ANALIZĂ EONOMICO-FINANCIARĂ

Marketing 2021-2022
CAPITOLUL 1
FUNDAMENTELE ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE
Cuprinsul capitolului
1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză
economico-financiară
1.2. Rolul analizei economico-financiare şi
utilizatorii rezultatelor acesteia
1.3. Obiectivele analizei economico-financiare
1.4. Conţinutul procesului de analiză economico-
financiară
1.5. Metodologia analizei economico-financiare
1.6. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării
analizei economico-financiare
1.7. Sisteme organizaţionale ale activităţii de
analiză economico-financiară
1.8. Etapele activităţii practice de analiză
economico-financiară
 1.1. DEFINIREA ANALIZEI. TIPURI DE
ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Activitatea unei entităţi economice este deosebit de complexă
deoarece, aceasta funcţionează ca un organism viu. Aceasta
intră în relaţii cu numeroşi parteneri care influenţează
eficienţa şi performanţele : clienţi, furnizori, finanţatori,
investirori, stat, concurenţi etc.

Orice disfuncţie internă ( ex. lipsa stocului la o materie

primă, blochează întreaga producţie, afectează vânzarea şi
contractele cu clienţii, rentabilitatea, capacitatea de finanţare
etc.) sau externă (ex. pierderea unui client important, conduce
la diminuarea vânzărilor, cotei de piaţă, afectarea imaginii,
reducerea rentabilităţii etc.) produce reacţii în lanţ, cu efecte
nedorite asupra performanţelor întreprinderii.
 1.1. DEFINIREA ANALIZEI. TIPURI DE
ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ

1.1.1. Definirea analizei

Analiza reprezintă o metodă de

cercetare care constă în descompunerea
unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în
elementele componente cele mai simple, în
scopul identificării factorilor, cauzelor şi
condiţiilor care l-au generat şi influenţat.
 Definiţia Analizei economico-financiare

 Analiza economico-financiară - reprezintă un ansamblu

de concepte, metode, tehnici, procedee şi instrumente care
asigură prelucrarea informaţiilor interne şi externe, în
vederea formulării unor judecăti de valoare referitoare la:

 situaţia economico-financiară a unui agent economic,

 identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au
determinat-o,
 rezervele interne de îmbunătăţire a unei situaţii situații
create,
din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane,
materiale şi financiare.

Analiza economico-financiară studiază relația cauză –

efect.
Complexitatea analizei relaţiilor cauză – efect este
amplificată de caracterului profund al fenomenelor
cercetate, deoarece:
- acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
- efecte diferite se pot combina, dând o
rezultantă a complexului de acţiuni sau forţe;
- complexitatea şi intensitatea cauzei pot
determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci
şi calitatea lui;
- în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe
care, anterior, nu le avusese nici un element al
fenomenului;
- în realitatea obiectivă însuşirile esenţiale se
amestecă cu cele neesenţiale, secundare sau
întâmplătoare şi generează noi efecte.
1.1.2. Tipologia analizei economico-financiare
Diversitatea activităţilor desfăşurate de o întreprindere reclamă utilizarea mai multor
tipuri de analiză:

a) În funcţie de raportul dintre momentul în care se realizează analiza şi momentul

desfăşurării fenomenului:

 Analiza postfactum, postoperativă sau analiza realizării obiectivelor constituie

un element de „supraveghere şi reglare“ a modului de funcţionare a unei
întreprinderi.

 Analiza previzională sau prospectivă presupune determinarea evoluţiei viitoare a

unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a
acţiunii lor în perspectivă.

Între cele două tipuri de analiză, postfactum şi previzională, există o serie de

particularităţi generate de faptul că analiza postfactum a activităţii se bazează pe
variabile certe, cunoscute iar analiza previzională se bazează pe variabile incerte,
presupuse.
b. Din punctul de vedere al urmăririi însuşirilor
esenţiale ale fenomenelor, deosebim:

 Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului,

caracteristicile sale fundamentale.
Rolul analizei calitative constă în elaborarea modelelor
de analiză în care sunt surprinse elementele esenţiale
ale fenomenului.

 Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului

prin determinări măsurabile exprimate prin greutate,
volum, suprafaţă, număr, durată etc.

În determinarea modificării fenomenelor şi cuantificarea

(măsurarea) influenţei factorilor asupra fenomenelor
analizate, sunt utilizate metodele matematice.
c) După nivelul la care se desfăşoară analiza:
 Analiza microeconomică cercetează fenomenele
economico-financiare la nivelul întreprinderii sau al
compartimentelor funcţionale din cadrul structurii sale
organizatorice.
 Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi
procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de activitate
în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii
concurenţiale a acesteia etc.
 Analiza macroeconomică presupune studierea
fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al
economiei mondiale (conjunctura internă şi
internaţională, legislaţie şi reglementări, factori
demografici, de cultură şi credinţă, nivel de dezvoltare,
probleme sociale, factori climaterici etc.), operând
preponderent cu mărimi globale sau agregate ca, de
exemplu, produs naţional brut, produs intern brut etc.
 d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor,
distingem:

 Analiza statică studiază fenomenele, precum şi elementele

şi factorii care influenţează evoluţia acestora la un moment
dat.
Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a
analizei (la un moment dat) şi nu de natura fenomenului,
deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.
 Analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele
economice în mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă,
relevând poziţia pe care o deţin şi modificările survenite în
diferite momente ale evoluţiei lor.
Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au
determinat aceste schimbări, precum şi tendinţele evoluţiei
lor viitoare.
e) După orizontul de timp pe care se cercetează
fenomenul, distingem:

Analiza pe termen scurt serveşte managementului

întreprinderii pentru conducerea operativă a activităţii
pe perioade de timp de până la un an de zile. Apar
modele de tip determinist.

Analiza pe termen lung operează cu date care

depăşesc termenul de un an, utilizând în acest scop
modele de tip statistic sau stocastic (trei-cinci ani).
g) În funcţie de poziţia analistului:

Analiza internă are un caracter practic, facilitatea

efectuării acesteia rezidă din faptul că analistul are o
poziţie privilegiată deoarece beneficiază de o serie de
informaţii despre întreprinderea analizată.

Analiza externă se efectuează de partenerii externi. În

fundamentarea deciziilor lor, partenerii externi ai
întreprinderii se bazează pe informaţiile furnizate de
analiza financiară.
Exemplul clasic îl constituie procedura utilizată de bănci
pentru studierea cererilor întreprinderii privind acordarea de credite,
care urmăresc capacitatea acestora de a-şi achita datoriile.
Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi proceselor
economice, în procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor
tipurilor de analiză în vederea fundamentării ştiinţifice a deciziilor de
reglare şi optimizare a performanţelor economico-financiare ale
întreprinderii.
 f) După criteriile de studiere a fenomenelor:

Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu

cel economic. Acţiunea de creştere a producţiei fizice este
rezultatul unei analize tehnico-economice efectuate de
specialişti cu cunoştinţe tehnice şi economice (în mod
similar, pot fi tratate şi acţiunile care vizează la nivel de
produs reducerea costului sau cele privind creşterea
rentabilităţii pe produs).

Analiza economico-financiară tratează corelaţiile

dintre activitatea economică (de exploatare) şi cea
financiară (analiza riscului financiar trebuie corelată cu
analiza riscului de exploatare).

Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile

financiare care se formează la nivelul întreprinderii,
modul de gestionare şi plasare a capitalului etc.
 FINANCIARE ŞI UTILIZATORII
REZULTATELOR ACESTEIA
1.2.1. Rolul

Realizarea principalelor funcţii (atribute) ale

conducerii întreprinderii implică analiza de
stare a sistemului în diferite momente ale
activităţii sale, prin:
 urmărirea sistemică a modului de realizare a
programelor,
 stabilirea abaterilor faţă de program şi a
modului de soluţionare a acestora,
 respetarea obligaţiilor asumate faţă de terţi,
 confruntarea situaţiei faptice ce cea scriptică
etc.
1.2. ROLUL ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
ŞI UTILIZATORII REZULTATELOR ACESTEIA
1.2.2. Utilizatorii
I. Furnizorii de capital
• Acţionarii şi consultanţii acestora
• Investitorii în obligaţiuni
• Băncile şi alţi investitori
II. Partenerii de afaceri
-Furnizorii
-Clienţii
-Angajaţii şi organizaţiile sindicale
III. Statul
xFiscul
xGuvernul şi organizaţiile cvasiguvernamentale
xAutorităţile locale
IV. Alţi utilizatori
+Managementul firmei
+Organizaţiile profesionale
+Analiştii şi consultanţii
+Auditorii
+Publicul etc.
1.4. CONŢINUTUL PROCESULUI DE ANALIZĂ
ECONOMICO-FINANCIARĂ

 Drumul parcurs de analiză este inversul

evoluţiei reale a fenomenului studiat:

 Analiza porneşte de la rezultatele procesului

încheiat către elemente şi factori, procedând la
descompunerea întregului în părţile sale
componente.

 Procesul în sine are un caracter evolutiv şi constă în

îmbinarea unitară a rezultatelor analizei cu sinteza,
ceea ce dă conţinut şi condiţionează caracterul
ştiinţific al analizei.
 Conţinutul procesului de analiză economico-
financiară, inclusiv îmbinarea acesteia cu sinteza,
presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Fixarea obiectului analizei - identificarea anumitor

fapte, fenomene, rezultate etc. sub forma indicatorilor
economico-financiari.Delimitarea obiectului se face în timp
şi spaţiu, cantitativ şi calitativ, utilizând anumite metode
de evaluare şi calcul.

2. Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor

fenomenului studiat.
Descompunerea în elemente presupune o analiză de tip
structural.
Factorii se stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu
acţiune directă la cei care acţionează indirect până la
stabilirea cauzelor finale.
Potrivit principiului descompunerii în trepte, procesul
cunoaşterii este adâncit de la o esenţă mai puţin
profundă, către alta mai profundă.
3. Determinarea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare
factor şi fenomenul analizat, pe de o parte, cât şi dintre
diferiţii factori care acţionează asupra acestuia, pe de altă
parte. În acest scop, este necesar a se determina relaţia cauză
– efect, respectiv raporturile de condiţionare dintre factori.

4. Cuantificarea influenţei diferitelor elemente sau factori

asupra fenomenului analizat, prin metode specifice,

5. Sinteza rezultatelor analizei - etapa stabilirii concluziilor şi

aprecierilor asupra activităţii desfăşurate (esenţială)
 Fenomenul X
Evoluţia 1 2 3 Elemente
reală a
fenomenul
ui Ordinea
de analiză

Factori de gr. I (direcţi)

Factori de gr. II (indirecţi)

Cauze finale

Figura 1.1. Schema desfăşurării procesului de analiză economico-financiară

1.5. METODOLOGIA
ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE

Curs 2
1.5. METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE
Instrumentul operaţional fundamental al Analizei economico
financiare este indicatorul economic.
Cu toată diversitatea lor, indicatorii economici pot fi divizaţi în 4 clase:
 Indicatori ai resurselor (umane, materiale, financiare,
informaţionale),
 Indicatori ai consumului de resurse (cheltuieli),
 Indicatori ai performaţelor (CA, VA, Profit etc. ),
 Indicatori de eficienţă, determinaţi sub forma ratelor ca raport
între efecte şi/sau eforturi ( rate de rentabilitate, rate financiare, rate
de gestiune etc).

În studierea fenomenelor, analiza economico-financiară

utilizează metode, tehnici şi procedee specifice sau comune cu alte
ştiinţe.

Acestea pot fi grupate în:

 metode ale analizei calitative
 metode ale analizei cantitative.
 1.5.1. METODE ALE ANALIZEI
CALITATIVE
Principalele metode ale analizei calitative sunt:
modelarea, comparaţia, gruparea, diviziunea şi
descompunerea rezultatelor.

1.5.1.1. Modelarea fenomenelor economico-

financiare
 Modelul este un instrument de cercetare bazat pe
reprezentarea simplificată a realităţii.
 După modul de reprezentare a fenomenelor,
modelele pot fi:
- imitative,
- analogice
- simbolice.
 MODELAREA FENOMENELOR
ECONOMICO-FINANCIARE
 În cazul modelelor imitative, fenomenul este
reprezentat prin el însuşi, dar la o altă scară
(exemplu: hărţi, fotografii, machete etc.).
 Modelele analogice se caracterizează prin
faptul că anumite proprietăţi ale fenomenului
studiat sunt reprezentate prin alte modalităţi
(de exemplu: grafice, diagrame etc.) folosite
pentru vizualizarea fenomenelor economico-
financiare.
 Modelele simbolice se caracterizează prin
folosirea simbolurilor pentru a reprezenta
fenomenele economico-financiare. Se regăsesc,
de regulă, sub forma unor ecuaţii.
EXEMPLU:MODELAREA IMITATIVĂ
(HARTA, PLANORAMA, PLANUL, SCHITA)
EXEMPLU: MODELE ANALOGICE
(GRAFICE)
EXEMPLU: MODELE SIMBOLICE
1. Aditiv: X= x1+x2+x3+x4+…+xi+…xn=Σxi, unde:
X – suma costurilor totale
x1…I – costul unitar cu materia prima sau cu unitatea de cost “i”

2. Produs: CA=Qxp unde :

CA - cifra de afaceri
Q - volumul fizic al producţiei vândute,
p- preţul mediu de vânzare.

3. Raport:
Unde: Rc - rata rentabilitatii comerciale;
Pb - profit brut ,
CA - cifra de afaceri
4. Sumă: AT = AI+AC, unde :
AI - Active imobilizate
AC - Active circulante, AT – Active totale
EXEMPLU: MODELE SIMBOLICE
5. Diferenţă: Pb= VT-CT, unde:
Pb - Profit brut,
V T– Venituri totale,
C T- Cheltuieli totale.

6. Combinat:
Unde:
Re - rata rentabilităţii economice,
Rc - Rata rentabilităţii comerciale,
RAI - randamentul activelor imobilizate,
VrAC - Viteza de rotaţie a activelor circulante.
 1.5.1.2. COMPARAŢIA
Pentru analiza fenomenelor economico-financiare
se impune existenţa unei baze de comparaţie
(criteriu de referinţă).
În funcţie de criteriul ales, se întâlnesc
următoarele tipuri de comparaţii:

a) comparaţii în timp, ce presupun valorile

fenomenului în diferite momente ale evoluţiei
sale;

b) comparaţii în spaţiu, respectiv cu media

sectorului de activitate, cu firmele concurente
etc.;
 1.5.1.2. COMPARAŢIA
c) comparaţii mixte, respectiv în timp şi spaţiu;

d) comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (de

exemplu: bugetul de venituri şi cheltuieli, norme, normative,
standarde, clauze contractuale, programe etc.);

e) comparaţii cu caracter special, pentru care intervin alte

criterii decât cele menţionate mai sus (de exemplu: compararea
unor variante în cazul unui studiu tehnico-economic, comparaţii
pe baza metodei scorurilor).

Pentru ca informaţiile obţinute ca urmare a utilizării

comparaţiei să fie corecte, trebuie respectate următoarele
condiţii:
 sfera de cuprindere a indicatorilor folosiţi să fie similară,
 măsurarea să se facă în acelaşi etalon (unitate de măsură)
 să se asigure permanenţa metodelor de calcul.
EXEMPLU: COMPARAŢIE

Specificaţie Cifra de Cifra de CA N-CA N-1 I CA

afaceri N-1 afaceri N
Intreprinderea 1 250 550 1560 380 + 309 830 mii 124,7 %
Alfa mii lei mii lei lei
Intreprinderea 424 000 387 500 -36 500 91,39%
Beta mii lei mii lei mii lei
 1.5.1.3. GRUPAREA

 Gruparea este o metodă de cercetare care presupune

separarea colectivităţii studiate în grupe omogene de
unităţi, după una sau mai multe caracteristici.

 Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de

specificul fenomenului studiat şi de scopul analizei.
De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot folosi
mai multe criterii de grupare:
 pe categorii de personal,
 după vârstă,
 vechime,
 sex,
 naţionalitate,
 modalităţi de formare profesională,
 forme de perfecţionare profesională etc.
1.5.1.4. DIVIZIUNEA ŞI DESCOMPUNEREA
REZULTATELOR
Rezultatele activităţii întreprinderii sunt măsurate cu
ajutorul unor indicatori economico-financiari care se
divid şi se descompun pentru a permite studierea
aprofundată a acestora.

Se disting următoarele tipuri de diviziune:

 a) Diviziunea după timpul de formare a

rezultatelor (de exemplu: ritmicitatea producţiei,
livrărilor, încasărilor pe zile, decade, luni etc.) permite
analiza abaterilor de la tendinţa generală de
desfăşurare în timp a rezultatului studiat.
1.5.1.4. DIVIZIUNEA ŞI DESCOMPUNEREA
REZULTATELOR

 b) Diviziunea după locul de formare a

rezultatelor are rolul de a prezenta contribuţia
structurilor organizatorice ale întreprinderii,
precum şi a abaterilor de la tendinţa generală.
(De exemplu: analiza producţiei obţinute pe
secţii şi pe zone geografice).

 c) Descompunerea pe elemente componente

permite stabilirea contribuţiei acestora la
formarea şi modificarea rezultatului total (de
exemplu: analiza cifrei de afaceri pe produse;
analiza costurilor pe elemente de cheltuieli etc.).
EXEMPLU: DIVIZIUNE (TIMP, SPAŢIU,
ELEMENTE)
INDICATORI N-1 N
Cifra de afaceri totală a magazinelor Y, din 24200000 24950000
care:
- Cifra de afaceri aferenta magazinelor din N-E 570000 785000
- Cifra de afaceri aferenta magazinelor din S-E 780000 420000
-Cifra de afaceri aferenta magazinelor din C-V 350000 550000
- Cifra de afaceri aferenta magazinelor din S-V 480000 320000
- Cifra de afaceri aferenta magazinelor din N-V 240000 420000
Cifra de afaceri totală a magazinelor Y, din N-1 N
care:
- Cifra de afaceri aferenta produselor alimentare 12250000 19960000
- Cifra de afaceri aferenta produselor 12250000 499000
nealimentare
 1.5.2. METODE ALE ANALIZEI
CANTITATIVE
 Metodele analizei cantitative au rolul de a
cuantifica contribuţia elementelor componente şi
a factorilor la formarea şi variaţia fenomenului
studiat, precum şi poziţionarea firmei într-un
mediu dat.

 Principalele metode ale analizei cantitative sunt:

 metoda ratelor,
 metoda balanţieră,
 metoda substituirilor în lanţ,
 metoda corelaţiei, metoda scorurilor,
 metoda grilelor de evaluare,
 diagrama Pareto,
 cercetările operaţionale etc.
1.5.2.1. METODELE STATISTICE DE DINAMICĂ ŞI
STRUCTURĂ
Metodele statistice: se utilizează în analizele fenomenelor economice:
 de dinamică
 structură.

Dinamica, respectiv evoluţia în timp a unui fenomen se studiază în principal prin

calculul:
 abaterilor (modificărilor) absolute,
 indicilor de dinamică,
 ratelor anuale de creştere,
 ritmului mediu anual de creştere.
 Dinamica fenomenelor poate fi analizată:
 Cu bază fixă, caz în care se compară fenomenul din fiecare an al perioadei de
analiză cu fenomenul unui an considerat bază de referinţă (ex. primul an din
perioadă, un program etc.: anul N-1 se compara cu N, anul N-2 se compară cu
N….)
 Cu bază în lanţ, caz în care se compară fenomenul în succesiunea anilor (ex.,
anul N-2 se compară cu anul N-1, anul N-3 cu anul N-2…)
 METODE STATISTICE – DINAMICA

Fie Y fenomenul cercetat (de exemplu, profitul, cifra de afaceri, cheltuielile), iar
perioada analizei formată din anii: 0, 1, 2, ..., i, ..., n.
 
Analiza dinamicii fenomenului folosind metode statistice de dinamică:
 
a) abaterile absolute evidenţiază în exprimare absolută (fizică sau valorică),
dinamica pe care fenomenul cercetat a înregistrat-o în timp, faţă de o bază de
comparaţie.

, pentru modificarea absolută cu bază fixă

,pentru modificarea absolută cu bază în lanţ
 METODE STATISTICE – DINAMICA
b) indicii de dinamică oferă informaţia privind dinamica fenomenului în exprimare procentuală
(%):
Yi
IYBF = 100 , pentru indicii cu bază fixă;
Yo
Yi
IYBL = 100, pentru indicii cu bază în lanţ.
Yi 1

c) ratele anuale de creştere evidenţiază în expresie relativă creşterea sau descreşterea procentuală
anuală a fenomenului cercetat (%).:
RYBF; BL = IYBF; BL – 100.
d) ritmul mediu anual de creştere:
 Yn 
R =   n  1 – 1 100 ,
 Y0 
unde:
n reprezintă numărul de perioade implicate în analiză.
Ritmul mediu anual de creştere se calculează atunci când analiza este
efectuată pentru un interval de timp de cel puţin trei ani.
 EXEMPLU:

Specificatii Ani Abatere absoluta cu BF Abatere absolută cu BL Indici BF Indici BL Rate anuale BF Rate anuale BL Ritm
mediu
Indicatori N N-1 N-2 Δ(N-1-N) Δ (N-2-N) Δ (N-1-N) Δ (N-2-N-1) I N-1/N% I N-2/N-1% IN-1/IN% IN-2/IN-1% IBF-100 IBF-100 IBL-100 IBL-100
Cifra de afaceri
(mii lei) 150000 145000 166000 -5000 16000 -5000 21000 96.7 110.7 96.7 114.5 -3.3 10.7 -3.3 14.5 5.2
Număr salariaţi
(persoane) 102 85 88 -17 -14 -17 3 83.3 86.3 83.3 103.5 -16.7 -13.7 -16.7 3.5 -7.1
Profit aferent
cifrei de afaceri
(mii lei)
15000 19000 28000 4000 13000 4000 9000 126.7 186.7 126.7 147.4 26.7 86.7 26.7 47.4 36.6
 1.5.2.1 METODE STATISTICE –
STRUCTURA

Dacă se consideră X fenomenul cercetat şi x1, x2, ..., xi, ..., xn, elementele
constitutive ale acestuia, respectiv dacă:
i 1
X  xi ,
n
atunci pentru analiza de tip structural, pot fi utilizate metodele:
a) ponderea sau greutatea specifică (%):
xi
gi = 100 ,
X
unde:
gi – structura (greutatea specifică, ponderea) elementului xi sau, altfel spus,
contribuţia procentuală a elementului xi la realizarea fenomenului X.
Această mărime indică ponderea deţinută de elementul „i” în totalul
fenomenului cercetat. De exemplu, ponderea vânzărilor de mărfuri alimentare în
totalul valoric al vânzărilor aferente unui hipermarket, într-o perioadă de timp;
 1.5.2.1 METODE STATISTICE – STRUCTURA
b) coeficientul de concentrare Gini-Struck:
ng i2  1
G= ,
n 1
unde:
G – coeficientul Gini-Struck;
n – numărul de termeni ai seriei analizate.

Coeficientul de concentrare G ia valori cuprinse în intervalul 0 şi 1: G

 (0 ; 1) .
Când mărimea lui G  0 , se asistă la o concentrare redusă, elementele fiind
relativ omogene ca importanţă. Relaţia indică o repartiţie egalitară între
elementele componente ale seriei.
Când G  1 , gradul de concentrare este mare, respectiv, un număr redus de
elemente componente condiţionează decisiv formarea fenomenului cercetat;
c) coeficientul de sezonalitate:
xi
Ks= ,
x
unde:
Ks – coeficientul de sezonalitate a activităţii;
xi – media vânzărilor trimestriale (lunare, săptămânale etc.) aferentă anilor
implicaţi în analiză;
x – media mediilor trimestriale (lunare, săptămânale etc.).
Când Ksn > 1, rezultă că pentru perioada de analiză n, societatea a înregistrat
supraactivitate;
Când Ksn < 1, societatea inregistreaza subactivitate, respectiv vânzări
trimestriale (lunare, săptămânale) inferioare mediei generale.
 1.5.2.2. METODA BALANŢIERĂ
(INPUT – OUTPUT)
 Metoda balanţieră - se utilizează atunci când între
elementele fenomenului studiat există relaţii de tip
determinist, de forma sumei şi/sau a diferenţei.

 Modelul general al unui fenomen care presupune

aplicarea metodei balanţiere este următorul:

M=a+b–c
OUTPUT)
 Metoda balanţieră se utilizează atunci când între
elementele fenomenului studiat sunt relaţii de tip
determinist de forma sumei şi/sau a diferenţei.
 Modelul general al unui fenomen care presupune
aplicarea metodei balanţiere este următorul:
M=a+b–c
Pentru stabilirea influenţei modificării unui element
asupra variaţiei fenomenului analizat se aplică
următoarea regulă:
Se calculează diferenţa dintre valoarea efectivă
(informaţia de stare) şi valoarea luată ca bază de
comparaţie, ţinându-se seama de semnul cu care
elementul respectiv figurează în model. Suma
influenţelor elementelor componente trebuie să fie egală
cu variaţia totală a fenomenului studiat.
În cazul modelului general „M“, cuantificarea
influenţelor variaţiei elementelor componente se
prezintă astfel:

ΔM = M1 – M0

1) Δa(ΔM) = a1 – a0
2) Δb(ΔM) = b1 – b0
3) Δc(ΔM) = – (c1 – c0)

Δa(ΔM) + Δb(ΔM) + Δc(ΔM) = (a1-a0) + (b1-b0) + [-(c1-c0)]

= M1-M0 = ΔM
LANŢ
Această metodă se foloseşte în cazul în care între factorii
fenomenului studiat există relaţii de tip determinist de forma
produsului sau a raportului (între fenomenul studiat şi
factorii de influenţă există proporţionalitate directă sau inversă).

Metoda substituirilor în lanţ se bazează pe trei principii, şi

anume:
a) ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiză are în vedere
condiţionarea lor economică, şi anume:
 factori cantitativi
 factori de structură
 factori calitativi
b) substituirile se fac succesiv, avându-se în vedere ordinea
menţionată la principiul „a“;
c) un factor substituit se menţine ca atare în operaţiunile ulterioare.

 Aplicarea metodei se poate face pentru analiza în:

 mărimi absolute
 indici.
 Cazurile tipice de folosire a metodei substituirilor în lanţ sunt:
produs între factori şi raport între factori.
 1.5.2.2. Metoda substituirilor în lanţ

 Definiţia MSL – Forma dezvoltată

Pentru determinarea influenţei unui factor asupra

modificării fenomenului cercetat, se înmulţeşte:
mărimea efectivă a factorului analizat (indicele1), cu
mărimea efectivă a factorilor anteriori (indicele 1) şi cu
mărimea iniţială a factorilor ulteriori (indicele 0). Din
produsul obţinut, se scade produsul dintre: mărimea
iniţială a factorului analizat (indicele 0), cu mărimea
efectivă a factorilor anteriori (indicele 1) şi cu
mărimea iniţială a factorilor ulteriori (indicele 0).
 1.5.2.2. METODA SUBSTITUIRILOR ÎN
LANŢ

 Definiţia MSL – forma simplificată

 Pentru determinarea influenţei unui factor asupra

modificării fenomenului cercetat se înmulţeşte diferenţa
dintre mărimea efectivă şi cea iniţială a factorului
(indice 1- indice 0), cu mărimea efectivă a factorilor
anteriori (indice 1) şi mărimea iniţială a factorilor
ulteriori (indice 0).
A) CAZUL PRODUSULUI ÎNTRE
FACTORI
 Modelul general al unui fenomen economic de acest tip
este următorul:
F=ab c
 Aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de
mărimi absolute se realizează astfel:
 1. Determinarea modificării fenomenului analizat:
 ΔF = F1 – F0
 unde:
 „1“ reprezintă informaţia de stare;
 „0“ reprezintă baza de comparaţie.
A) CAZUL PRODUSULUI ÎNTRE
FACTORI
2. Determinarea influenţei factorilor:
Influenţele factorilor asupra fenomenului studiat se
stabilesc astfel:

 1) Δa(ΔF) = a1xb0xc0 – a0xb0xc0 = (a1 – a0)x b0xc0

 2) Δb(ΔF) = a1xb1xc0 – a1xb0xc0 = a1x(b1 – b0) xc0
 3) Δc(ΔF) = a1xb1xc1 – a1xb1xc0 = a1xb1x (c1 – c0)

3. Verificarea metodei:

ΔF = Δa(ΔF) + Δb(ΔF) + Δc(ΔF)

A) CAZUL MODELULUI CU
PRODUS DE FACTORI
 Aplicarea metodei substituirilor în lanţ
utilizând indicii se prezintă astfel:

F1 a1b1c1 ia ib ic
I F  100  100 
F0 a0b0 c0 100 2
a1 b1 c1
ia  100 ; ib  100 ; ic  100
a0 b0 c0
ΔIF = IF – 100
 A) CAZUL PRODUSULUI ÎNTRE
FACTORI

Influenţele variaţiei relative a factorilor asupra modificării relative a

fenomenului studiat se calculează astfel:
1) ia( I F ) ia  100

( I F ) ia ib
2) i b   ia
100
( I F ) ia ib ic ia ib
3) i c  2

100 100
I F ia( I F )  ib( I F )  ic( I F )
A) CAZUL PRODUSULUI ÎNTRE
FACTORI

Indicele unui fenomen oarecare „N“, influenţat de n factori, se determină

astfel:
i i  i
I N  1 2 n  1 n ; n 2
100
Influenţa unui factor oarecare „K“ se stabileşte astfel:

i i  i i i  i
iK( I N )  1 2 K  1 K  1 2 K  2K  1 ; 1 < K < n
100 100
B) CAZUL RAPORTULUI ÎNTRE
FACTORI

Modelul general al unui fenomen economic de acest fel este următorul:

a
P
b
Stabilirea influenţelor factorilor se face diferit, după locul unde este situat factorul
cantitativ (numitor sau numărător).

Indiferent de poziţionare – la numitor sau la numărător -

analiza influenţei factorilor, conform principiilor Metodei
substitutiilor în lanţ ,va începe întotdeauna cu factorul
cantitativ.
B) CAZUL RAPORTULUI ÎNTRE
FACTORI
B1) În cazul în care factorul
cantitativ este la numitor, influenţele
factorilor se stabilesc astfel:
- pe bază de mărimi totale:
ΔP = P1 – P0
( P ) a0 a0
1. b 
b1

b0
a1 a0
2. a ( P )  
b1 b1

ΔP = Δb(ΔP) + Δa(ΔP)
- pe bază de indici:
P1 i
IP  100  a 100
P0 ib

ΔIP = IP – 100
( I 100
1. ib  100  100
P )

ib
( I ia 100
2. ia  100  100
P )

ib ib

I P ib( I P )
 ia( I P )
 FACTORI
B2) În cazul în care factorul cantitativ se află la numărător,
influenţele factorilor se separă astfel:
- pe bază de mărimi totale:
a1 a0
1. a ( P )  
b0 b0

( P ) a1 a1
2. b  
b1 b0
- pe bază de indici:
1. ia( I P ) ia  100
i
2. ib( I P )  a 100  ia
ib
FACTORI
 În cazul în care numărătorul şi/sau numitorul se
dezvoltă după relaţii de tip produs, raport şi balanţier,
pentru stabilirea influenţelor factorilor indirecţi se
aplică principiile metodei substituirilor în lanţ.

 În literatura de specialitate se întâlneşte şi metoda

substituirii izolate a factorilor. În cazul utilizării
acestei metode se aplică un singur principiu dintre cele
menţionate la metoda substituirilor în lanţ, şi anume
cel al substituirilor succesive. Suma influenţelor
factorilor nu mai este egală cu modificarea totală a
fenomenului analizat, ca în cazul aplicării metodei
substituirilor în lanţ, apărând restul nedescompus,
pentru care s-au emis diferite ipoteze de alocare pe
factori.
1.5.2.3. METODA CORELAŢIEI
Metoda corelaţiei sau metoda analizei
regresionale se utilizează atunci când între
fenomenul studiat şi factorii de influenţă sunt
relaţii de tip stocastic. Cu ajutorul acestei
metode se măsoară intensitatea legăturii dintre
fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă,
precum şi influenţa acestora.

Aplicarea metodei corelaţiei în analiza

economico-financiară presupune următoarele
etape:

a) Stabilirea conţinutului economic al

fenomenului analizat (y) şi al factorilor săi de
influenţă (x1, x2, ... xn).
1.5.2.3. METODA CORELAŢIEI
b) Identificarea legăturilor de cauzalitate şi
stabilirea ecuaţiei de regresie. Ecuaţiile de
regresie pot fi de tip linear, parabolic,
hiperbolic, exponenţial, logaritmic etc.
c) Calculul valorii parametrilor ecuaţiei de
regresie, folosind metoda celor mai mici
pătrate.
d) Determinarea intensităţii legăturii dintre
fenomenul analizat şi factorii săi de
influenţă. În acest scop, se calculează
coeficientul de corelaţie (ryx) sau raportul de
corelaţie.
1.5.2.3. METODA CORELAŢIEI
nxy  x y
r
yx 
n x 2  ( x ) 2  n y 2  (  y ) 2
e) Cuantificarea influenţei factorilor asupra fenomenului cercetat cu
ajutorul coeficientului de determinaţie (dyx):
1
b  y x  x y
d yx   n
r 2
y
unde:
b – coeficientul de regresie;
n – numărul de termeni ai seriei cercetate;
r 2
y – dispersia lui y.
1.5.2.4. METODA SCORURILOR
Modelul general al unei funcţii-scor este următorul:
Z = a1x1 + a2x2 + ........ + anxn
unde:
a1, a2 ... an reprezintă coeficienţii de semnificaţie;
x1, x2 ... xn reprezintă variabilele independente (ratele
luate în calcul).

Stabilirea scorului presupune parcurgerea următoarelor

etape:
1) alegerea unui eşantion de firme care să cuprindă două
categorii de întreprinderi: falimentare sau aflate în
dificultate şi fără probleme financiare;
2) compararea celor două grupuri de întreprinderi, pe un
interval de timp suficient de mare, pe baza unor
indicatori susceptibili de a fi semnificativi;
 1.5.2.4. METODA
SCORURILOR
3) selectarea indicatorilor care realizează cea mai
bună discriminare;
4) elaborarea, prin tehnica analizei discriminante, a
unei combinaţii liniare a indicatorilor semnificativi
(funcţia-scor);
5) alegerea unui punct (sau a unor puncte) de
inflexiune care să realizeze clasificarea predictivă a
întreprinderilor în cele două grupuri;
6) analiza a priori şi a posteriori a ratei de succes a
scorului prin compararea clasificării predictive cu
situaţia cunoscută a firmelor din eşantion.
Scorul constatat la nivelul unei firme permite
estimarea riscului de faliment la un moment dat.
1.5.2.5. METODA RATELOR
Rata este un raport între doi indicatori comparabili din
punct de vedere economic, cu o semnificaţie superioară
celor doi termeni luaţi separat.
Ratele, după natura lor, pot fi grupate în următoarele
categorii:
a) rate de structură, ce exprimă contribuţia părţilor la
formarea fenomenului. Permit comparaţii între
întreprinderi de dimensiuni diferite, precum şi
sesizarea modificărilor structurale în cadrul unei
întreprinderi de-a lungul timpului;
b) rate de eficienţă, ce reflectă corelaţia din efect şi
efort. Ratele de eficienţă pot fi de tipul:
efect/efort (de exemplu: rata rentabilităţii economice, rata
rentabilităţii resurselor consumate, productivitatea
muncii etc.);
efort/efect (de exemplu: ratele de eficienţă ale
cheltuielilor, costul unitar etc.);
 1.5.2.5. METODA RATELOR
c) rate ale echilibrului financiar, ce reflectă
corelaţia dintre posturi sau grupe de posturi
bilanţiere de activ şi de pasiv (de exemplu: ratele
de lichiditate, rata solvabilităţii globale etc.).

Ratele servesc pentru comparaţii în timp şi spaţiu.

