StiuCum Home ECONOMIE economie

generala

Diagnosticul financiar al rentabilitatii si al riscului intreprinderii

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL RENTABILITATII

SI AL RISCULUI INTREPRINDERII
Prin intermediul unei analize retrospective, diagnosticul financiar detecteaza eventualele
stari de dezechilibru financiar, in scopul identificarii originii si cauzelor care le-au generat si al
stabilirii masurilor de redresare . Diagnosticul financiar are ca obiective: masurarea rentabilitatii
capitalurilor intreprinderii si aprecierea conditiilor de echilibru economic si financiar, pentru a
evalua gradul de risc (economic, financiar si de faliment) al intreprinderii.
Diagnosticul rentabilitatii se realizeaza prin intermediul a doua categorii de rate de
eficienta:
- rate de rentabilitate economica;
- rate de rentabilitate financiara.
Atat marimea lor in termeni absoluti, cat, mai ales, descompunerea acestor rate pe
factori de influenta
intreprinderii.

ofera

informatii

fiabile

pentru

detectarea

starii

rentabilitatii

Diagnosticul riscului urmareste masurarea variabilitatii rezultatelor intreprinderii la

modificarea pozitiei intreprinderii (a cifrei de afaceri si a structurii cheltuielilor ei fixe si
variabile), la modificarea structurii capitalurilor (proprii si imprumutate) si a variabilitatii
solvabilitatii intreprinderii, a capacitatii acesteia de a-si onora, la scadenta, obligatiile asumate
fata de terti.
In ansamblul activitatii ei, intreprinderea comporta trei riscuri:
- de exploatare (economie)
- de finantare (financiar)

- de faliment

Situatia intreprinderii va fi apreciata ca pozitiva daca, in urma diagnosticului ei financiar,

rezulta o rentabilitate acoperitoare pentru riscurile pe care investitorii (actionarii si
imprumutatorii) si le-au asumat, prin alocarea capitalurilor lor in activele intreprinderii.
Pentru efectuarea diagnosticului financiar se face apel la datele contabile din bilant si din
contul de rezultate, la retratarea acestora, pentru obtinerea unui bilant financiar si la datele
obtinute prin intocmirea tabloului de finantare.

1 Diagnosticul rentabilitatii
Masura rentabilitatii intreprinderii este data de un sistem de rate explicative de eficienta,
determinate ca raport intre efectele economice si financiare obtinute (acumularea bruta, profituri,
dividende etc.) si eforturile depuse pentru obtinerea lor (activul economic, capitalurile investite,
capitalurile proprii etc.).
1.1 Ratele de rentabilitate economica
Aceste rate masoara eficienta mijloacelor materiale si financiare alocate intregii activitati
a intreprinderii. Se poate face o anumita distinctie intre ratele de rentabilitate (raport intre
rezultate si capitaluri alocate) si ratele de marja (raport intre rezultate si cifra de afaceri).*/
Asupra acestora din urma vom reveni in cadrul descompunerii ratelor de rentabilitate, pentru a
observa ca ratele de marja sunt elemente componente ale prime 858i83i lor, asa cum va rezulta si
din descompunerea ratelor cinetice (respectiv ratele '2', privind structura valorica a cifrei de
afaceri).
Capitalurile, asupra carora se analizeaza profitabilitatea, sunt cele angajate de
intreprindere in cadrul exercitiului, respectiv capitalurile proprii si capitalurile imprumutate,
pentru cresterea averii proprietarilor si remunerarea 'furnizorilor' de capitaluri.
Rentabilitatea economica a acestor capitaluri investite ne apare ca o rentabilitate
intrinseca, ce nu tine seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii) sau
imprumutate. Reprezentarea bilantului financiar net al intreprinderii este, deci, independenta de
politica de finantare promovata de intreprindere.

CRESTEREA
AVERII
PROPRIETARILOR
ACTIV

REMUNERAREA
CAPITALURILOR
PASIV

Investitii
strategice
Dividende

Investitii de
exploatare
Dobanzi

Investitii de

echilibru

La numarator, se poate folosi fie profitul din exploatare (PE), fie excedentul brut al exploatarii
(EBE).
Rezulta, deci, doua rate de rentabilitate (neta si bruta):
Ren =

PE
Capitaluri investite

si

Reb

EBE
Capitaluri investite

Cea de-a doua rata are avantajul ca EBE nu este afectat de politica de amortizare si de

provizioane a intreprinderii.
Rata rentabilitati economice (re) se determina, deci, ca raport intre excedentul
(profitul) brut de exploatare (EBE) si totalalitatea capitalurilor investite:

re =

EBE

Capitaluri
investite

EBE
Active + Nevoia de +

fixe brute

fond de rulm.

