Cap. I.

BAZELE METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-

FINANCIARE

1. Scopul şi obiectivele analizei economico - financiare

Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici şi procedee care
urmăreşte tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la
situaţia economico-financiară a unei întreprinderi, identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au
determinat-o, precum şi a rezervelor interne de îmbunătăţire a acesteia, din punctul de vedere al utilizării
eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare.
Analiza economico-financiară are un scop ce îmbracă două faţete:
 din punct de vedere didactic şi pedagogic, acesta îşi propune:
o dezvoltarea logicii economice;
o înţelegerea şi explicarea fenomenelor şi proceselor economice la nivel microeconomic;
- din punct de vedere aplicativ are drept scop fundamentarea de planuri, programe şi strategii pentru creşterea
valorii întreprinderii şi satisfacerea participanţilor direcţi la viaţa acesteia.
Pentru îndeplinirea acestor scopuri se bazează pe o serie de discipline studiate anterior
(microeconomie, management; statistică, previziune, gestiune financiară, contabilitate financiară şi de gestiune
etc.). Analiza sistematizează aceste cunoştinţe, le transformă în informaţii, care în urma unor concluzii
formulate stau la baza construirii planurilor, programelor şi strategiilor de urmat.
Obiectivele, în sensul larg, derivate din scopul propus se referă la:
 studierea proceselor şi fenomenelor economico-financiare urmărind:
o nivelul, abaterea şi evoluţia acestora;
o identificarea şi explicarea factorilor care le influenţează şi a cauzelor care determină acţiunea
acestora;
o diagnosticarea stării analizate;
o elaborarea măsurilor care se impun pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul analizat.
 cercetarea complexă a proceselor şi fenomenelor economico-financiare în vederea:
o dezvăţuirii esenţei fenomenului sau procesului analizat;
o evidenţierii legităţilor după care funcţionează şi a implicaţiilor acestora asupra activităţii
întreprinderii.
Trecând la o abordare pragmatică putem considera că analiza economico-financiară este practic
indispensabilă în conducerea şi administrarea unei afaceri, motiv pentru care ea poate fi considerată un
instrument indispensabil pentru managementul întreprinderilor. Într-un mod mai concret, obiectivul pe care şi-l
propune analiza economico-financiară este legat de creşterea eficienţei întreprinderii, de îmbunătăţirea
performanţelor întreprinderii.

2. Funcţiile analizei economico -financiare

Analiza economico-financiară are numeroase funcţii, reflctate în literatura domeniului. Dintre toate
acestea ne vom opri doar asupra a trei dintre acestea.
1. instrument al managementului, în acest caz analiza economico-financiară:
- este furnizor de informaţii pentru procesul decizional la toate nivele ierarhice şi organizatorice;
- fundamentează decizile operaţionale, tactice şi strategice;
- calitatea unei decizii este influenţată în mod hotărâtor de volumul, calitatea, operativitatea şi
oportunitatea informaţiilor furnizate de analiză.

DATE INFORMAŢII
ANALIZĂ
complete, veridice pentru procesul decizional
operative, oportune.

Fig.1. Analiza economico-financiară şi procesul decizional

2. instrument mobilizare a rezervelor interne: orice resursă antrenată într-un proces are un anumit potenţial
care în procesul utilizării este valorificat într-un anumit grad; în majoritatea cazurilor, gradul efectiv de
valorificare este inferior potenţialului resurselor; această diferenţă între potenţialul unei resurse şi gradul
efectiv de valorificare al acesteia se numeşte rezervă internă sau rezervă de potenţial; analiza economico-
 financiară are misiunea de a identifica aceste rezerve, de le pune în evidenţă şi de a indica mijloacele prin
care ele pot fi mobilizate.
3. instrument de diagnosticare a situaţiei întreprinderii: cunoaşterea şi înţelegerea stituaţiei întreprinderii
presupune permanenta diagnosticare; diagnosticul se bazează pe analiza modului de desfăşurare a
fenomenului în perioada anterioară şi este baza de fundamentare a măsurilor privind activitatea viitoare.

3. Tipologia analizei
Cele mai uzuale criterii de clasificare ale analizei economico-financiare sunt :
1. după raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului se
disting :
- analiza retrospectivă (post - factum), presupune studierea unor fenomene care s-au desfăşurat în
trecut, în scopul explicitării lor sub aspectul factorilor şi cauzelor care le-au influenţat, al intensităţii
acţiunii factorilor şi al implicaţiilor rezultatelor obţinute. Această analiză serveşte la identificarea
factorilor în funcţie de intensitatea acţiunii lor, în scopul stimulării acţiunii factorilor cu efecte pozitive
şi generalizării acestora, respectiv al diminuării factorilor cu acţiune negativă;
- analiza prospectivă (previzională), presupune proiectarea rezultatelor viitoare, pe baza factorilor de
influenţă. Gradul de siguranţă al acestui tip de analiză scade în raport cu orizontul de timp pentru care se
face previziunea, şi de asemenea, în raport cu gradul de complexitate a fenomenului analizat.
2. după modul de urmărire a fenomenului în timp distingem :
 analiza statică, care studiază fenomenele la un moment dat, relevând relaţiile dintre elementele şi
factorii care determină o anumită poziţie a fenomenului cercetat ;
 analiza dinamică, care cercetează fenomenele în schimbarea lor, relevând poziţia acestora într-un şir de
momente. Această analiză scoate în evidenţă legătura dintre poziţiile care s-au succedat sau se vor
succeda ale fenomenului, pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziţionale.
3. după orizontul de timp pe care se desfăşoară, distingem :
- analiza pe termen scurt, presupune studierea fenomenului pe o perioadă de timp care merge până la un
an şi serveşte pentru luarea deciziilor de către managementul firmei pentru conducerea operativă ;
- analiza pe termen lung, presupune studierea fenomenului pe o perioadă de timp cuprinsă între 3 - 5 ani
şi serveşte la luarea deciziilor pentru conducerea strategică.
4. după modul de analiză a corelaţiilor bilanţiere se disting :
- analiza pe orizontală, care cuprinde corelaţiile dintre active şi pasive (mijloace şi resurse) şi care
evidenţiază măsura în care activele fixe şi circulante s-au format pe baza resurselor financiare
corespunzătoare din pasiv. Cu ajutorul acestui tip de analiză se urmăreşte modul de utilizare a resurselor
financiare ;
- analiza pe verticală, care urmăreşte studierea grupelor şi a posturilor din bilanţ prin raportarea
elementelor urmărite fie la total grupă, fie la total activ, respectiv pasiv. Această analiză are scopul de a
aprecia, din punct de vedere calitativ, structura grupelor şi a posturilor de activ şi pasiv reflectând astfel
strategia adoptată de întreprindere ;
- analiza combinată, care îmbină caracteristicile prezentate anterior.

4. Beneficiarii analizei economico - financiare

Cei interesaţi în cunoaşterea situaţiei economico - financiare a unei întreprinderi sunt:
- managementul întreprinderii, care urmăreşte identificarea unor situaţii de dezechilibru care ar putea afecta
securitatea economico - financiară a întreprinderii;
- proprietarii întreprinderii (acţionarii) care vor să cunoască evoluţia averii lor şi a câştigului pe care îl
aşteaptă;
- băncile cu care întreprinderea este în relaţii financiare, care sunt interesate să cunoască bonitatea acesteia,
garanţiile pe care le prezintă întreprinderea în recuperarea împrumuturilor lor acordate, capacitatea
întreprinderii de a face faţă împrumuturilor contractate;
- partenerii de afaceri (clienţi sau furnizori) care îşi modifică opţiunile strategice în funcţia de situaţia
economico – financiară a întreprinderii cu care colaborează;
- concurenţa este interesată de starea economico - financiară a unei întreprinderi în vederea consolidării
propriei poziţii pe piaţă;
- organele administrative locale şi centrale sunt interesate de situaţia economico - financiară deoarece fiecare
constituie o sursă de venit şi un mijloc de rezolvare a problemelor economico-sociale;

2
- sindicatele urmăresc situaţia economico – financiară deoarece constituie baza de negociere privind
majorările de salarii şi de încheiere a contractului colectiv de muncă.

5. Noţiuni utilizate în analiza economico - financiară

Desfăşurarea procesului de analiză presupune utilizarea unor noţiuni specifice ca : element, fenomen,
factor, cauze, legături factorial-cauzale.
Fenomenele sunt forme exterioare ale realităţii economice, respectiv acele aspecte, laturi şi legături dintre
actele economice care apar şi se manifestă la suprafaţa acesteia şi pot fi cunoscute de oameni în mod direct.
Elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului (rezultatului) analizat.
Factorii reprezintă acele forţe motrice care în anumite condiţii provoacă sau determină un fenomen (rezultat
economic).
Cauzele sunt cele care explică direct geneza unui fenomen (rezultat economic).
Între noţiunea de factor şi cauză este o apropiere din punct de vedere a funcţiilor de realizare a
fenomenului (rezultatului). Astfel noţiunea de factor se utilizează pentru fenomene noi, complexe, pe când
noţiunea de cauză pentru fenomene primare, simple, care în desfăşurarea analizei nu mai poate fi descompuse în
alţi factori.
Legăturile factorial-cauzale sunt forme ale conexiunii sau dependenţei prin care interacţiunea unor fenomene,
sau părţi ale lor, generează fie transformarea fenomenului, fie a altor fenomene.
Dintre noţiunile prezentate un loc aparte îl ocupă factorii, deoarece studiul lor explică schimbările care
au loc la nivelul fenomenelor (rezultatelor). Tocmai din această cauză una din sarcinile analizei o constituie
cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin intermediul cărora participă la formarea şi, respectiv
modificarea fenomenelor (rezultatelor). Numai în acest fel, la nivelul întreprinderii, se pot identifica
posibilităţile de amplificare a factorilor care au efecte pozitive asupra activităţii întreprinderii, respectiv
eliminarea celor cu efecte negative.
Gruparea factorilor care intervin în analiza unei întreprinderi se face după mai multe criterii, cele mai
importante fiind:
1. după caracterul lor în sistemul legăturilor factorial-cauzale se disting : factori cantitativi, factori de structură,
factori calitativi:
- factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor calitativi, fiind condiţia preliminară şi indispensabilă
a acţiunii acestora;
- factorii de structură se manifestă întotdeauna când fenomenul analizat este format din mărimi agregate
(compuse din mai multe elemente) a căror elemente componente participă cu intensităţi specifice la
dezvoltarea sa;
- factorii calitativi sunt cei care au aceeaşi natură cu fenomenul analizat şi se deosebesc de acesta doar
prin gradul de extensiune;
2. după modul de acţiune asupra fenomenului distingem: factori cu acţiune directă - sunt cei care îşi exercită
nemijlocit acţiunea asupra fenomenului analizat (factori de gradul 1), respectiv factori cu acţiune indirectă –
care acţionează asupra fenomenului prin intermediul altor factori (factori de gradul 2,3,... n);
3. după gradul de agregare vorbim de: factori simpli - sunt cei care nu mai pot fi descompuşi în alţi factori
respectiv factori complecşi – care sunt alcătuiţi din mai mulţi factori simpli;
4. după locul de acţiune distingem: factori interni (endogeni) - care acţionează în interiorul întreprinderii şi au
de regulă un caracter determinist respectiv factorii externi (exogeni) - care provin din mediul ambiant şi au
un caracter probabilistic.

6. Mecanismele economico-financiare ale întreprinderii

Aşa cum este gândită reflectarea la nivelul entităţilor economice a mijloacelor sale productive
respectiv a resurselor sale financiare, la nivelul microeconomic se formează următoarele mecanisme
generatoare de solduri şi de fluxuri consemnate în situaţiile financiare:
 constituirea surselor de finanţare în pasivul bilanţier are la baza fundamentarea şi luarea unor
decizii de finanţare, de atragere de capital, fie propriu, fie împrumutat, purtător de costuri, care
implicit exprimă şi măsura riscului perceput de către furnizorii de capital investind în afacerea
propusă de către întreprindere;
 aceste surse de finanţare sunt alocate, investite pe activ, creându-se mijloacele economice ale
întreprinderii (materializarea pasivelor în active; transformarea financiarului în economic);

3
 utilizarea acestor mijloace, a acestor active economice va determina, prin decizii tactice şi
operaţionale, îndeplinirea obiectului de activitate al întreprinderii, realizarea de bunuri, lucrări şi
servicii destinate clienţilor;
 vânzarea acestora ca aduce întreprinderii realizarea cifrei de afaceri, mărimea şi dinamica acesteia
determinând poziţia concurenţială a entităţii;
 având în vedere că realizarea obiectului de activitate presupune consum de resurse, cifra de
afaceri, va trebui astfel diminuată cu cheltuielile ocazionate de realizarea bunurilor, lucrărilor
serviciilor, generând obţinerea de rezultate economico-financiare de natura profit/pierdere
respectiv excedent/deficit de numerar;
 în cele din urmă, utilizarea acestui rezultat pentru remunerarea surselor de capital, prin dividende
pentru capitalurile proprii respectiv prin dobânzi pentru cel împrumutat;
 crearea de valoare şi reluarea circuitului factorului de producţie capital.

Bilanţ contabil
Mijloace Resurse
economice / financiare
Nevoi de /surse de
finanţat finanţare
Activ Pasiv
Utilizarea Remunerarea
Decizii de
activelor Active Decizii de investiţii / Capitaluri surselor de
finanţare )
(decizii imobilizate alocare proprii finanţare
piaţa Rentabilitate
tactice şi (acoperirea
operaţionale) (piaţă resurselor riscurilor
financiară
tehnice, materiale, Capitaluri furnizorilor de
(bancară/de
Active umane, împrumutate capital)
capital)
circulante informaţionale)

Contul de Îndeplinire
profit şi obiect de
Venituri
pierdere activitate
(cifra de Cheltuieli Profit /
(bunuri,
afaceri) pierdere
lucrări
servicii)

Vânzarea
- =
bunurilor, lucrărilor,
(scădere) (egal)
serviciilor

Fig. 2. Mecanismele economico-financiare ale întreprinderii

7. Metodologia analizei economico - financiare

Etapele demersului de analiză economico – financiare:
1. Stabilirea domeniului de analiză;
2. Formularea scopului şi a obiectivelor
3. Alegerea indicatorilor sau setului de indicatori ce definesc cel mai bine fenomenul analizat;
4. Culegerea informaţiilor şi prelucrarea acestora:
- stabilirea nivelului indicatorilor, a abaterilor şi evoluţiei lor; stabilirea bazelor de comparaţie;
- identificarea factorilor care influenţează indicatorul şi a corelaţiilor existente între factori şi între factori
şi indicator;
- identificarea sensului, măsurarea mărimii şi intensităţii influenţei fiecărui factor asupra indicatorului
analizat;
- explicarea influenţei factorilor asupra indicatorului:
- explicarea mecanismului de transmitere a influenţei factorilor asupra indicatorului;
- explicarea cauzelor care modifică factorul respectiv;

4
6. Diagnosticarea stării analizate prin selectarea punctelor slabe şi a celor tari;
7. Elaborarea pachetului de măsuri: diminuarea, eliminarea influenţei punctelor slabe; noi, de implementare a
unor acţiuni noi; de susţinere (menţinere, creştere) a influenţei punctelor tari.

Cele mai utilizate metode şi tehnici folosite în analiza economico - financiară sunt :
A) diviziunea;
B) comparaţia;
D) metoda substituţiilor în lanţ;
C) metoda ratelor financiare.

7.1. Diviziunea

Descompunerea fenomenului sau procesului cercetat în elemente componente, cu scopul de a:

- evidenţia structura fenomenului respectiv;
- contribuţia (aportul) fiecărui element la formarea fenomenului analizat;
- comportamentul specific fiecărui element component;
- sensul şi intensitatea în care elementele componente influenţează fenomenul analizat
Un fenomen poate fi descompus după mai multe criterii dintre care cele mai des întâlnite sunt :
- diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (semestre, trimestre, luni, zile, ore) are scopul de a
localiza contribuţia diferitelor unităţi de timp la formarea rezultatului total, de a evidenţia abaterile de la
tendinţa generală de manifestare în timp a fenomenului, permiţând urmărirea ritmicităţii în producerea
fenomenului analizat;
- diviziunea după locul de formare a rezultatelor (întreprindere, secţie, sector, departament, serviciu,
birou, atelier, loc de muncă) are scopul de a evidenţia gradul de participare a fiecărui loc analizat la
obţinerea rezultatului;
- diviziunea pe părţi sau elemente componente specifice naturii rezultatului asigură cercetarea laturii
esenţiale a formării şi dezvoltării acestuia.
Modelul general de reprezentare a diviziunii unui fenomen (F) se prezintă ca o sumă de elemente (fi; i =
1n) :

F = f1 + f2+ f3 + ...... + fn,

iar abaterea absolută totală (F) ca sumă algebrică a abaterilor parţiale :
n
F =  fi
i1
unde :
fi este abaterea absolută a elementului fi calculată cu relaţia :
fi= fi1 - fi0,
unde :
fi1 - nivelul indicatorului în perioada curentă;
fi0 - nivelul indicatorului în perioada de bază.
Sensul şi mărimea contribuţiei fiecărui element la indicele abaterii variaţiei relative (IF) se determină
prin calcularea indicilor abaterii variaţiei relative specifici elementului " i " (Ifi), prin relaţia de calcul:
fi1  fi0
Ifi =  100
fi 0 , iar
n
IF =   Ifi
i 1

Pentru a măsura şi caracteriza prin diviziune contribuţia relativă a fiecărui element la rezultatul total se
foloseşte indicele greutăţii specifice (gs) calculat cu relaţia :
fi
gs =
F

5
 Dacă se doreşte evidenţierea realizării unui anumit nivel de structură se foloseşte indicele greutăţii
specifice (Igs) care arată de câte ori greutatea specifică (ponderea) efectivă se abate de la nivelul greutăţii
specifice, considerat ca bază :
gs 1
Igs =
gs 0

7.2. Comparaţia

Orice rezultat al activităţii firmei se analizează şi apreciază nu numai ca o mărime în sine, ci şi în raport
cu un criteriu, cu o bază de comparaţie.
Baza de comparaţie poate fi selecţionată dintr-o multitudine de criterii ca:
- rezultatele perioadei (perioadelor) precedente;
- nivelul programat sau planificat (obiectiv) al unor indicatori;
- rezultatele altor întreprinderi din acelaşi domeniu de activitate;
- rezultatele medii pe ramură;
- rezultatele unor întreprinderi similare din alte ţări;
- nivelul optim al indicatorului;
- normative, standarde, rezultate de laborator, etc.
În cazul folosirii acestei metode trebuie respectate cel puţin următoarele condiţii :
- să fie asigurată omogenitatea datelor supuse comparaţiei (indicatorii comparaţi să aibă acelaşi conţinut
economic şi aceeaşi metodologie de determinare);
- analiza să se refere la aceeaşi perioadă de timp (an, semestru, trimestru, lună, etc.).
După criteriul care stă la bază, se disting mai multe categorii de comparaţii:
- comparaţii în timp, când se compară fenomenul în diferite momente ale evoluţiei;
- comparaţii în spaţiu, când se compară rezultatele obţinute de întreprinderea analizată cu rezultatele
altei întreprinderi din aceeaşi ramură sau rezultatele obţinute de două secţii ale aceleaşi întreprinderi;
- comparaţii mixte, adică acele comparaţii care se bazează pe ambele criterii (timp şi spaţiu);
- comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit, când se compară rezultatele obţinute cu programe,
norme, normative, standarde, clauze contractuale, obiective;
- comparaţii cu un caracter special, care au loc în determinarea eficienţei unor măsuri sau soluţii
tehnico-economice (compararea variantelor în vederea alegerii celei optime).

1. ABATEREA ABSOLUTĂ
a) În mărimi absolute (F) reprezintă diferenţa dintre nivelul efectiv şi cel al bazei de comparaţie a aceluiaşi
fenomen sau rezultat, exprimate în unitatea de măsură a indicatorului dat. În dinamică, sporul absolut reprezintă
diferenţa în mărimi absolute dintre nivelul indicatorului din perioada curentă (1) şi cea de bază (0). Arată în
mărimi absolute cu câte unităţi a sporit (crescut sau redus) indicatorul în perioada curentă faţă de cea de bază.
Dacă se calculează pentru două perioade succesive, sporul este cu bază în lanţ, iar din punct de vedere
statistic reprezintă diferenţa de ordinul întâi dintre două valori ale unei serii dinamice:
- cu bază fixă : F = F t – F 0
- cu baza în lanţ: F = F t – F t - 1
b) În mărimi relative
b1) Indicele de creştere exprimă de câte ori nivelul efectiv al fenomenului sau rezultatului analizat a crescut sau
a scăzut faţă de nivelul considerat ca bază. În dinamică arată de câte ori indicatorul (bază de comparaţie) din
perioada de bază se regăseşte în indicatorul (comparat) din perioada curentă. Se exprimă sub formă de coeficient
sau procentual. Dacă se calculează pentru două perioade succesive (cazul cel mai relevant), indicele este cu bază
în lanţ.
Ft
- cu bază fixă: I F t / 0 =
F0
- cu baza în lanţ: I F t / t - 1 =
Ft
Ft  1
b2) Sporul relativ sau abaterea indicelui este rezultatul comparaţiei care exprimă în procente abaterea nivelului
efectiv de la nivelul de comparare. În dinamică arată procentual cât reprezintă abaterea indicatorului de la o
perioadă la alta faţă de nivelul indicatorului în perioada de bază. Arată cu cât a sporit procentual indicatorul din

6
perioada curentă faţă de cea de bază. Dacă se calculează pentru două perioade succesive (cazul cel mai
relevant), variaţia indicelui este cu bază în lanţ.
F Ft  Fo Ft
- cu bază fixă: I F t / 0 = 100 = x100 = x100 - 100 = I F - 100
F0 Fo Fo
F Ft  Ft  1 Ft
- cu baza în lanţ: I F t / t - 1 = 100 = x100 = x100 - 100 =
Ft  1 Ft  1 Ft  1
= I F - 100

2. ABATEREA MEDIE
a) Modificarea medie absolută a fenomenului (sporul mediu) are semnificaţie doar pentru date omogene. Se
determină pe baza primului şi ultimului termen al unei serii cronologice. Arată în măsuri absolute cu cât a sporit
fenomenul în medie pe un subinterval al intervalului de timp analizat.
n
  Ft
F  t0

Fn  F0
n n
b) Indicele mediu al modificării fenomenului are semnificaţie doar pentru date omogene. Se determină pe baza
primului şi ultimului termen al unei serii cronologice. Arată în măsuri relative de câte ori a sporit fenomenul în
medie pe un subinterval al intervalului de timp analizat.
n Fn
IF  n  I Ft  n
t 0 F0
c) Ritmul mediu al modificării fenomenului are semnificaţie doar pentru date omogene. Se determină pe baza
primului şi ultimului termen al unei serii cronologice. Arată în măsuri relative cu cât a sporit fenomenul în
medie pe un subinterval al intervalului de timp analizat.
 n   
   Fn   1
R F   n  I Ft   1   n 
 t0   F0 

INDICATORII MEDII
a) Nivelul mediu al fenomenului arată valoarea care are probabilitatea cea mai mare de apariţie, fiind o măsură a
tendinţei centrale, caracterizând cel mai bine ansamblul fenomenului.
Pentru seriile de tip flux (care măsoară nivelul fenomenului pentru o perioadă) care se pot cumula, se poate
utiliza:
a) Media aritmetică (cronologică) simplă:
1 n
F 
n t 1Ft
b) Media aritmetică ponderată în funcţie de frecvenţele (pi-probabilităţile) de apariţie:
n
F   p i Fi
i 1

7.3. Metoda substituţiilor în lanţ

Acesta metodă se utilizează în cazul legăturilor în care dependenţa factorilor se materializează

în relaţii matematice de produs sau raport astfel încât la variaţia determinată a unui factor să
corespundă o valoare bine determinată a caracteristicii rezultative. Deci, valoarea pe care o ia una
dintre variabile determină valoarea celeilalte.

7
 Metoda substituţiilor în lanţ constă în:
- identificarea factorilor care influenţează abaterea fenomenului economic;
- stabilirea relaţiilor cauzale dintre factori şi fenomen;
- măsurarea influenţei factorilor, stabilind sensul şi intensitatea acţiunii lor.
Această metodă implică respectarea următoarelor reguli convenţionale, rezultate şi acceptate de practica
şi teoria economică pe baza experimenţelor empirice:
- ordonarea factorilor se face în funcţie de criteriul condiţionării economice: în factori
cantitativi, factori de structură şi factori calitativi;
- substituirile se fac succesiv, întâi factorul cantitativ şi apoi cel calitativ;
- un factor substituit se menţine la nivelul curent în operaţiile ulterioare;
- ultimul factor care se substituie, este cel de natură calitativă.

7.4. Metoda ratelor financiare

Ratele reprezintă un raport procentual între două mărimi comparabile din punct de vedere logico-
economic, fiind utilizate foarte frecvent în analiza financiară.
Principiul de bază al construirii ratelor este că valoarea informaţională a lor este mult mai mare decât a
indicatorilor judecaţi separaţi şi permite totodată o mai bună comparabilitate în timp şi spaţiu.
O rată are sens doar atunci când reuneşte elemente asociabile din punct de vedere economic, şi când
aceste elemente, acţionând împreună, reflectă un fenomen.
După conţinutul lor ratele pot fi de multe tipuri:
a) rate de structură, reflectând ponderea pe care un element economic îl deţine într-un alt element economic
mai cuprinzător şi de aceeaşi natură (activ, pasiv, venit, cheltuieli);
b) ratele de echilibru, care exprimă echilibrul financiar ce se realizează între resurse şi utilizări;
c) rate de gestiune, care reflectă o modalitate sau durată de transformare a unui element de activ sau pasiv în
lichidităţi, fie o durată medie a devenirii exigibile a unei plăţi sau încasări;
d) ratele de randament, care reflectă eficienţa utilizării unor categorii de resurse.
Necesitatea utilizării ratelor decurge din nevoia de standardizare. Întreprinderile diferă între ele atât din
punctul de vedere al dimensiunii, al volumului afacerilor, al spaţiului de acţiune, cât şi din punctul de vedere al
organizării concrete a afacerilor. Astfel apare nevoia ca cel puţin pentru întreprinderile aparţinând aceluiaşi
sector să se poată emite judecăţi de valoare pe baza unor indicatori.
În practică, deşi pot fi construite o varietate de rate, trebuie găsite acele rate care reflectă cel mai fidel
fenomenul analizat.

