149148469.

doc

1 29.04.1999

Contabilitate de gestiune si calculatia costurilor-curs 21

Relatia pret-cost-volum si rolul ei in contabilitatea intreprinderii Adoptarea unor decizii rationale pentru conducerea eficienta a activitatii oricarei intreprinderi trebuie sa aibe in vedere corelatia care trebuie sa existe intre costurile variabile si costurile fixe, pretul de vanzare al productiei, volumul productiei si desfacerii si capacitatea de productie si desfacere a intreprinderii. Aceste corelatii sunt reflectate cu ajutorul unor indicatori specifici metodei direct-costing: 1) Punctul de echilibru (pragul rentabilitatii) 2) Factorul de acoperire 3) Coeficientul de siguranta dinamic 4) Intervalul de siguranta 1.) Punctul de echilibru Este cunoscut in literatura de specialitate si sub denumirea de punct mort, pragul rentabilitatii, punct critic. Punctul de echilibru reprezinta punctul in care veniturile obtinute din vanzarea productiei sunt egale cu cheltuielile variabile aferente productiei respective si cheltuielile fixe ale perioadei la care se refera productia fabricata si vanduta. Altfel spus, punctul de echilibru reprezinta cantitatea de productie pe care intreprinderea trebuie sa o fabrice si sa o vanda astfel incat veniturile obtinute din vanzarea productiei respective sa fie egale cu cheltuielile ocazionate de productia in cauza (fixe si variabile). Orice unitate de produs vanduta peste acest prag al rentabilitatii, in care rentabilitatea este 0, aducxe intreprinderii profit, beneficii, dupa cum orice unitate nevanduta sub acest prag, conduce la obtinerea de pierderi. Conducerea este interesata sa cunoasca punctul de echilibrupentru a stii cantitatea de productie de la care incepe sa devina rentabila. Punctul de echilibru se poate calcula prin doua procedee: a) Procedeul aritmetic b) Procedeul grafic Ambele procedee conduc la acelasi rezultat si exprima acelasi lucru. Prin procedeul aritmetic punctul de echilibru se calculeaza ca raport intre cheltuielile fixe ale perioadei si contributia bruta unitara la profit, dupa relatia: Ch f Pe = C bu Exemplu: Presupunem ca o intreprindere produce si vinde in cursul unei perioade de gestiune cantitatea de 100.000 bucati, la pretul de vanzare de 10 lei/bucata, iar costul unitar (cheltuiala variabila unitara) este de 7 lei/bucata. Cheltuielile fixe sunt de 120.000 lei. Sa se determina punctul de echilibru.
Pe = 120.000 = 40.000bucati (10 7)

Pentru ca intreprinderea sa-si acopere cheltuielile, ea trebuie sa produca cel putin 40.000 bucati. Altfel spus, intreprinderea trebuie sa-si acopere 40% din capacitatea de productie. Orice unitate produsa peste va conduce la un profit de trei lei pe bucata. V=40.000 buc * 10 lei/buc = 400.000 lei Ch = 120.000 + 40.000 buc * 7 lei/buc = 120.000 + 280.000 = 400.000 lei

149148469.doc

Prin metoda grafica punctul de echilibru se calculeaza pornind de la un sistem de ordonate, care pleaca din origine. Pe orizaontala se reprezinta volumul activitatii cantitativ, valoric sau grad de ocupare a capacitatii de productie, iar pe verticala incasarile si cheltuielile. Astfel se obtine graficul rezultatului total (diagrama pret, cost, venit pentru rezultatul total). VEZI GRAFIC 1 In triunghiul OpeChf este zona pierderilor. Cu cat ne apropiem de origine, cu atat pierderile sunt mai mari, iar pierderile devine egale cu cheltuielile fixe cand productia este egala cu 0. Intreprinderea trebuie sa lucreze in triunghiul IpeChv, care reprezinta zona profitului. Cu cat cantitatea creste, cu atat si profitul creste. De ce? Pentru ca cheltuielile fixe se repartizeaza la o cantitate mai mare de productie. Rezulta ca pe unitate ele scad, in timp ce cheltuielile variabile raman cosntante. Mai pregnant iese in evidenta relatia pret-cost-volum daca folosim graficul rezultatului unitar. Acest grafic se prezinta astfel: pe orizontala trecem cantitatea, iar pe verticala cheltuielile variabile unitare si incasarile. VEZI GRAFIC 2 Punctul de intersectie al costurilor fixe cu linia incasarilor este punctul de echilibru. Si aici avem zona pierderilor si zona profitului. Aceasta situatie este insa valabila atunci cand toti factorii care concura evolueaza linear. In practiza aceste situatii sunt rare. Unii sau altii din factori inregistreaza diferite oscilatii de la o perioada de gestiune la alta. In acest caz in activitatea intreprinderii apar mai multe puncte de echilibru si graficul ia forma urmatoare: VEZI GRAFIC 3 Exista doua praguri de rentabilitate. De aceea trebuie determina punctul de echilibru optim. Punctul de echilibru optim este acela unde distanta dintre cheltuielile variabile unitare si incasari este maxima (intre cele doua puncte de echilibru). Este important sa se cunoasca acest lucru pentru ca conducerea intreprinderii sa stie cum dimensioneaza productia pentru ca profitul sa fie maxim. Tot pe baza punctului de echilibru, intreprinderea poate sa ia decizii cu ajutorul metodei direct-costing si in politica de investitii, pe linia mecanizarii si automatizarii procesului de productie, a dezvoltarii capacitatilor de productie, in politica de finantare, de dimensionare a seriilor de fabricatie etc. Calculele de stabilire a punctului de echilibru au avut in vedere o intreprindere care fabrica un singur produs. In conditiile economiei de piata, asemenea intreprinderi se intalnesc tot mai rar. De regula, intreprinderile fabrica mai multe produse si au la baza o anumita structura a productiei si desfacerii bine precizata. Daca intreprinderea fabrica mai multe produse, pentru calculul punctului de echilibru se ia in considerare contributia bruta medie unitara, care se calculeaza raportand contributia totala la cantitatea totala de productie obtinuta si vanduta:

C bu =

Cb

Q
i =1

vi

149148469.doc

Exemplu: Sa presupunem ca in cazul unei intreprinderi care fabrica trei produse: A,B si C in cantitatile 30.000 bucati, respectiv 20.000 si 10.000 contributia totala la profit este de 180.000 lei, iar cheltuielile fixe sunt de 120.000 lei. Sa se calculeze punctul de echilibru.
C bu = 180.000 = 3lei/bucata 30.000 + 20.000 + 10.000 120.000 Pe = = 40.000bucati 3

In ce structura? In aceeasi structura se respecta cerintele pragului de rentabilitate. Deci vom avea: A (30/60)*40.000=20.000 bucati B (20/60)*40.000=12.000 bucati C (10/60)*40.000= 8.000 bucati Punctul de echilibru se poate calcula si deci analiza pentru a da informatii utile pe linia conducerii, fie la nivelul intreprinderii, fie la nivel de sectie, atelier, loc de munca sau centru de costuri, fie pe grupe de produse, fie pe fiecare produs in parte. El se calculeaza atat in antecalcul cat si in postcalcul. 2.) Factorul de acoperire Acest indicator, care reprezinta rentabilitatea potentiala, se calculeaza in procente, fie ca raport intre contributia bruta totala si volumul desfacerilor totale, inmultit cu 100, pe baza relatiei urmatoare: C Fa = bt D fie ca raport intre cheltuielile fixe si volumul desfacerilor la nivelul punctului de echilibru, dupa relatia urmatoare:
Cf d Factorul de acoperire arata cate procente din volumul desfacerilor sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe, dupa stabilirea contributiei brute totale la profit pentru obtinerea unui beneficiu. Exemplu: Sa presupunem ca o intreprindere produce si vinde intr-o perioada de gestiune cantitatea de 100.000 bucati la pretul de vanzare de 10 lei/bucata cu un cost unitar de 7 lei/bucata. Cheltuielile fixe sunt de 120.000 lei. Fa =
300.000 * 100 = 30% 1.000.000 D =100.000buc. * 10lei/buc =1.000.000 Chvt =100.000buc * 7lei/buc = 700.000 => Cbt = 300.000 Fa = Fa = 120.000 * 100 = 30% 400.000

Este important sa se cunoasca nivelul factorului de acoperire, intrucat in cazul intreprinderilor care fabrica mai multe produse, in raport de acest indicator, ele isi orienteaza politica de productie si desfacere, stiind ca produsele care au factorul de acoperire cel mai ridicat conduc si la profitul cel mai mare. Trebuie deci promovata productia si desfacerea produselor cu factorul de acoperire cel mai ridicat. Pornid de la factorul de acoperire, se pot calcula si ceilalti indicatori: Ch f Ch vu d= sau p= Fa 1 Fa

149148469.doc

3.) Coeficientul de siguranta dinamic Coeficientul de siguranta dinamic se calculeaza, in principal ca un raport intre volumul desfacerilor totale din care se scade volumul desfacerilor la nivelul punctului de echilibru si volumul desfacerilor totale. El arata cu cat pot sa scada vanzarile relativ, pentru ca intreprinderea sa ajunga la nivelul punctului de echilibru.
Ks = D d * 100 D

Orice scadere peste acest coeficient face ca intreprinderea sa intre in zona pierderilor. Orice decizie pe care le adopta intreprinderea pe linia reducerii productiei si a vanzarii trebuie sa tina seama de acest coeficient. In exemplul nostru avem:
Ks = 1.000.000 400.000 *100 = 60% 1.000.000

Coeficientul de siguranta se mai poate calcula si raportand profitul total la contributia bruta totala, dupa formula
KS = Pb * 100 Cb t

Sau dupa formula: Ks=Gradul de activitate maximaGradul de activitate la nivelul punctului de echilibru 4.) Intervalul de siguranta Este cunoscut in literatura de specialitate si sub denumirea de calea, drumul de siguranta. Acest indicator arata acelasi lucru ca si coeficientul de siguranta, dar in cifre absolute. El arata cu cat poate sa scada productia si vanzarea pentru a ajunge la nivelul punctului de echilibru. Se determina dupa formula:
Is = D d I s = 1.000.000 400.000 = 600.000

Calculele si analizele efectuate pe baza relatiei pret-cost-volum reprezinta un instrument inportant pe care conducerea intreprinderii il are la indemana pentru optimizarea rezultatului activitatii economice.Acest lucru se realizeaza prin determinarea influentelor factorilor care au stat la baza rezultatului, si anume: pret de vanzare, volumul productiei si desfacerii, cheltuielile variabile, cheltuielile fixe, structura productiei si desfacerii.