SCOALA POSTLICEALA „HENRI COANDA”

TIMISOARA

SUPORT DE CURS
- UZ INTERN-

Modul 14
NURSING GENERAL 1

Specializarea ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ANUL I
 NURSING GENERAL 1

Repere istorice, practici și concepții

· Îngrijirea bolnavilor în diferite perioade istorice din evoluția omenirii (antichitate, evul mediu, renaștere,
sec. XVII- XVIII, XIX-XX).
· Factori care au influențat istoria nursingului și dezvoltarea sa: credințe religioase, religii organizate
(creștinismul), efectele războaielor mondiale, influența Crucii Roșii Internaționale.
· Sisteme de îngrijire care au influențat nursingul modern: sistemul tradițional, sistemul de îngrijire oferit
de organizații creștine, sistemul taylorist.
• Nursingul, știință și artă
· Definirea nursingului, scopuri, credințe și valori -Componentele nursingului: persoana îngrijită,
sănătatea/ boala, îngrijirea, mediul înconjurator, modelul, teoria, conceptul.
Teorii, modele, concepte de îngrijire
· Teoreticienii nursingului și conceptele cheie:
o Florence Nightingale
o Hildegard Peplau
o Virginia Henderson
o Marta Rogers, Calista Roy, Betty Newman, Dorothea Orem, Nancy Roper
Asistentul medical generalist- funcții și roluri
· Funcțiile asistentului medical generalist în cadrul echipei de îngrijire
· Rolurile asistentului medical în cadrul echipei: autonome, delegate, interdependente
· Domenii de activitate
• Calități necesare exercitării profesiei
• Mediul de muncă al asistentului medical
· Calitățile unui mediu sigur de muncă
· Riscuri / noxe / boli profesionale, evaluare
· Măsuri de protecția și securitatea sănătății: spălarea mâinilor, igiena corporală, purtarea echipamentului
de protecție, evaluarea stării de sănătate la angajare și periodic, colectarea deșeurilor medicale și igiena
spațiilor de lucru, respectarea circuitelor funcționale
• Procesul de îngrijire și documentația
· Introducere în procesul de nursing
· Credințele și valorile pe care se sprijină nursingul
· Definirea procesului de nursing
· Etapele procesului de nursing și documentația utilizată:
 • Aprecierea inițială
· Colectarea datelor /informațiilor: tipuri de date/ informații, surse de informații, metode de obținere a
datelor/ informațiilor
· Validarea datelor, mijloace de validare
• Analiza situației și stabilirea diagnosticului de nursing
· Regruparea datelor după un model conceptual
· Analizarea și clasificarea datelor (caracteristici determinante majore și minore)
· Emiterea unor ipoteze de diagnostic
· Stabilirea / formularea corecta a diagnosticului de nursing consultând surse oficiale (NANDA I): tipuri
de diagnostice de nursing, enunțul diagnosticului de nursing după modelul PES, distincția dintre
diagnosticul de nursing și diagnosticul medical
• Planificarea - elemente cheie
· Momentul planificării (inițială, continuă, finală)
· Stabilirea priorităților care necesită intervenție imediată
· Stabilirea obiectivelor / rezultatelor așteptate: caracteristicile obiectivelor, clasificarea pe domenii,
enunțul obiectivului, verbe utilizate
· Selectarea intervențiilor de nursing, reguli de selectare
· Scrierea planului de nursing, tipuri de planuri
• Implementarea
· Etape, acțiuni de nursing
· Recomandări privind documentația
· Implicarea pacientului
· Delegarea de responsabilități
· Coordonarea și integrarea îngrijirii, abilități necesare
• Evaluarea
Etape în procesul de evaluare
· Măsurarea eficacității intervențiilor planificate
· Analiza critică și efectuarea unor ajustări necesare
· Documente de înregistrare a rezultatelor evaluării finale
• Modelul de îngrijire Marjory Gordon
· Prezentarea modelului și a conceptelor sale
· Analiza sistemelor funcționale: percepția stării de sănătate, sistemul nutrițional-metabolic, eliminarea,
activitatea-exercițiile fizice, somnul și odihna, sistemul cognitiv-perceptual, autopercepția-conceptul de
sine, rol și relații, sexualitate și reproducere, adaptare și toleranță la stres, valori și credințe
· Diagnostice de nursing pentru cele 11 sisteme funcționale
 • Modelul de îngrijire Virginia Henderson
· Conceptele modelului: nevoia fundamentală, individul, independența/ dependența, manifestări de
independență/ dependența, surse de dificultate-definiții, enumerarea nevoilor fundamentale (14 nevoi)
· Descrierea fiecărei nevoi fundamentale după algoritmul: definiția nevoii, factorii care influențează
nevoia, manifestări de independență, manifestări de dependență, surse de dificultate, diagnostice de
nursing validate de NANDA, intervenții pentru facilitarea nevoii
• FORMAREA EXPERIENȚEI CLINICE ADECVATE
• Organizarea și planificarea activităţii de îngrijire a bolnavilor
• Aplicarea măsurilor de asepsie, antisepsie și de protecție și securitate în muncă
• Aplicarea îngrijirilor de bază: igienă, alimentație, eliminare, supraveghere, mobilizare, transport
• Monitorizarea și notarea parametrilor fizici și a funcțiilor vitale și vegetative.
• Participarea la activități specifice de îngrijire sub supraveghere
• Realizarea de acțiuni educative cu pacienții / familia pentru un stil de viață sănătos.
• Stabilirea diagnosticelor de nursing, analiza calității îngrijirilor și completarea planului de
îngrijire pentru 3 pacienți.
Repere istorice, practice si conceptii
• Îngrijirea bolnavilor în diferite perioade istorice din evoluția omenirii (antichitate, evul
mediu, renaștere, sec. XVII- XVIII, XIX-XX).
• Factori care au influențat istoria nursingului și
dezvoltarea sa: credințe religioase, religii organizate
(creștinismul), efectele războaielor mondiale, influența
Crucii Roșii Internaționale
• Sisteme de îngrijire care au influențat nursingul modern:
sistemul tradițional, sistemul de îngrijire oferit de
organizații creștine, sistemul taylorist.
• Practicata din perioada preistorica arta de a îngriji are un caracter universal, putand fi acceptata ca
o lege naturala.
• Recunoasterea ca profesie, „utila si unica”, se produce in a doua jumatate a secolului XX.
• De-a lungul timpului „arta de a ingriji”, a fost influentata de specificitatile culturale, etnice,
credinta, diferitelor grupuri etnice.
• Practica medicala din comuna primitiva pana la epoca feudala:
• 1.1. Comuna primitiva; practici magice, îngrijiri realizate de tămăduitori
• Încercări de vindeca bolile sau de a trata rănile sunt tot atât de vechi cât omenirea.
• Bolile grave reprezentau, ca totdeauna, o problemă serioasă, remedii eficace însă nu existau.
• Îmbolnăvirile erau privite din punct de vedere magic-demoniac sau ca o pedeapsă din partea
forţelor supranaturale.
• Pentru vindecare se invocau aceste forţe şi se făceau sacrificii, se improvizau dansuri, se foloseau
formule oculte sau talismane.
• Eficiente erau îngrijirea rănilor, repunerea luxaţiilor sau fixarea fracturilor, procedee folosite deja
în epoca de piatră.
• Aproximativ 3000 de ani înainte de Hristos, două grupuri umane privilegiate au devenit leagănul
primelor două civilizaţii demne de acest nume care au lăsat o mărturie directă a existenţei lor
datorită scrierii pictografice şi hieroglifice: cea care ocupa bazele teritoriale sau pământeşti
separând Tigrul de Eufrat şi cea care s-a stabilit în marginea cursului mijlociu al Nilului.
• Aceste civilizaţii în esenţă continentale - numite şi civilizaţii "imperiale" au putut să se dezvolte
în valea Nilului şi în Mesopotamia căci foarte devreme s-au reunit cele trei condiţii asigurând
reuşita lor: o ţară extrem de fertilă, o organizaţie socio-politică urbană foarte puternică, o religie
colectivă în strânsă legatură cu puterea.
• Astfel, sumerienii care s-au stabilit în valea Eufratului şi au fost un popor de agricultori au înscris
pe table de lut principiile esenţiale ale medicinii lor.
• În civilizaţia Caledo – Asiriana care i-a succedat, medicina – puţin distinsă de sacerdot – era se
pare codificată cum o demonstrează anumite mărturii ce au parvenit până la noi.
• Codul Hammourabi gravat pe o stea de diorită descoperită în ruinele Suse – unde se vede
Dumnezeu soare poruncind legile sale lui Hammourabi, monarh caledonian – indica principiile de
responsabilitate şi onorariile medicului: acesta va lua 10 sikle pentru îngrijirea unui ochi, dacă
este vorba de un stăpân, 2 sikle dacă e vorba de un sclav, 5 sikle pentru vindecarea maladiilor
osoase şi viscerale; din contra, dacă comite o greşeală, i se va tăia mâna.
• Această noţiune de responsabilitate morală a fost în egală măsură la mare cinste în Egipt, aceasta
probabil la începutul erei faraonice.
• Sclavagismul: îngrijiri realizate de preoţi, medici militari romani, vindecătorii rurali, practici
magice.
• La vechii greci, la început, zeul artei medicale era Apollo.
• Mai târziu zeul medicilor a devenit Esculap.
• Începând din secolul al VI-lea a.Ch. - sub influenţa şcolilor filozofice materialiste ca cea a lui
Empedocle (natura este formată din patru elemente: foc, apă, pământ şi aer) - medicina capătă
trăsături ştiinţifice, în special prin persoana lui Hippocrate din Cos, considerat părintele medicinii
moderne.
• În culegerea sa de studii (Corpus Hippocraticum) nu se mai întâlnesc remedii supranaturale,
practicile recomandate sunt rezultatul observaţiilor empirice.
• În epoca elenistică (secolul al III-lea a.Ch.) centrul cultural devine oraşul Alexandria, unde
Herofil practică primele disecţii a unor cadavre omeneşti.
• O dată cu ascensiunea imperiului roman centrul de greutate se mută la Roma. Galenus din
Pergamon - grec de origine - dezvoltă teoria humorilor şi descrie cele patru manifestări cardinale
ale inflamaţiei: roşeaţă, căldură, umflătură şi durere (rubor, calor, tumor, dolor), valabile şi în
zilele noastre.
• În acest timp civilizaţiile imperiale în esenţă continentale se vor substitui civilizaţiilor
mediteraneene bazate pe o economie comercială, o societate democratică şi individualistă, şi vom
asista la declinul marilor capitale continentale (Memphis, Theba, Babilon, Ninive, Suse) în
detrimentul oraşelor porturi (Corint, Alexandria, Antiohia, Cartagina, Atena) .
• În mileniul de dinainte de Hristos, aceste civilizaţii mediteraneene vor atinge o dezvoltare
considerabilă, ceea ce a făcut să fie numită "miracolul Grec".
• Între secolul VII şi V înainte de Hristos medicina greacă se desparte de caracterul sau mitic şi
sacerdot şi – contemporană construirii marilor oraşe – se va inspira din considerente filozofice.
• Lui Hipocrate îi revine meritul de a fi creat deontologia medicală pe care şi noi o urmăm astăzi.
• Într-adevăr, tot cea ce l-a precedat îi este inferior de tot ceea ce i-a succedat în lumea antică şi de
atunci cu câteva excepţii.
• Hipocrate a rezumat dificultăţile morale ale profesiunii medicale într-o formulă care rezuma
doctrina sa: "viaţa este scurtă, arta este lungă, ocazia fugitivă, experienţa nesigură, judecata
grea".
• Cea mai veche culegere de deontologie de care s-au legat civilizaţiile occidentale este cea
cunoscută sub numele de Jurământul lui Hipocrate.
• Acest text, elaborat cu aprox. 500 de ani înainte de Hristos, în epoca cea mai strălucită a Greciei
antice - unde trăiau Pericle şi Philias, Sofocle şi Euripide - prin Hipocrate şi prin discipolii săi a
formulat regulile moralităţii profesionale cu cinste în şcolile de medicină ale lumii greceşti.
• Grecia nu a fost – după toată probabilitatea – singura origine intelectuală a civilizaţiei.
• Civilizaţia Hindusă s-a dezvoltat în egală măsură pe plan material şi moral cu rară perfecţiune în
cele două văi privilegiate cea a Hindusului şi cea a Gangelui.
• Evul mediu: îngrijiri acordate de preoţi, călugări ortodocşi si catolici, medici laici; spitalele
mănăstirilor si aşezămintele medico-sociale orăşeneşti.
• În această epocă ştiinţa a cunoscut o fază de stagnare, interpretarea scolastică a textelor luând
locul observaţiei.
• Înaintarea arabilor în bazinul mediteranean a avut şi un efect pozitiv.
• Cunoscători ai textelor greceşti dar şi ai celor persane, au propagat în Europa vechile învăţăminte
ale culturii antice. Al-Razi (secolul al X-lea p.Ch.)a descris variola şi pojarul iar vestitul
Avicenna (arab.: Ibn Sina) scrie în secolul următor Canon medicinae, operă ce avea să rămână
până în vremurile moderne manualul de bază al facultăţilor de medicină.
• Un moment important l-a reprezentat înfiinţarea la începutul secolului al XI-lea, de către călugării
benedictini din Monte Cassino a primei instituţii de învăţământ medical la Salerno în Italia
(Şcoala de la Salerno).
• În secolul al XII-lea, tot în Italia, medicina se dezvoltă în special în centrele universitare din
Bologna şi Padova.
• Diverşi medici au acordat în cursul evului mediu şi renaşterii o mare importanţă, ca Paracelsius
care spunea: " Medicul trebuie să fie înainte de orice un om bun şi veridic", sau Rabelais care a
scris: "Ştiinţa fără conştiinţă, nu e decât ruina sufletului", deci Colegiile Medicilor se arată mai
grijulii de a-şi reglementa privilegiile decât de deontologie.
• Saint–Vincent - T. Paul (1576-1660) va ilumina secolul său şi va crea veritabil vocaţia de
asistenţă religioasă care nu ezita să doteze - ca urmare a moralei creştine – deontologia tehnică
astfel:
– "Asistenta va pregăti cina, o va aduce bolnavului, îl va aborda cu veselie şi caritate şi va
da binecuvântarea, totul cu o dragoste pe care ar da-o fiului ei, sau mai degrabă lui
Dumnezeu, va încerca să-l înveselească atunci când el este dezolat.
• Asistenta va observa timpul şi ora când se dau medicamentele, va avea un mare respect pentru
ordinele medicilor ce-i vor fi date referitor la tratamentul bolnavilor.
• Asistenta trebuie să ştie să administreze perfuzie şi să recolteze sânge în cantităţi exacte".
Reglementarea legală făcând parte largă din iniţiativa privată în organizarea îngrijirii şi
asistenţei bolnavilor, deontologia a ţinut mult timp să se confunde cu morala individuală.
• Dezvoltarea medicinei moderne a fost influenţată de dezvoltarea tehnologiei şi de marile
descoperiri din acest domeniu. Cel mai renumit reprezentant al acestei epoci a fost Paracelsius,
care se ocupa de alchimie, astrologie, dar şi de etica şi psihologie, spunând: "Caracterul
medicului influenţează mai puternic starea bolnavului decât orice medicament".
• Din secolul al XVII-lea a început urbanizarea.
• În oraşele aglomerate condiţiile de viaţă şi igienă se deteriorau şi din aceasta cauză au apărut tot
mai des epidemii.
• Forţate de împrejurări, autorităţile construiesc mai multe spitale, dar paralel cu aceasta, nivelul de
acordare al îngrijirilor medicale, stagnează.
• Îngrijirea bolnavilor este făcută de măicuţe şi de îngrijitoare voluntare necalificate.
• Din acest motiv în Germania, în mijlocul secolului al XIX-lea a fost înfiinţată prima şcoala
unde pe lângă educaţie morală se învăţa şi îngrijirea bolnavului.
• Acesta a fost punctul de plecare al şcolilor sanitare de mai târziu.
• În această perioadă obligaţiile celor care îngrijeau bolnavii s-au înmulţit – pe lângă alimentarea şi
toaleta zilnică a bolnavului aveau obligaţia de a măsura temperatura, de a recunoaşte anumite boli
după semne şi simptome, de a aplica diete corespunzătoare îmbolnăvirilor.
• Pentru aceste noi atribuţii era nevoie şi de o pregătire teoretică.
• Războaiele, în general, dar mai ales cel de la mijlocul secolului al XIX-lea, au contribuit la
dezvoltarea medicinei concomitent cu dezvoltarea îngrijirii.
• Dintre acestea un rol important l-a avut Războiul din Crimeea, unde răniţii ruşi au fost îngrijiţi de
surori voluntare a căror instruire a fost organizată de chirurgul Pirogov.
• Pe cealaltă parte îngrijirea soldaţilor englezi şi francezi a fost asigurată de un grup de voluntari
organizaţi şi pregătiţi de Florence Nightingale.
• Ea a fost cea care după război a înfiinţat la Londra, în Spitalul St. Thomas, prima şcoala pentru
surori medicale.
• Ca cerinţa pentru a urma cursurile acestei şcoli, era "o cultură generală şi o integritate morală
ireproşabilă".
• Pe exemplul ei au fost înfiinţate şi în alte spitale şcoli pentru surori, contribuind astfel la creşterea
numărului de surori medicale calificate.
• În organizarea acestor şcoli Crucea Roşie înfiinţată în 1864 a jucat un rol important.
• La sfârşitul secolului trecut în mai multe ţări au fost organizate sistematic cursuri pentru formare
de instructori sanitari.
• În 1899 la Londra s-a înfiinţat Consiliul Internaţional al Surorilor Medicale cu scopul
uniformizării pregătirii profesionale a celor ce voiau să practice aceasta profesie, iar la New York
în cadrul Universităţii Columbia a fost înfiinţată o secţie separată care avea ca scop, pregătirea
teoretică şi practică a asistenţilor medicali.
• Dezvoltarea rapidă a societăţii şi medicinei, precum şi tehnologia apărută au determinat şi o
creştere calitativă a îngrijirilor medicale.
• Acest lucru fiind permanent are ca efect apariţia profesiei de asistent medical şi
indispensabilitatea acestuia în echipa medicală.
• Îngrijiri efectuate de medici, bărbieri-chirurgi, moaşe, băieşi, călugări, vraci
• Se exprimă primele critici asupra concepţiei lui Galenus şi ale şcolii arabe, considerate până
atunci intangibile, şi se redescoperă învăţătura lui Hippocrate.
• Preocupările se îndreaptă în special în direcţia anatomiei şi în 1543 apare opera monumentală a
lui Andreas Vesalius De Humani Corporis Fabrica (Cu privire la construcţia corpului omenesc),
moment crucial în istoria medicinii.
• Tot din această perioadă trebuiesc menţionate lucrările lui Girolamo Fracastoro (1478 - 1553), în
Italia, cu privire la bolile contagioase (descrie sifilisul sub forma unui poem intitulat Syphilis sive
Morbus Gallicus), şi ale lui Philippus Aureolus Paracelsus (1493 - 1541), medic şi alchimist în
Elveţia, asupra substanţelor cu acţiune vindecătoare.
• A fost meritul chirurgului francez Ambroise Paré prin succesele sale terapeutice să aducă
chirurgia în cadrul medicinei, considerată până atunci o meserie şi nu o artă, lăsată la dispoziţia
bărbierilor.
• În 1628 apare lucrarea anatomistului englez William Harvey Essay on the Motion of the Hearth
and the Blood, în care arată că inima funcţionează ca o pompă care asigură circulaţia neîntreruptă
a sângelui.
• Marcello Malpighi (1628 - 1711) de la Universitatea din Bologna (Italia) descoperă capilarele
sanguine, în timp ce în Anglia medicul Thomas Willis (1622 - 1675) vasele de la baza creierului.
• Thomas Sydenham (1624 - 1689), medic englez, face descrieri clinice amănunţite ale malariei,
recunoaşte deosebirea dintre scarlatină şi pojar şi face observaţii epidemiologice.
• În anul 1632 a fost introdusă Chinina în tratamentul malariei, prima substanţă cu adevărat eficace
în tratarea bolilor.
• În Italia, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, apar studiile de patologie ale lui Giovanni Battista
Morgagni (1682 - 1771) iar Lazzaro Spallanzani (1729 - 1799) infirmă teoria generaţiei spontane.
• În 1796 medicul englez Edward Jenner (1749 – 1823) introduce metoda vaccinării antivariolice.
• Asistenta publică, marile epidemii, prima şcoală pentru moaşe.
• Progrese in îngrijirea bolnavilor in sec. XIX si pana in prezent, evoluţia medicinei si
pregătirea cadrelor medii sanitare, personalităţii reprezentative.
• Numeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul şi tratamentul bolilor
precum şi în dezvoltarea intervenţiilor chirurgicale.
• În jurul anului 1819, în Franţa, René Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, până astăzi cel
mai utilizat instrument în examinarea medicală.
• Lucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franţa, asupra ţesuturilor pun bazele istologiei, în
timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania)studiază substraturile
anatomo-patologice ale bolilor şi emite cumoscuta teorie a patolgiei celulare.
• Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) şi ale
lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von Behring
(1854 - 1917) şi Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei.
• Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865)
introduce asepsia iar Joseph Lister (1827 - 1912), în Anglia foloseşte pentru prima dată fenolul
ca substanţă antiseptică.
• Claude Bernard în mijlocul elevilor săi
pictură de Léon Lhermitte, 1889
• Pe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 - 1878) asupra
funcţionării glandei tiroide, ficatului şi asupra sistemului nervos vegetativ şi ale lui Ivan Petrovici
Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiţionate.
• Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoaşterea structurii sistemului
nervos.
• Wilhelm Röntgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X şi le aplică în
investigarea organelor interne.
• Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas Morton în 1846,
a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller şi rachianesteziei în 1898 de
către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a chirurgiei.
• Caracteristică este combaterea efectivă a bolilor infecţioase prin vaccinări în massă, întroducerea
antibioticelor prin măsuri sanitare şi îmbunătăţirea condţiilor de viaţă.
• Tratamentul medicamentos specific cu substanţe chimice al bolilor infecţioase a început în
Germania cu lucrările lui Paul Erlich (1854 - 1915). În 1932 Gerhard Domagk (1895 - 1964)
descoperă sulfamidele iar în 1928 în Anglia Alexander Fleming (1881 - 1955) constată acţiunea
bacteriostatică a ciupercei Penicillium, din care biochimistul Howard Florey (1898 - 1968)
extrage Penicillina în formă pură, iniţiindu-se astfel era antibioticelor.
• Progrese importante au fost făcute în domeniul geneticii, descoperindu-se modul de transmitere a
caracterelor, structura cromosomilor şi rolul genelor precum şi structura chimică a acidului
dezoxiribonucleic (DNA), suportul fizic al informaţiei genetice.
• După ce se cunoşteau deja anticorpii serici ca factori esenţiali în mecanismele de apărare ale
organismului, în a doua jumătate a secolului al XX-lea se pune în evidenţă rolul diverselor
limfocite în imunitatea celulară şi producerea de anticorpi.
• În domeniul chirurgiei, transplantele de organe (în 1967 chirurgul sud-african Christian Barnard
efectuează prima transplantare de inimă) dau speranţe de supravieţuire multor bolnavi altfel
incurabili.
• După ce Charles Sherrington (1857 - 1952) efectuase studii fundamentale asupra funcţionării
sistemului nervos, canadianul Wilder Penfield (1891 - 1976) cercetează funcţiile scoarţei
cerebrale prin stimulări directe ale suprafeţei creierului în timpul unor intervenţii chirurgcale.
• Dezvoltarea Neurochirurgiei se datorează în special americanilor Harvey Cushing (1869 - 1939)
şi Walter Dandy (1886 - 1946).
• Cardiologia a făcut progrese diagnostice prin aplicarea unor metode ca angiografia, cateterismul
cardiac iar pe plan terapeutic prin implantarea de pace-maker, operaţiile by-pass în obstrucţiile
coronariene, operaţii în afecţiuni valvulare, medicamentele beta-blocante, dar şi prin cunoaşterea
şi adoptarea măsurilor de combatere a factorilor de risc (fumatul, obezitatea, sedentarismul,
hipertensiunea arterială, nivelul ridicat de colesterol).
• Cancerul rămâne mai departe o problemă dificilă, dar citostaticele s-au dovedit eficiente în unele
forme, ca leucemia şi altele.
• Din toate aceste progrese rezultă însă şi o serie de probleme de etică medicală, cele mai multe
controversate.
• Avem dreptul să prelungim suferinţa unui bolnav incurabil când el îşi doreşte un sfârşit cu ajutor
medical (moartea asistată) sau să menţinem într-o stare de viaţă vegetativă cu ajutorul aparatelor
un bolnav cu excluderea funcţională a scoarţei cerebrale (sindrom apallic) ?
• Este morală întreruperea sarcinii la cerere, sau numai în caz de boli grave ale mamei sau fătului?
• Avortul ar trebui complet interzis din motive morale sau religioase ?
• Este morală utilizarea pentru cercetare sau în terapeutică a ţesuturilor recoltate de la embrioni
umani ?
• La nici una din aceste întrebări nu se poate da un răspuns cu şanse reale de a fi unanim acceptat.
• În ultimul mileniu, o serie de descoperiri monumentale au revolutionat practica medicala.
Datorita lor au putut fi salvate milioane de vieti.
• La începutul secolului al XIX-lea, durata medie de viata în Europa era de 30 de ani.
• La o suta de nasteri, 40 de nou-nascuti mureau înainte de primul an de viata.
• Maladiile si infectiile, în majoritate cauzate de conditiile improprii, mizere de trai, duceau la o
pierdere masiva si incomensurabila de vieti omenesti.
• În comparatie cu media de viata a oamenilor anului 1000, astazi, în Occidentul industrializat,
aceasta a cunoscut o crestere de peste doua ori – de pâna la 76,5 ani pentru copiii nascuti în 1997,
în Statele Unite.
• Rata mortalitatii infantile s-a diminuat substantial fata de acum o mie de ani. Si în mod cert, în
urmatorul mileniu descoperirile din medicina vor contribui la asigurarea unei vieti si mai lungi si
mai sanatoase. Bunaoara, ultimele realizari ale geneticii ofera speranta unor noi tratamente care
sa vindece maladii necrutatoare precum cancerul, sa înlature tarele ereditare din familii si pe cât
posibil chiar sa încetineasca procesul îmbatrânirii.
• Iar recentele solutii datorate tehnologiei transplantului sugereaza ca deja s-au facut primii pasi în
dezvoltarea în mediu de laborator a organelor necesare înlocuirii celor vatamate.
• Dar oare toate aceste solutii salvatoare ar fi fost posibile fara descoperirile medicale de pionierat
ale ultimului mileniu? Câtusi de putin.
• INCEPUTUL SCHIMBĂRII

• William Harvey (1578-1657), care a devenit cunoscut ca părintele medicinei moderne, a elaborat
prima teorie despre circulaţia sîngelui.

• Anton van Leeuwenhoek (1632-1723) a folosit microscopul pentru a descrie bacteriile şi

protozoarele.

• Mai tîrziu Rene Laennec (1781-1826) a descris patologia tuberculozei.

• Ignatz Semmelweis (1818-1865) a explicat relaţia dintre spălarea mîinilor şi febra puerperală.

• Louis Pasteur (1822-1895) a descoperit bacteriile anaerobe şi procesul pasteurizării.

• Joseph Lister (1827-1912) a desvoltat tehnica sterilă.

• Societatea de Cruce Roşie. Organizaţii si asociaţii profesionale: OMS; ICN
• OMS
 – Organizatie ce coordoneaza programele destinate sa rezolve problemele de sanatate si sa
permita tuturor sa ajunga la un nivel de sanatate cat mai ridicat.
– Domeniile sale de actiune sunt: imunologia, educarea in domeniul sanatatii si distribuirea
de medicamente.
– Sediul central este dislocat la Geneva.
• Crucea Roşie
• La 4 iulie 1876, se înfiinţa Societatea „Crucea Roşie” din România, prin hotărârea Principelui
Ghica de organizare a unei societăţi de ajutor pentru militarii răniţi în război, România fiind
printre primele ţări din lume care a aderat la Convenţiile de la Geneva. Cu o activitate
neîntreruptă de-a lungul celor 130 de ani de existenţă, Crucea Roşie Română a răspuns de fiecare
dată provocărilor umanitare cu care ţara s-a confruntat
• Activă în războiul de independenţă, în primul şi al doilea război mondial, prezentă alături de cei
în nevoie - oameni afectaţi de marile epidemii care au lovit ţara, de cutremurele din 1940 şi 1977,
de secetele din Moldova, de inundaţiile din anii 70 şi cele care au urmat, organizaţia a reuşit de
fiecare dată, cu sprijinul oamenilor de toate categoriile, să vină în ajutorul celor mai vulnerabili,
să aline durerea celor loviţi de soartă.
• Refugiaţi, prizionieri, văduve de război, răniţi, sinistraţi, bolnavi, săraci, orfani, sunt categorii
pentru care Crucea Roşie Română a avut mereu uşa deschisă.
• ICN (CIN) - INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES ANR
• Asociatia de Nursing din Romania a fost infiintata 1997, fiind pana in prezent singura organizatie
de acest profil afiliata la INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES.
• Viziunea ANR - reprezinta comunitatea asistentilor medicali cu profil clinic din Romania
militand pentru protectia drepturilor acestora dar si pentru acordarea serviciilor nursing de calitate
pentru a permite imbunatatirea starii de sanatate a populatiei noastre.
• Misiunea ANR - trebuie sa asigure membrilor sai leadershipul, cunostintele si capacitatile
necesare pentru o educatie si practica de calitate in nursing.
• Scopurile ANR vizeaza:
• Îmbunătăţirea calitatii serviciilor nursing pentru protectia populatiei.
• Asigurarea protectiei nursingului ca profesie si a profesionistilor devenind VOCEA acestora.
• Valorile promovate de ANR sunt:

• Professionalism

• Respect si demnitate

• Transparenta

• Colaborare

• Onestitate

• Loialitate
• Beneficiile de a fi membru ANR includ:

• Educatia: programe de educatie continua, workshopuri, seminarii si conferinte anuale

internationale;
 • Informatii transmise prin revista, suplimente si scrisori care te tin la curent cu ceea ce este nou in
profesie/domeniu, cele oferite de biblioteca ANR sau chiar publicate de asociatie;

• Oportunitati de a participa la comitete, grupuri de lucru, Grupuri de Interes Profesional si sa ai

contacte cu colegii si alti profesionisti din sanatate;

• Influenta: influentarea politicilor, reglementarilor ce privesc sanatatea la nivel local, judetean,

national;

• Reprezentare: implicarea asistentilor medicali membri ANR sa reprezinte interesele

dumneavoastra la nivel guvernamental si neguvernamental;

• Comunicare cu alti profesionisti, organizatii profesionale din tara si din afara;

• Dezvoltare profesionala si promovarea in consecinta.