8
Cap. II. SURSELE INFORMAȚIONALE ALE ANALIZEI ECONOMICO -
FINANCIARE
1. PRINCIPALELE SURSE INFORMAȚIONALE ALE ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE

Principalele surse informaționale utilizate de analiza economico-financiară sunt reprezentate de

situațiile financiare anuale ale întreprinderii.
Baza legală pentru întocmirea situațiilor financiare anuale este dată de Legea contabilității nr.
82/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare respectiv Ordinul Ministerului
Finanțelor Publice (O.M.F.P.) nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate,
cu modificările și completările ulterioare, ce reglementează categorii de persoane ale căror valori
mobiliare nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;
Conform O.M.F.P. 1802/2014, normele și prevederile cu privire la întocmirea situațiilor financiare
anuale individuale și consolidate au incidență asupra entităților de tipul: societăți comerciale;
societățile/companiile naționale; regiile autonome; institutele naționale de cercetare‐dezvoltare;
societățile cooperative și celelalte persoane juridice care în baza legilor speciale de organizare
funcționează pe principiile societăților; subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în
România, care aparțin persoanelor juridice cu sediul în România, în condițiile prevăzute de
prezentele reglementări; subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care
aparțin persoanelor prevăzute la lit. a) ‐ e), cu sediul în România, în condițiile prevăzute de
prezentele reglementări; subunitățile din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în
străinătate, în condițiile prevăzute de prezentele reglementări; grupurile de interes economic,
înființate potrivit legii.
Aceste categorii de persoane sunt grupate pe următoarele categorii de entități raportoare:
• entități luate la modul distinct (individual):
o microentitățile - care la data bilanțului nu depășesc limitele a cel puțin două dintre
următoarele trei criterii:
− totalul activelor: 350.000 Eur;
− cifra de afaceri netă: 700.000 Eur;
− numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 10.
o entitățile mici - care la data bilanțului nu se încadrează în categoria microentităților și
care nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
− totalul activelor: 4.000.000 Eur;
− cifra de afaceri netă: 8.000.000 Eur;
− numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
o entitățile mijlocii și mari - care la data bilanțului depășesc limitele a cel puțin două dintre
următoarele trei criterii:
− totalul activelor: 4.000.000 Eur;
− cifra de afaceri netă: 8.000.000 Eur;
− numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
• grupurile - care se împart în două categorii:
o grupuri mici și mijlocii - constituite din societățile‐mamă și filialele care urmează să fie
incluse în consolidare și care, pe bază consolidată, nu depășesc limitele a cel puțin două
dintre următoarele trei criterii la data bilanțului societății‐mamă:
− totalul activelor: 24.000.000 Eur;
− cifra de afaceri netă: 48.000.000 Eur;
− numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250;

1
 o grupuri mari - constituite din societățile‐mamă și filialele care urmează să fie incluse
în consolidare și care, pe bază consolidată, depășesc limitele a cel puțin două dintre
următoarele trei criterii la data bilanțului societății‐mamă:
− totalul activelor: 24.000.000 Eur;
− cifra de afaceri netă: 48.000.000 Eur;
− numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250.
Elementele componente ale situațiilor financiare anuale, așa cum sunt acestea reglementate, au
următoarea componență:
• Bilanțul (situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii) este documentul de sinteză cu
ajutorul căruia se prezintă situația patrimonială a întreprinderii la un moment dat, adică
bunurile economice, drepturile și obligațiile reflectate în activul respectiv pasivul bilanțului;
bilanțul contabil potrivit reglementărilor în vigoare este prezentat în format vertical, în listă;
• Contul de profit și pierdere (situația veniturilor și cheltuielilor) reflectă rezultatele exercițiului ce
provin din activitatea întreprinderii (cifra de afaceri, veniturile și cheltuielile exercițiului,
precum și rezultatele de natura profit/pierdere realizate);
• Situația fluxurilor de trezorerie (sau cash-flow în accepțiune anglo-saxonă) reflectă intrările sau ieșirile
de numerar și echivalente de numerar pe trei categorii principale de activități: activitatea de
exploatare, activitatea investițională și activități de finanțare;
• Situația modificărilor capitalului propriu, reflectă creșterea sau descreșterea activului net în cursul
perioadei (cu excepția modificărilor rezultate din tranzacțiile cu proprietarii care acționează în
calitatea lor de proprietari, cum ar fi: contribuțiile la capitalul propriu, răscumpărarea propriilor
instrumente de capitaluri proprii ale entității și dividendele); modificarea globală a capitalurilor
proprii în timpul unei perioade reprezintă, în general, valoarea totală a veniturilor și
cheltuielilor, inclusiv câștigurile și pierderile, generate de activitățile entității pe parcursul
acelei perioade.
• Notele explicative la situațiile financiare prezintă date despre reglementările contabile care au
stat la baza întocmirii situațiilor financiare anuale și despre politicile contabile folosite, oferind
informații suplimentare care nu sunt prezentate în bilanț, contul de profit și pierdere și, după
caz, în situația modificărilor capitalurilor proprii și/sau situația fluxurilor de trezorerie, dar sunt
relevante pentru înțelegerea oricărora dintre acestea.
La baza întocmirii acestora stă balanța de verificare realizată pe baza Planului General de conturi.
Analiza economico - financiară nu se limitează numai la folosirea datelor din situațiile financiare
în starea lor brută, inițială. Acestea sunt prelucrate și transformate în vederea obținerii unor
informații în măsură să satisfacă scopul și obiectivele analizei economico - financiare. În acest
sens bilanțului i se aduc o serie de corecții, el stând la baza întocmirii bilanțului financiar respectiv
contului de profit și pierdere de asemenea corecții, acesta stând la baza construirii tabloului
soldurilor intermediare de gestiune. Alături de aceste surse informaționale, cu precădere pentru
obținerea datelor necesare analizei, analistul va cerceta orice alt document necesar din
contabilitatea financiară respectiv de gestiune precum și alte instrumente de lucru specifice
managementului financiar-contabil al întreprinderii.

2. BILANȚUL

2.1. Bilanțul - element component al situațiilor financiare

Bilanțul este documentul contabil de sinteză al activității întreprinderii prin care se prezintă, la
încheierea exercițiului financiar, bunurile economice, drepturile și obligațiile acesteia. Întrucât este
documentul de gestiune al întreprinderii ce trebuie întocmit conform unor prevederi legale, bilanțul
trebuie să redea, pe cale de consecință, o imagine fidelă, clară și completă a poziției financiare, a
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale entității.

2
Concepția originară a bilanțului este cea de natură patrimonială, conform căreia bilanțul este un
inventar al averii întreprinderii (activul bilanțier), pe de o parte, respectiv a surselor de finanțare
ce susțin această avere, pe de altă parte (pasivul bilanțier).
Clasificarea activului și pasivului se face după criteriul lichidității/exigibilității presupune:
• lichiditatea, care se referă la capacitatea (posibilitatea) activelor de a se transforma în lichidități
(numerar);
• exigibilitatea, care se referă la maturitatea datoriilor (însușirea lor de a deveni scadente la plată
la un anumit termen).
În România, activele, elementele de activ sunt ordonate în bilanț după criteriul lichidității în sens
descrescător, adică activele ce pot fi transformate cel mai greu în numerar sunt situate în parte de
sus a activului, iar în partea de jos, la baza activului se înscriu activele ce pot fi transformate cel
mai rapid în numerar. Datoriile, elementele de pasiv sunt ordonate după criteriul exigibilității în
același sens descrescător, similar activului. În structurarea activului, pe lângă criteriul lichidității
mai sunt avute în vedere natura și destinația activelor, iar in cazul pasivelor pe lângă criteriul
exigibilității mai sunt avute în vedere natura și proveniență acestora.

Bilanțul contabil se poate reda în două forme: vertical-listă sau orizontal-în cont.

Formatul prescurtat al bilanțului în format vertical – în listă are următoarea structură:

A. Active imobilizate (I+II+III)

I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante (I+II+III+IV)
I. Stocuri
II. Creanțe: sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie
prezentate separat pentru fiecare element
III. Investiții pe termen scurt
IV. Casa și conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
E. Active circulante nete/datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital și rezerve
I. Capitaluri proprii
II. Patrimoniu public / privat

În format orizontal-în cont bilanțul are două părți: activ respectiv pasiv. Transformarea bilanțului
contabil din format vertical-listă în format în orizontal-în cont se realizează astfel:
• în activ: A. active imobilizate; B. active circulante; C. cheltuieli în avans;
Total activ: A+B+C
• în pasiv: J. Capitaluri proprii (capital și rezerve); H. provizioane; G. datorii ce trebuie plătite
într-o perioadă mai mare de un an; D. datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un
an; I. venituri în avans.
Total pasiv: J+H+G+D+I

Structura simplificată a bilanțului contabil în formă orizontală-în cont este redată în continuare.

3
 ACTIV PASIV
Imobilizări necorporale J.
Capitaluri proprii
A. (Capitaluri și rezerve)
Active Imobilizări corporale
imobilizate
H.
Imobilizări financiare Provizioane
G.
Stocuri Datorii ce trebuie plătite într-o
perioadă mai mare de un an
B.
Active Creanțe
Circulante
Casa și conturi la bănci D.
+ investiții pe termen Datorii ce trebuie plătite într-o
scurt perioadă mai mică de un an

C. I.
Cheltuieli în avans
Cheltuieli în avans Venituri în avans

2.1.1. Activul bilanțului contabil

A) Activele imobilizate sunt bunuri de orice natură, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile,
achiziționate sau produse de întreprindere, care intră în patrimoniul acesteia ca urmare a deciziilor
investiționale fiind deținute pe o perioadă mai mare de un an și pentru a genera beneficii economice
viitoare. Din punct de vedere financiar sunt elemente stabile, ce se înlocuiesc lent și care se uzează
pe parcursul mai multor cicluri economice, deprecierea lor ireversibilă fiind reflectă prin
amortizare.
Activele imobilizate sunt prezentate în bilanțul contabil la valoarea contabilă (valoarea netă),
aceasta fiind dată de valoarea de intrare (costul de achiziție, costul de producție sau altă valoare
care substituie costul), diminuată cu amortizarea cumulată până la acea dată, precum și cu
ajustările cumulate din depreciere.
La rândul lor, activele imobilizate se compun din :
1. imobilizări necorporale sau intangibile;
2. imobilizări corporale sau tangibile;
3. imobilizări financiare.
I. Imobilizările necorporale sunt active nemonetare, identificabile fără formă fizică ce cuprind
posturi care nu sunt omogene, precum: cheltuielile de constituire; cheltuielile de dezvoltare;
concesiunile, brevetele, licențele, mărcile comerciale, drepturile și alte valori similare; fondul
comercial pozitiv (numai în măsura în care a fost achiziționat cu titlu oneros); active necorporale
de explorare și evaluare a resurselor minerale; avansurile acordate furnizorilor de imobilizări
necorporale.
Modificarea valorii imobilizărilor necorporale la sfârșitul perioadei față de începutul perioadei de
gestiune și evoluția în timp a acestora este influențată de:
− amortizarea anuală calculată, care determină tendința de reducere a valorii imobilizărilor
necorporale;
− achiziționarea de imobilizări necorporale (cheltuieli de emitere a noi acțiuni, a obligațiunilor,
noi proiecte de cercetare-dezvoltare, concesionări, know-how, achiziționarea de noi programe
informatice), care conduce la creșterea valorii acestora;

4
− acțiuni de reevaluare care pot determina creșterea sau diminuarea valorii imobilizărilor
necorporale;
− vânzarea de active necorporale.
II. Imobilizările corporale constituie substanța unui agent economic și determină capacitatea de
producție a acestuia. În această grupă se includ: terenuri și construcții; instalații tehnice și mașini;
alte instalații, utilaje și mobilier; investiții imobiliare; active corporale de explorare și evaluare a
resurselor minerale; active biologice productive; avansuri și imobilizări corporale (inclusiv
investiții imobiliare) în curs de execuție.
Terenurile și construcțiile sunt active separabile, evidențiate separat chiar atunci când sunt
achiziționate împreună. Evidența terenurilor este prezentată pe două categorii: terenuri și
amenajări de terenuri. Terenurile, la rândul lor, pot fi evidențiate pe mai multe subcategorii:
terenuri agricole, terenuri silvice, terenuri fără construcții, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu
construcții și altele.
Conform reglementărilor în vigoare, investiția imobiliară este proprietatea (un teren sau o clădire
‐ ori o parte a unei clădiri ‐ sau ambele) deținută mai degrabă pentru a obține venituri din chirii sau
pentru creșterea valorii capitalului, ori ambele, decât pentru a fi utilizată în producerea sau
furnizarea de bunuri, lucrări, servicii (ori în scopuri administrative) sau de a fi vândută pe parcursul
desfășurării normale a activității.
Activele biologice productive sunt active autoregeneratoare (nu sunt produse agricole), putând fi
un animal viu sau o plantă vie (exemple: animalele de lapte, vița‐de‐vie, pomii fructiferi și copacii
din care se obține lemn de foc, dar care nu sunt tăiați).
Imobilizări deținute în baza unui contract de leasing. Contractul de leasing este un acord prin care
locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăți sau serii de plăți, dreptul de a utiliza un bun
pentru o perioadă stabilită. Leasingul financiar este operațiunea de leasing care transferă cea mai
mare parte din riscurile și avantajele aferente dreptului de proprietate asupra activului. Leasing-ul
operațional este operațiunea de leasing ce nu intră în categoria leasingului financiar.
În cazul leasingului financiar, achizițiile de către locatar de bunuri imobile și mobile sunt tratate
ca investiții în imobilizări, fiind supuse amortizării pe o bază consecventă cu politica normală de
amortizare pentru bunuri similare ale locatarului. Locatorul are recunoscute în contabilitate
bunurile date în regim de leasing financiar drept creanțe imobilizate.
În cazul leasingului operațional, bunurile sunt supuse amortizării de către locator, pe o bază
consecventă cu politica normală de amortizare pentru bunuri similare ale acestuia. În contabilitatea
locatarului, bunurile luate în leasing operațional sunt evidențiate în conturi de evidență din afara
bilanțului.
Explorarea și evaluarea resurselor minerale se referă la prospectarea resurselor minerale
(minereuri, petrol, gaze naturale și resurse similare neregenerative) după ce întreprinderea a
obținut drepturile legale de a explora într‐o anumită zonă, precum și la determinarea fezabilității
tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale. Categorii de cheltuieli care ar
putea fi incluse în evaluarea activelor de explorare și evaluare sunt: achiziționarea drepturilor de a
explora; studii topografice, geologice, geochimice și geofizice; foraje de explorare; săpături;
eșantionare și activități în legătură cu evaluarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale
extracției unei resurse minerale. Întreprinderea trebuie să clasifice activele de explorare și
evaluare a resurselor minerale drept active corporale sau necorporale conform naturii activelor
dobândite (exemplu de activ necorporal - drepturile de forare; exemplu de active corporale:
vehiculele și instalațiile de forare).
Imobilizările corporale se supun amortizării conform reglementărilor în vigoare. Terenurile nu
sunt supuse amortizării și deci își păstrează constantă valoarea în timp, cu excepția acțiunilor de
reevaluare.
Celelalte categorii de imobilizări corporale își modifică valoarea sub influența următorilor factori:
− amortizarea calculată anual, care diminuează valoarea acestora;

5
− achiziționarea și punerea în funcțiune de noi construcții, instalații, mijloace de transport, etc.,
care sporesc valoarea imobilizărilor corporale cu valoarea lor de intrare;
− acțiunile de reevaluare a imobilizărilor corporale care pot determina creșterea sau diminuarea
valorii imobilizărilor corporale.
Sensul și semnificația modificării valorii imobilizărilor cuprinde:
• IIc > 1, respectiv valoarea imobilizărilor corporale în perioada curentă este mai mare decât în
perioada de bază și are loc când:
o valoarea de intrare a mijloacelor fixe puse în funcțiune devansează valoarea amortizării plus
valoarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune (vândute, casate, etc.);
o crește valoarea imobilizărilor fixe prin reevaluarea lor;
• IIc = 1, respectiv valoarea imobilizărilor corporale se menține constantă, când amortizarea
calculată plus valoarea imobilizărilor corporale scoase din funcțiune este compensată integral
prin valoarea de intrare a mijloacelor fixe puse în funcțiune și/sau de creșterea valorii prin
reevaluare;
• IIc < 1, respectiv valoarea imobilizărilor corporale în perioada curentă este mai mică decât în
perioada de bază, când valoarea de intrare a punerilor în funcțiune nu compensează integral
amortizarea calculată plus valoarea scoaterilor din funcțiune și/sau diminuarea valorii prin
reevaluare.
O primă imagine asupra eficienței utilizării imobilizărilor este pusă în evidență prin compararea
indicilor de creștere a categoriilor de imobilizări cu indicele de creștere a cifrei de afaceri.
• IIc > ICA , ceea ce înseamnă:
o diminuare eficienței utilizării imobilizărilor corporale;
o reducerea vitezei de rotație a imobilizărilor corporale;
o creșterea consumului specific de imobilizări corporale pe unitatea valorică de producție;
o scăderea nivelului indicatorilor de eficiență a folosirii mijloacelor fixe (cum este cifra de
afaceri la 1000 lei imobilizări corporale);
o creșterea necesarului relativ de imobilizări corporale (pentru realizarea cifrei de afaceri din
anul de bază sunt necesare mijloace fixe suplimentare).
Această situație este justificată din punct de vedere economic dacă este consecința:
− punerii în funcțiune a unor investiții nou cu pondere mare în totalul imobilizărilor corporale,
care se află în perioada de probe sau de atingere a parametrilor proiectați;
− punerii în funcțiune a unor investiții noi la sfârșitul perioadei de gestiune, durata de exploatare
a lor fiind redusă;
− creșterii valorii imobilizărilor corporale prin acțiuni de reevaluare, când ritmul de creștere al
acestora devansează ritmul de sporire a cifrei de afaceri.
• IIc < ICA , această însemnând:
o sporirea eficienței utilizării imobilizărilor corporale față de perioada de bază;
o accelerarea vitezei de rotație a imobilizărilor corporale;
o scăderea (eliberarea) necesarului relativ de imobilizări corporale (cifra de afaceri a anului
de bază se poate realiza cu un volum de mijloace fixe mai mic sau utilizarea aceluiași volum
de mijloace fixe va determina obținerea unei cifre de afaceri suplimentare);
o creșterea nivelului indicatorilor de eficiență a utilizării imobilizărilor corporale.
III. Imobilizările financiare sunt formate din: acțiunile deținute la entitățile afiliate (din grup);
împrumuturile acordate entităților afiliate; acțiunile deținute la entități asociate și entități
controlate în comun – interese de participare; împrumuturile acordate entităților asociate și
entităților controlate în comun (legate în virtutea intereselor de participare); alte investiții deținute
ca imobilizări; alte împrumuturi.
Interesele de participare reprezintă drepturi deținute în capitalul altei întreprinderi. Interesele de
participare sunt deținute pe termen lung în scopul garantării contribuției la activitățile

6
întreprinderii respective. Ele cuprind investiții în întreprinderi asociate și investiții strategice, care
asigură posibilitatea exercitării unei influențe semnificative.
Creanțele imobilizate sumele acordate terților în baza unor contracte de împrumut pentru care
întreprinderea percepe dobânzi, potrivit legii. La alte creanțe imobilizate se cuprind garanțiile,
depozitele și cauțiunile depuse de întreprindere la terți. În bilanț se vor include la imobilizări
financiare numai acele creanțe imobilizate (sau partea din ele) cu scadența mai mare de un an,
diferența urmând a fi reflectată la creanțe. În categoria altor investiții deținute ca imobilizări se
evidențiază distinct certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, precum și certificatele verzi.
B) Activele circulante sunt elemente patrimoniale necesare realizării ciclului de exploatare, ce își
transmit valoarea asupra produselor, bunurilor, serviciilor realizate de către întreprindere în cadrul
unui singur ciclu, ce în majoritatea cazurilor are o rotație rapidă. Ciclul de exploatare al unei
întreprinderi reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea activelor care sunt destinate
procesării și finalizarea acestora în numerar sau echivalente de numerar. În cadrul fiecărui ciclu de
exploatare activele circulante trec din forma de active fizice, în cea de creanțe și apoi de numerar
sau echivalente de numerar conform fazelor de aprovizionare – fabricație – vânzare.
Un activ se clasifică ca fiind activ circulant atunci când:
− se așteaptă să fie realizat sau este deținut de întreprindere cu intenția de a fi vândut sau
consumat în cursul normal al ciclului de exploatare;
− este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;
− se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau
− este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar; echivalentele de numerar reprezintă
investițiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în numerar
și sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.
Activele circulante sunt formate din:
1. stocuri;
2. creanțe;
3. disponibilitățile bănești (casa și conturile la bănci și investiții pe termen scurt)
IV. Stocurile
Stocurile reprezintă acea parte a activelor circulante aflate la încheierea exercițiului sub forma
activelor fizice, dar echivalate valoric în bilanț:
• mărfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea revânzării sau
produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;
• materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit
integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată;
• materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese
de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care participă
sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul
finit;
• produsele, respectiv:
o semifabricatele - produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază
de fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții (faze de
fabricație) sau se livrează terților;
o produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de
fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul întreprinderii, putând fi
depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților;
o rebuturile, materialele recuperabile sau deșeurile;
o activele biologice de natura stocurilor (sunt acelea care urmează a fi recoltate ca produse
agricole sau vândute ca active biologice (exemple: animalele destinate producției de
carne, animalele deținute în vederea vânzării, peștii din fermele piscicole, culturile, cum
ar fi cele de porumb și grâu, și copacii crescuți pentru cherestea) și produsele agricole

7
 (sunt cele rezultate la momentul recoltării de la activele biologice ale întreprinderii;
exemple: lână, copaci tăiați, bumbac, lapte, struguri, fructe culese etc.);
• ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate
produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți cu obligația restituirii în
condițiile prevăzute în contracte;
• producția în curs de execuție, care reprezintă producția care nu a trecut prin toate fazele
(stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse
probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime, în cadrul producției în curs de
execuție se cuprind, de asemenea, lucrările și serviciile, precum și studiile în curs de execuție
sau neterminate.
În bilanțul contabil în categoria stocurilor se includ și activele cu ciclu lung de fabricație, destinate
vânzării (exemple: echipamente, nave, ansambluri sau complexe de locuințe etc., realizate de
întreprinderile ce au ca activitate principală obținerea și vânzarea unor astfel de produse). În cazul
în care construcțiile sunt realizate în scopul exploatării pe termen lung de către întreprinderea care
le‐a realizat ele reprezintă imobilizări. Terenurile cumpărate în scopul construirii pe acestea de
construcții destinate vânzării, se înregistrează la stocuri.
IV.a.) Stocuri de materii prime și materiale consumabile
Variația valorii stocurilor de la sfârșitul perioadei față de începutul perioadei se explică prin
acțiunea modificării următorilor factori:
- cantitatea materialelor aflate în stoc;
- structura materialelor aflate în stoc;
- prețul materialelor (prețul de evaluare a materialelor).
Sensul și semnificația modificării valorii stocurilor de materii prime, materiale consumabile,
obiecte de inventar:
Dacă ISM > 1, semnifică creșterea stocurilor de materiale prin:
• creșterea cantității de materiale în stoc datorită:
- aprovizionării unor cantități mai mari;
- ritmul aprovizionării devansează ritmul producției;
- aprovizionarea unor materiale înainte de termen;
• modificarea structurii materialelor, în sensul că are loc o creștere a ponderii materialelor care
au prețuri mai mari datorită:
- modificării tehnologiei sau rețetelor de fabricație care impun asigurarea unor materiale
superioare calitativ și cu prețuri mai mari;
- modificarea structurii producției în sensul creșterii ponderii produselor pentru a căror
fabricație sunt necesare materiale mai scumpe;
- renunțarea la utilizarea unor materiale de calitate inferioară și eliminarea acestora din
consum.
- modificarea prețurilor de materiale în sensul creșterii acestuia datorită:
- modificarea prețului furnizorului;
- metodei de evaluare a stocurilor utilizate;
- evaluare stocurilor în cursul perioadei de stocare și înregistrarea diferențelor de preț.
Dacă ISM < 1, semnifică scăderea valorii absolute a stocurilor de materiale prin:
• diminuarea cantităților de materiale aflate în stoc la sfârșitul perioadei, datorită:
- ritmul producției devansează ritmul intrărilor de materiale;
- diminuarea cantităților aprovizionate;
- întârzieri în aprovizionare.
• modificarea structurii stocurilor de materiale în sensul creșterii ponderii materialelor cu prețuri
mai mici datorită:
- aprovizionări cu materiale la prețuri mai scăzute;