Ratele sunt folosite, de regulă, pentru a analiza
poziţia întreprinderii faţă de media ramurii de
activitate, faţă de principalii concurenţi de pe
piaţă, faţă de situaţia economică generală etc. De
asemenea, prezintă o importanţă deosebită şi
comparaţia cu realizările anterioare ale
întreprinderii.
1.5.2.6. DIAGRAMA PARETO (METODA 20/80)
Această metodă are la bază ideea de a se acorda, în
analiză, o importanţă proporţională cu contribuţia
elementelor la formarea unui fenomen.
Etapele aplicării metodei sunt:
1. identificarea fenomenului şi a parametrului specific
acestuia;
2. stabilirea valorilor parametrului specific;
3. ordonarea elementelor componente ale fenomenului în
ordinea descrescătoare a parametrului specific;
4. calculul valorilor cumulate ale parametrului specific;
5. delimitarea a trei zone A, B şi C (metoda mai este
denumită şi „metoda ABC“);
6. reprezentarea grafică a curbelor ABC (curba teoretică pe
baza datelor statistice şi curbele reale pe baza
informaţiilor din firma analizată).
Domeniile în care se foloseşte frecvent diagrama Pareto
sunt: analiza stocurilor, analiza costurilor, analiza cifrei
de afaceri, analiza furnizorilor.
1.5.2.7. METODA GRILELOR DE EVALUARE
 Se utilizează pentru poziţionarea întreprinderii în
raport cu concurenţii sau în cadrul sectorului de
activitate.
 Folosirea metodei presupune următoarele etape:
a) stabilirea criteriilor de evaluare a activităţii studiate;

b) determinarea coeficienţilor de ponderare (suma lor este

întotdeauna egală cu 1);
c) notarea criteriilor de evaluare;
d) calculul notei medii ponderate pe baza relaţiei:
unde:
 cpi – coeficientul de ponderare al criteriului „i“;
 ni – nota acordată criteriului „i“.
1.5.2.8. CERCETĂRILE
OPERAŢIONALE
Cercetările operaţionale sunt utilizate în cazul relaţiilor cauzale de
tip stocastic, reprezentând un ansamblu de metode folosite în
adoptarea deciziilor atunci când intervin numeroşi factori.
Cercetările operaţionale se caracterizează prin:
a) studierea unor sisteme organizate, influenţate de un complex de
factori;
b) aplicarea unor metode ştiinţifice de evidenţiere a legăturilor de
interdependenţă de exprimare a lor într-o formă matematică şi de
atribuire a unor ponderi fiecărui element sau factor;
c) raţionalizarea deciziilor.
Metodele utilizate în cercetările operaţionale pot fi grupate astfel:
deterministe: programarea liniară, programarea dinamică, teoria
jocurilor, metoda drumului critic etc.;
probabiliste: lanţurile MARCOV, teoria firelor de aşteptare,
metoda PERT;
simulative: metoda MONTE CARLO, modelul dinamic al simulării
gestionare etc.
Cercetările operaţionale sunt utilizate în analiza previzională.
 1.6. SISTEMUL DE INFORMAŢII – PREMISĂ A
EFECTUĂRII ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
 Analiza ca metodă a cunoaşterii presupune studierea legăturilor
dintre multiplele componente ale unui sistem şi acţionează în direcţia
reglării funcţiunii acestuia, a schimbărilor de stare în concordanţă cu
obiectivele stabilite. Analiza economico-financiară are un rol deosebit
în cunoaşterea şi comensurarea influenţei diverşilor factori ce
conduc la creşterea eficienţei întregii activităţi economice.

 Informaţia economică reprezintă „materia primă“ necesară

analizei economico-financiare şi are un rol deosebit în conducerea
unităţilor economice întrucât trebuie să satisfacă cerinţe multiple,
pentru a asigura o percepere cât mai corectă a proceselor la care se
referă.

 Pentru a asigura adoptarea unor decizii eficiente, este necesară

realizarea unui sistem informaţional funcţional.
 Cu cât informaţia economică este mai bogată, mai complexă, cu
atât decidentul are la dispoziţie mai multe elemente care să-i permită
o profundă cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice şi, pe
această bază, să adopte măsuri eficiente de creştere a gradului de
folosire a resurselor umane, materiale şi financiare.
 1.6. SISTEMUL DE INFORMAŢII – PREMISĂ
A EFECTUĂRII ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE

Informaţia economică, la nivelul întreprinderii, provine din

următoarele surse:

 - surse externe întreprinderii ca sistem – informaţii

privind progresul tehnic în ramura respectivă,
conjunctura pieţei, informaţii oferite de organele fiscale,
bănci, burse de valori, mass-media, târguri şi expoziţii,
simpozioane etc.

 - surse interne au ca bază de formare procesele interne

de combinare şi utilizare a factorilor de producţie şi
reflectă activitatea multilaterală şi complexă a unităţilor
economice prin sistemul de indicatori fizici şi valorici.
1.6. SISTEMUL DE INFORMAŢII –
PREMISĂ A EFECTUĂRII ANALIZEI
ECONOMICO-FINANCIARE
Informaţiile economice pot fi structurate după diverse
criterii, pentru a asigura o percepere cât mai corectă a
proceselor pe care le defineşte.

 a) după natura lor – informaţii economico-financiare,

tehnice, tehnologice, politice, sociale, juridice etc.;
 b) după gradul de accesibilitate – informaţii deschise
(largă accesibilitate), limitate (accesibilitate redusă),
închise (protejate);
 c) după provenienţă – informaţii interne, externe;
 d) din punct de vedere funcţional – informaţie
normativă, informaţie efectivă, de stare a performanţelor
economico-financiare.
 PREMISĂ A EFECTUĂRII ANALIZEI
ECONOMICO-FINANCIARE
Pentru a fi folosite în procesul conducerii unităţilor
economice, informaţiile trebuie să răspundă unor cerinţe:

 utilitate pentru managerii unităţii în conducerea proceselor

economice;
 exactitate – prelucrare corectă a datelor;
 profunzime – reflectarea completă a legăturilor cauzale dintre
fenomenele şi procesele economice pentru a desprinde concluzii
judicioase în vederea adoptării unor decizii raţionale şi care să
conducă la creşterea eficienţei activităţii;
 vechimea (vârsta) – poate influenţa nefavorabil reglarea funcţiunii
(sistemului) în condiţiile în care nu au existat preocupări de
actualizare a informaţiilor şi pe această bază pot fi adoptate decizii
necorespunzătoare;
 valoarea informaţiei – este determinată de posibilitatea adoptării
unor decizii eficiente pentru întreprindere ca sistem condus;
 costul informaţiei – are un rol hotărâtor în structurarea şi
conducerea unităţilor economice, în condiţii de eficienţă.
 1.7. SISTEME ORGANIZAŢIONALE ALE
ACTIVITĂŢII DE ANALIZĂ
ECONOMICO-FINANCIARĂ
 Complexitatea activităţii economico-financiare, cunoaşterea
legăturilor cauzale dintre factorii ce caracterizează
multitudinea fenomenelor şi proceselor economice specifice
întreprinderii ca sistem impun o concepţie unitară în
abordarea activităţii practice de analiză economico-financiară.

 Aceasta se realizează, în primul rând, la nivelul fiecărui

compartiment funcţional din organigrama întreprinderii, pe
probleme specifice. În aceste condiţii, fiecare lucrător al
compartimentului trebuie să analizeze operativ problemele
cu care se confruntă şi să informeze, ori de câte ori este
necesar, conducerea compartimentului în vederea adoptării
măsurilor corespunzătoare îmbunătăţirii activităţii.
1.7. SISTEME ORGANIZAŢIONALE ALE
ACTIVITĂŢII DE ANALIZĂ
ECONOMICO-FINANCIARĂ
 În continuare, analiza fenomenelor economice se
realizează de şefii diverselor compartimente
funcţionale, zilnic, săptămânal, lunar,
trimestrial, anual, iar pe baza unor analize
temeinice se pot adopta măsurile
corespunzătoare pentru îmbunătăţirea
activităţii economico-financiare.
 La nivelul firmei (întreprinderii), analiza
economico-financiară se realizează de
compartimentul financiar-contabil, contabil-şef,
directorul economic şi se reflectă în principalele
documente elaborate – Cont de profit şi pierdere,
Bilanţul contabil şi notele explicative la bilanţ –
sau în diverse analize tematice solicitate de
Comitetul de direcţie (CD), Consiliul de
administraţie (CA) şi Adunarea generală a
acţionarilor (AGA).
1.7. SISTEME ORGANIZAŢIONALE ALE
ACTIVITĂŢII DE ANALIZĂ
ECONOMICO-FINANCIARĂ
 Analiza economico-financiară se regăseşte ca o
preocupare permanentă în activitatea
compartimentelor funcţionale, pe probleme
specifice, şi temporară în cazul abordării unor
aspecte concrete ale asigurării şi folosirii resurselor
umane, materiale şi financiare ale întreprinderii.

 Caracterul complex al procesului de analiză

economico-financiară este legat nemijlocit de
varietatea unităţilor economice şi, mai ales, de
intercondiţionările ce intervin între funcţiile
întreprinderii şi conducerii acesteia, de
preocuparea de a găsi răspunsuri clare, exacte la
problemele tactice şi strategice ale firmei.
 1.8. ETAPELE ACTIVITĂŢII PRACTICE DE
ANALIZĂ
ECONOMICO-FINANCIARĂ
Desfăşurarea oricărei analize economice complexe
sau tematice presupune parcurgerea mai multor
etape, cum ar fi:
1) Elaborarea tematicii de analiză. Aceasta
presupune cunoaşterea temeinică a problematicii
ce face obiectul analizei.
2) Documentarea şi culegerea materialelor
necesare pentru efectuarea analizei
3) Verificarea complexă a datelor supuse
analizei
Procesul de analiză presupune urmărirea
respectării modului de calcul şi determinare a
indicatorilor, de prelucrare şi stocare a
informaţiilor, de utilizare eficientă a acestora.
.
 ANALIZĂ
ECONOMICO-FINANCIARĂ
4) Prelucrarea şi analiza datelor pe baza
metodelor şi procedeelor specifice analizei
economico-financiare

5) Elaborarea concluziilor şi a măsurilor pentru

creşterea eficienţei activităţii întreprinderii
Finalizarea procesului de analiză pe baza datelor
prelucrate conduce la stabilirea unor concluzii –
favorabile sau nefavorabile – care privesc modul de
organizare şi desfăşurare a activităţilor şi care
trebuie să se regăsească într-o multitudine de
propuneri, de măsuri concrete pentru creşterea
eficienţei valorificării resurselor şi care vor face
obiectul deciziilor ce vor fi adoptate de
managementul unităţii
Analiză economico-financiară
2021

CURS 3
CAP. 2. ANALIZA MEDIULUI CONCURENŢIAL

2.1. Consideraţii generale.

Eficacitatea strategică şi performanţele oricărei
entităţi economice sunt influenţate de mediul
intern şi extern cu care aceasta se află în
interacţiune.

Mediul concurenţial, ca parte integrantă a

mediului general care serveşte drept cadru
pentru formularea deciziilor strategice ale
activităţii întreprinderii, constituie piatra
unghiulară a succesului afacerii, indiferent
de sectorul economic de care aparţine
compania.
 Studiul mediului concurenţial este apanajul
managementului strategic. Abordarea complexă şi
multisecvenţială a contextului în care iau naştere şi se
dezvoltă companiile a condus, în timp, la apariţia a
numeroase modele strategice. Analiza economico-
financiară, foloseşte adesea o serie dintre aceste
modele pentru a identifica relaţia dintre cauzele şi
efectele care au modificat rezultatele şi performanţele
companiei.

 În “era discontinuităţii”, prin care Peter Druker

descrie schimbările permanente care intervin în viaţa
cotidiană, nevoile de adaptare la noile paradigme ale
unui mediu instabil şi în continuă transformare devin o
realitate.
 Cartografierea cât mai corectă şi mai simplă a direcţiei în
care o firmă se orientează pe teremen scurt, mediu şi lung are
la bază planificarea strategică, pentru 1, 3, 5 şi chiar 20 de
ani.

 Pe termen lung, succesul unei afaceri este influenţat de

aflarea răspunsului la următoarele întrebări:
 Ce facem?
 Pentru cine facem?
 Cum facem?
 Cum putem deveni cei mai buni în ceea ce facem?

Pe lângă răspunsul la aceste întrebări, managementul firmei,

prin intermediul analizei economico-financiare, trebuie să
răspundă şi la întrebările:
 Unde suntem acum?
 Ceea ce facem în prezent, este în consens cu ceea ce doresc participanţii
de pe piaţă?
 Ce mai trebuie să facem pentru a fi mai buni decât competitorii noştri?
 Deciziile strategice, de obicei, au la bază rezultatele
unor analize adaptate anumitor scenarii care
anticipează evoluţia pieţei, a cererii consumatorilor.
Sursele de “discontinuitate” ale lui Druker, sunt
identificate prin:
 noile tehnologii,
 globalizare,
 pluralism cultural,
 capitalul cunoaşterii,
Toate acestea intensifică schimbările de comportament
şi nevoile umanităţii.

 Din acest motiv, apare “perisabilitatea” ideilor creative

reflectată în ciclul de viaţă al afacerilor. Tot din
acest motiv, pilotajul întreprinderii a devenit un
instrument esenţial în regândirea mecanismelor de
atingere a obiectivelor si de diferenţiere pe o piaţă.
 Analiza economico-financiară colectează informaţiile
furnizate de diagnosticul mediului concurenţial al întreprinderii
şi formulează concluzii privind relaţia cauză-efect propagată în
activitatea şi rezultatele acesteia. Nu în orice moment,
schimbarile strategice destinate influenţării mediului
concurenţial sunt binevenite şi/sau eficiente.

 Creșterea economică, de exemplu, poate favoriza sau

dimpotrivă, poate împiedica lansarea unui nou produs, la un
moment dat. O astfel de decizie, ar putea influenţa favorabil
evoluţia viitoare a performanţelor sau ar putea-o frâna, datorită
eforturilor de orice natură pe care, lansarea produsului le
implică. De asemenea, evoluția tehnologiei și progresul
acesteia, cum ar fi dezvoltarea tehnologiilor informaționale,
creşterea rolului inteligenţei artificiale, pot deschide noi
oportunități pentru toate companiile sau, dimpotrivă, pot pune
la îndoială modul de gestionare a acestora, fapt ce influenţează
profund concurenţa. În plus, comportamentul de cumpărare,
care este specific fiecărei industrii sau domeniu de activitate, se
 O preocupare crescândă pentru mediul concurenţial, poate avea
repercusiuni care depășesc limitele capacităţii de decizie ale
companiei și pe cele ale industriei sale. Toate aceste schimbări,
care apar mai mult în amonte de piață, precum și concurența
firmei, sunt totuși foarte importante, deoarece acestea
formează cadrul care structurează și influențează “ceea ce
poate” sau “ceea ce trebuie” să facă o firmă. 

 Altfel spus, deciziile strategice specifice mediul

concurenţial definesc marja de manevră a companiei şi a
concurenților acesteia. 

 Rolul analizei şi al procesului de cunoaştere a mediului

concurenţial, este esenţial. Companiile capabile să detecteze
tendințele pieţei sunt probabil mai bine “antrenate” să
reacționeze la evoluții care, odată dezvăluite, vor crea
avantaje competitive şi plus valoare, în timp ce, companiile
care nu le-au anticipat sau le-au anticipat slab, riscă să fie luate
prin surprindere.
 Analiza mediului concurenţial este unul dintre cei mai
importanți pași în procesul de formulare a strategiei.
Parțial, datorită acestei analize are loc selectarea unei
strategii de creştere. Prin evaluarea capacităților companiei
și a caracteristicilor mediului concurențial sunt definite
direcțiile posibile de acţiune pe teremen mediu şi lung.
 Rafinarea analizei prin punerea la îndoială a bazelor
concurenței dintre companii și găsirea răspunsului la
întrebarea: ce trebuie făcut pentru a reuși în mediul
concurențial?, constituie pasul anterior analizei
contextului general și al construirii scenariilor de dezvoltare
probabilă într-un cadru care se impune tuturor companiilor
dintr-un anumit sector.
 Cu toate acestea, nu are sens să vorbești despre mediul
concurențial al unei companii fără a defini cu precizie
activitățile acesteia din urmă. Cu excepția afacerilor cu un
singur produs, condițiile competitive, piețele și tehnologiile
sunt diferite pentru aceeaşi companie, în funcție de
activitățile firmei.
 Scopul analizei mediului concurenţial este
de a evidenția cerințele, constrângerile,
oportunitățile și amenințările - analiza SWOT -
pe care le prezintă mediul competitiv astăzi și
în viitor la nivelul fin al segmentului strategic.

 Analiza mediului extern al întreprinderii este

crucială pentru asigurarea unei planificări
strategice relevante și eficiente.
 Diagnosticarea condițiilor de concurență, a
cererii sau a tehnologiilor utilizate şi care
variază de la o activitate la alta, trebuie
realizată cu prudenţă deoarece o agregare
prea mare a informațiilor devine înșelătoare.
 2.2. Analiza mediului concurenţial
Orice companie, funcţionează în cadrul unui anumit
cadru şi datorită lui.
Întreprinderea se află în relaţii de interdependenţă
cu ansamblul actorilor economici şi sociali care
activează într-o economie:
 cumpără materii prime, mărfuri sau echipamente de la
furnizori,
 îşi vinde rezultatul activităţii (produse, servicii, mărfuri,
echipamente, imobile etc.) clienţilor,
 atrage şi acordă împumuturi pe piaţa financiară şi a
creditelor,
 beneficiază de sprijinul statului şi contribuie la bugetul
acestuia,
 percepe reacţiile pieţei şi totodată le influenţează etc.
Comportamentul unei societăţi comerciale este
influenţat de comportamentul partenerilor săi
direcţi, iar la rândul lor, compotamentul acestora
este rezultatul dinamicii universului specific în care
aceştia acţionează.
Compania "X"
Mediul global al întreprinderii Parteneri direcţi:
-furnizori
-clienţi
-salariaţi
-creditori
Universul
specific
partenerilor
direcţi
Reglementări
generale la nivelul
economiei naţionale

Tendinţele
generale ale
societăţii
 O analiză globală a mediului în care activează entitatea
economică este dificilă de realizat, costisitoare şi nu întotdeauna
suficient de edificatoare în ceea ce priveşte decizia strategică,
performanţele şi rezultatele economice.
 Din această cauză, majoritatea autorilor, specialişti în marketing
şi management strategic, propun segmentarea mediului general al
întreprinderii în două componente:
 mediul economic apropiat, format din clienţi, format din clienţi,
furnizori, concurenţi, consumatori finali,
 mediul mai îndepărtat format din componente economice,
sociale, politice, culturale, demografice, naturale.

 Principalele aspecte vizate de analiza mediului concurenţial

al întreprinderii sunt:
 Analiza cotei de piaţă,
 Analiza contextului concurenţial,
 Analiza poziţiei concurenţiale a întreprinderii,
 Analiza structurii mediului concurenţial.
Notă: Datorita fondului de timp limitat, Analiza economoco-financiară va fi centrată pe Analiza cotei părţi de piaţă a
întreprinderii.
 Analiza cotei de piaţă

 Cota de piaţă reprezintă ponderea deţinută de vânzările unei

firme sau ale unui produs/serviciu în vânzărilor de pe o anumită
piaţă. Ea este exprimată cel mai adesea în %, putând avea
mărimicuprinse între 0 şi 100% , însă poate fi redată şi sub
formă de coeficient, fiind înclusă în intervalul (0, 1). Cu cât
mărimea cotei de piaţă este mai mare (tinde spre 1 sau 100%),
cu atât poziţia întreprinderii pe piaţă este mai favorabilă, iar
piaţa prezintă un grad mare de concentrare.
 Estimarea pozitiei concurentiale a firmei în functie de partea
sa de piaţă necesită segmentarea pieţei şi aceasta se realizează
îndeosebi cu ajutorul indicatorilor:
 cota parte de piaţă globală (absolută),
 cota parte de piaţă relativă
 cota parte de piaţă specifică.

 Segmentarea poate presupune o împărţire a pieţei globale

între concurenţi sau o împărţire a propriei pieţe în funcţie
de utilizatori.
1. Cota de piaţă absolută (globală) reprezintă segmentul din cererea totală a pieţei analizate,
satisfăcut de o întreprindere. Aceasta se determină ca raport între vânzarile firmei si
vânzarile totale ale sectorului.
Relatia de calcul este:
Vi
Cpabsi  x100 , unde:
VT

Cpabsi – cota parte de piaţă absolută (globală) a firmei “i”,

Vi – vânzările aferente fiemei “i”,
n
VT – vânzările totale ale sectorului în care activează firma analizată, VT  Vi
i 1

Vânzările pot fi exprimate:

 în unităţi fizice (m, kg, unităţi, perechi etc.)
 în unităţi monetare – valoric (Ron, Eur etc.)
 În cazul exprimării valorice, cota parte de piaţă absolută implică şi aspecte cantitative
(de volum) dar şi aspecte care ţin de evoluţia preţurilor.
În identificarea factorilor şi interpretarea cauzelor modificării acesteia în timp, se
impune prudenţă pentru a determina cât mai corect relaţia cauză-efect şi a acţiona printr-un
număr cât mai mare de pârghii, în scopul creşterii cotei de piaţă în viitor. Cota de piaţă se
modifică sub acţiunea unor factori dependenţi de efortul întreprinderii dar şi de factori
independenţi de aceasta. Cei mai importanţi factori externi sunt consideraţi:

 coeficientul de fidelitate (α) - ponderea clienţilor care în trecut au cumpărat

produsul X de la firma analizată şi continuă să cumpere îl şi în prezent;
 coeficientul de atracţie (β) – ponderea clienţilor care în trecut cumpărau produsul X
de la firmele concurente iar în prezent îl cumpără de la firma analizată.
În estimarea cotei de piaţă probabile, mulţi autori consideră relevant modelul:
Cp abs (n) = α x Cp abs (n-1) + β x (1-Cp abs (n-1)), unde:
n-1 – anul precedent
n – anul curent.
 Exemplu: Se consideră că firma “i” anticipează o evoluţie a fidelizării şi atracţiei clienţilor. In
acest caz, cel mai probabil, cota de piaţă va fi:
Indicatori n-1 n
C absi 30%
α (%) 75
Β (%) 5

Cp absi (n) = 75%x30% +5%x(100%-30%)=57,5%

Concluzia este:
- orice scădere a coeficientului de fidelitate conduce la scăderea cotei părţi de piaţă globală
deţinute până la acel moment,
- orice creştere a ratei de atracţie, influenţează în sensul creşterii cotei parte de piaţă absolută.
1. Cota de piaţă relativă se determină ca un raport între vânzările firmei analizate şi
vânzările celui mai important concurent de pe piaţă (lider).
CAF
Cp rel F  x100 unde
CA L
CA L – vânzările liderului de pe segmentul de piaţă ales;
Când cota parte de piaţă relativă tinde către 0, firma analizată are o poziţie nesemnificativă pe
piaţă, iar când tinde către 1, firma are poziţie de lider. Acest indicator este operaţional, mai
ales, în cazul pieţelor cu concurenţă tip oligopol.

Boston Consulting Group (BCG) propune calculul cotei de piaţă relative prin raportarea la
vânzările primilor 3 competitori lideri de piaţa segmentată.
CAF
Cp rel F  3
x100
unde,
 CA
i 1
i

 CA
i 1
i - suma cifrei de afaceri a primilor 3 lideri de pe piaţă

Cpr se calculeaza numai pentru cei mai importanti 3-4 competitori, care se confrunta
pe piata in discutie (lider, chalanger si principalii lor 'urmaritori');

Cpr a liderului este intotdeauna supraunitara (>1), fiindca se calculeaza in raport cu

performantele chalangerului.
3. Cota parte de piaţă specifică (cota parte de piaţă servită) - se

determină doar pe segmentele de piaţă în care activează firma şi în raport cu

vânzările totale înregistrate pe aceste segmente (ex. segment de piaţă tineret, copii,
persoane cu nevoi speciale);

CAF
Cp s F  *100
CAS

unde CAS – Cifra de afaceri a segmentului servit.

În utilizarea acestui indicator trebuie să se aibă în vedere aspecte
legate de momentul calculului, în sensul că anumite influenţe
conjuncturale por deforma valoarea informaţională a indicatorului.
 Cota de piață măsoară importanța relativă (%) a
unei companii pe o anumită piață. Aceasta poate fi
calculată în volum, în special pe baza cantităților
vândute sau a capacităților de producție sau în
valoare, de exemplu pe baza datelor despre cifra
de afaceri.

 Când cota de piață este calculată utilizând

datele de vânzări, aceasta se obţine prin
împărțirea vânzărilor companiei la vânzările totale
de piață exprimate în aceleași unități. Prin urmare,
este necesar să se definească în prealabil piața
relevantă pe care își desfășoară activitatea
compania, atât din punct de vedere al produselor,
cât și al sferei geografice.
 Cota de piață a unei companii este un indicator al
reflectării puterii sale potențiale de piață. Cu cât
este mai mare, cu atât este mai probabil ca acea
companie să aibă o putere semnificativă pe piață.
 Totuşi, evaluarea puterii pe piaţă trebuie analizată și
pe baza altor caracteristici fundamentale ale pieței
studiate.

 Astfel, absența barierelor la intrare sau existența

unei puteri semnificative a cumpărătorului limitează
puterea de piață a unei companii.

 În schimb, creșterea rentabilității la scară întărește

puterea de piață asociată cu cota de piață.
 Prin urmare, semnificația cotei de piață în ceea ce
privește măsurarea puterii de piață nu depinde doar
de definiția corectă a pieței relevante.
 Cota de piață a unei companii este
doar unul dintre potențialii indicatori
pentru evaluarea puterii concurenţiale
pe o piață.

 La examinarea fuziunilor, analizele cotei

de piață se efectuează, în general, într-o
etapă preliminară pentru a identifica
situațiile în care o tranzacție nu ar putea
reduce semnificativ concurența.
 In practica, autoritățile de concurență
stabilesc de obicei praguri pentru cota de
piață combinată a părților participante la
tranzacție sub nivelul cărora, tranzacția nu
este supusă unei examinări aprofundate.

 Autoritățile responsabile privind mediul

concurenţial pot lua în considerare, de
asemenea, valoarea indicelui Herfindahl-
Hirschman (sau HHI), care este suma
cotelor de piață pătrate ale companiilor de
pe piața relevantă sau creșterea atribuibilă a
acesteia operațiunii de fuziune (H=Σgi²) .
 Concurenţa dintre companii poate conduce
la îmbunătăţirea eficienţei producţiei şi la
apariţia de produse noi şi mai bune prin
inovaţie, ceea ce conduce la creştere
economică şi bunăstarea consumatorilor.

 De cele mai multe ori, concurenţa dintre

furnizori de produse/servicii conduce la
tarife mai scăzute şi la o gamă mai largă
de produse şi servicii.

Sursa: https://www.oecd.org/daf/competition/98765440.pdf
 Exemple:

 Magazinele.
Efectele unei concurenţe crescute pe piaţa aprozarelor
şi a magazinelor au fost subliniate în mai multe studii.
Pentru pieţele din SUA, se observă că atunci când Wal-
Mart intră pe o piaţă, preţurile sale sunt cu 10% până la
25% mai scăzute pentru acelaşi produs comparativ cu
lanţurile mari de magazine Kroger, Publix, Target sau
altele.
S-a constatat că după ce Wal-Mart a deschis un
magazin lângă un supermarket Kroger în Houston,
vânzările de la Kroger au scăzut cu 10% cu toate că şi
preţurile practicate de acesta din urmă au scăzut după
venirea noului concurent. De aici rezultă un dublu
beneficiu pentru consumatori, odată cu intrarea pe
piaţă a lanţului Wal-Mart.
 Alte beneficii ale concurenţei care au fost asociate cu
apariţia de noi magazine includ:
 (a) apariţia unor noi produse şi o gamă mai largă în
magazine;
 (b) renovarea magazinelor şi introducerea de culoare mai
largi, iluminare mai bună şi o mai bună aranjare a
produselor;
 (c) creşterea numărului de case şi servicii de informare etc.

Concluzie: Orice effort de împiedicare a deschiderii

unor noi magazine prin intermediul reglementărilor ar
împiedica consumatorii să beneficieze de preţuri mai
avantajoase.
 Surse: Jerry Hausman şi Ephraim Leibtag. “Consumer Benefits from Increased Competition in Shopping Outlets: Measuring the Effect of Wal-Mart.”
http://econ-www.mit.edu/files/1765 “Wal-Mart Throws an Undercut at Target.” The Washington Post, December 16, 2005.
http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2005/12/15/AR2005121502096.html
 2. Închirierea de locuinţe.

Atterhög a utilizat o serie de date statistice pentru a

explora efectele apărute asupra chiriilor şi calităţii
serviciilor incluse, în urma privatizării apartamentelor de
către companii municipale specializate din afara zonelor
metropolitane, în Suedia.
Autorul a constatat că:
(a) pe mai multe pieţe, concurenţa crescută a condus la chirii
mai mici, scăderile fiind cuprinse între 2% şi 5%;
(b) (b) în medie, nu au existat modificări semnificative ale
calităţii serviciilor datorate privatizării. Calitatea
apartementelor şi a serviciilor incluse a variat de la
proprietar la proprietar.
 
 Sursa: Atterhög, Mikael. “Increased Competition in the Swedish Housing Market and Its Effect on Rents and Quality of Housing Services for Households,”
Housing,
 Theory and Society, Vol. 22, No. 1, 32–49, 2005.
 http://www.ingentaconnect.com/content/routledg/shou/2005/00000022/00000001/art00003
 3. Companiile aeriene.
 Înainte de 1990, piaţa serviciilor aeriene
din EU era puternic reglementată din
punct de vedere al accesului companiilor
aeriene la rute şi tarife. Acordurile dintre
statele membre restriţionau accesul la
pieţe şi adesea permiteau unei singure
companii aeriene să furnizeze un serviciu
pe un număr limitat de rute specifice. În
anii 1990, pieţele interne au fost
liberalizate şi deschise concurenţei din
partea transportatorilor licentiate în UE.
Au apărut companiile aeriene low-cost ca
urmare a oportunităţilor de a concura.
 Printre rezultatele creşterii concurenţei se evidenţiază:
 (a) companiile aeriene tradiţionale au început să ofere noi
servicii cum ar fi rezervările online şi o simplificare a tarifelor
pentru a putea concura cu companiile low-cost. Structura de
tarife simplificată oferă tarife mai scăzute, o flexibilitate mai
mare şi mai multe posibilităţi clienţilor. De exemplu, au fost
eliminate restricţiile cu privire la achiziţionarea în avans şi
petrecerea nopţii de sâmbătă în zbor example;
 (b) tarifele au scăzut considerabil. Tarifele cele mai scăzute
ale companiilor aeriene din UE au cunoscut scăderi nominale
de până la 75%;
 (c) frecvenţa zborurilor externe a crescut cu peste 78% iar
frecvenţa zborurilor interne a fost mai mult decât dublată;
 (d) a existat o creştere a gamei de servicii. Numărul mediu
de companii aeriene funcţionând pe rute populare a crescut
considerabil.
Sursa: www.berr.gov.uk/files/file13299.pd
 4. Transportul rutier. Există devezi cu privire la efectele
concurenţei asupra ratei de angajare în Franţa, cauzate de
modificarea reglementărilor cu privire la transportul rutier
de mărfuri. Guvernul fostului prim ministru Balladur a
eliminat condiţia anterioară de a avea o licenţa eliberată
de guvern pentru dreptul de a transporta bunuri pe
distanţe mai lungi de 150 km. După reformă, tarifele
pentru transportul rutier au scăzut şi la fel s-a întâmplat şi
cu marjele de profit, ceea ce înseamnă că tarifele fuseseră
ridicate în acest sector.
 Creşterea cererii de forţă de muncă în acest sector era de
1-1.5% pe an anterior reformei, iar pe parcursul anilor în
care reforma a fost implementată, creşterea a fost de 5%.
În prezent, tinde spre 4% pe an. Au existat numeroase
mişcări sociale şi greve din cauza reformei şi a modului în
care aceasta a fost implementată. Dar, conform Cahuc şi
Kamarz (2005), efectul principal al reglementării a fost
crearea de locuri de muncă.
 Surse: OCDE. “Draft Summary of the Discussion of the Round Table on Competition and Regulation in the Legal Profession.” Working
Party No. 2 on Competition and Regulation, October 2007. (Vezi comentariile lui Francis Kramarz, p.16)
 5. Editarea de cărţi.

 Acordul cu privire la cărţi (NBA) care a axistat înainte

1997, îi împiedica pe librarii din Marea Britanie şi
Irlanda să vândă cărţi sub tarifele decise de editori.
După eliminarea NBA, preţul unui coş de best-seller-
uri a fost redus, în medie cu 28%. Imediat după
abolirea NBA, preţurile a 41% din cărţi au fost reduse.
Şase ani mai târziu în 2006, preţurile a 52% din cărţi
erau reduse.
 Printre alte beneficii se numără:
 (a) creşterea numărului de titluri noi publicate de la medie
de 3% pe an la peste 14%;
 (b) o gamă mai largă în librării şi servicii mult îmbunătăţite.
 
Sursa: “The Benefits from Competition: Some Illustrative UK Cases.” http://www.berr.gov.uk/files/file13299.pdf

 
Întrebări?
Multumesc!
CAP. 3. ANALIZA POTENŢIALULUI INTERN
1. ANALIZA RESURSELOR
UMANE I -II

Facultatea de Marketing

An III

2021
 ANALIZA POTENŢIALULUI
CAP.
INTERN AL ÎNTREPRINDERII
Introducere 
Potenţialul intern - totalitatea
resurselor umane şi materiale aflate în
dotarea întreprinderii care au ca destinaţie
realizarea obiectului de activitate.
Cuprins:
1. Analiza resurselor umane
2. Analiza resurselor materiale
1. ANALIZA RESURSELOR UMANE

Probleme ale analizei gestiunii resurselor

umane:

1. Analiza dimensiunii şi structurii

personalului
2. Analiza comportamentului personalului
3. Analiza eficienţei utilizării forţei de muncă
ANALIZA RESURSELOR UMANE
 Resursele umane constituie forţa
motrice a activităţii oricărei întreprinderi.
 Factorul uman trebuie să răspundă
cerinţelor întreprinderii din punctul de
vedere al:
 numărului,
 structurii (calificare, experienţă, pregătire
profesională, studii etc.),
 comportamentului,
 eficienţei utilizării timpului de muncă
disponibil,
 eficienţei muncii.
1. ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII PERSONALULUI

Dimensiunea şi structura personalului presupun o analiză a resurselor umane din

punct de vedere cantitativ şi calitativ.