Disponi-

bilitati

Analiza ratei de rentabilitate economica nu se poate face decat prin studiereaevolutiei in

timp a indicatorilor si a componentelor acestora (rezultate, capitaluri), referitoare la aceeasi
intreprindere. De asemenea, rata rentabilitatii economice trebuie sa fie superioara ratei de
inflatie, pentru ca intreprinderea sa-si poata mentine substanta sa economica. In termeni reali,
rata rentabilitatii economice trebuie sa remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime
de randament din economie (rata medie a dobanzii) si al riscului economic si financiar pe care si
l-au asumat 'furnizorii' de capitaluri (actionarii si creditorii intreprinderii). Daca rata inflatiei nu
depaseste 10%, atunci rata nominala (rn) este, dupa formula lui Fisher, suma dintre rata reala (r r)
si rata inflatiei (ri) :
rn = rr + ri, de unde

rr = r n - r i

Exemplu : O rata nominala a rentabilitatii economice de 20%, in conditiile unei rate

a inflatiei normale de 5%, reprezinta, in termeni reali, un procent de 15% :
rr = 0,20 - 0,05 = 0,15
Daca rata inflatiei inregistreaza valori semnificative (de 2 sau 3 cifre), atunci rata
nominala se determina dupa relatia initiala a lui Fisher :
(1 + rr) = (1 +rr) (1 + ri), unde produsul rr x ri , ce rezulta din dezvoltarea relatiei ia valori
importante, nu mai poate fi neglijat (ca in cazul unei inflatii controlate si normale).
Relatia de calcul va fi, in consecinta, urmatoarea :
rn = rr + ri + rr x ri ,

de unde :
1 + ri

R r = rn - r i

Exemplu: O rata nominala a rentabilitatii economice de 245 %, in conditiile unei inflatii

importante de 200% (cum s-a inregistrat si in economia romaneasca), va reprezenta, in termeni
reali, tot un procent de 15% :
rr = 2,45- 2,00 = 0,15
1 + 2,00
Daca intreprinderea are o rata a rentabilitatii economice mai mare decat rata dobanzii la
capitalurile imprumutate, atunci actionarii pot beneficia de efectul de levier (de parghie
financiara) al indatorarii intreprinderii .
Rata rentabilitatii economice trebuie sa permita intreprinderii reinnoirea si cresterea
activelor sale intr-o perioada cat mai scurta. De aceea, se considera corespunzatoare o rata
EBE/Active fixe brute, mai mare de 25%.
1.2. Ratele de rentabilitate financiara
Acestea masoara randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar, pe
care actionarii l-au facut prin cumpararea actiunilor intreprinderii. Rentabilitatea financiara
remunereaza proprietarii intreprinderii prin acordarea de dividende catre acestia si prin cresterea
rezervelor, care, in fapt, reprezinta o crestere a averii proprietarilor. Deci, rata rentabilitatii
financiare (rf) este egala cu raportul:

rf

Profit

net
Capilaluri proprii

Cu toate ca aceasta rata este foarte utilizata ca instrument de analiza financiara, trebuie sa
se tina cont de inconvenientele metodologice ale determinarii profitului net: regimul de calcul al
amortizarilor si provizioanelor, cel al cheltuielilor deductibile din materia impozabila etc.

Rentabilitatea financiara este, deci, influentata de modalitatea de procurare a

capitalurilor si de aceea este sensibila la structura financiara, respectiv la situatia indatorarii
intreprinderii.

