SUPORT DE CURS

Şcoala Postliceala Sanitara Grigore Ghica Voda

DISCIPLINA : Nursing comunitar și îngrijirea persoanelor cu dizabilități

Nursingul comunitar este disciplina care asigură și coordonează asistenta medicală

primară, care abordează omul sănătos ca pe o persoană reală evaluându-i latura biologică,
dimensiunea socială și dimensiunea psihologică, luându-se în calcul ambele sexe și toate
grupele de vârstă.
Sănătatea comunitară este o sinteză a sănătăţilor individuale apreciată într-o viziune
sistemică, globală (ecosistemică), ea reprezintă ansamblul cunoştinţelor, deprinderilor şi
atitudinilor populaţiei orientat spre menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii.
Conform Virginiei Henderson, “individul este o entitate bio-psiho-socială formând un
tot indivizibil. El are necesităţi fundamentale cu manifestări specifice pe care şi le satisface
singur dacă se simte bine. El tinde spre autonomie în satisfacerea nevoilor sale”. Omul este
deci, o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi culturale, o fiinţă în
continuă schimbare şi interacţiune cu mediul său înconjurător, o fiinţă responsabilă, liberă şi
capabilă de a se adapta.
TEORIA HOLISTICĂ
Mintea şi trupul nu pot fi separate la fel cum fiinţa umană nu poate fi separată de
mediul său ambiental, socio-cultural şi politic în care trăieşte. Îngrijirea ca un tot, holismul,
este o teorie filozofică bazată pe ideea că un întreg nu se reduce la suma părţilor sale.
OMUL  CA UNICAT
În limbajul ştiinţific termenul de “individ normal” se referă la un individ care este
conform cu modelul standard. Aceste modele standard sunt realizate pe baza unor studii
statistice pe loturi mari de persoane şi reprezintă, de fapt, media rezultatelor obţinute în urma
prelucrării acestor date. Însă, fiecare fiinţă umană are propria să “normalitate”. Este mai
corect să se discute despre limitele normalului şi să se aibă în vedere că aceste limite sunt
relative atât pentru acelaşi individ cât şi pentru indivizi diferiţi. Deci, pentru a aprecia corect
starea de sănătate trebuie să se ţină cont de faptul că:
1. Fiecare persoană este unică şi există diferenţe între diferitele sale stadii de viaţă.
2. Sexul, cultura şi originea etnică sunt factori importanţi în determinarea diferitelor
tipuri de “normal”.
3. Reacţiile particulare “normale” la o schimbare neaşteptată sunt diferite de la o
persoană la alta.
În domeniul medical, sănătatea este de obicei definită ca abilitatea unui organism de a
răspunde eficient provocărilor (stres), precum și în mod eficient a restabili și susține o "stare
de echilibru", cunoscut sub numele de homeostazie.

1
 Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția următoare: „Sănătatea este
o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mental cât și social, și nu doar absența bolilor sau a
infirmităților”.
Nursingul comunitar constă în acțiuni de promovare și recuperare a stării de sănătate și
se referă la:
 Diagnosticarea sănătații individuale și colective;
 Prognozarea și planificarea intervențiilor de nursing;
 Supravegherea stării de sănătate;
 Evaluarea activităților desfășurate și a stării de sănătate post-desfașurare.
PRINCIPIILE NURSINGULUI COMUNITAR
 Omul este o parte a naturii, ființă biologică caracterizată prin echilibru existențial,
edificată social și cultural, desfășurată istoric;
 Omul este un tot indivizibil bio-psiho-social și cultural;
 Omul este o ființă activă unică;
 Viața omului este un proces de performanță;
 Sănătatea este un factor de referință al activității de nursing;
 Boala este înțeleasă ca o problemă de sănătate;
 Investigarea are la bază examinarea clinică;
 Se culeg informații despre trecut pentru consolidarea prezentului și ameliorarea
viitorului;
 Actul medical vizează controlul și depistarea factorilor de risc (profilaxia primară,
secundară, terțiară);
 Se utilizează mijloace naturale, ambianța familială, tratament etiopatogenetic.
SCOPUL NURSINGULUI COMUNITAR
SCOPURI PROFESIONALE
 Controlul activității profesionale
 Eliminarea lacunelor
 Perfecționarea continuă
SCOPURI SOCIALE
 Explicarea cheltuielilor de sănătate
 Obținerea avantajelor maxime pentru bolnavi
 Eliminarea riscurilor inutile
 Scopuri pragmatice
 Depistarea precoce și activă a problemelor de sănătate
 Stabilirea sursei de dificultate și eliminarea acesteia
 Cunoașterea, observarea și studierea problemei de sănătate
 Prognozarea evoluției problemei pe termen lung
 Folosirea atitudinilor de înțelegere (educare, prevenire, performanță)
 Nursing terapeutic și recuperator economic
ELEMENTELE PRACTICII COMUNITARE
 Promovarea unui stil de viaţă sănătos.
o Susţinerea educaţiei pentru sănătate.

2
 o Înţelegere şi pricepere în practica îngrijirilor de sănătate.
o Îndrumarea eforturilor sistemului de îngrijire a sănătăţii către sprijinirea
clientului în toate problemele de sănătate.

 Tratarea tulburărilor şi afecţiunilor prin intervenţii directe şi indirecte de

îngrijire:
o Susţinerea serviciilor directe de îngrijire pentru clienţii bolnavi incluzând
îngrijirea la domiciliu, diagnosticarea tulburărilor şi educaţie privind starea de
sănătate şi starea de boală. Aceste servicii directe presupun implicarea într-o
relaţie personală cu clientul.
o Susţinerea serviciilor indirecte cum ar fi asistenţă specializată acordată
clienţilor cu probleme de sănătate, înfiinţarea de noi servicii de îngrijire a
sănătăţii comunitare, participarea la planificarea şi dezvoltarea resurselor
comunitare, consultarea cu toţi membrii echipei, dezvoltarea de programe care
să corecteze condiţiile comunitare necorespunzătoare.

 Promovarea recuperării:
o Reducerea incapacităţii clientului şi redarea funcţiei afectate.
o Organizarea pe grupuri în funcţie de handicap.
o Recunoaşterea nevoii de recuperare a clienţilor cu handicap şi a persoanelor în
vârstă.

 Sprijinirea serviciilor comunitare:

o Identificarea problemelor de sănătate din comunitate.
o Stabilirea diagnosticului.
o Planificarea serviciilor

 Susţinerea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii:

o Sprijinirea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii prin dezvoltarea rolului
asistentului medical practiciene.

 Aprecierea nevoilor şi evaluarea serviciilor:

o Recunoaşterea importanţei evaluării în analizarea şi îmbunătăţirea îngrijirii
sănătăţii comunitare.
o Recunoaşterea priorităţilor în asigurarea serviciilor pentru sănătate.
o Necesitatea ca evaluarea să se facă pe un singur caz sau pe un singur nivel din
program.