1.1. Analiza dimensiunii personalului

Stabilirea judicioasă a dimensiunii personalului constituie o
necesitate deoarece:
 o supradimensionare a numărului de angajaţi în raport cu
capacitatea de producţie disponibilă poate genera cheltuieli
salariale nejustificate prin materializarea în performanţe,
cu efecte nefavorabile asupra rentabilităţii şi capacităţii de
finanţare viitoare;
 o subdimensionare a personalului prin menţinerea unui
număr de personal inferior celui admisibil generează
cheltuieli nejustificate (cu subutilizarea echipamentelor),
precum şi costuri de oportunitate (cerere nesatisfăcută, în
condiţiile în care există dotare tehnică), efectele regăsindu-
se negativ şi în indicatorii de valoare.
1. ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII PERSONALULUI

Analiza dimensiunii resurselor umane presupune studiul principalilor

indicatori specifici pentru evaluarea cantitativă a forţei de muncă:
1. numărul maxim admisibil de salariaţi - limita superioară a numărului de
angajaţi în care o societate trebuie să se înscrie, astfel încât să se asiste la
utilizarea cu maximă eficienţă a factorului uman şi a factorului tehnic. Relaţia de
calcul este:
N 0 I CA ( Qe )
Nmax  ,
100
în care:
Nmax – numărul maxim admisibil de salariaţi;
ICA, IQe..... – dinamica activităţii (indicele cifrei de afaceri, indicele
producţiei fizice, indicele producţiei exerciţiului etc.) comparativ cu perioada de
bază;
N0 – numărul mediu de personal aferent bazei de comparaţie.
1. ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII PERSONALULUI

1. numărul scriptic de salariaţi - de ansamblul personalului existent în

evidenţa întreprinderii, pentru care există un document/contract doveditor de
drepturi şi obligaţii;
2. efectivul scriptic de personal prezent la lucru - numărul de salariaţi
prezenţi la muncă la un moment dat, indiferent de timpul lucrat;
3. numărul mediu scriptic de salariaţi - indicatorul cel mai frecvent utilizat
în analiza economico-financiară; se determină ca medie aritmetică între efectivul
zilnic prezent la lucru şi durata calendaristică luată în calcul (an, trimestru, lună).
Ns  Nsz z 2  Nsz 3  .....  Nsz i  .....  Nsz n
Ns  z1 ,
Nzile
unde:
Ns – numărul mediu scriptic de salariaţi,
Ns z1,z 2.... zn – efectivul scriptic prezent la lucru în ziua 1 (z1), ziua 2 (z2), ...,
ziua n (zn).
Nzile – numărul zilelor lucrătoare luate în calcul.
 efectivul fiscal - numărul salariaţilor care au figurat în evidenţa
întreprinderii în decursul perioadei de timp supuse analizei şi care au fost
remuneraţi.
1. ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII PERSONALULUI

Dinamica personalului pe total şi pe categorii se studiază cu ajutorul:

 Abaterilor absolute (Ns) faţă de o bază de comparaţie,
 Indicilor de dinamică (INs%),
 Abaterilor relative ( RN s %).
Interpretarea rezultatelor trebuie să se realizeze prin comparaţii cu:
 indicatorii valorici (CA, Qf, Qv, Qf, VA),
 indicatorii fizici (producţia fizică, numărul de operaţiuni realizate
într-un interval de timp),
 cheltuielile salariale,
 cu dimensiunea potenţialului tehnico-economic etc.
 1. ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII
PERSONALULUI

 Analiza dimensiunii personalului,

din punct de vedere cantitativ, trebuie
realizată distinct pe două categorii
importante de angajaţi:
 personal direct productiv (personal
operativ) Nop;
 personal administrativ şi de conducere
Npa.
1. ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII PERSONALULUI

1.1.2. Analiza structurii

personalului
Analiza structurală a potenţialului uman presupune utilizarea grupării ca
metodă calitativă de selectare a categoriilor de salariaţi. În acest caz, criteriile de
selecţie sunt multiple:
1) După vârstă, potenţialul uman poate fi încadrat în grupe de tipul:
 sub 25 de ani;
 26-30 de ani;
 .......
 peste 55 de ani.
2) După vechimea neîntreruptă în unitatea operaţională, personalul se
clasifică în:
 sub un an;
 doi-cinci ani;
 șase-zece ani;
 ...
 peste 30 de ani.
Empiric, s-a constatat că personalul cu o vârstă cuprinsă între grupele 30-45
de ani şi o vechime neîntreruptă în acelaşi domeniu de activitate de 5-15 ani este
cel mai productiv.
1. ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII PERSONALULUI

3) După ocupaţie, personalul poate fi grupat în:

 muncitori (direct productivi şi de întreţinere);
 personal tehnic: ingineri, proiectanţi etc.;
 economişti;
 personal tehnic de conducere: tehnicieni, maiştri, șefi de echipă etc.;
 personal administrativ şi de conducere: manageri, directori, şef
servicii etc.;
 personal de deservire generală: de pază, de serviciu etc.
4) După studii, personalul poate fi absolvent de:
 şcoli de meserii;
 studii medii;
 studii superioare;
 doctorat;
 postdoctorat etc.
Acest criteriu se utilizează în caracterizarea situaţiei calificării forţei de
muncă.
1. ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII PERSONALULUI

4) După gen:
 bărbaţi;
 femei.
În domeniile în care personalul feminin este predominant, se recomandă o
angajare suplimentară de forţă de muncă, deoarece în decursul timpului pot
interveni concedii de maternitate, întrerupere a activităţii pentru creşterea copilului,
concedii medicale pentru copil etc., care ar perturba desfăşurarea normală a
activităţii.
5) După funcţiile întreprinderii:
 cercetare-dezvoltare;
 producţie;
 comercială;
 resurse umane;
 financiar-contabilă etc.
1. ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII PERSONALULUI

6) În conformitate cu Clasificarea Ocupaţiilor din România (ISCO 08)

personalul ocupat se clasifică astfel:
 membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai
administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori;
 specialişti în diverse domenii de activitate;
 tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic;
 funcţionari administrativi;
 lucrători în domeniul serviciilor;
 lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit;
 muncitori calificaţi şi asimilaţi;
 operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente;
 muncitori necalificaţi.
1.2. ANALIZA COMPORTAMENTULUI PERSONALULUI

 Studiile statistice au demonstrat că

rezultatele economice ale unei societăţi
sunt condiţionate în mare măsură şi de
comportamentul personalului.
 Mobilitatea excesivă a salariaţilor,
ineficienţa utilizării timpului de
muncă, precum şi crearea unor stări
conflictuale între conducere şi
angajaţi sunt doar câteva repere în
acest sens.
1.2.1. ANALIZA STABILITĂŢII ŞI MOBILITĂŢII PERSONALULUI

Stabilitatea personalului este un indicator de apreciere a comportamentului

personalului aflat în opoziţie cu mobilitatea personalului.
Mobilitatea forţei de muncă, sub forma intrărilor sau ieşirilor de personal,
este un concept diagnosticat printr-un grup de indicatori:
1) indicatorii circulaţiei personalului evidenţiază mişcarea angajaţilor
determinată de cauze motivate din punct de vedere al interesului societăţii:
pensionare la limită de vârstă, şomaj din cauza restrângerii activităţii, decese,
transferuri, plecări la studii, satisfacerea stagiului militar, pensionări pe caz de
boală etc.
1.2. ANALIZA COMPORTAMENTULUI PERSONALULUI

Principalii indicatori de caracterizare a circulaţiei personalului sunt:

 coeficientul mediu al intrărilor de personal:
I totale
I ,
Ns
unde:
I – coeficientul mediu al intrărilor de personal;
I totale – numărul salariaţilor angajaţi (intraţi) în unitate în perioada de
analiză (de obicei, în decursul unui an);
Ns – numărul mediu scriptic de salariaţi aferent perioadei de analiză;
 coeficientul mediu al ieşirilor de personal:
E justificat e
E ,
Ns
unde:
E – coeficientul mediu al ieşirilor de personal;
E justificate – numărul salariaţilor plecaţi din unitate în perioada de analiză,
din motive justificate (pensionări, transferuri, îmbolnăviri etc.);
1.2. ANALIZA COMPORTAMENTULUI PERSONALULUI

2) indicatorii fluctuaţiei personalului au în vedere acele plecări

nejustificate ale angajaţilor care au implicaţii negative asupra performanţelor şi
activităţii întreprinderii deoarece sunt neprevăzute, de exemplu, demisii ale
salariaţilor sau concedieri din cauza abaterilor de la conduita impusă de
managementul societăţii. Indicatorul de analiză a fluctuaţiei personalului este:
 coeficientul mediu al fluctuaţiei personalului:

E nejustific ate
F ,
Ns

unde:
F – coeficientul mediu al fluctuaţiei personalului;
E nejustificate – ieşirile de personal din motive nejustificate.
1.2. ANALIZA COMPORTAMENTULUI
PERSONALULUI

Utilizând informaţiile oferite de cele două fenomene, circulaţia şi fluctuaţia

personalului, se poate determina coeficientul mişcării totale (Mt), indicator care
evidenţiază proporţia dintre personalul mobil şi cel stabil din societate. Relaţia de
calcul este:
I totale  E totale
Mt  ,
Ns
în care:
E totale – plecările de personal din societate în cursul perioadei de analiză,
indiferent de motiv (justificat sau nejustificat).
Aflat în opoziţie cu acest indicator, gradul de stabilitate a personalului
(Gs) evidenţiază proporţia angajaţilor care în perioada de analiză au rămas fideli
întreprinderii. Se determină prin relaţia:
Gs 1  Mt.
1.2.2. ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII TIMPULUI DE MUNCĂ

1.2.2.1. Indicatori operaţionali - un

aspect important în analiza forţei de
muncă îl constituie analiza modului
de utilizare a timpului de muncă.

Caracterizarea modului de utilizare a

timpului de muncă, se poate întocmi,
individual sau colectiv, balanţa
timpului de muncă
1.2.2. ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII TIMPULUI DE MUNCĂ
 Balanţa individuală a timpului de
muncă
Nr. INDICATORI T-1 T
crt.
1 Fondul de timp calendaristic – Tc
2 Fondul de timp maxim disponibil – Tmax.d.
3 Fondul de timp efectiv lucrat – Te
4 Fondul de timp nelucrat, din care – Tn
5 Din motive justificate:
5.1 - concediu medical
5.2 - delegaţii
5.3 - concediu creştere copil
5.4 - concediu pentru studii
5.5 - învoiri etc.
6 Din motive nejustificate:
6.1 - absenţe nemotivate
6.2 - întârzieri
 1.2.2. ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII
TIMPULUI DE MUNCĂ
T max .d. Tc  (Sâmbete  Duminici  Sărbători legale  Concediu de odihnă ).

Atunci când timpul efectiv lucrat este diferit de timpul maxim disponibil, se
înregistrează fie neutilizare integrală a timpului maxim disponibil, fie depăşirea
acestuia. În mărimi relative, sugestiv este indicatorul gradul de utilizare a
timpului maxim disponibil:
1.2.2. ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII TIMPULUI DE
MUNCĂ
În analiza economico-financiară se operează cu următorii indicatori
specifici timpului de lucru, prezentați în tabelul 3:

Nr. Indicatori ai timpului de muncă Simbol

crt.
1 Durata zilei de lucru (ore) Nh/zi sau Dz
2 Număr mediu zile lucrate (zile) Nz
3 Timpul mediu de lucru (ore) t = Nz·Nh/zi
4 Fondul total de timp de muncă (om-zile) Tz = Ns·Nz
5 Fondul total de timp de muncă (om-ore) To = Ns·t
1.3.ANALIZA RESURSELOR UMANE PE BAZA INDICATORILOR DE
PRODUCTIVITATE
Eficienţa utilizării resurselor umane se determină printr-un set de indicatori
specifici, denumiţi productivitatea muncii. Indicatorii de productivitate sunt
calculaţi raportând efectele sub forma performanţelor create de angajaţi la
eforturile de natura resurselor umane:

Efect : Indicatori de performan ţă economică

W .
Efort : Indicatori de poten ţial uman
Indicatorii de performanţă pot fi:
 producţia fizică (tone, kg, l, unităţi fizice, m, m3 );
 producţia exerciţiului (unităţi monetare);
 producţia-marfă fabricată (unităţi monetare);
 valoarea adăugată (unităţi monetare);
 cifra de afaceri (unităţi monetare);
 profit aferent cifrei de afaceri (unităţi monetare) etc.
Indicatorii de potenţial uman pot fi:
 numărul mediu de salariaţi (persoane);
 numărul mediu de personal direct productiv (persoane);
 fondul total de timp de muncă (om-zile);
 fondul total de timp de muncă (om-ore) etc.
 DIAGRAMA PRODUCTIVITATII MUNCII
Producţia Producţia Producţia-marfă Valoarea Cifra de afaceri Profit
fizică (tone, exerciţiului fabricată (unităţi adăugată (unităţi monetare); aferent cifrei
SPECIFICAŢII kg, l, unităţi (unităţi monetare); (unităţi CA de afaceri
fizice, m, m3 ) monetare); Qf monetare) (unităţi
Qfiz Qe VA monetare)
Pr
Numărul mediu Qfiz Qe Qf VA CA Pr
de salariaţi Wa  Wa  Wa  Wa  Wa  Wa 
(persoane) Ns Ns Ns Ns Ns Ns
Ns

Numărul mediu Qfiz Qfiz Qfiz Qfiz Qfiz Qfiz

de personal direct Wa  Wa  Wa  Wa  Wa  Wa 
productiv Nop Nop Nop Nop Nop Nop
(persoane)
Nop
Fondul total de Qfiz Qfiz Qfiz Qfiz Qfiz Qfiz
timp de muncă Wa  Wa  Wa  Wa  Wa  Wa 
(om-zile) Tz Tz Tz Tz Tz Tz
Tz

Fondul total de Qfiz Qfiz Qfiz Qfiz Qfiz Qfiz

timp de muncă Wa  Wa  Wa  Wa  Wa  Wa 
(om-ore) To Nop Nop Nop Nop Nop
To
1.3. ANALIZA RESURSELOR UMANE PE BAZA
INDICATORILOR DE PRODUCTIVITATE
1.3.1. Sistemul de indicatori utilizaţi în analiza eficienţei resurselor umane
În funcţie de orizontul de timp urmărit, analiza productivităţii muncii se
poate realiza pe diverse trepte:
 productivitatea medie anuală se determină prin raportarea valorii anuale a
indicatorilor de performanţă (efecte) la numărul de personal/salariaţi (eforturi):
CA, VA , Qe, Qf , Pr
Wa  ,
Ns, Nop
în care:
Nop – numărul mediu de personal operativ
 productivitatea medie zilnică se calculează fie prin raportarea
productivităţii medii anuale la numărul mediu de zile lucrate de un angajat, fie
prin raportarea valorii medii anuale a indicatorilor de performanţă la fondul total
de timp de muncă, exprimat în zile.
Wa
Wz 
Nz
sau
CA, VA , Qe, Qf , Pr
Wz  ,
T (om zile ), Top (om zile ) unde Tzile=Ns*Nz
în care:
Top (om-zile) – fondul total de timp de muncă aferent personalului operativ,
exprimat în zile.
 1.3. ANALIZA RESURSELOR UMANE PE BAZA INDICATORILOR DE PRODUCTIVITATE

 productivitatea medie orară se determină în trei moduri:

˗ raportând productivitatea medie zilnică la durata medie a zile de lucru
(ore);
˗ raportând productivitatea medie anuală la timpul mediu de lucru
aferent unui salariat într-un an (ore);
˗ raportând valoarea medie anuală a indicatorilor de performanţă la
fondul total de timp de muncă, exprimat în ore:
Wz
Wh 
Nh/zi
sau
CA, VA , Qe, Qf , Pr
Wh  ,
To (om ore), To /op (om ore) unde Tore=Ns*Nz*Nh/zi sau T= Ns*t
Wa
Wh  , unde t=Nz*Nh/zi
t
în care:
To/op (om-ore) – fondul total de timp de muncă al personalului operativ,
exprimat în ore.
1.3. ANALIZA RESURSELOR UMANE PE BAZA
INDICATORILOR DE PRODUCTIVITATE

1.3.2. Corelaţii economice între principalii indicatori

economici de analiză a productivităţii muncii
Interpretarea economică a eficienţei resurselor umane se poate realiza pe
baza corelaţiilor care se stabilesc între indicatorii specifici potenţialului uman.
IWaNs > IWaNop
Devansarea ritmului de creştere a productivităţii medii anuale a personalului
operativ de către ritmul de creştere a productivităţii medii anuale a personalului
salariat corespunde unei modificări a structurii personalului salariat, în sensul
creşterii ponderii personalului direct productiv în totalul salariaţilor (gop/s0 <
gop/s1).
 1.3. ANALIZA RESURSELOR UMANE PE BAZA
INDICATORILOR DE PRODUCTIVITATE
1. IWa > IWz
Creşterea într-un ritm superior a productivităţii anuale comparativ cu
productivitatea zilnică echivalează cu o creştere a timpului mediu lucrat, exprimat în
zile (îmbunătăţirea gradului de utilizare a timpului maxim disponibil) (INz > 100).

2. ITo > It
Dinamica superioară a fondului total de timp de muncă exprimat în ore,
comparativ cu dinamica timpului mediu de lucru, relevă o creştere a numărului de
salariaţi (dezvoltare extensivă a activităţii) (INs > 100).

3. It > INz
Creşterea timpului mediu de lucru s-a realizat şi pe baza creşterii duratei
zilei de lucru (INh/zi > 100).

4. IWa > IWh

Creşterea într-un ritm mai înalt a productivităţii medii anuale comparativ cu
cea orară se explică prin creşterea timpului mediu de lucru (It >100).
 1.3. ANALIZA RESURSELOR UMANE PE
BAZA INDICATORILOR DE PRODUCTIVITATE

1.3.3. Analiza factorială a productivităţii

muncii

Indiferent de domeniu, productivitatea medie a muncii se poate analiza pe unităţi de timp

ca:
 productivitatea medie anuală – Wa;
 productivitatea medie zilnică – Wz;
 productivitatea medie orară – Wh.
1.3.3.1. MODELE DE ANALIZĂ FACTORIALĂ A
PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

Orice analiză e eficienţei muncii trebuie să aibă ca punct de plecare analiza

factorială de tip structural. În acest scop, se recomandă ca modele de analiză:

a) Analiza productivităţii medii orare: Wh   gi whi

,
100
în care:
Wh – productivitatea medie orară;
gi – structura personalului (a timpului de muncă) pe grupe de activităţi, pe
calificări, sectoare de activitate, unităţi operative, raioane etc.;
whi – productivitatea orară a muncii aferentă grupei de structurare „i”.

Schema analizei factoriale este:

gi
Wh
whi
1.3.3.1 ANALIZA FACTORIALĂ A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII
Metodologia de analiză presupune stabilirea influenţei factorilor asupra
modificării productivităţii medii orare, utilizând metoda iterării. Astfel, modifi-
carea productivităţii orare este:
Wh Wh1  Wh 0 .
Influenţa factorilor care contribuie la modificarea valorii medii a
productivităţii orare se determină ca:
1) influenţa modificării structurii personalului sau a timpului de muncă:
n n

 gi whi  gi
1 0 0 whi0
gi Wh  i 1  i 1
Wh rec  Wh 0 ;
100 100
2) influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de structurare a
activităţii:
n n

 gi whi  gi whi
1 1 1 0
whi Wh  i1  i 1
Wh1  Wh rec .
100 100
1.3.3.1. ANALIZA FACTORIALĂ A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

b. Analiza productivităţii medii zilnice: Wz  Nh / zi Wh

unde:

Wh 
 gi whi
,
100
în care:
Nh/zi – durata zilei de lucru, exprimată în ore (numărul de ore lucrate pe zi).

În acest caz, schema de analiză factorială este:

Nh
Wz gi
Wh
whi
1.3.3.1. ANALIZA FACTORIALĂ A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII
Metodologia de analiză factorială este următoarea:
Wz Wz1  Wz 0 .
Influenţa factorilor, conform metodei substituţiilor în lanţ se prezintă astfel:
1) influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:
Nh Wz  Nh / zi1  Nh / zi 0  Wh 0 .
2) influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii:

Wh Wz  Nh / zi1  Wh1  Wh 0 . 
2.1) influenţa modificării structurii personalului (timpului de
lucru):
 
gi Wz Nh / zi1  Wh rec  Wh 0 ;
2.2) influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de structură
(personal, timp de muncă etc.):

whi Wz Nh1  Wh1  Wh rec .
1.3.3. ANALIZA FACTORIALĂ A
PRODUCTIVITĂŢII MUNCII
c) Analiza productivităţii medii anuale: Wa Nz Wz ,
unde:
Wz  Nh / zi Wh
şi

Wh 
 gi whi
.
100
Schema analizei factoriale se prezintă astfel:
Nz
Wa Nh
Wz gi
Wh
whi
 1.3.3. ANALIZA FACTORIALĂ A
PRODUCTIVITĂŢII MUNCII
Metodologia de analiză a productivităţii medii anuale se prezintă astfel:
Modificarea productivităţii medii anuale:
Wa Wa 1  Wa 0
din care, datorită:
1) influenţei modificării numărului mediu de zile lucrate de un salariat:
Nz Wa  Nz1  Nz 0  Wz 0 ;
2) influenţei modificării productivităţii medii zilnice a muncii:
Wz Wa  Nz1  Wz1  Wz 0 ,
din care, datorită:
2.1) influenţei modificării duratei medii a zilei de lucru:
Nh Wa  Nz1  Nh / zi1  Nh / zi 0  Wh 0 ;
2.2) influenţei modificării productivităţii medii orare a muncii:
Wh Wa Nz1 Nh / zi1  Wh1  Wh 0  ,
în care:
2.2.1) influenţa modificării structurii personalului sau a timpului de muncă:
gi Wa Nz1 Nh / zi1  Wh rec  Wh 0  ;
2.2.2) influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de activităţi:
Whi Wa  Nz1 Nh 1  Wh1  Wh rec  .
1.3.3.1. ANALIZA FACTORIALĂ A
PRODUCTIVITĂŢII MUNCII
Nr. Indicatori Simbol P0 P1 Indici
crt. %
1 Producţia-marfă fabricată - lei Qf 6.720.840 6.588.288 98,02
2 Număr mediu salariaţi (pers.) Ns 42 38 90,47
3 Număr mediu zile lucrate Nz 254 252 99,21
4 Durata medie a zilei de lucru (ore) Nh/zi 7,5 8 106,67
5 Fond total de timp de muncă (om-zile) Tz 10.668 9.576 89,76
6 Fond total de timp de muncă (om-ore) To 80.010 76.608 95,74
7 Productivitatea medie anuală - lei Wa 160.020 173.376 108,35
8 Productivitatea medie zilnică - lei Wz 630 688 109,92
9 Productivitatea medie orară - lei Wh 84 86 102,38
10 Productivitatea medie orară recalculată în rec - 84,5 -
Wh
funcţie de structura efectivă a timpului de
muncă şi de productivitatea orară prevă-
zută, pe categorii de personal - lei
Notă: valorile în galben sunt considerate date initiale de intrare
 1.3.3.1. ANALIZA FACTORIALĂ A
PRODUCTIVITĂŢII MUNCII
Analiza factorială a productivităţii medii anuale se realizează pe baza
metodei substituţiilor în lanţ prin care se identifică sensul şi intensitatea influenţei
factorilor specifici asupra modificării în timp a eficienţei muncii.
Modificarea productivităţii medii anuale a muncii este:
 Wa Wa1  Wa 0 173.376  160.020  13.356 lei (8,35%).
Influenţa factorilor:
1) influenţa modificării numărului mediu de zile lucrate asupra producti-
vităţii medii anuale:
Nz Wa  Nz1  Nz 0  Wz 0 (252  254) 630  1 .260 lei;
2) influenţa modificării productivităţii medii zilnice:
Nz1  Wz1  Wz 0  252 (688  630) 14.616, din care, datorită:
Wa
 Wz
 2.1) influenţei modificării duratei medii a zilei de lucru:
Nh Wa Nz1  Nh / zi1  Nh / zi 0  Wh 0 = 252· (8 – 7,5) · 84 = +10.584 lei;
2.2) influenţei modificării productivităţii medii orare asupra abaterii produc-
tivităţii medii anuale:
Wh  N z1 N h / zi1 W h1  W h0  252 8  86  84 4.032 lei , din care,
Wa

datorită:
2.2.1) influenţei modificării structurii timpului de muncă asupra variaţiei
productivităţii medii anuale:
  gi1 wh i 0  gi 0 wh i 0 
g i Nz1 Nh / zi1  
Wa
 
 100 100 

Nz1 Nh / zi1 Wh
rec

 W0 252 8  84,5  84  1.008 lei;

2.2.2) influenţei modificării productivităţii orare pe categorii de personal

asupra productivităţii medii anuale:
  gi1 wh i1  gi1 wh i 0 
 Wh i  Nz1 Nh / zi1   
Wa

100 100 
 
 
 Nz1 Nh / zi1  Wh1  Wh rec 252 8  86  84,5 3.024 lei.
În concluzie:
 Nz  1.260
 Wa 13.356  Nh 10.584
 Wz 14.616 g i 1.008
 Wh 4.032
wh i 3.024

Succint, interpretarea economică a rezultatelor, în limita informaţiilor

disponibile, poate fi realizată astfel:
 INTERPRETAREA ECONOMICĂ A REZULTATELOR ANALIZEI
FACTORIALE:
Comparativ cu baza de raportare, în cazul dat, programul, productivitatea
medie anuală a înregistrat o creştere cu 8,35%, respectiv 13.356 lei.

Din punct de vedere factorial, modificarea productivităţii medii anuale poate

fi explicată prin rezultatele analizei în trepte, pe factori direcţi şi indirecţi:

1) numărul mediu de zile lucrate (de un salariat) s-a redus de la 254 la 252
de zile, fapt care a afectat productivitatea anuală cu –1.260 lei. Fondul de timp se
află în raport direct proporţional cu evoluţia productivităţii muncii. Reducerea
numărului de zile lucrate poate fi cauzată de factori precum: concedii medicale,
concedii pentru studii, absenţe nemotivate, reducerea timpului maxim disponibil
în condiţiile promovării de la o grupă de vechime la alta (prin creşterea numărului
de zile de concediu de odihnă) etc. Orice pierdere de timp care echivalează cu
reducerea gradului de utilizare a timpului maxim disponibil se apreciază
nefavorabil deoarece determină pierderi de eficienţă, de producţie şi în final de
rentabilitate;
 2. productivitatea medie zilnică s-a modificat comparativ cu prevederile
iniţiale cu +9,92%, influenţând favorabil productivitatea anuală cu +14.616
lei. Detaliind analiza pe factori secundari, s-a constatat:

2.1) durata medie a zilei de lucru a crescut de la 7,5 la 8 ore (+6,6%); în

condiţiile unei eficienţe orare nemodificate, creşterea duratei zilei de lucru a
determinat creşterea productivităţii medii zilnice şi indirect a productivităţii medii
anuale, cu 10.584 lei. Reducerea pierderilor de timp de muncă constituie un
obiectiv pentru fiecare întreprindere. Printre direcţiile de acţiune care conduc la
creşterea duratei medii a zilei de lucru pot fi enumerate:
 reducerea întârzierilor;
 reducerea oficială a pauzelor de masă;
 politica întreprinderii de pontare a orelor lucrate suplimentar, în
condiţiile creşterii cererii pentru produsele entităţii, dar şi în consens cu
legislaţia muncii etc.;
 2.2) productivitatea medie orară a crescut cu 2,38% atât datorită
modificării structurii personalului pe grupe de activitate, unităţi operative
etc., cât şi datorită modificării productivităţii medii orare pe grupe de
structură;

2.2.1) astfel, creşterea ponderii grupelor de personal cu o productivitate

a muncii superioară mediei pe sectoare s-a reflectat şi în creşterea eficienţei
anuale a muncii cu 1.008 lei. Structura personalului este normal să se
modifice în timp datorită dimensionării permanente a numărului de salariaţi
pe grupe de activităţi, în funcţie de importanţa şi de cererea de produse de un
anumit tip, de rolul activităţii prestate în realizarea produsului finit şi în
funcţie de evoluţia pieţei sau a concurenţei;
 2.2.2) productivitatea orară pe categorii (socioprofesionale, de unităţi
operative, de grupe de produse etc.) a crescut la principalele grupe de personal
(cele cu ponderi mari)şi s-a reflectat pozitiv şi asupra productivităţii medii anuale
cu +3.024 lei. Creşterea productivităţii muncii poate fi realizată prin:
 îmbunătăţirea gradului de utilizare a timpului de lucru;
 creşterea experienţei;
 perfecţionarea profesională permanentă;
 stimularea angajaţilor;
 creşterea gradului de înzestrare tehnică;
 limitarea fluctuaţiei personalului etc.
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

Indicatorul de apreciere a eficienței utilizării resurselor materiale

de natura activelor circulante atât la nivel global, cât și la nivelul
elementelor componente, stocuri (de materii prime, de produse finite,
de mărfuri) sau creanțe, este viteza de rotație, exprimată prin doi
indicatori:
 durata de rotație exprimată în zile:
AC
Dz  T;
CA

 numărul de rotații, exprimat în număr de rotații:

CA
n  ,
AC

unde:
Dz – durata medie de rotație a activelor circulante ;
AC – valoarea medie a activelor circulante;
CA – cifra de afaceri;
T – perioada de analiză (360, 180, 90 zile);
n – numărul de rotații realizat de activele circulante în perioada de
timp implicată în analiză (în forma cea mai extinsă o rotație este de
forma: „bani-materii prime-produse finite-mărfuri-creanțe-bani”).
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

Valoarea medie a Activelor circulante, a Stocurilor şi a Creanţelor se

preia din bilanţul patrimonial iar Cifra de afaceri se preia din Contul
de profit şi pierdere.

În practică se consideră că gestiunea activelor circulante este

eficientă dacă durata de rotație a activelor circulante se reduce, iar
numărul de rotații din perioada de analiză cre ște. În aceste
condiții, se spune că viteza de rotație a activelor circulante se
accelerează. În caz contrar, se asistă la încetinirea vitezei de rotație.
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

Analiza eficienței activelor circulante se poate realiza fie prin

utilizarea metodelor statistice de studiu al dinamicii (dinamica
absolută și relativă), fie prin analiza factorială a vitezei de rota ție. În
dinamică, se asistă la accelerarea vitezei de rotație, dacă ritmul de
creştere a cifrei de afaceri este superior evoluţiei activelor circulante,
respectiv stocurilor sau creanțelor:
Dacă I CA  I AC sau I CA  I S sau I CA  ICr, atunci rezultă acce-
lerarea vitezei de rotaţie.
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE
Analiza factorială a vitezei de rotație a
activelor circulante pe total
și pe elemente componente

Modelul de analiză factorială a vitezei de rotație poate fi

următorul:
AC
V T, în care, AC S  Cr.
CA

Atât stocurile, cât și crean țele pot fi detaliate pe categorii (după

natură, vechime, destina ție, provenien ță etc.):
n
S  Si,
i 1

m
Cr  Crj,
j1
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

unde:
AC – valoarea medie anuală a activelor circulante;
S – valoarea medie anuală a stocurilor;
Cr – valoarea medie anuală a creanțelor;
Si – valoarea medie a stocurilor de tip „i”;
Crj – valoarea medie a creanțelor din categoria „j”;
T – perioada de analiză (de obicei un an, respectiv 360 de zile);
V – viteza de rotație a activelor circulante, exprimată în zile
(cunoscută și ca Dz).
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

Schema de analiză factorială se prezintă astfel:

CA
S1
V S …
Sn
AC
Cr1
Cr …
Crm

Metodologia de analiză respectă principiile metodei substitu ției

în lanț, combinată cu metoda balan țieră.
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

I) Modificarea vitezei de rotație a activelor circulante este:

 V V1  V 0 .
Dacă indicele de creștere a cifrei de afaceri este superior celui
aferent valorii medii a activelor circulante, viteza de rotație
înregistrează o accelerare, echivalentă cu reducerea numărului de zile
necesar efectuării unei rotații complete de către activele circulante
implicate în analiză.
Dacă: ICA > IAC, atunci I V< 100% ↔ accelerare.
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

II) Influența factorilor de acțiune:

1) influența modificării cifrei de afaceri asupra vitezei de rota ție:
AC0 AC0
CA V  T  T.
CA1 CA 0

În condițiile menținerii constante a soldului mediu al activelor

circulante, creșterea cifrei de afaceri (I CA > 100%) determină
întotdeauna o accelerare a vitezei de rota ție, care echivalează cu
reducerea duratei de rotație exprimată în zile. Influenţa este normală,
deoarece, prin creşterea cifrei de afaceri medii zilnice, activele
circulante se epuizează într-un timp mai redus şi, în consecinţă,
reluarea fluxului de exploatare este mai frecventă;
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

2. influența soldului mediu al activelor circulate asupra vitezei

de rotație:
AC1 AC0
ACV  T  T.
CA1 CA1 ICA>IAC
Orice majorare a soldului mediu al activelor circulante conduce la
creșterea duratei de rotație, respectiv la încetinirea vitezei de rotație a
activelor circulante. În general, creșterea valorii medii a activelor
circulante este justificată, constituind suportul dezvoltării activității de
exploatare, doar dacă se menține sub control condi ția de eficien ță,
respectiv:
I CA > I AC.
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

Pentru a optimiza costurile întreprinderii, în triada aprovizionare-

producţie-vânzare trebuie să existe în permanenţă rigurozitate.
Devansarea ritmului de creștere a cifrei de afaceri de cel al soldului
mediu al activelor circulante poate fi considerată normală doar în
anumite situații conjuncturale (cum ar fi, de exemplu, aprovizionarea
întreprinderii cu un surplus de materii prime, materiale, mărfuri în
condițiile anticipării unor scumpiri pe piață sau ale unor penurii).
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

Analiza poate fi extinsă la nivelul factorilor secundari:

2.1) influența stocurilor medii:
S1 S0
SV  T  T.
CA1 CA1I S<I CA
Buna desfășurare a activității este reflectată de scăderea stocurilor
sau creșterea acestora într-un ritm inferior dinamicii vânzărilor, ceea
ce se traduce prin accelerarea vitezei de rotație. Și în acest caz se
impune ca obiectiv respectarea corelației:
I CA > I S,
care echivalează cu îmbunătățirea gestionării stocurilor.
Analiza trebuie aprofundată la nivelul tuturor categoriilor de
stocuri (pe grupe de materii prime, pe tipuri de produse finite sau de
mărfuri), pentru a identifica oportunitatea redimensionării acestora.
Nu este recomandată nici supradimensionarea, nici subdimensionarea
stocurilor, deoarece ambele situaţii sunt generatoare de cheltuieli
nejustificate, care diminuează rentabilitatea aferentă activităţii de
exploatare;
2. ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR CIRCULANTE

2.2) influența soldului mediu al creanțelor:

Cr1 Cr 0
Cr V  T  T.
CA1 CA1 ICA>ICr
Reducerea soldului mediu al creanțelor conduce la scăderea
duratei de rotație a activelor circulante. Recuperarea drepturilor de
încasat se realizează într-un timp mai scurt. Poziția concurențială și
puterea de negociere a întreprinderii în raport cu clienții poate
influența semnificativ mărimea creanțelor și timpul de creditare.
Viteza de rotație se accelerează odată cu reducerea valorii și a
perioadei de încasare a creditului clienți. Analiza creanțelor trebuie să
se realizeze pe principalele categorii, ținând cont de vechime și de
certitudinea încasării.
Capitolul 4
Analiza cheltuielilor
întreprinderii

Facultatea de Marketing
An III
 Cuprinsul capitolului

1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri
3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente cifrei
de afaceri
4. Analiza cheltuielilor cu personalul
 1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

Importanța analizei cheltuielilor întreprinderii

 evidenţiază modul în care sunt utilizate resursele

(materiale, umane, financiare) şi impactul alocării
acestora asupra performanţelor întreprinderii.
 răspunde obiectivelor managementului firmei de
optimizare a nivelului costurilor sau chiar de reducere a
lor, acolo unde este posibil, fără a afecta calitatea
produselor şi condiţiile de desfăşurare a activităţii
1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

 Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor

economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii
activelor ori creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele
decât cele rezultate din distribuirea acestora către
acţionari

 Costul reprezintă totalitatea consumurilor de resurse

pe care le efectuează întreprinderea pentru realizarea
unei unităţi de produs sau a unui serviciu, în expresie
monetară.
 1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

Tipuri de cheltuieli:

a) după natura lor:

 cheltuieli de exploatare, care cuprind:
• cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziţie al obiectelor de inventar
consumate; costul de achiziţie al materialelor nestocate; contravaloarea energiei şi apei consumate;
valoarea animalelor şi păsărilor; costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
• cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi (redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii etc.);
cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (protocol, reclamă, transport, cheltuieli poştale, bancare
etc.);
• cheltuieli cu personalul (salarii şi cheltuieli asimilate acestora);
• cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele aferente exploatării;
• alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi, donaţii;
cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital etc.)

 cheltuieli financiare, care cuprind:

• pierderi din creanţe legate de participaţii;
• cheltuieli privind investiţii financiare cedate;
• diferenţe nefavorabile de curs valutar;
• dobânzile aferente creditelor atrase, privind exerciţiul financiar în curs;
• sconturi acordate clienţilor etc.;
 1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

b) după comportamentul faţă de volumul producţiei:

 cheltuieli variabile, care sunt dependente de volumul de activitate şi
conţin: cheltuieli cu materii prime şi materiale aferente obţinerii producţiei,
cheltuielile cu salariile personalului productiv, cheltuieli cu servicii şi lucrări
prestate de terţi cu scopul obţinerii producţiei etc.;
 cheltuieli fixe, al căror nivel este constant, pe termen limitat, în raport cu
volumul de activitate, dar dependent de capacitatea de producţie şi
distribuţie (valoarea mijloacelor fixe de care dispune întreprinderea);
cheltuielile fixe sunt formate, în principal, din amortizare şi alte cheltuieli
indirecte cu caracter fix (materiale, salariale).
 1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

c) după modul de identificare şi repartizare pe produs:

 cheltuieli, respectiv costuri directe, afectate nemijlocit pentru realizarea unui produs sau
pentru activitatea unei unităţi operaţionale (consumuri de materii prime, materiale, salarii
pentru personal direct productiv etc.);
 cheltuieli, respectiv costuri indirecte, efectuate la nivelul întregii producţii şi repartizate pe
produs cu ajutorul unor criterii de repartiţie (cheltuieli de reparaţii şi întreţinere, salarii TESA,
energie, apă, amortizare etc.).
Această grupare evidenţiază mecanismele interne specifice unei activităţi de producţie, stând la baza
calculului costului complet.

