Bazele teoretico-metodologice ale Analizei economico-financiare

1 Definirea şi tipologia Analizei economico-financiare

Analiza economico-financiară studiază procesele economico-financiare generate de activitatea

desfăşurată de întreprinderi. Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici şi
instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe în scopul formulării unor aprecieri
pertinente referitoare la situaţia economico-financiară a unei întreprinderi, la nivelul şi calitatea
performanțelor.
În funcţie de abordare şi finalitate, Analiza economico-financiară este fie disciplină de studiu,
activitate practică, fie metodă de cercetare.

Tipologia Analizei economico-financiare:

Clasificarea Analizei economico-financiare se face în funcție de anumite criterii. În continuare, este
prezentată o selecție a tipurilor Analizei economico-financiare, în funcțiile de criteriile cele mai utilizate în
activitatea practică, fie cele mai cunoscute.

1. După raportul între momentul în care se efectuează activitatea de analiză economico-

financiară şi momentul desfăşurării activității economice studiate:
 analiza post-factum sau post-operatorie; presupune studierea rezultatelor activităţilor
economice după ce aceasta s-a încheiat. Acesta este cel mai răspândit tip de analiză efectuat
în activitatea practică. Termenul post-factum defineşte analiza unui proces care a avut loc în
trecut și se efectuează după încheiarea acestuia şi înregistrarea rezultatelor;
 analiza previzională sau analiza prospectivă, presupune previzionarea evoluţiei activităților
economice, pe baza studierii rezultatelor precedente şi a factorilor care au influenţă asupra
acestora. Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei
activităţii economico-financiare a întreprinderilor.

2. După nivelul la care se desfăşoară analiza economico-financiară:

 analiza microeconomică, studiază activitățile economice la nivelul întreprinderii şi a
componentelor acesteia (secţii, centre de desfacere, etc.);
 analiza macroeconomică, studiază activităților economice la nivelul ramurilor economice,
economiei naţionale, regiunilor sau economiei mondiale.
 4

3. După urmărirea însuşirilor esenţiale sau a determinărilor cantitative ale activităților

economice:
 analiza calitativă, care urmăreşte determinarea însuşirilor esenţiale ale fenomenului
economic studiat şi a factorilor care sunt de aceeaşi natură cu activitatea economică şi o
determină. Analiza calitativă determină gradul de precizie cu care se face previzionarea
evoluţiei fenomenelor şi stă la baza elaborării de modele în care sunt prinse elementele
esenţiale ale fenomenului economic;
 analiză cantitativă, presupune studiul activităților economice prin determinări cantitative
exprimate prin volum, valoare, număr, durată, etc.

4. După modul de urmărire în timp a activităților economice:

 analiza statică, studiază activitățile economice, precum şi factorii care le influenţează, la un
moment dat; noţiunea de static face referire la modul în care se efectuează analiza, şi nu la
natura activităților economice, care sunt într-o permanentă schimbare;
 analiza dinamică, studiază activitățile economice în corelaţie cu evoluţia acestora în timp,
determinând valorile care le caracterizează în diverse momente, precum şi valorile factorilor
care le influenţează.

5. După aspectele abordate în studiul activităților economice:

 analiza economică studiază activitatea de producție si comercializare a producției
desfășurate de întreprinderi, etc.
 analiza financiară studiază fluxurile financiare care se formează la nivelul întreprinderii,
modul de gestionare şi plasare a capitalului, etc.
 analiza economico-financiară studiază corelaţiile dintre activitatea economică a
întreprinderilor (de exploatare) şi activitatea financiară (riscul financiar);
 analiza tehnico-economică, îmbină caracterul tehnic cu cel economic şi este utilizată atunci
când pentru evaluarea unor fenomene economice complexe este nevoie atât de expertiza
economiştilor, cât şi a altor specialişti, precum inginerii.
5

2. Conţinutul procesului de analiză economică

Analiza activităţilor economice începe în momentul în care acesta s-au încheiat, respectiv s-au
concretizat în rezultate. Drumul pe care îl parcurge activitatea de analiză economică, așa cum se
desfășoară aceasta în practică, este invers evoluţiei acestei: se porneşte de la rezultate, exprimate valoric
sau cantitativ-valoric, sub forma unor indicatori economico-financiari, după care se determină elementele
componentele activităţii economice, care sunt tratate ca un fenomen economic, factorii care au generat-o
şi i-au influenţat evoluţia, şi se stabilesc relaţiile dintre aceştia. Analiza informaţiilor se face respectând
principiul cauză-efect, ca urmare a caracterului deosebit de complex al fenomenelor economice care se
desfăşoară în întreprinderi. Se studiază mecanismele de formare şi evoluţie a fenomenelor economice, prin
descompunerea lor în elemente simple şi determinarea factorilor care au influenţat starea fiecăreia dintre
aceste structuri (element component). Descompunerea se face gradat, de la complex la simplu, pentru a
identifica acele cauze care explică nivelul activităţii/fenomenului economic constatat la un moment dat,
inclusiv evoluţia acestuia.
În orice sistem economic, există o dualitate a oricărui fenomen economic, acesta fiind în acelaşi
timp efectul unor anumite cauze, cât şi cauza finală a altui fenomen economic.

Definiţii ale elementelor prezentate:

 elemente: părţi componente ale fenomenului economic analizat;
 factori: acele forţe dinamice care determină evoluţia unui fenomen economic;
- cauze finale: factorii, care, în anumite condiţii explică apariţia unui alt fenomen economic,
starea şi respectiv evoluţia acestuia.

Conţinutul activităţii de analiză economică poate fi structurat în mai multe etape:

1. Determinarea obiectului analizei economico-financiare, care presupune identificarea
activităţilor/fenomenelor economice asupra cărora se va concentra analiza; delimitarea se face
în timp şi în spaţiu;
2. Calculul rezultatelor activității economico-financiare sub forma unor indicatori
economico-financiari și analiza evoluției/dinamicii acestora;
3. Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor care determină fenomenul economic studiat.
Pentru descompunerea în elemente componente se efectuează o analiză structurală a
fenomenului economic studiat. Factorii de influenţă se stabilesc gradat, începând cu cei cu
acţiune directă şi continuând cu cei cu acţiune indirectă (care influenţează fenomenul
economic studiat prin intermediul primei categorii de factori). Procesul continuă până la
 6

stabilirea cauzelor finale care determină evoluţia fenomenului economic studiat;

4. Odată cu stabilirea factorilor are loc şi determinarea corelaţiei dintre fiecare factor identificat
şi fenomenul economic analizat, cât şi a legăturilor dintre aceştia.
5. Măsurarea (cuantificarea) influenţelor factorilor asupra factorilor de nivel superior şi
fenomenului economic;
6. Sintetizarea rezultatelor analizei economice – etapă în care se fac aprecierile asupra activităţii
economice studiate, şi stabilirea unui diagnostic pentru evaluarea situaţiei activităţii
economico-financiare a întreprinderii;
7. Elaborarea măsurilor pentru îndreptarea deficienţelor constatate, respectiv creşterea eficienţei
activităţii economice pe viitor (acestea constituie conţinutul deciziilor adoptate).

3. Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei economice

Efectuarea unei analize reale şi utile a activităţii economico-financiare desfășurată de o
întreprindere presupune utilizarea unui sistem de informaţii judicios organizat. Numai în acest mod pot fi
identificate şi previzionate toate schimbările ce au loc în desfăşurarea fenomenelor economice, atât în
legătură cu factorul timp, cât şi pe locuri de activitate.
La nivel microeconomic, în funcţie de provenienţa lor, identificăm două categorii importante de
surse, respectiv:
 surse interne, care furnizează din evidenţa proprie date privind desfăşurarea activităţii;
 surse externe, care provin din exteriorul firmei şi se constituie în informaţii privind mediul
extern cu care se intră în contact în procesele conexe activităţii economice desfăşurate.
După natura acestora, sunt grupate în:
 informaţii economico-financiare;
 informaţii tehnice şi tehnologice;
 informaţii sociale;
 informaţii politice, juridice etc.
După posibilitatea de a fi recunoscute, sunt grupate în:
 informaţii de largă accesibilitate, pe care le furnizează mass-media, site-uri, revistele de
specialitate prin diversele lucrări publicate (investiţii, studii, etc.);
 informaţii limitate, respectiv care nu pot fi cunoscute decât prin intrarea în contact cu
întreprinderea sau cu surse care au acces la informaţiile directe, de exemplu clienţii,
7

furnizorii de materii prime/mărfuri, etc.

Oricare ar fi sursa care le generează, pentru a putea contribui pe deplin în procesul de analiză
economico-financiară, informațiile trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 să fie utile;
 să fie exacte sau cât mai apropiate de realitate;
 să fie complete, pentru a se evita superficialitatea analizei;
 să fie oportune;
 să aibă un anumit grad de valoare, ca importanţă în gândirea managerială;
 să poată fi cunoscut costul obţinerii acestora.

4. Factorii care influenţează rezultatele activităţilor economice

Necesitatea cunoaşterii schimbărilor care apar în activitatea economică desfășurată de întreprinderi,
impune studiul factorilor implicaţi, a naturii acestora, a relaţiilor care se stabilesc între aceștia.
Factorii care influenţează rezultatele fenomenelor economice sunt grupaţi după mai multe criterii:
1. După natura conţinutului lor:
 tehnici;
 tehnologici;
 economici;
 organizatorici;
 social-politici;
 demografici, etc.
2. După caracterul lor în cadrul relaţiilor cauzale:
 factori calitativi, care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat/ activitatea economică,
deosebindu-se de fenomen prin gradul de cuprindere. De exemplu, productivitatea muncii
este de aceeaşi natură cu producţia, dar se raportează la o persoană, o unitate de timp, etc.;
 factori cantitativi (care exprimă nivelul cantitativ), sunt purtătorii materiali, concreţi, ai
factorilor calitativi;
 factori de structură, care sunt folosiţi atunci când rezultatul analizat se referă la mărimi
agregate (compuse din mai multe elemente);
 8

3. După felul în care acţionează asupra procesului economic analizat/ activității economice:
 factori cu acţiune directă, atunci când aceştia acţionează şi îşi exercită în mod direct
influenţa asupra fenomenelor economice analizate;
 factori cu acţiune indirectă, care îşi manifestă influenţa indirect asupra fenomenelor
economice analizate, prin intermediul factorilor direcţi;
4. După originea acţiunii:
 factori endogeni (interni), care îşi au originea în activitatea economică desfăşurată;
 factori exogeni (externi), care îşi au originea la nivelul activităţii economice sau al
economiei naţionale;
5. După natura circuitului economic:
 factori specifici activităţii de producţie;
 factori specifici activităţii de comercializare.
6. După posibilitatea de previziune:
 factori previzibili (cu grad ridicat de certitudine);
 factori imprevizibili ( cu acţiune incertă).
 Introducere în metodologia analizei economico-financiare

Metodele de analiză se împart în două mari grupe:

Metode de analiză calitativă, care descriu relaţiile cauzale care se regăsesc în esenţa oricărui
fenomen economic. Astfel, se determină factorii care au influențe negative asupra fenomenului analizat,
relaţia dintre fiecare factor şi fenomenul analizat, respectiv relațiile între factori.
Metode de analiză cantitativă, care dau posibilitatea cuantificării influenţelor pozitive sau
negative care determină activitatea variația fenomenului economic analizat.

