Ambalarea produselor alimentare si

transformări induse de ambalaje

produselor alimentare
Curs I
Cuprins
• 1. Noțiuni introductive privind
ambalarea
• 2. Importanța ambalării
• 3. Ambalarea alimentelor
• 3.1. Obiectivele ambalării
• 4. Descrierea ambalajului
• 5. Condiții generale pentru ambalaje
• 6. Clasificarea ambalajelor
• 7. Operații de ambalare
• 8. Modalități de realizare a ambalării
• 9. Transformări fizico-chimice
• 10. Transformări chimice
• 11. Caracterizarea materiilor prime a
ambalajelor
• 12. Însușiri fizico-chimice ale materialelor
de ambalare
• 12.1. Permeabilitatea
• 12.1.1.Permeabilitatea materialelor
plastice la vapori și gaze
• 12.2. Microporozitatea
• 12..3. Impermeabilitatea la
microorganisme
• 12.4. Comportarea materialelor de
ambalare la frig
• 12.5. Comportarea materialelor de
ambalare la cald
• 12.6. Duritatea
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND AMBALAREA

• Ambalaje au rolul de a proteja produsele de factorii externi şi le facilitează transportul şi

manipularea.

• Tipul şi design-ul materialelor de ambalare trebuie să asigure o protecţie adecvată

pentru produsele alimentare, să reducă la minimum riscurile de contaminare, să prevină
deteriorarea şi să permită etichetarea adecvată.

• Ambalajul este un sistem fizico-chimic complex, cu funcții multiple, care asigură

menținerea sau, în unele cazuri, ameliorarea calității produsului căruia îi este destinat.

• Ambalajul favorizează identificarea produsului, înlesnind atragerea de cumpărători

potențiali.

• Din punct de vedere comercial, ambalajul permite asigurarea în cele mai bune condiții a
manevrării, conservării, depozitării și transportului produselor.
2. IMPORTANŢA AMBALĂRII
• Indiferent de natura lor, produsele alimentare suferă modificări fizico-
chimice mai mult sau mai puţin evidente în funcţie de:
➢ tipul de ambalaj;
➢ perioada şi temperatura de depozitare;
➢ termenul de valabilitate.

• Un ambalaj optim trebuie să protejeze bine produsul, să fie uşor şi

ieftin, iar caracteristicile sale tehnice trebuie să faciliteze operaţiile de
manipulare, transport şi depozitare, iar pe de altă parte, prin modul în
care este conceput, să reprezinte un instrument eficient de marketing.
3. AMBALAREA ALIMENTELOR
• Ambalarea este procedeul prin care se asigură, cu ajutorul ambalajelor,
protecţie temporară produselor alimentare.

• Ambalarea reprezintă o etapă importantă în procesul de

fabricare/conservare a alimentelor.

• Succesul metodelor de conservare este determinat de modul în care se

realizează ambalarea, în vederea asigurării menţinerii proprietăţilor
produselor alimentare şi pentru mărirea termenului de valabilitate.

• Ambalarea se poate efectua pentru:

➢ produse procesate, gata de consum (salamuri, biscuiţi etc.);
➢ produse neprocesate sau materii prime (carne, făină etc.).
3.1. Obiectivele ambalării
• să menţină parametrii privind siguranţa alimentelor pe toată durata de valabilitate a
produselor ambalate;

• să asigure protecţia alimentelor împotriva factorilor nocivi din mediu (vapori, apă, gaze etc.);

• să protejeze mediul (denaturarea corespunzătoare a unor deşeuri, reciclarea unor ambalaje

refolosibile);

• să asigure protecţia alimentelor faţă de rozătoare, insecte, microorganisme, pe toată durata

de valabilitate a produselor alimentare;

• forma obţinută după ambalare să fie regulată, astfel încât să poată fi depozitate prin
stivuire/suprapunere;

• mărimea şi grafica să atragă consumatorul.

