CAP.

VI: METODE DE RANDAMENT

6.1. Fundamentele metodelor de randament

Metodele de randament (metode bazate pe venit) sunt metode prin care se

estimează valoarea unei afaceri, a unei participaţii sau a unei acţiuni, prin
calcularea valorii prezente a beneficiilor viitoare (anticipate). Metodele au în
vedere abordarea dinamică a capitalurilor, respectiv fluxurile pe care acestea le
generează pentru investitor. Aceste metode asimilează valoarea unei întreprinderi
sumei fluxurilor de care poate dispune proprietarul capitalului, prin utilizarea sa,
într-o durată de timp rezonabilă (în funcţie de aşteptarea investitorului) ţinând
seama de riscurile asociate, de alternativele disponibile.
Dintre metodele de randament enumerăm:
- Metode bazate pe profit,
- Metode bazate pe fluxul de disponibilităţi.

Prin aplicarea metodelor bazate pe venit se estimează valoarea unei afaceri, a

unei participaţii sau a unei acţiuni prin calcularea valorii prezente a beneficiilor
viitoare. Din acest punct de vedere valoarea unei întreprinderi nu este dată de suma
contribuţiilor individuale necesare pentru realizarea ei, ci de valoarea rezultată din
utilizarea factorilor componenţi (capacitatea de producere a profitului).
Câştigurile viitoare, care constituie baza valorii de randament a întreprinderii,
reprezintă motivaţia investiţiei într-o afacere şi trebuie deci să fie în întregime la
dispoziţia investitorului. Dacă profitul este reinvestit, calculele de corecţie sunt
necesare deoarece investiţiile de acest fel reprezintă viitoare creşteri ale activelor care
pot conduce la obţinerea unor câştiguri suplimentare.
Definiţia valorii de randament a unei societăţi comerciale se bazează pe
capacitatea societăţii de a genera fluxuri pozitive de venituri pentru investitori. În
această accepţiune, valoarea de randament reprezintă suma tuturor fluxurilor
nete pe care le poate genera o întreprindere pentru deţinătorii capitalului
propriu, luând în considerare factorul timp şi factorul risc.
Din definiţie rezultă ca o afacere are o valoare de randament exclusiv în cazul
în care funcţionează, este profitabilă (capabilă să genereze venituri superioare
cheltuielilor) şi viabilă pentru un orizont de timp rezonabil. O întreprindere care nu
îndeplineşte aceste condiţii va fi evaluată prin alte metode.

Etapele aplicării metodelor de randament se referă la:

- precizarea şi estimarea valorilor de rentabilitate;
 - stabilirea ratei de actualizare sau capitalizare;
- delimitarea perioadei de previziune;
- aplicarea relaţiilor de calcul specifice.

6.2. Estimarea profitului sau a capacităţii beneficiare

Modalităţile de previzionare a profitului sunt:

a) previzionare pe bază de calcule analitice provind producţia, vânzările

şi cheltuielile aferente. Nu poate fi o întreprindere viabilă fără o strategie a
producţiei (ca volum şi structură sortimentală) a vânzărilor (cantitativ, valoric şi
pieţe) şi cheltuielilor în corelaţie directă cu politica de preţuri. În acest scop se
efectuează şi o proiecţie a activităţii viitoare a firmei în mai multe variante
(optimistă, pesimistă).

b) previzionare prin calcule sintetice, cu ajutorul ritmului mediu,

ratelor de eficiente, rentabilităţii cifrei de afaceri, a capitalului etc. Este
procedeul cel mai des utilizat datorită volumului mai redus de muncă şi gradului
apropiat de aproximaţie faţă de procedeul analitic. Şi în acest caz este necesar să se
motiveze nivelul indicatorilor folosiţi în calcul.

6.3. Estimarea fluxurilor de trezorerie (cash-flow)

Determinarea cash-flow-ului sau a fluxurilor de trezorerie la nivelul

întreprinderii se realizează în conformitate cu prevederilor standardelor
internaţionale de contabilitate, avându-se în vedere faptul că fluxul de trezorerie al
unei întreprinderi este generat de cele trei tipuri de activităţi: activităţile de
exploatare, de investiţii şi de finanţare.