TEORII, MODELE ÎN NURSINGUL COMUNITAR

Teoria reprezintă o cercetare de bază care are în vedere interpretarea fenomenului într-
o manieră exactă, raţională şi consecventă.

3
NOŢIUNI DE BAZĂ

 Teoriile sunt noţiuni logice şi teoreme.

 Teoriile separate despre acelaşi fenomen pot corela aceleaşi noţiuni sau îl pot descrie
şi explica în mod diferit.
 O teorie poate descrie un fenomen particular, explica relaţiile dintre fenomene,
prevedea efectele unui anumit fenomen sau poate fi folosită pentru a produce un
fenomen dorit.
 Cercetarea poate valida teoriile dezvoltate despre îngrijiri de sănătate şi cunoştinţele
privitoare la sănătatea comunitară.
 Teoriile diferă în funcţie de modelele conceptuale; ambele pot descrie, explica şi
prevedea un fenomen dar, teoriile furnizează datele necesare reproducerii
fenomenului, în timp ce modelele conceptuale nu o fac

Prin anii ’50 apare în USA o nouă orientare a psihologiei numită „psihologia
umanistă”. Unul din iniţiatorii acesteia, psihologul şi umanistul Abraham Maslow a numit-o
„a treia forţă a psihologiei adică”. Ceea ce un om poate, trebuie să fie. El a dezvoltat o teorie
conform căreia există 5 categorii de nevoi umane ce sunt ierarhizate în ordinea priorităţilor.
Aceste nevoi umane au fost dispuse sub forma unei piramide ce are la bază nevoile fiziologice
şi de securitate. Pentru ca o persoană să tindă spre satisfacerea unei nevoi de ordin superior
trebuie ca nevoia de pe treapta imediat inferioară să fie satisfăcută. Deci, dezvoltarea
personalităţii umane se va realiza pe măsură ce omul îşi va satisface anumite trebuinţe de la
cele simple (de deficit) până la cele complexe numite metanevoi (autodepăşire, autorealizare).

EU SUNT  TREBUINŢE FIZIOLOGICE: Maslow a situat la baza piramidei

trebuinţele fiziologice, respectiv acele trebuinţe care permit buna funcţionare a organismului:
hrană, apă, aer, mişcare, eliminare, căldură, îmbrăcăminte,igiena corporală, sex, odihnă, somn
şi absenţa durerii. Satisfacerea acestor trebuinţe determină asigurarea echilibrului fiziologic.
EU VOI FI  TREBUINŢE DE SECURITATE SAU DE SIGURANŢĂ: Trebuinţele
de pe această treaptă se referă la nevoia de asigurare a securităţii sau siguranţei (siguranţa
locului de muncă, securitatea vieţii în timpul executării unor obligaţii care implică un risc,

4
siguranţa asigurării condiţiilor de trai şi de îngrijire în caz de îmbolnăvire, accidente, etc).
Satisfacerea acestor trebuinţe determină echilibrul emoţional.
EU APARŢIN TREBUINŢE SOCIALE sau DE APARTENENŢĂ: Aceste
trebuinţe se manifestă sub forma dorinţei de a face parte dintr-o familie, grup social şi de
prieteni cu care să fie împărtăşite dorinţele, ideile dar mai ales de a fi apreciat de către aceştia.
Ele se referă deci la nevoia dragoste, de comunicare, de prietenie.
EU VOI FI APRECIAT TREBUINŢE DE STATUT SOCIAL sau DE
CONSIDERAŢIE: Făcând parte dintr-un grup social omul simte nevoia de consideraţie bazată
pe propriul respect şi pe respectul celorlalţi. Propriul respect este determinat de dorinţa de a
face un lucru util. Nevoia de încredere în sine este la fel de importantă ca şi nevoia de
libertate, independenţă, speranţă. Respectul celuilalt se referă la raportarea Eu-lui nostru faţă
de celălalt care „este un om la fel ca mine, înzestrat cu trăiri psihice, idealuri şi este unic şi
divers”. Acest grup de trebuinţe dacă nu sunt realizate pot induce complexul de inferioritate,
refuzul de comunicare, diverse frustrări.
EU MĂ VOI AUTODEPĂŞI TREBUINŢE DE AUTOREALIZARE: Căile şi
modalităţile de autorealizare, de autodepăşire diferă de la o persoană la alta. Calităţile unei
persoane care tinde spre autodepăşire sunt determinate de o mai bună percepere a realităţii,
mai multă naturaleţe, detaşarea şi centrarea pe probleme, capacitatea de a iniţia şi întreţine
relaţii interumane mai profunde, capacitatea de a face o distincţie cât mai fină, între bine şi
rău.

TEORIA INTERACŢIUNII SIMBOLICE INTRODUCERE

Folosită în studierea familiei prin procesul de îngrijiri de sănătate comunitare şi prin
alte discipline din afara îngrijirilor de sănătate.
NOŢIUNI DE BAZĂ
o Susţine calea de înţelegere a interacţiunilor dintre oameni.
o Punctează felul cum definesc indivizii situaţia lor şi care sunt consecinţele acţiunilor
lor.
o Subliniază dinamica internă a familiei incluzând rolul individului în familie,
perceperea acestui rol şi a relaţiilor cu ceilalţi membri ai familiei.
o Analizează felul cum se dezvoltă şi cum se schimbă rolul individului în familie şi
relaţiile dintre membrii familiei de-a lungul timpului.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Evaluează rolul clientului, familiei sau comunităţii şi efectul acestuia în interrelaţii.
o Operează asupra definirii rolului clientului.
o Evaluează dinamica grupului şi efectul acesteia asupra clientului.
o Ajută clientul în evaluarea propriilor acţiuni şi a consecinţelor acestora.
o Negociază scopurile acţiunii care să fie acceptate de comun acord atât de asistentă
medicală cât şi de client.

TEORIA SISTEMELOR
Asigură o corelare dintre client şi mediul său

5
NOŢIUNI DE BAZĂ
o Sistemele sunt seturi de componente organizate ca reacţie la interacţiunea cu alte
sisteme din mediul lor.
o Un sistem reacţionează ca un întreg; disfuncţia unui subsistem component afectează
întregul sistem.
o Sistemele folosesc mecanisme de feedback.
o Sistemele sunt organizate în ierarhii.
o Sistemele sunt deschise şi închise.
o Sistemele sunt învecinate cu alte sisteme cu care pot comunica.
o Un sistem este mai mare decât totalul părţilor sale.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Funcţionează efectiv în cadrul comunităţii şi asupra relaţiilor cu clienţii şi mai puţin în
relaţia cu spitalul.
o Apreciază dacă un sistem individ-familie sau individ-comunitate este un sistem închis
sau deschis.
o Evaluează sistemul ierarhic.
o Priveşte clientul ca un sistem deschis care primeşte din mediul înconjurător şi care
depinde de corelarea cu mediul pentru creştere şi schimbare.
o Apreciază dacă condiţiile din comunitate sunt pozitive sau negative, respectiv
satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare.
o Evaluează reacţia clientului faţă de presiunile ce se exercită asupra sistemului.
o Foloseşte la determinare şi controlul reuşitei intervenţiilor de îngrijiri de sănătate în
relaţia dintre client şi mediul său.