Calculul costului complet presupune trecerea prin cele trei stadii ale ciclului de producţie: aprovizionare,
producţie, desfacere.

Se disting, astfel, următoarele tipuri de costuri:

 costul de achiziţie, specific stadiului aprovizionării, care este format din prețul de cumpărare, taxe
nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare, cheltuieli accesorii;
 costul de producţie, care conţine toate cheltuielile efectuate pentru transformarea stocurilor de
materii prime şi materiale în produse finite: costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor,
manopera directă şi alte cheltuieli directe, dar şi cheltuieli indirecte de producţie, precum energia,
apa, reparaţii, întreţinere, amortizări etc. Costul de producţie se calculează pentru producţia
obţinută;
 costul de distribuţie care reflectă efortul total al întreprinderii de a vinde producţia; poate fi
structurat în cheltuieli directe de distribuţie (cheltuieli de livrare, cu publicitatea, de transport) şi
cheltuieli indirecte de distribuţie (stocaj, studii de marketing, cheltuieli generate de funcţionarea
serviciului de desfacere etc.).
1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

d) după conţinutul lor:

 cheltuieli materiale, care cuprind consumuri de resurse
materiale şi amortizarea mijloacelor fixe;
 cheltuieli cu salariile şi aferente utilizării personalului (asigurări
şi protecţie socială)

e) după incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie:

 cheltuieli monetare, respectiv plătite sau plătibile;
 cheltuieli nemonetare sau calculate (amortizările şi
provizioanele).
 2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Cheltuielile aferente cifrei de afaceri

 reprezintă principala componentă a cheltuielilor de exploatare și
în consecință la nivelul lor se vor gasi principalele posibiliăți de
reducere a cheltuielilor și de creștere a eficienței acestora
 se urmăresc în dinamică, pe structură și din punct de vedere
factorial

Aprecierea evoluției acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul

indicatorului rata de eficiență a cheltuielilor aferente cifrei de
afaceri (cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri).

1000 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri

C  1000
Cifra de afaceri
2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Modelul de analiză factorială a Cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri

q v c
C1000  1000 p
q v p

unde:
qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produse;
g – structura producţiei vândute pe produse;
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA);
c – costul complet unitar.
 2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Aplicație

Nr. crt. Indicatori Prevăzut Realizat

1 Cifra de afaceri (mii lei) 4.500 5.000
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (mii lei) 3.150 3.550
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute exprimat în
3 preţuri medii de vânzare unitare prevăzute (mii lei) - 5.200
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute exprimat în
4 costuri prevăzute (mii lei) - 3.718,10
5 Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 700 710
 2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Se constată o depăşire a cheltuielilor la 1.000 lei cu 10 lei.

Modificarea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri a fost influenţată de următorii factori:

1. Influenţa modificării structurii cifrei de afaceri:

qv1c0 qv0 c 0 3.718.100 3.150.000
g i  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p 0 qv0 p 0 5.200.000 4.500.000
715  700 15 lei

2. Influenţa modificării preţului mediu de vânzare:

qv1c 0 qv1c 0 3.718.100 3.718.100

p  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p 0 5.000.000 5.200.000
743,6  715 28,6 lei

3. Influenţa modificării costului pe produs:

qv1c1 qv1c 0 3.550.000 3.718.100

c  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p1 5.000.000 5.000.000
710  743,6  33,6 lei
 2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Interpretarea rezultatelor

Structura cifrei de afaceri a determinat depăşirea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră
de afaceri cu 15 lei, ca urmare a creşterii ponderii produselor cu o cheltuială prevăzută
la 1.000 lei mai mare decât cheltuiala medie programată. Această influenţă poate fi
apreciată favorabil în cazul în care este determinată de modificarea cererii, iar
obligaţiile contractuale au fost îndeplinite faţă de toţi clienţii.

Preţurile de vânzare (exclusiv TVA) au influenţat, de asemenea, nefavorabil,

contribuind la depăşirea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri cu 28,6 lei, ca
urmare a reducerii lor faţă de program. Modificarea preţurilor de vânzare se poate
realiza în condiţii dependente de întreprindere (îmbunătăţirea calităţii produselor,
raportul cerere-ofertă, poziţia pe piaţă a firmei etc.) şi independente de întreprindere
(nivelul inflaţiei). Managerii unităţii trebuie să adopte măsuri prin care să se
îmbunătăţească calitatea produselor şi creşterea preţurilor de vânzare.

Costul unitar a influenţat în mod favorabil, determinând reducerea cheltuielilor la 1.000

lei cifră de afaceri cu 33,6 lei. Trebuie acordată o atenţie deosebită stabilirii contribuţiei
fiecărui element de cheltuieli în vederea identificării unor noi rezerve de reducere a
costurilor. În cazul cheltuielilor materiale, aprofundarea analizei permite stabilirea
contribuţiei consumurilor specifice şi a preţurilor de aprovizionare a acestora.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Aprofundarea analizei se realizează prin cunoaşterea comportamentului

unor categorii de cheltuieli în funcţie de variaţia volumului producţiei,
respectiv cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe.

Analiza celor două categorii de cheltuieli (variabile şi fixe) favorizează

desprinderea unor concluzii şi, implicit, stabilirea unor măsuri în vederea
creşterii eficienţei întregii activităţi economico-financiare.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Analiza cheltuielilor variabile

Se realizează cu ajutorul indicatorului Cheltuielile variabile la 1.000

lei cifră de afaceri, care se determină după următoarea relaţie:

1000 Cheltuieli var iabile aferente cifrei de afaceri

Cv  1000
Cifra de afaceri
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Modelul de analiză factorială a Cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri

g
q v c v
Cv1.000  1.000 p
q v p
cv

unde:
qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produse;
g – structura producţiei vândute pe produse;
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA);
cv – costul variabil unitar.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Aplicație

Nr. crt. Indicatori Prevăzut Realizat

1 Cifra de afaceri (mii lei) 4500 5000
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (mii lei), din care: 3780 4100
2.1 Cheltuieli variabile (mii lei) 2745 2875
2.2 Cheltuieli fixe (mii lei) 1035 1225
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute exprimat în
3 preţuri medii de vânzare unitare prevăzute (mii lei) - 4800
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute exprimat în
4 costuri variabile prevăzute (mii lei) - 2904
5 Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 840 820
5.1 Cheltuieli variabile la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 610 575
5.2 Cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 230 245
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri se prezintă astfel:

Cv1000 Cv11000  Cv1000

0 575  610  35 lei

1) Influenţa modificării structurii producţiei vândute:

qv1cv 0 qv0 cv0 2.904.000 2.745.000
g  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p 0 qv0 p 0 4.800.000 4.500.000
605  610  5 lei
2) Influenţa modificării preţului de vânzare:
qv1cv0 qv1cv 0 2.904.000 2.904.000
p  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p 0 5.000.000 4.800.000
580,8  605  24,2 lei

3) Influenţa modificării cheltuielilor variabile pe unitatea de produs:

qv1cv1 qv1cv 0 2.875.000 2.904.000

cv  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p1 5.000.000 5.000.000
575  580,8  5,8 lei
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Interpretarea rezultatelor
S-a înregistrat o micşorare a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri cu 35 lei.

Cei trei factori direcţi au influenţat favorabil, contribuind la reducerea cheltuielilor

variabile de producţie, cu intensităţi diferite. Faptul că în cadrul cheltuielilor variabile se
includ cheltuielile cu materiile prime şi materialele directe, cheltuielile cu manopera
directă şi alte cheltuieli care pot fi identificate pe produs şi care deţin o pondere ridicată
în structura costului pe produs necesită o atenţie deosebită pentru iniţierea unor măsuri
tehnico-organizatorice care să se reflecte în reducerea continuă a acestora.

Structura producţiei vândute a influenţat favorabil în cazul ambelor întreprinderi,

contribuind la reducerea cheltuielilor variabile la 1.000 lei cu 5 lei şi care demonstrează
că a crescut ponderea acelor produse cu cheltuieli prevăzute la 1.000 lei mai mici decât
cheltuiala medie programată la 1.000 lei cifră de afaceri. Dacă schimbările de structură
sunt rezultatul cererii agenţilor economici, se apreciază în mod favorabil, întrucât
acestea se vor reflecta în indicatorii performanţei economico-financiare.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Preţul de vânzare, de asemenea, a influenţat favorabil cu 24,2 lei ca

urmare a îmbunătăţirii calităţii producţiei şi a valorificării condiţiilor impuse de
raportul cerere – ofertă.

Influenţa costului variabil pe produs a determinat o reducere cu 5,8 lei

a fenomenului analizat. Analiza acestor situaţii impune descoperirea cauzelor
care au generat aceste fenomene prin cunoaşterea influenţei factorilor de gradul
2, respectiv consumurile specifice şi preţul de cumpărare a materialelor, precum
şi aspectele legate de asigurarea şi folosirea eficientă a forţei de muncă. Nivelul
cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri poate fi influenţat, în mod
hotărâtor, de gradul de dotare tehnică, tehnologia utilizată, precum şi de
acţiunea managementului.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Cheltuielile fixe cuprind următoarele categorii de cheltuieli:

 cheltuieli fixe care sunt legate nemijlocit de existenţa întreprinderii şi se înregistrează

chiar şi atunci când activitatea este oprită temporar:
 cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe;
 cheltuieli cu serviciile telefonice;
 cheltuieli cu abonamente radio-tv;
 prime de asigurare;
 impozite şi taxe legale.

 cheltuieli fixe care se află într-o anumită relaţie cu gradul de folosire a capacităţii de
producţie a întreprinderii:
 salariile personalului de conducere, TESA,
 cheltuielile cu deservire a secţiilor,
 cheltuielile cu protecţia mediului înconjurător,
 cheltuielile de birou şi
 alte cheltuieli administrativ-gospodăreşti.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Analiza cheltuielilor fixe

Se realizează cu ajutorul indicatorului Cheltuielile fixe la 1.000

lei cifră de afaceri, care se determină după următoarea relaţie:

1000 Cheltuieli fixe aferente cifrei de afaceri

Cf  1000
Cifra de afaceri
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Modelul de analiză factorială a Cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri

qv
Chf
Cf 1.000  1.000 p
q v p
Chf

unde:
Chf - suma cheltuielilor fixe;
qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produse;
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA).
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Pe baza datelor din tabelul anterior, folosind metodologia de analiză factorială a cheltuielilor fixe
la 1.000 lei cifră de afaceri, se determină influenţa factorilor direcți asupra modificării acestora.

Cf 1000 Cf11000  Cf 01000 245  230 15 lei

1) Influenţa modificării volumului fizic al producţiei vândute:
Chf 0 Chf 0 1.035.000 1.035.000
qv  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p 0 qv0 p 0 4.800.000 4.500.000
215,6  230  14,4 lei
2) Influenţa modificării preţului de vânzare:
Chf 0 Chf 0 1.035.000 1.035.000
p  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p 0 5.000.000 4.800.000
207  215,6  8,6 lei
3) Influenţa modificării sumei cheltuielilor fixe:

Chf1 Chf 0 1.225.000 1.035.000

Chf  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p1 5.000.000 5.000.000
245  207  38 lei
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Interpretarea rezultatelor

Aprecierea eficienței cheltuielilor fixe se realizează prin determinarea indicilor de

creștere a celor doi indicatori. Astfel, creșterea mai rapidă a cifrei de afaceri față
de cheltuielile fixe (ICA > IChf) conduce la micșorarea cheltuielilor fixe la 1.000 lei
cifră de afaceri față de nivelul prevăzut.

În cazul analizei cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri, se observă depășirea
cheltuielilor cu 15 lei. Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de
afaceri evidențiază aceleași aspecte. Creșterea volumului fizic al producției
vândute cu 6,7% a determinat reducerea cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de
afaceri cu 14,4 lei. De asemenea, prețul de vânzare a influențat favorabil cu 8,6
lei. În schimb, creșterea sumei cheltuielilor fixe cu 18,4% a contribuit la depășirea
cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri cu 38 lei.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Pentru a asigura în continuare o reducere a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de

afaceri, managerii întreprinderii trebuie să adopte măsuri de creştere a gradului
de utilizare a capacităţilor de producţie, concomitent cu găsirea de noi posibilităţi
de reducere a sumei cheltuielilor fixe. Ca atare, trebuie identificate cauzele care
au generat creşterea cheltuielilor fixe şi în urma analizei acestora se vor adopta
măsurile corespunzătoare pentru sporirea eficienţei întregii activităţi.

Cheltuielile fixe ca sumă pot înregistra creşteri ca urmare a unor schimbări ale
sistemului de salarizare, ale sistemului de amortizare, a măririi salariilor,
determinată de rata inflaţiei.
Capitolul 4
Analiza cheltuielilor
întreprinderii

Facultatea de Marketing
An III
 Cuprinsul capitolului

1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri
3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente cifrei
de afaceri
4. Analiza cheltuielilor cu personalul
 1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

Importanța analizei cheltuielilor întreprinderii

 evidenţiază modul în care sunt utilizate resursele

(materiale, umane, financiare) şi impactul alocării
acestora asupra performanţelor întreprinderii.
 răspunde obiectivelor managementului firmei de
optimizare a nivelului costurilor sau chiar de reducere a
lor, acolo unde este posibil, fără a afecta calitatea
produselor şi condiţiile de desfăşurare a activităţii
1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

 Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor

economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii
activelor ori creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele
decât cele rezultate din distribuirea acestora către
acţionari

 Costul reprezintă totalitatea consumurilor de resurse

pe care le efectuează întreprinderea pentru realizarea
unei unităţi de produs sau a unui serviciu, în expresie
monetară.
 1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

Tipuri de cheltuieli:

a) după natura lor:

 cheltuieli de exploatare, care cuprind:
• cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziţie al obiectelor de inventar
consumate; costul de achiziţie al materialelor nestocate; contravaloarea energiei şi apei consumate;
valoarea animalelor şi păsărilor; costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
• cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi (redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii etc.);
cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (protocol, reclamă, transport, cheltuieli poştale, bancare
etc.);
• cheltuieli cu personalul (salarii şi cheltuieli asimilate acestora);
• cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele aferente exploatării;
• alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi, donaţii;
cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital etc.)

 cheltuieli financiare, care cuprind:

• pierderi din creanţe legate de participaţii;
• cheltuieli privind investiţii financiare cedate;
• diferenţe nefavorabile de curs valutar;
• dobânzile aferente creditelor atrase, privind exerciţiul financiar în curs;
• sconturi acordate clienţilor etc.;
 1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

b) după comportamentul faţă de volumul producţiei:

 cheltuieli variabile, care sunt dependente de volumul de activitate şi
conţin: cheltuieli cu materii prime şi materiale aferente obţinerii producţiei,
cheltuielile cu salariile personalului productiv, cheltuieli cu servicii şi lucrări
prestate de terţi cu scopul obţinerii producţiei etc.;
 cheltuieli fixe, al căror nivel este constant, pe termen limitat, în raport cu
volumul de activitate, dar dependent de capacitatea de producţie şi
distribuţie (valoarea mijloacelor fixe de care dispune întreprinderea);
cheltuielile fixe sunt formate, în principal, din amortizare şi alte cheltuieli
indirecte cu caracter fix (materiale, salariale).
 1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

c) după modul de identificare şi repartizare pe produs:

 cheltuieli, respectiv costuri directe, afectate nemijlocit pentru realizarea unui produs sau
pentru activitatea unei unităţi operaţionale (consumuri de materii prime, materiale, salarii
pentru personal direct productiv etc.);
 cheltuieli, respectiv costuri indirecte, efectuate la nivelul întregii producţii şi repartizate pe
produs cu ajutorul unor criterii de repartiţie (cheltuieli de reparaţii şi întreţinere, salarii TESA,
energie, apă, amortizare etc.).
Această grupare evidenţiază mecanismele interne specifice unei activităţi de producţie, stând la baza
calculului costului complet.

Calculul costului complet presupune trecerea prin cele trei stadii ale ciclului de producţie: aprovizionare,
producţie, desfacere.

Se disting, astfel, următoarele tipuri de costuri:

 costul de achiziţie, specific stadiului aprovizionării, care este format din prețul de cumpărare, taxe
nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare, cheltuieli accesorii;
 costul de producţie, care conţine toate cheltuielile efectuate pentru transformarea stocurilor de
materii prime şi materiale în produse finite: costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor,
manopera directă şi alte cheltuieli directe, dar şi cheltuieli indirecte de producţie, precum energia,
apa, reparaţii, întreţinere, amortizări etc. Costul de producţie se calculează pentru producţia
obţinută;
 costul de distribuţie care reflectă efortul total al întreprinderii de a vinde producţia; poate fi
structurat în cheltuieli directe de distribuţie (cheltuieli de livrare, cu publicitatea, de transport) şi
cheltuieli indirecte de distribuţie (stocaj, studii de marketing, cheltuieli generate de funcţionarea
serviciului de desfacere etc.).
1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

d) după conţinutul lor:

 cheltuieli materiale, care cuprind consumuri de resurse
materiale şi amortizarea mijloacelor fixe;
 cheltuieli cu salariile şi aferente utilizării personalului (asigurări
şi protecţie socială)

e) după incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie:

 cheltuieli monetare, respectiv plătite sau plătibile;
 cheltuieli nemonetare sau calculate (amortizările şi
provizioanele).
 2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Cheltuielile aferente cifrei de afaceri

 reprezintă principala componentă a cheltuielilor de exploatare și
în consecință la nivelul lor se vor gasi principalele posibiliăți de
reducere a cheltuielilor și de creștere a eficienței acestora
 se urmăresc în dinamică, pe structură și din punct de vedere
factorial

Aprecierea evoluției acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul

indicatorului rata de eficiență a cheltuielilor aferente cifrei de
afaceri (cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri).

1000 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri

C  1000
Cifra de afaceri
2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Modelul de analiză factorială a Cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri

q v c
C1000  1000 p
q v p

unde:
qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produse;
g – structura producţiei vândute pe produse;
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA);
c – costul complet unitar.
 2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Aplicație

Nr. crt. Indicatori Prevăzut Realizat

1 Cifra de afaceri (mii lei) 4.500 5.000
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (mii lei) 3.150 3.550
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute exprimat în
3 preţuri medii de vânzare unitare prevăzute (mii lei) - 5.200
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute exprimat în
4 costuri prevăzute (mii lei) - 3.718,10
5 Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 700 710
 2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Se constată o depăşire a cheltuielilor la 1.000 lei cu 10 lei.

Modificarea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri a fost influenţată de următorii factori:

1. Influenţa modificării structurii cifrei de afaceri:

qv1c0 qv0 c 0 3.718.100 3.150.000
g i  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p 0 qv0 p 0 5.200.000 4.500.000
715  700 15 lei

2. Influenţa modificării preţului mediu de vânzare:

qv1c 0 qv1c 0 3.718.100 3.718.100

p  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p 0 5.000.000 5.200.000
743,6  715 28,6 lei

3. Influenţa modificării costului pe produs:

qv1c1 qv1c 0 3.550.000 3.718.100

c  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p1 5.000.000 5.000.000
710  743,6  33,6 lei
 2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Interpretarea rezultatelor

Structura cifrei de afaceri a determinat depăşirea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră
de afaceri cu 15 lei, ca urmare a creşterii ponderii produselor cu o cheltuială prevăzută
la 1.000 lei mai mare decât cheltuiala medie programată. Această influenţă poate fi
apreciată favorabil în cazul în care este determinată de modificarea cererii, iar
obligaţiile contractuale au fost îndeplinite faţă de toţi clienţii.

Preţurile de vânzare (exclusiv TVA) au influenţat, de asemenea, nefavorabil,

contribuind la depăşirea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri cu 28,6 lei, ca
urmare a reducerii lor faţă de program. Modificarea preţurilor de vânzare se poate
realiza în condiţii dependente de întreprindere (îmbunătăţirea calităţii produselor,
raportul cerere-ofertă, poziţia pe piaţă a firmei etc.) şi independente de întreprindere
(nivelul inflaţiei). Managerii unităţii trebuie să adopte măsuri prin care să se
îmbunătăţească calitatea produselor şi creşterea preţurilor de vânzare.

Costul unitar a influenţat în mod favorabil, determinând reducerea cheltuielilor la 1.000

lei cifră de afaceri cu 33,6 lei. Trebuie acordată o atenţie deosebită stabilirii contribuţiei
fiecărui element de cheltuieli în vederea identificării unor noi rezerve de reducere a
costurilor. În cazul cheltuielilor materiale, aprofundarea analizei permite stabilirea
contribuţiei consumurilor specifice şi a preţurilor de aprovizionare a acestora.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Aprofundarea analizei se realizează prin cunoaşterea comportamentului

unor categorii de cheltuieli în funcţie de variaţia volumului producţiei,
respectiv cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe.

Analiza celor două categorii de cheltuieli (variabile şi fixe) favorizează

desprinderea unor concluzii şi, implicit, stabilirea unor măsuri în vederea
creşterii eficienţei întregii activităţi economico-financiare.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Analiza cheltuielilor variabile

Se realizează cu ajutorul indicatorului Cheltuielile variabile la 1.000

lei cifră de afaceri, care se determină după următoarea relaţie:

1000 Cheltuieli var iabile aferente cifrei de afaceri

Cv  1000
Cifra de afaceri
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Modelul de analiză factorială a Cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri

g
q v c v
Cv1.000  1.000 p
q v p
cv

unde:
qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produse;
g – structura producţiei vândute pe produse;
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA);
cv – costul variabil unitar.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Aplicație

Nr. crt. Indicatori Prevăzut Realizat

1 Cifra de afaceri (mii lei) 4500 5000
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (mii lei), din care: 3780 4100
2.1 Cheltuieli variabile (mii lei) 2745 2875
2.2 Cheltuieli fixe (mii lei) 1035 1225
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute exprimat în
3 preţuri medii de vânzare unitare prevăzute (mii lei) - 4800
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute exprimat în
4 costuri variabile prevăzute (mii lei) - 2904
5 Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 840 820
5.1 Cheltuieli variabile la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 610 575
5.2 Cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 230 245
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri se prezintă astfel:

Cv1000 Cv11000  Cv1000

0 575  610  35 lei

1) Influenţa modificării structurii producţiei vândute:

qv1cv 0 qv0 cv0 2.904.000 2.745.000
g  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p 0 qv0 p 0 4.800.000 4.500.000
605  610  5 lei
2) Influenţa modificării preţului de vânzare:
qv1cv0 qv1cv 0 2.904.000 2.904.000
p  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p 0 5.000.000 4.800.000
580,8  605  24,2 lei

3) Influenţa modificării cheltuielilor variabile pe unitatea de produs:

qv1cv1 qv1cv 0 2.875.000 2.904.000

cv  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p1 5.000.000 5.000.000
575  580,8  5,8 lei
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Interpretarea rezultatelor
S-a înregistrat o micşorare a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri cu 35 lei.

Cei trei factori direcţi au influenţat favorabil, contribuind la reducerea cheltuielilor

variabile de producţie, cu intensităţi diferite. Faptul că în cadrul cheltuielilor variabile se
includ cheltuielile cu materiile prime şi materialele directe, cheltuielile cu manopera
directă şi alte cheltuieli care pot fi identificate pe produs şi care deţin o pondere ridicată
în structura costului pe produs necesită o atenţie deosebită pentru iniţierea unor măsuri
tehnico-organizatorice care să se reflecte în reducerea continuă a acestora.

Structura producţiei vândute a influenţat favorabil în cazul ambelor întreprinderi,

contribuind la reducerea cheltuielilor variabile la 1.000 lei cu 5 lei şi care demonstrează
că a crescut ponderea acelor produse cu cheltuieli prevăzute la 1.000 lei mai mici decât
cheltuiala medie programată la 1.000 lei cifră de afaceri. Dacă schimbările de structură
sunt rezultatul cererii agenţilor economici, se apreciază în mod favorabil, întrucât
acestea se vor reflecta în indicatorii performanţei economico-financiare.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Preţul de vânzare, de asemenea, a influenţat favorabil cu 24,2 lei ca

urmare a îmbunătăţirii calităţii producţiei şi a valorificării condiţiilor impuse de
raportul cerere – ofertă.

Influenţa costului variabil pe produs a determinat o reducere cu 5,8 lei

a fenomenului analizat. Analiza acestor situaţii impune descoperirea cauzelor
care au generat aceste fenomene prin cunoaşterea influenţei factorilor de gradul
2, respectiv consumurile specifice şi preţul de cumpărare a materialelor, precum
şi aspectele legate de asigurarea şi folosirea eficientă a forţei de muncă. Nivelul
cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri poate fi influenţat, în mod
hotărâtor, de gradul de dotare tehnică, tehnologia utilizată, precum şi de
acţiunea managementului.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Cheltuielile fixe cuprind următoarele categorii de cheltuieli:

 cheltuieli fixe care sunt legate nemijlocit de existenţa întreprinderii şi se înregistrează

chiar şi atunci când activitatea este oprită temporar:
 cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe;
 cheltuieli cu serviciile telefonice;
 cheltuieli cu abonamente radio-tv;
 prime de asigurare;
 impozite şi taxe legale.

 cheltuieli fixe care se află într-o anumită relaţie cu gradul de folosire a capacităţii de
producţie a întreprinderii:
 salariile personalului de conducere, TESA,
 cheltuielile cu deservire a secţiilor,
 cheltuielile cu protecţia mediului înconjurător,
 cheltuielile de birou şi
 alte cheltuieli administrativ-gospodăreşti.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Analiza cheltuielilor fixe

Se realizează cu ajutorul indicatorului Cheltuielile fixe la 1.000

lei cifră de afaceri, care se determină după următoarea relaţie:

1000 Cheltuieli fixe aferente cifrei de afaceri

Cf  1000
Cifra de afaceri
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Modelul de analiză factorială a Cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri

qv
Chf
Cf 1.000  1.000 p
q v p
Chf

unde:
Chf - suma cheltuielilor fixe;
qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produse;
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA).
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Pe baza datelor din tabelul anterior, folosind metodologia de analiză factorială a cheltuielilor fixe
la 1.000 lei cifră de afaceri, se determină influenţa factorilor direcți asupra modificării acestora.

Cf 1000 Cf11000  Cf 01000 245  230 15 lei

1) Influenţa modificării volumului fizic al producţiei vândute:
Chf 0 Chf 0 1.035.000 1.035.000
qv  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p 0 qv0 p 0 4.800.000 4.500.000
215,6  230  14,4 lei
2) Influenţa modificării preţului de vânzare:
Chf 0 Chf 0 1.035.000 1.035.000
p  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p 0 5.000.000 4.800.000
207  215,6  8,6 lei
3) Influenţa modificării sumei cheltuielilor fixe:

Chf1 Chf 0 1.225.000 1.035.000

Chf  1.000  1.000  1.000  1.000 
qv1 p1 qv1 p1 5.000.000 5.000.000
245  207  38 lei
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Interpretarea rezultatelor

Aprecierea eficienței cheltuielilor fixe se realizează prin determinarea indicilor de

creștere a celor doi indicatori. Astfel, creșterea mai rapidă a cifrei de afaceri față
de cheltuielile fixe (ICA > IChf) conduce la micșorarea cheltuielilor fixe la 1.000 lei
cifră de afaceri față de nivelul prevăzut.

În cazul analizei cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri, se observă depășirea
cheltuielilor cu 15 lei. Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de
afaceri evidențiază aceleași aspecte. Creșterea volumului fizic al producției
vândute cu 6,7% a determinat reducerea cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de
afaceri cu 14,4 lei. De asemenea, prețul de vânzare a influențat favorabil cu 8,6
lei. În schimb, creșterea sumei cheltuielilor fixe cu 18,4% a contribuit la depășirea
cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri cu 38 lei.
 3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri

Pentru a asigura în continuare o reducere a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de

afaceri, managerii întreprinderii trebuie să adopte măsuri de creştere a gradului
de utilizare a capacităţilor de producţie, concomitent cu găsirea de noi posibilităţi
de reducere a sumei cheltuielilor fixe. Ca atare, trebuie identificate cauzele care
au generat creşterea cheltuielilor fixe şi în urma analizei acestora se vor adopta
măsurile corespunzătoare pentru sporirea eficienţei întregii activităţi.

Cheltuielile fixe ca sumă pot înregistra creşteri ca urmare a unor schimbări ale
sistemului de salarizare, ale sistemului de amortizare, a măririi salariilor,
determinată de rata inflaţiei.
Analiza cheltuielilor
cu salariile
personalului

Facultatea de Marketing

An III
 Probleme abordate :

1. Abordări conceptuale, indicatori operaţionali

şi importanţă
2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile
(fondului de salarii)
3. Analiza corelaţiei dintre Salariul mediu anual
şi Productivitatea medie anuală; consecinţele
economice ale respectării / nerespectării
corelaţiei de eficienţă dintre cei doi indicatori
 1.1. Abordări conceptuale
Cheltuielile cu personalul reprezintă expresia valorică a
consumului total muncă sau altfel spus preţul forţei de
muncă şi al obligaţiilor generate de asigurările şi
protecţia socială a salariaţilor.
În funcție de elementele componente ale cheltuielilor cu
personalul reflectate în contabilitatea financiară, se
întâlnesc:
– cheltuielile cu sumele datorate angajaților;
– cheltuielile privind contribuțiile la asigurările
sociale ale personalului;
– alte cheltuieli cu personalul.
 1.1. Abordări conceptuale

• Cheltuielile cu personalul includ:

1. "Cheltuieli cu salariile personalului“:
- valoarea salariilor și a altor drepturi cuvenite personalului,
- drepturi de personal pentru care nu s-au întocmit statele de plată, aferente exercițiului
încheiat,
- sumele clarificate înregistrate pe cheltuieli.

2. "Cheltuieli cu avantajele în natură și tichetele acordate salariaților"

- contravaloarea avantajelor în natură acordate salariaților;
- valoarea tichetelor acordate salariaților.

3. "Cheltuieli privind asigurările și protecția socială"

- pensiile și alte drepturi cuvenite pensionarilor, potrivit legii;
- sumele acordate personalului, potrivit legii, pentru protecția socială ;
- contribuția unității la asigurările sociale și de sănătate;
- sume reprezentând alte drepturi de asigurări sociale, potrivit legii;
- contribuția unității la constituirea fondului pentru ajutorul de șomaj ;
- contribuția unității la fondurile de pensii facultative;
- contribuția unității la primele de asigurare voluntară de sănătate,
- contribuția unității la asigurările de viață.
 1.1. Abordări conceptuale
Cheltuielile cu salariile reprezintă cea mai
importantă componentă a cheltuielilor cu
personalul.

Din perspectiva întreprinderilor*, forţa de muncă reprezintă

un cost (costul forței de muncă) care cuprinde nu numai
remunerațiile și salariile plătite angajaților, ci și costurile nesalariale
în special, contribuțiile sociale plătibile de către angajator.

Deoarece deţin ponderea cea mai importantă în totalul

cheltuielilor cu personalul, în prezentul capitol, studiul se va
rezuma la analiza cheltuielilor cu salariile.
*https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Wages_and_labour_costs/ro
 1.2. Indicatori operaționali
• Indicatori de mărime absolută: preluați din documentele contabile
INDICATORI SINONIMI SIMBOL Unitate de măsură
Cheltuieli cu salariile Cs Lei sau Mii lei
Fondul de salarii Fs Lei sau Mii lei

• Indicatori de mărime relativă: determinați ca un raport între

suma cheltuielilor cu salariile (indicatorii de mai sus) și cifra de
afaceri (rată, exprimată la 1000 lei)
INDICATORI SINONIMI (aceeasi semnificatie) SIMBOL Unitate de măsură
Rata cheltuielilor cu salariile Rs Lei la 1000 sau Lei la mie
Cheltuieli cu salariile la 1000 lei CA Lei la 1000 sau Lei la mie
Nivelul Cheltuielilor cu salariile la 1000 lei CA Lei la 1000 sau Lei la mie

INDICATOR SIMBOL Mod de calcul Unitate de măsură

Indicele de corelație Ic -
 1.3. Importanța
Analiza cheltuielilor cu salariile evidențiază
eficienţa utilizării resurselor umane .

Eficiența utilizării personalului crește atunci când dinamica indicatorilor de performanță

(ICA, IVA, IQe, IPr) devansează dinamica cheltuielilor cu salariile (IFS, IChP) (ChP –
cheltuielile cu personalul)

Deci, respectarea corelaţiei:

IQe, VA, CA... >IFS  creșterea eficienței economice.

 2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile
(fondului de salarii)
Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile se poate realiza, ca și în cazul celorlalte categorii
de cheltuieli, din două perspective:

 Fie în mărime absolută, prin indicatorul Fond de salarii FS denumit şi Cheltuieli cu

saliile CS (lei sau mii lei)
 Fie în mărime relativă prin indicatorul Rata de eficiență a cheltuielilor cu salariile RS
denumit şi Cheltuielile cu salariile la 1000 lei cifră de afaceriCs1000 (lei la
mie),determinat pe baza relației:
F
RS  S 1000 unde:
CA
RS – Rata de eficiență a cheltuielilor cu salariile sau Cheltuielile cu salariile la 1000 lei
cifră de afaceri.
FS – Cheltuielile cu salariile sau Fondul de salarii.
În mărime absolută, analiza cheltuielilor cu salariile (FS, CS) poate fi realizată pe baza
următoarelor modele economice:

Modelul 1.

FS  N S S a
unde:
S a t S h
în care:
N S - numărul mediu de personal
S a - salariul mediu anual
t – timpul mediu de lucru (ore)
S h - salariul mediu orar
NS
Schema de analiză factorială este următoarea: FS t
Sa
Sh
Din relațiile precedente se poate observa că fondul de salarii se află în relații de directă
proportionalitate cu dimensiunea personalului, timpul lucrat și mărimea salariului mediu.
 Modelul 2.
FS  N S S a dar se stie si ca
FS N S a 1
RS  1000  RS  S 1000  S a W a RS unde W a t W h
CA N S W a 1000
în care.
RS - cheltuielile cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri Schema factorială
este:
NS
t
FS Wa
Sa Wh
RS
Modelul 3.
CA F CA
FS  N S   S în care W a reprezintă productivitatea medie anuală și poate fi
N S CA NS
determinată pe baza modelului W a t W h
FS
- cheltuieli cu salariile la un leu cifră de afaceri
CA
FS
= cs
CA
Pentru exemplificarea metodologiei de analiză se vor utiliza datele din tabelul următor.