Cele mai importante metode ale analizei calitative sunt:

1. Metoda comparaţiei, bazată pe raţionamentul conform căruia, rezultatele economice
obţinute de o întreprindere se analizează nu ca o simplă mărime independentă, ci printr-o comparaţie care
are la bază criterii bine stabilite.
Când se aplică această metodă trebuie să se aibă în vedere comparabilitatea mărimilor analizate.
Pot exista comparaţii care au la bază criterii diferite, precum:
 compararea în timp, care analizează fenomenele economice/activitățile economice prin
compararea acestora la intervale egale de timp;
 compararea în spaţiu, care stabileşte limitele organizatorice ale comparaţiei: secţii, fabrici de
un anumit profil, ramuri de activitate, regiuni si ramuri de activitate etc.;
 compararea mixtă, atunci când se au în vedere atât timpul, cât şi spaţiul;
 compararea cu caracter special, care neglijează timpul şi spaţiul şi ia în consideraţie numai
un criteriu special (de exemplu optimizarea activităţii);
 comparaţii bazate pe criterii prestabilite (standarde, norme, normative etc.).

2. Descompunerea activitaților economice/ fenomenelor (diviziunea) este o metodă care

creează posibilitatea aprofundării studierii fenomenelor economice.
În funcţie de criteriul pe care îl are la bază, se distinge:
 diviziunea în timp, care urmăreşte desfăşurarea fenomenului intervale de timp, pentru o bună
urmărire a activităţii economice; analizează ritmicitatea producţiei, eşalonări în aprovizionare
şi desfacere;
  diviziunea în spaţiu, care urmăreşte stabilirea rezultatelor după locul unde se realizează acestea
(loc de muncă, atelier, secţie, fabrică, puncte de desfacere, tip piață, etc.) în vederea determinării
măsurilor care trebuie luate pentru buna desfăşurare a activităţii;
 diviziunea în părţi componente.

3. Generalizarea rezultatelor şi evaluarea acestora, este o metodă calitativă, de informare

managerială, pentru luarea unor decizii importante utilizată în principal în rezolvarea unor probleme legate
de viitorul întreprinderilor (de exemplu în stabilirea fezabilităţii).

Cea mai utilizată metodă a analizei cantitative este metoda substituirilor în lanţ.
Metoda substituirilor în lanţ se aplică pentru determinarea influenţei factorilor asupra variației
fenomenului economic analizat. Modelul analizei factoriale se prezintă sub forma unei relaţii matematice
(produs sau raport) care leagă factorii care influenţează fenomenul analizat. Cel mai frecvent este o funcție
cu două sau mai multe variabile:
Y = f x1 , x2  ;
Y = f x1 , x2 , x3 , ... x n  .
Metoda substituirilor în lanţ are la bază înlocuirea succesivă a valorii pe care o au factorii la
momentul de bază (P0) cu valoarea efectivă, pe care o au la momentul curent (P1).

Utilizarea acestei metode presupune respectarea următoarelor reguli:

a) substituirea factorilor se face încăpând de la factorii cu influenţă directă către cei cu influenţă
indirectă;

b) ordonarea factorilor aflați pe același nivel, în vederea substituirii, este dată de condiţionarea
economică:
 factori cantitativi;
 factori de structură;
 factori calitativi.
 c) respectarea succesiunii înlocuirii factorilor

d) menţinerea necondiţionată a valorii înlocuite a unui factor în operaţiile care urmează –

substituțiile anterioare/făcute se păstrează.

Variația rezultatul economic se exprimă în mărimi absolute şi în mărimi relative ( Δ / IR ).

Deoarece aplicaţiile folosesc analiza variației rezultatului exprimată în mărimi absolute, în

continuare se detalia această formă:

1. Rezultatul (R) este exprimat ca produs al factorilor de influenţă

- particularizăm pentru trei factori de influență: a, b și c
Y = f x1 , x2 , x3 

R = f a,b, c
Legatură dintre factorii a, b și și rezultatul R – este sub forma unei operații matematice –
sumă, produs sau raport
Alegem/presupunem ca între factorii a, b și și rezultatul R există o relație matematică,
respectiv înmulțire/ produs.

Modelul matematic pe care se va aplica substituția va fi o ecuaţie de forma: R = a  b  c .

Modificarea rezultatului economic ( ΔR ) se determină comparând valoarea de bază cu

valoarea efectivă:
ΔR = R1  R0 , în care:

R0 = a0  b0  c0 (perioada de bază)

R1 = a1  b1  c1 (perioada analizată)
 Aplicarea metodei substitutiei:
Utilizând principiile enunţate, se va calcula influenţa variației fiecărui factor asupra
variaţiei rezultatului economic ( ΔR ):
a – factor cantitativ (1)
b – factor de structură (2)
c – factor calitativ (3)
a) Influenţa variatiei factorului „a” asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRa = a1  b0  c0   a0  b0  c0  = a1  a0  b0  c0
b) Influenţa variatiei factorului „b” asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRb = a1  b1  c0   a1  b0  c0  = a1  b1  b0  c0
c) Influenţa variatiei factorului „c” asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRc = a1  b1  c1   a1  b1  c0  = a1  b1  c1  c0 

ΔRa + ΔRb + ΔRc = a1  b0  c0   a0  b0  c0  + a1  b1  c0   a1  b0  c0  + a1  b1  c1   a1  b1  c0 

ΔRa + ΔRb + ΔRc = a1  b1  c1   a0  b0  c0  = R1  R0 = ΔR

În concluzie, suma influenţelor factorilor a, b, şi c asupra rezultatului economic

analizat este variatia indicatorului de rezultat. Se scrie prin relaţia:
ΔR = ΔRa + ΔRb + ΔRc

2. Rezultatul (R) este exprimat ca raport între factorii de influenţă

- particularizăm pentru trei factori de influență: a și b

Y = f x1 , x2 
R = f a,b
Legatură dintre factorii a, b și și rezultatul R – este sub forma unei operații matematice –
raport/fracție
a
Modelul matematic va fi o ecuaţie de forma: R =
b
 a1 a0
Variaţia rezultatului ( ΔR ) va fi: ΔR = R1  R0 = 
b1 b0
Substituirea factorilor se face în funcție de natura acestora, în ordinea: cantitativi, de
structură și calitativi. Aplicarea metodei substituţiei se face diferenţiat, în funcţie de natura
acestora și de poziția în care sunt situați factorii de influență în cadrul raportului, respectiv la
numărător sau la numitor.

a) Factorul „a” este cantitativ și factorul „b” este calitativ:

a1 a0
 Influenţa factorului „a” asupra variaţiei rezultatului R: ΔRa = 
b0 b0

a1 a1
 Influenţa factorului „b” asupra variaţiei rezultatului R: ΔRb = 
b1 b0
b) Factorul „b” este cantitativ și factorul „a” este calitativ:
a0 a0
 Influenţa factorului „b” asupra variaţiei rezultatului R: ΔRb = 
b1 b0

a1 a0
 Influenţa factorului „a” asupra variaţiei rezultatului R: ΔRa = 
b1 b1
Suma influenţelor variației factorilor a şi b asupra variației rezultatului economic R este dată
de relaţia: ΔR = ΔRa + ΔRb
 2.3 Analiza diagnostic a cifrei de afaceri
Cifra de afaceri reprezintă valoarea totală a veniturilor unei întreprinderi, rezultate din
vânzarea produselor realizate, a mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, într-o perioadă
de timp.
Analiza diagnostic a cifrei de afaceri include următoarele tipuri/metode de analiză:
 analiza statică a cifrei de afaceri;
 analiza dinamicii cifrei de afaceri (în mărimi absolute și în mărimi relative; în
bază fixă și în bază mobilă):
 analiza structurii cifrei de afaceri;
 analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi producţia
fabricată;
 analiza factorială a cifrei de afaceri;

2.3.1 Analiza structurii şi dinamicii cifrei de afaceri

În condiţii de concurenţă, fiecare întreprindere luptă pentru ocuparea unui loc cât mai bun
pe piaţa. Pentru aceasta, întreprinderile trebuie să acţioneze prin organizarea producţiei şi
folosirea unor soluţii precum diversificarea gamei de produse şi/sau servicii oferite, realizând
astfel şi o diversificare a structurii veniturilor. Analiza structurii cifrei de afaceri permite
determinarea fiecărei categorii de venituri şi contribuția acestora la formarea cifrei de afaceri,
precum si modificările care apar in privința structurii cifrei de afaceri.
O importanţă deosebită în evoluţia veniturilor unei întreprinderi o are dezvoltarea, pe
lângă activitatea de bază, a unor activităţi conexe, pentru sprijinirea activităţii de bază în
momentele nefavorabile.
Structura care stă la baza determinării şi analizei cifrei de afaceri:
- cifra de afaceri/venituri din activitatea de bază;
- cifra de afaceri/venituri din alte activităţi considerate ca auxiliare.
Pentru a fi utilă managementului întreprinderilor, analiza structurii cifrei de afaceri nu
trebuie să se limiteze numai la aceste două categorii, ci trebuie să fie extinsă în funcţie de
specificul activităţii fiecărei întreprinderi și necesitatea informațională. În acest fel, se asigură
determinarea gradului de rentabilitate al fiecărei activităţi sau categorie de venituri
identificată. De exemplu, pentru o întreprindere care are ca activitate de producţie ca
activitate de bază şi activitățile de transport şi de comerţ ca activităţi auxiliare, analiza de
structură a cifrei de afaceri se va face mai întâi pentru cele două componente majore:
producţia ca activitate de bază şi activitatea auxiliară care include comerţul şi transportul. În
ceea ce priveşte producţia, se poate analiza ponderea veniturilor pentru fiecare grupă de
produse, iar în cadrul grupelor, pentru fiecare produs. De asemenea, în funcţie de modul cum
se face valorificarea producţiei, se poate analiza cât se vinde persoanelor juridice şi cât prin
magazinele proprii, persoanelor fizice. În ceea ce priveşte activitatea auxiliară, se poate
analiza cât reprezintă transportul şi cât comerţul, ca ponderi. Pentru transport se poate urmări
ce parte din venituri se realizează din transportul produselor proprii la beneficiari, respectiv
din transport pentru terţi, pe bază de contract sau comandă. Activitatea de comerţ se poate
urmări pe categorii de comerţ (intermediere, comerţ en-gros sau cu ridicata), iar în cadrul
acestora pe categorii de produse, după provenienţa acestora, în funcţie de furnizor, zonarea
pieţei de desfacere etc.
Analiza evoluţiei în timp a vânzărilor se determină la nivel de întreprindere, cât şi la
nivelul elementelor structurale.
Cel mai utilizat procedeu pentru caracterizarea evoluţiei structurii vânzărilor este prin
analiza ponderilor componentelor cifrei de afaceri (g i):
CAi
gi   100 ,
CA
în care:
CA reprezintă cifra de afaceri totală;
CAi reprezintă vânzările aferente elementului de structură i;

Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri/ vânzărilor se determină la nivel global, cât şi
la nivelul elementelor structurale ale acesteia, prin măsurarea variației în mărimi absolute
(  ).

2.3.2 Analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată
Corelaţia statică: Corelaţia considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei doi
indicatori în acelaşi interval de timp (corelaţia statică) este dată de inegalitatea:
CA Qf  1
Raportul stabilit între cifra de afaceri (CA) şi producţia marfă (Qf) reflectă în
principal evoluţia stocurilor de produs finit. Un raport supraunitar arata ca activitatea de
productie si comercializare se desfăşoară in conditii normale şi deci producţia realizată se
vinde întârzieri şi imobilizări. Situaţia ideală este atunci când raportul CA Qf  1 , situaţie
întâlnită când activitatea întreprinderii cuprinde numai servicii fără alte activităţi şi/sau când
stocurile de produs finit, la începutul şi sfârşitul perioadei, raman constante.

Corelaţia dinamică: Corelaţia considerată optimă, dintre indicii de creştere a celor

doi indicatori (corelaţia dinamică) este dată de inegalitatea:
ICA >IQf
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că întreprinderea a vândut întreaga
producţie marfă fabricată în decursul exerciţiului financiar analizat şi o parte din stocurile de
produs finit aflate în depozit la începutul anului (destocaj).

