UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

LECTOR UNIV.DR. CIOBÃNAŞU MARILENA

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARÃ A ÎNTREPRINDERII

BUCUREŞTI 2010
 CAPITOLUL I

FUNDAMENTELE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE A

INTREPRINDERII

I.Necesitatea analizei ca metoda a cunoaşterii şi tipurile de analiză economică

Analiza – metoda a cunoaşterii înseamnă descompunerea unui obiect sau a unui fenomen în
părţile sale componente, în elementele sale simple cercetându-se fiecare parte componentă, precum şi
legăturile cauzale dintre factorii care îl determină.
Analiza nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc pentru realizarea unui obiectiv, prin analiză
găsindu-se soluţii pentru fundamentarea deciziilor.
Analiza economică cercetează fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului
de resurse ( eforturi) şi al rezultatelor obţinute (efecte). Deci în analiza economică se realizează prin
luarea în considerare a relaţiilor structural-funcţionale şi a celor cauză-efect.
Ex. Un proces tehnologic poate fi analizat din punct de vedere pur tehnic – vizând succesiunea
diferitelor operaţii, nivelul acestora în raport cu anumiţi parametrii, norme – dar şi sub aspect economic,
respectiv al costurilor şi eficienţei lui.
Obiectul analizei îl poate constitui un rezultat sau o modificare a rezultatului faţă o bază de
comparaţie.
n
Rezultatul poate fi explicat prin relaţia : Y = ∑ x . i

i =1

Y reprezintă rezultatul exerciţiului, iar xi se identifică cu elementele constitutive ale acestuia.

În al doilea caz obiectul analizei îl constituie ∆Y = Y 1- Y0, această modificare urmând a fi
explicată pe bază de modele.
În cercetarea relaţiilor cauză –efect trebuie să se ţină seama de caracterul deosebit de complex al
acestor fenomene, şi anume:
- acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
- aceeaşi cauză poate produce efecte diferite;
- efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acţiuni sau forţe;

Tipurile de analiză economică

A) După raportul între momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului
se disting:
- analiza post-factum (post-operatorie) - aprecieri asupra modului în care s-au realizat
obiectivele stabilite într-o întreprindere (se referă la trecut şi prezent);
- analiza previzională sau prospectivă – determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen
economic pe baza cercetării factorilor, a relaţiilor de cauzalitate (se referă la viitor).
B) Din punct de vedere al determinărilor cantitative şi calitative ale fenomenelor se disting:
- analiza calitativă – urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile sale esenţiale, factorii care sunt de
aceeaşi natură cu fenomenul şi îl determină;
- analiza cantitativă – presupune cercetarea fenomenului prin metode specifice de cuantificare a
acţiunii diferiţilor factori.( determinări cantitative exprimate prin: greutate, grad, volum,
suprafaţă, număr, durată)
C) După nivelul la care se desfăşoară analiza distingem:

2
 - analiză microeconomică – este cea care se desfăşoară la nivelul întreprinderii şi a elementelor
ei ca sistem;
- analiza macroeconomică – studiază fenomenele la niveluri agregate – ramură, ec. naţională,
ec. mondială, operând cu măsuri agregate: PIB, VN, etc.
D) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, se disting:
- analiza statică – studiază fenomenele la un moment dat, relevând relaţiile dintre elementele şi
factorii care determină o anumită poziţie a fenomenului cercetat;
- analiza dinamică – cercetează fenomenele ec. în mişcare, relevând poziţia lor într-un şir de
momente. Scoate în evidenţă legătura dintre poziţiile care s-au succedat sau se vor succede ale
fenomenului pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziţionale.
E) În funcţie de delimitarea obiectivului analizat distingem:
- analiza pe ramuri, unităţi organizatorice – întreprinderi, grupuri de întreprinderi;
- analiza pe probleme – CA, rentabilitate, etc.

II.Conţinutul procesului de analiză economică

Drumul pe care îl parcurge analiza este inversul evoluţiei reale a fenomenului. Analiza porneşte de
la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori.
Etape:
1) Delimitarea obiectului analizei – presupune constatarea anumitor fapte,
fenomene, rezultate în timp şi spaţiu, calitativ şi cantitativ, utilizând anumite
metode de evaluare şi calcul.
2) Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat. Desfacerea
în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se stabilesc în mod succesiv
de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect.
3) Stabilirea corelaţiilor dintre fiecare factor şi fenomenul analizat şi dintre diferiţii
factori care acţionează. Este necesară determinarea relaţiei cauză – efect,
respectiv a raporturilor de condiţionare.Parcurgerea celor trei etape permite
elaborarea de modele ale fenomenelor analizate.
4) Măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori, cuantificarea influenţelor,
a aprecierii cât mai exacte a rezultatelor.
5) Elaborarea concluziilor şi aprecierilor care presupune sinteza rezultatelor analizei
din sfera cercetată.
6) Elaborarea măsurilor care constituie conţinutul deciziilor menite să asigure o
folosire optimă a resurselor şi să contribuie la sporirea eficienţei

III.Factorii care determină rezultatele activităţii ec.-fin în cazul întreprinderii

Cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin intermediul cărora contribuie la formarea
rezultatelor, precum şi stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a funcţionării întreprinderii ca sistem
reprezintă principalele probleme ce trebuie rezolvate cu ajutorul analiza economico-financiare.
Factorii determină formarea şi modificarea unui efect, a unui rezultat, ei acţionând asupra
rezultatului nu separat, ci interdependent.
Identificarea factorilor necesită cunoaşterea precisă a căii şi a legăturilor cauzale care au stat la
baza formării rezultatului.
Factorii care intervin într-un proces de analiză pot fi grupaţi după mai multe criterii:
A) După conţinutul şi natura lor, factorii pot fi:
- tehnici; - sociali; - naturali.
- tehnologici; - politici;

3
 - organizatorici; - demografici;
- economici; - psihologici;
B) După caracterul factorilor în cadrul unei relaţii cauzale:
- factori cantitativi;
- factori de structură;
- factori calitativi.
Această grupare prezintă o deosebită importanţă sub raport metodologic. Ca regulă generală,
factorul calitativ într-o relaţie cauzală este de aceeaşi natură ca şi fenomenul analizat. (de obicei se
măsoară în aceleaşi unităţi ca fenomenul analizat)
Ex. Q = Ns x Wa
∆Q - 1) ∆Ns - factor cantitativ
2) ∆Wa – factor calitativ – se referă la o singură persoană sau unitate de timp. Wa
este de aceeaşi natură cu producţia.
Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor calitativi;
Factorii de structură intervin atunci când rezultatul analizat se referă la mărimi agregate (compuse
din mai multe rezultate distribuite pe mai mulţi purtători). Profitul mediu unitar va creşte sau
scade în funcţie de ponderea produselor cu un profit unitar mai mare sau mai mic decât cel mediu.
C) După modul cum acţionează asupra fenomenului analizat:
- factori cu acţiune directă;
- factori cu acţiune indirectă – acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul celor cu
acţiune directă. Această grupare prezintă o deosebită importanţă în stabilirea rezervelor ce
trebuie mobilizate pentru îmbunătăţirea rezultatului analizat.
D) În funcţie de efortul propriu al întreprinderii distingem:
- factori dependenţi de efortul propriu al întreprinderii – timpul de muncă, productivitatea
muncii, gradul de utilizare a capacităţii de producţie;
- factori independenţi de efortul propriu al întreprinderii – factori proveniţi din mediul ec., fin.
şi fiscal în care funcţ. firma.
E) După gradul de sintetizare deosebim:
- factori simpli – care nu mai pot fi descompuşi;
- factori complecşi – care pot fi descompuşi în factori simpli sau complecşi dar cu un grad mai
redus de complexitate şi a căror acţiune poate fi identificată la nivelul întreprinderii.

IV.Analiza diagnostic şi rolul acesteia în evaluarea şi reglarea performanţelor economico-financiare

ale întreprinderii

Analiza diagnostic presupune în primul rând reperarea simptomelor, disfuncţionalităţilor din

activitatea întreprinderii şi în al doilea rând stabilirea stării şi terapiei, urmare a căreia se produce
îmbunătăţirea sau redresarea rezultatelor obţinute.
În analiza diagnostic urmează să-şi găsească raspuns probleme cum ar fi:
- care sunt rezutatele întreprinderii;
- dacă aceste rezultate sunt satisfăcătoare şi de ce;
- cum au fost obţinute aceste rezultate ;
- care sunt performanţele în funcţie de obiectivele stabilite ;
- ce trebuie să facă organele de management pentru a atinge aceste performanţe ;
- care sunt măsurile concrete, practice ce urmează a fi întreprinse pe termen scurt, termen mediu,
termen lung.
De aici concluzia că analiza diagnostic nu se limitează la radiografierea şi aprecierea situaţiei din
întreprindere ci constituie o parte organică a gestiunii previzionale, respectiv a managementului strategic
al firmei.

4
 Diagnosticarea activităţii unei întreprinderi este condiţionată de sistemul de indicatori şi mai ales
de capacitatea informaţională a fiecarui indicator.
Un sistem al indicatorilor operaţionali în analiza diagnostic (AD) poate fi reprezentat de
următoarea grupare:

I. Indicatori ai potenţialului tehnico-economic:

- indicatori ai capacităţii de producţie;
- indicatori ai imobilizărilor;
- indicatori de volum şi de structură ai activelor circulante ;
- indicatori ai potenţialului uman (ai fluctuaţiei, cantitativi, calitativi, ai structurii, ai productivităţii).

II. Indicatori ai potenţialului financiar şi ai capitalului:

- patrimoniul net (dimensiune, structură, surse de formare);
- fondul de rulment (propriu, strain);
- trezoreria;
- capitalul propriu (KPR);
- capitalul permanent (KPERM);
- bonitatea (good will)
- autonomia financiară.

III. Indicatori ai rezultatului economico-financiar:

- cifra de afceri;
- valoarea adăugată;
- profit net;
- rezultat din exploatare;
- rezultatul fiscal.

IV. Indicatori ai eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic si financiar:

- rata de eficienţă a mijloacelor fixe (CA, VA, profit la 1000 lei Mf);
- rata de eficienţă a activelor circulante ( CA, VA, profit la 1000 lei Ac);
- viteza de rotaţie a activelor ;
- rata de eficienţă a costurilor ( cheltuieli totale sau pe grupări la 1000 lei venituri, respectiv CA) ;
- rata rentabilităţii (economică, financiară, resurselor consumate, etc).

În analiza diagnostic a unei întreprinderi, de o mare utilitate sunt corelaţiile şi ratele de echilibru şi
de eficienţă cum ar fi:
- corelaţii dintre indicatorii de volum ai producţiei (ex. IQa>IQe);
- corelaţii dintre ritmul de creştere a producţivităţii muncii şi ritmul de creştere a salariului mediu
anual (ex. Iwa>Isa);
- corelaţia dintre profit (ca indicator absolut) şi rata rentabilităţii ca indicator relativ;
- corelaţii dintre rata de eficienţă a costurilor şi rata rentabilităţii;
- corelaţii dintre creanţe şi obligaţii;
- corelaţii dintre trezoreria netă, fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment;
- echilibrul economico-financiar.
În concluzie, analiza diagnostic are un rol fundamental în evaluarea, reglarea şi ameliorarea
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.

IV.I.METODE ŞI TEHNICI ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Metodologia analizei economico-financiare cuprinde sistemul de metode şi procedee folosite în

această disciplină pentru cercetarea realităţii şi formularea rezultatelor fenomenelor economice în
interiorul firmei din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Procedeele şi tehnicile utilizate în analiză
servesc la descompunerea proceselor economice în părţile sale componente studiind comportamentul
5
acestora independent sau în corelaţie cu alte componente. Metoda reprezintă un proces teoretico-abstract
prin care se fixează o anumită concepţie privind modul de studiere a unui obiectiv în vederea obţinerii de
cunoştinţe asupra formei sau alcătuirii acestuia.
Prin cuantificarea relaţiilor factorial-cauzale se determină mărimea, sensul şi intensitatea acţiunii
factorilor asupra fenomenului cercetat creând posibilitatea interpretării stării fenomenului în vedera
identificării şi valorificării rezervelor interne ale întreprinderii.
Astfel, scopul analizei este de a descoperi caracteristicile esenţiale ale parţilor componente ale
fenomenului studiat şi de a oferi concluzii necesare sintezei (examinarea acestora în unitatea lor)

IV.I.I.Metode ale analizei calitative.

1. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor – realizată pentru a se asigura profunzimea studierii
faptelor. Este de mai multe feluri:
- diviziune în timp – evidenţiază abaterile de la tendinţa generală de desfăşurare a rezultatului (de
exemplu abaterea aprovizoinării cu materiale de la ritmicitatea proiectată pentru un an indicator);
- diviziunea rezultatelor după locul de formare – observarea locurilor unde efectul obţinut nu
corespunde condiţiilor create, deci sunt semnalate deficienţe;
- descompunerea pe elemente componente – cuantificarea rezultatelor favorabile sau nefavorabile
pe categorii de resurse consumate.

2. Comparaţia – orice rezultat al activităţii întreprinderii se apreciază în raport cu anumite criterii,

astfel:
- trebuie asigurată comparabilitatea datelor şi indicatorilor;
- baza de comparaţie o constituie realizările proprii din perioadele precedente, mărimile
concurenţei, norme interne şi internaţionale impuse.

3. Gruparea – colectivitatea cercetată este despărţită în grupe omogene de unităţi după variaţia
unora sau mai multor caracteristici de grupare. Alegerea caracteristicilor se face în funcţie de scopul
cercetării, de esenţa fenomenului cercetat (ex. produse cal. I, II, III; gradul forţei de muncă pe categorii,
vechime, sex, meserii, calificare, etc).

4. Generalizarea sau evaluarea rezultatelor – reuniunea într-un sistem coerent a concluziilor

reieşite din studiul factorial-cauzal al fenomenelor, reţinându-se aspectele esenţiale pentru procesul
decizional de valorificare cât mai bine a resurselor. Generalizarea se realizează în raportul de analiză,
studii de fezabilitate, procese verbale de control.

IV.I.II.Metode ale analizei cantitative

1.Metoda substituirilor în lanţ

Acest procedeu se utilizează când relaţiile dintre factori sunt de tip funcţional şi se exprimă sub
formă de produs şi de raport.
La baza substituirilor în lanţ stau 3 principii :

(a) Aşezarea factorilor în relaţiile de cauzalitate se face în următoarea ordine a

condiţionărilor economice :
- factorii cantitativi;
- factorii de structură;
- factorii calitativi.

(b) Înlocurile se fac în mod succesiv începând cu factorii cantitativi, continuând cu

factorii de structură şi încheind cu cei calitativi pornind de la factorii cu
acţiune directă spre cei cu influenţă indirectă.

(c) Valoarea substituită a unui factor se menţine ca atare în operaţiile ulterioare.

6
 Aplicarea acestui procedeu:

A. La fenomenele economice care pot fi exprimate printr-o relaţie matematică sub formă de produs:
a) în valori absolute:
F = a ×b ×c ,
unde:
F – fenomenul analizat;
a, b, c – factorii care acţionează asupra fenomenului.
Procedând la separarea influenţei dintre cei trei factori avem:
∆F = F1 − F0 , F1 = a1 × b1 × c1 , F0 = a 0 × b0 × c 0

Influenţa factorului a (cu cât determină factorul a modificarea fenomenului):

∆a = a1 × b0 × c 0 − a0 × b0 × c0 = ( a1 − a 0 ) × b0 × c0 (1)

Influenţa factorului b:
∆b = a1 × b1 × c0 − a1 × b0 × c 0 = a1 × ( b1 − b0 ) × c 0 (2)

Influenţa factorului c:
∆c = a1 × b1 × c1 − a1 × b1 × c 0 = a1 × b1 × ( c1 − c 0 ) (3)

Din relaţiile (1), (2) şi (3) rezultă că:

∆F = ∆a + ∆b + ∆c

b) în mărimi relative:
∆F (%) = I F − 100

F1 − F0
∆F (%) = × 100
F0
a ×b ×c
I F = 1 1 1 ×100
a 0 × b0 × c 0

I a × Ib × Ic
IF =
100 2

Influenţa factorului a în mărimi relative:

a × b × c − a0 × b0 × c0 a − a0
∆a(%) = 1 0 0 × 100 = 1 × 100 = I a − 100 (4)
a 0 × b0 × c0 a0

Influenţa factorului b în mărimi relative:

a × b × c − a1 × b0 × c0 a (b − b )
∆b(%) = 1 1 0 × 100 = 1 1 0 × 100 =
a 0 × b0 × c 0 a 0 × b0
a1  b1  a  b0  I ×I
=  × 100  − 1  × 100  = a b − I a (5)
a0  b0  a0  b0  100

Influenţa factorului c în mărimi relative:

a × b × c − a1 × b1 × c 0 I ×I ×I I ×I
∆c (%) = 1 1 1 × 100 = a b 2 c − a b (6)
a 0 × b0 × c0 100 100

Din relaţiile (4), (5) şi (6) rezultă că:

∆F = ∆a + ∆b + ∆c (în mărimi relative).

7
 B. În cazul fenomenelor exprimate sub formă de raport între 2 variabile (fenomenul analizat este de
forma):
a
F =
b

I) În cazul în care factorul cantitativ se află la numărător:

a) în mărimi absolute:
a1 a
∆F = F1 − F0 , F1 = , F0 = 0 .
b1 b0
Influenţa factorului a asupra modificării rezultatului:
a a
∆a = 1 − 0
b0 b0

Influenţa factorului b asupra modificării fenomenului:

a a
∆b = 1 − 1
b1 b0

∆F = ∆a + ∆b

b) în mărimi relative:
F − F0
∆F (%) = 1 × 100 = I F − 100
F0
a1 a1
b a b a I
I F = 1 × 100 = 1 × 0 × 100 = 0 × 100 = a × 100
a0 b1 a0 b1 Ib
b0 b0

Influenţa factorului a în mărimi relative:

a1 a0
−
b0 b0
∆a(%) = × 100 = I a − 100
a0
b0

Influenţa factorului b în mărimi relative:

a1 a1 a1 a1 a1
−
b b0 b b a I
∆b(%) = 1 × 100 = 1 × 100 − 0 × 100 = 0 × 100 − I a = a × 100 − I a
a0 a0 a0 b1 Ib
b0 b0 b0 b0
II) În cazul în care factorul cantitativ se află la numitor:

a) în mărimi absolute:
a
F = , a – factorul calitativ, b – factorul cantitativ
b

a0 a1
∆F = F1 − F0 , F0 = , F1 =
b0 b1

influenţa modificării factorului b asupra rezultatului:

8
 a0 a0
∆b = −
b1 b0

influenţa modificării factorului a asupra rezultatului:

a a
∆a = 1 − 0
b1 b1

∆F = ∆a + ∆b

∆I F = I F − 100

b) în mărimi relative:
F − F0
∆F (%) = 1 × 100 = I F − 100
F0

Influenţa factorului b asupra rezultatului în mărimi relative:

a0 a0
−
b1 b0 a b 1 1002
∆b(%) = × 100 = 0 × 0 × 100 − 100 = × 100 2 − 100 = − 100
a0 b1 a0 b1 Ib
× 100
b0 b0

Influenţa factorului a asupra rezultatului în mărimi relative:

a1 a 0
−
b1 b1 a b a b I 100 2
∆a(%) = × 100 = 1 × 0 × 100 − 0 × 0 × 100 = a × 100 −
a0 b1 a0 b1 a 0 Ib Ib
b0

Exemplul 1:
F = a ×b ×c × d
Specificaţie Planificat Efectiv Diferenţă Procentual
(0) (1)
Factor a 10 20 +1020
× 100 = 200%
10
Factor b 20 12 -8 12
× 100 = 60%
20
Factor c 5 6 +1 6
× 100 = 120%
5
Factor d 8 10 +2 10
× 100 = 125 %
8
10 ×20 ×5 ×8 = 20 ×12 ×6 ×10 = 14 .400 −8.000 = 14 .400
×100 = 180 %
Total (F) = 8.000 =14 .400 = 6.400 8.000

∆F = 6.400
∆a = (20 −10 ) × 20 × 5 ×8 = +8.000
∆b = 20 × (12 − 20 ) × 5 ×8 = −6.400
∆c = 20 ×12 × (6 − 5) ×10 = +1.920
∆d = 20 ×12 × 6 × (10 − 8) = +2.880

∆ I F = 180% − 100% = 80%

∆a(%) = I a − 100 = 200% − 100% = 100%

9
 Ia × Ib
∆ b(% ) = − I a = 120% − 200% = − 80%
100
∆c(%) = 144% − 120% = 24%
∆d (%) = 180% − 144% = 36%

Pentru a determina modificarea absolută a unui factor în condiţiile în care se cunoaşte modificarea
relativă a acestora se procedează în felul următor:
- se aplică modificarea relativă la valoarea planificată a fenomenului respectiv.
F 8.000
∆a = ∆a (%) × 0 = 100 × = 8.000
100 100
F 8.000
∆b = ∆b(%) × 0 = −80 × = −6.400
100 100

Exemplul 2:

a
F = , a – factorul cantitativ, b – factorul calitativ
b
Indicator Planificat Efectiv Diferenţă Procentual (%)
(0) (1)
Consum materiale (Kg) – cm 200.000 240.000 +40.000 120
Consum specific de materiale 200 250 +50 125
(Kg/buc) – cs
Producţia fizică obţinută (buc) – Q 1000 960 -40 96

cm
Q= ∆Q = Q1 − Q0 =-40buc
cs

960
∆Q(%) = IQ − 100 = × 100 − 100 = −4%
1000

cm1 cm 0 240 .000 200 .000

∆cm = − = − = 200 buc.
cs 0 cs 0 200 200

cm1 cm1 240 .000 240 .000

∆cs = − = − = −240 buc.
cs1 cs 0 250 200

cm1 240.000
∆cm(%) = Icm − 100 = × 100 − 100 = × 100 − 100 = +20%
cm0 200.000

Icm 120
∆cs (%) = × 100 − Icm = ×100 − 120 = 96 − 120 = −24%
Ics 125

Exemplul 3:

a
F = , a – factorul calitativ, b – factorul cantitativ
b

Indicator Planificat Efectiv Diferenţă Procentual (%)

(0) (1)
Cheltuieli de producţie (lei) – C 5.000.000 6.000.00 +1.000.000 120
10
 0
Producţia fizică obţinută (buc) – Q 10.000 12.500 +2.500 125
Cost pe unitatea de produs 5mil./10.000=500 480 -20 96
(lei/buc) – Cup lei/buc

C
cos t / up = ∆Cup = Cup 1 − Cup 0 = −20 lei/buc
Q

C 0 C 0 5.000 .000 5.000 .000

1) ∆Q = − = − = −100 lei/buc
Q1 Q0 12 .500 10 .000

∆C = 80 lei/buc pentru că ∆F = ∆a + ∆b

2) ∆Cup (%) = ICup − 100 = 96 − 100 = −4%

100 2
∆Q (%) = − 100 = −20%
125
120 100 2
∆C (%) = × 100 − = 16%
125 125

În cazul în care, la formarea unui rezultat contribuie mai multe elemente, pentru determinarea
contribuţiei fiecărui element asupra rezultatului fenomenului economic se aplică metoda balanţieră:

F = a +b−c F1 = a1 + b1 − c1 F0 = a 0 + b0 − c0 ∆F = F1 − F0

∆a = ( a1 + b0 − c0 ) − ( a0 + b0 − c0 ) = a1 − a 0
∆b = ( a1 + b1 − c0 ) − ( a1 + b0 − c 0 ) = b1 − b0
∆c = ( a1 + b1 − c1 ) − ( a1 + b1 − c0 ) = −( c1 − c0 )

2.În condiţiile în care asupra unui rezultat acţionează mai mulţi factori şi prin intermediul unui
factor contribuie mai multe elemente, în acest caz se foloseşte o metodă combinată:
- pentru determinarea influenţei factorilor se foloseşte metoda eliminării pe baza substituirilor în
lanţ;
- pentru determinarea contribuţiei elementelor se foloseşte metoda balanţieră.

a +b −c a1 + b1 − c1 a0 + b0 − c 0
F= F1 = F0 = ∆F = F1 − F0
d d1 d0

a1 + b1 − c1 a 0 + b0 − c0
∆( a + b − c ) = −
d0 d0
( a1 + b0 − c0 ) ( a0 + b0 − c0 )
∆a = −
d0 d0
(a + b − c ) (a + b − c )
∆b = 1 1 0 − 1 0 0
d0 d0
(a + b − c ) (a + b − c )
∆c = 1 1 1 − 1 1 0
d0 d0

a1 + b1 − c1 a1 + b1 − c1
∆d = −
d1 d0
11
 3.În practica economică se foloseşte şi metoda soldului care presupune parcurgerea următoarelor
etape:
1. Stabilirea rezultatului fenmenului economic analizat;
2. Determinarea influenţei factorilor ca urmare a legăturilor funcţionale dintre acestea şi
rezultat pe cale logică (legătură directă şi invers proporţională între factor şi rezultat);
3. Determinarea influenţei factorilor care nu pot fi stabiliţi pe cale logică ca diferenţă între
rezultatul total şi suma influenţei factorilor determinaţi pe cale logică.

Exemplul 4:

Profit0=50.000 mii lei

Profit1=58.000 mii lei

Din anliza diagnostic au reieşit următoarele:

(a) cifra de afceri (producţia fizică vândută) a creşterii faţă de plan cu 5%.
Iqv=105%

(b) ca urmare a modificării costurilor pe unitatea de produs s-a înregistrat o economie de 8.000
mii lei.
ΔC=+8.000 mii lei

(c) creşterea preţurilor de vânzare pe unitatea de produs a determinat venituri suplimentare de

2.500 mii lei.
Δp=+2.500 mii lei

Modificarea structurii producţiei vândute în funcţie de cerinţele profitului a fost corectă? Cu cât a
influenţat modificarea profitului întreprinderea respectivă?

Pr = ∑ q v × p − ∑ q v × c qv = cantitatea vândută
c = cost unitar
p = preţ vânzare

Δqv influenţă direct proporţională

ΔPr Δs modificarea structurii

Δc influenţă invers proporţională
Δp influenţă direct proporţională

105
∆q = 50 .000 × − 50 .000 = 2.500 mii lei
100
∆s = ?
∆ Pr = 8.000 mii lei
∆s = ∆ Pr − ( ∆qv + ∆c + ∆p ) = 8.000 − ( 2.500 + 8.000 + 2.500 ) = −5.000 mii lei

Avantajul acestei metode constă în faptul că este uşor de aplicat. Dezavantajul constă în faptul că
orice eroare strecurată în determinarea influenţelor pe cale logică este preluată de influenţa factorului
determinant prin metoda soldului. În concluzie, această metodă nu este eficientă.
În afara acestor metode specifice analizei economico-financiare se mai folosesc şi alte metode
cum ar fi:

12
 4.Metoda corelaţiei.

Dacă între factorii determinanţi şi fenomenul analizat (rezultat) există relaţii factoriale direct
proporţionale, atunci se folosesc funcţii de regresie de tipul:
Y = a + bx
Dacă între factorii determinanţi şi fenomenul analizat (rezultat) există relaţii factoriale există
legătură invers proporţională atunci se folosesc funcţii de regresie de tipul:
b
Y =a+
x
Un loc de primă importanţă îl ocupă metodologia de stabilire a naturii sensului şi intensităţii
legăturilor de cauzalitate. Acestea se determină cu ajutorul raportului de corelaţie şi coeficientului de
corelaţie.

Analiza economico-financiară oferă multe posibilităţi de aplicare a metodei corelaţiei. Utilizarea

acestei metode presupune parcurgerea mai multor etape:
a) selecţia factorilor esenţiali, lăsând la o parte factorii neesenţiali;
b) stabilirea legăturilor de cauzalitate dintre factori şi fenomenul analizat
c) alegerea tipului funcţiei pentru exprimarea corelaţiei – acestea pot fi de tip linear,
parabolic, hiperbolic, exponenţial, logaritmic, etc.
în cazul în care intre factori şi fenomenul analizat sunt relaţii de tip stocastic, influenţa acestora se
stabileşte cu ajutorul metodei analizei regresionale.
Un loc de primă importanţă il ocupă metodologia de stabilire a naturii sensului si intensităţii legăturii
de cauzalitate. O asemenea legătură se determină cu ajutorul raportului de corelaţie:

Ryx = 1−
∑( y −Yx ) 2

unde: y – valoarea reala a fenomenului ec-fin.studiat

∑( y − y ) 2

Yx – valoarea teoretica, determ.de influenta lui x

y - valoarea medie a fenomenului econ.-fin.studiat
Valorile acestui raport sunt intre o şi 1. Cu cat ne apropiem mai mult de 1 cu atat legaturile dintre
fenomen şi factor sunt mai intense.
şi al coeficientului de corelaţie:

n∑xy − ∑x ∑y
ryx = cu valori cuprinse între -1 şi +1. Cu cat marimea
[n∑x 2 − (∑x ) 2 ] [n∑y 2 − (∑y ) 2 ]
coeficientului se apropie mai mult de plus si minus 1 cu atat legatura este mai puternică.
Sensul legaturii este dat de semnul “+” = legătură directă
de semnul “-“ = legătură inversă

5.Metoda programării liniare

Metodă matematică care se utilizează îndeosebi în procesul de fundamentare a sarcinilor de plan
sau în previzionarea factorilor şi fenomenelor.
Prin programare liniară, în practică se rezolvă problemele de maximizare sau minimizare a unor
factori de producţie ţinând seama de valorile posibile ce le pot căpăta variabilele şi de restricţiile puse în
cadrul soluţiei.

6.Metoda scorurilor

13
 O funcţie scor este de forma:

Z = a1 x1 + a 2 x 2 +..... + a n x n
unde a1 a2... an reprezintă coeficienţii de semnificaţie şi
x1 x2... xn reprezintă variabile independente.

Aplicarea acestei metode necesită alegerea în primul rand a unui eşantion de firme care să
cuprindă atat firme aflate în dificultate sau falimentare cât şi firme fără probleme financiare. Este
o tehnică statistică pentru transformarea informaţiilor oferite de ratele financiare într-un scor
capabil să prezică succesul sau insuccesul unei afaceri. Cel mai adesea sunt citate modele
dezvoltate pe plan internaţional: Modelul Altman, Modelul Conan şi Holder, Modelul Centralei
Bilanţurilor din Banca Franţei.

IV.II.Procesul de analiză a activităţii unităţilor economice

A nu se confunda etapele care definesc conţinutul procesului de analiză cu etapele procesului de
analiză. Acestea sunt:
1. Întocmirea tematicii de analiză: analiza costurilor, rentabilităţii;
2. Culegerea materialului necesar analizei;
3. Verificarea complexă a datelor supuse analizei: o verificare de fond şi de formă;
4. Prelucrarea şi studierea datelor prin aplicarea corectă a etapelor care definesc conţinutul
procesului de analiză;
5. Elaborarea concluziilor şi stabilirea măsurilor pentru îmbunătăţirea fenomenului analizat
(decizia).

CAPITOLUL II

ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE A FIRMEI

Reprezintă obiectivul important al oricărei firme indiferent de forma de proprietate şi are ca scop
realizarea bunurilor şi serviciilor necesare satisfacerii nevoilor sociale şi individuale.
Orice activitate tehnico-productivă este urmarea unei comenzi orin care se onorează cererea.
Analiza activităţii de producţie şi comercializare are în vedere scopul, instrumentele utilizate şi
subiectul.
14
 În funcţie de aceste elemente, în activitatea economico-financiară practică au prioritate o problemă
sau alta cum ar fi:
a) Dacă această analiză se realizează în vederea efectuării unei asocieri în scopul comercializării
unor produse atunci se pune accent pe:
- cifra de afaceri;
- calitatea producţiei;
- clientela proprie.
b) Dacă asocierea respectivă vizează producerea unor bunuri în vederea cuceririi de noi pieţe, atunci,
pe lângă elementele enumerate mai sus, trebuie să avem în vedere şi potenţialul de producţie şi
echilibrul dintre acesta şi cerere.
În cazul în care conducerea firmei are ca scop îmbunătăţirea activităţii de programare operativă a
producţiei, atunci analiza activităţii de producţie şi comercializare pune accentul pe analiza realizării
producţiei fizice pe total şi pe sortimente şi pe analiza structurii producţiei în funcţie de cerinţele pieţei.
În acest context, problematica analizei activităţii de producţie şi comercializare a unei firme
vizează următoarele aspecte:
a) analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza indicatorilor valorici;
b) analiza cifrei de afaceri;
c) analiza valorii adăugate;
d) analiza producţiei fizice pe total şi pe sortimente; analiza structurii producţiei;
e) analiza realizării operative a programului de fabricaţie (analiza ritmicităţii producţiei);
f) analiza calităţii producţiei şi implicaţiile economice ale îmbunătăţirii (înrăutăţirii) calităţii
producţiei asupra principalilor indicatori economico-financiari.

I. ANALIZA SITUAŢIEI GENERALE A ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE

PE BAZA INDICATORILOR VALORICI

Situaţia generală a activităţii de priducţie şi comercializare implică analiza dinamicii activităţii de

producţie pe baza indicatorilor valorici şi analiza raportului static şi dinamic dintre indicatorii valorici ai
producţiei.
Pentru dimensionarea activităţii de producţie şî comercializare se recomandă un sistem de
indicatori valorici, fiecare dintre aceştia prin conţinut şi mod de determinare având o putere
informaţională mare şi caracterizând anumite aspecte ale activităţii unei firme.
Pentru caracterizarea activităţii de comercializare şi producţie se folosesc următorii indicatori
valorici:

1. CIFRA DE AFACERI (CA)

Cifra de afaceri este un indicator important care reprezintă suma totală a veniturilor din vânzarea
mărfii şi a producţiei pe o perioadă determinată.
Pentru nevoile interne ale firmei, conducerea întreprinderii, pe baza datelor din contabilitate poate
stabili şi indicatorul “producţia fabricată vândută şi încasată” indicator care reflectă finalitatea activităţii
de producţie şi comercializare.

