Analiza Economico-Financiara

ANALIZ A ECO NOMICO-FINANCIARĂ
C APITOLUL I
ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE

ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
1.1. Importanţa analizei economico-financiare în

cadrul mecanismului conducerii firmei
Activitatea oricărei firme, se desfăşoară într-un mediu dinamic
şi agresiv. Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare
firmă sunt, în principal, stabilirea şi consolidarea locului pe care
aceasta îl ocupă în spaţiul economic concret în care activează,
obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate şi şansele
de izbândă. Astfel, firma este determinată să se raporteze permanent
la cererea de piaţă, trebuie să anticipeze mişcările concurenţei, să-şi
autoevalueze resursele de care dispune şi să acţioneze în direcţia
creşterii eficienţei utilizării acestora etc. În spaţiul socio-economic în
care activează, întreprinderea trebuie să-şi probeze permanent
viabilitatea, capacitatea de concurenţă şi adaptare, performanţa
economico-financiară. Un rol deosebit în acest sens revine analizei
economico-financiare, aceasta fiind un instrument de supraveghere a
activităţii şi performanţelor firmei.
Prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care
dispune, analiza economico-financiară concură la diagnosticarea
stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura,
stabileşte relaţiile de cauzalitate, factorii care le guvernează,
descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă
conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea
activităţii în viitor.
11
1.2. Tipurile de analiză economico-financiară

Analiza cercetează lucrurile şi fenomenele, descoperă
structura lor internă, stabileşte relaţiile de cauzalitate, fapt ce permite
nu numai evaluarea la un moment dat, dar şi mişcarea în viitor ca
urmare a tendinţei, condiţiilor noi, acţiunii umane.
Analiza privită ca metodă generală de cercetare reprezintă
descompunerea unui fenomen sau obiect în părţile sale componente,
respectiv elementele sale simple.
Obiectul descompunerii pe părţi sau elemente îl constituie un
rezultat sau o modificare a rezultatului faţă de o bază de comparaţie.
În primul caz, rezultatul se poate exprima prin relaţia:
n
Y= ∑ Xi ,
i =1
unde:
Y = rezultatul exerciţiului
Xi = elementele constitutive ale rezultatului
În cazul al doilea, modificarea rezultatului se poate exprima

prin relaţia:
∆ Y = Y1 – Y0
În teoria şi practica economică, analiza se corelează cu
sinteza care permite realizarea reunirii elementelor unui obiect sau
fenomen într-un tot realizându-se cercetarea lor sub aspectul unităţii.
În activitatea de cercetarea fenomenelor şi proceselor
economice trebuie să se ţină cont de complexitatea lor care vizează
anumite aspecte, ca de exemplu:
- acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
- aceeaşi cauză poate produce efecte diferite
- efecte diferite prin combinare pot da o rezultantă a unui
12
complex de acţiuni sau forţe;

- în fenomenul ce se analizează pot apărea însuşiri sau
caracteristici pe care nu le-au avut nici un element al
fenomenului.
În funcţie de diferite criterii se pot distinge mai multe tipuri de
analiză economică1:
A. După raportul între momentul în care se realizează
analiza şi cel al desfăşurării fenomenului:
a. Analiza postfactum (postoperatorie) sau analiza activităţii
(realizării obiectivelor);
b. Analiza previzională sau prospectivă.
Analiza postfactum vizează trecutul şi prezentul în timp ce
analiza previzională vizează viitorul unui obiectiv.
Analiza previzională presupune determinarea evoluţiei
viitoare a unui fenomen economic având la bază cercetarea factorilor
precum şi a relaţiei de cauzalitate.
Analiza postfactum se bazează pe variabile cunoscute şi
certe, cea previzională se bazează pe variabile presupuse şi incerte.
B. După urmărirea însuşirilor esenţiale sau a determinării

cantitative a unui fenomen:
a. Analiza cantitativă;
b. Analiza calitativă.
Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin
determinări cantitative exprimate prin greutate, volum, număr, durată,
etc.
1
Gheorghiu Al. (coordonator), Analiza activităţii economice a întreprinderilor, EDP,
1982, p. 23
13
Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, astfel încât,

în procesul de analiză se trece de la o esenţă mai puţin profundă la
una mai profundă.
C. După nivelul la care se desfăşoară:

a. analiza microeconomică;
b. analiza macroeconomică.
Analiza microeconomică se desfăşoară la nivelul
întreprinderii şi a elementelor ei ca sistem şi studiază
comportamentul individual sau cel al întreprinderii în activitatea
economică şi rezultatele obţinute.
Analiza macroeconomică studiază fenomenele la nivelul
ramurii economice, la nivelul economiei naţionale sau mondiale
apelând la mărimi globale sau agregate.
D. După modul de urmărire în timp a fenomenelor:

a. analiza statică;
b. analiza dinamică.
Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat
evidenţiind relaţiile dintre elementele şi factorii care determină o
anumită poziţie a fenomenului cercetat.
Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în
schimbarea lor, evidenţiind poziţia acestora într-un şir de momente.
E. După criteriile de studiere a fenomenelor:

a. analiza tehnico-economică;
b. analiza economico-financiară;
c. analiza financiară.
14
Analiza tehnico-economică îmbină abordarea tehnică cu cea

economică.
Analiza economico-financiară combină rezultatele activităţii
economice cu cele ale activităţii financiare.
Analiza financiară vizează fluxurile financiare care se
formează la nivelul firmei.
F. În funcţie de delimitarea obiectului analizat:

a. analiza pe ramuri, pe unităţi organizatorice(întreprinderi,
grupuri de întreprinderi, holdinguri):
b. analiza pe probleme (CA, rentabilitate).
1.3. Conţinutul analizei economico-financiare.

Etape.
Procesul de analiză economico-financiară reprezintă inversul
evoluţiei reale a fenomenului. Conţinutul procesului de analiză poate
fi redat în următoarele etape2:
1. delimitarea obiectului analizei sau, altfel spus,
constatarea faptelor, fenomenelor, rezultatelor efectuate
prin metode de evaluare şi calcul, în timp şi spaţiu,
cantitativ şi calitativ;
2. determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor
fenomenului studiat; Elementele reprezintă părţi
componente ale fenomenului analizat (ex: costul
produsului pe articole de calculaţie). Factorii reprezintă
forţe motrice care determină un fenomen (ex:
2
Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., Analiza economico-financiară, Ed.
Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 1999, p. 19
15
productivitatea muncii faţă de producţia exerciţiului).

Cauzele reprezintă modalităţile care explică apariţia unui
fenomen ex: o măsură tehnico-organizatorică duce la
reducerea pierderilor tehnologice.
3. stabilirea factorilor presupune determinarea corelaţiei
dintre fiecare factor şi fenomenul analizat cât şi a corelaţiei
dintre diferiţii factori care acţionează;
4. măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori;
În această etapă intervine analiza cantitativă cu scopul
măsurării influenţelor, al rezervelor interne, al stabilirii cât
mai exacte a rezultatelor.
5. sintetizarea rezultatelor, stabilirea concluziilor şi
aprecierilor asupra activităţii de analiză efectuată;
6. elaborarea măsurilor ce constituie decizia menită să
asigure folosirea optimă a resurselor.
Parcurgerea acestor etape asigură caracterul complet şi

ştiinţific al analizei.
1.4. Factorii care explică rezultatele activităţii

economice
Orice firmă, indiferent de profilul ei, în desfăşurarea procesului
economic se confruntă cu o multitudine de factori. Aceştia nu
acţionează izolat, ci în interdependenţă, într-un sistem de legături
închegate. Identificarea lor necesită cunoaşterea exactă a căii de
formare a rezultatului, a legăturilor cauzale interne a fenomenului
analizat.
16
Factorii care determină rezultatul activităţii unui agent

economic pot fi grupaţi în funcţie de mai multe criterii, şi anume3:
I. după natura lor:
- factori tehnici;
- factori tehnologici;
- factori organizatorici;
- factori economici;
- factori social-politici;
- factori demografici;
- factori psihologici;
- factori biologici;
- factori naturali.
II. după caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale:
- factori calitativi;
- factori cantitativi;
- factori de structură.
III. după modul cum acţionează:
- factori cu acţiune directă;
- factori cu acţiune indirectă.
IV. după efortul propriu al întreprinderii:
- factori dependenţi de efortul propriu;
- factori independenţi de efortul propriu.
V. după gradul de sintetizare:
- factori simpli;
- factori complecşi.
3
Dalotă M., Dalotă S., Analiza şi evaluarea firmei, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara,
2000, p. 14
17
VI. după izvorul acţiunii lor:

- factori interni sau endogeni;
- factori externi sau exogeni(de ex. inflaţia).
VII. după stadiul circuitului economic:
- factori specifici aprovizionării;
- factori specifici producţiei;
- factori specifici vânzării producţiei.
VIII. după posibilităţile de previziune:

- factori previzibili(cerţi sau determinabili);
- factori imprevizibili(aleatori).
IX. după intensitatea acţiunilor:
- factori dominanţi(cheie);
- factori secundari.
1.5. Metode şi tehnici de analiză economico-

financiară
În procesul său de derulare, analiza economico-financiară
utilizează mai multe procedee şi metode specifice sau împrumutate
din alte ştiinţe. Acestea se pot grupa în două categorii, şi anume:
metode ale analizei calitative şi metode ale analizei cantitative.
1.5.1. Metode şi tehnici de analiză calitativă

Analiza calitativă are ca obiect de bază stabilirea elementelor
şi a relaţiilor lor structurale, a factorilor şi cauzelor care explică
fenomenul, a relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi
18
fenomenul studiat, precum şi dintre factorii care acţionează4, sau

altfel spus, aceasta vizează esenţa fenomenului, depistarea
legăturilor cauzale.
Metodele şi procedeele de analiză calitativă sunt5:
1. Comparaţia;
2. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor;
3. Gruparea;
4. Generalizarea rezultatelor.
1. Comparaţia
Orice rezultat al activităţii firmei nu se apreciază ca o mărime

în sine ci, în raport de anumite criterii sau baze de comparaţie.
Acestea pot fi de mai multe feluri, şi anume:
- comparaţii în timp;
- comparaţii în spaţiu;
- comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (plan,
standard, etalon, statistici, etc);
- comparaţii cu caracter special.
Pentru a se putea asigura comparabilitatea datelor, acestea

trebuie să aibă un caracter omogen, să fie exprimate într-un etalon
unic şi să fie determinate după o metodologie unitară.
2. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Rezultatele reflectate prin diferiţi indicatori se divid, se
descompun, pentru a asigura profunzimea studierii faptelor.
4
Gheorghiu Al., Analiza activităţii întreprinderilor industriale, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1967, p. 25
5
Dalotă M., Dalotă S., op.cit., p. 17
19
Diviziunea şi descompunerea factorilor se poate face în mai multe

criterii:
- în timp;
- după locul de formare;
- pe părţi componente.
3. Gruparea
Prin grupare, colectivitatea cercetată este despărţită în grupe
omogene de unităţi, după variaţia uneia sau mai multor caracteristici.
Generalizarea reprezintă o metodă calitativă de reunire într-un
ansamblu coerent, a concluziilor studiului factorial6. El se realizează
în cadrul studiilor de fezabilitate şi de evaluare.
1.5.2. Metode şi tehnici de analiză cantitativă

Analiza cantitativă are rolul de a cuantifica influenţele
elementelor sau factorilor care explică fenomenul.
Pentru separarea influenţelor factorilor se pot folosi diferite
metode:
1. Indicatorii economico-financiari;
2. Indicii;
3. Coeficienţii (ratele) de structură, echilibru şi eficienţă;
4. Ratele;
5. Tehnicile scorurilor;
6. Metoda substituirilor în lanţ;
6
Mărgulescu D. (coordonator), Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară a societăţilor
comerciale-metode şi tehnici, Ed. Tribuna economică, Bucureşti, 1994, p. 30
20
7. Metoda calculului matricial;

8. Metoda ABC;
9. Metoda cercetării operaţionale;
10. Metoda analizei regresionale;
11. Metode sociologice.
1. Indicatorii economico-financiari reprezintă o modalitate

de măsurare a fenomenului prin care acesta capătă o dimensiune
cantitativă sau calitativă.
De exemplu:
CA = M + Σqv*p, unde:
CA = cifra de afaceri
M = mărfurile vândute
qv = produsele vândute
p = preţul de vânzare, exclusiv TVA
În acelaşi timp, pentru a măsura diverse laturi ale activităţii

economice, se utilizează zeci de indicatori care la rândul lor pot fi
comparaţi, descompuşi, grupaţi în concordanţă cu scopul analizei.
2. Indicii reprezintă o metoda frecvent utilizată în analiza

fenomenelor economică-financiare, cu ajutorul căreia se stabileşte
dinamica faţă de o bază fixă sau o bază în lanţ, se construiesc
ritmuri, se fac aprecieri asupra performanţelor unei firme.
3. Coeficienţii de structură, echilibru şi eficienţă se obţin
prin raportarea unei componente la ansamblul fenomenului cercetat7:
7
Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., op.cit., p. 47
21
ei
Ki = , unde:
∑ ei
Ki = coeficientul de structură
Coeficienţii de eficienţă rezultă din compararea eforturilor
depuse cu rezultatele obţinute sau invers:
Efect Efort
Ke = sau Ke = , unde:
Efort Efect
Ke = coeficient de eficienţă
Coeficienţii de echilibru se determină ca raport între două
mărimi comparabile, cu semnificaţie în termeni de echilibru economic
sau financiar.
De exemplu:
Kp
K= , unde:
Kp + I
K = coeficientul autonomiei financiare;

Kp = capitalul propriu
I = împrumuturile pe termen mediu şi lung
4. Ratele reprezintă un raport între două mărimi comparabile.
De exemplu:
P
Rc = *100 , unde:
CA
Rc = rata rentabilităţii resurselor consumate
P = profitul
CA = cifra de afaceri
22
În cazul ratelor se disting patru categorii operaţionale de bază,

şi anume:
- rate de structură;
- rate de gestiune;
- rate de echilibru;
- rate de eficienţă.
5. Tehnica scorurilor reprezintă o metodă de analiză

discriminantă cu care se operează în mediul extern al firmei, de
regulă în bănci. În teoria economică au fost elaborate o serie de
modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute
sunt: modelul Altman, modelul Conan şi Holder, Loeb şi Partier, etc.
6. Metoda substituirilor în lanţ permite cuantificarea

contribuţiei diferitelor elemente sau factori la formarea şi modificarea
rezultatului faţă de un nivel de comparaţie. Metoda presupune
respectarea următoarelor principii8:
a. substituirea factorilor se face obligatoriu în ordinea: factorul

de ordin cantitativ, factorul structural şi factorul calitativ.
b. operaţiile de substituire se efectuează în mod succesiv, nu
simultan;
c. un factor substituit rămâne în această poziţie şi în operaţiile
ulterioare.
8
Gheorghiu Al., Analiza activităţii întreprinderilor industriale, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1967, p. 35 şi Iosif Gh. N., Analiza economico-financiară a firmei în domeniul
agroalimentar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p. 30
23
Exemplu:
A. ÎN CAZUL UNUI PRODUS DE FACTORI;
B. ÎN CAZUL UNUI RAPORT DE FACTORI.
A. ÎN CAZUL UNUI PRODUS DE FACTORI:

Presupunem o funcţie de forma:
F = a*b*c*d
Ne propunem, de exemplu, să analizăm cărui fapt se
datorează variaţia fenomenului „F” în raport cu o bază de comparaţie
(∆F=F1-F0) prin prisma acţiunii celor 4 factori direcţi mai sus
menţionaţi.
Vom avea următoarele relaţii:
F0 = a0*b0*c0*d0
F1 = a1*b1*c1*d1
În ansamblu, variaţia fenomenului economico-financiar
analizat se determină ca urmare a diferenţei:
∆F= F1-F0 = a1*b1*c1*d1 - a0*b0*c0*d0
În acest moment avem mai multe situaţii:

1. când exprimarea variaţiei este în mărimi absolute:
- influenţa factorului „a”:

∆F(a) = a1*b0*c0*d0 - a0*b0*c0*d0 = (a1-a0) *b0*c0*d0
- influenţa factorului „b”:
∆F(b) = a1*b1*c0*d0 – a1*b0*c0*d0 = a1* (b1-b0) *c0*d0
- influenţa factorului „c”:
24
∆F(c) = a1*b1*c1*d0 – a1*b1*c0*d0 = a1* b1* (c1-c0)*d0
- influenţa factorului „d”:
∆F(d) = a1*b1*c1*d1 – a1*b1*c1*d0 = a1* b1* c1 *(d1-d0)
Aşadar, ∆F = ∆F(a) + ∆F(b) + ∆F(c) + ∆F(d)
2. când rezultatul supus analizei este exprimat în

procente, ∆F este de forma:
F1 − F0 F
∆F = • 100 = 1 • 100 − 100
F0 F0
a1 • b0 • c0 • d 0 − a 0 • b0 • c0 • d 0
∆F %(a ) = * 100
a 0 • b0 • c0 • d 0
a1 • b1 • c0 • d 0 − a1 • b0 • c0 • d 0
∆F %(b) = * 100
a 0 • b0 • c 0 • d 0
- influenţa factorului „c”:
a1 • b1 • c1 • d 0 − a1 • b1 • c 0 • d 0
∆F %(c) = * 100
a 0 • b0 • c 0 • d 0
- influenţa factorului „d”:
a1 • b1 • c1 • d 1 − a1 • b1 • c1 • d 0
∆F %(d ) = * 100
a 0 • b0 • c0 • d 0
Aşadar, ∆F% = ∆F%(a) + ∆F%(b) + ∆F%(c) + ∆F%(d)
25
B. ÎN CAZUL UNUI RAPORT DE FACTORI

Presupunem o funcţie de forma:
a
F=
b
Vom avea următoarele relaţii:
a0 a1
F0 = F1 =
b0 b1
În ansamblu, variaţia fenomenului economico-financiar

analizat se determină ca urmare a diferenţei:
a1 a 0 a1b0 − a 0 b1
∆F= F1-F0 = - =
b1 b0 b0 b1
F1 − F0 F
∆F = • 100 = 1 • 100 − 100
F0 F0
I. Când exprimarea se face în mărimi absolute la

numărător:
a1 a 0 a1 − a 0
∆F (a ) = − =
b0 b0 b0
a1 a1 a1b0 − a1b1 a1 (b0 − b1 )

∆F (b) = − = =
b1 b0 b0 b1 b1b0
26
Aşadar, ∆F = ∆F(a) + ∆F(b)
II. Când exprimarea se face în mărimi absolute la numitor:

a 0 a 0 a 0 b0 − a 0 b1
∆F(b)= - =
b1 b0 b0 b1
a1 a 0 a1 − a 0
∆F (a ) = − =
b1 b1 b1
Aşadar, ∆F = ∆F(a) + ∆F(b)
III. Când rezultatul este exprimat în mărimi relative (%), iar

factorul cantitativ se află la numărător:
a1 a 0
−
F1 − F 0 b1 b0  a a  b 
∆F (%)= • 100 = • 100 =  1 − 0  0  • 100
F0 a0  b1 b0  a 0 
b0
a1 a 0
−
b0 b0  a a  b0 
∆F%(a) = = • 100 =  1 − 0   • 100
a0  b0 b0  a0 
b0
27
a1 a1
−
b1 b0  a a  b 
∆F%(b) = = • 100 =  1 − 1  0  • 100
a0  b1 b0  a 0 
b0
Aşadar, ∆F% = ∆F%(a) + ∆F%(b)
IV. Când rezultatul este exprimat în mărimi relative (%), iar

factorul cantitativ se află la numitor:
a1 a 0
−
F1 − F0 b1 b0  a a  b 
∆F (%)= • 100 = • 100 =  1 − 0  0  • 100
F0 a0  b1 b0  a 0 
b0
a0 a0
−
b1 b0  a 0 a 0  b0 
∆F%(b) = = • 100 =  −  100
a0   b1 b 0  a0 
b0
a1 a 0
−
b1 b1  a a  b0 
∆F%(a) = = • 100 =  1 − 0   • 100
a0  b1 b1  a0 
b0
Aşadar, ∆F% = ∆F%(a) + ∆F%(b)
28
7. Metoda calculului matricial se aplică în cazul existenţei

unor relaţii deterministe de produs sau raport între fenomenul
analizat şi factorii de influenţă.
Separarea influenţei factorilor prin metoda calculului matricial
ţine seama de ordinea de intercondiţionare a factorilor9.
8. Metoda ABC se foloseşte frecvent în analiza stocurilor, a
costurilor, a puterii de negociere a întreprinderii cu furnizorii şi clienţii,
a cifrei de afaceri, etc. Ea presupune studierea unui fenomen prin
acordarea de importanţe identice tuturor componentelor sale care nu
au un grad de utilitate echivalent efortului de investigare depus.
Metoda ABC permite o analiză selectivă a componentelor unui
fenomen sau rezultat în funcţie de poziţia lor în cadrul întregului.
Etapele aplicării metodei sunt10:
- definirea fenomenului şi a parametrului specific
acestuia;
- stabilirea valorilor parametrului specific;
- clasarea componentelor fenomenului investigat
după o logică ABC (în ordinea descrescătoare a
parametrului specific);
- determinarea valorii cumulate a parametrului
specific;
- determinarea celor trei grupe de semnificaţie ABC;
- reprezentarea grafică a fenomenului cu ajutorul
curbei ABC.
9
Niculescu M., Diagnostic economic, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 70
10
ibidem, p. 62
29
9. Metoda cercetării operaţionale se utilizează în adoptarea

deciziilor în cazul în care intervin numeroşi factori care trebuie avuţi
în vedere. Modelele cele mai des utilizate sunt: programarea liniară,
programarea dinamică, metoda PERT, lanţurile Markov, procesele
Poisson, metoda Monte Carlo, etc.
10. Metoda analizei regresionale se utilizează atunci când
între variabilele dependente şi cele independente ale unui fenomen
există o dependenţă probabilistică. Formulele matematice utilizate de
această metodă poartă denumirea de funcţii de regresie, care pot fi
de mai multe feluri:
- cu un factor independent:
o liniară: y = ax + b
o parabolică: y = ax2 + bx + c
b
o hiperbolică: y = a +
x
o semilogaritmică: y = a*bx
o logaritmică: y = a*xb
- cu doi factori independenţi: y = a0 + a1x1 + a2x2
- cu mai mulţi factori independenţi: y = a0 + Σ aixi
11. Metodele sociologice pun în evidenţă factorii indirecţi sau

cauzele prezumtive, care conduc la obţinerea de informaţii esenţiale
pentru realizarea unui diagnostic corect şi eficient. Cele mai des
utilizate metode sunt chestionarul şi interviul.
30
1.6. Sistemul de informaţii – premisă a realizării

analizei economico-financiare
Analiza economico-financiară nu se poate realiza în lipsa
informaţiilor din cadrul şi din afara societăţii analizate. În funcţie de
locul de unde provin acestea se clasifică în:
1. Informaţii din interiorul societăţii, obţinute în special din
documentele financiare de sinteză: bilanţ, contul de
rezultat, anexe, precum şi din contabilitatea de gestiune,
norme de fabricaţie, legislaţie fiscală şi economică, etc.;
2. Informaţii din exteriorul societăţii, cum ar fi:
a. din reviste, cotidiene, magazine, periodice;
b. colocvii, conferinţe, congrese;
c. relaţii cu clienţii, furnizorii;
d. cumpărarea şi analiza de eşantioane;
e. organisme furnizoare de informaţii de sinteză, etc.
Cerinţele care trebuie respectate de informaţii sunt: utilitatea,
exactitatea, profunzimea, valoarea şi costul.
REZUMAT
Prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care

dispune, analiza economico-financiară concură la diagnosticarea
stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura,
stabileşte relaţiile de cauzalitate, factorii care le guvernează,
descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă
conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea
activităţii în viitor.
31
În funcţie de diferite criterii se pot distinge mai multe tipuri de

analiză economică:
A. După raportul între momentul în care se realizează
analiza şi cel al desfăşurării fenomenului:
a. Analiza postfactum (postoperatorie) sau analiza
activităţii (realizării obiectivelor);
b. Analiza previzională sau prospectivă.
B. După urmărirea însuşirilor esenţiale sau a determinării
cantitative a unui fenomen:
a. Analiza cantitativă;
b. Analiza calitativă.
C. După nivelul la care se desfăşoară:
a. analiza microeconomică;
b. analiza macroeconomică.
D. După modul de urmărire în timp a fenomenelor:
a. analiza statică;
b. analiza dinamică.
E. După criteriile de studiere a fenomenelor:
a. analiza tehnico-economică;
b. analiza economico-financiară;
c. analiza financiară.
F. În funcţie de delimitarea obiectului analizat:
a. analiza pe ramuri, pe unităţi organizatorice
(întreprinderi, grupuri de întreprinderi, holdinguri):
b. analiza pe probleme (CA, rentabilitate).
Conţinutul procesului de analiză poate fi redat în următoarele
etape:
1. delimitarea obiectului analizei;
32
2. determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor

fenomenului studiat;
3. stabilirea factorilor;
4. măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori;
5. sintetizarea rezultatelor, stabilirea concluziilor şi
aprecierilor asupra activităţii de analiză efectuată;
6. elaborarea măsurilor ce constituie decizia menită să
asigure folosirea optimă a resurselor.
Metodele şi procedeele de analiză calitativă sunt:
1. Comparaţia;
2. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor;
3. Gruparea;
Analiza cantitativă foloseşte diferite metode:
1. Indicatorii economico-financiari;
2. Indicii;
3. Coeficienţii (ratele) de structură, echilibru şi
eficienţă;
4. Ratele;
5. Tehnicile scorurilor;
6. Metoda substituirilor în lanţ;
7. Metoda calculului matricial;
8. Metoda ABC;
9. Metoda cercetării operaţionale;
10. Metoda analizei regresionale;
11. Metode sociologice.
33
C APITOLUL II
ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE I

COMERCIALIZARE
Stabilirea obiectivelor întreprinderii în domeniul activităţii de

producţie şi comercializare constituie un act decizional privind
politicile sale de afaceri. Orice firmă urmăreşte realizarea obiectivelor
sale prin realizarea unui schimb permanent de resurse cu mediul
ambiant. astfel, producţia şi comercializarea constituie premisa şi
totodată finalitatea activităţii oricărui agent economic.
Principalele aspecte ale analizei activităţii de producţie şi
comercializare se referă la11:
Analiza evoluţiei indicatorilor valorici;
Analiza dinamicii activităţii pe baza indicilor indicatorilor
valorici;
Analiza raportului static dintre indicatorii valorici;
Analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici;
Analiza producţiei fizice;
Analiza cifrei de afaceri;
Analiza valorii adăugate.
Sursele informaţionale sunt următoarele:
Contul de profit şi pierdere;
Bugetul de venituri şi cheltuieli;
Evidenţa contabilă curentă.
11
Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 34
35
2.1. Analiza activităţilor de producţie şi
comercializare pe baza indicatorilor valorici
Activitatea de producţie şi comercializare desfăşurată de o

unitate economică, utilizează un sistem de indicatori valorici
necesari în efectuarea analizei economico-financiare. Printre aceştia,
cei mai semnificativi sunt:
1. Cifra de afaceri (CA) care reprezintă suma totală a

veniturilor obţinute din vânzarea mărfurilor şi produselor într-o
perioadă determinată, prestarea de servicii şi executarea de lucrări.
Indicatorul face parte din categoria indicatorilor de rezultate
economico-financiare, contribuind la diagnosticarea şi evaluarea
economică a întreprinderii.
2. Producţia marfă fabricată (Qf) care reprezintă valoarea
produselor fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate în
cursul unei perioade de timp şi destinate vânzării. Pentru calcularea
acestui indicator se utilizează informaţiile din contabilitatea
întreprinderii, şi anume rulajele debitoare ale conturilor 345 „Produse
finite” şi 341 „Semifabricate” şi rulajele creditoare ale conturilor 704
„Venituri din lucrări executate şi servicii prestate”, 705 „Venituri din
studii şi cercetări” şi 708 „Venituri din activităţi diverse”.
Producţia marfă fabricată se poate determina pe baza

următoarei relaţii12:
Qf = Vpf + Vle + Vsp
Vpf = Qv + (Sf - Si), unde:
12
Robu V., Analiza eficienţei utilizării capitalului societăţilor comerciale industriale,
Tipografia şi Editura Secorex, Bucureşti, 1998, p. 67
36
Qf = producţia marfă fabricată;
Vpf = valoarea produselor fabricate;
Vle = valoarea lucrărilor executate;
Vsp = valoarea serviciilor prestate;
(Sf - Si) = variaţia producţiei stocate.
3. Producţia exerciţiului (Qe) care reprezintă indicatorul
valoric ce caracterizează întreaga activitate a unităţii economice. Ea
cuprinde:
Valoarea producţiei vândute;
Creşterea sau descreşterea producţiei stocate (stocuri de
produse finite, semifabricate, producţie neterminată);
Producţia imobilizată (imobilizări necorporale şi corporale
altele decât cele realizate în regie proprie).
Formula de calcul a acestui indicator este următoarea:
Qe = Qv + ∆Qs + Qi, unde:
Qv = producţia vândută;
∆Qs = variaţia producţiei stocate;
Qi = producţia imobilizată.
Orice modificare a elementelor componente duce la
modificarea producţiei exerciţiului, atât din punct de vedere structural
cât şi din punct de vedere al dinamicii.
4. Valoarea adăugată (Qa sau VA) care reprezintă

capacitatea unei unităţi economice de a realiza bogăţie şi se
determină ca diferenţă între producţia exerciţiului şi consumurile
intermediare, adică totalul consumurilor (cheltuielilor) de bunuri şi
37
servicii furnizate de terţe persoane fizice sau juridice. Matematic, se
poate scrie astfel:
VA = Qe – Ci, unde
Ci = consumuri intermediare
2.2. Analiza dinamicii activităţii pe baza indicilor

indicatorilor valorici
Analiza dinamicii activităţilor de producţie şi comercializare

urmăreşte în principal:
Obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadei
precedente;
Gradul de realizare a obiectivelor;
Cauzele care determină anumite abateri;
Măsurile necesare eliminării aspectelor negative,
nefavorabile;
Corelaţiile ce trebuie să existe între indicii indicatorilor valorici

ca fiind situaţii normale sunt următoarele13:
- ICA ≥ IQf (când ICA=IQf se menţine proporţionalitatea între

dinamica stocurilor şi dinamica livrărilor). Dacă ICA>IQf
atunci se înregistrează o reducere a stocurilor de produse
finite în perioada analizată faţă de perioada anterioară.
- IVA ≥ IQe, inegalitatea rezultă din reducerea ponderii

cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de terţi cu
13
38
influenţe directe asupra costurilor şi profitului unităţii
economice; Practic, situaţia în cauză denotă creşterea
gradului de valorificare a resurselor materiale.
- IQf ≥ IQe, inegalitatea reliefează reducerea stocurilor de

producţie neterminată şi a consumului intern (până la limita
la care se asigură desfăşurarea normală a activităţii).
Exemplu: .Se consideră următoarea situaţie conform tabelului

de mai jos:
Tabel nr. 1
Evoluţia în dinamică a indicatorilor valorici
mii lei
Nr. Indicatori Per. curentă Indici(%)
crt. Per. preced. prevăzut realizat 3/2 4/2 4/3
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Ca 15000 15750 15824 105,00 105,49 100,46
2 Qf 16200 16928 17172 104,49 106,00 101,44
3 Qe 17000 17680 18008 104,00 105,92 101,85
4 VA 8160 8552 8568 104,80 105,00 100,18
Observaţie:
În cazul variaţiei de preţuri, comparabilitatea datelor se va
realiza cu ajutorul indicelui preţurilor, calculat conform relaţiei:
Ip =
∑q p
1 1
x 100
∑q p
1 0
39
Analizând datele din tabelul nr.1 se poate concluziona:
1. faţă de realizările perioadei precedente, unitatea economică
şi-a propus o creştere a tuturor indicatorilor, fapt ce în
contextul evoluţiei normale a preţurilor presupune dezvoltarea
activităţii de producţie şi comercializare avându-se în vedere:
Reducerea producţiei stocate şi diminuarea imobilizărilor în
producţia neterminată precum şi a consumurilor interne;
Scăderea ponderii cu cheltuieli materiale şi a serviciilor
prestate de terţi.
2. din analiza indicatorilor se constată nerealizarea în totalitate a
obiectivelor prevăzute, adică unitatea economică a mobilizat
rezerve peste cele prevăzute în programul de fabricaţie.
3. deşi s-a prevăzut o reducere a stocurilor de produse finite,
acestea totuşi au crescut, adică s-a fabricat fără asigurarea
desfacerii.
În ceea ce priveşte analiza indicatorilor valorici pe baza
indicilor se observă, conform datelor din tabelul nr. 1, că deşi s-a
previzionat o creştere a cifrei de afaceri într-un ritm superior
producţiei fabricate (105% > 104,49%) , efectiv, producţia fabricată a
devansat în dinamică cifra de afaceri (106%>105,49%) rezultând o
creştere a stocurilor de produse finite.
Producţia exerciţiului a devansat ca ritm producţia fabricată,
deci au crescut consumurile interne şi stocurile de producţie
neterminată (101,85% >101,44%).
Ritmul de creştere previzionat pentru valoarea adăugată a fost
inferior celui previzionat pentru producţia exerciţiului (104,8%>104%)
probabil datorită anticipării unor consumuri materiale mai mari.
40
2.3. Analiza raportului static şi dinamic dintre
indicatorii valorici
Raportul static dintre indicatorii valorici caracterizează
evoluţia elementelor ce-i diferenţiază. Acesta se determină pe baza
mărimilor absolute ale indicatorilor valorici. Astfel14:
CA
1. raportul dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată
Qf
exprimă modificarea intervenită în stocul de produse finite şi
alte venituri exclusiv cele financiare şi extraordinare; Situaţia
CA
se consideră favorabilă când ≥ 1.
Qf
2. raportul dintre valoarea producţiei fabricate şi valoarea

Qf
producţiei exerciţiului caracterizează evoluţia stocurilor şi
Qe
a consumului intern. Situaţia se apreciază ca favorabilă pentru
Qf
≥ 1.
Qe
3. raportul dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului
VA
exprimă creşterea ponderii cheltuielilor privind
Qe
cumpărările sau achiziţionările. Situaţia se prezintă favorabilă
VA
când ≥ 1.
Qe
14
41
Studiu de caz
Pe baza datelor din tabelul nr. 1 s-au obţinut următoarele
relaţii:
Tabel nr. 2
Per. Perioada curentă
Nr.crt. Specificaţie
precedentă Prevăzut Realizat
1 CA 0,926 0,930 0,922
Qf
2 Qf 0,953 0,957 0,954
Qe
3 VA 0,480 0,484 0,476
Qe
Din analiza datelor din tabel nr.2 rezultă că:

1. în comparaţie cu perioada precedentă pe baza indicatorilor
previzionaţi se realizează o creştere a stocurilor de
producţie neterminată precum şi o diminuare a ponderii
cheltuielilor materiale.
2. valorile realizate sunt sub nivelul prestabilit fapt ce
semnifică (evidenţiază) faptul că indicatorii valorici au avut
o evoluţie efectivă sub nivelul prevăzut în programul pentru
perioada respectivă.
Raportul dinamic se realizează pe baza indicilor indicatorilor

valorici (cu bază fixă) şi caracterizează evoluţia acestora faţă de o
anumită bază de comparaţie (de regulă perioada precedentă).
42
Principalele rapoarte dinamice sunt:
Raportul dintre indicele cifrei de afaceri şi indicele
I CA
producţiei fabricate ( ). Acesta reflectă relaţia dintre
I Qf
ritmul livrărilor şi ritmul fabricaţiei iar situaţia se consideră
I CA
favorabilă când ≥ 1.
I Qf
Raportul dintre indicele producţiei fabricate şi indicele

I
producţiei exerciţiului ( Qf ), reflectă legătura dintre ritmul
I Qe
finalizării producţiei şi ritmul volumului total de activitate.
I
Situaţia se consideră favorabilă când Qf ≥ 1.
I Qe
Raportul dintre indicele valorii adăugate şi indicele

I VA
producţiei exerciţiului ( ) reflectă creşterea sau
I Qe
scăderea gradului de valorificare a consumurilor provenite
I VA
de la terţi. Situaţia se consideră favorabilă când ≥ 1.
I Qe
Studiu de caz
Situaţia raportului dinamic dintre indicatorii valorici conform
datelor din tabelul nr. 1 este următoarea:
43
Tabel nr. 3
Nr. Per. Per. curentă
Indicatori
crt. precedentă Prevăzut Realizat
1 CA 100 105,00 105,49
2 Qf 100 104,49 106,00
3 Qe 100 104,00 105,92
4 VA 100 104,80 105,00
5 I CA 1,0 1,0049 0,9952
I Qf
6 I Qf 1,0 1,0047 1,0007
I Qe
7 I VA 1,0 1,0077 0,9913
I Qe
CONCLUZII:
Raportul dinamic dintre indicatorii valorici, conduce la aceleaşi
concluzii, adică evoluţia previzionată faţă de perioada precedentă
scoate în evidenţă modificările favorabile ale ritmului elementelor
constitutive.
În perioada curentă evoluţia este nefavorabilă fapt ce implică
măsuri pentru ameliorarea situaţiei în perioada următoare.
2.4. Analiza producţiei fizice

Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de
întrebuinţare obţinute în activitatea productivă a unei unităţi
economice şi care sunt puse în circuitul economic.
44
În contextul analizei economico-financiare producţia fizică este
necesară pentru:
urmărirea modului în care unitatea economică îşi
îndeplineşte obligaţiile contractuale;
realizarea concordanţei dintre cerere şi ofertă;
stabilirea gradului de valorificare a diverselor categorii de
resurse materiale;
calcularea tuturor indicatorilor valorici precum şi
recalcularea anumitor indicatori valorici.
Analiza operativă a producţiei fizice urmăreşte în principal
realizarea programului de fabricaţie pe secţii, pe echipe sau pe
subdiviziuni organizatorice.
Funcţie de sistemul de prelucrare al informaţiei (zilnic, lunar,
trimestrial sau anual) trebuie stabilită producţia fizică pe fiecare
produs (sau sortiment) comparativ cu perioada prevăzută.
2.4.1. Analiza realizării programului de producţie

pe total sau sortimente (produs)
Îndeplinirea programului de producţie are în vedere
următoarele modalităţi sau procedee15:
1. indicii individuali de îndeplinire a programului;
2. coeficientul mediu de sortiment Ks ;
3. coeficientul de nomenclatură Kn .
Indicii individuali dau răspunsuri privitoare la:

- realizarea programului de producţie la toate sortimentele;
- proporţia de realizare (sortiment sau produs).
15
ibidem, p. 39
45
Coeficientul mediu de sortiment ( K s ) are ca principiu de

bază necompensarea unor nerealizări la unele sortimente cu
depăşirile realizate la alte sortimente. Mărimea maximă a
coeficientului mediu de sortiment este 1(unu). Se pot întâlni
următoarele cazuri:
a). când K s = 1:
o programul de fabricaţie a fost realizat la toate

sortimentele în proporţie de 100%;
o programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit la toate
sortimentele indiferent de proporţia de realizare.
b). când K s < 1 atunci:

- programul de fabricaţie NU a fost realizat atât pe total cât
şi pe sortimente indiferent de proporţia de nerealizare;
- programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit pe total,
dar cel puţin la un sortiment nu s-a realizat nivelul
prevăzut.
Coeficientul mediu de sortiment se poate determina prin

următoarele formule:
Ks =
∑q min • p0
, unde:
∑q 0 • p0
∑ qmin. • p0 = valoarea producţiei recalculate în limita prevederilor

(determinată prin cumpărarea valorii realizate pe
produs cu valoarea prevăzută în program şi luarea în
46
calcul a nivelului minim conform principiului
neadmiterii necompensărilor).
Ks =
∑g ,
0 • iq
+
∑g ,,
0
100 2 100
Ks = 1 -
∑ (∆q • p ) , unde:
∑q • p 0 0
g 0, = ponderea prevăzută a sortimentelor la care nu s-au

realizat prevederile;
iq = indicele de realizare a prevederilor respective;
g 0,, = ponderea prevăzută a sortimentelor la care s-a
realizat sau depăşit programul de fabricaţie;
∑ (∆q • p) = suma abaterilor negative pe sortimente.
Analiza programului de fabricaţie pe total şi pe sortimente are
ca obiective:
1. gradul de realizare a programului producţiei fizice şi pe

total;
2. localizarea (depistarea) cauzelor ce determină obiectivul
principal pe sector de activitate;
3. luarea măsurilor pentru realizarea programului de
producţie şi fabricaţie.
Studiu de caz:
Se presupune că o firmă are ca obiect de activitate producţia
de lapte şi produse lactate. Se cere să se determine gradul de
47
realizare a programului de fabricaţie şi să se interpreteze rezultatele
obţinute.
Tabel nr. 4
Prod. Structura
Nr. Den. Val. producţiei Abateri ∆g
iq (%) recalc producţiei
crt produs negative
Prev. Real Prev Real
1 lapte 3840 4032 105,0 - 3840 32,0 32,0 -
2 iaurt 3000 2520 84,0 -480 2520 25,0 20,0 5,0
3 unt 2760 4158 150,7 - 2760 23,0 33,0 -
4 brânză 2400 1890 78,8 -510 1890 20,0 15,0 5,0
TOTAL 12000 12600 105 -990 11010 100 100 10,0
Observaţii:
Prod .realiz.
1. Iq = • 100
Prod.prev.
2. Producţia recalculată = valoarea cea mai mică dintre val
producţiei prevăzute şi valoarea producţiei realizate.
a) Ks =
∑q min • p0
=
11.010
= 0,9175 sau 91,75%
∑q 0 • p0 12.000
b) Ks =
∑g ,
0 • iq
+
∑g ,,
0
=
(25 • 84) + (20 • 78,8) +
32 + 23
=
2 2
100 100 100 100
2100 + 1575 55
= + = 0,3675+0,55 = 0,9175 sau 91,75%
10.000 100
c) Ks = 1 −
∑ (∆qp ) = 1 - − 990 = 0,9175 sau 91,75%.
∑q p 0 012.000
48
Concluzii:
În urma analizei datelor din tabel nr.4 se constată că deşi
programul de producţie a fost realizat şi depăşit pe total, pe
sortimente (105%), proporţia de realizare a fost de 91,75%,fapt ce
semnifică faptul că în cazul inexistenţei stocurilor, unitatea
economică nu-şi poate onora o parte din obligaţiile contractuale faţă
de beneficiari.
Interpretarea rezultatelor se face diferit. Astfel, cu cât abaterile
sunt mai mici cu atât se poate aprecia corectitudinea previziunilor
efectuată de unitatea economică. Însă, dacă abaterile la unele
sortimente sunt mari, atunci trebuie subliniat faptul că societatea
analizată nu se află în programul de producţie stabilit. La nivelul unui
an (exerciţiu financiar) programul de fabricaţie trebuie adaptat
permanent solicitărilor.
Pentru a delimita aceste aspecte, analiza este completată cu
determinarea coeficientului de nomenclatură conform relaţiei
n
Kn = 1 - , unde:
N
n = numărul de produse la care nu s-a realizat
programul de producţie;
N = numărul total al produselor din programul de
producţie.
În exemplul de mai sus,

