SPIROMETRIA

Evaluarea funcţională a sistemului toraco-pulmonar cuprinde:

- Teste ventilometrice (pentru determinarea volumelor pulmonare statice şi a debitelor
ventilatorii dinamice);
- Teste de evaluare a schimbului gazos;
- Teste de evaluare a circulaţiei sanguine pulmonare.

Spirometria reprezintă un test de screening utilizat pentru aprecierea parametrilor

ventilometrici. Pentru efectuarea spirometriei se utilizează spirometrul, un aparat care
înregistrează cantitatea de aer inspirată şi expirată de către pacient, precum şi viteza cu care
are loc acest proces. Spirogramele reprezintă traseele obţinute în urma testului.
Exista două tipuri de manevre spirometrice:
- Spirometria forţată (FVC)- cea mai utilizată, constă în înregistrarea unui ciclu respirator
maximal forţat, realizat prin efectuarea unui inspir maxim urmat de un expir maxim,
forţat şi prelungit. Efortul pacientului se numeşte „manevră expiratorie forţată”;
- Spirometria lentă (SVC) - constă în înregistrarea unui ciclu respirator maximal lent,
realizat prin efectuarea iniţială a unor cicluri respiratorii de repaus, urmate de un inspir şi
un expir maxim, lent şi prelungit. Efortul pacientului se numeşte „manevră expiratorie
lentă”.

1. SPIROMETRIA FORŢATĂ
 Principul metodei - spirometria forţată sau expirografia înregistrează un ciclu respirator
maximal forţat, care constă într-un inspir maxim urmat de un expir maxim, forţat şi
prelungit.

 Indicaţiile metodei - spirometria forţată se foloseşte cel mai frecvent pentru aprecierea
funcţiei dinamice pulmonare, atât pentru examinările de rutină ale funcţiei pulmonare cât
şi în cadrul celor de strictă specialitate. Principalele indicaţii sunt:
- evaluarea parametrilor funcţionali pulmonari (ex: la sportivi, pentru unele meserii);
- determinarea tipului de disfuncţie ventilatorie (obstructivă, restrictivă sau mixtă) şi a
severităţii (uşoară, medie, severă). Este important de subliniat că spirometria forţată
nu permite singură diagnosticul unei afecţiuni respiratorii, ea este doar o metodă
paraclinică a cărei rezultate contribuie la punerea diagnosticului numai în corelaţie cu
datele clince şi alte date paraclinice;
- evaluarea evoluţiei naturale sau sub tratament a afecţiunilor respiratorii;
- evaluarea riscului pentru afecţiuni cronice pulmonare, aici fiind incluşi fumătorii şi cei
expuşi la factori de risc ocupaţionali;
- evaluarea preoperatorie, ca indicator al riscului anumitor proceduri chirurgicale şi al
etapei postoperatorii.

 Materiale necesare:
- Spirograf umed cu clopot - utilizat înainte de apariţia spirometrelor computerizate.
- Spirograf uscat tip Eutest. Fluxul de aer expirat deplasează un piston conectat la o
peniţă inscriptoare, permiţând înregistrarea capacităţii vitale.
- Spirometrele computerizate - sunt cele mai noi modele care permit urmărirea curbelor
respiratorii pe monitoare. Spirometrele computerizate sunt dotate cu pneumotahograf
(sistem care înregistrează fluxul de aer), ceea ce permite înregistrarea fluxului de aer
în funcţie de volum (curba flux/volum). În programul de lucru sunt inserate valorile
ideale ale parametrilor ventilometrici în funcţie de sex, talie, vârstă şi rasă. La aceste
spirometre se face automat corecţia BTPS (body temperature, pressure, saturated -
 corecţia pentru temperatura corporală 37°C, presiunea de 1 atm şi saturaţia în vapori
de apă a aerului), precum şi raportarea procentuală a valorii parametrilor
ventilometrici determinaţi la valorile ideale.