8
 - schimbarea tehnologiilor sau rețelei de fabricație și utilizarea unor materiale cu prețuri mai
mici;
- folosirea de înlocuitori cu prețuri mai mici;
• modificarea prețului de aprovizionare al materialelor datorită:
- reducerii prețului furnizorului;
- metodelor de evaluare a stocurilor.
IV.b.) Stocuri de producție în curs de execuție
În bilanțul contabil se consemnează valoarea (la cost de producție) a produselor, lucrărilor și
serviciilor aflate în curs de execuție la sfârșitul perioadei, diminuată cu deprecierile aferente.
Factorii de care depinde nivelul și evoluția producției neterminate sunt:
• volumul fizic al producției, influențează direct nivelul producției neterminate;
• durata ciclului de fabricație este un alt factor direct de care depinde nivelul și evoluția
producției neterminate; mărimea producției neterminate evoluează în același sens cu
modificarea duratei ciclului de fabricație; cu cât este mai mare durata ciclului de fabricație cu
atât volumul producției în curs este mai mare;
• structura producției, influențează nivelul și evoluția producției în curs, nivelul și evoluția
costului de producție, sensul influenței fiind:
- dacă sporește ponderea produselor cu un cost unitar mai mare decât costul mediu, crește
costul mediu unitar și valoarea producției în curs de execuție;
- dacă scade ponderea produselor cu un cost unitar mai mare și sporește ponderea produselor
cu un cost unitar mai mic decât costul mediu unitar, se diminuează costul mediu pe unitatea
de produs și valoarea totală a producției neterminate;
• costul de producție; nivelul costurilor de producție aferente producției în curs de execuție
(neterminate) depinde, în principal de:
- nivelul și evoluția consumurilor de resurse materiale, umane și financiare;
- nivelul și evoluția instrumentelor de evaluare a consumurilor de resurse (prețul materiilor
prime, materialelor, combustibililor, tarife de transport, de energie, pentru servicii, tarife de
salarizare, etc.);
- stadiul procesului de fabricație parcurs de producția neterminată și/sau structura pe faze
având în vedere că, costurile de producție se acumulează pe măsură ce se parcurg fazele
procesului tehnologic (fiecare fază generează costuri specifice).
IV.c.) Stocuri de semifabricate, produse finite și produse reziduale
Valoarea produselor aflate în stoc este influențată de trei factori:
- volumul fizic (cantitatea) produselor aflate în stoc;
- structura produselor în stoc;
- costul efectiv al produselor.
Modificarea stocurilor în perioada curentă față de cea precedentă este cauzată de:
• raportul dintre ritmul fabricației (IQfab - indicele producției fabricate)și ritmul livrărilor (IQl –
indicele producției livrate);
- dacă IQfab > IQl – stocurile finale sunt în creștere, dacă livrările nu sunt compensate pe baza
produselor aflate în stocurile inițiale;
- dacă IQfab < IQl – stocurile finale sunt în scădere, dacă livrările din stocurile inițiale sunt cel
mult egale cu ritmul fabricației;
• evoluția structurii producției fabricate și livrate:
- dacă ritmul producției fabricate și livrate al produselor, care au un cost de producție unitar
mai mare decât costul mediu, devansează ritmul mediu al produselor fabricate și livrate,
stocurile finale sunt în scădere;
- dacă ritmul producției fabricate și livrate este egal (același) pentru toate produsele, stocurile
se mențin constante;

9
 - dacă ritmul producției fabricate și livrate pentru produsele care au un cost unitar mai mare
decât costul mediu este mai mic decât ritmul mediu, stocurile finale sunt în creștere;
• modificarea costurilor de producție unitare (Ic – indicele costurilor unitare):
- dacă Ic > 1, valoarea stocurilor finale este mai mare decât a celor inițiale;
- dacă Ic < 1, valoarea stocurilor finale scade.
IV.d.) Stocuri de mărfuri
Modificarea stocurilor finale de mărfuri este exprimată prin:
- raportul dintre ritmul achiziționării (intrării) și ritmul vânzării (ieșirii) mărfurilor în cursul
perioadei;
- raportul dintre structura mărfurilor intrate și ieșite;
- evoluția prețurilor de achiziție a mărfurilor;
- acțiuni de reevaluare a stocurilor;
- suplimentarea sau diminuarea provizioanelor.
Aprecierea eficienței dinamicii stocurilor, se poate realiza prin compararea indicelui stocurilor de
materiale (ISM) cu indicele cifrei de afaceri (ICA), după un raționament asemănător celui prezentat
la activele imobilizate.
V. Creanțele
Creanțele reflectă sumele bănești ce urmează să fie încasate de către întreprindere într-o perioadă
de până la un an, reprezentând contravaloarea mărfurilor, produselor, semifabricatelor vândute
și/sau a serviciilor ori lucrărilor prestate.
Analiza creanțelor necesită gruparea lor, după cel puțin trei criterii:
• în primul rând, după natura lor:
o creanțe comerciale:
- aferente bunurilor, serviciilor, lucrărilor vândute (creanțe-clienți);
- reprezentând avansuri acordate furnizorilor (furnizori-debitori);
o creanțe legate de capital - creanțe față de asociați/acționari sau de la entități afiliate, de care
întreprinderea este legată în virtutea intereselor de participare;
o creditori diverși - creanțele întreprinderii față de alți terți, (alții decât categoriile enumerate
anterior):
- creanțe sociale (față de salariați);
- creanțe fiscale (față de stat);
- alte creanțe,
pentru aceste categorii de creanțe se urmărește:
- nivelul absolut și ponderea fiecărei categorii în totalul creanțelor;
- evoluția în timp;
- durata medie de încasare a lor;
• în al doilea rând, după principalii beneficiari, urmărindu-se:
- nivelul creanțelor pe beneficiari și ponderea lor în totalul creanțelor;
- vechimea creanțelor și durata medie de încasare;
- natura relațiilor cu beneficiarii (tradiționale, temporare, accidentale, etc.);
• în al treilea rând, este necesară clasificarea creanțelor în funcție de vechimea lor, alegând
intervale de timp specifice activității de comercializare a întreprinderii.
Evoluția nivelului creanțelor actuale față de perioada precedentă este determinată în principal de:
- modificarea cifrei de afaceri;
- modificarea duratei medii de încasare;
- influența unor factori aleatorii (diferențele de curs valutar, reactivarea unor clienți, etc.).
Aprecierea modificării creanțelor: creanțele sunt analizate și în corelație cu evoluția cifrei de
afaceri, când se pot distinge următoarele situații:
- ICA > ICr, respectiv indicele cifrei de afaceri devansează indicele de modificare a creanțelor,
aceasta însemnând reducerea duratei medii de încasare, cu efecte benefice pentru întreprindere;

10
- ICA < ICr , modificarea creanțelor devansează abaterea cifrei de afaceri pe baza creșterii duratei
medii de încasare, cu efecte negative asupra situației financiare a întreprinderii.
VI. Disponibilitățile bănești (casa și conturile la bănci și investiții financiare pe termen scurt)
Disponibilitățile bănești reprezintă sumele, lichiditățile întreprinderii aflate în casă, în bănci,
acreditive, investiții pe termen scurt și alte valori.
În categoria investițiilor pe termen scurt se cuprind:
− acțiunile deținute la entitățile afiliate și
− alte investiții pe termen scurt, care la rândul lor cuprind:
o obligațiunile emise și răscumpărate;
o obligațiunile achiziționate și alte valori mobiliare achiziționate în vederea realizării
unui profit într‐un termen scurt;
o certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, care îndeplinesc condițiile de
recunoaștere a investițiilor pe termen scurt.
Conform prevederilor contabile, conturile la bănci cuprind:
− valorile de încasat:
o cecurile și efectele comerciale depuse la bănci;
o disponibilitățile în lei și valută;
o cecurile entității;
o dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în conturile curente;
− depozitele bancare pe termen de cel mult 3 luni (pot fi incluse în numerar și echivalente de
numerar doar în măsura în care acestea sunt deținute cu scopul de a acoperi nevoia de numerar
pe termen scurt, și nu în scop investițional).
Deosebirea dintre investițiile financiare înregistrate la nivelul imobilizărilor corporale și cele de la
nivelul termenului scurt este dată cu precădere de obiectivele managementului vis-a-vis de aceste
tipuri de investiții. În cazul celor înregistrate la activele imobilizate se vizează câștigurile din
dividende și mai ales controlul întreprinderilor unde s-au făcut plasamentele, pe când cele pe
termen scurt, din partea de jos a bilanțului sunt efectuate cu scop speculativ, câștigurile fiind sub
forma variațiilor de curs (prețul de vânzare al titlului versus cel de achiziție).
C) Cheltuieli în avans
Cheltuielile plătite/de plătit în exercițiul financiar curent, dar care privesc exercițiile financiare
următoare, se includ la categoria cheltuielilor în avans.
Acestea cuprind:
− sumele reprezentând abonamentele, asigurările, chiriile și alte cheltuieli efectuate anticipat;
− achizițiile de certificate de emisii de gaze cu efect de seră și certificate verzi, efectuate în cursul
perioadei curente, dar care sunt aferente unei perioade ulterioare, urmând a se recunoaște drept
cheltuieli ale perioadelor viitoare în care urmează a se utiliza;
− onorariile și comisioanele bancare achitate în vederea obținerii de împrumuturi pe termen lung
se recunosc pe seama cheltuielilor înregistrate în avans (cheltuielile în avans urmează să se
recunoască la cheltuieli curente eșalonat, pe perioada de rambursare a împrumuturilor
respective).

2.1.2. Pasivul bilanțului contabil

J) Capitalul propriu
Capitalul propriu reprezintă dreptul acționarilor asupra activelor unei întreprinderi după deducerea
tuturor datoriilor. În componența lor intră:
1. capitalul;
2. primele de capital;
3. rezervele din reevaluare;
4. rezerve;

11
 5. profitul sau pierderea reportată (rezultatul reportat).
6. profitul sau pierderea la sfârșitul perioadei de raportare (rezultatul exercițiului).
I. Capitalul
Capitalul reprezintă ansamblul aporturilor în bani și natură efectuate de către asociați/acționari, fie
în momentul constituirii societății, fie pe parcurs cu ocazia creșterilor sau reducerilor de capital.
Capitalul este reprezentat de capitalul social, patrimoniul regiei, patrimoniul institutelor de
cercetare-dezvoltare etc., în funcție de forma juridică a întreprinderii. În cadrul societăților
comerciale pe acțiuni și a societăților în comandită pe acțiuni el este constituit din acțiuni, iar în
cadrul societăților în nume colectiv, comandită simplă și cu răspundere limitată este format din
părți sociale. Capitalurile se evidențiază pe fiecare asociat/acționar în parte, cu evidențierea
numărului și valorii nominale a acțiunilor sau a părților sociale subscrise și vărsate.
Majorarea capitalului se poate realiza prin:
- subscrierea și emisiunea de noi acțiuni;
- încorporarea rezervelor și alte tipuri de operațiuni.
Reducerile de capital se pot realiza prin:
- reducerea numărului de acțiuni sau părți sociale sau diminuarea valorii nominale a acestora
ca urmare a retragerii unor acționari sau asociați;
- răscumpărarea acțiunilor;
- acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți sau alte operațiuni.
Modificarea capitalului social (creșterea/reducerea) se efectuează numai în baza hotărârii adunării
generale a acționarilor/asociaților. Mai trebuie avut în vedere că scoaterea din evidența
întreprinderii a unui activ care a constituit aport la capitalul social nu presupune modificarea
capitalului social.
Acțiunile proprii răscumpărate sunt prezentate în bilanț ca o corecție a capitalului propriu.
Câștigurile legate de vânzarea sau anularea respectiv pierderile legate de emiterea, răscumpărarea,
vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii ale
întreprinderii (acțiuni, părți sociale) nu este recunoscută în contul de profit și pierdere,
contravaloarea încasată sau plătită în urma unor astfel de operațiuni fiind recunoscută direct în
capitalurile proprii într-un post de capital distinct, (respectiv în situația modificărilor capitalului
propriu). Câștigurile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferență între
prețul de vânzare al instrumentelor de capitaluri proprii și valoarea lor de răscumpărare, respectiv
între valoarea nominală a instrumentelor anulate și valoarea lor de răscumpărare. Pierderile legate
de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferență între valoarea de răscumpărare a
instrumentelor de capitaluri proprii și prețul lor de vânzare, respectiv între valoarea de
răscumpărare a instrumentelor anulate și valoarea lor nominală.
În cazul fuziunii prin absorbție, valoarea acțiunilor deținute de societatea absorbită în capitalul
societății absorbante se evidențiază de societatea absorbantă, cu ocazia preluării elementelor de
bilanț ale societății absorbite, într-un cont distinct destinat acțiunilor proprii reprezentând titluri
deținute de societatea absorbită la societatea absorbantă.
II. Prime legate de capital
Primele de capital sunt formate din: prime de emisiune, de fuziune și de aport, de conversie,
rezultate din operațiuni de creștere a capitalului (sold creditor), realizată fie în numerar, fie prin
aporturi în natură, fie cu ocazia unei fuziuni, ceea ce presupune emisiunea de acțiuni noi.
Primele de emisiune a acțiunilor reprezintă diferența dintre prețul de emisiune a noilor acțiuni (mai
mare) și valoarea nominală a unei acțiuni (mai mică).
Primele de fuziune apar în cazul fuziunii a două sau mai multe întreprinderi, fiind calculate că
diferența dintre valoarea aportului rezultat din fuziune și valoarea cu care a crescut capitalul social
al societății absorbante.
Primele de aport apar în cazul creșterii de capital prin aport în natură. După evaluarea acestor
aporturi și stabilirea numărului de acțiuni noi de emis se determină prima de aport ca diferență

12
între valoarea bunurilor aportate și valoarea nominală a capitalului social cu care au fost
remunerate aceste aporturi.
Primele de conversie a obligațiunilor în acțiuni se calculează ca diferență între valoarea nominală
a obligațiunilor corespunzătoare împrumuturilor obligatare și valoarea acțiunilor emise potrivit
prevederilor contractuale, atunci când valoarea obligațiunilor depășește valoarea acțiunilor
corespunzătoare.
III. Rezervele din reevaluare
Rezervele din reevaluare reprezintă diferența dintre valoarea actualizată și valoarea înregistrată a
activului corporal reevaluat. Plusurile (sold creditor) sau minusurile (sold debitor) rezultate din
procesul de reevaluare a imobilizărilor corporale, în conformitate cu prevederile legale, sunt
evidențiate distinct în contul destinat rezervelor din reevaluare. Evidențierea rezervelor din
reevaluare trebuie efectuată pe fiecare imobilizare corporală în parte și pe fiecare operațiune de
reevaluare care a avut loc. Rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale au caracter
nedistribuibil.
IV. Rezerve
Rezervele sunt formate din:
− rezerve legale - constituite anual din rezultatul brut al exercițiului, în cota de 5% până la
atingerea unui nivel de 20% din capitalul social vărsat;
− rezerve statutare sau contractuale - constituite anual din profitul net conform prevederilor din
actului constitutiv al întreprinderii;
− alte rezerve neprevăzute de lege sau statut care pot fi constituite facultativ pe seama profitului
net pentru:
o acoperirea pierderilor;
o creșterea capitalului social;
o alte scopuri,
potrivit hotărârii Adunării Generale a Acționarilor.
V. Rezultatul reportat
Rezultatul reportat reprezintă acel rezultat sau parte din rezultatul exercițiului precedent, a cărei
repartizare a fost amânată de Adunarea Generală a Acționarilor sau pierderea neacoperită.
Repartizarea profitului este evidențiată pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale.
Profitul exercițiului financiar curent rămas după repartizarea sumelor reprezentând rezerve se preia
la începutul exercițiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situațiile financiare
anuale în rezultatul reportat, de unde urmează a fi repartizat pe celelalte destinații conform
hotărârilor adunării generale a acționarilor sau asociaților.
VI. Rezultatul exercițiului financiar
Rezultatul exercițiului este diferența dintre veniturile totale și cheltuielile totale ale unei
întreprinderi, putând fi pozitiv, caz în care reprezintă un profit, sau negativ, reprezentând o
pierdere. Soldul creditor reprezintă profitul realizat, dacă veniturile depășesc cheltuielile, iar
soldul debitor, pierderea realizată, dacă cheltuielile depășesc veniturile. Profitul sau pierderea se
stabilește cumulat de la începutul exercițiului financiar.
Evidențierea destinațiilor profitului exercițiului se efectuează după adunarea generală a
acționarilor sau asociaților care a aprobat repartizarea profitului, prin înregistrarea sumelor
reprezentând:
- dividende cuvenite acționarilor sau asociaților,
- rezerve;
- alte destinații.
Pierderea contabilă reportată se acoperă potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau
asociaților din:
- profitul exercițiului financiar curent după aprobarea situațiilor financiare anuale;
- profitul reportat aferent exercițiilor financiare precedente;

13
 - rezerve;
- prime de capital și
- capital social.
În lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acoperă pierderea contabilă este
la latitudinea adunării generale a acționarilor sau asociaților respectiv a consiliului de
administrație.
Ca urmare, modificarea capitalului propriu în perioada curentă față de perioada precedentă poate
avea loc:
• în sensul creșterii capitalului propriu:
- aportul acționarilor în numerar și / sau în natură;
- creșterea rezervelor pe seama repartizărilor din profitul net;
- diferențe favorabile din reevaluarea imobilizărilor corporale;
- creșterea soldului profitului nerepartizat;
- în sensul diminuării capitalului propriu:
- retrageri/răscumpărări de capital de către acționari și asociați;
- acoperirea pierderilor din exercițiile precedente.
H) Provizioanele
Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile întreprinderii a căror natură este clar definită și
care la data bilanțului este probabil să existe sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în
ceea ce privește valoarea sau data la care vor apărea. Provizioanele sunt destinate acoperirii de
riscuri și cheltuieli pe care evenimentele survenite sau în curs de desfășurare le fac probabile.
Astfel de evenimente privesc cazuri precise, dar realizarea lor este nesigură. Provizioanele trebuie
să fie strict corelate cu riscurile și cheltuielile estimate și nu pot fi utilizate pentru ajustarea
valorilor activelor ori pentru acoperirea unor pierderi viitoare din exploatare. Mai pe scurt, un
provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă. Provizioanele reflectă politica de
prudență economică, de anihilare sau de reducere a riscurilor care apar în activitatea întreprinderii.
Provizioanele se pot constitui pentru elemente cum sunt:
a. litigii, amenzi și penalități, despăgubiri, daune și alte datorii incerte;
b. cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanție și alte cheltuieli privind
garanția acordată clienților;
c. dezafectare imobilizări corporale și alte acțiuni similare legate de acestea;
d. acțiunile de restructurare - vânzarea sau încetarea activității unei părți a afacerii; închiderea
unor sedii ale întreprinderii; modificări în structura conducerii; reorganizări fundamentale care
au un efect semnificativ în natura și scopul activităților întreprinderii;
e. pensii și obligații similare - acestea se constituie atunci când entitatea are prevăzută prin actul
constitutiv sau contractul de muncă obligația achitării unor sume cu titlu de pensie, după ce
angajații au părăsit întreprinderea;
f. impozite - se constituie pentru sumele viitoare de plată datorate bugetului de stat, în condițiile
în care sumele respective nu sunt reflectate ca datorie în relația cu statul (exemple: pentru
diferențe de impozite rezultate din operațiuni de control nefinalizate; impozite pentru care
entitatea are deschise procese în instanță; rezerve din facilități fiscale etc.);
g. terminarea contractului de muncă - se constituie pentru obligațiile asumate de întreprindere în
relația cu angajații pentru terminarea contractului de muncă (exemplu: obligații rezultate din
contractul colectiv de muncă de a plăti o sumă în corelare cu numărul de ani lucrați în
întreprindere, existând certitudinea achitării lor într‐o perioadă de timp previzibilă);
h. prime ce urmează a se acorda personalului în funcție de profitul realizat, potrivit prevederilor
legale sau contractuale;
i. provizioane în legătură cu acorduri de concesiune - în cazul în care operatorul unui acord de
concesiune a serviciilor are o obligație contractuală de a întreține infrastructura la un anumit
nivel de utilizare sau de a aduce infrastructura într‐o anumită stare înainte de a fi predată

14
 concedentului la sfârșitul acordului de serviciu, drept obligații de îndeplinit ca o condiție a
licenței primite - aceste obligații contractuale de a întreține sau de a reabilita infrastructura se
recunosc drept provizion;
j. provizioane pentru contracte cu titlu oneros - dacă întreprinderea are un contract cu titlu
oneros, obligația contractuală actuală prevăzută în contract trebuie recunoscută și evaluată ca
provizion (contractul cu titlu oneros reprezintă un contract în care costurile inevitabile aferente
îndeplinirii obligațiilor contractuale depășesc beneficiile economice preconizate a fi obținute
din contractul în cauză; costurile inevitabile ale unui contract reflectă costul net de ieșire din
contract, adică valoarea cea mai mică dintre costul îndeplinirii contractului și eventualele
compensații sau penalități generate de neîndeplinirea contractului);
k. alte provizioane, pentru :
• alte beneficii pe care întreprinderea urmează să le plătească angajaților sau persoanelor
dependente de aceștia, care nu sunt legate de restructurare, pensii, impozite sau terminarea
contractului de muncă;
• cheltuielile legate de protecția mediului înconjurător pentru: protejarea aerului; gestiunea
apelor uzate; gestiunea deșeurilor, protejarea solului, a apelor subterane și a apelor de
suprafață; protejarea biodiversității și a peisajului; alte activități de protejare a mediului
înconjurător;
• obligații asumate în comun cu o terță parte etc.
Modificarea sumei provizioanelor are loc prin:
- creșterea valorii provizioanelor constituite;
- diminuarea valorii provizioanelor prin utilizarea lor sau anularea ca urmare a neproducerii
riscului, prin reluarea la venituri.
Între noțiunea de provizion și rezervă există o distincție clară, deoarece:
- rezerva reprezintă o parte clar dimensionată din profitul repartizat destinat să acopere
efectele negative ale factorilor aleatorii, cât și pentru a contribui la dezvoltarea globală a
întreprinderii, conform deciziei proprietarilor;
- provizionul este constituit pe seama cheltuielilor, chiar în absența profitului, fiind destinat
să acopere o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.
G+D) Datoriile
Datoriile exprimă resurse străine ce aparțin întreprinderii o perioadă mai mult sau mai puțin
îndelungată și regăsite sub formă de:
• datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (pe termen mediu și lung);
• datorii de trebuie plătite într-o perioadă de până la un an (pe termen scurt).
O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt, denumită și datorie curentă, atunci când se
așteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii sau este
exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanțului.
În funcție de natura lor datoriilor pot fi: financiare și de exploatare.
G) Datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (pe termen mediu și lung)
includ:
• datorii financiare:
o împrumuturi din emisiuni de obligațiuni;
o sume datorate instituțiilor de credit (credite bancare pe termen lung și mediu);
o sumele datorate entităților afiliate, entităților asociate și entităților controlate în comun, alte
împrumuturi și datorii asimilate;
o precum și dobânzile aferente acestora;
• datorii de exploatare cu scadență peste un an.
Soldul împrumuturilor (datoriilor financiare și asimilate), în cele mai multe cazuri:
- crește prin contractarea de noi credite într-o sumă mai mare decât rambursările din aceeași
perioadă;

15
- scade prin rambursarea creditelor într-o sumă mai mare decât eventualele împrumuturi
contractate în cursul perioadei.
Pentru aprecierea incidenței folosirii capitalului împrumutat asupra rezultatelor agentului
economic este necesar să se analizeze efectul de îndatorare. Prin efect de îndatorare se înțelege
rezultatul financiar pozitiv sau negativ care rezultă ca urmare a folosirii creditului în calitate de
capital. Acesta se obține comparând rentabilitatea economică cu costul capitalului împrumutat.
D) Datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an (pe termen scurt) includ:
• datorii financiare pe termen scurt:
o împrumuturi din emisiuni de obligațiuni;
o sume datorate instituțiilor de credit (ratele scadente ale datoriilor financiare pe termen
mediu și lung pe o perioadă de până la un an și credite pe termen scurt);
o sumele datorate entităților afiliate, entităților asociate și entităților controlate în comun, alte
împrumuturi și datorii asimilate;
o precum și dobânzile aferente acestora;
• datorii de exploatare cu scadență sub un an:
o avansuri încasate în contul comenzilor (clienți-creditori);
o efecte de comerț de plătit;
o datorii comerciale - furnizori;
o alte datorii de exploatare, din care:
− personal (remunerații datorate, drepturi de personal neridicate în termen, etc.);
− asigurări și protecția socială (sumele datorate organismelor de asigurări și protecție
socială);
− bugetul de stat (impozitul pe profit, TVA de plătit, impozitul pe salarii, etc.);
− sumele datorate entităților afiliate, entităților asociate și entităților controlate în comun,
alte împrumuturi și datorii asimilate.
Modificarea sumei datoriilor față de furnizori în perioada curentă față de perioada precedentă este
urmare a:
• creșterii sau scăderii datoriilor față de furnizori, prin:
o sporirea sau diminuarea volumului intrărilor (materii prime, materiale consumabile,
combustibil, energie, obiecte de inventar, servicii, etc.);
o modificarea prețului sau tarifelor pentru intrări;
o mărirea sau micșorarea numărului mediu de zile de plată a datoriilor.
• creșterii sau diminuării datoriilor fiscale și față de bugetul statului ca urmare a:
o modificării cifrei de afaceri și a bazei de calcul a obligațiilor (profit brut, fond de salarii,
valoarea achizițiilor, etc.);
o modificării cotelor de impunere prin dispoziții legale (cota de impozit pe profit, pe salarii,
pe terenuri, etc., cota de CAS, cota de TVA, etc.);
o acordării, în cursul perioadei, a unor facilități fiscale;
o nerespectării termenelor de plată (plată în avans sau cu întârziere).
Obligațiile pe termen scurt fiind surse cvasigratuite de capital trebuie gestionate eficient ceea ce
presupune, în esență, că este benefic pentru întreprindere dacă se realizează un volum al decalajelor
de plăți mai mare decât al decalajelor de încasări.
I) Venituri în avans
Veniturile în avans se referă la:
• subvențiile pentru investiții - subvenții guvernamentale, împrumuturi nerambursabile cu
caracter de subvenții; alte sume primite cu caracter de subvenții de la guvern propiu-zis, agenții
guvernamentale și alte instituții similare naționale și internaționale destinate finanțarii
investițiilor, precum și sub formă nemonetară de natura imobilizărilor, primite cu titlu gratuit;
• veniturile înregistrate în avans - veniturile încasate/de încasat în exercițiul financiar curent,
dar care privesc exercițiile financiare următoare (chirii, abonamente, asigurări);

16
• venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți - întreprinderile care
primesc active de la clienții lor, sub formă de imobilizări corporale sau numerar care au ca
destinație achiziția sau construirea de imobilizări corporale, pentru a‐i conecta la o rețea de
electricitate, gaze, apă sau pentru a le furniza accesul continuu la anumite bunuri sau servicii,
evidențiază datoria corespunzătoare valorii activelor respective ca venit amânat.