• Asociatia de Nursing din Romania a fost infiintata in martie 1990 sub denumirea de Asociatia
Asistentilor Medicali din Romania.
• Din 1995, ANR, este unica asociatie profesionala de gen din Romania, fiind organizanizatie
profesional stiintifica autonoma ce cuprinde asistenti medicali fara nici o discriminare,
organizatie apolitica, non guvernamentala si non profit.
• Obiectivele ANR:

• Imbunatatirea practicii nursingului prin:

o Informatii, programe de educatie continua.
o Grupuri de Interes Profesional, Comitete si Forumuri.

• Desfasurarea unor proiecte, cum este cel de etica, de exemplu.

• Organizarea intrunirilor profesionale: conferinte, simpozioane, mese rotunde.

• Imbunatatirea leadershipului la toate nivelurile.

• Dezvoltarea filialelor, a legaturilor acestora cu organizatii guvernamentale si non

guvernamentale.
 NURSINGUL , STIINTA SI ARTA
 AS. MED. PRINC. TAMAS SIMONA BOGDANA
 Definirea nursingului, scopuri, credințe și valori - Componentele nursingului: persoana
îngrijită, sănătatea/ boala, îngrijirea, mediul înconjurator, modelul, teoria, conceptul.
 Nursingul = ştiința şi arta de a îngriji omul sănătos şi bolnav;
Nursing = proces de îngrijire; esența nursingului este relația complexă profesional - terapeutică şi
empatică dintre nursă ( asistentă ) şi pacient.
OMS şi Consiliul Internațional al Nurselor defineşte nursingul ca o parte integrantă a sistemului
de îngrijire a sănătății care cuprinde :
- Promovarea sănătății;
- Prevenirea îmbolnăvirilor
- Ingrijirea bolnavilor de toate vârstele şi în toate stadiile bolilor, chiar şi în stadiul terminal.
~ Istoria profesiei medicale - istoria medicinii - este însăşi istoria vieţii.
~ Istoria profesiei medicale este partea integrantă a civilizaţiei umane cu statut de ştiinţă bine
conturată, în strânsă legătură cu toate ştiinţele:
§ Biologie
§ Istorie
§ Religie
§ Sociologie
§ Arheologie
§ Etnografie etc.
Şi cu toate artele:
§ Muzica
§ Pictura
§ Sculptura
§ Coregrafia etc.
Şi cu aproape toate domeniile vieţii sociale şi culturale.
 Istoria profesiei medicale studiază evoluţia istorică a triadei
 boală,
 bolnav,
 personal de îngrijire (medici, asistenţi, alte categorii ale corpului medical)
 la care se adaugă:
§ Studiul evoluţiei privind tehnica îngrijirii bolnavului (etape de îngrijire);
§ Aspecte istorice ale organizării sanitare;
§ Instituţii şi unităţi spitaliceşti;
§ Învăţământ de diferite grade pentru personalul medical;
§ Asociaţii profesionale;
§ Publicaţii medico-sanitare;
§ Şcoli şi formatori ai profesiei;
§ Personalităţi ale nursingului modern;
§ Muzee şi case memoriale.
 Obiectivele psihopedagogice
~ Studiul istoriei profesiei presupune în primul rând studiul celor 3 obiective psihopedagogice, care
să stimuleze motivaţia şi dragostea pentru cea mai nobilă profesie.
 Obiectiv afectiv - comportamental
~ Se adresează cu imperativele etice (morale):
 Să fii!
 Să ştii!
 Să devii! - cel mai bun profesionist
 Să fii om!
~ Acest obiectiv cuprinde dublarea responsabilităţii profesionale de cea umană, conform
aforismelor:
▪ A fi om înseamnă a fi responsabil. (Antoine de Saint Exupery)
▪ Prima datorie a omului este să fie uman. (J. J. Rousseau)
 Responsabilitatea cotidiană profesională
~ Este responsabilitatea profesională a asistentelor medicale ce poate fi exprimată mai bine prin
aforismele:
▪ Viaţa, acest dar preţios, Dumnezeiesc, este adeseori cu adevărat numai în mâinile sorei.
(Florence Nightingale).
▪ Face cât mai mulţi oameni omul care vindecă oameni. (Iliada - Homer).
 Dragostea şi ataşamentul
~ Se manifestă faţă de profesie şi se învaţă de la înaintaşi:
▪ Acolo unde este iubire de oameni este şi iubire faţă de profesie (Hipocratic).
▪ Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e (Marin Preda).
▪ Iubeşte-ţi profesia şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate şi, astfel, izbânda va fi deplină
(Victor Babeş).
 Obiectiv cognitiv
~ Se recunoaşte prin imperativele psihopedagogice:
 Să citeşti!
 Să înveţi!
 Să cunoşti!
 Să ştii!
~ Acest obiectiv porneşte de la conceptul de învăţare conştientă (capacitate caracteristică omului)
şi de la însuşirea valorilor istoriei profesiei, istoriei îngrijirilor, cu valenţe formativ-educative
desprinse din „istoria vieţii”:
▪ „Historia magistrae vitae” – Herodot.
▪ „Să avem cultul pios al înaintaşilor” – Vasile Pârvan.
▪ „Există două realităţi, a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simţim, dar fără de care nu
putem trăi: aerul şi istoria” – Lucian Blaga.
▪ „Toată viaţa să aibă în grijă un şcolar: pe tine însuţi” – Nicolae Iorga.
 Obiectivul psihomotor
~ Apelează la imperativele specifice:
 Să faci!
 Să practici!
 Să aplici!
 Să ştii ce să faci!
~ Şi acest obiectiv urmăreşte acţiunea de formare a comportamentului profesional, pentru crearea
deprinderilor şi aptitudinilor specifice prestaţiilor în nursing, în paralele cu pregătirea tehnică,
plecând de la atitudinea şi devotamentul precursorilor faţă de muncă şi satisfacţiile ei:
▪ „Părintele gloriei şi al fericirii este lucru” – Euripide.
▪ „Întăriţi trupul vostru prin munca şi mintea voastră prin studiu” – Socrate.
▪ „Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să cunoaştem cele prezente, să aplicăm cele învăţate” –
Hipocrate.
▪ „Numai atât ai trăit: cât ai muncit” – Goethe.
▪ „Cine a înălţat munca până la iubire, acela a coborât raiul pe pământ” – S. Mehedinţi.
▪ „Mi-am făcut din muncă o a doua natură” – G. Marinescu.
▪ „Datoria – munca profesională – era o adevărată religie pentru Edith Cavell” – Mărturia unui
contemporan despre eroina profesiei, E. Cavell.
 Ce este nursingul?
 Profesiunea de nursing presupune:
1) Promovarea sanatatii si prevenirea aparitiei bolii
Nursa trebuie sa fie capabila sa:
- Stabileasca nevoile de sanatate si factorii de risc pentru imbolnavire pe plan fizic,
psihologic si socio-cultural;
- Identifice si stabileasca resursele pentru luarea masurilor impotriva riscurilor pentru
sanatate, inclusiv resursele sociale, cat si cele personale ale indivizilor si ale celor
apropiati lor;
- Sfatuiasca si educe pacientii si apartinatorii acestora privind problemele de sanatate si sa
indrume pacientii la servicii relevante pentru ajutor si alinarea suferintelor.
- 2) Responsabilitatea acordarii ingrijirilor nursing generale
 In practicarea profesiunii sale, nursa trebuie sa urmareasca vindecarea, recuperarea si alinarea
suferintelor si sa realizeze aceasta cu respect pentru fiinta umana, dorintele, nevoile, asteptarile si
drepturile sale. In exercitarea indatoririlor sale nursa trebuie sa:

• Acorde ingrijiri cu profesionalism;

• Comunice si interactioneze cu pacientii si apartinatorii acestora intr-o maniera caracterizata pe

incredere si implicare.

• Identifice si evalueze nevoile pacientului de ingrijire prin prisma nevoilor intelectuale, spirituale
si culturale.

• Adune, coordoneze si analizeze datele pacientului pentru a elabora planul de ingrijire al

pacientului.

• Actioneze cu competenta in orice situatie.

 • Ia decizii competente si sa-si asume responsabilitatea ca planul de ingrijire sa fie implementat,
modificat cand este nevoie si pastrat ca document;
 Nursing înseamnă a îngriji, dar raportat la sistemul medical constituie o metodă sistematică,
organizată, ce permite acordarea de îngrijiri individualizate.
In ultimii ani termenul de nursing este acceptat, în sens larg, ca ştiința de a îngriji.
Pentru a fi un asistent medical competent, cu eficiență pentru bolnav, trebuie să cunoşti arta de a
îngriji.
 ICN – Consiliul Internațional al Nurselor:
 “Nursingul, ca parte integrantă a sistemului de asistență socială, cuprinde ocrotirea sănătății,
prevenirea bolilor şi îngrijirea bolnavilor fizic, psihic ( mental), ca şi a celor infirmi ( cu
dizabilități ) de toate vârstele, în toate formele de asistență socială şi aşezări comunitare.
Asistenții medicali sunt interesați de reacțiile individuale, familiale şi de grup în fața bolii şi
trebuie să răspundă problemelor reale sau potențiale de sănătate ale indivizilor sau comunității.
Aceste reacții umane reclamă o sferă mai largă de intervenții, de la restabilirea sănătății până la o
fază individuală a bolii, la dezvoltarea de politici pentru ocrotirea sănătății populației pe termen
mai lung”
 TEORII, MODELE, CONCEPTE DE INGRIJIRE
 Teoreticienii nursingului și conceptele cheie:
o Florence Nightingale
o Hildegard Peplau
o Virginia Henderson
o Marta Rogers, Calista Roy, Betty Newman,
Dorothea Orem, Nancy Roper
 TEORETICIENII NURSINGULUI SI CONCEPTELE CHEIE
 Florence Nightingale
 INFLUENTA NIGHTINGALE
 o femeie a schimbat forma şi direcţia nursingului şi a reuşit să-1 consacre ca pe un
domeniu de activitate respectat.
Această femeie extraordinară a fost Florence Nightingale.
 Născută la 12 mai 1820, ca a doua fiică a unei familii bogate, ea a fost numită după oraşul în care
s-a născut, Florenţa, Italia.
 Datorită statutului economic şi social ridicat al familiei sale, ea era cultivată, voiajată şi instruită.
 Printre persoanele influente pe care le cunoştea era de aşteptat ca ea să-şi găsească partenerul
dorit, să se căsătorească şi să-şi ia locul în socistate.
 Florence Nightingale avea alte idei.
 Ea dorea să devină nursă.
 Acest lucru era de neconceput pentru familia ei.
 Ea a continuat să călătorească împreună cu familia şi cu prietenii săi. În călătoriile sale i-a
cunoscut pe d-1 şi d-na Sidney Herbert, care începeau să devină interesaţi în reforma
spitalicească.
 Nightingale a început să culeagă informaţii despre spitale şi sănătatea publică, şi curând a fost
recunosctă drept o autoritate în materie.
 Tot timpul vieţii sale Florence Nightingale a scris mult despre spitale, salubritate,
sănătate şi statistici de sănătate şi, în special, despre nursing şi educaţia de nursing. Ea s-a
luptat pentru a înfăptuit o mare reformă în educaţia de nursing.
 În 1860 şi-a devotat toată energia creării unei şcoli de nursing, care a fost finanţată de Fundaţia
Nigntingale. Printre principiile de bază pe care Nightingale şi-a creat şcoala, erau următoarele:

• Nursele trebuie aă fie educate în spitale clinice asociate cu şcoli medicale şi organizate în acest
scop.

• Nursele vor fi selecţionate cu atenţie şi vor locui în cămine pentru nurse, potrivite pentru
formarea disciplinei şi a caracterului.

• Intendenta şefă a şcolii va avea cuvîntul hotărîtor asupra programei, asupra modului de existenţă
şi a tuturor celorlalte aspecte ale şcolii.

• Programa va include atît materialul teoretic cît şi experienţa practică.

• Profesorii vor fi plătiţi.

• Se vor ţine evidenţe asupra studenţilor, care vor trebui să frecventeze cursurile, să dea examene
orale preliminare, teste în scris şi să ţină un jurnal zilnic.
 Florence Nightingale a murit în somn la vîrsta de 9o ani.
 Săptămîna naşterii sale se sărbătoreşte în prezent sub forma Săptămînii spitalului naţional.
 Alte amănunte despre această doamnă fascinantă se pot afla din cartea Ceciliei Woodham Sraith
"Florence Nightingale".
 Dupa înfiinţarea şcolii Nightingale din Anglia, programele de nursing au înflorit, iar sistemul
Nightingale s-a răspîndit şi în alte ţări.
 Teoria V. Henderson
 Modelul conceptual (cadrul conceptual):
~ Este o imagine mentală, un ansamblu de concepte care permite reprezentarea realităţii.
~ Este dimensiunea esenţială de bază ce permite aplicarea propriei imagini privind îngrijirea.
~ Se stabileşte pe bază de valori şi postulate care sunt suportul teoretic al modelului conceptual
recunoscute şi acceptate şi care nu trebuie demonstrate.
 Postulate:
→ Orice individ tinde spre independenţă şi o doreşte.
→ Individul formează un tot caracterizat prin nevoi fundamentale.
→ Când una dintre nevoi rămâne nesatisfăcută, individul nu este „întreg”, „complet”,
„independent”.
 Valori (credinţe):
→ Asistenta are funcţii proprii.
→ Când asistenta preia din funcţiile medicului, cedează o parte din funcţiile sale unui personal
necalificat.
→ Societatea aşteaptă un anume serviciu din partea asistentei pe care nu-l poate primi de la
nici o altă persoană.
 Concepte cheie:
~ Individul sănătos sau bolnav este un tot complet, cu 14 nevoi fundamentale, ce trebuie
satisfăcute.
~ Acordarea îngrijirilor cu scopul de a păstra sau a restabili independenţa individului prin
satisfacerea nevoilor.
~ Rolul asistentei medicale în practica îngrijirilor este de suplinire.
~ Porneşte de la ideea nevoii fundamentale umane.
 Elementele care definesc profesia de asistent medical:
~ Scopul (idealul) profesional:
▪ De a ajuta pacientul.
▪ De a favoriza vindecarea.
▪ De a asista muribundul.
~ Obiectivul activităţii:
▪ Pacientul – sănătos sau bolnav.
~ Rolul profesiei:
▪ Suplinirea stării de dependenţă a pacientului.
~ Sursa de dificultate – pacientul nu poate răspunde la una din nevoi din cauza lipsei voinţei,
forţei, cunoştinţelor.
~ Intervenţii
~ Rezultat.
 Intervenţiile asistentei au în vedere:
~ Sursa de dificultate.
~ Manifestările de dependenţă.
~ Dependenţa potenţială → evaluează pacientul şi planifică intervenţia.
~ Dependenţa actuală → evaluează pacientul şi elaborează plan de îngrijire pentru aplicarea
intervenţiilor.
~ Dependenţă crescândă → continuă îngrijirea pacientului, iar după reevaluarea se elaborează un
nou plan de îngrijire.
~ Dependenţă permanentă → asistenta are rol de suplinire a funcţiilor pacientului şi educarea lui în
scopul adaptării la starea sa.
 Fiecare nevoie este caracterizată prin dimensiuni:
~ Dimensiune biologică.
~ Dimensiune psihologică.
~ Dimensiune sociologică.
~ Dimensiune culturală.
~ Dimensiune spirituală.
 Satisfacerea sau nesatisfacerea unei nevoi are consecinţe asupra satisfacerii sau nesatisfacerii
celorlalte nevoi.
 O nevoie nesatisfăcută poate să aibă una sau mai multe dimensiuni afectate.
 Teorii
 Plecând de la concepţia despre om şi a credinţelor sale fundamentale, conceptul de sănătate poate
fi redefinit ca "o stare de armonie, rezultată din echilibrul tendinţelor fundamentale ale fiinţei
umane". în acest mod de a vedea lucrurile, sănătatea ia în calcul fiinţa umană în toată
complexitatea, inclusiv cu capacităţile ei de a face faţă situaţiilor existenţiale.
 Această concepţie despre persoană şi sănătatea ei permite redefinirea obiectivelor şi metodelor de
intervenţie ale asistentelor medicale/nurselor, care se vor adresa atât individului şi grupului său de
apartenenţă, cât şi societăţii.
 Dacă iniţial cunoştinţele de nursing s-au dezvoltat neoficial, în 'jurul anului 1950 asistentele
medicale/nursele erudite au început să dezvolte teorii cu privire la conceptul de sănătate şi de
îngrijiri capabile să menţină sănătatea sau sa o redea atunci când intervine starea de boală.
 Treptat s-a reuşit definirea nursingului ca o profesie separată, distinctă de medicină.
 Astfel, cercetătorii în nursing au început să descrie modele conceptuale referitoare la situaţiile în
care o persoană sănătoasă, devine dependentă de acordarea îngrijirilor de sănătate.
 Dintre modelele cu cea mai mare aplicabilitate, mai ales în nursingul comunitar, amintim pe cele
ale lui Roy, Rogers, Johnson, Neuman, Orem, King.
 D. Orem
 (tema centrala, concepţia despre om, elemente cheie, definiţia nursingu-lui, concepţia despre
procesul de îngrijire, aplicabilitatea in practica îngrijirilor, originea teoriei.
 * Modelul de nursing impus de Orem a început odată cu descrierea rnlului asistentei
medicale/nurse de a ajuta persoanele care au probleme de .nilnmgrijire.
 Dezvoltat de Colegiul de Nursing al Universităţii Catolice din SUA, acest concept în care
nursingul era preocupat de autoîngrijire a fost lansat în anul 1985.
 Termeni importanţi ai acestui model sunt: autoîngrijirea, mijloace ale auto îngrijirii, deficitul de
autoîngrijire.
 Autoîngrijirea consta în acele activităţi pe care un individ le face pen¬tru sine, pentru a-şi
menţine viaţa, sănătatea şi starea de bine. Ori de câte ori cerinţa de autoîngrijire terapeutică este
mai mare decât mijloacele de autoîn¬grijire, atunci se considera că există un deficit de
autoîngrijire şi e nevoie de intervenţia nursingului.
 Pentru aplicarea sistemului de autoîngrijire în nursing, asistenta medicală/nursa întreprinde unul
din următoarele lucruri: acţionează, îndrumă, sprijină, furnizează, instruieşte.
 Aceste idei, în care nursa dobândeşte cunoştinţe pentru a-i ajuta pe oameni să se îngrijească
singuri şi împreună cu alţi membrii ai comunităţii să stabilească infrastructura necesară îngrijirilor
de sănătate esenţiale pentru fiecare, vor sta Ia baza strategiei îngrijirilor Primare de Sănătate
(IPS).
 Mişcarea IPS a apărut oficial în anul 1977, odată cu rezoluţia OMS în care se prevedea
"atingerea unui nivel de sănătate care să permită tuturor locuitorilor globului să adopte o viaţă
productivă din punct de vedere social şi economic. "Un an mai târziu, cu ocazia Conferinţei
Internaţionale de la Alma-Ata (1978), s-a stabilit ca acest obiectiv să fie atins prin intermediul
îngrijirilor primare de sănătate (IPS). Această rezoluţie a devenit cunoscută sub numele de
"Sănătate pentru toţi până în anul 2000". în anul 1981 au fost stabilite de către OMS obiectivele şi
strategiile pentru realizarea acestui proiect. în anuarul statistic al OMS privind sănătatea lumii, se
găsesc indicatorii globali pentru urmărirea şi evoluţia rezultatelor (1986J.
 Aceştia sunt grupaţi în patru categorii:
* politici de sănătate
* dezvoltare socială şi economică
* furnizarea îngrijirilor de sănătate
* starea de sănătate
 M. Rogers
 (tema centrala, concepţia despre om, elemente cheie, definiţia nursingu-lui, concepţia
despre procesul de îngrijire, aplicabilitatea in practica îngrijirilor, originea teoriei.
 Influenţat de modelul "sistemelor contemporane" descrise de Dorothy Johnson în anul 1968 la
Universitatea din Vanderllit SUA, Rogers va susţine în anul 1980 un model în care fiinţa umană
este considerată un sistem adaptativ. In acest sens, rolul asistentei medicale/nursei este să menţină
şi să întărească comportamentul adaptării, schimbând, dacă este cazul, comportamentele
ineficiente.
 • Ştiinţa "omului unitar", enunţată de Martha Rogers în anul 1970, a fost folosită în special pentru
elaborarea practicilor de cercetare în nursing.
 Ea va descrie aşa numitele "câmpuri de energie" ca model conceptual al fiinţei umane şi al
mediului în care aceasta habitează.
 Rogers conturează câmpul de energie ca parte a întregii persoane. "Câmpul uman reprezintă mai
mult decât corpul şi este diferit de suma părţilor sale". Cvadridimensionalitatea, descrisă ca
"transcendenţa interacţiunii timp-spaţiu", este una din caracteristicile câmpurilor de energie.
 O persoană clarvăzătoare poate vedea viitorul, transcedentând instantaneu timpul.
 Martha Rogers are meritul de a fi limpezit obiectivele nursingului, "atingerea de către individ a
potenţialului său maxim de sănătate".
 Ea a mai subliniat faptul că îngrijirile de sănătate/nursing se vor aplica atât indivizilor sănătoşi,
cât şi celor bolnavi, bogaţilor şi săracilor, în orice mediu: spital, domiciliu, şcoală, loc de muncă,
joacă etc.
 B. Neuman
 (tema centrala, concepţia despre om, elemente cheie, definiţia nursingu-lui, concepţia
despre procesul de îngrijire, aplicabilitatea in practica îngrijirilor, originea teoriei.
  În anul 1972 Betty Newman de la Colegiul de Nursing al Universităţii California din Los Angeles
enunţă aşa-numitul "model al sistemelor în îngrijirile de sănătate".
 El reprezintă un sistem deschis, compus din cinci variabile care interacţioneaza între ele:
fiziologică, psihică, socioculturală, de dezvoltare şi spirituală.
 Modelul are o reprezentare grafică sub forma unor inele concentrice. Inelul interior reprezintă
barierele de rezistenţă împotriva agresiunilor, cum ar sistemul imunitar şi mecanismele de apărare
specifice.
 Inelul mijlociu reprezintă starea normală de sănătate a clientului. Inelul exterior este o linie
flexibilă, ondulata, care acţionează ca o zonă tampon pentru a proteja clientul împotriva
stressurilor de orice natură.
 Agenţii stressanţi sunt definiţi ca fiind de natură interpersonală, intraperso-naîă, extrapersonală.
 Obiectivul major al nursingului în teoria Newman se referă la "stabilitatea sistemului".
 Astfel, prevenţia primara întăreşte linia flexibilă de apărare.
 Prevenţia secundară reduce gradul de reacţie la ageritul stressant, iar prevenţia terţiară ajută la
restabilire pentru obţinerea unei stări de sănătate maximă.
 Procesul de nursing, în modelul sistemelor lui Newman consta în trei etape:
 diagnosticul de nursing,
 obiectivele nursingului şi
 rezultatele nursingului.
 Callista Roy

 – Nursingul este cerut atunci când o persoană cheltuieşte mai multă energie în depăşirea
situaţiilor actuale, rămânându-i mai puţină energie pentru satisfacerea nevoilor de creştere,
supravieţuire, reproducere şi perfecţionare.

 Conform teoriei sale, îngrijirile trebuie să fie centrate pe individ şi pe sistemul său adaptativ.

 În 1976 propune 6 etape în procesul de îngrijire:

 aprecierea comportamentului bolnavului,

 influenţa factorilor,

 identificarea problemei,

 stabilirea obiectivelor,

 intervenţii şi evaluare.
Totodată pledează pentru utilizarea termenului de diagnostic de îngrijire.
• ASISTENTUL MEDICAL GENERALIST – FUNCTII SI ROLURI
· Funcțiile asistentului medical generalist în cadrul echipei de îngrijire
· Rolurile asistentului medical în cadrul echipei: autonome,delegate, interdependente
· Domenii de activitate
Calități necesare exercitării profesiei
• Definiţia asistentului medical

 Asistentă - nursă = doică, mamă adoptivă.

 Cea mai simplă definiţie – Asistenta este persoana care hrăneşte încurajează şi protejează
individul, persoana pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrâni.

 Florence Nightingale (1820-1910) – Nursa are rolul de a aduce pacientul în cea mai bună
condiţie pentru ca natura să acţioneze asupra lui.

 Virginia Henderson (1897-1996) – Să ajuţi individul, bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre
sănătate sau recuperare, să ajuţi individul să-şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sau
recuperarea sănătatea, cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoştinţele necesare
pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte singur de grijă, cât mai curând
posibil.
• CIN – Consiliul Internaţional al Nurselor

 Nursa este o persoană care a parcurs un program de formare complet aprobat de CIN, a trecut
cu succes examenele stabilite de CIN, îndeplineşte standardele stabilite de CIN şi este autorizată
să practice această profesie conform pregătirii şi experienţei sale.

 Asistenta medicală generalistă – este autorizată să îndeplinească acele funcţii şi proceduri care
sunt impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţie şi care sunt în concordanţă cu calificarea sa.

 Sora medicală este definită ca ajutor al asistentei medicale în ţările cu mai multe nivele de
personal sanitar mediu.
• A fi asistentă înseamnă
1. Să nu fii niciodată plictisită.
2. Să fii deseori frustrată.
3. Să fii înconjurată de probleme.
4. Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.
5. Să ai responsabilitate foarte mare şi autoritate foarte puţină.
6. Să faci diferenţă când intri în viaţa oamenilor.
7. Unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema.
8. Să vezi oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.
9. Să fii întotdeauna uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura, de curajul lor.
10. Să vezi viţa începând şi sfârşind.
11. Să ai victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
12. Să plângi mult.
13. Să râzi mult.
14. Să ştii ce înseamnă să fii om şi să fii uman.
• Rolul şi funcţiile asistentului medical conform legislaţiei în vigoare, normelor europene, ICN,
ANA, OMS.
 • In anul 1988, la Riga, a avut loc o sesiune tehnică a OMS în care obiectivul "Sănătate pentru toţi
până în anul 2000" a fost reînnoit. în anul 1990, directorul general al OMS, dr. Hiroschi
Nagajima, a reafirmat acest obiectiv ca fiind o problemă de justiţie sanitară şi socială
• Definiţiile date de OMS schiţează cel puţin opt elemente de sănătate esenţiale furnizate de IPS:
1. Instruirea privind problemele prevalente de sănătate şi metodele de a preveni şi controla.
2. Restructurarea învăţământului pentru a forma asistentele medicale/nurse capabile sa practice atât
în spitale, cât şi în serviciile comunitare şi să ofere îngrijiri primare de sănătate.
3. Promovarea unei alimentaţii corecte şi rezervele de apă.
4. îngrijiri de sănătate pentru mamă şi copil, inclusiv planificarea familială.
5. Imunizarea împotriva principalelor boli infecţioase.
6. Prevenirea şi controlul bolilor endemice.
7. Tratamentul bolilor curente şi a traumatismelor.
8. Furnizarea pentru comunitate a medicamentelor de bază, folosite în gospodărie.
• Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta individul să-şi menţină sau recâştige
sănătatea, să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi efectuat
singur dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare. Asistenta medicală trebuie să
îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi recâştige independenţa cât mai repede
posibil. (V. Henderson – februarie 1991).
• În prezent activitatea asistentei nu este totdeauna clară – pentru unii asistenta ajută medicul,
pentru alţii asistenta practică o meserie autonomă. Acest fapt face ca rolul ei să fie perceput
diferit.
• Rolul asistenţei medicale generale conform Conferinţei de la Viena – 1988:
a. Nevoia de a dezvolta servicii novatoare pentru asistenţa medicală care să pună accent pe sănătate
şi nu pe boală, ceea ce impune o revizuire a normelor profesionale.
b. Restructurarea, reorganizarea şi revizuirea programelor de formare a asistentului medical
pentru a produce la nivel de bază un cadru capabil să lucreze în spital sau comunitate.
c. Nevoia de a fundamenta activitatea medicală pe nevoi de sănătate, pe participarea populaţiei,
funcţie de caracterul epidemiologic, de mediul fizic şi social, funcţie de tipul de viaţă, de valorile
culturale, de consideraţiile etnice ale populaţiei respective.
• Rolul propriu al asistentei medicale:
~ Vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei.
~ Protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului.
~ Uşurarea suferinţei şi asistarea individului în ultimele momente de viaţă.
~ Stabilirea procesului de îngrijire.
~ Favorizarea integrării şi reintegrării în familie sau societate.
~ Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.
• Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură tehnică,
relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale, economice, culturale sau
spirituale ce privesc individul.
• Rolul delegat al asistentei medicale:
~ Vizează abilitatea asistentei de a îndeplini sarcinii şi de a aplica îngrijiri medicale sub prescripţie
medicală.
~ Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice.
~ Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire.
~ Aplicarea prescripţiilor medicale.
~ În absenţa medicului asistenta poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop menţinerea vieţii
până la sosirea medicului.
• Medicului îi revine responsabilitatea în executarea următoarelor tehnicii:
~ Injecţii şi perfuzii cu produse de origine animală – ce necesită control de compatibilitate
obligatoriu.
~ Prima injectare în cazul alergiei.
~ Recoltarea sângelui arterial pentru gazometrie.
~ Primul sondaj la bărbat.
~ Tehnici specifice blocului operator.
~ Anestezie generală, reanimare şi supravegherea pacienţilor în sala de trezire.
• Funcţiile asistentei derivă direct din rolul îngrijirilor medicale în societate. Sunt funcţii
universale şi constante, indiferent de locul sau timpul acordării îngrijirilor, indiferent de statutul
pacientului sau de resursele disponibile.
• Funcţiile asistentei medicale sunt
1. Funcţii de natură independentă (autonome).
2. Funcţii de natură dependentă (delegate).
3. Funcţii de natură interdependentă.
• 1. Funcţiile de natură independentă
a. Asistenta asistă pacientul temporar sau definitiv în îngrijiri de confort funcţie de vârstă, boală,
deficienţe fizice, psihice sau intelectuale, sociale.
b. Stabileşte relaţii de încredere cu pacientul, familia şi/sau anturajul.
c. Transmite informaţii, ascultă şi susţine pacientul.
d. Participă activ la promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
e. Planifică, organizează şi aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase.
• 2.Funcţii de natură dependentă de recomandările medicului:
a. Aplică metode de tratament.
b. Aplică metode de investigare.
c. Observă modificările provocate pacientului de boală sau tratament şi le transmite medicului.
d. Aplică metode de readaptare specifice.
• 3) Funcţii de natură interdependentă
a. Activitatea se desfăşoară în contextul echipei interdisciplinare complexe în domeniul sanitar,
social, educativ.
b. Acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social.
c. Acţiuni de educaţie pentru sănătate.
d. Acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.
e. Acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.
f. Acţiuni de cercetare şi învăţământ.
• Pentru exercitarea funcţiilor, asistenta medicală trebuie să utilizeze:
~ Cunoştinţe teoretice şi practice medicale.
~ Cunoştinţe de economie.
~ Cunoştinţe de informatică.
~ Cunoştinţe de psihologie.
~ Cunoştinţe de pedagogie etc.
• Alte funcţii specifice asistentei medicale
a. Funcţie profesională (rolul asistentei):

− Funcţie tehnică.