 Tehnica de lucru

1. Etalonarea spirometrului:
- Etalonarea pentru volum - se face cu ajutorul unei seringi de calibrare cu volum
cunoscut (1, 2 sau 3 litri) si este necesară pentru a stabili corespondenţa între
lungimea segmentelor măsurate (cm) şi volumul de aer (litri);
- Etalonarea pentru timp - depinde de viteza de mişcare a inscriptorului;
- Etalonarea pentru condiţiile de mediu - temperatură, presiune atmosferică, umiditate,
toate cuprinse în indicele BTPS. În condiţiile unei clime temperate, la 23°C valoarea
indicelui BTPS este de 1,1.

2. Introducerea datelor subiectului (sex, vârstă, talie, greutate şi rasă) - în cazul

spirometrelor computerizate, necesară pentru determinarea valorilor ideale.

3. Manevra CVF: subiectul, în poziţie ortostatică sau şezând cu spatele drept, cu nasul
pensat şi buzele strânse în jurul piesei bucale (Fig.1), efectuează un inspir maximal (până
la nivelul capacităţii pulmonare totale), timp de 1-2 sec, urmat de un expir maximal forţat
(până la nivelul volumului rezidual) şi un nou inspir maximal forţat (timp necesar numai
la unele sisteme). Manevra de expir forţat trebuie continuată un timp minim de 6 secunde,
deşi poate fi completă în 3-4 secunde, şi trebuie să corespundă recomandărilor ATS,
respectiv până când se îndeplineşte unul dintre următoarele criterii:
- se obţine un platou al curbei volum/timp în care să nu se observe variaţii de volum
detectabile timp de 2 secunde. Volumul minim detectat de spirometru ar trebui să fie
de 0,04 l.
- efortul expirator forţat s-a realizat pe o perioadă de timp acceptabilă (uzual 6
secunde). La unii subiecţi cu disfuncţii obstructive, este necesară continuarea
manevrei expiratorii până la 15 secunde. Nu se recomandă expiraţii cu o durată mai
mare de 15 secunde, deoarece nu aduc date semnificative pentru evaluarea testului.
Astfel de eforturi prelungite ar fi excesiv de obositoare pentru subiect.
- apariţia unei simptomatologii semnificative, care să necesite oprirea manevrei:
ameţeală, obnubilare, sincopă.
Pentru evaluarea corectă a parametrilor se efectuează 3-4 probe, între determinări fiind
acceptată o diferenţă de maxim 10%. La subiecţii slab cooperanţi, poate fi necesară repetarea
manevrei CVF de până la maxim 8 ori pentru a se obţine cel puţin două teste reproductibile.
Dacă manevra este repetată de mai multe ori se poate instala oboseala musculară, ceea ce face
ca numărul de repetări să fie limitat în practică.

Fig. 1. Poziţia corectă de efectuare a manevrei expiratorie forţată. Spirometru.

 Condiţii de validare a probei:
- începutul expirului să fie satisfăcător (fără ezitări îndelungate sau începuturi false,
care să determine o extrapolare spre origine a curbei volumului ce depăşeşte 5% din
volumul CVF sau 100 ml);
- fără tuse în prima secundă a expirului (care afectează VEMS), sau în alte momente ale
manevrei, în cazul în care tehnicianul consideră că afectează alţi parametri;
- fără terminarea prematură a expirului;
- fără manevră Valsalva (închiderea glotei), sau ezitări din timpul manevrei care pot
întrerupe fluxul aerului;
- fără pierderi de aer pe lângă piesa bucală;
- fără obstrucţia piesei bucale (cu limba, dinţii, proteza) sau deformarea ei.

 Interpretarea spirometriei. În aprecierea volumelor şi debitelor pulmonare se folosesc

două tipuri de curbe:

- Curba volum/timp (Fig.2) - clasică, rezultă prin înscrierea volumului de aer

mobilizat printr-o manevră CVF, pe un sistem de axe cu volumul indicat pe axa
verticală şi timpul pe axa orizontală. Curba finală poate fi utilizată pentru
determinarea unor parametri ventilometrici derivaţi. Parametrii ventilometrici sunt
dependenţi de talie, vârstă şi sex. Determinarea debitelor se bazează pe măsurarea
pantei unei drepte trasate între 2 puncte de pe curbă, liniile mai abrupte indicând
valori mai mari ale debitelor.

