Curs 4

Sistemul respirator
• Definiţii - Respiraţia este o funcţie vitală a organismului uman,
care se desfaşoară continuu şi ciclic şi are rolul de a asigura
schimbul bidirecţional de gaze dintre organism şi aerul din
atmosferă.
• Prin respiraţie este adus O2 din mediul extern şi acesta este
furnizat celulelor, iar CO2 rezultat din metabolismul celular este
eliminat în atmosferă.
• Se descriu două componente ale respiraţiei:
- respiraţia externă, care reprezintă schimburile de gaze dintre
plămâni şi atmosferă;
- respiraţia internă sau tisulară care se referă la utilizarea
oxigenului în reactiile de oxidoreducere de la nivel celular.
• Respiraţia externă presupune desfăşurarea a trei procese:
ventilaţia, perfuzia şi difuziunea.
• Componentele morfologice ale aparatului respirator sunt
reprezentate de:
– căile aeriene (superioare şi inferioare)
– de parenchimul pulmonar format din acinii pulmonari.
• Căile respiratorii asigură transportul gazelor şi îmbunatăţirea
calităţii aerului inspirat, iar la nivelul acinilor pulmonari are loc
schimbul de gaze.
• Căile respiratorii superioare cuprind:
- segmentul nazal,
- segmentul cavităţii orale şi faringele până la orificiul glotic
• Căile respiratorii inferioare sunt reprezentate de:
- laringe,
- trahee,
- bronhii şi ramificaţiile lor.
 • Rolurile cailor aeriene:
1. Incalzirea aerului:
- Se realizeaza prin bogata retea de vase sanguine, numite plexuri venoase,
din submucoasa nazala.
- Temperatura din plexurile venoase este de 32 grade C.
- Aerul rece care patrunde in cavitatea nazala se incalzeste treptat in contact
cu mucoasa, iar aerul cald cedeaza din temperatura lui sangelui din plexurile
venoase, racindu-se progresiv
- In alveole, aerul ajunge la o temperatura apropiata de cea a organismului
2. Umidifiere: prin stratul de lichid secretat de glandele seroase ale mucoasei
aerul este imbogatit in vapori de apa
3. Purificare
4. Transport
5. Fonatie
 Purificarea aerului
• Incepe prin captarea particulelor mari de catre firele de par din zona
narinelor
• Septul nazal si cornetele din cavitatea nazala imprima aerului o curgere
turbulenta
• Particulele de peste 10 microni diametru, fiind mai grele decat aerul, sunt
proiectate pe peretele posterior al faringelui sau al mucoasei nazale
• Particulele intre 2-10 microni: ajung in trahee si bronhii, aderand la mucus.
Zilnic se produc aprox. 100 ml mucus.
– Mucusul, impreuna cu particulele straine, sunt indepartate datorita miscarilor
permanente ale cililor cu care e tapetata mucoasa din sectorul bronhiolelor pana
in 1/3 ant a cavitatii nazale. Cilii efectueaza o miscare rapida spre faringe si una
lenta, de revenire, cca. 20 batai/min
– Particulele straine, impreuna cu mucusul, care ajung in dreptul bifurcatiei traheei,
declanseaza reflexul de tuse, iar cele care patrund in faringe sunt fie expectorate,
fie inghitite.
– Factori care reduc activitatea cililor: agentii nocivi (fumatul) si hipoxia.
• Particulele sub 2 microni ajung in alveole, unde sunt captate de celulele
macrofage si apoi transportate in ganglionii limfatici pulmonari.
 Parenchimul pulmonar
• Acinul pulmonar reprezintă unitatea morfo-funcţională a plămânului care,
din punct de vedere anatomic, este regiunea deservită de o singură
bronhiolă terminală, din care derivă 2-3 generaţii de bronhiole respiratorii.
• Bronhiola terminală, împreună cu bronhiolele respiratorii şi ramificaţiile
lor - ductele alveolare, sacii alveolari şi alveolele pulmonare - formează
acinii pulmonari.
