SCOALA POSTLICEALA „HENRI COANDA”

TIMISOARA

SUPORT DE CURS
- UZ INTERN-

Modul 14
NURSING GENERAL 1

Specializarea ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ANUL I
 NURSING GENERAL 1

Repere istorice, practici și concepții

· Îngrijirea bolnavilor în diferite perioade istorice din evoluția omenirii (antichitate, evul mediu, renaștere,
sec. XVII- XVIII, XIX-XX).
· Factori care au influențat istoria nursingului și dezvoltarea sa: credințe religioase, religii organizate
(creștinismul), efectele războaielor mondiale, influența Crucii Roșii Internaționale.
· Sisteme de îngrijire care au influențat nursingul modern: sistemul tradițional, sistemul de îngrijire oferit
de organizații creștine, sistemul taylorist.
• Nursingul, știință și artă
· Definirea nursingului, scopuri, credințe și valori -Componentele nursingului: persoana îngrijită,
sănătatea/ boala, îngrijirea, mediul înconjurator, modelul, teoria, conceptul.
Teorii, modele, concepte de îngrijire
· Teoreticienii nursingului și conceptele cheie:
o Florence Nightingale
o Hildegard Peplau
o Virginia Henderson
o Marta Rogers, Calista Roy, Betty Newman, Dorothea Orem, Nancy Roper
Asistentul medical generalist- funcții și roluri
· Funcțiile asistentului medical generalist în cadrul echipei de îngrijire
· Rolurile asistentului medical în cadrul echipei: autonome, delegate, interdependente
· Domenii de activitate
• Calități necesare exercitării profesiei
• Mediul de muncă al asistentului medical
· Calitățile unui mediu sigur de muncă
· Riscuri / noxe / boli profesionale, evaluare
· Măsuri de protecția și securitatea sănătății: spălarea mâinilor, igiena corporală, purtarea echipamentului
de protecție, evaluarea stării de sănătate la angajare și periodic, colectarea deșeurilor medicale și igiena
spațiilor de lucru, respectarea circuitelor funcționale
• Procesul de îngrijire și documentația
· Introducere în procesul de nursing
· Credințele și valorile pe care se sprijină nursingul
· Definirea procesului de nursing
· Etapele procesului de nursing și documentația utilizată:
 • Aprecierea inițială
· Colectarea datelor /informațiilor: tipuri de date/ informații, surse de informații, metode de obținere a
datelor/ informațiilor
· Validarea datelor, mijloace de validare
• Analiza situației și stabilirea diagnosticului de nursing
· Regruparea datelor după un model conceptual
· Analizarea și clasificarea datelor (caracteristici determinante majore și minore)
· Emiterea unor ipoteze de diagnostic
· Stabilirea / formularea corecta a diagnosticului de nursing consultând surse oficiale (NANDA I): tipuri
de diagnostice de nursing, enunțul diagnosticului de nursing după modelul PES, distincția dintre
diagnosticul de nursing și diagnosticul medical
• Planificarea - elemente cheie
· Momentul planificării (inițială, continuă, finală)
· Stabilirea priorităților care necesită intervenție imediată
· Stabilirea obiectivelor / rezultatelor așteptate: caracteristicile obiectivelor, clasificarea pe domenii,
enunțul obiectivului, verbe utilizate
· Selectarea intervențiilor de nursing, reguli de selectare
· Scrierea planului de nursing, tipuri de planuri
• Implementarea
· Etape, acțiuni de nursing
· Recomandări privind documentația
· Implicarea pacientului
· Delegarea de responsabilități
· Coordonarea și integrarea îngrijirii, abilități necesare
• Evaluarea
Etape în procesul de evaluare
· Măsurarea eficacității intervențiilor planificate
· Analiza critică și efectuarea unor ajustări necesare
· Documente de înregistrare a rezultatelor evaluării finale
• Modelul de îngrijire Marjory Gordon
· Prezentarea modelului și a conceptelor sale
· Analiza sistemelor funcționale: percepția stării de sănătate, sistemul nutrițional-metabolic, eliminarea,
activitatea-exercițiile fizice, somnul și odihna, sistemul cognitiv-perceptual, autopercepția-conceptul de
sine, rol și relații, sexualitate și reproducere, adaptare și toleranță la stres, valori și credințe
· Diagnostice de nursing pentru cele 11 sisteme funcționale
 • Modelul de îngrijire Virginia Henderson
· Conceptele modelului: nevoia fundamentală, individul, independența/ dependența, manifestări de
independență/ dependența, surse de dificultate-definiții, enumerarea nevoilor fundamentale (14 nevoi)
· Descrierea fiecărei nevoi fundamentale după algoritmul: definiția nevoii, factorii care influențează
nevoia, manifestări de independență, manifestări de dependență, surse de dificultate, diagnostice de
nursing validate de NANDA, intervenții pentru facilitarea nevoii
• FORMAREA EXPERIENȚEI CLINICE ADECVATE
• Organizarea și planificarea activităţii de îngrijire a bolnavilor
• Aplicarea măsurilor de asepsie, antisepsie și de protecție și securitate în muncă
• Aplicarea îngrijirilor de bază: igienă, alimentație, eliminare, supraveghere, mobilizare, transport
• Monitorizarea și notarea parametrilor fizici și a funcțiilor vitale și vegetative.
• Participarea la activități specifice de îngrijire sub supraveghere
• Realizarea de acțiuni educative cu pacienții / familia pentru un stil de viață sănătos.
• Stabilirea diagnosticelor de nursing, analiza calității îngrijirilor și completarea planului de
îngrijire pentru 3 pacienți.
Repere istorice, practice si conceptii
• Îngrijirea bolnavilor în diferite perioade istorice din evoluția omenirii (antichitate, evul
mediu, renaștere, sec. XVII- XVIII, XIX-XX).
• Factori care au influențat istoria nursingului și
dezvoltarea sa: credințe religioase, religii organizate
(creștinismul), efectele războaielor mondiale, influența
Crucii Roșii Internaționale
• Sisteme de îngrijire care au influențat nursingul modern:
sistemul tradițional, sistemul de îngrijire oferit de
organizații creștine, sistemul taylorist.
• Practicata din perioada preistorica arta de a îngriji are un caracter universal, putand fi acceptata ca
o lege naturala.
• Recunoasterea ca profesie, „utila si unica”, se produce in a doua jumatate a secolului XX.
• De-a lungul timpului „arta de a ingriji”, a fost influentata de specificitatile culturale, etnice,
credinta, diferitelor grupuri etnice.
• Practica medicala din comuna primitiva pana la epoca feudala:
• 1.1. Comuna primitiva; practici magice, îngrijiri realizate de tămăduitori
• Încercări de vindeca bolile sau de a trata rănile sunt tot atât de vechi cât omenirea.
• Bolile grave reprezentau, ca totdeauna, o problemă serioasă, remedii eficace însă nu existau.
• Îmbolnăvirile erau privite din punct de vedere magic-demoniac sau ca o pedeapsă din partea
forţelor supranaturale.
• Pentru vindecare se invocau aceste forţe şi se făceau sacrificii, se improvizau dansuri, se foloseau
formule oculte sau talismane.
• Eficiente erau îngrijirea rănilor, repunerea luxaţiilor sau fixarea fracturilor, procedee folosite deja
în epoca de piatră.
• Aproximativ 3000 de ani înainte de Hristos, două grupuri umane privilegiate au devenit leagănul
primelor două civilizaţii demne de acest nume care au lăsat o mărturie directă a existenţei lor
datorită scrierii pictografice şi hieroglifice: cea care ocupa bazele teritoriale sau pământeşti
separând Tigrul de Eufrat şi cea care s-a stabilit în marginea cursului mijlociu al Nilului.
• Aceste civilizaţii în esenţă continentale - numite şi civilizaţii "imperiale" au putut să se dezvolte
în valea Nilului şi în Mesopotamia căci foarte devreme s-au reunit cele trei condiţii asigurând
reuşita lor: o ţară extrem de fertilă, o organizaţie socio-politică urbană foarte puternică, o religie
colectivă în strânsă legatură cu puterea.
• Astfel, sumerienii care s-au stabilit în valea Eufratului şi au fost un popor de agricultori au înscris
pe table de lut principiile esenţiale ale medicinii lor.
• În civilizaţia Caledo – Asiriana care i-a succedat, medicina – puţin distinsă de sacerdot – era se
pare codificată cum o demonstrează anumite mărturii ce au parvenit până la noi.
• Codul Hammourabi gravat pe o stea de diorită descoperită în ruinele Suse – unde se vede
Dumnezeu soare poruncind legile sale lui Hammourabi, monarh caledonian – indica principiile de
responsabilitate şi onorariile medicului: acesta va lua 10 sikle pentru îngrijirea unui ochi, dacă
este vorba de un stăpân, 2 sikle dacă e vorba de un sclav, 5 sikle pentru vindecarea maladiilor
osoase şi viscerale; din contra, dacă comite o greşeală, i se va tăia mâna.
• Această noţiune de responsabilitate morală a fost în egală măsură la mare cinste în Egipt, aceasta
probabil la începutul erei faraonice.
• Sclavagismul: îngrijiri realizate de preoţi, medici militari romani, vindecătorii rurali, practici
magice.
• La vechii greci, la început, zeul artei medicale era Apollo.
• Mai târziu zeul medicilor a devenit Esculap.
• Începând din secolul al VI-lea a.Ch. - sub influenţa şcolilor filozofice materialiste ca cea a lui
Empedocle (natura este formată din patru elemente: foc, apă, pământ şi aer) - medicina capătă
trăsături ştiinţifice, în special prin persoana lui Hippocrate din Cos, considerat părintele medicinii
moderne.
• În culegerea sa de studii (Corpus Hippocraticum) nu se mai întâlnesc remedii supranaturale,
practicile recomandate sunt rezultatul observaţiilor empirice.
• În epoca elenistică (secolul al III-lea a.Ch.) centrul cultural devine oraşul Alexandria, unde
Herofil practică primele disecţii a unor cadavre omeneşti.
• O dată cu ascensiunea imperiului roman centrul de greutate se mută la Roma. Galenus din
Pergamon - grec de origine - dezvoltă teoria humorilor şi descrie cele patru manifestări cardinale
ale inflamaţiei: roşeaţă, căldură, umflătură şi durere (rubor, calor, tumor, dolor), valabile şi în
zilele noastre.
• În acest timp civilizaţiile imperiale în esenţă continentale se vor substitui civilizaţiilor
mediteraneene bazate pe o economie comercială, o societate democratică şi individualistă, şi vom
asista la declinul marilor capitale continentale (Memphis, Theba, Babilon, Ninive, Suse) în
detrimentul oraşelor porturi (Corint, Alexandria, Antiohia, Cartagina, Atena) .
• În mileniul de dinainte de Hristos, aceste civilizaţii mediteraneene vor atinge o dezvoltare
considerabilă, ceea ce a făcut să fie numită "miracolul Grec".
• Între secolul VII şi V înainte de Hristos medicina greacă se desparte de caracterul sau mitic şi
sacerdot şi – contemporană construirii marilor oraşe – se va inspira din considerente filozofice.
• Lui Hipocrate îi revine meritul de a fi creat deontologia medicală pe care şi noi o urmăm astăzi.
• Într-adevăr, tot cea ce l-a precedat îi este inferior de tot ceea ce i-a succedat în lumea antică şi de
atunci cu câteva excepţii.
• Hipocrate a rezumat dificultăţile morale ale profesiunii medicale într-o formulă care rezuma
doctrina sa: "viaţa este scurtă, arta este lungă, ocazia fugitivă, experienţa nesigură, judecata
grea".
• Cea mai veche culegere de deontologie de care s-au legat civilizaţiile occidentale este cea
cunoscută sub numele de Jurământul lui Hipocrate.
• Acest text, elaborat cu aprox. 500 de ani înainte de Hristos, în epoca cea mai strălucită a Greciei
antice - unde trăiau Pericle şi Philias, Sofocle şi Euripide - prin Hipocrate şi prin discipolii săi a
formulat regulile moralităţii profesionale cu cinste în şcolile de medicină ale lumii greceşti.
• Grecia nu a fost – după toată probabilitatea – singura origine intelectuală a civilizaţiei.
• Civilizaţia Hindusă s-a dezvoltat în egală măsură pe plan material şi moral cu rară perfecţiune în
cele două văi privilegiate cea a Hindusului şi cea a Gangelui.
• Evul mediu: îngrijiri acordate de preoţi, călugări ortodocşi si catolici, medici laici; spitalele
mănăstirilor si aşezămintele medico-sociale orăşeneşti.
• În această epocă ştiinţa a cunoscut o fază de stagnare, interpretarea scolastică a textelor luând
locul observaţiei.
• Înaintarea arabilor în bazinul mediteranean a avut şi un efect pozitiv.
• Cunoscători ai textelor greceşti dar şi ai celor persane, au propagat în Europa vechile învăţăminte
ale culturii antice. Al-Razi (secolul al X-lea p.Ch.)a descris variola şi pojarul iar vestitul
Avicenna (arab.: Ibn Sina) scrie în secolul următor Canon medicinae, operă ce avea să rămână
până în vremurile moderne manualul de bază al facultăţilor de medicină.
• Un moment important l-a reprezentat înfiinţarea la începutul secolului al XI-lea, de către călugării
benedictini din Monte Cassino a primei instituţii de învăţământ medical la Salerno în Italia
(Şcoala de la Salerno).
• În secolul al XII-lea, tot în Italia, medicina se dezvoltă în special în centrele universitare din
Bologna şi Padova.
• Diverşi medici au acordat în cursul evului mediu şi renaşterii o mare importanţă, ca Paracelsius
care spunea: " Medicul trebuie să fie înainte de orice un om bun şi veridic", sau Rabelais care a
scris: "Ştiinţa fără conştiinţă, nu e decât ruina sufletului", deci Colegiile Medicilor se arată mai
grijulii de a-şi reglementa privilegiile decât de deontologie.
• Saint–Vincent - T. Paul (1576-1660) va ilumina secolul său şi va crea veritabil vocaţia de
asistenţă religioasă care nu ezita să doteze - ca urmare a moralei creştine – deontologia tehnică
astfel:
– "Asistenta va pregăti cina, o va aduce bolnavului, îl va aborda cu veselie şi caritate şi va
da binecuvântarea, totul cu o dragoste pe care ar da-o fiului ei, sau mai degrabă lui
Dumnezeu, va încerca să-l înveselească atunci când el este dezolat.
• Asistenta va observa timpul şi ora când se dau medicamentele, va avea un mare respect pentru
ordinele medicilor ce-i vor fi date referitor la tratamentul bolnavilor.
• Asistenta trebuie să ştie să administreze perfuzie şi să recolteze sânge în cantităţi exacte".
Reglementarea legală făcând parte largă din iniţiativa privată în organizarea îngrijirii şi
asistenţei bolnavilor, deontologia a ţinut mult timp să se confunde cu morala individuală.
• Dezvoltarea medicinei moderne a fost influenţată de dezvoltarea tehnologiei şi de marile
descoperiri din acest domeniu. Cel mai renumit reprezentant al acestei epoci a fost Paracelsius,
care se ocupa de alchimie, astrologie, dar şi de etica şi psihologie, spunând: "Caracterul
medicului influenţează mai puternic starea bolnavului decât orice medicament".
• Din secolul al XVII-lea a început urbanizarea.
• În oraşele aglomerate condiţiile de viaţă şi igienă se deteriorau şi din aceasta cauză au apărut tot
mai des epidemii.
• Forţate de împrejurări, autorităţile construiesc mai multe spitale, dar paralel cu aceasta, nivelul de
acordare al îngrijirilor medicale, stagnează.
• Îngrijirea bolnavilor este făcută de măicuţe şi de îngrijitoare voluntare necalificate.
• Din acest motiv în Germania, în mijlocul secolului al XIX-lea a fost înfiinţată prima şcoala
unde pe lângă educaţie morală se învăţa şi îngrijirea bolnavului.
• Acesta a fost punctul de plecare al şcolilor sanitare de mai târziu.
• În această perioadă obligaţiile celor care îngrijeau bolnavii s-au înmulţit – pe lângă alimentarea şi
toaleta zilnică a bolnavului aveau obligaţia de a măsura temperatura, de a recunoaşte anumite boli
după semne şi simptome, de a aplica diete corespunzătoare îmbolnăvirilor.
• Pentru aceste noi atribuţii era nevoie şi de o pregătire teoretică.
• Războaiele, în general, dar mai ales cel de la mijlocul secolului al XIX-lea, au contribuit la
dezvoltarea medicinei concomitent cu dezvoltarea îngrijirii.
• Dintre acestea un rol important l-a avut Războiul din Crimeea, unde răniţii ruşi au fost îngrijiţi de
surori voluntare a căror instruire a fost organizată de chirurgul Pirogov.
• Pe cealaltă parte îngrijirea soldaţilor englezi şi francezi a fost asigurată de un grup de voluntari
organizaţi şi pregătiţi de Florence Nightingale.
• Ea a fost cea care după război a înfiinţat la Londra, în Spitalul St. Thomas, prima şcoala pentru
surori medicale.
• Ca cerinţa pentru a urma cursurile acestei şcoli, era "o cultură generală şi o integritate morală
ireproşabilă".
• Pe exemplul ei au fost înfiinţate şi în alte spitale şcoli pentru surori, contribuind astfel la creşterea
numărului de surori medicale calificate.
• În organizarea acestor şcoli Crucea Roşie înfiinţată în 1864 a jucat un rol important.
• La sfârşitul secolului trecut în mai multe ţări au fost organizate sistematic cursuri pentru formare
de instructori sanitari.
• În 1899 la Londra s-a înfiinţat Consiliul Internaţional al Surorilor Medicale cu scopul
uniformizării pregătirii profesionale a celor ce voiau să practice aceasta profesie, iar la New York
în cadrul Universităţii Columbia a fost înfiinţată o secţie separată care avea ca scop, pregătirea
teoretică şi practică a asistenţilor medicali.
• Dezvoltarea rapidă a societăţii şi medicinei, precum şi tehnologia apărută au determinat şi o
creştere calitativă a îngrijirilor medicale.
• Acest lucru fiind permanent are ca efect apariţia profesiei de asistent medical şi
indispensabilitatea acestuia în echipa medicală.
• Îngrijiri efectuate de medici, bărbieri-chirurgi, moaşe, băieşi, călugări, vraci
• Se exprimă primele critici asupra concepţiei lui Galenus şi ale şcolii arabe, considerate până
atunci intangibile, şi se redescoperă învăţătura lui Hippocrate.
• Preocupările se îndreaptă în special în direcţia anatomiei şi în 1543 apare opera monumentală a
lui Andreas Vesalius De Humani Corporis Fabrica (Cu privire la construcţia corpului omenesc),
moment crucial în istoria medicinii.
• Tot din această perioadă trebuiesc menţionate lucrările lui Girolamo Fracastoro (1478 - 1553), în
Italia, cu privire la bolile contagioase (descrie sifilisul sub forma unui poem intitulat Syphilis sive
Morbus Gallicus), şi ale lui Philippus Aureolus Paracelsus (1493 - 1541), medic şi alchimist în
Elveţia, asupra substanţelor cu acţiune vindecătoare.
• A fost meritul chirurgului francez Ambroise Paré prin succesele sale terapeutice să aducă
chirurgia în cadrul medicinei, considerată până atunci o meserie şi nu o artă, lăsată la dispoziţia
bărbierilor.
• În 1628 apare lucrarea anatomistului englez William Harvey Essay on the Motion of the Hearth
and the Blood, în care arată că inima funcţionează ca o pompă care asigură circulaţia neîntreruptă
a sângelui.
• Marcello Malpighi (1628 - 1711) de la Universitatea din Bologna (Italia) descoperă capilarele
sanguine, în timp ce în Anglia medicul Thomas Willis (1622 - 1675) vasele de la baza creierului.
• Thomas Sydenham (1624 - 1689), medic englez, face descrieri clinice amănunţite ale malariei,
recunoaşte deosebirea dintre scarlatină şi pojar şi face observaţii epidemiologice.
• În anul 1632 a fost introdusă Chinina în tratamentul malariei, prima substanţă cu adevărat eficace
în tratarea bolilor.
• În Italia, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, apar studiile de patologie ale lui Giovanni Battista
Morgagni (1682 - 1771) iar Lazzaro Spallanzani (1729 - 1799) infirmă teoria generaţiei spontane.
• În 1796 medicul englez Edward Jenner (1749 – 1823) introduce metoda vaccinării antivariolice.
• Asistenta publică, marile epidemii, prima şcoală pentru moaşe.
• Progrese in îngrijirea bolnavilor in sec. XIX si pana in prezent, evoluţia medicinei si
pregătirea cadrelor medii sanitare, personalităţii reprezentative.
• Numeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul şi tratamentul bolilor
precum şi în dezvoltarea intervenţiilor chirurgicale.
• În jurul anului 1819, în Franţa, René Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, până astăzi cel
mai utilizat instrument în examinarea medicală.
• Lucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franţa, asupra ţesuturilor pun bazele istologiei, în
timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania)studiază substraturile
anatomo-patologice ale bolilor şi emite cumoscuta teorie a patolgiei celulare.
• Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) şi ale
lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von Behring
(1854 - 1917) şi Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei.
• Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865)
introduce asepsia iar Joseph Lister (1827 - 1912), în Anglia foloseşte pentru prima dată fenolul
ca substanţă antiseptică.
• Claude Bernard în mijlocul elevilor săi
pictură de Léon Lhermitte, 1889
• Pe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 - 1878) asupra
funcţionării glandei tiroide, ficatului şi asupra sistemului nervos vegetativ şi ale lui Ivan Petrovici
Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiţionate.
• Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoaşterea structurii sistemului
nervos.
• Wilhelm Röntgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X şi le aplică în
investigarea organelor interne.
• Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas Morton în 1846,
a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller şi rachianesteziei în 1898 de
către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a chirurgiei.
• Caracteristică este combaterea efectivă a bolilor infecţioase prin vaccinări în massă, întroducerea
antibioticelor prin măsuri sanitare şi îmbunătăţirea condţiilor de viaţă.
• Tratamentul medicamentos specific cu substanţe chimice al bolilor infecţioase a început în
Germania cu lucrările lui Paul Erlich (1854 - 1915). În 1932 Gerhard Domagk (1895 - 1964)
descoperă sulfamidele iar în 1928 în Anglia Alexander Fleming (1881 - 1955) constată acţiunea
bacteriostatică a ciupercei Penicillium, din care biochimistul Howard Florey (1898 - 1968)
extrage Penicillina în formă pură, iniţiindu-se astfel era antibioticelor.
• Progrese importante au fost făcute în domeniul geneticii, descoperindu-se modul de transmitere a
caracterelor, structura cromosomilor şi rolul genelor precum şi structura chimică a acidului
dezoxiribonucleic (DNA), suportul fizic al informaţiei genetice.
• După ce se cunoşteau deja anticorpii serici ca factori esenţiali în mecanismele de apărare ale
organismului, în a doua jumătate a secolului al XX-lea se pune în evidenţă rolul diverselor
limfocite în imunitatea celulară şi producerea de anticorpi.
• În domeniul chirurgiei, transplantele de organe (în 1967 chirurgul sud-african Christian Barnard
efectuează prima transplantare de inimă) dau speranţe de supravieţuire multor bolnavi altfel
incurabili.
• După ce Charles Sherrington (1857 - 1952) efectuase studii fundamentale asupra funcţionării
sistemului nervos, canadianul Wilder Penfield (1891 - 1976) cercetează funcţiile scoarţei
cerebrale prin stimulări directe ale suprafeţei creierului în timpul unor intervenţii chirurgcale.
• Dezvoltarea Neurochirurgiei se datorează în special americanilor Harvey Cushing (1869 - 1939)
şi Walter Dandy (1886 - 1946).
• Cardiologia a făcut progrese diagnostice prin aplicarea unor metode ca angiografia, cateterismul
cardiac iar pe plan terapeutic prin implantarea de pace-maker, operaţiile by-pass în obstrucţiile
coronariene, operaţii în afecţiuni valvulare, medicamentele beta-blocante, dar şi prin cunoaşterea
şi adoptarea măsurilor de combatere a factorilor de risc (fumatul, obezitatea, sedentarismul,
hipertensiunea arterială, nivelul ridicat de colesterol).
• Cancerul rămâne mai departe o problemă dificilă, dar citostaticele s-au dovedit eficiente în unele
forme, ca leucemia şi altele.
• Din toate aceste progrese rezultă însă şi o serie de probleme de etică medicală, cele mai multe
controversate.
• Avem dreptul să prelungim suferinţa unui bolnav incurabil când el îşi doreşte un sfârşit cu ajutor
medical (moartea asistată) sau să menţinem într-o stare de viaţă vegetativă cu ajutorul aparatelor
un bolnav cu excluderea funcţională a scoarţei cerebrale (sindrom apallic) ?
• Este morală întreruperea sarcinii la cerere, sau numai în caz de boli grave ale mamei sau fătului?
• Avortul ar trebui complet interzis din motive morale sau religioase ?
• Este morală utilizarea pentru cercetare sau în terapeutică a ţesuturilor recoltate de la embrioni
umani ?
• La nici una din aceste întrebări nu se poate da un răspuns cu şanse reale de a fi unanim acceptat.
• În ultimul mileniu, o serie de descoperiri monumentale au revolutionat practica medicala.
Datorita lor au putut fi salvate milioane de vieti.
• La începutul secolului al XIX-lea, durata medie de viata în Europa era de 30 de ani.
• La o suta de nasteri, 40 de nou-nascuti mureau înainte de primul an de viata.
• Maladiile si infectiile, în majoritate cauzate de conditiile improprii, mizere de trai, duceau la o
pierdere masiva si incomensurabila de vieti omenesti.
• În comparatie cu media de viata a oamenilor anului 1000, astazi, în Occidentul industrializat,
aceasta a cunoscut o crestere de peste doua ori – de pâna la 76,5 ani pentru copiii nascuti în 1997,
în Statele Unite.
• Rata mortalitatii infantile s-a diminuat substantial fata de acum o mie de ani. Si în mod cert, în
urmatorul mileniu descoperirile din medicina vor contribui la asigurarea unei vieti si mai lungi si
mai sanatoase. Bunaoara, ultimele realizari ale geneticii ofera speranta unor noi tratamente care
sa vindece maladii necrutatoare precum cancerul, sa înlature tarele ereditare din familii si pe cât
posibil chiar sa încetineasca procesul îmbatrânirii.
• Iar recentele solutii datorate tehnologiei transplantului sugereaza ca deja s-au facut primii pasi în
dezvoltarea în mediu de laborator a organelor necesare înlocuirii celor vatamate.
• Dar oare toate aceste solutii salvatoare ar fi fost posibile fara descoperirile medicale de pionierat
ale ultimului mileniu? Câtusi de putin.
• INCEPUTUL SCHIMBĂRII

• William Harvey (1578-1657), care a devenit cunoscut ca părintele medicinei moderne, a elaborat
prima teorie despre circulaţia sîngelui.

• Anton van Leeuwenhoek (1632-1723) a folosit microscopul pentru a descrie bacteriile şi

protozoarele.

• Mai tîrziu Rene Laennec (1781-1826) a descris patologia tuberculozei.

• Ignatz Semmelweis (1818-1865) a explicat relaţia dintre spălarea mîinilor şi febra puerperală.

• Louis Pasteur (1822-1895) a descoperit bacteriile anaerobe şi procesul pasteurizării.

• Joseph Lister (1827-1912) a desvoltat tehnica sterilă.

• Societatea de Cruce Roşie. Organizaţii si asociaţii profesionale: OMS; ICN
• OMS
 – Organizatie ce coordoneaza programele destinate sa rezolve problemele de sanatate si sa
permita tuturor sa ajunga la un nivel de sanatate cat mai ridicat.
– Domeniile sale de actiune sunt: imunologia, educarea in domeniul sanatatii si distribuirea
de medicamente.
– Sediul central este dislocat la Geneva.
• Crucea Roşie
• La 4 iulie 1876, se înfiinţa Societatea „Crucea Roşie” din România, prin hotărârea Principelui
Ghica de organizare a unei societăţi de ajutor pentru militarii răniţi în război, România fiind
printre primele ţări din lume care a aderat la Convenţiile de la Geneva. Cu o activitate
neîntreruptă de-a lungul celor 130 de ani de existenţă, Crucea Roşie Română a răspuns de fiecare
dată provocărilor umanitare cu care ţara s-a confruntat
• Activă în războiul de independenţă, în primul şi al doilea război mondial, prezentă alături de cei
în nevoie - oameni afectaţi de marile epidemii care au lovit ţara, de cutremurele din 1940 şi 1977,
de secetele din Moldova, de inundaţiile din anii 70 şi cele care au urmat, organizaţia a reuşit de
fiecare dată, cu sprijinul oamenilor de toate categoriile, să vină în ajutorul celor mai vulnerabili,
să aline durerea celor loviţi de soartă.
• Refugiaţi, prizionieri, văduve de război, răniţi, sinistraţi, bolnavi, săraci, orfani, sunt categorii
pentru care Crucea Roşie Română a avut mereu uşa deschisă.
• ICN (CIN) - INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES ANR
• Asociatia de Nursing din Romania a fost infiintata 1997, fiind pana in prezent singura organizatie
de acest profil afiliata la INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES.
• Viziunea ANR - reprezinta comunitatea asistentilor medicali cu profil clinic din Romania
militand pentru protectia drepturilor acestora dar si pentru acordarea serviciilor nursing de calitate
pentru a permite imbunatatirea starii de sanatate a populatiei noastre.
• Misiunea ANR - trebuie sa asigure membrilor sai leadershipul, cunostintele si capacitatile
necesare pentru o educatie si practica de calitate in nursing.
• Scopurile ANR vizeaza:
• Îmbunătăţirea calitatii serviciilor nursing pentru protectia populatiei.
• Asigurarea protectiei nursingului ca profesie si a profesionistilor devenind VOCEA acestora.
• Valorile promovate de ANR sunt:

• Professionalism

• Respect si demnitate

• Transparenta

• Colaborare

• Onestitate

• Loialitate
• Beneficiile de a fi membru ANR includ:

• Educatia: programe de educatie continua, workshopuri, seminarii si conferinte anuale

internationale;
 • Informatii transmise prin revista, suplimente si scrisori care te tin la curent cu ceea ce este nou in
profesie/domeniu, cele oferite de biblioteca ANR sau chiar publicate de asociatie;

• Oportunitati de a participa la comitete, grupuri de lucru, Grupuri de Interes Profesional si sa ai

contacte cu colegii si alti profesionisti din sanatate;

• Influenta: influentarea politicilor, reglementarilor ce privesc sanatatea la nivel local, judetean,

national;

• Reprezentare: implicarea asistentilor medicali membri ANR sa reprezinte interesele

dumneavoastra la nivel guvernamental si neguvernamental;

• Comunicare cu alti profesionisti, organizatii profesionale din tara si din afara;

• Dezvoltare profesionala si promovarea in consecinta.

• Asociatia de Nursing din Romania a fost infiintata in martie 1990 sub denumirea de Asociatia
Asistentilor Medicali din Romania.
• Din 1995, ANR, este unica asociatie profesionala de gen din Romania, fiind organizanizatie
profesional stiintifica autonoma ce cuprinde asistenti medicali fara nici o discriminare,
organizatie apolitica, non guvernamentala si non profit.
• Obiectivele ANR:

• Imbunatatirea practicii nursingului prin:

o Informatii, programe de educatie continua.
o Grupuri de Interes Profesional, Comitete si Forumuri.

• Desfasurarea unor proiecte, cum este cel de etica, de exemplu.

• Organizarea intrunirilor profesionale: conferinte, simpozioane, mese rotunde.

• Imbunatatirea leadershipului la toate nivelurile.

• Dezvoltarea filialelor, a legaturilor acestora cu organizatii guvernamentale si non

guvernamentale.
 NURSINGUL , STIINTA SI ARTA
 AS. MED. PRINC. TAMAS SIMONA BOGDANA
 Definirea nursingului, scopuri, credințe și valori - Componentele nursingului: persoana
îngrijită, sănătatea/ boala, îngrijirea, mediul înconjurator, modelul, teoria, conceptul.
 Nursingul = ştiința şi arta de a îngriji omul sănătos şi bolnav;
Nursing = proces de îngrijire; esența nursingului este relația complexă profesional - terapeutică şi
empatică dintre nursă ( asistentă ) şi pacient.
OMS şi Consiliul Internațional al Nurselor defineşte nursingul ca o parte integrantă a sistemului
de îngrijire a sănătății care cuprinde :
- Promovarea sănătății;
- Prevenirea îmbolnăvirilor
- Ingrijirea bolnavilor de toate vârstele şi în toate stadiile bolilor, chiar şi în stadiul terminal.
~ Istoria profesiei medicale - istoria medicinii - este însăşi istoria vieţii.
~ Istoria profesiei medicale este partea integrantă a civilizaţiei umane cu statut de ştiinţă bine
conturată, în strânsă legătură cu toate ştiinţele:
§ Biologie
§ Istorie
§ Religie
§ Sociologie
§ Arheologie
§ Etnografie etc.
Şi cu toate artele:
§ Muzica
§ Pictura
§ Sculptura
§ Coregrafia etc.
Şi cu aproape toate domeniile vieţii sociale şi culturale.
 Istoria profesiei medicale studiază evoluţia istorică a triadei
 boală,
 bolnav,
 personal de îngrijire (medici, asistenţi, alte categorii ale corpului medical)
 la care se adaugă:
§ Studiul evoluţiei privind tehnica îngrijirii bolnavului (etape de îngrijire);
§ Aspecte istorice ale organizării sanitare;
§ Instituţii şi unităţi spitaliceşti;
§ Învăţământ de diferite grade pentru personalul medical;
§ Asociaţii profesionale;
§ Publicaţii medico-sanitare;
§ Şcoli şi formatori ai profesiei;
§ Personalităţi ale nursingului modern;
§ Muzee şi case memoriale.
 Obiectivele psihopedagogice
~ Studiul istoriei profesiei presupune în primul rând studiul celor 3 obiective psihopedagogice, care
să stimuleze motivaţia şi dragostea pentru cea mai nobilă profesie.
 Obiectiv afectiv - comportamental
~ Se adresează cu imperativele etice (morale):
 Să fii!
 Să ştii!
 Să devii! - cel mai bun profesionist
 Să fii om!
~ Acest obiectiv cuprinde dublarea responsabilităţii profesionale de cea umană, conform
aforismelor:
▪ A fi om înseamnă a fi responsabil. (Antoine de Saint Exupery)
▪ Prima datorie a omului este să fie uman. (J. J. Rousseau)
 Responsabilitatea cotidiană profesională
~ Este responsabilitatea profesională a asistentelor medicale ce poate fi exprimată mai bine prin
aforismele:
▪ Viaţa, acest dar preţios, Dumnezeiesc, este adeseori cu adevărat numai în mâinile sorei.
(Florence Nightingale).
▪ Face cât mai mulţi oameni omul care vindecă oameni. (Iliada - Homer).
 Dragostea şi ataşamentul
~ Se manifestă faţă de profesie şi se învaţă de la înaintaşi:
▪ Acolo unde este iubire de oameni este şi iubire faţă de profesie (Hipocratic).
▪ Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e (Marin Preda).
▪ Iubeşte-ţi profesia şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate şi, astfel, izbânda va fi deplină
(Victor Babeş).
 Obiectiv cognitiv
~ Se recunoaşte prin imperativele psihopedagogice:
 Să citeşti!
 Să înveţi!
 Să cunoşti!
 Să ştii!
~ Acest obiectiv porneşte de la conceptul de învăţare conştientă (capacitate caracteristică omului)
şi de la însuşirea valorilor istoriei profesiei, istoriei îngrijirilor, cu valenţe formativ-educative
desprinse din „istoria vieţii”:
▪ „Historia magistrae vitae” – Herodot.
▪ „Să avem cultul pios al înaintaşilor” – Vasile Pârvan.
▪ „Există două realităţi, a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simţim, dar fără de care nu
putem trăi: aerul şi istoria” – Lucian Blaga.
▪ „Toată viaţa să aibă în grijă un şcolar: pe tine însuţi” – Nicolae Iorga.
 Obiectivul psihomotor
~ Apelează la imperativele specifice:
 Să faci!
 Să practici!
 Să aplici!
 Să ştii ce să faci!
~ Şi acest obiectiv urmăreşte acţiunea de formare a comportamentului profesional, pentru crearea
deprinderilor şi aptitudinilor specifice prestaţiilor în nursing, în paralele cu pregătirea tehnică,
plecând de la atitudinea şi devotamentul precursorilor faţă de muncă şi satisfacţiile ei:
▪ „Părintele gloriei şi al fericirii este lucru” – Euripide.
▪ „Întăriţi trupul vostru prin munca şi mintea voastră prin studiu” – Socrate.
▪ „Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să cunoaştem cele prezente, să aplicăm cele învăţate” –
Hipocrate.
▪ „Numai atât ai trăit: cât ai muncit” – Goethe.
▪ „Cine a înălţat munca până la iubire, acela a coborât raiul pe pământ” – S. Mehedinţi.
▪ „Mi-am făcut din muncă o a doua natură” – G. Marinescu.
▪ „Datoria – munca profesională – era o adevărată religie pentru Edith Cavell” – Mărturia unui
contemporan despre eroina profesiei, E. Cavell.
 Ce este nursingul?
 Profesiunea de nursing presupune:
1) Promovarea sanatatii si prevenirea aparitiei bolii
Nursa trebuie sa fie capabila sa:
- Stabileasca nevoile de sanatate si factorii de risc pentru imbolnavire pe plan fizic,
psihologic si socio-cultural;
- Identifice si stabileasca resursele pentru luarea masurilor impotriva riscurilor pentru
sanatate, inclusiv resursele sociale, cat si cele personale ale indivizilor si ale celor
apropiati lor;
- Sfatuiasca si educe pacientii si apartinatorii acestora privind problemele de sanatate si sa
indrume pacientii la servicii relevante pentru ajutor si alinarea suferintelor.
- 2) Responsabilitatea acordarii ingrijirilor nursing generale
 In practicarea profesiunii sale, nursa trebuie sa urmareasca vindecarea, recuperarea si alinarea
suferintelor si sa realizeze aceasta cu respect pentru fiinta umana, dorintele, nevoile, asteptarile si
drepturile sale. In exercitarea indatoririlor sale nursa trebuie sa:

• Acorde ingrijiri cu profesionalism;

• Comunice si interactioneze cu pacientii si apartinatorii acestora intr-o maniera caracterizata pe

incredere si implicare.

• Identifice si evalueze nevoile pacientului de ingrijire prin prisma nevoilor intelectuale, spirituale
si culturale.

• Adune, coordoneze si analizeze datele pacientului pentru a elabora planul de ingrijire al

pacientului.

• Actioneze cu competenta in orice situatie.

 • Ia decizii competente si sa-si asume responsabilitatea ca planul de ingrijire sa fie implementat,
modificat cand este nevoie si pastrat ca document;
 Nursing înseamnă a îngriji, dar raportat la sistemul medical constituie o metodă sistematică,
organizată, ce permite acordarea de îngrijiri individualizate.
In ultimii ani termenul de nursing este acceptat, în sens larg, ca ştiința de a îngriji.
Pentru a fi un asistent medical competent, cu eficiență pentru bolnav, trebuie să cunoşti arta de a
îngriji.
 ICN – Consiliul Internațional al Nurselor:
 “Nursingul, ca parte integrantă a sistemului de asistență socială, cuprinde ocrotirea sănătății,
prevenirea bolilor şi îngrijirea bolnavilor fizic, psihic ( mental), ca şi a celor infirmi ( cu
dizabilități ) de toate vârstele, în toate formele de asistență socială şi aşezări comunitare.
Asistenții medicali sunt interesați de reacțiile individuale, familiale şi de grup în fața bolii şi
trebuie să răspundă problemelor reale sau potențiale de sănătate ale indivizilor sau comunității.
Aceste reacții umane reclamă o sferă mai largă de intervenții, de la restabilirea sănătății până la o
fază individuală a bolii, la dezvoltarea de politici pentru ocrotirea sănătății populației pe termen
mai lung”
 TEORII, MODELE, CONCEPTE DE INGRIJIRE
 Teoreticienii nursingului și conceptele cheie:
o Florence Nightingale
o Hildegard Peplau
o Virginia Henderson
o Marta Rogers, Calista Roy, Betty Newman,
Dorothea Orem, Nancy Roper
 TEORETICIENII NURSINGULUI SI CONCEPTELE CHEIE
 Florence Nightingale
 INFLUENTA NIGHTINGALE
 o femeie a schimbat forma şi direcţia nursingului şi a reuşit să-1 consacre ca pe un
domeniu de activitate respectat.
Această femeie extraordinară a fost Florence Nightingale.
 Născută la 12 mai 1820, ca a doua fiică a unei familii bogate, ea a fost numită după oraşul în care
s-a născut, Florenţa, Italia.
 Datorită statutului economic şi social ridicat al familiei sale, ea era cultivată, voiajată şi instruită.
 Printre persoanele influente pe care le cunoştea era de aşteptat ca ea să-şi găsească partenerul
dorit, să se căsătorească şi să-şi ia locul în socistate.
 Florence Nightingale avea alte idei.
 Ea dorea să devină nursă.
 Acest lucru era de neconceput pentru familia ei.
 Ea a continuat să călătorească împreună cu familia şi cu prietenii săi. În călătoriile sale i-a
cunoscut pe d-1 şi d-na Sidney Herbert, care începeau să devină interesaţi în reforma
spitalicească.
 Nightingale a început să culeagă informaţii despre spitale şi sănătatea publică, şi curând a fost
recunosctă drept o autoritate în materie.
 Tot timpul vieţii sale Florence Nightingale a scris mult despre spitale, salubritate,
sănătate şi statistici de sănătate şi, în special, despre nursing şi educaţia de nursing. Ea s-a
luptat pentru a înfăptuit o mare reformă în educaţia de nursing.
 În 1860 şi-a devotat toată energia creării unei şcoli de nursing, care a fost finanţată de Fundaţia
Nigntingale. Printre principiile de bază pe care Nightingale şi-a creat şcoala, erau următoarele:

• Nursele trebuie aă fie educate în spitale clinice asociate cu şcoli medicale şi organizate în acest
scop.

• Nursele vor fi selecţionate cu atenţie şi vor locui în cămine pentru nurse, potrivite pentru
formarea disciplinei şi a caracterului.

• Intendenta şefă a şcolii va avea cuvîntul hotărîtor asupra programei, asupra modului de existenţă
şi a tuturor celorlalte aspecte ale şcolii.

• Programa va include atît materialul teoretic cît şi experienţa practică.

• Profesorii vor fi plătiţi.

• Se vor ţine evidenţe asupra studenţilor, care vor trebui să frecventeze cursurile, să dea examene
orale preliminare, teste în scris şi să ţină un jurnal zilnic.
 Florence Nightingale a murit în somn la vîrsta de 9o ani.
 Săptămîna naşterii sale se sărbătoreşte în prezent sub forma Săptămînii spitalului naţional.
 Alte amănunte despre această doamnă fascinantă se pot afla din cartea Ceciliei Woodham Sraith
"Florence Nightingale".
 Dupa înfiinţarea şcolii Nightingale din Anglia, programele de nursing au înflorit, iar sistemul
Nightingale s-a răspîndit şi în alte ţări.
 Teoria V. Henderson
 Modelul conceptual (cadrul conceptual):
~ Este o imagine mentală, un ansamblu de concepte care permite reprezentarea realităţii.
~ Este dimensiunea esenţială de bază ce permite aplicarea propriei imagini privind îngrijirea.
~ Se stabileşte pe bază de valori şi postulate care sunt suportul teoretic al modelului conceptual
recunoscute şi acceptate şi care nu trebuie demonstrate.
 Postulate:
→ Orice individ tinde spre independenţă şi o doreşte.
→ Individul formează un tot caracterizat prin nevoi fundamentale.
→ Când una dintre nevoi rămâne nesatisfăcută, individul nu este „întreg”, „complet”,
„independent”.
 Valori (credinţe):
→ Asistenta are funcţii proprii.
→ Când asistenta preia din funcţiile medicului, cedează o parte din funcţiile sale unui personal
necalificat.
→ Societatea aşteaptă un anume serviciu din partea asistentei pe care nu-l poate primi de la
nici o altă persoană.
 Concepte cheie:
~ Individul sănătos sau bolnav este un tot complet, cu 14 nevoi fundamentale, ce trebuie
satisfăcute.
~ Acordarea îngrijirilor cu scopul de a păstra sau a restabili independenţa individului prin
satisfacerea nevoilor.
~ Rolul asistentei medicale în practica îngrijirilor este de suplinire.
~ Porneşte de la ideea nevoii fundamentale umane.
 Elementele care definesc profesia de asistent medical:
~ Scopul (idealul) profesional:
▪ De a ajuta pacientul.
▪ De a favoriza vindecarea.
▪ De a asista muribundul.
~ Obiectivul activităţii:
▪ Pacientul – sănătos sau bolnav.
~ Rolul profesiei:
▪ Suplinirea stării de dependenţă a pacientului.
~ Sursa de dificultate – pacientul nu poate răspunde la una din nevoi din cauza lipsei voinţei,
forţei, cunoştinţelor.
~ Intervenţii
~ Rezultat.
 Intervenţiile asistentei au în vedere:
~ Sursa de dificultate.
~ Manifestările de dependenţă.
~ Dependenţa potenţială → evaluează pacientul şi planifică intervenţia.
~ Dependenţa actuală → evaluează pacientul şi elaborează plan de îngrijire pentru aplicarea
intervenţiilor.
~ Dependenţă crescândă → continuă îngrijirea pacientului, iar după reevaluarea se elaborează un
nou plan de îngrijire.
~ Dependenţă permanentă → asistenta are rol de suplinire a funcţiilor pacientului şi educarea lui în
scopul adaptării la starea sa.
 Fiecare nevoie este caracterizată prin dimensiuni:
~ Dimensiune biologică.
~ Dimensiune psihologică.
~ Dimensiune sociologică.
~ Dimensiune culturală.
~ Dimensiune spirituală.
 Satisfacerea sau nesatisfacerea unei nevoi are consecinţe asupra satisfacerii sau nesatisfacerii
celorlalte nevoi.
 O nevoie nesatisfăcută poate să aibă una sau mai multe dimensiuni afectate.
 Teorii
 Plecând de la concepţia despre om şi a credinţelor sale fundamentale, conceptul de sănătate poate
fi redefinit ca "o stare de armonie, rezultată din echilibrul tendinţelor fundamentale ale fiinţei
umane". în acest mod de a vedea lucrurile, sănătatea ia în calcul fiinţa umană în toată
complexitatea, inclusiv cu capacităţile ei de a face faţă situaţiilor existenţiale.
 Această concepţie despre persoană şi sănătatea ei permite redefinirea obiectivelor şi metodelor de
intervenţie ale asistentelor medicale/nurselor, care se vor adresa atât individului şi grupului său de
apartenenţă, cât şi societăţii.
 Dacă iniţial cunoştinţele de nursing s-au dezvoltat neoficial, în 'jurul anului 1950 asistentele
medicale/nursele erudite au început să dezvolte teorii cu privire la conceptul de sănătate şi de
îngrijiri capabile să menţină sănătatea sau sa o redea atunci când intervine starea de boală.
 Treptat s-a reuşit definirea nursingului ca o profesie separată, distinctă de medicină.
 Astfel, cercetătorii în nursing au început să descrie modele conceptuale referitoare la situaţiile în
care o persoană sănătoasă, devine dependentă de acordarea îngrijirilor de sănătate.
 Dintre modelele cu cea mai mare aplicabilitate, mai ales în nursingul comunitar, amintim pe cele
ale lui Roy, Rogers, Johnson, Neuman, Orem, King.
 D. Orem
 (tema centrala, concepţia despre om, elemente cheie, definiţia nursingu-lui, concepţia despre
procesul de îngrijire, aplicabilitatea in practica îngrijirilor, originea teoriei.
 * Modelul de nursing impus de Orem a început odată cu descrierea rnlului asistentei
medicale/nurse de a ajuta persoanele care au probleme de .nilnmgrijire.
 Dezvoltat de Colegiul de Nursing al Universităţii Catolice din SUA, acest concept în care
nursingul era preocupat de autoîngrijire a fost lansat în anul 1985.
 Termeni importanţi ai acestui model sunt: autoîngrijirea, mijloace ale auto îngrijirii, deficitul de
autoîngrijire.
 Autoîngrijirea consta în acele activităţi pe care un individ le face pen¬tru sine, pentru a-şi
menţine viaţa, sănătatea şi starea de bine. Ori de câte ori cerinţa de autoîngrijire terapeutică este
mai mare decât mijloacele de autoîn¬grijire, atunci se considera că există un deficit de
autoîngrijire şi e nevoie de intervenţia nursingului.
 Pentru aplicarea sistemului de autoîngrijire în nursing, asistenta medicală/nursa întreprinde unul
din următoarele lucruri: acţionează, îndrumă, sprijină, furnizează, instruieşte.
 Aceste idei, în care nursa dobândeşte cunoştinţe pentru a-i ajuta pe oameni să se îngrijească
singuri şi împreună cu alţi membrii ai comunităţii să stabilească infrastructura necesară îngrijirilor
de sănătate esenţiale pentru fiecare, vor sta Ia baza strategiei îngrijirilor Primare de Sănătate
(IPS).
 Mişcarea IPS a apărut oficial în anul 1977, odată cu rezoluţia OMS în care se prevedea
"atingerea unui nivel de sănătate care să permită tuturor locuitorilor globului să adopte o viaţă
productivă din punct de vedere social şi economic. "Un an mai târziu, cu ocazia Conferinţei
Internaţionale de la Alma-Ata (1978), s-a stabilit ca acest obiectiv să fie atins prin intermediul
îngrijirilor primare de sănătate (IPS). Această rezoluţie a devenit cunoscută sub numele de
"Sănătate pentru toţi până în anul 2000". în anul 1981 au fost stabilite de către OMS obiectivele şi
strategiile pentru realizarea acestui proiect. în anuarul statistic al OMS privind sănătatea lumii, se
găsesc indicatorii globali pentru urmărirea şi evoluţia rezultatelor (1986J.
 Aceştia sunt grupaţi în patru categorii:
* politici de sănătate
* dezvoltare socială şi economică
* furnizarea îngrijirilor de sănătate
* starea de sănătate
 M. Rogers
 (tema centrala, concepţia despre om, elemente cheie, definiţia nursingu-lui, concepţia
despre procesul de îngrijire, aplicabilitatea in practica îngrijirilor, originea teoriei.
 Influenţat de modelul "sistemelor contemporane" descrise de Dorothy Johnson în anul 1968 la
Universitatea din Vanderllit SUA, Rogers va susţine în anul 1980 un model în care fiinţa umană
este considerată un sistem adaptativ. In acest sens, rolul asistentei medicale/nursei este să menţină
şi să întărească comportamentul adaptării, schimbând, dacă este cazul, comportamentele
ineficiente.
 • Ştiinţa "omului unitar", enunţată de Martha Rogers în anul 1970, a fost folosită în special pentru
elaborarea practicilor de cercetare în nursing.
 Ea va descrie aşa numitele "câmpuri de energie" ca model conceptual al fiinţei umane şi al
mediului în care aceasta habitează.
 Rogers conturează câmpul de energie ca parte a întregii persoane. "Câmpul uman reprezintă mai
mult decât corpul şi este diferit de suma părţilor sale". Cvadridimensionalitatea, descrisă ca
"transcendenţa interacţiunii timp-spaţiu", este una din caracteristicile câmpurilor de energie.
 O persoană clarvăzătoare poate vedea viitorul, transcedentând instantaneu timpul.
 Martha Rogers are meritul de a fi limpezit obiectivele nursingului, "atingerea de către individ a
potenţialului său maxim de sănătate".
 Ea a mai subliniat faptul că îngrijirile de sănătate/nursing se vor aplica atât indivizilor sănătoşi,
cât şi celor bolnavi, bogaţilor şi săracilor, în orice mediu: spital, domiciliu, şcoală, loc de muncă,
joacă etc.
 B. Neuman
 (tema centrala, concepţia despre om, elemente cheie, definiţia nursingu-lui, concepţia
despre procesul de îngrijire, aplicabilitatea in practica îngrijirilor, originea teoriei.
  În anul 1972 Betty Newman de la Colegiul de Nursing al Universităţii California din Los Angeles
enunţă aşa-numitul "model al sistemelor în îngrijirile de sănătate".
 El reprezintă un sistem deschis, compus din cinci variabile care interacţioneaza între ele:
fiziologică, psihică, socioculturală, de dezvoltare şi spirituală.
 Modelul are o reprezentare grafică sub forma unor inele concentrice. Inelul interior reprezintă
barierele de rezistenţă împotriva agresiunilor, cum ar sistemul imunitar şi mecanismele de apărare
specifice.
 Inelul mijlociu reprezintă starea normală de sănătate a clientului. Inelul exterior este o linie
flexibilă, ondulata, care acţionează ca o zonă tampon pentru a proteja clientul împotriva
stressurilor de orice natură.
 Agenţii stressanţi sunt definiţi ca fiind de natură interpersonală, intraperso-naîă, extrapersonală.
 Obiectivul major al nursingului în teoria Newman se referă la "stabilitatea sistemului".
 Astfel, prevenţia primara întăreşte linia flexibilă de apărare.
 Prevenţia secundară reduce gradul de reacţie la ageritul stressant, iar prevenţia terţiară ajută la
restabilire pentru obţinerea unei stări de sănătate maximă.
 Procesul de nursing, în modelul sistemelor lui Newman consta în trei etape:
 diagnosticul de nursing,
 obiectivele nursingului şi
 rezultatele nursingului.
 Callista Roy

 – Nursingul este cerut atunci când o persoană cheltuieşte mai multă energie în depăşirea
situaţiilor actuale, rămânându-i mai puţină energie pentru satisfacerea nevoilor de creştere,
supravieţuire, reproducere şi perfecţionare.

 Conform teoriei sale, îngrijirile trebuie să fie centrate pe individ şi pe sistemul său adaptativ.

 În 1976 propune 6 etape în procesul de îngrijire:

 aprecierea comportamentului bolnavului,

 influenţa factorilor,

 identificarea problemei,

 stabilirea obiectivelor,

 intervenţii şi evaluare.
Totodată pledează pentru utilizarea termenului de diagnostic de îngrijire.
• ASISTENTUL MEDICAL GENERALIST – FUNCTII SI ROLURI
· Funcțiile asistentului medical generalist în cadrul echipei de îngrijire
· Rolurile asistentului medical în cadrul echipei: autonome,delegate, interdependente
· Domenii de activitate
Calități necesare exercitării profesiei
• Definiţia asistentului medical

 Asistentă - nursă = doică, mamă adoptivă.

 Cea mai simplă definiţie – Asistenta este persoana care hrăneşte încurajează şi protejează
individul, persoana pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrâni.

 Florence Nightingale (1820-1910) – Nursa are rolul de a aduce pacientul în cea mai bună
condiţie pentru ca natura să acţioneze asupra lui.

 Virginia Henderson (1897-1996) – Să ajuţi individul, bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre
sănătate sau recuperare, să ajuţi individul să-şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sau
recuperarea sănătatea, cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoştinţele necesare
pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte singur de grijă, cât mai curând
posibil.
• CIN – Consiliul Internaţional al Nurselor

 Nursa este o persoană care a parcurs un program de formare complet aprobat de CIN, a trecut
cu succes examenele stabilite de CIN, îndeplineşte standardele stabilite de CIN şi este autorizată
să practice această profesie conform pregătirii şi experienţei sale.

 Asistenta medicală generalistă – este autorizată să îndeplinească acele funcţii şi proceduri care
sunt impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţie şi care sunt în concordanţă cu calificarea sa.

 Sora medicală este definită ca ajutor al asistentei medicale în ţările cu mai multe nivele de
personal sanitar mediu.
• A fi asistentă înseamnă
1. Să nu fii niciodată plictisită.
2. Să fii deseori frustrată.
3. Să fii înconjurată de probleme.
4. Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.
5. Să ai responsabilitate foarte mare şi autoritate foarte puţină.
6. Să faci diferenţă când intri în viaţa oamenilor.
7. Unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema.
8. Să vezi oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.
9. Să fii întotdeauna uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura, de curajul lor.
10. Să vezi viţa începând şi sfârşind.
11. Să ai victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
12. Să plângi mult.
13. Să râzi mult.
14. Să ştii ce înseamnă să fii om şi să fii uman.
• Rolul şi funcţiile asistentului medical conform legislaţiei în vigoare, normelor europene, ICN,
ANA, OMS.
 • In anul 1988, la Riga, a avut loc o sesiune tehnică a OMS în care obiectivul "Sănătate pentru toţi
până în anul 2000" a fost reînnoit. în anul 1990, directorul general al OMS, dr. Hiroschi
Nagajima, a reafirmat acest obiectiv ca fiind o problemă de justiţie sanitară şi socială
• Definiţiile date de OMS schiţează cel puţin opt elemente de sănătate esenţiale furnizate de IPS:
1. Instruirea privind problemele prevalente de sănătate şi metodele de a preveni şi controla.
2. Restructurarea învăţământului pentru a forma asistentele medicale/nurse capabile sa practice atât
în spitale, cât şi în serviciile comunitare şi să ofere îngrijiri primare de sănătate.
3. Promovarea unei alimentaţii corecte şi rezervele de apă.
4. îngrijiri de sănătate pentru mamă şi copil, inclusiv planificarea familială.
5. Imunizarea împotriva principalelor boli infecţioase.
6. Prevenirea şi controlul bolilor endemice.
7. Tratamentul bolilor curente şi a traumatismelor.
8. Furnizarea pentru comunitate a medicamentelor de bază, folosite în gospodărie.
• Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta individul să-şi menţină sau recâştige
sănătatea, să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi efectuat
singur dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare. Asistenta medicală trebuie să
îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi recâştige independenţa cât mai repede
posibil. (V. Henderson – februarie 1991).
• În prezent activitatea asistentei nu este totdeauna clară – pentru unii asistenta ajută medicul,
pentru alţii asistenta practică o meserie autonomă. Acest fapt face ca rolul ei să fie perceput
diferit.
• Rolul asistenţei medicale generale conform Conferinţei de la Viena – 1988:
a. Nevoia de a dezvolta servicii novatoare pentru asistenţa medicală care să pună accent pe sănătate
şi nu pe boală, ceea ce impune o revizuire a normelor profesionale.
b. Restructurarea, reorganizarea şi revizuirea programelor de formare a asistentului medical
pentru a produce la nivel de bază un cadru capabil să lucreze în spital sau comunitate.
c. Nevoia de a fundamenta activitatea medicală pe nevoi de sănătate, pe participarea populaţiei,
funcţie de caracterul epidemiologic, de mediul fizic şi social, funcţie de tipul de viaţă, de valorile
culturale, de consideraţiile etnice ale populaţiei respective.
• Rolul propriu al asistentei medicale:
~ Vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei.
~ Protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului.
~ Uşurarea suferinţei şi asistarea individului în ultimele momente de viaţă.
~ Stabilirea procesului de îngrijire.
~ Favorizarea integrării şi reintegrării în familie sau societate.
~ Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.
• Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură tehnică,
relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale, economice, culturale sau
spirituale ce privesc individul.
• Rolul delegat al asistentei medicale:
~ Vizează abilitatea asistentei de a îndeplini sarcinii şi de a aplica îngrijiri medicale sub prescripţie
medicală.
~ Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice.
~ Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire.
~ Aplicarea prescripţiilor medicale.
~ În absenţa medicului asistenta poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop menţinerea vieţii
până la sosirea medicului.
• Medicului îi revine responsabilitatea în executarea următoarelor tehnicii:
~ Injecţii şi perfuzii cu produse de origine animală – ce necesită control de compatibilitate
obligatoriu.
~ Prima injectare în cazul alergiei.
~ Recoltarea sângelui arterial pentru gazometrie.
~ Primul sondaj la bărbat.
~ Tehnici specifice blocului operator.
~ Anestezie generală, reanimare şi supravegherea pacienţilor în sala de trezire.
• Funcţiile asistentei derivă direct din rolul îngrijirilor medicale în societate. Sunt funcţii
universale şi constante, indiferent de locul sau timpul acordării îngrijirilor, indiferent de statutul
pacientului sau de resursele disponibile.
• Funcţiile asistentei medicale sunt
1. Funcţii de natură independentă (autonome).
2. Funcţii de natură dependentă (delegate).
3. Funcţii de natură interdependentă.
• 1. Funcţiile de natură independentă
a. Asistenta asistă pacientul temporar sau definitiv în îngrijiri de confort funcţie de vârstă, boală,
deficienţe fizice, psihice sau intelectuale, sociale.
b. Stabileşte relaţii de încredere cu pacientul, familia şi/sau anturajul.
c. Transmite informaţii, ascultă şi susţine pacientul.
d. Participă activ la promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
e. Planifică, organizează şi aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase.
• 2.Funcţii de natură dependentă de recomandările medicului:
a. Aplică metode de tratament.
b. Aplică metode de investigare.
c. Observă modificările provocate pacientului de boală sau tratament şi le transmite medicului.
d. Aplică metode de readaptare specifice.
• 3) Funcţii de natură interdependentă
a. Activitatea se desfăşoară în contextul echipei interdisciplinare complexe în domeniul sanitar,
social, educativ.
b. Acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social.
c. Acţiuni de educaţie pentru sănătate.
d. Acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.
e. Acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.
f. Acţiuni de cercetare şi învăţământ.
• Pentru exercitarea funcţiilor, asistenta medicală trebuie să utilizeze:
~ Cunoştinţe teoretice şi practice medicale.
~ Cunoştinţe de economie.
~ Cunoştinţe de informatică.
~ Cunoştinţe de psihologie.
~ Cunoştinţe de pedagogie etc.
• Alte funcţii specifice asistentei medicale
a. Funcţie profesională (rolul asistentei):

− Funcţie tehnică.

− Funcţie de umanizare a tehnicii.

− Funcţie de psiholog.

− Funcţie de promovare şi menţinere a sănătăţii.

− Funcţie de prevenire a îmbolnăvirilor.

− Funcţie de îngrijire şi recuperare.

• Funcţia profesională presupune din partea asistentei:
1. Să acorde îngrijiri directe.
2. Să educe pacienţii.
3. Să educe alţi profesionişti din sistemul de sănătate.
4. Să participe plenar la activitatea echipei de asistenţă medicală.
5. Să dezvolte îngrijiri medicale pe baza gândirii critice şi a cercetării.
a. Funcţie educativă – asistenta face educaţie pentru sănătate:

− Pacienţilor.

− Personalului din subordine.

− Studenţilor.

− Elevilor.
a. Funcţie economică

− Gestionarea serviciului.

− Organizarea timpului.

− Precizarea priorităţilor.

− Aprovizionarea materială.
a. Funcţie de cercetare

− Se dezvoltă pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale superioare.

• COMPETENTELE PROFESIONALE, CALITATILE SI ABILITATILE PERSONALE
SECIFICE ASISTENTULUI MEDICAL
• Practicarea îngrijirilor medicale presupune elemente de competenţă:
1. Cunoaşterea unui model - cadru conceptual – definit prin:

− Scopul profesiei.

− Beneficiarul activităţii.

− Rolul propriu.

− Dificultăţi întâlnite la nivelul pacientului.

− Natura intervenţiilor.

− Consecinţele intervenţiilor.
1. Cunoştinţe acumulate.

− Cunoştinţe profesionale.

− Cunoştinţe ştiinţifice – pentru înţelegerea fiinţei umane în dimensiunile sale fizice, intelectuale,
afective, sociale.

− Cunoştinţe tehnice – noţiuni de abilitate tehnică, procedee şi metode ştiinţifice ce servesc la

promovarea sănătăţii şi combaterea bolilor.

− Cunoştinţe relaţionale – capacitatea de a crea un climat adecvat de muncă şi de colaborare cu

pacientul, anturajul pacientului, echipa de îngrijire, comunitatea.

− Cunoştinţe etice – norme şi principii referitoare la valorile morale ale persoanei şi profesiei şi
care reglează buna conduită a asistentei.

− Cunoştinţe legislative – reglementări şi directive incluse în legi care guvernează activitatea

medicală şi protejează pacientul.
1. Cunoaşterea demersului ştiinţific al îngrijirilor.

− Demersul ştiinţific este un instrument de investigaţie, analiză, interpretare, planificare şi evaluare

a îngrijirilor.

− Se aplică individual.

− Este ştiinţific prin derularea logică şi sistematică.

 1. Aplicarea îngrijirilor ţinând cont de nivele de îngrijire (primară, secundară sau terţiară) şi de
specificul îngrijirilor de sănătate primară.
2. Relaţia asistentă – pacient – permite stabilirea unei comunicări eficiente:

− Comunicare funcţională – clară, eficace, cotidiană.

− Comunicare pedagogică – transmiterea informaţiilor despre boală, tratament, îngrijiri, recuperare.

− Comunicare terapeutică – relaţie de ajutor, de respect, acceptare, înţelegere şi empatie.

• Tipuri de acţiuni
▪ Acţiuni de susţinere şi ajutor oferind pacientului confort, tratament, îngrijiri, vindecare.
▪ Acţiuni de suplinire care ajută pacientul să găsească mijloace pentru rezolvarea problemelor.
▪ Acţiuni de protecţie pentru promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor.
• Calităţi asistentei medicale:
~ Calităţi morale.
~ Calităţi fizice.
~ Calităţi profesionale – tehnice.
• Asistenta medicală îşi desfăşoară activitatea în diferite medii, domenii sau locuri, cu scopul de a
preveni sau trata bolile → pentru îngrijirea celui suferind sau potenţial suferind.
• Pentru exercitarea profesiei sunt necesare anumite înclinaţii şi aptitudini, dublate de o bună
pregătire profesională → traduse prin trăsături morale ce vor influenţa pozitiv conduita
profesională.
• O conduită corespunzătoare contribuie la:
~ Alinarea suferinţelor.
~ Reducerea perioadei de îmbolnăvire.
~ Reintegrarea rapidă în societate.
• Calităţi morale
~ Empatie – capacitatea de a înţelege ce simt ceilalţi.
~ Altruism.
~ Amabilitate.
~ Atenţie.
~ Atitudine principială.
~ Bună gospodină.
~ Bunăvoinţă.
~ Calm.
~ Comunicativă.
~ Conştiinciozitate.
~ Colegialitate.
~ Fermitate.
~ Moderaţie.
~ Demnitate.
~ Devotament până la abnegaţie.
~ Ingeniozitate.
~ Iniţiativă.
~ Interes pentru noutate.
~ Luciditate.
~ Omenie.
~ Optimism.
~ Păstrarea secretului profesional.
~ Promptitudine în luarea deciziilor.
~ Punctualitate.
~ Răbdare.
~ Respectarea pudorii şi sensibilităţii pacientului.
~ Seninătate.
~ Spirit critic şi autocritic.
~ Spirit de echipă.
~ Stăpânire de sine.
• Calităţi morale
~ Empatie – capacitatea de a înţelege ce simt ceilalţi.
~ Altruism.
~ Amabilitate.
~ Atenţie.
~ Atitudine principială.
~ Bună gospodină.
~ Bunăvoinţă.
~ Calm.
~ Comunicativă.
~ Conştiinciozitate.
~ Colegialitate.
~ Fermitate.
~ Moderaţie.
~ Demnitate.
~ Devotament până la abnegaţie.
~ Ingeniozitate.
~ Iniţiativă.
~ Interes pentru noutate.
~ Luciditate.
~ Omenie.
~ Optimism.
~ Păstrarea secretului profesional.
~ Promptitudine în luarea deciziilor.
~ Punctualitate.
~ Răbdare.
~ Respectarea pudorii şi sensibilităţii pacientului.
~ Seninătate.
~ Spirit critic şi autocritic.
~ Spirit de echipă.
~ Stăpânire de sine.
• Calităţi fizice
~ Forţă fizică → pentru transportul materialelor, mobilizarea bolnavilor.
~ Rezistenţă fizică → serviciu în ture, ortostatism prelungit.
~ Mişcări sigure, coordonate.
• Calităţi profesionale
~ Pregătire pluridisciplinară – socială, tehnică, practică.
~ Însuşirea competenţelor de bază.
~ Cunoaşterea corectă a tehnicilor generale şi specifice de îngrijire.
~ Cunoaşterea aparatelor şi instrumentelor folosite în practica medicală.
~ Cunoaşterea metodelor de profilaxie a infecţiilor.
~ Dorinţă de perfecţionare continuă a pregătirii profesionale.
~ Cunoaşterea fişelor de execuţie a tehnicilor de îngrijire generală şi specială.
• Adoptarea unui stil de muncă corect
o Îşi organizează şi sistematizează activitatea → planifică îngrijiri medicale, elaborează
plan de îngrijire.
 o Cultivă spiritul de observaţie.
o Verifică periodic efectul activităţii prestate.
o Previne infecţiile intraspitaliceşti, autocontaminarea / autoinfectarea.
o Asigură predarea şi preluarea serviciului.
• Competente profesionale conform legislaţiei
• Practicarea îngrijirilor medicale presupune elemente de competenţă:
1. Cunoaşterea unui model - cadru conceptual – definit prin:

− Scopul profesiei.