Considerând că etichetarea şi eticheta unui ambalaj fac parte intrinsecă din
procesul de ambalare şi respectiv din ambalaj, atunci rolul complex și
multifuncțional al ambalajelor se exprimă prin următoarele funcţii principale:
• prezentarea caracteristicilor şi compoziţiei produsului, vizând în mod fundamental consumatorul,
prin aceasta realizându-se corecta şi necesara informare a acestuia;

• protejarea produsului faţă de efectele negative pe care le-ar putea produce factorii externi sau
interni asupra produsului, cum ar fi factorii mecanici, microbiologici, biochimici, fizici;

• conservarea produsului alimentar perisabil, asigurându-i acestuia durata acceptabilă de valabilitate,

în interiorul căreia caracteristicile nutritive, de inocuitate, comerciale etc., se păstrează între
limitele impuse de legislaţie, standarde, norme sau convenţii;

• asigurarea şi facilitarea vânzării produsului către utilizatori sau consumatori;

• reducerea pierderilor în greutate, a deteriorărilor şi a deprecierilor produselor;

• creşterea valorii comerciale a produselor.

4. DESCRIEREA AMBALAJULUI
• Ambalajul reprezintă totalitatea elementelor care acoperă sau învelesc un
produs sau un ansamblu de produse, cu scopul de a le asigura protecţia pe
parcursul manipulării, transportului, depozitării şi comercializării, până la
consumator, pe toată perioada termenului de valabilitate a produsului
alimentar.

• Material de ambalare = materialul din care este confecţionat ambalajul

propriu-zis şi accesoriile.

• Accesorii = totalitatea elementelor care completează sau preiau o parte din

funcţiile ambalajelor: imobilizare, amortizare şocuri, închidere etc.

• Produsul ambalat = unitatea formată dintre produsul alimentar şi ambalajul

primar utilizat.
5. CONDIȚII GENERALE PENTRU AMBALAJE
• materialele de ambalare şi împachetare trebuie avizate sanitar;

• materialul de ambalare trebuie să fie adecvat pentru scopul în care este folosit.
Ex.: în cazul ambalării cărnii şi a produselor din carne, caserolele sau cutiile de carton trebuie să aibă
un strat interior protector sau alte mijloace de protecţie a cărnii. Acest strat interior nu este necesar
dacă produsele sunt ambalate individual;

• materialele de împachetare reutilizabile trebuie să fie rezistente la dezinfectante şi la coroziune;

• materialele de ambalare şi împachetare trebuie nu numai să asigure protecţia, ci şi să menţină

caracteristicile alimentelor;

• unităţile de industrie alimentară trebuie să deţină un spaţiu special amenajat pentru depozitarea
materialelor de ambalare;

• materialele
Alimentele de ambalare
neprotejate şi de împachetare
sau ambalate reutilizabile
necorespunzător trebuie
vor fi expuse pe de să fie durabile
o parte şi uşor
deteriorării fizice,de
iarigienizat,
pe de altă
să nu aibă unghiuri ascuțite sau zone greu accesibile pentru realizarea acțiunilor
parte contaminării din punct de vedere microbiologic. de igienizare.
• Folosirea unor materiale de ambalare confecţionate din materiale
necorespunzătoare poate conduce la o contaminare chimică a
alimentelor.

• Igiena necorespunzatoare a spaţiilor de depozitare şi a celor în care se

realizează reconstituirea ambalajelor (formarea cutiilor pliate), precum
şi starea de curăţenie a personalului implicat în această activitate
poate duce la contaminarea materialelor de ambalare şi implicit a
alimentelor.

• În acest context, este necesară stabilirea unor proceduri pentru a

preveni sau reduce la minim riscurile de contaminare care pot
influenţa ambalajele utilizate în industria alimentară.
Dintre diferitele tipuri de accidente care pot atrage după sine contaminarea
alimentelor din cauza utilizării materialelor de ambalare care nu au îndeplinit
condiţiile descrise anterior, se pot enumera:
• materialele de ambalare de calitate necorespunzătoare se pot rupe şi pot expune alimentele unor riscuri
de contaminare;

• materialele de ambalare pot conţine substanţe chimice care să contamineze alimentele;

• condiţiile inadecvate de depozitare pot cauza deteriorarea ambalajelor şi contaminarea cu murdărie sau
prin intermediul dăunătorilor;

• ambalajele din carton se pot contamina microbiologic şi se pot transforma într-o sursă de praf și fragmente
de hârtie;

