Sunteți pe pagina 1din 12

CAPITOLUL II.

ORGANIZAREA EVIDENȚEI CONTABILE A


NUMERARULUI ÎN CADRUL ENTITĂȚII “TX&ACO” SRL
2.1 Organizarea contabilității numerarului în casieriile entității, și
documentarea acestor operațiuni;
Entitățile, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, în procesul
activității sut obligate să efectueze decontări cu persoanele juridice și fizice prin virament.
De aceea întreprinderile păstrează mijloacele bănești în conturile contabile.
În casieria entității mijloacele bănești pot fi primiți din contul bancar, din vînzările în
numerar a produselor, mărfurilor și serviciilor, în urma rambursării avansurilor neutilizate de
către titularii de avans sub formă de despăgubiri din partea gestionarilor și în alte cazuri.
Casierul primește numerarul în casierie din contul bancar în baza cecului bancar, întocmit
de contabil-șef sau altă persoană numită de acesta. În cec se indică denumirea emitentului,
numele și prenumele mandatarului, suma solicitată în litere și cifre. Verso cecului cuprinde
suma divizată după destinație (remunerarea muncii, avans, cheltuieli gospodărești...)
semnăturile emitentului (prima- a conducătorului, iar a doua- a contabilului-șef sau a altor
persoane cu dreptul de a pune semnătura respectivă) adeverite prin ștampila entității, datele
din buletinul de identitate al persoanei care primește numerarul.
La intrarea mijloacelor bănești în casierie din contul bancar și în alte cazuri se întocmește
dispoziția de încasare semnată de contabilul-șef sau altă persoană împuternicită.
Chitanța la dispoziția de încasare semnată de contabilul-șef și casier și certificată prin
ștampila casierului servește drept confirmare a primirii numerarului. Numerarul din
casierie se ridică pentru achitarea salariilor și indemnizațiilor, acordarea avansurilor spre
decontare titularilor de avans.
În cazul în care salariile, premiile, indemnizațiile, bursele și alte plăți se eliberează în
baza borderourilor de plată, acestea din urmă se anexează la dispoziția de plată în care se
indică achitată efectiv.
Dacă unii angajați nu au ridicat salariile în perioada stabilită, în borderoul de plată lîngă
numele de familie respectiv se face menținerea “Depunere”.Sumele depuse se predau la
banca care deservește întreprinderea prin întocmirea unei dispoziții de plată pentru toate
sumele.
La suma de mijloace bănești vărsată în contul de decontare reprezentantul întreprinderii
întocmește avizul de plată în numerar. Unele bănci comerciale perfectează astfel de
operațiuni, întocmind în mod automatizat ordinul de încasare a numerarului la suma depusă.
În dispozițiile de încasare și plată se indică denumirea documentului, în baza căruia s-a
efectuat încasarea sau eliberarea banilor din casierie, conținutul economic al operațiunilor se
enumeră documentele anexate
Primirea și eliberarea banilor prin intermediul dispozițiilor de încasare și plată poate fi
efectuată în ziua întocmirii acestora
Dispozițiile de încasare și plată imediat după primirea sau eliberarea banilor se semnează
de casier, iar pe borderourile de plată și alte documente se aplică ștampila sau se face mențiunea
“Plătit”, indicând ziua (ziua, luna, anul), fapt care exclude eliberarea repetată a banilor în baza
acestordocumente.
Dispozițiile de încasare și de plată până la transmiterea în casierie se înregistrează de
contabilitate în registrul de evidență a dispozițiilor de încasare și plată.
La sfârșitul fiecarei zile de rnuncă dispozițiile de încasare și plată se înregistrează de către
casier în registrul de casă, în care se detennină soldul de mijloace bănești în casierie la începutul
zilei , încasările și ieșirile acestora în cursul zilei , precurn și soldul la sfâșitul zilei . Registrul de