− Beneficiarul activităţii.

− Rolul propriu.

− Dificultăţi întâlnite la nivelul pacientului.

− Natura intervenţiilor.

− Consecinţele intervenţiilor.
2. Cunoştinţe acumulate.

− Cunoştinţe profesionale.

− Cunoştinţe ştiinţifice – pentru înţelegerea fiinţei umane în dimensiunile sale fizice, intelectuale,
afective, sociale.

− Cunoştinţe tehnice – noţiuni de abilitate tehnică, procedee şi metode ştiinţifice ce servesc la

promovarea sănătăţii şi combaterea bolilor.

− Cunoştinţe relaţionale – capacitatea de a crea un climat adecvat de muncă şi de colaborare cu

pacientul, anturajul pacientului, echipa de îngrijire, comunitatea.

− Cunoştinţe etice – norme şi principii referitoare la valorile morale ale persoanei şi profesiei şi
care reglează buna conduită a asistentei.

− Cunoştinţe legislative – reglementări şi directive incluse în legi care guvernează activitatea

medicală şi protejează pacientul.
3.Cunoaşterea demersului ştiinţific al îngrijirilor.

− Demersul ştiinţific este un instrument de investigaţie, analiză, interpretare, planificare şi evaluare

a îngrijirilor.

− Se aplică individual.

− Este ştiinţific prin derularea logică şi sistematică.

4. Aplicarea îngrijirilor ţinând cont de nivele de îngrijire (primară, secundară sau terţiară) şi de
specificul îngrijirilor de sănătate primară.
5. Relaţia asistentă – pacient – permite stabilirea unei comunicări eficiente:
- Comunicare funcţională – clară, eficace, cotidiană.
- Comunicare pedagogică – transmiterea informaţiilor despre boală, tratament, îngrijiri, recuperare.
- Comunicare terapeutică – relaţie de ajutor, de respect, acceptare, înţelegere şi empatie.
• Tipuri de acţiuni
▪ Acţiuni de susţinere şi ajutor oferind pacientului
▪ confort,
▪ tratament,
▪ îngrijiri,
▪ vindecare.
▪ Acţiuni de suplinire care ajută pacientul să găsească mijloace pentru rezolvarea problemelor.
• Acţiuni de protecţie pentru
• promovarea sănătăţii şi
• prevenirea îmbolnăvirilor
• MEDIUL DE MUNCA AL ASISTENTEI MEDICALE
• Calitățile unui mediu sigur de muncă
• Riscuri / noxe / boli profesionale, evaluare
• Măsuri de protecția și securitatea sănătății: spălareamâinilor, igiena corporală, purtarea
echipamentului de protecție, evaluarea stării de sănătate la angajare și periodic, colectarea
deșeurilor medicale și igiena spațiilor de lucru, respectarea circuitelor funcționale
• SPITALUL
• Este o institutie sanitara destinata ingrijirii bolnavului si organizata pentru serviciu permanent
• Cuprinde urmatoarele parti componente functionale
• Sectiile de spital
• Serviciu de
• Primire
• Diagnostic
• Tratament
• Administrativ gospodaresc
• Policlinica
• Este unitatea sanitara care organizeaza asistenta medicala ambulatorie a populatiei pe ramuri de
specialitate
• Normele generale de protectie cuprind principii generale de prevenire a accidentelor de
munca,aceasta au ca scop eliminarea sau diminuarea factoriilor de risc existenti in sistemul de
munca.
• Normele generale de protectie a muncii se aplica tuturor persoanelor fizice si juridice,
romane sau straine, ce desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei, atat in calitate de angajat,
ucenici sau elevi si studenti, in perioada efectuarii practicii profesioanale.
• Obligatiile angajatorului privind securitatea si sanatatea in munca:
 • Angajatorul trebuie sa elaboreze si sa aduca la cunostinta angajatilor politica proprie de
prevenire a accidentelor de munca, sa imbunatateasca securitatea si sanatatea la munca, inclusiv
spre implementarea unui sistem de management al securitatii si sanatatii in munca
• Noxe profesionale ale activitatii medico sanitare
• Ingrijirea bolnavilor nu este lipsita de pericol
• Astfel prin
• Bolnavii – prin bolile de care sufera
• Aparatura si materialele cu care lucreaza
POT AVEA REPERCURSIUNI GRAVE ASUPRA PERSONALULUI SANITAR
• Personalul de ingrijire isi asuma acest risc din momentul in care se dedica profesiunii alese
• Volumul si intensitatea riscului pot fi insa foarte mult reduse
• Printr-un comportament corect la locul de munca
• Printr-o serie de masuri de protectie menite sa evite efectele daunatoare ale muncii cu
bolnavul
• Cauze generale
• Producatoare de accidente si boli profesionale in munca medico-sanitara sunt
• Umezeala
• Curentul electric
• Explozia gazelor sub presiune
• Efortul fizic incorrect dozat
• Actiunea substantelor
• Toxice
• Caustice
• Corozive
• Inflamabile
• Cauze specific muncii medico-sanitare
• Producatoare de accidente si boli profesionale sunt
• Iradiatiile ionizate
• Razele ultraviolet
• Infectiile din spitale
• Sensibilitate fata de unele
• Medicamente
• Dezinfectante
• Munca cu bolnavii
 • Iresponsabili moral
• Penali
• RISCURI
MANIPULARE INCORECTA A INSTRUMENTARULUI/ APARATURII MEDICALE
(INTEPARE, LOVIRE, STRIVIRE ETC.)
• PREVENIREA ACCIDENTELOR ŞI A ALTOR TIPURI DE EXPUNERE PROFESIONALĂ
• 1) expunere profesionala
- prin inoculari percutane:
- inţepare;
- tăiere.
- contaminarea tegumentelor care prezintă soluţii de continuitate;
- contaminarea mucoaselor.
- in timpul:
• - efectuării de manopere medicale invazive cu ace şi instrumente ascuţite;
- manipulării de produse biologice potenţial contaminate;- manipulării
instrumentarului şi a altor materiale sanitare, după utilizarea in activităţi care au dus la
contaminarea cu produse biologice potenţial infectate.
- prin intermediul:
- instrumentelor ascuţite;
- materialului moale;
- suprafeţelor, altor materiale utilizate in activitatea din unităţile sanitare;
- reziduurilor din activitatea medicală;
• metode de prevenire
• a) obiecte ascuţite:
- reducerea de manevre parenterale la minimum necesar;
- colectarea imediat după utilizare in containere rezistente la inţepare şi tăiere, amplasate la
indemână şi marcate corespunzator conf.Ord.MS 219 /2002, pentru:
- pregătire in vederea utilizării;
- distrugere;
- evitarea recapişonării, indoirii, ruperii acelor utilizate.
- de evitat scoaterea din seringile de uz unic.
• b) lenjerie:
- manipularea lenjeriei contaminate cu sânge şi alte produse biologice potenţial
contaminate cât mai puţin posibil;
- asigurarea unui ciclu corect şi complet de prelucrare - decontaminare.
- curăţenie şi decontaminare:
- folosirea mănuşilor la indepărtarea urmelor de sânge, alte lichide biologice sau ţesuturi;
- decontaminării echipamentului medical, a pavimentelor, pereţilor, mobilierului, ,
sticlăriei,
• c) reziduuri infectante (Ord.MS 219 / 2002)
- neutralizare prin ardere sau autoclavare
- colectare - recipiente impermeabile, marcate pentru diferenţierea clară prin culoare si
etichetare.
• d) igiena personală:
- spălarea mâinilor
- spălarea altor parţi ale corpului care au venit in contact cu produse biologice potenţial
 contaminate sau cu materiale potenţial contaminate;
- evitarea activităţilor cu risc de expunere:
- existenţa de leziuni cutanate;
- prezenţa unui deficit imunitar;
- graviditate;
• Atitudinea in cazul expunerilor profesionale cu produse biologice care fac obiectul
precauţiunilor universale
• inoculare percutană, intepătură, tăietură:
- spălarea la jet de apă curentă timp de 5 minute;
- aplicarea de antiseptice, dezinfectante, spălarea cu apă şi săpun sau detergent.
• expunerea mucoaselor:
- clătirea gurii cu apă curentă;
- clătirea mucoaselor oculare cu apă curentă sau ser fiziologic.
• raportarea evenimentului:
- medicului personalului;
- imediat dupa expunere;
- inregistrarea datelor de identificare a pacientului-sursă (dacă este posibilă
identificarea);
- inregistrarea unor date legate de personalul care s-a expus:
- momentul şi felul expunerii;
- primul ajutor.
• Medicul personalului decide:
- asupra personalului;
- asupra pacientului.
- consiliere şi consimtământ pretestare;
- testare privind statutul imunitar şi infecţios (HBV, HIV, HCV) in dinamică;
- urmărire clinică, profilaxie, tratament complicaţii ale expunerii.
• MOBILIZAREA PACIENTILOR – FACTOR DE RISC IN APARITIA DURERILOR SAU
ACCIDENTELOR LA NIVELUL COLOANEI VERTEBRALE.
• Mobilizarea pacientilor este o cauza predominanta a leziunilor si durerilor lombare aparute in
cursul acordarii ingrijirilor medicale.
• Este important sa se cunoasca si sa se utilizeze metode de manipulare destinate sa reduca
solicitarea coloanei vertebrale si toracelui si prin urmare sa reduca durerile si problemele de ordin
profesional.
• Pentru a preveni durerea si leziunile cauzate de mobilizarea pacientilor , trebuie inteleasa cauza
acestora.
• Cauzele durerilor lombare pot fi grupate in trei categorii :
1. munca suprasolicitanta;
2. incordarea ;
3. existenta unor leziuni la nivelul coloanei vertebrale.
• Munca suprasolicitanta, implica aplecari , ridicari sau perioade mai intense de munca , fiind o
cauza frecventa a durerilor lombare.
• Incordarea posturala este de asemenea o cauza frecventa a durerilor lombare. Pozitia aplecata cu
trunchiul orizontal , este o cauza obisnuita a incordarii posturale si multe persoane au senzatia de
anchilozare si dificultati la revenire in pozitia verticala. Leziunile lombare pot apare si in cazul
suprasolicitarilor severe.
• Se recomanda ca ori de cite ori este posibil , asistentii medicali sa evite ridicarea manuala a
pacientilor , utilizind dispositive de ridicare. Sunt insa situatii in care se impune ridicarea manuala
a pacientului.
• Exista tehnici de mobilizare ale pacientului care executate corect sunt relativ sigure pentru
asistentii medicali si confortabile pentru pacient.
• PRINCIPIILE MOBILIZARII PACIENTULUI :
1. Pregatirea mobilizarii:
• Inainte de a incepe mutarea pacientului, asistenta medicala trebuie sa aibe in vedere :

• scopul mutarii si starea pacientului;

• tipul dispozitivului mecanic disponibil pentru efectuarea mutarii;

• in absenta unui dispozitiv mecanic, se va identifica cea mai buna tehnica ce poate fi
utilizata precum si numarul persoanelor care vor participa la executarea tehnicii.

• daca actiunea de mobilizare a pacientului implica participarea mai multor asistenti

medicali este recomandat ca unul dintre acestia sa preia rolul de lider, asigurind
conducerea grupului prin explicatii clare adresate colegilor si pacientului.

• Este necesar ca mobilierul care incomodeaza sa fie indepartat, sa se aplice frinele

carucioarelor, sa se regleze inaltimea patului sau a scaunului cu rotile, sa fie pregatit
asternutul de pat.

• Inaintea mobilizarii pacientului, asistenta medicala trebuie sa cunoasca starea medicala a

pacientului ; sa aprecieze greutatea acestuia iar la nevoie sa solicite ajutor suplimentar; sa
cunoasca zonele sensibile sau dureroase ale pacientului( prezenta escarelor la care apare
riscul lezarii epidermei prin presare sau alunecare); sa identifice prezenta perfuziilor; sa
evalueze gradul de cooperare al pacientului.
1. Pozitia asistentei medicale in timpul mobilizarii:
• Pozitia picioarelor asistentei medicale este vitala pentru o manipulare sigura. Aceasta trebuie sa
stea in picioare , in echilibru cu greutatea pacientului si directia de deplasare . Un picior trebuie
plasat aproape de pacient pentru a-i prelua greutatea la inceputul deplasarii. Celalalt picior trebuie
asezat in directia miscarii si pregatit sa preia la rindul lui greutatea pacientului. Daca ridicarea
trebuie facuta de la nivelul solului , AM isi va aseza picioarele de o parte si cealalta , astfel incit
sa ridice intre genunchi.Nu trebuie ridicat niciodata pacientul in fata genunchilor , deoarece in
acest fel se ridica de la distanta . De asemenea pacientul , nu trebuie ridicat pe lateral deoarece
implica rasucirea coloanei vertabrale .
• Confortul pacientului , evitatea zonelor sensibile sau dureroase si o apucare sigura, ferma din
partea celui care ridica sunt principalele criterii de luat in seama. Maniera efectiva de prindere
aleasa, depinde de modul de sustinere al pacientului. Prin sistemul de prindere trebuie sa se
mentina controlul maxim asupra pozitiei si miscarilor pacientului.
• Intotdeauna inainte de a fi ridicat , pacientul trebuie asezat intr-o pozitie optima. In timpul
manevrarii, coloana vertebrala trebuie sa fie dreapta intotdeauna cu umerii pe cit posibil la acelasi
nivel si pe aceeasi directie cu pelvisul. Cind se ridica cu o singura mana , cealalta va fi folosita
 pentru a consolida trunchiul si pozitia spatelui. In acest fel mina libera este utilizata ca o pirghie
prin care se preia sarcina de pe coloana vertebrala pe umarul care se ridica.
• TEHNICI DE MANIPULARE ALE PACIENTULUI:
1. Metode de pridere ( apucare) utlizate de doua sau mai multe personae.
2. Metode de prindere folosite de o singura persoana.
3. Miscarea pacientului in pat – tehnici pentru doua sau mai multe persoane.
4. Schimbarea pozitiei pacientului.
5. Sprjinirea pacientului in timpul mersului.
• SUBSTANTE TOXICE SI RISCURI MICROBIENE
• Personalul medical este expus la o gama imensa de substante toxice din medicamente, produse
chimice si gazoase cu care lucreaza. El are dreptul sa cunoasca substantele toxice cu care vine in
contact in timpul activitatii. In acest scop , managerii untatilor sanitare sunt obligate sa asigure o
instruire adecvata , privind modul de manipulare al produselor chimice toxice.
• Riscurle pe care le prezinta aceste substante si in special efectele pe termen lung sunt adesea
incomplet cunoscute chiar de producatori , asteptind ca personalul medical care manipuleaza
aceste substente sa observe aparitia diferite simptome ca urmare a manipularii lor.
• Asistentii medicali sunt expusi permanenet la contactul cu substante toxice sau riscuri biologice.
In majoritatea cazurilor riscurile sau accidentele pot fi diminuate sau prevenite. Este esential ca
personalul medical sa constientizeze existenta acestor riscuri pentru a le putea preveni.
• In categoria substantelor de risc se pot incadra:
• 1. produsele chimice toxice;
• 2. gazele anestezice reziduale;
• 3. medicamentele citotoxice;
• 4. radiatiile.
• Cel mai raspindit efect secundar , in special in rindul asistentilor medicali , il reprezinta
dermatita profesionala.
• Asistentii medicali sunt expusi riscului datorita necesitatii spalarii frecvente a miinilor si
expunerii la o gama larga de iritanti cutanati: medicamente, substante dezinfectante, agenti de
curatire, manusi de cauciuc.
• Dermatita profesionala poate fi cauzata de trei grupe de substante:
1. iritanti cutanati primari;
2. sensibilizanti;
3. fotosensibilizanti.
• MASURI DE PROTECTIE PRIVIND DIMINUAREA SAU INLATURAREA RISCULUI
PRODUS PRIN CONTACTUL CU SUBSTANTE TOXICE
1. Personalul medical trebuie sa solicite informatii legate de substantele pe care le manipuleaza.
Producatorul este obligat sa furnizeze informatii despre produsele chimice comercializate.
Furnizarea informatiilor relevante este o parte importanta a responsabilitatii administratiei OMS
si Organizatia Internationala a Muncii (ILO) cer acest lucru. Informatiile de care trebuie sa
 beneficieze personalul medical include: numele substantei chimice, denumirea comerciala,
riscurile cunoscute, restrictii de depozitare, precautii pentru utilizare.
2. Ori de cite ori este posibil , iritantii potentiali trebuie inlocuiti cu substante inofensive, de
exemplu , etilen – oxidul este considerat atit de periculos ( cancerigen) incit utilizarea lui trebuie
interzisa complet. Uneori formaldehida este folosita ca substituent si desi nu este la fel de nociva,
are totusi unele efecte secundare care nu pot fi neglijate.
3. Folosind echipamentul de protectie se reduce contactul pielii cu substantele toxice, iar mastile vor
asigura un anumit grad de protectie impotriva aerosolilor si pulberilor toxice. Imbracamintea suplimentara
poate include manusi, halate, sorturi, ecrane pentru ochi, ochelari de protectie si ghete, in functie de
natura muncii si gradul de risc. In cazul persoanelor sensibilizate , manusile de cauciuc pot produce
inflamatii sau pot declansa dermatite. Manusile de cauciuc pot fi inlocuite cu manusi de PVC sau silicon
captusite cu bumbac. Manusile din bumbac pot fi folosite doar cind se manipuleaza pulberi , ele
neasigurind nici o protectie in cazul lichidelor.
4. Este foarte important ca locul de munca sa fie ventilat corespunzator, inclusiv cu sisteme mecanice de
ventilatie, sisteme indispensabile acolo unde se depoziteaza , se prepara sau se utilizeaza produse chimice
in concentratii ridicate.
5. Personalul care utilizeaza produse iritante, sensibilizante sau carcinogene de genul citostaticelor trebuie
sa fie corect instruit privind manipularea acestor produse.
6. Personalul medical este obligat sa raporteze orice aparitie a dermatitei sau a altor probleme
dermatologice; cauza lor trebuie atent investigate, iar personalul de conducere trebuie sa analizeze
necesitatea uno masuri suplimentare de protectie.
7. Este obligatoriu ca personalul medical sa acopere toate ranile sau eroziunile existente la nivelul
miinilor. Pentru spalarea miinilor se recomanda utilizarea unui sapun emolient , utilizind apoi crème
hidratante.
8. Personalul supus unor riscuri profesionale cunoscute trebuie atent monitorizat.Aceasta monitorizare
poate include examinari medicale, teste sanguine si de urina, teste dermatologice,
• GAZE ANESTEZICE REZIDUALE
• Numeroase observatii si experiente pe animale au stabilit ca si in concentratii reduse anestezicele
gezoase reziduale pot avea efecte severe asupra functiilor reproductive , atit in cazul femeilor cat
si al barbatilor. Ele au fost associate , de asemenea si cu bolile hepatices au cu cancerul.
• Cea mai puternica dovada sugereaza o legatura cu activitatea reproductive, in particular cu
avortul spontan. Un studio facut in cazul asistentelor medicale expuse cu regularitate
anestezicelor gazoase, a demonstrat o rata dubla a avorturilor spontane.
• De foarte mult timp se cunoaste efectul carcinogen al eterului. S-a descoperit ca si alte geze pe
larg utilizate precum: acidul nitros, halotanul., pentanul, triluenul, etanul si ciclopropanul prezinta
un risc potential , in special pentru anestezistii, asistentele medicale si tehnicienii de la salile de
operatii .
• EFECTELE POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE ANESTEZICELOR GAZOASE
REZIDUALE.
1. Efecte reproductive: la fenmei , diminuarea fertilitatii, incidenta crescuta a avorturilor spontane,
reducerea greutatii fatului, mortalitate perinatala, dovezi indicind asocierea cu malformatii
congenitale ca spina sifida, microcefalie, hidrocefalie, palato-schizie, malformatii cardiace. La
barbati, reducerea cantitatii de spermatozoizi si a mobilitatii lor, modificari spermatice care
conduc la avorturi sau malformatii congenitale.
2. Efecte carcinogene : a fost pusa in evidenta o incidenta sporita a cazurlor de cancer in rindul
personalului medical feminine , in spete, in rindul anestezistilor si personalului salilor de operatii
.
3. Efecte asupra ficatului: efectele hepatice importante au fost observate , de regula, la pacientii
carora li sau administrat asemenea anestezice, fapt care a condus la o stare de ingrijorare privind
efectele expunerilor pe termen lung a personalului medical.
4. Efecte asupra sistemului nervos: migrene, oboseala, iritabilitate, insomnie.
• MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA
EFECTELOR POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE ANESTEZICELOR
GAZOASE REZIDUALE.
1. Anestezicele gazoase pot scapa din mediul de lucru pe diferite cai : in momentul administrarii
effective de catre anestezist a gazului ; prin scurgeri din echipamentul fisurat; prin respiratia
pacientului;
2. Cea mai importanta masura preventiva este o ventilatie corespunzatoare a salilor de operatii
anexelor, incluzind sisteme de drenare pentru a colecta gazele reziduale si sisteme de ventilatie
pentru a filtrea permanent aerul. Echipamentul pentru anestezie trebuie verificat cu regularitate in
scopul detectarii fisurilor .
3. Trebuiesc efectuate masuratori regulate ale concentratiei gezelor anestezice reziduale din
atmosfera salolor de operatii. Rezultatele trebuiesc comunicate personalului.
4. Este obligatory intretinerea echitamentelor , dispozitivelor pentru anestezie, a ventilelor de
inchidere, garniturilor si containerelor, echipamentului de drenare si ventilatie.
• MEDICAMENTE
• Manualele de farmacologie consacra un spatiu importent analizarii efectelor secundare ( adesea
severe) ale medicamentelor , totusi cei care le manipuleaza acorda o atentie relative redusa
acestor posibile efecte. Este de neinteles deoarece asistentele medicale aloca o buna parte din
timpul de lucru manipularii medicamentelor si sunt expuse efectelor lor in mai multe moduri.

• Prin contactul direct : aplicarea cremelor sau unguentelor fara manusi, solutii care ajung prin
stropire pe piele sau ochi.

• Prin inhalare : amestecarea medicamentelor sub forma de pulberi sau la numararea tabletelor,
administrarea medicamentelor sub forma de sprayuri, medicamente care produc aerosoli .

• Prin ingestie: accidental direct sau indirect prin intermediul miinilor sau prin inghitire.
• Reactiile cutanate , cel mai raspindit effect al manipularii medicamentelor pot include dermatite
alergice de contact, sensibilizare sau dermatite fotocontact. O persoana sensibilizata in urma
expunerii la actiunea uni anumit medicament poate fi in continoare afectata si de alte substante.
Antibioticele, in special penicilina, neomicina constituie principala problema. Se estimeaza ca
intre 1 – 5 % din asistentele medicale care lucreaza cu antibiotice pot deveni sensibilizate.
• O data dobindita sensibilizarea la un anumit medicament in urma expunerii profesionale , exista
pericolul producerii unei reactii extreme de severe de genul socului anafilactic daca ulterior
persoanei sensibilizate I se va administra direct acdel medicament. Adesea este dificil de
identificat agentul sensibilizant.
• MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA
EFECTELOR POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE MEDICAMENTELOR.
• Personalul medical este obligat sa se informeze asupra efectelor secundare ale medicamentelor pe
care le manipuleza. Producatorul este obligat prin lege sa furnizeze informatii referitoare la
efectele secundare atit pentru pacient , cit si pentru cel care manipuleaza medicamentul.
1. Personalul medical care manipuleaza medicamente trebuie permanent sa-si spele miinile foarte
bine dupa administrarea acestora.Ranile trebuiesc protejate cu pansamente rezistente la apa.
2. Preparatele locale nu se vor administra niciodata cu mina. Este obligarorie utilizarea manusilor
sau spatulelor.
3. In timpul manipularii medicamentelor citotoxice sau altor tipuri de medicamente care impugn
masuri deosebite, este oblugatorie utilizarea echipamentului complet de protectie.
4. Este interzsa pulverizarea solutiilor in atmosfera.
5. Este obligatoriu indepartarea stropilor sau picaturilor prin spalere cu apa rece.
• MEDICAMENTE CITOTOXICE
• In ciuda efectelor toxice locale, deja cunoscute, prin contactul cu preparatele citotoxice si a
efectelor sistemice pe termen lung, presupuse , politicile privind protectia persoanelor care
manipuleza, prepara si administreaza aceste substante deosebt de toxice, tind sa fie aleatoare si
intimplatoare cu mari variatii. Dovezile privind efectele sistemice ale medicamentelor citotoxice
asupra personalului medical care le manipuleaza sunt neconcludente si controversate, variind
considerabil de la un medicament la altul. Efectele locale sunt insa bine documentate. Reactiile
inregistrate include inflamatii ale mucoaselor , pgmentarea epidermei, ulceratii corneene daca
sunt contaminate ochii. Cu o lista de preparate citotoxice in continua crestere , este rezonabil sa se
presupuna ca toate sunt potential periculoase sitemic pentru cei care le manipuleaza si sa se
elaboreze procedure de lucru adecvate totusi, multe spitale nu au politici sau proceduri de lucru
cu preparatele citotoxice, nivelul dee ignorare al riscului fiind inspaimintator de mare.
• Caile de contaminare pot fi :

• Prin inhalare: aerosolii sau ceata provenita de obicei din seringi sau flacoane inchise cu
dopuri de cauciuc atunci cind se extrage solutia, prezinta posibil cel mai mare risc pentru
personalul medical. Acest pericol este ignorat pentru ca este invizibil.

• Prin ingerare, desi posibila , aceasta metoda de contaminare este putin probabila.

• Prin contact cutanat: poate avea un effect irritant. Anumite medicamente pot fi absorbite
sistemic prin piele.
• RISCURI MICROBIOLOGICE
• Spitalele sunt pline de germeni a caror periculozitate este deosebita prin aceea ca nu sunt
vizibili. Pericolele care nu se vad tind sa fie ignorate , minimizate sau uitatate.
• Asistentele medicale sunt expuse acestui risc deoarece ele vin in contact strans cu pacientii
infectati. Cei mai raspinditi germeni in spital sunt bacteriile care au dezvoltat tulpini rezistente la
antibiotice , facind mult mai dificil controlul infectiilor.
• Principalele cai de transmitere a infectiilor sunt :

• ingestie – alimente infectate sau maini nespalate;

• inoculare – ace contaminate;

• implantare – in cazul unei taieturi sau rani infectate;

• inhalare ;
 • Principalele reguli pentru autoprotectia im potriva infectiilor sunt urmatoarele:

• spalatul frecvent al mainilor cu apa si sapun;

• acoperirea ranilor cu pansamente rezistente la apa;

• raportarea tuturor cazurlor de infectare;

• MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA
EFECTELOR POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE INFECTIILOR
INTRASPITALICESTI
Politici preventive ale spitalelor :
• Spitalele trebuie sa aiba politici de control a infectiilor clare si bine cunoscute de intregul
personal. Sunt spitale care si-au constituit comitete de control a infectiilor care pot colecta date
privind episoadele infectioase si sanatatea personalului, furnizind informatii privind riscurile
potentiale . Politicile si procedurile agreate trebuie sa fie afisate vizibil in toate sectiile spitalului.
Masurile de igiena adoptate:
• Igienizarea inadecvata poate mari considerabil riscul infectiilor. Echipamentul de igienizare(
pamatufurile, carpele, buretii, periile, galetile) trebuie spalat zilnic cu apa fierbinte si detergenti si
pastrat uscat. S-a demonstrat ca numarul bacteriilor din aer se dubleaza dupa maturarea pardoselii
cu mana. Aspiratoarele speciale cu filtre de aer inglobate sau pinza de bumbac impregnate in
petrol sau pamatufurile de plastic sunt mai sigure si mai eficiente. Aspiratoarele trebuie sa se
incadreze in limitele admise pentru zgomot. Covoarele trebuie aspirate zilnic iar pardoselile
trebuie sterse si spalate cu detergent. Suprafetele situate mai sus de nivelul pardoselii
trebuie aspirate sau sterse cu o cirpa umezita in apa cu detergent. Dezinfectantii sunt activ numai
in stare umeda. Solutiile varsate care contin agenti bacterieni trebuie sterse cu un dezinfectant
fenolic solubil. Cele care contin agenti virali trebuie acoperite cu prosoape de hirtie imbibate cu
solutie de hipoclorit 1% si lasate 30 min.
Masuri de autoprotectie ale personalului angajat:
• Spalarea miinilor dupa un contact direct cu pacientul sau dupa contactul cu un material
contaminat este probabil singura masura preventiva mai importanta si eficienta atit pentru
protectia proprie cit si pentru reducerea riscului de infectie incrucisata. Pentru reducerea maxima
al numarului de bacterii se recomanda spalarea miinilor cu solutie de clorhexidina 4%.
• Utilizarea imbracamintii de protectie:
• Imbracamintea de protectie folosita in mod corespunzator are un rol important atat in protejarea
asistentului medical dar si a pacientului in reducerea infectiilor incrucusate. Halatele asigura
protectia bratelor si umerilor dar sunt usor penetrate de umezeala sau bacterii. Ele trebuie
schimbate ori de cite ori este nevoie.
• Riscul contactarii unei infectii prin intermediul miinilor este intotdeauna inlaturat prin spalarea
lor regulata dar utilizarea manusilor sterile de unica folosinta poate fi de neinlocuit in anumite
situatii .
• Mastile chiar cele chirurgicale sunt numai partial eficiente impotriva aerosolilor infectiosi sau a
microorganismelor din aer. Chiar daca tesatura mastii asigura o buna filtrare , aceasta se pierde in
cazul in care nu este fixata corespunzator.
• Ochelarii de protectie feresc ochii impotriva stropirii cu sange infectat de la bolnavii cu hepatita
B sau cu SIDA din cursul nasterilor sau chirurgiei dentare.
• Masuri de manipulare ale probelor biologice.
• Probele trimise pentru examinare microbiologica trebuie inchise in pungi de plastic cu formularul
de analize pastrat separat. Scopul este de a asigura transportul probelor in siguranta.In fiecare
spital trebuie sa existe un sistem bine cunoscut de etichetare a probelor pentru a atrage atentia
personalului care le manipuleaza asupra naturii lor.
• Masuri privind evacuarea reziduurilor:
• In acest scop trebuie elaborate politici clare privind evacuarea reziduurilor. Aceste politici trebuie
facute cunoscute personalului medical prin sedinte de instruire si orientare.
• Monitorizarea sanatatii personalului:
• Personalul medical in curs de angajare trebuie supus unui examen medical . Se recomanda
vaccinarea impotriva hepatitei B , efectuarea testelor de sensibilizare la tuberculina si vaccinarea
BCG. Personalul medical trebuie instruit privind adoptarea masurilor de autoprotectie impotriva
infectiilor si sfatuit sa raporteze aparitia oricarei afectiuni . Toate episoadele infectioase se vor
raporta iar cunostintele accumulate trebuie aplicate in politici de prevenire.
• Masuri de protectie si Securitate a sanatatii
• Pericolele izvorite din actiunea noxelor profesionale pot fi evitate prin masuri de protective
adecvate
• O importanta deosebita revine echipamentului de protectie
• Halat
• Masca
• Manusi
• Pantofi comozi
• Definitie
• Este o bariera intre personalul medico-sanitar si sursa de infectie reprezentata de persoanele
ingrijite
• Boneta
• Protejeaza parul de agentul patogen
• Evita caderea firelor de par
• Masca faciala
• Protejeaza tegumentele si mucoasele bucale si nazale
• Se schimba la 4 ore
• Halat
• Incaltaminte comoda
• Manusi de protectie
• Atentie
• Pastrarea hainelor de oras in dulapuri individualizate
• Durata maxima de purtare a unui echipament de protectie – 3 zile
• Echipamentul de protectie trebuie sa fie curat
• Se interzice purtarea
• Bijuteriilor
• Unghilor lungi
• Spalarea miinilor
• Definitie
• Gestul obligatoriu cu care se incepe pregatirea personalului medico-sanitar pentru efectuarea
oricarui act medical
• Spalarea miini este o procedura importanta de prevenire a infectiilor, care consta in frecarea
miinilor una de alta pe toate partile cu apa calda si sapun
• Indicatii
• La intrarea si iesirea din
• Serviciu
• Salon
• Inainte si dupa
• Fiecare tehnica de ingrijire
• Administrarea medicamentelor
• Distribuirea alimentelor
• Dupa scoaterea
• Mastilor
• Manusilor
• Dupa folosirea
• Batistei
• Toaletei
• Colectarea deseurilor rezultate din activitatea medicala
• Definitie
• Sunt reziduri rezultate din activitatea medicala
• Acestea pot fi
• Periculoase
• Nepericuloase
• Deseurile nepericuloase
• Sunt deseurile asimilabile cu cele menajere si care nu prezinta risc pentru sanatatea umana si
mediu
• Ambalajele materialelor sterile
• Hirtie
 • Ghips
• Resturi alimentare
• Ambalaje din material plastic
• Se colecteaza la locul de producer in recipiente in interior cu saci negrii
• Deseuri periculoase
• Sunt deseuri care prezinta un risc real pentru sanatatea umana si pentru mediu
• Clasificare
• Deseuri anatomopatologice si parti anatomice
• Deseuri infectioase
• Deseuri intepatoare
• Deseuri anatomopatologice si parti anatomice
• Care includ
• Organe
• Fragmente de tesuturi
• Singe
• Fluide biologice ale organismului uman
• Fetusi
• Placente
• Biopsii
• Se colecteaza la locul de producer in cutii cu pereti rezistenti la actiuni mecanice de culoare
galbena marcata cu pictograma pericol biologic prevazute in interior cu saci de culoare galbena
• Deseuri infectioase
• Sunt deseuri care contin sau au venit in contact cu singe, orice fluide biologice si care pot contine
o concentratie de germeni insemnata
• Comprese
• Manusi
• Seringi fara ac
• Truse de perfuzie
• Pungi de
• Singe
• Plasma
• Colectare urini
• Deseuri intepatoare
• Se colecteaza in cutii de plastic
 • Este interzisa recapisonarea acelor
• EDUCAREA PERSONALULUI SI FORMAREA
• Unitatea este obligata sa educe si sa formeze angajatii in urmatoarele situatii
• La angajare
• La preluarea unei noi sarcini de lucru
• La trecerea pe alt post
• La introducerea de echipamente noi
• La modificarea echipamentelor
• La introducerea de tehnologii noi
• La recomandarea
• Medicului sef de sectie
• Medicului CPCIN
• Coordonatorului activitatii de protectia mediului
• Periodic de catre asistenta sefa
• Respectarea circuitelor functionale
• Definitie
• Circuit aseptic – reprezinta sensul circulatiei in interiorul unei unitati sanitare care
asigura conditiile de protective impotriva microbiilor sau agentiilor patogeni
• Circuit septic – reprezinta sensul circulatiei in interiorul unei unitati sanitare care indica
introducerea germenilor patogeni generatori de infectii
ORICE UNITATE SANITARA FUNCTIONEAZA PE BAZA PRINCIPIULUI SEPARARII
CIRCUITULUI SEPTIC DE CEL ASEPTIC
• Scop
• Aplicarea regulamentului privind circuitele este cunoasterea si sensul de desfasurare a activitatii
medicale pentru urmatoarele circuite, pentru a se preveni aparitia infectiilor associate
interventiilor medicale
• Circuite
• Medicamente
• Alimente
• Vesela
• Lenjerie
• De sterilizare a instrumentelor si materialelor
• Intrare/iesire a personalului
• De primire a bolnavilor in spital
• Vizitatorilor
• Circuitul medicamentelor
• Definitie
• Medicamentele
• sunt substante naturale sau de sinteza utilizate in scopul
• Vindecarii
• Ameliorarii
• Prevenirii unor boli
• Sunt fabricate industrial sau in farmacie conform retetelor magistrale
• Circuitul aseptic
• Farmacia este un serviciu unic pe spital cu circuit inchis care asigura
• Primirea medicamentelor de la firma producatoare
• Depozitarea medicamentelor intr-un spatiu special amenajat
• Prepararea medicamentelor
• Eliberarea medicamentelor
• Medicul stabileste medicatia zilnica pentru fiecare pacient
• Medicatia este consemnata in FO a pacientului si in condica de medicatie
• Conform indicatiilor din condica de medicatie farmacia elibereaza medicamentele
• Medicametele sunt depozitate in dulapul cu medicamente al sectiei respective si se distribuie
conform orarului
• Circuitul septic
• Resturile de medicamente ramase de la pacienti sunt scoase din circuit fiind considerate septice
• Sunt depozitate in containere speciale pentru a fi incinerate
• Circuitul alimentelor
• Definitie
• Blocul alimentar prepara alimente pentru
• Pacienti
• Insotitori/apartinatori
• Personalul care maninca in spital
• Circuit aseptic
• Blocul alimentar este dotat cu spatii care asigura o buna functionalitate a alimentelor
• Bucataria are un circuit inchis cu acces direct din interior pentru aprovizionarea cu materii prime
si pentru evacuarea deseurilor menajere
• Transportul alimentelor preparate se face cu carucioare destinate numai acestei activitati pe
circuit functional separate de restul circuitelor functionale
• Personalul care lucreaza in oficiu este controlat periodic din punct de vedere medical si nu este
implicat in alte activitati de ingrijire
• Bucataria dietetica intra in structura spitalelor cu profil pediatric sau care au in componenta sectii
de nou nascuti si copii mici pina la 3 ani
• Circuit septic
• Reprezinta resturile alimentare ramase in urma distribuirii meselor si trebuie aruncate
• Se decontamineaza si pe urma sunt aruncate la container
• Circuitul veselei
• Definitie
• Oficiul de depozitare reprezinta spatial in care are loc
• Decontaminarea
• Dezinfectia
• Deparazitarea veselei
• Circuitul aseptic
• Vesela
• Spalata
• Sterilizata
• Oficiu de depozitare are circuit inchis
• Circuitul septic
• Vesela, tacimurile folosite
• Necesita
• Dezinfectie
• Decontaminare
• Circuitul lenjeriei
• DEFINITIE
• Spalatoria este/sau reprezinta unitatea functionala in care se desfasoara fluxul tehnologic
de prelucrare pentru obtinerea lenjeriei ca produs finit
• Circuitul aseptic
• Lenjerie
• Curata
• Dezinfectata
• Sterilizata
• Depozitarea si transportul lenjeriei
• Lenjeria curate se depoziteaza in spalatorie in zona curate
 • Depozitarea se face pe rafturi
• Etichetate
• Numerotate
• Se asamblazea in saci noi , sterili pentru transport
• Se folosesc carucioare curate
• Pe sectie depozitarea se face in spatii special amenajate, ferrite de praf si umezeala
• Infirmiera tine la nivelul sectiei evidenta lenjeriei predte si ridicate de la spalatorie
• Circuitul septic
• Lenjeria murdara care reprezinta totalitatea lenjeriei folosite fiind contaminate
• Colectarea si ambalarea lenjeriei
• Se colecteaza si se ambaleaza la locul de producer in asa fel incit sa fie cit mai putin
manipulate
• Se interzice sortarea lenjeriei la locul producerii
• Se transporta in saci impermeabili
• Personalul care executa colectarea lenjeriei va trebui sa verifice printer articolele de
lenjerie sa nu existe obiecte intepatoare/taietoare
• Personalul care transporta lenjeria murdara trebuie sa aibe echipament de protectie
corespunzator
• La trecerea dintr-o zona in alta personalul este obligat sa-si schimbe uniforma de lucru
prin vestiarul filtru
• Circuitul instrumentelor si materialelor sanitare
• Definitie
• Reprezinta totalitatea ustensilelor necesare investigatiilor si interventiilor medicale
• Circuitul aseptic
• Reprezinta instrumentarul steril
• Circuitul septic
• Reprezinta instrumentarul contaminat
• Circuitul personalului medical
• Definitie
• Personalul medical este echipa care executa servicii medicale in beneficiul bolnavului
conform pregatirii profesionale dar si legilor in vigoare
Circuitul intrare/iesire trebuie sa contina
- Vestiare
- Dulapuri
- Dusuri
 • Circuitul bolnavului
• Definitie
• Bolnavul reprezinta persoana care beneficiaza de servicii medicale in unitatea de spital
• Circuitul aseptic
• Este persoana care a fost supusa tratamentului de
• Prevenire
• Combatere
• Vindecare
FARA SA PREZINTE INFECTII
- Bolnavii fara infectii sunt internati in sectia care cuprinde saloane cu bolnavi aseptici
• Circuitul septic
• Pacientul care este internat in unitatea de spital cu diferite infectii ce necesita
• Interventii
• Investigatii
• Tratament
IN FUNCTIE DE AGENTUL ETIOLOGIC CARE A PROVOCAT INFECTIA
BOLNAVII CU INFECTII SUNT INTERNATI IN SECTORUL SEPTIC
• CIRCUITUL VIZITATORILOR
• DEFINITIE
• Persoana sau persoanele care viziteaza pacientul cit timp este internat
• Vizitele incep la ore fixe stabilite de conducerea spitalului
• Vizitatorii vor primi
• Halate de unica folosinta
NEVOILE FUNDAMENTALE

Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definitia celor 14 nevoi fundamentale, cu

componentele bio-psiho-sociale, si culturale ale individului.
Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi este telul profesiei de
asistenta medicala.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta trebuie sa stie ca o nevoie
fundamentala este o necesitate vitala, esentiala a fiintei umane pentru a-si asigura starea de bine, in
apararea fizica si mentala.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. A comunica. → necesitatea de a schimba informaţii cu semenii printr-un proces dinamic verbal şi
nonverbal.

~ Integritatea organelor de simţ

~ Integritatea aparatului locomotor.
~ Supravegherea bolnavului, observarea faciesului, a stării psihice, a somnului şi a reactivităţii
generale.

~ Debit verbal.
~ Expresie verbală şi nonverbală.
2. Nevoia de a se MIŞCA şi a avea o buna postură → necesitatea de a fi în mişcare, de a se mobiliza,
de a păstra anumite poziţii.

~ Observarea poziţiei bolnavului.

~ Schimbarea poziţiei bolnavului
~ Mobilizarea bolnavului
~ Efectuarea transportului bolnavului in spital
3. Nevoia de a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi mucoasele. → necesitatea de a menţine o
ţinută decentă, piele curată, sănătoasă.

~ Pregătirea patului si accesoriile lui .

~ Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat .
~ Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a bolnavului.
~ Condiţii de păstrare a igienei.
~ Escarele de decubit.
4. Nevoia de a se ÎMBRĂCA si DEZBRĂCA. → necesitatea de a purta haine adecvate.

~ Dezbrăcarea si îmbrăcarea bolnavului in pat.

~ Semnificaţia hainelor, asortare, alegere, calitate.
~ Capacitate de a se îmbrăca.
5. Nevoia de a respira si a avea o CIRCULAŢIE adecvata. → captarea oxigenului din mediu extern,
necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina bioxidul de carbon rezultat din arderi
celulare.

~ Observarea şi notarea respiraţiei

~ Administrarea oxigenului – oxigenoterapie
~ Măsurarea si notarea pulsului
~ Măsurarea si notarea T.A.
6. Nevoia de a MENŢINE temperatura corpului in limite normale. → necesitatea de a menţine
temperatura corpului la valori normale, constante.

~ Măsurarea şi notarea temperaturii

 ~ Hipertermia – arsura.
~ Hipotermia – degerătura.
~ Valori patologice de temperatură.
~ Sindromul febril.
~ Frisonul.
~ Aplicarea agenţilor fizici:
o Utilizarea frigului sub forma uscata
o Utilizarea căldurii uscate si umede
o Aplicarea revulsivilor.
7. Nevoia de mAnca si a bea . → necesitatea de a ingera şi absorbi alimente de bună calitate şi în
cantitate suficientă.

~ Observarea apetitului si modului in care bolnavul respecta prescripţiile medicale.

~ Calcularea raţiei alimentare
~ Întocmirea foii de alimentaţie zilnica
~ Asigurarea alimentaţiei dietetice a bolnavilor.
~ Alimentarea activa si pasiva a bolnavilor
~ Alimentaţia artificiala
~ Prelucrarea alimentelor – noţiuni de gastrotehnică.
~ Măsurarea masei si a înăltimii corporale a bolnavului.
8. Nevoia de a elimina → necesitatea de a elimina substanţele nefolositoare, vătămătoare, rezultate din
metabolism.

~ Căile de eliminare.
~ Observarea, măsurarea si notarea diurezei
~ Observarea si notarea expectoraţiei
~ Observarea si notarea vărsaturilor
~ Observarea si notarea scaunului
~ Bilanţul hidric.
9. Nevoia de a evita pericolele. → necesitatea de a fi protejat contra agresiunilor interne sau externe,
pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.

~ Securitatea fizică, psihică, socială.

~ Predispoziţii la accidente.
~ Tratarea plăgilor
~ Metode de fixare a pansamentului
 ~ Bandajarea pe diferite regiuni.
~ Mediu securizat – asepsie, antiseptie, sterilitate, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, deparazitare.
~ Circuite funcţionale.
~ Durerea.
10. Nevoia de a dormi si a se odihni → necesitatea de a se odihni timp suficient, în bune condiţii.

~ Somn - calitate, cantitate.

~ Perioade se repaus.
~ Perioade de relaxare.
~ Modalităţi de odihnă şi relaxare.
11. Nevoia de a ACŢIONA conform CREDINŢELOR si valorilor. → necesitatea individului de a
face sau exprima gesturi, acte, conform formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, în virtutea unei
ideologii.

~ Credinţe.
~ Religii.
~ Ritualuri.
~ Spiritualitate.
~ Morală, valori, libertate.
12. Nevoia de a fi util si a se realiza → necesitatea de a înfăptui activităţi utile.

~ Integritate fizică şi psihică.

~ Manifestări de bucurie şi fericire.
~ Autocritică.
~ Luarea deciziilor.
~ Stimă de sine.
~ Comportament social.
~ Ambiţie, motivaţie, asumarea rolului social.
~ Folosirea timpului liber.
13. Nevoia de a se recrea → Necesitatea de a se destinde, de a se distra, recurgând la activităţi agreabile,
pentru relaxare fizică şi psihică.

~ Destindere.
~ Satisfacţie.
~ Plăcere.
~ Amuzament.
14. Nevoia de a invăţa. → necesitatea de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi pentru modificarea
comportamentului sau adoptarea de noi comportamente, în scopul redobândirii sănătăţii sau
menţinerii ei.

~ Capacităţi fizice şi psihice.

~ Motivaţie.
~ Emoţii. Mediu.
~ Dorinţă de învăţare.
~ Nivel de educaţie.
In centrul ingrijirilor sta individul( fiinta umana) care este o entitate bio-psiho- sociala, ce are necesitati
fundamentale, comune tuturor indivivzilor , cu manifestari speciale, pe care si le satisface singur daca se
simpte bine. Individul trebuie privit ca o entitate functionala formata din trei elemente fundamentale:
1.Mintea (rol de coordonare, elaborare de decizii)- genereaza obiective cognitive;
2.Spiritul( insertie sociala, stare afectiva) - genereaza obiective spirituale.
3.Corpul( anatomia si fiziologia aparatelor si sistemelor ce alcatuiesc corpul omenesc
- genereaza obiective somatice.

1 2
Dimensiune Fiinta Dimensiune
biofiziologica psihologica
umana
psihologica

3
1
Dimensiune
socio-culturala

De aici sau creat cele 3 dimensiuni sub care trebuie privit individul, asemenatoare unui triunghi
echilateral in care nici o dimensiune nu poate fi ignorata pentru ca fiecare are o relatie cu procesul de
nursing:
- o dimensiune biofiziologica;
- o dimensiune psihologica;
- o dimensiune socio-culturala.
Cele 14 nevoi fundamentale imbraca forme foarte variate dupa individ, starea sa de
sanatate, maturitatea sa, obiceiuri personale si culturale. Fiecare nevoie prezinta componente bio-fizico-
socio-culturale.
Cele 14 nevoi formeaza un tot: a considera o nevoie facand abstractie de celelalte constituie o
negatie a “totului”; a incerca sa separi fizicul de psihic e inutil.
 Dupa conceptual Virginiei Henderson, scopul ideal al profesiunii de asistenta este independenta
persoanei in satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale.
Independenta si dependenta in satisfacerea nevoilor fundamentale
Ca sa-si mentina un echilibru fiziologic si psihologic, pacientul trebuie sa atinga un nivel minim de
satisfacere a nevoilor sale.
Independenta la adult reprezinta un bun echilibru fiziologic si psihologic, atingerea unui nivel
acceptabil in satisfacerea nevoilor prin actiuni pe care le indeplineste individual insusi(singur) , fara
ajutorul unei alte persoane. Independenta este deci satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin
actiuni proprii, indeplinite de persoana insasi.
Pentru copii, independenta se considera si atunci cand nevoile sunt indeplinite cu ajutorul altora
in functie de faza de crestere si de dezvoltare a copilului.
Dependenta reprezinta incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a indeplini
singur, fara ajutorul unei alte persoane, actiuni care sa-i permita un nivel acceptabil in satisfacerea
nevoilor astfel incat sa fie independent.
Originea probabila a acestei dependente este o lipsa de forta (cand pacientul nu poate) , lipsa de
vointa (cand nu vrea), lipsa de cunoastere ( cand pacientul nu stie cum sa actioneze pentru satisfacerea
nevoilor fundamentale).
Manifestarea de dependenta
Atunci cand o nevoie fundamentala este nesatisfacuta din cauza unei surse de dificultate, apar una sau mai
multe manifestari de dependenta. Acestea sunt semne observabile ale unei anumite incapacitate a
persoanei de a raspunde prin el insusi la aceasta nevoie.
Tipuri de dependenta si nivelul de interventie
Dependenta poate sa intereseze aspectul biologic, psihologic, social, cultural si spiritual al fiintei umane.
Pacientul poate sa prezinte patru forme de dependenta:
-potentiala;
-actuala;
-descrescanda;
-permanenta.
1. Potential- atunci cand problema de dependenta este posibil sa apara din cauza unor predispozitii , iar in
acest caz trebuie planificata o interventie.
2. Actuala- atunci cand problema este prezenta, dependenta este actuala, iar in acest caz actiunile vor fi
corective.
3. Descrescanda- cand dependenta pacientului se reduce este in descrestere, iar rolul asistentei in caz este
de a sustine acest progres si de a ajuta pacientul sa-si regaseasca gradul optimal de autonomie.
4. Permanenta- atunci cand , in ciuda ingrijirilor din partea asistentei, problema nu poate fi corectata si
dependenta este permanenta sau cronica. Rolul asistentei este in acest caz suplinirea a ceea ce el nu poate
face independent si de a-l ajuta sa se adapteze in aceste limite.
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependentei, adica, orice obstacol major care impiedica
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale .
Sursele de dificultate pot fi cauzate de:
 1. Factori de ordin fizic ;
2. Factori de ordin psihologic ;
3. Factori de ordin social ;
4. Factori de ordin spiritual ;
5. Factori legati de insuficiente cunostiinte.
1.Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind toate obstacolele( piedicile) fizice de natura intrinseca sau
extrinseca ce influenteaza negative satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale. Sursele de
dificultate intrinseci provin de la individul insusi( ex. oparalizie, o problema metabolica, o infectie etc) .
Sursele de dificultate extrinseci cuprind cuprind agenti externi care in contact cu organismul uman
impiedica functionarea normala( ex. sonda nazo-gastrica sau vezicala care cauzeaza iritatii, pansament
compesiv, o imobilizare, etc) .
2.Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente si emotii , adica starile sufletesti si
intelectuale care pot influenta satisfacerea anumitor nevoi fundamentale ( tulburari de gandire, anxietate,
stress, situatie de criza, doliu, etc.) . Manifestarile de dependenta de la acest nivel pot afecta toate nevoile.
3.Sursele de dificultate de ordin social cuprind problemele de incadrare in comunitate. Ele se pot prezenta
sub forma de modificari ale rolului social( serviciu nou, somaj), dificultati de comunicare, probleme de
adaptare la o cultura, sentiment de respingere etc. Sursele de dificultate de ordin social pot sa afecteze
calitatea vietii si pot fii surse de stres, de depresie, de malnutritie etc.
4.Sursele de dificultate de ordin spiritual constau in aspiratiile spirituale, revolta persoanei asupra sensului
vietii, intrebari religioase, filosofice, limite in practicarea religiei care-i dau persoanei insatisfactii. Au
repercursiuni, in special, asupra persoanelor in varsta sau la muribunzi.
5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunostiinte. Este necesar sa se acorde pacientului informatii
pentru cunoasterea de sine, cunostiinte despre sanatate si boala, cunoasterea celorlalte personae,
cunoasterea mediului social.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
DEFINITIE, GENERALITATI

Procesul de îngrijiri/nursing este o metodă sistemică, logică, de organizare si desfasurare a ingrijirilor,

de identificare, diagnosticare, şi soluţionare a problemelor de dependenta, formuland un plan de
interventie si evaluand eficienta acestui plan, in urma implementarii lui.
Permite asistentei medicale să pună un diagnostic de îngrijire şi să trateze răspunsurile umane în faţa
îmbolnăvirii şi la boală;
Filozofia modernă a procesului de nursing se bazează pe îngrijirea individuală a pacientului, pe baza unui
plan care va asigura îngrijirea specifică menită să răspundă cerinţelor fiecărui individ;
Nursingul se bazeaza pe actiuni competente obtinute in practica de specialitate, dar si pe un sistem de
atitudini fata de om, fata de profesie, fata de lume;
Înainte de a implementa orice strategie de nursing pentru îngrijirea pacientului, trebuie să stabilim ce este
necesar pentru acea persoană din punctul de vedere al nursingului şi în ce mod se poate răspunde optim
nevoilor sale.
Activitatea de nursing isi directioneaza cunostintele si deprinderile catre patru obiective majore care devin
responsabilitatile majore ale profesiunii:
- promovarea sanatatii;
- prevenirea imbolnavirilor;
- restabilirea sanatatii;
- inlaturarea suferintei;
Modelul medical de îngrijire caută informaţii despre semne, simptome şi rezultate ale investigaţiilor
referitoare la o boală, încearcă să afle un diagnostic şi apoi instituie un tratament corespunzător stării
respective;
Aceasta este o abordare din perspectiva bolii, modelul nursing ţine seama de condiţiile medicale,
dar se concentrează asupra funcţionării în ansamblu a individului.Rolul nursei/asistentei medicale este de
a ajuta pacientul să se vindece şi să-şi recapete nivelul maxim de independenţă: de exemplu = medicul
diagnostichează o bronşită acută şi prescrie antitermice, expectorante, antibiotice, bronhodilatatoare, etc,
în timp ce asistenta medicală va urmări în ce măsură bronşita îi afectează pacientului capacitatea de a
respira, mânca, dormi, a se mişca, etc. Această abordare orientată spre probleme se concentrează pe
dificultăţile prin care trece pacientul ca urmare a bolii şi examinează modul în care acestea pot fi uşurate
prin actul de îngrijiri/nursing.
Folosind o abordare holistică a îngrijirii, asistenta medicală va lua în consideraţie toţi factorii
care-l constituie pe un pacient într-o individualitate unică.
Ea trebuie să acorde importanţă tuturor aspectelor fizice, emoţionale, intelectuale, sociale şi
spirituale care afectează procesul bolii, atât în privinţa cauzelor, cât şi a rezultatului.
EVOLUŢIA PROCESULUI DE NURSING
Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor sociale, ajungand sa devina in
prezent o metoda stiintifica de lucru a asistentei medicale. Dacă iniţial s-a pus acentul pe ingrijirea
persoanelor bolnave, în prezent se insista pe mentinerea unei stări de sănătate corespunzatoare, pe
preventie.
Hall in 1955 a utilizat pentru prima data termenul de proces de nursing. El defineşte trei etape ale
procesului: observarea, acordarea ajutorului şi validarea
( datelor).
Cei care au contribuit ulterior la dezvoltarea procesului de nursing au fost:
F.R. Kreuer,1957-defineste trei etape ale procesului: coordonarea, planificarea si evaluarea ingijirilor.
D. Johnson, 1959 - consideră că procesul de nursing consta in aprecierea situatiei, luarea deciziilor,
implementarea actiunilor menite sa rezolve problemele de evaluare.
Wiedenbach, 1963 - descrie şi el trei etape: observarea, acordarea ajutorului, validarea.
D. Bloch, 1974 - identifica cinci etape ale procesului de nursing: colectarea datelor, definirea problemei,
planificarea şi implementarea interventiilor, evaluarea acestora.
K. Gebbie si M.A. Levin, 1975 - identifică cinci etape ale procesului de nursing şi anume: aprecierea,
diagnosticul, planificarea, interventiile, evaluarea.
S.C. Roy, 1976 - propune sase etape: aprecierea comportamentului pacientului si a influentei factorilor,
identificarea problemei, obiective, interventii si evaluare.

CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing - proces continuu

DIAGNOSTIC

PLANIFICARE

ANAMNEZĂ
(colectarea
datelor)

IMPLEMENTARE
PACIENT

SCOP RATAT

Procesul de nursing este:Reincepe ciclul

EVALUARE
• SCOP ATINS
un proces organizat si planificat;
Ciclu incheiat
• un proces dinamic in fiecare etapa putand obtine noi date despre pacient;

• un sistem ciclic - etapele procesului de nursing sunt in inter-relatie ;

• o metoda rationala de planificare si promovare a intervenţiilor individualizate;

• o metoda stiintifica de rezolvare a problemelor actuale si potentiale ale pacientului;

• transformat in actiune prin utilizarea planului de nursing.

Procesul privit ca intreg este ciclic, paşii fiind intr-o interrelaţie, interdependenta si recurenta.
Procesul de nursing- caracteristici:
1. Sistematic: caracterizat de folosirea unei proceduri obisnuite
2. Cu scop: ghidata de un anume scop.
3. Interactional: implica actiuni reciproce intre asistentele medicale si pacient.
4. Specific: formulat scris.

AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING

• intelegerea conceptelor de baza ale nursingului cum ar fi rolul nursingului, teoriile lui, problemele legale
si de licenta determina cresterea performantelor de nursing.
Avantajele procesului de nursing pentru persoana care acordă îngrijiri
Aplicarea/folosirea procesului de îngrijire:
• permite asistentei medicale un control mai mare asupra propriei practici(creste profesionalismul);
• creste responsabilitatea;
• da satisfactie muncii), folosind cunoştinţele, experienţa şi intuiţia în furnizarea de îngrijiri a pacientului;
• asigură un limbaj comun pentru asistentele medicale şi ajută la verificarea profesiei;
• asigură continuitatea îngrijirii pacientului, prin comunicarea exactă a planului de îngrijire, pacientului şi
membrelor echipei de îngrijire;
• permite luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor pacientului;
• evidentiaza legalitatea actiunilor.

Avantajele procesului de nursing pentru pacient

• beneficiaza de ingrijiri de calitate in functie de nevoi;

• are asigurata continuitatea ingrijirilor-planul fiind accesibil echipei de sanatate care are nevoie de
un reper de informatii pentru fiecare problema;

• determina pacientul sa participe la ingrijiri si sa se preocupe de obtinerea unei mai bune stari de
sanatate.

ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING

• cunoasterea etapelor procesului de nursing;

• conducerea unui interviu in vederea obtinerii de date pertinente;

• observarea sistematica a pacientului;

• utilizarea comunicarii verbale si nonverbale;

• capacitatea de a stabili o relatie terapeutica;

• capacitatea de organizare a informatiilor obtinute;

• capacitatea de decizie;

• competenta si profesionalism in efectuarea interventiilor;

• cunoasterea principiilor de baza pentru fiecare interventie planificata.

CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING

• nevoile bio-fiziologice, psihologice, socio-culturale si spirituale ale individului;

• etiologia diferitelor probleme;

• semnele caracteristice problemelor de sanatate;

• factori de risc pentru probeleme potentiale;

• valorile normale ale parametrilor de sanatate;

 • resursele pentru implementarea strategiilor de nursing;

• tehnicile de nursing-aparatura si instrumentar utilizat,mod de efectuare,accidente;

• criteriile de evaluare;

• drepturile pacientului.

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

PROCESULUI DE NURSING

• colectarea informatiilor;

• verificarea datelor;

• stabilirea profilului pacientului;

• interpretarea datelor;

• elaborarea diagnosticului de nursing;

• stabilirea prioritatilor;

• stabilirea obiectivelor;

• selectarea strategiilor de nursing;

• intocmirea planului de nursing.

FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)
I. De culegere a datelor.
II. De analizare si interpretare a datelor - de identificare a problemelor de îngrijire, a nevoilor
pacientului si stabilirea diagnosticului de nursing.
III. De planificare a îngrijirilor, cu:
- fixarea scopurilor şi obiectivelor;
- determinarea intervenţiilor privind îngrijirile.
IV. De aplicare în practică a planului de îngrijiri.
V. De evaluare a rezultatelor, a eficienţei îngrijirilor acordate în mod sistematic.
CULEGERE DE DATE
Definiţie
• este prima etapă în care asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile necesare despre
pacient, le ordoneaza in functie de sursa, de factorul de timp si de factorul de gravitate, apoi organizează
şi înregistrează datele culese.
• cuprinde date:
- continand informatii trecute,
- continand informatii actuale,
- legate de viata pacientului, de obiceiurile sale,
- legate de anturajul sau si de mediul inconjurator.
Scop
•asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză;
•promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice, psihice, sociale,
culturale şi spirituale ale pacientului;
•adună datele pentru cercetarea de nursing;
•facilitează evaluarea îngrijirilor.
Tipuri de date:
1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:
•date obiective, prezinta o oarecare standardizare, sunt observabile, eventual masurabile. (temperatura,
puls, tensiune arteriala, cianoza, dispnee, varsaturi.)
•date subiective, sunt datele percepute de pacient si descrise de acesta (durere, ameteli, greata, anxietatea,
disconfortul fizic).
2.Datele se mai clasifica in:
• date relative stabile = nume, prenume, varsta, sex, starea civila, obiceiuri personale
( alimentatie, ritmul de viata), antecedente legate de sanatate( APF, APP, AHC), grup sanguine, Rh,
deficite senzoriale ( hipoacuzie, mutism), proteze ( dentare, de picior, de mana), reactii alergice (
penicilina, medicamente), reteaua de sustinere a pacientului ( rude, nr. de telefon).
• date variabile = ele sunt in dinamica( se schimba) si necesita o permanenta reevaluare din partea nursei.
Sunt date despre temperatura, tensiune arteriala, puls, frecventa respiratorie, apetit, eliminarea, somnul,
miscarea, reactii alergice, inflamatii, infectii, durere, oboseala, reactii la tratamente administrate, religia
de care apartine pacientul in masura in care afecteaza actul de nursing.
Domenii privitor la care se culeg datele:
•percepţia de către pacienţii a stării lor de sănătate actuală;
•stresori legaţi de sănătate şi strategii, pentru a le face faţă;
•stilul de viaţă;
•nevoi fiziologice de bază;
•alte nevoi;
•starea simţurilor;
•resurse/deficienţe;
Surse de date

• pacientul, constient este sursa cea mai pertinenta de culegere a datelor. Acesta aduce cele mai adecvate
date despre nevoile sale, despre stilul sau de viata, despre antecedentele personale. Un pacient constient
cooperant furnizeaza date valoroase care vor contribui la acordarea de ingrijiri corespunzatoare;

• familia, poate furnizeaza informatii despre pacient daca acesta este copil, se afla intr-o stare critica, este
inconstient, are probleme mentale, de judecata, sau este confuz, dezorientat;
• prietenii, pot fi o importanta sursa de culegere a datelor, deoarece sunt in masura sa ofere informatii
despre obiceiurile pacientului,anumite comportamente,care de cele mai multe ori sunt mai vizibile si mai
corect interpretate de cei din jur decat de pacientul insusi;

• membrii echipei de sănătate, formata din medic, asistenti medicali, fizioterapeuti, kinetoterapeuti,
psihoterapeuti, asistenti sociali, pot furniza informatii valoroase despre modul in care acesta
interactioneaza, reactia la anumite proceduri si informatii medicale etc);

• fişa medicală a pacientului; documentele medicale. Asistentul medical, atunci cand strange informatii de
la si despre pacient, este indicat sa ceara documentele scrise , astfel incat sa confrunte informatiile
obtinute verbal cu cele scrise. Astfel asistentul medical poate obtine date mai multe si mai valoroase.

Metode de culegere a datelor

• Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii despre = atitudini,
comportament, stare generală, semne somatice.
Observarea este mijlocul de baza folosit de asistenta, bazandu-se pe cele 5 simturi (vaz, auz, miros, simt
tactil si mai putin gustul) cu care se obtin senzatii si perceptii la nivelul scoartei cerebrale si determina
pornirea unei actiuni.
Observarea este un proces mintal activ.
Dezavantajul il reprezinta subiectivismul celui care observa, determinat de starea analizatorilor lui, de
emotii. Trebuie sa fim constienti de aceasta doza de subiectivism si sa-l stapanim prin efort intelectual
astfel incat sa fim cat mai aproape de realitate.
Folosirea simturilor si culegerea datelor cu ajutorul lor:
-- vazul :
- date despre starea generala a pacientului: stare de bine, stare modificata, stare alterata ;
- date despre culoarea tegumentelor: eritem(coloratie rosie la nivelul pielii, inrosire),
escoriatii(zgarieturi), edem (acumulare de lichid seros in tesuturi, tumefiere (edem insotit
de semnele inflamatiei: rugor-roseata, dolor- durere, calor- caldura), hematom(acumulare
de sange in diferite tesuturi), paloare, congestie(roseata), transpiratii etc.
- auzul – diferite zgomote produse de pacient:
- plans;
- ras;
- geamete;
- respiratie modificata;
- eructatii = evacuarea gazelor din tubul digestiv prin cavitatea bucala.
- borborisme = zgomote intestinale.
- simtul tactil depisteaza:
- durerea la atingere;
- caldura sau racirea tegumentelor;
- senzatia de fluctuenta = senzatia de moale la nivelul unei inflamatii
- senzatia de flatuenta = meteorism = balonare.
- simtul olfactiv sau mirosul – date despre starea de igiena a pacientului sau alte mirosuri cum ar fi:
- halena = miros urat exaltat de pacient;
- halena amoniacala = pacientul miroase a urina, este intalnita in stadiul final al afectiunilor renale;
-halena de alcool etilic = pacientul miroase a alcool, se intalneste in alcoolism, etilism sau intoxicatii cu
alcool;
-halena acetonica = pacientul miroase a acetone, este intalnita in stadiile finale ale afectiunilor hepatice;
- halena fetida = miros greu, urat intalnit in cariile dentare;
- mirosurile caracteristice ale secretiilor fiziologice ( materii fecale, urina);
- mirosul secretiilor patologice ( puroi, plagi infectate).
Pacientul trebuie observat din toate cele 5 dimensiuni ( bio-psiho-socio-culturala si spirituala). Se pot
utilize de catre asistenta si instrumente: stetoscop, tensiometru, termometru etc.