− Funcţie de umanizare a tehnicii.

− Funcţie de psiholog.

− Funcţie de promovare şi menţinere a sănătăţii.

− Funcţie de prevenire a îmbolnăvirilor.

− Funcţie de îngrijire şi recuperare.

• Funcţia profesională presupune din partea asistentei:
1. Să acorde îngrijiri directe.
2. Să educe pacienţii.
3. Să educe alţi profesionişti din sistemul de sănătate.
4. Să participe plenar la activitatea echipei de asistenţă medicală.
5. Să dezvolte îngrijiri medicale pe baza gândirii critice şi a cercetării.
a. Funcţie educativă – asistenta face educaţie pentru sănătate:

− Pacienţilor.

− Personalului din subordine.

− Studenţilor.

− Elevilor.
a. Funcţie economică

− Gestionarea serviciului.

− Organizarea timpului.

− Precizarea priorităţilor.

− Aprovizionarea materială.
a. Funcţie de cercetare

− Se dezvoltă pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale superioare.

• COMPETENTELE PROFESIONALE, CALITATILE SI ABILITATILE PERSONALE
SECIFICE ASISTENTULUI MEDICAL
• Practicarea îngrijirilor medicale presupune elemente de competenţă:
1. Cunoaşterea unui model - cadru conceptual – definit prin:

− Scopul profesiei.

− Beneficiarul activităţii.

− Rolul propriu.

− Dificultăţi întâlnite la nivelul pacientului.

− Natura intervenţiilor.

− Consecinţele intervenţiilor.
1. Cunoştinţe acumulate.

− Cunoştinţe profesionale.

− Cunoştinţe ştiinţifice – pentru înţelegerea fiinţei umane în dimensiunile sale fizice, intelectuale,
afective, sociale.

− Cunoştinţe tehnice – noţiuni de abilitate tehnică, procedee şi metode ştiinţifice ce servesc la

promovarea sănătăţii şi combaterea bolilor.

− Cunoştinţe relaţionale – capacitatea de a crea un climat adecvat de muncă şi de colaborare cu

pacientul, anturajul pacientului, echipa de îngrijire, comunitatea.

− Cunoştinţe etice – norme şi principii referitoare la valorile morale ale persoanei şi profesiei şi
care reglează buna conduită a asistentei.

− Cunoştinţe legislative – reglementări şi directive incluse în legi care guvernează activitatea

medicală şi protejează pacientul.
1. Cunoaşterea demersului ştiinţific al îngrijirilor.

− Demersul ştiinţific este un instrument de investigaţie, analiză, interpretare, planificare şi evaluare

a îngrijirilor.

− Se aplică individual.

− Este ştiinţific prin derularea logică şi sistematică.

 1. Aplicarea îngrijirilor ţinând cont de nivele de îngrijire (primară, secundară sau terţiară) şi de
specificul îngrijirilor de sănătate primară.
2. Relaţia asistentă – pacient – permite stabilirea unei comunicări eficiente:

− Comunicare funcţională – clară, eficace, cotidiană.

− Comunicare pedagogică – transmiterea informaţiilor despre boală, tratament, îngrijiri, recuperare.

− Comunicare terapeutică – relaţie de ajutor, de respect, acceptare, înţelegere şi empatie.

• Tipuri de acţiuni
▪ Acţiuni de susţinere şi ajutor oferind pacientului confort, tratament, îngrijiri, vindecare.
▪ Acţiuni de suplinire care ajută pacientul să găsească mijloace pentru rezolvarea problemelor.
▪ Acţiuni de protecţie pentru promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor.
• Calităţi asistentei medicale:
~ Calităţi morale.
~ Calităţi fizice.
~ Calităţi profesionale – tehnice.
• Asistenta medicală îşi desfăşoară activitatea în diferite medii, domenii sau locuri, cu scopul de a
preveni sau trata bolile → pentru îngrijirea celui suferind sau potenţial suferind.
• Pentru exercitarea profesiei sunt necesare anumite înclinaţii şi aptitudini, dublate de o bună
pregătire profesională → traduse prin trăsături morale ce vor influenţa pozitiv conduita
profesională.
• O conduită corespunzătoare contribuie la:
~ Alinarea suferinţelor.
~ Reducerea perioadei de îmbolnăvire.
~ Reintegrarea rapidă în societate.
• Calităţi morale
~ Empatie – capacitatea de a înţelege ce simt ceilalţi.
~ Altruism.
~ Amabilitate.
~ Atenţie.
~ Atitudine principială.
~ Bună gospodină.
~ Bunăvoinţă.
~ Calm.
~ Comunicativă.
~ Conştiinciozitate.
~ Colegialitate.
~ Fermitate.
~ Moderaţie.
~ Demnitate.
~ Devotament până la abnegaţie.
~ Ingeniozitate.
~ Iniţiativă.
~ Interes pentru noutate.
~ Luciditate.
~ Omenie.
~ Optimism.
~ Păstrarea secretului profesional.
~ Promptitudine în luarea deciziilor.
~ Punctualitate.
~ Răbdare.
~ Respectarea pudorii şi sensibilităţii pacientului.
~ Seninătate.
~ Spirit critic şi autocritic.
~ Spirit de echipă.
~ Stăpânire de sine.
• Calităţi morale
~ Empatie – capacitatea de a înţelege ce simt ceilalţi.
~ Altruism.
~ Amabilitate.
~ Atenţie.
~ Atitudine principială.
~ Bună gospodină.
~ Bunăvoinţă.
~ Calm.
~ Comunicativă.
~ Conştiinciozitate.
~ Colegialitate.
~ Fermitate.
~ Moderaţie.
~ Demnitate.
~ Devotament până la abnegaţie.
~ Ingeniozitate.
~ Iniţiativă.
~ Interes pentru noutate.
~ Luciditate.
~ Omenie.
~ Optimism.
~ Păstrarea secretului profesional.
~ Promptitudine în luarea deciziilor.
~ Punctualitate.
~ Răbdare.
~ Respectarea pudorii şi sensibilităţii pacientului.
~ Seninătate.
~ Spirit critic şi autocritic.
~ Spirit de echipă.
~ Stăpânire de sine.
• Calităţi fizice
~ Forţă fizică → pentru transportul materialelor, mobilizarea bolnavilor.
~ Rezistenţă fizică → serviciu în ture, ortostatism prelungit.
~ Mişcări sigure, coordonate.
• Calităţi profesionale
~ Pregătire pluridisciplinară – socială, tehnică, practică.
~ Însuşirea competenţelor de bază.
~ Cunoaşterea corectă a tehnicilor generale şi specifice de îngrijire.
~ Cunoaşterea aparatelor şi instrumentelor folosite în practica medicală.
~ Cunoaşterea metodelor de profilaxie a infecţiilor.
~ Dorinţă de perfecţionare continuă a pregătirii profesionale.
~ Cunoaşterea fişelor de execuţie a tehnicilor de îngrijire generală şi specială.
• Adoptarea unui stil de muncă corect
o Îşi organizează şi sistematizează activitatea → planifică îngrijiri medicale, elaborează
plan de îngrijire.
 o Cultivă spiritul de observaţie.
o Verifică periodic efectul activităţii prestate.
o Previne infecţiile intraspitaliceşti, autocontaminarea / autoinfectarea.
o Asigură predarea şi preluarea serviciului.
• Competente profesionale conform legislaţiei
• Practicarea îngrijirilor medicale presupune elemente de competenţă:
1. Cunoaşterea unui model - cadru conceptual – definit prin:

− Scopul profesiei.

− Beneficiarul activităţii.

− Rolul propriu.

− Dificultăţi întâlnite la nivelul pacientului.

− Natura intervenţiilor.

− Consecinţele intervenţiilor.
2. Cunoştinţe acumulate.

− Cunoştinţe profesionale.

− Cunoştinţe ştiinţifice – pentru înţelegerea fiinţei umane în dimensiunile sale fizice, intelectuale,
afective, sociale.

− Cunoştinţe tehnice – noţiuni de abilitate tehnică, procedee şi metode ştiinţifice ce servesc la

promovarea sănătăţii şi combaterea bolilor.

− Cunoştinţe relaţionale – capacitatea de a crea un climat adecvat de muncă şi de colaborare cu

pacientul, anturajul pacientului, echipa de îngrijire, comunitatea.

− Cunoştinţe etice – norme şi principii referitoare la valorile morale ale persoanei şi profesiei şi
care reglează buna conduită a asistentei.

− Cunoştinţe legislative – reglementări şi directive incluse în legi care guvernează activitatea

medicală şi protejează pacientul.
3.Cunoaşterea demersului ştiinţific al îngrijirilor.

− Demersul ştiinţific este un instrument de investigaţie, analiză, interpretare, planificare şi evaluare

a îngrijirilor.

− Se aplică individual.

− Este ştiinţific prin derularea logică şi sistematică.

4. Aplicarea îngrijirilor ţinând cont de nivele de îngrijire (primară, secundară sau terţiară) şi de
specificul îngrijirilor de sănătate primară.
5. Relaţia asistentă – pacient – permite stabilirea unei comunicări eficiente:
- Comunicare funcţională – clară, eficace, cotidiană.
- Comunicare pedagogică – transmiterea informaţiilor despre boală, tratament, îngrijiri, recuperare.
- Comunicare terapeutică – relaţie de ajutor, de respect, acceptare, înţelegere şi empatie.
• Tipuri de acţiuni
▪ Acţiuni de susţinere şi ajutor oferind pacientului
▪ confort,
▪ tratament,
▪ îngrijiri,
▪ vindecare.
▪ Acţiuni de suplinire care ajută pacientul să găsească mijloace pentru rezolvarea problemelor.
• Acţiuni de protecţie pentru
• promovarea sănătăţii şi
• prevenirea îmbolnăvirilor
• MEDIUL DE MUNCA AL ASISTENTEI MEDICALE
• Calitățile unui mediu sigur de muncă
• Riscuri / noxe / boli profesionale, evaluare
• Măsuri de protecția și securitatea sănătății: spălareamâinilor, igiena corporală, purtarea
echipamentului de protecție, evaluarea stării de sănătate la angajare și periodic, colectarea
deșeurilor medicale și igiena spațiilor de lucru, respectarea circuitelor funcționale
• SPITALUL
• Este o institutie sanitara destinata ingrijirii bolnavului si organizata pentru serviciu permanent
• Cuprinde urmatoarele parti componente functionale
• Sectiile de spital
• Serviciu de
• Primire
• Diagnostic
• Tratament
• Administrativ gospodaresc
• Policlinica
• Este unitatea sanitara care organizeaza asistenta medicala ambulatorie a populatiei pe ramuri de
specialitate
• Normele generale de protectie cuprind principii generale de prevenire a accidentelor de
munca,aceasta au ca scop eliminarea sau diminuarea factoriilor de risc existenti in sistemul de
munca.
• Normele generale de protectie a muncii se aplica tuturor persoanelor fizice si juridice,
romane sau straine, ce desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei, atat in calitate de angajat,
ucenici sau elevi si studenti, in perioada efectuarii practicii profesioanale.
• Obligatiile angajatorului privind securitatea si sanatatea in munca:
 • Angajatorul trebuie sa elaboreze si sa aduca la cunostinta angajatilor politica proprie de
prevenire a accidentelor de munca, sa imbunatateasca securitatea si sanatatea la munca, inclusiv
spre implementarea unui sistem de management al securitatii si sanatatii in munca
• Noxe profesionale ale activitatii medico sanitare
• Ingrijirea bolnavilor nu este lipsita de pericol
• Astfel prin
• Bolnavii – prin bolile de care sufera
• Aparatura si materialele cu care lucreaza
POT AVEA REPERCURSIUNI GRAVE ASUPRA PERSONALULUI SANITAR
• Personalul de ingrijire isi asuma acest risc din momentul in care se dedica profesiunii alese
• Volumul si intensitatea riscului pot fi insa foarte mult reduse
• Printr-un comportament corect la locul de munca
• Printr-o serie de masuri de protectie menite sa evite efectele daunatoare ale muncii cu
bolnavul
• Cauze generale
• Producatoare de accidente si boli profesionale in munca medico-sanitara sunt
• Umezeala
• Curentul electric
• Explozia gazelor sub presiune
• Efortul fizic incorrect dozat
• Actiunea substantelor
• Toxice
• Caustice
• Corozive
• Inflamabile
• Cauze specific muncii medico-sanitare
• Producatoare de accidente si boli profesionale sunt
• Iradiatiile ionizate
• Razele ultraviolet
• Infectiile din spitale
• Sensibilitate fata de unele
• Medicamente
• Dezinfectante
• Munca cu bolnavii
 • Iresponsabili moral
• Penali
• RISCURI
MANIPULARE INCORECTA A INSTRUMENTARULUI/ APARATURII MEDICALE
(INTEPARE, LOVIRE, STRIVIRE ETC.)
• PREVENIREA ACCIDENTELOR ŞI A ALTOR TIPURI DE EXPUNERE PROFESIONALĂ
• 1) expunere profesionala
- prin inoculari percutane:
- inţepare;
- tăiere.
- contaminarea tegumentelor care prezintă soluţii de continuitate;
- contaminarea mucoaselor.
- in timpul:
• - efectuării de manopere medicale invazive cu ace şi instrumente ascuţite;
- manipulării de produse biologice potenţial contaminate;- manipulării
instrumentarului şi a altor materiale sanitare, după utilizarea in activităţi care au dus la
contaminarea cu produse biologice potenţial infectate.
- prin intermediul:
- instrumentelor ascuţite;
- materialului moale;
- suprafeţelor, altor materiale utilizate in activitatea din unităţile sanitare;
- reziduurilor din activitatea medicală;
• metode de prevenire
• a) obiecte ascuţite:
- reducerea de manevre parenterale la minimum necesar;
- colectarea imediat după utilizare in containere rezistente la inţepare şi tăiere, amplasate la
indemână şi marcate corespunzator conf.Ord.MS 219 /2002, pentru:
- pregătire in vederea utilizării;
- distrugere;
- evitarea recapişonării, indoirii, ruperii acelor utilizate.
- de evitat scoaterea din seringile de uz unic.
• b) lenjerie:
- manipularea lenjeriei contaminate cu sânge şi alte produse biologice potenţial
contaminate cât mai puţin posibil;
- asigurarea unui ciclu corect şi complet de prelucrare - decontaminare.
- curăţenie şi decontaminare:
- folosirea mănuşilor la indepărtarea urmelor de sânge, alte lichide biologice sau ţesuturi;
- decontaminării echipamentului medical, a pavimentelor, pereţilor, mobilierului, ,
sticlăriei,
• c) reziduuri infectante (Ord.MS 219 / 2002)
- neutralizare prin ardere sau autoclavare
- colectare - recipiente impermeabile, marcate pentru diferenţierea clară prin culoare si
etichetare.
• d) igiena personală:
- spălarea mâinilor
- spălarea altor parţi ale corpului care au venit in contact cu produse biologice potenţial
 contaminate sau cu materiale potenţial contaminate;
- evitarea activităţilor cu risc de expunere:
- existenţa de leziuni cutanate;
- prezenţa unui deficit imunitar;
- graviditate;
• Atitudinea in cazul expunerilor profesionale cu produse biologice care fac obiectul
precauţiunilor universale
• inoculare percutană, intepătură, tăietură:
- spălarea la jet de apă curentă timp de 5 minute;
- aplicarea de antiseptice, dezinfectante, spălarea cu apă şi săpun sau detergent.
• expunerea mucoaselor:
- clătirea gurii cu apă curentă;
- clătirea mucoaselor oculare cu apă curentă sau ser fiziologic.
• raportarea evenimentului:
- medicului personalului;
- imediat dupa expunere;
- inregistrarea datelor de identificare a pacientului-sursă (dacă este posibilă
identificarea);
- inregistrarea unor date legate de personalul care s-a expus:
- momentul şi felul expunerii;
- primul ajutor.
• Medicul personalului decide:
- asupra personalului;
- asupra pacientului.
- consiliere şi consimtământ pretestare;
- testare privind statutul imunitar şi infecţios (HBV, HIV, HCV) in dinamică;
- urmărire clinică, profilaxie, tratament complicaţii ale expunerii.
• MOBILIZAREA PACIENTILOR – FACTOR DE RISC IN APARITIA DURERILOR SAU
ACCIDENTELOR LA NIVELUL COLOANEI VERTEBRALE.
• Mobilizarea pacientilor este o cauza predominanta a leziunilor si durerilor lombare aparute in
cursul acordarii ingrijirilor medicale.
• Este important sa se cunoasca si sa se utilizeze metode de manipulare destinate sa reduca
solicitarea coloanei vertebrale si toracelui si prin urmare sa reduca durerile si problemele de ordin
profesional.
• Pentru a preveni durerea si leziunile cauzate de mobilizarea pacientilor , trebuie inteleasa cauza
acestora.
• Cauzele durerilor lombare pot fi grupate in trei categorii :
1. munca suprasolicitanta;
2. incordarea ;
3. existenta unor leziuni la nivelul coloanei vertebrale.
• Munca suprasolicitanta, implica aplecari , ridicari sau perioade mai intense de munca , fiind o
cauza frecventa a durerilor lombare.
• Incordarea posturala este de asemenea o cauza frecventa a durerilor lombare. Pozitia aplecata cu
trunchiul orizontal , este o cauza obisnuita a incordarii posturale si multe persoane au senzatia de
anchilozare si dificultati la revenire in pozitia verticala. Leziunile lombare pot apare si in cazul
suprasolicitarilor severe.
• Se recomanda ca ori de cite ori este posibil , asistentii medicali sa evite ridicarea manuala a
pacientilor , utilizind dispositive de ridicare. Sunt insa situatii in care se impune ridicarea manuala
a pacientului.
• Exista tehnici de mobilizare ale pacientului care executate corect sunt relativ sigure pentru
asistentii medicali si confortabile pentru pacient.
• PRINCIPIILE MOBILIZARII PACIENTULUI :
1. Pregatirea mobilizarii:
• Inainte de a incepe mutarea pacientului, asistenta medicala trebuie sa aibe in vedere :

• scopul mutarii si starea pacientului;

• tipul dispozitivului mecanic disponibil pentru efectuarea mutarii;

• in absenta unui dispozitiv mecanic, se va identifica cea mai buna tehnica ce poate fi
utilizata precum si numarul persoanelor care vor participa la executarea tehnicii.

• daca actiunea de mobilizare a pacientului implica participarea mai multor asistenti

medicali este recomandat ca unul dintre acestia sa preia rolul de lider, asigurind
conducerea grupului prin explicatii clare adresate colegilor si pacientului.

• Este necesar ca mobilierul care incomodeaza sa fie indepartat, sa se aplice frinele

carucioarelor, sa se regleze inaltimea patului sau a scaunului cu rotile, sa fie pregatit
asternutul de pat.

• Inaintea mobilizarii pacientului, asistenta medicala trebuie sa cunoasca starea medicala a

pacientului ; sa aprecieze greutatea acestuia iar la nevoie sa solicite ajutor suplimentar; sa
cunoasca zonele sensibile sau dureroase ale pacientului( prezenta escarelor la care apare
riscul lezarii epidermei prin presare sau alunecare); sa identifice prezenta perfuziilor; sa
evalueze gradul de cooperare al pacientului.
1. Pozitia asistentei medicale in timpul mobilizarii:
• Pozitia picioarelor asistentei medicale este vitala pentru o manipulare sigura. Aceasta trebuie sa
stea in picioare , in echilibru cu greutatea pacientului si directia de deplasare . Un picior trebuie
plasat aproape de pacient pentru a-i prelua greutatea la inceputul deplasarii. Celalalt picior trebuie
asezat in directia miscarii si pregatit sa preia la rindul lui greutatea pacientului. Daca ridicarea
trebuie facuta de la nivelul solului , AM isi va aseza picioarele de o parte si cealalta , astfel incit
sa ridice intre genunchi.Nu trebuie ridicat niciodata pacientul in fata genunchilor , deoarece in
acest fel se ridica de la distanta . De asemenea pacientul , nu trebuie ridicat pe lateral deoarece
implica rasucirea coloanei vertabrale .
• Confortul pacientului , evitatea zonelor sensibile sau dureroase si o apucare sigura, ferma din
partea celui care ridica sunt principalele criterii de luat in seama. Maniera efectiva de prindere
aleasa, depinde de modul de sustinere al pacientului. Prin sistemul de prindere trebuie sa se
mentina controlul maxim asupra pozitiei si miscarilor pacientului.
• Intotdeauna inainte de a fi ridicat , pacientul trebuie asezat intr-o pozitie optima. In timpul
manevrarii, coloana vertebrala trebuie sa fie dreapta intotdeauna cu umerii pe cit posibil la acelasi
nivel si pe aceeasi directie cu pelvisul. Cind se ridica cu o singura mana , cealalta va fi folosita
 pentru a consolida trunchiul si pozitia spatelui. In acest fel mina libera este utilizata ca o pirghie
prin care se preia sarcina de pe coloana vertebrala pe umarul care se ridica.
• TEHNICI DE MANIPULARE ALE PACIENTULUI:
1. Metode de pridere ( apucare) utlizate de doua sau mai multe personae.
2. Metode de prindere folosite de o singura persoana.
3. Miscarea pacientului in pat – tehnici pentru doua sau mai multe persoane.
4. Schimbarea pozitiei pacientului.
5. Sprjinirea pacientului in timpul mersului.
• SUBSTANTE TOXICE SI RISCURI MICROBIENE
• Personalul medical este expus la o gama imensa de substante toxice din medicamente, produse
chimice si gazoase cu care lucreaza. El are dreptul sa cunoasca substantele toxice cu care vine in
contact in timpul activitatii. In acest scop , managerii untatilor sanitare sunt obligate sa asigure o
instruire adecvata , privind modul de manipulare al produselor chimice toxice.
• Riscurle pe care le prezinta aceste substante si in special efectele pe termen lung sunt adesea
incomplet cunoscute chiar de producatori , asteptind ca personalul medical care manipuleaza
aceste substente sa observe aparitia diferite simptome ca urmare a manipularii lor.
• Asistentii medicali sunt expusi permanenet la contactul cu substante toxice sau riscuri biologice.
In majoritatea cazurilor riscurile sau accidentele pot fi diminuate sau prevenite. Este esential ca
personalul medical sa constientizeze existenta acestor riscuri pentru a le putea preveni.
• In categoria substantelor de risc se pot incadra:
• 1. produsele chimice toxice;
• 2. gazele anestezice reziduale;
• 3. medicamentele citotoxice;
• 4. radiatiile.
• Cel mai raspindit efect secundar , in special in rindul asistentilor medicali , il reprezinta
dermatita profesionala.
• Asistentii medicali sunt expusi riscului datorita necesitatii spalarii frecvente a miinilor si
expunerii la o gama larga de iritanti cutanati: medicamente, substante dezinfectante, agenti de
curatire, manusi de cauciuc.
• Dermatita profesionala poate fi cauzata de trei grupe de substante:
1. iritanti cutanati primari;
2. sensibilizanti;
3. fotosensibilizanti.
• MASURI DE PROTECTIE PRIVIND DIMINUAREA SAU INLATURAREA RISCULUI
PRODUS PRIN CONTACTUL CU SUBSTANTE TOXICE
1. Personalul medical trebuie sa solicite informatii legate de substantele pe care le manipuleaza.
Producatorul este obligat sa furnizeze informatii despre produsele chimice comercializate.
Furnizarea informatiilor relevante este o parte importanta a responsabilitatii administratiei OMS
si Organizatia Internationala a Muncii (ILO) cer acest lucru. Informatiile de care trebuie sa
 beneficieze personalul medical include: numele substantei chimice, denumirea comerciala,
riscurile cunoscute, restrictii de depozitare, precautii pentru utilizare.
2. Ori de cite ori este posibil , iritantii potentiali trebuie inlocuiti cu substante inofensive, de
exemplu , etilen – oxidul este considerat atit de periculos ( cancerigen) incit utilizarea lui trebuie
interzisa complet. Uneori formaldehida este folosita ca substituent si desi nu este la fel de nociva,
are totusi unele efecte secundare care nu pot fi neglijate.
3. Folosind echipamentul de protectie se reduce contactul pielii cu substantele toxice, iar mastile vor
asigura un anumit grad de protectie impotriva aerosolilor si pulberilor toxice. Imbracamintea suplimentara
poate include manusi, halate, sorturi, ecrane pentru ochi, ochelari de protectie si ghete, in functie de
natura muncii si gradul de risc. In cazul persoanelor sensibilizate , manusile de cauciuc pot produce
inflamatii sau pot declansa dermatite. Manusile de cauciuc pot fi inlocuite cu manusi de PVC sau silicon
captusite cu bumbac. Manusile din bumbac pot fi folosite doar cind se manipuleaza pulberi , ele
neasigurind nici o protectie in cazul lichidelor.
4. Este foarte important ca locul de munca sa fie ventilat corespunzator, inclusiv cu sisteme mecanice de
ventilatie, sisteme indispensabile acolo unde se depoziteaza , se prepara sau se utilizeaza produse chimice
in concentratii ridicate.
5. Personalul care utilizeaza produse iritante, sensibilizante sau carcinogene de genul citostaticelor trebuie
sa fie corect instruit privind manipularea acestor produse.
6. Personalul medical este obligat sa raporteze orice aparitie a dermatitei sau a altor probleme
dermatologice; cauza lor trebuie atent investigate, iar personalul de conducere trebuie sa analizeze
necesitatea uno masuri suplimentare de protectie.
7. Este obligatoriu ca personalul medical sa acopere toate ranile sau eroziunile existente la nivelul
miinilor. Pentru spalarea miinilor se recomanda utilizarea unui sapun emolient , utilizind apoi crème
hidratante.
8. Personalul supus unor riscuri profesionale cunoscute trebuie atent monitorizat.Aceasta monitorizare
poate include examinari medicale, teste sanguine si de urina, teste dermatologice,
• GAZE ANESTEZICE REZIDUALE
• Numeroase observatii si experiente pe animale au stabilit ca si in concentratii reduse anestezicele
gezoase reziduale pot avea efecte severe asupra functiilor reproductive , atit in cazul femeilor cat
si al barbatilor. Ele au fost associate , de asemenea si cu bolile hepatices au cu cancerul.
• Cea mai puternica dovada sugereaza o legatura cu activitatea reproductive, in particular cu
avortul spontan. Un studio facut in cazul asistentelor medicale expuse cu regularitate
anestezicelor gazoase, a demonstrat o rata dubla a avorturilor spontane.
• De foarte mult timp se cunoaste efectul carcinogen al eterului. S-a descoperit ca si alte geze pe
larg utilizate precum: acidul nitros, halotanul., pentanul, triluenul, etanul si ciclopropanul prezinta
un risc potential , in special pentru anestezistii, asistentele medicale si tehnicienii de la salile de
operatii .
• EFECTELE POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE ANESTEZICELOR GAZOASE
REZIDUALE.
1. Efecte reproductive: la fenmei , diminuarea fertilitatii, incidenta crescuta a avorturilor spontane,
reducerea greutatii fatului, mortalitate perinatala, dovezi indicind asocierea cu malformatii
congenitale ca spina sifida, microcefalie, hidrocefalie, palato-schizie, malformatii cardiace. La
barbati, reducerea cantitatii de spermatozoizi si a mobilitatii lor, modificari spermatice care
conduc la avorturi sau malformatii congenitale.
2. Efecte carcinogene : a fost pusa in evidenta o incidenta sporita a cazurlor de cancer in rindul
personalului medical feminine , in spete, in rindul anestezistilor si personalului salilor de operatii
.
3. Efecte asupra ficatului: efectele hepatice importante au fost observate , de regula, la pacientii
carora li sau administrat asemenea anestezice, fapt care a condus la o stare de ingrijorare privind
efectele expunerilor pe termen lung a personalului medical.
4. Efecte asupra sistemului nervos: migrene, oboseala, iritabilitate, insomnie.
• MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA
EFECTELOR POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE ANESTEZICELOR
GAZOASE REZIDUALE.
1. Anestezicele gazoase pot scapa din mediul de lucru pe diferite cai : in momentul administrarii
effective de catre anestezist a gazului ; prin scurgeri din echipamentul fisurat; prin respiratia
pacientului;
2. Cea mai importanta masura preventiva este o ventilatie corespunzatoare a salilor de operatii
anexelor, incluzind sisteme de drenare pentru a colecta gazele reziduale si sisteme de ventilatie
pentru a filtrea permanent aerul. Echipamentul pentru anestezie trebuie verificat cu regularitate in
scopul detectarii fisurilor .
3. Trebuiesc efectuate masuratori regulate ale concentratiei gezelor anestezice reziduale din
atmosfera salolor de operatii. Rezultatele trebuiesc comunicate personalului.
4. Este obligatory intretinerea echitamentelor , dispozitivelor pentru anestezie, a ventilelor de
inchidere, garniturilor si containerelor, echipamentului de drenare si ventilatie.
• MEDICAMENTE
• Manualele de farmacologie consacra un spatiu importent analizarii efectelor secundare ( adesea
severe) ale medicamentelor , totusi cei care le manipuleaza acorda o atentie relative redusa
acestor posibile efecte. Este de neinteles deoarece asistentele medicale aloca o buna parte din
timpul de lucru manipularii medicamentelor si sunt expuse efectelor lor in mai multe moduri.

