Conf. Dr.

CRISTIANA TINDECHE

ANALIZA ECONOMICA A UNITĂŢILOR DE

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ ŞI AGROTURISM
 CAPITOLUL I.
ANALIZA ECONOMICA- concept, tipologie, particularitATi,
metode Si importantA

1.1.Concept privind analiza economica

 Cunoaşterea profundă a fenomenelor, desprinderea legăturilor cauzale ale
acestora ca scop de sine stător face necesară utilizarea analizei economice.
Analiza economică reprezintă o activitate indispensabilă desfăşurării
managementului la nivelul unei unităţi agroturistice.
Analiza este definită ca fiind o metodă de cercetare şi cunoaştere bazată pe
decompunerea sau desfăşurarea unui obiect sau unui fenomen în părţile sale
componente, precum şi stabilirea factorilor care-l determină.
Prin urmare, analiza economică studiază fenomenele din punct de vedere
economic, respectiv al consumului de resurse şi al rezultatelor obţinute, esenţiale în
acest domeniu fiind relaţiile structural-funcţionale şi a celor de cauză –efect.
Cu ajutorul metodelor specifice ea apare ca un instrument indispensabil în
procesul cunoaşterii, deoarece permite stabilirea structurii fenomenelor, a relaţiilor
de cauzalitate, a factorilor care le generează, a legilor formării şi desfăşurării lor,
ceea ce presupune suportul elaborării deciziilor privind activitatea în viitor.
Analiza economică răspunde unor necesităţi practice, fiind ancorată în
realităţile întreprinderii. Pe baza informaţiei existente, cercetează rezultatele
obţinute, factorii care le-au determinat şi concordanţa acestora cu criteriile de
eficienţă, evidenţiind posibilităţile de sporire a performanţelor întreprinderii.
Prin analiza economică se stabilesc punctele tari şi slabe din activitatea unei
firme dar şi măsurile ce urmează a se aplica pe termen scurt şi lung pentru
atingerea anumitor obiective propuse.
Punctele forte de la nivelul unei unităţi sunt reprezentate de:
-o bună structură internă –compartimente, departamente, sectoare;
-existenţa unor tehnologii moderne de lucru;
-personal cu un înalt grad de calificare şi experienţă;
-promovarea unui management competent;
 Punctele slabe existente la nivelul unei unităţi pot fi reprezentate prin:
-dotare tehnico-materială necorespunzătoare;
-existenţa unui personal necalificat;
-existenţa unui management defectuos;
-o poziţionare greşită faţă de piaţă, a unităţii, etc.
În concluzie analiza economică are un rol fundamental în evaluarea,
reglarea şi ameliorarea performanţelor economico-financiare ale unităţii. De aceea,
aceasta constituie baza studiilor de fezabilitate şi a celor de evaluare economică a
întreprinderilor.
Analiza economică ca activitate practică are un caracter permanent,
indiferent dacă se realizează de către un compartiment din cadrul firmei sau de
către societăţi specializate de consultanţă, audit, etc. şi de fapt nu constituie un
scop în sine, ci un mijloc pentru atingerea unui obiectiv; deci ea trebuie să ofere
soluţii pentru fundamentarea corespunzătoare a deciziilor.