• Schimbul cu serviciile externe- medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la domiciliu);

• Interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii.

Interviul este cea mai uzuala metoda de obtinere a datelor, atunci cand pacientul este constient si
cooperant. Acesta reprezinta culegerea de date (anamneza) sau discutia cu pacientul. Prin interviu se pot
obtine date despre istoricul bolii, despre factorii de risc, despre problemele pacientului, dar si despre stilul
sau de viata si schimbarile aparute in starea sa de sanatate.
Obiectivele unui interviu sunt:
- initierea unei relatii corespunzatoare intre asistent si pacient;
- obtinerea informatiilor pe toate directiile: fizic, emotional, social;
- observarea atenta a pacientului si a comportamentului sau;
- dezvoltarea compliantei terapeutice;
In realizarea interviului sunt necesare :
- conditii pentru interviu,
- abilitati ale asistentei.
Conditii pentru realizarea unui interviu :
- alegerea momentului potrivit pentru interviu, a cadrului adecvat, in liniste si intimitate ;
- respectarea orelor de masa , de odihna si a perioadelor de mare suferinta ;
- progamarea unui interval de timp suficient pentru a permite pacientului sa-si exprime relatarile in
ritmul lui ;
- respectarea intimitatii sia confortului pacientului ;
- abordarea din partea asistentei a unui comportament care sa exprime acceptare , ascultare ,
respect , empatie.
Abilitati din partea asistentului medical:
- abilitati de comunicare din partea asistentului medical. Orice stangacie in conducerea dialogului poate
afecta calitatea informatiei sau poate perturba comunicarea;
- abilitati de a pune intrebari adecvate;
- abilitatea de a confirma sau de a verifica informatiile – permite asistentului medical sa-si clarifice
unele situatii pe care nu le-a inteles;
- abilitatea de a readuce pacientul la raspunsurile necesare;
- abilitatea de a face o sinteza a ceea ce a spus pacientul;
- abilitatea de a practica o ascultare activa facand uneori referiri la evenimentele sau amanuntele
relatate de pacient;
- asistentul medical trebuie sa stie sa treaca sub tacere evenimente neplacute pentru pacient despre
care acesta nu vrea sa vorbeasca; pacientul nu se grabeste;
- asistentul trebuie sa adopte un limbaj corespunzator nivelului educational si cultural al
pacientului ; nu se pun mai multe intrebari deodata deoarece pacientul se poate pierde;
- asistentul medical nu efectueaza alte activitati de nursing in timpul interviului . Se lasa timp
pacientului pentru a raspunde. Intrebarile se pun fara sa se sugereze raspunsurile , asistentul
medical trebuie sa convinga pacientul sa relateze sincer si real. Daca este necesar asistentul
medical poate reveni asupra interviului.
Efectuarea interviului este un prilej de a initia o relatie interpersonala care se poate finaliza in
complianta terapeutica. Fara acest gen de relatie, orice incercare de a aborda clientul poate esua.
Relatia dintre asistentul medical si pacient trebuie sa inceapa cu castigarea increderii pacientului.
Incepand o conversatie libera, aratand interes pentru ceea ce spune pacientul, aprobandu-l cu gesturi
discrete, fara a-l intrerupe si abordand o fata senina, deschisa, poate chiar un zambet (daca situatia
permite) vom putea obtine, pentru inceput, disponibilitatea pacientului pentru initierea unei relatii
interpersonale. In timpul interviului, pozitia asistentului este in fata sau lateral de pacient, dar privirea
trebuie sa fie ferma, sincera si directa. Ocolirea privirii celuilalt inseamna a avea ceva de ascuns.Gesturile
sunt importante.Atingerea poate fi terapeutica, dar poate si deranja daca vine prea brusc sau este
insistenta. Unele persoane nu vor sa fie atinse.Statutul social al pacientului este un indicator pentru
gesturi, dar mai ales pentru atingeri.
Limbajul paraverbal are rolul de a mentine o comunicare eficienta.Tonul, ondulatiile vocii, ritmul vocii,
pauzele reprezinta puncte de reper pentru feed-back-ul obtinut. Limbajul nonverbal este plin de
semnificatii.Asistentul medical trebuie sa urmareasca mimica si pantomimica pacientului.
Informatiile se obtin mult mai usor atunci cand conversatia are naturalete, iar incodarea de la inceput a
disparut. Desigur, starea pacientului are mare importanta.Intr-un fel trebuie abordat un client care are o
problema trecatoare si altfel o persoana care are o boala grava, incurabila. Diferentieri de acest tip trebuie
facute si in cazul persoanelor cu dureri, la care interviul poate deveni un chin sau la persoanele depresive,
prea putin inclinate spre dialog.
Interviul trebuie sa fie o metoda stiintifica, nu un dialog intamplator . Chiar daca discutia are un mare
grad de libertate, interviul va fi prestabilit, astfel incat scopul urmarit sa fie atins.Asistentul medical va
conduce discutia in asa fel incat, chiar daca pare o discutie libera, aceasta sa contina intrebari cheie care
sa elucideze anumite aspecte semnificative.
Exista doua tipuri de interviu:
- interviul structurat, in care intrebarile sunt deja cunoscute, iar raspunsurile trebuie sa fie
punctuale;
 - interviul nesctructurat, liber, dar care trebuie sa fie condus spre obtinerea unor informatii
utile.
Intrebarile, la randul lor, pot fi:
- inchise cu raspuns dihotomic (DA / NU); “va doare?”
- semideschise, cu raspuns punctual; exemplu “cand va doare?” R: “de obicei seara”.
- deschise: “care sunt caracteristicile durerii resimtite?” R: pacientul descrie durerea.
Interviul, indifierent de tipul sau, trebuie condus dupa o anumita strategie.
De obicei se folosesc toate tipurile de intrebari, cele mai eficiente, care conduc la obtinerea celor mai
multe informatii sunt intrebarile deschise. Tipul de interviu, precum si tipurile de intrebari depind de
timpul pe care il are la dispozitie asistentul medical, de starea pacientului si de relatia stabilita intre cei
doi interlocutori.

• Informatii privitoare la istoricul starii de sanatate a pacientului.

Datele colectate prin aceasta metoda fac parte dintr-un set de date despre rolurile si statutul social al
pacientului, nivelul de instructie si de bunastare, conditiile de locuit, stilul de viata, reactiile emotionale la
impactul cu boala.Sunt informatii din sfera psiho-socio-culturala si spirituala. Incepand cu datele
personale si continuand cu datele din biografia personala, aceasta metoda seamana cu metoda
autobiografica. Printre informatiile necesare trebuie sa existe si date despre istoricul familial
(antecendente personale si eredo-colaterale).

• Examinarea fizica: consta in cantarirea pacientului, masurarea semnelor vitale, observarea

tegumentelor si mucoaselor etc.
Tehnici de examinare:
- inspectia – prin metoda observatiei, pacientul este controlat atent in toate regiunile corpului;
- palparea – se palpeaza regiunile care sunt suspectate de a prezenta modificari. Pot fi identificate zone
indurate, tumefiate, dureroase etc.;
- percutia si auscultaţia – uneori pot oferi informatii si in procesul de nursing. Percutia pe abdomen poate
indica o crestere a unui organ sau poate genera anumite zgomote care indica balonari, meteorism etc.
Auscultatia poate oferi date cu privire la ralurile bronsice sau la zgomotele cardiace.

• Rezultatele testelor de diagnoza si laborator – valorile probelor biologice, sunt parametrii care
vorbesc de la sine despre starea bolnavului.
Informaţia obţinută are elemente obiective şi subiective.
Tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum priveşte
pacientul, sănătatea şi îngrijirile.
Dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată la aspecte
fiziopatologice.
Dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea nevoilor, a adaptării,
descoperirii unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele culese vor fi orientate către dimensiunile
persoanei privită global.
Pacientul va fi privit ca o persoană cu istorie proprie, cu trecut personal şi care acţionează în felul
său intr-un mediu propriu (microclimatul său).
Deprinderi esenţiale pentru culegerea datelor:
• curiozitatea = continua folosire a întrebării „de ce?" măreşte cunoştinţele şi îmbogăţeşte îngrijirea;

• deschiderea = asistentele medicale vor fi deschise şi receptive la lumea din jurul lor, pentru a putea
folosi avantajele şi şansele pentru explorare şi studiu;

• scepticismul = asistentele medicale vor fi capabile să valideze sursa şi credibilitatea datelor; trebuie să
judece informaţiile, în loc să le accepte şi să le creadă fără să se îndoiască;

• perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile necesare, chiar şi când
obţinerea acestor informaţii este dificilă;

• comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare pentru a obţine
datele necesare;
Discuţia cu pacientul (interviul) va conţine următoarele:

• cunoaşterea şi înţelegerea ce o are pacientul despre boala sa, ce aşteaptă de la această internare, păreri
despre experienţele trăite într-o spitalizare anterioară;

• starea fizică şi psihică a pacientului, trecutul său;

• nivelul de autoîngrijire şi mobilitate;

• eventualele handicapuri fizice;

• obişnuinţele pacientului privitoare la activităţile obişnuite, zilnice - orarul meselor, preferinţele

alimentare, eliminări, somn, mod de petrecere a timpului liber, concepte fiziologice, credinţe, etc.
II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR
SI STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE NURSING
Interpretarea datelor este un proces mental, împărţit în 2 faze:

• examinarea datelor culese şi interpretarea lor;

• enunţarea unei judecăţi clinice privind semnificaţia situaţiei analizate;

Prima fază constă în stabilirea unei legături între faptele observate şi compararea lor cu datele
ştiinţifice în încercarea de a le explica, acest fapt permite asistentei medicale sa formuleze o problemă:
- pacientul are dificultăţi care-l afectează şi risca să-i modifice starea de sănătate;
- care este sursa de dificultate, în cazul problemei aflate.
In faza a doua, enunţarea judecăţii clinice conduce asistenta medicală la concluzia că:
- pacientul este capabil să utilizeze propriile resurse;
- pacientul prezintă o problemă de îngrijire, parţială sau totală.

Diagnosticul de ingrijiri/nursing
Definiţie
Diagnosticul de ingrijiri/nursing este o problemă de sănătate actuală sau potenţială, pe care asistentele
medicale, în virtutea educaţiei şi experienţei lor, sunt capabile şi calificate să o trateze (Gordon -976).
Asistentele medicale trebuie să fie capabile să pună un diagnostic de îngrijiri la relatările pacientului,
despre starea sa, apoi să planifice îngrijirea potrivită; asistentele medicale cunosc şi compară diagnosticul
medical şi diagnosticul de îngrijiri/nursing.
Formularea diagnosticului de îngrijiri
• diagnosticul cuprinde 3 părţi - se utilizează formula:
P = problema de sănătate, de dependenţă;
E = etiologia sau cauza;
S = manifestari de dependenta (semne/simptome).
Exemplu: DgN=PES
- diagnostic medical = sarcină
- diagnostic de îngrijiri:
- P = alterarea confortului;
- E = din cauza creşterii estrogenilor, scăderii motilitatii gastrice, scăderii glicemiei;
- S = manifestată prin greţuri şi vărsături.
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire şi anume:

• diagnostic actual = când manifestările de dependentă sunt observabile, prezente;

• diagnostic potenţial = când o problemă poate surveni dacă nu intervenim;

• diagnostic posibil = când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.

Toate diagnosticele medicale sunt colaborative.

Problema de ingrijire
Problema de ingrijire se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un
comportament sau o atitudine nefavorabilă sănătăţii sau satisfacerii nevoilor sale.
Termenii care arată o schimbare în starea de sănătate şi frecvent folosiţi în formularea problemei
sunt următorii = alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz, incapacitate .
Sunt 2 categorii de probleme pentru îngrijiri:

• probleme clinice care decurg din natura problemelor medicale (medicii şi asistentele medicale
acţionează împreună);

• diagnosticul de nursing (de îngrijire) al asistentei medicale- corespunde dimensiunii interdependente a

practicii.
Necesităţile nu constituie toate obiectele unui plan de îngrijiri:
- din momentul în care satisfacerea unei necesităţi pune o problemă persoanei, adică atunci când nu poate
să o satisfacă fără un ajutor, aceasta necesitate obligă la o intervenţie a asistentei medicale.
- există un avantaj operaţional utilizând termenul „problemă" în locul celui de „necesitate".
 In funcţie de competenţă şi experienţă, asistenta medicală identifică problemele pe care pacientul le
sesizează, şi le poate prezenta (identificarea problemelor face obiectul unei interacţiuni profesionale între
asistenta medicală şi pacient).
Problemele de dependenta se ierarhizeaza in functie de gravitatea lor, stabilindu-se prioritatile.

Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate

Sursa de dificultate este un obstacol in satisfacerea uneia sau mai multor nevoi. Cauzele pot fi de natura
fizica , psihica , intrinseca , extrinseca , de natura psiho-socio-culturala , lipsa cunoasterii. Legarea
problemei de dependenta de etiologie se face prin cuvintele “ din cauza de” , “din cauza ca” , “ legat
de” .
Identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze intervenţiile potrivite, pentru
obţinerea rezultatelor dorite.
Dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din factorii de risc
asociaţi.
Aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi sugerează intervenţii
pentru protejarea lui.
In identificarea cauzei se i-au în consideraţie urmatoarele întrebari:
- care sunt factorii pe care pacientul sau familia îi identifica ca determinanti sau contribuabili la aparitia
problemei?
- există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării în stilul de viaţă, care ar putea
contribui la aparitia problemei?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fise medicale, alti profesionişti din sănătate, literatură
consultată) care au identificat factorii favorizanţi ai problemei?
Manifestari de dependenta (S)
- sunt semne observabile ale incapacităţii de menţinere a sănătăţii, de satisfacerea a nevoilor
fundamentale (nu-şi efectuează îngrijirile igienice, nu comunică cu membrii echipei de sănătate, nu
respectă regimul dietetic, etc.).
- reprezintă caracteristici definitorii legate de dovada care sprijină identificarea problemei. Caracteristicile
definitorii sunt fie observate de asistentă, fie declarate de pacient sau de familie; sunt organizate în
grupuri sau modele de informaţii semnificative, care atenţionează asistenta medicală asupra posibilităţii
existentei unei probleme de sănătate actuale/potenţiale la pacient.
De obicei, prezenţa a 2-3 caracteristici definitorii confirmă un diagnostic de îngrijire.
Enunţul întreg

•este următorul = problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin manifestari de

dependenta.

•indiferent că este o problemă clinică sau un diagnostic de îngrijrie, enunţul trebuie făcut de o manieră
precisă:
Care este dificultatea şi manifestările sale ?
Care este etiologia şi factorii favorizanţi ?
Expresiile „în legătura", „datorat", „cauzat", permit stabilirea unei selecţii între manifestarea problemei şi
originea sa.

• problema va trebui să fie bine delimitată.

• este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă.

• când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu o cauză
necunoscută".

• acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi factorii favorizanţi,
în legătură cu manifestările problemei.

• este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris diagnostic de îngrijire; planul va cuprinde însă,
întotdeauna şi diagnosticul medical.
Exemplu: Dispnee datorata obstructiei nazale manifestata prin respiratie suieratoare.

Concluzii
Diagnosticul de nursing se face pornind de la datele culese, analiza si interpretarea lor.
Diagnosticul de nursing este compus din PES ; are ca scop orientarea nursei spre rolul ei independent in
ceea ce priveste interventiile de nursig ; este esential sa se stabileasca etiologia problemei , actul de
nursing fiind adeseori adresat ei.
Exista cazuri cand nursa nu poate indentifica clar sursa de dificultate. In aceste situatii , nursa va enunta
problema de dependenta si va stabili ca etiologie posibilitatea unei surse , urmand ca ulterior , reluand
prima etapa sa clarifice cu certitudine etiologia.
In formularea diagnosticului de nursing se pot utiliza si termini proprii , important este sa se exprime clar
cele 3 componente ( PES ) si literar.
Se observa ca diagnosticul de nursing nu foloseste terminologie strict medicala si este formulat in mod
personalizat.Acest lucru denota creativitatea asistentului medical.
Scolile de Nursing din SUA, din Canada dar si din alte tarti europene dezvoltate au elaboratb un numar
de diagnostice de ingrijire pentru usurarea sarcinilor profesionistilor. Asta nu insemna ca vor fi epuizate
posibilitatilor de formulare ale diagnosticelor de nursing.
III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
Definiţie
Planificarea îngrijirilor implica determinarea intervenţiilor asistentei medicale pentru diagnostice
specifice care vor duce la obţinerea rezultatelor dorite.
Atingerea obiectivului implică reducerea sau eliminarea etiologiei diagnosticului de îngrijire,
intervenţiile fiind îndreptate spre eliminarea sau reducerea efectelor etiologiei. Criteriile obiectivului sunt
folosite pentru stabilirea intervenţiilor în plus.
Când faci recomandările de nursing, ţine seama de:

• ce ar trebui să cauţi?

• ce ar trebui să faci tu sau pacientul?

• ce instruire trebuie să faci?

• ce trebuie să înregistrezi?
Planificarea este determinarea planului de acţiune pentru asistarea clientului în vederea atingerii scopului,
în mod optim (pentru rezolvarea diagnosticului nursing).
Planificarea începe cu revederea diagnosticului nursing şi are patru puncte:
- stabilirea priorităţilor;
- indicarea scopurilor şi a obiectivelor (inclusiv desemnarea termenului);
- formularea planului de acţiune;
- scrierea planului.
Stabilirea priorităţilor se face luând în consideraţie piramida trebuinţelor descrisă de Maslow, dar şi cele
trei tipuri de priorităţi descrise în capitolul precedent. Nevoile de supravieţuire se pun înaintea nevoilor de
nivel înalt, care nu mai sunt importante în cazul omului suferind. Dar când pericolul a trecut, ordinea
priorităţilor se poate inversa. De aceea îngrijirea se centrează pe persoană şi pe trebuinţele acesteia.
In stabilirea priorităţilor importantă este percepţia individuală a situaţiei şi, atunci când este posibil,
trebuie să includem persoana în ierarhizarea şi managementul acestora. Oamenilor le place uneori să se
implice cu sugestii în terapiile la care sunt supuşi şi să li se permită un oarecare control asupra actelor
medicale pe care le suportă.
Factori care influenţează stabilirea priorităţilor:
• numărul şi disponibilitatea staff-ului;
• echipamentul din dotare;
• resursele şi fondurile disponibile pentru servicii şi tratamente speciale;
• preţul de cost al tratamentelor;
•situaţia financiară a pacientului (poate suporta co-plata serviciilor?);
• timpul necesar pentru rezolvarea problemei;
• tipul de îngrijire (boală acută, cronică, recuperare).
Bugetul este foarte important în serviciile furnizate, deci implicit, preţul de cost. Atunci când aceeaşi
problemă poate fi rezolvată cu un preţ de cost mai mic, dar într-un timp mai îndelungat, iar pacientul nu
poate suporta diferenţa de plată, se va alege calea mal ieftină.
Recunoaşterea priorităţilor are în vedere impactul individual. în anul 1972, Bower face o ierarhizare pe
grade a priorităţilor astfel:
• gradul 1 - este ameninţată viaţa clientului, integritatea sau demnitatea sa;
• gradul 2 - se pot produce modificări de tip distructiv;
• gradul 3 - afectează creşterea şi dezvoltarea normală.
Pentru fiecare diagnostic nursing se indică un anumit scop specific. Până când persoana poate să-şi
recunoască singură aceste scopuri, trebuie schiţate obiectivele nursing. Chiar dacă termenii scop - obiectiv
se intercalează uneori, ei nu trebuie confundaţi.
Scopurile reprezintă schimbările aşteptate în starea clientului după primirea îngrijirilor. Scopul înseamnă
ceea ce se aşteaptă să facă persoana care primeşte îngrijiri, nu asistentul medical. Valoarea scopului şi
formularea lui reflectă gradul de funcţionalitate în relaţia particulară cu diagnosticul nursing. în relaţie cu
starea de bine, scopul poate fi: realist, acceptabil pentru persoană, consistent (în concordanţă cu scopurile
celorlalţi membri ai echipei de îngrijire). Un scop bine determinat poate întruni toate cele trei valenţe.
Obiectivele sunt nivele de performanţă graduale pe care le înregistrează pacientul, pas cu pas, pentru
atingerea scopului general. Obiectivele trebuie să fie: clare, concise, centrate pe client, specifice, realiste,
măsurabile. Obiectivele ar putea fi considerate intervenţii directe în obţinerea schimbărilor dorite,
reprezentând eficacitatea şi validitatea măsurării acestor intervenţii.
Exemple de verbe care potenţează semnificaţia verbului "a măsura": a administra, a demonstra, a accepta,
a aprecia, a şti, a înţelege.
Performanţa: ce anume trebuie să facă persoana sau cum ar trebui să evolueze manifestările clinice
pentru obţinerea progresului.
Situaţiile: condiţii importante în care se aşteaptă realizarea performanţei.
Criterii: calitate, cantitate, nivel de performanţă aşteptat.
Obiectivele permit orientarea intervenţiilor asistentei medicale, modul cum să controleze dacă
rezultatele sunt obţinute (evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii;
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată, dorită, asupra căreia
pacientul nu are control voluntar, (de exemplu prevenirea sau ameliorarea unor disfuncţii cum sunt: febra,
vertijul, contractura);
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor- privesc performantele fizice, adică capacităţi care se află sub controlul voluntar al pacientului;
- cognitiv = care descriu ce va fi capabil pacientul să înţeleagă, recunoască, amintească, sintetizeze sau
evalueze; cuprind orinetarea temporospaţială, acumularea de cunoştinţe, dar şi revizuirea şi reactualizarea
lor;
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea de sănătate sau boală,
la încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare;
- social/interactiv sunt legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale pacientului.

Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de evaluare, enunţul trebuie să respecte urmă-
toarele reguli:
- va fi centrat pe pacient şi descrie starea sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu activitatea
asistentei;
- va fi realist;
- va ţine cont de:
-starea şi posibilităţile pacientului;
-condiţiile sale de viaţă;
-de ajutorul pe care-l poate oferi familia şi serviciul sanitar va fi observabil, va fi de o manieră concretă şi
specifică, adică în termeni precişi şi care permit evaluarea realizării obiectivului;
-va fi măsurabil pentru a putea să evaluăm gradul de eficacitate, conţinutul trebuie să cuprindă limitele
măsurabile exprimate, de exemplu un pacient deshidratat va bea cel puţin 2l/zi; sau timpul - secunde,
minute, ore, zi sau volumul - ml, sau măsurabil al distenţei - cm, m;
-va indica intervalul de timp (perioada) deoarece trebuie să ştim când se va evalua rezultatul.
Această noţiune permite in mod egal să se măsoare progresul pacientului şi să estimeze
evaluarea sa:
- pe termen scurt (OTS) ore, zile;
- pe termen mediu (OTM) o săptămână;
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni;
Un obiectiv ce priveşte comportamentul, este enunţat sub forma unei fraze, ce cuprinde:
- un verb de acţiune (ce)
- o condiţie în care activitatea trebuie să aibă loc (cum)
- momentul (când).
Obiectivul se exprima dupa un sistem mnemotehnic ( tehnica de memorare ) numit ,,SPIRO “ .
S = specificitate
P = performanta
I = implicare
R = realism
O = observabil
Specificitatea – sa apartina unui singur subiect ( familie , grup , etc. ).
Performanta – reprezinta actiunile , atitudinile , comportamentele asteptate de la o persoana ( ex: ‘ca d-
na V sa inteleaga si sa efectueze….’).
Implicarea – exprima nivelul de implicare a persoanei ( adica singur sau cu ajutor).
Realism – adica obiectivul sa tina cont totdeauna de capacitatile fizice , intelectuale , afective ale
persoanei ; pentru a fi aplicabil , el trebuie sa fie realist si aceasta atat din punct de vedere al capacitatii
persoanei , cat si din punct de vedere al abilitatii si disponibilitatii asistentei pentru a-l ajuta sa atinga
obiectivul.
Observabil – adica comportamentele , actiunile si atitudinile sa poata fi observabile , masurabile ,
evaluabile cu precizie. Se poate referi la diferite momente ale zilei , sau la un ritm de genul de 2 ori /zi sau
de 3 ori/ zi, sau cantitate 10 pasi , 10 minute.
Intrebari la care un obiectiv de ingrijire trebuie sa raspunda:
- specificitate = CINE face actiunea?
- performanta = CE FACE ?
- implicare = CUM? (singur sau cu ajutor). IN CE FEL?
- realism = IN CE MASURA se poate face actiunea?
- observabil = CAND? CAT? ( dimineata , seara , de 3 ori/zi , etc.)
Ex. de obiectiv : “ Pacientul sa respire singur imediat” .
Obiectivul poate fi clasificat in :
- obiectiv pe termen scurt : secunde , minute , ore;
- obiectiv pe termen mediu : zile , o saptamana;
- obiectiv pe termen lung : saptamani , luni.
Orice obiectiv pe termen lung este precedat de obiectivele pe termen scurt . Se intampla uneori ca
obiectivul sa nu poata fi formulat respectand orbeste regulile mai sus mentionate .Important este ca
obiectivul sa fie clar pentru ca interventiile de nursing sa fie precise . Obiectivul poate fi formulat si in
termeni de interventie a nursei.
Stabilirea termenelor
Managementul timpului este o coordonată importantă a eficienţei. Specificarea datelor pentru îndeplinirea
obiectivelor şi scopului final reflectă o bună judecată despre nevoia de timp şi se bazează pe:
• cunoştinţe despre problema de rezolvat;
• condiţia socială a persoanei;
• sistemul de sprijin;
• intervenţiile necesare.
Yura şi Walsh, doi teoreticieni ai nursingului american, afirmă că "descrierea şi specificarea termenelor
servesc nu numai la direcţionarea planificării şi implementării, dar este chintesenţa evaluării".
Termenul trebuie să fie realist, mai ales la începutul îngrijirii. Un prim eşec ar fi nedorit şi ar conduce la o
perturbare a planificării.
Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare-interventii:
Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine conceput este o importantă
sursă de informaţii pentru toţi membrii echipei de îngrijire. El conţine date şi acţiuni întreprinse ale
tuturor membrilor echipei şi se revizuieşte ori de câte ori este nevoie, "curgând" într-un proces continuu,
realist şi adaptat la nevoile clientului.
Deciziile pe care le adoptă asistentul medical în procesul de îngrijire sunt activităţi sau intervenţii menite
să conducă la rezultatele aşteptate şi specificate în obiectivele propuse în planul de îngrijire.
Deciziile trebuie aibă următoarele caracteristici:
- să fie compatibile cu planul terapeutic;
- să fie bazate pe raţionament ştiinţific;
- să fie specifice pentru fiecare persoană asistată;
- să folosească procedee educative de tip predare / învăţare.
Resursele folosite în procesul de îngrijire:
- date obţinute în timpul aprecierii;
- literatura de specialitate;
- echipamente medicale;
- timp;
- personal calificat;
- resurse financiare.
Caracteristicile interventiei :
- personalizata,
- observabila,
- evaluabila.
Asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni, reduce sau a elimina
modificarea/alterarea.
La alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă acestea nu comportă riscuri (care duc la conflicte nedorite,
uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate distincta.
Intervenţiile se stabilesc în funcţie de gradul de dependentă şi posibilităţile pacientului; nu vor limita la
acţiuni de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor conţine probleme de educaţie pentru
autonomie, comunicare pentru susţinerea psihosocială, pregătirea pentru întoarcerea la domiciliu - toate
fac parte integrantă din planificarea îngrijirilor.

Tipuri de intervenţii nursing:

1. Acţiuni independente
- asista pacientul din proprie initiativa , temporar sau definitiv;
Exemple :
*ingrijiri de confort , atunci cand pacientul nu-si poate indepli independent anumite functii;
*stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si apartinatorii acesteia;
*asculta pacientul , il sustine , ii transmite informatii si invataminte, lui si apartinatorilor;
*este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de viata si sănătate;
*observa la pacient modificarile produse de boala sau tratament si le transmite medicului.
- se bazează pe diagnosticul nursing;
- se înscriu în planul de îngrijire;
- sunt autonome, proprii asistentei medicale.
Acţiunea independentă are în vedere:
- genericul de alternative;
- alegerea celei mai bune soluţii.
2. Acţiuni interdependente
Sunt acţiuni întreprinse de asistentul medical în colaborare cu alţi membri ai echipei de îngrijire. De
exemplu, în procesul de educaţie pentru sănătate, asistentul medical participă alături de psiholog şi
dietetician la educarea pacientului.
3. Acţiuni dependente (delegate)
Se referă la rolul delegat al asistentului medical.
De exemplu:
- administrarea medicamentelor;
- tratamentele medicale.
Intervenţia dependentă nu trebuie să conducă spre o execuţie "oarbă" a unor ordine, fără discernământ, ci
spre o execuţie supusă judecăţii, ca un exerciţiu critic, de înţelepciune, despre ce, cum, cât de mult, în ce
manieră?
Pentru alegerea intervenţiei potrivite se va construi un plan de acţiune în doi timpi:
a) indicarea tuturor soluţiilor posibile;
b) alegerea soluţiei optime.
Cum se identifică alternativele?
- pe baza experienţei anterioare;
- se priveşte problema din unghiuri diferite;
- se analizează toate căile rezolutive;
- se imaginează o rezolvare ideală;
- se cere sfatul colegilor sau al altor experţi;
- se cere părerea pacientului.
Soluţia de tip creativ este cea mai nimerită pentru că este personalizată, individualizată.
Cum se selectează cea mai bună soluţie?
- se analizează fiecare soluţie în parte comparându-se avantajele şi dezavantajele sale;
- se alege alternativa cu cel mai mic risc pentru pacient.
Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de:
- timp,
- condiţia pacientului,
- echipamentul medical,
- numărul şi calificarea staff-ului.
Trebuie luate în seamă consecinţele nedorite ale căii alese, iar dacă alegerea nu a fost bună se înlocuieşte
imediat.
Relatia stransa intre etape poate fi sursa de confuzie prin repetarea aceluiasi lucru . Pentru a evita aceasta
confuzie se poate ca interventia sa fie consemnata o singura data in planul de nursing la interventii .
Este insa foarte important ca interventia sa fie formulata clar si precis :
- cui sa se adreseze actiunea ( pacientului );
- natura actiunii , actiunea fiind observabila;
- precizarea orarului actiunii .
Fiecare plan de nursing va fi competat cu interventii constante si elemente de supravegheat .
Interventii constante : ex asezarea unui recipient cu apa langa pacient ca sa se poata hidrata.
Elemente de supravegheat : comportamentul , reactii la medicamente( reactii alergice ), functii vitale (
respiratie , puls ,T.A , temperatura) , starea generala.
Planul de îngrijire trebuie să îndeplinească următoarele puncte:
• să ofere un ghid detaliat de îngrijire;
• să fie individualizat şi personalizat;
• să promoveze activităţi bazate pe principii ştiinţifice şi pe procese sistematice de rezolvare;
• să garanteze continuitatea îngrijirilor;
• să coordoneze eforturile tuturor membrilor echipei de îngrijire;
• să implice participarea individuală a pacientului şi a familiei acestuia;
• să schiţeze un program de educaţie sanitară atât individual, pentru pacient, cât şi pentru aparţinători;
• să asigure un plan adecvat pentru îngrijirea pacientului după externare.
Neconcordanţe între elaborarea planului scris şi aplicarea lui în practică:
•asistentul medical nu-şi asumă responsabilitatea să verifice dacă un plan de îngrijire a fost corect şi
complet aplicat;
• în comunicarea planului unele informaţii sunt omise sau incomplete;
• asistentul medical oferă îngrijire pentru numai opt ore pe zi şi nu se implică în atingerea scopurilor
finale din planul de îngrijire;
• unele dintre intervenţii pot fi greşite pentru fiecare asistent medical gândeşte că alţii sunt răspunzători
pentru acţiunile întreprinse;
•înregistrările incomplete din registrele şi evidenţele scrise încurajează superficialitatea şi uneori
nesiguranţa intervenţiilor.
Concluzii
Planul de nursing constitue un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate persoanele implicate in
ingijirea pacientului, o documentatie referitoare la intervenţiile planificate pentru pacient.
IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI
Definitie
- reprezinta momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor planificate pentru a obtine
rezultatul asteptat.
Scop - modalitate de aplicare
Scopul procesului de îngrijiri este de a asigura prelucrarea în sarcina globală şi
personalizată, a îngrijirilor individului pentru ca pacientul sa-si mentina sau sa-si recapete independenta
total sau partial;
Este indispensabil să alegi un sistem de organizare care să permită fiecărei asistente
medicale o responsabilitate totală a unui grup de pacienţi (îngrijiri globale) în loc si dai un număr de
sarcini pe care le va efectua la toti pacienţii din serviciu-secţie (îngrijiri de serie).
Aplicarea planului de îngrijiri se realizează în practică, în funcţie de modalitate de
executie şi supraveghere (sarcini date unui ajutor, elevă, pacient sau unui membru din familie).
 Delegarea unor activităţi "nu influenţează* calitatea îngrijirilor şi nu oferă o valoare mai
mică sau mai mare în ierarhia sarcinilor/obligaţiilor dar rămân sub responsabilităţi asistentei medicale,
care le planifică, le realizează sau le determină realizarea şi care controlează buna execuţie, respectându-
se normele de securitate, de confort şi de calitate a îngrijirilor.
Recomandari pentru implementarea interventiilor de nursing :
- nu se executa niciodata acte de nursing fara a se cunoaste efectul asteptat;
- inainte de implementarea actiunilor de nursing este recomandat sa se reexamineze , pentru a
evalua starea problemelor de dependenta , si se verifica inca o data daca interventiile prevazute
sunt intotdeauna potrivite;
- se urmaresc atent reactiile pacientului la interventiile de nursing implementate si se modifica
orice interventie de nursing ineficace;
- se urmareste implicarea pacientului si a apartinatorilor , cand este cazul , in implementarea
actiunilor de nursing;
- se indeparteaza orice sursa de pericol din preajma pacientului .
Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului de îngrijire care înseamnă
pe lângă acţiunea propriu-zisă şi asumarea responsabilităţii.
Acţiunile se bazează pe metode ştiinţifice, nu pe intuiţie, avându-se în vedere:
- diagnosticul nursing;
- cunoştinţele şi informaţiile;
- cea mai probabilă alternativă spre succes;
- acceptul clientului;
- minimum de risc pentru pacient;
- maxima abilitate a profesionistului.
Se face apel la:
• capacităţi intelectuale
- cunoştinţe
- putere de judecată
- gândire logică şi critică)
• capacităţi interpersonale
- cooperare
- colaborare
• capacităţi tehnice
- folosirea echipamentelor,
- priceperi.
Pentru realizarea acestei etape:
- se continuă culegerea datelor;
- se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan;
- pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
- etapele de desfăşurare a tehnicilor;
- pregătirea locului;
- pregătirea materialelor;
- pregătirea fizică şi psihică; asigurarea intimităţii; respectarea demnităţii pacientului;
- aplicarea măsurilor de asepsie;
- explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici; obţinerea consimţământului;
- îngrijirea bolnavului după tehnică, adaptarea îngrijirilor la pacient- previne complicaţiile;
- notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
Implementarea este un demers individual şi colaborativ.
Gradul în care diagnosticul nursing, planificarea şi implementarea au avut succes este reflectat în
rezultatele obţinute, iar acestea sunt estimate în faza de evaluare, ultima a procesului de îngrijire.

Metode specifice de implementare

♦ Coordonarea programului de îngrijire:
- întâlnire cu alţi membri ai echipei;
- planificarea acţiunilor;
- discuţii cu persoane implicate în procesul de îngrijire;
- consultarea medicului;
- pregătirea pentru externare.
♦ Implementarea:
- independenţă;
- interdependenţă;
- dependenţă.
♦ Supervizarea implementării.
♦ Sfătuirea pacientilor.
♦ Colaborarea cu alţi membri ai echipei.
♦ Consultarea cu alţi colegi.
♦ Trimiteri la alţi specialişti.
Tipuri de planuri de îngrijire
Pentru simplificarea şi standardizarea acţiunilor şi a înregistrărilor este bine ca planul de îngrijire să fie
elaborat după anumite reguli. În ţările cu o vastă experienţă în practica nursing, există mai multe tipuri de
planuri de îngrijire.
Vom exemplifica în continuare câteva tipuri de planuri de îngrijire folosite în Statele Unite ale Americii:
a) Kardex
b) Standard
c) Plan pentru studenţi
a)Kardex-ul cuprinde:
- informaţii demografice de bază;
- preferinţele clientului;
- membrii echipei;
- informaţii medicale (diagnostic, intervenţii chirurgicale, proceduri diverse);
- planificarea externării.
Acest gen de plan nu poate fi considerat un plan universal, pe înţelesul tuturor, dar în SUA este destul de
uzitat.
b) Standardizarea
Standardizarea este tipărirea planului de îngrijire după un model prestabilit. în ţările dezvoltate este forma
cea mai folosită şi s-a dezvoltat în ultimii ani facilitând o îngrijire individualizată. Fiecare spital are un
anumit plan "tip" tipizat, multiplicat şi utilizat pe secţii ca formă standard. Acest tip de plan cuprinde
diagnostice specifice (exemplu: infarct miocardic acut) şi denumirea procedurilor specifice (exemplu:
anglografie coronariană).
Avantajele standardizării:
- reducerea timpului de lucru;
- rutina de înregistrare;
- ajutarea staff-ului prin concentrarea atenţiei asupra intervenţiei.
Dezavantajele standardizării:
-asistenţii medicali utilizează standardele ca pe nişte hărţi "de aparenţă", fără să-şi folosească resursele
proprii şi creativitatea. Unele planuri, tipărite de anumite agenţii lasă loc liber pentru observaţiile şi
intervenţiile asistenţilor medicali individualizând în felul acesta planul standardizat. în acest tip de
formular asistentul medical include şi date specifice pentru fiecare persoană asistată. De asemenea, în
plan se pot înscrie şi informaţii de ultimă oră.
Pentru nivelele înalte ale staff-ului, formularele sunt mai simple pentru că profesioniştii cu funcţii
superioare sunt cei mai în măsură să sintetizeze datele culese.
c) Planuri pentru elevi
Fiecare şcoală de nursing trebuie să aibă un formular amănunţit ca plan de îngrijire. Aceste detalii ajută
elevii să se obişnuiască cu folosirea lor.
Documentaţia în intervenţiile nursing
Principala responsabilitate în planul de îngrijire este comunicarea.
Documentaţia se prezintă sub patru dimensiuni:
- legală,
- morală,
- economică,
- profesională.
Înregistrarea, ca şi formularul standard sunt documente legale introduse în banca de date a computerului.
Documentaţia este una dintre cele mai importante responsabilităţi profesionale. O preluare de date
neînregistrată impietează asupra procesului de îngrijire. Responsabil pentru înregistrarea corectă este cel
care asigură îngrijirea, iar prin lipsa înregistrării se întrerupe comunicarea. Sistemul integrat care sprijină
eficienţa, asigură calitatea, caracterul aprofundat şi validează standardele îngrijirii este înregistrarea
datelor.
Inregistrarea se face având în vedere patru părţi ale problemei-orientate:
• Baza de date: informaţii despre client;
• Lista problemelor de sănătate; "tabel-cuprins" în care sunt specificate problemele clientului;
• Planul iniţial: diagnosticul nursing, tratamentul, educarea clientului, scopurile finale, evaluarea
planului;
• Notarea progreselor obţinute.

EVALUAREA REZULTATELOR
Definiţie şi răspunsuri
Evaluarea este aprecierea schimbărilor survenite în starea de sănătate a clientului în relaţie cu scopul
propus, ca rezultat al intervenţiilor asistentului medical. Evaluarea este totdeauna considerată, în termeni
de specialitate, CUM anume a răspuns pacientul după implementarea planului de acţiune.
Este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate pacientului, în
funcţie de obiectivele stabilite.
Evaluarea stabileşte modificări ale acţiunilor desfăşurate care vor conduce la creşterea
performanţei şi poate afla răspunsuri pentru realizarea unor acţiuni înrudite pentru acţiuni încă netestate.
Evaluarea zilnică a planului de îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la următoarele
întrebări:
Ating intervenţiile propuse obiectivele intermediate de pacient?
Sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
Este necesară modificarea intervenţiilor de nursing pentru a asigura realizarea obiectivelor?
Este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare, pentru buna participare a
asistentelor medicale din celelalte schimburi?
Este necesară consultarea altui membru din echipa de ingrijiri pentru mai multe informaţii care să ajute la
identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea inter-venţiilor potrivite pentru realizarea obiectivelor?
Există vreo modificarea în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou diagnostic de nursing
sau a unei probleme de colaborare?
Este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Nr. Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare

crt. (P.E.S.)

Evaluarea se face periodic la anumite intervale de timp . Ritmul este adesea indicat de obiectiv.
Evaluarea este o fază vitală, iar în caz de nereuşită, procesul se reia.
Evaluarea urmareste doua aspecte :
- rezultatul obtinut sau schimbarea observata de nursa la pacient ;
- satisfactia pacientului.

Rezultatul obtinut
Raportat la rezultatul obtinut , evaluarea este un proces ciclic , care se repeta in functie de
obiectivul stabilit si de obiectivele ulterioare , elaborate din faptul ca rezultatul asteptat inca nu a aparut
Cand se observa ca manifestarile de dependenta nu s-au diminuat , deci obiectivul nu a fost atins ,
procesul de nursing se reia , restructurand diagnosticul si planul de ingrijire .
Evaluarea permite reajustarea obiectivelor si deci , reajustarea sau chiar modificarea interventiilor .
Evaluarea prin prisma satisfactiei pacientului
Este importanta aprecierea pacientului , dar nursa bazandu-se pe cunostiintele profesionale, teoretice si
practice acumulate trebuie sa faca o evaluare corecta .
În evaluare se folosesc anumite criterii şi se doreşte o anumită cuantificare pentru a putea aprecia corect
rezultatele. Acest lucru se poate realiza prin:
- compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse;
- analizarea factorilor care au condus la obţinerea acestor rezultate;
- modificarea planului de îngrijire (în caz de incongruenţă a rezultatelor aşteptate cu cele obţinute).
Bailey şi Claus au descris evaluarea, astfel: "Evaluarea implică compararea rezultatelor cu standardele,
revăzând toate devierile de la direcţia stabilită iniţial, incluzând toleranţele şi apreciind discrepanţele şi
nevoile de corecţie".
Paşi în procesul de evaluare:
•stabilirea standardelor şi a criteriilor de evaluare;
•aprecierea condiţiilor individuale - compararea rezultatelor obţinute cu standardele / aşteptările iniţiale;
• însumarea rezultatelor evaluării;
• identificarea eşecurilor;
•modificarea planului de acţiune (corecţia se face dacă este necesar).
Pasul 1: Stabilirea standardelor
Standard: "Ceva prestabilit, măsură sau model la care se raportează un lucru asemănător" (Dicţionarul
medical Dorland).
Standardele aplică reguli autoritare, principii ori măsuri care să determine cantitatea, întinderea sau
valoarea calităţii, nivelului sau gradaţiei lucrurilor. Pentru a avea valoare, standardele trebuie să fie
realiste, rezonabile, tangibile, pe înţeles, dar şi acceptabile pentru cei ce le folosesc. Ideal ar fi ca
standardele să fie flexibile, adaptate la nevoile persoanei şl să poată fi modificate conform situaţiei
terapeutice.
Elaborarea standardelor se face cu ajutorul asociaţiei profesionale, beneficiarii acestor indicatori de
calitate fiind toate grupurile de clienţi. O categorie aparte de standarde sunt elaborate pentru grupurile
specializate sau cu probleme speciale.
Exemplu: Opt standarde pentru practica medicală (Asociaţia Americană a Nurselor)
• culegerea datelor în vederea aprecierii stării de sănătate a pacientului este sistematică şi continuă; datele
vor fi accesibile, comunicabile şi înregistrate;
• diagnosticul nursing este o derivată a datelor despre starea de sănătate a clientului;
• planul de îngrijire include scopurile implicite ale diagnosticului nursing;
• în planul de îngrijire se specifică intervenţiile necesare adaptate scopului, cu ierarhizarea lor, în funcţie
de priorităţi;
• acţiunile nursing încurajează clientul la o participare activă în propria îngrijire, pentru promovarea,
menţinerea şi recuperarea sănătăţii;
• acţiunile nursing asistă clientul la maximizarea capacităţilor sale;
• atât progresul, cât şi nereuşita atingerii scopului sunt apreciate nu numai de nursă, dar şi de client;
• neatingerea scopului dirijează procesul nursing către o reapreciere şi o reordonare a priorităţilor, la
identificarea unor noi scopuri şi la revizuirea planului nursing.
Pasul 2: Aprecierea condiţiilor compararea constatărilor cu standardele.
Analiza procesului de îngrijire prin comparaţie are la rândul ei mai multe etape:
• Evaluarea progreselor înregistrate de pacient (ţinându-se cont de aspectele individuale);
• Evaluarea răspunsului persoanei la intervenţiile acordate:
- revederea obiectivelor şi reanalizarea datelor;
- observarea (psihologică şi comportamentală) a răspunsului persoanei;
- compararea rezultatului obţinut cu rezultatul aşteptat.
• Evaluarea planului de îngrijire.
Pasul 3: Totalizarea rezultatelor evaluării
• Toate problemele sunt rezolvate (modul ideal).
• Problemele sunt parţial rezolvate.
• Problemele nu au fost rezolvate.
• Evidenţierea unor noi probleme de sănătate.
• Diagnosticul nursing este eronat.
Pasul 4: Identificarea cauzelor ce au condus la neatingerea scopurilor
• Plan eronat, incomplet, nerealist.
• Culegere de date inadecvată (date incomplete, nesemnificative, etc).
• Atitudini necooperante din partea clientului sau a staff-ului.
• Conflicte între membrii echipei de îngrijire.
• Greşeli în faza de implementare a planului de îngrijire.
• Greşeli în stabilirea priorităţilor sau în respectarea ordinei intervenţiilor.
Pasul 5: Corectarea acţiunilor şi modificarea planului de îngrijire
• Reluarea ciclului procesului nursing;
• Schimbarea membrilor echipei de îngrijire (eventual).
Verificarea în procesul evaluării
Intotdeauna este nevoie de o verificare a procesului de îngrijire, mai ales a fazei evaluării pentru a putea
stabili cu certitudine dacă scopul final a fost atins. Această verificare implică inspectarea şi revederea
documentaţiei. Este o metodă de control a calităţii reflectată în înregistrările efectuate la externarea
pacientului.
Raţiunea verificării este aceea de a face profesionistul responsabil pentru serviciile prestate.
Bilanţ
Inregistrarea acţiunilor şi a rezultatelor îngrijirii este un document legal. Documentul trebuie să prezinte
următoarele caracteristici:
• să fie corect;
• să fie complet;
• să fie concis;
• să fie lizibil;
• să fie confidenţial;
• să fie accesibil;
• să fie pe înţeles;
• să fie înregistrat pe un formular;
• să prezinte date înregistrate cronologic;
• să fie continuu, fără spaţii libere;
• spaţiile libere să fie haşurate, datate şi semnate;
• corecţiile să fie datate şi semnate;
• nu sunt permise ştersături;
• adăugirile sunt înscrise ca amendamente;
• dacă apar erori, vor fi haşurate datate şi semnate;
• documentele sunt scrise cu tuş negru sau sunt tipărite;
• vor fi folosite numai abrevieri consacrate;
• toate intrările să fie datate şi semnate de autor;
• persoana care semnează fiecare intrare este responsabilă pentru aceasta.
Bilanţul îngrijirilor aplicate:
- evidente:
- F.O. – evoluţie;
- planul de nursing – rezultatele evaluării;
-starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată; nivelul de independenţă/dependenţă;
- nevoile de bază:
- satisfăcute – pacient independent,
- nesatisfăcute – pacient dependent.
Bilanţul negativ:
- revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing).
Criterii de revizuire:
- identificarea cauzelor bilanţului negativ,
- reformularea obiectivelor,
- refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.

CONCLUZII
Procesul nursing este o spirală, fiecare spiră cuprinzând toate cele 5 etape. Diferenţa dintre o spiră şi
următoarea reprezintă calitatea. Planul de îngrijire reprezintă documentul principal al asistentului medical
în rolul său de prestator de servicii de sănătate. Conceperea planului este un demers laborios care necesită
cunoştinţe, priceperi şi atitudini corespunzătoare şi chiar dacă se bazează pe o schemă prestabilită, rămâne
un act individual care înseamnă în primul rând, creativitate.
Principalele raţiuni pentru care este necesară utilizarea procesului nursing:
1. Oferă o excelentă metodă de organizare a îngrijirii, atât individual, pentru fiecare persoană în parte, cât
şi a îngrijirii grupurilor sociale, punând accentul pe nevoile acestora;
2. Sporeşte continuu interacţiunea dintre asistentul medical şi client şi facilitează colaborarea cu alte
persoane implicate în procesul de îngrijire;
3. încurajează participarea activă a pacientului la propria îngrijire (pacientul devine membru al echipei);
4.Promovează calitatea şi eficienţa actului de îngrijire.
Clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate
Marjory Gordon este cunoscuta pentru teoria evaluarii asistentei medicale cunoscute si sub numele de
“Modele functionale de sanatate ale lui Gordon” si ramane liderul international in acest domeniu al
burselor de asistenta medicala. Dr. Gordon este autoarea a 4 carti, inclusiv “Manual de diagnostic de
asistenta medicala” care se afla acum la a 12 a editie.
Perceptia si Managementul Sanatatii
Ofera o imagine de ansamblu a starii de sanatate a individului si a practicilor de sanatate care au fost
folosite pentru a atinge nivelul actual de sanatate si starea de bine.
Metabolism nutritional
Descrie aportul de nutrienti raportat la necesitatile metabolice.
Eliminare
Descrie functiile intestinului, vezicii urinare si a pielii. Prin acest model, asistentul medical poate
determina regularitatea, calitatea si cantitatea scaunului si urinei.
Exercitarea activitatii
Acest model se axeaza pe nivelul de activitate, programul de exercitii si activitatile de agrement.
Somn, odihna
Evalueaza somnul si odihna.
Cognitiv - perceptiv
Evalueaza capacitatea individului de a intelege si de a urma indicatiile, retine informatii, de a lua decizii
si de a rezolva probleme.
Evalueaza deasemenea cele 5 simturi.
Auto- perceptia/ conceptul de sine
Evalueaza parerea despre sine.
Se examineaza contactul vizual si pozitia corpului.
Rol – relatii
Interactiuni cu membrii familiei sau cu altii.
Sexualitate / reproducere
Se evalueaza relatiile sexuale, prima menstruatie (in cazul femeilor) si femeile gravide.
Gestionarea situatiilor – toleranta la stres
Se evalueaza schimbarile majore din viata fiecaruia, momentele de stres si de relaxare.
Valori - credinte
Se evalueaza credinta fiecaruia in religia aleasa si practicile religioase.
PARTEA 2
NEVOIA DE A COMUNICA
Definiţie:
Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba informaţii cu semenii săi.
Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi nonverbal, permiţând persoanelor să se facă accesibile
una alteia, să reuşească să pună în comun sentimentele, opiniile, experienţele şi informaţiile.
Comunicarea semnifica mai mult decat schimbul si transmiterea de informatii: comunicarea creaza si
mentine societatea.
Communicarea si semnificatia sa este legata de procese sociale de profunzime, cum ar fi conservarea
identitatii si coeziunii, execcitarea functiei vitale deintegrare sociala, de mentinere si si consolidare a unui
substrat psihologic comun.
Prin comunicare se intelege activitate, legatura intre oameni, si intr-un sens larg, o modalitate de
satisfacere a nevoilor personale.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri
similare de a raspunde la asteptari si cerinte.
Arta de a comunica nu este un proces natural sau sau o abilitate cu care ne nastem. Oamenii
invata sa comunice.
Importanta comunicarii eficiente in practica nursing este de inteles pentru ca relatia asistent
medical – pacient inseamna in primul rand comunicare.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Omul are nevoie de alte persoane pentru a răspunde ansamblului necesităţilor sale vitale şi pentru a-şi
satisface nevoile sale superioare.
Familia, anturajul, ansamblul instituţiilor societăţii, prin intermediul comunicării, concură la
transformarea copilului într-un individ în toată plenitudinea sa.
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
- logic (al cuvintelor);
- modul verbal- este, prin excelenţă, vehicul al gândirii; limbajul verbal permite o exprimare mai
clară, mai precisă şi mai nuanţată a semnificaţiilor de exteriorizat; limbajul scris este mai cizelat; pentru a
reda intonaţiile, nuanţele, este însoţit de semne de punctuaţie;
- modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura, mersul) este o
formă arhaică de transmitere a trăirilor noastre interioare.
Daca intre niveluri nu exista contradictii , mesajul transmis va avea efectul scontat.
Omul este capabil de a comunica cu semenii săi din punct de vedere fizic, dar este capabil să primească şi
stimuli intelectuali, afectivi şi senzoriali, care îi sunt transmişi din anturajul său.
Pentru a se realiza din plin din punct de vedere al nevoii de comunicare, individul trebuie să aibă o
imagine pozitivă despre sine, o cunoaştere a eului său material, adaptiv şi social.
Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea individului, a organelor de
simţ, o dezvoltare intelectuală suficientă pentru a înţelege semnificaţia mesajelor schimbate.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de comunicare

Factorii - varsta :
biologici
- copilul poate fi un redutabil partener in comunicare;
- batranii sunt marcati de experienta trecutului, stereotipii si de o
 inflexibilitate a gandirii cu posibilitati reduse de adaptare;
- integritatea organelor de simţ:
- stare optimă de funcţionare a văzului, a auzului, a mirosului, a gustului, a
pipăitului;
- auzul, văzul permit comunicarea cu lumea exterioară; gustul, pipăitul protejează
individul faţă de pericolele din lumea înconjurătoare;
- integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală;
- integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală (gesturi,
mişcări);
- răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală.

Factori - inteligenţa - comunicarea este influenţată de gradul de inteligenţă a individului, de

psihologici puterea de înţelegere a stimulilor primiţi, de gândire, imaginaţie, memorie;
- percepţia: reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu ajutorul
simţurilor; funcţia perceptibilă este educabilă;
- memoria: implica capacitatea de culegere de informatii evenimente, reproducerea
cunostintelor, cunoasterea cunostintelor, reprezentarea cunoştinţelor pe termen: imediat,
scurt, lung;
- emoţiile, lipsa de incredere, vocabularul sunt exprimate prin expresia feţei, prin debitul
verbal (bucurie-tristeţe; râs-plâns) si conduc deseori la interpretari eronate ale mesajului.
Factori socio- - anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare; climatul armonios în
culturali anturaj, în familie permite individului să stabilească legături afective; schimbul este
trecerea unui mesaj de la o persoană la alta;
- cultura şi statutul social: educaţia, nivelul de instruire si de cunoastere joacă un rol
important în comunicare;
- adaptarea discursului in concordanta cu nivelul de cunoastere al clientului;
- dificultatile de exprimare: apar atunci cand emitatorul are probleme in a gasi cuvintele
potrivite pentru a-si exprima ideile;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a personalităţii
umane; personalitatea determină individul să fie încrezător în capacităţile sale de a se
exprima, de a se afirma, de a stabili legături semnificative cu cei din jur;
- perceptia sociala: exista diferente de perceptie influentate de experientele anterioare
care influenteaza comunicarea- persoanele de varste diferite, educatie, sex, culturi,
temperamente vor avea perceptii diferite si vor interpreta situatiile in mod diferit;
- sistemul de valori: religia,credintele, convingerile reprezinta factori care determina a
anumita imagine despre lume si care influenteaza comunicarea interpersonala;

Manifestări de independenţă
a. Manifestări de ordin biologic
Funcţionarea - acuitate vizuală;
adecvată a
- acuitate auditivă;
organelor de
simţ - fineţe gustativă şi a mirosului;
- sensibilitate tactilă.
Debit verbal - uşor;
- ritm moderat;
- limbaj clar, précis.

Expresie - mişcări;
nonverbaiă
- posturi şi gesturi ale mâinii;
- facies expresiv;
- privire semnificativă;
- mecanisme senzoro-perceptuale adecvate.

b. Manifestări de ordin psihologic

Exprimare uşoară - a nevoilor, a dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor
- exprimare clară a gândurilor

Imagine pozitiva de sine - cunoaşterea sinelui material, spiritual şi social

Percepţia obiectivă a mesajului primit şi capacitatea de verificare a percepţiilor sale

Exprimarea sentimentelor prin pipăit

Utilizarea adecvată a mecanismelor de apărare

Atitudinea receptivă şi de încredere în alţii

Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii

c. Manifestări de ordin sociologic

Apartenenţa la grupuri de diverse interese

Stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de prieteni

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei nevoii de comunicare

- explorează împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare;
- învaţă pacientul:
- să menţină integritatea simţurilor (văzului, auzului, gustului, mirosului);
- să utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a emoţiilor;
- să aibă o atitudine de receptivitate şi de încredere în alte persoane;
- să menţină legături cu persoanele apropiate.
Comunicare efectivă constă în:
- conţinut;
- înţelegere şi făspuns din perspectiva celeilalte persoane;
- expresie verbală adecvată
- comunicare non-verbală.
Componentele comunicării
• elaborare, transmitere, receptare, mesaj prin:
- participare;
- ascultare;
- îngrijire;
- sinceritate;
- abilitatea de a accepta: răspunsuri, întrebări;
- respect.
Contactul iniţial
• ne prezentăm pacientului: cine suntem şi de ce suntem acolo;
• ne adresăm pacientului cu numele de familie;
• evităm intimităţile, adresarea pe ton familiar, glumele neadecvate.
Contact efectiv
• punem întrebări „la obiect";
• privim pacientul în faţă fără reţinere;
• căutăm să fim la acelaşi nivel de înălţime cu pacientul;
• întreaga atenţie o concentrăm asupra pacientului;
• privim pacientul în ochi;
• adoptăm poziţia uşor aplecaţi înainte;
• oferim pacientului senzaţia de control;
• răspundem cu înţelegere într-un mod ce denotă implicarea în profunzime şi atenţia pe care o acordăm
pacientului;
•menţinem caracterul asertiv al comunicării prin: mimica feţei, postură, tonul vocii, gesturi, conţinut
verbal;
• identificăm prin abilităţi personale factorii psihologici: emoţiile, nevoile, frica, opiniile;
• ajutarea lui la participarea la diferite forme de relaxare şi recreere
• evaluăm corect gradul comunicării deficitare;
• arătăm interes faţă de pacient şi de cele relatate de acesta;
• cadrul comunicării este delimitat de neacceptare sau agresivitate;
• de fiecare dată întâmpinăm pacientul având expresia feţei de „bun-venit";
• abordăm o postură relaxată, iar atitudinea faţă de pacient este deschisă;
• mimica feţei este relaxată menţinând permanent contactul vizual prin poziţia la acelaşi nivel cu ochii
pacientului şi denotă interesare faţă de relatările acestuia;
• tonul vocii arată respect faţă de pacient dar ferm şi plin de încredere fiind adecvat cu gesturile şi
punctele de vedere exprimate;
• conţinutul verbal este: sincer, onest;
• conţinutul verbal exprimă: sentimente de respect, înţelegere, acceptare faţă de pacient;
• întrebările sunt: directe, deschise, în asociere cu scopul dialogului;
• răspunsurile sunt încurajatoare, evitându-se nota neutră sau prin caracterul lor să descurajeze
conversaţia;
• cuvintele cheie le repetăm sau le reformulăm pentru a ajuta pacientul să extindă problema descrisă;
• ritmul conversaţiei să fie adaptat pacientului şi clar în exprimare;
• întreaga activitate non-verbală poate fi completată de notiţe fără întreruperea relatărilor, iar nivelul
limbajului să fie adecvat pentru fiecare pacient în parte.
Conversaţii ulterioare
• suntem gata să ne recomandăm din nou;
• răspundem cu înţelegere la conţinutul emoţional;
• căutăm să ne punem în situaţia pacientului;
• abordăm subiectele care îi plac pacientului;
• evităm răspunsurile care neagă pacientului opinii, sentimente personale;
• suntem oneşti atât în informaţii cât şi în maniera de comunicare;
• creem şi menţinem un mediu propice pentru ascultare;
• ţinem cont de mediul socio-cultural din care provine pacientul;
• ajutăm efectiv pacientul, nu doar pretindem;
• mimica, gesturile, tonul şi debitul verbal adecvate în funcţie de personalitate pacientului;
• nu ne folosim de timpul pacientului pentru a vorbi noi;
• folosim pauzele pentru evaluarea celor relatate de pacient;
• ascultăm „printre rânduri";
• nu ne pronunţăm şi nu aducem la cunoştinţă evoluţia, tratamentului sau prognosticul negativ al bolii.
Contactul fizic:
• atingem pacientul încet, foarte uşor şi pentru scurt timp;
• atingem numai acele segmente ale corpului care nu au conotaţie sexuală: - mâna, braţul, umărul;
• în timp ce atingem pacientul, ne exprimăm clar intenţiile;
• când avem îndoieli cerem permsiunea pacientului;
• semnificaţia contactului fizic trebuie să fie de încurajare şi apropiere afectivă faţă de pacient.
 II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE COMUNICARE
Dacă comunicarea nu este satisfăcută, pot surveni următoarele probleme de dependenta:
1. Comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor
2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
Surse de dificultate

Surse de - atingere cerebrală sau nervoasă;

ordin fizic - tulburări circulatorii cerebrale; accident vascular cerebral;
- degenerescentă;
- traumatisme;
- oboseală;
- deficit senzorial;
- surmenaj;
- obstacole în funcţionarea simţurilor şi a limbajului (pansamente, aparate);
- durere;
- dezechilibrul hidroelectrolitic;
- droguri;
- administrarea unor medicamente;
- alcoolism.
Surse de ordin - tulburări de gândire;
psihic
- pierdere, separare, stare de criză;
- anxietate;
- stres;
- emotiile: ca trairi subiective conduc deseori la interpretari eronate ale mesajului;
- stereotipii si prejudecati: tratarea diferitelor persoane ca si cand ar fi una singura;
- concluzii pripite: evitarea recunoasterii realitatii;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a personalităţii
umane; personalitatea determină individul să fie încrezător în capacităţile sale de a se
exprima, de a se afirma, de a stabili legături semnificative cu cei din jur;
- neadaptarea la boală;

Surse de - poluare;
ordin - mediu inadecvat (locuinţă, loc de muncă, de recreare);
sociologic - climat ;
 - conflicte ;
- eşec ;
- izolare socială ;
- statut social şi economic defavorabil;
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului ambiant ;
cunoaşterii - lipsa de interes;
- educaţie inadecvată;

1. Comunicare ineficace la nivel senzorial şi motor

Este dificultatea individului de a capta, prin intermediul simţurilor sale, mesaje care vin din
anturaj, din mediul exterior sau din ambele.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel senzorio-motor se situeaza pe mai
multe planuri:
- persoanele pot prezenta dificultati in comunicare in situatia aparitiei unor tulburari senzorio-motorii prin
privare de stimuli sau suprasolicitare cu stimuli veniti din mediul inconjurator social si/sau natural.
- diminuarea sau pierderea mobilitatii sau a functionalitatii organelor de simt, sau ambele, provoaca
individului o diminuare a campului perceptual, al spatiului in care traieste. Acelasi fenomen se produce in
cazul unei suprasolicitari cu stimuli.
- in ambele situatii, cauzele cele mai frecvente sunt afectarea cerebrala in ariile de proiectie corticala a
organelor de simt, tulburarile circulatorii, defectele de dezvoltare la copil sau degenerarea organelor de
simt la batrani.
Manifestări de dependenţă

Tulburări • cecitate: pierderea vederii;

senzoriale
• diminuarea vederii: scăderea acuităţii vizuale;
• surditate: pierderea funcţiei auditive;
• hipoacuzie: diminuarea auzului;
• pierderea gustului (= ageuzie) sau diminuarea gustului(=hipogeuzie), pierderea
combinaţiilor celor patru senzaţii gustative de bază—dulce, amar, acru, sărat (simţul de
control al hranei);
• anosmie: pierderea mirosului;
• hiposmie: scaderea mirosului;
• hipoestezie: scăderea sensibilităţii cutanate;
• hiperestezie: creşterea sensibilităţii cutanate;
•anestezie: absenta sau disparitia unuia sau mai multor tipuri de sensibilitate, spontan
sau voluntar.

Tulburări • tulburări ale reflexelor: cutanate, osteotendinoase, mucoase, vegetative;

motorii
 • tulburări de sensibilitate:
• subiective:
- senzaţie de înţepături, furnicături, amorţeli, dureri;
• obiective:
- hiperestezie = accentuare anormală a sensibilităţii
- hipoestezie = diminuarea sensibilităţii;
- anestezie = pierderea sensibilităţii;
- astereognozie = tulburare privind aprecierea volumului şi formelor obiectelor;
• tulburări ale motilităţii:
- pareză: scăderea funcţiei motorii musculare;
- paralizii periferice: scade tonusul muscular, mişcările pasive se pot efectua cu
amplitudine mult mai mare;
- paralizii centrale: tonusul muscular este păstrat sau chiar exagerat, mişcările pasive se
pot executa cu amplitudine redusă.
Se disting:
- monoplegia: paralizia unui singur membru;
- hemiplegia: paralizia 1/2 corp lateral( dreapta si stanga);
- paraplegia: paralizia membrelor inferioare;
- tetraplegia: paralizia celor patru membre.

Tulburari de • ataxia - imposibilitatea de a coordona grupele musculare in cursul miscarilor

coordonare voluntare(necoordonare a miscarilor) - apar miscari imprecise, ezitante - apare
in leziuni cerebeloase sau ale maduvei spinarii;
• tremurături intenţionale = tremurătură amplă a indexului în proba indice – nas.

Tulburări de • în funcţie de felul şi localizarea leziunii cerebrale sunt afectate:

limbaj
- recepţia auditiv- verbală;
- expresia verbală;
Analizam:
- lexia - capacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
- grafia - capacitatea de a scrie selectiv;
- calculia- capacitatea de a efectua calcule;
- mimica gurii şi feţei.
• afazie: pierdere totala sau partiala a intelegerii si a posibilitatii de a reda
cuvintele, ca urmare a unei leziuni cerebrale.:
- afazie senzorială = vorbeşte dar nu înţelege;
 - afazie motorie = diminuarea/incapacitatea de a se exprima verbal sau scris.
• dizartria: dificultatea de a articula cuvintele, pronunţie neinteligibilă.
• bâlbâism: greutate în pronunţarea unor cuvinte, repetarea sau omisiunea de
silabe, prin prelungirea unor sunete
• mutism: bolnavul nu răspunde, nu comunică cu anturajul
• dislalia: imposibilitatea de a pronunţa anumite sunete care compun cuvintele;
vorbirea devine neinteligibilă;
• acalculie = incapacitatea de a efectua calcule;
• anartrie= incapacitatea de a articula cuvintele;
• afonie= pierderea vocii;
• alexia = incapacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
• agrafia = incapacitatea de a scrie selectiv;
• dificultati de exprimare.

Reacţii • nelinişte: lipsă de linişte sufletească, frământări;

afective în
• inactivitate: lipsa activităţii fizice sau intelectuale, ori ambele;
insuficienţe
sau exces • anxietate: sentiment profund de disconfort sau de tensiune, neliniste pe care
senzorial individul îl resimte în urma unei situatii incerte.
Se manifesta printr-o stare de nemultumire, incertitudine, agitatie, teama si ingrijorare
datorita anticiparii unui pericol sau a unei amenintari a carei origine nu erste recunoscuta
si in absenta unor cauze care sa le provoace. Poate fi acuta sau cronica.
Anxietatea acuta- forma intensa de anxietate determinata de o pierdere sau o schimbare
iminenta care ameninta sentimentul de securitate si de bine al unei persoane.
Anxietatea cronica- anxietate persistenta, manifestata prin incertitudine, agitatie, frica
fata de evenimentele din viitor.
• încetinirea dezvoltării gândirii: ritmul asociaţiilor de idei este mai lent;
• halucinaţii: percepţii fără obiect; în funcţie de analizatori, sunt halucinaţii
auditive, vizuale, gustative, olfactive, cutanate;
• izolare - singurătate: starea individului de a fi singur, retras;
• plictiseala.

Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca datorata:
- afectiunilor cerebrale sau neurologice
- tulburarilor circulatorii
- deficitului de dezvoltare a organelor de simt
- degradarii organelor de simt
 - traumatismelor
- oboselii
- insuficienta extrinseca prin:
- diminuarea calitatii sau cantitatii stimulilor
- privarea de stimuli
- orice obstacol care impiedica functionarea organelor de simt: pansamente, aparate, tumori
- suprasolicitarea senzorio-perceptuala si surmenaj
- dezechilibre hidroelectrolitice si dezechilibre aparute datorita durerii sau prin utilizarea
drogurilor
2. Surse de ordin psihologic:
- tulburarile de gandire ;
- anxietatea, stresul;
- situatii de criza- situatiile care marcheaza o schimbare brusca si semnificativa in viata; unei persoane;
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag.
3. Surse de ordin sociologic:
- poluarea sonora;
- mediu inconjurator neprielnic ( locuinta, locul de munca si spatiile de recreere);
- temperatura ambianta scazuta sau crescuta, luminozitate neadecvata;
- absenta masurilor de protectie a muncii;
- conflictul de rol- incapacitatea individului de a aborda comportamente adecvate rolurilor pe care le-a
ales sau care ii sunt impuse. Aceasta incapacitate este legata de un conflict intre rolurile individului si
normele sociale, sau intre valorile individului si starea sa de sanatate sau de boala;
- esecul de rol- imposibilitatea asumarii rolului sau rolurilor sociale. Fiecare persoana poseda un set de
roluri definite ca suma totala a comportamentelor asteptate de partenerii de viata sau de activitate.
4. Lipsa cunostintelor despre sine, despre ceilalti si insuficienta cunoastere a mediului inconjurator.
Cunoasterea de sine reprezinta contientizarea si recunoasterea caracteristicilor personale,
definitorii care il diferentiaza pe un individ de ceilalti. Se refera la trei dimensiuni: perceptia de sine,
imaginea de sine, evaluarea si aprecierea de sine.
Influenta problemei de sanatate “comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor” aspura celorlalte nevoi
fundamentale duce la aparitia unor probleme de dependenta sau a unor semne de dependenta care indica
nesatisfacerea altor nevoi fundamentale.
Astfel se poate produce modificarea amplitudinii si ritmului respirator, si o crestere usoara a
temperaturii corpului. Pacientul poate prezenta un anumit grad de necoordonare a miscarilor cu
incapacitatea de a se imbraca si dezbraca, de a se alimenta si de a se ingriji (tegumentele si fanerele sunt
murdare). Bolnavul poate acuza insomine, disconfort si oboseala. El poate afirma ca are dificultati de
eliminare urinara si de materii fecale.
 Comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor poate sa induca si o comunicare ineficienta la nivel
intelectual si afectiv, insotita de sentimente de devalorizare,neputinta si frustrare, si de diminuare a
interesului pentru diverse activitati.
De asemenea, ignorarea masurilor de prevenire a afectiunilor la nivel senzorio-motor poate duce la
afectarea integritatii fizice si/sau psihologice a persoanei.
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să fie - linişteşte bolnavul cu privire la starea sa, explicându-l scopul şi natura
echilibrat psihic intervenţiilor;
( sa fie diminuata - familiarizează bolnavul cu mediul său ambiant;
anxietatea)
- asigură un mediu de securitate, liniştit;
- administrează medicaţia recomandată de medic.

Pacientul să - cercetează posibilităţile de comunicare ale bolnavului;

folosească mijloace
- furnizează mijloacele de comunicare ;
de comunicare
adecvate stării sale - învaţă bolnavul să utilizeze mijloacele de comunicare conform posibilităţilor
sale.
Pacientul să fie - asigură îngrijiri relative la perturbarea senzorială sau motrice a bolnavului
compensat senzorial (cecitate, surditate, paralizie; are rolul de suplinire pentru satisfacerea nevoilor
pe care pacientul nu şi le poate satisface autonom (a mânca şi a bea, a se mişca
şi a avea o bună postură, a-şi menţine tegumentele curate şi integre, a evita
pericolele);
- administrează medicaţia recomandată: unguente, instilatii oculare, nazale,
auriculare;
- efectuează exerciţii pasive şi active pentru prevenirea complicaţiilor
musculare, articulare;
- pregăteşte bolnavul pentru diverse examinări ale simţurilor şi îl îngrijeşte după
examinare.
Reeducarea tulburărilor de vorbire de lip afazic
Asistenta medicala:
- efectuează cu pacientul exerciţii de exprimare specifică;
- stabileste interrelaţia stimulare- răspuns;
- instituie reeducarea tulburărilor de vorbire ale pacientului cât mai precoce;
- individualizează terapia pentru fiecare pacient în parte;
- susţine reeducarea tulburărilor de vorbire prin reabilitare fizică;
- educă şi ne asigurăm colaborarea familiei;
- efectuează cu pacientul exerciţii de memorare;
- efectuează cu pacientul exerciţii pentru numirea diferitelor obiecte (anomia= imposibilitatea pacientului
de a numi obiectele);
- eviă aspectul: relaţia pacient-terapeut să nu fie de tipul ofiţer-soldat;
- utilizează forme variate de exprimare sau construcţii gramaticale;
- evită corectarea particularităţilor de dialect;
- selectează tulburările de exprimare şi conştientizăm pacientul asupra lor fără al descuraja;
- trece progresiv de la etapa de debut a reeducării afaziilor la tehnici complexe de reeducare a carenţelor
gramaticale şi de exprimare;
- constituie programe diferite pentru tulburările limbajului scris merg în paralel cu tulburările limbajului
oral;
- caută a dezvolta gândirea asociativă a pacientului, etc.
2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
= dificultatea individului de a înţelege mesajele si stimulii primiţi şi de a-şi utiliza judecata (
rationament), imaginaţia, memoria, pentru ca să comunice cu semenii.
O atingere a cortexului sau o funcţie inadecvată a facultăţilor intelectuale perturbă individul în
modul său de a combina informaţiile pe care le primeşte de la alţii şi de la mediu.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica la nivel intelectual
Afectarea cortexului sau functionarea inadecvata a facultatilor intelectuale ale pacientului
determina disfunctii in inregistrarea, analiza si stocarea informatiilor primite de la ceilalti semeni si din
mediul inconjurator. Astfel persoana are dificultati in perceperea realitatii si nu mai poate comunica
coerent cu ceilalti. Mesajele primite sunt interpretate gresit, ceea ce face dificila relatia cu ceilalti.
Mesajele emise de pacient prin limbaj nu mai corespunde cu ceea ce el doreste sa spuna.
Manifestări de dependenţă

Dificultatea de - amnezie - pierdere totala a capacitatii de memorizare a informatiei

si/sau de reamintire a informatiei inmagazinate:
a-şi aminti
evenimentele - amnezie de fixare, de reţinere a faptelor noi;
trecute
- amnezie de evocare, lipsa capacităţii de reproducere sau
recunoaştere a unor fapte anterioare;
- dificultatea de a înţelege, de a face o judecată;
- hipomnezie- pierdere partiala a capacitatii de memorizare

Limbaj incoerent - comunicare verbală fără legătură cu situaţia dată;

- lipsit de logica in exprimare;

Comportament - manifestări neadecvate situaţiei date;

neadecvat

Dificultăţi de - dificultăţi asociate cu procesarea vitezei, detaliului sau organizării

înţelegere a informaţiilor scrise sau vorbite;
mesajului

Dificultati de - transmiterea de mesaje obscure si incomplete

trasmitere a
mesajului
 Confuzie - stare patologica caracterizata prin tulburari de orientare temporala,
spatiala, de perceptie etc.;

Obnubilare - tulburare a starii de constiinta in care functiile psihice sunt incetinite,

pragul perceptiei este crescut, ducand la ingreunarea perceptiilor si in
general a contactului si posibilitatilor de orientare in mediul ambiant,
neurmata de amnezie

Dezorientare - pierdere a simtului de orientare in timp si/sau in spatiu.

Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca prin:
- afectarea cortexului;
- diminuarea facultatilor intelectuale datorate Boli sau a consumului de droguri;
- deficit de dezvoltare;
- degenerarea facultatilor intelectuale datorita inaintarii in varsta;
- absenta stimulilor.
- insuficienta extrinseca determinata de mesajele neclare primite din exteriorul persoanei.
- dezechilibrele hidroelectrolitice sau datorita durerii, oboselii, surmenajului, suprasolicitarii si saturarii
senzorio-perceptuale.
2. Surse de ordin psihologic:
- anxietate
- stres
- tulburari de gandire
- situatie de criza
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag
- neadaptarea la rolul de bolnav
Rolul de bolnav este un rol guvernat de asteptari sociale: scutirea de responsabilitatile rolului social
normal, scutirea de responsabilitatea de a fi bolnav, obligativitatea insanatosirii, cooperarea in incercarea
de a se insanatosi.
3. Surce de ordin sociologic:
- dificultatea de a invata lucruri noi
- statut socio-economic devalorizat
- educatie deficitara
- conflict si/sau esec de rol
- izolare.
 Intervenţiile asistentei medicale- Pacient cu comunicare ineficientă la nivel
intelectual

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să fie orientat în
timp, spaţiu şi la propria
persoana
- ajută bolnavul să se orienteze în timp, spaţiu şi referitor la propria
persoană;
- sugerează pacientului să ţină un jurnal ;
- ajută pacientul să completeze jurnalul ;
- îl ajută să-şi recunoască capacităţile şi preferinţele ;
- lasă bolnavul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace.

3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv

Reprezintă dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis către alţii şi către nevoile lor, de a
stabili legături semnificative cu anturajul.
Fiinţa umană care nu poate comunica adecvat suferă interior şi îşi diminuează stima de sine. In
consecinţă, capacitatea de afirmare este, de asemenea, redusă şi situaţia sa se schimbă, devine
insecurizantă.
Individul nu mai poate stabili legături cu anturajul.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel afectiv.
Individul care nu poate comunica cu ceilalti se interiorizeaza si, adesea stima fata de propria persoana se
diminueaza. In consecinta, capacitatea sa de afirmare este afectata si relatia lui cu ceilalti devine nesigura
si amenintatoare.
Principalele cauze sunt tulburarile de personalitate, depresia si orice afectare a integritatii eului (de
exemplu, toxicomaniile). Perceperea inadecvata a sinelui, dificultatea de a se afirma si incapacitatea de a
fi receptiv fata de semenii sai provoaca pacientului dificultatea sau incapacitatea stabilirii de legaturi
semnificative cu membrii anturajului.
Manifestări de dependenţă

Agresivitate - manifestare impulsivă de a se certa, bate, ataca pe cei din jur;

Alienare mentală - incapacitatea individului de a deţine controlul asupra propriilor acte; nu poate să-şi
aprecieze nici suferinţa şi nici nu răspunde de actele sale;

Devalorizare - percepţie negativă pe care individul o are faţă de valoarea personală şi competenţa
sa;

Egocentrism - preocuparea exagerată a individului faţă de sine însuşi, de sănătate, de

îmbrăcăminte, de ocupaţie, motiv pentru care se crede persecutat;
Fobie - frică obsedantă, direcţionată spre ceva de care bolnavul nu poate scăpa;
- agorafobie - teama de spaţiu deschis;
- claustrofobie - teama de a sta închis în cameră;
- nozofobie - teama de boală.

Euforie - stare de foarte bună dispoziţie, dar fără obiect ;

Delir - tulburare de gândire prin prezenţă nemotivată, neconformă cu realitatea, dublată
de convingerea pacientului în verosimilitatea ei.

Idei de sinucidere, - percepţii fără obiect, auditive, vizuale ;

halucinaţii

Percepere inadecvată - percepţia negativă a individului faţă de aparenţa sa fizică.

de sine, respingerea
propriei entitati

Dificultatea de a se - incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă .

afirma

Dificultatea de a-şi - nu isi exprima sentimentele, ideile, opiniile .

exprima sentimentele,
ideile, opiniile

Dificultatea de a - se izoleaza, respinge legaturile cu semenii.

stabili legături
semnificative cu
semenii

Tristete - stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie;

Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de lumea
inconjuratoare.

Interiorizare - a reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității
exterioare;
Sentiment de - a nu consimți să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza.
respingere

Deprimare - mâhnire, descurajare.

Prostráție - stare patologică de totală indiferență față de ceea ce se petrece în jur, cauzată de
oboseala excesivă a nervilor; depresiune morală, apatie.

Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel afectiv

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate Evaluare

Pacientul să se - analizeaza talentele şi realizările anterioare ale Se vor nota zilnic

poată afirma, să bolnavului; schimbările survenite în:
aibă percepţie
- dă posibilitate pacientului să-şi exprime nevoile, - dispoziţia bolnavului
pozitivă de sine
sentimentele, ideile şi dorinţele sale;
- în expresia verbală şi
- antrenează bolnavul în diferite activităţi, care să-i nonverbală.
dea sentimentul de utilitate;
- supraveghează in permanenţă bolnavul.

Sa creasca - ajută bolnavul să identifice posibilităţile Se vor nota zilnic

receptivitatea sale de a asculta, de a schimba idei cu alţii, schimbările survenite în
pacientului fata de a crea legături semnificative ; stabilirea legăturilor cu
de ceilalti semenii.
- asigura climat propice pentru stabilirea
 relatiilor cu semenii sai.

Pacientului să îi - dă posibilitate pacientului să ia singur decizii; Se vor nota zilnic

fie facilitata schimbările survenite în
- învaţă bolnavul: tehnici de afirmare de sine,
afirmarea eului comunicarea cu semenii,in
tehnici de comunicare, tehnici de relaxare ;
comportamentul bolnavului.

Pacientul să fie - administrează medicaţia prescrisă: antidepresive, Se va observa si nota efectul

ferit de pericole anxiolitice, tranchilizante; administrarii medicatiei
interne sau anxiolitice, antidepresive,
- utilizează unele mijloace fizice de imobilizare:
externe tranchilizante.
- chingi,
- cămaşă de protecţie.

Intervenţii deficitare:

• minimalizează faptele sau emoţiile relatate de pacient;

• personalizează întrebările şi problemele relatate;

• universalizează înţelegerea problemelor;

• dezaprobă relatările pacientului;

• dă dovadă de prejudecăţi;

• produce confuzie prin neştiinţa folosirii întrebărilor;

• judecă subiectiv cele relatate;

• nu oferă alternative.
FISA DE INTERVIU
STAGIU PRACTIC..........................................
SPECIALITATEA.............................................
ELEV.................................................
SCOALA...........................................
ANUL............DATA.........................
DATE GENERALE DESPRE PACIENT
INITIALELE PACIENTULUI:..................................................varsta..........sex.........starea
civila........................nr. copii......religie......................profesia..................................statutul
social...................ocupatia..............................loc de munca..................................................
DOMICILIUL: Localitatea..........................................casa.........................camere..............
Locuieste: singur / cu soti(e) / cu copii / cu parinti / institutionalizat.
OBISNUINTE DE VIATA:
Alcool: da / nu / ocazional. Tutun: da / nu / ocazional.
Drog: da / nu / denumirea..............................mod de administrare.......................................
Cafea: da / nu / ocazional.
Dieta..............................greutate........./kg;inaltime..............TA.................puls............/min.
Semne particulare................................Alergii cunoscute:.......................reactia...................
STAREA DE DEPENDENŢA:
Autonom......................semidependent........... ................dependent...........................
proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară, stimulator cardiac / din anul
....; lentile de contact; / ochelari - dioptrii ; .............afecţiuni care limitează activitatea:
cardiace / respiratorii / locomotorii / senzoriale / altele.........................................................
ALTE PROBLEME DE SANATATE:
Spitalizări / anterioare pentru............................................................ la data....................
operaţii / intervenţii .............................la data.....................
Tratamente prescrise ...........................urmate: da/nu.
Impresii din spitalizarea anterioară ..............................
................................................................................................................................................
PREZENTARE DE CAZ (CULEGEREA DE DATE):
Data apariţiei.......................................................................................................................
Motivele internării.............................................................................................................
............................................................................................................................................
Probleme de sănătate (dependenţa - P -)..............................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Surse de dificultate (etiologia - E - ) ...........................................................................
..............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S )............................................................
.............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Alte date: (investigaţii paraclinice, etc.)
. ............................................................................................
............................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
................................................................................................................................................
NEVOIA DE A RESPIRA
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de oxigen
din aerul atmosferic, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon
rezultat din metabolismul celular.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA
Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor respiratori, de
funcţionarea lor eficientă.
Etapele respiraţiei:
a) Ventilaţia - reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului
încărcat cu dioxid de carbon.
Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Inspiraţia:
- este un act activ;
- constă în pătrunderea aerului în plămâni, aproximativ un volum de aer de 500 ml prin dilatarea
diametrelor cavităţii toracice;
- plămânii urmează mişcările cutiei toracice iar presiunea din interiorul lor scade cu 2-3 mm Hg
faţă de presiunea atmosferică;
- această diferenţă de presiune determină pătrunderea aerului atmosferic în plămâni;
Expiraţia:
- este un act în mare parte pasiv;
- constă în revenirea cutiei toracice la volumul iniţial prin încetarea contracţiei muşchilor
respiratori cu eliminarea unei cantităţi de aer din plămâni egală cu cea inspirată.
Durata expiratiei este dubla fata de inspiratie.
Este influenţată de:
- permeabilitatea cailor respiratorii;
- concentraţia oxigenului în aerul respirat;
- maturitatea centrului respirator bulbar;
- expansiunea cutiei toracice;
- funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.
b) Difuziunea gazelor - este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în capilarele
perialveolare şi CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.
Este influenţată de:
- diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
- starea peretelui alveolar;
- mărimea suprafeţei alveolare
c) Etapa circulatorie - constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a CO2 adus de la
ţesuturi, prin vasele venoase, la plămân, pentru a se elimina.
Este influenţată de:
- cantitatea de hemoglobina din sânge;
- debitul cardiac;
- numărul de hematii;
- permeabilitatea reţelei periferice arteriale
d) Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul unui sistem enzimatic
complex.
Reglarea respiraţiei - este realizată prin mecanisme nervoase şi umorale; aceste mecanisme adaptează
respiraţia la necesităţile aportului de oxigen şi elimină de dioxid de carbon, intervenind ori de câte ori se
produc modificări ale concentrat de oxigen şi dioxid de carbon în sânge pentru a se menţine în constante
normale; centrul respirator este constituit din componentele sistemului nervos central (S.N.C.) care
întreţine şi modifică mişcările respiratorii, rolul principal revenind centrului bulb şi centrului
pneumotaxic; reglarea umorală este determinată prin excitarea directă a centrului respirator de căt
dioxidul de carbon din sânge şi a oxigenului dizolvat fizic în plasmă.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a respira

Factori - vârsta - la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare ca la adult;
biologici
- sexul - la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a
normalului, la bărbaţi la limita minimă;
- statura - la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la
persoanele înalte;
- somnul - în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării
de veghe;
- postura - poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei.
Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează
respiraţia este cea şezând şi ortostatică, prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
- alimentaţia - influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de
glucoza favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
- exerciţiul fizic - influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa
 respiratorie pana la 40-50 resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un
efort mai mic decât cele antrenate;
• anumite culturi în special cele asiatice acordă o mare importanţă exerciţiilor de relaxare
şi control a respiraţiei;
• stările de insuficienţă respiratorie determinate de stres, stări conflictuale etc, sunt con-
trolate prin exerciţii -respiratorii, exerciţii de meditaţie;
• exerciţiile de relaxare îmbinate cu activitatea fizică moderată au efect benefic pentru res-
piraţie;
• exagerarea acestora duce însă la hiperventilaţie pulmonară, volumul respirator pe minut
poate creşte de 10 ori.
- activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
- talia – persoanele hiperponderale, au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;

Factori - emoţiile - influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;

psihologici
- aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
- durerea.

Factori - mediul ambiant - procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează
sociologici respiraţia; mediul poluat, încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ
respiraţia; umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;
- climatul - influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul
- scăderea frecventei; vântul perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului,
determină creşterea frecvenţei;
- locul de muncă- prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei
respiraţii( minerii, vopsitorii, laborantii);
- conditii de locuit: locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat numărului de locatari,
ferestre pentru luminozitate naturală, dispoziţia uşilor conform cu o ventilaţie adecvata,
surse de căldură corespunzătoare iar mobilierul să fie aşezat într-un mod care să permită
maximum de stimuli şi senzori;
- consumul de medicamente (sedativele, tranchilizantele inhiba centrul respirator).

Manifestări de independenţă
Eupnee- respiratie normala- supla ,ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara efort( fara
control constient).

Frecvenţa - reprezintă numărul de respiraţii pe minut;

respiraţiei
- este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani - rata medie: 25 r/min
la 4 ani - rata medie: 23 r/min
la 6 ani - rata medie: 21 r/min
la 12 ani - rata medie: 19 r/min
 la 14 ani - rata medie: 18 r/min
la 18 ani - rata medie: 16-18 r/min
adult - 16-18 r/min

Amplitudi-nea - este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare respiraţie. Din
acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă( hiperpnee) sau superficială;

Ritmul - reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;

Zgomotele - normal, respiraţia este liniştită; în somn, devine mal zgomotoasă (sforăit);
respiratorii

Simetria - ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei şi
mişcărilor expiraţiei;
respiratorii

Tipul de Sunt trei tipuri de respiraţie:

respiraţie
- costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită
măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
- abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice;

Expectoratia - mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;

Tusea - reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este un
fenomen de protecţie al organismului.

Hematoza Transformarea sangelui venos in sange arterial prin schimbul de gaze ce are loc la nivelul
pulmonara plamanului.
normala
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii:
- explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;
- recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;
- învaţă pacientul să:
- facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;
- aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;
- înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte strâmtă, tabagism, mese copioase)
- evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic, poluant fără a lua
măsurile de protecţie corespunzătoare: mască, costum de protecţie etc;
- se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesului de sare
şi dulciurilor etc;
- ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;
 - evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice;
- poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;
- aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;
- adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;
- se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea, luminozitatea în
limite normale;
- consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
- evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decom-pensări
respiratorii);
- cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi educaţie.
Educatia pacientului:
Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient înseamnă, a respira încet,
adânc. In general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase
consecinţe.
Reguli pentru respiraţie conştientă:

• aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;

• inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împingerea înainte a
muşchilor abdominali); acest mod de respiraţie are efect relaxant şi stimulent;

• diafragma prin alternanţa mişcărilor „sus-jos" execută masaj organelor zonei inferioare şi favorizează
circulaţia sanguină;

• respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;

• inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;

• evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care devine superficială şi
rapidă;

• respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului fizic şi psihic;

• pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.

Principalele volume pulmonare

Valori normale medii (bărbat de 1,70 m)

CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml
 CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml 4700

CRF
Capacitate reziduala =2500 ml
functionala
CI
Capacitate inspiratorie
= 3500 ml
VR Volum rezidual = 1000-1500 ml ; rata
medie : 1300 adulti
VC Volum curent = 500 ml adulti
VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml adulti
VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml; rata
medie: 1200 adulti
VEMS Volum expirator = 3500-4000 ml
maxim/secunda
VEMS/CV Raport Tiffneau = 70-85%
FR Frecventa respiratorie = 16-18 adult
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000ml/min
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
În satisfacerea nevoii, se manifestă următoarele probleme:
1. Alterarea vocii;
2. Dispneea;
3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.
Surse de dificultate, care determină nesatisfacerea nevoii de a respira

Surse de ordin fizic - alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului
pulmonar; tabagism;
- obstrucţia căilor respiratorii;
- obezitatea;
- bandaje toracice;
- dezechilibru hidroelectrolitic;
- durere;
- hipovolemia;
- sarcina;
- starile febrile;
- infectiile;
 - regenerarea tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,
- anomalii musculo-scheletice,
- traumatisme,
- boli ale sistemului nervos central,
- boli cardiovasculare,
- boli psihice;

Surse de ordin - anxietatea;

psihologic
- stresul;
- situaţia de criză;

Surse de ordin - aerul poluat, umed;

sociologic
- altitudinea înaltă;
Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine;
- cunoaşterea mediului ambiant;
- cunoaşterea altor persoane.

1. ALTERAREA VOCII
Surse de dificultate :
- procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
- prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Manifestări de dependenţă

Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul

vocii. Se manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă, voce aspră. Apare în
laringita acută sau cronică.

Afonie = imposibilitatea de a vorbi.

Voce nazonată - intalnita în obstrucţia foselor nazale.

Voce bitonală - apare în leziunile nervului recurent stâng.

Senzaţia de - lipsa de aer.

sufocare

2. DISPNEEA
Subiectiv se caracterizeaza prin “SETE DE AER”, greutate (dificultate) in respiratie,
senzatie de sufocare. Obiectiv se caracterizeaza prin: modificare de ritm, alterari de frecventa,
amplitudine, durata a miscarilor respiratorii.
Se manifestă ca o respiraţie anevoioasă.
Surse de dificultate:
- bolile inimii (disfunctii de pompa, tulburari de ritm si conducere),
- bolile plămânului (in care sunt afecate ventilatia, perfuzia, difuziunea gazelor),
- boli ale căilor respiratorii superioare(necesar crescut de oxigen in organism, sarcina
anxietate,hipertiroidism), anemii prin deficit de hematii sau hemoglobina. Aerul pătrunde cu greutate în
plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a ţesuturilor şi acumularea de CO2 în sânge.
Pacientul este anxios.
Manifestări de dependenţă
Ortopnee - respiratie dificila in decubit dorsal ce determina pacientul sa adopte
poziţie forţată- şezând cu braţele atârnate pe lângă corp sau sprijinandu-se
pe genunchi; această poziţie este adoptată pentru a permite dilatarea cutiei
toracice, deci favorizează respiraţia.

Apnee - oprirea respiraţiei;

Bradipnee - respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12

resp/min., amplitudine crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite de tiraj şi
cornaj.
Poate fi :
- inspiratorie- conditionata de reducerea calibrului cailor respiratorii;
- expiratorie- determinata de obstacole care impiedica expulzarea
aerului din plamani> se caracterizeaza prin: expir prelungit, penibil
, usor suierator si profund, , insotit de tiraj si cornaj. Pacientul are
trunchiul inclinat inainte;
- mixta- predominanad una din forme, in functie de cauza
declansatoare.

Tahipnee - creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei mişcărilor

respiratorii peste 40 resp/min; amplitudine scăzută, respiraţie superficială şi
ritmică; suprafaţa respiratorie redusă, reprezintă cauza;este întâlnită în
majoritatea bolilor pleuro-pulmonare, cardio-vasculare, anemii, stări toxico-
infecţioase, afecţiuni intra-abdominale cu efect de masă asupra bazei
plămânilor (sarcină, ascită, meteorism).

Amplitudine - respiraţie superficială sau profundă.

modificată

Hiperventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni caracterizata prin

respiratii profunde si prelungite.

Hipoventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni caracterizata prin

respiratie superficiala.

Tuse - expiraţie forţată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare de

secreţii acumulate

Hemoptizie - hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală prin tuse, provenind de la

nivelul căilor respiratorii – plămâni (sputa rosie , spumoasa, aerata)- vezi
nevoia de a elimina.
Mucozităţi - amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus, puroi,
(spută) sânge, celule descuamate.

Dispnee de tip • respiraţie caracterizată prin alternanţa şi periodicitatea dintre polipnee

Cheyne-Stokes (respiraţie accelerată) şi apnee (oprirea temporară a respiraţiei);
• modalitatea anormală de respiraţie poate fi corelată cu leziuni ale
creierului mijlociu
• mişcările respiratorii cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă până la un
punct culminant - apogeu, apoi scad până încetează, instalându-se perioada
de apnee cu o durată de 10—12 secunde, după care ciclul se repetă;
• este întâlnită în ateroscleroza cerebrală, accidente vasculare cerebrale,
tumori cerebrale, uremii.

Dispnee • inspiraţie lungă urmată

de o expiraţie forţată,
Kussmaul
apnee. Ciclul
se reia.

• mişcările respiratorii sunt zgomotoase, inspiraţia profundă,

frecvenţa între 6-10 respiraţii/min.;
• apare caracteristic în acidoza metabolică din acidocetoza diabetică şi IRC
decompensată în stadiul uremic.

Dispnee Biot Ciclurile de respiratie sunt intrerupte de apnee cu durata intre 10-12 sec.;
reprezinta respiratia agonica din stadiul preletal, stari comatoase, meningite.

Dispnee Ciclurile de respiratie sunt inversate- inspiratie prelungita urmata de

Bauchut expiratie mica. Apare la copii in Bronhopneumonie +cianoza +bataile
aripilor nasului;

Respiraţia - amplă, zgomotoasă, cu frecvenţă crescută, cu raluri traheale: şoc, stări

stertoroasă comatoase, afectarea trunchiului cerebral şa.
Respiraţia - perioade lungi de apnee întrerupte de una-două respiraţii ample - moartea
agonică clinică.

Zgomote - raluri- zgommote intermitente produse prin trecerea aerului

respiratorii circulant de-a lungul unei acumulari de secretii in bronhiole si
alveole; sunt de diferite tipuri:raluri crepitante, romflante, sibilante;
- sufluri;
- frecătura pleurală;
 - murmur vezicular.

Cianoză - tegumente de culoare albastruie- vinetie la nivelul extremităţilor: nas,

buze, lobul urechii, unghii
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru,
intercostal.

Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă.

Wheezing - expiratie sueratoare

Sughiţ - respiratie modificata fara control constient( inspiratie brusca, zgomotoasa

si repetata datorita unor spasme repetate ale diafragmului). De obicei este
asociat cu procese mediastinale.

Căscatul - inspiratie fortata prelunga, cu gura larg deschisa si care arata o insuficienta
oxigenare cerebrala.

Strănut - a elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o
contracție involuntară a mușchilor expiratori

3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII

Manifestări de dependenţă

Obstrucţia căilor Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de
respiratorii prezenta unor corpi străini, pătrunşi accidental în căile respiratorii - îndeosebi
la copii - ca şi de deformări ale nasului.

Respiraţie dificilă pe - bolnavul respiră pe gură

nas

Secreţii abundente - secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică respiraţia
nazale

Epistaxis - hemoragie nazală

Deformări ale - deviaţie de sept, traumatisme
nasului

Strănut - expirare forţată

Aspiraţie pe nas - smiorcăit

Tuse - cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă

Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă

Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru,

intercostal

Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu deficienţe respiratorii

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să respire - Verfica permeabilitatea cailor respiratorii;

liber, pe nas
- la nivelul nasului: îndepărtează secreţiile nazale;
 - umezeşte aerul din încăpere;
- asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore;

Pacientul să nu devină - educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică folosinţă;
sursă de infecţie
- educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
Sa fie oprit - aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;
epistaxisul
- comprimă ou policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10
minute;
- aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă;
- recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;

Pacientul să prezinte - umezeşte aerul din încăpere;

mucoase respiratorii
- recomandă pacientului repaus vocal absolut;
umede şi integre
- favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;

Pacientul să înghită - întrerupe alimentaţia solidă;

fără dificultate
- recomandă gargară cu soluţii antiseptice;
- alimentează pacientul cu lichide călduţe;

Pacientul să prezinte - învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de asemenea,

rezistenţă crescută faţă aglomeraţiile.
de infecţie

Pacientul să prezinte - învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;

căi respiratorii
- umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
permeabile şi o bună
respiraţie - aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;
- învaţă pacientul să facă gimnnastică respiratorie;
- asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
- învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
- administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante,
bronhodilatatoare, decongestionante ale mucoasei traheo-bronşice.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:
- lichide reci în cantităţi mici şi constant;
- aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
- administrăm la indicaţia medicului: atropină, barbiturice etc.

Sa-i fie calmata - aseaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie sezanda sau
durerea pacientului semisezanda;
- combate sughitul, tusea;
- administreaza tratamentul prescris de medic.
 Pacientul sa fie ferit - educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;
de complicatii
- schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile predispuse
escarelor ;
- educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la tutun, sa
respecte indicatiile medicale.
Pacientul să fie - asigură poziţie antalgică;
echilibrat psihic
- învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus
(puncţii, examene radiologice, endoscopice şi în vederea aspirării secreţiilor
bronşice).

DISPNEEA

• respiraţia normală este un act reflex inconştient.

• respiraţia dispneică este un act reflex conştient, voluntar în care subiectiv pacientul simte „sete de aer"
iar obiectiv mişcările respiratorii sunt forţate ii modificarea frecvenţei respiratorii, amplitudinii şi ritmului
respirator.

• dispneea este cauzată de afecţiuni ale aparatului respirator sau cardio-vasicular şi de perturbarea
schimburilor normale de gaze.
Tipuri de dispnee
Dupa modificarile de frecventa deosebim următoarele tipuri de dispnee :
• tahipnee sau polipnee:
• bradipnee:
In functie de caracteristicile curbei respiratorii (tipuri particulare de dispnee)intalnim:
• dispnee Cheynes – Stokes;
• dispnee Kussmaul;
• dispnee Biot;
• dispnee Bauchut.
Dupa circumstantele de aparitie deosebim:
• dispneea de efort:
- in timpul efortului, prin perturbarea circulaţiei pulmonare, apare saturaţia insuficientă a organismului cu
oxigen;
- este determinată de insuficienţa cardiacă, procese pleuro-pulmonare si scăderea ventilaţiei pulmonare.
Stadiile de evaluare ale dispneei propuse de OMS:
o gr. l: dispnee apărută la eforturi mari;
o gr. ll: dispnee apărută la eforturi importante dar obişnuite (mers rapid, urcarea mai multor
etaje);
o gr. lll: dispneea apărută la eforturi uşoare;
 o gr. lV: dispneea de repaus.
• dispneea permanentă:
- respiraţie deficitară permanentă determinată de insuficienţa cardiacă avansată, pneumotorax.
• dispneea paroxistică:
- este reprezentată prin accese respiratorii repetate ziua/noaptea;
- în astmul bronşic se observă mai ales dimineaţa = dispnee matinală, cauzată de contracţia spastică a
bronhiolelor cu timpul expirator, mult îngreunat;
- în astmul cardiac şi edemul pulmonar acut se observă mai ales în timpul nopţii = dispnee
vesperală cauzată de insuficienţa ventriculului stâng.
• dispneea de decubit:
- pacientul nu poate sta culcat fiind obligat să adopte poziţia şezând;
- este determinată de perturbarea circulaţiei pulmonare prin procese pleuropulmonare şi afecţiuni
cardiace.
Dupa timpul pe care il afecteaza :
• dispnee inspiratorie;
• dispnee expiratorie.
Dupa semnele care o insotesc:
• dispnee insotita de tiraj;
• dispnee insotita de cornaj;
• dispnee insotita de bataile aripilor nasului.
Anxietatea, frica, senzaţia de moarte iminentă, însoţesc şi amplifică dispneea. Dispneea este, deseori,
foarte angoasantă pentru aparţinători si, uneori, chiar pentru medic, deoarece frica de a muri sufocat are
un impact emoţional important. Din acest motiv, dispneea este o suferinţă nu numai pentru bolnav, ci si
pentru familia sa, precum si pentru personalul medical care îl îngrijeşte.
Plan de ingrijire
Obiective:
Pacientul să respire liber, pe nas in timp de............
Pacientul să nu devină sursă de infecţie.
Pacientul să înghită fără dificultate in timp de.............
Pacientul să prezinte rezistenţă crescută faţă de infecţie in timp de.............
Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie in timp de.............
Pacientul să fie echilibrat psihic in timp de.............
Atitudini şi intervenţii
• aerisirea camerei;

•educarea pacientul pentru repaus înainte şi după mese, dacă acest lucru provoacă dispnee;
• reducerea anxietatii;

• supravegherea functiilor vitale;

• oxigenoterapie la indicatia medicului;

• masuri specifice in functie de tipul de dispnee;

• învăţăm pacientul tehnici de respiraţie pentru menţinerea expansiunii pulmonare ca de exemplu:

- respiraţia cu presiune pozitivă sau profundă;
- respiraţia diafragmatică.
Respiraţia profundă:
- respiraţie cu presiune pozitivă = respiraţie cu buzele strânse;
- este eficace în reducerea dispneei de efort;
- pozitionarea corecta a pacientului; poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi decubit.
In ortostatism, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse efectuând 5-10 paşi cu
balansarea membrelor superioare.
In şezând, poziţia pacientului este pe scaun cu braţele încrucişate pe piept executând timpul inspirator pe
nas şi expirând pe gură cu buzele strânse, aplecându-se în faţă.
Între un ciclu şi altul al acestui exerciţiu sunt obligatorii pauze de aproximativ 10 secunde.
In poziţia decubit, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse ca pentru pronunţarea
vocalei „u", contractând muşchii abdominali; şunt necesare între ciclurile de exersare pauze de circa 10
minute;
Respiraţia profundă favorizează oxigenarea, creşte presiunea exercitată în timpul expirator, diminuează
spaţiul mort, rezistenţa la nivelul căilor respiratorii superioare şi menţine/întăreşte tonusul muşchilor
respiratori.
Respiraţia diafragmatică:
- constatam amplificarea rolului diafragmului în procesul respirator;
- poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi decubit dorsal;
- în decubit, pacientul va plasa o mână pe stomac şi cealaltă pe abdomen, sub coaste;
- rugăm pacientul să inspire lent şi adânc pe nas având gura închisă, permiţând expansiunea abdominală
cât mai mult posibil;
- pacientul expiră pe gură cu buzele strânse, contractându-şi muşchii abdominali;
in paralel execută cu mâna aflată pe abdomen o uşoară presiune, concomitent cu coborârea abdomenului.
- durata acestui exerciţiu va creşte progresiv de la un minut la 10 minute si pauze obligatorii de 2 minute;
- în 24 de ore, exerciţiul va fi exersat de 4 ori;
- când muşchii cu rol respirator nu-şi mai pot îndeplini funcţiile, pacientul va fi poziţionat forţat şi anume
ortopnee (pentru utilizarea muşchilor respiratori accesori: pectoralul mare şi mic, scalenii,
sternocleidomastoidian);
DUREREA TORACICA

• avem în vedere că nu orice semnalare a prezenţei durerii toracice constituie o afecţiune a aparatului
respirator;

• durerea toracică în cazul tulburărilor funcţionale respiratorii constituie un indiciu ferm pentru
diagnosticul afecţiunilor pulmonare;

• durerea toracică se prezintă sub forma de:

1.Junghi toracic:
- durere localizată, exacerbată de tuse şi de expectoraţia profundă;
- are caracter acut şi superficial;
- este întâlnit în: pleurite, pleurezii, pneumonii, congestii pulmonare.
2.Durere vie:
- durere atroce, violentă, care provoacă imobilizarea cutiei toracice şi oprirea respiraţiei;
- este însoţită de stare de colaps şi întâlnită în: embolie pulmonară şi pneumotoraxul spontan.
3.Durere prin compresiune:
- compresiunea punctului dureros produce accentuarea durerilor;
- durerile accentuate sunt de obicei parietale.
4.Durere prin iradiere:
- durere cauzată de o pleurită diafragmatică si localizare în umărul drept.
5.Durere amplificată:
- durere care la mişcările respiratorii se amplifică în intensitate;
- este cauzată de fracturile costale.
TUSEA
Tusea= act reflex exprimat printr-o expiratie exploziva, expulzandu-se din tractul repirator corpi straini
sau secretii de la acest nivel.
Actul tusei cuprinde mai multe faze:
- faza inspiratorie = aerul pătrunde în plămâni;
- faza de compresiune = are loc inchiderea glotei;
- faza de expulzie = expulzia bruscă a aerului datorită contracţiei muşchilor abdominali cu ridicarea
brutală a diafragmului şi deschiderea în mod forţat a glotei;
In faza de expulzie sunt proiectate odată si coloana de aer şi mucozităţile, corpurile
străine şi expectoraţia;
Conditii de aparitie:
- apare spontan, fara o cauza aparenta;
- este determinata de efort (la cardiaci);
 - emotii puternice;
- alimente condimentate;
- schimbari de pozitie; (abces pulmonar, bronsectazie);
- conditii externe extreme (frig, praf, fum etc);
- secretii bronsice, ingustarea lumenului arborelui respirator etc.
După caracter şi circumstanţe de apariţie deosebim următoarele tipuri de tuse:
- tuse uscată- tuse cu expulzarea violentă a aerului fără expectoraţie, întâlnită în: TBC, pleurite, faza de
debut a bronşitelor acute;
- tuse umeda- tuse cu expulzarea violentă a aerului însoţită de expectoraţie; este întâlnită în: bronşita
acută / cronică, pneumonie;
- tuse seacă- tuse cu expulzarea aerului puţin violentă dar care constituie o sursă de contaminare prin
răspândirea infecţiei; din cauza persistenţei poate epuiza cordul şi împiedică odihna şi somnul pacientului.
- tuse chintoasă caracterizată prin expiraţii zgomotoase, puternice şi inspiraţie forţată(5).
- tuse bitonală- tuse pe mai multe tonuri, de obicei două sugerând paralizia nervului recurent stâng.;
- tuse lătrătoare:tuse zgomotoasă repetativă, întâlnită în tumori mediastinale sau adenopatii traheo-
bronşice.
- tuse surdă:tuse voalată, răguşită, întâlnită în afecţiuni laringiene.
- tuse emetizantă: tuse zgomotoasă, urmată de vărsături alimentare.
- tuse de postură: tuse care apare după adoptarea anumitor poziţii şi favorizează eliminarea unor
cavităţi;este întâlnită în: T.B.C. şi dilataţie bronşică.
- tuse matinală:tuse care survine dimineaţa ca de exemplu în supuraţiile broho-pulmonare însoţite de
secreţie abundentă.
- tuse vesperală:tuse care survine seara şi trădează tuberculoza pulmonară.
După etiologie tuşea poate fi:
- faringiană (faringite acute/cronice);
- laringiană (laringite, tumori laringiene);
- bronşică (bronşite, cancer bronşic);
- pulmonară (pneumopatii acute/cronice);
- pleurală (pleurite);
- mediastinală (tumori, pericardite).
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul tusei;
- liniştim pacientul şi îl educăm pentru evitarea fumatului;
- pentru tusea iritativă obişnuim pacientul să:
- îşi stăpânească tusea;
- evite aerul uscat sau temperatura crescută;
- evite ingestia de lichide calde/reci;
- evite conversaţiile în timpul tusei,
- tusească cu bastista de unica folosinta la gură.
Pentru eliminarea secreţiilor efectuăm cu pacientul exerciţii şi tehnici de a tuşi.
Tusea poate fi provocată în cazuri speciale:
- tusea artificială, prin utilizarea tusomatelor care în inspiraţie insuflă aerosoli;
- tuse artificială prin aparatură specială ce produce o exuflaţie activă de - 60 mm Hg.
EXPECTORAŢIA
Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei formate în
căile respiratorii prin actul tusei.
Sputa- reprezintă produsul ce se expulzează pe gura din căile respiratorii prin tuse. În condiţii
fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară, protejării
suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al aerului şi prafului.
Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care acţionează ca un
corp străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia
patologică a mucoaselor bronhopulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din
produsele rezultate din descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul
evacuării prin faringe şi gură; se mai adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.
Manifestări de dependenţă

Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;

- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz,spumoasa rozata în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supuratii pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.

Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în bronşita acută şi
astm bronşic;
 - sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia
bronhopulmonara şi este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii ale căilor
aeriene ca de exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de serozitate şi apare în
abcese pulmonare.

Formă - perlată, în astmul bronşic;

- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronşice.

Aspectul -sputa seroasa - asa numita sputa transudat, apare in edemul pulmonar acut. Este un
lichid alb-roz acoperit cu multa spuma alb rozata.
- sputa mucoasa - sputa exudat, rezultata din secretiile glandelor mucoase ale cailor
aeriene superioare inflamate. Este intalnita in traheobronsita si in stadiul incipient al
astmului bronsic. Uneori capata aspect de "sputa perlata" cu elemente in forma de spirala
"spiralele Curschman".
- sputa purulenta - este formata exclusiv din puroi, de cele mai multe ori este rezultatul
unei vomici. Apare ca urmare a deschiderii in bronsii a unei cavitati pline cu puroi (abces
pulmonar), din pleura (pleurezie purulenta) sau dintr-un organ vecin (ex. un abces
subfrenic).
- sputa seromuco-purulenta - apare in bronsiectazii, in bronsite fetide, gangrene
pulmonare.
- sputa fibrinoasa - se caracterizeaza printr-un continut mare de fibrina.
- sputa pseudo-membranoasa se caracterizeaza prin adevarate mulaje bronsice datorita
continutului lor foarte bogat in fibrina. Caracterizeaza bronsita cronica
pseudomembranoasa in difteria laringiana si bronsica.
- sputa sanguinolenta sau hemoptoica se caracterizeaza prin prezenta sangelui in cantitate
variabila de la rosu deschis pana la rosu-negru. Sputa sanguinolenta are aceeasi valoare
semiologica ca si hemoptiziile mici în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct
pulmonar.

Cantitatea •cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;

•în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară, produsele eliminate
ajung la 200-400 ml/ 24 ore;
• în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente, colecţia
purulentă este expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
• in bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-100 ml/24 ore;
•in bronsectazie, gangrena pulmonara,edem pulmonar acut intre 1000 ml/ 24 ore;

Vomica= expectoratie brusca si in cantitate mare.

Este rezultatul deschiderii spontane în căile aeriene a unei colecţii:
- abces pulmonar;
- chist hidatic – vomica hidatică cu aspect clar, limpede însoţit de regulă de manifestări alergice
sistemice);
- empiem pleural (rar prin fistulă bronho-pleurală);
- supuraţii extrapulmomare (abces subfrenic, hepatic şa.).
Intervenţiile asistentei- pacient cu expectoraţie
Obiective:
Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.
Pacientul să prezinte cai respiratorii permeabile.
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul expectoraţiei;
- calmăm pacientul şi îl poziţionăm în postura care permite expectoraţia cu mai multă facilitate;
- luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectoraţia reprezintă un pericol de
contaminare prin componentele sale patologice;
- interzicem pacientului:
- să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalţi pacienţi, să expectoreze oriunde şi oricum etc.
Educăm pacientul:
- pentru expulzarea colecţiei prin tuse;
- pentru a evita expulzarea brutală şi necontrolata a secreţiilor;
- în special copii sau femeile, pentru expectoraţie deoarece de obicei, ei nu ştiu să expectoreze şi îşi înghit
secreţiile eliminate prin tuse;
- educăm pacientul ca după fiecare expectoraţie să-şi efectueze toaleta;
- la nevoie menţinem igiena bucală a pacientului prin ştergere cu comprese sau tampoane de vată;
- utilizăm soluţii dezinfectante şi mănuşi;
- evaluăm volumetric expectoraţia în pahare gradate;
- comunicăm medicului: cantitatea, consistenţa, culoarea, mirosul sputei;
- colectăm sputa pentru analize de laborator;
- provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin următoarea manevră:
- aşezăm pacientul în poziţie semişezândă;
- comprimăm brusc şi repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspiraţie forţată;
- în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;
- această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziţie sezândâ;
 - atenţie la afecţiune şi traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană vertebrală.
HEMOPTIZIA
Hemoptizia constituie eliminarea pe gură, prin tuse, de masă sanguină provenită din
căile aeriene inferioare.
Evaluarea hemoptiziei
- sputa cu striuri de sange;
- hemoragie franca cu sange rosu;
Circumstante de aparitie
Cauze:
- tuberculoza pulmonară: hemoptizie de alarmă; puseu acut la un tbc vechi, cunoscut; tbc cronic rezistent
la tratament; în TBC cavitar – hemoptizia cataclismică, mortală; accident în chimioterapia şi
antibioterapia tuberculoasă; în tumori bronhopulmonare; după insuflarea unui pneumotorax; în tumori
benigne.
- traumatisme toracice penetrante sau închise.
- inhalare de corpi străini şi inhalare de gaze iritante (hemoptizie imediată prin inflamare şi
hipervascularizaţie).
- sindroame hemoragipare.
- boli ale aparatului respirator precum: bronşiectazie, bronşite cronice, în urma unor accese de tuse,
violente, pneumonii (mai ales cele cu stafilococ).
- alte afecţiuni pulmonare: abces pulmonar (hemoragie ce anunţă vomica); micoze pulmonare; tumori ale
traheei; chist hidatic pulmonar etc.
- afecţiuni cardiovasculare: stenoză mitrală; insuficienţă ventriculară stângă.; edem pulmonar acut; infarct
miocardic acut complicat cu embolie pulmonară etc.
- embolie pulmonară ce determină infarctul pulmonar.
Conditii de aparitie:
- efort fizic mare;
- expunere prelungita la soare;
- exces de alcool;
- traume psihice;
- medicatie congestiva (estrogeni, Fe, I);
- perioadă premenstruală la femeie.
Hemoptizia poate fi:
-mică – se elimină câteva spute sangvinolente;
-mijlocie – 100 – 200 ml sânge;
-mare – 200 – 500 ml sânge;
-abundentă – cantitatea de sânge eliminată depăşeşte 500 ml.
Eliminarea sângelui este brutală, de obicei precedată de o serie de prodroame:
- senzaţie de gâdilătură laringiană,
- căldură retrosternală, senzaţie toracică de curgere a unui lichid cald;
- gust sărat uşor metalic;
- disconfort respirator însoţit de stare anxioasă;
- zgomot asemănător fierberii unui lichid.
- jenă laringiană urmată de tuse hemoragică cu gust metalic (de sânge).
- stare generală modificată.
In timpul crizei de tuse, pacientul elimină cantitativ între 100-300 ml sânge aerat, spumos, având o
culoare de roşu viu. Se asociază următoarele semne şi simptome: tahicardie, dispnee, paloare şi
transpiraţii.
Eliminarea se face, de obicei, brutal, în timpul efortului de tuse. Aspectul sângelui
este aerat, roşu-aprins, amestecat cu spută.
Apare izolat, fiind uneori revelatoare sau într-un context clinic, în care este simptom dominant, dar şi ca o
complicaţie a unei suferinţe cunoscute
Pacientul poate prezenta hemoptizie în cursul aceleiaşi zile sau în cursul zilelor următoare, sputa
prezentând cheaguri de sânge negricioase.
Hemoptizia severă şi masivă din anumite afecţiuni ca de exemplu: tuberculoza pulmonara sau dilataţia
bronşică are caracter fulgerător, fără prodroame, cu eliminare de sânge în cantitate mare, pacientul
decedând prin asfixie.
Examene complementare în urgenţă:
- Ex ORL (faringo-laringoscopie);
- Rx. Torace;
- Hemoleucograma completă (inclusiv trombocite;
- Grup sanguin, Rh;
- Fibrobronhoscopie în urgenţă;
- Computer tomografie toracică;
- Angiografie pulmonară.
Complicatii ale hemoptiziei:
- anemie posthemoragica;
- colaps cardiovascular;
- atelectazie posthemoptoica (caracterizata prin: junghi toracic, dispnee, cianoza);
- deces.
Obiective terapeutice în urgenţă:
- sa fie prevenita asfixia (în hemoptiziile abundente, cu aspiraţie bronşică);
 - sa fie prevenita obstrucţia bronşica (prin cheag intraluminal) / insuf resp ac;
- sa fie identificata sursa de sângerare şi limitata/oprita sângerarea;
- sa se previna infecţiile tardive supraadăugate.
Atitudini si intervenţii
Asigurăm repausul, confortul şi toaleta bucală a pacientului:

• asigurăm repausul total la pat al pacientului;

• poziţionăm pacientul în pozitie semişezând pe partea leziunii;

• liniştim şi calmăm pacientul;

• îi asigurăm toaleta bucală prin îndepărtarea cheagurilor din gură;

• educăm pacientul pentru a nu tuşi şi să inspire lent, profund;

• educăm pacientul pentru a nu consuma alimente şi lichide aproximativ 24 ore;

• îi asigurăm si îi administrăm lichide reci, bucăţi de gheaţă;

• educăm pacientul pentru a nu vorbi şi a-şi păstra imobilitatea cât mai mult timp posibil;

• izolăm la nevoie pacientul pentru a evita agitaţia celorlalţi pacienţi sau a aparţinătorilor;

• asigurăm condiţii de semiobscuritate si evitarea stimulilor zgomotoşi;

• la nevoie efectuăm manopere de aspiraţie şi oxigenoterapie;

• la recomandarea medicului abordăm linie venoasă pentru transfuzii;

• administrăm tratamentul prescris (hemostatice, sedative etc);

• comunicăm medicului orice schimbare survenită în starea pacientului şi efectul tratamentului prescris.
La pacienţii ameninţaţi de asfixie:
- intubaţie traheală în scopul izolării plămânului hemoragic pentru evitarea aspiraţiei lichidului şi a
asfixiei consecutive;
- aspiraţie bronşică + oxigenoterapie.
CIANOZA
Coloraţia violacee perioronazală, a patului unghial, a tegumentelor şi a limbii în cianoza centrală.
Atenţie la prezenţa cianozei, evaluarea statusului mental şi a gradului de vigilenţă, prezenţa dispneei de
repaus, utilizarea musculaturii accesorii în timpul respiraţiei – semne de insuficienţ respiratorie severă!
Cianoza centrală se referă la culoarea buzelor şi a limbii, şi indică o presiune parţială a oxignului sub
6kPa asociată cu cianoza patului unghial, a tegumentelor, extremităţilor.
În cianoza periferică culoarea buzelor şi a limbii este normală şi se datoreaza unei insuficienţe
circulatorii periferice cu desaturarea hemoglobinei în periferie prin stază (insuficienţă venoasă cronică)
sau vasoconstricţie severă (şoc septic sau alte cauze de şoc) cu sau fără hpoxemie.
NEVOIA DE A RESPIRA
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de oxigen
din aerul atmosferic, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon
rezultat din metabolismul celular.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA
Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor respiratori, de
funcţionarea lor eficientă.
Etapele respiraţiei:
b) Ventilaţia - reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului
încărcat cu dioxid de carbon.
Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Inspiraţia:
- este un act activ;
- constă în pătrunderea aerului în plămâni, aproximativ un volum de aer de 500 ml prin dilatarea
diametrelor cavităţii toracice;
- plămânii urmează mişcările cutiei toracice iar presiunea din interiorul lor scade cu 2-3 mm Hg
faţă de presiunea atmosferică;
- această diferenţă de presiune determină pătrunderea aerului atmosferic în plămâni;
Expiraţia:
- este un act în mare parte pasiv;
- constă în revenirea cutiei toracice la volumul iniţial prin încetarea contracţiei muşchilor
respiratori cu eliminarea unei cantităţi de aer din plămâni egală cu cea inspirată.
Durata expiratiei este dubla fata de inspiratie.
Este influenţată de:
- permeabilitatea cailor respiratorii;
- concentraţia oxigenului în aerul respirat;
- maturitatea centrului respirator bulbar;
- expansiunea cutiei toracice;
- funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.
b) Difuziunea gazelor - este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în capilarele
perialveolare şi CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.
Este influenţată de:
- diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
- starea peretelui alveolar;
- mărimea suprafeţei alveolare
c) Etapa circulatorie - constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a CO2 adus de la
ţesuturi, prin vasele venoase, la plămân, pentru a se elimina.
Este influenţată de:
- cantitatea de hemoglobina din sânge;
- debitul cardiac;
- numărul de hematii;
- permeabilitatea reţelei periferice arteriale
d) Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul unui sistem enzimatic
complex.
Reglarea respiraţiei - este realizată prin mecanisme nervoase şi umorale; aceste mecanisme adaptează
respiraţia la necesităţile aportului de oxigen şi elimină de dioxid de carbon, intervenind ori de câte ori se
produc modificări ale concentrat de oxigen şi dioxid de carbon în sânge pentru a se menţine în constante
normale; centrul respirator este constituit din componentele sistemului nervos central (S.N.C.) care
întreţine şi modifică mişcările respiratorii, rolul principal revenind centrului bulb şi centrului
pneumotaxic; reglarea umorală este determinată prin excitarea directă a centrului respirator de căt
dioxidul de carbon din sânge şi a oxigenului dizolvat fizic în plasmă.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a respira

Factori - vârsta - la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare ca la adult;
biologici
- sexul - la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a
normalului, la bărbaţi la limita minimă;
- statura - la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la
persoanele înalte;
- somnul - în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării
de veghe;
- postura - poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei.
Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează
respiraţia este cea şezând şi ortostatică, prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
- alimentaţia - influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de
glucoza favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
- exerciţiul fizic - influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa
respiratorie pana la 40-50 resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un
efort mai mic decât cele antrenate;
• anumite culturi în special cele asiatice acordă o mare importanţă exerciţiilor de relaxare
şi control a respiraţiei;
• stările de insuficienţă respiratorie determinate de stres, stări conflictuale etc, sunt con-
trolate prin exerciţii -respiratorii, exerciţii de meditaţie;
• exerciţiile de relaxare îmbinate cu activitatea fizică moderată au efect benefic pentru res-
piraţie;
• exagerarea acestora duce însă la hiperventilaţie pulmonară, volumul respirator pe minut
poate creşte de 10 ori.
 - activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
- talia – persoanele hiperponderale, au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;

Factori - emoţiile - influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;

psihologici
- aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
- durerea.

Factori - mediul ambiant - procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează
sociologici respiraţia; mediul poluat, încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ
respiraţia; umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;
- climatul - influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul
- scăderea frecventei; vântul perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului,
determină creşterea frecvenţei;
- locul de muncă- prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei
respiraţii( minerii, vopsitorii, laborantii);
- conditii de locuit: locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat numărului de locatari,
ferestre pentru luminozitate naturală, dispoziţia uşilor conform cu o ventilaţie adecvata,
surse de căldură corespunzătoare iar mobilierul să fie aşezat într-un mod care să permită
maximum de stimuli şi senzori;
- consumul de medicamente (sedativele, tranchilizantele inhiba centrul respirator).

Manifestări de independenţă
Eupnee- respiratie normala- supla ,ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara efort( fara
control constient).

Frecvenţa - reprezintă numărul de respiraţii pe minut;

respiraţiei
- este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani - rata medie: 25 r/min
la 4 ani - rata medie: 23 r/min
la 6 ani - rata medie: 21 r/min
la 12 ani - rata medie: 19 r/min
la 14 ani - rata medie: 18 r/min
la 18 ani - rata medie: 16-18 r/min
adult - 16-18 r/min

Amplitudinea - este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare respiraţie. Din
acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă( hiperpnee) sau superficială;
Ritmul - reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;

Zgomotele - normal, respiraţia este liniştită; în somn, devine mal zgomotoasă (sforăit);
respiratorii
 Simetria - ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei şi
mişcărilor expiraţiei;
respiratorii

Tipul de Sunt trei tipuri de respiraţie:

respiraţie
- costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită
măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
- abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice;

Expectoratia - mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;

Tusea - reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este un
fenomen de protecţie al organismului.

Hematoza Transformarea sangelui venos in sange arterial prin schimbul de gaze ce are loc la nivelul
pulmonara plamanului.
normala

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii:

- explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;
- recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;
- învaţă pacientul să:
- facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;
- aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;
- înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte strâmtă, tabagism, mese copioase)
- evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic, poluant fără a lua
măsurile de protecţie corespunzătoare: mască, costum de protecţie etc;
- se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesului de sare
şi dulciurilor etc;
- ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;
- evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice;
- poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;
- aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;
- adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;
- se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea, luminozitatea în
limite normale;
- consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
- evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decom-pensări
respiratorii);
- cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi educaţie.
Educatia pacientului:
Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient înseamnă, a respira încet,
adânc. In general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase
consecinţe.
Reguli pentru respiraţie conştientă:

• aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;

• inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împingerea înainte a
muşchilor abdominali); acest mod de respiraţie are efect relaxant şi stimulent;

• diafragma prin alternanţa mişcărilor „sus-jos" execută masaj organelor zonei inferioare şi favorizează
circulaţia sanguină;

• respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;

• inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;

• evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care devine superficială şi
rapidă;

• respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului fizic şi psihic;

• pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.

Principalele volume pulmonare

Valori normale medii (bărbat de 1,70 m)

CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml

CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml 4700

CRF Capacitate reziduala =2500 ml

functionala
Capacitate inspiratorie
CI = 3500 ml
VR Volum rezidual = 1000-1500 ml ; rata
medie : 1300 adulti
VC Volum curent = 500 ml adulti
VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml adulti
 VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml; rata
medie: 1200 adulti
VEMS Volum expirator = 3500-4000 ml
maxim/secunda
VEMS/CV Raport Tiffneau = 70-85%
FR Frecventa respiratorie = 16-18 adult
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000ml/min
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
În satisfacerea nevoii, se manifestă următoarele probleme:
1. Alterarea vocii;
2. Dispneea;
3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.
Surse de dificultate, care determină nesatisfacerea nevoii de a respira
Surse de ordin fizic - alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului
pulmonar; tabagism;
- obstrucţia căilor respiratorii;
- obezitatea;
- bandaje toracice;
- dezechilibru hidroelectrolitic;
- durere;
- hipovolemia;
- sarcina;
- starile febrile;
- infectiile;
- regenerarea tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,
- anomalii musculo-scheletice,
- traumatisme,
- boli ale sistemului nervos central,
- boli cardiovasculare,
- boli psihice;

Surse de ordin - anxietatea;

psihologic
- stresul;
- situaţia de criză;

Surse de ordin - aerul poluat, umed;

 sociologic - altitudinea înaltă;

Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine;

- cunoaşterea mediului ambiant;
- cunoaşterea altor persoane.
1. ALTERAREA VOCII
Surse de dificultate :
- procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
- prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Manifestări de dependenţă

Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul

vocii. Se manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă, voce aspră. Apare în
laringita acută sau cronică.

Afonie = imposibilitatea de a vorbi.

Voce nazonată - intalnita în obstrucţia foselor nazale.

Voce bitonală - apare în leziunile nervului recurent stâng.

Senzaţia de - lipsa de aer.

sufocare

NEVOIA DE A BEA Şl A MÂNCA

( a se alimenta si a hidrata)
Definiţie
Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună calitate şi în cantitate
suficientă, pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia
indispensabilă unei bune funcţionări.
Alimentele sunt substante complexe pe care omul le introduce in tubul digestiv,le digera,le
absoarbe pentru energie,biosinteza componentelor celulare,cataliza biologica si intretinerea celorlalte
functii.
Scop:
- sa asigure aportul de vitamine si saruri minerale;
- sa asigure necesarul energetic de baza al organismului pentru dezvoltare si refacere;
- sa asigure si sa favorizeze procesul de vindecare prin menajarea organelor bolnave si aport nutritiv
necesar organismului(terapeutic);
- prevenirea evolutiei nefavorabile ale unor boli.
Independenţa în satisfacerea nevoii
 Pentru a se menţine sănătoasă, fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată de alimente, conţinând
elementele nutritive indispensabile vieţii. Cantitatea şi natura alimentelor nutritive sunt în funcţie de: sex,
vârstă, greutate, înâlţime, activitatea depusă, starea de sănătate sau de boală.
O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii şi asigurării tuturor
funcţiilor organismului în condiţii normale: glucide, proteine, lipide, vitamine, apă, săruri minerale.
Hidraţii de carbon (glucide) reprezintă sursa principală energetică a organismului.
Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismului prea mult, de aceea este bine ca 50% din
necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţi de carbon, dacă nu există o contraindicaţie
în ceea ce priveşte aportul lor (diabet zaharat, colită de fermentaţii, obezitate).
La copii, aportul de glucide trebuie mărit în boli febrile, caşexie, denutriţie, afecţiuni hepatice şi
renale.
Necesarul: 4-6 g/kg corp/24h.
Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanţele distruse prin
uzura fiziologică sau patologică. Ele reprezintă, în acelaşi timp, o sursă importantă de energie şi constituie
materie primă a fermenţilor şi a hormonilor.
Necesarul: 1-1,5 g/Kg corp/24h.
Aportul insuficient de lungă durată al substanţelor proteice determină scăderea proteinelor
plasmatice, distrugerea parenchimului hepatic, apariţia unei anemii şi, prin reducerea presiunii coloid-
osmotice a sângelui, retenţia apei în organism, cu formare de edeme.
Creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcini şi alăptare, arsuri, anemii, evacuări pleurale şi
abdominale, postoperator.
Scăderea cantităţii este indicată în boli renale, afecţiuni febrile.
Lipidele au valoare calorică mare, alimentele pe această bază având calităţi energetice mari, într-un
volum mic. Pe lângă rolul lor energetic, lipidele intră şi în compoziţia ţesutului nervos şi a stromei
eritrocitare, iar sub formă depozitară reprezintă rezervele de energie ale organismului şi ţesutului de
susţinere pentru organele interne.
Necesarul este de 1 - 2 g/Kg corp/24 h.
Raţia de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor, în insuficienţa glandelor care
intervin în digestia şi metabolizarea lor (insuficienţă pancreatică, hepatică, nefroză lipoidică, diabet
zaharat, obezitate), boli febrile.
Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie, hipertiroidism (datorită arderilor exagerate).
Vitaminele sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului. Nevoia de vitamine
creşte în timpul activităţii celulare exagerate (majoritatea îmbolnăvirilor).
Vitaminele pot fi clasificate in :
- vitamine hidrosolubile,
- vitamine liposolubile.
Necesităţile normale de vitamine pot ajunge pană la 150 mg vitamina C; 25 mg vitamina B, 6 mg
vitamina B6, 8 mg vitamina PP şi 20 mg vitamina K, ceea ce se asigură prin consumarea fructelor,
legumelor, salatelor, sucurilor de fructe.
 Apa şi sărurile minerale - în apă se petrec toate reacţiile biochimice din organism, sărurile minerale
fiind necesare ca substanţe structurale şi catalizatoare.
Necesităţile zilnice de apă ale organismului sănătos variază între 2500 - 3000 ml, ele se acoperă prin
lichidele ingerate şi arderea hidraţilor de carbon şi a grăsimilor.
O dată cu nevoile de apă, se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Organismul sănătos necesită în 24 ore:
4 g Na; 3-4 g K; 2 g Ca; 0,15 g Mg; 18 mg Fe; 6 g Cl.
Satisfacerea nevoilor de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod proporţionat; altfel,
organismul rămâne în dezechilibru hidromineral.
Status nutriţional IMC (Kg/m2 )

Subnutriţie Gr. II <16

Subnutriţie. Gr I 16-17.9

Subponderal <18.5

Slab 18.5-19.9

Normal 20 – 24.9

Supraponderal 25.0-29.9

Obezitate >30.0

Clasa I 30.0-34.9 Moderată

Clasa II 35.0-39.9 Severă

Clasa III >40.0 Foarte severă

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori - vârsta şi dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile în funcţie de perioada de

biologici creştere şi dezvoltare: copil, adolescent, adult, vârstnic;
- sugarul are nevoie de 117 kcal/kg corp in prima jumatate de an si 108 kcal/kg corp in a
doua jumatate;
- necesitatile calorice cresc didert proportional cu varsta;
- adolescentii: fetele au nevoie de 2000-2500 kcal/zi iar baietii de 2500-3000 kcal/zi;
- adultul are nevoi nutritionale relativ stabile ca valoare calorica si factori nutritivi.
Cresterea inceteaza iar hrana trebuie adaptata celorlalte variabile care marcheaza
exitenta unui adult. Nutritia se incadreaza in paternurile descrise la interventiile
asistentei medicale;
- la varsnic( peste 65 ani) procesele de involutie limiteaza necesarul proteic si caloric;
de asemenea este redus necesarul de vitamine din grupul B; la femei se recomanda
 suplimentarea de calciu; datorita proceselor degenerative alimentatia trebuie sa contina
suolimente alimentare;
- activităţi fizice - cu cât activitatea musculara este mai mare, cu atât creşte
metabolismul şi implicit aportul alimentar;
- activitate profesionala;
- masa corporala;
- starea de sanatate, dentitie, deglutitie, digestie, absortie;
- orarul şi repartizarea meselor - un program regulat al meselor este recomandat tuturor
indivizilor; intervalul între mese este în funcţie de vârstă;
- stari fiziologice particulare:
- sarcina : in unctie de fiecare trimestru de sarcina; cantitatea de proteine se creste
cu 30g, aportul de calciu creste cu 50%, iodul cu 25 mg, vit A cu 20-25 %, vit C cu 30%,
viatimele di grupul B si vit D trebuie asigurate in exces.