2
Kn = 1- = 0,5 sau 50%
4
49
Conform datelor coeficientul de nomenclatură determinat arată
că producţia nu a fost realizată la 50% din produse, fapt ce impune
analiza detaliată a sortimentelor din nomenclator şi luarea măsurilor
adecvate menite să regleze activitatea respectivă.
În acest caz se poate concluziona că programul de fabricaţie

nu s-a îndeplinit la cel puţin un sortiment, iar proporţiile de realizare
diferă de la un sortiment la altul.
2.4.2. Analiza structurii producţiei

Structura producţiei exprimă ponderea valorii fiecărui
sortiment în valoarea totală a producţiei, ceea ce face ca ori de câte
ori se creează situaţia să apară realizări în proporţii diferite ale
programului de producţie, faţă de proporţiile stabilite, să aibă loc
influenţe asupra indicatorilor economico-financiari.
Procedeele specifice de analiză a structurii producţiei sunt:
a) ponderile (greutăţile specifice);
b) coeficientul mediu de structură (asortiment).
Compararea ponderilor efective cu cele programate ale
fiecărui sortiment arată măsura în care s-a respectat structura
programului de producţie.
Caracterizarea intensităţii modificării structurii producţiei se
realizează pe baza coeficientului mediu de structură, determinat
prin relaţiile:
1) Kst =100- ∑ ∆g , unde:
∆g = modificarea ponderii fiecărui sortiment.
50
Qsp
2) Kst = , unde:
Qre
Qsp = producţia realizată conform prevederilor din program;
Qre = producţia efectivă recalculată.
Ultima formulă presupune determinarea unor calcule
preliminare şi anume16:
• Stabilirea valorii recalculate a producţiei realizate în funcţie
de structura care a fost prevăzută. Pentru aceasta se
aplică fiecărui produs ponderea prevăzută faţă de totalul
producţiei;
• Stabilirea valorii producţiei executate în contextul structurii
care a fost prevăzută. Se compară noua valoare efectivă a
fiecărui sortiment (recalculată) cu cea iniţială (programată)
şi se ia în calcul valoarea cea mai mică.
În exemplul de mai sus,
Kst =100-10= 90 %
Rezultă că la unitatea analizată a avut loc o modificare a
structurii producţiei, însă cu toate că valoarea producţiei s-a depăşit,
aceasta s-a realizat în condiţiile nerespectării sortimentelor
prevăzute.
2.4.3. Corelaţii posibile între coeficientul mediu de

sortiment şi coeficientul mediu de structură
Studierea corelată a coeficienţilor de sortiment, de structură şi
a indicelui volumului producţiei poate duce la următoarele corelaţii
posibile:
16
Buhociu F., Negoescu Gh., Analiză economică, Ed. Evrika, Brăila, 1999, p. 82
51
a. Ks < 1, Kst< 1, Iq ≥ 100
În această situaţie, programul de producţie nu a fost îndeplinit

la cel puţin un sortiment, iar proporţiile de realizare sunt diferite de la
un produs la altul.
b. Ks = 1, Kst< 1, Iq > 100
În această situaţie programul de producţie a fost şi/sau depăşit

la toate sortimentele dar în proporţii diferite.
c. Ks = 1, Kst=1, Iq ≥ 100
Această situaţie denotă faptul că programul de producţie a fost

realizat în aceeaşi proporţie la toate produsele, caz de fapt teoretic.
d. Ks < 1, Kst= 1, Iq < 100
Această situaţie este teoretică, şi anume indică faptul că

programul de producţie nu a fost realizat la toate sortimentele în
aceeaşi proporţie.
În cazul de mai sus avem următoarea situaţie:
Ks = 0,9175 < 1
Kst = 0,9 < 1

Iq = 105% > 100
Rezultă faptul că programul nu a fost realizat la toate

sortimentele, respectiv la iaurt şi la brânză. În condiţiile în care nu s-a
modificat cererea, societatea se va afla în imposibilitatea de a-şi
onora comenzile.
52
2.5. Analiza cifrei de afaceri

Analiza cifrei de afaceri are un rol foarte important în
aprecierea locului şi rolului unei firme în cadrul sectorului din care
face parte, a poziţiei sale pe piaţă, a capacităţii acesteia de a genera
un profit.
După unii autori, cifra de afaceri poate fi privită ca:
cifra de afaceri totală (CA) reprezentând însumarea
veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea
de lucrări şi prestările de servicii şi din alte venituri din
exploatare, exclusiv rabaturile, remizele şi alte reduceri
acordate clienţilor;
cifra de afaceri medie ( CA ) reflectă valoarea
încasărilor pe unitatea de produs vândut sau serviciu
prestat şi se calculează conform formulei:
CA
CA = , unde:
Qv
Q = volumul producţiei fizice vândute.

cifra de afaceri minimă (CAmin) reprezintă acel nivel al
vânzărilor care permite acoperirea cheltuielilor fixe şi
variabile ale firmei, calculându-se conform formulei:
CF
CAmin = unde:
CV
CT
CF = cheltuieli fixe;
CV = cheltuieli variabile;
CT = cheltuieli totale.
53
cifra de afaceri marginală (CAmar) reprezintă venitul
aferent unei unităţi adiţionale de produs sau de
prestaţie vândute şi se calculează conform formulei;
∆CAi
CAmar =
∆Qv
Analiza cifrei de afaceri vizează următoarele aspecte:

- Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri:
- Analiza structurii cifrei de afaceri;
- Analiza cifrei de afaceri pe pieţe şi pe clienţi;
- Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viaţă a
produsului;
- Analiza factorială a cifrei de afaceri;
2.5.1. Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri

Pentru definirea cadrului general în care se înscrie societatea
analizat, se folosesc mărimile absolute şi ritmurile de creştere (cu
bază fixă, cu baza în lanţ sau cu bază medie)17
Mărimile absolute caracterizează evoluţia cifrei de afaceri la
modul cel mai general. Mărimile relative arată proporţia de creştere a
cifrei de afaceri faţă de o anumită bază de comparaţie.
În perioada unei creşteri puternice a preţurilor, dacă acestea
nu se corectează cu inflaţia, informaţiile îşi pierd din valoare, ele fiind
deformate. Se calculează astfel, rata reală de creştere a cifrei de
0
afaceri( rreala
0
) considerând şi influenţa inflaţiei:
17
Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economica, Bucureşti, 1997, p. 231
54
 1 + rCA 
=  − 1 • 100
0
rreala
0
 1 + rinfl 
rCA = rata de creştere a cifrei de afaceri;

rinfl. = rata inflaţiei.
Studiu de caz:
Se consideră următoarele date conform tabelului de mai jos:
Tabel nr. 5
(mil. lei)
Nr. Anul
Indicatori
crt. 1 2 3 4 5
1 CA (mil lei) 1725 1993 2343 2762 2900
2 Ritm de creştere -
115,5 135,8 160,1 168,1
cu baza fixă
Ritm de creştere
3 - 115,5 117,6 117,9 105,0
cu baza în lanţ
Se constată o creştere absolută a cifrei de afaceri în anul 5

faţă de anul 1 de la 1725 mil. lei la 2900 mil. lei, cu 1175 mil. lei.
Dacă se face abstracţie de rata inflaţiei, se poate concluziona
că firma a reuşit să realizeze o cifră de afaceri în creştere de la an la
an.
Pentru exemplificarea influenţei ratei inflaţiei, se dau

următoarele date, conform tabelului următor:
55
Tabel nr. 6
Nr. ANUL
Indicatori R(%)
crt.
1 2 3 4 5
1 CA (mil. lei) 1725 1993 2343 2762 2900
2 Creşterea - +15,5 +17,6 +17,9 +5,0 14
anuală a CA
(%)
3 Creşterea - 21 10,5 12,9 14
anuală a
preţurilor (%)
4 CA corectată 1725 1648,1 1753,9 1831,6 1687,1
5 Creşterea -4,46 +6,42 +4,43 -7,89 -0,38
reală a CA
 1 + 0.155 
− 1 • 100 = −4.46%
0
rreala
0
=
 1 + 0.21 
Prin urmare, creşterea medie anuală de 14% a cifrei de

afaceri este o creştere aparentă. Prin corectare cu rata inflaţiei se
constată că, în realitate, volumul de activitate a întreprinderii a scăzut
cu o rată anuală medie de –0,38%.
2.5.2. Analiza structurii cifrei de afaceri

Analiza structurii cifrei de afaceri are ca obiectiv identificarea
variaţiilor înregistrate pe diverse trepte structurale, explicarea acestor
variaţii şi a implicaţiilor lor asupra rezultatelor.
Metodologic, analiza se bazează pe mărimile relative de
structură. Pentru a caracteriza evoluţia structurii cifrei de afaceri se
pot utiliza cu precădere următoarele procedee de analiză:
56
a) coeficientul de concentrare (Gini - Struck):
n∑ g i − 1
2
G= , unde n ≥ 2, G ∈ [0,1)
n −1
în care n = numărul de termeni ai seriei luate în studiu.
Apropierea coeficientului de valoarea 1 arată că în

structura activităţii sunt câteva produse care dau cea mai mare parte
a cifrei de afaceri.
Apropierea coeficientului de valoarea 0 semnifică o
distribuţie relativ uniformă a vânzărilor pe structurile implicate în
calcul.
b) indicele Herfindhal (H) permite măsurarea gradului de

diversificare a activităţii pe diverse structuri utile analizei şi
deciziei:
H = ∑ gi
2
Valoarea acestui coeficient este unitară dacă firma vinde un

singur produs sau prestează un singur serviciu sau este egală cu 1/n
dacă vânzările sunt repartizate în proporţii egale.
c) ponderile componentelor cifrei de afaceri:
CAi
gi = • 100 , unde:
CA
CAi = cifra de afaceri parţială, pe „i” componente;
CA = cifra de afaceri totală.
57
2.5.3. Analiza cifrei de afaceri pe pieţe şi pe clienţi
Orice diagnostic al cifrei de afaceri presupune şi examinarea
volumului şi dinamicii pe pieţe şi pe clienţi. Pe pieţe geografice,
valoarea cifrei de afaceri rezultă din următoarele:
Tabel nr. 7
mil. lei
Pn Pnef Pnef Pnef
Den.
Pn-2 Pn-1 * 100 * 100 * 100
pieţe Pn − 2 Pn −1 Pn prog
Prog. Ef.
A 3907 5330 5607 5622 143,9 105,5 100,3
B 517 643 776 808 156,3 125,7 104,1
C 1587 1670 2000 2133 134,4 127,7 106,7
TOTAL
CA 6011 7643 8383 8563 142,5 112,0 102,1
Evoluţia cifrei de afaceri a înregistrat creşteri pe toate pieţele
şi de la an la an. Astfel, cifra de afaceri a crescut din anul Pn-2 în Pn
de la 6011 mil. lei la 8563 mil. lei, respectiv cu 42,5%.
De asemenea, s-au depăşit şi previziunile pentru Pn cu 2,1%.
Cea mai rentabilă piaţă este piaţa A, desfacerile crescând cu
43,9% în Pn faţă de Pn-2, având şi ponderea cea mai mare în cifra de
afaceri totală.
Pe clienţi, în analiza cifrei de afaceri se recomandă a se

opera cu ponderile acesteia pe următoarele grupări ale clienţilor18:
- tradiţionali (relaţii de afaceri peste 5 ani);
- în curs de stabilizare a afacerilor (cu relaţii de afaceri între
1 an şi 5 ani);
- clienţi noi (antrenaţi în afaceri în cursul anului de gestiune).
18
58
Studiu de caz:
Se dau următoarele date conform tabelului de mai jos:
Tabel nr. 8
mil. lei
Pn Ponderi
Clienţi Pn-2 Pn-1
Prog. Ef. Pn-2 Pn-1 Prog. Ef.
Trad. 4207 5020 5500 5135 46,9 65,2 65,2 60
1-5 1510 2050 1670 2570 16,8 26,6 19,8 30
noi 3250 630 1260 860 36,3 8,2 15 10
Total 8967 7700 8430 8565 100 100 100 100
Se observă o scădere a cifrei de afaceri în Pn faţă de Pn-2 de la

8967 mil. lei la 8565 mil. lei. La clienţii tradiţionali se observă o
creştere constantă de la un an la altul, de la 4207 mil. lei în Pn-2 la
5135 mil. lei în Pn, aceştia deţinând 60% din cifra de afaceri. Pentru
clienţii noi se observă o scădere a ponderii acestora în cifra de
afaceri de la 36,3% în Pn-2 la 10% în Pn. Se impune în acest caz o
revizuire a politicilor de marketing ce vizează atragerea clienţilor noi.
2.5.4. Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului

de viaţă al produselor
Un asemenea diagnostic are o deosebită importanţă pentru
asigurarea corelaţiei cost-profit pe fiecare produs şi sincronizarea cu
politica reînnoirii, ca garanţie a capacităţii concurenţiale, viabilităţii
agentului economic19.
Studiu de caz:
Se cunosc următoarele date:
19
ibidem, p. 76
59
Tabel nr. 9
mil. lei
Pn Ponderea CA pe stadii
Stadii de
Pn-1 Pn
viaţă Prog. Ef. Pn-1
Prog. Ef.
Lansare 58860 91100 89600 10 13,8 13,2
Dezvoltare 176500 190200 204000 30 28,9 30
Maturitate 264875 299300 318600 45 45,4 50
Declin 88290 78000 66350 15 11,9 6,8
TOTAL 588525 658600 678550 100 100 100
Pe baza datelor din tabelul de mai sus se pot trage

următoarele concluzii:
faţă de Pn-1 reînnoirea este mai accentuată, ponderea cifrei
de afaceri aferentă produselor aflate în faza de lansare
crescând de la 10% la 13,2%;
lansarea este mai lentă decât cea programată (13,2% faţă
de 13,8%);
creşte valoarea cifrei de afaceri aferente produselor aflate
în faza de maturitate de la 45% în Pn-1 la 50% în Pn, ceea
ce denotă obţinerea unui profit mai mare datorită costurilor
mai mici;
se remarcă o simetrie între lansare şi declin, ceea ce
denotă o sincronizare cu cercetarea-dezvoltarea şi
pregătirea noilor produse pentru asimilare.
2.5.5. Analiza factorială a cifrei de afaceri

Modelele care stau la baza analizei CA:
1. CA = ∑q • p în care:
60
q - cantitatea vândută
p - preţul mediu de vânzare(exclusiv TVA)
Qf CA
2. CA = N s • • , în care:
N Qf
N s = nr. mediu de salariaţi

Qf = producţia marfă fabricată
Mf Mf ' Qf CA
3. CA = N s • • • • , în care:
N Mf Mf ' Qf
Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe(active fixe)
Mf’ = valoarea medie a mijloacelor fixe productive.
4.CA = T • CAh, în care:
T = fondul total de timp (ore/om)

CAh = CA medie orară.
CA
5. CA = Ae • . în care:
Ae
Ae = valoarea medie a activelor de exploatare.
Ac Mf Mf CA
6. CA = Ae • • • • , în care:
Ae Ac Mf Mf
Ac = valoarea medie a activelor corporale
61
Exemplu:
Tabel nr. 10
mil.lei
Nr. Indicatori Simbol Prevăzut (0) Realizat
crt. (1)
1 Nr. mediu de salariaţi Ns 1800 1850
2 Producţia marfă fabricată Qf 17.560 19.000

3 Cifra de afaceri CA 17.875 17.950
4 Productivitatea muncii W 9,76 10,27
5 Grad de valorificare CA 1,0179 0,9447
Qf
6 Valoare medie a activelor Mf 1720 1741
fixe
din care productive Mf’ 1504 1534
7 Ponderea activelor fixe Mf ' 87.44 88.11

productive (%) Mf
8 Gradul de înzestrare Mf 0,955 0,941
tehnică a muncii Ns
9 Randamentul activelor fixe Qf 11,68 12,39
productive Mf '
Din analiza datelor din tabel se constată o modificare a cifrei

de afaceri, astfel:
∆ Ca = CA1 – CA0 = 17950 – 17875 = +75 mil.lei
Această creştere este datorată următorilor factori:
62
1. nr. mediu de salariaţi:
CA0
∆CA ( N s ) = ( N s1 – Ns0 ) • Qf 0 • = (1850 –1800 )•
N s0 Qf 0
17560 17875
• = 50 • 9,76 •1,0179 = + 487,78 mil. lei
1800 17560
2. productivităţii muncii:
 Qf   Qf Qf  CA0
∆CA   = N s1 •  1 − 0  • = 1850 • (10.27 − 9.76) •
 Ns   N s1 N s0  Qf 0
1,0179= +969,26 mil. lei
din care:
2a. influenţa gradului de înzestrare tehnică:
 Mf   Mf Mf  Mf ' 0 Qf 0 CA0
∆CA   = N s1 •  1 − 0  • • '
• = 1850 •
 Ns   N s1 N s0  Mf 0 Mf 0 Qf 0
(0,941 – 0,955)• 0,8744 • 11,68 •1,0179 = - 269,25 mil. lei
2b. influenţa ponderii mijloacelor fixe productive:

 Mf '  Mf  Mf ' Mf '  Qf 0 CA0
∆CA   = N s1 • 1 •  1 − 0  • '
• = 1850 •
 Mf  N s1  Mf1 Mf 0  Mf 0 Qf 0
0,941 • (0,8811-0,8744) • 11,68 • 1,0179 = + 138,67 mil. lei
2c. Influenţa randamentului mijloacelor fixe:

 Qf  Mf1 Mf '1  Qf1 Qf 0  CA0
∆CA   = N s1 • • •  '
−  •
' 
= 1850 •
 Mf  N s1 Mf 1  Mf1 Mf 0  Qf 0
0,941 • 0,8811 •(12,39-11,68) • 1,0179 ≅ + 1099,84 mil. lei
63
3. gradul de valorificare a producţiei fabricate
 CA  Qf1  CA1 CA0 
∆CA   = N s1 • •  −  = 1850 • 10,27•
 Qf  N s1  Qf 1 Qf 0 
(0,9447 - 1,0179) ≅ - 1382,04 mil. lei
CONCLUZII:
1. creşterea CA din activitatea de bază s-a datorat sporirii
cantităţii de produse fabricate ca urmare a extinderii
activităţii şi creşterii productivităţii muncii.
2. creşterea productivităţii muncii se datorează îmbunătăţirii
structurii mijloacelor fixe sau al îmbunătăţirii mijloacelor fixe
productive prin investiţii noi şi un randament superior.
3. îmbunătăţirea structurii mijloacelor fixe prin investiţii a
condus la :
creşterea producţiei
îmbunătăţirea calităţii ei
4. scăderea gradului de valorificare a producţiei fabricate este
un rezultat nefavorabil care trebuie avut în vedere pentru
conducerea unităţii economice, fapt ce necesită eliminarea
cauzelor care l-au generat.
2.6. Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată(VA) este unul dintre indicatorii cei mai
reprezentativi ai activităţii unui agent economic. Ea exprimă
creşterea de bogăţie care se obţine prin activitatea tehnico-
productivă20. Altfel spus, valoarea adăugată reprezintă surplusul de
20
64
încasări peste valoarea consumurilor provenite de la terţi, creată prin
valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii.
Conceptul valorii adăugate este mai semnificativ decât al cifrei
de afaceri. Cifra de afaceri a unei întreprinderi cumulează toate
cifrele de afaceri din amonte, pe când valoarea adăugată relevă
exact rolul întreprinderii21.
În analiză, valoarea adăugată este privită în primul rând ca un
indicator de performanţă, iar în al doilea rând ca indicator în sistemul
fiscalităţii22.
Valoarea adăugată se poate determina prin două metode:
1. metoda sintetică;
2. metoda de repartiţie(aditivă).
1. Metoda sintetică presupune determinarea valorii adăugate
ca diferenţă între producţia exerciţiului şi consumurile intermediare,
conform relaţiei:
VA = Qe - C unde
În cazul în care firma analizată desfăşoară şi activităţi de
comerţ, formula este următoarea:
VA = (Qe + M ) -C, unde:
Qe = producţia exerciţiului;
M= marja comercială;
C= consumurile intermediare.
2. Metoda aditivă are în vedere însumarea următoarelor
elemente:
salariile şi cheltuielile sociale;
21
Peyrard J., Analyse financière, Paris, 1991, p. 65
22
65
impozitele şi taxele;
amortizările;
dobânzile;
dividendele;
rezultatul net al exerciţiului.
Valoarea adăugată exprimă mai bine decât orice indicator

eficacitatea combinării factorilor de producţie: munca şi capitalul. În
al doilea rând, valoarea adăugată este expresia bogăţiei create de o
societate comercială, bogăţie ce se repartizează între cinci parteneri:
personalul, statul, creditorii, acţionarii şi societatea23.
Analiza valorii adăugate urmăreşte în principal:
- Analiza dinamicii şi structurii acesteia;
- Analiza pe baza ratelor;
- Analiza factorială a acesteia.
2.6.1. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Pentru exemplificare se folosesc următoarele date:
Tabel nr. 11
mil. lei
Nr. Perioada Structura valorii
Indicatori curentă adăugate ∆ %
crt. Prev. Realiz. Prev. Realiz.
1 Chelt. cu salariile 1350 1386 30,9 28,8 + 36 102,7
2 Taxe şi imp. aferente salariilor 315 323 7,2 6,7 + 8 102,5
3 Total chelt. pers. 1665 1709 38,1 35,5 + 44 102,6
4 Amortizarea 810 891 18,6 18,5 + 81 110
5 Alte chelt. de natura VA 90 105 2,1 2,2 + 15 116,7
6 Rezultatul exploatării 1800 2106 41,2 43,8 + 306 117
23
Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economica, Bucureşti, 1997, p. 272
66
7 VA 4365 4811 100 100 + 446 110,2
8 Qe 8500 9600 - - +1100 112,9
Se constată o creştere a valorii adăugate cu 446 mil lei,

respectiv cu 10,2% faţă de perioada precedentă, de la 4365 mil. lei la
4811 mil. lei, datorată în principal creşterii rezultatului exploatării cu
17%, respectiv de la 1800 mil. lei în perioada precedentă la 2106
mil. lei în perioada curentă.
Din punct de vedere structural, sporirea valorii adăugate se
explică astfel:
cheltuielile cu personalul au înregistrat o creştere cu
+2,6% faţă de perioada precedentă, dar o scădere ca
pondere, contribuind la creşterea valorii adăugate cu + 44
mil. lei;
cheltuielile cu amortizarea au crescut cu 10%, ca urmare
a sporirii valorii medii a activelor fixe corporale şi respectiv
a modificărilor intervenite în structura acestora;
rezultatul exploatării a avut o contribuţie decisivă la
sporirea valorii adăugate înregistrând o creştere cu 17%
faţă de perioada precedentă, ducând la o creştere a valorii
adăugate cu 306 mil. lei.
Însă, aceste date trebuiesc interpretate şi prin prisma
corelaţiilor dintre indicii de creştere a elementelor componente ale
valorii adăugate. Astfel, situaţia se apreciază favorabilă atunci când
indicele cheltuielilor totale cu personalul < indicele producţiei
exerciţiului:
Ich. sal < IQe
67
De asemenea situaţia se apreciază favorabilă atunci când
indicele cheltuielilor cu amortizarea este < decât indicele producţiei
exerciţiului:
Iamortiz < IQe
În exemplul de mai sus se respectă corelaţiile de mai sus fapt

pentru care situaţia se consideră favorabilă.
2.6.2. Analiza valorii adăugate pe baza ratelor

Dintre ratele valorii adăugate, cele mai frecvent utilizate în
teoria şi practica economică sunt:
a) Rata variaţiei valorii adăugate, denumită şi rata de
creştere a întreprinderii, se calculează conform formulei:
VA1 − VA0
Rv = • 100
VA0
b) Rata valorii adăugate este o expresie a productivităţii

globale, a bogăţiei create la un anumit nivel de activitate.
Aceasta este dependentă de natura activităţii şi de durata
ciclului de exploatare şi se calculează conform formulei:
VA
RVA = • 100
CA
În industrie, valoarea medie a ratei valorii adăugate este de
50-60% din cifra de afaceri, pe când în distribuţie este de 15-20%.
Interpretarea ratei valorii adăugate trebuie făcută cu prudenţă,
luând în considerare structura cifrei de afaceri. De exemplu, pentru o
societate care are ca obiecte de activitate atât producţie cât şi
68
comercializare, degradarea ratei valorii adăugate semnifică creşterea
ponderii activităţii comerciale, cu o rată specifică mai redusă.
c) Ratele de remunerare ale valorii adăugate reprezintă
ponderile pe care le deţin fiecare element component în
valoarea adăugată. Acestea sunt prezentate schematic în
figura de mai jos24: Salarii
PERSONAL Participaţii Cp/VA 100
STAT Impozite, taxe It/VA 100

Valoarea
adăugată CREDITORI Dobânzi Cd/VA 100
ACŢIONARI Dividende Dv/VA 100
ÎNTREPRINDERI Autofinanţare
A/VA 100
curentă
Fig. nr. 1 Repartiţia valorii adăugate între partenerii sociali
Ratele valorii adăugate permit comparaţii sectoriale şi inter

exerciţii şi oferă informaţii asupra împărţirii valorii adăugate între
factorii muncă şi capital.
2.6.3. Analiza factorială a valorii adăugate

Un alt aspect al studierii Valorii adăugate se referă la analiza
factorială, care permite punerea în evidenţă a factorilor care au
determinat modificarea acesteia precum şi direcţiile în care trebuie
să acţioneze în viitor25.
24
ibidem, p. 273
25
Stănescu C., Işfănescu A., Băicuşi A., Analiza economico-financiară, Ed. Economică,
Bucureşti, 1996, p. 67
69
Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate
analiza pe baza modelelor26:
 M 
a) VA = Qe1 − at  = Qe • va ;
 Qe 
Qe VA
b) VA = N s • • , unde:
N s Qe
Qe = valoarea producţiei exerciţiului;
Mat = cheltuielile cu materialele aferente valorii
adăugate;
va = valoarea medie adăugată ce revine la 1
leu producţia exerciţiului.
Conform modelului a) se stabileşte următorul sistem factorial:
Ns
T
Qe t
VA Wh
gi
va
γai
unde:
T = fondul total de timp de muncă (ore);
Wh = productivitatea medie orară;
N = nr. mediu de salariaţi;
26
Robu V., Georgescu N., Analiza economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2001, p. 38
70
t = nr. mediu de ore pe salariat;
gi = structura producţiei exerciţiului;
γai = valoarea adăugată la 1 leu producţie pe
produs.
Studiu de caz:
Tabel nr. 12
mil. lei
Nr. Indicatori Simbol Prevăzut Realizat %
crt. (0) (1)
1 Valoarea prod. exerciţiului Qe 81900 93840 114,6
2 Chelt. cu materialele Mat 34398 37535 109,1
3 Nr. mediu de salariaţi Ns 1750 1700 97,14
4 Fond total de timp de muncă T 1310 1251 95,5
5 Nr. mediu ore/salariat t 749 736 98,3
6 Productivitate medie orară Wh 62,5 75,0 120,0
7 Valoarea medie adăugată la va 0,58 0,6 103,4

1 leu producţie pe produs
,
8 Valoarea medie adăugată γ - 0,595 -
recalculată la 1 leu producţie
pe produs
9 VALOAREA ADĂUGATĂ VA 47502 56305 118,5
Din analiza datelor din tabel se constată o creştere a VA cu

18,5% , respectiv cu 8803 mil. lei (56305-47502) care se datorează
influenţei următorilor factori:
1. influenţa valorii producţiei exerciţiului:

∆VA(Qe) = ( Qe1 – Qe0 ) • va 0 = (93840 - 81900 ) • 0,58 = +
6925,2 mil.lei
71
din care datorită:
a).influenţei modificării fondului de timp de muncă:
∆VA(T) = (T1 – T0 ) • W h0 • va 0 = (1251-1310)• 62,5 • 0,58 =
- 2138,75 mil. lei
din care datorită:
a1). Numărului mediu de salariaţi:
∆VA( N s ) = ( N s 1 – N s 0) • t0 • W h 0 • va 0 = (1700-1750)•749 •
0,58•62,5 ≅ -1337,65 mil.lei
a2).nr. mediu ore /salariaţi

∆VA(t) = N s 1 • (t1-t0 )• W h 0• va 0 =1700• (736-749 ) • 62,5•0,58 = -
801,1 mil. lei
b). productivitatea medie orară

∆VA( W h ) = T1 • ( W h 1 – W h 0 )• va 0 = 1251 • (75-62,5)•0,58
≅ + 9061,95 mil. lei
2.influenţa valorii medii adăugate ce revine la 1 leu

producţie a exerciţiului
∆VA( va ) = Qe1• ( va 1- va 0 ) = 93840 • (0,6-0,58 ) ≅ + 1877,8

mil.lei
Din care datorită modificării:

2a). structurii producţiei exerciţiului
∆VA(gi) = Qe1 • (γ, - va 0) = 93840 • (0,595 –0,58 ) = +1407,6 mil. lei
72
2b). valorii adăugate la 1 leu producţie pe produs
∆VA(γ,) = Qe1 • ( va 1 –γ, )= 93840 • (0,6 –0,595 ) ≅ + 470,2 mil. lei
Concluzii:
Creşterea valorii adăugate cu 8803 mil. lei se datorează, pe
de o parte creşterii valorii producţiei exerciţiului care a determinat o
creştere a valorii adăugate cu +6925,2 mil. lei, iar pe de altă parte,
creşterii valorii medii ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului, ce a
determinat o creştere a valorii adăugate cu +1877,8 mil. lei.
De asemenea, o influenţă deosebită la creşterea valorii
adăugate a avut-o şi creşterea productivităţii medii orare care a
determinat o creştere cu +9061,95 mil. lei.
Se observă o neutilizare totală a timpului de muncă disponibil
care a dus la o reducere a valorii adăugate cu – 2138,75 mil. lei.
Această situaţie poate exista din cauza concediilor de boală,
maternitate, studii, etc.
În urma analizei VA rezultă că în viitor trebuie avute în vedere
ca direcţii următoarele:
1. creşterea în continuare a productivităţii muncii prin:
calificarea forţei de muncă;
retehnologizarea şi modernizării producţiei;
organizarea muncii.
2. îmbunătăţirea folosirii timpului de muncă prin:

reducerea (lichidarea )absenţelor nemotivate;
crearea condiţiilor favorabile de muncă;
diminuarea timpului nelucrat din motive justificate.
73
3. reducerea cheltuielilor cu materialele la 1 leu producţie

în faza de proiectare, producţie sau execuţie
4. creşterea gradului de utilizare a capacităţii de
producţie.
REZUMAT
Principalele aspecte ale analizei activităţii de producţie şi
comercializare se referă la:
Analiza evoluţiei indicatorilor valorici;
Analiza dinamicii activităţii pe baza indicilor indicatorilor
valorici;
Analiza raportului static dintre indicatorii valorici;
Analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici;
Analiza producţiei fizice;
Analiza cifrei de afaceri;
Analiza valorii adăugate.
Activitatea de producţie şi comercializare desfăşurată de o
unitate economică, utilizează un sistem de indicatori valorici
necesari în efectuarea analizei economico-financiare. Printre aceştia,
cei mai semnificativi sunt: cifra de afaceri, producţia marfă fabricată,
producţia exerciţiului, valoarea adăugată.
Corelaţiile ce trebuie să existe între indicii indicatorilor valorici
ca fiind situaţii normale sunt următoarele:
- ICA ≥ IQf
- IVA ≥ IQe
- IQf ≥ IQe
74
Raportul static dintre indicatorii valorici caracterizează
evoluţia elementelor ce-i diferenţiază. Acesta se determină pe baza
mărimilor absolute ale indicatorilor valorici. Astfel:
CA
1. raportul dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată
Qf
exprimă modificarea intervenită în stocul de produse finite şi
alte venituri exclusiv cele financiare şi extraordinare; Situaţia
CA
se consideră favorabilă când ≥ 1.
Qf
2. raportul dintre valoarea producţiei fabricate şi valoarea

Qf
producţiei exerciţiului caracterizează evoluţia stocurilor şi
Qe
a consumului intern. Situaţia se apreciază ca favorabilă pentru
Qf
≥ 1.
Qe
3. raportul dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului
VA
exprimă creşterea ponderii cheltuielilor privind
Qe
cumpărările sau achiziţionările. Situaţia se prezintă favorabilă
VA
când ≥ 1.
Qe
Raportul dinamic se realizează pe baza indicilor indicatorilor

valorici (cu bază fixă) şi caracterizează evoluţia acestora faţă de o
anumită bază de comparaţie (de regulă perioada precedentă).
Principalele cazuri sunt:
75
Raportul dintre indicele cifrei de afaceri şi indicele
I CA
producţiei fabricate ( ). Acesta reflectă relaţia dintre
I Qf
ritmul livrărilor şi ritmul fabricaţiei iar situaţia se consideră
I CA
favorabilă când ≥ 1.
I Qf
Raportul dintre indicele producţiei fabricate şi indicele

I Qf
producţiei exerciţiului ( ), reflectă legătura dintre ritmul
I Qe
finalizării producţiei şi ritmul volumului total de activitate.
I
Situaţia se consideră favorabilă când Qf ≥ 1.
I Qe
Raportul dintre indicele valorii adăugate şi indicele

I VA
producţiei exerciţiului ( ) reflectă creşterea sau
I Qe
scăderea gradului de valorificare a consumurilor provenite
I VA
de la terţi. Situaţia se consideră favorabilă când ≥ 1.
I Qe
Îndeplinirea programului de producţie are în vedere

următoarele modalităţi sau procedee:
1. indicii individuali de îndeplinire a programului;
2. coeficientul mediu de sortiment Ks ;
3. coeficientul de nomenclatură Kn ;
4. coeficientul mediu de structură Kst.

Indicii individuali dau răspunsuri privitoare la:
76
Coeficientul mediu de sortiment se poate determina prin
următoarele formule:
Ks =
∑q min • p0
∑q 0 • p0
Ks =
∑g ,
0 • iq
+
∑g ,,
0
100 2 100
Ks = 1 -
∑ (∆q • p )
∑q • p 0 0
Pentru a delimita aceste aspecte, analiza este completată cu

determinarea coeficientului de nomenclatură conform relaţiei:
n
Kn = 1 -
N
Caracterizarea intensităţii modificării structurii producţiei se
realizează pe baza coeficientului mediu de structură, determinat
prin relaţiile:
Kst =100- ∑ ∆g , unde:
Qsp
Kst =
Qre
Studierea corelată a coeficienţilor de sortiment, de structură şi
a indicelui volumului producţiei poate duce la următoarele corelaţii
posibile:
a. Ks < 1, Kst< 1, Iq ≥ 100
b. Ks = 1, Kst< 1, Iq > 100
c. Ks = 1, Kst=1, Iq ≥ 100
d. Ks < 1, Kst= 1, Iq < 100

77
Analiza cifrei de afaceri vizează următoarele aspecte:
- Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri:
- Analiza structurii cifrei de afaceri;
- Analiza cifrei de afaceri pe pieţe şi pe clienţi;
- Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viaţă a
produsului;
- Analiza factorială a cifrei de afaceri;
Pentru a caracteriza evoluţia structurii cifrei de afaceri se pot
utiliza cu precădere următoarele procedee de analiză:
a. coeficientul de concentrare (Gini - Struck):
n∑ g i − 1
2
G= , unde n ≥ 2, G ∈ [0,1)
n −1
b. indicele Herfindhal (H) permite măsurarea gradului de

diversificare a activităţii pe diverse structuri utile analizei şi
deciziei:
H = ∑ gi
2
c. ponderile componentelor cifrei de afaceri:
CAi
gi = • 100
CA
Analiza factorială a cifrei de afaceri are la bază următoarele
modele:
1. CA = ∑q • p
Qf CA
2. CA = N s • •
N Qf
78
Mf Mf ' Qf CA
3. CA = N s • • • •
N Mf Mf ' Qf
4.CA = T • CAh
CA
5. CA = Ae •
Ae
Ac Mf Mf CA
6. CA = Ae • • • •
Ae Ac Mf Mf
Valoarea adăugată se poate determina prin două metode:

1. metoda sintetică;
2. metoda de repartiţie(aditivă).
1. Metoda sintetică presupune determinarea valorii adăugate

ca diferenţă între producţia exerciţiului şi consumurile intermediare,
conform relaţiei:
VA = Qe - C
În cazul în care firma analizată desfăşoară şi activităţi de
comerţ, formula este următoarea:
VA = (Qe + M ) -C
2. Metoda aditivă are în vedere însumarea următoarelor

elemente:
salariile şi cheltuielile sociale;
impozitele şi taxele;
amortizările;
dobânzile;
dividendele;
rezultatul net al exerciţiului.
79
Analiza valorii adăugate urmăreşte în principal:
- Analiza dinamicii şi structurii acesteia;
- Analiza pe baza ratelor;
- Analiza factorială a acesteia.
Dintre ratele valorii adăugate, cele mai frecvent utilizate în
teoria şi practica economică sunt:
a) Rata variaţiei valorii adăugate care se calculează
conform formulei:
VA1 − VA0
Rv = • 100
VA0
b) Rata valorii adăugate care se calculează conform

formulei:
VA
RVA = • 100
CA
Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate
analiza pe baza modelelor:
 M 
a) VA = Qe1 − at  = Qe • va ;
 Qe 
Qe VA
b) VA = N s • • .
N s Qe
80
C APITOLUL III
ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII
Analiza cheltuielilor constituie un instrument important în

panoplia tehnicilor de diagnosticare şi evaluare a performanţelor
întreprinderii. Investigarea lor sistematică permite înţelegerea
mecanismului de formare a rezultatelor întreprinderii în funcţie de
volumul, structura şi tendinţele diferitelor categorii de consumuri27.
Aceasta trebuie să ocupe un loc deosebit în managementul
intern al întreprinderii întrucât de utilizarea şi consumul factorilor de
producţie depinde capacitatea concurenţială a acesteia şi asigurarea
unei performanţe economico-financiare ridicate.
Analiza globală a cheltuielilor, completată cu investigarea
acestora, permite28:
- cunoaşterea produselor, sectoarelor, activităţilor care
contribuie la ameliorarea sau, dimpotrivă, la degradarea
rezultatelor întreprinderii;
- identificarea centrelor de responsabilitate eficiente,
performante şi a celor a căror funcţionare este deficitară;
- depistarea pierderilor şi a risipei;
- depistarea posibilităţilor de optimizare a consumurilor de
resurse.
Problemele de bază ale analizei cheltuielilor sunt:
- analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale;
- analiza cheltuielilor de exploatare;
27
Niculescu M., Diagnostic economic, vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 204
28
ibidem, p. 207
81
- analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri;

- analiza diagnostic a cheltuielilor fixe;
- analiza diagnostic a cheltuielilor variabile;
- analiza cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli.
3.1. Tipologia cheltuielilor

Desfăşurarea oricărei activităţi economice este condiţionată
de un consum de resurse, indiferent de natura acestora (materiale,
umane sau financiare). În baza acestora se obţin valorile materiale.
Potrivit Legii Contabilităţii nr. 82/1991, completată şi
modificată, cheltuielile reprezintă sume sau valori plătite sau de plătit
pentru consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de terţi,
remunerarea personalului, executarea unor obligaţii legale sau
contractuale de către unitatea patrimonială, constituirea amortizărilor
şi provizioanelor, consumuri excepţionale.
Cheltuielile, în contabilitatea financiară sunt structurate astfel:
A. cheltuieli de exploatare;
B. cheltuieli financiare;
C. cheltuieli extraordinare;
D. cheltuieli cu amortizările şi provizioanele;
E. cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite.
Trebuie avută însă în vedere atunci când se realizează analiza
economico-financiară a cheltuielilor şi de corelaţia între acestea şi
venituri, prin aceea că realizarea unui venit presupune efectuarea
unei cheltuieli sau invers. Excepţii de la această regulă se întâlnesc
în cazul cheltuielilor financiare şi extraordinare.
Veniturile reprezintă sumele sau valorile încasate sau de
încasat în cursul exerciţiului. Acestea se pot clasifica astfel:
82
A. venituri din exploatare;

