Analiza profitabilitatii

INTRODUCERE

Conducerea oricărei întreprinderi este de neconceput fără cunoaşterea sistematică a

mersului activităţii acesteia, pentru a se putea aprecia, la perioade cât mai scurte, felul în care
sunt respectate sarcinile prestabilite şi a se putea interveni, cu promptitudine, în eliminarea
eventualelor tendinţe de abateri negative sau în corectarea prevederilor iniţiale, atunci când pe
parcurs apar posibilităţi noi, mai eficiente, ce pot duce la rezultate superioare. Atât teoria, cât şi
practica economică demonstrează cu prisosinţă că indiferent de felul activităţii întreprinderii,
conducerea acesteia pentru a obţine rezultate bune trebuie să cunoască cât mai exact, complet si
la timp costul de producţie.
Pentru a lua o decizie bună – o decizie bună este cu siguranţă o decizie care atrage
rezultate bune – managerul are nevoie de informaţii reale şi pertinente. Odată cu dinamizarea şi
amplificarea competenţelor întreprinderii în utilizarea pârghiilor economice corespunzătoare unei
economii de piaţă ce se reflectă în sporirea numărului şi dificultăţii deciziilor, considerăm că
unul din elementele de bază, cu o influenţă importantă în procesul decizional, îl reprezintă costul
şi respectiv informaţia costurilor.
În condiţiile actuale, managerul trebuie, mai mult ca oricând, să gândească în primul rând
economic, prin prisma costurilor. Îndrăznim să afirmăm, în acest context, că cel mai important
criteriu de decizie îl constituie costul.
Analiza economico-financiară utilizează în demersurile sale un ansamblu de concepte,
tehnici și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe în scopul formulării
unor aprecieri pertinente referitoare la situația unei întreprinderi, la nivelul și calitatea
performanțelor sale. Analiza economico-financiară este un proces complex de cunoaștere a stării
economico-financiare a unui agent economic, a unei ramuri sau a economiei nationale în
ansamblul ei, în condiții concrete de loc și timp, folosind metode adecvate și indicatori specifici
în vederea individualizării și dimensionării factorilor și cauzelor cu acțiune pozitivă sau negativă,
care au determinat o anumită condiție economico-financiară, precum și reglarea prin decizii
tactice și strategice a echilibrului dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea elementelor de
5
pasiv, a echilibrului funcțional dintre nevoile curente și resursele implicate. Analiza informațiilor
se face potrivit relațiilor cauză-efect, ca urmare a caracterului deosebit de complex al
fenomenelor social-economice care se desfasoară la nivelul întreprinderilor.
În analiza rentabilităţii activităţii se utilizează indicatori exprimaţi în mărimi absolute şi
în mărimi relative prin intermediul cărora se apreciază performanţele întreprinderilor.
Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a realiza profit, care este necesar atât
reproducţiei şi dezvoltării cât şi remunerării capitalurilor. Deoarece prin intermediul rentabilităţii
se apreciază performanţele întreprinderilor, ea reprezintă o informaţie indispensabilă băncilor,
creditorilor şi partenerilor de afaceri, fiind definită ca un raport între rezultatul obţinut şi
mijloacele utilizate.
Lucrarea de faţă îşi propune abordarea analizei economico-financiare la nivel
microeconomic, contribuind la promovarea managementului de calitate prin cunoaşterea
performanţelor şi orientarea rezultatelor în scopul realizării obiectivelor stabilite. Creşterea
valorii firmei ca obiectiv major nu poate fi cunoscută fără analiza activităţii economico-
financiare.
Lucrarea cuprinde șase capitole. Primul capitol se referă la "Bazele teoretico-
metodologice ale analizei economico-financiare" după care în capitolul II se prezintă ”Analiza
cifrei de afaceri” , în capitolul III Analiza cheltuielilor întreprinderii, iar în capitolul IV. Analiza
profitabilității întreprinderii.
Se abordează analiza profitabilității firmei care deţine o pondere însemnată având în
vedere caracterul ei sintetic şi utilitatea sa în practica economico-financiară.
În cercetarea profitabilității se folosește analiza situației economico-financiară a firmei
precum şi analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate
Lucrarea nu se limitează numai la prezentarea conceptuală şi metodologică a problemelor
de conţinut, ci are şi o contribuţie la cercetarea aplicativă prin studiul de caz " Analiza
profitabilității la ELMERA S.R.L " prezentat în capitolele V. și VI.
Studiul analizei economico-financiare a întreprinderii ca sistem se adresează nu numai
managerului din acestă unitate, ci tuturor participanţilor la funcţionarea mediului economic
necesar dezvoltării.

6
 I. BAZELE TEORETICO – METODOLOGICE ALE
ANALIZEI ECONOMICO - FINANCIARE

1.1.Necesitatea și conținutul analizei economico-financiare

Funcționarea și dezvoltarea pe coordonate durabile a sistemelor economice presupune în
mod necesar obținerea de rezultate cât mai ridicate și satisfacerea necesităților prezente fără a
compromite posibilitățile viitoare de satisfacere a propriilor cerințe.
Situația financiară a întreprinderii reprezintă reflectarea sintetică și complexă a întregii
activități de exploatare și comercializare, a modului de administrare și gestionare a resurselor
materiale, umane și financiare. Performanțele financiare sunt necesare în cadrul mecanismului
economic ce caracterizează economia de piată, pentru a putea asigura remunerarea convenabilă a
capitalurilor puse la dispozitie, menținerea potențialului organizațional corespunzător cerințelor
noii economii, precum și pentru menținerea și întărirea poziției pe piața.
Efectuarea analizai profitabilității deține o importanță și o necesitate deosebită prin
prisma informaților pe care le furnizează, atât pentru firma însăși cât și pentru cei care intră în
contact cu aceasta.
Analiza este o metodă generală de studiere a fenomenelor și proceselor din natură ți
societate.
Noțiunea de analiză provine de la cuvântul grecesc ”analysis” ți presupune
descompunerea unui obiect sau fenomen în părțile sale componente, în elementele lui simple în
vederea cercetării lui amănunțite.
Cunoașterea științifică a fenomenelor din natură și societate face necesară folosirea
analizei în toate domeniile de activitate și în toate ramurile științei. Cu ajutorul analizei se
adâncește procesul cunoștințelor de la singular la general, de la concret la abstract, de la aparență
la esență ceea ce permite descoperirea legăturilor desfășurare a fenomenelor cercetate. În
procesul cunoașterii, analiza trebuie însoțită de sinteză.
Noțiunea de sinteză provine tot de la un cuvânt grecesc. ”sinthesis”, care presupune
unirea părților sau elementelor componente ale unui fenomen într-un tot unitar pentru a cunoaște
diversele lui forme și manifestări existente în realitate.

7
 Analiza este o etapă premergătoare sintezei față de care se află într-un raport dialectic și
se condiționează reciproc.
Analiza economică se ocupă cu cercetarea și studierea fenomenelor sau proceselor
economice. Analiza fenomenelor din punct de vedere economic necesită descompunerea lor în
elementele componente, studierea relațiilor structurale și cauzale a factorilor de influență în
scopul cunoașterii evoluției și tendințelor acestor fenomene, a descoperirii esenței și legităților
care generează apariția și desfășurarea lor.
Analiza economică permite cunoașterea științifică a evoluției fenomenelor economice la
nivel micro și macroeconomic fapt ce permite adoptarea unor decizii corespunzătoare de către
fiecare agent economic. În acest scop este necesară studierea fenomenului economic în timp și
spațiu atât sub aspect cantitativ cât și sub aspect calitativ.
Totodată, prin îmbinarea analizei cu sinteza se pot face generalizări privind aspectele
pozitive și negative din evoluția fenomenelor economice și se pot elabora decizii pentru reglarea
și optimizarea economice în viitor.
Analiza unei activităţi din punct de vedere economic presupune în general studierea
acelei activităţi prin prisma raportului dintre cheltuielile efectuate sau eforturile depuse şi a
rezultatelor sau efectelor utile obţinute.
Indiferent de obiectul şi sfera de cuprindere, conţinutul procesului de analiză economică şi
îmbinarea acesteia cu sinteza prezintă următoarele trăsături caracteristice:
- analiza porneşte de la constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate exprimate cu
ajutorul unor indicatori cantitativi şi calitativi precum şi a modificărilor în timp şi spaţiu;
- determinarea elementelor componente, a factorilor de influenţă şi a cauzelor care
acţionează asupra fenomenelor studiate;
- stabilirea legăturilor cauzale dintre fiecare factor de influenţă şi fenomenul analizat
precum şi între factorii care acţionează;
- măsurarea influenţei fiecărui factor asupra fenomenului analizat şi stabilirea factorilor cu
acţiune pozitivă sau negativă precum şi rezervele interne nefolositoare;
- sintetizarea rezultatelor analizei şi formularea concluziilor finale asupra fenomenelor
cercetate;
- elaborarea măsurilor şi fundamentarea deciziilor privind folosirea optimă a resurselor şi
sporirea eficienţei economice a activităţii în viitor.
8
 Deci analiza economică reprezintă un mijloc de cercetare şi cunoaştere ştiinţifică a
fenomenelor şi proceselor economice, de reglare şi optimizare a activităţii economice atât la
nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic.
O particularitate a analizei economice constă în complexitatea ei determinat de caracterul
complex şi dinamic al fenomenului economic şi a relaţiilor cauză-efect în acest domeniu de
activitate.

1.2. Tipuri de analiză economică

Analiza economică poate fi de mai multe tipuri în funcţie de anumite criterii şi modalităţi
folosite în studierea fenomenelor economice:
1) În raport de momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării
fenomenelor:
- analiză retrospectivă sau post factum;
- analiză prospectivă sau previzională.
Analiza retrospectivă se ocupă cu studiul fenomenelor şi proceselor economice care deja au
avut loc într-o perioadă de timp mai apropiata sau mai îndepărtată. În funcţie de orizontul de
timp analiza se divide în: analiză curentă (operativă) ce poate fi: zilnică, săptămânală, decadală,
lunară, trimestrială, anuală; analiză diagnostic ce studiază evoluţia în dinamică pe o perioadă de
timp (3-5 până la 10 ani). Scopul analizei retrospective este de a studia rezultatele obţinute într-o
anumită perioadă de timp în comparaţie cu obiectivele stabilite în vederea stabilirii factorilor şi
cauzelor care provoacă diferite abateri în desfăşurarea fenomenelor şi proceselor economice şi să
propună măsuri pentru reglarea şi optimizarea activităţii economice în viitor. Acest tip de analiză
se caracterizează prin faptul că se bazează pe date şi informaţii certe despre fenomenele
economice.
Analiza prospectivă se ocupă cu cercetarea fenomenelor şi proceselor care vor avea loc
într-o perioadă viitoare. Analiza prospectivă joacă un rol important în programul de activitate a
deciziilor cu caracterul static şi strategic sau alegerea variantelor optime de acţiune. Specificul
acestei analize se bazează în principal pe informaţii incerte sau aleatorii despre evoluţia viitoare a
fenomenelor.
2) În funcţie de modul de studiere în timp a evoluţiei fenomenului economic:
- analiză statică;
9
 - analiză dinamică.
Analiza statică se ocupă cu studierea fenomenelor economice şi a legăturii de cauzalitate
care determină starea acestor fenomene la un moment dat. Acest tip de analiza permite
cunoaşterea nivelului fenomenelor sau rezultatelor economice precum şi a abaterilor existente la
un moment de referinţă ales.
Analiza dinamică studiază fenomenele şi procesele în mişcare şi condiţionarea lor
reciprocă, evidenţiind poziţia pe care o deţin şi modificările survenite în momente ale evoluţiei
lor. Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care acţionează asupra schimbării poziţionale a
fenomenelor economice precum şi tendinţele în evoluţia viitoare a acestora.
3) În raport cu însuşirile şi caracteristicile fenomenelor studiate:
- analiză calitativă;
- analiză cantitativă.
Analiza calitativă se ocupă cu studierea laturii intensive a fenomenelor şi proceselor
economice. Cu ajutorul acesteia se stabilesc însuşirile esenţiale ale fenomenelor economice şi
factorii care sunt de aceeaşi natură cu fenomenele cercetate.
Analiza cantitativă cercetează latura extensivă a fenomenelor economice exprimată prin
diferite determinări cantitative precum şi modificările structurale intervenite în mărimea acestor
fenomene.
4) După nivelul la care se desfăşoară:
- analiză microeconomică;
- analiză macroeconomică.
Analiza microeconomică studiază fenomenele economice la nivelul unităţilor economice.
Analiza macroeconomică cercetează fenomenele economice la nivelul ramurii, al
economiei naţionale sau a economiei mondiale şi operează cu mărimi agregate.
Cele două analize permit cunoaşterea evoluţiei fenomenelor economice în timp şi spaţiu,
ceea ce asigură luarea măsurilor necesare în vederea conducerii ştiinţifice a activităţii economice.
5) În funcţie de criteriile de studiere a fenomenelor şi de caracterul analizei:
- analiza tehnico-economică, pune bază pe îmbinarea criteriului tehnic cu cel economic;
- analiza economico-financiară, studiază corelaţiile dintre activitatea economică şi cea
financiară;

10
 - analiza financiară, studiază modul de gestionare a capitalurilor şi a fluxurilor financiare
ce se formează la nivelul unităţii.
6) În funcţie de sfera de cuprindere şi obiectivul analizat:
- analiza globală pe ramuri, subramuri, întreprindere;
- analiza parţială (pe probleme).
Dintre toate tipurile de analiză economică, cel care s-a desprins ca o disciplină ştiinţifică
independentă, obiect şi metodă proprie, îl constituie analiza economico-financiară a
întreprinderii. Acest tip de analiză numit şi analiză diagnostic se poate diferenţia pe ramuri de
activitate formându-se discipline autonome ca: analiza economico-financiară a întreprinderii
industriale, de construcţii, de transporturi, agricole, comerciale.

1.3.Rolul şi funcţiile analizei economico-financiare a întreprinderii

Analiza activităţii economico-financiară a întreprinderii s-a desprins ca o disciplină
independentă în sistemul ştiinţelor economice datorită unor cauze obiective determinate de
complexitatea fenomenelor economice şi necesitatea conducerii ştiinţifice la nivelul acestei
unităţi.
Domeniul de studiu al acestei discipline îl constituie cercetarea fenomenelor şi proceselor
economice care au loc la nivelul întreprinderilor, a rezultatelor economico-financiare obţinute în
raport cu obiectivele stabilite, precizarea factorilor şi cauzelor care provoacă anumite abateri în
activitatea acestor unităţi şi luarea măsurilor necesare pentru reglarea şi optimizarea activităţii
economice în viitor.
Analiza economico-financiară a întreprinderilor ca disciplină ştiinţifică cu caracter unitar
se ocupă cu prezentarea metodelor şi procedeelor de analiză a fenomenelor şi proceselor
economice care au loc la nivelul agentului economic.
Studierea fenomenelor economice se face în mişcarea şi interdependenţa lor precum şi în
comparaţii cu obiecte stabilite ce permite cunoaşterea punctelor de dezechilibru şi luarea unor
măsuri de reglare şi funcţionare normală a acestor unităţi. Analiza economico-financiară deţine
deci un rol important în procesul de conducere, reglare şi diagnoză a activităţii societăţilor
comerciale. Astfel, analiza economico-financiară permite exercitarea în bune condiţii a tuturor
atributelor manageriale previziune, organizare precum şi a funcţiunilor fundamentale ale
întreprinderii.
11
 Analiza economică joacă un rol important în exercitarea funcţiei de previziune întrucât
furnizează conducerii întreprinderilor informaţiile necesare pentru elaborarea prognozelor,
fundamentarea programelor de activitate şi stabilirea strategiei de acţiune în viitor.
Prin îmbinarea analizei retrospective cu analiza previzională se face legătura între
activitatea trecută, prezentă şi viitoare a unei întreprinderi şi se pot lua măsuri corespunzătoare
pentru reglarea fenomenelor şi proceselor economice în viitor.
Un rol important îl are analiza economică în realizarea funcţiei de organizare pentru că
permite conducerii întreprinderii luarea măsurilor necesare pentru organizarea corespunzătoare a
tuturor activităţilor care se desfăşoară la nivelul întreprinderii precum şi pentru utilizarea
raţională a resurselor materiale şi umane.
De asemenea, cu ajutorul metodelor şi proceselor de analiză se apreciază eficienţa
structurii organizatorice a întreprinderii şi se fundamentează propunerile pentru perfecţionarea
acesteia în vederea sporirii eficienţei activităţii manageriale.
Analiza economică serveşte şi la exercitarea funcţiei de coordonare prin care se urmăreşte
corelarea diferitelor funcţiuni ale întreprinderii, asigurarea şi menţinerea unui echilibru între
necesităţi şi resurse, între venituri şi cheltuieli sau alte fenomene economice care au loc la nivelul
întreprinderii.
Un rol foarte important revine analizei în realizarea funcţiei de comandă pentru că asigură
fundamentarea tuturor deciziilor cu caracter operativ, tactic, strategic luate de conducerea
întreprinderii.
Metodele folosite de analiza economică servesc la cunoaşterea fenomenelor şi proceselor
economice ce au loc la nivelul întreprinderii în toată complexitatea şi interacţiunea lor, a
influenţei exercitate de diferiţi factori ceea ce permite fundamentarea temeinică a deciziilor,
alegerea variantei optime de acţiune şi sporirea eficienţei întregii activităţi economice.
Prin conţinutul său, analiza economică are un loc foarte important în exercitarea funcţiei de
control întrucât permite cunoaşterea întregii activităţi desfăşurate în întreprindere, rezultatele
economico-financiare obţinute şi eficienţa deciziilor luate de managerii întreprinderii.
Pentru înţelegerea rolului analizei în procesul conducerii, o importanţă deosebită prezintă
abordarea sistematică a unităţii economice.

12
 Privită în sens cibernetic, orice întreprindere reprezintă un sistem complex şi dinamic de
elemente sau subsisteme interdependente a căror conducere şi reglare se bazează pe principiul
conexiunii inverse.
Sistemele economice prin natura lor sunt sisteme deschise întrucât se află în permanentă
interacţiune cu mediul ambiant.
În cadrul întreprinderii ca sistem se poate distinge un sistem reglat în care se desfăşoară
toate funcţiunile specifice întreprinderilor şi un sistem reglator ce are rolul de a asigura dirijarea
şi funcţionarea normală în vederea realizării obiectivelor stabilite cu eficienţă maximă.

1.4. Metode folosite în analiza economico-financiară

Pentru analiza activităţii economico-financiară a întreprinderilor se pot folosi mai multe
metode şi procedee cu caracter general sau specific.
Metodele generale folosite în analiza activităţii economico-financiară a întreprinderilor
sunt de regulă metode statistico-matematice cum ar fi: metoda grupărilor, metoda corelaţiei,
metoda funcţiei de producţie, metoda cercetării operaţionale.
În afară de aceste metode cu caracter general, analiza economico-financiară mai foloseşte
şi unele metode şi procedee specifice cum ar fi:
- metoda comparaţiei rezultatelor economice;
- metoda diviziunii sau descompunerii rezultatelor economice;
- metoda stabilirii factorilor de influenţă;
- metoda măsurării influenţei factorilor;
- metoda generalizării.
În procesul de analiză trebuie să se îmbine metodele generale cu metodele şi procedeele
specifice fapt care permite studierea complexă a fenomenelor economice şi luarea măsurilor
corespunzătoare pentru îmbunătăţirea activităţii întreprinderii.

Metoda comparaţiei rezultatelor economice

Această metodă are un rol important în procesul de analiză pentru că fiecare rezultat al
activităţii întreprinderii se studiază nu numai ca mărime, ci şi în raport cu un anumit criteriu luat
ca bază de comparaţie ceea ce permite cunoaşterea abaterilor intervenite în timp şi spaţiu.
În funcţie de baza de comparaţie folosită se pot efectua următoarele tipuri de comparaţii:

13
 a) comparaţii în timp între rezultatele efective şi rezultatele prevăzute, între rezultatele
efective sau prevăzute din perioada curentă şi cele din perioadele anterioare;
b) comparaţii în spaţiu între rezultatele verigilor organizatorice din întreprindere, între
rezultatele obţinute de întreprinderea analizată şi rezultatele medii pe întreaga ramură;
c) comparaţii mixte - îmbinarea comparaţiilor în timp şi spaţiu;
d) comparaţii cu caracter special, care pot interveni în general în alegerea variantei
optime de acţiune.
În cadrul folosirii metodei comparaţiei trebuie ca fenomenele economice ce se compară să
aibă un conţinut omogen şi să fie exprimate în aceeaşi unitate de măsură pentru a se asigura
comparabilitatea datelor şi a nu denatura rezultatele analizei.

