Rentabilitatea este o form a eficienei economice care evideniaz capacitatea agenilor

economici de a acoperi cheltuielile efectuate pentru producerea i desfurarea bunurilor

economice de a obine profit.
Rentabilitatea este o noiune general care msoar raportul dintre rezultate i mijloace. Un
anumit nivel de rentabilitate este necesar pentru meninerea i creterea potenialului economic al
firmei, cointeresarea acionarilor sau asociailor, angajailor, creditorilor. O activitate este
rentabil, dac raportul venituri / cheltuieli este mai mare dect unitatea. Cnd acest raport este
egal cu unu activitatea nu va produce beneficiu, dar nici pierderi. O activitate va fi n pierderi,
cnd cheltuielile sunt mai mari dect veniturile.
n economia noastr, ratele de rentabilitate, ce se calculeaz n prezent, sunt ntr-o
anumit msur diferite de cele din rile cu economie de pia dezvoltat. ntre ele menionm:
1. Rentabilitatea produciei realizate se determin ca raport procentual dintre profitul de
la realizarea produciei (Ppr) i costul produciei realizate (Cpr), conform relaiei:
Coeficientul dat arat cota-parte a fiecrui leu ctigat, ce a fost folosit pentru a acoperi
cheltuielile. De obicei, acest indicator se analizeaz n dinamic, comparndu-se cu valoarea
medie pe ramur.
2. Rentabilitatea general, se determin ca raport procentual ntre suma profitului
brut (Pb) i mrimea fondurilor fixe (Ff) i mijloacelor circulante, (Fcir) conform relaiei:
Acest indicator se mai numete rata rentabilitii fondurilor avansate i arat ct trebuie
s investeasc ntreprinderea pentru a primi un leu profit.
3. Rentabilitatea pe unitate de produs se determin ca raport procentual ntre profitul
obinut pe unitatea de produs i costul unitar complet al produsului:
Ratele de rentabilitate sunt ns mult mai numeroase, iar valoarea lor variaz de la un
indicator la altul. Intre ratele de stabilitate ce se utilizeaz n economia de pia pot fi menionate:

rata rentabilitii investiiilor, calculate ca raport ntre profitul brut i investiiile de capital

rata rentabilitii unei aciuni, innd cont de cursul la burs al acestuia, calculat ca
raport ntre dividend i cursul acesteia .a.
O importan deosebit o are i calcularea pragului de rentabilitate. Pragul de rentabilitate
separ domeniul n care realizrile (prin veniturile obinute) conduc la profit, de domeniul n care
se nregistreaz pierderi (costurile depind veniturile). Cu alte cuvinte, pragul de rentabilitate
determin limita volumului de activiti, pe care trebuie s o realizeze ntreprinderea ntr-o
anumit perioad, pentru a nu lucra n pierdere. Dincolo de aceast limit, ce se acoper pe baza
profitului realizat cheltuielile totale respective, activitatea specific a unitii devine rentabil. n
cazul ntreprinderii industriale, pragul de rentabilitate se determin prin raportul costurilor fixe
(f) la diferena dintre preul de livrare unitar (p) i costurile variabile (v) pe unitate de produs,
conform relaiei:

Pragul de rentabilitate este variabil n timp, principalii factori influen fiind urmtorii:
modificarea costurilor unitare variabile, prin modificarea preurilor la resursele de intrare,
aciuni de promovare a produselor, modificarea structurii produciei;
variaia cheltuielilor convenional constante;
variaia preului produselor.
Fiind considerata un modul semnificativ in analiza financiara rentabilitatea unei intreprinderi
reprezinta conceptul cel mai frecvent utilizat si in general poate fi exprimata prin rata
rentabilitatii, ca raport intre un venit obtinut in cursul unei perioade determinate de timp si masa
capitalurilor investite in aceeasi perioada.
Ratele de rentabilitate masoara rezultatele obtinute in raport cu activitatea intreprinderii
rentabilitatea comerciala si a mijloacelor economice rentabilitatea economica sau financiare
rentabilitatea financiara. Rentabilitatea intreprinderii va fi analizata pe cele trei categorii de
rate:
- rate de rentabilitate comerciala
- rate de rentabilitate economica
- rate de rentabilitate financiara
1 Ratele de rentabilitate comerciala
Ratele de rentabilitate comerciala apreciaza randamentul diferitelor stadii ale activitatii
intreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport intre marjele de acumulare si
cifra de afaceri sau valoarea adaugata.
Categoriile de rate sunt urmatoarele:
Rata marjei comerciale pune in evidenta strategia comerciala a intreprinderii analizate si
apreciaza influenta constrangerilor pietei si a politicii preturilor de vanzare. Aceasta se
calculeaza dupa formula:
Rata marjei comerciale = Marja comerciala / Vanzari marfuri
Rata marjei brute de exploatare(rata EBE) indica aptitudinea proprie a activitatii de
exploatare de a degaja profit si se calculeaza dupa formula:
Rata EBE = Excedentul Brut din Exploatare / Cifra de Afaceri
Aceasta rata este recomandata in analizele financiare ale intreprinderilor mici si pe perioade
scurte deoarece nu presupune o pregatire prealabila a datelor.
Rata marjei nete de exploatare pune in evidenta eficienta activitatii de exploatare sub toate
aspectele: industrial, administrativ si comercial si se calculeaza dupa formula:
Rata marjei nete de exploatare = Rezultatul Exploatarii / Cifra de Afaceri
Rata marjei brute de autofinantare masoara surplusul de resurse de care dispune
intreprinderea pentru a-si asigura dezvoltarea si remunerarea actionarilor sai.

Rata marjei brute de autofinantare = CAF / Cifra de Afaceri

Rata marjei asupra valorii adaugate masoara rezultatul brut de care dispune intreprinderea
dupa deducerea cheltuielilor de exploatare; formula de calcul este:
Rata marjei asupra valorii adaugate = EBE / Valoarea Adaugata
2 Ratele de rentabilitate economica arata eficienta utilizarii capitalului economic alocat
activitatii productive a intreprinderii si se determina ca raport intre rezultatul economic obtinut
de catre companie si valoarea activelor totale utilizate:
Re = Rezultat economic / Activ total
Daca rezultatul economic este un excedent
exprima rentabilitatea activului economic brut:

brut

de

exploatare,

atunci

raportul

RAEB = EBE / Capital angajat

Pe baza rezultatului brut si net al exploatarii, precum si a capitalului economic brut si net se
detarmine doua rate de rentabilitate economica:rentabilitatea economica bruta si rentabilitatea
economica neta, care se caculeaza astfel:
Re bruta = EBE / Capital economic brut
Re neta = Rezultatul exploatarii / Capital economic net
Rentabilitatea economica bruta este folosita frecvent in analize externe deoarece permite
efectuarea comparatiilor intre intreprinderi apartinand aceluiasi sector de activitate. Rata
rentabilitatii economice brute masoara aptitudinea capitalului economic de a asigura reinnoirea si
remunerarea sa.
Rata rentabilitatii economice trebuie sa fie mai mare decat rata inflatiei pentru a asigura
mentinerea valorii sale.
Rata rentabilitatii economice exprima, in fapt, o anumita combinatie intre cei doi factori de
influenta: unul cantitativ, exprimand marja bruta de acumulare realizata asupra vanzarilor si deci
politica de preturi practicata si altul calitativ exprimand gradul de intensitate a utilizarii
capitalului economic.
3 Ratele de rentabilitate financiara
Rentabilitatea financiara reprezinta capacitatea intreprinderii de a obtine profit net din
capitalurile angajate in activitatea sa. Rentabilitatea financiara reflecta scopul final al actionarilor
unei firme, exprimat prin rata de remunerare a investitiei de capital facuta de acestia in
procurarea actiunilor ei, sau prin rata reinvestirii totale sau partiale a profitului care le revine de
drept. Rentabilitatea financiara a unei societati pe actiuni poate fi calculata in functie de
indicatorii utilizati astfel:
Rentabilitatea financiara neta = Rezultat net al exercitiului / Capitaluri proprii
Rentabilitatea financiara inainte de impozit = Rezultat curent inainte de impozit / Capitaluri proprii