1.2.Tipologia analizei

Analiza economică poate fi clasificată în mai multe tipuri în funcţie de

diferite criterii, astfel:
1.din punct de vedere al etapei în care se desfăşoară fenomenele
economico-financiare cercetate, se disting trei tipuri de analiză economică:
 analiza post-factum care se realizează la sfârşitul unei perioade de
timp-zi, lună, an, proces de producţie;
 analiza curentă;
 analiza previzională sau prospectivă.
Analiza postfactum vizează activitatea din trecut, adică presupune cercetarea
unei activităţi economice care s-a desfăşurat într-o perioadă de timp anterioară,
având drept scop analiza gradului şi a modului în care au fost respectate o serie de
cerinţe şi exigenţe ale etapei respective.
Analiza curentă vizează activitatea curentă, adică presupune cercetarea unei
activităţi economice în curs de desfăşurare, de realizare, urmărind, cu precădere,
modul şi măsura în care se îndeplinesc o serie de prevederi, preîntâmpinarea
acţiunii unor factori perturbatori, fundamentarea măsurilor care se impun pentru
asigurarea realizării integrale a cererii.
Analiza previzională, care constituie o etapă premergătoare în elaborarea unor
prevederi sau a planului, vizează viitorul, adică presupune cercetarea unei activităţi
economice posibil de realizat în perspectivă, având ca obiect identificarea
rezervelor interne şi a măsurilor concrete de mobilizare raţională a acestora menite
să contribuie la obţinerea unor rezultate economico-financiare superioare.
2.din punct de vedere al însuşirilor esenţiale sau al determinărilor
cantitative ale fenomenelor:
 analiza cantitativă;
 analiză calitativă.
Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenelor economico-financiare
prin determinări cantitative, urmăreşte cantitatea, volumul rezultatelor, efectele
obţinute şi determină influenţa factorilor prin determinări cantitative, se pot măsura
cu exactitate. În analiza cantitativă îşi găsesc un câmp tot mai larg de aplicare
metodele şi procedeele matematicii moderne.
Analiza calitativă, urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile sale esenţiale şi
permite stabilirea factorilor care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul şi-l
determină. Utilizând metoda abstractizării, stabileşte modele abstracte în care sunt
prinse legăturile esenţiale caracteristice fenomenelor economico-financiare,
desemnând astfel filiera şi cadrul în care trebuie să se desfăşoare întreaga cercetare.
Abordarea sistemică a fenomenelor economico-financiare, cercetarea lor
cibernetică, reprezintă căi de realizare a analizei calitative.
3.după nivelul la care se desfăşoară analiza:
 analiză microeconomică;
 analiză macroeconomică.
Analiza microeconomică cercetează fenomenele economico-financiare la
scara unei unităţi economice şi a părţilor ei componente.
Analiza macroeconomică cercetează fenomenele economico-financiare la
nivelul unei ramuri sau subramuri economice, precum şi la nivelul economiei
naţionale în ansamblul său.
4.după modul de urmărire în timp a fenomenelor:
 analiză statică;
 analiză dinamică.
Analiza statică cercetează fenomenele economico-financiare la un moment
dat evidenţiind relaţiile dintre elementele şi factorii care determină o anumită
poziţie a fenomenului cercetat. Noţiunea de static este legată de momentul de
efectuare a analizei.
Analiza dinamică cercetează fenomenele economico-financiare în mişcarea
lor, evidenţiind poziţia acestora în timp, în anumite momente.
5.după orizontul de timp pe care se desfăşoară, distingem:
 analiză pe termen scurt;
 analiză pe termen lung.
Analiza pe termen scurt se referă la fracţiune de timp şi poate ajunge până la
un an (zile, decade, luni, trimestre, semestre). Acest tip de analiză serveşte
managementului agentului economic pentru conducerea operativă.
Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc termenul de un an şi
utilizeză frecvent modele de tip static sau stocastic. La scară microeconomică, în
ţările cu economie de piaţă se operează frecvent cu modele în care intervalul de
timp analizat este de 3-5 ani.
6. după criteriile de studiere a fenomenelor:
 analize care urmăresc aspecte economice-analiză economică;
 analize ce vizează aspecte legate de tehnologia aplicată-analiză tehnico-
economică;
 analize socio-economice;
 analiză economico-financiară;
 analiză financiară;
Analiza economică se referă la fenomenele economice şi operează cu
metode şi instrumente specifice acestui domeniu.
7.în funcţie de delimitarea obiectului analizat:
 analiza pe ramuri;
 analiza pe unităţi organizatorice-întreprinderi, sectoare, secţii, grupuri
de întreprinderi, holdinguri;
 analiza la nivelul structurilor organizatorice ale unităţii economice pe
probleme-cifra de afaceri, productivitatea muncii, salariile, rentabilitatea,
lichiditatea, solvabilitatea, etc.
Primul tip de analiză vizează fenomenele şi procesele economico-financiare
pe total unitate, indicatorii utilizaţi în acest cadru având prin calcul, un caracter
global. Prin urmare, la acest nivel analiza are inevitabil un conţinut mai general,
fiind relevate aspectele esenţiale ale creşterii economice şi ale eficienţei acesteia în
contextul economiei de piaţă.
Cel de-al doilea tip de analiză se efectuează la nivelul structurilor
organizatorice ale unităţii economice. La acest nivel, investigarea dobândeşte o
aprofundare maximă, mergând până la depistarea concluziilor finale care au
generat rezultatele economico-financiare supuse analizei.
 În ultimii ani, categoria de analiză care s-a utilizat frecvent pe plan
internaţional şi naţional atât în teoria economică cât şi în practică, răspunzând unor
necesităţi ale agenţilor economici, organelor de control şi fiscale, este analiza
economico –financiară privind activitatea desfăşurată.