casă se întocmește în două exernplare. Prirnul exemplar rămîne în casierie, iar al doilea se
detașează de la registru și servește casierului drept raport, care împreună cu docurnentele anexate
se prezintă la contabilitate. În condițiile contabilității autornatizate registrul de casă se întocmește
la calculator. Controlul asupra ținerii corecte a registrului de casa se pune în sarcina contabilului
întreprinderii.
Evidența operațiunilor privind existența și fluxurile mijloacelor banești în casieria întrepri
nderii se ține în contul de activ 241 ,,Casa". în debitul acestui cont se reflectă toate încasările de
rnijloace bănești, iar în credit - plățile în numerar. Soldul contului este debitor și reflectă suma
numerarului existent în casieria întreprinderii la finele perioadei de gestiune.
În cadrul contului 241 ,,Casa" pot fi deschise următoarele subconturi:
 241.1 ,,Casa în monedă națională",
 241.2 ,,Casa în valută străiniă ",
 241.3 ,, Numerar în casierie legat".
Subcontul 241.2 ,,Casa în valută străină” se utilizează în cazurile în care din casierie se
eliberează avansuri spre decontare în valută străină pentru delegarea lucrătorilor întreprinderii
peste hotarele Republicii Moldova, iar subcontul 241.3 ,,Numerar în casierie legat” se deschide
în cazul sechestrării numerarului din casieria întreprinderii, blocării sau gajării mijloacelor
bănești în numerar, precum și în alte cazuri similare.
Pentru reflectarea distinctă la întreprindere a mișcării numerarului în valută străină
registrul de casă și documentele primare se întocmesc se îndeplinesc separat pe fiecare tip de
valută.
Mijloacele bănești încasate în casierie se reflectă prin întocmirea formulelor contabile:
Debit contul 241 ,,Casa”
Credit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională”
Credit contul 243 ,,Conturi curente în valută străină” – la sumele încasate din conturile
curente în valută națională și valută străină
Credit contul 611 ,,Venitul din vînzări” – la sumele încasate din conturile curente în numerar
a produselor și a mărfurilor, prestarea serviciilor
Credit contul 612 ,,Alte venituri din activitatea operațională” – la sumele încasate în
numerar din vînzarea altor active curente, din achitarea amenzilor, penalităților,
despăgubirilor calculate, veniturilor calculate din arenda curentă…
Credit contul 621 ,,Venituri din operațiuni cu active imobilizate” – la sumele încasate din
vînzarea activelor imobilizate
Credit contul 622 ,,Venituri din activitatea financiară”- la sumele de venituri încasate din
redevențe, precum și de mijloacele bănești intrate gratuit sub formă de subvenții de stat,
plusuri din diferențele de curs valutar din valuta străină…
Credit contul 623 ,,Venituri excepționale” – la sumele compensate ale pierderilor rezultate
din situațiile excepționale
Credit contul 534 ,,Datorii față de buget” – la sumele încasate sub formă de TVA și accize
din veniturile calculate
Credit contul 161 ,,Creanțe pe termen lung” (achitate înainte de termen)
Credit contul 221 ,,Creanțe comerciale”
Credit contul 223 ,,Creanțe ale părților afiliate”
Credit contul 226 ,,Creanțe ale personalului”
Credit contul 231 ,,Creanțe privind veniturile din utilizarea de către terți a activelor
entității”
Credit contul 234 ,,Alte creanțe curente” – la intrarea mijloacelor bănești pentru achitarea
creanțelor
Credit contul 245 ,,Transferuri de numerar în expediție” – la încasarea sumelor transferurilor
bănești în expediție
Credit contul 423 ,,Avansuri primite pe termen lung” sau
Credit contul 523 ,,Avansuri primite curente” – la încasarea avansurilor primite
Credit contul 313 ,,Capital nevărsat” – la reflectarea numerarului efectiv depus de fondatori
după înregistrarea capitalului statutar al întreprinderii.