Nr. Indicatori S Po P1 I(%)

crt.
1 Fondul de salarii (cheltuieli cu salariile) FS 9 240 000 8 553 600 90,6
2 Cifra de afaceri CA 66 000 000 71 280 000 108
3 Număr mediu de salariați (persoane) NS 110 100 90,9
4 Timpul mediu de lucru (ore) t 2 000 1980 99
5 Fond total de timp de muncă (ore) T 220 000 198 000 90
6 Salariul mediu anual Sa 84 000 85 536 101,8
7 Productivitatea medie anuală Wa 600 000 712 800 118,8
8 Salariul mediu orar Sh 42 43,2 102,8
9 Productivitatea medie orară Wh 300 360 120
10 Cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră 140 120 Rs85,7
de afaceri (lei %o)
Notă* Indicatorii marcaţi în Verde constituie datele iniţiale de intrare (ceilalţi indicatori din
tabel sunt derivaţi, deci au rezultat din prelucrarea indicatorilor iniţiali).
Relații de calcul al indicatorilor derivați
T
t 
Ns
CA
Wa 
Ns
Wa
Wh 
t
Fs
Sa 
Ns
Sa
Sh 
t
Fs
Rs  1000
CA
Pentru analiza factorială se va utilize Modelul 1. Deoarece între factorii de influență există
relații deterministe de tip produs și/sau raport, se va aplica metoda substituțiilor în lanț
(metoda iterării).

I Modificarea fondului de salarii:

Fs Fs1  Fs0 8553 600  9240 000  686, 4 mii lei ( 9,4%)
II. Influenţa factorilor de acţiune:
1. Numărul mediu de salariaţi
Ns Fs ( N s1  N s0 ) S a 0 (100  110) 84000  840 mii lei
2. Salariul mediu anual:

 Sa Fs  Ns1 ( S a1  S a 0 ) 100 (85 536  84000) 153,6 mii lei din care datorită:
2.1. Timpului mediu de lucru:
Fs
t  Ns1 (t 1  t 0 ) Sh 0 100 (1980  2000) 42  84 mii lei
2.2. Salariului mediu orar:
Fs
 S h  Ns1 t1 ( S h1  S h 0 ) 100 1980 (43,2  42)
237,6 mii lei
III. Interpretarea economică a rezultatelor:
Comparativ cu perioada de bază, cheltuielile cu salariile s-au diminuat cu 686,4 mii lei,
echivalent cu -9,4%. Din punct de vedere factorial, explicaţiile modificării fondului de salarii
sunt următoarele:
1. Reducerea numărului de angajaţi cu 10 persoane, în condiţiile unui salariu mediu anual
considerat constant pentru ambele perioade de analiză, a generat o scădere a cheluielilor cu
salariile cu 840 mii lei, influenţă normală din punct de vedere economic deoarece factorul
cantitativ afectează direct proporţional evoluţia fenomenului cercetat. În condiţiile unei
capacităţi de producţie date, reducerea numărului de salariaţi poate echivala cu o scădere a
gradului de utilizare a capacităţii maxim disponibile. Dacă reducerea personalului a fost
corelată cu anumite condiţii ale pieţei (reducerea cererii de produse, de exemplu), cu
retehnologizarea companiei, cu alte politici de eficientizarea a activităţii, decizia poate fi
considerată favorabilă, deoarece se reflectă în scăderea cheltuielilor cu personalul şi în final,
în indicatorii de rezultate şi poziţie financiară.
2. Salariul mediu anual a crescut cu 1,8% şi a determinat o creştere a cheltuielilor cu salariile
cu 153, 6 mii lei. Majorarea salariilor poate fi cauzată de: indexări, creşterea gradului de
calificare, creşterea eficienţei personalului, modifiarea structurii personalului în favoarea
ponderii grupelor mai calificare sau cu vechime mai mare în câmpul muncii etc. Analiza va fi
detaliată pentru identificarea cauzelor reale ale modificării salariului mediu.
Extinderea analizei pe factori de gradul al doilea poate oferi explicaţii suplimentare:
2.1. O reducere a timpului de lucru în medie cu 20 ore/salariat a influenţat mărimea
salariului mediu anual carea se află în directă dependenţă cu timpul efectiv lucrat dar
şi mărimea cheltuielilor cu salariile la nivel de întreprindere care s-au redus cu 84 mii
lei. La nivelul întreprinderii, timpul lucrat s-a redus cu 2000 ore şi în condiţiile unui
salariu mediu orar de 42 lei, s-a înregistrat economia de salarii sus-menţionată.
Reducerea timpului de lucru se poate considera normală doar dacă este datorată unor
cauze care ţin de eficientizarea activităţii întreprinderii.
2.2. Salariul mediu orar a crescut cu 2,8% şi a determinat o creştere a fondului total de
salarii cu 237,6 mii lei. Creşterea remuneraţiei trebuie analizată şi asociată cu creşterea
eficienţei muncii şi cu anumite cauze care nu ţin de activitatea firmei (inflaţia,
concurenţa pe piaţa muncii etc.).
Concluzie : Pe ansamblu, activitatea întreprinderii poate fi apreciată pozitiv deoarece,
cheltuielile salariale s-au redus pe seama scăderii factorilor cantitativi, pe fondul creşterii
cifrei de afaceri, deci a sporirii eficienţei muncii.
Căi de eficeintizare a cheltuielilor cu salariile :
 dimensionarea optimă a personalului,
 reducerea pierderilor de timp de muncă,
 alinierea salariilor medii la nivelul pieţei,
 asigurarea unui echilibrul între potenţialul uman şi cel material, de natura
echipamentelor etc.
 3. Analiza corelaţiei dintre Salariul mediu anual și Productivitatea medie anuală;
consecinţele economice ale respectării / nerespectării corelaţiei de eficienţă dintre cei
doi indicatori.

Orice societate, indiferent de profil, mărime

sau formă de proprietate este interesată
constant de îmbunătățirea eficienței
economice. Creșterea într-un ritm superior a
performanțelor economice (Qe, Qf, CA, VA)
comparativ cu ritmul de creștere a
cheltuielilor cu salariile semnifică din punct
de vedere economic o îmbunătățire a
eficienţei utilizării resurselor umane.
Dacă se vor considera ca indicatori în analiza eficienței personalului:
 Cifra de afaceri drept performanță,
 Fondul de salarii - efort al întreprinderii pentru remunerarea personalului,
atunci, pentru respectrea condiţiei de eficienţă este necesară CORELAŢIA:
CA Fs
I CA  I FS  1 100  1 100
CA0 Fs0
Pentru aprecierea relației dintre cei doi indicatori, literatura de specialitate recomandă calculul
indicelui de corelație conform relației:
I I  100
I C  FS sau I C  FS cea de-a doua formulă utilizându-se numai atunci când ambii indici (ICA
I CA I CA  100
și IFS) au valori mai mari decât 100.

I <1, respectiv I CA
Situatia este favorabilă atunci când C
 I FS
O corelație similară poate fi analizată și la nivelul activității unui salariat , urmărindu-se
eficiența prin compararea evoluției productivității muncii și a salariului mediu anual. Astfel,
pornind de la relațiile:
CA= Ns W a
Fs  Ns Sa ,
se deduce că eficiența economică va crește dacă,

I CA  I FS sau I W a  I Sa

Corelația dintre dinamica productivitatii muncii și cea a salariului mediu este dată de rela ția:

I Sa
(1) I C 
I Wa
sau
I SA  100
( 2) I C 
I Wa  100

cu aceeași condiție în cazul formulei (2), RESPECTIV,: ISa>100 și IWa >100. Și în acest caz se
apreciază pozitiv un indice de corelație cu valori subunitare.

Dacă IC<1 atunci I W a  I Sa .

Când indicele de corelaţie este subunitar, cu cât valoarea ACESTUIA se va îndepărta mai
mult de 1, cu atât ritmul de creștere a productivității muncii va fi mai mare decât cel al
salariului, iar societatea va înregistra creșteri ale indicatorilor de rentabilitate, prin economiile
obţinute de la fondul de salarii.

În concluzie, eficiența personalului crește dacă:

1. ICA  I Fs deci IC<1
sau
2. I W a  I Sa deci IC<1.
Respectarea corelației de eficienţă dintre dinamica productivității muncii și dinamica
salariului mediu (respectiv dintre dinamica cifrei de afaceri și dinamica fondului de salarii )
va genera urmatoarele consecinţe economice :
1. Reducerea relativă a cheltuielilor cu salariile, exprimata prin cheltuieli cu salariile la
1000 lei cifră de afaceri
Modelul de analiză este următorul (unul din cele două preuzentate mai jos):
F
1. RS  S 1000 sau
CA
S F  Ns S a
2. RS  a 1000 unde S
Wa CA  Ns W a
CA Wa
RS sau RS
Fs Sa
Reducerea relativă a cheltuielilor cu salariile va fi, conform metodei substituţiilor în
lant:
Fs1 Fs0
I. RS  Rs1  Rs 0  1000  1000
CA1 CA0
Dacă I CA  I Fs  Rs1  Rs 0  Rs  0  I RS  100
Sa1 Sa0
II. RS  Rs1  Rs 0  1000  1000
Wa 1 Wa 0
Dacă I Sa  I Wa  Rs  0  Rs1  Rs 0
 2. Realizarea de economii la fondul de salarii
Respectarea corelației de eficiență, IC<1 deci, I C A  I Fs sau IC<1 deci, I W a  I Sa conduce,
așa cum am precizat, la o scădere a cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri
( Rs  0 ).
Utilizând modelul de calcul al cheltuielilor cu salariile:
1
Fs CA Rs 
1000

CA
Fs , se poate calcula economia pe care întreprinderea o obţine ca efect al scăderii
Rs
ratei cheltuielilor cu salariile.

1
E Rs Fs CA1 ( Rs1  Rs0 ) 
1000
Deoarece Rs  0  Rs Fs  x mii lei
Deci scăderea cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri se reflectă într-o
economie la fondul de salarii regăsită ulterior în indicatorii de rentabilitate.
În cazul în care corelația nu se respectă (deci se va înregistra IC>1), societatea se va confrunta
cu depășiri relative la fondul de salarii, cu efecte negative asupra indicelui de rentabilitate și
poziție financiară.
Folosind datele din tabelul de mai sus se va exemplifica metodologia. Indicele de corelație va
fi:
I Fs 90,6
IC   0,8571
I CA 108
I Sa 101,8
IC   0,8571
I Wa 118,8

Respectarea corelației dintre dinamica cifrei de afaceri și dinamica fondului de salarii a

condus la obținerea unui indice de corelație subunitar
I CA  I Fs  I C  1
În mod analog, depășirea ritmului de creștere al salariului mediu anual de către cel al
productivității medii anuale, conduce la același rezultat I Sa  IWa  I C  1
Consecințele economice ale corelației dintre efecte și eforturi sunt în acest caz următoarele:
I. Reducerea cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri
FS Rs0 140lei la mie
RS  1000
CA Rs1 120lei la mie
RS  Rs1  Rs0 120  140  20 lei la mie
1. Influența modificării productivității muncii
Sa Sa
2. Wa Rs  0 1000  0 1000 142,85  88,33  22,15 lei la mie
Wa1 Wa 0
2. Influența salariului mediu
Sa Sa
Sa Rs  1 1000  0 1000 120  117,85 2,15 lei la mie
Wa1 Wa1
Modificarea cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri a fost determinată de influen ța
productivității medii anuale și a salariului mediu anual în sensuri și cu intensități diferite.
Astfel creșterea productivității muncii cu 18,8% în condițiile menținerii constante a salariului
mediu anual a condus la reducerea cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri cu 22,15
lei la mie.
Creșterea salariului mediu cu 1,8% a majorat rata cheltuielilor cu salariile cu 2,15 lei la mie.
Deoarece I Sa  I Wa , eficiența muncii a crescut prin scăderea cheltuielilor cu salariile la 1000
lei cifră de afaceri cu 20 lei la mie.

II. Reducerea cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri va conduce la obținerea unei
economii relative la fondul de salarii
1 1
E Rs Fs CA1 ( Rs1  Rs0 )  71280000 (120  140)  1425,6 mii lei
1000 1000
Va multumesc!
 CURS 9

ANALIZĂ ECONOMICO-
FINANCIARĂ

MARKETING AN III
CAP 2. ANALIZA PERFORMANŢELOR
ŞI REZULTATELOR

Partea I
1. Sistemul indicatorilor valorici şi
corelaţiile dintre aceştia

2. Analiza cifrei de afaceri

 1. Sistemul de indicatori valorici specifici activităţii de
producţie şi comercializare
Teoria şi practica economică recomandă utilizarea unui sistem de indicatori
valorici a căror putere cognitivă permite sesizarea şi comensurarea unor aspecte
definitorii privind aprecierea dimensiunilor activităţii întreprinderii, evaluarea
rezultatelor şi performanţelor sale comerciale.
a) Cifra de afaceri (CA)
Cifra de afaceri este indicatorul fundamental pe baza căruia se apreciază
capacitatea unei întreprinderi de a obţine venituri din operaţiunile comerciale
curente.
CA Qv  Vzmf
sau
CA Vzpf  Vps  Vel  Vmf
unde
CA - cifra de afaceri
Qv – Producţia vândută (cifra de afaceri din vânzarea producţiei- indicator
specific activităţii de producţie).
Vmf - venituri din vânzări de mărfuri
Vps - venituri din prestări servicii
Vzpf - venituri din vânzări de produse finite şi semifabricate
Vel- Venituri din executarea de lucrări.
B. PRODUCŢIA VÂNDUTĂ
 Totalitatea veniturilor obţinute din vânzarea de
produse fabricate (produse finite şi
semifabricate), din prestarea de servicii şi
executarea de lucrări.
 Relaţie de calcul:
Qv=Vz pf+ V ps+V el

De aici rezultă că cifra de afaceri a unei

entităţi economice este: CA= Qv+Vz mf
(atunci când societatea desfăşoară şi
activitate de comerţ şi activitate de producţie)
 C. PRODUCŢIA OBŢINUTĂ DESTINATĂ
LIVRĂRII (Qf)
.
Indicatorul producţia obţinută destinată
livrării (Qf) mai este cunoscut şi sub
denumirea de producţia marfă fabricată.

El reprezintă rezultatul direct şi util al

activităţii industriale productive, exprimând
valoarea produselor fabricate, a
lucrărilor executate şi serviciilor
prestate în cursul unei perioade de
timp şi care urmează a fi vândute.
RELAŢIE DE CALCUL:
Qf = Vpf + Vle + Vsp, unde

Vpf = Qv + (Sf – Si)

în care:
 Qf – producţia obţinută destinată livrării;

 Vpf – valoarea produselor fabricate (produse finite, semifabricate destinate

livrării şi produse reziduale);

 Vle – valoarea lucrărilor executate;

 Vsp – valoarea serviciilor prestate;

 (Sf – Si) sau SPF – stocurile de produse destinate vânzării, la sfârşitul şi

respectiv la începutul perioadei sau variaţia producţiei stocate.

Deşi nu se regăseşte printre indicatorii din contul de profit şi pierdere şi

nici printre cei ai tabloului soldurilor intermediare de gestiune,
producţia obţinută destinată livrării este totuşi un indicator util pentru
estimarea rezultatului potenţial al exploatării (profit sau pierdere), deoarece
oferă o mai bună corelare cu indicatorii de efort în vederea calculării
eficienţei activităţii întreprinderii.
D) PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI SAU PRODUCŢIA GLOBALĂ (Qe)

Producţia exerciţiului, denumită şi producţia brută (globală), reflectă în expresie

valorică volumul total al activităţii de producţie desfăşurate de
către firmă pe perioada unui exerciţiu financiar, indiferent de
nivelul de realizare (producţie finită sau neterminată).

 Acest indicator îşi dovedeşte necesitatea şi utilitatea, în principal, în analiza

activităţii întreprinderilor cu ciclu lung de fabricaţie unde producţia neterminată
are un volum însemnat, iar finalizarea produselor se realizează după o lungă
perioadă de timp.

 Producţia exerciţiului este formată din producţia vândută (sau cifra de afaceri
din activitatea productivă, exprimată în preţuri de vânzare, exclusiv TVA),
variaţia producţiei stocate (creşterea/descreşterea producţiei stocate, în care
se includ stocurile de produse finite, semifabricate, producţie neterminată etc.)
şi producţia imobilizată (respectiv, costul imobilizărilor corporale şi
necorporale realizate în regie proprie.
 Relaţie de calcul:

Qe = Qv + Qs + Qi
în care:
Qv – producţia vândută;
Qs – variaţia producţiei stocate;
Qi – producţia imobilizată.
E) VALOAREA ADĂUGATĂ (VA)
 reprezintă surplusul de venituri peste valoarea consumurilor
provenind de la terţi, respectiv bogăţia creată prin valorificarea
resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii.

 În analiza-diagnostic, valoarea adăugată prezintă importanţă, pe de

o parte, ca indicator de performanţă economico-financiară a
întreprinderii, iar pe de altă parte, ca indicator în sistemul fiscalităţii.

 Sintetic, în cazul firmelor cu activitate de producţie, valoarea

adăugată se determină prin deducerea din producţia obţinută
(globală sau a exerciţiului, exclusiv subvenţii de exploatare) a
consumurilor intermediare (totalul consumurilor de bunuri şi servicii
furnizate de terţi).

 VA = Qe-Ci
 Qe – producţia exerciţiului,
 Ci - consumurile intermediare provenite de la terţi,

 CA - valoarea adăugată
F) VALOAREA ADĂUGATĂ NETĂ
(VAN)
exprimă valoarea nou-creată într-o
perioadă de timp şi se determină
deducând din valoarea adăugată
cheltuielile cu amortizarea.

Relaţia de calcul:
VAn = VA-A
 A – suma cheltuielilor cu amortizarea
 VAn - valoarea dăugată netă
2. ANALIZA DINAMICII ACTIVITĂŢII PE BAZA INDICATORILOR VALORICI

 Analiza dinamicii indicatorilor valorici permite sesizarea modului

de fundamentare a programelor de producţie şi comercializare,
precum şi stabilirea gradului de realizare a acestora. Pe această
bază, se stabilesc abaterile (în mărime absolută şi în mărime
relativă), cauzele acestora, precum şi măsurile care se impun pentru
corectarea unor situaţii nefavorabile.

 Sub aspect teoretic, poate fi admisă egalitatea dintre toţi

indicatorii valorici prezentaţi mai sus, ceea ce semnifică faptul că
faţă de o bază de comparaţie se menţin aceleaşi proporţionalităţi
între elementele care diferenţiază respectivii indicatori.

 Însă o astfel de situaţie nu poate fi întâlnită şi nici nu este de dorit,

deoarece, de la o perioadă la alta, între elementele care diferenţiază
indicatorii valorici intervin atât schimbări cantitative, cât şi
calitative.
 Sub aspectul normalităţii, pot fi întâlnite următoarele situaţii:
a) I Qv I Qf

Egalitatea dintre indicele producţiei vândute ( I Qv ) şi indicele producţiei

obţinute destinate livrării ( I Qf ) semnifică menţinerea ponderii stocurilor de
produse finite în producţia marfă fabricată. Inegalitatea este consecinţa
tendinţei care se manifestă pregnant în sensul reducerii ponderii stocurilor de
produse finite şi semifabricate în producţia marfă fabricată, fiind sinonimă cu
creşterea gradului de valorificare a producţiei obţinute.
b) I Qf  I Qe
Creşterea mai rapidă a producţiei obţinute destinate livrării faţă de
creşterea producţiei exerciţiului reflectă o situaţie pozitivă, respectiv reducerea
ponderii stocurilor de producţie neterminată şi a consumului intern, dar până la
un anumit nivel care să nu afecteze desfăşurarea normală a activităţii de
producţie.
 c) IVA  I Qe
Inegalitatea dintre indicele valorii adăugate şi indicele producţiei
exerciţiului reflectă reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi în
volumul total al activităţii realizate de întreprindere, ceea ce este rezultatul
creşterii gradului de valorificare a resurselor materiale.
d) IVAn  IVA , ceea ce reflectă variaţia cheltuielilor cu amortizarea.
 An curent Indici (%)
Nr. Realizări
Indicatori (3/2) (4/2) (4/3)
crt. an bază Programat Realizat
100 100 100
0 1 2 3 4 5 6 7
1. Producţia vândută - 13.060 16.978 19.590 130 150 115,4
ML
2. Producţia obţinută
14.200 17.750 22.720 125 160 128
destinată livrării- ML
3. Producţia 15.800 18.170 25.596 115 162 140,9
exerciţiului- ML
4. Valoarea adăugată 10.500 13.860 14.700 132 140 106,1
5. Valoarea adăugată 9.250 12.025 12.785,5 130 135 103,8
netă- ML

Exemplificare: comparaţii între coloana 4 şi coloana 2, respectiv, interpretări pentru coloana a

6- a:
 IQv<IQf , au crescut stocurile de productie fabricata destinata vanzarii; stocaj
 IQv<IQe, a crescut stocurile de produse finite si/ sau productie neterminata: au crescut
stocurile de productie imobilizata (orice combinatie este posibila, cu mentiunea ca per
total, vanzarile au crescut mai putin decat productia, indiferent de nivelul de
finisare/executie),
 IQf<IQe, au crecut stocurile de productie neterminata si/sau imobilizata,
 IVA<IQe, a crescut ponderea consumurilor de la terti in totalul productiei exercitiului,
 IVAn<IVA, ponderea cheltuielilor cu amortizarea a crecut fie datorita noilor investitii,
fie datorita aplicarii metodei de amotizare progresive.
 ANALIZA CIFREI DE AFACERI

 Cifra de afaceri exprimă totalitatea

veniturilor obţinute din activităţi comerciale
curente, fiind unul dintre cei mai importanţi
indicatori de măsurare a performanţelor
economice ale unei întreprinderi.
 Practic, cifra de afaceri permite determinarea
poziţiei pe piaţă a unei societăţi, oferă
informaţii despre dinamica activităţii, şansele
de extindere a afacerii sau importanţa
întreprinderii în cadrul sectorului.
 1. Indicatori operaţionali
În analiza economico-financiară sunt operaţionali următorii
indicatori:
a) Cifra de afaceri netă (CA) reprezintă, conform Legii
227/2015, un indicator al contului de profit şi pierdere,
format din totalitatea veniturilor obţinute din vânzarea de
bunuri, lucrări şi servicii aflate în categoria activităţilor
curente ale unei întreprinderi, inclusiv subvenţiile pentru
exploatare, după scăderea reducerilor comerciale. Este
indicatorul cel mai utilizat în diagnosticarea activităţii pe
baza cifrei de afaceri.
b) Cifra de afaceri medie, denumită şi preţ mediu de vânzare,
constituie venitul obţinut pe o unitate de produs sau serviciu
CA
şi se determină pe baza relaţiei: CA  , în care Q reprezintă
Q
volumul fizic al vânzărilor.
 a) Cifra de afaceri marginală (CAm) reflectă variaţia veniturilor din
vânzări generată de creşterea cu o unitate a volumului fizic al
CA CA1  CA0
vânzărilor: CAm  
Q Q1  Q0
b) Cifra de afaceri critică (CAcr) evidenţiază pragul de rentabilitate a
întreprinderii şi constituie acel nivel al veniturilor din vânzări
necesar acoperirii integrale a cheltuielilor de exploatare. Relaţia de
calcul a fost stabilită pornind de la ipoteza de bază, conform căreia
profitul este nul în momentul atingerii pragului de rentabilitate, iar
cheltuielile totale în raport cu volumul de activitate se grupează în
cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile:
Chf
CAcr 
1  Rv
în care:
Chf – suma cheltuielilor fixe;
Rv –rata cheltuielilor variabile, respectiv cheltuielile variabile medii la
Chv
un leu cifră de afaceri, respectiv: Rv  .
CA
 2. Analiza dinamicii cifrei de afaceri
Caracterizarea evoluţiei cifrei de afaceri în timp se
realizează pe baza metodelor statistice cunoscute. Analiza
în dinamică a cifrei de afaceri, pentru o anumită perioadă
de timp (0; n), se realizează pe baza:
a) modificărilor (abaterilor) absolute cu bază fixă (BF)
sau în lanţ (BL):
CABF CAn  CA0 sau CABL CAn  CAn  1

b) indicilor cu bază fixă sau în lanţ:

CAn CAn
I CA BF  100 sau I CA BL  100
CA0 CAn  1
 c) ratelor de creştere cu bază fixă sau în lanţ:
RBF I CA BF  100 sau RBL I CA BL  100
d) ritmului mediu anual de creştere:
 CAn 
R  n  1  1 100
 CA0 
Studiul cifrei de afaceri (vânzărilor) pe o perioadă mai mare de timp
oferă informaţii despre activitatea întreprinderii şi tendinţa ei, prin încadrarea
acesteia sau a obiectului de activitate (produs/serviciu) în una dintre fazele
ciclului de viaţă: lansare, creştere, maturitate, declin.

Pentru a avea relevanţă în stabilirea strategiei de dezvoltare a întreprinderii,

dinamica societăţii analizate trebuie comparată cu dinamica pieţei, respectiv a
sectorului de activitate. Dacă sectorul este mai dinamic
 2. Analiza structurii cifrei de afaceri

Structura cifrei de afaceri evidenţiază ponderea deţinută de

anumite elemente componente în totalul încasărilor unei
întreprinderi. Analiza structurală se poate realiza pe diverse trepte:
 pe tipuri de activităţi; în acest caz, se determină contribuţia
activităţilor întreprinderii la realizarea cifrei de afaceri (de
exemplu, producţie, prestări servicii, turism, comerţ ş.a.);
 pe grupe de produse/mărfuri; analiza efectuată în această
situaţie se realizează ţinându-se cont de nomenclatorul
întreprinderii. Unele elemente îşi aduc o contribuţie
deosebită la realizarea indicatorilor de performanţă şi de
rentabilitate, altele au o pondere nesemnificativă, dar este
posibil ca tocmai existenţa lor să condiţioneze activitatea şi
rezultatele economico-financiare ale întreprinderii.
 Metodologia de diagnosticare a activităţii întreprinderii în funcţie de
structura cifrei de afaceri este complexă şi constă în:
a) determinarea ponderii deţinute de diferite elemente (produse, mărfuri,
servicii, activităţi, secţii etc) în totalul cifrei de afaceri, utilizându-se mărimile
relative de structură:

cai
gi  100
CA
în care:
gi – ponderea deţinută de categoria „i“ în totalul cifrei de afaceri;
cai – cifra de afaceri realizată de categoria „i“;
CA – cifra de afaceri totală.

b) efectuarea de comparaţii ale structurii activităţii economice aferente

mai multor exerciţii financiare, caz în care se utilizează coeficientul de
structură Gini-Struck:

ng i  1
2

G 
n 1
în care:
n – numărul de termeni ai seriei;
gi – structura vânzărilor pe categorii de activităţi, grupe de produse,
unităţi operative ş.a.

Coeficientul de concentrare Gini-Struck poate lua valorile care aparţin

intervalului [0;1), semnificaţia acestora fiind:
 dacă G→1, atunci în structura activităţii întreprinderii un număr redus
de elemente componente deţine o pondere foarte importantă în cifra de
afaceri, altfel spus, gradul de concentrare a activităţii este ridicat;
 dacă G→0, vânzările sunt repartizate relativ uniform între categoriile
de structurare a activităţii.
2.3. Analiza factoriala a cifrei de afaceri

Modelul pe care îl vom explica evidenţiază corelaţia dintre potenţialul tehnic al

întreprinderii şi cifra de afaceri
Qf CA Qf Mf M f ' Qf
a) CA  N s   unde,    ,
Ns Qf Ns Ns M f M f '
în care:
Mf – valoarea medie a mijloacelor fixe;
Mf ' – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive;
Mf
– gradul de înzestrare tehnică a muncii;
Ns
Mf '
– ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe
Mf
(compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe);
Of
- Productivitatea medie anuală, calculată în funcţie de producţia marfă
Ns
fabricată;
Of
– randamentul mijloacelor fixe direct productive (producţia obţinută
Mf '
destinată livrării la un leu mijloace fixe active).
CA
- gradul de valorificare a producţiei marfă fabricată.
Qf
Modelul multiplicativ prezentat mai sus, evidenţiază relaţia de directă proporţionalitate
care există între evoluţia cifrei de afaceri şi factorii de influenţă definiţi în legendă.
Pentru exemplificare, utilizăm informaţiile din tabelul următor:

Nr. Dinamică
Indicatori Simbol Po P1
crt. (%)
1 Cifra de afaceri – mii lei CA 37.406,25 42.000 112,28
2 Producţia-marfă fabricată – mii lei Qf 39.375 40.000 101,58
3 Numărul mediu de salariaţi – pers. Ns 105 100 95,23
4 Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe Mf 483 490 101,45
– mii lei
5 Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe Mf’ 289,8 343 118,36
direct productive – mii lei
6 Productivitatea anuală a muncii calculată Qf 375 400 106,67
în funcţie de producţia fabricată (mii lei) Ns
7 Gradul de înzestrare tehnică a muncii – 4,6 4,9 106,52
Mf
mii lei/salariat
Ns
8 Ponderea mijloacelor fixe direct Mf' 0,6 0,7 116,67
productive în total mijloace fixe
Mf
9 Randamentul mijloacelor fixe direct Qf 135,87 116,62 85,83
productive (lei)
Mf'
10 Cifra de afaceri medie la un leu producţie CA 0,95 1,05 110,52
fabricată (lei)
Qf
Pentru analiza factorială, vom aplica Metoda substitutiilor in lanţ.

Modificarea cifrei de afaceri faţă de baza de comparaţie este:

CA CA1  CA0 = 4 593,75 mii lei,
din care, datorită:
1) influenţei modificării numărului de salariaţi:
CA Qf CA
Ns  ( Ns1  Ns0 )  0  0  1.781 mii lei
Ns0 Qf 0
2) influenţei modificării productivităţii medii anuale:
Qf  Qf Qf 0  CA0
  N s1  1  
 Qf + 2375 mii lei, din care datorită,
Ns  N s1 N s 0  0

2.1. influenţei modificării gradului de înzestrare tehnică:

Mf  Mf Mf 0  Mf 0 ' Qf0 CA 0
 Ns1  1  
   + 2.323,37 mii lei;
Ns  Ns1 Ns 0  Mf 0 Mf '0 Qf 0

2.2) influenţei modificării structurii mijloacelor fixe (ponderii mijloacelor fixe

direct productive în totalul mijloacelor fixe):
Mf ' Mf  Mf ' Mf 0 '  Qf0 CA 0
 Ns1  1  1     6.324,74 mii lei;
Mf ' Ns1  Mf1 Mf 0  Mf ' Qf0
2.3) influenţei modificării eficienţei mijloacelor fixe:
Qf Mf Mf '  Qf Qf0  CA0
 Ns1  1  1  1   – 6.272,61 mii lei;
Mf ' Ns1 Mf1  Mf '1 Mf 0 '  Qf0
3) influenţei modificării gradului de valorificare a producţiei marfă fabricate:
CA Qf  CA CA0 
  N s1  1  1   400 mii lei.
Qf Ns1  Qf1 Qf 0 
 INTERPRETARE ECONOMICA
Comparativ cu baza de raportare, se constată o creştere a cifrei de afaceri cu
4 493,75 mii lei (+ 12,28%). Explicaţia influenţei factorilor este următoarea:
1. Reducerea numărului de angajaţi cu cinci persoane, în condiţiile
menţinerii constante a celorlalţi factori de influenţă, a determinat în mod justificat
şi o diminuare a cifrei de afaceri cu 1.781,25 mii lei. Scăderea numărului de
salariaţi poate avea cauze diverse: restructurarea activităţii prin creşterea gradului
de înzestrare tehnică, pensionări, transferuri, restrângerea activităţii întreprinderii
etc. Aceste cauze diferă de la o societate la alta; ele trebuie identificate şi
controlate.
2. În condiţii relativ constante, creşterea productivităţii muncii cu 25 mii
lei, respectiv cu 6,67 % a determinat o majorare a cifrei de afaceri cu 2375 mii lei
(valori rotunjite). Creşterea cifrei de afaceri poate avea cauze diverse. În situaţia
prezentată, analiza a fost dezvoltată pe factori de gradul al doilea care, explică
modificarea în timp a productivităţii medii şi indirect a cifrei de afaceri.
 2.1. Comparativ cu perioada de bază, gradul de înzestrare
tehnică a crescut şi s-a reflectat favorabil asupra cifrei de afaceri,
în sensul majorării acesteia cu + 2.323,37 mii lei. Din datele
disponibile se observă că înzestrarea tehnică a crescut, pe de o
parte, datorită efectuării unor noi investiţii (+ 1,45%), iar pe de
altă parte, ca efect al reducerii numărului de salariaţi. Se impune
dezvoltarea analizei în scopul determinării măsurii în care
creşterea gradului de înzestrare tehnică pe baza reducerii
numărului de personal s-a reflectat asupra performanţelor
economice ale întreprinderii. Dacă personalul era supradimen-
sionat comparativ cu capacitatea de producţie disponibilă, atunci
influenţa înzestrării tehnice va fi favorabilă. În cazul în care
societatea şi-a restrâns activitatea drept consecinţă a diminuării
cererii, influenţa gradului de înzestrare tehnică este artificială şi
trebuie interpretată prudent.
 2.2. Structura mijloacelor fixe s-a modificat în
favoarea celor direct productive (+ 10%). Dacă se
consideră că celelalte condiţii din procesul productiv s-
au menţinut constante, atunci influenţa structurii
mijloacelor fixe asupra cifrei de afaceri a fost de +
6.324,74 mii lei. Se ştie că o importanţă deosebită în
cadrul procesului productiv o au mijloacele fixe active
(direct productive). Unele societăţi dispun de
echipamente tehnice luate în leasing operaţional, care nu
sunt înregistrate din punct de vedere contabil la nivelul
societăţii. În această situaţie, se impune luarea în
considerare la analiza performanţelor şi a acestora,
deoarece, de cele mai multe ori, au rol determinant în
realizarea obiectului de activitate, iar analiza
performanţelor numai pe baza informaţiilor contabile din
situaţiile financiare anuale este insuficientă.
 2.3. Randamentul mijloacelor fixe a scăzut cu 14,17% în P 1 comparativ cu
P0. Influenţa acestuia asupra cifrei de afaceri a fost de – 6.272,61 mii lei. Situaţia se
apreciază nefavorabil deoarece eficienţa utilizării mijloacelor fixe s-a diminuat. O
astfel de stare, pe termen lung, conduce la creşterea semnificativă a costurilor de
producţie şi la diminuarea tuturor indicatorilor de performanţă şi de rezultate.
3.Gradul de valorificare a producţiei obţinute destinate vânzării a crescut cu
10,52%, deoarece, în perioada P1, societatea a vândut produse şi din stocurile
perioadelor precedente. Valoarea supraunitară a indicatorului (1,05) tocmai acest fapt
îl evidenţiază. Din analiza dinamicii indicatorilor, se observă că ritmul de creştere a
cifrei de afaceri a devansat semnificativ ritmul de creştere a producţiei fabricate. Se
impune studierea cauzelor care au determinat reducerea producţiei destinate
vânzărilor şi identificarea măsurilor necesare depăşirii situaţiei, printre care:
 dimensionarea volumului şi structurii producţiei fabricate în corelaţie cu
cererea, prin încheierea unor contracte ferme cu beneficiarii;
 diversificarea ofertei;
 prospectarea permanentă a pieţei;
 îmbunătăţirea calităţii produselor fabricate.
Analiza performantelor economico-financiare

Curs
Facultatea de Marketing,
An III
2021-2022
1
 Structura capitolului 5
5.1 Conţinut si importanță,
5.2 Analiza dinamică și structurală (SIG),
5.3 Analiza factorială a profitului aferent CA (PCA),
5.4 Analiza pe baza ratelor de rentabilitate
Rata rentabilității economice (Rre)
Rata rentabilității financiare (Rrf)
Rata rentabilității comerciale (Rrc)

2
 5.1 Conținut și imp.

