Mecanica respirației

Dobrin Diana
Grupa 12
 Definiție

Respiraţia este o funcţie vitală a organismului uman, care se

desfaşoară continuu şi ciclic şi are rolul de a asigura schimbul
bidirecţional de gaze dintre organism şi aerul din atmosferă. Prin
respiraţie este adus O2 din mediul extern şi acesta este furnizat
celulelor, iar CO2 rezultat din metabolismul celular este eliminat în
atmosferă.

Mişcările aerului - rezultatul modificărilor ciclice și ritmice de

volum ale sistemului toraco-pulmonar (plămâni + cutie toracică +
pleură + diafragm)
 Buna funcţionare a pompei ventilatorii este determinată de
contracția periodică a mușchilor respiratori și de reculul elastic al
țesutului pulmonar și implică :

- relaţiile funcţionale ale sistemului mecanic toraco- pleuro-pulmonar

-dinamica pompei pulmonare

- volumele pulmonare, capacităţile pulmonare statice şi poziţiile
ventilatorii
- performanţele pompei pulmonare
 Relaţiile funcţionale ale sistemului
mecanic toraco-pleuro-pulmonar
 1. Cutia toracică (”corpul” pompei toraco-pumonare ) are două componente:
- componentă pasivă formată din scheletul osos adică din coloana vertebrală -
rol de punct fix al mișcărilor respiratorii; rin mişcările sale reduse de flexie-
extensie inter- vine numai în respiraţia forţată și coaste - elemente osoa- se mobile
pe vertebre prin două articulaţii (artic. capului coastei şi artic. costo-transver- să)
→ modificarea diametrelor toracice antero posterior şi transversal

- Componentă activă: reprezentată de mușchii respiratori; asigură mobilitatea

2. Plămânii: sunt structuri pasive care
urmează mișcările cutiei toraciei

3. Pleura: asigură solidarizarea

plămânilor cu peretele toracic prin cele
două foiţe ale sale
3. Mușchii inspiratori: diafragma, mușchii intercostali externi şi mușchii inspiratori
accesori (sternocleido- mastoidian, dinţați, scaleni, romboid, trapez, mare dorsal,
pectorali)
4. Mușchii expiratori: abdominali și intercostali interni
 Modificările volumului cutiei toracice

- mișcarea diafragmului → modificarea

diametrului toracic longitudinal
- mișcarea coastelor → modificarea
diametrelor toracice antero-posterior și
transvers
 Inspirația
Inspirul (introducerea aerului în plămâni) este declanşat de stimulii generaţi de centrul inspirator
din bulb care ajung la neuronii motori din coarnele anterioare ale măduvei. Prin intermediul nervilor
spinali se comandă contracţia muşchilor inspiratori.

În inspirul de repaus intervin muschiul diafragm şi muşchii intercostali externi.
Muschiul diafragm este principalul muşchi inspirator. El separă cavitatea toracică de cea abdominală
şi în poziţie de repaus este curbat, cu convexitatea spre cavitatea toracică. Prin contracţie, diafragmul
se aplatizează şi se deplasează în jos cu cca. 1,5-2 cm în inspirul de repaus şi cu 7-8 cm în inspirul
forţat. Prin deplasarea în jos a diafragmului se măreşte diametrul longitudinal al cutiei toracice, iar în
porţiunea bazală şi diametrul transversal. Mărirea de volum obţinută prin contracţia acestui muşchi
permite introducerea în plămâni a celei mai mari părţi din volumul curent .
Contracţia muşchilor intercostali externi, determină orizontalizarea coastelor, rotarea lor şi
proiectarea anterioară a sternului. Astfel, se produce mărirea diametrelor antero-posterior şi
transversal ale cutiei toracice.
Mărirea volumului toraco-pulmonar va determina scăderea presiunii pulmonare la o valoare de 756-
757 mmHg care devine astfel inferioară presiunii atmosferice cu aprox. 3 - 4 mmHg. Consecinţa
acestor modificări este pătrunderea unui volum de aer în plămâni, până la egalizarea celor două
presiuni.
 În inspirul forţat, pe lângă muşchii diafragm şi intercostali externi, mai intră în
acţiune şi muşchii accesori: scaleni, pectorali, dinţaţi, sternocleidomastoidieni, trapez.
Muşchii inspiratori accesori realizează o ridicare suplimentară a porţiunii superioare a
cutiei toracice, mărind mai mult volumul toraco-pulmonar şi scăzând suplimentar
presiunea. Prin aceste modificări, se introduce un volum suplimentar de aer
 Expirația
Expirul normal, de repaus, reprezintă o fază pasivă (fără consum de
energie), spre deosebire de inspir, care se produce activ, prin contracţie
musculară şi consum de energie. Constă în revenirea la poziţia iniţială a
structurilor toraco-pulmonare, după ce forţa deformatoare şi-a încetat
acţiunea. Se datorează elasticităţii componentelor toraco- pulmonare. Ca
urmare, plămânul se micşorează, iar presiunea intrapulmonară creşte
(763- 764 mmHg), devenind superioară presiunii atmosferice cu 3-4
mmHg. Consecinţa este eliminarea unui volum de aer încărcat cu CO2
din plămâni în atmosferă.
 Expirul forţat este o fază activă, producându-se prin contracţia muşchilor
expiratori, reprezentaţi în special de muşchii abdominali şi intercostali interni. Prin
contracţia muşchilor abdominali, creşte presiunea intraabdominală, se măreşte
convexitatea diafragmului şi se reduce suplimentar volumul toraco-pulmonar. Ca
urmare, creşte şi mai mult presiunea intrapulmonară şi va fi expirată o cantitate
suplimentară de aer
 Lucru mecanic al respirației