Folosind metoda indirectă de calcul a fluxurilor de trezorerie generate de

activitatea de exploatare, fluxul de trezorerie total se determină astfel:

Rezultatul net al exerciţiului

+ Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
- Venituri din provizioane
- Rezultat din cesiunea imobilizărilor
- Rezultat din cesiunea titlurilor de plasament
+ Cheltuieli privind dobânzile
- Variaţia NFR
= Flux de trezorerie din activitatea de exploatare (FNE)

Amortizare
+ Încasări din vânzarea de imobilizări
+ Încasări din vânzarea de titluri de plasament
2
 - Plăţi pentru achiziţia de imobilizări
- Plăţi pentru achiziţia de titluri de plasament
= Flux de numerar aferent activităţii de investiţii (FNI)

+ Creşteri de capital în numerar

- Rambursări de capital în numerar
+ Contractare de împrumuturi
- Rambursare de împrumuturi
- Dobânzi plătite
- Dividende plătite
= Flux de numerar aferent activităţii de finanţare (FNF

Fluxul de numerar total = FNE + FNI +FNF

Principalii indicatori care trebuie previzionaţi sunt:

• cifra de afaceri;
• cheltuielile aferente cifrei de afaceri;
• variaţia necesarului de fond de rulment;
• investiţiile necesare de capital;
• modificarea anuală a creditelor pe termen mediu şi lung.

a) Previziunea cifrei de afaceri

Cifra de afaceri este definită ca suma veniturilor rezultate din livrările de
bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii de către o întreprindere.
Din punct de vedere metodologic, previziunea cifrei de afaceri trebuie să
ţină seama de:
- capacitatea estimată de absorbţie a pieţei produsului respectiv;
- capacitatea de producţie maximă a întreprinderii evaluate;
- nivelul tehnic al utilajelor şi performanţa tehnologiilor utilizate la data evaluării
şi pe parcursul perioadei de previziune;
- abilitatea managerială cerută pentru atingerea obiectivelor stabilite;
- luarea în considerare a evoluţiei întreprinderii într-un mediu concurenţial.
Din punct de vedere practic, previziunea cifrei de afaceri poate fi făcută
prin două categorii de metode:
• metode econometrice, constând în calcularea tendinţei generale trecute a cifrei
de afaceri, care apoi este extrapolată pentru anii următori;
• metode analitice, adică studii de piaţă.

b) Previziunea cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

Previziunea cheltuielilor aferente cifrei de afaceri pe durata de previziune
explicită se poate face pe baza grupării elementelor de cheltuieli în funcţie de
dependenţa lor faţă de volumul producţiei:
• cheltuieli variabile – sunt acelea a căror mărime evoluează în acelaşi sens cu
producţia la care se referă, fiind relativ constante pe unitatea de produs:

3
 cheltuieli cu materii prime şi materiale directe, salariile directe, combustibilul şi
energia folosite în scopuri tehnologice;
• cheltuieli fixe – sunt acelea care au un nivel relativ constant, indiferent de
oscilaţiile volumului producţiei între anumite limite: cheltuieli generale ale
întreprinderii, o parte din cheltuielile comune ale secţiei, cheltuieli de desfacere,
impozitele şi alte prelevări obligatorii incluse în costuri.
Evaluatorul trebuie să fundamenteze în mod explicit ipotezele care au stat
la baza previziunii elementelor de cheltuieli, deoarece mărimea profitului net din
exploatare, componenta cea mai importantă a cash-flow-ului, este influenţată
decisiv de mărimea şi evoluţia elementelor de cheltuieli fixe şi variabile.

c) Previziunea variaţiei necesarului de fond de rulment

Necesarul optim mediu anual de fond de rulment se stabileşte în funcţie de
vitezele de rotaţie considerate normale pentru activele şi pasivele curente pe baza
cărora se calculează NFR, exprimate prin următorii indicatori:
• numărul mediu de zile de stocare pentru materii prime, materiale şi
produse finite;
• durata medie de încasare a creanţelor;
• durata medie de plată a obligaţiilor curente (furnizori, salarii).
O altă modalitate de determinare a necesarului de fond de rulment ţine
seama de ponderea NFR în cifra de afaceri în perioadele trecute.

