TEZA DE DOCTORAT

DIAGNOSTICUL
ÎNTREPRINDERILOR ÎN DIFICULTATE

- REZUMAT -

Conducǎtor ştiinţific: Doctorand:

Prof. univ. dr. AUREL IŞFĂNESCU ŢUŢUI DANIELA

1
CUPRINS

CAP. 1 Conceptul de întreprindere în dificultate şi cadrul de definire

1.1 Întreprinderea şi factorii care influenţează activitatea acesteia
1.2 Riscul şi incertitudinea în activitatea întreprinderii
1.3 Delimitări conceptuale ale întreprinderii în dificultate
1.3.1.Definiri ale întreprinderilor în dificultate
1.3.2 Dimensiunea financiară a stării de dificultate
1.3.3 Întreprinderea în dificultate în contextul tranziţiei la economia de
piaţă
1.4 Cauzele dificultăţilor economico-financiare ale întreprinderi
1.5 Tipologia întreprinderilor în dificultate
1.6. Particularităţi ale întreprinderilor româneşti în dificultate
CAP. 2 Procesul de degradare (depreciere) a situaţiei economico-financiare a unei
întreprinderi. Starea de insolvenţă şi instrumentarea ei.
2.1 Etapele procesului de degradare
2.1.1Alternative ale procesului de degradare
2.1.2 Faze ale procesului de depreciere
2.1.3 Niveluri ale deprecierii activităţii întreprinderii
2.1.4 Creşterea economică a firmei şi criza
2.2 Semnalele de alarmă şi reacţiile managerilor la degradarea situaţiei
economico-financiare a întreprinderii
2.3 Starea de alertă (de insolvenţă) şi implicaţiile economice şi juridice
2.3.1 Criterii de alertă sau fapte de natură a compromite continuarea
exploatării
2.3.2 Declanşarea stării de alertă şi implicaţiile economice şi juridice
privind acest demers
2.3.3 Consecinţele declanşării stării de alertă (sau a declarării situaţiei de
insolvenţă)

2
 2.3.4 Consideraţii privind insolvenţa şi falimentul în România, în contextul
integrării în Uniunea Europeană
CAP. 3 Modalităţi de diagnosticare a întreprinderilor în dificultate
3.1 Necesitatea şi rolul diagnosticului
3.2 Valenţe ale diagnosticului întreprinderii în dificultate şi restricţiile sale
3.2.1 Contexte ale diagnosticului firmei
3.2.2 Diagnosticul global al firmei
3.2.3 Importanţa diagnosticului financiar ca parte a diagnosticului global
3.2.4 Derularea diagnosticului întreprinderilor în dificultate
3.2.5 Restricţii ale diagnosticului unei întreprinderi în dificultate
3.3 Întreprinderea în dificultate şi indicatorii afectaţi
3.4 Instrumente şi metode utilizate de analiza economico-financiară în
diagnosticarea întreprinderilor în dificultate
3.4.1 Metode de diagnostic tradiţionale
3.4.1.1 Analiza conturilor anuale - poziţiei financiare şi
performanţelor economice – pe baza indicatorilor valorici
3.4.1.2 Metoda ratelor
3.4.1.3 Analiza riscului global -de exploatare şi financiar
3.4.2 Metode moderne de diagnostic
3.4.2.1 Analiza SWOT – metodă de diagnostic global. Metode
derivate
3.4.2.2 Metoda scorurilor-tehnică de predicţie a falimentului
3.3.2.2 Metoda fluxurilor de trezorerie
3.3.2.3 Metode nefinanciare
CAP. 4 Criterii de alegere a metodelor de diagnosticare a întreprinderilor în
dificultate
CAP.5 Redresarea întreprinderilor în dificultate - condiţie a continuării şi
dezvoltării activităţii întreprinderii
5.1 Posibilităţi de redresare a întreprinderilor în dificultate
5.2 Caracteristici ale procesului de redresare
5.3 Strategii de redresare a întreprinderilor în dificultate

3
 5.4 Planul de redresare - implicaţii juridice şi financiare;conţinut
CAP.6 Diagnosticul unei întreprinderi în dificultate. Studiu de caz
Anexe
Bibliografie

CUVINTE-CHEIE: întreprindere în dificultate; risc; cauze ale dificultăţilor; tipologia

întreprinderilor în dificultate; proces de degradare; depreciere; criză; lichiditate;
rentabilitate; echilibru financiar; stare de insolvenţă; continuitatea exploatării; faliment;
diagnostic; diagnostic financiar; metode de diagnostic tradiţionale; metode de diagnostic
moderne; restructurare economică; restructurare financiară; lichidare; vânzare de active;
fuziune; plan de redresare.