2. PRODUCŢIA FABRICATĂ (Qf)

Reflectă valoarea bunurilor destinate livrării, realizate in cursul unei perioade de timp şi cuprinde
următoarele elemente:
- valoarea produselor finite şi a semifabricatelor destinate vânzării;
- valoarea bunurilor executate şi a serviciilor prestate.
Se calculează fie însumând valoarea producţiei cu valoarea serviciilor, fie adăugând la cifra de afaceri
variaţia stocurilor de produse finite.

15
 Deşi nu este un indicator prezentat in contul de profit şi pierdere şi nici in tabloul soldurilor
intermediare de gestiune, producţia fabricată este un indicator important in estimarea rezultatului
potenţial al exploatării.

3. VALOAREA ADĂUGATĂ (Qa)

Indicator valoric ce exprimă măsura bogăţiei realizată de activitatea firmei, ea dimensionând
capacitatea firmei de a produce avere. Reprezintă surplusul de venituri peste valoarea consumurilor
provenite de la terţi.
Prezintă importanţă în primul rând ca instrument de apreciere a performanţelor economico-
financiare ale firmei şi în al doilea rând ca indicator de realizare a obiectivelor fiscalităţii.
Qa=Qe-M unde M reprezintă consumurile provenite de la terţi

Deducând din valoarea adăugată cheltuielile cu amortizarea vom obţine valoarea adăugată netă.

4. PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI (Qe)

Indicator valoric care dimensionează întreaga activitate a firmei şi cuprinde:
- valoarea producţiei vândute (exprimată in preţuri de vânzare exclusiv TVA);
- variaţia producţiei stocate (creşterea sau scăderea stocului de produse finite, semifabricate, etc.);
- variaţia producţiei imobilizate realizată de către societate.
Qe = ∆Q f ± ∆Pi
Ultimele două componente ale producţiei sunt exprimate in costuri de producţie, neajuns ce
afecteaza comparabilitatea datelor dar care ar putea fi inlăturat prin exprimarea tuturor indicatorilor in
preţuri standard sau prestabilite. Producţia exerciţiului este un indicator de efect ce permite analiza
dinamicii volumului de activitate şi determinarea schimbărilor care au loc in activitatea de exploatare a
firmei pe de o parte, iar pe de altă parte permite determinarea unor indicatori precum productivitatea
muncii, capacitatea de producţie, numărul de utilaje, etc.
Pentru caracterizarea activităţii de producţie şi comerţ se recomandă utilizarea acestui sistem de
indicatori valorici întrucât fiecare indicator valoric caracterizează anumite aspecte calitative şi cantitative
ale activităţii.
Analiza dinamicii de producţie şi comerţ are menirea:
- de a pune în evidenţă obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadelor precedente;
- de a stabili gradul de realizare al acestor obiective;
- de a stabili cauzele care pot determina anumite abateri;
- de a stabili măsurile ce se impun pentru a corecta situaţiile nefavorabile intervenite.
Analiza situaţiilor concrete se realizează în raport cu corelaţiile normale care trebuie să existe între
indicatorii valorici menţionaţi.
Faţă de perioada precedentă (baza de comparaţie) vor interveni modificări ale elementelor care
diferenţiază indicatorii respectivi, schimbări cantitative care trebuie să intervină şi să determine schimbări
de natură calitativă.
Ca situaţie normală se consideră următoarele corelaţii:
1. Ritmul de creştere al producţiei vândute (sau cifra de afaceri existentă in contul de profit şi
pierdere in cazul in care societatea nu are venituri din vânzarea mărfurilor) trebuie să fie
superioară sau egală cu ritmul de creştere al producţiei fabricate.

I Qv
≥ I Qf
Această corelaţie semnifică faptul că întreaga producţie are asigurată desfacerea şi sunt create
condiţii pentru reducerea stocurilor din perioada precedentă.

2. Ritmul de creştere al producţiei fabricate trebuie să depăşească ritmul de creştere al producţiei

exerciţiului.

IQf > IQe

16
 Această corelaţie semnifică scăderea stocurilor de producţie neterminată (a imobilizărilor de
mijloace circulante). Scăderea trebuie să aibă loc până la limita în care mărimea acestor stocuri asigură
continuitatea procesului de producţie.

3. Ritmul de creştere al valorii adăugate trebuie să depăşească ritmul de creştere al producţiei

exerciţiului.

I Q a> I Q e
Această corelaţie semnifică reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi cu efecte
favorabile asupra costurilor. Reducerea este apreciată favorabil numai în condiţiile în care nu este afectată
calitatea producţiei finite obţinute.

Exemplu

Indicator Perioada Perioada curentă Indici (%)

precedentă Prevăzut Efecti Prev/Prec Efectiv/Prec Efectiv/Prev
v
Qv(mil.lei) 30.000 31.500 31.650 105 105,5 100,48
Qf(mil.lei) 32.400 33.858 34.346 104,5 106 101,44
Qe(mil.lei) 34.000 35.360 36.176 104,0 106,4 102,51
Qa(mil.lei) 16.320 17.104 17.136 104,8 105 100,9

Corelaţiile ce trebuie respectate şi care caracterizează o situaţie normală:

a) I Qv
> I Qf

b) IQf > IQe

c) I Q a> I Q e
Din punct de vedere cantitativ, întreprinderea şi-a planificat faţă de perioada precedentă o creştere
la toţi indicatorii producţiei industriale. Aceasta presupune că întreprinderea şi-a stabilit ca obiectiv o
dezvoltare a activităţii de producţie şi comercializare faţă de perioada precedentă.
Din punct de vedere calitativ:
- Ritmul prevăzut al Qv este superior ritmului prevăzut al Qf (105>104,5). Aceasta înseamnă că
firma şi-a prevăzut în plan să asigure desfacerea întregii producţii fabricată (Qf) şi să creeze
condiţii pentru reducerea stocurilor din perioada precedentă. Deci s-a respectat corelaţia normală
dintre aceşti indicatori.
- Ritmul prevăzut al Qf este superior ritmului prevăzut al Qe (104,5>104). Aceasta înseamnă că prin
plan firma şi-a prevăzut o reducere a stocului de producţie neterminată, deci o reducere a
imobilizărilor şi în acest caz respectându-se corelaţia normală.
- Ritmul prevăzut al Qa este superior ritmului prevăzut al Qe (104,8>104). Aceasta înseamnă că
firma şi-a prevăzut căile de reducere a ponderii consumurilor intermediare cu efecte favorabile
asupra costurilor. Şi în acest caz s-a respectat corelaţia normală.
În concluzie, se apreciază că planul producţiei industriale este fundamentat ştiiţific întrucât a
prevăzut măsuri pentru desfacerea producţiei fabricate (Qf), scăderii stocului de producţie imobilizată,
scăderii consumului intermediar, căi care contribuie la sporirea eficienţei activităţii firmei.

În plan efectiv :
În perioada curentă se înregistrează o situaţie superioară faţă de perioada precedentă la toţi
indicatorii valorici ai producţiei. Acest fapt presupune că din punct de vedere cantitativ, producţia
industrială din perioada curentă este superioară celei din perioada precedentă, deci se constată o
dezvoltare a activităţii de producţie şi comercializare.
17
 Sub aspect calitativ constatăm:
- Ritmul efectiv al Qv este inferior ritmului efectiv al Qf (105,5<106). Aceasta înseamnă că nu s-a
respectat corelaţia normală adică Qf suplimentară nu are asigurată desfacerea, ceea ce presupune o
creştere a producţiei stocate, cu efecte nefavorabile asupra rezultatelor.
- Ritmul efectiv al Qf este inferior ritmului efectiv al Qe (106<106,4). Aceasta presupune o creştere
a stocului de producţie neterminată care va produce imobilizări de mijloace circulante cu efecte
nefavorabile asupra situaţiei financiare.
- Ritmul efectiv al Qa este inferior ritmului efectiv al Qe (105<106,4). Aceasta însemnă că a crescut
ponderea consumurilor intermediare de la terţi, cu efecte nefavorabile asupra costurilor şi implicit
a rezultatelor.
Deşi prin plan s-a asigurat respectarea corelaţiilor corelaţiilor normale, efectiv, în perioada
analizată (curentă), aceste corelaţii nu au fost respectate.
Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare mai poate fi realizată şi cu
ajutorul raportului static şi a raportului dinamic dintre indicatorii valorici ai producţiei.
Raportul static ia în considerare mărimile absolute ale acestor indicatori valorici şi permite
caracterizarea evoluţiei elementelor care îi diferenţiază, şi anume:

Qv
Rs 1 =
Q f - oferă informaţii despre stocurile de produse finite. Atunci când avem o tendinţă de
creştere rezultă un aspect favorabil , stocurile scad.

Qf
Rs 2 = - caracterizează evoluţia stocurilor de producţie neterminată precum şi a consumului
Qe
intern.

Qa
Rs3 = - caracterizează creşterea/scăderea ponderii consumului intermediar, respectiv a
Qe
cheltuielilor cu materialele.

Dacă:
Rs 1 =1 ⇒ Qv = Q f - nu au intervenit modificări în stocul de producţie fizică.
Rs1 <1 ⇒ Qf nu a avut asigurată desfacerea, o parte din această producţie rămânând în stoc.
Rs1 >1 ⇒ Qf a avut asigurată desfacerea şi s-au redus stocurile de producţie fizică din perioada
precedentă.
Rs 2 =1 ⇒ inexistenţa stocurilor de producţie neterminată.
Rs 2 <1 ⇒ situaţie nefavorabilă ca urmare a creşterii stocurilor de producţie neterminată, deci a
imobilizărilor.
Rs 2 >1 ⇒ situaţie nefavorabilă deoarece are loc reducerea stocurilor de producţie neterminată
până la limita asigurării continuităţii procesului de producţie.
Rs 3 <1 întotdeauna (pentru că Qa=Qe-M)

Precedent Prevazut Efectiv

Rs 1 0,926 0,93 0,921
Rs 2 0,953 0,957 0,949
Rs 3 0,48 0,484 0,476

Raportul dinamic între indicatorii valorici exprimă tendinţa sau evoluţia elementelor componente
(modificări) ale indicatorilor valorici.
De precizat că această evoluţie se realizează faţă de o bază de comparaţie (perioada precedentă) pe
baza indicilor şi nu a cifrelor absolute ca în cazul raportului static.

18
 I Qv I Qf I Qa
Rd 1 = Rd 2 = Rd 3 =
I Qf I Qe I Qe

Valorile obţinute sunt comparabile de asemenea cu 1.

Pentru situaţia noastră avem:

Prev/Prec Efectiv/Prec Efectiv/Prev
Rd 1 1,005 0,995 0,9905
Rd 2 1,00048 0,996 0,996
Rd 3 1,0077 0,9868 0,98429

Primul raport reflectă relaţia dintre ritmul vânzărilor şi ritmul fabricaţiei, cel de-al doilea reflectă
legătura dintre ritmul finalizării producţiei şi ritmul volumului total de activitate, in timp ce al treilea
raport reflectă creşterea sau scăderea gradului de valorificare a resurselor consumate.
Valorile obţinute pe baza raportului dinamic dintre indicatorii valorici sunt similare cu cele
prezentate anterior.

II.Analiza Cifrei de Afaceri

Este un indicator important al firmei întrucât evidenţiază performanţele economico-financiare ale

acesteia permiţând determinarea poziţiei pe piaţă a unei societăţi şi totodată oferă informaţii despre
dinamica activităţii potenţialul de dezvoltare in cadrul sectorului. Implică următoarele aspecte:
a) analiza situaţiei generale a evoluţiei şi structurii CA;
b) analiza factorială a CA;
c) determinarea CA minime probabile în condiţiile economiei de piaţă.

a) Analiza situaţiei generale a evoluţiei şi structurii CA – se realizează cu ajutorul indicilor care

surprind evoluţia CA atât pe total cât şi pe principalele activităţi. De asemenea se urmăreşte şi
modificarea structurii CA scoţând în evidenţă modificările intervenite în structura CA în
activitatea de bază, permiţând incadrarea acesteia sau a produselor in una din fazele ciclului de
viaţă (lansare, creştere, maturitate, declin).
Ţinânduse cont de factorii interni care acţionează precum şi de mediul in care activează
firma pe baza informaţiilor furnizate in ultimii ani (3-5 ani eliminându-se cei in care se
inregistrează variaţii semnificative) putându-se formula strategii de creştere. Dinamica societăţii
analizate se compară cu dinamica pieţei sau sectorului de activitate. In activitatea firmei ca şi in
analiză sunt operaţionali următorii indicatori:
- cifra de afaceri netă – indicator al contului de profit şi pierdere format din totalitatea veniturilor
obţinute din vânzarea bunurilor, prestarea lucrărilor şi serviciilor inclusiv subvenţii pentru
exploatare.
- Cifra de afaceri critică – evidenţiază pragul de rentabilitate a intreprinderii şi constituie acel nivel
al veniturilor necesar acoperirii integrale a cheltuielilor de exploatare.

cheltuieli fixe
CA cr =
1 − rata cheltuieli lor var iabile

unde rata cheltuielilor variabile reprezintă cheltuielile variabile medii la un leu cifră de
afaceri
b) Analiza factorială a CA – se recomandă utilizarea următoarelor modele:
n
1) CA = ∑ qvi × pi qv i =cantitatea vândută, pi =preţ vânzare pe unitatea de produs
i =1
Acest model se recomandă a fi utilizat la firmele cu un nomenclator redus de produse sau în cazul
lansării pe piaţă de produse noi.
19
 Qf CA
2) CA = N S × × = N S ×W a × α ,
NS Qf

'
Mf M f Qf CA
CA = N S × × × '
× ,
NS M f M f Qf
'
Mf M f Qf
Wa = × × '
NS M f M f
CA
=α
Qf
unde:
N S = numărul mediu de salariaţi;
W a = productivitatea medie anuală calculată pe baza producţiei fabricate;
M f = valoarea medie a mijloacelor fixe;
'
M f = valoarea medie a mijloacelor fixe productive;
Q f = producţia fabricată;
Mf
= gradul de înzestrare tehnică a muncii;
NS
M 'f
= ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe;
M f
Qf
= randamentul mijloacelor fixe productive;
M 'f
CA
= α = gradul de valorificare al producţiei fabricate.
Qf
Acest momdel multiplicativ se recomandă a fi utilizat în cazul tuturor firmelor deoarece pune în
evidenţă legăturile dintre folosirea raţională a factorilor de producţie (forţă de muncă, mijloace fixe,
materiale etc.) , calitatea producţiei şi gradul de satisfacere a creinţelor pieţei. Cu alte cuvinte scoate în
evidenţă legăturile dintre valorificarea resurselor şi rezultate.

Exemplu:

Cantitatea Structura Preţ vânzare Încasări (mii lei) - CA

Denumire vândută (tone) producţiei (lei/tonă)
produse vândute (%)
0 1 0 1 0 1 0 1
A 20.000 21.00 40 35 20.000 22.000 400.000 462.000
0
B 15.000 15.00 30 25 8.000 10.000 120.000 150.000
0
C 15.000 24.00 30 40 30.000 28.000 450.000 672.000
0
Total 50.000 60.00 100 100 * * 970.000 1.284.000
0

p = preţul mediu
∑ g i × pi
p=
100
∑ g i 0 × pi 0 40 × 20.000 + 30 × 8000 + 30 × 30.000
p0 = = = 19.400 mii lei/tonă
100 100
20
 ∑ g i1 × pi135 × 22.000 + 25 × 10.000 + 40 × 28.000
p1 = = = 21.400 mii lei/tonă
100 100
∆CA = CA1 − CA 0 = 1.284 .000 − 970 .000 = 314 .000 mii lei
a) influenţa modificării cantităţii vândute:
∆Q = ( Q1 − Q0 ) × p 0 = ( 60 .000 − 50 .000 ) ×19 .400 = 194 .000 mii lei

b) inflenţa modificării structurii producţiei vândute:

( )
∆s = Q1 p − p 0 = 60 .000 × ( 21 .000 −19 .400 ) = 96 .000 mii lei
r

r
p=
∑ g i1 × pi 0 = 35 × 20.000 + 25 × 8.000 + 40 × 30.000 = 21.000 mii lei/tonă
100 100

c) influenţa modificării preţului de vânzare pe unitate:

( )
∆p = Q1 p 1 − p = 60 .000 × ( 21 .400 − 21 .000 ) = 24 .000 mii lei
r

Conform celui de-al doilea model asupra modificării cifrei de afaceri acţionează direct şi indirect
următorii factori:
1) Modificarea N S ;
2) Modificarea productivităţii muncii medii anuale din care:
2.1) modificarea gradului de înzestrare tehnică a muncii;
2.2) modificarea ponderii mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe;
2.3) modificarea randamentului mijloacelor fixe productive.
3) Modificarea gradului de valorificare al producţiei fabricate.

Mf
∆N S
NS

'
M f
∆CA ∆W a
M f

Qf
∆α '
M f

Pentru exemplificare luăm următorul model:

INDICATORI SIMBOL PREVĂZUT EFECTIV
Nr. mediu de salariaţi NS 120 115
(pers)
Valoarea producţiei
fabricate Qf 24.000.000 25.300.000
(mii lei)
Valoarea CA (mii lei) CA 21.600.000 22.264.000
Valoarea medie a
mijloacelor fixe M f 1.800.000 1.840.000
(mii lei)
Valaorea medie a
mijloacelor fixe M f
'
1.440.000 1.545.000
productive (mii lei)
Productivitatea medie Wa 200.000 220.000
anuală a muncii
(mii lei/an)
21
Gradul de înzestrare M f
tehnică a muncii NS 15.000 16.000
(mii lei/pers)
Ponderea mijloacelor M
'
f
fixe productive în 80 84
M f
total mijloace fixe (%)
Randamentul Qf
mijloacelor fixe ' 16,67 16,37
M f
productive (lei)
Gradul de valorificare
a producţiei fabricate α 90 88
(%)

∆CA = CA1 − CA 0 = 22 .264 .000 − 21 .600 .000 = +664 .000 mii lei
( )
1) ∆N S = N S1 − N S 0 ×W a 0 ×α0 = (115 −120 ) × 200 .000 × 0,9 = −900 .000 mii lei
2) ∆W a = N S1 × (W a1 − W a 0 ) × α0 = 115 × ( 220 .000 − 200 .000 ) × 0,9 = +2.070 .000 mii lei
'
Mf  M f1 M f 0
 M f 0 Q f 0 CA0
2.1. ∆ = N S1 ×  − ×
 M f0 × ' ×Q =
NS  N S1 N S0
 M f0 f0

=115 ×(16 .000 −15 .000 ) ×0,8 ×16 ,67 ×0,9 =1.380 .276 mii lei
M f 1  M f 1 M f 0  Q f 0 CA0
' ' '
Mf
2.2. ∆ = N × × − × × =
N S 1  M f 1 M f 0  M 'f 0 Q f 0
S1
Mf
=115 ×16 .000 ×( 0,84 − 0,80 ) ×16 ,67 ×0,9 =1.104 .221 mii lei

Qf  Qf1
M f1 M Q f 0  CA0
'

2.3. ∆ = N S1 × ×× −
f1
× =
Mf
' M'
N S1 M M
'  Qf 0
f1
 f 1 f 0 
=115 ×16 .000 ×0,84 ×(16 ,37 −16 ,67 ) ×0,9 = −417 .312 mii lei

3) ∆α = N S1 ×W a1 (α1 − α0 ) = 115 × 220 .000 × ( 0,88 − 0,90 ) = −506 .000 mii lei

Verificare:
∆CA = ∆N S + ∆W a + ∆α = −900 .000 + 2.070 .000 − 506 .000 = +664 .000 mii lei

'
M f M Qf
= 1.380 .275 +1.104 .221 + ( − 417 .312 ) = 2.067 .185 mii lei
f
∆W a = ∆ +∆ +∆ '
NS M f M f

Concluzii:
Constatăm o modificare a CA cu 664.000 mii lei. Ca rezultat situaţia se apreciază favorabil
întrucât depăşirea CA va determina, în condiţiile în care este încasată, o creştere a profitului, deci a
posibilităţii de formare a fodurilor necesare pentru investiţii şi sporirea gradului de cointeresare materială
a salariaţilor şi acţionarilor.
Cauzal sau factorial, această depăşire a CA se explică astfel :
1. Scăderea N S a determinat în mod corespunzător o diminuare a CA cu 900.000 mii lei. În
cazul în care scăderea N S este efectul restrângerii activităţii întreprinderii, ca urmare a
modificărilor structurale intervenite pentru a corespunde cerinţelor pieţei, situaţia este
justificată economic. În cazul în care scăderea N S este efectul unor cauze subiective
situaţia se apreciază nefavorabil întrucât nu s-a respectat programul ce reprezintă
asigurarea întreprinderii cu forţă de muncă.
2. Creşterea nivelului W a a fost faptul determinant al creşterii CA cu 2.070.000 mii lei.
Având în vedere că productivitatea este un indicator care reflectă folosirea eficientă a

22
 resurselor (umane, materiale, financiare) din calcule rezultă că, creşterea W a a avut loc in
condiţiile sporirii gradului de inzestrare tehnică a salariaţilor, in condiţiile imbunătăţirii
ponderii mijloacelor fixe productive. Creşterile determinate de cele două componente au
avut loc in condiţiile reducerii randamentului mijloacelor fixe productive. Astfel, putem
spune că rezultatele obţinute nu au fost efectul unor investiţii noi ci a unor transferuri sau
comasări a unor secţii cu mijloace fixe vechi, cu grad de uzură ridicat.
O asemenea orientare s-a reflectat negative in reducerea gradului de valorificare a producţiei fabricate,
ceea ce ne determină să presupunem caă producţia nu a corespuns calitativ, fiind refuzată de piaţă. In
aceste condiţii deşi s-a realizat o CA cu 664.000 mii lei situaţia se apreciază nefavorabil deoarece
rezultatele obţinute vor fi “rezultate pe stoc” neexistând o valorificare corespunzătoare a resurselor.

3. Determinarea cifrei de afaceri minime cu luarea in considerare a unor restrictii :

- rata dividendelor sa fie egala cu rata dobanzii practicata pe piata bancara la un anumit nivel al ratei
costurilor.
Pentru rezolvarea unei astfel de situatii se impune respectarea urmatoarelor etape :
a) determinarea sumei dividendelor distribuite actionarilor
b) stabilirea profitului net din care se suporta dividendele distribuite
c) stabilirea profitului brut intrucat profitul net este un element al acestuia
d) stabilirea cifrei de afaceri minime tinand cont de nivelul ratei costurilor

Exemplu: O societate comerciala are un capital social de 200.000 mii lei. Rata dobanzii practicata pe
piata bancara pentru creditele acordate este de 60%. Impozitul pe profit este de 25%. Sa se determine
cifra de afaceri minima care sa asigure o rata a dividendului egala cu rata dobanzii practicata pe piata
bancara si in conditiile unei rate a rentabilitatii costurilor de 15% .
a) stabilirea sumei dividendelor care trebuiesc distribuite asociatilor / actionarilor.
D K xd 200.000 x60%
d= x100 ⇒ D = S = = 120.000 mii lei
KS 100 100
b) Intrucat suma dividendelor este suportata din profitul net se pune problema determinarii acestuia
avand in vedere ca o parte din profit este destinat constituirii de fonduri proprii ( cf = 62%)
cf 62
Pn = D + ( ) xD = 120 .000 + ( ) x120 .000 = 315 .789 mii lei
100 − cf 100 − 6

Profitul net este un element al profitului brut , de aceea se pune problema determinarii profitului brut
avandu-se in vedere ca impozitul pe profit este 25%.
ci 25
Pb = Pn + ( ) xPn = 315 .789 + ( ) x315 .789 = 421 .052 mii lei
100 − ci 100 − 25

ci = cota de impozit

c) Determinarea cifrei de afaceri minime care sa respecte restrictiile puse ( rata dividendului este egala
cu rata dobanzii la un anumit nivel dat al ratei rentabilitatii costurilor de 15%)

23
 Pb Pb 421 .052
Rc = x100 ⇒ ∑qv xc = = = 2.807 .013 mii lei
∑qv xc Rc 0,15

Pb = Σqv xp – Σqv x c =>

Σqv x p = Pb + Σqv x c = 421.052 mii + 2.807.013 mii lei = 3.228.065 mii lei
- aceasta este cifra de afaceri minima care satisface restrictia data (rata dividendului rata dobanzii
practicata pe piata) pentru o anumita rata a rentabilitatii costurilor.

Reflectarea cifrei de afaceri in principalii indicatori economico- financiari ai intreprinderii

Modificarea cifrei de afaceri se reflecta favorabil sau nefavorabil asupra urmatorilor indicatori
1) asupra Pb :
ΔCA = ( CA 1 – CA 0 ) x Rv 0
Rv = rata rentabilitatii venitului ( calculata pe baza cifrei de afaceri);
Pb
Rv = x100
∑qv xp
2) asupra modificarilor ratei rentabilitatii economice a activului
(CA1 − CA0 ) xRv 0
∆CA = x100
Ai1 + Ac1
Ai = activul imobilizat
Ac = activul circulant
3) asupra ratei rentabilitatii capitalului permanent

(CA1 − CA0 ) xRv 0

∆CA = x100
K permanent 1
4) asupra eficientei mijloacelor fixe (se utilizeaza indicatorul cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe)

CA1 − CA0
∆CA = x1000
Mf 1

5) asupra vitezei de rotatie a activelor circulante :

Ac 0 xT Ac0 xT
∆CA = −
CA1 CA0

T = timpul luat in calcul

Atunci cand rezultatul este cu semnul “ –“ reprezinta o accelerare a vitezei de rotatie , iar “+” o
incetinire a vitezei de rotatie.
24
III.Analiza valorii adaugate(VA)
Valoarea adaugata reprezinta unul din indicatorii semnificativi ai activitatii intreprinderii . Prin
continut, valoarea adaugata exprima cresterea de bogatie care se obtine prin activitatea tehnico-productiva
. Cu ajutorul valorii adaugate pot fi construiti o serie de indicatori necesari pentru a caracteriza eficienta
factorilor : munca si capital utilizati , iar in cadrul fiscalitatii reprezinta baza impozitului datorat statului .
Deci , in analiza diagnostic, valoarea adaugata prezinta interes in primul rand ca indicator de
performanta al activitatii economico - financiare , iar in al doilea rand ca indicator in sistemul fiscalitatii.
Valoarea adaugata poate fi determinata prin doua metode :

a) metoda sintetica
VA = Qe – M
Qe = productia exercitiului
M = consumuri provenite de la terti (suma cheltuielilor materiale)

b) metoda de repartitie (aditiva) are in vedere insumarea urmatoarelor elemente :

- cheltuielile cu personalul
- cheltuieli cu impozite si taxe
- cheltuieli cu amortizarea
- profitul net
Analiza valorii adaugate vizeaza dinamica acesteia , gradul de realizare al nivelului prevazut si
explicarea modificarilor absolute, schimbarile intervenite in structura pe elemente, precum si masurile
pentru imbunatatirea si sporirea valorii adaugate.
O problema deosebita o prezinta analiza diagnostic , tinand cont de cele doua metode de calcul ale
valorii adaugate.
Determinarea valorii adaugate prin metoda de repartitie avand in vedere contributia fiecarui element
la modificarea valorii adaugate :
milioane lei
Per. Curenta Structura Variatia Modificarea
INDICATORI 0 1 0 1
Δ %
1)cheltuieli cu salarii 1800 1848 30 28 +48 102,67
2)contributiile la asig. Sociale 420 431,2 7 6,5 +11,2 102,67
3)cheltuieli cu protectia sociala 180 184,8 3 2,8 +4,8 102,67
+ alte cheltuieli necesare
4)Total cheltuieli cu personalul 2400 2464 40 37,3 +64 102,67
5)Amortizarea 1080 1188 18 17,5 +108 110
25
 6)Alte elemente de natura VA 120 140,36 2 2,16 +20,36 116,97
7) Profit 2400 2807,6 40 42,54 +407,64 116,98
4
8) VA 6000 6600 100 100 +600 110

 o crestere a valorii adaugate cu 600 milioane lei , respectiv 10% , fapt care se apreciaza ca o
situatie favorabila deoarece, ca rezultat, s-a datorat in mare parte cresterii profitului .
Din punct de vedere structural cresterea valorii adaugate cu 600 mil. lei se explica astfel :
-cheltuielile cu personalul salariat a inregistrat o crestere in suma absoluta , dar o scadere a ponderii
,acestea contribuind la cresterea valorii adaugate cu 64 milioane lei .Evident , situatia se apreciaza ca
fiind normala atunci cand indicele cheltuielilor cu salariile < indicele productiei exercitiului (aceasta
presupune ca a fost respectata corelatia cheltuielilor cu salariile) .
-amortizarea ca element al valorii adaugate inregistreaza o crestere tocmai ca urmare a cresterii valorii
medii a activelor fixe si respectiv a modificarilor intervenite in structura acestora .Un asemenea fenomen
trebuie sa aiba loc in conditiile in care indicele cheltuielilor cu amortizarea este inferior indicelui valorii
productiei exercitiului fapt ce se va reflecta in diminuarea cheltuielilor cu amortizarea ce revin la un leu
productia exercitiului.
-profitul a avut o contributie decisiva la cresterea valorii adaugate , situatie deosebit de favorabila
deoarece profitul reprezinta aportul intreprinderii la sporirea eficientei activitatii de productie si
comercializare.
Pe baza valorii adaugate se pot constitui (calcula) anumiti indicatori :
- contributia factorului uman la formarea valorii adaugate, calculat ca raport intre cheltuielile aferente
fondului de salarii si valorea adaugata.
- aportul activelor fixe la formarea valorii adaugate, calculat ca raport intre amortizare si valorea
adaugata.
Nota: Marimea si evolutia celor doi indicatori furnizeaza informatii cu privire la situatia
rentabilitatii potentiale proprii.

Analiza factoriala a valorii adaugate pe baza determinarii acesteia prin metoda sintetica

M
VA = Qe − M = Qe x (1 − )
Qe

26
 Qe
Wh = ⇒ Qe = T x Wh
T
T = NS x t
ΔNS
ΔT
ΔQe Δt
Δgi
ΔVA ∆Wh

Wh i
Δgi

∆Va

Δvai
Asupra modificarii valorii adaugate actioneaza urmatorii factori :

1) Modificarea valorii productiei exercitiului –ca factor extensiv (cantitativ)

2) Modificarea Va ce revine la 1 leu productia exercitiului – ca factor intensiv (calitativ)

Semnificatia indicatorilor utilizati :

VA= valoarea adaugata
Qe = valoarea productiei exercitiului
T = fondul total de timp consumat (exprimat in ore)
NS = numarul mediu de salariati
Wh = productivitatea medie orara
gi = structura productiei
Whi = productivitatea muncii pe o persoana pe produs
vai = valoarea adaugata pe produs
Va = valoarea medie adaugata ce revine la 1 leu productia exercitiului
Exemplu:
Per. curenta
0 1
Nr. INDICATORI
Crt.
1 Valoarea productiei exercitiului (Qe) (mii lei) 10 304 000 10 898 550
2 Valoarea consumurilor provenite de la 7 728 000 7 846 956
terti(M) (mii lei)
3 Numarul mediu de salariati (persoane) ( NS ) 140 138
4 Fondul de timp consumat (ore-om) ( T ) 257 600 242 190
5 Nr. Mediu de ore pe salariat ( t = T/ Ns ) 1 840 1 755
6 Productivit. Medie orara (lei / h);( Wh = 40 000 45 000

27
 Qe/T)
7 Valoarea medie adaugata la 1 leu Qe; 0,25 0,22
( Va =1-M/Qe)
8 Chelt.cu consumurile la 1 leu Qe; ( M / Qe) 0,75 0,72
9 Valoarea adaugata (VA = Qe x Va ) 2 576 000 3 051 594

Nota :
- Poductivitatea medie recalculata (in functie de structura efectiva a productiei) = 42 500 lei.
- Va recalculata (in functie de sructura efectiva a productiei) = 0,26
n

r
∑ gi xWh 1 i0
Wh = i =1

100
n

r
∑ gi 1 x vai
Va = i =1

100

ΔVA = VA1 – VA0 = 3.051.594 – 2.576.000 = + 475.594 mii lei

1) Influenta modificării valorii productiei exercitiului:

ΔQe=(Qe1–Qe0)x Va 0 =(10.898.550–10.304.000) x 0,25=+148.637,5 mii lei
1.1 Influenta modificării fondului de timp consumat :
ΔT = ( T1 – T0 ) x Wh 0 x Va 0 = (242.190 – 257.600) x 40.000 x 0,25 = -154.100 mii lei
1.1.1 Influenta modificării NS :
ΔNS = (NS 1 – NS 0) x t0 x Wh 0 x Va 0 = (138 – 140) x 1.840 x 40.000 x 0,25 = - 36.800 mii lei
1.1.2 Influenta modificării lui t (nr de ore / salariat):
Δt = NS 1 x ( t1 – t0) x Wh 0 x Va 0 = 138 x (1.755–1.840) x 40.000 x 0,25 = - 117.300 mii lei
1.1 Influenta modificării productivitatii muncii orare:
ΔWh0=T1x ( Wh 1 – Wh 0 )x Va 0 =242.190 x (45.000 - 40.000) x 0,25 = +302.737,5mii lei
1.2.1 Influenta modificării structurii productiei :
Δgi = T1 x ( r Wh 1 – Wh 0 ) x Va 0 = 242.190 x (42.500 – 40.000) x 0,25 = + 151.368,75 mii lei
1.2.2 Influenta modificării productivitatii muncii
∆Wh i = T1 x ( Wh 1 – r Wh 1 ) x Va 0 = +151.368,75 mii lei

2. Influenta modificării Va ce revine la 1 leu productia exercitiului :

Δ Va = Qe1 ( Va 1 – Va 0 ) = 10.898.550 x (0,28 – 0,25 ) = +326.956,5 mii lei
2.1 Influenta modificării structurii productiei :
28
 Δgi = Qe1 ( r Va 1 – Va 0 ) = 10.898.550 x (0,26 – 0,25 ) = +108.985,5 mii lei
2.2 Influenta modificării valorii adaugate ce revine la 1 leu productia exercitiului pe produs
ΔvaI = Qe1 ( Va 1 – r Va 1 )=10.898.550 x (0,28 – 0,26 ) = + 217.971 mii lei

Constatam o depasire a valorii adaugate cu 475.594 mii lei. Ca rezultat situatia se apreciaza
favorabil, deoarece cresterea valorii adaugate reflecta o sporire a eficientei activitatii firmei, iar pe de alta
parte prezinta importanta din punct de vedere al fiscalitatii.
Din punct de vedere cauzal se constata :
1. Sporirea valorii adaugate este efectul influentei favorabile atat al cresterii productiei exercitiului , ca
factor cantitativ, cat si al cresterii Va ce revine la 1 leu productia exercitiului, ca factor calitativ. Din
acest punct de vedere situatia se apreciaza favorabil deoarece influenta decisiva a avut-o factorul calitativ.
2. Influenta favorabila a productiei exercitiului este rezultatul cresterii nivelului Wh , factor care de
obicei reflecta utilizarea eficienta a resurselor umane . Sub acest aspect situatia se apreciaza
favorabil cu conditia ca aceasta crestere a Wh sa reflecte efortul propriu al intreprinderii.
Din calcule se constata ca, cresterea Wh s-a realizat in conditiile scaderii NS si a timpului
lucrat / salariat , de unde rezulta ca, cresterea Wh nu reflecta efortul propriu al intreprinderii ci,
cresterea este datorata utilizarii unor preturi mai mari ca urmare a inflatiei.
3. In ceea ce priveste influenta favorabila a Va ce revine la 1 leu productia exercitiului pe produs ,
situatia se apreciaza pozitiv in conditiile in care :
- reducerea ponderii consumurilor intermediare nu a afectat calitatea productiei,
- productia pusa in circulatie pe piata sa corespunda cerintelor pietei , deci sa fie asigurata vanzarea si
incasarea acesteia
In cazul nostru se observa ca intreprinderea s-a orientat spre cresterea ponderii acelor produse cu
o valoare adaugata mai mare decat media bazei de comparatie , ceea ce ne determina sa presupunem ca
acestea ar corespunde cerintelor pietei.