- Curba flux/volum (Fig.3) - necesită înregistrarea simultană a fluxului de aer. Pe

curba flux/volum, fluxul este trasat pe axa verticală şi volumul pe axa orizontală. În
mod general se reprezintă parametrii expiratori în partea superioară şi cei inspiratori în
cea inferioară a graficului. Curba expiratorie are o primă parte ascendentă abruptă,
culminând cu un vârf (care corespunde cu fluxul expirator maxim de vârf sau PEF),
care se continuă cu o pantă descendentă mai lentă, uşor concavă (care corespunde cu
fluxurile expiratorii progresiv descrescătoare spre sfârşitul expirului).

Fig. 2. Curba volum-timp Fig. 3. Curba flux-volum

Evaluarea funcţională pulmonară se bazează atât pe evaluarea aspectului grafic cât şi a

rezultatelor numerice ale testului. Dintre parametrii ventilometrici obţinuţi în urma
spirometriei, trei au o importanţă mai mare: CVF - capacitatea vitală forţată (h), VEMS-
volumul expirator maxim pe secundă (H) şi indicele de permeabilitate bronşică (IPB=
raportul CVF/VEMS).
 2. PARAMETRII VENTILOMETRICI PE CURBA VOLUM/TIMP
2.1. CAPACITATEA VITALĂ FORŢATĂ (CVF)

• DEFINIŢIE: capacitatea vitală (CV) reprezintă volumul de aer expirat într-un ciclu
respirator maximal forţat.
CVa = H (cm) x coef. de et. x BTPS

• CALCUL: pentru determinarea capacităţii vitale actuale (CVa) se măsoară pe axa

verticală segmentul AB (în cm), corespunzând volumului de aer expirat într-un ciclu
respirator maximal (Fig. nr. 2). Prin etalonarea aparatului se cunoaşte exact numărul de
centimetri care corespund la un volum de 1 litru de aer (indicele E). Rezultă că valoarea
CV (în litri) este dată de produsul dintre mărimea segmentului AB şi E. Această valoare
trebuie în final corectată prin înmulţirea cu indicele BTPS (1,1). Formula de calcul a CV
va fi:

Valoarea CVFd se raportează la CVF ideală (CVFi). Valoarea CVFi depinde de talie (T),
vârstă (V) şi sex, este inclusă în memoria spirometrelor computerizate sau în tabele standard.
Raportarea se face conform formulei:

• VALORI NORMALE: CVa ≥ 80% din CVi (sau ±20%) (≈5-6 l în valoare absolută).
Spirometrele computerizate calculează direct valoarea CV şi o raportează la valorile ideale
pe care le au în memorie.

• VALOARE CLINICĂ:
- CV se corelează cu masa de ţesut pulmonar funcţional
- CV are valori scăzute în disfuncţiile ventilatorii restrictive (DVR) şi mixte (DVM).
Valoarea CV este în general în limite normale în disfuncţiile obstructive (DVO), cu
excepţia DVO cu „air trapping” (cu aer captiv), în care este scăzută.

2.2. VOLUMUL EXPIRATOR MAXIM PE SECUNDĂ (VEMS)

• DEFINIŢIE: VEMS reprezintă volumul de aer exhalat în prima secundă a expirului

maximal forţat al CV.

• CALCUL: pentru determinarea VEMSa se măsoară pe axa verticală segmentul AC

(corespunzând volumului de aer mobilizat în prima secundă a expirului maximal forţat)
(Fig.2).

Se determina:

VEMSa se raportează la VEMS ideală (VEMSi). Valoarea VEMSi depinde de talie (T),
vârstă (V) şi sex, este inclusă în memoria spirometrelor computerizate sau în tabele standard.

Raportarea se face conform formulei:

• VALORI NORMALE: VEMSd ≥ 80% din VEMSi (sau ±20%) (≈ 4/5 din CV).
Spirometrele computerizate calculează direct valoarea VEMS şi o raportează la valorile
ideale pe care le au în memorie.