Obiectivul strategic fundam al firmei:

MAXIMIZAREA VALORII ACȚIONARILOR

Necesitatea obținerii de profit ca bază pt acordarea de dividende către

acționari
Necesitatea obținerii de profit ca sursă proprie de finanțare a
activitatii si de majorare a capitalurilor proprii (deci a averii
acționarilor)

3
 5.2 Analiza dinamică și structurală a performanţelor
economico-financiare

5.2.1 Analiza dinamică pp utilizarea indicilor de dinamică ca

principal instrument

Aprecierea în dinamică trebuie să țină cont de evoluţia inflației în

perioada de referință, precum și de evoluţia performanțelor
obținute de principalii competitori ai firmei analizate

4
 5.2 Analiza dinamică și str. a perform. econ-fin.
5.2.1 Analiza structurală (tabloul soldurilor interm de gestiune – SIG)
Venituri (V) Cheltuieli (C) SIG (V-C)
Venituri din vânzări de Cheltuieli cu mărfurile MARJA COMERCIALĂ
mărfuri
Producția vandută+
Producția stocată Producția destocată PRODUCȚIA
(SF>SI)+ (SF<SI) EXERCIŢIULUI
Producția imobilizată+
Marja comercială + Consumuri intermediare VALOAREA ADĂUGATĂ
Producția exercițiului (de la terți)
Valoarea adăugată Cheltuieli cu imp și taxe EXCEDENT BRUT DIN
+ EXPLOTARE (DEFICIT)
Cheltuieli cu personalul
Excedentul /Deficitul Alte chelt din REZULTAT DIN EXPL (+/-)
brut din exploatare+ exploatare+
Alte venituri din expl Amortizare și proviz
Rezultat din exploat (+) Cheltuieli financiare REZULTAT CRT (+/-)
Venituri financiare
Venit extraordinare Chelt extraordinare REZULTAT
EXTRAORDINAR
Rezultat crt (+) REZULTAT BRUT AL EX
Rezultat extraordinar (+/-)
5
 5.2 Analiza dinamică și structurală a performantelor
economico-financiare
5.2.1 Analiza structurală (Tabloul Soldurilor Interm de Gestiune – SIG)
MARJA COMERCIALĂ – indicator de gestiune deosebit de important în
cazul firmelor de comerț

PRODUCTIA EXERCITIULUI – producţia globală a firmei într-un

exercitiu financiar. Este un indicator eterogen deoarece producţia vandută se
evaluează la pretul de vanzare , în timp ce productia stocată și imobilizata se
evaluează la cost de producţie.

VALOAREA ADĂUGATĂ – cuprinde remunerarea tuturor factorilor care

participă la desfăşurarea activităţii: factor uman – chelt cu salariile, factor
material – amortizare, factor fin – profit (baza pt dividende) și dobânzi.

EXCEDENT BRUT DIN EXPLOATARE – influenţează direct capacitatea

de autofinanţare a firmei
6
 5.3 Analiza factorială a profitului aferent CA
 

1) vol fizic - qvi

2) struct vanz - gi

ΔPCA
3) cost unitar - ci

4) preț de vânz - pvi

7
 5.3 Analiza factorială a profitului aferent CA
Determinarea influențelor factorilor:
1. infl. vol fizic al vânzărilor:
ΔPCA(qvi) = Iqv x PCA0– PCA0 = Σqvi1pvi0/Σqvi0pvi0 x (Σqvi0pvi0 – Σqvi0ci0) –
(Σqvi0pvi0 – Σqvi 0ci0) = +/-
Iqv – indice de variație a cantit vd = Σqvi1pvi0/Σqvi0pvi0

2. infl. structurii vânzărilor:

ΔPCA(gi) = (Σqvi1pvi0 – Σqvi1ci0) - Iqv x PCA 0 = +/-

3. infl. costurilor unitare:

ΔPCA(ci) = (Σqvi1pvi0 – Σqvi1ci1) - (Σqvi1pvi0 – Σqvi1ci0) =

-(Σqvi1ci1 – Σqvi1ci0) = +/-

4. infl. prețurilor de vânzare:

ΔPCA(pvi) = (Σqvi1pvi1 – Σqvi1ci1) - (Σqvi1pvi0 – Σqvi1ci1) =
8
 5.3 Analiza factorială a profitului aferent CA
Exemplu
TABEL 1 - DATE INIȚIALE - Medlife SA
indice de
indicatori simbol 2018 (0) 2019 (1)
variație
Cifra de afaceri - mii lei Σqvipvi 794.563 967.380 121,75%
cheltuieli aferente CA - mii lei Σqvici 756.169 910.946 120,47%
Vol fizic vânzări 2019 exprimat în:
costuri unitare 2018 Σqvi1ci0 X 825.349
prețuri vânzare 2018 Σqvi1pvi0 X 910.020

Profit aferent cifrei de afaceri -

mii lei PCA 38.394 56.434

ΔPCA = PCA0 – PCA1= + 18.040 mii lei, evoluție favorabilă dpdv

economic

9
 5.3 Analiza factorială a profitului aferent CA

Exemplu

Influențele factorilor (aplicând relațiile de la slide ul 8):

1) Infl vol. fizic = 1,1453 x 38.394 – 38.394 = +5.578,99 mii lei

2) Infl str. vânz. = (910.020 – 825.349) – 1,1453 x 38.394 = +40.698,01 mii
3) Infl costuri unit = (910.020 – 910.946) – (910.020 – 825.349) = -85.597
mii
4) Infl prețuri de vânz = 56.434 – (910.020 – 910.946) = +57.360 mii lei

10
 5.3 Analiza factorială a profitului aferent CA

Exemplu - Interpretarea influențelor

1) Infl vol. fizic (qvi) – deoarece Iqv = 1,1453 > 1 rezultă faptul că vol
fizic al vânz s-a majorat în 2019 vs 2018:
1) majorarea capacit de producție (investiții) pt a face față cererii de pe pia ță
2) pătrunderea pe noi piețe de desfacere
2) Infl. structurii vânz (gi) – a fost favorabilă, fiind explicată prin creșterea
ponderii în vânz a produselor cu un profit în perioada de bază mai mare.
Infl structurii se apreciază favorabil econ dacă este efectul adaptării
firmei la cerințele pieței, și nu consecința unor disfuncționalități interne
3) Infl. costurilor unitare (ci) – a fost nevaforabilă, fiind generată de
majorarea lor:
1) creșterea prețurilor de aprov la materii prime, mat, semifabric, utilită ți
2) majorarea cheltuielilor salariale (creșterea sal minim pe economie, etc.)
3) creșterea chelt cu amortizarea (ca efect al investi țiilor men ționate mai sus,
etc.)
11
Exemplu - Interpretarea influențelor
3) Infl. costurilor unitare (ci – continuare) –
Ic (indicele costurilor) = Σqvi1ci1 / Σqvi1ci0 = 910.946/825.349 > 1, deci
costurile unitare s-au majorat

4) infl. prețurilor de vânz (pvi) – a fost favorabilă, deoarece în per

analizată prețurile s-au majorat:
1) ca efect al îmbunătățirii parametrilor calitativi ai produselor
2) datorită unui raport cerere-ofertă favorabil firmei
3) ca o consecință directă a majorării costurilor (vezi factorul de
influență precedent)
Ipv (indicele prețurilor) = Σqvi1pvi1 / Σqvi1pvi0 = 967.380/ 910.020 > 1,
deci prețurile au crescut

12
Exemplu - Recomandări
Gradul de utilizare a capacit de prod trebuie să fie cât mai mare pt
a evita apariția costurilor subutilizării acesteia
Structura vânz pe produse trebuie să fie flexibilă, în corela ție
directă cu schimbările intervenite la nivelul cererii de pe pia ță
Managementul costurilor trebuie să urmărească încadrarea lor în
nivelele bugetate. Cu toate acestea dinamica costurilor este efectul
direct al puterii de negociere dintre firmă și furnizorii săi (de
materii prime, semifabricate, materiale, utilită ți, pe de o parte,
precum și a puterii de negociere a patronatului în raport cu
salariații/sindicatul)
Politica în domeniul prețurilor trebuie să fie dublu fundamentare a
lor: atât în funcție de nivelul costurilor de fabricație, cât și în
funcție de prețurilor produselor concurente și de puterea de
cumpărare a clienților
13
14
 Pentru exemplificare 2, se va utiliza baza de date din tabelul următor.
Tabelul 2.5
– mii lei –
Nr. Indicatori Simbol P0 P1 Indici
crt. %
1 Cifra de afaceri netă (exclusiv TVA)
 qv p 128.000 131.200 102,5
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri nete
 qv c 115.200 114.800 99,65
3 Indicele prețului mediu de vânzare % Ip - 101,5 -
4 Indicele costului complet unitar % Ic - 100,01 -
5 Cifra de afaceri netă recalculată (în funcție de
volumul fizic al vânzărilor din perioada curentă și
 qv p
1 0
- 129.280 -

prețul de vânzare din perioada de bază)

6 Cheltuieli recalculate aferente cifrei de afaceri
nete (în funcție de volumul fizic al vânzărilor
 qv c 1 0
- 114.500 -

din perioada curentă și costul complet unitar

din perioada de bază)
7 Profit aferent cifrei de afaceri Pr 12.800 16.400 128,125
8 Profitul mediu la un leu CA – lei pr 0,10 0,125 125

15
 Prin utilizarea primului model economic:

Pr =  qv p   qv c , schema de analiză este următoarea:

qv
g
Pr p
c

Folosind metodologia de analiză cunoscută, cuantificarea influen ței factorilor

asupra modificării profitului aferent cifrei de afaceri conduce la următoarele
concluzii:
I) modificarea profitului aferent cifrei de afaceri:
 Pr Pr1  Pr0 16.400  12.800  3.600 mii lei ;
II) influența factorilor:
1) influența modificării volumului fizic al producției vândute asupra
profitului aferent cifrei de afaceri:
qv Pr Pr0 Iqv  Pr0 = 12.800· 1,01 – 12.800 = + 128 mii lei

Iqv 
 qv
1 p0

129.280
= 1,01
 qv
0 p 0 128 . 000

16
 Relaţia de calcul al influenţei volumului fizic al producţiei vândute asupra
cifrei de afaceri se poate explica metodologic astfel:
Împărţind şi înmulţind simultan relaţia iniţială cu cifra de afaceri ( qv p) ,
modelul anterior devine:

Pr  qv p 
 qv p   qv c .
 qv p
În aceste condiţii, influenţa volumului fizic al producţiei vândute se
determină după cum urmează:

qv Pr  qv1 p 0 
 qv 0 p 0   qv 0 c 0

 qv 0 p 0
  qv p 0 
 qv 0 p 0   qv 0 c 0
 qv
0
0 p 0
sau

qv Pr 
 qv1 p 0
  qv 0 p 0   qv c 0    qv p 0   qv c 0 
 qv
0 0 0
0 p 0

sau
qv pr Iqv Pr0  Pr0 ;
17
 2. influența modificării structurii producției vândute asupra profitului aferent
cifrei de afaceri:
qv
g ( ) Pr ( qv1 p0   qv1 c0 )  Pr0 Iqv 
qv
(129.280  114.500)  12.800 1,01 1.852 mii lei
Dezvoltarea factorială este următoarea:
 qv1 p 0   qv1 c 0
Pr
 qv 
g   qv1 p 0  
 qv   qv1 p 0
 qv p 0   qv c 0
  qv p 0  0 0

 qv
1
0 p 0
sau
 qv
Pr
 qv  p 0
g    qv1 p 0   qv1 c0   1
  qv 0 p 0   qv c 0 
 qv p 0
0
 qv  0

sau
qv Pr
g ( ) ( qv1 p 0   qv 1 c 0 )  Pr0 Iqv;
qv

18
3. influența modificării costului complet unitar asupra profitului aferent cifrei
de afaceri:

c  qv1 p0 
Pr  qv1 p0   qv1 c1
  qv1 p0 
 qv1 p0   qv1 c0
 qv1 p0  qv1 p0
 ( qv1 c1   qv c ) = – (114.800  114.500) = - 300 mii lei
1 0

4. influența modificării prețului mediu de vânzare asupra profitului aferent

cifrei de afaceri:

pv  qv1 p1 

Pr  qv1 p1   qv1 c1
  qv1 p0 
 qv1 p0   qv1 c1
 1 1
qv p  qv1 p0
( qv1 p1   qv p ) 131.200 - 129.280 1.920
1 0 mii lei;

19
 III) interpretarea economică a rezultatelor:
Comparativ cu baza de raportare, profitul aferent cifrei de afaceri a
înregistrat o creștere cu 3.600 mii lei, respectiv cu 28,125%.
Din cuantificarea influenței factorilor asupra modificării profitului, se
observă că singurul factor cu influență negativă a fost costul complet unitar,
acţiune obişnuită de altfel, la nivelul activităţii de exploatare. De asemenea, se
constată că intensitatea influenței factorilor a fost diferită:
1) volumul fizic al producției vândute a crescut cu 1% fapt ce evidențiază o
dezvoltare a activității sub aspectul dimensiunii. În condiții relativ constante,
această modificare a determinat o creștere a profitului aferent cifrei de afaceri cu
128 mii lei, situație normală din punct de vedere economic, deoarece între
cantitatea vândută și profit există o relație de directă proporționalitate. Un obiectiv
major al oricărei entităţi este dezvoltarea afacerii;

20
2. modificarea structurii producţiei vândute a avut o influen ță favorabilă asupra
profitului, însă total nesemnificativă, de aproximativ o mie de lei. Se poate aprecia
că societatea a respectat în totalitate structura aferentă perioadei de bază.
Efectul pozitiv, deşi redus, indică faptul că a crescut ponderea grupelor
de produse sau servicii, care, în decursul perioadei de bază, au înregistrat un profit
unitar mai mare decât media pe societate. Influenţa modificării structurii prin
prisma cererii consumatorilor finali se consideră normală, indiferent de sensul
influenței (), deoarece activitatea oricărei societăți trebuie să vizeze corelarea
ofertei cu cererea de piață. Dacă însă în activitatea întreprinderii au apărut anumite
sincope, desincronizări care au afectat producţia la anumite sortimente prin
depăşiri sau nerealizări ale programului, atunci modificarea structurii se consideră
nefondată economic, iar consecinţele asupra clienţilor şi rezultatelor financiare ale
întreprinderii vor fi negative;

21
 3. costul complet unitar a crescut cu 0,01% comparativ cu perioada de bază şi a
influenţat negativ profitul aferent cifrei de afaceri, cu – 300 mii lei.
Se consideră justificate, următoarele cauze ale creşterii costurilor:
 majorarea preţului de achiziţie al materiilor prime, materialelor şi
utilităţilor de la furnizori;
 creşterea taxelor, chiriilor, impozitelor etc.;
 utilizarea unor sortimente de materii prime şi materiale de calitate mai
bună, deci cu prețuri de achiziție superioare;
 creşterea tarifelor la energie electrică, apă, prestări servicii etc.
Când majorarea costurilor este cauzată în principal de înregistrarea unor
pierderi economice provocate de rebuturi, creşterea ponderii produselor cu
defecte, creşterea stocurilor de produse finite expirate sau degradate din cauza
condițiilor improprii de păstrare etc., vina aparţine societăţii, iar efectele creșterii
costurilor echivalează cu pierderi de rentabilitate și reducerea eficienței activității;

22
 4. preţul mediu de vânzare a înregistrat, comparativ cu perioada de bază, o creştere cu 1,5%, iar efectul asupra
profitului a fost de + 1.920 mii lei. Majorarea preţurilor de vânzare se poate practica atunci când: societatea deţine
poziţia de lider pe piaţă și cererea nu este satisfăcută, când costurile materiale şi de fabricaţie au înregistrat cr eşteri,
când calitatea ofertei întreprinderii este superioară celei existente pe piaţă, când cererea globală excede oferta etc.
Deoarece indicele preţului a fost superior indicelui costului mediu,
Ip  Ic  101,5%  100,01% ,
se poate conchide că societatea a operat în condiţii de eficienţă, profitul mediu pe unitate de produs sau serviciu
înregistrând creşteri.

Din punct de vedere al rentabilităţii, se poate aprecia că societatea a

desfășurat o activitate eficientă, direcţiile din planul de acţiune vizate putând fi:
 îmbunătăţirea gradului de utilizare a resurselor şi capacităţii de producţie;
 reducerea continuă a pierderilor;
 maximizarea raportului efect/efort;
 diferenţierea pe piaţă;
 diversificarea ofertei;
 îmbunătăţirea imaginii;
 accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor de produse finite;
 fidelizarea clienţilor etc. 23
Capitolul 5
Analiza performanțelor
economico-financiare

Facultatea de Marketing
An III
5.4 Analiza rentabilitatii prin metoda ratelor

Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un

indicator de rezultate şi un indicator care reflectă un
flux de activitate (cifra de afaceri netă) sau un „stoc“
(capital propriu, active totale etc).

Principalele rate de rentabilitate operaţionale în

analiza financiară a firmei sunt:
 rata rentabilităţii comerciale,
 rata rentabilităţii economice,
 rata rentabilităţii financiare.
5.4 Analiza pe baza ratelor de rentabilitate

Rata rentabilităţii comerciale exprimă eficienţa

activităţii comerciale a întreprinderii, asigurând
legătura dintre profitul şi cifra de afaceri netă.

Pr
Rc  100
unde:
CA
Rc – rata rentabilităţii comerciale
Pr – profit aferent cifrei de afaceri
CA – cifra de afaceri

Profitul aferent cifrei de afaceri = Cifra de afaceri - Cheltuieli aferente cifrei de afaceri

Cifra de afaceri = q v p

Cheltuieli aferente cifrei de afaceri = q v c

5.4.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Model de analiză factorială:

 qv  p   qv  c   qv c 
 
Rc  100  1   100
 qv  p   qv  p 
 

Sistemul de factori:

g - structura cifrei de afaceri

Rc p - preţul de vânzare pe produs
c - costul unitar
5.4.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Aplicație:

Nr. crt. Indicatori Simbol N – 1 (0) N (1)

1 Cifra de afaceri (lei) qv p 4.043.200 4.970.400

2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (lei) qv c 3.610.000 4.330.100
3 Volumul fizic efectiv al producţiei vândute - 4.560.000
exprimat în preţuri de vânzare unitare qv1 p0
precedente (lei)
4 Volumul fizic efectiv al producţiei vândute qv1 c0 - 4.085.000
exprimat în costuri unitare precedente (lei)

Nr. crt. Indicatori Simbol / Relatie N–1 N

calcul
5 Profitul aferent cifrei de afaceri (lei) Pr = CA - Ch 433.200 640.300
6 Rata rentabilităţii comerciale (%) Rc = Pr*100/CA 10,71 12,88
5.4.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale
Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor

ΔRc  Rc1  Rc0  + 2,17 %

1. Influenţa modificării structurii vânzărilor:


Δg  1 
 q v1c0  100  Rc Rc' Rc  - 0,30 %
  q p  0 0
 v1 0 

unde Rc'  1 
 q v1c0  100
  q v1p0 


2. Influenţa modificării preţurilor de vânzare:


Δp  1 
 q v1c0  100   1   q v1c0  100  Rc" Rc'  + 7,40 %
  q v1p1    q v1p0 
 

unde Rc"  1 
 q v1c0  100
  q v1p1 


3. Influenţa modificării costurilor unitare:


Δc  Rc1   1 
 q v1c0  100  Rc - Rc"  - 4,93%
  q v1p1 
1

5.4.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Interpretare

Se constată o creştere a ratei rentabilităţii comerciale cu 2,17 % în anul N faţă de

anul precedent.

 Modificările din structura vânzărilor au determinat o diminuare a ratei rentabilităţii

comerciale cu 0,30 % în anul curent. Această situa ție este efectul diminuării ponderii
produselor cu rate ale rentabilităţii comerciale mai mari decât media pe întreprindere
și creșterii ponderii sortimentelor la care s-au înregistrat rate ale rentabilităţii
comerciale mai mici decât media pe întreprindere. Situa ția este justificată dacă
schimbările de structură sunt rezultatul cererii de pe pia ță.

 Creșterea prețurilor de vânzare a dus la sporirea ratei rentabilităţii comerciale cu 7,40

% în anul curent faţă de anul precedent. Această situaţie poate fi determinată de
efortul propriu al firmei pentru îmbunătăţirea calităţii produselor şi de acţiunea
factorilor conjuncturali externi întreprinderii, cum sunt: raportul cerere – ofertă,
evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale, inflaţie etc.

qv1 p1 4.970.400

Ip  100  100 109%  prețurile au crescut
qv1 p 0 4.560.000
5.4.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

 Creşterea costurilor unitare a determinat o reducere a ratei rentabilităţii

comerciale cu 4,93 % în anul curent faţă de anul precedent. Influenţa
modificării costurilor unitare se poate explica în funcţie de elementele
componente (cheltuieli materiale, salariale, indirecte pe unitatea de produs)
şi de factorii specifici acestora (consumuri specifice de resurse materiale,
productivitatea fizică a muncii, gradul de folosire a capacităţii de producţie,
preţuri de aprovizionare, tarife de salarizare etc.). Creşterea costurilor, chiar
dacă determină scăderea ratei rentabilităţii comerciale, se apreciază ca
justificată în cazul în care consumul suplimentar de resurse se reflectă în
îmbunătăţirea calităţii produselor şi creşterea preţurilor de vânzare, efectul
obţinut (sporul de venituri) fiind mai mare decât efortul făcut (creşterea
cheltuielilor).

qv1 c1 4.330.100

Ic  100  100 106%  costurile au crescut
qv1 c 0 4.085.000
5.4.2. Analiza ratei rentabilităţii economice

Rata rentabilităţii economice pune în evidenţă performanţele

utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului
investit pentru obţinerea acestor performanţe.

Pr
Re  100
At

unde:
Re– rata rentabilităţii economice
Pr – profit aferent cifrei de afaceri
At – active totale
5.4.2. Analiza ratei rentabilităţii economice
Model de analiză factorială:
Pr
100
Pr CA Rc
Re  100  =
At 1 1 1 1
 
CA CA R n
Ai Ac
unde:
Pr
100 = Rc (rata rentabiliății comerciale)
CA
CA
= R (randamentul activelor imobilizate)
Ai
CA
= n (viteza de rotaţie a activelor circulante - nr. de rotații)
Ac

Sistemul de factori:
R

Re n

g
Rc p
c
5.4.2. Analiza ratei rentabilităţii economice

Aplicație:
Nr. crt. Indicatori Simbol N - 1 (0) N (1)
1 Cifra de afaceri (lei) qv p 2.745.090 3.057.341
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (lei) qv c 2.470.581 2.671.963
3 Volumul fizic efectiv al producţiei - 2.804.900
vândute exprimat în preţuri de vânzare qv1 p0
unitare precedente (lei)
4 Volumul fizic efectiv al producţiei - 2.450.700
vândute exprimat în costuri unitare qv1 c0
precedente (lei)
5 Active totale (lei), din care: At 4.819.500 5.238.000
6 Active imobilizate (lei) Ai 2.891.700 3.928.500

Nr. crt. Indicatori Simbol / Relatie N - 1 (0) N (1)

calcul
7 Active circulante (lei) Ac = At - Ai 1.927.800 1.309.500
8 Profitul aferent cifrei de afaceri (lei) Pr = CA - Ch 274.509 385.378
9 Randamentul activelor imobilizate (lei) R = CA/Ai 0,95 0,78
10 Viteza de rotaţie activelor circulante (nr. n = CA/Ac 1,42 2,33
de rotatii)
11 Rata rentabilităţii comerciale (%) Rc = Pr*100/CA 10,00 12,60
12 Rata rentabilităţii economice (%) Re = Pr*100/At 5,70 7,36
5.4.2. Analiza ratei rentabilităţii economice
Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor:

 Re Re1  Re0  + 1,66 %

1. Influenţa modificării randamentului activelor imobilizate:
Rc 0
ΔR   Re 0  - 0,66 %
1 1

R1 n 0
2. Influenţa modificării vitezei de rotaţie a activelor circulante:
Rc 0 Rc 0
Δn    + 0,80 %
1 1 1 1
 
R 1 n1 R 1 n 0
3. Influenţa modificării ratei rentabilităţii comerciale:
Rc 0
ΔRc Re1   + 1,52 %
1 1

R 1 n1
5.4.2. Analiza ratei rentabilităţii economice

din care:

3.1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute:

Rc' Rc 0
Δg   + 1,53 %
1 1

R1 n1

unde Rc'  1 
 q v1c0  100
  q v1p0 

3.2. Influenţa modificării preţurilor de vânzare pe produse:
Rc" Rc'
Δp   + 4,21 %
1 1

R 1 n1

unde Rc"  1 
 q v1c0  100
  q v1p1 

3.3. Influenţa modificării costurilor unitare pe produse:
Rc  Rc"
Δc  1  - 4,22%
1 1

R 1 n1
5.4.2. Analiza ratei rentabilităţii economice

Interpretare

 Se constată o variaţie de +1,66 % a ratei rentabilităţii economice de la un an la altul.

Îmbunătăţirea valorii acestei rate în anul curent faţă de anul precedent se datorează
evoluţiei diferite a profitului faţă de cea a activelor totale.
 În anul curent în comparaţie cu cel precedent, randamentul activelor imobilizate a
scăzut de la 0,95 la 0,78, determinând o reducere a ratei rentabilităţii economice cu
0,66 %. Din punct de vedere al vitezei de rotaţie a activelor circulante se constată o
accelerare a acesteia determinată de o mai bună politică de aprovizionare, producţie şi
desfacere, fapt care a contribuit la majorarea ratei rentabilităţii economice cu 0,80 %.
 Aşa cum este normal, creşterea ratei rentabilităţii comerciale are un efect benefic
asupra ratei rentabilităţii economice (+1,52%), între aceşti doi indicatori existând o
relaţie directă. Explicitarea influenţelor factorilor indirec ți: structura vânzărilor, preţurilor
de vânzare şi costurilor unitare complete este similară cu cea întâlnită la rata
rentabilităţii comerciale.

Recomandări. Căi de creştere a rentabilităţii economice:

 accelerarea rotaţiei activelor circulante;
 îmbunătăţirea randamentului activelor imobilizate, prin utilizarea intensivă a acestora,
dar şi ţinând seama de performanţele acestora;
 adaptarea politicilor comerciale, în vederea creşterii eficienţei vânzărilor.
5.4.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Rata rentabilităţii financiare (ROE = return on equity) reprezintă unul

dintre indicatorii majori urmăriţi de investitori şi de management.

Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură investiţia lor

este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este mai
mare decât costul capitalului propriu, atunci, prin activitatea desfăşurată,
firma crează o valoare suplimentară pentru acţionari.

Pn
Rf  100
Kp

unde:
Rf - rata rentabilităţii financiare
Pn – profit net
Kp – capital propriu
5.4.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Model de analiză factorială:

Pn Vt At Pn
Rf  100    100
Kp At Kp Vt
unde:

Vt
- viteza de rotaţie a activelor totale
At

At
- factorul de multiplicare a capitalului propriu (braţul pârghiei financiare)
Kp

Pn
- profitul net la 1 leu venituri totale
Vt

Sistemul de factori:

Vt
At
At
Rf
Kp
Pn
Vt
5.4.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Aplicație:

Nr. crt. Indicatori Simbol N-1(0) N (1)

1 Active totale (lei) At 1.114.170 1.149.210
2 Capitalul propriu (lei) Kp 744.350 868.200
3 Venituri totale (lei) Vt 821.000 1.178.200
4 Profit net (lei) Pn 59.750 113.270

Simbol / Relatie calcul

Nr. crt. Indicatori N-1(0) N (1)
5 Viteza de rotaţie a activelor totale (nr.
de rotații) Vt/At 0,74 1,03
6 Factorul de multiplicare a capitalului
propriu At/Kp 1,50 1,32
7 Profitul net la 1 leu venituri totale (lei) Pn/Vt 0,07 0,10
8 Rata rentabilităţii financiare (%) Rf = Pn*100/Kp 8,03 13,05
5.4.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor:

Rf = Rf1 – Rf0 = + 5,02 %

1. Influenţa vitezei de rotaţie a activelor totale:

Vt  Vt1 Vt 0  At 0 Pn 0
     100 = + 3,14 %
At  At1 At 0  Kp 0 Vt 0

2. Influenţa factorului de multiplicare a capitalului propriu:

At Vt1  At At 0  Pn 0
   1    100 = - 1,29 %
Kp At1 Kp
 1 Kp 0  Vt 0

3. Influenţa profitului net la 1 leu venituri totale:

Pn Vt1 At1  Pn Pn 0 
    1   100 = + 3,17 %
Vt At1 Kp1 Vt
 1 Vt 0 
5.4.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Interpretare
Analizând comparativ cele două perioade, se observă că rata rentabilităţii
financiare a crescut de la o perioadă la alta cu 5,02 %, ceea ce reprezintă o
situaţie favorabilă.

 Viteza de rotaţie a activelor totale a condus la creşterea ratei rentabilităţii

financiare cu 3,14 %, ceea ce arată eficienţa în utilizarea activelor. Pentru o mai
bună interpretare se recomandă analiza vitezelor de rotaţie pe principalele
categorii de active, şi anume activele imobilizate şi activele circulante.
5.4.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

 Factorul de multiplicare a dus la scăderea ratei rentabilităţii financiare cu 1,29%.

La prima vedere, acest aspect pare nefavorabil, dar trebuie remarcat că gradul
de îndatorare a societăţii scade de la 50% la 32%. Se recomandă o atenţie
sporită cu privire la gradul de îndatorare în vederea stabilirii unei structuri
financiare care să permită desfăşurarea în bune condiţii a activităţii.
At Datorii
1 
Kp Kp

Aparent, cu cât factorul de multiplicare a capitalului propriu este mai mare, cu

atât rata rentabilităţii financiare este mai ridicată, dar trebuie să ţinem cont,
totodată, că acest indicator arată şi gradul de îndatorare. Şi este cunoscut că
orice societate cu grad de îndatorare mare este riscantă. Stabilirea unei valori
optime a factorului de multiplicare reprezintă de fapt un arbitraj permanent între
profiturile şi costurile pe care le implică datoriile financiare.
5.4.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

 Profitul net la 1 leu venituri totale a dus la majorarea ratei rentabilităţii financiare
cu 3,17 %, aspect ce evidenţiază eficienţa exploatării activităţii, capacitatea
firmei de a practica o politică de preţuri eficientă şi, totodată, abilitatea firmei de
a controla costurile. Acest indicator trebuie interpretat în funcţie de sectorul de
activitate, de natura produselor comercializate şi de strategia aplicată de firmă.
Analiza corelației
risc-rentabilitate
Marketing An III
 Rentabilitatease află într-o legătură
directă şi nemijlocită cu riscul.

 Acţionariisau alţi investitori vor

investi într-un anumit activ,
asumându-şi riscul aferent, în
schimbul unei remunerări, care va
trebui să fie cu atât mai ridicată cu
cât riscul este mai mare.
 Analiza cost-volum-profit se referă la un
studiu al modelelor de evoluţie a costului, care
pune în evidenţă relaţiile dintre cost, volumul
producţiei şi profit.

 Analiza cost-volum-profit este un instrument

necesar atât pentru previzionare, cât şi
pentru controlul managerial.

 Metoda cuprinde o serie de tehnici şi procedee

de soluţionare a problemelor, bazate pe
înţelegerea caracteristicilor modelelor de
evoluţie a costurilor firmei.
 Tehnicile utilizate exprimă relaţiile
dintre: *venituri, *structura vânzărilor,
*costuri, *volumul producţiei şi *profituri
şi includ analiza pragului de rentabilitate
şi procedeele de previzionare a profitului.

 Scopul analizei este acela de a utiliza

aceste relaţii, care oferă un model
general al activităţii economice, pentru
previziunile pe termen scurt, pentru
evaluarea performanţei firmei şi pentru
analiza alternativelor de decizie.
 Analiza cost-volum-profit este unul dintre
cele mai puternice instrumente pe care
managerii le folosesc.
 Această analiză îi ajută să înţeleagă relaţia

dintre cost, volum şi profit concentrându-se

pe interacţiunea dintre următoarele cinci
elemente:
 preţul produselor;
 volumul sau nivelul de activitate;
 costul variabil;
 costurile totale;
 mixul de produse.
 Activitatea economică a unei întreprinderi
presupune în mod evident, existenţa şi
manifestarea riscului operaţional (de
exploatare), ca urmare a faptului că nu se
pot anticipa şi corela cu certitudine,
elementele rezultatului aferent activităţii
de exploatare (cantitate, cost, preţ) cu
elementele procesului de exploatare
(aprovizionare, producţie, desfacere).
Riscul operaţional reprezintă probabilitatea
pentru care veniturile degajate de activitatea
de exploatare să nu acopere cheltuielile
implicate în acest proces, ca urmare a
structurii acestora.

Riscul nu depinde numai de factorii generali,

ci și de structura cheltuielilor, respectiv de
comportamentul acestora faţă de volumul de
activitate, care influenţează în mod
determinant rentabilitatea.
 Analiza pragului de rentabilitate

În activitatea unei firme, pot apărea

situaţii în care oferta este mai
mare decât cererea, ceea ce
impune reducerea volumului
producţiei.
Problema care se pune, într-o astfel
de situaţie, este de a stabili acel nivel
până la care întreprinderea poate
reduce volumul de activitate, astfel
încât să nu înregistreze pierderi.
Analiza pragului de rentabilitate
 Pentru fiecare ipoteză de preţ de
vânzare, această metodă permite
determinarea volumului producţiei care
trebuie realizat sau a cotei de piaţă care
trebuie câştigată pentru ca firma să devină
profitabilă.

 Pragul de rentabilitate poate fi calculat pe

ansamblul întreprinderii sau pe diferite
produse şi activităţi.
 În vederea determinării pragului minim de rentabilitate, se impune gruparea cheltuielilor
totale în funcţie de comportamentul lor faţă de variaţia volumului producţiei, în cheltuieli variabile
şi cheltuieli fixe.