• Totalitatea acinilor pulmonari alcătuiesc parenchimul pulmonar, la nivelul
căruia au loc schimburile de gaze.
• Schimburile gazoase dintre atmosferă şi plămân se desfăşoară
datorită diferenţelor de presiune (gradient presional) dintre cele
două medii.
• Aceste diferenţe apar ca urmare a variaţiei volumului pulmonar,
plămânul urmând la rândul lui, pasiv, mişcările cutiei toracice.
• Gradientul presional rezultat va determina o circulaţie a aerului
din mediul cu presiune mare către mediul cu presiune mică.
• Plămânii nu pot iniţia singuri modificările de volum caracteristice
fazelor respiraţiei, pentru că ei nu posedă elemente musculare;
• Ei vor urma pasiv mişcările cutiei toracice de care sunt legaţi
prin sistemul pleural (parietala şi cea viscerală);
• În timpul inspirului, aerul atmosferic intră în plămâni, deoarece presiunea
gazelor din atmosferă este mai mare decât presiunea intrapulmonară sau
intraalveolară.
• Presiunea atmosferică este constantă (760 mmHg), pentru a avea loc
schimbul de gaze, singura presiune care poate varia este cea
intrapulmonară.
• O presiune mai scăzută decât cea atmosferică este numită presiune
subatmosferică sau infraatmosferică sau, impropriu spus “presiune
negativă”.
• Termenul de presiune negativă nu defineşte o presiune real negativă, ci
scăderea cu 3-4 mmHg a presiunii din plămâni, comparativ cu cea din
atmosferă.
• În timpul inspirului de repaus, liniştit, presiunea intrapulmonară scade cu
cca. 3 mmHg faţă de cea atmosferică.
• Expirul apare atunci când presiunea intrapulmonară este mai mare decât
presiunea atmosferică. În timpul expirului de repaus, liniştit, presiunea
intrapulmonară crește cu cel puţin + 3 mmHg peste cea atmosferică
Muschii responsabili de distensia si
retractia plamanilor
• Distensia si retractia plamanilor se ralizeaza prin 2 moduri:
- Ascensiunea si cobararea diafragmul: alungirea/scurtarea
cavitatii toracice
- Ascensiunea si coborarea coastelor: crestere/scaderea diam.
A-P a cavitatii toaracice:
• M. inspiratori (determina ascensionarea grilajului costal):
– m intercostali externi
– m auxiliari: MSCM (sternul), M dintati (C5-C10), M scaleni (C1-2)
• M. expiratori (coboara grilajul costal):
– dreptii abdominali (tractioneaza coastele inferioare)
– intercostalii interni
 Ciclul ventilator: inspir-expir
• Inspir (activ)
1. Initierea centrala a stimulului inspirator (bulb)
2. Transmiterea impulsuluilui la muschii respiratori
3. Contractia diafragmulului (± m intercostali)
4. Cresterea volumului toracic odata cu distensia cutiei toracice
5. Accentuarea negativarii presiunii pleurale
6. Cresterea gardientului de presiune transmurala
7. Expandarea alvelolara (dat cresterii presiunii transmurale si a
reculului elastic)
8. Producerea unui gradient intre alveola si atmosfera
9. Influx alveolar de aer pana la egalizarea presiunilor alveola
atmosfera
 • Expir (pasiv)
1. Oprirea stimulului nervos
2. Relaxarea musculaturii inspiratorii
3. Scaderea volumului toracic, cresterea presiunii pleurale,
scaderea gradientului presional alveolar transmural
4. Reducerea dimensiunilor alveolelor
5. Cresterea presiunii intraalveolare la valori mai mari decat
presiunea atmosferica
6. Iesirea aerului din alveola pana la egalizarea presiunii
alveola-atmosfera
• Cele 2 faze ale ventilaţiei, inspirul şi expirul se succed ritmic, cu o
frecvenţă de 12-18 cicluri/minut (frecvenţa respiratorie).