• VALOARE CLINICĂ: scăderea valorii VEMS apare în toate tipurile de disfuncţii

ventilatorii, fiind importantă în stabilirea severităţii disfuncţiei.

Tabelul I. Gradul de severitate al unei disfuncţii ventilatorii în funcţie de

VEMS:
W.M. Gold VEMS (%)
•uşor 66-80
•moderat 50-65
•sever <50
2.3. RAPORTUL VEMS/CV (%) SAU INDICELE DE PERMEABILITATE
BRONŞICĂ (IPB)

• RAPORTUL VEMS/CV (%) sau INDICELE DE PERMEABILITATE BRONŞICĂ

(IPB) scade progresiv cu vârsta, datorită modificării proprietăţilor elastice ale plămânului.
La adulţii sănătoşi, valoarea sa variază între 65% şi 75%. Se calculează conform formulei:

• VALORI NORMALE: VEMS/CV% ≥ limita inferioară corespunzătoare vârstei, care se

calculează sau se ia din tabele (Tabelul II).

Tabelul II. Limita inferioară a VEMS/CV% (IPB) corespunzătoare vârstei.

Sex 18-19 20-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-54 55-59 60-64
ani ani ani ani ani ani Ani ani ani
M 72 71 70 69 68 67 66 65 64
F 74 73 72 71 70 69 68 67 66
• VALOARE CLINICĂ: valori scăzute ale VEMS/CV% apar in disfuncţii ventilatorii
obstructive si mixte.

2.4. VENTILAŢIA MAXIMĂ INDIRECTĂ (Vmax ind)

• DEFINIŢIE: reprezintă volumul de aer mobilizat în plămân timp de 1 minut. Această
manevră a fost înlocuită în mare parte de VEMS. În practică se aleg cele mai bune 12 s, şi
în funcţie de acestea se determină valoarea pe 1 minut.
• CALCUL:
Vmaxind d = VEMSd x 30

Pentru interpretare se raportează la Vmaxind ideal, calculată ca produsul VEMSi x 30,

conform formulei:
• VALORI NORMALE: Vmaxind det ≥ 80% din Vmaxind ideal (sau ±20%) (≈100-150 l/min).

• VALOARE CLINICĂ: aprecierea globală a performanţei pulmonare, utilă în medicina

sportivă şi în medicina muncii. Valori ale Vmaxind < 80% din ideal apar în toate tipurile de
disfuncţii ventilatorii, semnificând scăderea capacităţii de adaptare la efort.

3. PARAMETRII VENTILOMETRICI DE PE CURBA FLUX/VOLUM

3.1. CAPACITATEA VITALĂ FORŢATĂ (CVF)

Se calculează şi se interpretează în acelaşi mod ca pe curba volum/timp, dar pe segmentul

AB înscris pe axa orizontală (Fig.3).

3.2. VOLUMUL EXPIRATOR MAXIM PE SECUNDĂ (VEMS)

Se calculează şi se interpretează în acelaşi mod ca pe curba volum/timp, dar pe segmentul

AC înscris pe axa orizontală (Fig.3).

3.3. RAPORTUL VEMS/CV(%)

Se calculează şi se interpretează în acelaşi mod ca pe curba volum/timp (Fig.3).

3.4. DEBITUL EXPIRATOR MAXIM DE VÂRF (PEF)

Se înregistrează la începutul manevrei expirului forţat al CVF, şi reprezintă fluxul de aer

corespunzător celui mai înalt punct al curbei expirului.
PEF depinde de efort şi de volumul pulmonar, fiind indispensabilă cooperarea pacientului.
Acesta trebuie încurajat să sufle cât mai viguros. Gâtul trebuie să fie într-o poziţie neutră, fără
flexie sau extensie, iar pacientul trebuie să nu tuşească. Nu este necesară pensarea nasului.
Pacientul trebuie să expire imediat după inspirul maximal, deoarece ezitări chiar şi de 2
secunde sau flexia gâtului pot duce la scăderea PEF cu până 10%. PEF se măsoară în l/s. De
obicei manevra se efectuează de 3 ori, înregistrându-se cel mai bun rezultat.