• igienizarea necorespunzătoare a recipientelor refolosibile (ex: containere, navete) poate cauza

contaminare încrucişată între diferitele şarje de produse, între materii prime și produse finite etc.;

• anumite tipuri de ambalare şi anume ambalarea în atmosferă modificată, folosind diferite concentraţii de
oxigen (O2), dioxid de carbon (CO2) şi azot (N2), poate ţine sub control procesele de alterare.
Caracteristici specifice ale ambalajelor din
industria alimentara
• asigurarea protecţiei produselor de acţiunea unor factori externi sau interni (temperatură, radiaţii, praf,
microorganisme, şocuri mecanice) care pot afecta caracteristicile de calitate;

• facilitarea proceselor de manipulare, depozitare şi transport;

• promovarea produselor pe piaţă, respectiv asigurarea competitivităţii lor şi a producătorilor:

• caracteristicile estetice ale ambalajelor, care trebuie să fie în acord cu preferinţele consumatorilor şi să-i
atragă.

• un număr din ce în ce mai numeros de consumatori este dispus să plătească pentru un produs mai bun
într-un ambalaj mai sofisticat (cheltuielile cu ambalarea pot ajunge şi până la 15% din valoarea produsului).
6. CLASIFICAREA AMBALAJELOR
6.1. În funcție de locul sau raportul ambalajului față de produsul alimentar ambalat, se poate face
următoarea clasificare:
• Ambalaj primar = materialul care vine în contact direct cu produsul alimentar, asigură protecţie şi
este achiziţionat odată cu produsul (sticla, punga de hârtie, cutia de conservă etc.);

• Ambalaj secundar = ambalajul care grupează mai multe ambalaje primare, în vederea uşurării
depozitării şi transportului. Poate fi conceput ca vânzarea cu amănuntul să se facă direct din
acestea: navete, cutii de carton etc.

• Ambalaj terţiar = grupează mai multe ambalaje secundare (paletul pe care sunt depozitate
materialele de ambalare secundare învelite în folie contractibilă);

• Ambalaj cuaternar = un container în care sunt depozitate ambalaje terţiare, în vederea

transportului pe distanţe lungi. Pot asigura un microclimat corespunzător în interiorul
recipientului, în funcţie de tipul de ambalaj (pot fi izoterme) (Mihăilă D., 2006). Acestea se pot
transporta cu trenul, vaporul sau cu tirul și pot fi dotate cu sistem de răcire sau de dezumidificare
a aerului pentru menținerea pe timpul transportului și/sau depozitării a condițiilor de mediu
recomandate de producător.
6.2. Clasificarea materialelor de ambalare în funcţie de durata de utilizare:
• Ambalaj refolosibil = ambalaj supus restituirii şi reutilizării (sticle, navete);
• Ambalaj nerefolosibil = de unică folosinţă, de tip “pierdut”, utilizabil o singură dată;
• Ambalaj inventar = refolosibil, supus restituirii către o anumită entitate organizatorică (personalizate).

6.3. Clasificarea materialelor de ambalare în funcţie de scopul pentru care au fost create:
• Ambalaje de transport – secundar, terţiar și cuaternar;
• Ambalaje de desfacere – deseori ambalajul primar, mai rar ambalajul secundar.

6.4. Clasificarea materialelor de ambalare după modul în care îşi menţin forma când conţin produse,
ambalajele se pot clasifica astfel:
• Ambalaje rigide care nu îşi schimbă forma când sunt umplute cu produse;
• Ambalaje flexibile care îşi schimbă forma, urmărind forma produsului.

6.5. Clasificarea materialelor de ambalare după modul cum comunică cu exteriorul după umplere:
• Ambalaje deschise care nu sunt prevăzute cu capac, iar conținutul poate comunica cu exteriorul
(lădițe, caserole etc.);
• Ambalaje etanşe care se închid după introducerea produselor alimentare în vederea păstrării și care
nu permit contactul produsului cu mediul exterior, asigurând o bună izolare a acestora (Mihăilă D.,
2006).
7. OPERAȚII DE AMBALARE

• Operațiile necesare realizării ambalării sunt:

 operații principale (dozarea şi împachetarea produsului)
 operații secundare (închiderea ambalajului).