Metoda diviziunii sau descompunerii rezultatelor economice

Aplicarea acestei metode se foloseşte pentru studierea rezultatelor economice prin
descompunerea sau diviziunea lor după anumite criterii.
Principalele criterii după care poate avea loc descompunerea fenomenelor şi a rezultatelor
economice sunt următoarele:
a) diviziunea în timp a rezultatelor economice;
b) diviziunea în spaţiu a rezultatelor economice;
c) diviziunea pe părţi sau pe elemente componente a rezultatelor economice.
Descompunerea sau diviziunea în timp a rezultatelor economice permite cunoaşterea
evoluţiei în timp a fenomenelor analizate şi evidenţierea abaterilor intervenite pe fiecare
diviziune de timp între rezultatele efective şi cele previzionate. Pe această cale se poate stabili
contribuţia fiecărei diviziuni de timp (zi, săptămână, decadă, lună, trimestru, an) la modificarea
totală a fenomenelor cercetate pe o anumită perioadă de timp.
Descompunerea sau diviziunea în spaţiu a rezultatelor economice permite cunoaşterea
rezultatelor obţinute de fiecare verigă organizatorică a unei întreprinderi (atelier, secţie, uzină)
precum şi stabilirea contribuţiei fiecărei verigi organizatorice la modificarea generală a
fenomenelor studiate.
Descompunerea sau diviziunea pe părţi sau pe elemente componente a rezultatelor
economice contribuie la adâncirea analizei activităţii economice a întreprinderii prin stabilirea
contribuţiei fiecărui element asupra modificării acestor fenomene. Descompunerea pe părţi sau
elemente componente se poate aplica majorităţii indicatorilor care reflectă diferite laturi ale
14
întreprinderii, fapt care permite efectuarea unor analize structurale asupra indicatorilor calitativi
şi cantitativi. Totodată diviziunea pe părţi şi elemente componente constituie o etapă
premergătoare a stabilirii factorilor care acţionează asupra fenomenelor analizate şi a măsurării
influenţei lor.

Metoda stabilirii factorilor de influenţă

Cu ajutorul acestei metode se stabilesc factorii care acţionează asupra fenomenelor sau
rezultatelor economice analizate precum şi legăturile cauzale dintre aceştia.
Prin factori de influenţă se înţeleg acele forţe motrice care determină apariţia şi
modificarea unui fenomen sau rezultat economic.
Întrucât fenomenele şi procesele economice dintr-o întreprindere cu caracter complex şi
interdependent în procesul de analiză este necesar să se stabilească cât mai corect factorii de
influenţă şi legăturile de condiţionare care apar în cazul fiecărui fenomen studiat.
Principiile care stau la baza acestei metode sunt următoarele:
a) Stabilirea factorilor de influenţă se face prin descompunerea în trepte a fenomenelor cu
ajutorul abstracţiunii ştiinţifice. Pe această cale are loc trecerea de la general la particular şi
cunoaşterea tuturor factorilor principali şi secundari cu acţiune directă sau indirectă până la
cauzele finale care acţionează asupra fenomenului analizat;
b) Pentru stabilirea corectă a factorilor de influenţă, analiza economică trebuie să parcurgă
un drum invers în raport cu evoluţia reală a fenomenului studiat. Astfel cauzele finale descoperite
în procesul de analiză reprezintă de fapt cauzele generale care au generat apariţia fenomenului
cercetat;
c) Determinarea legăturilor de condiţionare dintre fiecare factor de influenţă şi fenomenul
analizat precum şi între factorii care acţionează.
Pentru stabilirea corectă a factorilor de influenţă este necesară cunoaşterea criteriilor de
clasificare a acestora:
1) În funcţie de natura lor, factorii de influenţă pot fi grupaţi în următoarele categorii:
a) factori economici;
b) factori tehnici;
c) factori organizatorici;
d) factori social-politici;

15
 e) factori naturali.
2) După importanţa acţiunilor factorilor de influenţă, aceştia pot fi:
a) factori principali sau esenţiali;
b) factori secundari sau neesenţiali.
Această grupare permite cunoaşterea factorilor care au un rol hotărâtor în obţinerea unui
fenomen sau rezultat economic şi asupra cărora trebuie să se acţioneze în procesul de reglare şi
optimizare.
3) În funcţie de modul cum îşi transmit influenţa asupra fenomenului analizat:
a) factori cu acţiune directă;
b) factori cu acţiune indirectă.
4) În funcţie de locul acţiunii lor:
a) factori interni sau endogeni;
b) factori externi sau exogeni.
5) În funcţie de efortul propriu al întreprinderii:
a) factori dependenţi de efortul propriu;
b) factori independenţi de efortul propriu.
6) În funcţie de durata acţiunii lor:
a) factori temporari;
b) factori permanenţi.
7) Ţinând seama de influenţă:
a) factori previzibili sau determinativi;
b) factori imprevizibili sau aleatori.
8) Având în vedere conţinutul lor:
a) factori simpli;
b) factori complecşi.
9) În raport de poziţia şi caracterul lor într-o relaţie cauzală:
a) factori cantitativi;
b) factori de structură;
c) factori calitativi.

16
 Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai factorilor calitativi fiind condiţia
indispensabilă a acţiunilor acestor factori şi se exprimă în unităţi de măsură diferite faţă de
fenomenul analizat. Aceşti factori reflectă latura extensivă a fenomenului analizat.
Factorii de structură reflectă raporturile structurale dintre elementele factorilor cantitativi
şi exprimă ponderea acestor elemente în mărimea totală a factorilor respectivi. Factorii de
structură sunt strâns legaţi de factorii cantitativi, iar modificarea lor influenţează asupra tuturor
indicatorilor sintetici ai activităţii întreprinderilor.
Factorii calitativi sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat şi se exprimă în aceleaşi
unităţi de măsură. Aceşti factori reflectă latura intensivă a fenomenului economic analizat.
Această grupare a factorilor reprezintă o mare importanţă în munca de analiză fiind o etapă
premergătoare a metodei de comensurare a influenţei factorilor asupra fenomenului studiat.

Metoda măsurării influenţei factorilor

Cu ajutorul acestei metode se determină mărimea şi sensul influenţei fiecărui factor care
acţionează asupra fenomenului analizat. În acest fel se scot în evidenţă factorii cu acţiune
pozitiva sau negativă asupra fenomenelor studiate precum şi posibilităţile de îmbunătăţire a
activităţii unei întreprinderi.
Metodele folosite pentru cuantificarea influenţei factorilor variază în funcţie de tipul
legăturilor de condiţionare dintre factori şi de scopul analizei economice.
În general legăturile de condiţionare dintre fenomenele economice analizate şi factorii de
influenţă pot fi de două tipuri principale:
- legături de tip funcţional sau determinist;
- legături de tip stohastic sau probabilistic.
Legăturile de tip funcţional se întâlnesc atunci când pentru fiecare valoare dată variabilei
independente sau factoriale se obţine o valoare bine determinată pentru variabila dependentă sau
rezultativă. Acest tip de legături indică o dependenţă foarte strânsă între fenomenele analizate şi
sunt exprimate matematic prin funcţia: y = f(x), în care y reprezintă variabila
dependentă/rezultativă sau fenomenul efect, iar x reprezintă variabila independentă/factorială sau
fenomenul cauză. Legăturile de tip funcţional pot îmbrăca forma relaţiei de produs, raport, sumă
sau diferenţă între factori.
Legăturile de tip stohastic se întâlnesc atunci când pentru fiecare valoare a fenomenelor
independente sau factoriale se obţin mai multe valori pentru variabila dependentă eşalonate într-o
17
zona de probabilitate cu o limită minimă şi una maximă. Acest tip de legături au caracter
probabilistic, aleatoriu şi pot fi exprimate prin diferite funcţii statistico-matematice de tip liniar
sau neliniar.
Ţinând seama de tipul relaţiilor de condiţionare dintre fenomenele economice şi de scopul
analizei pentru măsurarea influenţei factorilor şi a intensităţii legăturilor de cauzalitate dintre
fenomene, se pot folosi următoarele metode şi procedee:
- metoda substituirilor în lanţ;
- metoda balanţieră;
- metoda soldului;
- metoda corelaţiei;
- metoda funcţiilor de producţie;
- metoda programării liniare.

Metoda substituirilor în lanţ

Această metodă se foloseşte pentru măsurarea influenţei factorilor asupra modificării
fenomenelor sau rezultatelor economice, atunci când între fenomenul analizat şi factorii săi de
influenţă există legături de tip funcţional exprimate sub forma relaţiei de produs sau raport între
factori.
Esenţa acestei metode constă în determinarea succesivă a influenţei fiecărui factor asupra
modificării fenomenului analizat ceilalţi factori rămânând constanţi.
Metoda substituirilor în lanţ se poate prezenta sub două variante:
- metoda substituirilor în lanţ în formă desfăşurată;
- metoda substituirilor în lanţ în formă simplificată.
Cele două procedee se pot aplica pentru calcularea influenţei factorilor atât în cazul
exprimării factorilor în mărimi absolute, cât şi în mărimi relative sau sub formă de indici.
La baza acestei metode se află următoarele principii :
- aşezarea factorilor în relaţia de cauzalitate se face în ordinea poziţionării lor economice : factori
cantitativi, factori structurali şi factori calitativi;
- substituirea factorilor se face în mod succesiv începând cu factorii cantitativi şi terminând cu
cei calitativi;
- factorul substituit anterior rămâne substituit până la sfârşitul procesului de analiză şi se ia în
calcul la valoarea lui efectivă;
18
- factorul care urmează a fi substituit ulterior se ia în calcul la valoarea sa previzionată sau din
perioada de bază.

1.5. Sursele informaţionale folosite în analiza diagnostic a activităţii

economico-financiare a întreprinderii
Efectuarea analizei diagnostic a activităţii economico-financiare necesită folosirea unui
sistem de informaţii care să permită cunoaşterea tuturor fenomenelor şi proceselor care au loc în
interiorul întreprinderii şi în afara ei.
Rezultatele procesului de analiză diagnostic depind într-o măsură importantă de calitatea,
cantitatea, exactitatea şi operativitatea informaţiilor folosite în munca de analiză.
Informaţiile folosite în analiza diagnostic se pot clasifica după mai multe criterii:
În funcţie de natura lor, informaţiile pot fi:
-economice;
-tehnice;
-tehnologice;
-organizatorice;
-juridice;
-sociale;
-ecologice;
-politice.
În procesul de analiză un rol esenţial îl deţin informaţiile economico-financiare care
reflectă rezultatele întreprinderii cu ajutorul unor indicatori de ordin calitativ şi cantitativ.
După sursele lor de provenienţă, informaţiile pot fi:
- interne sau endogene, ce provin din interiorul întreprinderii şi reflectă evoluţia
rezultatelor economico-financiare şi modul de utilizare a resurselor în unitatea analizată; aceste
informaţii se regăsesc în programul de activitate şi în documentele de evidenţă economică ale
întreprinderii, îndeosebi în bilanţul contabil şi anexele sale;
- externe sau exogene, provin din afara întreprinderii şi sunt reflectate în diferite publicaţii
de specialitate, în presă sau legislaţia economico-financiară.
După conţinutul lor:
- informaţii de plan, care reflectă obiectivele curente ale întreprinderii;
19
 - informaţii normative, sunt reglementate prin anumite norme, normative financiare,
bugete sau standarde;
- informaţii efective, care reflectă rezultatele economico-financiare obţinute în activitatea
unei întreprinderi în perioada curentă sau perioadele precedente;
- informaţii de prognoză, estimează evoluţia viitoare şi consecinţele anumitor fenomene
sau procese economice pe o perioadă mai îndelungată de timp.
Sursele documentare de unde se pot culege aceste informaţii sunt: programul de activitate
al întreprinderii, diferite acte normative, contracte economice, bugetul de venituri şi cheltuieli,
documente de evidenţă contabila, financiară şi de gestiune.
În funcţie de periodicitatea lor, informaţiile pot fi:
- curente sau operative;
- periodice.
În raport de rolul lor în procesul conducerii:
- informaţii active, când se referă la activitatea curentă a întreprinderii şi pot genera măsuri
concrete de reglare în timpul desfăşurării fenomenelor respective;
- informaţii pasive, se referă la activitatea anterioară a întreprinderii, dar care sunt necesare
în fundamentarea deciziilor privind evoluţia viitoare a activităţii economice.
Deoarece obiectivul esenţial al analizei diagnostic al activităţii economico-financiare a
întreprinderii îl constituie studierea modului de realizare a obiectivelor stabilite a rezultatelor
economico-financiare obţinute, informaţii folosite în munca de analiză provin din datele cuprinse
în programul economic şi financiar al întreprinderii, bugetul de venituri şi cheltuieli precum şi
din datele sistemului de evidenţă contabilă şi statistică.
Programul economic şi financiar al întreprinderii cuprinde indicatori de plan şi unele
norme care servesc drept bază de comparaţie în aprecierea rezultatelor economico-financiare
obţinute în perioada analizată.
Un rol important în analiza diagnostic revine informaţiilor din bilanţul contabil, anexele la
bilanţ, contul de profit şi pierdere.
Pentru efectuarea analizei economico-financiare este necesar să se recurgă şi la unele date
din afara evidenţei economice, cum sunt: rapoarte prezentate în consiliile de administraţie, în
adunările generale ale acţionarilor, procese verbale încheiate de organele de control financiar-
bancar, materiale apărute în presă şi altele.
20
 Indiferent de sursele de provenienţă, informaţiile folosite în procesul de analiză
economico-financiară şi activitatea managerială a firmei, trebuie să satisfacă anumite cerinţe cum
sunt: utilitatea, exactitatea, profunzimea, operativitatea, valoarea şi costul informaţiei.

1.6. Etapele şi organizarea analizei diagnostic a activităţii economico-

financiare a întreprinderii
Pentru a efectua în bune condiţii analiza diagnostic a activităţii economico-financiară a
întreprinderii este necesară parcurgerea următoarelor etape:
a) Stabilirea tematicii şi a obiectivelor analizei diagnostic;
b) Culegerea datelor şi informaţiilor necesare pentru efectuarea analizei diagnostic;
c) Verificarea informaţiilor culese din punct de vedere al exactităţii şi al veridicităţii;
d) Prelucrarea şi studierea informaţiilor cu ajutorul metodelor şi procedeelor specifice
analizei economico-financiare;
e) Elaborarea concluziilor analizei şi a măsurilor pentru redresarea activităţii economico-
financiare a întreprinderii.
Analiza diagnostic a activităţii economico-financiare începe prin elaborarea unui program
de lucru prin care se fixează obiectivele şi etapele de analiză. În acest sens se precizează scopul
analizei economice, problemele ce vor fi supuse analizei, perioada pe care se desfăşoară analiza
precum şi persoanele care participă la efectuarea analizei.
În funcţie de conţinutul şi obiectivele analizei diagnostic se stabilesc sursele documentare
şi se trece la culegerea informaţiilor necesare pentru efectuarea analizei. Succesul procesului de
analiză depinde de documentarea temeinică asupra fenomenelor şi proceselor economice supuse
analizei, de cantitatea şi calitatea informaţiilor care reflectă fenomenele respective.
Deoarece informaţiile culese pot conţine anumite erori este necesară verificarea lor atât sub
aspectul exactităţii cât şi din punct de vedere al realităţii.
După verificarea informaţiilor culese se trece la studierea şi prelucrarea lor pe baza
metodelor şi procedeelor specifice analizei economice. În această etapă se studiază îndeosebi
modul de realizare a obiectivelor stabilite, abaterile intervenite şi se măsoară influenţele
factorilor care acţionează în mod direct şi indirect asupra rezultatelor obţinute. De asemenea, se

21
precizează factorii cu caracter perturbator precum şi cauzele care au determinat nerealizarea
obiectivelor stabilite.
Pe baza rezultatelor analizei diagnostic se stabilesc concluzii referitoare la punctele tari şi
slabe intervenite în activitatea întreprinderii şi se fac propuneri pentru remedierea lipsurilor
constatate şi sporirea eficienţei activităţii economice a întreprinderii.
Analiza diagnostic a activităţii economico-financiare a întreprinderii poate fi parţială sau
globală şi se poate efectua atât de organele din interiorul întreprinderii, cât şi din afara acesteia.
În interiorul fiecărei întreprinderi, compartimentele funcţionale şi îndeosebi cele financiar-
contabile sau anumite birouri specializate, pot efectua analize lunare, trimestriale şi lunare
privind activitatea economică şi financiară desfăşurată, modul de realizare a obiectivelor
stabilite, disfuncţionalităţile intervenite şi măsurile necesare pentru reglarea şi îmbunătăţirea
rezultatelor economico-financiare în viitor. De asemenea, prin intermediul compartimentelor
financiar-contabile, se efectuează analize anuale pe bază de bilanţ care se prezintă în Consiliul de
administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor.
Analiza diagnostic poate fi efectuată şi de organe din afara unităţii, cum ar fi:
- organe fiscale ale statului care efectuează îndeosebi analize financiare asupra modului
cum s-a stabilit baza de impozitare şi cum se respectă legislaţia în vigoare;
- unităţi bancare, în special cu ocazia acordării de credite şi urmăririi rambursării lor;
- firme specializate de consultanţă la solicitarea agenţilor economici pentru elaborarea unor
planuri de afaceri, studii de fezabilitate şi evaluarea unor active sau a întregii activităţi în funcţie
de anumite necesităţi.
Analizele efectuate de firme specializate au un caracter temporar în vederea elaborării unor
soluţii şi strategii de dezvoltare.
Analizele cu caracter permanent sunt efectuate de către compartimentele funcţionale sau de
cele constituite în mod special.
La nivelul fiecărei firme se pot crea organisme mixte cu caracter special şi temporar în
vederea efectuării unor analize tematice şi soluţionarea unor probleme, cum ar fi:
- promovarea unor noi produse;
- studierea concurenţei;
- stabilirea strategiei de dezvoltare;
- restructurarea activităţii.
22
 Având în vedere complexitatea activităţii de analiză economico-financiară şi rolul său în
procesul managerial, la nivelul fiecărei firme se impune crearea unor compartimente speciale de
analiză pentru efectuarea unor analize diagnostic cu caracter parţial sau global ale căror concluzii
să permită fundamentarea temeinică a obiectivelor şi a deciziilor privind reglarea şi adaptarea
continuă la cerinţele economiei de piaţă.

II. ANALIZA CIFREI DE AFACERI

2.1.Noțiuni generale
Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale obţinute din activitatea comercială a unei
întreprinderi într-o perioadă de timp determinată (de regulă un an).
În cadrul cifrei de afaceri nu sunt incluse veniturile financiare şi cele extraordinare.
Analiza cifrei de afaceri este importantă pentru aprecierea locului întreprinderii în sectorul
său de activitate şi a poziţiei sale pe piaţă.
În funcţie de nivelul cifrei de afaceri se poate preciza dacă întreprinderea este suficient de
importantă, dacă este semnificativă raportarea rezultatelor sale la cele ale sectorului, analiza
acesteia permiţând şi o raportare permanentă la poziţia strategică a firmei.
Orice întreprindere este interesată de crede creşterea cifrei de afaceri în vederea obţinerii
unui profit cât mai mare sau a uneia moderate, dar cu grad de certitudine în viitor.
Conceptual cifra de afaceri poate fi abordată ca cifră de afaceri totală, cifră de afaceri
medie, cifră de afaceri marginală şi cifră de afaceri critică.