B. venituri financiare;
C. venituri extraordinare;
D. venituri din provizioane.
3.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale

ale firmei
Orice analiză a cheltuielilor, pe total sau pe categorii de
activităţi, nu se efectuează prin sine însăşi, ci în strânsă corelare cu
categoriile de venituri la a căror realizare concură29.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale urmăreşte
evoluţia lor precum şi factorii care o determină în scopul depistării
căilor de diminuare a cheltuielilor şi sporirii rentabilităţii unităţii
economice.
Indicatorul care se utilizează pentru analiza acestora este
„rata de eficienţă a cheltuielilor totale” acesta calculându-se
astfel30:
C= ∑ Ch i
x 1000 = ∑g i • ci
, unde:
∑V i 100
Chi = suma cheltuielilor pe cele trei grupări (exploatare,

financiare, extraordinare);
Vi = suma veniturilor pe grupările similare cheltuielilor;
gi = structura veniturilor pe categorii;
ci = cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii.
29
Robu V, Georgescu N, op.cit., p. 215
30
83
Reducerea nivelului acestei rate semnifică faptul că a avut loc

o creştere a eficienţei cu care au fost consumate resursele materiale,
umane şi financiare ale întreprinderii.
Faţă de o bază de referinţă, modificarea cheltuielilor la 1000
lei venituri se datorează următorilor factori:
- structura veniturilor pe categorii ( g i )
- cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii( ci ).
În scopul separării celor două influenţe este necesar să se

recalculeze cheltuielile la 1000 lei venituri în funcţie de structura
nivelului comparat şi a ratelor pe categorii de venituri din baza de
referinţă.
Studiu de caz:
Se cunosc următoarele date conform tabelului următor.
Se cere:
A. Să se calculeze cheltuielile la 1000 lei venituri pe total
şi pe tipuri de venituri şi cheltuieli;
B. Să se analizeze modificarea ratei medii de eficienţă a
cheltuielilor prin prisma factorilor care o influenţează.
84
Tabel nr. 13
mil. lei
Perioada Perioada curentă
Nr.
Specificaţie precedentă
Crt. Prevăzut (0) Realizat (1)
Pn-1
1 Cheltuieli de exploatare 6000 7000 7600
2 Cheltuieli financiare 500 600 560
3 Cheltuieli extraordinare 300 340 360
TOTAL CHELTUIELI 6800 7940 8520
4 Venituri din exploatare 7360 (92%) 8436 (90%) 9260 (94%)
5 Venituri financiare 320 (4%) 656 (7%) 392 (4%)
6 Venituri extraordinare 320 (4%) 282 (3%) 198 (2%)
TOTAL VENITURI 8000 (100%) 9374 (100%) 9850(100%)
7 Chelt. la 1000 lei venituri
a).ch. de exploatare 815,22 829,78 820,73
b).ch. financiare 1562,5 914,63 1428,57
c).ch. extraordinare 937,5 1205,67 1818,18
TOTAL 850,00 847,02 864,97
A. Cheltuielile la 1000 lei venituri se calculează conform

formulei:
C= ∑ Ch i
• 1.000
∑V i
- pentru cheltuieli la 1000 lei venituri - total:

- pentru Pn-1:
CT 6800
Cn-1= • 1000 = • 1000 = 850,00 lei
VT 8000
- pentru P0:
7940
C0 = • 1000 = 847,02 lei
9374
85
- pentru P1:
8520
C1 = • 1000 = 864,97 lei
9850
- pentru cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri din

exploatare:
Ch.expl.
Ch.expl. = • 1000
V.expl.
- pentru Pn-1:
6000
Ch.expl.n-1 = • 1000 = 815,22 lei
7360
- pentru P0:
7000
C0 = • 1000 = 829,78 lei
8436
- pentru P1:
7600
C1 = • 1000 = 820,73 lei
9260
Idem pentru cele financiare şi extraordinare.
B. Pentru rezolvarea acestei cerinţe trebuie efectuată analiza

factorială. Modificarea cheltuielilor aferente veniturilor s-a datorat
următorilor factori:
1- structura veniturilor pe categorii (gi);
2- cheltuieli la 1000 lei venituri (ci).
Observaţie:
Se poate analiza variaţia indicatorului pe diverse perioade şi
anume:
- între Po şi P1;
86
- între Pn-1 şi P0;

- între Pn-1 şi P1.
Cele mai semnificative sunt (P0 şi P1) şi (Pn-1 şi P1).
Vom efectua analiza factorială pentru perioada P0 şi P1.
Formula de calcul utilizată este:
Ci = ∑g i • ci
100
Astfel:
C0 =
∑g 0 • c0
=
1
(90 • 829,78 + 7 • 914,63 + 3 • 1205,67 ) = +846,996
100 100
lei
∑g •c
C1 = 1 1 = 1 (94 • 820,73 + 4 • 1428,57 + 2 • 1818,18) = +864,993 lei
100 100
∆Ci = C1 − C0 = 864,993 − 846,996 = + 17,997 lei
din care, datorită modificării:

structurii veniturilor pe categorii (gi):
∆C (gi) =
1
(∑ g1 • c0 − ∑ g 0 • c0 ) = - 6,33 lei
100
cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii(ci):
∆C(ci) =
1
(∑ g1 • c1 − ∑ g1 • c0 ) = + 24,32 lei
100
8500
ICh = •100= 107,05%
7940
9850
IV = • 100 = 105,08%
9374
87
Concluzii:
Din analiza datelor rezultă faptul că deşi s-a avut în vedere
creşterea eficienţei cheltuielilor pe seama reducerii acestora pe
categorii de venituri s-a înregistrat o evoluţie inversă deoarece
indicele cheltuielilor totale devansează indicele veniturilor totale,
respectiv ICh > IV (107,05>105,08).
Astfel, dacă în perioada curentă s-a prevăzut o reducere a
cheltuielilor la 1000 lei venituri de la 850 lei la 845,02 lei, în fapt
acestea au crescut ajungând la 864,95 lei. Această situaţie se va
reflecta negativ în profitul brut al firmei analizate, în profitul net şi alţi
indicatori de performanţă economico-financiară a acesteia.
Pentru a explica modificarea nivelului ratei de eficienţă a
cheltuielilor totale s-a utilizat analiza de tip factorial pentru perioada
(P0, P1).
Creşterea ratei de eficienţă în P1 faţă de P0 cu 17,997 lei s-a
datorat influenţei următorilor factori:
• cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii, care au
determinat o creştere a ratei de eficienţă cu + 24,32 lei.
Astfel:
cheltuielile la 1000 lei venituri financiare au
înregistrat o evoluţie diferită faţă de cea prevăzută.
Deşi s-a propus scăderea lor de la 1562,5 lei la
914,63 lei, în fond acestea au fost de 1428,57 lei.
Se poate afirma că, deşi s-a dorit o rentabilizare a
activelor financiare, acest lucru nu s-a realizat,
valorile fiind în ambele cazuri › 1000, societatea
înregistrând pierderi din operaţiuni financiare.
Această situaţie denotă faptul că firma analizată are
un grad mare de îndatorare, se află în dificultate din
88
punct de vedere financiar şi nu dispune de un

portofoliu important de imobilizări financiare.
cheltuielile la 1000 lei venituri extraordinare au
fost mai mari în perioada curentă faţă de perioada
precedentă, cu toate că s-a estimat o scădere a
acestora de la 850 lei la 1000 lei venituri din
exploatare la 847,02 lei. Situaţia se poate întâlni
atunci când:
activele fixe au fost vândute la o valoare mai
mică decât cea prevăzută;
amenzile şi penalităţile plătite de societate au
fost mai mari decât cele încasate.
Având în vedere cele de mai sus se propun următoarele:

- realizarea produselor, serviciilor, lucrărilor cu
respectarea criteriului eficienţei economice,
respectiv preţurile să acopere costurile şi să permită
obţinerea unui profit;
- adoptarea unei structuri financiare optime care să
permită realizarea obiectivelor pe termen lung şi
scurt;
- valorificarea activelor la valori cât mai mari.
89
3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai mare în
totalul cheltuielilor unei firme. Ele cuprind următoarele elemente
conform Legii contabilităţii31:
cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale,
combustibili, energie şi alte elemente;
cheltuieli cu impozitele şi taxele suportate de firmă;
cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de terţi, chirii,
locaţii de gestiune, etc;
cheltuieli cu personalul;
alte cheltuieli de exploatare.
Pentru dimensionarea şi urmărirea evoluţiei cheltuielilor de
exploatare se foloseşte indicatorul „cheltuieli la 1000 lei venituri
din exploatare”, care se calculează conform următoarelor formule:
a) R ce = ∑
Ch expli
• 1000 sau
∑V expl i
=∑
g i • ri1000
b) R ce , unde:
100
gi = structura veniturilor din exploatare;
ri1000 = ratele de eficienţă ale cheltuielilor de
exploatare;
Chexpli = cheltuieli de exploatare pe tipuri;
Vexpli
= venituri din exploatare pe tipuri.
Vexp l i Ch exp l i
gi = • 100 şi ri1000 = • 1000
∑V exp l i Vexp l i
31
90
Utilizarea modelelor de mai sus permite atât analiza în

dinamică precum şi din punct de vedere structural a acestora.
În dinamică, analiza nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor
de exploatare vizează în principal, evidenţierea modificărilor
intervenite de la o perioadă la alta, pe total, dar şi pe categorii de
cheltuieli, ceea ce permite identificarea acelor categorii de cheltuieli
care influenţează nefavorabil asupra acesteia32.
Din punct de vedere structural, se poate aprecia ponderea
deţinută de fiecare tip de cheltuială de exploatare în total cheltuieli de
exploatare.
Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei venituri din
exploatare se face având în vedere influenţa următoarelor elemente:
- structura veniturilor din exploatare pe tipuri de activităţi
(gi);
- rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei
venituri pe tipuri de activităţi ( ri1000 ).
3.4. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor
rezultate din livrările (vânzările) de bunuri, executarea de lucrări şi
prestarea de servicii, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri
comerciale acordate clienţilor.
Indicatorul „cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri” reprezintă
componenta principală a cheltuielilor la 1000 lei venituri din
exploatare şi se determină conform modelelor:
32
Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 196
91
a) Ch* =
∑q •c i i
• 1000, în care:
∑q • p i i
q - cantitatea vândută;
c - costul produselor sau bunurilor
p - preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA )
sau
b) Ch* = ∑
g i • ci
1000
, în care:
100
q• p
gi = structura producţiei vândute stabilită valoric( );
∑q• p
1000
ci = nivelul cheltuielilor la 1000 lei CA pe produse.
Factorii care influenţează „cheltuielile la 1000 lei cifră de
afaceri” sunt următorii:
1. structura producţiei (gi);
2. preţul mediu de vânzare (p);
3. costul produselor(c).
Studiu de caz:
Se cunosc datele din tabelul de mai jos:
Tabel nr. 14
mil. lei
Nr.crt. INDICATORI Simbol Prevăzut (0) Realizat (1)
1 Cifra de afaceri
∑q• p 8014 8750
2 Cheltuieli aferente cifrei de

afaceri
∑q •c 6578 7092
3 Cifra de afaceri recalculată

∑q • p1 0
X 9000
4 Cheltuieli aferente
recalculate
∑q • c 1 0
X 7344
5 Cheltuieli la 1.000 lei CA 820,81 810,51
92
Se cere să se analizeze din punct de vedere factorial

cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri.
Potrivit primului model, modalitatea de analiză factorială şi
cuantificare a influenţei factorilor se prezintă astfel:
6578
Ch*0 = x 1000= 820,81 lei
8014
7092
Ch*1 = x 1000= 810,51 lei
8750
∆Ch* = C1-C0= 810,51-820,81 = - 10,3 lei
Această scădere este datorată următorilor factori:

1. structurii producţiei vândute:
∆Ch (q)=
* ∑q • c
1 0
x 1000 -
∑q 0 • c0
x 1000 =
7344
• 1.000 −
6578
• 1.000 =
∑q • p
1 0 ∑q 0 • p0 9000 8014
= 816 – 820,81 = –4,81 lei
Rezultatul de –4,81 lei reprezintă o reducere a cheltuielilor la
1000 lei cifră de afaceri, respectiv un aspect economic pozitiv ca
urmare a modificării structurii producţiei vândute în contextul creşterii
ponderii produselor cu o rentabilitate prevăzută mai mare. Situaţia de
fapt se datorează scăderii ponderii acelor produse al căror nivel al
cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produs este superior
nivelului mediu programat la nivel de întreprindere.
2. preţului mediu de vânzare:
∆Ch*(p) =
∑q •c1 0
• 1000 −
∑q •c 1 0
• 100 =
7344
• 1000 −
7344
• 1000 =
∑q • p
1 1 ∑q • p
1 0
8750 9000
= +23,31 lei
93
Rezultatul de +23,31 lei reprezintă creşterea cheltuielilor la

1000 lei cifră de afaceri ca urmare a scăderii preţului mediu de
vânzare faţă de cel prevăzut.
Se impune luarea unor decizii privind politica de preţuri în
sensul determinării cauzelor care au dus la micşorarea preţului de
vânzare. Modificarea preţului de vânzare este schimbată de raportul
cerere/ofertă.
În cazul unui producător pot fi evidenţiate cauze următoarele:

Calitatea produselor;
Marca de fabrică sau de comerţ;
Schimbarea destinaţiei produselor;
Acordarea unor bonificaţii sau remize;
Intervenţia statului la unele produse de importanţă
strategică.
Se impune a se determina care au fost factorii care au condus
la modificarea preţurilor de vânzare, condiţiile concrete care le-au
influenţat, dacă este o cauză dependentă sau nu de activitatea
întreprinderii.
3. costului produselor:
∆Ch*(c)=
∑q •c
1 1
• 1000 −
∑q •c
1 0
• 1000 =
7092
• 1000 −
7344
• 1000 =
∑q • p
1 1 ∑q • p
1 1 8750 8014
= 810,51 – 839,31 = –28,80 lei.
Rezultă o reducere a costului pe produs fapt ce se răsfrânge
pozitiv asupra eficienţei cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri.
Această situaţie a condus la creşterea profitului aferent cifrei de
afaceri. Influenţa în cauză se poate considera însă nejustificată dacă,
pentru scăderea costurilor pe unitatea de produs s-au folosit materii
94
prime şi materiale de o calitate mai inferioară decât cele prevăzute,

aceasta reflectându-se direct în calitatea produselor şi putând duce
la o scădere a preţului de vânzare.
Se propune analiza în detaliu a costurilor unitare deoarece
acesta reprezintă un obiectiv prioritar pentru managementul oricărui
agent economic în vederea fundamentării politicii de preţuri.
3.5. Analiza cheltuielilor fixe

Cheltuielile fixe reprezintă cheltuielile care nu sunt în
dependenţă proporţională sau neproporţională cu producţia sau
vânzările şi care în anumite limite rămân fixe sau independente, ca
de exemplu: cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile generale de
administraţie etc. Aceste cheltuieli sunt ocazionate de simpla
existenţă a unei firme, ele fiind inevitabile chiar şi atunci când
producţia este oprită temporar.
În general, aceste cheltuieli sunt determinate de capacitatea
de producţie a întreprinderii, iar structura lor diferă de la o
întreprindere la alta în funcţie de factorii care-i determină capacitatea
şi respectiv apartenenţa la o anumită ramură cu activitate
industrială33.
Analiza cheltuielilor fixe nu este un scop în sine, ci vizează
creşterea eficienţei acestora. Problemele principale ale analizei
cheltuielilor fixe sunt următoarele:
a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe;
b. analiza factorială a cheltuielilor fixe;
33
ibidem, p. 207
95
3.5.1. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor

fixe
Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe este necesară
pentru cunoaşterea evoluţiei în raport cu cifra de afaceri sau cu
producţia fabricată. Structura de exploatare se analizează pe
categorii de cheltuieli fixe, pe spaţii de localizare, pe funcţiuni, etc.
Cerinţele de bază pentru ca aceste cheltuieli să fie eficiente
sunt:
IVexpl > ICF respectiv ICA > ICF’, unde:
IVexpl = indicele veniturilor din exploatare;

ICF = indicele cheltuielilor fixe;
ICA = indicele cifrei de afaceri;
ICF’ = indicele sumei cheltuielilor fixe aferente cifrei de
afaceri.
3.5.2. Analiza factorială a cheltuielilor fixe

Modelele utilizate în analiza factorială sunt următoarele:
F
a) Cf = • 1000 , unde.
CA
F = suma absolută a cheltuielilor fixe
CA = cifra de afaceri = ∑q • p
i i
sau
F
b) Cf = • 1000 , unde:
Vexp l
Vexp l = venituri din exploatare = T • wh
96
Studiu de caz:
Tabel nr. 15
mil. lei
Nr. Indicatori Simbol Prevăzut Realizat (1)
crt. (0)
1 Cheltuieli fixe F 1930 2280
2 Cifra de afaceri
∑q •p 8014 8750
3 Cifra de afaceri recalculată

∑q • p
1 0
X 9000
4 Cheltuieli la 1000 lei cifră de Cf 240,83 260,57

afaceri
Se cere să se realizeze analiza factorială a cheltuielilor fixe la

1000 lei cifră de afaceri.
Astfel:
F0 1930
Cf0 = • 1000 = • 1000 = 240,83 lei
CA0 8014
F1 2280
Cf1= • 1000 = • 1000 = 260,57 lei
CA1 8750
∆Cf = Cf1 – Cf0 = 260,57 – 240,83 = +19,74 lei
Din analiza datelor din tabel rezultă că se înregistrează o

creştere a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri, faţă de
perioada prevăzută, cu +19,74 lei (260,57 lei – 240,83 lei) fapt ce
influenţează negativ rentabilitatea unităţii economice.
Modificarea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri se
datorează influenţei următorilor factori:
97
a) influenţa cifrei de afaceri:
∆C f (F ) = 0 • 1000 − 0 • 1000 =
F F 1930
• 1000 − 240,83 = –20,26 lei
CA1 CA0 8750
b) influenţa cheltuielilor fixe:
∆C f (CA) = 1 • 1000 − 0 • 1000 = 260,57 −

F F 1930
• 1000 = +40,00 lei
CA1 CA1 8750
b1).din care influenţa cantităţii de bunuri vândute:
∆C f (q ) =
F0 F0 1930 1930
• 1000 − • 1000 = • 1000 − • 1000 =
q1 • p0 q0 • p0 9000 8014
= –26,39 lei
b2) din care influenţa preţurilor:
∆C f ( p ) =
F0 F0 1930 1930
• 1000 − • 1000 = • 1000 − • 1000 =
q1 • p1 q1 • p0 8750 9000
= +6,13 lei
Concluzii:
Creşterea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri faţă de
prevederi se datorează în principal creşterii totalului cheltuielilor fixe
(+43,67 lei)
Sub aspect metodologic trebuie găsite cauzele care au
determinat creşterea acestora ele putând fi:
Modificări ale sistemului de amortizare a mijloacelor fixe;
Modificări în sistemul de salarizare (creşterea drepturilor
salariale ca urmare a inflaţiei);
Creşterea consumului şi a preţurilor materiale care generează
cheltuieli fixe.
98
3.6. Analiza cheltuielilor variabile

Cheltuielile variabile reprezintă cheltuielile dependente de
volumul de activitate a unităţii economice. În categoria acestora se
includ:
- cheltuieli cu materii prime şi materiale directe;
-
cheltuieli cu manopera directă;
-
alte categorii de cheltuieli care variază relativ proporţional
cu volumul de activitate.
Analiza cheltuielilor variabile presupune abordarea
următoarelor aspecte, acestea fiind considerate cele mai importante:
a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor variabile;
b. analiza factorială a cheltuielilor variabile.
3.6.1. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor

variabile
Structura de exploatare se analizează pe categorii de
cheltuieli variabile, pe spaţii de localizare, pe funcţiuni, etc.
sunt:
IVexpl > ICV respectiv ICA > ICV’, unde:
IVexpl = indicele veniturilor din exploatare;

ICV = indicele cheltuielilor variabile;
ICA = indicele cifrei de afaceri;
ICV’ = indicele sumei cheltuielilor variabile aferente
cifrei de afaceri.
99
3.6.2. Analiza factorială a cheltuielilor variabile

Analiza factorială a cheltuielilor variabile are ca obiect
următoarele:
a) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din
exploatare;
b) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei CA;
c) suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei.
Modelele care se utilizează sunt următoarele:
a) Cve1000 =
C ve
• 1000
∑g i • C vi
, unde:
Vexpl 100
Cve = cheltuieli variabile aferente exploatării;
Vexpl = venituri din exploatare;
gi = structura veniturilor;
Cvi = cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din
exploatare.
b) Cv1000 =
Cv
• 1000 =
∑ q • cv • 1000 , unde:
CA ∑q • p
cv = cheltuieli variabile unitare.
c) CV = ∑ q• cv. unde
CV = cheltuieli variabile totale
Studiu de caz:
Se cunosc următoarele date conform tabelului următor:
100
Tabel nr. 16
mil. lei
Nr. Indicatori Pn (%)
crt. Simbol Pn-1 P0 P1 P1/P0
1 Cheltuieli variabile CV 3974 4772 5092 106,71

totale
2 Cv aferente CA C’v 3792 4648 5032 108,26
3 Cv aferente CA C’vrec 3808 X 4990 X
recalculate
4 Venituri din exploatare Vexpl 7360 8436 9260 109,77
5 Cifra de afaceri CA 6770 8014 8750 109,18
6 CA recalculată (∑ q • p
1 0 ) 6600 X 9000 X
7 Cv la 1000 lei CA Cv 560 580 575 99,14

8 Cv la 1000 lei Vexpl. Cve 540 566 550 97,17
Se cere:
1. să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile
variabile la 1000 lei venituri din exploatare;
2. să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile
variabile aferente la 1000 lei cifră de afaceri.
Analiza cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri se va

face utilizând următoarea formulă:
Cv1000 =
CV
• 1000 =
∑ q • cv • 1000
CA ∑q • p
Factorii care le influenţează sunt:
q = structura producţiei vândute;
cv = cheltuielile variabile unitare;
p = preţul mediu de vânzare.
101
Astfel:
CV0 4648
Cv01000 = • 1000 = • 1000 = +580 lei
CA0 8014
CV1 5032
Cv11000= • 1000 = • 1000 = +575 lei
CA1 8750
∆Cv1000 = Cv11000- Cv01000 = 575 - 580 = - 5 lei
Modificarea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri se

datorează influenţei următorilor factori:
a) influenţa structurii producţiei vândute:
∆Cv(q ) =
∑ q • cv
1 0
• 1000 −
∑q 0 • cv0
• 1000 = - 25,6 lei
∑q • p
1 0 ∑q 0 • p0
b) influenţa preţului mediu de vânzare:
∆Cv(cv ) =
∑ q • cv1 0
• 1000 −
∑ q • cv
1 0
• 1000 =
4990
• 1000 −
4990
• 1000 =
∑q • p 1 1 ∑q • p 1 0 8750 9000
= +15,84 lei
c) influenţa cheltuielilor variabile pe produs:
∆Cv( p ) =
∑ q • cv
1 1
• 1000 −
∑ q • cv
1 0
• 1000 =
5032
• 1000 −
4990
• 1000 =
∑q • p
1 1 ∑q • p
1 1 8750 8750
= +4,8 lei
Concluzii:
Se constată reducerea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de
afaceri cu – 5 lei, ceea ce semnifică faptul că societatea analizată se
înscrie într-o tendinţă generală de economisire a resurselor sale.
102
Acest fapt s-a datorat influenţei structurii producţiei vândute (-

25,6 lei), adică produsele care s-au vândut au avut în structura
costului lor, cheltuieli variabile relativ mici.
În viitor nu trebuie neglijate produsele cu cheltuieli variabile
mai mari pentru a nu pierde piaţa de desfacere.
În acest sens se recomandă găsirea metodelor optime de
reducere a cheltuielilor variabile pe produs.
3.7. Analiza cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli

Indiferent de tipul de cheltuială analizat, analiza economico-
financiară va avea în vedere următoarele:
- analiza în dinamică;
- analiza structurală;
- analiza factorială.
3.7.1. Analiza cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale joacă un rol determinant în procesul de
producţie deoarece ele constituie “substanţa principală” a produsului
finit. Acestea, în funcţie de profilul întreprinderii au, de regulă, o
pondere însemnată în totalul cheltuielilor de exploatare.
Cheltuielile materiale sunt formate din cheltuieli cu materii
prime şi materiale consumabile, cheltuieli cu energia electrică şi apă,
amortizarea mijloacelor fixe şi alte cheltuieli materiale. În analiza
diagnostic, cheltuielile materiale se examinează atât pe total, cât şi
pe grupări (variabile şi fixe) sau pe cheltuieli componente (materii
prime, materiale, energie şi apă, amortizări şi provizioane)34.
34
103
Analiza acestora vizează relevarea tendinţei de scădere a

acestora ca efect al progresului tehnic, materializat în scăderea
consumurilor fizice, utilizarea, acolo unde este posibil, a înlocuitorilor
mai ieftini dar fiabili, în scopul creşterii competitivităţii produselor şi
pe această cale a eficienţei întregii activităţi a întreprinderii35.
Scopul oricărui agent economic este de a economisi resursele
materiale, acest lucru reprezentând un imperativ major al politicii
privind gestionarea eficientă a resurselor, indiferent de natura
acestora.
a) Analiza cheltuielilor cu materialele
În totalul cheltuielilor materiale, ponderea hotărâtoare o deţin
cheltuielile cu materiile prime şi materialele, domenii în care, dat fiind
caracterul lor, pot fi întreprinse multiple măsuri privind economisirea
consumului de resurse, ca premisă a creşterii eficienţei activităţii
întreprinderii.
Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul
indicatorului sintetic „cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de
afaceri” sau „cheltuieli cu materialele la 1000 lei venituri din
exploatare”. Modelele de analiză sun următoarele:
Cm1000 = ∑ q • cm • 1000 sau

∑q • p
=∑
q • cm
Cm1000 • 1000 , unde:
Vexpl
cm = cheltuielile cu materialele pe unitatea de produs;
q = producţia vândută;
p = preţul mediu de aprovizionare;
35
104
Vexpl = venituri din exploatare.

Factorii care influenţează nivelul cheltuielilor cu materialele la
1000 lei cifră de afaceri sunt:
q = structura producţiei vândute;
cv = cheltuielile materiale unitare;
p = preţul mediu de aprovizionare.
Schematic, sistemul de factori poate fi prezentat astfel:
g
Cm1000 p
cm
Studiu de caz:
Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos:
Tabel nr. 17
mil. lei.
Nr.
Indicatori Simbol Prevăzut Realizat
crt.
1 Volumul fizic al producţiei vândute
exprimat în: ∑q • p 31250 34375
- preţuri medii de vânzare unitare ∑q • c 20625 22550
- costuri cu materialele pe unitatea de produs
2 Volumul fizic efectiv al producţiei vândute,
exprimat în:
∑q • p
1 0
- 33985
- preţuri medii de vânzare unitare
∑q • c
1 0
- 22480
programate
- costuri cu materialele unitare programate
1000
4 Cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de Cm 1650 1640
afaceri
Să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile cu

materialele la 1000 lei cifră de afaceri.
105
Modelul de analiză folosi va fi:
Cm1000 = ∑ q • cm • 1000
∑q • p
Astfel:
Cm01000 =
∑ q • cm • 1000 = 20625 • 1000 = +660 lei
0 0
∑q • p 0 31250 0
Cm11000=
∑ q • cm • 1000 = 22550 • 1000 = +656 lei
1 1
∑q • p 1 34375
1
∆Cm1000 = Cm11000- Cm01000 = 656 - 660 = - 4 lei
Această scădere este datorată:

1. Influenţei modificării structurii producţiei vândute pe
produse:
∆Cm(q ) =
∑ q • cm
1 0
• 1000 −
∑ q • cm
0 0
• 1000 =
22480
• 1000 − 660 = + 1,5
∑q • p 1 0 ∑q • p 0 0 33985
lei
2. Influenţei modificării preţurilor medii de vânzare
unitare:
∆Cm( p ) =
∑ q • cm
1 0
• 1000 −
∑ q • cm
1 0
• 1000 =
22480
• 1000 −
22480
• 1000 =
∑q • p 1 1 ∑q • p
1 0 34375 33985
= −7 lei
3. Influenţei modificării costurilor cu materialele pe

produse:
∆Cm(cm ) =
∑ q • cm
1 1
• 1000 −
∑ q • cm
1 0
• 1000 = 656 −
22480
• 1000 = +2 lei
∑q • p 1 1 ∑q • p 1 1 34375
106
Concluzii:
În urma analizei efectuate, se poate constata că s-a înregistrat
o reducere cu - 4 lei a cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de
afaceri. Se apreciază că situaţia de faţă este una pozitivă, deoarece
contribuie, pe de o parte, la creşterea ratei medii de eficienţă a
cheltuielilor totale, iar pe de altă parte, creează premisele
îmbunătăţirii rezultatului exploatării.
Analizând influenţele factorilor care acţionează asupra
nivelului cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri, se
poate constata că:
- modificarea structurii producţiei vândute pe produse a
influenţat nefavorabil, deoarece a determinat depăşirea cu 1,5
lei a cheltuielilor cu materialele la 1.000 lei cifră de afaceri.
Acest fapt se poate datora creşterii ponderii acelor produse
care au cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri pe
produs mai mari decât media programată la nivel de firmă;
- preţurile de aprovizionare (exclusiv TVA) au fost mai mari
decât cele prevăzute pe principalele categorii de produse,
ceea ce a contribuit la reducerea cu 7 lei a nivelului
cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri;
- costurile cu materialele pe produse au influenţat negativ
nivelul cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri (+
2 lei), ca urmare a depăşirilor constatate la sortimentele care
deţin ponderea hotărâtoare în totalul vânzărilor.
107
b) Analiza cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor

Amortizarea este expresia valorică a uzurii fizice a mijloacelor
fixe, inclusă în costul produselor. Deoarece cheltuielile cu
amortizarea fac parte din categoria cheltuielilor fixe, având caracter
convenţional constant şi luând în considerare faptul că într-o
întreprindere ansamblul mijloacelor fixe concură la realizarea
performanţelor economico-financiare rezultă că analiza cheltuielilor
cu amortizarea se justifică a fi efectuată ca nivel la 1000 lei venituri
din exploatare, producţie a exerciţiului sau cifră de afaceri36.
Indicatorii pe baza cărora se realizează analiza economico-
financiară a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe sunt
următorii:
1) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei venituri din
exploatare:
A Vma • c
Ca1000 = • 1000 = • 1000
Vexpl. T • wh
Factorii care influenţează cheltuielile cu amortizarea la 1000

lei venituri din exploatare sunt:
- valoarea medie anuală a mijloacelor fixe (Vma):
- cota medie de amortizare ( c );
- timpul total de muncă (T);
- productivitatea medie orară ( w h );
Utilizarea completă a timpului de muncă şi creşterea

productivităţii medii orare conduc la creşterea veniturilor din
exploatare, constituind astfel premisa reducerii nivelului mediu al
cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare.
36
ibidem, p. 235
108
În ceea ce priveşte interpretarea influenţei factorilor care

acţionează asupra nivelului cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei
venituri din exploatare, prin intermediul sumei amortizării, trebuie
manifestată multă prudenţă.
Aprecierea sensului influenţei cu semnul “+” al acestor factori,
trebuie să ţină cont, pe de o parte, de obiectul analizei, iar pe de altă
parte, de conţinutul economic al modului cum influenţează factorii în
cauză, astfel37:
- creşterea valorii medii anuale a mijloacelor fixe este
rezultatul modificării elementelor componente: valoarea iniţială
(de inventar) a mijloacelor fixe poate să crească ca urmare a
reevaluării mijloacelor fixe, după cum şi materializarea mai
rapidă a programului de investiţii poate conduce la creşterea
numărului de luni de funcţionare a mijloacelor fixe (tot aşa,
ieşirea din funcţiune a mijloacelor fixe mai târziu decât a fost
prevăzută). În aceste condiţii, deşi valoarea medie anuală a
mijloacelor fixe conduce la depăşirea nivelului cheltuielilor cu
amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare, influenţa în
cauză poate fi justificată din punct de vedere economic,
deoarece creşterea valorii medii anuale a mijloacelor fixe, ca
urmare a modificărilor care au loc în structura elementelor
componente, creează suportul tehnic al desfăşurării activităţii
şi implicit al obţinerii rezultatelor economico-financiare;
- cota medie de amortizare a mijloacelor fixe, poate să
crească urmare a creşterii ponderii acelor categorii de
mijloace fixe care au o cotă de amortizare mai mare decât
cota medie programată la nivel de întreprindere, sau poate fi
efectul modificării sistemului de amortizare practicat.
37
ibidem, p. 237
109
2) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri:

A Vma • c
Ca 1000 = • 1000 = • 1000
CA ∑q • p
Sistemul de factori care influenţează asupra fenomenului
analizat, se prezintă astfel:
- valoarea medie anuală a mijloacelor fixe (Vma):
- cota medie de amortizare ( c );
- structura producţiei vândute (q);
- preţul mediu de vânzare (p).
Metodologia prezentată este utilă în diagnosticul societăţii, în
explicarea unei situaţii date în raport de un criteriu considerat. Este
evident faptul că, în activitatea practică, în condiţiile sporirii înzestrării
tehnice, mai buna folosire a activelor fixe reprezintă factorul principal
de reducere a cheltuielilor cu amortizarea pe produse, şi respectiv la
1000 lei cifră de afaceri38.
3.7.2. Analiza cheltuielilor cu salariile

Analiza cheltuielilor cu salariile presupune analiza dinamicii,
structurii şi a tendinţelor acestora.
Cheltuielile cu salariile cuprind cheltuielile cu remuneraţia
personalului precum şi cheltuielile privind asigurările şi protecţia
socială. Problemele cele mai semnificative abordate în analiza
cheltuielilor salariale sunt39:
- caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor fondului de
salarii;
38
39
110
- analiza factorială a cheltuielilor cu salariile;

- analiza corelaţiei dintre dinamica salariului mediu şi a
productivităţii muncii.
3.7.2.1. Caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor cu

salariile
Analiza în dinamică a cheltuielilor cu salariile, permite
evidenţierea evoluţiei în timp a acestora sub impactul creşterii
volumului de activitate şi a salariului mediu tarifar pe unitatea de timp
de muncă. Caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor cu salariile
se poate face în mărimi absolute şi/sau în mărimi relative.
Modificarea absolută a cheltuielilor cu salariile se calculează
conform relaţiei:
∆Cs = Cs1 − Cs 0 , unde:
Cs0 = cheltuieli cu salariile aferente perioadei

precedente;
Cs1 = cheltuieli cu salariile aferente perioadei
curente.
Modificarea relativă a cheltuielilor cu salariile se stabileşte
astfel:
1
∆Csr = Cs1 − Csa = Cs1 − Cs 0 • I Q • , unde:
100
Q1
IQ = indicele volumului de activitate = • 100
Q0
Csa = cheltuieli cu salariile admisibile.
111
Observaţie: În loc de indicele volumului de activitate se mai poate

CA1
folosi indicele cifrei de afaceri (ICA= • 100 ).
CA 0
Pot fi întâlnite următoarele cazuri:

1
când Cs1 > Cs 0 • I Q • , atunci fondul de salarii este
100
depăşit;
1
când Cs1 < Cs 0 • IQ • , atunci fondul de salarii este mai
100
mic de cât cel admisibil;
1
când Cs1 = Cs 0 • I Q • , atunci cheltuielile cu salariile la
100
1000 lei cifră de afaceri se menţin constante, aceasta
reprezentând şi cerinţa de bază;
3.7.2.2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile
Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile se poate face pe

baza următorilor indicatori:
a) cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare;
b) cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri;
c) cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată;
d) suma absolută a cheltuielilor cu salariile.
Modelele de analiză factorială sunt următoarele:
a) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din
exploatare:
Cs  Ns Cs 
1. Cs 1000 = • 1000 =  •  • 1000 , unde:
Vexpl V Ns 
 expl 
112
Ns = numărul mediu de salariaţi;

Vexpl.= venituri din exploatare;
Cs = cheltuieli cu salariile (exclusiv protecţia
socială).
b) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri:
Cs  Ns Cs 
Cs 1000 = • 1000 =  •  • 1000 , unde:
CA  CA Ns 
CA = cifra de afaceri;
socială).
c) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare
adăugată:
Cs  Ns Cs 
Cs 1000 = • 1000 =  •  • 1000 , unde:
VA  VA Ns 
VA = valoarea adăugată;
socială).
d) pentru suma absolută a cheltuielilor cu salariile:
T Cs
Cs 1000 = Ns • • , unde:
Ns T
T
= numărul mediu de ore lucrate de un salariat
Ns
într-un an;
Cs
= salariul mediu orar ( csh ).
T
113
Studiu de caz:
Tabel nr. 18
mii. lei.
Indici de
Nr. Prevăzut Realizat
Indicatori Simbol creştere
crt. P0 P1
(P1/P0)*100
1 Venituri din exploatare Vexpl. 880 1130 128,41
2 Cifra de afaceri CA 700 925 132,14
3 Valoarea adăugată VA 225 278 123,56
4 Cheltuieli cu salariile Cs 98 105 107,14
5 Numărul mediu de salariaţi Ns 500 485 97
(persoane)
6 Timpul total de muncă (ore) T 1440000 1403000 97,43
7 Cheltuieli cu salariile la 1000lei
a) venituri din exploatare 111,36 92,92 83,44
b) cifra de afaceri 140,0 113,51 81,08
c) valoare adăugată 435,56 377,70 86,72
Se cere să se analizeze:
1. corelaţiile dintre indicii de creştere ai cheltuielilor cu salariile,
cifrei de afaceri, veniturilor din exploatare şi valorii adăugate;
2. din punct de vedere factorial suma absolută a cheltuielilor cu
salariile.
Pentru realizarea punctului 1 trebuiesc verificate următoarele

corelaţii:
- IVexpl. > ICs
- ICA. > ICs
- IVA > ICs
Se poate observa conform tabelului că sunt respectate toate
corelaţiile.
114
Pentru realizarea punctului 2, modelul de calcul ales este

următorul:
T Cs
Cs = N s • • , unde:
Ns T
Astfel:
∆Cs = Cs1 − Cs 0 = 105 – 98 = + 7 lei
din care, datorită:
1. Influenţei modificării numărului mediu de salariaţi:
T Cs T Cs
∆Cs ( Ns ) = N s1 • 0 • 0 − N s0 • 0 • 0 =
N s0 T0 N s0 T0
1440000 98000000
= 485 • • − 98000000 = –2,94 lei
500 1440000
2. Influenţei modificării numărului mediu de ore lucrate de un
salariat într-un an:
T T1 Cs0 T Cs
∆Cs ( ) = N s1 • • − N s1 • 0 • 0 =
Ns N s1 T0 N s0 T0
1403000 98000000
= 485 • • − 95060000 = –0,42 lei
485 1440000
3. Influenţei modificării salariului mediu orar:
Cs T Cs T Cs
∆Cs ( ) = N s1 • 1 • 1 − N s1 • 1 • 0 =
T N s1 T1 N s1 T0
= 105000000 − 95500000 = +9,52 lei
Concluzii:
Se constată o depăşire a sumei absolute a cheltuielilor cu
salariile cu 7 lei, respectiv cu 7,14%, situaţie care nu este justificată
în totalitate de sporirea volumului de activitate.