Ieșirea numerarului din casierie se contabilizează prin formulele contabile :


Debit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională”
Debit contul 243 ,,Conturi curente în valută străină” – la transmiterea din casierie a
numerarului în conturile curente în monedă națională și conturile curente în valută străină.
Debit contul 226 ,,Creanțe ale personalului” – la eliberarea avansurilor spre decontare
Debit contul 531 ,,Datorii față de personal privind retribuirea muncii”
Debit contul 532 ,,Datorii față de personal privind alte operații”
Debit contul 533 ,,Datorii privind asigurările sociale și medicale ” (CAS, CAM)
Debit contul 226 ,,Creanțe ale personalului”
Debit contul 536 ,,Datorii față de proprietari”
Debit contul 544 ,,Alte datorii curente” – la achitarea datoriilor față de personal, bugetul de
stat, fondatori și alți creditori…
Debit contul 511 ,,Credite bancare pe termen scurt”
Debit contul 512 ,,Împrumuturi pe termen scurt” – la achitarea creditelor bancare și altor
datorii financiare
Debit contul 521 ,,Datorii comerciale” – la achitarea datoriilor față de furnizori pentru
materialele și mărfurile primite, serviciile acordate

Debit contul 423 ,,Avansuri primite pe termen lung” sau


Debit contul 523 ,,Avansuri primite curente” – la restituirea avansurilor primite anterior
Debit contul 722 ,,Cheltuieli financiare” – la reflectarea sumelor diferențelor de curs valutar
nefavorabile aferente soldului numerarului în valută străină la sfîrșitul perioadei de gestiune
Credit contul 241 ,,Casa”
În cursul inventarierii casieriei pot fi depistate plusuri sau lipsuri de numerar. Lipsurile
constatate în urma inventarierii se trec la cheltuielile perioadei după cum se prezintă în
următoarea formulă:
Debit contul 714 ,,Alte cheltuieli din activitatea operațională”
Credit contul 241 ,,Casa”
Plusurile constatate în urma inventarierii se trec la venituri prin formula contabilă
Debit contul 241 ,,Casa”
Credit contul 612 ,,Alte venituri din activitatea operațională”
Evidența sintetică a operațiunilor în casierie se ține în register formularele cărora, în funcție
de modul de prelucrare a informației (automatizată ori manuală), se determină de sine
stătător de întreprindere, luându-se în considerație necesitățile informaționale la întocmirea
Situația Fluxurilor de Numerar (Anexa 4 în Situația financiară).
În contabilitatea firmei SC”Tx & A Co” SRL, putem observa că entitatea folosește
numerarul din casierie în scopuri de transfer prim intermediul contului 245.1 și 245.2, prin
conturile 532.1 și 544.2.
2.1 Contabilitatea numerarului în conturile de decontare și la alte conturi deschise
la Bănci;
О аltă mоdаlitаtе dе еfесtuаrе а dесоntărilоr сu реrsоаnеlе fiziсе și juridiсе rерrеzintă
trаnsfеrul numеrаrului рrin intеrmеdiul соntului сurеnt. Асеstа rерrеzintă nu dоаr un lос sigur dе
рăstrаrе а liсhiditățilоr întrерrindеrii, dаr și un mijlос dе соnсеntrаrе а асеstоrа. Ultеriоr, bаnii
асumulаți sînt dirесțiоnаți sрrе оnоrаrеа dаtоriilоr fаță dе furnizоri, сrеditоri, аngаjаți, оrgаnе
fisсаlе și dе аsigurаrе.
Реntru а dеsсhidе un соnt сurеnt în mоnеdă nаțiоnаlă, реrsоаnеlе juridiсе rеzidеntе întосmеsс
о сеrеrе sеmnаtă dе соnduсătоrul instituțiеi și соntаbilul-șеf ре саrе о rерrеzintă lа bаnсă
îmрrеună сu următоаrеlе dосumеntе:
- Сеrеrеа dе dеsсhidеrе а соntului;
- Fișа сu sресimеntе dе sеmnături și аmрrеntа ștаmрilеi;
- Сорiа сеrtifiсаtului dе аtribuirе а соdului fisсаl sаu сорiа dосumеntului rесunоsсut са аtаrе;
- Сорiа dосumеntului се соnfirmă înrеgistrаrеа dе stаt sаu сорiа dосumеntului саrе реrmitе
рrасtiсаrеа асtivității;
- Сорiа dосumеntеlоr dе соnstituirе, реntru реrsоаnеlе саrе dеțin асеstе dосumеntе;
- Сорiа асtului dе idеntitаtе аl реrsоаnеi саrе рrеzintă dосumеntеlе реntru dеsсhidеrеа
соntului.