• Frecvenţa respiratorie reprezintă numărul ciclurilor respiratorii
(inspiraţie şi expiraţie) pe minut şi variază în funcţie de:
− vărstă: - nou-născuţi = 30 – 45 c/min;
-copii = 20 – 30 c/min;
-adulţi = 12 – 18 c/min;
− sex: femeile au o frecvenţă mai mare decat bărbaţii: 15 – 18 c/min;
− activitatea fizică: 30 - 40 c/min în efortul fizic intens.
• Creşterea valorilor peste limitele normale se numeşte tahipnee,
iar scăderea bradipnee.
• În timpul inspirului de repaus, liniştit, presiunea
intrapulmonară scade cu cca. 3 mmHg faţă de cea
atmosferică.
• Expirul apare atunci când presiunea intrapulmonară este
mai mare decât presiunea atmosferică.
• În timpul expirului de repaus, liniştit, presiunea
intrapulmonară crește cu cel puţin + 3 mmHg peste cea
atmosferică.
• Inspirul este declanşat de stimulii generaţi de centrul
inspirator din bulb care ajung la neuronii motori din
coarnele anterioare ale măduvei. Prin intermediul nervilor
spinali se comandă contracţia muşchilor inspiratori.
• În inspirul de repaus intervin muschiul diafragm şi muşchii
intercostali externi.
• Muschiul diafragm este principalul muşchi inspirator.
– El separă cavitatea toracică de cea abdominală şi în poziţie de repaus
este curbat, cu convexitatea spre cavitatea toracică.
– Prin contracţie, diafragmul se aplatizează şi se deplasează în jos cu cca.
1,5-2 cm în inspirul de repaus şi cu 7-8 cm în inspirul forţat.
– Prin deplasarea în jos a diafragmului se măreşte diametrul longitudinal
al cutiei toracice, iar în porţiunea bazală şi diametrul transversal.
– Mărirea de volum obţinută prin contracţia acestui muşchi permite
introducerea în plămâni a celei mai mari părţi din volumul curent
– Paralizia completă a acestui muşchi NU mai permite desfăşurarea
respiraţiei.
• Contracţia muşchilor intercostali externi, determină
orizontalizarea coastelor, rotarea lor şi proiectarea anterioară a
sternului.
• Astfel, se produce mărirea diametrelor antero-posterior şi
transversal ale cutiei toracice.
• Mărirea volumului toraco-pulmonar va determina scăderea
presiunii pulmonare la o valoare de 756-757 mmHg care devine
astfel inferioară presiunii atmosferice cu aprox. 3 - 4 mmHg.
• Consecinţa acestor modificări este pătrunderea unui volum de aer
în plămâni, până la egalizarea celor două presiuni.
• Volumul de aer care intră sau iese din plămâni, în condiţii de
respiraţie relaxată sau de repaus, se numeşte VOLUM CURENT sau
TIDAL VOLUME – VT
• În inspirul forţat, pe lângă muşchii diafragm şi intercostali externi,
mai intră în acţiune şi muşchii accesori: scaleni, pectorali, dinţaţi,
sternocleidomastoidieni, trapez.
• Se mai pot produce contracţii ale muşchilor aripioarelor nazale, ai
vălului palatin, ale limbii, uşurând trecerea coloanei de aer prin
căile respiratorii superioare.
• Muşchii inspiratori accesori realizează o ridicare suplimentară a
porţiunii superioare a cutiei toracice, mărind mai mult volumul
toraco-pulmonar şi scăzând suplimentar presiunea.
• Prin aceste modificări, se introduce un volum suplimentar de aer =
VOLUMUL INSPIRATOR DE REZERVĂ - VIR.
 Expirul
• Expirul normal, de repaus, reprezintă o fază pasivă (fără consum
de energie), spre deosebire de inspir, care se produce activ, prin
contracţie musculară şi consum de energie.
• Constă în revenirea la poziţia iniţială a structurilor
toraco-pulmonare, după ce forţa deformatoare şi-a încetat
acţiunea.
• Se datorează elasticităţii componentelor toracopulmonare.
• Ca urmare, plămânul se micşorează, iar presiunea intrapulmonară
creşte (763- 764 mmHg), devenind superioară presiunii
atmosferice cu 3-4 mmHg.
