Cretu Simona Florentina

Anul I Grupa B
AMG

ISTORIA NURSINGULUI

Îngrijirea bolnavului a apărut odată cu omenirea şi tot de atunci a fost considerată

nu doar o ştiinţă, ci şi o artă . Au existat mai multe perioade în sistemul de îngrijiri
medicale : Perioada Intuitivă , Perioada de Novice , Perioada Educativă , Perioada
Contemporană.

Asistenţă medicală intuitvă a fost practicată din vremuri preistorice, printre

triburile primitive şi a durat până în epoca timpurie Cretştină. Ea a fost ignorantă
,naturală şi instinctivă , efectuată din dorinţa de a ajuta pe alţii şi pe sine
( autoingrijire ); nursingul era administrat de către femei care aveau grijă de
copii ,bolnavi , vârstnici.

SHAMAN “ cel care vedea în întuneric” , a utilizat în acea perioadă , magie albă
pentru a contracara magia neagră , iar forajul craniului ( TREPHINING ) a fost
utilizat pentru a trata pacienţii psihotici care erau consideraţi a fi posedaţi de spirite
rele.

Progresul religiei şi civilizaţiei a fost cel mai important lucru care s-a întâmplat
în acea perioadă , inspirând omul în căutarea cunoaşteri trecând de la modul de
viaţă agrar sau nomad treptat la cel de viaţă a comunităţii şi dezvoltare urbană.

Civilizaţiile timpurii din Mesopotamia, Egipt, India şi China, precum şi culturile

evreieşti, greceşti şi romane au exercitat influenţe hotărâtoare asupra dezvoltării
civilizaţiei universale şi, implicit, asupra medicinei şi îngrijirilor de sănătate.

Medicul hindus Tsharaka (care a trăit în secolul încadrând începutul erei creştine şi
a fixat prin scris tradiţia medicală a Indiei) relatează pentru prima dată în istoria
medicinei – calităţile, funcţiile şi îndatoririle asistenţilor medicali: " Om cu sânge
rece, viguros, nepurtând pică la nimeni, atent la nevoile bolnavilor, urmărind strict
şi neobosit instrucţiunile medicului. Cunoaşte procedeele de preparare a
compoziţiilor medicamentelor, inteligent, devotat bolnavilor, puritatea moravurilor
şi a corpului, sunt cele patru calităţi care disting asistentul medical : asistenţii se
disting prin curăţenia mâinilor, ataşament faţă de persoană pentru care sunt
angajaţi; dotaţi din punct de vedere al inteligenţei şi abilităţii; înclinaţi spre
bunătate şi apţi la orice gen de serviciu prin care un pacient poate fi revindecat;
spirit deschis, experţi în arta de a prepara hrana, familiarizaţi cu masajul şi
fricţionări ale membrelor, să ştie să supravegheze şi să asiste bolnavul, să dozeze
medicaţia; totdeauna gata, răbdători şi abili a veghea pe cel ce suferă; niciodată
de reavoinţă oricare ar fi actul care ar putea să fie cerut de medic sau pacient".

În Grecia, Hipacrate “Părintele Medicine” (cu aprox. 500 de ani înainte de Hristos),
a creat cea mai veche culegere de deontologie medicală a civilizaţiilor occidentale
care este urmată şi astăzi - Jurământul lui Hipocrate. Grecul Asklepios a fost
tămăduitorul şef iar Hygeia, fiica lui Asklepios, a fost zeita sănătăţii şi a fost
venerată de unii drept întruchiparea asistenţei medicale.

În BABYLONIANS CODUL LUI HAMMURABI a fost primul cod al lumii fiind

prima înregistrare de practică medicală

În Israel, Moise a fost recunoscut drept “tatăl sistemului sanitar “. El a scris patru
cărţi despre Vechiul Testament în care a menţionat şi despre asistente ca moaşe,
asistente medicale sau asistente sociale, care practicau multe acte de caritate, de
compasiune, datorită instinctelor materne.

La Roma primele vizite la bolnavi au început odată cu înfiinţarea ordinului

Deaconesse care ofereau hrană pentru înfometaţi, haine pentru cei dezbrăcaţi, apă
pentru însetaţi, casă pentru cei care nu aveau unde trăi, vizite pentru prizonieri,
îngrijire bolnavilor, loc în cimitir pentru cei morţi.
În China s-a folosit masajul, hidroterapia şi exerciţiile ca şi măsuri preventive de
sănătate. Deasemenea au folosit multe ierburi, minerale şi acupunctura pentru a
vindeca bolile.

În Africa asistenta avea rolul de moaşă, de vânzător de plante medicinale şi se

ocupa de îngrijirea de copiilor şi bătrânilor.

În India încă de timpuriu în spitalele sau format asistenţi medicali de sex masculin
care trebuiau să ştie în ce mod se prepară medicamentele care trebuiesc administrate
bolnavilor, să fie inteligenţi şi devotaţi şi să aibă puritatea minţii şi a corpului.
Femeile indience au fost moaşe şi au îngrijit membrii familiei.

