt 
prb = Vt 1 ⋅ 
 1   0 
∆Rb = ∆Rb Rb
Vt + ∆ prb
4.4.2. REZULTATUL DIN EXPLOATARE
Rezultatul exploatării caracterizează în mărime absolută

rentabilitatea ciclului de exploatare şi se determină ca diferenţă
între veniturile din exploatare (Ve) şi cheltuielile de exploatare
(Che):
RE = Ve − Che
Pentru analiza rezultatului exploatării se folosesc mai multe modele
de analiză factorială, în funcţie de specificul activităţii întreprinderii
pentru care se face analiza.
Modelul 1
90
Acest model este folosit în principal de întreprinderile care nu au
făcut investiţii mari în mijloace fixe.
1.Modelul matematic şi schema sinoptică folosite pentru
 Che 
RE = Ve − Che = Ve ⋅ 1 −  = Ve ⋅ prb
 Ve 
Ve
Wh = ⇒ Ve = T ⋅ Wh ,
T
Ve = T ⋅ Wh 
 ⇒ RE = T ⋅ Wh ⋅ prb = Ns ⋅ t ⋅ Wh ⋅ prb
T = Ns ⋅ t 
în care:
RE reprezintă rezultatul din exploatare;
Ve reprezintă veniturile din exploatare;
Che reprezintă cheltuielile de exploatare;
prb reprezintă profitul mediu brut la 1 leu venituri din exploatare;
Wh reprezintă productivitatea orară;
T reprezintă fondul de timp muncit.
Ns
T
Ve t
∆RE
Wh
prb
Variaţia profitului din exploatare este:
∆RE = RE1 − RE0
exploatării:
1. influenţa variaţiei veniturilor din exploatare (Ve):
∆RE
Ve = Ve1 ⋅ prb 0 − Ve 0 ⋅ prb 0
1.1 influenţa variaţiei fondului de timp lucrat (T);
∆RE
T = T1 ⋅ Wh 0 ⋅ prb 0 − T0 ⋅ Wh 0 ⋅ prb 0
1.1.1 influenţa variaţiei numărului de salariaţi (Ns);
∆RE
Ns = Ns1 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ prb 0 − Ns 0 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ prb 0
1.1.2 influenţa variaţiei timpului de lucru (t);
∆RE
t = Ns1 ⋅ t1 ⋅ Wh 0 ⋅ prb 0 − Ns1 ⋅ t 0 ⋅ Wh 0 ⋅ prb 0
∆RE RE RE
T = ∆ Ns + ∆ t
1.2 influenţa variaţiei productivităţii orare a muncii (Wh).

∆RE
W = T1 ⋅ Wh 1 ⋅ prb 0 − T1 ⋅ Wh 0 ⋅ prb 0
91
∆RE RE RE
Ve = ∆T + ∆ Wh
2. influenţa variaţiei profitului mediu din exploatare la 1 leu

venituri ( prb );
∆RE
prb
= Ve1 ⋅ prb1 − Ve1 ⋅ prb0
∆RE = ∆RE RE
Ve + ∆ prb
Model 2
La întreprinderile cu activitate de producţie, analiza poate fi extinsă
şi asupra influenţei altor factori, de exemplu: producţia exerciţiului
(Qe), numărul mediu de salariaţi ( Ns ), valoarea medie a
mijloacelor fixe ( Mf ), veniturile din exploatare (Ve).
1.Modelul matematic şi schema sinoptică a analizei factoriale:
Plecând de la egalitatea RE = RE , prin înmulţiri succesive la
numărător şi numitor cu factorii a căror influenţă se doreşte a fi
cuantificată, respectiv: Ns, Mf, Qe şi Ve, rezultatul exerciţiului
poate fi scris sub următoarea formă:
Mf Qe Ve RE
RE = Ns ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
Ns Mf Qe Ve
În formula de mai sus pot fi identificaţi următorii indicatori:

Mf
-gradul de înzestrare tehnică (IIT): I IT = ;
Ns
Qe
-randamentul mijloacelor fixe (RMf): R Mf = ;
Mf
Ve
-gradul de valorificare a producţiei exerciţiului (KQe): K Qe = ;
Qe
RE
-rentabilitatea veniturilor din exploatare (RVe): R Ve = ,
Ve
Rezultatul exploatării poate fi scris sub următoarea formă:
RE = Ns ⋅ I IT ⋅ R Mf ⋅ K Qe ⋅ R Ve
Sistemul de factori care influenţează variaţia rezultatului exploatării
este: Ns
I IT
∆ RE R Mf
92 K Qe
R