1.3.Conţinutul analizei economice

Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi

factori, cuprinzând următoarele etape:
1.delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor fapte,
fenomene, rezultate. Delimitarea obiectului se face în timp şi spaţiu, calitativ şi
cantitativ utilizind diverse metode de evaluare şi calcul.
2.determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat.
Descompunerea în elemente componente presupune o analiză structurală. Factorii
se stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei care
acţionează indirect.
3.stabilirea factorilor presupune şi determinarea corelaţiei dintre fiecare
factor şi fenomenul analizat, cât şi a corelaţiei dintre factorii care acţionează;
Parcurgerea celor trei etape conduce la elaborarea de modele ale fenomenelor
analizate.
4.măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori,- se utilizează
analiza cantitativă, pentru cuantificarea influenţelor, a rezervelor interne, a
aprecierii cât mai exacte a rezultatelor;
5.sintetizarea rezultatelor analizei, stabilindu-se concluziile şi aprecierile
asupra activităţii din sfera cercetată. Concluziile trebuie să precizeze situaţia
realizată faţă de nivelul de comparaţie, aspectele pozitive şi negative manifestate,
care sunt cauzele interne şi externe.
 6.elaborarea măsurilor care reprezintă conţinutul deciziilor menite să
asigure o folosire optimă a resurselor, pentru sporirea eficienţei activităţii în viitor.
Parcurgerea acestor etape, asigură caracterul complex şi în acelaşi timp
ştiintiifc al analizei economice.

1.4.Particularităţile analizei economice

Analiza economică se caracterizează prin următoarele particularităţi:

1.Analiza economică este în general, deosebit de complexă- particularitate
care derivă din însăşi complexitatea fenomenelor economico-financiare, din
multiplele legături interne care caracterizează aceste fenomene şi procese.
2.În analiza economică –având în vedere că fenomenele şi procesele
economico-financiare sunt implicit fenomene social-economice a căror existenţă şi
dezvoltare nu pot fi concepute în afara prezenţei omului şi a societăţii, o atenţie
deosebită trebuie acordată factorului uman, care are un rol hotărâtor în activitatea
unităţilor de agroturism şi alimentaţie publică. De aceea, se impune o corelare a
analizei economice propriu-zise a forţei de muncă cu o serie de analize de tip
sociologic, psihologic şi ergonomic, care, pătrunzând în intimitatea unor aspecte
legate de fiinţa umană pot descoperi noi rezerve care să contribuie la o creştere
mult mai intensă a productivităţii muncii şi a eficienţei economico-financiare în
general.
3.În procesul cunoaşterii ştiinţifice a fenomenelor economico-financiare,
analiza calitativă trebuie să preceadă analiza cantitativă, rolul analizei calitative
constituindu-l elaborarea modelului abstract şi a filierei logice pe care trebuie s-o
urmeze întreaga cercetare.
1.5.Funcţiile analizei economice
 Analiza economică, prin ea însăşi, realizează în procesul conducerii
agentului economic o seamă de funcţii:
-funcţia informaţională privind situaţia economico-financiară, bugete, niveluri ale
concurenţei pe diferite pieţe, etc.;
-funcţia de evaluare privind potenţialul tehnico-economic al agentului economic;
-funcţia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficienţă şi îmbunătăţire a
potenţialului economico- financiar al agentului economic;
-funcţia de realizare a cerinţelor gestiunii eficiente a patrimoniului;
-funcţia de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico-financiar, care
presupune analiza relaţiilor cu băncile de la care se fac împrumuturi, cu furnizorii,
creditorii , cu sistemele de impozitare a veniturilor, bursa de valori, etc.