23
 Cifra de afaceri totală (CA) exprimă volumul total al afacerilor unei firme evaluate în
preţurile pieţei, respectiv încasările totale.
Cifra de afaceri medie ( CA ) reflectă încasarea realizată pe un produs: CA = CA / q ,unde
q reprezintă volumul fizic al vânzărilor totale.
Cifra de afaceri marginală (CA m) exprimă variaţia încasărilor unei firme la creşterea sau
scăderea cu o unitate a cantităţii vândute: CA m = Δ CA / Δ Q.
Cifra de afaceri critică (CA min) reprezintă nivelul încasărilor la care se asigură acoperirea
cheltuielilor, respectiv pragul de la care firma începe să producă beneficii: CA min = Cf / (1 – Cv /
Ct), unde: Cf reprezintă suma cheltuielilor fixe, Cv reprezintă suma cheltuielilor variabile şi Ct
suma cheltuielilor totale.
Principalele probleme ale analizei cifrei de afaceri sunt următoarele:
- analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri;
- analiza factorială a cifrei de afaceri;
- analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea;
- determinarea cifrei de afaceri minime;
- implicaţiile economico-financiare ale variaţiei cifrei de afaceri.

2.2.Analiza dinamică şi structurală a cifrei de afaceri

Analiza cifrei de afaceri prezintă o importanţă deosebită deoarece modificarea acesteia se
reflectă asupra principalilor indicatori economico-financiari precum şi asupra eficienţei activităţii
societăţii comerciale.
Mărimea cifrei de afaceri se determină prin însumarea veniturilor provenite din activitatea
de bază a întreprinderii cu cele provenite din alte activităţi.
CA = V b + Va
Unde: Vb – reflectă cifra de afaceri din activitatea de bază a întreprinderii şi se referă la
vânzarea produselor rezultate din activitatea de bază a acesteia;
Va – reflectă cifra de afaceri din alte activităţi cu caracter industrial sau din
executarea unor lucrări şi prestarea unor servicii către terţi.
Pentru a defini cadrul general în care se înscrie activitatea întreprinderii se folosesc
mărimile absolute şi ritmurile de creştere.

24
 Mărimile absolute caracterizează evoluţia generală a cifrei de afaceri, iar cele relative
indică proporţiile de creştere a cifrei de afaceri faţă de o anumită bază de comparaţie. Studierea
acestora pe mai multe exerciţii permite stabilirea tendinţei activităţii întreprinderii.
În procesul de analiză este necesar să se calculeze modificarea absolută şi procentuală
intervenite în mărimea cifrei de afaceri din perioada curentă faţă de cea previzionată sau din
perioada de bază, astfel:
Δ CA = CA 1 – CA 0 = (Vb 1 + Va 1) – (Vb 0 +Va 0)
Δ CA % = Δ CA / CA 0 * 100 sau Δ CA % = ICA – 100 = (CA 1/ CA 0 *100) - 100
În funcţie de mărimea şi sensul acestor modificări se pot face aprecieri cu privire la
creşterea sau scăderea cifrei de afaceri în perioada supusă analizei.
Contribuţia elementelor componente la modificarea cifrei de afaceri se poate calcula cu
ajutorul metodei balanţiere:
VCA
b

1. = Vb 1 – Vb 0
VCA
a
2. = Va 1 – Va 0
În funcţie de mărimea şi sensul acestor influenţe se pot face aprecieri cu privire la
contribuţia pozitivă sau negativă a veniturilor din activitatea de bază sau a celor din alte activităţi
la modificarea totală a cifrei de afaceri a întreprinderii. De regulă contribuţia principală la
modificarea cifrei de afaceri totale revine veniturilor din activitatea de bază.
În cadrul analizei se poate calcula şi ponderea veniturilor din activitatea de bază şi din alte
activităţi faţă de cifra de afaceri totală fiind de asemenea necesar să se stabilească modificările
intervenite prin mărimea acestor ponderi.
G = Vb sau Va / CA *100
Δ G = G1 – G0
În funcţie de schimbările intervenite în mărimea acestor ponderi se poate face o analiză
structurală a cifrei de afaceri precum şi aprecierea asupra schimbărilor intervenite în ponderea
cifrei de afaceri din activitatea de bază şi din alte activităţi.
Schimbările intervenite în structura cifrei de afaceri trebuie corelate cu schimbările care au
avut loc în profilul şi structura producţiei vândute şi în cerinţele pieţei.
Analiza cifrei de afaceri poate fi continuată prin determinarea raportului static şi a
raportului dinamic între aceasta şi producţia marfă fabricată:

25
 R s = CA / Q f * 100
R d = I CA / IQf * 100
Raportul static arată ponderea cifrei de afaceri în producţia marfă fabricată, el putând lua
valori mai mici, egale sau mai mari ca 1 sau 100 şi exprimă modificările intervenite în stocurile
de produse finite.
Raportul dinamic arată dinamica cifrei de afaceri în dinamica producţiei marfă fabricată.

III. ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII

Cheltuielile unei întreprinderi reflectă sub formă valorică întregul consum de factori de
producţie sau de resurse materiale, umane şi financiare efectuat pentru fabricarea şi vânzarea
producţiei. Nivelul, dinamica şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic activitatea
întreprinderilor industriale pe linia folosirii eficiente a resurselor de care dispun, iar reducerea
nivelului lor trebuie să reprezinte un obiectiv principal pentru toţi agenţii economici în vederea
sporirii eficienţei întregii activităţi desfăşurate.
Principalele probleme ale analizei cheltuielilor întreprinderii sunt următoarele:
1) analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale ale întreprinderii;
2) analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale;
3) analiza cheltuielilor de exploatare;
4) analiza cheltuielilor variabile şi fixe;
5) analiza cheltuielilor materiale;
6) analiza cheltuielilor salariale;
7) analiza cheltuielilor cu dobânzile;
8) analiza costurilor pe produs.
26
 3.1. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale ale întreprinderii.
Cheltuielile totale ale întreprinderii se structurează după mai multe criterii, unul important
în funcţie de care se grupează şi în contul de profit şi pierdere fiind natura acestora. Potrivit
acestui criteriu, cheltuielile totale cuprind:
- cheltuieli de exploatare;
- cheltuieli financiare;
- cheltuieli extraordinare.
Ct  Ce  C f  Cex

În mod corespunzător veniturile totale obţinute din activitatea unei întreprinderi cuprind:
- venituri de exploatare;
- venituri financiare;
- venituri extraordinare.
Vt  Ve  V f  Vex

Pentru analiza cheltuielilor totale este necesar să se calculeze modificările absolute şi

procentuale intervenite în nivelul acestora, astfel:
Ct  Ct1  Ct 0

 Ct Ct1
Ct %   100 sau Ct %  I Ct  100   100  100
Ct 0 Ct 0

În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite se pot face aprecieri cu privire la

creşterea sau scăderea cheltuielilor totale efective faţă de cele prevăzute sau din perioada de
bază. În procesul de analiză se pot calcula şi influenţele fiecărei categorii de cheltuieli asupra
modificării cheltuielilor totale ale întreprinderii prin aplicarea metodei balanţiere astfel:

-  Cet  Ce1  Ce0

C

C
-  Cft  C f1  C f 0

-  Cext  Cex1  Cex0

C

În cadrul analizei este necesar să se studieze şi structura cheltuielilor totale pe cele 3

categorii. În acest scop se va calcula ponderea fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile
totale, precum şi modificarea acestor ponderi:

27
 Ce ; C f ; Cex
G  100
Ct

G  G1  G0

În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite în nivelul lui „G”, se pot face
aprecieri cu privire la modificările intervenite în structura cheltuielilor totale în perioada curentă
faţă de cea prevăzută sau cea din perioada de bază.
Analiza structurii cheltuielilor totale se mai poate efectua ţinând seama şi de alte
posibilităţi de grupare a cheltuielilor întreprinderii. Astfel, în funcţie de dependenţa acestor
cheltuieli faţă de variaţia volumului fizic al producţiei, cheltuielile totale se împart cheltuieli
variabile şi cheltuieli fixe:
Ct  Cv  C f

Dacă se ţine seama de modul de repartizare a cheltuielilor pe produse se poate face o

grupare în cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte:
Ct  Cd  Ci

Cheltuielile directe sau cele indirecte se pot grupa pe categorii sau elemente de cheltuieli în
cheltuieli materiale şi cheltuieli salariale efectuate în cadrul întreprinderii.
Ţinând seama de aceste grupări se poate adânci analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor
totale prin calcularea modificărilor absolute şi procentuale pe fiecare categorie de cheltuieli,
precum şi a ponderii fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile totale.

3.2. Analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale.

Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor efectuate de către o întreprindere este necesar să
se calculeze nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale ale întreprinderii. Acest
indicator numit şi rată de eficienţă a cheltuielilor totale se calculează prin raportarea
cheltuielilor totale la veniturile totale şi înmulţit cu 1000:
Ct C  C f  Cex
Ct / 1000Vt   1000  e  1000
Vt Ve  V f  Vex

Ţinând cont de modul de calcul al indicatorului, ca raport între efort şi efect, o reducere a
nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri relevă o situaţie favorabilă respectiv de creştere a
eficienţei cheltuielilor totale.

28
 Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale mai poate fi explicată şi
prin efectuarea unui alt tip de analiză factorială. În acest caz, nivelul cheltuielilor totale la 1000
lei venituri totale se poate calcula în funcţie de structura sau ponderea veniturilor întreprinderii
pe cele 3 categorii şi de nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3 categorii de venituri şi
cheltuieli.
În finalul analizei este necesar să surprindem principalele măsuri ce trebuie întreprinse
pentru reducerea nivelului cheltuielilor totale la 1000lei venituri totale. În general acestea se
referă la:
a) preţurile de vânzare şi tarifele practicate pentru realizarea produselor şi
serviciilor trebuie să acopere costurile şi să permită obţinerea unui profit corespunzător;
b) adaptarea unei structuri optime de finanţare a mijloacelor economice;
c) valorificarea activelor fixe la valori cât mai mari precum şi onorarea la
timp a obligaţilor faţă de clienţi şi faţă de bugetul statului.

3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea principală în cheltuielile totale ale întreprinderii.
Ele cuprind toate cheltuielile aferente ciclului de exploatare, respectiv pentru aprovizionarea
materiilor prime şi materialelor, stocarea acestora, producerea bunurilor şi serviciilor şi
desfacerea acestora.
Cheltuielile de exploatare pot fi grupate în 3 categorii:
- cheltuieli aferente producţiei vândute;
- cheltuieli aferente producţiei stocate;
- cheltuieli aferente producţiei imobilizate.
Ce  C pv  C ps  C pi

În mod corespunzător, veniturile de exploatare cuprind:

- venituri aferente producţiei vândute;
- venituri aferente producţiei stocate;
- venituri aferente producţiei imobilizate.
Ve  V pv  V ps  V pi

Indicatorul cu ajutorul căruia se apreciază eficienţa cheltuielilor de exploatare se numeşte

cheltuieli de exploatare la 1000lei venituri de exploatare sau rată de eficienţă a cheltuielilor de
29
exploatare şi se determină raportând nivelul cheltuielilor de exploatare la veniturile de exploatare
înmulţit cu 1000.
Ce C  C ps  C pi
Ce / 1000Ve   1000  pv  1000
Ve V pv  V ps  V pi

Reducerea cheltuielilor la 1000lei venituri de exploatare arată o creştere a eficienţei

activităţii de exploatare prin îmbunătăţirea utilizării resurselor materiale, umane şi financiare din
fiecare fază a ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere).
Analiza se poate adânci prin luarea în considerare a celor 3categorii de venituri de
exploatare şi cheltuieli de exploatare. Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare poate fi
continuată pe baza unui alt model factorial, caz în care nivelul cheltuielilor de exploatare la
1000lei venituri de exploatare se poate stabili în funcţie de ponderea fiecărei categorii de venituri
de exploatare faţă de totalul veniturilor de exploatare şi de nivelul cheltuielilor de exploatare la
1000lei venituri de exploatare pe cele 3 categorii.
În cadrul cheltuielilor de exploatare, ponderea cea mai mare revine cheltuielilor aferente
producţiei vândute sau cheltuielile aferente cifrei de afaceri, fapt pentru care este necesară
aprofundarea analizei prin determinarea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri.
Asupra modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri influenţează 3 factori cu acţiune
directă, respectiv:
- modificarea structurii producţiei vândute;
- modificarea preţurilor de vânzare;
- modificarea costurilor complete pe o unitate de produs.
Modificarea volumului fizic al producţiei vândute nu influenţează în mod direct nivelul
cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pentru că acţionează cu aceeaşi mărime atât asupra
numărătorului cât şi a numitorului relaţiei de calcul. Totuşi modificarea volumului fizic al
producţiei vândute influenţează în mod indirect nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
prin intermediul costului pe unitatea de produs care se modifică în sens invers faţă de variaţia
volumului fizic al producţiei vândute pe seama cheltuielilor fixe ce revin pe unitatea de produs.
În ceea ce priveşte modificarea structurii, deşi ea apare atât la numărător cât şi la numitor,
influenţa sa nu este nulă pentru că la numărător avem structura producţiei vândute exprimată cu
ajutorul costului în timp ce la numitor avem structura producţiei vândute exprimată cu ajutorul

30
preţului, iar raportul cost-preţ nu este constant pentru toate produsele, şi deci, şi cele două
posibilităţi de exprimare a structurii sunt diferite.
În finalul analizei este necesar să se studieze şi consecinţele modificării cheltuielilor la
1000 lei cifră de afaceri asupra principalilor indicatori economico-financiari ai întreprinderii şi
anume:
- asupra profitului aferent cifrei de afaceri;
- asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe;
- asupra eficienţei activelor circulante;
- asupra eficienţei utilizării forţei de muncă.

3.4. Analiza cheltuielilor cu materialele

Din analiza cheltuielilor cu materiile fac parte acele cheltuieli legate de obiectele muncii
consumate în procesul de producţie, adică cheltuielile pentru materii prime, materiale,
combustibili şi energie. Aceste cheltuieli deţin ponderea principală în totalul cheltuielilor
întreprinderii, fapt care necesită luarea unor măsuri corespunzătoare pentru reducerea lor la
nivelul fiecărei întreprinderi.
În cadrul analizei cheltuielilor cu materialele se studiază următoarele probleme:
- dinamica şi structura cheltuielilor cu materialele;
- eficienţa cheltuielilor cu materialele;
- principalele căi de reducere a cheltuielilor cu materialele.
Pentru a analiza dinamica şi structura cheltuielilor cu materialele este necesar să se
calculeze modificarea absolută şi procentuală a acestor cheltuieli precum şi a ponderii lor în
totalul costurilor de producţie.
Analiza în dinamică a cheltuielilor cu materialele trebuie să scoată în evidenţă tendinţa de
reducere a cheltuielilor cu materialele pe unitatea de produs îndeosebi pe seama reducerii
consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibili şi energie ce revin pe unitatea
de produs ca urmare a modernizării şi perfecţionării procesului tehnologic.
Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor cu materialele este necesar să se studieze corelaţia
dintre indicele cifrei de afaceri şi indicele cheltuielilor cu materialele. Deoarece cheltuielile cu
materialele cuprind atât cheltuielile cu materialele directe care sunt dependente de volumul

31
producţiei, cât şi cheltuielile cu materialele indirecte care au caracter convenţional constant,
indicele cifrei de afaceri trebuie să devanseze indicele cheltuielilor cu materialele.
De asemenea pentru a reflecta o îmbunătăţire a folosirii cheltuielilor cu materialele,
indicele cifrei de afaceri trebuie să devanseze atât indicele cheltuielilor cu materialele directe, cât
şi indicele cheltuielilor cu materialele indirecte.
Nivelul indicatorului cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri este influenţat de
3 factori cu acţiune directă:
- modificarea structurii cifrei de afaceri;
- modificarea preţurilor de vânzare;
- modificarea cheltuielilor cu materialele pe unitatea de produs.
În cadrul analizei cheltuielilor cu materiile prime trebuie să se studieze şi principalele căi
de reducere a acestora. Aceste căi ar putea fi:
- reducerea consumurilor specifice;
- reproiectarea produselor;
- ridicarea calificării forţei de muncă;
- folosirea unor materiale noi mai ieftine, dar fără a prejudicia calitatea produselor;
- reducerea cheltuielilor de aprovizionare.

3.5. Analiza cheltuielilor salariale

Cheltuielile salariale exprimă sub formă valorică întregul consum de muncă vie sau
cheltuielile totale efectuate de întreprindere pentru plata forţei de muncă şi pentru achitarea
obligaţiilor legate de asigurările sociale şi protecţia socială a salariaţilor.

Pentru analiza situaţiei generale a cheltuielilor salariale este necesar să se studieze

următoarele aspecte:
- modificarea absolută şi relativă a cheltuielilor salariale;
- eficienţa cheltuielilor salariale.
Ponderea principală în totalul cheltuielilor salariale o deţine fondul de salarii. Mărimea
fondului de salarii depinde de numărul mediu de salariaţi şi de salariul mediu anual pe o
persoană:
La rândul său, salariul mediu anual depinde de timpul mediu lucrat de o persoană într-un
an, exprimat în ore şi de salariul mediu orar.
32
 Reducerea cheltuielilor salariale la 1000 lei venituri din exploatare, cifră de afaceri sau
valoare adăugată reflectă o creştere a eficienţei cheltuielilor salariale, ca urmare a sporiri mai
accentuate a veniturilor din exploatare, cifrei de afaceri sau valorii adăugate faţă de creşterea
cheltuielilor salariale sau a fondului de salarii. Practic, trebuie respectate următoarele corelaţii.
Analiza costurilor pe produse
Analiza costurilor pe produse are rolul de a evidenţia tendinţele ce se manifestă în evoluţia
costurilor pe unitatea de produs, precum şi a căilor de reducere a acestora. Principalele obiective
vizează:
a) – analiza nivelului, dinamicii şi structurii costului produselor;
b) – analiza principalelor categorii de cheltuieli;
c) – analiza costului marginal.
a) Analiza nivelului, dinamicii şi structurii costului produselor.
Nivelul costurilor pe unitatea de produs se determină prin raportarea cheltuielilor totale
aferente unui produs la volumul fizic al producţiei din produsul respectiv
În procesul de analiză este necesar să se calculeze modificările absolute şi procentuale
intervenite în nivelul costurilor pe unitatea de produs în perioada curentă, comparativ cu o
perioadă precedentă sau cu realizările unor firme concurente.
b) Analiza principalelor categorii de cheltuieli.
Are ca scop identificarea abaterilor pe categorii de cheltuieli şi stabilirea posibilităţilor de
reducere a acestora. Cheltuielile cu materiile prime depind de consumul specific din diferitele
materiale şi de preţul materialului. Acţiunea de reducere a cheltuielilor cu materialele vizează
atât preţul de achiziţie cât şi reducerea consumului de materiale.Cheltuielile cu salariile depind
de productivitatea muncii exprimată prin timpul consumat pe unitatea de produs şi de salariul
mediu orar.Modificarea lor este determinată de doi factori cu acţiune directă: timpul pe unitatea
de produs şi salariul mediu orar.Reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs trebuie
să se realizeze prin creşterea productivităţii muncii şi nu prin reducerea salariului mediu orar.
Cheltuielile de regie ca sumă totală reprezintă acele cheltuieli care nu depind de volumul
producţiei
c) Analiza costului marginal
Costul marginal reprezintă costul la care este produsă o unitate suplimentară dintr-un
produs.
33
 Analiza costului marginal permite determinarea punctului în care întreprinderea îşi
desfăşoară activitatea cu cheltuielile cele mai mici.