Variaţia rezultatului din exploatare este:
∆RE = RE1 − RE0
o are fiecare factor determinat anterior, asupra variaţiei rezultatului
din exploatare:
-influenţa variaţiei numărului mediu de salariaţi ( N ):
∆RENs = Ns1 ⋅ I IT 0 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 − Ns 0 ⋅ I IT 0 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0
-influenţa variaţiei gradului de înzestrare tehnică (IIT):
∆REI IT = Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 − Ns1 ⋅ I IT 0 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0
-influenţa variaţiei randamentului mijloacelor fixe ( R Mf ):
∆RE
R Mf = Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 − Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0
-influenţa variaţiei gradului de valorificare a producţiei (KQe):
∆RE
K Qe = Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe1 ⋅ R Ve 0 − Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0
-influenţa variaţiei rentabilităţii veniturilor (IRv):

∆RE
I Rv = Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe1 ⋅ R Ve1 − Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe1 ⋅ R Ve 0
∆RE = ∆RE RE RE RE RE
Ns + ∆ I T + ∆ R Mf + ∆ I Qe + ∆ R ve
Model 3
Acest model pune accent pe influenţa activelor de exploatare (Ae)
cu cele două componente: active imobilizate (Ai) şi active
circulante (Ac), asupra variaţiei rezultatului din exploatare.
1.Modelul şi schema sinoptică a analizei factoriale:

Plecând de la egalitatea RE = RE , prin înmulţiri succesive la
numărător şi numitor cu factorii a căror influenţă se doreşte a fi
cuantificată, respectiv: Ae şi Ve, rezultatul exerciţiului poate fi scris
sub următoarea formă:
Ve RE
RE = Ae ⋅ ⋅ ,
Ae Ve
în care:
Ae reprezintă activele de exploatare;
Ve
reprezintă veniturile din exploatare la 1 leu active din
Ae
exploatare;
93
RE
R Ve = reprezintă rentabilitatea veniturilor din exploatare;
Ve Ae
RE Ve Ae
2.Cuantificarea acţiunii factorilor: RE Ve

∆RE = RE1 − RE 0
care o are fiecare factor determinat anterior asupra variaţiei
rezultatului din exploatare:
-influenţa variaţiei activelor de exploatare (Ae):
 Ve 0 RE 0   Ve 0 RE 0 
∆RE
Ae = 
 Ae1 ⋅ Ae ⋅ Ve  −  Ae 0 ⋅ Ae ⋅ Ve 
 0 0   0 0 
-influenţa variaţiei veniturilor din exploatare la 1 leu active din
exploatare (Ve/Ae):
 Ve1 RE 0   Ve RE 0 
∆RE 
Ve / Ae =  Ae1 ⋅ ⋅  −  Ae1 ⋅ 0 ⋅ 
 Ae 1 Ve 0   Ae 0 Ve 0 
-influenţa variaţiei rentabilităţii veniturilor din exploatare (RVe):

 Ve1 RE1   Ve1 RE0 
∆RE
R Ve =   Ae1 ⋅ ⋅ 
 −  Ae 1 ⋅ ⋅ 
 Ae1 Ve 1  Ae1 Ve 0 
∆RE = ∆RE RE RE
Ae + ∆ VE / Ae + ∆ R Ve
Aplicaţie pentru analiza factorială a rezultatului din exploatare

– model 1
Să se efectueze analiza factorială a rezultatului din exploatare,
plecând de la indicatorii din tabelul nr. 4.2.
– lei –
Nr. 2010 2011
Specificaţie
crt. (P0) (P1)
1. Total venituri din exploatare 24.230 25.700
2. Total cheltuieli de exploatare 22.050 23.140
3. Rezultatul din exploatare (profit) 2.180 2.560
4. Profitul mediu brut la 1 leu venituri din exploatare 0,0899 0,0996
Tabelul nr. 4.2.: Indicatori pentru analiza factorială a rezultatului
din exploatare
1.Modelul matematic al analizei factoriale:
RE = Ve ⋅ prb ,
94
în care:
RE reprezintă rezultatul din exploatare (profit sau pierdere);
Ve reprezintă veniturile din exploatare;
prb reprezintă profitul mediu brut la 1 leu venituri din exploatare;