d) Investiţiile necesare de capital

Investiţiile de capital previzionate trebuie să fie coerente cu previziunea
cash-flow-ului, respectiv dacă cash-flow-ul a fost previzionat pe ipoteza unor
extinderi de capacităţi, achiziţionării unor utilaje mai performante, apte să reducă
costurile de fabricaţie, atunci trebuie previzionate aceste investiţii de capital. Ele
vor include atât investiţiile pentru înlocuire, cât şi cele pentru lărgirea producţiei şi
creşterea eficienţei producţiei.
Investiţiile pentru înlocuirea capitalului fix scos din funcţiune au rolul de a
menţine nivelul cash-flow-ului care va fi capitalizat şi care se presupune a fi
constant ca mărime în viitor, fără a genera creşterea producţiei.
Investiţiile nete de capital cu care se majorează capitalul întreprinderii au ca
sursă profitul net, creditele sau aportul de capital şi au ca scop creşterea economică
a întreprinderii, respectiv generarea de profit net şi cash-flow net anual în creştere.

e) Influenţa creditelor asupra cash-flow-ului

Pentru calcularea cash-flow-ului din finanţare, vor trebui estimate intrările şi
ieşirile de credite cu care se finanţează întreprinderea pe parcursul perioadei de
previziune explicită. În acest caz sunt necesare ipoteze suplimentare pentru
efectuarea previziunilor, care se referă la:
- structura finanţării în fiecare an al perioadei de
previziune explicită şi modificarea acesteia în timp;

4
 - condiţiile contractelor de creditare: mărimea şi
numărul ratelor de rambursare, rata dobânzii, comisioane, perioada de
rambursare, etc.

6.4. Actualizare şi capitalizare

Actualizarea reprezintă calcularea valorii prezente (actuale), la data

evaluarii, a unui flux banesc viitor.

Rata de actualizare: rata rentabilitatii utilizata pentru a converti o suma

de bani, platibila sau de primit in viitor in valoarea prezenta (actuala).
Rata de actualizare este utilizata pentru a determina suma pe care un
investitor ar plati-o la data evaluarii pentru dreptul de a beneficia de un flux viitor
de lichiditati sau de profituri. Pentru evaluator, rata de actualizare este rata
rentabilitatii estimata ca acceptabila pentru un investitor care ar plati in prezent
fluxuri viitoare generate de afacere, in contextul riscurilor presupuse de realizarea
acestor fluxuri.

Rata de capitalizare: un divizor (care exprima rata rentabilitatii) folosit

pentru transformarea unui flux anual constant (uniform) sau cu o crestere
constanta in valoarea actuala a capitalului din care provine.

O diferenta fundamentala intre rata de capitalizare si cea de actualizare

provine din faptul ca rata de capitalizare se refera la un flux constant sau cu o
crestere constanta in vreme ce rata de actualizare vizeaza fluxuri variabile .

Determinarea nivelului ratei de actualizare se face prin mai multe

abordări, în funcţie de specificul activităţii întreprinderii evaluate, de informaţiile
disponibile pentru evaluator etc.

a) Modelul primei globale de risc

Alegerea ratei de actualizare un este întâmplătoare, ci se face în funcţie de
anumite citerii. De regulă, rata (coeficientul) de actualizare este formată din rata de
bază, care corespunde unor plasamente fără risc şi se stabileşte la nivelul dobânzii
pentru obligaţiunile de stat, sau o rată de rentabilitate considerată normală (12 –
15%). A doua componentă o formează prima de risc, care este cu atât mai mare cu
cât instabilitatea economică şi politică este mai accentuată.

Rata de actualizare pe baza modelului primei globale de risc se poate

determina pe baza relaţiei:
i = in ×(1 + R)
în care:
in = rata neinflaţionistă;
R = rata de risc care, poate lua următoarele valori:

5
 0,25 – pentru risc mic;
0,50 – pentru risc mediu;
1,00 – pentru risc puţin ridicat;
1,50 – pentru risc ridicat;
2,00 – pentru risc foarte ridicat.

b) Modelul primei de risc în trepte

Corespunzător acestui model, construirea ratei de actualizare se bazează pe
un poces de agregare a diferitelor elemente de risc la o rată de bază fără risc. Ideea
fundamentală este că o rată de actualizare (rentabilitatea aşteptată de investitori)
are o componentă fixă (rata de ramusare fără risc a capitalului investit) şi o
componentă varailă în funcţie de dimensiunea riscului implicat de investiţia în
afacerea respectivă.
Un exemplu de calcul al ratei de actualizare este prezentat in tabelul
următor:

Rata de bază şi treptele de riscuri Punctaj Explicaţie

Rata de bază
Riscuri din exteriorul întreprinderii:
- creşteri probabile ale preţului
utilităţilor şi combustibilului;
- reglementări antipoluante
- dependenţa de furnizorii de materii
prime
Riscuri din interiorul întreprinderii
- calitatea produselor
- dotarea tehnică şi tehnologică
- structura de finanţare
TOTAL
Rata reală a dobânzii la obligaţiunile
6%
guvernamentale ( de stat)
Preţul gazului natural se va alinia la
2%
nivelul preţului pe piaţa mondială
Se află în faza de proiect o reglementare
3% care va limita nivelul noxelor, fapt ce va
afecta întreprinderea evaluată
Există doar doi furnizori pentru una din
2%
materiile prime de bază
Compania nu a asimilat sistemul de
2%
asigurare a calităţii ISO – 9001
Diagnosticul tehnic a evidenţiat uzura
2% fizică şi morală la o serie de
echipamente de bază
1% Creditele au atins 35% din total pasive,
nivel situat peste media sectorului
18% (rata de actualizare)

Determinarea şi cuantificarea elementelor de risc se bazează pe diagnosticul

întreprinderii, fiind reţinute acele elemente care pot afecta în mod direct şi
semnificativ activitatea viitoare a întreprinderii evaluate.
Pentru stabilirea ratei de risc se mai recomandă şi posibilitatea adăugării la
rata de bază a unui număr de puncte, în funcţie de gradul de risc pentru etapa
respectivă, luat global sau pe categorii de riscuri. În unele lucrări de specialitate se
foloseşte următorul exemplu:
- 8% rata de referinţă (compensarea aşteptată);
- 5% prima de risc investiţional;
- 4% prima de risc pentru sector;
- 2% prima de risc naţional;

6
 - 1% prima de risc proprie societăţii evaluate.
Total rată de actualizare: 20%.

Există şi alte structuri în trepte a ratei de risc. Un exemplu de evaluare este

următorul:
rata neinflaţionistă 6%
riscul pentru talia întreprinderii 2%
riscul pierderii manegerilor cheie 1%
riscul financiar 0%
riscul pntru siguranta populatii 3%
riscul pentru dependenta de clienti 1%
riscul aferent previziunilor 4%
riscul de ţară 5%
RATA CU PRIMA DE RISC 22%

Pentru fiecare categorie de risc se practică limita minimă şi maximă,

evaluatorul urmând să facă încadrarea întreprinderii în funcţie de situaţia concretă
a acesteia.

Dacă întreprinderea utilizează împrumuturi pe termen mediu şi lung, în

stabilirea ratei de actualizare se ţine seama şi de structura financiară, calculându-se
costul mediu ponderat al capitalului (Cmpc), pe baza relaţiei:

Cpr Cimpr
Cmpc = Rf +d (1 − ci )
Cpr + Cimpr Cpr + Cimpr
în care:
Rf = rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu;
Cpr = capitalul propriu;
Cimpr = capitalul împrumutat pe termen mediu şi lung;
d = procentul mediu al dobânzii pentru capitalul împrumutat;
ci = cota medie de impozit

Dacă previziunile sunt exprimate în preţurile perioadei, actualizarea se face

cu rata inflaţionistă, iar în cazul în care se utilizează ipoteza preţurilor constante se
foloseşte rata neinflaţionistă (in).
Relaţia dintre cele două rate este:
i −r
in = i
1+ r
În care:
in = rata neinflaţionistă
ii = rata inflaţionistă
r = rata inflaţiei.

7
 6.5. Valoarea reziduală (continuă)

Valoarea reziduală reprezintă valoarea estimată a unei întreprinderi la

sfârşitul perioadei de previziune explicită. In determinarea valorii reziduale
evaluatorul trebuie sa analizeze daca estimeaza valoarea unei intreprinderi care are
o durata de viata finita sau, dimpotriva, durata de viata estimata este nelimitata. De
exemplu, o durata finita apare in cazul societatilor comerciale care au prevazuta o
durata limitata precizata in actele constitutive, sau cazurile in care intreprinderea
epuizeaza resursele pe care le prelucreaza intr-un anumit interval de timp.
• În cazul în care se estimează că la sfârşitul perioadei de
previziune explicită întreprinderea îşi va înceta activitatea, valoarea reziduală se
calculează pe bază patrimonială, respectiv ca activ net de lichidare distribuibil
acţionarilor.
• In situatia in care se estimeaza o durata de viata nedeterminata a
investitiei (intreprinderii) evaluatorul va estima valoarea reziduala prin
capitalizarea venitului disponibil (profit net, cash-flow etc.). Aceasta reprezinta
abordarea cea mai uzuala in estimarea valorii reziduale a intreprinderilor care
nu au o durata de viata limitata. Functie de estimarile privind evolutia
intreprinderii dupa perioada explicita de previziune (evolutie constanta sau
crestere/ descrestere), evaluatorul va aplica una din relatiile urmatoare de
calcul.