IV. ANALIZA RENTABILITĂŢII ÎNTREPRINDERII

În condiţiile de piaţă profitul reprezintă unul dintre obiectivele de bază ale activităţii unei
întreprinderi. Chiar dacă obiectivul privind maximizarea profitului a fost detronat din calitatea sa
de scop primordial al unui agent economic, datorită unor neajunsuri de ordin conceptual şi
practic, cum ar fi caracterul său static şi neincluderea în calcul a riscului, studiul profitului
prezintă o importanţă deosebită pentru analiza situaţiei financiar-patrimoniale a oricărei
întreprinderi. Obiectivul de maximizare a averii acţionarilor, respectiv de creştere a valorii de
piaţă a unei firme, devenit de primă importanţă, nu exclude în nici un fel existenţa sau sporirea
profitului, ci dimpotrivă recunoaşte rolul acestuia de principal factor de influenţă în atingerea
acestui obiectiv.
De fapt, dacă înlăturăm, pe termen mediu, conceptului de profit componentele de
lichiditate, de localizare temporală şi de risc, obţinem noţiunea de cash-flow net, adică elementul
de bază folosit la evaluarea averii acţionarilor, respectiv în determinarea valorii de piaţă a
acţiunilor unei întreprinderi. În acelaşi timp, maximizarea profitului oferă o orientare foarte bună
a activităţii managerilor, deoarece acest obiectiv reflectă punctul până la care trebuie extinsă
producţia, adică punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal al ultimei unităţi de
produs realizată. Dacă se produce mai puţin nu se va putea atinge profitul maxim posibil, iar
dacă producţia trece de punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal, veniturile
suplimentare care se vor obţine vor fi depăşite de costurile suplimentare.
Rentabilitatea exprimă capacitatea unei firme de a realiza profit, respectiv de a obţine
venituri de pe urma vânzării şi încasării producţiei, care să depăşească cheltuielile ocazionate de
34
activitatea sa. Rentabilitatea poate fi analizată sub două aspecte şi anume prin prisma profitului
privit ca un indicator de volum şi prin rata profitului (rata rentabilităţii), care exprimă eficienţa
folosirii principalelor resurse angajate în obţinerea profitului.
Rentabilitatea reprezintă principala formă de manifestare a eficienţei economice, iar
profitul, ca fundament al rentabilităţii, se prezintă în cadrul diverselor modele de analiză a
rentabilităţii sub mai multe forme, şi anume: profit de exploatare, profit financiar, profit
impozabil, profit net (profit după impozitare).
Principalele probleme ale analizei diagnostic a rentabilităţii sunt:
- analiza dinamică şi structurală a profitului;
- analiza factorială a profitului;
- analiza ratei rentabilităţii;
- analiza rentabilităţii pe produse;
- analiza rentabilităţii pe baza punctului critic;
- analiza corelaţiei dintre rentabilitate şi risc;
Informaţiile necesare analizei rentabilităţii se regăsesc în contul de profit şi pierderi, în
bilanţul contabil şi anexele sale, precum şi în alte documente ale contabilităţii financiare şi de
gestiune ale oricărei firme.

4.1. Analiza dinamică şi structurală a profitului

Analiza structurală a profitului ţine seama de elementele componente şi de sursele de
provenienţă ale profitului. Astfel, mărimea rezultatului total al exerciţiului înainte de impozitare
(Rt), numit şi profit brut (Pb), se determină ca diferenţă între veniturile totale (Vt), obţinute în
perioada respectivă şi cheltuielile totale (Ct) efectuate de către întreprindere:
Rt(Pb) = Vt - Ct
La rândul său, veniturile totale provin din însumarea veniturilor de exploatare (Ve), a
veniturilor financiare (Vf) şi a veniturile extraordinare (Vex):
Vt = Ve + Vf + Vex
De asemenea, cheltuielile totale se compun din cheltuielile de exploatare (Ce), cheltuieli
financiare (Cf) şi cheltuieli extraordinare (Cex).
Ct = Ce + Cf + Cex

35
 În procesul de analiză se pot calcula modificările absolute şi procentuale intervenite în
mărimea rezultatului total (profitului brut), astfel:
Rt
Rt = Rt1 - Rt0 Rt% = Rt x 100
0

Analiza structurală a rezultatului total se poate adânci prin luarea în considerare a

influenţelor exercitate de modificarea fiecărei categorii de venituri, precum şi a categoriilor de
cheltuieli aferente.
Mărimea rezultatului total (profitului brut) se mai poate stabili prin însumarea rezultatului
aferent exploatării sau a profitului aferent exploatării sau a profitului financiar (Rf sau Pf) şi cu
rezultatul extraordinar sau profitul extraordinar (Rex sau Pex):
Rt(Pb) = Re + Rf + Rex = (Ve - Ce) + (Vf – Cf) + (Vex - Cex)
Prin însumarea rezultatului de exploatare şi a rezultatului financiar se obţine rezultatul
curent (Rc):
Rc = Re + Rf
În cadrul analizei se pot calcula influenţele fiecărei categorii de rezultate asupra modificării
rezultatului total (profitului brut) prin aplicarea metodei balanţiere. De asemenea, se poate stabili
ponderea fiecărei categorii de rezultat în cadrul rezultatului total al întreprinderii, precum şi
modificarea acestor ponderi, astfel:
Re, Rf , Re x
GRe, Rf ,Re x  *100 iar G  G1  G0
Rt
Suma algebrică a contribuţiei tuturor factorilor trebuie să corespundă cu modificarea
procentuală a rezultatului total (a profitului brut).
În cadrul analizei se poate stabili mărimea rezultatului impozabil (Ri) sau a profitului
impozabil (Pi), în funcţie de rezultatul total sau profitul brut al întreprinderi, la care se adaugă
cheltuielile nedeductibile (Cn) şi se scad deducerile fiscale (Df):
Ri(Pi) = Rt(Pb) + Cn - Df
Mărimea profitului net sau a rezultatului net Pn (Rn) se determină sa diferenţă între
rezultatul sau profitul impozabil şi impozitul pe profit corespunzător:
Rn(Pn) = Ri(Pi) - Ip
Pentru analiza structurală a profitului prezintă interes şi studiul indicatorilor cuprinşi în
situaţia soldurilor intermediare de gestiune, care reprezintă importante puncte de sprijin în

36
elaborarea deciziilor financiare şi de producţie ale întreprinderii industriale. Ele caracterizează
situaţia economică şi financiară a întreprinderii, prezentând interes atât pentru fundamentarea
internă a deciziilor de conducere cât şi pentru analiştii externi ai activităţii firmei. Astfel,
principalul indicator în care este cuprins în această situaţie este excedentul brut al întreprinderii,
determinat de activitatea de exploatare. Acest indicator prezintă avantajul că nu este influenţat
de activitatea financiară sau de politica financiar-contabilă a firmei, respectiv nu depinde de
sistemul de amortizare şi aprovizionare, de nivelul impozitelor şi taxelor sau de politica de
distribuire a dividendelor. Excedentul brut de exploatare se determină astfel:
EBE = VA + Sb - Cp - ITV
în care:
VA - reprezintă valoarea adăugată;
Sb - subvenţiile de exploatare;
Cp - totalul cheltuielilor legate de personal;
ITV – impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate (mai puţin impozitul pe profit şi TVA).
Dacă scădem din excedentul brut de exploatare creşterea necesarului financiar de
exploatare (NFE), sau dacă se adaugă scăderea NFE, vom obţine excedentul de trezorerie de
exploatare. Acest indicator măsoară capacitatea unei întreprinderi de a genera lichidităţi din
activitatea de exploatare, exprimând contribuţia exploatării la formarea cash-flowului total al
întreprinderii.
Indicatorii cuprinşi în situaţia soldurilor intermediare de gestiune se obţin în cascadă, prin
scăderi succesive. Valoarea adăugată, spre exemplu, se obţine prin scăderea din producţia
exerciţiului plus marja comercială sau suma adaosului comercial, a consumurilor intermediare
provenite de la terţi. Analiza structurală a excedentului brut de exploatare şi implicit a celorlalţi
indicatori cuprinşi în situaţia soldurilor intermediare de gestiune se realizează cu ajutorul
metodei bilanţiere.

4.2. Analiza factorială a profitului

Analiza factorială a profitului necesită stabilirea factorilor care influenţează mărimea şi
evoluţia profitului, precum şi cuantificarea acestor influenţe. În cadrul analizei factoriale a
profitului vom urmări trei indicatori de bază şi anume:
- analiza rezultatului total (profitului brut);
37
 - analiza rezultatului exploatării (profitului de exploatare);
- analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri.
În general, creşterea profitului se poate obţine pe următoarele căi:
- creşterea volumului producţiei fabricate şi vândute, în funcţie şi de evoluţia cererii şi a
ofertei de bunuri pe piaţă;
- îmbunătăţirea structurii structurii producţiei în favoarea celor mai rentabile produse pe
piaţă;
- reducerea cheltuielilor unitare, prin: reducerea cheltuielilor materiale, în principal prin
scăderea consumurilor specifice şi prin reducerea cheltuielilor cu amortizarea pe unitatea de
produs;

4.3.Analiza ratei rentabilităţii

Rata rentabilităţii reprezintă un indicator sintetic, prin care se apreciază sub formă relativă
situaţia profitabilităţii întreprinderii. Rata rentabilităţii este unul dintre cei mai importanţi
indicatori prin care se apreciază eficienţa activităţii unei întreprinderi, deoarece reflectă
rezultatele obţinute ca urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic: aprovizionare,
producţie şi desfacere.
Rata rentabilităţii, ca indicator economic, poate avea mai multe forme, în funcţie de modul
de raportare a profitului brut sau net la capitalul total sau capitolul propriu, la resursele
consumate sau la rezultatele obţinute în urma vânzării produselor.
1) Rata rentabilităţii economice se exprimă ca raport între rezultatul exerciţiului înainte de
impozitare (profit brut) şi capitalul total (propriu şi împrumutat), denumit şi capital permanent:
Pb Pb
Re  * 100  * 100,
Kp Kpr  Kî

în care:
Re- rentabilitatea economică;
Pb- profitul brut;
Kp- capitalul permanent.
În acest caz rata rentabilităţii economice arată performanţa economică a întreprinderii,
respectiv modul în care acesta utilizează ansamblul resurselor de capital aflate la dispoziţia sa.

38
 2)Rata rentabilităţii financiare se determină ca raport între rezultatul după impozitare
(profitul net) şi capitalul propriu:
Pn
Rf  * 100,
Kpr

în care:
Kpr- capitalul propriu;
Pn- profitul net;
Rata rentabilităţii financiare este influenţată de pârghia financiară, respectiv de raportul
care există între capitalul propriu şi datoriile pe termen mediu şi lung. Costul capitalului
împrumutat depinde de rata medie a dobânzii, care se exprimă astfel:
Sd
Rd  * 100
D
în care:
Sd- reprezintă suma dobânzilor;
D- volumul datoriilor financiare (pe termen mediu şi lung).
Creşterea ratei rentabilităţii resurselor consumate poate avea loc prin:
- îmbunătăţirea structurii producţiei în favoarea sortimentelor mai rentabile pentru
întreprindere şi cerute pe piaţă;
- creşterea preţurilor de vânzare, care poate avea loc numai prin creşterea calităţii
produselor şi în corelaţie cu raportul dintre cererea şi oferta de bunuri respective.
3.)Rata rentabilităţii vânzărilor, numită şi rata rentabilităţii comerciale (Rv), care se
determină ca raport între profitul aferent cifrei de afaceri şi cifra de afaceri, exprimată în preţuri
de vânzare, exclusiv TVA:

Rv 
Pr
* 100 
 q( s) p   q( s)c *100
q* p  q(s) p
Acest model cunoaşte aceiaşi factori de influenţă ca şi rata rentabilităţii resurselor
consumate, situaţi în aceeaşi ordine de condiţionare: s, c, p. Calculul influenţelor are loc în mod
asemănător cu cazul ratei rentabilităţii resurselor consumate, prin aplicarea metodei substituţiei
în lanţ.

39
 4.4. Analiza rentabilităţii pe produse
Analiza rentabilităţii pe produse permite cunoaşterea profitului şi a ratei rentabilităţii pe
fiecare sortiment, precum şi a căilor prin care se poate acţiona în vederea cunoaşterii rentabilităţii
întreprinderii. Pentru aprecierea rentabilităţii pe produse se folosesc doi indicatori principali:
profitul pe categorii de produse şi rata rentabilităţii pe categorii de produse.
Profitul pe unitatea de produs (pr) se stabileşte ca diferenţă între preţul de vânzare (p) fără
TVA şi costul pe unitatea de produs (c), adică:
pr = p - c
Suma profitului pe produse se determină în funcţie de cantitatea de produse vândută (q) şi
de diferenţa dintre preţul de vânzare fără TVA şi costul complet pe unitatea de produs astfel:
Pr = q(p-c)=qp-qc
Rata rentabilităţii pe categorii de produse se poate exprima prin raportarea profitului pe
produs la costul complet al producţiei vândute, respectiv la preţul de vânzare fără TVA
q ( p  c) pc pc
r *100  * 100 ; r * 100 .
q*c c p

Nivelul ratei rentabilităţii pe produs este deci influenţat de doi factori cu acţiune directă:
costul unitar şi preţul de vânzare fără TVA, a căror modificare se răsfrânge asupra modificării
ratei rentabilităţii.
Analiza ratei pe produs trebuie să pună în evidenţă, pe de o parte, situaţia îndeplinirii
prevederilor la cei doi indicatori, profitul pe produs şi rata rentabilităţii pe produs, prin stabilirea
factorilor care au determinat abaterile respective faţă de program şi propunerea unor măsuri de
îmbunătăţire a situaţiei. Pe de altă parte, această analiză trebuie să evidenţieze produsele a căror
profit şi respectiv rată a rentabilităţii sunt situate sub un nivel considerat acceptabil pentru firmă,
pentru viitor existând alternativa creşterii rentabilităţii acelor produse sau restrângerea
producţiei, ari chiar renunţarea la producerea lor, în funcţie de studiile de piaţă şi de politica
firmei în cauză.
Căile principale de creştere a rentabilităţii pe produse se referă la reducerea cheltuielilor
pe unitatea de produs, atât pe seama cheltuielilor materiale cât şi a cheltuielilor cu munca vie,
precum şi la creşterea preţurilor de vânzare, în funcţie de creşterea calităţii şi de evoluţia
raportului cerere – ofertă.
V. STUDIU DE CAZ
40
 ANALIZA PROFITABILITĂȚII
LA S.C. ELMERA S.A.

5.1.Prezentarea firmei
Societatea studiată în cadrul acestui proiect este S.C. ELMERA S.R.L. din
Lupeni, jud.Hunedoara, o societate comercială cu capital privat înființată în 2005, prin aportul a
doi asociați, având număr de înregistrare J20/1958/2005.
La început activitatea s-a desfășurat într-un spațiu închiriat, cu un număr de 3 angajați. Pe
parcurs, din motive obiective s-a renunțat la acesta și s-a închiriat un alt spațiu comercial la care
s-au făcut îmbunătățiri prin investiții, devenind punct de lucru al firmei. Până în prezent, asociații
au participat în mod egal la beneficii și pierderi. De-a lungul anilor firma a achiziționat
numeroase aparate tehnologice dintre care 3 calculatoare, 2 copiatoare. o imprimantă, un fax
precum și alte aparate achiziționate pentru întreținere și reparații.
Societatea are contabilitate externalizată, având un contract de prestări servicii cu firma
specializată de contabilitate S.C.Computer Sercont S.R.L.
Elemente de identificare:
Denumire: S.C. ELMERA S.R.L.
Sediul social: Lupeni, str. Crinilor 42/5
Punct de lucru: lupeni, str.B-dul Păcii nr 3
Telefon/Fax:0254-561309
Nr.de înregistrare: J20/1958/2005.J20
Cod fiscal: 18257954
Activitate preponderentă: arhitectură (cod CAEN: M7111)
Capital subscris și vărsat: 200 RON
Cifra de afaceri: 110.000 RON
Profit net: 20.000 RON

Obiectul de activitate al societăţii

Societatea comercială ELMERA S.R.L. are ca domeniu principal activități de arhitectură,
41
inginerie și servicii de consultanță tehnică legată de acestea( cod CAEN: M 7111)
Această clasă include:
a.) consultanță pentru activități de arhitectură:
 planuri și proiecte pentru clădiri;
 supravegherea activității de construcții;
 planuri de urbanism și amenajarea teritoriului;
b.) proiectarea platformelor industriale și a echipamentelor;
c.) inginerie, management de proiect și activități tehnice:
 realizarea de proiecte privind ingineria civilă, hidraulică și de trafic;
 elaborarea și realizarea de proiecte privind ingineria electrotehnică, minieră,
chimică, mecanică, industrială și de securitate tehnică;
d.) elaborarea proiectelor referitoare la instalații de aer condiționat, refrigerare, control al
poluării, inginerie acustică etc.;
e.) elaborarea de proiecte de prospecțiuni și geologie:
 măsurători și cercetări conexe, care oferă informații referitoare la structura
solului,
 localizarea zăcămintelor de petrol, gaze naturale, minerale, minereuri și ape
subterane;
Începând cu luna iunie, anul 2009, societatea și-a extins activitatea desfășurând și comerț
cu produse de birotică, papetărie și xerox.

Scopul firmei S.C. ELMERA S.R.L.

Activitatea desfășurată sunt conforme cerinţelor de calitate şi legislației în vigoare.
Acestea sunt conforme standardului ISO 9001. Standardul ISO 9001 a fost elaborat pentru o
certificare oferită clienților ca societatea în cauză funcționează în acord și pe baza unui sistem de
calitate recunoscut internațional și care este reprezentativ atât pentru calitatea produselor și
serviciilor, cât și managementului organizației respective. Calitatea serviciilor, produselor,
managementului care, în fapt, influențează calitatea celorlalte produse și procese ale
întreprinderii, reprezintă un factor decisiv în importanța activității oricărei societăți prezente pe
piața românească, a cărei dinamică este în continuă dezvoltare, în condițiile economiei de piață
actuale. Această calitate contribuie, direct sau indirect, la mărirea cifrei de afaceri, la păstrarea
poziției de piață, cucerirea a noi nișe de piață, îmbunătățrirea imaginii firmei, creșterea încrederii
clienților și furnizorilor în serviciile și produsele oferite de către firmă. Societatea deține și
Certificat de calitate obținut prin S.R.A.C. - Societatea Română de Certificare a Calităţii.

42
 ELMERA este dedicată total pieţei româneşti. Oferă 'într-un singur pas' totala satisfaţie a
clientului, împreună cu reducerea costurilor proprietăţii produselor, soluţiilor şi serviciilor
furnizate, beneficiind de un puternic suport tehnic propriu şi internaţional.
În prezent prin angajații permanenți sau prin colaboratori poate acoperi o mare diversitate
de tipuri de lucrări. Specialiștii colaboratori sunt arhitecți, ingineri constructori, ingineri de
instalații electrice, sanitare și de încălzire, experți tehnici și verificatori atestați, topografi,
geologi. Dispune de asemeni de licențe pentru programele de proiectare, atât de calcul cât și de
desenare, toate lucrările fiind făcute pe calculator.
Astfel oferă:
 servicii profesionale de proiectare structurală inginerească. Cu ajutorul unor
programe de analiză structurală, licențiate, cum ar fi Graitec Advance Design
 servicii de concepție, desenare și editare planuri tehnice de detaliu, utilizând
programe CAD, licențiate, performante, dedicate acestui scop
 consultanță tehnică în construcții

5.2. Conducerea și organizarea firmei/organigrama

Fiind o societate mică, în curs de dezvoltare, S.C. ELMERA S.R.L. are un administrator și
trei angajați: 1 inginer, 1 desenator, 1 vânzător.
Administratorul firmei are următoarele atribuții:
- să aprobe bilanțul și să stabilească repartizarea profitului net;
- să modifice actul constitutiv;
- să reprezinte societatea în relațiile cu terții, persoane fizice sau juridice;
- să admită începerea activității numai după depunerea capitalului social;
- să vegheze ca bilanțul contabil să fie intocmit la termen și depus la organele fiscale și Registrul
Comertului;
- să nu admită ridicarea din casa societății a unor sume de bani în interes personal;
- să vegheze ca dividendele să fie stabilite pe baza unui profit real.
Organigrama se compune astfel:

Administrator

43
 Angajat 1: Angajat 2: Angajat 3:

Inginer Desenator Vânzător

5.3. Resurse umane/organizarea procesuală

Organizarea procesuală constă în stabilirea principalelor procese de muncă necesare
realizării sistemului de obiective ale firmei. Principalele procese de muncă ce se desfăsoară într-o
organizație sunt: funcțiunile, activitățile, atribuțiile și sarcinile. În general într-o organizație
există cinci funcțiuni principale: cercetare-dezvoltare, comercială, producție-servicii, financiar-
contabilă și personal.
Functia comercială cuprinde trei activități: marketing, aprovizionare și vânzare.
Activitățile la rândul lor se divid în atribuții, care reprezintă procese de muncă ce concură
la realizarea obiectivelor specifice. Spre exemplu în cadrul marketingului deosebim atribuții de
prospectare a pietei, reclamă și publicitate.
Atribuțiile se divid în sarcini, care sunt procese de muncă complexe sau simple ce
contribuie la realizarea obiectivelor individuale și de regulă se atribuie unei singure persoane.
Elementele principale ale procesului de muncă sunt: subiectul (omul), mijloacele de
muncă, obiectele muncii si scopul.
În cazul societății ELMERA S.R.L. procesul de muncă include următoarele elemente:
- administrator, celelalte specializări specifice;
- documentele, informatia;
- echipamente de calcul (calculatoare, imprimante), mobilier;
- mediul (ambianta fizică si socială în care se desfăsoară activitatea);
- relația vânzător - client;
- scopul procesului de muncă (satisfacerea cerințelor clienților).
Prin studierea procesului de muncă se pot descoperi căi de creștere a productivității
muncii, se pot reduce eforturile fizice și intelectuale și se elimină sau se diminuează
suprasolicitarea.