• Prin contactul direct : aplicarea cremelor sau unguentelor fara manusi, solutii care ajung prin
stropire pe piele sau ochi.

• Prin inhalare : amestecarea medicamentelor sub forma de pulberi sau la numararea tabletelor,
administrarea medicamentelor sub forma de sprayuri, medicamente care produc aerosoli .

• Prin ingestie: accidental direct sau indirect prin intermediul miinilor sau prin inghitire.
• Reactiile cutanate , cel mai raspindit effect al manipularii medicamentelor pot include dermatite
alergice de contact, sensibilizare sau dermatite fotocontact. O persoana sensibilizata in urma
expunerii la actiunea uni anumit medicament poate fi in continoare afectata si de alte substante.
Antibioticele, in special penicilina, neomicina constituie principala problema. Se estimeaza ca
intre 1 – 5 % din asistentele medicale care lucreaza cu antibiotice pot deveni sensibilizate.
• O data dobindita sensibilizarea la un anumit medicament in urma expunerii profesionale , exista
pericolul producerii unei reactii extreme de severe de genul socului anafilactic daca ulterior
persoanei sensibilizate I se va administra direct acdel medicament. Adesea este dificil de
identificat agentul sensibilizant.
• MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA
EFECTELOR POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE MEDICAMENTELOR.
• Personalul medical este obligat sa se informeze asupra efectelor secundare ale medicamentelor pe
care le manipuleza. Producatorul este obligat prin lege sa furnizeze informatii referitoare la
efectele secundare atit pentru pacient , cit si pentru cel care manipuleaza medicamentul.
1. Personalul medical care manipuleaza medicamente trebuie permanent sa-si spele miinile foarte
bine dupa administrarea acestora.Ranile trebuiesc protejate cu pansamente rezistente la apa.
2. Preparatele locale nu se vor administra niciodata cu mina. Este obligarorie utilizarea manusilor
sau spatulelor.
3. In timpul manipularii medicamentelor citotoxice sau altor tipuri de medicamente care impugn
masuri deosebite, este oblugatorie utilizarea echipamentului complet de protectie.
4. Este interzsa pulverizarea solutiilor in atmosfera.
5. Este obligatoriu indepartarea stropilor sau picaturilor prin spalere cu apa rece.
• MEDICAMENTE CITOTOXICE
• In ciuda efectelor toxice locale, deja cunoscute, prin contactul cu preparatele citotoxice si a
efectelor sistemice pe termen lung, presupuse , politicile privind protectia persoanelor care
manipuleza, prepara si administreaza aceste substante deosebt de toxice, tind sa fie aleatoare si
intimplatoare cu mari variatii. Dovezile privind efectele sistemice ale medicamentelor citotoxice
asupra personalului medical care le manipuleaza sunt neconcludente si controversate, variind
considerabil de la un medicament la altul. Efectele locale sunt insa bine documentate. Reactiile
inregistrate include inflamatii ale mucoaselor , pgmentarea epidermei, ulceratii corneene daca
sunt contaminate ochii. Cu o lista de preparate citotoxice in continua crestere , este rezonabil sa se
presupuna ca toate sunt potential periculoase sitemic pentru cei care le manipuleaza si sa se
elaboreze procedure de lucru adecvate totusi, multe spitale nu au politici sau proceduri de lucru
cu preparatele citotoxice, nivelul dee ignorare al riscului fiind inspaimintator de mare.
• Caile de contaminare pot fi :

• Prin inhalare: aerosolii sau ceata provenita de obicei din seringi sau flacoane inchise cu
dopuri de cauciuc atunci cind se extrage solutia, prezinta posibil cel mai mare risc pentru
personalul medical. Acest pericol este ignorat pentru ca este invizibil.

• Prin ingerare, desi posibila , aceasta metoda de contaminare este putin probabila.

• Prin contact cutanat: poate avea un effect irritant. Anumite medicamente pot fi absorbite
sistemic prin piele.
• RISCURI MICROBIOLOGICE
• Spitalele sunt pline de germeni a caror periculozitate este deosebita prin aceea ca nu sunt
vizibili. Pericolele care nu se vad tind sa fie ignorate , minimizate sau uitatate.
• Asistentele medicale sunt expuse acestui risc deoarece ele vin in contact strans cu pacientii
infectati. Cei mai raspinditi germeni in spital sunt bacteriile care au dezvoltat tulpini rezistente la
antibiotice , facind mult mai dificil controlul infectiilor.
• Principalele cai de transmitere a infectiilor sunt :

• ingestie – alimente infectate sau maini nespalate;

• inoculare – ace contaminate;

• implantare – in cazul unei taieturi sau rani infectate;

• inhalare ;
 • Principalele reguli pentru autoprotectia im potriva infectiilor sunt urmatoarele:

• spalatul frecvent al mainilor cu apa si sapun;

• acoperirea ranilor cu pansamente rezistente la apa;

• raportarea tuturor cazurlor de infectare;

• MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA
EFECTELOR POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE INFECTIILOR
INTRASPITALICESTI
Politici preventive ale spitalelor :
• Spitalele trebuie sa aiba politici de control a infectiilor clare si bine cunoscute de intregul
personal. Sunt spitale care si-au constituit comitete de control a infectiilor care pot colecta date
privind episoadele infectioase si sanatatea personalului, furnizind informatii privind riscurile
potentiale . Politicile si procedurile agreate trebuie sa fie afisate vizibil in toate sectiile spitalului.
Masurile de igiena adoptate:
• Igienizarea inadecvata poate mari considerabil riscul infectiilor. Echipamentul de igienizare(
pamatufurile, carpele, buretii, periile, galetile) trebuie spalat zilnic cu apa fierbinte si detergenti si
pastrat uscat. S-a demonstrat ca numarul bacteriilor din aer se dubleaza dupa maturarea pardoselii
cu mana. Aspiratoarele speciale cu filtre de aer inglobate sau pinza de bumbac impregnate in
petrol sau pamatufurile de plastic sunt mai sigure si mai eficiente. Aspiratoarele trebuie sa se
incadreze in limitele admise pentru zgomot. Covoarele trebuie aspirate zilnic iar pardoselile
trebuie sterse si spalate cu detergent. Suprafetele situate mai sus de nivelul pardoselii
trebuie aspirate sau sterse cu o cirpa umezita in apa cu detergent. Dezinfectantii sunt activ numai
in stare umeda. Solutiile varsate care contin agenti bacterieni trebuie sterse cu un dezinfectant
fenolic solubil. Cele care contin agenti virali trebuie acoperite cu prosoape de hirtie imbibate cu
solutie de hipoclorit 1% si lasate 30 min.
Masuri de autoprotectie ale personalului angajat:
• Spalarea miinilor dupa un contact direct cu pacientul sau dupa contactul cu un material
contaminat este probabil singura masura preventiva mai importanta si eficienta atit pentru
protectia proprie cit si pentru reducerea riscului de infectie incrucisata. Pentru reducerea maxima
al numarului de bacterii se recomanda spalarea miinilor cu solutie de clorhexidina 4%.
• Utilizarea imbracamintii de protectie:
• Imbracamintea de protectie folosita in mod corespunzator are un rol important atat in protejarea
asistentului medical dar si a pacientului in reducerea infectiilor incrucusate. Halatele asigura
protectia bratelor si umerilor dar sunt usor penetrate de umezeala sau bacterii. Ele trebuie
schimbate ori de cite ori este nevoie.
• Riscul contactarii unei infectii prin intermediul miinilor este intotdeauna inlaturat prin spalarea
lor regulata dar utilizarea manusilor sterile de unica folosinta poate fi de neinlocuit in anumite
situatii .
• Mastile chiar cele chirurgicale sunt numai partial eficiente impotriva aerosolilor infectiosi sau a
microorganismelor din aer. Chiar daca tesatura mastii asigura o buna filtrare , aceasta se pierde in
cazul in care nu este fixata corespunzator.
• Ochelarii de protectie feresc ochii impotriva stropirii cu sange infectat de la bolnavii cu hepatita
B sau cu SIDA din cursul nasterilor sau chirurgiei dentare.
• Masuri de manipulare ale probelor biologice.
• Probele trimise pentru examinare microbiologica trebuie inchise in pungi de plastic cu formularul
de analize pastrat separat. Scopul este de a asigura transportul probelor in siguranta.In fiecare
spital trebuie sa existe un sistem bine cunoscut de etichetare a probelor pentru a atrage atentia
personalului care le manipuleaza asupra naturii lor.
• Masuri privind evacuarea reziduurilor:
• In acest scop trebuie elaborate politici clare privind evacuarea reziduurilor. Aceste politici trebuie
facute cunoscute personalului medical prin sedinte de instruire si orientare.
• Monitorizarea sanatatii personalului:
• Personalul medical in curs de angajare trebuie supus unui examen medical . Se recomanda
vaccinarea impotriva hepatitei B , efectuarea testelor de sensibilizare la tuberculina si vaccinarea
BCG. Personalul medical trebuie instruit privind adoptarea masurilor de autoprotectie impotriva
infectiilor si sfatuit sa raporteze aparitia oricarei afectiuni . Toate episoadele infectioase se vor
raporta iar cunostintele accumulate trebuie aplicate in politici de prevenire.
• Masuri de protectie si Securitate a sanatatii
• Pericolele izvorite din actiunea noxelor profesionale pot fi evitate prin masuri de protective
adecvate
• O importanta deosebita revine echipamentului de protectie
• Halat
• Masca
• Manusi
• Pantofi comozi
• Definitie
• Este o bariera intre personalul medico-sanitar si sursa de infectie reprezentata de persoanele
ingrijite
• Boneta
• Protejeaza parul de agentul patogen
• Evita caderea firelor de par
• Masca faciala
• Protejeaza tegumentele si mucoasele bucale si nazale
• Se schimba la 4 ore
• Halat
• Incaltaminte comoda
• Manusi de protectie
• Atentie
• Pastrarea hainelor de oras in dulapuri individualizate
• Durata maxima de purtare a unui echipament de protectie – 3 zile
• Echipamentul de protectie trebuie sa fie curat
• Se interzice purtarea
• Bijuteriilor
• Unghilor lungi
• Spalarea miinilor
• Definitie
• Gestul obligatoriu cu care se incepe pregatirea personalului medico-sanitar pentru efectuarea
oricarui act medical
• Spalarea miini este o procedura importanta de prevenire a infectiilor, care consta in frecarea
miinilor una de alta pe toate partile cu apa calda si sapun
• Indicatii
• La intrarea si iesirea din
• Serviciu
• Salon
• Inainte si dupa
• Fiecare tehnica de ingrijire
• Administrarea medicamentelor
• Distribuirea alimentelor
• Dupa scoaterea
• Mastilor
• Manusilor
• Dupa folosirea
• Batistei
• Toaletei
• Colectarea deseurilor rezultate din activitatea medicala
• Definitie
• Sunt reziduri rezultate din activitatea medicala
• Acestea pot fi
• Periculoase
• Nepericuloase
• Deseurile nepericuloase
• Sunt deseurile asimilabile cu cele menajere si care nu prezinta risc pentru sanatatea umana si
mediu
• Ambalajele materialelor sterile
• Hirtie
 • Ghips
• Resturi alimentare
• Ambalaje din material plastic
• Se colecteaza la locul de producer in recipiente in interior cu saci negrii
• Deseuri periculoase
• Sunt deseuri care prezinta un risc real pentru sanatatea umana si pentru mediu
• Clasificare
• Deseuri anatomopatologice si parti anatomice
• Deseuri infectioase
• Deseuri intepatoare
• Deseuri anatomopatologice si parti anatomice
• Care includ
• Organe
• Fragmente de tesuturi
• Singe
• Fluide biologice ale organismului uman
• Fetusi
• Placente
• Biopsii
• Se colecteaza la locul de producer in cutii cu pereti rezistenti la actiuni mecanice de culoare
galbena marcata cu pictograma pericol biologic prevazute in interior cu saci de culoare galbena
• Deseuri infectioase
• Sunt deseuri care contin sau au venit in contact cu singe, orice fluide biologice si care pot contine
o concentratie de germeni insemnata
• Comprese
• Manusi
• Seringi fara ac
• Truse de perfuzie
• Pungi de
• Singe
• Plasma
• Colectare urini
• Deseuri intepatoare
• Se colecteaza in cutii de plastic
 • Este interzisa recapisonarea acelor
• EDUCAREA PERSONALULUI SI FORMAREA
• Unitatea este obligata sa educe si sa formeze angajatii in urmatoarele situatii
• La angajare
• La preluarea unei noi sarcini de lucru
• La trecerea pe alt post
• La introducerea de echipamente noi
• La modificarea echipamentelor
• La introducerea de tehnologii noi
• La recomandarea
• Medicului sef de sectie
• Medicului CPCIN
• Coordonatorului activitatii de protectia mediului
• Periodic de catre asistenta sefa
• Respectarea circuitelor functionale
• Definitie
• Circuit aseptic – reprezinta sensul circulatiei in interiorul unei unitati sanitare care
asigura conditiile de protective impotriva microbiilor sau agentiilor patogeni
• Circuit septic – reprezinta sensul circulatiei in interiorul unei unitati sanitare care indica
introducerea germenilor patogeni generatori de infectii
ORICE UNITATE SANITARA FUNCTIONEAZA PE BAZA PRINCIPIULUI SEPARARII
CIRCUITULUI SEPTIC DE CEL ASEPTIC
• Scop
• Aplicarea regulamentului privind circuitele este cunoasterea si sensul de desfasurare a activitatii
medicale pentru urmatoarele circuite, pentru a se preveni aparitia infectiilor associate
interventiilor medicale
• Circuite
• Medicamente
• Alimente
• Vesela
• Lenjerie
• De sterilizare a instrumentelor si materialelor
• Intrare/iesire a personalului
• De primire a bolnavilor in spital
• Vizitatorilor
• Circuitul medicamentelor
• Definitie
• Medicamentele
• sunt substante naturale sau de sinteza utilizate in scopul
• Vindecarii
• Ameliorarii
• Prevenirii unor boli
• Sunt fabricate industrial sau in farmacie conform retetelor magistrale
• Circuitul aseptic
• Farmacia este un serviciu unic pe spital cu circuit inchis care asigura
• Primirea medicamentelor de la firma producatoare
• Depozitarea medicamentelor intr-un spatiu special amenajat
• Prepararea medicamentelor
• Eliberarea medicamentelor
• Medicul stabileste medicatia zilnica pentru fiecare pacient
• Medicatia este consemnata in FO a pacientului si in condica de medicatie
• Conform indicatiilor din condica de medicatie farmacia elibereaza medicamentele
• Medicametele sunt depozitate in dulapul cu medicamente al sectiei respective si se distribuie
conform orarului
• Circuitul septic
• Resturile de medicamente ramase de la pacienti sunt scoase din circuit fiind considerate septice
• Sunt depozitate in containere speciale pentru a fi incinerate
• Circuitul alimentelor
• Definitie
• Blocul alimentar prepara alimente pentru
• Pacienti
• Insotitori/apartinatori
• Personalul care maninca in spital
• Circuit aseptic
• Blocul alimentar este dotat cu spatii care asigura o buna functionalitate a alimentelor
• Bucataria are un circuit inchis cu acces direct din interior pentru aprovizionarea cu materii prime
si pentru evacuarea deseurilor menajere
• Transportul alimentelor preparate se face cu carucioare destinate numai acestei activitati pe
circuit functional separate de restul circuitelor functionale
• Personalul care lucreaza in oficiu este controlat periodic din punct de vedere medical si nu este
implicat in alte activitati de ingrijire
• Bucataria dietetica intra in structura spitalelor cu profil pediatric sau care au in componenta sectii
de nou nascuti si copii mici pina la 3 ani
• Circuit septic
• Reprezinta resturile alimentare ramase in urma distribuirii meselor si trebuie aruncate
• Se decontamineaza si pe urma sunt aruncate la container
• Circuitul veselei
• Definitie
• Oficiul de depozitare reprezinta spatial in care are loc
• Decontaminarea
• Dezinfectia
• Deparazitarea veselei
• Circuitul aseptic
• Vesela
• Spalata
• Sterilizata
• Oficiu de depozitare are circuit inchis
• Circuitul septic
• Vesela, tacimurile folosite
• Necesita
• Dezinfectie
• Decontaminare
• Circuitul lenjeriei
• DEFINITIE
• Spalatoria este/sau reprezinta unitatea functionala in care se desfasoara fluxul tehnologic
de prelucrare pentru obtinerea lenjeriei ca produs finit
• Circuitul aseptic
• Lenjerie
• Curata
• Dezinfectata
• Sterilizata
• Depozitarea si transportul lenjeriei
• Lenjeria curate se depoziteaza in spalatorie in zona curate
 • Depozitarea se face pe rafturi
• Etichetate
• Numerotate
• Se asamblazea in saci noi , sterili pentru transport
• Se folosesc carucioare curate
• Pe sectie depozitarea se face in spatii special amenajate, ferrite de praf si umezeala
• Infirmiera tine la nivelul sectiei evidenta lenjeriei predte si ridicate de la spalatorie
• Circuitul septic
• Lenjeria murdara care reprezinta totalitatea lenjeriei folosite fiind contaminate
• Colectarea si ambalarea lenjeriei
• Se colecteaza si se ambaleaza la locul de producer in asa fel incit sa fie cit mai putin
manipulate
• Se interzice sortarea lenjeriei la locul producerii
• Se transporta in saci impermeabili
• Personalul care executa colectarea lenjeriei va trebui sa verifice printer articolele de
lenjerie sa nu existe obiecte intepatoare/taietoare
• Personalul care transporta lenjeria murdara trebuie sa aibe echipament de protectie
corespunzator
• La trecerea dintr-o zona in alta personalul este obligat sa-si schimbe uniforma de lucru
prin vestiarul filtru
• Circuitul instrumentelor si materialelor sanitare
• Definitie
• Reprezinta totalitatea ustensilelor necesare investigatiilor si interventiilor medicale
• Circuitul aseptic
• Reprezinta instrumentarul steril
• Circuitul septic
• Reprezinta instrumentarul contaminat
• Circuitul personalului medical
• Definitie
• Personalul medical este echipa care executa servicii medicale in beneficiul bolnavului
conform pregatirii profesionale dar si legilor in vigoare
Circuitul intrare/iesire trebuie sa contina
- Vestiare
- Dulapuri
- Dusuri
 • Circuitul bolnavului
• Definitie
• Bolnavul reprezinta persoana care beneficiaza de servicii medicale in unitatea de spital
• Circuitul aseptic
• Este persoana care a fost supusa tratamentului de
• Prevenire
• Combatere
• Vindecare
FARA SA PREZINTE INFECTII
- Bolnavii fara infectii sunt internati in sectia care cuprinde saloane cu bolnavi aseptici
• Circuitul septic
• Pacientul care este internat in unitatea de spital cu diferite infectii ce necesita
• Interventii
• Investigatii
• Tratament
IN FUNCTIE DE AGENTUL ETIOLOGIC CARE A PROVOCAT INFECTIA
BOLNAVII CU INFECTII SUNT INTERNATI IN SECTORUL SEPTIC
• CIRCUITUL VIZITATORILOR
• DEFINITIE
• Persoana sau persoanele care viziteaza pacientul cit timp este internat
• Vizitele incep la ore fixe stabilite de conducerea spitalului
• Vizitatorii vor primi
• Halate de unica folosinta
NEVOILE FUNDAMENTALE

Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definitia celor 14 nevoi fundamentale, cu

componentele bio-psiho-sociale, si culturale ale individului.
Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi este telul profesiei de
asistenta medicala.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta trebuie sa stie ca o nevoie
fundamentala este o necesitate vitala, esentiala a fiintei umane pentru a-si asigura starea de bine, in
apararea fizica si mentala.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. A comunica. → necesitatea de a schimba informaţii cu semenii printr-un proces dinamic verbal şi
nonverbal.

~ Integritatea organelor de simţ

~ Integritatea aparatului locomotor.
~ Supravegherea bolnavului, observarea faciesului, a stării psihice, a somnului şi a reactivităţii
generale.

~ Debit verbal.
~ Expresie verbală şi nonverbală.
2. Nevoia de a se MIŞCA şi a avea o buna postură → necesitatea de a fi în mişcare, de a se mobiliza,
de a păstra anumite poziţii.

~ Observarea poziţiei bolnavului.

~ Schimbarea poziţiei bolnavului
~ Mobilizarea bolnavului
~ Efectuarea transportului bolnavului in spital
3. Nevoia de a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi mucoasele. → necesitatea de a menţine o
ţinută decentă, piele curată, sănătoasă.

~ Pregătirea patului si accesoriile lui .

~ Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat .
~ Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a bolnavului.
~ Condiţii de păstrare a igienei.
~ Escarele de decubit.
4. Nevoia de a se ÎMBRĂCA si DEZBRĂCA. → necesitatea de a purta haine adecvate.

~ Dezbrăcarea si îmbrăcarea bolnavului in pat.

~ Semnificaţia hainelor, asortare, alegere, calitate.
~ Capacitate de a se îmbrăca.
5. Nevoia de a respira si a avea o CIRCULAŢIE adecvata. → captarea oxigenului din mediu extern,
necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina bioxidul de carbon rezultat din arderi
celulare.

~ Observarea şi notarea respiraţiei

~ Administrarea oxigenului – oxigenoterapie
~ Măsurarea si notarea pulsului
~ Măsurarea si notarea T.A.
6. Nevoia de a MENŢINE temperatura corpului in limite normale. → necesitatea de a menţine
temperatura corpului la valori normale, constante.

~ Măsurarea şi notarea temperaturii

 ~ Hipertermia – arsura.
~ Hipotermia – degerătura.
~ Valori patologice de temperatură.
~ Sindromul febril.
~ Frisonul.
~ Aplicarea agenţilor fizici:
o Utilizarea frigului sub forma uscata
o Utilizarea căldurii uscate si umede
o Aplicarea revulsivilor.
7. Nevoia de mAnca si a bea . → necesitatea de a ingera şi absorbi alimente de bună calitate şi în
cantitate suficientă.

~ Observarea apetitului si modului in care bolnavul respecta prescripţiile medicale.

~ Calcularea raţiei alimentare
~ Întocmirea foii de alimentaţie zilnica
~ Asigurarea alimentaţiei dietetice a bolnavilor.
~ Alimentarea activa si pasiva a bolnavilor
~ Alimentaţia artificiala
~ Prelucrarea alimentelor – noţiuni de gastrotehnică.
~ Măsurarea masei si a înăltimii corporale a bolnavului.
8. Nevoia de a elimina → necesitatea de a elimina substanţele nefolositoare, vătămătoare, rezultate din
metabolism.

~ Căile de eliminare.
~ Observarea, măsurarea si notarea diurezei
~ Observarea si notarea expectoraţiei
~ Observarea si notarea vărsaturilor
~ Observarea si notarea scaunului
~ Bilanţul hidric.
9. Nevoia de a evita pericolele. → necesitatea de a fi protejat contra agresiunilor interne sau externe,
pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.

~ Securitatea fizică, psihică, socială.

~ Predispoziţii la accidente.
~ Tratarea plăgilor
~ Metode de fixare a pansamentului
 ~ Bandajarea pe diferite regiuni.
~ Mediu securizat – asepsie, antiseptie, sterilitate, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, deparazitare.
~ Circuite funcţionale.
~ Durerea.
10. Nevoia de a dormi si a se odihni → necesitatea de a se odihni timp suficient, în bune condiţii.

~ Somn - calitate, cantitate.

~ Perioade se repaus.
~ Perioade de relaxare.
~ Modalităţi de odihnă şi relaxare.
11. Nevoia de a ACŢIONA conform CREDINŢELOR si valorilor. → necesitatea individului de a
face sau exprima gesturi, acte, conform formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, în virtutea unei
ideologii.

~ Credinţe.
~ Religii.
~ Ritualuri.
~ Spiritualitate.
~ Morală, valori, libertate.
12. Nevoia de a fi util si a se realiza → necesitatea de a înfăptui activităţi utile.

~ Integritate fizică şi psihică.

~ Manifestări de bucurie şi fericire.
~ Autocritică.
~ Luarea deciziilor.
~ Stimă de sine.
~ Comportament social.
~ Ambiţie, motivaţie, asumarea rolului social.
~ Folosirea timpului liber.
13. Nevoia de a se recrea → Necesitatea de a se destinde, de a se distra, recurgând la activităţi agreabile,
pentru relaxare fizică şi psihică.

~ Destindere.
~ Satisfacţie.
~ Plăcere.
~ Amuzament.
14. Nevoia de a invăţa. → necesitatea de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi pentru modificarea
comportamentului sau adoptarea de noi comportamente, în scopul redobândirii sănătăţii sau
menţinerii ei.

~ Capacităţi fizice şi psihice.

~ Motivaţie.
~ Emoţii. Mediu.
~ Dorinţă de învăţare.
~ Nivel de educaţie.
In centrul ingrijirilor sta individul( fiinta umana) care este o entitate bio-psiho- sociala, ce are necesitati
fundamentale, comune tuturor indivivzilor , cu manifestari speciale, pe care si le satisface singur daca se
simpte bine. Individul trebuie privit ca o entitate functionala formata din trei elemente fundamentale:
1.Mintea (rol de coordonare, elaborare de decizii)- genereaza obiective cognitive;
2.Spiritul( insertie sociala, stare afectiva) - genereaza obiective spirituale.
3.Corpul( anatomia si fiziologia aparatelor si sistemelor ce alcatuiesc corpul omenesc
- genereaza obiective somatice.