2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri pentru intreprinderile cu activitate de productie

Completarea analizei cifrei de afaceri se face prin determinarea factorilor care îi

influenţează evoluţia în timp. Analiza factorială a cifrei de afaceri începe prin determinarea
modelului analizei factoriale - ca relaţie matematică între factorii care influenţează variaţia
cifrei de afaceri şi a schemei sinoptice pentru sistemul de factori determinat.
Modelul prezentat în acest subcapitol este utilizat în întreprinderile cu activitate de
producţie. Sistemul de factori de influenţă se determină plecând de următorii indicatori: cifra
de afaceri, producţia fabricată, numărul de salariaţi, valoarea mijloacelor fixe şi valoarea
mijloacelor fixe active.

Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri:

Determinarea modelului matematic pornind de la relaţiile stabilite între factorii care

influenţează variația cifrei de afaceri:
CA Qf
Cunoscând că: K v   CA  Qf  K v şi W   Qf  N  W ,
Qf N
cifra de afaceri poate fi scrisă astfel: CA  N  W  K v (Modelul analizei factoriale a cifrei
de afaceri pentru factorii directi),
în care:
 N reprezintă numărul mediu de salariaţi;
 W reprezintă productivitatea anuală a muncii;
 K v reprezintă gradul de valorificare al producţiei fabricate.
Pornind de la modul de exprimare al productivităţii muncii ca:
Qf Qf Mf Mfa
W    ,
N N Mf Mfa
Mf Mfa Qf
şi folosind relaţiile: I t ; KM  ; R , în care:
N Mf Mfa
 It reprezintă nivelul înzestrării tehnice a muncii;
 KM reprezintă coeficientul mijloacelor fixe active;
 R reprezintă randamentul mijloacelor fixe active.
productivitatea muncii poate fi scrisă ca:
Mf Mfa Qf
W  
N Mf Mfa
W  It  KM  R
deci:
CA  N  It  KM  R  K v (Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri pentru factorii
indirecți)

Schema sinoptică a analizei factoriale a cifrei de afaceri:

CA

N W Kv

It KM R
 Variaţia cifrei de afaceri:
ΔCA  CA1  CA0

Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au determinat dinamica

cifrei de afaceri
Evoluţia/variația cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor factori direcţi:
1. Variaţia numărului mediu de salariaţi:
ΔCA
N

 N1  W0  K v0  N0  W0  K v0  N1  N0  W0  K v0 
2. Variaţia productivităţii muncii:
W  N1  W1  K v0  N1  W0  K v0  N1  W1  W0   K v0
ΔCA

3. Variaţia coeficientului valorificării producţiei:

K v  N1  W1  K v1  N1  W1  K v0  N1  W1  K v1  K v0 
ΔCA
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii direcţi:
ΔCA  ΔCA
N
 ΔCA
W  ΔK v
CA

Influenţa factorilor indirecţi:

2.1 Variaţia înzestrării tehnice a muncii:
I t  N1  I t1  K M0  R 0  K v0  N1  I t 0  K M0  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  It 0   KM0  R 0  K v0
2.2 Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:
K M  N1  I t1  K M1  R 0  K v0  N1  I t1  K M0  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  KM1  KM0   R 0  K v0
2.3 Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:
R  N1  I t1  K M1  R1  K v0  N1  I t1  K M1  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  KM1  R1  R 0   K v0
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:
CA
W   It   KM   R
CA CA CA

Diagnosticarea situaţiei constatate - pe baza rezultatelor analizei factoriale se

elaborează diagnosticul sintetic şi diagnosticul analitic.
 Capitolul 2

Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare

(vanzarea productiei si prestarea serviciilor), pe baza indicatorilor
valorici

1. Sistemul indicatorilor valorici ai activităţii de

producţie şi comercializare

Indicatorii valorici aduc un important aport informaţional la analiza activităţii

de producţie şi comercializare a întreprinderilor. Stabilirea obiectivelor strategice
pentru evoluţia întreprinderilor are la bază rezultatele analizei activităţii de producţie
şi comercializare desfăşurată până în prezent.
Sistemul de indicatori valorici care asigură evaluarea şi analiza activităţii de
producţie şi comercializare a producției realizate de o întreprindere este alcătuit din:
 producţia fabricată sau producţia marfă (Qf);
 cifra de afaceri (CA);
 producţia exerciţiului (Qe);
 valoarea adăugată (Qa).

Producţia fabricata ( productia marfă)

Producţia fabricată sau producţia marfă (Qf) - indicator determinat numai de
către întreprinderile cu activitate de producţie şi prestări servicii si reprezintă
valoarea tuturor produselor destinate vânzării către clienţi şi a serviciilor prestate,
intr-o o anumită perioadă de timp.

Formula de calcul:
Qf = Qfprodus finit si semifabricatelor destinate vanzarii + Qfservicii prestate

Acest indicator cuprinde valoarea produselor finite destinate vânzării

şi valoarea serviciilor prestate către terţi, precum şi valoarea semifabricatelor
destinate vânzării pentru prelucrări ulterioare în vederea obţinerii de produse
finite.

Mod de calcul pornind de la Contul de profit si pierdere si Bilant (balanţa

sintetică cumulata la 31 decembrie, pe baza careia s-a intocmit bilantul): suma
dintre rulajele debitoare ale conturilor 345, 341(produs finit si semifabricate
destinate vanzarii) şi rulajele creditoare ale conturilor 704, 705, 706 şi 708
(servicii).
 Prin semifabricat înţelegem un anumit produs care, în cadrul unei întreprinderi
a ajuns la un anumit nivel de prelucrare şi nu mai poate fi prelucrat decât într-o altă
întreprindere pentru realizarea unui produs finit.

Cifra de afaceri
Cifra de afaceri (CA) reprezintă valoarea totală a veniturilor unei
întreprinderi realizate din: vânzarea produselor finite și a semifabricatelor – când se
vând în această stare, a mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, pe o anumită
perioadă de timp.

În practică, se utilizează şi denumirea de producţie marfă vândută şi încasată,

care ia în considerare finalizarea actului de valorificare a produselor finite şi
serviciilor, prin încasarea de la clienţi a contravalorii acestora (rulajul creditor al
contului 411).

Mod de calcul pornind de la Contul de profit şi pierdere (grupa 7 din

balanta sintetica cumulata la 31 decembrie, pe baza careia s-a incheiat bilantul si
CC):
suma veniturilor dintre producţia vânduta (rulajul creditor al conturilor 701,
702, 703 (productie) 704, 705, 706, 708 (servicii)
si

vanzarea mărfurilor (rulajul creditor al contului 707)

701 – venituri din vanzarea produselor finite …..

702 – venituri din vanzarea semifabricatelor…..
703 – venituri din vanzarea produselor reziduale
704 – venituri din servicii prestate
705– venituri din vanzarea studiilor si cercetarilor
706– venituri din redevente, locatii de gestiune si chirii
707– venituri din vanzarea marfurilor
708 – venituri din activitati diverse
TOTAL rulaje creditoare

Comparam Productia fabricata cu Productia vanduta (parte a CA)

 Produc in anul n: Qf (produs finit): 100 UM

La inceputul anului: stoc initial de produs finit (si): 10 UM

La sarsitul anului: stoc final de produs finit (sf): 20 UM

10 UM 100 UM 20 UM

_____ ________________________________ __________

Vanzare: 90 UM , Sf > Si, am vandut mai putin decat am produs

CA = 100 – (20-10)= 90 UM

Produc in anul n: Qf (produs finit): 100 UM

La inceputul anului: stoc initial de produs finit (si): 20 UM
La sarsitul anului: stoc final de produs finit (sf): 10 UM

20 UM 100 UM 10 UM

____________ ________________________________ _____

Vanzare: 110 UM , Sf < Si, am vandut mai mult decat am produs, prin
diminuarea stocului initial
CA = 100 – (10-20)= 110 UM

Formula:
Cifra de afaceri se poate calcula şi pornind de la Producţia fabricată, luând în
considerare stocurile de produs finit de la începutul, respectiv sfârşitul perioadei
analizate:
CA  Qf  s pf ,
s pf  s Fpf  s Ipf
în care:
 s pf reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;
 s Fpf reprezintă stocul final de produse finite;
 Qf reprezintă producţia marfă;
 s Ipf reprezintă stocul iniţial de produse finite.
Compar Qf si CA: cum am produs fata de cum am vandut – prin analiza
evolutiei/variatia stocului de produs finit (CORELATIILE intre indicatori)
 Producţia exerciţiului

Producţia exerciţiului (Qe) este un indicator valoric care determină valoarea

întregii activităţi a unei intreprinderi, pe o perioadă determinată si ia in considerare
aspecte legate de productia fabricata si modul cum aceasta este valorificat, precum
si alte elemente legate de activitatea de productie, respectiv productia neterminata si
imobilizarile produse in regie proprie.

Relaţia de calcul a producţiei exerciţiului este:

Qe  (Qf  s pf )  s pn  Qi
în care:
 s pf reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;
 s pn reprezintă variaţia stocurilor de producţie neterminată;
 Qi reprezintă valoarea imobilizărilor produse în regie proprie.

Mod de calcul pornind de la Contul de profit si pierdere şi balanţa sintetică:

suma producţiei vândute (rulajul creditor al conturilor 701, 702, 703, 704,
705, 706, 708), producţiei imobilizate (rulajul creditor al contului 72) ponderate cu
variaţia producţiei stocate (soldul contului 711).

Valoarea adăugată
Valoarea adăugată (Qa) exprimă nivelul valorii nou create de o întreprindere
ca urmare a desfăşurării procesului de producţie, adică reprezinta diferenţa dintre
valoarea totală (globală) a producţiei (activităţii) şi consumurile intermediare
(cheltuielile pentru resurse materiale şi servicii furnizate de către terţi), pe o anumită
perioadă de timp.

Relaţia de calcul este (Metoda sintetică):

Qa  Qe  M
în care:
 Qe reprezintă valoarea producţiei exerciţiului;
 M consumurile intermediare (cheltuielile pentru resurse materiale/stocuri
(materii prime, materiale, combustibilii …) şi servicii furnizate de către
terţi si utilitati (energie electrica, gaz, telefonie, servicii ….)): [cheltuielile
pentru resurse materiale (rulajul debitor al conturilor 601, 602, 603, 604,
606, 608) şi servicii furnizate de către terţi (rulajul debitor al conturilor
605, 61, 62)].
 O altă metodă de calcul a valorii adăugate este prin adunarea elementelor
componente (Metoda aditivă).

Qa = Cheltuieli cu salariile + Amortizarea + Profit + Impozite si taxe

(cheltuieli)

Principalele elemente care compun valoarea adăugată sunt (valorile se găsesc

în Contul de profit şi pierdere):
 fondul de salarii şi contribuţia la asigurările sociale, fondul de şomaj,
fonduri speciale (remunerarea forţei de muncă, rulaj debitor al contului
64);
 amortizarea (valoarea mijloacelor fixe transmisă asupra producţiei
realizate, rulaj debitor al contului 681);
 profitul (capacitatea unei întreprinderi de a obţine un rezultat pozitiv
exprimat în unităţi monetare, soldul creditor al contului 121);
 cheltuieli cu impozitele şi taxele (factor extern, pe care unităţile
economice nu îl pot controla, rulajul debitor al contului 63).