44
 În cadrul societății ELMERA S.R.L. se acordă o foarte mare atenție resurselor umane,
deoarece este modul în care se poate obține un nivel ridicat de profitabilitate în cadrul firmei.
În condiţiile în care firma se adaptează cerinţelor din ce în ce mai exigente ale clienţilor,
dezvoltarea de noi produse, instrumente şi servicii trebuie să fie susţinută de un personal cu o
calificare de vârf, la standarde occidentale. Performanţa personalului societății este rezultatul
unui proces început încă de la înfiinţarea societății, axat pe trei direcţii principale: selectarea
riguroasă a echipei de specialişti, permanenta perfecţionare a acesteia, dar şi stimularea
implicării fiecărui angajat în optimizarea activităţii societății.
Politica societății ELMERA S.R.L. în domeniul recrutării a avut în vedere atât experienţa,
cât şi motivaţia noilor angajaţi. La selectare s-a ţinut seama de nivelul studiilor absolvite, de
competenţa, dar şi de aspecte legate de onestitatea, seriozitatea şi conştiinciozitatea candidaţilor.

VI. ANALIZA SITUAȚIEI ECONOMICO-FINANCIARĂ

A FIRMEI ELMERA S.R.L.

6.1. Analiza veniturilor întreprinderii.

45
 Veniturile unităţii patrimoniale sunt structuri care evidenţiază modul cum se susţin
consumurile, ele fiind raţiunea de efectuare a cheltuielilor. Definiţia veniturilor include atât
veniturile din activităţi curente, cât şi câştiguri din alte surse. Veniturile din activități curente se
pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe şi
chirii. Câștigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot apărea sau
nu ca rezultat al activităţii curente a întreprinderii. Câştigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor
economice şi, din acest punct de vedere, nu diferă ca natură de veniturile din activitatea curentă.
Prin urmare în Cadrul general câştigurile nu sunt privite ca structuri separate. Câştigurile includ,
de exemplu, sumele rezultate în urma cedării activelor imobilizate. Definiţia veniturilor include,
totodată, şi câştigurile nerealizate cum sunt cele din reevaluarea titlurilor de plasament şi cele
rezultate din creşterea valorii contabile a activelor imobilizate. Prezentarea câştigurilor în contul
de profit şi pierdere se realizează, de obicei, distinct, deoarece cunoaşterea existenţei acestora
este importantă pentru procesul decizional. Câştigurile sunt prezentate, de regulă, la valoarea
netă mai puţin cheltuielile aferente. Veniturile pot fi utilizate pentru achiziţionarea de active sau
pentru creşterea valorii diferitelor tipuri de active, cum ar fi numerarul, creanţele, bunurile şi
serviciile primite în schimbul bunurilor şi serviciilor furnizate. Venitule pot rezulta, de asemenea,
din lichidarea datoriilor. De exemplu, o întreprindere poate furniza bunuri şi servicii unui
creditor în scopul lichidării unei datorii legate de un credit în derulare.
Veniturile sunt structuri patrimoniale asimilate ca natură resurselor economice deoarece
reflectă modul de susţinere a cheltuielilor.
Veniturile au următoarea structură:
 venituri din exploatare;
 venituri financiare;
 venituri extraordinare
6.1.2. Veniturile din exploatare sunt veniturile obținute de o companie în cursul
activității sale; se mai numesc și venituri din activitatea de bază. Pentru o companie de producție,
veniturile din exploatare vor fi cele obținute în legătură cu produsele vândute iar pentru
instituțiile bancare ele se calculează însumând veniturile din dobânzi și cele din comisioane.
Pentru societățile nebancare, veniturile din exploatare se compun din cifra de afaceri netă, la care
se adaugă soldul variației stocurilor de produse finite și a producției în curs, producția
capitalizată și alte venituri din exploatare.

46
 Situaţia activității economice la societatea comercială “ELMERA” S.R.L., înregistrată pe
ultimii trei ani este concretizat în contul de profit și pierderi atașat lucrării (anexa nr.1.), iar
veniturile din exploatare sunt prezentate în tabelul următor (tabel nr.1)

Tabel nr.1. Situația veniturilor de exploatare în perioada 2007-2009

Indicatori 2007 2008 2009
Producția vândută 110.561 116.713 156.690
Venituri din vânzarea mărfurilor 0 0 17.249
Cifra de afaceri (1+2) 110.561 116.713 173.939
Variația stocurilor 0 0 0
Producția imobilizată 0 0 0
Alte venituri din exploatare 0 0 0
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL 110.561 116.713 173.939

După cum bine se observă din tabel veniturile din exploatare se bazează pe veniturile din
producția vândută. Aceste venituri se referă la veniturile obţinute din vânzările de produse
realizate, lucrările executate sau serviciile prestate. Această situație este prezentat și în figura
nr.1.

Figura nr.1. Evoluţia venturilor din exploatare

47
 Deoarece ceilalți factori care compun veniturile de exploatare nu contribuie la formarea
acestora, acesta se va compune prin însumarea veniturilor din vânzarea mărfurilor și producția
vândută, adică cifra de afaceri netă.
Indicatorii care ne ajută la interpretarea acestor factori sunt următoarele: variațiile
absolute, indicii de dinamică precum și ponderea factorilor. Calcularea acestora în ceea ce
privește veniturile din exploatare, veniturile financiare și veniturile totale s-a realizat în anexa
nr.2 și sunt prezentate în tabelul nr.2.

48
 Tabelul nr.2. Variația absolută, indicii de dinamică și ponderea veniturilor din exploatare în perioada 2007-2009

Variația absolută Indicii de dinamică Gi%

Indicatori 2008- 2009- 2009-
2007 2007 2008 2008/2007 2009/2007 2009/2008 2007 2008 2009
Producția vândută 6.152 46.129 39.977 1,06 1,42 1,34 100,00 100,00 90,08
Venituri din vânzarea mărfurilor 0 17.249 17.249 0 0 0 0 0 9,92
Cifra de afaceri (1+2) 6.152 63.378 57.226 105,56 157,32 149,03 100,00 100,00 100,00
Variația stocurilor 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Producția imobilizată 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Alte venituri din exploatare 0 0 0 0 0 0 0 0 0

VENITURI DIN
EXPLOATARE – TOTAL 6.152 63.378 57.226 105,56 157,32 149,03 100,00 100,00 100,00

49
 Interpretare indicatori :

 Din sumele prezentate rezultă veniturile din exploatare au crescut de la an la an. Astfel în
anul 2008 au crescut cu 6.152 lei, adică 105,56% față de anul 2007.
 Iar în anul 2009 se observă o creștere cu 57.226 lei, adică 149,03% față de anul 2008.
 Această creștere majoră în anul 2009 se datorează faptului că apare un nou factor,
respectiv ”venituri din vânzarea mărfurilor”, cu o sumă de 17.249 lei.
 Aceste venituri au dus la o creştere substanţială a cifrei de afaceri de la 110.561 în 2007
la 173.939 în 2009, adică o majorare de 157,32%.
 Creşterea veniturilor din exploatare datorează și diversificării activității firmei,
desfășurând și comerț cu produse de birotică, papetărie și xerox în ultimul an.

6.1.2.Veniturile financiare sunt obținute de o companie din activități care au legătură cu

deciziile legate de finanțare, investiții, expunerea la fluctuațiile de curs valutar sau provizioanele
constituite.
Veniturile financiare cuprind:
- venituri din participații, alte imobilizări și creanțe imobilizate: (în general dividendele încasate
ca urmare a deținerii de titluri imobilizate, dobânzile aferente creanțelor imobilizate.
- venituri din titluri de plasament: sunt cele rezultate din vânzarea titlurilor deținute ca investiții
pe termen scurt,
- venituri din diferențe de curs valutar: sunt venituri obținute din diferențe favorabile de curs
valutar rezultate fie în urma lichidării împrumuturilor și datoriilor în valută, fie în urma
fructificării disponibilităților în valută aflate în depozite bancare, în casierie etc.
- venituri din dobânzi: reprezintă dobânzile primite pentru disponibilitățile din conturi bancare și
împrumuturile acordate.
- alte venituri financiare: cuprind reduceri (sconturi) obținute de la furnizori și creditori, alte
venituri financiare decât cele mai sus-menționate.
În cadrul firmei “ELMERA” S.R.L., întâlnim în cadrul veniturilor financiare doar
venituri din dobânzi şi alte venituri financiare,cum este prezentat și în tabelul nr.3.

Tabel nr.3. Situația veniturilor financiare în perioada 2007-2009

50
 Indicatori 2007 2008 2009
Venituri din interese de participare 0 0 0
Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte 0 0 0
din activele imobilizate
Venituri din dobânzi 7 7 5
Alte venituri financiare 0 0 50
VENITURI FINANCIARE – TOTAL 7 7 55

Se poate observa o stagnare a veniturilor financiare în anul 2007 și 2008, și o creștere

destul de semnificativă în anul 2009. Această creștere financiară și diferența semnificativă față de
anii precedenți este prezentat și în figura următoare (figura nr.2.)

Figura nr.2. Evoluția veniturilor financiare

Calculele care ne ajută la interpretarea acestor factori sunt următoarele: variațiile

absolute, indicii de dinamică precum și ponderea factorilor care au fost calculate în anexa nr.2. și
sunt prezentate în tabelul nr.4.

51
 Tabel nr.4. Variația absolută,indicii de dinamică și ponderea veniturilor financiare în perioada 2007-2009

Variația absolută Indicii de dinamică Gi%

Indicatori 2008-2007 2009-2007 2009-2008 2008/2007 2009/2007 2009/2008 2007 2008 2009
Venituri din interese de
participare 0 0 0 - - - - - -
Venituri din alte investiții 0 0 0 - - - - - -
Venituri din dobânzi 0 -2 -2 100,00 71,43 71,43 100 100 9,09
Alte venituri financiare 0 50 50 - - - - - 90,91
VENITURI
FINANCIARE TOTAL 0 48 48 100,00 785,71 785,71 100 100 100

52
 Interpretarea indicatorilor:

 În anul 2009 au scăzut veniturile din dobânzi de la 7 la 5 lei, adică cu 71,43%.

 Au crescut sumele provenite din alte venituri financiare de la 0 la 50 lei.
 În anul 2009 au crescut veniturile financiare cu 785,71% față de anul 2008 și
2007
 Sumele provenite din alte venituri financiare au pondera cea mai mare.
 Creșterea sumei provenite din alte venituri financiare a dus și la creșterea
veniturilor financiare.

6.1.3. Veniturile extraordinare denumite și venituri excepționale, sunt rezultate din

evenimente sau tranzacții ce nu sunt așteptate să se repete într-un mod frecvent sau regulat. Sunt
venituri obţinute din operaţiunile ce nu au caracter normal, care să decurgă din obiectul de
activitate al unităţii adică din activitatea curentă prestată de întreprindere
Veniturile extraordinare provin din:
- venituri extraordinare din operații de gestiune: în acest caz fiind vorba de operațiuni
cu caracter excepțional ce se referă la activitatea de exploatare a întreprinderii (exemplu:
primirea de donații de active circulante, venituri din despăgubiri și penalități sau alte venituri
excepționale din operații de gestiune
- venituri extraordinare din operații de capital: acestea se referă la veniturile obținute
din vânzarea activelor imobilizate, exclusiv TVA, subvențiile pentru investiții virate la rezultatul
exercițiului.
- venituri extraordinare din provizioane: reprezintă venituri extraordinare din anularea
sau diminuarea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli cu caracter excepțional, venituri din
provizioane pentru depreciere sau provizioane reglementat. Firma analizată nu a realizat nici un
fel de venit din această categorie, după cum rezultă și din tabelul următor (tabel nr.5.)

Tabel nr. 5. Situația veniturilor extraordinare

Indicatori 2007 2008 2009
VENITURI EXTRAORDINARE - TOTAL 0 0 0

53
 5.4.4. Veniturile totale din cadrul unei exerciții financiare se calculează însumând toate
cele trei tipuri de venituri: Venituri din exploatare + Venituri financiare + Venituri extraordinare
Din cele prezentate mai sus rezultă situaţia veniturilor din cadrul firmei ELMERA S.R.L.
care este prezentat în tabelul nr. 6.

Tabel nr. 6. Situația veniturilor totale

Indicatori 2007 2008 2009
Venituri din exploatare 110.561 116.713 173.939
Venituri financiare 7 7 55
Venituri extraordinare 0 0 0
VENITURI - TOTAL 110.568 116.720 173.994

Putem observa că veniturile firmei analizate au crescut de la an la an. Această evoluție

este prezentat și în figura nr. 3

Figura nr. 3. Evoluția veniturilor totale

Variația factorilor, indicii de dinamică precum și ponderea veniturilor din exploatare, a

veniturilor financiare și a veniturilor extraordinare față de veniturile totale a fost calculat în
anexa nr.2 și este prezentat în tabelul nr. 7.

Tabel nr.7.Variația absolută,indicii de dinamică și ponderea veniturilor

54
 Variația absolută Indici Gi%
Indicatori 2008- 2009- 2009- 2008/ 2009/ 2009/
2007 2007 2008 2007 2007 2008 2007 2008 2009
Venituri din 10 15 14 9 9 9
exploatare 6.152 63.378 57.226 5,56 7,32 9,03 9,99 9,99 9,97
Venituri 10 78 78
financiare 0 48 48 0,00 5,71 5,71 0.01 0.01 0,03
Venituri
extraordinare 0 0 0 - - - - - -
VENITURI - 10 15 14 10 10 10
TOTAL 6.152 63.426 57.274 5,56 7,36 9,07 0,00 0,00 0,00

Interpretarea indicatorilor:

 Veniturile firmei au crescut de la an la an, de la 110.561 în anul 2007 la 116.713

în anul 2008 și 173.939 în anul 2009.
 Veniturile din exploatare au ponderea cea mai mare din totalul veniturilor,adică
peste 99% .

6.2. Analiza cheltuielilor întreprinderii.

Cheltuielile sunt structuri patrimoniale care ilustrează efortul făcut de unitatea economică
pe parcursul vieţii sale sociale, în vederea realizări obiectului de activitate.
Această activitate presupune îmbinarea cât mai optimă a celor 3 elemente: mijloacele de
muncă, forţa de muncă şi obiectele muncii în vederea obţinerii unor rezultate favorabile.
În raport de diversitatea structurilor de activ sau pasiv care se consumă, înregistrăm şi o
diversitate a cheltuielilor, care capătă denumiri specifice în contabilitate.
Cheltuielile pe care le efectuează o unitate patrimonială se diferenţiază în funcţie de
natura activităţilor care le grupează în:
 Cheltuieli de exploatare;
 Cheltuieli financiare;
 Cheltuieli extraordinare.

6.2.1. Cheltuielile de exploatare, din punct de vedere contabil, reprezintă consumurile

de mijloace economice pentru desfăşurarea activităţii de bază. Reprezintă reflectarea în
55
contabilitate a costurilor înregistrate de companie ca urmare a derulării activităților conform
obiectului său de activitate. Ele sunt scăzute din veniturile din exploatare pentru a se obține
Rezultatul din exploatare (Profit operațional). Principalele componente ale cheltuielilor de
exploatare sunt redate mai jos.
 Cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile: acestea înregistrează consumul
de materii prime și materiale consumabile, cum sunt materialele auxiliare, piesele de schimb,
semințele, furajele și alte materiale consumabile.
 Cheltuieli privind mărfurile: înregistrează astfel de cheltuieli firmele care realizează
activități de comerț, cumpărând și apoi revânzând un produs. Se mai numesc și costul bunurilor
vândute și includ: prețul de cumpărare, la care se adaugă taxele nerecuperabile, cheltuielile de
transport și aprovizionare făcute în legătura cu acestea și alte cheltuieli legate de achiziția lor.
 Alte cheltuieli cu materiale: acestea includ costul de achiziție al obiectelor de inventar
consumate (uzura acestora), cheltuieli privind baracamentele și amenajările provizorii, costul de
achiziție pentru materiale nestocate, al animalelor și păsărilor.
 Cheltuieli externe cu energia și apa: aceste cheltuieli sunt cele aferente costului de
achiziție al energiei si apei consumate.
 Cheltuieli cu personalul: includ atât salariile și indemnizațiile plătite personalului (în
suma bruta), alte cheltuieli de personal suportate de unitate, cât și cheltuielile cu asigurările și
protecția socială (contribuțiile la asigurările sociale și constituirea fondului pentru ajutorul de
șomaj).
 Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale: reprezintă o
categorie aparte de cheltuieli, care reflectă pierderile de valoare ale activelor imobilizate,
corporale și necorporale, pierderi de valoare incluse eșalonat în Contul de profit și Pierdere pe o
durata fixă de timp (ani). Pentru a fi incluse în categoria imobilizărilor care sunt
depreciate/amortizate, activele trebuie să îndeplinească anumite condiții (o valoare minimă,
reglementată prin lege și o durată de utilizare minimă, de asemenea reglementată).
 Ajustări de valoare privind activele circulante: aceste cheltuieli reprezintă sume care
sunt alocate de companie în urma constatării unor scăderi de valoare pentru creanțe, stocuri sau
investiții pe termen scurt. Ajustările în minus (cheltuielile) sunt făcute în cazul în care se constată
pierderi din creanțe și debitori diverși sau se constituie provizioane pentru deprecierea activelor
circulante (daca se constată o valoarea mai mică decât costul de achiziție). Ajustările în plus
56
(veniturile) se constituie atunci când există venituri din creanțe reactivate și debitori diverși sau
reluarea (reversarea) provizioanelor constituite pentru deprecierea activelor circulante.
 Cheltuieli privind prestațiile externe: Cuprind cheltuieli cu întreținerea, reparațiile,
redevențe plătite, locații de gestiune și chirii, sumele plătite pentru obținerea de studii și
cercetări, cheltuielile cu primele de asigurare, sumele plătite colaboratorilor – sub forma de
comisioane și onorarii – cheltuielile de protocol, reclamă și publicitate, transport de bunuri (când
aceasta nu face obiectul activității firmei) și personal, cheltuielile făcute cu detașări, transferări,
deplasări, poștă și telecomunicații, servicii bancare și altele.
 Cheltuieli cu alte impozite,taxe și vărsăminte asimilate: includ taxele și impozitele
suportate de întreprindere indiferent de rezultatul exercițiului (cum ar fi impozitul pe clădiri, taxa
pe mijloace de transport).
 Ajustări privind provizioanele: Reflectă diferența între provizioanele nou-constituite
pentru riscuri și cheltuieli legate de activitatea de exploatare și financiară sau creșterea sumei
celor deja constituite, pe de o parte, și reluările din provizioane pentru riscuri și cheltuieli
(descreșterea acestora) pe de altă parte. Cele doua operații sunt prezentate în CPP ca și cheltuieli,
respectiv venituri. Aceste cheltuieli se referă la realizarea producţiei propriu-zise, activitatea
comercială, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, prin care se realizează exploatarea,
întreţinerea şi administrarea de zi cu zi pentru menţinerea şi utilizarea mijloacelor economice.
În cadrul firmei ELMERA S.R.L, cheltuielile de exploatare au structura următoare(tabel
nr. 8.)