• VALORI NORMALE: PEFd ≥ 80% din PEFi (sau ±20%) (≈8-10 l/s). Este parametrul
care depinde cel mai mult de efortul depus de subiect şi de fluxul de aer din căile
respiratorii centrale. Obţinerea acestui „vârf” este un indicator al unei bune manevre
expiratorii.

• VALOARE CLINICĂ: PEF evoluează concordant cu VEMS, scăzând în disfuncţiile

ventilatorii restrictive, mixte şi în obstrucţiile căilor respiratorii centrale. În obstrucţiile
bronşice distale, PEF-ul se reduce numai în formele moderate sau severe de boală.
Monitorizarea PEF (măsurarea de mai multe ori pe zi) permite determinarea
variabilităţii fluxului de aer, care obiectivează variabilitatea obstrucţiei bronşice din astmul
bronşic.

3.5. DEBITELE EXPIRATORII MAXIME MEDII ŞI DEBITELE EXPIRATORII

MAXIME INSTANTANEE (FEFX%).

3.5.1. FEF25%-75%
Reprezintă fluxul aerului expirat forţat intre 25 şi 75% din CV. Se calculează pe
expirograma forţată, prin raportarea volumului expirat între 25% şi 75% din CV la timpul
necesar pentru expirarea lui.
 Se consideră normale valori ale FEF25%-75% ≥ 65% din ideal.

3.5.2. FEF50%-75%
Se calculează similar cu FEF25%-75%, dar pentru volumul de aer expirat între 50% şi 75%
din CV.

3.5.3. DEBITELE EXPIRATORII MAXIME INSTANTANEE

Sunt notate cu FEFx%, corespunzând fluxului de aer la expirul a 25%, 50% sau 75% din
CVF (SUA) sau MEFx%, corespunzând fluxului de aer când mai rămâne în plămân 75%, 50%
sau 25% din CVF (Marea Britanie):

⇒ FEF25% = MEF75% (≈ 8 l/s);

⇒ FEF50% = MEF50% (≈ 5,5 l/s);
⇒ FEF75% = MEF25%(≈ 3 l/s).

• VALOARE CLINICĂ: deoarece FEFx% depind în principal de proprietăţile

mecanice pulmonare (elasticitatea structurilor pulmonare şi rezistenţa la flux), şi mai puţin de efortul
muscular, valoarea lor scade înaintea VEMS-ului. Datorită acestei proprietăţi, scăderea lor permite
diagnosticul de sindrom obstructiv distal, întâlnit în stadiile incipiente ale bolilor obstructive
din căile respiratorii mici (astm bronşic).

4. SPIROMETRIA LENTĂ. VOLUME ŞI

CAPACITĂŢI PULMONARE

Volumele şi capacităţile pulmonare sunt mărimi statice, dependente de talie, vârstă şi sex.
PRINCIPIU: spirometria lentă este metoda de determinare a CV lente (SVC) prin
însumarea celor trei volume componente: volumul curent (VT), volumul inspirator de
rezervă (VIR) şi volumul expirator de rezervă (Fig.4)

VIR VIR CV
CI
50%
PIR

CPT CV VT
75%

PER
VER VER

CRF
50%
VR VR PEM
25% 25%

Fig.4. Reprezentarea schematică a volumelor şi capacităţilor pulmonare.

TEHNICĂ: înregistrarea presupune efectuarea de către pacient a manevrei SVC: cicluri

respiratorii de repaus, urmate de inspir şi expir maximale, profunde, dar lente.

VALORI NORMALE: volumele şi capacităţile pulmonare, calculate prin spirometrie

lentă, se interpretează prin raportarea la valorile ideale, dependente de talie, vârstă, rasă şi
sex. Pentru CV lentă: CVd ≥ 80% din CVi (sau ±20%).
 Tabelul III. Capacităţile şi volumele respiratorii.