Randamentul capitalurilor proprii = Dividende / Capitaluri proprii

Rentabilitatea financiara, avand originea in rentabilitatea economica , va fi determinata
aproximativ de aceiasi factori , adica:
- rata marjei nete de acumulare, care masoara profitabilitatea intreprinderii,
- rotatia activului total prin cifra de afaceri,
- rata globala de indatorare.
In felul acesta se evidentiaza dependenta rentabilitatii financiare de rata marjei nete de
rentabilitate, de rotatia capitalurilor si de structura finantarii interne sau externe. Diferenta intre
rentabilitatea economica si cea financiara se datoreaza politicii de finantare promovata de
intreprindere. Este de remarcat ca o crestere a rentabilitatii financiare poate fiobtinuta , in
anumite conditii, prin cresterea indatorarii.
Analiza riscurilor
Un diagnostic financiar complet nu se poate realiza decat prin analiza conjugata a
rentabilitatii cu riscul. In conditiile economiei de piata, activitatea tuturor intreprinderilor este
expusa, intr-o masura mai mica sau mai mare, riscurilor generate de mecanismele pietei.
Riscul este o variabila exogena, antonima rentabilitatii din activitatea economica cu care
se afla in raporturi inverse: cu cat se doreste o rentabilitate mai mare, cu atat riscul asumat
trebuie sa fie mai mare.De aceea se pune problema asumarii unui nivel de risc si obtinerii unui
maxim de rentabilitate, sau, la un nivel dat al rentabilitatii se pune problema minimizarii
riscului.Acesta este unul din obiectivele gestiunii financiare.
Riscul prezinta urmatoarele trasaturi specifice:
- este un eveniment incert, dar posibil, avandu-si originea in incertitudine. Ca
notiune, incertitudinea are semnificatia de nedeterminare, lipsa de siguranta,
avand la baza lipsa de informare sau o informare incompleta, fapt ce duce la
ezitari si inconsecventa in luarea deciziilor, cu consecinte negative asupra performantelor si
echilibrului financiar al firmei. Potrivit legilor hazardului,
incertitudinea poate sa nu genereze risc, fapt ce determina decidentii sa se
conduca dupa aceasta, asumandu-si riscuri din ce in ce mai mari. Asumarea
riscurilor este insa indispensabila in indeplinirea obiectivului fundamental al
firmei, si anume, obtinerea de profit Exista cazuri in care incertitudinea este
determinata nu numai de lipsa de informare, ci mai ales de lipsa de pregatire
profesionala sau de incapacitatea de asimilare a schimbarilor survenite in

mediul de afaceri si de cunoastere;