SINTEZA
În primul capitol al tezei ne-am ocupat de delimitarea conceptului de
întreprindere în dificultate, având în vedere riscurile presupuse de activitatea
economică a unei firme, cauzele dificultăţilor, întreprinderile cu o vulnerabilitate mai
ridicată.
Cunoscând trăsăturile riscului, se poate acţiona atât în sensul formulării unor
strategii adaptate de prevenire şi control a factorilor de risc, cât şi de redresare a
manifestărilor riscurilor produse. Gestiunea riscului presupune un demers particular
tipului de întreprindere, fiind un proces de decizie destinat să selecţioneze şi să pună în
aplicare tehnici de stăpânire a riscului care presupun cele mai ridicate avantaje şi cele mai
reduse costuri.
Din cercetările efectuate am ajuns la concluzia că noţiunea de “întreprindere în
dificultate” este vastă, având valenţe economice, juridice, dar mai ales financiare.

4
Nerealizarea obiectivelor de rentabilitate şi lichiditate defineşte întreprinderea in
dificultate.
Dificultăţile pot avea la bază cauze interne sau externe, atât obiective cât şi
subiective, ce acţionează în mod independent sau în intercorelaţie. Cauzele dificultăţilor
pot fi legate de oricare din aspectele activităţii agentului economic, iar încetarea plăţilor
constituie efectul ultim al disfuncţionalităţilor întâmpinate în activitatea întreprinderii.
Am delimitat că pot exista dificultăţi temporare şi permanente şi că toate
întreprinderile sunt expuse riscului de a nu-şi mai continua activitatea. De aceea ,
cunoaşterea temeinică a cauzelor dificultăţilor şi înţelegerea lor constituie premisa
acţiunii de previzionare a activităţii întreprinderii şi a strategiilor pe care le va aborda o
întreprindere în funcţie de starea ei de sănătate.
Am considerat oportună elaborarea unei tipologii a întreprinderilor în dificultate,
ţinând seama de particularităţile dificultaţilor întâmpinate de anumiti agenţi economici.
Finalul primului capitol l-am consacrat particularităţilor întreprinderilor româneşti
în dificultate.

În capitolul al doilea am caracterizat procesul de depreciere, constatând că

acesta are un caracter progresiv. În fiecare fază de degradare întreprinderea înregistrează
o accentuare a dificultăţilor din etapele anterioare, dar şi noi dificultăţi. Astfel, falimentul
este ultima etapă a unui lung proces de degradare a situaţiei economico-financiare a
întreprinderii, având, în mod fundamental, o componentă juridică.
Dificultăţile firmelor sunt semnalate de anumiţi indicatori, iar dacă aceştia nu sunt
identificaţi din timp starea de dificultate poate fi accentuată de reacţia tardivă şi lentă a
managerilor, care au un rol major atât în determinarea dificultăţilor cât şi în redresarea
situaţiilor nefavorabile.
Concomitent, ne-am îndreptat atenţia asupra declanşării unei stări de alertă,
delimitând faptele ce afectează continuarea exploatării, opţiunile pe care le are o firmă la
dispoziţie atunci când îşi încetează plăţile,dar urmăreşte continuarea activităţii şi
consecinţele declarării situaţiei de insolvenţă. Există trei opţiuni posibile ale unei firme în
stare de insolvabilitate: restructurarea voluntară, restructurarea judiciară, falimentul.

5
Fiecare dintre acestea presupune un demers specific, cu implicaţii economice şi juridice
diferite.
Consecinţele unei stări de insolvabilitate sunt de ordin material, prin costurile
implicate de măsurile ce trebuie luate, şi psihologice, având în vedere toţi „actorii”
implicaţi în funcţionarea firmei: creditori, manageri, personal.
Cadrul legal general al procedurii de insolvenţă din România respectă, în mare
măsură, prin modificările succesive ale legii nr.64/1995, denumită „legea falimentului”,
principiile şi recomandările internaţionale şi regionale. Prin noile reglementări adoptate,
legislaţia românească privind insolvenţa corectează o serie de aspecte care erau neclare
sau nefuncţionale.