Tabel nr.8. Situația cheltuielilor de exploatare în perioada 2007-2009

Indicatori 2007 2008 2009
Cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile 47.700 30.325 23.130
Alte cheltuieli materiale 7.254 15.473 9.548
Alte cheltuieli externe(cu energie și apă) 0 0 341
Cheltuieli privind mărfurile 0 0 10.156
Cheltuieli cu personalul (rd.16+17),din care 3.525 18.241 33.063
Salarii și indemnizații 2.728 14.086 25.349
Cheltuieli cu asigurările și protecția socială 797 4.155 7.714
Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și 2.582 3.584 3.642
necorporale - cheltuieli
Ajustări de valoare privind activele circulante - cheltuieli 0 0 0
Cheltuieli privind prestațiile externe 26.325 34.800 36.632

57
 Cheltuieli cu alte impozite,taxe și vărsăminte asimilate 192 131 134
Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate 39 597 1.406
Cheltuieli privind dobânzile de refinanțare 0 0 0
Ajustări privind provizioanele - cheltuieli 0 0 0
CHELTUIELI DIN EXPLOATARE – TOTAL 87.617 103.151 118.052

Cheltuielile de exploatare au ponderea cea mai mare în activitatea unei societăţi

comerciale. Aceste cheltuieli se înregistrează în evidenţa contabilă a fiecărei unităţi potrivit
normelor legale stabilite, pe baza unui plan de conturi, pe grupe, care permite evidenţierea lor
corectă, normală şi coerentă, astfel încât, pe baza înregistrărilor contabile, să se poată trage în
mod operativ concluziile cele mai juste şi eficiente. Variația cheltuielilor este prezentat și în
figura nr. 4. Variația absolută, indicii de dinamică precum și ponderea indicatorilor ale
cheltuielilor de exploatare au fost calculate în anexa nr.3 și sunt prezentate în tabelul nr. 9.

58
Figura 4. Evoluția cheltuielilor de exploatare

59
 Tabel nr.9. Variația absolută,indicii de dinamică și ponderea cheltuielilor din exploatare în perioada 2007-2009
Variația absolută Indicii de dinamică Gi %
2008- 2009- 2009-
Indicatori
2007 2007 2008 2009/2007 2008/2007 2009/2008 2007 2008 2009
Cheltuieli cu materii prime și 76,2 54,4 29,4 19,5
materiale consumabile -17.375 -24.570 -7,195 63,57 48,49 7 4 0 9
Alte cheltuieli materiale 8.219 2.294 -5.925 213,30 131,62 61,71 8,28 15,00 8,09
Alte cheltuieli externe(cu energie 0,2
și apă) 0 0 341 - - - - - 9
Cheltuieli privind mărfurile 0 10.156 10.156 - - - - - 8,60
Salarii și indemnizații 11.358 22.621 11.263 516,35 929,22 179,96 3,11 13,66 21,47
Cheltuieli cu asigurările și 185,6 0,9 4,0 6,5
protecția socială 3.358 6.917 3.559 521,33 967,88 6 1 3 3
Cheltuieli privind imobilizările 101,6 2,9 3,4 3,0
corporale și necorporale 1.002 1.060 58 138,81 141,05 2 5 7 9
Cheltuieli privind activele
circulante - - - - - -
0 0 0
Cheltuieli privind prestațiile 105,2 30,0 33,7 31,0
externe 8.475 10.307 1.832 132,19 139,15 6 5 4 3
102,2 0,2 0,2 0,1
Cheltuieli cu alte impozite,taxe -61 -58 3 68,23 69,79 9 2 2 1

60
Cheltuieli cu despăgubiri, donații 235,5 0,0 0,5 1,1
și activele cedate 558 1.367 809 1.530,77 3.605,3 1 4 8 9
Cheltuieli privind dobânzile 0 0 0 - - - - - -
Cheltuieli privind provizioanele 0 0 0 - - - - - -
CHELTUIELI DIN 114,4 100.0 100.0 100.0
EXPLOATARE – TOTAL 127.721 30.435 14.901 117,73 134,74 5 0 0 0

61
 Interpretarea indicatorilor:

 Cheltuielile cu materiile prime au scăzut de la an la an, astfel au scăzut de la

47.700 în 2007 la 30.325 lei în 2008 , adică cu 48,49%, iar în anul 2009 s-au micșorat cu
76,27% conform sumei de 7,195 lei.
 În anul 2009 au apărut și alte cheltuieli în ceea ce privește cheltuielile externe și
cheltuielile privind mărfurile, însumând 341 lei respectiv 10.156 lei.
 Cheltuielile cu salariile personalului și cu asigurările sociale au crescut de la an la
an. Astfel în anul 2008 s-au majorat la 18.241 lei, de la suma de 3.525 în 2007,iar în 2009 au
crescut la suma de 33.063.
 După cum se poate observa toate cheltuielile au crescut de la an la an. Aceste
majorări se datorează activității de comerț care s-a desfășurat în 2009.
 În anul 2007 ponderea cea mai mare a avut factorul de cheltuieli cu materii prime
și materiale consumabile, iar anul 2008 și 2009 cheltuielile privind prestațiile externe.
 În anul 2009 au scăzut ponderile factorilor de cheltuieli cu materii prime,cheltuieli
cu alte materiale, cheltuielile cu prestațiile externe, cheltuielile cu alte taxe și impozite și
cheltuielile cu despăgubiri.

62
 6.2.2. Cheltuielile financiare se referă la acele cheltuieli suportate de o unitate
economică în legătură cu deciziile de finanțare, de investire, expunerea la fluctuațiile cursului
valutar sau provizioane. Astfel concretizează consumurile de natură financiară, respectiv
fluxurile financiare care produc reduceri de substanţă a patrimoniului.
Legislaţia română prevede în categoria cheltuielilor financiare:
 Ajutări de valoare privind imobilizările financiare și a investițiilor financiare deținute
ca active circulante: aceste cheltuieli se referă la constituirea de provizioane legate de activitatea
financiară: provizioane pentru riscuri și cheltuieli, provizioane pentru deprecierea imobilizărilor
financiare și a titlurilor de plasament dar și cheltuielile cu amortizarea primelor de rambursare a
obligațiunilor.
 Cheltuieli privind dobânzile: constau în dobânzi datorate sau plătite.
 Alte cheltuieli financiare reprezentate de sconturile acordate clienților, debitorilor
sau băncilor si alte cheltuieli financiare;
Cheltuielile financiare specifice societăţii ELMERA. sunt următoarele (tabel nr. 10)

Tabel nr.10. Situația cheltuielilor financiare

Indicatori 2007 2008 2009
Cheltuieli privind imobilizările financiare 0 0 0
Cheltuieli privind dobânzile 0 0 0
Alte cheltuieli financiare 0 0 0
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL 0 0 0

După cum rezultă din tabel, firma analizată nu a înregistrat cheltuieli financiare în cei trei
ani de activitate care sunt analizați economico-financiar.

6.2.3.Cheltuielile extraordinare sau excepționale reprezintă cheltuieli generate de

situații care au o frecventa redusă în cursul activității și/sau care se datorează unor situații
neobișnuite. În aceasta categorie intră câștigurile sau pierderile din vânzările de active (când
vânzarea acestor active nu face parte din obiectul de activitate al societății) sau costurile de tip
“one-off” (presupuse a nu se mai repeta) de tipul deprecierilor semnificative de active, costurile
de restructurare. Evenimentele sau tranzacțiile ce au ca rezultat cheltuieli extraordinare se
diferențiază clar de activitățile curente și pot fi legate de:
 Cheltuieli extraordinare efectuate în legătură cu activitatea curentă: Aici sunt
63
incluse pierderi datorate calamităților, pierderi din debite prescrise sau debitori insolvabili și
scoși din evidență, despăgubiri, amenzi sau penalități datorate ori plătite, donații și subvenții
acordate sub forma de active circulante.
 Operații de capital: acestea sunt cheltuieli făcute cu ieșirea din patrimoniu a
activelor imobilizate corporale, necorporale și financiare, cuprinzând de exemplu: valoarea
neamortizată a activelor corporale și necorporale respective, valoarea contabilă a imobilizărilor
financiare ieșite din patrimoniu.
 Amortizări și provizioane: cheltuieli extraordinare efectuate ca urmare a
amortizărilor și provizioanelor cu caracter excepțional (exemplu: constituirea de provizioane
reglementate, provizioane pentru riscuri și cheltuieli cu caracter excepțional, cheltuieli
extraordinare în legătură cu amortizarea imobilizărilor corporale și necorporale).
 Pierderi din creanțe legate de participații: reprezintă pierderile din creanțele
imobilizate ale întreprinderii. Creanțele legate de participații reprezintă valori de încasat
specifice împrumuturilor pe termen lung (acordate entităților afiliate sau terților, pentru care se
percep dobânzi), garanțiilor plătite, depozitelor(sume de bani sau titluri vărsate de companie în
vederea garantării bunei execuții a unor obligații).
 Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate: reprezintă pierderea netă din
vânzarea titlurilor de plasament (diferența negativă dintre valoarea contabilă a titlurilor sau
costul de achiziție și prețul lor de cesiune sau vânzare.
În cadrul societății analizate cheltuielile extraordinare este prezentat în tabelul nr. 11.

Tabel nr.11. Situația cheltuielilor extraordinare

Indicatori 2007 2008 2009
CHELTUIELI EXTRAORDINARE - TOTAL 0 0 0

Din cele prezentate mai sus rezultă situaţia cheltuielilor din cadrul firmei ELMERA
S.R.L. se bazează pe cheltuielile de exploatare și se prezintă astfel (tabel nr. 12.). Această
situație este prezentat și schematic în figura nr.5.
Tabel nr.12. Situația cheltuielilor totale
Indicatori 2007 2008 2009
Cheltuieli din exploatare 87.617 103.151 118.052
Cheltuieli financiare 0 0 0

64
Cheltuieli extraordinare 0 0 0
CHELTUIELI - TOTAL 87.617 103.151 118.052

Figura nr. 5. Evoluția cheltuielilo

65
 6.3. Analiza rezultatului financiar
Agenţii economici, indiferent de ramura de activitate trebuie să fie profitabili. Indiferent
de natura capitalurilor lor, aceştia trebuie să obţină un rezultat superior costurilor şi cheltuielilor
antrenate de activităţile exerciţiului.
Existenţa economiei de piaţă impune societăţilor comerciale, regiilor autonome, oricărui
întreprinzător individual necesitatea desfăşurării unor activităţi economice rentabile.
Rentabilitatea apare ca un instrument hotărâtor în cadrul economiei de piaţă, în orientarea
producţiei, în raport cu cerinţele consumatorilor productivi sau individuali. Rentabilitatea
presupune obţinerea unor venituri mai mari decât cheltuielile în urma vinderii şi încasării
producţiei fabricate. Deci ea reflectă capacitatea firmei de a obţine profit, oglindind într-o formă
sintetică eficienţa întregii activităţi economice a întreprinderii.
Rezultatele financiare apar ca rezultat final al unui exerciţiu de vânzare a produselor,
serviciilor, lucrărilor.
Comparând vânzările, respectiv veniturile cu mărimea cheltuielilor aferente, se obţine
mărimea rezultatelor financiare. Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli constituie rezultatul (profit
sau pierdere) financiar al exerciţiului.
Forme ale rezultatului financiar
Rezultatul exerciţiului financiar înainte de impozitare cuprinde rezultatul curent, rezultatul
excepţional şi impozitul pe profit. Rezultatul curent al exerciţiului este format din rezultatul
activităţii de exploatare şi rezultatul financiar.
Rezultatul exploatării se obţine ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile de exploatare.
În situaţia în care diferenţa este pozitivă, rezultatul exploatării este sub formă de profit, iar
diferenţa negativă generează pierderi pentru activitatea de exploatare.
Rezultatul financiar se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile financiare. În
condiţiile în care veniturile financiare sunt superioare cheltuielilor, întreprinderea va obţine
profit, în caz contrar va înregistra pierderi.
Mai concret, se poate considera că rezultatul curent reprezintă diferenţa dintre veniturile
din operaţiunile curente, respectiv veniturile din exploatare şi veniturile financiare şi cheltuielile
curente, formate din cele de exploatare şi financiare.

66
 Rezultatul extraordinar este un rezultat întâmplător, neavând caracter de regularitate aşa
cum este cazul pentru rezultatul curent al exerciţiului. Se determină ca o diferenţă între veniturile
şi cheltuielile extraordinare.
Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării (profit brut sau pierdere brută) se mai poate
determina ca diferenţă între veniturile totale (de exploatare, financiare sau excepţionale) şi
cheltuielile totale (idem). Un indicator foarte important pentru aprecierea performanţelor
agentului economic este şi rezultatul exerciţiului după impozitare, respectiv profitul net sau
pierderea.
Profitul net exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare cu care sunt remuneraţi
acţionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Aceasta urmează a se distribui sub formă de
dividende în raport cu numărul de acţiuni vândute sau să se reinvestească în întreprindere.
Rezultatul impozabil (fiscal) este diferit de rezultatul exerciţiului înaintea impozitării
pentru că se impun anumite corecţii. Astfel se adună cheltuielile care depăşesc nivelul admis prin
acte normative (de exemplu cheltuielile de protocol, cheltuielile de transport, etc.) şi cele
neadmise a se scade din rezultatul impozabil (de exemplu amenzi şi penalităţi, provizioane
nedeductibile). Deci se scad şi nu se impozitează deducerile fiscale cum sunt: rezervele legale
constituite din profitul brut, pierderile din anii precedenţi, reducerea cu 50% a impozitului pe
profit repartizat la fondul de dezvoltare, etc.
Deci formula de calcul a rezultatului fiscal este:

Rezultatul = Rezultatul exerciţiului - Cheltuielile nedeductibile - Deduceri fiscale

fiscal înainte de impozitare din rezultatul fiscal (reduceri fiscale)

În cazul în care prin aplicarea relaţiei de mai sus rezultatul fiscal este cu semnul plus,
deci sub forma de profit impozabil, se procedează la impozitarea lui. Rezultatul exerciţiului după
impozitare este determinat ca diferenţă între rezultatul impozabil (fiscal) şi impozitul pe profit.
Impozitarea profitului societăţii comerciale se realizează pe bază de legi şi norme fiscale care
reglementează la zi această problemă.
În cazul contribuabililor mari, profitul impozabil se determină ca diferenţă între activul
din bilanţ de la sfârşitul anului fiscal minus obligaţiile aferente acestuia, minus aportul efectual la
67
capitalul social în cursul anului fiscal şi veniturile din dividende încasate de contribuabili de la o
persoană juridică română şi alte elemente prevăzute în bilanţul contabil în funcţie de specificul
activităţii. Elementele patrimoniale din bilanţul de la începutul şi sfârşitul anului, se actualizează
la inflaţie.
Profitul net al unei întreprinderi figurează ca o sursă proprie de finanţare până la momentul
repartizării lui pentru destinaţiile stabilite prin lege sau statutul societăţii comerciale.
Profitul bilanţier este distribuit, în urma acestei operaţiuni obţinându-se anumite categorii
de fonduri. Aceste fonduri cu scop determinat sunt încadrate în categoria capitalurilor, având
caracterul unor rezerve constituite cu scopul de a susţine financiar activitatea întreprinderii, sau
pentru stimularea salariaţilor.
Profitul rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează potrivit legii privind
societăţile comerciale, potrivit statutului şi contractului de societate, potrivit reglementărilor
emise de Ministerul Finanţelor.
Repartizarea profitului este reglementată fie prin legea impozitării profitului şi este o
repartizare legală, fie prin Statutul societăţii şi este o repartizare statutară, fie prin norme în
spiritul legii, o repartizare reglementară. Oricum repartizarea nu este arbitrară ci se bazează pe
norme de conduită.
Destinaţiile profitului net sunt:
 fondul de dezvoltare;
 fondul de participare a salariaţilor la profit;
 dividende de plătit (statului, altor societăţi, acţionarilor, asociaţiilor);
 vărsăminte la buget din profitul net al regiilor autonome;
 constituirea unor rezerve;
 acoperirea eventualelor pierderi din anii precedenţi;
 creşterea surselor proprii de finanţare;
 alte repartizări prevăzute de lege.
Situaţia profitului pe categorii de activităţi al societăţii comerciale ELMERA a fost
calculat în anexa nr. 4. și este prezentat în tabelul nr. 12.

68
 Variația absolută Indicii de dinamică
2008- 2009- 2009-
Indicatori 2007 2008 2009 2007 2007 2008 2008/2007 2009/2007 2009/2008
Venituri din exploatare 110.561 116.713 173.939 6.152 63.378 57.226 105,56 157,32 149,03
Cheltuieli din exploatare 87.617 103.151 118.052 15.534 30.43 14.901 117,73 134,74 114,45
REZULTAT DIN 412,0
EXPLOATARE 22.944 13.562 55.887 -9.382 32.943 42.325 59,11 243,58 9
Venituri financiare 7 7 55 0 48 48 100,00 785,71 785,71
Cheltuieli financiare 0 0 0 0 0 0 - - -
REZULTAT FINANCIAR 7 7 55 0 48 48 100.00 785,71 785,7 1
Venituri extraordinare 0 0 0 0 0 0 - - -
Cheltuieli extraordinare 0 0 0 0 0 0 - - -
REZULTAT
EXTRAORDINAR 0 0 0 0 0 0 0 0 0
REZULTAT CURENT 22.951 13.569 55.942 -9.382 32.991 42.373 59,12 243,75 412,28
PROFIT BRUT 22.951 13.569 55.942 -9.382 32.991 42.373 59,12 243,75 412,28
IMPOZITUL PE PROFIT 3.678 2.267 9.176 -1.411 5.498 6.909 61,64 249,48 404,76
PROFIT NET 19.273 11.302 46.766 11.302 27.493 35.464 58,64 242,65 413,79
Tabel nr. 12. Situația profitului în perioada 2007-2009

69
 Interpretarea indicatorilor:

 Profitul brut realizat în 2008 a fost mai mic cu 9.382 lei față de 2007,adică
a scăzut de la 22.951 lei la 13.569 lei.
 În anul 2008 profitul net a scăzut de la 19.273 lei la 11.302 lei, respectiv
cu 58,64 % , dar a crescut cu 423,79% în anul 2009, reprezentând suma de 46.766 lei.

6.4. Analiza profitabilității be baza ratelor de rentabilitate

6.4.1. Definire şi delimitări ale noţiunii de profit

În literatura de specialitate profitul, în sens general este definit ca fiind rezultatul financiar
pozitiv al unei activităţi lucrative, reprezentând diferenţa dintre încasările realizate şi chiar
cheltuielile ocazionate de aceasta. De asemenea se consideră că profitul brut reprezintă suma
rezultatelor financiare pozitive într-un interval de timp (lună, trimestru, an) obţinute de o
persoană fizică sau juridică din sectoarele de activitate.
Acest sens general al profitului dă o imagine asupra modalităţilor în care se desfăşoară
activităţile într-o unitate productivă, dacă aceste unităţi reuşesc din veniturile obţinute în urma
vânzării producţiei, să-şi acopere cheltuielile ocazionate de obţinerea producţiei respective.
Realizarea efectivă a profitului presupune ca sortimentul şi calitatea producţiei să răspundă
vânzării producţiei să-şi acopere cheltuielile ocazionate de obţinerea producţiei respective.
Realizarea efectivă a profitului presupune ca sortimentul şi calitatea producţiei să corespundă
cererii solvabile. Dacă mărfurile nu corespund necesităţilor ele nu se realizează şi profitul nu se
formează.
Profitul este un element de conducere al agenţilor economici şi de stimulare materială a
personalului în desfăşurarea unei activităţi eficiente. El este aşa cum sublinia Francois Perroux
“motorul esenţial al societăţii”.
Acţiunea economică, desfăşurarea unei activităţi de natură economică este condiţia
generală a profitului. Lipsa profitului face dificilă sau chiar imposibilă existenţa în continuare a
activităţii respective.