- este un eveniment ce produce pagube materiale sau/si morale;
- odata produse, efectele riscului nu mai pot fi inlaturate;
- sursele de risc sunt diferite, acesta fiind generat de relationarea individului cu
mediul .
Datorita faptului ca prin dezechilibrele acumulate, determinate de natura cresterii intreprinderii,
pot fi produse un ansamblu de riscuri, dintre care unele anunta falimentul iar altele fragilitatea
intreprinderii, este necesara efectuarea unor analize precum:
- analiza riscului economic
- analiza riscului financiar
- analiza riscului de faliment.
Riscul economic reprezinta incapacitatea intreprinderii de a se adapta la timp si cu cel mai
mic cost la variatiile mediului. Activitatea intreprinderii este supusa riscului economic deoarece
aceasta nu poate sa prevada cu exactitate diferite componente ale rezultatului sau cost,pret
sau ale ciclului de exploatare.
Riscul economic este probabilitatea producerii pierderilor datorita ineficientei activitatii de
productie si care depinde in mare masura de eforturile proprii pe care le depune intreprinderea,
respectiv de evolutia raportului dintre costurile fixe si cele variabile.
Riscul financiar este legat de gradul de indatorare al intreprinderii si este pus in evidenta
de evolutia indicatorilor de rezultate la nivelul firmei sub incidenta structurii financiare a
acesteia. Capitalul unei firme este format din doua componente capital propriu si imprumuturi,
ce se deosebesc fundamental prin costul pe care il genereaza. O intreprindere care recurge la
imprumuturi trebuie sa suporte si cheltuielile aferente.
Riscul financiar consta in influenta negativa pe care o poate avea politica dobanzilor si
cea fiscala asupra rezultatelor finale ale emitentului. Riscul financiar insoteste orice activitate
economica, deci gestionarea corecta a capitalului propriu sau imprumutat duce la
diminuarea/cresterea rezultatelor financiare, in urma influentei riscului financiar
Riscul de faliment (de insolvabilitate), reprezinta posibilitatea de aparitie a incapacitatii de
onorare a obligatiilor scadente (ajunse la termen) ale firmei, nascute din angajamente anterioare
contractate, din operatii curente, determinabile pentru continuarea activitatii, prelevari
obligatorii.
Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata obligatiilor scadente care rezulta
din angajamentele anterioare contractate ,fie din operatii curente a caror realizare conditioneaza
continuarea activitatii, fie din prelevari obligatorii. In sistemul analizei financiar-patrimoniale,
analiza aptitudinii intreprinderii de a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un loc
central. Orice dereglare privind achitarea obligatiilor genereaza prejudicii si necesita o corectura
urgenta.
In sistemul analizelor financiar-patrimonoale, analiza aptitudinii intreprinderii de
a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un loc central. Orice dereglare privind

achitarea obligatiilor genereaza prejudicii si necesita o corectura urgenta. Totodata, echilibrul

financiar este un imperativ absolut, adica nu poate fi omis sub nici o motivatie. In practica
economica se poate concepe ca o intreprindere care cunoaste o perioada mai dificila sa renunte
provizoriu la unele obiective de crestere, obiective economice sau sociale. In schimb, ea nu poate
renunta la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie conditia financiara de
supravietuire.
Aprecierea capacitatii intreprinderii de a-si regla in termen obligatiile se apreciaza nuantat in
functie de conditiile concrete economico-financiare in care-si desfasoara activitatea. Astfel, o
intreprindere poate avea dificultati temporare sau ocazionale determinate, de exemplu, de
neacoperirea in termen a unei creante importante sau a accelerarii platilor intr-o perioada de
crestere rapida a activitatii. In acest caz, dificultatile de plata apar ca o expresie a unei
neconcordante de moment care nu afecteaza imaginea firmei. Solutii simple pot permite trecerea
peste aceste dificultati si reinstaurarea continuitatii platilor: obtinerea de termene suplimentare
din partea furnizorilor, amanarea datoriilor financiare, obtinerea de imprumuturi pe termen scurt.
Complexitatea aspectelor pe care le implica conceptul de risc de faliment explica si
varietatea de diagnosticare, de analiza a acestuia, dintre care amintim analiza de lichiditate
exigibilitate, analiza functionala, analiza dinamica. Investigarea clasica a riscului de faliment
prin metode enuntate permite evidentierea performantelor trecute ale intreprinderii, chiar si a
riscurilor de exploatare si financiar, informand in mica masura asupra viitorului acesteia si
neevaluand global riscul de faliment. Intrucat rezultatele financiare se degradeaza foarte rapid in
timp, apare tot mai evidenta necesitatea unor informatii mai precise cu privire la viitor, la riscul
de faliment. Ca o reactie la aceste cerinte practice, cercetatorii si organismele financiare
internationale s-au preocupat de elaborarea unei metode de predictie a riscului de faliment,
denumita metoda scorurilor, care constituie fara indoiala o imbogatire a analizei traditionale prin
rate.
Metoda scoring are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive pentru evaluarea
riscului de faliment al unei intreprinderi. Aceasta metoda se bazeaza pe tehnicile statistice ale
analizei discriminante. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de intreprinderi format
din doua grupuri distincte: un grup de intreprinderi cu dificultati financiare si un grup de
intreprinderi sanatoase. Pentru fiecare din cele doua grupuri se stabileste o serie de rate, dupa
care se determina cea mai buna combinatie liniara de rate care sa permita diferentierea celor
doua grupuri de intreprinderi. In teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe
metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman; modelul Canon si
Holder; modelul Holder, Loeb si Partier; modelul Bancii Frantei.
Una
dintre primele functii scor a fost elaborata in Statele Unite in anul 1968 de profesorul E.I.
Altman. Acesta a folosit informatiile obtinute in urma studierii unui larg esantion de companii
atat din randul celor care au dat faliment cat si al celor care au supravietuit. Analistii au
incercat sa dezvolte capacitatea de previziune a modelului original. Taffler, Koh si Killoungh au
creat modele Z de analiza cu o capacitate sporita de previziune.
Functia stabilita de Altman are urmatoarea forma:
Z = 1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + 0,6R4 + 1,0R5
Variabilele R1, R2, R3, R4, R5 sunt indicatori economico-financiari, iar constantele cu care sunt
amplificati indicatorii sunt de natura statistica.
Cei 5 indicatori economico-financiari luati in considerare la calculul scorului Z sunt:

R1 = Capital circulant / Total activ

Unde: Capital circulant = Active circulante Pasive circulante = Fond de rulment
Aceasta rata este o masura a flexibilitatii intreprinderii si arata ponderea capitalului circulant in
totalul activelor. Cu cat acest indicator este mai mare, cu atat mai bine este folosit capitalul
circulant.
R2 = Profit reinvestit / Total activ
Unde:

Profit reinvestit = Profit net Dividende

Avan in vedere faptul ca acest indicator este o masura a capacitatii de finantare interna a
intreprinderii, se recomanda ca valoarea lui sa fie cat mai mare.
R3 = Profit inainte de deducerea impozitului si plata dobanzii / Total activ
R4 = Capitalizare bursiera / Datorii pe termen lung(>1an)
R5 = Cifra de afaceri / Total activ
Din continutul informational al indicatorilor, rezulta ca nivelurile lor sunt cu atat mai bune cu cat
inregistreaza o valoare absoluta mai mare. De aceea scorul Z este interpretat astfel:
Z 1.8 Stare de faliment iminenta
Z>3

Situatie financiara buna; intreprindere solvabila

1.8 < Z 3 Situatie financiara dificila, cu performante vizibil diminuate si

apropiate de pargul starii de faliment
Modelul Canon si Holder se aplica intreprinderilor industriale cu un numar de 10 pana la 500
salariati si are la baza functia:
Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 + 0,87R4 + 0,10R5
Unde:
R1 = EBE / Datorii totale
R2 = Capitaluri permanente / Activ total
R3 = Activ circulant(fara stocuri) / Activ total
R4 = Cheltuieli financiare / Cifra de afaceri
R5 = Cheltuieli cu personalul / Valoarea adaugata
Riscul de faliment depinde de valoarea scorului astfel:
Z > 0.16 Stare foarte buna cu risc de faliment mai mic de 10%

0.1 < Z < 0.16 Stare buna cu risc de faliment de 10% pana la 30%
0.04 < Z <0.1 Stare de alerte cu risc de faliment de 30% pana la 65 %
-0.05 < Z < 0.04 Intreprindere in pericol cu risc de faliment de 65% pana la 90%
Z < -0.05 Esec; risc de faliment mai mare de 90%.
Cu cat valoarea lui Z este mai mica, cu atat intreprinderea este mai vulnerabila.
Realizarea unei functii scor, specifica sectoarelor industriale din Republica Moldova,
presupune un efort complex de analiza discriminanta a ratelor semnificative ale unor esantioane
reprezentative
de
intreprinderi
luate
in
studiu.
In concluzie, putem spune ca obtinerea unui instrument sintetic de evaluare a performantelor
intreprinderii moldovenesti prezinta interes atat pentru conducerea intreprinderii, dar mai ales
pentru partenerii de afaceri ai acesteia, pentru a evidentia credibilitatea angajamentelor pe care
intrprinderea le ia fata de ei.