În cadrul celui de-al treilea capitol, am evidenţiat necesitatea diagnosticului,

am încadrat diagnosticul întreprinderilor în dificultate, având în vedere multiplele
utilizări ale diagnosticului întreprinderii şi am clasificat principalele metode aplicabile
întreprinderilor în dificultate, examinând avantajele şi limitele fiecăreia.
Diagnosticul asigură factorilor decizionali o viziune realistă asupra situaţiei firmei
şi procesului de degradare, fiind punctul de plecare în formularea planului de
reorganizare sau lichidare.
Metodologia de diagnosticare a întreprinderilor în dificultate presupune, iniţial,
formularea unui pre-diagnostic, care să determine în regim de urgenţă gradul de
deteriorare a situaţiei economico-financiare şi originea dificultăţilor.
Diagnosticul financiar ocupă un loc important, asigurând o pondere semnificativă
a informaţiilor necesare luării unor decizii imediate, fiind completat, pentru relevanţa
unor concluzii, de un diagnostic economic, amplu sau restrâns.
Există multiple restricţii ale diagnosticării unei întreprinderi în dificultate:
a. colectarea informaţiei;
b. lipsa timpului necesar diagnosticului;
c. lipsa mijloacelor financiare;
d. riscul de a nu identifica dificultăţile în profunzime;
e. problema atitudinii managerilor.

6
 Deoarece există posibilitatea utilizării a numeroase criterii de delimitare a
metodelor şi instrumentelor de analiză, am abordat o clasificare multicriterială, având în
vedere metode tradiţionale şi moderne, care totodată presupun un diagnostic parţial sau
global.
Bazându-ne pe avantajele şi limitele metodelor de diagnostic, evidenţiate în
capitolul trei şi pe tipologia întreprinderilor în dificultate, elaborată în cadrul capitolului
unu, am încercat în continuare o abordare criterială a metodelor şi tehnicilor de analiză
care pot fi utilizate în diagnostic.

Astfel, în capitolul patru, care constituie partea de concluzii a tezei, tratǎm

comparativ metodele şi tehnicile de analiză, evidenţiind relevanţa fiecăreia în funcţie
de gravitatea dificultăţilor, de vârsta întreprinderii, de dimensiunea acesteia etc. Alegerea
unei anumite metode este dificilă, datorită restricţiilor impuse de diagnosticul
întreprinderilor în dificultate şi importanţei concluziilor analizei efectuate pentru
stabilirea şi punerea în aplicare a unui plan de redresare.
Deşi s-a discutat mult despre fiabilitatea metodei scorurilor în predicţia
falimentului şi au existat şi pe plan naţional încercări de a construi funcţii scor, acestea
au multiple carenţe pentru a fi folosite cu succes. Totodată, schimbările continue ale
mediului de afaceri şi ale criteriilor de performanţă, în contextul integrării europene, nu
dau şanse de reuşită construirii unui scor cu capacitate de predicţie reală.
În acelaşi timp am pus în discuţie, datorită interdependenţei activităţii
întreprinderilor cotate cu piaţa de capital, relevanţa indicatorilor de piaţă, aceştia având
un conţinut informaţional ridicat cu privire la situaţia firmei.

În capitolul cinci al lucrării ne-am ocupat de modalităţile de redresare a firmei.

Şansele de redresare ale unei firme sunt condiţionate de mai mulţi factori, cei mai
importanţi fiind pertinenţa concluziilor diagnosticului şi abilitatea managerilor de a pune
în aplicare planul de redresare propus.
În acţiunea de redresare a unei firme sunt importante anumite precauţii, prin care
se urmăreşte evitarea unui eşec ulterior: conştientizarea faptului că timpul este un aliat şi