• Operaţiile auxiliare de ambalare sunt reprezentate de:

 pregătirea produselor alimentare,
 pregătirea materialelor de ambalare,
 etichetarea
 marcarea.

• Ambalarea automată include toate operaţiile de ambalare, acestea fiind efectuate cu

ajutorul maşinilor sau a echipamentelor de ambalare.
8. MODALITĂŢI DE REALIZARE A AMBALĂRII

• Ambalare automată – toate operaţiile de ambalare sunt efectuate de maşini de ambalare;

• Ambalare la bucată – fiecare unitate de produs este ambalată separat;

• Ambalare colectivă – mai multe unităţi de produs sunt puse în acelaşi ambalaj primar
(napolitane, pulpe pui etc.);

• Ambalare porţionată – într-un ambalaj se adaugă o singură doză de produs care se consumă
odată;

• Ambalare gravimetrică – doza de produs ambalat se stabileşte în funcţie de masa acestuia;

• Ambalare volumetrică - doza de produs ambalat se stabileşte în funcţie volumul acestuia;

• Ambalare în atmosferă controlată – utilizarea unor gaze prin care sunt ținute sub control
procesele biochimice din produs.
9. TRANSFORMARI FIZICO-CHIMICE
Transformările fizico-chimice din produsele alimentare ambalate se inițiază și au loc
din momentul ambalării şi până la consum, manifestându-se prin:
• solidificare prin uscare;
• cristalizare;
• formare de hidraţi;
• autooxidare;
• reacţii de îmbrunare neenzimatică;
• transformări enzimatice (Banu C. și col., 1998).

Transformările fizico-chimice induse de ambalaje pot genera:

• modificări organoleptice;
• apariţia unor produşi toxici în strânsă concordanţă cu caracteristicile ambalajelor şi
ale materialelor folosite la confecţionarea acestora.
Transformările fizico-chimice generate de ambalajele produselor alimentare sunt legate de proprietăţile
materialelor de ambalare:
 permeabilitate la vaporii de apă;
 permeabilitate la gaze;
 permeabilitate la raze din domeniul vizibil şi ultraviolet (UV);
 permeabilitate la vapori de substanţe organice.

• Permeabilitatea ambalajelor la vaporii de apă antrenează modificări cum ar fi:

• aglomerarea produselor pulverulente;
• absorbţia apei de către produsele higroscopice;
• cristalizarea unor substanţe amorfe;
• dezvoltarea unor procese enzimatice şi multiplicarea micro-organismelor;
• scăderea conţinutului de umiditate (pierderi de greutate, modificări ale texturii şi culorii).

• Permeabilitatea ambalajelor la gaze poate determina modificări ale gustului şi culorii.

• Când ambalajele permit pătrunderea radiaţiilor se produc transformări chimice oxidative, prin favorizarea
catalizei reacţiilor de oxidare a grăsimilor.

• Permeabilitatea ambalajelor la vaporii substanţelor organice poate genera:

• pierderea aromei;
• contaminarea produselor ambalate (Banu C. și col., 1998, Căpățână C., 2000).
10. TRANSFORMĂRI CHIMICE
Principalele transformări chimice induse alimentelor de către
materialele de ambalare constau în:
• trecerea ionilor metalici (Fe²ᶧ şi Cu²ᶧ) în produsul ambalat,
determinând gust metalic;

• accelerarea reacţiilor de oxidare ale grăsimilor;

• ionii de aluminiu (Al³ᶧ) şi staniu (Sn²ᶧ) determină modificări de culoare;

•
• ionii de crom (Cr²ᶧ), calciu (Ca²ᶧ) şi zinc (Zn²ᶧ) determină modificări de
gust şi de culoare.
11. CARACTERIZAREA MATERIILOR
PRIME PENTRU
AMBALAJE
Caracterizarea materiilor prime pentru confectionarea ambalajelor în funcţie de proprietăţile fizico-
chimice, în afara condiţiilor generale impuse, vizează îndeplinirea unei serii de caracteristici:

• să fie permeabile astfel încât să se asigure respiraţia produselor alimentare (fructe, legume proaspete,
carne refrigerată) sau să permită evacuarea gazelor de fermentare (brânzeturi care se maturează
ambalate);