TEORIA INTERACŢIUNII SIMBOLICE

Folosită în studierea familiei prin procesul de îngrijiri de sănătate comunitare şi prin
alte discipline din afara îngrijirilor de sănătate.
NOŢIUNI DE BAZĂ
o Susţine calea de înţelegere a interacţiunilor dintre oameni.

6
 o Punctează felul cum definesc indivizii situaţia lor şi care sunt consecinţele acţiunilor
lor.
o Subliniază dinamica internă a familiei incluzând rolul individului în familie,
perceperea acestui rol şi a relaţiilor cu ceilalţi membri ai familiei.
o Analizează felul cum se dezvoltă şi cum se schimbă rolul individului în familie şi
relaţiile dintre membrii familiei de-a lungul timpului.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Evaluează rolul clientului, familiei sau comunităţii şi efectul acestuia în interrelaţii.
o Operează asupra definirii rolului clientului.
o Evaluează dinamica grupului şi efectul acesteia asupra clientului.
o Ajută clientul în evaluarea propriilor acţiuni şi a consecinţelor acestora.
o Negociază scopurile acţiunii care să fie acceptate de comun acord atât de asistentă
medicală cât şi de client.

TEORIA DEZVOLTĂRII
S-a emis în anul 1979 cu ocazia unei conferinţe privind viaţa familiei susţinută la Casa
Albă (U.S.A.). Conferinţa şi-a propus să atingă problema resurselor familiei şi să demonstreze
evoluţia vieţii de familie.
NOŢIUNI DE BAZĂ
o Familia este un sistem social.
o Sarcina familiei este aceea de a fi unită.
o Graniţele familiei sunt relativ limitate.
o Familia este confruntată în mod continuu cu evenimente care determină schimbări.
Dezvoltarea familiei poate fi prevăzută.
o Dezvoltarea familiei poate fi studiată comparativ peste generaţii succesive.
o Familia oferă celor interesaţi date pe teme variate.
o În fiecare stadiu al ciclului vieţii familiei apar noi şi variate modalităţi de dezvoltare
pe care membrii familiei au posibilitatea să le urmeze pentru a-şi atinge scopul cu
succes în promovarea următoarei faze de dezvoltare.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Teoria este aplicabilă atât familiilor tradiţionale cât şi celor netradiţionale.
o Ajută la anticiparea etapelor ciclului vieţii familiei şi călăuzirea familiei în cadrul
comunităţii. Ajută familia în procesul de schimbare ciclică şi facilitează înţelegerea
clară a rolurilor, relaţiilor şi responsabilităţilor familiei.
o Recomandă ca supravegherea familiei la domiciliu să evalueze cu acurateţe
dezvoltarea ciclică a familiei.
o Recomandă ca evaluarea nevoilor de servicii comunitare să utilizeze cunoştinţele
dezvoltării sarcinilor.

TEORIA ATINGERII SCOPULUI KING

Caracterizată ca o teorie a sistemelor în interacţiune.
NOŢIUNI DE BAZĂ

7
 o Conform acestei teorii, individului i se recomandă să fie orientat social, sentimental şi
raţional, să fie stăpânit, hotărât şi să reacţioneze moderat.
o Indivizii au trei subsisteme: personal, interpersonal şi social.
o Subsistemul personal include: percepţia, personalitatea, creşterea şi dezvoltarea şi
imaginea corpului în spaţiu şi timp.
o Subsistemul interpersonal include: interrelaţiile umane, comunicarea, tranzacţia, rolul
şi stresul.
o Subsistemul social include: organizarea, autoritatea, puterea, statutul şi luarea deciziei.
o Tranzacţiile afective sau comunicarea dintre asistentă medicală şi client asigură
satisfacţie şi atingerea scopului final.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Orientează subsistemele personal, interpersonal şi social ale clientului către
identificarea căii de atingere a scopurilor.
o Colaborează cu clientul în stabilirea căilor de urmat pentru a obţine o sănătate optimă.
o Ajută clientul să se adapteze la variaţiile factorilor de mediu.
o Explică scopul orientativ al documentării în îngrijirile îngrijiri de sănătate pentru
indivizi, familie şi comunitate.
Pentru practician, nivelul de utilizare a teoriei este marcat de dezvoltarea cercetării
care se concretizează prin generarea de noi cunoştinţe. Practicianul selectează direcţiile
practice ale rezultatelor cercetării pentru a avea succes în activitatea să. Pentru a fi competent,
utilizarea teoriilor selectate de practică este soluţia optimă.

“Un model conceptual pentru o profesie reprezintă o imagine mentală a profesiei, o

concepţie a ceea ce ar putea sau ar trebui să fie”.
o Un model conceptual încearcă să descrie, să explice şi, uneori, să prevadă relaţiile
dintre fenomene.
o Modelele sunt compuse din noţiuni abstracte şi generale şi din teoreme.
o Modelele reprezintă modul de organizare a cadrelor în cadrul etapelor procesului de
îngrijiri de sănătate: aprecierea, planificarea, implementarea şi evaluarea.
o Modelele conceptuale stabilesc comunicarea între rase şi încurajează apropierea dintre
învăţare, practicare şi cercetare.

MODELUL HENDERSON.
Acest model conceptual are la bază postulatele conform cărora orice fiinţă umană
tinde spre independenţă şi individul formează un tot indivizibil care are nevoi fiziologice şi
aspiraţii numite nevoi fundamentale. Acestea sunt structurate pe cele cinci dimensiuni ale
fiinţei umane şi anume: biologică, psihologică, sociologică, culturală şi spirituală. Virginia
Henderson consideră 14 nevoi fundamentale care sunt satisfăcute de fiinţa umană în mod
independent, fără ajutor din partea altei persoane. Scopul ideal în exercitarea profesiei de
asistent medical este acela de a asigura independenţa persoanei în satisfacerea acestor 14
nevoi fundamentale. Acest are aplicabilitate practică în îngrijirile de sănătate de spital care se
adresează unui sigur individ ce este instituţionalizat iar scopul acestor îngrijiri este
satisfacerea nevoilor fundamentale.

8
MODELUL DE ADAPTARE ROY
Este caracterizat ca o teorie a sistemelor cu analiza profundă a interacţiunilor.
NOŢIUNI DE BAZĂ
o Oamenii sunt consideraţi sisteme adaptabile.
o Stimulii produc schimbări în sistem. Schimbările sistemului pot fi adaptate sau
neadaptate. Sistemul se bazează pe date ştiinţifice şi poate fi perfectionat.
o Patru factori pot fi implementaţi în sistem, modificându-l: factorii fiziologici, opţiunea
proprie, rolul şi interdependenţa.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Folosirea acestui model ca un cadru pentru evaluarea ciclului familiei în cadrul
comunităţii.
o Ajută familia să obţină stadiul optim al adaptării prin manipularea stimulilor.
o Încearcă să susţină modurile de adaptare ale familiei.
o Sprijină familiile neadaptate social în procesul de adaptare.
o Dezvoltă un plan cuprinzător al îngrijirilor prin evaluarea celor patru moduri de
adaptare.
o Este folosit ca bază pentru educarea clientului şi promovarea planului de îngrijire.