2.2. Bilanțul financiar

2.2.1. Bilanțul financiar - scop, utilitate, caracteristici

Scopul bilanțului financiar este acela de a inventaria averea și angajamentelor întreprinderii și de

a le ordona strict pe termene de lichiditate respectiv de exigibilitate.
Bilanțul financiar mai este denumit de către unii specialiști în domeniul analizei economico-
financiare și „bilanț lichiditate-exigibilitate” deoarece are o bună capacitate de a exprima măsura
în care întreprinderea își poate onora angajamentele rezultate din raporturile cu terții.
Caracteristicile bilanțului financiar:
− reflectă o imagine statică a patrimoniului (deși aceasta este o caracteristică recunoscută a
bilanțului financiar, în construcția sa vom aborda și aspectul dinamic, al continuității activității
întreprinderii);
− pornește de la datele financiar-contabile reflectate în bilanțul contabil;
− este construit în valori nete ale activelor (valori fără amortizări și ajustări pentru deprecierea
sau pierderea de valoare);
− presupune lucrul cu valori juste ale activelor (prin procesul de reevaluare a activelor);
− pune în valoare nivelul real de lichiditate al elementelor de activ și nivelul real de exigibilitate
al elementelor de pasiv drept unic criteriu de structurare (la bilanțul contabil se au în vedere și
alte criterii, între care natura – conținutul elementelor).
Principiile de bază ale constituirii bilanțului financiar sunt:
− pentru activ - eliminarea elementelor patrimoniale care nu pot fi transformate în lichidități
(„active fictive” sau „nonvalori”, care prin tranzacționare nu sunt aducătoare de valoare în
numerar) respectiv regruparea elementelor rămase în funcție de gradul real de lichiditate al
acestora;
− pentru pasiv - regruparea elementelor în funcție de gradul real de exigibilitate al acestora.
Utilitatea bilanțului financiar poate fi privită din mai multe perspective:
• din perspectiva celor căror li se adresează:
- acționari - care doresc să cunoască valoarea justă a patrimoniului lor, evoluția mărimii
acestuia, durata de lichidare a acestuia în eventualitatea unei recuperări de capitaluri;
- creditori - care doresc să cunoască valoarea patrimoniului întreprinderii ce reprezintă
garanția realizării drepturilor lor;
• din perspectiva modului în care satisface cerințele și obiectivele analizei economico-financiare
- ordonarea bilanțul pe termene răspunde mai bine criteriilor agregate de analiză (analizei
structurii financiar-patrimoniale; analizei echilibrului financiar; analizei bonității financiare;
analizei gestiunii resurselor financiare; analizei riscurilor întreprinderii).

2.2.2. Construcția bilanțului financiar

A. Retratarea elementelor bilanțiere

1. Eliminarea activelor fictive deoarece nu sunt transformabile în numerar:
• Cheltuieli de constituire: sunt considerate activ fictiv, se elimină din activ și se diminuează cu
aceeași sumă capitalurile proprii (din necesitatea păstrării egalității bilanțiere și/sau ipoteza că

17
 datoriile au provenință și valoare certe). Această retratare are la bază ideea ca acestea nu
reflectă o realitate economică ci una juridică respectiv faptul că sunt lipsite de lichiditate;
• Cheltuieli de dezvoltare: sunt considerate activ fictiv, se elimină din activ și se diminuează cu
aceeași sumă capitalurile proprii (din necesitatea păstrării egalității bilanțiere și/sau ipoteza că
datoriile au provenință și valoare certe). Această retratare are aceleași argumente ca și în cazul
cheltuielilor de constituire. Similar cu acestea, cheltuieli de constituire se recuperează pe
parcursul mai multor exerciții viitoare, pe seama amortizării cu incidența în rezultatul
exercițiului și în fluxul de trezorerie;
• Fondul comercial: este considerat activ fictiv, se elimină din activ și se diminuează cu aceeași
sumă capitalurile proprii (din necesitatea păstrării egalității bilanțiere și/sau ipoteza că datoriile
au provenință și valoare certe). Argumentul derivă din faptul că în cazul încetării activității
beneficiile asupra activității viitoare a întreprinderii nu se vor mai putea manifesta;
• Decontări cu acționarii/asociații privind capitalul – sold debitor: este considerat activ fictiv,
întrucât reprezintă valoarea capitalului subscris și nevărsat, se elimină din activ și se
diminuează cu aceeași sumă capitalurile proprii (din necesitatea păstrării egalității bilanțiere);
2. Având în vedere că imobilizările corporale sunt înregistrate în bilanțul contabil la valori
istorice (costuri de achiziție/de producție) se impune reevaluarea acestora la valoarea justă 1,
diferențele în plus sau în minus afectând concomitent elementul de activ reevaluat și în
corespondență, cu aceeași sumă, postul de pasiv „Capitaluri proprii” (în esență „Rezerve din
reevaluare”: sold creditor – plusurile; sold debitor - minusurile) 2.
3. Cheltuielile în avans: se scad din activ și cu aceeași sumă se diminuează capitalurile proprii.
Aceste cheltuieli, în ipoteza încetării activității sau în viziunea statică, reprezintă o pierdere
potențială, întrucât în exercițiul financiar curent nu are alt venit în contrapartidă respectiv
întreprinderea nu va beneficia decât exercițiul financiar următor de serviciile ce stau la
constituirii lor;
4. Veniturile în avans:
o Veniturile înregistrate în avans (inclusiv Venituri în avans aferente activelor primite
prin transfer de la clienți): reprezentând un profit potențial se vor include în capitalurile
proprii, întrucât în exercițiul financiar curent nu are altă cheltuială în contrapartidă
respectiv întreprinderea nu va trebui să execute serviciile ce stau la constituirii lor;
o Subvențiile pentru investiții – se pot asimila capitaluri proprii deoarece au caracter
nerambursabil;
5. Dacă bilanțul financiar este construit înaintea repartizării profitului aferent perioadei de
raportare, atunci capitalul propriu se mai diminuează cu dividendele de plată, crescând datoriile
cu aceeași sumă (datoriile „mai mici de un an”);
6. Provizioanele: pot fi asimilate capitalurilor proprii, fiind constituite pe seama cheltuielilor
exercițiului ori prin reluarea celor precedente la veniturile exercițiului și astfel influențând
rezultatul exercițiului curent;
7. Imobilizările deținute în leasing operațional: nu se iau în considerare, nefiind proprietatea
întreprinderii.

B. Regruparea elementelor bilanțiere după criteriul lichidității respectiv cel al exigibilității

Se urmărește poziționarea elementelor de activ și pasiv la un nivel care să reflecte gradul lor real
de lichiditate respectiv de exigibilitate. Astfel în abordarea statică, consacrată bilanțului financiar,
avem:

1
Cu excepția cazurilor în care bilanțul contabil ce face obiectul retratării pentru transformarea în bilanț financiar
prezintă la data întocmirii rezultatele procesului de reevaluare a imobilizărilor corporale (a se vedea și notele
explicative la bilanț).
2
Din punct de vedere contabil, modalitatea de evidențiere a rezultatelor reevaluării imobilizărilor corporale este
stipulată în secțiunea 3.4.1. Reevaluarea imobilizărilor corporale din O.M.F. 1802/2014.

18
• pentru activul financiar:
− activele imobilizate reevaluate – cu durată de realizare mai mare de un an, din care:
o imobilizări necorporale (retratate conform punctului A.);
o imobilizări corporale (inclusiv stocuri cu mișcare lentă și fără mișcare 3);
o imobilizări financiare (inclusiv creanțe cu durată de realizare mai mare de un an);
− active circulante – cu durată de realizare mai mică de un an, din care:
o stocuri („mai mici” de un an);
o creanțe retratate conform punctului A (inclusiv creanțe imobilizate mai mici de un
an);
o investiții pe termen scurt (inclusiv interese de participare pentru care
întreprinderea nu mai manifestă interes și dorește să le cesioneze);
o disponibilități bănești în casă și conturi la bănci;
• pentru pasivul financiar:
− capitaluri permanente – cu o durată de exigibilitate mai mare de un an, compuse din:
o capitaluri proprii (retratate conform punctului A.);
o datorii pe termen mediu și lung, din care:
 datorii financiare pe termen mediu și lung (credite pe termen mediu și
lung, împrumuturi obligatare, credite de la acționari sau asociați pe
termen lung);
 datorii de exploatare pe termen mediu și lung (furnizori, clienți-
creditori, obligații fiscale și sociale neachitate într-un an);
− datorii pe termen scurt – cu o durată de exigibilitate mai mică de un an, compuse din:
o datorii de exploatare pe termen scurt (furnizori, clienți-creditori, obligații fiscale
și sociale ce trebuie achitate într-o perioadă de până la un an);
o datorii financiare pe termen scurt (credite și împrumuturi pe termen scurt, credite
de la acționari sau asociați pe termen scurt).

Structura bilanțului financiar este prezentată în figura de mai jos.

ACTIV FINANCIAR PASIV FINANCIAR

(nevoi de finanțat) (surse de finanțare)
Imobilizări necorporale
Capitaluri proprii
Imobilizări corporale
Stocuri fără mișcare sau
Active cu mișcare lentă Capital
Datorii pe termen
Imobilizate Imobilizări financiare permanent
mediu și lung
„mai mari” de un an
(financiare și de exploatare)
Creanțe „mai mari” de un
an
Stocuri
„mai mici” de un an Datorii financiare
Creanțe pe termen scurt
„mai mici” de un an Datorii pe
Active
Imobilizări financiare termen
Circulante
scurt
„mai mici” de un an Datorii de exploatare
Investiții pe termen scurt pe termen scurt
Casa și conturi la bănci

3
Sunt acele stocuri ce au o viteză de rotație mai mare de un an.

19
Cap. III. ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII
Poziţia financiară reprezintă relaţiile dintre sursele de finanţare (capitaluri proprii şi
datorii) şi activele întreprinderii aşa cum sunt acestea reflectate de bilanţ.
Poziţia financiară poate oferi informaţii utile datorită elementelor care o determină:
− structura financiară a întreprinderii;
− resursele economice, adică activele pe care le controlează întreprinderea;
− echilibrul între nevoi şi surse, reflectate în pasivul şi activul bilanţier;
− bonitatea financiară a întreprinderii.

I. ANALIZA STRUCTURII FINANCIAR - PATRIMONIALE

1. ANALIZA STRUCTURII FINANCIARE (a PASIVULUI)

Obiective:
• aprecierea structurii financiare a întreprinderii, adică a modului de formare a surselor de
finanţare după:
o termene de exigibilitate (scurt, mediu şi lung);
o surse de proveninţă (proprii, împrumutate şi atrase);
• evaluarea politicii şi strategiilor financiare adoptate de management privind asigurarea surselor
de finanţare necesare stadiului de dezvoltare în care se află întreprinderea.

1.1. Analiza structurii surselor de finanţare pe termene de exigibilitate

1.1.1. Analiza ratei stabilităţii financiare

Rata stabilităţii financiare (Rsf) reflectă măsura în care întreprinderea dispune de surse de
finanţare cu caracter permanent (stabil). Preponderenţa în totalul pasivului bilanţier (PT) a
capitalului permanent (Cpm) reflectă caracterul permanent al finanţării activităţii, conferind
întreprinderii un grad mai ridicat de siguranţă prin stabilitate în finanţare.
Cpm
Rsf = × 100
PT
După provenienţă, capitalul permanent este format din capitaluri proprii (Cpr) şi datorii pe termen
mediu şi lung (Dtml).
Cpm = Cpr + Dtml

 Static
Un nivel minim care oferă o stabilitate acceptabilă pentru întreprindere este de 50%, deşi un nivel ce
oscilează în jurul a 66% este considerat mai adecvat.
 În dinamică
Dacă în dinamică, nivelul ratei prezintă o tendinţă de creştere, atunci are loc sporirea ponderii
capitalului permanent în totalul surselor de finanţare. Aceasta poate avea loc prin:
• majorarea capitalului permanent, prin:
o majorarea capitalului propriu prin: majorarea capitalului social prin noi aporturi ale
acţionarilor / asociaţilor; sporirea profitului nerepartizat; acumularea de rezerve;
acumularea de rezerve din reevaluare (sold creditor); primirea de subvenţii pentru
investiţii;
o contractarea de noi împrumuturi pe termen mediu şi lung, într-un volum mai mare decât
sumele rambursărilor;
• lichidarea unor datorii pe termen scurt.

1
De regulă este o situaţie mai favorabilă pentru întreprindere dacă majorarea capitalului permanent se
datorează modificării într-un ritm superior a nivelului capitalului propriu faţă de cel al datoriile pe
termen mediu şi lung.
Dacă în dinamică, nivelul ratei prezintă o tendinţă de reducere atunci scade ponderea capitalului
permanent în totalul surselor de finanţare. Situaţia poate fi determinată de:
• diminuarea capitalului propriu, prin:
o diminuarea capitalului social, prin: retrageri de capital de către acţionari sau asociaţi /
răscumpărări de capital de către întreprindere; pierderi din cursul exerciţiului curent;
acumularea de pierderi neacoperite / acoperirea unor pierderi înregistrate în exerciţiile
financiare precedente; repartizarea profitului net; creşterea rezervelor din reevaluare cu
sold debitor;
o rambursarea împrumuturilor pe termen mediu şi lung într-un volum mai mare decât ritmul
contractărilor;
• creşterea datoriilor pe termen scurt într-un ritm superior majorării capitalului permanent.
De regulă este o situaţie favorabilă pentru întreprindere dacă se datorează pe seama reducerii
nivelului datoriilor pe termen mediu şi lung, fără însă ca rata să scadă sub nivelul minim stabilit.

1.1.2. Analiza ratei surselor curente

Rata surselor curente (Rsc) reflectă măsura în care sursele curente (Dts – datorii pe termen scurt)
participă la formarea surselor totale (PT – pasiv total) şi la finanţarea activităţii întreprinderii.
Dts
Rsc = × 100
PT
Rata stabilităţii financiare şi rata surselor curente sunt complementare.
Rsf + Rsc = 100%
 Static
Un nivel maxim al indicatorului pentru o întreprindere nu poate depăşi 50% din total pasiv deoarece
ar compromite stabilitatea financiară; un nivel mai adecvat fiind considerat în jurul a 33% .
 În dinamică
Dacă în dinamică, rata prezintă o tendinţă de creştere atunci creşte ponderea surselor curente în
totalul surselor de finanţare. Este o situaţie favorabilă pentru întreprindere dacă se realizează prin
relaxarea (creşterea) termenelor de plată la datoriile din exploatare pe termen scurt, cu menţiunea
respectării termenelor contractuale de scadenţă şi fără deteriorarea relaţiilor cu partenerii
tradiţionali, fără însă ca rata să se apropie prea mult de nivelul maxim stabilit.
Dacă în dinamică, nivelul ratei prezintă o tendinţă de reducere atunci scade ponderea surselor
curente în totalul surselor de finanţare. Este o situaţie favorabilă pentru întreprindere dacă se
realizează pe seama reducerii nivelului datoriilor financiare pe termen scurt (a celor putătoare de
costuri), cu respectarea termenelor de plată la datoriile de exploatare pe termen scurt (mai ales a
celor sociale şi fiscale).

1.2. Analiza structurii surselor de finanţare după provenienţă

1.2.1. Analiza autonomiei financiare

a. Analiza autonomiei financiare globale

Rata autonomiei financiare globale (Rafg) arată în ce măsură patrimoniul întreprinderii (AT – activ
total este egal cu PT – pasiv total) este finanţat pe baza surselor proprii (Cpr – capitaluri proprii).
Câmpul informativ al indicatorului se răsfrânge şi asupra evaluării capacităţii de acces a
întreprinderii pe piaţa creditului, prin prisma gradului de risc la care aceasta îţi expune sursele
proprii.

2
 Cpr
Rafg = × 100
PT
 Static
Un nivel minim este considerat 33 %. Între aceste valori întreprinderea se poate împrumuta însă
trebuie să beneficieze de efectul de levier financiar.
Dacă capitalul propriu reprezintă:
− cel puţin 66% din totalul pasivelor - întreprinderea are o autonomie financiară ridicată,
prezentând garanţii aproape certe pentru a beneficia de credite pe termen mediu sau lung;
− sub nivelul minim întreprinderea se află într-o situaţie nefavorabilă în ceea ce priveşte riscul
de solvabilitate şi de acces pe piaţa creditului.
 În dinamică
Dacă în dinamică nivelul ratei este în creştere are loc o creştere a autonomiei financiare globale ca
urmare a modificării nivelului capitalului propriu într-un ritm mai mare decât cel al surselor totale.
Este de recomandat ca această creştere să se întemeieze pe creşterea într-un ritm mai rapid a
nivelului rezultatului net al exerciţiului, faţă de cel al celorlalte elemente de capitaluri proprii.
Dacă în dinamică nivelul indicatorului este în scădere are loc o reducere a autonomiei financiare
globale ca urmare a modificării nivelului capitalului propriu într-un ritm mai lent decât cel al
resurselor totale. Poate fi considerată o situaţie normală când se datorează creşterii într-un ritm mai
rapid a nivelului datoriilor din exploatare (cu condiţia ca acest lucru să fie urmarea, în principal, a
unei relaxări a termenelor de plată sau a sporirii volumului de activitate) şi a nivelului creditelor
bancare pe termen mediu sau lung (cu condiţia ca întreprinderea să beneficieze de efectul de levier
financiar).

b. Analiza autonomiei financiare la termen

Rata autonomiei financiare la termen (Raft) reflectă proporţia în care capitalurile proprii
participă la formarea capitalurilor permanente.
Cpr
Raft = × 100
Cpm

 Static
Nivelul minim al indicatorului este considerat 50%. Sub această limită întreprinderea se află într-o
situaţie nefavorabilă în ceea ce priveşte riscul de solvabilitate.
 În dinamică
Evoluţia nivelului ratei este rezultanta raportului dintre ritmul de creştere a capitalului propriu
(tendinţă crescătoare în condiţiile realizării unei activităţi profitabile) şi cel a datoriilor pe termen
mediu şi lung (tendinţă fluctuantă în funcţie de modul de contractare a creditelor, a modului de
utilizare şi eşalonare a restituirii lor).
Situaţia este favorabilă întreprinderii când are la bază creşterea nivelului capitalului propriu şi
reducerea cunatumului datoriilor pe termen mediu şi lung. Reducerea nivelului ratei este normală în
perioadele de gestiune când se contractează împrumuturi pe termen mediu şi lung, cu condiţia ca
întreprinderea să beneficieze de efectul de levier financiar.

1.2.2. Analiza îndatorării

a. Analiza îndatorării globale

Rata îndatorării globale (Rîg) măsoară gradul în care datoriilor totale finanţează patrimoniul
întreprinderii. Arată în ce măsură sursele împrumutate şi atrase participă la finanţarea activităţii.
DT
Rîg = × 100
PT

3
 Static
Nivelul maxim al acestui indicator este considerat a fi 66%, deşi se consideră că un nivel de 50%
aduce o siguranţă sporită.
 În dinamică
În dinamică, nivelul indicatorul ar trebui să se conserve sau să se reducă pe seama modificării
datoriilor într-un ritm mai lent decât modificarea pasivului.
Cea mai favorabilă situaţie are la bază rambursarea datoriilor pe termen mediu şi lung respectiv
reducerea nivelului datoriilor financiare pe termen scurt (creditelor de trezorerie), acestea cedând
locul capitalurilor proprii.
Creşterea indicatorului reflectă o situaţie normală numai când se contactează credite bancare pe
termen mediu şi lung (cu condiţia ca întreprinderea să beneficieze de efectul de levier financiar) şi
creşte nivelul datoriile din exploatare,ca urmare a relaxării termenelor de plată.

Rata autonomiei financiare globale (Rafg) şi rata îndatorării globale (Rîg) sunt complementare.
Rafg + Rîg = 100%

b. Analiza îndatorării la termen

Rata îndatorării la termen (Rît) reflectă gradul în care datoriile pe termen mediu şi lung participă
la formarea resurselor permanente.
Dtml
Rît = × 100
Cpm

Nivelul maxim al ratei este considerat 50% . Peste acest nivel întreprinderea se află în pericol de
insolvabilitate.
Posibilităţile de îndatorare sunt cu atât mai mari cu cât această rată este mai scăzută.

Rata autonomiei financiare la termen (Raft) şi rata îndatorării la termen (Rît) sunt complementare.
Raft + Rît = 100%

CONCLUZII
1. Întreprinderea trebuie să aibă stabilitate financiară, în condiţiile unei autonomii şi implicit a unei îndatorări
acceptabile. Această stabilitate poate fi atinsă şi pe seama împrumuturilor pe termen mediu şi lung cu restricţiile
date de autonomia şi îndatorarea financiară şi de efectul de levier (pârghie) financiar.
2. Structura financiară se constituie pe baza deciziilor de finanţare adoptate de managementul întreprinderii, un rol
foarte important în constituirea acesteia jucând costul resurselor financiare. Pornind de aici, un alt criteriu de
apreciere a structurii financiare este costul capitalului. Din acest punct de vedere, o structură financiară solidă este
aceea care asigură resursele financiare necesare întreprinderii în condiţiile celui mai scăzut cost al capitalului
3. Considerăm că o structură financiară adecvată este doar o condiţie necesară pentru viabilitatea pe termen lung a
afacerii, pentru creşterea valorii întreprinderii, dar nu şi suficientă atâta vreme cât mijloacele din activului bilanţier
nu sunt bine structurate, atâta vreme cât alocările pe activ sunt deficitare.

4
2. ANALIZA STRUCTURII PATRIMONIALE (a ACTIVULUI)

Obiective:
• cercetarea modului de construire a patrimoniului concret – real;
• cunoaşterea modului de grupare pe termene de lichiditate a utilizărilor de resurse financiare;
• aprecierea gradului de lichiditate al elementelor patrimoniale, implicit a capitalurilor;
• identificarea destinaţiei economice a capitalurilor;
• analizarea capacităţii întreprinderii de a-şi modifica structura patrimonială ca urmare a
schimbărilor din mediu.
Analiza structurii patrimoniale presupune calculul şi interpretarea ponderilor pe care
diverselor elemente patrimoniale le deţin în total activ sau în totalul grupei de care aparţin.
În dinamică, posturile bilanţiere care cresc într-un ritm superior creşterii activului total vor
creşte ca pondere în totalul activului, cele care cresc în aceeaşi proporţie îşi menţin ponderea în
totalul activului, iar posturile care se modifică într-o proporţie mai mică decât activul total vor
scădea ca pondere.
Un prim indiciu privind eficienţa dinamicii elementelor componente ale activului poate fi
pusă în evidenţă prin prisma comparării cu dinamica unui indicator de rezultate financiare, cel mai
indicat fiind volumul revenirilor sub forma cifrei de afaceri. Din acest punct de vedere apreciem ca
fiind eficientă a modificare a nivelului elementului de activ dacă ritmul de creştere a elementului de
activ este devansat de creşterea cifrei de afaceri.
Existenţa acestei corelaţii evidenţiază şi accelerarea vitezei de rotaţie a elementului de activ,
care presupune obţinerea aceluiaşi nivel al rezultatelor de natura cifrei de afaceri pe baza unui
consum mai mic de resurse, evidenţiat de elementul de activ (imobilizări corporale – resurse
tehnice; stocuri – resurse materiale etc.) sau creşterea nivelului cifrei de afaceri pe baza aceluiaşi
consum de resurse.
În aceste condiţii, pentru a putea determina cauzele fluctuaţiilor ratei de structură
patrimonială, se pune problema evidenţierii factorilor care au generat decalajele dintre indicele
elementelor de activ şi indicele activului total.
La modul general, se poate indica un set de factori care influenţează structura patrimonială a
întreprinderii:
• domeniul de activitate şi sectorul în care activează întreprinderea;
• mărimea întreprinderii;
• opţiunile strategice ale întreprinderii;
• factori juridico-economici;
o reglementările legale în vigoare;
o forma juridică a întreprinderii;
• factori tehnico-economici:
o intensitatea capitalizării;
o durata de viaţă a imobilizărilor;
o durata procesului de producţie;
• relaţiile cu partenerii externi;
• factori conjuncturali.

2.1. Analiza structurii activelor imobilizate

Rata activelor imobilizate (RAi) reprezintă ponderea elementelor patrimoniale de natura activelor
imobilizate (Ai) în total patrimoniu (AT).
Indicatorul mai reflectă gradul de investire a capitalului în afacerile întreprinderii, precum şi gradul
de imobilizare al activului.

1
 Ai
RAi = × 100
AT
 Static
Rata activelor imobilizate se apreciază în funcţie de specificul activităţii. Un nivel recomandat este
greu de impus. Se recomandă comparaţii cu sectorul din care face parte întreprinderea sau cu
competitorul cel mai puternic (liderul de pe piaţa unde întreprinderea activează sau pe care doreşte
să se extindă sau să se retragă).
 În dinamică
Dacă în dinamică, rata activelor imobilizate prezintă o tendinţă de creştere, atunci ponderea
imobilizărilor în total activ creşte faţă de perioada de bază, ca efect al modificării într-o proporţie
mai mare a valorii imobilizărilor fixe în raport cu valoarea activului, situaţie favorabilă dacă este
dată de modificarea cifrei de afaceri într-o proporţie mai mare decât cea a valorii imobilizărilor,
reflectând o accelerare a vitezei de rotaţie a activelor imobilizate.
Dacă în dinamică, rata activelor imobilizate prezintă o tendinţă de reducere, atunci ponderea
imobilizărilor scade faţă de perioada de bază, situaţie favorabilă doar dacă este dată de modificarea
cifrei de afaceri într-o proporţie mai mică decât cea a valorii imobilizărilor, însemnând o accelerare
a vitezei de rotaţie.
Modificarea condiţiilor de mediu poate fi un factor foarte important care poate explica modificarea
dinamicii şi structurii patrimoniului imobilizat.
Modificarea nivelului activelor imobilizate de la o perioadă la alta are loc ca urmare a modificării
nivelului celor trei categorii de imobilizări: necorporale, corporale şi financiare.