2. Corelațiile dintre indicatorii valorici ai activității de producție și

comercializare
2.1 Corelațiile statice dintre indicatorii valorici ai activității de producție și
comercializare
Activitatea de producţie şi comercializare a unităţilor economice poate fi
caracterizată prin analiza următoarelor rapoarte statice dintre indicatorii valorici:
CA Qf Qa
; ;
Qf Qe Qe
 raportul dintre cifra de afaceri (CA) şi producţia marfă (Qf) reflectă în
principal evoluţia stocurilor de produs finit;
Corelaţia optimă este:
CA Qf  1

 raportul dintre producţia fabricată (Qf) şi producţia exerciţiului (Qe)

reflectă în principal evoluţia stocurilor de producţie neterminată;
Corelaţia optimă este:
Qf Qe  1

 raportul dintre valoarea adăugată (Qa) şi producţia exerciţiului (Qe)

reflectă modificarea ponderii cheltuielilor cu materialele şi serviciile
prestate de către terţi;
Corelaţia optimă este:
Qa Qe  (0,1)
 2.2. Corelațiile dinamice dintre indicatorii valorici ai activităţii de
producţie şi comercializare

Studiul dinamicii indicatorilor valorici permite efectuarea analizei calitative a

activităţilor de:
 fundamentare a modului cum a fost întocmit programul de producţie, prin
raportarea valorilor indicatorilor valorici aferente previziunilor la cele
aferente perioadei precedente(Ipr/I0);
 fundamentare a modului cum a evoluat activitatea întreprinderii faţă de
anul precedent, prin raportarea valorilor indicatorilor valorici din
perioada curentă la cele aferente perioadei precedente (I1/I0);
 fundamentare a modului cum au fost îndeplinite previziunile, prin
raportarea valorilor indicatorilor valorici din perioada curentă la cele
aferente previziunilor (I1/Ipr).

Nr.
crt.
Denumire indicator Ppr/P0 P1/P0 P1/Ppr

Corelaţiile optime stabilite între indicii de creştere ai indicatorilor valorici ai

activităţii de producţie şi comercializare sunt:
a) ICA >IQf
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că întreprinderea a vândut întreaga
producţie marfă fabricată în decursul exerciţiului financiar analizat şi o parte din
stocurile de produs finit aflate în depozit la începutul anului (destocaj).

b) IQf >IQe
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul exerciţiului
financiar, întreprinderea a redus stocurile de producţie neterminată existente la
începutul anului (fără a influenţa normalitatea desfăşurării procesului de producţie)
şi a redus producţia de imobilizări în regie proprie.

c) IQa >IQe
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul exerciţiului
financiar întreprinderea şi-a îmbunătăţit structura valorii adăugate prin reducerea
ponderii consumurilor provenite de la terţi.
 3. Analiza diagnostic pe baza ratelor rentabilităţii

O analiză diagnostic fundamentată pe rata rentabilităţii este în măsură să furnizeze date

concludente pentru identificarea cauzelor care conduc la ineficienţa activităţilor economice.
Modelele utilizate pentru determinarea şi exprimarea ratei rentabilităţii contribuie la îmbogăţirea
informaţiei, putând aborda laturi diferite şi complexe ale activităţilor analizate.
Ratele de rentabilitate sunt indicatori de eficienţă ai activităţii economice incluşi în
categoria indicatorilor de tipul efect/efort. Efectul ia forma profitului sub diverse modalităţi de
exprimare: brut, net, din exploatare etc. efectul ia forma capitalurilor (proprii, permanente),
resurselor consumate (cheltuielilor), active (totale, imobilizate, circulante), venituri (cifra de
afaceri, venituri din exploatare, financiare, excepţionale).

Cele mai utilizate forme ale ratei rentabilităţii sunt:

1. Rata rentabilităţii veniturilor (Rv):

Rata rentabilităţii veniturilor se determină prin raportul dintre profitul brut (Pb) şi
veniturile totale (Vt) aferente perioadei analizate:
Pb
Rv   100
Vt
La numitor poate fi una din categoriile de venit, după clasificarea în funcţie de tipul
activităţii care le generează, respectiv:
 venituri din exploatare;
 venituri financiare;
 venituri extraordinare.

O altă formă pe care o îmbracă rata rentabilităţii este Rata rentabilităţii comerciale (Rc):
Pb
Rc  100
CA
Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a procesului de
aprovizionare, stocare şi vânzare). Indicatorul de efect este profitul obţinut în urma
comercializării produselor, mărfurilor, respectiv serviciilor.

2. Rata rentabilităţii resurselor economice consumate/ rata rentabilitatii costurilor (Rc)

Acest indicator mai este cunoscut şi sub denumirea de rentabilitatea costurilor şi
exprimă eficienţa costurilor efectuate. Se determină ca raport între un indicator de rezultat -
profitul brut al exerciţiului)(rezultatul exploatării) şi costurile totale:
Pb
Rc  100
ChT

în care:
 ChT reprezinta cheltuielile aferente veniturilor;

3. Rata rentabilităţii pe produs:

Analiza rentabilităţii pe produs îmbracă două forme:
3.1 Rata rentabilităţii comerciale (venituri):
pb p  c
rc   100
p p
pb – profitul brut unitar
p = pretul unitar de vanzare
 3.2 Rata rentabilităţii resurselor consumate (costurilor):

pb pc
rrc  100  100
c c

 pb reprezintă profitul unitar;

 c reprezintă costul unitar de producţie.

4. Rata rentabilităţii economice a activelor (Re).

Eficienta capitalului investit, a tuturor resurselor materiale, financiare implicate in activitatea
intreprinderii, sunt prezentate prin rata rentabilitatii economice.

1. Rata rentabilităţii economice a activelor se determină, ca raport între profitul brut al

exerciţiului (Pb) şi capitalul investit în activele economice ale exploatării (At).
Pb
Re   100 .
At
2. Rata rentabilităţii economice a activelor se poate determina şi ca raport între profitul
brut (Pb) şi capitalul permanent (Kp):
Pb
Re  100
Kp
Capitalurile angajate de o intreprindere in cursul unui exercitiu financiar sunt reprezentate
de capitalurile proprii si capitalurile imprumutate. Remunerarea capitalurilor sub forma
dividendelor sau a dobanzilor se realizeaza dupa ce sunt acoperite investitiile strategice (active
fixe), investitiile de exploatare (nevoia de fond de rulment) si investitiile de echilibru (pentru
asigurarea disponibilitatilor banesti). Rentabilitatea economica a capitalurilor investite nu tine
seama de modalitatea de procurare a capitalurilor.

5. Rata rentabilităţii financiare (Rf):

Rata rentabilităţii financiare exprimă corelaţia dintre indicatorul de rezultat şi sursa de
finanţare a activităţii economice, respectiv dintre profit net şi capitalul investit. Rata rentabilitatii
economice exprima pe de o parte gradul de remunerare a capitalurilor angajate in activitatea
intreprinderii, iar pe de alta parte, modalitatea de remunerare a riscurilor asumate de actionari sau
asociati pentru capitalul investit in intreprindere.

5.1 Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii

Acest indicator se determină ca raport între profitul net (Pn) şi capitalul propriu (Kpr),
conform relaţiei:
Pn
Rf   100
Kpr
Rata rentabilităţii financiare este strâns legată de structura capitalului, respectiv de
ponderea capitalului propriu (Kpr) şi de cea a capitalului împrumutat (Ki) în cadrul capitalului
permanent.
Proporţia dintre capitalul împrumutat şi capitalul propriu poate varia, iar coeficientul
dintre aceşti doi parametri are semnificaţia unei pârghii financiare (pf), a cărei valoare influenţează
rata rentabilităţii financiare:
Ki
pf 
Kpr  Ki
 Cu cât capitalul împrumutat va avea o pondere mai mică în totalul capitalului permanent,
cu atât rata rentabilităţii financiare va fi mai bună şi invers, aceasta deoarece valoarea dobânzilor
plătite pentru capitalul împrumutat diminuează nivelul ratei rentabilităţii financiare, conducând la
un profit mai mic decât în situaţia în care nu se utilizează capital împrumutat.

5.2 Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor permanente

Acest indicator se determină ca raport între profitul net (Pn) şi capitalul permanent (Kp),
conform relaţiei:

Pn
R fp   100
Kp

6. Analiza rentabilităţii pe baza punctului/prag critic (analiza cifrei de afaceri

minime):
Această metodă se mai numeşte şi analiza rentabilităţii pe baza pragului de
rentabilitate şi a intervalului de siguranţă; se porneşte de la concepţia că intreprinderea se află
într-un punct critic atunci când veniturile obţinute din valorificarea produselor (CA) sunt egale cu
cheltuielile totale efectuate de întreprindere pentru realizarea acestora, şi, deci, nu se realizează
profit. Această metodă urmăreşte stabilirea nivelul producţiei (cantitativ/valoric) unei întreprinderi
care o situează la limita obţinerii de profit.

Modalităţi de analiză a pragului de rentabilitate:

În cazul unei activităţi omogene:

CA = Ch +Pr;
Pr = 0 rezultă CAmin = Ch
 Analiza rentabilității întreprinderilor
Întreprinderile urmăresc ca veniturile obţinute din activităţile economice pe care le
desfăşoară să depăşească cheltuielile făcute, în scopul realizării unui profit
Determinarea nivelului rentabilităţii unei activităţi economice presupune analiza a doi
indicatori sintetici, şi anume:
 profitul; Profitul reflectă mărimea absolută a rentabilităţii, fiind indicatorul de
volum al rentabilităţii, care este exprimat valoric (lei);
 ratele rentabilităţii; Ratele rentabilităţii reflectă mărimea relativă rentabilităţii şi
măsoară gradul în care utilizarea resurselor aduce profit.

1. Contul de profit şi pierdere – principala sursă de informații pentru determinarea

rezultatelor activității economice a întreprinderilor
Contul de profit şi pierdere este unul dintre documentele contabile de sinteză prevăzute în
Legea contabilităţii, în care sunt reflectate veniturile şi cheltuielile unei întreprinderi pe o perioadă
determinată, precum şi modul de formare al rezultatelor.
Contul de profit şi pierdere cuprinde:
 toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul perioadei analizate
(1 an – exercițiul financiar);
 toate cheltuielile aferente veniturilor pe parcursul perioadei analizate (1 an –
exercițiul financiar).

Calculul rezultatului global al întreprinderii se realizează prin compararea veniturilor cu

cheltuielile aferente:
Rezultat brut/global/total al exercițiului (profit sau pierdere) =
Venituri totale – Cheltuieli totale

În această relație, veniturile sunt reflectarea resurselor obținute în urma operațiunilor de

exploatare, comerciale, financiare şi extraordinare realizate iar cheltuielile corespund resurselor
consumate pentru realizarea acestor operaţiuni.

Indicator Perioada precedentă Perioada curentă

Venituri din exploatare
Cheltuieli pentru exploatare
Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) RE
Venituri financiare
Cheltuieli financiare
Rezultat financiar (profit sau pierdere) RF
Rezultat curent (RE+RF) (profit sau pierdere)
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
Rezultatul extraordinar (profit sau pierdere)
Re
Rezultatul înaintea impozitării (RC+Re)
Impozitul pe profit
Profitul net sau pierderea
Tabel: Structura Contului de profit şi pierdere conform bilanţului contabil
 Contului de profit şi pierdere este important în procesul de analiză a rentabilităţii unei
întreprinderi, deoarece:
 permite determinarea rezultatului global al activităţii unei întreprinderi într-o anumită
perioadă;
 permite determinarea rezultatului pentru fiecare tip de operaţiune realizată şi analiza
influenţei fiecărei componente de structură implicate în realizarea rezultatului global.

2. Analiza diagnostic a profitului

Analiza diagnostic a profitului:
- Analiza statică a profitului;
 Analiza structurii profitului;
 Analiza dinamica a profitului (in marimi absolute si in marimi relative);
 Analiza soldurilor intermediare de gestiune;
 Analiza factorială a profitului exprimat sub diverse forme.

2. 1 Analiza de structură a profitului

Analiza de structură urmăreşte evoluţia profitului în funcţie de tipul operaţiunii din se

degajă, evidenţiind modificările de structură care apar. Obiectivele analizei structurale sunt:
 măsurarea contribuţiei fiecărui rezultat intermediar asupra formării rezultatului net;
 prezentarea configuraţiei rezultatului exploatării.