MODELUL AUTOÎNGRIJIRII OREM

Dezvoltat în anul 1959 de către asistentul medical teoretician Dorothea Orem. Ideea
centrală a modelului constă în aceea că asistentul medical poate utiliza autoîngrijirea.
NOŢIUNI DE BAZĂ
o Autoîngrijirea reprezintă activităţile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească
pentru a-şi menţine viaţa, sănătatea şi starea de bine.
o Elementele necesare autoîngrijirii sunt grupate în: universal valabile şi specifice
sănătăţii. Modelul autoîngrijirii este aplicabil unei persoane care este capabilă să se
autoîngrijească. Modelul autoîngrijirii se aplică şi în cazul unei persoane care este
capabilă să acorde îngrijire unei alte persoane incapabile de autoîngrijire.
o Rolul modelului autoîngrijirii este acela de a menţine sănătatea individului.
o Deficitul de autoîngrijire survine în momentul în care procesul de autoîngrijire este
inferior necesităţilor.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Implementarea serviciilor de îngrijiri de sănătate este cu compensare integrală, parţială
sau numai cu suport educativ.
o Se folosesc alte metode de îngrijire până când procesul de autoîngrijire poate fi reluat.
Învaţă clientul să deprindă metodele autoîngrijirii pentru a le putea promova acasă şi
în comunitate.
o Analizează motivele devierii de la starea de sănătate şi stabileşte nevoile comunităţii.
o Foloseşte această analiză la planificarea serviciilor de îngrijire a sănătăţii comunitare
şi la programe.

9
 o Convinge clientul să-şi asume responsabilitatea pentru asigurarea nevoilor personale
de sănătate.
o Învaţă familia să-şi acorde autoîngrijire pe termen lung.

MODELUL ROGERS
Dezvoltat în 1970 de către Martha Rogers. Bazat pe teoria generală a sistemelor.
NOŢIUNI DE BAZĂ
o Indivizii şi mediul lor constituie sfera de acţiune a sistemului.
o Indivizii sunt sisteme deschise interacţionând în mod continuu cu mediul.
o Sistemele se impun prin reguli de organizare şi modele.
o Sistemele au patru dimensiuni.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Utilizarea acestui model se face în scopul de a promova şi menţine sănătatea, de a
o preveni îmbolnăvirile şi de a diagnostica şi interveni în caz de îmbolnăvire.
o Susţine acordarea de servicii de îngrijire clientului indiferent de timp şi spaţiu.
o Ajută clientul să revină la potenţialul optim de sănătate.
o Promovează o interacţiune armonioasă între client şi mediu.
o Direcţionează şi redirecţionează sistemul client, şabloanele mediului şi organizarea.

MODELUL SISTEMELOR NEWMAN

Dezvoltat în anul 1972 de către nurse teoretician Betty Neuman. Caracterizat ca un
model al sistemelor cu două componente: stresul şi reacţia la stres.
NOŢIUNI DE BAZĂ
o Individul este reprezentat schematic sub forma a trei cercuri concentrice asupra cărora
o au impact factorii de stres.
o Miezul cercurilor concentrice este alcătuit din elementele indispensabile vieţii.
o Cercul exterior reprezintă linia flexibilă a apărării împotriva factorilor de stres.
o Cercul mijlociu reprezintă linia normală a apărării.
o Al treilea cerc, protejând miezul, reprezintă limita de rezistenţă.
o Factorii de stres sunt: intrapersonali, interpersonali şi extrapersonali.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Promovează starea de echilibru dintre client şi sistemul din care acesta face parte.
o Apreciază reacţiile clientului şi ale asistentului medical la factorii de stres.
o Organizează culegerea de date: relaţiile psiho-sociale, fizice, caracteristicile
dezvoltării
o şi influienţele spirituale.
o Reaminteşte faptul că scopul fundamental al îngrijirilor de sănătate este acela de a
o proteja miezul structurii.
o Intervine în prevenirea impactului factorilor de stres (în prima fază a prevenirii
o îmbolnăvirii), amortizează impactul factorilor de stres (în faza a doua) şi ajută clientul

10
 o să revină la starea de sănătate optimă (în cea de-a treia fază).

MODELUL SISTEMELOR COMPORTAMENTALE JOHNSON

Dezvoltat în anul 1968 de către asistentul medical teoretician Dorothy Johnson. Bazat
pe teoria sistemelor
NOŢIUNI DE BAZĂ
o Sistemul comportamental are şapte subsisteme: afilierea, realizarea, agresivitatea,
dependenţa, ingestia, eliminarea şi comportamentul sexual.
o Subsistemele au patru elemente :scopul, predispoziţia de a acţiona, alternativele
o acţiunii şi acţiunea în sine.
o Întregul sistem comportamental, cu subsistemele, sale are funcţia de protecţie, îngrijire
o şi stimulare.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
o Promovează o stare de sănătate eficientă şi efectivă în sistemele umane.
o Analizează cele patru subsisteme comportamentale ale clientului ca fiind funcţionale
sau nefuncţionale.
o Foloseşte patru moduri de intervenţie: alegerea comportamentului adecvat, susţine
protecţia împotriva factorilor de stres, suprimă reacţiile ineficace şi susţine îngrijirea şi
stimularea.
o Ajută clientul să-şi schimbe reacţiile ineficiente cu cele eficiente în mediul său.

ROLUL ȘI FUNCȚIILE ASISTENTULUI MEDICAL ÎN COMUNITATE

 Nursele reprezintă categoria profesională cea mai numeroasă din cadrul nursingului
comunitar, ceea ce aduce o contribuție substanțială la îmbunătățirea nivelului sănătății
populației.
 Activitatea asistentului medical comunitar trebuie să se concentreze asupra sănătăţii
întregii familii, inclusiv asupra membrilor din instituţii, şcoli şi alte locuri de muncă.
 Nevoile în creştere au dus la diversificarea serviciilor îngrijiri de sănătate pentru ca
îngrijirile să se adreseze şi acelora care sunt afectați din punct de vedere social şi
economic
Nursa în comunitate are rol de educator și pedagog, consilier și facilitator de servicii
medicale.
o Ca educator şi pedagog al sănătăţii, asistentul medical comunitar furnizează cunoştinţe
specifice familiei sau grupului şi ia decizii împreună cu pacientul/clientul pentru
modificarea comportamentului sau a stilului de viaţă în scopul menţinerii sau
recuperării sănătăţii (educaţie pentru sănătate).
o Consilierea este un proces de întrajutorare dintre asistentul medical şi pacient/client
sau familie. Acesta cere o relație specială de prietenie, onestitate, deschidere şi respect
reciproc (asistent medical - pacient/client sau asistent medical - grupuri). Această

11
 metodă are menirea de a-i asista pe alții, de a le identifica trăirile în aşa fel încât să-i
determine să ia cele mai corespunzătoare decizii. Consilierea pentru sănătate
este o metodă valoroasă în asistarea pacientului/clientului sau grupului
pentru implementarea practicilor sănătoase şi de autoîngrijire.
o Facilitarea este un proces de ascultare, verificare şi descriere a situației ce are ca
rezultat implicarea pacientului/clientului sau grupului în procesul de luare a deciziilor.
Ridicarea barierelor care sunt în calea îngrijirii sănătăţii este un rol pe care îl
îndeplinește asistentul medical ca facilitator.