Perioada de Novice sistemului de îngrijiri medicale a apărut odată cu creştinismul,

sa extins de la începutul cruciadelor religioase în secolul al 11-lea şi să încheiat în
1836, când Păstorul Fliedner şi soţia au infintat Institutul Kaiserwerth pentru
formarea Diaconeselor (o şcoală de formare pentru asistente medicale) în Germania.
Este numită perioada de formare de locuri de muncă.
Îngrijirea medicală a fost efectuată fără nici o educaţie formală şi de către persoane
cu experienţă dobândită prin practică. Ordinelor religioase ale Bisericii Creştine au
fost responsabile pentru dezvoltarea acestui tip de asistenţă medical.

Având drept precept înţelegerea celuilalt, spiritualitatea creştină a trezit în

persoanele ce acordau îngrijiri dragoste pentru cei slabi, devotament, caritate şi
simţul datoriei. Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor şi săracilor şi
instituţionalizarea îngrijirilor de sănătate au impus "arta de a îngriji" ca pe o
practică diferită de "arta de a vindeca", lucru ce s-a făcut în paralel cu progresul
ştiinţei şi tehnicii, dar şi cu progresul social. Cu toate acestea, identitatea profesiunii
celui care acorda îngrijiri a rămas în umbră.

Saint–Vincent - T. Paul (1576-1660) a creat vocaţia de asistentă religioasă - ca

urmare a moralei creştine astfel: "Asistenta trebuia să pregătească cina, să o ducă
bolnavului, să-l abordeze cu veselie şi caritate şi să-I dea binecuvântarea, totul cu
o dragoste pe care ar da-o fiului ei, sau mai degrabă lui Dumnezeu, să încerce să-l
înveselească atunci când el este dezolat.
Asistentă să observe timpul şi ora când se dau medicamentele, să aibă un mare
respect pentru ordinele medicilor ce-i vor fi date referitor la tratamentul
bolnavilor. Asistenta trebuie să ştie să administreze perfuzie şi să recolteze sânge
în cantităţi exacte".

Din secolul al XVII-lea a început urbanizarea. În oraşele aglomerate condiţiile de

viaţă şi igienă se deteriorau şi din această cauză au apărut tot mai des epidemii.
Forţate de împrejurări, autorităţile construiesc mai multe spitale, dar paralel cu
aceasta, nivelul de acordare al îngrijirilor medicale, stagnează.

Îngrijirea bolnavilor este făcută de măicuţe şi de îngrijitoare voluntare necalificate.

Din acest motiv în Germania, în mijlocul secolului al XIX-lea a fost înfiinţată prima
şcoală unde pe lângă educaţie morală se învăţa şi ingrjirea bolnavului (Şcoală de
Diaconesses). Acesta a fost punctul de plecare al şcolilor sanitare de mai târziu.

În această perioadă educativă obligaţiile celor care îngrijeau bolnăvii s-au înmulţit
– pe lângă alimentarea şi toaleta zilnică a bolnavului aveau obligaţia de a măsura
temperatura, de a recunoaşte anumite boli după semne şi simptome, de a aplica
diete corespunzătoare îmbolnăvirilor. Pentru aceste noi atribuţii era nevoie şi de o
pregătire teoretică

Războaiele, în general, dar mai ales cel de la mijlocul secolului al XIX-lea, au

contribuit la dezvoltarea medicinei concomitent cu dezvoltarea îngrijirii. Dintre
acestea un rol important l-a avut Războiul din Crimeea, unde răniţii ruşi au fost
îngrijiţi de surori voluntare a căror instruire a fost organizată de chirurgul Pirogov.
Pe cealaltă parte îngrijirea soldaţilor englezi şi francezi a fost asigurată de Florence
Nightingale şi un grup de voluntare organizat şi pregătit de ea.

Florence Nightingale născută într-o familie bogată de englezi la 12 mai 1820 în

Florenţa - Italia, a avut o educaţie complexă, a călătorit mult, luând contact cu idei
noi , concordând cu dorinţele sale : îngrijirea bolnavilor.
Studiile îi aduc notorietate şi autoritate în reformarea nursingului.
În timpul războiului din Crimeea (1854) , a dat dovadă de extraordinară capacitate
de organizare.

În 1856 cu sănătatea şubrezita revine în Anglia şi scrie despre spitale, salubritate,

statistici de sănătate,despre nursing şi educaţia în nursing.

Înfiinţează prima şcoală laică de nursing “Şcoala St. Thomas”( 1860 ). Ca cerinţă
pentru a urma cursurile acestei şcoli, era "o cultură generală şi o integritate morală
ireproşabilă".

“Principiile pe bază cărora Florence Nightingale îşi crează şcoala, au fost:

· Nursele trebuie să fie educate în spitale clinice organizate în acest scop şi

asociate cu şcoli medicale.