Determinarea pragului de rentabilitate în unităţi fizice presupune egalarea funcţiei

veniturilor cu cea a costurilor de exploatare, precum şi rezolvarea ecuaţiei corespunzătoare:
V q p şi C Cf  q cv
unde: V – veniturile de exploatare;
q – volumul fizic al producţiei vândute dintr-un anumit produs;
p – preţul de vânzare;
C – cheltuielile de exploatare aferente produsului respectiv;
Cf – cheltuielile fixe;
cv – cheltuielile variabile pe unitatea de produs.
Având în vedere că în punctul de echilibru veniturile sunt egale cu costurile, rezultă:
qcr  p Cf  qcr cv
Cf
q cr 
p - cv
unde: qcr – volumul producţiei dintr-un anumit sortiment, corespunzător punctului critic.
 Diferenţa dintre preţul de vânzare unitar şi cheltuielile variabile pe unitatea de produs
reprezintă marja cheltuielilor variabile pe unitatea de produs sau marja brută pe unitatea de produs
(mcv). Aceasta arată contribuţia fiecărei unităţi de produs la acoperirea cheltuielilor fixe şi
obţinerea profitului de exploatare. De aceea, volumul producţiei corespunzătoare pragului de
rentabilitate se mai poate scrie ca raport între cheltuielile fixe şi marja costurilor variabile unitare:
Cf
q cr 
mcv
Dacă întreprinderea îşi propune obţinerea unui anumit nivel al profitului (Pr) pentru
sortimentul considerat, volumul total al producţiei care trebuie vândut (qp ) pentru a realiza profitul
previzionat se determină astfel:
Cf  Pr Cf  Pr
qp  
p - cv mcv
Dacă întreprinderea îşi propune obţinerea unui anumit nivel al profitului pe unitatea de
produs, volumul producţiei care trebuie vândut (qp’) pentru a realiza profitul previzionat se
determină astfel:
Cf  Pr Cf  Pr
q p'   , pru   0, mcv 
p - cv - pru mcv - pru
 Pragul de rentabilitate se poate exprima şi valoric (CAcr), în acest caz numindu-se şi cifră
de afaceri critică, cu formulele:
Cf Cf
CA cr  
Cv 1 - rcv ,
1-
CA
unde: rcv – rata cheltuielilor variabile (cheltuielile variabile la 1 leu cifră de afaceri);

Dacă întreprinderea doreşte şi obţinerea unui anumit profit, mărimea totală a cifrei de
afaceri care trebuie realizată se calculează astfel:
Cf  Pr Cf  Pr
CA p  
Cv 1 - rcv
1-
CA

Cu cât CA este mai mare, cu atât riscul de exploatare este mai redus şi rezultă că
întreprinderea se adaptează repede la modificările mediului ambiant prin cantitatea producţiei
obţinute.
Reprezentarea grafică a pragului de
rentabilitate
C,V
V

Zona profitului

CT
Zona pierderilor

CV

CF

Qcr Q

Costurile şi veniturile exprimate valoric sunt reprezentate pe ordonată, iar producţia este
reprezentată pe abscisă. Funcţia veniturilor totale (V) exprimă veniturile pe care firma le obţine la
fiecare nivel al producţiei, considerând că se foloseşte un preţ constant de vânzare (p). În mod
similar, funcţia costurilor totale de exploatare (C) reprezintă costurile totale pe care firma le va
suporta la fiecare nivel al producţiei. Costurile totale cuprind suma dintre costurile fixe (Cf), care
sunt independente de volumul producţiei, şi costurile variabile, care cresc într-o rată constantă pe
unitatea de produs.
Pragul de rentabilitate se află în punctul Q cr, acolo unde se intersectează funcţiile veniturilor
totale şi costurilor totale. Dacă nivelul producţiei unei firme este sub pragul de rentabilitate,
adică veniturile totale sunt mai mici decât costurile totale, atunci firma suportă pierderi de
exploatare (rezultatul exploatării este negativ). Dacă volumul producţiei este deasupra pragului de
rentabilitate, adică veniturile totale sunt mai mari decât costurile totale, ea realizează profit de
exploatare.
 În corelaţie cu volumul critic al producţiei se pot determina următorii indicatori:
 gradul critic de utilizare a capacităţii de producţie (gcr)
q cr
- la nivel de produs: g cr  100 ,
q max
unde: qmax – capacitatea de producţie maximă exprimată în unităţi fizice.
CA cr
- la nivel de întreprindere: G cr  100 ,
Q max
unde: Qmax – capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice.

 perioada critică (Tcr)

CA cr
Tcr  ,
CA
T
CA
unde: – cifra de afaceri medie pe unitatea de timp (zi, lună, an).
T
 Exemplu:
O întreprindere fabrică un singur produs, înregistrând pe cele patru trimestre
următoarele niveluri ale indicatorilor:

Nr.
Indicatori I II III IV Total
crt.
1 Producţia vândută – buc.(qv) 1.000 2.000 3.000 4.000 10.000
2 Preţul de vânzare(pv) – lei 100 100 100 100 x
3 Costul variabil(cv) – lei 60 60 60 60 x
4 Cheltuieli fixe (Chf) – lei x x x x 200.000
5 Cifra de afaceri – lei 100.000 200.000 300.000 400.000 1.000.000
Marja brută asupra cheltuielilor
6 variabile (Mbv) – lei 40.000 80.000 120.000 160.000 400.000
Marja brută asupra cheltuielilor
7 variabile cumulata – lei 40.000 120.000 240.000 400.000 x
8 Producţia maximă (Qmax) – buc 4.500 4.550 4.600 4.600 18.250
9 Numărul de zile pe trimestre (T) 90 91 92 92 365

În condiţii de linearitate a activităţii:

200.000
CACR  500.000 lei
0,4
500.000
TCR  365 183 zile
1.000.000
Prin urmare, producţia critică are o valoare de 500.000 lei, care va fi atinsă în a 183 -a
zi, respectiv pe 2 iulie.
 Exemplu:
Ţinând seama de factorul sezonier, care afectează exclusiv volumul producţiei vândute,
din datele din tabel se observă că pragul de rentabilitate va fi atins în trimestrul III, marja
brută asupra cheltuielilor variabile cumulată depăşind în acest trimestru cheltuielile fixe.
Astfel, cifra de afaceri critică pe trimestrul III este de:
Chf neacoperit e 80.000
CACRIII  p  100 200.000 lei
p  cv 40
unde :
Chf neacoperite = Chf – MbvII = 200.000 – 120.000 = 80.000 lei
CACRIII 200.000
TCRIII   61,3 61 zile
CAIII 300.000
T III 92
Pragul de rentabilitate va fi atins în a 61-a zi a trim. III, adică pe 30 august.
Considerarea factorului sezonier în calculul pragului de rentabilitate determină un
decalaj în estimarea perioadei critice de care factorii de decizie trebuie să ţină seama,
deoarece rentabilitatea este o sursă proprie de finanţare. Există o diferenţă de circa două luni
între valorile obţinute prin cele două ipoteze, timp în care firma este posibil să-şi finanţeze
activitatea din surse atrase.
Concluzii
Analiza pragului de rentabilitate prezintă multe
avantaje incontestabile, dintre care menţionăm:
 permite stabilirea nivelurilor de producţie pentru care nu se
mai înregistrează pierderi sau pentru care se obţine un nivel
programat al profitului;
 evidenţiază corelaţiile dintre evoluţia producţiei a veniturilor
şi a costurilor, grupate în costuri variabile şi costuri fixe;
 permite stabilirea gradului de utilizare a capacităţilor de
producţie în condiţiile obţinerii unui anumit profit programat
şi a căilor sale de creştere;
 permite elaborarea de ipoteze şi simulări privind evoluţia
profitului firmei;
 permite luarea unor decizii privind dimensionarea optimă a
capacităţilor de producţie şi efectuarea unor investiţii
pentru dezvoltarea şi modernizarea fiecărei firme.
Analiza riscului de exploatare
 Riscul de exploatare sau economic
exprimă incapacitatea firmei de a se adapta
la timp şi cu cele mai mici costuri la
variaţiile mediului economico-social şi
reflectă variabilitatea rezultatului economic
în funcţie de condiţiile de exploatare.
Analiza riscului de exploatare
 Veniturile sunt influenţate de condiţiile economice sau de activitatea concurenţilor, de
preţul de vânzare sau de cantităţile vândute (sau de ambele variabile cantitative), ceea ce
face ca ele să fie diferite faţă de previziuni. Acest risc este denumit riscul vânzărilor.
 Cheltuielile de exploatare sunt compuse din cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile şi, cu

cât ponderea cheltuielilor fixe de exploatare este mai ridicată, cu atât mai greu îi va fi unei
firme să-şi adapteze cheltuielile sale de exploatare la schimbările înregistrate în volumul
vânzărilor.

 Riscul care provine dintr-o anumită compoziţie a cheltuielilor variabile şi fixe este denumit
risc de exploatare. Riscul de exploatare va fi cu atât mai mare cu cât ponderea
cheltuielilor fixe de exploatare, comparativ cu cheltuielile variabile de exploatare, va fi mai
mare.

 Principalii factori care influenţează riscul economic sau de exploatare sunt cifra de afaceri,
structura cheltuielilor de exploatare, precum şi apropierea dintre nivelul producţiei efective
şi cea corespunzătoare punctului critic.

 Cu cât nivelul efectiv al producţiei se îndepărtează prin creştere de punctul

critic, iar cheltuielile fixe sunt mai mici, cu atât riscul de exploatare este mai mic
şi invers.
Analiza riscului de
exploatare
Indicatorul de poziţie se poate determina atât sub formă absolută (α), cât şi sub
formă relativă (α’):
-  CA1 - CA cr
CA1 - CA cr
- '  100
CA cr
Indicatorul în mărime absolută (indicatorul flexibilităţii absolute, denumit şi marjă de
siguranţă) exprimă ecartul existent între cifra de afaceri efectiv realizată (Ca 1) şi cifra de
afaceri corespunzătoare pragului de rentabilitate (Cacr). Cu cât acest ecart este mai mare, cu
atât întreprinderea va avea o flexibilitate şi o adaptabilitate mai mare la evoluţiile pe termen
scurt şi mediu înregistrate de sectorul economic în care ea operează. Astfel, o creştere a
acestui indicator denotă o reducere a riscului de exploatare înregistrat de o anumită firmă.
Pentru a putea face comparaţii între firme de dimensiuni diferite, se utilizează indicatorul de
poziţie în mărimi relative.
Mărimile calculate pentru indicatorii de poziţie în mărimi absolute şi relative sunt
comparate, apoi, cu cifra de afaceri critică sau cea corespunzătoare pragului de rentabilitate,
rezultând următoarele aprecieri:
 dacă cifra de afaceri efectivă se situează cu până la 10% peste cea critică, firma se află
într-o situaţie riscantă sau instabilă;
 dacă cifra de afaceri efectivă este cu până la 20% mai mare decât cea critică, firma se află
într-o situaţie relativ stabilă;
 dacă cifra de afaceri efectivă depăşeşte cu peste 20% pragul de rentabilitate, atunci firma
se află într-o situaţie lipsită de riscuri semnificative sau confortabilă.
Analiza riscului de
exploatare
Coeficientul de elasticitate măsoară sensibilitatea rezultatelor obţinute de
întreprindere la dinamica volumului de activitate.
R
e R
CA
CA

Prin raportarea la pragul de rentabilitate a unui volum de activitate pentru care

rezultatul este egal cu zero, coeficientul de elasticitate devine:
R1  Rcr
Rcr CAcr
e 
CA1  CAcr CA1  CAcr
CAcr
Rezultă că valoarea coeficientului de elasticitate este dependentă de nivelul producţiei
vândute peste pragul de rentabilitate. Cu cât volumul producţiei este mai mare decât
producţia critică, cu atât valoarea coeficientului de elasticitate este mai redusă, iar
riscul de exploatare este mai mic.
Analiza riscului financiar
 Riscul financiar exprimă variabilitatea indicatorilor de
rezultate ca urmare a modificării structurii financiare a
întreprinderii.
 Desfăşurarea normală a activităţii fiecărei firme necesită

utilizarea unor resurse financiare proprii şi împrumutate,

care se deosebesc prin costurile pe care le generează.
 În cazul în care o firmă apelează la împrumuturi, este

necesar să suporte, din rezultatele sale, şi cheltuielile

financiare aferente, ceea ce face ca îndatorarea, prin
mărimea şi costurile ei, să determine modificarea
rezultatelor obţinute, precum şi a riscului financiar.
 Rezultă că, la nivelul unei firme, decizia de a investi

generează riscul economic, prin creşterea costurilor fixe,

în timp ce decizia de finanţare generează riscul financiar.
Analiza riscului financiar
Riscul financiar este riscul asociat cu modul în care o firmă îşi finanţează activităţile sale
productive. Prin asumarea unor obligaţii fixe, cum ar fi creditele bancare sau leasing-ul pe termen
lung, firma îşi sporeşte riscul său financiar. Totuşi, o firmă care îşi finanţează afacerile prin capital
propriu, fie generat din activitatea de exploatare (profituri nedistribuite), fie ca rezultat al emiterii
unor noi acţiuni, nu-şi asumă obligaţii fixe.
Deoarece cheltuielile financiare sau cu dobânzile aferente capitalului împrumutat au un
caracter relativ fix, la o anumită nevoie de capital, mărimea riscului financiar poate fi apreciată cu
ajutorul unui prag de rentabilitate global, care ţine seama şi de aceste cheltuieli, calculat cu relaţia:
Cf  Dob Cf  Dob
CA CRG   ,
Cv 1 - r
1- cv
CA
unde: Dob – suma dobânzilor plătite.

Pentru evaluarea riscului financiar, se pot utiliza, ca şi în cazul riscului de exploatare,

indicatorii de poziţie în mărime absolută şi relativă sau coeficientul de elasticitate:
- α G CA1 - CA CRG
CA1 - CA CRG
- α' G  100
CA CRG
CA cr
- eG 
CA1  CA CRG
Deciziile pe termen scurt care au la bază utilizarea relaţiei preţ-cost-volum se referă la
alegerea structurii vânzărilor, politicile de preţ, acceptarea/neacceptarea unei comenzi pentru
întreprindere sau realizarea unui anumit volum de produse.
CAPITOLUL 6
ANALIZA POZIŢIEI
FINANCIARE

Marketing III
Curs
2021
 Cel mai greu
lucru de păstrat
este echilibrul!!!
Jean Grenier
Probleme studiate:

1. Consideratii generale
2. Bilanţul - document de sinteză în analiza poziţiei financiare
3. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii
4. Analiza situaţiei nete (Activului net, Patrimoniului net)
5. Analiza corelației Fond de rulment – Necesar de fond de
rulment – Trezorerie netă (FR-NFR-TN)
6. Analiza lichidității și solvabilității
 1. Consideratii generale
Poziţia financiară evaluează la un moment dat, sub diverse aspecte, starea
întreprinderii din punct de vedere financiar:
 mărimea, natura și conţinutul resurselor financiare;
 modul de utilizare a surselor de finanțare;
 modificarea în timp a dimensiunii şi structurii resurselor financiare;
 solvabilitatea, lichiditatea şi autonomia financiară;
 corelaţia între plăţi şi încasări etc.
Sursa informaţională principală în analiza poziţiei financiare la nivel
micoreconomic este bilanţul.
 Bilanțul – sursă informaţională în analiza poziției financiare

In accepţia economico-juridică, patrimoniul reprezintă ansamblul bunurilor, drepturilor şi

obligaţiilor care caracterizează situaţia unei entităţi economice la un moment dat.
Bilanţul
- este un raport financiar-contabil care reflectă bunurile deţinute de întreprindere (ACTIV) şi
sursele de financiare contractate pentru procurarea acestor bunuri (PASIV).
- reflectă starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat.
- constituie instrumentul principal de reflectare a poziției financiare.
- oferă informaţiile necesare pentru aprecierea gestiunii financiare a întreprinderii,
- caracterizează mărimea resurselor şi a utilizărilor în decursul unei perioade de gestiune.
 Bilanțul – sursă informaţională în analiza poziției financiare

Indiferent de momentul la care se încheie bilanţul, menţinerea egalităţii între sumele

totale înscrise în activul şi pasivul acestuia constituie principiul financiar fundamental care
susţine constituirea patrimoniului unei întreprinderi
Activul şi Pasivul, care sunt de fapt două reprezentări diferite ale aceleiaşi mărimi
economice: una patrimonială, cealaltă financiară.
Bilanțul trebuie să asigure un echilibru perfect între active și pasive, respectiv între
utilizări și resurse:

Active Totale = Pasive Totale

sau
Utilizări = Resurse

Analiza poziţiei financiare a companiei se realizează după ce documentele contabile

implicate în procesul de diagnosticare sunt retratate şi prelucrate astfel încât să ofere o
imagine cât mai fidelă a realităţii. Bilanţul contabil va fi reevaluat şi transformat în bilanţ
patrimonial (financiar) sau, după caz, bilanţ funcţional, în raport de scopul ales al analizei.
 Bilanţul financiar, denumit și bilanţ patrimonial, reprezintă un instrument
de analiză creat pentru:
 determinarea patrimoniului net;
 analiza corelaţiei fond de rulment – necesar de fond de rulment –
trezorerie netă;
 analiza echilibrului financiar;
 analiza structurii financiare;
 determinarea lichidităţii şi solvabilităţii;
 stabilirea gradului de îndatorare.

Principiile avute în vedere la elaborarea bilanțului patrimonial sunt:

a) evaluarea elementelor patrimoniale la valoarea lor netă;
b) separarea elementelor de activ de elementele de pasiv;
c) ordonarea elementelor de activ în ordinea crescătoare a gradului de lichi-
ditate (aptitudinea activelor întreprinderii de a se transforma în numerar);
d) ordonarea elementelor de pasiv în ordinea crescătoare a gradului de
exigibilitate (scadenţa surselor de finanţare).
 BILANȚ FINANCIAR
ACTIVE PASIVE

ACTIVE IMOBILIZATE NETE CAPITALURI PROPRII, din care:

 Imobilizări necorporale  capital social
 Imobilizări corporale  rezerve
 Imobilizări financiare > 1 an  rezultatul exercițiului
(inclusiv creanţe > 1 an)  subvenții Capitaluri
 provizioane pentru riscuri și cheltuieli permanente
pentru o perioadă mai mare de un an
(rezerve)

DATORII PE TERMEN MEDIU

ȘI LUNG

ACTIVE CIRCULANTE DATORII PE TERMEN SCURT, din care:

 Stocuri
 Creanţe < 1 an  Obligații față de:
 Investiții financiare < 1 an)  furnizori
 Disponibilităţi  salariaţi
 bugetul statului
 bănci
 Credite pe termen scurt
 Provizioane pentru riscuri și cheltuieli pentru o
perioadă mai mică de un an

TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

 Analiza situaţiei nete
Situația netă, cunoscută şi sub numele de patrimoniu net sau activ net al
întreprinderii exprimă interesul rezidual al acționarilor asupra activelor entităţii
economice, după deducerea tuturor datoriilor.
Situația netă poate fi determinată prin două metode:
 sustractivă (sintetică);
 aditivă.
1) Conform metodei sustractive, situația netă (activul net, patrimoniul net)
se calculează ca diferenţă între activul total al întreprinderii şi datoriile totale.
SN = AT – DT,
în care:
SN – situația netă (simbolul poate fi înlocuit cu Ant – activul net sau Pn –
patrimoniul net);
AT – active totale;
DT – datorii totale.

Active imobilizate SITUAȚIA NETĂ

ACTIVE TOTALE (CAPITALURI PROPRII)

Active circulante Datorii totale

Situația netă coincide cu mărimea capitalului propriu.

Evoluția patrimoniului net poate fi analizată prin compararea dinamicii
activelor totale cu cea a datoriilor totale.
O creștere a stuaţiei nete, se înregistrează atunci când ritmul de creștere a
activelor totale este superior ritmului de creștere a datoriilor întreprinderii:
Indicele AT  Indicele DT .
 Prin metoda aditivă, modul de calcul al situației nete este dat de relația:
SN = Ks + Rz + Rr + Re – Rrep,
în care simbolurile prezentate sunt elementele componente ale capitalului propriu,
aşa cum se regăsesc şi în structura bilanţului:
Ks – capital social;
Rz – rezerve;
Rr – rezultat reportat;
Re – Rrep – rezultatul exercițiului (Re) corectat cu partea repartizată în
cursul exercițiului respectiv (Rrep).

În literatura de specialitate se arată că, în comparație cu capitalurile

proprii, situația netă este mai restrictivă deoarece exclude subvențiile și
provizioanele reglementate. De aceea, situația netă este un indicator mai relevant,
care exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat.
 Analiza structurii patrimoniale prin metoda ratelor
Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii prin metoda ratelor
surprinde ponderea deţinută de elementele patrimoniale în totalul activului,
respectiv pasivului.
Ratele de structură:
 se exprimă în procente, iar interpretarea rezultatelor se realizează în
funcţie de contextul şi momentul analizei;
 pentru relevanţă, valorile se pot compara cu un etalon, de exemplu
cu: mediile sectoriale (ramura), cu mărimile societăţilor concurente
sau cu valorile altor perioade.
 Sinteza indicatorilor de analiză a structurii economice şi financiare
INDICATORI RELAȚII DE CALCUL
ACTIV – RATE DE STRUCTURĂ
1.a. Rata activelor imobilizate Active imobilizat e
R AI  100
Activ total
1.b. Rata activelor imobilizate Active imobilizat e
R AI  100
Active circulante
1.1. Rata imobilizărilor necorporale Imobiliz ări necorporale
R INC  100
Activ total
1.2. Rata imobilizărilor corporale Imobiliz ări corporale
R IC  100
Activ total
1.3. Rata imobilizărilor financiare Imobiliz ări financiare
R IF  100
Activ total
2. Rata activelor circulante Active circulante
R AC  100
Activ total
2.1. Rata stocurilor Stocuri
R AC  100
Activ total
2.2. Rata creditului clienți Clienţi şi conturi asimilate
R Cr  100
Activ total
2.3. Rata disponibilităților și Disponibil ităţi  Inv. fin. pe termen scurt
plasamentelor RD  100
Activ total
PASIV – RATE DE STRUCTURĂ
1. Rata stabilității financiare Capital permanent
R SF  100
Pasiv total
≥ 70% (2/3 din totalul pasivului să reprezinte
sursele stabile);

2. Rata autonomiei financiare globale Capital propriu

R AFG  100
Pasiv total
≥ 30% (cel putin 1/3 din pasiv)
3.a. Rata autonomiei financiare la Capital propriu
termen R AFT  100
Capital permanent
≥50% (1/2 din capitalul permanent)
3.b. Rata autonomiei financiare la Capital propriu
termen R AFT  100
Datorii pe termen lung
≥100
4.. Rata îndatorării globale Datorii totale
RIT  100
Pasivtotal
≤70% (max. 2/3 din pasiv)
4.a Datorii pe termen lung
R IT  100
Capital permanent
≤50%
4.b. Rata îndatorării globale Datorii pe termen lung
R IT  100
Capital propriu
≤100%
5. Rata datoriilor pe termen scurt Datorii pe termen scurt
R DTS  100
Pasiv total
≤33% (maxim 1/3 din pasiv)
 Analiza situaţiei nete
Situația netă, cunoscută şi sub numele de patrimoniu net sau activ net al
întreprinderii exprimă interesul rezidual al acționarilor asupra activelor entităţii
economice, după deducerea tuturor datoriilor.

Patrimoniul net reflectă avuția acționarilor creată prin alocarea și

materializarea capitalurilor proprii.
Situația netă poate fi determinată prin două metode:
 sustractivă (sintetică);
 aditivă.
 1) Metoda sustractivă
Situația netă se calculează ca diferenţă între activul total al întreprinderii şi
datoriile totale.
SN = AT – DT,
în care:
SN – situația netă (simbolul poate fi înlocuit cu Ant – activul net sau Pn –
patrimoniul net);
AT – active totale;
DT – datorii totale.

Active imobilizate SITUAȚIA NETĂ

ACTIVE TOTALE (CAPITALURI PROPRII)

Active circulante Datorii totale

O creștere a stuaţiei nete, deci a eficienţei, se înregistrează atunci când

ritmul de creștere al activelor totale este superior ritmului de creștere al
datoriilor întreprinderii:
Indicele AT  Indicele DT .
 2) Metoda aditivă:
SN = Ks + Rz + Rr + Re – Rrep,
în care:
Ks – capital social;
Rz – rezerve;
Rr – rezultat reportat;
Re – Rrep – rezultatul exercițiului (Re) corectat cu partea repartizată în
cursul exercițiului respectiv (Rrep).

Modificarea patrimoniului net este dependentă de operațiile de modificare a

capitalului propriu, generate atât de cauze interne, efecte ale creșterii/reducerii
volumului de activitate, cât și de motive externe, cum ar fi aportul de capital al
acționarilor.
 Analiza corelației fond de rulment – necesar de fond de rulment –
trezorerie netă
Maximizarea valorii patrimoniale, poate avea loc numai în condiţiile unei
activităţi profitabile şi de menţinere a echilibrului economic și financiar.

Într-o abordare financiară, echilibrul reprezintă egalitatea dintre sursele

financiare şi mijloacele economice necesare desfăşurării activităţii de exploatare şi
comercializare, pe termen lung şi pe termen scurt.

Analiza financiară cercetează:

 echilibrului pe termen lung - se compară capitalul permanent (resursele
permanente) cu activele imobilizate, rezultând indicatorul fondul de
rulment (FR);
 echilibrului pe termen scurt - se compară activele circulante cu
obligaţiile pe termen scurt, indicatorul utilizat fiind nevoia de fond de
rulment (NFR);
 echilibrului curent - compararea fondului de rulment cu nevoia de fond
de rulment, indicatorul folosit fiind trezoreria netă.
 Cei trei indicatori, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment,
trezoreria netă exprimă:
 gradul în care întreprinderea dispune de surse permanente pentru a-
şi acoperi utilizările permanente,
 gradul în care întreprinderea îşi acoperă utilizările temporare din
excedentul de resurse temporare,
 capacitatea întreprinderii de a face faţă termenelor de plată,
 averea întreprinderii,
 1. Analiza fondului de rulment
Fondul de rulment (FR) este un element de pasiv care exprimă lichiditatea
unei entități economice în mărimi absolute.

Modul de calcul al indicatorului Fondul de rulment:

a) pornind de la informațiile din partea superioară a bilanțului patrimonial,
fondul de rulment se calculează, ca diferenţă între capitalurile permanente (Cper)
şi activele imobilizate (AI), conform relaţiei:
FR = Capitaluri permanente – Active imobilizate.
 Fondul de rulment – acea parte a capitalului permanent care excede
activele imobilizate şi participă la finanţare activelelor circulante.
Relația de calcul anterioară mai poate fi scrisă:
FR = (Capitaluri proprii + Datorii pe termen mediu
și lung) – Active imobilizate;
FR=(Cpr+DTL)-AI
unde,
Cper= Cpr+DTL
ACTIVE IMOBILIZATE CAPITALURI
PROPRII
Capital
permanent
+

ACTIVE CIRCULANTE FOND DE DATORII PE TERMEN

St MEDIU ȘI LUNG
Cr RULMENT
If
D

DATORII PE TERMEN
 b) Utilizând informaţiile din partea inferioară a bilanțului financiar, fondul
de rulment patrimonial se calculează ca diferenţă între activele circulante (AC) şi
datoriile totale pe termen scurt (DTS):

FRP = Active circulante – Datorii pe termen scurt.

În această accepţie, fondul de rulment evidenţiază surplusul de active

circulante în raport cu datoriile temporare sau altfel spus, partea activelor
circulante nefinanţate prin datorii pe termen scurt.

 Fondul de rulment propriu – FRp - reflectă și gradul de autonomie

financiară a întreprinderii, respectiv măsura în care echilibrul
financiar se asigură prin capitalurile proprii.
 Fondul de rulment împrumutat – FRî - (străin) evidențiază măsura
îndatorării pe termen mediu și lung, destinată finanţării nevoilor pe
termen scurt.
FR=FRp+FRî
Fondul de rulment este destinat măsurării in marime absoluta a gradului de
lichiditate și de solvabilitate.
 2. Analiza necesarului de fond de rulment
Orice activitate productivă presupune deţinerea de stocuri şi/sau acordarea
de credite clienţilor, în rezonanță cu creditul primit de la furnizori. În acest context
se creează o nevoie de finanţare, numită necesar de fond de rulment.
Necesarul de fond de rulment (NFR) – denumit şi Nevoie de fond de
rulment - reprezintă o parte din activele circulante care trebuie finanţată din
surse permanente, cu exigibilitate mai mare de un an.
 Formele şi modul de calcul al necesarului de fond de rulment
Relaţia de calcul a necesarului de fond de rulment este:

NFR = [Active circulante – (Disponibilități + Plasamente)] – [Datorii pe

termen scurt – (Credite de trezorerie + Soldul creditor al contului curent)]

Modul de determinare a necesarului de fond de rulment

ACTIV PASIV
- Stocuri de materii prime şi materiale - Furnizori şi conturi asimilate
- Producţia în curs de execuție şi producţia finită - Clienţi-creditori
- Mărfuri - Datorii fiscale şi sociale
- Avansuri acordate furnizorilor - Datorii asupra imobilizărilor
- Clienţi şi conturi asimilate - Venituri înregistrate în avans
- Alte creanţe
- Cheltuieli efectuate în avans

NFR = Utilizări – Resurse.

Mărimea necesarului de fond de rulment este influenţată de foarte mulţi
factori:
 volumul de activitate;
 natura activității și durata ciclului de exploatare;
 durata de rotație a activelor și pasivelor;
 structura costurilor de exploatare;
 politica de creditare a întreprinderii;
 eficiența gestiunii activelor circulante;
 reglementările cu privire al termenele de plată;
 sezonalitatea activității ș.a.
 Deși nu se poate recomanda o valoare exactă pentru necesarul de fond de
rulment, ştiut fi nd faptul că întreprinderile cu activităţi de producţie reclamă un
NFR pozitiv, pe când cele cu activitate de comerţ sau servici solicită un NFR
negativ, orice societate, pentru asigurarea eficieneiț , trebuie să-și coordoneze în
permanenăț FR cu NFR, deci
FR ≥ NFR
 3. Analiza trezoreriei nete
Trezoreria prezintă situația disponibilităţilor monetare şi a plasamentelor,
pe termen scurt, apărută din evoluţia curentă a încasărilor şi plăţilor.

Analiza trezoreriei nete echivalează cu analiza echilibrului financiar pe

termen scurt, prin care se compară o mărime relativ constantă (fondul de rulment)
cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de rulment).

Trezoreria evaluează eficiența activității financiare a întreprinderii, în

funcție de tipul acesteia: negativă sau pozitivă.
 Modul de calcul al trezoreriei nete
Din punct de vedere economic, trezoreria netă este diferenţa între fondul de
rulment şi necesarul de fond de rulment:
TN = FR – NFR

Din relația de calcul, rezultă că evoluţia trezoreriei depinde de:

 mărimea fondului de rulment, şi anume, de factorii de influenţă ai
acestuia:
– capitalurile permanente;
– activele imobilizate;
 mărimea necesarului de fond de rulment, influenţat la rândul lui în
principal de factorii care acţionează asupra activităţii de exploatare:
– activele de exploatare;
– pasivele de exploatare.
 Interpretarea trezoreriei nete
Prin compararea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment
societatea poate obține informații despre eficiența activității:
a) T > 0 (trezorerie pozitivă).
Această relație indică un nivel superior al fondului de rulment comparativ
cu necesarul de fond de rulment.
Trezoreria pozitivă se concretizează în disponibilităţi băneşti în conturi şi în
casă, ceea ce echivalează cu existenţa de lichidităţi care îi vor permite societății
rambursarea datoriilor pe termen scurt şi efectuarea de plasamente eficiente.

b) T = 0 (trezoreria nulă).
Egalitatea dintre fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment are
semnificație mai mult teoretică, în practică fiind doar întâmplătoare și trecătoare.
Practica demonstrează că această trezorerie nulă poate deveni oricând
negativă, fapt ce ar agrava poziţia financiară a întreprinderii.
c) T < 0 (trezoreria negativă).
Această situaţie evidenţiază un dezechilibru financiar al întreprinderii.
Nevoia de fond de rulment nu poate fi finanţată în întregime din resurse
permanente. Pentru finanțarea dezechilibrului, societatea apelează la credite pe
termen scurt, care conduc la diminuarea autonomiei financiare, respectiv, la
creşterea gradului de îndatorare, cu implicaţii nedorite asupra activităţii curente.
 5. Analiza lichidității și solvabilității
Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale (de activ) de
a se transforma rapid și cu o pierdere minimă în bani .

În literatura economică apar două abordări ale noţiunii de lichiditate:

1) lichiditate externă, când se referă la analiza efectuată asupra
întreprinderii privind posibilitatea investitorului de a transforma în bani un
plasament în acțiuni deținut la societatea în cauză;
2) lichiditate internă, când termenul de lichiditate se referă la abilitatea
unei organizații de a-și onora la scadență, pe seama activelor curente, obligațiile
de plată.
Lichiditatea internă interesează în cazul analizei poziției financiare.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă tuturor

obligaţiilor băneşti, adică de a-şi onora integral datoriile la termenele scadente.
 Analiza lichidității și solvabilității se realizează utilizând un sistem de rate
financiare.
Ratele de lichiditate:

1) rata lichidității curente (generale)

Active curente
R lg  .
Datorii curente
Se consideră că un nivel de 1,5-2 este satisfăcător pentru activitatea oricărei
societăți.
Un nivel subunitar al ratei lichidității curente (Rlg < 1) indică un capital de
lucru negativ și constituie o amenințare privind capacitatea întreprinderii de a-și
onora la scadență datoriile pe termen scurt.
 2) rata lichidității intermediare (rapide, reduse), cunoscută şi sub
denumirea de „rată rapidă” sau „testul acid” (quick ratio) exprimă capacitatea
întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt din creanţe şi disponibilităţi.
Active curente  Stocuri
Rli 
Datorii curente
sau
Creanţe  Disponibil it ăţi  Plasamente
Rli  .
Datorii curente
De obicei, este o rată de lichiditate subunitară, iar interpretarea valorilor
trebuie efectuată prin realizarea de comparații cu valorile medii sectoriale sau ale
ramurii. În teoria economică există opinii potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8
şi 1 ar reprezenta o situaţie optimă în ceea ce priveşte lichiditatea intermediară
(întâlnită și cu denumirea de solvabilitate parțială sau la termen). Un nivel mai
mic de 0,5 poate indica probleme în onorarea plăților scadente;
 3) rata lichidității la vedere (imediate) este cea mai conservatoare formă
de măsurare a lichidității interne a întreprinderii deoarece ia în calcul doar
elementele cele mai lichide din totalul activelor curente, respectiv disponibilitățile
și elementele asimilate.
Active curente  Stocuri  Creanţe
Rlv 
Datorii curente
sau
Disponibil ităţi  Investiţii financiare pe termen scurt
Rlv  .
Datorii curente
În teoria economică, această rată mai este cunoscută sub denumirea de
trezoreria la vedere, sau solvabilitatea imediată. Pentru interpretarea economică a
nivelului ratei trebuie luate în considerare o serie de informaţii privind condiţiile
şi modul de derulare a activităţii de exploatare.
activelor circulante.
Rata lichidității imediate este totuşi un indicator puţin relevant datorită
instabilităţii încasărilor.
 Ratele de solvabilitate

1) rata solvabilității generale măsoară gradul în care o întreprindere poate

onora toate datoriile, prin relația:
Activ total
Rsg  .
Datorii totale
Dacă se consideră că ponderea capitalului propriu în pasivul total este de
30-33% (condiția de minim echilibru), teoria e conomică recomandă o valoare
minimă a ratei solvabilității globale de 1,4 . Un nivel subunitar al acesteia (Rsg <
1) indică starea de insolvabilitate;
 2) Rata solvabilitatii patrimoniale

Capital propriu
Rata solvabilit ăţii patrimonia le 
Capital propriu  Credite bancare
( Rata autonomiei financiare la termen )

Se apreciază că valoarea minimă trebuie să fie 0,3, iar la un nivel peste 0,5
situaţia poate fi apreciată ca fiind normală, luându-se în considerare şi raportul
dintre rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent şi procentul de
dobândă.
 6. Rate de analiză a echilibrului financiar
În practica economică, riscul financiar trebuie analizat în strânsă corelație cu
riscul de exploatare și cu specificul activității operaționale desfășurate.

O sinteză a celor mai importante rate de analiză a echilibrului financiar care

nu au fost prezentate anterior este redată în tabelul următor.

Rate de echilibru Relația de determinare Semnificația simbolurilor

I. Rate de îndatorare
1. Rata îndatorării globale (RIG) DT DT – Datorii totale
De obicei, se recomandă să fie mai mică RIG  AT – Active totale
AT
decât 70%, însă depinde și de obiectul
activității
2. Rata de îndatorare a capitalului propriu DTL DTL – Datorii pe termene
(RIKpr), RIKpr  lung
Kpr
Se recomandă R IKpr < 1 Kpr – Capital propriu
II. Rate de autofinanțare
1. Rata de autofinanțare a activelor (RaAT) Kpr AT – Active totale
Se recomandă RaAT > 1/3 Ra AT  Kpr – Capital propriu
AT
2. Rata de autofinanțare a imobilizărilor Kpr Kpr – Capital propriu
(RaAI) Ra AI  AI – Active imobilizate
AI
 MULT SUCCES!!!

Sinteză realizată după „Analiza economică şi financiară a activităţii întreprinderii. De la

intuiţie la ştiinţă”, Autor Hristea Anca Maria, Ed. Economică, Bucuresti, Vol. 2, 2015
1. Cap 6. ANALIZA FLUXURILOR DE TREZORERIE A FIRMEI – STRUCTURĂ,
DINAMICĂ, CALCULUL ŞI ANALIZA RATELOR FINANCIARE SPECIFICE

Conform normei contabile internaţionale IAS 7, fluxurile de trezorerie reprezintă

ansamblul intrărilor şi ieşirilor de numerar sau de echivalente de numerar.
Situația fluxurilor de trezorerie prezintă proveniența lichidităților și modul lor de
folosire.
În cadrul situaţiei fluxurilor de trezorerie, corespunzător abordării funcţionale a
activităţilor firmei, fluxurile sunt grupate în următoarele trei categorii:
1. Fluxuri generate de activităţile de exploatare (operaţionale);
2. Fluxuri generate de activităţile de investiţie;
3. Fluxuri generate de activităţile de finanţare.

1. Fluxurile de numerar generate de activităţile de exploatare sunt acele fluxuri de

numerar rezultate din tranzacţii care formează activitatea de bază a firmei şi alte evenimente
care nu sunt de natura activităților de investiții și de finanțare.
Astfel, există următoarele intrări şi ieşiri de numerar determinate de activităţile
operaţionale:
 Intrări de numerar şi echivalente de numerar:
- încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;
- încasări în numerar din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
- încasări în numerar din restituiri ale impozitelor pe profit*.
 Ieşiri de numerar şi echivalente de numerar:
- plăţi în numerar către furnizori şi prestatorii de servicii;
- plăţi în numerar către angajaţi şi în numele acestora;
- plata în numerar a dobânzilor pentru credite*;
- plăţi privind impozite, taxe şi vărsăminte (inclusiv impozitul pe profit).