Calculul rezultatului din exploatare pentru cei doi ani studiaţi:
RE0 = Ve0 − Che0 = 24.230 − 22.050 = 2.180 lei
RE1 == Ve1 − Che1 = 25.700 − 23.140 = 2.560 lei
∆RE = RE1 − RE 0 = 2.560 − 2.180 = 380 lei
o are fiecare factor determinat anterior asupra creşterii rezultatului
(profitului) din exploatare:
-influenţa creşterii veniturilor din exploatare:
∆RE
Ve = Ve1 ⋅ prb 0 − Ve 0 ⋅ prb 0 =
2.180 2.560
= 25.700 ⋅ − 24.230 ⋅ = 130 lei
24.230 25.700
-influenţa creşterii profitului brut la 1 leu venituri din exploatare:
∆RE
Che = Ve1 ⋅ prb1 − Ve1 ⋅ prb 0 =
Ve
2.560 2.180
= 25.700 ⋅ − 25.700 ⋅ = 250 lei
25.700 2.4230
∆RE = ∆RE RE
Ve + ∆ prb
∆RE = 130 + 250 = 380 lei
4.Schema sinoptică cu rezultatele analizei factoriale:

Ve (130 lei)
∆RE (380 lei) prb (250 lei)
5.Diagnostic sintetic
Din analiza rezultatelor, constatăm o creştere a rezultatului
(profitului) din exploatare cu 380 lei, creştere care s-a realizat în cea
mai mare parte pe baza creşterii profitului brut la 1 leu venituri din
exploatare (250 lei) şi în mai mică măsură pe baza creşterii
veniturilor din exploatare (130 lei).
Aplicaţie pentru analiza factorială a rezultatului din exploatare

– model 2
95
Să se efectueze analiza factorială a rezultatului din exploatare, la o
întreprindere cu profil de producţie, plecând de la indicatorii din
tabelul nr. 4.3.
– lei –
Nr. (2010) (2011)
Specificaţia Simbol
crt. P0 P1
1. Număr mediu de salariaţi N 1.640 1.440
2. Valoarea medie a mijloacelor fixe Mf 9.600 10.000
3. Producţia exerciţiului Qe 20.110 21.550
4. Venituri din exploatare Ve 24.230 25.700
5. Rezultatul din exploatare (profit) RE 2.180 2.560
6. Grad de înzestrare tehnică IIT 5,8537 6,9445
7. Randamentul mijloacelor fixe R Mf 2,095 2,155
8. Grad de valorificare a producţiei exerciţiului KQe 1,205 1,193
9. Rentabilitatea veniturilor RVe 8,997 10,0
Tabelul nr. 4.3.: Indicatori pentru analiza factorială a rezultatului
din exploatare
1.Modelul matematic al analizei factoriale:

Rezultatul exerciţiului poate fi scris sub următoarea formă:
Mf Qe Ve RE
RE = Ns ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ,
Ns Mf Qe Ve
în care:
Mf
-gradul de înzestrare tehnică (IIT): I IT = ;
Ns
Qe
-randamentul mijloacelor fixe (RMf): R Mf = ;
Mf
Ve
-gradul de valorificare a producţiei exerciţiului (KQe): K Qe = ;
Qe
RE
-rentabilitatea veniturilor din exploatare (RVe): R Ve = ,
Ve
Prin înlocuirea simbolurilor acestora, rezultatul din exploatare (RE)
poate fi scris ca:
RE = Ns ⋅ I IT ⋅ R Mf ⋅ K Qe ⋅ R Ve

Variaţia rezultatului (profitului) din exploatare este:
∆RE = RE1 − RE0 = 2.560 − 2.180 = 380 lei
(profitului) din exploatare:
96
-influenţa scăderii numărului mediu de salariaţi ( N ):
∆RE
Ns = Ns1 ⋅ I IT 0 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 − Ns 0 ⋅ I IT 0 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 =
 9.600 2.011 2.423 2.180   9.600 2.011 2.423 2.180 

= 1.440 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅  − 1.640 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =
 1.640 9.600 2.011 2.423   1.640 9.600 2.011 2.423 
= 1.910 − 2.180 = −270 lei

-influenţa creşterii gradului de înzestrare tehnică (IIT):
∆RE
I IT = Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 − Ns1 ⋅ I IT 0 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 =
 10.000 20.110 24.230 2.180   9.600 20.110 24.230 2.180 
1.440 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅  − 1.440 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =
 1.440 9.600 20.110 24.230   1.640 9.600 20.110 24.230 
= 2.270 − 1.910 = 360 lei
-influenţa creşterii randamentului mijloacelor fixe ( R Mf ):
∆RE
R Mf = Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 − Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 0 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 =
 10.000 21.550 24.230 2.180   10.000 20.110 24.230 2.180 
= 1.440 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅  − 1.440 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =
 1.440 10.000 20.110 24.230   1.440 9.600 20.110 24.230 
= 2.330 − 2.270 = 60 lei
-influenţa scăderii gradului de valorificare a producţiei (KQe):
∆RE
K Qe = Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe1 ⋅ R Ve 0 − Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe 0 ⋅ R Ve 0 =
 10.000 21.550 25.700 2.180   10.000 21.550 24.230 2.180 