115
Procedând la analiza influenţelor factorilor constatăm:

- reducerea numărului de personal cu 15 salariaţi are ca
efect, în condiţiile date, scăderea cheltuielilor cu salariile
cu 2,94 lei, situaţie care se apreciază ca justificată prin
aceea veniturile din exploatare au crescut faţă de nivelul
programat cu 28,41%.
- scăderea timpului total de muncă constituie un aspect
negativ privind activitatea desfăşurată, ea conducând la
reducerea numărului mediu de ore lucrate de un salariat,
ceea ce a dus la creşterea cheltuielilor cu salariile cu 0,42
mil. lei.
- scăderea eficienţei cheltuielilor cu salariile la nivel de
întreprindere, datorată creşterii salariului mediu orar.
Aceasta se răsfrânge în depăşirea cheltuielilor cu salariile
cu 9,5 lei. Procedând la aprofundarea influenţei acestui
factor, constatăm o situaţie nefavorabilă, care se
datorează atât creşterii cheltuielilor cu salariile cât şi
reducerii timpului total de muncă.
Se recomandă creşterea eficienţei utilizării fondului total de
muncă prin creşterea productivităţii muncii. De asemenea se
recomandă să nu se mai facă prea curând măriri de salarii în
vederea stabilizării situaţiei existente.
3.7.2.3. Analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii

muncii şi dinamica salariului mediu
Analiza corelaţiei dintre creşterea productivităţii muncii şi cea
a salariului mediu, constituie o parte integrantă a politicii salariale a
întreprinderii. Devansarea creşterii salariului mediu de către
productivitatea medie a muncii, conduce la realizarea de economii
116
privind cheltuielile cu salariile, reflectându-se pozitiv în nivelul acestor

cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri şi implicit în creşterea ratei de
eficienţă a cheltuielilor totale40.
Teoria şi practica economică recomandă pentru caracterizarea
situaţiei corelaţiei dintre dinamica productivităţii şi a salariului mediu,
coeficientul corelaţiei (Kr), exprimat prin relaţiile41:
Is − 100
Kr = sau
Iw − 100
Is
Kr =
Iw
Prima formulă se aplică de regulă când ambii indici sunt mai
mari ca 100.
Corelaţia este respectată dacă Kr < 1. Necesitatea respectării
corelaţiei decurge din aceea că la creşterea productivităţii muncii
concură şi ceilalţi factori ai producţiei.
3.8. Analiza cheltuielilor cu dobânzile

Dobânzile intră în categoria cheltuielilor financiare şi, de
regulă, nu se includ în costul producţiei. Ele reprezintă costuri ale
capitalului împrumutat, iar eficienţa lor prezintă importanţă în analiza
economică.
În analiza cheltuielilor cu dobânzile se urmăreşte evoluţia
acestora comparativ cu perioada precedentă, precum şi faţă de
prevederi, explicându-se modificarea lor prin prisma factorilor care le
determină.
40
41
117
Eficienţa cheltuielilor cu dobânzile poate fi analizată pe baza

următoarelor modele42:
Sd
a) Cd1000 = • 1000 ;
CA
 Cr Sd 
b) Cd1000 =  •  • 1000 ;
 CA Cr 
 AC Cr Sd 
c) Cd1000 =  • •  • 1000 .
 CA AC Cr 
în care:
Cd1000 = cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei cifră de
afaceri;
Sd = suma cheltuielilor cu dobânzile;
AC = soldul mediu al activelor circulante;
K = cota de participare a creditului la acoperirea
activelor circulante;
Cr
K= • 100
AC
Cr = soldul mediu al creditelor pe termen scurt;
Pd = procentul mediu de dobândă;
Sd
Pd = • 100
Cr
Condiţia de bază a reducerii cheltuielilor cu dobânzile la 1000

lei cifră de afaceri este ca indicele sumei cheltuielilor cu dobânzile să
fie inferior indicelui cifrei de afaceri (Isd < ICA).
42
118
REZUMAT
Problemele de bază ale analizei cheltuielilor sunt:
- analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale;
- analiza cheltuielilor de exploatare;
- analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri;
- analiza diagnostic a cheltuielilor fixe;
- analiza diagnostic a cheltuielilor variabile;
- analiza cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli.
Indicatorul care se utilizează pentru analiza cheltuielilor la

1000 lei venituri este „rata de eficienţă a cheltuielilor totale” acesta
calculându-se astfel:
C=
∑ Ch i
x 1000 = ∑g i • ci
∑V i 100
Pentru dimensionarea şi urmărirea evoluţiei cheltuielilor de

exploatare se foloseşte indicatorul „cheltuieli la 1000 lei venituri
din exploatare”, care se calculează conform următoarelor formule:
a) R ce = ∑
Ch expli
• 1000
∑V expl i
b) R ce = ∑g i • ri1000
100
Utilizarea modelelor de mai sus permite atât analiza în

dinamică precum şi din punct de vedere structural a acestora.
Indicatorul „cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri” reprezintă
componenta principală a cheltuielilor la 1000 lei venituri din
exploatare şi se determină conform modelelor:
119
a) Ch* =
∑q •ci i
• 1000
∑q • p
i i
sau
b) Ch* = ∑
g i • ci
1000
100
Analiza cheltuielilor fixe nu este un scop în sine, ci vizează
creşterea eficienţei acestora. Problemele principale ale analizei
cheltuielilor fixe sunt următoarele:
a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe;
b. analiza factorială a cheltuielilor fixe;
Cerinţele de bază pentru ca cheltuielile fixe să fie eficiente
sunt:
IVexpl > ICF respectiv ICA > ICF’

Analiza factorială a cheltuielilor fixe se face utilizând următoarele
modele:
F
a) Cf = • 1000
CA
sau
F
b) Cf = • 1000
Vexp l
Analiza cheltuielilor variabile presupune abordarea

următoarelor aspecte, acestea fiind considerate cele mai importante:
a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor variabile;
b. analiza factorială a cheltuielilor variabile.
sunt:
IVexpl > ICV respectiv ICA > ICV’
120
Analiza factorială a cheltuielilor variabile are ca obiect

următoarele:
a) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din
exploatare;
b) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei CA;
c) suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei.
Modelele care se utilizează sunt următoarele:
a) Cve1000 =
C ve
• 1000
∑g i • C vi
Vexpl 100
b) Cv1000 =
Cv
• 1000 =
∑ q • cv • 1000
CA ∑q • p
Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul
indicatorului sintetic „cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de
afaceri” sau „cheltuieli cu materialele la 1000 lei venituri din
exploatare”. Modelele de analiză sunt următoarele:
Cm1000 = ∑ q • cm • 1000
∑q • p
=∑
q • cm
Cm1000 • 1000
Vexpl
Indicatorii pe baza cărora se realizează analiza economico-
financiară a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe sunt
următorii:
1) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei venituri din
exploatare:
A Vma • c
Ca1000 = • 1000 = • 1000
Vexpl. T • wh
121
2) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri:

A Vma • c
Ca 1000 = • 1000 = • 1000
CA ∑q • p
Analiza cheltuielilor cu salariile presupune analiza dinamicii,
structurii şi a tendinţelor acestora.
Problemele cele mai semnificative abordate în analiza
cheltuielilor salariale sunt:
- caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor fondului de
salarii;
- analiza factorială a cheltuielilor cu salariile;
- analiza corelaţiei dintre dinamica salariului mediu şi a
productivităţii muncii.
Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile se poate face pe

a) cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare;
b) cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri;
c) cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată;
d) suma absolută a cheltuielilor cu salariile.
Modelele de analiză factorială sunt următoarele:
a) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din
exploatare:
Cs  Ns Cs 
Cs 1000 = • 1000 =  •  • 1000
Vexpl V Ns 
 expl 
b) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri:
Cs  Ns Cs 
Cs 1000 = • 1000 =  •  • 1000
CA  CA Ns 
122
c) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare

adăugată:
Cs  Ns Cs 
Cs 1000 = • 1000 =  •  • 1000
VA  VA Ns 
d) pentru suma absolută a cheltuielilor cu salariile:
T Cs
Cs 1000 = Ns • •
Ns T
Teoria şi practica economică recomandă pentru caracterizarea

situaţiei corelaţiei dintre dinamica productivităţii şi a salariului
mediu, coeficientul corelaţiei (Kr), exprimat prin relaţiile:
Is − 100
Kr = sau
Iw − 100
Is
Kr =
Iw
Corelaţia este respectată dacă Kr < 1.
Eficienţa cheltuielilor cu dobânzile poate fi analizată pe
baza următoarelor modele:
Sd
a) Cd1000 = • 1000 ;
CA
 Cr Sd 
b) Cd1000 =  •  • 1000 ;
 CA Cr 
 AC Cr Sd 
c) Cd1000 =  • •  • 1000 .
 CA AC Cr 
Condiţia de bază a reducerii cheltuielilor cu dobânzile la 1000
lei cifră de afaceri este ca indicele sumei cheltuielilor cu dobânzile să
fie inferior indicelui cifrei de afaceri (Isd < ICA).
123
CAPITOLUL IV
DIAGNOSTICUL REZULTATELOR
Rentabilitatea este definită ca fiind capacitatea unei firme de a realiza profit,
necesar atât dezvoltării cât şi remunerării capitalului.
Aceasta reprezintă una dintre formele cele mai sintetice de exprimare a

eficienţei întregii activităţi economico-financiare a întreprinderii, respectiv a
tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă, din toate
stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare43.
Rentabilitatea reprezintă o informaţie indispensabilă băncilor, creditorilor,

unor parteneri de afaceri44. De aceea este socotită ca un modul semnificativ
în analiza financiară.
Problemele de bază ale analizei rentabilităţii sunt:

Analiza structurală a rezultatului exerciţiului;
Analiza tabloului soldurilor intermediare de gestiune;
Analiza factorială a rezultatului exploatării;
Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri;
Analiza rentabilităţii prin metoda ratelor;
Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic.
4.1. Analiza structurală a rezultatului exerciţiului

Analiza structurală a rezultatului exerciţiului presupune evidenţierea
contribuţiei fiecărui tip de rezultate la formarea rezultatului total, profit sau
pierdere, precum şi punerea în evidenţă a schimbărilor intervenite pe
elemente componente.
Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului în funcţie de gruparea

veniturilor şi cheltuielilor după natura lor se poate efectua după următoarea
schemă45:
43
Robu V., Georgescu N., op.cit, p. 65
44
Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., op.cit, p. 199
45
145
Venituri
din
exploatare
Marja brută faţă

de cheltuielile
-
variabile Cheltuieli
variabile
Rezultatul exploatării - de
exploatare
Cheltuieli fixe de
exploatare
+
Venituri financiare
Rezultatul
brut al Rezultatul financiar
-
exerciţiului
Cheltuieli financiare
+
Venituri extraordinare
Rezultatul extraordinar -
Cheltuieli extraordinare
Fig. nr. 2 Schema de analiză structurală a rezultatului brut
Practic, analiza structurală a rezultatului exerciţiului presupune:

prezentarea configuraţiei rezultatului exploatării;
măsurarea incidenţei fiecărui rezultat intermediar asupra
rezultatului total.
4.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Prin solduri intermediare ale gestiunii înţelegem principalii indicatori
economico-financiari stabiliţi pe baza datelor din „Contul de profit şi
pierdere”, cu ajutorul cărora se caracterizează modul de folosire a resurselor
materiale, financiare şi umane ale firmei46. Acestea se prezintă într-un
46
146
tablou care, în esenţă este o altă modalitate de prezentare a contului de

rezultate.
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o sursă suplimentară

de informaţii care ajută la determinarea indicatorilor parţiali ai rentabilităţii.
Schematic, acesta se prezintă astfel47:

Tabel nr. 19
VENITURI CHELTUIELI SIG
1 2 3 = 2-1
Vânzări de mărfuri Costul de cumpărarea MARJA
mărfurilor vândute COMERCIALĂ (MC)
Producţia vândută
+Producţia imobilizată PRODUCŢIA
+Producţia stocată EXERCIŢIULUI (Pex)
TOTAL
Producţia exerciţiului Consumuri provenind de la terţi
VALOAREA
+Marja comercială
ADĂUGATĂ (VA)
TOTAL
Valoarea adăugată Impozite, taxe, vărsăminte EXCEDENTUL BRUT
+Subvenţii +Cheltuieli cu personalul AL EXPLOATĂRII
TOTAL TOTAL (EBE)
EBE Amortizări şi provizioane
+Venituri din provizioane aferente exploatării
aferente exploatării +Alte cheltuieli aferente REZULTATUL
+Alte venituri din exploatării EXPLOATĂRII (Rexpl.)
exploatare
TOTAL TOTAL
Rezultatul exploatării Cheltuieli financiare
REZULTATUL
+Venituri financiare
CURENT (RC)
TOTAL
Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare REZULTATUL
EXTRAORDINAR
(Rextr.)
Rezultatul curent Participarea salariaţilor la
+Rezultatul extraordinar rezultat REZULTATUL
+Impozit pe profit EXERCIŢIULUI (RE)
TOTAL TOTAL
47
Mărgulescu D.(coordonator), Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară a
întreprinderii-metode şi tehnici, Ed. Tribuna economică, Bucureşti, 1994, p. 194-195 şi
Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p. 286
147
Analiza soldurilor intermediare de gestiune se poate realiza pe baza:

modificărilor absolute;
indicilor cu bază fixă, cu bază în lanţ şi medii;
ritmurilor cu bază fixă, în lanţ şi medii;
metodei ratelor;
metodei substituţiilor în lanţ, etc.
Marja comercială este un indicator utilizat de firmele de comerţ.
Excedentul brut al exploatării (EBE) evidenţiază contribuţia exploatării la

formarea rezultatelor. Acesta nu depinde de politica fiscală a firmei, el fiind
sensibil numai la activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii, la
competitivitatea acestora.
Rolul excedentului brut de exploatare este să acopere mai multe nevoi de

finanţare, şi anume48:
remunerarea capitalurilor investite (a acţionarilor, a băncilor,
etc.);
menţinerea echipamentului tehnic (amortizarea);
plata impozitului pe profit.
4.3. Analiza factorială a rezultatului exploatării

Analiza factorială a rezultatului exploatării are ca scop stabilirea sistemului
de factori care determină modificarea acestuia în vederea alegerii criteriilor
principale de estimare a evoluţiei viitoare.
Se pot utiliza unul din următoarele modele:

n n
1) R exp l. = ∑ q i • p i − ∑ q i •c i , unde:
i =1 i =1
qi = volumul fizic al vânzărilor;

pi = preţul unitar de vânzare
ci = costul unitar
48
ibidem, p. 287
148
Factorii care influenţează rezultatul exploatării conform acestui model de

analiză factorială sunt:
- structura producţiei (qi);
- preţul mediu unitar (pi);
- costul mediu unitar (ci).
Acest model se poate aplica pentru orice tip de societate, în măsura în care
există posibilitatea identificării costurilor şi a veniturilor pe unitatea de
produs sau serviciu.
−−−
 ChE 
2) R expl. = VE1 −  = VE • pre , unde:
 VE 
VE = N s • t • w h = venituri din exploatare;
t = numărul mediu de ore pe salariat;
wh = productivitatea medie orară;
ChE = cheltuieli de exploatare;
−−−
pre = profitul sau pierderea la 1 leu venituri din
exploatare.
Modificarea rezultatului exploatării poate fi influenţat de următorii factori:

- veniturile din exploatare (VE);
ChE
- cheltuieli la 1 leu venituri din exploatare ( ).
VE
Şi acesta este un model cu aplicabilitate generală, recomandat îndeosebi

pentru firmele cu profil comercial, de turism sau prestări servicii.
Mf Q V P
3) Rexpl. = N s • • • • , unde:
N Mf Q V
N s = număr mediu de personal;
Mf = valoarea medie anuală de inventar a mijloacelor
fixe;
Q = producţia exerciţiului;
149
Potrivit acestui model, factorii de influenţă sunt:

- numărul mediu de personal ( N s );
 Mf 
- gradul de înzestrare tehnică  ;
 N 
 Q 
- randamentul mijloacelor fixe  ;
 Mf 
V
- gradul de valorificare a producţiei exerciţiului   ;
Q
P
- rentabilitatea veniturilor   .
V
Acest model este recomandat pentru întreprinderile industriale, care dispun

de o bază materială proprie cu o pondere însemnată în patrimoniul acestora.
Studiu de caz:
Se cunosc următoarele date, conform tabelului de mai jos:

Tabel nr. 20
lei
Nr.
crt.
1 Venituri din exploatare VE 86610 103355
2 Cheltuieli de exploatare ChE 77560 91738
3 Numărul mediu de salariaţi N s (sal.) 1600 1885
4 Rezultatul exploatării (1-2) Rexpl. 9050 11617
5 Timpul total de muncă T (ore) 3000000 3800000
6 Numărul mediu de ore pe salariat t 1875 2016
7 Productivitatea medie orară wh 28870 27199
8 Profitul mediu din exploatare la 1 leu 0,1045 0,1124
venituri din exploatare pre
Pentru analiza factorială a rezultatului exploatării se va folosi modelul 2,

astfel:
∆ Rexpl.= Rexpl.1- Rexpl.0 = 11617 – 9050 = + 2567 mil. lei
150
Această variaţie se datorează influenţei următorilor factori:

a. influenţa modificării veniturilor din exploatare:
( )
∆Rexpl.(VE) = VE1 − VE 0 • pre 0 = + 1749,85 mil. lei
a1) influenţa modificării fondului total de timp de muncă:
∆Rexpl.(T) = (T1 − T0 ) • wh 0 • pre 0 = + 2413,53 mil lei
1) influenţa modificării numărului mediu de salariaţi:
∆Rexpl.( N s ) = (N s1 − N s0 ) • t0 • w h0 • pre0 = + 1612,16 mil. lei
2) influenţa modificării timpului mediu pe salariat:
∆Rexpl.( t ) = N s1 • (t1 − t0 ) • w h0 • pre0 = + 801,37 mil. lei
a2) influenţa modificării productivităţii medii orare:
∆Rexpl.( w h ) = T1 • (w h1 − w h0 ) • pre0 ≅ - 663,68 mil. lei
b. influenţa modificării profitului mediu la 1 leu venituri din
exploatare:
∆Rexpl.(pre) = VE1 • (pre1 − pre 0 ) ≅ + 817,2 mil. lei
Concluzii
Se constată că rezultatul exploatării a crescut în perioada curentă faţă de

perioada precedentă cu + 2567 lei. Această creştere s-a datorat în principal
creşterii veniturilor din exploatare, acestea generând o creştere a rezultatului
exploatării cu + 1749,85 lei.
De asemenea, creşterea fondului total de muncă de la 3000000 ore la

3800000 ore a influenţat pozitiv rezultatul exploatării, acesta crescând cu +
2413,53 lei.
O influenţă pozitivă a avut-o şi creşterea numărului mediu de salariaţi

precum şi creşterea timpului mediu pe salariat, acestea generând o creştere a
rezultatului exploatării cu +1612,16 mil. lei, respectiv, + 801,37 mil. lei.
În schimb, productivitatea medie orară a scăzut de la 28870 la 27199, ceea

ce o determinat o scădere a rezultatului exploatării cu – 663,68 lei.
151
Profitul mediu la 1 leu venituri din exploatare a influenţat pozitiv rezultatul

exploatării, acesta crescând cu + 817,2 lei.
Se recomandă remedierea problemelor în ceea ce priveşte productivitatea

muncii, prin:
- specializarea personalului;
- eliminarea timpilor morţi datoraţi defecţiunii utilajelor, lipsei de
materii prime, etc;
- organizarea cât mai minuţioasă a ciclului de exploatare, etc.
4.4. Analiza factorială a profitului aferent cifrei de

afaceri
Pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri se recomandă a
se utiliza următoarele modele factoriale49:
a. Pr = ∑ qi • pi − ∑ qi • c i ;
 ∑ qi • c i  −−
b. Pr = ∑ qi • pi 1 −  = CA • pr
 ∑q • p 
 i i 
Mf CA Pr
c. Pr = T • • • .
T Mf CA
Exemplu:
Se consideră următoarele date conform tabelului de mai jos:
Tabel nr. 21
lei
Nr.
crt.
1 Cifra de afaceri în preţuri de vânzare
exclusiv TVA ∑q • p
i i
106250 127500
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri

∑q • c
i i
97750 118448
3 Producţia vândută în preţuri medii

prevăzute ∑q • p
1 0
- 115813
4 Producţia vândută în costuri medii

prevăzute ∑q •c1 0
- 113135
5 Profitul aferent cifrei de afaceri Pr 8500 9052
49
152
6 Profitul mediu la 1 leu CA --- 0,079 0,070

Pr
Pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri se va folosi

modelul 1, astfel:
∆ Pr.= Pr1- Pr0 = 9052-8500 = + 552 lei
Factorii care-l influenţează sunt următorii:

a. volumul fizic al producţiei:
∆ Pr (q ) = (∑ q1p 0 − ∑ q1c 0 ) − (∑ q 0 p 0 − ∑ q 0c0 ) = (115813-113135) –
(106250-97750)= - 5822 lei
b. preţul mediu de vânzare:
∆ Pr (p ) = (∑ q1p1 − ∑ q1c 0 ) − (∑ q1p 0 − ∑ q1c 0 ) = (127500-113135) –
(115813-113135)= + 11687 lei
c. costul mediu de producţie:
∆ Pr (c ) = (∑ q1p1 − ∑ q1c1 ) − (∑ q1p1 − ∑ q1c0 ) = (127500-118448) –
(127500-113135)= - 5313 lei
Concluzii:
Analizând influenţa factorilor de mai sus se pot concluziona următoarele:

- preţurile de vânzare au fost mai mari decât s-a prevăzut, fapt care
a influenţat pozitiv profitul aferent cifrei de afaceri, acesta
crescând cu + 11687 lei;
- costurile de producţie au influenţat negativ profitul aferent cifrei
de afaceri, determinând o reducere a acestuia cu – 5313 lei;
- volumul producţiei fizice vândute a avut un efect negativ asupra
profitului, acesta suferind o diminuare cu – 5822 lei.
- profitul aferent cifrei de afaceri a avut însă o creştere cu + 552
lei.
Se recomandă studierea în amănunt a costurilor producţiei în vederea

eficientizării acestora, precum şi analizarea structurii producţiei în vederea
identificării produselor greu vandabile şi a celor foarte căutate pentru
stabilirea unui program de producţie optim în viitor.
153
4.5. Analiza rentabilităţii prin metoda ratelor

În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea
de comparaţii în spaţiu, precum şi faţă de anumite norme sau standarde
elaborate şi acceptate de organisme de specialitate50.
Acestea fac parte din categoria indicatorilor de eficienţă de tipul efect/efort.

Efectul se poate exprima sub forma unui rezultat, iar efortul, sub forma
capitalurilor, resurselor consumate, veniturilor, etc.
Ratele de rentabilitate ce le mai des utilizate sunt:

a) Rata rentabilităţii economice a activului;
b) Rata rentabilităţii financiare;
c) Rata rentabilităţii resurselor consumate (costurilor);
d) Rata rentabilităţii comerciale.
a) Rata rentabilităţii economice a activului măsoară performanţele

activului total al întreprinderii pornind de la un rezultat economic (EBE;
Rexpl.) şi ansamblul mijloacelor utilizate51:
Se poate calcula cu ajutorul următoarelor formule:
EBE
a) Re = • 100 sau
At
R
b) Re = exp l • 100 sau
A exp l
R exp l
c) Re = • 100 , unde:
At
EBE = excedentul brut din exploatare;
Rexpl.= rezultatul exploatării;
Aexpl = activ de exploatare;
At = activ total.
50
Stănescu C., Işfănescu A., Băicuşi A., op.cit, p. 215
51
Niculescu M., op.cit, p. 310
154
Rata rentabilităţii economice a activului este independentă de structura

financiară (gradul de îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului,
precum şi de elementele extraordinare52.
Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice a activului se poate realiza

cu ajutorul unuia din următoarele modele:
Vt P
a. Re = • • 100 , unde:
At Vt
Vt
= viteza de rotaţie a activului total;
At
P
• 100 = rata rentabilităţii veniturilor;
Vt
Vt = venituri totale;
At = activ total;
P = profit.
În vederea creşterii ratei rentabilităţii economice se impun luarea de
măsuri de creştere a vitezei de rotaţie a activelor totale, cum sunt:
- lichidarea stocurilor de produse finite fără desfacere asigurată;
- scăderea creanţelor;
- scăderea stocului de producţie neterminată.
CA R exp l
b. Re = • • 100 , unde:
At CA
CA
At
R expl
• 100 = rata rentabilităţii comerciale.
CA
P
c. Re = Vt , unde:
1 1
+
Vt Vt
Ai Ac
52
Robu V., Georgescu Nop.cit, p. 115
155
Vt
= viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
Ai
Vt
= viteza de rotaţie a activelor circulante.
Ac
Studiu de caz:
Se presupun următoarele date:

Tabel nr. 22
lei
Nr.
crt.
1 Active imobilizate Ai 2933 2493
2 Active circulante Ac 1967 3900
3 TOTAL ACTIV At=Ai+Ac 4900 6393
4 VENITURI TOTALE Vt 7638 8435
5 Profit brut Pb 673 853
6 Viteza de rotaţie a activului Vt 1,559 1,319
At
7 Rata rentabilităţii veniturilor(%) Pb 8,81 10,11
Vt
Pentru calculul şi analiza factorială a rentabilităţii economice a activului

utilizăm următoarea formulă:
Vt P
Re = • • 100
At Vt
Astfel:
Vt P
Re 0 = 0 • 0 • 100 =(1,559•0,0881)100= 13,74%
At 0 Vt 0
Vt 1 P1
Re1 = • • 100 =(1,319•0,1011)100= 13,34%
At 1 Vt 1
∆ Re = Re1 − Re 0 = 13,34 − 13,74 = −0,4 %
din care, datorită modificării:
vitezei de rotaţie a activului:
156
 Vt  Vt
∆ Re  = 1 • 0 • 100 − 0 • 0 • 100 = (11,62 − 13,73) • 100 = −2,32%
P Vt P
 At  At1 Vt0 At0 Vt0
rentabilităţii veniturilor:
 Pb  Vt1 P1
• 100 − 1 • 0 • 100 = (13,34 − 11,62 ) • 100 = +1,72%
Vt P
∆ Re = •
 Vt  At1 Vt1 At1 Vt0
Concluzii:
Se observă că rata rentabilităţii economice a activului a scăzut în perioada

curentă faţă de perioada anterioară cu – 0,4%. Acest fapt se datorează
influenţei negative a vitezei de rotaţie a activului care a diminuat această
rată cu –2,32%. Pe de altă parte, rentabilitatea veniturilor a influenţat-o
pozitiv determinând o creştere a acesteia cu +1,72%.
În aceste condiţii se impune analiza structurii activului în vederea depistării

elementelor care au contribuit la încetinirea vitezei de rotaţie. Acestea ar
putea fi:
- activele imobilizate care lucrează sub parametrii de funcţionare
proiectaţi;
- creşterea activelor imobilizate în curs de execuţie;
- creşterea stocurilor de producţie neterminată;
- creşterea creanţelor;
- etc.
b) Rata rentabilităţii financiare apreciază eficienţa capitalului

investit, sau altfel spus, reflectă corelaţia dintre profit, ca venit al
acţionarilor şi capitalurile întreprinderii.
b1) Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii
Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii evidenţiază, în mărime
relativă, corelaţia dintre capitalul propriu şi profitul net şi se determină
conform relaţiei53:
Pn
Rf = • 100 , unde:
Kp
53
ibidem, p. 116
157
Pn = profitul net;
Kp = capitalurile proprii.
Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii se poate

realiza utilizând unul din următoarele modele:
VT At Pn
a. Rf = • • • 100 ;
At Kp VT
VT Pb Pn
b. Rf = • • • 100 . unde:
Kp VT Pb
VT
At
At
= viteza de rotaţie a capitalului propriu;
Kp
Pn
= rentabilitatea netă a veniturilor totale;
VT
VT
= venitul mediu la 1 leu capital propriu;
Kp
Pb
= profitul mediu brut la 1 leu venituri;
VT
Pn
= ponderea profitului net în profitul brut.
Pb
Pentru creşterea ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu se va

căuta întotdeauna să se îndeplinească următoarele condiţii:
- accelerarea vitezei de rotaţie a activului total;
- accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului propriu;
- sporirea rentabilităţii nete a veniturilor totale;
- sporirea venitului mediu la 1 leu capital propriu;
- sporirea profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.
b2) Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent
158
Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent are rolul de a evidenţia

corelaţia dintre capitalul permanent şi profitul brut înaintea deducerii
cheltuielilor financiare cu dobânzile şi a impozitului pe profit54.
Modelul de calcul este următorul:

Pb
Rf = • 100 , unde:
Kpr
Pb = profit brut;
Kpr = capitalul permanent (format din capitalurile proprii,
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi datoriile
pe termen mediu şi lung).
Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalului permanent se poate

realiza cu ajutorul următorului model:
CA Pb
Rfp = • • 100 , unde:
Kpr CA
CA
= cifra de afaceri medie la 1 leu capital permanent;
Kpr
Pb
= profitul mediu brut la 1 leu cifră de afaceri.
CA
Rata rentabilităţii financiare depinde de politica comercială adoptată, de

eficienţa capitalului investit şi de politica financiară a firmei.
c. Rata rentabilităţii resurselor consumate sau rentabilitatea

costurilor se calculează prin raportarea unui rezultat parţial la consumul de
resurse implicat în obţinerea lui.
Modelele de calcul şi analiză sunt următoarele:
54
159
Rrc =
Pr
= ∑ q • p − ∑ q •c
i i i i
• 100 , unde:
∑ qi • ci ∑q • c i i
Pr = profitul;
q = producţia vândută;
p = preţul mediu de vânzare, exclusiv TVA;
c = costul mediu.
sau
R expl
Rrc = • 100 , unde:
ChE
Rexpl. = rezultatul exploatării;
ChE = cheltuieli privind exploatarea.
În literatura de specialitate se apreciază că această rată ar trebui să aibă

valori cuprinse între 9-15%.
Studiu de caz:
Presupunem că deţinem următoarele date conform tabelului de mai jos:
Tabel nr. 23
lei
Nr.
crt.
1 Cifra de afaceri în preţuri
de vânzare exclusiv TVA ∑q • p i i
265625 318750
2 Cheltuieli aferente cifrei

de afaceri ∑q • c i i
244375 296120
3 Producţia vândută în
preţuri medii prevăzute ∑q • p 1 0
- 289533
4 Producţia vândută în
costuri medii prevăzute ∑q •c 1 0
- 282838
5 Profitul aferent cifrei de Pr 21250 22630

afaceri
6 Profitul mediu la 1 leu --- 0,08 0,07
CA Pr
Rata rentabilităţii resurselor consumate se calculează astfel:
160
Rrc 0 =
Pr0
=
∑q 0 • p0 − ∑ q0 • c0
• 100 =
∑ q 0 • c0 ∑q 0 • c0
265625 − 244375
= • 100 = 8,696 %
244375
Rrc1 =
Pr1
=
∑q 1 • p 1 − ∑ q 1 • c1
• 100 =
∑ q 1 • c1 ∑q 1 • c1
318750 − 296120
= • 100 = 7,642 %
296120
∆Rrc = Rrc1 − Rrc 0 = 7,642 − 8,696 = −1,054 %
Influenţa factorilor asupra modificării ratei rentabilităţii comerciale este

redată astfel:
influenţa modificării structurii producţiei vândute:
∆Rrc(q ) =
∑q 1 • p 0 − ∑ q1 • c 0
• 100 −
∑q 0 • p0 − ∑ q 0 • c0
• 100 =
∑q 1 • c0 ∑q 0 • c0
289533 − 282838
= • 100 − 8,696 = 2,367 − 8,696 = −6,329%
282838
influenţa modificării costurilor unitare:
∆Rrc(c ) =
∑q 1 • p 0 − ∑ q 1 • c1
• 100 −
∑q 1 • p 0 − ∑ q1 • c 0
• 100 =
∑q 1 • c1 ∑q 1 • c0
289533 − 296120 289533 − 282838

= • 100 − • 100 = −2,224 − 2,367 =
296120 282838
= −4.591%
influenţa modificării preţurilor medii de vânzare:
∆Rrc(p ) =
∑ q1 • p1 − ∑ q1 • c1 • 100 − ∑ q1 • p 0 − ∑ q1 • c1 • 100 =
∑ q 1 • c1 ∑ q 1 • c1
161
289533 − 296120
= 7,642 − • 100 = 7,642 − (− 2,224 ) = +10,9%
296120
Concluzii:
Se poate constata că rata rentabilităţii resurselor consumate a scăzut în anul

curent faţă de anul precedent, de la 8,696% la 7,642%, ceea ce semnifică
faptul că resursele au fost utilizate cu o eficienţă mai scăzută faţă de anul
anterior. Acest fapt se datorează în principal influenţei structurii producţiei
vândute care a făcut ca rata rentabilităţii să scadă cu –6,329%.
De asemenea, o influenţă negativă a avut-o şi depăşirea costurilor de

producţie pe produse prevăzute, acest fapt diminuând rata rentabilităţii
costurilor cu – 4,591%.
O influenţă pozitivă a avut-o însă preţul mediu de vânzare, acesta sporind

rata rentabilităţii resurselor consumate cu + 10,9%. Această situaţie ar putut
fi generată de îmbunătăţirea calităţii produselor.
Se recomandă analiza amănunţită a costurilor de producţie şi identificarea

cauzelor care au determinat creşterea acestora.
d. Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii
comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare, desfacere) şi politica de
preţuri. Ea se determină prin raportarea efectului activităţii firmei (EBE,
Rexpl., RE) la cifra de afaceri totală, astfel:
EBE R RE
Rc = • 100 sau Rc = expl • 100 sau Rc = • 100 , unde:
CA CA CA
EBE = excedentul brut din exploatare;
Rexpl.= rezultatul exploatării;
RE = rezultatul exerciţiului;
CA = cifra de afaceri.
Rentabilitatea comercială se poate descompune astfel:
162
Rc =
RE
• 100 = ∑q • p − ∑q • c
i i i i
• 100
CA ∑q • p i i
Factorii care influenţează rentabilitatea comercială sunt următorii:

- structura producţiei vândute (q);
- preţul mediu de vânzare, exclusiv TVA (p);
- costul mediu (c).
Studiu de caz:
Pornind de la datele din tabelul nr. 16, analiza ratei rentabilităţii comerciale
se realizează astfel:
Rc 0 =
Pr0
= ∑q 0 • p 0 − ∑ q 0 • c0
• 100 =
∑ q0 • p0 ∑ q 0 • p0
265625 − 244375
= • 100 = +8 %
265625
Rrc1 =
Pr1
=
∑q 1 • p 1 − ∑ q 1 • c1
• 100 =
∑ q 1 • p1 ∑q 1 • p1
318750 − 296120
= • 100 = +7,1 %
318750
∆Rrc = Rrc1 − Rrc 0 = 7,1 − 8 = −0,9 %

Influenţa factorilor asupra modificării ratei rentabilităţii comerciale este
redată astfel:
influenţa modificării structurii producţiei vândute:
∆Rrc(q ) =
∑q 1 • p 0 − ∑ q1 • c 0
• 100 −
∑q 0 • p0 − ∑ q 0 • c0
• 100 =
∑q 1 • p0 ∑q 0 • p0
289533 − 282838
= • 100 − 8 = 2,31 − 8 = −5,69%
289533
163
influenţa modificării preţurilor medii de vânzare:
∆Rrc( p ) = ∑ 1 1 ∑ 1 0 • 100 − ∑ 1 0 ∑ 1 0 • 100 =

q • p − q •c q • p − q •c
∑ q1 • p1 ∑ q1 • p0
289533 − 282838
= 11,3 − • 100 = +9,0%
289533
influenţa modificării costurilor unitare:
∆Rrc(c ) = ∑q • p − ∑q • c
1 1 1 1
• 100 − ∑
q1 • p1 − ∑ q1 • c0
• 100 =
∑q • p 1 1 ∑ q1 • p1
318750 − 296120 318750 − 282838
= • 100 − • 100 = 7,1 − 11,3 = −4,2%
318750 318750
Concluzii:
Se poate observa că rata rentabilităţii comerciale a scăzut în anul de bază

faţă de anul anterior cu –0,9%.
Acest fapt a fost influenţat negativ de structura producţiei vândute şi

modificarea costurilor unitare cu –5,69% şi respectiv –4,2%.
O influenţă pozitivă a exercitat-o preţul mediu de vânzare care a contribuit

la creşterea ratei rentabilităţii comerciale cu +9,0%.
Se recomandă analiza în detaliu a produselor vândute precum şi a costurilor

acestora. De asemenea, având în vedere că pe piaţă a existat o cerere
importantă de asemenea produse, se impune identificarea cauzelor care au
determinat-o, precum şi stabilirea măsurilor privind diminuarea costurilor
acestor produse.
Aprecierea perioadei cât cererea este semnificativă ar fi de un real folos

pentru stabilirea corectă a politicii comerciale.
164
4.6. Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic
Punctul critic reprezintă acel prag al rentabilităţii în care veniturile sun egale
cu cheltuielile. Aceasta semnifică faptul că, în acest punct profitul este egal
cu 0.
Cu „pragul rentabilităţii” se poate opera atât la nivelul produsului cât şi la

nivelul cifrei de afaceri totale55.
La nivelul produsului, pragul rentabilităţii se stabileşte cu ajutorul

următoarei relaţii:
cf
K= , unde:
p − cv
cf = cheltuieli fixe pe unitatea de produs;
cv = cheltuieli variabile pe unitatea de produs;
p = preţul mediu de vânzare.
Studiu de caz:
cf = 60000 lei
cv = 130000 lei
p = 250000 lei
qmax = 50000 bucăţi, respectiv 12500 mil. lei
Pragul rentabilităţii este următorul:

60000
K= = 0,5
250000 − 130000
Acestei valori a pragului îi corespunde ca cifră de afaceri critică (fizic):
55
165
qmax*K = 50000*0,5 = 25000 bucăţi, iar valoric:

(qmax* p )*K=(50000*250000)*0,5= 6250 mil. lei
Deci, pentru a-şi putea acoperi cheltuielile, fără însă a obţine profit, firma
trebuie să producă minim 25000 bucăţi, în valoare de 6250 mil. lei.
La nivelul cifrei de afaceri totale pragul rentabilităţii se stabileşte astfel:

Cf Cf
K= sau CA ' = , unde:
(1 − cv ) • Q max 1 − cv
Cf = suma cheltuielilor fixe;
cv = cheltuielile variabile la 1 leu cifră de afaceri;
Qmax = cifra de afaceri maximă;
CA’ = cifra de afaceri critică.
Studiu de caz
Qmax = 12500 lei
Cf = 3125 lei
cv = 0,5
p = 1375
Pragul de rentabilitate se calculează astfel:

3125
K= = 0.5
(1 − 0.5) • 12500
Cifra de afaceri critică se calculează astfel:

CA’ = Q max⋅ K = 12500 ⋅ 0.5 = 6250 lei sau
Cf 3125
CA’ = = = 6250 lei
1 − cv 1 − 0.5
166
Deci, pentru atingerea pragului de rentabilitate, cifra de afaceri critică

trebuie să fie de 6250 lei.
REZUMAT
Problemele de bază ale analizei rentabilităţii sunt:

Analiza structurală a rezultatului exerciţiului;
Analiza tabloului soldurilor intermediare de gestiune;
Analiza factorială a rezultatului exploatării;
Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri;
Analiza rentabilităţii prin metoda ratelor;
Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic.
Schematic, soldurile intermediare de gestiune se prezintă astfel:

Tabel nr. 19
1 2 3 = 2-1
Vânzări de mărfuri Costul de cumpărarea MARJA COMERCIALĂ
mărfurilor vândute (MC)
Producţia vândută
+Producţia imobilizată PRODUCŢIA
+Producţia stocată EXERCIŢIULUI (Pex)
TOTAL
Producţia exerciţiului Consumuri provenind de la
VALOAREA ADĂUGATĂ
+Marja comercială terţi
(VA)
TOTAL
Valoarea adăugată Impozite, taxe, vărsăminte
EXCEDENTUL BRUT AL
+Subvenţii +Cheltuieli cu personalul
EXPLOATĂRII (EBE)
TOTAL TOTAL
EBE Amortizări şi provizioane
+Venituri din provizioane aferente exploatării
aferente exploatării +Alte cheltuieli aferente REZULTATUL
+Alte venituri din exploatării EXPLOATĂRII (Rexpl.)
exploatare
TOTAL TOTAL
Rezultatul exploatării Cheltuieli financiare
REZULTATUL CURENT
+Venituri financiare
(RC)
TOTAL
Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare REZULTATUL
EXTRAORDINAR (Rextr.)
Rezultatul curent Participarea salariaţilor la REZULTATUL
167

1 2 3 = 2-1
+Rezultatul extraordinar rezultat EXERCIŢIULUI (RE)
+Impozit pe profit
TOTAL TOTAL
Analiza factorială a rezultatului se poate realiza cu ajutorul unuia din

următoarele modele:
n n
1. R exp l. = ∑ q i • p i − ∑ q i •c i
i =1 i =1
−−−
 ChE 
2. R expl. = VE1 −  = VE • pre
 VE 
Mf Q V P
3. Rexpl. = N s • • • •
N Mf Q V
Pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri se

recomandă a se utiliza următoarele modele factoriale:
a. Pr = ∑ qi • pi − ∑ qi • c i ;
 ∑ qi • c i  −−
b. Pr = ∑ qi • pi 1 −  = CA • pr
 ∑q • p 
 i i 
Mf CA Pr
c. Pr = T • • • .
T Mf CA
În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit

efectuarea de comparaţii în spaţiu, precum şi faţă de anumite norme sau
standarde elaborate şi acceptate de organisme de specialitate.
Ratele de rentabilitate ce le mai des utilizate sunt:
e) Rata rentabilităţii economice a activului;
f) Rata rentabilităţii financiare;
g) Rata rentabilităţii resurselor consumate (costurilor);
h) Rata rentabilităţii comerciale.
168
Rata rentabilităţii economice se poate calcula cu ajutorul următoarelor

formule:
EBE
a) Re = • 100
At
R exp l
b) Re = • 100
A exp l
R exp l
c) Re = • 100
At
Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice a activului se poate

realiza cu ajutorul unuia din următoarele modele:
Vt P
a. Re = • • 100
At Vt
CA R exp l
b. Re = • • 100
At CA
P
c. Re = Vt
1 1
+
Vt Vt
Ai Ac
Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii evidenţiază, în

mărime relativă, corelaţia dintre capitalul propriu şi profitul net şi se
determină conform relaţiei:
Pn
Rf = • 100
Kp
Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii se

poate realiza utilizând unul din următoarele modele:
Vt At Pn
a. Rf = • • • 100 ;
At Kp Vt
169
Vt Pb Pn
b. Rf = • • • 100 .
Kp Vt Pb
Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent se calculează
conform formulei:
Pb
Rf = • 100
Kpr
Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalului permanent se
poate realiza cu ajutorul următorului model:
CA Pb
Rfp = • • 100
Kpr CA
Rata rentabilităţii resurselor consumate sau rentabilitatea costurilor se
calculează conform formulelor:
Rrc =
Pr
= ∑ q • p − ∑ q •c
i i i i
• 100
∑ qi • ci ∑q • c i i
sau
R expl
Rrc = • 100
ChE
Rata rentabilităţii comerciale se determină prin raportarea efectului
activităţii firmei (EBE, Rexpl., RE) la cifra de afaceri totală, astfel:
EBE
Rc = • 100 sau
CA
Rexpl
Rc = • 100 sau
CA
RE
Rc = • 100
CA
Punctul critic reprezintă acel prag al rentabilităţii în care veniturile sun
egale cu cheltuielile.
La nivelul produsului, pragul rentabilităţii se stabileşte cu ajutorul

următoarei relaţii:
170
cf
K=
p − cv
La nivelul cifrei de afaceri totale pragul rentabilităţii se stabileşte astfel:
Cf
K= sau
(1 − cv ) • Q max
Cf
CA ' = .
1 − cv
TESTE GRILĂ PROPUSE
1. Factorii care influenţează modificarea rezultatului exploatării (RE) în

cadrul analizei factoriale conform modelului,
RE = ∑ qi × p i − ∑ qi × ci sunt:
a) cantitatea de produse vândute;
b) costul mediu unitar şi preţul mediu de vânzare;
c) producţia exerciţiului;
d) veniturile din exploatare;
e) cheltuielile la 1 leu venituri din exploatare.
2. Rata rentabilităţii financiare evidenţiază:

a) gradul de acoperire a investiţiilor de către acţionari;
b) corelaţia dintre capitalul permanent şi profitul brut;
c) capacitatea întreprinderii de a degaja profit;
d) profitul brut obţinut la 1000 lei capitaluri investite;
e) randamentul capitalurilor investite.
3. Rata de rentabilitate economică exprimă:

a) profitul brut din exploatare obţinut la 100 lei capitaluri investite;
b) capacitatea unei societăţi de a degaja profit brut prin capitalul social;
c) eficienţa activităţii de exploatare a firmei;
d) profitul brut din exploatare obţinut la 1 leu capitaluri investite;
e) randamentul capitalului social.
4. Influenţa cu semnul plus a modificării costului pe produs asupra

profitului aferent cifrei de afaceri semnifică:
171
a) reducerea costului pe produs;

b) creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari;
c) scăderea ponderii produselor cu costuri mai mari;
d) scăderea rentabilităţii economice;
e) scăderea productivităţii muncii.
5. Pe baza relaţiei
∑q p −∑q c − ∑q p −∑q c
1 1 1 0 1 0 1 0
se determină:
∑q p 1 1 ∑q p 1 0
a) influenţa structurii producţiei asupra ratei rentabilităţii comerciale;

b) influenţa preţului mediu de vânzare asupra ratei rentabilităţii
financiare;
c) influenţa costului pe produs asupra ratei rentabilităţii resurselor
consumate;
d) influenţa preţului mediu de vânzare asupra ratei rentabilităţii
comerciale;
e) influenţa structurii producţiei asupra ratei rentabilităţii resurselor
consumate.
6. Semnificaţia indicilor de mai jos este:

IProfitului=110%
IVeniturilor=104%
a) au crescut veniturile şi cheltuielile;
b) au crescut veniturile şi au scăzut cheltuielile;
c) au scăzut veniturile şi au crescut cheltuielile;
d) au crescut cheltuielile şi a crescut profitul;
e) au crescut veniturile şi a scăzut profitul.
7. Pe baza relaţiei ∑ q1 p1 − ∑ q1c1 se determină:

a) influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra profitului
aferent cifrei de afaceri;
b) influenţa modificării preţului mediu de vânzare asupra profitului
aferent cifrei de afaceri;
c) influenţa modificării costului de producţie asupra profitului aferent
cifrei de afaceri;
d) profitul aferent cifrei de afaceri din perioada curentă;
e) profitul aferent cifrei de afaceri din perioada precedentă.
172
8. Indicele activelor circulante = 110%

Indicele cifrei de afaceri = 112%
Indicele profitului aferent cifrei de afaceri = 120%
a) s-a accelerat viteza de rotatie a activelor circulante si a crescut
rentabilitatea costurilor;
b) a crescut cifra de afaceri si s-a incetinit viteza de rotatie a
activelor circulante;
c) s-a accelerat viteza de rotatie a activelor circulante si s-a redus
rentabilitatea costurilor;
d) s-a incetinit viteza de rotatie a activelor circulante si s-a redus
costul;
e) s-a incetinit viteza de rotatie a activelor circulante si a crescut
costul.
9. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a rezultatului

exploatării conform tabelului :
Nr.crt. Indicatori Simbol P0 P1
1 Venituri
exploatare
din ∑ q× p 1.009 1.071
2 Cheltuieli
exploatare
din ∑q×c 918 963
3 Venituri
recalculate
∑ q1 × p0 * 892
4 Cheltuieli
recalculate
∑ q1 × c0 * 823
Influenţa asupra rezultatului exploatării a cantităţii de produse

vândute şi a preţului de vânzare, utilizând modelul de analiză factorială
Re xpl = ∑ q • p − ∑ q • c este :
a) - 22 ; + 170;
b) - 22; + 179;
c) - 20; + 179;
d) - 20; + 170;
e) + 22; + 179.
173
10. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a rezultatului

exploatării conform tabelului:
Nr.crt. Indicatori Simbol P0 P1
1 Venituri din
exploatare
∑q× p 9.087 9.639
2 Cheltuieli din
exploatare
∑q×c 8.268 8.673
3 Venituri
recalculate
∑ q1 × p0 * 8.031
4 Cheltuieli
recalculate
∑ q1 × c0 * 7.413
5 Profitul aferent RE 819 966

exploatării
Influenţele preţului mediu de vânzare şi a costului asupra rezultatului
exploatării măsurată cu ajutorul modelului de analiză factorială
(RE = ∑ q • p − ∑ q • c) sunt de:
a) + 1.608; - 1.260;
b) + 1.600, - 1.260;
c) + 1.605, - 1.270;
d) + 1.575; - 1.300;
e) + 1.608; - 1.218.
11. Rentabilitatea economică poate fi considerată bună dacă:

a) Este mai mică de 10%;
b) Este superioară ratei inflaţiei;
c) Este superioară costului capitalurilor împrumutate;
d) Este superioară ratei rentabilităţii financiare;
e) Este inferioară ratei inflaţiei şi ratei rentabilităţii financiare.
12. Influenţa cu semnul plus a modificării structurii veniturilor asupra

profitului semnifică:
a) Creşterea veniturilor din exploatare;
b) Scăderea profitului datorită creşterii cheltuielilor;
c) Scăderea veniturilor cu cheltuieli la 1000 lei venituri mai mari decât
media pe întreprindere;
d) Scăderea veniturilor cu cheltuieli la 1000 lei venituri mai mici decât
media pe întreprindere;
174
e) Creşterea veniturilor cu cheltuieli la 1000 lei venituri mai mici decât

media pe întreprindere.
13. Influenţa cu semnul minus a modificării costului pe produs asupra

a) Scăderea costului pe produs;
b) Scăderea profitului datorită creşterii preţurilor;
c) Creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari;
d) Creşterea ponderii produselor cu costuri mai micii;
e) Scăderea profitului aferent cifrei de afaceri.

a) Scăderea costului pe produs;
b) Scăderea profitului datorită creşterii preţurilor;
c) Creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari;
d) Creşterea ponderii produselor cu costuri mai mici;
e) Scăderea profitului aferent cifrei de afaceri.
15. Se cunosc următoarele date: stocuri iniţiale de materii prime 3.000.000

lei, cumpărări de materii prime 7.000.000 lei, stocuri finale de materii prime
4.600.000 lei, stocuri iniţiale de produse finite 32.000.000 lei, produse finite
obţinute 25.000.000 lei, produse finite vândute la un preţ de vânzare de
38.000.000 lei, reducere comercială acordată 4.000.000 lei, stoc final de
produse finite 27.000.000 lei, salarii plătite 10.500.000 lei, subvenţii de
exploatare aferente cifrei de afaceri 12.800.000 lei. Valoarea E.B.E. este:
a) 23.600.000;
b) 29.000.000;
c) 25.900.000;
d) 36.400.000;
e) 46.400.000.
16. Se cunosc următoarele date: stocuri iniţiale de produse finite 10.000.000

lei la cost de producţie efectiv şi 11.000.000 lei la cost de producţie
prestabilit, produse finite obţinute în cursul exerciţiului la un cost de
producţie efectiv de 4.000.000 lei şi cost de producţie prestabilit de
4.400.000 lei, produse finite vândute la un producţie efectiv de 4.100.000
175
lei, cost de producţie prestabilit 4.600.000 lei, preţ de vânzare 5.000.000 lei,
reducere comercială 2.000.000 lei. Valoarea producţiei exerciţiului este:
a) 2.900.000;
b) 5.000.000;
c) 4.900.000;
d) 3.300.000;
e) 3.100.000.
17. Se cunosc următoarele date: stocuri iniţiale de produse finite 10.000.000

lei la cost de producţie efectiv şi 11.000.000 lei la cost de producţie
prestabilit, produse finite obţinute în cursul exerciţiului la un cost de
producţie efectiv de 4.000.000 lei şi cost de producţie prestabilit de
4.400.000 lei, produse finite vândute la un producţie efectiv de 4.100.000
lei, cost de producţie prestabilit 4.600.000 lei, preţ de vânzare 5.000.000 lei,
reducere comercială 2.000.000 lei. Valoarea cifrei de afaceri netă este:
a) 2.900.000;
b) 5.000.000;
c) 5.900.000;
d) 3.300.000;
e) 3.000.000.
18. Se cunosc următoarele date: cumpărări de materii prime 10.000.000 lei,

cheltuieli privind energia electrică şi apa 3.000.000 lei, produse finite
obţinute 10.000.000 lei, venituri din vânzarea produselor finite 10.500.000
lei, venituri din producţia de imobilizări corporale 4.000.000 lei, sold iniţial
de materii prime 3.000.000 lei, sold final la materii prime 5.000.000 lei, sold
iniţial la produse finite 7.000.000 lei, sold final la produse finite 6.000.000
lei. Valoarea adăugată este de:
a) 13.500.000;
b) 3.500.000;
c) 4.500.000;
d) 2.500.000;
e) 10.500.000.
19. Se cunosc următoarele date: cheltuieli cu impozitele şi taxele 5.000.000

lei, cheltuieli privind materialele consumabile 1.000.000 lei, cheltuieli cu
lucrările şi serviciile executate de terţi 400.000 lei, cumpărări de mărfuri
6.000.000 lei, venituri din vânzarea mărfurilor 9.500.000 lei, venituri din
176
producţia de imobilizări corporale 10.000.000 lei, sold iniţial la mărfuri

3.000.000 lei, sold final la mărfuri 7.000.000 lei. Valoarea E.B.E. este de:
a) 10.000.000;
b) 16.100.000;
c) 11.100.000;
d) 16.500.000;
e) 7.500.000.
20. Se cunosc următoarele date: cheltuieli cu impozitele şi taxele 5.000.000

lei, cheltuieli privind materialele consumabile 1.000.000 lei, cheltuieli cu
lucrările şi serviciile executate de terţi 400.000 lei, cumpărări de mărfuri
6.000.000 lei, venituri din vânzarea mărfurilor 9.500.000 lei, venituri din
producţia de imobilizări corporale 10.000.000 lei, sold iniţial la mărfuri
3.000.000 lei, sold final la mărfuri 7.000.000 lei. Valoarea adăugată este de:
a) 16.100.000;
b) 7.500.000;
c) 17.500.000;
d) 20.500.000;
e) 9.100.000.

lei, achiziţie de stocuri de materii prime 10.000.000 lei, stocuri finale de
materii prime 9.000.000 lei, stocuri iniţiale de produse finite 12.000.000 lei,
produse finite obţinute 15.000.000 lei, produse finite vândute la un preţ de
vânzare de 20.000.000 lei, reducere comercială 2.000.000 lei, stoc final de
produse finite 3.000.000 lei, amortizare 1.700.000 lei, salarii datorate
4.000.000 lei şi plătite 3.500.000 lei. Valoarea E.B.E este de:
a) 5.000.000;
b) 2.300.000;
c) 6.700.000;
d) 1.000.000;
e) 1.600.000.

177

5.000.000 lei şi plătite 4.500.000 lei, subvenţii de exploatare 2.000.000 lei.
Valoarea adăugată este de:
a) 9.000.000;
b) 5.000.000;
c) 14.000.000;
d) 7.400.000;
e) 5.900.000.

5.000.000 lei şi plătite 4.500.000 lei, subvenţii de exploatare 2.000.000 lei.
Valoarea producţiei exerciţiului este de:
a) 9.500.000;
b) 8.900.000;
c) 11.200.000;
d) 8.500.000;
e) 9.000.000.
24. Se cunosc următoarele date: vânzări de produse finite 60.000.000 lei,

vânzări de mărfuri 20.000.000, costul mărfurilor vândute 14.000.000 lei,
variaţia stocurilor (sold creditor) 8.000.000 lei, venituri din subvenţii de
exploatare aferente cifrei de afaceri nete 7.000.000 lei, producţia imobilizată
50.000.000 lei. Producţia vândută este de:
a) 60.000.000;
b) 80.000.000;
c) 87.000.000;
d) 95.000.000;
e) 145.000.000.
25. Se cunosc următoarele date: vânzări de produse finite 60.000.000 lei,

vânzări de mărfuri 20.000.000, costul mărfurilor vândute 14.000.000 lei,
variaţia stocurilor (sold creditor) 8.000.000 lei, venituri din subvenţii de
178
exploatare aferente cifrei de afaceri nete 7.000.000 lei, producţia imobilizată

50.000.000 lei. Cifra de afaceri netă este de:
a) 60.000.000;
b) 80.000.000;
c) 87.000.000;
d) 95.000.000;
e) 145.000.000.
179
CAPITOLUL V
DIAGNOSTICUL SITUAŢIEI FINANCIAR-
PATRIMONIALE A ÎNTREPRINDERII
Situaţia financiar-patrimonială a firmei reprezintă o anumită stare a
capitalului din punct de vedere a existenţei, rezultatelor obţinute şi al
componenţei materiale56.
Principalele obiective ale analizei financiar-patrimoniale sunt sintetizate

astfel57:
- stabilirea patrimoniului net, ca formă de evaluare contabilă a
averii acţionarilor;
- detectarea unor eventuale situaţii ale dezechilibrului financiar,
care ar putea constitui o ameninţare pentru continuitatea
exploatării;
- stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii, care interesează, în
principal, instituţiile financiare şi de credit;
- determinarea stării financiare;
- caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale, etc.
5.1. Bilanţul – principala sursă de informaţii pentru

analiza economico-financiară
Calcul de sinteză de primă importanţă al contabilităţii, creat pentru

satisfacerea necesităţilor informaţionale ale conducerii unităţilor
patrimoniale, bilanţul reprezintă un instrument de control al înregistrărilor
contabilităţii şi de cunoaştere complexă a situaţiei mijloacelor economice şi
a resurselor financiare ale perioadei pe care o reflectă. Bilanţul este oglinda
situaţiei economico-financiare a unei unităţi patrimoniale. Din acest motiv,
majoritatea analiştilor financiari consideră că se impune operarea cu un aşa
56
Dalotă M., Dalotă S., op.cit, p. 199
57
Robu V., Georgescu N., op.cit, p. 184
187
zis „bilanţ suport al analizei”. Prin valoarea teoretică şi utilitatea practică se

disting58:
- bilanţul funcţional;
- bilanţul financiar (lichiditate - exigibilitate).
5.1.1. Bilanţul funcţional
În cadrul opticii financiare asistăm la o concepţie funcţională referitoare la

bilanţ, concepţie care porneşte de la premisa că, elementele de activ şi pasiv
reflectă valori tranzitorii, structuri trecătoare în procesualitatea
patrimoniului59. În cadrul concepţiei funcţionale cu privire la bilanţ,
utilizările şi resursele acestuia sunt grupate în “stocuri de utilizări” şi
“stocuri de resurse”60.
Bilanţul funcţional stă la baza echilibrului financiar şi a “solidităţii

structurale” a întreprinderii. Din punct de vedere structural, resursele
respectiv nevoile (utilizările) cuprind:
• resurse
- stabile (durabile peste un an);
- datorii ale ciclului de exploatare (pasiv circulant pe termen
scurt, sub un an);
• utilizări (nevoi):
- active stabile (durabile, investiţii peste un an);
- active circulante (bunuri şi creanţe legate de ciclul de
exploatare, sub un an).
Se evidenţiază astfel două categorii de utilizări în activ (una independentă

de ciclul de exploatare, iar cealaltă legată direct de acesta) şi două categorii
de resurse în pasiv (una fără legătură cu exploatarea, iar cealaltă generată de
aceasta). Corelaţia dintre active şi stocurile de utilizări şi între pasive şi
stocurile de resurse este următoarea61:
58
Niculescu M., Diagnostic global strategic, Bucureşti, 1997, p. 346
59
ibidem, p. 377
60
Charreaux G., Analles de géstion financière, Expertise contable, 1989, p. 110
61
Deaconu A., Bilanţul contabil al agenţilor economici – Modele de analiză, Ed. Intelcredo,
Deva, 1999, p. 69
188
• imobilizările necorporale, corporale şi financiare sunt “utilizări

stabile”;
• activele circulante ale exploatării (stocuri, clienţi, alte creanţe)
reprezintă “utilizări” sau “nevoi temporare de exploatare”;
• activele circulante care nu aparţin exploatării sunt “utilizări
temporare” în afara exploatării;
• activele circulante foarte lichide (titluri de plasament) şi
trezoreria sunt “utilizări temporare” ce aparţin trezoreriei;
• capitalurile proprii, datoriile pe termen mediu şi lung precum şi
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt “resurse stabile”;
• pasivele circulante ale exploatării (datorii faţă de furnizori,
datorii sociale şi alte datorii), reprezintă “resurse temporare” de
exploatare;
• pasivele circulante în afara exploatării sunt “resurse” în afara
exploatării;
• creditele pe termen scurt şi soldurile creditoare ale conturilor
curente la bănci sunt “resurse temporare” ale trezoreriei.
Concepţia funcţională a bilanţului are meritul de a oferi o imagine asupra

modului de funcţionare economică a unei întreprinderi, punându-se astfel în
evidenţă stocurile şi resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de
funcţionare62.
Analiza funcţională a acestuia permite investigarea activităţii întreprinderii,

pe cicluri de operaţiuni şi urmăreşte evidenţierea modalităţilor de finanţare a
întreprinderii în vederea orientării acesteia în direcţia unei structuri optime
de finanţare, reflectată prin evoluţia trezoreriei nete.
Conform concepţiei funcţionale întreprinderea este o entitate economică şi

financiară care îndeplineşte anumite funcţii: de producţie sau exploatare, de
repartiţie, de investire sau dezinvestire, de finanţare etc.
62
Vintilă G., Vâşcu C., Echilibrul funcţional al întreprinderii-modalităţi de apreciere,
Revista Finanţe, Credit, Contabilitate nr. 10/1997
189
Aşadar, în cadrul bilanţului funcţional operaţiile vor fi grupate pe cicluri şi

anume63:
• Ciclul de investiţii;
• Ciclul de finanţare;
• Ciclul de exploatare;
• Ciclul de trezorerie.
• Ciclul de investiţii – cuprinde ansamblul deciziilor luate pe linia
achiziţionării unor active care rămân la dispoziţia întreprinderii o
perioadă îndelungată de timp şi a cărui durată depinde de
caracteristicile tehnologice ale activităţii, performanţele tehnice
şi de politica de investiţii a întreprinderii.
Denumit şi ciclul lung sau de acumulare, el reprezintă operaţiile de

cumpărare şi vânzare a imobilizărilor care reprezintă mijloacele de
producţie ale întreprinderii. Ciclul de investiţii începe cu cumpărarea
investiţiei (crearea ei) şi se termină când este vândută sau scoasă din
funcţiune64.
• Ciclul de finanţare – cuprinde ansamblul operaţiunilor dintre
întreprindere şi proprietarii de capital (acţionari şi creditori). El
permite ca întreprinderea să facă faţă decalajului dintre fluxul de
lichiditate (monetar) de intrare şi ieşire, provocat de ciclul de
exploatare.
• Ciclul de exploatare – (de producţie) reprezintă pivotul analizei
funcţionale şi cuprinde un flux fizic (produse şi mărfuri) şi un flux
financiar (intrare şi ieşire de monedă). El regrupează operaţiile
aferente activităţii ciclice (curente) a producţiei cu cele ale
schimburilor comerciale şi se referă la utilizările şi resursele
temporare generate de activitatea de exploatare a agentului
economic. Altfel spus, ciclul aprovizionare – stocare – producţie -
vânzare este cunoscut sub denumirea de ciclul de exploatare.
Datoriile faţă de furnizori şi creanţele faţă de clienţi apar ca urmare a
63
Chebac N., Informaţiile contabilităţii în procesul de analiză şi decizie, Ed. Alma, Galaţi,
2002, p. 88
64
Esnault B. , Hoaru C., Comptabilité financière, Presses Universitaires de Frances, Paris,
1994, p. 11
190
decalajelor dintre operaţiile de cumpărare, de producţie şi de vânzare

şi respectiv încasările şi plăţile ocazionate de aceste operaţii65.
• Ciclul de trezorerie, grupează încasările şi plăţile în care se
materializează celelalte operaţii şi cuprinde inclusiv creditele pe
termen scurt obţinute de la bănci precum şi soldurile conturilor
curente ale întreprinderii.
Pornind de la bilanţul contabil, în construirea bilanţului funcţional se au în

vedere regrupări ale componentelor celui dintâi, după o anumită logică,
urmând ca ulterior să se studieze relaţiile existente între ele, pe verticală şi
orizontală.
Retratarea bilanţului are în vedere următoarele66:

• eliminarea incidenţelor aspectelor juridice, incidenţelor aplicării
legislaţiei fiscale, anumitor principii şi reguli de înregistrare
contabilă care împiedică reflectarea situaţiei economice şi
financiare reale a agentului economic;
• aplicarea principiului adecvării resurselor la nevoile specifice;
• urmărirea naturii elementelor de activ şi pasiv şi nu a lichidităţii
şi exigibilităţii;
• urmărirea pasivelor sub aspectul resursei de finanţare şi nu de
elemente rectificative ale unor active.
Construirea bilanţului funcţional este rezultatul retratării diferitelor posturi

ale bilanţului în funcţie de apartenenţa lor la diferite cicluri (de investiţii,
exploatare, financiare şi trezorerie) în scopul obţinerii unor mărimi care să
fie utilizate în analiza financiară adecvată, conform figurii nr.3.
65
Langlois G., Mollet M., Analyse comptable et financière, Les Éditions Foucher, Paris,
1994, p. 45
66
Deaconu A., op. cit., p. 74
191
ACTIV PASIV
Active aciclice Resurse aciclice
Sau Sau
active stabile resurse stabile
(AS) (RS)
Active ciclice Resurse ciclice
Din exploatare din exploatare
(ACE) (RCE)
Active ciclice din Resurse ciclice din
Afara exploatării afara exploatării
(ACAE) (RCAE)
Trezoreria de activ Trezoreria de pasiv
(TA) (TP)
Fig. nr.3 Construirea bilanţului funcţional
Principiile care stau la baza construirii acestuia sunt următoarele:

• conceptul de “activ fictiv” folosit în concepţia patrimonială, nu
mai este operaţional;
• la valoarea reală a activelor se adaugă amortizările şi
provizioanele contabilizate, fapt ce presupune că activele sunt
luate în calcul, la valoarea lor brută;
• imobilizările deţinute în leasing sunt integrate în bilanţul
funcţional, şi ca atare sunt reintegrate în activ, precum şi în
pasiv la „Împrumuturi şi datorii asimilate”;
• cheltuielile efectuate în avans sunt considerate active ciclice de
exploatare sau în afara exploatării după caz;
• cheltuielile care privesc exerciţiile următoare se asimilează active
imobilizate;
• efectele scontate neajunse la scadenţă, sunt incluse în activ în
categoria creanţelor, iar în pasiv la creditele curente de trezorerie;
• primele de rambursare a obligaţiunilor sunt deduse din activ iar
în pasiv are loc o diminuare în mod corespunzător a valorii
datoriilor financiare;
• diferenţele de conversie activ şi pasiv, nu se mai înregistrează ca
atare, în cazul diferenţelor de conversie activ se majorează
creanţele sau se diminuează obligaţiile cu valoarea respectivă, în
192
vederea reconstituirii valorii de regim. În cazul diferenţelor de

conversie pasiv se micşorează creanţele sau se majorează pentru
suma respectivă.
Conform principiilor enumerate reconstituirea ciclurilor funcţionale ale unei
întreprinderi sunt redate în tabelele de mai jos67:
Tabel nr. 24
ACTIV PASIV
Active imobilizate (la valoare brută) Capitalurile proprii (minus dividendele de
+ Imobilizările în leasing (la valoarea plată)
de origine) Provizioanele de orice natură
+ Cheltuielile de repartizat Amortizările (inclusiv amortizarea
imobilizărilor în leasing)
Datoriile financiare
± diferenţele de conversie aferente
- primele de rambursare a obligaţiunilor
Total active aciclice (stabile) AS Total resurse aciclice (stabile) RS
Tabelul nr.25
ACTIV PASIV
• Stocuri şi producţia în curs de execuţie • Datorii aferente exploatării:
• Creanţele privind exploatarea - Furnizori
+ Efectele scontate neajunse la - Datorii fiscale
scadenţă - Diferenţele de conversie
+ Cheltuielile înregistrate în avans
privind exploatarea • Venituri înregistrate în avans,
• Diferenţele de conversie aferente aferente exploatării
creanţelor din exploatare
Total active ciclice din exploatare ACE Total resurse ciclice din exploatare
RCE
Tabelul nr.26
ACTIV PASIV
• Creanţe în afara exploatării • Datorii din afara exploatării
- creanţe din vânzările de active • Venituri înregistrate în avans din afara
- alţi debitori exploatării
• Titluri de plasament
67
Chebac N., op.cit., p. 91
193
• Cheltuieli înregistrate în avans în afara

exploatării
Total active ciclice din afara exploatării Total resurse ciclice din afara exploatării
(ACAE) (RCAE)
Tabelul nr.27
ACTIV PASIV
Disponibilităţi (în bancă şi în casă) • Credite curente
• Soldul creditor la bancă
• Efecte scontate neajunse la scadenţă
(integrate în creanţele de exploatare)
Trezoreria de activ Trezoreria de pasiv
Reprelucrarea posturilor de activ şi pasiv aferente bilanţului contabil pentru

a-l transforma în bilanţ funcţional au dat naştere unor controverse în rândul
analiştilor. Astfel privitor la primele de rambursare a obligaţiunilor conform
unor opinii sunt incluse în pasivul funcţional, diminuând astfel
împrumuturile din emisiune de obligaţiuni luându-se în calcul faptul că,
după natura lor, sunt legate de acestea şi reflectă suma reală de care a
dispus, până la sfârşitul duratei creditului, emitentul obligaţiunilor.
De asemenea, titlurile de plasament prezentate ca aparţinând trezoreriei

active (utilizărilor temporare lichide) pentru a fi considerate elemente de
trezorerie, vor fi trecute la nevoi (utilizări) temporare în afara exploatării.
În sfârşit, referitor la dobânzile datorate şi nescadente aferente

împrumuturilor pe termen (scurt, mediu, lung) care au fost incluse la
trezoreria pasivă se trec la resurse în afara exploatării ca fiind datorii nu atât
de lichide ca trezoreria.
Schematic, bilanţul funcţional va arăta astfel68:

Tabel nr. 28
ACTIV PASIV
I. Active ciclice (stabile) I. Surse aciclice (stabile)
II. Active ciclice aferente exploatării - capitaluri proprii
- stocuri - amortizare
68
Robu N., Georgescu N.,op.cit., p. 229
194
- creanţe aferente - provizioane de orice natură

III. Active ciclice în afara exploatării: - datorii financiare > 1 an
- creanţe în afara exploatării II. Surse ciclice de exploatare (datorii faţă
IV. Trezoreria de activ: de furnizori, salariaţi, bugetul de stat, etc.)
- disponibilităţi III. Surse ciclice în afara exploatării
(furnizoti de imobilizări, dividende de plată,
etc.)
IV. Trezoreria de pasiv:
- credite pe termen scurt
5.1.2. Bilanţul financiar
Denumit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate, bilanţul financiar reflectă

solvabilitatea întreprinderii pe termen scurt (lichiditate) şi pe termen lung şi
în acelaşi timp riscul de neplată sau faliment al acesteia. De asemenea,
bilanţul lichiditate-exigibilitate verifică lichiditatea, prin care se înţelege
proprietatea unui activ de a fi transformat în monedă în scopul de a face faţă
pasivului exigibil.
Studiind riscul nerambursării datoriilor de către întreprindere precum şi

structura financiară a patrimoniului său, bilanţul lichiditate-exigibilitate
răspunde mai ales cerinţelor creditorilor acesteia69 cert fiind că băncile au
fost primele care au elaborat acest tip de bilanţ.
Având în vedere rolul de măsurare a solvabilităţii pe termen scurt şi lung,

bilanţul lichiditate-exigibilitate trebuie să urmărească o delimitare strictă şi
concretă a exigibilităţii şi lichidităţii.
Solvabilitatea pe termen scurt mai este denumită şi “lichiditate”, adică

întreprinderea deţine resurse financiare pentru a face faţă datoriilor sale
exigibile. Plecând de la bilanţul patrimonial, bilanţul financiar, grupează
posturile de activ în ordinea crescătoare a lichidităţii iar posturile de pasiv în
ordinea crescătoare a exigibilităţii70.
Lichiditatea şi exigibilitatea trebuie să respecte anumite reguli stricte

respectiv o delimitare clară a lor şi anume:
69
Deaconu A., op.cit., p. 131
70
Georgescu N., Analiza bilanţului, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 90
195
• pragul de lichiditate sau de exigibilitate s-a considerat a fi

anul calendaristic;
• structura activelor şi a pasivelor mai mari sau mai mici de un
an a caracterizat şi Planul contabil francez, elaborat în 1957
şi a caracterizat şi Planul contabil anglo-saxon.
• odată cu împărţirea activelor şi pasivelor funcţie de
lichiditatea respectiv exigibilitatea mai mică sau mai mare de
un an, este necesară reprelucrarea bilanţului conform opticii
financiare în general şi a celei lichiditate în special.
Bilanţul lichiditate - exigibilitate prezintă şi anumite limite sau dezavantaje:

• nu respectă principiul unităţii de casă prin alocarea resurselor
stabile şi utilizările stabile, ceea ce duce la apariţia fondului
de rulment lichiditate.
• este elaborat în ipoteza încetării activităţii întreprinderii,
aceasta fiind o ipoteză pesimistă având în vedere rolul
acordat analizei pe bază de bilanţ ca anticipare şi
previzionare a viitorului.
• se bazează pe clasificarea arbitrară a activelor şi pasivelor în
active cu lichiditate mai mare sau mai mică de un an , şi
pasive cu exigibilitate mai mare sau mai mică de un an.
• trezoreria deţine un rol rezidual fiind considerată ca o
rezultantă a alocării resurselor la nevoi.
• nu este indicată valoarea optimă a fondului de rulment lichid
comparativ cu fondul de rulment funcţional care trebuie să
acopere cel puţin nevoia de fond de rulment
Măsurând solvabilitatea şi lichiditatea întreprinderii, bilanţul financiar este

construit pe baza unei delimitări stricte a activelor şi pasivelor după
lichiditatea, respectiv exigibilitatea lor. Astfel, bilanţul financiar pune pe
plan secundar principiul naturii activelor şi al originii pasivelor luat în
considerare la bilanţul contabil71.
În construirea bilanţului lichiditate-exigibilitate se au în vedere operaţiunile

71
Pântea I.P., Deaconu A., Bilanţul financiar în diagnosticul financiar al întreprinderii,
Revista Finanţe, Credit, Contabilitate nr. 7,8/1997
196
de reprelucrare (corecţie) precum şi de reclasare, operaţiuni ce vizează atât

posturile de activ cât şi posturile de pasiv.
Astfel, în cadrul posturilor de activ se fac următoarele corecţii:
Activul imobilizat trebuie corectat în aşa fel încât elementele care în cel
puţin un an se transformă în lichidităţi să apară în cadrul acestuia,
utilizându-se astfel informaţiile din bilanţ; are loc deducerea imobilizărilor
financiare sub un an şi înglobarea lor în activele pe termen scurt şi implicit
includerea în imobilizări a creanţelor mai mari de un an.
De asemenea, are loc, includerea în cadrul imobilizărilor necorporale a

primelor de rambursare a obligaţiunilor, a cheltuielilor de repartizat pe mai
multe exerciţii şi a diferenţelor de conversie activ, în cazul în care sunt
definitive.
O altă variantă a reprelucrării activelor imobilizate constă în considerarea

primelor de rambursare a obligaţiunilor, a cheltuielilor de repartizat pe mai
multe exerciţii şi a diferenţelor de conversie activ ca activ fictiv sau
nonvalori şi ca atare scăderea lor din activul bilanţului reprelucrat, iar în
contrapartidă diminuarea capitalurilor proprii.
Activul circulant reprelucrat rezultă ca diferenţă între totalul bilanţului şi

valoarea activului imobilizat corectat. Folosindu-se metoda de calcul
aditivă72 activul circulant corectat se determină prin însumarea elementelor:
stocuri, creanţe, imobilizări financiare sub un an (+), creanţe mai mari de un
an (-), valori mobiliare, disponibilităţi, cheltuieli înregistrate în avans.
Active de regularizare sunt eliminate din bilanţul lichiditate-exigibilitate ca

fiind nonvalori, concomitent diminuându-se capitalurile proprii, datoriile şi
creanţele. Ele sunt reprezentate de cheltuielile înregistrate în avans,
diferenţele de conversie activ precum şi decontările din operaţii în curs de
clarificare.
În cadrul posturilor de pasiv se fac următoarele corecţii:
72
Georgescu N., op. cit., p. 91
197
• sumele din conturile curente ale asociaţilor care rămân la dispoziţia

întreprinderii o perioadă mai mare de timp se consideră capitaluri
proprii sau datorii.
• impozitele latente aferente provizioanelor reglementate şi
subvenţiilor pentru investiţii sunt trecute la datorii pe termen lung (în
cazul provizioanelor reglementate) respectiv la datorii pe termen
scurt (în cazul subvenţiilor pentru investiţii).
• provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli considerate capitaluri proprii
se trec în bilanţul lichiditate–exigibilitate în această categorie fără
impozitul latent conţinut, care reprezintă o datorie pe termen scurt în
afara exploatării.
• bunurile finanţate prin leasing se vor adăuga imobilizărilor corporale
pentru valoarea anuităţilor rămase de acoperit, iar în pasiv vor fi
integrate fie în capitalurile proprii (pentru anuităţile mai mari de un
an) fie în datorii pe termen scurt (pentru anuităţile mai mici de un
an).
• efectele scontate neajunse la scadenţă vor majora suma creanţelor
din activ, iar în pasiv se va proceda la includerea lor în suma
datoriilor cu scadenţe mai mici de un an.
• pasivele de regularizare (venituri înregistrate în avans, diferenţele de
conversie-pasiv) se elimină din bilanţul lichiditate-exigibilitate
(considerându-se nonvalori) şi implicit sunt influenţate capitalurile
proprii, datoriile sau creanţele.
• dividendele de plată sunt clasate (trecute) la datorii mai mici de un
an. Dacă în bilanţul propriu-zis şi cel funcţional se prezintă pasivul
bilanţului înainte de repartizarea definitivă a rezultatului, în bilanţul
lichiditate-exigibilitate, care se întocmeşte după repartizarea
profitului exerciţiului, trebuie luate în considerare dividendele de
plată la sfârşitul exerciţiului.
Cât priveşte reclasarea73 elementelor componente ale bilanţului lichiditate–

exigibilitate, aceasta constă în delimitarea în active şi pasive mai mari sau
mai mici de un an, funcţie de lichiditatea sau exigibilitatea lor.
Astfel, în cadrul reclasării posturilor de activ se au în vedere următoarele:
73
198
• activele imobilizate (nefinanciare) şi circulante se clasifică în

bilanţ conform caracterului circulatoriu, care nu se suprapune cu
cel financiar şi ca atare sunt integrate la active mai mari de un an
(stocuri sau creanţe) în timp ce activele corporale rămân
nemodificate (aparţinând activelor mai mari de un an).
• imobilizările financiare, cuprind titlurile imobilizate cu
lichiditate mai mică de un an sau, parte a creanţelor rambursabile
în cursul anului, trecându-se astfel, la activele mai mici de un an.
În privinţa reclasării posturilor de pasiv:

• provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt reclasate în datorii
mai mari sau mai mici de un an, funcţie de probabilitatea
scadenţei.
• datoriile financiare cuprind o fracţiune care este scadentă în
timpul anului, fiind reclasată la datorii mai mici de un an.
Astfel se procedează la construcţia bilanţului prin eliminarea non-valorilor

(cheltuieli înregistrate în avans, diferenţe de conversie) şi împărţirea
activelor şi pasivelor în 2 categorii:
• cu lichiditate > 1 an
• cu lichiditate < 1 an
În urma corecţiilor efectuate, bilanţul patrimonial va avea următoarea

formă74:
Tabel nr. 29
ACTIV PASIV
I. Active imobilizate, din care: I. Capitaluri proprii
- necorporale II. Datorii pe termen mediu şi lung
- corporale III. Datorii pe termen scurt
- financiare
II. Active circulante, din care:
- stocuri
- creanţe
- disponibilităţi
74
199
5.2. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment,

necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă
5.2.1. Analiza fondului de rulment funcţional
Fondul de rulment reprezintă un indicator clasic, frecvent utilizat în

analiza financiară, al cărui conţinut şi interpretare au evoluat în timp şi
variază încă în prezent, funcţie de utilizator75. În virtutea varietăţii de
calificative atribuite noţiunii de fond de rulment (brut, economic, total,
propriu sau străin), în teorie economică, s-au impus conceptele de fond de
rulment net (sau fond de rulment patrimonial) şi fond de rulment net global.
Fondul de rulment patrimonial se calculează pe baza bilanţului patrimonial,

conform relaţiei:
Fond de rulment patrimonial = Capital permanent – Active imobilizate
sau
Fond de rulment patrimonial = Activ circulant – Datorii pe termen scurt
Acesta se calculează fără a face distincţia legată de factorul timp, înlocuind-

o prin cea de resurse durabile şi utilizări stabile76.
La începerea activităţii sale, întreprinderea achiziţionează bunuri stabile sub

forma mijloacelor de producţie necesare activităţii sale şi care sunt finanţate
din capitalurile proprii sau din credite pe termen mediu şi lung. Dar aceste
bunuri stabile uneori nu sunt suficiente pentru ca întreprinderea să
funcţioneze.
Fondul de rulment reflectă “echilibrul financiar parţial” al întreprinderii

respectiv echilibrarea funcţiei de investiţii din finanţări stabile sau din
credite pe termen scurt. Când resursele depăşesc utilizările stabile, se poate
vorbi de “un fond de rulment pozitiv” sau de un “excedent de fond de
75
Niculescu M., op. cit., p. 382
76
Tabără N., Horomnea E., Toma C., Fondul de rulment în analiza contabil-financiară,
Revista Finanţe, Credit, Contabilitate nr. 9/1997
200
rulment”. În acest caz imobilizările pot fi acoperite din resurse stabile,

oferind astfel posibilitatea acoperirii unei părţi din ciclul de exploatare.
Dar, afectarea unei părţi din fondul de rulment ciclului de exploatare reflectă
anumite resurse nerentabilizate, fapt ce supune întreprinderea unui cost de
oportunitate, diminuându-i performanţele financiare.
Când resursele stabile nu sunt suficiente pentru a acoperi utilizările stabile,

se poate vorbi de “un fond de rulment negativ”. În acest caz apare ca
indiciu, riscul de insolvabilitate al întreprinderii făcând-o dependentă de
bănci care îi pot sau nu reînnoi creditele pe termen scurt, la care va trebui să
apeleze întreprinderea în vederea finanţării complete a utilizării stabile.
Fondul de rulment se modifică ca urmare a variaţiei posturilor de activ,

respectiv de pasiv implicate în determinarea lui. Aşadar, studiul acestor
variaţii reprezintă interes în analiză, permiţând astfel cunoaşterea politicii
economice a întreprinderii şi în special cea financiară.
Sporirea resurselor stabile are loc77 pe baza:

• creşterii aportului acţionarilor şi asociaţilor (în natură sau în
numerar);
• creşterii rezultatului exerciţiului, respectiv a rezultatului afectat
rezervelor şi rezultatului reportat;
• obţinerii de subvenţii;
• creşterii provizioanelor (în situaţii justificate);
• creşterii datoriilor financiare (prin emisiuni de obligaţiuni, prin
contractare de noi credite pe termen lung etc.).
Reducerea activelor durabile (activelor imobilizate) nu reprezintă un scop în

sine, deoarece ea are implicaţii directe asupra capacităţii productive şi a
volumului de activitate a întreprinderii.
Reducerea în mod justificat a activelor de natura vânzărilor de active,

încasării unor titluri, diminuării unor active fără valoare, conduc la sporirea
fondului de rulment.
77
Niculescu M., op. cit. p. 384
201
Asistăm la reducerea fondului de rulment fie prin scăderea resurselor stabile

fie prin creşterea activelor imobilizate brute. Scăderea resurselor stabile se
poate efectua prin78:
• distribuirea dividendelor;
• reintegrarea subvenţiilor pentru investiţii;
• înregistrări de pierderi;
• anularea provizioanelor reglementate;
• scăderea amortizărilor;
• rambursarea datoriilor;
• reducerea sau anularea diferenţelor de conversie pasiv.
5.2.2. Analiza nevoii de fond de rulment funcţional
Diferenţa dintre nevoile şi resursele de exploatare şi cele în afara exploatării

poartă denumirea de “nevoi de fond de rulment” sau “necesar de fond de
rulment”. O primă reprezentare a acestuia este concretizată conform
relaţiei79:
NFR = (Ne + Nae) – (Re + Rae)
sau
EFR = (Re + Rae) – (Ne + Nae)
în care :
NFR = nevoie de fond de rulment;
EFR = excedent de fond de rulment;
Ne = nevoie sau utilizări de exploatare;
Nae = nevoie sau utilizări în afara exploatării;
Re = resurse de exploatare;
Rae = resurse în afara exploatării.
O altă reprezentare a NFR sau EFR ar fi80:
78
79
80
Niculescu M., op.cit., p. 386
202
Necesarul de fond de rulment mai poate fi definit ca fiind suma necesară

finanţării decalajelor în timp între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie
legate de active de exploatare.
Necesarul de fond de rulment are două componente şi anume81:
• necesarul de fond de rulment pentru exploatare (NFRE)
• necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE)
Diferenţa dintre utilizările şi resursele de exploatare formează o nevoie de

fond de rulment sau un excedent de fond de rulment de exploatare (NFRe
sau EFRe).
Diferenţa dintre resursele şi utilizările în afara exploatării reprezintă o

nevoie sau un excedent de fond de rulment în afara exploatării (NFRae sau
EFRae).
• În cazul în care activele circulante de exploatare depăşesc
datoriile corespunzătoare, nevoia de fond de rulment pentru
exploatare evidenţiază capitalul investit de întreprindere peste
nivelul celui atras din pasivele circulante. În situaţia aceasta,
nevoia de fond de rulment din exploatare apare sub forma unei
investiţii cu acelaşi titlu ca şi imobilizările de exploatare.
Aşadar, ecuaţia echilibrului funcţional se bazează pe egalitatea capitalului
angajat din activul cu cel din pasivul bilanţului funcţional astfel:
Analiza nevoii de fond de rulment din exploatare (NFRe) trebuie să fie

corelată cu obiectul activităţii al întreprinderii, modul de organizare a
activităţii (flux tehnologic, tehnologie de fabricaţie, specificul produselor şi
al duratei de fabricaţie, evoluţia cifrei de afaceri precum şi contextul
economic).
Determinarea nevoii de fond de rulment din exploatare se face conform

relaţiei:
NFRe = (S + Ce + ACe) – (F + ADe)
81
Tabără N., Horomnea E., Utilizarea demersului pe bază de activităţi în gestiunea nevoii
de finanţare pentru exploatare, Revista Finanţe, Credit, Contabilitate nr. 7,8/1999
203
în care:
S = stocuri;
Ce = creanţe clienţi;
ACe = alte creanţe de exploatare, inclusiv cheltuieli
înregistrate în avans;
F = datorii furnizori;
ADe = alte datorii de exploatare, inclusiv venituri
înregistrate în avans.
Nevoia de fond de rulment în afara exploatării se determină ca diferenţă