Este de dorit ca rata rentabilitatii financiare sa fie mai mare decat rata medie a
dobanzii de piata, pentru a face atractive actiunile intreprinderii si a creste cursul lor bursier.
Pentru intreprinderile care coteaza la bursa se poate calcula un randament bursier al
acestora, determinat de castigul de capital prin cresterea cursului actiunilor si de dividendele ce

revin per actiune. Pentru a masura reactia bursiera (a pietei financiare), in functie de
rentabilitatea financiara, se poate calcula un indicator reprezentativ, numit coeficientul de
capitalizare bursiera (PER = price earning ratio):
PER =

Cursul bursier al actiunii

Profitul per actiune

PER masoara de cate ori investitorii sunt dispusi sa cumpere profitul per actiune,
permitand o buna comparatie a intreprinderilor din aceeasi ramura economica. Variatia PER da o
buna evaluare asupra riscurilor intreprinderii in functiune, determinate de riscul economic al
ramurii, de indatorare si de variabilitatea profiturilor viitoare.
In timp ce cursul bursier este o masura externa a performantei intreprinderii, profitul per
actiune este expresia directa a profitabilitatii intreprinderii. De aceea, vom intalni adesea, ca
indicator de analiza financiara profitul per actiune / (Earnings per Share (EPS)):
EPS =

Profitul net
Numarul de actiuni

Alaturi de acesti indicatori consacrati (PER, EPS), in literatura anglo-saxona se folosesc

ratele de rentabilitate (ROA si ROE), corespondente celor prezentate mai inainte:
Return on Assets (ROA)

Profitul net
Activul total

Return on Equity (ROE)

Profitul net

= rf

Capitaluri proprii
1.3 Descompunerea ratelor de rentabilitate
Ca si ratele cinetice, ratele de rentabilitate sunt compuse din doua rate:
1) de structura valorica a cifrei de afaceri (rate de marja)
2) de rotatie a capitalurilor, prin cifra de afaceri.
Rate de
rentabilitate

Rata de
=

structura
valorica a CA

Rata de rotatie
x

a capitalurilor, prin
cifra de afaceri

Fiecare din aceste rate serveste la o analiza financiara mult mai fina a intreprinderii:
ratele de structura caracterizeaza conditiile de exploatare economica (capitalurile consumate), iar
ratele de rotatie caracterizeaza eficacitatea capitalurilor, angajate de intreprindere in desfasurarea
activitatii sale economice si financiare (capitalurile alocate).

In fapt, descompunerea ratelor de rentabilitate evidentiaza influenta a doi factori:

- un factor cantitativ (marja de acumulare);
- un factor calitativ (rotatia capitalurilor, structura financiara).
Marimea efectiva a acestor rate exprima o anumita combinare, intre factorul cantitativ si
cel calitativ, de crestere a rentabilitatii.
Rata rentabilitati economice poate fi astfel descompusa, in urmatoarele doua rate
componente:

re

EBE

EBE

Capitaluri
investite

Cifra de afaceri

Cifra de

Capitaluri

afaceri

investite

(rata marjei brute) (rotatia capitalurilor)

Drept urmare, rata rentabilitatii economice poate fi majorata fie prin cresterea marjei
brute de acumulare (diferenta intre cifra de afaceri si cheltuielile platibile), fie prin cresterea
rotatiei capitalurilor prin cifra de afaceri, fie prin ambele cai. In perioadele de dezvoltare,
capitalurile investite pot sa creasca mai repede decat rentabilitatea intreprinderii. De aceea, este
posibil ca, in ciuda cresterii ratei marjei brute a exploatarii sa se inregistreze o rata scazuta a
rentabilitatii economice (efectele profitabile ale investitiilor se vor propaga in timp).
Valoarea
re =

EBE
Capitaluri
investite

EBE

Valoarea

Active

adaugata
Active fixe

adaugata

fixe

Capitaluri
investite

de unde:
re = rata marjei asupra
valorii adaugate

productivitatea
activelor fixe

coeficientul
investitiilor
strategice

Rentabilitatea economica este astfel pusa in corelatie cu rentabilitatea factorului munca,

cu randamentul investitiilor in active fixe si cu structura investitiilor (respectiv, ponderea

investitiilor strategice).
Tot astfel, rata rentabilitatii financiare poate fi descompusa in doua (sau mai
multe) rate componente:
rf

Profit net =
Capitaluri

Profit net

Cifra de afaceri

Cifra de afaceri
Capitaluri proprii

proprii

(rata marjei nete) (rotatia capitalurilor proprii)

sau
Capitaluri
rf

Profit net = Profit net

Capitaluri
proprii

Cifra de
afaceri

Cifra de afaceri
Capitaluri

investite
Capitaluri

investite

proprii

(rata marjei nete) (rotatia capitalurilor) (structura capitalurilor)