= 1.440 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅  − 1.440 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =
 1.440 10.000 21.550 24.230   1.440 10.000 20.110 24.230 
= 2.310 − 2.330 = −20 lei
-influenţa creşterii rentabilităţii veniturilor (IRv):
∆RE
I Rv = Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe1 ⋅ R Ve1 − Ns1 ⋅ I IT1 ⋅ R Mf 1 ⋅ K Qe1 ⋅ R Ve 0
 10.000 21.550 25.700 2.560   10.000 21.550 25.700 2.180 
= 1.440 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅  − 1.440 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =
 1.440 10.000 21.550 25.700   1.440 10.000 21.550 24.230 
= 2.560 − 2.310 = 250 lei
∆RE = −270 + 360 + 60 − 20 + 250 = 380 lei
4.Schema sinoptică cu rezultatele analizei factoriale:

Ns (-270lei)
I IT (360lei)
∆RE (380 lei) R Mf (60 lei)
KQe (−20
97
R Ve (250
5.Diagnostic sintetic:
Din analiza rezultatelor, constatăm o creştere a rezultatului
(profitului) din exploatare cu 380 lei, creştere care s-a realizat în cea
mai mare parte pe baza creşterii gradului de înzestrare tehnică (360
lei), a creşterii rentabilităţii veniturilor (250 lei) şi în mai mică
măsură pe baza creşterii randamentului mijloacelor fixe (60 lei),
dar al căror efect a fost diminuat de influenţa negativă a scăderii
numărului mediu de salariaţi (- 270 lei) şi a scăderii gradului de
valorificare a producţiei (- 20 lei).
TESTE GRILĂ
1. După raportul între momentul în care se efectuează analiza şi