Tоаtе ореrаțiunilе еfесtuаtе dе сătrе аdministrаțiа bănсii sе dеrulеаză dоаr сu асоrdul și
suрrаvеghеrеа titulаrului dе соnt. Dе асееа întrе сеlе dоuă рărți sе înсhеiе un соntrасt dе
соlаbоrаrе рrin саrе sе stаbilеsс drерturilе și оbligаțiilе рărțilоr соntrасtаntе, sеrviсiilе рrеstаtе
dе сătrе instituțiа bаnсаră, grаfiсul dе рrосеsаrе а dосumеntеlоr dе рlаtă, mărimеа соmisiоаnеlоr
înсаsаtе ș.а. Bаnса еstе în drерt să еfесtuеzе mоdifiсări аlе соntului сurеnt dасă еntitаtеа își
sсhimbă dеnumirеа sаu fоrmа оrgаnizаtоriсо-juridiсă, dасă аu lос mоdifiсări în рlаnul dе
еvidеnță соntаbilă аl bănсii sаu în аltе саzuri рrеvăzutе dе lеgislаțiе.
Înсhidеrеа соnturilоr bаnсаrе sе еfесtuеаzăă lа сеrеrеа titulаrului dе соnt sаu а instаnțеi
dе judесаtă. Dасă instituțiа dеținе un соnt dе dероzit sаu dе сrеdit, аtunсi înсhidеrеа sе
rеаlizеаză lа rеstituirеа sumеi сrеditului sаu dероzitului. Nu роаtе fi înсhis соntul bаnсаr а сărui
ореrаțiuni аu fоst susреndаtе sаu mijlоасе bănеști sесhеstrаtе.
Tranzacțiile privind încasările și plățile în conturile curente se efectuează de către bancă
conform documentelor bancare tipizate care trebuie certificate prin semnăturile persoanelor
indicate în fișa cu specimenele de semnături și amprenta ștampilei și anume:
 Dispoziția de plată, reprezentînd un ordin de a transfera beneficiarului o anumită sumă
de bani, utilizată pentru stingerea datoriilor financiare și comerciale ale întreprinderii;
 Dispoziția de plată trezorerială întocmită la achitarea datoriilor privind impozitele,
taxele și alte plăți ale bugetului de stat;
 Dispoziția de plată acceptată care reprezintă o dispoziție de transfer a unei sume de
bani, dată către plătitor băncii plătitoare prin oficiul poștal, pe numele unor cetățeni, cum
ar fi pensiile pentru limita de vîrstă, pensiile alimentare, salariile, cheltuielile de
deplasare...
 Cererea-dispoziția de plată care se întocmește de către beneficiarul plății și este emisă
plătitorului cu scopul de a încasa valoarea bunurilor livrate, serviciilor prestate și altor
creanțe contractuale, în baza documentelor de expediere emise lui în afara băncii;
 Acreditivul deschis în baza unei cereri de acreditiv, reprezentînd obligația unei bănci de
a plăti beneficiarului o sumă determinată pentru marfa livrată sau serviciile prestate în
termenul stabilit, la prezentarea documentelor ce confirmă expedierea mărfii sau
prestarea serviciilor;
 Cecul de decontare prin care emitentul cecului dă ordin băncii de a plăti o sumă
determinată de bani la prezentarea unui cec de către beneficiarul de cec;
 Dispoziția incaso și dispoziția incaso trezorerială care reprezintă ordinul beneficiarului
privind transferarea incontestabilă a unei anumie sume de mijloace bănești din contul
plătitorului fără acordul lui. Drept bază de întocmire a dispozițiilor incaso servesc titlurile
executorii, contractele sau actele legislative care prevăd dreptul încasării incontestabile.
Inspectoratele fiscale de stat emit dispoziții incaso pentru încasarea impozitelor restante,
judecătoriile – pentru plata pretențiilor altor întreprinderi, băncile – pentru încasarea
datoriilor privind creditele nerambursate și dobânzile aferente lor.
Documentele de decontare trebuie să corespundă cerințelor legislației în vigoare privind
structura, conținutul , dimensiunile și modul de legalizare. Ele trebuie întocmite numai în limba
de stat, în două, trei sau patru exemplare și sunt valabile de la o zi pînă la trei ziie lucrătoare.
Vărsarea numerarului din casieria întreprinderii la conturile bancare se efectuează în baza
diferitelor documente bancare tipizate, întocmite manual sau automatizat, în funcție de direcția
și scopul vărsământului :
 foaia de vărsământ, cu chitanța și ordin, utilizată pentru depunerile în conturile bancare
în timpul operativ sau prelungit la bănci;