2.1.1. Analiza ratei imobilizărilor necorporale

Rata imobilizărilor necorporale (RInc; rInc) arată fie ponderea activelor intangibile în total activ,
fie ponderea imobilizări necorporale (Inc) în total active imobilizate.
Inc Inc
RInc = × 100 rInc = × 100
AT Ai
Modificarea nivelului imobilizărilor necorporale de la un exerciţiu financiar la altul este influenţată
de:
− achiziţionarea, aportul sau realizarea de imobilizări necorporale, care conduc la creşterea valorii
acestora;
− amortizarea anuală calculată, care determină tendinţa de reducere a valorii imobilizărilor
necorporale;
− vânzarea de imobilizări necorporale care conduce la scăderea valorii lor;
− acţiuni de reevaluare, care pot determina majorarea sau diminuarea valorii imobilizărilor
necorporale.

2.1.2. Analiza ratei imobilizărilor corporale

Rata imobilizărilor corporale (Ric; RInc) arată ponderea imobilizărilor corporale (Ic) în total activ
sau greutatea specifică a activelor imobilizate corporale în activul imobilizat.
Ic Ic
RIc = × 100 rIc = × 100
AT Ai
 Static
Nivelul ratei depinde în mod hotărâtor de domeniul de activitate şi sectorul în care activează
întreprinderea, fiind mult mai ridicat în cazul sectoarelor industriale faţă de sectoarele comerţ sau
prestări servicii, care solicită o dotare tehnică mai slabă.
La întreprinderile din acelaşi sector de activitate, rata depinde de opţiunile strategice, de politica de
dezvoltare, de condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea.

2
O valoare mare a acestei rate reflectă o intensitatea mare a capitalizării la nivelul imobilizărilor
corporale, dar şi un grad de lichiditate al capitalurilor scăzut (conversie mai dificilă a activelor în
disponibilităţi).
În mod indirect, indicatorul mai reflectă şi flexibilitatea întreprinderii la schimbările cerinţelor pieţei
şi a tehnologiilor.
Un factor ce influenţează nivelul imobilizărilor corporale este leasingul. Deciziile managementul
întreprinderii de a opta pentru leasingul financiar sau pentru cel operaţional afectează nivelul
activelor corporale. Este cunoscut faptul ca leasingul financiar este înregistrat în bilanţ, pe când cel
operaţional este extrabilanţier. Un alt factor ar fi valoarea reevaluată a imobilizărilor corporale.
Nivelul şi structura imobilizărilor corporale nu este atât de fluctuantă precum cea a imobilizărilor
necorporale sau a activelor circulante.
 În dinamică
Sensul şi semnificaţia modificării valorii imobilizărilor corporale cuprinde:
• I Ic > 1 - nivelul imobilizărilor corporale în perioada curentă este mai mare decât în perioada de
bază şi are loc când:
− valoarea de intrare a mijloacelor fixe puse în funcţiune devansează valoarea amortizării plus
valoarea mijloacelor fixe scoase din funcţiune (vândute, casate, etc.);
− creşte valoarea imobilizărilor fixe prin reevaluarea lor.
• I Ic = 1 - valoarea imobilizărilor corporale se menţine constantă, când amortizarea calculată plus
valoarea imobilizărilor corporale scoase din funcţiune este compensată integral prin valoarea de
intrare a mijloacelor fixe puse în funcţiune şi/sau de creşterea valorii prin reevaluare;
• I Ic < 1 - valoarea imobilizărilor corporale în perioada curentă este mai mică decât în perioada de
bază, când valoarea de intrare a punerilor în funcţiune nu compensează integral amortizarea
calculată plus valoarea scoaterilor din funcţiune şi/sau diminuarea valorii prin reevaluare.
În funcţie de necesităţile de analiză se poate avea în vedere detalierea pe elemente componente ale
imobilizărilor corporale. Utilitatea acestei detalieri survine mai ales prin comparaţii la nivel de
sector.

2.1.3. Analiza ratei imobilizărilor financiare

Rata imobilizărilor financiare (RIf; rIf) arată ponderea imobilizărilor financiare (If) în total activ
sau în total imobilizări.
If If
RIf = × 100 rIf = × 100
AT Ai
 Static
Indicatorul este o reflectare a opţiunilor strategice pe care le-a adoptat întreprinderea în vederea
consolidării poziţiei pe piaţă, specifice strategiilor de integrare prin realizarea unor participaţii
financiare în capitalul altor societăţi care să-i confere întreprinderii controlul 1 asupra acestora.
Nivelul indicatorului reflectă intensitatea legăturilor şi relaţiilor financiare pe care întreprinderea le-
a stabilit cu întreprinderile asociate, fiind strâns legat de mărimea întreprinderii (are niveluri ridicate
în cazul grupurilor).
 În dinamică
Modificarea nivelului imobilizărilor financiare este determinată de:
 creşterea valorii lor prin:
− aportul în titluri de participare sau alte titluri imobilizate al acţionarilor / asociaţilor la
capitalul societăţii;
− investiţii financiare în noi titluri sau interese de participare;

1
În acest caz, controlul reprezintă capacitatea de a conduce politicile financiare şi operaţionale ale unei societăţi pentru
a obţine beneficii din activitatea ei.

3
 − achiziţionarea de alte titluri imobilizate;
− acordarea de împrumuturi financiare acordate pe termen lung;
− sporirea creanţelor imobilizate.
 diminuarea valorii lor prin:
− retragerea de către acţionari / asociaţi a titlurilor de participare sau a altor titluri
imobilizate aduse ca aport;
− cesiunea de titluri de participare şi de alte titluri imobilizate;
− restituirea împrumuturilor de către unităţile la care se deţin participaţii;
− lichidarea creanţelor imobilizate.
Rata imobilizărilor necorporale (RInc), rata imobilizărilor corporale (RIc) respectiv rata imobilizărilor
financiare (RIf) determină rata activelor imobilizate (RAi), conform relaţiei:
RInc + RIc + RIf = RAi

Rata imobilizărilor necorporale (rInc), rata imobilizărilor corporale (rIc) respectiv rata imobilizărilor
financiare (rIf) sunt complementare, conform relaţiei:
rInc + rIc + rIf = 100% .

2.2. Analiza structurii activelor circulante

Rata activelor circulante (RAc) reprezintă ponderea pe care o deţin activele circulante (Ac) în total
patrimoniu.
Indicatorul măsoară indirect şi gradul de lichiditate al patrimoniului.
Ac
RAc = × 100
AT
 Static
Rata activelor circulante se apreciază în funcţie de specificul activităţii. Un nivel recomandat este
greu de impus. Se recomandă comparaţii cu sectorul din care face parte întreprinderea sau cu
competitorul cel mai puternic (liderul de pe piaţa unde întreprinderea activează sau pe care doreşte
să se extindă sau să se retragă).
Rata activelor circulante este complementară cu rata activelor imobilizate, conform relaţiei:
RAi + RAc = 100%

În aceste condiţii modificarea nivelului ratei activelor imobilizate va determina modificarea în sens
contrar, dar cu aceeaşi măsură a nivelului ratei activelor circulante.
 În dinamică
Dacă în dinamică, rata prezintă o tendinţă de creştere atunci ponderea activelor circulante creşte ca
urmare a modificării nivelului activelor circulante într-o proporţie mai mare decât cel al activului
total, situaţie favorabilă dacă este dată de realizarea unei cifre de afaceri superioare, care să asigure
realizarea unei viteze de rotaţie mai mare decât în perioada de bază.
Dacă în dinamică, rata prezintă o tendinţă de reducere atunci ponderea activelor circulante scade ca
urmare a modificării nivelului activelor circulante într-o proporţie mai mică decât cel al activului
total, situaţie favorabilă dacă este dată de realizarea unei cifre de afaceri superioare, pentru a asigura
realizarea unei viteze de rotaţie mai mare decât cea din perioada de bază.
Şi în cazul activelor circulante trebuie avute în vedere condiţiile exogene, însă la nivelul acestora,
unde intervin deciziile operaţionale, un rol hotărâtor este dat de către factorii endogeni, mai ales prin
prisma: asigurării cu resurse materiale (volum, structură, cost, termene); utilizării resurselor
materiale (tehnologii de fabricaţie); gradului de organizare şi conducere al activităţilor.
Modificarea nivelului activelor circulante de la o perioadă la alta are loc ca urmare a modificării
nivelului celor trei categorii de active circulante: stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti cu activele
asimilate.

4
2.2.1. Analiza ratei stocurilor

Rata stocurilor (RSt; rSt) reflectă fie ponderea activelor circulante cel mai puţin lichide în total
activ, fie ponderea stocurilor (St) în total active circulante.
St St
RSt = × 100 rSt = × 100
AT Ac
 Static
Nivelul ratei stocurilor depinde de o serie de factori, printre care: sectorul de activitate - nivelul ratei
este mai ridicat la întreprinderile din sfera producţiei şi distribuţiei şi foarte scăzută la întreprinderile
din sfera serviciilor; durata şi specificul procesului de fabricaţie – cu cât aceasta este mai mare, cu
atât nivelul ratei este mai ridicat; volumul de activitate – sporirea volumului de activitate implică în
principiu creşterea corespunzătoare a volumului stocurilor; condiţia de eficienţă ce trebuie
respectată este ca ritmul de creştere al cifrei de afaceri să fie mai accentuat decât cel de creştere al
stocurilor; modul de gestiune a stocurilor – asigurarea unei viteze de rotaţie sporite printr-o
administrare eficientă duce la acumularea unui nivel mai redus al nivelului stocurilor, al ratei
stocurilor şi al nevoii de finanţare a acestora; alţi factori: structura producţiei, preţul de
aprovizionare al factorilor de producţie, preţul de vânzare al producţiei etc.
 În dinamică
Analiza în dinamică a ratei stocurilor este similară ratei activelor circulante.
Din punct de vedere al ratei stocurilor şi al modului cum sunt gestionate acestea se impune o
detaliere pe elemente componente. Analiza rate de stocuri pe categorii de stocuri trebuie judecată
diferit pentru întreprinderi din sfera producţiei (parcurgerea ciclului de producţie: aprovizionare-
fabricaţie-desfacere) şi pentru cele din sfera comerţului (comercializarea de mărfuri).

2.2.2. Analiza ratei creanţelor

Rata creanţelor (RCr; rCr) arată ponderea creanţelor întreprinderii (Cr) în total activ sau greutatea
specifică a creanţelor în activele circulante.
Cr Cr
RCr = × 100 rCr = × 100
AT Ac
 Static
Rata creanţelor este influenţată decisiv de domeniul de activitate, de natura relaţiilor comerciale,
precum şi de termenele de plată practicate. În cazul întreprinderilor de comerţ sau servicii, ce se află
în contact direct cu o clientelă numeroasă (magazine de vânzare de gen cash&carry, prestările de
servicii către populaţie etc.) este foarte scăzută şi înregistrează valori mai ridicate în cazul relaţiilor
inter-întreprinderi.
 În dinamică
Evoluţia nivelului creanţelor de la o perioadă la alta este determinată în principal de:
− modificarea cifrei de afaceri;
− modificarea duratei medii de încasare;
− influenţa unor factori aleatori (diferenţele de curs valutar, reactivarea unor clienţi, etc.).
Aprecierea eficienţei modificării creanţelor se realizează prin corelaţie cu evoluţia cifrei de afaceri,
când se pot distinge următoarele situaţii:
− I CA > I Cr - indicele cifrei de afaceri devansează indicele de modificare a creanţelor, aceasta
însemnând reducerea duratei medii de încasare, cu efecte benefice pentru întreprindere
(scăderea nevoii de finanţare a exploatării, creşterea rentabilităţii);
− I CA > I Cr - cei doi indicatori se modifică în aceeaşi proporţie şi deci se realizează aceeaşi
durată medie de încasare ca şi în perioada precedentă;

5
 − - modificarea creanţelor devansează modificarea cifrei de afaceri, aceasta
I CA < I Cr
însemnând creşterea duratei medii de încasare, cu efecte negative asupra situaţiei financiare
a întreprinderii (sporirea nevoilor de finanţare ale activităţii de exploatare, contractarea de
împrumuturi pe termen scurt, purtătoare de costuri, cu efecte în planul reducerii
rentabilităţii, greutăţi în efectuarea plăţilor).

2.2.3. Analiza ratei disponibilităţilor băneşti şi a activelor asimilate

Rata disponibilităţilor băneşti şi a activelor asimilate (RDb; rDb) reflectă ponderea numerarului
(casa şi conturi la bănci - Ccb) şi a investiţiilor pe termen scurt (Ifts) în activul total. Indicatorul arată
ponderea activelor celor mai lichide în total active circulante.
Db Db
RDb = × 100 rDb = × 100
AT Ac
 Static
Un nivel scăzut al disponibilităţilor poate reflecta o situaţie nefavorabilă în termeni de echilibru
financiar, dar poate fi semnul unei politici financiare active în planul realizării de participaţii
financiare.
Un nivel ridicat al disponibilităţilor şi al investiţiilor financiare pe termen scurt poate reflecta o
situaţie favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate fi şi semnul deţinerii unor resurse
ineficient utilizate.
Nivelul disponibilităţilor poate fi foarte fluctuant într-un interval redus de timp putând pe de-o
parte, fie să crească foarte mult, ca urmare a unor încasări importante, fie pe de altă parte, să scadă
ca urmare a unor plăţi substanţiale, din aceste motive considerăm că un nivel de referinţă este foarte
greu de stabilit şi mai mult decât atât nivelul indicatorului nu trebuie judecat foarte tranşant.
Dacă disponibilităţile băneşti sunt sub limita minimă necesară pentru o durată mai mare de timp,
aceasta poate înseamna:
− incapacitatea de onorare a plăţilor imediate;
− întârzieri în onorarea obligaţiilor, care generează penalităţi şi costuri suplimentare;
− nevoia de a apela la credite de trezorerie, purtătoare de costuri.
Dacă disponibilităţile băneşti se află pentru o durată mai mare de timp la un nivel superior
necesarului curent înseamnă:
− imobilizări de lichidităţi;
− nefructificarea şi neconservarea lichidităţilor având în vedere efectele inflaţiei;
− lipsa unei politici de plasament care să asigure, pe de o parte, menţinerea valorii monedei, iar pe
de altă parte, realizarea unor venituri suplimentare din dividende sau dobânzi şi / sau din
vânzarea titlurilor de plasament la preţuri mai mari decât cele de achiziţie.
Rata stocurilor (RSt), rata creanţelor (RCr) respectiv rata disponibilităţilor băneşti (RDb) determină
rata activelor circulante (RAc), conform relaţiei:
RSt + RCr + RDb = RAc

Rata stocurilor (rSt), rata creanţelor (rCr) respectiv rata disponibilităţilor băneşti (rDb) sunt
complementare, conform relaţiei:
rSt + rCr + rDb = 100% .

6
CONCLUZII
1. Analiza structurii patrimoniale este destul de dificil de realizat datorită cel puţin diversităţii tipurilor de afaceri pe
care o întreprindere la poate iniţia, la care am adăuga modul specific, particular în care fiecare entitate economică
îşi poate configura afacerile.
2. Modificarea dinamicii şi structurii patrimoniului întreprinderii depinde de o serie de factori exogeni, între care
condiţiile de mediu sunt un factor hotărâtor.
3. Modul de formare şi de structurare al patrimoniului este consecinţa deciziilor de investiţii şi a deciziilor
operaţionale care s-au luat la nivel întreprinderii în directă corelaţie cu strategiile avute în vedere pentru
îmbunătăţirea poziţiei concurenţiale. Gestionarea corectă a activelor cu ajutorul vitezelor de rotaţie poate aduce
efecte benefice foarte importante la nivelul întreprinderii.

7
III. ANALIZA BONITĂŢII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

Obiective:
• urmăreşte măsurarea capacităţii de plată a întreprinderii;
• evidenţierea stării financiare a întreprinderii în legătură cu capacitatea întreprinderii de achitare
a datoriile la diferite termene.
În mod mai analitic, capacitatea de plată (bonitatea financiară) se poate analiza din cel puţin
următoarele puncte de vedere:
− lichiditatea, care reflectă capacitatea de plată a datoriilor pe termen scurt;
− solvabilitatea, care reflectă capacitatea de plată a datoriilor indiferent de termenul de
exigibilitate (inclusiv datoriile pe termen mediu şi lung).

1. ANALIZA LICHIDITĂŢII

Analiza lichidităţii întreprinderii urmăreşte măsura în care întreprinderea dispune de

capacitatea de a-şi onora obligaţiile cu termen de exigibilitate mai mic de un an (datorii pe termen
scurt). Aceste datorii curente vor trebui achitate din active cu un termen de transformare în
lichidităţi similary, adică mai mic de un an (active curente). În consecinţă datoriile pe termen scurt
vor trebui acoperite din active circulante.
Analiza lichidităţii se realizează cu ajutorul ratelor de lichiditate, logica analizei fiind testarea
din ce în ce mai drastică a capacităţii de plată a datoriilor pe termen scurt din elemente de active
circulante cu grade de lichiditate din ce în ce mai mari, pe trei nivele:
− rata lichidităţii curente;
− rata lichidităţii rapide:
− rata lichidităţii imediate.
Asupra lichidităţii întreprinderii acţionează o serie de factori, în general aceştia fiind:
− domeniul de activitate;
− gradul de maturitate al întreprinderii şi talia acesteia;
− sezonalitatea afacerilor;
− conjunctura economică;
− structura activelor circulante;
− viteza de rotaţie a activelor circulante;
− structura financiară.

a. Rata lichidităţii curente sau generale (Rlc) măsoară capacitatea întreprinderii de a-şi onora
datoriile pe termen scurt (Dts) din ansamblul activelor circulante (Ac). Rata compară ansamblul
lichidităţilor potenţiale asociate activelor circulante, cu ansamblul datoriilor scadente sub un an
asociate datoriilor pe termen scurt.
Ac
Rlc =
Dts
Intervalul de referinţă al indicatorului sunt cuprins între [1,00; 2,00).
Un nivel al lichidităţii curente sub 1,00 semnifică lipsa capacităţii de plată pe termen scurt, adică
decapitalizarea întreprinderii. Întreprinderea riscă să acumuleze plăţi restante generatoare de costuri
suplimentare, diminuarea rezultatelor financiare şi deteriorarea relaţiilor cu terţii.
Un nivel mare al ratei lichidităţii curente, care depăşeşte valoarea de 2,00, nu este considerat unul
foarte bun ci este acociat unei gestiuni necorespunzătoare a activelor circulante. Dacă structura
activelor circulante este dominată de nivelul stocurilor (elementul de activ circulant cel mai puţin
lichid) atunci situaţia este cu atât mai necorespunzătoare.

1
În aceeaşi măsură, un nivel prea ridicat al ratei poate fi semnul unei gestiuni necorespunzătoare a
datoriilor pe termen scurt, tradusă printr-un grad de exigibilitate prea ridicat al acestora. (un
exemplu relevant: plata pe loc a furnizorilor).

b. Rata lichidităţii rapide sau reduse (Rlr) exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora
datoriile pe termen scurt din creanţe (Cr) şi disponibilităţi băneşti (Db). Lichiditatea rapidă exclude
stocurile din mijloacele curente de plată, acestea constituind elementul cel mai lent sub aspectul
potenţialului de transformate în lichidităţi al activelor circulante.
Ac − St Cr + Db
Rlr = =
Dts Dts
Intervalul de referinţă al indicatorului sunt cuprins între [0,65; 1,00).
Un nivel inferior pragului minim poate reflecta o structura necorespunzătoare a activului circulant
sub aspectul unei ponderi prea ridicate a stocurilor. (parcurgerea lentă a fazelor procesului de
fabricaţie).
Un nivel superior pragului maxim recomandat poate reflecta de asemenea o structura
necorespunzătoare a activului circulant sub aspectul unei ponderi prea ridicate a creanţelor
(probleme în încasare) respectiv al disponibilităţilor (management pasiv în fructificare). Şi în acest
caz se poate pune problema gestionării necorespunzătoare a datoriilor pe termen scurt (mai ales a
celor comerciale).

c. Rata lichidităţii imediate (Rli) măsoară capacitatea în datoriile exigibile pe termen scurt pot fi
acoperite pe seama disponibilităţilor băneşti. Rata pune în corespondenţă elementele cele mai
lichide ale activului circulant cu datoriile exigibile pe termen scurt ale pasivului.
Ac − St − Cr Db
Rli = =
Dts Dts
Intervalul de referinţă al indicatorului sunt cuprins între [0,35; 0,65).
Un nivelul scăzut al ratei poate fi semnul unei gestiuni necorespunzătoare a creanţelor (greutăţi în
încasare) şi implicit a unei structuri neadecvate a activului circulant sub aspectul lichidităţii.
Un nivel crescut al ratei poate fi semnul unui management pasiv al disponibilităţilor sau dimpotrivă
semnul unei gestiuni corespunzătoare a excedentelor de numerar fructificate prin plasamente
financiare.
Interpretarea nivelului ratei lichidităţii imediate trebuie făcută cu atenţie deoarece disponibilităţile
băneşti şi plasamenetele financiare se pot modifica ca nivel frecvent şi uneori semnificativ ca
urmare a plăţilor şi încasărilor întreprinderii.

Elementele de activ circulant sau datoriile pe termen scurt (Ea; Dts) se recomandă a fi luate în
calcul la un nivel mediu pentru a se evita valori statice, întâmplătoare ori sezoniere. Spre exemplu,
aceste valori medii pot fi obţinute ca medii aritmetice simple:
- fie între nivelul elementului de activ circulant de la începutul perioadei (Eai) respectiv sfârşitul
perioadei (Eaf),
- fie între nivelul elementelului de activ circulant de la finele fiecărei luni calendaristrice (Eaj).
Dacă se cunoaşte că activitatea întreprinderii este sezonieră sau că pe parcursul perioadei a
existat o tendinţă clară de creştere sau descreştere a volumului vânzărilor, aceste ajustări se
impun şi mai pregnant.

(Ea i + Ea f ) 12

∑ Ea
1
Ea = sau Ea = j
2 12 j=1

2
2. ANALIZA SOLVABILITĂŢII

Analiza solvabilităţii întreprinderii urmăreşte capacitatea acesteia de a-şi achita obligaţiile

totale inclusiv cele pe termen mediu şi lung.
Analiza se face din cel puţin trei puncte de vedere:
− solvabilitatea pe seama activelor;
− solvabilitatea pe seama rezultatelor financiare obţinute pe parcursul exerciţiului
financiar, reflectate în contul de profit şi pierderi;
− solvabilitatea pe seama rezultatelor financiare obţinute pe parcursul exerciţiului
financiar, reflectate în situaţia fluxurilor de trezorerie.
Factorii care acţionează asupra lichidităţii se pot regăsi şi asupra solvabilităţii, alături de
aceştia incluzându-se şi cei specifici proceselor investiţionale:
− stadiul de dezvoltare al întreprinderii şi opţiunile strategice de dezvoltare;
− structura financiară (efortul investiţional şi mixul de capitaluri pentru acoperirea acestuia);
− dinamica şi structura activului;
− eficienţa proiectelor şi programelor de investiţii (generarea şi acumularea de rezultate
financiare);
− influenţa factorului timp asupra activelor şi datoriilor.

Sub aspectul aprecierii solvabilităţii pe seama activelor se impun anumite precizări:

1. acoperirea datoriilor pe baza activelor trebuie privită ca un supliment asiguratoriu că
întreprinderea are această capacitate în situaţia în care afacerile sale s-ar dovedi neprofitabile;
2. în primul rând o întreprindere trebuie să fie capabilă să facă faţă achitării datoriilor la care s-a
angajat pe baza rezultatelor generate de investirea acestor resurse financiare în activităţile sale;
astfel problema acoperirii datoriilor din active ar trebui precedată de acoperirea datoriilor pe
baza rezultatelor prezente sau viitoare obţinute de către întreprindere;
3. concluziile generate în urma calculelor solvabilităţii pe seama activelor depin de stadiul de
dezvoltare în care a află aceasta:
− este cunoscut faptul că o întreprindere care are continuitate şi şanse de dezvoltare viitoare
poate categoric spera la o valoare a activelor mai mare decât în cazul unei întreprinderi
falimentare sau chiar prefalimentare;
− în ceea ce priveşte valoare datoriilor la care întreprinderea s-a angajat evident că investitorii
îşi vor dori recuperarea acestora conform angajamentelor contractuale;
− în acest fel valoarea activelor este cea care poate asigura „sporul de solvabilitate” – de fapt
rata solvabilităţii generale fiind o exprimare a valorii patrimoniale a întreprinderii.

a. Rata solvabilităţii generale (Rsg) măsoară gradul în care activele totale ale întreprinderii (AT)
pot acoperi datoriile totale ale acesteia (DT).
AT
Rsg = × 100
DT
Nivelul minim recomandat este de cel puţin 150%.
Sub acest nivel întreprinderea se poate confrunta cu pericolul insolvabilităţii sau îi pot fi afectate
şansele de creditare.

b. Rata solvabilităţii financiare (Rsf) măsoară gradul în care activele totale ale întreprinderii pot
acoperi datoriile financiare totale ale acesteia (Dft).