1 2
Dimensiune Fiinta Dimensiune
biofiziologica psihologica
umana
psihologica

3
1
Dimensiune
socio-culturala

De aici sau creat cele 3 dimensiuni sub care trebuie privit individul, asemenatoare unui triunghi
echilateral in care nici o dimensiune nu poate fi ignorata pentru ca fiecare are o relatie cu procesul de
nursing:
- o dimensiune biofiziologica;
- o dimensiune psihologica;
- o dimensiune socio-culturala.
Cele 14 nevoi fundamentale imbraca forme foarte variate dupa individ, starea sa de
sanatate, maturitatea sa, obiceiuri personale si culturale. Fiecare nevoie prezinta componente bio-fizico-
socio-culturale.
Cele 14 nevoi formeaza un tot: a considera o nevoie facand abstractie de celelalte constituie o
negatie a “totului”; a incerca sa separi fizicul de psihic e inutil.
 Dupa conceptual Virginiei Henderson, scopul ideal al profesiunii de asistenta este independenta
persoanei in satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale.
Independenta si dependenta in satisfacerea nevoilor fundamentale
Ca sa-si mentina un echilibru fiziologic si psihologic, pacientul trebuie sa atinga un nivel minim de
satisfacere a nevoilor sale.
Independenta la adult reprezinta un bun echilibru fiziologic si psihologic, atingerea unui nivel
acceptabil in satisfacerea nevoilor prin actiuni pe care le indeplineste individual insusi(singur) , fara
ajutorul unei alte persoane. Independenta este deci satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin
actiuni proprii, indeplinite de persoana insasi.
Pentru copii, independenta se considera si atunci cand nevoile sunt indeplinite cu ajutorul altora
in functie de faza de crestere si de dezvoltare a copilului.
Dependenta reprezinta incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a indeplini
singur, fara ajutorul unei alte persoane, actiuni care sa-i permita un nivel acceptabil in satisfacerea
nevoilor astfel incat sa fie independent.
Originea probabila a acestei dependente este o lipsa de forta (cand pacientul nu poate) , lipsa de
vointa (cand nu vrea), lipsa de cunoastere ( cand pacientul nu stie cum sa actioneze pentru satisfacerea
nevoilor fundamentale).
Manifestarea de dependenta
Atunci cand o nevoie fundamentala este nesatisfacuta din cauza unei surse de dificultate, apar una sau mai
multe manifestari de dependenta. Acestea sunt semne observabile ale unei anumite incapacitate a
persoanei de a raspunde prin el insusi la aceasta nevoie.
Tipuri de dependenta si nivelul de interventie
Dependenta poate sa intereseze aspectul biologic, psihologic, social, cultural si spiritual al fiintei umane.
Pacientul poate sa prezinte patru forme de dependenta:
-potentiala;
-actuala;
-descrescanda;
-permanenta.
1. Potential- atunci cand problema de dependenta este posibil sa apara din cauza unor predispozitii , iar in
acest caz trebuie planificata o interventie.
2. Actuala- atunci cand problema este prezenta, dependenta este actuala, iar in acest caz actiunile vor fi
corective.
3. Descrescanda- cand dependenta pacientului se reduce este in descrestere, iar rolul asistentei in caz este
de a sustine acest progres si de a ajuta pacientul sa-si regaseasca gradul optimal de autonomie.
4. Permanenta- atunci cand , in ciuda ingrijirilor din partea asistentei, problema nu poate fi corectata si
dependenta este permanenta sau cronica. Rolul asistentei este in acest caz suplinirea a ceea ce el nu poate
face independent si de a-l ajuta sa se adapteze in aceste limite.
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependentei, adica, orice obstacol major care impiedica
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale .
Sursele de dificultate pot fi cauzate de:
 1. Factori de ordin fizic ;
2. Factori de ordin psihologic ;
3. Factori de ordin social ;
4. Factori de ordin spiritual ;
5. Factori legati de insuficiente cunostiinte.
1.Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind toate obstacolele( piedicile) fizice de natura intrinseca sau
extrinseca ce influenteaza negative satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale. Sursele de
dificultate intrinseci provin de la individul insusi( ex. oparalizie, o problema metabolica, o infectie etc) .
Sursele de dificultate extrinseci cuprind cuprind agenti externi care in contact cu organismul uman
impiedica functionarea normala( ex. sonda nazo-gastrica sau vezicala care cauzeaza iritatii, pansament
compesiv, o imobilizare, etc) .
2.Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente si emotii , adica starile sufletesti si
intelectuale care pot influenta satisfacerea anumitor nevoi fundamentale ( tulburari de gandire, anxietate,
stress, situatie de criza, doliu, etc.) . Manifestarile de dependenta de la acest nivel pot afecta toate nevoile.
3.Sursele de dificultate de ordin social cuprind problemele de incadrare in comunitate. Ele se pot prezenta
sub forma de modificari ale rolului social( serviciu nou, somaj), dificultati de comunicare, probleme de
adaptare la o cultura, sentiment de respingere etc. Sursele de dificultate de ordin social pot sa afecteze
calitatea vietii si pot fii surse de stres, de depresie, de malnutritie etc.
4.Sursele de dificultate de ordin spiritual constau in aspiratiile spirituale, revolta persoanei asupra sensului
vietii, intrebari religioase, filosofice, limite in practicarea religiei care-i dau persoanei insatisfactii. Au
repercursiuni, in special, asupra persoanelor in varsta sau la muribunzi.
5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunostiinte. Este necesar sa se acorde pacientului informatii
pentru cunoasterea de sine, cunostiinte despre sanatate si boala, cunoasterea celorlalte personae,
cunoasterea mediului social.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
DEFINITIE, GENERALITATI

Procesul de îngrijiri/nursing este o metodă sistemică, logică, de organizare si desfasurare a ingrijirilor,

de identificare, diagnosticare, şi soluţionare a problemelor de dependenta, formuland un plan de
interventie si evaluand eficienta acestui plan, in urma implementarii lui.
Permite asistentei medicale să pună un diagnostic de îngrijire şi să trateze răspunsurile umane în faţa
îmbolnăvirii şi la boală;
Filozofia modernă a procesului de nursing se bazează pe îngrijirea individuală a pacientului, pe baza unui
plan care va asigura îngrijirea specifică menită să răspundă cerinţelor fiecărui individ;
Nursingul se bazeaza pe actiuni competente obtinute in practica de specialitate, dar si pe un sistem de
atitudini fata de om, fata de profesie, fata de lume;
Înainte de a implementa orice strategie de nursing pentru îngrijirea pacientului, trebuie să stabilim ce este
necesar pentru acea persoană din punctul de vedere al nursingului şi în ce mod se poate răspunde optim
nevoilor sale.
Activitatea de nursing isi directioneaza cunostintele si deprinderile catre patru obiective majore care devin
responsabilitatile majore ale profesiunii:
- promovarea sanatatii;
- prevenirea imbolnavirilor;
- restabilirea sanatatii;
- inlaturarea suferintei;
Modelul medical de îngrijire caută informaţii despre semne, simptome şi rezultate ale investigaţiilor
referitoare la o boală, încearcă să afle un diagnostic şi apoi instituie un tratament corespunzător stării
respective;
Aceasta este o abordare din perspectiva bolii, modelul nursing ţine seama de condiţiile medicale,
dar se concentrează asupra funcţionării în ansamblu a individului.Rolul nursei/asistentei medicale este de
a ajuta pacientul să se vindece şi să-şi recapete nivelul maxim de independenţă: de exemplu = medicul
diagnostichează o bronşită acută şi prescrie antitermice, expectorante, antibiotice, bronhodilatatoare, etc,
în timp ce asistenta medicală va urmări în ce măsură bronşita îi afectează pacientului capacitatea de a
respira, mânca, dormi, a se mişca, etc. Această abordare orientată spre probleme se concentrează pe
dificultăţile prin care trece pacientul ca urmare a bolii şi examinează modul în care acestea pot fi uşurate
prin actul de îngrijiri/nursing.
Folosind o abordare holistică a îngrijirii, asistenta medicală va lua în consideraţie toţi factorii
care-l constituie pe un pacient într-o individualitate unică.
Ea trebuie să acorde importanţă tuturor aspectelor fizice, emoţionale, intelectuale, sociale şi
spirituale care afectează procesul bolii, atât în privinţa cauzelor, cât şi a rezultatului.
EVOLUŢIA PROCESULUI DE NURSING
Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor sociale, ajungand sa devina in
prezent o metoda stiintifica de lucru a asistentei medicale. Dacă iniţial s-a pus acentul pe ingrijirea
persoanelor bolnave, în prezent se insista pe mentinerea unei stări de sănătate corespunzatoare, pe
preventie.
Hall in 1955 a utilizat pentru prima data termenul de proces de nursing. El defineşte trei etape ale
procesului: observarea, acordarea ajutorului şi validarea
( datelor).
Cei care au contribuit ulterior la dezvoltarea procesului de nursing au fost:
F.R. Kreuer,1957-defineste trei etape ale procesului: coordonarea, planificarea si evaluarea ingijirilor.
D. Johnson, 1959 - consideră că procesul de nursing consta in aprecierea situatiei, luarea deciziilor,
implementarea actiunilor menite sa rezolve problemele de evaluare.
Wiedenbach, 1963 - descrie şi el trei etape: observarea, acordarea ajutorului, validarea.
D. Bloch, 1974 - identifica cinci etape ale procesului de nursing: colectarea datelor, definirea problemei,
planificarea şi implementarea interventiilor, evaluarea acestora.
K. Gebbie si M.A. Levin, 1975 - identifică cinci etape ale procesului de nursing şi anume: aprecierea,
diagnosticul, planificarea, interventiile, evaluarea.
S.C. Roy, 1976 - propune sase etape: aprecierea comportamentului pacientului si a influentei factorilor,
identificarea problemei, obiective, interventii si evaluare.

CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing - proces continuu

DIAGNOSTIC

PLANIFICARE

ANAMNEZĂ
(colectarea
datelor)

IMPLEMENTARE
PACIENT

SCOP RATAT

Procesul de nursing este:Reincepe ciclul

EVALUARE
• SCOP ATINS
un proces organizat si planificat;
Ciclu incheiat
• un proces dinamic in fiecare etapa putand obtine noi date despre pacient;

• un sistem ciclic - etapele procesului de nursing sunt in inter-relatie ;

• o metoda rationala de planificare si promovare a intervenţiilor individualizate;

• o metoda stiintifica de rezolvare a problemelor actuale si potentiale ale pacientului;

• transformat in actiune prin utilizarea planului de nursing.

Procesul privit ca intreg este ciclic, paşii fiind intr-o interrelaţie, interdependenta si recurenta.
Procesul de nursing- caracteristici:
1. Sistematic: caracterizat de folosirea unei proceduri obisnuite
2. Cu scop: ghidata de un anume scop.
3. Interactional: implica actiuni reciproce intre asistentele medicale si pacient.
4. Specific: formulat scris.

AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING

• intelegerea conceptelor de baza ale nursingului cum ar fi rolul nursingului, teoriile lui, problemele legale
si de licenta determina cresterea performantelor de nursing.
Avantajele procesului de nursing pentru persoana care acordă îngrijiri
Aplicarea/folosirea procesului de îngrijire:
• permite asistentei medicale un control mai mare asupra propriei practici(creste profesionalismul);
• creste responsabilitatea;
• da satisfactie muncii), folosind cunoştinţele, experienţa şi intuiţia în furnizarea de îngrijiri a pacientului;
• asigură un limbaj comun pentru asistentele medicale şi ajută la verificarea profesiei;
• asigură continuitatea îngrijirii pacientului, prin comunicarea exactă a planului de îngrijire, pacientului şi
membrelor echipei de îngrijire;
• permite luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor pacientului;
• evidentiaza legalitatea actiunilor.

Avantajele procesului de nursing pentru pacient

• beneficiaza de ingrijiri de calitate in functie de nevoi;

• are asigurata continuitatea ingrijirilor-planul fiind accesibil echipei de sanatate care are nevoie de
un reper de informatii pentru fiecare problema;

• determina pacientul sa participe la ingrijiri si sa se preocupe de obtinerea unei mai bune stari de
sanatate.

ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING

• cunoasterea etapelor procesului de nursing;

• conducerea unui interviu in vederea obtinerii de date pertinente;

• observarea sistematica a pacientului;

• utilizarea comunicarii verbale si nonverbale;

• capacitatea de a stabili o relatie terapeutica;

• capacitatea de organizare a informatiilor obtinute;

• capacitatea de decizie;

• competenta si profesionalism in efectuarea interventiilor;

• cunoasterea principiilor de baza pentru fiecare interventie planificata.

CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING

• nevoile bio-fiziologice, psihologice, socio-culturale si spirituale ale individului;

• etiologia diferitelor probleme;

• semnele caracteristice problemelor de sanatate;

• factori de risc pentru probeleme potentiale;

• valorile normale ale parametrilor de sanatate;

 • resursele pentru implementarea strategiilor de nursing;

• tehnicile de nursing-aparatura si instrumentar utilizat,mod de efectuare,accidente;

• criteriile de evaluare;

• drepturile pacientului.

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

PROCESULUI DE NURSING

• colectarea informatiilor;

• verificarea datelor;

• stabilirea profilului pacientului;

• interpretarea datelor;

• elaborarea diagnosticului de nursing;

• stabilirea prioritatilor;

• stabilirea obiectivelor;

• selectarea strategiilor de nursing;

• intocmirea planului de nursing.

FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)
I. De culegere a datelor.
II. De analizare si interpretare a datelor - de identificare a problemelor de îngrijire, a nevoilor
pacientului si stabilirea diagnosticului de nursing.
III. De planificare a îngrijirilor, cu:
- fixarea scopurilor şi obiectivelor;
- determinarea intervenţiilor privind îngrijirile.
IV. De aplicare în practică a planului de îngrijiri.
V. De evaluare a rezultatelor, a eficienţei îngrijirilor acordate în mod sistematic.
CULEGERE DE DATE
Definiţie
• este prima etapă în care asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile necesare despre
pacient, le ordoneaza in functie de sursa, de factorul de timp si de factorul de gravitate, apoi organizează
şi înregistrează datele culese.
• cuprinde date:
- continand informatii trecute,
- continand informatii actuale,
- legate de viata pacientului, de obiceiurile sale,
- legate de anturajul sau si de mediul inconjurator.
Scop
•asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză;
•promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice, psihice, sociale,
culturale şi spirituale ale pacientului;
•adună datele pentru cercetarea de nursing;
•facilitează evaluarea îngrijirilor.
Tipuri de date:
1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:
•date obiective, prezinta o oarecare standardizare, sunt observabile, eventual masurabile. (temperatura,
puls, tensiune arteriala, cianoza, dispnee, varsaturi.)
•date subiective, sunt datele percepute de pacient si descrise de acesta (durere, ameteli, greata, anxietatea,
disconfortul fizic).
2.Datele se mai clasifica in:
• date relative stabile = nume, prenume, varsta, sex, starea civila, obiceiuri personale
( alimentatie, ritmul de viata), antecedente legate de sanatate( APF, APP, AHC), grup sanguine, Rh,
deficite senzoriale ( hipoacuzie, mutism), proteze ( dentare, de picior, de mana), reactii alergice (
penicilina, medicamente), reteaua de sustinere a pacientului ( rude, nr. de telefon).
• date variabile = ele sunt in dinamica( se schimba) si necesita o permanenta reevaluare din partea nursei.
Sunt date despre temperatura, tensiune arteriala, puls, frecventa respiratorie, apetit, eliminarea, somnul,
miscarea, reactii alergice, inflamatii, infectii, durere, oboseala, reactii la tratamente administrate, religia
de care apartine pacientul in masura in care afecteaza actul de nursing.
Domenii privitor la care se culeg datele:
•percepţia de către pacienţii a stării lor de sănătate actuală;
•stresori legaţi de sănătate şi strategii, pentru a le face faţă;
•stilul de viaţă;
•nevoi fiziologice de bază;
•alte nevoi;
•starea simţurilor;
•resurse/deficienţe;
Surse de date

• pacientul, constient este sursa cea mai pertinenta de culegere a datelor. Acesta aduce cele mai adecvate
date despre nevoile sale, despre stilul sau de viata, despre antecedentele personale. Un pacient constient
cooperant furnizeaza date valoroase care vor contribui la acordarea de ingrijiri corespunzatoare;

• familia, poate furnizeaza informatii despre pacient daca acesta este copil, se afla intr-o stare critica, este
inconstient, are probleme mentale, de judecata, sau este confuz, dezorientat;
• prietenii, pot fi o importanta sursa de culegere a datelor, deoarece sunt in masura sa ofere informatii
despre obiceiurile pacientului,anumite comportamente,care de cele mai multe ori sunt mai vizibile si mai
corect interpretate de cei din jur decat de pacientul insusi;

• membrii echipei de sănătate, formata din medic, asistenti medicali, fizioterapeuti, kinetoterapeuti,
psihoterapeuti, asistenti sociali, pot furniza informatii valoroase despre modul in care acesta
interactioneaza, reactia la anumite proceduri si informatii medicale etc);

• fişa medicală a pacientului; documentele medicale. Asistentul medical, atunci cand strange informatii de
la si despre pacient, este indicat sa ceara documentele scrise , astfel incat sa confrunte informatiile
obtinute verbal cu cele scrise. Astfel asistentul medical poate obtine date mai multe si mai valoroase.

Metode de culegere a datelor

• Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii despre = atitudini,
comportament, stare generală, semne somatice.
Observarea este mijlocul de baza folosit de asistenta, bazandu-se pe cele 5 simturi (vaz, auz, miros, simt
tactil si mai putin gustul) cu care se obtin senzatii si perceptii la nivelul scoartei cerebrale si determina
pornirea unei actiuni.
Observarea este un proces mintal activ.
Dezavantajul il reprezinta subiectivismul celui care observa, determinat de starea analizatorilor lui, de
emotii. Trebuie sa fim constienti de aceasta doza de subiectivism si sa-l stapanim prin efort intelectual
astfel incat sa fim cat mai aproape de realitate.
Folosirea simturilor si culegerea datelor cu ajutorul lor:
-- vazul :
- date despre starea generala a pacientului: stare de bine, stare modificata, stare alterata ;
- date despre culoarea tegumentelor: eritem(coloratie rosie la nivelul pielii, inrosire),
escoriatii(zgarieturi), edem (acumulare de lichid seros in tesuturi, tumefiere (edem insotit
de semnele inflamatiei: rugor-roseata, dolor- durere, calor- caldura), hematom(acumulare
de sange in diferite tesuturi), paloare, congestie(roseata), transpiratii etc.
- auzul – diferite zgomote produse de pacient:
- plans;
- ras;
- geamete;
- respiratie modificata;
- eructatii = evacuarea gazelor din tubul digestiv prin cavitatea bucala.
- borborisme = zgomote intestinale.
- simtul tactil depisteaza:
- durerea la atingere;
- caldura sau racirea tegumentelor;
- senzatia de fluctuenta = senzatia de moale la nivelul unei inflamatii
- senzatia de flatuenta = meteorism = balonare.
- simtul olfactiv sau mirosul – date despre starea de igiena a pacientului sau alte mirosuri cum ar fi:
- halena = miros urat exaltat de pacient;
- halena amoniacala = pacientul miroase a urina, este intalnita in stadiul final al afectiunilor renale;
-halena de alcool etilic = pacientul miroase a alcool, se intalneste in alcoolism, etilism sau intoxicatii cu
alcool;
-halena acetonica = pacientul miroase a acetone, este intalnita in stadiile finale ale afectiunilor hepatice;
- halena fetida = miros greu, urat intalnit in cariile dentare;
- mirosurile caracteristice ale secretiilor fiziologice ( materii fecale, urina);
- mirosul secretiilor patologice ( puroi, plagi infectate).
Pacientul trebuie observat din toate cele 5 dimensiuni ( bio-psiho-socio-culturala si spirituala). Se pot
utilize de catre asistenta si instrumente: stetoscop, tensiometru, termometru etc.

• Schimbul cu serviciile externe- medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la domiciliu);

• Interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii.

Interviul este cea mai uzuala metoda de obtinere a datelor, atunci cand pacientul este constient si
cooperant. Acesta reprezinta culegerea de date (anamneza) sau discutia cu pacientul. Prin interviu se pot
obtine date despre istoricul bolii, despre factorii de risc, despre problemele pacientului, dar si despre stilul
sau de viata si schimbarile aparute in starea sa de sanatate.
Obiectivele unui interviu sunt:
- initierea unei relatii corespunzatoare intre asistent si pacient;
- obtinerea informatiilor pe toate directiile: fizic, emotional, social;
- observarea atenta a pacientului si a comportamentului sau;
- dezvoltarea compliantei terapeutice;
In realizarea interviului sunt necesare :
- conditii pentru interviu,
- abilitati ale asistentei.
Conditii pentru realizarea unui interviu :
- alegerea momentului potrivit pentru interviu, a cadrului adecvat, in liniste si intimitate ;
- respectarea orelor de masa , de odihna si a perioadelor de mare suferinta ;
- progamarea unui interval de timp suficient pentru a permite pacientului sa-si exprime relatarile in
ritmul lui ;
- respectarea intimitatii sia confortului pacientului ;
- abordarea din partea asistentei a unui comportament care sa exprime acceptare , ascultare ,
respect , empatie.
Abilitati din partea asistentului medical:
- abilitati de comunicare din partea asistentului medical. Orice stangacie in conducerea dialogului poate
afecta calitatea informatiei sau poate perturba comunicarea;
- abilitati de a pune intrebari adecvate;
- abilitatea de a confirma sau de a verifica informatiile – permite asistentului medical sa-si clarifice
unele situatii pe care nu le-a inteles;
- abilitatea de a readuce pacientul la raspunsurile necesare;
- abilitatea de a face o sinteza a ceea ce a spus pacientul;
- abilitatea de a practica o ascultare activa facand uneori referiri la evenimentele sau amanuntele
relatate de pacient;
- asistentul medical trebuie sa stie sa treaca sub tacere evenimente neplacute pentru pacient despre
care acesta nu vrea sa vorbeasca; pacientul nu se grabeste;
- asistentul trebuie sa adopte un limbaj corespunzator nivelului educational si cultural al
pacientului ; nu se pun mai multe intrebari deodata deoarece pacientul se poate pierde;
- asistentul medical nu efectueaza alte activitati de nursing in timpul interviului . Se lasa timp
pacientului pentru a raspunde. Intrebarile se pun fara sa se sugereze raspunsurile , asistentul
medical trebuie sa convinga pacientul sa relateze sincer si real. Daca este necesar asistentul
medical poate reveni asupra interviului.
Efectuarea interviului este un prilej de a initia o relatie interpersonala care se poate finaliza in
complianta terapeutica. Fara acest gen de relatie, orice incercare de a aborda clientul poate esua.
Relatia dintre asistentul medical si pacient trebuie sa inceapa cu castigarea increderii pacientului.
Incepand o conversatie libera, aratand interes pentru ceea ce spune pacientul, aprobandu-l cu gesturi
discrete, fara a-l intrerupe si abordand o fata senina, deschisa, poate chiar un zambet (daca situatia
permite) vom putea obtine, pentru inceput, disponibilitatea pacientului pentru initierea unei relatii
interpersonale. In timpul interviului, pozitia asistentului este in fata sau lateral de pacient, dar privirea
trebuie sa fie ferma, sincera si directa. Ocolirea privirii celuilalt inseamna a avea ceva de ascuns.Gesturile
sunt importante.Atingerea poate fi terapeutica, dar poate si deranja daca vine prea brusc sau este
insistenta. Unele persoane nu vor sa fie atinse.Statutul social al pacientului este un indicator pentru
gesturi, dar mai ales pentru atingeri.
Limbajul paraverbal are rolul de a mentine o comunicare eficienta.Tonul, ondulatiile vocii, ritmul vocii,
pauzele reprezinta puncte de reper pentru feed-back-ul obtinut. Limbajul nonverbal este plin de
semnificatii.Asistentul medical trebuie sa urmareasca mimica si pantomimica pacientului.
Informatiile se obtin mult mai usor atunci cand conversatia are naturalete, iar incodarea de la inceput a
disparut. Desigur, starea pacientului are mare importanta.Intr-un fel trebuie abordat un client care are o
problema trecatoare si altfel o persoana care are o boala grava, incurabila. Diferentieri de acest tip trebuie
facute si in cazul persoanelor cu dureri, la care interviul poate deveni un chin sau la persoanele depresive,
prea putin inclinate spre dialog.
Interviul trebuie sa fie o metoda stiintifica, nu un dialog intamplator . Chiar daca discutia are un mare
grad de libertate, interviul va fi prestabilit, astfel incat scopul urmarit sa fie atins.Asistentul medical va
conduce discutia in asa fel incat, chiar daca pare o discutie libera, aceasta sa contina intrebari cheie care
sa elucideze anumite aspecte semnificative.
Exista doua tipuri de interviu:
- interviul structurat, in care intrebarile sunt deja cunoscute, iar raspunsurile trebuie sa fie
punctuale;
 - interviul nesctructurat, liber, dar care trebuie sa fie condus spre obtinerea unor informatii
utile.
Intrebarile, la randul lor, pot fi:
- inchise cu raspuns dihotomic (DA / NU); “va doare?”
- semideschise, cu raspuns punctual; exemplu “cand va doare?” R: “de obicei seara”.
- deschise: “care sunt caracteristicile durerii resimtite?” R: pacientul descrie durerea.
Interviul, indifierent de tipul sau, trebuie condus dupa o anumita strategie.
De obicei se folosesc toate tipurile de intrebari, cele mai eficiente, care conduc la obtinerea celor mai
multe informatii sunt intrebarile deschise. Tipul de interviu, precum si tipurile de intrebari depind de
timpul pe care il are la dispozitie asistentul medical, de starea pacientului si de relatia stabilita intre cei
doi interlocutori.

• Informatii privitoare la istoricul starii de sanatate a pacientului.

Datele colectate prin aceasta metoda fac parte dintr-un set de date despre rolurile si statutul social al
pacientului, nivelul de instructie si de bunastare, conditiile de locuit, stilul de viata, reactiile emotionale la
impactul cu boala.Sunt informatii din sfera psiho-socio-culturala si spirituala. Incepand cu datele
personale si continuand cu datele din biografia personala, aceasta metoda seamana cu metoda
autobiografica. Printre informatiile necesare trebuie sa existe si date despre istoricul familial
(antecendente personale si eredo-colaterale).

• Examinarea fizica: consta in cantarirea pacientului, masurarea semnelor vitale, observarea

tegumentelor si mucoaselor etc.
Tehnici de examinare:
- inspectia – prin metoda observatiei, pacientul este controlat atent in toate regiunile corpului;
- palparea – se palpeaza regiunile care sunt suspectate de a prezenta modificari. Pot fi identificate zone
indurate, tumefiate, dureroase etc.;
- percutia si auscultaţia – uneori pot oferi informatii si in procesul de nursing. Percutia pe abdomen poate
indica o crestere a unui organ sau poate genera anumite zgomote care indica balonari, meteorism etc.
Auscultatia poate oferi date cu privire la ralurile bronsice sau la zgomotele cardiace.

• Rezultatele testelor de diagnoza si laborator – valorile probelor biologice, sunt parametrii care
vorbesc de la sine despre starea bolnavului.
Informaţia obţinută are elemente obiective şi subiective.
Tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum priveşte
pacientul, sănătatea şi îngrijirile.
Dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată la aspecte
fiziopatologice.
Dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea nevoilor, a adaptării,
descoperirii unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele culese vor fi orientate către dimensiunile
persoanei privită global.
Pacientul va fi privit ca o persoană cu istorie proprie, cu trecut personal şi care acţionează în felul
său intr-un mediu propriu (microclimatul său).
Deprinderi esenţiale pentru culegerea datelor:
• curiozitatea = continua folosire a întrebării „de ce?" măreşte cunoştinţele şi îmbogăţeşte îngrijirea;

• deschiderea = asistentele medicale vor fi deschise şi receptive la lumea din jurul lor, pentru a putea
folosi avantajele şi şansele pentru explorare şi studiu;

• scepticismul = asistentele medicale vor fi capabile să valideze sursa şi credibilitatea datelor; trebuie să
judece informaţiile, în loc să le accepte şi să le creadă fără să se îndoiască;

• perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile necesare, chiar şi când
obţinerea acestor informaţii este dificilă;

• comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare pentru a obţine
datele necesare;
Discuţia cu pacientul (interviul) va conţine următoarele:

• cunoaşterea şi înţelegerea ce o are pacientul despre boala sa, ce aşteaptă de la această internare, păreri
despre experienţele trăite într-o spitalizare anterioară;

• starea fizică şi psihică a pacientului, trecutul său;

• nivelul de autoîngrijire şi mobilitate;

• eventualele handicapuri fizice;

• obişnuinţele pacientului privitoare la activităţile obişnuite, zilnice - orarul meselor, preferinţele

alimentare, eliminări, somn, mod de petrecere a timpului liber, concepte fiziologice, credinţe, etc.
II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR
SI STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE NURSING
Interpretarea datelor este un proces mental, împărţit în 2 faze:

• examinarea datelor culese şi interpretarea lor;

• enunţarea unei judecăţi clinice privind semnificaţia situaţiei analizate;

Prima fază constă în stabilirea unei legături între faptele observate şi compararea lor cu datele
ştiinţifice în încercarea de a le explica, acest fapt permite asistentei medicale sa formuleze o problemă:
- pacientul are dificultăţi care-l afectează şi risca să-i modifice starea de sănătate;
- care este sursa de dificultate, în cazul problemei aflate.
In faza a doua, enunţarea judecăţii clinice conduce asistenta medicală la concluzia că:
- pacientul este capabil să utilizeze propriile resurse;
- pacientul prezintă o problemă de îngrijire, parţială sau totală.

Diagnosticul de ingrijiri/nursing
Definiţie
Diagnosticul de ingrijiri/nursing este o problemă de sănătate actuală sau potenţială, pe care asistentele
medicale, în virtutea educaţiei şi experienţei lor, sunt capabile şi calificate să o trateze (Gordon -976).
Asistentele medicale trebuie să fie capabile să pună un diagnostic de îngrijiri la relatările pacientului,
despre starea sa, apoi să planifice îngrijirea potrivită; asistentele medicale cunosc şi compară diagnosticul
medical şi diagnosticul de îngrijiri/nursing.
Formularea diagnosticului de îngrijiri
• diagnosticul cuprinde 3 părţi - se utilizează formula:
P = problema de sănătate, de dependenţă;
E = etiologia sau cauza;
S = manifestari de dependenta (semne/simptome).
Exemplu: DgN=PES
- diagnostic medical = sarcină
- diagnostic de îngrijiri:
- P = alterarea confortului;
- E = din cauza creşterii estrogenilor, scăderii motilitatii gastrice, scăderii glicemiei;
- S = manifestată prin greţuri şi vărsături.
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire şi anume:

• diagnostic actual = când manifestările de dependentă sunt observabile, prezente;

• diagnostic potenţial = când o problemă poate surveni dacă nu intervenim;

• diagnostic posibil = când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.

Toate diagnosticele medicale sunt colaborative.

Problema de ingrijire
Problema de ingrijire se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un
comportament sau o atitudine nefavorabilă sănătăţii sau satisfacerii nevoilor sale.
Termenii care arată o schimbare în starea de sănătate şi frecvent folosiţi în formularea problemei
sunt următorii = alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz, incapacitate .
Sunt 2 categorii de probleme pentru îngrijiri:

• probleme clinice care decurg din natura problemelor medicale (medicii şi asistentele medicale
acţionează împreună);

• diagnosticul de nursing (de îngrijire) al asistentei medicale- corespunde dimensiunii interdependente a

practicii.
Necesităţile nu constituie toate obiectele unui plan de îngrijiri:
- din momentul în care satisfacerea unei necesităţi pune o problemă persoanei, adică atunci când nu poate
să o satisfacă fără un ajutor, aceasta necesitate obligă la o intervenţie a asistentei medicale.
- există un avantaj operaţional utilizând termenul „problemă" în locul celui de „necesitate".
 In funcţie de competenţă şi experienţă, asistenta medicală identifică problemele pe care pacientul le
sesizează, şi le poate prezenta (identificarea problemelor face obiectul unei interacţiuni profesionale între
asistenta medicală şi pacient).
Problemele de dependenta se ierarhizeaza in functie de gravitatea lor, stabilindu-se prioritatile.

Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate

Sursa de dificultate este un obstacol in satisfacerea uneia sau mai multor nevoi. Cauzele pot fi de natura
fizica , psihica , intrinseca , extrinseca , de natura psiho-socio-culturala , lipsa cunoasterii. Legarea
problemei de dependenta de etiologie se face prin cuvintele “ din cauza de” , “din cauza ca” , “ legat
de” .
Identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze intervenţiile potrivite, pentru
obţinerea rezultatelor dorite.
Dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din factorii de risc
asociaţi.
Aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi sugerează intervenţii
pentru protejarea lui.
In identificarea cauzei se i-au în consideraţie urmatoarele întrebari:
- care sunt factorii pe care pacientul sau familia îi identifica ca determinanti sau contribuabili la aparitia
problemei?
- există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării în stilul de viaţă, care ar putea
contribui la aparitia problemei?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fise medicale, alti profesionişti din sănătate, literatură
consultată) care au identificat factorii favorizanţi ai problemei?
Manifestari de dependenta (S)
- sunt semne observabile ale incapacităţii de menţinere a sănătăţii, de satisfacerea a nevoilor
fundamentale (nu-şi efectuează îngrijirile igienice, nu comunică cu membrii echipei de sănătate, nu
respectă regimul dietetic, etc.).
- reprezintă caracteristici definitorii legate de dovada care sprijină identificarea problemei. Caracteristicile
definitorii sunt fie observate de asistentă, fie declarate de pacient sau de familie; sunt organizate în
grupuri sau modele de informaţii semnificative, care atenţionează asistenta medicală asupra posibilităţii
existentei unei probleme de sănătate actuale/potenţiale la pacient.
De obicei, prezenţa a 2-3 caracteristici definitorii confirmă un diagnostic de îngrijire.
Enunţul întreg

•este următorul = problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin manifestari de

dependenta.