*/ Marja de acumulare a activitatii de exploatare exprima capacitatea intreprinderii de a
degaja o acumulare bruta dupa acoperirea cheltuielilor variabile (cu materialele, salariile,
impozitele etc.) din cifra de afaceri (vezi marja asupra cheltuielilor variabile).
In felul acesta, se evidentiaza dependenta rentabilitatii financiare de rata marjei nete de
rentabilitate, de rotatia capitalurilor si de structura finantarii (in timp) investitiilor intreprinderii.
Desi ne apare surprinzator, o crestere a rentabilitatii financiare poate fi obtinuta (in anumite
conditii) prin cresterea indatorarii .

2. Riscul de faliment (insolvabilitatea)

Diagnosticul riscului de faliment consta in evaluarea capacitatii intreprinderii de a face
fata angajamentelor asumate fata de terti, deci in evaluarea solvabilitatii intreprinderii. Analiza
riscului de faliment se poate realiza in maniera statica, prin analiza echilibrelor financiare din
bilant sau in maniera dinamica, prin analiza fluxurilor din tabloul de finantare.
Analiza statica poate fi facuta in functie de cele doua conceptii de elaborare a bilantului:
patrimoniala si functionala. In prima conceptie intereseaza patrimoniul net al actionarilor si
activul economic in ansamblu, ca o garantie pentru creditori. In a doua conceptie, bilantul este

ansamblul alocarilor de fonduri si al surselor de procurare a lor pe diferite cicluri financiare (de
investitii, de finantare, de exploatare), pentru a intelege functionarea intreprinderii.
Solvabilitatea reprezinta capacitatea unitatii patrimoniale de a face fata obligatiilor
scadente care rezulta fie din angajamente anterioare contractate, fie din operatii curente, fie din
prelevari obligatorii.
Activul net contabil intervine in diagnosticul solvabilitatii prin raportare la intregul pasiv
din bilant. Bancile folosesc, ca prag minim, o rata de 20-30% a activului net fata de totalul
pasivului.
Dificultatile financiare ale unei intreprinderi, in cazul in care devin periodice, pot pune in
pericol echilibrele fundamentale si pot afecta imaginea firmei ce capata o reputatie de 'rau
platnic'. Aceasta ii afecteaza desfasurarea activitatii viitoare.
Principalele instrumente operationale, utilizate de analiza statica patrimoniala a riscului
de faliment, sunt fondul de rulment si ratele de lichiditate.
Conform teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul
maselor bilantiere de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare:
Activ imobilizat (IMO) = Capital permanent (CPM)
Activ circulant (ACR) = Datorii de exploatare (DEX)
Pornind de la acestea, fondul de rulment este un indicator important in aprecierea
situatiei financiare a societatii, reprezentand partea din resursele financiare permanente care
asigura finantarea activelor circulante.
Ratele de solvabilitate, folosite in analiza financiara, sunt semnificative in cazul unei
comparatii intre intreprinderile din acelasi sector sau intre ratele cronologice realizate de aceeasi
intreprindere. Ratele cele mai des uzitate sunt:

a) RATA LICHIDITATII GENERALE - compara ansamblul lichiditatilor potentiale

asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub 1 an.
Rlg = ACR/DEX
In mod normal, aceasta rata trebuie sa fie mai mare decat unu (Rlg > 1), ceea ce
semnifica ca existenta unui fond de rulment Rlg este echivalenta cu 'rata fondului de rulment'
(Rfr)
Rfr = CPM/IMO

b) RATA LICHIDITATII PARTIALE (Rlp) exprima capacitatea intreprinderii de a-si

onora datorile, pe termen scurt, din creante si disponibilitati.