 borderoul insoțitor utilizat la depunerile de numerar prin genți sigilate de către clienți cu
un volum mare de încasări;
 avizul de plată în numerar - pentru plata impozitelor și taxelor la bugetul de stat.
Ridicarea numerarului în casierie pentru diferite scopuri se efectuează în baza unui cec
bănesc din carnetul de cecuri bănești, eliberat anterior întreprinderii la cererea acesteia.
Documentele spre p1ată se execută în limita soldului din contu1 curent peste acesta, dacă cu
banca comercială s-a încheiat un contract de credit de tip overdraft. În cazul lipsei de mijloace
bănești pe contul curent instituția bancară primește spre execuție numai dispozițiile incaso și
dispozițiile incaso trezoreriale. Aceste dispoziții incaso se înregistrează într-un registru special și
se achită la apariția mijloacelor bănești pe contul curent fără acordul titularului de cont, conform
modului de înregistrare, dacă legislația în vigoare nu prevede o altă modalitate.
Întrprinderea primește de la bancă periodic, de obicei, după fiecare tranzacție bancară, extrase
de cont cu anexarea la ele a documcntelor, în baza cărora au fost întocmite înregistrările în
extrasul de cont.
Extrasul de cont este un document bancar care prezintă titularului de cont descifrarea
mișcărilor pe contul curent și permite verificarea egalității soldului final debitor de pe contul
contabil din registrul contabil cu soldul final pe contul bancar indicat în ultimul extras de cont,
iar documentele anexate - veridicitatea mișcărilor pe contul curent efectuate de catre bancă.
Evidența analitică a mijloacelor bănești se ține pe bănci comerciale la care sunt deschise
conturile curente, pe tipuri de mijloace bănești legate și nelegate. Pentru generalizarea
informației privind existența și mișcarea numerarului în valuta națională, înregistrate în contul
curent al entității la bancă este destinat contul activ 242 ,, Conturi curente în monedă
națională”. În debitul acestui cont se reflectă încasarea mijloacelor bănești în valută națională,
iar în credit utilizarea lor. Soldul acestui cont este debitor și reprezintă suma mijloacelor bănești
în în contul curent la finele perioadei de gestiune.
În cadrul contului 242 ,,Conturi curente în monedă națională” pot fi deschise următoarele
subconturi: 242.1 ,,Numerar la conturi nelegat” și 242. ,,Numerar la conturi legat”. Subcontul
242.2 ,,Numerar la conturi legat” este destinat evidenței distincte a numerarului sechestrat,
blocat, gajat.
În contul curent se reflectă mijloacele bănești încasate pentru produsele, mărfurile vîndute,
serviciile prestate cumpărătorilor și clienților, achitarea creanțelor, primirea creditelor bancare și
a împrumuturilor, depunerea numerarului din casieria entității…Încasarea numerarului în
conul curent se reflectă în debitul contului 242 ,,Conturi curente în monedă națională” în
corespondență cu creditul contului:
 Din clasa 6 ,,Venituri” – la suma veniturilor încasate nemijlocit prin mijloace bănești:
Debit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională” - la suma totală a încasărilor
Credit contul 611 ,,Venitul din vînzări” – la sumele încasate din vînzări, prestări ( fără TVA și
accize)
Credit contul 612 ,,Alte venituri din activitatea operațională” – la suma încasărilor din vînzarea
altor active curente (fără TVA și accize), sub formă de plăți de arendă în cazul arendei
operaționale
Credit contul 621 ,,Venituri din operațiuni cu active imobilizate” – la valoarea din vînzarea
activelor imobilizate ( fără TVA și accize)
Credit Contul 622 ,,Venituri financiare” – la suma plăților de arendă în cazul arendei finanțate,
dobînzilor, redevențelor
Credit Contul 623 ,,Venituri excepționale” – la încasările sub formă de recuperări ale pierderilor
rezultate din situațiile excepționale
 La sumele TVA și accize primite aferente valorilor în mărfuri și materiale livrate la
achitarea nemijlocită:
Debit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională”
Credit contul 534 ,,Datorii față de buget”
 La încasările în vederea achitării creanțelor :
Debit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională”
Credit contul 221 ,,Creanțe comerciale”
Credit contul 223 ,,Creanțe ale părților afiliate”
Credit contul 226 ,,Creanțe ale personalului”
Credit contul 234 ,,Alte creanțe curente”
Credit contul 161 ,,Creanțe pe termen lung”
 La sumele primite ale creditelor bancare și împrumuturilor :
Debit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională”
Credit contul 411 ,,Credite bancare pe termen lung”
Credit contul 412 ,,Împrumuturi pe termen lung”
Credit contul 511 ,,Credite bancare pe termen scurt”
Credit contul 512 ,,Împrumuturi pe termen scurt”
 La suma numerarului sub formă de avansuri pe termen scurt și lung primite:
Debit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională”
Credit contul 423 ,,Avansuri primite pe termen lung”
Credit contul 523 ,,Avansuri primite curente”
Ieșirea numerarului din contul curent în moneda națională se înregistrează în creditul contului
242 ,,Conturi curente în monedă națională” în corespondență cu debitul următoarelor conturi :
 În vederea achitării datoriilor financiare și comerciale:
Debit contul 411 ,,Credite bancare pe termen lung”
Debit contul 412 ,,Împrumuturi pe termen lung”
Debit contul 511 ,,Credite bancare pe termen scurt”
Debit contul 512 ,,Împrumuturi pe termen scurt”
Debit contul 521 ,,Datorii comerciale”
Credit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională”
 În vederea achitării datoriilor față de personal, de buget, fondurile extrabugetare,
instituțiile publice, Casa Națională de Asigurări Sociale, Organele siidicale, companiile
de asigurări, alți creditori :
Debit contul 531 ,,Datorii față de personal”
Debit contul 532 ,,Datorii față de personal privind alte operații”
Debit contul 533 ,,Datorii privind asigurările sociale și medicale”
Debit contul 534 ,,Datorii față de buget”
Debit contul 536 ,,Datorii față de proprietari”
Debit contul 544 ,,Alte datorii curente”
Credit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională”
 La ridicarea disponibilităților bănești în casierie:
Debit contul 241 ,,Casa”
Credit contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională”