Cunoștințe necesare în practica nursingului comunitar

Cunoștințele necesare aplicării nursingului comunitar:

 Norme de etică profesională.
 Noţiuni de psihologie a vârstelor, semne de boală, tehnici de măsurare a parametrilor.
 Noţiuni de anatomie-fiziologie şi fiziopatologie a diferitelor sisteme şi aparate.
 Tehnici de comunicare (verbală, non-verbală) şi ascultare activă, tehnica interviului.
 Conceptul privind calitatea vieţii.
 Ținerea evidenței şi completarea la zi a documentele cu care lucrează: registre, fişe de
planificare a vizitelor la domiciliu, etc.
 Îşi îmbunătăţeşte nivelul cunoștințelor profesionale prin studiu individual sau alte
forme de educaţie continuă.

NURSA COMUNITARĂ TREBUIE SĂ CUNOASCĂ:

 CARACTERISTICILE COMUNITĂȚII:
 Climatul;
 Resursele de apă;
 Caracteristicile populației;
 Categoriile sociale;
 Resursele economice;
 Caracterul rural sau urban;
 Natura muncii prestate de membrii comunității;
 Rețeaua serviciilor de sănătate.

 MEDIILE DE VIAȚĂ:
 Mediul familial-domiciliul;
 Mediul de muncă;
 Mediul cultural și pentru petrecerea timpului liber;
 Mediul educativ-școala, etc.

 Metode și tehnici de nursing specifice pentru menținerea stimularea sănătății

12
  Modele sociale diferite de modelul de îngrijire, stabilite pe relații de egalitate și
recunoaștere reciprocă, fapt ce presupune renunțarea la complexele de superioritate
sau inferioritate dintre diferitele categorii profesionale.
Asistentul comunitar va fi pregătit să lucreze CU populaţia şi PENTRU populație:
 Va ști să asculte.
 Va fi capabilă să înțeleagă propunerile făcute de beneficiarul de sănătate.
 Va ști să folosească informaţiile.
 Va întocmi plan de îngrijire.
 Va menţine contacte regulate cu toţi factorii care concură la satisfacerea nevoilor de
sănătate ale pacientului, colectivității, societăţii.

FUNCȚIILE NURSEI

Funcțiile asistentei medicale sunt:

 de natură independentă;
 de natură dependentă;
 de natură interdependentă.

Funcțiile de natură independentă:

Asistenta – asistă pacientul din proprie initiativă, temporar sau definitiv în:
 îngrijiri de confort, atunci când el nu-și poate indeplini independent anumite funcții.
Ajutorul asistentei este în funcție de vârstă, de natura bolii, de alte dificultăți fizice,
psihice sau sociale;
 stabilește relații de încredere cu persoana îngrijită și cu aparținătorii;
 le transmite informații, învățăminte, ascultă pacientul și îl susține;
 este alături de indivizi și de colectivitate în vederea promovării unor condiții mai bune
de viață și sănătate.

Funcția de natură dependentă:

 La indicația medicului aplică metodele de: observație, investigație și de tratament;
 Observă la pacient modificările provocate de boală sau tratament și le transmite
medicului.

Funcția de natură interdependentă:

Asistenta colaborează cu alți profesioniști din domeniu sanitar, social, educativ,
administrativ etc. și participă la activități interdisciplinare.
Cum ar fi:
 asistenta participă la organizarea și gestionarea centrelor sau unităților de îngrijire;
 acțiuni de educație pentru sănătate de sensibilizare asupra responsabilității și asupra
drepturilor pe care le are populația în materie de sănătate;
 acțiuni de depistare a tulburărilor de natură fizică, psihică sau socială;
 acțiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.

13
Responsabilități ale nursei comunitare:
 Să respecte normele eticii profesionale, asigurând păstrarea confidențialității;
 Să coordoneze şi să asigure continuitate activităţii medicale comunitare;
 Să facă control medical periodic;
 Să colaboreze într-o manieră adecvată cu indivizii, familia, diverse grupuri sociale;
 Să îngrijească bolnavii cronici și pe cei în stadiul terminal;
 Să îngrijească bolnavii cu afecțiuni psihice;
 Să îngrijească vârstnicul;
 Să supravegheze într-o manieră profesională pacienții expuși bolii sau invalidității,
astfel încât factorii perturbatori să dispară sau să fie atenuată acțiunea acestora;
 Să acorde inclusiv îngrijiri de lungă durată.

ATRIBUȚIILE NURSEI ÎN COMUNITATE:

Nursa comunitară are o autonomie și o independență mai mare în abordarea și întreținerea
unei relații de îngrijire. Ea se ocupă de:
 Evaluarea sănătății;
 Promovarea sănătății;
 Îngrijiri de sănătate la cererea: individului, familiei, comunității;
 Depistarea factorilor de risc;
 Identifică familiile cu risc crescut de îmbolnăvire din cadrul comunităţii;
 Determină nevoile medico-sociale ale populaţiei cu risc;
 Culege date despre starea de sănătate a familiilor din teritoriul unde îşi desfăşoară
activitatea;
 Supravegherea proceselor patologice;
 Îngrijirea precoce a afecțiunii acute;
 Ținerea evidenței beneficiarilor de servicii de sănătate;
 Acordarea îngrijirilor în urgențe;
 Nursa comunitară are o autonomie și o independență mai mare în abordarea și
întreținerea unei relații de îngrijire. Ea se ocupă de:
 Evaluarea sănătății;
 Promovarea sănătății;
 Îngrijiri de sănătate la cererea: individului, familiei, comunității;
 Depistarea factorilor de risc;
 Identifică familiile cu risc crescut de îmbolnăvire din cadrul comunităţii;
 Determină nevoile medico-sociale ale populaţiei cu risc;
 Culege date despre starea de sănătate a familiilor din teritoriul unde îşi desfăşoară
activitatea;
 Supravegherea proceselor patologice;
 Îngrijirea precoce a afecțiunii acute;
 Ținerea evidenței beneficiarilor de servicii de sănătate;
 Acordarea îngrijirilor în urgențe;
 Nursa comunitară are o autonomie și o independență mai mare în abordarea și
întreținerea unei relații de îngrijire. Ea se ocupă de:
 Evaluarea sănătății;