•indiferent că este o problemă clinică sau un diagnostic de îngrijrie, enunţul trebuie făcut de o manieră
precisă:
Care este dificultatea şi manifestările sale ?
Care este etiologia şi factorii favorizanţi ?
Expresiile „în legătura", „datorat", „cauzat", permit stabilirea unei selecţii între manifestarea problemei şi
originea sa.

• problema va trebui să fie bine delimitată.

• este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă.

• când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu o cauză
necunoscută".

• acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi factorii favorizanţi,
în legătură cu manifestările problemei.

• este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris diagnostic de îngrijire; planul va cuprinde însă,
întotdeauna şi diagnosticul medical.
Exemplu: Dispnee datorata obstructiei nazale manifestata prin respiratie suieratoare.

Concluzii
Diagnosticul de nursing se face pornind de la datele culese, analiza si interpretarea lor.
Diagnosticul de nursing este compus din PES ; are ca scop orientarea nursei spre rolul ei independent in
ceea ce priveste interventiile de nursig ; este esential sa se stabileasca etiologia problemei , actul de
nursing fiind adeseori adresat ei.
Exista cazuri cand nursa nu poate indentifica clar sursa de dificultate. In aceste situatii , nursa va enunta
problema de dependenta si va stabili ca etiologie posibilitatea unei surse , urmand ca ulterior , reluand
prima etapa sa clarifice cu certitudine etiologia.
In formularea diagnosticului de nursing se pot utiliza si termini proprii , important este sa se exprime clar
cele 3 componente ( PES ) si literar.
Se observa ca diagnosticul de nursing nu foloseste terminologie strict medicala si este formulat in mod
personalizat.Acest lucru denota creativitatea asistentului medical.
Scolile de Nursing din SUA, din Canada dar si din alte tarti europene dezvoltate au elaboratb un numar
de diagnostice de ingrijire pentru usurarea sarcinilor profesionistilor. Asta nu insemna ca vor fi epuizate
posibilitatilor de formulare ale diagnosticelor de nursing.
III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
Definiţie
Planificarea îngrijirilor implica determinarea intervenţiilor asistentei medicale pentru diagnostice
specifice care vor duce la obţinerea rezultatelor dorite.
Atingerea obiectivului implică reducerea sau eliminarea etiologiei diagnosticului de îngrijire,
intervenţiile fiind îndreptate spre eliminarea sau reducerea efectelor etiologiei. Criteriile obiectivului sunt
folosite pentru stabilirea intervenţiilor în plus.
Când faci recomandările de nursing, ţine seama de:

• ce ar trebui să cauţi?

• ce ar trebui să faci tu sau pacientul?

• ce instruire trebuie să faci?

• ce trebuie să înregistrezi?
Planificarea este determinarea planului de acţiune pentru asistarea clientului în vederea atingerii scopului,
în mod optim (pentru rezolvarea diagnosticului nursing).
Planificarea începe cu revederea diagnosticului nursing şi are patru puncte:
- stabilirea priorităţilor;
- indicarea scopurilor şi a obiectivelor (inclusiv desemnarea termenului);
- formularea planului de acţiune;
- scrierea planului.
Stabilirea priorităţilor se face luând în consideraţie piramida trebuinţelor descrisă de Maslow, dar şi cele
trei tipuri de priorităţi descrise în capitolul precedent. Nevoile de supravieţuire se pun înaintea nevoilor de
nivel înalt, care nu mai sunt importante în cazul omului suferind. Dar când pericolul a trecut, ordinea
priorităţilor se poate inversa. De aceea îngrijirea se centrează pe persoană şi pe trebuinţele acesteia.
In stabilirea priorităţilor importantă este percepţia individuală a situaţiei şi, atunci când este posibil,
trebuie să includem persoana în ierarhizarea şi managementul acestora. Oamenilor le place uneori să se
implice cu sugestii în terapiile la care sunt supuşi şi să li se permită un oarecare control asupra actelor
medicale pe care le suportă.
Factori care influenţează stabilirea priorităţilor:
• numărul şi disponibilitatea staff-ului;
• echipamentul din dotare;
• resursele şi fondurile disponibile pentru servicii şi tratamente speciale;
• preţul de cost al tratamentelor;
•situaţia financiară a pacientului (poate suporta co-plata serviciilor?);
• timpul necesar pentru rezolvarea problemei;
• tipul de îngrijire (boală acută, cronică, recuperare).
Bugetul este foarte important în serviciile furnizate, deci implicit, preţul de cost. Atunci când aceeaşi
problemă poate fi rezolvată cu un preţ de cost mai mic, dar într-un timp mai îndelungat, iar pacientul nu
poate suporta diferenţa de plată, se va alege calea mal ieftină.
Recunoaşterea priorităţilor are în vedere impactul individual. în anul 1972, Bower face o ierarhizare pe
grade a priorităţilor astfel:
• gradul 1 - este ameninţată viaţa clientului, integritatea sau demnitatea sa;
• gradul 2 - se pot produce modificări de tip distructiv;
• gradul 3 - afectează creşterea şi dezvoltarea normală.
Pentru fiecare diagnostic nursing se indică un anumit scop specific. Până când persoana poate să-şi
recunoască singură aceste scopuri, trebuie schiţate obiectivele nursing. Chiar dacă termenii scop - obiectiv
se intercalează uneori, ei nu trebuie confundaţi.
Scopurile reprezintă schimbările aşteptate în starea clientului după primirea îngrijirilor. Scopul înseamnă
ceea ce se aşteaptă să facă persoana care primeşte îngrijiri, nu asistentul medical. Valoarea scopului şi
formularea lui reflectă gradul de funcţionalitate în relaţia particulară cu diagnosticul nursing. în relaţie cu
starea de bine, scopul poate fi: realist, acceptabil pentru persoană, consistent (în concordanţă cu scopurile
celorlalţi membri ai echipei de îngrijire). Un scop bine determinat poate întruni toate cele trei valenţe.
Obiectivele sunt nivele de performanţă graduale pe care le înregistrează pacientul, pas cu pas, pentru
atingerea scopului general. Obiectivele trebuie să fie: clare, concise, centrate pe client, specifice, realiste,
măsurabile. Obiectivele ar putea fi considerate intervenţii directe în obţinerea schimbărilor dorite,
reprezentând eficacitatea şi validitatea măsurării acestor intervenţii.
Exemple de verbe care potenţează semnificaţia verbului "a măsura": a administra, a demonstra, a accepta,
a aprecia, a şti, a înţelege.
Performanţa: ce anume trebuie să facă persoana sau cum ar trebui să evolueze manifestările clinice
pentru obţinerea progresului.
Situaţiile: condiţii importante în care se aşteaptă realizarea performanţei.
Criterii: calitate, cantitate, nivel de performanţă aşteptat.
Obiectivele permit orientarea intervenţiilor asistentei medicale, modul cum să controleze dacă
rezultatele sunt obţinute (evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii;
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată, dorită, asupra căreia
pacientul nu are control voluntar, (de exemplu prevenirea sau ameliorarea unor disfuncţii cum sunt: febra,
vertijul, contractura);
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor- privesc performantele fizice, adică capacităţi care se află sub controlul voluntar al pacientului;
- cognitiv = care descriu ce va fi capabil pacientul să înţeleagă, recunoască, amintească, sintetizeze sau
evalueze; cuprind orinetarea temporospaţială, acumularea de cunoştinţe, dar şi revizuirea şi reactualizarea
lor;
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea de sănătate sau boală,
la încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare;
- social/interactiv sunt legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale pacientului.

Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de evaluare, enunţul trebuie să respecte urmă-
toarele reguli:
- va fi centrat pe pacient şi descrie starea sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu activitatea
asistentei;
- va fi realist;
- va ţine cont de:
-starea şi posibilităţile pacientului;
-condiţiile sale de viaţă;
-de ajutorul pe care-l poate oferi familia şi serviciul sanitar va fi observabil, va fi de o manieră concretă şi
specifică, adică în termeni precişi şi care permit evaluarea realizării obiectivului;
-va fi măsurabil pentru a putea să evaluăm gradul de eficacitate, conţinutul trebuie să cuprindă limitele
măsurabile exprimate, de exemplu un pacient deshidratat va bea cel puţin 2l/zi; sau timpul - secunde,
minute, ore, zi sau volumul - ml, sau măsurabil al distenţei - cm, m;
-va indica intervalul de timp (perioada) deoarece trebuie să ştim când se va evalua rezultatul.
Această noţiune permite in mod egal să se măsoare progresul pacientului şi să estimeze
evaluarea sa:
- pe termen scurt (OTS) ore, zile;
- pe termen mediu (OTM) o săptămână;
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni;
Un obiectiv ce priveşte comportamentul, este enunţat sub forma unei fraze, ce cuprinde:
- un verb de acţiune (ce)
- o condiţie în care activitatea trebuie să aibă loc (cum)
- momentul (când).
Obiectivul se exprima dupa un sistem mnemotehnic ( tehnica de memorare ) numit ,,SPIRO “ .
S = specificitate
P = performanta
I = implicare
R = realism
O = observabil
Specificitatea – sa apartina unui singur subiect ( familie , grup , etc. ).
Performanta – reprezinta actiunile , atitudinile , comportamentele asteptate de la o persoana ( ex: ‘ca d-
na V sa inteleaga si sa efectueze….’).
Implicarea – exprima nivelul de implicare a persoanei ( adica singur sau cu ajutor).
Realism – adica obiectivul sa tina cont totdeauna de capacitatile fizice , intelectuale , afective ale
persoanei ; pentru a fi aplicabil , el trebuie sa fie realist si aceasta atat din punct de vedere al capacitatii
persoanei , cat si din punct de vedere al abilitatii si disponibilitatii asistentei pentru a-l ajuta sa atinga
obiectivul.
Observabil – adica comportamentele , actiunile si atitudinile sa poata fi observabile , masurabile ,
evaluabile cu precizie. Se poate referi la diferite momente ale zilei , sau la un ritm de genul de 2 ori /zi sau
de 3 ori/ zi, sau cantitate 10 pasi , 10 minute.
Intrebari la care un obiectiv de ingrijire trebuie sa raspunda:
- specificitate = CINE face actiunea?
- performanta = CE FACE ?
- implicare = CUM? (singur sau cu ajutor). IN CE FEL?
- realism = IN CE MASURA se poate face actiunea?
- observabil = CAND? CAT? ( dimineata , seara , de 3 ori/zi , etc.)
Ex. de obiectiv : “ Pacientul sa respire singur imediat” .
Obiectivul poate fi clasificat in :
- obiectiv pe termen scurt : secunde , minute , ore;
- obiectiv pe termen mediu : zile , o saptamana;
- obiectiv pe termen lung : saptamani , luni.
Orice obiectiv pe termen lung este precedat de obiectivele pe termen scurt . Se intampla uneori ca
obiectivul sa nu poata fi formulat respectand orbeste regulile mai sus mentionate .Important este ca
obiectivul sa fie clar pentru ca interventiile de nursing sa fie precise . Obiectivul poate fi formulat si in
termeni de interventie a nursei.
Stabilirea termenelor
Managementul timpului este o coordonată importantă a eficienţei. Specificarea datelor pentru îndeplinirea
obiectivelor şi scopului final reflectă o bună judecată despre nevoia de timp şi se bazează pe:
• cunoştinţe despre problema de rezolvat;
• condiţia socială a persoanei;
• sistemul de sprijin;
• intervenţiile necesare.
Yura şi Walsh, doi teoreticieni ai nursingului american, afirmă că "descrierea şi specificarea termenelor
servesc nu numai la direcţionarea planificării şi implementării, dar este chintesenţa evaluării".
Termenul trebuie să fie realist, mai ales la începutul îngrijirii. Un prim eşec ar fi nedorit şi ar conduce la o
perturbare a planificării.
Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare-interventii:
Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine conceput este o importantă
sursă de informaţii pentru toţi membrii echipei de îngrijire. El conţine date şi acţiuni întreprinse ale
tuturor membrilor echipei şi se revizuieşte ori de câte ori este nevoie, "curgând" într-un proces continuu,
realist şi adaptat la nevoile clientului.
Deciziile pe care le adoptă asistentul medical în procesul de îngrijire sunt activităţi sau intervenţii menite
să conducă la rezultatele aşteptate şi specificate în obiectivele propuse în planul de îngrijire.
Deciziile trebuie aibă următoarele caracteristici:
- să fie compatibile cu planul terapeutic;
- să fie bazate pe raţionament ştiinţific;
- să fie specifice pentru fiecare persoană asistată;
- să folosească procedee educative de tip predare / învăţare.
Resursele folosite în procesul de îngrijire:
- date obţinute în timpul aprecierii;
- literatura de specialitate;
- echipamente medicale;
- timp;
- personal calificat;
- resurse financiare.
Caracteristicile interventiei :
- personalizata,
- observabila,
- evaluabila.
Asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni, reduce sau a elimina
modificarea/alterarea.
La alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă acestea nu comportă riscuri (care duc la conflicte nedorite,
uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate distincta.
Intervenţiile se stabilesc în funcţie de gradul de dependentă şi posibilităţile pacientului; nu vor limita la
acţiuni de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor conţine probleme de educaţie pentru
autonomie, comunicare pentru susţinerea psihosocială, pregătirea pentru întoarcerea la domiciliu - toate
fac parte integrantă din planificarea îngrijirilor.

Tipuri de intervenţii nursing:

1. Acţiuni independente
- asista pacientul din proprie initiativa , temporar sau definitiv;
Exemple :
*ingrijiri de confort , atunci cand pacientul nu-si poate indepli independent anumite functii;
*stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si apartinatorii acesteia;
*asculta pacientul , il sustine , ii transmite informatii si invataminte, lui si apartinatorilor;
*este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de viata si sănătate;
*observa la pacient modificarile produse de boala sau tratament si le transmite medicului.
- se bazează pe diagnosticul nursing;
- se înscriu în planul de îngrijire;
- sunt autonome, proprii asistentei medicale.
Acţiunea independentă are în vedere:
- genericul de alternative;
- alegerea celei mai bune soluţii.
2. Acţiuni interdependente
Sunt acţiuni întreprinse de asistentul medical în colaborare cu alţi membri ai echipei de îngrijire. De
exemplu, în procesul de educaţie pentru sănătate, asistentul medical participă alături de psiholog şi
dietetician la educarea pacientului.
3. Acţiuni dependente (delegate)
Se referă la rolul delegat al asistentului medical.
De exemplu:
- administrarea medicamentelor;
- tratamentele medicale.
Intervenţia dependentă nu trebuie să conducă spre o execuţie "oarbă" a unor ordine, fără discernământ, ci
spre o execuţie supusă judecăţii, ca un exerciţiu critic, de înţelepciune, despre ce, cum, cât de mult, în ce
manieră?
Pentru alegerea intervenţiei potrivite se va construi un plan de acţiune în doi timpi:
a) indicarea tuturor soluţiilor posibile;
b) alegerea soluţiei optime.
Cum se identifică alternativele?
- pe baza experienţei anterioare;
- se priveşte problema din unghiuri diferite;
- se analizează toate căile rezolutive;
- se imaginează o rezolvare ideală;
- se cere sfatul colegilor sau al altor experţi;
- se cere părerea pacientului.
Soluţia de tip creativ este cea mai nimerită pentru că este personalizată, individualizată.
Cum se selectează cea mai bună soluţie?
- se analizează fiecare soluţie în parte comparându-se avantajele şi dezavantajele sale;
- se alege alternativa cu cel mai mic risc pentru pacient.
Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de:
- timp,
- condiţia pacientului,
- echipamentul medical,
- numărul şi calificarea staff-ului.
Trebuie luate în seamă consecinţele nedorite ale căii alese, iar dacă alegerea nu a fost bună se înlocuieşte
imediat.
Relatia stransa intre etape poate fi sursa de confuzie prin repetarea aceluiasi lucru . Pentru a evita aceasta
confuzie se poate ca interventia sa fie consemnata o singura data in planul de nursing la interventii .
Este insa foarte important ca interventia sa fie formulata clar si precis :
- cui sa se adreseze actiunea ( pacientului );
- natura actiunii , actiunea fiind observabila;
- precizarea orarului actiunii .
Fiecare plan de nursing va fi competat cu interventii constante si elemente de supravegheat .
Interventii constante : ex asezarea unui recipient cu apa langa pacient ca sa se poata hidrata.
Elemente de supravegheat : comportamentul , reactii la medicamente( reactii alergice ), functii vitale (
respiratie , puls ,T.A , temperatura) , starea generala.
Planul de îngrijire trebuie să îndeplinească următoarele puncte:
• să ofere un ghid detaliat de îngrijire;
• să fie individualizat şi personalizat;
• să promoveze activităţi bazate pe principii ştiinţifice şi pe procese sistematice de rezolvare;
• să garanteze continuitatea îngrijirilor;
• să coordoneze eforturile tuturor membrilor echipei de îngrijire;
• să implice participarea individuală a pacientului şi a familiei acestuia;
• să schiţeze un program de educaţie sanitară atât individual, pentru pacient, cât şi pentru aparţinători;
• să asigure un plan adecvat pentru îngrijirea pacientului după externare.
Neconcordanţe între elaborarea planului scris şi aplicarea lui în practică:
•asistentul medical nu-şi asumă responsabilitatea să verifice dacă un plan de îngrijire a fost corect şi
complet aplicat;
• în comunicarea planului unele informaţii sunt omise sau incomplete;
• asistentul medical oferă îngrijire pentru numai opt ore pe zi şi nu se implică în atingerea scopurilor
finale din planul de îngrijire;
• unele dintre intervenţii pot fi greşite pentru fiecare asistent medical gândeşte că alţii sunt răspunzători
pentru acţiunile întreprinse;
•înregistrările incomplete din registrele şi evidenţele scrise încurajează superficialitatea şi uneori
nesiguranţa intervenţiilor.
Concluzii
Planul de nursing constitue un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate persoanele implicate in
ingijirea pacientului, o documentatie referitoare la intervenţiile planificate pentru pacient.
IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI
Definitie
- reprezinta momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor planificate pentru a obtine
rezultatul asteptat.
Scop - modalitate de aplicare
Scopul procesului de îngrijiri este de a asigura prelucrarea în sarcina globală şi
personalizată, a îngrijirilor individului pentru ca pacientul sa-si mentina sau sa-si recapete independenta
total sau partial;
Este indispensabil să alegi un sistem de organizare care să permită fiecărei asistente
medicale o responsabilitate totală a unui grup de pacienţi (îngrijiri globale) în loc si dai un număr de
sarcini pe care le va efectua la toti pacienţii din serviciu-secţie (îngrijiri de serie).
Aplicarea planului de îngrijiri se realizează în practică, în funcţie de modalitate de
executie şi supraveghere (sarcini date unui ajutor, elevă, pacient sau unui membru din familie).
 Delegarea unor activităţi "nu influenţează* calitatea îngrijirilor şi nu oferă o valoare mai
mică sau mai mare în ierarhia sarcinilor/obligaţiilor dar rămân sub responsabilităţi asistentei medicale,
care le planifică, le realizează sau le determină realizarea şi care controlează buna execuţie, respectându-
se normele de securitate, de confort şi de calitate a îngrijirilor.
Recomandari pentru implementarea interventiilor de nursing :
- nu se executa niciodata acte de nursing fara a se cunoaste efectul asteptat;
- inainte de implementarea actiunilor de nursing este recomandat sa se reexamineze , pentru a
evalua starea problemelor de dependenta , si se verifica inca o data daca interventiile prevazute
sunt intotdeauna potrivite;
- se urmaresc atent reactiile pacientului la interventiile de nursing implementate si se modifica
orice interventie de nursing ineficace;
- se urmareste implicarea pacientului si a apartinatorilor , cand este cazul , in implementarea
actiunilor de nursing;
- se indeparteaza orice sursa de pericol din preajma pacientului .
Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului de îngrijire care înseamnă
pe lângă acţiunea propriu-zisă şi asumarea responsabilităţii.
Acţiunile se bazează pe metode ştiinţifice, nu pe intuiţie, avându-se în vedere:
- diagnosticul nursing;
- cunoştinţele şi informaţiile;
- cea mai probabilă alternativă spre succes;
- acceptul clientului;
- minimum de risc pentru pacient;
- maxima abilitate a profesionistului.
Se face apel la:
• capacităţi intelectuale
- cunoştinţe
- putere de judecată
- gândire logică şi critică)
• capacităţi interpersonale
- cooperare
- colaborare
• capacităţi tehnice
- folosirea echipamentelor,
- priceperi.
Pentru realizarea acestei etape:
- se continuă culegerea datelor;
- se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan;
- pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
- etapele de desfăşurare a tehnicilor;
- pregătirea locului;
- pregătirea materialelor;
- pregătirea fizică şi psihică; asigurarea intimităţii; respectarea demnităţii pacientului;
- aplicarea măsurilor de asepsie;
- explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici; obţinerea consimţământului;
- îngrijirea bolnavului după tehnică, adaptarea îngrijirilor la pacient- previne complicaţiile;
- notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
Implementarea este un demers individual şi colaborativ.
Gradul în care diagnosticul nursing, planificarea şi implementarea au avut succes este reflectat în
rezultatele obţinute, iar acestea sunt estimate în faza de evaluare, ultima a procesului de îngrijire.

Metode specifice de implementare

♦ Coordonarea programului de îngrijire:
- întâlnire cu alţi membri ai echipei;
- planificarea acţiunilor;
- discuţii cu persoane implicate în procesul de îngrijire;
- consultarea medicului;
- pregătirea pentru externare.
♦ Implementarea:
- independenţă;
- interdependenţă;
- dependenţă.
♦ Supervizarea implementării.
♦ Sfătuirea pacientilor.
♦ Colaborarea cu alţi membri ai echipei.
♦ Consultarea cu alţi colegi.
♦ Trimiteri la alţi specialişti.
Tipuri de planuri de îngrijire
Pentru simplificarea şi standardizarea acţiunilor şi a înregistrărilor este bine ca planul de îngrijire să fie
elaborat după anumite reguli. În ţările cu o vastă experienţă în practica nursing, există mai multe tipuri de
planuri de îngrijire.
Vom exemplifica în continuare câteva tipuri de planuri de îngrijire folosite în Statele Unite ale Americii:
a) Kardex
b) Standard
c) Plan pentru studenţi
a)Kardex-ul cuprinde:
- informaţii demografice de bază;
- preferinţele clientului;
- membrii echipei;
- informaţii medicale (diagnostic, intervenţii chirurgicale, proceduri diverse);
- planificarea externării.
Acest gen de plan nu poate fi considerat un plan universal, pe înţelesul tuturor, dar în SUA este destul de
uzitat.
b) Standardizarea
Standardizarea este tipărirea planului de îngrijire după un model prestabilit. în ţările dezvoltate este forma
cea mai folosită şi s-a dezvoltat în ultimii ani facilitând o îngrijire individualizată. Fiecare spital are un
anumit plan "tip" tipizat, multiplicat şi utilizat pe secţii ca formă standard. Acest tip de plan cuprinde
diagnostice specifice (exemplu: infarct miocardic acut) şi denumirea procedurilor specifice (exemplu:
anglografie coronariană).
Avantajele standardizării:
- reducerea timpului de lucru;
- rutina de înregistrare;
- ajutarea staff-ului prin concentrarea atenţiei asupra intervenţiei.
Dezavantajele standardizării:
-asistenţii medicali utilizează standardele ca pe nişte hărţi "de aparenţă", fără să-şi folosească resursele
proprii şi creativitatea. Unele planuri, tipărite de anumite agenţii lasă loc liber pentru observaţiile şi
intervenţiile asistenţilor medicali individualizând în felul acesta planul standardizat. în acest tip de
formular asistentul medical include şi date specifice pentru fiecare persoană asistată. De asemenea, în
plan se pot înscrie şi informaţii de ultimă oră.
Pentru nivelele înalte ale staff-ului, formularele sunt mai simple pentru că profesioniştii cu funcţii
superioare sunt cei mai în măsură să sintetizeze datele culese.
c) Planuri pentru elevi
Fiecare şcoală de nursing trebuie să aibă un formular amănunţit ca plan de îngrijire. Aceste detalii ajută
elevii să se obişnuiască cu folosirea lor.
Documentaţia în intervenţiile nursing
Principala responsabilitate în planul de îngrijire este comunicarea.
Documentaţia se prezintă sub patru dimensiuni:
- legală,
- morală,
- economică,
- profesională.
Înregistrarea, ca şi formularul standard sunt documente legale introduse în banca de date a computerului.
Documentaţia este una dintre cele mai importante responsabilităţi profesionale. O preluare de date
neînregistrată impietează asupra procesului de îngrijire. Responsabil pentru înregistrarea corectă este cel
care asigură îngrijirea, iar prin lipsa înregistrării se întrerupe comunicarea. Sistemul integrat care sprijină
eficienţa, asigură calitatea, caracterul aprofundat şi validează standardele îngrijirii este înregistrarea
datelor.
Inregistrarea se face având în vedere patru părţi ale problemei-orientate:
• Baza de date: informaţii despre client;
• Lista problemelor de sănătate; "tabel-cuprins" în care sunt specificate problemele clientului;
• Planul iniţial: diagnosticul nursing, tratamentul, educarea clientului, scopurile finale, evaluarea
planului;
• Notarea progreselor obţinute.

EVALUAREA REZULTATELOR
Definiţie şi răspunsuri
Evaluarea este aprecierea schimbărilor survenite în starea de sănătate a clientului în relaţie cu scopul
propus, ca rezultat al intervenţiilor asistentului medical. Evaluarea este totdeauna considerată, în termeni
de specialitate, CUM anume a răspuns pacientul după implementarea planului de acţiune.
Este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate pacientului, în
funcţie de obiectivele stabilite.
Evaluarea stabileşte modificări ale acţiunilor desfăşurate care vor conduce la creşterea
performanţei şi poate afla răspunsuri pentru realizarea unor acţiuni înrudite pentru acţiuni încă netestate.
Evaluarea zilnică a planului de îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la următoarele
întrebări:
Ating intervenţiile propuse obiectivele intermediate de pacient?
Sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
Este necesară modificarea intervenţiilor de nursing pentru a asigura realizarea obiectivelor?
Este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare, pentru buna participare a
asistentelor medicale din celelalte schimburi?
Este necesară consultarea altui membru din echipa de ingrijiri pentru mai multe informaţii care să ajute la
identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea inter-venţiilor potrivite pentru realizarea obiectivelor?
Există vreo modificarea în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou diagnostic de nursing
sau a unei probleme de colaborare?
Este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Nr. Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare

crt. (P.E.S.)

Evaluarea se face periodic la anumite intervale de timp . Ritmul este adesea indicat de obiectiv.
Evaluarea este o fază vitală, iar în caz de nereuşită, procesul se reia.
Evaluarea urmareste doua aspecte :
- rezultatul obtinut sau schimbarea observata de nursa la pacient ;
- satisfactia pacientului.