În respirația normală de repaus, contracția musculaturii respiratorii are

loc în inspir, în timp ce expirul este în întregime un proces pasiv, determinat
de reculul elastic al plămânilor și structurilor elastice ale cutiei toracice. Ca
urmare, mușchii respiratori efectuează lucru mecanic doar pentru a produce
inspirul. Acest lucru mecanic poate fi împărțit în trei fracțiuni diferite:

1. Cea necesară pentru expansionarea plămânilor împotriva propriilor forțe

elastice (lucru mecanic elastic)

2. Cea necesară pentru depășirea vâscozității pulmonare și a structurilor

peretelui toracic ( lucru mecanic al rezistenței tisulare)

3. Cea necesară pentru depășirea rezistenței opusă de căile aeriene frate la

trecerea aerului spre interiorul plămânilor ( lucru mecanic al rezistenței
căilor aeriene)
 Volume și capacități respiratorii

= cantitățile de aer deplasate prin plămâni în timpul ventilaţiei

 Volume:
1. Volumul respirator curent (VC = 500 ml) - cantitatea de aer care intra si iese din
plamani in timpul unei respiratii normale.
2. Volumul inspirator de rezerva (VIR) - cantitatea de aer care mai poate patrunde in
plamani la sfirsitul unei inspiratii normale.
3. Volumul expirator de rezerva (VER) - cantitatea de aer care poate fi expirata fortat la
sfirsitul unei expiratii normale.
4. Volumul rezidual (VR ≈ 1.000-1.500 ml) - cantitatea de aer care ramine in plaman
dupa o expiratie fortata.
Capacități:
1. CPT = cantitatea de aer care se gaseste in plaman la sfirsitul unei inspiratii si
expiratii fortate:
CPT = (VIR + VC) + (VER + VR) = CI + CRF = CV + VR = 5.500-6.000ml
CPT - capacitatea pulmonara totala
CI - capacitatea inspiratorie,
CRF - capacitatea reziduala functionala,
CV - capacitatea vitala.
2. CV - volumul expirat fortat dupa o inspiratie fortata.
CV = VC+ VIR+VER= CI + VER=4.000ml.
3. CI= volumul inspirat fortat la sfirsitul unei expiratii normale.
CI =VC+VIR=3.000ml.
4. CRF=VER+VR=2500ml (CRF este volumul de aer continut de plaman dupa o
respiratie linistita)
 Schimburile de gaze de la nivel
pulmonar
= transferul O2 şi CO2 prin membrana alveolo-capilară
 Relizate permanent prin difuziune

 Au loc între mediu gazos (aer alveolar) si mediu lichid (sânge capilar
pulmonar)
 Favorizate de particularităţile membranei alveolo-capilare

 Pe baza diferenţelor de presiune parţială a gazelor respira- torii între

aerul alveolar și sângele capilar
 Difuziunea CO2 are loc cu o viteză de 25 de ori mai mare decât a O2
(instantaneu)
 CO2 are solubilitate mai mare decât O2
 Schimburile de gaze sunt
influențate de:
- calităţile barierei alveolo-capilare (structura membranei alveolo-
capilare) -
dimensiunile suprafeţei de schimb
- capacitatea de difuziune a gazelor
- coeficientul de solubilitate al gazelor
- timpul de contact între cele două medii
- volumul de sânge expus contactului cu aerul alveolar
 Membrana alveolo-capilară
= totalitatea structuri- lor care separă aerul alveolar de sângele din
capilarele pulmonare

- grosime - 0,2 - 0,6 μ

- alcătuită din 6 straturi
- suprafaţă de schimb de circa 70 mp (50 - 100 mp) - alcătuită (lumen
alveolar → sânge) din surfactant alveolar, epiteliu alveolar, membrană
bazală alveolară, spațiu interstițial, membrană bazală capilară, endoteliu
capilar
 https://www.youtube.com/watch?
v=86wD8fsc3m8
 Bibliografie

1. https://www.umfcv.ro/files/r/e/
RESPIRATIA.pdf

2. Anca Dana Popescu, 2014, Sisteme de integrare

nutriție și de reproducere, ed. Bren

3. Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu, Bogdan

Voiculescu, Carmen Sălăvăstru, Cristian Niță,
Cătălina Ciornei, 2014, Anatomia și fiziologia
omului/ Compendiu, ed. Corint