Analiza structurală a profitului are la bază schema de formare a rezultatelor intermediare

prezentată în Figura nr. 1, in care veniturile şi cheltuielile sunt structurate pe domenii de activitate,
şi anume:
 de exploatare (din activitatea industrială sau comercială);
 financiare (diverse participaţii cu capital propriu la alte societăţi, folosirea unor
capitaluri străine, din diferenţe de curs valutar);
 extraordinare (din operaţiuni de gestiune şi operaţiuni de capital).

Rezultatul curent al Rezultatul

Rezultatul brut al exerciţiului exploatării
exerciţiului
Rezultatul extraordinar al Rezultatul
exercițiului financiar
Figura nr. 1
Elementele de structură care apar în schema de mai sus sunt:
1. Rezultatul exploatării, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă
între veniturile şi cheltuielile de exploatare.
2. Rezultatul financiar, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă
între veniturile financiare şi cheltuielile financiare.
3. Rezultatul curent al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se obţine prin
însumarea rezultatului exploatării cu cel financiar.
4. Rezultatul extraordinar al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se obţine
ca diferenţă între veniturile extraordinare şi cheltuielile extraordinare.
 În Figura nr. 2 este prezentat un alt model de analiză structurală care pune accentul pe
contribuţia aspectelor fiscale în procesul de determinare a rezultatelor nete ale exerciţiului.

Rezultatul Rezultatul Rezultatul

exerciţiului înainte curent al exploatării
de impozitare exerciţiului
+
Rezultatul Rezultatul
exerciţiului după
exercitiului inainte + + Rezultatul
de impozitare
impozitare (profit Cheltuieli +
Rezultatul financiar
net sau pierdere) - nedeductibile fiscal extraordinar al
exerciţiului
Impozitul pe
profit
Elementele de structură care apar în plus în- această schemă sunt:
1. Rezultatul exerciţiului înaintea
Venituriimpozitării
deductibile se obţine din însumarea rezultatului
curent şi rezultatului excepţional alfiscal
exerciţiului.

= Rezultatul impozabil

Figura 2

Rezultatul exerciţiului după impozitare poartă denumirea de rezultat net al exerciţiului

sau profit net.
- Rezultatul impozabil al exerciţiului diferă de rezultatul exerciţiului înaintea
impozitării; rezultatul impozabil se calculează plecând de la profitul brut (rezultatul
înaintea impozitării), din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă
cheltuielile nedeductibile fiscal

Impozitul pe profit se scade din rezultatul exercitiului inainte de impozitare (nu din rezultatul
impozabil) si se obtine Rezultatul exerciţiului după impozitare.

Toţi aceşti indicatori caracterizează în mărime absolută rentabilitatea unei activităţi

economice.

2.2 Analiza soldurilor intermediare ale gestiunii

Soldurilor intermediare ale gestiunii sunt indicatori care reflectă rezultatele parţiale
economico financiare ale activităţii unei firme. Calcularea lor gradată, permite analiza modului de
gestionare a resurselor unei întreprinderi, precum şi a rezultatelor activităţii unei întreprinderii.
determinarea SIG se face pe baza anexei la bilanţ – Contul de profit şi pierdere.
De rezultatele analizei valorilor SIG sunt interesaţi:
 managerii întreprinderilor, care sunt interesaţi de rezultatele economice ale
întreprinderii, precum şi de modul de formare a acestora;
 acţionarii, care sunt interesaţi de rezultatul net obţinut de întreprindere, evoluţia sa,
precum şi de modul de formare ca factor de creştere a drepturilor acestora (valoarea
acţiunilor, dividende);
 statul, care priveşte întreprinderea ca pe un potenţial plătitor de taxe şi impozite şi
este interesat de evoluţia indicatorilor economico-financiari;
 sindicatele şi salariaţii, care sunt interesaţi de evoluţia rezultatelor economico-
financiare ca factor de creştere a salariilor.
 Metodologia de analiză şi determinarea SIG
SIG sunt reprezentate de următorii indicatori:
 marja comercială;
 producţia exerciţiului;
 valoarea adăugată;
 excedentul brut al exploatării;
 rezultatul exploatării;
 rezultatul curent;
 rezultatul extraordinar;
 rezultatul brut;
 rezultatul net al exerciţiului.

Cele mai utilizate metode de analiză a SIG sunt:

 analiza dinamicii în mărimi absolute si in mărimi relative;
 analiza ratelor;
 analiza factorială.

Definirea si modul de calcul al indicatorilor care alcătuiesc SIG:

1. Marja comercială
Marja comercială este un indicator specific întreprinderilor care au activităţi de comerţ şi
exprimă adaosul comercial total aferent vânzărilor de mărfuri.

Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Costul mărfurilor vândute

2. Producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului reflectă volumul total al activităţii unei întreprinderi pe o perioadă
determinată de timp.

Producţia exerciţiului = Producţia vândută (cifra de afaceri din productie si prestari

servicii)  Producţia neterminata + Producţia imobilizată (Qi)

3. Valoarea adăugată
Valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare rezultat în urma activităţii de producţie şi
comercializare realizată de către o întreprindere, pe o perioadă determinată de timp.

Valoarea adăugată = (Producţia exerciţiului – Consumuri de la terţi) (valoarea

adaugată din productie si prestari servicii)+ Marja comercială

4. Excedentul brut al exploatării (EBE)

Excedentul brut al exploatării reprezintă fluxul potenţial de disponibilităţi degajat de ciclul
de exploatare al întreprinderii.
EBE = Venituri monetare din exploatare – Cheltuieli monetare din exploatare
EBE = Valoarea adăugată + Subvenţii pentru exploatare – Impozite şi taxe –
Cheltuieli cu personalul
Excedentul brut al exploatării nu este influenţat de: sistemul de amortizare, politica de
constituire a provizioanelor, structura capitalurilor folosite, modul de impozitare a profitului,
etc. EBE este influenţat de natura activităţilor industriale şi comerciale desfăşurate de
întreprindere şi competitivitatea sa.
 5. Rezultatul exploatării = venituri din exploatare – cheltuieli de exploatare
6. Rezultatul curent al exerciţiului = ……;
7. Rezultatul extraordinar al exerciţiului = ……;
8. Rezultatul brut al exerciţiului = ……..
9. Rezultatul net al exerciţiului = ………

2.3 Analiza factorială a profitului

Deoarece rezultatele economice care se obţin la nivelul întreprinderii (profit sau pierdere)
se datorează influenţei factorilor interni şi externi, este necesar să se efectueze analiza rentabilităţii
sub aspect factorial.
Prin analiza factorială a profitului se creează posibilitatea cunoaşterii factorilor care
influenţează rezultatul unei activităţi economice şi, în mod corespunzător, intensitatea acestora.

2.3.1 Rezultatul brut al exerciţiului (global, total)

Rezultatul brut al exerciţiului (Rb) se determină ca diferenţă dintre veniturile totale ( Vt) şi
cheltuielile totale (Cht):

Rb  Vt  Cht

Modelul analizei factoriale este:

 Cht 
Rb  Vt  Cht  Vt  1    Vt  prb , în care:
 Vt 
 Rb reprezintă rezultatul brut al exerciţiului;
 Vt reprezintă veniturile totale;
 Cht reprezintă cheltuielile totale;
 prb reprezintă profitul brut al exercițiului la 1 leu venituri totale.

Variaţia profitului brut al exercițiului este:

Rb  Rb1  Rb 0

Sistemul de factori care acționează asupra Rezultatului brut este:

Vt
Rb
prb

Aplicând metoda substituţiei succesive, vom determina influenţa pe o are fiecare factor
determinat anterior, asupra variaţiei rezultatului brut al exerciţiului:
1. influenţa variaţiei veniturilor totale asupra variației rezultatului brut:
Rb
Vt  Vt1  prb0  Vt0  prb0

2. influenţa variaţiei profitului mediu brut la 1 leu venituri asupra variației rezultatului brut:
Rbprb  Vt1  prb1  Vt1  prb0

Rb  Rb
Vt   prb
Rb
 2.3.2 Rezultatul din exploatare

Rezultatul exploatării caracterizează în mărime absolută rentabilitatea ciclului de

exploatare şi se determină ca diferenţă între veniturile din exploatare ( Ve) şi Cheltuielile de
exploatare (Che):
RE  Ve  Che

Pentru analiza rezultatului exploatării se folosesc mai multe modele de analiză factorială:

a) Acest model este un model folosit în principal de întreprinderile cu activitate de

producție, care nu au făcut investiţii mari în mijloace fixe

Variaţia profitului din exploatare este:

RE  RE1  RE 0
Modelul analizei factoriale este:
 Che 
RE  Ve  Che  Ve  1    Ve  prb
 Ve 

Ve
W ,
T
Ve  T  Wh 
  RE  T  Wh  prb  Ns  t  Wh  prb
T  Ns  t 
în care:
 RE reprezintă rezultatul din exploatare;
 Ve reprezintă veniturile din exploatare;
 Che reprezintă cheltuielile de exploatare;
 prb reprezintă profitul mediu brut la 1 leu venituri din exploatare;
 Wh reprezintă productivitatea orară;
 T reprezintă fondul de timp muncit.

Sistemul de factori care influenţează rezultatul exploatării este:

Ns
T
Ve t
ΔRE
Wh
prb
 b) La unităţile cu activitate de productie care au facut investiții în mijloace fixe:
- producţia exerciţiului (Qe)
- numărul mediu de salariaţi ( Ns )
- valoarea medie a mijloacelor fixe ( Mf )

Modelul analizei factoriale este:

Mf Qe Ve RE
RE  Ns      Ns  I T  RMf  K Qe  RVe
Ns Mf Qe Ve
Mf
 gradul de înzestrare tehnică (IT): I T  ;
Ns
Qe
 randamentul mijloacelor fixe (RMf): R Mf  ;
Mf
Ve
 gradul de valorificare a producţiei exerciţiului (KQe): K Qe  ;
Qe
RE
 rentabilitatea veniturilor (RVe): R Ve 
Ve

Sistemul de factori care influenţează rezultatul exploatării este:

Ns

IT

RE
R Mf

K Qe

RVe
 Analiza diagnostic a Valorii adăugate

Indicatorul Valoarea adăugată exprimă plusul de valoare realizat în urma desfăşurării unei activităţi
economice de către o întreprindere.
La nivel macroeconomic, valoarea adăugată redă aportul adus de o întreprindere la economia naţională.

QaTotala = Qa (productie si servicii) + MC (vanzare marfuri)

MC = marja comerciala

Metode de calcul:
Metoda sintetica:
Qa  Qe  M

Metoda aditiva:
Qa = cheltuieli cu salariile + cheltuieli cu amortizarea + cheltuieli cu impozite si taxe + profit

Prin analiza diagnostic a valorii adăugate se obţin informaţii despre nivelul de performanţă tehnico-
productivă, economică şi financiară. La nivelul economiei naţionale, prin analiza valorii adăugate, se poate
determina contribuţia agenţilor economici la consolidarea financiară a bugetului statului.

Analiza diagnostic a Valorii adăugate presupune parcurgerea următoarelor tipuri de analiză:

 analiza statică a Valorii adăugate;
 analiza dinamicii Valorii adăugate (în mărimi absolute și în mărimi relative);
 analiza structurii Valorii adăugate (static şi a dinamicii acesteia);
 analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre Valoarea adăugată şi Producţia exerciţiului;
 analiza factorială a Valorii adăugate.