Rezultatul obtinut
Raportat la rezultatul obtinut , evaluarea este un proces ciclic , care se repeta in functie de
obiectivul stabilit si de obiectivele ulterioare , elaborate din faptul ca rezultatul asteptat inca nu a aparut
Cand se observa ca manifestarile de dependenta nu s-au diminuat , deci obiectivul nu a fost atins ,
procesul de nursing se reia , restructurand diagnosticul si planul de ingrijire .
Evaluarea permite reajustarea obiectivelor si deci , reajustarea sau chiar modificarea interventiilor .
Evaluarea prin prisma satisfactiei pacientului
Este importanta aprecierea pacientului , dar nursa bazandu-se pe cunostiintele profesionale, teoretice si
practice acumulate trebuie sa faca o evaluare corecta .
În evaluare se folosesc anumite criterii şi se doreşte o anumită cuantificare pentru a putea aprecia corect
rezultatele. Acest lucru se poate realiza prin:
- compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse;
- analizarea factorilor care au condus la obţinerea acestor rezultate;
- modificarea planului de îngrijire (în caz de incongruenţă a rezultatelor aşteptate cu cele obţinute).
Bailey şi Claus au descris evaluarea, astfel: "Evaluarea implică compararea rezultatelor cu standardele,
revăzând toate devierile de la direcţia stabilită iniţial, incluzând toleranţele şi apreciind discrepanţele şi
nevoile de corecţie".
Paşi în procesul de evaluare:
•stabilirea standardelor şi a criteriilor de evaluare;
•aprecierea condiţiilor individuale - compararea rezultatelor obţinute cu standardele / aşteptările iniţiale;
• însumarea rezultatelor evaluării;
• identificarea eşecurilor;
•modificarea planului de acţiune (corecţia se face dacă este necesar).
Pasul 1: Stabilirea standardelor
Standard: "Ceva prestabilit, măsură sau model la care se raportează un lucru asemănător" (Dicţionarul
medical Dorland).
Standardele aplică reguli autoritare, principii ori măsuri care să determine cantitatea, întinderea sau
valoarea calităţii, nivelului sau gradaţiei lucrurilor. Pentru a avea valoare, standardele trebuie să fie
realiste, rezonabile, tangibile, pe înţeles, dar şi acceptabile pentru cei ce le folosesc. Ideal ar fi ca
standardele să fie flexibile, adaptate la nevoile persoanei şl să poată fi modificate conform situaţiei
terapeutice.
Elaborarea standardelor se face cu ajutorul asociaţiei profesionale, beneficiarii acestor indicatori de
calitate fiind toate grupurile de clienţi. O categorie aparte de standarde sunt elaborate pentru grupurile
specializate sau cu probleme speciale.
Exemplu: Opt standarde pentru practica medicală (Asociaţia Americană a Nurselor)
• culegerea datelor în vederea aprecierii stării de sănătate a pacientului este sistematică şi continuă; datele
vor fi accesibile, comunicabile şi înregistrate;
• diagnosticul nursing este o derivată a datelor despre starea de sănătate a clientului;
• planul de îngrijire include scopurile implicite ale diagnosticului nursing;
• în planul de îngrijire se specifică intervenţiile necesare adaptate scopului, cu ierarhizarea lor, în funcţie
de priorităţi;
• acţiunile nursing încurajează clientul la o participare activă în propria îngrijire, pentru promovarea,
menţinerea şi recuperarea sănătăţii;
• acţiunile nursing asistă clientul la maximizarea capacităţilor sale;
• atât progresul, cât şi nereuşita atingerii scopului sunt apreciate nu numai de nursă, dar şi de client;
• neatingerea scopului dirijează procesul nursing către o reapreciere şi o reordonare a priorităţilor, la
identificarea unor noi scopuri şi la revizuirea planului nursing.
Pasul 2: Aprecierea condiţiilor compararea constatărilor cu standardele.
Analiza procesului de îngrijire prin comparaţie are la rândul ei mai multe etape:
• Evaluarea progreselor înregistrate de pacient (ţinându-se cont de aspectele individuale);
• Evaluarea răspunsului persoanei la intervenţiile acordate:
- revederea obiectivelor şi reanalizarea datelor;
- observarea (psihologică şi comportamentală) a răspunsului persoanei;
- compararea rezultatului obţinut cu rezultatul aşteptat.
• Evaluarea planului de îngrijire.
Pasul 3: Totalizarea rezultatelor evaluării
• Toate problemele sunt rezolvate (modul ideal).
• Problemele sunt parţial rezolvate.
• Problemele nu au fost rezolvate.
• Evidenţierea unor noi probleme de sănătate.
• Diagnosticul nursing este eronat.
Pasul 4: Identificarea cauzelor ce au condus la neatingerea scopurilor
• Plan eronat, incomplet, nerealist.
• Culegere de date inadecvată (date incomplete, nesemnificative, etc).
• Atitudini necooperante din partea clientului sau a staff-ului.
• Conflicte între membrii echipei de îngrijire.
• Greşeli în faza de implementare a planului de îngrijire.
• Greşeli în stabilirea priorităţilor sau în respectarea ordinei intervenţiilor.
Pasul 5: Corectarea acţiunilor şi modificarea planului de îngrijire
• Reluarea ciclului procesului nursing;
• Schimbarea membrilor echipei de îngrijire (eventual).
Verificarea în procesul evaluării
Intotdeauna este nevoie de o verificare a procesului de îngrijire, mai ales a fazei evaluării pentru a putea
stabili cu certitudine dacă scopul final a fost atins. Această verificare implică inspectarea şi revederea
documentaţiei. Este o metodă de control a calităţii reflectată în înregistrările efectuate la externarea
pacientului.
Raţiunea verificării este aceea de a face profesionistul responsabil pentru serviciile prestate.
Bilanţ
Inregistrarea acţiunilor şi a rezultatelor îngrijirii este un document legal. Documentul trebuie să prezinte
următoarele caracteristici:
• să fie corect;
• să fie complet;
• să fie concis;
• să fie lizibil;
• să fie confidenţial;
• să fie accesibil;
• să fie pe înţeles;
• să fie înregistrat pe un formular;
• să prezinte date înregistrate cronologic;
• să fie continuu, fără spaţii libere;
• spaţiile libere să fie haşurate, datate şi semnate;
• corecţiile să fie datate şi semnate;
• nu sunt permise ştersături;
• adăugirile sunt înscrise ca amendamente;
• dacă apar erori, vor fi haşurate datate şi semnate;
• documentele sunt scrise cu tuş negru sau sunt tipărite;
• vor fi folosite numai abrevieri consacrate;
• toate intrările să fie datate şi semnate de autor;
• persoana care semnează fiecare intrare este responsabilă pentru aceasta.
Bilanţul îngrijirilor aplicate:
- evidente:
- F.O. – evoluţie;
- planul de nursing – rezultatele evaluării;
-starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată; nivelul de independenţă/dependenţă;
- nevoile de bază:
- satisfăcute – pacient independent,
- nesatisfăcute – pacient dependent.
Bilanţul negativ:
- revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing).
Criterii de revizuire:
- identificarea cauzelor bilanţului negativ,
- reformularea obiectivelor,
- refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.

CONCLUZII
Procesul nursing este o spirală, fiecare spiră cuprinzând toate cele 5 etape. Diferenţa dintre o spiră şi
următoarea reprezintă calitatea. Planul de îngrijire reprezintă documentul principal al asistentului medical
în rolul său de prestator de servicii de sănătate. Conceperea planului este un demers laborios care necesită
cunoştinţe, priceperi şi atitudini corespunzătoare şi chiar dacă se bazează pe o schemă prestabilită, rămâne
un act individual care înseamnă în primul rând, creativitate.
Principalele raţiuni pentru care este necesară utilizarea procesului nursing:
1. Oferă o excelentă metodă de organizare a îngrijirii, atât individual, pentru fiecare persoană în parte, cât
şi a îngrijirii grupurilor sociale, punând accentul pe nevoile acestora;
2. Sporeşte continuu interacţiunea dintre asistentul medical şi client şi facilitează colaborarea cu alte
persoane implicate în procesul de îngrijire;
3. încurajează participarea activă a pacientului la propria îngrijire (pacientul devine membru al echipei);
4.Promovează calitatea şi eficienţa actului de îngrijire.
Clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate
Marjory Gordon este cunoscuta pentru teoria evaluarii asistentei medicale cunoscute si sub numele de
“Modele functionale de sanatate ale lui Gordon” si ramane liderul international in acest domeniu al
burselor de asistenta medicala. Dr. Gordon este autoarea a 4 carti, inclusiv “Manual de diagnostic de
asistenta medicala” care se afla acum la a 12 a editie.
Perceptia si Managementul Sanatatii
Ofera o imagine de ansamblu a starii de sanatate a individului si a practicilor de sanatate care au fost
folosite pentru a atinge nivelul actual de sanatate si starea de bine.
Metabolism nutritional
Descrie aportul de nutrienti raportat la necesitatile metabolice.
Eliminare
Descrie functiile intestinului, vezicii urinare si a pielii. Prin acest model, asistentul medical poate
determina regularitatea, calitatea si cantitatea scaunului si urinei.
Exercitarea activitatii
Acest model se axeaza pe nivelul de activitate, programul de exercitii si activitatile de agrement.
Somn, odihna
Evalueaza somnul si odihna.
Cognitiv - perceptiv
Evalueaza capacitatea individului de a intelege si de a urma indicatiile, retine informatii, de a lua decizii
si de a rezolva probleme.
Evalueaza deasemenea cele 5 simturi.
Auto- perceptia/ conceptul de sine
Evalueaza parerea despre sine.
Se examineaza contactul vizual si pozitia corpului.
Rol – relatii
Interactiuni cu membrii familiei sau cu altii.
Sexualitate / reproducere
Se evalueaza relatiile sexuale, prima menstruatie (in cazul femeilor) si femeile gravide.
Gestionarea situatiilor – toleranta la stres
Se evalueaza schimbarile majore din viata fiecaruia, momentele de stres si de relaxare.
Valori - credinte
Se evalueaza credinta fiecaruia in religia aleasa si practicile religioase.
PARTEA 2
NEVOIA DE A COMUNICA
Definiţie:
Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba informaţii cu semenii săi.
Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi nonverbal, permiţând persoanelor să se facă accesibile
una alteia, să reuşească să pună în comun sentimentele, opiniile, experienţele şi informaţiile.
Comunicarea semnifica mai mult decat schimbul si transmiterea de informatii: comunicarea creaza si
mentine societatea.
Communicarea si semnificatia sa este legata de procese sociale de profunzime, cum ar fi conservarea
identitatii si coeziunii, execcitarea functiei vitale deintegrare sociala, de mentinere si si consolidare a unui
substrat psihologic comun.
Prin comunicare se intelege activitate, legatura intre oameni, si intr-un sens larg, o modalitate de
satisfacere a nevoilor personale.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri
similare de a raspunde la asteptari si cerinte.
Arta de a comunica nu este un proces natural sau sau o abilitate cu care ne nastem. Oamenii
invata sa comunice.
Importanta comunicarii eficiente in practica nursing este de inteles pentru ca relatia asistent
medical – pacient inseamna in primul rand comunicare.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Omul are nevoie de alte persoane pentru a răspunde ansamblului necesităţilor sale vitale şi pentru a-şi
satisface nevoile sale superioare.
Familia, anturajul, ansamblul instituţiilor societăţii, prin intermediul comunicării, concură la
transformarea copilului într-un individ în toată plenitudinea sa.
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
- logic (al cuvintelor);
- modul verbal- este, prin excelenţă, vehicul al gândirii; limbajul verbal permite o exprimare mai
clară, mai precisă şi mai nuanţată a semnificaţiilor de exteriorizat; limbajul scris este mai cizelat; pentru a
reda intonaţiile, nuanţele, este însoţit de semne de punctuaţie;
- modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura, mersul) este o
formă arhaică de transmitere a trăirilor noastre interioare.
Daca intre niveluri nu exista contradictii , mesajul transmis va avea efectul scontat.
Omul este capabil de a comunica cu semenii săi din punct de vedere fizic, dar este capabil să primească şi
stimuli intelectuali, afectivi şi senzoriali, care îi sunt transmişi din anturajul său.
Pentru a se realiza din plin din punct de vedere al nevoii de comunicare, individul trebuie să aibă o
imagine pozitivă despre sine, o cunoaştere a eului său material, adaptiv şi social.
Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea individului, a organelor de
simţ, o dezvoltare intelectuală suficientă pentru a înţelege semnificaţia mesajelor schimbate.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de comunicare

Factorii - varsta :
biologici
- copilul poate fi un redutabil partener in comunicare;
- batranii sunt marcati de experienta trecutului, stereotipii si de o
 inflexibilitate a gandirii cu posibilitati reduse de adaptare;
- integritatea organelor de simţ:
- stare optimă de funcţionare a văzului, a auzului, a mirosului, a gustului, a
pipăitului;
- auzul, văzul permit comunicarea cu lumea exterioară; gustul, pipăitul protejează
individul faţă de pericolele din lumea înconjurătoare;
- integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală;
- integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală (gesturi,
mişcări);
- răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală.

Factori - inteligenţa - comunicarea este influenţată de gradul de inteligenţă a individului, de

psihologici puterea de înţelegere a stimulilor primiţi, de gândire, imaginaţie, memorie;
- percepţia: reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu ajutorul
simţurilor; funcţia perceptibilă este educabilă;
- memoria: implica capacitatea de culegere de informatii evenimente, reproducerea
cunostintelor, cunoasterea cunostintelor, reprezentarea cunoştinţelor pe termen: imediat,
scurt, lung;
- emoţiile, lipsa de incredere, vocabularul sunt exprimate prin expresia feţei, prin debitul
verbal (bucurie-tristeţe; râs-plâns) si conduc deseori la interpretari eronate ale mesajului.
Factori socio- - anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare; climatul armonios în
culturali anturaj, în familie permite individului să stabilească legături afective; schimbul este
trecerea unui mesaj de la o persoană la alta;
- cultura şi statutul social: educaţia, nivelul de instruire si de cunoastere joacă un rol
important în comunicare;
- adaptarea discursului in concordanta cu nivelul de cunoastere al clientului;
- dificultatile de exprimare: apar atunci cand emitatorul are probleme in a gasi cuvintele
potrivite pentru a-si exprima ideile;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a personalităţii
umane; personalitatea determină individul să fie încrezător în capacităţile sale de a se
exprima, de a se afirma, de a stabili legături semnificative cu cei din jur;
- perceptia sociala: exista diferente de perceptie influentate de experientele anterioare
care influenteaza comunicarea- persoanele de varste diferite, educatie, sex, culturi,
temperamente vor avea perceptii diferite si vor interpreta situatiile in mod diferit;
- sistemul de valori: religia,credintele, convingerile reprezinta factori care determina a
anumita imagine despre lume si care influenteaza comunicarea interpersonala;

Manifestări de independenţă
a. Manifestări de ordin biologic
Funcţionarea - acuitate vizuală;
adecvată a
- acuitate auditivă;
organelor de
simţ - fineţe gustativă şi a mirosului;
- sensibilitate tactilă.
Debit verbal - uşor;
- ritm moderat;
- limbaj clar, précis.

Expresie - mişcări;
nonverbaiă
- posturi şi gesturi ale mâinii;
- facies expresiv;
- privire semnificativă;
- mecanisme senzoro-perceptuale adecvate.

b. Manifestări de ordin psihologic

Exprimare uşoară - a nevoilor, a dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor
- exprimare clară a gândurilor

Imagine pozitiva de sine - cunoaşterea sinelui material, spiritual şi social

Percepţia obiectivă a mesajului primit şi capacitatea de verificare a percepţiilor sale

Exprimarea sentimentelor prin pipăit

Utilizarea adecvată a mecanismelor de apărare

Atitudinea receptivă şi de încredere în alţii

Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii

c. Manifestări de ordin sociologic

Apartenenţa la grupuri de diverse interese

Stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de prieteni

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei nevoii de comunicare

- explorează împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare;
- învaţă pacientul:
- să menţină integritatea simţurilor (văzului, auzului, gustului, mirosului);
- să utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a emoţiilor;
- să aibă o atitudine de receptivitate şi de încredere în alte persoane;
- să menţină legături cu persoanele apropiate.
Comunicare efectivă constă în:
- conţinut;
- înţelegere şi făspuns din perspectiva celeilalte persoane;
- expresie verbală adecvată
- comunicare non-verbală.
Componentele comunicării
• elaborare, transmitere, receptare, mesaj prin:
- participare;
- ascultare;
- îngrijire;
- sinceritate;
- abilitatea de a accepta: răspunsuri, întrebări;
- respect.
Contactul iniţial
• ne prezentăm pacientului: cine suntem şi de ce suntem acolo;
• ne adresăm pacientului cu numele de familie;
• evităm intimităţile, adresarea pe ton familiar, glumele neadecvate.
Contact efectiv
• punem întrebări „la obiect";
• privim pacientul în faţă fără reţinere;
• căutăm să fim la acelaşi nivel de înălţime cu pacientul;
• întreaga atenţie o concentrăm asupra pacientului;
• privim pacientul în ochi;
• adoptăm poziţia uşor aplecaţi înainte;
• oferim pacientului senzaţia de control;
• răspundem cu înţelegere într-un mod ce denotă implicarea în profunzime şi atenţia pe care o acordăm
pacientului;
•menţinem caracterul asertiv al comunicării prin: mimica feţei, postură, tonul vocii, gesturi, conţinut
verbal;
• identificăm prin abilităţi personale factorii psihologici: emoţiile, nevoile, frica, opiniile;
• ajutarea lui la participarea la diferite forme de relaxare şi recreere
• evaluăm corect gradul comunicării deficitare;
• arătăm interes faţă de pacient şi de cele relatate de acesta;
• cadrul comunicării este delimitat de neacceptare sau agresivitate;
• de fiecare dată întâmpinăm pacientul având expresia feţei de „bun-venit";
• abordăm o postură relaxată, iar atitudinea faţă de pacient este deschisă;
• mimica feţei este relaxată menţinând permanent contactul vizual prin poziţia la acelaşi nivel cu ochii
pacientului şi denotă interesare faţă de relatările acestuia;
• tonul vocii arată respect faţă de pacient dar ferm şi plin de încredere fiind adecvat cu gesturile şi
punctele de vedere exprimate;
• conţinutul verbal este: sincer, onest;
• conţinutul verbal exprimă: sentimente de respect, înţelegere, acceptare faţă de pacient;
• întrebările sunt: directe, deschise, în asociere cu scopul dialogului;
• răspunsurile sunt încurajatoare, evitându-se nota neutră sau prin caracterul lor să descurajeze
conversaţia;
• cuvintele cheie le repetăm sau le reformulăm pentru a ajuta pacientul să extindă problema descrisă;
• ritmul conversaţiei să fie adaptat pacientului şi clar în exprimare;
• întreaga activitate non-verbală poate fi completată de notiţe fără întreruperea relatărilor, iar nivelul
limbajului să fie adecvat pentru fiecare pacient în parte.
Conversaţii ulterioare
• suntem gata să ne recomandăm din nou;
• răspundem cu înţelegere la conţinutul emoţional;
• căutăm să ne punem în situaţia pacientului;
• abordăm subiectele care îi plac pacientului;
• evităm răspunsurile care neagă pacientului opinii, sentimente personale;
• suntem oneşti atât în informaţii cât şi în maniera de comunicare;
• creem şi menţinem un mediu propice pentru ascultare;
• ţinem cont de mediul socio-cultural din care provine pacientul;
• ajutăm efectiv pacientul, nu doar pretindem;
• mimica, gesturile, tonul şi debitul verbal adecvate în funcţie de personalitate pacientului;
• nu ne folosim de timpul pacientului pentru a vorbi noi;
• folosim pauzele pentru evaluarea celor relatate de pacient;
• ascultăm „printre rânduri";
• nu ne pronunţăm şi nu aducem la cunoştinţă evoluţia, tratamentului sau prognosticul negativ al bolii.
Contactul fizic:
• atingem pacientul încet, foarte uşor şi pentru scurt timp;
• atingem numai acele segmente ale corpului care nu au conotaţie sexuală: - mâna, braţul, umărul;
• în timp ce atingem pacientul, ne exprimăm clar intenţiile;
• când avem îndoieli cerem permsiunea pacientului;
• semnificaţia contactului fizic trebuie să fie de încurajare şi apropiere afectivă faţă de pacient.
 II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE COMUNICARE
Dacă comunicarea nu este satisfăcută, pot surveni următoarele probleme de dependenta:
1. Comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor
2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
Surse de dificultate

Surse de - atingere cerebrală sau nervoasă;

ordin fizic - tulburări circulatorii cerebrale; accident vascular cerebral;
- degenerescentă;
- traumatisme;
- oboseală;
- deficit senzorial;
- surmenaj;
- obstacole în funcţionarea simţurilor şi a limbajului (pansamente, aparate);
- durere;
- dezechilibrul hidroelectrolitic;
- droguri;
- administrarea unor medicamente;
- alcoolism.
Surse de ordin - tulburări de gândire;
psihic
- pierdere, separare, stare de criză;
- anxietate;
- stres;
- emotiile: ca trairi subiective conduc deseori la interpretari eronate ale mesajului;
- stereotipii si prejudecati: tratarea diferitelor persoane ca si cand ar fi una singura;
- concluzii pripite: evitarea recunoasterii realitatii;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a personalităţii
umane; personalitatea determină individul să fie încrezător în capacităţile sale de a se
exprima, de a se afirma, de a stabili legături semnificative cu cei din jur;
- neadaptarea la boală;

Surse de - poluare;
ordin - mediu inadecvat (locuinţă, loc de muncă, de recreare);
sociologic - climat ;
 - conflicte ;
- eşec ;
- izolare socială ;
- statut social şi economic defavorabil;
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului ambiant ;
cunoaşterii - lipsa de interes;
- educaţie inadecvată;

1. Comunicare ineficace la nivel senzorial şi motor

Este dificultatea individului de a capta, prin intermediul simţurilor sale, mesaje care vin din
anturaj, din mediul exterior sau din ambele.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel senzorio-motor se situeaza pe mai
multe planuri:
- persoanele pot prezenta dificultati in comunicare in situatia aparitiei unor tulburari senzorio-motorii prin
privare de stimuli sau suprasolicitare cu stimuli veniti din mediul inconjurator social si/sau natural.
- diminuarea sau pierderea mobilitatii sau a functionalitatii organelor de simt, sau ambele, provoaca
individului o diminuare a campului perceptual, al spatiului in care traieste. Acelasi fenomen se produce in
cazul unei suprasolicitari cu stimuli.
- in ambele situatii, cauzele cele mai frecvente sunt afectarea cerebrala in ariile de proiectie corticala a
organelor de simt, tulburarile circulatorii, defectele de dezvoltare la copil sau degenerarea organelor de
simt la batrani.
Manifestări de dependenţă

Tulburări • cecitate: pierderea vederii;

senzoriale
• diminuarea vederii: scăderea acuităţii vizuale;
• surditate: pierderea funcţiei auditive;
• hipoacuzie: diminuarea auzului;
• pierderea gustului (= ageuzie) sau diminuarea gustului(=hipogeuzie), pierderea
combinaţiilor celor patru senzaţii gustative de bază—dulce, amar, acru, sărat (simţul de
control al hranei);
• anosmie: pierderea mirosului;
• hiposmie: scaderea mirosului;
• hipoestezie: scăderea sensibilităţii cutanate;
• hiperestezie: creşterea sensibilităţii cutanate;
•anestezie: absenta sau disparitia unuia sau mai multor tipuri de sensibilitate, spontan
sau voluntar.

Tulburări • tulburări ale reflexelor: cutanate, osteotendinoase, mucoase, vegetative;

motorii
 • tulburări de sensibilitate:
• subiective:
- senzaţie de înţepături, furnicături, amorţeli, dureri;
• obiective:
- hiperestezie = accentuare anormală a sensibilităţii
- hipoestezie = diminuarea sensibilităţii;
- anestezie = pierderea sensibilităţii;
- astereognozie = tulburare privind aprecierea volumului şi formelor obiectelor;
• tulburări ale motilităţii:
- pareză: scăderea funcţiei motorii musculare;
- paralizii periferice: scade tonusul muscular, mişcările pasive se pot efectua cu
amplitudine mult mai mare;
- paralizii centrale: tonusul muscular este păstrat sau chiar exagerat, mişcările pasive se
pot executa cu amplitudine redusă.
Se disting:
- monoplegia: paralizia unui singur membru;
- hemiplegia: paralizia 1/2 corp lateral( dreapta si stanga);
- paraplegia: paralizia membrelor inferioare;
- tetraplegia: paralizia celor patru membre.

Tulburari de • ataxia - imposibilitatea de a coordona grupele musculare in cursul miscarilor

coordonare voluntare(necoordonare a miscarilor) - apar miscari imprecise, ezitante - apare
in leziuni cerebeloase sau ale maduvei spinarii;
• tremurături intenţionale = tremurătură amplă a indexului în proba indice – nas.

Tulburări de • în funcţie de felul şi localizarea leziunii cerebrale sunt afectate:

limbaj
- recepţia auditiv- verbală;
- expresia verbală;
Analizam:
- lexia - capacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
- grafia - capacitatea de a scrie selectiv;
- calculia- capacitatea de a efectua calcule;
- mimica gurii şi feţei.
• afazie: pierdere totala sau partiala a intelegerii si a posibilitatii de a reda
cuvintele, ca urmare a unei leziuni cerebrale.:
- afazie senzorială = vorbeşte dar nu înţelege;
 - afazie motorie = diminuarea/incapacitatea de a se exprima verbal sau scris.
• dizartria: dificultatea de a articula cuvintele, pronunţie neinteligibilă.
• bâlbâism: greutate în pronunţarea unor cuvinte, repetarea sau omisiunea de
silabe, prin prelungirea unor sunete
• mutism: bolnavul nu răspunde, nu comunică cu anturajul
• dislalia: imposibilitatea de a pronunţa anumite sunete care compun cuvintele;
vorbirea devine neinteligibilă;
• acalculie = incapacitatea de a efectua calcule;
• anartrie= incapacitatea de a articula cuvintele;
• afonie= pierderea vocii;
• alexia = incapacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
• agrafia = incapacitatea de a scrie selectiv;
• dificultati de exprimare.

Reacţii • nelinişte: lipsă de linişte sufletească, frământări;

afective în
• inactivitate: lipsa activităţii fizice sau intelectuale, ori ambele;
insuficienţe
sau exces • anxietate: sentiment profund de disconfort sau de tensiune, neliniste pe care
senzorial individul îl resimte în urma unei situatii incerte.
Se manifesta printr-o stare de nemultumire, incertitudine, agitatie, teama si ingrijorare
datorita anticiparii unui pericol sau a unei amenintari a carei origine nu erste recunoscuta
si in absenta unor cauze care sa le provoace. Poate fi acuta sau cronica.
Anxietatea acuta- forma intensa de anxietate determinata de o pierdere sau o schimbare
iminenta care ameninta sentimentul de securitate si de bine al unei persoane.
Anxietatea cronica- anxietate persistenta, manifestata prin incertitudine, agitatie, frica
fata de evenimentele din viitor.
• încetinirea dezvoltării gândirii: ritmul asociaţiilor de idei este mai lent;
• halucinaţii: percepţii fără obiect; în funcţie de analizatori, sunt halucinaţii
auditive, vizuale, gustative, olfactive, cutanate;
• izolare - singurătate: starea individului de a fi singur, retras;
• plictiseala.

Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca datorata:
- afectiunilor cerebrale sau neurologice
- tulburarilor circulatorii
- deficitului de dezvoltare a organelor de simt
- degradarii organelor de simt
 - traumatismelor
- oboselii
- insuficienta extrinseca prin:
- diminuarea calitatii sau cantitatii stimulilor
- privarea de stimuli
- orice obstacol care impiedica functionarea organelor de simt: pansamente, aparate, tumori
- suprasolicitarea senzorio-perceptuala si surmenaj
- dezechilibre hidroelectrolitice si dezechilibre aparute datorita durerii sau prin utilizarea
drogurilor
2. Surse de ordin psihologic:
- tulburarile de gandire ;
- anxietatea, stresul;
- situatii de criza- situatiile care marcheaza o schimbare brusca si semnificativa in viata; unei persoane;
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag.
3. Surse de ordin sociologic:
- poluarea sonora;
- mediu inconjurator neprielnic ( locuinta, locul de munca si spatiile de recreere);
- temperatura ambianta scazuta sau crescuta, luminozitate neadecvata;
- absenta masurilor de protectie a muncii;
- conflictul de rol- incapacitatea individului de a aborda comportamente adecvate rolurilor pe care le-a
ales sau care ii sunt impuse. Aceasta incapacitate este legata de un conflict intre rolurile individului si
normele sociale, sau intre valorile individului si starea sa de sanatate sau de boala;
- esecul de rol- imposibilitatea asumarii rolului sau rolurilor sociale. Fiecare persoana poseda un set de
roluri definite ca suma totala a comportamentelor asteptate de partenerii de viata sau de activitate.
4. Lipsa cunostintelor despre sine, despre ceilalti si insuficienta cunoastere a mediului inconjurator.
Cunoasterea de sine reprezinta contientizarea si recunoasterea caracteristicilor personale,
definitorii care il diferentiaza pe un individ de ceilalti. Se refera la trei dimensiuni: perceptia de sine,
imaginea de sine, evaluarea si aprecierea de sine.
Influenta problemei de sanatate “comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor” aspura celorlalte nevoi
fundamentale duce la aparitia unor probleme de dependenta sau a unor semne de dependenta care indica
nesatisfacerea altor nevoi fundamentale.
Astfel se poate produce modificarea amplitudinii si ritmului respirator, si o crestere usoara a
temperaturii corpului. Pacientul poate prezenta un anumit grad de necoordonare a miscarilor cu
incapacitatea de a se imbraca si dezbraca, de a se alimenta si de a se ingriji (tegumentele si fanerele sunt
murdare). Bolnavul poate acuza insomine, disconfort si oboseala. El poate afirma ca are dificultati de
eliminare urinara si de materii fecale.
 Comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor poate sa induca si o comunicare ineficienta la nivel
intelectual si afectiv, insotita de sentimente de devalorizare,neputinta si frustrare, si de diminuare a
interesului pentru diverse activitati.
De asemenea, ignorarea masurilor de prevenire a afectiunilor la nivel senzorio-motor poate duce la
afectarea integritatii fizice si/sau psihologice a persoanei.
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să fie - linişteşte bolnavul cu privire la starea sa, explicându-l scopul şi natura
echilibrat psihic intervenţiilor;
( sa fie diminuata - familiarizează bolnavul cu mediul său ambiant;
anxietatea)
- asigură un mediu de securitate, liniştit;
- administrează medicaţia recomandată de medic.