momentul desfăşurării fenomenului analizat, distingem următoarele
tipuri de analiză:
a) analiză post-factum şi analiză previzională;
b) analiză statică şi analiză dinamică;
c) analiză microeconomică şi analiză macroeconomică.
2. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al
determinărilor cantitative ale fenomenelor, distingem următoarele
tipuri de analiză:
a) analiză post-factum şi analiză previzională;
b) analiză calitativă şi analiză cantitativă;
c) analiză microeconomică şi analiză macroeconomică.
3. După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem
următoarele tipuri de analiză:
a) analiză tehnico – economică, analiză economico - financiară şi
analiză financiară;
b) analiză calitativă şi analiză cantitativă;
c) analiză post-factum şi analiză previzională;
4. În raport cu rolul pe care î1 au în cadrul unei relaţii cauzale se
disting, următoarele categorii de factori:
a) factori specifici aprovizionării, factori specifici producţiei,
factori specifici comercializării ;
b) factori calitativi, factori structurali, factori calitativi;
c) factori tehnici, factori tehnologici şi factori economico -
financiari;
5. Se încadrează în categoria indicatorilor valorici ai activităţii de
producţie şi comercializare:
98
a) cheltuielile de producţie;
b) cifra de afaceri;
c) profitul;
6. Indicatorul Producţia marfă se calculează pentru:
a) agenţii economici cu activitate de comerţ cu ridicata;
b) agenţii economici cu activitate de comerţ;
c) oricare ar fi activitatea agentului economic;
7. În calculul cifrei de afaceri se includ veniturile realizate din:
a) semifabricatele cumpărate;
b) mărfurile cumpărate;
c) mărfurile vândute;
8. Legătura dintre valoarea adăugată şi marja comercială este:
a) nu exista nici o legatura intre acesti indicatori;
b) valoarea adăugată este element component al marjei
comerciale;
c) marja comerciala este componenta a valorii adăugate;
9.Selectaţi cheltuielile utilizate pentru calculul valorii adăugate
prin metoda sintetica:
a) cheltuieli cu salariile;
b) cheltuieli cu amortizarea;
c) cheltuieli cu materiile prime;
10.Conform structurii contului de profit şi pierdere cheltuielile
pot fi grupate astfel:
a) cheltuieli fixe şi variabile;
b) cheltuieli directe şi indirecte;
c) cheltuieli din exploatare, financiare şi extraordinare;
11.Sistemul de factori direcți, care influenţează evoluţia cifrei de
afaceri, este, in ordinea substituției:
a) N, It, KM, R, Kv;
b) N, Kv, W;
c) N, W, Kv;
12.Rezultatul înaintea impozitării se calculează in func\ie
de:
a) cheltuielile nedeductibile fiscal si veniturile deductibile
fiscal;
b) cheltuielile deductibile fiscal si veniturile nedeductibile
fiscal;
c) rezultatul curent si rezultatul extraordinar;
13. Se încadrează in categoria indicatorilor valorici ai
activităţii de producţie şi comercializare:
a) veniturile par\iale;
b) cifra de afaceri;
c) veniturile totale;
14.Nu se încadrează în categoria indicatorilor valorici ai
activităţii de producţie şi comercializare:
99
a) profitul;
b) valoarea adăugată;
c) producţia fabricată;
15.Indicatorul Producţia marfă nu se calculează pentru:
a) agenţii economici cu activitate de comerţ;
b) agenţii economici cu activitate de producţie;
c) agenţii economici cu activitate de servicii;
16.În calculul cifrei de afaceri nu se includ veniturile realizate
din:
a) dobânzile încasate;
b) serviciile prestate;
c) mărfurile vandute;
17.Legătura dintre valoarea adăugată şi profit este:
a) profitul este element component al valorii adăugate;
b) valoarea adăugată este element component al profitului;
c) valoarea adăugată reprezintă profitul obţinut de o întreprindere,
numai din activităţi comerciale;
18.Factorii care influenteaza variatia cheltuielilor fixe al 1.000 lei
Cifra de afaceri, sunt:
a) cantitatea vanduta, pretul unitar de vanzare, costul unitar de
productie;
b) cifra de afaceri, cheltuielile fixe;
c) cheltuielile fixe, cifra de afaceri;
19.Sistemul de factori care influenţează evoluţia Cheltuielilor la
1.000 lei cifră de afaceri, este, în ordinea aplicării metodei
substituţiei:
a) cheltuieli unitare, cantitatea de producţie vânduta, preţul unitar
de vânzare;
b) cantitatea de producţie vânduta, preţul unitar de vânzare,
cheltuieli unitare;
c) cantitatea de producţie vânduta, cheltuieli unitare, preţul unitar
de vânzare;
20.Rezultatul inaintea impozitarii se calculeaza in functie de:
a) cheltuielile nedeductibile fiscal si veniturile deductibile fiscal;
b) cheltuielile deductibile fiscal si veniturile nedeductibile fiscal;
c) rezultatul curent si rezultatul extraordinar;
21.Nu face parte dintre soldurile intermediare ale gestiunii:
a) rezultatul curent;
b) rezultatul inaintea impozitarii;
c) rezultatul net;
22.Indicatorul Cifra de afaceri nu se calculează pentru:
a) agenţii economici cu activitate de comerţ;
b) agenţii economici cu activitate de servicii;
c) agenţii economici cu activitate de productie;
23.În calculul cifrei de afaceri se includ veniturile realizate din:
100
a) dobânzile încasate;
b) dobânzile platite;
c) serviciile prestate catre terti;
24.Marja comerciala se calculeaza pentru veniturile realizate din:
a) vânzarea de produse finite;
b) vânzarea de marfuri;
c) prestarea de servicii;
25.Selectaţi elementele de cheltuieli utilizate pentru calculul
valorii adăugate prin metoda aditivă:
a) cheltuieli cu amortizarea obiectelor de inventar;
b) cheltuielile de achizi\ie a mijloacelor fixe;
c) cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe;
26.Sistemul de factori care influenţează evoluţia Cheltuielilor la
1.000 lei cifră de afaceri, este, în ordinea aplicării metodei
substituţiei:
a) cheltuieli unitare, cantitatea de producţie vândută, preţul unitar
de vânzare;
b) cantitatea de producţie vândută, preţul unitar de vânzare,
cheltuieli unitare;
c) cantitatea de producţie vândută, cheltuieli unitare, preţul unitar
de vânzare;
27.Sistemul de factori direc\i, care influenţează evoluţia
valorii adăugate, este, in ordinea substitu\iei:
a) T, W, y’;
b) Qe, y’;
c) N, t, W, y’;
101
BIBLIOGRAFIE
1.Buhociu F., Moga L., - Diagnosticul economic al