14
  Promovarea sănătății;
 Îngrijiri de sănătate la cererea: individului, familiei, comunității;
 Depistarea factorilor de risc;
 Identifică familiile cu risc crescut de îmbolnăvire din cadrul comunităţii;
 Determină nevoile medico-sociale ale populaţiei cu risc;
 Culege date despre starea de sănătate a familiilor din teritoriul unde îşi desfăşoară
activitatea;
 Supravegherea proceselor patologice;
 Îngrijirea precoce a afecțiunii acute;
 Ținerea evidenței beneficiarilor de servicii de sănătate;
 Acordarea îngrijirilor în urgențe;
 Educarea pacienților în spiritul „unui stil de viață sănătos”;
 Depistarea precoce a cancerului;
 Organizează activităţi de consiliere şi demonstrații practice pentru diferite categorii
populaţionale;
 Colaborează cu ONG-uri şi alte instituţii pentru realizarea programelor ce se adresează
unor grupuri ţintă de populație (psihici, vârstnici, alcoolici, consumatori de droguri) în
conformitate cu strategia naţională;
 Identifică persoanele de vârstă fertilă și diseminează informaţii specifice de planificare
familială/contracepție;
 Identifică cazurile de violenţă în familie, cazurile de abuz, persoanele cu handicap,
bolnavii cronici din familiile vulnerabile;
 Participă în echipă la desfăşurarea diferitelor acţiuni colective, pe teritoriul
comunităţii: vaccinări, programe de screening populaţional, implementarea
programelor naţionale de sănătate;
 Vaccinări;
 Ridicarea nivelului profesional.

Relaţia asistent – pacient (client) în momentul executării îngrijirilor are la bază:

 Comunicarea funcţională pentru uşurarea dialogului.

o Facilitează schimbările obişnuite de informaţii de o manieră clară şi eficace.
 Comunicarea pedagogică, educativă, de învăţare şi transmitere a informaţiilor necesare
profilaxiei primare, profilaxiei secundare şi profilaxiei terţiare.
o Permite furnizarea către beneficiar de informaţii utile pentru prevenirea apariţiei
problemelor de depenedenţă sau de informaţii asupra tratamentelor ce trebuie urmat.
 Comunicarea terapeutică de stabilire a unei relaţii de ajutor între asistent şi pacient.
o Este relaţia de ajutor care permite stabilirea unei legături semnificative între asistent şi
pacient.
o Se bazează pe acceptare, respect, empatie.

15
 CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI PRIMARE DE SĂNĂTATE

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a promovat conceptul de îngrijiri primare de sănătate

în anul 1978. Conform acestui concept, îngrijirile primare de sănătate sunt acele îngrijiri prin
care se poate atinge cel mai ridicat standard de sănătate cu cel mai scăzut preţ de cost şi
pentru cel mai mare număr de oameni.
Îngrijirile primare de sănătate reprezintă îngrijirile esenţiale de sănătate accesibile
tuturor persoanelor şi familiilor dintr-o comunitate prin mijloace ce le sunt acceptabile, cu
participarea lor plenară şi la un preţ de cost abordabil comunităţii şi ţării. Îngrijirile primare de
sănătate fac parte din sistemul de îngrijiri a sănătăţii şi reprezintă primul nivel de contact
pentru individ, familie şi comunitate cu sistemul naţional de sănătate prin care sănătatea este
mai aproape de locul unde oamenii trăiesc şi muncesc.

NIVELE DE INTERVENŢII

Îngrijirile primare de sănătate acoperă 4 nivele de intervenţii:

1. Îngrijiri de prevenire primară: menţinerea şi promovarea sănătăţii, prevenirea

îmbolnăvirilor.
2. Îngrijiri de prevenire secundară: intervenţii curative pentru tratamentul bolilor şi
prevenirea agravării, intervenţii pentru prevenirea apariţiei complicaţiilor la bolile deja
existente.
3. Îngrijiri de prevenire terţiară: intervenţii pentru susţinerea persoanei bolnave pentru
a se adapta la dificultăţile generate de handicap sau infirmitate, intervenţii ce urmăresc
recuperarea.
4. Îngrijiri paliative: realizează "umanizarea morţii" şi comportă 3 elemente ce se
implică strâns şi anume controlul dureri, controlul simptomelor, acompaniamentul
relaţional. (Bogdan şi Stoianovici, 1997)

PRINCIPALELE CARACTERISTICI

 Îngrijirile primare de sănătate (I.P.S.) fac parte din sistemul de îngrijiri a sănătăţii,
reprezintă primul nivel de contact al individului, familiei şi comunităţii cu sistemul
naţional de sănătate care este mai aproape de locul unde oamenii trăiesc şi muncesc.
 Fiecare membru al comunităţii: trebuie să aibă acces la îngrijiri, să fie implicat în
aceste îngrijiri.

16
  I.P.S. reprezintă: funcţia principală a sistemului de sănătate, principalul centru de
atenţie al sistemului de sănătate al unei ţări, principalul mijloc de acordare a asistenţei
medicale primare şi a îngrijirilor de sănătate comunitare, cel mai vizibil nivel de
îngrijiri pentru sănătate.
 I.PS. sunt parte integrantă a dezvoltării sociale şi economice a unei ţări.
 Forma pe care o îmbracă I.P.S. va varia de la ţară la ţară în funcţie de modelul: politic,
economic, social, cultural, epidemiologic.
 Pentru a avea succes I.P.S. reclamă din partea indivizilor şi comunităţilor: încrederea
în forţele proprii, maximă implicare, coeziune în planificare, utilizarea de resurse
locale şi naţionale în funcţionare.
 În cazul implicării comunităţii: indivizii şi familiile îşi asumă responsabilitatea pentru
sănătatea şi bunăstarea personală şi a comunităţii, o parte din această responsabilitate
constituie autoîngrijirea ceea ce presupune activităţi de sănătate, procese decizionale
în mare măsură neorganizate îndeplinite de persoane individuale, familii, prieteni şi
colegi de muncă.
 I.P.S. reprezintă un sistem existent şi în ţara noastră organizat în scopul: planificării
îngrijirilor, acordării acestora unei populaţii de pe un teritoriu dat, sistem care este
supus, în prezent, reconstrucţiei.
 Grupurile de populaţie care au nevoie de I.P.S. sunt: mamele şi copiii, adulţii,
vârstnicii, persoanele cu handicap, persoanele cu îmbolnăviri acute sau cu
traumatisme, persoanele cu îmbolnăviri de lungă durată (cronicii), muribunzii.

COMUNITATEA CA UNITATE DE ÎNGRIJIRE (client)

Definiție: Comunitatea se defineşte ca ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu

geografic determinat, de care este legat prin interese şi valori comune, având o formă de
gestiune administrativă, iar membrii săi au interrelaţii cu grupuri sociale şi instituţii.
Alte definiţii: Comunitatea reprezintă
 un grup de indivizi cu acelaşi stil de viaţă: indivizi cu interese comune, indivizi cu
acelaşi sistem valoric, indivizi cu acelaşi sistem social;
 un grup de indivizi având acelaşi interes social: membrii unei asociaţii locale,
membrii unei asociaţii naţionale, indivizi cu interese comune în probleme de
sănătate;
 un grup de indivizi în care o problemă comună poate fi identificată şi rezolvată: un
grup de indivizi reprezentând o etnie şi o entitate locală, un sistem independent al
organizaţiilor formate care reflectă instituţii sociale, grupuri neoficiale;
 un grup având funcţia sau intenţia să înlăture nevoile comune ale indivizilor.