• Consecinţa este eliminarea unui volum de aer încărcat cu CO2 din
plămâni în atmosferă.
• Expirul forţat este o fază activă, producându-se prin
contracţia muşchilor expiratori, reprezentaţi în special
de muşchii abdominali şi intercostali interni.
• Prin contracţia muşchilor abdominali, creşte presiunea
intraabdominală, se măreşte convexitatea
diafragmului şi se reduce suplimentar volumul
toraco-pulmonar.
• Ca urmare, creşte şi mai mult presiunea
intrapulmonară şi va fi expirată o cantitate
suplimentară de aer - VOLUMUL EXPIRATOR DE
REZERVA – VER.
 Membrana alveolo-capilara
• Separarea dintre cele doua compartimente (plaman-
sange) se numeste membrana alveolo-capilara, avand
urmatoarea structura:
– Pelicula de lichid alveolar
– Celule alveolare dispuse intru-un strat
– Peretele unicelular al capilarului
– Endoteliu capilar
• Aceasta structurea este foarte subtire si are o suprafata
de 80-100 m²
– Inrosarea ei va duce la reducerea suprafetei de
schimb gazos cu aparitia insuficientei respiratorii
• Schimbul de gaze se numeste difuziune intrucat fiecare gaz va
trece din compartimentul cu concentratie mai mare spre
compartimentul cu concentratie mai mica
• Presiunile gazelor:
– In aerul alveolar: - presiunea oxigenului (PO₂)= 100mmHg
- presiunea dioxidului de carbon (PCO₂)=40 mmHg
– In sangele venos: - presiunea oxigenului (PO₂)= 40mmHg
- presiunea dioxidului de carbon (PCO₂)=46 mmHg

• Astfel oxigenul difureaza din alveola in sange pana la o presiune

de 100 mmHg iar dioxidul de carbon difureaza din sange in aerul
alveolar pana la o presiune de 40 mmHg = compozitia gazelor
sangelui arterial
 Transportul oxigenului
• 1% este solvit dizolvat in plasma
– Forma sub care se gaseste oxigenul cand intra sau iese din
hematie
– Poate sa creasca atunci cand se efectueaza oxigenoterapie
• 99% legat de hemoglobina:
– Ionul de fier bivalent din gruparea hem a hemoglobinei se
leaga labil de o molecula de oxigen = oxihemoglobina
 Transportul dioxidului de carbon
• 7% solvit dizolvat in plasma
• 80% dizolvat sub forma de bicarbonati de sodiu si de potasiu
– CO₂ difuzeaza in hematie unde se combina cau apa si
formeaza acidul carbonic H₂CO₃
– Sub actiunea enzimei anhidraza carbonica disociaza in ioni
de H (H⁺) si ioni de bicarbonat (HCO₃⁻)
– Ionii de hidrogen se combina cu hemoglobina
– Ionii de bicarbonat se combina cu sodiu in plasma
• 13% se combina cu hemoglobina = carbaminhemoglobina
 Etapa tisulara a respiratiei
• Schimbul de gaze se face intre sangele din
capilarele sistemice si celule:
– Oxigenul se desprinde de hem si paraseste sangele,
intra in lichidul interstitial si apoi difureaza in celula
– In celula, la nivelul mitocondrial, are loc respiratia
celulara,
– Dioxidul de carbon produs la nivel mitocondrial, in
urma reactiilor catabolice, difureaza in lichidul
interstitial si apoi intravascular
• Schimburile sunt mai ample atunci cand
activitatea tesuturilor este mai intensa
 Reglarea respiratiei
• Este de doua tipuri:
1. Nervoasa
– Automata (involunatara): in cea mai mare parte a timpului; centrii
inspiratori sunt bulb si punte; au automatism;
– Voluntara: prin controlul asupra muschilor respiratori; este
posibila controlarea frecventei respiratorii
2. Umorala:
- concentratia crescuta a CO₂ din sange: va stimula
chemorecetorii din crosa si vor activa centrii respiratori
crescand frecventa respiratorie
- concentratia scazuta a O₂ din sange : va produce polipnee
prin activarea centrilor respiratori din bulb