AT
Rsf = × 100
Dft

3
Nivelul minim recomandat este de 166%.
Sub acest nivel întreprinderea se poate confrunta cu pericolul insolvabilităţii.

c. Solvabilitatea patrimonială (Sp) exprimă gradul în care capitalul social (Cs) asigură acoperirea
datoriilor financiare pe termen mediu şi lung (Dftml). Indicatorul are valenţa de a exprima
participarea celor două categorii de finanţatori ai întreprinderii (acţionari, creditori) la riscurile
afacerii gestionate de aceasta.
Cs
Sp = × 100
Cs + Dftml
Este considerat un punct forte pentru bonitatea întreprinderii dacă solvabilitatea patrimonială este
cuprinsă între 40 şi 60%. Aprecierea nivelului indicatorului trebuie realizată şi în corelaţie cu
normele de creditare ale băncii(lor) creditoare.

d. Gradul de acoperire a serviciului datoriei (Gasd) arată gradul în care autofinanţarea netă
aferentă unui exerciţiu financiar (AFn) este capabilă să acopere rata rambursării datoriei financiare
(creditului bancar) pe termen mediu şi lung (Rc) şi dobânda aferentă, a aceluiaşi exerciţiu financiar
(Dob).

AFn AFn
Gasd = × 100 = × 100
(Rr + Dob) Anuitate

Autofinanţarea netă este dată de surplusul (excedentul) monetar net obţinut de către întreprindere
din toate activităţile sale în cursul unui exerciţiu financiar ce sunt utilizate efectiv ca surse proprii de
finanţare a dezvoltării întreprinderii.

AFn = Capacitatea de autofinanţare (CAF) – Dividende (Div)

CAF = Profit sau pierderea net(ă) a perioadei de raportare

- Venituri nemonetare aferente exploatării (reluarea la venituri a provizioanelor)
+ Cheltuieli nemonetare aferente exploatării (constituiri de provizionane sau amortizare)
- Venituri financiare nemonetare (diferențe favorabile de curs valutar)
+ Cheltuieli financiare nemonetare (diferenţe nefavorabile de curs valutar)

Principiu de construcţie:
Construcţia indicatorilor pe Contul de profit şi pierdere (CP&p) sau pe Tabloul soldurilor
intermediare de gestiune (TSIG), pentru a evidenţia modul de formare al indicatorilor de
performanţă, este realizată în etape succesive:
• fie într-o construcţie descendentă, substractivă, de la indicatorul cel mai cuprinzător (Cifra de
afaceri) către cel mai sintetic (rezultatul net al exerciţiului) - în acest caz veniturile se adună şi
cheltuieli se scad,
• fie într-o construcţie ascendentă, adiţională, în sens invers – în acest caz veniturile se scad şi
cheltuielile se adună (este cazul CAF).

Spre deosebire de capacitatea de autofinanţare, autofinanţarea netă, în constituirea resurselor proprii

generate de către întreprindere pentru autofinanţare, ţine cont de distribuirile de dividende către
acţionari. În cazul în care proprietarii ar renunţa la dividende, autofinanţarea netă ar fi egală cu
capacitatea de autofinanţare şi ar fi destinată integral şi exclusiv pentru finanţarea proiectelor de
dezvoltare viitoare ale întreprinderii. Decizia cu privire la acest aspect aparţine proprietarilor

4
întreprinderii, funcţie de modul în care percep şi înţeleg satisfacerea intereselor lor de natură
financiară.

Nivelul minim acceptabil pentru acest indicator este de 100%. Sub acest nivel întreprinderea riscă
să nu facă faţă acoperirii anuităţii aferente datoriilor bancare pe termen mediu sau lung.
Dacă :
− Gasd < 100% - nu există sursele necesare rambursării creditului şi achitării dobânzilor aferente;
− Gasd = 100% - integral autofinanţarea este necesară achitării anuităţilor la credite; în această
situaţie întreprinderea nu mai dispune de resurse proprii pentru dezvoltare;
− Gasd > 100% - se acoperă ratele anuale scadente şi dobânzile perioadei şi se înregistrează un
disponibil pentru autofinanţare.

CONCLUZII
1. Din punct de vedere al câmpului de acţiune solvabilitatea este mai largă decât lichiditatea, incluzând în
determinare active indiferent de gradul de lichiditate şi respectiv datorii indiferent de gradul de exigibilitate.
2. Legătura între lichiditate şi solvabilitate este determinată de structura financiar-patrimonială. În condiţiile stricte
de definire a lichidităţii şi solvabilităţii, o întreprindere chiar dacă dispune de solvabilitate se poate confrunta
temporar cu lipsa lichidităţii. Evident în condiţii extreme managementul întreprinderii poate lua decizii de
acoperire a unei datorii pe termen scurt prin vânzarea unui activ, dar astfel de măsuri reflectă dificultăţi în
asigurarea capacităţii de plată a datoriilor curente, fiind contraproductive în raport cu viitorul afacerii. Acest
aspect este şi un sens invers, adică o întreprindere poate beneficia de lichiditate, dar să se confrunte cu lipsa
solvabilităţii. În acest caz nu este exclusă atingerea solvabilităţii prin fructificarea unui stoc sau a unei creanţe în
vederea stingerii unei datorii pe termen mediu sau lung. Astfel de măsuri pot însă avea efecte nefavorabile în
planul reluării ciclului de producţie.
3. Bonitate financiară interferează şi cu alte criterii de analiză, cum ar fi:
− echilibrul financiar – spre exemplu un nivel al ratei lichidităţii curente subunitare reflectă un fond de rulment
negativ, cu repercursiuni în ceea ce priveşte decapitalizarea întreprinderii prin lipsa marjei de siguranţă în
finanţarea procesului de exploatare;
− structura financiară – ratele de solvabilitate pe baza activelor oferă informaţii şi în ceea ce priveşte autonomia
financiară a întreprinderii;
− riscul de insolvabilitate – se recomandă ca ratele de bonitate financiară să fie luate în considerare atunci când
se apreciază riscul de insolvabilitate al întreprinderii.

5
 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

1. Prezentarea firmei

Întreprinderea ABC are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea de mobilier din lemn.
Activitatea operaţională specifică presupune exploatarea unor active ce cuprind la sfârşitul anului 1:
- un teren cu o suprafaţă de 4 ha;
- hale de producţie;
- utilaje specializate pentru prelucrarea lemnului;
- mijloace de transport pentru aprovizionarea cu materii prime, materiale, etc. precum şi pentru
livrarea produselor finite către beneficiar;
- 1 magazin de desfacere.

Pentru maximizarea eficienţei exploatării magazinului de desfacere deţinut, dar şi pentru atragerea
clienţilor printr-o gamă variată de produse, întreprinderea îşi completează vânzările cu mărfuri de natura
mobilierului metalic.
Data înfiinţării întreprinderii corespunde începutului anului 0. Perioada supusă analizei va
cuprinde 2 exerciţii financiare: anul 1 şi anul 2. Pentru anul 2 vor fi analizate însă 3 variante alternative
(2a, 2b şi 2c), corespunzătoare cu 3 politici diferite care ar putea fi avute în vedere de întreprindere.
În cele ce urmează, activitatea firmei va fi descrisă atât aferent anului 1, cât şi aferent celor 3
variante alternative corespunzătoare anului 2.
La nivelul anului 1, veniturile generate de întreprindere provin cu preponderenţă in activitatea de
exploatare a acesteia. Activitatea de exploatare vizează cele două direcţii deja menţionate: producerea şi
comercializarea de mobilier din lemn, respectiv comercializarea de mărfuri de natura mobilierului din
material metalic. Accentul este pus pe producerea şi comercializarea mobilierului din lemn, în condiţiile
în care această activitate este mai profitabilă şi prezintă un potenţial ridicat de dezvoltare.
Astfel, piaţa mobilierului din lemn este în dezvoltare, cu aşteptări de creştere suplimentară
generată de modificarea climatului economico-social ca urmare a aderării la Uniunea Europeană.
Concurenţa locală este relativ redusă, astfel încât firma va putea urmări atât exploatarea pieţei interne,
cât şi dezvoltarea relaţiilor cu clienţi din cadrul Uniunii Europene.
În vederea valorificării oportunităţilor care se întrezăresc, firma a urmărit dezvoltarea unui
potenţial intern corespunzător. Astfel, la sfârşitul anului 0, ea îşi asigura:
- o gamă completă de utilaje, în structura corespunzătoare şi volumul corespunzător cu cererea
adresată pe moment de către piaţă întreprinderii;
- un personal corespunzător din punct de vedere al volumului şi structurii;
- relaţii stabile cu o serie de clienţi şi furnizori, de natură să-i confere o siguranţă relativă în
desfăşurarea activităţii;
- un management corespunzător pentru gestionarea activităţii la volumul şi în condiţiile de moment.
Pondere

gaterişti
circularişti
3% 3% 3% 7%
3% 3% muncitori
3%
3% operatori
tamplari
fasonator
conducator auto
10%
38% director productie
director executiv
24% vânzători
contabil

fig. nr. 1 Structura personalului la sfârşitul anului 1

 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

Descrierea procesului de producţie

FAZA I. Prelucrarea primară

Intrări: Buşteni

Operaţia 1. Debitare

Operaţia 2. Aburire-uscare

Operaţia 3. Formatizare
Ieşiri: semifabricate
semifabricate îmbinare
rumeguş
deşeuri

FAZA II. Prelucrarea secundară

Lina de produse B. Mobilier

Intrări: semifabricate

Op. 1. Prelucrare pe 4 feţe

Operaţia 2. Şlefuire

Operaţia 3. Găurire

Operaţia 4. Montaj

Operaţia 5. Lăcuire

Operaţia 6. Ambalare
Ieşiri: mobilier
rumeguş
deşeuri

Construcţiile, echipamentele de producţie existente la sfârşitul anului 1 în patrimoniu au fost

asigurate din fonduri proprii, credite bancare, subvenţii pentru investiţii primite din partea autorităţilor,
respectiv operaţiuni de leasing financiar.
Finanţarea procesului de exploatare este asigurată din surse proprii, precum şi din surse generate
de însăşi desfăşurarea activităţii de exploatare (credit din partea furnizorilor, datorii faţă de salariaţi,
etc.).
Aferent activităţii strategice principale – producerea şi comercializarea de mobilier din lemn –
principalele intrări curente de natură materială sunt reprezentate de:
- lemn brut, furnizat de companii de exploatare forestieră, pe bază de contracte;
 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

- feronerie (cuie, şuruburi) – furnizată de firme specializate;

- vopsele şi lacuri de diferite tipuri, necesare finisării produselor;
- obiecte de inventar necesare prelucrării;
- carburant pentru mijloacele de transport de transport;
- sticlă.
Cilul de exploatare aferent acestei activităţi începe în momentul achiziţiei materiilor prime şi se
încheie în momentul încasării contravalorii produselor finite. Durata ciclului este relativ ridicată, în
condiţiile în care acesta cuprinde etape ce generează consumuri importante de timp:
- achiziţia materiilor prime şi a consumabilelor: aprox. 1 zi;
- operaţiunea de uscare a lemnului durează 10 zile;
- celelalte operaţiuni au asociate durate de 1 – 2 zile fiecare;
- durata medie de stocare a materiilor prime şi a materialelor consumabile înainte de darea în
consum este de aprox. 9 zile;
- durata medie de stocare a produselor finite înainte de vânzare este de aprox. 5 zile;
- durata medie de acordare a creditului client pentru produsele vândute este de aprox. 25 de zile.
Durata scursă din momentul aprovizionării cu materii prime până în momentul obţinerii produsului finit
este determinată de o serie de parametri tehnici specifici la aprox. 30 de zile. Durata stabilită contractual
de achitare a obligaţiilor faţă de furnizori este de asemenea de 30 de zile.
Întreprindea asigură cu mijloacele proprii transportul pentru materiile prime şi materialele
consumabile (la aprovizionare), precum şi pentru produsele finite (la vânzare).
Ieşirile aferente activităţii de producţie constau în mobilier destinat vânzării, dar şi rumeguş şi
deşeuri, utilizate drept combustibil pentru instalaţia proprie de încălzire.
În ceea ce priveşte activitatea de vânzare de mărfuri, aceasta se rezumă la aprovizionarea de piese
de mobilier metalic şi revânzarea acestora prin magazinul propriu. Şi în acest caz, transporturile necesare
sunt asigurate de firmă.
La sfârşitul anului 1, firma activează exclusiv pe piaţa naţională, pe care deţine o cotă relativ
redusă. Ea corespunde însă tuturor standardelor impuse de Uniunea Europeană, astfel încât aşteaptă ca
aderarea apropiată a României să-i creeze importante oportunităţi de piaţă (în condiţiile în care o mare
parte dintre concurenţii ei naţionali nu întrunesc standardele europene). Astfel, se are în vedere pentru
viitorul apropiat o creştere a cotei deţinute pe piaţa naţională, dar şi intrarea pe piaţa Uniunii Europene.
Creşterea implicită a volumului de activitate va fi asigurată din punct de vedere tehnico-uman prin
realizarea de investiţii şi angajarea de personal (de natură să ducă la sporirea capacităţii de producţie
tehnico – umană).
Pornind de la situaţia existentă la nivelul întreprinderii la sfârşitul anului 1, au fost create pentru
anul al doilea 3 scenarii alternative. Ele se bazează pe politici diferite care ar putea fi adoptate de
întreprindere, având în vedere resursele de care dispune şi obiectivele pe care şi le-a propus.
Condiţiile mediului extern al întreprinderii avute în vedere aferent anului 2 sunt aceleaşi în toate
cele trei scenarii. Diferenţele în situaţia financiară înregistrată la sfârşitul anului vor fi datorate astfel
exclusiv deciziilor interne.
În conformitate cu cele precizate, se va avea în vedere o creştere pentru anul 2 a cererii adresate
întreprinderii pentru mobilierul obţinut din producţie proprie (creştere atribuită exclusiv unor factori
externi ai întreprinderii, neinfluenţată de acţiunile întreprinse de firmă pe parcursul anului 2). Cele 3
scenarii avute în vedere vor fi diferite în primul rând prin prisma reacţiei întreprinderii la această
modificare a nivelului cererii.

Scenariul a are în vedere decizia întreprinderii de a valorifica integral cererea suplimentară.

Atingerea acestui obiectiv ar presupune realizarea unei producţii vândute (ca sumă a veniturilor obţinute
din vânzarea de mobilier produs) de 1.600.000 RON. Capacitatea de producţie a întreprinderii este însă
la sfârşitul anului 1 de numai 1.100.000 RON. În aceste condiţii, urmărirea obiectivului propus impune
realizarea unor investiţii de mărire a capacităţii de producţie existente.
 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

Se pune astfel la în aplicare la începutul anului 2 decizia de a realiza investiţii în hale de producţie
şi echipamente în valoare totală de 200.000 RON. Finanţarea acestei investiţii este făcută parţial din
credit bancar (100.000 RON), parţial din surse proprii (100.000 RON).
Investiţia este pusă în funcţiune la începutul anului 2, însă exploatarea capacităţilor de producţie la
un grad de utilizare asigurător pentru atingerea obiectivului propus implică angajarea de personal
suplimentar, dar şi constituirea unor stocuri mai mari de materii prime. Vânzarea produselor în aceleaşi
condiţii ca şi cele aferente anului 1 (este vorba de condiţii legate de preţ, politică de discount-uri, durata
de acordare a creditului – client) impune susţinerea unui volum mai ridicat de creanţe faţă de clienţi la
un moment dat.
În consecinţă, firma este supusă unei presiuni în ceea ce priveşte mobilizarea unor surse de
finanţare corespunzătoare pentru asigurarea:
- aportului propriu la realizarea investiţiei;
- necesarului suplimentar de stocuri;
- surplusului implicit de creanţe.
Pentru a face faţă acestei presiuni, ea îşi lichidează investiţiile financiare pe termen scurt deţinute
la sfârşitul anului 1. Acoperirea deficitului rămas în materie de finanţare este realizată prin:
- păstrarea în întreprindere a profitului realizat;
- întârzierea achitării obligaţiilor faţă de furnizori.
Dispunând de o experienţă relativ limitată (2 ani de activitate), dar şi de un personal necalificat
corespunzător (60% din salariaţi sunt recent angajaţi în întreprindere, având nevoie de o anumită
perioadă de timp pentru acomodare, instruire, atingerea unui randament corespunzător), firma ajunge în
situaţia de a înregistra pierderi importante de randament. Eficienţa generală a activităţii scade
(comparativ cu anul 1), durata ciclului de exploatare se măreşte, iar consecinţele directe sunt creşterea
cheltuielilor într-un ritm mai rapid comparativ cu veniturile, respectiv imobilizarea de resurse în
procesul de exploatare.
Finanţarea deficitară a exploatării duce la apariţia de discontinuităţi în toate etapele ciclului
aprovizionare – producţie – desfacere, ceea ce împiedică în final firma să atingă până la sfârşitul anului
obiectivul propus.
Relaţiile firmei cu furnizorii se deteriorează, pe fondul întârzierilor constante la plata obligaţiilor.
Calitatea produselor are de suferit, ceea ce alături de nelivrarea la termen a comenzilor duce la o
depreciere a imaginii firmei pe piaţă.

Scenariul b – întreprinderea îşi propune nu numai exploatarea cererii de 1.600.000 RON

provenite din partea pieţei independent de acţiunile ei de marketing, ci atragerea şi satisfacerea unei
cereri suplimentare de 300.000 RON pentru producţia proprie şi a unei cereri totale de 250.000 RON
pentru mobilierul metalic comercializat.
Obiectivele ei în materie de vânzări vizează realizarea unei cifre de afaceri de 2.150.000 RON:
- 1.900.000 RON producţie vândută;
- 250.000 RON venituri din vânzarea mărfurilor.
Profitul din exploatare obţinut ar urma să fie de aprox. 300.000 RON, în condiţiile în care
activitatea de exploatare ar genera o rentabilitate de aprox.30%. Întregul profit ar fi păstrat în
întreprindere, în idea susţinerii unor investiţii viitoare, de natură să asigure în timp un nivel de
competitivitate suficient pentru dezvoltarea unei poziţii durabile pe piaţa Uniunii Europene.
Conducerea întreprinderii consideră că pentru atingerea nivelului programat al cifrei de afaceri,
este nevoie de o capacitate tehnică de producţie capabilă să susţină producţia avută în vedere. Se
realizează în acest sens investiţii de 200.000 RON, pe seama unui împrumut bancar de 100.000 RON,
respectiv din surse proprii (100.000 RON). Se atinge în consecinţă un nivel al capacităţii de producţie în
expresie valorică de 2.000.000 RON. Utilizată la un grad de încărcare de 95%, această capacitate va
permite obţinerea unei producţii de 1.900.000 RON. Pentru asigurarea gradului de utilizare de 95% va fi
 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

necesar un personal corespunzător calificat, dimensionat corect pe categorii. Se are în vedere în acest
sens angajarea a 10 salariaţi suplimentari.
Odată capacitatea tehnico – umană asigurată, atenţia este îndreptată către mediu extern. Cererea
provenită din partea pieţei (pentru mobilier din lemn) este estimată la numai 1.600.000 RON, în
condiţiile în care firma plănuieşte realizarea unor vânzări de 1.900.000 RON. Se consideră deci necesară
luarea unor măsuri specifice de marketing, capabile să sporească cererea cu 300.000 RON pentru
producţia proprie şi să asigure o cerere de 250.000 RON pentru mărfurile comercializate. O cercetare
proprie de piaţă oferă ca soluţie:
- reducerea preţurilor cu 3-5%;
- apelarea la reclamă în presa naţională de specialitate;
- sporirea creditului – client acordat la 30 – 35 de zile.
Măsurile avute în vedere sunt puse în practică. Reducerea preţurilor şi sporirea cheltuielilor cu
reclama şi publicitatea duc la diminuarea profitabilităţii asociate activităţii de exploatare. Atingerea
obiectivelor stabilite în termeni de volum al vânzărilor ar fi permis anihilarea acestui efect, în condiţiile
în care întreprinderea ar fi beneficiat de economii de scară: posibilitatea negocierii unor preţuri de
aprovizionare mai avantajoase în relaţia cu furnizorii, reducerea costurilor unitare pe produs în condiţiile
în care costurile fixe de exploatare nu ar fi sporit odată cu sporirea volumului producţiei.
Realizarea investiţiei a implicat un efort considerabil din partea firmei, suportat parţial din surse
proprii, parţial din credit bancar. Asigurarea aportului propriu la investiţie a implicat şi în acest caz
renunţarea la o parte din disponibilităţile din conturile bancare şi la investiţiile financiare pe termen
scurt. Utilizarea creditului bancar generează cheltuieli cu dobânzile, care alături de reducerea
profitabilităţii activităţii de exploatare amintită mai sus, diminuează sursele de finanţare (de natura
profitului) formate la nivel de întreprindere.
În paralel, are loc o sporire a nevoilor de finanţare a exploatării, în condiţiile în care se măreşte
nivelul creanţelor faţă de clienţi (pe fondul măririi duratei creditului – client).
În încercarea de a găsi surse de finanţare suplimentare, care să-i poată asigura continuarea
proceselor de producţie, firma recurge la vânzarea unor active (mijloace de transport). Încasările astfel
degajate nu sunt acoperitoare pentru nevoile existente, motiv pentru care se ajunge la întârzieri mari la
achitarea datoriilor faţă de furnizori. În consecinţă, furnizorii, care pe baza relaţiilor de colaborare
stabilite acordau o durată de credit – furnizor de 30 de zile, îşi revizuiesc poziţia şi impun o înăsprire a
condiţiilor contractuale: reducerea drastică a perioadei de creditare, renunţarea la preţurile preferenţiale
(de care întreprinderea beneficia), aplicarea unor penalităţi mai consistente.
La sfârşitul anului, întreprinderea se regăseşte într-o situaţie cu perspective pesimiste:
- din lipsa surselor de finanţare corespunzătoare, nivelul propus al producţiei şi vânzărilor nu a fost
atins;
- profitabilitatea activităţii de exploatare a scăzut drastic;
- cheltuielile financiare sunt amplificate de dobânzile aferente creditului de investiţii contractat;
- relaţiile cu furnizorii s-au deteriorat;
- imaginea firmei în faţa partenerilor sociali a avut mult de suferit;
- vânzarea unor mijloace de transport a modificat logica proceselor de aprovizionare / desfacere,
generând costuri operaţionale suplimentare;
- există un volum important de creanţe faţă de clienţi neîncasat, pe seama duratei mai mari de
creditare practicate, dar şi riscul unor dificultăţi de încasare, generat de o selecţie mai puţin
raţională a clienţilor;
- nu există suficiente surse de finanţare pentru reconstituirea stocurilor la nivelul corespunzător,
suportarea cheltuielilor de exploatare şi continuarea proceselor aferente acesteia – ceea ce pune
întreprinderea în faţa intrării într-un blocaj.
 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

Scenariul c – întreprinderea este hotărâtă să exploateze oportunităţile provenite din mediu extern,
dar, conştientă de riscurile asociate unei creşteri rapide, preferă o ascensiune moderată, cu luarea tuturor
măsurilor de precauţie.
Regăsită în situaţia de a beneficia de o cerere pentru producţia proprie în valoare de 1.600.000
RON (cu posibilităţi de sporire a acesteia prin diferite metode de marketing), întreprinderea hotărăşte
ajustarea corespunzătoare a capacităţii de producţie tehnico-umane. Ea este conştientă că o sporire a
volumului de activitate îi poate aduce numeroase avantaje:
- obţinerea unei mase mai consistente de profit, în condiţiile păstrării ratei de profitabilitate din anul
1; profitul ar putea fi utilizat pentru realizarea de investiţii şi modernizări, acordarea de prime
salariaţilor, sporirea masei dividendelor acordate acţionarilor – măsuri de natură să sporească
stabilitatea la nivel de firmă şi implicit competitivitatea;
- posibilitatea asigurării unei marje suplimentare de profit, în condiţiile în care creşterea volumului
de activitate ar permite realizarea unor economii relative aferent cheltuielilor de natură fixă (în
condiţiile în care cheltuielile variabile ar spori proporţional cu volumul de activitate, respectiv
cheltuielile fixe ar rămâne constante, s-ar asigura o sporire a ratei profitabilităţii);
- îmbunătăţirea imaginii pe piaţă, de natură să-i permită atragerea în viitor a unei cereri superioare;
- negocierea unor contracte mai avantajoase cu partenerii sociali (în primul rând clienţii şi
furnizorii).
În acelaşi timp, înţelege că sporirea capacităţilor de producţie nu este suficientă pentru a-i asigura
creşterea dorită în condiţii de rentabilitate, fiind nevoie de eforturi financiare pentru atragerea unei cereri
corespunzătoare, dar şi pentru finanţarea activităţii de exploatare.
În aceste condiţii, întreprinderea decide sporirea capacităţilor de producţie tehnico – umane la un
nivel care să-i permită realizarea unei producţii valorice (evaluată la preţ de vânzare) de 2.000.000 RON.
Investiţiile nu vor fi realizate din fonduri proprii (care nu există la un nivel suficient), nici din credite
bancare (care implică un aport propriu de cel puţin 50.000 RON), ci prin intermediul unui contract de
leasing operaţional.
În consecinţă, sunt contractate utilaje finanţate prin leasing operaţional pe o durata de 10 ani,
valoarea totală a redevenţelor fiind de 200.000 RON. Ajustările necesare în materie de construcţii (spaţii
de producţie) sunt realizate în regie proprie, ajungând la o valoare totală de 30.000 RON.
Se suplimentează personalul cu 10 angajaţi, urmând a fi ţintit un nivel al producţiei pentru anul în
curs de 1.500.000 RON.
Pentru asigurarea finanţării ciclului de exploatare, care se aşteaptă să genereze nevoi de finanţare
suplimentare, se au în vedere următoarele măsuri:
- reducerea activităţii de comerţ cu mobilier metalic, activitate mai puţin profitabilă şi care nu ajută
în aceeaşi măsură la cultivarea imaginii firmei;
- negocierea cu furnizorii a unor durate de creditare comercială de 35 de zile, pe fondul creşterii
volumului de achiziţii de la aceştia (creştere care creează premisele unei sporiri a profitabilităţii
şi rentabilităţii asociate activităţii furnizorilor, de natură să justifice suportarea de către aceştia a
unor costuri suplimentare cu finanţarea pentru o perioadă mai lungă a creanţelor faţă de firma
ABC);
- revizuirea contractelor cu clienţii, dar şi a metodelor de selecţie a acestora (în procesul de acordare
a creditelor comerciale), de natură să se asigure o durată medie reală de încasare de 25 de zile (la
nivelul anului 1 s-au acceptat unele depăşiri);
- contractarea unei linii de credit cu una dintre băncile colaboratoare.
În final, aceste măsuri duc la reducerea necesarului de fond de rulment generat de activitatea de
exploatare, respectiv la asigurarea unei surse suplimentare de acoperire a acestuia. Activitatea firmei se
desfăşoară în condiţiile programate, asigurându-se premisele pentru obţinerea unui surplus de
profitabilitate. Prudenţial, firma consumă însă o parte importantă din profitul potenţial pentru
suplimentarea veniturilor salariale ale angajaţilor (urmărind să-i motiveze chiar în perspectiva
 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

diversificării oportunităţilor disponibile odată cu aderarea la UE, să creeze condiţiile pentru sporirea
productivităţii în viitor, dar şi să evite fluctuaţiile de personal).
Se asigură posibilitatea deţinerii unei marje de siguranţă în termeni de capacitate de plată, prin
păstrarea unui volum substanţial de disponibilităţi băneşti. O parte din aceste disponibilităţi sunt plasate
în acţiuni cotate la bursă, generând venituri sub formă de dividende.