Cum poate fi privită comunitatea: localitate, activitate socială, structură socială,

sentimente de apartenenţă.
Membrii comunităţii învaţă: să-şi cunoască starea de sănătate, să-şi cunoască
problemele care se cer rezolvate, să participe la stabilirea priorităţilor şi la planificarea

17
activităţilor, să se implice în rezolvarea lor, să se implice în evaluare.

TIPURI DE COMUNITATE

 comunitatea faţă în faţă cu ea însăşi;

 comunitatea vecină;
 comunitatea ca nevoie identificată (care are un scop bine definit);
 comunitatea ca problemă ecologică;
 comunitatea ca zonă de interes;
 comunitatea ca viabilitate;
 comunitatea din punct de vedere al capacităţii de acţiune;
 comunitatea ca resursă (produse, materiale, idei);
 comunitatea ca soluţie (de organizare, de desfăşurare a unor activităţi).

CUM PUTEM CUNOAŞTE SAU APRECIA COMUNITATEA

Localizarea comunităţii: unde se situează, cu cine se învecinează.

Descrierea geografică a comunităţii: tipul (urbană sau rurală), suprafaţa, densitatea
populaţiei, sistemul de drumuri, care sunt autorităţile, care sunt liderii neoficiali, evenimente
deosebite în interesul comunităţii.
Caracteristicile populaţiei: structurarea pe grupe de vârstă, principalele grupuri
minoritare.
Care este venitul mediu: care este populaţia cu venitul mediu sub nivelul minimal.
Nivelul de educaţie al populaţiei
Starea civilă: care este modelul de familie cel mai frecvent.
Religiile mai frecvente: cum acţionează grupurile religioase.
Nivelul de angajare al populaţiei: rata şomajului în comparaţie cu rata pe plan
naţional sau internaţional, unde este angajată populaţia (domenii).

18
CARACTERISTICILE COMUNITĂŢII

Comunitatea îndeplineşte funcţii pentru membrii săi:

o producerea, distribuirea, consumul bunurilor şi serviciilor;
o socializarea noilor membri;
o menţinerea controlului social;
o adaptarea la schimbările din mediul înconjurător;
Comunitatea are instrumente şi metode de evaluare a sănătăţii:
o biostatistici cu rata natalităţii, morbidităţii, mortalităţii, etc;
o studii epidemiologice privind principalele cauze ale mortalităţii;
o studii epidemiologice privind riscurile de îmbolnăvire pe eşantioane de populaţie.

Comunitatea are o structură sănătoasă constituită din:

o resurse de îngrijire a sănătăţii;
o planificarea serviciilor de sănătate pe grupuri de populaţie;
o suport pentru îngrijirile de sănătate;
o modele de îngrijire a sănătăţii.

O comunitate sănătoasă promovează:

o obligaţii din partea fiecărui membru faţă de restul comunităţii;
o grupuri de identităţi şi interese;
o comunicaţii afective între membrii comunităţii;
o distincţia pe grupuri comunitare a intereselor şi problemelor;
o limitarea conflictelor;
o managementul relaţiilor comunităţii cu întreaga societate;
o participarea membrilor la activităţile comunitare;
o mecanisme pentru facilitarea interacţiunilor şi deciziei între membrii comunităţii.

Aplicarea procesului de nursing în comunitate

Nivele de intervenţie: Intervenţia la nivelul populaţiei generale se poate realiza la 4 nivele:

o profilaxie primordială
o profilaxie primară;
o profilaxie secundară;
o profilaxie terţiară.

19
 Consecinţele acţiunii unor factori de risc şi măsurile de prevenire

A. Factori ecologici
1. Aerul:
 Scăderea concentraţiei de oxigen determină hipoxie, tulburări motorii şi senzoriale,
convulsii, moarte
Măsuri de prevenire: - aerisirea încăperilor
 Prezenţa CO în aerul inspirat determină hipoxie, cefalee, dispnee, crize anginoase,
pierderea cunoştinţei, moarte
Măsuri de prevenire: - verificarea instalaţiilor de încălzire
2. Umiditatea :
 Crescută determină scăderea evaporării apei din piele
 Crescută asociată cu creşterea temperaturii determină senzaţie de disconfort şi chiar
şoc termic
Măsuri de prevenire: - folosirea instalaţiilor de condiţionare a aerului
3. Temperatura
 Crescută determină insolaţie, arsuri
Măsuri de prevenire: - evitarea expunerii prelungite la soare
 Scăzută determină hipotermie, degerături
Măsuri de prevenire: - încălzirea optimă a locuinţelor
4. Luminozitate
 Diminuată poate fi un factor de risc pentru căderi, mai ales la persoanele vârstnice
Măsuri de prevenire: - asigurarea iluminatului public, al locuinţelor

20
 5. Zgomotul
 Creşterea intensităţii şi a timpului de acţiune poate determina tulburări ale auzului,
insomnie, HTA
Măsuri de prevenire: - de ordin urbanistic şi educativ
6. Alimentaţia
 Reducerea proteinelor, lipidelor şi glucidelor poate duce la avitaminoze,
hipoproteinemiii
 Contaminare cu germeni patologici sau poluată chimic poate duce la intoxicaţii acute
sau cronice, boli infecţioase sau tulburări gastrointestinale
Măsuri de prevenire:
 păstrarea alimentelor în condiţii igienice, în frigidere, congelatoare
 spălarea fructelor, zarzavaturilor
 verificarea calităţii alimentelor
 prelucrarea igienică a alimentelor
7. Apa
 Lipsa de iod din apă determină guşa endemică
 Lipsa de fluor determină carii dentare
 Contaminare cu germeni microbieni determină epidemii hidrice sau intoxicaţii acute şi
Cronice
Măsuri de prevenire: - asigurarea condiţiilor de potabilitate a apei, fierberea apei
8. Locuinţa
 Praf, igrasie poate duce la manifestări alergice, boli reumatismale
 Improvizaţii în instalaţii poate duce la electrocutare, arsuri
 Suprafaţă redusă poate determina lipsa de confort social
Măsuri de prevenire: - asigurarea condiţiilor igienice şi de confort din construcţia
locuinţei

B. Factori biologici
 Contaminarea cu bacterii, virusuri, paraziţi, fungi duce la boli infecto-contagioase sau
parazitare cu poartă de intrare respiratorie, digestivă, cutanată
Măsuri de prevenire:
 îndepărtarea reziduurilor
 dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare
 ventilaţie, curăţenie
 sterilizare

21
STANDARDE PROFESIONALE

ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE

Unitatea se referă la capacităţile asistentului medical necesare pentru a parcurge
etapele procesului de îngrijire în vederea analizării nevoilor de sănătate ale persoanei,
familiei, comunităţii şi cunoaşterii resurselor disponibile, identificării problemelor, planificării
şi realizării/aplicării intervenţiilor de îngrijire adecvate.