Factori - starea afectiva;

psihologici
- emoţii - (griji sau bucurie) influenţează consumul de hrană, astfel că unii indivizi îşi
pierd apetitul, iar alţii reacţionează consumând mai multe alimente;
- anxietatea - hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de securitate, de
dragoste şi de bunăstare.
Factori - climatul - iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde şi nutritive), iar
sociologici vara, sunt preferabile mesele uşoare şi o cantitate crescută de lichide;
- obiceiurile alimentare;
- statutul socio-economic - deprinderile alimentare bune se formează din fragedă
copilărie şi, uneori, pot fi influenţate de apartenenţa la un grup social, sărăcia
influenţează negativ satisfacerea nevoii;
- religia si traditiile - în funcţie de apartenenţa lor religioasă, indivizii au anumite
ritualuri alimentare: post urmat de sărbători mari, interzicerea consumului unor alimente
(carne de porc, cafea, alcool), dar şi prepararea şi servirea alimentelor după un anumit
ritual;
- starea materiala;
- obiceiurile alimentare si preferintele personale;
- cultura si educatia - alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi superstiţiile fiecărei
culturi.

Manifestări de independenţă
Cavitatea - dentiţie bună;
bucată - proteză dentară adaptată şi în stare bună;
- mucoasa bucală roz şi umedă;
- limba roz;
 - gingii roz si aderente dinţilor;

Masticaţia - uşoară, eficace, lenta;

- gura închisă;

Reflex de - prezent;
deglutiţie
Digestie - lentă;
- nestingherită;
Deprinderi - programul meselor (3 mese şi 2 gustări);
alimentare
- 10 ore repaus nocturn;
Apetit - poftă de mâncare - senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană;

Foame - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;

Saţietate - senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de hrană este
satisfăcută;

Hidratare - consum de lichide în funcţie de nevoie;

Gust şi valoare - alegerea alimentelor;
acordate
- servirea mesei singur sau în grup;
mâncării
- tradiţii;
- obiceiuri alimentare;
- educaţie.

Simtul gustativ - trebuie sa fie prezent;

Ingestie de - in cantitate si calitate corespunzătoare vârstei, activităţii;

alimente si de
lichide

Obiceiuri - sănătoase;
alimentare

Stare de - normală in raport cu varsta, sexul.

constituţie

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de:
- activitate:
- în repaus, 25 cal./kg corp/ 24 h;
- activitate uşoară: 35-40 cal./kg corp/24h;
- activitate medie: 40-45 cal./kg corp/24 h;
- activitate intensă: 46-60 cal./kg corp/24 h.
- calculează necesarul de calorii pe 24 h. în funcţie de vârstă:
 - se creste necesarul caloric cu 20-30% pentru copii;
- se scade cu 10-15% pentru varstnici;
- la femei este cu 10% mai mic decat la barbat;
- in starile febrile necesarul caloric este marit cu 10%;
- la sportive , in sarcina , alaptare se creste necesarul caloric cu 30%.
- calculează raţia alimentară echilibrată;
- asigură echilibrul între elementele energetice şi cele neenergetice (apă, vitamine, săruri minerale);
- asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel: 50-55% hidraţi de carbon, 10 -15%
proteine, 30 - 40% lipide;
- asigură schimbul între produsele de origine animală şi vegetală:
- 60% proteine de origine animală;
- 40% proteine de origine vegetală;
- 65% lipide de origine animală;
- 35% lipide de origine vegetală.
- asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate ;
- calculează numărul de calorii/kg corp/24h în stări fiziologice: sportivi, sarcină şi alăptare: + 30%
- raţia alimentară să cuprindă alimente din toate grupele ghidului alimentar, cunoscând valoarea
energetică a principiilor alimentare:
- glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram;
- lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram;
- proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram.
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile pacientului;
- înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform echivalenţelor cantitative si calitative ale diferitelor
principii alimentare.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Când această nevoie nu este satisfăcută, survin următoarele probleme de dependenţă:
1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit(mai putin decat necesarul organismului)
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus(mai mult decat necesarul organismului)
3. Intoleranta digestiva
Surse de dificultate
Surse de ordin - alterarea mucoaselor căilor degestive şi a peristaltismululi intenstinal;
fizic
- alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare;
- obstrucţii, tumori, strangulări;
 - tubaj nazo-gastric;
- supraîncărcare: intoxicaţii alcoolice, abuz de medicamente;
- durere;
- dezechilibre metabolice, electrolitice, endocrine neurologice.
Surse de ordin - afectiuni psihice,
psihologic
- tulburări de gândire,
- anxietate,
- stres,
- situaţii de criză,
- anorexia- lipsa poftei de mincare,
- polifagia- nevoia excesiva de a manca,
- disfagia- dificultate de a inghiti.

Surse de ordin - foame ,

sociologic
- insalubritate,
- malnutriţie-stare de nutritie nesatisfacatoare,
- veniturile,
- tabieturile si interactiunile sociale,
- obiceiuri alimentare, traditii, religie.

Lipsa cunoaşterii - lipsa de cunoştinţe,

- insuficienta cunoaştere de sine, a celorlalţi, a mediului înconjurător.

1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit

Alimentatie inadecvata:mai putin decat necesarul organismului
Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o insuficienţă în cantitate şi calitate, care
afectează starea nutriţională a individului. Sunt implicaţi o serie de factori, printre care: proaste obiceiuri
în legătură cu alimentaţia, boli organice şi psihice, intoxicaţii alcoolice, medicamentoase etc.
Insuficienta aportului alimentar şi lichidian determină tulburări la nivelul funcţionării tuturor aparatelor şi
sistemelor organismului (denutriţie, deshidratare).
Manifestări de dependenţă

Anorexie - lipsa poftei de mâncare;

Disfagie - greutate la înghiţire; dificultate la inghitire;

Condiţia - absenţa dinţilor, carii dentare, gingivite;

cavităţii
- ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale;
bucale
- limbă încarcată, depunere saburală, glosite;
- dificultate în masticaţie;
Starea - tegumente uscate, pierderea elasticităţii;
tegumentelor
- acnee, dermatită;

Digestie - dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor;

- greaţă, vărsătură;
- regurgitaţii;
- aerofagie-eliminarea aerului pe gura;
- pirozis-arsuri;

Deprinderi - greşeli în prepararea alimentelor;

alimentare
- greşeli în alegerea alimentelor;
- orar nesatisfăcător al meselor;
- pierderea obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu;

Hidratare - consum redus de lichide şi săruri minerale;

insuficienta

Cantitate - cantitatea de alimente nu satisface necesitatile calorice ale pacientului;

redusa de
alimente

Dezechilibru - slăbiciune;
hidro-
- tegumente şi mucoase uscate;
electrolitic
- urini concentrate;

Gust şi - dezordonat;
valoare
- mănâncă în picioare sau în pat;
acordate
mâncării - obiceiuri greşite (consumă numai un fel, numai rece etc.);

Deshidratare - turgor-prezent ,tegumente si mucoase uscate, hipo TA, tahicardie;

Malnutriţia - nutritie deficitara, alimentare necorespunzatoare.

Casexia - slabire extrema in faza terminala a unor boli;

Pierdere în - slăbire;
greutate

Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de lumea
inconjuratoare.

Diminuarea - intoleranţă la efort;

energiei

Edeme - acumulare de lichid seros in ţesuturi.

Intervenţiile asistentei medicale- pacientul cu alimentaţie inadecvată prin deficit

Obiective Intervenţiile autonome si delegate

Pacientul să - aşază pacientul în poziţia semişezând, şezând sau în decubit dorsal, cu capul in lateral;
aibe o stare
- protejează lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia pacientului,
de bine, fără
greţuri şi - ajută pacientul în timpul vărsăturilor, sprijinindu-l , învaţandu-l să inspire profund; il
vărsături serveste cu un pahar cu apa sa-si clateasca gura;
- aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, săruri minerale;
- încurajează pacientul;
- reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente.

Pacientul să - alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu glucoza ) 5%, 10%, 20%, 33%,
fie echilibrat 40%; hidrolizate de proteine şi amestecuri de aminoacizi (Marisang, Aminomel),
hidro- vitamine şi electrolizi, după indicaţia medicului;
electrolitic
- calculează numărul de calorii în funcţie de diferite stări patologice; adaugă 13% pentru
fiecare grad de temperatură peste 37°C; 20-30% pentru agitaţie, convulsii, distrucţii
celulare;
- după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul treptat, cu cantităţi mici de lichide
reci, oferite cu linguriţa;
- explorează gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacientului;
- conştientizează pacientul asupra importantei regimului alimentar în menţinerea
sănătăţii;
- face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate.
Pacientul să - explorează preferinţele pacientului asupra alimentelor permise şi interzise;
fie echilibrat
- serveşte pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate şi prezentate
nutriţional
atrăgător;
- învaţă pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi echivalenţele
cantitative şi calitative ale principiilor alimentare, în vederea înlocuirii unui aliment cu
altul:
- 100 g de glucide sunt cuprinse în: 100 g zahăr; 120 g orez; 135 g taieţei; 200 g
pâine; 450 g fructe uscate; 200 g legume uscate; 500 g cartofi; 650 g fructe proaspete;
-100 g proteine sunt cuprinse în: 3000 ml lapte, 450 g carne albă (pasăre, viţel),
650 g peste, 400 g brânză;
-100 g lipide sunt cuprinse în aceeaşi cantitate de ulei vegetal, unt, untură de porc;
- lasă pacientul să aleagă alimentele după gusturile sale, respectând contraindicaţiile
regimului.

Pacientul să - asigură un climat cald, confortabil ;

fie echilibrat
- încurajează pacientul ;
psihic
- îi explică scopul intervenţiilor.

2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus

Alimentatie inadecvata:mai mult decat necesarul organismului
Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ si calitativ. Toţi indivizii care consumă elemente
nutritive în exces, peste necesităţile energetice ale organismului, se îngraşă şi devin obezi. Surplusul de
greutate are repercursiuni asupra funcţionării organelor şi sistemelor organismului. Un individ poate
ingera o cantitate mare de alimente din mai multe motive: stres, anxietate, singurătate, tulburări psihice,
dezechilibru endocrin sau alte dezordini organice.
Manifestări de dependenţă

Indice ponderal: - greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea ideală; greutatea
ideală se calculează cu formula:
+15-20%
Gkg= 50+ 0,75 (Tcm-150) +(V-20 ):2 X 0,9 unde:
Gkg = greutate corporală exprimată în kg;
Tcm - talia, exprimată în cm;
V = vârsta exprimată în ani;
0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei
- îngrăşare.

Bulimie - senzaţie exagerată de foame: mănâncă fără control.

Polifagie - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de saţietate.

Greţuri şi vărsături - eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului gastric.

Obezitate - indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea

greutății unei persoane, exprimată în kilograme la pătratul înălțimii acelei
persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.

Intervenţiile asistentei medicale la pacientul cu alimentatie inadecvata prin surplus

Obiective Intervenţiile autonome si delegate

Pacientul să aibă - asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii de alimente;

greutate corporală în
- învaţă bolnavul valoarea energetică a alimentelor şi necesarul în funcţie
funcţie de înălţime,
de activităţile fizice şi vârstă;
vârstă, sex
- alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric;
- urmăreşte bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în regim;
- urmăreşte orarul şi distribuţia meselor;
- urmăreşte, periodic, greutatea corporală.

Pacientul să desfăşoare - conştientizează bolnavul de importanta activităţilor fizice moderate;

activitate fizică crescută
Paceintul să fie echilibrat
psihic
- stabileşte un program de activităţi fizice, în funcţie de gusturi şi
capacitate, împreună cu bolnavul.
- asistenta permite exprimarea emoţiilor, a sentimentelor bolnavului;
- îl învaţă metode de relaxare;
- la nevoie, administrează medicaţie sedativă.

3. Intoleranta digestiva
Manifestari de dependenta:
- greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
- varsatura,
- astenie (oboseala) fizica,
- paloarea tegumentelor,
- inapetenta,
- balonari,
- regurgitatii - reflux in cavitatea bucala a unor cantitati mici de lichide din cavitatea gastrica.
Alte probleme de dependenta *
*Marcean Crin , Manual de nursing, vol I, Editura ALL EDUCATIONAL, 2012.

• Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta si hidrata

Manifestari de dependenta :
- dificultate de deglutitie(disfagie), digestie, masticatie,
- oboseala,
- slabiciune,
- diminuarea mobilitatii mandibulei,
- tegumente uscate , palide,
- nu poate folosi ustensilele pentru a se alimenta.
Surse de dificultate :
- afectiuni ale membrelor superioare, rani ale membrelor superioare;
- stres , anxietate, confuzie, tulburari psihice;
- deficit vizual,
- deformarea articulatiilor mainii, paralizie;
- proteze dentare prost ajustate;
- singuratate;
- dezechilibre endocrine sau organice.
Interventiile asistentei medicale

Obiective Interventii autonome si delegate

1) Pacientul sa se alimenteze singur utilizand - ajuta pacientul sa se alimenteze;

ustensile adecvate in termen de………..
- il incurajeaza apreciindu-i efortul;
2) Pacientul sa consume alimente care se
- administreaza medicatia prescrisa de
mananca cu mana (fructe , paine) , singur
medic.
la fiecare masa in termen de….
3) Pacientul sa se alimenteze singur fara nici
 o jena in termen de………………..

• Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar

Manifestari de dependenta :
- nu bea sau bea lichide interzise;
- omite mesele sau mananca alimente interzise;
- ameteli,
- paloare,
- indispozitie,
- constipatie.
Surse de dificultate :
- obisnuinte alimentare diferite , legate de cultura si religie;
- stres , anxietate, confuzie;
- lipsa cunoasterii alimentelor premise sau interzise in afectiunea pe care o are pacientul;
- dezgust alimentar;
- obisnuinte alimentare dficitare in familie;
- nu poate sa-si procure sau sa-si prepare alimentele;
- intoleranta alimentara;
- neacceptarea bolii.
Interventiile asistentei medicale
Obiective Interventii autonome si delegate

Pacientul sa urmeze regimul - ajuta pacientul sa se alimenteze;

alimentar singur in termen
- ii explica necesitatea dietei alimentare;
de………………………..
- administreaza medicatia prescrisa de medic.

• Refuzul de a se alimenta/ hidrata

Manifestari de dependenta :
- refuzul de a manca
- refuzul de a bea
Surse de dificultate:
- depresii majore;
- anxietate, stress,
- atitudine defavorabila,
- anturaj,
- insalubritate,
 - slabiciune,
- pierderea stimei de sine,
- tulburari de gandire,
- singuratatea (divort , deces);
- pierderi sociale ( somaj , de avere etc.)
Interventiile asistentei medicale

Obiective Interventii autonome si delegate

1) Pacientul sa-si exprime - asistenta stimuleaza pacientul sa-si exprime anxietatea,

dorinta de a manca si a bea emotiile care au provocat decizia de negativism;
singur in termen
- colaboreaza cu apartinatorii in situatii de singuratate
de………..
pentru a nu lasa singur pacientul;
2) Pacientul sa aiba confort
- explica pacientului necesitatea de a bea si a manca , ridica
psihic si fizic cu ajutorul
moralul pacientului , reda pofta de viata pacientului;
nursei permanent
- administreaza medicatia prescrisa de medic
(antidepresive).
Vărsăturile
Definitie
Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare, cel mai adesea faţă de
anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat de excitaţiile care pornesc
din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor abdominali. Este
precedată adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se realizează o contracţie a pilorului care
împiedică trecerea conţinutului gastric spre duoden şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a
cardiei care permite eliminarea lui forţată spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este
ridicat, iar glota închisă împiedică trecerea conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările
antiperistaltice ale esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii esofago-gastrice sunt suspectate a avea un
rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne creşterea presiunii intraabdominale
ca urmare a contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului şi muşchilor peretelui
abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă centrilor nervoşi
bulbari, unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor glosofaringian şi pneumogastric.
Surse de dificultate
Nevoia de a vărsa este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
-deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxi-kine microbiene în
scarlatina, difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.
Manifestari, semne de dependenta
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut, culoare,
caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu stenoză
pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumate;
în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a glandelor stomacale,
precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură abundentă);
uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câteva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge, etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se deschide în
stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor învecinate sau
în cadrul unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea de sânge din
stomac este redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• vărsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).
Atitudini si interventii
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare vărsăturilor:greaţă, vertij,
salivaţie abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci, disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza, prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
(delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
•poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru a împiedica
aspirarea vărsăturilor;
•susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
•educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
•efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
•oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
•in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura pentru a curăţa astfel
stomacul;
•asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără zahăr);
•reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
•educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea - abdominală;
•nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz aspirăm conţinutul
stomacal; resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră patogenă apărând
bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea echilibrului,
deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi il educăm
pentru conduită post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră vărsăturile alimentare;
-cu culoare verde vărsăturile bilioase;
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente.
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tulburărilor electrolitice,
rezervei alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile, electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa
TULBURĂRI ALE FLUIDELOR
Volumul deficitar de fluid(deficit de volum lichidian):
- hipovolemie ,
- deshidratare.
Se datoreaza pierderilor excesive (vărsături, aspiraţie, diaforeză, arsuri, diuretice) sau mişcării fluidului:
acumulare anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită, edem periferic hematom).
 Manifestări - piele uscată cu turgor redus;
de - membrane, mucoase uscate, buze uscate, limba arsă;
dependenta
- ochii adânciţi, moi;
- letargie ;
- sete;
- scăderea eliminării urinare;
- tahicardie;
- hipotensiune arterială;
- scăderea presiunii venoase centrale;
- creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin hemoconcentraţie;
- creşterea ureei sanguine;
- urină concentrată cu densitate mare.

Intervenţiile - măsoară şi notează zilnic ingestia şi eliminarea;

asistentei
- cântăreşte zilnic pacientul;
medicale
- monitorizează semnele vitale, nivelul de conştienţă, parametrii clinici, rezultatele de
laborator, slăbiciune, nelinişte, agitaţie riguroasă;
- menţine integritatea membranelor mucoase prin igienă riguroasă;
- îngrijeşte tegumentele cu atenţie pentru evitarea atingerii integrităţii lor;
- inspectează zilnic zonele de presiune de poziţie şi le masează la fiecare două ore;
- asigură aportul lichidian 2500 ml/zi din care 1500 ml per os.

Excesul volumului de lichid:

- merge în sectorul extracelular, dând naştere la edeme;
- se datoreaza creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie şi/sau ingestie excesivă, scăderii excreţiei
renale de Na si apă, scăderii mobilizării de lichide în interiorul spaţiului intravascular.
Manifestări - creşterea acută în greutate;
de - edem periferic;
dependenta
- pleoape edematiate;
- creşterea presiunii venoase centrale;
- hipertensiune arterială, puls puternic;
- dispnee;
- raluri crepitante;
- turgescenţa jugularelor;
- scăderea hemoglobinei şi a hematocritului;
 - scăderea densitaţii urinare.

Intervenţiile - educă pacienţii cronici, privind apariţia acestor semne;

asistentei
- educă pacientul şi familia privind importanţa aportului scăzut de lichide şi Na;
medicale
- măsoară zilnic ingestia şi eliminarea;
- cântăreşte zilnic pacientul;
- observă edemul periferic;
- ascultă frecvent respiraţia;
- evaluează semnele şi simptomele de edem pulmonar;
- stabileşte cantitatea de lichide pentru fiecare tură;
- educă pacientul privind efectul diureticelor asupra echilibrului
hidroelectrolilic ;
- învaţă pacientul care sunt lichidele şi alimentele cu conţinut crescut în Na;
- schimbă concepţia de preparare a alimentelor.

TULBURĂRI ELECTROLITICE

Hipo- Manifestări:
natremia
- deficit de Na sub 130 mEq/l;
- cefalee, confuzie;
- anxietate, piele umedă.
Intervenţiile asistentei medicale:
- creează un mediu de siguranţă, pacientul fiind agitat şi confuz;
- recunoaşte modificările de comportament;
- acordă suport psihologic;
- acordă suport moral familiei;
- monitorizează soluţiile intravenoase şi rata de flux a acestora.

Hiper- Manifestări:
natremia
- excesul de Na: peste 150 mEq/l;
- agitaţie ce poate progresa spre convulsii;
- membrane, mucoase uscate;
- sete, hiperemia feţei;
- tahicardie, hipertensiune arterială ;
Intervenţiile asistentei medicale:
- reduce ingestia de Na;
 - administrează soluţii cu conţinut scăzut de Na;
- administrează diuretice;
- creează un mediu de siguranţă.

Hipo Manifestări;
potasemia - nivelul redus de K sub 3 mEq/l;
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus;
- scăderea poftei de mâncare;
- crampe musculare la extremităţi;
- greţuri, fatigabilitate.
Intervenţiile asistentei medicale:
- administrează intravenos K cu mare prudenţă;
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de siguranţă;
- monitorizează sunetele intestinale;
- măsoară cu atenţie ingestia şi excreţia;
- educă pacientul să evite alimentele bogate în K (banane, spanac, varză de Bruxelles, citrice,
piersici, caise).

Hiper Manifestări:
potasemia - exces de potasiu peste 5,5 mEq/l;
- greaţă, crampe abdominale;
- diaree (hiperactivitate intestinală);
- parestezii, slăbiciune, iritabilitate;
- aritmii cardiace severe;
- schimbarea personalităţii.
Intervenţiile asistentei:
- administrează perfuzii de glucoza şi insulina sau bicarbonat (scad nivelul de K prin uşurarea
pătrunderii lui în celulă);
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de securitate.

NEVOIA DE A ELIMINA
Definiţie:
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele nefolositoare, vătămătoare,
rezultata din metabolism, astfel incat sa fie pastrata homeostazia si mentinuta starea de bine specifica
sanatatii.
Cai de excretie
Organismul recurge la modalitati diferite si la cai diferite pentru a ‘scapa’ de produsii nefolositori
sau un surplus :
- aparat renal – urină;
- piele - transpiraţie – perspiraţie;
- aparat respirator- aerul expirat;
- aparat digestiv - scaun ;
- aparat genital feminin – menstruatie, secretii eliminate prin tractul genital;
- prin tegumente si mucoase : transpiratie, secretii diverse.
In stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături şi pe cale respiratorie prin
expectoratie.
Generalităţi
Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de homeostazie.
Toate schimbările volumului extracelular antrenează modificări în compoziţia lichidelor celulare de unde
rezultă importanţa menţinerii constante a compoziţiei mediului intern.
Rinichii fiind organe principale ale homeostaziei menţin compoziţia chimică a lichidelor din
organism la un nivel normal, menţin echilibrul hidric, hidroelectrolitic şi acido-bazic al mediului intern şi
debarasează organismul de produsele toxice rezultate din metabolism.
Substanţele folositoare organismului (sodiul şi apa) sunt absorbite prin osmoză.
Prin rolul său de excepţie, pielea completează eliminarea renală.
Un rol important îl au plămânii, care controlează CO2 şi O2.
Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deşeurile rezultate în urma digestiei (fibre
celulozice, pigmenţi biliari, celule descuamate de la nivelul tubului digestiv etc).
Şi alte substanţe nefolositoare trebuie eliminate; spre exemplu, la femei, de la pubertate la
menopauză, se elimină o secreţie sanguină menstruală, ce se produce la sfârşitul fiecărui ciclu menstrual,
dacă ovulul nu a fost fecundat.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori - alimentaţia:
biologici
- cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate de individ influenţează satisfacerea
nevoii de eliminare;
- o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume, fructe, cereale)
facilitează eliminarea intestinală şi vezicală;
- mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor;
- exerciţiile - activitatea fizică ameliorează randamentul muscular fortifică musculatura
abdominală şi cea pelviană, care au un rol important în eliminarea intestinală;
- vârsta:
- are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de controlul
 sfincterelor;
- la copii, controlul se obţine în 2-3 ani;
- la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale poate
provoca lipsa de control a eliminării;
- programul de eliminare intestinala - regularitatea programului de eliminare este
un factor ce influenţează satisfacerea acestei nevoi; flora intestinală joacă un rol extrem
de important în fiziologia si patologia aparatului digestiv; momentul ales pentru defecare
poate varia de la un individ la altul;
- consumul de alcool;
- starea de sanatate;
- obiceiurile si cutumele personale: cafeaua, ceaiurile sau alte alimente au efect diuretic;
- tonusul muscular: conditie necesara in mentinerea functiei urinare normale;
- lichidele ingerate:
- cresterea aportului lichidian produce o crestere a eliminarii urinare;
- scaderea aportului lichidian produce o scadere a eliminarii urinare;
- medicamentele;
- pozitia in timpul eliminarilor; pozitia confortabila faciliteaza o eliminare corecat.

Factori - stresul si anxietatea nu altereaza caracteristicile urinei, dar pot influenta frecventa
psihologici mictiunilor;
- emoţiile puternice - pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea eliminării urinare şi
intestinale (senzatie de vezica plina, golire incompleta a vezicii urinare, etc).
Factori - normele sociale - fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel încât
sociologici indivizii să respecte salubritatea locurilor publice;
- cultura;
- educaţia;
- igiena şi controlul eliminărilor, orarul eliminărilor;
- controlul şi profilaxia stării de sănătate, normele de igienă elementară;
- menţinerea salubrităţii;
- motivaţie pentru eliminare, obiceiuri de igienă personală şi de eliminare;
- respectarea normelor sociale privind organizarea şi salubritatea locurilor publice;

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

a) URINA: soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din metabolismul intermediar
protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Generalităţi
Prin urină se elimină din organism substanţele toxice. Eliminarea acestor substanţe se face în soluţie
apoasă împreună cu săruri minerale şi alte substanţe de dezasimilaţie care nu sunt necesare organismului.
In mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi şi tubul digestiv, ficatul, glandele cu secreţie
internă, starea funcţională a aparatului circulator - toate fiind influenţate de activitatea sistemului nervos.
De aici se vede interacţiunea între nevoia de a elimina şi celelalte nevoi fundamentale.
Terminologie:
Micţiune - emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare;
Diureză - cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore ( volumul de urina secretat de rinichi
intr-o perioada de timp data - PROF. CRIN MARCEAN).
Diureza reprezintă eliminarea din organism a substantelor inutile provenite din metabolismul intermediar
protidic care, acumulate în sânge devin toxice pentru organism.
Manifestări de independenţă

Cantitatea - variază în funcţie de vârstă:

- nou-născut 30-300 ml/24 h
- copii 500-1200 ml/24 h
- adult 1200-1400 ml/24 h... 1800 ml/24 h( Titirca Lucretia,Ghid de nursing);1500- 1600 ml
( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura amedicala 2010).
Frecvenţa - nou-născut - micţiuni frecvente
micţiunilor
- copil 4-5/zi
- adult 5-6/zi
- vârstnic 6-8/zi

Ritmul - 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea

micţiunilor
Culoarea -galben deschis până la galben închis datorită pigmentului numit urocrom;
urinei
Cu cât urina va fi mai diluată cu atât va fi mai deschisă şi invers; până la galben-închis spre brun).
-modificare în funcţie de alimente;
- culoarea închisă - în regim bogat în carne;
- culoare deschisă - în regim vegetarian;

Mirosul -de bulion - urină proaspătă;

urinei
-amoniacal - după un timp din cauza fermentaţiei alcaline,

Reacţia -normal - reacţie acidă - pH-ul între 5,5-6,5( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura amedicala
urinei 2010) in cursul diminetii si intre 4,8-7,4 in cursul zilei.
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie;
-regimul bogat în carne - acidifică urina;
-regimul vegetarian - scade aciditatea urinei;
 Notă
Reacţia hiperacidă sau alcalină, favorizează precipitarea substanţelor dizolvate în urină şi formarea
calculilor în căile urinare.

Aspectul - normal - clar, transparentă la început. Fiziologic după un timp de la emisie, urina devine tulbure
urinei şi formează nubecula care se aşează pe fundul vasului. Nubecula rezultă din coagularea mucinei
spălate de urină, a celulelor epiteliale din căile urinare ca şi mucusul organelor genitale (mai întâi
se formează un nor asemănător fumului de ţigară). La rece urina devine tulbure prin precipitarea
sărurilor minerale.

Densitatea - se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă densitatea;
urinei
- normal 1015-1030- la regim mixt; la temperatura de 15°C (temperatura mai mică sau mai mare
modifică densitatea);
- este influentata de cantitatea lichidelor ingerate.

Compozitia - urina este constituita din apa, in care sunt dizolvate substante minerale (sodiu,
urinei potasiu,calciu, magneziu sub forma de cloruri, sulfati, fosfati) si organice (uree, creatinina, acid
(analiza uric, acizi aminati, enzime, hormoni, vitamine), celulele epiteliale sunt rare ,leucocite -2500 pe
chimica) ml/minut , eritrocite -3000 pe ml/minut, urobilinogen in cantitate mica.

b) SCAUNUL- resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul
defecaţiei.
Scaunul este alcătuit din:
-reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
-celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv şi a glandelor digestive;
-produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe;
-număr mare de microbi.
Terminologie:
- defecaţie - eliminarea materiilor fecale prin anus.
Manifestări de independenţă

Frecventa - normal - 1-2 pe zi sau unul la două zile;

-1-2 scaune pe zi la nou-nascut;

Orarul - ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire;

Cantitatea - zilnic 150-200 g materii fecale;

- cantitatea materiilor fecale este determinată de cantitatea şi calitatea alimentelor
consumate, gradul lor de digerabilitate şi digestie, intensitatea proceselor de
absorbţie, viteza tranzitului intestinal.

Consistenţa - păstoasă, omogenă;

Forma - cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;

Culoarea - brună, la adult, dată de stercobilină;

 - modificari în funcţie de alimentaţie :
- deschis-galben - regim lactat;
- brun închis - regim carnat;
- negru - alimente preparate care conţin sânge;
- verde - legume verzi;
- culoare caracteristică alimentului - mure, ciocolată, afine;
- modificari în funcţie de medicamente:
-brun-negru – bismut;
-negru-verzui – fier;
-alb – bariu;
-negru mat – cărbune.

Mirosul - caracteristic influentat de alimentatie.

La copilul mic
Culoarea - în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu);
- la sugari:
• aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei.
Astfel:
-galben-auriu - sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin oxidarea bilirubinei devine
verzui sau verde;
-galben-deschis - sugar alimentat artificial-
-brun -după introducerea făinii în alimentaţie;

Numărul - 3-4 pe zi până în luna a Vl-a când se reduce la 2-3 pe zi; dacă sugarul este alimentat pe
cale artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi;
Mirosul - uşor acru, reacţie acidă - sugar alimentat la sân;
- fad, reacţie alcalină sau neutră - alimentaţie artificială;

c) TRANSPIRAŢIA- fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderea de căldură şi
funcţia sa excretorie, prin intermediul glandelor sudoripare.
Terminologie:
- sudoare - soluţie apoasă, constituită din apă 99 g%< şi 1 % reziduu uscat (uree, uraţi, acizi graşi, acizi
organici volatili, săruri minerale,0,20g azot neproteic).
Manifestări de independenţă

Reacţia - acidă pH =3,9- 5,6 sau uşor alcalină;

Cantitatea - minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor-200ml/24h;

Mirosul - variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale individului;

Perspiraţia - pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin expiraţie;

d) MENSTRA - pierdere temporară sau periodică de sânge, prin organele genitale.

- apare la pubertate şi dispare la menopauză şi în timpul sarcinii;
Menarha-prima menstruatie.
Leucoreee fiziologica-cantitate redusa de lichid secretata de glandele mucoasei genitale cu rol in
autoaparare.
Manifestări de independenţă

Ritmul - la 28-35 zile

Durata - 3-5 zile

Aspectul - mucus amestecat cu sânge şi detritusuri celulare; nu coagulează;

Culoarea - roşu negricios, la început, apoi roşu deschis;

Cantitatea - 50-200 g;
Mirosul - dezagreabil;

Evoluţia - fără dureri, uşoară jenă fiziologică;

E) AERUL EXPIRAT
Compoziţia aerului expirat:
- CO2- 16%
- O2 - 3%
- N - 74%
- H20 - 7%.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii:
- cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului;
- planifică programul de eliminare, ţinând cont de activităţile sale;
- planifică exerciţii fizice;
- îl învaţă tehnici de relaxare;
- cercetează deprinderile alimentare ale pacientului;
- recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Atunci când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin mai multe probleme de dependenţă:
1. Eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit sau prin surplus.
2. Retenţie urinară.
3. Incontinenţă de urină.
4. Incontinenţă de materii fecale.
5. Eliminarea intestinala inadecvata/anormala.
6. Diaree.
7. Constipaţie.
8 Eliminare menstruală inadecvată.
9. Diaforeza.
Surse de dificultate
Surse de - alterarea mucoasei intestinale (diaree, constipaţie);
ordin fizic
- diminuarea peristaltismului intestinal (constipaţie);
- slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinenţă);
- lipsa de control a sfincterelor (incontinenţă);
- alterarea centrilor nervorşi (incontinenţă);
- accidente cerebro-vasculare (incontinenţă);
- spasme vezicale (retenţie urinară);
- anomalii ale căilor urinare (retenţie urinară, eliminare urinară inadecvată);
- alterarea căilor urinare (eliminare inadecvată);
- alterarea parenchimului renal (eliminare inadecvată);
- tumori (constipaţie);
- intoxicaţii alimentare şi medicamentoase (drog) (diaree, retenţie urinară);
- dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic (eliminare urinară
inadecvată, diaforeză);
- durere (eliminare urinară inadecvată);

Surse de - anxietate (diaree, constipaţie);

ordin
- stres (diaree, constipaţie);
psihologic
- situaţie de criză (eliminare urinară inadecvată, diaforeză, constipaţie);
- tulburări de gândire (incontinenţă urinară şi fecale);

Sursa de - poluarea apei (diaree);

ordin
- alimente alterate (diaree);
sociologic
- schimbarea modului de viaţă (constipaţie);
- program de lucru inadecvat pentru satisfacerea nevoii (constipaţie);
- insalubritatea mediului (eliminare urinară inadecvată);
- temperatura ambiantă prea ridicată (diaforeză);

Lipsa - lipsa de cunoştinţe;

cunoaşterii - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător;

ELIMINARE URINARĂ INADECVATĂ

PRIN DEFICIT SAU PRIN SURPLUS
Definitie
- dezechilibrul constituentilor normali din urina, sau prezenta in urina a unor substante care in mod
normal nu sunt eliminate prin aceasta.
Surse de dificultate

Surse de - alterarea mucoasei vezicale;

ordin fizic
- intoxicaţii alimentare;
- medicamentoase;
- obstrucţia;
- infecţia;
- dezechilibre metabolice, elecrolitice;
- alterarea centrilor nervosi.

Surse de - tulburări de gândire;

ordin
- situaţia de criza;
psihologic
- stresul;
- anxietatea.

Sursa de - schimbarea modului de viata;

ordin
- insalubritatea mediului ambiental.
sociologic

Lipsa - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător.

cunoaşterii

Manifestări de dependenţă relevante pentru afectarea aparatului renal sunt:

• tulburările diurezei;

• tulburări în emisiune a urinei;

• modificările caracteristicilor urinei;

• durerea.
Tulburari ale diurezei

Poliurie • eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 2500 ml/24 h;

• poate fi:
- fiziologica, dupa ingestia unei cantitati mari de lichide, a unor alimente cu actiune diuretica
 sau sub influenta frigului;
- patologica, care apare in starile febrile, diabet, hipertiroidism, crize dureroase, etc.
- trecătoare, este intalnita in faza de defervescenta a unor boli infectioase acute
(pneumonie, febra tifoida, la sfarsitul crizelor de angina pectorala, tahicardie paroxistica,
dupa colicile renale, accesele epileptice sau isterice), in urma tratamentului din insuficienta
cardiaca cu cardiotonice si diuretice, în perioada de resorbţie a edemelor, transsudatelor şi
exsudatelor seroase;
- de durata, se intalneste in:
- nefropatiile care evolueaza cu insuficienta renala cronica (glomerulonefrita cronica,
pielonefrita cronica, scleroza renala- când rinichiul şi-a pierdut capacitatea de concentrare si
cantitatea poate să crească până la 5-6 litri în 24 ore, TBC renala);
- afectiunile endocrine cum ar fi diabetul zaharat decompensat (eliminarea cantităţii mari de
glucoza prin urină necesită o mare cantitate de apă,conform legilor osmotice); diabetul
insipid (lipsa da secreţie a hormonului antidiuretic hipofizar împiedica reabsorbţia tubulară a
apei, cantitatea de urină putand ajunge până la 10-30 litri pe zi) hipertiroidism,
hiperparatiroidism.

Oligurie - excreţia urinei sub 500 ml/24 ore (dupa Dictionar Medical- ROmedic); 800 ml/24 h
(dupa Marcean Crin, Tratat de nursing, Editura Medicala, 2012);
Oliguria poate fi determinată de cauze renale şi extrarenale.
Apare în:
- afecţiuni însoţite de deshidratarea organismului prin:
- transpiraţii abundente,
- vărsături incoercibile,
- diaree accentuată,
- hemoragii abundente;
- perioada de formare a colecţiilor seroase;
- insuficienţă circulatorie cu formare de edeme;
- perioada acută a bolilor infecţioase (pneumonie, hepatită etc.)
- glomerulonefrite acute însoţite de edeme;
- ciroza hepatica;

- tulburari de tranzit.

Anuria - absenta urinei in vezica urinara;

- poate fi:
- secretorie (adevărată)- apare atunci când se produce încetarea formării urinei;
- excretorie (falsă) - are drept cauză imposibilitatea drenării urinei
formate.
 In ambele cazuri avem o vezică urinară goală!
Cauze:
a) Cauzele prerenale sunt acelea care determina scaderea fluxului plasmatic renal :
- scaderea volumului de sange (hipovolemia) : hemoragii, arsuri;
- scaderea debitului cardiac: valvulopatii;
- vasoconstrictie renala in conditiile in care exista vasodilatatie sistemica: hepatorenal;
- medicamente care impiedica autoreglarea circulatiei renale: inhibitori de ciclooxigenaza
(ex: aspirina).
Scaderea perfuziei renale determina reducerea presiunii hidrostatice .
b) Cauze renale intrinseci sunt determinate de :
- cauze glomerulare: infiltratul inflamator glomerular scade suprafata de filtrare;
- cauze tubulare: necroza tubulara acuta determinata de substante nefrotoxice sau de
ischemie (daca hipovolemia este prelungita apare necroza ischemica a tubilor renali - deci o
cauza initial prerenala - care poate determina necroza tubilor si astfel devine o cauza renala
intrinseca);
c) Cauze postrenale sunt determinate de obstructia cailor renale la orice nivel (tubi, ureter,
uretra). Cresterea presiunii la nivelul capsulei Bowmann scade presiunea de filtrare.

Tulburări de emisiune urinară

Polakiuria - reprezinta o crestere a numarului de mictiuni cu reducerea proportionala a cantitatii de urina
care este eliminata in timpul unui act mictional. Polakiuria este descrisa de catre pacient
ca urinat putin si des.
Cauzele pot fi:
- acţiuni iritative asupra mucoasei vezicale;
- procese intravezicale şi de vecinătate: cistită, tuberculoză şi neoplasm vezical, calculoză
vezicală, inflamaţii pelviene, afecţiuni uterine, uretrite, prostatite;
- hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale la nevropaţi.
Tipuri:
- prin reducerea capacitatii vezicale;
- prin stagnare vezicala;
- prin poliurie;
- prin disectatie(greutate de deschidere a colului vezical).

Nicturia - inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină emisă în timpul zilei faţă
de cea emisă în cursul nopţii. Apare în insuficienţă ventriculară stângă - se datorează faptului că
în cursul zilei inima nu a asigurat trecerea prin rinichi a unei cantităţi necesare de sânge.
Nicturia fiziologica – apare la peroaele care lucreaza in schimbul de noapte.

Disuria - dificultate de a urina; se manifesta prin mictiuni lente, penibile, in mai multi timpi, cu
necesitatea de a forta pentru evacuarea vezicii.
Apare în:
- inflamaţii acute ale uretrei,
 - stricturi uretrale,
- edeme ale mucoasei uretrale,
- hipertrofie de prostată etc.

Ischiuria - reprezinta imposibilitatea de golire a vezicii urinare, producerea ei la nivel renal fiind normala.
(retentia
- tipuri de retentie de urina:
urinara)
- retentia completa (evacuarea este imposibila) de urina este provocata de cele mai multe ori,
la barbat, de un adenom al prostatei si, la femeie, de o tulburare neurologica sau sfincteriana. Ea
se dezvaluie brutal: nevoia de a urina este imperioasa, vezica este tensionata, dureroasa si
palpabila (glob vezical). Aceasta retentie impune un sondaj vezical evacuator pe cale uretrala
sau prin aplicarea unui cateter vezical suprapubian, apoi cautarea cauzei prin diferite examene.
- retentia incompleta de urina (evacuare partiala a vezicii) are uneori o origine neurologica
(legata de un diabet sau consecutiva unei rahianestezii), de cele mai multe ori obstructiva
(ingustare a colului vezical, un calcul sau un cancer al prostatei, un fibrom uterin). Ea se
dezvaluie in mod treptat prin tulburari de mictiune: mictiuni apropiate in timp unele de altele, jet
slab al urinei, senzatie de golire vezicala incompleta, uneori incontinenta sau infectie urinara.
Vezica este de cele mai multe ori relaxata, domul ei fiind palpabil deasupra pubisului.

Mictiunea - este reprezentata de imposibilitatea de a elimina intreaga cantitate de urina in timpul unei
incompleta mictiuni asa zis fiziologice. Cu timpul cantitatea de urina care ramane in vezica (reziduu
vezical) creste foarte mult, ducand la retentia acuta completa de urina sau lent (retentie cronica
completa de urina cu distensie vezicala si urinare prin” prea plin” sau falsa incontinenta
urinara); apare frecvent in boli ale prostatei si afectiuni neurologice.

Mictiune - poate fi premictionala (inainte de urinare cand vezica e “prea plina”), initiala (la inceputul
dureroasa mictiuni) sau totala (in tot timpul mictiunii); poate fi insotita de tenesme vezicale (senzatia
continua, permanenta, dureroasa de mictiune).

Micţiuni - scurtarea timpului de la apariţia senzaţiei de urinare până la nevoia de a urina propriu-zis.
imperioase
- senzaţia imperioasă de a urina-tenesme vezicale.
Apare în:
- perturbări ale activităţii motorii sfincteriene ale vezicii urinare;
- tulburări de sensibilitate ale colului vezical – afecţiuni neurologice;
- afecţiuni uretrale, prostatice.

Incontinenta - reprezinta emisia involuntara/accidentala de urina (vezi problema de dependenta nr.2 -retentia
urinara urinara).

Enurezis - emisie de urina, involuntara si inconstienta, in general nocturna, la un copil care a depasit
varsta deprinderii de a fi curat si care nu sufera de vreo leziune organica a cailor urinare.
Enurezia se deosebeste de incontinenta, in care copilul nu este curat nici ziua, nici noaptea.
Enurezia este numita primara atunci cand copilul nu este in masura sa-si controleze vezica la
varsta normala a curateniei, adica intre 2 si 4 ani; ea este numita secundara atunci cand survine
dupa o perioada in care curatenia fusese deprinsa.
Tipuri de enurezie:
- enurezia nocturna izolata sau enurezia adevarata se observa mai ales la baieti si prezinta adesea
un caracter familial (parinti, frati si surori). Ea nu survine decat noaptea.
- enurezia prin imaturitate vezicala, cauzata de persistenta unei vezici de tip infantil, foarte
contractila, ea este cea mai raspandita la fete. Ea se caracterizeaza mai ales prin nevoia frecventa
si imperioasa de a urina (mai mult de 6 mictiuni pe zi) sau prin pierderi de urina in timpul
 rasului, tusei, jocului.

Modificările caracteristicilor urinei

Modificările - absenta in anurie;

cantitatii
- scazuta in oligurie, polachiurie;
- crescuta in poliurie.

Modificările - scazuta in oligurie;

frecvenţei
- crescuta in polachiurie, poliurie.
micţiunilor

Modificările - nicturia- inversarea ritmului zi/noapte;

ritmului
- opsiuria = intarzierea in eliminare a cantitati de lichide ingerate; poate fi determinata si de boli
micţiunilor
extrarenale (boli endocrine, cardiace, hepatice).

Modificările - se modifică atunci când se elimină prin ea substanţe colorante, parte componentă a urinei în
culorii urinei cantitate mare şi în cazuri patologice:
- urină foarte deschisă – poliurie;
- urină incoloră - diabet zaharat/insipid, scleroză renală;
- urină închisă, galben brună sau roşie brună - oligurie, eforturi musculare accentuate, care
provoacă pierdere mare de apă pe cale extrarenală (transpiraţie);
- urină brun închis – ictere;
- urină sangvinolentă colorată mai intens după cantitatea de sânge pe care o conţine (a se delimita
provenienţa de altă natură, ex. uterină) - (menstruaţie) ;
- numeroase medicamente pot schimba culoarea urinei;
- roz, roşu-cărămiziu - tratament cu aminofenazona-piramidon;
- albastru-verde - tratament cu albastru de metilen, amitripilina,
vitamine B Complex;
- cafeniu-roşu sau brun negru - tratament cu chinină, sau acid salicilic;
- portocaliu-tratament cu sulfamide;
- rezenţa sângelui în urină - roşu deschis, roşu-închis sau roşu-brun. Uneori, în caz de
hematurie, urina este tulbure asemănătoare cu spălătura de carne;
- hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină:
- hematuria macroscopică in cazul prezentei > 0,5 ml sange/litru de urina; determina aparitia
urinei de culoare rosie sau bruna;
- hematuria microscopică este decelabilă numai prin metode de laborator.
Provenienţa hematuriei o stabilim prin proba celor trei pahare. Pacientul urinează succesiv în trei
pahare conice:
- în primul pahar câteva picături;
- în al doilea pahar partea consistentă a micţiunii;
 - în al treilea pahar ultimele picături de urină;
Când hematuria apare în primul pahar înseamnă că este de origine uretrală hematuria iniţială.
Dacă hematuria apare în ultimul pahar este de origine vezicala = hematurie terminală; dacă
hematuria apare în cele trei pahare este de origine renală = hematurie totală;
Orice hematurie abundentă este totală, putând fi cauzată de afecţiuni renale (litiaza, cancer, etc.),
vezicală (litiază, tumori, etc.), prostatică (adenom, cancer, etc.), ureterala (uretrite), traumatisme
sau cauze extrarenal (sindroame hemoragice, etc.).

Modificările - miros aromatic de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei în stările însoţite de acidoză
mirosului ca in diabet zaharat ;
urinei
- miros putred în infecţii cu germeni microbieni anaerobi;
- miros amoniacal imediat după evacuare în fermenţia alcalină intravezicală a urinei;
- miros caracteristic alimentelor şi medicamentelor ingerate.

Modificările - urina în contact prelungit cu aerul şi datorită fermentaţiei amoniacale devine alcalină; reacţia
reacţiei alcalină şi hiperacidă favorizează precipitarea substanţelor dizolvate în urină şi formarea de calculi
urinei în căile urinare.

Modificările - patologic aspectul tulbure al urinei la emisie sau după un timp de la emisie este cauzat de:
aspectului
- puroi sau microbi;
urinei
- mucozităţi şi săruri minerale;
- eliminarea de calculi.
Piuria- reprezintă prezenţa puroiului în urină.
-examenul microscopic pune în evidenţă prezenţa unor leucocite polinucleare alterate sau nu, iar
macroscopic urina prezintă aspect tulbure;
-piuria este determinată de leziuni ale aparatului urinar, şi pentru a preciza originea se poate
recurge la proba celor trei pahare;

Modificările - urina prezintă densitate mică în poliurie şi densitate mare în oligurie;

densitatii
- densitatea urinei creşte în stările febrile (din cauza eliminării substanţelor de dezasimilaţie din
urinei
arderile mai intense), diabet zaharat;
- densitatea urinei scade când rinichiul pierde capacitatea de concentrare= hipostenurie ca în cazul
bolilor renale cronice;
- fixarea densităţii scăzute la 1010 se numeşte izostenurie.

Modificările - albuminuria- prezenţa albuminelor în urină;

compozitiei
- proteinurie- prezenta proteinelor in urina;
- glicozuria- prezenţa glucozei în urină.

Alte manifestari ce insotesc tulburarile eliminarii urinare

Edeme - acumularea de lichid seros în ţesuturi, manifestat prin creşterea în volum a

regiunii edemaţiate, ştergerea cutelor naturale, pierderea elasticităţii
ţesutului edemaţiat, cu păstrarea urmelor presiunii digitale (semnul
 „godeului"); pielea este palidă, lucioasă şi străvezie;
- edem generalizat, mai accentuat matinal la nivelul feţei, care înspre seară
coboară la nivelul memebrelor inferioare: retromaleolar. Este moale, alb,
pufos, nedureros, bilateral.
- anasarca- acumulare de lichid in cavitatile seroase ale organismului si in spatiile
limfatice tisulare

Durerea 1.Durerea lombară

Nu este caracteristică bolilor renale putând apărea şi în suferinţe ale coloanei
vertebrale, biliopatii, pancreatopatii, afecţiuni ginecologice (uter retroversat).
a) Difuză permanentă
- percepută sub formă de jenă, discomfort;
- are tendinţa de iradiere spre flancurile abdomenului;
- se accentuează în ortostatism şi trepidaţii;
- diminuă în clinostatism.
Poate fi:
- bilaterală- caracterizează bolile ce afectează simultan ambii rinichi = nefropatii
medicale (glomerule acute, cronice, rinichi polichistic).
- unilaterală – caracterizează nefropatii chirurgicale (litiază, hidronefroză,
pionefroză, tuberculoză, calcul renal, ptoză renală, abces perirenal).
b) Colicativă
Este în majoritatea cazurilor unilaterală.
Cauze - apare prin migrarea pe ureter :
- calculilor (litiază reno-ureterală);
- cheagurilor de sânge (hematurii);
- fragmente de cazeum (tuberculoză);
- fragmente tumorale (cancer renal).
2.Durerea hipogastrică
- simptom al sindromului cistitic alături de tulburările de micţiune (disurie,
polakiurie, tenesme vezicale);
- localizare: suprapubiană; nu iradiază;
- intensitate: medie;
- caracter: jenă dureroasă, arsuri, cistalgia- durerea vezicii urinare, permanentă, cu
exacerbare micţională;
- cauze: patologia vezicii urinare- cistite acute, cronice, litiază vezicală, tumori ale
vezicii urinare, retenţie acută de urină( cand durerea are caracter de presiune,
distensie, se accentuează la mers sau presiune locală, cedează după sondaj vezical).
 3.Durerea pelviperineală
- sub forma de tensiune, înţepătură;
- iradiază spre organele genitale externe;
- însoţită de tulburări micţionale.
Cauze:
-tuberculoză genitală,
-afecţiuni prostatice (prostatite, adenom periuretral, litiaze, calculi),
-litiază uretrală.
4. Durerea la micţiune = alguria
Pe parcursul actului micţional durerea poate surveni:
- iniţial – sugerează afecţiunile uretrei posterioare sau prostatei;
- pe tot parcursul micţiunii – micţiuni dureroase total– uretrita gonocică, polipi
uretrali;
- terminal – tensiune dureroasă la sfârşitul micţiunii (boli vezicale) – tenesme
vezicale, deoarece se acompaniază de micţiune imperioasă, polakiurie şi senzaţia de
golire incompletă a vezicii urinare.
Sete intensă - nevoia imperioasa de a bea apă din pricina deshidratării țesuturilor organismului.

Greţuri şi - greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.

vărsături
- varsatura- reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu eliminare urinară inadecvată/anormala

prin deficit sau prin surplus

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul sa - observa si noteaza:

beneficieze de confort
- cantitatea si calitatea urinei emise,
fizic
- starea de constienta a pacientului,
- functiile vitale,
- aparitia, cresterea sau diminuarea edemului;
- recolteaza si colecteaza urina;
- administreaza medicatia recomandata de medic si urmareste efectul
acesteia;
- pregateste pacientul pentru investigatii specifice;

Pacientul să fie - urmareste bilantul ingesta- excreta;

echilibrat
- observa evoluţia curbei ponderale a pacientului;
hidroelectrolitic şi
 acido-bazic - corectează dezechilibrul hidric, prin hidratarea sau reducerea
aportului de lichide şi electroliţi, în funcţie de ionograma serică şi urinară
si dezechilibrul acido-bazic, în funcţie de rezerva alcalină, la indicaţia
medicului;
Pacientul să nu - recoltează urina pentru examene chimice şi bacteriologice;
prezinte complicaţii
- administrează antiseptice urinare, sulfamide, antibiotice, conform
cutanate, respiratorii,
antibiogramei, la indicaţia medicului;
urinare
- asigură igiena corporală riguroasă;
- serveşte pacientul la pat (când este cazul) cu urinar şi bazinet;
- schimbă lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;

Pacientul să fie - asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine la

echilibrat psihic chemare;
- încurajează pacientul să-şi exprime gândurile şi sentimentele în
legătură cu problema de dependenţă (comunicarea joacă un rol foarte
important);
- explica pacientului necesitatea si scopul ingrijirilor.

RETENŢIA URINARA – ISCHIURIE

Ischiuria sau retenţia de urină reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua conţinutul. Ea nu
trebuie confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei renale. Poate fi datorată unui obstacol în calea
de eliminare a urinei, ca: stricturi cicatriceale, calculi inclavaţi în uretră, hipertrofia prostatei sau alte
procese de vecinătate, care comprimă calea de evacuare a urinei, sau unei paralizii a vezicii urinare sau
sfincterelor, precum în mielită, tabes, poliomielită, traumatisme medulare sau unei pareze trecătoare în
cursul infecţiilor grave (de exemplu febră tifoidă, meningită, encefalită, septicemie, după intervenţii
chirurgicale intraabdominale) şi în comă.
Tipuri de retentie:
- retenţiei completă producându-se distensia vezicii care poate ajunge până la ombilic, bombând în
hipograstru = glob vezical (prin palpare deasupra simfizei pubiene delimităm globul vezical în timp ce în
anurie vezica rămâne goală. Datorită presiunii crescute din vezică şi lipsa unui obstacol mecanic
sfincterul uretral cedează şi urina se evacuează picătură cu picătură prin prea plin, reprezentând ischiuria
paradoxală sau incontinenţa prin regurgitare.
- retenţie incompletă, când pacientul deşi urinează nu-şi poate goli complet conţinutul vezical care se
poate infecta rapid.
Retenţia de urină apare în leziuni ale sistemului nervos, hemoragie cerebrală, tetraplegie, stări comatoase,
tabes, tumori ale prostatei, calculi sau stricturi uretrale, traumatisme medulare, etc.
Surse de dificultate :
- spasme vezicale;
- anomalii ale cailor urinare;
- anxietate;
- afectiuni ale mucoasei uretrale;
 - calculi inclavati in uretra;
- hipertrofia prostatei , la barbat;
- stres;
- intoxicatii alimentare si medicamentoase;
- lipsa cunoasterii de sine , a celorlalti.
Manifestări de dependenţă

glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de retenţia
urinară; vezica dureroasa, tensionata si palpabila;
Cauze:
- retenţia acută de urină – cauze obstructive (intrinseci, extrinseci);
- obstrucţie uretrală (adenom de prostată, stricturi şi calculi uretrali,
tumori de vecinătate, cistorectocel);
- tulburările reflexului sau actului micţional;
- vezica neurogenă (disectazia colului vezical, areflexia detrusorului,
leziuni medulare).

micţiuni - absente sau mici si frecvente (prin prea plin)

polakiurie - micţiuni frecvente, în cantităţi mici (eliminare prin prea plin).

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu ischiurie - retenţie urinară

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să - verifică prezenta globului vezical;
aibă micţiuni
- încearcă stimularea evacuării, asltfel:
spontane
- introduce bazinetul cald sub bolnav;
- pune comprese calde (buiotă) pe regiunea pubiană;
- lasă robinetul deschis să curgă apă (să fie auzită de bolnav);
- introduce mâinile pacientului în apă caldă;
- efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinei la indicaţia medicului.

Pacientul să - învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoile de a bea, a mânca, a
aibă echilibrul face exerciţii fizice şi a elimina, pentru a-şi stabili propriul orar de ingestie şi
psihic eliminare;
- învaţă pacientul poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şl golirea completă
a vezicii;
- linişteşte pacientul şi îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu
problema sa;
- asigură un climat cald, confortabil.
3. INCONTINENŢA DE URINĂ
Incontinenţa urinară este definita ca o eliminare involuntara, inconstienta, accidentala, de urina
(prof.dr.Crin Marcean, Tratat de nursing).
O formă particulară de incontinenţă urinară la copii este reprezentată de enurezisul nocturn, cu cauze
multiple ce necesită îngrijiri complexe.
Surse de dificultate:
- infectii urinare;
- traumatisme ale maduvei;
- pierderea starii de constienta;
- deteriorare a activitatii sfincterelor;
- cresterea presiunii abdominale;
- leziuni obstreticale;
- leziuni ale sistemului nervos central.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de control a sfincterelor, fie
prin procesul de îmbolnăvire.
Tipuri de incontinenţă:

• acuta: apare pentru o perioada scurta de timp, corelata cu diferite boli sau tratamente; poate dispare
odata cu indepartarea cauzei( infectii urinare, adenom de prostata);

• cronica:
-incontinenta urinara de efort apare in cadrul diverselor activitati care implica cresterea presiunii in
vezica urinara, cum ar fi stranutul, tusea, rasul, ridicarea obiectelor, etc.
-incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina, care este aparitia unei senzatii de
mictiune imperioasa, care este atat de puternica incat pacientul nu mai are timp sa ajunga la toaleta.
numita si "vezica iritabila", acest tip de incontinenta apare la contractia brusca si nepotrivita a vezicii
urinare. Aceasta se poate intampla si la o cantitate mica de urina in vezica;
-incontinenta urinara prin prea-plin este un tip de incontinenta ce apare atunci cand golirea vezicii
urinare e insuficienta, fie datorita unui blocaj (obstructii), fie datorita unor contractii ineficiente ale
musculaturii vezicii urinare. obstructia este corelata, de obicei, fie cu marirea de volum a prostatei, fie cu
ingustarea lumenului (diametrului) uretrei datorita unor stricturi uretrale;
-incontinenta totala e reprezentata de scurgerea continua a urinei in mediul exterior, datorata pierderii
functionalitatii sfincterului urinar;
-incontinenta functionala este o forma rara de incontinenta urinara, ce e corelata cu limitarile fizice sau
psihice ale pacientului, care nu are capacitatea de a ajunge la toaleta;
- incontinenţă prin vezică neurogenă = cauzate de accidente vascularei cerebrale sau alte afecţiuni
cerebrale.
Apare în:
- leziuni medulare;
- sfârşitul accesului de epilepsie;
- afecţiuni neurologice;
- slăbirea funcţiunii sfincterului;
- traumatisme.
Manifestări de dependenţă

Scurgerea urinei fara Pierderea involuntara, inconstienta, accidentala a urinei.

control

Enurezis - emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconştientă, care se

manifestă mai frecvent la copiii cu tulburări nevrotice, după vârsta de 3
ani.

Iritatia regiunii genitale - congestia, inflamatia regiunii genitale.

Senzatia de arsura la
mictiune

Dureri in pelvis

Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu incontinenţă de urină

Obiective:
Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate.
Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor.
Pacientul să fie echilibrat psihic.
Interventii:
• asigurăm o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului;
• încurajăm bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă;
• arătăm simpatie, toleranţă, răbdare, răspundem plină de solicitudine;
• administrăm medicaţie simptomatică la indicaţia medicului;
• iniţiem măsuri de control şi toaletă:
- supraveghem permanent pacientul pentru funcţiile vitale: puls, tensiune arteriala, diureză şi le notăm
grafic în foaia de temperatură;
- asigurăm toaleta parţială şi generală a pacientului;
- schimbăm lenjeria de corp şi de pat după fiecare eliminare dacă este cazul;
- combatem apariţia tulburărilor trofice cutanate la pacienţii cu uremie;
- recomandăm purtarea de pampers pentru absorbţia urinei;
- recomandăm prezervativ urinar pacienţilor de sex masculin (acestora li se poate ataşa si punga de
colectare a urinei, eliminând astfel sondajul);
- supraveghem apariţia semnelor generale ca: paloare, scădere în greutate, diverse hemoragii;
- combatem atitudinea pacientului şi a familiei pentru a nu se hidrata, în ideea că acesta nu va mai urina;
- pentru scurgerea necontrolată a urinei mai ales la femei după naştere, dar şi în timpul tusei, strănutului,
visului sau al eforturilor fizice initiem pacientul pentru antrenament regulat al muschilor abdominali si
bazinului. Antrenamentul sfincterului vezicii, a musculaturii bazinului va fi efectuat de mai multe ori pe
zi prin contractarea muşchilor şi menţinerea contracţiei cât mai mult timp. Alt exerciţiu constă în
întreruperea jetului de urină.
• recomandăm măsuri de autoprotectie:
- recomandăm tehnici de relaxare şi autosugestie în cazul stresului psiho-social;
- recomandăm să se evite cât mai mult carnea şi mâncărurile condimentate deoarece urina deosebit de
acidă, irită şi mai mult vezica;
- recomandăm renunţarea la alcool, ceai, cafea, etc.
- pentru inflamaţia vezicii urinare (cistită) recomandăm împachetări şi comprese cu aburi pe partea
inferioară a abdomenului, băi calde de şezut cu o durată de 30 minute şi temperatura apei să nu
depăşească 38°C şi ceaiuri cu proprietăţi diuretice;
- recomandăm descărcarea rinichilor cu ajutorul alimentaţiei, prin regim sărac în proteine, compus mai
ales din legume proaspete consumate de preferinţă crude: dovleac crud sau fiert, praz, pătrunjel, sucuri de
zmeură, coacăze);
- formăm deprinderi de eliminare la ore fixe pentru pacient;
- învăţăm pacientul să adopte poziţia adecvată, favorabilă golirii complete a vezicii;
- asigurăm cadrul de intimitate al pacientului şi răspundem cu solicitudine, toleranţă înţelegere la nevoile
pacientului;
•aplicăm intervenţii pentru declanşarea micţiunii:
- introducem plosca sub pacient;
- pe regiunea pubiană punem un termofor;
- lăsăm robinetul deschis să curgă apa nu în jet şi condiţie obligatorie- să fie auzită de pacient;
- controlăm gradul de distensie al vezicii urinare pentru a prevenii ruperea acesteia;
- in caz de nereusita se evacueaza urina prin cateterism vezical efectuat în condiţii riguros sterile (la
indicaţia medicului);
- evacuarea urinei postsondaj se va efectua lent;
- evacuarea rapidă a urinei poate provoca hemoragii şi/sau reacţii vegetative (colaps);
- deoarece defecaţia este însoţită de micţiune se poate încerca printr-o clismă, excitarea şi
evacuarea vezicii urinare;
- reeducarea micţiunii prin reeducarea vezicii paralizate cu redarea capacităţii de cumulare şi de
evacuare;
- controlăm dacă există scurgere de urină;
- controlăm dacă pacientul are micţiune spontană sau declanşată;
- monitorizăm cantitatea, calitatea, orarul micţiunilor;
- evaluăm perceperea de sensibilitate a pacientului, evaluăm efortul micţional;
- recomandăm pacienţilor de sex masculin un urinar portativ când nu se realizează o continenţă perfectă;
- evităm distensia vezicală prin asigurarea unei diureze corespunzătoare;
- eliminăm posibilitatea infecţiilor urinare prin evacuarea completă şi dezinfecţia vezicii urinare (se poate
efectua antibiogramă); evacuarea completă este foarte importantă deoarece rezidul întreţine infecţia şi
favorizează rezistenţa la antibiotice.
Metode utilizate:
Sondajul repetat:

• folosim sonde Folley număr 14-16-18;

•sonda se schimbă în primele două săptămâni de 2 ori pe săptămână apoi o dată pe săptămână;

•sondajul repetat împiedică apariţia afecţiunilor ca: uretrite, litiază vezicală;

•sondajul repetat oferă posibilitatea reeducării micţionale timpurii;

• sondajele repetate sunt recomandate numai timp de 3-4 săptămâni.

Sondajul A'demeure:

• este recomandat a fi utilizat de la bun început;

• poate provoca stază şi hipercalciuria de imobilizare;

• metoda în sine este infectantă;

• sondajul se efectuează o dată la 4-5 zile;

• la apariţia scurgerii urinei în jurul sondei trecem la sondaj repetat;

• prevenim complicaţiile urinare prin menţinerea unei urini sterile cu un pH acid;

• menţinem diureză abundentă şi imobilizarea pacientului;

• prin stimulare electrică sau medicamentoasă se facilitează drenajul urinar.

4. INCONTINENTA DE MATERII FECALE
Definitie- pierdere involuntara/ incostienta de materii fecale.
Surse de dificultate:
- infectii intestinale;
- traumatisme ale maduvei;
- pierderea starii de constienta;
- deteriorare a activitatii sfincterelor;
- cresterea presiunii abdominale;
- leziuni obstreticale;
- leziuni ale SNC.
Manifestări de dependenţă

Scurgerea - pierderi de materii fecale involuntar şi inconştient.

scaunului fara
control

Iritarea, - inflamatia, congestia tegumentelor regiunii anale.

 descuamarea
tegumentelor
regiunii anale

Interventiile asistentei medicale la pacientul cu incontinenta de materiile fecale

Obiective Interventii autonome si delegate

Pacientul sa - asistenta schimba lenjeria de pat si de corp dupa fiecare eliminare a

prezinte pacientului;
tegumente si
- asigura igiena riguroasa a tegumentelor si mucoaselor dupa fiecare
mucoase curate
mictiune si defecatie;
si intacte
permanent - aplica o crema protectoare la nivelul tegumentului si mucoasei;
- schimba pozitia pacientuli in pat la interval de 2 h;
- aplica colaci de cauciuc si de vata in zonele predispuse aparitiei
escarelor;
- efectueaza masaj bland zonelor de risc;
- aplica pampers corespunzator varstei.

Pacientul sa-si - asistenta asigura aport hidric in functie de bilantul hidric;

recapete
- stabileste un orar al eliminarilor;
controlul
sfincterelor in - ii formeaza pacientului deprinderi de eliminare la ore fixe, la inceput la
termen un interval mai scurt , iar pe masura ce se obtine controlul sfincterelor ,
de……………… intervalul se va mari;
……….
- invata pacientul exercitii de intarire a musculaturii perianale prin
contractarea acesteia.

Pacientul sa fie - asigura intimitatea pacientului;

echilibrat psihic
- incurajeaza pacientul sa se exprime in legatura cu problema sa;
permanent
- arata simpatie , toleranta , rabdare pacientului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic.