CAPITOLUL III

ANALIZA COSTURILOR

Zona cheltuielilor unei firme cuprinde o arie larga de fenomene economice legate in esenta de
consumul utilizarii fortelor de productie (natura, munca, capital). In acest context, costurile ocupa un loc
deosebit in managementul intern al intreprinderii intrucit de utilizarea eficienta a fortelor de productie
depinde in mare masura capacitatea concurentiala a firmei respective.
Problemele analizei cheltuielilor de productie ale intreprinderii, in optica diagnosticului, sint:
1 – analiza cheltuielilor aferente veniturilor intreprinderii;
2 – analiza eficientei costurilor aferente cifrei de afaceri (variabile si conventional constante);
3 – analiza diagnostic a principalelor categorii de cheltuieli (materiale, salariale);

1 – ANALIZA CHELTUIELILOR AFERENTE VENITURILOR INTREPRINDERII

Desfasurarea activitatii unui agent economic necesita consum de resurse umane, materiale, financiare.

Dupa natura lor, cheltuielile se C. cheltuieli extraordinare.

grupeaza in: A – Cheltuielile de exploatare cuprind:
A. cheltuieli de exploatare; • Consumurile de materii prime, materiale
B. cheltuieli financiare; auziliare, piese de schimb;
29
• Uzura obiectelor de inventar;
• Costul marfii vindute
• Cheltuieli cu lucrarile si serviciile
executate de terti;
• Cheltuieli cu impozitele si taxele;
• Cheltuieli cu personalul;
• Cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe,
provizioane;
• Cheltuieli privind activele cedate;
• Cheltuieli privind amenzile si penalitatile.
B – Cheltuielile financiare includ:
♦ Dobinzi curente aferente imprumuturilor
primite;
♦ Pierderile din vinzarea valorilor imobiliare
si de plasament;
♦ Diferentele de curs valutar;
♦ Sconturile acordate clientilor.
C – Cheltuielile extraordinare sint
formate din acele cheltuieli care nu sint legate
de activitatea normala a intreprinderii. In
aceasta categorie de cehltuieli se reflecta
valoarea pierderilor din calamitati si
exproprieri de active.
Corespunzator ecestor categorii de cheltuieli,
veniturile se grupeaza in 3 categorii:
A. Venituri din exploatare;
B. Venituri financiare;
C. Venituri extraordinare.
A – Veniturile din exploatare cuprind:
• Ventiru din vinzarea produselor;
• Venituri din lucrari executate, servicii
prestate;
• Venituri din vainzarea de marfa;
• Venituri din productia stocata;
• Venituri din productia imobilizata;
• Venituri din cedarea activelor;
• Venituri din donatii primite;
• Venituri din subventii aferente cifrei de
afaceri.
B – Veniturile financiare includ:
♦ Venituri din dobinzi incasate;
♦ Venituri din titluri de plasament;
♦ Venituri din diferente favorabile de curs
valutar;
♦ Venituri din participatii;
♦ Venituri din sconturi obtinute.
C – Veniturile extraordinare sint
venituri rezultate din compensatiile primite
pentru cheltuieli sau pierderi din calamitati
sau alte evenimente extraordinare.

Daca se face o corelatie intre cheltuieli si venituri, se constata ca sint cheltuieli care
genereaza venituri si cheltuieli care nu genereaza venituri.
Cheltuielile de exploatare se coreleaza direct cu veniturile din exploatare, in timp ce
cheltuielile financiare nu au ca rezultat intotdeauna obtinerea de venituri financiare. Din contra,
unele cheltuieli financiare pot fi corelate cu venituri din exploatare.

Analiza cheltuielilor eferente veniturilor intreprinderii are rolul de a evidentia evolutia

acestora, factorii care influenteaza nivelul lor, precum si identificarea rezervelor care pot fi puse in
valoare pentru reducerea lor sau mentinerea in limita de eficienta.

Eficienta cheltuielilor aferente veniturilor intreprinderii se realizeaza cu ajutorul

indicatorului “rata eficientei costurilor totale” (Ct ) care poate fi determinata astfel:

Ch t
I) ct = x1000
Vt

In cazul primului model, eficienta costurilor totale este rezultatul respectarii corelatiei dintre
ritmul de crestere al veniturilor totale (ca efect al utilizarii resurselor umane, materiale si
financiare ale intreprinderii) si ritmul de crestere al cheltuielilor totale (ca efect al
intreprinderii).

In mod normal ar trebui: ct1 < ct0  I Vt > I Cht

30
 n

II) ∑ g xc i ti
gi = structura veniturilor pe tipuri de activitate
ct = i =1

100
(exploatare, financiare, extraordinare)
cti = rata costurilor totale pe tipuri de activitate

Cel de al 2-lea model, scoate in evidenta aportul modificarii structurii veniturilor asupra
eficientei cheltuielilor totale. Un asemenea model este foarte important intrucit intr-o economie
normala contributia cea mai mare la eficienta costurilor totale trebuie sa o aiba activitatea care
corespunde profilului intreprinderii (in cazul nostru, activitatea de exploatare).

Asupra eficientei costurilor totale actioneaza urmatorii 2 factori:

- modificarea structurii veniturilor pe tipuri de activitate
- modificarea ratei costurilor pe tipuri de activitate.
- lei -

Venituri Structura Cheltuieli Rata eficientei

Natura veniturilor % costurilor
activitatii Prevazut Efectiv Prevazut E Prevazut Efectiv Prevazut Efectiv
0 1 0 fectiv 0 1 0 1
1
Exploatare 2800 3150 70 75 2492 2772 890 890
Financiara 800 756 20 18 960 793.8 1200 1050
Extraordinara 400 294 10 7 324 235.2 810 800

Total 4000 4200 100 100 3776 3801 944 905

Ch t
I) ct = x1000
Vt

Δ ct = ct1 - ct0 = 905 - 944 = -39 lei la 1000 lei venit

Cht1 3801
ct1 = x1000 = = 905 lei la 1000 lei venit
Vt 1 4200
Ch 3776
ct 0 = t 0 x1000 = = 944 lei la 1000 lei venit
Vt 0 4000

1) Influenta modificarii veniturilor totale (factor cantitativ)

Ch t 0 Ch
∆Vt = x1000 − t 0 = 899 ,05 − 944 = −44,95 lei la 1000 lei venit
Vt 1 Vt 0

2) Influenta modificarii cheltuielilor totale (factor calitativ)

Cht1 Ch
∆Ch t = x1000 − t 0 = 905 − 899 ,05 = +5,95 lei la 1000 lei venit
Vt1 Vt1

31
 Constatam ca la nivelul intreprinderii s-a obtinut o crestere a eficientei cheltuielilor totale cu
39 lei la 1000 lei venituri. Ca rezultat, situatia se apreciaza favorabil pentru ca va avea loc o crestere
a profitului, sursa pentru constituirea fondurilor necesare realizarii de noi investitii, cresterii
cointeresarii materiale a salariatilor si a asociatilor.
Din punct de vedere cauzal (factorial) se constata ca:
- cresterea eficientei costurilor totale cu 39 lei la 1000 lei venit este efectul respectarii corelatiei
dintre ritmul de crestere al venitului care s-a concretizat in sporirea eficientei cu 44,95 lei la 1000
lei venit si a ritmului de crestere al cheltuielilor (a carei influneta este negativa, de 5,95 lei la 1000
lei venit),
Ritmul de crestere al veniturilor este mai mare decit ritmul de crestere al cheltuielilor
totale (105% > 100,66%), astfel ca acesta crestere a cheltuielilor de la 3.776.000 mii lei la
3.801.000 mii lei este justificata din punct de vedere economic.

Pentru activitatea de exploatare:

2492
ct = x1000 = 890 lei la 1000 lei venit
2800

II) ∑ g xc i ti
ct = i =1

100
Δ ct = ct1 - ct0 = 905 - 944 = -39 lei la 1000 lei venit

1) Influenta modificarii structurii veniturilor pe tipuri de activitate

∑g i1 xcti 0
= 940,2 - 944 = -3,8 lei la 1000 lei venit
∆g i = i =1
− ct 0
100
n

∑g i1 xc ti 0
= rata eficientei costurilor recalculate
r
ct = i =1

100
(75 x890 ) + (18 x1200 ) + (7 x810 )
= 940 ,2 lei la 1000 lei venit
100

2) Influenta modificarii ratei de eficienta a costurilor pe tipuri de activitati

Δ cti = ct1 - rct = 905 - 940,2 = -35,2 lei la 1000 lei venit

La nivelul intreprinderii rezulta o sporire a eficientei costurilor cu 39 lei la 1000 lei venit.
Apreciind acest rezultat obtinut, situatia este favorabila intrucit in conditiile calorificarii productiei
intreprinderii se vor crea premisele cresterii profitului brut al intreprinderii, sursa pentru constituirea
fondurilor necesare investitiilor, fondurilor de premiere a salariatilor si fondurilor de distribuire ale
asociatilor.
Din punct de vedere factorial, sporirea eficientei costurilor totale cu 39 lei la 1000 lei venit
este efectul:

(a) modificarea structurii veniturilor care au o influenta favorabila cu 3,8 lei la 1000 lei venit.
Aceasta inseamna ca a crescut ponderea veniturilor la acea forma de activitate care are o eficienta a
cheltuielilor mai buna decit media pe intreprindere. In cazul nostru, se observa ca a crescut
ponderea veniturilor aferente activitatii de exploatare de la 70% la 75%, activitate a carei eficienta a
costurilor este mai buna decit eficienta totala 890 < 944 lei la 1000 lei venit.
32
 Apreciem ca structura este favorabila pentru ca:
- activitatea de exploatare are ponderea cea mai mare si corespunde profilului activitatii
intreprinderii
- produsele activitatii de exploatare sint destinate pietei, deci exista o legatura directa cu
rezultatele obtinute de intreprindere.

(b) influenta modificarii ratei eficientei costurilor pe tipuri de activitate a determinat cresterea
eficientei costurilor totale cu 35,2 lei la 1000 lei venit.
Si in acest caz, situatia se apreciaza favorabil deoarece realizarea unei eficiente a costurilor
pe fiecare activitate in parte este rezultatul respectarii corelatiei dintre ritmul de crestere al
veniturilor, fata de ritmul de crestere al cheltuielilor.
Semnificativ este si faptul ca s-au redus pierderile din activitatea financiara si anume rata de
eficienta a costurilor efectiva in activitatea financiara < rata de eficienta a costurilor prevazuta in
activitatea financiara (1050<1200).
Masurarea modificarii nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venit in rezultatul exercitiului
inainte de impozitare se realizeaza cu ajutorul relatiei:

Vt1 4200
− (c t 1 − c t 0 ) x = −(905 − 944 ) x = +163 .8 lei
1000 1000

ceea ce inseamna ca a crescut rezultatul fata de cel prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli cu
+163.8 lei.

In totalul cheltuielilor, cheltuielile de exploatare detin ponderea cea mai mare, ceea ce
impune o analiza aprofundata a acestora intrucit, din punct de vedere al structurii, ele au o
contributie decisiva de sporire a eficientei costurilor totale.
Cheltuielile de exploatare sint aferente ciclului de exploatare care cuprinde ansamblul
urmatoarelor operatiuni:
- Cumpararea de materii prime si materiale
- Stocarea lor
- Procesul de productie propriu-zis
- Stocarea semifabricatelor si a productiei finite
- Vinzarea lor
- Achizitia si vanzarea de marfa

Pentru analiza eficientei costurilor din exploatare se foloseste ca indicator rata eficientei
costurilor din exploatare (cheltuieli de exploatare la 1000 lei venit din exploatare) care se
determina dupa urmatoarele relatii, metodologia de analiza a eficientei costurilor din exploatare
fiind asemanatoare cu cea din cazul costurilor aferente veniturilor totale, astfel:
Ch
1) ct = ex x1000
Vex

In cazul acestei prime relatii, asupra eficientei costurilor de exploatare actioneaza urmatorii
factori:
- modificarea veniturilor din exploatare (factor cantitativ)
- modificare cheltuielilor din exploatare (factor calitativ)

Cuantificarea influentei factorilor implica urmatoarele relatii:

Δ cex = cex1 - cex0

33
 Ch ex1 Ch ex 0
cex1 = x1000 c ex 0 = x1000
Vex1 Vex 0
Ch ex 0 Ch
∆Vex = x1000 − ex 0
Vex1 Vex 0
Ch ex1 Ch
∆c ex = x1000 − ex 0
Vex1 Vex1
Se remarca faptul ca sporirea eficientei cheltuielilor din exploatare este rezultatul respectarii
corelatiei dintre ritmul de crestere al veniturilor si ritmul de crestere al cheltuielilor din exploatare.
Ce1 < Ce0  Ive > Iche
n

2) ∑ g xc i exi
c ex = i =1

100
gi = structura veniturilor din exploatare
cexi = rata de eficienta a costurilor de
exploatare pe tipuri de activitate:

34
 • productie vinduta
• productie stocata
• productie imobilizata

In cazul celui de al 2-lea model, asupra eficientei costurilor din exploatare

actioneaza direct urmatorii factori:
a) modificarea structurii veniturilor (factor de structura)
b) modificarea ratei eficientei costurilor din exploatare pe activitati (factor calitativ)
Cuantificarea influentei factorilor implica urmatoarele relatii:
n

∑g i1 xc exi 0
r
c ex = i =1

100

Δ ge : rcex - cex0
Δ cex : cex1 - rcex

Folosirea acetor relatii da posibilitatea masurarii contributiei principalelor

activitati la modificarea eficientei costurilor din exploatare.
In mod normal, contributia decisiva la sporirea eficientei costurilor din exploatare,
trebuie sa o aiba ponderea veniturilor aferente productiei vindute, pentru ca:
- productia vinduta detine ponderea cea mai mare in cadrul activitatii de
exploatare;
- productia vinduta corespunde obiectului de activitate al firmei (productie si
comercializare);
- productia vinduta reprezinta finalitatea activitatii de exploatare, iar
comercializarea duce la obtinerea rezultatelor finale ale firmei.

2 – ANALIZA EFICIENTEI COSTURILOR AFERENTE CIFREI DE AFACERI

(VARIABILE SI CONVENTIONAL CONSTANTE);

Avind in vedere detinerea de catre cantitatea vinduta (respectiv CA) a ponderii

celei mai mari in cadrul activitatii de exploatare, rezulta faptul ca, sporirea eficientei
costurilor aferente CA este hotaritoare in asigurarea eficientei de exploatare si
responsabila asupra asigurarii performantelor economice ale firmei.
Pentru caracterizarea si analiza eficientei costurilor aferente CA sau productia
vinduta se utilizeaza indicatorul cheltuieli la 1000 lei CA exprimat in pret de vinzare,
exclusiv TVA.

Pentru aceasta se utilizeaza urmatoarele relatii:

1) C
1000
=
∑qv × c ×1000
∑qv × p
 2) C1000 = Cv1000 + Cf1000 =
∑qv × c ×1000 + F ×1000
v

∑qv × p ∑q xp v

3) C 1000 = ∑ g xc i i

100

unde: qv = volumul fizic al productiei vindute

p = pretul mediu de vinzare pe produs
c = costul mediu pe unitatea de produs
cv = costul variabil pe unitatea de produs
F = suma cheltuielilor conventional constante (fixe) aferente qv
gi = structura productiei vindute exprimata pret de vinzare
ci = cheltuielile la 1000 lei pe produs.

Primul model se recomanda a fi utilizat de catre toti agentii economici, scotind

in evidenta factorii cu actiune directa asupra eficientei costurilor aferente qv (denumit
Modelul CLASIC).

Cel de al 2-lea model da posibilitatea evidentierii rezervelor de sporire a

eficientei costurilor prin intermediul diferitelor categorii de cheltuieli; pune in evidenta
influenta favorabila sau nefavorabila a factorilor specifici fiecarei categorii de cheltuieli.

Cel de al 3-lea model se recomanda a fi utilizat atunci cind exista un

nomenclator redus de produse sau in cazul lansarii de produse noi.

- lei
Indicatori P E
revazut fectiv
1. Total costuri aferente CA
∑qv xc din care: 720.000 731.400
- variabile
∑q v xc v 540.000 533.600
- fixe (F) 180.000 197.800
2. CA exprimata in pret vinzare
∑q v xp 900.000 920.000
3. CA efectiva exprimata in:
a) - costuri prevazute ∑q v1 xc 0 - 726.180
- costuri variabile prevazute -
∑q v1 xc v 0 544.180
b) CA efectiva exprimata in pret
vinzare prevazut ∑q v1 xp 0 - 910.000
 C 1000 =
∑qv × c ×1000
∑qv × p

C 1000 =
∑q v1 × c1
×1000 = 795 lei la 1000 lei venit
∑q v1 × p1

C 1000 =
∑q v0 × c0
×1000 = 800 lei la 1000 lei venit
∑q v0 × p0

Δ C1000 = C11000 - C01000 = 795 - 800 = -5 lei la 1000 lei

In cazul acestui model, factorul care actioneaza determinind modificarea

cheltuielilor la 1000 lei CA sint:
a) modificarea structurii productiei vindute;
b) modificarea pretului de vinzare pe produs;
c) modificarea costului pe unitatea de produs.

Cunatificarea influentelor acestor factori implica utilizarea urmatoarelor relatii:

1) Influenta structurii qv (CA)

∆s =
∑q v1 × c0
×1000 −
∑q v0 xc 0
x1000 = 798 - 800 = -2 lei la 1000 lei venit
∑q v1 × p0 ∑q v0 xp 0

2) Influenta modificarii pretului de vinzare pe produs

∆p =
∑q v1 × c0
×1000 −
∑q v1 xc 0
x1000 = 789,33 - 798 = -8,67 lei la 1000 lei venit
∑q v1 × p1 ∑q v1 xp 0

3) Influenta costului pe unitatea de produs

∆c =
∑q v1 × c1
×1000 −
∑q v1 xc 0
x1000 = 795 – 789,33 = +5,67 lei la 1000 lei venit
∑q v1 × p1 ∑q v1 xp1

Constatam ca la nivelul CA s-a inregistrat o sporire a eficientei costurilor cu 5 lei

la 1000 lei venit obtinut. CA rezultat, situatia se apreciaza favorabil, intrucit in conditiile
incasarii productiei vindute se vor obtine economii de 5 lei la 1000 lei venit, ce se vor
finaliza in profit real, surse pentru dezvoltarea si remunerarea asociatilor.
Sub aspect cauzal, sporirea eficientei costurilor cu 5 lei la 1000 lei venit, se
explica astfel:
a) modificarea structurii qv (cantitatii vindute) a influentat in mod favorabil cu
2 lei la 1000 lei venit. Aceasta inseamna ca intreprinderea a modificat structura qv in
favoarea sortimentelor care aveau planificat un nivel al cheltuielilor la 1000 lei < media
bazei de comparatie (800 lei la 1000 lei venit).
In cazul in care aceasta modificare de structura corespunde necesitatilor pietei,
situatia se apreciaza favorabil, fiind create premisele ca aceste venituri din vinzarea
produselor sa fie incasate.
b) cresterea pretului de vinzare pe produs s-a materializat in sporirea eficientei
costurilor cu 8,67 lei la 1000 lei venit. In cazul in care cresterea pretului de vinzare este
rezultatul imbunatatirii calitatii produselor vindute si al imbunatatirii structurii vinzarii pe
piata externa, situatia se apreciaza favorabil, fiind considerat efort propriu al
intreprinderii.
c) cresterea costurilor pe unitatea de produs s-a concretizat intr-o influenta
nefavorabila, cu 5,67 lei la 1000 lei venit. Situatia se apreciaza nefavorabil, pentru ca:
- costul pe produs reprezinta factorul calitativ al nivelului cheltuielilor la 1000 lei venit;
- este factorul care poate concretiza cel mai bine efortul propriu al intreprinderii.

De aceea, o apreciere concreta a influentei costurilor pe unitatea de produs asupra

cheltuielilor la 1000 lei CA, presupune evidentierea cauzelor care au determinata aceasta
crestere.

Pot exista urmatoarele cauze:

a) 1. Daca depasirea costului pe produs este rezultatul achizitiei de materii

prime, materiale de calitate superioara, folosirea fortelor de munca cu grad ridicat de
calificare, realizarea de investitii pentru modernizarea procesului de productie, situatia se
apreciaza favorabil pentru ca toate aceste eforturi suplimentare vizeaza imbunatatirea
productiei vindute.

2. Daca depasirea costului pe produs este efectul modificarii pretului de

achizitie la materii prime si materiale, indexarii salariilor ca urmare a unor acte
normative, situatia se apreciaza ca justificata, pentru ca este efectul unor factori
independenti de intreprindere.

3. Daca este efectul depasirii consumurilor specifice la materie prima si

materiale, a achizitiilor de materie prima si materiale necorespunzatoare calitativ,
nerespectarii corelatiei cheltuielilor cu salariile (Ichsal, Iqv), existentei amenzilor, situatia
este nefavorabila. In acest caz se recomanda a se utiliza cel de al 2-lea model care da
posibilitatea evidentierii cauzelor concrete ale modificarii costului pe produs.
 II) C1000 = Cv1000 + Cf1000

Cv
1000
=
∑q v × cv
× 1000
∑q v ×p

F
C 1000 = ×1000
∑qv xp
f

 Δ str : - 2 lei la 1000 lei CA

 Δ Cv1000  Δ p : - 6,5 lei la 1000 lei CA
- 20 lei  Δ c : - 11,5 lei la 1000 lei CA

Δ C1000
- 5 lei  Δ qv : - 2,2 lei la 1000 lei CA
 Δ CA
- 4,35 lei  Δ p : - 2,15 lei la 1000 lei CA
1000
 Δ Cf
+ 15 lei  ΔF
+19,35 lei

Δ Cv1000 = Cv11000 - Cv01000 = 580 - 600 = -20 lei la 1000 lei CA

1) ∆s =
∑ qv1 × cv 0 ×1000 − ∑ qv 0 xc v 0 x1000 = 544 .180 - 600 = 598 - 600 =
∑ qv1 × p0 ∑ qv 0 xp 0 910000
-2 lei la 1000 lei CA

2) ∆p =
∑q v1 × cv 0
×1000 −
∑q v1 xc v 0
x1000 =
544 .180
− 598 = -6,5 lei la 1000
∑q v1 × p1 ∑q v1 xp 0 920000
lei CA

3) ∆cv =
∑q v1 × cv1
×1000 −
∑q v1 xc v 0
x1000 =
533 .600
− 591,5 = 580 - 591,5
∑q v1 × p1 ∑q v1 xp1 920000
= -11,5 lei la 1000 lei CA

Δ Cf1000 = Cf11000 - Cf01000 = 215 - 200 = +15 lei la 1000 lei CA

F0 F0 180 .000 180 .000

1) ∆q = ×1000 − x1000 = x1000 − x1000 =
∑ qv1 xp 0 ∑ qv 0 xp 0 910 .000 900 .000
580 - 591,5 = -11,5 lei la 1000 lei CA
 F0 F0 180 .000 180 .000
2) ∆p = ×1000 − x1000 = x1000 − x1000
∑ qv1 xp1 ∑qv1 xp 0 920 .000 910 .000
= +2,15 lei la 1000 lei CA

F1 F0 197 .800 180 .000

3) ∆F = ×1000 − x1000 = x1000 − x1000
∑ qv1 xp1 ∑qv1 xp1 920 .000 920 .000
= +19,35 lei la 1000 lei CA

Constatam ca influenta nefavorabila a costului pe produs de 5,67 lei la 1000 lei

CA este rezultatul urmatoarelor cauze:

1. reducerea costului variabil pe unitatea de produs care a influentat favorabil

cu 11,5 lei la 1000 lei CA;
2. cresterea sumei cheltuielilor fixe aferente CA care a influentat nefavorabil
cu 19,35 lei la 1000 lei CA.
In ceea ce priveste influenta favorabila a costului vraiabil pe produs de 11,5 lei la
1000 lei CA, situatia se apreciaza favorabil, in conditiile in care reducerea costurilor cu
materiale, combustibili, energie si a cheltuielilor salariale, nu au afectat calitatea
produselor finite vindute.
In cazul in care aceasta scadere a costurilor s-a facut in detrimentul calitatii (desi
influenta este favorabila in sensul reducerii), situatia se apreciaza negativ, pentru ca
aceste produse cu calitate necorespunzatoare nu au asigurat incasarea si deci, nu sint
premise pentru ca eficienta costurilor sa se finalizeze in profit.
In ceea ce priveste influenta cheltuielilor fixe aferente CA care nu au determinat o
influenta favorabila (+19,35 lei) situatia se apreciaza in functie de cauzele care au
determinat aceste depasiri.
In cazul in care depasirea cheltuielilor fixe este rezultatul unor investitii noi
privind modernizarea procesului de productie, situatia este justificata economic
(efectuarea unor asemenea investitii creeaza premise pentru scaderea consumurilor
specifice la materiile prime, materiale, combustibili, energie si asigura respectarea
corelatiei dintre cresterea productivitatii muncii ci cresterea salariului mediu annual).
In cazul in care sporirea cheltuielilor fixe este rezultatul unor penalitati, amenzi,
nerespectarea corelatiei cheltuielilor salariale, depasirea cheltuielilor de administratie,
situatia se apreciaza nefavorabil din punct de vedere economic.
In concluzie, daca admitem ca depasirea cheltuielilor fixe aferente CA este
rezultatul unor investitii noi, situatia se apreciaza favorabil, intrucit eforturile
suplimentare pe linia costului pe produs au avut ca scop imbunatatirea calitatii productiei
vindute si deci cresterea competitivitatii acesteia pe piata.
Acest lucru este confirmat si de faptul ca pretul influenteaza favorabil (ca efect al
imbunatatirii calitatii) depaseste influenta negativa a costului pe produs.

3 – ANALIZA DIAGNOSTIC A PRINCIPALELOR CATEGORII DE

CHELTUIELI (MATERIALE, SALARIALE)
 3.Analiza cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale deţin o pondere mai mică sau mai mare în funcţie de profilul de
activitate al întreprinderii. Ele reprezintă expresia valorică a consumurilor de resurse
materiale şi a prestărilor de servicii de către terţi şi se compun din 2 mari categorii de
cheltuieli:
- cheltuieli cu materii (materii prime, materii auxiliare, combustibili, etc)
- cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe
Eficienţa cheltuielilor materiale se realizează cu ajutorul indicatorului cheltuieli
materiale se revin la 1000 lei CA ( Cm 1000 ).
Ca modele de analiză:
Chm
1. Cm 1000 = ×1000
Ve

2. Cm
1000
=
∑ qv × cm
×1000
∑qv × p
3. Cm 1000 =
∑ gi × cmi
100
Primul model arată eficienţa cheltuielilor materiale ce revine la 1000 lei Ve (CA),
atunci când este respectată corelaţia dintre ritmul de creştere al Ve (ca efect) şi ritmul
de creştere al sumei cheltuielilor materiale(ca efort).
Metodologia de analiză este asemănătoare celei prezentate în cazul cheltuielilor totale
aferente la 1000 lei CA.
Al doilea model:
qv = producţia fizică vândută
cm = costul materialelor pe unitatea de produs
p = preţul de vânzare pe unitatea de produs
Asupra eficienţei costurilor acţionează direct următorii factori:
a) modificare structurii producţiei vândute
b) modificare preţului de vânzare pe unitatea de produs
c) modificarea costului materialelor pe unitatea de produs

Nr Indicatori Prevăzut Realizat

crt
1. Cheltuieli materiale aferente 2.500 2.800
 CA
∑qcm
2. Cheltuieli materiale aferente
2.600
CA recalculate ∑q1 ×cm
3. CA 4.200 4.400
4. CA recalculată ∑q 1 × p0 4.500

Cm 0
1000
=
∑ qv × cm
0 0
×1000 =
2.500
×1000 = 595 ,24 lei la 1000 lei CA
∑ qv × p0 0 4.200

Cm1
1000
=
∑ qv × cm
1 1
×1000 =
2.800
×1000 = 636 ,36 lei la 1000 lei CA
∑ qv × p
1 1 4.400
1000 1000
∆Cm1000 = Cm 1 − Cm0 = 636,36 − 595,24 = 41,12 lei la 1000 lei CA
1. Influenţează modificarea structurii producţiei fabricate (şi vândute)
∆str =
∑ qv1 × cm0 ×1000 − Cm 1000 = 2.600 ×1000 − 595,24 = −17,46 lei la 1000 lei
∑ qv1 × p0
0
4.500
CA
2. Influenţează modificarea preţului pe unitatea de produs
∆p =
∑ qv1 × cm0 ×1000 − ∑ qv1 × cm0 ×1000 = 2.600 ×1000 − 2.600 ×1000 = 13,13
∑ qv1 × p1 ∑ qv1 × p0 4.200 4.500
lei la
1000 lei
CA
3. Influenţează modificarea costului materialelor pe unitatea de produs
∆c =
∑ qv1 × cm0 ×1000 − ∑ qv1 × cm0 ×1000 = 636 ,36 − 2.600 ×1000 = 45,45 lei la
∑ qv1 × p1 ∑ qv1 × p1 4.500
1000 lei la CA

Cheltuielile materiale la 1000 lei CA au înregistrat o creştere cu 41,12 lei, ceea ce

reprezintă o situaţie nefavorabilă pentru întreprindere.
Din punct de vedere cauzal, această creştere s-a realizat pe seama următorilor
factori:
- modificarea structurii CA, ceea ce înseamnă că întreprinderea a crescut ponderea
acelor produse cu o cheltuială materială la 1000 lei CA mai mică decât media
bazei de comparaţie.
- Reducerii preţurilor de vânzare faţă de nivelul previzionat, respectiv creşterea
cheltuielilor materiale, determinând o influenţă nefavorabilă, respectiv o majorare
faţă de nivelul prevăzut de 58,58 lei la 1000 lei CA (13,13 + 45,45), creştere care
se reflectă în profitul societăţii diminuându-l.
O importanţă deosebită în cadrul analizei cheltuielilor cu materiale o reprezintă analiza
cheltuielilor cu materii prime şi materiale auxiliare prin prisma factorilor specifici
privind aprovizionarea, consumul şi producţia produsului finit.
În acest sens, pentru un material, suma totală a consumului se exprimă prin
relaţia:
−
Chm = q × cs × pa
q- producţia fizică fabricată
cs- consumul specific (normat de materii prime şi materiale)
−
pa - preţul mediu de achiziţie al materialului utilizat
−
pa cuprinde preţul de facturare al materialelor, cheltuielile de deplasare, manipulare şi
păstrare a materialelor respective.