Analiza structurii şi dinamicii valorii adăugate

Studiul valorii adăugate prin urmărirea dinamicii şi a gradului de realizare şi îndeplinire a valorilor
previzionate, creează premisele explicării modificărilor intervenite în structura valorii adăugate şi posibilitatea
direcţionării evoluţiei viitoare.
Analiza Valorii adăugate sub aspect structural urmăreşte determinarea ponderii pe care o au în
componenţa acesteia elementele structurale, respectiv cele utilizate în calculul indicatorului prin metoda aditivă,
respectiv cheltuielile cu salariile, amortizarea mijloacelor fixe, cheltuielile cu taxele şi impozitele şi profitul. În
ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul şi amortizarea se urmăreşte menţinerea acestora sub limitele
previzionate.
Analiza structurală este combinată cu analiza dinamică, în scopul urmării evoluţiei în timp a fiecărui
element component. Este o condiţie esenţială ca ponderea structurală a unor cheltuieli, care pot fi controlate să
scadă, acest lucru reflectându-se favorabil în creşterea ponderii profitului, ca element component al Valorii
adăugate.
 Analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului
Corelaţia statică: Corelaţia considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei doi indicatori în acelaşi
interval de timp este dată de relaţia: Qa Qe  (0,1)
Raportul trebuie sa fie cat mai apropiat de 1. Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul
exerciţiului financiar întreprinderea şi-a îmbunătăţit modul de realizare a valorii adăugate prin reducerea ponderii
consumurilor provenite de la terţi.

Corelaţia dinamică: Corelaţia considerată optimă dintre indicii de creştere a celor doi indicatori este dată
de inegalitatea: IQa >IQe
Raportul stabilit între valoarea adăugată (Qa) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă modificarea ponderii
cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de către terţi; din analiza raportului Qa Qe putem stabili
ponderea cheltuielilor materiale în volumul total al activităţilor desfăşurate.

Analiza factorială a Valorii adăugate

Pentru aprofundarea analizei Valorii adăugate, prin evidenţierea factorilor care pot conduce la
modificarea acesteia, se utilizează analiza factorială. Modelul propus spre studiu este specific întreprinderilor
care desfăşoară activitate de producţie sau prestări servicii.
Indicatorii în funcţie de care se determină factorii de influenţă sunt:
- producţia exerciţiului (Qe)
- consumuri de la terţi (M)
- numărul de salariaţi (N)
- timpul lucrat de fiecare salariat (t)

Sistemul de factori se compune din factori cu influenţă directă, care sunt producţia exerciţiului şi valoarea
adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului şi factori cu influenţă indirectă de rang I, care sunt fondul total de timp
lucrat şi productivitatea muncii.
La rândul său, productivitatea muncii este influenţată de evoluţia factorilor indirecţi de rang II, numărul
de salariaţi şi timpul lucrat de fiecare salariat.

Realizarea analizei factoriale a valorii adăugate presupune urmărirea urmatoarelor etape:

1. Modelul analizei factoriale a valorii adaugate

Pornind de la formula de calcul a valorii adăugate prin metoda sintetica:

Qa  Qe  M (1)
se dă factor comun forţat Qe
şi se obţine:
 M
Qa  Qe  1    Qe  y , în care:
 Qe 
 Qe reprezintă valoarea producţiei exerciţiului;
  M reprezintă cheltuieli externe (de la terti) aferente producţiei exerciţiului;
M
 y 1 reprezintă valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului.
Qe
Modelul analizei factoriale a valorii adaugate pentru factorii directi: Qa  Qe  y
Pentru determinarea legăturii dintre factorii direcţi şi cei indirecţi, vom pleca de la unul dintre modurile de
scrierea a productivităţii muncii:
N
t  N  t = T (fondul de timp lucrat)

Qe, T
Qe
Wh   Qe  T Wh ,
T
Relaţia obţinută va fi înlocuită în formula: Qa  Qe  y , şi vom obţine Qa  T  Wh  y , în care:
 Wh reprezintă productivitatea orară a muncii;
 T reprezintă fondul total de timp muncit;
Modelul analizei factoriale a valorii adaugate pentru factorii indirecti de grad 1:
Qa  T  Wh  y

Folosind scrierea fondului total muncit exprimat sub forma:

T  N t ,
prin înlocuire în formula (2) se obţine: Qa  N  t  Wh  y , în care:
 N reprezintă numărul mediu de salariaţi;
 t reprezintă timpul mediu muncit/salariat.
Modelul analizei factoriale pentru factorii indirecti de gradul al 2lea: Qa  N  t  Wh  y
Principalii factori care influenţează valoarea adăugată, sunt: valoarea producţiei exerciţiului (Qe),
valoarea adăugată medie ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului ( y ).
Valoarea producţiei exerciţiului este, la rândul său, influenţată de utilizarea fondului de timp de muncă, de
productivitatea orară a muncii, de utilizarea potenţialului uman.
În schema sinoptică sunt prezentaţi factorii de influenţă ordonaţi după modul în care îşi exercită influenţa (factori
direcţi şi indirecţi), precum şi după natura lor (cantitativi şi calitativi), în vederea aplicării metodei substituţiei:

Qa

Qe
y

T Wh

N t
 Schema sinoptică a analizei factoriale a valorii adăugate
Modelul analizei factoriale a valorii adaugate pentru factorii directi: Qa  Qe  y
Modelul analizei factoriale a valorii adaugate pentru factorii indirecti de grad 1: Qa  T  Wh  y
Modelul analizei factoriale pentru factorii indirecti de gradul al 2lea: Qa  N  t  Wh  y

2. Cuantificarea influenţei factorilor, prin aplicarea metodei substitutiei succesive:

Variatia valorii adăugate se datorează influenţei următorilor factori direcţi:

1. Influenţa variaţiei valorii producţiei exerciţiului:
Qe  Qe1  y 0  Qe0  y 0  Qe1  Qe0   y 0
Δ Qa
2. variaţia valorii medii adăugate ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului:
Δ Qa
y

 Qe1  y1  Qe1  y0  Qe1  y1  y0 
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii direcţi: ΔQa  Δ Qa
Qe  Δ y  Qe1  y1  Qe0  y 0
Qa

Factorii indirecţi de grad 1

1.1 influenţa variaţiei fondului total de timp de muncă:
T  T1  Wh 0  y 0  T0  Wh 0  y 0  T1  T0   Wh 0  y 0
Δ Qa
1.2 influenta variaţiei productivităţii medii orare:

W  T1  Wh1  y 0  T1  Wh 0  y 0  T1  Wh1  Wh 0  y 0
Δ Qa 
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi de grad 1:
Qe  Δ T  Δ W  T1  Wh1  y 0  T0  Wh 0  y 0  Qe1  y0  Qe0  y0
Δ Qa Qa Qa

Factorii indirecţi de grad 2

1.1.1 influenţa numărului mediu de salariaţi:
 
N  N1  t 0  Wh 0  y 0  N 0  t 0  Wh 0  y 0  N1  N 0  t 0  Wh 0  y 0
Δ Qa
1.1.2 variaţia numărului mediu de ore/salariat:
 
t  N1  t 1  Wh 0  y 0  N1  t 0  Wh 0  y 0  N1  t 1  t 0  Wh 0  y 0
Δ Qa
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi de grad 2:
T  Δ N  Δ t = N1  t1  Wh 0  y 0 - N0  t 0  Wh 0  y0 = T1  Wh 0  y 0  T0  Wh 0  y 0
Δ Qa Qa Qa
 Analiza factorială a cifrei de afaceri pentru intreprinderile cu activitate de
productie

Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri:

Factori/indicatori specifici pentru analiza factorială a cifrei de afaceri (CA)

pentru activitatea de producție:
- Producție fabricată: Qf
- Numărul de salariați: N
- Mijloacele fixe: Mf (Mfa - mijloace fixe active)

CA (indicator de rezultat - R)

Factorii de influență:
1. Factori cu influență directă
- Producție fabricată: Qf (a)
- Numărul de salariați: N (b)
CA, Qf, N
CA
Kv   CA  Qf  K v
Qf
Qf
W  Qf  N  W
N

Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri pentru factorii directi: CA  N  W  K v

R=axbxc
în care:
 N reprezintă numărul mediu de salariaţi;
 W reprezintă productivitatea anuală a muncii;
 K v reprezintă gradul de valorificare al producţiei fabricate.
 2. Factori cu influență indirectă
- Mijloacele fixe: Mf
- Mijloace fixe active: Mfa
Qf Qf Mf Mfa
Pornind de la modul de exprimare al productivităţii muncii ca: W     ,
N N Mf Mfa
Mf Mfa Qf
W  
N Mf Mfa
Mf Mfa Qf
şi folosind relaţiile: I t  ; KM  ; R , în care:
N Mf Mfa
 It reprezintă nivelul înzestrării tehnice a muncii;
 KM reprezintă coeficientul mijloacelor fixe active;
 R reprezintă randamentul mijloacelor fixe active.
productivitatea muncii poate fi scrisă ca:

W  It  KM  R
și
CA  N  W  K v

deci:
CA  N  It  KM  R  K v - Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri pentru factorii
indirecți
CA  N  W  K v - Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri pentru factorii directi
CA  N  It  KM  R  K v - Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri pentru factorii
indirecți

Schema sinoptică a analizei factoriale a cifrei de afaceri:

CA

N W Kv

It KM R

Variaţia cifrei de afaceri:

ΔCA  CA1  CA0

Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi – aplicarea metodei subsituției, care au

determinat dinamica cifrei de afaceri

Evoluţia/variația cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor factori direcţi:

CA  N  W  K v
1. Variaţia numărului mediu de salariaţi:
ΔCA
N
 
 N1  W0  K v0  N0  W0  K v0  N1  N0  W0  K v0
2. Variaţia productivităţii muncii:
W  N1  W1  K v0  N1  W0  K v0  N1  W1  W0   K v0
ΔCA
3. Variaţia coeficientului valorificării producţiei:
K v  N1  W1  K v1  N1  W1  K v0  N1  W1  K v1  K v0 
Δ CA

Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii direcţi:

Δ CA
N
Δ CA
W  Δ CA
K v  N1  W0  K v0  N 0  W0  K v0  N1  W1  K v0  N1  W0  K v0  N1  W1  K v1  N1  W1  K v0

 N1  W1  K v1  N 0  W0  K v0  CA1 - CA 0  ΔCA
ΔCA  Δ CA
N
 Δ CA
W  Δ Kv
CA
 Influenţa factorilor indirecţi: CA  N  It  KM  R  K v
2.1 Variaţia înzestrării tehnice a muncii:
I t  N1  I t1  K M0  R 0  K v0  N1  I t 0  K M0  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  It 0   KM0  R 0  K v0
2.2 Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:
K M  N1  I t 1  K M1  R 0  K v0  N1  I t 1  K M0  R 0  K v0 
Δ CA
 N1  It1  KM1  KM0   R 0  K v0
2.3 Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:
R  N1  I t1  K M1  R1  K v0  N1  I t1  K M1  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  KM1  R1  R 0   K v0

Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:

I t  Δ K M  Δ R  N1  I t 1  K M0  R 0  K v0  N1  I t 0  K M0  R 0  K v0  N1  I t 1  K M1  R 0  K v0
Δ CA CA CA

 N1  I t 1  K M0  R 0  K v0  N1  I t 1  K M1  R 1  K v0  N1  I t 1  K M1  R 0  K v0 
 N1  I t 0  K M0  R 0  K v0  N1  I t 1  K M1  R 1  K v0  N1  I t 1  K M1  R 1  K v0  N1  I t 0  K M0  R 0  K v0
 N1  W1  K v0  N1  W0  K v0  Δ CA
W

CA
W   It   KM   R
CA CA CA

Diagnosticarea situaţiei constatate - pe baza rezultatelor analizei factoriale se elaborează

diagnosticul sintetic şi diagnosticul analitic.
 Capitolul 3
Analiza diagnostic a cheltuielilor

Activităţile economice implică consumul unor resurse materiale, umane şi financiare, în

vederea obţinerii veniturilor. Cheltuielile, conform Regulamentului de aplicare a Legii
contabilităţii, cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru consumurile,
lucrările executate şi serviciile prestate de terţi, remunerarea personalului, executarea de
obligaţii legale sau contractuale de către unitatea patrimonială, constituirea amortizării şi
provizioanelor, consumuri excepţionale. Cea mai mare parte a acestor consumuri sunt transpuse
în costul produselor. Costurile reprezintă totalitatea consumurilor exprimate în formă bănească
pe care le efectuează întreprinderea în vederea realizării unei anumite producţii sau a unui
singur produs.