70
 Profitul sintetizează rezultatele activităţii oricărei unităţi economice, deci, iniţiativa cade
sub incidenţa sa directă. Unităţile economice îl urmăresc sistematic. Ele constituie motivaţia
obiectivă a întreprinzătorilor şi proprietarilor de capital. Situaţia economică a acestora este
condiţionată de mărimea şi dinamica profitului.
În economia de piaţă maximizarea profitului la nivelul agenţilor economici este criteriul
major al eficienţei lor, fără de care şi-ar înceta activitatea. În acest tip de economie, fără profit nu
ar exista viaţă. Scopul tuturor deciziilor şi acţiunilor managerilor vizează direct şi indirect
realizarea unui profit cât mai mare.
Dacă avem în vedere că profitul este surplusul obţinut de o societate comercială atunci
când venitul total pe care aceasta îl obţine din toate activităţile sale depăşeşte cheltuielile
necesare realizării acestor activităţi, putem defini:
 profitul brut, calculat prin scăderea tuturor cheltuielilor (efectuate în limitele permise)
din venitul total obţinut de societatea comercială;
 profitul net, calculat prin scăderea din profitul brut a cotelor de impozit pe profit
Dacă venitul este egal cu costul, atunci nu se obţine profitul economic şi dacă lucrurile
continuă în acelaşi mod, proprietarii firmei vor căuta alte alternative de valorificare a
capitalului.
Profitul contabil rezultă din diferenţa dintre venitul firmei şi costul contabil, fiind mai
mare decât profitul economic. El cuprinde pe lângă aceasta şi aşa numitul profit normal, adică
acea parte din costul implicit care se referă la cheltuielile de muncă ale proprietarilor firmei
implicaţi în activitatea acesteia.
Obţinerea profitului contabil înseamnă o situaţie bună pentru firmă, respectiv ea câştigă
suficient pentru ca toate costurile ei să fie acoperite. Acest lucru nu înseamnă că dispare tendinţa
unei alternative, dacă se întrevede un câştig suplimentar. Există situaţii când firma obţine profit
contabil, dar din punct de vedere economic înregistrează pierderi.
Acest fapt nu trebuie să mire. Dacă venitul firmei este mai mic decât costul de producţie
atunci firma înregistrează pierderi deşi ea îşi recuperează costul contabil şi chiar poate să obţină
profit normal. Pierderile se datorează costului implicit ca rezultat al acestei consideraţii, de câte
ori ne vom referi la costul de producţie vom avea în vedere şi costul de oportunitate al firmei,
deci şi costul explicit şi costul implicit. În acest caz profitul normal nu este altceva decât o

71
componentă a costului de producţie. De asemenea atunci când ne vom referi la profit vom avea
în vedere numai profitul economic.
Mărimea profitului, care în general este variabilă în timp şi spaţiu, se calculează cu
ajutorul următoarelor indicatori:
 Masa profitului, calculată ca o diferenţă dintre venituri şi cheltuieli concretizată prin
suma profitului unui întreprinzător, întreprinderi economice sau economii naţionale;
 Rata profitului, calculată ca un raport procentual între masa profitului şi costurile
investite pentru obţinerea acestuia sau volumul capitalului folosit. Prin calcularea
acestui raport se obţine gradul de rentabilitate pe produs, unitate economică, ramură
industrială sau economie naţională.
Formula folosită este:

P P
Rata profitului = x 100 sau x100;
C+S C

Unde P= masa profitului;

C= costurile (cheltuielile) materiale;
S= costurile (cheltuielile) salariale;
C= capitalul folosit.

Calcularea ratei profitului prezintă o importanţă deosebită pentru întreprinzători întrucât

în funcţie de aceasta se asigură şi orientarea structurii producţiei pe produse, ramuri şi subramuri
fiind reţinute cele care oferă o rată cât mai mare a profitului. Pe această bază unii agenţi
economici îşi restrâng sau chiar îşi abandonează anumite activităţi cu profit mic, iniţiind sau
dezvoltând altele cu o rată a profitului mai mare.
Profitul este format din profit obişnuit, normal sau ordinar, iar uneori şi din supraprofit
sau profit suplimentar de monopol.
Profitul obişnuit, normal sau ordinar este profitul considerat ca suficient pentru orice
agent economic, servind doar la continuarea activităţii curente. Nivelul său este rezultatul
opţiunii fiecăruia în funcţie de circumstanţe, psihologie, etc. Lipsa acestui profit obişnuit face ca
activitatea economică iniţiată de agentul economic în cauză să devină imposibil de continuat

72
 Pentru determinarea profitabilităţii firmei, ca expresie a rezultatelor bune ale acesteia,
se vor procura date din bilanţul contabil, din contul de profit şi pierderi, din situaţia fluxului de
numerar.

Analiza pe baza ratelor de rentabilitate

Esenţial pentru analiza financiară este constituirea unui sistem de rate şi aici intervine
dificultatea în sensul că varietatea indicatorilor implicaţi face posibilă determinarea unui număr
practic nelimitat de rate ale rentabilităţii. Acest sistem de rate trebuie ca prin conţinut şi structură
să reprezinte un instrument de lucru util, operaţional şi performant.
Analiza pe baza ratelor, iniţiată acum mai bine de un secol de către bancheri reprezintă
unul din instrumentele esenţiale în munca analistului financiar. Atât practicienii cât şi cercetătorii
sunt de acord că ratele financiare sunt utilizate pentru a compara riscul şi rentabilitatea la firme
diferite ca dimensiune şi ramură de activitate în scopul de a ajuta investitorii şi creditorii în
luarea unor decizii inteligente.
“Ratele pot furniza un profil al întreprinderii, a particularităţilor economice şi a
avantajelor competitive precum şi a caracteristicilor de exploatare, financiare şi investiţionale
specifice“ (G. White, A. Sandhi, D. Fred, The analysis and use of financial statements, John
Wiley & Sons, second edition 1998).
Analiza financiară se bazează pe o utilizare integrată a ratelor şi nu una segmentată, chiar
dacă interesul utilizatorului este diferit. În cărţile de analiză financiară şi în actualitatea practică
sunt calculate peste 100 de rate financiare. Unul dintre motivele proliferării îl reprezintă faptul că
ele sunt utilizate nu doar în analiza financiară externă ci şi ca instrument de analiză şi evaluare
internă a companiei. Managementul are nevoie de informaţii detaliate pentru a evidenţia şi
remedia problemele specifice. Dar utilizarea unui număr mai mare de rate nu determină neapărat
o creştere a relevanţei analizei.
În utilizarea corectă şi eficientă a ratelor financiare, deci şi a ratelor de rentabilitate pot
avea probleme legate de periodicitatea informaţiei utilizate, precum şi cele legate de posibilitatea
ca ratele să fie manipulate de management prin operaţii de “aranjare a vitrinei”. Tehnicile din
această categorie, pun într-o lumină favorabilă situaţia întreprinderii.
Ratele de rentabilitate sau profitabilitate reprezintă indicatori sintetici, prin care se
apreciază sub forma relativă situația profitabilității sau a capacității întreprinderii de a produce
73
profit. Ratele rentabilității sunt printre cei mai importanți indicatori prin care se apreciază
eficiența generală a activității unei întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele obținute ca urmare
a trecerii prin toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și desfacere.
Rata rentabilității, ca indicator de performanță, poate avea mai multe forme de
exprimare, în funcție de modul de raportare a unui indicator de efecte sau rezultate obținute
(profitul, EBE sau alți indicatori parțiali ai rentabilității) la un indicator de flux global al
activității (cifra de afaceri, venituri din exploatare, valoarea adăugată) sau la mijloacele
economice avansate sau consumate pentru obținerea rezultatului respectiv (ca indicatori de
efort).
De aceea, putem clasifica ratele de rentabilitate în funcție de mai multe criterii, cele mai
importante fiind criteriul bazei de raportare și criteriul funcțional. În afara acestora, mai pot
exista criterii referitoare la interesele urmărite în exprimarea acestor rate (interesele
managerilor, acționarilor, creditorilor, etc.) sau la tipul de rezultat ce se află la numărătorul
ratelor.
După criteriul funcțional, ratele rentabilității se pot clasifica în:
 rate ale rentabilității comerciale:
 rate ale rentabilității economice;
 rate ale rentabilității financiare;
 rate ale echilibrului financiar
 rate de lichiditate / trezorerie
 ratele de îndatorare
 ratele privind structura Activului şi Pasivului

6.4.2. Rate de rentabilitate comercială

Rentabilitatea comercială măsoară eficienţa activităţii desfăşurate de firmă pe perioada unui
exerciţiu financiar prin prisma valorificării activităţii de bază. Practic arată raportul dintre două
efecte:
Rrc = (Rezultatul exploatării / Cifra de afaceri) x 100;

Indicatorul exprimă eficienţa valorificării produselor societăţii. Caracterizează eficienţa

politicii comerciale şi a politicii de preţ a firmei. Creşterea ratei în dinamică reflectă o situaţie
pozitivă şi are loc atunci când indicele profitului devansează indicele de creştere a cifrei de
afaceri. Principalele rezerve de creştere a ratei rentabilităţii comerciale sunt:
74
  sporirea vânzărilor;
 ameliorarea structurii vânzărilor;
 accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor şi optimizarea cheltuielilor
Rentabilitatea ratelor comerciale au în vedere aprecierea prin rate a efectului financiar
rezultat dintr-o activitate generatoare de venituri efective sau posibile. Acestea exprimă eficienţa
activităţii comerciale a întreprinderii, asigurând legătura dintre profitul și cifra de afaceri netă. În
literatura de specialitate există mai multe moduri de calcul al acestei rate de rentabilitate:
 rata marjei comerciale,
 rata marjei brute de exploatare, sau rata EBE,
 rata marjei nete,
 rata marjei nete de exploatare,
 rata marjei brute de autofinanţare,
 rata marjei asupra valorii adăugate

a) Rata marjei comerciale (Rmc) este utilizată în special de firme cu activitate

comercială şi se determină prin raportarea marjei comerciale (MC) la cifra de afaceri fără TVA
(CA):

Marja comercială reprezintă diferența dintre veniturile obținute din vânzarea mărfurilor
și costul mărfii vândute. În Contul de Profit și Pierderi se vor regăsi două linii care sunt
denumite exact “Venituri din vânzarea mărfurilor” respectiv “Cheltuieli privind mărfurile”.
Valoarea obținută ne arată care este plusul de valoare obținut de firma respectivă, per total
vânzări. Din aceasta marjă comercială urmează să se acopere, mai departe, celelalte cheltuieli ale
firmei (utilități, transport, chirii, etc).
Rata marjei comerciale (Rmc) pune în evidenţă strategia comercială a firmei, care poate fi
interpretată astfel: creşterea Rmc, însoţită de o diminuare a vânzărilor (CA), semnifică faptul că
firma încearcă să-şi menţină marjele promovând o politică de preţuri înalte. O rată a marjei
comerciale în scădere, însoţită de o creştere puternică a vânzărilor (CA), evidenţiază faptul că
firma preferă reducerea preţurilor de vânzare în scopul cuceririi unui nou segment de piaţă.
Creşterea Rmc, însoţită de o creştere a CA, relevă o situaţie favorabilă pentru firmă, respectiv
75
punerea în vânzare de produse cu performanţe superioare sau ocuparea pe piaţă a noi poziţii
concurenţiale „forte“.
Rata marjei comerciale evidenţiază strategia comercială a întreprinderii analizate şi
apreciază influenţa constrângerilor pieţei. Pe baza contului de profit și pierderi s-au calculat
ratele de rentabilitate comercială în anexa nr. 5.și este prezentat în tabelul nr. 13.

Tabel nr. 13. Situația ratelor de marjă comercială

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Venituri din vânzarea mărfurilor 0 0 17.249
Cheltuieli privind mărfurile 0 0 10.156
Marja comercială 0 0 7.093
Cifra de afaceri 110.561 116.713 173.939
Rata marjei comerciale 0 0 4,08%

Interpretarea indicatorilor:
 În anul 2007 și 2008 ratele de marjă comercială nu s-au modificat, stagnându-se
la valoarea de 0.
 În anul 2009 crește marja comercială cu 7.093 lei. Acest fapt se datorează
creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor precum și a cheltuielilor privind mărfurile.
 Tot în anul 2009 există a mică creștere a ratei de marjă comercială, respectiv de
4,08%.

b) Rata marjei brute de exploatare (Rmb) măsoară nivelul excedentului brut de exploatare
(EBE), independent de politica financiară, politica de investiţii, de incidenţa fiscalităţii şi alte
elemente excepţionale:

Excedent brut de exploatare sau insuficiența brută de exploatare (EBE) măsoară

eficacitatea capitalului economic. Altfel spus, reprezintă valoarea adăugată de capitalul
economic. Reprezintă resursa rezultată din exploatare și folosită pentru menținerea și dezvoltarea
potențialului productiv al întreprinderii și remunerarea capitalurilor utilizate și a statului. Acest
indicator nu este influențat de politica prudențială a firmei (amortizări și provizioane), de politica

76
financiară și operațiile cu caracter excepțional, fapt ce determină să fie considerat ca indicator
esențial în analiza de gestiune și efectuarea de comparații între diferite întreprinderi.
Excedentul brut de exploatare se determină după următoarea relație de calcul:

EBE = Valoarea adăugată brută+Subvenții din exploatare - Cheltuieli cu impozitele, taxele

și vărsămintele asimilate - Cheltuieli de personal

Rata marjei brute de exploatare(R mb) reflectă aptitudinea proprie a activităţii de exploatare
de a degaja profit, valoarea ridicată a acesteia inducând posibilitatea financiară a firmei de
reînnoire rapidă a echipamentelor de producţie. De asemenea, ameliorarea Rmb exprimă o creş-
tere a productivităţii, în măsura în care Rmb nu este o simplă consecinţă a creşterii Rmc, iar o
scădere a ei, în raport cu o Rmc stabilă, dovedeşte o împovărare referitoare la costurile
exploatării. Astfel reflectă excedentul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Indicatorul
exprimă eficienţa valorificării produselor societăţii, arătând cât profit net se obţine la o unitate de
cifra de afaceri realizată
Calcularea ratelor de exploatare s-a realizat în anexa nr.5. și sunt prezentate în tabelul nr.
14.

Tabelul nr. 14. Variația ratei brute de exploatare

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Valoarea adăugată brută -28.332 -36.808 -38.641
Subvenții din exploatare 0 0 0
Cheltuieli cu impozitele, taxele 192 131 134
Cheltuieli de personal 3.525 18.241 33.063
Excedentul brut de exploatare -24.615 -18.436 -5.444
Cifra de afaceri 110.561 116.713 173.939
Rata marjei brute de exploatare - 22,26% - 15,80% - 3,13%

Interpretarea indicatorilor

77
  Indicatorul negativ a valorii adăugate crește de la an la an,de la – 28.332 lei în
anul 2007 la – 36.808 lei în 2008 respectiv – 38.641 lei în 2009
 Indicatorul negativ al excendentului brut de exploatare scade de la an la an. Astfel
de la – 24.615 lei în 2007 la – 18.436 în 2008 respectiv – 5.444 lei în 2009.
 Indicatorul negativ al ratei brute de exploatare scade la fel. De la – 22,26% în
2007, la – 15,50% în 2008 respectiv – 3,13% în 2009.

c) Rata rentabilităţii comerciale nete (în engl. Return on Sales – ROS) reprezintă un
indicator întâlnit în majoritatea lucrărilor din literatura străină. Avantajul acestei rate este că
poate fi stabilită pe baza Contului de profit şi pierdere, fiind uşor de calculat de către cei care nu
au acces la date din contabilitatea de gestiune a întreprinderii. Totuşi, rata rentabilităţii
comerciale nete are o valoare informaţională limitată pentru că profitul net poate fi influenţat şi
de rezultatul din alte operaţiuni decât vânzările, respectiv rezultatul financiar, rezultatul
extraordinar, precum şi de fiscalitate.
În România, studiile practice realizate asupra întreprinderilor cotate pe piaţa de capital
demonstrează că rata rentabilităţii comerciale nete (calculată ca raport între profitul net al
exerciţiului şi cifra de afaceri) a înregistrat cele mai moderate niveluri mediane de 0,74%-4,84%
în perioada 1996-2000, ceea ce confirmă că această rată de rentabilitate este cel mai puţin
afectată de inflaţie, ca urmare a preluării simultane a efectului inflaţiei atât asupra profitului, cât
și asupra cifrei de afaceri. Datorită variabilităţii sale mai scăzute comparativ cu alte rate de
rentabilitate, acest indicator al performanţei întreprinderii este preferat de investitorii de pe piaţa
de capital românească.
Analiştii financiari recunosc relevanţa informaţională a ratei rentabilităţii comerciale
nete,dar pentru obţinerea de informaţii pertinente şi relevante privind performanţa firmei, se
impune studierea trendului acestei rate financiare pe o perioadă de 3-5 ani comparativ cu rata
medie la nivelul sectorului de activitate şi a întreprinderilor similare. Rata marjei nete se
calculează după următorul model:

Rata marjei nete = Rezultatul net al exerciţiului /CA x 100

78
 Variația marjei nete a activității firmei studiate a fost calculat în anexa nr.9. este
prezentat în tabelul nr. 15.

Tabel nr. 15. Variația marjei nete

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009

Rezultat net 19.273 11.302 46.766
Cifra de afaceri 110.561 116.713 173.939
Rata marjei nete 17,43% 9,68% 26,89%

Interpretarea indicatorilor
 Valoarea ratei nete variază în cei trei ani studiați. Dacă în anul 2008 scade
de la valoarea de17,43% la 9,68% , în anul 2009 crește la valoare de 26,89%.
 Creșterea ratei nete în 2009 exprimă creșterea eficienței firmei, capacitatea
sa de a realiza profit şi de a rezista concurenţei.

d) ) Rata marjei rezultatului exploatării (Rme) măsoară nivelul relativ al rezultatului,

indiferent de politica financiară, de incidenţa fiscală şi de incidenţa elementelor excepţionale,
ţinând cont însă de politica de investiţii a firmei. Se determină prin raportarea rezultatului
exploatării (RE) la cifra de afaceri fără TVA (CA):

Evidenţiază eficienţa activităţii de exploatare sub toate aspectele, şi prezintă avantajul de

a fi influenţat de amortismente și provizioane, devenind un rezultat net de exploatare.
Valorile ratei nete de exploatare au fost calculate în anexa nr.5 și sunt prezentate în
tabelul nr. 16.
Tabel nr.16. Variația ratei nete de exploatare
Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Rezultatul exploatării 22.944 13.562 55.887
Cifra de afaceri 110.561 116.713 173.939
Rata marjei nete de exploatare 20,75% 11,62 % 32,13%

79
 Interpretarea indicatorilor
 Valoarea ratei nete de exploatare variază în cei trei ani studiați. Dacă în
anul 2008 scade de la valoarea de 20,75% la 11,62% , în anul 2009 crește la valoare de 32,13%
 Creșterea ratei nete în 2009 exprimă eficienţa activităţii de exploatare
desfășurată de firma în cauză.

e) Rata marjei brute de autofinanţare = CAF /CA x 100

Măsoară surplusul de rezerve de care dispune întreprinderea pentru a-şi asigura
dezvoltarea şi rambursarea acţiunilor noi. Pentru s calcula rata marjei brute de exploatare e
nevoie de a socoti capacitatea de autofinanțare.
Capacitatea de autofinanţare reflectă potenţialul financiar de creştere economică a
întreprinderii, respectiv sursa financiară generată de activitatea industrială şi comercială a unei
firme după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o noua scadenţă. Capacitatea de
autofinanţare se poate determina pe baza metodei deductive astfel:
a) CAF = EBE + alte venituri din exploatare – alte cheltuieli de exploatare + venituri
financiare– cheltuieli financiare + venituri extraordinare - cheltuieli extraordinare –
impozit pe profit.
b) Rata marjei brute de autofinanţare = CAF /CA*100
Pe baza contului de profit și pierderi s-a ajuns la următoarele rate brute de autofinanțare,
calculate în anexa nr. 5 și prezentate în tabelul nr.17.