7
controlul permanent al decalajelor dintre realizări şi măsurile prevăzute de planul de
redresare.
Procesul de redresare a unei întreprinderi în dificultate presupune succesiunea a
trei acţiuni:
- informarea, care presupune efectuarea unui diagnostic global al activităţii
întreprinderii;
- decizia, fază ce implică delimitarea unei politici şi alegerea unei strategii de
redresare;
- execuţia, care presupune punerea în aplicare a planului de redresare, reprezintă
acţiunea ultimă, dar cea mai îndelungată şi costisitoare, în cadrul acesteia fiind
implementate strategiile elaborate în faza de decizie.
Au fost avute în vedere atât principalele alternative strategice ale redresării, cât şi
strategii particularizate pe cauzele dificultăţilor întâmpinate de firmele româneşti.
Deoarece conţinutul planului de redresare şi determinarea managerilor în
aplicarea măsurilor sunt condiţionări ale succesului redresării, am considerat ca fiind
necesar să evidenţiem şi aceste aspecte. De regulă, un plan de redresare trebuie să fie
conceput astfel încât întreprinderea să recupereze în maximum trei ani fondurile utilizate
în acţiunea de redresare. În cazul în care planul de redresare şi acţiunile întreprinderii în
acest sens nu sunt cele mai potrivite, întreprinderea poate înregistra o nouă “cădere”, ce
poate constitui falimentul. Acest fenomen este constatat, de regulă, în primul an de
derulare a acţiunii de redresare.

Capitolul şase este destinat studiului de caz, care presupune diagnosticul unei
societăţi din ramura „Producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice”,
aflate într-un proces de degradare continuu, mai accentuat pe anumite perioade.
Diagnosticul societăţii are ca finalitate elaborarea unui plan de redresare.
Deprecierea puternică, suferită în ultimii ani, deşi poziţia sa în ramură este
neschimbată, demonstrează că aceasta este proporţională, într-o oarecare măsură, cu
trendul ramurii. În alegerea metodelor de diagnostic s-au avut în vedere: relevanţa
concluziilor în elaborarea unui plan de redresare adecvat situaţiei de fapt şi demonstrarea
capacităţii informaţionale şi a limitelor fiecărei metode şi tehnici utilizate.

8
 Restructurarea societăţii este impusă şi de cerinţele noilor acţionari, privind
diversificarea obiectivului de activitate şi de adaptarea firmei la cerinţele unei pieţe
interne limitate şi condiţiilor de calitate şi comercializare impuse pe piaţa externă.
Concluziile diagnosticului efectuat relevă necesitatea restructurării activităţii firmei pe
mai multe planuri: restructurarea personalului, urmărind atingerea unor parametri optimi
de eficienţă a utilizării factorului uman, realizarea unor investiţii pentru îmbunătăţirea
performanţelor mijloacelor fixe şi reducerea dependenţei faţă de anumiţi furnizori,
îmbunătăţirea activităţii de marketing şi a imaginii firmei pe piaţă.
Planul de redresare cuprinde, de asemenea, situaţiile financiare previzionate, cu
ajutorul cărora se pot urmări posibilele decalaje dintre rezultatele aplicării măsurilor de
redresare şi obiectivele avute în vedere.

9
CURRICULUM VITAE
Ţuţui Daniela

Date personale:
Vârsta: 34 ani
Locul naşterii: Constanţa
Data naşterii: 21 decembrie 1970
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorită

Adresa:
Str. Peştera Scărişoara nr.3, Bl.B16B, ap.4, sector 6, Bucureşti
Tel.fix: 725 33 93, mobil: 0722.46 54 14
E-mail: tutuidaniela@yahoo.com

Educaţie:
1995 – 1996 Studii Aprofundate, specializarea “Audit şi
management contabil”, în cadrul Facultăţii
Contabilitate şi Informatică de Gestiune –
Academia de Studii Economice Bucureşti

1990 – 1995 Facultatea de Contabilitate şi Informatică de

Gestiune, Academia de Studii Economice Bucureşti

1985 – 1989 Liceul Economic - Constanţa

Specializări:
iunie – august 2001 Bursă de studii doctorale – Universitatea Orleans –
Franţa
septembrie – noiembrie 1997 Cursuri de evaluare de întreprinderi, organizate de
ANEVAR; certificat de “Expert-evaluator de
întreprinderi”
septembrie 1996 – prezent doctorand, specialitatea:Analiza economico-
financiară,tema: “Diagnosticul întreprinderilor în
dificultate”
Experienţa profesională:
Instituţia Academia de Studii Economice
Departament Catedra de Analiză Economico-Financiară
Poziţia Lector universitar
Perioada octombrie 1995 – prezent

Limbi străine:
Limba engleză – foarte bine
Limba franceză – citit, scris: foarte bine; conversaţie: nivel mediu

10