Pacientul să - cercetează posibilităţile de comunicare ale bolnavului;

folosească mijloace
- furnizează mijloacele de comunicare ;
de comunicare
adecvate stării sale - învaţă bolnavul să utilizeze mijloacele de comunicare conform posibilităţilor
sale.
Pacientul să fie - asigură îngrijiri relative la perturbarea senzorială sau motrice a bolnavului
compensat senzorial (cecitate, surditate, paralizie; are rolul de suplinire pentru satisfacerea nevoilor
pe care pacientul nu şi le poate satisface autonom (a mânca şi a bea, a se mişca
şi a avea o bună postură, a-şi menţine tegumentele curate şi integre, a evita
pericolele);
- administrează medicaţia recomandată: unguente, instilatii oculare, nazale,
auriculare;
- efectuează exerciţii pasive şi active pentru prevenirea complicaţiilor
musculare, articulare;
- pregăteşte bolnavul pentru diverse examinări ale simţurilor şi îl îngrijeşte după
examinare.
Reeducarea tulburărilor de vorbire de lip afazic
Asistenta medicala:
- efectuează cu pacientul exerciţii de exprimare specifică;
- stabileste interrelaţia stimulare- răspuns;
- instituie reeducarea tulburărilor de vorbire ale pacientului cât mai precoce;
- individualizează terapia pentru fiecare pacient în parte;
- susţine reeducarea tulburărilor de vorbire prin reabilitare fizică;
- educă şi ne asigurăm colaborarea familiei;
- efectuează cu pacientul exerciţii de memorare;
- efectuează cu pacientul exerciţii pentru numirea diferitelor obiecte (anomia= imposibilitatea pacientului
de a numi obiectele);
- eviă aspectul: relaţia pacient-terapeut să nu fie de tipul ofiţer-soldat;
- utilizează forme variate de exprimare sau construcţii gramaticale;
- evită corectarea particularităţilor de dialect;
- selectează tulburările de exprimare şi conştientizăm pacientul asupra lor fără al descuraja;
- trece progresiv de la etapa de debut a reeducării afaziilor la tehnici complexe de reeducare a carenţelor
gramaticale şi de exprimare;
- constituie programe diferite pentru tulburările limbajului scris merg în paralel cu tulburările limbajului
oral;
- caută a dezvolta gândirea asociativă a pacientului, etc.
2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
= dificultatea individului de a înţelege mesajele si stimulii primiţi şi de a-şi utiliza judecata (
rationament), imaginaţia, memoria, pentru ca să comunice cu semenii.
O atingere a cortexului sau o funcţie inadecvată a facultăţilor intelectuale perturbă individul în
modul său de a combina informaţiile pe care le primeşte de la alţii şi de la mediu.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica la nivel intelectual
Afectarea cortexului sau functionarea inadecvata a facultatilor intelectuale ale pacientului
determina disfunctii in inregistrarea, analiza si stocarea informatiilor primite de la ceilalti semeni si din
mediul inconjurator. Astfel persoana are dificultati in perceperea realitatii si nu mai poate comunica
coerent cu ceilalti. Mesajele primite sunt interpretate gresit, ceea ce face dificila relatia cu ceilalti.
Mesajele emise de pacient prin limbaj nu mai corespunde cu ceea ce el doreste sa spuna.
Manifestări de dependenţă

Dificultatea de - amnezie - pierdere totala a capacitatii de memorizare a informatiei

si/sau de reamintire a informatiei inmagazinate:
a-şi aminti
evenimentele - amnezie de fixare, de reţinere a faptelor noi;
trecute
- amnezie de evocare, lipsa capacităţii de reproducere sau
recunoaştere a unor fapte anterioare;
- dificultatea de a înţelege, de a face o judecată;
- hipomnezie- pierdere partiala a capacitatii de memorizare

Limbaj incoerent - comunicare verbală fără legătură cu situaţia dată;

- lipsit de logica in exprimare;

Comportament - manifestări neadecvate situaţiei date;

neadecvat

Dificultăţi de - dificultăţi asociate cu procesarea vitezei, detaliului sau organizării

înţelegere a informaţiilor scrise sau vorbite;
mesajului

Dificultati de - transmiterea de mesaje obscure si incomplete

trasmitere a
mesajului
 Confuzie - stare patologica caracterizata prin tulburari de orientare temporala,
spatiala, de perceptie etc.;

Obnubilare - tulburare a starii de constiinta in care functiile psihice sunt incetinite,

pragul perceptiei este crescut, ducand la ingreunarea perceptiilor si in
general a contactului si posibilitatilor de orientare in mediul ambiant,
neurmata de amnezie

Dezorientare - pierdere a simtului de orientare in timp si/sau in spatiu.

Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca prin:
- afectarea cortexului;
- diminuarea facultatilor intelectuale datorate Boli sau a consumului de droguri;
- deficit de dezvoltare;
- degenerarea facultatilor intelectuale datorita inaintarii in varsta;
- absenta stimulilor.
- insuficienta extrinseca determinata de mesajele neclare primite din exteriorul persoanei.
- dezechilibrele hidroelectrolitice sau datorita durerii, oboselii, surmenajului, suprasolicitarii si saturarii
senzorio-perceptuale.
2. Surse de ordin psihologic:
- anxietate
- stres
- tulburari de gandire
- situatie de criza
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag
- neadaptarea la rolul de bolnav
Rolul de bolnav este un rol guvernat de asteptari sociale: scutirea de responsabilitatile rolului social
normal, scutirea de responsabilitatea de a fi bolnav, obligativitatea insanatosirii, cooperarea in incercarea
de a se insanatosi.
3. Surce de ordin sociologic:
- dificultatea de a invata lucruri noi
- statut socio-economic devalorizat
- educatie deficitara
- conflict si/sau esec de rol
- izolare.
 Intervenţiile asistentei medicale- Pacient cu comunicare ineficientă la nivel
intelectual

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să fie orientat în
timp, spaţiu şi la propria
persoana
- ajută bolnavul să se orienteze în timp, spaţiu şi referitor la propria
persoană;
- sugerează pacientului să ţină un jurnal ;
- ajută pacientul să completeze jurnalul ;
- îl ajută să-şi recunoască capacităţile şi preferinţele ;
- lasă bolnavul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace.

3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv

Reprezintă dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis către alţii şi către nevoile lor, de a
stabili legături semnificative cu anturajul.
Fiinţa umană care nu poate comunica adecvat suferă interior şi îşi diminuează stima de sine. In
consecinţă, capacitatea de afirmare este, de asemenea, redusă şi situaţia sa se schimbă, devine
insecurizantă.
Individul nu mai poate stabili legături cu anturajul.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel afectiv.
Individul care nu poate comunica cu ceilalti se interiorizeaza si, adesea stima fata de propria persoana se
diminueaza. In consecinta, capacitatea sa de afirmare este afectata si relatia lui cu ceilalti devine nesigura
si amenintatoare.
Principalele cauze sunt tulburarile de personalitate, depresia si orice afectare a integritatii eului (de
exemplu, toxicomaniile). Perceperea inadecvata a sinelui, dificultatea de a se afirma si incapacitatea de a
fi receptiv fata de semenii sai provoaca pacientului dificultatea sau incapacitatea stabilirii de legaturi
semnificative cu membrii anturajului.
Manifestări de dependenţă

Agresivitate - manifestare impulsivă de a se certa, bate, ataca pe cei din jur;

Alienare mentală - incapacitatea individului de a deţine controlul asupra propriilor acte; nu poate să-şi
aprecieze nici suferinţa şi nici nu răspunde de actele sale;

Devalorizare - percepţie negativă pe care individul o are faţă de valoarea personală şi competenţa
sa;

Egocentrism - preocuparea exagerată a individului faţă de sine însuşi, de sănătate, de

îmbrăcăminte, de ocupaţie, motiv pentru care se crede persecutat;
Fobie - frică obsedantă, direcţionată spre ceva de care bolnavul nu poate scăpa;
- agorafobie - teama de spaţiu deschis;
- claustrofobie - teama de a sta închis în cameră;
- nozofobie - teama de boală.

Euforie - stare de foarte bună dispoziţie, dar fără obiect ;

Delir - tulburare de gândire prin prezenţă nemotivată, neconformă cu realitatea, dublată
de convingerea pacientului în verosimilitatea ei.

Idei de sinucidere, - percepţii fără obiect, auditive, vizuale ;

halucinaţii

Percepere inadecvată - percepţia negativă a individului faţă de aparenţa sa fizică.

de sine, respingerea
propriei entitati

Dificultatea de a se - incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă .

afirma

Dificultatea de a-şi - nu isi exprima sentimentele, ideile, opiniile .

exprima sentimentele,
ideile, opiniile

Dificultatea de a - se izoleaza, respinge legaturile cu semenii.

stabili legături
semnificative cu
semenii

Tristete - stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie;

Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de lumea
inconjuratoare.

Interiorizare - a reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității
exterioare;
Sentiment de - a nu consimți să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza.
respingere

Deprimare - mâhnire, descurajare.

Prostráție - stare patologică de totală indiferență față de ceea ce se petrece în jur, cauzată de
oboseala excesivă a nervilor; depresiune morală, apatie.

Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel afectiv

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate Evaluare

Pacientul să se - analizeaza talentele şi realizările anterioare ale Se vor nota zilnic

poată afirma, să bolnavului; schimbările survenite în:
aibă percepţie
- dă posibilitate pacientului să-şi exprime nevoile, - dispoziţia bolnavului
pozitivă de sine
sentimentele, ideile şi dorinţele sale;
- în expresia verbală şi
- antrenează bolnavul în diferite activităţi, care să-i nonverbală.
dea sentimentul de utilitate;
- supraveghează in permanenţă bolnavul.

Sa creasca - ajută bolnavul să identifice posibilităţile Se vor nota zilnic

receptivitatea sale de a asculta, de a schimba idei cu alţii, schimbările survenite în
pacientului fata de a crea legături semnificative ; stabilirea legăturilor cu
de ceilalti semenii.
- asigura climat propice pentru stabilirea
 relatiilor cu semenii sai.

Pacientului să îi - dă posibilitate pacientului să ia singur decizii; Se vor nota zilnic

fie facilitata schimbările survenite în
- învaţă bolnavul: tehnici de afirmare de sine,
afirmarea eului comunicarea cu semenii,in
tehnici de comunicare, tehnici de relaxare ;
comportamentul bolnavului.

Pacientul să fie - administrează medicaţia prescrisă: antidepresive, Se va observa si nota efectul

ferit de pericole anxiolitice, tranchilizante; administrarii medicatiei
interne sau anxiolitice, antidepresive,
- utilizează unele mijloace fizice de imobilizare:
externe tranchilizante.
- chingi,
- cămaşă de protecţie.

Intervenţii deficitare:

• minimalizează faptele sau emoţiile relatate de pacient;

• personalizează întrebările şi problemele relatate;

• universalizează înţelegerea problemelor;

• dezaprobă relatările pacientului;

• dă dovadă de prejudecăţi;

• produce confuzie prin neştiinţa folosirii întrebărilor;

• judecă subiectiv cele relatate;

• nu oferă alternative.
FISA DE INTERVIU
STAGIU PRACTIC..........................................
SPECIALITATEA.............................................
ELEV.................................................
SCOALA...........................................
ANUL............DATA.........................
DATE GENERALE DESPRE PACIENT
INITIALELE PACIENTULUI:..................................................varsta..........sex.........starea
civila........................nr. copii......religie......................profesia..................................statutul
social...................ocupatia..............................loc de munca..................................................
DOMICILIUL: Localitatea..........................................casa.........................camere..............
Locuieste: singur / cu soti(e) / cu copii / cu parinti / institutionalizat.
OBISNUINTE DE VIATA:
Alcool: da / nu / ocazional. Tutun: da / nu / ocazional.
Drog: da / nu / denumirea..............................mod de administrare.......................................
Cafea: da / nu / ocazional.
Dieta..............................greutate........./kg;inaltime..............TA.................puls............/min.
Semne particulare................................Alergii cunoscute:.......................reactia...................
STAREA DE DEPENDENŢA:
Autonom......................semidependent........... ................dependent...........................
proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară, stimulator cardiac / din anul
....; lentile de contact; / ochelari - dioptrii ; .............afecţiuni care limitează activitatea:
cardiace / respiratorii / locomotorii / senzoriale / altele.........................................................
ALTE PROBLEME DE SANATATE:
Spitalizări / anterioare pentru............................................................ la data....................
operaţii / intervenţii .............................la data.....................
Tratamente prescrise ...........................urmate: da/nu.
Impresii din spitalizarea anterioară ..............................
................................................................................................................................................
PREZENTARE DE CAZ (CULEGEREA DE DATE):
Data apariţiei.......................................................................................................................
Motivele internării.............................................................................................................
............................................................................................................................................
Probleme de sănătate (dependenţa - P -)..............................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Surse de dificultate (etiologia - E - ) ...........................................................................
..............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S )............................................................
.............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Alte date: (investigaţii paraclinice, etc.)
. ............................................................................................
............................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
................................................................................................................................................
NEVOIA DE A RESPIRA
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de oxigen
din aerul atmosferic, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon
rezultat din metabolismul celular.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA
Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor respiratori, de
funcţionarea lor eficientă.
Etapele respiraţiei:
a) Ventilaţia - reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului
încărcat cu dioxid de carbon.
Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Inspiraţia:
- este un act activ;
- constă în pătrunderea aerului în plămâni, aproximativ un volum de aer de 500 ml prin dilatarea
diametrelor cavităţii toracice;
- plămânii urmează mişcările cutiei toracice iar presiunea din interiorul lor scade cu 2-3 mm Hg
faţă de presiunea atmosferică;
- această diferenţă de presiune determină pătrunderea aerului atmosferic în plămâni;
Expiraţia:
- este un act în mare parte pasiv;
- constă în revenirea cutiei toracice la volumul iniţial prin încetarea contracţiei muşchilor
respiratori cu eliminarea unei cantităţi de aer din plămâni egală cu cea inspirată.
Durata expiratiei este dubla fata de inspiratie.
Este influenţată de:
- permeabilitatea cailor respiratorii;
- concentraţia oxigenului în aerul respirat;
- maturitatea centrului respirator bulbar;
- expansiunea cutiei toracice;
- funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.
b) Difuziunea gazelor - este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în capilarele
perialveolare şi CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.
Este influenţată de:
- diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
- starea peretelui alveolar;
- mărimea suprafeţei alveolare
c) Etapa circulatorie - constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a CO2 adus de la
ţesuturi, prin vasele venoase, la plămân, pentru a se elimina.
Este influenţată de:
- cantitatea de hemoglobina din sânge;
- debitul cardiac;
- numărul de hematii;
- permeabilitatea reţelei periferice arteriale
d) Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul unui sistem enzimatic
complex.
Reglarea respiraţiei - este realizată prin mecanisme nervoase şi umorale; aceste mecanisme adaptează
respiraţia la necesităţile aportului de oxigen şi elimină de dioxid de carbon, intervenind ori de câte ori se
produc modificări ale concentrat de oxigen şi dioxid de carbon în sânge pentru a se menţine în constante
normale; centrul respirator este constituit din componentele sistemului nervos central (S.N.C.) care
întreţine şi modifică mişcările respiratorii, rolul principal revenind centrului bulb şi centrului
pneumotaxic; reglarea umorală este determinată prin excitarea directă a centrului respirator de căt
dioxidul de carbon din sânge şi a oxigenului dizolvat fizic în plasmă.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a respira

Factori - vârsta - la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare ca la adult;
biologici
- sexul - la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a
normalului, la bărbaţi la limita minimă;
- statura - la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la
persoanele înalte;
- somnul - în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării
de veghe;
- postura - poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei.
Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează
respiraţia este cea şezând şi ortostatică, prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
- alimentaţia - influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de
glucoza favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
- exerciţiul fizic - influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa
 respiratorie pana la 40-50 resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un
efort mai mic decât cele antrenate;
• anumite culturi în special cele asiatice acordă o mare importanţă exerciţiilor de relaxare
şi control a respiraţiei;
• stările de insuficienţă respiratorie determinate de stres, stări conflictuale etc, sunt con-
trolate prin exerciţii -respiratorii, exerciţii de meditaţie;
• exerciţiile de relaxare îmbinate cu activitatea fizică moderată au efect benefic pentru res-
piraţie;
• exagerarea acestora duce însă la hiperventilaţie pulmonară, volumul respirator pe minut
poate creşte de 10 ori.
- activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
- talia – persoanele hiperponderale, au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;

Factori - emoţiile - influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;

psihologici
- aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
- durerea.

Factori - mediul ambiant - procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează
sociologici respiraţia; mediul poluat, încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ
respiraţia; umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;
- climatul - influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul
- scăderea frecventei; vântul perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului,
determină creşterea frecvenţei;
- locul de muncă- prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei
respiraţii( minerii, vopsitorii, laborantii);
- conditii de locuit: locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat numărului de locatari,
ferestre pentru luminozitate naturală, dispoziţia uşilor conform cu o ventilaţie adecvata,
surse de căldură corespunzătoare iar mobilierul să fie aşezat într-un mod care să permită
maximum de stimuli şi senzori;
- consumul de medicamente (sedativele, tranchilizantele inhiba centrul respirator).

Manifestări de independenţă
Eupnee- respiratie normala- supla ,ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara efort( fara
control constient).

Frecvenţa - reprezintă numărul de respiraţii pe minut;

respiraţiei
- este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani - rata medie: 25 r/min
la 4 ani - rata medie: 23 r/min
la 6 ani - rata medie: 21 r/min
la 12 ani - rata medie: 19 r/min
 la 14 ani - rata medie: 18 r/min
la 18 ani - rata medie: 16-18 r/min
adult - 16-18 r/min

Amplitudi-nea - este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare respiraţie. Din
acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă( hiperpnee) sau superficială;

Ritmul - reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;

Zgomotele - normal, respiraţia este liniştită; în somn, devine mal zgomotoasă (sforăit);
respiratorii

Simetria - ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei şi
mişcărilor expiraţiei;
respiratorii

Tipul de Sunt trei tipuri de respiraţie:

respiraţie
- costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită
măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
- abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice;

Expectoratia - mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;

Tusea - reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este un
fenomen de protecţie al organismului.

Hematoza Transformarea sangelui venos in sange arterial prin schimbul de gaze ce are loc la nivelul
pulmonara plamanului.
normala
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii:
- explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;
- recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;
- învaţă pacientul să:
- facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;
- aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;
- înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte strâmtă, tabagism, mese copioase)
- evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic, poluant fără a lua
măsurile de protecţie corespunzătoare: mască, costum de protecţie etc;
- se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesului de sare
şi dulciurilor etc;
- ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;
 - evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice;
- poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;
- aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;
- adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;
- se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea, luminozitatea în
limite normale;
- consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
- evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decom-pensări
respiratorii);
- cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi educaţie.
Educatia pacientului:
Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient înseamnă, a respira încet,
adânc. In general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase
consecinţe.
Reguli pentru respiraţie conştientă:

• aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;

• inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împingerea înainte a
muşchilor abdominali); acest mod de respiraţie are efect relaxant şi stimulent;

• diafragma prin alternanţa mişcărilor „sus-jos" execută masaj organelor zonei inferioare şi favorizează
circulaţia sanguină;

• respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;

• inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;

• evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care devine superficială şi
rapidă;

• respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului fizic şi psihic;

• pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.

Principalele volume pulmonare

Valori normale medii (bărbat de 1,70 m)

CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml
 CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml 4700

CRF
Capacitate reziduala =2500 ml
functionala
CI
Capacitate inspiratorie
= 3500 ml
VR Volum rezidual = 1000-1500 ml ; rata
medie : 1300 adulti
VC Volum curent = 500 ml adulti
VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml adulti
VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml; rata
medie: 1200 adulti
VEMS Volum expirator = 3500-4000 ml
maxim/secunda
VEMS/CV Raport Tiffneau = 70-85%
FR Frecventa respiratorie = 16-18 adult
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000ml/min
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
În satisfacerea nevoii, se manifestă următoarele probleme:
1. Alterarea vocii;
2. Dispneea;
3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.
Surse de dificultate, care determină nesatisfacerea nevoii de a respira

Surse de ordin fizic - alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului
pulmonar; tabagism;
- obstrucţia căilor respiratorii;
- obezitatea;
- bandaje toracice;
- dezechilibru hidroelectrolitic;
- durere;
- hipovolemia;
- sarcina;
- starile febrile;
- infectiile;
 - regenerarea tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,
- anomalii musculo-scheletice,
- traumatisme,
- boli ale sistemului nervos central,
- boli cardiovasculare,
- boli psihice;

Surse de ordin - anxietatea;

psihologic
- stresul;
- situaţia de criză;

Surse de ordin - aerul poluat, umed;

sociologic
- altitudinea înaltă;
Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine;
- cunoaşterea mediului ambiant;
- cunoaşterea altor persoane.

1. ALTERAREA VOCII
Surse de dificultate :
- procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
- prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Manifestări de dependenţă

Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul

vocii. Se manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă, voce aspră. Apare în
laringita acută sau cronică.

Afonie = imposibilitatea de a vorbi.

Voce nazonată - intalnita în obstrucţia foselor nazale.

Voce bitonală - apare în leziunile nervului recurent stâng.

Senzaţia de - lipsa de aer.

sufocare

2. DISPNEEA
Subiectiv se caracterizeaza prin “SETE DE AER”, greutate (dificultate) in respiratie,
senzatie de sufocare. Obiectiv se caracterizeaza prin: modificare de ritm, alterari de frecventa,
amplitudine, durata a miscarilor respiratorii.
Se manifestă ca o respiraţie anevoioasă.
Surse de dificultate:
- bolile inimii (disfunctii de pompa, tulburari de ritm si conducere),
- bolile plămânului (in care sunt afecate ventilatia, perfuzia, difuziunea gazelor),
- boli ale căilor respiratorii superioare(necesar crescut de oxigen in organism, sarcina
anxietate,hipertiroidism), anemii prin deficit de hematii sau hemoglobina. Aerul pătrunde cu greutate în
plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a ţesuturilor şi acumularea de CO2 în sânge.
Pacientul este anxios.
Manifestări de dependenţă
Ortopnee - respiratie dificila in decubit dorsal ce determina pacientul sa adopte
poziţie forţată- şezând cu braţele atârnate pe lângă corp sau sprijinandu-se
pe genunchi; această poziţie este adoptată pentru a permite dilatarea cutiei
toracice, deci favorizează respiraţia.

Apnee - oprirea respiraţiei;

Bradipnee - respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12

resp/min., amplitudine crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite de tiraj şi
cornaj.
Poate fi :
- inspiratorie- conditionata de reducerea calibrului cailor respiratorii;
- expiratorie- determinata de obstacole care impiedica expulzarea
aerului din plamani> se caracterizeaza prin: expir prelungit, penibil
, usor suierator si profund, , insotit de tiraj si cornaj. Pacientul are
trunchiul inclinat inainte;
- mixta- predominanad una din forme, in functie de cauza
declansatoare.

Tahipnee - creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei mişcărilor

respiratorii peste 40 resp/min; amplitudine scăzută, respiraţie superficială şi
ritmică; suprafaţa respiratorie redusă, reprezintă cauza;este întâlnită în
majoritatea bolilor pleuro-pulmonare, cardio-vasculare, anemii, stări toxico-
infecţioase, afecţiuni intra-abdominale cu efect de masă asupra bazei
plămânilor (sarcină, ascită, meteorism).

Amplitudine - respiraţie superficială sau profundă.

modificată

Hiperventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni caracterizata prin

respiratii profunde si prelungite.

Hipoventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni caracterizata prin

respiratie superficiala.

Tuse - expiraţie forţată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare de

secreţii acumulate

Hemoptizie - hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală prin tuse, provenind de la

nivelul căilor respiratorii – plămâni (sputa rosie , spumoasa, aerata)- vezi
nevoia de a elimina.
Mucozităţi - amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus, puroi,
(spută) sânge, celule descuamate.

Dispnee de tip • respiraţie caracterizată prin alternanţa şi periodicitatea dintre polipnee

Cheyne-Stokes (respiraţie accelerată) şi apnee (oprirea temporară a respiraţiei);
• modalitatea anormală de respiraţie poate fi corelată cu leziuni ale
creierului mijlociu
• mişcările respiratorii cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă până la un
punct culminant - apogeu, apoi scad până încetează, instalându-se perioada
de apnee cu o durată de 10—12 secunde, după care ciclul se repetă;
• este întâlnită în ateroscleroza cerebrală, accidente vasculare cerebrale,
tumori cerebrale, uremii.

Dispnee • inspiraţie lungă urmată

de o expiraţie forţată,
Kussmaul
apnee. Ciclul
se reia.

• mişcările respiratorii sunt zgomotoase, inspiraţia profundă,

frecvenţa între 6-10 respiraţii/min.;
• apare caracteristic în acidoza metabolică din acidocetoza diabetică şi IRC
decompensată în stadiul uremic.

Dispnee Biot Ciclurile de respiratie sunt intrerupte de apnee cu durata intre 10-12 sec.;
reprezinta respiratia agonica din stadiul preletal, stari comatoase, meningite.

Dispnee Ciclurile de respiratie sunt inversate- inspiratie prelungita urmata de

Bauchut expiratie mica. Apare la copii in Bronhopneumonie +cianoza +bataile
aripilor nasului;

Respiraţia - amplă, zgomotoasă, cu frecvenţă crescută, cu raluri traheale: şoc, stări

stertoroasă comatoase, afectarea trunchiului cerebral şa.
Respiraţia - perioade lungi de apnee întrerupte de una-două respiraţii ample - moartea
agonică clinică.

Zgomote - raluri- zgommote intermitente produse prin trecerea aerului

respiratorii circulant de-a lungul unei acumulari de secretii in bronhiole si
alveole; sunt de diferite tipuri:raluri crepitante, romflante, sibilante;
- sufluri;
- frecătura pleurală;
 - murmur vezicular.

Cianoză - tegumente de culoare albastruie- vinetie la nivelul extremităţilor: nas,

buze, lobul urechii, unghii
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru,
intercostal.

Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă.

Wheezing - expiratie sueratoare

Sughiţ - respiratie modificata fara control constient( inspiratie brusca, zgomotoasa

si repetata datorita unor spasme repetate ale diafragmului). De obicei este
asociat cu procese mediastinale.

Căscatul - inspiratie fortata prelunga, cu gura larg deschisa si care arata o insuficienta
oxigenare cerebrala.

Strănut - a elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o
contracție involuntară a mușchilor expiratori

3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII

Manifestări de dependenţă

Obstrucţia căilor Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de
respiratorii prezenta unor corpi străini, pătrunşi accidental în căile respiratorii - îndeosebi
la copii - ca şi de deformări ale nasului.

Respiraţie dificilă pe - bolnavul respiră pe gură

nas

Secreţii abundente - secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică respiraţia
nazale

Epistaxis - hemoragie nazală

Deformări ale - deviaţie de sept, traumatisme
nasului

Strănut - expirare forţată

Aspiraţie pe nas - smiorcăit

Tuse - cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă

Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă

Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru,

intercostal

Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu deficienţe respiratorii

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să respire - Verfica permeabilitatea cailor respiratorii;

liber, pe nas
- la nivelul nasului: îndepărtează secreţiile nazale;
 - umezeşte aerul din încăpere;
- asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore;

Pacientul să nu devină - educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică folosinţă;
sursă de infecţie
- educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
Sa fie oprit - aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;
epistaxisul
- comprimă ou policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10
minute;
- aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă;
- recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;

Pacientul să prezinte - umezeşte aerul din încăpere;

mucoase respiratorii
- recomandă pacientului repaus vocal absolut;
umede şi integre
- favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;

Pacientul să înghită - întrerupe alimentaţia solidă;

fără dificultate
- recomandă gargară cu soluţii antiseptice;
- alimentează pacientul cu lichide călduţe;

Pacientul să prezinte - învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de asemenea,

rezistenţă crescută faţă aglomeraţiile.
de infecţie

Pacientul să prezinte - învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;

căi respiratorii
- umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
permeabile şi o bună
respiraţie - aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;
- învaţă pacientul să facă gimnnastică respiratorie;
- asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
- învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
- administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante,
bronhodilatatoare, decongestionante ale mucoasei traheo-bronşice.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:
- lichide reci în cantităţi mici şi constant;
- aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
- administrăm la indicaţia medicului: atropină, barbiturice etc.

Sa-i fie calmata - aseaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie sezanda sau
durerea pacientului semisezanda;
- combate sughitul, tusea;
- administreaza tratamentul prescris de medic.
 Pacientul sa fie ferit - educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;
de complicatii
- schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile predispuse
escarelor ;
- educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la tutun, sa
respecte indicatiile medicale.
Pacientul să fie - asigură poziţie antalgică;
echilibrat psihic
- învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus
(puncţii, examene radiologice, endoscopice şi în vederea aspirării secreţiilor
bronşice).

DISPNEEA

• respiraţia normală este un act reflex inconştient.

• respiraţia dispneică este un act reflex conştient, voluntar în care subiectiv pacientul simte „sete de aer"
iar obiectiv mişcările respiratorii sunt forţate ii modificarea frecvenţei respiratorii, amplitudinii şi ritmului
respirator.

• dispneea este cauzată de afecţiuni ale aparatului respirator sau cardio-vasicular şi de perturbarea
schimburilor normale de gaze.
Tipuri de dispnee
Dupa modificarile de frecventa deosebim următoarele tipuri de dispnee :
• tahipnee sau polipnee:
• bradipnee:
In functie de caracteristicile curbei respiratorii (tipuri particulare de dispnee)intalnim:
• dispnee Cheynes – Stokes;
• dispnee Kussmaul;
• dispnee Biot;
• dispnee Bauchut.
Dupa circumstantele de aparitie deosebim:
• dispneea de efort:
- in timpul efortului, prin perturbarea circulaţiei pulmonare, apare saturaţia insuficientă a organismului cu
oxigen;
- este determinată de insuficienţa cardiacă, procese pleuro-pulmonare si scăderea ventilaţiei pulmonare.
Stadiile de evaluare ale dispneei propuse de OMS:
o gr. l: dispnee apărută la eforturi mari;
o gr. ll: dispnee apărută la eforturi importante dar obişnuite (mers rapid, urcarea mai multor
etaje);
o gr. lll: dispneea apărută la eforturi uşoare;
 o gr. lV: dispneea de repaus.
• dispneea permanentă:
- respiraţie deficitară permanentă determinată de insuficienţa cardiacă avansată, pneumotorax.
• dispneea paroxistică:
- este reprezentată prin accese respiratorii repetate ziua/noaptea;
- în astmul bronşic se observă mai ales dimineaţa = dispnee matinală, cauzată de contracţia spastică a
bronhiolelor cu timpul expirator, mult îngreunat;
- în astmul cardiac şi edemul pulmonar acut se observă mai ales în timpul nopţii = dispnee
vesperală cauzată de insuficienţa ventriculului stâng.
• dispneea de decubit:
- pacientul nu poate sta culcat fiind obligat să adopte poziţia şezând;
- este determinată de perturbarea circulaţiei pulmonare prin procese pleuropulmonare şi afecţiuni
cardiace.
Dupa timpul pe care il afecteaza :
• dispnee inspiratorie;
• dispnee expiratorie.
Dupa semnele care o insotesc:
• dispnee insotita de tiraj;
• dispnee insotita de cornaj;
• dispnee insotita de bataile aripilor nasului.
Anxietatea, frica, senzaţia de moarte iminentă, însoţesc şi amplifică dispneea. Dispneea este, deseori,
foarte angoasantă pentru aparţinători si, uneori, chiar pentru medic, deoarece frica de a muri sufocat are
un impact emoţional important. Din acest motiv, dispneea este o suferinţă nu numai pentru bolnav, ci si
pentru fami