Nr.crt Indicatori Prevăzut Realizat

1. Volumul producţiei fabricate(buc) 2.555.000 2.700.000
2. Consum specific de materii prime (kg/buc) 0,3 0,27
3. Preţul mediu de achiziţie al materialelor (lei) 10.000 11.000
CHELTUIELI MATERIALE

−
Chm0 = q 0 × cs0 × pa0 = 2.555.000 x 0,3 x 10.000 = 7.665 mil lei
−
Chm1 = q1 × cs1 × pa1 = 2.700.000 x 0,27 x 11.000 = 8.019 mil lei
ΔChm = Chm1 – Chm0 = 8019 – 7665 = 354 mil lei
Această creştere a cheltuielilor este determinată de influenţa următorilor factori:
1. Influenţa modificării volumului fizic fabricat
−
∆q : ( q1 − q 0 ) × cs0 × pa0 = (2.700.000 – 2.555.000) x 0,3 x 10.000 = 435 mil lei
2. Influenţa modificării consumului specific de materie primă :
−
∆cs : q1 × (cs1 − cs 0 ) × pa 0 = 2.700.000(0,27-0,3) x 10.000 = -810 mil lei
3. Influenţa modificării preţului mediu de achiziţie al materialului:
− − = 2.700.000. x 0,27 x (11.000 – 10.000) = 729 mil lei
∆ pa : q1 × cs1 × ( pa 0 − pa 0 )

Constatăm o depăşire a cheltuielilor cu materiile prime faţă de nivelul prevăzut cu

354 mil lei. Această depăşire se consideră nefavorabilă deoarece firma nu s-a încadrat în
programul prevăzut de producţie, cheltuielile de producţie înregistrând o creştere cu efect
asupra rentabilităţii
Creşterea cheltuielilor cu materiile prime aferente producţiei este justificată
economic atunci când rezultă ca urmare a creşterii producţiei şi în condiţiile în care
vânzările sunt asigurate
( există încheiate contracte).
Din punct de vedere cauzal depăşirea cheltuielilor materiale se explică prin:
 1. Depăşirea volumului fizic al producţiei determină creşterea cheltuielilor materiale
cu 435 mil lei,este o situaţie normală deoarece atunci când creşte producţia cresc
şi costurile aferente ei.
2. Reducerea consumului specific s-a concretizat într-o economie a cheltuielilor cu
materiale de 810 mil lei, situaţie în care se apreciază favorabil deoarece scăderea
consumului specific reflectă efortul propriu al întreprinderii, dar în acelaşi timp nu
trebuie să afecteze calitatea produsului finit.
3. Creşterea preţurilor de achiziţie a fost cauza principală a depăşirii cheltuielilor cu
729 mil lei, situaţie care poate fi apreciată favorabil numai atunci când se
datorează în exclusivitate calităţii materialelor producţiei aprovizionate

Analiza cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe

Se urmăreşte determinarea, influenţarea modificării cheltuielilor cu amortizarea

asupra totalităţii costurilor de producţie.
Cheltuiala cu amortizarea este convenţional constantă şi depinde de volumul şi
valoarea mijloacelor fixe existente la un moment dat şi de norma de amortizare.
Volumul cheltuielilor mijloacelor fixe depinde la rândul său de strategia
managementului unei firme în domeniul dezvoltării şi al cheltuielilor de capital.
Norma de amortizare este în funcţie de decizia pe care o ia conducerea unei firme
în vederea recuperării accelerate a investiţiei iniţiale. Deoarece tendinţa în anumite
momente sau pe anumite pieţe este ca producătorul să-şi mărească cheltuielile, să-şi
recupereze în timp cât mai scurt investiţia, statul intervine în mod administrativ prin
proceduri fiscale, încurajând sau descurajând amortizarea accelerată.
Eficienţa acestor cheltuieli este caracterizată cu ajutorul indicatorului cheltuieli cu
amortizarea ce revine la 1.000 lei CA / venituri din exploatare / valoarea

A A
= ×1000
1000 CA
A – suma cheltuielilor cu amortizarea
− −
Va× na(%)
A=
100
−
Va - valoarea medie a mijloacelor fixe din cursul anului
−
na - norma medie de amortizare a mijloacelor fixe

− − −
Va = VI + I − E
−
I - valoarea de intrare a mijloacelor fixe intrate în cursul anului ( investitori noi)
E – valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe din cursul anului
 −
−

A Va × na
= × 1000
1000 ∑ q × p

Prevăzut Efectiv
A <A = >I CA > I A
10001 10000
− −
Va1 > Va0
− −
na1 ≤ na0

Nr.crt Indicatori Prevăzut Efectiv

1. Valoarea medie a mijloacelor fixe stabilite la
− 2.100.000 2.610.000
sfârşitul anului ( Va )
2. Norma de amortizare ( na (%))
− 12,5 12
3. Valoarea medie a intrărilor în cursul anului ( I )
− 700.000 1.050.000
4. Valoarea medie a casărilor în cursul anului ( E )
− 600.000 440.000
5. Valoarea iniţială a mijloacelor fixe (Vi) 2.000.000 2.000.000
6. Valoarea cifrei de afaceri (CA) 2.500.000 3.480.000
7. Cheltuieli cu amortizarea 262.500 313.200

A1 A1 313 .200
= ×1000 = ×1.000 = 90 lei la 1000 lei CA
1000
CA1 3.480 .000
A0 A 262 .500
= 0 ×1000 = ×1.000 = 105 lei la 1000 lei CA
1000 CA 2.500 .000
0

A0
∆A = A1 = = 90 – 105 = -15 lei la 1000 lei CA
1000 1000 1000
1)Influenţa modificării cifrei de afaceri (factor cantitativ)
A A 262 .500
∆CA = 1 ×1000 − 0 = ×1000 − 105 = 95,43 – 105 = -29,57 lei la
CA1 1000 3.480 .000
1000 lei CA

2) Influenţa modificării sumei cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe

A A
∆A = 1 ×1000 − 0 ×1000 = 90 – 75,43 = 14,57 lei la 1000 lei CA
CA1 CA1

2.1. Influenţa modificării valorii medii anuale a mijloacelor fixe

 −
na
(Va1 − Va 0 ) ×
−
∆Va = 100 ×1000 = ( 2.610 .000 − 2.100 .000 )0.125 ×1000 = 18,3 lei la
CA1 3.480 .000
1000 lei CA

2.1.1. Influenţa modificării valorii iniţiale a mijloacelor fixe

−
na
(Vi1 − Vi0 ) × 0
∆Vi = 100 × 1000 = 0
CA

2.1.2. Influenţa modificării valorii medie a intrărilor în cursul anului de

mijloace fixe
na 0
( I1 − I 0 ) ×
−
∆I = 100 ×1000 = (1.050 .000 − 700 .000 ) × 0,125 ×1000 = 12,57 lei la
CA1 3.480 .000
1000 lei CA

2.1.3.
− − na 0
− (E 1 − E 0 ) ×
−
∆E = 100 × 1000 = − (440 .000 − 600 .000 ) × 0,125 × 1000 = 5,73 lei la
CA1 3.480 .000
1000 lei CA

2.2.
− (na1 − na 0 )
Va 1 ×
− 2.610 .000 (0,12 − 0,125 )
∆ na = 100 × 1000 = × 1000 = -3,73 lei la 1000
CA1 3.480 .000
lei CA

1. CA
-29,57 2.1.1. Vi 0
A 2.1. Va
−
2.1.2. I 12,57
1000
-15 2. A 18,3 2.1.3. E 5,73
−
14,57 2.2. na
-3,73
=> o sporire a eficienţei cheltuielilor cu amortizarea ce revine la 1000 lei cu 15 lei la
1000 lei CA.
Ca rezultat, situaţia este favorabilă, întrucât sporirea eficienţei cheltuielilor cu
amortizarea (ca element component al costurilor) va determina eficienţa costurilor totale
şi implicit creşterea profitului.
 Sporirea eficienţei cheltuielilor cu amortizarea cu 15 lei la 1000 lei CA este
efectul respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al cifrei de afaceri (influenţa
favorabilă 29 lei) şi ritmul de creştere al sumei cheltuielilor cu amortizarea (influenţă
nefavorabilă 14,75 lei).
Respectarea acestei corelaţii este rezultatul sporirii sumei investiţiilor ( 12,57),
devansării termenului de punere în funcţiune a mărfurilor care au determinat creşterea
bazei cheltuielilor materiale a societăţii comerciale.
În concluzie, sporirea investiţiilor în mijloace fixe presupune o folosire extensivă
şi intensivă a acestora, premisă nu numai a creşterii eficienţei acestor cheltuieli ci şi a
competitivităţii producţiei pe piata concurenţială.
În ceea ce priveşte norma de amortizare, aceasta a determinat o deducere a
cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei CA cu 3,73 lei ca urmare a creşterii ponderii a
mijloacelor fixe cu o normă de amortizare mai mică decât media pe întreprindere.

4.Analiza cheltuielilor cu personalul ( salarii)

Analiza acestor cheltuieli vizează următoarele aspecte:

1. Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul
2. Analiza modificării absolute a fondului de salarii (element component cu
ponderea cea mai mare)
3. Analiza eficienţei cheltuielilor cu personalul

4.1.Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul

În această etapă se urmăreşte cunoaşterea evoluţiei şi tendinţei unor asemenea

categorii de cheltuieli în raport şi de acţiunea unor factori conjuncturali folosind ca
indicatori ponderea cheltuielilor cu personalul, total cheltuieli de producţie.
În ceea ce priveşte structura cheltuielilor cu personalul aceasta se poate realiza în
funcţie de mai multe criterii:
a) în funcţie de elementele componente ale cheltuielilor cu personalul
- salarii tarifare
- sporuri acordate (pe categorii de personal)
- premii şi alte beneficii
- impozite, taxe, contribuţii
b) structura cheltuielilor pe categorii de personal
- muncitori
- ingineri
- economişti
Această structură este importantă pentru evidenţierea mutaţiilor care s-au produs în
structura personalului cât şi pentru efectuarea de comparaţii cu firme similare.
 c) structura cheltuielilor cu personalul pe forme de salarizare practicate
d) structura cheltuielilor cu personalul în raport de modul de includere a
acestor cheltuieli în costuri este necesară în localizarea rezervelor
existente pentru sporirea cheltuielilor cu salariaţii
Fiecare din această clasificare poate fi folosită în funcţie de scopul urmărit.

4.2.Analiza modificării absolute a fondului de salarii

Fondul de salarii este elementul cu ponderea cea mai mare în cadrul cheltuielilor
cu personalul. În acelaşi timp de modificare a fondului de salarii depinde şi modificarea
celorlalte elemente cum ar fi impozitul pe salarii, contribuţii, taxe.

Modificarea fondului de salarii este cauza principală a modificării cheltuielilor cu

personalul şi implicit a costului producţiei.

Modificarea absolută a fondului de salarii depinde de influenţa următorilor

factori:
−
1. Modificarea Ns
2. Modificarea salariului mediu anual
Modificarea numărului mediu de ore pe un salariat (timp consumat)
Modificarea salariului mediu orar ( a cărui mărime este dată de salariul mediu orar tarifar
şi adaosul)

−
Fs = Ns × Sa
−
Fs = Ns × t × Sh
−
Sa - salariul mediu anual
Ns – numărul mediu de salariaţi
t- timpul lucrat pe un salariat
−
Sh - salariul mediu orar
a - adaosul

ΔNs
ΔFs Δt
− −
Δ Sa Δ Sh t
−
Δ Sh
Δa
ΔF=Fs1 – Fs0 = 20.000 mil lei
− −
Sh = Sh t + a
 −
∆Ns : ( Ns1 − Ns 0 ) × Sa 0 = 5.000 mil lei
− − −
∆ Sa : Ns1 ( Sa 1 − Sa 0 ) = 15.000 mil lei
−
2.1. ∆t : Ns1 × t1 × (t1 − t 0 ) × Sh = -2.000 mil lei
− − −
2.2. ∆ Sh : Ns1 × t1 × ( Sh1 − Sh 0 ) = 17.000 mil lei
− −
2.2.1. ∆Sht : Ns1 × t1 × ( Sh t1 − Sh t 0 ) = 16.500 mil lei
2.2.2. ∆a : Ns 1 × t1 × (a1 − a 0 ) = 500 mil lei

Societatea comercială nu s-a încadrat în fondul de salarii prevăzut, înregistrând o

depăşire absolută de 20.000 mil lei.
Ca rezultat, situaţia este nefavorabilă pentru că depăşirea fondului de salarii a
determinat creşterea costurilor şi respectiv reducerea profitului.
Cauzal putem spune că:
1. Creşterea numărului de salariaţi a determinat în mod corespunzător o depăşire a
fondului de salarii cu 8.000 mii lei; situaţia este justificată economic atunci când
depăşirea numărului de salariaţi este rezultatul dezvoltării activităţii întreprinderii.
2. Creşterea salariului mediu anual a determinat o depăşire a fondului de salarii cu
15.000 mii lei; situaţia este justificată atunci când creşterea salariului mediu anual
este rezultatul creşterii cu precădere a nivelului productivităţii muncii.
Creşterea salariului anual poate fi justificat şi în cazul indexării acestuia ca urmare a
unor acte normative.
În cazul analizei noastre se observă că depăşirea salariului mediu anual este rezultatul
creşterii salariului mediu orar tarifar, a cărui mărime se stabileşte în funcţie de gradul
de calificare a forţei de muncă şi respectiv gradul de complexitate a muncii.
Sporirea gradului de calificare a forţei de muncă rezultă ca efect a creşterii
productivităţii muncii în sensul scăderii timpului consumat pe produs şi îmbunătăţirii
producţiei finite(creşte competitivitatea pe piaţă).

4.3.Analiza eficienţei cheltuielilor cu salariile

Eficienţa cheltuielilor cu salariile poate fi analizată cu ajutorul indicatorului cheltuieli

cu salariile ce revin la 1000 lei CA, valoare adăugată.
În toate cazurile pot fi utilizate în analiză atât modele de corelaţie cât şi modele
multiplicative.
Cs Fs
= ×1000
1000 CA

Cs Ns Fs
= × ×1000
1000 CA Ns
 Primul model este un model de corelaţie, creşterea eficienţei cheltuielilor cu salariile
fiind efectul respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere a CA şi ritmul de creştere
al fondului de salarii ca efort.
În cazul celui de al doilea model multiplicativ, sporirea eficienţei cheltuielilor cu
salariile este dată de modificarea productivităţii muncii şi modificarea salariului
mediu anual ca formă de cointeresare materială.
Cs1 Cs0
<
1000 1000

I Fs < I CA

În orice societate comercială, în legătură cu salariile pot apărea o mulţime de

aspecte care trebuie soluţionate corespunzător pentru a determina reducerea pierderilor
cauzate de conflictele de muncă (grevă).
Într-un asemenea context poate fi înscrisă şi problema negocierii salariilor, de
aceea este necesar stabilirea unei limite maxime de creşteri salariale de către patronat.
Exemplu:
1) CA exprimată în preţ de vânzare 8.000 mld lei
2) Costul CA 6.400 mld lei
3) Cheltuieli cu personalul aferente CA 1.800 mld lei
4) Cheltuieli materiale 4.600 mld lei
5) Rezultatul exploatării 1.600 mld lei
6) KPR 5.000 mld lei
7) Profit net 750 mld lei

În condiţiile majorării salariilor aceste creşteri salariale pot fi acoperite doar din
rezultatul exploatării. Rezolvarea unei asemenea situaţii necesită din partea managerilor
negocierea preţului de vânzare astfel încât să se menţină profitul iniţial.
În această ipoteză, limita maximă de majorare a salariului o constituie rezultatul
exploatării ceea ce în procente reprezintă 88,9%.
Re z. exp l 1.600
×100 = ×100 = 88 .9%
FondSalari i 1.800
Dacă salariile în urma negocierilor şi a conflictului de muncă se majorează cu
20%, rezultatul exploatării trebuie să se majoreze cu 360 mld lei.(1.800 x 20% = 360 mld
lei).
Pentru a se menţine acelaşi rezultat al exploatării CA(indicator pe baza căruia se
determină rezultatul exploatării) trebuie să crească cu un procent „x” determinat de cota
de majorare a salariilor şi de ponderea acestora în CA.
CA trebuie să crească cu 4,5%.
Fs 1.800
× 20% = × 20% = 4,5%
CA 8.000
 Sporirea CA cu 4,5% reprezintă exact echivalentul majorării salariilor (
8.000 × 4,5
= 360 mld lei). În aceste condiţii nu se modifică profitul net, indicator ce
100
interesează pe proprietarul KPR.
Respectarea corelaţiilor cu salariile se reflectă în creşterea eficienţei cheltuielilor
cu salariile şi respectiv în reducerea costului pe produs.
Indicator Prevăzut Realizat Procent(%)
−
Salariul mediu anual Sa 96.000 103.680 108
−
Productivitatea medie anuală Wa 800.000 960.000 120
Ponderea cheltuielilor cu salariile
48% 52%
în costul producţiei gcs

Cs Fs
= ×1000
1000 CA
−
Fs = Ns × Sa
−
Ca = Ns × Wa
I − >I−
Wa Sa

120% > 108%

Respectarea acestei corelaţii se reflectă în cheltuielile cu salariile la 1000 lei CA.

Cs 0 Fs 0
= ×1000
1000 CA
0
−
Cs0 Sa0
= × 1000 = 120lei
1000 −
Wa0
−
Cs1 Sa1
= × 1000 = 108lei
1000 −
Wa1
∆ Cs = Cs1 − Cs0 = − 12lei la 1000 lei CA
1000 1000 1000

−
1. Influenţa modificării Wa
− −
− Sa0 Sa0
∆ Wa : −
× 1000− −
× 1000 = − 20 lei la 1000 lei CA
Wa1 Wa0
−
2. Influenţa modificării Sa
 − −
− Sa1 Sa0 103.680 96.000
∆ Sa : −
× 1000− −
× 1000 = − × 1000− × 1000 = 8 lei la 1000
Wa1 Wa1 960.000 960.000
lei CA

Rezultă că reducerea cheltuielilor cu salariile cu 12 lei la 1000 lei CA este

−
rezultatul respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al Wa care a influenţat favorabil
cu 20 lei la 1000 lei CA şi ritmul de creştere al salariului mediu anual (influenţat
nefavorabil) cu 8 lei la 1000 lei CA.
Respectarea corelaţiei cheltuielilor cu salariile are ca efect final reducerea costului
pe produs având în vedere ponderea cheltuielilor cu salariile în costul producţiei. Acest
lucru se determină folosind următoarea relaţie:
I− 
 Sa × 100 − 100 × g =  108 × 100 − 100 × 52% =
 I −  cs1  120 

-5,2
 Wa 
Respectarea corelaţiei cheltuielilor cu salariile a avut ca efect final reducerea
costului pe produs cu 5,2 %.

4.Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman

Balanţa timpului de lucru este reprezzentată de următoarea schemă:

Timp utilizat efectiv
Tmax Justificat
Timp neutilizat nejustificat
Tc
Sărbători legale nelucrătoare + concedii legale de odihnă

T justificat - concediu de odihnă

- concediu de maternitate
- satisfacerea serviciului militar
- timpul afectat pentru demnitari
T nejustificat - absenţe nemotivate
- lipsă de la lucru fără aprobare legală

În analiza utilizării timpului de lucru se urmăreşte creşterea ponderii fondului de

timp utilizat efectiv în cadrul T max pe seama respectării sau reducerii timpului neutilizat
justificat şi eradicarea timpului neutilizat nejustificat.
Aprecierea modificării ce a intervenit în utilizarea timpului de muncă se face pe
baza indicatorilor menţionaţi în mărime absolută , în mărime relativă, în mărimi de
structură şi cu ajutorul coeficientului de utilizare a fondului de timp maxim disponibil
determinat pe baza raportului Fond de timp efectiv utilizat / fond
de timp maxim de utilizare
 T1
kn =
Tmax
Folosirea timpului de muncă se realizează pe baza balanţei interne în acelaşi sens
care cuprinde pe de o parte surse totale de timp ale unei perioade iar pe de altă parte
modul de utilizare al timpului maxim disponibil, respectiv cauzele folosirii incomplete
ale acestuia.
Absenteismul poate fi generat de motive justificate (şcoală, accidente de muncă,
maternitate, evenimente familiale, obligaţii sociale, cauze economice,( şomaj tehnic) şi
motive nejustificate(absenţe nemotivate).
Deşi absenteismul permite numai o valoare cantitativă a utilizării timpului de
lucru, cunoaşterea aceasta prezintă un interes deosebit datorită consecinţelor economice
reflectate direct în gradul şi modul de utilizare al capacităţii şi indirect în mărimea
cheltuielilor şi rezultatelor.
Costul absenteismului este un cost ascuns ce degajează performanţele atât la nivel
micro cât şi macro economic.
În fundamentarea deciziilor prezintă o deosebită importanţă examinarea structurii
timpului de muncă în cadrul unui schimb.
Folosirea completă a timpului de muncă dintr-un schimb depinde nu numai de
comportamentul salariaţilor ci şi de o serie de variante ale organizării producţiei(cazul
industriei) al ofertei şi cererii (cazul comerţului), ale particularităţilor cererii şi am
plasamentului unităţii de distribuţie, ale sistemului de aprovizionare, ale volumului şi
calităţii ofertei, ale volumului structurii circulaţiei turistice, ale formei de vânzare
practicate, ale nivelului preţului.
Din punct de vedere al analizei economico financiare, o problemă deosebită o
reprezintă efectele economice ale neutilizării timpului de lucru asupra principalilor
indicatori economico financiari, astfel utilizarea incompletă a timpului de lucru afectează
următorii indicatori şi efectul se măsoară utilizând următoarele relaţii:
1. asupra modificării valorii produselor
−
∆t = Ns1 ( t1 − t 0 ) wh0
T = Ns x t t - timp lucrat în ore de un salariat
Δt – numărul de ore lucrate de un salariat
2. asupra modificării valorii adăugate
 −
 M 
∆t =  Ns1 ( t1 − t 0 ) wh0 1 − 0 
  Qe0 
3. asupra modificării valorii privind marfa fabricată
Qf 0
∆t = Ns1 ( t1 − t 0 ) wh0
Qe0
4. asupra modificării CA( produsele vândute)
Qf 0 CA
∆t = Ns1 ( t1 − t 0 ) wh0 ×
Qe0 Qf 0

5. asupra profitului brut

 Qf 0 CA −
∆t = Ns1 ( t1 − t 0 ) wh0 × × rv 0
Qe 0 Qf 0
rv0 – rata veniturilor în funcţie de vânzare

Eficienţa utilizării potenţialului uman se exprimă cu ajutorul indicatorilor de

productivitate (medie şi marginală).
Productivitatea muncii este definită în literatura de specialitate ca fiind forţa
productivă a muncii sub forma capacităţii forţei de muncă de a crea într-o perioadă de
timp un anumit volum de produse şi prestaţii sau eficienţa cu care este cheltuită o
anumită cantitate de muncă.

T
Q
W =
W = Q-efect; t- efort Q
T

În practica calculului economiei şi a analizei financiare privind productivitatea

muncii se utilizează un sistem de indicatori prin care se exprimă fie cantitatea de produse
obţinute cu o anumită cheltuială de muncă, fie cheltuiala de muncă efectuată pentru
obţinerea unei unităţi de produse.
De asemenea, în practica economică, calculul productivităţii în unităţi valorice la
nivel microeconomic pot fi folosiţi indicatorii:
- valoarea producţiei
- valoarea producţiei fabricată
- valoarea adăugată
- cifra de afaceri
În raport cu cheltuiala de muncă, deosebim indicatorii valorici parţiali ai
productivităţii muncii
− Q
1. Wa =
Ns
− Q
2. Wz = Tz
− Q
3. Wh = Th
− Q
Wz = =>Q=Ns x Nz x Wz
Tz
Tz = Ns x Nz

Având în vedere că total om zile lucrate este rezultatul produsului dintre numărul mediu
scriptic şi numărul de zile lucrate de un salariat
Tz = Ns x Nz
 Iar total om ore lucrate este în funcţie de numărul de salariaţi, numărul de zile lucrate
de un salariat şi durata zilei de lucru.
T1=Ns x Nz x N1
Ajungem la concluzia că indicatorii valorici parţiali ai productivităţii muncii se pot
calcula după următoarele relaţii:
− −
1. Wa = Nz × Wz
− −
2. Wz = Nh × Wh
Pe baza acestor relaţii se poate realiza analiza situaţiei generale a productivităţii muncii
pe baza indicatorilor valorici potenţiali evidenţiind folosirea raţională a timpului de
muncă.
Teoretic pot exista următoarele situaţii:
− − −
1. I Wa = I Wz = I Wh
Aceasta reprezintă o situaţie normală întrucât este rezultatul utilizării corecte a
timpului de lucru, întreprinderea a respectat numărul de zile pe un salariat, programat şi
a respectat durata zilei de lucru.
Nz1 = Nz0
Nh1 = Nh0
− − −
2. I Wa < I Wz < I Wh
Această situaţie reflectă o activitate nefavorabilă întrucât deşi s-au depăşit toţi
indicatorii valorici parţiali ai productivităţii muncii, ea este rezultatul utilizării
incomplete a timpului de lucru.
Nz1 < Nz0
Nh1 < Nh0
− − −
3. I Wa > I Wz = I Wh
Această situaţie reflectă o activitate favorabilă întrucât întreprinderea a mărit
numărul de zile lucrate de un salariat ( prin reducerea timpului neutilizat) şi a respectat
durata zilei de lucru
Nz1 > Nz0 reducerea timpului neutilizat (activitate favorabilă)
Nh1 = Nh0
− − −
4. I Wa = I Wz > I Wh
Această situaţie reflectă o activitate nefavorabilă întrucât întreprinderea nu a
respectat durata zilei de lucru.
Nz1 = Nz0
Nh1 > Nh0 nerespectarea duratei de lucru (activitate nefavorabilă)
 Exemplu:
Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii pe baza indicatorilor parţiali valorici
ai acesteia.

Valori
Indicatori Simbol
Prevazut Efectiv %
1. Valoarea producţiei (mii lei) Q 2.208.000 2.238.390 101,38
2. Nr mediu de salariaţi −
Nz 600 595 99,17
(persoane)
Tz 138.00 133.875
3. Total om zile lucrate
Th 1.104.000 1.017.450
4. Total om ore lucrate
−

5. Productivitatea medie anuală Wa 3.680.000 3.762.000 102,23

−
6. Nr zile pe un salariat Wz 160.000 16.720 104,5
7. Productivitatea medie zilnică Nz 230 225 97,83
8. Durata zilei de lucru Nh 8 7,6 95%
9. Productivitatea orară − 2000 2.200 110
Wh

− −
Wa = Nz × Wz
− −
Wz = Nh × Wh

− − −
Iwa = 102,23 % I Wa < I Wz < I Wh
Iwz = 104,5 % Nz1 < Nz0
Iwh = 110 % Nz1 < Nz0

Se constată că întreprinderea a realizat şi a depăşit toţi indicatorii valorici parţiali

ai productivităţii muncii.
Din punct de vedere cantitativ situaţia se apreciază favorabil.
Ritmul de depăşire a acestor indicatori valorici este diferit ca mărime. Astfel :
− −
ritmul de depăşire a Wz este superior ritmului de depăşire a Wa .
Această diferenţă de ritm este rezultatul neutilizării timpului la nivelul zilelor
licrate de un salariat INz < 100 (=97,83%)
− −
Ritmul de depăşire a Wh este superior ritmului de depăşire a Wz . Această
diferenţă de ritm este efectul nerespectării duratei zilei de lucru INh < 100 (=95%)
În concluzie, deşi s-a înregistrat p depăşire a tuturor indicatorilor valorici parţiali
ai productivităţii muncii din punct de vedere calitativ, situaţia se apreciază nefavorabil
fiind efectul utilizării incomplete a timpului de lucru – dependente de întreprindere, care
exprimă efortul propriu al acestuia în domeniul utilizării potenţialului uman.

Analiza producţiei ca efect al utilizării potenţialului uman

Pentru a realiza analiza producţiei ca efect al utilizării potenţialului uman se

porneşte de la următorul raţionament :
 −
Q = Ns ×Wa
− −
Wa = Nz × Wz
− −
Wz = Nh × Wh
Pornind de la acest raţionament sistemul factorial al volumului producţiei ca efect
al utilizării potenţialului uman se prezintă astfel :

ΔNs
ΔQ ΔNz
−
Δ Wa ΔNh
−
Δ Wz
−
Δ Wh

Din acest model factorial rezultă că relaţia matematică care pune în evidenţă
valoarea producţiei ca efect al utilizării potenţialului uman este următorul:
−
Q = Ns × Nz × Nh ×Wh
Din această relaţie rezultă că asupra modificării valorii Q ca efect al utilizării
potenţialului uman influenţează următorii:
- influenţa numărului mediu de salariaţi
- influenţa numărului mediu de zile lucrate de un salariat
- influenţa duratei zilei de lucru (numărul mediu de ore pe zi)
−
- influenţa Wh
 CAPITOLUL IV

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR PATRIMONIALE SI RENTABILITATEA

INTREPRINDERII

1.Conţinutul: situaţia financiară reflectă întreaga activitate economică a unei

societăţi comerciale pe o anumită perioadă de timp prin prisma dimensionării
patrimoniului şi al rezultatelor financiare: al creanţelor, al obligaţiilor, al încasărilor şi al
plăţilor.
2.Scopul (obiectivul): analiza situaţiei financiare-patrimoniale are ca obiectiv
studierea modului de realizare a autofinanţării în condiţiile autonomiei decizionale,
asigurarea integrităţii proprietăţii agenţilor economici, asigurarea unui raport optim
între mijloacele întreprinderii şi asigurarea unor relaţii normale cu alte unităţi
financiare.
3.Pentru realizarea analizei firmei şi patrimoniului se folosesc următoarele surse
informaţionale:
- bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia
- bilanţul contabil şi anexele la bilanţul contabil
- datele evidenţei contabilităţii financiare şi de gestiune
4.Organele care execută situaţia financiară şi patrimonială sunt următoarele:
- organele interne ale întreprinderii
- organele externe ale întreprinderii (în special, organele bancare şi cele fiscale locale)
- organele specializate (cele care execută studii de fezabilitate, de evaluare economică sau
de analiză financiară).
Organele interne ale întreprinderii
Analiza situaţiei financiare este executată de către proprietarii sau acţionarii care
vor cunoască evoluţia patrimoniului său cu constrângerile care îl aşteaptă în funcţie de
care vor adopta măsurile corespunzătoare la politica de investiţii, la dividendele care se
vor încasa şi la modul de administrare a patrimoniului.
Conducerea întreprinderii care realizează analiza situaţiei financiare pentru
detectarea unor eventuale situaţii de dezechilibru financiar care ar putea afecta securitatea
financiară a firmei cu consecinţele care decurg dintr-o asemenea situaţie.
Organele externe ale întreprinderii
Organele bancare cu care se confruntă firma are legătură financiară şi execută
execuţia situaţiei financiare a firmei respective în vederea cunoaşterii bonalităţii acesteia
cu ocazia acordării de credite, verificând în special garanţiile pe care le acordă
întreprinderii în vederea recuperării împrumuturilor acordate.
Partenerii de afaceri care sunt interesaţi să amplifice sau să simplifice operaţiunile
pe care le derulează cu întreprinderea respectivă în prisma în care acestea le măreşte
profitul propriu.
Concurenţa care este interesată să cunoască potenţialul tehnico-economic şi
financiar în vederea elaborării propriei politici de consolidare a poziţiei pe piaţă.
Organele administrative centrale şi locale în vederea cunoaşterii surselor de
venituri ce li se cuvin pentru a soluţiona problema economico-sociale.
 Organele judecătoreşti care pot soluţiona analiza situaţiei financiare şi
patrimoniale în operaţiunile de cauzare, de fuzionare sau cu ocazia sechestrelor.
Ca organe externe sau interne în acelaşi timp, sindicatele pot fi interesate în
cunoaşterea situaţiei financiare, patrimoniale a întreprinderii respective cu ocazia
semnării contractului colectiv de muncă sau în cadrul unor conflicte de muncă (greve).
Principalele puncte ale analizei financiare, patrimoniale:
1.Analiza potenţialului financiar a întreprinderii si echilibrul financiar
2.Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ.Analiza rotaţiei activelor circulante şi
implicaţiile economico-financiare ale acestora.

1. Analiza potenţialului financiar a întreprinderii si echilibrul financiar

Pentru a aprecia potenţialul financiar al unei întreprinderi se va avea în vedere
următoarele aspecte:
a)determinarea şi analiza patrimoniului net al întreprinderii
b)caracterizarea bunăstării întreprinderii (GOOD WILL-ul)
c)analiza situaţiei necesarului activelor
d)analiza capitalului întreprinderii
e)determinarea şi analiza fondului de rulment
f)analiza ratelor de structură a bilanţului

În vederea realizării analizei potenţial financiare a întreprinderii pe baza indicelui

de analiză diagnostic se folosesc datele bilanţului contabil.
Nr. ACTIVE SUME Nr. PASIV SUME
crt. Început Sfârşit crt. Început Sfârşit
I. Active fixe 1.688.530 1.762.37 1. Capital 1.560.950 1.693.150
(imobilizate) 0 social
1. Mijloace fixe 1.435.255 2. Credite pe 390.240 371.665
la valoarea 1.468.08 termen
2. rămasă 84.425 5 mediu şi
Investiţii în lung
3. curs de 168.850 41.440 Profit net
execuţie (nerepartizat) 67.540 75.850
Alte 252.845
imobilizări
II. Active 562.840 556.540 3. Obligaţii pe 232.640 178.245
circulante termen scurt
1. Stocuri 393.990 378.055 4.
2. Disponibil şi 95.680 102.025
plasamente
3. Creanţe 73.170 76.460
IV. Total Activ 2.251.370 2.318.910 Total Pasiv 2.251.370 2.318.910

a)Determinarea şi analiza patrimoniului net al întreprinderii (situatia neta)

Bilantul patrimonial reprezinta un instrument de analiza realizat prin retratarea
bilantului contabil. Structura bilantului financiar presupune gruparea elementelor
patrimoniale in doua mari categorii: activ si pasiv, elementele patrimoniale luandu-se la
valoarea lor neta. Pentru completarea bilantului financiar posturile bilantului contabil vor
fi corectate astfel:
- se elimina din categoria elementelor de activ nonvalorile – cheltuieli de
constituire, cheltuieli inregistrate in avans, etc. – elemente care nu au valoare in termeni
de lichiditate, nu sunt generatoare de fluxuri de numerar. Pentru a se pastra echilibrul, in
pasivul bilantului financiar sunt diminuate capitalurile proprii cu valoarea activelor
fictive.
- se reevalueaza activele inscrise in bilantul contabil luandu-se in calcul
valoarea de piata. Diferentele in plus sau in minus rezultate din reevaluare (se compara
valoarea de piata cu costul de achizitie sau de productie) se majoreaza sau diminueaza
capitalurile proprii.
- in activele imobilizate din bilantul financiar sunt incluse si creantele pentru o
perioada mai mare de 1 an.
- activele corporale detinute in leasing operational vor fi incluse la active
corporale si in acelasi timp la datorii pe termen lung cu valoarea neta in cazul
continuitatii activitatii.
- efectele scontate neajunse la scadenta reprezinta creante al intreprinderii care
nu mai sunt in patrimoniul acesteia, ele au fost cedate bancii generand disponibilitati. Ele
reprezinta credite pe termen scurt care genereaza o crestere a activului (disponibilitati)
concomitent cu majorarea pasivului (credite pe termen scurt).