- adrenalina: stimuleaza respiratia
• Centrii bulbari care au automatism, sunt foarte importanți
în somn
• Influența altor centrii nervoși asupra centrilor respiratori
bulbari:
- Centrii deglutiției opresc respirația,
- Centrii vomei opresc respirația,
- Vorbirea se desfășoară în timpul expirației
- Cortexul oprește limitat respirația,
- Sistemul limbic care intervine în stările de plăcere sau
neplăcere, influențează respirația
- Hipotalamusul influențează respirația în termoreglare
 Sistemul urinar
• Sistemul urinar este
alcatuit din:
– 2 rinichi: alcatuiti din
parenchim si pelvis renal
– 2 uretere
– Vezica urinara
– uretra
 Rinichii

• Contribuie la realizarea homeostaziei mediului intern prin:

– eliminarea de cataboliti nevolatili: uree, creatinina, acid
uric
– eliminarea excesului de substante utile organismului: apa,
ioni de sodiu, potasiu, calciu, fosfor
– eliminarea de substante straine: medicamente, substante
toxice
– mentinerea echilibrului acido-bazic: secretia ionilor de
sodiu si reabsortia ionilor de bicarbonat
– reglarea presiunii arteriale prin sistemul
renina-angiotensina-aldosteron
• La nivel renal se secreta eritropoietina cu rol in eritropoieza
• La nivel renal are loc activarea vitaminei D
 Parenchimul renal
• Este format din 2 zone: - corticala
- medulara: piramidele Malpighi
ce formeaza lobul renal

• Este format din nefroni (2 mil nefroni in fiecare rinichi)

• Nefronul este unitatea structurala si functionala a rinichiului
• La nivelul nefronului se formeaza urina
• Urina din mai multi nefroni se varsa in tunii colectori
• Din tubii colectori urina ajunge in calicele mici, apoi in calicele
mari, in final ajunge in sinusul renal ce se continua cu ureterul, ce
conduce urina in vezica urinara
• Din vezica urinara se elimina intermitent prin uretra
 Nefronul
• Este format din:
– corpuscul renal Malpighi
– tub urinifer:
1. Tubul contort proximal: situat in corticala
2. Ansa Henle: situata in medulara
3. Tub contort distal : situat in corticala
• Mai multi tubi contorti distali se varsa in tubi
colectori
 Vascularizatia rinichiului
• Vascularizatia arteriala are rol atat nutritiv cat si functional
• Este deosebit de bogata pentru a reusi epurarea organismului
• Artrele renale sunt ramuri din aorta abdominala ce intra in rinichi la nivelul
hilului renal ( aduc un debit egal cu ¼ din debitul cardiac )
• Se ramifica in ramuri interlobare (aflate intre piramidele Malphighi)
• A. interlobare se ramifica in arterele arcuate
• A. arcuate se ramifica in artere interlobulare
• A. interlobulare dau nastere arteriolelor aferente
• Areriolele aferente intra in corpusculul renal Malpighi
• In corpuscul se capilarizeaza si formeaza Glomerulul renal
• Din glomerul iese arteriola eferenta ce se capilarizeaza in jurul tubilor
uriniferi (capilarele peritubulare)
• Capilarele peritubulare se varsa in venule, apoi in vene interlobulare →
venele arcuate → venele interlobare→vena renala→Vena cava inferioara
 Formarea urinei
• Se realizeaza in doua etape:
1. Ultrafiltrarea plasmei la nivelul corpusculului
Malpighi: formarea urinei primare
2. Procesarea urinii primare la nivelul tubilor
uriniferi si colectori: formarea urinei finale
 Filtrarea glomerulara
• Reprezina prima parte a functiei renale
• Selecteaza solvitii din plasma ce trebuie conservati
• Ultrafiltratul trece in spatiul Bowman, iar
macromoleculele proteice raman in plasma ce paraseste
glomerulul prin arteriola eferenta