1.6.Factorii de influenţă a fenomenelor economice

Fiecare întreprindere, indiferent de tipul, profilul de activitate şi localizarea

ei se confruntă cu o multitudine de factori care formează mediul de afaceri.
Cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor de îmbunătăţire a
funcţiunii agentului economic ca sistem, reprezintă un obiectiv major al analizei
economico-financiare.
Managerii nu pot administra cu succes o întreprindere fără a ţine cont de
factorii care decurg din relaţiile de intercondiţionare reciprocă dintre întreprindere
şi mediul extern, cum ar fi: factorii tehnici, tehnologici, economici, sociali, politici,
juridici, psihologici, demografici.
Factorii reprezintă acele forţe motrice care provoacă sau determină un
fenomen, ei acţionând nu izolat, ci interdepent, corelat într-un sistem de legături
complex.
 Factorii care influenţează fenomenele economice se pot clasifica în funcţie
de mai multe criterii:
1. După natura lor:
 Tehnici-utilaje, maşini, instalaţii utilizate în unităţile de alimentaţie
publică şi agroturism;
 Tehnologici-cantitatea de materii prime utilizată în vederea obţinerii
unui meniu conform reţetei de fabricaţie;
 Organizatorici sunt factorii purtători de costuri mici, care ţin de
modul de organizare, de conducere a proceselor de producţie;
 Economico-financiari: costurile factorilor de producţie;
 Psihologici au o anumită influenţă asupra rezultatelor cum ar fi:
motivarea personalului, gradul de responsabilitate, nivelul veniturilor
acordate, apartenenţa la proprietate, etc.
 Naturali: temperatura, umiditatea, inundaţii, alunecări de teren, etc.
2. După caracterul lor într-o anumită relaţie de cauzalitate:
 Factori calitativi sunt acei factori care au aceeaşi natură cu fenomenul
analizat. De exemplu: productivitatea muncii este de aceeaşi natură cu
producţia, dar se referă la o singură persoană sau unitate de timp.
 Factori cantitativi, care sunt purtătorii materiali ai celor calitativi.
 Factori de structură, care intervin atunci când rezultatul analizei se
referă la măsuri agregate adică acele măsuri compuse din mai multe
elemente.
3. După modul cum acţionează:
 Factori cu acţiune directă, care îşi exercită nemijlocit influenţa asupra
fenomenului analizat;
 Factori cu acţiune indirectă care acţionează asupra fenomenului
analizat prin intermediul altor factori.
4. În funcţie de activitatea întreprinderii:
 Factori dependenţi de activitatea întreprinderii, sunt cei care îşi au
originea în eforturile depuse de întreprindere pentru economisirea tuturor
categoriilor de resurse.
 Factori independenţi de activitatea întreprinderii îşi au originea în
sfere economice şi administrative care depăşesc cadrul şi posibilităţile
unităţilor economice în privinţa eforturilor care se impun, în etapa
respectivă pentru obţinerea anumitor rezultate economico-financiare (de
exemplu unele măsuri luate de stat pe linia strategiei de sprijinire şi
modernizare a agroturismului şi alimentaţiei publice).
5. După gradul de sintetizare:
 Factori simpli, care nu pot fi dezmembraţi în alţi factori –având în
vedere sfera de desfăşurare a analizei
 Factori complecşi, care sunt determinaţi de o serie de alţi factori
simpli sau complecşi
6. După izvorul acţiunii lor:
 Factori interni (endogeni) care îşi au originea în interiorul unităţilor
de alimentaţie publică şi agroturism; de exemplu: organizarea internă a
producţiei, ritmicitatea producţiei, disciplina muncii.
 Factori externi (exogeni) care îşi au originea în mediul extern al
întreprinderii (de exemplu, modificarea cursului de schimb, concurenţa,
inflaţia care îşi au originea la nivelul ramurii sau al economiei naţionale,
modificări de preţuri la materiile prime, etc.).
7.După stadiul circuitului economic:
 Factori specifici stadiului aprovizionării;
 Factori specifici stadiului producţiei;
 Factori specifici stadiului vânzării şi încasării contravalorii producţiei;
 8. După posibilităţile de previziune:
 Factori previzibili (cerţi sau determinabili) care acţionează în cadrul
unor procese controlate de conducerea întreprinderii;
 Factori imprevizibili (incerţi sau aleatori) care acţionează necontrolat,
ca urmare a unor abateri de la desfăşurarea normală a unor procese
economice sau sub impulsul unor forţe din afară.
9. După intensitatea acţiunii lor:
 Factori dominanţi (factori cheie), sunt acei factori a căror influenţă
este hotărâtoare în obţinerea rezultatelor
 Factori secundari, cei a căror influenţă nu este hotărâtoare în
obţinerea rezultatelor.
10. În funcţie de gradul de variabilitate şi de acţiune, se disting
următoarele grupe de factori:
 Factori variabili
 Factori constanţi sau ficşi
Factorii variabili sunt acei factori care, într-o perioadă de timp dată,
înregistrează anumite modificări faţă de criteriul de comparaţie utilizat, acţionând
în felul acesta, asupra fenomenului economico-financiar analizat.
Factorii constanţi, neînregistrând modificări, în aceeaşi perioadă de timp nu
acţionează asupra variaţiei fenomenului economico-financiar analizat.
11. În funcţie de sensul acţiunii asupra fenomenului economico-financiar
analizat, se disting următoarele grupe de factori:
 Factori cu acţiune favorabilă
 Factori cu acţiune nefavorabilă
 Factori indiferenţi a căror acţiune este zero
 Un factor are o acţiune favorabilă sau nefavorabilă în funcţie de aportul său
la îndeplinirea sau neîndeplinirea unor prevederi sau în ceea ce priveşte variaţia
într-un sens sau altul a diverşilor indicatori economico-financiari.