Bilant financiar
ACTIV PASIV
I.Active imobilizate, din care: I. Capitaluri proprii, din care:
1.Imobilizari necorporale 1.capital social
2.Imobilizari corporale 2.rezerve
3.Imobilizari financiare 3.rezultatul exercitiului
4.subventii
II.Active circulante, din care: 5.provizioane pentru riscuri si cheltuieli,
1.stocuri pentru o perioada mai mare de 1 an (au
2.creante caracter de rezerva)
3.investitii financiare II.Datorii pe termen lung
4.disponibilitati III. Datorii pe termen scurt, din care:
1.credite pe termen scurt
2.obligatii
3.provizioane pentru riscuri si cheltuieli
pentru o perioada mai mica de un an

Patrimoniul net al întreprinderii se poate determina pe baza datelor din bilanţul

patrimonial (financiar) prin două modalităţi:
Pn = (Af + Ac) – (OTS + CTLM) = Active totale – Datorii totale (in cazul in care exista
venituri în avans acestea se scad)
SN = Total active – Datorii totale - Venituri în avans
1. OTS = obligaţii pe termen scurt
CTML = credite pe termen lung
 Conform datelor din bilanţul contabil, mărimea patrimoniului net se determină pe
baza acestor variante, modalitatea este următoarea:
- la începutul anului :
(1.688.530 + 562.840) – (232.640 + 390.240) = 1.628.490
- la sfârşitul anului:
(1.762.370 + 556.540) – (178.245 + 371.665 ) = 1.769.000
2. Pn = capital social + profit nerepartizat
- la începutul anului : 1.560.950 + 67.540 = 1.628.490
- la sfârşitul anului : 1.693.150 + 75.850 = 1.769.000
Acest indicator reflectă potenţialul total de care dispune o firmă la un moment dat.
În analiză se urmăreşte evoluţia patrimoniului net de la o perioadă la alta, atât pe
total, cât şi pe elemente componente, având în vedere pe de o parte, reprezentarea
materială a patrimoniului net reflectat prin active şi pe de altă parte, sursele de
acoperire ale acestuia( prin posturile de pasiv).
Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii
asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor şi trebuind să fie suficientă pentru a
asigura funcţionarea şi independenţa financiară a întreprinderii.
Comparativ cu capitalurile proprii, situaţia netă este mai restrictivă, deoarece
exclude subvenţiile şi provizioanele reglementate. De aceea, situaţia netă este un
indicator mai relevant, ce exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat, care
interesează proprietarii, acţionarii, cât şi creditorii întreprinderii, mai ales în cazul
lichidării acesteia. Ea se calculează punând faţă în faţă bunurile şi datoriile de aceeaşi
scadenţă.
O situaţie netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind consecinţa încheierii
cu pierderi a exerciţiilor anterioare, pierderi care au epuizat integral capitalurile proprii.
Partea neacoperită rămâne exclusiv în sarcina creditorilor, acesta fiind riscul de
insolvabilitate al întreprinderii.
Creşterea situaţiei nete are ca efect creşterea rentabilităţii şi a independenţei
financiare, pe baza ei putându-se determina riscul global sau lichidativ, prin raportul:
SN - Activ fără valoare
< 0,3.
Activ
Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial care dă
dimensiunea gradului de “sănătate” a întreprinderii referitor la menţinerea capitalului
fizic sau financiar, mai ales în condiţiile inflaţiei care îl erodează.
Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai prin
creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei, iar menţinerea capitalului
financiar presupune obţinerea profitului prin creşterea valorii financiare (monetare) a
activelor nete.
Performanţele întreprinderii fiind direct legate de menţinerea capitalului fizic sau
financiar, “Situaţia modificării capitalurilor proprii” este un alt document al situaţiilor
financiare anuale, inspirat din cerinţele IAS 1, prin care se prezintă detaliat toate
variaţiile pe care le-a suferit în cursul exerciţiului financiar fiecare element al activului
net (capitalurile proprii).
 Exemplu
Δ active fixe
Δ active totale
ΔPn Δ active circulante
Δ obligaţii pe termen scurt
Δ obligaţii totale
Δ credite pe termen mediu şi lung
O analiză raţională a utilizării patrimoniului net presupune o analiză comparativă
a evoluţiei patrimoniului net cu evoluţia cifrei de afaceri şi profitului aferent cifrei de
afaceri.
Exemplu:
IPr = 102%
ICA = 101,5% IPn > ICa > IPrb
IPrb = 101,2 %

Din punct de vedere al evoluţiei acestor indicatori situaţia pare a fi favorabilă

întrucât faţă de începutul anului toţi indicatorii au înregistrat evoluţii superioare.
Comparativ se observă că evoluţia patrimoniului net este superioară atât evoluţiei
cifrei de afaceri, cât şi a profitului. Din acest punct de vedere apreciem o folosire
ineficientă a patrimoniului net întrucât, ritmul de creştere al patrimoniului net ( care
reflectă efortul financiar) este superior ritmului de creştere a cifrei de afaceri şi al
profitului brut ( care reflectă efortul utilizării patrimoniului net).
Teoretic, IPn = ICa = IPrb reprezintă o situaţie care reflectă o utilizare programată sau
prevăzută a patrimoniului net, adică efectele obţinute sunt egale cu eforturile realizate.
Dacă, IPn < ICa < IPrb, această situaţie reflectă o utilizare eficientă a patrimoniului
net tocmai ca urmare a folosirii extensive şi intensive a activelor fixe şi o accelerare a
vitezei de rotaţie a activelor circulante. Aceasta presupune că întreprinderea are o folosire
raţională a creditelor pe termen mediu şi lung, iar obligaţiile pe termen scurt asigură un
echilibru financiar normal.

b)Analiza bunăstării întreprinderii ( GOOD WILL)

GOOD WILL reprezintă capacitatea întreprinderii de a obţine un supraprofit,

adică un profit mai mare decât profitul mediu al sectorului de activitate în care activează
întreprinderea respectivă. Deci acest profit superior se obţine în condiţiile comparării mai
multor unităţi care activează în sectorul de activitate, respectiv din punct de vedere al
activelor folosite.
A×R
Gw = Pr −
100
A = valoarea totală a activelor folosite ( fixe şi circulante)
Pr = profit obţinut de întreprindere
R = rata rentabilităţii medie pe sectorul de activitate respectiv
Întreprinderile de textile A, B, C care fiecare are un activ de 5.250.000 mii lei. În
ramura textilă s-a înregistrat în anul anterior o rată medie a folosirii activelor de 20%
( R=20%). Conform bilanţului contabil (contul de profit şi pierdere) la cele 3 întreprinderi
analizate s-a înregistrat următorul profit:
A = 1.050.000 mii lei
B = 1.500.000 mii lei
C = 950.000 mii lei
Apreciind situaţia celor 3 întreprinderi constatăm că toate întreprinderile sunt
rentabile, deci au o activitate eficientă întrucât înregistrează profit.
Din punct de vedere al utilizării eficiente activului de care dispune constatăm
următoarele:
A×R 5.250 .000 × 20
Gw ( A) = Pr − = 1.050 .000 − =0
100 100
A×R 5.250 .000 × 20
Gw ( B ) = Pr − = 1.500 .000 − = 450 .000
100 100
A×R 5.250 .000 × 20
Gw (C ) = Pr − = 950 .000 − = −100 .000
100 100

Din cele 3 întreprinderi supuse analizei, numai întreprinderea B înregistrează

supra profit de 450.000 mii lei, adică mai mare decât profitul mediu al unei alte
întreprinderi textile. Întreprinderea C care înregistrează profit este o întreprindere
rentabilă, utilizand ineficient activul de care dispune, deci se situează sub nivelul
rezultatului mediu al ramurei textile, ceea ce în perspectivă are şansă sa fie falimentară.
Determinarea acestui indicator este utilă când se stabileşte alocarea unei
întreprinderi, când se pune problema vânzării acesteia, sau atunci când se pune problema
fuzionării cu altă întreprindere şi în cazul privatizării acesteia. Aceasta pentru că în
momentul când se prevede o firmă, se vinde nu numai patrimoniul întreprinderii, ci
întregul sistem de relaţii al acesteia, inclusiv segmentul de piaţă.

c).Analiza structurii activelor unei întreprinderi

Aceasta presupune o analiză dinamică şi o analiză structurală a activelor întreprinderii
pe total şi pe fiecare categorie de active(fixe şi circulante).
Exemplu: Din bilanţul contabil prezentat, situaţia dinamicii şi structurii activelor
se prezintă astfel:
La începutul anului La sfârşitul anului
Active fixe 75% (73840) 76%
Active circulante 25% (83995) 24%
Total 100% 100%

Din punct de vedere al dinamicii ( al evoluţiei valorii) la sfârşitul anului, faţă de

început se constată o creştere a evoluţiei medii şi o creştere a soldului mediu a activelor
circulante.
Din acest punct de vedere valoarea activelor fixe şi respectiv a soldului mediu a
activelor circulante reflectă o activitate favorabilă creând premisele sporirii bazelor
tehnico materiale ale întreprinderii.
Din punct de vedere structural se constată o creştere a ponderii activelor fixe de la
75% la 76% şi o reducere a ponderii activelor circulante de la 25% la 24%.
 Ponderea activelor fixe este foarte mare faţă de totalul activelor - peste 75%.
Această pondere inregistrata a activelor fixe poate crea dificultate in situatii de criză, ca
urmare a faptului că majoritatea activelor fixe se pot transforma foarte greu în lichidităţi
şi în acest caz valorificarea lor se face la preţuri mici.
De asemenea ponderea ridicata a activelor fixe, din punct de vedere tehnic va face
ca adaptarea să se realizeze în condiţii dificile faţă de noile cerinţe ce determina
modificări de structură şi volum al producţiei întreprinderii.
De aceea din punct de vedere financiar se consideră producţie acceptabilă a
activelor fixe un nivel situat între 50% şi 60%. O asemenea problemă se pune cu ocazia
privatizării întreprinderii respective.
În ceea ce priveşte activele circulante acestea se apreciază din punct de vedere al
folosirii acestora.
Exemplu: dacă scăderea stocurilor ca element component principal al activelor
circulante este efectul accelerarii vitezei de rotaţie, situaţia este favorabilă cu condiţia ca
mărimea stocului să nu afecteze continuitatea procesului de producţie.
În concluzie analiza structurii activelor urmăreşte în primul rând procentul
activelor fixe care creează dificultate financiară din punct de vedere al valorificării
reprofilării activităţii întreprinderii în cazul privatizării.

d).Analiza capitalului întreprinderii

Analiza urmăreşte evoluţia şi structura capitalului întreprinderii pe principalele
componente ale acestuia.
O primă structură a capitalului întreprinderii presupune următoarele elemente:
1. capital propriu format din
a) capital social subscris
b) fond propriu şi rezerve constituite
c) amortizarea care se regăseşte în fondul de investiţii
d) profit net nerepartizat
2. capital împrumutat pe termen mediu şi lung
1 + 2 = capital permanent
3. datorii pe termen scurt care cuprind obligaţiile întreprinderii ce se referă la o perioadă
mai mică de un an
- obligaţii faţă de furnizori
- obligaţii faţă de creditori
- obligaţii faţă de bancă
- obligaţii faţă de salariaţi
1 + 2 + 3 = capitalul întreprinderii
La această structură la capitalul întreprinderii se urmăreşte creşterea ponderii
capitalului propriu şi în special a fondurilor proprii şi rezervelor constituite şi a profitului
net nerepartizat.
Creşterea procentuală a capitalului propriu va determina scăderea procentuală a
capitalului împrumutat (surse împrumutate) ceea ce reprezintă efectul utilizării eficiente a
capitalului propriu, si implicit accelerării vitezei de rotaţie.
 e1).Determinarea şi analiza FR

Construcţia bilanţului funcţional are la bază un set de principii şi reguli menite să

pună în evidenţă utilizările şi resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare a
întreprinderii, gruparea posturilor fiind legată de operaţiile realizate în raport cu natura,
destinaţia sau funcţia lor. În această prezentare, bilanţul este destinat analizei funcţionale,
care poate fi şi o analiză externă.
Un principiu de elaborare a bilanţului funcţional se referă la exprimarea posturilor
de bilanţ la valoarea brută, (valoarea de origine a acestora), ceea ce impune includerea
amortismentelor şi provizioanelor în capitalurile proprii, bilanţul funcţional constituind
un punct de plecare ideal pentru o analiză de flux, deoarece permite determinarea
variaţiilor de stocuri.
Un alt principiu al bilanţului funcţional se referă la conceptul de stabilitate, care
are în vedere durata posturilor în patrimoniu; acesta diferă de conceptul permanenţei al
bilanţului financiar, în sensul că un împrumut pe termen lung va rămâne în imobilizările
financiare, indiferent de scadenţa sa, iar datoriile pe termen lung nu vor fi trecute la
datorii pe termen scurt, indiferent de scadenţă.
Al treilea principiu, al afectării, avut în vedere la structurarea posturilor permite
descrierea ciclurilor care compun viaţa întreprinderii şi a echilibrelor financiare ce decurg
din ele.
Schematic, bilanţul funcţional se prezintă astfel:
Bilanţ funcţional
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare
Utilizări stabile brute Resurse stabile (durabile)
II. Funcţia de exploatare 1. Capitaluri proprii:
1. Activ circulant de exploatare 2. Datorii financiare stabile
2. Activ circulant înafara exploatării II. Funcţia de exploatare
III. Funcţia de trezorerie 1. Datorii de exploatare
Activ circulant financiar 2. Datorii în afara exploatării
(Disponibilităţi)
Total Activ Total Pasiv
Importanţa bilanţului funcţional în analiza financiară decurge din faptul că el permite
aprecierea stabilităţii structurii financiare a întreprinderii prin intermediul trezoreriei nete
şi astfel exprimă interdependenţa dintre structura financiară şi natura activităţii sale.
Comparaţia între bilanţul financiar şi bilanţui funcţional pune în evidenţă două
deosebiri esenţiale între acestea, şi anume:
a. în timp ce bilanţul financiar permite o analiză externă a situaţiei financiare a
întreprinderii interesantă pentru creditori, bilanţul funcţional permite în primul rând o
analiză internă realizată în principal de managerii întreprinderii;
b. bilanţul funcţional se stabileşte din perspectiva continuităţii activităţii, în timp ce
bilanţul financiar este realizat din perspectiva încetării activităţii.
În consecinţă, bilanţul trebuie privit ca un ansamblu de resurse şi de utilizări, care oferă
indicii asupra deciziilor strategice în materie de investiţii şi de finanţare, fără a exista o
afectare a unei resurse unui anumit tip de utilizare.
Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen lung (capitalurile
permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), aşa cum rezultă din analiza
părţii superioare a bilanţului financiar:
FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung şi
mediu) + Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – Necesar permanent (Active imobilizate
nete).
Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen lung, fondul de
rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după finanţarea
imobilizărilor, pe care întreprinderea o consacră finanţării activelor circulante. Este
partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveşte finanţării elementelor de
activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.
Metoda insistă asupra originii Fondului deRulment şi permite înţelegerea cauzelor
variaţiei sale, creşterea lui fiind determinată de creşterea capitalurilor permanente (emisii
de noi acţiuni, obligaţiuni, noi împrumuturi pe termen lung) şi de reducerea imobilizărilor
nete (vânzări de titluri, dezinvestire, cesiuni de imobilizări). Odată cu Fondul de Rulment,
marja de securitate a întreprinderii creşte, ceea ce arată că o parte mai însemnată din
activele circulante este finanţată din capitaluri permanente.
Scăderea Fondului de Rulment este cauzată de scăderea capitalurilor permanente
(rambursări de împrumuturi pe termen lung sau de obligaţiuni) şi de creşterea
imobilizărilor nete (investiţii).
Un Fond de Rulment staţionar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate fi
temporară sau de durată, având diferite cauze.
Partea inferioară a bilanţului financiar permite determinarea Fondului de Rulment
Financiar ca diferenţă:
FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen scurt +
Venituri în avans).
Metoda pune în evidenţă afectarea şi finalitatea Fondului de Rulment care este
finanţat din activul circulant. În această ipostază, fondul de rulment Financiar arată
surplusul activelor circulante nete nefinanţate din datoriile temporare, evidenţiind
excedentul de lichiditate potenţială, ca o marjă de securitate privind solvabilitatea
întreprinderii.
Bilanţul contabil armonizat permite determinarea mai rapidă a Fondului de
Rulment în două moduri:
a) FRF = (Total active – Datorii sub 1 an) – Active imobilizate = F – A;
b) FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E).
Teoretic, Fondul de Rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă că în
anumite situaţii nu poate exista un fond de rulment negativ fără a compromite buna
funcţionare a întreprinderii.
Un Fond de Rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizări nete) constituie
marja de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană, permiţându-i să-şi
asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare funcţionării (stocuri
minime, fond de casă minim), activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt
(Activ circulant net > Datorii sub 1 an).
Un Fond de Rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru întreprindere,
care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure finanţarea imobilizărilor
(Capitaluri permanente < Imobilizări nete), sau care are active circulante inferioare
 datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va putea achita (Activ circulant net <
Datorii sub 1 an). Această situaţie se întâlneşte mai frecvent în sectorul de distribuţie,
unde viteza de rotaţie a stocurilor este foarte rapidă (sub o lună) şi unde există credite-
furnizori însemnate.

Exemplu: Calculul şi analiza Fondului de Rulment

(*)
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri(±) Indici
crt. Precedent Curent (Δ) (%)
1. Capitaluri proprii 425835305 640141085 21430578 105,03
2. Datorii cu scadenţa peste 1 an 8493328 127907177 119413849 1505
3. Provizioane pt. riscuri - cheltuieli - - - -
4. Capitaluri permanente (Cp) 434328633 768048262 333719629 176,83
5. Active imobilizate (Ai) 334134112 442396673 108262561 132,40
6. Fond de Rulment Financiar (FRF) 100194521 325651589 225457068 325,02
7. Active circulante 330562056 515792600 185230544 156,03
8. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 - 413891 78,25
9. Datorii pe termen scurt 227834680 186432713 - 41401967 81,83
10. Venituri în avans 4435821 5197373 761552 117,17
11. Fond de Rulment Financiar (FRF) 100194521 325651589 225457068 325,02
12. Total active - Datorii curente (F) 434328633 768048262 333719629 176,83
13. Active imobilizate (A) 334134112 442396673 108262561 132,40
14. Fond de Rulment Financiar(F – A) 100194521 325651589 225457068 325,02
15. Active circ,resp.datorii curente (E) 100194521 325651589 225457068 325,02
Din datele tabelului se constată că Fondul de Rulment pozitiv şi în creştere
confirmă o dinamică favorabilă a marjei de securitate a întreprinderii.
În practică, se consideră că Fondul de Rulment al întreprinderii industriale trebuie
să reprezinte valoarea a 1÷3 cifre de afaceri lunare.
În interiorul capitalurilor permanente, ponderea capitalurilor împrumutate nu
trebuie să fie excesivă în raport cu cea a capitalurilor proprii (să nu depăşească 50 %),
ceea ce impune determinarea Fondului de Rulment propriu (FRp) şi a Fondului de
Rulment străin (FRs):
FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete;
FRs = Împrumuturi pe termen lung şi mediu – Imobilizări nete.
Fondul de Rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii de finanţare
asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se asigură prin
capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară.
Fondul de Rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare pe termen
lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt.
De exemplu, calculul Fondului de Rulment propriu şi străin pe baza datelor din
tabelul anterior conduce la rezultatele din tabelul urmator:

Calculul şi analiza fondului de rulment

Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (±Δ) (%)
1. Capitaluri proprii 425835305 640141085 21430578 105,03
2. Datorii cu scadenţa 8493328 127907177 119413849 1505
peste 1 an
3. Active imobilizate 334134112 442396673 108262561 132,40
(Ai)
5. Fond Rulment 91701193 197744412 +106043219 215,5
propriu (FRp) (1-3)
6. Fond de Rulment -325640784 -314489496 +11151288 96,5
străin (FRs) (2-3)

Se constată următoarele:
1. Fondul de Rulment propriu este pozitiv şi în creştere cu 115,5 %, ceea ce confirmă că
întreprinderea dispune de o autonomie financiară care îi permite finanţarea imobilizărilor
nete din capitaluri proprii.
2. Fondul de Rulment străin este negativ şi în scădere cu 3,5 %, ceea ce arată că nevoile
pe termen scurt nu pot fi finanţate prin îndatorare pe termen lung, deşi gradul de
îndatorare la termen (raportul Datorii peste 1 an/Capitaluri proprii) a crescut de la 1,994
% la 19,98 %.
3. Echilibrul financiar pe termen lung şi pe termen scurt este asigurat ca urmare a unei
marje de securitate pe care o conferă Fondul de Rulment Financiar pozitiv.
4. Independenţa financiară a întreprinderii se dovedeşte a fi satisfăcătoare, chiar dacă
ponderea capitalurilor proprii în capitalurile permanente s-a redus de la 98 % la 83,3 %.

e2)Analiza Necesarului de Fond de Rulment

Necesarul de Fond de Rulment desemnează nevoile financiare generate de
executarea unor operaţiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă
(cumpărări, vânzări, plăţi salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puţin parţial de resurse
stabile (Fondul de Rulment Net). El reprezintă banii ce trebuie rulaţi în întreprindere
pentru a-i asigura funcţionarea (după finanţarea imobilizărilor), care reclamă cheltuieli ce
vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienţi.
Structura Necesarului de Fond de Rulment cuprinde, pe de o parte, stocurile (de
materii prime, produse finite, semifabricate) a căror valoare încorporează cheltuielile de
fabricaţie şi, pe de altă parte, creanţele. Din suma acestor componente se scad datoriile
(de exploatare şi în afara exploatării), care corespund decalajelor între încasări şi plăţi:
NFR = Necesităţi ciclice – Resurse ciclice,
în care:
Necesităţi ciclice = Necesar temporar – Disponibilităţi;
Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie.
Pe baza bilanţului necesarul de fond de rulment se determină ca diferenţă:
NFR =(Active circulante + Cheltuieli în avans– Casa şi conturi la bănci) -
(Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare + Venituri în avans).
De exemplu, calculul Necesarului de Fond de Rulment pe baza datelor din
bilanţul contabil armonizat (*)conduce la rezultatele din tabelul urmator, din care rezultă
următoarele concluzii:
1. Necesarul de fond de rulment pozitiv şi în creştere confirmă dinamica ascendentă a
surplusului de necesităţi temporare faţă de resursele temporar disponibile.
2. Creşterea necesarului de fond de rulment a fost consecinţa creşterii necesităţilor
ciclice cu 58,72 %, ca urmare a creşterii activelor circulante cu 56,03 %, a reducerii
cheltuielilor în avans şi a disponibilităţilor băneşti, în condiţiile în care resursele ciclice s-
au redus cu 17,49 %, prin reducerea datoriilor sub 1 an şi a veniturilor în avans.

Exemplu : Calculul şi analiza necesarului de fond de rulment

Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Active circulante 330562056 515792600 185230544 156,03
2. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 - 413891 78,25
3. Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297 - 5524433 34,31
4. Total I (1 + 2 – 3) 324056292 514357378 190301086 158,72
5. Datorii cu scadenţa de până la 1 an 227834680 186432713 - 41401967 81,83
6. Credite bancare de trezorerie - - - -
7. Venituri în avans 4435821 5197373 761552 117,17
8. Total II (5 + 6 + 7) 232270501 191630086 - 40640415 82,51
9. Nec de fd de rulment (NFR)(4 – 8) 91785791 322767292 230981501 351,65

Pornind de la relaţia care trebuie să existe între necesarul temporar şi resursele

temporare, NFR constituie un indicator de echilibru financiar, care poate fi pozitiv sau
negativ, după cum urmează:
a) Dacă NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar faţă de resursele temporare ce
pot fi mobilizate, fiind o situaţie normală dacă este consecinţa unor investiţii privind
creşterea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare.
În caz contrar, NFR > 0 arată un decalaj nefavorabil între lichidarea stocurilor şi
creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, în sensul încetinirii încasărilor şi
accelerării plăţilor.
b) Un NFR < 0 reflectă un surplus de resurse nete temporare faţă de capitalurile
circulante, necesităţile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot fi
mobilizate. Această situaţie este favorabilă dacă este consecinţa accelerării rotaţiei
activelor circulante, a urgentării încasărilor şi relaxării plăţilor.
Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii, este mai
fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment şi depinde de cifra de afaceri), durata de
rotaţie a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a creanţelor şi termenul de
plată a furnizorilor.
El poate fi exprimat în zile de vânzare prin intermediul vitezei de rotaţie (NFRz =
NFR·360/ CA) care reflectă acest decalaj.

e3)Analiza Trezoreriei
Trezoreria Netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea de bilanţ Activ
= Pasiv care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de
rulment (NFR), din care rezultă echilibrul financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al
operaţiunilor ce afectează toate posturile de bilanţ şi rezultând din lectura pe orizontală a
bilanţului financiar, respectiv:
a) a părţii superioare: TN = FR – NFR;
b) a părţii inferioare: TN = Disponibilităţi – Credite de trezorerie sau:
TN = Trezoreia activă – Trezoreria pasivă.
Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de funcţionarea
întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice moment (valori
mobiliare de plasament).
Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile
creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara bilanţului).

Exemplu : Calculul şi analiza Trezoreriei Nete

Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Fondul de rulment 100194521 325651589 225457068 325,02
financiar(FRF)
2. Necesarul de fd. 91785791 322767292 230981501 351,65
de rulment (NFR)
3. Trezoreria netă 8408730 2884297 - 5524433 34,31
(TN) (1 – 2) (a)
4. Disponibilită 8408730 2884297 - 5524433 34,31
ţi băneşti
5. Credite bancare de - - - -
trezorerie
6. Trezoreria netă 8408730 2884297 - 5524433 34,31
(TN) (4 – 5) (b)

Se constată că Trezoreria Netă este pozitivă şi în scădere, ceea ce reflectă decalajul dintre
ritmul superior de creştere a necesarului de fond de rulment comparativ cu creşterea
fondului de rulment financiar (351,65 > 325,02 %).
Trezoreria Netă (±) rezultă atât din operaţiuni ce afectează capitalurile
permanente şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care privesc activele circulante şi
datoriile pe termen scurt.
Creşterea Trezoreriei Nete poate fi realizată prin creşterea fondului de rulment şi
prin scăderea necesarului de fond de rulment, sau prin creşterea disponibilităţilor şi
reducerea creditelor bancare de trezorerie.
Valoarea pozitivă sau negativă a Trezoreriei Nete este consecinţa unor inegalităţi
între Fondul de Rulment şi Necesarul (resursa) de Fond de Rulment:

1. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când: FR > NFR şi respectiv, Disponibilităţi > Credite
trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat în întregime din resurse permanente (FR >
0), care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o sub-utlizare de capitaluri;
b) FR > 0 şi NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0) se adaugă la un
excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a degaja un excedent mare de lichidităţi,
care pot ascunde sub-utilizări de capitaluri;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă un excedent
crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imobilizat ( FR < 0).
Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din datorii pe termen
scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune creşterea capitalurilor permanente
(resurselor stabile).
2. Trezorerie negtivă (TN < 0), când FR < NFR şi respectiv, Disponibilităţi < Credite
trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat parţial din capitaluri permanente (FR> 0) şi
parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât disponibilităţile, ceea ce
impune aprecierea riscului bancar curent;
b) FR < 0 şi NFR > 0, când creditele bancare pe termen lung şi mediu acoperă o parte din
imobilizări (FR < 0), NFR şi disponibilităţile (inferioare creditelor de trezorerie), ceea ce
impune reconsiderarea structurii de finanţare;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele permanente nu acoperă decât o parte a activului
imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt (furnizori, avansuri
clienţi) şi din credite bancare curente, ceea ce impune revederea structurii finanţării, fiind
crescut riscul dependenţei de exterior.

f)Analiza ratelor de structură a bilanţului

Ratele de structură a bilanţului reflectă structura financiară (de finanţare) a
întreprinderii şi se defineşte prin proporţiile posturilor din activul şi pasivul bilanţului în
raport cu totalul acestuia.
Ratele de structură se obţin în urma analizei pe verticală a bilanţului financiar şi
pun în evidenţă caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor
de a se transforma în lichidităţi, autonomia şi independenţa financiară a întreprinderii,
calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ş.a.
Structura activului caracterizează compoziţia patrimoniului economic al
întreprinderii, în concordanţă cu caracterul mai mult sau mai puţin “capitalistic” al
acesteia ca şi vulnerabilitatea sa la evoluţiile inflaţioniste.
Ratele de structură a activului reflectă apartenenţa sectorială şi depind de natura
activităţii întreprinderii, astfel:
Activ imobilizat
1) Ponderea imobilizărilor: Si = 100 (%) reflectă indirect intensitatea
Activ
capitalistică (prin ponderea imobilizărilor corporale) şi a relaţiilor financiare cu alte
unităţi (prin ponderea imobilizărilor financiare).
Activ circulant
2) Ponderea activului circulant: Sa= 100 (%) depinde de sectorul de
Activ
activitate şi durata ciclului de producţie (prin ponderea stocurilor), de durata termenelor
de plată convenite cu clientela (prin ponderea creanţelor) şi reflectă esenţa trezoreriei
(prin ponderea lichidităţilor în patrimoniu).
Structura pasivului degajă politica de finanţare a întreprinderii, evidenţiind gradul
de stabilitate a finanţării şi autonomia financiară pe care le asigură combinaţia de resurse
cu maturităţi şi origini diverse.
Ratele de structură a pasivului reflectă autonomia financiară şi gradul de
îndatorare a întreprinderii, astfel:
 Capitaluripermanente
1) Ponderea capitalurilor permanente: Scp= 100 (%) reflectă
Pasiv
autonomia financiară globală (prin ponderea capitalurilor proprii), autonomia la termen a
întreprinderii (prin ponderea datoriilor pe termen lung).
Datorii/termenscurt
2) Ponderea datoriilor pe termen scurt: Sdts= 100 (%) se
Pasiv
corelează cu trezoreria întreprinderii.
Cu cât este mai mare ponderea capitalurilor proprii în totalul pasivului, cu atât
este mai mare autonomi şi independenţa financiară a întreprinderii.
De exemplu, pe baza datelor din bilanţul financiar structura activului şi pasivului
se prezintă astfel:

Ratele de structură a bilanţului financiar

Structura Exerciţiul financiar Structura Exerciţiul financiar

activului pasivului
(%) Precedent Curent (%) Precedent Curent
Active imobilizate 50,12 46,10 Capital 65,15 80,08
permanent(Cp)
Imobilizări 0,017 0,079 Capitaluri 63,88 66,70
necorporale proprii (C)
Imobilizări 50,10 46,01 Datorii peste 1 1,27 13,38
corporale an(D/tl)
Imobilizări 0,003 0,011 Datorii sub 1 an 34,85 19,92
financiare (D/t.s)
Active circulante 49,88 53,90 Total datorii (D) 36,12 33,30
Stocuri - total 21,59 12,88 Total capitaluri 100 100
(C+ D)
Creanţe - total 27,03 40,72 Total capital 100 100
(Cp+D/ts)
Disponibilităţi 1,26 0,30 Levier financ. 0,565 0,499
(LF=D/C)
Total Active Nete 100 100 Capacit.îndatorare 0,98 0,83
(C/Cp)

Se constată următoarele:
1. Structura activului reflectă ponderea de peste 50 % a imobilizărilor corporale în totalul
activului, care este în reducere până la 46 % în favoarea activelor circulante, care
depăşesc activele imobilizate, ajungând de la 49,88 % la 53,90 %.
2. Imobilizările corporale deţin ponderea dominantă în totalul activelor imobilizate, în
consens cu activitatea predominant industrială a întreprinderii.
3. Structura pasivului arată creşterea capitalurilor permanente de la 65,15 la peste 80 %,
în care capitalurile proprii deţin ponderea cea mai mare şi în creştere la peste 66 %, în
defavoarea datoriilor totale, care au scăzut de la 36 la 33 %.
3. Structura datoriilor s-a modificat prin creşterea datoriilor cu scadenţa peste 1 an şi a
reducerii datoriilor curente, cu scadenţa până la 1 an.
 Analiza pe verticală a bilanţului vizează corelaţiile dintre posturile din activ şi
din pasiv, structura pasivului trebuind să fie adecvată structurii activului: o întreprindere
industrială foarte “capitalistică” are capitaluri permanente mai importante faţă de una mai
puţin “capitalistică” din sectorul de distribuţie, ceea ce
se reflectă prin rate de sinteză referitoare la condiţiile de ajustare între utilizările şi
resursele puse în operă de întreprindere.
Ratele de sinteză reflectă echilibrul financiar în mărimi relative:
Capitaluri permanente
1) Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor: Rfi = Activ imobilizat net ≥ 1
măsoară stabilitatea resurselor afectate finanţării activelor durabile, din care:
Capitaluri proprii
a) Rata de finanţare din resurse proprii: Rfp = Activ imobilizat net ≥1 exprimă
autonomia financiară de care dispune întreprinderea;
Datorii /termenlung +mediu
b) Rata de finanţare din resurse străine: Rfs = Activ imobilizat net
exprimă
gradul de insecuritate financiară a întreprinderii.
Activ circulant
2) Rata de lichiditate generală: R lg = Datorii /termen scurt ≥1 exprimă gradul de
lichiditate potenţială(echilibrul financiar pe termen scurt), din care:
Activ circulant Stocuri
a) Rata de lichiditate relativă (Testul acid)): Rlr = Datorii /termenscurt
≥1 exprimă
capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt;
Disponibil ităţi
b) Rata de lichiditate imediată (Testul acid): Rli = Datorii /termenscurt exprimă
aptitudinea întreprinderii de rambursare a datoriilor cu scadenţa sub 1 an.
Ratele de sinteză se corelează cu ratele de finanţare şi reflectă indirect structura
financiară a întreprinderii.