• Din cei 1,2/min l sange ce reprezinta debitul renal, 700
ml/min sunt plasma
• Filtratul glomerular reprezinta 125ml/min si are
compozitiei similara cu a plasmei FARA PROTEINE
• Structura membranei
glomerulare:
– Endoteliu capilar:
– fenestart, contine orificii
– Este acoperit de un strat de
glicoproteine incarcate
electronegativ: respinge
proteinele plasmatice
incarcate negtiv
– Membrana bazala: alcatuita
dintr-un strat de
proteoglicani
– Epiteliul foitei capsulei
Bowman: prin intermediul
unor pediculi se lipesc de
membrana bazala
 Factorii de care depinde filtrarea
glomerulara
1. Permeabilitatea capilarelor glomerulare
– Orificiile sunt numeroase dar nu permit pasajul macromoleculelor
– Glicocalixul incarcat electronegativ respinge proteinele plasmatice
elctronegative: albuminele
2. Suprafata totala de filtrare:
– Este de 1,2-1,5 m²
3. Presiunea efectiva de filtrate:
– este rezultatul sumei fortelor care imping lichidul din capilar spre
spatiul subcapsular si a fortelor de sens contrar
– Pres efectiva de filtrare= Pres hidrostatica din capilar- pres coloid
osmotica- presiune hidrostaica din capsula
– Este egala cu 10 mmHg
• Atunci cand PA < 80 mmHg: scade debitul ultrafiltrarii
• PA> 200 mmHg: creste debitul ultrafiltrarii
 Functia tubulara
• Consta in reducerea importanta a volumului urinei primare (de la
180 l/24 h la 1,5 l/24h) cu reintoarcerea in organism a 99% din apa
• Reabsortia in organism a solvitilor necesar: glucoza, aminoacizi,
ioni de bicarbonat, ionii de Na, Ionii de Cl
• Mentinerea in urina finala a catabolitilor, in vederea eliminarii

- Aceaste modificari de la nivelul tubilor uriniferi se realizeaza prin

doua procese
- Reabsorbtia: transportul unor substante din tubi in interstitiu si apoi in
capilare
- Secretia: transportul unor molecule din capilarele peritubulare in tubi
 Reabsorbtia tubulara
• Glucoza : se realizeaza la nivelul tubului contort proximal, prin
transport activ, prin intermediul unor proteine caraus
– Se rabosoarbe in totalitate
– Glicozuria apare la glicemie > 180 mg/dl
• Aminoacizii: se realizeaza la nivelul tubului contort proximal, prin
transport activ, prin intermediul unor proteine caraus
• Ureea: (ce provine din catabolismul proteic) prin transport pasiv ;
la niv TCP
• Ac uric: (ce provine din catabolismul acizilor nucleici); la niv TCP
• Ionii de Na: se reabsoarbe activ, prin pompele ionice; este
responsabil de presiunea osmotica
– Reabsortie se relizeaza la niv TCP si AH, dar se poate realiza si la niv
TCD, in caz de necesitati ( la schimb cu K)
• Ionii de K: transport activ, la niv TCP si AH
• Ionii de Ca: este reabsorbit prin mecanism
activ, sub influenta PTH
• Ionii de Cl: prin transport pasiv, alaturi de Na
• Ionul de Bicarbonat: este reabsorbit activ
• Apa: pasiv, prin osmoza
– In TCP si AH in principal
– In TCD si t colector: facultativ; in functie de starea
de hidratare a organismului; sub influenta ADH
 Secretia tubulara
• O serie de solviti ajung in urina din epiteliu
urotelial: H, K, NH₃, ac uric, creatinina
– H: se secreta activ, la nivelul TCD, prin
intermediul unei pompe
– Intervine in reglarea Ph-ului organismului
deoarece face parte din sistemele tampon, alaturi
de plaman si sange
 Evacuarea urinei
• Urina este drenata:
– din tubii colectori in calice,
– din calice in bazinet
– Din bazinet in vezica parcurgand ureterul datorita
undelor peristaltice determinate de musculatura
neteda
– Din vezica urina este excretata prin uretra prin
actul reflex de mictiune