• să fie impermeabilitate la microorganisme, arome, gaze, vapori;

• să aibă rezistenţa la temperaturi scăzute (pentru produsele congelate) sau la temperaturi ridicate
(pentru procesele de pasteurizare și sterilizare);

• să aibă stabilitate chimică faţă de apă, acizi, baze, săruri, grăsimi;

• să fie uşor sudabile (închiderea ambalajului), compatibile cu lacurile de etichetare;

• să fie lipsite de miros și gust propriu sau alte componente care modifică proprietăţile produselor
ambalate (Scorei R. și col., 1999).
12. ÎNSUȘIRI FIZICO-CHIMICE ALE
MATERIALELOR
DE AMBALARE
• 12.1. Permeabilitatea
• În industria alimentară, permeabilitatea materialelor utilizate la ambalare este
evaluată pentru vapori, gaze, arome, mirosuri, lichide, lumină și raze UV.
• Din punctul de vedere al permeabilităţii / impermeabilităţii la diferite substanţe,
se disting două mari categorii de materiale pentru ambalare:
Sticlă şi diverse metale (fier, staniu, aluminiu, oţel inoxidabil):
impermeabilitate la gaze, arome, vapori, lichide;
permeabilitatea sticlei la razele din domeniul vizibil şi permeabilitatea slabă la razele UV.

Hârtie, carton, lemn şi materiale plastice:

prezintă permeabilitate slabă la gaze, vapori, uneori la lichide;
în majoritatea cazurilor, hârtia şi cartonul împreună cu materialul plastic formează un
material complex cu calităţi superioare faţă de hârtie sau carton simplu (Banu C. și col.,
1998).
12.1.1. Permeabilitatea materialelor plastice la vapori si gaze

• Permeabilitatea materialelor plastice la vapori şi gaze se exprimă astfel:

 în grame/ m² x 24h pentru apă;
 în cm³/m² x 24h pentru gaze, ţinând cont de grosimea peliculei, suprafaţa de penetraţie şi presiunea gazului.

• Permeabilitatea este influenţată de factori ca:

 structura cristalină – polimerii cu structură cristalină prezintă o foarte redusă permeabilitate la vapori;
 simetria / asimetria moleculelor;
 prezenţa adjuvanţilor (plastifianţi, pigmenţi).

• Materialele plastice sunt mai puţin permeabile la razele UV decât sticla. Printre macropolimerii cu
permeabilitate crescută la UV se numără:
 polietilena;
 polimetacrilatul de metil;
 derivaţii celulozici.

• Permeabilitate redusă la UV prezintă:

 policlorura de vinil neplastifiată;
 policlorura de viniliden;
12.2. Microporozitatea
• Microporozitatea unui material de ambalare este influențată de mai
mulți factori.

• La foliile de material plastic, de aluminiu şi de staniu microporozitatea

depinde de structura monomerului, gradul de polimerizare şi modul
de obţinere al peliculei (prin evaporare sau extrudare - prelucrare a
materialelor prin care se conferă forma dorită).

• Se poate elimina efectul nedorit al microporozităţii prin suprapunerea

mai multor straturi foarte subţiri în locul unei singure pelicule de
grosime echivalentă (Banu C., și col., 1998).
12.3. Impermeabilitatea la microorganisme
• Peliculele de materiale plastice lipsite de microporozităţi sunt
impermeabile la majoritatea microorganismelor (bacterii,
mucegaiuri).

• Impermeabilitatea materialelor de ambalare față de microorganisme

este o caracteristică dorită în industria alimentară (Scorei R. și col.,
1999).
12.4. Comportarea materialelor de ambalare la frig