între nevoile brute în afara exploatării şi resursele ei aferente exploatării
conform relaţiei:
NFRae = (Cae + CIAae) – (Dae + VIAae)
în care:
Cae = creanţe în afara exploatării;
CIAae = cheltuieli înregistrate în avans în afara
exploatării;
Dae = datorii în afara exploatării;
VIAae = venituri înregistrate în avans în afara
exploatării.
Analiza nevoii de fond de rulment în afara exploatării (NFRae) are în vedere
faptul că marja de intervenţie a întreprinderii în ceea ce priveşte mărimea
componentelor acestuia este redusă.
5.2.3. Analiza trezoreriei
Trezoreria, reprezintă al treilea ansamblu utilizat în analiza orizontală a

bilanţului funcţional şi este strâns legată de operaţiunile financiare pe
termen scurt realizate de întreprindere. În scopul satisfacerii nevoilor
financiare pe termen scurt întreprinderea trebuie să dispună de resurse
financiare, respectiv resurse de trezorerie, care sunt furnizate de partenerii
furnizori şi care reflectă gestiunea financiară pe termen scurt a
întreprinderii.
Activitatea desfăşurată degajă excedente monetare, care permit

întreprinderii să acopere diversele nevoi de trezorerie. Aceste excedente de
204
trezorerie pot fi utilizate în scopul efectuării de plasamente pe piaţa

monetară sau financiară, în vederea procurării unor valori mobiliare de
plasament rentabile, negociabile pe piaţa de capital82.
Privită sub aspectul concepţiei funcţionale, trezoreria este definită în raport

cu fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, regrupând tot ceea ce nu
cuprind primele două componente ale bilanţului funcţional.
Trezoreria include bunuri care nu sunt stabile sau care nu fac parte din
bunurile circulante şi finanţările care nu sunt stabile sau care nu rezultă în
mod natural din ciclul de exploatare.
După J.P. Jobard şi colaboratorii83, trezoreria reprezintă “un sold al

încasărilor şi plăţilor complete petrecute în realitate în sensul că, în timp ce
ciclurile de investiţii, finanţare şi exploatare vizează reflectarea aspectului
abstract al dublei reprezentări a operaţiilor economico-financiare, trezoreria
reprezintă aspectul concret al fluxurilor monetare angajate de operaţiunile
respective”.
În cadrul bilanţului funcţional, trezoreria este evidenţiată ca fiind un sold

rezultat prin compararea utilizărilor temporare lichide cu resursele
temporare lichide.
Trezoreria cuprinde două componente, activă şi pasivă, iar diferenţa dintre

ele reprezintă tocmai trezoreria netă. În trezoreria activă, sunt incluse
disponibilităţile la bănci şi numerarul din casierie. Aceste opinii sunt
contestate, arătându-se că titlurile de plasament în cauză nu sunt lichidităţi
imediate, iar includerea lor la trezoreria activă ar împiedica adevărata
gestiune a trezoreriei.
În ceea ce priveşte trezoreria “pasivă” aceasta include creditele pe termen

scurt, soldurile creditoare ale conturilor bancare şi creditele primite de la
bănci pentru efectele scontate şi nescontate.
82
Chebac N., op.cit., p.102
83
Jobard J.P., Navatte P., Raimbourg P., Finance d’entreprise, Finance de marché,
Diagnostic financière, Ed. Dalloz, Paris, 1994, p. 125
205
Schematic, trezoreria netă poate fi redată ca în fig. nr.484:

Credite pe termen scurt
Solduri creditoare ale conturilor curente
Disponibilităţi la bănci
la bănci
Casa
Credite pentru efecte scontate şi
nescadente
Trezorerie netă Trezorerie netă
Fig. nr. 4 Trezoreria netă
Expresia elocventă a desfăşurării unei activităţi rentabile pentru
întreprindere, trezoreria netă (TN) rezultă prin deducerea din nevoile de
trezorerie a resurselor aferente85, conform relaţiei:
TN = Nevoi de trezorerie – Resurse de trezorerie
Altă reprezentare a trezoreriei (T) ar fi diferenţa dintre fondul de rulment şi

nevoia de fond de rulment, conform relaţiei:
T = FR - NFR
Funcţie de modul de acoperire a nevoilor de finanţare, trezoreria netă (TN)

îmbracă următoarele aspecte:
• Trezorerie nulă, când FR = NFR,
• Trezorerie pozitivă, când FR > NFR,
• Trezorerie negativă, când FR < NFR.
Având în vedere aspectele prezentate putem concluziona:

• Trezoreria nulă este mai rar întâlnită, manifestându-se doar tendinţa
ca fondul de rulment să fie egal cu nevoia de fond de rulment.
• Trezoreria pozitivă, demonstrează că întreprinderea, dispune de
suficiente resurse stabile pentru finanţarea utilizărilor stabile inclusiv
pentru obţinerea de lichidităţi excedentare, iar resursa suplimentară
poate fi folosită pentru investiţii pe termen scurt sau păstrată ca
marjă de siguranţă.
84
Deaconu A., op.cit., p. 113
85
Georgescu N., op.cit. p. 122
206
• Trezoreria negativă, reprezintă un indiciu al dezechilibrului

întreprinderii respective, care a apelat la credite pe termen scurt
(credite de trezorerie) în scopul acoperirii nevoilor rămase
neacoperite. Deşi la prima vedere trezoreria negativă indică un
dezechilibru financiar, întreprinderea nu are o situaţie financiară
foarte critică. Atunci când trezoreria este constantă pe mai multe
perioade, ea nu exprimă neapărat insolvabilitatea agentului
economic.
Dezechilibrul menţionat trebuie analizat în strânsă legătură cu ciclurile de

investiţii şi exploatare, eliminându-se nevoia de fond de rulment în afara
exploatării, deoarece reprezintă o resursă netă tranzitorie.
Dificultăţile de trezorerie constatate, reprezintă doar partea vizibilă a unor

probleme mult mai profunde care au fost descoperite prea târziu. Trezoreria
trebuie gestionată în permanenţă prin plasarea lichidităţii excedentare
funcţie de rata de remunerare şi durata previzibilă a disponibilului
resurselor.
Studiu de caz
Se cunoaşte următoarea situaţie a patrimoniului unui agent economic la data
de 31 dec. anul N şi anul N+1 conform tabelului următor. Să se calculeze
FRNG, NFR şi Tn.
Tabel nr. 30
lei
Elemente patrimoniale Pn Pn+1
ACTIV (total) 201600 210000
I. Active imobilizate: 120200 126000
1. necorporale 200 -
2. corporale 120000 126000
II. Active circulante 77900 84000
1. stocuri 59000 63000
2. clienţi 15000 16000
3. Alte creanţe pe termen scurt 1000 1000
4. Disponibilităţi băneşti 2900 4000
III. Conturi de regularizare şi asimilate 3500 -
1. Cheltuieli înregistrate în avans 3500 -
PASIV (total) 201600 210000
207
I. Capitaluri proprii 160000 170000

1. Capital social 150000 150000
2. Rezerve 2000 4000
3. Rezultatul exerciţiului 8000 16000
II. Datorii 41600 40000
1. Împrumuturi şi datorii asimilate 1500 1900
2. Furnizori 12000 19000
3. Alte datorii de exploatare pe termen scurt 28100 19100
Observaţii:
- clienţi, din care > 1 an: în Pn, 3000 lei, în Pn+1, 3500 lei;
- rezultatul exerciţiului, din care:
o în Pn: repartizat pentru majorarea rezervelor: 2000 lei, iar
diferenţa pentru plata dividendelor;
o în Pn+1: repartizat pentru majorarea dividendelor.
- cheltuielile înregistrate în avans au termen de lichiditate <1an;
- datoriile către furnizori sunt <1an;
Primul pas în calcularea indicatorilor ceruţi este construirea

bilanţului funcţional. Acesta va arăta astfel:
Tabel nr. 31
lei
Activ Pn Pn+1 Pasiv Pn Pn+1
Utilizări stabile 120200 126000 Resurse stabile 155500 155900
- imob. necorporale 200 - Capitaluri 155500 1559000
permanente
- imob. corporale 120000 126000 - Capital social 150000 150000
Utilizări de 74000 79000 - Rezerve+Rezultat 4000 4000
exploatare
- Stocuri 59000 63000 - Datorii pe termen 1500 1900
mediu şi lung
- Creanţe clienţi 15000 16000 Resurse de 46100 54100
exploatare
Utilizări în afara 4500 1000 - Furnizori 12000 19000
exploatării
- Alte creanţe 1000 1000 - Alte datorii de 28100 19100
exploatare pe termen
scurt
- Cheltuieli înreg. în 3500 - - Dividende 6000 16000
avans
Trezoreria activă 2900 4000 Trezoreria pasivă - -
208
- Disponibilităţi 2900 4000

băneşti
TOTAL 201600 210000 TOTAL 201600 210000
Al doilea pas îl constituie calculul efectiv al indicatorilor pe baza
datelor din bilanţul funcţional. Astfel, vom avea:
FRNG = RS - US
- pentru Pn:
FRNGn = 155500-120200 = 35300 lei
- pentru Pn+1:
FRNGn+1 = 155900-126000 = 29900 lei
NFRE = Utilizări de exploatare – Resurse de exploatare
- pentru Pn:
NFREn = 74000-46100 = 27900 lei
- pentru Pn+1:
NFREn+1 = 79000-54100 = 24900 lei
NFRÎE = Utilizări în afara exploatării – Resurse în afara exploatării
- pentru Pn:
NFRÎEn = 4500-0 = 4500 lei
- pentru Pn+1:
NFREn+1 = 1000-0 = 1000 lei
T = FRNG – NFR
- pentru Pn:
Tn = 35300-(27900+4500) = 2900 lei
- pentru Pn+1:
Tn+1 = 29900-(24900+1000) = 4000 lei
209
Concluzii:
Fondul de rulment (FRNG) a scăzut în Pn+1 faţă de Pn de la +35300 lei la

+29900 lei. Acest lucru semnifică faptul că resursele stabile au avut o linie
descendentă, reuşind totuşi să acopere utilizările stabile.
Însă, scăderea fondului de rulment a avut drept consecinţă finanţarea

activelor circulante ale firmei.
Nevoia de fond de rulment de exploatare a scăzut în Pn+1 faţă de Pn.

Astfel, pentru anul Pn, nevoile ciclului de exploatare au fost de 74000 lei, iar
resursele de 46100 lei, degajându-se o nevoie de finanţat de + 27900 lei.
Pentru anul Pn+1, nevoile ciclului de exploatare au fost de +79000 lei, iar
resursele de 54100 lei, degajându-se o nevoie de finanţare de +24900 lei.
Aceste nevoi de finanţare au putut fi acoperite din excedentul resurselor

stabile.
Nevoia de fond de rulment în afara exploatării a avut un ritm

descrescător de la un an la altul. Astfel, pentru anul Pn se constată o nevoie
de finanţare de +4500 lei, rezultată din diferenţa dintre utilizările în afara
exploatării de +4500 lei şi resursele în afara exploatării care au fost nule.
Pentru anul Pn+1 utilizările în afara exploatării au scăzut la 1000 lei,

resursele rămânând neschimbate, acest lucru generând o nevoie de finanţat
de +1000 lei.
Trezoreria netă a cunoscut o creştere de la un an la altul, de la +2900 lei la

4000 lei, ceea ce ne face să ajungem la concluzia că situaţia firmei analizate
s-a îmbunătăţit. Ea poate dispune acum de suficiente resurse stabile pentru a
finanţa utilizările stabile şi chiar pe cele de exploatare, precum şi de a
dispune de lichidităţi.
Propuneri:
Având în vedere evoluţiile de mai sus se propun următoarele:
210
- evitarea acoperirii nevoii de exploatare în totalitate din resursele

stabile;
- contractarea datoriilor pe termen lung doar pentru acoperirea
imobilizărilor, pentru că numai astfel un agent economic îşi
poate asigura dezvoltarea;
- utilizarea resurselor stabile pentru investiţii, nu pentru nevoi
curente;
- nevoia de fond de rulment privind exploatarea (parţial) şi nevoia
de fond de rulment în afara exploatării trebuie finanţate din
credite pe termen scurt;
- mărimea creditelor pe termen scurt contractate trebuie
determinată în funcţie de mărimea creanţelor clienţi, care
reprezintă cea mai importantă componentă a nevoilor de
exploatare. Acestea nu trebuie să depăşească 15-30% din
creanţele clienţi.
5.3. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii

5.3.1. Analiza solvabilităţii
Solvabilitatea86 este capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de

plată la scadenţă.
În analiza solvabilităţii se porneşte de la un indicator autonom al echilibrului

financiar şi anume “fondul de rulment financiar”. Fondul de rulment este un
concept cu profunde semnificaţii care păstrează trăsătura originilor sale în
practica afacerilor fiind definit ca, ansamblul resurselor necesare pentru
finanţarea activităţii de producţie a întreprinderii. Când resursele
permanente sunt mai mari faţă de utilizările permanente – necesarul de
finanţat întreprinderea dispune de o “marjă de securitate”, adică de fond de
rulment care permite întreprinderii să facă faţă unor situaţii neprevăzute pe
termen scurt, constituind premisa menţinerii solvabilităţii ei, adică o
independenţă financiară faţă de creanţierii săi.
Având la bază informaţiile furnizate de bilanţul lichiditate-exigibilitate,

legat de solvabilitatea întreprinderii pot fi evidenţiaţi ca indicatori care
86
211
servesc în reflectarea stabilităţii pe termen lung şi structurii financiare a

întreprinderii, următorii87:
1) Solvabilitatea generală (Sg), conform relaţiei de calcul:
TA
Sg = , în care:
TD
TA = total activ;
TD = total datorii.
Acest indicator măsoară88 securitatea de care se bucură creditorii

întreprinderii pe termen lung şi scurt şi marja de creditare a acesteia. Cu cât
valoarea ratei solvabilităţii este mai mare decât 1, cu atât situaţia financiară
de ansamblu a firmei este mai bună.
2) Solvabilitatea patrimonială(Sp), conform relaţiei de mai jos:
Cap pr
Sp = , în care:
Cap pr + Tcr
Cappr = capital propriu;
Tcr = total credite.
Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să

fie în limitele 0,3-0,5, iar peste 0,5 situaţia se apreciază ca fiind favorabilă.
3) Activul net contabil (ANC), conform relaţiei de calcul:
ANC = TA – TD, în care:
TA = total activ;
TD = total datorii.
Acest indicator reprezintă echivalentul capitalurilor proprii din pasivul

bilanţului financiar, şi constituie garanţia creditorilor în variaţia evoluţiei
nefavorabile a activităţii întreprinderii.
4) Activul net contabil corectat (ANCC)
87
88
212
În determinarea acestui indicator se porneşte de la reevaluarea activelor

patrimoniale precum şi a datoriilor, făcându-se apoi diferenţa între ele.
Aşadar, are ca punct de pornire89, activul net contabil urmând a se efectua
anumite corecţii, numai în legătură cu actualizarea preţurilor şi a raportului
de schimb.
5) Ponderea activului net contabil corectat în totalul pasivului,
conform relaţiei:
ANCC
, în care:
TP
ANCC = activ net contabil corectat;
TP = total pasiv.
6) Situaţie netă, în accepţiune globală90 reprezintă activul neangajat
în datorii şi se determină astfel:
Situaţia netă = Activ total – Datorii totale
91
or opinii , din valoarea capitalurilor proprii se scad subvenţiile pentru
investiţii şi provizioanele reglementate, relaţia de calcul fiind:
Situaţia netă = Capitaluri proprii - (Subvenţii pentru investiţii + Provizioane
reglementate)
După Jobard, relaţia de calcul ar fi următoarea:
Situaţia netă = Capital social + Prime legate de capital + Diferenţe din reevaluări +
Rezerve + Rezultatul raportat
6) Resurse proprii sau suprafaţa financiară lărgită92 (Rs):
Rs = Capital social
+ Prime legate de capital
+ Diferenţe de reevaluare
+ Rezerve
± Rezultatul reportat
± Rezultatul exerciţiului
- Dividende de plată
+ Subvenţii pentru investiţii şi provizioane reglementate nete
de impozit
89
Toma M., Chivulescu M.,Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderii, Ed
CECCAR, Bucureşti, 1994, p. 130
90
Georgescu N., op.cit., p. 96
91
Vintilă G., Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor, E.D.P., RA, Bucureşti,
1998, p. 16
92
Ibidem, p. 141
213
- Cheltuieli de constituire
- Cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii
- Prime de rambursare a obligaţiunilor
+ Diferenţe de conversie - pasiv
- Diferenţe de conversie – activ
+ Titluri de participare
+ Conturi curente ale asociaţilor
+ Obligaţiuni convertibile în acţiuni
+ Împrumuturi legate de participaţii
5.3.2. Analiza lichidităţii
Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se

transforma în bani.
Lichiditatea mai poartă denumirea şi de solvabilitate pe termen scurt şi arată

că, întreprinderea dispune de resurse financiare pentru a face faţă datoriilor
sale exigibile93. Măsurarea lichidităţii are în vedere următorii indicatori:
1) Lichiditate generală (Lg), conform relaţiei:
AC
Lg = , în care:
TD c
AC = active circulante;
TDc = total datorii curente.
Semnifică gradul în care activele cu lichiditate mai mare pot să facă faţă
totalului datoriilor existente la un moment dat. Datoriile curente sunt
formate din obligaţiile faţă de furnizori, cele fiscale şi salariale, creditele pe
termen scurt precum şi partea din împrumuturile pe termen mediu şi lung a
căror scadenţă este în cadrul exerciţiului financiar curent.
2) Lichiditate relativă94 (Lr) sau “lichiditate curentă”, se determină
conform relaţiei:
93
Jobard J.P., Raimbourg P., Navatte P., op. cit., p., 107
94
Toma M., Chivulescu M., op. cit., p. 70
214
AC − S
LS = ,în care
TD c
S = stocuri;
TDc = Datorii pe termen scurt.
Poate lua valori cuprinse între 1,8 şi 2 şi evidenţiază capitalul de exploatare

al întreprinderii.
3) Lichiditate imediată (Lr)95:
Disponibilitati si plasamente
LS = , în care :
TDc
TDc = Datorii pe termen scurt.
Conform concepţiei franceze, din activele circulante se exclud stocurile şi

alte active cu o lichiditate redusă (ex. cheltuielile înregistrate în avans). Are
ca valoare optimă intervalul 0,8-1
În situaţia în care valoarea este mai mică de 1, acest indicator avertizează

dificultăţile în plată, iar când valoarea este mai mare decât 1 se vorbeşte de
o gestiune de trezorerie nulă.
Studiu de caz :
Pe baza datelor din tabelul nr. 25 se obţin următoarele valori ale ratelor de
lichiditate şi solvabilitate:
Tabel nr. 32
lei
Valori conform
Indicatori Pn Pn+1
normelor
Rata lichidităţii generale 1,87 2,1 2
Rata lichidităţii curente 0,47 0,55 1,8-2
Rata lichidităţii imediate 0,07 0,10 0,8-1
Rata solvabilităţii patrimoniale 1 1 >0,5
Rata solvabilităţii generale 4,85 5,25 >1
Lichiditatea generală se calculează conform formulei:
95
Ibidem,p. 71
215
AC
Lg =
TD c
- pentru Pn:
77900
Lg = = 1,87
40100
- pentru Pn+1:
84000
Lg = = 2,1
48100
Notă: Se consideră că împrumuturile şi datoriile asimilate nu sunt scadente
în anul de bază.
Lichiditatea curentă se calculează conform formulei:

AC − S
Lr =
TD c
- pentru Pn:
77900 − 59000
Lr = = 0,47
40100
- pentru Pn+1:
84000 − 63000
Lr = = 0,55
38100
Lichiditatea imediată se calculează conform formulei:

LS = , în care :
TD c
- pentru Pn:
2900
Ls = = 0,07
40100
- pentru Pn+1:
4000
Ls = = 0,10
38100
Solvabilitatea patrimonială se calculează conform formulei:
216
Cap pr
Sp =
Cap pr + Tcr
- pentru Pn:
160000
Sp = =1
160000
- pentru Pn+1:
170000
Sp = =1
170000
Solvabilitatea generală se calculează conform formulei:

TA
Sg =
TD
- pentru Pn:
201600
Sg = = 4,85
41600
- pentru Pn+1:
210000
Sg = = 5,25
40000
Concluzii :
În ceea ce priveşte comparaţia cu normele, indicatorii lichidităţii imediate şi

curente sunt sub valoarea optimă. Însă, lichiditatea generală se încadrează în
limitele normale în anul Pn+1. Acest lucru se datorează faptului că
majoritatea activelor circulante sunt reprezentate de stocuri, acestea nefiind
considerate cu o lichiditate rapidă.
În ceea ce priveşte solvabilitatea, aceasta se consideră ca fiind foarte bună,

depăşind normele, activele având de 5 ori valoarea datoriilor pe care sunt
destinate să le acopere.
Se recomandă analiza amănunţită a stocurilor în vederea optimizării

acestora.
5.4. Analiza structurii patrimoniale a firmei
217
Analiza structurii patrimoniale a firmei se face având la bază bilanţul

funcţional. În acest scop se analizează două categorii de indicatori şi anume,
cei ai structurii activului (utilizărilor) şi cei ai structurii pasivului
(resurselor).
5.4.1. Indicatorii structurii activului (utilizărilor)
Aceşti indicatori se exprimă în procente din totalul activului şi reflectă

ponderea activelor imobilizate sau activelor circulante folosite de
întreprindere şi nu sunt semnificativi în realizarea echilibrului financiar dar,
constituie un reper de plecare în prezentarea caracteristicilor economice ale
întreprinderii. Din această categorie de indicatori fac parte:
1. Raportul dintre activele imobilizate şi totalul activelor

care se determină conform relaţiei:
AI
(%), în care:
TA
AI = active imobilizate;
TA = total active.
2. Raportul dintre activele circulante şi totalul activului
care se determină conform relaţiei:
AC
(%), în care:
TA
TA = total active.
Acest raport evidenţiază creşterea stocurilor corelată cu creşterea producţiei

sau disponibilităţilor care reflectă posibilitatea de plată a întreprinderii.
5.4.2. Indicatorii structurii pasivului (resurselor)
218
Aceşti indicatori ne arată ponderea diferitelor elemente din structura

pasivului, fapt ce permite specificarea originii resurselor întreprinderii,
precum şi structura financiară a acesteia.
Din această categorie fac parte:

1. Independenţa financiară, denumită şi “solvabilitatea
patrimonială”96 care se determină conform relaţiei:
Cp
If = (%), în care:
TP
If = independenţa financiară;
Cp = capital propriu;
TP = total pasiv.
Mărimea optimă a acestui indicator este de 50% şi creşterea valorii lui arată
independenţa financiară a întreprinderii.
2. Contribuţia creditelor la formarea resurselor totale (Cc)
denumită şi “rata globală de îndatorare”, care se determină conform
relaţiei:
Cr
CC = (%), în care:
TP
Cc = contribuţia creditelor;
Cr = creditele bancare;
TP = total pasiv.
Interpretarea acestui indicator se efectuează corelată cu cea referitoare la

independenţa financiară şi reflectă gradul de îndatorare al întreprinderii faţă
de bănci.
3. Contribuţia acţionarilor la formarea resurselor totale se
C
Ca = s (%), în care:
Cp
Ca = contribuţia acţionarilor;
Cs = capital social;
96
Toma M., Chivulescu M., op.cit., p. 72
219
Cp = capital propriu.
4. Rata de îndatorare se determină conform relaţiei:
D f + D ga
Rd = (%), în care:
Cp
Rd = rata de îndatorare;
Df = datorii financiare;
Dga = datorii faţă de grup şi acţionari;
Cp = capital propriu.
Rata de îndatorare reflectă capacitatea întreprinderii de a rezista influenţelor

externe care pot genera pierderi precum şi gradul de dependenţă faţă de
unitatea împrumutătoare de fonduri şi influenţează în mod direct
rentabilitatea financiară a întreprinderii prin intermediul efectului de levier.
Ca indicatori parţiali se pot exemplifica:

a) Contribuţia creditelor în totalul datoriilor, conform relaţiei:
Cr
(%), în care:
TD
Cr. = credite bancare;
TD = total datorii.
Acest indicator evidenţiază ponderea resurselor primite la bănci şi costul cel

mai ridicat din totalul resurselor respective.
b) Contribuţia creditelor pe termen scurt în totalul datoriilor,
conform relaţiei:
C ts
(%), în care:
TD
Cts = credite pe termen scurt;
TD = total datorii.
Acest indicator evidenţiază arbitrajul dintre finanţarea prin credite pe termen

lung şi credite pe termen scurt, iar ponderea mai mare a celor pe termen
scurt reprezintă un semn vulnerabil fiind nesigure şi costisitoare.
c) Gradul de îndatorare la termen, conform relaţiei:
220
Dt l
(%), în care:
Cp
Dtl = datorii pe termen mediu şi lung;
Cp = capitaluri proprii.
În cazul valorii mai mari de 100%, acest indicator, atenţionează asupra

creşterii capacităţii de îndatorare(exemplu pe unitatea de referinţă).
Studiu de caz:
Pe baza datelor din tabelul nr. 25 se obţin următoarele valori ale

indicatorilor de structură ai activului şi pasivului:
Tabel nr. 33
lei
INDICATORI Pn(%) Pn+1(%)
A. INDICATORII STRUCTURII ACTIVULUI
1. Raportul dintre activele imobilizate şi totalul activelor = 59,62 60
AI
• 100
TA
2. Raportul dintre activele circulante şi totalul activelor = 38,64 40
AC
• 100
TA
B. INDICATORII STRUCTURII PASIVULUI
3. CP 79,37 80,95
Independenţa financiară = • 100
TP
4. Contribuţia acţionarilor la formarea resurselor totale = 93,75 88,24
Cs
• 100
CP
120200
1 pentru Pn = • 100 = 59,62%
201600
126000
pentru Pn+1 = • 100 = 60%
210000
77900
2 pentru Pn = • 100 = 38,64%
201600
221
84000
pentru Pn+1 = • 100 = 40%
210000
160000
3 pentru Pn = • 100 = 79,37%
201600
170000
pentru Pn+1 = • 100 = 80,95%
210000
150000
4 pentru Pn = • 100 = 93.75%
160000
150000
pentru Pn+1 = • 100 = 88,24%
170000
Studiul structurii activelor relevă orientarea societăţii spre operaţia de

investiţie şi mai puţin spre operaţiile curente de exploatare.
Legat de structura financiară se poate spune că societatea se bucură de

independenţă financiară crescândă în cele două exerciţii financiare.
Contribuţia acţionarilor la capitalurile proprii a scăzut datorită faptului că
acestei s-au majorat prin profitul obţinut la sfârşitul exerciţiului.
5.5. Analiza echilibrului economico-financiar
Indicatorii echilibrului economico-financiari sunt reprezentaţi de: gradul de

acoperire a capitalurilor investite, gradul de acoperire internă a capitalului
investit (marja autofinanţării), finanţarea curentă a nevoii de fond de
rulment şi finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond de
rulment.
Gradul de acoperire a capitalurilor investite, utilizat în analiza efectuată de

Centrala Bilanţurilor Băncii Franţei se determină conform relaţiei:
RS
Aci= (%), în care:
Ci
Aci = gradul de acoperire a capitalurilor investite;
RS = resurse stabile;
222
Ci = capitaluri investite.
• Resursele stabile şi capitalurile investite:
RS = Cp + Df
Ci = AIe + NFRe
în care:
Cp = capitaluri proprii;
Df = datorii financiare pe termen mediu şi lung;
AIe = active imobilizate de exploatare (valori brute);
NFRe = nevoie de fond de rulment de exploatare
(valoare brută).
Acest indicator al echilibrului financiar trebuie să aibă valoare apropiată de

1, iar în cazul în care este inferior lui 1, atunci el corespunde finanţării unei
părţi a utilizărilor stabile, şi nevoii de fond de rulment de exploatare prin
credite pe termen scurt.
1) Gradul de acoperire internă a capitalurilor investite
(marja autofinanţării) se determină conform relaţiei:
CAF
Aici = (%), în care:
Ci
CAF = capacitatea de autofinanţare;
Ci = capitaluri investite.
Acest indicator arată autonomia întreprinderii faţă de partenerii săi

financiari şi reprezintă un indiciu asupra gradului de recuperare a
capitalurilor investite.
2) Finanţarea curentă a nevoii de fond de rulment, se
C ts
FCNFR = (%), în care:
NFR
Cts = credite pe termen scurt;
NFR = nevoia de fond de rulment.
Acest indicator arată partea din finanţare pe termen scurt alocată

întreprinderii nevoii de fond de rulment de exploatare şi în afara exploatării.
3) Finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin
fond de rulment se determină astfel:
223
FR
FFRNFRe= (%), în care:
NFRe
FR = fond de rulment;
NFRe = nevoi de fond de rulment de exploatare.
5.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor şi pasivelor

Viteza de rotaţie a activelor şi pasivelor reprezintă un indicator de eficienţă
care reflectă schimbările intervenite în activitatea întreprinderii (în special în
activitatea de exploatare: modificarea procesului de aprovizionare şi
producţie, reducerea costurilor, scurtarea ciclului de producţie şi a perioadei
de desfacere şi încasare a producţiei, etc.)97. Aceasta poate fi exprimată în
număr de rotaţii sau durata în zile.
Grupajul de indicatori care reflectă viteza de rotaţie a activelor şi pasivelor

conduce la aprecierea lichidităţii zilnice a întreprinderii, lichiditate
dependentă de mijloacele băneşti generate de activităţile normale
desfăşurate şi obţinute prin convertirea stocurilor în vânzări pe creanţe
ulterior a creanţelor în încasări. Este reprezentat de următoarele relaţii de
calcul:
1) Rotaţia nevoii de fond de rulment de exploatare, se determină
conform relaţiei:
NFRe
R NFRe = × 360 (zile), în care:
CATVA
NFRe = nevoia de fond de rulment de exploatare;
CATVA = cifra de afaceri cu TVA inclusă.
2) Rotaţia stocurilor (interval mediu de stocaj), reflectă gradul de
lichiditate al activelor circulante materiale şi se determină pe elemente
ale stocurilor, astfel:
• rotaţia stocurilor de mărfuri:
SM mf
Rmf = × 360 (zile), în care:
C mf
SMmf = stoc anual mediu de marfă;
97
224
Cmf = cost de achiziţie al mărfurilor vândute în

cursul anului.
El reflectă viteza (în zile rotaţie) cu care mărfurile sunt transformate în

lichiditate.
• rotaţia stocului de materii prime şi materiale,
exprimată în număr de zile de consumuri materiale:
SM m
Rm = × 360 (zile), în care:
Cm
SMm = stoc anual mediu de materii prime şi materiale;
Cm = consumul anual de materii prime şi materiale;
El reflectă ritmul de reînnoire a stocului de materiale.

• rotaţia stocului de produse în curs de execuţie şi
semifabricate:
SM s
RS = × 360 (zile), în care:
Cs
SMs = stoc anual mediu de produse în curs de
execuţie;
Cs = costul produselor în curs de exploatare
obţinute în timpul anului.
Reflectă intervalul de timp (mediu) în care produsele în curs de execuţie şi

semifabricatele parcurg etapele procesului tehnologic în vederea
transformării în produse finite.
• rotaţia stocului de produse finite:
SM pf
R pf = × 360 (zile), în care:
C pf
SMpf = stoc anual mediu de produse finite;
Cpf = costul produselor finite obţinute în timpul
anului.
Reflectă perioada medie în care stocurile de produse finite se transformă în

fluxuri de trezorerie.
225
4) Rotaţia creanţelor clienţi, conform relaţiei:

C + ES ns − C es
Rce = em × 360 (zile), în care:
CATVA
Cem = creanţe clienţi medii anuale;
ESns = efecte scontate nescadente;
Ces = clienţi creditori sau avansuri de la clienţi;
CATVA = cifra de afaceri cu TVA inclusă.
Indicatorul respectiv reflectă intervalul mediu de timp în care are loc

încadrarea creanţelor faţă de clienţi.
5) Rotaţia datoriilor, se determină conform relaţiei:
Fm − Fd
Rf = × 360 (zile), în care:
C bTVA + S eTVA
Fm = datorii furnizori medii anuale
Fd = furnizori debitori (sau avansuri acordate furnizorilor)
CbTVA = cumpărări de bunuri în cursul anului (cu TVA)
SeTVA = servicii externe primite în cursul anului (cu TVA)
Acest indicator se exprimă în număr de zile de cumpărări (achiziţionări) şi

prestări de servicii şi evidenţiază durata medie de timp în care întreprinderea
beneficiază de creditul comercial acordat furnizorilor.
6) Rotaţia capitalurilor proprii, se determină conform relaţiei:
Cap propriu
CA
Cap propriu = capitalul propriu;
CA = cifra de afaceri.
7) Rotaţia datoriilor comerciale, se determină conform relaţiei:
Furnizori
Consum terti
Consumterţi = costul de achiziţie al materiilor prime
şi materialelor, plus costul de
cumpărare al mărfurilor vândute.
226
REZUMAT
Principalele obiective ale analizei financiar-patrimoniale sunt sintetizate

astfel:
- stabilirea patrimoniului net, ca formă de evaluare contabilă a
averii acţionarilor;
- detectarea unor eventuale situaţii ale dezechilibrului financiar,
care ar putea constitui o ameninţare pentru continuitatea
exploatării;
- stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii, care interesează, în
principal, instituţiile financiare şi de credit;
- determinarea stării financiare;
- caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale, etc.
Bilanţul funcţional stă la baza echilibrului financiar şi a “solidităţii

structurale” a întreprinderii.
Schematic, bilanţul funcţional va arăta astfel:

ACTIV PASIV
I. Active ciclice (stabile) I. Surse aciclice (stabile)
II. Active ciclice aferente exploatării - capitaluri proprii
- stocuri - amortizare
- creanţe aferente - provizioane de orice natură
III. Active ciclice în afara exploatării: - datorii financiare > 1 an
- creanţe în afara exploatării II. Surse ciclice de exploatare (datorii faţă
IV. Trezoreria de activ: de furnizori, salariaţi, bugetul de stat, etc.)
- disponibilităţi III. Surse ciclice în afara exploatării
(furnizoti de imobilizări, dividende de plată,
etc.)
IV. Trezoreria de pasiv:
- credite pe termen scurt
Denumit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate, bilanţul financiar reflectă

solvabilitatea întreprinderii pe termen scurt (lichiditate) şi pe termen lung şi
în acelaşi timp riscul de neplată sau faliment al acesteia.
227
În urma corecţiilor efectuate, bilanţul patrimonial va avea următoarea formă:

ACTIV PASIV
III. Active imobilizate, din care: IV. Capitaluri proprii
- necorporale V. Datorii pe termen mediu şi lung
- corporale VI. Datorii pe termen scurt
- financiare
IV. Active circulante, din care:
- stocuri
- creanţe
- disponibilităţi
Fondul de rulment patrimonial se calculează pe baza bilanţului

patrimonial, conform relaţiei:
Fond de rulment patrimonial = Capital permanent – Active imobilizate
sau
Fond de rulment patrimonial = Activ circulant – Datorii pe termen scurt
Nevoia de fond de rulment sau necesarul de fond de rulment se calculează

conform relaţiilor:
NFR = (Ne + Nae) – (Re + Rae)
sau
EFR = (Re + Rae) – (Ne + Nae)
Determinarea nevoii de fond de rulment din exploatare se face conform

relaţiei:
NFRe = (S + Ce + ACe) – (F + ADe)
Nevoia de fond de rulment în afara exploatării se determină ca diferenţă

între nevoile brute în afara exploatării şi resursele ei aferente exploatării
conform relaţiei:
NFRae = (Cae + CIAae) – (Dae + VIAae)
Trezoreria netă (TN) rezultă prin deducerea din nevoile de trezorerie a

resurselor aferente, conform relaţiei:
TN = Nevoi de trezorerie – Resurse de trezorerie
228
Altă reprezentare a trezoreriei (T) ar fi diferenţa dintre fondul de rulment şi

nevoia de fond de rulment, conform relaţiei:
T = FR - NFR
Funcţie de modul de acoperire a nevoilor de finanţare, trezoreria netă (TN)
îmbracă următoarele aspecte:
• Trezorerie nulă, când FR = NFR,
• Trezorerie pozitivă, când FR > NFR,
• Trezorerie negativă, când FR < NFR.
Solvabilitatea este capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de

plată la scadenţă.
Având la bază informaţiile furnizate de bilanţul lichiditate-exigibilitate pot

fi evidenţiaţi ca indicatori care servesc în reflectarea stabilităţii pe termen
lung şi structurii financiare a întreprinderii, următorii:
1) Solvabilitatea generală (Sg):
TA
Sg =
TD
2) Solvabilitatea patrimonială(Sp):
Cap pr
Sp =
Cap pr + Tcr
3) Activul net contabil (ANC):
ANC = TA – TD
4) Activul net contabil corectat (ANCC)
În determinarea acestui indicator se porneşte de la reevaluarea activelor

patrimoniale precum şi a datoriilor, făcându-se apoi diferenţa între ele.
Aşadar, are ca punct de pornire, activul net contabil urmând a se efectua
anumite corecţii, numai în legătură cu actualizarea preţurilor şi a raportului
de schimb.
5) Ponderea activului net contabil corectat în totalul pasivului:
ANCC
:
TP
229
6) Situaţie netă reprezintă activul neangajat în datorii şi se

determină astfel:
Situaţia netă = Activ total – Datorii totale
Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se

transforma în bani.
Măsurarea lichidităţii are în vedere următorii indicatori:

1) Lichiditate generală (Lg):
AC
Lg =
TD c
2) Lichiditate relativă (Lr:
AC − S
LS =
TD c
3) Lichiditate imediată (Lr):
LS =
TDc
Din categoria de indicatori ai structurii activului fac parte:

1. Raportul dintre activele imobilizate şi totalul activelor:
AI
(%)
TA
2. Raportul dintre activele circulante şi totalul activului:
AC
(%)
TA
Din categoria indicatorilor structurii pasivului fac parte:

1. Independenţa financiară, denumită şi “solvabilitatea
patrimonială”:
Cp
If = (%)
TP
2. Contribuţia creditelor la formarea resurselor totale (Cc)
denumită şi “rata globală de îndatorare”:
230
Cr
CC = (%)
TP
3. Contribuţia acţionarilor la formarea resurselor totale:
C
Ca = s (%)
Cp
4. Rata de îndatorare:
D f + D ga
Rd = (%)
Cp
Ca indicatori parţiali se pot exemplifica:

a) Contribuţia creditelor în totalul datoriilor:
Cr
(%)
TD
b) Contribuţia creditelor pe termen scurt în totalul datoriilor:
C ts
(%)
TD
c) Gradul de îndatorare la termen:
Dt l
(%)
Cp
Indicatorii echilibrului economico-financiar sunt reprezentaţi de: gradul
de acoperire a capitalurilor investite, gradul de acoperire internă a
capitalului investit (marja autofinanţării), finanţarea curentă a nevoii de fond
de rulment şi finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond
de rulment.
1. Gradul de acoperire a capitalurilor investite se
RS
Aci= (%)
Ci
2. Gradul de acoperire internă a capitalurilor investite (marja
autofinanţării) se determină conform relaţiei:
CAF
Aici = (%)
Ci
231
3. Finanţarea curentă a nevoii de fond de rulment, se