2. Date financiar – contabile

BILANŢ CONTABIL (RON)
A B 1 2a 2b 2c
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE 6.000 2.000 2.000 2.000
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE 330.000 470.208 460.208 319.208
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE - TOTAL 50.000 65.000 47.500 75.000
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd.01 la 03) 386.000 537.208 509.708 396.208
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI 116.667 161.304 26.389 165.319
II. CREANŢE 97.222 112.017 115.000 165.266
III. INVESTIŢII FINANCIARE PE TERMEN SCURT 35.000 0 0 50.000
IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI 15.000 10.000 5.000 30.000
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd 05 la 08) 263.889 283.321 146.389 410.585
C. CHELTUIELI ÎN AVANS 410 0 0 0
DATORII CE TEREBUIE PLĂTITE
D. 302.013 375.728 293.938 332.464
ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MICĂ DE UN AN
ACTIVE CIRCULANTE NETE,
E. -41.714 -94.407 -149.549 76.121
RESPECTIV DATORII CURENTE NETE (rd 09+10-11-18)
TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
F. 336.286 436.802 354.159 466.329
(rd. 04+12-17)
DATORII CE TEREBUIE PLĂTITE
G. 58.706 92.000 92.000 32.000
ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI 30.000 39.000 28.500 45.000
I. VENITURI ÎN AVANS (rd. 17+18), din care: 12.000 8.000 8.000 8.000
- subvenţii pentru investiţii; 8.000 6.000 6.000 6.000
- venituri înregistrate în avans 4.000 2.000 2.000 2.000
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. CAPITAL (rd 20 la 22), din care: 87.500 87.500 87.500 87.500
- capital subscris nevărsat 5.000 0 0 0
- capital subscris vărsat 82.500 87.500 87.500 87.500
- patrimoniul regiei 0 0 0 0
II. PRIME DE CAPITAL
III. REZERVE DIN REEVALUARE
- sold creditor 0 10.000 10.000 10.000
- sold debitor 0 0 0 0
IV. REZERVE 4.000 4.000 4.000 4.000
V. Acţiuni proprii 0 0 0
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă)
- sold creditor 96.000 156.081 156.081 156.081
- sold debitor 0 0 0 0
VII. REZULTATUL EXERCIŢIULUI FINANCIAR
- sold creditor 142.581 48.221 0 131.748
- sold debitor 23.921
Repartizarea profitului 82.500 0 0 0
CAPITALURI PROPRII - TOTAL 247.581 305.802 233.660 389.329
Patrimoniul public 0 0 0 0
CAPITALURI TOTAL (rd 32+33) 247.581 305.802 233.660 389.329
 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE (RON)

Nr.crt. Denumirea indicatorului 1 2a 2b 2c
1 1.Cifra de afaceri neta 1.150.000 1.325.000 1.125.000 1.600.000
2 Productia vandută 1.000.000 1.300.000 950.000 1.500.000
3 Venituri din vanzarea marfurilor 150.000 25.000 175.000 100.000
Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile al căror
4 obiect principal de activitate îl constituie leasingul 0 0 0 0
Venituri din subventii de exploatare aferente
5 cifrei de afaceri nete 0 0 0 0
2.Variatia stocurilor ------sold creditor 73.000 88.000 68.000 98.000
6 ------sold debitor
Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi
7 capitalizată 50.000 0
8 4.Alte venituri din exploatare 2.000 2.000 42.000 2.000
9 Venituri din exploatare -TOTAL 1.275.000 1.415.000 1.235.000 1.700.000
10 5.a)Cheltuieli cu materiile prime si
11 materialele consumabile 500.000 708.500 498.750 750.000
12 Alte cheltuieli materiale 25.000 34.125 23.750 37.500
13 b)Alte cheltuieli externe 50.000 68.250 47.500 75.000
14 Cheltuieli privind marfurile 135.000 22.500 165.375 90.000
15 6.Cheltuieli cu personalul 198.000 316.800 332.640 396.000
16 a)Salarii şi indemnizaţii 150.000 240.000 252.000 300.000
17 b)Cheltuieli cu asigurarile si protectia sociala 48.000 76.800 80.640 96.000
7.a)Ajustarea valorii imobilizarilor corporale
18 si necorporale 50.500 73.792 73.792 54.792
19 a.1)Cheltuieli 50.500 73.792 73.792 54.792
20 a.2)Venituri 0 0 0 0
21 7.b)Ajustarea valorii activelor circulante 20.000 6.500 -20.000 9.755
22 b.1)Cheltuieli 20.000 26.500 0 29.755
23 b.2)Venituri 20.000 20.000 20.000
24 8.Alte cheltuieli de exploatare 90.000 102.775 123.250 117.500
25 8.1.Chelt privind prest ext 35.000 47.775 48.250 72.500
8.2.Cheltuieli cu alte impozite, taxe si varsaminte
26 asimilate 45.000 45.000 45.000 45.000
8.3.Cheltuieli cu despagubiri, donatii si activele
27 cedate 10.000 10.000 30.000 0
Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare înregistrate de entităţile
28 al căror obiect principal de activitate îl constituie leasingul 0 0 0 0
29 Ajustari privind provizioanele 30.000 9.000 -1.500 15.000
30 Cheltuieli 30.000 39.000 28.500 45.000
31 Venituri 0 30.000 30.000 30.000
32 Cheltuieli de exploatare - TOTAL 1.098.500 1.342.242 1.243.557 1.545.546
33 PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE
34 - Profit 176.500 72.758 0 154.454
35 - Pierdere 0 0 8.557 0
36 Venituri din interese de participare 0 0 0 0
37 - din care, veniturile obţinute de la entităţile afiliate 0 0 0 0
10.Venituri din alte investiţii şi împrumuturi
38 ce fac parte din activele imobilizate 0 0 0 0
39 - din care, veniturile obţinute de la entităţile afiliate 0 0 0 0
40 11.Venituri din dobanzi 38 25 13 75
41 - din care, veniturile obţinute de la entităţile afiliate 0 0 0 0
42 Alte venituri financiare 0 0 0 7.500
43 Venituri financiare - TOTAL 38 25 13 7.575
12.Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi
44 investitiilor det ca active circulante 0 0 0 0
45 Cheltuieli 0 0 0 0
46 Venituri 0 0 0 0
47 13.Cheltuieli privind dobanzile 6.799 15.377 15.377 5.186
48 - din care, cheltuielile în relaţia cu entităţile afiliate 0 0 0 0
49 Alte cheltuieli financiare 0 0 0 0
50 Cheltuieli financiare - TOTAL 6.799 15.377 15.377 5.186
 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

57 15.Venituri extraordinare 0 0 0 0
58 16.Cheltuieli extraordinare 0 0 0 0
59 17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRA.:
60 - Profit 0 0 0 0
61 - Pierdere 0 0 0 0
62 Venituri totale 1.275.038 1.415.025 1.235.013 1.707.575
63 Cheltuieli totale 1.105.299 1.357.619 1.258.934 1.550.732
64 PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă):
65 - Profit 169.739 57.406 0 156.843
66 - Pierdere - - 23.921 -
67 18.Impozitul pe profit 27.158 9.185 0 25.095
68 19.Alte cheltuieli cu impozite care nu apar in
69 elementele de mai sus 0 0 0 0
70 20. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) EXERC. FINANCIAR:
71 - Profit 142.581 48.221 0 131.748
72 - Pierdere - - 23.921 -

INFORMAŢII SUPLIMENTARE PT. CONSTRUCŢIA BILANŢULUI FINANCIAR (RON)

Nr.crt. Specificatie / perioada 1 2a 2b 2c
1 Cheltuieli de constituire 2.000 0 0 0
2 Cheltuieli de dezvoltare 3.000 2.000 2.000 2.000
3 Diferente din reevaluarea imobilizărilor corporale 10.000 10.000 10.000 10.000
4 Decontari cu asociatii privind capitalul - sold debitor 5.000 0 0 0
5 Stocuri lente şi fără mişcare 5.556 0 0 0
6 Imobilizări financiare cu lichiditate < 1 an 50.000 65.000 47.500 75.000
7 creanţe cu lichiditate > 1 an 0 0 0 0
8 Datorii financiare pe termen mediu si lung 58.706 92.000 92.000 32.000
9 Datorii non-financiare pe termen mediu si lung 0 0 0 0
10 Datorii financiare pe termen scurt 26.706 36.000 36.000 26.129
11 Furnizori si conturi asimilate - cu exigibilitate < 1 an 103.368 167.074 34.000 157.000
12 Alte datorii de exploatare pe termen scurt 171.939 172.654 223.938 149.335
 SEMINAR ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ 2022 – 2023

Stocuri (RON)
Nr.crt. Specificare\ perioada 1 2a 2b 2c
1 TOTAL STOCURI - VALOARE BRUTA 131.667 182.043 26.389 186.574
2 Materii prime si materiale consumabile 30.000 39.000 7.000 45.000
3 Productie in curs de executie 70.000 91.000 8.000 105.000
4 Semifabricate, produse finite, produse reziduale 22.000 40.043 3.389 31.479
5 Stocuri la terti 0 0 0 0
6 Animale 0 0 0 0
7 Marfuri 5.000 2.000 6.000 4.000
8 Ambalaje 4.667 10.000 2.000 1.095
9 Furnizori-debitori - stocuri 0 0 0 0

ALTE INFORMAŢII (RON)

Nr.crt. Specificatie / perioada 1 2a 2b 2c
1 Rata de rambursare (principalul) a creditelor pe termen mediu si lung 16.000 36.000 36.000 16.000
2 Rata (principalul) anuala aferenta leasing-ului financiar 9.984 10.706 10.706 10.706
3 Cheltuieli cu dobanzile aferente creditelor pe termen mediu si lung 5.667 14.967 14.967 4.067
4 Cheltuieli cu dobanzile aferente leasing-ului financiar 1.132 410 410 410
5 Cheltuieli cu dobanzile aferente creditelor pe termen scurt 0 0 0 709
6 Numarul de zile al perioadei analizate 360 360 360 360
7 Creante - clienti (valoare neta) 83.000 95.630 105.000 110.000
8 Datorii - furnizori 103.368 167.074 34.000 157.000
9 Nunar de angajati 20 26 25 30
10 Mijloace fixe la valoarea neta 255.000 255.208 255.208 255.208
11 Rata inflatiei 7,0% 5,0% 5,0% 5,0%
12 Rata medie a dobanzii 13,0% 10,0% 10,0% 10,0%
13 Costul indatorarii financiare 11,0% 12,0% 12,0% 10,0%
14 Cheltuieli cu amortizarea 50.500 73.792 73.792 54.792
15 Dividende 70.000 0 0 0
16 Participarea salariaţilor la profit 12.500 0 0 0
17 Alte destinatii ale profitului net 0 0 0 0
18 TOTAL CHELTUIELI DE EXPLOATARE, din care: 1.098.500 1.342.242 1.243.557 1.545.546
19 Cheltuieli fixe de exploatare 353.500 461.092 459.932 520.546
20 Cheltuieli variabile de exploatare 745.000 881.150 783.625 1.025.000
21 Rezultatul exploatarii aferent perioadei precedente 80.000 176.500 72.758 -8.557
22 Veniturile din exploatare aferente perioadei precedente 1.000.000 1.275.000 1.415.000 1.235.000
23 Venituri din subventii de exploatare aferente altor venituri (ct.7417)
24 Venituri din vanzarea activelor si alte operatii de capital (ct.7583) 40.000
25 Venituri din subventii pentru investitii (ct.7584) 2.000 2.000 2.000 2.000
26 Total cont 758 Alte venituri din exploatare 2.000 2.000 2.000 2.000
27 Venituri din provizioane pentru activitatea de exploatare (ct.781)
28 Venituri din creante si debitori diversi (ct.754)
29 Pierderi din creante si debitori diversi (ct.654)
30 Cheltuieli privind activele cedate si alte operatii de capital (ct.6583) 0 0 10.000 0
31 Trezorerie bruta de activ la inceputul perioadei 25.000 50.000 10.000 5.000
 Bilanţ financiar
Nr.rd. Specificare\ an 1 2a 2b 2c
ACTIV
1 Imobilizări necorporale 1.000 0 0 0
2 Imobilizări corporale 345.556 480.208 470.208 329.208
3 Imobilizări financiare 0 0 0 0
6 ACTIVE IMOBILIZATE-TOTAL 346.556 480.208 470.208 329.208
7 Stocuri 111.111 161.304 26.389 165.319
8 Creanţe 142.222 177.017 162.500 240.266
11 Disponibilitati si investitii fin. pe t.scurt 50.000 10.000 5.000 80.000
a) Investitii financiare pe t. scurt 35.000 0 0 50.000
b) Disponibilitati 15.000 10.000 5.000 30.000
12 ACTIVE CIRCULANTE-TOTAL 303.333 348.321 193.889 485.585
13 TOTAL ACTIV 649.889 828.530 664.097 814.793

PASIV
1 Capitaluri proprii 289.170 360.802 278.160 450.329
2 Datorii pe t. mediu şi lung 58.706 92.000 92.000 32.000
3 …datorii financiare pe tml 58.706 92.000 92.000 32.000
4 ... datorii de exploatare pe tml 0 0 0 0
5 CAPITAL PERMANENT 347.876 452.802 370.160 482.329
6 Datorii pe termen scurt 302.013 375.728 293.938 332.464
7 ...datorii financiare pe termen scurt 26.706 36.000 36.000 26.129
9 ...datorii de exploatare pe ts, din care: 275.307 339.728 257.938 306.335
10 ..-furnizori şi conturi asimilate 103.368 167.074 34.000 157.000
11 ..-alte datorii de exploatare 171.939 172.654 223.938 149.335
12 DATORII-TOTAL 360.718 467.728 385.938 364.464
13 TOTAL PASIV 649.889 828.530 664.097 814.793
 1.1. ANALIZA STRUCTURII FINANCIAR - PATRIMONIALE

1.1.1. Analiza structurii patrimoniale (activ)

- ne arată destinația economică a capitalurilor întreprinderii, natura activității, capacitatea

întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale.

EA EA
RA  *100 , rA  *100
AT GrA

A. Rata activelor imobilizate: ponderea în totalul activului a elementelor patrimoniale

aflate mereu la dispoziția întreprinderii și gradul de investire a capitalului în
întreprindere.
A
R AI  I *100 , nivel de referință 60%
AT

346.556
RAI (1)  x100  53,32%
649.889
470.208
RAI ( 2b )  x100  70,80%
664.097

Din punct de vedere static:

RAi(1) < 60% => grad de imobilizare al activului scăzut. Rata Ai în anul 1 este sub nivelul
optim de 60%, astfel putem spune că întreprinderea are o capacitate ridicată de
transformare a patrimoniului său în lichidități, respectiv o capacitate de adaptare în
condiții de criză ridicată.

RAi(2b) > 60% => grad de imobilizare al activului ridicat. Rata Ai depășește în anul 2b
nivelul optim de 60%, astfel putem spune că întreprinderea are o capacitate scăzută de
transformare a patrimoniului său în lichidități, respectiv o capacitate de adaptare în
condiții de criză scăzută.

Din punct de vedere dinamic:

RAi(2b) > RAi(1) => gradul de imobilizare al activului crește de la o perioadă la alta. Se
poate observă că ponderea Ai a crescut în anul curent (2b) față de anul de referință (1) de
la 53,32% la 70,80%, deci putem spune că gradul de investire a capitalului a crescut de la
o perioada la alta.
 AI ( 2b ) 470.208
I AI  x100  *100  135,6%
AI (1) 346.556
=> IAi > IAt => ritmul de creștere al
AT ( 2b ) 664.097
I AT  x100  *100  102,18%
AT (1) 649.889
Ai este mai accentuat decât ritmul de creștere al AT

Având în vedere faptul că dinamica Ai este la rândul ei influențată în măsuri diferite de

dinamica celor 3 elemente componente (In, Ic și If), se impune calcularea ratelor de
structură pentru cele trei subgrupe ale Ai.

A.1. Rata imobilizărilor necorporale: ponderea activelor intangibile în total active.

In In
RIn  *100 rIn  *100
AT Ai
1000
RIn (1)  *100  0,15%
649889
0
RIn ( 2b )  *100  0%
664097
1000
rIn (1)  *100  0,29%
346556
0
rIn ( 2b )  *100  0%
470208

A.2. Rata imobilizărilor corporale: ponderea valorii activelor corporale în total active.
Ic Ic
RIc  *100 rIc  *100
AT Ai

345556 345556
RIc (1)  *100  53,17% rIc (1)  *100  99,71%
649889 346556
470208 470208
RIc ( 2b )  *100  70,80% rIc ( 2b )  *100  100%
664097 470208

A.3. Rata imobilizărilor financiare: ponderea activelor financiare permanente în total

activ.
If If
RIf  *100 rIf  *100
AT Ai
 0
RIf (1)  *100  0
649889
0
RIf ( 2b )  *100  0
664097
rIf (1)  0
rIf ( 2b )  0
In
Ai Ic
If

Creșterea Ai s-a realizat exclusiv pe seama imobilizărilor corporale, întreprinderea

direcționând un volum important de surse de finanțare (din pasiv) în vederea creșterii
capacității de producție, în scopul atingerii nivelului programat al CA (cifrei de afaceri).

RAi RAi RAi

CA CA CA

În condițiile în care efortul întreprinderii crește de la o perioadă la alta (RAi) și efectul

urmărit se diminuează (CA), se observă o scădere a eficienței utilizării activelor
imobilizate. Astfel, deși la nivelul anului 2b capacitățile de producție sporesc
considerabil, volumul de activitate se diminuează. În mod inevitabil, gradul de utilizare a
capacităților de producție se reduce.

În contextul în care capacitățile de producție generează cheltuieli cu comportament fix

raportat la volumul de activitate, un volum important de cheltuieli neproductive de acest
tip este suportat de către întreprindere. Pe aceste considerente, la nivelul anului 2b
surplusul de active imobilizate nu asigură un surplus de venituri, generează însă în
schimb un surplus de cheltuieli (ceea ce duce la reducerea profitului).

Se recomandă reducerea ratei activelor imobilizate pentru a permite sporirea flexibilității

activului și reducerea riscurilor asociate eliberării surselor de finanțare.
B. Rata activelor circulante: ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în total
activ.
Ac
R Ac  *100 , valoare optimă 40%
AT
303333
RAc (1)  *100  46,67%
649889
193889
RAc ( 2b )  *100  29,19%
664097
Din punct de vedere static:

RAc(1) > 40% => grad de lichiditate al activului ridicat. Rata Ac în anul 1 este peste
nivelul optim de 40%, astfel putem spune că întreprinderea are un anumit grad de
flexibilitate în desfășurarea activității.

RAc(2b) < 40% => grad de lichiditate al activului scăzut. Rata Ac în anul 2b este sub
nivelul optim de 40%, astfel putem spune că întreprinderea are o flexibilitate scăzută în
desfășurarea activității.

Din punct de vedere dinamic:

RAc(2b) < RAc(1) => gradul de lichiditate al activului scade de la o perioadă la alta. Se poate
observă că ponderea Ac a scăzut în anul curent (2b) față de anul de referință (1) de la
46,67% la 29,19%, deci putem spune că gradul de flexibilitate scade de la o perioada la
alta.

Ac ( 2b ) 193889
I Ac   *100  63,91%
Ac(1) 303333 => IAc < IAt => ritmul de scădere al Ac este
I AT  102,18%
mai accentuat decât ritmul de creștere al AT

Având în vedere faptul că dinamica Ac este la rândul ei influențată în măsuri diferite de

dinamica celor 3 elemente componente (St, Cr și Db), se impune calcularea ratelor de
structură pentru cele trei subgrupe ale Ac.

B.1. Rata stocurilor: ponderea activelor circulante mai puțin lichide în total active.
St St
RSt  *100 rSt  *100
AT Ac
111111 111111
RSt (1)  *100  17,10% rSt (1)  *100  36,63%
649889 303333
26389 26389
RSt ( 2b )  *100  3,97% rSt ( 2b )  *100  13,61%
664097 193889
B.2. Rata creanțelor: arată ponderea creanțelor în total active.

Cr Cr
RCr  *100 rCr  *100
AT Ac
142222
RCr (1)  *100  21,8841%
649889 142222
rCr (1)  *100  46,89%
162500 303333
RCr ( 2b )  *100  24,4693%
664097 162500
rCr ( 2b )  *100  83,81%
193889

B.3. Rata disponibilităților bănești: ponderea disponibilităților bănești în total active.

Db Db
RDb  *100 rDb  *100
At Ac
50000 50000
RDb (1)  *100  7,69% rDb (1)  *100  16,48%
649889 303333
5000 5000
RDb ( 2b )  *100  0,75% rDb ( 2b )  *100  2,58%
664097 193889

Reducerea volumului Ac a fost cauzat de:

- valoarea St a scăzut de la 111.111 la 26.389 întrucât întreprinderea ajunge în situația de
a nu mai dispune de suficiente surse pentru reconstituirea stocurilor;
- creanțele înregistrează o ușoara creștere în anul 2b pe fondul deciziei întreprinderii de a
mări durata creditului-client, generând astfel un volum de creanțe - clienți neîncasate;
- valoarea Db s-a redus pe fondul aportului întreprinderii la investiție, respectiv extinderii
termenului de încasare a clienților.

În ceea ce privește structura activelor circulante, se poate observa faptul că ponderea

majoritară în cadrul acestora în anul 2b este deținută de creanțe. Activele circulante au
asociate riscuri de nelichidare mult mai reduse, respectiv o viteză de rotație mult mai
ridicată.

Nivelul stocurilor este prea scăzut, inferior nevoilor întreprinderii, care are dificultăți la
sfârșitul anului 2b în a-și asigura continuitatea ciclului de exploatare. De asemenea, se
impune sporirea nivelului disponibilităților bănești, care nu asigură o lichiditate imediată
corespunzătoare.

St
Ac Cr
Db

Diminuarea activelor circulante se realizează pe fondul scăderii accentuate a stocurilor și

a disponibilităților, scădere care nu este compensată de creșterea creanțelor (ISt+Db>ICr).
 St St
RAc RAc Cr ; ISt+Db = ICr RAc Cr ; ISt+Db < ICr
Db Db
CA CA CA

În condițiile în care efortul întreprinderii scade de la o perioadă la alta (RAc) și efectul

urmărit se diminuează (CA), se observă o scădere a eficienței utilizării activelor
circulante.

Se recomandă reducerea ratei activelor circulante pe seama unei creșteri a ratei stocurilor
și a ratei disponibilităților într-un ritm mai scăzut decât diminuarea creanțelor (ISt+Db <
ICr).
1. Rata activelor imobilizate din anul 1 arată:
a) O pondere a imobilizărilor în total activ de 53,32%;
b) Flexibilitate ridicată a activului, dacă se consideră optim un nivel al ratei activelor imobilizate
de 60%;
c) O eficienţă ridicată a gestiunii activelor imobilizate;
d) O structură financiară corespunzătoare, dacă se consideră optim un nivel al ratei activelor
imobilizate de 60%.

2. Dinamica ratei activelor circulante indică:

a) O creştere a riscurilor de nerecuperare a surselor de finanţare investite în activ;
b) O creştere a flexibilităţii activului;
c) Menţinerea ponderii activelor circulante în activul total;
d) Scăderea ponderii activelor circulante în activul total.

3. Considerând optim un nivel al ratei activelor circulante de 40%, măsurile de corecţie ale
acesteia pentru anul 3 vor viza:
a) Asigurarea unui indice de creştere al activelor circulante inferior indicelui de creştere al
activului total;
b) Asigurarea unui indice de creştere al activelor circulante superior indicelui de creştere al
activului total;
c) Asigurarea unui indice de creştere al activelor circulante egal indicelui de creştere al activului
total, în condiţiile în care structura patrimonială din anul 2 este corespunzătoare;
d) Sporirea mai rapidă a activelor circulante comparativ cu creşterea cifrei de afaceri.
 1.1. ANALIZA STRUCTURII FINANCIAR - PATRIMONIALE

1.1.2. Analiza structurii financiare (pasiv)

- informații referitoare la structura resurselor și la termenele de exigibilitate ale acestora,

politica financiară a întreprinderii.

EP EP
REP  *100 , rEP  *100
PT GrEP

Analiza structurii financiare pe termene vizează evaluarea măsurii în care întreprinderea

este dependentă de surse de finanțare ce antrenează pe termen scurt astfel de riscuri. În
plus, o analiză în amănunt permite aprecierea riscurilor ca o anumită sursă să nu poată fi
înlocuită.

A. Analiza structurii financiare în funcție de exigibilitate / termen

A1. Rata stabilității financiare: ponderea deținută de capitalul permanent (Cpm) în

pasivul total.