Deoarece conservarea produselor alimentare se face direct în ambalaj, este necesară cunoaşterea
comportării materialelor de ambalare la temperaturi scăzute, adică la temperaturi de refrigerare
(0-4ºC) sau la temperaturi de congelare lentă (-18ºC) şi congelare rapidă (-40ºC).
Cu cât congelarea se realizează mai rapid, cu atât distrugerile tisulare sunt mai mici, conservarea
produselor este mai bună și deci reprezintă o modalitate frecvent întâlnită în industria alimentară.
Indiferent de tipul de congelare, temperatura pentru depozitarea alimentelor congelate este de
-18 → -20ºC.
• Liofilizarea constă în aplicarea congelării şi deshidratării, prin crearea de vid. Produsul este
congelat, trecut în vid înalt, iar rezultatul este un produs poros, friabil, foarte avid de apă (Banu
C., și col., 1998).
• Sticla şi cartonul beneficiază de o bună comportare la temperaturi scăzute.
• Materialele plastice:
 polietilena, polistirenul, poliamidele sunt foarte rezistente la frig;
 polipropilena devine casantă la temperaturi apropiate de valorile de refrigerare.
Fragilitatea polietilenei apare la aproximativ -50ºC, în timp ce fragilitatea polistirenului apare la -60ºC.
12.5. Comportarea materialelor de ambalare la
cald
• În general, materialele utilizate la ambalare rezistă destul de bine la
temperaturile crescute folosite în industria alimentară.

• Sticla şi materialele înrudite cu ea pot fi folosite la confecţionarea

ambalajelor care trebuie să suporte temperaturi foarte mari
(sterilizarea).

• În cazul materialelor plastice, rezistenţa la căldură depinde de natura

materialului. Polipropilena suportă cu uşurinţă temperaturi de
sterilizare (120ºC), iar polietilena rezistă până la 100ºC.
12.6. Duritatea
• Duritatea reprezintă proprietatea corpurilor solide de a se opune
pătrunderii în masa lor a altor corpuri solide care tind să le deformeze
suprafaţa.