Definitia cheltuielilor (variante)

Definitia costurilor (variante)
Identificarea diferentei dintre cheltuieli si costuri

În contabilitatea financiară, cheltuielile întreprinderii sunt grupate după natura acestora

(conform structurii Contului de profit si pierdere) (recunoastere clasificare/ criteriu) în trei mai
categorii, şi anume:
a) cheltuielile de exploatare sunt ocazionate de activitatea curentă de producţie şi
comercială a întreprinderii. În această categorie sunt incluse:
 cheltuielile privind consumul de materii prime şi materiale consumabile;
 cheltuielile privind amortizările şi provizioanele;
 cheltuielile cu salariile;
 cheltuielile cu serviciile şi lucrările prestate de terţi;
b) cheltuielile financiare cuprind:
 pierderile din creanţe legate de participaţii;
 pierderile din vânzarea titlurilor de plasament;
 diferenţele nefavorabile de curs valutar;
 dobânzile plătite pentru împrumuturile primite;
c) cheltuielile extraordinare cuprind acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea
curentă a unităţii economice şi se referă la operaţiile de gestiune şi operaţiile de
capital. În această categorie sunt incluse:
 amenzi, penalităţi, despăgubiri plătite;
 lipsuri de inventar;
 donaţii şi subvenţii acordate;
 pierderi din debitori diverşi;
 valoarea contabilă a imobilizărilor cedate;

Enuntare tipuri de cheltuieli si recunoastere categorie (ex: exploatare, financiara,

extraordinara)/ fixe si variabile
Pondere cheltuieli conform naturii acestora in total cheltuieli; importanta;
 Veniturile reprezintă valorile ce revin titularului de patrimoniu ca rezultat al activităţii
economice întreprinse.
Conform principiului care spune că, pentru obţinerea veniturilor, este necesară efectuarea
unor cheltuieli, se poate trage concluzia că există o reciprocitate, angajarea fiecărei cheltuieli
având ca scop obţinerea de venituri. De la acest principiu există abateri, şi anume sunt cheltuieli
care nu generează venituri (de exemplu cheltuielile financiare şi o parte din cheltuielile
extraordinare); plata unor dobânzi, a unor pierderi, a unor amenzi sau penalităţi nu generează
venituri sau, invers, realizarea acestora nu a necesitat cheltuieli.

Definitie venituri (recunostere definitie);

De ales cheltuieli care nu genereaza venituri (din exemple)

În continuare vom prezenta veniturile întreprinderii şi modul cum sunt grupate acestea:
a) venituri din activitatea de exploatare cuprind:
 venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate;
 venituri din producţia de imobilizări;
 venituri din subvenţii de exploatare;
b) venituri financiare cuprind:
 venituri din participaţii;
 venituri din creanţe imobilizate;
 venituri din titluri de plasament;
 venituri din diferenţe de curs valutar;
 venituri din dobânzi;
 venituri din sconturi obţinute;
c) veniturile extraordinare sunt formate din două categorii de venituri: venituri din
operaţii de gestiune şi venituri din operaţii de capital:
 venituri din despăgubiri şi penalităţi încasate;
 valoarea bunurilor primite cu titlu gratuit;
 valoarea bunurilor rezultate din dezmembrarea imobilizărilor;
 subvenţii pentru investiţii;
 venituri din cedarea activelor;

Enuntare tipuri de venituri si recunoastere categorie (ex: exploatare, financiara,

extraordinara)
Pondere venituri conform naturii acestora in total venituri; importanta; legatura cu Cifra
de afaceri
 Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii urmăreşte evoluţia

acestora în dinamică şi pe structură, precum şi factorii care le influenţează evoluţia, în scopul
identificării rezervelor de reducere a acestora.

Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor aferente

veniturilor totale
Analiza cheltuielilor se va efectua în conformitate cu clasificarea după natura acestora, în
conformitate cu structura utilizată în Contul de profit şi pierdere al Bilanţului Contabil:
 Analiza factoriala a cheltuielilor totale la 1.000 lei Cifra de afaceri

Pentru urmărirea şi dimensionarea cheltuielilor de producţie, în corelaţie cu cifra de

afaceri, se utilizează indicatorul cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri.
Indicatorul ( Ch1.000 CA  ) reprezintă raportul dintre cheltuielile totale efectuate de către o
intreprindere pentru producţia vândută într-o perioadă de timp (  q  c ) şi valoarea vânzărilor în
aceeaşi perioadă (  q  p ).
Formula de calcul este, pentru întreaga producţie vanduta:

Recunoastere model AF a cheltuielilor totale la 1.000 lei Cifra de afaceri; factori de

influenta (denumire completa); ordine de substitutie
 Ch 1.000 CA  
Ch
1.000 
 q  c 1.000 ,
CA q  p
 c reprezintă costul unitar (cheltuiala unitara) al fiecarui produs;
 p reprezintă preţul de vânzare la fiecarui produs (exclusiv TVA);
 q reprezinta cantitatea vanduta din fiecare produs

Pornind de la prima relaţie, stabilesc factorii care au o influenţă importantă asupra

cheltuielilor (totale) la 1.000 lei cifra de afaceri:
 structura producţiei vândute;
 preţul mediu de vânzare al produselor;
 costul unitar pe produs.

Analiza factorială a cheltuielilor la 1.000 lei Cifră de afaceri

Ch 1,000 CA    q  c 1.000
q  p
Ch 1.000 CA  
q  c
1 1
 1.000 
q 0  c0
 1.000
q  p
1 1 q 0  p0

1. influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra variatiei Cheltuielilor la 1000

lei Cifra de afaceri:
q  c 1 0
 1.000  q  c 0 0
 1.000
q  p 1 0 q  p 0 0

2. influenţa modificării preţului de producţie asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei

Cifra de afaceri:
q  c 1 0
 1.000  q  c 1 0
 1.000
q  p 1 1 q  p 1 0

3. influenţa modificării costului de producţie asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei

Cifra de afaceri:
q  c 1 1
 1.000  q  c 1 0
 1.000
q  p 1 1 q  p 1 1

Verificare: Ch 1.000 CA  

q  c1 1
 1.000 
q 0  c0
 1.000
q  p
1 1 q 0  p0
 Analiza cheltuielilor de exploatare

Cele mai importante cheltuieli, din punct de vedere al ponderii în activitatea unei societăţi
întreprinderi sunt cheltuielile de exploatare. Acestea cuprind ansamblul cheltuielilor necesare
desfăşurării unui ciclu de exploatare, respectiv achiziţionării de resurse materiale, energetice,
umane şi celelalte cheltuieli necesare procesului de producţie, pentru obţinerea, stocarea şi livrarea
produselor finite, în vederea reluării ciclului de exploatare.
Elementele componente ale acestor cheltuielilor de exploatare sunt:
 materiile prime, materialele auxiliare, energia, combustibilul, apa etc.;
 lucrările şi serviciile prestate de către terţi, inclusiv cheltuielile pentru locaţii de
gestiune;
 cheltuielile cu forţa de muncă (salarii, alte cheltuieli privind asigurările sociale şi
protecţia muncii);
 cheltuielile cu impozite şi taxe;
 alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile de exploatare se înregistrează în evidenţa contabilă a fiecărei întreprinderi,
potrivit normelor legale, pe baza planului de conturi, pe grupe şi clase, care permite evidenţierea
corectă şi coerentă, astfel încât, pe baza înregistrărilor din contabilitate să se poată urmări
alocarea resurselor.
Analiza factoriala a cheltuielilor de exploatare se face prin raportarea la 1.000 lei
venituri din exploatare.
 ANALIZA DIAGNOSTIC A CHELTUIELILOR VARIABILE SI A CHELTUIELILOR FIXE

În funcţie de corelaţia cu volumul producţiei (criteriu), cheltuielile de producţie pot fi grupate în

două categorii:
 cheltuieli variabile;
 cheltuieli fixe.

ANALIZA DIAGNOSTIC A CHELTUIELILOR VARIABILE

Prin cheltuieli variabile sunt acele cheltuieli care sunt direct dependente de volumul de
producţie, astfel, dacă volumul producţiei creşte, creşte şi ponderea acestora in totalul cheltuielilor de
productie.
Dependenţa cheltuielilor variabile de volumul şi dinamica producţiei este strict proporţională.

Dependenţa este proporţională în cazul cheltuielilor care sunt foarte strâns legate de producţie,
cum ar fi: materiile prime, energie, salarii directe (salariatii care contribuie in mod direct la realizarea
productiei), cheltuielile cu prezentarea şi ambalarea produselor etc.

ANALIZA FACTORIALĂ A CHELTUIELILOR VARIABILE LA 1.000 LEI

CIFRA DE AFACERI

Cv
MODELUL ANALIZEI FACTORIALE: Cv1,000 CA    1.000   q  cv 1.000
CA q  p
Factorii de influenta, in ordinea substituirii (directi):
- cantitatea vanduta
- pret unitar
- cheltuieli variabile unitare

Cv 1.000 CA   Cv11.000 CA   Cv01.000 CA 

Variaţia cheltuielilor variabile la 1000 CA se explică prin următoarele influenţe:

1. influenţa structurii producţiei vândute (cantitatii vandute):

 q  cv
1 0
 1.000 
q 0  cv0
 1.000
q  p
1 0 q 0  p0
2. influenţa modificării preţului unitar de vânzare:
 q  cv
1 0
 1.000 
 q  cv
1 0
 1.000
q  p 1 1 q  p
1 0

3. influenţa cheltuielilor variabile pe unitatea de produs:

 q  cv
1 1
1.000 
 q  cv
1 0
1.000
q  p
1 1 q  p
1 1

Cv1.000 CA     
 ANALIZA DIAGNOSTIC A CHELTUIELILOR FIXE

Prin cheltuieli fixe sunt acele cheltuieli care nu sunt legate de volumul producţiei în mod strict,
şi rămân la niveluri aproximativ constante, indiferent de variatia volumului producţiei.
În această categorie se includ: cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli generale de conducere şi
administrare.

ANALIZA FACTORIALĂ A CHELTUIELILOR FIXE

LA 1.000 LEI CIFRĂ DE AFACERI

Modelul analizei factoriale a Cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri ( CF 1.000 CA  ):
CF
CF 1.000 CA    1.000
CA
Factorii de influenta, in ordinea substituirii (directi):
- cheltuieli fixe
- cifra de afaceri

CF 1.000 CA   CF11.000 CA   CF01.000 CA 

1. influenţa variaţiei cifrei de afaceri:
CF0 CF0
 1.000   1.000
CA1 CA0
2. influenţa cheltuielilor fixe (totale, nu unitare):
CF1 CF0
 1.000   1.000
CA1 CA1
Verificare:

CF 1.000 CA    

ASPECTE DE ANALIZĂ A PRINCIPALELOR CATEGORII DE CHELTUIELI

Cheltuielile de exploatare, indiferent de domeniul în care se efectuează, prezintă o gamă

variată, ele putând fi clasificate după mai multe criterii.
Dintre aceste criterii, cele mai importante sunt:
 natura cheltuielilor (felul în care se regăsesc în produsul finit):
 cheltuieli materiale;
 cheltuieli cu forţa de muncă;
 cheltuieli financiare;
 modul in care variaza odata cu variatia volumului productiei (individualizarea pe produse):
 cheltuieli directe (individualizate pe produs);
 cheltuieli indirecte (nu se pot individualiza direct pe produs);
 Analiza diagnostic a cifrei de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă valoarea totală a veniturilor unei întreprinderi, rezultate din vânzarea
produselor realizate, a mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, într-o perioadă de timp.

