Sunteți pe pagina 1din 3

Evidența transferurilor de numerar în expediţie și a documentelor băneşti

Contabilitatea transferurilor de numerar în expediţie.


În procesul desfăşurării activităţii economice a entităţii apare necesitatea de a
transfera mijloacele băneşti prin oficiile poştale, a efectua depuneri de numerar în
instituţiile bancare după timpul operaţional de deservire a clienţilor în casele de
încasări serale sau casele cu program prelungit. În cazul transferurilor sau depunerilor
de numerar în afara programului de lucru al instituţiilor bancare, în casele de încasări
serale sau prin oficiile poştale mijloacele băneşti se înregistrează în conturile bancare
în ziua de lucru următoare.
Depunerea numerarului la bancă în afara programului operativ, dar pînă la finele
programului de lucru sau în casele de încasări serale poate avea loc prin transmiterea
nemijiocită a acestuia la casieriile băncii sau prin genţi sigilate care se efectuează
prin:
• delegatul întreprinderii direct la casieriile băncii; sau
• colectarea de către serviciul de încasare valori al băncii.
Modul de depunere a numerarului prin genţi sigilate se stabileşte de bancă
împreună cu clienţii respectivi. Pentru aceasta banca remite întreprinderii două genţi
de încasator care sunt substituibile, iar întreprinderea prezintă două specimene ale
sigiliului imprimate pe plumb. Geanta de încasator trebuie să fie sigilată, iar banii din
ea - grupaţi pe bancnote. La predarea banilor la bancă se întocmesc:
• dispoziţia de plată de casă;
• borderoul însoţitor.
Borderoul însoţitor se întocmeşte în trei exemplare: primul exemplar se închide în
geanta de încasator, celelalte două exemplare se înmînează casierului sau
încasatorului împreună cu geanta. Al treilea exemplar se restituie întreprinderii de
către casierul casei de încasări serale sau încasator, având semnătura încasatorului şi
ştampila băncii care confirmă predarea banilor din casă.
Pe partea verso a borderoului însoţitor se indică lista bancnotelor din geantă şi
suma totală a încasărilor predate de întreprindere. În cazul cînd au fost descoperite
lipsuri sau surplusuri se întocmeşte un proces-verbal care are un caracter indiscutabil.
Depunerea numerarului prin intermediul serviciului de încasare se efectuează pe
baza contractelor încheiate de întreprinderi cu instituţiile bancare. Încasatorul băncii,
pentru a ridica geanta de încasator, trebuie să prezinte casierului întreprinderii
legitimaţia, cartela sau fişa de sosire şi să aplice ştampila pe al treilea exemplar al
borderoului însoţitor.
Drept bază documentară pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor
privind transferurile băneşti în expediţie pot servi chitanţele avizelor de vărsămînt în
casieriile băncilor, chitanţele oficiului poştal, copia borderoului însoţitor al
numerarului.
Evidenţa analitică a transferurilor băneşti în expediţie se ţine pe tipuri de
transferuri băneşti în expediţie şi instituţii bancare.
Pentru generalizarea informaţiei privind existenţa şi mişcarea mijloacelor băneşti
în expediţie, adică a sumelor băneşti depuse în casieriile băncii sau oficiilor poştale,
transmise încasatorilor cu scopul înregistrării ulterioare în contul curent sau în alt cont
bancar, este destinat contul de activ 245 ,,Transferuri de numerar în expediţie". În
debitul acestui cont se înregistrează suma mijloacelor băneşti aflate în expediţie, iar în
credit – se înregistrează decontarea numerarului în expediție. Soldul este debitor şi
reprezintă suma numerarului aflat în expediţie la sfârşitul perioadei de gestiune.
La suma numerarului vărsat în casieria oficiului poştal, predate încasatorului sau
casieriilor băncii, cu scopul virării şi înregistrării în conturile bancare ale
întreprinderii se întocmeşte formula contabilă: Dt 245 Ct 241.
Înregistrarea sumelor transferurilor băneşti în conturile bancare se reflectă în felul
următor: Dt 242, 243 Ct 245.

Contabilitatea documentelor băneşti.


Pe lîngă mijloacele băneşti în numerar, în casieria întreprinderii pot fi păstrate şi
unele documente băneşti, cum ar fi mărcile poştale, biletele de tratament, biletele de
transport achitate, foile de odihnă etc. Foile procurate de la casele de odihnă,
sanatorii, foile turistice care se păstrează în casieria întreprinderii sunt destinate atât
lucrătorilor întreprinderii, cît şi vânzăriii terţilor.
Evidenţa analitică a documentelor băneşti se ţine pe feluri de documente băneşti.
În contabilitale, pentru generalizarea informaţiei privind existenţa şi mişcarea
documentelor băneşti, este destinat contul de activ 246 ,,Documente băneşti". În
debitul acestui cont se reflectă valoarea documentelor băneşti intrate, iar în credit – se
reflectă valoarea documentelor băneşti utilizate. Soldul contului este debitor şi
reprezintă valoarea documentelor băneşti existente la finele perioadei de gestiune.
Intrarea documentelor băneşti poate fi efectuată din diferite surse.
1. Procurarea documentelor băneşti:
a) prin achitarea nemijlocită: Dt 246 Ct 241, 242, 243,
b) prin intermediul titularului de avans:
- la primirea avansului spre decontare: Dt 246 Ct 226;
- fără primirea avansului spre decontare: Dt 246 Ct 532,
c) prin achitarea ulterioară: Dt 246 Ct 521, 522, 544.
2. Înregistrarea plusurilor de documente băneşti constatate cu ocazia inventarierii:
Dt 246 Ct 612.
Referitor la ieșirea documentelor bănești, menționăm următoarele formule
contabile:
• la suma achitată sau spre achitare de către personal pentru foile turistice şi de
odihnă acordate: Dt 241, 226 Ct 612
• la valoarea de bilanţ a documentelor băneşti ieşite: Dt 714 Ct 246.
În cazul cînd valoarea foilor turistice şi de odihnă eliberate personalului se reţine
din salariu, se întocmeşte formula contabilă: Dt 531 Ct 226.
Utilizarea mărcilor poştale, a biletelor de transport se reflectă prin formula
contabilă:
Dt 712, 713 Ct 246
La vânzarea documentelor băneşti în afara întreprinderii se înregistrează:
• la preţul de vînzare al documentelor băneşti: Dt 234 Ct 612;
• la valoarea de bilanţ a documentelor băneşti vândute: Dt 714 Ct 246.
Reflectarea documentelor băneşti constatate lipsă cu ocazia inventarierii: Dt 714
Ct 246
Evidenţa sintetică şi analitică a operaţiunilor privind documentelor băneşti se ţine
în registrele analitice și sintetice, care se elaborează de sine stătător de fiecare
întreprindere, conţin informaţii privind soldul la începutul şi sfârşitul perioadei de
gestiune, mişcarea în decursul perioadei şi se organizează pe tipuri de activităţi ale
întreprinderii.

S-ar putea să vă placă și