Ratele de sinteză pe baza bilanţului

 Nr. Rate de echilibru financiar Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rata de finanţare stabilă a 1,30 1,74 + 0,44 133,8
imobiliz. (Rfi)
2. Rata de finanţare din resurse 1,27 1,44 + 0,17 113,4
proprii (Rfp)
3. Rata de finanţare din resurse 0,03 0,30 + 0,27 1000
străine (Rfs)
4. Rata de lichiditate generală 1,43 2,70 + 1,27 188,8
(Rlg)
5. Rata de lichiditate rapidă 0,836 2,120 + 1,284 253,6
(redusă) (Rlr)
6. Rata de lichiditate imediată 0,037 0,015 - 0,022 40,5
(Rli)

Se constată următoarele:
1. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare stabilă a imobilizărilor
confirmă marja de securitate consecutivă fondului de rulment pozitiv crescător.
2. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din resurse
proprii confirmă existenţa fondului de rulment propriu pozitiv şi crescător.
3. Valorile subunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din resurse
străine arată existenţa unui fond de rulment străin negativ.
4. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratelor de lichiditate generală şi de lichiditate
redusă confirmă echilibrul financiar pe termen scurt, fondul de rulment pozitiv, respectiv
capacitatea de a face faţă obligaţiilor pe termen scurt, ceea ce nu se confirmă prin
valoarea subunitară şi în scădere a ratei de lichiditate (trezorerie) imediată,
disponibilităţile băneşti nu permit acoperirea datoriilor pe termen scurt.
Autonomia financiară reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face faţă
angajamentelor financiare, aceasta măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă
gradul de îndatorare şi gradul de lichiditate-solvabilitate. Acestă autonomie este
ameninţată de existenţa unei structuri financiare inadecvate, prin raportul
Datorii/Capitaluri proprii, care poate conduce la încetarea de plăţi sau la pierderea
controlului de către acţionari.
Autonomia financiară poate fi estimată prin intermediul mai multor rate:
Datorii totale
1) Rata îndatorării globale: Rîg = ≤ 0,5 exprimă dependenţa întreprinderii
Pasiv
de diverşi creditori, precum şi şansele de rambursare a datoriilor.
Datorii totale
a) Levierul financiar: LF = Capitaluri proprii depinde de structura finanţării, cu efecte
asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii, fiind un indicator de risc financiar în
corelaţie cu randamentul activelor şi rata dobânzii.
Capitaluri proprii
b) Rata autonomiei financiare: Raf = Datorii totale
>1, fiind în relaţie inversă cu
levierul financiar (Raf = 1/LF).
 Datorii /termen lung
c) Rata îndatorării la termen: Rît = Capitaluri proprii >1 exprimă dependenţa faţă de
creditori şi este afectată de inflaţie.
Capitaluri proprii
2) Capacitatea de îndatorare: Cî = Capital permanent ≥ 0,5 exprimă posibilităţile de
îndatorare ale întreprinderii.
CAF
3) Capacitatea de rambursare: Cr = Datorii totale ≥ 0,25 exprimă capacitatea
întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale.

Ratele de finanţare (autonomia financiară)

Nr. Rate de finanţare Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rata îndatorării globale (Rîg = 0,354 0,327 - 0,027 92,37
D/Pasiv)
2. Levierul financiar (LF = D/C) 0,5492 0,4871 -0,0621 88,70
3. Rata autonomiei financiare (Raf = 1,82 2,05 + 0,23 112,6
C/D)
4. Rata îndatorării la termen (Rît 0,02 0,20 + 0,18 1000
=Dt.lg/C)
5. Capacitatea de îndatorare (Cî = C/Cp) 0,98 0,83 - 0,15 84,7
6. Capacitatea de rambursare (Cr = 0,160 0,152 - 0,08 95,0
CAF/D)
Se constată următoarele:
1. Rata îndatorării globale sub 0,5 şi în scădere arată reducerea ponderii datoriilor şi
creşterea ponderii capitalurilor proprii în structura finanţării.
2. Reducerea levierului financiar reflectă scăderea gradului de îndatorare ca urmare a
creşterii ponderii capitalurilor proprii, avînd ca efect creşterea gradului de autonomie
financiară la valori supraunitare.
3. Creşterea ratei de îndatorare la termen de peste 10 ori a fost consecinţa creşterii mai
rapide a datoriilor cu scadenţa peste 1 an comparativ cu capitalurile proprii.
4. Reducerea capacităţii de îndatorare, care se menţine superioară valorii de 0,5, arată
tendinţa de reducere a ponderii capitalurilor proprii în capitalul permanent.
5. Reducerea capacităţii de rambursare a datoriilor din capacitatea de autofinanţare este
consecinţa creşterii mai rapide a datoriilor comparativ cu CAF.

2. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ.Analiza rotaţiei activelor circulante

şi implicaţiile economico-financiare ale acestora.

În măsura în care ratele de structură şi de sinteză ale bilanţului vizează posturile la

un moment dat, acestea au un caracter static. Însă gestiunea financiară pe termen scurt
necesită informaţii pentru aprecierea echilibrului financiar şi a lichidităţii întreprinderii în
dinamică, ceea ce impune determinarea unor rate de rotaţie a posturilor de bilanţ.
 Ratele de rotaţie furnizează indicaţii dinamice deoarece permit să se introducă o
dimensiune temporală în analiza bilanţului, prin evidenţierea ritmului de reînnoire a unor
componente ale acestuia.
În acest scop, se compară elemente statice de patrimoniu din bilanţ cu indicatori
din contul de rezultat care exprimă fluxuri caracteristice ale activităţii de exploatare cum
ar fi cifra de afaceri (CA), din care rezultă ritmul de reînnoire a postului din activul sau
pasivului bilanţului financiar.
Ratele astfel determinate caracterizează unul dintre cei mai sintetici indicatori de
eficienţă, viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ, prin intermediul numărului de rotaţii (N)
şi al duratei unei rotaţii (D). Între aceste rate există o relaţie inversă: creşterea numărului
de rotaţii antrenează reducerea duratei unei rotaţii, ceea ce reflectă acelaşi lucru:
accelerarea vitezei de rotaţie.
Principalele rate de rotaţie a posturilor de bilanţ sunt următoarele:
CA
1) Numărul de rotaţii ale activelor: Na = (rotaţii) şi, respectiv:
Activ
T Activ
Durata unei rotaţii: Da = = 360 (zile/rotaţie);
Na CA
CA
2) Numărul de rotaţii ale capitalurilor proprii: Nc = (rotaţii) şi, respectiv:
C
T C
Durata unei rotaţii: Dc = = 360 (zile/rotaţie);
Nc CA
CA Activ Na
3) Numărul de rotaţii ale activelor circulante: Nac = × = , în care:
Activ Ac Sac
Ac
=Sac =Ponderea activelor circulante în activ (gradul de lichiditate);
Activ
T Ac
Durata unei rotaţii: Dac = = x 360 (zile/rotaţie);
Nac CA
CA
4) Numărul de rotaţii ale stocurilor: Ns = (rotaţii),
Sm
în care:
Si +Sf
Sm = Stocul mediu = ;
2
T Sm
Durata unei rotaţii: Ds = = 360 (zile/rotaţie);
Ns CA
CA
5) Numărul de rotaţii ale creanţelor: Ncr = (rotaţii);
Smcr
T Smcr
Durata (termenul) de recuperare a creanţelor: Dcr = = ⋅ 360 (zile);
Nc CA
Cumpărări (Aprovizionări)
6) Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Nf = (rotaţii);
Smf
T Smf
Durata (termenul) de plată a furnizorilor: Df = Smf = Cumpărări360 (zile).
Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ compară un flux de activitate
(vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu (activul total, activul
circulant, capitalul total, capitalul propriu) încredinţate întreprinderii, indicând
intensitatea cu care este valorificat patrimoniul întreprinderii.
 Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu numărul de rotaţii,
reflectă rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj între termenul de recuperare a
creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor poate fi benefic pe termen scurt, crescând
lichidităţile întreprinderii.
Calculul ratelor de rotaţie pe baza bilanţului şi a contului de rezultat (pag.46)
conduce la rezultatele din tabel:
Exemplu: Ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ
Numărul de rotaţii Exerciţiul Durata unei rotaţii Exerciţiul financiar
financiar
Preced. Curent (zile) Preced. Curent
1.Nr.rotaţii active (Na) 0,802 0,816 Durata unei rotaţii (Da) 448,87 441,17
2.Nr.rot. cap.proprii (Nc) 1,256 1,224 Durata unei rotaţii (Dc) 286,62 294,12
3.Nr.rot. active circ(Nac) 1,618 1,519 Durata unei rotaţii (Dac) 222,49 236,99
44.Nr.rotaţii stocuri (Ns) 3,769 6,418 Durata unei rotaţii (Ds) 95,51 56,09
5.Nr.rotaţii creanţe (Ncr) 2,969 2,004 Term.recup.creanţe (Dcr) 121,25 179,64
6.Nr.rotaţii furnizori (Nf) 4,519 4,149 Term.plată furnizori (Df) 79,65 86,75
Se constată următoarele:
1. Numărul de rotaţii ale posturilor de bilanţ au cunoscut modificări, având valori
supraunitare, cu excepţia activelor totale, la care se înregistrează şi durate de rotaţie ce
depăşesc 1 an.
2. Viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ înregistrează o încetinire, cu excepţia stocurilor,
la care numărul de rotaţii a crescut şi durata unei rotaţii a scăzut.
3. Termenul de recuperare a creanţelor este superior termenului de plată a furnizorilor ,
ambele durate înregistrând creşteri diferite, care au majorat decalajul între încasări şi plăţi
de la 42 zile la 93 zile.
Factorii care contribuie la modificarea vitezei de rotaţie trebuie identificaţi pe faze ale
exploatării: aprovizionare, producţie, desfacere şi vizează diminuarea stocurilor,
accelerarea vitezei de rotaţie a acestor stocuri, scurtarea duratei ciclului de producţie,
reducerea termenului de recuperare a creanţelor, ş.a.

Analiza factoriala a vitezei de rotatie a activelor circulante

Nr.crt Indicatori (mil lei) Programat Realizat %

1. Cifra de afaceri 22.500 24.300 108
2. Soldul mediu al activelor 5.625 6.750 120
circulante 3.375 3.510 104
-stocuri 2.250 2.240 144
3. -creante 90 100 111,1
Durata unei rotatii (zile)
Nota: creantele sunt evaluate in preturi de vanzare fara TVA T=360 zile
Metodologia de analiza factoriala:
∆Dz = Dz 1 − Dz 0 =100-90= +10 zile
1.Influenta modificarii cifrei de afaceri
Ac 0 Ac 0
∆CA = xT − xT = 83,3 − 90 = − 6,7 zile
CA1 CA 0
2.Influenta soldului mediu al activelor circulante
Ac 1 Ac 0
∆CA = xT − xT = 100 − 83,3 = −16 ,7 zile
CA1 CA1
din care datorita:
Influentei stocurilor medii ( St )
St 1 St
∆St = xT − 0 xT = + 2 zile
CA1 CA1
Influentei stocului mediu al creantelor ( Cr )
Cr1 Cr
∆Cr = xT − 0 xT = +14 ,7 zile
CA1 CA1
Din analiza efectuata se constata o incetinire a vitezei de rotatie a activelor
circulante, respectiv marirea duratei unei rotatii cu 10 zile, ceea ce are ca efect direct o
imobilizare de capital in suma de 675 lei care se reflecta in cheltuieli suplimentare cu
dobanzile si diminuarea profitului brut. Incetinirea vitezei de rotatie a activelor circulante
s-a datorat in totalitate cresterii soldului mediu al activelor circulante intr-un ritm superior
celui al cifrei de afaceri. Analizand influentele factorilor, se constata:
- cresterea cifrei de afaceri cu 8% in conditiile mentinerii constante a soldului mediu al
activelor circulante, determina scurtarea duratei unei rotatii cu 6,7 zile.
- marirea soldului mediu al activelor circulante cu 20% a avut ca efect incetinirea vitezei
de rotatie, respectiv cresterea duratei unei rotatii cu 16,7 zile.aceasta situatie s-a datorat
sporirii valorii creantelor (in proportie de 88%) si (in proportie de 12%) cresterii
stocurilor. Daca influenta stocurilor se apreciaza ca normala I S t < ICA marirea
creantelor nu este justificata in totalitatede sporirea vanzarilor firmei I Cr >ICA
Efectul direct al modificarii vitezei de rotatie a activelor circulante poate fi o
eliberare de capital, in cazul accelerarii sau o imobilizare de capital in cazul incetinirii.
CA 24 .300
Relatia de calcul este: E ( I ) = ( Dz 1 − Dz 0 ) x 1 = (100 − 90 ) x = +675 lei
T 360

4.4. Analiza rentabilităţii întreprinderii

Rentabilitatea este caracteristica unei firme de a obţine venituri mai mari decât
cheltuielile efectuate pentru activitatea sa, profitul constituind raţiunea de existenţă a
firmei. În caz contrat, firma este supusă falimentului.
Profitul se dimensionează în jocul preţurilor de pe piaţă ca urmare a raportului
cerere-ofertă pe de o parte, precum şi al costurilor pe de altă parte, care reflectă modul de
gospodărire al resurselor consumate.
Pentru exprimarea rentabilităţii unei firme, se utilizează 2 indicatori :profitul şi
rata medie a rentabilităţii.
Profitul este indicatorul rentabilităţii care reflectă mărimea absolută a
rentabilităţii, deci este un indicator de volum al rentabilităţii, în timp ce rata medie a
rentabilităţii este un indicator relativ şi arată gradul, capacitatea în care capitalul unei
firme aduce profit.
În legătură cu corelaţia dintre rentabilitate şi eficienţă economică trebuie făcută
precizarea că aceste două noţiuni nu se confundă.
Rentabilitatea reprezintă numai un aspect al eficienţei economice.
Cu alte cuvinte, eficienţa economică cuprinde rentabilitatea întrucât eficienţa
economică poate fi surprinsă şi cu ajutorul altor categorii economice (indicatori) cum ar
fi :
- productivitatea muncii
- viteza de rotaţie
- nivelul cheltuielilor la 1000 lei CA
- profitul net, etc
Analiza rentabilităţii vizează următoarele aspecte:
1. analiza diagnostic a profitului
2. analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate
3. analiza rentabilităţii pe produs
4. analiza rentabilităţii pe baza punctului critic ( pragul de rentabilitate)

4.4.1.Analiza diagnostic a profitului

Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerinţelor

diverşilor utilizatori în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes.
Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii, acţionarii
actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii
financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea
întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit,
achiziţia totală sau parţială a întreprinderii.
Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticul financiar, parte
distinctă a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea
financiar-contabilă a întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii - analiza internă
– sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialişti
independenţi (analişti financiari) - analiza externă – conduce la diagnosticul financiar
intern sau extern, cu obiective specifice diverşilor utilizatori.
1) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în interiorul
întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează aspectele
susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi rezultatul. Ea are la bază date care permit
efectuarea unor studii de fineţe, având mai multe obiective:
a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin urmărirea echilibrelor
financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului financiar.
b) Pe această bază, se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare, de distribuire a
dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investiţiile, cheltuielile
financiare, trezoreria în pregătirea viitorului întreprinderii.
c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne.
d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiară este fundamental pentru
gestionari (manageri), clarificând nu numai politica financiară, ci şi politica economică
generală a întreprinderii care motivează comportamentul actualilor şi potenţialilor
parteneri sau concurenţi.
2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii – particulari sau întreprinderi – sunt direct
interesaţi în creşterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc capitaluri supuse la
riscuri. Remunerarea acţionarilor este constituită prin dividende şi plus-valoarea aşteptată
de întreprindere. În concepţia unor autori (F. Modigliani şi M.H.Miller), valoarea
acţiunilor este dependentă de profit, independent de dividende, în timp ce alţi autori
(M.Gordon, E.Shapiro) consideră că aceasta este egală cu valoarea actuală a fluxurilor
dividendelor estimate.
În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de
întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe
acţiune şi plus-valoarea în capital), cât şi în rentabilitatea imediată prin studiul politicii
dividendelor şi al riscului în vederea orientării spre titlurile avantajoase.
Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al întreprinderii
şi locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în îndatorarea acesteia, capacitatea de
autofinanţare şi rentabilitatea investiţiilor.
3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în bănci
interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor lor, aceasta se
utilizează şi de către întreprinderile care consimt să ofere împrumuturi sau avansuri altor
întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza diferă după cum este vorba de împrumuturi
pe termen scurt sau pe termen lung.
a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii, adică de
capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la
echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de mărimea fondului de rulment şi a
necesarului de fond de rulment.
b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate, băncile)
trebuie să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de care depinde plata
dobânzilor şi rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor, posibilitatea
de rambursare, capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi
utilitatea împrumutului acordat.
 c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura
financiară a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar (raportul
datorii-capitaluri proprii).
4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori comerciali,
interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea de facilităţi, vizează
solvabilitatea întreprinderii, clienţii interesaţi în colaborarea pe termen lung vizează
evaluarea continuităţii întreprinderii.
5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite întreprinderea
constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai mult, regimul de
participare a salariaţilor la profit permite acestuia perspectiva de a participa la beneficii în
condiţiile legislaţiei în vigoare. Aceasta creează interesul salariaţilor privind
rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de muncă prin echilibrul
financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea întreprinderii şi evitarea riscului de
faliment.
6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se asigure
de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea anumitor operaţiuni
cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în domeniul amortismentelor.
7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor întreprinderi
recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari – care studiază informaţiile
economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale întreprinderilor pentru a
descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti
specialişti independenţi interpretează obiectiv documentele, punând la dispoziţia celor
interesaţi rezultatele analizei externe pe care au efectuat-o, evidenţiind în special
aspectele legate de rentabilitate şi riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru
financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru relaţii
comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.
Indicatorii în mărimi absolute se obţin ca marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar
indicatorii în mărimi relative se obţin ca rate (rapoarte) între rezultate şi cheltuieli sau
capitaluri utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al
întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers,
rentabilităţi slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate,
exprimând în modul cel mai sintetic eficienţa utilizării capitalurilor.
Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi
pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul
fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanţa
întreprinderii, respectiv capacitatea de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea
resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată după natură şi după funcţii
(destinaţie), fiind redat tabelar sau în listă.
Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite
determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri:
Debit Contul de profit şi pierdere Credit
Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare
 (+) A. Rezultatul din exploatare (-)
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar (-)
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)
3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D. Rezultatul extraordinar (-)
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)
Impozit pe profit
(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)

Reglementările contabile româneşti armonizate preferă formatul contului de profit

şi pierdere după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului din exploatare
cere detalierea rezultatului şi după destinaţie.
De exemplu, Contul de profit şi pierdere al întreprinderii luate în studiu, conform
formatului de prezentare în listă este redat mai jos:

Exemplu : Contul de profit şi pierdere în listă

Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici
rd. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Cifra de afaceri netă 535016 783518 +24850 146,4
2
Producţia vândută (Pv) 530551 777384 +24683 146,5
3
Venituri din vânzarea mărfurilor 4465 6134 + 1669 137,4
2. Variaţia stocurilor (ct. 711) - 4924 - 89949 - 85025 1826
a. - Sold C 50069 29637 - 20432 60,2
b. - Sold D 54993 119586 + 217,4
64593
3. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,8
4. Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,2
VENITURI DIN EXPLOATARE 535108 700425 +16531 130,9
-TOTAL(1 + 2a - 2b + 3 + 4) 7
5.a. Chelt.cu mat.prime + mater. consumabile 219897 296076 + 134,6
76179
Alte cheltuieli materiale 4894 2879 - 2015 58,1
b. Alte chelt, din afară (cu energie + apă) 49306 48420 - 886 98,2
Cheltuieli privind mărfurile(ct. 607) 4158 5350 + 1192 128,7
6. Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 135,5
39840
a. Salarii 77140 197482 +12034 256,0
2
b. Cheltuieli cu asigurările şi prot. socială 35125 44623 + 9498 127,0
7.a. Ajustarea val. imobiliz.corp.+ 10000 50445 + 504,4
necorporale 40445
a.1. Cheltuieli 10000 50445 + 504,4
40445
7.b. Ajustarea valorii activelor circulante 653 876 + 223 134,1
b.1. Cheltuieli (+) 653 2218 + 1565 233,7
 b.2. Venituri (-) - 1342 + 1342 -
8. Alte cheltuieli de exploatare 33929 49667 + 146,4
15738
8.1 Cheltuieli privind prestaţiile externe 21449 32692 + 152,4
11243
8.2 Chelt.cu alte impozite, taxe, vărsăminte 5555 8441 + 2886 151,9
8.3 Chelt. despăgubiri, donaţii, active cedate 6924 8534 + 1610 123,2
CHELTUIELI DE EXPLOATARE 432100 605817 +17371 140,2
-TOTAL 7
103008 94608 - 8400 90,9
REZULTATUL DIN EXPLOATARE
9. Venituri din interese de participaţie - - - -
10. Venituri din dobânzi 298 751 + 453 252,0
11. Alte venituri financiare 2739 4890 + 2151 178,5
VENITURI FINANCIARE-TOTAL 3097 5641 + 2544 182,1
12. Ajustarea valorii imobiliz. financiare 30886 - - 30886 -
13 Cheltuieli privind dobânzile 4525 7008 + 2483 154,8
14. Alte cheltuieli financiare 19898 23952 + 4054 120,3
15. REZULTATUL CURENT 50796 69289 + 136,4
18493
16. REZULTATUL EXTRAORDINAR - - - -
17. VENITURI TOTALE 538204 706066 +167862 131,2
18. CHELTUIELI TOTALE 487408 636777 +149369 130,6
19. REZULTATUL BRUT 50796 69289 + 136,4
18493
20. Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,8
21. REZULTATUL NET AL 40668 51384 + 126,3
EXERCIŢIULUI FINANCIAR 10716
22. REZULTATUL PE ACŢIUNE
- de bază 0,137 0,174 + 0,137 200,0
- diluat 0,137 0,174 +0,137 200,0

Din analiza datelor Tabelului 1 se constată că indicatorii de performanţă ai

întreprinderii au cunoscut dinamici ascendente, rezultatul net al exerciţiului înregistrând o
creştere de 26,3 %.
Creşterea rezultatului brut al exerciţiului a fost consecinţa creşterii veniturilor
totale cu 31,2 %, iar a cheltuielilor totale cu 30,6 %.
Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei
rentabilităţii, al analizei financiare, al diagnosticului financiar şi al evaluării
întreprinderii. Pornind de la rezultat se defineşte capacitatea de autofinanţare a
întreprinderii, autofinanţarea şi conceptul de cash-flow, care sunt la originea conceptului
de flux de trezorerie.

4.4.1.1.Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

 Contul de rezultat al exerciţiului furnizează date care pot fi analizate pentru a
obţine indicatori necesari gestiunii, prin amenajarea Tabloului Soldurilor Intermediare de
Gestiune (Cascada SIG).
Soldurile în “Cascadă” permit evidenţierea legăturii dintre funcţiunea de
exploatare şi funcţiunea financiară a întreprinderii şi pot fi împărţite în două categorii:
SIG – activitate şi SIG – rentabilitate.
În partea finală a Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune se determină
două solduri reziduale de flux (Capacitatea de Autofinanţare şi Autofinanţarea),
indicatori de interes în analiza financiară prin semnificaţia şi utilitatea lor în aprecirea
performanţelor financiare şi în calculul unor rate financiare semnificative.
1. Solduri Intermediare de Gestiune – activitate
Din punctul de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de gestiune
caracteristice exploatării sunt indicatorii valorici ai producţiei şi comercializării
prezentaţi pe larg şi analizaţi detaliat în capitolul II:
1) Cifra de afaceri (CA) exprimă volumul afacerilor realizate cu terţii cu ocazia activităţii
curente a întreprinderii şi se determină cu ajutorul relaţiei:
CA =Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)(Vmf)+
+ Producţia vândută (activitatea industrială) (Pv).
2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin
activitatea de comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), este un element
al valorii adăugate şi se determină cu ajutorul relaţiei:
Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf).
3) Producţia exerciţiului (Pex) cuprinde bunurile şi serviciile produse de întreprindere în
cursul exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind egal cu suma:
Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (±ΔS) + Producţia
imobilizată (Pi).
4) Valoarea adăugată (Vad) exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic
prin propria activitate şi se calculează cu relaţia:
Vad = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) –
– Consumurile intermediare (Ci).
2. Solduri Intermediare de Gestiune – rentabilitate
Contul de profit şi pierdere permite evaluarea performanţelor întreprinderii, prin
stabilirea conexiunii între soldurile intermediare de activitate economică şi fluxul de
rezultate, având ca punct de plecare valoarea adăugată.
1) Excedentul brut (Insuficienţa) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din
activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a genera şi
conserva fonduri în condiţii de funcţionare, fiind independent de politica financiară,
fiscală şi în domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relaţiei:
EBE = Valoarea adăugată (Vad) + Subvenţii de exploatare (Sbv) -
– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu personalul (Chp).
2) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa comercială şi industrială a
întreprinderii, fiind independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de
amortizare şi provizioane; se determină cu relaţia:
Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare (Ave) –
– Amortizări şi provizioane - Alte cheltuieli de exploatare.
Acest rezultat mai poate fi determinat şi prin diferenţa:
 Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.
3) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde elemente
de fluxuri financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind intermediar între
rezultatul de exploatare şi rezultatul curent:
Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
4) Rezultatul curent (Rcrt) ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii, nu este
influenţat de elemente extraordinare sau fiscale pure şi este egal cu suma:
Rcrt = Rexp+ Rfin.= Rexp +(Venituri financiare – Cheltuieli financiare).
5) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobişnuită a întreprinderii,
nefiind legat de activitatea curentă şi se determină ca diferenţă:
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare.
6) Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) constituie soldul rezidual între veniturile totale şi
cheltuielile totale şi se determină ca diferenţă:
Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.
7) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) constituie soldul final după aplicarea cotei
procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relaţiei:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 - i).
Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit (participare
salariaţi la profit, dividende acţionari) sau reinvestit (pentru mărirea capitalurilor proprii
prin autofinanţare)
De exemplu, Soldurile Intermediare de Gestiune calculate pe baza contului de
profit şi pierdere sunt prezentate în tabelul de mai jos, din care se desprind următoarele
concluzii:
1. Creşterea marjei comerciale cu 55 % s-a datorat creşterii mai rapide a veniturilor din
vânzarea mărfurilor faţă de costul de cumpărare (137,4 > 128,7%).

Exemplu : Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Nr. Solduri intermediare de gestiune Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 4465 6134 + 1669 137,4
2. Costul mfurilor vândute (Chmf) 4158 5350 + 1192 128,7
3. Marja comercială (Mc)(1-2) 307 784 + 477 155,0
4. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 + 246833 146,5
5. Cifra de afaceri netă (CA)(1+4) 535016 783518 + 248502 146,4
6. Variaţia stocurilor (±ΔS) - 4924 - 89949 - 85025 1826
7. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,8
8. Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7) 526225 689688 + 163463 131,0
9. Consumuri intermediare (Ci) 292546 380067 + 87521 129,9
10. Valoarea adăugată (Vad)(3+8-9) 233987 310405 + 76418 132,6
11. + Subvenţii de exploatare - - - -
12. - Alte impozite şi taxe 5555 8441 + 2886 151,9
13. - Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 39840 135,5
14. = Excedent brut de exploatare(EBE) 116167 149859 + 33692 129,0
15. + Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,2
16. - Ajustare valori imobilizări 10000 50445 + 40445 504
17. - Alte cheltuieli de exploatare 7577 9410 + 1833 124,2
18. = Rezultatul din exploatare (Rexp) 103008 94608 - 8400 91,8
19. Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
 20. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 55,9
21. = Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
22. Rezultatul curent (Rcrt)(18 + 21) 50796 69289 + 18493 136,4
23. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
24. Rezultatul brut (Rbr)(22 +23) 50796 69289 + 18493 136,4
30. - Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,8
31. = Rezultatul net (Rnet)(24 - 30) 40668 51384 + 10716 126,3

2. Creşterea cifrei de afaceri nete cu 46,4 % s-a datorat atât creşterii producţiei vândute,
cât şi a vânzărilor de mărfuri.
3. Creşterea producţiei exerciţiului cu 31 % s-a datorat atât creşterii destocajului cât şi
creşterii producţiei imobilizate.
4. Creşterea valorii adăugate cu 32,6 % a fost consecinţa creşterii mai rapide a producţiei
exerciţiului în raport cu consumurile intermediare(131 > 129,9 %).
5. Creşterea Excedentului Brut din Exploatare cu 29 % s-a datorat creşterii valorii
adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul şi a altor impozite şi taxe.
6. Reducerea Rezultatului din Exploatare cu 8,2 % s-a datorat creşterii mai lente a sumei
dintre excedentul brut din exploatare cu alte venituri din exploatare
 149859 + 4604 154463 
 = = 128 %  comparativ cu suma dintre amortizare şi alte
 116167 + 4418 120585 
 50445 + 9410 59855 
cheltuieli de exploatare  = = 340 ,5 %  .
 10000 + 7577 17577 
7. Reducerea pierderii financiare cu 45,8 % a fost consecinţa creşterii veniturilor
financiare şi a reducerii cheltuielilor financiare.
8. Creşterea Rezultatului Curent cu 36,4 % a fost consecinţa reducerii în proporţie mai
mare a pierderii financiare (54,2 %) comparativ cu scăderea rezultatului din exploatare
(8,2 %).
9. Lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu
rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 % ca urmare a creşterii mai rapide a veniturilor
totale (31,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (0,6 %).
10. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 26,3 % într-un ritm inferior creşterii
rezultatului brut (36,4 %) datorită creşterii mai rapide a impozitului pe profit (36,4 %).

Analiza marjelor de rentabilitate

Contul de rezultat este un document care preia ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor exerciţiului pe trei niveluri de activitate: exploatare, financiar, extraordinar, de
unde rezultă profitul (+) sau pierderea (-) pentru fiecare nivel.
Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul global de activitate, rezultatul pe tipuri
de activităţi fiind determinat sub forma marjelor:
A. Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare;
B. Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (±);
C. Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare(A) + Rezultatul financiar(B);
D. Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare;
E. Rezultatul brut = Venituri totale - Cheltuieli totale;
F. Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozitul pe profit.
În partea finală a contului de profit şi pierdere se determină:
 G. Rezultatul/acţiune = Rezultatul brut (net)/Număr acţiuni.
Pe baza analizei datelor Tabloului SIG privind marjele de rentabilitate ce
caracterizează fluxul de rezultate din contul de profit şi pierdere se obţin datele
urmatoare:

Fluxul de rezultate ale contului de profit şi pierdere

Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rezultatul din exploatare (Rexp) + 103008 + - 8400 91,8
94608
2. Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
3. Rezultatul curent (Rcrt) 50796 69289 + 18493 136,4
4. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
5. Rezultatul brut (Rbr) 50796 69289 + 18493 136,4
6. Rezultatul net (Rnet) 40668 51384 + 10716 126,3
7. Numărul de acţiuni (mii) 59200 295996 + 236796 500,0
8. Rezultatul net/acţiune
- de bază 0,687 0,174 - 0,513 25,32
- diluat 0,687 0,174 - 0,513 25,32

Din analiza datelor Tabelului 3 se constată următoarele:

1. Rezultatul din exploatare s-a redus cu 8,2 %, ca urmare a decalajului nefavorabil între
dinamica veniturilor şi a cheltuielilor de exploatare: IVexp < IChexp (130,9 < 140,2).
2. Rezultatul financiar constituie o pierdere, care s-a redus cu 45% datorită creşterii
veniturilor financiare cu 82% şi reducerii cheltuielilor aferente cu 44%.
3. Rezultatul curent a crescut cu 36,4 % datorită decalajului indicilor de dinamică: IRexp >
IRfin (91,8 > 45,8 %).
4. Inexistenţa rezultatului extraordinar antrenează egalitatea rezultatului brut cu
rezultatul curent.
5. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 26,3%, datorită creşterii mai rapide a
rezultatului brut, ceea ce a majorat rezultatul pe acţiune cu 27 %.
Pornind de la veniturile din producţia exerciţiului, analiza cheltuielilor prin
funcţii permite determinarea mai multor marje de rentabilitate:
1) Marja industrială = Producţia exerciţiului – Costul aprovizionărilor;
2) Marja costurilor de producţie = Marja industrială – Alte cheltuieli
de producţie.
Aceste marje sunt caracteristice activităţii industriale a întreprinderii şi trebuie
raportate la marja comercială specifică activităţii de comerţ. Ele pun în evidenţă faptul că
producţia stocată şi cea imobilizată nu reprezintă decât venituri calculate (transferuri de
cheltuieli) şi că numai producţia vândută şi vânzările de mărfuri generează rezultat.
3) Marja costului de cumpărare = Cifra de afaceri – Costul de cumpărare;
4) Marja comercială = Vânzări de mărfuri – Costul de cumpărare a mărfurilor;
5) Marja costurilor variabile = Cifra de afaceri – Cheltuieli variabile.
Aceste marje se analizează la nivelul rezultatului curent, deoarece elementele
extaordinare nu sunt dependente de vânzări, ceea ce poate fi ilustrat pe baza urmatoarelor
date :
 Marje de rentabilitate aferente cheltuielilor prin funcţii

Nr. Venituri şi cheltuieli prin funcţii Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Producţia exerciţiului 526225 689688 + 163463 131,0
2. Costul aprovizionărilor 292546 380067 + 87521 129,9
3. Marja industrială (1 – 2) 233679 309621 + 75942 132,5
4. Alte cheltuieli de producţie 37885 55015 + 17130 145,2
5. Marja costurilor de producţie (3 - 195794 254606 + 58812 130,0
4)
6. Cifra de afaceri 535016 783518 + 248502 146,4
7. Costul de cumpărare 344015 482320 + 138305 140,2
8. Marja costului de cumpărare (6 - 7) 191001 301198 + 110197 157,7
9. Cheltuieli variabile 383562 49481 + 115919 130,2
10. Marja costurilor variabile (6 - 9) 151454 284037 + 132583 187,5
11. Vânzări de mărfuri 4465 6134 + 1669 137,4
12. Costul de cumpărare a mărfurilor 4158 5350 + 1192 128,7
13. Marja comercială (11 – 12) 307 784 + 477 155,0

Se constată următoarele:
1. Prin producţia exerciţiului, marja industrială a crescut cu 32,5 % ca urmare a creşterii
mai rapide a producţiei exerciţiului faţă de costul aprovizionărilor.
2. Marja costurilor de producţie a crescut cu 30 % în condiţiile creşterii marjei industriale
şi a altior cheltuieli de producţie cu 45,2 %.
3. Prin cifra de afaceri, marja costului de cumpărare a crescut cu 57,7 %, în condiţiile
creşterii cifrei de afaceri cu 46.4 % şi a costului de cumpărare cu 40,2 %, în timp ce
marja costurilor variabile a crescut cu 87,5 %.
4. Marja comercială a crescut cu 55 % ca urmare a creşterii vânzărilor de mărfuri cu 37,4
% şi a costului mărfurilor vândute cu 28,7 %.