5. ELIMINARE DE MATERII FECALE INADECVATĂ

Surse de dificultate:
1. Fizice
- procedurile chirurgicale: anestezicele au efect secundar incetinirea tranzitului intestinal;
- durerea: defecatia dureroasa este o experienta care genereaza feed-back si conditionare.
Expectaţia in sine este o experienţa stresanta care devine premiza unei eperienţe dureroase;
- medicatia:
- analgezicele narcotice, opiaceele şi alte substanţe depresoare ale SNC, au efect depresor şi asupra
motilităţii gastro-intestinale, favorizând apariţia constipaţiei;
- unele modifica culoarea( fierul);
- anticolinergicele inhibă secreţia acidului clorhidric la nivelul stomacului şi suprimă activitatea
peristaltică intestinală;
- unele antibiotice irită mucoasa gastro-intestinală producând diaree, în timp ce altele distrug flora
intestinală, favorizând constipaţia.
- pozitia in timpul defecatiei; pozitia neconfortabila influenteaza negativ eliminarea intestinala( ex:
pacientii imobilizati la pat);
- activitatea fizica redusa sau absenta;
- sedentarismul;
- alimentatia si hidratarea inadecvata;
- sarcina datorita presiunii exercitate asupra intestinelor;
- patologia tubului digestiv; boala ulceroasa, pancreatita,etc.
2.Psihologice:
- stresul, anxietatea, tulburarile de gandire.
3.Sociologice:
- conditiile de mediu nefavorabile;
4.Lipsa de cunostinte.
Manifestari de dependenta

Tulburarile •patologic evacuările variază în funcţie de viteza tranzitului intestinal;

frecventei
scaunelor •tranzitul crescut provoacă scaune frecvente = diaree;

•tranzitul întârziat determină evacuare de scaun la 3,4 zile = constipaţie;

•oprirea tranzitului intestinal fără scaun si emisie de gaze = ileus.

Tulburarile - orarul scaunelor se modifică din cauze pur funcţionale atunci când nu există
orarului intervenţii chirurgicale, neurochirurgicale, traumatisme, stări comatoase, afecţiuni
scaunelor ce impun imobilizarea la pat şi un anume regim alimentar.
- sunt cauzate şi de :
- lipsa de educaţie a senzaţiei de defecare;
- regim alimentar necorespunzător menţinut timp îndelungat;
- dezechilibru endocrin;
- lipsa activităţilor recreative sau a exerciţiilor fizice;
- profesiuni sedentare.
Aceste modificari de orar pot constitui factori premergatori pentru constipatia
habituala.
Modificari • in constipaţie, cantitatea materiilor fecale este redusă;
cantitative
• in dizenterie scaunele reduse caracteristic (chiar 10-15 g) sunt însoţite de tenesme
şi durere;
 • cantitatea scaunului creşte în: afecţiunile pancreasului, afecţiunile colonului -
diaree gastrogene de natură aclorhidrică;
- cantitatea scaunului până la câteva Kg este întâlnită în anomalii de dezvoltare ale
colonului.

Modificari de - scăzută în caz de diaree;

consistenţa
- lichidă apoasă după administrarea de purgative saline;
- dură în constipaţie, având aspect de coproliţi;
- consistenţă neomogenă reprezentată prin evacuare de scaun solid urmată de
scaun semilichid sau lichid (falsă diaree);
- lichida, semilichida , grunjoasa- se intalnesc in patologie;

Modificari de - filiformă având caracter pasager în spasme ale regiunii ano-rectale;

forma
- de panglică sau de creion în malformaţie anatomică sau cancer a porţiunii
anorectale a tubului digestiv având caracter permanent;
- aspect asemănător excrementelor de capră sau măslinelor în constipaţia spastică;
- masă fecaloidă abundentă în caz de constipaţie atonă;
- aspect de balegă de vacă în colite.

Modificari ale Viteza tranzitului intestinal este cauza principală a determinării culorii scaunelor în
culorii condiţii patologice:
- culoarea galben-aurie în diaree;
- culoarea verde mai ales la copii, când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului
gros;
- culoare mai închisă decât brună în constipaţie;
- culoare albicioasă ca argila în icterul mecanic, prin lipsa pigmenţilor biliari sau
prezenta unei cantităţi mari de grăsimi nedigerate în scaune;
- culoare neagră ca păcura, moale şi lucios, în hemoragiile digestive superioare =
melena;
- culoare roşie în hemoragiile digestive inferioare( are sediul distal de ligamentul
lui Treitz) - hematochezie;
- anumite medicamente colorează caracteristic materiile fecale (bariul în alb, fierul
in negru-verzui).

Modificari ale - miros acid în caz de fermentaţie intestinală;

mirosului
- miros rânced pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate;
- miros fetid în caz de putrefacţie la nivelul colonului;
- miros foarte fetid în cancer al colonului şi al rectului;
- consistenţa scaunului determină şi penetrabilitatea mirosului (în diaree aproape nu
are miros, iar scaunele dure au miros mai pronunţat).

Modificari - aspect de zeamă de pepene în febră tifoidă;

ale aspectului - aspect de zeamă de orez în unele intoxicaţii, lambliază, holeră.

• elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge în colite ulceroase, pseudomembranoase, cancer
rectal/intestinal, dizenterie;
- resturi de alimente nedigerate în pancreatite cronice = creatoree (ţesutul muscular
nu poate fi digerat prin lipsa sucurilor respective);
- grăsimi nedigerate -„steatoree" prin insuficientă digestie sau absorbţie;
- paraziţi intestinali amestecaţi în scaun sau eliminaţi independent;
- scaune mucoase caracterizate prin conţinut bazat în mucus;
- scaun muco-purulent caracterizat prin eliminarea de puroi în diferite cantităţi;
- scaun muco-sanguinolent conţinând sânge în cantităţi variabile;
- scaune lichide şi semilichide rezultate în urma proceselor fermentative din intestin
emisie în jet, caracter spumos uneori aproape transparent (10—30/24 h);
- scaune muco-grunjoase având consistenţă neomogenă semilichidă cu particule
solide (mucusul este format dintr-o substanţă gelatinoasă incoloră, galbenă sau
verde, iar grunjii au formă neregulată, volum mai mare, albi sau galben-verzui) - (5-
10/24 h).
Tulburarile - emisia de gaze poate avea loc prin cavitatea bucală sau intestinală;
emisiei de gaze
- eructatia -liminarea de gaze prin cavitatea bucală(afecţiuni esofagiene, gastrice
sau intestinale);
- flatulenţă: evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din intestine(
prin anus);
- meteorismul sau balonarea este acumularea de gaze întâlnită in afecţiuni gastrice,
hepatice;
- ileus - oprirea tranzitului pentru materii fecale si gaze.
Cauze:
- cauze de natură funcţională = paralizia musculaturii pereţilor intestinali
(peristaltismul este abolit) sau spasmul pereţilor intestinali (puternice contracţii
intestinale); în aceste cazuri avem de-a face cu „ileusul dinamic";
- cauze mecanice = ocluzii, strangulaţii, obstrucţii intestinale, etc.- „ileus
mecanic";

Manifestari de Durerea intestinală- intensitatea durerilor este variabilă mergând de la simplă jenă
acompaniament la colică:
- colici intestinale : durerile determinate de miscarile peristaltice exagerate
intestinale cu caracter violent spasmodic, de crampe, sfâşieri sau torsiuni; apar
spontan şi nu se exacerbează la presiune precum durerile peritoneale; originea lor
este indicată de fenomenele care le însoţesc: diaree, constipaţie, meteorism,
gheorăituri;
- crampe abdominale: contractie involuntara si pasagera a
musculaturii(involuntara); apar printr-o tulburare a muschiului peretelui din tubul
 digestiv. Fiind un muschi cu fibre musculare de tip neted, el nu poate fi controlat
voluntar si nu are specificitate. Ritmicitatea contractiilor este data de alimentele
introduse in tubul digestiv.
Tenesmele:reprezintă senzaţia imperioasă de defecare însoţită de arsură şi tensiune
dureroasă la nivelul rectului; apar în afecţiunile recto-sigmoidiene sau procesele
inflamatoare ale regiunii perirectale.
Anorexie- lipsă a poftei de mâncare.
Cefalee- durere ce cap.
Iritaţia tegumentelor regiunii anale.

Obiective :
- pacientul sa exprime satre de confort fizic si psihic;
- pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre ;
- pacientul sa prezinte eliminari adecvate.
Atitudini si interventii ale asistentei medicale
Evaluăm tulburările în eliminarea de fecale:

•observăm, notăm cu mare atenţie şi anunţăm medicul pentru dejecţiile anormale si delimităm caracterul
durerilor intestinale, tenesmelor;

•supraveghem apariţia durerilor înainte, în timpul sau după evacuarea scaunelor;

•observăm dacă aceste dureri au încetat după evacuare.

Aplicam intervenţii specifice:

•administrăm medicaţia prescrisă pentru calmarea durerilor intestinale şi tenesmelor;

•păstrăm pentru vizită scaunele suspecte sau care prezintă modificări patologice;

•captăm materiile fecale pentru examenle de laborator solicitate de medic;

•scaunele copilului mic sunt păstrate împreună cu scutecele/ pampersul;

•recoltăm timp de 3-4 zile probe de scaun ale pacientului pentru suspiciune parazitară;

•evaluăm cantitativ forma, culoarea, mirosul, aspectul, consistenţa materiilor fecale; si înregistrăm cu
fidelitate frecvenţa scaunelor;

•educăm pacientul pentru evacuare ritmică la aceeaşi oră a zilei;

•efectuăm masaj abdominal pacientului;

•educăm şi asigurăm pacientului poziţia pe closet cât mai fiziologică;

•respectăm obişnuinţele individuale ale pacientului;

•urmărim apariţia zilnică sau la două zile, la aceeaşi oră, a scaunelor;

• administrăm frecvent apă în cantităţi mici;

• când pacientul se poate mobiliza îi asigurăm poziţia pe WC cât mai fiziologică;

•avem în vedere obişnuinţele individuale;

• urmărim cantitatea, aspectul, calitatea bolului fecal;

• urmărim apariţia zilnică sau la două zile la aceeaşi oră a scaunelor;

• declanşăm eliminarea bolului fecal după dejun;

• efectuam masaj abdominal;

• pentru constipaţie regimul alimentar va fi constituit din celuloză şi lichide;

• in constipatie, la indicaţia medicului vom administra laxative sau efectuăm clisma evacuatoare;

• în diaree constituim un regimul alimentar specific de cruţare a intestinelor fără celuloză;

• la indicaţia medicului vom administra antimicrobiene, fermenţi digestivi;

• efectuăm exerciţii pentru reeducarea rectului în realizarea unei continue evacuări ritmice, în mod
obligatoriu toaleta pacientului va fi efecuată ori de câte ori este nevoie pentru ca acesta să aibe
tegumentele şi mucoasele integre şi curate.
Educăm pacientul pentru auto-asistenţă in cazul balonarilor:

• educăm pacientul pentru a mânca încet şi a mesteca foarte bine alimentele indiferent de consistenţa;

• educăm pacientul pentru a evita conversaţiile în timpul mesei şi a înghiţi mai puţin aer;

• educăm pacientul să renunţe la băuturi gazoase sau la bere în timpul mesei;

• educăm pacientul să evite consumul alimentelor care balonează (ceapa, leguminoasele);

• educăm pacientul să evite consumul de legume împreună cu fructe respectând regimul disociat;

• educăm pacientul să evite alimentele şi consumul de alcool care întârzie sau frâneaza digestia (zahăr,
dulceaţă, alcool);

• recomandăm alternarea regimurilor alimentare în cazul unei alergii alimentare;

• supraveghem şi delimitam alimentul care a generat intoleranţa alimentară;

• încurajăm consumul de ceaiuri de plante cu efect inhibitor asupra balonărilor (anason, coada
şoricelului);

• recomandăm şi efectuam cu pacientul pentru stimularea mişcărilor peristaltice:

- mişcare şi activitate fizică, gimnastică abdominală, băi de şezut;
- masajul regiunii abdominale.
• efectuăm cu pacientul exerciţii de respiraţie pentru balonarile cauzate de absorbtia excesivă de
aer.
6. DIAREEA
Diareea se caracterizeaza prin cresterea frecventei scaunelor si/sau diminuarea consistentei lor, ca si prin
cresterea cantitatii totale a scaunelor .
Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea mare au loc pierderi
importante de apă şi electroliţi, ceea ce determină un dezechilibru hidroelectrolitic şi starea de diaree se
prelungeşte.
Surse de dificultate:
Fizice:
- exacerbarea peristaltismului intestinal;
- creşterea secreţiei intestinale;
- scăderea resorbţiei;
- greşeli alimentare;
- modificarea/ alterarea mucoasei intestinale;
- afectiuni nervoase;
- conţinut intestinal cu efect excitant (chimic sau mecanic);
- infecţii bacteriene ale tractului digestiv datorită contaminării alimentelor sau a apei potabile cu tulpini
cum ar fi: Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia coli;
- infecţii virale: multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes simplex virus şi virusul
hepatitei. Virusul cel mai frecvent implicat în producerea diareii este rotavirusul (virus cu ARN din
familia Rellviridae, responsabil de gastroenterite infecţioase benigne la copii);
- intoleranţa alimentară; un exemplu frecvent de intoleranţă alimentară este cea la lactoză, un element
glucidic din lapte;
- infestarea cu paraziţi – microorganisme ce pot contamina apa şi alimentele, infestând astfel şi tractul
digestiv (exemplu: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica si Cryptosporidium);
- reacţii adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi: antibioticele, antihipertensivele,
medicamentele antiacide ce conţin magneziu;
- afecţiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil şi alte afecţiuni ce perturbă
funcţionalitatea normală a intestinului etc.;
- intervenţiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistului, colonului – intervenţii ce pot induce
tulburări în digestia alimentară;
- cauze necunoscute provocatoare de diaree (investigaţiile prea elaborate de multe ori nu îşi au rostul atâta
timp cât afecţiunea este autolimitantă).
Psihologice:
- stres, anxietate, situatia de criza.
Sociologice:
- apa poluata; alimente depreciate;
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestări de dependenţa

Frecvenţa - număr mare în 24 h:

- 3-6 scaune/zi, în enterite şi enterocolite;
- 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenterie;
- 80-100 scaune/zi, în holeră;
Consistenţa - scăzuta, scaune moi, păstoase,
 - semilichide,
- apoasă, după purgative saline;

Cantitatea - mărită în diareele gastrogene de natură aclorhidrică;

- scăzută, foarte redusă în dizenterie, 10-15 g;
Culoarea - galben aurie, în diaree (în funcţie de viteza tranzitului intestinal, bilirubina nu are
timp să se reducă, din cauza tranzitului intestinal accelerat);
- verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- albicios ca argila - icter mecanic, din cauza lipsei pigmenţilor biliari; pancreatite
cronice din cauza unor cantităţi mari de grăsimi nedigerate;
- hipercolorat - brun-închis = icter hemolitic;
- negru ca păcura, moale şi lucios = hemoragii în porţiunea superioară a tubului
digestive sau ca “zatul de cafea”=melena;
- scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porţiunea inferioară a tubului
digestiv;

Mirosul In funcţie de procesele de fermentaţie şi putrefacţie de la nivelul intestinului gros:

- acid = fermentaţie exagerată;
- putred = putrefacţie exagerată;
- rânced = grăsimi nedigerate (steatoree);
- foarte fetid = cancer al colonului şi rectului;
- de varză stricată = infecţii cu colibacil;

Aspect Aspect asemănător cu:

deosebit şi cu
- zeamă de pepene sau supă de linte = febră tifoidă;
elemente
anormale - zeamă de orez = intoxicaţii, lambliază, holeră;
- balegă de vacă = în colite;
Cu conţinut de elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal, dizenterie;
- ţesut muscular nedigerat = creatoree - în achilie gastrică, pancreatită cronică;
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi;

Crampe - contracţii dureroase, involuntare şi pasagere ale muşchilor abdominali;

Colică - durere cauzată de mişcări peristaltice exagerate;

Durere locală - durere la nivelul anusului şi iritata tegumentelor perianale;

Semne de -tegumente şi mucoase uscate;

deshidratare
-oboseală, slăbiciune;
-greaţă şi vărsături.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu diaree

Obiective Intervenţii autonome şl delegate

Pacientul să - recunoaşte diferenţa între diaree benignă trecătoare şi diaree cronică;

aibă tranzit
- pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice;
intestinal în
limite - alimentaţia este hidrică, în primele 24-48 ore;
fiziologice
- asistenta serveşte pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne, muşeţel) supă
de morcov, zeamă de orez;
- treptat, introduce mici cantităţi de carne slabă, fiartă, brânză de vaci, pâine
albă prăjită, supe strecurate, din legume;
- după 4-5 zile, trece la o alimentaţie mai completă;
- recomandă pacientului şi îi reduce provizoriu alimentele bogate în proteine,
legumele şi fructele crude;
- educă pacientul pentru a nu consuma legume şi fructe la aceeaşi masă;
- merele rase reglează funcţia intestinală şi absorb toxinele din peretele intestinal;
- recomandă consumul de banane, morcovi, gutui, pentru vindecarea diareii;
- administrăm medicaţia prescrisă pentru regenerarea florei intestinale , simptomatice,
spasmolitice, antimicrobiene, fermenţi digestivi, sedative.
Pacientul să - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
aibă
- aplică creme protectoare;
tegumente şi
mucoase - efectueaza toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectează cu acid
perianale boric 2-3%.
curate şi
integre - asigura lenjerie curata si uscata.

Pacientul să-şi - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
satisfacă
- menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
celelalte nevoi
fundamentale - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice in caz de frison;
- protejează patul cu aleza şi muşama;
- serveşte pacientul cu bazinet.

Pacientul să - hidratează pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea

fie echilibrat pierderilor de apă şi electroliţi;
hidro-
- recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun, pentru coprocultură;
electrolitic
- monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
- calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea eliminată;

Pacientul să - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;

fie echilibrat
- îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură
 psihic cu starea sa;
- pregateste psihic pacientul inaintea oricarei tehnici de nursing sau investigatii.

7. CONSTIPAŢIA
Constipaţia este defecatia cu dificultate ; se caracterizeaza prin scaune rare, dure , uscate la 2-4 zile, sau
mai rar , uneori, chiar cu un ritm regulat, dar la intervale mai mari decât cele fiziologice; eliminare mult
prea lenta a scaunului.
Fecalele sunt de consistentă dura sau obişnuită, de volum redus, fără resturi alimentare digerabile.
Surse de dificultate:
Fizice:
- carenţă de lichide;
- reţinerea frecventă a nevoii naturale de defecare; „amânarea" defecaţiei voluntar creează o adaptare în
sensul unei presiuni tot mai mari necesare pentru declanşarea defecaţiei;
- obişnuinţa cu laxativele care nu mai au efect;
- igiena alimentara defectuoasa: dieta saraca in fibre; mesele "pe fugă" sau suprimarea micului dejun pot
avea efecte nefavorabile asupra reflexului gastro-colic;
- imobilizare;
- deficienţa funcţională a intestinului, a vezicii biliare;
- tonus insuficient al muşchilor abdominali;
- medicaţie: opiacee, analgezice în special, dar şi antiacide, antispastice, antidepresive, antiparkinsoniene,
antiepileptice, antihipertensive (atenolol, nifedipină, losartan), tuberculostatice (izoniazidă), unele
antibiotice, diuretice, substanţe de contrast (sulfatul de bariu), laxative în exces;
- boli organice care induc constipaţia pe cale hormonală, nervoasă, psihică (hipotiroidism, diabet,
hiperparatiroidism, boală parkinson, depresie), dar şi elemente compresive (tumori); boli
gastrointestinale: intestin iritabil, diverticuloza; boli anale: hemoroizi, fisuri anale.
- varsta: la vârstnici este relativ frecventă constipaţia idiopatică, posibil explicată prin modificările de
motilitate, de secreţie, imune şi de floră intestinală, ce apar odată cu înaintarea în vârstă, precum şi prin
scăderea reflexului defecaţiei.
Psihologice:
• stres, Parkinson, depresie.
Sociologice:
- schimbarea modului de viata;
- orar inadecvat de lucru;
- esec sau conflict de rol.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Tipuri de constipatie:
• constipaţie habituala- de natură funcţională;
• constipaţie sigmoidă- tulburări în evacuarea sigmoidiană;
• constipaţie spastică prin hipersensibilitatea nervilor intestinali ;
• constipaţie atonă –determinata de scaderea tonicitatii musculaturii intestinului.
Manifestări de dependenţă

Frecvenţa - scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat

Orarul - pierderea orarului obişnuit a evacuării

Cantitatea - redusă, în constipaţie;

- mare (câteva kg), în anomalii de dezvoltare a colonului (megadolicocolon).

Consistenţa - uscată, dura (scibale, coproliţi)

Forma - bile dure, de mărimea măslinelor, în constipaţia spastică;

- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă;
- bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat mult în rect.

Culoare - închisă.

Crampe - contracţii dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii abdominale.

Meteorism - acumulare de gaze în intestin, datorită absorbţiei lor insuficiente, producerii în
cantităţi exagerate, în urma unei alimentaţii bogate în celuloză sau în urma aerofagiei.

Flatulenţă - eliminarea frecventă a gazelor din intestine ( prin anus).

Tenesme - senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale.

Fecalom - acumulare de materii fecale în rect.

Anorexie - lipsa de poftă de mâncare.

Cefalee - durere de cap

Iritabilitate - nervozitate
Notă: Modificările patologice ale scaunului la copilul mic pot fi:
- lichide-semilichide - au caracter spumos - din cauza unor procese fermentative în intestin;
- muco-purulente - se elimină puroi, scaunul este foarte fetid;
- muco-sanguinolent - conţine sânge.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu constipaţie
Obiective Intervenţii autonome şi delegate

Pacientul să - determină pacientul să îngere o cantitate suficientă de lichide;

aibă tranzit
- recomandă alimente bogate în reziduuri;
intestinal în
limite - stabileşte, împreună cu pacientul, un orar regulat de eliminare, în funcţie de
fiziologice activităţile sale;
- determină pacientul să facă exerciţii fizice cu regularitate;
 - urmăreşte şi notează în foaia de observaţie consistenţa şi frecvenţa scaunelor;
- efectuează, la nevoie, clismă evacuatoare simplă sau uleioasă;
- administrează, la indicaţie, laxative;

Pacientul să - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;

aibă
- aplică creme protectoare;
tegumente şi
mucoase - educa pacientul pentru toaleta anusului dupa defecatie.
perianale
curate şi
integre

Pacientul să-şi - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
satisfacă
- menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
celelalte nevoi
fundamentale - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice;
- protejează patul cu aleza şi muşama;
- serveşte pacientul cu bazinet;

Pacientul să - determina pacientul sa se hidrateze corespunzator;

fie echilibrat
- urmăreste înlocuirea pierderilor de apă şi electroliţi;
hidro-
electrolitic - recoltează probe biologice pentru laborator;
- monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
- calculează bilantul ingesta-excreta.

Pacientul să - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;

fie echilibrat
- îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură
psihic
cu starea sa;

Pacientul să - solicitam şi educăm pacientul pentru a mânca încet, mesteca bine, favorizând astfel
dobândească formarea bolului alimentar;
atitudini,
- educăm pacientul pentru consumul alimentaţiei bogată în fibre şi predominant
obiceiuri şi
alcalina;
deprinderi noi
- educăm pacientul să consume dimineaţa şi între mese legume crude, fructe proaspete
sau sucuri de morcovi, portocale, piersici, struguri;
- educăm pacientul ca la apariţia nevoii de defecaţie să nu amâne mersul la toaletă;
- recomandăm pacienţilor sedentari în scopul stimulării organelor interne să efectueze
exerciţii fizice complete;
- recomandăm şi efectuăm cu pacientul în caz de constipaţie spastică exerciţii de
relaxare;
- efectuăm pacientului pe zona inferioară a abdomenului masaje prin frământare sau
malaxare;
- incurajăm sau educăm pacientul pentru consumul de ceaiuri laxative (cruşin);
- sfătuim pacientul să meargă în fiecare zi la aceeaşi oră la toaletă pentru reeducarea
 reflexului de defecaţie;educam pacientul pentru a înceta administrarea de laxative
după ce a fost rezolvată constipatia.

8. ELIMINARE MENSTRUALA ŞI VAGINALĂ INADECVATA

Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfarşitul fiecărui ciclu menstrual,
dacă ovulul nu a fost fecundat (de la pubertate până la menopauză).
Menarha, prima menstră, apare între 11 şi 14 ani şi este influenţată de mediu, climă, viaţa în aer liber.
Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid, care contribuie la procesul de autoapărare
a aparatului genital faţă de infecţie — leucoree fiziologică.
Când această secreţie devine abundentă, se exteriorizează sub forma unei scurgeri iritante, în cantitate
variabilă - leucoree patologică.
Surse de dificultate:
Fizice:
- afectiuni ale mucoasei uterine si/sau vaginale;
- tumori;
- dezechilibru hormonal.
Psihologice:
- tulburari de gandire;
- anxietate, stres;
- situatia de criza.
Sociologice:
- schimbarea modului de viata, aclimatului.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestari de dependenta

Amenoree - absenţa menstruaţiei ; lipsa completă a menstrelor.

Dismenoree - menstruaţie dureroasă ; apariţia durerilor în timpul menstrei.

Metroragii - hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive.

Menoragii - hemoragii menstruale prelungite.

Oligomenoree - intervale lungi între menstre.

Polimenoree - intervale scurte între menstre.

Hipomenoree - tulburare ce consta in reducerea cantitatii de sange

Hipermenoree - menstruatie cu flux foarte abundent.

Leucoree patologică - de la câţiva ml, când pătează lenjeria, până la 200-400 ml.

Hidroree - scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată ; secreţie
vaginală abundentă: 200-400 ml.

Culoarea şi - albă lăptoasă, în leucoreea femeilor tinere;

aspectul scurgerilor
- galben verzuie, în gonococie;
vaginale
- roşie apoasă sau cafenie, în tumori;
- seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă.

Ritmul scurgerilor - continue sau sporadice, mai ales la oboseală.

Intervenţiile asistentei medicale - pacienta cu eliminare menstruală şi vaginală inadecvată

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacienta să aibă o - asigură repausul la pat;
stare de bine, de
- efectuează spălaturi vaginale cu soluţii antiseptice (după ce s-a recoltat
confort şi securitate
secreţie vaginală pentru examen bacteriologic şi citologic);
- aplică pansament absorbant şi îl fixează în „T";
- schimbă pansamentul des;
- învaţă pacienta tehnici de relaxare;
- protejează patul cu muşama şi aleza, la nevoie;
- calmează durerea cu antialgice.

Pacienta să aibă o - linişteşte pacienta în legătură cu problema sa;

stare de bine psihic
- îi explică scopul intervenţiilor (examen genital, examenul secreţiei
vaginale, examinări radiologice si ecografice);
- îi administrează medicaţie sedativă la indicaţia medicului.

9. DIAFOREZA- HIPERHIDROZA
( TRANSPIRAŢIA ÎN CANTITATE ABUNDENTĂ)
Sudoarea contribuie la eliminarea apei şi a unor deşeuri ca: uree, amoniac, acid uric şi altele, completând
astfel eliminarea renală. într-o cantitate excesivă, are semnificaţie patologică, putând duce, uneori, la
deshidratare.
Producerea transpiraţiei are loc în funcţie de o serie de factori: temperatura mediului ambiant, efort fizic
şi intelectual, ingestie de lichide, activitatea rinichilor, starea fiziologică a organismului.
Glandele sudoripare se află sub controlul sistemului nervos vegetativ simpatic în susţinerea termoreglării,
intervine evaporarea lichidelor de la suprafaţa pielii (în transpiraţie), ceea ce ajută la pierderea de căldură;
prin evaporarea fiecărui ml de sudoare, se pierd 0,58 cal.
Manifestări de dependenţă

Orar - mai mult sau mai puţin regulat;

Cantitate - 600-1000 ml/24 h, ajungând, în cazuri extreme, la 10 litri/ 24 ore;

Localizare - generalizată, când temperatura mediului este crescută -semnificaţie critică

atmosferică;
- localizată la palme şi plante (boala Basedow, alcoolism cronic, rahitism, SIDA,
tulburări preclimax);
- hiperhidroză - cantitate plantară crescută, ce stagnează interdigital şi determină
apariţia de micoze şi infecţii.

Miros - puternic - variază în funcţie de alimentaţie, temperaturii ambiantă, deprinderile

igienice ale bolnavului.

Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu diaforeză

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să - ajută sau menţine tegumentele pacientului curate şi uscate;

aibă o stare
- spală tegumentele ori de câte ori este necesar;
de bine, de
confort fizic - schimbă lenjeria de pat şi de corp;
- învaţă pacientul să poarte şosete din bumbac (absorbante) şi să le schimbe
frecvent;
- menţine igiena riguroasă a plicilor şi a spaţiilor interdigitale;
- asigură îmbrăcăminte uşoară şi comodă.
Pacientul să - cu tact şi cu blândeţe, va solicita pacientului să se spele;
prezinte
- îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema de
echilibru
dependenţă.
psihic
VĂRSĂTURILE
Definitie
Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare, cel mai adesea faţă de
anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat de excitaţiile care pornesc
din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor abdominali. Este
precedată adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se realizează o contracţie a pilorului care
împiedică trecerea conţinutului gastric spre duoden şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a
cardiei care permite eliminarea lui forţată spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este
ridicat, iar glota închisă împiedică trecerea conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările
antiperistaltice ale esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii esofago-gastrice sunt suspectate a avea un
rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne creşterea presiunii intraabdominale
ca urmare a contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului şi muşchilor peretelui
abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă centrilor nervoşi
bulbari, unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor glosofaringian şi pneumogastric.
Surse de dificultate
Vărsătura este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
- deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxine microbiene în
scarlatina, difterie, pneumonie;
-in aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.
Manifestari, semne de dependenta
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut, culoare,
caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu stenoză
pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumata;
• în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a glandelor stomacale,
precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură abundentă);
• uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câţiva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge, etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se deschide în
stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor învecinate sau
în cadrul unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea de sânge din
stomac este redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• varsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).

Atitudini si interventii
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare vărsăturilor:greaţă, vertij,
salivaţie abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci, disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza, prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
• delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
• poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru a împiedica
aspirarea vărsăturilor;
• susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
• educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
• efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
• oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
• in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura pentru a curăţa
astfel stomacul;
• asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără zahăr);
• reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
• educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea abdominală;
• nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz aspirăm conţinutul
stomacal; resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră patogenă apărând
bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea echilibrului,
deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi il educăm
pentru conduită post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră văsăturile alimentare
 -cu culoare verde vărsăturile bilioase
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tulburărilor electrolitice,
rezervei alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile, electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa medicului eventualele
modificări.
EXPECTORAŢIA
Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei formate în căile res-
piratorii prin actul tusei.
Sputa reprezintă totalitatea substanţelor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse. În condiţii
fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară, protejării
suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al aerului şi prafului.
Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care acţionează ca un
corp străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia
patologică a mucoaselor bronhopulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din
produsele rezultate din descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul
evacuării prin faringe şi gură se mai adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.
Manifestări de dependenţă

Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;

- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz, spumoasa razata în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supuratii pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.

Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;

- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.

Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în bronşita acută şi
astm bronşic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia
bronhopulmonara şi este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii ale căilor
aeriene ca de exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de serozitate şi apare în
 abcese pulmonare.

Formă - perlată, în astmul bronşic;

- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronşice.

Aspectul - mucus, în astmul bronşic, inflamaţia bronhiilor;

- purulent, în supuraţiile pulmonare;
- mucopurulent;
- seros, în edemul pulmonar;
- pseudomembranos, în difteria laringiană;
- sanguinolent, în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea - cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
- în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară, produsele eliminate
ajung la 200-400 ml/ 24 ore;
- în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente, colecţia
purulentă este expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
- în bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-100 ml/24 ore;
- în bronsiectazie, gangrena pulmonara, edem pulmonar acut intre 1000ml/24 ore.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu expectoraţie

Obiective:
Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:

•urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul expectoraţiei;

•calmăm pacientul şi îl poziţionăm în postura care permite expectoraţia cu mai multă facilitate;

•luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectoraţia reprezintă un pericol de
contaminare prin componentele sale patologice;

•interzicem pacientului:
- să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalţi pacienţi, să expectoreze oriunde şi oricum etc.
Educăm pacientul:

• pentru expulzarea colecţiei prin tuse;

• pentru a evita expulzarea brutală şi necontrolata a secreţiilor;

• în special copii sau femeile, pentru expectoraţie deoarece de obicei, ei nu ştiu să expectoreze şi îşi înghit
secreţiile eliminate prin tuse;

• educăm pacientul ca după fiecare expectoraţie să-şi efectueze toaleta;

•la nevoie menţinem igiena bucală a pacientului prin ştergere cu comprese sau tampoane de vată;

•utilizăm soluţii dezinfectante şi mănuşi;

•evaluăm volumetric expectoraţia în pahare gradate;

•comunicăm medicului: cantitatea, consistenţa, culoarea, mirosul sputei;

•colectăm sputa pentru analize de laborator;

•provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin următoarea manevră:

• aşezăm pacientul în poziţie semişezândă;

• comprimăm brusc şi repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspiraţie forţată;

• în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;

• această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziţie sezândâ;

• atenţie la afecţiune şi traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană vertebrală.

Hemoptizia
S-A DISCUTAT LA NEVOIA DE A RESPIRA
NEVOIA DE A SE MIŞCA
ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
Definiţie
A se mişca şi a avea o bună postură sunt o necesitate a fiinţei vii de a fi în mişcare, de a-şi mobiliza toate
părţile corpului prin mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-o poziţie care să
permită eficacitatea funcţiilor organismului.
Independenţa în satisfacerea nevoii
Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este determinată de integritatea
aparatului locomotor (muşchi, sistem osos, articulaţii), a sistemului nervos central, aparatului vestibular şi
componentele de ordin psihic - atenţia, voinţa, capacitatea de înţelegere, stare de conştientă etc. Oasele
acţionează ca pârghii, având rol fundamental în realizarea mişcărilor. Muşchii acţionează prin
proprietăţile lor: excitabilitate, contractibilitate, elasticitate. Aparatul vestibular menţine echilibrul static şi
dinamic al corpului. Sistemul nervos - cerebelul - alături de aparatul vestibular, contribuie la reglarea
echilibrului, dar reglează totodată şi tonusul muscular şi mişcările fine.
Datorită componentelor descrise mai sus individul îşi poate menţine:
- stabilitatea, indiferent de poziţie;
- echilibrul, fie în repaus sau mişcare;
- raporturi constante între organism şi mediul extern;
- raporturi constante între masa musculară şi mobilitatea articulaţiilor;
- raporturi constante între membrele superioare;
- raporturi constante între membrele inferioare;
- raporturi constante între membrele superioare şi cele inferioare.
Menţinerea poziţiei bipede, schimbările de poziţie, executarea mişcărilor voluntare can-
titative şi calitative, capacitatea de autoservire şi autonomia de deplasare constituie componentele unei
bune posturi şi mişcări.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori •Vârsta şi dezvoltarea:

biologici
- copilul mic are mişcările mai puţin coordonate, dobândindu-şi controlul pe
măsură ce înaintează în vârstă; copilul este foarte activ, se mobilizează şi
adopta tot felul de poziţii;
- adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă supleţe mişcărilor, le
coordonează;
- vârstnicul are forţa fizică redusă, la fel agilitatea, rămâne totuşi activ în
exerciţii moderate;
- constituţia şi capacităţile fizice: influenţează intensitatea efortului fizic pe care
îl depune individual.
•Exercitii fizice – au rol menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate.

Factori - emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; pulsul şi tensiunea arterială se
psihologici modifică în raport cu emoţiile, stresul, teama;
- personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ,
înflăcărat, sau calm, grav.

Factori - cultura:
sociologici
- individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în
funcţie de societatea în care trăieşte;
- rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activităţi ce impun un
efort fizic mai mare sau mai mic, pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică
şi ore suficiente de repaus;
- organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca
individul să-şi menţină sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit;
Societatea organizează activităţi pentru petrecerea timpului liber, în mişcare şi
agrement.
- temperatura mediului ambiant;
- ritmul circadian: activitatea fizica este mai redusa dimineata;
- tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de
obiceiuri,tradiţii sau obiceiuri religioase.

Manifestări de independenţă

Postura - funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a elementelor

adecvată (sau aparatului locomotor şi a sistemului nervos, cu ajutorul cărora se menţine stabilitatea,
atitudinea) echilibrul şi raporturi constante între corp şi mediu şi între diferite segmente ale
 corpului;
- în picioare (ortostatism):
- capul drept înainte;
- spatele drept;
- braţele, pe lângă corp;
- şoldurile, gambele drepte;
- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba;
- şezând:
- capul drept;
- spatele drept, rezemat;
- braţele sprijinite;
- coapsele orizontale;
- gambele verticale;
- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea;
- culcat (clinostatism):
- decubit dorsal (pe spate);
- decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte);
- decubit ventral (pe abdomen).

Mişcări Tipuri de mişcări:

adecvate
- abducţie - mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului;
- adducţie- mişcări de apropiere faţă de axul median al corpului;
- flexie/extensie - mişcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente apropiate (braţ,
antebraţ, gambă-coapsă);
- rotaţie - mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului care se
deplasează;
- pronaţie/supinaţie - pronaţia este mişcarea de rotaţie a mâinii, prin care palma
priveşte în jos, iar supinaţia este mişcarea inversă; la picior, palma priveşte lateral, cu
marginea externă ridicată - pronaţie, invers fiind supinaţia;
- circumducţie - mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le
asociază cu rotaţia.
Exerciţii fizice: sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi randamentul
muscular şi circulaţiei:
- active - executate de către individ;
- pasive - mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă persoană;
- izometrice - contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămâne neschimbată,
crescând numai tensiunea sa (exemplu: contracţia muşchilor pentru menţinerea poziţiei
 corpului);
- de rezistenţă: exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular.
A. caracteristicile exerciţiilor: coordonate, armonioase, complete
B. execuţie: - a se scula, a merge, a alerga, a se apleca, a se aşeza pe vine, a
îngenunchea, a ridica greutăţi, a apuca obiecte.

Tensiune - se modifică în raport cu intensitatea efortului depus.

arterială
Puls - creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei mişcării

- stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic
- planifică un program de exerciţii moderate, adaptat capacităţii fizice ale pacientului
- învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
- educă pacientul să evite tabagismul, mesele copioase, surplusul de greutate.
TIPURI DE MISCARI
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Probleme de dependenţă:
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată

1. Imobilitatea/ dificultatea de a se misca

Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată, adesea, ca metodă
terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau funcţionale.
Surse de dificultate care determină imobilizarea

Surse de ordin - alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral);

fizic
- alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse, luxaţii);
- piedici ale mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă);
- dezechilibre – durerea ;
- complicatii digestive.

Surse de ordin - tulburările de gândire, anxietate, stres, pierderea, separarea sentimente de

psihologic culpabilitate,depresii

Surse de ordin - eşecul;

sociologic
- izolarea, agresivitatea, comunicare ineficienta.

Lipsa - cunoaşterea de sine, despre alţii şi despre mediul înconjurător.

cunoaşterii

Manifestări de dependenţă

- a se ridica;
Dificultate de
- a se aşeza;
deplasare
- a merge;

Diminuarea sau - prezenţa parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii);
absenţa mişcării - prezenţa paraliziilor.

Atonie - scăderea tonusului muscular.

musculară

Atrofie - diminuarea volumului muşchiului, a contractibilităţii sale.

musculară
Hipertrofie - mărirea volumului unui muşchi.
musculară

Contractura - contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor muşchi care determină o
musculară poziţie inadecvată

- contracţia muşchilor masticatori determină trismus şi "râsul

Râs sardonic sardonic".
(tetanos)

Anchiloză - diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii.

- contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai multor muşchi

Crampă (molet, picior) cauzată de o poziţie incomodă, de compresiunea unui nerv sau de
deficitul de calciu.
Escară de - ulceraţii ale pielii (vezi nevoia de a păstra tegumentele curate şi integre).
decubit

Diminuarea - tulburările psihice pot determina lipsa interesului pentru mişcare, menţinerea timp
interesului îndelungat a unei stări de imobilitate.

Poate fi:
Impotenta
functionala - partiala sau totala interesand un segment de membru, in totalitate sau mai multe
membre- trecatoare sau definitive, regresiva , stationara sau progresiva.

Intervenţii la asistentei medicale -pacient cu imobilitate

Obiective Intervenţiile autonome si delegate

Pacientul să aibă tonusul - planifică un program de exerciţii, în funcţie de cauza imobilizării şi de

muscular şi forţa capacitatea pacientului.
musculară păstrată

Pacientul să-şi menţină - schimbă poziţia pacientului la fiecare 2 ore;

integritatea tegumentelor
- masează regiunile predispuse la escare, pudrează cu talc;
şi a activităţii articulare
- efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2 ore;
- învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze exerciţii
musculare active.

Pacientul să-şi menţină - învaţă pacientul:

funcţia respiratorie
Pacientul să fie
echilibrat psihic
Pacientul să-şi menţină
satisfăcute celelalte
nevoi fundamentale
- să facă exerciţii de respiraţie profunde;
- să tuşească şi să îndepărteze secreţiile;
- administrează medicaţia prescrisă de medic.
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire ;
- redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare trecătoare şi că îşi
va putea relua mersul.
- suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl serveşte la pat cu cele
necesare.

2. Hiperactivitatea
Această problemă de dependenţă constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţilor individului,
determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor.
Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic - dezechilibre endocrine;
- reacţii medicamentoase,
- alcoolism.

Surse de ordin - senilitate;

psihologic
- tulburări de gândire;
 - separaţie, criză, pierdere.

Lipsa cunoaşterii - lipsa cunoaşterii de sine.

Manifestări de dependenţă

Vorbire caracteristică - vorbeşte mult, precipitat;

Pacientul reacţionează - stimuli luminoşi, auditivi, din mediul extern, cât şi stimuli interni; ei
la toţi stimulii determină reacţii din partea bolnavului;

Mişcări caracteristice - mişcări rapide, frecvente;

Spasme - contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;

Ticuri - mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale unui
picior;

Manie - psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera afectivităţii

cunoaşterii şi activităţii; bolnavul este neliniştit, tulburent; datorită ritmului
rapid de desfăşurare a activităţii sale, nu duce nimic la îndeplinire din ceea ce
plănuieşte;
Euforie - bună dispoziţie, de obicei, nemotivată.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu hiperactivitate

Obiective Intervenţii autonome şi delegate

Pacientul să prezinte - înlătură stimulii din mediul înconjurător (asigură semiobscuritatea încăperii,
mobilitate normală izolarea fonică, reducerea numărului de vizitatori);
- asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume lichide la
temperatură moderată.

Pacientul să-şi - supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni;

menţină integritatea
- înlătură obiectele contondente;
fizică
- aplică constrângeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămaşă de protecţie);
- administrează tratamentul tranchilizant prescris de medic.

3. Necoordonarea mişcărilor
Această problemă de dependenţă reprezintă dificultatea sau incapacitatea individului de a-şi coordona
mişcările diferitelor grupe musculare.
Sursele de dificultate

Surse de - deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson;
ordin fizic - dezechilibru hidroelectrolitic;
- efect secundar al unor medicamente, droguri.
Surse de ordin - tulburările de gândire ;
psihologic
- anxietate, stres.
Surse de ordin - mediu necunoscut.
sociologic

Lipsa cunoaşterii - insuficienţa cunoaşterii de sine şi a mediului înconjurător.

Manifestări de dependenţă

Akinezie - incapacitatea de a efectua anumite mișcări;

Ataxie - tulburare de coordonare a mişcărilor active voluntare;

Miscari coreice - se caracterizeaza prin miscari rapide ("miscari coreice"), de amplitudine variabila, pe orice
grup muscular, in repaus sau actiune, dezordonate, bruste. La nivelul fetei dau nastere la
grimase. Produc mersul dansant.

Convulsii - contracţii repetate, involuntare, ale unui muşchi sau grupe de muşchi, urmate de relaxare;
contracţia este instantanee ;

Tremură-turi - secuse repetate, involuntare, ale unei părţi a corpului (mâini, cap sau ale întregului corp);

Contractura - punere in tensiune si scurtarea fibrei musculare in tetanos, turbare, tetanie, afectiuni
cerebrale;
permanenta

Fasciculatiile si - contractii rapide, limitate la suprafata muschilor, fiind determinate de intoxicatii endo- sau
fibrilatiile exogene;
musculare

Tulburări ale - mersul încet, obosit, cu opriri dese însoţeşte

mersului
astenia, boala Addison, miastenia, convalescenţa;
- claudicaţia intermitentă - durerii musculare (crampe, taieturi, furnicaturi sau senzatia de
oboseala) muschilor gambei care apare in timpul efortului fizic si este ameliorat dupa o
perioada de repaus; apare în arteriopatiile obliterante;
- mersul ebrios (titubant): nesigur, mişcări neconcordante, deplasări ale capului înainte,
înapoi; apare în intoxicaţia alcoolică sau cu barbiturice;
- mersul cerebelos: nesigur, cu bază largă de susţinere;
- mers precipitant, paşi mărunţi, corp aplecat înainte (fuge după centrul de greutate);survine
în boala Parkinson;
- mersul senil cu paşi mici, târâţi, nesiguri; se înregistrează la vârstnici, aterosclerotici,
sindromul pseudobulbar;
- mersul stepat, equin: pacientul atinge solul cu vârful piciorului şi apoi cu călcâiul, ca un cal
de circ; se constată în paralizia muşchilor pretibiali şi peronieri (datorată paraliziei nervului
sciatic popliteu extern) în poliomelită, sciatica paralizantă;
-mersul cosit (spastic) datorat hemiplegiei spastice: constă în aducerea piciorului
înainte printr-o mişcare de circumducţie (în arc) datorită imposibilităţii flectării membrului
inferior;
- mersul dezordonat- apare in coree;
- mersul antalgic- apare din cauza aparitiei durerii(boli reumatice, sciatica);
- mersul leganat, de rata- apare in miopatiile grave.
Dificultatea de a - greutate in schimbarea pozitiei;
trece din
ortostatism în
poziţie şezând
Expresie facială - faţă rigidă
caracteristică

Intervenţiile asistentei medicale - pacient cu necoordonarea mişcărilor

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să fie - pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire (Exemplul:
echilibrat psihic E.E.G.)

Pacientul să aibă - planifică un program de exerciţii şi de mers, în funcţie de capacitatea

tonusul muscular pacientului ;
adecvat activităţii
- învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere pentru activităţile
depuse
cotidiene ;
- ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice, îi face masaje la nivelul
extremităţilor ;
- administrează medicaţie antiparkinsoniană.

Pacientul să-şi - pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului.

satisfacă toate
nevoile organismului

4. Postura inadecvată
Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile poziţiei
anatomice a corpului şi care predispune individul la diferite deformări.
Surse de dificultate
Surse de Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
ordin fizic
- oboselii, slăbiciunii musculare sau durerii în cursul unor boli; pacientul
imobilizat la pat nu-şi poate schimba poziţia şi este predispus la alterări ale integrităţii
pielii, la nivelul punctelor de presiune, la deformări, la complicaţii pulmonare;
- modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară
(tetanos);
- reacţiei, conştiente sau inconştiente, a individului (de exemplu, poziţia cocoş de
puşcă, în meningită);
- măsurilor profilactice în prevenirea unor complicaţii (de exemplu, cu membrul
inferior, ridicat pe o pernă în tromboflebită);
- terapiei necesare vindecării (de exemplu, în cursul tratamentului fracturilor prin
extensie continuă);
- măsurilor de prim ajutor (de exemplu, în anemiile acute posthemoragice);
- examinării endoscopice sau clinice a unor organe.

Surse de - anxietate, stres ;

 ordin - situaţie de criză, tulburări de gândire.
psihologic

Surse de - condiţii de muncă inadecvate.

ordin
sociologic

Lipsa de - insuficienta cunoaştere de sine şi a celorlalţi.

cunoaştere

Manifestări de dependenţă

oboseală musculară - reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului,

consecinţă a activităţii excesive, prelungite.

deformări ale coloanei vertebrale - cifoză (deviaţia coloanei vertebrale, cu o convexitate

deformări ale membrelor inferioare
deformări ale şoldurilor
posterioară);
- lordoză (accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale);
- scolioză (deviaţia laterală a coloanei vertebrale).
- genu valgum - deformări în care genunchii sunt apropiaţi, iar
picioarele depărtate;
- genu varum - deformări în care genunchii sunt depărtaţi, în
schimb picioarele apropiate;
- picior strâmb
- sprijinit pe antepicior (equin) ;
- sprijinit pe călcâi (talus);
- sprijinit pe partea externă (varus);
- sprijinit pe partea internă (valgus);
- picior plat - bolta plantară prăbuşită;
- luxaţie - ieşirea capului femural din articulaţia coxofemurală.

poziţii inadecvate impuse (fortate) - pentru examinare:

- ginecologică - pacienta stă culcata
pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar coapsele flectate
pe abdomen;
-genu-pectorală - pieptul pe plan orizontal, pacientul
sprijinindu-se pe genunchi, poziţie utilizată pentru examenul
rectoscopic;
- terapeutice- pentru interventii, pentru a ameliora starea
pacientului, pentru vindecare:
- pozitia Trendelenburg - trunchiul, membrele
inferioare mai sus decât capul (poziţia asigură circulaţia
sângelui la creier);
- pozitia Fowler- pozitie semisezanda. Se obtine prin

poziţii patognomonice
dificultate de schimbare a poziţiei
dificultate de a ramane in pozitie
adecvata
torticolis
bătătură (clavus)
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu postură inadecvată
Obiective
Pacientul să aibă postura
adecvată.
Pacientul să aibă o poziţie care
să favorizeze respiraţia,
circulaţia sângelui, drenajul
secreţiilor bronşice.
elevarea spatelui si capului pacientului la un unghi de 45-60
grade. Genunchii pot fi sau nu indoiti. Aceasta pozitie este
folosita pentru a facilita respiratia,drenajul si alimentarea
pacientului .
- pozitia din drenajul postural;
- pozitia pacientilor imobilizati nin aparat gipsat;
- pozitia “spate de pisica”- in decubit lateral in pat,
cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen,
barbia atingand pieptul; este indicata in punctia lombara.
- sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos
- opistotonus- poziția de arc de cerc a pacientului sprijinit in
occiput si calcaie datorata spasmului prelungit al mușchilor
spatelui;
- pleurostotonus: atitudine de incovoiere a corpului lateral, in
arc de cerc, determinata de contractura muschilor unei jumatati
a corpului.
- poziţia „cocoş de puşcă", în meningită (capul în hiperextensie
iar membrele inferioare flectate atât din articulaţia
coxofemurală cât şi din aceea a genunchiului).
- semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)
- decubit ventral (poziţie inadecvată, când pacientul nu-şi poate
schimba singur poziţia)
- greutate in a-si mentine pozitia;
- contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor
gatului, care limiteaza miscarile de rotatie a capului;
- hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.
Intervenţiile autonome şi delegate
- instalează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale
diferitelor segmente ale corpului;
- foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru menţinerea poziţiei
anatomice.
- instalează, de urgenţă, pacientul cu tulburări respiratorii (dispnee) în
poziţie semişezând;
- instalează, de urgenţă, pacientul cu anemie acută posthemoragică în
poziţie Trendelenburg;
- instalează pacientul cu secreţie bronşică în poziţie de drenaj
 postural;
- foloseşte utilaje pentru confortul pacientului, în aceste poziţii.

Pacientul să nu prezinte - schimbă poziţia pacientului la interval de 2 ore;

complicaţii ca: escare de
decubit, anchiloze, contracturi.
- verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, o dată cu
schimbarea poziţiei;
- masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziţiei;
- asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp;
- efectuează exerciţii pasive şi active (după caz);
- învaţă pacientul care este poziţia adecvată.

NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA Şl DEZBRĂCA

Definiţie:
Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca este o necesitate proprie fiinţei umane de a purta haine
adecvate în funcţie de circumstanţe (momentul zilei, activităţile preconizate), pentru a-şi proteja corpul
de rigorile climei (rece, cald, umiditate) şi pentru a-şi permite libertatea mişcărilor.
Lipsa de îmbrăcăminte poate reprezenta o pierdere a libertăţii (când este obligat să poarte ceea ce nu-i
face plăcere) şi un mijloc de pedepsire.
Din punct de vedere al psihiatrilor, vestimentaţia este un semn de sănătate. O îmbrăcăminte bizară,
stridentă, cu multe podoabe poate exprima chiar o boală psihică.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Fiinţa umană, spre deosebire de animale, pentru a supravieţui trebuie să poarte veşminte. Pentru
majoritatea societăţilor, omul se îmbracă din pudoare. Dacă hainele permit asigurarea stării de bine şi
protejarea intimităţii sexuale a individului, ele conferă, de asemenea, o semnificaţie de apartenenţă la un
grup, la o ideologie sau la un statut social.
Din motive de sănătate, omul trebuie să îşi aleagă haine adaptate după circumstanţe şi necesitate.
Obiceiurile se schimbă de la o cultură la alta şi „limbajul” pudorii se manifestă prin comportamente
variate, lăsând îmbrăcămintea să joace un rol în acest sens.
Din motive estetice, veşmintele contribuie la expresia corporală şi participă la comunicare într-un
mod semnificativ: îmbrăcămintea poate deveni un element de comunicare prin atracţia pe care o suscită
între indivizi.
Justificarea alegerii veşmintelor se referă la aspectul fizic, respectarea personalităţii proprii şi
impresionarea celorlalţi, acceptarea propriei persoane într-un grup, afişarea propriului statut si obţinerea
unei satisfacţii personale.
Veşmintele pot deveni element de prelungire a personalităţii, alegerea unui ornament, exprimând
Individualitatea, sentimentul de demnitate şl autorespect.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Biologici •Vârsta:
- temperatura corpului variază în funcţie de vârstă; individul îşi procură veşmintele
adecvate pentru a se proteja împotriva variaţiilor temperaturii mediului ambiant;
 - copiii mici şi persoanele în vârstă au temperatură corporală mai coborâtă decât
persoanele adulte, deci trebuie să utilizeze veşminte mai călduroase (copiii au tendinţă mai
mare de pierdere a temperaturii datorită unui sistem de autoreglare mai labil, fiind în
dezvoltare, iar vârstnicii, datorită diminuării funcţiilor organismului).
• Talie, statură:
- în vederea asigurării stării de bine, indivizii îşi aleg veşmintele în funcţie de talie şi
statură.
•Activitate:
- pentru confort şi libertatea în mişcare, indivizii în funcţie de activitatea preconizata
poartă veşmintele adecvate.

Psihologici • Credinţă: indivizii care aderă la o religie sau la ideologie poartă veşminte sau obiecte
care sunt semnificative pentru aceştia sau pentru comunitatea cărora le aparţin. În plus,
purtarea uniformei permite indivizilor să se distingă în societate ca făcând parte dintr-un
anumit grup.
• Emoţiile: influenţează alegerea şi purtarea veşmintelor care permit exprimarea unor
sentimente şi a unei stări de confort psihic.
• Imaginea corporală proprie şi stima de sine.
• Sentimentele, etc.

Sociologici • Regiunea de rezidenţă si clima: cea caldă obligă indivizii să-şi aleagă veşminte care să le
şi culturali permită menţinerea temperaturii corpului; pentru a împiedica acumularea de căldură şi
umiditate se vor purta veşminte albe, largi, ample, uşoare, în timp ce veşmintele de culoare
închisă şi groase menţin temperatura corpului în limite normale, împiedicând pierderea
căldurii.
•Statutul social: societatea, prin normele sale. impune indivizilor un statut care-i obligă să
se îmbrace şi să poarte obiecte prin care să dovedească rangul lor social. După condiţiile
financiare, pot apărea limite în alegerea si purtarea îmbrăcămintei.
•Munca: condiţiile de muncă pot, de asemenea, influenţa alegerea şi purtarea
veşmintelor.Siguranţa muncii este dată de echiparea cu obiecte speciale de vestimentaţie,
protectiv împotriva accidentelor, frigului, zgomotelor etc.
•Cultura: prin veşminte se poate contribui la conservarea tradiţiilor şi, de aceea, oamenii
adoptă îmbrăcămintea care îi va distinge ce ceilalţi (portul popular).

Manifestări de independenţă
Semnificaţia - veşminte, tot ceea ce acoperă corpul uman, îl ascunde şi-l protejează; ele sugerează
veşmintelor apartenenţa sau neapartenenţa la un grup social, profesional, cultural, religios etc..

Alegerea - veşminte alese după gust şi circumstanţe (personalitatea individului, ocazii festive,
personală protejarea corpului de intemperii, preferinţe vestimentare, modă).

Sortarea - adecvate funcţiilor fiziologice, mediului înconjurător fizic şi social , în concordanţă cu

veşmintelor importanţa acordată îmbrăcămintei şi ţinutei personale;
Calitatea - adecvate climatului, statutului socio-cultural;
veşmintelor
- starea de curăţenie a hainelor foarte buna.
Proprietatea - reliefează nivelul socio-economic, statutul social.
veşmintelor

Purtarea de - pune în evidenţă rangul social, însemnătatea personală (prin medalion, talisman),
obiecte funcţie religioasă, secta religioasă, calitatea de funcţionar de stat, ritualuri etc.
semnificative

Exigenţe în - modă, norme sociale;

intimitate
- ordonat, curat tot timput, în orice activitate;
- funcţională, estetică.

Capacitatea - mobilitate articulară, tonus muscular, maturitate psiho-motorie

fizică de
îmbrăcară şi
dezbrăcare
Talie şi statură - vârstă, sarcină, grad de dezvoltare a ţesutului adipos etc.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei nevoii

- învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare climei, temperaturii mediului înconjurător,
activităţii, vârstei;
- explorează gusturile şi semnificaţia veşmintelor la fiecare persoană;
- încurajează persoana pentru a-şi alege singură îmbrăcămintea, ornamentele, accesoriile dorite.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA
Probema de dependenta: INABILITATE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA
Disfuncţiile apărute în organism pot duce la apariţia unei singure probleme de dependentă:
neîndemânarea / inabilitatea de a se îmbrăca sau a se dezbrăca. Aceasta se poate raporta la luarea de
decizii faţă de alegerea hainelor adaptate si / sau la capacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca legată de
starea de sănătate a persoanei.
Unele afecţiuni fizice sau mentale pot împiedica luarea deciziei faţă de alegerea hainelor adecvate
pentru protecţia împotriva frigului sau căldurii.
O afectare a motricităţii membrelor poate să împiedice persoana să se îmbrace şi să se dezbrace.
În unele afecţiuni mentale, persoana se îmbracă şi se dezbracă continuu, sau poartă haine care arată
„delirul” său.
Surse de dificultate

De ordin - incapacitatea intrinsecă:

fizic
- lezarea fizică (fracturi, arsuri, plăgi);
- diminuarea motricitatii membrelor superioare (slăbiciune, paralizie, hipotonie,
pareze);
 - absenţa unui membru superior sau unei porţiuni din membru (bont);
- incapacitatea extrinsecă:
- constrângeri fizice -obstacole ce împiedică mobilizarea membrelor superioare
(aparate gipsate,sisteme de imobilizare - chingi, benzi adezive, pansamente, plăgi);
- dezechilibre :
- durere,
- slăbire,
- fatigabilitate.

De ordin - tulburări de gândire,

psihologic
- anxietate,
- stres,
- pierderea imaginii de sine,
- pierderea/separaţia,
- situaţie de criză.

De ordin - conflictul de rol sau eşecul de rol familial sau social,

socio-
- lipsa mijloacelor financiare pentru procurarea hainelor adecvate.
economic

Lipsa de - insuficienta cunoaştere de sine, a mediului înconjurător

cunoaştere

Manifestări de dependenţă

Dificultatea/ incapacitatea - dificultatea de a-şi încheia şi descheia nasturii;

de a se îmbrăca şi
- dificultatea sau incapacitatea de a-si misca membrele superioare ;
dezbrăca
- dificultatea de a se incalta si descalta ;

Dezinteresul faţă de ţinuta - apatie in a se imbraca;

sa
- acces de melancolie ;

Refuzul de a se îmbrăca şi
dezbrăca

Alegerea inadecvată de - îmbrăcăminte exagerată, caraghioasă, coafuri bizare;

veşminte

Veşminte inconfortabile - neadecvate taliei, masei corporale;

Dificultatea de a-si păstra

veşmintele curate,
Dezbrăcare continuă

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu inabilitate a se îmbrăca şi dezbrăca

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să cunoască - educă pacientul privind importanţa vestimentaţiei în identificarea personalităţii;

importanţa
- notează zilnic interesul persoanei pentru a se îmbrăca şi dezbrăca;
satisfacerii de a se
îmbrăca şi dezbrăca - supraveghează cu ce se îmbracă;
în termen de...
- explică legăturile dintre ţinuta vestimentară, imagine şi stima de sine;
- încurajează pacientul.

Pacientul să se poată - identifică capacitatea şi limitele fizice ale persoanei îngrijite;

îmbrăca şi dezbrăca
- îi acordă timp suficient pentru a se îmbrăca şi dezbrăca: recomandă, dacă
singur în termen de...
ameţeşte, să se îmbrace în fotoliu şezând;
- sugerează aparţinătorilor să-i procure pacientului haine largi, uşor de îmbrăcat,
cu mod de încheiere simplu; încălţăminte fără şiret
-face zilnic exerciţii de motricitate fină cu pacientul descriindu-i gestica necesară
îmbrăcării;
- asistenta îmbracă şi dezbracă pacientul în caz de paralizii ale membrelor,
susţinând membrul paralizat în timpul îmbrăcării; începe îmbrăcarea cu membrul
paralizat şi apoi cu cel sănătos şi dezbrăcarea în mod invers.
Pacientul cu tulburări - evaluează gradul de confuzie şi observă schimbările de comportament,
psihice recâştigă orientându-l regulat în timp şi spaţiu;
independenţa de a se
- solicită persoanei să se îmbrace, vorbindu-i clar, distinct, cu respect şi răbdare,
îmbrăca şi dezbrăca
respectând ritmul acesteia;
în termen de...
- explică gesturile pe care trebuie să le facă pentru a se îmbrăca, în limbaj
inteligibil;
- aşaza obiectele în cameră în aceeaşi ordine tot timpul, iar tainele în ordinea
folosirii lor şi solicită pacientului la dezbrăcare să le pună în ordine inversă.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Apariţia problemei de dependenţă sau de îngrijire „Neândemânarea / Inabilitatea de a se îmbrăca şi
dezbrăca” poate duce la apariţia unor semne de dependenţă sau a unor probleme de dependenţă ca:
- modificarea amplitudinii şi ritmului respirator,
- alimentaţie inadecvată prin surplus sau deficit,
- eliminare inadecvată,
- imobilitate, poziţie incorectă, oboseală,
- alterarea tegumentelor şi fanerelor,
- vulnerabilitate faţă de afectarea integrităţii fizice şi / sau psihologice,
- comunicare ineficientă la nivel afectiv,
- frustrare,
- devalorizare,
 - neputinţă,
- diminuarea interesului faţă de activităţile relaxante.
PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă: inabilitatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca, refuzul de a se
îmbrăca/dezbrăca, vesminte inadecvate, dificultatea de a-si păstra vesmintele curate, dezinteres pentru
îmbrăcăminte, haine inconfortabile.
Surse de dificultate: atingere fizică, constrângeri fizice, durere, tulburări de gândire, anxietate, stres,
situaţii de criză, sărăcie, conflict de rol, esec profesional, lipsa de cunostinţe, etc.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.

Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
- pacientul sa cunoasca importanta satisfacerii nevoii de a se imbraca si dezbraca;
- pacientul sa se poata imbraca si dezbraca singur;
- pacientul cu tulburari psihice sa-si recastige independenta de a se imbraca si dezbraca.
Inteventii:
- autonome
- delegate.
Aplicarea îngrijirilor
1. Procurarea unor haine adecvate
- asistentul medical ajută persoana să se îmbrace şi dezbrace
- asistentul medical respectă intimitatea persoanei in orice moment
2. Diminuarea anxietăţii
- asigurarea (securizarea) persoanei faţă de starea sa
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului
3. Notarea oricărei schimbări la nivelul:
- amplitudinii mişcărilor;
- atitudinii persoanei faţă de îmbrăcăminte.
Evaluarea îngrijirilor
 Se face in functie in functie de rezultatele asteptate/ dorite; schimbarea s-a facut fara
incidente/ pacientul reclama vreun inconvenientcare necesita remediere (oboseala, manevre brutale,
dureri, lenjerie curata, etc.).
12. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE
Definiţie:
Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a conserva o temperatură la un
grad aproximativ constant, pentru a-şi menţine starea de bine.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză şi termoliză.
Menţinerea echilibrului este asigurată de funcţionarea centrilor termoreglatori, situaţi în hipotalamus.
În producerea de căldură - termogeneza - intervin procesele biochimice, căldura fiind rezultatul
proceselor oxidate din organism, mai ales prin activitatea musculară şi glandulară dar si prin aport de
alimente (în special alimente energetice ca lipide şi glucide) .Muşchii şi ficatul sunt organele principale
ale termogenezei.
Producerea de căldură este rezultatul:
- activităţii fizice şi contracţiei musculare;
- aportului de alimente (în special alimente energetice ca lipide şi glucide)
- aportului hormonal (secreţie hipofizară sau tiroidiană);
- variaţiei temperaturii mediului înconjurător.
Scăderea temperaturii aerului intensifică arderile din organism rezultând eliberarea compensatorie de
căldură. Scăderea accentuată şi continuă a temperaturii aerului conduce reflexogen la apariţia contracţiilor
musculare minore manifestate prin tremurături şi frison.
În pierderea de căldură - termoliza - intervin mecanisme fizice, căldura pierzându-se prin
piele, plămâni, rinichi.
Pierderile se realizează prin:
- evaporare, care reprezintă pierderea căldurii datorită eliminării transpiraţiei şi evaporării ei prin
piele. Respiraţia antrenează o pierdere de căldură şi, astfel, răcirea corpului; chiar în stare de repaus când
pielea pare uscată are loc evaporarea sudorii foarte lent - perspiraţie insensibilă.
- radiaţie, care reprezintă pierderea căldurii sub formă de unde electromagnetice, atunci când
temperatura mediului înconjurător este mai mică decât temperatura corpului;
- conducţie, care reprezintă pierderea căldurii prin contactul direct al corpului cu obiecte reci (băi
reci, cuburi de gheaţă);
- convecţie, care reprezintă pierderea căldurii printr-o circulaţie de aer în jurul corpului.
Temperatura mediului înconjurător influenţează termogeneza astfel:
- când temperatura mediului înconjurător scade, pe cale reflexă, se produce o creştere a activităţii
musculare (tremurături) şi deci se intensifică procesele oxidative.
- când temperatura mediului înconjurător creşte, se produce pe cale reflexă o diminuare a
proceselor oxidative.
În pierderile de căldură intervin mecanisme fizice:
- vasoconstricţie, în caz de frig, deci pierderi reduse de căldură;
- vasodilataţie, în caz de temperatură crescută a mediului, deci pierderi mal mari de căldură.
Echilibrul dintre termogeneza şi termoliză se numeşte homeotermie.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori - vârsta
biologici Nou-născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturităţii centrului
reglator, de aceea temperatura lor corporală este uşor influenţată de cea a mediului
ambiant. Temperatura corpului la nou-nascut este cuprinsă între 36,1 şi 37,4° C.
Adultul îşi menţine temperatura corpului între 36-36,9° C.
Vârstnicul, prin diminuarea proceselor nervoase, este predispus la temperaturi în jur de
35-36° C (prin diminuarea proceselor oxidative).
Exerciţiul - în timpul activităţii musculare foarte Intense, temperatura corpului poate
creşte cu 2,2-2,7° C peste valorile normale, dar revine când activitatea încetează.
Temperatura corpului scade în timpul inactivităţii.
- alimentatia- ingestia de alimente, în special proteinele,creste temperatura
corpului;
- ritmul circadian: temperatura corpului variază în funcţie de ora zilei: este
minimă între orele 3-5 dimineaţa (remisiune matinală), datorită diminuării proceselor
metabolice în timpul somnului; este maximă seara, între orele 18-23 (exacerbarea
vesperală); valorile matinale sunt cu 0,5° C mai mici decât vesperale;
- sexul - la femei temperatura corporală înregistrează valori peste 37° C în a doua
jumătate a ciclului menstrual, în timpul ovulaţiei;
- activitatea hormonala: temperature femeilor este mai fluctuanta decat a barbatilor din
cauza de perioada ciclului menstrual.
Factori - anxietatea, emoţiile puternice pot determina o creştere a temperaturii corporale.
psihologici
Factori - locul de muncă cu condiţii de creştere sau scădere a temperaturii mediului
ambiant pot determina dereglări ale temperaturii corpului
sociologici
- climatul - umed şi cald determină creşterea temperaturii corporale, climatul rece
şi umed determină scăderea temperaturii corpului
- locuinţa - temperatura încăperii influenţează temperatura corpului. Astfel:
camera supraîncălzită produce creşterea temperaturii corpului prin radiaţia aerului către
individ. Acelaşi fenomen, în sens invers, se întâmplă când temperatura locuinţei este
scăzută.