C ts
FCNFR = (%)
NFR
4. Finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond
de rulment se determină astfel:
FR
FFRNFRe= (%)
NFRe
Grupajul de indicatori care reflectă viteza de rotaţie a activelor şi
pasivelor este reprezentat de următoarele relaţii de calcul:
1) Rotaţia nevoii de fond de rulment de exploatare:
NFRe
R NFRe = × 360 (zile)
CATVA
2) Rotaţia stocurilor:
• rotaţia stocurilor de mărfuri:
SM mf
Rmf = × 360 (zile)
C mf
• rotaţia stocului de materii prime şi materiale,:
SM m
Rm = × 360 (zile)
Cm
• rotaţia stocului de produse în curs de execuţie şi
semifabricate:
SM s
RS = × 360 (zile)
Cs
• rotaţia stocului de produse finite:
SM pf
R pf = × 360 (zile)
C pf
3) Rotaţia creanţelor clienţi:
C em + ES ns − C es
Rce = × 360 (zile)
CATVA
4) Rotaţia datoriilor:
232
Fm − Fd
Rf = × 360 (zile)
C bTVA + S eTVA
SeTVA = servicii externe primite în cursul anului (cu
TVA)
5) Rotaţia capitalurilor proprii:
Cap propriu
Rf = × 360 (zile)
CA
6) Rotaţia datoriilor comerciale:
Furnizori
Rf = × 360 (zile)
Consum terti
1. Creşterea fondului de rulment poate avea loc prin:

a) Reducerea stocurilor de produse finite;
b) Creşterea capitalurilor proprii;
c) Contractarea unui credit pe termen lung;
d) Achiziţionarea unor active imobilizate;
e) Trecerea profitului din anii anteriori la alte rezerve.
2. Fondul de rulment (FR) se poate calcula pe baza următoarelor relaţii:

a) diferenţa între capitalul propriu şi activele imobilizate nete;
b) necesar de fond de rulment minus trezorerie netă;
c) diferenţa între activele circulante şi datoriile pe termen scurt;
d) diferenţa între activele circulante şi creditele bancare pe termen
scurt;
e) diferenţa între stocuri plus creanţe şi datorii pe termen scurt fără
credite de trezorerie ( credite pe termen scurt, soldul creditor al
contului la bănci, credite de scont).
3. Formele necesarului fondului de rulment sunt:

a) Imobilizat şi circulant;
233
b) Pe termen scurt, mediu şi lung;

c) De exploatare şi în afara exploatării;
d) Propriu şi împrumutat;
e) Stabil şi temporar.
4. Creşterea capitalului propriu se poate realiza prin:

a) Virarea subvenţiilor pentru investiţii la venituri;
b) Trecerea altor rezerve la rezerve legale;
c) Retrageri de aporturi de către acţionari sau asociaţi;
d) Aporturi în natură de către acţionari;
e) Diferenţe favorabile de curs valutar.
5. Dacă rata de finanţare a necesarului de fond de rulment din fondul de

rulment este supraunitară atunci:
a) Necesarul de fond de rulment este finanţat integral din datorii pe
termen scurt;
b) Se creează o trezorerie pozitivă;
c) Necesarul de fond de rulment este finanţat integral din fondul de
rulment;
d) Se creează un deficit de finanţat;
e) Necesarul de fond de rulment este finanţat atât din fondul de rulment
cât şi din datorii pe termen scurt.
6. Obţinerea unei viteze de rotaţie a stocurilor ridicată este posibilă dacă:

a) Indicele de creştere a stocurilor este mai mic decât indicele de
creştere a cheltuielilor materiale;
b) Indicele de creştere a cifrei de afaceri este mai mic decât indicele de
creştere valorii adăugate;
c) Indicele de creştere a stocurilor este mai mic decât indicele de
creştere cifrei de afaceri;
d) Indicele de creştere a stocurilor este mai mic decât indicele de
creştere a productivităţii muncii;
e) Indicele de creştere a cifrei de afaceri este mai mic decât indicele de
creştere a cheltuielilor materiale.
7. Sporirea vitezei de rotaţie a stocurilor determină:

a) Imobilizări de stocuri de produse finite;
b) Sporirea profitului şi diminuarea stocurilor;
234
c) Creşterea cifrei de afaceri şi diminuarea profitului;

d) Scăderea stocurilor şi a cifrei de afaceri;
e) Creşterea stocurilor şi a cifrei de afaceri.
8. Dacă lichidităţile sunt sub limita minimă necesară pentru o durată mai
mare de timp, aceasta înseamnă:
a) Plata datoriilor înainte de termen;
b) Imobilizări de lichidităţi;
c) Incapacitatea de plată imediată;
d) Diminuarea lichidităţilor ca urmare a creşterii inflaţiei;
e) Diminuarea lichidităţilor ca urmare a scăderii productivităţii muncii.
9. Pe baza indicatorilor : lei

Nr. INDICATORI P0 P1
Crt.
1 Capital propriu 50.000 60.000
2 Datorii pe termen mediu si lung 8.500 18.000
3 Active imobilizate 40.000 55.000
Modificarea procentuală a fondului de rulment a fost de:
a) - 5,14 % ;
b) + 30,2 % ;
c) + 28,3 % ;
d) + 24,3% ;
e) – 29,7% ;
Capital permanent
10. Dacă 〉1 atunci:
Active imobilizat e
a) societatea se află în incapacitate de plată;
b) societatea îşi acoperă investiţiile din capitalul permanent;
c) se degajă un fond de rulment negativ;
d) societatea nu-şi poate acoperi nevoile curente;
e) se degajă un fond de rulment pozitiv.
Capital permanent
11. Dacă 〈1 atunci:
Active imobilizate
a) societatea se află în incapacitate de plată;
b) societatea îşi acoperă investiţiile din capitalul permanent;
235
c) se degajă un fond de rulment negativ;

d) societatea nu-şi poate acoperi nevoile curente;
e) se degajă un fond de rulment pozitiv.
12. Care din relaţiile prezentate permit determinarea disponibilităţilor

băneşti (trezoreria netă):
a) trezoreria de activ – trezoreria de pasiv;
b) ( capital permanent – active imobilizate ) – ( active circulante –
datorii pe termen lung);
c) [(active circulante – disponibilităţi şi plasamente) – ( datorii pe
termen scurt – credite pe termen scurt)]- ( active circulante – datorii
pe termen lung);
d) NFR – FR;
e) FR – NFR.
13. În cadrul analizei bilanţului financiar (lichiditate-exigibilitate) când

fondul de rulment financiar FRF > 0, atunci:
a) capitalurile permanente sunt mai mici faţă de activele imobilizate
nete;
b) capitalurile permanente pot asigura integral finanţarea imobilizărilor
nete;
c) fondul de rulment conduce la realizarea echilibrului financiar pe
termen scurt
d) capitalurile permanente pot asigura parţial finanţarea imobilizărilor
nete;
e) capitalurile permanente sunt mai mari faţă de activele imobilizate
nete;.
14. Pentru atingerea şi menţinerea echilibrului financiar pe termen lung

trebuie să se respecte corelaţia:
a) venituri = cheltuieli;
b) total resurse = total alocări;
c) mijloace ciclice = resurse ciclice;
236
d) active imobilizate = capital permanent;

e) total activ = total pasiv.
15. Fondul de rulment (FR) se calculează conform relaţiei:

a) diferenţa între activele circulante şi creditele bancare pe termen
scurt;
b) necesar de fond de rulment minus trezorerie netă;
c) diferenţa între stocuri plus creanţe şi datorii pe termen scurt fără
credite de trezorerie ( credite pe termen scurt, soldul creditor al
contului la bănci, credite de scont);
d) diferenţa între capitalul propriu şi activele imobilizate nete;
e) diferenţa între activele circulante şi datoriile pe termen scurt.
16. Situaţia când fondul de rulment este pozitiv semnifică:

a) respectarea regulilor de principiu ale finanţării;
b) întreprinderea dispune de o marjă de securitate care o poate proteja,
parţial sau integral, de efectele perturbării ciclului de exploatare;
c) solvabilitatea unităţii este negarantată;
d) o parte a datoriilor pe termen scurt au fost folosite pentru procurarea
de imobilizări fixe;
e) înregistrarea unui deficit de lichidităţi potenţiale ( active circulante)
asupra exigibilităţilor potenţiale pe termen scurt ( datorii pe termen
scurt).
17. Necesarul de fond de rulment pozitiv semnifică:

a) o situaţie favorabilă dacă este determinată de existenţa unor stocuri
fără mişcare sau cu mişcare lentă;
b) o situaţie normală dacă este determinată de reducerea duratei ciclului
de fabricaţie datorită scăderii complexităţii produselor realizate;
c) existenţa unui surplus de nevoi ciclice în raport cu sursele ciclice
posibil de mobilizat;
d) o situaţie favorabilă dacă este determinată de existenţa unui decalaj
favorabil dintre lichiditatea activelor circulante şi exigibilitatea
datoriilor de exploatare;
e) existenţa unui surplus de surse ciclice în raport cu activele ciclice.
18. Când trezoreria netă este pozitivă, atunci:

a) fondul de rulment este inferior necesarului de fond de rulment;
237
b) valoarea cumulată a creditelor curente şi a soldului creditor de la

bănci depăşeşte valoarea cumulată a disponibilităţilor băneşti din
conturi bancare şi casă şi a plasamentelor pe termen scurt;
c) există posibilitatea efectuării de plasamente şi a deţinerii de
disponibilităţi băneşti;
d) nerealizarea echilibrului financiar;
e) necesitatea contractării de credite pe termen scurt.
19. Analiza echilibrului financiar al firmei se bazează pe o serie de

documente:
a) bilanţ;
b) documentele justificative;
c) registre contabile obligatorii;
d) note de contabilitate;
e) contul de profit şi pierdere.
20. Situaţia netă patrimonială se determină ca diferenţă între:

a) active şi creditele bancare pe termen scurt;
b) active şi creditele bancare pe termen lung;
c) active şi capitaluri permanente;
d) active şi datorii;
e) active şi capitaluri proprii.
21. Fondul de rulment reprezintă:

a) capitalurile permanente rămase după finanţarea activelor fixe;
b) capitalurile proprii rămase după finanţarea tuturor activelor;
c) activele imobilizate nefinanţate;
d) capitalurile permanente rămase după finanţarea activelor circulante;
e) capitalurile proprii rămase după finanţarea activelor circulante şi de
regularizare.
22. Fondul de rulment se calculează respectând următoarea formulă

a) FR = Capitaluri permanente − Credite permanente ;
b) FR = Capitaluri proprii − Nevoi permanente ;
c) FR = Capitaluri proprii − Active circulante ;
d) FR = Capitaluri permanente − Nevoi permanente ;
e) FR = Capitaluri fixe − Datorii permanente ;
238
23. În cadrul bilanţului financiar, activele poartă denumirea de:

a) nevoi temporare;
b) capitaluri proprii;
c) capitaluri temporare;
d) capitaluri permanente;
e) nevoi permanente.
24. Necesarul de fond de rulment se determină ca diferenţă între:

a) NFR = Nevoi temporare − Re surse temporare ;
b) NFR = Nevoi permanente − Credite permanente ;
c) NFR = Capitaluri permanente − Credite permanente ;
d) NFR = Nevoi permanente − Nevoi proprii ;
e) FR = Nevoi temporare − Credite permanente .
25. Pe baza bilanţului următor să se calculeze situaţia netă şi fondul de

rulment (lei):
ACTIV PASIV
Active imobilizate nete 1.836 Capitaluri proprii 1.861
Stocuri 35 Provizioane pentru riscuri 145
Clienţi 1.393 Împrumuturi termen lung 1.027
Creanţe diverse 672 Datorii furnizori 194
Titluri de plasament 2.509 Alte datorii pe termen 3.336
scurt
Disponibilităţi 701 Credite bancare termen 583
scurt
a) 2.266 lei 1.297 lei;
b) 2.250 lei 1.290 lei;
c) 2.116 lei 1.900 lei;
d) 2.160 lei 1.199 lei;
e) 2.006 .lei 1.197 lei.
26. În cadrul bilanţului funcţional, activele sunt:

a) imobilizate; în afara exploatării; extraordinare;
239
b) din exploatare; financiare; extraordinare;

c) din exploatare; în afara exploatării, de trezorerie;
d) din exploatare; circulante; extraordinare;
e) imobilizate; circulante; financiare.
27. Sursele de finanţare ale unei firme din cadrul bilanţului funcţional se
grupează în:
a) resurse durabile şi datorii din exploatare;
b) capitaluri permanente şi pasive de regularizare;
c) datorii din afara exploatării şi pasive de trezorerie;
d) capitaluri proprii şi pasive de regularizare;
e) capitaluri proprii şi capitaluri împrumutate.
28. Se cunosc următoarele date: capitaluri permanente 560 lei, datoriile din
exploatare 70 lei, credite de trezorerie 55 lei, imobilizări 280 lei, active
circulante 370 lei şi disponibilităţile băneşti 35 lei. În acest caz avem:
a) un fond de rulment mai mic decât nevoia de fond de rulment;
b) un fond de rulment mai mare decât nevoia de fond de rulment,
c) o trezorerie negativă;
d) o trezorerie pozitivă;
e) o egalitate între fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment.
29. Dacă avem o trezorerie netă pozitivă, atunci există:

a) un excedent de finanţare;
b) un excedent de trezorerie care urmează a fi plasat pe piaţa financiară;
c) o depăşire a activelor circulante de către capitalurile permanente;
d) o posibilitate de a obţine un credit bancar pe termen lung, fără a
îndeplini toate condiţiile de creditare ale băncii;
e) un echilibru financiar al întreprinderii.
30. Se cunosc următoarele date:

ACTIV PASIV
Clienţi 1.393 Împrumuturi termen lung 1.027
240
scurt
scurt
Necesarul de fond de rulment este de:
a) 1.430 lei;
b) 2.340 lei;
c) - 1.430 lei;
d) - 2.340 lei;
e) 1.870 lei.
31. Capitalurile permanente ale unei firme sunt formate din:

a) creditele bancare pe termen scurt şi cele pe termen lung;
b) creditele bancare pe termen scurt şi creditele comerciale pe termen
scurt;
c) capitalurile proprii şi creditele bancare pe termen lung;
d) capitalurile proprii şi creditele comerciale pe termen scurt;
e) creditele bancare pe termen scurt şi capitalurile proprii.
32. Pe baza bilanţului următor să se calculeze trezoreria netă (mil.lei):

ACTIV PASIV
Clienţi 1.393 Imprumuturi termen lung 1.027
scurt
scurt
a) 2.120 mil.lei;
b) 2.627 mil lei;
c) 3.138 mil.lei;
d) 2.144 mil.lei;
e) 3.155 mil.lei.
241
CAPITOLUL VI
DIAGNOSTICUL RESURSELOR UMANE
Munca reprezintă, ca factor de producţie, o activitate specific umană
desfăşurată în scopul obţinerii unor bunuri economice98.
Performanţele întreprinderii, forţa şi capacitatea acesteia de a răspunde la

cerinţele şi reacţiile pieţei sunt dependente de gradul de asigurare cu resurse
umane, materiale şi financiare, informaţionale, precum şi de eficacitatea
folosirii lor99.
Analiza gestiunii resurselor umane, capitalului uman constituie un segment

de esenţă în analiza diagnostic a întreprinderii. Problematica analizei se
circumscrie la asigurarea cantitativă cu forţă de muncă şi eficienţa utilizării
forţei de muncă. Detaliat, aceste probleme se prezintă astfel:
Analiza dimensiunii şi structurii resurselor umane;
Analiza comportamentului personalului;
Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman;
6.1. Analiza dimensiunii şi structurii resurselor umane

Resursele umane au un rol deosebit în asigurarea performanţelor acesteia,
iar prin modificarea acestora sunt influenţate semnificativ rezultatele unui
agent economic.
Dimensionarea raţională a numărului de personal constituie o problemă

deosebit de importantă în utilizarea eficientă şi crearea condiţiilor materiale
pentru acţiunea întregului complex motivaţional.
Astfel, analiza dimensiunii şi a structurii potenţialului uman se realizează

prin diagnosticul privind:
a) structura organizatorică a firmei;
98
99
256
b) dinamica efectivului de personal;
c) structura efectivului de personal.
a) Pentru analiza structurii organizatorice a unei firme se vor avea
în vedere următoarele probleme:
• existenţa unui regulament de organizare şi funcţionare din care să
reiasă atribuţiile, competenţele şi răspunderile fiecărui angajat al
firmei;
• respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare;
• posibilităţile de îmbunătăţire a acestuia.
b) În ceea ce priveşte dinamica efectivului de personal se va avea
în vedere atât dinamica acestuia pe total cât şi pe categorii de personal.
În consecinţă, dinamica efectivului de personal pe total, se stabileşte

conform următoarelor formule:
∆N = N 1 − N 0 sau
N
I N = 1 • 100 sau
N0
N − N0
IN = 1 • 100 , unde:
N0
N1 = numărul total de personal din perioada curentă;
N0 = numărul total de personal din perioada anterioară;
Scăderea în dinamică a numărului de salariaţi se apreciază diferit, în funcţie

de cauzele care au determinat-o100:
- dacă scăderea este consecinţa modului defectuos de recrutare
şi asigurare cu personal, situaţia se apreciază negativ,
deoarece conduce la deteriorarea performanţelor economico-
financiare ale întreprinderii şi a poziţiei acesteia pe piaţă;
- scăderea numărului de personal poate fi şi consecinţa
restrângerii activităţii, atunci când firma trece printr-o
perioadă dificilă datorată fie incapacităţii acesteia de a face
faţă unor restricţii impuse de mediul economic în care
100
257
activează, fie unor imperfecţiuni şi dezechilibre de natură
macroeconomică;
- modificarea raportului de echilibru dintre potenţialul uman şi
potenţialul material, urmare a reînnoirii activelor corporale
sau a creşterii gradului de tehnicitate al acestora, pot genera
drept consecinţă scăderea numărului de salariaţi.
În analiza resurse umane, se au în vedere şi indicatorii prezentaţi în anexa

situaţiilor financiare anuale precum şi în situaţiile statistice şi anume:
- efectivul total de salariaţi la finele perioadei de gestiune,
care reprezintă totalitatea personalului existent în evidenţa
întreprinderii;
- număr mediu scriptic de salariaţi (lunar, trimestrial, anual),
care exprimă prezenţa personalului în întreprindere în funcţie de
perioada analizată;
- efectivul permanent, în sensul de titular al unui contract de
muncă pe durată nedeterminată de timp;
- efectivul pe categorii de personal (muncitori, cercetare,
administraţie tec.);
- numărul maxim de salariaţi, adică limita superioară în cadrul
căreia se poate înscrie o societate în funcţie de volumul său de
activitate şi de productivitatea muncii, etc.
Indicatorii mai sus menţionaţi, permit elaborarea diagnosticului resurselor

umane din diferite puncte de vedere şi dau dimensiune factorului de
producţie-muncă, inclusiv potenţialului economic al întreprinderii.
Analiza poate fi adâncită prin studierea modului în care resursele umane

(forţa de muncă) au fost repartizate pe locuri de muncă şi schimburi, pe
profesii şi pe specialişti.
Cerinţa este ca dinamica efectivului de personal să se realizeze în condiţiile

corelaţiei:
I N s < I W , în care:
I N s = indicele numărului mediu scriptic de salariaţi;
I W = indicele productivităţii medii a muncii
258
În cazul în care diferenţa de la o perioadă la alta a numărului mediu de
personal este negativă se înregistrează o economie relativă a acestuia,
determinată de creşterea productivităţii muncii. Dacă diferenţa este pozitivă
se constată o depăşire relativă de personal, datorată scăderii productivităţii
muncii.
Încadrarea întreprinderii cu personal, conform nevoilor programate,

constituie premisa realizării sarcinilor din bugetul de venituri şi cheltuieli.
Realizarea şi depăşirea sarcinilor programate, depinde de structura, calitatea
şi modul de utilizare a resurselor umane ale întreprinderii.
Studiu de caz:
Tabel nr. 34
Nr. Categorii de Pn-2 Pn-1 Pn
crt. personal Nr. % Nr. % Nr. %
1 Muncitori direct 510 78,46 577 81,27 566 79,05
productivi
2 Muncitori indirect 100 15,38 98 13,8 115 16,06
productivi
3 Personal 40 6,16 35 4,93 35 4,89
administrativ
4 TOTAL 650 100 710 100 716 100
5 Cifra de afaceri 10000 - 12000 - 15500 -
(mil. lei)
Se cere să se analizeze efectivul de salariaţi pe categorii, precum şi corelaţia

dintre indicele numărului mediu de personal şi indicele productivităţii
muncii.
259
Politica de personal a constat în menţinerea unei ponderi ridicate în total
personal a muncitorilor direct productivi, aceasta crescând de la 78,46% în
anul Pn-2 la 81,27% în anul Pn-1, iar în anul Pn fiind de 79,05%.
Muncitorii indirect productivi deţin de la an la an o pondere mai ridicată,

crescând de la 15,38% în Pn-2 la 16,06% în Pn.
Personalul administrativ a avut o scădere semnificativă din Pn-2 în Pn,

ajungând de la 6,16% la 4,93%.
Se impune însă şi cunoaşterea cauzelor care au dus la modificările

respective, precum şi a efectelor acestor modificări. Astfel, analizând
comparativ evoluţia efectivului de personal şi a cifrei de afaceri se poate
constata că primul dintre indicatori a avut o creştere de 10% (66 persoane),
în timp ce al doilea indicator a avut o creştere de 55% (5500 mil. lei).
Această situaţie se consideră a fi una pozitivă în sensul că I Ns < I CA , ceea ce
semnifică o încercare a societăţii comerciale analizate de a eficientiza
activitatea economică desfăşurată.
Analizând în corelaţie dinamica personalului direct productiv cu evoluţia

productivităţii muncii, conform formulei N s - N s *IQ se pot constata
următoarele:
12000
În Pn-1/Pn-2: 510-650* = - 270 persoane;
10000
15500
În Pn/Pn-1: 577-710* = - 340 persoane;
12000
15500
În Pn-2/Pn: 566-716* = - 544 persoane;
10000
Deci, prin creşterea numărului de persoane direct productive a crescut şi

productivitatea muncii, fapt ce se reflectă pozitiv în costul producţiei.
c) În ceea ce priveşte analiza structurii resurselor umane, acestea

se pot grupa pe următoarele categorii:
- după vechimea în întreprindere;
260
- după vechimea în activitate;
- pe clase de vârstă;
- după sex;
Pe clase de vârstă, analiza efectivului de salariaţi permite nu numai

cunoaşterea fluxului normal al mobilităţii ci şi dimensiunea experienţei ca
element al potenţialului economic al resurselor umane101.
Structurarea personalului după vechimea în întreprindere de poate

conduce la cunoaşterea stabilităţii personalului, a fidelităţii acestuia.
Gruparea personalului pe sexe reflectă profilul activităţii firmei. Astfel, în

industria textilă, alimentară, în comerţ, predominanţa feminină este
evidentă.
Pe lângă dimensiunea cantitativă a resurselor umane, prezintă importanţă şi

latura calitativă, reflectată prin gradul de calificare al salariaţilor.
Calitatea resurselor umane, respectiv ridicarea gradului de calificare a

salariaţilor, constituie un obiectiv prioritar al analizei economice datorită
creşterii complexităţii activităţii întreprinderii, diversificării gamei
sortimentale a produselor şi serviciilor oferite, perfecţionării activelor
corporale din punct de vedere al gradului de tehnicitate, al fiabilităţii şi
performanţelor acestora, creşterii exigenţelor consumatorilor etc102.
Îmbunătăţirea calificării salariaţilor influenţează direct producţia obţinută şi

productivitatea muncii. Analiza calităţii resurselor umane se realizează pe
1. Gradul de calificare medie a muncitorilor;
2. Situaţia pregătirii personalului pe nivele de studii;
3. Concordanţa dintre complexitatea lucrărilor şi calificarea
personalului.
Îmbunătăţirea calificării constituie o necesitate obiectivă impusă de

creşterea complexităţii activităţii economice, diversificarea continuă a gamei
101
102
261
de produse, creşterea gradului de tehnicitate a acestora, sporirea exigenţelor
consumatorilor faţă de calitatea produselor, serviciilor oferite, etc103.
Analiza asigurării întreprinderii cu personal calificat se face pe baza

indicatorului coeficientul mediu al calificării ( Km), care se determină ca
medie aritmetică ponderată între numărul de muncitori pe categorii de
calificare ( ni ) şi categoria de calificare ( Ki ), astfel:
n
∑ (K • n )
i =1
i i
Km = n
, unde:
∑
i =1
ni
ni = numărul de personal din categoria „i”;

Ki = categoria de încadrare.
Coeficientul calificării medii serveşte pentru efectuarea de comparaţii în

dinamică la nivelul întreprinderii, cât şi în spaţiu comparativ cu alte
întreprinderi. Cu cât mărimea lui este mai apropiată de categoria maximă de
încadrare, cu atât situaţia firmei este mai bună.
Pentru caracterizarea situaţiei la un moment dat a gradului de calificare a

personalului se are în vedere structura personalului pe forme de pregătire şi
anume:
- absolvenţi ai şcolilor profesionale;
- ucenici;
- absolvenţi ai liceelor de specialitate;
- absolvenţi cu studii superioare;
- absolvenţi ai cursurilor postuniversitare, etc.
Gradul de complexitate al lucrărilor executate ( Kt ) se determină ca

medie aritmetică ponderată între volumul de lucrări exprimat în timp de
muncă standard sau normat pe categorii de lucrări ( vi ) şi categoria de
complexitate a lucrărilor ( ki ), astfel:
103
Niculescu M., Diagnostic global strategic, Vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p.
103
262
n
∑ (k • v )
i =1
i i
Kt = n
∑v i =1
i
Din compararea celor doi indici medii (al calificării şi respectiv, cel al
complexităţii lucrărilor executate), se constată modul de utilizare a
resurselor umane, după cum urmează:
- K m = K t , reflectă existenţa unei concordanţe depline între cei doi
coeficienţi;
- K m > K t , denotă că muncitorii cu un grad de calificare superioară
execută lucrări de complexitate inferioară, ceea ce reflectă folosirea
incompletă a forţei de muncă, cu consecinţe negative asupra costurilor şi
profitului întreprinderii;
- K m < K t , reflectă faptul că lucrări de categorie superioară sunt
efectuate de muncitori cu calificare inferioară, ceea ce afectează calitatea
produselor obţinute, influenţând indirect asupra valorii produselor, profitului
etc.
Concordanţa dintre categoria medie de calificare a muncitorilor şi categoria

medie tarifară a lucrărilor se poate stabili şi cu ajutorul coeficientului
mediu de concordanţă ( Kc ), potrivit relaţiei104:
n
∑ (kc • v )
i =1
i i
Kc = n
, în care:
∑v
i =1
i
kci = coeficientul de concordanţă al categoriei “i”

de lucrări;
vi = volumul de lucrări executat de muncitori a
căror categorie de încadrare corespunde
categoriei de complexitate a lucrărilor.
Nivelul calificării forţei de muncă se reflectă asupra indicatorilor de

performanţă economico-financiară ale întreprinderii, şi anume: volumul
producţiei, calitatea produselor, competitivitatea producţiei pe piaţă, cifra de
104
263
afaceri, productivitatea muncii, costurile de producţie, utilizarea activelor
fixe (randamentul acestora), profitul şi rata rentabilităţii etc.
6.2. Analiza comportamentului personalului

6.2.1. Analiza mobilităţii personalului
Utilizarea deplină şi eficientă a forţei de muncă, constituie premisa

asigurării stabilităţii acesteia, ceea ce creează condiţii favorabile realizării
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.
Mobilitatea forţei de muncă apare atât sub forma intrărilor, cât şi a ieşirilor,
indiferent de cauzele generatoare.
Analiza comportamentului personalului se realizează pe baza circulaţiei şi
fluctuaţiei, în funcţie de cauzele care le determină.
Circulaţia forţei de muncă, reprezintă mişcarea salariaţilor determinată de

cauze obiective, cum sunt: şomaj, pensionări, decese, plecări pentru
satisfacerea stagiului militar, plecări din motive personale, plecări ca urmare
a unui accident de muncă sau incapacitate de muncă105.
Fluctuaţia forţei de muncă, constituie un fenomen anormal, care are

implicaţii nefavorabile asupra volumului şi calităţii activităţii întreprinderii.
În această categorie se încadrează salariaţii plecaţi din proprie iniţiativă, fără
aprobarea conducerii întreprinderii, sau a celor concediaţi ca urmare a
încălcării prevederilor contractului colectiv de muncă.
Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de

muncă sunt următorii:
- coeficientul intrărilor (Ci), care se calculează conform formulei:
I
Ci = , unde:
Ns
I = intrări de personal în cursul perioadei;
Ns = număr mediu scriptic de personal.
- coeficientul ieşirilor (Ce), care se determină conform formulei:
105
264
E
Ce = , unde:
Ns
E = ieşiri de personal în cursul perioadei;
- coeficientul mişcării totale (Ct), care se determină conform
formulei:
I+E
Ct = , unde:
Ns
E = ieşiri de personal în cursul perioadei;
I = intrări de personal în cursul perioadei;
- coeficientul fluctuaţiei (Cf), care se determină conform
formulei:
En
Cf = , unde:
Ns
En = ieşiri de personal anormale în cursul perioadei;
Cunoaşterea cauzelor fluctuaţiei respectiv a cauzelor care prin natura lor nu

sunt dependente de o activitate normală, trebuie să constituie o preocupare
permanentă a managementului resurselor umane în luarea măsurilor ce se
impun în vederea preîntâmpinării efectelor negative pe care fluctuaţia le
poate genera asupra climatului psiho - social din întreprindere, dar şi asupra
rezultatelor economico-financiare ale activităţii acesteia.
- coeficientul stabilităţii a forţei de muncă (Cs), este utilizat
pentru a caracteriza stabilitatea generală a forţei de muncă şi se determină
potrivit relaţiei:
N
C s = v , unde:
Ns
Nv = numărul de personal cu vechime > 5 ani;
Creşterea gradului de stabilitate a forţei de muncă se poate realiza ca urmare
a limitării tendinţei de fluctuare şi evitarea transformării fluctuaţiei
potenţiale în fluctuaţie activă.
265
Studiu de caz:
Tabel nr. 35
persoane
Nr.
Indicatori P0 P1
crt.
1 Numărul mediu de personal 250 254
2 Intrări în cursul perioadei 17 19
3 Plecări în cursul perioadei 54 21
3.1. Din care plecări din motive nejustificate 21 5
Se cere să se analizeze evoluţia stabilităţii personalului.
Se calculează coeficienţii stabilităţii personalului, astfel:

I 17
Ci 0 = 0 = = 0,068
N s 0 250
I1 19
Ci1 = = = 0,075
N s1 254
E0 54
Ce 0 = = = 0,22
N s 0 250
E1 21
C e1 = = = 0,08
N s1 254
I 0 + E 0 17 + 54
Ci +e 0 = = = 0,28
Ns0 250
I 1 + E1 19 + 21
Ci +e1 = = = 0,16
N s1 254
En0 21
C fl 0 = = = 0,08
N s 0 250
En1 5
C fl 1 = = = 0,02
N s1 254
266
Centralizăm rezultatele de mai sus, astfel:
Tabel nr. 36
Nr.
Indicatori P0 P1
crt.
1 Coeficientul intrărilor 0,068 0,075
2 Coeficientul ieşirilor 0,22 0,08
3 Coeficientul mişcării totale 0,28 0,16
4 Coeficientul fluctuaţiilor 0,08 0,02
Din punct de vedere a stabilităţii personalului situaţia s-a îmbunătăţit

întrucât a scăzut mişcarea totală de la 0,28 la 0,16 şi fluctuaţia de la 0,08 la
0,02.
Se propune efectuarea unor studii din care să reiasă mulţumirile şi

nemulţumirile personalului în vederea evitării mişcării personalului şi a
conturării unei politici optime de personal.
6.2.2. Analiza utilizării timpului de muncă
Folosirea completă a timpului de muncă constituie latura extensivă a

utilizării resurselor umane. Analiza utilizării timpului de muncă are rolul de
a descoperi rezervele interne pe linia folosirii complete şi eficiente a forţei
de muncă, precum şi a cauzelor utilizării incomplete a acesteia şi de a
evidenţia efectele mobilizării rezervelor existente.106
Economisirea timpului de muncă în cursul procesului de producţie se poate

realiza pe două căi107:
- pe cale extensivă, prin reducerea pierderilor de timp în zile sau
în ore;
- pe cale intensivă, prin reducerea cheltuielilor de timp de muncă
pe unitate de produs(creşterea productivităţii muncii).
106
107
Stănescu, C., Işfănescu A., Băicuşi, op.cit., p. 269
267
În vederea evidenţierii aspectelor menţionate, se folosesc în analiza
economică următorii indicatori108:
- fondul de timp calendaristic (Tc);
- fondul de timp maxim disponibil (Tmax);
- fondul de timp efectiv lucrat (T1);
- fondul de timp neutilizat (Tn).
Pentru caracterizarea modului de utilizare a timpului de muncă se folosesc
următoarele relaţii:
a) coeficientul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Cmax):
T
C max = 1 • 100
Tmax
b) structura timpului de muncă maxim disponibil, pe cauze;
c) structura timpului de muncă nelucrat, pe cauze.
T = N s • N z • N h , unde:
Ns = numărul mediu scriptic de salariaţi (factorul
dimensional ce poate înregistra o variaţie
importantă);
Nz = numărul mediu de zile lucrate;
Nh = numărul mediu de ore lucrate.
6.3. Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman

Eficienţa utilizării potenţialului uman se exprimă printr-un ansamblu de rate,
constituite prin raportarea rezultatelor obţinute dintr-o acţiune la resursele
umane folosite109. Modelul general de calcul a acestor rate are următoarele
forme:
Rezultate
R= ;
Resurse umane
sau
Resurse umane
R= .
Rezultate
108
109
ibidem, p. 108
268
Rezultatele pot fi exprimate prin: producţia fabricată, cifra de afaceri,
valoarea adăugată, profitul brut sau net, pe când resursele umane pot fi
exprimate prin: număr mediu de salariaţi, număr de om-zile sau om-ore,
cheltuielile cu salariile, etc.
Eficienţa utilizării potenţialului uman este caracterizată în general de

productivitatea muncii şi de profitul pe salariat.
6.3.1. Analiza productivităţii muncii
Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică,

care exprimă însuşirea muncii de a crea un anumit volum de bunuri într-o
unitate de timp.
Productivitatea muncii, poate fi exprimată în unităţi valorice, cât şi în unităţi

fizice. Indicatorii valorici servesc pentru analiza productivităţii muncii la
nivel de întreprindere, iar cei exprimaţi în unităţi fizice sunt utilizaţi în
analiza productivităţii muncii pe produse.
Exprimarea acesteia în unităţi fizice se face conform modelului următor:

Q
W = , unde:
T
Q = producţia exprimată în unităţi fizice;
T = timpul de muncă.
Exprimarea acesteia în unităţi valorice se face conform modelului de mai

jos:
Qe
W= , unde:
T
Q = producţia exerciţiului;
T = timpul de muncă
Principalele probleme studiate în analiza productivităţii muncii sunt:

- analiza situaţiei generale a productivităţii medii;
- analiza factorială a productivităţii medii;
- analiza rezervelor de creştere a productivităţii medii;
269
6.3.1.1. Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii
Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii are în vedere urmărirea

dinamicii indicatorilor valorici ai acesteia, din punct de vedere al modului
de calcul şi al perioadei la care se referă.
Ca indicatori valorici ai productivităţii muncii în analiză se pot folosi:

- productivitatea medie anuală a muncii ( W a ), care se
calculează conform formulei:
CA
Wa = , unde:
Ns
N s = număr mediu scriptic de personal.
- productivitatea medie zilnică ( W z ) calculată conform formulei:
CA
Wz = , unde:
T
T = consumul de timp exprimat în om-zile.
- productivitatea medie orară ( W h ), calculată conform relaţiei:
CA
Wh = , unde:
T
T = consumul de timp exprimat în om-ore.
Notă:
În loc de cifra de afaceri se mai pot utiliza indicatorii: producţia exerciţiului

sau valoarea adăugată.
Ritmul de creştere diferit al indicatorilor valorici ai productivităţii muncii
parţiale (anuală, zilnică, orară), evidenţiază modul de folosire a timpului de
muncă care constituie o rezervă deosebit de importantă a cărei mobilizare
reflectă efortul propriu al întreprinderii110.
110
270
De asemenea, caracterizarea generală a productivităţii muncii se mai face şi
în urma analizei corelaţiilor dintre indicii de creştere ai acesteia, şi
anume111:
a) I sW a = I op
Wa
;
b) I sW a ›I op
Wa
;
c) I sW a ‹I op
Wa
;
Wa Wz
d) I op ›I op ;
e) IQe›I W a .
Interpretarea corelaţiilor este următoarea:

a) Atunci când este egalitate între cei doi indici de creştere ai celor
două categorii de salariaţi (operativi şi TESA), atunci ele s-au modificat în
acelaşi ritm.
b) Când ritmul de creştere al productivităţii muncii unui salariat este
mai mare decât ritmul de creştere al productivităţii unui lucrător operativ,
atunci numărul de salariaţi operativi a cunoscut o creştere în total personal.
c) Când ritmul de creştere al productivităţii muncii unui salariat este
mai mic decât ritmul de creştere al productivităţii unui lucrător operativ,
atunci s-a redus numărul de personal operativ în total personal şi s-a
diminuat personalul TESA.
d) Când ritmul de creştere a productivităţii anuale a unui lucrător
operativ este mai mare decât ritmul de creştere a productivităţii zilnice a
acestuia, atunci s-a îmbunătăţit gradul de utilizare a timpului total de muncă.
6.3.1.2. Analiza factorială a productivităţii muncii
Analiza factorială a productivităţii muncii are drept scop identificarea

rezervelor de creştere a acesteia. Analiza factorului structural (ponderea
personalului pe segmente, sectoare sau pe tipuri de activităţi în total
personal) poate conduce la sporirea productivităţii muncii fără o creştere a
forţei productive a muncii.
111
Niculescu M., Diagnostic global strategic, vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 110
271
a) Analiza productivităţii medii anuale a muncii
Modelul de analiză a productivităţii medii anuale a muncii, este
următorul112:
W a = N h • W z = N z • (N h • W h ) = N z • N h • ( g i • whi ) ,sau
W a = N z • D z • W h unde:
Nh = numărul mediu de ore lucrate;
Nz = numărul mediu de zile lucrate;
D z = durata medie a zilei de muncă;
gi = structura producţiei marfă fabricată, stabilită pe
baza timpului de muncă normat, sau prevăzut pe
produse;
whi = productivitatea orară pe produse.
Factorii care influenţează productivitatea medie anuală sunt:

- numărul mediu de ore lucrate într-o zi;
- numărul mediu de zile lucrate;
- productivitatea medie orară:
- din care, datorită:
- structurii producţiei marfă fabricată pe produse;
- productivităţii orare pe produse.
b) Analiza productivităţii medii zilnice a muncii:
Modelul de analiză a productivităţii zilnice a muncii, este următorul:

W z = N h • W h = N h • ( g i • w hi ) , unde:

produse;
112
272
w hi = productivitatea orară pe produse.
Factorii care influenţează productivitatea medie orară sunt:

c) Analiza productivităţii medii orare a muncii
Analiza productivităţii medii orare a muncii se efectuează în funcţie de

producţia marfă fabricată, pe baza următorului model:
W z = N h • w h = N h • ( g i • w h i ) , unde:

produse;
w hi = productivitatea orară pe produse;
Factorii care influenţează productivitatea medie orară sunt:

Studiu de caz:

Tabel nr. 37
Nr. Indicatori Simbol UM P0 P1 %
crt.
1 Cifra de afaceri CA lei 90000 93000 103,33
2 Numărul mediu Ns Pers. 830 853 102,77
273
de personal
3 Numărul mediu Nz zile 230 225 97,83
de zile lucrate
4 Durata medie a Dz ore 7,8 7,2 92,31
zilei de lucru
Se cere:
1. Să se calculeze ritmul de creştere;
2. Să se determine productivitatea anuală a muncii, productivitatea
zilnică şi orară;
3. Să se analizeze influenţa variaţiei timpului de muncă asupra
productivităţii anuale a muncii;
4. Să se analizeze corelaţia dintre indicii productivităţii muncii.
1. Calculul ritmului de creştere a indicatorilor:

CA1 93000
ICA = • 100 = • 100 = 103,33%
CA0 90000
Ns1 853
I Ns = • 100 = • 100 = 102,77%
Ns 0 830
N z1 225
I Nz = • 100 = • 100 = 97,83%
Nz0 230
D z1 7, 2
I Dz = • 100 = • 100 = 92,31%
D z0 7,8
2. Calculul diferitelor tipuri de productivitate a muncii:

a) productivitatea anuală:
CA0 90000
W a0 = = = 108,43 lei/sal.
Ns0 830
CA1 93000
W a1 = = = 109,02 lei/sal.
N s1 853
a) productivitatea zilnică:
CA0 90000
Wz0 = = = 0,471 lei/sal.
N z 0 • N s 0 230 • 830
CA1 93000
W z1 = = = 0,48 lei/sal.
N z1 • N s1 225 • 853
274
a) productivitatea orară:
CA0 90000
W h0 = = = 0,06 lei/sal.
D z 0 • N z 0 • N s 0 7,8 • 230 • 830
CA1 93000
W h1 = = = 0,067 lei/sal.
D z1 • N z1 • N s1 7,2 • 225 • 853
3. Analiza influenţei variaţiei timpului de muncă asupra

productivităţii anuale a muncii:
Modelul de analiză factorială a productivităţii anuale muncii ales
este:
W a = Nz • D z •W h
Influenţa globală a factorilor este următoarea:
W a1 = N z1 • D z1 • W h1 = 225 • 7,2 • 0,067 = 108,54 lei/pers

W a 0 = N z 0 • D z 0 • W h0 = 230 • 7,8 • 0,06 = 107,64 lei/pers
a) influenţa numărului mediu de zile lucrate asupra

productivităţii anuale:
( )
∆Wa N z = N z1 • D z 0 • W h0 − N z 0 • D z 0 • W h0 = 225 • 7,8 • 0,06 − 230 • 7,8 • 0,06 =
= −2,34 lei/pers
b) influenţa duratei medii a zilei de lucru asupra productivităţii
anuale:
( )
∆Wa D z = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z 0 • W h0 = 225 • 7,2 • 0,06 − 225 • 7,8 • 0,06 =
= −8,1 lei/pers
c) influenţa productivităţii orare asupra productivităţii anuale:
( )
∆Wa W h = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z1 • W h0 = 225 • 7,2 • 0,067 − 225 • 7,2 • 0,06 =
= +11,34 lei/pers
4. Analiza corelaţilor dintre indicii productivităţii muncii

I W a = W a1 • 100 = 109,2 • 100 = 100,71%
W a0 108,43
I W z = W z1 • 100 = 0,48 • 100 = 101,91%

Wz0 0,471
275
I W h = W h1 • 100 = 0,067 • 100 = 111,67%
W h0 0,06
I Wa < I Wz < I Wh
Concluzii:
Analizând datele din tabel s-au observat următoarele:

• cifra de afaceri a crescut cu 3,33%;
• numărul mediu de salariaţi a crescut cu 2,77%;
• numărul mediu de zile lucrate a scăzut cu 7,69%;
• durata medie a zilei de lucru a scăzut cu 7,69%.
Analizând corelaţia dintre indicii productivităţii anuale, productivităţii

zilnice şi orare s-au constatat următoarele:
I Wa < I Wz < I Wh
Acest fapt se datorează, în principal, scăderii duratei medii a zilei de lucru

de la 7,8 ore la 7,2 ore şi a numărului mediu de zile lucrate de la 230 zile/an
la 225 zile/an.
În urma analizei factoriale a productivităţii anuale a muncii s-a constatat că,

datorită acestui fapt, a fost influenţată negativ de scăderea numărului mediu
de zile lucrate aceasta scăzând cu – 2,34 lei/pers precum şi datorită scăderii
duratei medii a zilei de lucru, acest lucru generând o scădere a
productivităţii anuale a muncii cu – 8,1 lei/pers.
Un efect pozitiv asupra productivităţii anuale a avut-o creşterea

productivităţii medii orare, acest fapt conducând la creşterea productivităţii
anuale cu + 11,34 lei/pers.
Propuneri:
Se recomandă corelarea indicilor productivităţii în sensul creşterii

productivităţii anuale şi a productivităţii zilnice şi creşterea duratei medii a
zilei de lucru, precum şi a numărului mediu de zile lucrate pe an.
276
De asemenea, se recomandă ca indicele de creştere a cifrei de afaceri să fie
mai mare decât indicele de creştere a productivităţii muncii.
6.3.1.3. Analiza rezervelor de creştere a productivităţii

medii a muncii
Rezervele de creştere a productivităţii medii a muncii sunt numeroase.