• Determinarea durităţii metalelor se bazează pe măsurarea urmei pe

care un corp penetrant dur (bile de oţel, vârf de diamant) o lasă prin
apăsare pe suprafaţa obiectului respectiv (Banu C., și col., 1998).
Bibliografie
• Banu C. și col., Tratat de industrie alimentară – Tehnologii alimentare, ISBN 978-973-7725-
67-7, Editura ASAB, București, 2009.
• Banu C. (coordonator) și col., Manualul inginerului de industrie alimentară, ISBN 973-31-
1188-0, ISBN 973-31-1247-X, Editura Tehnică, București, 1998.
• Căpățână C., Ambalarea produselor alimentare, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu,
2000.
• Mihăilă Daniela, Tehnologia păstrării, condiționării și ambalării produselor alimentare,
Note de curs, București, 2006.
• Pâslaru Constanţa şi col., Ambalarea și păstrarea mărfurilor, Centrul editorial poligrafic
A.S.E. CD NR. 14, București, 1996.
• Petcu C-D., Ambalaje utilizate in industria alimentara, Ed. Ex Terra Aurum, Bucuresti, 2020.
• Scorei Romulus și col., Ambalaje și design în industria alimentară, Editura Agora, Craiova,
1999.
• Turtoi Maria, Materiale de ambalaj și ambalaje pentru produsele alimentare, Ed. Alma,
Galați, 2000.
Seminar
- Istoricul si importanta ambalarii
produselor
• Încă de la începutul secolului al XIX-lea, Napoleon Bonaparte a avut nevoie
pentru armata sa, de mari cantități de alimente care să fie transportate la
distanțe mari și care să fie conservate perioade lungi de timp. În vederea
asigurării de alimente pentru armatele sale au fost căutate metode de ambalare
și conservare a acestora.
• Astfel, s-a oferit un premiu de 12000 franci pentru cel care va găsi o metodă de
conservare corespunzătoare (Turtoi M., 2000). Nicolas Appert a pus la punct o
metodă de conservare a produselor alimentare ambalate în recipiente închise și
apoi supuse unor temperaturi înalte, tehnică ce determină păstrarea alimentelor
respective o perioadă mai mare de timp în condiții naturale de mediu.
• Procedeul a fost numit apertizare, iar mai târziu, Pasteur a perfecţionat această
tehnică, devenind o metodă de pasteurizare (Mihăilă D., 2006).
• În ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punctul de vedere al
materialelor din care acestea sunt confecţionate, cât şi din punct de vedere funcţional.
Materialele de ambalare sau gazele inerte (acolo unde sunt folosite), trebuie să nu fie
toxice, să nu constituie un pericol pentru siguranţa alimentelor şi să menţină produsele
alimentare corespunzătoare pentru consumul uman, în condiţiile stabilite de depozitare
şi utilizare.
• Încă din 1966, P. Pain, citat de Constanţa Pâslaru şi col. (1996) spunea că ambalajul este o
artă, ştiinţă şi tehnologie în domeniul pregătirii produselor pentru transport şi vânzare.
Ambalajul este un sistem care însoţeşte produsul în toate etapele existenţei sale, de la
producător la consumator (Pâslaru C. şi col., 1996).
• Odată cu dezvoltarea și diversificarea producției de bunuri, concomitent cu dezvoltarea
comerțului, are loc diversificarea și dezvoltarea activităților de ambalare și implicit a
producției de ambalaje.
• La nivelul întregii planete, se consideră că aproximativ 99% din producția de mărfuri se
tranzacționează în stare ambalată.
• În Le Petit Robert (dictionar frantuzesc, 1989), se descrie ambalajul ca fiind un "înveliș
din materiale și forme diferite în care se ambalează un produs pentru transport sau
vânzare".
• Ambalarea produselor alimentare este importantă pentru toate verigile lanţului alimentar şi
pentru toţi participanţii la circuitul tehnico-economic, aspect demonstrat de frecvenţa de înnoire a
ambalajului care este mai mare decât cea de înnoire a produselor alimentare. Această tendinţă se
explică prin impactul pe care îl are ambalajul asupra consumatorului la luarea deciziei de
achiziţionare a produsului.
• Alegerea sistemului corespunzător de ambalare a unui produs şi selectarea materialelor necesare
pentru confecţionarea acestora nu se poate face fără a se lua în considerare conexiunea mai
multor factori cum sunt: necesitatea protejării alimentului, menţinerea integrităţii acestuia,
interacţiunile dintre aliment şi mediul de ambalare, dintre mediul de ambalare şi materialele de
ambalare, dintre ambalaj şi mediul exterior.
• Ambalajul era iniţial un produs auxiliar în industria alimentară, iar acum a devenit un produs
industrial ce reprezintă un tot unitar de componente interconectate, un set organizat de
cunoştinţe şi concepţii, un mod ordonat de acţiune, vizând în ansamblu realizarea optimă a unor
obiective economice specifice.
• Pentru ambalarea produselor alimentare este necesar să se analizeze reacţiile dintre materialele
de ambalare şi produsul alimentar, deoarece, prin reacţiile chimice ce intervin, materialele
utilizate pot influenţa schimbarea compoziţiei alimentului sau pot determina o contaminare
chimică ori microbiologică a produselor alimentare.
• Pentru prevenirea acestor fenomene nedorite, materialele de ambalare sunt studiate şi selectate
astfel încât să nu influenţeze negativ compoziţia şi caracteristicile organoleptice ale produselor
alimentare, şi mai ales să nu reprezinte sursă de contaminare chimică sau microbiologică.
• Tehnologia de ambalare, materialele de ambalare şi ambalajele au evoluat
într-o dinamică accentuată în ultimele decenii, asigurându-se astfel
ambalajului un rol funcţional şi de expresie complex (Banu C., 2009).
• Ambalajul este un sistem fizico-chimic care beneficiază de un complex de
funcţii ce asigură menţinerea sau uneori ameliorarea calităţii produsului
căruia îi este destinat, favorizând identificarea acestuia, atrăgând
potenţiali cumpărători, pe care îi informează cu privire la cum să
folosească sau să păstreze produsul şi cum să protejeze mediul
înconjurător de poluarea produsă de ambalajele uzate sau de substanțele
de descompunere ale acestora (Pâslaru C. şi col., 1996).
• Preambalarea este o operațiune de ambalare în unități de desfacere mai
mici și bine determinate ca mărime. Aceasta se efectuează în magazinele
de desfacere, la locul de sortare a produselor sau înainte de vânzare, cu
scopul de a facilita o vânzare mai rapidă a produselor alimentare (Mihăilă
D., 2006).
A se consulta: http://www.plastinvestsrl.ro/importanta-si-functiile-ambalajelor