1.7. Importanţa cunoaşterii analizei economice

Firmele puternice deţin în cadrul lor un compartiment de analiză economico-

financiară a cărei responsabilitate este de a efectua analize economice pe probleme,
studii utilizate în practica managerială curentă sau de a efectua diagnostice globale.
În cadrul firmelor mici care nu dispun de compartimente specializate de
analiză, activitatea de analiză economică este realizată de fiecare compartiment
funcţional, pe problemele care intră în competenţa acestora.
Activitatea desfăşurată de compartimentul de analiză economico-financiară
constă în realizarea de rapoarte de diagnosticare pe probleme, diagnostice globale
în cazul existenţei disfuncţionalităţilor în funcţionarea întreprinderii, analiză pe
bază de bilanţ în scopul prezentării în cadrul şedinţelor consiliilor de administraţie,
respectiv în adunarea generală a acţionarilor.
În practica de conducere a unităţilor economice, analiza economico-
financiară îşi găseşte o utilizare prioritară în cadrul funcţiilor de previziune şi
control. În acest context, rolul concret al analizei economico-financiare poate fi
rezumat şi sistematizat astfel:
1. Analiza economică reprezintă un mijloc indispensabil în elaborarea unor
planuri reale, temeinic fundamentate din punct de vedere ştiinţific;
2. Analiza economică constituie, în acelaşi timp, un instrument operativ, de
cunoaştere şi de reglare, în procesul îndeplinirii planului;
 3. Analiza economică contribuie atât la realizarea şi eventual depăşirea
rentabilităţii prevăzute, cât şi la asigurarea unei situaţii patrimonial-financiare
echilibrate pe întreg parcursul anului.

CAPITOLUL 2.
METODE SI TEHNICI FOLOSITE IN
ANALIZA ECONOMICA

Metodele, procedeele şi tehnicile de analiză economică deţin un rol

important în evaluarea şi valorificarea potenţialului agentului economic din turism
sau alimentaţie publică.
Noţiunea de metodă provinde din limba greacă methodos şi înseamnă mod
sau cale de cercetare.
Metoda unei ştiinţe reprezintă ansamblul de procedee utilizate de aceasta în
vederea realizării obiectivului său.
Procedeele reprezintă latura practică a efectuării unei lucrări, o modalitate
concretă de a acţiona pentru atingerea obiectivelor propuse, deci concretizarea
metodei.
În cadrul analizei economice se utilizează mai multe metode şi procedee
specifice sau împrumutate din alte ştiinţe.
Acestea se pot grupa în 2 categorii:
1.metode ale analizei calitative–esenţa fenomenului, surprinderea legăturilor
cauzale; construirea unor modele ale fenomenelor economice;
2.metode ale analizei cantitative-au ca obiectiv cuantificarea influneţelor
elementelor sau factorilor care explică fenomenul.
 2.1.Metode şi tehnici ale analizei calitative

În analiza calitativă se utilizează următoarele metode şi tehnici:

1.1. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

1.2. Comparaţia
1.3. Stabilirea sistemului factorial-cauzal al explicării fenomenului
1.4. Modelarea fenomenelor economice
1.5. Interpretarea rezultatelor
1.6. Generalizarea sau evaluarea rezultatelor

Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Este metoda de studiere a realităţilor economice şi constă în
descompunerera fenomenelor şi proceselor cercetate în elemente componente
pentru a asigura profunzimea studierii faptelor. Prin utilizarea metodei diviziunii şi
descompunerii rezultatelor se determină contribuţia fiecărui element la formarea,
dezvoltarea şi abaterea totală a fenomenului analizat.
Diviziunea şi descompunerea rezultatelor şi a abaterilor lor sunt de mai
multe feluri:
a.diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (semestre, trimestre, luni,
zile, ore) care permite evidenţierea abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare
în timp a rezultatului;
b.diviziunea după locul de formare a acestora (societate pe acţiuni, secţie,
sector, loc de muncă) decurge în mod necesar din funcţia analizei de semnalare a
locurilor unde efectul obţinut nu corespunde condiţiilor create;
 c.descompunerea pe părţi, elemente, factori şi cauze, prezentând o
importanţă deosebită în procesul de analiză economico-financiară în localizarea
rezultatelor favorabile sau nefavorabile.
Modelul general de reprezentare a diviziunii unui fenomen (A) se prezintă ca
o sumă de elemente:
A = a1 + a2 + a3 + a4 .... an
Abaterea absolută (  A) se determină ca sumă algebrică a abaterilor parţiale:
n
 A=  ai
i 1

 ai =abaterea absolută a elementului ai calculată după relaţia:

 ai=ai1-ai0

unde:
ai1=nivelul indicatorului în perioada curentă;
ai0 =nivelul indicatorului în perioada de bază;

Comparaţia
Orice rezultat al activităţii firmei se analizează şi apreciază nu ca o mărime
importantă în sine, ci în raport de un criteriu, bază de comparaţie.
În cazul oricărei întreprinderi există posibilitatea utilizării următoarelor
criterii de comparaţie: nivelul obiectivelor programate, nivelul optim al
indicatorului, rezultatele perioadei precedente, rezultatele altor întreprinderi
concurente, rezultatele unor întreprinderi din alte ţări, normative, standarde, etc.
Pentru utilizarea acestei metode este necesară respectarea următoarelor
condiţii:
-asigurarea omogenităţii datelor supuse comparaţiei;
-analiza să se refere la aceeaşi perioadă de timp (an, trimestru, semestru, lună, etc);
Tipuri de comparaţii
 În practica analizei economico-financiare, în funcţie de criteriul care stă la
bază, se utilizează mai multe categorii de comparaţie cum ar fi:
 Comparaţii în timp-privind realizările dintr-o anumită perioadă curentă la
realizările din una sau mai multe perioade precedente;
 Comparaţii în spaţiu –pot fi efectuate între rezultatele unor verigi
organizatorice interne ale societăţii pe acţiuni;
 Comparaţii mixte, adică acele comparaţii care se bazează pe ambele criterii
(timp şi spaţiu);
 Comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit –program, norme, standarde,
etaloane, valori de normalitate, niveluri stabilite de structuri specializate,
bancare, agenţii;
 Comparaţii cu caracter special-se utilizează alte criterii decât cele
menţionate mai sus, cum ar fi, comparaţia variantelor tehnico-economice în
vederea alegerii celei optime.
Comparaţia poate fi efectuată cu ajutorul următorului sistem de indicatori:
-indicatori absoluţi
-indicatori relativi
-indicatori medii
-indicatori de variaţie
-indicatori ajustaţi
Indicatori absoluţi
 Abaterea absolută reprezintă diferenţa dintre nivelul efectiv şi cel al bazei de
comparaţie ale aceluiaşi fenomen sau rezultat economic, exprimate în unitatea de
măsură a indicatorului dat. În dinamică, sporul absolut reprezintă diferenţa în
mărimi absolute dintre nivelul indicatorului din perioada curentă (1) şi cea de bază
(2). Arată în mărimi absolute cu câte unităţi a crescut sau a scăzut indicatorul în
perioada curentă faţă de cea de bază.
Indicatori relativi
 Indicele de creştere exprimă de câte ori nivelul efectiv al fenomenului sau
rezultatului economic analizat a crescut sau a scăzut faţă de nivelul considerat ca
bază. În dinamică, arată de câte ori indicatorul (bază de comparaţie) din perioada
de bază se regăseşte în indicatorul (comparat) din perioada curentă. Se exprimă sub
formă de coeficient sau procentual.
 Abaterea relativă (sporul relativ, ritmul de modificare relativă) este
rezultatul comparaţiei care exprimă în procente abaterea nivelului efectiv de la
nivelul de comparare. În dinamică, arată procentual cât reprezintă abaterea
indicatorului de la o perioadă la alta faţă de nivelul indicatorului în perioada de
bază.
 Abaterea relativă medie care în dinamică arată cu cât a sporit procentual
fenomenul din perioada curentă faţă de valoarea medie a fenomenului considerată
pentru mijlocul intervalului de analiză, metoda utilizându-se numai pentru două
perioade succesive, variaţia indicelui fiind cu bază în lanţ.
Indicatori medii
 Nivelul mediu al fenomenului arată valoarea care are probabilitatea cea mai
mare de apariţie, fiind o măsură a tendinţelor centrale, caracterizând cel mai bine
ansamblul fenomenului.
Indicatori de variaţie
 Abaterea standard (media pătratică) măsoară variabilitatea fenomenului
(stabilitatea şi deci şi riscul) şi arătă cu cât se abat în plus sau în minus (în medie)
valorile fenomenului faţă de media fenomenului. Un fenomen este cu atât mai
stabil cu cât abaterea standard este mai redusă.
Indicatori ajustaţi
 Reprezintă seriile de date care se referă la fenomenul analizat şi care au fost
prelucrate statistic pentru a evidenţia tendinţa fenomenului analizat prin eliminarea
variaţiilor periodice (sezoniere şi ciclice) şi a celor aleatoare. Principalele metode
de ajustare sunt:
-Ajustarea prin metoda mediilor mobile (eşalonate, de diferite ordine, centrate);
-Ajustarea analitică prin funcţii matematice, cele mai utilizate fiind liniară,
hiperbolică, cuadratică.
Principalii indicatori sunt:
-media valorilor ajustate;
-abaterile absolute ale fenomenului faţă de nivelul ajustat;
-eroarea standard care măsoară abaterea valorile ajustate de cele efective;