PNE n
Vr =
c

unde: PNEn – profitul net din exploatare în ultimul an de previziune explicită;

c – rata de capitalizare (care poate fi costul mediu ponderat al capitalului).

CFN n +1
Vr =
a −g

unde: CFN – cash-flow-ul net în primul an al perioadei de previziune non-explicită;

a – rata de actualizare;
g – rata anuală perpetuă sperată de creştere a cash-flow-ului.

8
 6.6. Stabilirea perioadei de previziune

De obicei, perioada se ia în ani şi nu există reguli bine conturate care să

delimiteze orizontul de timp.
Stabilirea duratei de previziune este o decizie a evaluatorului, luându-se în
considerare:
- durata de viaţă a produselor societăţii;
- ciclul normal de investire;
- cantitatea şi calitatea informaţiilor de care dispune
echipa de evaluare pentru a face previziunile;
- durata de amortizare fiscală şi tehnică;
- durata de recuperare a investiţiei făcută de
cumpărător;
- anumite norme sau precizări ale organismelor
abilitate în domeniul evaluării întreprinderilor;
- perioade practicate la evaluări similare.

Literatura de specialitate arată că perioada pentru care se fac previziuni este

de regulă de 3 – 6 ani.

Metoda actualizarii fluxurilor de lichiditati (DCF)

Este una dintre cele mai complexe metode de evaluare, dar totodata si
cea mai corecta din punct de vedere teoretic. Ea se bazeaza pe actualizarea tuturor
beneficiilor economice proiectate (fluxuri de lichiditati sau alte variabile asimilate)
ale intreprinderii utilizand o rata de actualizare ce reprezinta costul capitalului
pentru acea investitie. Actualizarea presupune o perioada explicita de previziune si
o valoare reziduala (perioada non-explicita).

Practic, calculul fluxurilor de disponibilitãti utilizate în evaluare are în

vedere profitul net, la care se adaugã alte disponibilitãti si se scad nevoile de
fiantare a activitãtii, respectiv investitiile pentru mentinerea potentialului tehnic si
variatia nevoii de fond de rulment.

Formula de calcul
Estimarea valorii întreprinderii prin metoda actualizarii fluxurilor de
disponibilitati (DCF), se bazeazã pe urmatoarea relatie de calcul.

n CF
VDCF = ∑ i + Vr
i =1 (1 + a ) i (1 + a ) n

9
 VDCF = valoarea intreprinderii prin metoda DCF
CF = cash – flow din anul i
Vr = valoarea reziduala
a = rata de actualizare
i = anul de previziune
n = intervalul de previzune (numar de ani)

Principalele etape necesare in aplicarea acestei metode sunt:

Reanalizarea concluziilor diagnosticului intreprinderii.

Stabilirea parametrilor cheie de evolutie a intreprinderii
Alegerea duratei de previziune.
Stabilirea ipotezelor de previziune.
Estimarea valorii reziduale.
Activele redundante (in afara exploatarii). In toate situatiile, acestea se
evalueaza separat la valoarea neta de realizare pe piata, iar aceasta se include in
valoarea rezultata din actualizarea fluxurilor operationale.
Stabilirea ratei de actualizare.

Metoda capitalizarii venitului

Aceasta metoda se bazeaza pe raportarea unui singur flux de venit/ beneficiu

economic, aferent unei singure perioade (de regula un an) la o rata de capitalizare.
Este considerata o simplificare a metodei actualizarii fluxurilor de lichiditati –
DCF.

Metoda se bazeaza pe formula prezentata in anul 1890 de Alfred Marshall

care a identificat legatura intre venit si valoare astfel:

Valoarea = Venit/ Rata dobanzii

In evaluarea intreprinderii retinem ca relatie de baza:

Valoarea = Venit / Rata de capitalizare

Capitalizarea profitului este o metoda utilizata pe scara larga de catre

investitori, ea avand avantajul simplitatii si usurintei intelegerii. Aplicabilitatea ei
este insa limitata la firmele care au sau vor avea o situatie relativ stabila a fluxului
de venit retinut in evaluare. Prin urmare, metoda capitalizarii profitului nu este
aplicabila in cazul intreprinderilor aflate in faza de crestere/ descrestere rapida intr-
o faza de investire/ dezinvestire importanta etc.