Rli = (ACR - Stocuri) / DEX

Bancile impun, adesea, o limita minima a acestei rate de 80% (Rlp 0,8)

c) RATA LICHIDITATII IMEDIATE (Rli) asigura interfata elementelor cele mai lichide
ale activului cu obligatiile pe termen scurt.
Rli = Disponibilitati/DEX
Asa cum se va vedea din exemplul care urmeaza, aceste rate exprima cantitativ diferite
grade de lichiditate ale ansamblului de active, fara a analiza calitatea lichiditatii acestora. De
aceea, ele trebuiesc interpretate cu prudenta. Comparatia cu intreprinderi similare din sector
si/sau comparatia cu rezultate anterioare ale acestor rate conduce la concluzii mult mai fiabile.
Interpretarea fondului de rulment poate fi hazardata daca nu se tine cont de gradul de
lichiditate al activelor (indeosebi circulante) si de gradul de exigibilitate al datoriilor (mai ales
cele pe termen scurt).
Exemplul cifric care urmeaza, al unei societati comerciale cu amanuntul, este edificator
in acest sens.
Bilantul societatii HERMES

Active fixe

1100

Capitaluri permanente

900

Active circulante

2500

Datorii pe termen scurt

2700

TOTAL

360

TOTAL

3600

Intervalul mediu de rotatie a stocurilor de marfuri este de 2 luni, iar intervalul mediu de
scadenta a datoriilor, pe termen scurt, este de 3 luni.
La inchiderea bilantului, fondul de rulment este negativ (FR = 900 -1100 = -200) si
conduce la concluzia existentei unui dezechilibru financiar. Pe termen scurt, echilibrul financiar
este, insa, favorabil, nevoia de fond de rulment negativa demonstreaza o degajare de surse
circulante pentru finantarea nevoilor permanente.
(NFR = 2500 - 2700 = - 200)
Peste doua luni de la incheierea bilantului, societatea va vinde si va incasa marfuri in
valoare de 2500 si va plati 2/3 din datoriile pe termen scurt, respectiv 1800 (2700 x 2/3).

Se vor degaja, astfel, disponibilitati banesti in valoare de 700, ceea ce schimba foarte mult (in
bine) situatia de la incheierea bilantului.
Acest exemplu simplificat este o dovada a necesitatii luarii in calculul fondului de
rulment a rotatiei capitalurilor intreprinderii.
Ratele de lichiditate se completeaza cu rata indatorarii (levierul= L= DAT/CPR), care
trebuie sa fie mai mic decat unu (L < 1 ). Aceasta se interpreteaza si ca o rata a autonomiei
financiare a intreprinderii, angajamentele sale, pe termen lung si mediu, sunt suficient de
garantate de capitalurile proprii ale intreprinderii.
Analiza statica functionala a riscului de faliment utilizeaza ca instrumente operationale:
nevoia de fond de rulment si trezoreria.
Nevoia de fond de rulment - reprezinta partea din activele ciclice ce trebuie finantata din
resurse stabile, respectiv partea din activele circulante formata din stocuri (St) si creante (Cr),
care nu este acoperita pe seama datoriilor de exploatare.
NFR = (St + Cr) - DEX
Trezoreria neta - reprezinta diferenta intre fondul de rulment si nevoia de fond de
rulment.
TN = FR - NFR
Pragurile cele mai utilizate in normele bancare sunt urmatoarele:
- creditele de trezorerie nu trebuie sa fie mai mari decat jumatate din nevoia de fond de
rulment (de exploatare);
- fondul de rulment (functional) trebuie sa fie mai mare decat jumatate din nevoia de fond de
rulment (de exploatare).
Aceste norme raman orientative. Nivelul fondului de rulment necesar echilibrului
financiar depinde de variabilitatea nevoii de fond de rulment si de marimea riscului de faliment
pe care creditorii sunt dispusi sa-l suporte .
Analiza dinamica a riscului de faliment permite diagnosticarea si explicarea
dezechilibrului financiar, evidentiat prin analiza statica. Cele doua tipuri de analiza sunt, deci,
complementare si trebuie facute in acelasi timp.
Analiza dinamica porneste de la fluxurile de fonduri, determinate de operatiunile de
exploatare si de operatiunile de capital (de investitii si de finantare), evidentiate in tabloul de
finantare (a se vedea capitolul anterior).
Instrumentele operationale ale acestei analize sunt excedentul de trezorerie al exploatarii
(ETE), capacitatea de autofinantare (CAF), autofinantarea (A) si cash-flow-ul (CF). Pentru
scopurile analizei dinamice, reamintim principalele relatii sintetice de determinare a indicatorilor
de mai sus.