4.4.1.2.Analiza rezultatului din exploatare

Rezultatul din exploatare este dominant în rezultatul brut al exerciţiului,

caracterizează în mărime absolută rentabilitatea activităţii curente a întreprinderii şi este
calculat cu ajutorul relaţiei:
 Ch exp l 
R exp l =V exp l −Ch exp l = V exp l 
1 − V exp l 

 
−
Re xpl = Ve × pr e
în care:
−
pr e - profit mediu la 1 leu venit de exploatare; rata de eficienţă a cheltuielilor de
exploatare.

Rezultă că asupra modificării profitului exploatat acţionează direct şi indirect

factorii:
1. influenţa venitului din exploatare
 2. modificările profitului mediu, din care:
a) influenţa structurii venitului din exploatare
b) influenţa profitului ce revine la 1 leu venit pe tipuri de activitate
(cantitate vândută, stocată)

Activitate Venituri Structura Cheltuieli Rezultat Profit mediu

venitului
Prev Efect Pre Efect Prev Efect Prev Efect Prev Efect
v
Q 2.720.00 3.104.64 80 84 1.088.00 1.210.81 1.632.00 1.893.83 0,6 0,61
vândută 0 0 0 0 0 0
Q stocată 510.000 443.520 15 12 285.600 243.936 224.400 199.585 0,44 0,45
Q imob. 170.000 147.840 5 4 85.000 66.528 85.000 88.312 0,5 0,55
Total 3.400.00 3.696.00 100 100 1.458.60 1.521.27 1.941.40 2.174.72 0,57 0,5884
0 0 0 4 0 6 1

∆pr = Pr e1 − Pr e0 = 2.174 .726 −1.941 .400 = 233 .326 mii lei

a) influenţele venitului din exploatare
−
∆Ve = (Ve1 − Ve 0 ) × Pr e 0 = (3.696 .000 − 3.400 .000 ) × 0,571 = 169 .016 mii lei
b) influenţa profitului mediu ce revine la 1 leu venit
− − −
∆ Pr e = Ve1 × (Pr e1 − Pr e 0 ) = 3.696.000 × (0,5884 − 0,571) = 64.310 mii lei
Influenţa structurii venitului
− −
∆ge = Ve1 × ( r pre − pre 0 )
r
−
pre =
∑ ge 1 × pr0
(84 × 0,6) + (12 × 0,44 ) + (4 × 0,5)
= = 0,5762
100 100
Δge = 3.696.000 x (0,5768 – 0,571) = 21.437 mii lei
Modificările profitului la 1 leu venitul pe activitate.
− −
∆pre = Ve1 × ( pre 1 − r pre ) = 3.696 .000 × (0,5884 − 0,5768 ) = 42.873 mii lei
La nivelul activităţii de exploatare s-a obţinut un profit suplimentar de 233.326.
Apreciind acest rezultat financiar este favorabil pentru că finalizarea activităţii de
exploatare va crea premisele depăşirii profitului real, sursă şi cointeresării: materiale a
salariaţilor şi a acţionarilor.
Apreciind acest rezultat din punct de vedere cauzal( factorial) constatăm:
1. creşterea venitului exploatării de la 3.400.000 la 3.696.000 lei, a determinat o
influenţă favorabilă de 169.016 lei, situaţia se apreciază favorabil pentru că sporirea
venitului din exploatare este efectul utilizării eficiente a resurselor umane, materiale,
financiare de care dispune întreprinderea
2. modificarea structurii venitului pe activităţi s-a concretizat într-un profit
suplimentar de 21.437 lei, întreprinderea s-a orientat să modifice structura venitului în
favoarea acelei activităţi care are un profit mediu la 1 leu venituri mai mare decât media
pe activităţi de exploatare. În situaţia dată, se observă că creşterea ponderii veniturilor
aferente cantităţii vândute ( de la 80% la 84%) activitate care are un profit la 1 leu venit
superior activităţii de exploatare (0,6 >0,57)
Situaţia se apreciază favorabil pentru că întreprinderea s-a orientat către producţia
vândută, activitate destinată pieţei şi alte legături directe cu rezultate finale ale
întreprinderii.
3. Creşterea profitului la un 1 venituri, determină un profit suplimentar de 42.873
lei. Situaţia se apreciază favorabil pentru că creşterea profitului la un leu venituri este
rezultat respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al venitului şi al cheltuielilor pe
activităţi, corelaţie care este efectul folosirii eficiente a resurselor întreprinderii.
În activitatea de exploatare, rezultatele sunt dependente de folosirea eficientă a
activelor din exploatare (fixe şi circulante).
Pentru a surprinde efectul utilizării extensive şi intensive a activelor fixe, a accelerării
vitezei de rotaţie a activelor circulante, în activitatea de exploatare se recomandă
următorul model:
Ve Pr e
Pr e = Ae × ×
Ae Ve
Ae – activitate din exploatare
Ve
= venitul la 1 leu activitate din exploatare( eficienţa utilizării activelor din
Ae
exploatare)
Pr e
=profitul mediu la 1 leu venit exploatare
Ve

Presupunem :Δpre = 70.000 lei

Ve 0 Pr 0
∆Ae = ( Ae1 − Ae 0 ) × × = 10 .000 lei
Ae 0 Ve 0

Ve  Ve Ve  Pr e
ΔPre ∆ = Ae1 ×  1 − 0  × = 35.000 lei
Ae  Ae1 Ae0  Ve 0
 Pe Ve  Pr Pr 
∆ = Ae1 × 1 ×  1 − 0  = 25.000 lei
Ve Ae1  Ve1 VE 0 

Rezultă creşterea profitului din activitatea de exploatare a fost rezultatul influenţelor

următorilor factori:
1. sporirea valorilor medii a activităţii din exploatare, profit suplimentar de
10.000 lei, situaţie favorabilă în condiţiile în care creşterea valorii medii a
activelor din exploatare este rezultatul sporirii valorii medii a activelor fixe ca
rezultat a unor investiţii noi şi fundamentarea stocurilor de active circulante
2. creşterea eficienţei utilizării activelor exploatate a determinat un profit
suplimentar de 35.000 lei, situaţie foarte favorabilă pentru că sporirea
eficienţei a activelor din exploatare este efectul investiţiilor noi şi accelerării
vitezei de rotaţie a activelor circulante.
3. creşterea profitului mediu la 1 leu venit din exploatare, consecinţa utilizării
eficiente a activelor din exploatare ceea ce s-a concretizat prin creşterea
profitului cu 25.000 lei.

4.4.1.2.1.Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri ( cantitatea vândută)

Cifra de afaceri reprezintă partea principală a activităţii de exploatare şi evidenţiază

rezultatele aferente cifrei de afaceri reprezentând componenta cea mai importantă a
rezultatului exploatării. În acest context, analiza rentabilităţii unei întreprinderi se
înscrie ca o componentă de bază a analizei rezultatelor aferente cifrei de afaceri care
sunt hotărâtoare.
Pentru analiza profitului aferent cifrei de afaceri se recomandă utilizarea următoarelor
modele:
1. Pr = ∑qvp − ∑qvc
− 
2. Pr = CA × pr = ∑ qvp × 1 −
∑ qvc 
 ∑ qvp 
Qf CA Pr − −
3. Pr = T × × × = T ×Wh × α × pr
T Qf CA

4. Pr = (∑qvp − ∑qvc ) − CF = Mb − CF
qv – producţia fizică vândută
p – preţul de vânzare pe unitatea de produs
c – costul unităţii de produs
T- fondul de timp consumat în om ore
−
Wh - productivitatea medie orară
α – gradul de valorificare a producţiei fabricată
 −
pr - profitul mediu la 1 leu cantitate vândută
CV – costul variabil pe unitatea de produs
CF – suma cheltuielilor fixe aferente cifrei de afaceri
Mb- marja brută

Primele două modele sunt modele utilizate în procesele economice şi au ca scop

evidenţierea factorilor care acţionează direct şi indirect asupra mărimii profitului.
Al treilea model este un model complementar multiplicativ care pune în evidenţă
legătura dintre utilizarea eficientă a resurselor umane şi rezultatul întreprinderii.
Al patrulea model pune în evidenţă faptul că marja brută poate acoperi suma
cheltuielilor fixe sau curente oferind prilejul realizării de profit.

I. Pr = ∑q v xp − ∑q v xc , rezultă că asupra modificării profitului aferent cifrei de

afaceri acţionează în mod direct următorii factori:
1.
influenţa volumului fizic al cantităţii vândute
2.
influenţa structurii cantităţii vândute
3.
influenţa costului unităţii de produs
4.
influenţa preţului de vânzare pe produs
−
II. Pr = CA × pr = ∑ qvp × 1 −
 ∑ qvc  , rezultă că asupra modificării
 ∑ qvp 
mărimii profitului acţionează în mod direct şi indirect, următorii factori:
1. influenţa valorii cifrei de afaceri din care:
a. influenţa volumului fizic al cantităţii vândute
b. influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
2. influenţa profitului mediu la 1 leu CA (respectiv cheltuieli la 1 leu CA), din
care:
a. influenţa structurii cantităţii vândute
b. influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
c. influenţa costului pe unitatea de produs

Δqv
ΔPr Δs
Δc
Δp
Δqv
Δ ∑qvp Δp
ΔPr Δs
 − 
∆ pr 1 −
∑qvc 
 Δp

 ∑qvp 

Δc

Indicatori Prevenit Efectiv

1. CA exprimat în preţul de vânzare ∑qvp 3.939.840 4.047.305
2. Costul CA ∑qvc 3.151.872 3.156.898
3. Indicele costurilor în perioada curentă (Ic) X 99,44%
4. Indicele preţurilor de vânzare în perioada curentă (Ip) X 100,71%

Pr = ∑qvp − ∑qvc
Pr 0 = ∑qv 0 p 0 − ∑qv 0 c 0 = 3.939 .840 − 3.151 .872 = 787 .968 lei
Pr 1 = ∑qv 1 p1 − ∑qv 1c1 = 4.047 .305 − 3.156 .898 = 890 .407 lei
Pr1-Pr0 = 890.407 – 787.968 =102.439 mil lei, din care :
1. influenţa volumului fizic al producţiei vândute
4.018 .637
∆qv = ( pr0 × Iqv ) − pr0 = 787 .968 × − 787 .968 = 15 .759 lei
3.938 .840

Iqv =
∑qv p 1 0

∑qv p 0 0

Ip =
∑qv p 1 1

∑qv p 1 0

∑qv p1 4.047 .305

∑qv
1
1 p0 = = = 4.018 .637 lei
Ip 1,0071
2. influenţa structurii cantităţii vândute
∆S = (∑qv 1 p 0 − ∑qv 1c 0 ) − ( pr0 × Iqv ) = 40 .187 lei

Ic =
∑qv c 1 1

∑qv c 1 0

∑qv c 3.156 .898

∑qv c
1 1
1 0 = = = 3.174 .723 lei
Ic 0,9944
3. influenţa costului pe unitatea de produs
∆c = (∑qv 1 p 0 − ∑qv 1c1 ) − (∑qv 1 p 0 − ∑qv 1c 0 ) = − (∑qv 1c1 − ∑qv 1c 0 )
= −(3.156 .898 −.174 .723 ) =17 .825 lei
4. influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
∆p = (∑qv 1 p1 − ∑qv 1c1 ) − ( ∑qv 1 p 0 − ∑qv 1 c1 ) =( ∑qv 1 p1 − ∑qv 1 p 0 )
= 4.047 .305 − 4.018 .637 = 28 .668 lei

Pr = ∑ qvp × 1 −
∑ qvc 

 ∑ qvp 
Pr1-Pr0 =102.439 lei
Din care:
1. influenţa modificării valorii cifrei de afaceri
 −
∆∑qvp = (∑qv1 p1 − ∑qv 0 p 0 ) × pr 0 =(4.047.305 – 3.939.840) x 0,2 = 29.493
lei
− 
pr = 1 −
∑ qv0 c0   3.151.872 
 = 1 − = 0,2
 ∑ qv p   3.939.840 
 0 0 
din care:
a)
−
∆qv = (∑qv1 p 0 − ∑qv 0 p 0 ) × pr 0 = (4.018 .637 − 3.939 .840 ) × 0,2 = 15 .759
lei
−
b) ∆p = (∑qv 1 p1 − ∑qv1 p 0 ) × pr 0 = (4.047 .305 − 4.018 .639 ) × 0,2 = 5.734
lei
2. influenţa profitului mediu la 1 leu CA
− − −
∆ pr = ( pr 1 − pr 0 ) × ∑ qv1 p1 = (0,22 − 0,2) × 4.047 .305 = 80 .946 lei
− 
pr 1 = 1 −
∑ qv1c1  = 1 − 3.156.898  = 0,22
 ∑ qv p   4.047.305 
 1 1 

din care:
a) influenţa structurii cantităţii vândute:
 ∑ qv1c 0 ∑ qv 0 c0 
∆s = − −  × ∑ qv1 p1 =
 ∑ qv p ∑ qv 0 p0 
 1 0 
 3.174 .723 3.151 .872 
= − −  × 4.047 .305 = 40 .473 lei
 4.018 .637 3.939 .840 
b) influenţa costului pe unitatea de produs
 ∑ qv1c1 ∑ qv1c0 
∆c = − −  × ∑ qv1 p1 =
 ∑ qv p ∑ 1 1 
qv p
 1 1

 3.156 .898 3.174 .723 

= − −  × 4.047 .305 = 16 .198 lei
 4.047 .305 4.047 .305 
c) influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
 ∑ qv1c0 ∑ qv1c0 
∆p = − −  × ∑ qv1 p1 =
 ∑ qv p ∑ 1 0 
qv p
 1 1

 3.174 .423 3.174 .723 

= − −  × 4.047 .305 = 24 .284 lei
 4.047 .305 4.018 .637 

La nivelul cifrei de afaceri (respectiv cantităţii vândute) s-a obţinut un profit

suplimentar de 102.439 lei. Sistemul de apreciază favorabil întrucât în condiţiile încasării
cantităţii vândute acest suplimentar devine un profit real şi pe baza repartizării acestuia se
pot constitui fondurile necesare realizării de noi investiţii, realizării fondurilor de
prevenire şi a fondului pentru distribuire a dividendelor a acţionarilor.
 Cauzal, obţinerea profitului suplimentar de 102.439 lei se explică astfel:
1. depăşirea cantităţii fizice vândute cu 2% a determinat în mod corespunzător un
profit suplimentar de 15.759 lei.
Sistemul de apreciază favorabil în condiţiile în care depăşirea cantităţii vândute este
rezultatul depăşirii cantităţii fabricate şi reducerii stocurilor din perioada anterioară.
Aceasta presupune că depăşirea cantităţii fabricate este efectul factorului intensiv
calitativ, este contractată cu beneficiari şi a avut loc în condiţiile respectării cerinţelor
prevăzute în contractul beneficiarilor.
2. modificările structurii cantităţii vândute la caracterizat într-o serie favorabilă de
40.187 lei. Aceasta înseamnă că întreprinderea s-a orientat să mărească procentual
cantitatea vândută în favoarea sortimentului cu o rată a rentabilităţii mai mare decât
media.
În condiţiile în care această orientare a întreprinderii către produsele cu o rată a
rentabilităţii mai mare decât media corespunzător necesităţilor pieţei. Situaţia se
apreciază favorabilă fiind că creează condiţii ca cantitatea vândută să fie încasată
3. Reducerea costului unităţii de producţie a determinat un profit superior de
17.825 lei.
În condiţiile în care scăderea costului pe unitatea de produs reflectă efortul
propriu al întreprinderii şi pentru reducerea costului nu a fost afectată calitatea produselor
finite, sistemul se apreciază favorabil. În cazul în care, reducerea costului pe unitatea de
produs nu este rezultatul efortului propriu, ci a unor cauze externe, influenţa sistemului
este nefavorabilă (întru-cât nu constituie efort propriu).
În situaţia în care reducerea costului pe unitatea de produs este rezultatul efortului
propriu, dar pentru această reducere este afectată calitatea produselor finite, sistemul se
apreciază nefavorabil întrucât cantitatea vândută rămasă în stoc(sold) nefiind onorată de
beneficiar.
4. creşterea preţului de vânzare pe unitatea de produs a determinat un profit
suplimentar de 28.668 lei.
În cazul în care sporirea preţului de vânzare pe unitatea de produs este rezultatul
îmbunătăţirii calităţii produselor finite şi respectiv creşterea ponderii vânzării pe piaţa
externă, sistemul se apreciază ca fiind favorabil fiind considerat efort propriu al
întreprinderii.
În cazul în care creşterea preţului de vânzare pe unitatea de produs este rezultatul
inflaţiei, situaţia este nefavorabilă încât este efectul unui factor extern activităţii
întreprinderii(factor conjunctural).
− −
Pr = T ×Wh ×α × pr
− −
∆Ns = ( Ns1 − Ns 0 ) × Wh 0 × α 0 × pr
− −
∆T = (T1 − T0 ) × Wh 0 × α 0 × pr 0
− −
∆t = Ns1 (t1 − t 0 ) × wWh 0 × α 0 × pr 0
− − − −
ΔPr ∆ Wh = T1 (Wh 1 − Wh 0 ) × α 0 × pr 0
 − −
∆α = T1 × Wh 1 ( x1 − x0 ) × pr 0
 ∑ qv1c 0 ∑ qv 0 c1  −
∆s = − −  × T1 × Wh 1 × α1
 ∑ qv p ∑ qv 0 p0 
 1 0 
− − −
∆ pr 0 = T1 × Wh1 × α1 × ( pr 1 − pr 0 )
 ∑ qv1c0 ∑ qv 0 c0  −
∆p = − −  × T1 × Wh 1 × α1
 ∑ qv p ∑ qv1 p0 
 1 1 

 ∑ qv1c1 ∑ qv1c0  −
∆c = − −  × T1 × Wh 1 × α1
 ∑ qv p ∑ qv1 p1 
 1 1

Mb = 1 −
∑qvc
∑qvp
Pr1 = (∑qvp − ∑qvc ) − CF = Mb − CF
Δqv
∆ ∑ q v p= (∑ q v1 p1 − ∑ q v0 p0 ) ×
Δp
∆Mb = Mb 1 − Mb 0 Δs
− − −
ΔPr ∆ Mb = ( Mb 1 − Mb 0 ) × ∑ qv1 p1 x Δp
Δcv
∆CF = CF 1 − CF 0

 ∑ qv1cv 0 ∑ qv 0 cv 0 
∆s =  −  × ∑ qv1 p1
 ∑ qv p ∑ qv 0 p0 
 1 0 

5.1.2.2.. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri caracterizeză performanţa activităţii

comerciale şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
R
B m =fM c- C h.c i r =c ( A - N)
100
în care:
Mc = Marja comercială;
Ch circ = Cheltuieli de circulaţie;
R = Volumul desfacerilor (rulajul) de mărfuri;
A = Cota procentuală medie de adaos comercial;
N= Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
Datele necesare analizei se extrag din Tabloul soldurilor intermediare de gestiune
(Cascada SIG) elaborat pe baza contului de profit şi pierdere.
De exemplu, din Tabloul SIG extragem datele din urmatorul tabel:

Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Desfaceri de mărfuri (R) 1024 2376 +1352 232,0
2. Cota medie de adaos ( A ) (%) 30,0 33,0 + 3,0 110,0
3. Marja comercială (Mc)(1*2) 307 784 + 477 155,0
4. Nivelul relativ al chelt. de circ ( N ) (%) 23,55 25,62 + 2,07 108,8
5. Cheltuielile de circulaţie (1*6) 242 609 +367 251,0
6. Beneficiul aferent vânz. de mărfuri (5 -7) 65 175 + 110 269,2

Rezultă următoarele:
Bmf 0 =
R0
( A 0 - N 0 ) = 1024 ( 30 - 23,55 ) = 65 lei;
100 100
Bmf 1 =
R1
( A 1 - N 1) = 2376
( 33 - 25 ,62 ) = 175 lei.
100 100
Modificarea beneficiului este diferenţa:
∆ = Bmf1 – Bmf0 = 175 – 65 = + 110 lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆R + ∆ A + ∆ N ,
în care:

∆R =
R1 - R0
( A 0 - N 0) = 1 3 5 2 ( 3 0 - 2 3,5 5) = + 8 7 lei;
100 100
∆A =
R
( A A ) = 2376 ( 33 - 30 ) = + 72 lei;
1
1 - 0
100 100
∆N =
R1
( N 0 - N 1) = 2376 ( 23,55 25 ,62 ) = 49 lei
100 100
În concluzie:
1. Creşterea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 169,2% a fost consecinţa
creşterii volumului desfacerilor cu 132 %, care a majorat beneficiul cu 133,8 % şi a
creşterii cotei medii de adaos cu 3%, care l-a majorat cu 110,8 %.
2. Creşterea nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu 2,07 procente (8,8 %) a
diminuat beneficiul cu 75,4 %.
Pe o treaptă superioară de analiză factorială, cota medie de adaos şi nivelul
mediu al cheltuielilor de circulaţie depind de structura desfacerilor pe grupe de mărfuri
(S), cotele de adaos (A) şi nivelul cheltuielilor pe grupe de mărfuri (N):
A=
∑S⋅ A ; N=
∑S ⋅ N
100 100
 4.4..2.Analiza rentabilităţii pe baza ratelor de rentabilitate

Metoda ratelor completează analiza indicatorilor în mărimi absolute şi prezintă

avantajul că permite efectuarea de comparaţii pentru a situa mai corect întreprinderea în
mediul său concurenţial sau pentru a-i aprecia evoluţia.
Rata rentabilităţii este o mărime relativă care exprimă cadrul în care capitalul
întreprinderii în întregul său (propriu şi împrumutat) aduce profit. În ansamblul
indicatorilor economico-financiari rata rentabilităţii se situează printre cei mai sintetici
indicatori întru-cât se reflectă în rezultatul activităţii din toate stadiile circuitului
economic (aprovizionare, producţie, vânzări şi încasare).
Rata rentabilităţii – indicator de eficienţă – poate avea diferite forme de
exprimare. Profitul net sau brut (numărător) sau se schimbă baza de raportare (la numitor,
care exprimă efortul, capitalul, valoarea producţiei vândute).
Aceste diferite modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilităţii au putere
informaţională diferită, ele reflectând diferite laturi calitative ale întreprinderii.
Indicatorul ratei rentabilităţii construit în funcţie de capitalul avansat sau ocupat
exprimă interesele investitorilor în timp ce indicatorul ratei rentabilităţii construit în
funcţie de resursele consumate exprimă interesele managerilor unităţi economice.
Literatura de specialitate recomandă:
1) rata rentabilităţii economice = raportul între rezultatul exerciţiului înainte de
deducerea sarcinilor financiare (profitul brut) şi capitalul permanent (propriu şi
împrumutat).
Pr b
Re c = ×100
Kperm
2) rata rentabilităţii financiare = raportul dintre profitului net şi capitalul propriu
Pnet
RRf = ×100 (atunci indicatorul ia în calcul structura capitalului întreprinderii)
Kpropriu
Acest indicator exprimă eficienţa dintre rezultatele finale (profitul din
întreprindere ţi capitalul propriu al întreprinderii).
3) rata rentabilităţii resurselor consumate = raportul dintre rezultatul aferent CA
(profitul brut) şi costul CA.
Rres .cons =
Pr b
×100 =
∑qvp − ∑qvc ×100
cos CA ∑qvc
Acest indicator exprimă eficienţa costurilor aferente CA (producţia vândută).
4) rata rentabilităţii capitalului avansat (ocupat) = raportul dintre profitul brut şi
valoarea medie a fondurilor ocupate (V).
Ra =
Pr
=
∑qvp − ∑qvc ×100
V Af + Ac
Acest indicator exprimă folosirea eficientă a activelor de care dispune
întreprinderea (modul de gospodărire eficientă) a bazei tehnico-materiale a întreprinderii.
5) rata rentabilităţii comerciale = raportul dintre profitul brut aferent CA şi CA
exprimată în preţ de vânzare.
Rcm =
Pr
=
∑qvp − ∑qvc ×100
CA ∑qvp
Acest indicator face legătura între nivelul de la 1000 lei CA (indicator de eficienţă
a rezultatelor finale).
6) rata rentabilităţii resurselor avansate şi consumate
Qf CA Pr b
Rac = × × ×100
Af + Ac Qf CA
Acest indicator face legătura dintre folosirea eficientă a fondurilor, structura de
valorificare a producţiei fabricate şi rata comercială.
Pentru determinarea ratei rentabilităţii ca indicator relativ al rentabilităţii folosim
următoarele posibilităţi:
1) la numărător pot fi luaţi în calcul următori indicatori:
- rezultatul exploatării
- rezultatul curent
- rezultatul exploatării înainte de impozit (profitul brut)
- profitul net aferent CA
- profitul net plus impozitul pe profit plus cheltuielile financiare
2) la numitor:
- resursele consumate
- resursele avansate (ocupate)
- activele imobilizate (fixe)
- activele totale (avansate)
- activele de exploatare
- capitalul permanent
- capitalul propriu
- CA

Folosirea acestor modele exprimă diferite laturi calitative ale activităţii

întreprinderi.
Indicatori Simbol Prevăzut Efectiv
CA-preţ vânzare ∑ qvp 3.000.000 3.185.000
Costul CA ∑qvc 2.500.000 2.600.000
CA-efectiv exprimată: a. ∑qv 1c 0
a)costuri previzionate b. ∑qvp 0 X 2.580.000
b)preţ vânzare previzionat X 3.142.440
Capital propriu Kpr 2.800.000 3.700.000
Capital permanent Kperm 4.000.000 5.000.000
Valoarea medie a efectivelor Af 6.500.000 6.250.000
fixe
Soldul mediu a activelor Ac 3.500.000 4.350.000
circulante
Valoarea medie a fondurilor − 10.000.000 10.600.000
V
 Profitul aferent CA Pr(1-2) 500.000 585.000

5.2.1.Analiza rentabilităţii resurselor consummate(Rc)

Rc =
∑qvp − ∑qvc ×100 , rezultă modificarea Rc acţionează :
∑qvc
a) influenţa modificării structurii producţiei vândute
b) influenţa modificării costului pe unitate de produs
c) influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
Determinarea mărimii şi sensului influenţei factorilor folosim relaţia:
Rc 0 =
∑ qv 0 p0 − ∑ qv 0 c0 ×100 = 3.000 .000 − 2.500.000 ×100 = 20%
∑ qv 0 c0 2.500 .000

Rc 0 =
∑ qv 1 p1 − ∑ qv1c1
×100 =
3.185000 − 2.600 .000
×100 = 22,50 %
∑ qv c 1 1 2.600 .000
Rc1 – Rc0 = 22,50 – 20 = 2,50% ( rezultat favorabil)
a) influenţa modificării structurii producţiei vândute
Are o influenţă dublă asupra ratei rentabilităţii ( atât prin numitor - costuri cât şi prin
numărător – profit)
∆S =
∑qv1 p0 − ∑ qv1c0 ×100 − Rc
∑ qv1c0
0

3.142 .440 − 2.580 .000

= × 100 − 20% = 21,8% − 20% = 1,80%
2.580 .000
b) influenţa modificării costului pe unitatea de produs şi costul pe unitate de produs are o
influenţă dublă asupra ratei rentabilităţii ,dar spre deosebire de structură, costul are
influenţă mai intensivă întrucât el are o acţiune inversă pe numitorul şi numărătorul
fracţiei.
∆S =
∑qv1 p0 − ∑qv1c1 ×100 − ∑qv1 p0 − ∑qv1c0 ×100
∑qv1c1 ∑qv1c0
3.142 .440 − 2.600 .000 3.142 .440 − 2.580 .000
= ×100 − ×100 = 20 ,86 − 21,80 = −0,94 %
2.600 .000 2.580 .000
c) influenţa preţului de vânzare pe produs
Spre deosebire de a) şi b), preţul de vânzare acţionează asupra ratei rentabilităţii
numai prin intermediul numărătorului (profit).
∆p =
∑qv1 p1 − ∑qv1c1 ×100 − ∑qv1 p0 − ∑qv1c1 ×100
∑qv1c1 ∑qv1c1
3.185 .000 − 2.600 .000 3.142 .440 − 2.600 .000
= ×100 − ×100 = 22 ,50 − 20 ,86 = 1,64 %
2.600 .000 2.600 .000
rezultă o creştere a ratei rentabilităţii consumate cu 2,50%. Creşterea ratei rentabilităţii cu
2,50 % reprezintă o activitate favorabilă întrucât reflectează eficienţa resurselor
consumate, rezultatele obţinute sunt superioare resurselor consumate, a eforturilor
întreprinderii pe linia cheltuielilor ocazionale de obţinere a producţiei vândute.
Cauzal, creşterea ratei rentabilităţii resurselor consumate cu 2,50% se aplică:
1. Modificarea structurii producţiei vândute a determinat o influenţă favorabilă cu
1.80%; întreprinderea s-a orientat să pună în circulaţie pe piaţă acele produse, sortimente
cu o rată a rentabilităţii mai mare decât media pe întreprindere (20%). Daca acest optim
al întreprinderii corespunde cu producţia vândută să fie încasată, situaţie favorabilă
pentru că:
- producţia vândută este necunoscută pe piaţă
- producţia vândută şi încasată se reflectă în rezultate finale ale activităţii
întreprinderii ( profit real)
2. Creşterea costului pe unitatea de produs s-a concretizat într-o influenţă negativă
asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate (-0,94%). Teoretic, o asemenea influenţă
se apreciază nefavorabil pentru că costul pe unitatea de produs reprezintă factorul care
poate concretiza efortul propriu al întreprinderii prin intermediul diferitelor categorii de
cheltuieli (materiale, salariale, financiare).
Atunci creşterea costului pe unitatea de produs este rezultatul unor măsuri care au
vizat îmbunătăţiri calitative ale producţiei vândute, situaţia se apreciază favorabil
economic, pentru că în acest caz eforturile financiare suplimentare sunt recuperate prin
intermediul preţului de vânzare a producţiei şi în plus producţia întreprinderii este
competitivă pe piaţă
3. Creşterea preţului de vânzare pe produs a determinat o influenţă favorabilă
(1,64%), situaţie favorabilă numai atunci când sporirea preţului de vânzare pe produs este
rezultatul îmbunătăţirii calităţii şi al creşterii ponderii vânzărilor pe piaţa externă.