10
 Metoda poate fi utilizata atat pentru estimarea capitalului actionarilor cat si
pentru intreg capitalul investit.

Formule de calcul
Cel mai adesea evaluatorii utilizeaza ca venit (beneficiu economic) in cadrul
metodei capitalizarii, indicatorul profit net, iar relatia de calcul este urmatoarea:

VCP = PN / c
Unde:
VCP - valoarea intreprinderii prin metoda capitalizarii profitului
PN - profitul net
c - rata de capitalizare

Aceasta reprezinta formula de baza, aplicabila in situatiile in care se

estimeaza o mentinere constanta a profitului net pe durata de previziune.

In conditiile in care este previzionata o dinamica stabila (constanta) a

profitului net se utilizeaza modelul de crestere Gordon, iar relatia de calcul a
valorii devine:

VCP = PN / ( c – g)

sau, atunci cand profitul net se bazeaza pe rezultatul ultimului an incheiat

inainte de data evaluarii:

VCP = PN0 x (1 + g) / ( c – g)
In care
g - rata de crestere constanta
PN0 - profitul net al anului imediat anterior datei evaluarii

Profitul net trebuie estimat pe baza performanţele anterioare ale

întreprinderii dar si prin considerarea evoluţiei sperate a acesteia, a factorilor care
actioneaza in ramura sa de activitate si in economia nationala.
Din punct de vedere tehnic profitul net poate fi estimat pornind de la:
-Realizarile dintr-un an anterior;
-Realizarile probabile pentru anul in curs;
-Realizarile probabile in perioada imediat urmatoare.

Pe baza diagnosticului intreprinderii si a judecatii sale evaluatorul opteaza pentru

una dintre cele trei variante, fiecare presupunand un anumit demers metodologic:

In cazul in care evaluatorul opteaza pentru considerarea realizarilor dintr-un

an anterior reprezentativ, este necesara analiza si interpretarea (din prisma
11
evaluarii) a contului de rezultate pentru ultimii 3 – 5 ani. Aceasta analiza va avea
in vedere:
a) Alegerea unui an reprezentativ si relevant pentru estimarea profitului net
ce va fi utilizat in formula de calcul;
b) Ajustarea elementelor de venit si/sau de cheltuieli ca urmare a impactului
unor evenimente intamplatoare (asigurarea cerintei de reproductibilitate in viitor):
greve; inundatii, furtuni, incendii; cheltuieli de punere in functiune a unor
instalatii;
c) Ajustarea elementelor de venit si/sau de cheltuieli pe baza cerintei
normalitate: Compensarea proprietarilor; Impactul contabilizarii stocurilor;
Cheltuieli cu materiale sau servicii atunci cand exista diferente fata de valorile de
piata a acelor materiale sau servicii;
d) Ajustarea elementelor de venit si/sau de cheltuieli generate de activele
redundante (in afara exploatarii). Evaluatorul va elimina toate veniturile si
cheltuielile generate de activele in afara exploatarii, astfel incat sa existe coerenta
intre profitul net estimat (al activitatii operationale a intreprinderii), rata de
capitalizare si rata de crestere, precum si coerenta intre metoda utilizata in
abordarea pe baza de active si metoda capitalizarii profitului.

In conditiile in care o intreprindere detine active redundante, relatia de calcul

a valorii prin metoda capitalizarii profitului devine:

VCP = PN / c + VRNAAE
sau

VCP = PN / ( c – g) + VRNAAE

In care: VRNAAE = valoare de realizare neta a activelor in afara

exploatarii;

Explicatia acestei considerari distincte a activelor in afara exploatarii deriva

din faptul ca acestea fie nu contribuie la realizarea profitului si nu sustin fluxul de
venituri sau, atunci cand genereaza venituri, riscul de realizare este diferit de cel al
profitului intreprinderii (avut in vedere la estimarea ratei de capitalizare).

e) Ajustarea elementelor de venit si de cheltuieli ca urmare a unor modificari

iminente in intreprindere, ramura sau in economia nationala: punerea in functiune a
unor investititii; Aparitia unui concurent major; Modificarea sistemului de
impozitare.

Corecţiile făcute trebuie să fie descrise si explicate de evaluator. Acesta va

putea realiza ajustări numai după ce cunoaste bine întreprinderea respectivă, astfel
încât să poată susţine acele corectii.

12