Manifestări de independenţă

Temperatura - nou-născut şi copilul mic 36,1-37,7° C;

corporală - adult 36-36,9° C obţinută prin măsurare în cavitatea axilara;
- vârstnic 35- 36,9° C , in functie si de activitate;
- prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise (rect, vagin, cavitatea bucală)
 valorile sunt cu 0,3-0,5° C mai mari decât cele axilare.
Exemplu: rect, vagin -37,5° C, axila-36,7 ° C, cavitatea bucală- 37° C
esofag-37,3° C.

Piele - culoare roz, temperatură călduţă ;

- transpiraţie minimă;
- senzaţie plăcută faţă de frig sau căldură.

Stare de - pacientul exprima stare de bine;

confort

Starea de - fara modificari .

constienta si
functiile vitale

Temperatura - 18- 24° C.

mediului
ambiant
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii
- când temperatura mediului ambiant este crescută, învaţă pacientul:
- să reducă din alimentaţie, alimentele cu valoare calorică mare; de exemplu, grăsimile;
- să consume lichide şi alimente reci;
- să aibă o bună ventilaţie în încăpere, la locul de muncă;
- să aibă îmbrăcăminte lejeră, amplă, de culoare albă.
- când temperatura mediului ambiant este scăzută, învaţă pacientul:
- să crească cantitatea de alimente, în general, şi a celor calorigene, în special;
- să ingere lichide şi alimente calde;
- să aibă în încăpere temperatura de 18-25° C;
- să poarte îmbrăcăminte călduroasă.
II. Depedenţa în satisfacerea nevoii de a menţine constantă temperatura corpului
Survin două probleme de dependenţă:
1. Hipertermia
2. Hipotermia
Sursele de dificultate ale acestor probleme de dependenţă

Surse de ordin - dereglări funcţionale ale hipotalamusului, provocate de anomalii cerebrale, de

fizic substanţe toxice piretogene (bacterii, droguri);
- imaturitatea sistemului de termoreglare ;
- supraîncărcarea: căldura sau frigul excesiv la care este expus corpul;
 - dereglări hormonale: hipo- sau hiperfuncţia tiroidiană;
- alimentatia- săracă/bogată, în:
-hidraţi de carbon;
-proteine;
-grăsimi;
-lichide.
- sedentarism: prin inactivitate temperatura scade.

Surse de ordin - anxietatea;

psihologic - mania.

Surse de - umiditatea şi temperatura ridicată din mediu;

ordin - umiditatea şi temperatura scăzută din mediu;
sociologic - calitatea necorespunzătoare a veşmintelor.

Lipsa - cunoştinţe insuficiente despre mediul înconjurător, despre sine.

cunoaşterii

1. Hipertermia
Problema de dependenţă constă în ridicarea temperaturii corporale deasupra limitelor normale: 37° C la
adult.
Hipertermia poate constitui un mecanism de apărare a organismului, pentru că, în momentul invaziei
microbiene, determină producerea de anticorpi printr-o creştere a metabolismului.
Manifestări de dependenţă

Subfebrilitatea - menţinerea temperaturii corporale între 37-38° C

Febră moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38-39° C

Febră ridicată - menţinerea temperaturii corporale între 39-40° C

Hiperpirexie - menţinerea temperaturii corporale peste 40° C

Frisoane -reactie nervoasa la frig sub actiunea S.N.V., datorita ascensiunii bruste a
temperaturii interne si se manifesta prin contracţii musculare puternice.

Piele roşie, caldă, - pielea, la început, este palidă, apoi roşie, caldă şi transpirată.
umedă

Piloerecţia - piele de găină, senzaţie de frig.

Sindrom febril - grup de semne: cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete,
oligurie, urini concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare.
Erupţii cutanate - macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.

Febră continuă - menţinerea temperaturii corporale în perioada de stare a bolii peste 37° C cu
diferenţa sub 1° C între valorile înregistrate dimineaţa şi seara.

Febră intermitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara în
 perioada de stare a bolii, cele mai mici valori scăzând sub 37° C.

Febră remitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara, în
perioada de stare a bolii, dar cele mai mici valori nu scad sub 37° C.
Febră recurentă - perioade febrile de 4-6 zile, ce alternează cu perioade de afebrilitate de 4-6 zile,
trecerile făcându-se brusc.

Febră ondulantă - perioade febrile, ce alternează cu perioade de afebrilitate, trecerea făcându-se

lent.

În evoluţia oricărei febre (hipertermie) se disting trei perioade:

- perioada iniţială (de debut) ;
- perioada de stare ;
- perioada de declin.
Perioada de debut poate fi de câteva ore - debut brusc - sau de câteva zile - debut lent.
Perioada de stare poate să dureze zile sau săptămâni, aspectul curbei febrile fiind diferit, în funcţie de
boală.
Perioada de declin poate fi scurtă - declin în criză — sau de câteva zile—declin în liză.
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu hipertermie
Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să-şi - aeriseste încăperile fără scăderea exagerată a temperaturii ambiante, minim 18°C;
menţină
- aplică comprese şi împachetări reci, pungi de gheaţă;
temperatura
corpului în limite - fricţioneaza cu alcool pacientul;
fiziologice
- asigură toaleta pe regiuni şi generală a pacientului;
- schimbă lenjeria de corp şi de pat;
- schimbăm poziţia pacientului în pat;
- asigura regim alimentar sărac în proteine, calorii, regim alimentar bogat în hidraţi
de carbon;
- unde nu sunt contraindicaţii supliment de Na;
- în caz de frison asigură pacientului pături, sticle cu apă caldă, etc;
- administeaza medicaţia prescrisă de medic cu acţiune antitermică, antibiotice;
- administreaza O2;
- comunică efectele medicaţiei prescrise medicului;
- foloseste aparate pentru ventilaţie şi climatizare a aerului;
- efectueza educaţie pentru prevenirea hipertermiei;
- monitorizeaza şi evalueaza funcţiile vitale;
- supraveghem starea de conştientă a pacientului;
 - efectueaza la indicaţia medicului recoltări sanguine în puseu febril: hemoculturâ;
- preleveaza probe biologice pentru examene de laborator.

Pacientul să fie - calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore;

echilibrat
- serveşte pacientul cu cantităţi mari de lichide ;
hidroelectrolitic
- administreza soluţii perfuzabile prescrise.

Pacientul să aibă o - schimbă des lenjeria de pat şi de corp ;

stare de bine fizic
- menţine igiena tegumentelor ;
şi psihic
- pregăteşte psihic pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.

2. Hipotermia
Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limite normale
(< 35° C), cauzată de un dezechilibru între termogeneza şi termoliză. Este mai puţin nocivă decât
hipertermia.
In functie de temperatura, hipotermia se poate clasifica in:
- usoara: temperatura corpului intre 35-32 ° C ;
- medie: temperatura corpului intre 32-28 ° C ;
- grava: temperatura corpului sub 28 ° C .
Surse de dificultate
- in copilărie, hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de
termoreglare;
- la adult - de expunerea prelungită la frig, de dereglări endocrine, de abuzul de sedative şl
alcool;interventii chirurgicale( operatia pe cord deschis); malnutritia si/sau inanitia,
sepsis (de obicei bacterian), leziunile hipotalamice (tumori, inflamatii), leziunile maduvei spinarii la
nivelul primei radacini a nervului toracic sau deasupra acesteia
- la persoana vârstnică, cauza este încetinirea activităţii sistemului nervos.
Manifestări de dependenţă
1.imediate
- tremuraturi;
- frisoane;
- pielea rece la inceput palida apoi roşie (la nivelul feţei, urechilor, mâinilor) sau albastruie (cianoza);
- apatie (lipsa de interes sau grija);
- afectarea capacitatiilor intelectuale;
- tulburari de echilibru;
- tulburari de vorbire (pronuntie nedeslusita);
- parestezii (amorteli) la nivelul mainilor si degetelor;
- dificultate in a indeplini sarcini.
2.tardive
- trunchiul rece, la palpare;
- rigiditatea musculara;
- bradicardia (batai cardiace cu frecventa sub normal);
- respiratii superficiale si bradipnee (respiratii cu frecventa joasa);
- hipotensiune arteriala;
- slabiciune;
- somnolenta;
- pierderea constientei;
- frisoanele se opresc atunci cand temperatura scade sub 32 C.
- durere la nivelul extremitatilor expuse la frig;
- edem;
- tumefiere a intregului corp;
- degeraturi- leziuni de necroză la nivelul pielii, determinate de temperatura scăzută;
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu hipotermie

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să aibă - încălzeşte lent pacientul.

temperatura
Restabilirea temperaturii normale a corpului se face lent, nu brusc (cu aproximativ
corpului în limite
1 grad pe ora) si consta in:
fiziologice
- incalzire pasiva: aducerea victimei intr-un mediu cald, inlocuirea imbracamintei
ude cu una uscata si invelirea cu paturi; aceste masuri pot fi suficiente in
hipotermiile usoare si medii cu temperaturi peste 31 grade celsius;
- incalzire externa activa: imersie in apa calda (40 grade celsius), acoperirea cu
paturi electrice, infasurarea in haine sau paturi calde, pungi sau sticle cu apa calda;
- incalzire interna activa: care se face dupa transportul victimei la spital (ventilatie
cu O2 cald, fluide calde etc.).
Cea mai eficienta tehnica de reincalzire este incalzirea sanguina extracorporala.
Se neglijeaza intentionat incalzirea membrelor deoarece prin reincalzire vasele de
sange se vor dilata si vor prelua o mare cantitate de sange, putand apârea reducerea
circulatiei sangvine
- creşte treptat temperatura mediului ambiant;
- recoltează sânge pentru cercetarea glicemiei, hemogramei, hematocrituiui;
- monitorizeaza functiile vitale, electrocardiograma;
- corecteaza depletia de volum circulant(perfuzie cu ser fiziologic incalzit (sau
glucoza 5%/ser fiziologic);
- administreaza medicatia recomandata de medic.

Pacientul să fie - administrează lichide uşor călduţe, în cantităţi mici, la intervale regulate de
echilibrat timp;
hidroelectrolitic
- calculează raportul ingesta-excreta pe 24 ore.

Pacientul să- şi - pune extremităţile pacientului în apă călduţă de 37° C ;

păstreze integritatea
- masează extremităţile;
tegumentelor
- administrează tratamentul prescris: antibiotice, corticoizi, analgezice.
NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA
TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE
Definiţie:
A fi curat, îngrijit şi a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele sunt o necesitate pentru a-ţi menţine o
ţinută decentă şi pielea sănătoasă, pentru a mentine integre funcţiile sistemului tegumentar format din
piele şi structurile complementare: păr, unghii, glande.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Datorită alcătuirii sale variate, pielea îndeplineşte o serie de funcţii, şi anume:
- apără organismul împotriva agenţilor patogeni, împiedicând pătrunderea acestora(stratul cornos
pentru microorganisme, acţiune uşor bactericidâ a sebumului, descuamare continuă a epidermului;
- îl apără împotriva unor radiaţii (ultraviolete), prin pigmenţii pe care îi conţine organ de protecţie
împotriva agenţilor mecanici (rol de amortizor al şocurilor datorită . stratului adipos din hipoderm),
chimici (rezistenţa faţă de acizi, baze, enzime prin keratina din stratul cornos), termici (datorită aceloraşi
elemente structurale), actiniei (rol de protecţie împotriva radiaţiilor ultraviolete conferit de keratina din
stratul cornos şi melanină din celulele pigmentare ale epidermului);
- recepţionează excitaţiile termice, tactile şi dureroase;
- participă la excreţia substanţelor rezultate din metabolism: prin glandele sudoripare, elimină apa,
clorură de sodiu, uree, glucoză, corpi cetonici;
- participă la termoreglare atât prin termoliză, cât şi prin menţinerea temperaturii, prin stratul
adipos ce are rol de izolator termic;
- participă la absorbţie (unele medicamente pot fi absorbite prin piele intrând apoi în circulaţia
generală);
- participă la respiraţie, o cantitate mică de O2 poate intra prin piele: la fel, se elimină o cantitate
mică de CO2;
- organ de depozit al grăsimilor de rezervă (în stratul profund al pielii; hipoderm) şi sânge în vasele din
stratul papilar intervenind la redistribuirea acestuia în caz de ne în favoarea organelor vitale: inima şi
creierul
Pentru a îndeplini aceste roluri trebuie ca pielea să fie curată, sănătoasă şi îngrijită. Pielea
se prelungeşte prin mucoase care acoperă orificiile (nas, ochi, urechi, vagin, rect), care la rândul lor
trebuie să fie curate şi îngrijite pentru a asigura binele individului şi buna funcţionare a organelor
respective.
Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii
• Vârsta.
- la copil şi persoanele în vârstă, pielea este mai sensibilă, mai puţin rezistentă la variaţii de
Factori temperatură, la microbi şi la infecţii. In urma îmbătrânirii, dinţii pot să slăbească în rezistenţă
biolo- şi cad, părul devine mai puţin rezistent şi la fel unghiile.
gici - datorită procesului de îmbătrânire, la nivelul pielii, fanerelor (păr, unghii), glandelor, se
produc anumite perturbări:
-scăderea tonusului muscular, pierderea elasticităţii;
 -descuamare deficitară a epidermului, atrofia stratului adipos, apariţia ridurilor;
-diminuarea activităţii glandelor sebacee şi glandelor sudoripare;
-subţierea, decolorarea, căderea părului;
-subţierea, decolorarea şi friabilitatea unghiilor cu încetinirea creşterii acestora;
-formarea de pliuri tegumentare în exces faţă de cele normale;
-prin îmbătrânire creşte efortul pentru îmbrăcat/dezbrăcat, menţinerea igienei corporale şi
riscul de expunere la traumatisme sau infecţii locale şi generale.
• Climatul.
- datorită variaţiilor de temperatură, pielea se usucă, se deshidratează. Când temperatura este
prea ridicată, pielea participă la termoreglare prin glandele sudoripare, eliminând o cantitate
de sudoare (transpiraţie).
• Exerciţiile fizice şi activităţile zilnice care vizează mişcarea favorizează circulaţia,
respiraţia, menţinerea greutăţii în limite normale etc, cu impact direct pentru funcţiile pielii
(facilitează eliminarea deşeurilor din organism prin piele).
• Alimentaţia. :o bună alimentare şi hidratare a organismului împiedică apariţia
dezechilibrului hidroelectrolitic şi acidobazic, cu manifestări directe asupra stării
tegumentului (absorbţia unei cantităţi suficiente de lichide dă elasticitate pielii).
• Sexul
- femeile, prin natura biologică, dar şi prin preocupările focalizate pe aspectul estetic, au
nevoie de măsuri de igienă complementare. Anatomia femeii, ciclul menstrual, procedurile
cosmetice (vopsitul părului, coafură, manichiură, pedichiură, machiaj) sunt tot atâţia factori
care cer atenţie specială în asigurarea igienei.
• Factorul constituţional
- există persoane cu un număr mare de glande sudoripare care transpiră mai abundent decât
altele. De asemenea, secreţia de sebum poate fi excesivă. Toate acestea impun
comportamente igienice personalizate.
• Talia
- persoanele hiperponderale au nevoie de igienă corespunzătoare, mai ales la nivelul pliurilor
ce se formează din cauza masei corporale în exces.
• Starea de sănătate
- condiţia fizică şi psihică, la un moment dat, a unei persoane, este factorul cel mai important
care influenţează nevoia de igienă, dar şi capacitatea individului de a o performa la nivel
optim, în concordanţă cu stilul de viaţă şi cu obiceiurile sale.

• Deprinderi personale:
- obiceiurile individuale de vestimentaţie şi igienă corporală diferă de la un individ la altul
Factori constând în a acorda pentru unii zilnic o atenţie deosebită toaletei din toate punctele de
psiho- vedere, pentru alţii doar o toaleta parţială zilnic iar unii omit sau neglijează noţiunea de
logici curăţenie corporală.
• Imagine de sine:
- imaginea personală asupra propriului corp-imagine corporală - depinde de personalitatea şi
 percepţia individuală acordată îngrijirilor pentru aspectul fizic.
- respectul de sine duce la promovarea îngrijirilor pentru o imagine corporală pozitivă şi
invers, degradarea îngrijirilor în cazul neglijării şi dezinteresului pentru propria imagine.
• stările emotive, nervozitatea, labilitatea psihoemoţională, anxietatea, depresia perturbă
funcţiile pielii şi necesită măsuri specifice de igienă (transpiraţie, lacrimi,micţiuni frecvente,
emisie de materie fecală).
• Pudoarea:
- pudoarea individuală legată de sex, adolescenţă, vârstnicii, necesită respectul intimităţii
personale;
- în cazul vârstnicilor: de foarte multe ori aceştia necesită ajutor pentru efectuarea îngrijirilor
şi toaletei, pe care îl refuză din cauza sentimentului de pudoare exacerbat sau a lipsei de
respect şi pregătire profesională a celui care acordă îngrijirile.
• Tipul de personalitate
- anumite categorii de persoane simt nevoia unor condiţii igienice ieşite din comun. Nu
numai mediul în care trăiesc trebuie să fie foarte curat, ci şi igiena personală are rol esenţial
în existenţa lor. Ordinea şi curăţenia, în cazul acestor persoane, nu mai reprezintă doar o
condiţie de asigurare a sănătăţii, ci chiar raţiunea lor de a trăi. Orice perturbare a “ordinei”
stabilite de persoana respectivă devine un puternic factor de stres.
- alte categorii de persoane, dimpotrivă, au o tendinţă nativă pentru dezordine, neacordând
factorului igienic o prea mare importanţă. Uneori este nevoie de presiunea grupului pentru a
menţine ordinea şi curăţenia şi pentru a se spăla mai des.
•Stresul psihic
- stresul, acest inductor universal de apariţie a bolilor se face responsabil de prezenţa unor
tulburări la nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Dacă se ia în consideraţie numai faptul
singular că stresul influenţează nivelul de sudoraţie al indivizilor vom deduce importanţa
condiţiilor de declanşare a stresului în comportamentele igienice. Adaptarea la stres (coping)
este un proces personal şi poate fi însoţită de fenomene neurovegetative precum
hiperhidroza. Aceasta are impact social important, scade imaginea de sine şi determină o
creştere a preocupării individului pentru igiena corporală.

•Cultura:
- importanţa curăţeniei diferă după nivelul de cultură. Indivizii au obiceiuri de igiena şi
curăţenie care variază ca frecvenţă şi manifestare.
• Curentul social :

Factori - apar obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă (coafură, produse cosmetice etc.)
socio- • Organizarea socială :
logici
- obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de promiscuitate).O locuinţă
corespunzătoare prevăzută cu instalaţii sanitare (apă curentă, căldură,canalizare, baie,
duş)determină obiceiurile personale pentru igienă şi vestimentaţie.
• Statutul social:
- profesiunea sedentară influenţează direct componenta fizică a imaginii de sine.
 •Locul de muncă
- anumite categorii profesionale implică măsuri de igienă excepţionale. Printre acestea se
numără şi profesiile din sfera medicală. Atât igiena locului unde se desfăşoară activitatea, cât
şi igiena personală trebuie să fie riguroase.
•Educaţia:
- comportamentele igienice se învaţă. O persoană care a folosit periuţa şi pasta de dinţi din
fragedă copilărie şi a făcut duş zilnic îşi interiorizează afectiv aceste comportamente şi simte
acut disconfortul în lipsa lor. Măsurile de igienă “intră în sânge” şi devin rutină.
•Starea economico-financiară
-condiţiile de trai se reflectă asupra nivelului de igienă a populaţiei. Lipsa apei curente, lipsa
căldurii, dar şi a spaţiului corespunzător limitează comportamentele igienice. Acolo unde
există lipsuri, produsele cosmetice sunt mai puţine, iar oamenii prea puţin preocupaţi de
igiena lor şi a spaţiului în care trăiesc.
•Clima
- în regiunile calde, datorită transpiraţiei abundente sunt necesare măsuri crescute de igienă.
Frecvenţa duşurilor creşte. Hainele trebuie să fie de culoare deschisă şi trebuie schimbate mai
des. Folosirea pălăriilor protejează părul de efectele nedorite ale razelor solare.

Manifestări de independenţa

- lungime, supleţe, strălucire.

Păr
Parul-este un produs cornos al epidermului cu aspect filiform si flexibil.

- configuraţie normală, curăţenie.

Urechi Urechea sau organul statuoacustic constituie segmentul intermediar de cale acustică şi
vestibulară; configuraţia normală determină integritatea şi îndeplinirea rolurilor sale
fiziologice.

- mucoasă umedă, fose nazale libere.

Nas Nasul şi cavităţile nazale alcătuiesc un organ complex cu funcţie respiratorie şi

senzorială; mucoasa nazală respiratorie este de culoare roz, iar mucoasa nazală
olfactivă (are 2-3 cm2), este de culoare gălbuie.

- dentiţie albă. completă, fără carii;

- mucoasa bucală umedă şi roz;
Cavitate
bucala - gingiile aderente dinţilor şi roz;
In cavitatea bucală este situată limba, organ músculo- epitelial care participă la masti-
caţie, procesul vorbirii, formarea salivei şi ca organ gustativ.

- curate, tăiate scurt, culoare roz.

Unghii Unghia este o lama cornoasa,dura,situata pe fata dorsala a ultimelor falange de la maini
si de la picioare.Zona alba semilunara dintre corpul si radacina unghiei se numeste
lunula.

-curată, neteda, catifelată, elastică, pigmentată normal.

Piele
Pielea are o suprafaţă neregulată cu o culoare care variază după regiuni şi vârstă fiind
 determinată de pigmentul melanic şi gradul de vascularizaţie.
Culoarea pielii variază în funcţie de mai mulţi factori:
- determinarea genetică;
- starea de sănătate;
- starea emoţională;
- condiţiile climaterice.
Melanina este pigmentul care conferă culoarea naturală a pielii. Cantitatea de melanină
prezentă în piele o apără de agresiunea razelor solare. Din această cauză, o persoană
care se expune la soare intens are o piele închisă la culoare.

- baie, duş (frecvenţă, durată);

Deprinderi
- spălarea dinţilor (frecvenţă, penaj corect, produse folosite);
igienice
- spălarea părului (frecventă, produse folosite).

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei

in satisfacerea nevoii
Atunci când sistemul tegumentar este sănătos şi intact contribuie la menţinerea
homeostaziei, la buna desfăşurare a activităţii celulare şi îndeplinirea în bune condiţii a tuturor funcţiilor
sale.
Igiena corporală, a fanerelor, a părului, lipsa carenţelor în igienă (spălat pe dinţi, păr
îngrijit, unghii tăiate etc) asigură individului stare de confort, relaxare, capacitate muncă şi învăţat,
rezistenţă crescută împotriva agenţilor patogeni;
Pe lângă îndeplinirea conditiilor de mişcare, alimentaţie, hidratare, igienă, vestimentaţie şi posibilităţi
materiale există câteva principii pentru a evita apariţia tulburărilor trofice cutanate.
Examineaza, controleaza:
- tegumentele pentru a observa:
-culoarea normală sau modificările patologice, consistenţa suplă sau aspră;
-elasticitatea, mirosul, prezenţa edemelor, ulcerelor de presiune etc.
-mucoasele, cu o notă aparte pentru cea bucală ţinând cont de:
-culoarea şi starea lor, dentiţia completă/lipsa cu/fără carii;
-starea gingiilor şi a buzelor, depistarea eventualelor mirosuri şi leziuni.
- părul pentru:
-lungime, supleţe, strălucire, pigmentaţie, desimea;
-gradul de încărcare cu grăsime (uscat, gras), gradul de curăţenie.
- unghiile pentru:
-consistenţă culoare, fribilitate şi aspect general;
-gradul de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni sau leziuni.
- nasul şi cavitatea nazala 'pentru:
 -mucoasa umedă, fose nazale libere, depistarea eventualelor modificări
- urechile pentru:
-configuraţie normală, starea de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni şi leziuni. evaluăm:
Evalueaza:
• deprinderile şi obiceiurile igienice ale pacientului pentru:
- numărul şi durata duşurilor/ băilor;
- frecvenţa şi periajul corect la spălarea dinţilor precum şi produsele utilizate;
- frecvenţa pentru spălarea părului şi produsele utilizate;
- tăiatul unghiilor şi toaleta periunghiala.
Examinarea tegumentelor si mucoaselor are rolul de a descoperi cât mai precoce
manifestările patologice care trebuie aduse la cunostinta medicului constituind indici importanţi pentru
stabilirea diagnosticului şi prevenirea complicaţiilor.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Când această nevoie nu este satisfăcuta, apar urmatoarele probleme de dependenţa:
1. Carenţe de igienă- murdaria.
2. Alterarea tegumentelor şi a fanerelor; alterarea mucoaselor.
3. Deficit de autoingrijire.
Modificările patologice care apar la nivelul tegumentelor şi mucoaselor privind:
- transpiraţia excesivă;
- culoarea;
- edemul;
- descuamaţiile;
- erupţiile cutanate;
- hemoragiile cutanate etc.
Surse de dificultate

• insuficienţă intrinsecă:
- slăbiciunea sau paralizia membrelor superioare
- lezare fizică

Surse de - circulaţie inadecvată

ordin fizic • insuficienţa extrinsecă:
- orice piedică a mişcării
- imobilitate
- puncte de presiune
 • dezechilibru:
- durere
- slăbiciune
- dezechilibru endocrin
- tulburari de gândire
Surse de - anxietate, stres
ordin
psihologic - pierderea imaginii corporale
- situaţie de criză

- sărăcie
Surse de
ordin - eşecul profesional,
sociologic
- conflictul de rol
- lipsă de cunoştinţe
Lipsa
- insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului înconjurător
cunoaşterii
- ignoranţa.

1. CARENŢE DE IGIENĂ/ DEFICIT DE AUTOINGRIJIRE

Neglijenţa în măsurile de igienă sau incapacitatea de a se păstra curat, fie din cauza bolii sau a slăbiciunii,
fie prin refuzul de a se spăla are drept consecinţă aparenţa de neîngrijit. Tegumentele sunt murdare şi lasă
poartă deschisă infecţiilor.
Manifestări de dependenţă

- murdar şi gras, în dezordine,

părul
- pediculoză.

- murdărie acumulată în conductul auditiv extern

urechile - pavilioane murdare
- murdărie retroauriculară

- rinoree,
nasul
- cruste.

- absenţa dinţilor,
- carii dentare,

cavitatea - culoare galbenă a dinţilor,

bucală - proteze dentare neîngrijite,
- prezenţa tartrului pe dinţi (depuneri dure şi adezive),
- halena fetidă (miros neplăcut al gurii),
 - limbă încărcată,
- fisuri ale buzelor.

- netăiate,
unghiile
- murdărie acumulată la capătul unghiilor.
- gri sau neagră, în anumite locuri,
- barbă murdară,
pielea
- aspră,
- cu leziuni de grataj.

- nu se spală;

deprinderi - nu se piaptănă;
igienice - dezinteres faţă de măsurile de igienă;
- degajă miros dezagreabil.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu carenţe igienice

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

- ajută pacientul, în funcţie de starea generală, să îşi facă baie sau duş, sau îi efectuează toaleta
pe regiuni;
- pregăteşte materialele pentru baie;

Pacientul să - pregăteşte cada;

prezinte
- asigură temperatura camerei (20-22* C) şi a apei (37-38* C);
tegumentele şi
mucoasele - ajută pacientul să se îmbrace, să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi taie
curate unghiile;
- pentru efectuarea toaletei pe regiuni, pregăteşte salonul şi materialele, protejează pacientul cu
paravan şi-l convinge cu tact şi cu blândeţe să accepte;
- efectuează toaleta cavităţii bucale la pacienţii inconştienţi.
- identifică, împreună cu pacientul cauzele şi motivaţia preocupării pentru aspectul fizic şi
îngrijirile igienice;
Pacientul să-şi
redobândea-scă - ajută pacientul să-şi schimbe atitudinea faţă de aspectul său fizic şi faţă de îngrijirile igienice;
stima de sine
- conştientizează pacientul în legătură cu importanţa menţinerii curate a tegumentelor, pentru
prevenirea îmbolnăvirilor.
2. ALTERAREA TEGUMENTELOR ŞI FANERELOR
Leziunile la nivelul tegumentelor pot fi cauzate de diminuarea circulaţie sanguine în punctele de presiune,
prin iritaţia produsă de veşminte (haine necorespunzătoare) şi prin acumulare de murdărie.
Organismul uman, prin funcţia de apărare a pielii, este protejat împotriva agenţilor externi. Totuşi,
aceştia reuşesc, uneori, în funcţie de gradul de vulnerabilitate, să provoace leziuni.
O presiune exercitată un anumit timp asupra unei regiuni prin tulburările trofice pe care le determină,
produce apariţia escarelor sau chiar necroza ţesutului.
Murdăria acumulată la nivelul pielii produce cruste ce pot degenera în ulceraţii.
Orice leziune a pielii este o poartă de intrare a germenilor patogeni, de unde rezultă importanţa menţinerii
integrităţii ei.
Manifestări de dependenţă
1. Leziuni la nivelul pielii si mucoaselor –apar in boli de piele, boli infecto- contagioase dar si in
afectiuni generala, sistemice.

- pată congestivă datorată vasodilataţiei; roseata a pielii sau a mucoaselor care dispare la
eritem
presiune;

- modificare de culoare a pielii, datorită unei reacții inflamatoare pe o zona limitata

macula
circumscrisa;

excoriaţii - leziune superficiala a pielii sau a unei mucoase cu pierdere de substanţă superficială,
apărută în urma unui traumatism sau produsa prin grataj (frecvent după prurit);

- leziune elementara constand intr-o mica ridicatura circumscrisa , consistenta si bine

delimitata la suprafata pielii (d<5mm) rosiatica sau neagra, rezultata fie prin hiperplazia
papula celulelor din derm sau epiderm, fie prin infiltrate seros localizat in derm; poate fi
tranzitorie, pruriginoasa, persistenta; are caracter rezolutiv, nu lasă cicatrici şi apare în
urticarie, febre eruptive etc.

- leziune solida tridimensionala, cu diametru mai mare decat al papulei, localizata in

nodulul
derm sau hipoderm;

- ridicături ale epidermului (băşici cu d<5 mm)) rotunde, de dimensiuni mici,

vezicule pline cu lichid clar sau galbui şi de cele mai multe ori însoţite de prurit şi durere;
- flictena: d >5mm.

- abces minuscul la suprafaţa tegumentului, localizat la rădăcina firului de păr şi

pustule constituind aşa-numitele leziuni de foliculită (coşuri); pot fi primitive sau secundare,
prin infectarea veziculelor care se pustulizează.

fisuri - întreruperi liniare ale continuităţii tegumentului;

- desprinderea celulelor cornoase, superficiale, din epidermă:

- furfuracee descuamare fină - „tărâţe";
- pitiriazica;
descuamaţie
- lamelar (descuamaţie brută);
- in lambour (detaşare accidentală sau chirurgicală a fragmentului de piele).
La copii în bolile infecţioase descuamările sunt frecvente.
- leuco-melano-dermie de natură, probabil, neuroendocrină caracterizată prin pete
vitiligo
acromice, mărginită de o zonă hiperpigmentată;

- pierdere de substanţă rezultând dintr-un proces patologic ce acţionează asupra pielii;

- poate fi superficială (eroziune) sau profundă (exulceraţie şi ulceraţie propriu-
ulceraţii
zisă);
- poate fi cutanat (de gamba) sau de mucoasa (gastroduodenal);
 - distrugeri tisulare ca urmare a unui deficit de nutriţie locală, de obicei, prin leziuni
escare vasculare sau prin compresiune continuă se pot produce şi prin acţiunea directă a unor
factori infecţioşi sau prin toxinele lor, sau sub acţiunea unor substanţe chimice caustice

- dilatări permanente ale venelor superficiale, însoţită de insuficienţa valvulelor peretelui

varice
venos; sensul circulaţiei venoase este inversat în ortostatism

- afecţiuni ale plexurilor venoase anale şi din partea terminală a rectului, constând în
hemoroizi
dilatarea acestor vene, cu apariţia de procese inflamatorii şi trombotice.

ulcere - erodare a ţesutului pe teren varicos.

varicoase

-reprezintă modificarea tegumentelor determinate de:

• boli infecţioase acute (scarlatina, rujeola, rubeola, varicela, herpes etc);

• reacţii alergice (urticarie, boala serului);

eruptia
cutanata • hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ale,pielii (meningite, Basedow etc);

• efectul toxic şi de desensibilizare al unor medicamente (iod, morfină, salicilat, anti-

biotice etc).

crusta -leziune elementară secundară rezultată în urma uscării unei serozităţi provenite dintr-o
ulceraţie, prezentându-se ca mici depozite de fibrina din plasma sanguină (vezicula,
flictena).

- afecţiune a pielii cauzată de inflamaţia glandelor sebacee şi polisebacee; localizarea

acneea este în general pe faţă, umeri, spate iar forma cel mai des întâlnită survine în perioada
pubertăţii = acneea juvenilă/vulgară.
- reprezintă inflamaţia unui folicul polisebaceu produsă de stafilococul auriu;
- are aspectul unui burbion gălbui care se elimină la deschiderea furunculului prezentând
cicatrice după vindecare;
furunculul
• atenţie, nu se stoarce, sau presează furunculul în ideea de eliminare a puroiului
deoarece există riscul de diseminare a microbilor si în funcţie de localizare (buza supe-
rioară) risc de tromboză a vaselor;
• furunculoza apariţia succesivă sau simultană în diferite regiuni ale corpului a mai mul-
tor furunculi.

- apare mai ales la obezi la nivelul cutelor abdominale sau interfesiere, la noi născuţi la
nivelul feselor şi părţilor genitale;
intertrigo
- micoză cutanată, situată la nivelul plicilor şi interdigital, caracterizată prin eritem
pruriginos, apoi, decolorare epidermica, secreţie şi depozit albicios, prin macerarea
epidermei cornoase cu fisurarea fundului pliului

2. Modificari ale culorii tegumentelor:

• paloarea- reprezintă decolorarea pielii;
- paloarea pielii este cauzată de anemii şi deficit de irigare a pielii;
- paloarea instalată brusc se constată în hemoragii;
 - paloarea accentuată se constată în colaps, şoc, prin fipsa de irigare a pielii cauzată de depozitarea
sângelui în vasele abdominale.
•cianoza- reprezintă coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor;
- este determinată în cazul afecţiunilor aparatului respirator de:
- obturarea căilor respiratorii;
- micşorarea suprafeţei respiratorii;
- deficit funcţional al muşchilor respiratori;
- apare în cursul afecţiunilor aparatului circulator, bolilor cardiace congenitale;
Cianoza poate fi localizată:
-discret la nivelul extremităţilor degetelor şi al lobului urechilor;
- intensă la nivelul nasului, buzelor, ochilor;
-foarte intensă la nivelul feţei şi limbii;
- generalizată la nivelul unei anumite regiuni prin tromboză sau compresie venoasă.
• roşeaţa-reprezintă coloraţia intensă a pielii apărută în emoţii, eforturi fizice, stări febrile,diferite
afecţiuni hemoragice.
In pneumonie aspectul roşu congestionat este caracteristic pentru jumătatea de faţă a părţii afectate
pulmonar.
• hiperpigmentarea
- difuza generalizata in afara cazului care reprezinta o trasatura rasiala; apare in boala Addison;
- circumscrisa- limitata:
- periocular in hipertiroidie, nevroze;
- la fata- cloasma gravidelor;
- frunte, obraji, perioral- masca biliara;
- difuza si circumscrisa:
- albinismul- anomalie congenitala: tegument alb-rozat, iris roz-rosu, par blond
subtire si mat;
- vitiligo- pete decolorate cu margini hiperpigmentate, neregulate si tegument
normal in rest;
- discromii- datorate acumularii in piele a unor pigmenti patologici:
- cianoza- coloratia albastruie a pielii si mucoaselor datorita cresterii hemoglobinei reduse in
sange; poate fi localizata la extremitati si generalizata;
- icterul coloratia galbena de nuante diferite:
- intensitatea mica si nuanta flavinica ( galben deshis) ne orienteaza spre icterul hemolitic,
- intensitatea moderata si nuanta rubinica( galben rosiatic) ne orienteaza spre icterul hepatitic,
- intensitatea mare si nuanta verdinica( galben verzui) ne orienteaza spre icterul obstructiv.
- icter melas (cenusiu inchis) in cancerul de cap de pancreas
3. Leziuni cutanate vasculare

-poate fi cauzată de:

- tulburări de coagulare a sângelui;
- fragilitatea capilară exagerată de natură toxică sau infecţioasă;
hemoragia
cutanata - modificarea funcţională sau cantitativă a trombocitelor;
-petesii= hemoragii mici de formă punctiformă, ovalară sau rotundă;
-echimoze = pată hemoragică de culoare albăstruie sau negricioasă produsă prin
extravazarea sângelui şi infiltrare difuză în ţesutul subcutanat;

• hemoragia cutanată nu dispare la presiunea digitală ca în cazul eruptiilor congestive.

-epistaxis = hemoragie nazală;

hemoragia -hemoragii gingivale;

mucoaselor -hematemeza= sânge eliminat prin vărsătură;
-melena= eliminarea în Scaun de sânge negru (digerat în tubul digestiv).

4. Modificari de aspect si de volum

Edemul reprezintă acumularea de lichid seros caracterizat prin creşterea în volum a
regiunii edemaţiate; pielea este palidă, lucie, străvezie, fără elasticitate şi păstrează impresiunea
degetelor(godeu).
Edemul poate fi:
- localizat prin staza venoasă în părţile declive (înclinate) ale corpului;
- generalizat în afecţiuni cardiace şi pulmonare = anasarca;lichidul se acumuleaza in cavitatile
seroase(pleural, peritoneala, pericardica);
- cardiac: este de culoare albastra; apare la inceput in regiunile declive;
- renale: albe, moi, pufoase, lasa semnul godeului;
- caşectic; consecinta scaderii proteinelor plasmatice în tuberculoză, subnutriţie, cancer prin scăderea
albuminelor din sânge creşterea permeabilităţii pereţilor vasculari;
- inflamator localizat în jurul proceselor inflamatoare (de culoare roşie); se insotesc de semnele
inflamatie: rubor, dolor, calor, tumor, lezarea functiei segmentului respectiv.
- angioneurotic când are o cauză alergică şi se instalează rapid;
Uscăciunea la nivelul mucoaselor ne indică o deshidratare.
Secreţiile cu aspect modificat sau în exces au şi ele conotaţie patologică.
5.Alte modificari la nivelul tegumentelor si mucoaselor
Hiperhidroza înseamnă creşterea anormală a secreţiei sudorale şi poate fi localizată sau
generalizată. Deasemeni poate fi transpiraţie continuă în stările febrile continue din criza pneumonică si
transpiraţia periodică = în stările febrile intermitente.
 Hiperhidroza localizată este, de obicei, simetrică şi atinge zona feţei, axilele, palmele şi
plantele. Localizările asimetrice trădează o tulburare organică, cel mai adesea neurologică.
Hiperhidroza axilară, palmară şi plantară sunt cele mai frecvente, adeseori asociate una
cu alta. Prezintă caractere comune: debut la pubertate, tendinţă la remisie după 40 de ani, dispariţia la
subiecţii vârstnici, dar mai ales apariţia unor crize sudorale psihogene la cel mai mic şoc emoţional
(uneori, chiar frica de a transpira devine motiv în sine). Crizele pot genera o stare de jenă, mai ales la
persoanele investite social la care imaginea are mare importanţă.
Cauza hiperhidrozei palmo-plantare este genetică, dominant autosomală. Hiperhidroza palmară
este deosebit de jenantă şi poate fi declanşată printr-o simplă sugestie. Este incomodă, afectând activitatea
în anumite profesii: chirurgi, violonişti, electricieni etc.
Hiperhidroza plantară antrenează macerarea, fiind sursa unui miros urât dat de descompunerea bacteriană.
Talpa piciorului este adesesa brăzdată de erupţii keratolitice prin acţiunea germenilor. Planta este
hiperhidratată, devine sensibilă la presiunea mersului şi poate dezvolta dermite de contact la diverşi
alergeni din încălţăminte (vopsele, tanini). Astfel se explică necesitatea spălării frecvente, utilizarea de
pulberi absorbante, evitarea ciorapilor din fibre sintetice şi a încălţămintei din înlocuitori de piele care
împiedică evaporarea.
Hiperhidroza axilară are acelaşi impact social. Cu toată abundenţa lor în axilă, glandele
sudoripare apocrine nu joacă un rol important în hiperhidroza axilară. Ea este declanşată de factori
stresanţi şi există în afara crizelor sudorale. Este inodoră din cauza diluţiei sudorii apocrine şi constituie
un adevărat handicap, mai ales pentru femei, prin aspectul inestetic şi implicaţiile vestimentare.
Acneea este o afecţiune comună, parţial determinată genetic, observată mai ales la puberi, dar
întâlnită şi la adulţi. În acnee coexistă leziuni retenţionale şi inflamatorii pe fond de piele seboreică.
Leziunile de acnee induc o creştere a reactivităţii emoţionale cu o scădere a imaginii şi stimei de
sine. Pacientul cu acnee are nevoie de suport psihologic pentru că poate prezenta modificări
comportamentale. Igiena reprezintă principala preocupare a acestui pacient.
Celulita defineşte, ca termen, două condiţii, care nu au nici o legătură una cu cealaltă: celulita
estetică sau comună, caracterizată prin depunerea inegală de grăsime subcutanată, oferind un aspect de
îmbătrânire a pielii şi celulita infecţioasă, care are o conotaţie pur medicală, fiind o infecţie bacteriană ce
poate lua forme grave. Fiecare formă de celulită prezintă tablou clinic specific şi necesită îngrijiri
speciale, mai ales în spectrul igienei.
Hemangioamele cutanate afectează structurile vasculare de la nivelul mucoaselor şi pielii şi sunt,
în general, localizate. Ele au o structură embrionară imatură, dar în timp se poate maturiza. Din acest
motiv majoritatea hemangioamelor cutanate dispar spontan până la vârsta de 7 ani.
Hirsutismul este o condiţie ce se caracterizează printr-o creştere în exces a pilozităţii, cu
topografie specific masculină, la femei sau copii. Cauza este cel mai frecvent ovariană, suprarenală sau
iatrogenă (consum de medicamente), dar poate fi şi idiopatică (cauză necunoscută).
Se descrie o cauză genetică în zona mediteraneană.
Hipertricoza este o condiţie caracterizată de creşterea părului în zone care în mod normal nu
prezintă pilozitate sau în care pilozitatea este slab reprezentată.
Hipertricoza generalizată este o afecţiune congenitală, rară. Formele localizate sunt date de
anumite afecţiuni precum mixedem, porfirie etc. sau de consumul de medicamente (cortizonice,
difenilhidantoina sau minoxidil).
Înţepăturile de insecte pot produce diferite leziuni, de la o inflamaţie mare, roşiatică, până la una
abia vizibilă. Înţepătura de insectă poate fi o simplă neplăcere, dar poate fi gravă, uneori letală, mai ales
dacă insecta a inoculat venin prin înţepătură. Este recomandată prezentarea la medic.
 Scabia este o afecţiune dermatologică pruriginoasă şi extrem de contagioasă provocată de un
artropod (Sarcoptes scabiae) ce parazitează în stratul superficial al epidermei. În urma scărpinatului şi
prin intervenţia mecanismelor imunologice, o parte din paraziţi sunt distruşi, dar în caz de suprainfectare,
numărul lor poate fi foarte mare. Pruritul şi erupţiile sunt condiţionate de reacţia alergică: infestarea
primară poate rămâne asimptomatică pentru 4-6 săptămâni, dar reinfestarea produce imediat o reacţie de
hipersensibilitate.
6. Modificari patologice la nivelul părului
Mătreaţa (pitiriazis simplex capitis) este o descuamare fiziologică exagerată a pielii capului la
care se adaugă (sau nu) o ciupercă (phityrosporum). Există mătreaţă uscată (pitiriazis uscat) şi mătreaţă
grasă (pitiriazis gras - atunci când cantitatea de sebum este abundentă). Deşi mătreaţa reprezintă un
simplu dezechilibru al părului sănătos, datorită implicaţiilor sociale, necesită măsuri igienice speciale şi
poate face adeseori obiectul consultului dermatologic.
Alopeciile reprezintă afecţiuni ale părului şi scalpului, caracterizate prin căderea difuză sau
localizată a părului. În mod normal se pierd zilnic cam 50 de fire de păr. Unele căderi ale părului sunt
fiziologice (căderea părului la nou-născut şi cea aşa-zisă seboreică la sexul masculin).
Alopecia androgenică este responsabilă de calviţia comună la bărbaţi şi are predispoziţie
ereditară.
Există şi o alopecie cauzată de stres (exemplu : un episod febril, o naştere dificilă, o intervenţie
chirurgicală, un episod negativ psiho-afectiv. Refacerea completă după un astfel de episod se realizează în
4 până la 6 luni.
Alopeciile toxice sunt cauzate de anumite substanţe toxice (exemplu: citostatice, antitiroidiene de
sinteză, anticoagulante, anticonvulsivante, derivaţi ai vitaminei A etc.).
Alopeciile dobândite se întâlnesc în anumite afecţiuni precum: mixedem, insuficienţă hipofizară,
diabet sever, colagenoze, carenţe alimentare, sifilis.
Pelada este o boală frecventă de cauză neprecizată. Poate surveni în urma unor traume psihice.
Leziunea se prezintă ca o zonă fără păr, de formă rotundă sau ovalară, la nivelul scalpului, limita zonei
fără păr fiind bine conturată, iar pielea strălucitoare, punctată de orificiile foliculilor pilo-sebacei şi
înconjurată de fire rupte la aproximativ 1 cm, în formă de semnul exclamării. Leziunea poate fi unică sau
multiplă. Evoluţia merge spre creşterea spontană a părului sau dimpotrivă, spre generalizare.
Microsporia şi tricofiţia sunt micoze localizate la nivelul pielii capului. Leziunile se prezintă ca
nişte plăci rotunde sau ovale, acoperite de scuame sau cu suprafaţa roşie şi acoperite cu pustule din care la
apăsare ies picături de puroi. Aceste dermatomicoze sunt contagioase şi necesită tratament şi măsuri
igienice speciale.
Pediculoza este dată de infestarea cu păduchi. Păduchii se cantonează, de obicei în pielea cu păr a
capului, mai frecvent la ceafă sau retroauricular. Afectează mai frecvent preşcolarii şi şcolarii, dar se
întâlneşte şi la adulţi, în condiţii de igienă precară.
Există şi o pediculoză pubiană.
7. Modificari patologice la nivelul unghiilor
Aspectul unghiilor reflectă într-o oarecare măsură dezechilibrele hidro-minerale, dar uneori ne
oferă indicii preţioase despre eventuale condiţii patologice.
Culoarea modificată înseamnă ori o circulaţie periferică insuficientă (unghii palide), ori o cianoză
(unghii vineţii). Luciul unghiei este un alt indicator de sănătate. O unghie sănătoasă este transparentă.
Rezistenţa unghiei arată echilibrul mineral. Unghiile moi, friabile denotă lipsa calciului şi a altor
minerale. Unghia încarnată reprezintă o problemă pentru un mare număr de subiecţi, ea
devenind o cauză a apariţiei infecţiilor. Unghia încarnată are drept cauze tăierea deficitară a unghiei sau
purtarea de încălţări foarte strâmte.
Infecţiile unghiale şi periunghiale
Onicomicozele sunt infecţii fungice care apar de obicei, mai întâi în zona interdigitală sau pe
plantă, iar după o perioadă se extind la nivelul unghiilor. În micoze, la început apare o modificare a
culorii şi a grosimii unghiei. La marginea unghiei apare o pată albă, unghia se îngroaşă şi începe să devină
friabilă (se sfărâmiţează). Disconfortul de ordin estetic este cel mai frecvent simptom, durerea lipsind de
obicei în cazul onicomicozelor. Din acest motiv, multe persoane trec cu vederea simptomele, neştiind că
este vorba despre o boală.
Micozele se transmit relativ uşor prin contact direct sau indirect. Folosirea în comun a unor
obiecte de igienă personală (unghieră, forfecuţă pentru unghii, prosop, săpun), a hainelor sau a pantofilor
reprezintă mare risc de infecţie. De asemenea, contactul cu suprafeţe infectate (vasele din saloanele de
coafură şi cosmetică, bazinele de înot, grătarul din lemn din saune sau de pe plajă) prezintă risc de
infecţie. Onicomicozele afectează în primul rând persoanele care lucrează cu mâinile în mediu umed şi
dulce (cofetărie, bucătărie, spălătorie) şi care nu poartă mănuşi.
Cele mai multe onicomicoze se găsesc la unghiile de la picioare. Onicomicozele localizate la
nivelul unghiilor de la picioare sunt mai frecvente la persoanele cu unghii încarnate sau care îşi taie
exagerat unghiile. Încălţamintea strâmtă, sau cea care păstrează piciorul cald şi umed favorizează apariţia
onicomicozelor.
Panariţiul este o inflamaţie a ţesutului periunghial. Panariţiul este produs de cauze multiple.
Poate fi de natură infecţioasă sau cauzat de un factor iritativ (substanţe chimice, detergenţi).
Traumatismele, tăierea cuticulei sau macerarea pielii prin umezeala prelungită a degetelor pot
duce la apariţia panariţiului (copiii care îşi sug degetul pot face panariţiu
Intervenţiile asistentei medicale

Obiective Interventiile autonome şi delegate

- ia măsuri de prevenire a infecţiilor nosocomiale ;

- leziunile care s-au suprainfectat vor fi protejate cu pansament efectuat în
condiţii de perfectă asepsie, atât a tegumentelor, materialelor cât şi a mâinilor
persoanei care îl execută ;
Pacientul să nu devină
sursă de infecţii - pansamentul se va face cu blândeţe, pentru a nu distruge ţesuturile nou
nosocomiale formate prin procesul de vindecare ;
- desfacerea pansamentelor se va face blând, umezindu-le la nevoie ;
- supraveghează ca pansamentele să nu fie prea strânse, pentru a nu împiedica
circulaţia sanguină;

- multe dintre leziuni sunt determinate de hipersensibilitatea organismului faţă

de unele alimente; ca urmare, asistenta îndrumă pacientul să consume alimente
Pacientul să fie neiritante şi neexcitante;
echilibrat nutriţional,
pentru favorizarea - controlează alimentele provenite de la aparţinători;
cicatrizării leziunilor - învaţă pacientul să consume legume, făinoase, fructe şi zarzavaturi;
cutanate
- conştientizează pacientul şi familia în legătură cu rolul nociv al alcoolului,
cafelei, condimentelor, alimentelor prăjite, conservelor, afumăturilor;
 - încurajează pacientul în permanenţă (leziunile sunt supărătoare prin pruritul
pe care îl produc, prin aspectul dizgraţios prin posibilitatea de a lăsa cicatrice) ;
Pacientul să aibă o
stare de bine fizic şi - îi explică necesitatea intervenţiilor;
psihic
- prelevează produse specifice pentru investigaţii de laborator (cruste, puroi,
fire de păr, unghii).
DEFICIT DE AUTOÎNGRIJIRE
- referitor la durere, disconfort general, sistemul perceptiv sau cognitiv deteriorat, deprimare, sistem
neuromuscular modificat; starea depresivă, oboseală, slăbiciune, perturbarea imaginii de sine, neadaptare
la rol.
Mod de manifestare:
- nu poate să-şi acorde îngrijiri igienice fără ajutor, nu simte nevoia de autoîngrijire, acceptă situaţia
nouă/rolul, îi este frică de exacerbarea durerii, oboseală, slăbiciune.
- lipsa autonomiei:referitor la poziţia forţată, imobilizarea la pat, contrangeri fizice, intoleranţa la
activităţii,anxietate gravă;
- aspect murdar - neîngrijit; are nevoie de ajutor;
- dezinteres faţă de măsurile de igienă: nu se spală, nu se piaptănă, îşi neglijează sau refuză aplicarea
măsurilor/modalităţilor de îngrijiri igienice.
Obiective :
- sa se asigure curăţenia corporală şi sa învete modalităţi de păstrare a igienei;
- pacientul sa fie capabil de autoîngrijire, sa exprime acceptul de a efectua îngrijiri zilnice;
- pacientul sa îşi redobândeasca interesul pentru desfăşurarea îngrijirilor;
- pacientul sa fie ajutat în activităţile igienice, sa fie promovata curăţenia corporală sau a unei regiuni;
- pacientul sa exprime diminuarea leziunilor si a starii de disconfort;
- pacientul sa preziente tegumente, mucoase, fanere normale, curate, integre.
Interventii:
- se evalueaza capacitatile persoanei de a desfasura activitati de autoingrijire utilizand urmatoarea
scala de coduri:
0 - complet independent;
1- utilizeaza autonom mijloace adaptate;
2- are nevoie de ajutor minim;
3- este asistat partial;
4- este asistat total;
5- are nevoie total de ajutor.
- se asigura mijloace de igiena adaptate gradului de autonomie/ dependenta;
- se exploreaza obiceiurile persoanei legate de igiena;
- se planifica impreuna cu pacientul, intalniri cu alte persoane care au trecut prin situatii similare si s-au
adaptat;
Se permite pacientului sa-si exprime sentimentele de neputinta sau frustrare, la nevoie;
Se evidentiaza, se lauda progresele facute de pacient.
NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE
Definiţie:
Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a fiinţei umane pentru a fi protejată contra tuturor
agresiunilor interne sau externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Viaţa oricărui individ poate fi ameninţată la un moment dat de o suferinţă bruscă, care îl va aduce într-o
situaţie critică.
De-a lungul vieţii, oamenii sunt continuu asaltaţi de stimuli veniţi din mediul înconjurător şi anturaj.
Organismul uman este protejat contra agresiunilor de toate felurile (agenţi fizici, chimici, microbieni sau
din alte motive), pentru că posedă numeroase medii naturale ca: părul la nivelul orificiilor, secreţiile
pielii, ca obstacole de penetrare a agenţilor externi.
El este capabil să-şi menţină integritatea prin mecanismele naturale de autoapărare (rezistenta si forta
fizica ,imunitate, resurse fizice si intelectuale si de posibilitatea aplicarii masurilor si strategiilor in scop
profilactic.
Terminologie
Integritate = insusirea de a fi integru si incoruptibil; inusirea de a fi sau de a ramane intact, intreg.
Integritatea fizica include cunoasterea si aplicarea masurilor de prevenire a accidentelor, a imbolnavirilor,
a agresiunilor fizice, chimice, precum si a agresiunilor umane sau animale.
Integritatea psihica presupune folosirea metodelor de relaxare, destindere si control emotional, dar si
practicarea unui crez, obicei, religii.
Securitate = faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da
cuiva absenta oricarui pericol; protectie, aparare.
Securitatea sociala implica atat evitarea poluarii fonice, chimice, microbiene, cat si asigurarea unui mediu
salubru, a mediului de siguranta si a protectiei sociale.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii

• vârsta
Persoana adultă are abilitatea de a se proteja. Are cunoştinţe despre sine şi dezvoltarea sa.
Copilul percepe sensul pericolului şi în funcţie de ritmul dezvoltării sale mintale,
descoperă puţin câte puţin autoprotecţia contra pericolelor, până la vârsta adultă.
Factori
fizici Persoanele în vârstă prezintă diminuarea funcţiilor senzoriale şi motorii şi, în consecinţă,
trebuie să-şi ia măsuri particulare de autoapărare.
• sexul: sexul feminin determina vulnerabilitate si fragilitate;
• starea generala de sanatate;
• mecanismul de autoapărare: individul posedă mecanisme de autoapărare înnăscute
 (exemplu: termoreglarea) sau însuşite de-a lungul experienţei sale; rezistenţa la
îmbolnăviri este dată de protecţia sa imunitară naturală sau dobândită, prin crearea de
anticorpi specifici în urma unor îmbolnăviri infecţioase sau prin vaccinare;

• emoţiile şi anxietatea pot provoca la individ utilizarea mecanismelor de apărare ce permit

Factori conservarea integrităţii faţă de agresiuni de ordin psihologic;
psiho-logici • stresul: fiecare stare de stres poate influenţa adaptarea individului la toate formele de
agresiune stimulate de mecanismele de apărare;

• salubritatea mediului
Un mediu sănătos este esenţial persoanelor pentru un trai fără pericole in locuinta, la locul
de munca, in institutiile pentru copii si batrani.
Sunt necesare următoarele condiţii:
- temperatura ambiantă 18° - 24° C;
- umiditatea între 30%-60%;
- lumina - nici prea întunecoasă, nici prea luminoasă;
- zgomot - a cărui intensitate să nu depăşească 120 decibeli;
- mediul ambiant să conţină un minim de microorganisme, produse chimice, fum;
- condiţii de securitate (precauţie atunci când se folosesc aparate, obiecte care ar fi
surse de accident);
• rolul social
În funcţie de exigenţele locului de muncă şi ale muncii lor, indivizii trebuie să utilizeze
măsuri de protecţie împotriva tuturor pericolelor.
Factori
socio- Astfel, salariaţii trebuie să aibă un mediu înconjurător şi condiţii de muncă care să le
culturali permită satisfacerea nevoilor de muncă; cei cu un post cu responsabilităţi trebuie să
folosească perioada de destindere pentru a preveni stresul şi surmenajul.
• organizarea socială
Societatea prevede masuri legale care trebuie luate pentru protecţia individului contra
pericolelor; în toate societăţile sunt legiferate măsuri de prevenire a accidentelor, de
prevenire a îmbolnăvirilor; în plus, societatea se ocupă şi de bunul mers al individului pe
parcursul anilor de viaţă, prin măsurile de protecţie şi de asigurări sociale.
Aceste măsuri vizează: prevenirea îmbolnăvirilor şi menţinerea stării de sănătate, folosind
un evantai multiplu de metode de educaţie, informaţii, publicitate etc.
• clima
În funcţie de climă, individul utilizează metode de autoapărare faţă de condiţiile
nefavorabile climatice, în locuinţă sau în locurile colective.
• religia
Practicarea unor religii este o preocupare ideologică ce permite individului să-şi menţină
securitatea psihologică.
• cultura
 Măsurile de protecţie contra pericolelor sunt variate în funcţie de cultură, ele sunt reliefate
în tradiţii, fiind măsuri socio-economice ale unei societăţi.
• educaţia
Părinţii informează copilul în ceea ce priveşte măsurile de securitate ce trebuie luate în
lunga perioadă de creştere; şcoala se ocupă de educaţia copiilor, adultul socialmente este
obligat să cunoască posibilele pericole pentru a stabili măsurile de prevenire pe care să le
aplice.

Manifestări de independenţă

Măsuri de prevenire a:
- accidentelor;
Securitatea - infecţiilor;
fizică
- bolilor;
- agresiunilor, agenţilor fizici (mecanici, termici), chimici (arsuri chimice,
intoxicaţii), agresori umani, animale şi autoagresiuni (mutilări, suicid);
Stare de linişte a individului care se simte la adăpost de toate pericolele. Individul poate
realiza control liber asupra mediului înconjurător.
Măsuri:
Securitatea • metode de destindere, de relaxare şi de control al emoţiilor;
psihologică
• utilizarea mecanismelor de apărare în diferite situaţii;
• răspuns eficace şi adaptat la agent stresant;
• practicarea unui obicei, crez, religie;

•Mediu sănătos:
- salubritatea mediului;
- calitatea şi umiditatea aerului 30%-60%;
- temperatura ambiantă între 18°-24° C;
- fără poluare fonică, chimică, microbiană;
- mediu de siguranţă;
Securitatea - măsuri de protecţie socială;
socio-
culturala - mediu de siguranta impotriva agresiunilor umane;
- mediu de siguranta consolidate de masurile de protectie sociala;
- mediu de siguranta asigurat de salubritate corespunzatoare;
- locuinţa corespunzătoare limitează accidentele şi îmbolnăvirile;
•Apartenenta sociala.
•Activitatea.
•Venitul material.
 •Apartenenta religioasa.
•Educatia.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei

Pentru menţinerea unui mediu sănătos:
- educa pacientul pentru mentinerea unei locuinte corespunsatoare, a unui mediu adecvat la locul de
munca.
Locuinţa ar trebui să asigure o securitate maximă şi să deţină o serie de caracteristici obligatorii:
- să ofere spaţiu suficient şi corect împărţit (cameră de zi, dormitor, bucătărie, baie etc.);
- să fie aerisită, dar izolată termic şi uscată (lipsită de igrasie);
- să fie dotată cu apă curentă şi încălzire eficientă;
- să fie izolată fonic;
- să fie curată şi igienizată periodic;
Locul de muncă trebuie să confere aceleaşi condiţii. În cazul în care lucrează mai multe persoane într-o
încăpere, trebuie să existe spaţiu suficient pentru fiecare persoană.
- educă pacientul pentru evitarea poluării atmosferei cu praf, încărcătură microbiană prin ştergerea
umedă a mobilierului şi aerisirea încăperilor;
- îndepărtează sursele cu miros dezagreabil;
- participă la programe de propagandă şi control, de educaţie a populaţiei pentru menţinerea unui
mediu sănătos, în comunitate, unităţi de învăţământ;
Pentru prevenirea accidentelor:
- face educaţie pentru prevenirea accidentelor, verifică dacă sunt respectate normele de securitate a
muncii, normele ergonomice în unităţile cu activităţi cu risc de accidente;
- mobilierul să fie adecvat (exemplu: paturile, scaunele prea înalte pot favoriza accidente);
- mobilierul să fie astfel aşezat încât să nu devină obstacol pentru locatari;
- să prezinte protecţie la sursele de electricitate sau de gaze (prize, robineţi de gaze etc.);
- obiectele casabile şi tăioase trebuie aşezate în locuri sigure;
- explorează pericolele reale şi cele potenţiale la locul de muncă şi la domiciliu;
- instituţiile pentru copii şi bătrâni vor fi amenajate astfel încât să respecte în totalitate regulile de
securitate raportate la gradul de risc pe care îl determină vârsta subiecţilor.
Pentru prevenirea infecţiilor:
- supraveghează dacă sunt respectate normele de igienă, salubritate, dezinfecţie, dezinsecţie,
deratizare şi circuitele funcţionale;
- asigură implicarea populaţiei în aplicarea programelor pentru menţinerea şi promovarea sănătăţii;
- supraveghează starea de sănătate a populaţiei şcolare prin controale periodice; face controale
periodice persoanelor cu risc crescut la infecţie;
- organizează - efectuează imunizările obligatorii;
 II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Când nevoia de a evita pericolele nu este satisfăcută, pot surveni mai multe probleme de dependenta :
1. Vulnerabilitatea faţă de pericole.
2. Atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau amândurora.
3. Alte diagnostice de ingrijire legate de perturbarea nevoii de a evita pericolele din lista de diagnostice
de ingrijire elaborate de ANADN:
- durerea acuta si cronica;
- anxietatea;

- teama;

- alterarea imaginii corporale;

- alterarea stimei de sine;

- alterarea integritatii tesuturilor, pielii sau mucoasei bucale;

- risc de infectie, ranire, sufocare sau traumatizare;

- intoleranta la activitate;
Sursele de dificultate

- deficit senzorial;
- afectare fizică;
- durere;
Surse de
- dezechilibru metabolic;
ordin fizic
- dezechilibru electrolitic;
- surmenaj;
- saturaţie senzoro-perceptuală;

- tulburări de gândire ;
- anxietate ;

Surse de - stres ;
ordin psihic - pierdere – separaţie;
- pierderea imaginii corporale;
- situaţie de criză;

- insalubritatea mediului;

Surse de - poluare;

ordin - condiţii deficitare de muncă (absenţa măsurilor de protecţie);

sociologic - lipsa amenajărilor sanitare;
- lipsa protectiei sociale;
 - sărăcie;
- promiscuitate;

Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător, despre masurile de

cunoaşterii protectie si securitate;

1. Vulnerabilitatea fata de pericole.

Pericolul fata de infectii , accidente , boli este mare la organismele slabite , obosite , surmenate.
Surse de dificultate :
- vârsta reprezintă unul din principalii factori responsabili de accidente.
De la naştere şi până la vârsta când devine conştient de pericolele din jur, copilul trebuie supravegheat în
permanenţă pentru că este expus continuu la pericolele din jur.
Vârstnicul îşi pierde din abilitatea de a se feri de agenţii agresori din cauza încetinirii capacităţii de
reacţie, dar şi a reducerii acuităţii senzoriale.
- deficit motor:deficienţele locomotorii îngreunează deplasarea şi favorizează căderile şi lovirile.
- deprivarea senzorială poate fi congenitală (surdomutitate, cecitate vizuală etc.) sau dobândită pe
parcursul vieţii în urma unor boli sau traumatisme. Ea apare şi ca o manifestare de tip degenerativ
la persoanele vârstnice.
- durere;
- dezechilibru metabolic si electrolitic;
- tulburari de gandire;
- detresa imunitara- recunoscută ca principala cauză de apariţie a îmbolnăvirilor;
- anxietate;
- stres;
- surmenaj;
- tulburări psihice determină comportamente inadecvate protecţiei persoanelor din jur, dar şi
autoprotecţiei. Agresivitatea, detaşarea de la relitatea înconjurătoare, interpretarea eronată a unor
evenimente etc., sunt factori care conduc la apariţia riscului crescut de incidente şi accidente;
- insalubritatea mediului , poluare;
- saracie;
- conditie deficitara de munca;
- insuficienta cunoastere de sine , a altora si a mediului inconjurator;
Manifestari de dependenta :
- scaderea rezistentei organismului;
- stare depresiva;
- risc de infectii;
- risc de aparitie a fatigabilitatii;
- neatentia;
 - leziuni ale tegumentului;
- deshidratarea;
- manifestari pulmonare , ale aparatului cardiovascular , din partea S.N.C;
- surmenaj = slabire fizica excesiva care influenteaza organismul;
- fatigabilitate = slabire fizica , lipsa de forta;
- acte antisociale (crima , automutilare mergand pana la sinucidere).
Interventiile asistentei medicale
Obiective Interventii autonome si delegate

Pacientul sa fie in - asistenta ia masuri pentru asigurarea conditiilor de mediu;

siguranta fara
- asigura pozitia fiziologica si transportul adecvat starii generale a
accidente si
pacientului( in siguranta);
infectii permanent
- amplaseaza pacientul in salon , in functie de starea sa , afectiune si
Pacientul sa nu fie
receptivitatea lui;
vulnerabil fata de
pericole - ia masuri de prevenire a transmiterii infectiilor;
- alege procedurile de investigatie si tratament cu risc minim de
infectie;
- aplica masuri de profilaxie nespecifica si specifica;
- informeaza si lamureste pacientul asupra necesitatii respectarii
masurilor de protectie impotriva accidentelor;
- asigura o dieta adecvata, cu surplus de legume si fructe pentru
cresterea rezistentei organismului;
- participa la examinarea bolnavului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si urmareste efectul
acesteia;

Paccientul sa fie - favorizeaza adaptarea pacientului la conditiile de spital;

echilibrat psihic
- comunica cu pacientul si-l lamureste asupra starii sale;
cat mai curand
- raspunde la intrebarile pacientului si faciliteaza mentinerea
increderii in echipa de ingrijire;
- asigura intimitatea pacientului;
- incurajeaza pacientul sa-si exprime sentimentele, ideile,
necesitatile;
- invata pacientul tehnici de relaxare ;
- creaza conditii de lecturare , activitati, etc;
- asigura legatura pacientului cu familia;
- supravegheaza pacientul si urmareste efectul terapiei;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si urmareste efectul
 acesteia.
- participa la reintegrarea pacientului in societate.

2. Atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau amândurora

a) Atingerea integrităţii fizice
Surse de dificultate:
Fizice:
- accidente prin răniri, traumatisme datorită lipsei măsurilor de protecţie şi de prevenire (accidente la locul
de muncă, accidente rutiere, accidente casnice, etc.);
- contaminări chimice şi radioactive prin expunere la mediu fără echipament de protecţie sau accidente
nucleare;
- afectare tegumentară prin manipulare de substanţe iritante, agenţi termici sau în cazul (mai ales) copiilor
datorită neglijenţei şi neatenţiei supraveghetorilor, arsuri, opărit, ingestie de substanţe caustice, etc.
- mutilare fizică prin risc profesional (pompieri, genişti, cascadori, etc.) automutilare şi tentative de
sinucidere;
- muşcăturile provenite de la agresori umani, animale, reptile;
- îmbătrânire cu apariţia handicapurilor fizice:
-deficit senzorial (auz, vedere);
-deficit de mobilizare;
- durerea;
- dezechilibru metabolic;
- dezechilibru electrolitic;
- deficit de autoîngrijire;
- dependenţă fizică;
- îmbătrânire cu scăderea capacităţii de apărare a organismului:
-creşterea vulnerabilităţii la boli;
- efect neasteptat, nedorit al terapiei medicale;
- consumul neadecvat de medicamente poate afecta anumite organe sau sisteme la nivelul absorbţiei,
metabolizării şi eliminării; poate induce reacţii de dependenţă, somnolenţă, agitaţie, pierdere de echilibru,
pierderea conştientei;
- excesul de efort fizic prin muncă sau exerciţii fizice predispune organismul la oboseală, surmenaj,
crescând riscul de accidentare şi lezare a integrităţii fizice;
Psihologice: anxietate, stres, neliniste, tulburari de gandire.
Sociologice:
- mediul fizic inadecvat, mediul psihosocial inadecvat;
- condiţii deficitare de muncă;
- lipsa unui venit sigur;
- absenţa contactelor sociale;
- lipsa de educaţie şi cultură;
- insalubritatea mediului, poluarea constituie factorii determinanţi pentru apariţia accidentelor, bolilor,
contaminărilor;
- lipsa amenajărilor, izolarea, dependenţa şi suportul insuficient acordat de societatea în care trăieşte
individul îl expune la insecuritate şi lipsa îngrijirilor preventive şi curative;
- actele de agresiune verbală, fizică, abandonul de către familie şi prieteni produc fiinţei umane pierderea
încrederii în sine, daune fizice, psihice şi sociale;
- consumul abuziv de medicamente şi alcool modifică personalitatea individului, comportamentul,
randamentul fizic şi intelectual cu prejudicii directe asupra vieţii socioculturale şi integrităţii sale fizice;
- lipsa profilului de toleranţă, siguranţă şi a resurselor de trai induce individului permanentă stare de
expunere la pericole potenţiale, simptome depresive şi neapartenenţa socio-culturală;
- lipsa activităţilor sociale, neintegrarea socială, lipsa motivaţiei şi a resurselor afectează individul
determinând comportament antisocial, tendinţă la automutilare şi tentative de suicid.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător, despre masurile
de protectie si securitate.
Manifestari de dependenta :
- semnele inflamaţiei:
- durere;
- roşeaţă locala a regiunii respective;
- tumefacţie;
- limitarea mişcării segmentului afectat;
- căldură locală;
Obiective/ interventii:
1.Pacientul sa fie echilibrat fizic.
Interventiile asistentei medicale:
- evalueaza gradul de afectare fizica;
- asigura mediu securizant si de protectie;
- asigura o pozitie fiziologica in pat;
- mobilizeaza pacientul si-i asigura transportul;
- supravegheaza starea generala;
- respecta masurile de asepsie/ antisepsie;
- efectueaza pansamentul plagii;
- ajuta si suplineste pacientul in satisfacerea nevoilor organismului;
- determina pacientul sa participe la luarea deciziilor privind ingrijirile;
- administreaza tratamentul medicamentos , la indicatia medicului;
 2. Pacientul sa aiba siguranta psihica in termen de……………….
Interventiile asistentei medicale:
- Asigura si mentine un mediu de protectie psihica adecvat starii de boala a pacientului;
- aplica tehnici de psihoterapie adecvata;
- foloseste metode de relaxare pasiva (masaj , muzica).
- incurajeaza pacientul sa comunice cu cei din jur , sa-si exprime emotiile , nevoile, frica , opiniile;
- raspunde la intrebarile pacientului si faciliteaza mentinerea increderii in echipa de ingrijire;
- asigura legatura pacientului cu familia;
- invata pacientul sa foloseasca mijloacele de autoaparare;

b)Atingerea integrităţii psihologice

- pierderea respectului de sine, a imaginii, afectarea potenţialului intelectual au efect direct asupra propriei
securităţi modificând capacitatea de autoprotecţie şi instituirea măsurilor individuale corespunzătoare;
Principalele cauze de ordin psihic pentru expunerea la pericole sunt:
- emoţiile, anxietatea, teama, stresul, depresiile, singurătatea, pierderea speranţelor;
- tulburări intelectuale, tulburări psiho-motorii, tulburări psihice;
- alté tulburări organice (ex: tulburări de activitate sexuală);
Adams şi Hurwitz au grupat cele mai importante tulburări astfel:
- tulburări psihice:
-depresie, anxietate, frică, pierderea iniţiativei;
- tulburări intelectuale:
-amnezie, lipsa perseverenţei;
-scăderea puterii de înţelegere, scăderea capacităţii de judecată;
- tulburări psiho-motorii:
-agitaţie, apatie, confuzie, refuz la orice ofertă, stări delirante;
- alte tulburări psihice:
-agnozia (incapacitatea de a recunoaşte corect obiectele - pacient fără tulburări senzoriale);
-apraxia (incapacitatea de a executa corect gesturile - pacient fără tulburări motorii;
- tulburări de schemă corporală;
-anomalii proporţionale;
-neglijarea membrelor paralizate;
- pierderea personalitatii;
- tulburări de comportament (agresiv faţă de cei din jur);
- pacientul refuză orice colaborare, devine negativist;
- pacientul prezintă tulburări de orientare temporo-spaţială;
Manifestari de dependenta:
- agresivitate;
- acte antisociale;
- insecuritate psihologica;
- agitaie;
- neliniste;
- agresivitate;
- neincredere;
- frica;
- idei de suicid;
Atitudini, intervenţii ale asistentei medicale:
- îndepărtăm obiectele traumatizante din jurul pacientului cu agitaţie psiho-motorie;
- pentru a evita rănirea pacientului în caz de crize convulsive îl scoatem din mediul periculos; la nevoie
recurgem la imobilizarea (nu forţată) a pacientului;
- combatem starea confuzională şi dezorientarea pacientului şi asigurăm supraveghere permanentă;
- nu îndepărtăm sau eliminăm obiectele care pot asigura pacientului ameliorarea funcţiilor senzoriale:
ochelari, proteze auditive, etc.
- asigurăm în caz de necesitate accesibilitatea pacientului la baston,carje, cadru de mers, fotoliu rulant;
- administrăm personal medicaţia orală pentru a evita confuzia, erorile, interacţiunile dintre medicamente;
- efectuăm administrarea parenterală a medicamentelor respectând riguros dozele prescrise, modul, orarul
de administrare, normele de sterilizare şi asepsie;
- efectuăm perfuziile, transfuziile, sondajele, clismele cu un grad înalt de profesionalism şi supraveghem
pacientul pentru eventualele reacţii post-intervenţie;
- pregătim fizic şi psihic pacientul pentru orice fel de examinare, intervenţie şi tratament;
- instituim toate măsurile necesare pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale;
- asigurăm integritatea psihică a pacientului:
-respectăm dorinţele şi intimitatea pacientului;
-evităm comportamentul distant, agresiv verbal şi de tragere la răspundere a pacientului în cazul
eventualelor reţineri ale acestuia în faţa manoperelor de recoltare, repartizare în salon, distribuirea mesei,
feluri de mâncare, tratament şi investigaţii;
-instaurăm un climat de încredere şi speranţă în terapia medicală şi personal;
-diminuăm stările emoţionale şi sentimentele de teamă, nelinişte prin explicaţii profesionale şi redarea
speranţei;
-încurajăm vizitele familiei şi prietenilor ce pot asigura un suport moral benefic pentru pacient;
-interzicem stările conflictuale între pacient şi rude;
-reducem stresul şi anxietatea pacientului prin informaţii şi eliminarea sentimentelor de inutilitate,
neputinţă, devalorizare;
-satisfacem preocupările intelectuale ale pacientului;
-stimulăm interesul intelectual al pacientului;
-educăm pacientul prin psihoterapie adecvată;
-indiferent de cauza care a produs starea de agitaţie a pacientului, acesta trebuie făcut inofensiv pentru a
nu pune în pericol siguranţa propriei persoane cât şi a celor din jur;
-supraveghem atent comportamentul pacientului;
- la indicaţia medicului administrăm sedative, tranchilizante, hipnotice, etc.
- educăm pacientul şi familia pentru:
-înlăturarea sentimentului de dependenţă pentru îngrijire;
-instaurarea unui climat de apropiere şi empatie;
-înlăturarea sentimentelor de devalorizare şi neputinţă;
-evitarea consumului abuziv de medicamente;
-redarea speranţei în recuperare şi însănătoşire;
-înlăturarea factorilor de stres şi a afectării imaginii de sine;
-respectarea regimului alimentar, terapeutic şi de viaţa impus de afecţiune;
-acceptarea bolii şi adaptarea pentru precauţiile de izolare;
-comunicarea nevoilor şi complicaţiilor survenite pe parcurs;
-evitarea exagerărilor în precauţiile de contact;
-evitarea izolării şi singurătăţii;
-evitarea exagerării handicapului funcţional;
-menţinerea încurajărilor pentru activităţile duse la bun sfârşit de către pacient;
-planificarea de activităţi de rutină şi recreative;
-menţinerea metodelor de reeducare activă;
-continuarea activităţilor sociale sau profesionale;
-reintegrare socială şi profesională conform stării de sănătate şi posibilitate fizico-psihică;
-depunerea eforturilor fizice în mod gradat, treptat cu autoevaluare pentru capacitate şi rezistenţă;
-în cazul afecţiunilor cronice explicăm pacientului şi familiei cu răbdare, competentă că este vorba de o
afecţiune în care poate avea o activitate îndelungată şi o viaţă relativ normală = ergoterapie şi reinserţie
socială.
NEVOIA A SE OCUPA DE PROPRIA REALIZARE
Definiţie:
A te preocupa în scopul realizării este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activităţi care-i permit
satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalţi.
Acţiunile pe care le înfăptuieşte îi permit să-şi dezvolte simţul creator şi să-şi folosească potenţialul la
maxim.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Fiinţa umană simte dorinţa de a înfăptui lucruri care corespund idealurilor sale.
Relaţiile necorespunzătoare între cei care lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau şef - subaltern pot
genera starea de devalorizare, inutilitate, deoarece individul are nevoie de consideraţie, dragoste, stimă şi
respect reciproc în activitatea pe care o desfăşoară.
Capacitatea individului de a se realiza este unică şi necesară pe tot parcursul vieţii.
Unii au nevoie de sprijinul altora, pentru a se pune în valoare, în timp ce altii pot să aprecieze just criticile
şi să regăsească resursele necesare pentru a se realiza.
Munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire a omului pentru a nu deveni o povară, ci o
plăcere.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

•Vârsta şi creşterea
Activitatea dominantă a copilului este jocul. Acesta permite copilului să se dezvolte, să
cunoască mai adânc lumea înconjurătoare şi să se integreze în societate. Prin joc el
reuşeşte să cunoască. Jocul influenţează toate aspectele dezvoltării copilului, percepţie,
memorie, imaginaţie, gândire, sentimente, interese, voinţă. Se practică jocuri colective,
jocuri în care apar conducători şi conduşi şi care dau posibilitatea de afirmare.
Preadolescenta este vârsta când însemnate sunt relaţiile lui cu societatea. Activitatea
dominantă este învăţătura, dar copilul preadolescent participă şi la jocuri. Sunt preferate
jocurile de echipă, de întrecere, care cer inventivitate, dârzenie, dăruire.
Specifică vârstei este imaginaţia creatoare ca formă de afirmare a personalităţii proprii.
Conştiinţa de sine se afirmă puternic, începe să cunoască, observând pe alţii şi
comparându-se cu ei. Este mai critic faţă de altii decât faţă de sine.
Factori Adolescenţa - experienţa, nivelul intelectual şi experienţa
biologici
socială permit o mai mare independenţă în atingerea şi conducerea unor activităţi, dar şi
responsabilităţi pentru faptele săvârşite. Adolescenţa este vârsta formării unui ideal în
viaţă, a proiectării personalităţii adolescentului în viitor; el este capabil să lupte pentru
realizarea acestora. Se autoapreciază mai corect, începe să suporte criticile, să ţină cont de
punctul de vedere al altora.
Maturitatea - adultul, care joacă mai multe roluri în societate, este pus în valoare pe
măsura alegerii acestora şi a satisfacţiei pe care aceste roluri le dau aspiraţiilor lui.
Interesul şi pasiunea faţă de muncă, atingerea scopului propus, reprezintă un puternic
factor de bucurie.
Persoanele în vârstă pot, de asemenea, să-şi pună în valoare activităţile pe care le
înfăptuiesc conform gusturilor şi posibilităţilor fizice, folosind experienţa acumulată. Este
unul din cei mai importanţi factori ai longevităţii.
• Constituţia şi capacităţile fizice.
 Indivizii trebuie să-şi aleagă activităţile care să le permită să se realizeze în concordanţă cu
constituţia şi capacităţile fizice, încredinţarea unor mari răspunderi sau activităţi ce solicită
eforturi deosebite unor persoane nepotrivite pentru astfel de sarcini, le copleşesc şi este
cauza majoră a oboselii fizice şi nervoase.
• Emoţiile.

Psihologici Apar în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară individul şi presupun evaluarea, acordarea
de semnificaţie valorică activităţilor desfăşurate. Bucuria, entuziasmul, speranţa, plăcerea
şi bunăstarea influenţează satisfacerea acestor nevoi.

• Cultura.
în funcţie de cultură, indivizii îşi aleg o profesie care să le permită afirmarea prin folosirea
cunoştinţelor acumulate.

Sociologici • Rolurile sociale.

Individul are libertatea alegerii studiilor şi a muncii sale, se poate realiza deplin în funcţie
de normele sociale. De asemenea, individul se realizează în funcţie de rolurile pe care le
joacă în societate pe măsura pregătirii sale, a voinţei şi a dorinţei de a-şi asigura
menţinerea acestor roluri.

Manifestări de independenţă

Autonomia -funcţionarea optimă a mecanismelor fiziologice, în raport cu tipul constituţional;

-activitatea optimă a funcţiilor fiziologice în raport cu constituţia individului;
-dezvoltarea armonioasă, integritatea fizică şi psihică permit optarea pentru orice
gen de activitate şi îndeplinirea rolurilor sociale;
Manifestări de - manifestarea bucuriei şi a fericirii;
satisfacţie
- activitatea pozitivă (stările de satisfacţie, mulţumire, bucurie, entuziasm,
dragoste, caritate) este de obicei creatoare, sursa sănătăţii organice şi
psihice, deoarece se asociază cu creşterea energiei vitale, cu crearea unei
atmosfere de destindere;

Autocritica - tendinţa de a lua hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, ca formă de exprimare a

independenţei voinţei, se conjugă cu adoptarea unei atitudini critice faţă de ideile şi
acţiunile proprii şi cu receptivitatea faţă de opiniile celor din jur.

Luarea de decizii - rapiditatea cu care persoana deliberează într-o situaţie complexă şi urgentă şi
adoptă hotărârea cea mai potrivită;

Stima de sine - aprecierea obiectivă a capacităţilor, a trăsăturilor caracteriale predominante prin

comparaţie cu alţii; o trăsătură a cunoaşterii de sine este demnitatea; demnitatea
înseamnă conştiinţa propriei valori în condiţiile respectului faţă de alţii, a
neacceptării înjosirii şi a puterii de a adopta decizii;

Imaginea de sine - este satisfăcut de imaginea sa, se consideră în stare de sănătate;

pozitiva - la copii apar comportamente legate de stadiul de dezvoltare şi
comportamente faţă de un succes şcolar, în timpul unei activităţi operative,
în timpul unor servicii făcute altora;

Conceptul de sine - este conştient de valoarea şi capacitatea sa; -

imaginea de sine;
Valorizarea - la adulţi se dezvoltă comportamente legate de munca prestată, valorizarea prin
propriei munci muncă, participarea la luarea deciziilor, satisfacţia faţă de recunoaşterea activitătii
de către superiori, faţă de condiţiile de lucru, promovarea, ambiţia, motivaţia.
Stăpânirea diferitelor roluri sociale: valorizarea faţă de aceste roluri, valorizarea
faţă de împlinirea sarcinilor;

Comportamentul • Copilul
(legat de stadiul Mulţumire faţă de un succes şcolar.
de dezvoltare)
- Aprecierile pe care le fac învăţătorul/profesorul, părinţii, colegii asupra muncii lui
îi provoacă emoţii puternice de bucurie şi satisfacţie şi-i stimulează voinţa de a se
afirma;
Activităţi sportive:
- inventivitate, dârzenie, dăruire pentru reuşita echipei;
Activitate pe plan social, familial:
- îşi dă seama că munca depusă este importantă, o îndeplineşte cu seriozitate,
răspundere ;
• Adulţi pi persoane în vârstă.
Dragoste faţă de muncă:
- interesul faţă de muncă, dăruirea influenţează calitatea muncii şi capacitatea de a
muncii ;
Aprecierea muncii:
- munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire, să fie în echilibru
cu capacitatea individului. Bucuria rodului muncii, aprecierea colectivului şi
condiţiile de lucru corespunzătoare - respectarea tuturor normelor igienice,
aparatura corespunzătoare, colectiv în care predomină relaţiile de ajutor, respectul
reciproc - sunt factori care stimulează activitatea ;

Ambiţia - dorinţa arzătoare de a realiza cât mal mult în activitatea depusă;

Motivaţia - totalitatea motivelor care-l determină să efectueze activităţi prin care să se

realizeze;

Roluri sociale - stăpânirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să
determine satisfacţia realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul de
muncă, în societate);
- apartenenţa la un grup social;

Folosirea timpului - ocupaţie individuală care permite satisfacerea nevoii;

liber
- exprimata prin apartenenţa la o grupare socială (culturală, sportivă, politică etc.)
dau posibilitatea de a folosi propriile credinţe şi valori în preocupări plăcute şi utile;

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Lipsa autonomiei persoanei duce la apariţia uneia din cele două probleme de dependenţă: devalorizarea
sau neputinţa.
 Devalorizarea este perceperea negativă a valorii şi a comportamentelor proprii.
Indivizii caută să acţioneze în corelaţie cu mediul înconjurător natural şi social care răspunde
valorilor lor.
Dacă o persoană are o imagine de sine modificată, ea percepe mediul înconjurător ca ostil, se simte
blocată, ameninţată şi devalorizată, deoarece mediul şi anturajul nu răspund sau nu corespund cu valorile
şi dorinţele individului.
Surse de dificultate
Surse de ordin Sursa

- diminuarea unei funcţii, handicap, lipsa de control a sfincterelor, neajuns

Fizic
fizic, obstacol pentru mişcări, durere;

- tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii de

Psihologic
sine, pierdere - separare, situaţia de criză ;

- eşec profesional, conflict profesional, condiţie socială, legi şi

Sociologic reglementări în dezacord cu valorile individului, lipsa de cunoştinţe: insuficienta
cunoaştere de sine, a altora, a mediului;
Manifestări de dependenţă

Sentiment de inferioritate - pacientul nu poate accepta noua stare în care se găseşte, modul
şi de pierdere a imaginii cum arată, înfăţişarea sa;
de sine

Dificultatea în a participa - starea de dependenţă în care se află nu-i permite participarea la

la activităţi obişnuite sau activităţi;
noi

Descurajare, depresie - stare sufletească de tristeţe asociată cu nemulţumire ;

Sentimente de izolare, de - îndepărtarea din colectiv, nefolosirea în diverse activităţi;
inutilitate, de respingere

Incapacitatea de a trece - nu poate depăşi anumite momente critice care i-au diminuat
peste dificultăţi încrederea în sine;

Somnolenţă, pasivitate - senzaţie de somn, indiferenţă la ce se întâmplă în jurul său ;

Agresivitate - comportament provocator pus mereu pe ceartă;

Diminuarea - pacientul nu consideră necesar să efectueze activităţi, este

dezinteresat, neatent;
motivaţiei,
interesului, concentrării

Incapacitatea de a face - starea de dependenţă fizică, psihică sau socială nu-i permite
ceea ce preferă să facă pacientului efectuarea activităţilor preferate;

Disperare - starea de deznădejde, dezolare, suferinţă deosebită;

Obsedare de - pacientul este preocupat în permanenţă de problemele sale, care

au prioritate faţă de activitatea depusă, în vederea realizării;
problemele
sale

Pacient cu sentiment de devalorizare

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să fie - ascultă activ pacientul pentru a-i permite să-şi exprime sentimentele
conştient de privind dificultatea de a se realiza;
propria sa valoare
- ajută pacientul să identifice motivele comportamentului său; apreciază
şi competenţă
posibilităţile fizice şi intelectuale;
- sesizează orice formă de interes pentru o anumită activitate şi-l
antrenează în desfăşurarea ei;
- îndrumă spre acele activităţi care sunt atractive pentru pacient şi totodată
utile;
- observă şi notează orice schimbare în comportamentul pacientului
(depresie, satisfacţie);
- aplică tehnicile de îngrijire adaptate nevoilor pacientului;
- identifică cu pacientul factorii care o împiedica să se realizeze: familia,
limite economice, starea de sănătate;

Pacientul să-şi - cunoaşte aspiraţiile, sentimentele, interesele şi capacităţile pacientului;

recapete interesul
- îl ajută în reevaluarea capacităţilor şi aspiraţiilor sale;
faţă de sine şi de
alţii - îl susţine în stabilirea unor proiecte;
- ajută pacientul să se adapteze la noul rol pe care îl are sau la statutul său;
- îl ajută să realizeze o percepere justă a realităţii, să se integreze în
colectiv;
- observă reacţiile de satisfacţie sau de nemulţumire ale pacientului;
- explică necesitatea cunoaşterii mediului în care trăieşte şi a celor din jur;
2.Neputinţa
= percepţia individului asupra lipsei de control a evenimentelor într-o situaţie dată.
Manifestări de dependenţă

- incapacitatea pacientului de a da dovadă de comportamente adecvate faţă

de rolurile profesionale alese sau impuse;
Conflict personal
- se datorează conflictului dintre valorile individului şi normele sociale sau
starea de sănătate;

- nu realizează sarcinile obligatorii impuse, care sunt legate de rolul

Eşec profesional
profesional pe care l-a ales sau i s-a impus;

Dificultate în a lua - pacientul nu poate lua deciziile cele mai potrivite în timp util, nu poate
decizii şi a controla cunoaşte şi corela evenimentele;
evenimentele

Apatie - prezintă lipsă de interes faţă de activitatea impusă sau aleasă ;

Resemnare, - renunţă la activitatea sau funcţia pe care o deţine şi se complace în această
situaţie ;
supunere

Docilitatea - se supune cu uşurinţă unor decizii care nu-i aparţin;

Agresivitate - caută prilej de ceartă în permanenţă, este provocator faţă de colectiv ;

- consideră că mersul lucrurilor în viaţă au fost influenţate în mod
Fatalitatea
prestabilit de o forţă supremă; consecinţele sunt de neînlăturat, inevitabile;

Lipsa de ambiţie - nu mai doreşte să-şi atingă scopul, să realizeze ceva anume;

- stare de enervare, de iritare pe care pacientul o are în permanenţă sau

Agasare
periodic;

Tristeţe - stare sufletească apăsătoare, însoţită de mâhnire, amărăciune;

Sentiment de - stare de dezavantaj pe care pacientul o percepe în comparaţie cu ceilalţi.

inferioritate

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu sentiment de neputinţă

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

- identifică, prin observaţie şi conversaţie cu pacientul, cauza neputinţei sale şi

situaţiile care îi provoacă sentimentul de inutilitate;
- câştigă încrederea pacientului prin modul său de comportament şi prin discuţiile
purtate;
Pacientul să- - îl ajută în cunoaşterea şi reevaluarea capacităţilor sale;
şi recapete
încrederea şi - îl consultă în planificarea activităţilor propuse;
stima de sine - informează pacientul asupra dreptului său de a lua decizii care îl privesc;
- observă reacţiile pacientului la luarea deciziilor;
- îl convinge de importanţa lor şi de responsabilitatea ce-i revine .

- orientează pacientul spre alte activităţi decât cele anterioare în raport cu

capacităţile sale;
Pacientul să
- ajută pacientul în recuperarea fizică, psihică pentru reducerea handicapurilor şi
poată realiza
obţinerea independenţei;
şi aprecia
obiectiv - ajută pacientul să cunoască şi să-şi însuşească criteriile de control care-l ajută în
activităţile aprecierea activităţii sale zilnice, a obiectivelor realizate, a idealurilor sale;
sale
- observă obiectivitatea aprecierilor pacientului;
- notează orice modificare în comportamentul sau starea pacientului.
Rolul asistentei în promovarea unui concept pozitiv despre sine

-reprezintă percepţia subiectivă pe care o are o persoană despre ea însăşi din punct de vedere
Conceptul de fizic, emoţional şi social;
sine
-se exprimă prin comportament, cuvinte, sentimente ;
 -identitatea- se referă la unicitatea individului, obţinută în timpul fazei de socializare;
Componentele -imaginea corporală- este imaginea pe care un individ şi-o face despre propriul corp;
conceptului
despre sine -stima de sine- este aprecierea valorii personale;
-performanţa rolului -este comportamentul prin care o persoană participă la un grup social;
-identitatea:
- probleme sexuale;
- alcool, droguri;
- viol;
- agresiune;
- spitalizare;
- separarea familială;
- imaginea corporală:
- alterarea funcţiilor senzoriale şi motrice;
- pierderea unui organ sau a unei funcţii;
Factori care
- obezitatea;
afectează
componentele - prezenţa unei cicatrice;
conceptului
- stima de sine:
despre sine
- incapacitate de satisfacere a nevoilor;
- eşecuri repetate;
- dependenţa de alţii;
- neglijenţa familiei, prietenilor, colegilor;
- viol,
- agresiune;
- performanţa rolului;
- incapacitatea de a îndeplini un rol;
- izolare socială forţată;
- interdicţia de a îndeplini un rol pentru care eşti pregătit;

- evită conversaţia şi interacţiunea cu alţii;

- are aspect neîngrijit;
Reacţia
pacientului cu - îşi găseşte refugiu în alcool, droguri, fumat excesiv este indecis;
un concept de - nu poate să-şi rezolve problemele;
sine perturbat
- îşi ascunde unele părţi ale corpului;
- exprimă critici severe faţă de sine şi faţă de alţii;
 - prezintă anxietate, teamă, disperare;
- manifestă ostilitate, mânie, furie;
- se considera un ratat;
- are impresia că este neglijat de cei din jur;
- îşi exprimă lipsa de încredere faţă de personalul ce-l îngrijeşte;

a) stabilirea unei relaţii terapeutice

- manifestarea unui interes susţinut faţă de pacient şi o atitudine înţelegătoare;
- ascultarea pacientului cu atenţie, arătându-i că are timp pentru el;
- respectarea pacientului;
- abordarea de subiecte care-l privesc;
b) ajutarea pacientului în definirea conceptului de sine
- i se vor adresa întrebări pentru a afla modul în care
pacientul se percepe
Exemple:
- Ce faceţi mai bine?
- Ce talente aveţi?
- Cât de uşor vă exprimaţi opinia când este diferită de a celorlalţi?
- Ce părere aveţi despre profesia dumneavoastră?
Intervenţii- - Vă simţiţi apreciat?
execuţie
- Care este idealul dumneavoastră?
- Ce responsabilităţi aveţi în familie? etc.
- va fi încurajat să-şi exprime sentimentele ;
- va fi ajutat să descrie modul cum percepe el raporturile cu alţii ;
c) ajutarea pacientului de a se adapta la rolul de bolnav
- îl încurajează să-şi privească rana şi să utilizeze aparatele auxiliare (baston, cârjă,
cadru) ;
d) menţinerea identităţii pacientului;
- i se permite folosirea obiectelor şi lucrurilor personale la care ţine mult;
e) ajutarea pacientului în regăsirea unui concept de sine pozitiv constă în:
- a-l învăţa autoîngrijiri adaptate lui;
- a-l încuraja să afirme „eu pot";
- a-l incita sa aiba iniţiativă în materie de autoîngrijiri şi readaptare;
- a-l încuraja în menţinerea unui aspect fizic plăcut şi îngrijit (sa se coafeze, să se radă
 etc.);
- a face bilanţul progreselor sale efectuând împreună evaluările;
- a-i aprecia progresele făcute;
- a-l încuraja să-şi identifice resursele, pentru schimbarea comportamentului (interes
pentru activităţi artistice, sportive, estetice, organizatorice etc.);
- a nu manifesta dezgust sau repulsie faţă de aspectul pacientului;
- a nu-l judeca sau critica în timpul acordării îngrijirilor;
- a-i respecta intimitatea;
- a încuraja familia să-i acorde suportul de care are nevoie şi să accepte schimbarea
dinamicii familiale;
- asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă ;

■ DE REŢINUT:
-este important să se planifice activităţi pe care pacientul să le poată îndeplini ;
-sarcinile nu trebuie să fie dificile, pentru că este de preferat un succes mic, decât riscul unui eşec într-o
sarcină importantă ;
-sarcinile să aibă dificultăţi progresive, pentru atingerea obiectivului -schimbările să se facă gradat, pentru
a da pacientului timp suficient să se adapteze şi să evite compromiterea, din nou, a conceptului despre
sine ;
- intervenţiile trebuie să se bazeze pe principiul că pacientul trebuie mai întâi să ia cunoştinţă de
problemele şi agenţii stresanţi care-l asaltează şi apoi să le înţeleagă şi să acţioneze pentru a le depăşi;
- Intervenţiile asistentei medicaletrebuie să interacţioneze cu pacientul şi familia acestuia.
NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI Şl VALORI
Definiţie:
A acţiona conform propriilor convingeri/credinţe şi valori este o necesitate a individului de a face/exprima
gesturi, acte conforme formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, de urmare a unei ideologii.
Religia, convingerile, sistemul de valori pe care individul le-a interiorizat sub influenţa factorilor sociali,
determină modul său de viaţă. Fiecare set de valori cuprinde anumite atitudini şi conduce la promovarea
anumitor activităţi şi comportamente. Influenţele culturale reprezintă pentru fiecare persoană un puternic
factor motivant (activator sau restrictiv) pe parcursul întregii vieţi.
Convingerile sunt puncte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre situaţiile pe care le
considerăm adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale, nu bazate pe fapte, interiorizate în structurile
noastre mentale prin influenţa factorilor externi, de obicei educaţionali, dar şi ca urmare a unor experienţe
trecute.
Convingerile noastre se reflectă sub forma atitudinilor-valori. În funcţie de aceste valori, pe tot parcursul
vieţii, luăm tot timpul decizii care ne afectează existenţa.
Exemple de valori: generozitate, altruism, responsabilitate, respect, bună-cuviinţă, onestitate,
sinceritate, seriozitate etc.
Valorile sunt mai abstracte decât convingerile şi mai profunde. Ele constituie suportul moral al
personalităţii individului. Sunt dobândite prin influenţa mediului socio-cultural şi devin foarte puternice.
Încălcarea convingerilor şi valorilor personale determină disconfort psihic maxim. Uneori, convingerile şi
atitudinile-valoare împiedică indivizii să ia decizii raţionale. De exemplu, o persoană care crede că
homosexualitatea este “un păcat de moarte”, va avea atitudini ostile faţă de comunitatea gay.
Valorile ne racordează întreaga personalitate la viaţa cotidiană.
Fiecare are o ierarhie proprie a valorilor deţinute, iar această ierarhie este unică pentru fiecare individ. În
funcţie de priorităţi, individul acţionează şi îşi rezolvă problemele. Valorile sociale nu se nasc odată cu
individul. Formarea atitudinilor de valoare şi a sistemelor de valoare reprezintă o parte organică a
procesului de socializare. Socializarea este un proces de continuă interacţiune şi adaptare socială prin care
se asimilează sistemul de valori al comunităţii şi devine sistem de valori propriu fiecărui individ. Sistemul
de valori este un sistem normativ.
Valorile, ca şi concept prezintă generalitate şi centralitate în universul spiritual al societăţii şi în
structura personalităţii umane şi se regăsesc ca standarde (criterii evaluative) ale acţiunilor umane, vectori
motivaţionali care determină şi orientează acţiunea. Au caracter conştient, intenţional, în sensul de
adeziune la ceea ce se doreşte în sistem.
Valorile nu pot fi identificate cu nevoile şi trebuinţele umane. Ele apar ca o reprezentare în plan
mental a nevoilor, ca o sinteză a trebuinţelor personale cu cele sociale. Valorile ocupă un loc central în
configuraţia personalităţii umane şi ghidează deopotrivă atitudinile, judecăţile şi acţiunile oamenilor. Ele
determină procesele de apărare şi manifestare a eului, imaginea şi stima de sine. Valorile, ca principii
generale despre ceea ce este de dorit, se transcriu în norme şi atitudini, iar atitudinile se specifică şi se
exprimă în opinii. Astfel, se poate considera că şi profilul axiologic al indivizilor se bazează pe sistemul
de valori încorporat prin socializare.
I. INDEPENDENTA IN SATISFACEREA NEVOII
Nu există fiinţă umană izolată. Ea este în interacţiune constantă cu ceilalţti indivizi, membri ai societăţii,
şi cu viaţa cosmică\ sau Fiinţa supremă/absolută.
Această interacţiune scoate în evidenţă experienţa vieţii lor, convingerile, credinţele şi valorile propriei
fiinţe şi, pe de altă parte, dezvoltarea personalităţii.
Căutarea unei concepţii unificatoare despre lume, care să ne ajute să vedem viaţa în ansamblu şi să găsim
o semnificaţie în fiecare parte a ei este la fel de veche precum omenirea. Acest rol l-au jucat religiile
antice, precum şi credinţele cu o orientare teologică din timpurile ulterioare. Antropologii constată că şi în
culturile contemporane primitive există concepţii despre lume, prin care se interpretează experienţele
oamenilor şi le sunt ghidate activităţile.
Cultura apuseană a fost, de asemenea, influenţată într-o asemenea măsură de ştiinţă şi de tehnologie, încât
unii afirmă, în prezent, că noi deţinem o concepţie ştiinţifică sau tehnologică despre lume: ştiinţa şi
utilizările ei ne conturează modul de a gândi şi dau o nouă dimensiune vieţii noastre.
Căutarea perenă a unei concepţii despre lume este o căutare a unei vieţi care să fie mai degrabă bună
decât rea, o căutare a unui scop al existenţei, spre a acoperi un gol, o căutare a ceva care promite mai
curând speranţă, decât disperare.
Concepţiile despre lume diferă în această privinţă. Unele sunt mai optimiste, iar altele mai pesimiste.
Unele sunt profund etice, iar altele doar incidental morale. Nu toate satisfac în mod egal şi în acelaşi fel
dorinţa omenească, însă toate exprimă o profundă nevoie umană.
Concepţia despre lume este necesară ca un ghid al gândirii. O lume plină de lucruri la care ne putem gândi
şi în care se află o mulţime de idei şi teorii, cu privire la tot ce există sub soare, ne obligă să fim selectivi.
însă concepţia despre lume mai este necesară şi pentru a ne călăuzi acţiunile, cum trebuie să hotărăşti între
nenumăratele lucruri care trebuie efectuate şi printre nenumăratele locuri în care trebuie să te duci,
numeroasele genuri de acţiuni şi numeroasele vocaţii posibila.
Este necesară o concepţie despre lume pentru a clasifica activităţile posibile şi pentru a stabili priorităţi
pentru anumite acţiuni, în cadrul unei activităţi concrete (decizii cu privire la carieră, decizii morale,
modul de utilizare a timpului, viata de familie etc.).
Nici o societate nu poate trăi fără un set de standarde asupra cărora s-a căzut de acord; dragostea, grija,
onestitatea, integritatea, încrederea, iertarea, libertatea alegerii, iată numai o parte dintre acestea.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori - gesturile şi atitudinile corporale: permit pacientului să îşi satisfacă această nevoie, în
biologici funcţie de convingerile proprii, de apartenenţa religioasă sau de amândouă;

- căutarea, cercetarea sensului vieţii şi morţii, fiinţa umană caută de milenii sensul vieţii
şi al morţii; urmărirea acestui obiectiv face individul să realizeze gesturile şi ritualurile
care răspund credinţelor/convingerilor şi valorilor sale;
- dorinţa de a comunica cu Fiinţa supremă sau cu cosmosul: fiinta umană, în esenţa şi
Factori spiritul său, se simte legată de Fiinta superioară sau energia cosmică şi înfăptuieşte
psihologici acţiuni care îl permit această comunicare;
- emoţiile: emoţiile şi impulsurile individului determină să realizeze activităţi umanitare,
religioase;
- stresul.

- cultura: toate societăţile vehiculează, prin tradiţiile lor, credinţe şi valori faţă de
practicile religioase sau de aplicarea ideologiilor umanitare; unele societăţi permit o
practică religioasă specifică, în timp ce altele aderă la practici religioase complet diferite;
cultura şi istoria popoarelor influenţează în mare măsura fiinţele umane şi relaţiile lor cu
Fiinţa supremă sau relaţiile lor cu ceilalţi;
- apartenenţa religioasă: influenţează în mare măsură acţiunile pe care le înfăptuieşte
individul, pentru a-şi satisface nevoile; pe parcursul socializării copilului, părinţii joacă
un rol important în obişnuirea cu credinţe şi valori legate de o apartenenţă religioasă;
adultul este, de asemenea, influenţat de normele sociale faţă de apartenenţa religioasă; cu
toate acestea, există o anumită alegere de a adera sau nu la o religie, în funcţie de
Factori
convingerile personale.
sociologici
La persoanele vârstnice, practica religioasă se intensifică sau reapare, dacă a fost
abandonată ulterior. Astăzi, în lume sunt cunoscute:
- creştinismul, cea mai răspândită religie pe glob;
- islamismul, prezent în Orientul Apropiat şi Mijlociu;
- budismul, întâlnit la popoarele asiatice;
- hinduismul, practicat de hinduşi;
- mozaismul (Iudaism), religia evreilor;

Manifestări de independenţă

- convingeri personale ale individului fată de realitate;

Credinţe - asistarea la ceremonii religioase;
- folosirea obiectelor religioase (şirag de mătănii, imagini);

Religie - formă a conştiinţei sociale, caracterizată prin credinţa în fiinţe, forţe supranaturale;
 - observarea regulilor unei religii;
- parcurgerea scrierilor religioase, spirituale sau umanitare;

- ansamblul de ceremonii religioase proprii unei religii;

Ritual
- apartenenţa la grupuri religioase sau umanitare;
- ansamblul de credinţe şi practici proprii sufletului;
Spiritualitatea - timp de rugăciune şi meditaţie;
- gesturi şi atitudini corporale;

- ansamblu de reguli de conduită şi valori considerate valabile într-o societate:

- participarea la fapte de caritate;
Morală
- participarea la fapte de umanitate;
- angajarea într-o acţiune socială, umanitară sau creativă;

- ansamblul de credinţe şi aptitudini care reflectă nu numai ceea ce este dorit, dar, în
Valori aceeaşi măsură, ceea ce este benefic individului; de exemplu frumuseţea, adevărul,
binele;

- posibilitatea de a acţiona conform propriilor credinţe sau dorinţe; individul are

Libertatea
libertatea deplină de acţiune şi sănătate mentală optimă (adaptat).

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei:

- determină pacientul să-şi exprime propriile convingeri şi valori;
- planifică, împreună cu pacientul, activităţi religioase;
- îl informează despre serviciile oferite de comunitate;
- mijloceşte desfăşurarea unor activităţi conforme cu dorinţele şi credinţele bolnavului;
Asistentul medical, prin tipul de activitate pe care o desfăşoară, poate oferi îngrijire unor persoane
provenite din spaţii geografice diferite, de religii diferite, cu sisteme de valori proprii, diferite de cele ale
profesionistului. De aceea, asistentul medical trebuie să adopte o atitudine tolerantă, bazată pe respect şi
înţelegere, fără să încerce să schimbe convingerile pacienţilor săi. Mai mult decât atât, el trebuie să
cunoască sau să se informeze asupra obiceiurilor, ritualurilor, diverselor practici religioase ale pacienţilor,
astfel încât să-i ajute pe aceştia să îndeplinească acele activităţi pe care le impune sistemul lor de valori.
În clinicile moderne se construiesc anumite zone de spiritualitate (capelă, loc de rugăciuni etc.) în care
clienţii pot să-şi satisfacă trebuinţele lor în legătură cu practicile religioase. Este binecunoscut faptul că
omul, mai ales în suferinţă, are nevoie de descoperirea părţii sale spirituale şi de o comuniune cu
absolutul. Acest deziderat poate fi atins dacă este acceptată practica religioasă sau ritualurile de tip
spiritual, de orice fel, în funcţie de credinţele clientului, obţinându-se astfel o formă de depăşire a
suferinţei.
Asistentul medical are responsabilitatea de a facilita accesul clienţilor la practicile religioase şi de
a-i ajuta să-şi găsească resursele proprii pentru depăşirea stresului generat de boală.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

De fiecare dată când această nevoie nu este împlinită pot apărea probleme de dependenţă:
1. Culpabilitatea.
2. Frustrarea.
Codul etic al profesiei medicale prevede:
- îngrijirea bolnavului fără diferente de rasă, credinţă, ideologie, culoare;
- păstrarea secretului profesional şi a confidenţelor făcute de bolnav.
Surse de dificultate

- lezare fizică;

Surse de - dezechilibre;
ordin fizic - supraîncărcare;
- durere surmenaj;

- tulburări de gândire;
- anxietate;
- pierdere, separare - divorţ, doliu;
- situaţii de criză - anestezie, bariere lingvistice, spitalizare;
- pierderea imaginii şi a respectului de sine, pensionare;
- stres;
Printre factorii stresanţi se regăsesc:
Surse de - interzicerea practicilor religioase;
ordin
- neputinţa practicării ritualurilor;
psihologic
- apariţia problemelor de ordin etico-religios (exemplu: sarcina la vârste fragede
impune avortul; în toate religiile, avortul este considerat crimă);
- marginalizarea pe criterii socio-axiologice (sistem de valori, religie);
- separarea de grupul de apartenenţă religioasă;
- perceperea suferinţei ca o pedeapsă divină; autoblamare şi autoculpabilizare;
- angoasă din cauza reprezentărilor cu caracter religios; teama de pedeapsă
divină;
- implicaţiile de ordin etic;

- conflicte sociale;
Surse de
ordin - eşecuri;
sociologic
- contradicţii cu familia şi societatea;

Lipsa - lipsa de cunoaştere a situaţiilor, a atitudinilor celorlalţi;

cunoaşterii - insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului;

1. Culpabilitatea
Sentimentul dureros, resimţit ca urmare a contrazicerii propriilor convingeri şi valori, motiv pentru care
individul se simte vinovat.
Orice om este susceptibil de a fi confruntat cu situaţii în care iniţiativele luate sau evenimentele nefericite
îi pot provoca un sentiment de culpabilitate.
Gradul, frecvenţa şi raţionalizarea acestui sentiment depind, în mare parte, de experienţele trăite şi de
educaţia primită în copilărie.
Culpabilitatea este un sentiment fundamental şi nemotivat, care se manifestă in surdină, în afara
cunoaşterii adevăratei sale semnifiicaţii. Mai multe situaţii pot cauza sentimente de culpabilitate: boala,
pierderea stimei şi a respectului, anxietatea, conflictele sociale.
Manifestări de dependenţă

- amărăciune;
- autopedepsire;
- autoacuzare;
- înţelegerea bolii ca o pedeapsă;
Sentiment de culpabilitate
- sentiment de a fi nedemn;
- poziţie umila;
- mişcări lente;
- tahicardie, piele rece, hiperventilaţie ;

- manifestări de furie împotriva lui Dumnezeu ;

- plâns ;
Manifestări de depresie - insomnie;
- bâlbâială;
- autoînvinuire ;

- tahicardie ;
- tegumente reci, umede ;
Manifestări de anxietate - hiperventilaţie ;
- furie ;
- mânie ;

Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu sentiment de culpabilitate

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

-încurajează bolnavul să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema

sa;
Pacientul să-şi păstreze
-facilitează satisfacerea convingerilor sale;
imaginea pozitivă de sine
- acţionează pentru recâştigarea stimei de sine a bolnavului;
- planifică, împreună cu bolnavul, activităţi care să-i dea sentimentul
 utilităţii;

- îl pune în legătură cu persoane dorite, apropiate;

Pacientul să fie echilibrat
psihic - administrează, la nevoie, medicaţie antidepresivă, tranchilizante (la
indicaţia medicului);

2. Frustrare
Condiţia individului care se simte refuzat sau îşi refuză satisfacerea unei nevoi.
Obstacolele în îndeplinirea gesturilor sau a actelor conforme părerii personale de bine, rău sau dreptate şi
dificultatea de a participa la activităţile religioase dau individului sentimentul de frustrare.
Manifestări de dependenţă
- activităţi (acţiuni) oferite de normele sociale, ce nu pot fi însă
Senzaţia de pierdere
folosite de individ, datorită nivelului cultural scăzut, a carenţelor educative etc.;
a libertăţii de
aceasta îl determină la izolare sau devianţă (agresivitate) ;
acţiune
- acţiuni contrare dorinţelor individului ;

Sentiment de - amărăciune, tristeţe;

Inutilitate - plans;

- tratament nedorit;
Supunere la un
- medicare;
regim
- alăptare;

- incapacitatea de a citi documente religioase, de a participa la activităţile

grupului sau de apartenenţă, de a urma exigenţele propriei religii;
- absenta locurilor sau a modalităţilor de practicare;
Incapacitatea da a
exercita practici - căderea la pat;
religioase - constrângeri fizice;
- deficit audio-vizual;
- efecte secundare ale unei medicaţii;

Tulburări de - confuzie;
gândire - dezorientare;
- halucinaţii;

- grijă faţă de semnificaţia suferinţei sale ;

Ingrijorare fată de
sensul propriei sale - grijă faţă de sensul vieţii şi al morţii ;
existente
- preocupare pentru credinţe şi valoarea lor ;
Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu sentimentul de frustrare

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să-şi - ajută bolnavul să identifice cauza frustrării;

recapete încrederea in
sine - îl încurajează să-şi exprime sentimentele şi nevoile;
- îl asigură de confidenţialitate şi îi păstrează secretele;

Pacientul să albă o - comunică des cu bolnavul, arătându-se plină de solicitudine ;

stare psihică bună
- caută modalităţi de practicare a religiei (citirea unor documente religioase);
- administrează la nevoie medicaţie sedativă ;

NEVOIA DE A SE RECREEA
Omul a fost, dintotdeauna, conştient de necesitatea de a-şi ocupa o parte din timp cu activităţi recreative,
pentru a realiza un anumit echilibru afectiv, compensator în raport cu îndeletnicirile sale cotidiene,
responsabile şi uneori stresante.
În perspectiva educaţiei permanente, activităţile recreative trebuie integrate pe tot parcursul vieţii şi
concepute într-o legătură nemijlocită cu funcţia lor formativă.
În şcoală, elevii trebuie să-şi însuşească diverse procedee raţionale de învăţare şi practicare a jocurilor, să-
şi formeze atitudini favorabile faţă de activităţile recreative, să le aprecieze valoarea, să înţeleagă
importanţa şi necesitatea lor în viaţa omului.
Sedentarismul - adică lipsa de mişcare, solicitările profesionale monotone, uniforme, şi mai ales,
necompensate, plus viaţa în atmosfera poluată a oraşelor la care se adaugă şi alta cauze, predispun la o
serie de tulburări organice şi psihice, capabile să zdruncine sănătatea şi să ducă în final, la scăderea
capacităţii de muncă.
Loisir-ul, noţiune caracteristică civilizaţiei timpurilor noastre, are un rol fundamental în efortul continuu
al omului de a-şi menţine echilibrul fizic şi psihic, respectiv sănătatea.
Divertismentul, distracţia, relaxarea sunt principalele funcţii ale acestor tipuri de activităţi accesibile
pentru toate vârstele.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE RECREA
Factori care influenţează satisfacerea nevoii
Factori • Vârsta
biologici
- copilul mic şi preşcolarul îşi petrec o mare parte din timp jucându-se, ceea ce va favoriza
dezvoltarea lui fizică şi va influenţa atât sfera proceselor psihice, cât şi personalitatea
acestora;
- şcolarul împarte timpul între învăţătură şi joc;
- adolescentul continuă jocurile copilăriei şi pubertăţii în forme modificate şi face trecerea
spre activităţile recreative ale tinerilor şi adulţilor;
- maturitatea fizică şi psihică permit adultului alegerea şi organizarea activităţilor
recreative în raport de preferinţe, timp liber, posibilităţi şi anturaj;
- dinamica psihică mai redusă a vârstnicului îi limitează alegerea şi exotică interesul
diminuat pentru activităţile sportive dinamice şi retragerea spre cele de interior.
• Constituţia şi capacităţile fizice
- activităţile recreative care impun un efort fizic deosebit trebuie selectate şi practicate
după constituţia şi capacităţile fizice ale fiecărui individ.
Factori • Dezvoltarea psihologică.
psihologici
- jocul şi celelalte activităţi ludice contribuie la formarea principalelor trăsături ale
personalităţii şi conduitei copilului, precum şi la realizarea controlului emoţional.
• Emoţiile
- activităţile recreative permit individului exteriorizarea emoţiilor şi eliberarea tensiunii;
- pentru atingerea acestor scopuri, individul optează pentru divertismentul care i se pare
potrivit.

Factori • Cultura
sociologici
Fiecare popor, prin tradiţiile lui specifice, propune organizează şi derulează activităţi
recreative specifice comunităţii respective. La noi în ţară, serbările populare (ex,
sărbătoarea narciselor, lalelelor etc), ceremoniile (nunţi, botezuri ş.a.) se bucură de o largă
participare, ceea ce demonstrează eficacitatea acestor modalităţi de satisfacere a nevoii de
recreare.
• Roluri sociale
Persoanele încadrate într-o muncă organizată, care le asigură un timp optim pot să-şi
satisfacă această nevoie printr-o recreare cotidiană, periodică (la sfârşit de săptămână) şi
anuală (vacanţe, concediul de odihnă).
Pensionarea măreşte timpul liber al indivizilor, care pot să-şi organizeze activităţile
recreative după gustul şi posibilităţile lor.
• Organizarea socială
Asigurarea condiţiilor şi a accesului la activităţi diversificate de petrecere a timpului liber:
odihna, distracţiile, învăţarea şi realizarea favorizează satisfacerea acestor nevoi. Ele sunt
diferite de la tară la ţară depinzând de condiţiile socio-economice.

Manifestări de independenţă
Destinderea - starea de relaxare, de încetare a unei tensiuni nervoase sau a unei stări da încordare.

Satisfacţia - sentiment de multumire, de placere.

Plăcerea - senzaţia sau emoţia agreabilă, legată de satisfacerea nevoii de relaxare.

Amuzamentul - distracţie, divertisment, înveselire.

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei

- explorează gusturile şi interesul pacienţilor pentru activităţi recreative, pentru petrecerea timpului liber;
- planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- asigură condiţiile necesare;
- organizează activităţi recreativa individuale sau în grup, în funcţie de vârsta, posibilităţi şi locul de
desfăşurare al acestora:
- jocuri distractive, formativ-educative, de echilibrare şi tonificare;
- audiţii muzicale;
- vizionări de filme;
 - întâlniri cu personalităţi artistice;
- facilitează accesul la biblioteci, săli de lectură sau procură cărţi, reviste
- antrenează şi stimulează pacienţii în aceste activităţi.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE RECREA
Reducerea sau lipsa autonomiei pacientului la nivelul nevoii de a se recrea poate fi exprimată prin
apariţia unei probleme de dependenta:
1. Neplăcerea de a efectua activităţi recreative.
2. Nemulţumire pentru a îndeplini activităţi recreative.
3. Deficit de diversificare a activităţilor recreative.
Dezinteresul faţă de activităţile recreative duce la plictiseală, tristeţe sau inactivitate şi izolare. În
cursul vieţii, indivizii pot să resimtă la un moment dat, pe o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă ,
un sentiment de plictiseală, tristeţe, de pierdere a interesului pentru viaţă. Aceste reacţii pot să se producă
fără o cauză precisă sau în urma surmenajului, stresului, oboselii sau a producerii unui eveniment
neplăcut.
Persoana nu mai poate să se bucure, să se înveselească, să se amuze sau să se distreze.
Manifestările de dependenta posibile sunt:
- aspect trist, abătut, cu apariţia crizelor de plâns;
- pacientul exprimă sentimente de descurajare;
- lipsă de interes faţă de activităţile sau evenimentele vieţii cotidiene;
- dificultăţi în concentrare;
- dereglări ale somnului: insomnie sau hipersomnie;
- lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate;
- slăbiciune, oboseală, pasivitate, stare de slăbiciune, de rău inexplicabil;
- plictiseală, inactivitate, izolare;
- agresivitate, iritabilitate;
- indiferentă faţă de aspectul, igiena şi veşmintele propriei persoane;
- incapacitatea de a se implica în activităţi recreative, distractive;
Sursele de dificultate implicate în apariţia problemei de dependenţă pot fi fizice, psihologice,
sociologice sau insuficienta cunoaştere de sine şi a resurselor proprii pentru depăşirea dificultăţilor.
Reducerea autonomiei se poate datora tulburărilor nervoase, anxietăţii, stresului, pierderii sau separării de
cineva drag,;apariţiei unei situaţii de criză, modificării imaginii de sine, pierderii sau diminuării stimei de
sine, neadaptării la starea de boală. Mai pot contribui singurătatea după decesul partenerului de viaţă sau
plecarea copiilor după căsătorie, munca de rutină sau pensionarea, conflictul sau eşecul de rol:
neadaptarea la rolul de bolnav.
Plan de ingrijire

Intervenţiile asistentei medicale, autonome şi delegate

Obiective
Pacientul să - asistenta medicală explorează ce activităţi recreative îi produc plăcere pacientului;
prezintă stare
- analizează şi stabileşte dacă acestea sunt în concordanţă cu starea sa psihică şi fizică;
de bună
dispoziţie - planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- organizează activităţi recreative specifice pentru copii, adulţi, vârstnici;
- antrenează bolnavul în activităţi şi-l ajută;
- asigură mediul corespunzător;
- amenajează camere de recreare: pentru audiţii muzicale, vizionari de filme, TV;
- are în vedere ca activităţile să nu-l suprasolicite, să nu-l obosească ci să-i creeze stare
de bună dispoziţie;
- notează reacţiile şi manifestările pacientului cu referire directă în:
- starea de plictiseală şi tristeţe;
Pacientul să- - determină pacientul să-şi exprime emoţiile şi sentimentele;
şi recapete
- câştigă încrederea bolnavului şi-l ajută să depăşească momentele dificile;
încrederea în
forţele - administrează şi supraveghează efectele tratamentului indicat de medic:
proprii
- antidepresive;
- tranchilizante;

Pacientul să - învaţă pacientul tehnici de relaxare;

beneficieze de
- îl ajută să le execute şi observă modul cum le realizează;
somn
odihnitor
Pacientul - va fi consecventă în planificarea el organizarea activităţilor recreative;
să-şi - perseverează în acele activităţi recreative care corespund constituţiei psihosomatice a
amelioreze bolnavului;
condiţiile
- asigură o creştere graduală a dificultăţii acestor activităţi
fizice

Asigurarea mijloacelor de recreare a pacientului

Scop - diminuarea anxietăţii;

- favorizarea repausului;
- ameliorarea condiţiilor de spitalizare;

Rolul - alegerea mijloacelor de recreare (individualizate în funcţie de vârstă, preferinţele

asistentei pacientului şi starea lui fiziologică);
- asigurarea condiţiilor optime pentru aceste activităţi;
- supravegherea pacientului în timpul activităţilor de recreare pentru a nu se produce
agravări ale stării lui fizice şi psihice;
- aprecierea impactului activităţii lor recreative asupra pacientului;
Evaluarea ingrijirilor
Se va referi la realizarea obiectivelor propuse.
NEVOIA DE A ÎNVĂŢA
(CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI SĂNĂTATEA)
Definiţie:
A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi pentru
modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi comportamente, în scopul menţinerii sau
redobândirii sănătăţii.
INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Învăţarea este o problemă comună a pedagogiei, psihologiei, eticii, sociologiei şi a altor a altor ştiinţe,
care cercetează comportamentul uman din diferite puncte de vedere.
Procesul învătării este deosebit de complex si cuprinde organizarea întregii comportări a individului,
pentru a deveni capabil să-şi dirijeze întreaga sa activitate în mod creator, în funcţie de condiţiile în care
se află, pe baza cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor însuşite anterior.
Pedagogia şi medicina sunt două domenii care se interacţionează şi au analogii. Finalitatea practică pentru
medicină este păstrarea sănătăţii şi/sau vindecarea.
De-a lungul vieţii sale, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările de mediu, care modifică
măsurile necesare menţinerii sănătăţii. Cunoaşterea de sine este esenţială pentru a preveni şi analiza unele
obişnuinţe, astfel încât să poată verifica dacă a luat măsurile adecvate menţinerii sănătăţii.
În urma acestei analize, omul poate simţi nevoia da a învăţa mijloacele cele mai eficace de menţinere a
sănătăţii.
După ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pentru menţinerea sănătăţii, el capătă un sentiment de
siguranţă, prin care devine capabil să lupte împotriva bolii, anxietăţii şi stresului vieţii cotidiene.
Terminologie
• Învăţarea - activitate pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândireatea de noi deprinderi în toate sectoarele
vieţii psihice (cunoaştere, voinţă, emotivitate).
Produsul final al învăţăturii poate fi: un concept teoretic, o atitudne, o deprindere motorie sau poate fi
multidimensional.
• Deprinderea - componentă automatizată a activităţii. Pentru menţinerea independenţei în satisfacerea
nevoii de a învăţa să-şi păstreze sănătatea, pacienţii sunt conştienţi de necesitatea formării de atitudini şi
deprinderi corecte, necesare obţinerii unei stări de bine.
• Cunoştinţe (informaţii) - reflectarea în conştiinţă a realităţii obiective.
• Dorinţa- interesul în acumularea cunoştinţelor.
• Educaţia - ansamblul de acţiuni de transmitere a cunoştinţelor, de formare a deprinderilor şi
comportamentului.
Educaţia pentru sănătate are rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de menţinere sau
redobândire a sănătăţii (rolul de educator al asistentei medicale).
•Gândirea - proces psihic, ce reflectă nemijlocit - dar abstractizat şi generalizat - obiectele, fenomenele,
relaţiile dintre ele.
•Memoria - capacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a experienţei cognitive acumulate.
•Anxietatea - sentimentul de disconfort şi de tensiune pe care le simte omul în faţa problemelor vieţii.
•Stresul - dezechilibrul între experienţa la care individul trebuie să facă faţă şi capacitatea sa de a realiza
acest lucru, cu repercusiuni asupra stării de sănătate.
• Cultura - totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul practicii social-
istorice.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori • Vârsta
biologici
Copilul, în timpul creşterii şi dezvoltării sale, învaţă cu uşurinţă metodele şi mijloacele de a-şi
menţine sănătatea, dacă este instruit, supravegheat şi controlat.
Adultul învaţă şi se perfecţionează pentru a utiliza toate mijloacele necesare menţinerii
sănătăţii.
Vârstnicul acumulează mai greu noi cunoştinţe (amnezia de fixare), dar are capacitatea de a le
utiliza şi adapta pe cele învăţate anterior.
• Capacităţi fizice
Fiinţele umane, potrivit condiţiilor lor fizice (integritatea fizică somatică şi a organelor de simţ,
facultăţile intelectuale), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini, deprinderi pentru
menţinerea sănătăţii.
Factori •Motivatia - totalitatea factorilor dinamizatori şi direcţionali care îl dinamizează pe om, îl incită
psiholo- la acţiune, îi jalonează direcţia acesteia.
gici
Printre factorii motivaţionali de dinamizare sunt: trebuinţele şi năzuinţele.
Învăţarea, ca activitate umană, răspunde unor trebuinţe sau interese ale persoanei, deci se
supune legii motivaţiei şi este îndreptată spre un scop, adică se supune legii finalităţii:
finalitatea practică în medicină care rezidă în păstrarea sănătăţii sau în vindecare.
• Emoţiile
Emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesele de cunoaştere (pacientul
devenind conştient asupra propriei responsabilităţi ce o are asupra sănătăţii sale).
• Sentimentele.

Factori • Mediul ambiant

sociolo-
Un mediu ambiant adecvat, cu luminozitate şi temperatură normale, atmosferă de calm şi
gici
linişte, creează ambianţa propice pentru însuşirea de cunoştinţe.

Manifestări de independenţă:
- exprimarea dorinţei de a învăţa;
- manifestarea interesului de a învăţa;
- starea de receptivitate;
- dobândirea de cunoştinţe, singur, prin lectură;
- dobândirea cunoştiinţelor împreună cu alţii prin intermediul radioului, tv, cursuri, conferinţe;
- dobândirea de noi atitudini, deprinderi si modificarea comportamentului pentru menţinerea sănătăţii.
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea Independenţei
- asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului;
- elaborează obiective de studiu cu pacientul;
- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura: broşuri, cărţi, pliante, reviste,
diapozitive etc;
- susţine motivarea pacientului fată de cunoştinţele care urmează să le dobândească;
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferinţe, filme, demonstraţii
practice;
- prezintă materiale cu subiecte interesante, atractive, cu mijloace şi procedee adecvate nivelului de
cultura şi gradului de înţelegere a pacienţilor.
I. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A ÎNVĂŢA
Dacă nevoia de a învăţa nu este satisfăcută survin următoarele probleme de dependenţă:
1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi.
2. Deficit de conostinte.
Surse de dificultate

Surse de - lezarea integrității fizice ;

ordin fizic
- deficitele senzoriale, în special, auditive şi vizuale, tulburările de vorbire (dislalie,
afazie), diminuarea sau abolirea simţului senzorial vocal ;
- durerea în funcţie de intensitatea ei determină manifestări fizice (modificări ale ritmului
respirator şi cardiac, ale T.A. pană la starea de şoc) şi psihice (nelinişte, agitaţie,
iritabititate, teamă) ;

Surse de - afectarea stării de conştientă: obnubilare, delir, comă;

ordin psihic
- dezvoltare intelectuală; un interes redus limitează acumularea de cunoştinţe;
- tulburări de gândire şi memorie;
- anxietatea;
- stresul;
- situaţia de criză- este determinată de situaţii majore din viaţă:
- pierderea unei persoane dragi;
- modificarea importantă a schemei corporale;
- modificarea modului de viaţă ;

Surse de - mediu necunoscut (de exemplu emigrarea într-o ţară cu limbă necunoscută);
ordin
- lipsa interesului de a învăţa legată de educaţie şi cultură;
sociologic
- lipsa cunoştinţelor sau un nivel scăzut de cunoştinţe despre regulile generale de igiena
fizică şi mentală, despre sănătate şi menţinerea ei;
- insuficienta cunoaştere de sine - conduce la comportamente şi fenomene negative, care
 depăşesc posibilităţile de adaptare ale individului;
- insuficiente cunoaştere a mediului înconjurător.

1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi

Manifestari de dependenta
Refuzul de a - neacceptarea insusirii cunostintelor noi
invata

Lipsa de -nu are predispoziție de a primi impresii sau influențe din afară.
receptivitate

Nesiguranţa şi - datorită unor evenimente neprevăzute, bolnavul trebuie să facă faţă unor
frica de necesităţi de schimbare a stilului de viată şi a obiceiurilor pentru
necunoscut redobândirea sănătăţii. El ignoră măsurile ce pot fi luate pentru
redobândirea independenţei ;

Neobişnuinţa în - bolnavul nu acordă importanţa cuvenită bolii, nu respectă sfaturile

abordarea medicale în tratarea îmbolnăvirilor sau prevenirea imbolnăvirilor ;
anumitor acţiuni
pentru
redobândirea
sănătăţii

Lipsa interesului - este refractar la orice acţiune sau cunoştinţe necesare menţinerii sau
de a învăţa redobândirii sănătății;

2. Deficit de conostinte
Manifestari de dependenta
Cunoştinţe Bolnavul nu are cunoştinţe referitoare la:
insuficiente
- boală ;
- prevenirea îmbolnăvirilor ;
- importanta respectării tratamentului ;
- prevenirea complicaţiilor ;
- perioada de convalescenţă ;
- reintegrarea socio-profesională ;

Dificultate în Nu înţelege necesitatea de a învăta şi nu este receptiv datorită:

învăţarea
- tulburărilor de gândire;
măsurilor
preventive şi - ritmul gândirii poate fi accelerat - fuga de idei: ideile se succed cu
curative
repeziciune, încât nu pot fi ordonate într-o însuşire raţionala;
- încetinirea ritmului gândirii : scăderea puterii de judecată, imposibilitatea de a gândi;
- inoperanţa gândirii: priveşte legătura logică dintre noţiuni si idei (amestec de cuvinte
 fără legătură);
- tulburari de memorie: amnezie de fixare si/sau de evocare ;
- intelect limitat;
- incapacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a cunoştinţelor;
- carenţe educaţionale: lipsa deprinderilor igienice, a celor privind alimentaţia raţională
etc.;

Lipsa de - bolnavul nu are acces la informaţii, dar nici nu este interesat de procurarea lor ;
informaţii

Intervenţiile asistentei medicale

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să - explorează nivelul de cunoştinţe al bolnavului privind boala, modul de manifestare,

acumuleze noi măsurile preventive şi curative, modul de participare la intervenţii şi la procesul de
cunoştinţe recuperare;
- identifică manifestările de dependenţă, sursele lor de dificultate, interacţiunile lor cu
alte nevoi;
- stimulează dorinţa de cunoaştere;
- motivează importanţa acumulării de noi cunoştinţe;
- conştientizează bolnavul asupra propriei responsabilităţi privind sănătatea;
- organizează activităţi educative, folosind metodele de învăţământ cunoscute:
- expunerea, conversaţia, demonstraţia respectând principiile pedagogice;
- verifică dacă bolnavul a înţeles corect mesajul transmis si dacă şi-a însuşit noile
cunoştinţe;

Pacientul să - identifică obiceiurile şi deprinderile greşite ale bolnavului;

dobândească
- corectează deprinderile dăunătoare sănătăţii;
atitudini,
obiceiuri şi - ţine lecţii de: formare a deprinderilor igienice, alimentaţie raţională, mod de viaţă
deprinderi noi echilibrat, administrare a diferitelor tratamente;
- efectuează demonstraţii practice;
- întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficienţe senzoriale şi
motorii (gimnastică medicala, kinetoterapie);
- va încuraja şi ajuta la dobândirea noilor deprinderi.