întreprinderii, Editura Europlus Gala\i, 2008
2.Georgescu N., Robu V. – Analiză economico – financiară,
Editura ASE, Bucure]ti, 2002;
3.I]fănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C. – Analiză
economico – financiară, Editura ASE, Bucure]ti, 2002;
4.Iosif Gh., - Analiza activită\ii economice, Editura Tribuna
economică, Bucure]ti, 2009;
5.Troacă V. – Analiză ]i gestiune financiară, Editura Tribuna
economică, Bucure]ti, 2010;
6.Ordinul ministrului finan\elor publice nr. 3.055/2009 –
Reglementările contabile conforme cu Directiva a – IV – a a
Comunită\ilor Economice Europene.
102

Analiza Si Diagnostic Ec.-Fin. - Moga L., Antohi V PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Si Diagnostic Ec.-Fin. - Moga L., Antohi V PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “DUNÃREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE

LILIANA MOGA VALENTIN ANTOHI

Specializarea Administraţie publicã

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1

După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 1, studenţii vor avea

1.1 DEFINIREA ŞI TIPOLOGIA ANALIZEI

Analiza – ca metodă a cunoaşterii, se bazează pe

Analiza economico-financiară este o disciplină al cărei obiect de

În funcţie de criteriul de clasificare ales, se disting mai multe tipuri

După raportul între momentul în care se efectuează

Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau

După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:

După modul de urmărire în timp a fenomenelor

După criteriile de studiere a fenomenelor:

1.2 CONŢINUTUL PROCESULUI DE ANALIZĂ ECONOMICĂ

Analiza unei activităţi economice începe abia în momentul în care

1. elementele: părţi componente ale fenomenului analizat;

Conţinutul activităţii de analiză economică poate fi structurat

1. Determinarea obiectului analizei economico-financiare, care

1.2.1 FACTORII CARE DETERMINĂ REZULTATELE

Pentru efectuarea unui studiu sistematic al factorilor este necesară

2. În funcţie de resursele folosite în procesul de producţie există

3. În raport cu rolul pe care î1 au în cadrul unei relaţii cauzale se

4. În funcţie de efortul propriu al întreprinderii întâlnim:

5. După modul cum acţionează, se întâlnesc:

6. În raport cu posibilităţile de previziune, se întâlnesc:

7. După gradul de sintetizare, se disting:

8. În funcţie de izvorul acţiunii lor, se disting:

9. În funcţie de sensul acţiunii se disting:

10. În funcţie de importanţa economico-financiară se disting:

12. După poziţia pe care o au în raport cu obţinerea rezultatului:

13. În raport cu stadiile circuitului economic se disting:

1.3 METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Metodologia analizei economico-financiare este totalitatea

Metode de analiză calitativă, care studiază aspectele legate

Cele mai importante metode ale analizei calitative, sunt:

1. Metoda comparaţiei, bazată pe faptul că rezultatele economice

2. Descompunerea rezultatelor în elemente componente

- diviziunea în timp, care urmăreşte desfăşurarea fenomenului

3. Gruparea, împarte fenomenele economico-financiare în grupe

Metodele de analiză cantitativă au la bază mărimi cifrice şi se

1. Metoda substituirilor în lanţ se aplică pentru determinarea

Metoda substituirilor în lanţ are la bază înlocuirea succesivă a

Utilizarea acestei metode presupune respectarea a trei principii

1.1. Rezultatul (R) este exprimat ca produs al factorilor de

Utilizând principiile enunţate, vom calcula influenţa fiecărui factor

- influenţa factorului „c” asupra variaţiei rezultatului R:

În concluzie, suma influenţelor factorilor a, b, c asupra rezultatului

∆R = ∆Ra + ∆Rb + ∆Rc

1.2. Rezultatul (R) este exprimat ca raport între factorii de

Modificarea în mărimi absolute:

1.2.1. Dacă factorul cantitativ se află la numărătorul relaţiei:

- influenţa factorului „a” asupra variaţiei rezultatului R:

Metoda determinării izolate a acţiunii factorilor:

Relaţia de calcul este:

2. Metoda balanţieră, operează prin utilizarea balanţei

Organizarea activităţii practice de analiză economico-financiară

1.4.1. SISTEMUL DE INDICATORI FOLOSIŢI ÎN ANALIZA

În diagnosticarea activităţii unei întreprinderi un rol deosebit îl are

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 2

După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 2, studenţii vor avea

Fiecare întreprindere, prin activitatea de producţie şi