Valoare
Măsurătoare Calcul Descriere
(Bărbat/Femeie)
Volumul de aer conţinut în plămâni
Capacitate
la finalul unei inspiraţii maxime.
pulmonară CPT = VIR + VT +
= 6,0/4,7 l Volumul pulmonar (adică volumul
totală VER + VR
de aer din plămâni după inspiraţie
(CPT)
maximă).
Cantitatea de aer care poate fi
expirată forţat din plămâni după o
Capacitate inspiraţie maximă. Accent pe
CV = VIR + VT +
vitală = 4,6/3,6 l deplinătatea expiraţiei. Volumul
VER
(CV) maxim de aer care poate fi deplasat
în mod voluntar în sau afară din
sistemul respirator.
Cantitatea de aer care poate fi
Capacitate
maxim forţată din plămâni după o
vitală forţată = 4,8/3,7 l Măsurată
inspiraţie maximă. Accent pe
(CVF)
viteză.
Cantitatea de aer inspirată sau
expirată în timpul unei respiraţii
Volum respirat
= 500/390 ml Măsurat normale. Volumul de aer pe care îl
(VT)
inspiră şi expiră un individ în mod
normal.
Cantitatea de aer rămasă în plămâni
după o expiraţie maximă.
Volum Cantitatea de aer care este tot
rezidual = 1,2/0,93 l Măsurat timpul în plămâni şi care nu poate
(VR) fi expirată niciodată (adică
cantitatea de aer care rămâne în
plămâni după o expiraţie maximă).
Volum = 1,2/0,93 l Măsurat Cantitatea de aer adiţional care
expirator de poate fi eliminat la finalul nivelului
rezervă expirator al respiraţiei normale. (la
(VER) finalul unei respiraţii nomrale,
plămânii conţin volumul rezidual
plus volumul de rezervă expirator,
în jur de 2,4 litri. Dacă subiectul
mai expiră cât mai poate, rămâne
doar volumul rezidual de 1,2 litri).
Volum Aerul adiţional care poate fi inhalat
inspirator de Măsurat sau după o inspiraţie normală. Volumul
= 3,0/2,3 l
rezervă VIR=CV-(VT+VER) maxim de aer care poate fi inspirat
(VIR) în plus faţă de cel inspirat normal.
Cantitatea de aer rămasă în plămâni
Capacitate
după o expiraţie normală.
reziduală
= 2,4/1,9 l CRF = VER + VR Cantitatea de aer care rămâne în
funcţională
plămâni în timpul unei respiraţii
(CRF)
normale.
Capacitate Volumul maxim care poate fi
inspiratorie = 3,5/2,7 l CI = VT + VIR inspirat în urma unei expiraţii
(CI) normale.
Spaţiu Volumul căilor respiratorii.
= 150/120 ml măsurat
anatomic mort Măsurat cu metoda Fowler
Volum Spaţiul anatomic mort plus spaţiul
=155/120 ml
fiziologic mort alveolar mort.

5. VENTILAŢIA MAXIMĂ DIRECTĂ (Vmax)

• DEFINIŢIE: Vmax reprezintă volumul maxim de aer ventilat într-un minut.

• TEHNICĂ: se determină spirografic, subiectul efectuând respiraţii de amplitudine şi

frecvenţă maximă, timp de 12-15 secunde. Volumul de aer măsurat, se înmulţeşte cu 5,
respectiv cu 4 şi se corectează BTPS.

• VALOARE NORMALĂ: Vmax este, în medie, de 100-150 l/min, şi reprezintă 80-120%

din ideal.

• VALOARE CLINICĂ: determinarea Vmax, ca şi VEMS şi Vmaxindir, permite:

- aprecierea globală a performanţei pompei toraco-pulmonare: în medicina sportivă şi medicina
muncii (muncă în mediu cu noxe respiratorii);
- aprecierea severităţii unei disfuncţii ventilatorii, respectiv scăderea capacităţii de adaptare la
efort;
- aprecierea severităţii unei disfuncţii ventilatorii la pacienţii chirurgicali – o scădere a Vmax
sub 35% din ideal este un indicator al riscului chirurgical major.

OBSERVAŢIE: scăderea Vmax evaluază severitatea unei disfuncţii ventilatorii, dar nu

precizează mecanismul prin care se produce. Vmax scade şi în bolile neurologice cu deficit de
coordonare a musculaturii respiratorii.