Acestea sunt sintetizate în tabelul de mai jos113:
Rezerve de creştere a productivităţii muncii
Promovarea progresului Promovarea Acţiunea factorilor

tehnic managementului bio-psiho-sociologici
Figura nr. 4 Rezervele de creştere a
performant
productivităţii muncii
În ceea ce priveşte promovarea progresului tehnic, posibilităţile de

creştere a productivităţii muncii constau în:
- dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale;
- dezvoltarea reţelei comerciale în corelaţie cu evoluţia cererii;
- modernizarea unităţilor comerciale;
- introducerea unor tehnologii avansate de producţie.
Rezervele de creştere a productivităţii muncii prin promovarea

managementului performant constau în114:
- recrutarea şi folosirea raţională a resurselor umane;
- creşterea calificării personalului;
- perfecţionarea formelor de cointeresare;
- normarea muncii.
Productivitatea muncii poate fi influenţată şi prin intermediul factorilor

bio-psiho-sociali, şi anume:
- factori biologici: vârsta, sexul, starea de sănătate;
- factori psihologici: aptitudini, voinţă de muncă, atitudine faţă de
muncă, interese, motivaţie;
113
114
277
- factori sociali: crearea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţilor
sociale, politice, spirituale.
6.3.2. Analiza profitului aferent cifrei de afaceri pe salariat
Profitul aferent cifrei de afaceri pe salariat este un indicator semnificativ

pentru aprecierea eficienţei utilizării forţei de muncă.
În scopul analizei acestuia şi a relevării contribuţiei diferitelor categorii de

factori asupra modificării sale se au în vedere mai multe modele
multiplicative, astfel115:
P CA P
1. = • sau W a • pr ;
N s N s CA
P T CA P
2. = • • sau t • cah • pr ;
N s N s T CA
P Mf Mfa CA P
3. = • • • sau α • β • γ • pr , unde:
N s N s Mf Mfa CA
P = profitul aferent cifrei de afaceri;
Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe (media aritmetică
pe baza valorii de intrare);
Mfa = valoarea medie a mijloacelor fixe active (stabilită
similar);
α = gradul de înzestrare tehnică a muncii;
β = compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe;
γ = eficienţa utilizării mijloacelor fixe active.
115
278
După primul model, factorii de influenţă sunt prezentaţi după cum urmează:
t
Wa gi
wh
whi
P
gi
Ns
pr p
c
unde:
W a = productivitatea medie anuală;
pr = profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri;
t = numărul mediu de ore lucrate de un salariat într-un
an;
wh = productivitatea medie orară;
whi = productivitatea medie orară pe produse;
g i = structura producţiei vândute pe produse;
p = preţurile medii de vânzare unitare;
c = costurile unitare pe produse.
Pentru cel de-al doilea model, factorii de influenţă sunt prezentaţi în schema
de mai jos116:
t
gi
wh
P
Ns whi
gi
pr p
c
116
279
Semnificaţiile factorilor sunt identice cu cele de la modelul de mai sus.
Pentru cel de-al treilea model, factorii de influenţă sunt următorii:

α
β
P
Ns γ
gi
pr p
c
în care elementele au aceeaşi semnificaţie ca mai sus.
După cum se observă, fiecare model cuprinde factori de influenţă de real

interes pentru acţiunea managerială în vederea creşterii eficienţei muncii.
REZUMAT
Analiza gestiunii resurselor umane, presupune tratarea următoarelor
probleme:
Analiza dimensiunii şi structurii resurselor umane;
Analiza comportamentului personalului;
Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman;
Astfel, analiza dimensiunii şi a structurii potenţialului uman se

realizează prin diagnosticul privind:
a) structura organizatorică a firmei;
b) dinamica efectivului de personal;
c) structura efectivului de personal.
Dinamica efectivului de personal pe total, se stabileşte conform

următoarelor formule:
∆N = N 1 − N 0 sau
280
N1
IN = • 100 sau
N0
N − N0
IN = 1 • 100 .
N0
În ceea ce priveşte analiza structurii resurselor umane, acestea se pot
grupa pe următoarele categorii:
- după vechimea în întreprindere;
- după vechimea în activitate;
- pe clase de vârstă;
- după sex;
Analiza calităţii resurselor umane se realizează pe baza următorilor

indicatori:
1. Gradul de calificare medie a muncitorilor;
2. Situaţia pregătirii personalului pe nivele de studii;
3. Concordanţa dintre complexitatea lucrărilor şi calificarea
personalului.
Analiza asigurării întreprinderii cu personal calificat se face pe baza

indicatorului coeficientul mediu al calificării ( Km):
n
∑ (K
i =1
i • ni )
Km = n
∑n
i =1
i
Coeficientul calificării medii serveşte pentru efectuarea de
Pentru caracterizarea situaţiei la un moment dat a gradului de calificare a

personalului se are în vedere structura personalului pe forme de pregătire şi
anume:
- absolvenţi ai şcolilor profesionale;
- ucenici;
- absolvenţi ai liceelor de specialitate;
- absolvenţi cu studii superioare;
- absolvenţi ai cursurilor postuniversitare, etc.
281
Gradul de complexitate al lucrărilor executate ( Kt ):
n
∑ (k • v )
i =1
i i
Kt = n
∑v
i =1
i
Din compararea celor doi indici medii (al calificării şi respectiv, cel al
complexităţii lucrărilor executate), se constată modul de utilizare a
resurselor umane, după cum urmează:
- K m = K t , reflectă existenţa unei concordanţe depline între cei doi
coeficienţi;
- K m > K t , denotă că muncitorii cu un grad de calificare superioară
execută lucrări de complexitate inferioară, ceea ce reflectă folosirea
incompletă a forţei de muncă, cu consecinţe negative asupra costurilor şi
profitului întreprinderii;
- K m < K t , reflectă faptul că lucrări de categorie superioară sunt
efectuate de muncitori cu calificare inferioară, ceea ce afectează calitatea
produselor obţinute, influenţând indirect asupra valorii produselor, profitului
etc.
Concordanţa dintre categoria medie de calificare a muncitorilor şi categoria

medie tarifară a lucrărilor se poate stabili şi cu ajutorul coeficientului
mediu de concordanţă ( Kc ):
n
∑ (kc • v ) i i
Kc = i =1
n
∑v
i =1
i
Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de

muncă sunt următorii:
- coeficientul intrărilor (Ci):
I
Ci =
Ns
- coeficientul ieşirilor (Ce):
E
Ce =
Ns
282
- coeficientul mişcării totale (Ct):
I+E
Ct =
Ns
- coeficientul fluctuaţiei (Cf):
En
Cf =
Ns
- coeficientul stabilităţii a forţei de muncă (Cs):
N
Cs = v
Ns
Pentru caracterizarea modului de utilizare a timpului de muncă se

folosesc următoarele relaţii:
a) coeficientul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil
(Cmax):
T1
C max = • 100
Tmax
b) structura timpului de muncă maxim disponibil, pe cauze;
c) structura timpului de muncă nelucrat, pe cauze:
T = Ns • Nz • Nh
Ca indicatori valorici ai productivităţii muncii în analiză se pot folosi:

- productivitatea medie anuală a muncii:
CA
Wa =
Ns
- productivitatea medie zilnică ( W z ):
CA
Wz =
T
- productivitatea medie orară ( W h ):
CA
Wh =
T
De asemenea, caracterizarea generală a productivităţii muncii se mai face şi

în urma analizei corelaţiilor dintre indicii de creştere ai acesteia, şi anume:
283
a) I sW a = I op
Wa
;
b) I sW a ›I op
Wa
;
c) I sW a ‹I op
Wa
;
Wa Wz
d) I op ›I op ;
e) IQe›I W a .
Modelul de analiză factorială a productivităţii medii anuale a muncii,

este următorul:
W a = N h • W z = N z • (N h • W h ) = N z • N h • ( g i • whi ) ,sau
Modelul de analiză factorială a productivităţii medii zilnice a muncii
este:
W z = N h • W h = N h • ( g i • w hi )
Modelul de analiză factorială a productivităţii medii orare a muncii este:
W z = Nh • w h = Nh • (g i • w h i )
Profitul aferent cifrei de afaceri pe salariat este un indicator semnificativ
pentru aprecierea eficienţei utilizării forţei de muncă.
În scopul analizei acestuia şi a relevării contribuţiei diferitelor categorii de

factori asupra modificării sale se au în vedere mai multe modele
multiplicative, astfel:
P CA P
1. = • sau W a • pr ;
N s N s CA
P T CA P
2. = • • sau t • cah • pr ;
N s N s T CA
P Mf Mfa CA P
3. = • • • sau α • β • γ • pr
N s N s M f Mfa CA
284
1. Produsul dintre numărul de personal şi numărul de zile dintr-un an

reprezintă:
a) fondul de timp efectiv lucrat în om-zile;
b) fondul de timp maxim disponibil în om-ore;
c) fondul de timp efectiv lucrat în om-ore;
d) fondul de timp minim disponibil în om-zile;
e) fondul de timp calendaristic în om-zile.
2. Dacă IQ > 1, INs >1, IW >1 şi IW>INs atunci:

a) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii productivităţii
muncii;
b) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii numărului mediu
de salariaţi;
c) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii ambilor factori în
aceeaşi proporţie;
d) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii ambilor factori,
dar o influenţă mai mare a avut-o creşterea numărului mediu de
personal;
e) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii ambilor factori,
dar o influenţă mai mare a avut-o creşterea productivităţii muncii.
3. Pentru reflectarea influenţei productivităţii medii orare asupra

productivităţii medii anuale utilizăm formula:
a) ∆Wa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z0 • D z 0 • W h0
b) ∆Wa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z 0 • D z 0 • W h1
c) ∆Wa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z1 • W h0
d) ∆Wa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z 0 • W h0
e) ∆Wa (W h) = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z1 • W h1
4. Pentru reflectarea influenţei duratei medii a zilei de lucru asupra

productivităţii medii anuale utilizăm formula:
a) ∆Wa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z 0 • W h0
285
b) ∆Wa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h1 − N z 0 • D z 0 • W h1
c) ∆Wa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z1 • W h0
d) ∆Wa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z 0 • W h0
e) ∆Wa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z 0 • W h1

a) reducerea costului pe produs;
b) creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari;
c) scăderea ponderii produselor cu costuri mai mari;
d) scăderea rentabilităţii economice;
e) scăderea productivităţii muncii.
6. Corelaţiile de mai jos semnifică faptul că:

ICA=110%
IQe=114%
INs=111%
a) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut productivitatea
muncii;
b) a crescut productivitatea muncii şi cifra de afaceri;
c) a crescut productivitatea muncii şi stocul de produse finite;
d) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut stocul de produse
finite;
e) a crescut productivitatea muncii şi a scăzut cifra de afaceri.

ICA=110%
IQe=104%
INs=115%
a) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut producţia
exerciţiului;
b) a scăzut productivitatea muncii şi a crescut cifra de afaceri;
finite;
e) a crescut productivitatea muncii şi a scăzut cifra de afaceri.
286
ICA=97%
IQe=103%
INs=105%
a) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut productivitatea
muncii;
b) a crescut productivitatea muncii şi gradul de valorificare a
producţiei;
finite;
e) a crescut productivitatea muncii şi a crescut cifra de afaceri.
9. Dacă indicele cheltuielilor medii cu personalul este mai mare decât

indicele productivităţii muncii are loc:
a) o creştere a cheltuielilor cu personalul la 1000 lei CA şi
reducerea profitului;
b) o reducere a cheltuielilor la 1000 lei CA;
c) o scădere a ponderii cheltuielilor cu personalul în cifra de
afaceri;
d) o creştere a valorii adăugate;
e) o creştere a ponderii cheltuielilor cu personalul în total cheltuieli
de exploatare;
10. Indicele producţiei exerciţiului (Qe) = 105%;

Indicele valorii adăugate (VA) = 109%;
Indicele numărului de personal (Ns) = 97%.
a) scăderea productivităţii muncii şi reducerea ponderii
consumurilor intermediare;
b) creşterea productivităţii muncii şi reducerea ponderii
c) scăderea productivităţii muncii şi creşterea ponderii
d) scăderea numărului de personal şi a productivităţii muncii;
e) sporirea productivităţii muncii şi creşterea ponderii consumurilor
intermediare.
287
11. Dacă gradul de utilizare a timpului total de muncă este mai mic decât 1
atunci:
a) Se lucrează în afara regimului normal de muncă;
b) Numărul de zile libere şi de sărbători legale a scăzut;
c) Nu există rezerve de neutilizare a timpului de muncă;
d) Fondul de timp disponibil a scăzut;
e) Există timp de muncă neutilizat.
12. Ce semnificaţie are corelaţia dintre următorii indicatori:

Iw = 110%
I s = 105%
a) Creşterea costurilor cu salariile la 1000 lei venituri;
b) Creşterea ponderii cheltuielilor cu salariile în total cheltuieli;
c) Scăderea costurilor cu salariile pe unitatea fizică şi/sau valorică de
producţie;
d) Creşterea costurilor cu salariile pe unitatea fizică şi/sau valorică de
producţie;
e) Diminuarea producţiei fabricate.
13. Pentru calcului productivităţii muncii, la rezultate nu se include:

a) Producţia exerciţiului;
b) Valoarea adăugată;
c) Excedentul brut al exploatării;
d) Cifra de afaceri;
e) Cifra de afaceri netă.
14. Nivelul categoriei medii de calificare a muncitorilor este influenţat de:

a) Structura personalului pe sexe;
b) Categoria de încadrare;
c) Structura personalului pe categorii de calificare;
d) Vechimea totală în muncă a muncitorilor;
e) Structura personalului după vârstă.
288
CAPITOLUL VII
DIAGNOSTICUL RESURSELOR MATERIALE
Resursele materiale constituie o parte din ansamblul intrărilor în
sistemul întreprindere, care prin combinare şi comensurare concură la
realizarea ieşirilor reprezentând bunuri şi servicii destinate pieţei.
În mod concret, resursele materiale formează suportul material al
capitalului fix (mijloace fixe, respectiv active fixe de exploatare) şi al
capitalului circulant (stocuri, ca element de bază în structura activelor
circulante)117. Ca structuri specifice, activele fixe şi cele circulante
constituie elementele definitorii, suportul realizării funcţiei productive în
cadrul sistemului întreprindere.
În analiza gestiunii resurselor materiale se au în vedere următoarele
probleme:
• Analiza gestiunii mijloacelor fixe;
• Analiza stocurilor.
7.1. Analiza gestiunii mijloacelor fixe

Analiza gestiunii mijloacelor fixe pune în discuţie următoarele
probleme118:
- analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe;
- analiza utilizării mijloacelor fixe.
7.1.1. Analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a

mijloacelor fixe
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face în baza următorilor
indicatori119:
1. modificarea absolută a mijloacelor fixe:
∆F = F1 − F0 , unde:
F = valoarea totală a mijloacelor fixe.
2. modificarea relativă a mijloacelor fixe:
117
118
119
297
F1 − F0
∆F% = • 100
F0
3. coeficientul intrărilor de mijloacelor fixe:
I
k i = • 100 , unde:
F
I = valoarea intrărilor de mijloace fixe;
F = valoarea mijloacelor fixe totale.
4. coeficientul ieşirilor de mijloacelor fixe:
E
k E = • 100 , unde:
F
E = valoarea ieşirilor de mijloace fixe.
5. coeficientul mişcării globale a mijloacelor fixe:
I+E
kG = • 100
F
Se recomandă a se utiliza valoarea de intrare a mijloacelor fixe,
precum şi valoarea medie anuală, deoarece efectele produse sunt supuse
fluctuaţiilor preţurilor. Raţiunea utilizării acestora este justificată prin aceea
că valoarea de intrare caracterizează dimensiunea mijloacelor fixe la un
moment dat, în timp ce valoarea medie anuală ia în calcul şi timpul de
funcţionare.
De principiu, se recomandă ca dinamica mijloacelor fixe să fie
corelată cu efectele pe care le produce, concretizate în indicatori de rezultate
ai întreprinderii, ca: cifra de afaceri, valoarea adăugată, profitul brut, etc120.
Analiza structurii mijloacelor fixe se poate realiza ţinând cont de
clasificarea acestora în funcţie de diverse criterii, mai importante fiind121:
• După modul de participare la realizarea obiectului de activitate
al întreprinderii, distingem:
- mijloace fixe direct productive (mijloace fixe active;
- mijloace fixe care nu participă la realizarea producţiei, dar
creează cadrul desfăşurării acesteia.
• După modul de grupare, potrivit prevederilor legale (Legea nr.
15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi
120
121
298
necorporale, precum şi Normele metodologice de aplicare ale prevederilor
acesteia);
• După apartenenţa mijloacelor fixe, deosebim:
- mijloace fixe proprii;
- mijloace fixe închiriate.
În principal, se urmăreşte dinamica mijloacelor fixe direct
productive, pentru că de modificarea acestora depinde baza tehnico-
materială a întreprinderilor, suport al realizării obiectivelor propuse.
Analiza structurii mijloacelor fixe, permite evidenţierea acelor
categorii spre care s-a orientat programul investiţional al întreprinderii. De
obicei, programul investiţional este orientat în direcţia acelor mijloace fixe
care participă direct şi nemijlocit la obţinerea de produse finite, executarea
de lucrări etc.
Predilect obiectivului propus, se urmăreşte ponderea diferitelor
categorii de mijloace fixe la începutul, dar şi la sfârşitul perioadei analizate,
prioritate acordându-se mijloacelor fixe active.
În analiza structurii mijloacelor fixe se utilizează următorii
indicatori:
a) coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe:
f
K str = i • 100 , unde:
F
fi= valoarea mijloacelor fixe din categoria „i”;
F = valoarea mijloacelor fixe totale.
a) coeficientul mijloacelor fixe active:
f
K active = active • 100 , unde:
F
Sunt considerate mijloace fixe active, cele care participă direct la
procesul de exploatare.
Starea mijloacelor fixe, poate fi caracterizată cu ajutorul
următorilor indicatori:
a) Gradul de reînnoire a mijloacelor fixe (Gr):
Investitii
Gr = • 100
F
Analiza poate fi efectuată pe total mijloace fixe cât şi pe categorii de
mijloace fixe.
b) Gradul de uzură a mijloacelor fixe (Gu):
299
Am
Gu = • 100 , unde:
F
Am = amortizarea cumulată.
Gradul de uzură a mijloacelor fixe poate fi determinat pe total
mijloace fixe, cât şi pe principalele categorii de mijloace fixe, atât la
începutul cât şi la sfârşitul anului.
c) Gradul de modernizare a mijloacelor fixe (Gm):
F
Gm = mod • 100 , unde:
F
Fmod = mijloace fixe modernizate.
7.1.2. Analiza utilizării mijloacelor fixe

7.1.2.1. Analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe
În analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe, în principal, a
maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor de lucru, se folosesc indicatorii:
• Gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gp):
Tmax
Gp = , unde:
Tcalendaristic
Tmax = Tcalendaristic-(Topriri legale+Topriri tehnologice +Treparaţii planificate)
• Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gut):
T − Tneutilizat
Gut = max
Tmax
• Gradul de folosire a fondului de timp disponibil (Gf):
T − Tneutilizat
G f = max
Tcalendaristic
Condiţia ca activitatea desfăşurată să fie considerată optimă este ca
gradul de folosire a timpului de lucru să fie cât mai aproape de timpul
maxim disponibil. Cauzele frecvente care determină utilizarea incompletă a
timpului de muncă pot fi:
- defecte ale utilajelor;
- lipsa de materii prime şi materiale;
- lipsa de comenzi;
- etc.
7.1.2.2. Analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe

300
Analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe se face, în principal, pe
- gradul de utilizare a capacităţii de producţie;
- indicele de utilizare intensivă;
- randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp.
a) Gradul de utilizare a capacităţii de producţie, se determină
conform următoarei formule:
Q
Gcp =
Qmax
Se determină un grad de utilizare planificat pentru capacitatea de
Q0 Q1
producţie şi un grad de utilizare efectiv .
Qmax Qmax
b) Indicele de utilizare intensivă (Iint), reprezintă producţia medie
pe unitatea de caracteristică a utilajului, pe unitatea de timp, astfel:
Q
I int = , în care:
K •T
Q = capacitatea de producţie, respectiv volumul producţiei;
K = caracteristica utilajului (dimensiunea);
T = timpul de lucru.
Cu cât indicele de utilizare intensivă este mai mare, cu atât şi gradul
de folosire a capacităţii de producţie este mai mare
c) Randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp (Ru)
constituie o formă sintetică de reflectare a utilizării mijloacelor fixe. El se
determină astfel:
Q Q
Ru = sau Ru = , unde:
N T
N = numărul de utilaje;
T = timpul de funcţionare a utilajelor.
7.1.2.3. Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe

Indicatorii folosiţi pentru aprecierea eficienţei utilizării mijloacelor
fixe sunt construiţi ca raport între efect şi efort. Efectul poate fi exprimat cu
ajutorul indicatorilor: producţia obţinută (Qf), cifra de afaceri (CA),
producţia exerciţiului (Qe), valoarea adăugată (VA), rezultatul (profitul)
301
aferent cifrei de afaceri (P), rezultatul exploatării (Rexpl), etc122. Efortul se
măsoară cu ajutorul indicatorului valoarea medie anuală a mijloacelor fixe (
Mf ).
Principalii indicatori utilizaţi pentru analiza eficienţei utilizării
mijloacelor fixe sunt:
1. Producţia obţinută (marfă) la 1000 lei mijloace fixe:
Qf
• 1000
F
2. Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe:
VA
• 1000
F
3. Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:
CA
• 1000
F
4. Rezultatul exploatării la 1000 lei cifră de afaceri:
Rexpl
• 1000
F
5. Profitul aferent cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:
P
• 1000
F
Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe pe baza acestor
indicatori, se poate realiza separat, astfel încât mărimea fiecărui indicator de
eficienţă este rezultatul nerespectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al
indicatorului care exprimă efectul utilizării mijloacelor fixe şi ritmul de
creştere al valorii mijloacelor fixe.
7.2. Analiza gestiunii stocurilor

Într-o economie de piaţă concurenţială, toţi agenţii economici sunt
interesaţi să producă şi pe această bază să asigure la un nivel ridicat
satisfacerea cererii consumatorilor.
Gestiunea stocurilor are ca scop corelarea fluxurilor de intrare şi de
ieşire. Se are în vedere menţinerea în reţea a unor stocuri optime.
Stocurile deţinute de o întreprindere pot fi structurate astfel123:
122
123
Niculescu M., Diagnostic economic, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 174
302
a) După conţinutul lor:
o stocuri de materii prime:
o stocuri de produse finite;
o stocuri de producţie în curs de execuţie;
o stocuri de mărfuri.
b) După rolul lor în procesul de exploatare:
o stocuri active (regulatoare);
o stocuri de securitate (siguranţă).
303
c) După momentul înregistrării lor:
o stocuri iniţiale;
o stocuri finale;
o stocuri medii.
d) După destinaţie:
o stocuri destinate vânzării;
o stocuri destinate producţiei;
o ambalaje.
Problematica gestiunii stocurilor priveşte investigarea următoarelor

probleme:
- analiza stocurilor în funcţie de rolul lor în procesul de exploatare;
- analiza eficienţei utilizării activelor circulante.
Sursele de date necesare analizei sunt:

- contabilitatea financiară;
- situaţiile financiare anuale;
- statisticile privind vânzările şi stocurile;
- tablourile de bord;
- bugetele de aprovizionare şi producţie;
- surse externe.
304
7.2.1. Analiza stocurilor în funcţie de rolul lor în
procesul de exploatare
A. Analiza stocurilor active
Stocurile active au rolul de a sincroniza procese cu ritmuri diferite,
în măsură să dea continuitate şi să asigure eficienţa exploatării124.
Formula de calcul a stocului activ este:
q
s a = (în unităţi fizice) şi
2
∆
s a = (în zile), unde:
2
s a = stocul mediu activ;
∆ = intervalul între două aprovizionări.
Formula de calcul pentru a determina intervalul optim între
aprovizionări este:
T • Qop
∆= , unde:
C
Qop = lotul optim de aprovizionat;
C = cererea (consumul) anuală;
Problema principală a analizei stocului activ este însă determinarea
stocului activ optim. Acesta se calculează conform formulei:
2•C • L
p•r Qop
sa = = , unde:
2 2
L = costul de lansare al unei comenzi;
r = rata cheltuielilor de stocare (la un leu stoc);
p = preţul de achiziţie unitar.
Studiu de caz:
În cadrul unei firme de automobile vânzările anuale sunt de 15000
bucăţi. Cheltuielile fixe de lansare a unei comenzi pentru produsul „faruri”
sunt de 17000000 lei. Preţul de achiziţie unitar pentru produsul menţionat
este de 5100000 lei . Rata cheltuielilor de stocare este de 0,30.
Se cere:
- stocul activ pentru produsul „faruri”;
124
ibidem, p. 178
305
- intervalul optim între aprovizionări;
- presupunând că vânzările vor creşte cu 50%, care este evoluţia
stocurilor?
- stocul activ se calculează astfel:

2•C • L 2 • 15000 • 17000000
p•r 5100000 • 0,3
sa = = = 289 bucăţi
2 2
- intervalul optim între aprovizionări:
T • Qop 360 • 577,4
∆= = = 14 zile
C 15000
- în cazul în care vânzările vor creşte cu 50% vom avea:
2•C • L 2 • 22500 • 17000000
p•r 5100000 • 0,3
sa = = = 354 bucăţi
2 2
T • Qop 360 • 707,1
∆= = = 11 zile
C 22500
Analizând datele de mai sus se poate constata că firma analizată,
pentru a-şi desfăşura conform planului activitatea de exploatare, trebuie sa
se aprovizioneze la fiecare 14 zile cu 289 bucăţi faruri, în condiţiile în care
anual se vând 15000 autoturisme.
Dacă însă numărul de autoturisme vândute creşte cu 50%, firma va
trebui să se aprovizioneze mai des, respectiv la 11 zile, şi cu mai multe
bucăţi din produsul „faruri”, anume cu 354 bucăţi.
În concluzie, creşterea volumului vânzărilor cu 50% a condus la
creşterea stocurilor dar, însă, într-un ritm mai mic, şi anume cu 22,5%.
B. Analiza stocurilor de siguranţă

Stocul de siguranţă este suplimentul de stoc care permite depăşirea
„nivelului de serviciu” atins de stocul activ125.
Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia126 de mai jos în
condiţiile cererii variabile:
125
126
Cardula I., Analiza activităţii economice în comerţ, EDP, Bucureşti, 1982, p. 93
306
α = t • s • y , unde:
t = coeficient de corecţie în funcţie de nivelul de serviciu asigurat;
pentru K = 95%, t = 2.
s = abaterea medie pătratică a vânzărilor efective (x) faţă de cele
medii ( x );
s=
( x − x )2
n
y = raportul dintre termenul de reaprovizionare şi intervalul analizat.
Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia de mai jos în
condiţiile neritmicităţii intrărilor de mărfuri:
t•s
α= , unde:
n −1
∑( z − ∆ )
2
s=
n
C. Analiza stocurilor medii

Analiza stocurilor medii vizează investigarea analitică a structurii şi
a eficienţei gestiunii acestora, prin prisma factorilor care conduc, direct sau
indirect, la modificarea lor. Astfel, la nivelul produselor, analiza factorială
a stocurilor medii are la bază relaţia:
S i = CAi • Drot i , unde:
CAi = cifra de afaceri medie zilnică pe produse „i” ;
Drot i = durata medie de rotaţie în zile a stocurilor de produse „i”.
La nivel de întreprindere, unde gama sortimentelor este foarte mare,
stocul mediu total va fi:
S total = ∑ CAi • Drot i
7.2.2. Analiza eficienţei utilizării activelor circulante

În analiza eficienţei utilizării activelor circulante, se folosesc
următorilor indicatori privind rotaţia stocurilor:
- durata în zile a unei rotaţii:
S
Drot = • T , unde:
CA
307
S = stocul mediu al activelor circulante
T = perioada de stocare a mărfii.
- numărul de rotaţii:
CA
N rot =
S
Modificarea duratei de rotaţie a stocurilor este dependentă de
raportul dintre dinamica ieşirilor (producţiei, vânzărilor) şi dinamica
stocurilor.
Analiza factorială a duratei de rotaţie a stocurilor se bazează pe
descompunerea cifrei de afaceri pe elemente componente. Astfel, modelul
de analiză factorială are următoarea formă:
∆ Ns
∆CA ∆Nzile
∆W a
∆Drot ∆W z
∆S
sau
∆Ki
∆Drot
∆CAi
∆Droti
∆Si
unde:
Ki = coeficientul structurii vânzărilor;
308
Studiu de caz:
Tabel nr. 38
Costul de cumpărare al Durata medie de Vânzări medii zilnice
mărfurilor vândute rotaţie (în zile) (mii. lei)
Produs
(mii. lei)
P0 P1 P0 P1 P0 P1
Produs 1 100000 85000 12 17 389000 356000
Produs 2 30000 42000 34 28 145000 137000
Produs 3 5000 2600 58 61 9000 7000
Produs 4 125000 175000 9 7 290000 310000
Total 260000 304600 833000 810000
Perioada de analiză este pe un an calendaristic, respectiv, 360 zile.
Se cere:
1 Să se calculeze stocul mediu pe fiecare produs în parte şi stocul
mediu pe total;
2. Durata medie de rotaţie a stocurilor pe total;
1. Stocul mediu pe produse se calculează conform formulei, astfel:

S i = CAi • Drot i
- pentru produsul 1:
S1 = CA1 • Drot 1 = 356000*17 = 6052000 mii lei
S 0 = CA0 • Drot 0 = 389000*12 = 4668000 mii lei
S1 = CA1 • Drot 1 = 137000*28 = 3836000 mii lei
S 0 = CA0 • Drot 0 = 145000*34 = 4930000 mii lei
S1 = CA1 • Drot 1 = 7000*61 = 427000 mii lei
S 0 = CA0 • Drot 0 = 9000*58 = 522000 mii lei
S1 = CA1 • Drot 1 = 310000*7 = 2170000 mii lei
S 0 = CA0 • Drot 0 = 290000*9 = 2610000 mii lei
Aceste date se pot centraliza conform tabelului de mai jos:
Tabel nr. 39
Produs Stocul mediu (mii lei)
309
P0 P1
Produs 1 4668000 6052000
Produs 2 4930000 3836000
Produs 3 522000 427000
Produs 4 2610000 2170000
TOTAL 12730000 12485000
2. Durata medie de rotaţie a stocurilor pe total se calculează

conform următoarei formule:
S
D = total
CAz
- pentru P0:
S 12730000
D0 = total = = 15,28 zile
CAz 833000
- pentru P1:
S 12485000
D1 = total = = 15,41 zile
CAz 810000
310
REZUMAT
În analiza gestiunii resurselor materiale se au în vedere
următoarele probleme:
• Analiza gestiunii mijloacelor fixe;
• Analiza stocurilor.
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face în baza următorilor
indicatori:
1. modificarea absolută a mijloacelor fixe:
∆F = F1 − F0
2. modificarea relativă a mijloacelor fixe:
F − F0
∆F% = 1 • 100
F0
3. coeficientul intrărilor de mijloacelor fixe:
I
k i = • 100
F
4. coeficientul ieşirilor de mijloacelor fixe:
E
k E = • 100
F
5. coeficientul mişcării globale a mijloacelor fixe:
I+E
kG = • 100
F
În analiza structurii mijloacelor fixe se utilizează următorii
indicatori:
a) coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe:
f
K str = i • 100
F
b) coeficientul mijloacelor fixe active:
f
K active = active • 100
F
Starea mijloacelor fixe, poate fi caracterizată cu ajutorul
următorilor indicatori:
a) Gradul de reînnoire a mijloacelor fixe (Gr):
Investitii
Gr = • 100
F
b) Gradul de uzură a mijloacelor fixe (Gu):
311
Am
Gu = • 100
F
c) Gradul de modernizare a mijloacelor fixe (Gm):
F
Gm = mod • 100
F
În analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe, în principal, a
maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor de lucru, se folosesc indicatorii:
• Gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gp):
Tmax
Gp =
Tcalendaristic
• Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gut):
T − Tneutilizat
Gut = max
Tmax
• Gradul de folosire a fondului de timp disponibil (Gf):
T − Tneutilizat
G f = max
Tcalendaristic
Analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe se face, în principal,
pe baza următorilor indicatori:
a) Gradul de utilizare a capacităţii de producţie:
Q
Gcp =
Qmax
312
b) Indicele de utilizare intensivă (Iint):
Q
I int =
K •T
c) Randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp (Ru):
Q Q
Ru = sau Ru =
N T
Principalii indicatori utilizaţi pentru analiza eficienţei utilizării

mijloacelor fixe sunt:
1. Producţia obţinută (marfă) la 1000 lei mijloace fixe:
Qf
• 1000
F
2. Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe:
VA
• 1000
F
3. Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:
CA
• 1000
F
4. Rezultatul exploatării la 1000 lei cifră de afaceri:
Rexpl
• 1000
F
5. Profitul aferent cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:
P
• 1000
F
313
Problematica gestiunii stocurilor priveşte investigarea următoarelor
probleme:
- analiza stocurilor în funcţie de rolul lor în procesul de exploatare;
- analiza eficienţei utilizării activelor circulante.
Stocul activ se calculează astfel:

q
s a = (în unităţi fizice) şi
2
∆
s a = (în zile)
2
Formula de calcul pentru a determina intervalul optim între
aprovizionări este:
T • Qop
∆=
C
Problema principală a analizei stocului activ este însă determinarea
stocului activ optim. Acesta se calculează conform formulei:
2•C • L
p•r Qop
sa = =
2 2
condiţiile cererii variabile:
α =t•s• y
condiţiile neritmicităţii intrărilor de mărfuri:
t•s
α= , unde:
n −1
∑( z − ∆ )
2
s=
n
La nivelul produselor, analiza factorială a stocurilor medii are la
bază relaţia:
S i = CAi • Drot i
La nivel de întreprindere, unde gama sortimentelor este foarte
mare, stocul mediu total va fi:
314
S total = ∑ CAi • Drot i
În analiza eficienţei utilizării activelor circulante, se folosesc
următorilor indicatori privind rotaţia stocurilor:
- durata în zile a unei rotaţii:
S
Drot = •T
CA
- numărul de rotaţii:
CA
N rot =
S
Analiza factorială a duratei de rotaţie a stocurilor se bazează pe
descompunerea cifrei de afaceri pe elemente componente. Astfel, modelul
de analiză factorială are următoarea formă:
∆ Ns
∆CA ∆Nzile
∆W a
∆Drot ∆W z
∆S
sau
∆Ki
∆Drot
∆CAi
∆Droti
∆Si

1. Dacă indicele consumului specific de materiale ( ICS = 94% ) şi indicele
preţului de aprovizionare (Ipa = 97% ), efectul va fi:
a) reducerea costului unitar cu materialele;
b) creşterea cheltuielilor de aprovizionare;
c) sporirea valorii stocurilor de materiale;
d) creşterea costului unitar cu materialele;
315
e) reducerea stocurilor de materii prime.
2. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a cheltuielilor

materiale conform tabelului :
Nr. crt. Indicatori Previzionat Realizat
1 Cheltuieli materiale af. CA 1.562 1.697
2 Cheltuieli materiale af. CA * 1.633
recalculate
3 Cifra de afaceri 2.671 2.916
4 CA recalculată * 3.000
Modificarea globală a cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de
afaceri şi influenţa asupra modificării respective a preţului, utilizând
modelul de analiză factorială Cm 1000 =

∑ q • cm • 1000 este:
∑q • p
a) – 2,84; + 15,00 :
b) – 2,81; + 15,30;
c) – 2,68 ; + 15,18;
d) – 2,84; + 15,68;
e) + 2,84; + 15,81.
3. Indicele producţiei fizice (cantităţii) = 90%

Indicele consumului specific = 92%
Indicele cheltuielilor cu materialele = 80%
a) s-a redus cantitatea fabricată şi preţul materialelor;
b) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi a crescut preţul
materialelor;
c) a crescut cantitatea fabricată şi consumul specific;
d) s-a redus consumul specific şi preţul materialelor;
e) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi preţul
materialelor.

Nr.
Indicatori Previzionat Realizat
crt.
1 Chelt. mater. af. CA 1.562 1.697
2 Chelt. mater. af. CA recalculate * 1.633
316
Influenţa modificării preţului asupra cheltuielilor materiale la 1.000
lei cifră de afaceri utilizând modelul de analiză factorială
Cm 1000 =
∑ q • cm • 1000 este:
∑q • p
a) + 15,00 :
b) - 15,30;
c) + 14,18;
d) + 15,68;
e) + 16,81.

Nr. crt. Indicatori Previzionat Realizat
1 Cheltuieli materiale af. CA 1.562 1.697
2 Cheltuieli materiale af. CA * 1.633
recalculate
Influenţa modificării cantităţii vândute asupra cheltuielilor materiale
la 1.000 lei cifră de afaceri utilizând modelul de analiză factorială
Cm 1000 =
∑ q • cm • 1000 este:
∑q • p
a) + 35,00 ;
b) - 18,68;
c) - 40,50;
d) + 18,68;
e) + 40,50.
317

Analiza Economico-Financiara

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Economico-Financiara

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANALIZ A ECO NOMICO-FINANCIARĂ

ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE

1.1. Importanţa analizei economico-financiare în

1.2. Tipurile de analiză economico-financiară

În cazul al doilea, modificarea rezultatului se poate exprima

complex de acţiuni sau forţe;

B. După urmărirea însuşirilor esenţiale sau a determinării

Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, astfel încât,

C. După nivelul la care se desfăşoară:

D. După modul de urmărire în timp a fenomenelor:

E. După criteriile de studiere a fenomenelor:

Analiza tehnico-economică îmbină abordarea tehnică cu cea

F. În funcţie de delimitarea obiectului analizat:

1.3. Conţinutul analizei economico-financiare.

productivitatea muncii faţă de producţia exerciţiului).

Parcurgerea acestor etape asigură caracterul complet şi

1.4. Factorii care explică rezultatele activităţii

Factorii care determină rezultatul activităţii unui agent

VI. după izvorul acţiunii lor:

VIII. după posibilităţile de previziune:

1.5. Metode şi tehnici de analiză economico-

1.5.1. Metode şi tehnici de analiză calitativă

fenomenul studiat, precum şi dintre factorii care acţionează4, sau

Orice rezultat al activităţii firmei nu se apreciază ca o mărime

Pentru a se putea asigura comparabilitatea datelor, acestea

2. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Diviziunea şi descompunerea factorilor se poate face în mai multe

1.5.2. Metode şi tehnici de analiză cantitativă

7. Metoda calculului matricial;

1. Indicatorii economico-financiari reprezintă o modalitate

În acelaşi timp, pentru a măsura diverse laturi ale activităţii

2. Indicii reprezintă o metoda frecvent utilizată în analiza

K = coeficientul autonomiei financiare;

În cazul ratelor se disting patru categorii operaţionale de bază,

5. Tehnica scorurilor reprezintă o metodă de analiză

6. Metoda substituirilor în lanţ permite cuantificarea

a. substituirea factorilor se face obligatoriu în ordinea: factorul

A. ÎN CAZUL UNUI PRODUS DE FACTORI:

∆F= F1-F0 = a1*b1*c1*d1 - a0*b0*c0*d0

În acest moment avem mai multe situaţii:

- influenţa factorului „a”:

- influenţa factorului „b”:

∆F(b) = a1*b1*c0*d0 – a1*b0*c0*d0 = a1* (b1-b0) *c0*d0

- influenţa factorului „c”:

∆F(c) = a1*b1*c1*d0 – a1*b1*c0*d0 = a1* b1* (c1-c0)*d0

- influenţa factorului „d”:

∆F(d) = a1*b1*c1*d1 – a1*b1*c1*d0 = a1* b1* c1 *(d1-d0)

Aşadar, ∆F = ∆F(a) + ∆F(b) + ∆F(c) + ∆F(d)

2. când rezultatul supus analizei este exprimat în

- influenţa factorului „a”:

- influenţa factorului „b”:

- influenţa factorului „c”:

- influenţa factorului „d”:

Aşadar, ∆F% = ∆F%(a) + ∆F%(b) + ∆F%(c) + ∆F%(d)

B. ÎN CAZUL UNUI RAPORT DE FACTORI

În ansamblu, variaţia fenomenului economico-financiar

I. Când exprimarea se face în mărimi absolute la

- influenţa factorului „b”:

a1 a1 a1b0 − a1b1 a1 (b0 − b1 )

Aşadar, ∆F = ∆F(a) + ∆F(b)

II. Când exprimarea se face în mărimi absolute la numitor:

- influenţa factorului „a”:

Aşadar, ∆F = ∆F(a) + ∆F(b)

∆F= F1-F0 = a1b1c1d1 - a0b0c0d0

∆F(b) = a1b1c0d0 – a1b0c0d0 = a1* (b1-b0) c0d0

∆F(c) = a1b1c1d0 – a1b1c0d0 = a1* b1* (c1-c0)*d0

∆F(d) = a1b1c1d1 – a1b1c1d0 = a1* b1* c1 *(d1-d0)