5.2.2.Analiza ratei rentabilităţii resurselor avansate (Ra)

Pr
Ra =
V
Rezultă că asupra modificării ratei rentabilităţii resurselor avansate acţionează în
mod direct şi indirect :
1. influenţa valorii medii a fondurilor avansate
- influenţa valorii medii a fondurilor fixe
- influenţa modificării soldului mediu a activelor circulante
2. influenţa modificării profitului brut
- influenţa modificării fizice al a producţiei vândute
- influenţa modificării structurii producţiei vândute
- influenţa costului pe unitatea de produs
- influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs

−
∆V ΔAf
ΔAc
ΔRa Δqv
Δs
ΔPr Δc
Δp

Cuantificarea mărimilor sensului factorilor implică următoarele relaţii:

Pr0 500.000
Ra0 = −
× 100 = × 100 = 5%
V0 10.000.000
Pr1 585.000
Ra1 = −
× 100 = × 100 = 5,52%
V1 10.600.000
Ra1 – Ra0 = 5,52 – 5 = 0,52%

1. Influenţa valorii medii a fondurilor avansate

− Pr0 Pr0 500.000 500.000
∆V = −
× 100 − −
× 100 = × 100 − × 100 = − 0,28%
V1 V0 10.600.000 10.000.00
1.1. influenţa valorii medie a activelor fixe (Af)
Pr 0 Pr0
∆Af = ×100 − ×100
Af 1 + Ac 0 Af 0 + Ac 0
500 .000 500 .000
= ×100 − = 0,13 %
6.250 .00 + 3.500 .000 6.500 .000 + 3.500 .000
1.2. influenţa modificării soldului al activelor circulante (Ac)
Pr0 Pr0
∆Ac = ×100 − ×100
Af 1 + Ac1 Af 1 + Ac 0
500 .000 500 .000
= ×100 − = −0,41 %
6.250 .00 + 4.3500 .000 6.250 .000 + 3.500 .000
2. Influenţa modificării profitului brut
Pr1 Pr0 585.000 500.000
∆ Pr = −
× 100 − −
× 100 = × 100 − × 100 = 0,8%
V1 V1 10.600.000 10.600.000
2.1. influenţa modificărilor volumului fizic al producţiei vândute (Δqv)
Pr0 × I qv Pr1
∆qv = −
× 100 − −
× 100
V1 V1
I qv =
∑ qv 1 p0
=
3.142 .440
= 1,02
∑ qv 0 p0 3.000 .000
500 .000 ×1,02 500 .000
∆qv = ×100 − ×100 = 0,22 %
10 .600 .000 10 .600 .000
2.2. influenţa structurii producţiei vândute
 ∆S =
∑ qv p − ∑ qv c
1 0 1 0
× 100 −
Pr0 × I qv
× 100
− −
V V
3.144 .440 − 2.580 .00 500 .000 ×1,02
= ×100 − ×100 = 0,37 %
10 .600 .000 10 .600 .000
2.3. influenţa costului pe unitatea de produs
− (∑ qv1c1 − ∑ qv1c0 )
∆C = −
× 100
V1
− ( 2.600 .000 − 2.580 .000
= ×100 = −0,19 %
10 .600 .000
2.4. influenţa preţului de vânzare pe produs

∆P =
∑ qv p − ∑ qv p
1 1 1 0
× 100
−
V1
3.185 .000 − 3.142 .440
= ×100 = 0,4%
10 .600 .000
Se constată o creştere a ratei rentabilităţii resurselor avansate cu 0,52%, situaţia este
favorabilă pentru că creşterea ratei rentabilităţii resurselor avansate este efectul
respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al profitului (efect) şi ritmul de creştere
al fondurilor avansate(ca efort).
Respectarea acestor corelaţii este rezultatul utilizării extensive şi intensive a
fondurilor fixe şi a accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante: efectuarea de
investiţii noi , perfecţionarea profitului de producţie, aprovizionarea cantitativă şi
calitativă cu materiale şi materii, dimensionarea optimă a stocurilor de materii şi
respectarea sortimentelor contractate cu beneficiarii.

5.2.3.Analiza ratei rentabilităţii economice (Rec)

Re c =
Pr b
×100 sau Re c =
Kpr
×
∑qvp × Pr ×1000
Kperm Kperm Kpr ∑qp
Asupra modificărilor acţionează în mod direct şi indirect:
1. modificările structurii capitalului permanent ( a ponderii capitalului
propriu în capitalul permanent)
2. modificările eficienţei capitalului propriu
3. modificările profitului mediu ce revine la 1 lei CA a cheltuielilor la 1 leu
CA
a) influenţa structurii producţiei vândute
b) influenţa preţului de vânzare pe produs
c) influenţa costului pe unitatea de produs
Determinarea mărimii şi sensului influenţelor factorilor:
 Pr0 500 .000
Re c 0 = × 100 = × 100 = 12,50%
Kperm 0 4.000 .000
Pr1 585 .000
Re c1 = × 100 = × 100 = 11,70%
Kperm 1 5.000 .000
Rec1 – Rec0 = 11,7 – 12,5 = -0,8%

1. influenţa structurii capitalului permanent (ponderii capitalului propriu în

capitalul permanent)

∆Kpr  Kpr1 Kpr0  ∑ qv 0 p 0 Pr0

=  −  × × × 100
∆Kperm  Kperm 1 Kperm 0  Kpr0 ∑ qv 0 p0
 3.700 .000 2.800 .000  3.000 .000 500 .000
= − × × ×100 = 0,72 %
 5.000 .000 4.000 .000  2.800 .000 3.000 .000

2. Influenţa eficienţei capitalului propriu

∆
∑ qvp = Kpr1  ∑ qv1 p1 − ∑ qv 0 p0 
 × Pr0 ×100
Kpr Kperm 1  Kpr0 Kpr0  ∑ qv p
 0 0

3.700 .000  3.185 .000 3.000 .000  500 .000

=  − × ×100 = −2,60 %
5.000 .000  3.700 .000 2.800 .000  3.000 .000
3. Influenţa profitului mediu ce revine la 1 leu CA, cheltuieli la 1 lei CA

∆
Pr
=
Kpr1
×
∑ qv1 p1 ×  Pr1 − Pr0  ×100
∑ qvp Kperm 1 ∑ pr1  ∑ qv1 p1 ∑ qv 0 p0 
3.750 .000 3.185 .000  585 .000 500 .000 
= × × −  ×100 = 1,08 %
5.000 .000 3.700 .000  3.185 .000 3.000 .000 
a) influenţa structurii producţiei vândute
 ∑ qv1c0 ∑ qv0 c0  × Kpr1 × ∑ qv1 p1 × 100
∆S = − −
 ∑ qv p ∑ qv0 p0  Kperm1 Kpr1
 1 0

 2.580 .000 2.500 .000  3.700 .000 3.185 .000

= − − × × ×100 = 0,78 %
 3.142 .440 3.000 .000  5.000 .000 3.700 .000
b) influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
 ∑ qv1c0 ∑ qv1c 0  Kpr1 ∑ qv1 p1 ×100
∆p = − − × ×
 ∑ qv p ∑ qv1 p0  Kperm Kpr1
 1 1

 2.580 .000 2.580 .000  3.700 .000 3.185 .000

= − − × × ×100 = 0,70 %
 3.000 .000 3.142 .440  5.000 .000 3.700 .000
a) influenţa costului pe unitatea de produs
 ∑ qv1c1 ∑ qv1c 0 
 × Kpr1 × ∑ 1 1 × 100
qv p
∆C = − −
 ∑ qv p ∑ qv1 p1  Kperm 1 Kpr1
 1 1

 2.600 .000 2.580 .000  3.700 .000 3.185 .000

= − − × × ×100 = −0,4%
 3.185 .000 3.185 .000  5.000 .000 3.700 .000
 Creşterea ratei rentabilităţii economice trebuie să fie efectul corelaţiei dintre ritmul de
creştere al profitului şi ritmul de creştere al capitalului permanent. Această corelaţie
semnifică folosirea eficientă a capitalului permanent al întreprinderii.
Folosirea eficientă a capitalului permanent depinde în mod normal de folosirea
eficientă a capitalului propriu (surse proprii); presupune îmbunătăţirea capitalului
permanent în sensul creşterii ponderii capitalului propriu.
Folosirea eficientă a capitalului propriu dă posibilitatea participării într-un număr
de rotaţii mai mare în circuitul economic, efectul diminuării resurselor împrumutate.
Folosirea eficientă a capitalului propriu, creează premisele pentru a asigura o
producţie corespunzătoare necesităţii pieţei şi o îmbunătăţire a calităţii producţiei, a
asigura competitivitatea acestora pe piaţă.
Factorul determinant al creşterii ratei rentabilităţii economice îl reprezintă
folosirea eficientă al capitalului propriu, ca urmare a măririi numărului de rotaţii a
acestuia în circuitul economic.

5.3.Analiza profitului şi ratei rentabilităţii pe produs

O asemenea analiză se impune la societăţile comerciale cu un nomeclator redus de

produse sau pentru lansarea de noi produse.
Profitul pe produs: Pr =qv (p-c), rezultă că asupra modificării profitului pe produs
acţionează factorii:
- modificarea cantităţii vândute
- modificarea costului pe unitatea de produs
∆qv = (qv 1 − qv 0 )( p 0 − c 0 )
ΔPr ∆c = −(c1 − c 0 )( qv 1 )
∆p = ( p1 − p 0 )( qv 1 )

Rata rentabilităţii pe produs:

p −c
r= ×100
c
rezultă modificarea costului pe unitatea de produs
- modificarea preţului de vânzare pe produs
p − c1 p − c0
∆C = 0 × 100 − 0 × 100
c1 c0
Δr
 p1 − c1 p − c1
∆p = × 100 − 0 × 100
c1 c1

5.4.Pragul de rentabilitate, intervalul de siguranţă şi evaluarea riscurilor

Cunoaşterea pragului de rentabilitate şi siguranţă este utilă practicii pentru că se poate

face judecăţi corespunzătoare asupra componenţei firmei în cazul modificărilor unor
variabile care influenţează mecanismul de funcţionare al acesteia.
Potrivit metodologiei, pragul de rentabilitate presupune ca din venitul obţinut să
fie acoperite în întregime cheltuielile efectuate ( ocazionate de producţie), rezultă că
profitul este nul:
F
Q=
1−
∑qv chv chv – cheltuieli variabile; qvp = CA
∑qvp
Indicatori P0 (mil lei) P1 (mil lei)
Cheltuieli fixe aferente CA 3.940 4.500
Cheltuieli variabile aferente CA 8.860 9.000
CA exprimată în preţuri vânzare 13.650 15.000

3.940
Q0 = = 11 .227 ,76
8.860 mil lei
1−
13 .650
4.500
Q1 = = 11 .250
9.000 mil lei
1−
15 .000
Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului financiar, există o
bază comună a relaţiei rentabilitate - risc, în sensul că rentabilitatea este un indicator de
performanţă al întreprinderii, indiferent de natura acesteia.
Rentabilitatea este privită şi determinată în mod diferit în funcţie de participanţii
la viaţa întreprinderii: gestionari, acţionari, bancheri, salariaţi.
Orice activitate implică un consum de capital care este supus unor riscuri ce
însoţesc rentabilitatea. Când creează sau dezvoltă o întreprindere aducându-i capitaluri,
proprietarii săi anticipează un anumit nivel de rentabilitate previzională pentru un anumit
nivel de activitate dat. În cazul variaţiei acestui nivel, rentabilitatea financiară va suferi
modificări care vor exprima riscul capitalului.
Un capital investit va fi cu atât mai riscant cu cât sensibilitatea ratei rentabilităţii
la modificarea volumului de activitate este mai mare, după cum şi rentabilitatea aşteptată
este cu atât mai mare, cu cât riscul asumat este mai mare.
Analiza financiară vizează atât rentabilitatea în ansamblu, prin studiul
performanţelor exploatării înscrise în contul de rezultat, cât şi impactul resurselor de
finanţare utilizate în raport cu mijloacele folosite.
 Rentabilitatea exploatării, însoţită de riscul de exploatare condiţionează nivelul
celorlalte rentabilităţi şi riscurile aferente: financiar, total, de faliment.
Riscul economic este legat de structura costurilor de exploatare (în fixe şi
variabile) şi depinde în mod direct de ponderea mai mare sau mai mică a cheltuielilor fixe
în totalul cheltuielilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare care remunerează
capitalurile împrumutate (dobânzile la credite).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prezintă viitorul şi se
încearcă estimarea fluctuaţiilor ratei rentabilităţii în elaborarea de previziuni.
Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, practica afacerilor
utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de: pragul de rentabilitate
(Analyse coût – volume - profit), (Breakeven Point Analysis), o metodă de analiză
previzională care permite stabilirea condiţiilor necesare realizării echilibrului
microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).
Este o metodă grafică de reprezentare a elementelor care prin diferenţă dau
beneficiul: pe abscisă se reprezintă volumul producţiei vândute (q), iar pe ordonată, cifra
de afaceri (CA), costurile totale (CT), fixe (Cf) şi variabile (Cv).
Metoda este aplicabilă în cazul unei producţii omogene sau pe produs, după
repartizarea cheltuielilor şi pleacă de la ipoteza liniarităţii costurilor şi cifrei de afaceri
(Figura 1).

Realizarea echilibrului în aceste condiţii presupune egalitatea:

B = CA – CT = q · p – (Cf + q · v) = q(p – v) – Cf,
care poate fi restrânsă la egalitatea:
B + Cf = Mcv,
în care:
q = Volumul fizic al vânzărilor;
p = Preţul de vânzare;
v = Cheltuieli variabile pe unitate de produs;
p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile;
q (p – v) = Mcv = Marja totală a costurilor variabile;
Cf = Costurile fixe.
Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al vânzărilor
sau volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează cheltuielile, rezultatul
fiind egal cu zero (B = 0) numit şi punctul mort.
În grafic, punctul E de intersecţie a dreptei veniturilor (CA) cu dreapta costurilor
(Ct) are aceeaşi ordonată, ceea ce analitic înseamnă egalitatea:
CA = Cf + Cv = Cf + q ∙ v,
sau factorial:
qcritic ∙ p = Cf + qcritic ∙v.
Începând de la acest punct, întreprinderea, având acoperit ansamblul cheltuielilor
fixe şi variabile, intră în zona de beneficii.
Diagrama pragului de rentabilitate în condiţii de liniaritate a cifrei de afaceri şi a
costurilor variabile, este utilizată în următoarele scopuri:
1) Stabilirea condiţiilor necesare recuperării cheltuielilor din venituri fără profit, la
punctul mort (B = 0), când din egalitatea:
qcritic (p – v) = Cf, rezultă următoarele valori critice:
Cf Cf
a) Volumul critic al vânzărilor: qcritic = p − v = mcv (unităţi fizice);
Cf
b) Cifra de afaceri critică: CA critic ă = qcritic ⋅ p = (unittăţi monetare).
1 − Cv / CA
Din grafic se constată că punctul E, de echilibru (numit şi prag de rentabilitate sau
punctul mort) delimitează două zone:
a) Zona pierderilor, unde cheltuielile depăşesc cifra de afaceri (O'E > OE), ca urmare a
unor vânzări inferioare volumului critic (qv < qcritic);
b) Zona beneficiilor, unde cifra de afaceri depăşeşte cheltuielile (ECA > ECT) datorită
uinor vânzări superioare volumului critic (qv > qcritic).
2) Determinarea condiţiilor necesare realizării unui beneficiu (B0), când din ecuaţia de
echilibru: CA = Cf + Cv + B0 rezultă următoarele valori:

Cf + B0 Cf + B0
a) Volumul vânzărilor: qB0 = p − v = mcv (unităţi fizice);
Cf + B0
b) Cifra de afaceri: CAB0 = qB0 ⋅ p = 1 − v / p (unităţi monetare);
3) Determinarea marjei de securitate (Ms), care să permită desfăşurarea unei activităţi în
condiţii de siguranţă, în două variante:
a) Ms = qv – qcritic (unităţi fizice);
b) Ms = CA – CAcritică (unităţi monetare).
4) Determinarea intervalului de siguranţă (Is) oferit de vânzările efectuate în două
variante:
q v −q critic
a) I S = qcritic
⋅100 (%);

CA - CA critică
b) Is = CA critică 100 (%)
5) Calculul indicelui de rentabilitate care măsoară marja de securitate în procente din
cifra de afaceri, sau sporul de eficienţă (Se), în două variante:
qv − q critic
a) Se = qv
⋅100 (%);
CA - CA critică
b) Se= 100 (%).
CA
Pentru evitarea riscului de exploatare maxim în zona punctului mort, se consideră
necesară o marjă de securitate de 10 - 20 % peste cifra de afaceri critică.
Exemplificăm analiza pragului de rentabilitate pentru produsul A, pe baza datelor
Tabelului12, din care se desprind urmîtoarele concluzii:
1. Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate, volumul fizic al vânzărilor
şi cifra de afaceri, superioare valorilor critice, au asigurat marje de securitate, intervale de
siguranţă şi sporuri de eficienţă pozitive.
2. În exerciţiul financiar curent, performanţele au cunoscut dinamici nefavorabile
comparativ cu exerciţiul precedent, care reflectă o degradare a rentabilităţii, confirmată
de creşterea mai rapidă a cheltuielilor fixe (78 %) comparativ cu creşterea cifrei de
afaceri (53,8 %), ceea ce a majorat valorile pragului de rentabilitate (volumul şi cifra de
afaceri critice), în vederea limtării riscului economic şi financiar.

Aplicaţia : Pragul de rentabilitate al produsului A

Tabelul 12
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Volum vânzări (q v) - tone 271 408 +137 150,5
2. Preţ unitar (p) - mii lei/t 785 800 + 15 102,0
3. Cifra de afaceri (CA) – milioane lei 212221 326501 +114280 153,8
4. Cheltuieli fixe (Cf) - mil.lei 121544 216403 + 94859 178,0
5. Cheltuieli variabile (Cv) - mil.lei 65446 101837 + 36391 155,6
6. Cheltuieli variabile unitare(v) - mii lei/t 242 250 +8 103,3
7. Volum critic (qcritic) - to 224 394 + 170 176,0
8. CAcritică – milioane lei 175840 315200 + 139360 179,2
9. Marja de securitate (Ms) - to + 47 + 14 - 33 29,8
10. Marja de securitate (Ms) – mil. lei + 36381 + 11301 - 25080 31,0
11. Intervalul de siguranţă (Is) - % 20,70 3,60 - 17,1 17,32
12. Sporul de eficienţă (Se) - % 17,11 3,46 - 13,65 20,2

Analiza pragului de rentabilitate în activitatea comercială pură pe baza diagramei

punctului mort prezintă factori specifici acestei activităţi, pornind de la modul de calcul al
beneficiului:
R⋅ A  R ⋅ Nv 
B = CA − Chcirc = −  Cf + 
100  100 
La punctul mort (B = 0), acoperirea cheltuielilor de cisrculaţie din cifra de afaceri
presupune egalitatea CA = Chcirc, corespunzătoare punctului de echilibru E, care
conduce la următoarea ecuaţie de echilibru:
 A −Nv 
R critic 
 100  = Cf

 
 Din egalitate rezultă valorile critice specifice activităţii comerciale pure:
desfacerile (R critic) şi cifra de afaceri (CA critică):
Cf
a) Rcritic = ⋅100 (unităţi monetare);
A − Nv
Cf
b) CAcritică = Rcritic ⋅ A = (unităţi monetare).
1 − Nv / A
Valorile astfel determinate trebuie luate în calcule în gestiunea curentă şi
previzională a întreprinderii.
Cu toate avantajele metodei ce stă la baza analizei cost-volum-profit în
stabilirea echilibrului microeconomic pe baza pragului de rentabilitate, această metodă
prezintă unele limite de care trebuie să se ţină seama din mai multe considerente, dintre
care amintim:
1) Analiza presupune fie o cerere nelimitată la un preţ fix, la care se înregistrează o
elasticitate cerere-preţ ce tinde spre infinit, fie o piaţă concurenţială perfectă care justifică
liniaritatea cifrei de afaceri, care depinde de volumul vânzărilor, ca singura variabilă
asupra căreia poate acţiona producătorul în condiţiile unui preţ de echilibru al pieţii ce nu
depinde de acesta.
Costurile variabile liniare corespund situaţiei particulare ce caracterizează
randamentele factoriale constante, de obicei variabile.
CT
CA CT

Bmax E2 (-)
Cv
E1 (+)
CAcrit CA
(-)
O' Cf

q critic1 q optim q critic 2

q

Figura 2: Pragul de rentabilitate în condiţii de neliniaritate

2) În condiţiile unei pieţe concurenţiale imperfecte şi randamentelor factoriale
variabile, cifra de afaceri şi cheltuielile sunt neliniare (Figura 2).
În realitate atât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile evoluează neliniar, ceea
ce schimbă condiţiile de echilibru: intersecţia curbelor ce le reprezintă în două puncte (E1,
E2) atestă existenţa a două praguri de rentabilitate (qcritic 1, qcritic 2), care delimitează zona
optimă de creştere a volumului producţiei.
3) Metoda nu poate fi aplicată prin extindere la nivelul unei producţii neomogene, ci
reclamă o producţie omogenă sau individualizare la nivel de produs.
4) Orizontul de timp este pe termen scurt, când nu au loc modificări structurale ale
producţiei.
Cu toate aceste limite, analiza punctului mort este folosită în gestiunea
întreprinderii deoarece oferă unele informaţii utile în următoarele direcţii:
1) Oferă o indicaţie asupra nivelului minimal de activitate pentru ca întreprinderea să
realizeze beneficii.
2) Este un instrument de ajutor deciziei în privinţa alegerii unei investiţii într-un nou
produs, a investiţiei de extindere sau investiţiei de modernizare.
3) Permite anticiparea profiturilor în diferite ipoteze de lucru, având în vedere costurile
fixe şi variabile, precum şi diferite variante de preţuri.
4) Explică diferenţele între previziuni şi realizări, indicând în ce măsură o scădere a
beneficiilor este datorată unei scăderi a vânzărilor, unei creşteri a costurilor fixe sau
costurilor variabile.
5) Permite aprecierea gradului de risc economic şi financiar al activităţii, pe baza
coeficientului de levier economic şi financiar.
6) Permite estimarea condiţiilor de maximizare a beneficiului în raport cu piaţa
concurenţială, în cazul relaţiei dintre beneficiu şi volumul vânzărilor prin funcţia:
B = f (q), care implică anularea derivatei (beneficiului marginal):
dB d
= BM = [ q( p − v) − Cf ] = 0 ,
dq dq
de unde rezultă: p = v, respectiv mcv = 0.
d
b) BM = dq ( CA − Ct ) = CAM − CM = 0 , de unde rezultă: CAM = CM.
Egalitatea capătă expresii care permit determinarea preţului optim în funcţie de
piaţa concurenţială (pură sau imperfectă):
1) Cifra de afaceri liniară: CAM = p, deci: poptim = CM;
2) Cifra de afaceri parabolică: CA M = p(1 + Ep/ q) , deci: poptim = CM/(1+Ep/q).
5.4.1. Modalităţi de evaluare a riscurilor
Cea mai importantă utilizare a analizei cost-volum-profit decurge din relaţia
pragului de rentabilitate cu riscurile ce însoţesc activitatea curentă: riscul de exploatare
(economic), riscul financiar (de îndatorare), riscul total (global).
5.4.1.1. Evaluarea riscului de exploatare
Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuaţiile rezultatului exploatării în
funcţie de poziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort) şi de structura costurilor
de exploatare (în fixe şi variabile).
a) O primă modalitate de apreciere a riscului de exploatare are la bază marja de securitate
şi intervalul de siguranţă, care reflectă poziţia cifrei de afaceri faţă de pragul de
rentabilitate. Studii statistice arată că un interval de siguranţă de până la 10 % arată o
situaţie instabilă, unul de 20 % caracterizează situaţia relativ stabilă, iar peste 20 % arată
o situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate.
Intervalul de siguranţă, denumit şi indicator de poziţie (flexibilitate) exprimă
capacitatea întreprinderii de a-şi modifica producţia şi de a se adapta la cerinţele pieţii.
Cu cât valoarea lui este mai mare, cu atât flexibilitatea întreprinderii este mai ridicată şi,
prin urmare, riscul economic este mai redus.
b) Aprecierea şi evaluarea riscului economic se poate realiza pe baza coeficientului
levierului de exploatare (CLE) sau gradul de echilibrare a funcţionării întreprinderii -
Degree Operating Leverage (DOL).
Acest coeficient exprimă sensibilitatea (elasticitatea) rezultatului din exploatare la
variaţiile vânzărilor, care măsoară creşterea procentuală a acestuia, ca răspuns la
creşterea cu un procent a vânzărilor (volum fizic, cifră de afaceri):
∆R exp / R exp
CLE = ,
∆q(CA ) / q(CA )
calculat în două variante:
∆ rRexp I R exp − 100
1) C LE = = ;
∆ rq( CA) I q( CA) − 100
∆R exp / ∆q( CA )
2) CLE = .
R exp / q( CA )
Dacă analiza punctului mort indică grafic efectele unei schimbări a vânzărilor
asupra profitului, coeficientul levierului de exploatare măsoară algebric mărimea acestei
schimbări şi exprimă direct gradul de risc economic (exploatare).
Având în vedere că rezultatul din exploatare provine în cea mai mare parte din
vânzarea producţiei, factorial CLE este egal cu raportul:
d [ q( p − v) − Cf ] q q( p − v) Mcv
CLE = ER exp/ q = × = = ,
dq ( )
q p− v − Cf ( )
q p− v − Cf R exp
în care:
Mcv = CA – Cv = Rexp + Cf = Marja costurilor variabile.
Relaţia arată că, pentru un nivel dat al producţiei, CLE şi implicit riscul de
exploatare, este cu atât mai mare cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari:
R exp + Cf
CLE =
R exp
Pe plan financiar rezultă că, dacă o întreprindere are un coeficient al levierului de
exploatare ridicat, schimbări mici ale vânzărilor vor avea consecinţe majore asupra
rezultatului exploatării: acesta creşte mult la creşterea vânzărilor, dar scade la fel de mult
la reducerea acestora; acesta este riscul de exploatare asumat de întreprindere, care
depinde de cuantumul cheltuielilor fixe.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat,
întreprinderea trebuie să-şi variabilizeze cheltuielile fixe, recurgând la reducerea
stocurilor şi la dezinvestire. În acelaţi timp, ea trebuie să-şi asigure o marjă de securitate
suficientă prin evitarea zonei punctului mort, unde riscul de exploatare este maxim, fiind
caracterizat de un coeficient de levier cu valori ce tind la infinit:
Mcv Mcv
a) CLE = R exp = 0 → ∞.
În concluzie, la punctul mort (Rexp = 0), cheltuielile fixe deosebit de mari,
absorb în întregime marja costurilor variabile [Mcv = q(p - v) = Cf.], riscul economic
fiind maxim, prin imposibilitatea acoperirii cheltuielilor fixe din marja costurilor
variabile.
 Întreprinderea poate fi ferită de riscul de exploatare, cvasi- inexistent, în cazul în
care CLE este egal cu zero:
Mcv
b) CLE = R exp = 0 , ceea ce corespunde cazului în care:
Mcv = q(p-v) = 0, de unde rezultă egalitatea: p = v.
Această egalitate corespunde cazului în care Rexp = maxim, deoarece:
dR exp d
= [q( p − v) −Cf ] = RM exp = 0 ,
dq dq
ceea ce confirmă maximul rezultatului exploatării (Rexp = maxim).
Riscul de exploatare este minor în cazul unor cheltuieli fixe relativ reduse (Cf→
0) neglijabile în raport cu cheltuielile variabile, CLE fiind egal cu 1:
q ( p − v)
c) CLE = =1 .
q ( p − v) − Cf
În acest caz rezultatul din exploarare evoluează echiproporţional cu volumul
vânzărilor (IRexp = Iq).
Acest risc este caracteristic întreprinderilor cu muncă predominant manuală, sau
celor care au un utilaj învechit, complet amortizat, la care cheltuielile fixe legate de
amortizare sunt relativ mici sau inexistente.
Evaluarea riscului economic poate fi realizată şi prin intermediul coeficientului
levierului de exploatare calculat în funcţie de cifra de afaceri:
∆R exp / R exp ∆R exp CA
CLE = ER exp/ CA = = ∆CA × Re xp ,
∆CA / CA
în care:
∆R exp d (CA −CT )
= =1
∆CA d CA
Factorial, valoarea CLE creşte cu costurile totale (CT):
CA CA
CLE =1 × = .
Re xp CA − CT
Riscul de exploatare în raport cu cifra de afaceri este cu atât mai mare cu cât
costurile aferente sunt mai mari, având valoarea maximă la punctul mort, la care costurile
egalează cifra de afaceri (CA = CT) şi Rexp = 0.
Fluctuaţiile rezultatului exploatării care traduc riscul economic depind de: cifra de
afaceri, ponderea cheltuielilor fixe şi proximitatea de punctul mort.
5.4.1.2. Evalurea riscului financiar
Riscul financiar, sau de capital, priveşte structura financiară şi depinde de modul
de finanţare a activităţii: dacă aceasta este finanţată exclusiv din capitaluri proprii, nu
comportă nici un risc financiar. Riscul financiar apare în cazul finanţării din surse
împrumutate care implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzi)
care influenţează rentabilitatea întreprinderii.
Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului
exploatării şi se estimează prin elasticitatea ERnet/ Rexp cunoscută sub denumirea de
coeficient de levier financiar (CLF):
∆Rnet/ Rnet
CLF = ER net / R exp = ,
∆R exp/ R exp
 Calculul coeficientului levierului financiar poate fi efectuat în două variante şi
reflectă faptul că el exprimă modificarea procentuală a rezultatului net ca răspuns la
modificarea cu un procent a rezultatului exploatării:
∆rRnet I R net −100
1) CLF = ∆rR exp = I R exp −100 ;
∆Rnet R exp dRnet Re xp
2) CLF = ∆R exp × R net = d Re xp × Rnet .
Mărimea coeficientului astfel calculat este direct proporţională cu gradul de risc
financiar, care, factorial se determină pe baza contului de profit şi pierdere, în care
rezultatul net impune deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut:
Rnet= Rbrut(1−i ) = [ R exp − Chfin + ( Vfin + R extr)] ⋅ (1 − i )
Cum veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nu sunt legate
de activitatea curentă, CLF capătă expresia:
d R exp R exp
CLF = [ ( R exp − Chfin)(1−i )] × ( = .
dRexp R exp − Chfin)(1−i ) R exp − Chfin
Valoarea CLF creşte odată cu majorarea cheltuielilor financiare şi reflectă gradul
de risc financiar asumat de întreprinderea care recurge la îndatorare, valorile pe care le
poate avea coeficientul levierului financiar fiind dependente de structura financiară a
întreprinderii, care expune întreprinderea la un risc de îndatorare mai mare sau mai mic,
după cum urmează:
1) Riscul financiar este inexistent sau nesemnificativ în următoarele situaţii:
Re xp
a) CLF = R exp −Chfin = 0 , la punctul mort (Rexp = 0);
dRnet
În acest caz rezutatul net atinge maximul, deoarece d Re xp = 0 .
R exp
b) CLF =R exp −0 =1 , la finanţarea din capitaluri proprii (Chfin = 0):
În acest caz, rezultatul net evoluează echiproporţional cu rezultatul din exploatare
(IRnet = IRexp).
2) Riscul financiar maxim (ce tinde la infinit):
R exp
CLF = → ∞, în cazul finanţării din împrumuturi însemnate purtătoare
Re xp− Chfin
de dobânzi care pot absorbi rezultatul din exploatare (Ch fin → Rexp).
În cazul unor cheltuieli financiare echivalente dobânzilor la împrumuturi la care
se adaugă ratele scadente pentru rambursarea împrumuturilor coeficientul levierului
financiar poate lua valori negative ce prefigurează riscul de insolvabilitate (faliment).
Pentru limitarea efectului cheltuielilor financiare prin intermediul coeficientului
de levier financiar se are în vedere restabilirea unui echilibru microeconomic care să
permită acoperirea cheltuielilor financiare pe lîngă cheltuielile fixe, ceea ce impune
majorarea pragului de rentabilitate (valori critice) prin determinarea unui prag de
rentabilitate global mai mare:
Cf + Chfin Cf + Chfin
qcritic = ; CA critic ă = .
p −v 1 − Cv / CA
În concluzie, importanţa coeficientului de levier financiar în gestiunea financiară
curentă şi previzională decurge din faptul că rezultatul net este sensibil la gradul de
îndatorare şi el condiţionează mărimea beneficiului şi dividendelor pe acţiune, interesante
pentru acţionari precum şi autofinanţarea întreprinderii, care îi potenţează capitalurile
proprii.

Cuprins

CAPITOLUL 1 - FUNDAMENTELE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE A

INTREPRINDERII
I.Necesitatea analizei ca metoda a cunoaşterii şi tipurile de analiză economică pag.1
II.Conţinutul procesului de analiză economică pag.2
III.Factorii care determină rezultatele activităţii ec.-fin în cazul întreprinderii pag.3
IV.Analiza diagnostic şi rolul acesteia în evaluarea şi reglarea performanţelor
economico-financiare ale întreprinderii pag.4
IV.I.Metode ale analizei calitative pag.6
IV.I.Metode ale analizei cantitative pag6
CAPITOLUL 2 - ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI
COMERCIALIZARE A FIRMEI
I. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici pag.14
II.Analiza Cifrei de Afaceri pag.18
III.Analiza valorii adaugate(VA) pag.24
CAPITOLUL 3 - ANALIZA COSTURILOR
1. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor intreprinderii pag.26
2.Analiza eficientei costurilor aferente cifrei de afaceri pag34
(variabile si conventional constante);
3.Analiza cheltuielilor materiale pag.41
4.Analiza cheltuielilor cu personalul ( salarii) pag.47
4.1.Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul pag.48
4.2.Analiza modificării absolute a fondului de salarii pag.48
4.3.Analiza eficienţei cheltuielilor cu salariile pag.49
4.4.Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman pag.49
CAPITOLUL 4 - ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR PATRIMONIALE SI
RENTABILITATEA INTREPRINDERII
1. Analiza potenţialului financiar a întreprinderii si echilibrul financiar pag.58
a)Determinarea şi analiza patrimoniului net al întreprinderii
(situatia neta) pag.59
b)Determinarea şi analiza FR,NFR,TN pag.62
c)Analiza ratelor de structură a bilanţului pag.71
2. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ. pag.76
Analiza rotaţiei activelor circulante şi implicaţiile economico-financiare ale acestora.
3.Analiza diagnostic a profitului pag.79
 1.1.Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune pag.84
1.2.Analiza rezultatului din exploatare pag.89
4.Analiza rentabilităţii pe baza ratelor de rentabilitate pag.98
5.Analiza profitului şi ratei rentabilităţii pe produs pag.106
6.Pragul de rentabilitate, intervalul de siguranţă şi evaluarea riscurilor pag.106

Bibliografie minimală:
Ghe.Valceanu, V. Robu, N. Georgescu - Analiza economico – financiară, Ed. Economică,
Bucureşti 2004,
A. Işfănescu, C. Stănescu, A. Băicuş – Analiza economico – financiară a întreprinderii, Ed.
Economică, Bucureşti 1999, Ediţia a doua
V. Robu, N. Georgescu, – Analiza economico – financiară,
Ed. Omnia, Braşov, 2000
A. Işfănescu şi colectiv – Ghid practic de analiză economico – financiară, , Ed. Tribuna
Economică, Bucureşti, 1999

* studenţii pot studia orice alt material didactic