Cpm
Rsf  *100 , nivel asiguratoriu 50% / nivel optim 66%
PT

347876
Rsf (1)  *100  53,52%
649889
370160
Rsf ( 2b )  *100  55,73%
664097

A.2. Rata surselor curente: ponderea deținută de sursele curente – datoriile pe termen
scurt (Dts) în pasivul total.

Dts
Rsc  *100 , nivel de referință 33%
Pt
302013
Rsc (1)  *100  46,47%
649889
293938
Rsc ( 2b )  *100  44,26%
664097

Analiza statică:

La nivelul anului 1, rata stabilității financiare a întreprinderii este de 53,52%. Sursele de

finanțare permanente reprezintă peste jumătate din totalul pasivului, ceea ce asigură o
stabilitate superioară minimului considerat a fi acceptabil (50%), cu un capital permanent
format majoritar din capital propriu. În corespondență, se înregistrează o rată a surselor
curente de 46,47% (cele 2 rate sunt complementare).

Pasivele curente (Dts) în valoare de 302.013 RON înregistrate în bilanțul financiar

aferent anului 1 sunt constituite cu preponderență din datorii de exploatare. Dintre
acestea, 103.368 RON reprezintă datorii față de furnizori, care au asociat în general un
nivel superior de risc, generat de posibilitatea diminuării unilaterale a duratei creditului
comercial acordat de furnizori; necesitatea înlocuirii furnizorilor (cu furnizori noi, care
acordă credite comerciale de durate inferioare); imposibilitatea firmei de a suporta un
cost sporit al creditului – furnizor etc.

În aceste condiții, întreprinderea are asigurată finanțarea pentru active în valoare de

347.876 RON pentru anul 2. Majoritatea acestor surse (83,12%) sunt de natura
capitalurilor proprii. Capitalurile proprii prezintă o stabilitate ridicată (mai ridicată decât
cea a datoriilor pe termen mediu şi lung), în condiţiile în care fie sunt lăsate de către
proprietari pe termen nedefinit la dispoziţia întreprinderii (capital social, rezerve, rezerve
din reevaluare, prime de capital), fie au asociată o presiune mai redusă de rambursare
(profitul care va fi în viitor repartizat sub formă de dividende).

Analiza dinamică:

În dinamică, are loc o sporire a ratei stabilităţii financiare (şi implicit o reducere a ratei
surselor curente), în contextul în care indicele de creştere al capitalului permanent de la
un an la altul este superior indicelui de creştere al pasivului total (ICpm>IPt).

Acest fenomen are la bază acţiunea următorilor factori:

1) Diminuarea capitalului propriu la 278.160 RON, cu impact de reducere a capitalului
permanent şi implicit a stabilităţii financiare;
2) Sporirea datoriilor financiare pe termen mediu şi lung, cu impact de majorare a
capitalului permanent şi implicit a stabilităţii financiare;
3) Sporirea datoriilor financiare pe termen scurt (cu impact de reducere a stabilităţii
financiare);
4) Diminuarea datoriilor faţă de furnizori (cu impact de sporire a stabilităţii financiare).

În concluzie, are loc o modificare a structurii pasivului cu implicaţii pozitive asupra

nivelului de risc asociat asigurării surselor de finanţare: scade ponderea surselor de
finanţare care implică pe termen scurt riscuri.

Cauze ale manifestării factorilor

1) Diminuarea capitalului propriu are loc pe seama înregistrării de pierderi.
2) Sporirea datoriilor financiare pe termen mediu şi lung
- apropierea scadenţei unor noi componente de principal din cadrul datoriilor financiare
pe termen lung, cu efect de reducere a datoriilor financiare pe termen lung;
- contractarea de noi credite bancare pe termen lung: componenta scadentă ulterior
sfărşitului anului 3 se constituie în bilanţul aferent anului 2 ca sursă pe termen lung
(susţinând sporirea Dftml).
3) Diminuarea datoriilor faţă de furnizori: datoriile faţă de furnizori se rambursează şi se
refac în permanenţă; totuşi, volumul acestui tip de surse de finanţare se diminuează
considerabil de la o perioadă la alta, în condiţiile materializării unuia dintre factorii de
risc amintiţi anterior: reducerea de către furnizori a duratei creditului comercial acordat.

Măsuri de ameliorare / recomandări:

Considerând că o rată a stabilităţii financiare de 66% reprezintă nivelul optim pentru

întreprinderea analizată, măsurile de corecţie pentru anul 3 vor viza sporirea ponderii
capitalului permanent în totalul pasivului:
1) creşterea volumului surselor permanente, prin:
a) sporirea capitalului propriu:
- sporirea captalului social prin noi aporturi în numerar sau în natură;
- realizarea de profit şi păstrarea acestuia în întreprindere sub formă de rezerve sau de
rezultat reportat;
b) sporirea datoriilor pe termen mediu şi lung:
- sporirea datoriilor financiare pe termen mediu şi lung prin contractarea de credite
bancare sau leasing-uri financiare sau obţinerea de credite pe durate mai mari de 1 an din
partea asociaţilor sau acţionarilor;
- obţinerea de surse de finanţare pe termen lung de natura exploatării.
2) diminuarea volumului de surse curente, prin:
- reducerea datoriilor financiare pe termen scurt, ceea ce va permite şi o reducere a
cheltuielilor cu dobânzile şi comisioanele;
- reducerea datoriilor de exploatare pe termen scurt prin plata mai rapidă, în măsura în
care plata mai rapidă duce la evitarea costurilor acestora.

B. Analiza structurii financiare în funcție de proveniența resurselor

B.1. Rata autonomiei financiare:

B.1.1. Rata autonomiei financiare globale: proporția din sursele de finanțare a

reprezentată de sursele proprii – capitalul propriu (Cpr), arată gradul de autonomie
(independență) financiară a întreprinderii.

Cpr
Rafg  *100 , nivel minim 33%
PT

289170
Rafg (1)  *100  44,49%
649889
278160
Rafg ( 2b )  *100  41,88%
664097
B.1.2. Rata autonomiei financiare la termen: gradul de independență financiară pe termen
lung.
Cpr
Raft  * 100
Cpm , nivel minim 50%

289170
Raft(1)  *100  83,12%
347876
278160
Raft( 2b )  *100  75,14%
370160

În ceea ce privește autonomia financiară globală, putem observa că în ambii ani analizați,
peste 40% din totalul surselor întreprinderii reprezintă surse proprii, deci întreprinderea
dispune de o autonomie financiară globala moderată (valoarea minimă 33%). Astfel,
peste 40% din activul întreprinderii este finanţat din surse proprii, restul fiind asigurat pe
seama datoriilor (surse împrumutate sau atrase).

Tendința ratei este de reducere (de la 44,49% la 41,88%) antrenând și o reducere a

autonomiei financiare globale, ca urmare a modificării Cpr într-un ritm mai lent decât
totalul resurselor.

Rata autonomiei financiare la termen înregistrează tendințe de scădere, situându-se însă

peste valoarea minimă de 50%. Evoluția sa este rezultatul unui ritm de scădere al Cpr mai
accentuat decât ritmul de creștere al Cpm.

B.2. Rata de îndatorare: dependența financiară a întreprinderii și gradul de risc al

politicii sale financiare.

B.2.1. Rata de îndatorare globală: ponderea datoriilor totale (Dt) în total surse de
finanțare.
Dt
Rig  *100 , nivel indicat maxim 66%
Pt
360718
Rig (1)  *100  55,50%
649889
385938
Rig ( 2b )  *100  58,11%
664097

B.2.2. Rata de îndatorare la termen: proporția în care datoriile pe termen mediul și lung
(Dtml) participă la formarea capitalurilor permanente.
Dtml
Rit  *100 , nivel de referință maxim 50%
Cpm
 58706
Rit (1)  *100  16,87%
347876
92000
Rit ( 2b )  *100  24,85%
370160

Din punct de vedere al ratei de îndatorare globală, se observă o tendință de creștere de la

55,50% la 58,11%, situandu-se însă sub nivelul maxim asiguratoriu de 66%, generată de
o creștere a datoriilor într-un ritm mai rapid decât creșterea pasivului.

Rata de îndatorare la termen prezintă o tendință de creștere, situându-se însă mult sub
nivelul maxim asiguratoriu de 50%.

Per ansamblu, se remarcă o creștere a datoriilor totale ale întreprinderii, precum și o

diminuare a Cpr. Deși întreprinderea beneficiază de stabilitate și autonomie financiară, pe
termen lung, se înregistrează o tendință nefavorabilă de scădere, însoțită totodată de o
creștere a ratelor de îndatorare, pe fondul creșterii Dt, rămânând însă sub nivelul maxim
admis.

Din punctul de vedere al băncilor creditoare, ponderea redusă a surselor proprii în pasivul
bilanţier atrage atenţia asupra unui risc ridicat ca întreprinderea să devină incapabilă de a
suporta serviciul datoriei.

În condiţiile în care costurile capitalurilor proprii nu afectează profitul, respectiv

stabilitatea acestor surse de finanţare este una foarte ridicată, un nivel ridicat al ratei
autonomiei financiare globale permite reducerea riscului de incapacitate de plată.

Analiza dinamică:

În dinamică, are loc o diminuare a ratei autonomiei financiare globale de la 44,50% la

41,88%, respectiv o creştere a ratei îndatorării de la 55,50% la 58,11%. Se manifestă prin
urmare o amplificare a riscurilor:
- pentru acţionari – riscul de diminuare a rentabilităţii financiare, sau chiar de pierdere a
capitalului investit;
- pentru creditori: riscul apariţiei de dificultăţi în recuperarea creanţelor faţă de
întreprindere.

Modificarea structurii financiare în sensul menţionat s-a produs pe fondul creşterii

datoriilor în paralel cu diminuarea capitalurilor proprii.

La nivelul perioadei analizate, pasivul total a sporit de la 649.889 RON la 664.097 RON,
înregistrând un indice de creştere de 102,19%. Majorarea pasivului s-a realizat exclusiv
pe seama creşterii datoriilor (cu un indice de creştere de 106,99%), creştere care a
compensat în valori absolute diminuarea capitalului propriu.
Cauza principală a diminuării capitalului propriu a fost reprezentată de înregistrarea de
pierderi la nivelul anului 2. În ceea ce priveşte datoriile, dinamica acestora de la un an la
altul a fost marcată de:
a) creşterea datoriilor pe termen mediu şi lung – cu efect de sporire a datoriilor totale;
b) diminuarea datoriilor pe termen scurt, cu efect de reducere a datoriilor totale.
Datoriile pe termen mediu şi lung au sporit pe seama datoriilor financiare, datoriile de
exploatare pe termen mediu şi lung fiind inexistente la nivelul perioadei de analiză.

Dinamica datoriilor financiare pe termen mediu şi lung a fost marcată de 2 fenomene:

- contractarea la începutul anului 2 a unui nou credit bancar pe termen lung, cu impact de
creştere a datoriilor financiare pe termen mediu şi lung;
- apropierea scadenţei datoriilor financiare pe termen mediu şi lung, care a impus
reflectarea lor ca datorii pe termen scurt.

Măsuri de ameliorare / recomandări:

Considerând că pentru întreprinderea analizată optimizarea structurii pasivului se

realizează la o rată a autonomiei financiare de 66%, se impune adoptarea în viitor (adică
la nivelul anului 3) a unor măsuri de corecţie:
- sporirea capitalului social;
- realizarea de profit şi păstrarea acestuia în întreprindere pentru autofinanţare;
- rambursarea de datorii.

În măsura în care diminuarea activului nu este considerată oportună, rambursarea de

datorii va putea fi realizată exclusiv prin înlocuirea lor cu surse proprii. Având în vedere
situaţia întreprinderii de la sfârşitul anului 2 (de blocaj al activităţii de exploatare),
sporirea capitalului social reprezintă o alternativă recomandabilă.

Rambursarea datoriilor poate fi realizată pe seama autofinanţării, prin infuzia de capital

social, sau prin reducerea nevoii de finanţare (vânzări de active imobilizate, eficientizarea
gestiunii stocurilor şi creanţelor şi chiar reducerea temporară a volumului de activitate).
1. Rata stabilităţii financiare aferente anului 1 reflectă:
a) active imobilizate supradimensionate;
b) o stabilitate superioară minimului considerat a fi acceptabil (50%);
c) riscuri ridicate în finanţare;
d) nici un răspuns nu este corect.

2. Care dintre următoarele afirmaţii cu privire la Rata surselor curente din anul 1 este adevărată:
a) Are o valoare de 40,12%;
b) Reflectă un grad ridicat de instabilitate în procesul de finanţare;
c) Reflectă existenţa unei stabilităţi sporite în finanţare dar şi un cost mediu ridicat al finanţării;
d) Structura optimă a surselor de finanţare după criteriul provenienţei.

3. Rata autonomiei financiare globale aferente anului 2 indică:

a) Capacitate bună de plată a datoriilor curente;
b) O pondere a capitalului permanent în total pasiv de 41,88%;
c) Capacitate scăzută de plată a datoriilor curente;
d) O pondere a capitalului propriu în total pasiv de 41,88%.

4. Care dintre următoarele măsuri pot asigura optimizarea structurii financiare pe termene:
a) Creşterea capitalului social;
b) Înlocuirea parţială a datoriilor pe termen mediu şi lung cu datorii pe termen scurt;
c) Creşterea activelor imobilizate;
d) Nu se impun măsuri de corecţie.
 1.2. ANALIZA BONITĂȚII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

Analiza bonității financiare urmărește reflectarea capacității de plată a datoriilor

întreprinderii.

Bonitatea se poate analiza sub două aspecte:

 lichiditate, reflectă capacitatea de plată a datoriilor pe termen scurt;
 solvabilitate, reflectă capacitatea de plată a datoriilor întreprinderii, indiferent de
termenul de exigibilitate.

1.2.1. Analiza lichidității

a) Rata lichidității curente (Rlc) - reflectă capacitatea întreprinderii de a-și acoperi

datoriile pe termen scurt (Dts) prin transformarea activelor circulante (Ac) în lichidități.

Ac
Rlc  , interval de referință [1 - 2)
Dts

Ac (1) 303.333
Rlc (1)    1,004
Dts (1) 302.013
Ac ( 2b ) 193.889
Rlc ( 2b )    0,65
Dts ( 2b ) 293.938

b) Rata lichidității rapide (Rlr), exprimă capacitatea întreprinderii de a-și acoperi

datoriile pe termen scurt (Dts) din activele circulante care pot fi transformate rapid în
lichidități (Cr + Db).

Ac  St Cr  Db
Rlr   , interval de referință [0,6 - 1)
Dts Dts

142.222  50.000
Rlr (1)   0,63
302.013
162.500  5.000
Rlr ( 2b )   0,56
293.938

c) Rata lichidității imediate (Rli), indică capacitatea întreprinderii de rambursare a

datoriilor pe termen scurt (Dts) din disponibilitățile bănești (Db) existente.

Ac  St  Cr Db
Rli   , nivel de referință [0,2 – 0,6)
Dts Dts
 50.000
Rli (1)   0,16
302.013
5.000
Rli ( 2b )   0,01
293.938

Analiza statică:

Nivelul lichidităţii curente din anul 1 arată că întreprinderea este capabilă să acopere
datoriile curente pe seama activelor circulante. Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre
certitudinea onorării obligaţiilor scadente pe termen scurt.

În analiza lichidităţii curente, valoarea activelor circulante de 303.333 RON, respectiv

valoarea datoriilor curente de 302.013 RON sunt considerate reprezentative pentru
volumul de activitate al întreprinderii aferent anului 1, respectiv pentru politica
întreprinderii cu privire la gestiunea resurselor. În acest context, analiza lichidităţii
curente vizează evaluarea capacităţii întreprinderii de a onora în dinamică datorii curente
păstrate la un nivel mediu de 302.013 RON, pe seama unui nivel mediu al activelor
circulante de 303.333 RON.

Datoriile curente se impun a fi rambursate într-un termen de maxim 1 an. Onorarea lor se
realizează în general prin plăţi (cu toate că nu întotdeauna), impunând existenţa unor
disponibilităţi băneşti corespunzătoare. Activele circulante se transformă în disponibilităţi
băneşti (deşi nu întotdeauna integral) într-un termen de maxim un an. Disponibilităţile
rezultate astfel ar urma să constituie baza onorării datoriilor curente.

În logica continuităţii activităţii întreprinderii, zilnic o parte din datoriile curente devine
scadentă; pe măsură ce este onorată, ea este reconstituită (alte datorii curente se
formează). Concomitent, activele circulante se transformă în disponibilităţi; ele se
diminuează prin efectuarea de plăţi, în paralel reconstituindu-se.

Într-o astfel de logică, întreprinderea ar putea fi capabilă să-şi onoreze datoriile curente
chiar pe fondul dispunerii de un volum mult mai redus de active circulante (înregistrând
deci o rată a lichidităţii curente subunitară). Condiţia ar fi aceea de asigura o rotaţie a
activelor circulante mai ridicată decât cea a datoriilor curente. În acest context, volumul
de active circulante care se transformă zilnic în disponibilităţi ar putea fi suficient de
ridicat pentru a acoperi volumul de datorii care devin zilnic scadente (deşi ar fi mai
reduse în volum, activele circulante s-ar lichida mai repede, astfel încât volumul zilnic de
disponibilităţi eliberate ar putea fi suficient).

Pornind de la cele menţionate, nivelul lichidităţii curente din anul 1 nu poate reprezenta o
garanţie a capacităţii de plată pe termen scurt a întreprinderii. Sunt necesare informaţii cu
privire la volumul mediu de datorii care devine scadent zilnic, respectiv la volumul mediu
de active circulante care va fi disponibil zilnic sub formă de numerar sau echivalente de
numerar.
Ceea ce se poate spune este că un nivel subunitar al lichidităţii curente are asociate riscuri
mai ridicate de incapacitate de plată a datoriilor curente. Cu cât nivelul indicatorului
creşte, riscurile de incapacitate de plată scad. Un nivel foarte ridicat al lichidităţii curente
are asociate riscuri reduse în ceea ce priveşte capacitatea de plată pe termen scurt, dar
implică o utilizare mai puţin eficientă a activelor circulante şi / sau a datoriilor pe termen
scurt (şi, în consecinţă, o pierdere de rentabilitate).

Considerând că raportul optim risc / rentabilitate pentru firma analizată este atins din
acest punct de vedere la o rată a lichidităţii curente cuprinsă în intervalul [1;2), situaţia
întreprinderii din punctul de vedere al capacităţii de plată pe termen scurt este considerată
a fi corespunzătoare la nivelul anului 1.
Nu acelaşi lucru poate fi afirmat cu privire la situaţia din anul 2b, când rata lichidităţii
curente înregistrează o valoare de 0,65. Cu toate că activele circulante nu acoperă integral
datoriile curente, nu există certitudinea că întreprinderea nu va fi capabilă să susţină plata
obligaţiilor pe termen scurt. Riscurile de incapacitate de plată sunt însă ridicate.
Continuitatea plăţilor va putea fi menţinută atâta timp cât nu vor exista distorsiuni la
nivelul ciclului de exploatare (în fazele de aprovizionare – stocare – producţie – desfacere
– încasare).

Analiza dinamică:

Dinamica lichidităţii curente este marcată de o scădere mult mai accentuată a activelor
circulante, comparativ cu scăderea datoriilor curente.

La nivelul întregii perioade, lichiditatea rapidă şi cea imediată înregistrează valori

inferioare nivelelor minime admise. În dinamică, aceste rate prezintă de asemenea
trenduri descendente, ceea ce poate fi tradus printr-o creştere a riscurilor, o creştere a
potenţialului în materie de rentabilitate, dar o deteriorare a raportului risc / rentabilitate
potenţială.

Evolutia celor 3 rate de lichiditate în perioada analizată este similară, în sensul că în anul
2b se înregistrează o scădere bruscă a capacității de plată a datoriilor curente.

Din punct de vedere al lichidității, firma nu este capabilă să facă față angajamentelor
asumate față de terți din cauza politicii adoptate în anul 2b.

Măsuri de ameliorare / recomandări:

Se impun astfel măsuri de corecţie capabile să restaureze valorile ratelor de lichiditate în

limitele acceptabile. Aceste măsuri vor viza asigurarea în dinamică a unor indici de
creştere ai elementelor de natura activelor circulante superiori indicelui de creştere al
datoriilor curente (deziderat realizabil prin sporirea capitalului permanent sau reducerea
activelor imobilizate).

O soluție indicată pentru perioada următoare de activitate (anul 3) ar fi pe de o parte

realizarea unei concordanțe între scadențele creanțelor și cele ale datoriilor pe termen
scurt, iar pe de altă parte dezvoltarea unei politici agresive cu clienții prin reducerea
soldului creanțe-clienți, micșorând astfel durata de încasare a clienților. Această
alternativă trebuie adoptată însă cu luarea în considerare a limitelor impuse de riscul
îndepărtării clienților spre alți furnizori.

Firma poate opta pentru obținerea de disponibilități și la stimularea plății creanțelor în

numerar prin acordarea de discounturi. De asemenea, o gestiune adecvată a stocurilor
poate determina o ameliorare a lichidității.

1.2.2. Analiza solvabilității

a) Rata solvabilității generale (Rsg), indică în ce măsură datoriile totale (Dt) sunt
acoperite de activele totale (At) ale întreprinderii.

At
Rsg  , nivel de referință minim 1,5
Dt
649.889
Rsg (1)   1,80
360.718
664.097
Rsg ( 2b )   1,72
385.938

b) Rata solvabilității financiare (Rsf), arată măsura în care datoriile financiare totale
(Dft) sunt acoperite de activul total (At).

At A
Rsf   t , nivel de referință minim 2
D fmlt  D fts D ft

649.889 649.889
Rsf (1)    7,60
58.706  26.706 85.412
664.097 664.097
Rsf ( 2b )    5,18
92.000  36.000 128.000

Analiza statică:

La nivelul întregii perioade, activul total al întreprinderii este superior datoriilor totale.
Rata solvabilităţii generale este în aceste condiţii supraunitară. Atât în anul 1, cât şi în
anul 2b, nivelul de considerat ca minim acceptabil este depăşit.

Indicatorul vizează aprecierea capacităţii întreprinderii de a-şi onora datoriile totale nu în

ipoteza continuităţii activităţii, ci în ipoteza lichidării. În condiţiile în care valoarea de
piaţă a activelor nu coboară sub nivelul de 1,70 din datoriile totale, se apreciază că
valoarea de lichidare (obţinută în eventualitatea sistării activităţii) va fi suficientă pentru
acoperirea cheltuielilor de lichidare şi onorarea datoriilor.
Analiza dinamică:

În dinamică, scăderea ratei solvabilităţii generale se realizează pe fondul unei scăderi a

capitalurilor proprii (şi implicit a activului net contabil), concomitente cu creşterea
datoriilor totale.

Indicele de creştere al activului total a fost devansat de indicele de creştere al datoriilor

totale, ceea ce a determinat scăderea nivelului ratei.

Măsuri de ameliorare / recomandări:

Nivelul ratei solvabilităţii generale înregistrat la sfârşitul anului 2b este considerat

asigurătoriu, astfel încât nu se impun măsuri deosebite de corecţie. Dealtfel, o creştere
accentuată a ratei ar implica o sporire a ratei autonomiei financiare globale, respectiv o
scădere a ratei îndatorării globale.

În perspectivă, ar putea fi avută în vedere păstrarea unei părţi a profiturilor viitoare în

întreprindere, ca sursă de autofinanţare, ceea ce ar susţine creşterea activului net contabil
şi ar putea asigura menţinerea nivelului ratei solvabilităţii generale, pe fondul unor
eventuale sporuri ale datoriilor.

Ca o măsură pe termen scurt, se impue infuzia de capital social în întreprindere, de natură

să permită asigurarea continuităţii plăţilor. În perspectivă, întreprindearea va trebui să
obţină profit, respectiv să păstreze o parte suficientă din acesta ca sursă de autofinanţare.
1. Rata lichidităţii curente aferente anului 1 reflectă:
a) Capacitate bună de plată a datoriilor curente dar eficienţă scăzută în gestionarea
surselor de finanţare;
b) Capacitate scăzută de plată a datoriilor curente dar eficienţă ridicată în gestionarea surselor
de finanţare;
c) Capacitate ridicată de plată a datoriilor curente şi eficienţă ridicată în gestionarea surselor
de finanţare;
d) O situaţie optimă prin prisma raportului capacitate de plată a datoriilor curente / eficienţă a
gesitunii surselor de finanţare.

2. Dinamica ratei lichidităţii rapide indică:

a) O diminuare a eficienţei gestiunii surselor de finanţare dar şi o diminuare a riscului de
incapacitate de plată a datoriilor curente;
b) O creştere a riscurilor de incapacitate de plată a datoriilor curente;
c) Menţinerea nivelului din anul 1 al capacităţii de achitare a datoriilor curente pe seama
creanţelor şi a disponibilităţilor băneşti;
d) Creşterea autonomiei financiare a întreprinderii.

3. Care dintre următoarele măsuri pentru anul 3 pot asigura optimizarea nivelului lichidităţii
imediate:
a) Aporturi în numerar la capitalul social;
b) Folosirea de disponibilităţi pentru realizarea de investiţii în active imobilizate;
c) Nu se impun măsuri de corecţie;
d) Niciun răspuns nu este corect.

4. Rata solvabilităţii generale din anul 1 indică:

a) O capacitate bună de acoperire a datoriilor prin lichidarea activelor;
b) O capacitate insuficientă de acoperire a datoriilor prin lichidarea activelor;
c) O stare de echilibru financiar global;
d) Niciun răspuns nu este corect.

5. Dinamica ratei solvabilităţii generale are la bază:

a) Un indice de creştere al activului superior indicelui de creştere al datoriilor totale;
b) Un indice de creştere al activului inferior indicelui de creştere al datoriilor totale;
c) Un indice de creştere al activului egal indicelui de creştere al datoriilor totale;
d) Un indice de creştere al activului imobilizat superior indicelui de creştere al datoriilor totale.