Analiza diagnostic a cifrei de afaceri include următoarele tipuri/metode de analiză:

 analiza statică a cifrei de afaceri;
 analiza dinamicii cifrei de afaceri (în mărimi absolute și în mărimi relative; în bază fixă și
în bază mobilă);
 analiza structurii cifrei de afaceri (static și dinamic);
 analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată;
 analiza factorială a cifrei de afaceri;

1 Analiza structurii şi dinamicii cifrei de afaceri

În condiţii de concurenţă, fiecare întreprindere luptă pentru ocuparea unui loc cât mai bun pe
piaţa. Pentru aceasta, întreprinderile trebuie să acţioneze prin organizarea producţiei şi folosirea unor
soluţii precum diversificarea gamei de produse şi/sau servicii oferite, realizând astfel şi o
diversificare a structurii veniturilor. Analiza structurii cifrei de afaceri permite determinarea fiecărei
categorii de venituri şi contribuția acestora la formarea cifrei de afaceri, precum si modificările care
apar in privința structurii cifrei de afaceri.
O importanţă deosebită în evoluţia veniturilor unei întreprinderi o are dezvoltarea, pe
lângă activitatea de bază, a unor activităţi conexe, pentru sprijinirea activităţii de bază în
momentele nefavorabile.
Structura care stă la baza determinării şi analizei cifrei de afaceri:
- cifra de afaceri/venituri din activitatea de bază;
- cifra de afaceri/venituri din alte activităţi considerate ca auxiliare.
Pentru a fi utilă managementului întreprinderilor, analiza structurii cifrei de afaceri nu
trebuie să se limiteze numai la aceste două categorii, ci trebuie să fie extinsă în funcţie de
specificul activităţii fiecărei întreprinderi și necesitatea informațională. În acest fel, se asigură
determinarea gradului de rentabilitate al fiecărei activităţi sau categorie de venituri identificată.
De exemplu, pentru o întreprindere care are ca activitate de producţie ca activitate de bază şi
activitățile de transport şi de comerţ ca activităţi auxiliare, analiza de structură a cifrei de afaceri
se va face mai întâi pentru cele două componente majore: producţia ca activitate de bază şi
activitatea auxiliară care include comerţul şi transportul. În ceea ce priveşte producţia, se poate
analiza ponderea veniturilor pentru fiecare grupă de produse, iar în cadrul grupelor, pentru
fiecare produs. De asemenea, în funcţie de modul cum se face valorificarea producţiei, se poate
analiza cât se vinde persoanelor juridice şi cât prin magazinele proprii, persoanelor fizice. În ceea
ce priveşte activitatea auxiliară, se poate analiza cât reprezintă transportul şi cât comerţul, ca
ponderi. Pentru transport se poate urmări ce parte din venituri se realizează din transportul
produselor proprii la beneficiari, respectiv din transport pentru terţi, pe bază de contract sau
comandă. Activitatea de comerţ se poate urmări pe categorii de comerţ (intermediere, comerţ
en-gros sau cu ridicata), iar în cadrul acestora pe categorii de produse, după provenienţa acestora,
în funcţie de furnizor, zonarea pieţei de desfacere etc.
Analiza evoluţiei în timp a vânzărilor se determină la nivel de întreprindere, cât şi la
nivelul elementelor structurale.
Cel mai utilizat procedeu pentru caracterizarea evoluţiei structurii vânzărilor este prin
analiza ponderilor componentelor cifrei de afaceri (g i):
CAi
gi   100 (%)
CA
în care:
CA reprezintă cifra de afaceri totală;
CAi reprezintă vânzările aferente elementului de structură i;

Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri/ vânzărilor se determină la nivel global, cât şi la nivelul
elementelor structurale ale acesteia, prin măsurarea variației în mărimi absolute (  ).

2 Analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată

Corelaţia statică: Corelaţia considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei doi indicatori în
acelaşi interval de timp (corelaţia statică) este dată de inegalitatea:
CA Qf  1
Raportul stabilit între cifra de afaceri (CA) şi producţia marfă (Qf) reflectă în principal evoluţia
stocurilor de produs finit. Un raport supraunitar arata ca activitatea de productie si comercializare se
desfăşoară in conditii normale şi deci producţia realizată se vinde întârzieri şi imobilizări. Situaţia ideală
este atunci când raportul CA Qf  1 , situaţie întâlnită când activitatea întreprinderii cuprinde numai
servicii fără alte activităţi şi/sau când stocurile de produs finit, la începutul şi sfârşitul perioadei, raman
constante.

Corelaţia dinamică: Corelaţia considerată optimă, dintre indicii de creştere a celor doi indicatori
(corelaţia dinamică) este dată de inegalitatea:
ICA >IQf
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că întreprinderea a vândut întreaga producţie marfă
fabricată în decursul exerciţiului financiar analizat şi o parte din stocurile de produs finit aflate în depozit
la începutul anului (destocaj).
 2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri pentru intreprinderile cu activitate de productie

Completarea analizei cifrei de afaceri se face prin determinarea factorilor care îi

influenţează evoluţia în timp. Analiza factorială a cifrei de afaceri începe prin determinarea
modelului analizei factoriale - ca relaţie matematică între factorii care influenţează variaţia cifrei
de afaceri şi a schemei sinoptice pentru sistemul de factori determinat.
Modelul prezentat în acest subcapitol este utilizat în întreprinderile cu activitate de
producţie. Sistemul de factori de influenţă se determină plecând de următorii indicatori: cifra de
afaceri, producţia fabricată, numărul de salariaţi, valoarea mijloacelor fixe şi valoarea
mijloacelor fixe active.

Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri:

Factori/indicatori specifici pentru analiza factorială a cifrei de afaceri

(CA) pentru activitatea de producție:
- Producție fabricată: Qf
- Numărul de salariați: N
- Mijloacele fixe: Mf (Mfa - mijloace fixe active)

CA (indicator de rezultat - R)

Factorii de influență:
1. Factori cu influență directă
- Producție fabricată: Qf (a)
- Numărul de salariați: N (b)

CA, Qf, N

CA
Kv   CA  Qf  K v
Qf

Qf
W  Qf  N  W
N
Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri pentru factorii directi
CA  N  W  K v
R=axbxc
 2. Factori cu influență indirectă
- Mijloacele fixe: Mf
- Mijloace fixe active: Mfa

Determinarea modelului matematic pornind de la relaţiile stabilite între factorii care

influenţează variația cifrei de afaceri:
CA Qf
Cunoscând că: K v   CA  Qf  K v şi W   Qf  N  W ,
Qf N
cifra de afaceri poate fi scrisă astfel: CA  N  W  K v (Modelul analizei factoriale a cifrei de
afaceri pentru factorii directi),
în care:
 N reprezintă numărul mediu de salariaţi;
 W reprezintă productivitatea anuală a muncii;
 K v reprezintă gradul de valorificare al producţiei fabricate.
Qf Qf Mf Mfa
Pornind de la modul de exprimare al productivităţii muncii ca: W     ,
N N Mf Mfa
Mf Mfa Qf
şi folosind relaţiile: I t  ; KM  ; R , în care:
N Mf Mfa
 It reprezintă nivelul înzestrării tehnice a muncii;
 KM reprezintă coeficientul mijloacelor fixe active;
 R reprezintă randamentul mijloacelor fixe active.
productivitatea muncii poate fi scrisă ca:
Mf Mfa Qf
W  
N Mf Mfa
W  It  KM  R
deci:
CA  N  It  KM  R  K v (Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri pentru factorii
indirecți)

Schema sinoptică a analizei factoriale a cifrei de afaceri:

CA

N W Kv

It KM R
 Variaţia cifrei de afaceri:
ΔCA  CA1  CA0

Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au determinat dinamica cifrei de

afaceri
Evoluţia/variația cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor factori direcţi:
1. Variaţia numărului mediu de salariaţi:
ΔCA
N

 N1  W0  K v0  N0  W0  K v0  N1  N0  W0  K v0 
2. Variaţia productivităţii muncii:
W  N1  W1  K v0  N1  W0  K v0  N1  W1  W0   K v0
ΔCA

3. Variaţia coeficientului valorificării producţiei:

K v  N1  W1  K v1  N1  W1  K v0  N1  W1  K v1  K v0 
ΔCA
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii direcţi:
ΔCA  ΔCA
N
 ΔCA
W  ΔK v
CA

Influenţa factorilor indirecţi:

2.1 Variaţia înzestrării tehnice a muncii:
I t  N1  I t1  K M0  R 0  K v0  N1  I t 0  K M0  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  It 0   KM0  R 0  K v0
2.2 Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:
K M  N1  I t1  K M1  R 0  K v0  N1  I t1  K M0  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  KM1  KM0   R 0  K v0
2.3 Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:
R  N1  I t1  K M1  R1  K v0  N1  I t1  K M1  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  KM1  R1  R 0   K v0
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:
CA
W   It   KM   R
CA CA CA

Diagnosticarea situaţiei constatate - pe baza rezultatelor analizei factoriale se elaborează

diagnosticul sintetic şi diagnosticul analitic.

Analiza factorială a cifrei de afaceri pentru intreprinderile cu activitate de productie

Completarea analizei cifrei de afaceri se face prin determinarea factorilor care îi influenţează
evoluţia în timp. Analiza factorială a cifrei de afaceri începe prin determinarea modelului analizei
factoriale - ca relaţie matematică între factorii care influenţează variaţia cifrei de afaceri şi a schemei
sinoptice pentru sistemul de factori determinat.
Modelul prezentat în acest subcapitol este utilizat în întreprinderile cu activitate de producţie.
Sistemul de factori de influenţă se determină plecând de următorii indicatori: cifra de afaceri, producţia
fabricată, numărul de salariaţi, valoarea mijloacelor fixe şi valoarea mijloacelor fixe active.

Modelul analizei
Determinarea modelului matematic pornind de la relaţiile stabilite între factorii care influenţează
variația cifrei de afaceri:
Cunoscând că: Kv = CA/Qf , respectiv CA = Qf * Kv
Qf
şi W   Qf  N  W ,
N
cifra de afaceri poate fi scrisă astfel: CA  N  W  K v , în care:
 N reprezintă numărul mediu de salariaţi;
 W reprezintă productivitatea anuală a muncii;
 K v reprezintă gradul de valorificare al producţiei fabricate.

Pornind de la modul de exprimare al productivităţii muncii ca: ,

Mf Mfa Qf
şi folosind relaţiile: I t  ; KM  ; R , în care:
N Mf Mfa
 It reprezintă nivelul înzestrării tehnice a muncii;
 KM reprezintă coeficientul mijloacelor fixe active;
 R reprezintă randamentul mijloacelor fixe active.
productivitatea muncii poate fi scrisă ca:

W  It  KM  R
deci:
(2)
Schema sinoptică:

CA

(1)
N W Kv
(2) Variaţia cifrei de afaceri:
ΔCA  CA1  CA0
It KM R
 Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au determinat dinamica cifrei de afaceri
Evoluţia cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor factori direcţi:
4. Variaţia numărului mediu de salariaţi:

5. Variaţia productivităţii muncii:

care, la rândul său, se datorează influenţei următorilor factori indirecţi:

2.1 Variaţia înzestrării tehnice a muncii:

2.2 Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:

2.3 Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:

Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:

6. Variaţia coeficientului valorificării producţiei:

Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii direcţi:

Diagnosticarea situaţiei constatate - pe baza rezultatelor analizei factoriale se elaborează

diagnosticul sintetic şi diagnosticul analitic.