Tabel nr. 17. Variația ratei brute de autofinanțare

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
EBE -24.615 -18.436 -5.444
Alte venituri din exploatare 0 0 0
Alte cheltuieli de exploatare 26.556 35.528 38.172
Venituri financiare 7 7 55
Cheltuieli financiare 0 0 0
Venituri extraordinare 0 0 0
Cheltuieli extraordinare 0 0 0
Impozit pe profit 3.678 2.267 9.176
CAF 5.612 19.352 41.849
Cifra de afaceri 110.561 116.713 173.939
Rata marjei brute de autofinanţare 5,08% 16,58% 24,06%

80
 Interpretarea indicatorilor :
 Capacitatea de autofinanțare crește de la an la an. Dacă în anul 2007 acest
indicator este de 5.612 lei, în anul 2008 crește la valoare de 19.352 lei, iar în 2009 ajunge la
suma de 41.849 lei.
 Rata brută de autofinanțare crește la fel. În anul 2007 are doar 5,08%, dar
crește semnificativ în 2008 la rata de 16,58% și 24,06% în 2009.
 Aceste creșteri ale reflectă potenţialul financiar de creştere economică a
firmei, respectiv sursa financiară generată de activitatea ei.

f) Rata marjei asupra valorii adăugate = EBE /VA

Valoarea adăugată reprezintă surplusul de bogăție adăugat prin valorificarea potențialului
uman și contribuția sa la realizarea valorii adăugate. Indicatorul măsoară performanța
economico-financiară a întreprinderii, indicele de creștere al valorii adăugate trebuind să-l
depășească pe cel al producției exercițiului și să fie într-o creștere continuă.
Valoarea adăugată se poate determina prin metoda sintetica prin care se scad consumurile
intermediare din producția exercițiului și se adaugă marja comercială.
Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară rezultatul brut de care dispune întreprinderea
după deducerea cheltuielilor de exploatare, și se calculează după formula :
Rata marjei asupra valorii adăugate = EBE /VA
Pe baza activității economico- financiare a firmei ELMERA S.R..L. am obținut
următoarele rezultate (tabel nr.18)

Tabel nr. 18. Variația ratei asupra valorii adăugate

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Marja comercială 0 0 7.093
Producția exercițiului 110.561 116.713 156.690
Cheltuieli externe 81.318 81.195 71.057
Valoarea adăugată 29.243 35.518 92.726
EBE -24.615 -18.436 -5.444
Rata marjei asupra valorii adăugate -84,17% -51,91% -5,87%
Interpretarea indicatorilor:
 Sumele reprezentate de factorul ”valoarea adăugată” cresc în fiecare an. În

81
anul 2008 crește la 35.518 lei de la suma de 29.243 lei în 2007, iar în anul 2009 ajunge la suma
de 92.726 lei.
 Sumele care indică excendentul brut de exploatare au valori negative care
scad în fiecare an. În anul 2007 are valoarea de – 24.615 lei, în 2008 – 18.436 lei, iar în 2009
scade la suma de – 5.444 lei.
 Datorită valorilor negative a factorului ”excendentul brut de exploatare” și
ratele marjei asupra valorii adăugate au valori negative.
 Valorile negative a ratei asupra valorii adăugate scade de la an la an. În
anul 2008 scade la valoarea de – 51,91%, de la valoarea de – 84,17% în 2007, iar în 2009 ajunge
la rate de – 5,87%.

6.4.3. Rate de rentabilitate economică (ROA = return on assets);

Capitalurile, asupra cărora se analizează profitabilitatea, sunt cele degajate de
întreprindere în cadrul exerciţiului respectiv capitalurile proprii şi cele împrumutate, pentru
creşterea averii proprietarilor şi remunerarea “furnizorilor de capital”. Rentabilitatea economică
a acestor capitaluri investite ne apare ca o rentabilitate intrinsecă ce nu ţine seama de modalitatea
de procurare a capitalurilor (proprii sau împrumutate). Este deci independentă de politica de
finanţare promovată de întreprindere. Una dintre cele mai importante rate de rentabilitate, rata
rentabilităţii economice, pune în evidenţă performanţele utilizării activului total al unei
întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obţinerea acestor performanţe
Rata de rentabilitate economică măsoară gradul de valorificare a capitalului investit
exprimă profitul brut obţinuţi la un leu capital investit. De asemenea, acest indicator măsoară
eficienţa mijloacelor materiale şi financiare alocate activităţii de exploatare şi comercializare,
precum şi performanţele activului total. Astfel pune în evidenţă performanţele utilizării activului
total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obţinerea acestor performanţe,
mai exact, eficienţa capitalului economic alocat activităţii productive a întreprinderii. În
literatura de specialitate găsim mai multe moduri de calcul al acestei rate de rentabilitate:
 rata rentabilității economice a activelor
 rata rentabilităţii economice a capitalului permanent
 rata rentabilităţii economice calculate
 rata de rentabilitate economică brută

82
 a)Rata rentabilității economice a activelor, se calculează ca raport între rezultatul total
al exercițiului sau profitul brut total (Pb) și activul total (At), format din activele imobilizate
(Ai) și activele circulante (Ac):

Nivelul său prezintă interes, în primul rând pentru managerii întreprinderii, care
apreciază astfel, eficiența cu care sunt utilizate activele disponibile. Situația economică a firmei
analizate au rezultat următoarele rate economice,calculate în anexa nr.6. și prezentate în tabelul
nr. 19.

Tabel nr. 19 Variația ratelor de rentabilitate economică a activelor.

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Profit din exploatare 22.944 13.562 55.887
Profit financiar 7 7 55
Profit extraordinar 0 0 0
Profit brut 22.951 13.569 55.942
Active imobilizate 11.195 9.197 12.789
Active circulante 17.777 42.753 73.987
Active totale 28.972 51.950 86.776
Rata rentabilității economice a activelor 79,22 % 26,12 % 64,47 %

Interpretarea indicatorilor:
 Profitul brut obținut de firmă are o evoluție sinusoidală. Scade în anul
2008 la 13.569 lei de la 22.951 în anul 2007, dar crește în 2009 la valoarea de 55.887 lei.
 Activele totale au o variație diferită. În anul 2008 crește la suma de
51.950 lei de la suma de 28.972 lei în 2007, iar în 2009 ajunge la suma de 86.776 lei.
 Valorile ratei rentabilității economice a activelor sunt foarte diferite. În
2007 are valoare de 79,22%,în anul 2008 scade la 26,12%, iar în anul 2009 crește la 64,47%.
 Astfel a scăzut apoi a crescut eficiența cu care au fost utilizate activele
disponibile.

b)Rata rentabilităţii economice a capitalului permanent se exprimă ca raport între

rezultatul exerciţiului înainte de impozitare (profit brut) şi capitalul total (propriu şi împrumutat),
denumit şi capital permanent și se calculează pe baza formulei următoare:
83
 Pb Pb
Re  * 100  * 100,
Kp Kpr  Kî

În cazul firmei analizate am obținut următoarele rate de rentabilitate economică a

capitalului permanent (tabel nr. 20.)

Tabel nr. 20. Variația ratei rentabilității a capitalului permanent

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Profit brut 22,951 13,569 55,942
Capitalul total 25.567 18.869 65.634
Rata rentabilității a capitalului permanent 89.77 % 71.91 % 85.23 %

c)Rata de rentabilitate economică brută nefiind perturbată de deciziile privind

amortizarea această rată e folosită frecvent în analiza externă deoarece permite efectuarea
comparaţiilor în spaţiu între intreprinderile aparţinând aceluiaşi sector indiferent de mărimea lor
sau de forma lor de proprietate.
Această rată economică se calculează după formula următoare:
Rata de rentabilitate economică brută = EBE / Capital economic brut
Aplicând această formulă, calcularea ratelor de rentabilitate economică brută s-a realizat
în anexa nr. 6 și este prezentat în tabelul nr.21.

Tabel nr. 21. Variația ratelor de rentabiltate economică brută

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
EBE -24.615 -18.436 -5.444
Capital economic brut 22.951 13.569 55.942
Rata rentabilităţii economică brute -107,25% -135,87% -9,73%

Interpretarea indicatorilor:
 Valoarea capitalului economic brut scade în 2008 la 13.569 lei de la
22.951 lei în 2007, dar crește semnificativ în 2009 la suma de 55.942 lei.
 Rata rentabilității economice brute are valori negative. În 2007 este
de - 107,25%,care crește în anul 2008 la – 135,87% dar scade la – 9,73% în anul 2009.

84
 6.4.4. Ratele de rentabilitate financiară (ROE = return on equity)
Rata rentabilităţii financiare reprezintă unul dintre indicatorii majori urmăriţi de
investitori şi de management. Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură
investiţia lor este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este mai mare
decât costul capitalului propriu, atunci, prin activitatea desfăşurată, firma creează o valoare
suplimentară pentru acţionari.
Ratele de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al
plasamentului financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii,
acestea având ca scop caracterizarea profitabilităţii capitalului propriu. Exprimă corelaţia dintre
profit şi capitaluri în calitatea lor de surse de finanţare a activităţii întreprinderii, remunerând
proprietarii acesteia prin distribuirea de dividende către aceştia şi prin creşterea rezervelor, care,
în fapt, reprezintă o creştere a averii proprietarilor. De aceea, la numitorul raportului vor figura
capitalurile proprii, sau media acestora în măsura în care în cursul exerciţiului au avut loc
modificări sensibile ale capitalului propriu prin aporturi în numerar, iar la numărătorul raportului
figurează, de obicei, rezultatul net (profitul net) sau rezultatul curent înainte de impozitare, care
prezintă, în raport de profitul net, avantajul de a fi mai apropiat de realitatea financiară întrucât
elimină incidenţa activităţii excepţionale
Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea firmei de a degaja profit net prin
capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Ea reflectă scopul final al acţionarilor unei firme,
exprimat prin rata de remunerare a investiţiei de capital făcută de aceştia în procurarea acţiunilor
sau a reinvestirii totale (parţiale) a profiturilor ce le revin de drept. Rentabilitatea financiară se
exprimă prin intermediul mai multor categorii de rate, în funcţie de elementele luate în calcul, şi
anume:
 rata rezultatului net
 rentabilitatea netă a capitalului propriu

a) Rata rezultatului net (Rrn) sau rata profitului pune în evidenţă profitul obţinut la 100 u.m.
cifră de afaceri şi se determină cu relaţia:

85
 Rrn indică dificultăţi în investirea capitalului propriu în cazul unei valori scăzute, iar o
valoare ridicată reflectă o relativă uşurinţă în atragerea de fonduri de pe piaţa financiară. Aceste
rate, obținute pe baza activității desfășurate de firma ELMERA S.R.L. au fost calculate în anexa
nr.7 și sunt cuprinse în tabelul nr.22.

Tabel nr. 22. Variația ratelor rezultatului net

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Rezultat net 19.273 11.302 46.766
Cifra de afaceri 110.561 116.713 173.939
Rata rezultatului net 17,43 % 9,68 % 26,89 %

Interpretarea indicatorilor:
 Rata rezultatului net are o evoluție sinusoidală. Dacă în anul 2007 este de 17,43%,
în 2008 scade la 9,68% și crește la 26,89% în 2009.
 Firma în 2008 a avut dificultăți în investirea capitalului propriu, indicat și de
valoare scăzută în acel an.

b) Rentabilitatea netă a capitalului propriu (Rn) măsoară performanța netă a

capitalurilor societății, cele aduse de investitori, profitul curent și cel neridicat (sub forma de
rezerve și profit nerepartizat). O valoare prea ridicată a indicatorului poate însemna și capital
social redus, fapt ce trebuie să mobilizeze acționariatul pentru a adecva capitalul social la
dimensiunea afacerii. Se utilizează ca prag de referință dobanda curenta deoarece este cel mai
accesibil și mai simplu mod de a face investitii. Rentabilitatea netă a capitalului propriu se
determină prin raportarea rezultatului net al exerciţiului (RN) la capitaluri proprii (Cpr):

Valorile obținute pe baza calculelor din anexa nr.7 sunt prezentate în tabelul nr.23.

Tabel nr. 23. Variația rentabilității nete a capitalului propriu

Indicatori Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009
Rezultat net 19.273 11.302 46.766
Capitaluri proprii 25.567 18.869 65.634
86
Rentabilitatea netă a capitalului propriu 75,38% 59,90% 71,25%

Interpretarea indicatorilor:
 Valorile rentabilității nete variază,astfel ăn anul 2007 are valoare de 75,38 %, în
2008 scade la 59,90%, iar în 2009 crește la 71,25%.

Efectuând analiza ratelor de rentabilitate economico-financiară al activității firmei

ELMERA S.R.L. am obținut următoarele valori (tabel nr. 23)

Interpretarea indicatorilor:
 Rata marjei comerciale este constant în anul 2007 şi 2008, avand valoarea de 0,
dar realizează o uşoară crştere în 2009, respectiv de 4,08%. exprimănd eficienţa valorificării
produselor societăţii
 Rata marjei brute de exploatare are o valoare negativă care scade de la an la an,
astfel de la 22,26% în anul 2007 scade la -3,13% în anul 2009. Insuficienţa brută de exploatare
măsoară eficacitatea capitalului economic, reprezintă resursa rezultată din exploatare și folosită
pentru menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii.
 Rata rentabilității economice a activelor scade în anul 2008 la 26,12% de la
79,22%, dar creşte semnificativ în 2009 la valoaea de 64,47%, demonstrând eficienţa cu care au
fost utilizate activele disponibile în anul 2009.

Tabel nr. 23. Ratele rentabilității economice

Indicatori Formule de calcul 2007 2008 2009

Rate de rentabilitate comercială

Rata marjei comerciale Rmc=MC/CA x100 0 0 4,08%

Rata marjei brute de
exploatare Rmb=EBE/CA x100 - 22,26% - 15,80% - 3,13%

Rata marjei nete Rmn= RN/CA x100 17,43% 9,68% 26,89%

Rata marjei rezultatului 20,75 32,

87
exploatării Rme=RE/CA x100 % 11,62 % 13%
Rata marjei brute de 5, 16, 24,0
autofinanţare Rmba=CAF /CA x100 08% 58% 6%
Rata marjei asupra valorii -5,87
adăugate Rva= EBE /VA x100 -84,17% -51,91% %
Rate de rentabilitate economică (ROA = return on assets);
Rata rentabilității economice a 26,1
activelor Ra=Pb/At x100 79,22 % 2% 64,47 %
Rata rentabilităţii economice a
capitalului permanent Re=Pb/Kp x100 89,77 % 71,91% 85,23 %
Rata rentabilităţii economică EBE / Capital
brute economic brut -107,25% -135,87% -9,73%
Ratele de rentabilitate financiară (ROE = return on equity)
26,8
Rata rezultatului net Rrn=RN/CA x 100 17,43 % 9,68 % 9%
Rentabilitatea netă a 75,38 59,9 71,
capitalului propriu Rn= RN/Cpr x100 % 0% 25%

CONCLUZIILE ANALIZEI

În cadrul acestei lucrări am realizat analiza activităţii firmei S.C. ELMERA S.R.L. pe o
perioadă de activitate de trei ani, 2007-2009, urmărind mai mulţi indicatori, în scopul unei
evidenţieri cât mai fidele a situaţiei societăţii. Am desfăşurat analiza rentabilităţii economice şi
financiare pe următoarele direcţii:
- analiza veniturilor după structura lor cuprinsă în contul de profit şi pierdere – venituri
din exploatare, financiare şi excepţionale - accentul fiind pus pe veniturile din exploatare
- analiza cheltuielilor după structura lor cuprinsă în contul de profit şi pierdere –
cheltuieli de exploatare, financiare şi excepţionale – fiind analizate în mod detaliat cheltuielile
de exploatare;
- analiza profitabilităţii firmei – pe baza ratelor de rentabilitate – comerciale, economice,
financiare, calcularea indicatorilor din soldurile intermediare de gestiune.

88
 Societatea comercială S.C. ELMERA S.R.L. care face obiectul studiului de caz în această
analiză, este o firmă de nici dimensiuni, cu numai patru angajaţi, ce funcţionează din anul 2005,
are ca domeniu principal de activitate următoarele activităţi: de arhitectură, inginerie şi servicii
de consultanţă tehnică legată de acestea ( cod CAEN: M 7111).Această clasă include:
- consultanţă pentru activităţi de arhitectură:
- proiectarea platformelor industriale şi a echipamentelor;
- inginerie, management de proiect şi activităţi tehnice:
- elaborarea proiectelor referitoare la instalaţii de aer condiţionat, refrigerare, control al
poluării, inginerie acustică etc.;
- elaborarea de proiecte de prospecţiuni şi geologie.
Concluziile obţinute prin efectuarea analizei asupra S.C. ELMERA S.R.L. sunt
următoarele:
 Activele totale au crescut în 2008 la 51.950 lei de la 28.972 lei în anul 2007 respectiv la
86.776 lei în 2009, ca urmare a creşterii activelor financiare la 86.776 lei în 2009 de la 28.972
lei în anul 2007.
 Creşterea activelor financiare în 2009 se datorează în principal apariţiei unor cheltuieli
datorate principal diversificării activităţii firmei începând din anul 2009 cu activitatea de comerţ
cu produse de birotică, papetărie şi xerox;
 Veniturile din exploatare au crescut în anul 2009 comparativ cu anul 2007 cu peste 57%,
aceasta datorându-se în principal diversificării activităţii firmei începând din anul 2009 cu
activitaea de comerţ.
 În anul 2007 ponderea cea mai mare a avut factorul de cheltuieli cu materii prime şi
materiale consumabile, iar în anul 2008 şi 2009 cheltuielile privind prestaţiile externe. În anul
2009 au scăzut ponderile factorilor de cheltuieli cu materii prime, cheltuieli cu alte materiale,
cheltuielile cu prestaţiile externe, cheltuielile cu alte taxe şi impozite şi cheltuielile cu
despăgubiri.
 În anul 2008 profitul net a scăzut de la 19.273 lei la 11.302 lei, respectiv cu 58,64 % ,
dar a crescut cu 423,79% în anul 2009, reprezentând suma de 46.766 lei.s
Pe ansamblu, situaţia economică şi financiară a S.C. ELMERA S.R.L. este bună, firma
înregistrând o creştere a activităţii prin creşterea veniturilor din exploatare, respectiv a cifrei de
afaceri şi a profitului. Activitatea desfăşurată sunt conforme cerinţelor de calitate şi legislaţiei în
vigoare. Acestea sunt conforme standardului ISO 9001.Standardul ISO 9001 a fost elaborat

89
pentru o certificare oferită clienţilor ca societatea în cauză funcţionează în acord şi pe baza unui
sistem de calitate recunoscut internaţional şi care este reprezentativ atât pentru calitatea
produselor şi serviciilor, cât şi managementului organizaţiei respective.
Ca măsuri de consolidare şi menţinerea profitabilităţii şi eficienţei activităţii firmei sunt:
 identificarea potenţialilor clienţi pe categoria de servicii de consultanţă şi proiecte oferite
de firmă;
 diversificarea activităţii de comerţ cu produse de papetărie şi produse de birotică;
 extinderea activităţii în judeţ şi în judeţele din zona de vest.

BIBLIOGRAFIE

1. Bătrâncea, I. - Analiză economico-financiară, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

2005

2. Bătrâncea, I., Bătrâncea, M., Todea, N. - Analiza diagnostic şi evaluarea

societăţilor comerciale, Editura Dacia, 1998

3. Dobrotă, N., coordonator- Dicţionar de economie, Editura Economică,

Bucureşti, 1999

10. Işfănescu,A.(coordonator) - Ghid practic de analiză economico-financiară, Tribuna

economică, Bucureşti, 1999

11. Işfanescu,A., Stănescu, C, Băicuşi, A.- Analiză economico-financiară, Editura

economică , Bucureşti, 1999

90
 12. Işfanescu,A., Robu, V., Hristea, A., M,Vasilescu C.- Analiza economico-
financiară, Editura A.S.E.Bucureşti, 2007

13. Mărgulescu, D., Niculescu, M., Robu, V.-Diagnostic economico-fmanciar.

Concepte, metode, tehnici, Editura Romcart, Bucureşti, 1994

14. Mihai, I.(coordonator)- Analiza economico-financiară, Editura Mirton,Timişoara, 1999

15. Ion Bucur, Emil Cioflan - Activitatea economico-financiară a întreprinderii, Editura

Științifică și enciclopedică, București, 1984

16. Mărgulescu D.  “Analiza economico-financiară a întreprinderii”, supliment la

revista“Tribuna economică”, Bucureşti 1994;

17. Eros-Stark Lorant, Pantea I.  “Analiza situaţiei financiare – studiu de caz”, Editura
Marineasa 1999;

19. Revista finanţe-credit-contabilitate, numerele 8,11,12 – 1999;

20. Cristea H., Ioan Talpoş, Dorin Cosma  “Gestiunea financiară a întreprinderilor”
Editura Mirton Timişoara 1998;

21. Mihai I., A. Buglea, P. Ştefea  “Analiza financiară a întreprinderii – îndrumător

metodologic”, Editura Marineasa 1999;

91
92