Stabilirea sistemului factorial-cauzal al explicării fenomenului

Aceasta presupune stabilirea factorilor care determină formarea şi
modificarea rezultatelor, precum şi a relaţiilor structural-funcţionale dintre
elementele fenomenului economic. Este foarte importantă cunoaşterea naturii
fiecărui factor (cantitativ, calitativ, de structură) pentru ca sistemul să fie realizat
logic şi pe baze reale în funcţie de principiul condiţionării, corelării.

Modelarea fenomenelor economice

Modelul, în analiză este unul economico-matematic, exprimat sub formă de
ecuaţii, inegalităţi, corelaţii dintre indicatori, funcţii de producţie, etc.
Tipologia modelelor
 Modele initative sau iconice
 Modele analogice
Dintre modelele analogice, graficele sunt frecvent utilizate în teoria şi practica
economică pentru vizualizarea fenomenelor economice.
 Modele simbolice
 Acestea se bazează pe utilizarea simbolurilor (litere, cifre) în reprezentarea
fenomenelor şi a raporturilor dintre ele. În analiza economico-financiară
prevalează modelele simbolice. Acestea pot fi: modele de corelaţie, aditive,
multiplicative, balanţiere, de raport, combinate. Modelele trebuie astfel construite
încât să exprime corect legătura dintre factori şi fenomene şi să existe concordanţă
deplină între legătura formal matematică şi cea logic economică.

Interpretarea rezultatelor
După comensurarea influenţelor elementelor sau factorilor asupra
rezultatului economic se interpretează rezultatele în funcţie de semnificaţia lor
economică.

Generalizarea sau evaluarea rezultatelor

Reprezintă o metodă calitativă de reunire într-un ansamblu a concluziilor
rezultate din studiul factorial –cauzal al fenomenelor; reţinându-se aspectele
esenţiale pentru procesul decizional. Ea se realizează în raportul de analiză, studiile
de fezabilitate şi de evaluare