· Nursele vor fi selecţionate cu atenţie şi vor locui în cămine spital special

amenajate pentru a le forma caracterul şi a le impune o disciplină.

· Intendenta şefă a şcolii va avea cuvântul hotărâtor asupra programei, a

modului de administrare şi asupra celorlalte probleme ale şcolii.

· Programa şcolară va cuprinde atât material teoretic cât şi aplicaţii practice.

· Frecvenţa studenţilor la cursuri va fi obligatorie, existând o evidenţă

riguroasă.
· Cunoştinţele dobândite de studenţi vor fi apreciate prin teste scrise şi

examene orale.” „Notes on Nursing (1859)”

Primul cod de etică acceptat pentru asistente medicale datează din 1893,a fost făcut
de Lystra Gretter la Michigan luând ca model jurământul lui Hippocrate şi la numit
Jurământul lui Nightingale în onoarea lui Florence Nightingale. El a fost revizuit
ultima dată de American Nursers’ Association în 1985.
Jurământ pe care la propus tuturor asistentelor medicale/nurselor să îl rostească la
începutul carierei este: “Mă angajez în faţa lui Dumnezeu şi în prezenţa acestei
adunări să duc o viaţă integră şi să-mi îndeplinesc cu credinţă îndatoririle profesiei
mele.
Nu voi lua şi nu voi administra nici un remediu periculos. Voi face totul pentru
creşterea nivelului profesiunii mele şi voi păstra cu o totală discreţie lucrurile
private care îmi vor fi încredinţate.
Voi ajuta din toate puterile mele şi în mod cinstit medicul în munca sa şi mă voi
dedica bunăstării celor care sunt lăsti în grija mea.”

Florence Nightingale a fost o nursă, un filosof, un statistician, un politician, fapt

pentru care este considerată în prezent fondatoarea nursingului modern. Impunându-l
ca pe o profesie autonomă, convingând opinia publică că acesta constituie o artă,
ridicat la rangul de profesie disciplinară, respectată şi practicată de persoane
calificate în nursing, care tot timpul să-şi îmbogăţească cunoştinţele şi că reuşita
profesională este bazată pe munca în echipă şi eliminarea individualismului.A murit
în1910, iar ziua ei de naştere 12 mai este Ziua Internaţională a Nursingului.

Mesaj transmis peste timp : “prioritatea îngrijirilor acordate de nurse este ajutorul
pe care acesta îl garantează unei persoane văzută în toată complexitatea ei, pentru a
- i menţine şi recupera sănătatea atunci când aceasta nu poate să o facă singură.”

Pe exemplul ei au fost înfiinţate şi în alte spitale şcoli pentru surori, contribuind

astfel la creşterea numărului de surori medicale calificate. În organizarea acestor
şcoli Crucea Roşie înfiinţată în 1864 de elveţianului Henri Dunant a jucat un rol
important..

În 1899 la Londra s-a înfiinţat Consiliul Internaţional al Surorilor Medicale cu

scopul uniformizării pregătirii profesionale a celor ce voiau să practice această
profesie, iar la New York în cadrul Universităţii Columbia a fost înfiinţată o secţie
separată care avea ca scop, pregătirea teoretică şi practică a asistenţilor medicali.

În perioada contemporană dezvoltarea rapidă a societăţii şi medicinei, precum şi

tehnologia apărută au determinat şi o creştere calitativă a îngrijirilor medicale.
Acest lucru fiind permanent are ca efect apariţia profesiei de asistent medical şi
indispensabilitatea acestuia în echipa medicală.
La sfârşitul secolului trecut în mai multe ţări au fost organizate sistematic cursuri
pentru formare de instructori sanitari, iar personalul auxiliar, care în numeroase ţări
fusese exclusiv masculin, a fost recrutat dintre infirmierele diplomate. Dezvoltarea
specialităţilor medicale a determinat specializarea personalului ajutător. Laboratorul
de bacteriologie, laboratorul clinic şi radiologia au avut nevoie de personal
specializat. S-a plecat de la îndrumarea la locul de muncă, apoi prin cursuri anume,
iar în cele din urmă prin şcoli specializate.
 
Printre modelele existente, modulul celor 14 nevoi fundamentale ale pacientului,
sistematizate de Virginia Henderson se bazează pe atingerea independenţei şi
satisfacerea acestor nevoi. Cadrul conceptual al V. Henderson se bazează pe
definirea a 14 nevoi fundamentale

Virginia A Henderson a fost descrisă ca fiind prima doamnă a teoriei nursingului.

Scripter, cercetător avid vizionar a fost considerată de mulți cea mai importantă
figură a nursingului secolului XX.

De-a lungul anilor, procesul de nursing a evoluat sub influența schimbărilor sociale,
ajungând să devină, în prezent, o metodă știintifică de lucru a asistenţei medicale.
Dacă la început asistenta desfășura activități care se bazau numai pe prescrierile
medicului, ulterior, prin practica nursingului, activitățile sale s-au dezvoltat
independent, devenind mai complexe.