Operațiunile economice privind mișcarea mijloacelor bănești pe contul curent se reflectă în


registrul pentru contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională” care se elaborează de sine
stătător la fiecare întreprindere și se organizează pe perioade, pe conturi corespondente și pe
tipuri de activități. La sfîrșitul perioadei de gestiune datele din acest registru se utilizează în
Situația Fluxurilor de Numerar.
Pentru a avea o informație despre contul curent al entității și tranzacțiile ce au loc cu
contul 242 ,,Conturi curente în monedă națională” avem documenul sub denumirea Extras
bancar pentru 12 ianuarie 2018. Putem observa că documentul este emis de către banca la care
entitatea are cont curent, banca care deservește fiind “VictoriaBank” SA. În acest extras avem
denumirea băncii, informația despre entitatea deservită (Denumirea, codul fiscal, numărul
contului, perioada). Documentul are ștampila băncii cu ziua în care a fost emis documentul.
Pentru fiecare operațiune ce are loc, se emite ordinul de plată în care ne este prezentată
informația cu privire la operațiunea ce a avut loc.

În соntаbilitаtе s-аu еfесtuаt următоаrеlе înrеgistrări соntаbilе:

Încasarea creanțelor comerciale:

Debit соntul 242 ”Cont curent în monedă națională”, subсоntul 242.1 ”Numerar la conturi
nelegat”

Credit contul 221 „Creanţe comerciale” , subcontul 242.1 Creanţe comerciale din ţară- lа sumа
numerarului înrеgistrаt în соntul сurеnt

S-ar putea să vă placă și