ETE = EBE - DNFR

CAF = EBE - cheltuieli financiare - Impozit pe profit
A = CAF - Dividende prelevate
CF @CAF
in care, EBE = excedentul brut de exploatare
DNFR = variatia fondului de rulment.
Pornind de la acesti indicatori, analiza riscului de faliment apeleaza la ratele si
indictorii de rambursare a datoriilor si de autonomie financiara:
a) Rata capacitatii de rambursare (DAT / CAF) care, pe termen lung si in regim
permanent, ar trebui sa fie mai mica de 3 sau de 4 ani.
b) Rata autonomiei financiare (CAF/Rambursarea datoriilor financiare stabile)ar trebui
sa fie mai mare decat 2. O astfel de rata mai mica decat unu dovedeste iminenta unui risc de
faliment important.
c) Excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE) poate exprima el insusi capacitatea de
rambursare a datoriilor. Ca nivel minim, analistii financiari preconizeaza un nivel al ETE cel
putin egal cu cheltuielile financiare (ETE cheltuielile financiare). Mai sigur, capacitatea de
rambursare se asigura, daca ETE - Impozit pe profit Cheltuielile financiare + Rambursarea
anuala a datoriilor.
Excedentul de trezorerie poate fi utilizat si ca indicator al autonomiei in finantarea
investitiilor:
ETE - Impozit pe profit Cheltuielile initiale pentru investitii (I0).

3 Detectarea riscului de faliment prin metoda scorului

Diagnosticul financiar permite, prin sistemul de rate de rentabilitate si de echilibru
financiar, evidentierea punctelor tari si a celor slabe ale gestiunii financiare, chiar si a riscurilor
de exploatare, financiare, de indatorare etc., dar nu se poate evalua global riscul de faliment.
Mai multi cercetatori si organisme financiare au fost preocupate de elaborarea unei
metode de predictie a riscului de faliment, pornind de la o grupare de rate strans corelate cu
starea de sanatate sau cu cea de slabiciune a intreprinderilor. Procedeul folosit este tehnica
statistica de analiza discriminanta a caracteristicilor financiare (calculate cu ajutorul ratelor) ale
intreprinderilor cu functionare normala si a celor cu dificultati de gestiune economica si
financiara. Se cauta apoi, cea mai buna combinatie liniara a ratelor, care sa diferentieze, cel mai
bine posibil, intreprinderile sanatoase de intreprinderile falimentare.
Aceasta combinatie liniara conduce la determinarea unui indicator, numit scor, care da o
buna aproximare a riscului de faliment pentru o intreprindere data (respectiv care este
probabilitatea de a fi o intreprindere normala sau de a fi falimentara). Scorul (Z) apare ca o
functie liniara de mai multe variabile (rate), caracterizate de coeficienti medii, determinati prin

metoda celor mai mici patrate, in urma observatiilor asupra intreprinderilor reprezentative si
grupate de la inceput in 'normale' si 'anormale':
Z = a1 R1 + a2R2 + . . .. + an Rn , in care:
Ri = rate de rentabilitate si de structura a capitalurilor;
ai = coeficienti de corelatie, cu functia scor Z, respectiv variabilitatea marginala a scorului Z, la
o variatie de o unitate a ratei Ri
Conditia selectiei ratelor de caracterizare a performantei intreprinderii este ca acestea sa
fie independente intre ele, in raport cu functia scor Z. Altfel, un anumit grad de corelatie intre
rate ar conduce la inregistrarea, in functia scor Z, a unor influente repetate ale aceluiasi fenomen
economico-financiar.
Printre diferitele functii - scor elaborate, analistii financiari au retinut: - modelul
ALTAMAN cu 5 variabile:
Capitalizare
Z = 3,3 x Profit inainte de impozit + 1 x Vanzari
Activ total