Gama de variabile:

 Resurse: materiale, umane, de timp

 Nevoile fundamentale: respiraţie, alimentaţie, eliminare, mişcare şi postură, odihnă şi
repaus, îmbrăcare, dezbrăcare, temperatură corporală normală, curăţenie corporală,
evitarea pericolelor, comunicare, păstrarea religiei, utilitatea, recreerea, învăţarea şi
factori care influenţează independenţa şi dependenţa în satisfacerea nevoii (ex.
durerea).
 Factori de mediu: condiţii de locuit, muncă, factori climatici, geografici, socio-
economici, cultural-spirituali.

22
  Particularităţile individului: vârstă, grad de cultură, religie, etnie, obiceiuri, tradiţii.
 Reguli de formulare a obiectivelor: centrat pe pacient, realist, observabil, măsurabil,
 încadrat în timp.
 Tipuri de intervenţii îngrijire: intervenţii autonome, delegate pe bază de protocol
semnat de medic pentru menţinerea şi redobândirea independenţei în satisfacerea
nevoilor fundamentale: autonome, delegate, pe bază de protocol semnat de medic.
 Echipa de îngrijire: medic, asistent medical, infirmieră, îngrijitor la domiciliu,
membrii familiei, dietetician, kinetoterapeut.
 Probleme: actuale şi potenţiale

Ghid pentru evaluare:

CUNOŞTINŢE:

1. Modele de îngrijire
2. Etapele în procesul de îngrijire: culegerea datelor (subiective şi obiective), analiză şi
interpretarea (identificarea) problemelor, planificarea îngrijirilor, aplicarea planului, evaluarea
şi restructurarea;
 aspecte normale şi modificate
 norme de etică profesională;
 noţiuni de psihologie a vârstelor, semne de boală, tehnici de măsurare a parametrilor;
 noţiuni de anatomie-fiziologie şi fiziopatologie a diferitelor sisteme şi aparate;
 tehnici de comunicare (verbală, non-verbală) şi ascultare activă, tehnica interviului;
 conceptul privind calitatea vieţii;
 completarea documentelor.

Evaluarea urmăreşte:
 capacitatea de relaţionare cu beneficiarul şi echipa de îngrijire
 capacitatea de identificare corectă a nivelului de dependenţă/ independenţă
 capacitatea de a identifica problemele de îngrijire actuale şi potenţiale
 capacitatea de a formula corect obiectivele (centrate pe pacient, realiste, observabile,
măsurabile, încadrate în timp)
 capacitatea de a stabili intervenţii îngrijire adecvate problemelor actuale/potenţiale
 capacitatea de a evalua rezultatele şi restructura planul în funcţie de problemele
apărute
 modul de respectare a normelor de etică în relaţia cu persoana îngrijită, familia,
comunitatea, echipa de îngrijire
 modul de redactare şi completare corectă a documentelor specificefolosirea metodelor
şi mijloacelor privind culegerea datelor

APTITUDINI: îndemânare, analiză şi sinteză, comunicare fluentă, flexibilitate.

23
ATITUDINI: atenţie distributivă, amabilitate, promptitudine, corectitudine, empatie.

PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

Gama de variabile:

 Activitatea se desfăşoară în colectivităţi, familie, grupuri restrânse, unităţi sanitare:

şcoli, cabinete medicale, intreprinderi, instiutuţii.
 Tipuri de acţiuni de promovare a sănătăţii: demonstraţii, conferinţe, lecţii, aplicaţii
practice, teste de cunoştinţe iniţiale, periodice (intermediare), finale.
 Tipuri de clienţi: copii, adolescenţi, tineri, adulţi, vârstnici – sănătoşi sau bolnavi.
 Factori de risc: fumat, alcool, droguri, alimentaţie neraţională, sedentarism
 Tipuri de materiale informative: afişe, broşuri, pliante, fluturaşi, casete audio-video.
 Canale de distribuţie: presă, radio, TV.

Ghid pentru evaluare:

CUNOŞTINŢE

 igiena individuală şi a mediului

 stil de viaţă sănătos

24
  comportamente de risc legate de obiceiuri alimentare, fumat, consum de droguri,
alcoolism, comportament sexual, sedentarism
 noţiuni de psihologie, pedagogie, sociologie, patologie medicală, boli transimisibile
(infecţioase şi transmisibile sexual), epidemiologie

ATITUDINI: amabilitate, flexibilitate, adaptabilitate, respect, înţelegere, empatie.

APTITUDINI: de comunicare, analiză şi sinteză, bun pedagog – carismatic.

Evaluarea urmăreşte:
 abilitatea în alegerea metodelor, strategiilor potrivite vârstei şi interesului grupului
populaţional
 capacitatea de a transmite informaţii individului, familiei, grupului
 capacitatea de a răspunde problemelor ridicate de indivizi, grupuri, familii
 rezultatele acţiunilor inteprinse exprimate în comportamentele sanogene
 rezultatele exprimate în scăderea cazurilor de îmbolnăvire
 capacitatea de a elabora materiale accesibile şi cu grad crescut de adresabilitate
 abilitatea de a distribui materiale adecvate în timp util

CONCEPTUL DE FAMILIE

TRADIŢIONAL: Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care trăiesc

împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune (O.M.S.)
NETRADIŢIONAL: Familia reprezintă doi sau mai mulţi indivizi implicaţi
emoţional, din acelaşi grup sau din grupuri înrudite, care locuiesc într-o comunitate şi aleg ei
însăşi să se identifice ca o familie.
BIOLOGIC: Familia este un nucleu unit constituit din mamă, tată şi copiii lor .
NEBIOLOGIC: Familia se poate constitui prin:
Relaţii familiale onorifice: unchi, mătuşi;
Locul de muncă al familiei: angajaţii şi indivizii din vecinătate;
Alegerea familiei: prietenii care sunt aleşi, conştient sau inconştient, ca o familie.
În societatea contemporană familia continuă să reprezinte un grup biosocial foarte
important.

CARACTERISTICILE FAMILIEI

 Familia este un sistem social: membrii familiei sunt interdependenţi, familiile menţin
graniţele, manifestă putere de adaptare şi au scopuri bine definite.
 Familia are distribuite norme şi valori culturale: membrii familiei au prescrise
roluri multiple, fiecare familie are un sistem propriu puternic şi o configuraţie
specifică.

25
 Familia are parametri structurali: diviziunea muncii, distribuirea puterii şi a
autorităţii, metode de comunicare, graniţe, relaţii cu alte grupuri şi sisteme, metode de
dat şi de primit sub ochiul emoţional, ritualuri şi simboluri, legi.
 Familia îndeplineşte funcţii de bază: afectivă şi de menţinere a personalităţii, de
socializare, de reproducere, economică, de securitate, de identitate, de afiliere şi de
control.
 Familia desfăşoară stadii de dezvoltare în timpul ciclului vieţii

26