2. Fluxuri generate de activităţile de investiţii

Fluxurile de numerar din activitatea de investiţii reprezintă intrări şi ieşiri
determinate în special de achiziţia şi cedarea activelor imobilizate pe termen lung. Se pot
enumera următoarele tipuri de fluxuri de numerar provenite din activităţi de investiţii:
 Intrări de numerar şi echivalente de numerar:
- încasări în numerar din vânzarea de imobilizări corporale şi necorporale;
- încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de creanţă
ale altor firme;
- încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi creditelor acordate altor părţi;
- încasări din dobânzi şi dividende.
 Ieşiri de numerar şi echivalente de numerar:
- plăţi în numerar pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale
- plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capitaluri proprii sau de creanţă
ale altor firme;
- avansuri în numerar şi împrumuturi acordate altor părţi.
3. Fluxuri generate de activităţile de finanţare
Fluxurile de numerar provenite din activitatea de finanţare sunt determinate de
modificările intervenite în dimensiunile capitalului total al întreprinderii, precum şi ale
structurii de finanţare a acesteia. În cadrul fluxurilor de numerar generate de activităţile de
finanţare se pot include:
 Intrări de numerar şi echivalente de numerar:
- încasări în numerar provenite din emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de
capital propriu;
- încasări în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanţă, a
împrumuturilor, datoriilor neasigurate, obligaţiunilor, ipotecilor şi a altor
împrumuturi pe termen scurt sau lung.
 Ieşiri de numerar şi echivalente de numerar:
- plăţi în numerar efectuate către proprietari pentru a răscumpăra acţiunile
întreprinderii;
- plăţi în numerar ale dividendelor către acţionari;
- rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;
- plăţile în numerar efectuate de locatar pentru reducerea obligaţiilor aferente unui
contract de leasing financiar.

Rezultanta finală a celor trei categorii de fluxuri de numerar este trezoreria netă, care
poate fi determinată astfel:
A) prin metoda directă, conform căreia se operează cu încasări şi plăţi brute în
numerar (vezi tabelul 1);
B) prin metoda indirectă, prin care profitul net sau pierderea netă este ajustată cu
efectele tranzacţiilor ce nu au natură monetară, amânările sau angajamentele de
plăţi sau încasări în numerar din exploatare trecute sau viitoare şi elemente de
venituri şi cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din investiţii sau finanţări
(vezi tabelul 2).
SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE
(metoda directă)
Tabel 1
Fluxuri de numerar Exerciţiul financiar
precedent curent
I. Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare
Încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii
Încasări în numerar din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte
venituri
Plaţi în numerar către furnizorii de buniri şi servicii
Plăţi în numerar către şi în numeleangajaţilor, plăţi efectuate de
angajator în legatură cu personalul
Taxa pe valoare adăugată
Alte impozite, taxe şi vărsaminte asimilate platite
Numerar generat de exploatare
Dobânzi platite
Impozit pe profit plătit
Fluxuri de numerar nete din activităţi de exploatare
II. Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii
Încasări de numerar din vânzarea de terenuri şi cladiri, instalaţii şi
echipamente, active necorporale şi alte active pe termen lung
Încasări şi plăţi în numerar din alte activităţi de investiţii
Plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe,
active necorporale şi alte active pe termen lung
Dividende încasare
Dobânzi platite
Fluxuri de numerar nete din activităţi de investiţii
III. Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare
Încasări din împrumuturi pe termen lung/rambursări
Încasări din împrumuturi pe termen scurt/rambursări
Plăţi pentru operaţiunile de leasing financiar
Achiziţionare de acţiuni
Dividende plătite
Fluxuri de numerar nete din activităţi de finanţare
Efectele variaţiei ratei de schimb aferente numerarului şi
echivalentelor de numerar
Fluxuri de numerar - TOTAL
Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei
Numerar şi echivalente de numerar la finele perioadei

SITUAŢIA FLUXURILOR DE NUMERAR

(metoda indirectă)
Tabel 6-2

Fluxuri de numerar Exerciţiul financiar

precedent curent
I. Fluxuri de numerar generate de activităţile de exploatare
Rezultatul net înaintea impozitului pe profit
Ajustări privind elementele nemonetare şi alte elemente nelegate
de activităţile de exploatare
a) Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor fără incidenţă asupra
trezoreriei:
+ Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
- Venituri din provizioane
b) Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor nelegate de exploatare:
-Profit/+pierderi din cesiunea imobilizărilor şi plasamentelor
financiare
+ Cheltuieli privind dobânzile
-Venituri din dobânzi şi dividende
-Venituri din reeluări de subvenţii pentru investiţii
Rezultatul din exploatare înaintea variaţiei necesarului de
fond de rulment
-Variaţia necesarului de fond de rulment
- Variaţia stocurilor
- Variaţia conturilor clienţi şi altor creanţe din exploatare
+Variatia conturilor furnizori şi a altor datorii din exploatare
+Variatia conturilor datorii cumulate
Încasări şi plăţi asociate exploatării
-Plăţi privind dobânzile
-Plăţi privind impozitul pe profit
II. Fluxuri generate de activităţile de investiţii
+ Încasări în numerar din vânzarea de imobilizări corporale şi
active necorporale
+ Încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri
proprii sau creanţă ale altor firme
+ Încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi creditelor
acordate altor părţi
+ Încasări din dobânzi şi dividende
- Plăţi în numerar pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi
necorporale
- Plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capitaluri
proprii sau creanţă ale altor firme
- Avansuri în numerar şi împrumuturi acordate altor părţi
III. Fluxuri generate de activităţile de finanţare
+Încasări în numerar provenite din emisiunea de acţiuni sau alte
instrumente de capital propriu
+Încasări în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanţă,
a împrumuturilor, datoriilor neasigurate, obligaţiunilor, ipotecilor
şi a altor împrumuturi pe termen scurt sau lung
-Plăţi în numerar efectuate către proprietari pentru a răscumpăra
acţiunile întreprinderii
-Plăţi ale dividendelor către acţionari
-Rambursările în numerar ale unor sume împrumutate
-Plăţile în numerar efectuate de locatar pentru reducerea
obligaţiilor aferente unui contract de leasing financiar
Efectele variaţiei ratei de schimb valutar aferente
numerarului şi echivalentelor de numerar
Fluxuri totale de numerar şi echivalente de numerar
(Creşterea sau descreşterea netă a numerarului şi a echivalentelor
de numerar)
Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei
Numerar şi echivalente de numerar la sfârşitul perioadei

Datorită structurii şi metodologiei de întocmire a situaţiei fluxurilor de trezorerie,

acest document permite utilizatorilor situaţiilor financiare să estimeze capacitatea
întreprinderii de a degaja lichidităţi, în special din activitatea de exploatare, să previzioneze
necesităţile de lichidităţi, precum şi să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea
efectelor utilizării diferitelor politici contabile (metode de amortizare a imobilizărilor, metode
de evaluare a stocurilor etc.).

Rate bazate pe cash-flow

RCF / DFT
a) Rata de acoperire a datoriilor financiare totale ( expl ):
CF exp l
RCF / DFT=
exp l DFT
unde:
CF expl = cash-flow din activitatea de exploatare
DFT = datorii financiare totale.

RCF / Dob
a) Rata de acoperire a dobânzii ( expl )

CF expl+Dob p +Im p p
RCF / Dob=
exp l Dob p
unde:
CF expl = cash-flow din activitatea de exploatare
Dob p =dobânda plătită
Im p p =impozitul pe profit plătit.

RCF / DFC
c) Rata de acoperire a datoriilor financiare curente ( exp l )
CF expl−Div p
RCFexpl / DFC=
DFC
unde:
CF expl = cash-flow din activitatea de exploatare
Div p = dividende plătite
DFC = datorii financiare curente.

RCF
d) Rata cash-flow operaţional ( exp l )
CF exp l
RCF =
exp l DC
unde:
CF expl = cash-flow din activitatea de exploatare
DC = datorii curente totale.
 RCF / AN Im
e) Rata de finanţare a activelor imobilizate ( exp l )
CF exp l
RCF =
exp l / AN Im AN Im
unde:
CF expl = cash-flow din activitatea de exploatare
ANIm = achiziţii nete de active imobilizate.

RA
f) Gradul de adecvare a cash-flow ( CF )
EBITDA−Dob p−Im p p −AN Im
RA =CF
MaRp
unde:
CF expl = cash-flow din activitatea de exploatare
Dob p =dobânda plătită
Im p p =impozitul pe profit plătit.
ANIm = achiziţii nete de imobilizări
MaRp = media anuală a rambursărilor planificate pentru următorii cinci ani.

Intepretarea acestor indicatori trebuie să fie făcută cu prudenţă, luând în considerare

nivelul mediu al ratelor înregistrate de firmele concurente, respectiv valorile medii la nivelul
industriei respective.

Analiza corelată a fluxurilor de trezorerie

Pentru a aprecia corect situația financiară a unei firme, se impune analiza corelată a
celor trei fluxuri de trezorerie, din exploatare, investiții și finanțare, între ele existând o
interacțiune foarte puternică. Fluxul net total de numerar al firmei este suma celor trei fluxuri
nete menționate anterior.

FNTT= FNTE+FNTI+FNTF

unde:
FNTE - fluxul net de numerar din activitatea de exploatare;
FNTI - fluxul net de numerar din activitatea de investiții;
FNTF - fluxul net de numerar din activitatea de finanțare;
FNTT - fluxul net total de numerar al firmei.

În continuare, se vor prezenta câteva variante întâlnite frecvent în practica firmelor.

VARIANTA 1

FNTE= -400.000 lei

FNTI = +900.000 lei
 FNTF= -550.000 lei
FNTT= -50.000 lei

In acest caz, situația financiară a firmei este nefavorabilă, nesustenabilă, pentru că din
exploatare nu se degajă suficient numerar (ca urmare a pierderii înregistrate și/sau a creșterii
necesarului de fond de rulment), plățile fiind mai mari decât încasările, se procedează la o
dezinvestire masivă (pentru a face rost de numerar), care va afecta capacitatea firmei de a
obține numerar în viitor, iar plățile către creditorii financiari, acționari, plățile privind
leasingul financiar sunt mai mari decât intrările de numerar de la acționari și bănci. Fluxul net
total de trezorerie de -50.000 lei este acoperit din soldul initial al disponibilită ților și
echivalentelor de lichidități, care a fost mai mare sau egal cu 50.000 lei.

VARIANTA 2

FNTE= +500.000 lei

FNTI = -800.000 lei
FNTF= +400.000 lei
FNTT= +100.000 lei

În această variantă, situația financiară este favorabilă, firma degajând un excedent de

numerar din exploatare (ca urmare a unei activități rentabile și/sau a scăderii necesarului de
fond de rulment), care acoperă peste 50% din investiția netă, diferența fiind finanțată de către
acționari și prin împrumuturi. Situația este sustenabilă atâta timp cât rata rentabilității
economice (dupa impozitare) este superioară costului mediu ponderat al capitalurilor.

VARIANTA 3

FNTE= -100.000 lei

ΔNFR= +200.000 lei
FNTI = -500.000 lei
FNTF= +720.000 lei
FNTT= +120.000 lei

În acest caz, se înregistrează un deficit de numerar din exploatare, ca urmare

înregistrării unei creșteri a necesarului de fond de rulment, care este mai mare decât profitul
net și cheltuielile cu amortizarea. Investiția netă este masivă și a fost finanțată integral de
catre acționari și creditorii financiari. Rezultă că firma este sustenabilă pe termen lung prin
investițiile făcute, iar rentabilitatea acestora se estimează a fi mai mare decât costul mediu
ponderat al catitalurilor. Managementul financiar al stocurilor, creanțelor și obligațiilor pe
termen scurt este deficitar.

VARIANTA 4

FNTE= +300.000 lei

ΔNFR= -150.000 lei
FNTI = +100.000 lei
FNTF= -350.000 lei
FNTT= +50.000 lei
 Rezultă un excedent de numerar din exploatare, determinat de rentabilitate și de o
reducere a necesarului de fond de rulment, ca urmare a gestionării corespunzătoare a
stocurilor, creantelor și obligațiilor pe termen scurt. Incasările mai mari decât plățile din
activitățile de investiții arată lipsa oportunităților de investiții. Ca urmare a excedentului de
lichidități rezultat din activitățile de exploatare și de investiții, firma a făcut plăti importante
către acționari (rascumpărarea propriilor acțiuni și plata de dividende) și a rambursat masiv
împrumuturile.

VARIANTA 5

FNTE= -300.000 lei

FNTI = +200.000 lei
FNTF= -250.000 lei
FNTT= -350.000 lei

Situație extrem de nefavorabilă fiindcă firma nu reușeste să degaje un flux pozitiv de

numerar din exploatare și este obligată să procedeze la vânzarea de active pentru a obține
numerarul necesar pentru a acoperi o parte din împrumuturile scadente. Deficitul de numerar
de 350.000 lei este acoperit din soldul disponibilităților și echivalentelor de lichidități existent
la începutul exercițiului financiar, care a fost superior acestei valori.

Principalele condiții pentru înregistrarea unei situații favorabile, sustenabile, ar fi:

 Fluxul net de trezorerie din exploatare sa fie pozitiv și generat în cea mai mare
parte pe seama excedentului brtut din exploatare (EBE sau EBITDA).
 Scăderea necesarului de fond de rulment din exploatare prin accelerarea vitezei de
rotație a stocurilor și creanțelor și mărirea duratei creditului comercial obținut de
la furnizori.
 Fluxul net din activități de investitii să reflecte o investire netă, ca urmare a
oportunităților de investiții înregistrate.
 Cel puțin jumătate investirea netă să fie finanțată pe seama fluxului net de
numerar din exploatare.
 Fluxul net de trezorerie din exploatare să fie superior sumei celorlalte doua fluxuri
nete din investiții și finanțare.
 Creșterea cifrei de afaceri într-un ritm mai rapid decât al vânzărilor totale ale
segmentului de piață al firmei și, implicit, mărirea cotei de piață.
 Creșterea ratei rentabilității comerciale.
 Rata rentabilității economice a capitalului investit (după impozitare) să fie
superioară costului mediu ponderat al capitalurilor investite în firmă.
 Test de autoevaluare – Scrieţi răspunsurile în spaţiile libere din chenar:

T6-1. Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă:

a) veniturile, cheltuielile şi rezultatele aferente activităţii de exploatare;
b) provenienţa lichidităţilor şi modul lor de folosire;
c) soldul lichidităţilor şi echivalentelor de lichiditate la sfârşitul anului;
d) veniturile, cheltuielile şi rezultatele din activităţi de finanţare;
e) veniturile, cheltuielile şi rezultatele din activităţile totale ale întreprinderii.

T6-2. Care din următorii indicatori sunt luaţi în calcul la stabilirea fluxului net de trezorerie
din exploatare prin metoda directă:
1. încasări din vânzarea de produse finite şi mărfuri;
2. încasări din redevenţe, onorarii, comisioane;
3. încasări din vânzarea de active imobilizate;
4. încasări din dobânzi şi dividende
5. plăţi către salariaţi şi în numele acestora;
6. plăţi pentru achiziţionarea de active imobilizate.
Răspunsul corect este:
a) 1, 3, 5
b) 3, 4, 6,
c) 1, 2, 4, 5;
d) 1, 4, 5, 6;
e) 1, 2, 5
T6-3. Care dintre următorii indicatori sunt necesari pentru stabilirea fluxului net de trezorerie
din activităţi de investiţii:
1. încasări din vânzarea de imobilizări corporale şi necorporale;
2. încasări din comisioane, onorarii, rederenţe;
3. încasări din dividende;
4. plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale;
5. plăţi privind dividendele;
6. plăţi pentru achiziţionara de acţiuni şi obligaţiuni emise de alte întreprinderi.
Răspunsul corect este:
a) 1, 2, 4, 6;
b) 1, 3, 4, 5;
c) 1, 3, 4, 6;
d) 1, 2, 3, 4, 5;
e) 1, 2, 3, 4, 6

T6-4. Care din următorii indicatori sunt necesari pentru stabilirea fluxului net de trezorerie din
activităţi de finanţare:
1. încasări din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;
2. încasări din dividende şi dobânzi;
3. încasări din emisiunea de obligaţiuni şi alte împrumuturi;
4. plăţi privind furnizorii de bunuri şi servicii;
5. plăţi privind dividendele;
6. plăţi privind operaţiunile de leasing financiar.
Răspunsul corect este:
a) 1, 2, 3, 5, 6;
b) 1, 2, 4, 5, 6;
c) 1, 3, 4, 5, 6;
d) 1, 3, 5, 6;
e) 2, 3, 4, 5.
 Nr. Răspuns
test
T6-1. b)
T6-2. e)
T6-3. c)
T6-4. d)
 Curs 14
Analiza si evaluarea firmei si a activelor
necorporale

Prof. univ. dr. Ion ANGHEL, FRICS, MAA

 The journey
1 2 3 Cursul 14

7 6 5 4

8 9 10
11
14 13 12
Analiza si evaluarea firmei si a
activelor necorporale
Ex
Curs 14. Analiza si evaluarea firmei
si a activelor necorporale
1. Introducere
2. Capitalul intelectual – sursa valorii necorporale a
companiilor
3. Definirea si clasificarea activelor necorporale
4. Abordari si metode in evaluarea activelor
necorporale
5. Q & A
 1. Introducere
• Bogăția și puterea au revenit, o lungă perioadă în
istorie, deținătorilor de proprietăți materiale și/sau
celor care aveau o forță militară capabilă să
cucerească și să apere aceste proprietăți.
 Astăzi, observăm că națiunile cu economie în
creștere și firmele de succes reușesc în primul rând
prin oameni, idei și tehnologii
 Cele mai importante active deținute de firmele de
succes sunt activele necorporale (inclusiv
proprietatea intelectuală)
1. Introducere
Companiile:
vând și cumpără active necorporale,
constituie societăți mixte pe baza lor,
băncile acceptă drept garanții pentru credite active
necorporale;
litigiile determinate de drepturile asupra unor
elemente nemateriale au depășit câteva miliarde de
dolari anual.
operațiile de achiziții și fuziuni au de multe ori drept
țintă cucerirea sau punerea în comun a rețelelor de
distribuție, a clientelei, a unor relații privilegiate cu
furnizorii etc.
5
Studiu de caz Disney bought Lucasfilm 9 years ago today
(30 oct.2012) and has already recouped its $4 billion
investment https://www.cnbc.com/2018/10/30/six-years-after-buying-lucasfilm-disney-has-
recouped-its-investment.html

6
Studiu de caz Disney bought Lucasfilm six years ago
today (30 oct.2012) and has already recouped its $4 billion
investment https://www.cnbc.com/2018/10/30/six-years-after-buying-lucasfilm-disney-has-
recouped-its-investment.html
• The deal, worth $4.05 billion in cash and stock, was
announced Oct. 30, 2012 and marked the start of a
new era in the Star Wars franchise. Disney would
make back that investment and more in just a few
short years. The four Star Wars feature films Disney
has produced have grossed more than $4.8 billion at
the box office, according to comScore.

• “This was one of the smartest acquisitions in history,”

Paul Dergarabedian, senior media analyst for
comScore, told CNBC.
7
1. Introducere

O caracteristică esențială a mediului economic și social

actual o reprezintă:

abundența inovațiilor într-o perioadă relativ scurtă și

schimbările rapide de tehnologie, fapt ce crește

importanța înțelegerii și evaluării activelor necorporale.

8
10
2. Capitalul intelectual – sursa valorii
necorporale a companiilor
• „capitalul intelectual este motorul noii
economii”

• „cunoștințele și informația” reprezintă cea mai

valoroasă marfă

• cunoștințele și informația reprezintă fie o marfă

ca atare fie o componentă încorporată în
produse și servicii vândute pe piață.
 2. Capitalul intelectual – sursa valorii
necorporale a companiilor (cont)
• Progresul tehnologic a făcut ca informația să circule rapid și
ieftin.
• Astăzi putem vedea în direct o revoluție sau un război la TV.
• Comunicarea tehnologică leagă puternic și relativ ieftin toate
țările de pe glob.
• Globalizarea face ca toate țările și regiunile să fie afectate de
evenimente apărute în orice loc din lume. Căderea bursei din
New York (1929) s-a simțit complet abia după 3 ani în vreme ce
astăzi impactul unor evenimente este foarte rapid.
• Crește sofisticarea consumatorilor și a vânzătorilor. Clienții vor
mai mult pentru banii lor (servicii adiționale), în principiu
informații și cunoștințe.
• Astăzi investițiile în tehnologia informației (IT) sunt mai mari
decât cele în producția de oțel sau în construcții de
autovehicule.
2. Capitalul intelectual – sursa valorii necorporale a
companiilor (cont)
Capitalul intelectual are poate cea mai simplă
definiție cea care spune ca reprezintă
•„cunoștințele ce pot fi transformate în
profit” (ICM Group LLC).
Edvinsson și Malone (1997) au identificat două componente majore ale capitalului
intelectual :
•capitalul uman (cunoștințe, abilități, capacitatea de inovare împreună cu valorile
culturale ale firmei) și
•capitalul structural: programe soft, baze de date, procese secrete, brevete etc.
(Proprietate Intelectuala)
2. Capitalul intelectual – sursa valorii
necorporale a companiilor (cont)

Capitalul intelectual OCDE (1999)

•"Valoarea economică a două categorii de active

necorporale ale întreprinderii: capitalul
structural (organizațional) și capitalul uman".
• Goodwill cat (capital structural)

• Goodwill dog (capital uman)

15
2. Capitalul intelectual – sursa valorii
necorporale a companiilor (cont)

• Distinctia: Capital intelectual (uman + structural &

relational) vs Active necorporale

• Capitalul uman este radacina activelor

necorporale (capital structural si relational)

• Capitalul structural include in buna masura active

necorporale distincte create de capitalul uman
 Structura capitalului intelectual al firmei
I. Capital structural
II. Capital relațional
III. Competenta angajaților
a) Proprietăți intelectuale:
• brevete
• mărci
• copyright
b) Active tip infrastructura:
• cultura corporației
• procesul de management
• sistemul informațional
• relații economico-financiare
• numele firmei
• loialitatea clienților
• canale de distribuție
• colaboratorii firmei
• acorduri de licență
• avantaje de contract
• contracte de franșiză
• Know-how
• educația
• cunoștințe legate de activitatea specifică
• spirit antreprenorial
• abilități proactive
17
CAPITALUL UMAN = radacina activelor necorporale

VALOARE INTANGIBILA VALOARE INTANGIBILA

POTENTIALA
Capital Uman ACTIVE Intelectuale
 Experienta  Programe  Metodologii
 Inventii  Documentatii
 Know – How  Databases  Desene industriale

 Abilitati Proprietate Intelectuala

 Brevete, Copyright
 Creativitate  Marci
3. Definirea si clasificarea activelor necorporale

• De ce e nevoie sa definim/ evaluam AN?

• Cum le clasificam?

19
Company Value Components
M&E - Monitorizarea si evaluarea - O evaluare este o examinare privind relevanța, eficacitatea,
eficiența și impactul activităților în lumina obiectivelor specificate.

NWC – Net working capital - Capitalul de lucru sau NFR- Este o măsură a lichidității unei companii și
a capacității acesteia de a îndeplini obligațiile pe termen scurt, precum și de a finan ța opera țiunile
afacerii.

Real estate – Propietatea imobiliara - Imobilul este proprietatea constituită din teren și clădirile de pe
acesta, împreună cu resursele sale naturale, cum ar fi culturile, mineralele sau apa; bunuri imobile de
această natură; o dobândă acordată acestui (și) un element de proprietate imobiliară, (mai general)
clădiri sau locuințe în general.

Goodwill - Fondul comercial este o imobilizare necorporala care este asociata cu achizitionarea unei
companii de catre alta. Mai exact, fondul comercial este partea din pre țul de cumpărare care este mai
mare decât suma valorii juste nete a tuturor activelor achiziționate în cad rul achiziției și a pasivelor
asumate în cadrul procesului. Valoarea mărcii unei companii, a bazei solide de clien ți, a rela țiilor bune
cu clienții, a relațiilor bune cu angajații și a tehnologiei de proprietate reprezintă câteva motive pentru
care există bunăvoință.
 Necesitatea evaluarii AN
INTANGIBLE ASSETS . POINT OF VIEW

Accounting Legal

I NTANGI BLE
ASSETS

Management

Valuation Fiscal
Definirea si clasificarea activelor necorporale

SEV 210 (IVS 210) –

“Activ necorporal: Activ nemonetar care se manifestă prin proprietăţile lor economice.
El nu are substanţă fizică ci acordă drepturi şi beneficii economice proprietarului
acestuia sau deţinătorului unei participaţii”.

Fond comercial (goodwill): Orice beneficiu economic care apare dintr-o afacere sau un
grup de active care nu sunt separabile de afacere sau de grupul de active în totalitatea
lor.

GW /FC este o mărime reziduală:

FC = VI – valoarea activelor identificabile. corporale,

necorporale şi monetare, ajustate cu datoriile existente
sau cu cele potenţiale 26
 Fondul comercial (Goodwill)

• orice beneficiu economic viitor provenit dintr-o

întreprindere sau din utilizarea unui grup de
active, care nu este separabil de întreprindere sau
de grupul de active (SEV 210). Acesta reprezintă
practic o valoare reziduala obținută după ce, din
valoarea întreprinderii a fost scăzuta valoarea
tuturor activelor identificabile (corporale,
necorporale și monetare), exclusiv datoriile
curente și potențiale ale entității.
 Fondul comercial (Goodwill)

• Economiștii, juriștii, au încercat să definească acest

activ considerat "cel mai intangibil dintre necorporale"
(G.Smith & R.Parr, 2014).

Cel mai adesea noțiunea de goodwill este asociată cu:

a) Supraprofitul. Este cea mai întâlnita accepțiune pentru
definirea goodwill-ului; întreprinderea care beneficiază
de goodwill generează un profit superior mediei.
b) O valoare reziduală. Aceasta accepțiune este o
prelungire a ideii de supraprofit, considerând goodwill-ul
ca diferența între valoarea afacerii și valoarea netă a
tuturor activelor identificabile (corporale și necorporale)
 Fondul comercial (Goodwill)

• „elemente ale unei afaceri sau persoane care-i

determină pe clienți să utilizeze produsele/
serviciile oferite de această afacere sau persoană și
care, în general, permit firmei să genereze un
profit superior (supraprofit) față de profitul așteptat
în mod rezonabil pentru toate activele afacerii,
inclusiv beneficiul pentru toate acele active
necorporale care pot fi identificate și evaluate
separat (Smith G., & Parr R, 1994).”
 Fondul comercial (Goodwill)

Componente uzuale ale GW sunt:

sinergiile specifice companiei

abilitatea de a crea noi AN în viitor (tehnologii,
relaţii cu clienţii)
forţa de muncă instruită
oportunităţile de expansiune
 Proprietate intelectuala

• art.2 al Convenţiei de la Stockholm din 1967 prin

care s-a constituit Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale (O.M.P.I.) Prin proprietate intelectuală
se înţeleg
• drepturile privind operele literare, artistice şi ştiinţifice,
interpretările artiştilor interpreţi şi executanţi, fonogramele şi
emisiunile radiofonice,
• invenţiile din toate domeniile activităţii umane, descoperirile
ştiinţifice, desenele şi modelele industriale,
• marca de fabrică, marca de comerţ, marca de serviciu, numele şi
denumirile comerciale, protecţia împotriva concurenţei neloiale,
• precum şi orice alte drepturi privind activitatea intelectuală în
domeniul industrial, ştiinţific, literar şi artistic.
 Proprietate intelectuala

• https://www.agerpres.ro/lifestyle/2017/01/19/paul-
mccartney-se-lupta-in-justitie-pentru-drepturile-
asupra-unor-melodii-beatles-09-45-32
• http://www.mediafax.ro/life-inedit/george-lucas-va-
folosi-cele-4-miliarde-de-dolari-primite-de-la-disney-
pentru-a-finanta-educatia-10270650
• http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/
Liga+1/
Guvernul+scoate+la+licitatie+marca+Steaua+Cat+va
+trebui+sa+plate
 Proprietate intelectuala

• https://www.libertatea.ro/sport/cine-preluat-marca-
rapid-ajuns-la-primaria-sectorului-1-bucuresti-
2290583

• Marca Rapid a ajuns la Primăria Sectorului 1

București, la cel de-al 19-lea termen al licita ției
care a pornit de la 3.700.000 de euro, iar preţul
de vânzare a coborât până la 406.800 de euro +
TVA
 Proprietate intelectuala

• proprietatea intelectuală cuprinde o bună parte

dintre activele necorporale identificabile și care au
caracteristic faptul că sunt înregistrate și protejate
legal

• Activele necorporale pot include si alte active decat proprietatea

intelectuala (ex. Avantaj de contract, Goodwill)
 Clasificarea activelor necorporale
O clasificare cuprinzătoare este realizată de către
profesia contabilă în cadrul IFRS 3 – Combinări de
întreprinderi ( 5 CATEGORII):
1)Activele necorporale legate de marketing:
• Mărci comerciale, mărci de servicii, mărci colective şi mărci de
certificare
• Nume de domenii de Internet
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_most_expensive_domain_names
• Tipare de îmbrăcăminte (culoare, formă sau ambalaj unicat)
• Titluri de ziar
• Acorduri de non-concurenţă
 Clasificarea activelor necorporale

2. Active necorporale legate de clienţi

• Liste de clienţi
• Portofoliul de comenzi sau de producţie încă
neonorate
• Contracte cu clienţii şi relaţiile cu clienţii aferente
acestora
• Relaţii necontractuale cu clienţii.
 Clasificarea activelor necorporale
3. Active necorporale din domeniul artistic
• Piese de teatru, spectacole de operă şi de balet
• Cărţi, reviste, ziare şi alte opere literare
• Lucrări muzicale cum ar fi compoziţii, texte de
cântece, reclame
• Tablouri şi fotografii
https://financesonline.com/10-most-expensive-
photographs-in-the-world-images-worth-millions/
• Materiale video şi audiovizuale, incluzând filme de
cinematograf, clipuri muzicale şi programe de
televiziune
 Clasificarea activelor necorporale
4. Active necorporale de natură contractuală
• Licenţe, drepturi de autor şi acorduri de novaţie
• Contracte de publicitate, construire, management, servicii sau
aprovizionare
• Contracte de închiriere/ leasing/ arendare
• Autorizaţii de construire
• Contracte de franciză
• Drepturi de operare şi de emisie
• Drepturi de folosinţă cum ar fi: de exploatare minieră, a apelor,
de survol, de exploatare forestieră şi a drumurilor
• Contracte de servicii, cum ar fi contractele de servicii ipotecare
• Contracte de muncă care sunt avantajoase pentru angajator din
cauza unui salariu contractual situat sub nivelul salariului pe
piaţă
 Clasificarea activelor necorporale

5. Active necorporale de natură tehnologică

• Tehnologia brevetată
• Programe pentru calculator şi circuite integrate
• Tehnologia nebrevetată
• Baze de date
• Secrete comerciale cum ar fi: formule, procedee,
reţete secrete.
4. Cum se face evaluarea intreprinderii
si activelor necorporale
Logica:
1.Cat costa o replica (Abordarea prin cost)
2.Cu cat se vand si se cumpara pe piata
proprietati similare (Abordarea prin comparatie)
3.Care sunt beneficiile viitoare (Abordarea prin
venit)
4. Cum se face evaluarea intreprinderii
si activelor necorporale
Logica:
1.Cat costa o replica (Abordarea prin cost)
2.Cu cat se vand si se cumpara pe piata
proprietati similare (Abordarea prin comparatie)
3.Care sunt beneficiile viitoare (Abordarea prin
venit)
4. Cum se face evaluarea intreprinderii
si activelor necorporale
Exemplu:
https://bvbresearch.ro/api/reports/71/attachment
Compania Medlife este evaluata in nov.2021 la
26,5 lei/ actiune (pretul pe bursa era 21,5 lei/
actiune)
https://bvbresearch.ro/api/reports/71/attachment
4. Cum se face evaluarea intreprinderii
si activelor necorporale
Medlife
Situatie in nov.2021
Pret bursa 21,5 Lei/ actiune
Evaluare (Erste Research) 26,5 Lei/ actiune
Diferenta 23%
https://bvbresearch.ro/api/reports/71/attach
BUY ment

Numar de actiuni emise 132.870.492

Situatie in nov.2021
Capitalizare bursiera 2.857 mil.lei
Evaluare capitaluri proprii Medlife 3.521 mil.lei

https://bvb.ro/infocont/infocont21/M_202111
Situatie contabila 30.09.2021 11215858_Raport-Trim-3-RO---nesemnat.pdf
Total active 1.392 mil.lei
Total datorii 1.024 mil.lei
Total cap.proprii 368 mil.lei
 Question 1
De ce capitalizarea bursiera Medlife era de 2.857 mil.lei iar
valoarea contabila (activ net contabil) era de 368 mil.lei
Altfel spus de ce cumparatorii plateau 21,5 lei pe o actiune
Medlife cand activul net contabil pe actiune era de 2,8 lei
Question - Raspuns
Valoarea ascunsa = valoarea intangibila
 Question 2
Cum putem argumenta o evaluare de 28,5 lei/ actiune Medlife in
nov.2021 cand pretul actiunii este de 21,5 lei actiune ?
4. Cum se face evaluarea intreprinderii
si activelor necorporale
Abordarea prin venit = valoarea deriva din beneficiile economice viitoare

Evaluare actiuni Medlife

valori i n mil .lei

Indicator 2021 2022 2023 2024 2025 2026 Val. Reziduala

Fluxuri de numerar estimate 137,0 185,5 225,4 283,3 295,3 325,8 4.728,2
costul capitalului 9,50% 9,50% 9,50% 9,50% 9,50% 9,50% 9,03%
Fluxuri de numerar actualizate 125 155 172 197 188 189 2.761
Valoare estimata 3.786 mil.lei
Valoare estimata 28,5 lei/actiune
4. Cum se face evaluarea intreprinderii
si activelor necorporale
Abordarea prin comparatie = valoarea deriva din datele privind tranzactii cu
proprietati comparabile (https://bvbresearch.ro/api/reports/71/attachment,
pag.10)
Cf date tranzactii firme comparabile
A PER 29,25

Pretul actiunii este in medie de 29,01 mai

mare decat profitul net pe actiune
Pentru Medlife,
B Profit net/ actiune estimat in 2021 0,992 lei/ actiune
C=AxB Evaluare actiune Medlife 29,02
4. Cum se face evaluarea intreprinderii
si activelor necorporale
Si evaluarea activelor necorporale foloseste
aceleasi principii de evaluare, cu precizarea ca
relevanta abordarilor depinde de tipul activului
necorporal evaluat
 Relevanța abordărilor în evaluarea activelor necorporale

Nr. crt. Relevanța metodei/Activ intangibil Bună Satisfăcătoare Slabă

1. Proprietăți tehnologice, brevete Profit Piața Cost
2. Marcă, nume produs Profit Piața Cost
3. Copyright Profit Piața Cost
4. Ansamblul forței de muncă Cost Profit Piața
5. Sistemul informațional al managementului Cost Piața Profit
6. Programe soft Cost Piața Profit
7. Rețele de distribuție Cost Profit Piața
8. Drepturi de franchiză Profit Piața Cost
9. Practicile și procedurile firmei Cost Profit Piața

50
4. Cum se face evaluarea intreprinderii
si activelor necorporale
Un exemplu de evaluare brand uri este aici:

https://brandirectory.com/download-report/brand-
finance-romania-50-2021-ro-preview.pdf

Cele mai valoroase trei brand uri romanesti sunt:

Care credeti ?
Evaluare brand
Evaluare: 1.130 mil. Euro

Evaluare: 799 mil. Euro

Evaluare: 407 mil. Euro

6. Q & A