+ 0,6 x Bursiera

Activ total

Val. contab. a
imprumuturilor

+ Beneficii reinvestite
Activ total

+ 1,2 x

Activ circulant
Activ total

- modelul Centralei bilanturilor (din cadrul Bancii Centrale a Frantei) care prezice riscul de
faliment al intreprinderilor franceze, dupa un scor cu 8 variabile, reprezentand rate de
rentabilitate economice si financiare.
Cele 8 rate au fost selectate dintr-un numar de 26 de rate, pe care Centrala
bilanturilor le urmareste la intreprinderile franceze. Pentru selectia lor si calculul parametrilor, sa constituit un esantion de intreprinderi industriale, cu mai putin de 500 de salariati, clasate in
normale si deficitare (slabiciunea lor a fost urmarita pe trei ani precedenti: 1977-1979).
Printre ratele care caracterizeaza cel mai bine comportamentul intreprinderilor deficitare,
primele doua (R1 si R2) dau 50% din puterea de discriminare (de separare) a intreprinderilor in
normale si deficitare. In urma observatiilor pe cei trei ani, intreprinderile industriale franceze din
esantion au prezentat urmatoarele marimi medii ale ratelor selectionate. ( vezi tabelul ).

Media 1977 -1979

Media pe

Rate

ansamblul
Intreprinderi
normale

R1

Cheltuieli financiare

38,8%

intreprindere

deficitare
88,6%

62,8%

Excedentul brut de exploatare

R2

Resurse permanente

86,7%

73,2%

80,2%

30,2%

19%

24,8%

Capitaluri investite
R3

Capacit. de autofinantare
Datorii totale

Ra

Excedentul brut de

6,8%

exploatare
Cifra de afaceri (fara TVA)
R5

Datorii comerciale * /

89,8

107,1

98,2

Aprovizionari (cu TVA)x 360

R6

Rata de crestere a valorii

11,7%

adaugate
R7

Stoc prod. neterm. -

79 zile

Avansuri clienti +
Creante din exploat. x 360
Productie **/
R8

Investitii corporale
Valoarea adaugata

10,1

Media ratelor pe ansamblu, determinate de Centrala Bilanturilor a Bancii Frantei

*/ Furnizori de materiale, marfuri si produse in cooperare
**/ Productia vanduta - Productia stocata + Productia imobilizata
In baza mediilor ratelor pe ansamblu, Centrala bilanturilor, din cadrul Bancii Frantei, a
determinat urmatoarea functie scor:
100 Z = -1,255 R1 + 2,003R2 - 0,824R3 + 5,221R4 - 0,689R5 - 1,164R6 + 0,706R7 + 1,408R8 - 85,544
Pe ansamblul intreprinderilor, Z are o valoare medie egala cu zero:
100 Z = -1,255 x 62,8 + 2,003 x 80,2 - 0,824 x 24,8 + 5,221 x 6,8
- 0,689 x 98,2 -1,164 x 11,7 + 0,706 x 79 + 1,408 x 10,1 - 85,544
In jurul acestei valori medii a scorului exista o zona de incertitudine, fiind dificil de
prezis daca o intreprindere este sanatoasa sau deficitara (probabilitatea riscului de faliment,
pentru Z = 0, este de 0,5).
Intreprinderile cu un scor mai mare de 1,25, sunt in zona favorabila, avand o
probabilitate medie a riscului de faliment de numai 0,21. Intreprinderile cu un scor mai mic de
-1,8575, sunt in zona nefavorabila, probabilitatea riscului de faliment fiind, in medie, de 0,872

se.
Nu trebuie supraestimata valoarea informativa a scorului; intreprinderea este un sistem
economico-social ce actioneaza intr-un mediu complex, cu mult mai multe variabile de
determinare a sanatatii sau slabiciunii acesteia. Scorul este un instrument de 'detectare precoce' a
riscului de faliment, dar informatia trebuie folosita cu multa prudenta.
Analiza poate fi completata cu urmarirea evolutiei scorului pe mai multe exercitii si a
evolutiei scorului la intreprinderile din aceeasi ramura economica, precum si cu metodele clasice
de analiza financiara.
Ca urmare a caracterului lor specific, aceste ecuatii de scor nu pot fi utilizate in cazul
intreprinderilor romanesti. Prezentarea lor a fost facuta pentru a evidentia demersurile din teoria
si practica financiara, pentru evaluarea performantei intreprinderii, in baza unui indicator
complex, gen SCOR.
Pentru evaluarea intreprinderii romanesti este necesara elaborarea unor modele adecvate
conditiilor economice din Romania. Modelele de scor pot fi autocorijabile, pe masura introducerii de
noi observari asupra intreprinderilor din economia romaneasca.

NORMAL

INCERTITUDINE

SITUATIE RISCANTA

PERICOL